Comunicarea Scrisa In Cadrul Liceului Teoretic Roznov

LUCRARE DE LICENȚĂ

COMUNICAREA SCRISĂ

ÎN CADRUL LICEULUI TEORETIC ROZNOV

CUPRINS

MOTIVAȚIA LUCRĂRII

CAPITOLUL 1. ASPECTE TEORETICE

1.1. Comunicarea. Abordări conceptuale

1.2. Componentele procesului de comunicare

1.3. Comunicarea scrisă

1.4. Comunicarea organizațională

1.4.1. Aspecte generale

1.4.1.1. Funcțiunile comunicării manageriale

1.4.1.2. Obstacole în comunicare

1.4.1.3. Strategiile comunicării

1.4.2. Obiectivele comunicării

1.4.3. Tipurile de comunicare organizațională

1.4.4. Comunicarea scrisă în organizații

1.4.5. Forme ale comunicării scrise profesionale

1.4.6. Comunicarea în cadrul grupurilor în organizație

1.4.6.1. Dimensiunea grupului de interacțiune

1.4.7. Condițiile care reglementează succesul comunicării în organizație

I.4.8. Feedback-ul, ca metodă de îmbunătățire a comunicării

CAPITOLUL 2. COMUNICAREA SCRISĂ ÎN CADRUL LICEULUI TEORETIC ROZNOV

2.1. Scurt istoric

2.2. Descrierea Liceului Teoretic Roznov

2.2.1. Scurtă prezentare a instituției

2.2.2. Forme de învățământ

2.2.3. Oferta educațională

2.2.4. Baza materială

2.2.5. Resurse umane

2.2.6. Execuția bugetară pe anul financiar 2012

2.3. Comunicarea în cadrul Liceului Teoretic Roznov

2.3.1. Grupurile din cadrul Liceului Teoretic Roznov

2.3.2. Tipuri de comunicare în cadrul grupurilor școlii

2.3.3. Forme de comunicare scrisă în cadrul școlii

2.4. Feedback-ul comunicării scrise

2.5. Evaluarea comunicării scrise în cadrul Liceului Teoretic Roznov

2.5.1. Obiectivele și instrumentele studiului

2.5.2. Chestionarul de determinare a eficienței comunicării scrise la Liceul Teoretic Roznov

2.6. Concluzii

Anexe

Bibliografie

MOTIVAȚIA LUCRĂRII

Lucrarea cu titlul ”Comunicarea scrisă în cadrul Liceului Teoretic Roznov” este un studiu prin care am evaluat comunicarea scrisă într-o unitate de învățământ.

Lucrarea este structurată pe două capitole. În primul capitol am abordat aspectele teoretice care au stat la baza efectuării acestui studiu, în care am dezbătut problematica comunicării organizaționale, iar în cel de-al doilea am analizat comunicarea în cadrul unei instituții școlare, respectiv Liceul Teoretic Roznov, pe care l-am prezentat, descriindu-i componența structurală și activitatea și reliefând aspectele și elementele care implică necesitatea comunicării scrise. Studiul are la bază aplicarea unui chestiunar prin care se urmărește evaluarea comunicării scrise în cadrul școlii. Capitolul se sfârșește cu un subcapitol în care am concluzionat rezultatele privind comunicarea scrisă în Liceul Teoretic Roznov.

Reforma din învățământ începută în anul 1998 a adus o serie de schimbări în cadrul școlii începând de la reforma curriculară până la cea privind infrastructura. Acest lucru s-a resimțit și la nivelul comunicării scrise, școlile trebuind să adapteze un nou sistem, la baza căruia stă acest tip de comunicare. Modificarea curriculelor, formarea formatorilor, reorganizarea învățământului prin modificarea și readaptarea disciplinelor și metodelor de predare ale acestora, tehnologizarea școlilor prin introducerea calculatorului, ameliorarea infrastructurii, etc., sunt toate, procese care au la bază un volum mare de studiu și informație scrisă ce trebuia organizată pe suport scris și comunicată spre aplicare tuturor școlilor, care la rândul lor au implementat-o în structura proprie.

Însăși relația între profesor și elev, care stă la baza activității școlilor ca element central, în cadrul procesului de predare-învățare, se sprijină pe comunicarea scrisă. În instituțiile școlare toate activitățile ce se desfășoară se fac într-un cadru organizat, acest lucru fiind posibil doar prin comunicare. O mare parte din procesul de comunicare la nivelul oricărei instituții se face într-un mod formal, în scris, printr-o rețea de comunicare ce se stabilește pe toate direcțiile și care cuprinde tot personalul.

Funcționarea corectă a comunicării în interiorul oricărei organizații se reflectă asupra performanțelor acesteia. O organizație în care comunicarea se realizează anevoios nu își poate organiza activitatea, se produc discrepanțe mari între elementele ce o compun, iar acest fapt se poate datora mai multor cauze cum ar fi stilului de conducere, lipsei de pregătire sau de experiență a personalului, cauze de ordin individual ce privesc motivația angajaților și altor frământări interne.

Rezultatele studiului efectuat la Liceul Teoretic Roznov, sunt rezumate în ultimul subcapitol al ultimului capitol, sunt descrise motivele care au condus la aceste rezultate și sunt propuse soluții de remediere.

CAPITOLUL I.

ASPECTE TEORETICE

Comunicarea. Abordări conceptuale

Comunicarea este veriga de legatură intre indivizi, care face posibilă funcționarea colectivităților umane. Ea s-a născut din nevoia oamenilor de a relaționa, de a participa colectiv la diferite acțiuni, cu scopul atingerii unor obiective comune.

Într-un sens larg, comunicarea se referă la acel proces prin care are loc transferul de informație între indivizii unei comunități sau între diferite grupuri.

J.S.Van Cuilenburg, O Scholter și G.W.Noomen definesc comunicarea ca fiind „un proces prin care un emițător transmite informații receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte”.

Alte interpretări ale comunicării:

Comunicarea este transferul de semnificație (Don Fabun – expert american).

A comunica presupune existenta unei relații și se poate explica prin verbele: a spune, a explica, a convinge, a acționa.

Comunicarea este mijlocul de prezentare a imaginii unei organizații, persoane, proces, produs etc.

1.2. Componentele procesului de comunicare

Procesul de comunicare se desfășoară prin îmbinarea celor trei elemente componente: emițător – mesaj – receptor.

Structura procesului de comunicare este redată în schema de mai jos și a fost elaborată de Karl Buhler în lucrarea intitulată „Die Sprachtheorie”:

Fig.11. Componentele comunicării

Mai târziu, Roman Jakobson, adaugă la structura procesului de comunicare, încă trei elemente: cod, canal, feed-back. Comunicarea, ca proces, parcurge următorul demers: prin intermediul unui cod care desemnează un limbaj, emițătorul comunică printr-un canal, către receptor. Acesta va proceda la decodarea mesajului primit. Codul prin care se transmite mesajul este unul cunoscut de ambii parteneri.

În structura procesului de comunicare se identifică principalele elemente ale comunicării:

a. Emițătorul (expeditorul);

b. Receptorul (destinatarul);

c. Mesajul transmis (conținutul comunicării);

d. Codul;

e. Canalul de transmisie (mijlocul comunicării) care poate fi oral, scris sau vizual

f. Filtrele (perturbațiile);

g. Feed-back-ul.

1.3.Comunicarea scrisa

Comunicarea informațiilor între persoane se poate face pe cale orală sau în scris. În timpuri istorice, necesitatea consemnării unor instrucțiuni ori evenimente a dus la inventarea unor simboluri pictografice care mai târziu au îmbrăcat forma literelor alfabetice, specifice diferitelor comunități. Scrisul, ca formă de comunicare a parcurs o evoluție istorică, având particularități etnice și dialectice, în raport cu dezvoltarea culturii societății și a condițiilor materiale și sociale. Limbajul oral a fost însoțit de cel scris, prin care s-a putut transmite generațiilor viitoare informația și evenimentele acumulate de o civilizație, în acest fel memoriile scrise, păstrate în arhive, reprezentând valori de atestare a istoriei popoarelor, scrisul reprezentând pentru aceasta prima cucerire revoluționară a oamenilor pe baza căruia a putut fi stocată memoria stiințifică și culturala a societății. Comunicarea scrisă a făcut posibilă răspândirea informațiilor științifice, pe baza vechilor informații stocate, fiind posibilă descoperirea de noi informații și tehnologii. Comunicarea scrisă s-a perfecționat de-a lungul istoriei, corespunzător gradului de civilizație al societății.

Comunicare scrisă poate îmbrăca forma unei scrisori, desemnând conținutul acesteia, schimbul de scrisori intre persoane sau grupuri, poate fi reprezentată de un raport sau o legatura între fapte, strategii, lucrări, fenomene sau situații. Comunicarea scrisă este un procedeu de comunicare între persoane, grupuri și organizații sub formă de scrisori, înștiințări sau comunicări în scris. Comunicarea scrisă este de asemenea, un segment al comunicării din cadrul organizațiilor, care se referă la totalitatea comunicărilor scrise, necesare în desfășurarea activităților acesteia, ce reglementează relațiile și procesele sale interne și externe.

Comunicarea scrisă, făcută de o persoană fizică sau juridică, desemnează un act de corespondență sub forma unei scrisori. Scrisoarea poate îmbrăca în funcție de situație, forma de raport, proces-verbal, înștiințare, întâmpinare, ofertă, adresa, cerere, telegramă, reclamație, dare de seamă, afiș comercial, etc.

Comunicarea scrisă suplinește comunicarea orală, atunci când nu există alt mod mai eficient de comunicare, fiind mai avantajoasă decât alte mijloace de comunicare si, în plus, de cele mai multe ori este necesară păstrarea în formă scrisă a informațiilor comunicate.

Prin comunicare se stabilesc și se mediază relații convenabile între oameni și structuri, se inițiază relatii noi, și se continuă cele existente, se modifică și se încheie relații vechi, se face transfer de informații, idei, păreri, care asigură funcționarea eficientă a relațiile lor, stabilind pozițiile și interesele reciproce. Tot prin comunicare se clarifică și se soluționează eventuale abateri și greșeli ce pot apărea între persoane, grupuri sau organizații, în acest fel, comunicarea având rol reglator de proces.

Prin corespondență s-au putut iniția și menține relații in viața politică, activitatea comercială, în lumea culturală. La nivel de instituții și societăți, practicarea corespondenței parcurge un anumit protocol păstrând în funcție de forma sa un anumit tipar, cunoscut atât de cel ce emite informația, cât și de cel care o primește. Corespondența, ca și conținut beneficiază de protecție legală în ce privește confidențialitatea ei, violarea acesteia constituind un act abuziv si ilegal.

Importanța actului de corespondență decurge din rolul pe care acesta îl joacă în desfășurarea activităților din cadrulorganizației.

Felul în care este redactată scrisoarea este hotărâtor pentru atingerea scopului. Limbajul folosit, modalitatea de exprimare, claritea mesajului și mijlocului de redactare sunt variabile care pot sau nu, asigura transmiterea corectă a informației la receptor. S-au făcut numeroase studii în diferite organizații, prin care s-a observat importanța competențelor în comunicare a angajaților pentru asigurarea performanțelor și a succesului acestor organizații.

De multe ori, comunicarea verbală este însoțită de cea scrisă, atât pentru arhivarea informației, cât și pentru eficientizarea transmiterii acesteia la receptor, de multe ori mesajul transmis oral fiind perturbat de parametri paraverbali, cum ar fi tonul vocii, volumul acesteia, viteza de rostire etc. și nonverbali: expresia feții, poziția, mișcările, ținuta, diverse ticuri, etc. Acești factori alterează mesajul inițial sau acesta se pierde, distrăgând atenția auditoriului.

Întregirea comunicării orale cu cea scrisă asigură înțelegerea mesajului în cazul când cea din urmă este realizată clar, lizibil, structurat.

Îndemânarea in exprimarea verbală depinde de gradul de educare, de mediul de formare al persoanelor.

Limbajul oficial și limbajul de specialitate, are un mod diferit de exprimare față de cel local și stăpânirea lui este o condiție necesară în transmiterea și receptarea informației în cadrul organizației.

Eficiența receptării unui mesaj scris este condiționată de următoarele caracteristici ale acestuia:

să fie lizibil;

să fie corect redactat;

să corespundă direcției de transmitere;

să fie bine alcătuit. desfășurarea activităților din cadrulorganizației.

Felul în care este redactată scrisoarea este hotărâtor pentru atingerea scopului. Limbajul folosit, modalitatea de exprimare, claritea mesajului și mijlocului de redactare sunt variabile care pot sau nu, asigura transmiterea corectă a informației la receptor. S-au făcut numeroase studii în diferite organizații, prin care s-a observat importanța competențelor în comunicare a angajaților pentru asigurarea performanțelor și a succesului acestor organizații.

De multe ori, comunicarea verbală este însoțită de cea scrisă, atât pentru arhivarea informației, cât și pentru eficientizarea transmiterii acesteia la receptor, de multe ori mesajul transmis oral fiind perturbat de parametri paraverbali, cum ar fi tonul vocii, volumul acesteia, viteza de rostire etc. și nonverbali: expresia feții, poziția, mișcările, ținuta, diverse ticuri, etc. Acești factori alterează mesajul inițial sau acesta se pierde, distrăgând atenția auditoriului.

Întregirea comunicării orale cu cea scrisă asigură înțelegerea mesajului în cazul când cea din urmă este realizată clar, lizibil, structurat.

Îndemânarea in exprimarea verbală depinde de gradul de educare, de mediul de formare al persoanelor.

Limbajul oficial și limbajul de specialitate, are un mod diferit de exprimare față de cel local și stăpânirea lui este o condiție necesară în transmiterea și receptarea informației în cadrul organizației.

Eficiența receptării unui mesaj scris este condiționată de următoarele caracteristici ale acestuia:

să fie lizibil;

să fie corect redactat;

să corespundă direcției de transmitere;

să fie bine alcătuit.

Orice comunicare scrisă trebuie să fie concepută în raport cu scopul transmiterii acesteia. Elaborarea și transmiterea mesajului scris este realizată în de următoarele condiții:

transmiterea mesajului este justificată;

reacția de răspuns este favorabilă;

mesajul transmis corespunde scopului.

Următorul pas în procesul de redactare este clarificarea ideilor, sistematizarea și prelucrarea acestora, corespunzător cu subiectul pe care am decis că este oportun să-l scriem. Fazele acestei etape sunt următoarele:

elaborarea;

sistematizarea;

organizarea textului.

Ultima etapă constă în scrierea propriu-zisă a materialului, care se face astfel:

redactarea lui;

editarea;

punerea în formă accesibilă a acestuia.

Gândirea și punerea în scris a ideilor sunt două procese diferite. Gândirea alocă 40% din timpul necesar întocmirii unui mesaj scris, iar scrierea propriu-zisă, restul de 60%.

Fig. 1.2. Raportul gândire – scriere

Transmiterea mesajelor în scris dezvoltă sistematizarea gândirii oamenilor. Pentru o fidelitate de transmitere a mesajului corespunzătoare, este necesară studierea atentă a semnificației materialului de prelucrat, pentru a putea identifica și puncta nuanțele, care optimizează calitatea mesajului.

1.4. Comunicarea organizațională

1.4.1. Aspecte generale

Comunicarea organizațională se referă la transferul de informație în cadrul unei structuri organizatorice.

„Comunicarea organizațională este un proces, de regulă intenționat, de schimb de mesaje între persoane, grupuri și niveluri organizatorice din cadrul organizației cu scopul înfăptuirii atât a obiectivelor individuale cât și a celor colective”. Realizarea cu succes a acestei comunicări condiționează buna funcționare a compartimentelor organizației și a acesteia în ansamblu.

Elementul central în comunicarea organizațională, cu rolul de catalizator este comunicarea managerială. Prin comunicarea pe care o practică managerul unității, acesta poate să-și exercite funcția în cadrul organizației: stabilirea planului de activități și programarea acestora, supravegherea și controlul, evaluarea personalului, motivarea, implicarea lucrătorilor organizației la realizarea scopurilor și obiectivelor acesteia. În ultima perioadă, personalul organizației are o implicare tot mai activă în luarea deciziilor, acest fapt fiind posibil printr-o comunicare in sens ascendent care furnizează managerului feed-beack, în acest fel acesta putând interveni operativ în realizarea schimbărilor ce se impun. Pentru ușurința și flexibilitatea comunicării în cadrul organizațiilor s-au creat mijloace de comunicare eficiente și operative prin care se verifică rigurozitatea circulației informațiilor. Prin această prismă, comunicarea managerială devine factor activ de reglare a procesului organizațional și promotor al schimbărilor.

