Comunitatea Economică Europeană

Universitatea ”Dunărea de Jos” Galați

Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice

Master: APIE

Referat

COMUNITATEA ECONOMICĂ EUROPEANĂ

Coordonator științific

Prof. univ. dr. Nadia-Cerasela Aniței

Masterandă,

Iordache Violeta Cristina

Anul 1, grupa 1

CUPRINS

Premisele construcției europene

Crearea Comunității Economice Europene

Interesele statelor membre

Obiectivele și scopul Comunității Economice Europene

Obiectivele

Scopul

Contribuțiile Tratatului Comunității Economice Europene

Instituirea unei piețe comune

Instituirea unei uniuni vamale

Politicile comune

Structură CEE

INTRODUCERE

După terminarea celui de-al doilea război mondial ideea unificării europene capătă o mai mare amploare și o formă concretă.Elitele politice europene și-audat repede seama că bătrâna Europă și-a pierdut poziția sa seculară de centrumondial, datorită slăbiciunii cauzate de război.

Europa era condamnată să depindăde confruntarea dintre cele două superputeri SUA și URSS, ambele dispunând de putere militară, politică și economică superioare celei a unei Europe divizată în numeroase state.

În al doilea rând, datorită experiențelor dureroase ale celor două râzboaie, cu consecințe catostofale pentru aceste state europene și făcea ca ideea unui alt râzboi insuportabil să fie exclusă pe viitor

În al treilea rând,trebuie adăugat și faptul că europemi aspirau spre o lume mai bună, mai liberăși echitabilă, spre o organizare mai corectă a popoarelor și statelor.

PREMISELE CONSTRUCȚIEI EUROPENE

Conștiința unui declin economic, politic chiar cultural al Europei a dat imediatnaștere, în statele din europa occidentală, la un important curent de opinie înfavoarea unei Uniuni Europene.Primul care s-a manifestat în acest sens a fost

Winston Churchill care a adresat la19 decembrie 1946 un apel la unitate într-un discurs celebru pronunțat laUniversitatea din Zurich și în care propunea crearea unor State unite ale Europei.In concepția sa, primul pas spre reconstituirea familie europene trebuia să fie oasociere între Franța și Germania. Ideea a stârnit în europa occidentală un ecoucare a determinat constituirea în numeroase țări a mișcârilor europene: UniuneaEuropeană a federaliștilor, Mișcarea socialistă pentru Statele Unite ale Europei,Uniunea Parlamentară Europeanâ (a lui Coudenhove-Kalegi),

Noile EchipeInternaționale etc..In decembrie 1947 a fost instituit astfel un Comitet Internațional de Coordonare aMișcărilor pentru Unitatea Europeană, care a organizat mai multe congrese dintrecare o influență decisivă a avut-o Congresul de la Haga din 7-9 mai 1948, ale câruiinițiative au condus la crearea Consiliului Europei.În primii ani după cel de al doilea război mondial, alte două serii de factori vor influența în mod determinant construcția europeană.Pe de o parte, opoziția dintre Est și Vest care s-a agravat la sfârșitul anului 1947 acreat sentimentul unei amenințări grave și iminente pentru Europa occidentală,amenințare căreia ar fi fost incapabilă să-i facă față din punct de vedere economicși militar, astfel încât asistența și protecția Statelor Unite ale Americii devenea pentru Europa occidentală o necesitate.

La 5 ianuarie 1947, generalul Marshall, secretar de Stat al SUA, într-un discurs laUniversitatea Harvard expunea ideile directoare ale unui plan de ajutor economicîn favoarea Europei occidentale. Ajutorul american era subordonat stabilirii uneicooperâri organizate între țările beneficiare. Condiția era de natură

esențial politică. Pe de altă parte deteriorarea rapidă a relațiilor cu URSS obliga stateleEuropei occidentale să se preocupe de propria lor securitate.într-un asemenea context, dacă ideea construcției europene devenea tot mai pregnantă, planau totuși unele ezitări privind conținutul său:Ezitări asupra limitelor geografice ale Europei. Ezitări cu privire la obiect: Europava fi economică, socială, culturală, militară sau politicâ;Ezitări cu privire la natură: o Europă a cooperării sau o Europă supranațională;Ezitări cu privire la procedură: trebuia să se aibă în vedere o integrare economică șicare ar putea să ducă la o integrare politică sau dimpotrivă să se stabilească maiîntâi instituțiile politice susceptibile să constituie un eiement motor al unei viitoaresolidarități economice.

