Comunitati Religioase In Perioada Celui de al Doilea Templu. Esenienii

Tema acestei lucrări o reprezintă una dintre comunitațile religioase din perioada celui de-al Doilea Templu și anume esenienii. In lucrarea de fața voi incerca sa creionez câteva aspecte ale esenienilor – cine au fost ei, cum au aparut și cum sunt reflectați ei in lucrările lui Philo din Alexandria, Flavius Josephus și Plinius cel Bătrân.

După 70 de ani de la distrugerea Primului Templu din Ierusalim este reconstruit in anul 515 inaintea Erei Comune cel de-al Doilea Templu, cu ajutorul unei puteri străine- perșii, mai exact cu ajutorul regelui persan Cyrius cel Mare, care le-a permis evreilor in anul 537 inaintea Erei Comune sa se întoarcă în Iudeea și să- și reconstruiască Templul. Întrucât reconstrucția Templului s-a facut cu ajutorul unei puteri străine, existau mai multe grupuri care îi contestau autoritatea și legitimitatea. Conform istoricului Flavius Josephus, in perioada primului secol al erei comune (200/250 era comuna) in cadrul societății evreiești existau patru mari grupări religioase: saduceii, esenienii, fariseii și zeloții1.

Cine au fost esenienii

Esenieni, erau gruparea religioasă care contesta legitimitatea saduceilor și a Templului. Pentru comunitatea eseniana Templul este însăși comunitatea lor, respectarea Legii devenise noua formă de sacrificiu și de adorare a lui Dumnezeu, și nu ritualurile exterioare.

Esența ideologiei eseniene poate fi înțeleasă prin prisma contextului politic, economic și social din Siria și Palestina în secolele II-I înaintea Erei Comune. Apariția și dezvoltarea sectei eseniene a fost una din efectele protestului social al poporului evreu, în primul rând decadența preoților (saduceilor) de la Templu și mai apoi asuprirea de catre romani. Încă din timpul regelui Antioh al IV lea Epifanul, o parte din preoți, se indepărtaseră de tradițiile iudaice, acceptând influențe străine, elenistice în special. Ca răspuns, esenienii au ales o viață retrasă, s-au grupat în mici comunități, rupând în acest fel legătura cu preoții de la Templu.

Informații despre esenieni aflăm din scrierile lui Plinius cel Bătrân, ale filozofului Philo din Alexandria, ale istoricului Flavius Josephus, precum și din scrierile mai tarzii ale lui Dio de Prusa (Crysostomul), Hippolit al Romei, Epiphanus și altii.

Denumirea esenienilor

Etimologia și sensul termenului „esenian” rămân obscure.

Philo din Alexandria (filozof evreu din secolul I era comună) deduce denumirea esenienilor dintr-un cuvânt grecesc „essaioi” care înseamnă „cuvioși”, întrucât esenienii respectau puritatea ceremonială, proprietatea era în comun, nu aduceau jertfe animale, practicau celibatul, cultivând toate virtuțiile.

Flavius Josephus folosește termenul de „essenoi”, pentru a-i denumi pe esenieni, iar Plinius cel Bătrân folosește termenul de „esseni”.

Cea mai răspandită ipoteză asupra numelui este aceea că termenul „esenieni” ar fi un derivat din cuvântul ebraic hasidim, care are ințelesul de „cucernici”, „cuvioși”.

