COMUNITĂȚI LOCALE RESPONSABILE ÎN MUNȚII FĂGĂRAȘULUI [307607]

UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” [anonimizat]: Montanologie

LUCRARE DE DIPLOMĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Conf. univ. dr. Maria Mihaela ANTOFIE

ABSOLVENT: [anonimizat] 2018

UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” [anonimizat]: Montanologie

COMUNITĂȚI LOCALE RESPONSABILE ÎN MUNȚII FĂGĂRAȘULUI

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Conf. univ. dr. Maria Mihaela ANTOFIE

ABSOLVENT: [anonimizat] 2018

[anonimizat].

Studiul se încadrează în tendințele actuale de analiză a managementului ariilor protejate în scopul conservării biodiversității. Turismul, deși este o [anonimizat]. Iar problema deșeurile este discutată la nivel global. [anonimizat], unele specii de animale sunt amenințate cu dispariția. Au fost identificate și acțiuni de protecție și conservare a mediului din zona montană și încă este nevoie de schimbarea atitudinii comunităilor locale față de turismul necontrolat.

Introducere

România este o țară europeană cu o [anonimizat] a ecosistemelor naturale care reprezină cam 47% din suprafața totală a țării. [anonimizat], [anonimizat], adăpostite de lanțul muntos al Carpaților.

România numără 963 [anonimizat] 7% din suprafața țării. [anonimizat] a țării.

Cu toate că în țara noastră există o [anonimizat]. Interesul nostru față de mediu este unul necesar deoarece prin protejarea lui avem un viitor stabil. [anonimizat]-l dorim în mediul înconjurător (Antofie, 2012).

Calitatea mediului este afectată de două grupe de factori esențiali: [anonimizat], cauzați de activitățile umane. [anonimizat]. [anonimizat], nu respectă în totalitate acest lucru.

[anonimizat], acest lucru reprezintă o problemă globală. În lucrarea de față s-a [anonimizat], județul Brașov precum și acțiuni de proteție și conservare a mediului și a [anonimizat] a periclita situl natural. Agricultura, poate fi și ea responsabilă de distrugerea mediului înconjurator, astfel că se cere o mare atenție atunci când vrem să integrăm anumite măsuri agricole în zonele de importanță comunitară.

Competențele de cercetare dobândite acestui studiu, sunt completate și de abilități specifice, după cum urmează:

Realizarea de studii bibliografice, accesând literatura de specialitate

Accesarea de metodologii specifice evaluării calitatii managementului ariilor protejate

Accesarea bazelor de date statistice la nivel judetean, national si european

Colectarea informațiilor din teren

Realizarea de fotografii științifice în domeniul peisajului

Capacitatea de a identifica amenințările turismului necontrolat și a proastei gestionări a deseurilor in zona ariei protejate.

Capitolul I. Considerații generale

Aspecte generale despre situl SCI Munții Făgărașului

Situl de importanță comunitara este definit ca fiind aria protejată ce face parte din rețeaua ecologică europeană Natura 2000, cu rol principal de protecție și conservare a speciilor și habitatelor de pe teritoriul Uniunii Europene.

Rețeau Natura 2000 este o rețea de zone naturale protejate, constituită la nivel European, care cuprinde un eșantion reprezentativ de specii sălbatice și habitate naturale de interes comunitar. Nu a fost constituită doar pentru protejarea naturii, ci și pentru menținerea acestor bogății naturale pe termen lung, pentru a asigura resursele necesare devoltării socio-economice.

Cuprinde:

Arii Speciale de Conservare (SAC – Special Areas of Conservation).

Situri de importanta comunitara (SCI – Site of Community Importance), constituite conform Directivei Habitate a Uniunii Europene.

Arii de Protecție Specială Avifaunistică (SPA – Special Protection Areas), constituite conform Directivei Păsări a Uniunii Europene.

În România au fost înființate 273 de situri Natura 2000, pentru protecția speciilor și habitatelor. Situl Natura 2000 ROSCI0122 Munții Făgăraș are o suprafață de 198.618 ha și reprezintă unul dintre cele mai mari situri de importanță comunitară la nivel național. Acesta este situat în zona centrală a țării, în raza administrativă a județelor Sibiu, Brașov, Vâlcea și Argeș. Punctul geometric central al sitului are coordonatele 477.753 longitudine estică și 451.796 latitudine Nordică. Aria cuprinde sectorul cel mai înalt al Carpaților Meridionali, cuprins între Valea Oltului la vest, văile Bârsei, Groșetului și Dâmboviței la est, Valea Oltului în sectorul Transilvan la nord și cele ale Jiblei, Arefului, Brădetului și Câmpulungului la sud (Subcarpații Getici). Suprafața integrată a celor două situri Natura 2000 se întinde pe teritoriul a trei regiuni istorice – Transilvania, Muntenia, Oltenia- respectiv în cadrul a trei regiuni de dezvoltare: Regiunea Centru, Regiunea Sud și Regiunea Sud-Vest.

ROSCI0122 Munții Făgăraș include cel mai înalt și mai sălbatic sector al Carpaților românești. Cuprinde una din cele mai mari extensii al reliefului glaciar și periglaciar, cu o vastă suită de unități peisagistice unice, cu condiții ecologice specifice ca urmare a diversității geologice, pedologice și climatice reflectate în biodiversitatea foarte ridicată a acestei zone. Este cea mai înaltă grupă montană din Carpații Meridionali și cuprinde fragmente reprezentative de păduri naturale virgine și cvasivirgine, habitate ce polarizează o diversitate biologică terestră deosebită, constituind o avuție națională inestimabilă. Situl este important și pentru ca include habitate naturale ce găzduiesc specii de plante și animale sălbatice periclitate, vulnerabile, endemice și rare, specii de plante și animale sălbatice aflate sub regim de protecție, precum și specii cu o valoare științifică și ecologică deosebită.

Relieful

Prin masivul Făgăraș se înțelege întregul complex muntos care aparține Carpaților Meridionali, cuprins între Valea Oltului la vest, văile Barsei, Grosetului și Dâmboviței la est, Depresiunea Făgărașului la nord și cele ale Jiblei, Arefului, Bradetului și Câmpuluilung la sud. Se disting două șiruri de munți, aproape paralele: unul nordic, al munților Făgăraș și altul sudic, constituit din grupa montană Ghițu-Frunți-Cozia, mai puțin înaltă și adânc ferestruită de ape, continuată dincolo de Râul Doamnei prin munții Iezer Păpușa.

Geograful Emmanuel de Marton a numit munții Făgăraș ca fiind Alpii Transilvaniei, denumire care s-a extins ulterior la întregul domeniu al Carpaților Meridionali.

Din grupa centrală Făgăraș-Parâng-Godeanu, fac parte și munții Făgăraș. Această grupă reprezintă sectorul cel mai înalt al Carpaților Meridionali și se individualizează prin cele mai mari altitudini, în Făgăraș șase vârfuri depășind 2500 de metri (vârfurile: Negoiu – 2535 m, Lespezi – 2522 m, Vânătarea lui Buteanu – 2507 m, Viștea Mare – 2527 m, Moldoveanu – 2544 m și Dara – 2500 m). Se gasesc și culmi mai joase cu 500-800 m, astfel creasta Făgărașului este dublată spre sud de o culme paralelă mai scundă: Cozia (1668 m), Frunți (1534 m), Ghițu (1622 m), alcătuită din gnaise și fragmentată în masive separate de văi transversale.

Munții Făgăraș sunt alcătuiți din roci metamorfice dure, de fundament, formate prin transformarea sau metamorfozarea în adâncuri a rocilor sedimentare și eruptive preexistente. În cea mai mare parte, aparțin categoriei șisturilor cristaline, roci ce se desfac în plăci plane paralele și prezintă o cristalinitate evidentă a mineralelor din care sunt formate. Sistuozitatea lor este de foarte mare importanță în practicarea alpinismului.

Astfel, dintre șisturile cristialine din munții Făgăraș, putem deosebi:

șisturi cristaline mezometamorfice

șisturi cristaline retromorfozate

Distribuția generală a diferitelor varietăți de roci este în fâșii orientate de la est la vest. Cea mai sudică este formată din gnaisuri: roci de culoare deschisă, dure, în care benzi albe de cuarț și feldșpat alternează cu benzi întunecate de mica (mineral din grupa silicaților, cu un sistem de cristalizare monoclinic) neagră. La nord, fâșia gnaisurilor, este formată din roci puternic șistoase și lucioase, ce se găsesc alături de cuarț. Acestea sunt micașisturile, în constituția cărora intră uneori și granați (minerale din grupa silicaților). Alternând cu aceste micașisturi (care ocupă toată creasta principală), apar, în special, în partea de vest a munților Făgăraș, amfibolite (roci de culoare închisă datorită predominanței unui mineral negru-verzui din grupa amfibolilor) și calcare cristaline albe. În partea de nord a masivului muntos, se găsesc roci mai slab metamorfozate decât cele amintite și anume șisturi argintii sau verzui, cu luciu mai puțin pronunțat.

Se disting două tipuri de relief: relieful glaciar și crionival, înalt, spectaculos și modelat de ghețuri, zăpezi și geruri și relieful fluvio-torențial, mai puțin înalt, mai monoton și cu forme domoale, modelat mai ales de torenți și ape curgătoare, mult adâncite.

Relieful glaciar din munții Făgărașului prezintă o mare varietate de forme glaciare bine conservate, datorită înălțimilor mari pe care le-au atins acești munți în epoca glaciară, care au favorizat instalarea ghețarilor dar și datorită constituției lor petrografice cu roci cristaline dure care au conservat formele glaciare. Activitatea ghețarilor, conjugată cu efectele repetate ale înghețului și dezghețului, au creat un relief specific, cu vârfuri semețe, piramidale sau custuri ascuțite și crenelate, cu aspect de lamă de ferăstrău. Se întâlnesc abrupturi stâncoase, amețitoare la obârșia tuturor văilor glaciare. La poalele acestora s-au adunat imense grohotișuri și năruitori de stânci, între care unele cu forme ciudate. Măreția vârfurilor este impresionantă precum și peisajul sterp cu grohotișuri de blocuri uriașe sau cu câmpuri de pietre, cărora lichenii, printre puținele semne de viață la această altitudine, le imprimă un colorit palid, galben – verzui. Mai toate obârșiile văilor, între Suru și Berivoi, au fost adâncite și lărgite de către ghețari, în mod simetric, de o parte și de alta a crestei principale, având un profil transversal în formă de U.

Relieful fluvio-torențial desfășurat la altitudini mai reduse, apare într-un contrast izbitor cu cel glaciar. Văile se îngustează brusc, devenind uneori adevărate chei, abrupturile lasă locul unor versanți mai puțin stâncoși iar custurile dispar, fiind înlocuite prin culmi largi, acoperite cu pajiști întinse sau păduri. Acestea sunt străbătute de poteci ciobănești sau chiar de drumuri vechi, cum ar fi Drumul Țării, pe Scărișoara și Bârcaciu, sau cel ce pornește din Cumpăna înspre Valea Topologului, traversând munții Clăbucet și Marginea. La limita de sus a pădurilor sunt instalate stâne mari și saivane iar pe văile mai importante au apărut șosele forestiere, punctate ici-colo cu mici cantoane și bărăci.

Piemontul Făgăraș include cea mai mare parte a Depresiunii Făgăraș – Țara Făgărașului. Aceasta este o depresiune periferică a Podișului Transilvaniei și poate fi definită simultan sub raport pozițional, morfostructural și genetic, ca depresiune submontană. Țara Făgărașului este considerată din punct de vedere genetic, o depresiune de eroziune și acumulare, cu unele influențe tectonice, datorită eroziunii laterale. Relieful, dar mai ales acumulările diferențiate, evidențiază unele condiționări tectonice legate însă de înălțarea accentuată a Munților Făgăraș.

Au luat forma două mari tipuri de relief cu aspect de fâșii longitudinale paralele Oltului și unităților învecinate: relieful colinar dezvoltat pe formațiuni mio-pliocene cu structură monoclinală și relieful de câmpie piemontană, terase și lunci. Relieful colinar, reprezintă partea cea mai accidentată a depresiunii, cu înălțimi de 500 – 800 m, care domină relieful de acumulare a câmpiei piemontane. S-au individualizat trei elemente: dealurile submontane persano- făgărășene, frontul cuestic nord – făgărășan și dealurile izolate încorporate depresiunii. Relieful de câmpie piemontană, terase și lunci se desfășoară între 425 și 450 m spre Valea Oltului și 600 – 700 m către munte, cu o pantă generală de 2 grade. Acesta are aspectul unui vaste câmpii piemontane constituite dintr-o succesiune lateral de conuri și glacișuri piemontane, precum și din terase și lunci dispuse în lungul râurilor făgărășene și în lungul Oltului.

Hidrografia

Rețeaua hidrografică este densă datorită cantităților mari de precipitații pe care o primește zona, inclusiv apa rezultată din topirea zăpezii. Din acest punct de vedere, munții Făgăraș pot fi asemănați cu un castel de apă. Pe tot cuprinsul masivului se găsesc izvoare sau lacuri cu apă cristalină bună de băut sau pâlcuri de zăpadă care întârzie până vara târziu, păstrându-se uneori chiar de la un an la altul. Râurile au debite permanente destul de mari, dar primavara târziu și la început de vară, când topirea zăpezilor este mai intensă și când ploile sunt mai abundente, valoarea acestora crește.

Apele munților Făgăraș se adună în numai două vai: cea a Oltului, care își adună afluenții de pe versanții de nord, de vest și de sud – vest, și cea a Argeșului, căruia îi rămân afluenții dinspre sud. Afluenții Oltului de pe versantul nordic sunt în număr de 30 iar densitatea acestora este de peste 0,8 km/ km². Este cea mai mare densitate întâlnită în Carpați. De la sfârșitul lunii martie și până în iunie, râurile montane drenează o cantitate enormă de apă iar adeseori provoacă pe teritoriul Depresiunii Transilvane, inundații. Aceasta se întâmplă, deoarece cursul leneș al Oltului nu poate prelua această cantitate fără a ieși din matcă. Dintre cursurile de apă mai reprezentative, putem enumera: Sâmbăta, Viștișoara, Viștea Mare, Ucișoara, Ucea Mare, Podragu, Arpașu Mare, Arpașelul, Cârțișoara (format din Bâlea și Pârâul Doamnei – Laița ) și Râul Mare al Porumbacului (format de pâraiele Sarata și Șerbota).

În partea de sud a versantului Făgăraș, se adună doar patru râuri puternice: Argeșul, Vâlsanul, Râul Doamnei și Dâmbovița. Până în anul 1966, râul Argeș se forma la confluența văilor Capra și Buda, însă din anul 1967 punctul de confluență a dispărut sub apele lacului Vidraru. Acesta se suprapune acum întregului curs făgărășean al Argeșului vechi. Râul Capra își adună apele dintre vârful Lespezi și Arpașul Mic, iar Buda dintre Arpașul Mic și Viștea – Moldoveanu. Râul Vâlsan izvorăște la sud de Moldoveanu, de sub Scărișoara Mare, curge nord – sud și are un bazin hidrografic mai restrâns decât celelalte râuri. Acesta se varsă în Argeș, lângă comuna Merișani. Apele sale, ca și ale afluentului său de stânga, pârâul Dobroneagu, au fost captate și deviate către lacul Vidraru. Râul Doamnei are cel mai mare bazin de recepție din munții Făgăraș. Acesta reunește apele pâraielor Valea Rea, Leaota, Zarna și Brătilă. Râul Doamnei separă munții Făgăraș de masivul Iezera – Papusa de-a lungul unui culoar tectonic. Acesta se varsă în Argeș, la marginea de nord – est a municipiului Pitești. Pe tot traseul său montan, râul Doamnei este însoțit de o șosea forestieră. Dâmbovița își are izvoarele între vârfurile Otic (prelungirile estice ale munților Făgăraș) și Bătâana (masivul Iezer – Păpușa). Curge spre nord – est, pe o veche deformare tectonică, iar în aval de lacul de acumulare Pecineagul, sub creasta Lerescu – Tămașul Mare, își schimbă cursul spre sud – est. Se varsă în Argeș, la sud de București, aproape de confluența cu Dunărea. Cursul său este însoțit de o șosea forestieră care urcă până la punctul de formare al Dâmboviței, la confluența dintre Boarcaș cu Valea Vladului.