Toate aceste ezitări explică și de ce primele eforturi în direcția organizăriiconstrucției europene s-au facut după metoda clasică în relațiile internaționale șianume cooperarea europeană și numai ulterior a continuat după metoda diferitâ denatură să conducă la o integrare mai putemică.Cooperarea europeană se caracterizează prin crearea de organizații bazate perespectarea suveranității naționale.Statele Europei occidentale, în primii ani după cel de al II-lea război mondialutilizând mai întâi tehnica tradițională a cooperării interstatale, au creat organizațiiintemaționale de trei categorii:

unele având o vocație în principal militară;

altele cu o vocație m mod necesar economică;

în sfârșit cele având o natură mai ales politică

Cooperarea europeană a fost mai întâi o continuare a anumitor alianțe militare din timpul razboiului. A fost astfel creată Uniunea Occidentală prin Tratatul de la Bruxelles din 17 martie1948, încheiat pe de o parte între Franța și Marea Britanie și pe de altă parte întrestatele constituind Benelux".în realitate însâ

această organizație nu putea să răspundă deplin dimensiunilor problemei căci, din punct de vedere militar, numai SUA era în măsură să asiguregaranții efective de securitate. Din puncî de vedere politic, această Europă cu 5membri era insuficientă atât ca extindere cât și în insirumentele sale care se limitaula o concertare interguvernamentală.a)A intervenit astfel crearea Organizației Atlanticului de Nord (NATO) în bazaTratatului de la Washington din 4 aprilie 1949. având ca membri fondatori 12 stateinclusiv SUA, ca organizație politico-militarâ a aiianței atlantice.

La data de 16 aprilie 1948, cele 16 țări europene. care au răspuns propunerii lansate degeneralul Marshall privind ajutorul american pentru reconstrucția Europei, ausemnat la Paris, Tratatul instituind Organizația Europeană de CooperareEconomică (OECE). Creată pentru gestionarea în comun a ajutorului oferit de SUA, OECE a avut meritul de a fi instrumentul unei cooperări interguvemamentalecare a permis să se realizeze o liberalizare a schimburilor între membrii săi.

Problema unificării politice a Europei care a fost în centrul dezbaterilor Congresului ce s-a ținut la Haga în luna mai 1948, organizat de mișcările europene,a fost la originea creării la 5 mai 1949 a Consiliului Europei, organizație avânddrept obiectiv – așa cum rezultă din preambulul său și articolul 1 al statutului său -apărarea într-un cadru instituționalizat a valorilor democratice considerate ca fiindamenințate prin divizarea Europei în două blocuri, respectiv, principiile libertâțiiindividuale, ale libertâții politice și preeminența dreptului pe care se bazează oricedemocrație adevărată.Aceste organizații deși acopereau principalele domenii ale cooperării internaționalenu dădeau Europei o structură coerentâ care să-i permită să exprime în modeficient o personalitate de care devenea tot mai conștientâ că-i este indispensabilă.Pe de o parte, componentele statale ale acestor organizații erau diferite: în primulrând, nu exista nici o regulă ca aceleași state

europene sâ aparțină celor treiorganizații, în timp ce state occidentale neeuropene aparțineau mai multor organizații. având chiar un rol preponderent; la aceasta se mai adăuga șiincertitudinea numărului de participanți. uneori erau 5, alteori 10, sau 16 etc. Pe de altâ parte, atribuțiile acestor organizații se suprapuneau mai mult sau mai puțin, căci chiar dacă fiecare organizație avea o vocație dominantă, toate urmăreauaceleași obiective economice, sociale și chiar culturale rezultând din componenta politică a democrației liberale.în sfârșit, chiar dacă ele apâreau ca fiind mai perfecționiste, structura instituționalâa acestor organizații râmânea foarte apropiată de modelul clasic al unei simplecooperări interstatale. Europa astfel creată nu se distingea prin nimic deconstrucțiile internaționale cu care este dotată.

CREAREA COMUNITĂȚII ECONOMICE EUROPENE

Interesele statelor membre

Pentru Republică Federală Germania participarea la această operă de unificare echivala din punct de vedere politic cu o reintegrare în comunitatea națiunilor. Sub aspect economic, în calitate de țara exportatoare, Germania rămânea tributara piețelor europene, astfel încât prin crearea unei Comunități Economice Europene care să unifice o bună parte din aceste piețe, dependența Germaniei față de exterior devenea mult mai puțin preocupantă.

Pentru Franța, integrarea Germaniei era expresia politică a voinței sale de reconciliere și a aspirației pentru o pace durabilă în Europa. În ceea ce privește propria să dezvoltare, apartenență la Comunitatea Economică Europeană îi permitea să accelereze acest proces iar apariția unui vast spațiu economic comun deschidea noi piețe de desfacere pentru produsele sale agricole, de natură să asigure vitalitatea acestui sector.

