COMUNICAREA. NOȚIUNI INTRODUCTIVE 1.1 Comunicarea – principii și tehnici / 10 1.2 Tipuri și funcții ale comunicării / 26 1.3 Comunicarea în viitor /… [613958]

3

CUPRINS

INTRODUCERE / 5

CAPITOLUL 1
COMUNICAREA. NOȚIUNI INTRODUCTIVE
1.1 Comunicarea – principii și tehnici / 10
1.2 Tipuri și funcții ale comunicării / 26
1.3 Comunicarea în viitor / 34

CAPITOLUL 2
COMUNICAREA POLITICĂ
2.1 Conceptul de comunicare politică / 37
2.2 Teorii ale comunicării politice / 38
2.3 Funcții și roluri ale comunicării politice / 41
2.4 Forme ale comunicării politice / 45
2.5 Tehnici de comunicare politică / 46

CAPITOLUL 3
COMUNICAREA ONLINE
3.1 Mijloace de comunicare online / 48
3.2 Rolul re țelelor sociale / 55
3.3 Efectele comunicării online / 56

CAPITOLUL 4
STUDIU DE CAZ: COMUNICARE A ONLINE PRIN INTERMEDIUL
FACEBOOK ÎN CAZUL POLITICIENILOR SIMONA BUCURA OPRESCU,
CĂTĂLIN MARIAN RĂDULESCU, DANIEL CONSTANTIN

4
4.1 Scopul , ipotezele și obiectiv ele cercetării / 58
4.2 Organizarea cercetării și metodele utilizate / 61
4.3 Interpretarea rezultatelor / 62

CONCLUZII / 70

BIBLIOGRAFIE / 74

ANEXE / 76

5

Introducere

Sistemele de comunicare politice au cunoscut o schimbare radicală a mecanismelor d e
funcționare, odată cu dezvoltarea Social Media, în general, și a F acebook -ului, în particular.
Dacă în perioada incipientă a sistemelor clasice de comunicare politică, actorii principali ai
diseminării mesajului politic erau jurnaliștii și politicieni, i ar publicul nu avea mijloace de
interacțiune cu aceștia, interactivitatea, narativizarea și practica conversațională fiind întârziate
sau chiar inexistente, în perioada Social Media, puterea de influență a jurnaliștilor și
politicienilor a scăzut considera bil, iar procesul comunicării este dirijat de utilizatorii rețelelor
sociale, care personalizează mesajul politic, prezentându -și platforma politică în contextul
interacțiunii cu alegătorul -utilizator.
Lucrarea de față își propune să prezinte modul în care contribuie rețelele sociale la așa –
numitul management al comunicării politice, în sensul că politicianul interacționează mai
eficient cu posibilul alegător, dincolo de rigorile instituționale și birocratice. Totodată , mi-am
propus să demonstrez că pagina de Facebook a actorului politic este folosită de către liderii de
opinie mai mult ca sursă de diseminare a mesajului politic către grupurile lor sociale, el fiind
cel care alege subiectele și modul de abordare a acestora (comunicare este unilaterală) ; pe de
altă parte, omul politic întreține fluxul comunicării cu posibilii alegători, promovând mesajele
într-un ritm propriu, fără să fie constrâns de participarea la agenda media ( se creează efectul
de comunicare de la o zi la alta ). În același timp, fiecar e resursă online, contul de socializare
Facebook al actorului politic are o funcție specifică pentru promovarea acestuia în mediul
online.
De as emenea, mi -am propus să cercetez în ce măsură politicienii aleg rețeaua socială
Facebook pentru a se promova în mediul online și în ce măsură influențează semnificativ
modalitățile prin care utilizatorii rețelelor sociale pot fi folosiți ca vectori importanți de
comunicare din mediul online și mecanismele de funcționare ale Social Media. În contextul
unei deschideri din ce în ce mai mari înlesnite de rețeaua socială Facebook, vom
operaționaliza cu termeni noi în acest mecanism de comunicare online, precum angajamentul
utilizatorilor, descentralizarea comunicării în grupuri sociale și modul în care Facebook -ul se
transformă într -un important instrument strategic de promovare politică în România .
Alegerea acestei teme de cercetare a fost determinată de faptul că Social Media este

6 considerat astăzi unul dint re cele mai importante, dacă nu cel mai important mijloc de
comunicare în masă, iar acest canal este din ce în ce mai exploatat de actorii politici din
România . De cealaltă parte, promovarea eficientă în mediul online rezidă î n înțelegerea
profundă a mecanismelor de comunicare în rețelele sociale și din faptul că publ icul online a
devenit un factor cheie în tot acest sistem de comunicare și poate fi transformat în vector
important de comunicare a mesajului politic.
Actualitatea temei acestei cercetări constă în faptul că Social Media a început să fie
folosită intens î n comunicarea politică de parlamentarii români , chiar și în perioadele în care
nu se află în campanie electorală. Originalitatea temei se susține datorită unei activități
intense a actorilor politici pe rețelele sociale pe parcursul întregului mandat de parlamentar.
De altfel, manifestările comunicării politi ce prin Social Media în România este o temă în curs
de cercetatare în țara noastră , iar analizele existente reușesc să evidențieze câteva concluzii
notabile asupra fenomenului într-o mică măsură . Acest fapt se datorează și faptului că
modalitățile de utilizare a Social media în România de către politicieni și comunicatorii lor se
află cumva la câțiva ani distanță în spatele a ceea ce se întâmplă cu acest segment al
comunicării politice în S.U.A. sau în statele din Vestul Europei.
În cercetarea de față mi-am propus să analizez o serie de indicatori de performanță în
Social Media și să scot în relief puterea pe care acest mijloc nou de comunicare îl are pentru
vizibilitatea omului politic. De asemenea, lucrarea de licență adaptează principiul potrivit
căruia omul politic trebuie să aibă o activitate permanentă pe rețeaua socială Facebook,
indiferent dacă se află în campanie electorală sau nu.
Lucrarea este organizată în patru capitole, dintre care primele trei abordează o serie de
probleme teoretice legate de noțiunea de comunicare, particularitățile dezvoltării modului de
comunicare (am insistat asupra noilor tendințe în materie de comunicare politică online),
precum și asupra rolului pe care îl joacă form a pe care o va lua comunicarea în masă, implicit
cea politică.
În primul capitol am realizat o introducere în comunicarea tradițională, clasică prin
prezentarea funcțiilor, principiilor, tipurilor și tehnicilor ce trebuie respectate în
implementarea oricăr ei forme de comunicare precum și prezentarea pe scurt a viitorului
acestora. De asemenea , doresc a sublinia principalele reguli care ar trebui respectate de orice
formă de comunicare în realizarea unui plan de promovare politică.
Al doilea capitol prezintă o introducere în comunicarea politică și principalele roluri ale
acestei comunicări , precum și funcțiile pe care le determină. De asemenea, am încercat
definirea pe scurt a comunicării politice și a teoriilor acesteia, punând accent pe
comportamentul politic și strategiile de marketing politic.