H. Mintzberg deosebește trei roluri ale comunicării manageriale :

roluri interpersonale, care plasează managerul în grupul angajaților, ca lider de grup, persoană de legătură sau figură de reprezentare;

roluri informaționale, prin care managerul este cel ce inovează și dezvoltă rețeaua informațională, putând fi purtător de cuvânt, monitor, diseminator de informații;

roluri decizionale, prin care managerul este cel ce planifică acțiuni, soluționează disfuncționalități, gestionează resursele și negociază conflictele.

1.4.1.1. Funcțiunile comunicării manageriale :

funcțiunea de informare – prin care se monitorizează informațiile interne și externe;

funcțiunea de comandă și instruire – prin care se asigură coeziunea acțiunilor din cadrul organizației conform cu planificarea obiectivelor stabilite;

funcțiunea de influențare și convingere, îndrumare și sfătuire –prin care se realizează controlul informației și comportamentului personalului din subordine;

funcțiunea de integrare și menținere a informațiilor – prin care se monitorizează eficiența organizației.

Toate aceste funcțiuni trebuiesc îndeplinite de către managerul organizației și constituie preocuparea lui de bază. În urma unor studii efectuate în mai multe țări, s-a constatat că activitatea managerului se sprijină îndeosebi pe comunicare, acesta alocând ascultatului, vorbitului, scrisului și cititului aproximativ 70% din timp.

1.4.1.2. Obstacole în comunicare

Comunicarea organizațională poate fi perturbată în demersul ei printr-o serie de obstacole datorate fie unor cauze de comunicare în general, fie unor deficiente manageriale.

Dintre cele mai cunoscute obstacole ce pot apărea în comunicarea organizațională, enumerăm:

personale – specifice fiecarui individ, ce decurg din maniera personală de comunicare;

fizice – datorate stării fizice a persoanei si de mediul în care are loc comunicarea;

sociale – ce reflectă tiparele sociale, tradițiile și obiceiurile, religia, etc;

culturale – ce decurg din nivelul de educatie, bogăția vocabularului, gradul de erudiție, nivelul de pregătire;

semantice – ce provin din neînțelegerea unor sensuri conotative, folosirea unui limbaj tehnic, jargonului, etc.;

cognitive – apar din contradicții între cunoașterea unor informații și furnizarea altora contradictorii;

psihologice – care se datorează particularităților de ordin psihic ale persoanelor ce participă la comunicare: emoții, trac, violență verbală, etc. Fiecare persoană filtrează informația în raport cu propriile sale valori și concepte, creând blocaje în înțelegerea corectă a mesajului;

ambientale – datorate locului în care are loc comunicarea : gălăgie, spațiu necorespunzător, microclimat, etc.;

manageriale – obstacolele pot apărea atât la manager cât și la subordonați din cauza unui flux inegal de informație, a lipsei opiniei personale a angajaților, lipsei feed- beak-ului, modificări prea dese ale modalităților de comunicare;

organizatorice – pot să din lipsa timpului, din tendința de modificare și readaptare a conținutului informației pe circuitul său, blocarea unui mesaj la un anumit segment organizațional.

1.4.1.3. Strategiile comunicării

Comunicarea într-o organizație este subordonată unor strategii, care pot fi:

strategia de control (de autoritate) – este specifică organizațiilor în care managerul este singurul coordonator, singurul element reglator al procesului. Comunicarea se face doar într-o singură direcție: de sus în jos, feed – beak-ul fiind doar pentru control. Poate fi și o strategie ce se impune într-o situație de urgență sau de criză, când managerul condiționează întreaga activitate.

strategia de structurare – este folosită atunci când se impune o reorganizare, când se pun bazele unei noi ordini;

strategia dinamică – este utilizată în situația unor activități imediate și nu mai parcurge pașii protocolari, comunicarea fiind una practică, rapidă și la obiect, bazându-se pe colaborare și încredere;

strategia participativă (egalitară) – comunicarea se face bidirecțional, cu inducere de modificări reciproce, prin care deciziile se iau în consens. Strategia este recomandată în organizații mici, unde persoanele implicate sunt competente și capabile de a lua parte la decizii;

strategia de acceptare – presupune folosirea unei echipe de consiliere ce își dă acordur în adoptarea deciziilor;

strategia de evitare –este folosită în cazuri izolate și presupun securizarea informației.

1.4.2. Obiectivele comunicării

În general, comunicarea are rolul de a să face posibilă îndeplinirea unor sarcini de către un individ prin fluxul de informație de la alții.

Condițiile ce se impun a fi respectate în comunicarea managerială pentru îndeplinirea obiectivelor acesteia sunt:

o formulare cât mai clară și la obiect a mesajului pentru a putea fi înțeles cu ușurință în totalitate;

transmiterea fidelă și rapidă ainformației;

asigurarea unei bune flexibilități și a feedbeack-ului comunicării;

folosirea unui limbaj comun între emițător și receptor;

implementarea unor canale de comunicare simple și descongestionarea lor;

asigurarea unor mijloace de comunicare flexibile pentru a putea fi utilizate în orice situație.

În comunicarea managerială, se consideră că un manager este un bun comunicator atunci când angajații:

Consideră că au primit suficiente informații de la el. Aceasta presupune ca subalternii să înțeleagă funcționarea organizației și a echipei din care face parte, în special rolul lor in cadrul acestora;

Înțeleg mesajele și informațiile pe care le primesc și le consideră clare și precise;

Se simt ascultați și înțeleși de către manager.

La polul opus, managerul care nu comunică eficient, este caracterizat de următoarele:

Nu transmite informații suficiente. Subalternii sunt confuzi, nu lucrează corespunzător, se produc schimbări la care nu se pot alinia, nu pot participa eficient la procesele noi, pentru că nu sunt corect informați sau nu înțeleg mesajul;

Informațiile transmise nu sunt clare, sistematizate sau conțin argumente contradictorii. Dacă mesajul transmis se referă la efectuarea unor sarcini de lucru, oamenii nu vor ști concret cum să prelucreze informația primită și ce au de realizat;

Mesajele nu sunt transmise unanim persoanelor vizate, unii fiind puși în temă, alții nu. Doar o parte din angajați sunt puși la curent cu schimbările sau evenimente ce prezintă interes în activitatea mai multora;

Nu există o corespondență între acțiunile întreprinse și conținutul mesajului comunicat. Acest lucru duce la neîncredere în rândul angajaților, când ei observă că una li se spune și alta se face;

Nu există comunicare cu managerul. În rândul angajaților se nasc frustrări dacă aceștia solicită informații și nu primesc răspuns din cauză că cererea a fost blocată, rătăcită sau a luat un alt traseu;

Se transmit informații dar nimeni nu ascultă. Acesastă situație se întâmplă atunci când auditoriul nu este prezent sau consideră că pierde timp ascultându-i pe ceilalți.

1.4.3.Tipurile de comunicare organizațională

Criterii de clasificare a tipurilor de comunicare organizațională:

După sensul comunicării;

După gradul de oficializare;

După maniera de desfășurare.

După sensul comunicării urmând traseul ierarhic, avem:

Comunicarea descendentă în care informația circulă de sus în jos, ierarhic. Aceast tip de comunicare, este întâlnit în stilurile autoritare de conducere, și poate avea loc oral sau în scris. Circuitul scris, asigură mai mult decât cel oral conformitatea informației care va ajunge întocmai la subordonați. În prezent tehnologia modernă a revoluționat comunicarea. Transmiterea ordinilor și reglementărilor prin e-mail către angajați, conferă managerului un plus de libertate de comunicare, adresa electronică a organizației, putând pune la dispoziția lucrătorilor și a altor persoane juridice posibilitatea de comunicare in scris, rapidă și eficientă. Este un mijloc de contact la care angajații pot apela cu ușurința, păstrând un contact permanent cu managerul, în acest fel obținându-se feed-beack-ul. De asemenea internetul oferă posibilitatea organizațiilor de a-și construi site-uri de prezentare și informare, care actualizate permanent, pune la dispoziție informații de interes public. Comunicarea orală se desfășoară într-un cadru organizat sub formă de ședințe, ședințe, adunări, întruniri, etc. Informațiile transmise pe acestă cale sunt consemnate în procese verbale. Informațiile pot fi transmise pe cale orală și prin convorbiri telefonice.

Comunicarea ascendentă se referă la transferul informației de la subordonați spre vârful ierarhiei. Pe această direcție, comunicarea se face sub formă de rapoarte sau informări scrise. Pe cale orală, comunicarea poate suferi distorsionări, fiind recomandată însoțirea acesteia de materiale scrise. Comunicarea ascendentă folosește deasemenea, cu succes, e-mail, ca mijloc de transmitere a informației.

Comunicarea laterală (pe orizontală) se referă la transmiterea informației între componentele aceluiași nivel ierarhic. Această comunicare are drept scop racordarea acestor sectoare în mod ordonat la întreg. În practică s-a observat că acest tip de comunicare se desfășoară anevoios, fapt ce produce sincope în funcționarea organizației. Acest lucru se datorează deseori concurenței, care face ca grupurile din organizație să se auto-valorizeze. La aceste verigi, managerul este cel ce intervine reglând raportul între acele grupuri.

Comunicarea încrucișată (în diagonală sau oblic) are loc prin transferul de informație între niveluri organizatorice fără a fi mediată de manageri. Comunicarea învrucișată se desfășoară în cadrul adunărilor generale ale salariaților, la cursurile de formare, sau la diverse întâlniri în plen, cu ocazia unor sărbători organizate de organizație. Se consideră că această comunicare este benefică pentrul bunul mers al organizației, pentru sintalitatea organizației, ca grup.

După gradul de oficializare se deosebesc:

Comunicarea formală cuprinde transmiterea acelor informații, cu caracter general, ce asigură funcționarea organizației și îndeplinirea obiectivelor sale, cuprinzând ordine, regulamente și indicații specificate direct angajaților. Neăndeplinirea acestor sarcini conduce la aplicarea sancțiunilor, putând conduce la disfuncționalități în organizație. Acest tip de comunicare depinde în primurând de manager.

Comunicarea informală (neoficială) este aceea ce privește fluxul de informație ce circulă între grupurile organizației, cu aspect corectiv sau motivant, și constă în atribuirea unor semnificații zvonurilor din organizație, prin folosirea cărora se produc pârghii de progres, atunci când sunt corect instrumentate de către liderii grupurilor. Acest tip de comunicare poate asigura un climat de emulație în organizație, îmbunătățind relațiile dintre oameni și putând exprima o imagine pozitivă a organizației, pentru exterior.

După maniera de desfășurare, comunicarea organizațională poate fi:

comunicare directă (personală) este întâlnită în cadrul grupurilor de cercetare, creație, proiectare, și are loc între doi interlocutori aflați față în față. Comunicarea poate fi unilaterală sau bilaterală, iar atunci când este profesională, poate avea și o latură personală informală.

comunicarea indirectă (impersonală) poate fi bilaterală, atunci când implică feed-beack, canalul de transmitere fiind telefonul, poșta electronică, etc., sau unilaterală prin emiterea unor documente scrise, informații video, televiziune, radio, discursuri.

1.4.4. Comunicarea scrisă în organizații

În prezent, comunicarea scrisă în organizații este o procedură indispensabilă, fiind singurul mijloc prin care este posibilă transmiterea mesajelor ce trebuiesc prelucrate, cuprinzând informații ce nu pot fi reținute prin transmitere orală, ordine scrise, proceduri tipizate ce asigură sistematizarea și efectuarea activităților.

Caracteristicile comunicării scrise cu rol profesional, sunt următoarele:

caracterul pragmatic;

caracterul obiectiv;

preocuparea pentru asigurarea accesibilității.

Caracterul pragmatic al comunicării scrise, este acela de a furniza informația necesară în luarea deciziilor, efectuării și verificării etapelor de lucru sau rezolvării problemelor. Comunicarea scrisă conduce la îndeplinirea funcțiilor manageriale. Aceste informații sunt transmise sub formă de rapoarte, ce pot avea mai multe scopuri:

planificare și previziune: managerul preia informații ce țin de procedurile interne sau privind planul extern, pe care le prelucrează, apoi le furnizează la rândul lui subordonaților. Acest gen de rapoarte scrise cuprind informații ce pun la dispoziția angajaților suportul necesar pe care ei își desfășoară munca, informații de prognoza, analiza și planificarea activităților din cadrul organizației.

organizare, structurare și restructurare a unor structuri interne, cuprind rapoartele ce conțin informații pe care managerul le instrumentează în vederea demarării unor schimbări.

coordonare, sunt rapoartele care circulă pe direcții orizontale sau verticale, de la diferitele compartimente ale organizației pe care managerul se sprijină în activitatea sa. Aceste rapoarte cuprind strategii, rezolvare de probleme, sugestii, conducând la antrenarea și implicarea activă a resurselor umane, materiale și financiare.

conducere, sunt întocmite de managerii organizației, care aduc la cunoștința personalului politica organizației, sau pot fi transmise pe linie ascendentă, la nivel cemtral, de la compartimentele organizației, cuprinzând informații despre gradul de realizare a sarcinilor, pe respectivele nivele.

control, sunt acele rapoarte întocmite periodic, prin care se aduce la cunoștința managerului, realizarea obiectivelor planificate.

Caracterul obiectiv al comunicării scrise profesionale cuprinde informații structurate, cu caracter formal, caracteristice tipului de activitate: fapte, acțiuni, statistici, documente oficiale, ce diminuiază subiectivismul și obstacolele datorate limbajului. Documentele în cauză sunt tipizate după norme standard. Persoana care concepe acest gen de rapoarte nu poate lăsa amprenta personală datorită caracterului riguros de concepere, redactare și difuzare a acestui gen de informații. Valoarea comunicării scrise profesionale este reflectată de logica conținutului, gradul de abstractizare, comparație și sinteză.

Accesibilitatea se referă la aspectele lingvistice și de stil ce concură la realizarea structurată a textului de comunicat.

Comunicarea scrisă profesională se poate prezenta sub formă de rapoarte, dări de seamă, procese verbale, informări, regulamente de ordine interioară, planuri, programe de activități, note informative (de constatare, de justificare, etc.), scrisori oficiale, etc.

1.4.5. Forme ale comunicării scrise profesionale

Dintre cele mai folosite forme ale comunicării scrise profesionale se deosebesc cele care îmbracă un aspect standard, respectiv formele „tipizate”: grafice, diagrame, etc. și formele ”deschise” ale comunicării scrise: rapoartele, proiectele, notele interne și scrisorile.

Raportul este definit ca fiind forma de comunicare scrisă despre o anumită temă, organizată după o anumită structură, care este transmis de la un individ care a studiat și a elaborat concluzii despre tema respectivă către un alt individ (sau mai mulți) care trebuie să le cunoască pentru atingerea unui obiectiv în legătură cu îndeplinirea sarcinilor de muncă.

Raportul are drept scop informarea persoanelor cărora le este destinat, cu privire la o anumită situație de muncă. Rapoartele sunt întocmite în așa fel încât să convingă auditoriul cu privire la valoarea de adevăr a conținutului elaborat. Raportul servește persoanei care îl primește la evaluarea unei stări de fapt, sau ca punct de pornire pentru orientarea în viitor a acțiunilor, constituin baza elaborării unor soluții practice.

Clasificarea rapoartelor după conținutul lor:

Rapoartele standardizate păstrează o structură standard, sub formă de tabele sau formulare: rapoarte financiare, juridice, de verificare a conturilor, etc. Completarea lor se face urmând pașii tipizatei, rubricile de completat sau după un model anterior. Dacă în afara rubricilor standard, autorul are de adăugat informații suplimentare, raportul poate fi însoțit de o anexă sau acele informații vor fi înscrise la rubrica ”Observații”, dacă aceasta există.

Rapoarte scurte de informare cuprind relatarea unor fapte, ca urmare a participării la ședințe, consfătuiri, și alte reuniuni tematice, fără o componentă de persuasiune.

Rapoartele justificative conțin un mesaj informal având un caracter persuasiv, fiind întocmite cu subiectivismul autorului, care urmărește să descrie faptele într-o lumină favorabilă.

Rapoartele de activitate se întocmesc la sfârșitul unei etape și descriu starea finală a unei activități. Aceste rapoarte pot servi ca diagnostic al activității, ca autoevaluare a angajatului cât și ca elemente de bază în redactarea raportului la nivel de organizație. Rapoartele de activitate evidențiază punctele slabe și cele tari, precum și măsurile ce urmează a fi luate pentru optimizarea activității.

