Comunicarea Publică, Diferenta Specifică Si Formele Ei

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE ȘI AFACERI

SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

Comunicarea publică, diferența specifică și formele ei

COORDONATOR ȘTIIȚIFIC, ABSOLVENT,

Conf.univ.dr. Rădulescu Corina Trandafir Gineta Alina

București

2016

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………………………………..

Capitolul 1-Ce este comunicarea publică?Definiții,caracteristici,funcții și tipuri

Subcapitolul 1:Comunicarea publică-diferența specifică………………………………

Subcapitolul 2:Funcțiile comunicării publice………………………………………………

Subcapitolul 3:Tipuri de comunicare publică………………………………………………

Subcapitolul 4:Punerea la dispoziție a datelor publice…………………………………..

Capitolul 2-Studiul empiric:Înregistrarea căsătoriei………………………………………………….

Capitolul 3-Exemple concrete de înregistrare ale unei căsătorii………………………………….

Capitolul 4-Concluzii…………………………………………………………………………………………….

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………..

Introducere

„Oamenii trăiesc în comunitate în virtutea lucrurilor pe care le au în comun, iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung să dețină în comun aceste lucruri. Comunicarea e un mod de a exista al comunitații.”

John Dewey

CAPITOLUL I

Ce este comunicarea publică? Definiții, caracteristici funcții și tipuri de comunicare

Comunicarea a fost percepută încă din antichitate ca un element fundamental al existenței umane.Cuvântul ,,comunicare’’ a apărut în secolul al XIV-lea provenind din latinescul,,communis’’ care însemnă ,,a pune în comun, ,,a fi în relație’’iar mai târziu în secolul al XVI-LEA capătă sensul de ,,a transmite.’’

Astăzi teoriile despre comunicare sunt într-o continuă evoluție.Comunicarea acoperă un câmp polisemantic la a cărei dezvoltare au contribuit mijloacele de comunicare,transmiterea de mesaje dar și de documente,comunicarea interpersonală,comunicarea instituțională,mediatică,,ale cărei avataruri sunt direct influențate de practicile publicitare ,care, preocupate mai mult de afirmare sau de promovare decât de polemică,au venit să le înlocuiască pe cele ale reclamei sau ale propagandei și tind să reducă locul schimbului inerent în conceptul de comunicare.’’

Unii specialiști consideră că partea cea mai activă și mai dinamică a comunicării este reprezentată de relațiile publice.,,Comunicarea înseamnă încercarea de a stabili o comunitate cu cineva,de a pune în comun informații,idei,atitudini,de a le asocia,raporta sau de a stabili legături între ele.’’

Comunicarea reprezintă un element indispensabil pentru funcționarea oricărei colectivități umane ,indiferent de natura sau de structura ei.,,Comunicarea înseamnă mai mult decât a informa sau a se informa,înseamnă,de fapt,a acționa asupra celuilalt.’’

Comunicarea presupune un schimb de informații,este considerată un proces de transferare a informațiilor dintre anumiți actori implicați direct sau indirect ,permite crearea unei legățuri între oameni,instituții dar și între instituții și oameni.

Subcapitolul I

Comunicarea publică-diferența specifică

Comunicarea publică așa cum îi spune și numele se situează în mod necesar în zona publică sub influențele cetățenilor.Informațiile acesteia cu rare excepții țin de domeniul public de aceea intervine transparența la nivel decizional.

„Comunicarea publică este comunicarea formală care tinde către schimburi și împărtășirea de informații de utilitate publică și spre menținerea liantului social,a căror responsabilitate revine instituțiilor publice.”

A fi purtățor al interesului social este un fapt ce marchează în profunzime natura mesajelor comunicării publice.,,Informațiile de utilitate publică sunt complexe și schimburile de informații dificile.Acest lucru se întâmplă pentru că interesul general rezultă dintr-un compromis al intereselor indivizilor și grupurilor societății, care consimt existența contractului social. ’’.

,,Comunicarea publică este cea care însoțește orice aplicare a regulii,desfașurarea oricărei proceduri,luarea oricărei hotărâri publice’’.

Acceptarea de către cetățeni cu mai multă sau mai puțina ușurință a unei reguli sau a unei decizii publice ,reprezintă un factor determinant în procesul de comunicare.

,, Comunicarea publică este o comunicare socială, dar și societală, în același timp: comunicarea socială vizează mai degrabă viața personală, comunicarea societală servește națiunii, în ansamblul ei’’.

Comunicarea socială poate fi considerată ca fiind acea legatură dintre diverse persoane,grupuri,instituții care împărtășesc anumite valori,au interese si scopuri specifice.Comunicarea societală se adresează colectivității și are ca scop promovarea valorilor morale și a civismului.

Actorii comunicării publice sunt:

-Puterile publice – președenția, parlamentul

– guvernul, ministerele

– primăriile

-consiliile teritoriale

-serviciile publice și instituțiile

-Diferite organisme

-Diverse asociați și organizații neguvernamentale

-Întreprinderile private

Comunicarea publică este adesea confundată cu formele comunicării politice și ale comunicării instituționale..În perioada campaniilor electorale politicienii angajați în administrație încearcă sa monopolizeze atenția publicului,prezentând realizările administrației ca fiind realizări personale sau ale partidului.,,Comunicarea politică are rolul de a stârni interesul cetățeanului pentru un program sau un candidat,evidențiind foloasele pe care le aduce alegerea făcută sau,mai simplu,reamintește un proiect de succes desfășurat anterior,’’

Comunicarea publică spre deosebire de cea politică urmărește satisfacerea interesului general,are rolul de interfață între stat și cetățean.Trebuie să facem distincția între comunicarea angajată în cucerirea pieței respectiv comunicarea politică, și comunicarea în exercitarea puterii, respectiv comunicarea publică.

Comunicarea publică nu trebuie asimilată nici comunicării instituționale ale cărei mesaje sunt strict industriale,mesajele comunicării publice sunt complexe,se referă la legitimitate și sunt create cu scopul de a fi ușor accesate de cetățeni.

,,Delimitarea comunicării publice de celelalte tipuri de comunicare cu care se intersectează se referă la modul în care administrația publică își canalizează atenția către problematica cetățeanului și a interesului general.’’

