Comunicarea Profesor Elev

CAPITOLUL IV

4.1. Scopul cercetării

Scopul cercetării este acela de a investiga problematica comunicării dintre profesor-elev din perspectiva didacticii moderne.

4.2. Obiectivele cercetării

Obiectvele cercetării sunt acelea de a demonstra sau de a scoate în evidență următoarele:

Investigarea stării referitoare la comunicarea profesor–elev din perspectiva didacticii modern în derularea activităților didactice.

Investigarea conținutului comunicării didactice, astfel încât să favorizeze creșterea randamentului școlar al elevilor;

Identificarea unor modalități concrete de motivare, stimulare și activizare a elevilor în desfășurarea lecțiilor;

Încurajarea relaționării pozitive și constituirea unui climat afectiv plăcut în contextual desfășurării activităților instructiv-educative;

Sprijinirea elevilor în demersurile de autocunoaștere și cele de formare a unor trăsături de caracter care să susțină o bună comunicare în general, inclusiv de natură didactică.

4.3. Variabilele cercetării

Variabilele dependente: gradul prevenirii unor aspect deficitare în comunicare, nivelul de îmbunătățire a relației de comunicare profesor-elev, calitatea prestațiilor elevilor în contextul activităților de învățare.

Variabilele independente: promovarea sistematică a caracterului formativ al lecțiilor.

4.4. Ipotezele cercetării

Ipoteza general, pe baza căreia a fost structurat și desfășurat experimentul, este aceea că: elemente de interacțiune educațională formativă axate pe demersuri de autocunoaștere și educație pentru valori comportamentale și atitudini determina o relația comunicațională optimă între profesor și elev.

În consecință, de aici decurg două ipoteze specific care pot fi formulate astfel:

Așadar, prima ipoteză specifică a cercetării, este aceea că: aplicarea unor modele explicite, cu rol de cunoaștere/autocunoaștere și dezvoltare personală este în măsură să favorizeze apariția onor perturbări în comunicarea profesor – elev

A doua ipoteză specifică cercetării, este că: aplicarea unor modele de educație pentru valori comportamentale și atitudini este în măsură să favorizeze relația comunicațională profesor-elev;

4.5. Metodologia cercetării

Cercetarea a fost organizată în anul școlar 2015-2016. Aceasta a vizat două categorii principale de subiecți: elevi de gimnaziu și profesori ce predau la clasele respective, unii dintre danșii fiind și profesori diriginți.

Cercetarea întreprinsă s-a efectuat pe un număr de 100 elevi, pentru a avea o populatie cat mai semnificativă din punct de vedere a comunicarii școlare, pe baza procedeului de eșantionare aleatorie simplă.

În ceea ce privește eșantionarea profesorilor, am selecționat cadre didactice titulare care predau la învățămantul gimnazial. Aceștia au fost selecționați ca și elevii, pe baza procedeului de eșantionare aleatorie simplă.

4.6. Rezultate

4.6.1 Reyultate ale etapei pre-test

S-a studiat relatia de comunicare intre profesori și elevi prin aplicarea unui chestionar (Anexa 1).

Chestionarele au conținut mai multi itemi, majoritatea cu caracter închis și, în cadrul acestora, mai multe variabile de răspuns care le-au permis subiectilor să se evalueze pe o scară de la 1 la 3.

La prima întrebare „ În general, comunici cu cei din jur?”, elevii, au trebuit să aleaga pe o scară de la 1 la 3 (une 1 înseamnă “întotdeauna”, 2 “uneori” si 3 inseamnă “foarte rar”)

2. Care este modalitatea de comunicare cea mai ușoară?

Conform graficelor de mai sus se poate constata că diferențe privind comunicarea între profesor-elev sunt semnificative la ambele loturi experimentale. Felul în care profesorul a predat la clasa a determinat un procent de 72% de elevi să considere că comunicarea în scris înfluențează mult înțelegerea lecției. Astfel 16% elevi consideră că e mai usor să comunice oral, iar 12% aleg comunicarea prin gesture.

La întrebarea nr.3 elevii au avut de răspuns la întrebarea “Cu cine comunici cel mai bine?” , unde a trebuit să aleagă pe o scara de la 1 la 3 (colegii și prietenii, părinții, persoane străine). S-a ajuns la un procent 87% de elevii care comunică mai buna cu colegii și prietenii , 10% comunica bine cu parintii, iar 3% cu strainii.