Lacul Vidraru este un lac de baraj artificial. A fost finalizat în 1966, fiind una dintre cele mai mari hidroenergetice din țară. Lacul se află între versanții munților Pleșa și Vidraru și hidrocentrala subterană de pe Argel. Barajul este în formă de arc, înalt de 166,60 m și lung de 307 m la coronament, adâncimea acestuia în spatele barajului este de circa 150 m iar lungimea măsoară mai bine de 8 – 9 km, suprafața fiind de 870 ha. Volumul total al apei este de 465.000.000 m³, nivelul normal de retenție fiind de 830,00 m. Într-un an hidrologic mediu, puterea instalată este de 400 Gwh/an. Un alt lac de baraj artificial este Lacul Pecineagu, situat pe cursul superior al râului Dâmbovița.

Fig. I.1 Lacul Vidraru (sursa: http://www.descoperalocuri.ro)

În munții Făgăraș există peste 60 de lacuri glaciare, care însumează aproximativ 24 ha de luciu de apă. Lacul glaciar de la cea mai mare altitudine din țară este Taul Mioarelor, la 2282 m. Mai amintim și de Lacul Viștișoara aflat la 2200 m altitudine, Lacul Urlea, se află la altitudinea de 2170 m, cu o suprafață de 20150 m² și o adâncime maximă de 4,50 m. La 2150 m, se găsește lacul Urlea II, care în anii secetoși seacă. Lacul Bâlea este situat la altitudinea de 2040 m.

Clima

Munții Făgăraș cu înălțimi care depășesc 2500 m, au o climă aspră cu caracteristici specifice climei temperate și climei subpolare. Climatul temperat – continental este în proporție de 65% (ținutul cu climă de dealuri și depresiune), climatul de munte, subpolare fiind în proporție de circa 35% (ținutul munților mijlocii din est și al munților înalți din sud).

Caracteristice ținutului montan sunt verile răcoroase, cu precipitații abundente și iernile friguroase cu ninsori bogate și strat de zăpadă stabil, pe o perioadă îndelungată. Ținutul cu climă de deal se caracterizează prin veri calde cu precipitații relativ frecvente și prin ierni reci, cu strat de zăpadă relativ stabil, punctate din când în când de intervale de încălzire. Depresiunea Făgărașului face parte din etajul climatic al dealurilor și podișurilor iar zona montană se înscrie în etajele climatice montane.

Climatul depresionar cuprinde treapta inferioară a reliefului (400 – 500 m) și se caracterizează prin amplitudini termice mari. Este un climat ce prezintă un potențial ridicat agro-productiv. Etajul climatic premontan este un climat de tranziție între cel depresionar și cel montan. Cuprinde zona forestieră cu altitudini de 650 m până la 900 m. Altitudinea cuprinsă între 800 – 1000 m o întâlnim în etajul climatic montan. Subetajul montan inferior (900 – 1500 m) este favorabil activităților turistice și sporturilor de iarnă. Aici găsim păduri de fag amestecate pe alocuri cu rășinoase.

Subetajul montan superior îl întâlnim la altitudinea de 1500 – 1800 m. Este specific pădurilor pure de molid și este caracterizat de un climat rece, cu ierni friguroase și cu lungi perioade de vreme senină, favorabile sportului și turismului montan.

Etajul climatic alpin este caracteristic altitudinilor mai mari de 1800 m. Climatul este unul cu ierni aspre și veri destul de reci și umede, cu vânturi puternice și o mare persistentă a stratului de zăpadă (aproximativ 200 de zile pe an).

Solurile și agricultura

În munții Făgăraș, se remarcă o zonalitate pe verticală a solurilor datorită structurii geologice complexe, în care predomină șisturile cristaline, a diferențelor climatice între versantul nordic și cel sudic și a cantităților diferite ale precipitațiilor, de la est la vest.

Dealurile submontane persano – făgărășene, ce fac tranziția între câmpia piemontană și culmile montane ale munților Făgăraș, sunt formate din soluri brune luvice și soluri brune acide afectate de eroziune. Pe acestea se dezvoltă păduri de amestec gorun – carpen – fag sau făgete pure.

În zona de câmpie piemontană, se întâlnesc soluri brune acide și podzolice. Pe suprafețele întinse ale glacișurilor piemontane superioare, unde pânza freatică se găsește la 5 – 10 m adâncime, predomină soluri brune argiloiluviale, brune luvice și luvisoluri albice. Acolo unde pânza freatică se găsește la 1,5-5 m adancime, pe podurile glacișurilor piemontane medii și inferioare, întâlnim soluri brune mezobazice, brune acide și negre acide. În lunca Oltului și a văilor afluente sau în lungul vaiugilor, unde pânza freatică se gasește la o adâncime sub 1,5 m, se găsesc soluri humico-gleice, gleice tipice, gleice umbrice, aluviale litice și gleizate, solurile turboase (din lunca Oltului). La vest de Sâmbăta și la est de Sebeș domină solurile brune luvice și argiloiluviale, iar între Sâmbăta și Sebeș, predomină solurile autohidromorfe, hidromorfe-gleice și freatice umede.

În etajul alpin întâlnim podzoluri humico feriiluviale și humico-silicatice podzolice și intrazonal găsim soluri humico-calcice alpine, turbării și litosoluri. Solurile brune podzolice sunt întâlnite în etajul subalpin iar în etajul montan solurile brune acide cu mull și cu moder și solurile podzolice argiloiluviale.

Condițiile de climă, relief și sol dar și temperaturile joase, ar putea fi considerați factori pentru ca zona montană, să fie o zonă mai puțin propice pentru agricultură. Cu toate acestea, agricultura își găsește condiții bune de dezvoltare, astfel găsim suprafețe întinse de pășuni și fânețe naturale, care sunt favorabile creșterii animalelor. Clima rece și regimul pluviometric specific, fac, ca, aici să fie mai puțin simțite efectele perioadelor mai secetoase din timpul anului.

Cu toate acestea, agricultura reprezintă principala activitate economică din zona rurală montană. Aceasta se datorează accesării fondurilor europene destinate agriculturii și dezvoltării rurale dar și politicii de susținere a fermelor din zona de munte.

Agricultura este practicată în mare parte în ferme mici și foarte mici (sub 2 ha), principala activitate fiind creșterea animalelor (bovine, ovine, caprine) pentru lapte și într-o mai mică măsură pentru carne. Se cultivă pomi fructiferi iar suprafețele arabile sunt cultivate în principal cu cartof și porumb.

Reducerea numărului de animale, are un impact puternic asupra calității pășunilor și fânețelor, datorită sub-pășunatului, reducerii volumului de îngrășăminte organice sau neîntreținerii pajiștilor dar și asupra satelor și tradițiilor, acestea riscând să se piardă cu timpul.

Terenurile arabile din județul Sibiu, însumează aproximativ 117 mii hectare, pășunile aproape 108 mii hectare, fânețele circa 73 mii de hectare iar livezile peste 5000 de hectare. Viticultura are o veche tradiție în județul Sibiu, cele mai importante suprafețe cultivate cu viță de vie, fiind localizate pe valea Târnavei Mari, în zona Mediașului și în partea de sud-vest a județului, în arealul Apold-Miercurea Sibiului. Predomină cultura cerealelor (67,4% din total), apoi furajele (16,1 % din suprafața cultivată) și cartofii, pe o suprafata de 8,6 %. Alte suprafețe importante sunt cultivate cu legume. Numărul de mașini și utilaje agricole este în scădere. Efectivele de animale sunt în diminuare la toate speciile, cu excepția ovinelor. Cu peste 550 de mii de ovine, județul Sibiu, ocupă primul loc la nivel național. Creșterea ovinelor reprezintă principala activitate economică pentru multe localități rurale din zona de munte, păstoritul tradițional păstrându-se până în zilele noastre în zona Mărginimii Sibiului.

Fig. I.2 Teren arabil în zona montană a județul Sibiu: Frumoasa (fotografie originală)

Terenurile arabile din județul Brașov, însumează aproape 116 mii de hectare, pășunile 99 mii hectare, fânețele peste 60 de mii de hectare iar livezile aproximativ 1400 de hectare. Județul Brașov este unul din cei mai mari producători de cartofi și sfeclă de zahăr la nivel național, iar producția agricolă este sprijinită de cercetarea aplicată. Aici se află singurul institut de cercetare de profil din România: Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de zahăr Brașov. În ultimii ani s-au redus semnificativ suprafețele ocupate cu livezi și culturi de viță de vie. Predomină cultura cerealelor (49,2 % din total), urmate de furaje (34,9 % din suprafața cultivată) și de cartofi (15,9 %). Numărul de mașini și utilaje agricole este în creștere, excepție făcând combinele de recoltat. Efectivele de animale sunt în diminuare la toate speciile, dar cu toate acestea, avicultura și creșterea oilor se mențin printre cele mai importante activități agricole. Păstoritul tradițional se păstrează în unele comunități rurale din zona de munte.

Fig. I.3 Teren arabil în Ucea (fotografie originală)

Terenurile arabile din județul Vâlcea, însumează aproximativ 81 mii de hectare, pășunile 107 mii hectare, fânețele 40 mii hectare, iar livezile aproximativ 13 mii de hectare. Extinderea pășunilor din zonele montane, deluroase și subcarpatice ale județului, a favorizat activitățile de creștere a ovinelor și caprinelor, plasând zootehnia județului Vâlcea, pe primul loc în regiunea sud-vest Oltenia. Se cultivă porumb (61 % din suprafața totală), grâu și secară (13 %), 9 % cartofi, furaje verzi (8 %) și legume (6 %). Producția viticolă este favorizată de climă și relief, astfel că județul Vâlcea cuprinde zonele cu cele mai mari podgorii și suprafețe viticole din România. Parcul de tractoare și mașini agricole din cadrul județului Vâlcea a avut o evoluție fluctuantă. Se înregistrează o ușoară creștere a tractoarelor, semănătoarelor mecanice, combinelor pentru recoltat cereale și preselor pentru balotat.

Terenurile arabile din județul Argeș, însumează aproape 170 mii hectare, pășunile 99 mii hectare, fânețele peste 46 mii hectare, iar livezile aproape 21 mii hectare. Se cultivă cereale pentru boabe (grâu și secară, orz, porumb), floarea soarelui, cartofi și sfeclă de zahăr. Județul Argeș este renumit pentru producția de vinuri nobile din soiuri superioare, centrele viticole de la Ștefănești și Topoloveni, fiind recunoscute în acest sens. Se cresc cabaline, bovine, ovine, porcine, caprine, păsări și albine-familii. Cele din urmă (păsările și familiile de albine au înregistrat o ușoară creștere).

În tabelele următoare putem observa distribuția suprafețelor agricole în fiecare județ din ROSCI0122 Munții Făgăraș.

Tabel I.1 Suprafețe agricole și categorii de folosință – tendințe

Tabel I.2 Suprafețe agricole și categorii de folosință – cifre fizice

Tabel I.3 Suprafețe agricole și categorii de folosință – procente

Tabel I.4 Suprafețe agricole și amenajări în cifre

Vegetația, flora și fauna

Vegetația

Vegetația este etajată și reflectă caracteristicile climatului, altitudinii, expoziției versanților, ale solurilor și rocilor. La poalele masivului se află etajul pădurilor de gorun (Quercus petraea), iar pe locuri umede se instaleaza stejarul (Quercus robur). În Depresiunea Făgărașului, se află rezervația naturală Dumbrava Vadului (Poiana cu Narcise sau Poiana cu Coprine).

În subetajele montan inferior și mijlociu s-au dezvoltat făgete și păduri de amestec din alianța Symphyto-Fagion și Deschampsio-Fagion sau pajiști mezofile din alianța Cynosurion și Agrostion stoloniferae, în locurile unde aceste păduri au fost defrișate. În subetajul montan superior sunt dominante molidișurile din alianța Vaccinio-Piceion, cu ochiuri de verdeață ierboasă din aliantele Cynosurion, Potentillo-Nardion, Adenostylion și Epilobion angustifolii. În etajul subalpin sunt prezente tufișuri din alianța Pinion mugi, Rhododendro-Vaccinion si Junipero-Bruckenthalion. Etajul alpin este caracterizat prin fitocenoze din alianțele Caricion curvulae, Seslerion bielzii, Salicion herbaceae, Salicion retusae, Festucion pictae, Thlaspion rotundifolii. În tabelul următor putem observa etajul și subetajul de vegetație precum și limita la care se găsește fiecare.

Tabel I.5 Etaje de vegetație în situl N2000

Flora

Primăvara, verdele pajiștilor este punctat de florile viorii ale brândușelor (Crocus Vernus), de cele galbene ale ciuboțicei cucului (Primula elatior) și ale bulbucilor de munte (Trollius europaeus), plantă ocrotită.

Vara, prin păduri, întâlnim rusulița (Hieracium aurantiacum). Pe ici colo, apare șopârlița (Veronica belidioides), punctând pajiștile cu albastrul întunecat al rozelor sale. Tot vara înflorește omagul galben (Aconitum anthora), cel albastru violaceu (A. tauricum) și ciuboțica-ursului (Cortusia mattholi), mai multe pe brâne și locuri stâncoase și umede, iar prin locurile mai asezate, garofița pitică (Dianthus gelidus) și roza scundă. Prin crăpături de stânci, pe grohotișuri și în locuri stâncoase, întâlnim adesea florile mici, galben-verzui, ale mierluței pitice (Minuartia sedoides).

Fig. I.4 Campanula abietina floare ciucure și Abies alba brad alb muguri

(fotografie originală)

Peste 2200 m altitudine până la 2500 m, în etajul alpin superior, întâlnim rude mai apropiate de afin și anume pomișoara (Vaccinium uliginosum), cu frunze mici, rotunde, ceroase și fructe negre și azalea (Loiseleuria procumbens). Pe pășuni întâlnim coarna (Carex curvula).

În luna iunie – iulie înflorește ruja, bujorul de munte sau smirdarul (Rhododendron kotschyi), plantă ocrotită de lege. Prin iulie – august înfloresc mărșisorul (Geum montanum), chimenul de munte (Ligusticum mutellina) și sclipeții de munte (Potentilla ternata). Sunt florile cele mai răspândite în pajiștile alpine din munții Făgăraș. Rar se întâlnesc omagul galben (Aconitum anthora) și ghintura galbenă (Gentiana lutaea), plantă ocrotită. Mai întâlnim și toporașii galbeni (Viola biflora), ochiul șarpelui (Eritrichium nanum), de culoare albastru și floarea de colț (Leontopodium alpin), ocrotită și ea.