Domeniul comunicării publice este unul complex,definit prin legitimitatea interesului general,trecând cu mult dincolo de domeniul public luat în sens strict juridic.

În opinia lui Bernard Miege comunicarea publică urmărește patru categorii de efecte:

Prima categorie se referă la modernizarea funcționării administrațiilor.Administrațiile sunt nevoite să facă fața unor cereri din ce în ce mai complexe.Cetățenii doresc să primească informațiile la care consideră că au dreptul și nu mai acceptă răspunsuri care se ascund după secretul deciziilor administrative.Modernizarea administrațiilor depinde de schimbările comportamentului celor administrați care se consideră clienți,consumatori.

A doua categorie se referă la faptul că unele campanii își fixează ca obiectiv producerea unor schimbări de comportament.

A treia categorie este reprezentată de încercarea unor administrații de a-și asigura prin comunicare o imagine mai modernă.

Ultima categorie se referă la căutarea adeziunii cetățenilor cu privire la o anumită problemă prin acțiuni de sensibilizare.

Comunicarea publică reprezintă modalitatea prin care autoritățiile și instituțiile publice relaționează cu cetățeanul.În acest scop statul și instituțiile publice creează sisteme de relații cu publicul pentru a furniza cetățenilor informațiile de interes public.

,,Comunicarea publică înseamnă,,recurgerea din ce în ce mai clară și mai organizată din partea administrațiilor de stat la mijlocele publicitare și la relațiile publice.’’Aceasta aplică numeroase strategii de comunicare pentru a satisface nevoile cetățeanului.

,,Administrațiile prin strategiile pe care le pune în aplicare își dorește o comunicare eficientă cu populația,prin departamentele de relații cu publicul și prin campanii de relații publice menite să informeze și să sensibilizeze cetățenii, prin intermediul mass-media iar acest fenomen a început să ia amploare la toate nivelurile administrației centrale și locale.’’Mass-media ajută la promovarea serviciilor publice și de asemenea la difuzarea informațiilor publice.Campanile de comunicare publică au rolul de a contribui la educația civică și de a informa cetățenii cu privire la drepturile și îndatoririle acestora.

Comunicarea publică este cea care trebuie să aducă la cunoștința cetățenilor modul de organizare și de funcționare a instituțiilor,atribuțiile acestora,legalitatea deciziilor adoptate.

Prin comunicarea publică se urmărește cunoașterea nevoilor și dorințelor populației pentru ca instituțiile publice ,prin rolul pe care îl au să vină în întâmpinarea problemelor cetățenilor,prin schimbarea modului de viață al acestora ,realizând astfel interesul general.

În concluzie prin comunicare publică înțelegem orice formă de comunicare care însoțește activitatea înstituțiilor publice în vederea satisfacerii intereselor cetățenilor.

Subcapitolul 2

Funcțiile comunicării publice

Primele preocupări legate de definirea funcțiilor comunicării s-au ivit în cadrul retoricii si aparțin filosofului grec Aristotel.

Potrivit acestuia comunicarea publică poate îndeplini una din funcțiile următoare:,,funcția politică sau deliberativă,atunci când discursul stabilește oportunitatea sau dimpotrivă,inoportunitatea unei acțiuni cu carcter politic,funcția forensică-judiciară,ce constă in dovedirea justeții sau a imoralității unor fapte deja petrecute,pe care le aprobă sau le incriminează,funcția epideictică sau demonstrativă,axată pe elogierea sau blamarea unor personalităti,pe exprimarea satisfacției fața de un eveniment favorabil,ori deplângerea urmărilor unor calmităti’’.

Karl Buhler a evidențiat alte trei funcții ale comunicării pe care le-a denumit expresivă,reprezentativă,apelativă pornind de la ideea că,,vorbirea poate fi concepută ca expresie în raport cu emițatorul,ca repreprezentare în raport cu mesajul si ca apel în raport cu destinatarul’’.

Roman Jakobson clasifică funcțiile comunicării ținând cont de elemente ale procesului de comunicare cum ar fi codul și canalul de transmitere.De asemenea realizează o distincție între forma și conținutul mesajului.

Clasificarea cuprinde următoarele funcții:

a.Funcția emotivă (expresivă sau interjecțională) evidențiază stările interioare ale emițătorului.Emoția poate fi evidențiată prin utilizarea interjecțiilor,a formelor verbale la modul optativ,a epitetelor,interjecțiilor și prin atenția acordată intonației.Funcția emotivă este determinată de relația dintre conținutul mesajului și destinatar.

b.Funcția conativă (persuasivă sau retorică) este centrată pe destinatarul comunicării de la care se intenționează să se obțină un anumit răspuns.Construcția mesajului este la modul imperativ.

Prin această funcție se încearcă influențarea,incitarea la acțiune a interlocutorului printr-un ordin.

Funcția conativă se află în relație de reciprocitate cu funcția emotivă deoarece amândouă ilustrează o stare,o trăire,apelează la afect.

c.Funcția poetică (estetică sau literară) pune accentul pe mesaj,pe originalitatea,unicitatea,pe gradul de expresivitate al acestuia,pe forma în care este structurat.Este specifică stilului artistic,dar poate fi regasită si în stilul colocvial sau publicistic.Limbajul poetic pune accent pe modul în care se vorbește,spre deosebire de limbajul științific care pune accent pe ce se spune.Mărciile acestei funcții sunt figurile de stil.

d.Funcția referențială (denotativă,cognitivă,contextuală,informativă) vizează atăt referentul cât și contextul mesajului.Referința suportă două niveluri unul intern și unul extern.Primul se referă la referințele din interiorul textului iar cel de-al doilea este specific contextului situațional.