Esenienii reflectați în lucrările lui Plinius cel Bătrân, Philo din Alexandria și Flavius Josephus

Cea mai sumară relatare este cea facută de Plinius cel Bătrân (a trait între anii aprox 23- 79 era comună). Acesta precizează că la jumatatea secolului I era comună, pe malul vestic al Mării Moarte, în regiunea Engaddi, a trait izolată o sectă care dezaproba casătoria și viața de familie, comunitatea era exclusiv masculină, supraviețuirea comunitații era garantată de fluxul continuu al convertirilor, „nu cunoșteau banii”, și își dobândeau mijloacele de trai prin munca în comun.2,

Cea mai veche mențiune a esenienilor este facută de Philo din Alexandria sau Philon Evreul – datorită originii sale evreiești (30 înaintea Erei Comune – 45 Era Comună.)3. Opera sa este o neprețuită sursă de informații. Interpret al Bibliei, Philo dezvaluie climatul intelectual care domnea printre evreii din Alexandria, caracterizat prin viziunea asupra lumii împregnată de cultura greacă, dar care însă, nu reneagă iudaismul. După distrugerea Ierusalimului in 607 înaintea Erei Comune , a aparut diaspora. Philo se naște în Alexandria (adică în diaspora) unde locuia o mare comunitate iudaică, și după spusele lui aici traiau aproximativ 500.000. de evrei. După ce stăpanirea romană a urmat regilor Ptolemei ai Egiptului, iudeii au avut un statut propriu si au fost lasați să trăiască după datinile și obiceiurile lor în diaspora , dar totodată erau atașați Imperiului Roman.

In acea vreme, Alexandria era centrul culturii grecesti, aici se gasea și vestita bibliotecă. Iudeii alexandrini adoptaseră în mare parte cultura greacă, se exprimau în limba greacă, însă erau foarte atașați de datinile iudaice.

În lucrarea sa „Quod omnis probus liber sit” (Fiecare om virtuos este liber) Philo relatează că esenienii traiesc în asezări rurale pe teritoriul Siriei și Palestinei, evită să locuiască în orașe „din pricina inclinației spre fărădelegi a locuitorilor la orașe” 4. Esenienii se indeletnicesc cu cultivarea

pamântului și cu mesteșugurile „care însoțesc pacea”. Philo subliniază în „Apologia iudeilor” că ei nu confecționează arcuri, săgeți sau instrumente care puteau fi folosite în război, adică erau pașnici și nu participau la război. Conform lui Philo esenienii dezaprobă orice formă de negoț, tendința de îmbogățire le era straină, aceștia se călăuzeau după principiul de a dobândi prin munca lor numai ceea ce le era strict necesar pentru viață. Structura socială a esenienilor era o expresie a principiului colectivismului (egalitate între membri comunității) concretizat în obligația de a munci în comun, în comunitatea patrimoniului exista o vistierie comună, unde se varsau caștigurile realizate din munca în afara obștei. Conducerea economică și bănescă era încredințată unor persoane care erau alese prin votul adunării membrilor comunității.

O trăsătură deosebităa esenienilor este aceea că respingeau sclavia și conform lui Philo condamnau aspru exploatarea sclavilor. Primirea de noi membri și viața internă a comunitații era reglementată de un statut în care se găseau normelele privind viața socială, religioasă și personală a membrilor comunitații cum ar fi respectarea riguroasă a preceptelor iudaice ca de exemplu odihna zilei de Sâmbătă(Shabbat-ul) .

Caracteristicile distinctive ale esenienilor din punct de vedere al ritualurilor erau refuzul acestora de a participa la cultul Templului de la Ierusalim și de a aduce jertfe, nu există obligativitatea practiării abluțiunilor (spălari ritualice), luau masa în comun, pâinea și vinul se binecuvantau înainte de masă, iar rugaciunea de dimineata era inchinată soarelui răsare. Mai erau caracterizați de pietate, sfințenie, virtute și cumpătare.

Philo ne oferă informații și asupra modului de organizare internă a esenienilor. Membrii obștei erau împarțiți în grupe de vârstă, renunțau sa se căsătorească pentru că, acesta ar fi însemnat „singurul lucru ce ar putea să distrugă in mare masură comunitatea lor”. Conform lui Philo esenienii „Îl venerează mai mult decât alții pe Dumnezeu, nu prin sacrificii, ci prin aceea că se străduiesc să aibă un mod de gândire pios ”(conf.”Quod omnis probus liber sit” -75) Elementul principal al concepției esenienilor despre divinitate este expus de Philo prin aceea că Divinitatea este „ cauza tuturor binefacerilor și a niciunuia dintre rele”(conf.”Quod omnis probus liber sit” -84), adică dacă răul nu este de la Dumnezeu, atunci el are un alt început și este opus Lui. Cu excepția lui Josephus nicio sursă everiasca nu îl menționează pe Philo.