Fauna

În munții Făgăraș, întâlnim căprioara (Capreolus capreolus), cerbul (Cervus elaphus) și mistrețul (Sus scrofa). Prin vârfurile arborilor fac salturile lungi, veverițele (Sciurus vulgaris). Pisica sălbatică (Felix silvestris) și jderul de copac (Mustela martes), se întâlnesc în pădurile de foioase, cât și în cele de molid. Râsul (Lynx lynx) urcă până în golul alpin. Pe alocuri, el provoacă pagube în lumea cervidelor. Pagube mai provoacă și lupul (Canis lupus), împuținat din cauza vânatului dar și vulpea (Canis vulpes). Ursul (Ursus arctos) se adăpostește ziua prin desișurile pădurilor, făcându-și apariția uneori și prin zmeurișuri. Cei mai bătrâni, ies noaptea prin preajma stânelor, în căutarea pradei. În golul alpin se găsește capra neagră (Rupicapra rupicapra), specie ocrotită de lege. Masivul Făgăraș adăpostește cel mai mare număr de capre negre din țara noastră, alcătuind o populație robustă. Lumea păsărilor cuprinde numeroase specii mici, dar și câteva specii mari de răpitoare, care-și veghează teritoriul de vânătoare.

Figura I.5 Rupicapra rupicapra Capra neagră (sursa: http://www.departamentulalphacarpatica.ro)

Prin pădurile de foioase și în etajul molidului întâlnim Cinteza (Fringila coelebis), fâsa de pădure (Anthus spinoletta spinoletta), sturzul de vâsc (Turdus viscivorus), gaița (Garrulus glandarius), câteva specii de pițigoi (Parus montanus, P. cristatus, P. ater) și mierla (Turdus merula). Mai rar întâlnim corbul (Corvus corax), ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius martius) iar dintre păsările răpitoare șorecarul comun (Buteo buteo). De-a lungul pârâielor de munte, pe pietre și pe trunchiuri de arbori culcați, pot fi văzute codobatura (Motacilla alba), mierla de piatră (Monticola saxatilis) și ceva mai rar, pescărușul albastru (Alcedo atthis). În pădurile de conifere întâlnim pițigoiul moțat (Parus cristatus), ciocănitoarea (Picoides tridactylus alpinus), cucuveaua încălțată (Aegolius fenereus) și cucuveaua pitică (Glaucidium passerinum). Pe cărările bătute ale munților, întâlnim cocoșul de munte (Tetrao urogallus), pasăre rară, ocrotită de lege. Acvile de munte (Aquila chrysaetos chrysaetos), întâlnim deasupra crestelor. Șopârla de câmp (Lacerta agilis) și șopârla de ziduri (Lacerta muralis) sunt răspândite în zona forestieră, iar șopârla de munte (Lacerta vivipara) poate fi zărită mai mult în etajul subalpin și alpin. Șopârla fără picioare (Anguis fragilis), numită greșit și năpârcă, se găsește în păduri de foioase și conifere, mai ales în locurile umede.Vipera comună (Vipera berus) poate fi văzută pe stânci sau trunchiuri însorite de copaci, din zona fagului până la înălțimea de 2000 m. Broasca brună de munte se găsește spre pășunea alpină. Păstrăvii (Salmo trutto fario) se întâlnesc în cursul superior al râurilor și pârâielor și în mai multe lacuri glaciare.

Dintre nevertebrate, amintim de gândaci (Coleoptere), peste 1500 de specii, reprezentați de croitori (Cerambycidae), cărăbuși (Scarabeidae) și alte familii. Fluturii (Lepidopterele) numără 700-800 de specii.

Fig. I.6 Peisaj riveran cu insecte și stuf (fotografie orginală)

Habitate de interes comunitar pentru care a fost declarat situl de importanță comunitară ROSCI0122

Situl de importanță comunitară ROSCI0122 Munții Făgăraș a fost declarat în vederea conservării a 27 de habitate de interes comunitar. În urma desfășurării activităților specifice de inventariere și cartare a habitatelor de interes comunitar din perimetrul sitului de importanță comunitară ROSCI0122 Munții Făgăraș s-a constatat faptul că din cele 27 de habitate de interes comunitar, 5 dintre acestea nu sunt prezente în perimetrul ariei naturale protejate.

Habitatul 3220: Vegetație herbacee de pe malurile râurilor montane

Este un habitat cu caracter hidro-higrofil fiind reprezentat de grupări deschise de plante pioniere erbacee sau sufrutescente, bogate în specii alpine, care colonizează depozitele de pietriș ale cursurilor de apă cu un regim hidrologic de tip alpin, cu debit maxim în timpul verii.

Aceste grupări se pot instala și pe terenurile plane, cu apă stagnantă, din jurul pâraielor sau râurilor de munte. Habitatul se întâlnește din etajul montan superior până în cel alpin si a fost identificat în lungul izvoarelor și pâraielor din zona subalpină și alpină. În perimetrul ariei naturale protejate habitatul ocupă circa 1,5 – 2 ha și prezintă o distribuție larg răspândită. Starea de conservare globală a habitatului în cadrul ariei naturale protejate este evaluată ca fiind nefavorabilă – inadecvată. v

Habitatul 3230: Vegetație lemnoasă cu Myricaria germanica de-a lungul râurilor montane

Acest tip de habitat este reprezentat prin comunități pioniere, instalate intrazonal, edificate de Myricaria germanica și specii de Salix spp. Fitocenozele sunt în general fragmentare și se instalează pe depozitele de pietriș bogate în nămol fin și frecvent inundate ale cursurilor de apă din regiunea montană. Au în general acoperire redusă, influențată de inundațiile periodice care determină acumularea de noi sedimente. În același timp, inundațiile produc și modificări ale covorului vegetal, eliminând plantele prin eroziune. Astfel, existența acestor comunități este determinată de intensitatea și frecvența inundațiilor și de viteza de curgere a apei. Acest tip de habitat are o prezență incertă în cadrul ariei naturale protejate.

Habitatul 4060: Tufărișuri alpine și boreale

Habitatul cuprinde tufărișuri pitice, uneori târâtoare. Cele mai multe tufărișuri formează mozaicuri de vegetație pe suprafețe mici. Sunt asociații primare, dar se pot extinde secundar, în urma defrișării jnepenișurilor și pădurilor de limită superioară. Sunt edificate de specii oligoterme, xeroterme, oligotrofe și moderat până la puternic acide. De regulă, includ specii arcto-alpine, boreale și circumpolare, în anumite cazuri, și endemite carpatice. Acest tip de habitat este răspândit în etajele superioare de vegetație – subalpin și alpin, fragmente mai mici întâlnindu-se și în etajul montan al ariei naturale protejate. În perimetrul ariei naturale protejate habitatul ocupă circa 17.000 -22.000 ha și prezintă o distribuție larg răspândită. Starea de conservare globală a habitatului în cadrul ariei naturale protejate este evaluată ca fiind nefavorabilă – inadecvată.

Habitatul 4070*: Tufărișuri cu pinus mugo si Rhododendron myrtifolium

Acest tip de habitat cuprinde formațiuni edificate de Pinus mugo, tipice pentru etajul subalpin din Carpații românești. Elementele carpato-balcanice prezente, diferențiază acest tip de habitat de cele similare, din Europa centrală. Alături de Pinus mugo, speciile Rhododendron myrtifolium și Calamagrostis villosa imprimă caracterul local al Carpaților românești. Fragmente ale acestui tip de habitat au fost identificate în etajele superioare de vegetație din etajul subalpin al ariei naturale protejate. În perimetrul ariei naturale protejate habitatul ocupă circa 5.200 – 6.500 ha și prezintă o distribuție larg răspândită. Starea de conservare globală a habitatului în cadrul ariei naturale protejate este evaluată ca fiind nefavorabilă – inadecvată.

Habitatul 4080: Tufărișuri cu specii sub-arctice de Salix

Habitatul include formațiuni de sălcii arcto-alpine și boreale, instalate de-a lungul pâraielor subalpine, a mlaștinilor sau a culoarelor pietroase din circurile glaciare. Tufărișurile formate de Alnus viridis și Salix silesiaca sunt asociate cu buruienișurile subalpine. În perimetrul ariei naturale protejate habitatul ocupă circa 90 – 150 ha și prezintă o distribuție izolată. Starea de conservare globală a habitatului în cadrul ariei naturale protejate este evaluată ca fiind necunoscută.

Habitatul 6150: Pajiști boreale și alpine pe substrat silicios

Acest tip de habitat cuprinde formațiuni boreo-alpine, localizate pe vârfurile mai înalte ale munților. Sunt edificate de Juncus trifidus, Carex bigelowii, mușchi și licheni. În acest tip de habitat sunt incluse și comunitățile asociate crio-nivale de depresiuni mici. Habitatul a fost identificat predominant în zona subalpină și alpină din aria naturală protejată. În perimetrul ariei naturale protejate habitatul ocupă circa 12.000 – 15.000 ha și prezintă o distribuție larg răspândită. Starea de conservare globală a habitatului în cadrul ariei naturale protejate este evaluată ca fiind nefavorabilă – inadecvată.

Habitatul 6170: Pajiști calcifile alpine și subalpine

Reprezintă un tip de habitat întâlnit în etajele subalpin și alpin, pe soluri bogate în carbonat de calciu și cu grad ridicat de saturație în baze. În perimetrul ariei naturale protejate, habitatul ocupă circa 180 – 210 ha și prezintă o distribuție izolată. Starea de conservare globală a habitatului în cadrul ariei naturale protejate este evaluată ca fiind nefavorabilă – inadecvată.

Habitatul 6230*: Pajiști montane de Nardus bogate în specii pe substraturi silicioase

Habitatul este reprezentat prin pajiști seminaturale bine închegate, care se dezvoltă pe substrat silicios și ocupă stațiuni cu caracter oligotrof, mezofil sau xerofil. În perimetrul ariei naturale protejate habitatul ocupă circa 2.000 – 3.000 ha și prezintă o distribuție larg răspândită. Starea de conservare globală a habitatului în cadrul ariei naturale protejate este evaluată ca fiind nefavorabilă – rea.

Habitatul 6410: Pajiști cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase-Molinion caeruleae

Acest habitat a fost identificat în etajul montan inferior din extremitatea estică a ariei naturale protejate, sub forma unor benzi discontinue, precum și sub forma unor petece cu suprafețe mici, necartabile în zona de distribuție a habitatului. În perimetrul ariei naturale protejate habitatul ocupă circa 13,13 ha și prezintă o distribuție izolată. Starea de conservare globală a habitatului în cadrul ariei naturale protejate este evaluată ca fiind nefavorabilă – rea.

Habitatul 6430: Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin

Habitatul include comunități de lizieră de pe malul apelor care se caracterizează prin specii de talie înaltă, fiind foarte diversificate din punct de vedere floristic și structural. Acest habitat a fost identificat sub forma unor benzi discontinue de-a lungul principalelor cursuri de apă de pe întreg teritoriul sitului, precum și sub forma unor petece cu suprafețe mici, necartabile. În perimetrul ariei naturale protejate habitatul ocupă circa 200 – 300 ha și prezintă o distribuție larg răspândită. Starea de conservare globală a habitatului în cadrul ariei naturale protejate este evaluată ca fiind nefavorabilă – rea.

Habitatul 6520: Fânețe montane

Habitat mezofil, care include fânețe montane, bogate în specii cu amplitudine ecologică mare. Pajiștile sunt prezente în tot lanțul carpatic, fiind utilizate atât ca fânețe, cât și ca pășuni. În perimetrul ariei naturale protejate habitatul ocupă circa 1.000 – 1.500 ha și prezintă o distribuție marginală. Starea de conservare globală a habitatului în cadrul ariei naturale protejate este evaluată ca fiind nefavorabilă – rea.

Habitatul 8110: Grohotișuri silicioase din etajul montan până în cel alpin-Androsacetalia alpinae si Galeopsietalia ladani

Habitat endemic particular cu caracter chionofil, care se prezintă sub forma unor pernițe sau rozete dezvoltate pe pietrișuri și grohotișuri mobile cu expoziție nord-estică și nord-vestică. În acest habitat, de cele mai multe ori, sunt prezente specii chionofile din clasa Salicetea herbaceae. În perimetrul ariei naturale protejate habitatul ocupă circa 1.500-2.500 ha și prezintă o distribuție izolată. Starea de conservare globală a habitatului în cadrul ariei naturale protejate este evaluată ca fiind favorabilă.

Habitatul 8120: Grohotișuri calcaroase și de șisturi calcaroase din etajul montan până în cel alpin-Thlaspietea rotundifulii

Habitatul este reprezentat prin fragmente izolate în etajul subalpin. În perimetrul ariei naturale protejate habitatul ocupă circa 2-4 ha și prezintă o distribuție izolată. Starea de conservare globală a habitatului în cadrul ariei naturale protejate este evaluată ca fiind nefavorabilă – inadecvată.

Habitatul 8210: Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase

Habitatul este reprezentat de cenoze rupicole, higro-ombrogene care se întind pe suprafețe mici de 2–4 m². Habitatul este reprezentat prin fragmente izolate în etajul subalpin din sectorul central și vestic al Munților Făgăraș. În perimetrul ariei naturale protejate habitatul ocupă circa 1 – 3 ha și prezintă o distribuție izolată. Starea de conservare globală a habitatului în cadrul ariei naturale protejate este evaluată ca fiind favorabilă.

Habitatul 8220: Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitica pe roci silicioase

Habitatul este reprezentat prin fragmente care ocupă suprafețe variabile în toate etajele de vegetație ale sitului, din zona nemorală până în cea alpină. În perimetrul ariei naturale protejate habitatul ocupă circa 250-300 ha și prezintă o distribuție izolată. Starea de conservare globală a habitatului în cadrul ariei naturale protejate este evaluată ca fiind favorabilă.

Habitatul 9110: Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum

Habitatul include păduri dezvoltate pe soluri acide. În perimetrul ariei naturale protejate habitatul ocupă 24.700–27.300 ha și prezintă o distribuție larg răspândită. Principalele amenințări sunt tăierile necontrolate de arbori care duc la micșorarea habitatului, construirea de noi drumuri forestiere, tehnologii de exploatare a lemnului agresive și care perturbă echilibrul habitatului. Starea de conservare globală a habitatului în cadrul ariei naturale protejate este evaluată ca fiind favorabilă.

Habitatul 9130: Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum

Cuprinde fitocenoze edificate de specii europene, nemorale și balcanice mezo-eutrofe, situat la altitudini între 300-800 m. Diferențierea habitatelor 9130 și 9110 se face de regulă de către pantă, ce determină un anumit tip de sol și un anumit tip de regim al umidității, de porozitate și de distribuție a nutrienților și reacției pe profilul solului.

Habitatul 9170: Păduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum

Acest habitat este prezent în extremitatea estică a sitului de importanță comunitară ROSCI0122 Munții Făgăraș, zonă care include o mică porțiune din arealul colinar al Depresiunii Transilvaniei, la altitudini sub 500 de metri, pe depozite moi de vârstă miocenă, pe versantul slab înclinat stâng al văii Șinca. În perimetrul ariei naturale protejate habitatul ocupă 274 – 291 ha și prezintă o distribuție marginală. Starea de conservare globală a habitatului în cadrul ariei naturale protejate este evaluată ca fiind favorabilă.

Habitatul 9180*: Păduri din Tilio Acerion pe versanți abupți, grohotișuri și ravene

Habitatul include păduri mixte formate din specii de amestec. Acesta este cel mai fragmentat tip de habitat forestier de interes comunitar. Apare în mici insule acolo unde stâncăriile sunt împădurite, oferind condiții pentru instalarea acestor habitate forestiere intrazonale. Deși nu sunt descrise încă de studiile publicate în zonă, pe versantul nordic făgărășean există circa 217 de puncte unde se găsesc stâncării împădurite cu acest tip de habitat prioritar. Ele sunt bine reprezentate și pe versanții Munților Iezer – Păpușa și pe versantul sudic făgărășean. În perimetrul ariei naturale protejate habitatul ocupă 66 – 70 ha și prezintă o distribuție izolată. Starea de conservare globală a habitatului în cadrul ariei naturale protejate este evaluată ca fiind favorabilă.

