Comunicarea Prin Imagine

Comunicare prin imagine

Oltean Tudor Lucian

Universitatea de Arte si Design, Facultatea de Arte Decorative si Design, specialitatea Ceramica-Stica-Metal master I

Imaginea este un punct important al comunicării. Alături de imaginea digitală, în a cărei epocă ne aflăm, lucrările de artă formează un alt punct important în comunicarea educațională. Tipurile de comunicare, tehnicile și instrumentele de comunicare, rolul de bun comunicator al profesorului sunt foarte importante în comunicarea vizuală prin imaginea plastică. De asemenea, centrarea pe copil și o foarte bună reproducere a imaginii sau chiar o deplasare in situ sau în muzee face facilă o înțelegere a artei, în general, și a subiectului supus studiului, în special.

            Din cele mai vechi timpuri, imaginile au fost foarte importante pentru comunicarea interumană, poate chiar mai importante decât scrisul – imaginile fiind un transmițător de mesaje (inițial scrierea era de tip pictografic)[2] – , mai ales pentru oamenii din Preistorie. Din acest motiv comunicarea prin imagine a început treptat să se închege, trecând prin Antichitate, Renaștere, Evul Mediu, ajungând până în prezent, când era emoticonurilor – imagini simbolice ale unor obiecte, senzații sau chiar emoții – este în plină dezvoltare

            Să nu uităm, însă, că o bună bucată de vreme, comunicare vizuală se realiza prin imagini concrete. Este vorba aici despre imaginile unor opere de artă.

            Și astăzi, ca și odinoară, copiii ar trebui să înțeleagă importanța acestor imagini și rolul decisiv al muzeeleor în formarea gustului lor estetic și nu numai – vizitarea muzeelor, a siturilor arheologice contribuie la întregirea și dezvoltarea unui individ sănătos.

            În acest sens, un rol de bun comunicator îl joacă profesorul, mai ales în cadrul educației non-formale, care în prezent prinde din ce în ce mai mult avânt.

            Educația non-formală ”se referă la totalitatea activităților educative desfășurate în afara programului instituționalizat, activități care au un caracter opțional sau facultativ”[3]

            Plecând de la această definiție, putem preciza faptul că o bună comunicare prin imagine se realizează mai ales în afara orelor de educație formală – educația non-formală se poate realiza, de pildă, prin intermediul after school-urilor, unde există oameni specializați pentru fiecare domeniu de activitate.

            Rolul de bun comunicator prin imagine – fie ea clasică (lucrări de artă palpabile), fie a noilor media (imagini digitale) – îi revine prin excelență profesorului de educație plastică/educație vizuală.

            Așadar comunicarea prin imagine este foarte importantă în educația copiilor.

            În cele ce urmează va fi prezentat un studiu de caz. Acest studiu de caz se referă la o lucrare concretă, palpabilă, existentă într-un muzeu de artă: ”Duminică de vară la Grande Jatte” a pictorului Georges Seurat.

            Inițial, în funcție de canalul utilizat, profesorul de educație vizuală va realiza o comunicare verbală. În același timp va fi și o comunicare nonverbală, deoarece în timpul explicației referitoare la perioada respectivă din istoria artei, la autorul lucrării etc., profesorul va expune imaginea în fața copiilor.

            Comunicarea prin imagine a operei de artă se face atât mediat, cât și în mod nemijlocit.

            Medierea în prezentarea operei ”Duminică de vară la Grande Jatte”, o realizează profesorul. Este o mediere, o explicare, o expunere în cuvinte în fața copiilor, pentru ca aceștia să înțeleagă importanța imaginii, rolul ei reprezentativ în istoria artei și nu în ultimul rând caracterul său de noutate.

            De asemenea, un rol nemediat se produce în clipa în care copilul privește imaginea. În mod evident, copilul va fi captat, iar imaginea va trezi în mintea lui diferite întrebări – cele legate de autorul lucrării, de tiltul ei, de tehnica și modul de realizare al lucrării etc.

