Comunitatea Romă din România Postcomunistă – Politicile Publice și Efectele Acestora Asupra Integrării Societale

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE

Petre Cristian Ionuț

Comunitatea romă din România postcomunistă – politicile publice și efectele acestora asupra integrării societale

Lucrare de Licență

în specializarea

Studii de Securitate

realizată sub îndrumarea

conf. univ. dr. Petrescu Cristina

București

2014

Cuprins

Introducere………………………………………………………………………………3

Romii – preliminarii introductive

Noțiuni generale privind neamurile de romi

Definirea termenului ,, rom" în România post-comunistă

Scurt istoric al romilor

Capitolul 1………………………………………………………………………………15

1.1 Politicile publice pentru romi așa cum sunt reflectate în documentele Uniunii Europene.15

1.2 Comunicările Comisiei Europene privind minoritatea romă………………………..27

1.3 Politici publice la nivel național și efectele lor………………………………………28

a) Politici publice în domeniul educației / statistici……………………………………32

b) Politici publice în domeniul ocupării / statistici…………………………………….33

c) Politici publice în domeniul sănătății / statistici…………………………………….35

Capitolul 2…………………………………………………………………………….39

2.1 Metodologia cercetării………………………………………………………………39

2.2 Scopul cercetării aplicate……………………………………………………………39

2.3 Întrebările de cercetare și obiectivele specifice…………………………………….39

2.4 Limitările cercetării…………………………………………………………………40

2.5 Metodele, instrumentele și tehnicile utilizate în cercetare…………………………41

2.6 Descrierea metodelor de cercetare…………………………………………………41

Capitolul 3……………………………………………………………………………..50

3.1 Concluzii ………………………………………………………………………….50

3.2 Recomandări……………………………………………………………………….51

Bibliografie…………………………………………………………………………….53

Anexe……………………………………………………………………………………56

Introducere

În contextul crizei economice globale, securitatea tuturor indivizilor și protejarea statului bunăstării ar trebuie să devină extrem de importantă pentru orice guvern. La nivelul statelor membre ale Uniunii Europene se pune tot mai pregnant accentul pe probelmatica incluziunii sociale a minorității rome: „Integrarea romilor este o provocare comună. Romii sunt europeni. Statele membre, politicienii și instituțiile europene au o responsabilitate comună pentru a pune capăt excluderii romilor – de la școli, locuri de muncă, servicii medicale și locuințe. Abordarea acestei provocări va lua timp. Nu puteți vedea rezultatele, atunci când vizitați taberelor de romi, unde oamenii încă mai trăiesc în sărăcie, dar rezultatele – toate aceste minuni mici – sunt acolo. Acesta este primul Summit-ul UE privind romii, care îmi dă motive de speranță.”

Astăzi, asistăm la provocări semnificative privind îmbătrânirea populației, migrația continuă a forței de muncă, scăderea consumului și criza financiară globală, dar și alte provocări, care sunt întâmpinate de-a lungul vieții de zi cu zi a indivizilor. Totodată, politicile europene sunt construite pentru a împuternici indivizii în a face față singuri acestor provocări. Dar, pentru aceasta este nevoie la nivel național de politici publice și cadre foarte solide, construite în mod coerent. Cel mai important aspect este aplicarea politicilor, care de foarte multe ori lasă de dorit, fie din motive subiective, fie obiective. În tot acest proces ar trebui să se afle nevoile indivizilor, respectându-le cultura, drepturile și voința, fără a periclita statul de drept, inclusiv pe indivizii acestuia. ,, Este inacceptabil – și cred că inacceptabil este cuvântul potrivit – că mulți romi trăiesc încă în sărăcie foarte mare și suferă excluziuni sociale într-o serie de orașe. Este inacceptabil faptul că, în unele locuri, copiii romi sunt trimiși la singura școală din apropiere – o școală pentru copii cu disabilități mintale – cu nicio speranță de a atinge adevăratul potențial în educație și ocuparea forței de muncă. Este inacceptabil faptul că romii se confruntă în continuare cu discriminarea în spitale, companii și școli; că ei sunt fără locuință adecvată, fără un viitor.

Pe parcursul existenței sale, Uniunea Europeană și-a concentrat eforturile în construirea unui sistem puternic de ocupare a forței de muncă și implicit, de protecție socială pentru cetățenii săi. Acest lucru a contribuit substanțial la progresele economice și sociale ale spațiului comunitar european. În centrul politicilor publice ale Uniunii Europene se află individul, indeferent de rasă, etnie, culoare sau statut social, aplicarea acestora ramânând la latitudinea guvernelor naționale, care prin semnarea tratatelor de aderare și-au asumat că vor respecata în totalitate aplicarea acestor politici. Drept pentru care, fiecare guvern național al comunității europene trebuie să conlucreze prin instrumente viabile pentru a conștientiza și include fiecare cetățean, în așa numitul sistem european, menit să aducă apartenența, justiția socială, dar cel mai important, să aducă bunăstarea.

Romii – preliminarii introductive

Dacă plecăm de la analiza citatulului “ O națiune puternică este responsabilă față de toți cetățenii ei și este preocupată de cei în nevoie, iar acesta este un mesaj pe care sectorul O.N.G. și mai ales persoanele dezavantajate încă îl așteaptă de la clasa politică. Pentru a permite creșterea și dezvoltarea societății, măsurile economice trebuie dublate de măsuri sociale, iar continuarea și asumarea reformelor acestora din urmă de către toate autoritățile publice, cât mai ales de funcționarii din administrație, ar trebui să reprezinte o preocupare continuă a oricărui politician”, datele statistice oferite de Eurostat în anul 2011 vor contrazice cu ușurință realitatea, 19,7% din populația activă de 18 ani și peste, din România, se confruntă cu riscul sărăciei.

Încă din 1990, tema incluziunii romilor a fost prezentă pe agenda politică românească. Principalele cauze care au determinat statutul de “grup vulnerabil” al cetățenilor de etnie romă sunt o dezvoltare socio-economică inferioară a unui procent semnificativ al romilor, precum și gradul mare de discriminare față de reprezentanții acestui grup etnic. Conform recensământului din anul 2011, numărul romilor „este de 619 000, reprezentând 3,2% din totalul populației”. Estimările specialiștilor și ale organizațiilor de romi variază între 1 500 000 și 2 000 000 de romi. Comisia Europeană, pe baza datelor Consiliului Europei, estimează un număr de 1 850 000 de romi în România.

Conform Bancii Mondiale, populația romă din România reprezintă „un grup minoritar mare”. Având în vedere lipsa datelor concrete din statele membre UE, dar și faptul că familiile rome nu doresc de foarte multe ori să-și declare apartenența etnică, este foarte greu de evaluat cu exactitate dimensiunea populației rome din România, chiar și datele furnizate de recensământul populației fiind supuse îndoielii. Cu toate acestea, există dubii în ceea ce privește acuratețea acestei estimări, din cauza faptul că prea puțini romi și-au declarat adevărata origine etnică. Literatura de specialitate însă, scoate în evidență faptul că este cea mai mare minoritate, după maghiari. Experții estimează că numărul romilor este mult mai mare: conform datelor Consiliului Europei, populația romă din România în 2010 a fost estimată la o cifră situată între 1,2 milioane și 2,5 milioane sau între 6,5% și 13,5% din totalul populației.

Sursa :Consiliul Europei http://www.coe.int/t/dg3/romatravellers/default_en.asp

Daca ne uităm la recensământul din ianuarie 1992, comunitatea romă a înregistrat 409.723 de cetățeni români care s-au autoidentificat ca fiind romi; la recensământul din 2002, numărul acestora a fost de 535.140. Se poate observa cu ușurință o creștere substanțială a numărului de romi de la un recesământ la altul. Organizațiile romilor au vehiculat însă, estimări ale romilor de 2.500.000 – 3.000.000 de persoane.

„ Un popor se deosebește de altul prin tradițiile sale, care îi caracterizează modul de a trăi și a gândi, acestea reprezentând emblema și mândria lui. Evoluția societății influențează tradițiile și le schimbă însă, ele rămânand în mentalul colectiv al neamului ca marcă de valoare, de recunoaștere, de identificare. Romii, un popor fără un stat propriu care să-i protejeze, au supraviețuit milenii tocmai prin păstrarea, aproape intactă, a tradițiilor. Chiar și în secolul XXI, cei aproape1 85.000.000 de romi care trăiesc în Europa constituie o etnie distinctă, cu reguli și legi proprii. Totuși, adaptarea la viața modernă se face simțită și se produc schimbări și în rândul comunităților tradiționaleRomii din România nu fac excepție și încep ușor, ușor să se alinieze majorității, adoptând un mod de viață asemănător acesteia. Există și excepții care doresc să își mențină tradițiile ancestrale”.

Minoritatea romă, cea de-a doua minoritate a României din punct de vedere numeric, „nu a dezvoltat o cultură scrisă și abia în prezent este în faza cristalizării unei conștiințe a identității etnice”. În România, cât și pe plan internațional, problematica romă este una intens disputată, de cele mai multe ori, făcându-se referire la probleme de integrare, “ nu doar Guvernul de la București, ci și Comisia a spus că România e pregătită. Nu ține de state individuale să pună asta la îndoială. E foarte nefericit să faci legătura între problemele romilor și problemele României în general. Ar fi bine pentru un ministru francez să apară mai puțin în public și să țină mai puține discursuri și să ajute România să obțină mai mulți bani și mai multe soluții practice pentru integrare. Problema romilor nu trebuie folosită pentru a bloca intrarea României în Spațiul Schengen".

Situația comunității romilor din România a preocupat în ultimii ani un număr mare și divers de actori instituționali, publici și privați, fiind constituite structuri de reprezentare a romilor la nivel național și internațional. ,,Deși situația diferă între țările UE, studiile arată că, în medie, doar aproximativ 40% din copiii romi vor termina ciclul primar de studiu, comparativ cu o medie de 97% pentru populația generală în întreaga UE. Acesta este motivul pentru care Comisia a invitat toate statele membre să se asigure că toți copiii romi termină cel puțin școala primară. Pentru a rupe cercul vicios al romilor care nu au educație și care mai târziu nu pot găsi un loc de muncă și, prin urmare, sfârșesc prin a trăi în sărăcie absolută; pentru a asigura copiilor romi educație astăzi, pentru a găsi de lucru mâine."