Analiza graficului duce la constatarea cu character general că la această varstă ocupă un loc destul de important cercul de prieteni. Pe locul doi fiind parintii , cu un procent de 10% poate avea o influență negativă asupra sucecesului școlarului deoarece nu-I dă voie să se exprime, să se manifeste. Școlarul devine, astfel mai retras în relațiile cu cei din jur, izolandu-se total.

Familia are un important rol în dezvoltarea comunicarii elevului, ea contribuie la optimizarea muncii elevuilui la realizarea obiectivelor școlii. Familia este sursa de putere, suport și inspirație, ce poate sustine învățarea sau o poate frana.

Un alt obiectiv al etapei pre-test a fost de a analiza comparativ preferința școlarului în comunicare față de colegi sau profesori, în întrebarile 4 și 5.

4. Cum consideri comunicarea între colegi la nivelul clasei tale?

5. Ce părere ai despre comunicarea profesor-elev în cadrul clasei tale?

toți profesorii comunică bine cu elevii

majoritatea nu comunică cu elevii

niciun profesor nu comunică cu elevii

Din analiza datelor înregistrate și obținerea unor date descriptive, am constatat că din cei 180 de elevi chestionați, există o comunicare buna atat cu profesorii cat si cu elevii. Astfel 17% consider ca au o comunicare satisfăcatoare cu ceilalti colegi, iar 24% dintre profesori nu prea comunica cu elevii.

Comunicarea didactică este o componentă foarte importantă în depășirea obstacolelor ce pot apărea în relația profesor-elev. Apare din nou necesitatea de autocunoaștere, de cunoaștere a clasei de elevi și a fiecărui elev în particular.

6 . După părerea ta, un profesor trebuie să aibă următoarele calități:

bună pregătire de specialitate, capacitate de a se face înțeles

înțelegere față de copil

altele

Un număr mare de elevi consideră că o relație de comunicare în general presupune ca profesorul să-i înțeleagă, să existe un climat afectiv pozitiv în derularea actului educativ, de autocunoaștere personală.

În altă ordine de idei pentru ca elevul să-l “accepte” pe profesor, acesta din urmă are nevoie de o serie de calități și însușiri prin intermediul cărora îl “cucerește” pe elev. Vreau să menționez că această ,,cucerire” a elevului nu este altceva decât demonstrarea de către profesor a calităților râvnite de către elevi, poate chiar și în mod inconștient. Elevul nu dorește să vadă în profesor un ,,etalon” strict determinat de anumite reguli, elevul vrea să găsească deseori în profesor acel punct de reper pe care nu-l poate găsi în familie, la prieteni, rude, etc. De aceea, profesorul e obligat să fie totdeauna disponibil să răspundă la chemarea de suflet a elevului.

7. Selectați următoarele cauze ale conflictului elev-profesor:

evaluarea

antipatia față de profesor

modul de comunicare al profesorului

Din analiza datelor înregistrate și obținerea unor date descriptive, am constatat că 41% dintre elevi au ales variant c. modul de comunicare a profesorului. Astfel, profesorul are ca sarcină identificarea unor modalități de relaționare mai bună cu elevii, pentru ca mai apoi elevii își vor dezvolta competențele communicative.

4.6.2 Rezultate ale etapei experimentale

Pentru a putea studia comunicarea în clasă este important ca școlarului mic să i se ofere posibilitatea ca la finalul orei să-și evalueze propria motivație cu o anumită activitate. Completând un jurnal structurat la sfârșitul lectiei (în ultimele 5-6 minute).

Jurnalul structurat (vezi Anexa 2) conține mai mulți itemi, prin care școlarul mic a elaborat aprecieri cu privire la: motivația și scopul învățării la lecția din ziua respectivă, cooperarea cu colegii, atmosfera învățării din timpul orei, autoeficiența, provocarea sarcinilor de lucru, starea afectivă dominantă din timpul orei, etc.

Pornind de la aspectele mai sus menționate, precizăm că cercetarea noastră se bazează pe studiul comunicării școlare în contextul instrucțional al clasei, așadar pe relația dintre profesor si elev.