            Comunicarea prin imagine presupune o comunicare de informații. De pildă, în cazul de față sunt necesare informații precum: perioada neo-impresionismului, perioadă din care face parte lucrarea, autorul său: Georges Seurat. Faptul că această lucrare este o lucrare point-ilistă, adică realizată prin juxtapunerea punctelor de culoare pură – amestecul acetsora fiind unul optic, nu unul realizat pe paletă, așa cum se face de obicei.

            De asemenea comunicarea de afecte este una importantă în comunicarea stabilită de imaginile vizuale. Foarte multe dintre operele de artă produc, atunci când sunt privite, stări din cele mai diverse: de la plăcerea simplă, până la amintiri legate de cel care privește lucrarea.

            Comunicarea de cerințe se realizează în momentul în care profesorul le cere copiilor fie analizarea unei alte opere de artă asemănătoare, fie realizarea unei lucări personale în maniera în care a fost realizată lucrarea ”Duminică de vară la Grande Jatte”.

            În ceea ce privește receptarea mesajului, comunicarea prin imagine se face direct prin vizualizarea imaginii, nemediată de profesor, dar și indirect.

            Comunicarea vizuală prin imagine se realizează, la nivel psihic în mod conștient – informațiile transmise de către profesor, întrebările copiilor și răspunsurile profesorului se realizează conștient deoarece acestea se îndreaptă mereu spre o comunicare educațională de informații.

            Prin lucrarea aceasta sunt comunicate psihic informații și în mod subliminal. Imaginea lucrării sau anumite detalii se fixează inconștient în mintea copilului, iar acesta le va folosi, de exemplu, în clipa în care va vedea o lucrare de artă realizată asemenea celei a lui Seurat. În acest moment informațiile acumulate inconștient sunt grupate în serii de conexiuni psihice.

            În mod normal, mesajele afective transmise sunt în număr de șase[4]: surpriza – în cazul de față problematica pusă de juxtapunerea punctelor colorate și modul cum ele construiesc o imagine, asemenea imaginii televizorului[5], bucuria – se realizează aici sub efectul cromaticii exaltante, luminoase. În cazul studiat celelalte afecte – frica, dezgustul, tristețea, nervozitatea nu sunt prezente datorită cromaticii[6] luminoase și a compoziției relaxante – să nu uităm că este vorba, în lucrarea lui Seurat, despre relaxare.

            În cazul comunicării prin imagine aceasta se face în grup. Profesorul și grupul de copii. De menționat este faptul că această comunicare nu se rezumă doar la grup, ea se centrează și pe fiecare copil în parte, pe nevoile de înțelegere ale fiecărui copil în parte.

            Scopul comunicării prin imagine este unul complex. În cazul educației vizuale, și nu numai, scopul este în primul rând unul de informare.

            Informațiile[7] pot fi: explicite – sunt informațiile legate de epoca în care a fost realizată lucrarea, de timpul realizării, autorul ei -, implicite – sunt legate de gradul de veridicitate a reprezentării -, codificate – acestea sunt integrate în imagine.

            Copii cunosc perioade din istoria artei, artiștii și mai ales operelele lor. Se realizează de asemenea o analiză plastică, o decriptare a imaginii. Cu ajutorul comunicării vizuale copiii află informații despre tehnică, maniera de lucru a artistului, traseele compoziționale etc.

            Socializarea și descoperirea prin comunicarea cu ajutorul imaginii sunt foarte importante în educația vizual plastică.

            Toate aceste tipuri de comunicare interacționează între ele, nu rămân singulare. Atât în tipul obișnuit de comunicare, cât și în comunicarea prin intermediul imaginii ele se întrepătrund, completându-se unele pe celelalte.

            În ceea ce privește tehnicile de comunicare, expunerea și dialogul sunt cele mai des uzitate în comunicarea prin imagine.

            Prin expunerea copiii vor afla tot ceea ce este important pentru a înțelege atât lucrarea în sine, perioada, și compoziția, cât și problemele legate de contextul istoric. Aici intervine interdisciplinaritatea atât de necesară, mai ales pentru orele de educație vizuală.

            În mod evident dialog simplu sau cel de tip socratic este foarte bine venit. Prin această tehnică de comunicare, cu medierea imaginii și cu sprijinul porfesorului, copilul va înțelege foarte bine, de exemplu, amestecul otic al culorilor.