Habitatul 91E0*: Păduri aluviale cu Alnus glutinosa si Fraxinus

Acest tip de habitat include păduri de luncă formate dintr-un strat arbustiv cu frasin – Fraxinus excelsior și anin – Alnus spp. ce apar de-a lungul cursurilor de apă de la câmpie până în zona etajului colinar și submontan. În perimetrul ariei naturale protejate habitatul ocupă circa 405 – 413 ha și prezintă o distribuție izolată. Starea de conservare globală a habitatului în cadrul ariei naturale protejate este evaluată ca fiind nefavorabilă – inadecvată.

Habitatul 91V0: Păduri dacice de fag Symphyto Fagion

Făgetele, făgeto- brădetele și făgeto-molidișurile din masivele Făgăraș și Iezer – Păpușa care aparțin tipului de habitat de interes comunitar 91V0 sunt localizate în perimetrul ariei naturale protejate astfel:

– pe macroversantul nordic al Munților Făgăraș: din jurul altitudinii de 1.000 m până la limita inferioară a molidișurilor – circa 1.400 m altitudine;

– pe macroversantul sudic al Munților Făgăraș: din jurul altitudinii de 800 de m până la limita inferioară a molidișurilor.

– pe macroversantul vestic al Munților Făgăraș: doar de la circa 600 m altitudine în sus, mai jos de această altitudine fiind prezentă o mixtură a habitatelor de gorunete ilirice și făgete ilirice.

– pe macroversantul estic al Munților Făgăraș: în bazinele Bârselor, precum și pe porțiunea din macroversantul sudic al Munților Iezer – Păpușa inclusă în perimetrul ariei naturale protejate.

Studiile efectuate arată faptul că cea mai mare suprafață de păduri nemorale și boreonemorale din cadrul sitului de importanță comunitară ROSCI0122 Munții Făgăraș se încadrează la tipul de habitat de interes comunitar 91V0. În perimetrul ariei naturale protejate habitatul ocupă 49.661 – 54.889 ha și prezintă o distribuție larg răspândită. Starea de conservare globală a habitatului în cadrul ariei naturale protejate este evaluată ca fiind favorabilă.

Habitatul 9410: Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană – Vaccinio Piceetea

Acest habitat include păduri de conifere subalpine și alpine în care sunt cuprinse două subtipuri: păduri de molid subalpine și păduri de molid perialpine. Sunt păduri aflate la altitudini de peste 1.000 m, cu valoare conservativă moderată, mare sau foarte mare, valoarea conservativa fiind dată de compoziția stratului ierbos. Molidișurile din Munții Făgăraș și Iezer – Păpușa formează etajul forestier boreal, cuprins în general între altitudinile de 1.400 – 1.800 m. Totuși, din cauza inversiunilor termice frecvente, pâlcurile de molid coboară uneori până la altitudinea de 1.000 m. În multe locuri de pe versantul nordic limita superioară a pădurii boreale coboară până spre 1.600 m. În perimetrul ariei naturale protejate, habitatul ocupă 45.207 – 46.120 ha și prezintă o distribuție larg răspândită. Principala amenințare pentru acest tip de habitat este exploatare masivă a lemnului. Pe întreaga suprafață a acestui tip de habitat se pot observa suprafețe defrișate foarte extinse care au dus la o micșorare considerabila a acestui tip de habitat. Dacă aceste defrisări au loc în habitatele invecinate cum sunt cele ale turbăriilor acide sau a turbăriilor cu vegetație forestieră aceasta poate avea un impact negativ și asupra acestor tipuri de habitate prioritare prin perturbarea regimului hidric. Multe din drumurile forestiere ale acestui habitat au depozitatate bușteni. Depozitele de bușteni sunt locuri de depunere a pontei de către diverse specii de insecte, dar dacă ele sunt doar depozite temporare, buștenii fiind transportați în afara sitului pontele nu ajung să se maturizeze în sit, ducând la declinul populațiilor în anumite grupe de insecte. Principalele amenințări sunt defrișările rase care au loc fără replantări, tehnologiile forestiere agresive de exploatare a lemnului care lasă in urmă un teren devastat, extinderea drumurilor forestiere, afectarea pe termen lung a covorului vegetal caracteristic acestui tip de habitat.

Lista unităților administrativ-teritoriale

Situl de importanță comunitară ROSCI0122 Munții Făgăraș se întinde pe teritoriul a 30 de unități administrativ-teritoriale repartizate celor patru județe: Brașov, Sibiu, Vâlcea și Argeș.

Lista unităților administrativ-teritoriale din cadrul ROSCI0122 Munții Făgăraș se găsesc în tabelul următor.

Tabel I.6 Unități administrativ-teritoriale ROSCI0122 Munții Făgăraș

Lista unităților administrativ-teritoriale din cadrul ROSPA0098 Piemontul Făgăraș se găsesc în tabelul 7.

Tabel I.7 Unități administrativ-teritoriale ROSPA0098 Piemontul Făgăraș

Caracterizarea unor unități administrativ-teritoriale din perimetrul ROSPA098 Piemontul Făgăraș, din județele Brașov și Sibiu.

Comuna Drăguș

Comuna Drăguș este situată în județul Brașov, la poalele munților Făgăraș, în partea de nord a acestora, în Depresiunea Făgărașului. Se învecinează la vest, nord și nord-vest cu comuna Viștea, la nord-est cu comuna Voila, la est cu comuna Sâmbăta de Sus iar la sud, cu comuna Nucșoara, județul Argeș. Suprafața comunei este de 4210 hectare. În raport cu Rețeaua Natura 2000, un procent de 42% din teritoriul administrativ al comunei Drăguș, este inclus în ROSCI0122 Munții Făgăraș, în partea central – nordică a acestuia, iar un procent de 51% este inclus în ROSPA0098 Piemontul Făgăraș, în partea centrală. Comuna Drăgus este formată numai din localitatea Drăguș, cu tot terenul agricol și forestier aparținător. S-a înregistrat un număr de 1162 de locuitori, majoritatea fiind români (98,28 %). Până în secolul al XIV-lea, drăgușenii erau toți liberi, principala ocupație fiind agricultura și păstoritul. În secolul al XVII-lea, zona aparținea principilor de Transilvania. În 1765, sub domnia Mariei Tereza, au fost înființate regimentele granicerești, care aveau rolul de a apăra granița de sud-est a Imperiului Habsburgic, o serie de locuitori ai Drăgușului devenind soldați grănicerești. La începutul secolului al XX-lea, mulți drăgușeni au migrat spre Vechiul Regat și în America de Nord.

Activitățile specifice zonei sunt turismul, prelucrarea lemnului, creșterea animalelor, agricultura – pomicultura, cultura cartofului – cojocăritul. În comună există pensiuni turistice, unități de prelucrarea a lemnului și a maselor plastice, de morărit și panificație, ateliere de mici meșteșugari. Drăgușul este renumit pentru meșteșugul cojocăritului, meșterul cojocar Dumitru Sofonea fiind vestit în toată țara.

Ca obiective turistice amintim de Mânăstirea Brâncoveanu, Izvorul Părintelui Arsenie Boca, Chilia de piatră a Părintelui Arsenie Boca, de pe muchia Drăgușului, Pârtia de schi de la Moțul Drăgușului, Pensiunea Casa Zmeilor, Muzeul Etnografic Drăguș, Casa cojocarului Sofonea, creasta munților Făgăraș cu vârful Moldoveanul, Casa Vânătorului. Evenimentele locale sunt Sărbătoarea Buzduganului în 20 iulie, Zilele Drăgușului în prima duminică după 15 august, târgurile tradiționale de animale din 23 aprilie și 8 septembrie, ziua recoltei în luna octombrie și alegerea cetei în 6 decembrie.

Drăgușul a fost desemnat în octombrie 2013 cel mai frumos sat din România, în cadrul competiției organizate de Asociația Cele mai frumoase sate din Romania și Carpatair, în care au fost selectate satele în funcție de mai multe criterii: arhitectura tradițională, obiective turistice, tradiții și obiceiuri, produse tradiționale.

Comuna Lisa

Comuna Lisa situată în partea sud-vestică a județului Brașov, în Țara Făgărașului, se învecinează la est cu comuna Recea, la nord-est cu comuna Voila, nord-vest cu comuna Sâmbăta de Sus iar la sud cu comuna Nucșoara, județul Argeș. Localitățile din comuna Lisa sunt Lisa – centru de comună, Breaza și Pojorta. Comuna Lisa are o suprafață totală de 8721 hectare și cuprinde 56% în ROSCI0122 Munții Făgăraș, de la Curmătura Zârnei în partea sudică, Muchia Sâmbetei, in partea de vest, Plaiul Scarisoarei in est, iar in ROSPA0098 Piemontul Făgăraș în procent de 60%, inclusiv intravilanul satului Breaza și jumătatea vestică a satului Lisa.

Populația totală a comunei este de 1744 de locuitori. Prima atestare istorică datează din anul 1527, când într-un document este amintit numele Radul de Lisza, printre cei 12 boieri jurați sub conducerea castelanilor Cetății Făgărașului. Satul Lisa este menționat și în urbariile Țării Făgărașului din anii 1632-1637 și 1640, întocmite din porunca principilor maghiari. În Lisa s-a aflat sediul Companiei a IX-a a Regimentului I de Graniță, fapt pentru care s-a înființat școala încă din anul 1765.

Activitățile specifice zonei sunt agricultura, agroturismul, prelucrarea lemnului și prelucrarea lânii. Obiectivele turistice din comuna Lisa sunt: Ruinele Cetății Negru-Vodă de la Breaza, cabana și Lacul Urlea, satele de vacanță Lisa și Breaza, Complexul Plaiul Lisei și zona turistică Lisa-Breaza.

Dintre evenimentele culturale desfășurate în comuna Lisa menționăm Cetele de feciori cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, obiceiul local datul în strai de Anul Nou, Ziua eroilor de Ispas.

Comuna Sâmbăta de Sus

Comuna Sâmbăta de Sus este situată la poalele munților Făgăraș, la aproximativ jumătatea distanței dintre munte și albia Oltului. În partea sudică se află muntele Bândea și vârful Leaota, la vest cursul superior al Văii Sâmbetei, până în apropiere de cabana Popasul Sâmbetei iar la est vârful Moșului, muchia Sâmbăta și Lunca lui Tomiță. La nord se învecinează cu comuna Voila, la vest cu comuna Drăguș iar la est cu comuna Lisa. Suprafața comunei este de 4687 ha și se află 50% în ROSCI0122 Munții Fagaras și 41% în ROSPA0098 Piemontul Făgăraș. Numărul de locuitori ai comunei Sâmbăta de Sus este de 1581 de locuitori. Satul Sâmbăta de Sus apare menționat în anul 1437. În anul 2003 devine reședința noii comune Sâmbăta de Sus care s-a separat de comuna Voila. Zona a aparținut familiei domnitorului Constantin Brâncoveanu, ai cărei membri au clădit cele două biserici din localitate, Mânăstirea Brâncoveanu și castelul.

Activitățile economice principale desfășurate în zonă sunt agroturismul, cultivarea cartofilor, porumbului, grâului, legumelor și creșterea animalelor. O parte din localnici lucrează în localitate, dar și în întreprinderi și instituții din localități apropiate: Victoria, Făgăraș precum și în zona turistică Sâmbăta de Sus. În comună există mai multe magazine mixte, două fabrici de mobilă, un atelier de confecționat tâmplărie din termopan, pensiuni, mai multe unități de prelucrare primară a lemnului, un depozit de materiale de construcții, o brutărie și o microhidrocentrală, amenajată pe valea Sâmbetei.

Principalul obiectiv turistic este Mânăstirea Constantin Brâncoveanu, monument istoric, situată în zona turistică Sâmbăta. A fost construită de către domnitorul caruia îi poartă numele. La chilia Părintelui Arsenie Boca vin numeroși pelerini pentru rugăciune și reculegere. Alte monumente istorice și obiective turistice sunt și biserica Adormirea Maicii Domnului Răsăriteană și biserica Sf. Teodor Tiron Apuseană din Sâmbăta de Sus. Un monument istoric valoros, îl reprezintă și castelul Brâncoveanu, situat în partea de vest a comunei Sâmbăta de Sus. Cele peste 15 pensiuni turistice și agroturistice, un hotel, dar și cabanele Valea Sâmbetei și Popasul Sâmbetei, fac din zona turistică Sâmbăta, un punct de atracție pentru turiști.

Evenimentele locale din comună sunt cele desfășurate cu ocazia sărbătorilor de Sfânta Maria (în 15 august) și de Izvorul Tămăduirii (în prima vineri după Sărbătorile de Paști).

Comuna Ucea

Comuna Ucea este situată la poalele munților Făgăraș, în partea de vest a județului Brașov, la limita cu județul Sibiu. La est se învecinează cu comuna Viștea și orașul Victoria, la vest cu comuna Arpaș (județul Sibiu), la nord cu comuna Bruiu (județul Sibiu) și la sud cu comuna Arefu (județul Argeș). Teritoriul administrativ al comunei cuprinde satele: Ucea de Jos (reședință administrativă), Ucea de Sus, Corbi și Feldioara. Suprafața totală a comunei este de 10351 ha din care un procent de 40% este inclus în ROSCI0122 Munții Făgăraș, 18% inclus în ROSPA0098 Piemontul Făgăraș, dar și jumătatea sudica a localității Ucea de Sus și cătunul Sumernă. Primul document istoric care atestă satul Ucea, datează din anul 1223, însă nu se specifică dacă este vorba de Ucea de Jos sau de Ucea de Sus. Prima atestare documentară a satului Ucea de Sus datează din anul 1509.

Comuna Ucea are un număr de 2195 locuitori. Majoritatea acestora sunt români (94,49%) cu o minoritate de romi (1,55%). Principalele activități economice desfășurate în comună sunt agricultura (cultivarea cartofului, cerealelor, plantelor furajere, creșterea animalelor), exploatarea și prelucrarea lemnului, activități desfășurate în unități de mică industrie, prelucrarea cărnii, laptelui, panificație și tâmplărie PVC. Parcul de panouri fotovoltaice se întinde pe o suprafață de 140 ha, între Ucea și cătunul Sumernă.

Ca obiective turistice menționăm cabana Turnuri, situată pe Valea Podragului, pe o mică terasă glaciară de sub Turnurile Podragului, la altitudinea de 1520 m, cabana Podragu, situată la altitudinea cea mai mare în Munții Făgăraș (2136 m), pe valea glaciară a Podragului și Castrul Roman de la Feldioara.

Comuna Viștea

Comuna Viștea este situată în partea de vest a județului Brașov și în partea sudică a Depresiunii Făgăraș. Comuna Viștea administrează satele Viștea de Jos (sediul administrativ), Viștea de Sus, Viștișoara, Olteț și Rucăr. Se învecinează la nord cu comuna Bruiu (județul Sibiu), la sud cu creasta somitală a munților Făgăraș, cu vârfurile Moldoveanu și Viștea Mare, respectiv cu comunele Arefu și Nucșoara din județul Argeș. La est se învecinează cu comuna Drăguș iar în partea vestica cu orașul Victoria și comuna Ucea. Din suprafața totală de 9802 ha, un procent de 30% este inclus în ROSCI0122 Munții Făgăraș, iar un procent de 21% în ROSPA0098 Piemontul Făgăraș.

Populația comunei Viștea este de 2026 de locuitori, cu o majoritate de 83,61% de naționalitate română și o minoritate de romi de 11,01%.