Au fost emise Directive ale Uniunii Europene, legi și decizii guvernamentale și au fost organizate summituri la nivel înalt. ,, Summit-ul a arătat că incluziunea romilor nu poate fi o politică de sine stătătoare. Aceasta trebuie să fie ferm ancorată într-un cadru al drepturilor fundamentale și a politicii practice – ocuparea forței de muncă și a pieței forței de muncă, dezvoltarea infrastructurii, educației, politicii regionale și în toate celelalte dimensiuni”.

Toate acestea să structureze intervențiile destinate îmbunătățirii situației romilor. Construirea unei societăți incluzive este vitală pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene privind creșterea economică durabilă, ameliorarea calitativă și cantitativă și o mai mare coeziune socială .

Din punct de vedere economic, comunitatea romă este cea mai defavorizată din România. Înainte de evenimentele din 1989, era obligatoriu sa fii angajat, iar toate locurile de muncă trebuiau să fie aprobate de guvern. În timpul comunismului, majoritatea romilor erau angajați, neexistând forme de discriminare, fiind interzisă folosirea termenului de “țigan”. În prezent însă, discriminarea este des întâlnită. Aceste cauze determină mulți romi de naționalitate română să își nege identitatea și să adopte limba și religia majorității populației din zona în care trăiesc”.

Noțiuni generale privind neamurile de romi

Datorita numarului mare ale nemurilor de romi dar si fapatului ca sunt consideratii o minoritate , indiferent unde trăiesc, se poate spune ca este dificil o calasificare a lor dar prezenta lor in zile noastre indica fapatul ca romii s-au adaptat mediului aflat în continuă schimbare . Este de la sine inteles ca exista o serie de diferente culturale si obiceiuri . Romii pot fi clasificați în funcție de meseriile tradiționale pe care le practică și de dialectul pe care îl vorbesc. În România sunt peste „40 de neamuri diferite”, Acestia se pot clasifica c funcție de meseriile tradiționale pe care le practicau. Unele neamuri – cum sunt netoții sau ciurarii – au dispărut aproape complet. Cei mai mulți dintre cei care încă se consideră parte dintr-un neam sunt: vătrașii (13,8%), căldărarii (5,9%), rudarii (4,5%), spoitorii (3,7%), mătăsarii (3,2%), ursarii (2,7%), cărămidarii (1,5%), gaborii (1,4%), florarii (1,2%). „Neamurile de romi reprezintă o europenizare a organizării tradiționale din vechea Indie, prin trecerea în prim-plan a corporațiilor meseriașilor indieni, care au înlocuit vechile canoane și precepte ale castelor, devenite anacronice și inoperante social“ –

Definirea termenului ,, rom" în România post-comunistă

Înca de la început, trebuie clarificată noțiunea termenului „țigan” precum și termenul „rom”. Cum preferă cetățenii de etnie romă să fie numiți: romi sau țigani?. Asa cum reise din literature de specialitate Înainte de anul 1989 se utilza termenul ,, țigan”, în prezent se folosește ,,rom”, nu pentru că în structura societății s-a schimbat ceva ci datorita presiunilor din partea sociataii civile o elită de intelectuali romi care încearcă să demonstreze că termenul țigan este de fapt o jignire pentru cetățenii de etnie romă și se încearcă, pe cât posibil, utlizarea termenului rom.

De ce rom și nu țigan Conform Deliei Grigore Dr profesor de Limba Romani la Universiatea Bucuresti in lucrarea Educatie si Etno Cultura RRomani cuvântul țigan nu există in limba romani, . “ermenul provine din greaca de la cei doi termneii : "athinganos " sau " athinganoy ", înțelesul fiind acela de "pagân", de ,,neatins" sau ,,impur". Cuvântul apare pentru prima dată în anul 1068, la o mănăstire din Georgia (în acea vreme în Imperiul Bizantin), în scrierea unui călugăr: acesta spunea că athinganoi sunt un grup de eretici, nomazi, cititori în stele și vrăjitori și îi sfătuia pe creștini să se ferească de aceștia. În Țările Române, încă de la prima atestare din 1374, semnalată tot în documentele unei mănăstiri, Vodița, termenul „a tigan ”, care a devenit mai târziu „ tigan ”, desemna o stare socială, aceea de rob, nicidecum etnia.

Acesta sustine ca Cuvântul „ țigan ” a, în mentalul colectiv românesc și în limba română, are dar si fapatul ca are un sens profund peiorativ prin existent unor proverb populare ca de exemplu : „Nici țiganul nu-i ca omul, nici răchita nu-i ca pomul”, „S-a înecat ca țiganul la mal”, „A ajuns țiganul împărat și pe tată-său l-a spânzurat”, „Țiganul e țigan și-n ziua de Paște”, „Nu te țigăni!”.

Termenul corect pentru adresare pentru populatia Roma este „ Rom ” si este un cuvânt vechi al limbii romani, utiliat pentru desmenrea apartenentei provenineta acestuia fiind din din cuvântul “ prakrit „dom”, care însemnă „om” și se referea, pe de o parte, la imigranții indieni provenind din diverse grupuri etnice, care s-au amestecat și au realizat căsătorii mixte în Persia, formându-se ca popor acolo și pornind apoi spre Europa, iar pe de altă parte, la un subgrup etnic din India, care există și astăzi. Evoluția fonetică firească a condus la transformarea cuvântului „dom ”, în cuvântul „ rom ”, motiv pentru care, în limba romani, scrierea corectă a cuvântului „ rrom ” este cu dublu r , pentru a sublinia pronunția nazalizată a termenului” .

Scurt istoric al romilor

Una dintre nevoile fundamentale ale oricărui individ este aceea de a se defini ca membru al unui grup, al unei colectivități. Doua caracteristici care definesc identitatea unui grup sunt istoria și cultura. În cazul minorității romilor, cea de-a doua minoritate a României din punct de vedere numeric, acest lucru devine mult mai dificil: romii sunt o minoritate în toate țările europene, asa cum reise din datele oferite de Consilul Europei , acestia nu au dezvoltat o cultură scrisă și sunt abia acum în faza cristalizării unei conștiințe a identității lor etnice. în cele mai frecvente cazuri, romii trăiesc dispersați în localități populate majoritar de alte etnii, iar elevii romi învață de obicei alături de colegii lor români sau maghiari. Aspect care iis ajuta pe acestia sa favorizeze dialogul si sa se cunoasca reciproc, element care ajuta deasemnea si la integrarea copilor romi in societatea .

Asa cum este specificat in cartea „Roma s-au tigan. Dilema unui entonim in spatiul Romensc Romii sunt o populație de origine indiană acestia trăiesc în prezent în cele mai multe țări de pe continentul european, prezenta lor se regaseste si in în cele două Americi sau Australia. Conform ( nume carte ) este specificat ca romi au sosit pe continetul Europena in valauri, între secolele al IX-lea și al XV-lea, avand ca punct de plecare centrul Indiei , ulterior a fost reconstituti traseul in in baza influentelor linvistice preluate de la alte popare.

.

8 Aprilie este considerată ziua internațională a romilor, fiind adoptată si recunoscută oficial cu ocazia primului Congres Internațional al Romilor, desfășurat la Londra, în anul 1971. Deasemena, au fost adoptate și celelalte două simboluri al romilor : steagul romilor ( jumătatea de jos de culoare verde, simbolizând pământul cu iarbă, jumătatea de sus de culoare albastră, semnificând cerul, iar la mijloc roata roșie, simbolizând nomadismul) și imnul internațional al romilor, ,,Gelem, Gelem”, adoptat cu prilejul celui de-al doilea Congres Mondial al Romilor, ținut la Geneva în 1978.

Capitolul 1

1.1 Politicile publice pentru romi așa cum sunt reflectate în documentele Uniunii Europene

Înainte de a prezenta cadrul conceptual, este necesar de specificat faptul că politicile publice pentru comunitatea romă au fost construite pentru a se realize incluziunea socială a acesteia, prin aplicarea metodei de coordonare deschisă, care presupune o consultarea cu toți actorii implicați, inclusiv cu membrii comunității. În ceea ce privește literatura de specialitate, conceptului i s-a acordat o vastă abordare, din unghiuri diferite, de cele mai multe ori această abordare rezultând din varietatea actorilor care au încercat să aplice conceptul în țările membre ale Uniunii Europene, cu diferite grade de dezvoltare economică și diferite sisteme de protecție socială . Un alt aspect foarte important este faptul că de la o țară la alta există diferențe în ceea ce se așteaptă: incluziunea populației rome sau asimilarea acesteia. De cele mai multe ori, se face referire la termenul de excluziune socială, acest termen relaționând cu sărăcia. Pe de altă parte, testarea mai multor politici publice a generat neîncredere între populația majoritară și comunitățile de romi și guvern. Incoerența în a aplica poilitici publice de incluziune socială, poate conduce de foarte multe ori la diminuarea rolului spațiului comunitar european, care este menit să susțină coeziunea economică și socială. „Fără părăsirea acestei stări, guvernarea va fi precară, creșterea economică și schimbarea instituțională amânate, iar șansele dezvoltării tot mai mult subminate. Riscăm să perpetuăm tranziția și să ne adâncim în subdezvoltare”.

Literatura de specialitate, de altfel foarte bogată, menționează o varietate de definiții adoptate pentru acest concept, având la bază caracteristicile sale comune. Practic, nu putem vorbi de existența unei definiții într-o formă universal acceptată și probabil nici definitivă. Motivul rezidă în faptul că incluziunea socială se manifestă sub diverse forme, atingând domenii diferite ale unei societăți. Este percepută adesea ca un fenomen, o ideologie, o strategie sau toate la un loc. De aceea, în cele ce urmează, voi prezenta o selecție succintă a celor mai ilustrative dintre definițiile utilizate, având în vedere perspectiva abordării pe care o propun în această lucrare.

“Procesul de incluziune socială reprezintă ansamblul de măsuri și acțiuni multidimensionale din domeniile protecției sociale, ocupării forței de muncă, locuirii, educației, sănătății, informării-comunicării, mobilității, securității, justiției și culturii, destinate combaterii excluziunii sociale și asigurării participării active a persoanelor la toate aspectele economice, sociale, culturale și politice ale societății”.

Conform sistemului național de asistență socială, este „ansamblul de instituții, măsuri și acțiuni prin care statul reprezentat de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale situațiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților.”