7 Capitolul trei se axează pe definirea principalelor tehnici și metode de aplicare a
comunicării politice în mediul online. Ca servicii ce pot fi utilizate ca mijloace de informare și
comunicare se remarcă: email -ul sau poșta electronică, Mesa geria Instantanee și site -urile,
precum Facebook sau Twitter. În mediul on -line, în funcție de publicul vizat, omul politic are
la dispoziție o gamă largă de metode și tehnici care permit eficientizarea activității de
interacțion are cu alegătorul -utilizator.
În finalul acestei lucrări voi analiza rețelele sociale pentru a vedea dacă acestea s-au
adaptat noilor tendințe și voi face și o analiză a felului în care câțiva politicieni români au
apelat la anumite rețele sociale pentru a comunica în mod direct cu cetățenii. Scopul final al
lucrării este acela de a arăta importanța rețelelor sociale , precum Facebook , care are implicații
profunde asupra conținutului și mesajelor dezvoltate și utilizate de politicieni.
Rețelele sociale sunt vehicule de distribuire a mesajelor către o mulțime de posibili
alegători, iar în acest moment relația unui om politic cu alegătorii săi este una foarte posibilă
și productivă datorită acestui mijloc de comunicare.
În ceea ce privește metoda de cercetare utilizată, am întrebuințat analiza de conținut
media. În ansamblu, metoda de cercetare a fost adaptată resurselor disponibile pentru
realizarea cercetării , precum și ipotezele urmărite. Metoda de cercetare folosită este
preponderent de tip cantitativ, analizând datele culese din rețeaua socială Facebook.
Analiza de conținut media a presupus construirea unei grile de evaluare a postărilor
zilnice pe paginele de Facebook a le deputaților Cătălin Rădulescu, Simona Bucura Oprescu și
Daniel Constantin , din perioa da ianuarie – aprilie 2018. Structura grilei de analiză are în
vedere colectarea de informații de factură strict cantitativă, cum ar fi: frecvența medie a
postărilor zilnice, dar și informații cu nuanțe calitative, respectiv principalele tematici regăsite
în postările din perioada anterior menționată.
Având în vedere o perioadă de patru luni de colectare și analizare a datelor, studiul de
față prezintă o serie de limite care, odată îndepărtate, ar mări acuratețea și gradul de
reprezentativ itate al rezultate lor obținute. În primul rând, analiza a trei conturi de Facebook
ale unor oameni politici a putut permite formularea un adevăr general valabil. Mai mult,
utilizarea metodei de cercetare orientată spre date calitative crește valoarea rezultatelor
obținute. Cercetarea de față a pornit de la următoarele ipoteze: modul în care se
promovează politicienii prin intermediul Facebook -ului este puternic personalizat , respectiv,
cât de importante sunt rețelele sociale în promovarea politică.
În ceea ce privește rezult atele obținute, trebuie să apreciem faptul că acestea au confirmat
ipotezele cercetării; totuși, în mare parte, datele finale au verificat faptul că o comunicare a
omului politic în mediul online poate duce la personalizarea discursului politic. În ceea ce

8 privește importanța pe care o acordă politicianul rețelelor sociale , rezultatele au demonstrat
că acest aspect poate constitui un criteriu în consolidarea capitalului de imagine sau chiar
alegerea candidatului. Mai mult, această participare activă în medi ul online pare să atragă
după sine o serie de beneficii, care pot fi atribuite fără ezitare unei guvernări democratice.
Pentru a atinge obiectivele formulate cu privire la tema abordată, studiul s -a bazat pe o
anumită metodă a cercetării științifice, întru cât scopul fundamental al metodologiei este acela
de a ne ajuta să înțelegem atât conceptele fundamentale ale cercetării, cât mai ales relațiile
dintre acestea.
Pentru a -și putea îndeplini fu ncția sa, metodologia cercetării științifice cuprinde, pe de o
parte, definirea ade cvată a conceptelor -cheie și a conceptelor operaționale, stabilirea unei
serii de principii și reguli de desfășurare a investigației, stabilirea instrumentelor de lucru pentru
culegerea și interpretarea datelor, precum și analizarea acest ora din persp ectivă empirică.
Metodele de cercetare folosite sunt preponderent de tip cantitativ, analizând datele culese din
rețelele sociale , în funcție de câț iva indicatori de performanță, care ne vor ajuta să identificăm
anumite tendințe de comunicare, ce țin de emițător, și mai ales de particularitățile noului
canal de comunicare în masă.
Cercetarea de față îi va ajuta pe practicienii domeniului comunicării politice să înțeleagă
importanța Social Media în promovarea politică, modalitățile prin care ut ilizatorii rețelelor
sociale , în special Facebook -ul, pot fi folosiți ca vectori importanți de comunicare în viața
politicienilor din mediul online și mecanismele de funcționare ale Social Media, prin
intermediul cărora mesajul politic va fi diseminat în g rupuri sociale, printr -o comunicare
interpersonală. Pe viitor , se întrevede și în România faptul că Facebook -ul va fi principalul
canal de comunicare politică, iar strategia de comunicare electorală va fi construită în jurul
acestui mijloc de comunicare în masă.
Domeniul cercetării de față, fiind unul foarte nou în țara noastră, se va dezvolta odată cu
conștientizarea oamenilor politici a faptului că au nevoie în mod obligatoriu de un cont de
socializare, iar analizele cantitative pe care le -am realizat în lucrarea de față și care au
evidențiat câteva tendințe importante ale comunicării po litice online vor fi completate pe
viitor cu analize de tip calitativ ale strategiilor discursive ale actorilor politici. După ce am
cercetat modul în care este transmis me sajul politic în rețeaua socială și modul de interacțiune
a utilizatorilor Social Media, următorul pas pe care mi l -am propus în dezvoltarea ariei de
cercetare este analizarea conturilor de Facebook în promovarea politică pentru a putea realiza
comparații la nivel de principii de comunicare, dar și la nivel de parcurgere a mesajului politic
între diversele pagini de socializare Facebook care fac parte din Social Media.
În acest context deosebit de complex al definirii și devenirii sale, trebuie precizat că

9 rețelele sociale nu constituie cu siguranță soluția la criza politicului, ci un instrument care, dacă
este bine gestionat în plan social și însoțit de politici publice de promovare a democrației, ar
putea constitui pe termen lung un element constant și de referință în funcționarea sistemelor
politice.
În concluzie, studiul de față, orientat spre analizarea rețelelor sociale în domeniul
comunicării politice, atrage atenția asupra situației din România și îndeamnă la cercetarea mai
amplă a fenomenului democr ației digitale din contextul în care evoluția mijloacelor de
comunicare se răsfrânge tot mai mult asupra sferei comunicării politice.

10

CAPITOLUL 1
COMUNICAREA. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Comunicarea – Principii și tehnici

Comunicarea , în general (în lati nă communicare însemna la început „punerea în comun a
unor lucruri de indiferent ce natură” )1 și cea publică în particular, înseamnă mai mult decât a
informa sau a se informa, înseamnă de fapt a acționa asupra celuilalt pentru a convinge și a
modifica opin ii și comportamente, în beneficiul so cietății în ansamblul său. P entru aceasta este
obligatoriu ca cei doi poli ai comunicării să -și „facă datoria”, respectiv, pe de o parte, puterile
publice (președinția, parlamentul, guvernul, ministerele, primăriile, co nsiliile județene,
serviciile publice), diverse asociații și organizații neguvernamentale etc. să -i considere
parteneri pe cei din mass -media și să colaboreze într -un mod profesionist cu aceștia, să pună la
dispoziția cetățeanului, prin toate mijloacele, i nformația publică, iar pe de altă parte, cetățeanul,
la rândul său, să fie activ față de deciziile administrative și politice care -l privesc .
Comun icarea face posibilă interactiunea dintre indivizi și stă la baza raporturilo r
interumane. O mul comunică sub orice forma: fie că vorbește , fie că tace, fie p rin mimică și
gestică, are întotdeuna un cu vânt de spus. Comunicarea este percepută ca element fundamental
al existenței umane. Comunicarea este un proces continuu și dinamic, fiind unul din cele mai
comple xe procese umane. Este atât de importantă și utilă pentru e xistența umană, încât se
spune că fără înțelegerea acesteia nu putem a vea acces la înțelegerea indi vidului și a
structurilor sociale. În lipsa ei, indi vidul suferă trauma izolării, de vine inapt pen tru a participa
la acțiunile sociale, pri vat de capacitatea de integrare în colecti vitate.
Comunicarea contribuie la coerența și logica proceselor de formare a grupurilor și
echipelor, la funcționarea instituțiilor și la cristalizarea opiniei publice . Com unicarea ne
permite e xteriorizarea emoțiilor, percepțiilor și a așteptărilor, astfel încât să putem, pe de o
parte, să ne realizăm scopurile personale, iar pe de altă parte, să con viețuim armonios la ni vel
social. Comunicarea este un proces comple x de tran sfer de înțelesuri între indivizi, grupuri,

