Comunicarea Verbala Si Nonverbala 2

Comunicarea verbală și nonverbală

După apariția ciberneticii și a teoriei informației, comunicarea s-a impus ca problemă majoră de cercetare, cu extindere în toate sferele cunoasterii stiințifice. Comunicarea reprezintă o modalitate de legătură în spațiu si timp între un anumit sistem si mediul extern. Potrivit acestei accepțiuni, comunicarea devine nu numai un atribut al omului, respectiv al sistemelor socio-umane, ci și al sistemelor fizice și biologice, la nivelul cărora se realizează procese de reglare.

Noțiunea de comunicare include doua aspecte distincte : cel de relație și

cel de proces.

-Ca relație, comunicarea se defineste ca interacțiune informațională între doi termeni :sursa sau emitentul, care generează și transmite mesaje și receptorul sau destinatarul, care captează și prelucrează(decodifică) semnalele transmise de emitent, modificându-și sub sub acțiunea lor starea inițială.

-Ca proces , comunicarea se referă la ansamblul operațiilor de codare-recodare-decodare și la succesiunea mesajelor care se transmit între emitent și destinatar.

Comunicarea poate fi analizată din multe puncte de vedere, cunoscând forme diverse. Dintre acestea, comunicarea umană, se diferențiază, după natura substanțial –calitativă a semnalelor și alfabetelor utilizate pentru transmiterea mesajelor(codul folosit) și canalul predilect de transmitere în :

-comunicare verbală- prin cuvânt. Este specific umană, are formă orală sau scrisă, permite transmiterea unor conținuturi extrem de complexe.

-comunicare paraverbală-prin însușiri vocale care însoțesc cuvântul ,cum ar fi :caracteristicile vocii, intensitatea ,ritmul, debitul vorbirii, intonația, etc.

-comunicarea nonverbală-prin semne legate direct de postură, mișcare, gesturi, mimica, înfățișare.

În cadrul formelor de comunicare, a fost evidențiată valoarea comunicativă a tăcerii.Există tăceri-nedumeriri, tăceri-proteste, tăceri-aprobări, tăceri-laborioase(gândește intens), tăceri-provocatoare, tăceri-pedeapsă,etc.

Formele de comunicare se intercondiționează și se sprijină reciproc.Exprimarea verbală este facilitată de prezența gestualității și mișcării, iar interzicerea acestora, din considerente întâmplătoare sau experimentale , poate produce perturbări ale comunicarii.

Să reținem : vorbim cu ajutorul organelor vocale, dar comunicăm cu întregul nostru corp și nu numai. Comunicative sunt și îmbrăcămintea, relațiile pe care le stabilim, spațiul pe care îl ocupăm , distanțele la care ne plasăm față de interlocutor.

Concluzii :

-Comportamentele comunicative reale pot fi cu dominantă verbală, nonverbală sau mixte.

-Se apreciază că promptitudinea este apanajul comunicării nonverbale, pe această cale, informațiile sunt de patru ori și jumătate mai rapid decodificate decât pe cale verbală.

-Conținuturile afectiv-atitudinale , indispensabile dimensiunii relaționale a oricărei comunicări, se transmit, în proporții hotărâtoare, prin comunicare nonverbală.

-În comunicarea conținuturilor explicite comunicarea nonverbală are un rol explicativ sau ilustrativ, dar are o importanță redusă.

-In comunicarea unor conținuturi implicite, rolul formelor nonverbale este foarte important, multe dintre acestea neputând fi detectate altfel.

-Față de implicarea voluntară și conștientă a partenerilor comunicării în formele verbale, comunicarea nonverbală scapă cel mai adesea conștientizării, gradul de spontaneitate al acesteia fiind ridicat.

-In orice comunicare predominant verbală, componenta paraverbală și cea nonverbală completează comunicarea, formând un întreg bine structurat, complex și convergent.

Avantaje ale comunicării verbale:

-se poate realiza în diferite moduri: -în limbaj oral(monolog, dialog,..),

-în limbaj scris

-în limbajul intern.