            Este de subliniat faptul că această tehnică de comunicare, cea a dialogului, este utilă și în cazul părții practice.

            Spre exemplu, pornind de la un detaliu al lucrării lui Seurat, se va folosi dialogul ca mijloc de comunicare între profesor și copii. Și de această dată, profesorul va purta un dialog atât cu întregul grup, dar se va centra și pe nevoile fiecărui copil în parte.

            Prin dialogul socratic, profesorul va putea să coordoneze mai eficient copilul, pentru realizarea propriei planșe, în funcție de interesele copilului.

            Atât în expunere cât și în dialog, profesorul trebuie să articuleze coerent propriile idei și să găsească răspunsuri plauzibile la întrebările copiilor.

            Cadrul didactic trebuie să fie în permanență foarte bine pregătit profesional.

            În acest fel el va putea răspunde întebărilor și va putea comunica conținutul imaginilor studiate. Va putea de asemenea să se adapteze oricăror situații ce se pot ivi la nivelul comunicării prin imagine. Decriptarea mesajului imaginii îi aparține într-o foarte mare măsură profesorului.

            Copiilor le poate fi trezit interesul față de comunicarea prin imagine apelând la un joc, și anume cel al schimbului de roluri – pentru câteva clipe copilul trece în locul profesorului, la catedră. În această situație copilul va obține pe lângă problema concretă în fața căruia este pus și o responsabilizare mult mai mare.

            Se vor alege imagini asemănătoare celor prezentate de cadrul didactic, iar copiii vor încerca să comunice informații legate de acea imagine, pe baza cunoștințelor acumulate anterior.

            Rolul de mediator al unei bune comunicări al profesorului este și de această dată foarte important. Cadrul didactic reușind prin competențele sale în cadrul comunicării să vină în sprijinul copiilor.

            Dacă aceste lucruri se întâmplă într-un cadru precum cel al unui after school, același sistem îl comportă și un spațiu muzeal, cu un singur amendament și anume acela că un spațiu muzeal comportă mult mai multe exemple de lucrări care pot face obiectul comunicării prin imagine.

            Multe dintre operele de artă sunt sinteza unor perioade mai vechi, puse în practică în perioada modernă, transmițând noi valențe artistico-plastice.

            Imaginile vizuale și comunicarea prin intermediul acestora este benefică pentru fiecare copil, pentru dezvoltarea lui psihică și socială. Cunoscând problematica unei imagini, copilul, viitorul adult va fi mult mai receptiv la educația prin intermediul spațiului muzeal. De asemenea viitorul adult va învăța să privească arta contemporană, vă încerca s-o decripteze, va putea avea discernământ între ceea ce este Kitsch și ceea ce este artă autentică.

            Noile media oferă și ele posibilități nenumărate în ceea ce privește comunicarea prin imagini.

            Peste toate acestea Comunicarea prin artă cere însă o condiție esențială: atenția și concentrarea asupra ei.[8]

*

            În 1886, la Paris are loc ultima expoziție a grupării impresioniștilor. La această expoziție ia parte și tânărul pictor Georges Seurat (1859 – 1891), pentru prima dată, el alăturându-se acestui grup în 1886. Acesta va expune lucrarea cu titlul Duminică de vară la Grande Jatte.

Foto 1. Georges Seurat, Duminică de vară la Grande Jatte[9]

            Georges Seurat avea să fie inițiatorul curentului Neoimpresionist, apărut ca reacție contra Impresionismului. Ceea ce se păstrează de la curentul Impresionist este: continuarea picturii en plein-air, folosirea culorilor luminoase și a tușei rupte, dar și accentul pus pe viața cotidiană.

            Neacceptarea atitudinii intuitiv-sensibilă în crearea acordurilor cromatice și în juxtapunerea tonurilor de culoare, realizată în mod emoțional. Studiul științific al raporturilor dintre culori și lumină a dus la apariția metodei și tehnicii divizionismului culorilor.[10]

            Fără îndoială, Georges Seurat, alături de întreaga pleiadă de artiști consacrați, a contribuit la dezvoltatea artelor vizuale, dar și la teoretizarea problemelor specifice acestui domeniu de comunicare, al cărui mijloc este opera de artă (imaginea).