Această funcție este specifică limbajului științific dar are o ponderă importantă și în alte tipuri de comunicare.Funcția referențială este evidențiată prin folosirea formelor de salut și de adresare ce ne poate indica relația dintre emițător și receptor,dar și prin adverbe de loc,de timp.

e.Funcția metalingvistică este centrată pe cod,,se manifestă ori de câte ori în cadrul comunicării apare necesitatea de a atrage atenția asupra codului utilizat.,,Perifrazele explicative care precizează accepțiunea în care trebuie înțeles un termen,gesturile (,,făcutul cu achiul’’) sau tonul (ironic,bunăoară ) ce indică receptorului cheia în care trebuie decodificat mesajul aparțin sferei metalingvisticului’’.La nivel lingvistic este manifestată prin formule de tip,,cu alte cuvinte’’, ,,adică’’, ,,altfel spus’’.

f.Funcția fatică urmărește caracteristicile canalului de comunicare și buna funcționare a acestuia,este intermediar între emițător și receptor, ,,realizează și menține contactul dintre comunicatori,prin formule de atenționare sau de confirmare a continuității contactului’’.

Comunicarea publică, implicit comunicarea instituțiilor publice se bazează pe funcțiile următoare:

a.Funcția de informare care se referă la îndatoririle legale ale administrației de a aduce la cunoștința cetățenilor mesajele instituțiilor publice.

b.Funcția de ascultare a cetățeanului,a societății,a organizațiilor care se referă la dorința administrației de a veni în întâmpinarea cererii și nevoilor sociale,răspunzând la întrebările cetățenilor și urmărind dezbaterile publice.

c.Funcția de relaționare socială ce presupune conexiunea dintre administrație și cetățean,prin construirea sentimentului de apartenență la o colectivitate,și implicarea socială a cetățeanului în calitate de actor.

d.Funcția de a însoți schimbările comportamentelor cetățenilor,ale organizațiilor și pe cele ale organizării sociale.

Subcapitolul 3

Tipuri de comunicare publică

Pierre Zemor identifică cinci tipuri de comunicare publică:

Punerea la dispoziție a datelor publice

Relația serviciilor publice cu utilizatorii

Promovarea serviciilor oferite publicului

Campaniile de informare de interes general

Valorificarea instituțiilor publice sau comunicarea instituțională

Pe langă acestea,Zemor susține că pot fi considerate tipuri de comunicare publică și formele comunicării dezbaterilor publice ce contribuie la luarea deciziilor publice sau pe cele care decurg din practica politică.

Punerea la dispoziție a datelor publice

Serviciul public are obligația de a aduce la cunoștință informațiile de utilitate publică pe care puterea publică civilizată le-a acumulat pe măsura construcției identității și a dezvoltării sale:stare civilă,cadastru,cartografii,recensăminte,convenții,tratate,decizii publice și de a furniza permanent reguluile jocului social.

Punerea la dispoziție a datelor publice cuprinde:

-Obligația de a comunica și difuzarea informației-,,lăsând la o parte funcția pe care o avea gardianul comunal de a aduce la cunoștința populației,afisajul sau afișarea a contribuit la cunoașterea regulilor stabilite de către puterile publice.’’

-Accesul la informație-Accesul la informațiile publice reprezintă un drept.România a adoptat doua acte normative Legea nr 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și Legea nr 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.

-Comercializarea datelor publice-,,obligația de a comunica și de a pune la dispoziția cetățeanului și instituțiilor date adunate și analizate de către instituțiile publice nu este lipsită de consecințe economice.’’

Relația serviciilor publice cu utilizatorii

Ținând cont de numeroasele probleme cu care se confruntă cetățenii,punerea la dispoziție a informaților este insuficientă pentru rezolvarea acestora, de aceea se impune stabilirea unei relații între serviciul public și cetățean.

Relația serviciilor publice cu utilizatorii cuprinde:

Primirea-În administrația publică românească primirea este legată de locul în care își desfășoară activitatea funcționarul public,constând în biroul sau ghișeul la care cetățeanul ajunge dupe ce și-a pierdut răbdarea stând la coadă.

Ascultarea-,,Ascultarea individuală,de către un agent care se identifică,permite particularizarea răspunsului,luarea în seamă a petiționarului și a conținutului precis al întrebării pe care o pune acesta.Ascultarea este oarecum colectivă atunci când e vorba de a cunoaște nevoile unui cartier,cele ale unei categorii socioprofesionale sau ale unei categorii de vârstă.’’

Există numeroase mijloace de consultare a cetățenilor și de sudiere a opiniilor lor însă nu sunt întotdeauna respectate.Practica sondajelor s-a răspândit foarte mult și de cele mai multe ori se fac

la scală națională,anchetele și convorbirile sunt preferate în lucrul cu publicul.Ascultarea și dialogul determină instituțiile publice să înțeleagă că pot formula diferit ofertele de servicii,luând în seamă dorințele și protestele publicului.

Dialogul- „Dialogul pe care îl instaurează serviciului public dezvăluie mai bine atitudinea sa decât rezultă ea din dispozițiile regulamentare’’.Dialogul cu beneficiarii lor reprezintă o metodă de evaluare a serviciilor publice.Buna deservire a celor ce folosesc serviciul public al unei primării,al unei prefecturi sau al unui birou postal este atent evaluată cu ocazia unor evenimente precum expoziții,anchete,chestionare,examinarea,,cutiilor de sugestii’’.

Pe de altă parte dialogul permite coproducerea serviciului personalizat pe care cetățeanul îl așteaptă de la serviciul public. Atunci când “cazul său particular” este ascultat, cetățeanul are calitatea de contractant social cu putere publică.

Comunicarea relației-Comunicarea publică face obiectul unui paradox.

Pierre Zemor consideră că relația stă la baza unei forme eficiente de comunicare atunci cănd serviciul public raspunde următoarelor exigențe:

-de a informa din datorie

-de a asigura pedagogia indispensabilă transmiterii unui mesaj complex

-de a include comunicarea în procesul de identificare și de precizare a serviciului

-de a contribui la restituirea sensului vieții colective.

Promovarea serviciilor oferite publicului

Promovarea este un domeniu tradițional stăpânit în special de cei care lucrează în publicitate sau în relațiile publice.Serviciile publice oferite cetățenilor trebuie să fie promovate pentru a obține notorietate și o imagine de bună calitate.