1 Dinu, M., Comunicarea – Repere fundamentale , București: Ed. Orizonturi, 2007, p. 27.

11 organizații sau structuri din cadrul acestora, astfel încît s a fie îndeplinite obiective care necesit a
coordonare.
Comunicarea în viața socială apare ca urmare a anumitor nevoi și circumstanțe și între
anumite l imite. Comunicarea presupune schimbarea, astfel aceasta fiind deopotrivă cauza sau
efectul schimbărilor din structura socială. O mare atenție s -a acordat identificării etapelor
generale ale schimbării în evoluția formelor sociale fundamentale. Vorbim despr e proc esele
colective de lungă durată2.
Procesele de comunicare pot fi presupuse cauze sau condiții fundamentale ale
schimbării, mai ales când aceasta este gândită în termenii invențiilor tehnologice sau socio –
culturale. În primul rând, comunicarea duce c u timpul la acapararea mijloacelor de producere
a comunicării și cunoașterii de către un grup , la fel ca la domeniul economic. În al doilea
rând, cele ma i importante dimensiuni sunt spa țiul și timpul și o serie de mijloace de
comunicare potrivite uneia sau celeilalte3
Comunicarea , în accepțiunea obișnuită, este modul fundamental de interacțiune
psihosocială a indivizilor umani prin care se realizează transmiterea de informații și se obțin
modificări de comportament individual sau de grup. Astfel, comunicare a reprezintă suma de
acte sociale prin care indivizi sau grupuri de oameni interacționează,stabilindu -se, în final, un
oarecare echilibru între informațiile transmise și primite de fiecare, fenomen care nu se întîmplă
în mod obișnuit, fiindcă, de obicei, î n actele de interacțiune partenerii nu acționează în mod
egal, unul fiind preponderent emanator și celălalt preponderent receptor și, în plus, nu se
realizează nici o aducere la același nivel acelor doi parteneri, între ei rămânând și elemente
specifice fi ecăruia, dar și diferențe îndețin erea aceluiași tip de cunoștințe4.
Organizările și relațiile de comunicare sunt strâns legate de anumite tipare ale
schimbării, pe care sociologii și istoricii le -au arătat și discutat. Conform mai multor teorii
sociale, o treaptă inițială a societății umane, când membrii unor grupuri sociale mai mult sau
mai puțin închise împărtășeau aceleași sentimente și credințe, duceau o viață auto -suficientă și
se angajau într -un număr limitat de activități necesare, a lăsat locul unei societăți complexe de
mari certitudini, ai cărei membri se diferențiază în multe lucruri, deși rămân independenți în
noi moduri datorită diviziunii muncii.
Ca mijloc de comunicare se poate vorbi despre presa modernă că este îndreptată mai mult
către recep tare decât către comunicare, pentr u majoritatea cititorilor: cu câ t este mai
diversificată scara ei de distribuire, cu atât ea este mai puțin accesibilă pentru ideile indivizilor.
Astfel, tehnologia a facilitat și comunicarea interpersonală cu caracter privat datorită sistemului

2 Ibidem , p3.
3 Ibidem , p.4.
4 Ion-Ovidiu Pânișoară, Comunicarea eficientă , Editura Polirom, București, 2015, Ediția a IV -a, p.6.

12 poștal, telefonului, faxului, calculatorului. Acestea fac posibile intercomunicarea și
autoexprimarea. Printre factorii care facilitează sau generează comunicarea se includ:
apropierea spațială, apropierea socială, asocierea, cooper area și colaborarea, conflictul – dacă
relațiile dintre părțile aflate în conflict fac necesar un mod de comunicare. În viziunea unora,
comunicarea dintre persoane este mai mult obiectul de studiu al psihologiei sociale decât cel
al unei științe a comunică rii. Una dintre definițiile pentru știința comunicării este una în care
vastitatea domeniului este riguros temperată: „știința care studiază circuitele profesionale și
instituționale ale in formației, fie că această informație este destinată publicului în g eneral sau
unui public specializat”5.
Științele sau știința comunicării reprezintă un domeniu relativ nou (mai ales pentru
spațiul cultural românesc). Sintagma științe ale comunicării este folosită cu precădere în
limbile romanice, menționează Delia Balaba n, în timp ce în limbile germanice se utilizează la
singular ( communication science sau Kommunikationwissenschaft ), opinie insuficient
argumentată: c onform Evelinei Graur, comunicarea e asemenea unui „nor gros” pe care
vânturile îl tot „împing și îl destra mă și care pluteș te peste aproape toate științele”6.
Diversitatea copleșitoare a nivelurilor de comunicare – de la cel interpersonal până la cel
planetar – precum și inevitabilele lor întrepătrunderi și condiționari, ne fac să împartășim
opinia potrivit căreia o singură disciplină nu ar putea face față investigării unui asemenea
conglomerat. Multitudinea știintelor și profesiilor au propria lor partitură „în corul științelor
comunicării ”7.
Când dorim să definim comunicarea, majoritatea vorbitorilor se duc cu gândul la „a
aduce la cunoștință”, „a da de știre” sau „a informa”. Comunicarea înț eleasă ca proces are la
bază patru componente fundamentale: emițătorul, canalul, informația și recepto rul. Esența
procesului constă î n transferul sau trimiterea informați ei de la receptor la emițător. Acest
model elementar trebuie însă extins deoarece comunicarea nu se încheie niciodată cu simpla
preluare sau receptare a informației. În primul rând nu trebuie omisă circulația informației și
în sens invers (feed -back), deoa rece comunicarea nu se realizează decât în vederea obținerii
unui răspuns. În al doilea rând, comunicarea este un proces intențional: emițătorul transmite
receptorului o informație prin intermediul unui canal cu scopul de a produce anumite efecte
asupra re ceptorului. În al treilea rând, toată această „ desfășurare de forțe” nu s -ar dovedi pe
deplin eficien tă dacă nu s -ar acorda importanț ă atât codajului , cât și decodajului mesajului
transmis. În al patrulea rând, nu trebuie ignorată nici posibilitatea apariț iilor unor erori de
codare sau decodare, precum și imixt iunea unor factori perturbatori. Toate aceste elemente vor

5 Ion-Ovidiu Pânișoară, op.cit. , p.7.
6 Evelina Graur, Tehnici de comunicare , Editura Mediamira, Cluj -Napoca, 2001, p.6.
7 Delia Balaban, Comunicarea mediatică , Editura Tritonic, București, 2009, p. 23.