,,Excluziunea socială este, un fenomen creat de dinamica socială corespunzătoare, marcat de inexistența condițiilor de bază pentru exercitarea cetățeniei. Incluziunea socială, pe de altă parte, se bazează pe accesul indivizilor și al familiilor la un set de standarde sociale, sub formă de drepturi sociale, prin urmare conceptul se referă la egalitatea în ceea ce privește oportunitățile cu scopul de a obține drepturi egale.

Definiția propusă în Dicționarul de politici sociale consideră că excluziunea socială „se referă cu precădere la o situație de eșec privind realizarea deplină a drepturilor cetățenești, atât datorită unor cauze structurale de natură socioeconomică, cât și unor cauze de natură individuală”.

Brian Barry filozof politic, definește excluziunea socială ca fiind strâns legată de modul în care două valori, dreptatea socială și solidaritatea socială sunt prezente în instituțiile sociale. Prin dreptate socială, Barry se referă la egalitatea de șanse. În viața reală, aceasta însemnă, în primul rând, accesul la educație și la un loc de muncă. Spre exemplu, fără servicii publice educaționale la standarde sensibil egale pentru toți copiii și tinerii, apare polarizarea socială: cei cu resurse își trimit copiii la școli private sau de stat de vârf, în timp ce exclușii fără resurse nu beneficiază de aceleași oportunități.

Conceptul de incluziune socială a fost adoptat de Comisia Europeană în timpul anilor 90, fiind menit să raspundă problemelor pregnante cu care comunitatea europeană se confrunta, adică sărăcia și excluziunea socială, prin urmare, în „Joint report by the Commission and the Council on social inclusion “, acești trei termeni sunt definiți asfel :

Incluziunea socială: Incluziunea socială reprezintă un proces prin care cei aflați la risc de sărăcie și excluziune socială dobândesc șanse și resurse necesare pentru a participa pe deplin la viața economică, socială și culturală și se bucură de un standard de viață și bunăstare considerate normale în societatea în care aceștia trăiesc. Incluziunea socială îi asigură că au o participare mai mare la luarea deciziilor, care le afectează viețile și accesul la drepturile fundamentale ale acestora.

Excluziunea socială: Excluziunea socială este un proces prin care anumiți indivizi sunt împinși la marginea societății și sunt excluși de la participarea la viața societății, în virtutea sărăciei, a lipsei de competențe primare și a șanselor de învățare pe tot parcursul vieții sau ca rezultat al discriminării. Aceasta îi îndepărtează de locurile de muncă, venit și șanse la educație, precum și de la rețelele și activitățile comunității. Ei au acces limitat la putere și la organismele de decizie și, astfel, se simt lipsiți de putere și incapabili să ia control asupra deciziilor care le afecteazã viața cotidiană.

Sărăcia: Se spune despre oameni că trăiesc în sărăcie dacă venitul și resursele lor sunt atât de scăzute, încât îi împiedică să aibă un standard de viață considerat acceptabil în societatea în care trăiesc. Din cauza sărăciei, aceștia se pot confrunta cu mai multe dezavantaje în ce privește ocuparea, venitului scăzut, locuințe sărace, sănătate precară și bariere la educație pe tot parcursul vieții, cultură, sport și activități recreative. Ei sunt adesea excluși și marginalizați de la a participa la activități (economice, sociale și culturale) care reprezintă norma pentru alți oameni, iar accesul lor la drepturile fundamentale pot fi îngrădite.

Cadrul UE pentru Strategiile naționale de integrare a romilor până în 2020 este un document strategic, o comunicare a Comisiei Europene către Parlamentul European, Consiliul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor și care solicită guvernelor naționale să adopte sau să dezvolte strategii naționale de integrare a romilor până în anul 2020, pentru asigurarea atingerii indicatorilor asumați prin strategia Europa2020..

Principale obiective cuprinse în Strategia Europa 2020 sunt :

1. Ocuparea forței de muncă – o rată de ocupare a forței de muncă de 75 % în rândul populației cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani

2. Cercetare și dezvoltare- alocarea a 3% din PIB-ul UE pentru cercetare și dezvoltare

3. Schimbările climatice și utilizarea durabilă a energiei – reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră (sau chiar cu 30%, în condiții favorabile), creșterea ponderii surselor de energie regenerabile cu până la 20%, creșterea cu 20% a eficienței energetice

4. Educație- reducerea sub 10% a ratei de părăsire timpurie a școlii, creșterea la peste 40% a ponderii absolvenților de studii superioare în rândul populației în vârstă de 30-34 de ani

5. Lupta împotriva sărăciei și a excluziunii sociale – reducerea cu cel puțin 20 de milioane a numărului persoanelor care suferă sau riscă să sufere de pe urma sărăciei și a excluziunii sociale

Asfel, acestă strategie „ urmărește o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii sociale, aceste trei priorități se sprijină reciproc și sunt în măsură să ajute UE și statele membre să obțină un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă, de productivitate și de coeziune socială”. Reducerea marginalizării economice și sociale a minorității romilor, adică atingerea obiectivelor, a necesitat construirea cadrului de aplicare al strategiilor pentru romi, printr-o serie de comunicări și principii care să poată fi urmărite. Toate documentele europene au solicitat guvernelor naționale „să se asigure că romii nu fac obiectul discriminării și că sunt tratați care oricare alți cetățeni ai UE, beneficiind de acces egal la toate drepturile fundamentale, astfel cum sunt fundamentate în Carta Drepturilor Fundamentale a UE”, prin urmare, ar trebui să-și construiască strategiile de îmbunătățire a romilor, conform Cadrului European, care să asigure atingerea indicatorilor strategiei Europa 2020.

Cele 10 principii de bază commune, privind incluziunea romilor, reprezintă un instrument atât pentru factorii de decizie politică, cât și pentru specialiștii care gestionează programe și proiecte. Rodul experienței unor politici reușite oferă un cadru pentru proiectarea și punerea cu succes în aplicare a unor acțiuni de susținere a incluziunii romilor.

Aceste principii sunt:

Sursa: Tabel realizat dupa documentul propus de Comisia Europeana disponibil la http://ec.europa.eu/justice/fdad/cms/stopdiscrimination/downloads/Vademecum_Roma/FDAD_Roma-vademecum-RO-100607.pdf

1.2 Comunicările Comisiei Europene privind minoritatea romă

Rezoluție adoptată de Parlamentul European la 31.01.2008 privind o strategie comună pentru romi, punctul 6, solicita în mod insistent Comisiei să elaboreze ,,o strategie-cadru europeană pentru integrarea romilor, cu scopul de a asigura la nivel comunitar o politică UE coerentă, precum și un plan cuprinzător de acțiune comunitară pentru sprijinirea financiară a acestei strategii.”

În aprilie 2011, Comisia Europeană, în baza “Comunicării” a invitat statele membre ale Uniunii Europene să stabilească strategii naționale pentru integrarea romilor. Astfel, a fost aprobat la 19 mai 2011, Cadrul European pentru strategiile naționale privind incluziunea romilor până în 2020 fiind confirmat, ulterior, de Consiliul European câteva luni mai târziu, în cadrul sesiunii de vară.

Cadrul European are ca principal obiectiv reducerea sau eliminarea unor fenomene precum discriminarea, sărăcia sau excluziunea socială a comunităților rome din statele membre UE. Prin adoptrea comunicării “Un cadru UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor până în 2020”, COM(2011) 173 final, Comsia Europeană a solicitat statelor membre ca pâna la sfârșitul anului 2011, să construiască strategii sau seturi de politici sociale, în vederea realizării incluziunii romilor pentru toate domeniile de acțiune. “Acest cadru va contribui la orientarea politicilor naționale privind romii și la mobilizarea fondurilor disponibile la nivelul UE pentru a sprijini eforturile de integrare. Cadrul se axează pe patru piloni: accesul la educație, locuri de muncă, îngrijiri medicale și locuințe. Statele membre ar trebui să stabilească obiective naționale specifice în ceea ce privește integrarea romilor, în funcție de dimensiunile populației rome care trăiește pe teritoriile lor și de situația inițială a acesteia”. În cadrul Comunicării Comisia precizează patru obiective aliniate celor patru domenii de intervenție la care strategiile naționale trebuie să facă referire:

Educație – sa garantarea faptului că toți copiii romi termină cel puțin școala primară;

Ocuparea forței de muncă –  să se reducă decalajul între cetățenii romi și restul cetățenilor, în ceea ce privește ocuparea forței de muncă;

Sănătate – reducerea decalajului în materie de sănătate, de exemplu prin reducerea ratei de mortalitate infantilă în rândul romilor;

Locuințe – reducerea decalajului în ceea ce privește accesul la locuințe și la utilități publice, precum apa și electricitatea.

Comunicarea COM(2012) 226 final „Strategiile naționale de integrare a romilor – un prim pas spre aplicarea Cadrului UE”, publicată în mai 2012, reglementează aspecte ale conținutului propiu-zis al strategiilor, fiind realizată o analiză a punctelor tari și slabe . Din analiza comunicării reiese faptul că s-a solicitat construirea startegiei în funcție de numărul de romi din fiecare stat membru. În prezent, România deține cel mai mare număr de romi din Europa, se întelge altfel că și cele mai multe probeleme se identifică în țara noastră.

Pentru anul 2013, în luna aprilie, Comisia a publicat o evaluare în care se evidențiază progresul înregistrat din anul 2011 și până la sfârșitul anului 2013.(Anexa 1)

1.3 Politici publice la nivel național și efectele lor

Conceptului de politică publică i se atribuie o multitudine de definiții, pornind de la cea mai simplistă – „ceea ce guvernele aleg să facă sau să nu facă”. Am ales să utilzez această definiție pentru că este cea mai reprezentativă în ceea ce privește comunitatea de romi, având în vedere faptul că, comunitatea romă nu deține un stat și nici o reprezentare politică puternică. Este de la sine înțels că politicile publice pentru romi s-au realizat așa cum guvernul a decis, urmând probabil pașii literaturii de specialitate, care menționează că o politică publică se elaborează în cazul unei situații problematice, care ar putea genera tensiuni sau conflicte. În cazul nostru, politicile publice pentru romi au fost generate pentru a evita aceste posibile tensiuni sau conflicte sau din dorința actorilor internaționali.

O etapă a procesului de elaborare este definirea problemei și introducerea pe agenda publică, dar și un proces de negociere, pentru a stabili care sunt cele mai bune alternative de implementare. Dacă ne uităm la indicatorii de sărăcie ai comunităților de romi, în special la Strategia de Îmbunătățire a situației Romilor, observăm cu ușurință că nu s-a respectat întocmai ciclul politicilor publice, dar și faptul că pentru comunitățile de romi s-a realizat ceea ce guvernul a decis să facă.