Promovarea serviciilor publice cuprinde:

Publicitatea serviciilor oferite-În publicitatea serviciilor oferite cetățenilor pot fi folosite metodele clasice de informare specifice publicității însă trebuie acordată o atenție deosebită calității limbajului,exprimării,suporturilor sau mijloacelor.Eficacitatea mesajului transmis depinde de modul în care este identificat grupul-ținta căruia i se adresează precum și de felul particular în care se face promovarea.Finalitatea publicității este de a face să se știe,astfel se poate face publicitate tuturor rapoartelor,documentelor,publicațiilor oficiale etc care sunt considerate necesare cetățenilor.

Prin intermediul publicității se pot oferi și explicații cetățenilor în cazul justificării unor taxe pentru anumite lucrări efectuate,sau pentru modificarea traseelor unor mijloace de transport în comun.Publicitatea se face și în cazul disfuncționalității unui serviciu public,atunci când este vorba de siguranță,sănătate,justiție.Comunicatorii publici trebuie să fie responsabili atunci când apelează la publicitate,trebuie să anlizeze cu atenție sarcinile agențiilor de publicitate,să acționeze astfel încât să fie cât mai bine avute în vedere identitatea și finalitățiile serviciului public.

Consumator sau cetățean?Servicii concurențiale sau serviciu universal?

În sectorul public produsele sunt în concurență cu cele ale altor întreprinderi străine astfel formulele publicitare pot să aibă succes în această situație de concurență.,,Dacă în calitate de consumator,putem alege între mai multe întreprinderi care se oferă să expedieze corespondența cu rapiditate,care oferă facilități,servicii de calitate diferită și la tarife diferite,în calitate de cetățean trebuie să admitem arbitrajul efectuat pentru a menține un serviciu universal.’’

Campanii de informare de interes general

Comunicarea publică vizează modul în care datele publice sunt utilizate și puse la dispoziția publicului,scopul principal fiind satisfacerea interesului general.

Campaniile de informare de interes general cuprinde:

Comunicarea civică- Campaniile ce transmit informații cu caracter civic sunt altruiste,au scopul de a satisface interesul colectivității,sunt puse în slujba ,,marilor cauze umanitare’’.

,,Comunicarea civică,informarea civică,favorizează comunicarea în rețea a colectivitățiilor teritoriale,a intermediarilor sociali,a instituțiilor publice și a societății apropiindu-se de emițatori,pentru a putea urmări actualitatea și concrețea mesajelor.’’

Marile cauze sociale-Campaniile de informare asupra cauzelor sociale sunt mai ușor de acceptat de către cetățeni,ele sunt aduse la cunoștiința acestuia aprin intermediul presei scrise sau a mijloacelor audio-vizuale. Temele cele mai des întâlnite în campaniile de sensibilizare a publicului sunt prevenirea SIDA, lupta împotriva cancerului, excesului de alcool, siguranța pe drumurile publice.

Consens sau dezbatere:educație civică sau propagandă?

,,Comunicarea publică are o etică bazată pe respectarea ,de către fiecare emițător public,a gradului de consens social înglobat în mesaj.Informația civică bazată pe un contract tacit încheiat cu cetățeanul,trebuie diferențiată de comunicarea politică,de publicitatea menită să servească interese concurente,particulare sau partizane,trebuie diferențiată în spaeial de propagandă.’’

Valorizarea instituțiilor publice sau comunicarea instituțională

Comunicarea instituțională este o comunicare globală,are ca scop prezentarea organismului,a activitățiilor sale ,afirmarea identității și a imagini, adică de a însoți politica instituției.

Comunicarea politicii instituționale-,,Diversitatea instituțiilor publice și a relațiilor stabilite cu cetățenii face să apară nevoia de identificare.A comunica bine presupune înainte de toate ca emițătorul să fie lămurit în privința sa și să-și facă rolul cunoscut.’’

Comunicarea instituțională are rolul de a pune în valoare politica instituției implicând trei aspecte.Primul aspect este cel al strategiei. „Această vocabulă acoperă situațiile concurențiale, dar poate foarte bine să se raporteze și la strategiile relaționare care, într-un domeniu de activitate sau altul, substituie parametru valorii unui sector (profit, rata creșterii) cu cel privind siguranța (exercitarea unei exclusivități, dezvoltarea de relații privilegiate, integrarea).

Al doilea aspect al politicii instituției se referă la structuri.. Comunicarea joacă un rol important în alegerea tipului de structură iar al treilea aspect este cel al identității care condiționează misiunea și structura.

Câmpul de intervenție al comunicării este înfățișat de Pierre Zemor prin cercuri concentrice.

Identitatea,imaginea și legitimitatea serviciilor publice

Identitatea se află în centrul comunicării unui emițător instituțional,permite unui organism să aibă sentimentul că este o entitate specifică și coerentă.Ea există în discursurile oficiale,în ritmul activității,în organizarea timpului,a spatiilor.

Comunicarea internă-Comunicarea internă este necesară pentru realizarea politicii serviciului public,pentru asigurarea informării personalului,a ascultării acestuia precum și pentru menținerea dialogului intern.Ea are ca pivot identitatea.

Comunicarea internă înseamnă ascultare.Sunt realizate anchete printre agenții de servicii sub diverse forme:,sondaje,reuniuni,studii calitative și întrevederi,prezentări de propuneri,dezbateri însoțite de rapoarte.

Comunicarea internă poate fi realizată și prin reprezentarea personalului și a organizațiilor sindicale.,,Exigența proximității și a relației cu beneficiarii impune să se dea mai multă libertate agenților în contact cu publicul,dacă se dorește ca ei să nu eludeze întrebările care le sunt puse la ghișeu.’’

Comunicarea internă trebuie să se asigure că membrii instituției sunt primii informați asupra deciziilor care îi privesc pentru a nu afla de acestea din exterior.

Subcapitolul 4

Punerea la dispoziție a datelor publice

Datele acumulate de către puterile publice civilizate pe măsura construcției identității și a dezvoltării sale:cadastru,stare civilă,tratate,recensăminte,decizii publice etc sunt aduse la cunoștiința populației prin intermediul serviciului public care are obligația de a da seamă de actele de utilitate publică.