Prima atestare documentară a satelor Viștea datează de la începutul anului 1400 (diplomă dată de domnitorul Mircea cel Bătrân boierului Costea), document însă care nu mai există. Cel mai vechi document care s-a păstrat și în care apare scris numele Viștea, datează din anul 1511 și este semnat de Căpitanul Cetății Făgărașului. Satul Viștea de Sus a fost o localitate de graniță între Ardeal și România, de unde mai mulți localnici au plecat mai spre câmpie, mai aproape de Olt și astfel s-a înființat satul Viștea de Jos. La început, Viștișoara a fost un cătun al satului Viștea de Sus, unde localnicii se adăposteau peste noapte în lunile în care munceau la pădure, cu timpul, formând o nouă așezare. O parte din populație a emigrat și în Argeș, unde au format o noua așezare, numită Rucăr.

Activitățile specifice zonei o reprezintă agricultura: cultivarea cartofului, cerealelor, zarzavaturilor, livezi cu pomi fructiferi și creșterea animalelor.

Comuna Arpașu de Jos

Comuna Arpașu de Jos este situată în partea de nord a munților Făgăraș, în Țara Făgărașului, și în sud-estul județului Sibiu, la limita cu județul Brașov. Ca și vecini are la est comuna Ucea, la sud comuna Arefu (județul Argeș), la vest comunele Cârțișoara și Cârța, la nord comunele Bruiu, Chirpar și Marpod. Din suprafața totală de 11931 ha, un procent de 36% din partea de sud este inclus în ROSCI0122 Munții Făgăraș, iar un procent de 51% în ROSPA0098 Piemontul Făgăraș. În raport cu rețeaua de arii naturale protejate, parte din teritoriul comunei este inclus în rezervația naturală Golul alpin al munților Făgăraș între Suru și Podragu. Rezervația naturală Lacul Tătarilor este amplasată la sud de localitatea Arpașul de Sus, iar în valea Arpășel se află rezervația faunistică Arpășel, arie naturală de interes județean. Localitățile componente ale comunei sunt Arpașu de Jos (reședința de comună), Arpașu de Sus și Nou Român. Populația comunei este de 2502 locuitori, majoritatea fiind de naționalitate română (91,05%). Localitatea Arpașu de Jos este atestată documentar din anul 1223, fiind consemnată în actul Rivulum qui dicitur Arpas. Localitatea Arpașul de Sus este atestată documentar încă din anul 1589 în lucrarea Felseo Arpas.

Activitățile specifice zonei sunt agricultura și creșterea animalelor, prelucrarea lemnului, morărit și panificație, comerțul, turismul precum și activități de mică industrie. Ca și obiective turistice din raza comunei Arpaș, menționăm Complexul turistic Albota și Pensiunea agroturistică Perla Arpășel, Biserica ortodoxă cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Arpașul de Jos, Rezervația naturală Arpășel, Aria Naturală Protejată Lacul Tătarilor și Muzeul memorial dr. Gheorghe Telea din Nou Român.

Comuna Cârțișoara

Comuna Cârțișoara este situată în sud-estul județului Sibiu, la poalele munților Făgăraș, în partea lor nordica și se învecinează la est cu comuna Arpașul de Jos, la vest cu comuna Porumbacu de Jos, la nord cu comuna Cârța iar la sud cu comuna Arefu (județul Argeș).

Suprafața totală este de 8576 ha, din care un procent de 64% este inclus în ROSCI0122 Munții Făgăraș și un procent de 72% este inclus în ROSPA0098 Piemontul Făgăraș. Partea sudică din teritoriul comunei este inclus și în rezervațiile naturale Valea Bâlii și Golul alpin al munților Făgăraș, între Suru și Podragu. Comuna este traversată, pe direcția nord-sud, pe axul longitudinal de râul Bâlea sau Cârțișoara și de Transfăgărășan-DN 7C. Comuna are o populație de 1243 de locuitori.

Până în anul 1964, comuna a fost compusă din două sate surori: Streza, pe malul drept al râului Balea și Oprea Cârțișoara, pe malul stâng. Acestea au fost reorganizate administrativ-teritorial în localitatea Cârțișoara. Comuna este atestată documentar, din secolul ala XIII-lea, sub denumirea de Cârța Românească. În perioada evului mediu, între 1206-1474, localitatea Cârțișoara a fost o posesiune a mânăstirii cisterciene Cârța. În amonte de sat, pe lunca râului Bâlea, a existat până în secolul al XIX-lea o manufactură de sticlă, ce producea obiecte din sticlă, majoritatea fiind exportate iar la confluența râului Bâlea cu Laița, a existat o moară de hârtie, ambele proprietatea familiei nobiliare Teleki.

Activitățile economice specifice locuitorilor comunei sunt creșterea animalelor, cultivarea plantelor (cartof, porumb, legume) și turismul. În localitate se află Muzeul Etnografic și Memorial Badea Cârțan, ce deține obiecte ce au aparținut celebrului țăran autodidact, două biserici monumente istorice: Biserica Buna Vestire din Streza Cârțișoara și Biserica Sf. Nicolae din Oprea Cârțișoara iar la poalele pădurii se află Mânăstirea Sfinții Petru și Pavel. În amonte de localitate, în zona Bâlea Glăjărie, s-a dezvoltat o zona turistică de-o parte și de alta a râului Bâlea. Aici au fost constuite și se vor mai construi o serie de case de vacanță și pensiuni turistice și agroturistice. Tot aici se află și cabana Vama Cucului, precum și cabana ocolului silvic. Pe Valea Laița se află și o păstrăvarie. În apropiere de cascada Bâlea, pe traseul Transfăgărășanului se află Cabana Bâlea Cascadă. În zona Bâlea Lac, se află cabana Paltinul, cabana Bâlea Lac, stația meteorologică Bâlea, Baza de salvare Toma Boerescu Bâlea Lac, refugiul și cabana Salvamont. Telecabina de pe valea Bâlea, asigură legătura între cabana Bâlea Cascadă și cabanele din căldarea glaciară din Bâlea.

Peisajul Munților Făgăraș și activitățile cu potențial impact

Peisajul Munților Făgăral – Iezer Păpușa cuprinde o serie de elemente de relief, de floră, de faună și lacuri glaciare de mare importanță și originalitate, ceea ce explică și pezența rezervațiilor naturale.

Peisajul este cel mai spectaculos element al munților Făgăraș iar privit de la poale sau de pe creste, masivul făgărășean impresionează orice turist. Rocile mezometamorfice caracteristice Munților Făgăraș, sunt formațiuni dure, masive, rezistente la eroziune, formând un relief accidentat, spectaculos, care modelat de ghețari, a căpătat forme ciudate, de colți, turnuri, creste și căldări, specifice reliefului glaciar. În zona centrală, se întâlnesc frecvent pereți verticali, ruperi spectaculoase de pantă, ce formează uneori cascade, vârfuri ascuțite, greu accesibile, forme masive de relief, blocuri masive, desprinse prin acțiunea apelor curgătoare, grohotișuri de pantă, prezente în special sub crestele principale precum și calcare marmoreene, ce dau o pată de culoare pitorească în ansamblul cenușiu al masivului.

Vârful Moldoveanu este cel mai înalt vârf din România, având 2544 m înălțime, urmat de vârful Negoiu, cu 2535 m înalțime. Foarte spectaculoase ca peisaj sunt și cursurile repezi ale pâraielor de munte, cascadele formate de-a lungul lor, dintre care menționăm cascada Bâlea, Șerbota, Capra, Valea Rea, Zârnei și Urlea. Pădurile se înscriu și ele în peisajul geografic al masivului Făgăraș, ca o componentă de bază a tipurilor de utilizare a terenurilor, ele deținând circa două treimi din suprafața totală.

Predomină făgetele urmate de amestecurile de fag cu rășinoase și molidete. O categorie aparte o formeaza pădurile de protecție, care acoperă circa un sfert din totalul fondului forestier, cea mai mare extensiune având-o cele din lungul apelor și de pe malurile lacurilor de baraj.

Activitățile cu impact asupra habitatului protejat numarul 3220: Vegetatie herbacee de pe malurile raurilor montane din cadrul ROSCI012 Munții Făgăraș, sunt:

Drumurile si potecile (D01)

Activitățile de tipul drumeții montane, alpinism, speologie (G01.04)

Gunoiul și deșeuri solide (H05.01)

Mai jos sunt exemplificate aceste activitati.

Drumurile și potecile favorizează compactarea și eroziunea solurilor, reduce suprafața habitatelor forestiere de interes conservativ, conectivitatea lui și totodată afectează numeroase specii de plante și animale și favorizează pătrunderea plantelor invazive.

Drumurile de acces la stâne, potecile și traseele turistice pot afecta semnificativ structura vegetatiei caracteristice suprafețelor învecinate ocupate cu habitate de pajiști de interes conservativ.

Fig. I.7 Drum forestier cu elemente aluvionare și urme de atelaje forestiere grele pe Valea Sâmbetei (fotografie originală)

Pe drumuri și poteci se poate înegistra mortalitate accidentală la indivizii de nevertebrate și la amfibieni prin călcare.

Drumețiile pot afecta indirect structura vegetației caracteristice habitatelor prin crearea de poteci, depozitarea de gunoi și altele asemenea. Presiunea favorizează compactarea și eroziunea solurilor, reduce suprafața habitatelor și conectivitatea acestora și afectează numeroase specii de plante și animale și favorizează pătrunderea de plante invazive.

Fig. I.8 Potecă la imita între liziera pădurii și pădure spre Cabana Sâmbăta (fotografie originală)

D

În zonele urbanizate din vecinătatea suprafețelor ocupate cu habitatul 91E0* se înregistrează frecvent depuneri de deșeuri menajere și uneori și deseuri provenite din construcții. Pe suprafețele afectate habitatul este degradat din punct de vedere al stării de conservare.

Depunerea de gunoi sau deșeuri solide în proximitatea habitatelor de interes comunitar poate avea ca rezultat eutrofizarea substratului cu modificarea structurii vegetației caracteristice. Presiunea poate conduce la degradarea punctuală a unor fragmente de habitate utilizate de către speciile de nevertebrate și de plante de interes conservativ.

În ultimii ani, numărul obiectivelor turistice și de agrement a crescut în zona ariei naturale protejate și astfel a crescut și numărul de turisti care produc deșeuri menajere. Orice sursă de hrană care este tratată drept deșeu, resturi de hrană, deșeuri în diferite tomberoane sau deșeuri depozitate în gropi de deșeuri legale sau ilegale trebuie să fie inaccesibile ursului. În aceste locuri ursul începe să facă asocierea mirosului uman cu o experiență pozitivă, opusă experiențelor anterioare. Un astfel de urs ar putea să nu mai evite oamenii sau să se obișnuiască cu aceștia. Aceasta nu înseamnă că ursul este periculos, dar o astfel de comportare este în mod sigur nedorită. Prezența resturilor menajere în interiorul habitatului natural al ursului din zona sitului, poate să provoace fenomenul de habituare a ursilor. Habituarea urșilor este un fenomen ce implică in majoritatea situațiilor ursi tineri sau femelele cu pui si mai rar masculi adulți. În cazul în care structura unei populații locale este dominată de masculi adulți sau de femele cu pui mature, în putere, exemplarele juvenile și femelele cu pui mai tinere, sunt îndepărtați sistematic din zonele de hrănire. În aceste situații, zonele turistice, cabanele și gospodăriile devin surse de hrană atractive pentru exemplarele cu accesul restricționat la resursa de hrană naturală.

Fig. I.9 Vegetație ripariană ( pe malul râului) în luna iunie (fotografie originală)

Locuri de agrement

Cel mai important centru de agrement din zona îl constituie ștrandul, unde se găsesc două bazine cu apă încălzită la 24șC, unul dintre ele având dimensiuni similare bazinelor olimpice. Tot în incinta ștrandului se găsesc terenuri de tenis, volei pe plajă, baschet, saună și inclusiv o zonă destinată campingului, unde se poate campa cu cortul. Ștrandul Viromet reprezintă un punct de atracție pe timpul verii, atât pentru locuitorii zonei cât și pentru turiștii care vizitează localitățile de la poalele munților Făgăraș, sau pentru cei care fac drumeții pe traseele montane. În trecut, ștrandul era vizitat de către sibieni, pe atunci neexistând niciun ștrand în aer liber.

Un alt obiectiv ce poate fi exploatat și valorificat în scop turistic îl reprezintă baza sportivă aflată în administrarea Consiliului Local Victoria. Aceasta dispune de un teren de fotbal cu gazon natural, pistă de atletism și teren de handbal. Într-un parteneriat public – privat, cele două obiective (ștrandul și baza sportivă), pot forma un centru de pregătire pentru sportivii de performanță disponibil pe toată perioada anului. Un alt avantaj ce poate fi valorificat în vederea dezvoltării turistice a orașului, îl reprezintă apropierea de unul dintre cele mai importante obiective religioase din România, Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, obiectiv deosebit de important pentru turismul ecumenic ce atrage un număr foarte mare de turiști în fiecare an. Tot în apropiere se mai găsesc și Mânăstirea Cârțișoara și Mânăstirea Cisterciană de la Cârța, județul Sibiu și ele incluse în circuitele turistice religioase. Alte obiective de vizitat în zonă sunt vârful Moldoveanul, Podragu, Valea Sâmbetei, Transfăgărășan, pârtia de schi Drăguș, Aventura Parc Drăguș, etc.

Datorită faptului că din oraș până la poalele munților Făgăraș este o distanță de 8 km, Victoria poate fi considerată o bază importantă pentru doritorii de ascensiuni montane, întrucât unele dintre cele mai înalte vârfuri ale munților Făgăraș sunt la distanțe destul de apropiate de oraș (vârfurile Moldoveanu – 2543 m, Negoiu – 2535 m). Orașul este înconjurat de cabane turistice de un interes deosebit din care amintim: Cabana și Complexul Sâmbăta, Cabana Turnuri, Cabana Podragu, Complexul hotelier Bâlea.

Poluarea mediului prin deșeuri

Creșterea continuă a efectivului populației umane determină creșterea producției, implicit creșterea consumului de resurse, generând un impact semnificativ asupra mediului. De-a lungul timpului, omul a dezvoltat noi tehnici și diferite tehnologii, cu scopul de a-și satisface nevoile primare, însă nu numai. A mers pe idea creșterii confortului și a dezvoltării economice.

Deșeurile sunt acele materiale sau obiecte rezultate în urma proceselor de producție sau consum, care nu se mai pot folosi în structura în care sunt. Altfel spus, deșeurile sunt orice substanță sau obiect pe care deținătorul le aruncă ori are intenția sau obligația să le arunce. Deșeurile, în funcție de destinație pot fi recuperabile și nerecuperabile care se elimină.

Cherubini și colab.(2008) afirmă că “Ecosistemele reciclează orice tip de deșeuri și conceptul însuși de deșeuri nu mai este adecvat. Acestea sunt sisteme auto-organizate în așa fel încât toate resursele sunt utilizate cu maxim de eficiență astfel încât nu rămâne nicio resursă neutilizată.” Producția și utilizarea resurselor variază de la o țară la alta. Conform statisticilor EEA (European Environment Agency), se consideră următoarele sectoare economice, în ceea ce privește impactul asupra mediului: furnizarea energiei electrice, apa, gaze, serviciile de transport și agricultura, dar și mineritul, construcțiile, precum și diferitele activități industriale au un impact semnificativ asupra capitalului natural. Consumul și producția, precum și utilizarea resurselor, implică seturi de activități în urma cărora rezultă deseurile. În figura de mai jos este reprezentat ciclul de viață al produselor de la extracția resurselor la productie și consum, până la eliminarea deșeurilor.