Rapoartele de sinteză sunt redactate pentru evidențierea activității sau activităților unui grup și analiza acestora pentru un interval de timp (un an, un semestru, un trimestru etc.). În aceste rapoarte este apreciată calitatea activităților menționate. Ele sunt întocmite, de regulă, un grup de lucru, cum ar fi: raportul Consiliului de Administrație al unei organizații, raportul directorului, al unei comisii sau alte grupe de lucru. Rapoartele sunt înaintate spre aprobare către organismul de conducere al societății sau instituției. Ele au, în general o notă pozitivă, cu accent pe realizări pentru o bună evidențiere în fața forurilor superioare. Din această cauză, se va pune acceent pe realizarea obiectivelor și planurilor prevăzute anterior; realizările și progresele făcute; măsurilor ce s-au luat pentru îndeplinirea obiectivelor; dificultățile întâmpinate și felul în care s-au remediat; direcțiile de urmat pe viitor.

Raportul de sinteză va cuprinde:

descrierea situației generale: conjunctura economică/politică, contextul legislativ, evoluțiile pieței, poziția față de concurență, etc.;

prezentarea poziției grupului / organizației în contextul general care a ajutat sau a înfrânat realizarea obiectivelor propuse;

evidențierea pe larg a deciziilor care au modificat mediul intern și extern al organizațiilor;

o descriere a situației financiare, a progreselor înregistrate și a profitului obținut în perioada avută în vedere;

descrierea acțiunilor în curs de derulare, a prognozelor și perspectivelor, pe o durată de timp scurtă și medie;

Rapoartele de analiză se întocmesc pentru a descrie și analiza o activitate din cadrul organizației, la un anumit moment, sau la sfârșitul unui demers/proiect, având o însemnătate pozitivă sau negativă pentru organizație, în momente de bilanț sau în urma unor controale externe. Raportul de analiză urmează direcția de sus în jos și pe lângă descrierea faptelor surprinse la acel moment, furnizează indicații cu privire la remedierea situației și trasează sarcini de realizat.

Rapoartele de anchetă se întocmesc la sfârșitul unui demers făcut în beneficiul organizației, cum ar fi rapoartele de stagiu, de călătorii de afaceri, de vizite sau schimburi de experiență și punctează în special plusul pe care organizația la obținut cu ocazia respectivei acțiuni. În redactarea raportului, prezentarea are o notă subiectivă, autorul interpretând după criterii personale acțiunea în cauză și sugerând căi de urmat în urma dobândirii noilor experiențe. Cea mai mare parte a raportului prezintă derularea evenimentelor, grupând informațiile prin prisma propriei viziuni. Autorul este singurul care apreciază acțiunea, emițând judecăți de valoare

Raportul tehnic este cel mai uzual într-o organizație, fiind solicitat de un șef ierarhic. Raportul tehnic este prezentat pentru descrierea unei situații de natură economică, optimizarea unui procedeu de fabricație, rezolvarea unei situații de conflict sau concluziile unei negocieri. Raportul tehnic cuprinde rezultatele studiului, etapele acțiunii, aprecieri ale acesteia, exprimarea punctului de vedere a autorului și soluțiile pe care acesta le recomandă, exprimându-și poziția clară în raport cu evenimentele și acțiunile studiate.

Raportul colectiv descrie o stare de fapt ce privește un colectiv, înglobând opiniile și deciziile întregului grup, fiind redactat de un reprezentant al acestuia. Persoana însărcinată cu întocmirea acestui raport are o mare responsabilitate, trebuind să exprime opinia întregului grup, fără interpretări personale.

Raportul funcțional este o alternativă a raportului tradițional, mai practică și care are un caracter formal, urmărind o structură specifică și având caracterul unui raport tehnic. Șablonul raportului funcțional este următorul:

Obiectul prezentat pe scurt.

Concluziile care furnizează o diagnoză, un rezultat, soluțiile de aplicat, etc.

Realizarea se referă la mijloace necesare resurse umane, tehnice, financiare, metodele de realizare, obstacoleposibil de întâmpinat.

Consecințele furnizează rezultatele ce se obțin în urma adoptării soluțiilor propuse și cheltuielile preconizate.

Expunerea se face în rubrici prestabilite, rezultatele fiind prezentate sub formă grafică, diagrame, tabele statistice, procese verbale, fișe tehnice, etc., ce oferă o imagine clară a situației, fiind înscrise în anexe.

Avantajele, pentru autor, a raportului funcțional, în raport cu cel tradițional:

eliminarea introducerii;

existența pașilor prestabiliți prin rubrici specificate în raport, care ajută autorul în sistematizarea și parcurgerea tuturor ideilor și înlătură caracterul narativ al prezentării;

sunt înlăturate obstacole ce țin de stilul personal, cuvintele de legătură, etc.

este prezentat pe scurt, ceea ce reprezintă o economie de timp, fiind prezentat pe maxim două pagini;

este mult mai ușor de citit, prin eliminarea descrierilor lungi, a frazelor protocolare, prin așezarea în pagină;

este recomandat persoanelor începătoare sau lipsite de experiență în redactarea rapoartelor.

Avantajele pentru destinatar:

înlăturarea introducerii, face vizibil în mod direct obiectul raportului și soluțiile ce urmează a fi aplicate;

aprecierea cu ușurință a resurselor necesare în aplicarea soluțiilor;

citirea raportului este mai ușoară prin sistematizarea tipizată a punctelor cheie;

se face o economie de timp printr-o lecturare rapidă, dând posibilitatea vizualizării aspectelor ce interesează în mod deosebit.

Raportul tradițional este unul mai complet cu o structură de idei mai elaborată și se pretează mai mult problemelor legate de resursele umane sau celor ce privesc organizația în ansamblu; se pretează în special atunci când destinatarul este reprezentat din mai multe persoane persoane cu diverse atribuții sau atunci când trebuie puși în temă cu privire la aspectele relatate.

Raportul funcțional este mai expeditiv, fiind ușor de întocmit și de citit, procedura fiind una ce nu necesită consum prea mare de timp; se prezintă într-o maniera facilă și este mai ușor de înțeles. Acest tip de raport poate fi un preambul al unuia mai elaborat.

Propunerea este un raport la inițiativă personală, prin care o persoană din organizație, situată pe o treaptă inferioară a ierarhiei, vine cu o sugestie pe care o înaintează prin acest raport, conducerii, sugestie ce are o caracteristică de marketing, prin care persoana propunătoare aduce conducerii o soluție de optimizare sau de inovare a procesului, prin adoptarea unor schimbări. Propunerea este un raport în care predomină nota personală a autorului. De mare importanță, pentru succesul acesteia în fața conducerii, sunt introducerea și concluziile, dar și conținutul prin care propunătorul justifică importanța argumentelor ce stau la baza acelei propuneri. Propunerea are un caracter predominant persuasiv.

Nota internă este o comunicare scrisă prin care se transmit operativ informații în cadrul organizației, prin care personalul este înștiințat cu privire la recomandări, evenimente, sarcini de lucru, schimbări sau modificări de proceduri sau ordine interne, etc. Personele informate au obligația de a transpune în practică indicațiile primite. Nota internă este redactată în funcție de mesajul ce trebuie transmis, având un caracter informal, și nefiind tipizată. De regulă, această comunicare este urmată de un răspuns din partea celui ce a primit-o, care constă într-o modificare de comportament, un răspuns scris, etc. Nota internă cuprinde în alcătuirea sa antetul organizației, un titlul, conținutul redactat explicit, în formă narativă, expeditorul și destinatarul, data și semnătura.

Toate tipurile de rapoarte au în comun scopul de a aduce la cunoștința destinatarului un fapt, eveniment, actiune și de aceea relatarea trebuie făcută în cel mai just, informația din raport stând de multe ori la baza luării unor decizii importante pentru buna funcționare a organizației. În general, rapoartele sunt transmise pe direcția de jos în sus. În redactarea lor trebuie făcut raportul dintre nevoia de transmitere a opiniilor personale pe o structură elaborată de idei și necesitatea economiei de timp și efort.

Raportul trebuie să aibă o notă formală și impersonală. În redactarea raportului, persoanele ce îl întocmesc evită folosirea pronumelor personale ce desemnează persoana în numele căreia face raportul, precum și persoana căreia i se adresează, în locul acestora, destinatarul și expeditorul fiind reprezentati de o comisie, respectiv un consiliu de administrație, sau alte organisme implicate. Atunci când se emit opinii personale, acestea nu trebuiesc făcute în nume personal ci atribuite organismului emițator, cu valoare de propunere.

Planul raportului nu este obligatoriu să fie unul standardizat. Originalitatea autorului îi poate aduce un plus de interes. În linii mari, orice raport păstrează o structură ce trebuie respectată:

Introducerea în care se prezintă situația luată în discuție, fiind specificat scopul pentru care a fost întocmit și importanța pe care o are în contextul organizațional.

Situația presupune descrierea faptelor, acțiunilor în demersul lor, a căror abordare se face pornind de la general spre particular. Se vor prezenta soluțiile rezolutive. Analiza va fi orientată spre evidențierea acestor soluții, după ce s-au analizat cauzele ce au dus la acțiunea respectivă și se vor stabili responsabilitățile.

Argumentarea se poate construi pe combaterea procedurilor anterioare și evidențierea rezultatelor ce vor urma aplicării noilor soluții. Argumentarea este acel segment al raportului care cuprinde elemente de natură persuasivă, cu un grad mare de subiectivism. În susținerea propriilor soluții, autorul poate veni cu demonstrații ce îi susțin alegerile făcute.

Rezultatele se vor fi prezenta însoțite de specificarea mijloacelor prin care pot fi obținute, resurse umane, materiale, financiare, eventual contextul în care pot fi obținute. Se pot propune inclusiv planuri de rezolvare a situației pentru obținerea acestor rezultate

Concluzia puncteză argumentele principale căutând să determine destinatarul în aplicarea soluților propuse.

Un raport este eticheta celui ce îl întocmește, acesta prezentându-se pe sine însuși prin maniera abordată.

Raportul de stagiu (memoriul de stagiu) este un raport specific studenților care participă la un stagiu de practică în producție la societăți, instituții sau organizații de orice fel. Prin acest raport, studentul reliefează pe lângă activitățile la care a luat parte și concluziile proprii cu privire la modul de aplicare a cunoștințelor teoretice în practică. Studentul întocmește raportul în colaborare cu profesorul său coordonator, stabilind împreună planul de idei.

La redactarea acestui raport, studentul are în vedere următoarele etape:

1. Observația în care studiază organizarea secției în care este repartizat și locul acesteia în cadrul organizației, descrie activitatea din acel sector și implicarea personalului, se informează în legătură cu documentația, metodele de lucru și sarcinilepersonalului;

2. Participarea la activitatea departamentului, etapă în care studentul execută sarcini de lucru, studiază relațiile interumane pe linie ierarhică, cere informații atunci când are nevoie.

3. Strângerea documentației, specific sectorului în care face practică și organizației în general, culege informații de la membrii echipei, sistematizează materialele culese și se documentează cu privire la atribuțiile pe care le-ar avea dacă ar fi angajat pe postul respectiv

După culegerea datelor, împreună cu profesorul îndrumător întocmește raportul de stagiu.

1.4.6. Comunicarea în cadrul grupurilor în organizație

Grupurile din cadrul organizațiilor se constituie pe criterii de muncă și presupun existența unui număr suficient de mic astfel încât persoanele din grup să poată comunica între ele în mod direct. Pentru sintalitatea unui grup, acesta trebuie să îndeplinească trei condiții: persoanele ce fac parte din grup au obiective în comun și comunică între ei; fiecare membru al grupului are obligația să participe la îndeplinirea obiectivelor și pentru aceasta trebuie să participe la comunicare; ierarhiile în grup trebuie limitate.

La baza constituirii și funcționării grupurilor stau următoarele idei:

Coexistența elementelor de grup se sprijină pe un complex de ideologii. Grupurile au în funcționarea lor o componentă informală.

Implicarea persoanelor într-un grup dezvoltă trăsături de personalitate pozitive.

Dezvoltarea personalității umane într-un cadru social dezvoltă o încărcătură de ordin afectiv față de ceilalți participanți la grup și față de organizație.

Percepția indivizilor participanți la grup asupra realităților este influiențată și se formează corespunzător tendințelor grupului, determinând comportamente în consecință.

Grupurile sunt incluse în organizație, de aceea ele se împart în două categorii: grupul primar sau grupul restrâns, și grupul secundar sau organizația. În continuare vom studia caracteristicile grupului primar, care are ca trăsătură definitorie posibilitatea unei comunicări interactive.

Caracteristici ale grupului primar:

un număr de membri limitat;

stabilirea relațiilor interpersonale între membrii grupului;

existența elementelor psihologice caracteristice grupului, ce reflectă sintalitatea apartenenților grupului în raport cu mediul în care își desfășoară acțiunile;

grupurile își formează o imagine proprie, pe care și-au construit-o, în care se regăsesc membrii acestora și care îi reprezintă;

Caracteristicile de natură psihologică ale grupului primar:

posibilitatea comunicării și a schimburilor interpersonale;

emergența normelor;

conlucrarea la îndeplinirea unor obiective comune;

trăirea unor emoțiilor și sentimente de grup;

existența unei structuri informale;

unui inconștient de grup;

existența unei stări de echilibru a grupului, în interiorul sau și în raport cu mediul extern.

Frământările grupului de-a lungul timpului sunt dictate fenomenele psihosociale ce au loc în interiorul acestuia și a mediului extern. Studiul grupului din punctul de vedere al dinamicii acestuia se face prin observarea relațiilor de natură afectivă ce se instalează între membri, gradul de coeziune a acestuia, relațiile grupului cu exteriorul, modificările personale din comportamentul indivizilor, datorat apartenenței la grup, entropia ce tinde să îl dezbine, etc. Un astfel de studiu asupra dinamicii grupului poate oferi soluții de optimizare în sensul unei mai bune funcționări a acestuia cu scopul creșterii performanței în muncă.

Persoanele ce fac parte dintr-un grup, păstrează individualitatea proprie, fiind caracterizați de trasături de caracter personale, grad de inteligență propriu, interese personale. Totuși indivizii împrumută de la grup o serie de trăsături pe care le asimilează în structura sa de personalitate, preluând valori ale acestuia, identificând prestigiul grupului cu sine. Totodată, grupul funcționează pe baza unor reguli ce provin din caracterul personal al indivizilor ce îl alcătuiesc. Aceste reguli, acceptate tacit sau declarat ca fiind corecte, de către membrii grupului ajung să devină proprii, să fie însușite de membri, pentru nevoia de a fi acceptați în grup.

Pătrunderea în interiorul grupului a unui nou membru se face prin acceptarea acestuia de către membrii grupului, iar acest lucru are loc dacă noul venit are principii asemănătoare celor ale grupului și similitudini în idei și acțiune cu cei din grup. care să îl facă înțeles și acceptat. În cazul în care noul membru diferă prea mult în modul de manifestare de membrii grupului, aceltia îl vor izola, inițial, va fi un subiect ce va creea o reacție, o atitudine a grupului. Există două variante de răspuns a noului membru. Una ar fi să renunțe iar alta l-ar propulsa pe acesta la polul opus, putând schimba opinia de grup, devenind chiar un lider informal al acestuia, dacă grupul nu are un lider sau are un lider discreditat.

Un individ face parte din mai multe grupuri de apartenență (familial, profesional, prieteni), dar unul din grupuri îi determină mai mult comportamentul, prin adoptarea întocmai a valorilor și principiilor. Acela reprezintă grupul de referință. În raport cu un grup, o persoană poate avea trei poziții:

compatibilitate totală (grupul de referință și cel de apartenență corespund);

compatibilitate relativă aflat la un stadiu de adaptare;

incompatibilitate absolută , atunci când din diverse motive persoana trebuie să aparțină unui grup, însă nu se poate adapta. Acest fapt producându-i o stare de tensiune și stres.

Luând ca exemplu grupul familial, individul poate avea 2 posibilități de compatibilitate cu acesta: în primul caz, adolescentul poate avea o compatibilitate totală cu părinții săi, adoptând principiile și chiar urmând drumul profesiei acestora iar în a doua variantă, adolescentul trece printr-o criză majoră, o perioadă de conflicte interioare și rebeliuni, fapt ce demonstrează conflictul între generații. Este vorba de o compatibilitate relativă sau o incompatibilitate absolută.

Dinamica unui grup poate demonstra o schimbare în timp a acestuia, datorită unor presiuni externe, grupul păstrându-și totuși individualitatea în ce privește organizarea internă și raportul dintre indivizi.

Presiunile mediului extern asupra grupului pot fi:

presiuni ce întăresc coeziunea grupului, făcându-l să se organizeze mai bine prin exercitarea acelor principii ce i-a unit;

presiuni exterioare ce induc frământări în cadrul grupului, căutând să îl dezbine (ex. greve, opinia publică, etc.)

presiuni externe indirecte (prin delegați, purtători de cuvânt, etc.)