-permite transmiterea unui conținut complex, sistemul de informații transmis și receptat poate fi logic structurat, sistematizat, exprimat într-un limbaj elevat, etc.

-pune în evidență capacitatea de gândire și creativitatea umană

-limbajul intern, vorbirea cu sine și pentru sine, prezintă un maximum de economicitate, uzând de prescurtări, condensări, substituind cuvintele cu imagini, viteza de lucru fiind de sute de ori mai mare decât a vorbirii.

-pe măsura constituirii sale , limbajul intern îndeplinește funcții de anticipare, proiectare, coordonare a limbajului oral și scris.

-se intercondiționează cu funcția cognitivă și cea reglatorie a limbajului.

Dezavantaje ale comunicării verbale:

-este lipsită de expresivitate, dacă nu apelează la mijloace paraverbale și nonverbale.

-transmite mai greu o anumită stare afectivă( supărare. bucurie, etc), cuvintele nu sunt întotdeauna suficiente.

-viteza de transmitere si mai ales de receptare a mesajului este mai mică, uneori se poate mai ușor și mai rapid exprima printr-un simplu gest.

Avantaje ale comunicării nonverbale:

-cel mai important avantaj se referă la expresivitate.De exemplu, intonația si înalțimea vocii poate sa sugereze mesaje diferite ale aceluiași cuvânt .G.Bernard Shaw spunea că există 1000 de feluri de a spune da și 100 de feluri de a spune nu.

-mijloacele extralingvistice de expresivitate-gesturile, mimica, postura- însoțesc formele comunicării verbale, antrenând întraga personalitate.

-facilitează comunicarea, o completează cu o componentă afectivă , persuasivă sau ludică.

-dispune de spontaneitate și mare viteză de comunicare.

-nu se poate imagina nici un fel de comunicare eficientă în absența unor componente extraverbale.

Dezavantaje ale comunicării nonverbale:

-nu poate fi utilizată în procesele de comunicare a unor conținuturi complexe fără să fie utilizată și comunicarea verbală.

-în condițiile excesului de gesticulație, mesajul poate fi alterat, reacția fiind de respingere sau negare a conținutului transmis.

Concluzie: Toate formele de comunicare sunt importante și se condiționează reciproc. Pentru o comunicare eficientă și completă sunt necesare atât mijloace de comunicare verbale cât și nonverbale.

\

Definirea comunicarii

Indiferent de scolile, domeniile sau opiniile care definesc comunicarea, se pot identifica câteva aspecte comune:

comunicarea reprezinta un proces de transmitere de informatii (informatia fiind privita ca un termen general referindu-se atât la concepte, cât si la semne, simboluri etc.)

comunicarea necesita cel putin doi poli (individ-individ, individ-grup etc.)

Etimologic, termenul provine din limba latina, unde “communis” înseamna “a fi în relatie cu, a pune de acord”.

Dictionarul de sociologie defineste comunicarea ca un proces de emitere a unui mesaj si de transmitere a acestuia într-o maniera codificata cu ajutorul unui canal catre un destinatar în vederea receptarii (Maria Voinea).

Dictionarul de psihologie defineste comunicarea ca relatie între indivizi ce implica transmitere intentionata sau nu cu influente asupra receptorului si cu efect retroactiv.

Comunicarea are rolul de a pune în relatie sistemele (omul) cu mediul în care evolueaza.

See more at: http://anatolbasarab.ro/principalele-forme-ale-comunicarii/#sthash.dIDQeWlp.dpufCOMUNICARE VERBALA

Aceasta forma de comunicare este puternic dezvoltata la om, vorbirea fiind actul prin care informatia este emisa prin intermediul codurilor lingvistice, dar nu  numai.