Odată cu începerea oficială a procesului de negociere pentru aderarea României la Unuiunea Europeană, conform tratatelor Consiliului de la Copenhaga 1993 și completate de Consiliul European de la Madrid din 1995, statul trebuia să îndeplinească criteriile de eligibilitate, unul dintre aceste criterii acesta fiind „ respectarea drepturilor omului, precum și respectarea și protecția minorităților”. Ca urmare, în anul 2000, a fost emisă Ordonanța de Urgență 137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, iar la 27 noiembrie 2001 s-a adoptat HG Nr. 1194/2001 privind organizarea și funcționarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Strategia națională de îmbunătățire a situației romilor (HG 430/2001), adoptată în anul 2001 de către Guvernul român și modificată în anul 2006 (HG 522/2006) si care include un număr de zece domenii de intervenție, este un document foarte bine structurat

Planul Național Antisărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale (PNAinc), a fost elaborat și adoptat prin Hotărârea de Guvern nr. 829 din 2002, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 662 din 6 septembrie 2002. Capitolul 14 este destinat romilor. A fost conceput ca instrument de coordonare a politicilor de incluziune sociaă cu ajutorul actorilor importanți: organizații guvernamentale, sindicate, patronate si reprezentanți guvernamentali. Mai târziu, a fost modificat prin Hotărârea de Guvern nr. 1827/ 2005 și transformat în planuri sectoriale și locale.

PNAinc propune un set de principii aflate la baza politicilor anti-sărăcie și de promovare a unei societăți incluzive, un set de obiective strategice, pe termen scurt, mediu și lung (2002-2012). A mai fost realizată și o metodologie de calcul a indicatorilor de incluziune socială comuni pentru țările membre UE și a altora specifici pentru situația României.

Planul Național de Dezvoltare pentru perioada 2007-2013 (PND) este documentul de planificare strategică și programare financiară multianuală, care a avut ca scop să orienteze și să stimuleze până în 2013, dezvoltarea economică și socială a României pentru atingerea obiectivului de realizare a coeziunii economice și sociale.

PND prevedea structurile responsabile la nivel național, regional și sectorial și constituirea unui mecansim național pentru promovarea incluziunii sociale în România, instituit prin Hotărârea Guvernului nr. 1217/2006. În conținutul planului se recunoaște faptul că romii constituie unul din grupurile vulnerabile .

În perioada 2005-2015 are loc Deceniul de Incluziune a Romilor numit s-au ,,Decada Romilor”. Deceniul de Incluziune a Romilor, 2005-2015, este o inițiativă adoptată de unele țări din Europa și este sprijinită de către comunitatea internațională. Conceptul „Deceniului european pentru integrarea romilor 2005-2015” a fost adoptat în iunie 2003, la Conferința „Romii într-o Europă în extindere”. Provocări pentru viitor”, cu implicarea activă a Comisiei Europene, valorizat de presiunea de aderare a României la Uniunea Europeană . Țările implicate au adoptat planuri de acțiune. Propunerile și recomandările de realizare a planurilor de acțiune au fost fundamentate pe domenii de acțiune prioritare : educație, ocuparea forței de muncă, sănătate și locuințe. În cadrul conferinței a fost construit și fondul pentru educația romilor care a acordat în medie, 500 de burse pe an, pentru studenții romi, care urmeză o forma de învățământ universitar.

În prezent, impactul aplicării conceptului a fost foarte criticat, dat fiind faptul că există comunități de romi încă intacte din punct de vedere al integrării, cea mai recentă evaluare fiind realizată de Banca Mondială: „ Nu există dovezi riguroase sistematice care să informeze politicile de incluziune socială a populației de etnie romă cu privire la ce funcționează, ce nu funcționează și de ce.”

„Deși societatea civilă europeană susține de mult timp elaborarea de politici publice bazate pe dovezi, cu privire la susținerea incluziunii sociale, factorii interesați (agențiile de stat, primăriile, organizațiile din societatea civilă, finanțatorii) din Europa de Est, de obicei, nu au sau au foarte puține informații cu privire la modul în care eforturile de realizare a politicilor în cauză au avut sau nu un impact asupra vieții comunităților de romi. Ca urmare, informațiile despre motivele pentru care impacturile asupra incluziunii sunt atât de precare încă lipsesc, iar acestea trebuie obținute printr-o evaluare riguroasă a inițiativelor.”

Agenția Națională pentru Romi este structura publică responsabilă de reprezentarea comunităților de romi funcționând ca structură de specialitate a Secretariatului General al Guvernului. Rolul Agenției Naționale pentru Romi este de a coordona, monitoriza și evalua măsurile sectoriale prevăzute de Strategia guvernamentală de îmbunătățire a situației romilor, așa cum a fost ea realizată de guvern și supusă consultărilor societății civile rome.

Grup de Lucru pentru Politicile Publice pentru Romi, realizat în cadrul Consiliului Interministerial pentru Educație, Cultură, Cercetare, Tineret, Sport și al Minorităților, având rol de coordonare și monitorizare a punerii în aplicare a politicilor publice pentru romi, Agenția Națională funcționând ca secretariat general al acestei structuri. Fiecare minister de resort are în componență așa numitele „ Comisii Ministeriale pentru Romi”, în responsabilitatea lor fiind organizarea, planificarea, coordonarea și monitorizarea desfășurării activităților în domeniul lor de responsabilitate.

În anul 2011, Guvernul a adoptat Strategia Cetățenilor Români aparținând minorității romilor pentru perioada 2012-2020, aprobata prin HOTĂRÂRE nr. 1.221 din 14 decembrie 2011 și publicată în Monitorul Oficial nr. 6 din 4 ianuarie 2012 . Scopul acesteia este acela de a asigura incluziunea socio-economică a cetățenilor români aparținând minorității rome prin implementarea unor politici integrate în domeniul educației, ocupării forței de muncă, sănătății, locuirii, culturii și infrastructurii sociale. S-a menținut practic, structura strategiei 2001, având măsuri pe termen scurt și lung, structurată pe următoarele domenii sectoriale: educație, ocupare, sănătate, locuire și mică infrastructură, protecția copilului, justiție și ordine publică, administrație publică și dezvoltare comunitară. De asemenea, Strategia Guvernului prevede un mecanism de implementare, coordonare și control, la nivel central, județean și local și cooperarea cu societatea civilă.

Există și structuri responsabile cu aplicarea politicilor publice pentru romi în teritoriu.

Birourile Județene pentru Romi au fost înființate în cadrul Instituției Prefectului, cu rol în organizarea, planificarea, coordonarea și atingerea obiectivelor și sarcinilor menționate în Strategie. Birourile Județene pentru Romi au în componență trei-patru experți, numiți de către prefect prin ordin , cel puțin unul dintre ei trebuind să fie rom. Au atribuții pentru înființarea Grupurilor de lucru mixte la nivel județean. Acestea sunt conduse de subprefecți, având ca membri toți actorii la nivel local, câte o persoană din toate structurile deconcentrate, iar din partea comunității rome, deasemenea, câte o persoană din partea societății civile rome, dar și mediatori școlari și sanitari. În principal, sarcina este organizarea și punerea în aplicare a activităților la nivel de județean. În cadrul grupului mixt de lucru se analizează/monitorizează și se susține și activitatea experților romi angajați în cadrul primăriilor cu un număr mare de locuitori romi, dar și a mediatorilor școlari și sanitari.

a) Politici publice în domeniul educației/statistici

Pricipalele politici publice din domeniul educației sunt cu referire la locurile speciale din liceele și locurile alocate în univesități, pentru romi. În scopul ocupării acestor locuri, tinerii romi au nevoie de o recomandare de la o organizație romă, care să ateste apartenența lor la etnia romă, la care se adaugă documentele necesare pentru orice alt elev, pentru admiterea într-o instituție de învățământ. Ocuparea lor se face în baza unor concursuri între tinerii de etnie romă. Aceste politici mai sunt denumite și măsuri afirmative pentru cetățenii de etnie romă și sunt prevazute și în strategia de îmbunătățire a romilor. Cu toate acestea, în studiul “ Vino mai aproape. Incluziunea si Excluziunea Romilor in Societatea Romaneasca de azi realizat de sociologul Cosima Rughinis ” în anul 2008, neparticiparea școlară a persoanelor din grupa de varstă 14-17 ani este 11% în cazul romilor, în comparație cu 3,2% în cazul tinerilor de alte etnii. În ceea ce privește participarea școlară, „aproximativ 80% dintre tinerii neșcolarizați sunt romi, dintre care 38% sunt analfabeți funcțional.

“Proporția de copii romi înscriși în învățământul primar este de 64%, față de 98,9% – media națională” Diferențe semnificative între educația populației rome și a populației nerome se înregistrează și la nivelul educației secundare și universitare. Astfel, în cazul grupei de vârstă 18-30 de ani, 9% dintre romi sunt absolvenți de liceu și 2% absolvenți de studii universitare, față de 41%, respectiv 27% în cazul populației nerome .

Conform “ Raportul de evaluare intermediară a Deceniului de incluziune a romilor Decade Watch realizat în anul 2010 se arată că, „în ciuda eforturilor susținute de îmbunătățire a accesului la educație și a calității actului educațional, se observă că sistemul de educație continuă să fie inechitabil”. Această afirmație este susținută și de studiul „O școală pentru toți?” elaborat de Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”: „școala la care au acces în general copiii romi este departe de a fi o școală pentru toți. Studiul relevă faptul că pentru a reduce decalajul existent este necesară creșterea calității actului educativ în școlile frecventate de copiii romi și crearea unui mediu cu adevărat incluziv, se impun măsuri strategice, urgente și de profunzime.”