1.Obligația de a comunica și difuzarea informației

,,Lăsând la o parte lecturarea legii de la tribună sau funcția pe care o are polițistul,primarul comunei de a aduce la cunoștința populației,afisajul sau afișarea a contribuit la cunoașterea regulilor stabilite de către puterile publice.’’Aducerea la cunoștiința populației și a serviciilor publice a datelor oficiale:legi ,decrete,dezbateri ale parlamentului îi revine Monitorului Oficial.

Administrația publică are obligația de a publica pe site toate informațiile cuprinse în Monitorul Oficial precum și buletinele oficiale ale ministerelor sau diferite buletine cu anunțuri legale,civile,comerciale.Publicarea acestor date a fost reglemenată prin Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și Legea nr.52/2003 cu privire la transparența decizională în administrația publică.

Informațiile despre procedurile și formalitățile administrative ușurează exercitarea drepturilor și a îndatoririlor de către persoanele fizice sau morale,de exemplu informațiile cu privire la cum poate un cetățean să declare o naștere,să obțină un pașaport,un certificat de înmatriculare,să-și completeze declarația de impozit,să facă să-i fie rambursate dările,să capete ajutor pentru întreținere,să se înscrie ca șomer etc ajută cetățeanul în rezolvarea problemelor.

Mijloacele de comunicare folosite pentru punerea la dispoziție a datelor publice cetățenilor:

Relația cu presa

Presa este considerată o media de bază pentru orice organizație din sectorul public deoarece știrile difuzate prin intermediul presei sunt percepute de public ca fiind mult mai obiective decât informațiile transmise direct de către organizație.De asemenea numărul de persoane la care ajunge mesajele mediei este mult mai mare decât limita maximă de receptori la care poate ajunge organizația prin eforturi proprii.

Pentru crearea unei bune relații cu presa se folosesc următoarele instrumente:

-Baza de date

-Monitorizarea presei

-Comunicatul de presă

-Conferința de presă

-Briefingul

Baza de date este un catalog ce conține informații despre organizațiile de presă,numele reporterilor,editoriilor sau producătorilor interesați de o anumită instituție sau de activitățiile desfășurate de aceasta.

Sursele pentru baza de date sunt:casetele redacționale ale ziarelor,convorbiri telefonice,cataloage,întâlniri,relații personale.

Informațiile care trebuie incluse obligatoriu în baza de date sunt:numele organizației mass-media,al directorului ,redactorului șef,al reporterilor specializați în domeniul de activitate al instituției,adresa de e-mail,fax,numere de telefon,pagina de web.

Monitorizarea presei face referire la identificarea articolului,a publicației și a autorului.

Este necesar deținera unor seturi standard de materiale numite ,,mapa de presă’’ care pot fi trimise reporterilor.

Mapa de presă trebuie să conțină:

-Informații esențiale despre instituție;

-Lista de persoane care pot fi citate:numele și funcția persoanei de contact,adresă,numere de telefon,fax;

-Copii ale articolelor pozitive apărute în presă;

-Rapoarte și cercetări relevante sau recente;

-Pliante,broșuri,fotografii,buletine informative;

-Comunicate de presă ale respectivei organizații;

Comunicatul de presă reprezintă un text scris care conține informații de interes public,este transmis oficial de către o instituție sau de către o persoană în scopul publicării sau difuzării.

Conferința de presă este instrumentul de comunicare directă cu presa al unei organizații sau al unor persoane.Conferința de presă este extrem de avantajoasă și ușor de organizat,oferă ocazia unui dialog cu reprezentanții presei și a transmiterii informației în forma pe care o dorește emițătorul.

Etapele desfășurării unei conferințe de presă sunt:

-Primirea jurnaliștilor

-Prezentarea discursului de către reprezentantul instituției

-Adresarea de către jurnaliști a unor întrebări

-Închiderea conferinței

Briefingul se realizează printr-un dialog între presă și organizatori,implică un nivel mai scăzut al costurilor și al necesitățiilor tehnologice decât conferința de presă.

Alte instrumente de comunicare cu presa sunt:

-Convorbiri telefonice cu jurnaliștii

-Evenimente cu participarea mass-mediei

-Interviuri în ziare,la radio și Tv

-Întâlniri cu editorii

-Comunicarea electronică

Comunicarea electronică este cea mai ușoară modalitate de punere la dispoziție a datelor publice.Este reprezentată de e-mail,internet, web,modem.

Avantajele comunicării electronice sunt:

-Rapiditatea

-Costuri relativ mici

-Posibilitatea actualizării permanente

-Networking

-Interactivitate

Rapiditatea

Tehnologia transmite cu mare viteză mesajele în formate sub formă digitală (text,sunet,video).

Această rapiditate a transmiterii datelor electronice motivează organizațiile în a-și face cunoscute acțiunile și proiectele.

Costuri relativ mici

Folosirea de către instituții a modalitățiilor de comunicare electronică contribuie la reducerea costurilor administrative (telefon,fax,poștă,curierat).

Posibilitatea actualizării permanente

Atunci când o instituție dorește să-și facă cunoscute proiectele și acțiunile realizate pe parcursul unui an poate să aleagă varianta tipărită a acestora sau poate face o economie plasând informațiile pe pegina de web care poate să fie actualizată permanent.

Networkingul

Reprezintă acea modalitate de inițiere a unei relații cu alte firme,organizații,structuri guvernamentale sau cu presa ce presupune schimburi de experiențe,colaborării pentru începerea unor proiecte.

Interactivitatea

Există mai multe modalități de implicare a utilizatorilor în procesul de comunicare.O modalitate ar fi ca instituția să permită utilizatorilor contactarea prin e-mail de pe oricare pagină a site-ului,crearea de formulare de înregistrare pentru accesul la baza de date sau la alte părți securizate ale site-ului.

2.Accesul la informație

Accesul la informația publică este înainte de orice un drept.România a adoptat două acte normative relevante în acest sens și anume Legea nr 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică,legi care își propun să asigure conformitatea cu standardele internaționale în domeniu.