Jurnalul structurat a fost preluat de la Daniela Crețu și cuprinde 11 întrebări ce conțin mai mulți itemi, care le-au permis subiecților să se evalueze pe o scară de la 1 la 5 (unde 1 înseamnă “deloc” și 5 înseamnă “foarte mult”) mai multe aspecte ale lecțiilor, care pot susține motivația învățării. Aceste întrebări s-au refeit în primul rând la atmosfera din timpul orei, motivele învățării (cognitive, socio-afective, dorința de success), cooperarea cu colegii (ascultarea activă, realizarea sarcinilor de lucru), provocarea intelectuală, exprimarea ideilor, autoeficiența. Aceste variabile au fost completate de către elevi la finalul fiecărei lecției.

În urma intervenției pedagogice s-a obținut o imagine globală asupra modului în care organizarea activităților didactice poate să optimizeze comunicarea profesor – elev din perspectiva didacticii moderne și să prevină apariția blocajelor în comunicare.

Ipoteza de lucru a fost următoarea: aplicarea unor modele explicite, cu rol de cunoaștere/autocunoaștere și dezvoltare personală este în măsură să favorizeze apariția unor perturbări în comunicarea profesor – elev

Pentru a verifica dacă există diferențe între jurnalele structurate a lecțiilor în care profesorul a aplicat modelelor acționale implicite și explicite de dezvoltare a competențelor comunicaționale ale elvilor și jurnalele structurate a lecțiilor în care nu s-a aplicat, am aplicat Testul T pentru eșantioane independente din SPSS.

Conform rezultatelor obținute prin Testul T pentru eșantioane independente, am găsit că există diferențe semnificative între cele două grupuri de lecții, în urma evaluării acestora de către școlar. Valorea lui p este mai mică decât 0,05. Astfel lecțiile unde s-a aplicat modelele acționale implicite și explicite de dezvoltare a competențelor comunicaționale ale elvilor au avut rezultate pozitive decât lecțiileunde nu s-a aplicat nimic. Ipoteza noastră, conform căreia: aplicarea unor modele explicite, cu rol de cunoaștere/autocunoaștere și dezvoltare personală este în măsură să favorizeze apariția unor perturbări în comunicarea profesor – elev, este confirmată.

Ipoteza de lucru a fost următoarea: aplicarea unor modele de educație pentru valori comportamentale și atitudini este în măsură să favorizeze relația comunicațională profesor-elev;

Conform rezultatelor obținute prin Testul T pentru eșantioane independente, am găsit că există diferențe semnificative între cele două grupuri de lecții, în urma evaluării acestora de către școlar. Astfel, se poate observa că variabilele care s-au dovedit a fi cele mai relevante pentru separarea activităților sub aspect motivațional sunt: atmosfera învățării (t=-3,44, p<.005), aprecierea metodelor acțiunilor învățătorului(t=-2,84, p<.05), înțelegerea temei discutate (t=-2,89, p<.05), interesul pentru oră (t=-3,20, p<.005), colaborarea (t=-5,63, p<.001), atenția acordată (t=-11,89, p<.001), realizarea sarcinilor (t=-2,79, p<.05), exprimarea ideilor (t=-5,06, p<.001), provocarea (t=-3,49, p<.005) și autoeficiența (t=-2,97, p<.05). În acest mod, se confirmă ipoteza noastră de lucru și anume că: aplicarea unor modele de educație pentru valori comportamentale și atitudini este în măsură să favorizeze relația comunicațională profesor-elev;

CONCLUZII

Lucrarea de față a avut ca temă „Comunicarea școlară”, iar în continuare vom prezenta principalele concluzii rezultate în urma experimentului întreprins.

În urma cercetării întreprinse am constatat că interacțiunea profesor-elev la ora actuală e unul din factorii de bază ce determină o bună comunicare profesor – elev , dar trebuie să ținem cont de: personalitatea profesorului, personalitatea elevului , dar și de situațiile pedagogice ce se creează în rezultatul activității în comun profesor – elev.

În cazul elevilor s-a remarcat o orientare predilectă spre instituirea unui climat afectiv pozitiv și o relație democratică profesor-elev, bazată pe apropiere și înțelegere.