Indivizii pot fi diferentiati prin:

competenta lingvistica (capacitatea de a construi, traduce si identifica mesaje într-o limba;

performanta lingvistica (capacitatea de a însufleti termenii prin corelarea cu aptitudinile, atitudinile, conceptiile despre lume si viata, astfel încât sa fie obtinute efecte noi);

De aici rezulta stilul de comunicare – exista persoane care fascineaza nu prin ceea ce comunica, ci prin felul în care comunica. Aceeasi tema poate fi expusa:

printr-un limbaj rational, dirijat

printr-un limbaj metaforic, euristic

Rezulta de aici ca relatarea poate fi la un moment dat un produs al vorbitorului si nu o realitate.

Stilurile de comunicare pot fi clasificate astfel:

stil neutru (elimina starile sufletesti) – prezent în relatiile oficiale;

stil solemn (impun un ceremonial) – prezent în momente deosebite;

stil beletristic (bogat în sensuri, favorizând imaginatia);

stil stiintific (predomina deductia si inductia);

stil administrativ (bazat pe clisee institutionale);

stil publicistic (bazat pe prezentarea informatiei);

stil managerial (accentueaza dirijarea, rezolvarea problemelor etc.)

Indiferent de stil, comunicarea trebuie sa îndeplineasca urmatoarele calitati:

claritate (nivelul de concizie, sistematizare);

corectitudinea (nivelul de adecvare la regulile sintactice si de topica);

adecvarea (folosirea celor mai potrivite cuvinte în raport cu intentii);

puritatea (nivelul de saturare cu arhaisme, neologisme, regionalisme);

concizia (concentrarea pe tema, eliminarea redundantei, divagatiilor);

precizia (folosirea unor mijloace suplimentare pentru a facilita întelegerea).

Formele comunicarii orale sunt: monologul, expunerea, relatarea, dialogul, seminarul, interviul, colocviul, toastul, discursul, povestirea, pledoaria, dezbaterea, conferinta, prelegerea etc.

In genere, pentru a atinge principalele obiective ale comunicarii(de a fi receptat, inteles, acceptat si mai ales, de a provoca o reactie), subiectul uman, manifesta un comportament verbal, ca mijloc de valorificare a celei mai utilizate forme de comunicare interumana,comunicarea verbala.

Producerea comportamentului verbal este determinata de faptul ca, individul, asimileaza limba dintr-o comunitate de limba, pe baza capacitatii innascute de a o invata, si o interiorizeaza  intr-un limbaj comun, care ii perminte sa comunice cu ceilalti indivizi, care impartasesc acelasi sistem de semnificatii.

Limba este un “sisitem de semne institutionalizat social” (CARROLL, 1979, pag.14), care sta la baza oricarui set de raspunsuri de care sunt capabile fiintele umane. Este formata din unitati de limba, ale caror conotatii se definesc si se redefinesc prin dependente sintactice si psihosemantice ( semnificatiile de baza sunt universale, dar ele se particularizeaza atunci cand sunt personalizate.)

Acest sisitem de semne arbitrare, pe care il reprezinta limba, este resursa fundamentala a comunicarii.

Fiecare semn prezinta corespondente, desemnate in procesul devenirii culturale a fiintei umane, cu diferite stari de lucruri, care ne compun realitatea.

Aceste corespondente formeaza sistemul de continut  sau de sensuri si semnificatii, prin care se atesta limbajul.

Limbajul inseamna deci comunicare,iar comunicarea nu este alteceva decat schimbul de semnificatii.

Limbajul are rol de a organiza specific gandirea umana, definindu-se astfel ca o modalitate intrinseca prin care exista individul uman in dimensiunea sa spirituala.

Pentru N.CHOMSKI individul poseda o anumita “ competenta lingvistica” exprimata de un tip aparte de creativitate. El precizeaza ca limba nu este formata numai din unitati de limba, ci ea reprezinta un ansamblu nelimitat de “ propozitii generative”.

In sensul recunoscut al afirmatiei ca limba are o structura bipolara,vizand opozitia dintre stereotipurile automatizate si posibilitatile combinatorice infinite, CHOMOSKI demonstreaza ca subiectul uman dispune de predispozitii native, care ii fundamenteaza capacitatea de combinatorica verbala.