Orice grup are două componente educaționale: una informală și una formală. Astfel, grupul se organizează pe doua structuri:

O structură informală, care se formează pe baza a trei parametri: rolul fiecărui membru, tensiunea și factorii de coeziune.

Rolul se referă la poziția pe care o adoptă fiecare participant la grup în cadrul acestuia, dezvoltând acele atitudini care îi demonstrează adeziunea la grup.

Tensiunile din interiorul grupului apar pe fondul unor frustrări, nemulțumiri, datorate unei lipse de valorizare a grupului, în raport cu altul, în cadrul organizației, sau a unor indivizi din grup în raport cu alții. Tensiunile se pot exprima cu caracter continuu sau pot rabufni la un moment dat, chiar violent. Poziția inferioară a unei echipe în cadrul organizației în raport cu alta în ce privește salarizarea, promovarea și orice alte motivări, poate crea tensiuni care mai devreme sau mai târziu risca să degenereze în conflicte, în special gaca grupul are un lider informal cu putere de convingere mare.

Factorii de coeziune sunt aceia ce poziționează grupul într-un raport corect față de grupul de referință, provin din satisfacția membrilor în cadrul grupului, asimilarea și înțelegerea valorilor acelui grup care motivează membrii grupului ce își exercită rolul în cadrul acestuia cu plăcere.

Structura formală a grupului, este aceea formată obiectivelor și scopul funcționării acelui grup. Fiecare individ în cadrul grupului un rol, un statut social și o poziție construită pe educația formală a acestuia. El răspunde așteptărilor opiniei publice printr-un comportament și o atitudine personală, conform cu gradul său de pregătire formală, care îl face să fie un element activ al grupului.

Membrii grupurilor formale se găsesc în cadrul grupurilor într-un raport de autoritate. Autoritatea în cadrul grupurilor poate fi de mai multe feluri:

autoritatea ierarhică (șeful grupului) este cea mai întâlnită structură de grup profesional;

autoritatea unui șef statutar, care provine din poziția ierarhică a acestuia și din atribuțiile pe care postul ocupat le reclamă. Puterea acestuia este limitată, în funcție de gradul de democratizare al organizației.

autoritatea datorată competenței, de obicei corespunde liderului formal, ales pe criterii de competență profesională, dar poate aparține și unui lider informal sau unui membru al grupului recunoscut ca având competențe profesionale superioare celorlalți.

autoritatea ce decurge din personalitatea liderului, dacă acesta a demonstrat că are abilități în a mobiliza oamenii în scopul atingerii unor obiective ale grupului.

autoritatea unui șef care se distinge prin a fi cel mai reprezentativ pentru grup, în aptitudinile și trăsăturile căruia se regăsește esența ideologică a grupului. Poate fi vorba de un lider politic carismatic, sau personajul emblemă a unui grup negativ cum ar fi liderii unor grupări teroriste, etc.

Liderul grupului își exercită funcția printr-o serie de atribuții:

planifică activitățile grupului și îl organizează în sensul îndeplinirii obiectivelor propuse;

moderează toate situațiile în care se poate regăsi grupul;

este catalizatorul frământărilor din cadrul grupului, fiind elementul central care asigură coeziunea acestuia;

este cel care conservă ideologia și valorile grupului;

este reprezentantul grupului în raport cu exteriorul.

Oamenii simt nevoia să fie integrați în structuri sociale. Prin apartenența la grupuri. Ei au posibilitatea de a-și exprima propriile aptitudini în completare cu ceilalți membri, în acest raport, competiția și dorința de afirmare fiind pentru fiecare un mijloc de a evolua. Prin contribuția proprie, membrii grupului reușesc să îndeplinească obiective comune, fiecare dintre ei reprezentând o piesă în acest demers. Astfel ei își creează o subcultură subordonată culturii sociale în care aceștia reușesc să îli impună valorile. ”O anumită coeziune a grupului va putea fi obținută doar prin efortul depus de indivizi în sensul actualizării referințelor comune în interiorul comportamentelor singulare, contribuind astfel la reliefarea elementelor de bază ale respectivelor valori și norme.”

Nivelul moral al unui grup se formează printr-un echilibru dinamic între normele individuale și cele de grup. Echilibrul dinamic al acestor norme este tocmai punctul la care se raportează normele de comunicare și relațiile interpersonale, atribuțiile membrilor precum și sistemul de recompense și sancțiuni.

În cadrul organizațiilor se disting două tipuri de grupuri: grupurile informale, alcătuite din persoane interesate de satisfacerea propriilor nevoi, de obținerea unor favoruri și laude și grupuri de lucru a căror prioritate este îndeplinirea sarcinilor de lucru pentru atingerea obiectivelor organizației.

Grupurile de lucru pot fi de mai multe feluri, după relațiile ce se stabilesc între membri:

Grupul de interacțiune alcătuit din membri care desfășoară activități în colaborare.

Grupul de coacțiune în care membrii grupului desfășoară acțiuni independente

Grupul de acțiune contradictorie format pentru a soluționa o situație nemulțumitoare, cum ar fi, de exemplu, un grup format pentru negocierea sindicat – patronat.

Coaliția reprezintă un tip de grup format în cadrul organizației, cu acțiuni îndreptate spre dezbinarea unui sistem, principiile și valorile acestui grup fiind contradictorii grupului de referință.

Comportamentul unui grup și utilitatea acestuia observată prin rezultatele obținute este condiționată de o serie de factori: dimensiunile grupului, membrii și rolul fiecăruia, normele grupului, obiectivele, coeziunea, conducerea și mediul extern.

I.4.6.1. Dimensiunea grupului de interacțiune

Dimensiunea unui grup, în ce privește numărul de membri se poate situa între minim doi și maxim de 13-16 membri. Eficiența unui grup se observă la o dimensiune situată în jurul numărului de 12 persoane. Un număr mai mare de membri face funcționarea grupului anevoioasă deoarece comunicarea interpersonală este mai dificilă. De exemplu un consiliu de administrație format din 7 membri este mai performant decât unul format din 16 membri.

În Anexa 1 se observă efectele pe care dimensiunea grupurilor o are asupra realizării obiectivelor.

1.4.7. Condițiile care reglementează succesul comunicării în organizație

Pentru o bună funcționare a unui grup, acesta trebuie să respecte niște condiții:

O gestionare corectă a relațiilor psihologice dintre membrii grupului, la care aportul membrilor este unul de natură afectivă. Aceasta conduce la crearea unui mediu de lucru propice și o toleranță crescută la impactul cu constrângerile mediului extern.

Respectarea normelor sociale ale grupului și o informare corectă, atât a membrilor, considerați individual, cât și a grupului în ansamblu.

Competență și cooperare între indivizii din grup, dorință de acțiune pentru îndeplinirea obiectivelor comune, maturitate și cacitate de analiză a membrilor grupului.

Un factor care are un rol deosebit de important pentru realizările grupului îl reprezintă coeziunea acestuia.

Factorii de coeziune considerați cei mai importanți sunt:

Motivația de atragere, se regăsește în propriile nevoi și motive, prin care se regăsesc în dezideratele grupului;

Calitățile de stimulare a grupului, caracteristice membrilor acestuia, care derivă din baza motivațională și constă în puterea lor de a-și impune opiniile și propriile programe printr-un stil personal, prestigiu, etc.

Așteptările privind rezultatele se referă la așteptările membrilor grupului, în funcție de gradul de implicare;

Nivelul de comparație. Individul va evalua beneficiile pe care le obține în acel grup ca rezultat al implicării sale, având în vedere alternativele pe care le-ar avea.

În tabelul de mai jos, sunt prezentați factorii care determină coeziunea grupului :

Tab. 1.1. Factorii care determină coeziunea grupului

Coeziunea unui grup crește cu trecerea timpului și este invers proporțională cu fluctuația membrilor. Participarea membrilor grupului la cât mai multe sarcini comune întărește coeziunea, în special dacă acele sarcini au loc în același spațiu. Alți factori ce influiențează coeziunea unui grup, sunt: tipul de comunicare și de leadership, tipul de management și de gestionare a resurselor umane prin politicile de personal practicate. Coeziunea grupului poate fi întărită de toți acești factori, dar tot odată contextul unor amenințări externe, îl poate face să se replieze mai eficient și să-și întărească coeziunea.

I.4.8. Feedback-ul, ca metodă de îmbunătățire a comunicării

Noțiunea de feedback a fost preluată în teoria comunicării din cibernetică și reprezintă „procesul prin care reacția decodorului la un mesaj este transmisă înapoi spre cel care codifică”. Comunicarea nu își atinge scopul decât atunci când rezultatele destinatarului probează eficacitatea acesteia. Prin feedback emițătorul recunoaște modul în care receptorul a preluat mesajul. Caracteristicile comunicării pot fi modificate în funcție de feedback, astfel încât aceasta să își atingă scopul. O altă definiție a feedback-ului a fost dată de T. K. Gamble și M. Gamble ca fiind: „toate mesajele verbale și nonverbale pe care o persoană le transmite în mod conștient sau inconștient ca răspuns la comunicarea altei persoane”

La nivelul organizațiilor, feedback-ul reprezintă o metodă ce permite salariaților răspunsul, așadar o direcție de comunicare de jos în sus. Feedback-ul este în organizații un instrument de control al comunicării.

Feedback-ul este, deasemenea, un instrument al leadership-ului și stă la baza ameliorării continuie a rezultatelor, în urma observării de către personal și manager a unor mecanisme de comunicare defectuase, care pot suferi mereu adaptări în funcție de situație. Cu ajutorul feedback-ului, pot cresc performanțele personalului, prin modificarea comportamentelor acestora, induse prin tehnici de comunicare mai perceptibile. Princ omnunicarea de jos în sus, angajații au posibilitatea să propună, ei înșiși mijloace de îmbunătățire a performanțelor, prin alegerea unor căi de comunicare adaptate nevoilor lor de înțelegere și prelucrare.

Stilul de management democrat, prin care personalul organizației participă activ la schimbările ce privesc creșterea performanței, determină o fluidizare a informației în cadrul intreprinderii, aceasta având direcții interactive cu efecte din cele mai bune. Feedback-ul se poate obține direct, prin întruniri de evaluare, ședințele de producție, interviuri pe care managerii le au cu personalul angajat și indirect, prin chestionare, informații obținute de la colegi și șefii de compartimente, cu scopul evaluării performanțelor unui individ. Feedback-ul poate fi primit de manager, și îl ajută să observe eficacitatea stilului personal de conducere, dar și de către angajat, prin care este reflectată calitatea muncii sale, putând fi una corespunzătoare, în așa caz putându-se aștepta la recompense, sau putând fi un mijloc de evidențiere a unor înțelegeri și aplicări greșite, fapt ce poate atrage după sine mustrări, sancțiuni sau doar un mijloc prin care acesta își poate modifica modul de acțiune. Feedback-ul pozitiv este motivant pentru îmbunătățirea performanței. În acest caz, angajatul îl asociază adesea și cu speranța unei recompense.

Caracteristici ale feedback-ului:

feedback-ul este unul obiectiv, dacă există încrederea și sinceritate între emițător și receptor;

feedback-ul este un instrument ce se aplică diferențiat de la caz la caz, adaptându-se la situație;

feedback-ul trebuie să aibă loc atunci când cel ce îl oferă este pregătit să îl accepte;

emițătorul trebuie să verifice dacă mesajul a fost înțeles corect de către receptor, în caz contrar, cerându-i să reformuneze sau să refacă feedback-ul exprimat;

feedback-ul trebuie să se mențină în sfera atribuțiilor receptorului, nefiind permisă solicitarea unor sarcini pe care acesta nu are calitatea de a le îndeplini.

Privit din punctul de vedere al emitentului, feedback-ul se poate prezenta sub trei forme:

feedback evaluativ: emițătorul lansează o judecată care nu mai dă curs unui dialogului sau analizei opțiunilor, singurul care își asumă întreaga responsabilitate, fiind receptorul. Exemplu: Vorbești în continuu și îi deranjezi pe ceilalți.

Feedback descriptiv: emițătorul prezintă faptele fără a le da o interpretare; el arată descriptiv aspecte din comportamentul receptorului. Exemplu: În ultima oră ai deviat discuțiile timp de 30 de minute.

Feedback experiențial: emițătorul interpretează comportamentului celeilalte persoane. În feedback-ul experiențial, emițătorul își asumă responsabilitatea faptelor sale și vorbește despre impactul pe care reacțiile interlocutorului le au asupra sa. Exemplu: atunci când o persoană vorbește mult, reacția mea este să nu-l mai ascult și să mă retrag.

Scopul intervenției emițătorului este, acela , de a induce o schimbare de atitudine sau de comportament celui ce receptează feedback-ul. Este important este ca feedback-ul să nu conducă la o reacție negativă sau defensivă de partea receptorului printr-o formulare care ar afecta orgoliul persoanei.pentru a obține rezultatele scontate, feedback-ul trebuie în așa fel instrumentat, încât să fie constructiv și echitabil.

Feedback-ul constructiv este cel care dă curs exprimării opiniilor, permițând o atmosferă deschisă, bazată pe corectitudine și creativitate. Grupurile care adoptă acest stil de feedback urmăresc înregistrează o dezvoltare, fiind mai motivate și mai productive. În aceste comunități modificările pozitive se fac cu un minimum de atitudini defensive. Acest tip de feedback se practică utilizând o comunicare în termeni descriptivi, clari și obiectivi fără utilizarea unor apelative sau abordări care să lezeze demnitatea persoanelor (ești iresponsabil, ai comis un lucru abominabil, ești un incompetent, etc.). Se evită folosirea unor termenicum ar fi: trebuie, totdeauna, mereu, niciodată, mai rău, etc.

Este recomandat ca persoana ce transmite feedback să vorbească în numele său, fără a căuta să dea de înțeles că exprimă părerea mai multor persoane care nu sunt de față sau anonime (ex.: se aude că…, am aflat că…, toată echipa consideră…, toată lumea dorește…. etc. Emițătorul exprimă propria sa opinie, în acest mod fiind responsabil direct de spusele sale, o exprimare ambiguă care implică persoane ce nu pot demonstra justețea acelor declarații, îl pun pe receptor în situația în care nu poate să explice, să se justifice și în plus argumentele ce i se aduc, nu oferă credibilitate.

Feedback-ul este constructiv, cănd emițătorul își asumă personal responsabilitatea, exprimându-se la persoana I (Am impresia că de fiecare dată plecați mai repede de la program). Folosirea persoanei a II-a (Tu pleci în fiecare zi de la program mai repede) pune receptorul pe o poziție defensivă, situând emițătorul pe o poziție de dominare.

Feedback-ul echilibrat precizează clar aspectele pozitive ale unor păreri sau fapte ale receptorului. Emițătorul lui trebuie să precizeze totodată și ce aspecte vrea să modifice prin acel feedback. Ex.: Este interesantă soluția ta de a ne opri din drum pentru a vorbi cu persoanele implicate, în acest fel aflând concret cu ce poate participa fiecare, putându-ne face calcule precise. Mă tem însă că vom întârzia la destinație. Prin evidențierea aspectelor pozitive ale sugestiei, receptorul se va simți încurajat să reevalueze propunerea, inducând modificări în conformitate cu planul.

Evidențierea laturii pozitive trebuie să fie expusă separat de cea a sugestiilor și rezervelor. Se va evita folosirea unor cuvinte care să lege cele două părți,ca de exemplu: dar, totuși, deși, din păcate, cu toate acestea, etc.

Feedback ponderat este o formă prin care emițătorul justifică obiectiv sentimentele personale în legătură cu o acșiune sau atitudine a receptorului, urmărind să inducă la acesta o modificare în comportament, fără a face interpretări, fără a jigni interlocutorul, folosind un mod de abordare echitabil. Emițătorul, prin feedback ponderat, caută să arate receptorului cum acționează cauza pe care acesta o produce, sub formă de efect la nivelul său. (ex.: de câte ori mă întrerupi, mă faci să cred că ceea ce spun nu este interesant; pentru că aceste întreruperise repetă frecvent, mă întreb dacă nu este o tactică pentru a-mi submina poziția.)

Este important în acest tip de feedback, ca persoana care recepționează mesajul să poată răspunde imediat, în acest fel înlăturând situațiile defensive ce ar putea împiedica comunicarea. Într-un următor pas, emițătorul va veni cu idei de soluționare a impasului, printr-o modificare a comportamentului receptorului, justificând motivul alegerii respectivei soluții. Ex.: M-aș simți mai bine dacă mă lași să termin nai întâi ce am de spus. În acest fel voi putea expune ideile mai coerent și tu vei putea înțelege mai bine, astfel că vom putea avea o colaborare mai bună. Ce părere ai? Acesta este un feedback ponderat, ce conține elemente de negociere interpersonală dând posibilitatea ambelor părți de a analiza toate aspectele problemei și de a găsi soluții de stingere a tensiunii acumulate de către cei implicați.