Fig. I.10 Ciclu de viață (Mediul în Europa la a patra evaluare, Nr. 1/2007, Cap.6, Consumul și producția durabilă, EEA)

Utilizarea durabilă a resurselor, evaluarea impactului asupra mediului a fiecărei activități antropice de la proiectarea produselor până la eliminarea lor sub formă de materie secundară și energie, sunt probleme ridicate la nivel global.

Clasificarea deșeurilor

La nivel european, s-a încercat elaborarea unor criterii de clasificare ale deșeurilor precum și metode standard de gestionare a deșeurilor. Astfel, putem clasifica deșeurile în funcție de mai multe criterii:

-în funcție de proveniența lor;

-în funcție de consistență;

-în funcție de biodegradabilitatea lor.

După sistemul EEA (European Environment Agency) deșeurile pot fi împărțite în funcție de proveniența lor în:

Deșeuri municipale și asimilabile, care sunt deșeuri generate de mediul urban și rural. Ele sunt grupate în:

-deșeuri menajere: provenite din activitatea casnică, magazine, hoteluri, restaurante, instituții publice;

– deșeuri stradale, specifice fluxurilor stradali (hârtii, mase plastice, frunze, praf);

-deșeuri din construcții și demolări: provenite din activitatea de construcții și modernizarea străzilor;

-nămol orășenesc: rezultat din stațiile de tratare a apelor uzate și menajere.

Deșeuri sanitare, provenite din spitale, dispensare și cabinete medicale.

Deșeuri de productie, rezultate din procesele tehnologice industriale sau agricole. Acestea sunt:

-deșeuri industriale stocabile pe care norma europeană le clasifică în:

-deșeuri industriale periculoase, dar netoxice: azbest;

-deșeuri industriale nepericuloase și netoxice;

-deșeuri inerte: cele provenite din construcții;

-deșeuri toxice: cele medicale, radioactive.

-deșeuri industriale produse în cantități foarte mari: cenușile produse de termocentralele care funcționează pe cărbune

Deșeuri agro-zootehnice, provenite din agricultură, în special din zootehnie.

Deșeuri speciale: intră explozibilii și substanțele radioactive.

Strategii de gestionare a deșeurilor

Strategia universală este aceea de a minimiza cantitatea de deșeuri, precum și cea de resurse naturale utilizate și de maximizare a fluxului de reciclare a materiei și energiei. (Cherubini și colab., 2008). Cele mai acceptate și promovate metode în gestionarea deșeurilor sunt minimizarea cantitaților de deșeuri si reciclarea. Minimizarea deseurilor se încearcă a fi susținută cu ajutorul diferitelor instrumente cum ar fi: perceperea taxelor. Intervin și alți factori cum ar fi: comportamentul oamenilor, gradul de dezvoltare al societății, atitudini, concepții și nivelul de educație.

Cea mai utilizată metodă o reprezintă depozitarea deșeurilor, în ciuda faptului că prezintă cele mai multe efecte negative.

Tendintele promovate de EEA (European Environment Agency) și adoptate de majoritatea statelor membre ale UE sunt reprezentate de:

minimizarea și prevenirea cantităților de deșeuri

reciclarea

incinerea

depozitarea

Minimizarea impactului si prevenirea acumulării deșeurilor

Prioritățile privind tratarea deșeurilor sunt: prevenirea deșeurilor, reciclarea deșeurilor, recuperarea acestora și depozitarea.

Prevenirea acumulării deșeurilor reprezintă prevenirea, reducerea fluxului de deșeuri și reutilizarea produselor. Cand spunem de minimzarea fluxului de deșeuri, ne referim și la măsurile de gestionare a deșeurilor, cum ar fi scăderea gradului de toxicitate (deșeurile periculoase) și reciclarea (conform EEA).

Agenția Europeană de Mediu (EEA, Topic Report 2/2002, Case studies on waste minimisation practices in Europe) a facut un raport în care prezintă zece cazuri, în care unele țări europene au reușit să găsească soluții pentru prevenirea și minimizarea cantităților de deșeuri. Cele mai importante sunt:

Responsabilitatea producătorilor (în ceea ce privește ambalajul produselor);

Acordurile voluntare (înțelegeri între autorități și producători);

Instrumentele legislative (în funcție de target-urile impuse de Uniunea Europeană);

Programele informative (eficiente la nivelul companiilor producătoare; aceste programe implica costuri destul de ridicate, care sunt subvenționate de guvern și pot fi corelate cu taxele pe deșeuri);

Taxele pe deșeuri (pe depozitarea deșeurilor, taxe pe greutatea deșeurilor menajere mixte).

Tonglet și colab. (2004) au vrut să sublinieze faptul că reciclarea, reducerea deșeurilor și reutilizarea ar trebui să fie luate în considerare separat. Pentru asta, au realizat un studiu în care au luat în calcul: comportamentele față de reciclare, atitudinile față de reciclare, normele subiective ale indivizilor, percepția controlului comportamental, factori ce pot apărea în funcție de situații, consecințele reciclării, atitudinile față de minimizarea deșeurilor și informațiile demografice (vârstă, sex, stare civilă, educație, ocupație, rol în familie) și folosind teoria comportamentului planificat (The Theory of Planned Behaviour), au arătat rolul înțelegerii comportamentului uman în elaborarea proiectelor ce vizează prevenirea și minimizarea deșeurilor.

Reciclarea deșeurilor

Reciclarea este metoda ce visează eficiența folosirii resurselor și impactul asupra mediului. În ziua de azi, deșeurile reprezintă o sursă importantă de resurse secundare, de aceea se promoveaza din ce în ce mai mult reciclarea și avantajele utilizării durabile a resurselor, de asemenea deșeurile reprezintă o sursa regenerabilă de energie (Stehlik, 2009). Conform normelor europene, metoda reciclării poate consta în: reciclarea materiei și reutilizarea energiei.

Reciclarea materială presupune înlocuirea resurselor primare cu folosirea materialelor din deșeuri (Fricke si Kolsch, 2009). Aceștia consideră reciclarea materialelor ca metodă care include reciclarea materiilor și reciclarea biologică cu compost (proces aerob) și fermentare (proces anaerob), spre deosebire de Bjorklund și Finnveden (2005) care sustin că reciclarea deșeurilor biodegradabile (compostarea și fermentarea) are puține trăsături comune cu ceea ce presupune reciclarea propriu-zisă a materialelor.

Reciclarea materialelor este considerată a fi eficientă în ceea ce privește utilizarea rațională a resurselor. Reciclarea deșeurilor presupune o serie de activități: colectarea, transportul deșeurilor, prelucrarea intermediară care implica sortare, mărunțire sau compactare, valorificarea materialelor și prelucrarea finală.

Colectarea deșeurilor

Protejarea mediului ambiant constituie astăzi una din problemele cele mai importante ale umanității deoarece are implicații majore asupra sănătății.

Scopul colectării deșeurilor este colectarea acestora în locul în care sunt produse în mod organizat și rentabil, pentru a preveni poluarea mediului și a permite reutilizarea și reciclarea unei cantități cât mai mari.

În funcție de politicile de mediu ale autorităților centrale și locale, condițiile geografice și socio-economice, utilajele disponibile, se întâlnesc numeroase variante de sisteme de colectare, pe plan mondial.

Cea mai importantă împărțire a sistemelor de colectare a deșeurilor menajere se poate face în:

Sisteme de colectare în amestec a deșeurilor menajere – cel mai simplu mod de colectare, toate deșeurile fiind introduse în vederea colectării și transportării într-un singur recipient. Este și cel mai ieftin sistem de colectare. Din punct de vedere ecologic, este cel mai defavorabil, deoarece limitează posibilitățile de tratare și valorificare ulterioară a deșeurilor (datorita contactului deșeurilor din hârtie sau carton cu resturile alimentare, primele se umezesc și se murdăresc).

Sisteme de colectare selectivă a deșeurilor – presupune depunerea deșeurilor (de exemplu: locatarul unui apartament sau lucrătorul dintr-un birou al unei instituții publice) separat pe categorii, în recipiente diferite și colectarea/transportarea ulterioară, separată, a acestor categorii de deșeuri.

Sisteme hibride – unele dintre deșeurile reciclabile (de exemplu: metalele și/sau hârtia și cartonul) se colectează selectiv, în timp ce alte deșeuri se colectează în amestec și necesită o separare ulterioară în stații de sortare.

În funcție de efortul generatorului deșeurilor și al firmelor de colectare specializate, se poate vorbi despre:

-un sistem de colectare din “poartă în poartă” (firmele specializate trimit mașini de colectare cu autocompactare –autogunoiere, pe trasee bine determinate prin localitate, cu opriri din loc în loc, pentru a prelua cât mai multe deșeuri menajere de la locatari sau deșeuri asimilabile cu cele menajere de firmă).

-un sistem de colectare în puncte (insule) sau centre de colectare (deșeurile sunt duse de către locatar de la locuință la punctele de colectare).

În tabelul de mai jos se poate observa comparația între sistemele de colectare.

Tabelul I.8 Comparație între sistemele de colectare

Colectarea deșeurilor se poate face prin:

Sisteme de pubelă,

Coșuri și tomberoane de gunoi

Pubele mari și containere pentru deșeuri (utilizate la colectarea deșeurilor menajere și a materialelor reciclabile din domeniul casnic)

Există mai multe proceduri de colectare a deșeurilor, astfel putem vorbi despre:

Procedura de colectare a deșeurilor prin golirea pubelei

Procedura de colectare a deșeurilor prin schimbarea pubelei

Procedura de colectare în saci de unică folosință

Colectarea selectiva a deseurilor sau colectarea separata a deșeurilor, asa cum este definită conform Regimului Deșeurilor (Legea 211/2011), reprezintă “colectarea în cadrul căreia un flux de deșeuri este păstrat separat în funcție de tipul și natura deșeurilor, cu scopul de a facilita tratarea specifică a acestora”. Colectarea selectivă a deșeurilor este soluția la îndemâna tuturor și presupune depozitarea deșeurilor în locuri special amenajate în vederea reciclării.

Prin colectarea selectivă a materialelor refolosibile care mai apoi se pot recicla, se reduce consumul resurselor naturale (petrol, apă, energie), precum și nivelul emisiilor nocive în aer. Colectarea selectivă este o etapă a reciclării, alături de separarea și procesarea unora dintre componentele deșeurilor, în vederea transformării lor în produse utile.

Astfel, prin colectarea separată a deșeurilor reciclabile:

Reducem cantitățile de deșeuri care ajung la depozit

Economisim materie primă, energie, bani și timp

Protejăm pădurile și aerul curat

Reducem poluarea aerului și a apei

Câștigăm spațiu de depozitare pentru restul deșeurilor

Autoritățile și instituțiile administrației publice locale asigură colectarea selectivă a deșeurilor de ambalaje prin: servicii publice de salubrizare și spații amenajate și dotate prin amplasarea de containere adecvate

Pentru asigurarea unui grad ridicat de valorificare, producătorii și deținătorii de deșeuri, sunt obligați să colecteze separat următoarele categorii de deșeuri:

Hârtie,

Metal,

Plastic,

Sticlă.

Asfel că, depozitarea fiecărui deșeu de ambalaj se face în pubela corespunzătoare materialului din care acesta este confecționat:

-în pubela albastră, se vor colecta deșeuri de hârtie (ziare, caiete folosite, reviste, cartoane de ouă, etc.);

-în pubela galbenă – deșeuri de plastic și metal (pungi și sacoșe de plastic, cutii de alimente de plastic și metal, folii de plastic protectoare, jucării de plastic,veselă de unică folosință, etc,);

-în pubela verde – deșeuri de sticlă (sticle de orice culoare fără dop, borcane fără capac, ambalaje de sticlă de la produsele cosmetice);

-în pubela neagră – deșeurile reziduale (menajere), resturi de carne și pește, gătite sau proaspete, resturi de produse lactate, ouă întregi, excremente ale animalelor de companie, scutece/tampoane, cenușa de la sobe, lemn tratat sau vopsit, conținutul sacului de la aspirator, etc.

-în pubela maro – deșeuri biodegradabile (resturi de fructe și legume proaspete sau gătite, resturi de pâine și cereale, zaț de cafea/ resturi de ceai, păr și blană, haine vechi din fibre naturale mărunțite, coji de ouă, coji de nucă, cenușă de la sobă, resturi vegetale din curte, plante de casă, etc.

Fig. I.11 Pubele evidențiate prin culori diferite pentru colectarea selectivă a deșeurilor

În tabelul de mai jos se poate observa tipul de deșeu și culoare pubelei în care ar trebui să se arunce fiecare deșeu.

Tabel 3.2 Tipul de deșeu și culoare pubelei

Acestea trebuie să fie inscripționate iar marcajele colorate să fie de durată și vizibile, astfel încât să se asigure identificarea destinației containerelor și recipientelor de colectare selectivă.

Colectarea selectivă implică un efort financiar și tehnic mult mai ridicat, fiind necesară punerea la dispoziție, un număr mai mare de recipiente, de tip diferit, pentru colectarea diverselor tipuri de deșeuri.

Wada și colab. (2009) au făcut un studiu despre procesele de colectare și transport ale sistemelor de gestionare a deșeurilor. În urma studiului, s-a ajuns la concluzia că folosirea unor vehicule pentru colectare și transport care au un consum minim, pe baza unui sistem de colectare grupată, cu stații de colectare și cu plata simplă a taxei pe servicii reprezintă soluția cea mai optimă.

Transportul deșeurilor

Transportul deșeurilor este strict necesar să se facă cu autovehicule care să asigure și ușurarea muncii fizice la încărcarea și descărcarea din containere sau saci. Există multe sisteme și mijloace de transport, precum și de manipulare mecanică a benelor și a containerelor de toate tipurile.

Principalele autovehicule de transportat deșeurile sunt:

Autogunoiere

Autogunoierele cu acționare hidrostatică tip 861 sunt destinate colectării deșeurilor menajere, stradale și industriale. Autogunoiera are benă prevăzută cu dispozitiv de compactare și perete mobil pentru descărcare, toate acestea fiind acționate hidraulic. Aceasta este echipată cu un dispozitiv mecanizat pentru golirea pubelelor.

Autoplatforme pentru încărcatul și transportul containerelor

Acestea sunt destinate încărcării, transportului și golirii prin basculare a containerelor de 0.8 m³ sau a altora mai mari până la 8000 dm³. Sunt încărcate cu deșeuri menajere, stradale și industriale. Cadrul ridicător execută prin acționare hidraulică operațiile de: încărcare, descărcare și golire a containerelor prin basculare.

Automăturătoarele colectoare de tip AC-5

Pot fi utilizate pentru întreținerea stării de curățenie a străzilor cu suprafețe impermeabile și funcționeaza automat. Peria disc și peria cilindrică, acționate hidraulic, strâng reziduurile stradale către axa autovehiculului, de unde este aspirat în interiorul benei cu ajutorul instalației de absorbție, dotată cu un ventilator. Pentru ca praful să se ridice în atmosferă, autovehiculul este prevăzut cu o instalație de umectare a acestuia.

Incinerarea deșeurilor

Prin procesul de incinerare a deșeurilor se urmărește transformarea acestora în resurse secundare și se are în vedere economisirea resurselor, minimizarea emisiilor și scăderea toxicității deșeurilor, reducerea volumului și masei deșeurilor precum și utilizarea valorii calorice a deșeurilor și convertirea în energie electrică.

Metoda aceasta de incinerare a deșeurilor s-a dezvoltat de-a lungul timpului, de la instalațiile de eliminare a deșeurilor, la instalații de obținere a energiei din deșeuri și cu introducrea de noi tehnologii de control a emisiilor (Damgaard, 2010), ajungând să câștige din ce în ce mai mult interes în strategiile de gestionare a deșeurilor.