În acest domeniu se au în vedere următoarele obiective specifice:

-Îmbunătățirea procedurilor și mecanismelor de difuzare a informațiilor publice și de asigurare a transparenței decizionale

– Creșterea gradului de informare a funcționarilor publici din administrația locală cu privire la importanța asigurării unui acces adecvat al cetățenilor la informațiile publice

-Creșterea gradului de informare a funcționarilor publici din administrația locală cu privire la

necesitatea de a facilita implicarea cetățenilor,a organizațiilor neguvernamentale și a mediului de afaceri în procesul decizional local

-Promovarea necesității de a crea condițiile pentru un tratament egal pentru cetățenii cu privire la furnizarea informațiilor de interes public și la implicarea lor în procesul decizional

-Îmbunătățirea procesului de comunicare și colaborare dintre autoritățile locale și centrale cu privire la implementarea legislației referitoare la transparența decizională și accesul la informațiile de interes public.

Potrivit articolului 25 al Codului european al bunei conduite administrative ,,instituția este obligată să ia măsuri pentru a informa publicul cu privire la drepturile pe care le are și să asigure publicitatea acestui document,prin publicarea lui pe internet sau prin alte mijloace posibile și accesibile cetățenilor.’’

Asigurarea accesului la informațiile de interes public de către instituțiile și autoritățiile publice se face din oficiu sau la cerere potrivit Legii nr.554/2001.,,Pentru asigurarea accesului oricărei persoane la informațiile de interes public autoritățiile și instituțiile publice au obligația de a organiza compartimente specializate de informare și relații publice sau de a desemna persoane cu atribuții în acest domeniu.’’(art 4,lit 1).

Așadar prin adoptarea acestei legi orice cetățean are dreptul de a fi informat în legătură cu atribuțiile și activitățiile desfășurate într-o instituție sau autoritate publică,este creat cadrul ,,care permite oricărui cetățean contribuabil să se informeze și să fie informat cu privire la interesele sale și,prin aceasta,să exercite un control inter-electoral cu privire la utilizarea adecvată a votului său/contribuției sale financiare.’’

Portivit Legii 52/2003 sunt stabilite ,,regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparenței decizionale în cadrul autorităților administrației publice centrale și locale,alese sau numite,precum și a altor instituții publice care utilizează resurse financiare publice,în raporturile stabilite între ele cu cetățenii și asociațiile legal constituite ale acestora.’’(art.1,lit 1).

Scopul acestei legi este de a spori gradul de responsabilitate a administrației publice față de cetățeni,de a încuraja participarea activă a acestora în procesul de luare a deciziilor administrative și de elaborare a actelor normative precum și de a spori gradul de transparență la nivelul întregii administrații publice.

Dreptul oricărei persoane la informație are trei dimensiuni:

-Dreptul de a fi informat ,din oficiu,de către instituțiile sau autoritățiile publice cu privire la aspecte importante ale funcționării acestora

-Dreptul de a cere informații

-Dreptul de a fi informat de către mass-media cu privire la diverse aspecte importante din sfera publică

Toate aceste aspecte sunt menționate în Constituția României.

Principiile care stau la baza accesului la informație sunt:

a.Accesul maxim la informație

b.Obligația publicării informației

c.Promovarea transparenței administrative

d.Definirea limitativă a excepțiilor

e.Introducerea procedurilor de facilitare a accesului la informație

f.Nivelul rezonabil al costurilor accesului la informație

g.Caracterul public al ședințelor instituțiilor publice

h.Prioritatea accesului la informație

i.Protecția avertizărilor de integritate

a.Accesul maxim la informație

Orice informație deținută de o instituție publică trebuie să fie accesibilă publicului iar excepțiile trebuie precis definite.

b.Obligația publicării informației

Instituțiile publice nu trebuie doar să facă accesibile informațiile,la cerere,ci și să dea publicității documente de interes public,în limita capacității și resurselor de care dispun.

c.Promovarea transparenței administrative

Guvernul și instituțiile publice trebuie să încurajeze o cultură civică și instituțională a transparenței și să asigure resursele necesare pentru promovarea publică a următoarelor obiective:

-campanii de informare publică privind dreptul de acces la informație;

-programe de educație publică privind exercitarea acestui drept;

-diminuarea culturii secretului în instituțiile publice prin programe de instruire;

d.Definirea limitativă a excepțiilor

Informațiile exceptate de la accesul liber trebuie să fie strict definite de la caz la caz,iar refuzul de a permite accesul la informație trebuie să satisfacă un test cu trei dimensiuni:

-informația respectivă este legată de un scop legitim menționat prin lege;

-accesul la informația respectivă periclitează protejarea acelui scop;

-periclitarea acekui scop este mai importantă decât interesul public de a avea acces la informația respectivă;

e.Introducerea unor proceduri de facilitare a accesului la informație

Solicitările de acces la informație trebuie procesate rapid,de compartimente specializate și existența sancțiunilor și a posibilităților de apel împotriva refuzării accesului trebuie asigurată.

f.Nivelul rezonabil al costurilor accesului la informație

Acest acces nu trebuie descurajat printr-un nivel excesiv al taxelor percepute solicitanților.

g.Caracterul public al ședințelor instituțiilor publice

Ședințele publice trebuie anunțate în prealabil și să fie deschise publicului ,excepțiile de la această regulă trebuie să fie definite precis și limitativ.

h.Prioritatea accesului la informație

Legea privind accesul la informație trebuie să stipuleze că orice alt act normativ va fi interpretat în conformitate cu prevederile sale și să prevină riscul ca regimul excepțiilor să fie extins în mod arbitrar prin alte interpretări.

i.Protecția avertizărilor de integritate

Persoanele care reclamă ori sesizează,cu bună credință,încălcări ale legii nu pot fi sancționate,prin aplicarea unei sancțiuni inechitabile sau mai severe pentru alte abateri disciplinare,chiar dacă în acest fel dau publicității informații exceptate de la accesul public.

3.Comercializarea datelor publice

Obligația de a comunica și de a pune la dispoziția cetățenilor și a instituțiilor datele adunate și analizate de către instituțiile publice nu este lipsită de consecințe economice.

În Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public,este prevăzut faptul că informația publică este gratuită,adică costurile de constituire și de distribuire sunt suportate de către finanțele publice ,dar ea poate deveni plătibilă atunci când se face apel la un serviciu telefonic de exemplu.Astfel apare problema comercializării datelor publice iar concurența este inevitabilă.