13 diminua reușita comunicării.
Cele mai recente principii ale comunicării au fost formulate de reprezentanții Școlii de la
Palo Alto, care au ținut să le confere o aură de rigurozitate numindu -le axiome ale comunicări i8:
➢ Comunicarea este inevitabilă
➢ Comunicarea se dezvoltă în planul conținutului și cel al relației
➢ Comunicarea este un proces continuu și nu poate fi abordat în termeni de cauză -efect
sau stimul –reacție
➢ Comunicarea are la bază vehicularea unei informații de tip digital și analogic
➢ Comunicarea este un proces ireversibil
➢ Comunicarea presupune raporturi de putere între participanți
➢ Comunicarea implică necesitatea acomodării și ajustării comportamentelor
➢ Comunicarea controlată reprezintă cea mai sigură cale către succes.
Spre deosebire de regulile bine formalizate ale înfăptuirii actului de justiție, prin care se
stabilește adevărul judiciar, comunicarea de zi cu zi nu funcționează pe regula „totul sau
nimic”. Cele două părți pot câștiga și pierde în aceeași interacțiune, în funcție de felul în care
relaționează, negociază și își impun punctul de vedere. Obiectivul unei comunicări de succes
este acela de a câștiga atât de mult din ceea ce ne dorim, încât să -i dăm partenerulu i șansa să
câștige măcar parțial9. Atunci când cunoștem și înțelegem procesul comunicării, putem
implementa principiile acesteia evitând astfel problemele și devenind maeștri în a comunica.
Este necesar să înțelegem și s ă aplicăm principiile comunicării eficiente.
În general, procesele de comunicare sunt alcătuite dintr -un ansamblu de operații de
transmitere și primire a simbolurilor și mesajelor atașate lor. Elementele esențiale
caracteristice procesului de comunicare: cel puțin doi parteneri (emițător și receptor) între
care se stabilesc anumite relații; capacitatea partenerilor de a emite și de a recepționa semnale
într-un anumit cod, cunoscut de ambii parteneri, fiecare fiind, pe rând, emițător și receptor;
existența u nui mesaj; existența unui mijloc de transmitere a mesajului; mesajul specific prin
care emitătorul primește de la receptor un anume răspuns cu privire la mesajul comunicat
inițial (feed -back); existența unor canale de comunicare, sau a unor ,,drumuri” urma te de
mesaje (canale formale sau informale); prezența unor bariere de comunicare, perturbații ce
pot interveni în procesul de comunicare (zgomote, filtre).
EMIȚĂTORUL este inițiatorul comunicării, cel care elaborează mesajul. El alege
mijlocul de comunicar e și limbajul astfel încât receptorul să –i înțeleagă masajul formulat.
Emițătorul are dreptul de a alege receptorul cu care dorește să comunice.

8 Evelina Graur, op.cit. , p.6.
9 Ion-Ovidiu Pânișoară, op.cit. , p.8.

14
RECEPTORUL este persoana care primește mesajul, dar ascultarea mesajului este la
fel de important ca și transmi terea ei.
MESAJUL este forma fizică în care emițătorul codifică informația, poate fi un ordin, o
idee, un gand. Mesajul are ca obiectiv informarea, convingerea, impresionarea, amuzarea,
obținerea unei acțiuni. Mesajul este unitatea de bază a comunicării ce transmite o informație, o
idee care a fost codificată într -un simbol.
MIJLOCUL DE COMUNICARE sau canalul de comunicare este drumul parcurs de
mesaj dinspre emițător spre receptor.
LIMBAJUL DE COMUNICARE poate fi:
• verbal – cu cuvinte;
• non-verbal prin limba jul corpului, timpului, spațiu lui, lucrurilor, îmbrăcăminte i;
• paraverbal – prin folosire tonalității, accentuării, ritmului de vorbire.
CONTEXTUL este foarte important pentru că aceleași cuvinte vor suna altfel într -un
birou decât pe stradă. Orice comunica re are contextul ei.
Altfel spus, fiecare proces de comun icare are o structură specifică, reprezentată în figura
1, p ri n schema Shannon -Weaver reprezintă avatarurile unui MESAJ care, elaborat de un
TRANSMIȚĂTOR sub forma unor SEMNALE, ce parcurg un CANAL, pe traseul căruia se
confruntă cu primejdia distorsionării lor ca urmare a intervenției unei surse de ZGOMOT,
după care vin la RECEPTORUL ce le decodifică, restituind mesajului forma inițială și
încredințându -l astfel DESTINATARULUI; această schema ne ajut ă să înțelegem mai bine
esența oricărei comunicări de la transmiterea ereditară a caracterelor biologice, până la
discursul poetic, muzical sau cinematografic.

Sursa produce mesajul, dar, în general ea nu dispune și de mijloacele necesare pentru a –
l face să ajungă la destinație. Termenul mesaj acoperă o mare varietate de realități, pe care le
desenăm în limbaj curent prin cuvinte ca : gânduri, sentimente, trăiri, idei, emoții, toate având
numitor comun inefabilitatea. Mai bine spus este că: emițătorul tan sformă mesajul în semnale
în scopul de a -l face transmisibil; canalul este mijlocul utilizat pentru transportarea

15 semnalelor ( canal suportul mesajului prin care urmează să fie difuzat; acest vehicul al
comunicării face legătura dintre emițător și recepto r și este denumit generic MEDIA ),
receptorul reconstruiește mesajul pornind de la semnale; destinația, iar destinația, persoana
sau lucrul căruia i se transmite mesajul.
Codificarea se dovedește o activitate indispensabilă, iar transmițătorul care o efectuea ză
este un participant de neînlăturat la procesul comunicării. Transmițătorul la rândul său poate
fi și el multiplu. Orice individ trebuie să fie pregatit atât pentu rolul de emițător , cât și pentru
cel de receptor, adică emițătorul are în vedere:
o pregătir ea atentă a mesajului o folosirea un ei tonalități adecvate a vocii cu
practicarea unui debit ad ecvat de 5 – 6 silabe / secundă , cu interval de separație de 0,5
secunde între cuvintele cheie ;
o verificarea înțelegerii mesajului .
Pregătirea receptorului constă în cunoașterea a ceea ce dorește emițătorul de la el,
identificarea părților utile din mesaj pe care să le rețină , cunoașterea credibilității
emițătorului.
Orice receptor trebuie să se autoeduce pentru a putea „ asculta activ” , ceea ce înseamnă :
• crearea u nei stări de spirit favorabilă ascultării,
• participarea la discuție,
• concentrarea atenției asupra esențialului ,
• ascultare inteligentă în sensul acordării atenției asupra pronunției timbrului vocii,
gesturilor.
Sub umbrela derutantă a noțiunii de comunicare orală se află deopotrivă elemente care
țin de expresia sonoră a vocii umane și elemente care țin de sensul cuvintelor. În acest sens se
poate face o distincție între două tipuri de limbaj, profund diferite ca natură, dar intim
conectate:
• limbajul paraverb al sau ceea ce oamenii comunică prin voce (volum, intonație,
ritm, tonalitate, accent, pauze) și prin manifestări vocale fără conținut verbal
(râsul, dresul vocii, geamătul, oftatul, mormăieli, plescăituri, urlete, țipete,
fluierături etc.);
• limbajul verba l sau ceea ce oamenii comunică prin rostirea și descifrarea
întelesului cuvintelor.
Comunicarea orală prezintă numeroase avantaje față de comunicarea scrisă:
• vorbitorul își poate observa interlocutorul și interveni pe loc cu modificări, atât
la nivelul li mbajului paraverbal cât și verbal, pentru a eficientiza comunicarea;