În raport se analizează accesul copiilor de etnie romă la educație, în care sunt utilizate date cantitative și calitative din 100 de unității școlare cu un număr mare de copii de etnie romă. Analiza este realizată inclusiv cu privire la dotările materiale ale școlilor în raport cu procentul de copii de etnie romă. Astfel, raportul reflectă faptul că, cu cât numărul de elevi romi este mai mare, cu atâta dotările materiale sunt mai slabe ( sala de sport, teren ). Acest efect este prezent și pentru dotările cu calculatoare. În ceea ce privește calificarea resurselor umane, studiul scoate în evidență faptul că în unitățile școlare unde prezența copiilor romi este senificativ mare, calificările și competențele cadrelor didactice sunt slabe. Astfel, conceptele discriminării, a intoleranței și a rasismului sunt necunoscute de către aceștia. Acest lucru ne conduce cu ușurință la faptul că nu se conștientizează efectele discriminării asupra copiilor romi și care au implicații directe în performanța lor educațională, de cele mai multe ori având ca efecte abandonul școlar, absenteismul, nepromovarea (repetenția) și necuprinderea copiilor de etnie romă în sistemul de învățământ obligatoriu. De cele mai multe ori aceștia sunt blamați, responsabilizați de propiul lor eșec, uitându- se faptul că și ei sunt copii. În cadrul studiului a mai fost analizată și ponderea copiilor care nu au promovat anul școlar 2008-2009. 76% dintre aceștia sunt elevi de etnie romă, acest lucru confirmând că există la nivelul unităților școlare din România o lipsă majoră de adaptare a strategiilor de predare într-un mediu intercultural și interetnic, care duce la repetenție și inclusiv la abandon școlar.

b) Politici publice în domeniul ocupare pentru romi/statistici

În ceea ce privește ocuparea romilor, ca și celelalte domenii pe care se fundamentează strategia de îmbunătățire a romilor, domeniul ocupare este mult mai dezbătut. De cele mai multe ori, acesta crează controverse în jurul comunităților. România s-a angajat să respecte prevederile Agendei Lisabona, prin elaborarea Programului Național de Reformă (PNR) cu două programări: perioada 2007-2010 și perioada 2011-2013. Programul Național de Reformă pe perioada 2007-2010 este rezultatul unui efort participativ al instituțiilor implicate în procesul de identificare a priorităților naționale relevante, necesare continuării și adâncirii reformelor destinate atingerii obiectivelor de creștere economică și ocupare. Se poate spune din analiza documentelor și a datelor statistice că pe termen scurt, prioritățile României rămân în continuare legate de relansarea economică pe fondul crizei socio-economice la nivel european , crearea de locuri de muncă și asigurarea sustenabilității finanțelor publice, inclusiv pentru populația de etnie romă. Astfel, în plan național, în perioada 2000-2011, rata șomajului a avut o evoluție oscilantă, de la 6,9% în anul 2000, cu două vârfuri în anii 2002 (8,4%) și 2004 (8,0%) și cu nivelul cel mai scăzut în anul 2008 (4,7%). În perioada crizei financiare, rata șomajului a crescut până la un maxim de 7,3%, dar a scăzut în anul 2011 până la 5,4%. Această scădere nu este clară. În condițiile în care economia este în criză, se poate datora ieșirii unui număr mare de persoane din plata șomajului, dar și mobilității forței de muncă către alte țări.

Grafic nr. 2 rata șomajului total și pe sexe în românia Între 2000-2011

Sursa: INS si http://www.insse.ro/cms/files/Web_IDD_BD_ro/index.ht

Se poate aprecia că situația populației de etnie romă s-a înrăutățit în perioada de criză, chiar dacă la nivel național există o serie de măsuri care au rolul de a produce inserția pe piața muncii, cum ar fi Bursa locurilor de muncă , Job Cluburi și formarea profesională, organizate la nivel local de Agențiile Județene de Ocupare a Forței de Muncă. Acestea sunt considerate principalele instrumente pe care autoritățile le dețin pentru a realzia o integrare eficientă. Astfel, conform Raportului de analiză comparativă a datelor din Barometrul Incluziunii, realizat de Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” în anul 2010, se reliefează o serie de diferențe în ceea ce privește etnia romă, în comparație cu populația majoritară. Gradul de ocupare pentru romi este de 3 ori mai mic decât pentru alte etnii care locuiesc în România. Tot aici este specificat că doar 32% din romi ocupă posturi cu normă întreagă, comparativ cu populația majoritară, unde procentul este aproximativ 60 %. În ceea ce privesc sursele de venit, următoarele procente sunt semnificative pentru supraviețuirea romilor : alocațiile copiilor (33%), activitățile de lucru sezoniere sau cu ziua (20%), de salariile lunare fixe (16%), și de pensii (11%). Doar 6% dintre romi declară că sunt beneficiari de venit minim garantat .

Există, de asemenea, situația dificilă a șomerilor și a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Prima observație a analizei amintite se referă la ponderea disproporționată a șomerilor în rândul respondenților de etnie romă, 21%, care este aproape dublă față de procentul de șomeri din rândul persoanelor de alte etnii: 11%. Aceste cifre pot fi interpretate ca fiind indicatoare ale unei lipse crescute a locurilor de muncă la care au acces romii . 41% din respondenții de etnie romă consideră că principalul motiv pentru care nu au fost selecționați la interviurile la care au participat este apartenența la minoritatea romă. 9% din romi consideră că motivul pentru care nu au fost angajați este vârsta lor de peste 40 de ani, iar 35% au declarat că nu știu care este motivul pentru care au fost respinși la angajare.

Dintre persoanele de etnie romă în căutarea unui loc de muncă, 72% sunt dispuse să lucreze pe piața neagră și indiferent de condiții. Și în ceea ce privește formarea profesioanală, care este strâns legată de nivelul de studii, există o mare problemă. Conform raportului „Legal și egal pe piața muncii pentru comunitățile de romi” (2010), în care se propune o analiză a activităților realizate de ANOFM pentru reducerea numărului șomerilor romi și a impactului diferitelor măsuri ocupaționale, numărul persoanelor rome care au partcipat la programe de formare profesională a scăzut constant în ultimii ani, mai ales în perioada de criză financiară. La fel putem vorbi și despre numărul persoanelor angajate în urma aplicării măsurilor afirmative de ocupare.

c) Polictici publice în domeniul sănătății/statistici

Starea de sănătate a populației de etnie romă este în prezent amplu discutată, prin politicile publice din România dorindu-se practic, un acces mai bun la serviciile de sănătate a romilor și implicit, o stare de sănătate bună pentru aceștia. Plecând de la faptul că o sănătate bună a polulației reprezintă un element de bunăstare, aceasta este o componentă foarte importantă a indivizilor, dându -le acestora șansa să fie activi și să-și utilizeze întregul potențialul în societate. Pentru monitorizarea stării de sănătate a unei populații, comunitatea europeană aplică indicatorii ECHI. Prin acești indicatori se poate măsura starea de sănătate a populației, respectiv speranța de viață, mortalitatea infantilă, mortalitatea generală, mortalitatea maternă, fertilitatea, morbiditatea. În momentul de față nu există suficiente studii și cercetări în domeniul sănătății romilor în special, dacă ne rapoartăm la indicatorii ECHI. O analiză a organizației Sastipen în anul 2013 menționează că la indicatorul mortalitate infantilă, valoarea înregistrată de populația romă (23,1 ‰) este de două ori mai mare decât la populația majoritară 11,6‰. Sunt mai multe elemente care contribuie la starea nefavorabilă de sănătate a populației de etnie romă și care parctic se leagă între ele. Dacă ne imaginăm un mecanism în formă de cerc, lipsa unei element poate să fracționeze cercul. De exemplu sărăcia, șomajul, locuințele neadecvate, nivelul educațional, inclusiv factorii de mediu care sunt cei mai dăunători. În cazul comunităților de romi acest cerc se fracționează în toate părțile.

Sărăcia contribuie și este unul dintre principalii factori care afectează starea de sănătate a populației de etnie romă . Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că sărăcia este o sursă a marginalizării sociale, privând individul de drepturile sale fundamentale de a-și satisface nevoile primare – alimentație și igienă, îngrijire medicală, inclusiv obținerea de medicamente esențiale. Raportul Decade Watch scoate în evidență foarte multe probleme cu care comunitatea romă se confruntă , printre care lipsa unei informări adecvate cu privire la utilitatea vaccinării și condițiile în care aceasta se realizează, o frecvența foarte redusă a vizitelor la stomatolog; nutriția inadecvată; accesul dificil la servicii medicale datorită costurilor acestora; rata mare de autoconsum al medicamentelor, dar și proporția foarte redusă a femeilor care efectuează mamografii și teste pentru depistarea cancerului de col uterin, chiar dacă în România este o campanie națională dedicată canacerul de col uterin , informația despre aceasta nu ajunge în comunitățile de romi. Conform acestei cercetări, aproape jumătate dintre minorii romi nu au efectuat toate vaccinurile incluse în Programul Național de Imunizare și tot atâția dintre adulți nu au beneficiat niciodată de servicii de medicină dentară; 89,4% dintre femeile rome de peste 15 ani nu au efectuat niciodată o mamografie și tot atâtea nu au făcut testul Babeș-Papanicolau pentru depistarea cancerului de col uterin. Și toate acestea, în condițiile în care studiile arată că 90% dintre romi au medic de familie – puțn sub media națională de 95%.

Tot în acest raport este analizată și percepția romilor cu privire la sistemul sanitar. 60% dintre romii intervievați apreciază sistemul de sănătate ca prost și foarte prost, iar 20,8% îl consideră ca fiind satisfăcător. Tot autorii studiului apreciază și că „lipsa resurselor financiare poate fi o piedică pentru romi în accesarea unui sistem în care există obișnuința oferirii plății informale în schimbul serviciilor”.

Studiul Băncii Mondiale (2011) menționeaza faptul că România ocupă locul 2 în topul țărilor UE cu mortalitate maternală ridicată. Analizând în paralel situația mortalității materne în rândul romilor din România, putem concluziona că rata mortalității materne înregistrată în rândul populației rome poate concura pentru poziția 1 din topul clasamentului UE.

Un studiu relevant pe tema „Accesului romilor la serviciile de sănătate publică”, realizat de Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN în 2010, pe un eșantion de 2167 de subiecți, detaliază aceste rezultate printr-o comparație relevantă cu populația neromă: „63% dintre români au declarat că starea lor de sănătate este bună, în comparație cu doar 39,4% dintre respondenții de etnie romă, în timp ce diferențele dintre cei care își consideră drept proastă starea de sănătate sunt de 20%.

În ce privește relațiile instituționale cu sistemul de sănătate, „cetățenii romi se consideră discriminați în relația cu instituțiile publice (primărie – 47%, spitale, dispensare – 46%, școală – 42%), unde de cele mai multe ori cred că ar fi tratați mai prost în comparație cu românii”.