În ceea ce privește Belgia, dependența să economică de comerțul exterior o făcea la fel de tributara, că și Germania, față de existența unor piețe sigure de export.Interesul pentru o interpenetrare economică era cu atât mai mare în anii ’50 cu cât economia belgiană se bază atunci aproape exclusiv pe industria cărbunelui și oțelului. Crearea unei piețe interne europene avea deci, și pentru această țara, o importantă aparte nu doar pe termen scurt ci, mai ales, pentru crearea și dezvoltarea unor noi sectoare industriale.

Italia, care făcuse deja cu succes eforturi de industrializare, era și ea interesată de posibilitățile de creștere economică oferite de o piață europeană comună, sperând totodată să poată obține credite pentru dezvoltarea regiunilor sale defavorizate din sud și să reducă astfel rată ridicată a șomajului.

La rândul sau, Olanda realiză că o participare la operă de unificare Europeană va da un nou impuls eforturilor sale de industrializare. Având porturi maritime importante și o infrastructura corespunzătoare, ea vedea astfel deschizându-i-se noi posibilități în domeniul transporturilor de mărfuri în Europa, sector în care deținea deja un loc avansat.

Cât despre Luxemburg, care datorită poziției sale geografice suferise de-a lungul istoriei consecințele rivalităților dintre națiunile mari, el vedea în politică de unificare europeană un mijloc de garantare a intereselor sale politice, economice și sociale.

Având în vedere multitudinea de interese aflate în joc, era logic că miniștrii de externe ai celor șase țări fondatoare ale CECO să opteze pentru continuarea operei de unificare europeană în domeniul economic, unde pasiunile naționale erau mai puțin intense.

Acesta a fost și scopul Conferinței de la Messina, din 1955, care a încredințat sarcină studierii posibilității unei integrări progresive în acest domeniu unei comisii prezidate de ministrul belgian de externe Paul Henry Spaak1 .

Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda au aprobat, la 29 mai 1956, raportul politicianului belgian, Paul Henri Spaak, pe temă unei uniuni economice generale și a unei uniuni în domeniul utilizării pașnice a energiei nucleare. Acest lucru a dus la semnarea “Tratatelor de la Roma”, la data 25 martie 1957, de către cele șase țări . “Tratatele de la Roma” au pus bazele Comunității

1 Paul – Henri Spaak (1899-1972) om politic belgian, nascut la Schaerbeek; incepand cu 1936 a fost in mai multe randuri ministru de externe si primul ministru al Belgiei; presedinte al Adunarii Consultative a Consiliului Europei in 1949-1951; secretar generatl NATO in perioada 1957-1961.

Economice Europene (CEE), intrând în vigoare,după ce au fost ratificate de cele șase state membre,la 1 ianuarie 1958.

Obiectivele și scopul Comunității Economice Europene

2.2.1. Obiectivele

Prin instituirea CEE și prin crearea pieței comune sunt urmărite două obiective. Primul urmărește transformarea condițiilor economice în care se realizează schimburile și producția pe teritoriul Comunitătii. Cel de-al doilea, mai politic, face din CEE o contribuție la construcția functională a Europei politice și constituie un pas către o unificare mai largă a Europei.

În Preambul, semnatarii tratatului se declară:

hotărati să pună bazele unei uniuni tot mai strânse între popoarele europene;

deciși să asigure, printr-o acțiune comună, progresul economic și social al tărilor lor, prin eliminarea barierelor care divizează Europa;

propunându-și că scop esențial al eforturilor lor imbunătătirea constantă a condițiilor de viată și de muncă ale popoarelor lor;

gata să recunoască faptul că eliminarea obstacolelor existențe necesită o acțiune concertată în vederea garantării unei extinderi stabile, a unor

schimburi echilibrate și a unei concurente loiale;

preocupați să intărească unitatea economiilor lor și să asigure o dezvoltare armonioasă prin reducerea decalajului dintre diferitele regiuni și a rămanerii

în urmă a zonelor defavorizate;

dornici să contribuie, prin intermediul unei politici comerciale comune, la eliminarea treptată a restricțiilor din schimburile internaționale;

2.2.2. Scopul

În articolul 2 din Tratat este prevăzut scopul sau “Comunitatea are că misiune, prin stabilirea unei piețe comune și prin apropierea progresivă a politicilor economice ale statelor membre, de a promova o dezvoltare armonioasă a activităților economice în ansamblul Comunității; o expansiune continuă și echilibrată, o stabilitate crescută, o creștere accelerată a nivelului de viață și relații mai strânse între statele pe care le reuneste” .

Contribuțiile Tratatului Comunității Economice Europene

2.3.1. Instituirea unei piețe comune

Ea instituie un spațiu economic unificat, introducând liberă concurentă între întreprinderi. Piață comună pune bazele apropierii condițiilor economice de comercializare a produselor și a serviciilor, cu excepția celor la care fac deja referire alte tratate (CECO și Euratom).