O altă clasificare a tipurilor de feedback delimitează un feedback evaluativ și unul nonevaluativ.

Feedback-ul evaluativ se construiește prin exprimarea unei opinii personale , care poate fi pozitivă sau negativă. În acest sens se deosebesc trei tipuri de feedback evaluativ: pozitiv, negativ și formativ.

Feedback-ul evaluativ pozitiv încearcă să mențină relația în direcția în care se află deja. De exemplu, în timpul unui discurs, vorbitorul, în cazul primirii unui astfel de feedback, va încerca să păstreze tipul de discurs abordat, considerându-l de succes.

Feedback-ul evaluativ negativ provoacă o reacție/comportament de tip corectiv, persoana în cauză încercând să-și modifice comportamentul de comunicare ca răspuns la feedback-ul primit. De exemplu, același vorbitor, dacă va sesiza că auditoriul este plictisit la un moment dat, va încerca să adopte o altă strategie comunicativă pentru a relansa interesul acestuia.

Feedback-ul formativ este un tip special de feedback negativ, astfel încât el să ofere receptorului un sprijin în acțiuni viitoare și nu o critică. Acesta poate fi un feedback amânat: „Haideți să eliminăm astăzi erorile pe care le-am făcut ultima dată și să încercăm să nu mai facem altele”.

Feedback-ul nonevaluativ este utilizat cu scopul de a afla sentimentele unei persoane cu privire la un aspect sau când încercăm să își formuleze o părere vizavi de o anumită situație. Scopul acestui tip de feedback este atins daca persoana emițătoare nu își dezvăluie propria poziție sau opinie față de problema respectivă, lăsând interlocutorul să găsească de unul singur soluțiile. Feedbackul nonevaluativ, are trei forme în care poate fi întâlnit :

Feedback-ul de sondare prin care solicităm receptorului să vină cu informații suplimentare pentru „completarea” problemei. De exemplu un profesor cere elevului să explice motivul nemultumirii sale, pentru a conștientiza motivația nemulțumirii, fără a-l pune într-o situație defensivă. La afirmația elevului, „nu sunt mulțumit, deoarece toți colegii mei au luat note mai mari decât mine”, profesorul va acorda feedback de sondare lansând întrebarea: „Și de ce te supără acest lucru?”.

Feedback-ul de înțelegere ajustează înțelegerea a semnificațiilor afirmațiilor interlocutorului prin parafrazare, în acest fel subliniindu-se atenția cu care urmărim dialogul și ajutând interlocutorul să își exprime sentimentele.

Feedback-ul suportiv se sprijină pe înțelegerea receptorului vis a vis de problema emițătorului, considerând la fel de importantă problema în cauză. Se folosesc afirmații de felul următor: „Observ că ești supărat; să discutăm despre acest lucru. Sunt convins că vei ăutea rezolva această problemă.” sau „ Înțeleg că ești îngrijorat; nu te învinovățesc pentru acest lucru.”

Un tip special de feedback pozitiv o reprezintă recunoașterea meritelor, lauda.. Acest feedback este o formă de comunicare de sus în jos, dinspre șefi spre subalterni. Stă în obligația șefului să aprecieze membrii echipei, în ce privește rezultatele deosebite, dar și performanțele curente.

Cel care oferă acest tip de feedback, face acest lucru prin parcurgerea a trei etape:

Specifică la ce acțiune sau comportament se se referă aprecierea;

Subliniază calitățile personale și/sau profesionale observate la persoana în cauză și care au condus la acea reușită;

Justifică importanța acelui rezultat în cadrul grupului.

Acest gen de feedback-ul transmite un sentiment de satisfacție atât emițătorului cât și receptorului. În acest fel, se consolidează între cei doi participanți la dialog ce întărește respectul și încrederea reciprocă și îl stimulează pe interlocutor în obținerea unor performanțe mai bune. Se creează un tip de retroacțiune generat de cooperarea interpersonală, care induce modificări pozitive participanților la dialog și poartă denumirea de „auto-feedback”. Atunci când vorbim, ne auzim vorbind, iar când scriem, vedem rândurile scrise, fapt ce ne permite posibilitatea de a ajusta pe parcurs a diverse aspecte ale comunicării, de natură vocală: tonul, volumul, înălțimea vocii, ritmul vorbirii, claritatea pronunției, etc. sau vizuală: caligrafie, ortografie, așezare în pagină, precum și modificări de conținut sistematizarea ideilor, logicaconținutului, etc. Cu ajutorul auto-feedback-ul putem ajusta discursul pentru a ne face înțeleși conducând la o reacție pe care o dorim.

CAPITOLUL 2. COMUNICAREA SCRISĂ ÎN CADRUL LICEULUI TEORETIC ROZNOV

2.1. Scurt istoric

La data de 1 februarie 1865 s-a înființat, la Roznov, prima școală unde învățau 41 de elevi și un singur învățător, conform „Legii pentru Instrucția Publică” emisă în anul 1864.

Pentru că nu exista un spațiu pentru școală, erau închiriate mici cămăruțe din vălătuci de pământ, în care copiii primeau învățătură, îngrămădiți, de la un singur învățător. Când vremea permitea, în zile frumoase, lecțiile se țineau de obicei în natură, la umbra unor copaci bătrâni. Clopotul ce anunța cele patru recreații pentru elevi, era totodată și ceasornicul satului.

Colonelul Gheorghe Russet Roznovanu, care a fost prefectul județului Neamț a ajutat învățământul primar din Roznov prin donarea unor „ atenase ”. În acest fel, în anul 1875 s-a construit primul sediu de școală, având patru camere, dintre care două erau săli de clasă iar în celelalte două locuia învățătorul. Ulterior, în anul 1911, s-a mai construit un local de școală având trei săli de clasă și o cancelarie, în care funcționau cinci clase de elevi cu doi învățători. Oamenii au inceput să conștientizeze că educația este o condiție necesară pentru progres astfel că în anul 1938, școala primară din Roznov si-a mărit capacitate, funcționând cu 310 elevi și 8 învățători la care s-a adăugat și un curs suplimentar gimnazial(V-VIII).

În anul 1946, în completarea școlii primare, se înființează un „gimnaziu unic” ce funcționa în spațiul școlii primare, și avea o altă conducere, fiind frecventată de elevi din Roznov și din localitățile învecinate. Profesorii erau recrutați dintre cei ai școlii primare, precum și intelectuali din comună cu studii superioare. Școala profesională, școala medie tehnică, centru de calificare, centru de perfecționare i-au ființă în anul 1950. În toți anii de existență a pregătit un număr de peste 50.000 de specialiști în domeniul silvic.

În anul 1948 are loc o reformă prin care se desființează „gimnaziul unic” elevii trecând la școala de 7 ani, în clasa corespunzătoare. Între anii 1949 și 1954, școala de 7 ani a fost completată cu un internat pentru elevii din localități mai îndepărtate, care ulterior s-a desființat întrucât au apărut școli de 7 ani și în alte localități din împrejurimi.

În anul 1956 s-a înființat o școală medie având cursuri serale, care funcționa înclădirea școlii de 7 ani, cu profesori de la această școală, dar care avea o conducere separată.

În anul 1961 în localitatea Roznov se înființează Liceul Roznov, având cursuri de zi cu clasele I-VII și secția de învățământ seral pentru clasele a VIII-a și a IX-a. Cu sprijinul voluntar al cetățenilor din Roznov, liceul a fost dotat cu un nou sediu, având în dotare 9 săli de clasă la care se adaugă și cele 7 săli din localurile vechi.

În anul 1962 se înființează, la liceu, o secție de fără frecvență cu clasele V–VII, iar în anul 1965, cursurile de la zi ale Liceului Roznov dau o primă generație de absolvenți. În anul școlar 1966-1967, liceul are în componență 32 de clase (1128 de elevi) la zi și seral, utilizând 16 săli de clasă, 1 laborator, 4 săli de atelier și o sală de sport. Spațiul devine prea mic comparativ cu numărul claselor, astfel că școala funcționează în 3 ture.

În anul 1980, liceul intră în jurisdicția Ministerului Agriculturii până în anul 1990, când redevine „Liceul teoretic”.

Școala generală se mută în noul local separându-se de liceu în anul școlar 1980-1981 și, sediu în care funcționează și astăzi.

Liceul Teoretic Roznov se constituie la data de 1.09.2003 prin comasarea Școlii cu clasele I-VIII, a Școlii profesionale și a Liceului Teoretic Roznov, prin ordinul MEC nr. 3878 din 18.04.2003, ulterior revenindu-i titulatura de Liceul Teoretic Roznov.

În raport cu specificul zonei, și condițiile social – economice cât și de necesitatea valorificării bazei didactico-materiale bune ale școlii, domeniile de pregătire și calificările s-au diversificat. Astăzi se școlarizează elevi în profilul teoretic precum și în specializări care se cer pe piața muncii: resurse naturale și protecția mediului, construcții și lucrări publice, mecanică și fabricarea produselor din lemn.

2.2. Descrierea Liceului Teoretic Roznov

2.2.1. Scurtă prezentare a instituției

Liceul Teoretic Roznov are o gamă diversificată de profile prin care urmărește să ofere locuitorilor din orașul Roznov și din întreg județul oportunități de educație și instruire accesibilă, de înaltă calitate, în domeniile de interes pe piața muncii (fabricarea produselor din lemn, construcții și lucrări publice, mecanică, silvicultură), sprijinind totodată dezvoltarea carierei, creșterea calității vieții și dezvoltarea economică. Liceul Teoretic Roznov este o școală de mari proporții care se află în sprijinul tinerilor și adulților deopotrivă, și care are disponibilitatea de a oferi și cursuri de formare specifice pentru agenții economici din regiune.

Colectivul de profesori sub îndrumarea Consiliului de Administrație al Școlii, a comunității locale și a ISJ Neamț, acordă o atenție sporită promovării calificărilor solicitate pe piața muncii.

Cadrele didactice se preocupă cu interes de formarea elevilor săi, astfel ca, un procent cât mai mare de absolvenți să ajungă în producție după examenele finale.

Folosind baza materială a școlii și practicile la marii agenți economici din zonă, școala oferă acestora calificările pe care le solicită. Astfel, s-au încheiat convenții de colaborare privind efectuarea instruirii practice cu următorii agenți economici:

SC GENERAL CONSTRUCT S.A PIATRA NEAMȚ

SC VINCA SRL ROZNOV;

SC MIMFOREST ROZNOV;

SC MOBILART ROZNOV;

S.C. BRATNER S.R.L.

Agenții economici au avut un aport însemnat în ce privește pregătirea elevilor prin dezvoltarea acelor deprinderi și competențe care îi va ajuta de-a lungul carierei lor, după încheierea studiilor. Performanțele elevilor Liceului Teoretic Roznov s-au verificat prin angajarea absolvenților și ofertele anticipate de angajare pentru cei ce vor încheia școala de arte și meserii.

Școala a utilizat donații făcute de agenții economici specificați mai sus și sponsorizări ale altor agenți economici sau persoanelor fizice făcute cu ajutorul comitetului de părinți.

Pentru a asigura planul de școlarizare în proporție de 100%, Liceul Teoretic Roznov a luat parte la Târgul de ofertă educațională care s-a organizat la Colegiul Național „Calistrat Hogaș”pentru anul școlar 2012-2013. Cu această ocazie mulți dintre viitorii absolvenți ai clasei a VIII-a au fost interesați de standul Liceului Teoretic Roznov.

Activitățile desfășurată la Liceul Teoretic Roznov se desfășoară conform legislației în domeniul învățământului aceasta fiind o prioritate absolută. Dacă pentru stabilirea calificărilor se face un studiu serios a contextului socio-economic, respectiv, un studiu de piață al forței de muncă la zi, același lucru se face și pentru curriculum implementat. Cadrele didactice sunt conștiente de importanța ancorării în prezentul actual, de importanța disciplinelor opționale în formarea specifică a forței de muncă. Pentru disciplinele opționale se întocmesc programe alcătuite sub recomandările făcute de minister, deși la alcătuirea lor participă factori diferiți: profesori, maiștri instructori, agenți economici, comunitatea locală. Prin calitatea programelor întocmite pe domenii, Liceul Teoretic Roznov reprezintă un model pentru alte unități școlare, din zone rurale, care au fost consiliate în acest domeniu.

2.2.2. Forme de învățământ

În anul școlar 2012 – 2013, elevii Liceului Teoretic Roznov, își desfășoară activitatea în următoarele forme de învățământ:

1) învățământ preșcolar;

2) învățământ primar;

3) gimnaziu: clasele V – VIII;

4) liceu teoretic: zi;

5) liceu tehnologic: zi;

6) an de completare –  stagii de pregătire nivel 2;

7) școală profesională;

8) seral;

9) în cadrul programului ,,A doua șansă’’: învățământ primar și învățământ secundar inferior

2.2.3. Oferta educațională

POPULAȚIE ȘCOLARĂ în anul școlar 2012-2013 :

Număr de elevi: 1368

Număr de clase: 57

ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR

ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR

GIMNAZIU

„A DOUA ȘANSĂ"

ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR

ÎNVĂȚĂMÂNT SECUNDAR INFERIOR

LICEU

Tab. 2.1. Oferta școlară pentru anul 2012-2013

2.2.4. Baza materială

În cadrul Liceului Teoretic Roznov există resurse materiale care sprijină procesul de învățare însoțite de instrucțiuni de funcționare clare, ușor de ințeles.

Echipamentele folosite în procesului de învățare se gestionează, se mențin se monitorizează și se evaluează din punctul de vedere al siguranței, gradului de adecvare și utilizare. Elevii școlii au acces la resurselor didactice în permanență, fiind sprijiniți de tot personalul școlii, fiind permis accesul pe grupe în laboratoare și ateliere;

Un aspect ce trebuie îmbunătățit este fatul că nu există soft educațional pentru toate disciplinele de studiu sau nu sunt suficiente, precum și resurse didactice pentru învățarea limbilor străine, mai ales în termeni tehnici.

Pentru instruirea elevilor, în cadrul Liceului Teoretic Roznov sunt folosite următoarele materiale și resurse didactice:

7 corpuri de clădire, în care învață elevii în două schimburi;

pentru învățământul liceal construite în anul 1961: 1 (parter + 1 etaj) și 1 (parter) – cu centrale termice pe lemn;

pentru învățământul preșcolar, primar, gimnazial și sală de sport, construite în anul 1981: 1 (parter + 3 etaje) pentru învățământul primar și gimnazial și 1 (parter + 2 etaje) pentru învățământul preșcolar, având centrale termice  cu CLU;

2 corpuri de clădire pentru liceul tehnologic, din care unul reabilitat printr-un program PFARE în anul 2001 (parter + 1 etaj), iar celălalt este nou construit, finalizat  în anul 2007, prin programul PHARE 2004-2006 pentru învățământul profesional și tehnic (parter + 1 etaj) – cu centrale termice pe lemn;

1 corp de clădire pentru Școala cu clasele I – IV nr. 2 Roznov (Chintinici) construită în anul 1919, reabilitată în 2007– cu centrală termică pe lemn.

 54 săli de clasă;

18 laboratoare și ateliere: 2 de biologie, 2 de fizică, 2 de chimie, 3 de informatică, 1 cabinet fonic, 1 de educație tehnologică, 1 construcții, 1 studiul lemnului (liceu tehnologic); 5 ateliere:3 de prelucrarea lemnului – 2 sunt de prelucrare manuală și 1 de prelucrare mecanică;1 construcții;1 mecanică (liceu tehnologic);

2 biblioteci – cu peste 30.000 de volume;

1 Centru de Documentare și Informare;

5 cancelarii (liceu teoretic, liceu tehnologic, gimnaziu, Chintinici, grădiniță);

1 cabinet metodic;

1 cabinet de asistență psihopedagogică;

birouri: cabinete directori, secretariat, contabilitate, administrator;

bază sportivă – cu 1 teren de sport și o sală de sport;

ateliere anexe;

arhivă.