16 • oralitatea permite „un joc logic și imediat al întrebărilor cu răspunsurile, într -o
derulare spontană și flexibilă” ;
• oralitatea „asigură terenul cel mai fertil pentru manifestarea comport amentelor
persuasive și manipulative”, pune în valoare “carisma și capacitatea de a
convinge și influența oamenii”10.
Comunicarea scrisă este utilizată în proporție ridicată în cadrul organizațiilor pentru
solicitarea sau transmiterea de note interne, rapoa rte, decizii, planuri, scrisori adresate unor
persoane din interiorul sau din afara organizației. Dincolo de situațiile în care comunicarea
scrisă este absolut necesară, în practică se înregistrează așa -numitul ,,mit al hârtiei”. Studiile
efectuate în acest sens arată că aproximativ 75% din documentele care circulă într -o
organizație su nt adresate unei singure persoan e, 10 % vizează două persoane și doar 6% sunt
destinate unui număr de trei sau mai multe p ersoane. Deși nu foarte agreată, puțini sunt
manager ii cărora le place să scrie sau să citească rapoar te (comunicarea scrisă este
inevitabilă ). Problemele majore cu care se confruntă sunt cele ale clarității, conciziei,
acurateței care, abordate corect, se pot transforma în avantaj e ale acestui tip de comun icare11.
Avantajele comunicării scrise constau în faptul că :
✓ oferă un timp mai mare de gândire și de argumentare;
✓ asigură o diversitate sporită a ideilor,concizie și claritate ;
✓ se poate realize fără pertubări din partea celorlalți participanți la comunica re ;
✓ nu necesită prezența și disponibilitatea simultană a participanților ;
✓ constituie un mod prestigios de stabilire a relațiilor între diferite persoane comportând
un anumit ascendent al emițătorului față de receptor;
✓ permite utilizarea mijloacelor audio vizuale.
Ca dezavantaje ale comunicării scrise pot fi enumerate:
✓ depersonalizarea comunicării prin eliminarea relației directe între participanți;
✓ consum ridicat de timp cu implicații asupra multiplicării posturilor din structura
organizatorică;
✓ costul ri dicat, care presup une nu numai cheltuieli directe: salarii, hârtie, mijloace de
prelucrare, tipărire și transmitere, ci și indirecte, cerute de conservarea în dosare și spații
special amenajate;
✓ din punct de vedere ecologic, comunicarea scrisă presupune, p rin extensie , o serie de
costuri sociale: exploatarea pădurilor, efecte poluante ale fabricilor de hârtie în mediu etc.
Comunicarea verbală se realizează prin prisma limbajului articulat și aparține în

10 Evelina Graur, op.cit ., p. 8.
11 Ibidem .

17 exclusivitate ființelor umane. În centrul preocupărilo r privitoare la comunicarea verbală se
găsește, așadar, studiul limbajului, cu toate aspectele ce decurg de aici, apropiindu -se din
această persepectivă de obiectul de studiu al lingvisticii generale. Ne preocupă, în acest sens,
să punctăm diferențele dintre limbă, vorbire și limbaj .
Comunicarea verbală este cea mai frecvent utilizată în cadrul organizației. Specialiștii
afirmă că 70% din comunicările interne se realizează în mod verbal. Acest tip de comunicare
se desfășoară prin intermediul limbajului, fii nd influențat însă de părerile personale, valorile,
reperele la care se raportează indivizii atunci când transmit și receptează mesaje. În gener al,
comunicarea verbală include : relatări privind situații, fapte, întâmplări ale existenței;
sentimente și reac ții pe plan central la anumite situații; părerile despre noi, alții, societate,
cultură etc; opinii, atitudini care exprimă poziț ia unui individ într -o situație specifică, puncte
de vedere subiective.
În ceea ce privește apariția comunicării verbale, relația directă dintre semn și realitatea
denontată s -a pierdut în timp, locul limbajului preponderent onomatopeic, proiectând direct
experiența din mediul de existență comun , fiind luat de un limbaj arbitrar și convențional, în
care înțelegerea se realizează prin asocierea imaginii mentale a elementului din realitate cu
sunetul care îl reprezintă. Capacitatea de utilizare a comunicării verbale între parteneri a fost
analizată prin prisma dimensiunilor semantică și sintactică.
Cea mai importantă clasificare, în interiorul comunicării verbale, se realizează în funcție
de canalul utilizat pentru transmiterea semnalelor. Astfel, putem distinge între : comunicarea
orală și comunicarea scrisă.
Comunicarea orală, mai puțin bogată și mai imprecisă din punct de vedere al utilizării
aparatului semantic și sintactic, crează o primă impresie, superficială, că se constituie într -o
,,formă degradată, sărăcăciosă și incoerentă, o varietate lovită de degenerescență a comunicării
interumane”, în comparație cu comunicarea scrisă. Actul de comunicare or ală se poate realiza
în contexte diferite prin modalități diferite. În baza studiilor lui Martin Joos12, putem distinge
cinci stiluri de comunicare orală, care se constituie în cinci pași ai îndepărtării față de
comunicarea scrisă, astfel:
▪ stilul rece, specific comunicării mediate, caracterizând formele de comunicare
necooperantă, presupunând lipsa feedback -ului și apropierea cea mai mare de comunicarea
scrisă ;
▪ stilul formal, specific comunicării de masă sau rela țiilor formale dintre in divizi,
caracterizat printr -un discurs bine organizat și coerent, pregătit dinainte;
▪ stilul consultativ , specific relațiilor formale în mediul profesional, caracterizat prin

12 Martin Joos, The Five Clocks , Harcourt, New York, 1961, pp. 13 -14.

18 absența unei preelaborări și prin situarea într -un cadru comunicațional informativ ;
▪ stilul ocazional, specific conversațiilor libere între prieteni/cunoștințe, în care
rigoarea discursului este abandonată în favoarea unei comunicări redundante, exprimând
apartenența comună la același cadru social;
▪ stilul intim, specific relațiilor inti me, caracterizat prin recurgerea la un cod personal
și prin intenția exprimării, în lipsa oricăror constrângeri de natura convenției lingvistice la nivel
de grup sau cultură,a unor sentimente și trăiri interne ale actorilor comunicării.
Comunicarea orală se caracterizează, așadar, printr -un grad ridicat de interactivitate,
prin coprezența participanților și prin reversibilitatea rolurilor între emițător și receptor (în
cazul comunicării interindividuale). Ea presupune mai multă libertate în ceea ce privește
alegerea modalității de transmitere a informației, fixare a conținutului și obținerea de efecte
asupra interlocutorului prin intermediul posibilității de a reformula sau adăuga. Pe de altă
parte, comunicarea orală este imposibil de separat de componentele paraverbale și nonverbale
ale comunicării13.
Problemele comunicării verbale apar atunci când se transmit m esaje referitoare la o
component ă, iar recepția este făcută, în mod eronat, ca fiind o altă component ă. Spre exemplu,
un angajat poate relata despre c auzele unui conflict de muncă declanșat într -o altă organizație;
cei din jur pot interpreta ca fiind opinia vorbitorului în legătură cu justețea sau injustețea
conflictului. Întrucât asemenea confuzii sunt frecvente, cei care comunică trebuie să fie
conști enți de faptul că mesajele nu reprezintă niciodată cruda relatare a unor fapte concrete,
întâmplări și că textul este însoțit permanent de muzica acestuia, de sentimentele, opiniile,
semnificațiile acordate și receptate de participanții la comunicare14.
Com unicarea verbală solicită din partea managerului nu are numai capacitatea de a
emite semnale, ci și pe aceea de a asculta. Practica relevă faptul că ascultarea este marcată de
o serie de deficiențe. Specialiștii afirmă că numai 28% din adul ți ascultă ceea ce li se spune.
În ceea ce -i privește pe manageri, se consideră că, dacă aceștia și -ar mări capacitatea de
ascultare pentru executarea acelorași sarcini, cu aceleași rezultate, consumul de timp ar putea
să scadă cu până la 30%.
În desfășurarea relațiilor d e management, comunicarea verbală prezintă o serie de
avantaje:
✓ stabilește relații directe, personalizate între manageri și executanți, oferindu -le
anagajaților sentimentul de participare la viața organizației și de considerație;
✓ permite flexibilitatea ex primării, oferind posibilitatea adaptării mesajului la gradul de

13 Evelina Graur, op.cit ., p. 9.
14 Vasile Tran, Irina Stănciugelu, Teorii ale comunicarii , Editura comunicare.ro, București, 2003, p.40.