Obținerea energiei din deșeuri, presupune incinerarea deșeurilor și utilizarea conținutului energetic al deșeurilor pentru producerea energiei electrice sau a obținerii de căldură și eletricitate, căldura fiind utilizată (recuperată și exportată) pentru diferite servicii: încălzire, alimentarea cu apă caldă (Perkoulidis și colab. 2010). Studiul făcut în Italia de către Cherubini și colab. (2008) în care diferite metode de gestionare a deșeurilor sunt comparate, a arătat că tratarea deșeurilor și recuperarea energetică este cea mai avantajoasă metodă în ceea ce privește impactul asupra mediului. La aceleași concluzii au ajuns și Perkoulidis și colab. (2010), în urma unui studiu derulat în Grecia.

Datorită dezvoltării celor mai bune tehnologii de control al emisiilor din zilele noastre, incinerarea cu recuperare energetică a deșeurilor este o metodă foarte avantajoasă, ce trebuie inclusă în strategiile de management al deșeurilor (Damgaard, 2010).

Depozitarea deșeurilor

Depozitarea deșeurilor reprezintă un spațiu pentru eliminarea finală a deșeurilor dar totodată reprezintă și metoda cea mai puțin acceptată, din cauza efectelor negative pe care le are asupra mediului: emisiile de metan cu poluare atmosferică, emisiile de levigat cu poluarea solurilor, a apelor subterane și mai ales pierderea resurselor.

Depozitarea deșeurilor se poate face în groape de gunoi deschise, depozite convenționale cu arderi, depozite cu recuperare de energie, depozite bioreactoare standard sau cu tratare semiaeroba (Manfredi si Christensen, 2009). Depozitarea presupune mai multe operații: colectarea, transportul deșeurilor la depozite, depozitarea directă sau pre-tratarea.

Conform EEA (European Environment Agency), depozitele de deșeuri au un impact puternic asupra mediului prin:

Poluarea solurilor prin emisii de nutrienți, metale grele, compuși toxici rezultați din levigatul depozitelor de deșeuri;

Poluare prin emisiile de gaze cu efect de seră, datorate atât tratării deșeurilor din depozit cât și rezultate din diferite tehnici neconforme;

Poluarea apelor subterane datorate scurgerilor din depozitele de deșeuri la care se adaugă poluarea terenurilor învecinate;

Reducerea suprafețelor de teren din cauza construcțiilor depozitelor;

Intensificarea utilizării vehiculelor mari pentru transportul deșeurilor.

Populația umană consideră depozitele de deșeuri, ca sursă de poluare a aerului, a apelor de suprafață, a solurilor (prin scăderea fertilității solurilor), schimbări în biocenozele terenurilor din apropierea depozitelor și disconfort vizual, olfactiv.

Depozitarea simplă a deșeurilor este metoda cea mai puțin eficientă, mai ales din punct de vedere al poluării mediului, astfel că sunt introduse noi metode de management al deșeurilor, mai complexe și care să reducă riscurile de poluare. Deșeurile nu mai sunt doar colectate și depozitate ci încep să fie și sortate, valorificate, reciclate, incinerate și abia apoi depozitate.

Impactul deșeurilor asupra mediului

Deșeurile de orice fel, rezultate din numeroasele activitati umane, constituie o problemă de o deosebită actualitate, atât datorită creșterii cantităților și felurilor acestora cât și însemnatelor cantități de materii prime, materiale refolosibile și energie care pot fi recuperate și introduse în circuitul economic.

Una dintre cele mai mari probleme ale acumulărilor de deșeuri este cea a PET-urilor. Acestea, dacă sunt aruncare în natură, pot ajunge foarte ușor în râuri, unde plutesc până la gurile de vărsare, unde se acumulează. Pe parcursul râului însă, se pot acumula temporar și pot forma adevărate insule. În general, ca urmare a lipsei de amenajări și a exploatării deficitare.

Depozitele de deșeuri se numără printre obiectivele recunoscute ca generatoare de impact și risc pentru mediu și sănătatea publică. Principalele forme de impac și risc determinate de depozitele de deșeuri din oraș și industriale, în ordinea în care sunt percepute de populație, sunt: modificările de peisaj și disconfort vizual, poluarea aerului și a apelor de suprafață precum și modificări ale fertilității solurilor și ale compoziției biocenozelor pe terenurile învecinate.

Un alt aspect negativ este acela că multe materiale reciclabile și utile sunt depozitate împreună cu cele nereciclabile, fiind amestecate și contaminate din punct de vedere chimic și biologic iar recuperarea lor este dificilă.

Fig. I.12 Gunoaie lăsate în natură Faci foto originala (sursa: http://www.ici-colo.ro)

Impactul deșeurilor asupra turismului

În masivul Făgăraș, acumulările de deșeuri în gropi de gunoi aflate în special în vecinătatea refugiilor alpine și a cabanelor, scad foarte mult atractivitatea acestui munte foarte vizitat și de către turiștii străini. Poluarea peisajului este foarte evidentă, mai ales atunci când locul este vizitat de către grupuri de turiști, care nu respectă natura, și aruncă deșeurile în pădure. Poluarea peisajului reprezintă una dintre cele mai valoroase resurse ale potențialului turistic. Tăierile nedirijate de păduri, depozitarea necontrolată a deșeurilor industriale și menajere, realizarea de construcții neadecvate, etc. sunt numai câteva aspecte dintre cele ce degradează natura. Un mare aport la poluarea peisagistică din zona montană este adus de stânile ce funcționează în zonă. Deșeurile menajere produse de acestea rămân în natură.

Acțiuni de prevenire

Una dintre problemele gestionării deșeurilor este cantitatea lor din ce în ce mai mare. Sunt din ce în ce mai multe iar noi suntem dispusi să le depozităm în locuri din ce în ce mai puține. Putem însă face câteva lucruri, pentru a preveni acest lucru. Atunci când mergem la cumpărături putem reduce cantitatea de ambalaj cumpărat, reutilizăm ce putem și încercăm să reciclăm. Băuturile le putem cumpăra în sticle returnabile, putem alege baterii reîncărcabile și becuri cu o durată mai mare de viață. Mai putem lua cu noi sacoșe, atunci când mergem la cumpărături, pentru a evita cumpărarea unora noi. Și folosirea sacoșelor din pânză, este o idee bună, deoarece acestea au o durata mai mare de viață. Acasă putem să folosim cutii de alimente reutilizabile, precum și servetele de bucătărie reutilizabile, din materiale textile, în locul celor de hârtie. Periuțele vechi pot fi folosite la curățarea băii, a pantofilor, etc. iar hainele și încălțămintea de care nu mai ai nevoie poate fi donată unei/unor persoane. În curte, se pot composta resturile de iarbă și frunzele împreună cu resturile de fructe și legume de la bucătărie. La birou, se poate printa pe ambele părti ale foii, se pot trimite e-mailuri în locul mesajelor tipărite, se pot refolosi cutiile de carton, etc.

Se pot implementa proiecte care să vizeze educarea și încurajarea elevilor, privind colectarea selectivă și necesitatea reciclării deșeurilor.

Se pot desfășura campanii de informare pentru elevi, cadre didactice, personal auxiliar precum și pentru comunitatea locală.

Capitolul II. Material și metodă

Localizare. Caracterizare generală a orașului Victoria

Figura II.1 Localizarea orașului Victoria pe hartă (sursa: www.primariavictoria.ro)

Orașul Victoria este unul din cele nouă orașe ale județului Brașov, situat în partea cea mai de vest a acestuia, la poalele munților Făgăraș și în partea de nord a acestora, aflându-se la o altitudine de circa 650 m. Are o suprafață totală de 930 ha (6.47 km²). La vest este marginit de pârâul Ucea iar la est de pârâul Corbișor. Distanțele față de cele mai apropiate reședințe de județ sunt: 100 km față de Brașov și 60 km față de Sibiu. În vecinătate se mai află municipiul Făgăraș, la o distanță de 35 km. La nord vest, orașul se învecinează cu satul Ucea de Sus, la nord cu satul Corbi și la est cu satul Viștea de Sus. Coordonatele orașului sunt paralela 45ș 40´ latitudine nordică si meridianul 25ș longitudine estică.

Orașul Victoria a început să fie construit în anul 1949 ca urmare a dezvoltării uzinei chimice Ucea, purtând numele de ”Colonia Ucea”. Orașul a mai purtat și numele de Ucea Fabricii și Ucea Roșie, iar din anul 1954 poartă numele actual.

Clima este temperat continentală, fiind influențată de prezența munților Făgăraș pe directia est-vest, motiv pentru care această zonă este mai răcoroasă și cu precipitații mai bogate decât în restul țării. Temperatura medie anuală este cuprinsă între 6 și 8.2 grade Celsius, iar media anuală a presiunilor este de 750 mm col Hg. Vânturile predominante sunt cele din vest și nord-vest.

Din suprafața totală a orașului de 930 ha, un procent de 45% este inclus în perimetrul ROSPA0098 Piemontul Făgăraș iar un procent de 50,86% reprezintă terenul agricol, neagricol și alte forme de proprietate private (473 ha). Terenul agricol este deținut în proporție de 0,06% de proprietate private, în timp ce terenul neagricol este deținut în proporție de 49,13% de stat.

În tabelul de mai jos, se poate vedea suprafața terenului agricol și neagricol.

Tabel II.1 Suprafața terenului agricol și neagricol

Suprafața agricolă totală este alcătuită din teren arabil (0,6 ha) și pășuni și fânețe (142,43 ha). Luciul de apă care se află pe întinderea orașului Victoria este 4,8 ha, reprezentând 0,51% din suprafața totală a orașului, și este alcătuit din trei lacuri artificiale.

Tabel II.2 Categoria de folosință și suprafață

În Victoria, animalele care sunt crescute, sunt bovinele, ovinele și caprinele. Oamenii mai cresc și porcine dar și păsări, mai puțin cabaline și familii de albine.

Orașul Victoria are o populatie de 9041 de persoane, din care 4383 sunt bărbați și 4658 sunt femei, reprezentând 0,02% din populația urbană a județului Brașov. Populatia totala a orașului Victoria a avut o evoluție descendentă per ansamblu, iar cauzele care stau la baza scăderii populației sunt: restructurările colective masive de la combinatul chimic, sporul natural negativ și în scădere, migrația oamenilor spre zone mai dezvoltate din punct de vedere economic și spre străinătate. Locuitorii din orașul Victoria sunt în proporție de 100% români iar din punct de vedere confesional, locuitorii orașului aparțin 99% cultului creștin ortodox, restul de 1% aparținand altor confensiuni.

Fig. II.3 Structura demografică a populației orasului Victoria

În orașul Victoria funcționează patru unități de învățământ:

Grădinița cu program prelungit nr. 1;

Colegiul Tehnic Dr. Alexandru Bărbat;

Liceul Teoretic “Ion Codru Drăgușanu” (cuprinde și învățământul primar și gimnazial)

Centrul Școlar pentru Educație incluzivă Victoria

Conform Institutului National de Statistică, populatia școlară include toți copiii, elevii și studenții cuprinși în procesul de instruire și educare la începutul anului școlar, indiferent de vârstă și de forma de învățământ urmată.

Metode

Una dintre metodele folosite în această lucrare de licență, a fost metoda observației. Prin aceasta s-a dorit investigarea turismului necontrolat precum și a deșeurilor și totodată impactul acestora asupra mediului montan. Prin accesarea hărții munților Făgăraș din baza de date Natura 2000 (http://natura2000.eea.europa.eu/), s-a dorit investigarea portalurilor naționale în domeniu și de a descărca hărți și date relevante despre România și situl de importanță comunitară ROSCI0122 Munții Făgăraș.

Capitolul III. Rezultate și discuții

În urma accesării paginii de internet http://natura2000.eea.europa.eu/, este posibilă evidențierea poziției și a limitei sitului de importanță comunitară ROSCI0122. Cel mai inalt vârf se află aici și anume vârful Moldoveanu cu o înălțime de 2544 m. Acest sit cuprinde zone montane accesibile pentru turiști precum și zone în care este posibilă agricultura.

Fig. III.1 Limitele și poziția geografică a ROSCI0122 Munții Făgăraș(http://natura2000.eea.europa.eu/)

În poza de mai jos, se poate observa și ROSPA0098 Piemontul Făgăraș, cel cu albastru încercuit, care se suprapune cu ROSCI0122 Munții Făgăraș, cel încercuit cu verde.

Fig. III.2 Limitele și poziția geografică a ROSPA0098 Piemontul Făgăraș (http://natura2000.eea.europa.eu/)

Atitudinea față de mediul înconjurător a autorităților locale

În 2005 a fost implementat proiectul „ECO-SISTEM Victoria – proiect pentru implementarea unui sistem eficient de gestionare a deșeurilor municipale”, finantat prin fonduri PHARE. Prin acest proiect s-au achiziționat pubelele necesare pentru dotarea gospodăriilor din întregul oraș, containere pentru colectarea separată a materialelor reciclabile și autospeciale pentru transportarea deșeurilor, s-au construit stații de transfer și compostare, depozitele neconforme fiind închise. SC ECOSISTEM SRL desfășoară activități de colectare și transport deșeuri menajere. Deșeurile colectate de la populația din Victoria și cele șase comune membre ale proiectului sunt transportate la Râmpa Demi Cristian – Sibiu, unde se realizează și selectarea acestora. Autoritățile locale din orașul Victoria fac eforturi în ceea ce privește aplicarea legislației privind protecția mediului, precum și oferirea unei educații ecologice tuturor locuitorilor orașului. Serviciul de salubritate este atribuit unui operator economic local. Sortarea deșeurilor nu se face selectiv la nivelul populației, ci doar în stația de selectare a operatorului. Depozitarea finală a deșeurilor se face în localitatea Cristian, județul Sibiu.

Sursele de deșeuri din orașul Victoria sunt:

deșeuri menajere provenite de la populație și agenții economici,

deșeuri stradale,

deșeuri din grădini, spații verzi, parcuri,

deșeuri menajere spitalicești.

Compoziția deșeurilor menajere din orașul Victoria:

material organic cu umiditate ridicată – 53 %.

hârtie- 11 %

metale – 3 %

sticlă – 6 %

cenușă – 0,1 %

diverse alte reziduuri – 26,90 %

Fig. III.2 Structura categoriilor de deșeuri colectate în orașul Victoria, jud. Brașov

Turismul în zona munților Făgăraș

Turismul, mai mult ca oricare alt domeniu de activitate, este dependent de mediul înconjurător, deoarece acesta se desfășoară în mediu și prin mediu, calitatea acestuia putând favoriza sau nu, activitățile turistice.

Zona montană oferă posibilitatea efectuării odihnei totale și active, a activităților sportive, distracție și recreere iar relieful, pădurile, râurile și lacurile, aerul sau apele minerale, se constituie și ca resurse turistice ce favorizează desfășurarea turismului.

Turismul a fost definit de către M. Peyromarre Debord ca “fiind arta de a călători pentru propria plăcere”.

Între toate tipurile de regiuni ce pot fi amenajate turistic, mediul montan este poate cel mai exigent și cel mai vulnerabil. În zona montană, ca și pretutindeni, turismul generează, paradoxal, degradări sau chiar distrugeri ale resurselor peisagistice generate. O particularitate deosebită este cea a riscului alterării imaginii turistice a muntelui, amenințare apărută odată cu multiplicarea amenajărilor turistice montane. Una dintre cele mai vechi și mai importante practici turistice, contemplarea peisajului, este astăzi amenințată de creșterea circulației turistice și de multiplicarea echipamentelor în masivele montane. În afară de prezența deșeurilor pe traseele montane, eroziunea solului pe pârtiile de schi, un alt aspect important, care ar trebui să dea de gândit, îl reprezintă artificializarea resurselor turistice montane. Prezența turiștilor însăși este o sursă de perturbare a mediului. Eroziunea solului este mai mare în siturile foarte frecventate și acolo unde amenăjările au dus la dispariția covorului vegetal (poteci, pârti de schi).