Aparatură video:

3 rețele de 25+1 calculatoare Pentium IV;

15 calculatoare independente;

8 imprimante;

4 copiatoare xerox;

8 video proiectoare;

3 table magnetice

video DVD + televizor Panasonic;

2.2.5. Resurse umane

În anul școlar 2012-2013 au fost normate urmatoarele posturi:

Personal didactic: 78 (7 educatoare, 13 învățători și 58 de profesori de cultură generală, de cultură de specialitate și maiștri instructori)

65 titulari – 72,82% – 8 cu gradul definitiv, 14 cu gradul II și 43 cu gradul didactic I;

13 suplinitori – 27,18% – 3 debutanți, 5 cu gradul definitiv, 1 cu gradul II și 4 cu gradul didactic I;

Personal didactic auxiliar: 8,5

3 secretari;

1,5 bibliotecari;

1 laboranți;

1 tehnician;

1 administrator;

1 Contabil șef

Personal nedidactic: 19,5

8,5 îngrijitor;

3 muncitori calificați;

6 fochiști;

2 paznici.

Tab. nr. 2.2. Personalul didactic și nedidactic din cadrul Liceului Teoretic Roznov

Fig. nr. 2.1. Personalul didactic și nedidactic din cadrul Liceului Teoretic Roznov

STATISTICA PERSONALULUI DIDACTIC

Tab. nr. 2.3. Statistica personalului didactic

Fig. nr. 2.2. Statistica personalului didactic

Cadrele didactice din cadrul Liceului Teoretic Roznov se preocupă permanent de obținerea gradelor didactice și de participarea la cursuri de formare profesională.

Populație școlară: în anul școlar 2012 – 2013 învață 1.368 de elevi, în două schimburi, în 7 corpuri de clădire

Tab. 2.4. Statistica populației școlare

INFORMAȚII DE TIP CALITATIV

MEDIUL DE PROVENIENȚĂ AL ELEVILOR:

Elevii provin atât din mediul urban, cât și din mediul rural;

Familiile din care provin elevii, au nivel de școlarizare mediocru, mediu și superior (într-o mai mică măsură), fiind in procent important pensionari, fără ocupație sau plecați în străinătate;

POLITICA DE RECRUTARE A ELEVILOR, REALIZAREA PLANULUI DE ȘCOLARIZARE

Planul de școlarizare, în general, se realizează conform planificării făcute. La toate nivelurile de învățământ populația școlară este atât din Roznov, Piatra Neamț, cât și din comunele învecinate: Piatra Șoimului, Săvinești, Zănești, Podoleni. Borlești, Tazlău, Rediu, Cândești.

Acest lucru se datorează atât calității învățământului desfășurat, a ofertei educaționale variate, cât și zonei geografice.

Indicatorii de evaluare a performanțelor școlare sunt prezentați în tabelul de mai jos:

Tab. 2.5. Indicatori de evaluare a performanțelor școlare

Rata de promovabilitate – 89%;

Ponderea elevilor cu rezultate bune și foarte bune o au elevii din clasele I-VIII;

Frecventa abaterilor prin note scăzute la purtare – este foarte mică. Neînregistrându-se abateri disciplinare foarte grave;

Rata abandonului – nu este mare, crește la clasele de liceu, unde elevii renunța la școală, datorită situației financiare și pleacă în străinătate;

Procentul de promovabilitate la examene este prezentat în tabelul de mai jos:

Tab. 2.6. Procentul de promovabilitate la examene

2.2.6. Execuția bugetară pe anul financiar 2012 și 2013

În anul 2012, Liceului Teoretic Roznov i s-a aprobat un buget din cadrul bugetului Primăriei Roznov, de 3.714.000 Ron

Pe parcursul anului s-au facut următoarele cheltuieli:

-cheltuieli de personal-2842752 Ron

-cheltuieli materiale-551014 Ron

-burse -0 Ron

-cheltuieli de capital-444000 Ron

Fonduri extrabugetare -740 Ron

Pentru anul 2013 s-a aprobat un buget de 3.500.000 Ron

2.3. Comunicarea în cadrul Liceului Teoretic Roznov

2.3.1. Grupurile din cadrul Liceului Teoretic Roznov

În cadrul școlii funcționează grupurile prezentate în organigrama școlii și în lista cu catedre și comisii din figura de mai jos:

Fig. nr. 2.3. Organigrama Liceului Teoretic Roznov pe anul 2013

Catedre /comisii didactice și nedidactice:

Învățământ preșcolar

Învățământ primar

Limba română

Limba engleză

Limba franceză

Matematică. Informatică

Științe

(Fizică. Biologie. Chimie)

Om și societate (Istorie.Geografie. Socio-umane)

Religie. Arte

Educație fizică

Tehnologii

Diriginți

Comisia pentru perfecționare și formare continuă

Comisia de întocmire a orarului și de organizare a serviciului în școală (cadre didactice și elevi)

Comisia de consiliere, orientare și activități extrașcolare

Comisia de consiliere și orientare școlară și profesională

Comisia de control a notării ritmice și de verificare a parcurgerii materiei

Comisia de verificare a documentelor școlare

Comisia de organizare a lectoratelor cu părinții și educație parentală

Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității

Comisia pentru curriculum

Comisia pentru organizarea examenelor

Comisia de organizare a posturilor vacante

Comisia pentru obținerea de proiecte

Comisia pentru realizarea PDI, PAS, a raportului de evaluare internă și a raportului de autoevaluare

Comisia paritară

Comisia pentru prevenirea absenteismului și abandonului școlar

Comisia pentru prevenirea violenței în mediul școlar

Comisia pentru monitorizarea și sprijinirea copiilor cu părinți plecați în străinătate

Comisia de disciplină pentru elevi

Consiliul Centrului de documentare și informare

Echipa pedagogică

CDI

Comisia pentru educație sanitară

Comisia pentru educație rutieră

Comisia de acordare a rechizitelor, burselor sociale, a banilor de liceu și Euro200

Comisia pentru aprovizionarea cu manuale

Comisia de inventariere a patrimoniului

Comisia de recepție a materialelor

Comisia pentru sănătate și securitate în muncă (CSSM)

Comisia PSI – situatii de urgenta

Centrul pentru resurse de dezvoltare în educație.

Dimensiunea grupurilor formate din catedre și comisii este cuprinsă între 3 și 10 membri pentru comisiile metodice didactice și pentru cele nedidactice cu preponderență între 3 și 5 membri, unele cu caracter mai general, cum ar fi comisia diriginților, organizată pe nivele de învațpmânt ajunge și la 13 membri.

2.3.2. Tipuri de comunicare în cadrul grupurilor școlii

Comunicarea descendentă asigură transmiterea informațiilor pe direcție verticală de la Inspectoratul Județean Neamț și de la conducerea școlii, către salariații școlii, prin care sunt trasate sarcini, sunt aduse la cunoștință noi reglementări, și diverse informații legate de strategiile alese de școală. Directorii transmit informațiile, oral sau scrise, întrucât la nivelul școlilor ierarhia are două nivele: conducerea și cadrele didactice, astfel că informațiile pot fi comunicate prin întâlniri directe, în ședințe. În unele situații ce presupun urgență, directorii anunță doar o parte dintre profesori, aceștia urmând să difuzeze mai departe informația. Unele informații pot fi transmise și prin internet pe site-ul școlii.

Comunicarea verticală ascendentă are loc prin intermediul unor rapoarte, informări, sau discuții libere, pot avea locpe cale orală, în cadrul oficial al unor ședințe, prin care cadrele didactice raportează diverse aspecte privind munca la cetedră, cu privire la elevi sau aspecte ce privesc mediul organizațional, ei fiind nu doar cei ce semnalează acele aspecte ci și propunători de soluții reazolutive. Propunerile și intervențiile profesioniste ale profesorilor determină o coeziune a grupului și un sentiment de responsabilitate în organizație, care crește coeziunea grupului, conștiința apartenenței la grup și sentimentul că fiecare este important în unitatea școlară. Informațiile profesorilor sunt preluate de catre conducere, analizate, fiind promovate în funcție de valoarea lor. Conducerea școlii este una care permite dialogul, fiind democrată și permițând o colaborare eficientă și permisivă. În acest fel. Comisiile didactice și nedidactice colaborează eficient cu direcțiunea, precum și celelalte servicii ale școlii, în raport cu gradul de subordonare.

Comunicarea orizontală are loc între profesori, în funcție de apartenența acestora la diferite grupuri. Acelasi profesor poate face parte concomitent dintr-o comisie metodica, o comisie nedidactica, Consiliul profesoral, Consiliul clasei, Consiliul de administrație, Comisia de Evaluare a Activității Școlare, Comisia diriginților, etc. Profesorii ce aparțin unei arii curriculare, în cadrul unei comisii metodice, colaborează între ei permanent, cu scopul eficientizării procesului de predare-învățare la elevi. Astfel se organizează periodic ședințe în cadru organizat, unde cadrele didactice fac un schimb de experiență prin analizarea unor activități stabilite anterior, cum ar fi lecții deschise, la care participă toți membrii comisiei, urmărindu-se modul de predare și conlucrare cu elevii a profesorului care ține lecția deschisă. Pe parcursul desfășurării lecției, liderul comisiei sau un alt membru, completează o fișă de evaluare a lecției, parcurgând mai mulți pași, conform unui plan standard, prin care sunt apreciați o serie de parametri, cum ar fi metodele folosite de acesta, evaluarea, comunicarea cu elevii, etc. La sfârșitul lecției au loc discuții la care iau cuvântul membrii comisiei, prin care se apreciază activitatea desfășurată, se aduc laude profesorului care a susținut lecția și se sugerează propuneri pentru creșterea eficienței procesului de predare – învățare. Ședința este consemnată într-un proces verbal în care sunt înscrise punctual luările de cuvânt și pașii pe care aceasta îi parcurge.

Tot în cadrul reuniunilor comisiilor metodice se pot susține de către un profesor referate, prin care se discută diverse probleme privind situația învățământului, modalități eficiente de predare-învățare, aspecte legate de examenele naționale, olimpiade, concursuri, etc.

Comunicarea orizontală în aceste ședințe are loc prin schimburi de idei și experiențe între profesori, discuțiile fiind purtate organizat, cu tact și expuneri cât mai concrete și mai clare.

În cazul profesorilor noi în învățământ, aceștia sunt monitorizați cu atenție, ajutați de către colegii lor, în urma unor inspecții, prin care ei sunt sfătuiți cât mai concis privind felul cum pot să-și eficientizeze munca, cum să se adapteze sistemului, sunt ajutați la întocmirea documentației specifice, și promovați în realizarea cât mai multor activități la nivelul școlii.

Comunicarea pe diagonală poate avea loc, de exemplu, între un cadru didactic și directorul general al Școlii, cu care discută direct trecând peste directorul de studii care ar fi putut rezolva problema.

După gradul de oficializare, în Liceul Teoretic Roznov există comunicare formală și informală.

Comunicarea formală înglobează toate informațiile oficiale necesare realizării obiectivelor organizației școlare și circulă pe canale oficiale: școală – profesori- elevi – părinți, în formă scrisă, dar și oral. Astfel, comunicarea între director și cadrele didactice este de obicei formală. În special atunci când are loc în cadrul oficial al ședințelor. În relația cu elevii, comunicarea este întotdeauna oficială, instituția școlară impunând seriozitate prin modul cum realizează educația. Relația ce se stabilește între școală – familie – comunitate are o deosebită importanță pentru desfășurarea în bune condiții a procesului instructiv – educativ, pentru o gestionare eficientă a mediului școlar, a spațiului în care elevii își desfășoară activitatea și pentru obținerea celor mai bune rezultate de către aceștia. Această relație funcționează eficient, dacă își păstrează caracterul continuu de comunicare formală între școală și părinți, prin care diriginții informează părinții elevilor despre participarea acestora la ore și despre comportamentul lor. acest lucru se realizează în cadrul ședințelor cu părinții, în cadrul lectoratelor sau de câte ori este necesar, la solicitarea dirigintelui. În cazul acumulării unui număr mare de absențe, ca și în situații de corigență sau de neîncheiere a situației la învățătură, la unii elevi care ridică probleme, profesorii trimit părinților, prin poștă scrisori prin care aceștia sunt informați cu privire la problemele respective. Formularea acestor scrisori are un caracter formal, de obicei păstrând un caracter tip.

Caracterul formal se poate întâlni și între profesori, atunci cand aceștia nu se cunosc suficient de bine, de obicei în cazul noilor veniți, în special atunci când profesorii conlucrează la întocmirea unor proiecte oficiale. În cancelarie, în timpul pauzelor, în cadrul activităților extrașcolare sau în întâlnirile informale se observă comunicări oficiale, dar și aspecte ale comunicării informale ce are loc între profesorii care se cunosc de mult timp, se întâlnesc în fiecare pauză în cancelarie sau păstrează relațiile și în afara programului. În timpul pauzelor sau în orele libere profesorii discută într-un cadru informal, atât probleme personale, cât și probleme ce privesc munca la catedră. În unele cazuri, între profesori și liderii informali, poziționați astfel pe criterii interpersonale, care se bazează pe aspecte afective: simpatie sau antipatie, interese comune legate sau nu de școală, canalele folosite fiind altele decât cele formale, regulile de comunicare nu sunt stricte și putând uneori modifica circulația informației în rețeaua formală, prin distorsionare în raport cu relațiile și interesul pe care îl au participanții sau, dimpotrivă, pot determina o lejeritate care optimizează comunicarea formală. În același fel există riscul influiențării informale a unor persoane asupra conducerii școlii, care nu întotdeauna coincide cu o decizie corectă. Comunicarea informală poate să apară uneori și între învățători sau profesorii clasei și părinții unor elevi, aceștia ajungând la relații strânse, chiar prietenii.

Comunicarea indirectă este unilaterală. Ea are loc prin documente sau formulare scrise, prin telefon, e-mail, și alte mijloace care nu permit feedback-ul. Comunicarea directă sau personală are loc față în față, și poate fi uni sau bilaterală. Relația de bază, profesor – elev este una de comunicare directă între cei doi participanți, în timpul programului școlar, felul cum are loc comunicarea între aceștia având o mare importanță în formarea profesională a elevului. În raport cu părinții este de preferat tot o relație directă de comunicare, dar în cazul când aceștia nu se interesează de copii lor, nu participă la ședințe sau nu vin la școală atunci când sunt chemați de către diriginți, se recurge la comunicarea indirectă, prin intermediuln scrisorilor sau prin intermediul Serviciului de protecție a copilului, din cadrul primăriilor.

În cadrul Liceului Teoretic Roznov există diferite tipuri de relație, între factorii participanți: directori, profesori, elevi. Relația între directori și cadrele didactice este una de tip superior – angajat și se folosesc canale de comunicare verticale: ascendente și descendente. Totodată, între cadrele didactice se creează canale de comunicare orizontale prin care activitățile se desfășoară în bune condiții, prin colaborare, participare comună la diferite proiecte sau întrajutorare. Obiectul central al școlii îl constituie elevul, comunicarea cu acesta fiind de o reală însemnătate în formarea sa și atingerea obiectivelor școlare. Atât directorii, cât în special profesorii, învățătorii și maiștrii urmăresc permanent stabilirea unor relații de comunicare cu elevii, din cele mai bune.

2.3.3. Forme de comunicare scrisă în cadrul școlii

În Liceul Teoretic Roznov comunicarea internă scrisă se face prin documente școlare care asigură o fluiditate a activităților din școală: cataloage, condici de prezență, registre cu procese verbale de realizare a serviciului pe școală, a ședințelor cu părinții, rapoarte de activitate pornind de la activități extrașcolare până la rapoarte anuale a activităților metodice didactice și nedidactice, fișe tipizate de autoevaluare sau evaluare a activității cadrelor didactice, fișe tipizate de evaluare a profesorului în timpul unei inspecții curente la clasă, registre cu procese verbale încheiate cu ocazia unor inspecții, registre matricole, situații școlare semestriale, liste cu rezultate școlare, dosare întocmite pe diverse teme (comisii didactice și nedidactice, arii curriculare, consiliere și orientare, comisii de susținere a unor examene, concursuri, olimpiade, etc.), informări ale conducerii școlii sau primite de la Inspectoratul Școlar, diverse statistici privind abandonul școlar, frecvența elevilor la ore, situații ale elevilor ce au părinții plecați în străinătate, chestionare și diverse proceduri elaborate de C.E.A.C. (Comisia de Evaluare a Activității Școlare), portofoliile profesorilor ce includ o gamă largă de instrumente, planificări semestriale și anuale, teste de evaluare pe discipline, suporturi de curs, fișe psihopedagogice ale elevilor, dar și comunicări legate de evenimente ce vor avea loc în școală sau în afara ei, scrisori adresate părinților elevilor, fișe de protecția muncii și de prevenire și stingere a incendiilor, catalogul de notare ritmică, fișe de progres, dosare de înscriere pentru fiecare an școlar ce cuprind documente necesare, informări de la cabinetul medical și psihologic, regulamentul de ordine interioară, orarul personal, încadrarea, etc. Acestea se completează, după caz, de profesori sau directori.