19 recepție prin urmărirea reacțiilor participanților la discuție;
✓ au o viteză ridicată de emisie și recepție. Studiile ef ectuate denotă faptul că viteza
relativă a activităților intelectuale, comparativ cu vorbirea este : înțelegerea de 3 -4 ori mai
rapidă, lectura de două ori mai rapidă, în timp ce pentru scris se consumă de 4 -5 ori mai mult
timp;
✓ informarea poate fi mai nuanțată și persuasivă;
✓ permite valorificarea rapidă a unor situații și acți unea imediată în cazul unor urgențe;
✓ costurile sunt mai reduse cu 50% față de cele ale comunicării scrise.
Dezavantajele acestui tip de comunicare se referă la faptul că necesită prezența simultană
a interlocutorilor, multiplicând ti mpul consumat; o transm itere succesivă prin diferite trepte
ierarhice se face dificil și cu mari pierderi de substanță informațională. Astfel, practica relevă
că, în medie, comunicările descendente verbale emise integral de consiliul de administrație
ajung la directorii executiv i în proporție de 63%, la șefii de compartimente 55%, la șeful de
secție 40%, la maiștri 30%, iar la muncitori numai 20%15.
În cazul comunicărilor ascendente verbale, pierderile sunt și mai mari. Astfel, din
conținutul mesajelor transmise verbal de muncitor i, doar 10% ajung la consiliul de
administrație 20.
Cuvântul rostit sau scris înseamnă limbaj verbal și comunicare verbală. Numai că
oamenii nu se limitează numai la schimburi de cuvinte; ei comunică și cu ajutorul altor
semne : distanțe, îmbrăcăminte, gest uri, obiecte, paralimbaj, reprezentări grafice , tăcere etc.
Homo significans – „gândește numai în semne”, după cum spunea filosoful Charles Sanders
Peirce. Semnele sunt cuvinte , imagini, mirosuri sau obiecte, numai că toate aceste lucruri
devin semne numai dacă noi le investim cu înțelesuri. „ Nimic nu este semn”, spunea Peirce,
„dacă nu este interpretat ca semn ”16. Orice poate fi semn atâta timp cât cineva îl interpretează
ca semnificând ceva. Semnul este „ acel ceva care ține locul a altceva pen tru (sine) ce va” și ne
permite „ să ducem lumea cu noi fără a ave a nevoie să o luam întro valiză ”.
În natură, comunicarea se supune unor alte reguli dec ât cele care gravitea ză prepondere nt
în jurul comunicăr ii verbal e, în cazul oamenilo r. Astfel, la originea comunicări i verbale ar sta
comunicar ea nonverbală. Comunicarea nonverbală, termen utilizat pentru prima dată de
Jürgen Ruesch și Weldon Kees, a constituit obiectul studiului unor cercetători din cadrul
Școlii de Palo Alto (Ruesch fiind, printre altele, apropiat al a cestei grupări și colaborator al
lui Gregory Bateson). Comunicarea nonverbală se realizează prin intermediul codurilor
prezentaționale: prin elementele comportamentale și de prezență fizică ale individului, dar și

15 Ion Ovidiu Pânișoară, Comunicarea eficientă , Ed. Politom, Iași, 2011, p. 76.
16 Vasile Tran și Irina Stănciugelu, op. cit ., p. 23.

20 prin percepția și utilizar ea spațiul ui și timpulu i. În cadrul acest ui tip de comunicar e, codificar ea
se poate realiza voluntar sau involuntar, iar decodarea și interpretarea mesajelor nu se
realizează întotdeauna. Din altă perspectivă însă, emițătorul nu are întotdeauna intenția de a
transmite non verbal un mesaj, dar receptorul îi atribuie intenționalitate, în cazul în care
decodifică și interpretează mesaj ul nonverba l. Canale le de comunica re nu se rezumă la cel vizual
și cel auditi v, ca în cazul comunicării verbale, ci prin comunicarea verbală se face apel la toate
canalele senzoriale (un mesaj putând fi transmis p rintr-unul singur sau, concomite nt, prin m ai
multe).
Nu se poate opera clar o delimitar e între comunicare a verbal ă și comunicare a nonverbală
decât în câmp teoretic. Aceste două forme ale comunicării coexistă în cadrul actelor de
comunicare și se completează reciproc. Comunicarea nonverbală întreține mesajul verbal, iar
receptarea se realizează simultan pentru ambele coduri în care a fost engramată informația în
cazul comunicării față -în-față. Dată fiind această apropiere între cele două tipuri de
comunicare , cercetător i în domeni u au ajuns la concluzi a că mesajel e transmis e nonverba l sunt
organizate în pachete de semnale care pot fi reduse la semne elementare, comune întregii
umanități sau unor spații culturale delimitate17.
O primă clasificare ce se poate opera în câmpul comunicării nonverbale face distincție
între elementele vocale: râsul, strigătul, mormăitul, căscatul, intonația, accentul etc . și cele
nonvocale: mimica, gestica, mișcarea corpului, pozițiile adoptate, orientarea privirii, sărutul,
strângerea mâinii, bătaia pe umăr etc. Practic, vorbind despre comunicare nonverbală vocalică
constatăm că aceasta se referă și la aspectele sonore ale comunicării, nu cum s -ar înțelege, în
primă instanță, în opoziție cu comunicarea verbală.
Continuatori ai tradiției paloaltiste, americanii Paul Ekman și Wallace V. Friesen au
propus o altă clasificare a elemen telor comunicării nonverbale în18:
• embleme sau gesturi substitutive,care țin loc de cuvint e și care pot alcătui un cod sau
chiar un limbaj;acestea sunt specifice anumitor spații culturale,deși unele dintre ele au devenit
gesturi cu semnificație transculturală ;
• ilustratori sau elemente nonverbale care însoțesc și completează mesajul verbal;
ilustratorii nu sunt utilizați independent de conțintul verbal al comunicării, astfel devenind
embleme ;
• expresii faciale,care pot fi neintenționate (expresii ale emoțiilor) sau intenționate (în
cazul exprimării teatrale a anumitor trăiri) ;
• reglatori, care menț in și controlează interacțiunea cu interlocutorii ; reglatorii au

17 Evelina Graur, op.cit ., p. 19.
18 Melvin L., DeFleur, Sandra Ball -Rokeach, Teor ii ale comunicării de masă , Editura Polirom, Iași, 1999, p. 38.

21 rolul de a asigura un feedback, indiferent dacă sunt sau nu conștientizați de emițător ;
• adaptori sau gesturi stereotipe, care transmit informații vagi, imprecise, creând mai
degrabă premise p erceperii stării de discomfort, nervozitate, nerăbdare, tensiune psihică în
care se găsește persoana respectivă, stări pentru care adaptorii sunt semnale,d ecât decodarea
acestora ca semne.
Considerând corpul uman principalul transmițător de mesa je nonverb ale, Michael
Argyle i dentifică zece categorii mari de coduri nonverbale, astfel:
• contactul corporal, privitor la circumstanțele atingerii între persoane și vizând o
interpretare culturală ;
• proximitatea, sau apropierea persoanelor în timpul comunicării, variind, de
asemenea, după coordonate culturale ;
• orientarea, presupunând poziționarea unuia față de celălalt în timpul comunicării ;
• aspectul, aici intrând în calcul, pe de o parte, aspecte voluntare legate de
vestimentație, frizură, ornamente, tatuaje, utili zarea produselor cosmetice etc. , pe de altă parte
aspecte involuntare: înălțime, greutate, pilozitate, ten etc.
• mișcarea capului, însoțind mesajul exprimat verbal și ținând de gestiunea interacțiunii
(elemente preponderant reglatorii) ;
• expresia facială, studiată în funcție de elementele feței care, individual sau în
anumită combinații, dau înțelesuri privitoare la modul de interacțiune a participantului în
actul de comunicare; expresiei faciale i s -a creat o ,,gramatică” a combinațiilor, după model
lingvisti c;
• gesturile, transmise preponderent prin intermediul brațelor și palmelor, cărora li s -a
asociat, de asemenea, o sintactică gestuală ;
• postura sau modul de a sta, de a se așeza, ținuta corporală în timpul mersului, care
poate fi foarte puțin controlată ;
• mișcările ochilor și contactul vizual, presupunând un cod facil și direct de a transmite
mesaje sau de a sublinia mesajele transmise verbal ;
• aspectele nonverbale ale vorbirii, cuprinse în codul nonverbal vocalic, presupunând
pe de o parte prozodia, care afectează cuvintele folosite (intonația, accentuarea etc.), pe de altă
parte, paralimbajul, care transmite informație despre vorbitor (ton, volum, accent, erori de
pronunție, viteza de vorbire etc .).
Septimiu Chelcea sistematizează disciplinele specializate ca studiul anumitor tipuri
de comunicare nonverbală și distinge, printre altele, kinezica, proxemica, oculezica, haptica,
vocalica, olfactica sau cr onemica, discipline ce studiază codurile de limbaj nonverbal în mare