Între afecțiunile acuzate de respondenți, cele mai frecvente sunt bolile și tulburările sistemului cardiovascular (14%), urmate de boli și tulburări ale sistemului respirator (8,7%) și boli și tulburări ale sistemului osos și articular (7,2%) (

Tot aici se consemnează că majoritatea persoanelor chestionate (87%) declară că sunt înscrise la un medic de familie, în special în grupa de vârstă de 50 de ani și peste. „În condițiile în care mai mult de două treimi dintre respondenți nu lucrează în baza unui contract de muncă, procentul destul de mare de persoane care declară că sunt înscrise la medici de familie sugerează faptul că sistemul de sănătate este în continuare deschis persoanelor care nu plătesc asigurări de sănătate prin contribuția obligatorie plătită procentual de către fiecare angajat din veniturile proprii. Astfel, la serviciile medicale primare – medicul de familie – au acces persoanele care au venit minim garantat, ajutor de șomaj, pensionarii, copiii, dar și femeile care au susținătorul familiei în câmpul muncii” „Principalele motive pentru care respondenții nu s-au înscris pe lista unui medic de familie sunt lipsa asigurării de sănătate – pentru patru din zece respondenți (38%), lipsa banilor – pentru doi din zece respondenți (20%) și lipsa unui loc de muncă – pentru unul din zece respondenți (9,8%)” (. Procentul romilor care declară că în relația cu sistemul medical le-au fost adresat remarci jignitoare cu privire la identitatea etnică este de 5,6%, iar un procent de 7,7% apreciază pur și simplu că medicul le-a vorbit sau s-a purtat urât cu ei. Dincolo de percepții, 16% dintre respondenți declară că în ultimele 12 luni medicul de familie a refuzat să le acorde asistență medicală la domiciliu, iar 21% afirmă că s-a întâmplat să nu găsească medicul de familie la cabinet atunci când a avut nevoie, deși vizita era în timpul programului afișat. (p. 51)

Studiul mai precizează și că „șapte din zece respondenți romi (71%) afirmă că își plătesc contribuția obligatorie la sistemul de asigurări sociale de sănătate. Respondenții din grupa de vârstă 50 de ani și peste (grupă în care sunt incluși și pensionarii) sunt cei care declară acest lucru în proporție cea mai mare (82%), comparativ cu respondenții din grupa de vârstă 18-29 ani, în care doar șase din zece (62%) afirmă că își plătesc contribuția la fondul asigurărilor sociale de sănătate. Din analiza datelor a reieșit că în eșantionul total, “lipsa resurselor financiare este motivul principal pentru care șțase din zece respondenți care nu plătesc asigurări de sănătate (57%) procedează în acest mod, iar al doilea motiv ca frecvență este lipsa unui loc de muncă pentru un sfert dintre respondenți (26%)”

Capitolul 2

2.1 Metodologia cercetării

Impoteza cercetării am formulat-o sub forma unei întrebări, care să-mi permită să analizez dacă aplicarea politicilor publice avantajează comunitatea romă, în procesul de integare socială. Obiectivele specifice ale cercetării sunt :

Determinarea gradului de cunoaștere de către actorii relevanți ai politicilor publice pentru romi;

Ce discrepanțe există între aplicarea politicilor publice așa cum au fost ele formulate de guvern și aplicarea acestora la nivel local.

Având în vedere faptul că politicile publice actuale din domeniul incluziunii sociale au rolul să contracareze efectele nedorite ale unor fenomene din prezent, dar și să reducă decalajul socio-economic în rândul populației, ar trebui să se concentreze în principal pe situația existentă, luând în calcul crearea unor strategii pe termen lung, urmate de indicatorii de performanță și calitate și implicit, un sistem de monitorizare care să permită măsurarea gradului de incluziune socială.

În vederea cercetării am folosit următoarele resurse bibilografice: cărți, articole de specialitate, am făcut referire la rapoartele și comunicările Comsiei Eurpene cu privire la incluziunea romilor, dar și la documente ale legilstație naționale, ordine de minstru, strategia de îmbunătățre a situație romilor și la alte reglemenări legislative internaționale, care susțin practic legislația adoptată de România, în vederea realizării incluziunii sociale pentru comunitatea romă .

2.2 Scopul cercetării aplicate

Scopul cercetării aplicate este acela de a explora, în contextul actual al societății românești, percepția actorilor relevanți, responsabili cu aplicarea politicilor publice pentru romi, precum și înțelegerea lor în urma aplicării acestora .

2.3 Întrebările de cercetare și obiectivele specifice

Mi-am propus un demers de cercetare exploratorie, în care tema politicilor publice pentru romi este analizată din perspectiva actorilor relevanți – autorități/instituții publice cu responsabilitate în domeniul dezvoltării , implementării, reprezentanți ai structurilor responsabile cu aplicarea acestor politicilor publice.

În demersul de cercetare am folosit metode calitative, respectiv interviul semi-structurat și studiul documentelor sociale, formulând câteva întrebări pentru fiecare dintre acestea:

2.4 Limitele cercetării

Cercetarea pe care mi-am propus-o reflectă universul complex al temei abordate, politicile publice pentru romi , o temă dezbătută și exploatată de cercetători sau politicieni. Cu siguranță că, dată fiind noutatea temei și inexistența unor cercetări consistente asupra fenomenului, această lucrare nu se poate constitui decât într-un punct de plecare pentru cercetări de profunzime pe măsură ce și aplicarea politicilor publice pentru romi reușește punerea în valoare a aplicării politicilor publice pentru romi, pe viitor.

Demersul pe care mi l-am asumat corespunde resurselor limitate la care am putut avea acces și este oarecum o cercetare pilot, care ar putea fi extinsă la nivel mai larg.

2.5 Metodele, instrumentele și tehnicile utilizate în cercetare

Demersul propus cuprinde metode de cercetare calitative, dat fiind tipul de informație specifică pe care am dorit să o pun în evidență. Demersul de cercetare calitativ, care combină practic metoda interviului semi-structurat cu metoda studiului documentelor sociale este, cred, potrivită contextului mai larg al temei politicilor de incluziune socială , dincolo de statisticile privind rata abandonului sau gradul de ocupare al populației de etnie romă.

Interviurile semistructurate cu reprezentanți ai populației sau al structurilor guvernamentale ne vor aduce informații relevante cu privire la modul în care s-au aplicat politicile publice, dar și modul în care politicile publice pentru romi se regăsesc în prezent pe agenda publică. Aceste informații vor fi importante în testarea ipotezei acestei cercetări, anume : Avantajează aplicarea politicilor publice pentru comunitatea romă în procesul de integare sociala? Dat fiind faptul că vorbim de politici publice și că domeniul incluzinii sociale a romilor este unul foarte vast, analiza documentelor sociale va putea pune în lumină principalii indicatori în contextul crizei economice la nivel internațional și național, elementele legislative care stabilesc un cadru de lucru pentru tema politicilor publice pentru romi, dar și stadiul dezvoltării de strategii, politici, programe pentru romi reflectate în politicile publice pentru comunitatea romă.

2.6 Descrierea metodelor de cercetare

Interviul semistructurat, denumit uneori și interviu centrat sau focalizat, are un set de teme prestabilite în jurul cărora se poartă discuția, astfel că ghidul de interviu pe care l-am utilizat este focalizat pe tema incluziunii romilor ca efect al aplicării politicilor publice pentru romi – de la modul de definire și înțelegere a conceptului, la actorii relevanți, dezvoltările legislative actuale și principalele teme actuale legate politicile publice.

Ghid de interviu

Justificarea alegerii acestor trei structuri constă în colaborarea, în elaborarea cât și în aplicarea politicilor publice, atât în prezent cât și în viitor. Înainte de începerea interviurilor am informat fiecare dintre intervievați asupra păstrării confidențialității celor discutate, cu privire la protecția datelor personale. Ca urmare nu am menționat în textul analizei mele numele celor intervievați, ci doar informațiile cu privire la tipul de structură organizațională.

Studiul documentelor sociale este necesar pentru o bună înțelegere a domeniului politicilor publice pentru romi, într-un context mai larg al politicilor europene privind aplicarea transpunerii acestora la nivelul societății românești.

Am încercat să identific principalele documente de politici publice relevante, după momentul aderării la Uniunea Europenă, dar și o serie de rapoarte de cercetare, rapoarte privind implementarea unor politici, programe sau proiecte din domeniul politicilor publice pentru romi, elaborate de diverse structuri publice și private. Lista acestor lucrări se vor regăsi practic în bibliografia lucrării.

În structura lucrării mele, datele provenite din documentele studiate se întrepătrund cu datele rezultate din interviuri, rezultând o narațiune care acoperă pe rând temele abordate, respectiv situația comunităților de romi după aplicarea principalelor politici publice.

Date fiind resursele limitate la care am avut acces și faptul că demersul de cercetare este mai degrabă unul pilot, am ales pentru a fi intervievați:

Reprezentanți ai Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de muncă de la nivel județean

Reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale rome;

Reprezentanți ai adminstrației publice județene

Expert local pentu romi

Mediator sanitar

Reprezenatul Agenției Naționale pentru romi

Profesor de limba romani

Inspector școlar pentru romi

Pentru intervievare, am contactat structurile menționate și am solicitat acceptarea participării la interviu, primind un răspuns pozitiv din partea a zece structuri, număr pe care îl consider suficient. Interviurile s-au desfășurat la sediul celor intervievați și au durat între 45 minute și o oră. Interviurile au avut loc în perioada mai-iunie 2014, în localitățile București și Ploiești.

Încă din faza de analiză a conceptului de incluziune socială, Comisia Europeană a încurajat statele membre să colaboreze în vederea aplicării conceptului de incluziune. Aceasta nu ar trebui să limiteze intervenția partenerilor sociali, mai degrabă aceasta ar trebui să-i redimensioneze pentru identificarea unui model de incluziune socială optim, în funcție de realitatea fiecărui stat. Chiar principiile comune elaborate de Comsia Europeană subliniază faptul că, conceptul de inzluziune socială trebuie să se implementeze pe baza unui climat de încredere între autoritățile publice și partenerii sociali, în care fiecare dintre aceștia să își asume responsabilitatea pentru schimbările produse și să inițieze pachete echilibrate de politici publice într-un cadru comun.