Rapoartele de activitate, notele interne, documentele specifice se întocmesc după un plan formal, standardizat, pentru o ușurință a structurării informației și o cât mai ușoară prelucrare și interpretare a datelor.

Unele documente, urmăresc fixarea unor informații care sunt transmise prin comunicare orală în cadrul unor ședințe.

Astfel se organizează:

ședințe ale Consiliului de Administrație, în care se iau diferite decizii ce privesc unitatea școlară;

ședințe semestriale ale Consiliului profesoral, în care se aduc la cunoștință prin citirea rapoartelor de activitate, rezultate ce vizează activitatea școlară pe arii curriculare și se iau decizii ce intră în atribuțiile acestei comisii, cum ar fi stabilirea liderilor unor comisii, se aduc la cunoștință probleme întâmpinate pe parcursul semestrului și se caută soluții de remediere; ședințele Consiliului Profesoral se stabilesc cu diferite ocazii, prin care directorul aduce la cunoștința profesorilor o serie de informări și sarcini pe care aceștia vor trebui să le îndeplinească; ședințe organizate pentru stabilirea unor sancțiuni în urma nerespectării unor sarcini; ședințe organizate pentru recunoașterea publică a meritelor unor cadre didactice;

ședințe semestriale ale comisiei diriginților, privind situația școlară semestrială și anuală în care se raportează promovabilitatea, mediile pe discipline, elevii corigenți și cei cu medii neîncheiate, abandonul școlar, se iau decizii cu privire la exmatricularea unor elevi datorită comportamentului sau a absențelor la ore, se stabilesc notele la purtare și se înregistrează corecturile din cataloage. Aceste situații sunt înscrise în registre și documente specifice;

ședințe lunare sau extraordinare ale Comisiilor metodice pe arii curriculare, ce se organizează pentru dezbateri pe diferite teme, în care se fac inspecții la ore sau se dau citire unor referate tematice, se stabilesc soluții de rezolvare a problemelor întâmpinate.

ședințe cu părinții, pe care le organizează diriginții claselor și în care aduc la cunoștință acestora situația școlară și comportamentală a elevilor, precum și rezolvarea unor probleme organizatorice;

ședințe ale Consiliului clasei, în care se aduc la cunoștință de către diriginte o serie de informări, se stabilesc liderii clasei, sarcinile ce revin acestora, se stabilesc sancțiuni și se recunosc merite;

ședințe ale Consiliului Părinților pe școală, în care directorul stabilește împreună cu părinții o serie de reguli și discută probleme organizatorice;

ședintele de sindicat unde liderul, împreună cu sindicatul stabilesc mijloace de negociere pentru îmbunătățirea condițiilor salariale și de lucru.

Toate informațiile transmise în cadrul acestor ședințe sunt consemnate în procese verbale și alte documente aferente.

Realizarea cu succes a obiectivelor acestor ședințe depinde de actul comunicării ce are loc între persoanele ce participă la ședință și de gestionarea fidelă a informației scrise.

În cele ce urmează voi exemplifica întocmirea unui raport de activitate: ”RAPORTUL ACTIVITATII COMISIEI DE P.S.I. IN ANUL SCOLAR 2011-2012”, (vezi Anexa 5)

Acesta este un raport de analiză căruia i s-a dat citire în ședința consiliului profesoral ce a avut loc la începutul anului școlar 2012-2013.

Raportul de analiză descrie faptele surprinse pe parcursul anului 2011-2012, în cadrul Comisiei de P.S.I., printr-o analiză SWAT (puncte tari și puncte slabe) și furnizează indicații cu privire la remedierea situației, trasând sarcini de realizat.

Raportul a fost întocmit de liderul acestei comisii nedidactice, din anul școlar 2011-2012, în urma analizei situației în domeniul P.S.I. din acel an. Acest raport are un caracter formal, urmând un plan, care îl face ușor de înțeles, fiind structurat pe puncte de interes. Limbajul este unul tehnic, dar accesibil întregului auditoriu, iar nota personală a autorului este eliminată, astfel că informația nu este distorsionată după aprecierea și interesul acestuia. Situația este prezentată în mod obiectiv, astfel că informația transmisă este de un real folos, permițând analiza concretă a situației existente, în acest fel putându-se coordona spre optimizare propunerile obiective, sugerate la punctul: ”Măsuri de remediere”.

2.4. Feedback-ul comunicării scrise

Un aspect important al comunicării interne în cadrul Liceului Teoretic Roznov și care are o mare însemnătate în relația director – profesori, îl constituie feedback-ul. Prin verificarea planificărilor semestriale și anuale directorul sau responsabiliul de comisie urmărește să ofere un feedback obiectiv profesorului. Acesta face aprecieri și dacă este cazul, face recomandări pentru o prestație mai bună a profesoruluiîn ce privește documentația.

Cele trei tipuri de feedback care au fost identificate de Agenția Canadiană de Dezvoltare Internațională se pot întâlni în cadrul școlii și în ce privește comunicarea scrisă:

feedback evaluativ (de exemplu: „ Ai întocmit o planificare foarte evazivă și nu vei reuși să-ți fixezi corect obiectivele lecțiilor pe baza acesteia”),

feedback descriptiv (de exemplu: „ Din raportul tău de activitate înțeleg că ai nevoie de un calculator și un retroproiector, în cabinet, pentru a îmbunătăți calitatea predării la orele de specialitate ”) și

feedback experiențial (exemplu: „Domnule director, mi s-a părut foarte jenant să aflu de la un coleg, în loc să mă informați direct dumneavoastră, că cererea pe care am înnaintat-o pentru concediul de studii a fost respinsă.”).

Feedback-ul oferit de directorul instituției este unul :

constructiv :„Am observat că semnezi condica o dată pe săptămână”,

echilibrat : „Ați susținut o lecție foarte reușită la inspecția curentă: ați avut un material didactic foarte laborios, elevii au participat activ, dând răspunsuri corecte și la obiect, ați folosit metode de lucru moderne și conforme cu cerințele actuale. Mă tem însă că va trebui să îmbogățiți proiectul de lecție deoarece acesta nu are câteva elemente metodologice foarte importante”),

ponderat („Mi-ar plăcea să specifici în raportul de activitate și numele persoanelor care au desfășurat activitățile, în acest fel eu am o evidență clară iar voi veți fi apreciați și veti constitui modele pentru ceilalți profesori. Ce părere ai?”),

specific (este cazul unei situații concrete, fără a face generalizări – în urma unei inspecții profesorului trebuie să i se spună clar ce nu corespunde așteptărilor, pentru a ști să ia măsuri concrete de completare sau îmbunătățire a documentelor din portofoliu), oferit cu multă curtoazie (nu este ca o reglare de conturi, este recomandat să se țină cont de sensibilitatea persoanei, să i se respecte libertatea și dreptul de a păstra aparențele, iar scopul demersului nu este acela de a pedepsi persoana, ci de a o sprijini să-și revizuiască documentațiasau să completeze ceea ce lipsește), este oferit într- un moment favorabil (cât mai în apropierea evenimentului), este verificat dacă a înțeles ce trebuie să facă (prin informații suplimentare – „La ce te gândești?”, „Cum vezi lucrurile pe care tocmai ți le-am spus?”), începe prin relevarea unor aspecte pozitive ( criticile pot fi ascultate și însușite, în această manieră, mai ușor), sugerează alternative, își asumă intervenția și nu exagerează.

2.5. Evaluarea comunicării scrise în cadrul Liceului Teoretic Roznov

2.5.1. Obiectivele și instrumentele studiului

În acest subcapitol vom evalua eficiența comunicarii scrise în rândul profesorilor de la Liceul Teoretic Roznov.

Scopul acestui studiu este acela de a afla gradul de eficiență a comunicării scrise în cadrul organizației școlare. La nivelul unității școlare, comunicarea în scris are loc îndeosebi în sens descendent, de la directori sau șefii de comisii metodice la cadrele didactice și în sens ascendant de la profesori la liderii formali. Cadrele didactice reprezintă cea mai importantă pârghie ce asigură evoluția și performanțele școlii.

Obiectivul cel mai important al evaluării comunicării scrise este luarea unor decizii. Evaluările periodice ale personalului, în ceea ce privește comunicarea scrisă, se fac pentru decizii de genul modificării unor modalități de furnizare a informațiilor prin transmiterea unor date ce interesează și care au rol de a constitui arhivă, de a regla anumite procese, de a furniza informații pe baza cărora pot fi luate decizii concrete, de a oferi feedback, etc.

Studiul urmărește investigarea profesorilor cu privire la existența sau nu a unei bune comunicări în sens descendent, a aptitudinilor de comunicare în scris a acestora, care îi ajută în muncă atât pe ei, cât și pe superiorii și colegii lor, pentru stabilirea unui flux corect de informații.

Pentru determinarea abilităților de comunicare în scris am ales metoda chestionarului, aplicată unui eșantion de 20 de profesori ai unității școlare.

În acest sens, pentru determinarea abilităților de comunicare în scris am ales o metodă directă, prin aplicarea unui chestionar autoadministrat, răspunsurile fiind înregistrate de către însuși persoanele incluse și investigate, fără intervenția operatorilor. După forma întrebărilor, chestionarul ales este unul cu întrebări închise, de tip dual, care constă în alegerea răspunsurilor dinainte fixate. Chestionarul este nenominal pentru a încuraja sinceritatea persoanelor interogate.

Aplicarea chestionarului este urmată de o interpretare a acestuia, care exprimă diagnosticul comunicării scrise la Liceul Teoretic Roznov.

2.5.2. Chestionarul de determinare a eficienței comunicării scrise la Liceul Teoretic Roznov

Etapele studiului realizat prin metoda chestionarului:

Determinarea mӑrimii și structurii eșantionului:

– Mӑrimea eșantionului – pentru o bună diagnosticare a eficienței în comunicarea scrisă a profesorilor de la Liceul Teoretic Roznov, s-a ales un eșantion de 20 de profesori.

– Structura eșantionului este alcătuită din profesori cu vârste între 25 și 40 de ani și cu vechimea cuprinsă între 1 și 25 ani. aleși din toate comisiile, reprezentând aproximativ 25% din totalul profesorilor.

Punerea în aplicare a chestionarului:

– Chestionarul va fi aplicat într-o singurӑ zi de aceeați persoanӑ, pentru ca rӑspunsurile sӑ fie obiective, lipsite de influență.

Colectarea și interpretarea rezultatelor se face după criteriile ce vor fi menționate.

Mărimea și structura eșantionului

Personalul selecționat pentru aplicarea chestionarului, a fost ales pe principiul proporționalității, adica eșantionul este reprezentativ pentru categoriile pe care le reprezintă și pentru unitatea școlară luată în studiu. Mărimea eșantionului este dimensionată astfel încât să reprezinte corect majoritatea angajaților societății și ai categoriilor de cadre didactice:

Tab. 2.7. Cadre didactice chestionate, pe sexe

Tab. 2.8. Cadre didactice chestionate, pe grade didactice

Tab. 2.9. Cadre didactice chestionate, pe tip de contract de muncă încheiat cu școala

Chestionar pentru evaluarea comunicării scrise

Pentru determinarea comunicării scrise în cadrul Liceului Teoretic Roznov am folosit chestionarul din Anexa 6 care cuprinde 20 de afirmații grupate pe 3 categorii: primele 5 întrebări se referă la comunicarea descendentă, următoarele 5, la comunicarea ascendentă, și ultimile cinci, la feedbeack-ul comunicării.

Rezultatele chestionarului

Tab. 2.10. Rezultatele chestionarului

Interpretarea rezultatelor

Tab.2.11. Interpretarea chestionarului

Fig. 2.4. Interpretarea chestionarului

Rezultatele obținute au fost centralizate în graficul de mai sus. Conform acestui grafic, cele mai multe cadre didactice (15) au obținut un coeficient care arată că participă la transferul de informație în mod eficient, dispun de calități care le ajută în procesul comunicării. Există însă și un număr mic de profesori (4) care nu au un indice procentual mai mare de 80, fapt ce demonstrează că mai au de lucru pentru a se putea conecta eficient prin comunicare la procesul de funcționare a instituției școlare.

Comunicarea descendentă

În tabelul de mai jos este redat numărul de persoane corespunzător unui anumit număr de răspunsuri afirmative de la rubrica ”Comunicare descendentă”, a tabelului cu rezultatele obținute, din maximul posibil de 5.

Tab. 2.12. Interpretarea rezultatelor ce privesc ”Comunicarea descendentă”

Fig. 2.5. Interpretarea rezultatelor ce privesc ”Comunicarea descendentă”

Analizând rezultatele din chestionar și graficul corespunzător raspunsurilor la întrebările ce privesc comunicarea descendentă, putem trage concluzia ca persoanele chestionate, ce reprezintă cadrele didactice de la Liceul Teoretic Roznov, consideră ca la nivelul conducerii există pârghii eficiente de comunicare cu personalul școlii, directorii și șefii de catedră reușind să transmită în mod eficient informările și notele în scris prin care reușesc să mențină sau să crească performanța unității școlare. Pregătirea și experiența cadrelor didactice vine în sprijinul eforturilor directorilor și șefilor de comisii metodice. Un procent mic din cei chestionați (15%), întâmpină unele dificultăți de înțelegere a mesajelor ce vin din partea superiorilor. Acest lucru justifică prezența și a unui număr mic de cadre didactice lipsite de experiență, care nu sunt obișnuiți cu modalitățile de comunicare existente în școală.

În tabelul cu rezultatele chestionarului se observă că cele mai multe răspunsuri negative au fost date la întrebarea nr. 4: ” Sarcinile care mi se cer în scris au specificată perioada în care trebuie să le realizez.”. Această situație se creează de multe ori în cadrul școlii din cauza volumului mare de muncă, profesorii fiind nevoiți ca pe lângă activitatea de bază: munca la catedră, să realizeze multe documente și situații necesare la nivelul unității școlare.

Comunicarea ascendentă

În cele ce urmează voi analiza situația comunicării ascendente la Liceul Teoretic Roznov. Tabelul de mai jos și graficul aferent arată situația comunicării pe direcția profesori – directori, responsabili comisii, prin numărul de răspunsuri pozitive din maxim 5, ce privesc realizarea cu succes a comunicării ascendente.

Tab. 2.13. Interpretarea rezultatelor ce privesc ”Comunicarea ascendentă”

Fig.. 2.6. Interpretarea rezultatelor ce privesc ”Comunicarea ascendentă”

În ceea ce privește comunicarea ascendentă în scris, pe direcția cadre didactice – directori și responsabili comisii, răspunsurile din chestionar arată că profesorii nu întâmpină probleme în transmiterea informației către superiori, acestea fiind elaborate structurat, eligibil, adaptat cerințelor școlii. Cel mai mare procent (75%) din eșantion, nu au nici o problemă în acest sens iar un număr mai mic reușesc mai greu să folosească căile de comunicare (20%), tot datorită faptului că sunt mai noi în școală, lipsei de îndrăzneală sau datorită programului specific pe care îl au.

Feedback-ul

În ceea ce privește feedback-ul în cadrul instituției, situația reflectată de chestionar se prezintă astfel:

Tab. 2.14. Interpretarea rezultatelor ce privesc ” feedback-ul”

Fig. 2.7. Interpretarea rezultatelor ce privesc ” feedback-ul”

Feedback-ul în cadrul Liceului Teoretic Roznov este deasemenea, unul bun, profesorii considerând că superiorii lor le oferă suficiente informații ce privesc performanța lor, spre a-și putea organiza pe viitor activitatea în mod mai eficient. Un procent de 60% din cei chestionați consideră că au tot sprijinul conducerii în acest sens, ceilalți 40% lăsând să se înțeleagă că este nevoie de explicații mai clare din partea superiorilor, în privința documentației pe care le-o prezintă. Chestionarul ne arată la ultima întrebare că în cadrul instituției există un climat de emulație între cadrele didactice și directori, precum și în cadrul grupurilor formale, aceasta permițând existența unui atmosfere de lucru relaxate, lipsite de inhibiții care ar putea înfrâna demersurile pentru funcționarea flexibilă a unității.

2.6. Concluzii

Rezultatele studiului efectuat la Liceul Teoretic Roznov se observă din analiza chestionarului aplicat. Comunicarea în orice întreprindere sau instituție este responsabilă de atingerea performanțelor individuale și colective în cadrul acesteia.

În Liceul Teoretic Roznov, comunicarea scrisă a căpătat de-a lungul timpului noi forme, adaptate reformei din invățământ. Gruparea tuturor formelor de învățământ din localitate într-o singură școală din anul 2003 a însemnat mărirea cadrului instituțional, fapt care a dus la necesitatea organizării instituției, comunicarea, inclusiv cea scrisă având un rol foarte important în coeziunea structurilor implicate. Necesitatea implementării unui sistem birocratic a devenit de-a lungul timpului o prioritate în sine. Pentru atingerea obiectivelor instituției,volumul mare de materiale scrise privind evidențele, statisticile, rapoartele, poate fi instrumentat doar printr-o comunicare eficientă. Organizarea școlii presupune inclusiv circulația și arhivarea documentelor elaborate.