Alte date despre esenieni sânt relatate de istoricul și generalul evreu Flavius Josephus, care a participat la razboaiele evreilor împotriva Romei (din 66-70 Era Comună), pe care după înfrângerea iudeilor, le-a relatat în scrierile sale. Acesta ne oferă cele mai multe detalii despre esenieni de la începutul primului secol al Erei Comune.

Josephus (Joseph ben Mattathias), s-a nascut într-o familie preoțească în anul 37 Era Comună la Ierusalim, a fost general al iudeilor in Galilea (în anul 66 Era Comună), iar dupa ce a fost luat prizonier de catre romani a devenit un susținător al împaraților romani Vespasian, Titus și Domițian. La cererea împaratului Vespasian (caruia îi prezisese atunci când era prizonier că va ajunge împarat, acesta și-a adus aminte de el, l-a eliberat, Josephus devenind cronicarul de razboi al romanilor). Josephus redactează cronica razboaielor din Iudeea, plătind astfel tributul libertății și bunăstării de care se bucura la Roma.

Dacă în privința izvoarelor folosite de Philo pentru descrierea vietți și a concepțiilor referitoare la esenieni nu se știe nimic cert, nu putem ști dacă el i-a observat personal pe esenieni (singura marturie sunt lucrările sale) sau s-a bazat pe relatările altor persoane, în privința originilor informațiilor culese de Flavius Josephus lucrurile stau altfel. Trebuie amintit că informațiile furnizate de acesta au greutatea relatarilor unui istoric care a fost de față. Mișcarea esenienilor se constituise înaintea lui Flavius Josephus, ei fiind mentionati pentru prima data in legatura cu unele evenimente petrecute in jurul anului 143 înaintea.Era Comună (victoria Macabeilor). Josephus i-a observat pe aceștia la jumătatea secolului I Era Comună, adică după aproape 200 de ani, când mișcarea se dezvoltase și evoluase.

În lucrarea „Războiul iudeilor împotriva Romei II, 8”, Josephus (care a luat parte la evenimente în calitate de istoric) ne informează că în Iudeea existau două curente eseniene asemănătoare ca mod de viață și obiceiuri, dar deosebite în privința atitudinii față de căsătorie (o ramură promova celibatul, cealaltă în interesul perpetuării speciei nu condamna căsătoria). Cumpătarea în toate și înfrânarea pasiunilor sânt temelia vieții virtuoase după părerea esenienilor.

Ca și Philo, Josephus precizează că numărul esenienilor trece de 4000 de indivizi, care „trăiau în obști mari în diferite locuri ale țarii”5. Iosephus menționează „disprețul pentru bogăție”al esenienilor. Astfel cel care intra în comunitate cedează tot avutul său comunitații. „Ei nu vând nimic unul altuia și nu cumpără nimic unul de la altul”6, și îsi împart unul altuia tot ce au. Tot Josephus afirmă că esenienii nu au sclavi, motivul fiind acela că „sclavii furnizează pretexte pentru răscoală”7

Esenienii se indeletniceau cu agricultura „sânt cei mai buni oameni care se dedică în întregime muncii agricole”8.