În ceea ce privește gradul de subordonare, coordonare, inter-relaționare ale structurilor responsabile de implemntarea politicilor publice pentru romi, persoanele intervievate au răspuns succint, dar și strict cu referire la domeniul lor de activitate: ,, Inspectoratul școlar are relații de subordonare cu Instituția Prefectului, cu subprefectul județului Prahova, cu cel care se ocupă cu grupul de lucru mixt pentru romi în cadrul Instituției Prefectului și cu Ministerul Educației Naționale” ( inspectorul școlar pentru romi). “Există relații de colaborare între biroul județean și deconcentrate,cât și ONG-urile din județ” ( expertul pe probelmele romilor din Instituția Prefectului). “ Nu avem relații de subrodonare, în schimb relații de colaborare. Avem parteneriate cu instituții din județ pe de-o parte, care au legături cu problematica romă, ca Inspectoratul Școlar și Instituția Prefectului. Avem parteneriate și cu agenția județeana de ocupare a forței de muncă, de asemenea colaborări cu organizații de la nivel județean și național. Avem undeva la 25 de parteneri în țară, ONG-uri cu care colaborăm pe politicile pentru romi”( reprezentantul Asociației Naționale a Romilor).

În contextul definirii și asumării conceptului de incluziune socială, interveievații nu au fost optimiști, cel mai adesea au făcut referie la discrimnare sau lipsa unui mecanism coerent de aplicare. Se ajunge chiar până la limitarea considerentelor de ordin financiar, sau discrepanțe ale sistemului de securitate socială și aplicabilitatea politicilor de către structurile deconcentrate din terioriu, așa cum sunt definite de ministerele de resort. ,,Eu cred că incluziune socială inseamnă de fapt a sprijini acea categorie de persoane care are nevoie de incluziune socială; a sprijini în a evita excluziunea socială a acestora pe diferitele sectoare de activitate, pentru că dacă vorbești doar de incluziune socială la modul general, nu știi până unde trebuie să te oprești. Bun, facem incluziune socială, dar până unde, până când asiști persoana? Și eu cred că principala noastră motivație e să prevenim excluziunea socială, și atunci fiecare, în funcție de armonia lui personală să-și creeze fenomenul acesta de incluziune socială”. (președinte organizație romă )

,, Reprezintă toate metodele prin care se asigură liberul acces la instituțiile statului, indiferent de etnie, sex, religie etc” ( reprezentant Asociației Naționale a Romilor).

,,Incluziune socială înseamnă să acționezi în același timp în cele 4 sectoare ( sănătate, ocupare, educație, locuire), în schimb, la noi, dacă faci ceva pentru un rom este considerat foarte mult. În domeniul medical nu înseamnă doar să-i oferi informații, așa cum facem noi. Ar trebui să le dăm și o soluție practică. Nu poți să fii sănătos dacă nu ai o casă decentă, sau acces la apă potabilă. Este imposibil de supraviețuit. Oricum, s-a mai schimbat situația dacă ne întorcem în 1990. Nu foarte mult, dar este ceva progres” ( mediator sanitar rom)

,,Cu o floare nu faci primăvară. Eu sunt intr-o instituție cu foarte multe probeleme: birocrația este mare , incluziunea socială nu înseamnă asimilație, nu este suficient. Dacă se aplicau toate politicle așa cum au fost ele prevăzute pe hârtie, noi romii eram foarte departe. Este mai ușor să ai o masă de oameni pe care să o manevrezi politic, în felul ăsta deții controlul. Să faci politica publică din birou este ușor. Apoi te mai stresezi un pic să raportezi la Comisia Europeană și ai rezlizat incluziunea socială. Ne mințim unii pe alții în fiecare zi”

( expert rom, Primaria Ploiești )

“S-au realizat progrese în domeniul medical dar încă mai este de lucrat acest lucru fiind normal. La început a fost foarte greu să menținem mediatorii sanaitari, să convingem că sunt importanți și că vor avea un aport substanațial pentru sănătatea comunităților de romi. A fost greu pentru că lucrăm cu mentalități, schimbarea mentalităților durează ani. Depinde și de ei, nu doar de noi“ ( reprezentant Direcția de Sănătate publică).

“Dacă nu exista bani, nu se poate face nimic. Guvernul ar trebui să dea o hotărâre de guvern cât de cât mai aproape de realitate și aceasta să fie finanțată. Aceasta e cea mai mare problemă. Hotărârea de guvern pe problematica romă nu este finanțată” ( reprezentant Inspectoratul Școlar).

“ Incluziunea socială s-a realizat în proporție de 30%, cam așa ceva. Foarte puțin. Sistemul social în România nu îi ajută pe romi să iasă din starea în care sunt. Aproape 90% din comunitate se agață de acest ajutor social, dar nu îi ajută mai cu nimic, părerea mea’’ (reprezentantul AJOFM).

“ De multe ori politicenii nu au interesul să spună lucrurile așa cum sunt. O altă cauză e că nu au toate informațiile necesare. Există în România procesul ăsta de umflare a rapoartelor. Mai există și presiunea din partea statelor europene să demonstreze că se fac pași spre îndeplinirea acestor lucruri. O altă politică ar trebui pe fondurile structurale, ar trebui să existe o linie specială pentru unele măsuri pentru rom. Dar pentru alea e nevoie de infrastructură, utilități etc. Pentru această discrepanță suntem de vină și noi , cei din teritoriu, că umflăm rapoarte. De vină mai e și statul că vrea să apară în fața Comisiei Europene cu rezultate’’( reprezentant organizație romă).

“Cred că mai e nevoie de o politică pentru tinerii romi. Ei trăiesc într-o mare dilemă: părinții lor sunt în general oameni de o anumită generație care nu își mai pot schimba mentalitatea, prejudecățile. Și mai ales, în comunitățile dezavantajate, le spun că ei nu trebuie să facă școala, să facă bani doar pentru ziua de mâine, să nu se gândească la viitor etc. Noi trebuie să facem ceva în legatură cu asta. Eu nu știu care ar trebui să fie măsurile alea, dar cineva trebuie să facă ceva în aceasta privință pentru tânăra generație romă, că ei pot schimba efectiv comunitatea” ( membru organizație de tineret romă) .

“Dacă ar fi să fac referire strict la județul Prahova, unde am lucrat între 2001-2010, la Instițutia Prefectului în cadrul Biroului județean pentru romi, în funcția de consilier pe probleme de romi. Eu urmăream aplicarea la nivel județean a strategiei de imbunătățire a situației romilor, a tuturor politicilor publice pentru romi. Eu am încercat să realizez un plan județean cu măsuri care se pot realiza efectiv în Prahova. Deci strategia te obligă, din planul ei central, să faci planuri concrete. Planul județean centraliza planurile făcute de celelalte primării (care trebuiau să-și facă și ele planuri), dar și instituțiile deconcentrate, gen Inspectoratul Școlar, Poliția, Direcția de sănătate publică, care aveau responsabilități. Eu centralizam aceste planuri și urmăream indeplinirea lor. Ei bine, evident că primăriile își asumau multe lucruri că vor să facă, dar nu aveau de exemplu puterea sau banii sau interesul de a le duce la bun sfârșit. Eu nu făceam altceva decât centralizarea și monitorizarea lor. După mine, nu cred că s-au implementat mai mult de 50% din măsurile care au fost prevăzute; punerea în măsură eficientă. Cam 50% s-au implementat așa cum au scris ei pe hârtie că ar trebui. Cealaltă parte de 50% fie nu s-a realizat de loc, fie s-a realizat parțial. De exemplu, dacă spunea de introducerea iluminatului, spuneau așa: noi în 2 ani de zile ne propunem să introducem iluminatul public pe strada Vâlcele (acolo era comunitatea romă). Ei nu reușeau să introducă iluminatul public pe toată strada, însă spuneau că au pus din loc în loc câte o lampă. Nu au avut bani să ilumineze toată strada, dar au pus din loc câte o lampă ca să zică că măcar au făcut ceva, deoarece eu îi urmăream să facă ce și-au propus, îi băteam la cap” (președinte organizație romă ).

,,Eu nu mai înțeleg nimic. Dacă ar fi să dau un procent cred că nu s-a realizat nici 10% din ceea ce este prevăzut, din 2001 și până acum. Trebuie să ținem cont de globalizare și efectele ei, pentru comuniatea romă, însă, totul stă în loc. Cu cât trece timpul, cu atât avem discrepanțe mai mari. Din punct de vedere legislativ suntem țara cea mai bine acoperită, dar cu aplicabilitatea nu neîncadrăm în tipare’’ ( reprezentant organizație de tineret romă).

,,În sistemul educațional am înregistrat progrese comparativ cu anii din urmă, dar și aici ar trebui să ne gândim ce comparații facem. Cred că elemetul de comparație trebuie luat în calcul când vorbim de incluziune socială. Măsurile afirmative din educația preuniversitară și universitară nu sunt suficiente. Nu există coordonare între sistemul educațional și piața muncii. Este adevărat că s-a format o elită romă, dar în curând și aceasta va fi inexistentă, pentru că vocea lor poate să fie foarte ușor acoperită de politic, care controlează în mare măsură.’’ ( profesor limba romani).

Capitolul 3

3.1 Concluzii

Se poate aprecia că pentru incluziunea socială în România exista un cadru legislativ foarte vast, dar nu coordonat, iar în consultarea elaborării politicilor, reprezentația romilor este formală. Există reglementări legislative pentru toate domeniile importante așa cum Comisia Europeană a solicitat, dar nu există un sistem de monitorizare care să înregistreze progresul și gradul incluziunii sociale.

Din indicatorii analizați și prezentați în lucrare, se poate aprecia că situația comunităților de romi încă este la un nivel inferior de dezvoltare, dar și faptul că incluziunea socială din varii motive s-a realizat doar parțial. Tot din analiza indicatorilor se poate interpreta că, în România, capacitatea instituțională este redusă în a elabora și pune în aplicare politici publice de incluziune socială, precum și de a dezvolta un model coerent al conceptului de incluziune socială, iar acest fapt poate amplifica factorii de risc.

Chiar dacă Strategia de Îmbunătățire a Situației Romilor este principala politică publică pentru romi, în aceasta nu sunt prevăzute măsurile afimative în domeniul educație, făcând referire la situația copiilor romi, așa cum reiese din cercetarea documentelor sociale. Nu este una favorabilă și incluzivă. Din interviurile realizate în cercetarea aplicativă reiese faptul că există o mare diferență între ce este la nivel local, respectiv în unitațile școlare, de exemplu. Instituția mediatorului școlar, reglementată prin ordin de minstru, nu este funcțională datorită lipsei de coordonare între instituțiile de la nivele local și județean, care, așa cum este prevăzut în ordin, are în responsabilitatea lor să angajeze mediatorul școlar. Aceast lucru nu s-a realizat datorită lipsei unui cadru legal de angajare și remunerare.