Promovand teoria “gramaticii transformationale” CHOMSKI arata ca aceasta cuprinde un ansamblu de reguli sintactico-semantice, prin care, pornindu-se de la anumite structuri, se poate ajunge la altele, mai elaborate.

Competenta lingvistica a individului presupune stapanirea de catre acesta a tehnicii de transformare a structurilor. Competenta sau potentialul si nivelul performantelor sau “realul”, determinat de ce fel de transformari ce se efectueaza, conditioneaza in viziunea autorului, “creativitatea lingvistica”. In cazul in care este competitiva calitativ, ea defineste un stil de exprimare original, rafinat si cu un nivel inalt de organizare a mesajelor verbale.

Pentru a reprezenta grafic comunicarea verbala diadica, mai aproape de complexitatea ei, este necesara completarea schemei  clasice a lui MEYER-EPPLER cu un element de conditionare variabila reprezentat de constelatia factorilor individuali sau “de influenta” (SMITH,1992,pag.49), ca in figura 1(pag 9).

Faptul ca majoritatea actelor de comunicare sunt compuse din intelesuri comune (perfect intelese), intelesuri tematice tipice (partial intelese) si aspecte singulare (necodificabile), verifica ipoteza diferentei interindividuale.

Aceasta diferenta este sustinuta de inefabilul personal specific fiecarui individ, variabil determinat de dimensiunea biologica, de achizitiile culturale, de nivelul de experienta, de nivelul educational, de modalitatile de exprimare verbala si/sau nonverbala precum si de alte caracteristici individuale.

Acestia reprezinta  factorii de influenta care prin interdependenta lor  concura la desemnarea personalitatii individului uman ca entitate comunicativa.

Inteligibilitatea mesajului  creste cu cat in actul de comunicare subiectii impartasesc intr-o mai mare masura codurile lingvistice, si au factorii de influenta la parametrii compatibili.

Vorbirea, ca manifestare verbala a limbajului, diferentiaza indivizii, in functie de abilitatea cu care acestia o produc.

Abilitatea de a vorbi este diferita de la individ la individ, in functie de posibilitatile variabile de invatare a comportamentului lingvistic, de conditiile de intarire, stimulare, de fondul psihologic, de context, de mediile socializatoare, durata studiilor, pozitia sociala (etc), factori care si-au exercitat presiuni modelatoare asupra comportamentului verbal individual.

CARROLL a delimitat noua tipuri de abilitati verbale, care in masura in care se regasesc in comportamentul verbal individual, contureaza usurinta verbala de baza si anume:

1)         Cunoasterea verbala (reprezentand nivelul de cunoastere a vocabularului si a structurilor gramaticale ale limbii).

2)         Abilitatea de judecata abstracta (reprezentand nivelul de abstractizare si judecata inferentiala).

3)         Fluenta ideationala ( reprezentand usurinta individului de a face apel la cat mai multe idei paralel cu tema data).

4)         Fluenta cuvintelor (reprezentand abilitatea de a gasi cuvintele potrivite contextual).

5)         Fluenta de exprimare ( reprezentand abilitatea de transpunere si formulare a ideilor)

6)         Sensibilitatea gramaticala (reprezentand abilitatea de constructie gramaticala).

7)         Facilitatea de denumire (reprezentand abilitatea de a raspunde rapid la intrebari in succesiune rapida).

8)         Abilitatea de exprimare orala (reprezentand capacitatea de adptare contextuala a elementelor prozodice: intonatie,ritm,pauze).

9)         Abilitatea articulatorie si de enuntare (reprezentand calitatea dictiei).

Gradul de competenta lingvistica este determinat complementar si de caracteristicile de personalitate care se activeaza in comunicarea verbala.

In ce priveste modul de vorbire ca oglinda a identitatii sociale a indivizilor, se poate conchide  ca persoanele vorbesc intr-un anumit fel in functie de varsta, sex, statut, de interese sau de un context tipic.

Spre deosebire de copii,  adultii pot face diferenta dintre a vorbi liber si a vorbi in conformitate cu diverse reguli, norme, dictate social.