22 măsur ă după schema propusă de Argyle19.
Comunicarea non -verbală poate fi un instrument e ficient care, mânuit cu abilitate,
facilitează emiterea și descifrarea mesajelor. Caracteristica acestui tip de comunicare constă în
concurența ei cu comunicarea verbală, ceea ce permite transmiterea unor mesaje chiar în timp
ce partenerii discută20.
Aproape 90% dintr -un mesaj se transmite pe cale non-verbală. Gesturile, mimica, poziția
corpului reprezintă stimuli ce pot fi folosiți cu succes pentru a mări eficacitatea comunicării
interpersonale. Dintre moda litățile de transmitere a mesajelor non -verbale amintim ex presia
feței. Datorită socializării crescute, oamenii au învățat să -și ascundă stările de spirit,
controlându -și expresiile în mod remarcabil. Astfel, se poate vorbi despre o față publică, pe
care o amenii o abordează la serviciu, în afaceri, în societate, în general, dar și de o față
particulară, care se ivește atunci când ei doresc să se relaxeze sau când sunt singuri. Datorită
modului în care oamenii au învățat să își controleze expresiile feței, deseori este greu de detectat
adevărata stare a celor care intră în comunicare. Nu este necesar un studiu prea aprofundat, ci
doar reamintirea unei situații în care noi înșine zâmbim binevoitor în timp ce mânia clocotește
în interior. Instinctiv, acordăm si mpatia noastră celor cu o expresie a feței destinsă, mereu
zâmbitori; fețele atente sau emoționate atrag rapid atenția celor din jur; o mimică tristă,
melancolică îi poate stimula pe cei din jur la consolare; o față dură, aspră poate incita la
agresiune.
În majoritatea cazurilor, expresiile feței pot fi controlate atunci când oamenii doresc acest
lucru. Există însă zone ale chipului uman care scapă controlului, astfel încât ele pot transmite
mesaje relevante despre starea sufletească a unei persoane. Aceste zone se situează în jurul
ochilor și al sprâncenelor.
Prin intermediul ochilor, oamenii supraveghează natura și cursul unei comunicări pentru
a se putea adapta rapid reacțiilor interlocutorului. Mișcările ochilor, durata și intensitatea
privirii sunt sincronizate, de obicei, cu ritmul și fluența vorbirii. Se poate observa că o persoană
care vorbește calm are o privire liniștită, iar intervalele la care își schimbă direcția privirii sunt
mai lungi în comparație cu cea care vorbește în ritm alert. La o aseme nea persoană, mișcările
ochilor sunt rapide pentru a culege cât mai multe mesaje non -verbale de la interlocutori.
Persoanele cu ezitări în exprimarea unor mesaje sau părți din mesaje au priviri fixate în
depărtare, care ,,mătură” auditoriul; prin comparați e, cele care expun un discurs în mod fluent
scurtează distanța privirii, mărind aderența vizuală cu auditoriul.
În cursul unei comunicări verbale, mișcările ochilor, a pleoapelor și a sprâncenelor pot

19 Septiumiu Chelcea, Opinia publică , Ed. Economică, București, 2006, p. 17.
20 Melvin L., DeFleur, Sandra Ball -Rokeach, op.cit. , p. 38.

23 oferi multe mesaje non-verbale. Mișcările laterale ale ochilor, privirile piezișe fac dovada fie a
lipsei de sinceritate, fie a sentimentelor dezagreabile. Pleoapele care se mișcă rapid indică o
stare de neliniște. Ridicarea unei sprâncene este semnul neîncrederii, iar când această mișcare
se repetă, se poate deja anticipa un răspuns negativ.
Dimensiunea pupilelor reprezintă pentru cunoscători, semnale foarte relevante.
Determinată de creșterea sau diminuarea afluxului sangvin către ochi, acțiune fiziologică ce nu
poate fi controlată în mod rațional, modificar ea dimensiunii pupilei poate constitui un semnal
foarte important pentru cei care știu să decodifice astfel de reacții. Cunoscătorii ar putea
folosi de aceste indicii chiar și în tranzacții cu caracter speculativ. Dilatarea pupilelor dă așa-
numitul ,,ochi de dormitor”, care indică interesul față de cineva sau ceva, dar și neliniștea ori
anxietatea. Dimpotrivă, micșorarea pupilelor ,,ochiul de șarpe” reflectă expectativa, lipsa de
încredere în spusele sau faptele interlocutorilor.
Gestica și pozițiile capulu i pot releva, de asemenea, o multitudine de sentimente,
atitudini:
• frângerea degetelor indică nerăbdarea, neliniștea
• masarea nasului cu degetul arătător arată ostilitatea sau negația în timp ce masarea
bărbiei indică îndoiala, nesiguranța
• clătinarea capulu i însoțită de un zâmbet semnifică dorința de a încuraja, bunăvoința,
răbdarea, interesul
• brațele împletite în dreptul pieptului arată neîncrederea, dorința de apărare,
sentimentul de inferioritate
• mâinile împreunate sub bărbie sau sprijinind fruntea indică superioritate, aroganță,
dificultate în comunicare
• ,,clopotnița” reprezintă gestul așezării coatelor pe birou și al formării unei piramide cu
antebrațele. Mâinile se împreunează în dreptul gurii. Vorbind sau ascultând astfel, o persoană
exprimă nesiguranț a sau neîncrederea în partener .
De multe ori, gesturile nu sunt definitive; ele sunt doar niște mișcări preparatorii care
oferă indicii asupra intențiilor sau ezitărilor noastre. Unul din cele mai cunoscute cazuri în care
o persoană dorește să întrerupă discursul sau acțiunile altcuiva este acela de a se ridica de pe
scaun, rămânând însă în picioare, fiind gata să se miște din nou. Ea exprimă prin această poziție
prima parte a mișcării, dorința de a pleca, stopată, însă, din diferite motive: politețe, spe ranță
că firul discuției se va schimba etc.
Modul de folosire a spațiului poate oferi, de asemenea, interesante mesaje nonverbale.
Specialiștii apreciază că există o adevărată problematică psihosociologică a spațiului din jurul
corpului uman. Fiecare indi vid se înconjoară cu o zonă tampon, care îl protejează de intruși.