Pentru domeniul ocupare, încă persistă statutul lor de grup vulnerabil pe piața muncii, acesta fiind mult mai accentuat în perioada de criză economică. Există o vulnerabilitate crescută și o tendință mult mai pronunțată în rândul romilor, să lucreze în economia informală și de a accepta orice condiții de lucru, chiar dacă ministerele au propus măsuri afirmative de ocupare a locurilor de muncă. Gradul de ocupare pentru populația de etnie romă este foarte scăzut, chiar dacă s–a intervenit prin programe de formare profesională. De asemenea, există o lipsă de interes a angajatorilor în a angaja romi. Este necesară schimbarea sistemul de protecție socială și aplicarea unor noi măsuri afirmative de ocupare.

În contextul sănătății, mediatorii sanitari au produs un efect pozitiv, numărul acestora la nivel național fiind însă unul foarte mic. Nu există alocări financiare pentru realizarea politicilor publice la nivel local, chiar dacă acestea au fost elaborate. Ministerele au elaborat politicile publice și au pus în responsabilitatea autorităților locale implementarea și finațarea acestora.

Din cercetarea aplicativă a reieșit că nu există finanțări disponibile pentru implementarea politiclor publice. De aici și marea discrepanță între ceea ce se dorește și ce există, de cele mai multe ori aplicarea politcilor publice se încearcă prin măsuri altenative care nu duc la efectele dorite.

Aplicabilitea politicilor publice este mult mai mare în rapoartele realizate de către reprezentanții guvernului în comparație cu realitatea comunităților.

Există anumite progrese înregistrate care se deduc din cercetarea aplicativă așa cum persoanele intervievate au menționat. Reprezentanții responsabili cu incluziunea socială au menționat faptul că acestea există, dar pecepția lor cu privire la aplicabilitate nu corespunde cu cadrul european, așa cum este el prezentat. De asemenea, reiese că există o mare discrepanță între ce propun ministerele, prin politicile publice elaborate de cele mai multe ori din birou și ce se întâmplă la nivelul local.

3.2 Recomandări

Introducerea de standarde de calitate pentru intervențiile în comunitățile de romi este o necesitate obiectivă, aceasta deoarece de cele mai multe ori autoritățile locale au intervenit superficial în realizarea unor măsuri concrete. De exemplu, au fost situații în care, în loc de introducerea unui sistem de apă potabilă, s-au pus cișmele în loc, pentru a demonstra că în baza strategiei de îmbunătățire a situației romilor au realizat ceva pentru această comunitate.

Construirea încrederii între romi și neromi se poate realiza și cu ajutorul tinerilor lideri romi, dar pentru aceasta, tinerii romi trebuie să dețină un sistem de valori foarte puternic,  bazat în general pe justiție socială. Pentru tinerii lideri romi poate fi o provocare și în a sprijini dezvoltarea și împuternicirea comunităților de romi locale, astfel încât acestea să participe în mod real la viața social-politică a localității în care trăiesc și în a deveni responsabili față de propiile lor acțiuni.

Consider că pentru romi sunt necesare unele schimbări precum: construirea unor politici publice coerente, pornind de la un termen T0, lăsând la o parte ce s-a realizat până acum, bazate pe nevoile reale din acest moment ale comunităților rome, însoțite de mecanisme bine puse la punct de evaluare a acestora.

Totodată, este necesară o bugetare realistă a Strategiei naționale de îmbunătățire a situației romilor, inclusiv la nivel județean și local, în baza legislației naționale privind finanțele publice și finanțarea prin programele naționale existente sau care urmează să se realizeze.

Continuarea investiției în tânăra generație este foarte importantă, cât și identificarea și împuternicirea de noi activiști romi; activarea de coaliții/parteneriate ale organizațiilor rome, care să aibă o voce comună în activitățile de lobby si advocacy pentru prevenirea discriminării și în adoptarea de către stat a măsurilor care să asigure un trai decent și pentru comunitățile rome sărace. Pentru aceasta este nevoie de o coalizare a liderilor romi și neromi în a asigura cele mai bune condiții de elaborare și implementare în comun a politicilor care să se asigure că în viitorul apropiat să nu mai avem nevoie de strategii de incluziune a romilor, deoarece fiecare cetățean rom se va simți liber și având aceleași drepturi și obligații ca orice cetățean al României.

Utilizarea celor “10 Principii Comune privind Incluziunea Romilor” ca fundament pentru toate documentele programatice destinate îmbunătățirii situației romilor;

Se impune în regim de urgență redimenionarea politicilor publice de incluziune socială pe un cadru modern, adaptat realității contemporane, capabilă să reacționeze rapid la evoluția economică.

Asigurarea alocării de resurse financiare suficiente, atât din bugetele naționale cât și din fonduri ale UE este necesară în vederea punerii în aplicare a măsurilor de politici publice destinate romilor.Totodată, utilizarea, acolo unde este nevoie, de resurse financiare pentru asistență tehnică în domeniu elaborării de politici publice destinate incluziunii romilor.

Bibliografie:

ACHIM Viorel, Țiganii în istoria României, Editura Enciclopedică, București,1998

CHELCEA Ion, Țiganii din România, monografie etnografică, Editura Institutului Național de Statistică, București, 1944

VLĂSCEANU Lazăr, Politică și dezvoltare. România încotro?, Editura Trei, București, 2001, p.118

ILUȚ Petru, Abordarea calitativă a socioumanului, Editura Polirom, Iași, 1997

MIROIU Adrian, Introducere în analiza politicilor publice, Editura Paideia, București, 2001

GRIGORE Delia, SARĂU Gheorge, Istorie și tradiții rome, Editura Salvați Copiii, 2006Romani Criss :Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii – Protecția legală împotriva discriminării și politicile publice față de romi.

Riscuri și inechități sociale în România” ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ Comisia Prezidențială Pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice ”

Revista Callitatea Vietii Politici de Incluziune Socială Daniel Arpinte et all.

Legal si egal pe piata munci pt comunitatile de Romi. Diagnoza factorilor care influenteaza nivelul de ocupare la populatia de Romi

Acieving Roma Inclusion in Romania what does it thake it. 2014 DIAGNOSTICS AND POLICY ADVICE FORSUPPORTING ROMA INCLUSION IN ROMANIA

Vino mai aproape. Incluziunea si Excluziunea Romilor in Societatea Romaneasca de azi realizat de sociologul Cosima Rughinis

TRADIȚII ALE RROMILOR DIN SPAȚIUL ROMÂNESC Bucuresti 2004

http://europa.eu/rapid/press-release_SPEECH-14-291_en.htm

http://europa.eu/rapid/press-release_SPEECH-14-288_en.htm

http://www.ziare.com/articole/raport+eurostat+saracie+ue

Carta Albă a sectorului ONG din România, ediția 2012 disponibilă la http://www.cere.ro/upload/Carta%20Alba%20a%20sectorului%20ONG%20din%20Romania.pdf

http://www.rfi.ro/articol-stiri-politica-44706-hannes-swoboda-legatura-aderarea-schengen-integrarea-romilor-e

Speech L ászló Andor Commissioner for Employment, Social Affairs and Inclusion"Second European Summit on Roma Inclusion"

Politici de incluziune socială pentru grupurile vulnerabile. Creșterea accesului pe piața muncii, Gelu Duminică et .all

Comunicare nr. 8727/6 aprilie 2011 a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Un cadru UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor până în 2020

http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-a-nutshell/targets/index_ro.htm

Vademecum- Cele 10 principii de bază comune privind incluziunea romilor, disponibil la: http://ec.europa.eu/justice/fdad/cms/stopdiscrimination/downloads/Vademecum_Roma/FDAD_Roma-vademecum-RO-100607.pdf

http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P6-TA-2008-0005+0+DOC+XML+V0//EN

http://europa.eu/rapid/press-release_IP-11-400_ro.htm?locale=fr

http://europa.eu/rapid/press-release_IP-11-789_ro.htm?locale=en

http://antidiscriminare.ro/pdf/Hot829_31_07_2002.pdf

http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-GUVERN/HG1827-2005.pdf

http://www.romadecade.org

Studiul Băncii Mondiale “Ce este necesar pentru realizarea incluziunii romilor din România“,martie 2014

Hotărârea Guvernului nr. 522 din 19 aprilie 2006, pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 430/2001 privind aprobarea Strategiei guvernamentale pentru Îmbunătățirea Situației Romilor; disponibil la http://www.anr.gov.ro/docs/Politici/0371-28_noua_strategie_522.pdf

Hotărârea Guvernului nr. 750/2005 privind înființarea comisiilor ministeriale permanente

Raportul Comisiei Prezidențiale 2007, disponibil la http://www.presidency.ro/static/CPARSDR_raport_extins.pdf http://www.fundatia.ro/sites/default/files/Raport%20DecadeWatch%20in%20Romania.pdf

http://www.agentiaimpreuna.ro/files/O_scoala_pentru_toti.pdf http://www.sastipen.ro/wp-content/uploads/2012/05/sumar-RO-raport-final-FDSC.pdf

Strategia de îmbunătățire a situației romilor

Ordinul ministrului 1540/19 iulie 2007 privind segregarea școlară

Legea asistenței sociale

Rapoarte ale societății civile

Hotărârea de Guvern nr. 1206 din 27.11.2001, pentru aprobarea Normelor de aplicare a dispozițiilor privitoare la dreptul cetățenilor aparținând unei minorități naționale de a folosi limba maternă în administrația publică locală, cuprinse în Legea administrației publice locale nr. 215/2001, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 781 din 07/12/2001.

Legea nr. 612/2002, pentru formularea unei declarații privind recunoașterea de către România a competenței Comitetului pentru Eliminarea Discriminării Rasiale, în conformitate cu art. 14 din Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la New York, la 21 decembrie 1965, publicată în Monitorul Oficial nr. 851 din 26 noiembrie 2002.

Legea nr. 48/2002, pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial nr. 69 din 31 ianuarie 2002.

Hotărârea de Guvern nr. 256 din 04.03.2003, pentru aprobarea Programului privind elaborarea actelor normative necesare atribuirii în proprietate a unor terenuri agricole pentru romi, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 171 din 18/03/2003

Anexa 1

Comisia Europeana

Report on the implementation of the EU Framework for National Roma Integration Strategies

România

Sursa : Comisia Europeana Report on the implementation of the EU Framework for National Roma Integration Strategies