Tipuri de impact și efectele turismului asupra mediului

Au fost identificate atât impacte negative cât și impacte pozitive asupra mediului încojurător și a zonei montane.

Impactul negativ

Acțiunile distructive ale unor activități turistice se manifestă, în principal, prin folosirea necorespunzătoare a mediului ambiant, în scopuri recreative și de agrement, dublată de o intervenție brutală a omului asupra peisajului și resurselor naturale.

Fig. III.3 Lucruri lăsate aiurea lângă cabană pune un punct GPS(fotografie originală)

Turismul este un consumator de spațiu și resurse turistice, participând implicit la degradarea și poluarea mediului înconjurător și a potențialului turistic. Această degradare se realizează fie prin presiunea directă a turiștilor asupra peisajului, florei și faunei sau altor obiective turistice pe care turismul le poate deteriora parțial sau total, prin concepția greșită de valorificare a unor zone, puncte și obiective turistice.

Presiunea omului asupra mediului natural crește zi de zi, oamenii deplasându-se tot mai des și pe distanțe mai mari față de trecut. Petrecerea timpului liber oferă prilejul unei exploatări mai intense și unei cuceriri a mediului natural, ceea ce înseamnă o mare parte a timpului liber petrecându-se în afara orașului, în natură. Iesirea periodică din oraș spre zonele verzi (sub forma excursiilor, a weekend-urilor sau a vacanțelor) a devenit un obicei social cu efecte negative asupra mediului.

Multe din pagubele provocate de turism mediului sunt cauzate de numărul mare de vizitatori sosiți la destinațiile a căror capacitate optimă de primire a fost depășită. Mediul înconjurător scapă rareori de efecte negative atunci când numărul de turiști este foarte mare. Calitatea apei și a aerului precum și diversitatea florei și a faunei, sunt inevitabil afectate într-un fel, ca și peisajele, orașele și monumentele.

În zonele cu mare atractivitate este favorizată desfășurarea de activități care pun în pericol calitatea mediului. Astfel de zone sunt, de obicei, obiectivele turistice situate în afara traseelor marcate și special amenajate, unde circulația turistică tinde să fie necontrolată.

Staționarea pentru picnic sau instalarea de corturi în zone de mare atractivitate provoacă, inevitabil, degradarea peisajului și a altor componente ale mediului ambiant, ca urmare a tasării solului și în special, a urmelor reziduale lăsate la întâmplare de turiști, la locurile de popas.

Fig. III.4 Turiști cu corturile pe Valea Sâmbetei (fotografie originală)

Fenomenul poluării naturii s-a amplificat o dată cu pătrunderea turismului automobilistic, în locuri până nu demult inaccesibile pentru acest mijloc de transport. Abătându-se de la traseele amenajate de acces, turiștii pătrund pe drumuri ocolite, oprindu-se în poieni pitorești și provocând distrugerea pajiștilor, a arbuștilor și a florei, în general, prin strivirea acesteia sau sub influența gazelor de eșapament, a scurgerilor de ulei.

Fig. III.5 Drum forestier (fotografie originală)

Impactul pozitiv

Turismul este una dintre cele mai importante industrii și cunoaște o dezvoltare continuă. Din ce în ce mai mulți oameni sunt interesați în exploaterea destinațiilor și culturilor noi și cât mai îndepărtate. Astfel, zonele care dispun de resurse naturale deosebite atrag tot mai mulți vizitatori, cu atât mai mult dacă ele oferă și posibilitatea de a cunoaște tradiții și obiceiuri ale altor culturi.

Când turismul și mediul înconjurător coexistă în armonie, mediul beneficiază de pe urma turismului. Există multe exemple de acest gen, majoritatea intrând în unul din cele două tipuri: conservarea și reabilitarea mediului. Conservarea înseamnă păstrarea și utilizarea în cunoștiință de cauză a mediului natural și antropic. Conservarea și turismul merg de multe ori mână în mână.

În întreaga lume, mediul înconjurător a beneficiat de pe urma turismului în variate moduri. Câteva țări din Africa de Est, precum Kenya și Tanzania, și-au făcut parcuri naționale și rezervații de vânat imense, pentru conservarea vieții sălbatice. Au făcut acest lucru știind că viața sălbatică este cea mai importantă resursă naturală care atrage turiști în Africa de Est. Turismul nu oferă numai un motiv pentru conservarea mediului natural și a celui antropic, ci furnizează și banii necesari pentru conservare: o parte din venitul din turism poate fi utilizat pentru păstrarea mediului înconjurător. De exemplu, multe din parohiile din Anglia utilizează donațiile pe care le primesc de la vizitatori pentru reparații și restaurari.

Trebuie avut mereu în vedere faptul că atât resursele naturale cât și cele antropice trebuie păstrate, deoarece sunt disponibile o singură dată. Odată consumate, capacitatea de existență a destinației turistice este terminată. De aceea, dezvoltarea turismului trebuie orientată către beneficiul social net și mai puțin către contul de profit și pierdere. Beneficiul social net presupune acea combinare a activităților care să determine o dezvoltare locală cu deteriorarea cât mai puțin posibilă a mediului natural și social. Pentru a ține sub control acest fenomen trebuie ca toți să înțeleagă nevoia de dezvoltare durabilă și să recunoască faptul că succesul afacerii depinde de resurse și de protecția acestora.

Efectele turismului

Efectele turismului asupra mediului pot fi împărțite în efecte pozitive și efecte negative. Atunci când vorbim despre efectele negative, facem referire la degradarea mediului și modificarea ecosistemelor terestre, în urma defrișărilor și a amenajărilor pentru agrement, poluarea apelor și poluarea fonica, produse de autovehicule sau vehicule de agrement (snowmobile, ATV), poluarea solului, și nu în ultimul rând, poluarea cu deșeuri și gunoaie, produsă de turiștii care lasă în urmă gunoaiele. Totodată există și efecte pozitive și anume îmbogățirea culturală și peisagistică, înființarea unor arii protejate, reconstrucții ecologice și dezvoltarea socio-economică.

Turismul are un impact puternic asupra reducerii spațiilor naturale și agricole prin extinderea amenajărilor turistice și de comunicație, ce determină scoaterea din circuitul forestier și agricol a unor importante suprafețe. În ultimul deceniu s-a remarcat o creștere accentuată a ritmului anual de construire a locuințelor, de a determinat extinderea zonei de locuit în detrimentul spațiilor naturale. Acest impact se observă și asupra florei și faunei, prin distrugerea acesteia. Învelișul vegetal este foarte divers sub aspectul asocierii componentelor și asigură o diversitate peisagistică deosebită. În cadrul acestuia se impun suprafețe forestiere, care sunt considerate cele mai complexe ecosisteme, deținând mai multe funcții: protejarea și conservarea solurilor, menținerea parametrilor mocroclimatici, diminuarea poluării, frânarea proceselor de eroziune, având efect de filtrare și absorbție a CO2, reducerea proceselor de alunecare, protejarea izvoarelor și a pânzelor freatice, păstrarea biodiversității speciilor floristice și faunistice.

Pădurea reprezintă interes pentru turism prin funcțiile social-recreative și estetico-peisagistice. Aceste atribute fac ca pădurile să fie considerate drept obiective care întregesc valoarea potențialului turistic al unei zone sau regiuni. La procesul de distrugere a spațiilor naturale participă activitățile industriale, extinderea spațiilor agricole, a centrelor rurale și urbane, turismul, formele de poluare.

Amenajările turistice contribuie la distrugerea florei și a faunei prin defrișări, reducerea spațiilor acoperite cu vegetație naturală, care au drept consecință atât crearea unor dezechilibre în ecosistem, cât și degradarea peisajului în detrimentul potențialului turistic natural al zonei.

Activitățile turistice și circulația turistică necontrolată (în afara traseelor marcate) determină, prin atitudinile consumatorilor, degradarea solului și a vegetației, prin parcarea direct pe iarbă, ruperea de specii valoroase, campare haotică, colectarea lemnelor de foc pentru picnic, declanșări de incendii, etc.

Fluxul turistic crescut poate provoca perturbarea faunei, iar hrănirea animalelor sălbatice poate provoca tulburări în comportamentul animalelor. Practicarea braconajului, a pescuitului și vânătorii necontrolate poate duce la scăderea dramatică a efectivelor de faună sălbatică.

Analiza SWOT din punct de vedere al cadrului natural, al potențialului turistic, al infrastructurii și al mediului în zona de langă orașul Victoria a munților, poate fi observată în tabelul 10:

Tabel III.1 Analiza SWOT

Acțiuni de protecție și conservare a mediului și a potențialului turistic

Protecția și conservarea potențialului turistic și a mediului se conturează ca o activitate distinctă, având probleme specifice, care solicită colaborarea specialiștilor din domenii variate. Această acțiune poate avea o eficiență satisfăcătoare, numai în condițiile asigurării unui cadru de desfășurare juridico-administrativ adecvat care impune organizarea administrativă, existența unor resurse economice, un suport legislativ eficient și o susținuta activitate de educație asupra oamenilor.

Formarea în contextul unei dezvoltări durabile trebuie să înceapă cu școala, mai bine zis cu grădinița, căci exemplul părinților și apoi al educatoarelor este prima lecție pe care o învață copiii. Ori, dacă părinții nu au o formare respectuoasă față de mediu, dacă cei care lucrează în turism nu au pregătirea necesară pentru a face față unui turism durabil, degeaba vom dori să avem în viitor oameni cu o educație durabilă.

Principalele acțiuni de protecție și conservare a mediului și a potențialului turistic in zona muntilor Făgăraș, ar fi:

Conservarea resurselor turistice naturale și antropice în scopul unei utilizări continue și în perioada viitoare;

Creșterea nivelului de trai al comunităților locale;

Bună cunoaștere și conștientizare, atât de populația locală, cât și de vizitatori, a ideii de conservare a mediului;

Intervenția autorităților și agenților economici în realizarea tuturor componentelor unui turism durabil;

Implicarea mass-mediei de care industria a devenit tot mai mult dependentă.

Pe lângă acestea, nu trebuie ignorat faptul că turistul actual este tot mai preocupat de problemele mediului înconjurător. Principalele acțiuni care vizeaza protejarea și conservarea mediului și a resurselor turistice sunt următoarele:

Exploatarea științifică, rațională a resurselor turistice, astfel încât ritmul de exploatare să nu depășească ritmul de reciclare și regenerare;

Soluționarea resurselor cu valențe turistice în contextul valorificării tuturor resurselor naturale și a protecției mediului ambiant;

Amenajarea și organizarea adecvată și la nivel superior a zonelor, traseelor și obiectivelor de interes turistic;

Organizarea și exploatarea turistică raționala a parcurilor naționale și a rezervațiilor naturale, cu asigurarea protecției lor;

Organizarea corespunzătoare a zonelor montane;

Înnoirea bazei tehnico-materiale a turismului menită să asigure un turism competitiv și ecologic;

Acțiuni de educație cu privire la mediu și la potențialul turistic orientate la nivelul întregii țări.

Problema conservării și protejării mediului și resurselor turistice trebuie văzută ca o concepție situată la același nivel de importanță ca și problemele de dezvoltare generală a economiei.

Fig. III.6 Acțiune de plantare a puieților în Arpașul de Jos cu voluntari de la Clubul elevilor din orașul Victoria (sursa: http://verdelesus.ro/)

Concluzii

Anazliza datelor privind poluarea cu deșeuri în aria protejată Munții Făgărașului ne cnduce la evidențierea următoarelor concluzii:

Turismul necontrolat are un impact negativ asupra habitatelor naturale protejate.

Impactul turismului se reflectă și asupra drumurilor și potecilor.

Este important ca efectele negative să fie identificate.

Defrișarea în această zonă a munților Făgăraș reprezintă o problemă serioasă.

Deși există educație ecologică în școli, nu se pune accent prea mare asupra acestei materii.

Activitățile de recreere duc la micșorarea diversității specifice.

Fondurile destinate mediului sunt insuficiente.

Trebuie organizate proiecte mai ample de informare a oamenilor cu privire la modalitatea și importanța reciclării și colectării selective.

Absența reglementărilor privind comportamentul turiștilor, însoțite de o monitorizare a zonei sau a obiectivelor, favorizează desfășurarea activităților care afectează calitatea mediului. Acestea pun în pericol integritatea și conservarea ariilor protejate.

Dezvoltarea turismului în zona orașului Victoria, este benefică dacă este un turism controlat.

Bibliografie

Anghel, Gh., Răvăruț, M., Turcu, Gh., Geobotanica, București, Editura Ceres, 1971.

Antofie, MM., Conservarea biodiversității – considerente politice și legislative, Sibiu, Editura Universității "Lucian Blaga" din Sibiu, 2012.

Beldie, A., Morariu, I., Flora R.S.R., București, Editura Acad. R.S.R., 1972.

Bold, O.V., Mărăcineanu, G.A., Depozitarea, tratarea și reciclarea deșeurilor și materialelor, București, Editura MatrixRom, 2004.

Căpățână, C., Răcoceanu, C., Deșeuri, București, Editura MatrixRom, 2003.

Botnariuc, N., Vădineanu, A., Ecologie, București, Editura didactică și pedagogică, 1982.

Bran, Florina, Simion, T., Nistorescu, P., Ecoturism, București, Editura Economica, 2000.

Cristea, V. Gafta, D., Pedrotti, F. 2004, Fitosociologie, Cluj Napoca, Editura Presa Univ. Clujeană, 2004.

Direcția Silvică Sibiu, Arii naturale protejate din județul Sibiu, Sibiu, Editura Constant, 2005.

Doniță, N., Ivan, D., Coldea, GH.. Sanda, V., Popescu, A., Chifu, T., Paucă-Comănescu, M., Mititelu, D., Boscaiu, N., Vegetația României, București, Editura Tehnică Agricolă, 1992.

Doniță, N., Popescu, A., Comănescu, Mihaela Păucă, Mihăilescu, Simona, Biriș, I., A., Habitatele din România, București, Editura Tehnică Silvică, 2005.

Dumitrașcu, D., Isarie, C., Ciudin, R., Dumitrașcu, O., Studiu privind compoziția deșeurilor menajere în regiunea 7 centru. Studiu realizat în cadrul proiectului româno-norvegian ”Parteneriat pentru un mediu curat, reducerea deșeurilor și dezvoltare durabilă în regiunea 7 Centru”, Sibiu, 2001.

Florea, M., Munții Făgărașului. Studiu geomorfologic, Brașov, Editura Foton, 1998.

Mohan, Gh., Ielenicz, M., Pătroescu, M., Rezervații și monumente ale naturii, București, Muntenia, Editura Sport – Turism, 1986, pp.170-182;

Pascu, V., Radu, Managementul deșeurilor, Sibiu, Editura Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, 2009.

Paucă, A., Roman, Ș., Flora alpină și montană, Editura Științifică, 1959.

Popescu, N., Țara Făgărașului. Studiu geomorfologic, București, Editura Academiei Române, 1990.

Surse web:

http://www.eea.europa.eu/ro/publications/state_of_environment_report_2007_1

http://www.eea.europa.eu/publications/environmental_assessment_report_2003_10/kiev_chapt_07.pdf

Acasă

http://natura2000.eea.europa.eu/

http://primariadragus.ro

Comuna Lisa

HOME

Home

http://www.primariavictoria.ro

http://orasulvictoria.blogspot.ro

home2025

HOME

Home