Realizarea pieței comune se va face pe durată unei perioade tranzitorii de 12 ani, divizată în trei etape a câte patru ani fiecare. Fiecărei etape i-a fost atribuit un ansamblu de acțiuni care trebuie întreprinse și urmărite. Sub rezervă exceptărilor și a derogărilor prevăzute de tratat, expirarea perioadei tranzitorii constituie termenul de intrare în vigoare a tuturor normelor referitoare la instituirea pieței comune.

Piață fiind fondată pe principiul liberei concurente, tratatul interzice înțelegerile între întreprinderi, precum și ajutoarele oferite de stat (cu excepția derogărilor prevăzute de tratat), care pot afecta comerțul între statele membre și care au că obiect sau că efect să împiedice, să limiteze sau să distorsioneze concurență.

În final, tările și teritoriile de peste mări sunt asociate la piață comună și la uniunea vamală, în scopul intensificării schimburilor și continuării eforturilor comune de dezvoltare economică socială.

2.3.2. Instituirea unei uniuni vamale

Tratatul CEE suspendă drepturile vamale contingențele la schimbul de

mărfuri dintre acestea.

Tratatul instituie un Tarif Vamal Comun extern, un fel de barieră externă pentru produsele din statele , care înlocuiește tarifele anterioare ale statelor membre. Această uniune vamală este completată de o politică comercială comună.

Această politică gestionată la nivel comunitar nu la nivel face uniunea vamală este completată de o politică comercială comună. Această politică gestionată la nivel comunitar și nu la nivel național face diferență între uniunea vamală și o simplă asociație de liber schimb.

Efectele desfiintării restricțiilor vamale și ale eliminării restricțiilor cantitative la nivelul schimburilor în cursul perioadei de tranziție sunt pozitive, permițând comerțului intracomunitar și schimburilor dintre CEE și statele terțe să se dezvolte în mod semnificativ.

Politicile comune

În cadrul art. art.3 din Tratat de la paris privind constituire CEE sunt prevăzute următoarele politici comune:

eliminarea drepturilor vamale și a restricțiilor cantitative;

stabilirea unui tarif vamal unic și a unei politici comerciale comune față de terți;

eliminarea obstacolelor la liberă circulație a bunurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor;

elaborarea unei politici agricole comune;

politici comune în domeniul transporturilor; politici comune în materia concurenței;

elaborarea de politici coordonate în domeniul bancar; apropierea legislațiilor naționale;

2.4. Structură CEE

Pentru administrarea Comunitătii Economice Europene au fost create

următoarele instituții:

Comisia, alcătuită din 9 comisari având că funcții principale: propuneri și controlul îndeplinirii Tratatului.

Consiliul de Miniștri, alcătuit din 17 memebri este o instituție decizională cu vot majoritar calificativ – 12 voturi din 17.

Adunarea parlamentară este alcătuită din 142 membri, votul fiind

consultativ.

Curtea de Justiție, formată din 7 membri are că scop să dea o interpretare juridic. Un membru este recomandat de cattre Consiliul de Miniștri.

CONCLUZII

Tratatul Comunitatea Economică Europeană prevede crearea unei piețe comune, a unei uniuni vamale și elaborarea unor politici comune. Articolele 2 și 3 din tratat abordează în mod direct aceste trei teme. Acestea precizează că cea dintâi misiune a Comunitătii constă în instituirea unei piețe comune și prezintă în mod detaliat acțiunile pe care această din urmă va trebui să le intreprindă pentru a o realiză.

Această piată comună are la bază faimoasele „patru libertăti”, care sunt liberă circulație a persoanelor, a serviciilor, a bunurilor și a capitalurilor.

Tratatul de la Romă privind C.E.E definește un anumit număr de finalități, printre care:

eliminarea progresivă a taxelor vamale și a restricțiilor cantitative la intrarea și ieșirea mărfurilor;

îndepărtarea obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor,capitalurilor și serviciilor;

aplicarea unor proceduri ce permit coordonarea politicilor economice;

apropierea legislațiilor naționale.

BIBLIOGRAFIE

I. Filipescu; A. Fuerea, Drept institutional comunitar European, Ed. a V-a, Editura Actami, Bucuresti, 2000.

J. L. Quermonne, Le système politique de l'Union européenne, Montchrestien, 2002

Documente de baza ale Comunitatii si Uniunii Europene, Ed. a II-a, Editura Polirom, 2002

www.institutiieuropene.ro/article/5911/Comunitatea-Economica-

Europeana

Tratatul de la Roma instituind Comunitatea Economică Europeană