În același timp, o parte din elevi menționează dorința de a studia lucruri mai atractive și mai ales utile în viața de zi cu zi. Se remarcă nevoia de adaptare din toate punctele de vedere a cadrului didactic și chiar a curriculumului formal la particularitățile și cerințele noilor generații de elevi.

Bineînțeles că tactul pedagogic este una din calitățile esențiale ale profesorului, calitate care afectează și celelalte însușiri personale și determină substanțial tipul relației ce se va forma între profesor și elev.

Pentru ca elevul să-l “accepte” pe profesor, acesta din urmă are nevoie de o serie de calități și însușiri prin intermediul cărora îl “cucerește” pe elev. Vreau să menționez că această ,,cucerire” a elevului nu este altceva decât demonstrarea de către profesor a calităților râvnite de către elevi, poate chiar și în mod inconștient.

Elevul nu dorește să vadă în profesor un ,,etalon” strict determinat de anumite reguli, elevul vrea să găsească deseori în profesor acel punct de reper pe care nu-l poate găsi în familie, la prieteni, rude, etc.

De aceea, profesorul e obligat să fie totdeauna disponibil să răspundă la chemarea de suflet a elevului. În ceea ce-i privește pe profesori, aceștia propun identificarea unor modalități de relaționare mai bună cu elevii, dezvolatarea competențelor comunicative ale elevilor încă din etapele inițiale ale educației școlare.

Având în vedere datele prezentate, principalele concluzii , de la care se stabilesc direcțiile de acțiune pe care le presupune optimizarea procesului de comunicare didactică sunt: limitarea relaționării profesor-elev doar la cadrul formal al activităților

instructiv- educative comune sau obligatorii din școală favorizează apariția dificultăților de comunicare, de aceea se impune extinderea activităților de intercunoaștere profesor-elev și sporirea contactelor interpersonale în activitățile extracurriculare și în mediul familial; antrenamentul formativ al cadrelor didactice și elevilor în sensul dezvoltării

abilităților de comunicare poate contribui la îmbunătățirea comunicării didactice; metodele moderne de activizare a elevilor în desfășurarea actului didactic

favorizează o bună comunicare didactică; adaptarea profesorilor la caracteristicile noilor generații de elevi este o cerință

esențială pentru optimizarea relaționării; identificarea unor modalități de motivare, stimulare și activizare a elevilor în

desfășurarea activității instructiv-educative poate crea cadrul adecvat susținerii unei comunicări didactice protejate de efecte perturbatoare;

În urma celor prezentate pînă acum pot spune că abilitățile de comunicare sunt o dovadă de respect reciproc. În mod ideal, fiecare persoană ar trebui să fie capabilă să asculte o altă persoană și să demonstreze că înțelege ceea ce vrea să transmită celălalt; de asemenea ar trebui să se respecte pe sine, aceasta însemnând că poate să exprime sau să transmită propriile interese / opinii.

Este esențial ca activitatea desfășurată la clasă să fie integrată în strategia unității școlare implicată într-un proces global de formare a caracterului , prin contribuția tuturor “actorilor” implicați în procesul educativ: părinți, școală, comunitate.

„ Educație pentru valori comportamentale și atitudini” împlementată în școală are ca scop ca elevii să își formează aptitudini în privința unei atitudini pozitive și să își dezvolte competențele de comunicare și relaționare cu profesorii, părinții, prietenii, etc.

Acest fapt este considerat ca fiind generator al resorturilor motivaționale care contribuie la construirea caracterului și definirea acestuia ca element catalizator pentru dezvoltarea personală, socială și profesională a viitorilor adulți. Fiecare copil are un potențial educativ înnăscut care trebuie doar descoperit și activizat.

Aceasta este misiunea sfântă a școlii, a educatorilor, deoarece, după cum spunea Comenius : “E îndoielnic să existe o oglindă atât de murdărită, încât să nu reflecte totuși imagini întrun fel oarecare; e îndoielnic să existe o tablă atât de zgrunțuroasă încât să nu putem scrie totuși ceva pe ea. Dacă se întâmplă însă ca oglinda să fie plină de praf sau pete, înainte de a ne folosi de ea trebuie să o stergem, iar o tablă prea zgrunțuroasă trebuie s-o dăm la rindea. “