Comparativ cu Philo, Josephus ne oferă informații mai detaliate ale organizării interne și despre viața esenienilor: ei respectau cu strictețe tainele organizației și doctrinei lor „chiar de ar fi să moară în torturi din această cauză”9. Noii adepți erau primiți în comunitate doar după ce erau testați timp de trei ani, astfel după primul an novicele era admis la îmbaierile ritualice, iar dupa trecerea celor trei ani devenea membru cu drepturi depline, depunea o serie de legăminte, pe care se angaja să le respecte cu sfințenie. Membrii erau imparțiți in în patru categorii după criteriul vârstei „membrii mai mici sânt atât de departe de cei mari, incât cei din urmă dacă li se intamplă să se atingă de ei, își spală trupul ca și cum i-ar fi pângărit un venetic”10. Activitațile comunității sânt conduse de către anumite persoane alese ”ei își aleg prin vot pe oamenii cei mai demni de a primi roadele pământului , iar de pregatirea pâinii și a mâncării se ingrijesc preoții”11

Înăuntrul obștei exista o subordonare strictă , astfel cei mici trebuie să asculte de cei mari, iar minoritatea se supune majorității, „dacă zece oameni stau laolaltă, niciunul nu-și va îngădui să se împotrivească părerii celorlalți ”12. Cei care erau gasiți vinovati de incălcarea regulilor comunitatii erau pedepsiti prin excludere, pe cei excluși îi astepta o soartă grea ”cel dovedit a fi facut asemenea fapte este exclus din rândurile lor și adesea piere în chipul cel mai jalnic. Legat prin jurământ și obicei, un asemenea om nu poate primi mâncare din mâinile altora; nevoit să se hrănească numai cu verdețuri, el cade istovit de foame și moare. De aceea, din milă, ei îi reprimeau pe mulți dintre cei excluși, aflați la ultima suflare, socotind că, chinurile morții sânt o pedeapsă suficientă pentru păcatele lor”13. Viața esenienilor era reglementă de anumite indatoriri specifice: îndeplinirea muncilor obligatorii, și săvârșirea îndatoririlor obștești și religioase. Astfel, de la răsăritul soarelui și până la ora 11, toți membri comunității se indeletniceau cu munca productivă pentru a asigura mijoacele de trai, apoi luau masa, după masă se reîntorceau la lucru până la asfințitul soarelui. În restul timpului, esenienii studiau literatura veche și strângeau ierburi de leac.

Conform lui Flavius Josephus ideologia religiasă a esenenilor se caracteriza prin refuzul de a aduce sacrificii, credința în predestinarea divina, în nemurirea sufletului (chiar și după moartea trupului, sufletul își continuă existența), obligativitatea de a respecta cu strictețe toate prescripțiile alimentare, precum și păzirea odihnei în ziua Sâmbetei (Shabatul). Cel mai important element al concepției despre lume al esenienilor este credința in nemurirea sufletului.

Interesantă este expunerea concepțiilor social-politice ale esenienilor, care pare contradictorie, remarcabilă este tendinta lui Josephus de a ascunde faptul că „cei mai buni dintre oameni” cum îi numea el pe esenieni erau ostili romanilor. Astfel printre legămintele novicelui care intra în comunitate este citat și că „el trebuie să păstreze credința fiecarui om și îndeosebi conducătorilor, căci orice stăpânire vine de la Dumnezeu”14 Mai aflăm că în anumite situații și condiții istorice, esenienii nu s-au comportat în conformitate cu acest legământ, refuzând să depună juramantul, de fapt au refuzat să jure credință stăpânirii. Nu trebuie neglijat nici faptul că unul dintre cei trei comandanti, care în timpul Razboiului iudeilor din anii 66-73 Era Comună care s-a aflat în fruntea campaniei împotriva Askalonului, a fost un esenian care se numea Ioan15

Participarea esenienilor în războiul împotriva romanilor este evidentă ”Războiul împotriva romanilor a aratat modul lor de gândire…. împotriva lor au fost folosite instrumente de tortură, ca sa-i determine sa-l hulească pe comandant sau să mănânce hrană nepermisă, dar nimic nu i-a putut determina să facă una sau cealaltă. Îndurau cu fermitate chinurile, fără să se vaiete, fără să verse nicio lacrimă. Zâmbind atunci când erau torturați și bătându-și joc de cei care îi chinuiau, ei își dădeau sufletul , fiind încredințați că îl vor primi din nou in viitor”16 .Înțelegem astfel că esenienii au participat activ la razboiul împotriva romanilor, în antiteză cu spusele lui Philo că ei erau pașnici, că nu aveau arme, și nu le foloseau.