Începând din 2009 se observă o diminuare a numărului de cadre didactice care se datorează scăderii populației școlare. Cu toate acestea exigențele au crescut. Perioada în studiu s-a suprapus și cu criza mondială care a diminuat foarte mult resursele financiare. Tot în această perioadă școala a trecut la finanțarea primăriei locale. Aceste frământări au avut drept rezultat o scădere a nivelului învățământului datorită condițiilor financiare limitate. Condițiile precare ce privesc unele aspecte ale infrastructurii, cum ar fi sistemul de încălzire defectuos al școlii, lipsa unui grup sanitar utilat pentru elevi, a creeat unele nemulțumiri ale cadrelor didactice, elevilor și părinților acestora, fapt ce a generat în unele momente tensiuni în cadrul grupurilor instituției, dezvoltând comunicarea informală în cadrul școlii printr-o scindare de opinie a grupurilor, fapt ce a avut repercursiuni asupra procesului de învățământ. Profesorii s-au raliat mișcărilor de protest demarate de sindicate pentru obținerea drepturilor bănești, nemulțumirile lor reflectându-se deasemenea în performanțele elevilor, la fel ca în majoritatea școlilor din țară.

Cu toate acestea dificultățile au fost mereu depășite, profesorii au continuat să se adapteze condițiilor, să se instruiască prin implementarea noutăților pe care le cerea reforma. Astfel, cadrele didactice s-au instruit prin participarea la diferite cursuri de formare profesională, pregătirea lor permițându-le flexibilizarea modalităților de comunicare scrisă prin întocmirea unor documentații bine argumentate, pe baza unei bune pregătiri de specialitate și metodică. Numărul mare de cadre didactice titulare în invățământ, precum și a celor cu grade didactice, explică deasemenea maturitatea organizării instituției printr-o comunicare eficientă care contracarează celelalte neajunsuri și nemultumiri.

Chestionarul aplicat demonstrează o comunicare lipsită de obstacole per ansamblu, fiind susținută de experiența și pregătirea cadrelor didactice și bineînțeles o comunicare managerială foarte bună. Conducerea unității a suferit de-a lungul timpului schimbări, nu neapărat din cauza nepriceperii ci a unor considerente de ordin tehnic sau prin ieșirea la pensie a directorilor. Între cadrele didactice și conducere, ca și în interiorul grupurilor există un climat de emulație propice, care permite o comunicare lipsită de bariere tensionale.

Rezultatele obținute în chestionar la comunicarea descendentă, deși se înscriu ca fiind foarte bune, înregistrează față de celelalte aspecte ale comunicării, studiate, mai multe răspunsuri negative. Acest fapt se datorează atât structurii grupului de profesori, care cuprinde și un număr mai mic de cadre debutante sau noi în cadrul școlii, cât și unor procese de adaptare ale noii conduceri, care se realizează din mers. Astfel, volumul mare de informații pe care conducerea îl cere pentru realizarea statisticilor și prognozelor, precum și pentru confirmarea aplicării corecte și la timp a metodologiilor, încarcă foarte mult profesorii, făcând dificilă pentru unii mai puțin experimentați, integrarea în fluxul procesului de învățământ din cadrul școlii. Tot din chestionarul aplicat se observă că atât comunicarea ascendentă cât și feedback-ul se realizează cu succes, micile neadvertențe fiind inerente.

Chestionarul constituie în sine o sursă de feedback, prin a cărui analiză directorii școlii și responsabilii grupurilor formale putând interveni cu unele modificări de proces. Astfel, în urma rezultatelor obținute în chestionar, este recomandată o mai bună instruire a cadrelor debutante, un sprijin acordat acestora de către colegi și responsabilii comisiilor din care fac parte, inspecții la ore pentru perfecționarea și îndrumarea acestora acolo unde este cazul.

O altă recomandare ar fi înlăturarea pe cât posibil a neajunsurilor și nemulțumirilor cadrelor didactice, printr-o atenție mai mare asupra nevoilor lor în activitatea desfășurată, o gestionare cât mai riguroasă și economică a fondurilor școlii, care să facă posibilă desfășurarea în bune condiții a procesului de predare învățare în școală, organizarea mai multor ședințe prin care conducerea școlii intră în dialog cu profesorii, facilitând comunicarea directă cu aceștia.

Se impune organizarea mai judicioasă a unor compartimente din cadrul școlii în care se observă existența unor discrepanțe de comunicare și stabilirea corectă a sarcinilor fiecăruia. Un alt aspect corectiv se referă la dotarea cu resurse didactice, a unor cabinete pentru usurarea muncii la catedră a profesorilor.

Comunicarea în cadrul școlii se reflectă asupra performanțelor acesteia. Performanțele unei școli sunt date de rezultatele obținute de către elevi la evaluarea periodică, concursuri, olimpiade, examene naționale, etc., profesorii fiind cei care își desfășoară măiestria în cadrul organizat al școlii.

Toate aceste aspecte se realizează print comunicarea orală dar și scrisă între conducere și personalul școlii. De aceea comunicarea rămâne un factor cheie în orice instituție sau companie, fiind liantul care angrenează procesele ce se desfășoară în interiorul acestora.

ANEXE

ANEXA 1

EFECTELE DIMENSIUNII GRUPURILOR ASUPRA REALIZARII OBIECTIVELOR

ANEXA 2

RAPORTUL ACTIVITAȚII COMISIEI DE P.S.I. ÎN ANUL ȘCOLAR 2011-2012

In anul scolar 2009-2010 comisia de P.S.I. din cadrul Grupului Scolar Roznov a fost alcatuita din:

responsabil: Stroia Oana;

membri: – Stroea Ioan;

– Dona Gheorghe;

– Luca Elena.

In urma analizei activitatilor din cadrul comisiei s-au inregistrat puncte tari si puncte slabe, dupa cum urmeaza:

PUNCTE TARI:

s-a intocmit documentatia specifica;

s-a afisat planul anual de masuri pentru prevenirea si stingerea incendiilor;

s-au afisat materialele informative pe holurile scolii, in cabinete si laboratoare;

s-a efectuat instructajul general si periodic personalului scolii si elevilor;

s-au verificat conditiile de securitate impotriva incendiilor din incintele grupului scolar;

s-au desfasurat activitati specifice cu elevii in vederea instruirii acestora pentru apararea impotriva incendiilor, printre care:

– introducerea unor lectii in cadrul orelor de dirigentie cu teme specifice instruirii elevilor in vederea prevenirii si stingerii incendiilor;

exercitii de simulare a incendiilor, coordonate de domnul invatator Stroea Ioan;

difuzarea unor filme documentare elevilor din clasele a IX-a si a X-a, activitate coordonata de prof. Stroia Oana si prof. Dona Gheorghe;

evaluarea cunostintelor de prevenire si stingere a incendiilor prin aplicarea de chestionare elevilor, activitate coordonata de prof. Stroia Oana.

PUNCTE SLABE

Școala nu are autorizatie de securitate la incendii;

A fost respins ‘’Planul de intervenție la incendiu’’, document întocmit de responsabilul comisiei, prof. Stroia Oana si înaintat la Inspectoratul pentru Situatii de Urgență al judetului Neamț din lipsa existentei planurilor unor construcții din cadrul Liceului Teoretic Roznov, efectuate la scară;

Unii hidranți interiori de la Școala Generală nu sunt corespunzători;

Unele estinctoare de la atelierul școlii profesionale nu au fost încărcate;

Nu au fost înlocuite imediat o serie de siguranțe electrice necalibrate creindu-se o situație de risc;

La gradiniță nu exista un sistem de alarmă;

La atelierul școlii profesionale, ușa de la pod este confecționată din lemn ceea ce nu corespunde normelor PSI, fiind necesară înlocuirea acesteia cu o ușă metalică;

MĂSURI DE REMEDIERE:

– înaintarea demersurilor pentru obținerea autorizației de securitate la incendii;

verificarea permanentă a instalatiilor utilitare si remedierea imediată;

înlocuirea ușei de la atelierul școlii cu una metalică;

montarea unui sistem de alarmă la gradiniță.

‘’Planul de intervenție la incendiu’’ a fost revizuit si completat, fiind trimis la I.S.U. Neamț pentru aprobare.

Responsabil comisie P.S.I.,

ANEXA 3

CHESTIONAR

Răspundeți rapid și spontan, cu „da” sau „nu”, la următoarele enunțuri, fără să mai reveniți ulterior asupra lor. Fiecare răspuns apreciat cu ”da” se notează cu câte 1 punct iar cele apreciate cu „nu”, 0 puncte.

Diagrama de calcul a valorii eficienței comunicării scrise

Stabilirea scorului

La final, totalizați punctele obținute și calculați indicele procentual al eficienței comunicării scrise în cadrul școlii, pe care îl considerați dumneavoastră, după formula: numărul de puncte obținut se împarte la 30 si rezultatul se înmulțește cu 100. Dacă acest indice este mai mare decât 80, atunci comunicarea scrisă pe care o aveți în cadrul școlii cu superiorii dumneavoastră este una eficientă.

BIBLIOGRAFIE

Cărți:

V. Cornescu, I. Mihăilescu, S. Stanciu, Managementul organizației, Editura All back, București, 2003;

John Fiske, Introducere în științele comunicării, Polirom, Iași, 2003;

Cândea Rodica, Cândea Dan, Comunicarea managerială. Concepte, deprinderi, strategie, Editura Expert, București, 1996;

Petrescu Ion, Seghete Gheorghe, Fundamentele practicii manageriale, Ed. Maiko, București, 1994;

D. Baril, J. Guillet, Techniques de l'expression écrite et orale, (2. vol.), Paris;

Peretti,A. Legrand,J. Boniface, J., Tehnici de comunicare, Ed. Polirom, Iași, 2001;

Ch. Baylon, Comunicarea, Editura Universității, Iași2000;

Pânișoară G., Pânișoară I.O., Managementul resurselor umane, Iași, Ed. Polirom, 2004;

Tim O’Sullivan, John Hartley, Danny Saunders, MartinMontgomery, John Fiske, Concepte fundamentale din științele comunicării și studiile culturale, Polirom, Iași, 2001;

Mihai Dinu, Comunicarea. Repere fundamentale, Ed. Științifică, 1997;

Drăgan, Ioan, Comunicarea. Paradigme și teorii, vol. I, București, Rao, 2007;

Cismaru Diana, Introducere în managementul organizației școlare, Editura Comunicare.ro, București, 2005

Internet

http://www.grupscolar.roznov.ro/?q=taxonomy/term/1/all

www.biblioteca.ase.ro/

http://ro.scribd.com/doc/4524055/test-stil-de-comunicare

http://www.ubv.ro/acqui/Cap5%20Com%20formala%20informala.pdf

http://www.slideshare.net/NiceTimeGo/2-comunicarea

BIBLIOGRAFIE

Cărți:

V. Cornescu, I. Mihăilescu, S. Stanciu, Managementul organizației, Editura All back, București, 2003;

John Fiske, Introducere în științele comunicării, Polirom, Iași, 2003;

Cândea Rodica, Cândea Dan, Comunicarea managerială. Concepte, deprinderi, strategie, Editura Expert, București, 1996;

Petrescu Ion, Seghete Gheorghe, Fundamentele practicii manageriale, Ed. Maiko, București, 1994;

D. Baril, J. Guillet, Techniques de l'expression écrite et orale, (2. vol.), Paris;

Peretti,A. Legrand,J. Boniface, J., Tehnici de comunicare, Ed. Polirom, Iași, 2001;

Ch. Baylon, Comunicarea, Editura Universității, Iași2000;

Pânișoară G., Pânișoară I.O., Managementul resurselor umane, Iași, Ed. Polirom, 2004;

Tim O’Sullivan, John Hartley, Danny Saunders, MartinMontgomery, John Fiske, Concepte fundamentale din științele comunicării și studiile culturale, Polirom, Iași, 2001;

Mihai Dinu, Comunicarea. Repere fundamentale, Ed. Științifică, 1997;

Drăgan, Ioan, Comunicarea. Paradigme și teorii, vol. I, București, Rao, 2007;

Cismaru Diana, Introducere în managementul organizației școlare, Editura Comunicare.ro, București, 2005

Internet

http://www.grupscolar.roznov.ro/?q=taxonomy/term/1/all

www.biblioteca.ase.ro/

http://ro.scribd.com/doc/4524055/test-stil-de-comunicare

http://www.ubv.ro/acqui/Cap5%20Com%20formala%20informala.pdf

http://www.slideshare.net/NiceTimeGo/2-comunicarea

ANEXE

ANEXA 1

EFECTELE DIMENSIUNII GRUPURILOR ASUPRA REALIZARII OBIECTIVELOR

ANEXA 2

RAPORTUL ACTIVITAȚII COMISIEI DE P.S.I. ÎN ANUL ȘCOLAR 2011-2012

In anul scolar 2009-2010 comisia de P.S.I. din cadrul Grupului Scolar Roznov a fost alcatuita din:

responsabil: Stroia Oana;

membri: – Stroea Ioan;

– Dona Gheorghe;

– Luca Elena.

In urma analizei activitatilor din cadrul comisiei s-au inregistrat puncte tari si puncte slabe, dupa cum urmeaza:

PUNCTE TARI:

s-a intocmit documentatia specifica;

s-a afisat planul anual de masuri pentru prevenirea si stingerea incendiilor;

s-au afisat materialele informative pe holurile scolii, in cabinete si laboratoare;

s-a efectuat instructajul general si periodic personalului scolii si elevilor;

s-au verificat conditiile de securitate impotriva incendiilor din incintele grupului scolar;

s-au desfasurat activitati specifice cu elevii in vederea instruirii acestora pentru apararea impotriva incendiilor, printre care:

– introducerea unor lectii in cadrul orelor de dirigentie cu teme specifice instruirii elevilor in vederea prevenirii si stingerii incendiilor;

exercitii de simulare a incendiilor, coordonate de domnul invatator Stroea Ioan;

difuzarea unor filme documentare elevilor din clasele a IX-a si a X-a, activitate coordonata de prof. Stroia Oana si prof. Dona Gheorghe;

evaluarea cunostintelor de prevenire si stingere a incendiilor prin aplicarea de chestionare elevilor, activitate coordonata de prof. Stroia Oana.

PUNCTE SLABE

Școala nu are autorizatie de securitate la incendii;

A fost respins ‘’Planul de intervenție la incendiu’’, document întocmit de responsabilul comisiei, prof. Stroia Oana si înaintat la Inspectoratul pentru Situatii de Urgență al judetului Neamț din lipsa existentei planurilor unor construcții din cadrul Liceului Teoretic Roznov, efectuate la scară;

Unii hidranți interiori de la Școala Generală nu sunt corespunzători;

Unele estinctoare de la atelierul școlii profesionale nu au fost încărcate;

Nu au fost înlocuite imediat o serie de siguranțe electrice necalibrate creindu-se o situație de risc;

La gradiniță nu exista un sistem de alarmă;

La atelierul școlii profesionale, ușa de la pod este confecționată din lemn ceea ce nu corespunde normelor PSI, fiind necesară înlocuirea acesteia cu o ușă metalică;

MĂSURI DE REMEDIERE:

– înaintarea demersurilor pentru obținerea autorizației de securitate la incendii;

verificarea permanentă a instalatiilor utilitare si remedierea imediată;

înlocuirea ușei de la atelierul școlii cu una metalică;

montarea unui sistem de alarmă la gradiniță.

‘’Planul de intervenție la incendiu’’ a fost revizuit si completat, fiind trimis la I.S.U. Neamț pentru aprobare.

Responsabil comisie P.S.I.,

ANEXA 3

CHESTIONAR

Răspundeți rapid și spontan, cu „da” sau „nu”, la următoarele enunțuri, fără să mai reveniți ulterior asupra lor. Fiecare răspuns apreciat cu ”da” se notează cu câte 1 punct iar cele apreciate cu „nu”, 0 puncte.

Diagrama de calcul a valorii eficienței comunicării scrise

Stabilirea scorului

La final, totalizați punctele obținute și calculați indicele procentual al eficienței comunicării scrise în cadrul școlii, pe care îl considerați dumneavoastră, după formula: numărul de puncte obținut se împarte la 30 si rezultatul se înmulțește cu 100. Dacă acest indice este mai mare decât 80, atunci comunicarea scrisă pe care o aveți în cadrul școlii cu superiorii dumneavoastră este una eficientă.