Modul in care individul utilizeaza exprimarea verbala ofera o serie de date empirice despre acestea, ii prefigureaza stilul  comunicational si ii caracterizeaza nivelul de socializare si integrare sociala.

Felul in care este receptat mesajul verbal depinde  de atitudinea individului fata de comunicare,de exprimarea clara a ideilor, de folosirea cu acuratete a expresiilor si cuvintelor, de sinceritatea,relaxarea si aparenta (aspectul exterior, tinuta si vestimentatie) si, de asemenea,de expresivitatea non-verbala, care constitue cateva din calitatile unui bun orator.

Prin vorbire individul ofera celor din exterior cheia care deschide  prima poarta catre sine, vorbirea fiind si unul din criteriile de observare interpersonala si de etichetare.

COMUNICARE NON – VERBALA

Un rol important în comunicarea verbala îl are ascultarea.

2.3. Comunicarea nonverbala si paraverbala

Comunicarea nonverbala apare prin manipularea factorilor nonverbali  (personali si/ sau ai interlocutorului). Dintre acestia, cei mai importanti sunt: surâsul (zâmbetul), privirea aprobativa, strângerea de mâna, gesturi amical-familiare, contactul corporal (o bataie usoara pe spate, cuprinderea umerilor). Aceastea sunt forme paralele ale comunicarii ce pot sustine, dezvolta, nuanta sau, dimpotriva, diminua si contrazice mesajul comunicat verbal.

Componentele Comunicării non-verbale:

Mimica-privirea: deschisă sau evitantă, fixă sau mobilă; zâmbetul sau grimasele; mișcarea sprâncenelor, etc. Contactul vizual este foarte important în comunicare: s-a demonstrat că nu putem menține contactul vizual cu o persoană necunoscută mai mult de 0.7 s (media este de 0.4 s). De asemenea s-a demonstrat că într-o conversație aproximativ 50-60% din timp comunicarea este susținuta de contact vizuale intre cei 2 (sau mai mulți) parteneri.

Gestica – mișcarea mâinilor, bătutul din picior, privitul repetat la ceas, aranjarea ritmică a părului etc. Gesturile pot fi: obișnuite (ex: ridicarea degetelor de către elevi când vor să răspundă,  ridicarea mâinii când vrei să oprești un taxi, gestul de “la revedere”, etc); gesturi simbolice (ex: gesturile folosite în interiorul unor grupuri și a căror semnificație este cunoscută numai de acestea).

Postură -poziția corpului: poziție relaxată, deschisă, ocupând tot spațiul în care stăm- încredere în propria persoană; utilizarea numai a unui colt de scaun, mâinile strânse la piept și cu picioarele încrucișate – închidere, teamă, neîncredere în propria persoană;

Atitudinea – relaxată, gravă, serioasă, închisă, respingătoare, deschisă, ezitantă etc

Vestimentația – culorile, accesoriile, modelul hainelor, lungimea sunt toți atâția indicatori ai sistemelor personale de valori: stil extravagant, clasic sau sport.

Comunicarea paraverbala însoteste si coloreaza comunicarea verbala. Dintre factorii paraverbali ai comunicarii, mentionam:

tonalitate

ritm

intonatie

volumul vocii

Fenomenul comunicarii umane isi tradeaza complexitatea prin faptul ca ea se produce chiar si atunci cand nu sta sub auspiciile intentionalitatii.

Tot ceea ce compune existenta umana se regaseste in diferitele aspecte ale comunicarii.

Se trimit si se primesc mesaje continuu, cu sau fara efort constient,comunicarea nefiind obiectivata numai in rostire, ci si in fiecare element de miscare ce construieste comportamentul uman.

Comunicarea non-verbala impreuna cu cea verbala detrmina capacitatea individuala de exprimare,care permite jocul diversificat al interactiunilor sociale.