CAPITOLUL II

STUDIUL EMPIRIC

ÎNREGISTRAREA CĂSĂTORIEI

Declarația de căsătorie,care face parte din dosarul întocmit pentru încheierea căsătoriei se face personal, de către viitorii soți, în scris,la S.P.C.L.E.P. sau la primăria locului de domiciliu ori de reședință a unuia dintre ei și se publică în ziua în care a fost primită prin afișare, în extras potrivit legii.

În cadrul Primăriei orașului Corabia declarația de căsătorie se înregistrează la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor conform organigramei Primăriei orașului Corabia aprobată prin Hotărârea Consiliului Local numărul 138/28.11.2014.

Actul Normativ care stă la baza înregistrării căsătoriei este Hotărârea de Guvern numărul 64/02.03.2011.

În situația în care unul dintre viitorii soți nu se află în unitatea administrativ teritorială unde urmează să aibă loc încheierea căsătoriei, el poate face declarația de căsătorie la primăria din cadrul unității administrativ teritoriale pe raza căreia se află, urmând ca aceasta să fie transmisă în termen de 48 ore la primăria din cadrul unității administrativ teritoriale unde urmează să se încheie căsătoria.

În cazul persoanelor arestate sau condamnate în baza unor mandate de arestare ori de executare a pedepsei privative de libertate, declarația de căsătorie va fi depusă la primăria în a carei rază administrativ teritorială se află sediul penitenciarului sau arestului care va fi si competentă să o încheie indiferent de domiciliu sau reședința viitorilor soți cu respectarea prevederilor legale.

Persoanele care se prezintă la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Corabia, pentru a întocmi dosarul necesar încheierii căsătoriei vor fi informate despre documentele pe care trebuie să le prezinte respectiv:

Actul de identitate în original sau copie

Certificatul de naștere în original sau copie

Certificatul medical privind starea sănătății întocmit pe formular tip, care trebuie să poarte numărul de înregistrare, data certă, sigiliul, ștampila unității sanitare, semnătura și parafa medicului precum si precizarea că persoana respectivă este aptă sau nu pentru a se putea căsătorii si traducerea acestuia în limba română, legalizată, cu apostilă sau supra legalizare, în cazul în care este emis de instituții medicale în străinătate pentru uzul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României.

Documente traduse și legalizate sau certificate de ofițerul de stare civilă din care să rezulte desfacerea căsătoriei anterioare, dacă este cazul.

Semnarea declarației de căsătorie este realizată în prezența ofițerului de stare civilă. Ofițerul de stare civilă are obligația de a verifica corectitudinea datelor înscrise în declarația de căsătorie pe baza documentelor prezentate.

În cazul în care ofițerul de stare civilă are suspiciuni în privința autenticității datelor înscrise în documentele de identitate sau de călătorie prezentate de către un viitor soț cetățean străin îi revine obligația de a se informa la Oficiul Român de Imigrări sau la formațiunile teritoariale ale cetățeanului străin asupra veridicității acestora.

În dosarul actului de căsătorie trebuie să se regăsească în funcție de caz următoarele documente:

Aprobarea primarului pentru încheierea căsătoriei în afara sediului primăriei la cererea persoanelor interesate , precum și documentele care justifică cererea

Încuviințarea primarului pentru încheierea căsătoriei înainte sau dupa termenul de 10 zile de la data înregistrării declarației de căsătorie la cererea persoanelor interesate

Aprobarea președintelui Consiliului Județean sau a primarului general al municipiului București, în cazul existenței impedimentelor rezultate din condițiile de rudenie sau adopție la cererea persoanelor interesate

Declarația viitorilor soți în care este precizat faptul că nu au cunoștință de existența unui motiv legal care ar putea să împiedice încheierea căsătoriei

Avizul medical, dovada încuviințării părinților sau tutorelui, autorizația D.G.P.C. pentru încheirea căsătoriei în situația existenței impedimentelor rezultate din condițiile de vârstă

Documentul eliberat sau autentificat de misiunile diplomatice ori oficiile consulare acreditate în România în cazul căsătoriei dintre un cetățean străin și unul român, în care să existe mențiunea îndeplinirii tuturor condițiilor de fond cerute de legea națională a străinului și inexistența vreunui impediment pentru încheierea căsătoriei în România

Documente eliberate de autoritățile comptetente ale statului de cetățenie, datate cu maxim 3 luni de la emitere sau care prevăd în conținut termenul de valabilitate pentru cetățenii statelor cu care România a încheiat convenții, tratate, acorduri de asistență juridică în materie civilă sau de dreptul familiei

Declarația notarială a viitorului soț cetățean străin sau apatrid din care să rezulte faptul ca nu este căsătorit și că îndeplinește toate condițiile de fond cerute de legea sa națională pentru încheierea căsătoriei in România, în cazul cetățenilor statelor care nu au misiune diplomatică sau Oficiu Consular acreditat în România.

Proces verbal încheiat cu un interpret autorizat în cazul încheierii căsătoriei dintre persoane surdo-mute sau dintre persoane care nu cunosc limba română.

În situația în care încheierea căsătoriei nu poate fi realizată din cauza impedimentelor rezultate din condițiile de vârstă, minorul care dorește să se căsătorească trebuie să facă cerere la D.G.P.C. de la locul de domiciliu în vederea obținerii autorizării.

De asemenea cererea trebuie să fie însoțită de o copie legalizată sau certificată de ofițerul stării civile de pe certificatul de naștere, ancheta socială întocmită de autoritatea tutelară de la domiciliul solicitantului și avizul dat de medic.

Încheierea căsătoriei dintre minori se realizează doar cu încuvințarea părintilor sau după caz a tutorelui.

Încuviințarea căsătoriei se face printr-o declarație depusă la S.P.C.L.E.P. Corabia de către părinți sau tutore împreună cu depunerea declarației de căsătorie de către viitori soți.