Flavius Josephus relatează că si pe timp de pace, atunci când esenienii se duceau dintr-o comunitate în alta ei nu luau cu ei nimic altceva decât arme, pentru a se apara de talhari17.

În concluzie din relatările lor despre esenieni atât Philo cât și Josephus, ne-au oferit o imagine de ansamblu despre aceștia. Compararea mărturiilor lăsate de cei doi evidențiază și anumite deosebiri , nu trebuie neglijat faptul că ei s-au inspirat din diferite izvoare, fiecare a avut o atitudine personală față de esenieni,în lucrările lor sunt redate diferite curente ale aceleiași mișcări, bazate însă pe concepțoi diferite.

Philo (si apoi mai târziu, Plinius cel Bătrân) subliniază ascetismul și celibatul ca fiind definitorii pentru esenieni,în timp ce Josephus observă două curente ale esenienilor una dintre ele permitea căsătoria. Philo expune esenienii ca fiind o comunitate pacifistă care interzicea membrilor săi să producă sau să folosească arme, în timp ce esenienii lui Josephus erau paricipanti activi la viața militar, și care nu au renunțat la portul armelor.

Important de subliniat este și contextul și perioada când cei doi au scris. Astfel Philo (care a murit în jurul anului 50 Era Comună) a scris cu mult înainte de rascoala împotriva romanilor din Iudeea,în timp ce Josephus a fost contemporan și participant activ la acest eveniment, rezultă de aici că ,între timp, datorită situației din vremea respectivă s-a schimbat și atitudinea esenienilor față de metodele de lupta. La Philo, esenienii sânt împotriva oricarui tip de comerț, în timp ce Josephus consemnează că era interzis doar comerțul între membri comunității, nu menționează că ei nu ar face negoț cu alte persoane. O altă deosebire între cei doi este aceea că Philo amintește de rugaciunea de dimineață închinată soarelui răsare pe care o făceau esenienii, care însa nu este menționată de Josephus.

Esenienii își recrutau prozeliții prin difuzarea scrierilor lor, ei necăsatorindu-se erau amenințați cu dispariția, dacă nu recrutau noi membri. Adeziunea noilor prozeliți era importantă și pentru sporirea averii comunitații, pentru că noul prozelit dona averea sa grupului care traia în comunism de consum. Josephus menționează că scrierile esenienilor sunt „o momeală pe care o întind și căreia nu ii rezistă cei care au gustat o data din înțelepciunea lor”18

Secta esenienilor propovaduia castitatea, curațenia fizică, puritatea rituală și portul de veșminte albe. Cumpătarea era considerată o virtute, în schimb plăcerile lumești erau combătute ca vicii. Per ansamblu însa, între relatările celor doi există mai multe asemănări decât deosebiri în ceea ce priveste această comunitate.

Cele mai asemănatoare trăsături ale esenienilor descriși de Flavius Josephus și Philo din Alexandria sânt: izolarea de restul lumii precum și caracterul închis al organizației, viața și munca în colectiv.

Conform lui Josephus, esenienii, spre deosebire de farisei, contestau liberul arbitru.19, erau foarte stricți în ceea ce privește respectarea Shabat-ului. În timpul razboiului cu romanii din anii 66- 70 Era Comună, esenienii au luat parte la lupte, și au dispărut complet din istoria evreiască după distrugerea Templului.

BIBLIOGRAFIE

Josephus Flavius, Antichitati iudaice, Bucuresti, Hasefer,1997

Schofield Alison,From Qumran to the Yahad- A new paradigm of textual development for the community rule,Brill ,Leiden .Boston, 2009