In definitia data de ENATESCU comunicarea non-verbala desemneaza “ totalitatea modificarilor de comportament aparute in cursul actului comunicarii, in afara comunicarii lingvistice ,completand-o. Comunicarea extraverbala insoteste momentul concret al comunicarii fiind ,de obicei, paralele si sincrona cu comunicarea verbala,intarind-o, dandu-I culoare si stil, uneori suplinind-o” (1987,pag.48).

Ceea ce reprezinta insa ineditul comunicarii non-verbale este un anumit spirit contradictoriu, pe care il dezvolta contextual, in anumite momente, fata de continutul comunicarii verbale.

Pornind de la sintagma – nu este important numai ce se spune ci si in ce fel se spune – se poate constata ca interpretarea mesajelor variaza in functie de corespondenta semnificatiilor dintre comunicarea verbala si comunicarea nonverbala.

Astfel, dincolo de comunicarea verbala se pot desprinde sensuri opuse afirmatiilor pe care aceasta le propune, in cazul in care nu este sustinuta de o anumita echivalenta simbolica de catre comportamentul non-verbal. Exista doua forme prin care comportamentul non-verbal poate devia sensul mesajului verbal, in functie de doua tipuri de elemente constitutive: elemente expresive asociate cuvintelor (ritm, intonatie,accent) si elemente expresive fizice (jocuri fizionamice, gesturi, posturi).

Astfel, daca mesajul care se receptioneaza este interpretat si din perspectiva inflexiunilor prozodice,sensul afirmatiei initiale poate fi contrazis prin efectele paralingvistice, respective; iar daca se receptioneaza si se interpreteaza si formele de expresie fizica, afirmatia risca sa fie anulata de efectele metacomunicarii.

Deci,pentru a putea deosebi valentele de aprobare sau dezaprobare, de sinceritate sau ironie, de acceptare sau neacceptare, este iminenta necesitatea interventiei capacitatii de decodificare a semnificatiilor non-verbale ale mesajelor, comunicarea extraverbala fiind suma reactiilor voluntare  dar si involuntare ale subiectului, fata de comunicarea in sine sau fata de partener..

Caracterul dual al comportamentului uman non-verbal sprijina teza evolutiei speciei umane. Daca pe de o parte comportamentul uman non-verbal este innascut (din punc de vedere biologic), determinand involuntar comunicarea spontana, pe de alta parte el este invatat (din punct de vedere cultural), determinand voluntar comunicarea controlata, adaptata situatiilor sociale.

Elementele comunicarii non-verbale care se achizitioneaza treptat,in functie de experienta, ,,prin incercare si eroare,, reusesc sa disimuleze comportamentul uman non-verba dictat instinctual sau emotional intr-o forma acceptata social.

Datorita caracterului socializator al comunicarii non-verbale, una din functiile sale este eminamente sociala.

Cealalta functie, afectiv-expresiva, investeste comportamentul non-verbal al individului, cu conotatii emotionale specifice, variabil personalizate, care informeaza partenerii de comunicare asupra starii sale psihoafective.

De fapt “ exista o integrare a functiei sociale si afective caracteristice comportamentului non-verbal.Continutul  oricarei actiuni non-verbale cunoaste o parte descriptiva (mesajul) si una afectiva” (printr-unul sau mai multe elemente non-verbale aditionate interpretabile contextual.Ciofu,1989,pag.41).

Pentru a intelege mai bine cum se produce comunicarea non-verbala este necesara detalierea mijloacelor prin care aceasta se exprima.

SMITH a delimitat trei arii majore ale comunicarii non-verbale: comunicarea prin limbajul trupului, comunicarea si  spatiul si comunicarea si timpul.

LIMBAJUL TRUPULUI. Nu rareori din nevoia de cunoastere,subiectii isi exerseaza spiritul de analiza, urmarind sau ghicind caracteristici individuale ale persoanelor prin observarea limbajului trupului. Acesta cuprinde elemente de expresie fizica, amintite anterior, si care se grupeaza in patru centre de interes analitic.

– See more at: http://anatolbasarab.ro/principalele-forme-ale-comunicarii/#sthash.dIDQeWlp.dpuf