În cazul în care părinții sau tutorele nu au domiciliu în localitatea în care urmează să aibă loc încheierea căsătoriei pot depune încuvințarea la primăria din localitatea de domiciliu a acestora, urmând ca aceasta să fie înaintată la primăria competentă pentru încheierea căsătoriei.

Altă modalitate mai simplă ar fi depunerea de către părinți sau tutore a unei declarați pe propria răspundere, autentificată din care să rezulte că sunt de acord cu încheierea căsătoriei de către copilul sau minor.

În situația în care unul dintre părinți refuză încuviințarea căsatoriei minorului va fi sesizată instanta judecătorească care se va pronunța ținând cont de interesul superior al copilului.

În cazul în care părintii sunt divortați este necesar consimtământul ambilor părinti pentru încheierea căsătoriei.

În momentul depunerii declarației de căsătorie sau ulterior viitorii soți trebuie să declare în fata ofițerului de stare civilă numele de familie pe care îl doresc să îl poarte în căsătorie .

Dacă înțelegerea referitoare la numele de familie are loc dupa depunerea declarației de căsătorie, dar înainte de încheierea căsătoriei va fi consemnată o declarație scrisă ce va fi anexată la declarația initială.

Căsătoria va fi încheiată după expirarea termenului de 10 zile cuprinzând atât ziua în care a fost făcută declarația de căsătorie cât si ziua în care are loc oficierea căsătoriei.

Căsătoria poate fi încheiată si înaintea expirării termenului de 10 zile în situația în care starea de sănătate a unuia dintre soți impune acest lucru dar cu aprobarea primarului în România sau a consului sau diplomatului cu atribuții consulare în cazul căsătoriilor încheiate la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale României.

La fel se procedează si în cazul încheierii căsătoriei dupa expirarea termenului de 10 zile numai ca va trebui să se țina cont și de termenul de valabiliate a certificatelor medicale referitoare la starea de sănătate a viitorilor soți.Dacă expiră termenul de valabiliate al certificatelor medicale viitorii soți sunt obligați să obțină si să depună certificate medicale valabile.

Oficierea căsătoriei se face de către ofițerul de stare civilă într-o încăpere corespunzător amenajată,având o tinută vestimentară adecvată caracterului solemn al acestui act.

Ofițerul de stare civilă îi declară căsătoriti după luarea consimtământului viitorilor soți, liber si deplin exprimat în fața a doi martori,le citește dispozițiile Codului familiei privind drepturile si obligațiile soților si întocmește actul de căsătorie.

În cazul în care ofițerul de stare civilă constată că nu sunt îndeplinite cerințele legii poate refuza încheierea căsătoriei.

Refuzul este consemnat într-un proces-verbal motivat, în doua exemplare dintre care unul este înmânat persoanelor care intentionau să se căsătorească.

După încheierea căsătoriei ofițerul de stare civilă este obligat să anuleze cartea de identitate a soțului care își schimbă numele de familie prin căsătorie.

CAPITOLUL III

EXEMPLE CONCRETE DE ÎNREGISTRARE

ALE UNEI CĂSĂTORII

Privind din perspectiva Capitolului II în cadrul căruia s-au specificat documentele necesare înregistrării unei căsătorii de către Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Corabia – Olt, conform Actului Normativ – Hotărârea de Guvern numărul 64/02.03.2011, de-a lungul acestui capitol se va oferi exemple concrete de înregistrare ale unei căsătorii.

Documentele folosite cu caracter științific și academic au fost furnizate de către Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Corabia, pentru a elabora studiul de caz al prezentei lucrări de licență.

Dosarul de încheiere a unei căsătorii civile, care face obiectul prezentului studiu de caz, s-a încheiat între cetățeni români de către Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor din localitatea Corabia, județul Olt, acțiune aprobată prin Hotărârea Consiliului Local numărul 138/28.11.2014.

Potrivit Hotărârii de Guvern 64/02.03.2011 (aspecte menționate și în capitolul II), dosarul actului de căsătorie pentru cetățeni români trebuie să cuprindă următoarele documente:

Declarația de căsătorie, conform anexei nr. 23 din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, aprobată prin H.G.R. nr. 64/2011, se face personal de către viitorii soți, în scris, la Serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la primăria competentă, misiunea diplomatică ori oficiul consular unde urmează a se încheia căsătoria. În declarația de căsătorie, viitorii soți vor arăta că nu există niciun impediment legal la căsătorie și vor menționa numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, precum și regimul matrimonial ales.

Documentul cu care se face dovada identității, în original și în copie.

Certificatul de naștere, în original și în copie.

Certificatul medical prenupțial (privind starea sănătății), întocmit pe formular-tip, care trebuie să poarte numărul de înregistrare, data certă, sigiliul/ștampila unității sanitare, semnătura și parafa medicului; certificatele medicale sunt valabile 14 zile de la data emiterii și trebuie să cuprindă mențiunea expresă că persoana se poate sau nu se poate căsători; certificatele medicale emise de instituții medicale în străinătate pentru uzul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României trebuie să conțină toate rubricile și să fie însoțite de traducerea în limba română legalizată, cu apostilă sau supralegalizare, după caz.

În declarația de căsătorie, viitorii soți vor menționa regimul matrimonial ales. Ei pot opta între:

– Regimul comunității legale

– Regimul separației de bunuri

– Regimul comunității convenționale

La oficierea căsătoriei, actul de identitate al soțului care își schimbă numele va fi invalidat urmând a fi preschimbat în termen de 15 zile.Celor care doresc să călătorească în străinătate imediat după oficierea căsătoriei și au actul de identitate invalidat se recomandă să solicite informații suplimentare de la instituțiile abilitate.

Autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție își are domiciliul cel care cere încuviințarea pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenței unor impedimente rezultate din condițiile de rudenie firească sau adopție, în condițiile prevăzute de lege.

Declarație, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 27 din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, aprobată prin H.G.R. nr. 64/2011, din care să rezulte că cei 2 soți nu cunosc niciun motiv de natură legală care să împiedice încheierea căsătoriei.

Aprobarea primarului pentru încheierea căsătoriei în afara sediului primăriei, la cererea persoanei interesate, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 24 din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, aprobată prin H.G.R. nr. 64/2011, precum și documente justificative în susținerea cererii.