24 Dacă față de persoanele indezirabile refluxul nostru este de a mări această zonă de protecție,
față de prieteni, rude, această distanță se poate micșora până la anulare. Când zona este
încălcată, asupra individului se exercită o constrângere psihologică, însoțită de sentimente
dezagreabile. Prin observarea comportamentului cotidian au fost descoperite patru distanțe
practicate de indivizi în funcție de activitatea desfășurată sau de tipul de persoană cu care intra
în relație:
➢ distanța intimă este de 40 -50cm. Este distanța de la care oamenii vorbesc cu prietenii
și care se poate micșora până la desființare în cazul apropiaților familiei ;
➢ distanța personală , practicată în relațiile cu prietenii și persoanele simpatizate este de
50-70 cm, depășind un metru pentru cei indiferenți nouă. Această distanță este puternic
influențată de tipul cultural. Atfel, italienii, grecii, francezii folosesc un spațiu personal mai
restrâns decât americanii; germani i, elvețienii, suedezii și britanicii preferă un spațiu mai mare
comparativ cu nord-americanii, fiind neplăcut surprinși când acesta este încălcat. Mediul social
influențează distanța personală în sensul că, în orașe, acesta tinde să scadă în comparație cu
mediul rural; clasa de mijloc își revendică un spațiu mai mare în comparație cu clasa de jos.
Vârsta impune o creștere a spațiului la adulți în comparație cu copiii. Sexul marchează un spațiu
personal mai redus admis la femei în comparație cu bărbații. Cei ieșiți în afara legii, infractorii
se diferențiază și ei din acest punct de vedere: infractorii violenți au nevoie de un spațiu mai
mare față de cei non-violenți ;
➢ distanța socială arată spațiul necesar confortului psihic în relațiile sociale. În
raportur ile de serviciu, ea se poate situa la 2-3 metri în mod obișnuit. Distanța socială crește pe
măsură ce relațiile sunt mai oficiale ;
➢ distanța publică se instalează între persoanele cu statut social inegal. Un comandant se
adresează trupei sale de la 5-10 metri, judecătorii lasă între ei și inculpați o distanță apreciabilă,
întărită și de modul în care este delimitat spațiul
Studiile psihologilor americani arată faptul că atunci când se păstrează aceste distanțe,
oamenii sunt calmi și reacționează eficient. P entru comunicare, a fost interesant de remarcat
că, prin plasarea la o distanță potrivită de orator, auditoriul ascultă discursul mai atent,
apreciindu -l ca mai mult inteligent și agreabil, în comparație cu situarea la o distanță prea mare
sau prea mică .
Modul de folosire a spațiului poate oferi indicii și asupra personalității indivizilor. Astfel,
un individ cu complexe de inferioritate va tinde să ocupe un spațiu cât mai restrâns, lipindu -și
mâinile de corp și stând pe marginea scaunului. În schimb, cei c are se cred superiori își țin
brațele întinse ori împreunate cu coatele desfăcute larg pentru ai ține pe ceilalți la distanță.
Dintr -o strategie mai subtilă de ocupare a spațiului fac parte o serie de trucuri: coafuri înalte,

25 pantofi cu toc foarte înalt, l oțiuni puternic mirositoare, hainele descheiate care flutură în jurul
trupului.
După modul de desfășurare, comunicarea poate fi: reciproc directă, reciproc indirectă,
unilaterală directă și indirectă21.
o comunicarea reciprocă directă sau față în față este ap reciată de practicieni ca fiind
cel mai eficient mod de a construi o relație de lucru. Fiind bidimensională (deoarece implică
auzul și văzul), ea permite emitentului să evalueze pe loc modul în care a fost primit mesajul.
În funcție de reacțiile receptorul ui, mesajul poate fi repetat, reformulat, iar conduita poate fi și
ea rapid adaptată. Acest tip de comunicare este cu deosebire solicitat în problemele delicate, ce
antrenează sensibilitățile și susceptibilitățile personalului. De astfel, un manager care va difuza
subalternilor săi veștile proaste prin scurte mesaje scrise, riscă să fie cotat ca perfid ori lipsit de
curaj. În aceste condiții, credibilitatea sa va avea mult de suferit. Avantajul feed-back -ului rapid
este completat de cel al comunicării non -verbale. Expresiile și gesturile sunt descifrate,
verificate și clarificate imediat. Comunicarea față în față rămâne o formă precisă, rapidă și
eficientă pe care se pot construi relații interpersonale sănătoase și durabile.
o comunicarea reciprocă indirectă se realizează prin telefon, radio și, din ce în ce mai
mult, prin televiziunea interactivă. Dintre toate mijloacele menționate, cel mai utilizat, în
prezent, este telefonul. Deși rapidă, preferată pentru mesajele presante, comunicarea telefonică
este lipsit ă de o mare parte din mesajele non -verbale. Unele mesaje pot fi deduse din volumul,
intonația vocii sau viteza de vorbire. Dar pot fi considerate aceste semnale absolut
concludente? Faptul că cineva vorbește repede la telefon este un semn că dorește să scu rteze
conversația ori că îi displace comunicarea telefonică. Acestea și încă alte câteva probleme
ridică în fața acestui tip de comunicare o serie de obstacole, ce limitează și o orientează doar
spre anumite categorii de mesaje.
o comunicarea unilaterală dir ectă se regăsește în cazul transmiterii de ordine,mesaje
care nu cer răspuns, dar și în cazul unei categorii de reuniuni – ședințe de informare.
o comunicarea unilaterală indirectă se realizează prin intermediul scrisorilor, filmelor,
discursurilor. Ultimele două sunt suporturi relativ recente față de hârtia folosită de secole în
realizarea comunicării. Scrisorile constituie un tip deosebit de comunicare. În era
comunicațiilor electronice, scrisoarea tinde să fie apreciată ca un gest de eleganță și curtoazie.

1.2 Tipuri și funcții ale comunicării

Cel mai simplu mod de a sesiza specificul tipului de comunicare este contrapunerea lui

21 Vasile Tran, Irina Stănciugelu , op. cit. , p. 31.

26 cu cea mai familiară formă de comunicare, aceea interpersonală. Astfel, pornind de la modelul
principal al comunicării – cineva transmite un mesaj, prin intermediul unui canal, pentru a fi
receptat de unul sau mai mulți beneficiari, putem reda comunicarea de masă prin sublinierea
caracteristicilor emițătorului, canalului de difuzare, receptorului și conținutului transmis.
Mesajele sunt produse de echipe de oameni specializați în căutarea și procesarea
înformației, pe de o parte, și conceperea și fabricarea divertismentului, pe de altă parte; acești
specialiști lucrează în structuri organizaționale complexe, bazate pe o diviziune ac centuată a
muncii, pe ierarhii clare, pe norme și proceduri de lucru standardiz ate22.
Mesajul poate fi alcătuit din cuvinte scrise sau rostite, imagini vizuale, muzică , zgomote,
semne, simboluri, culori, gesturi etc. Suportul fizic al mesajului este oferit de canal, care
îndeplinește și funcția de cale de transport sau distribuție a mesajului.
Producția de mesaje mass -media este extrem de scumpă, solicitând chiar concentrări
importante de resurse tehnice și umane, dar și consumă cantități mari de materie pr imă, de
energie electrică, etc. Mesajele create de industriile mass -media sunt trimise cu ajutorul unui
ansamblu de tehnologii controlate de o mulțime de instituții specializate.
Dimensiunea originalității mesajului este dată de informație. Sub aspect cant itativ,
informația poate fi masurată atât în momentul emiterii , cât și în momentul receptării, astfel că
se poate determina în ce masură un mesaj conține sau nu mai multă informație decât alt mesaj.
Din dorința de a asigura exactitatea mesajului, emițătoru l poate fi preocupat de emiterea unei
mai mari cantități de informație decât ar fi necesar în mod normal. Astfel se naște redundanța,
„excedentul selectiv de semne față de acelea care ar fi fost necesare pentru a transporta
aceeași cantitate de originalita te”23. Acest surplus trebuie înteles ca „o mă sură a formei, nu a
informației deoarece indică diferența dintre ceea ce este transmis și ceea ce este necesar” .
Informația cuprinde trei aspecte: sintactic, semantic și pragmatic. Aspectul sintactic se
referă l a însușirea de semnale vocale, auditive, grafice sau electrice. Aspectul semantic se
referă la informația semantică intenționată și informația semantică realizată. Aspectul
pragmatic reprezintă ceea ce se întâmplă cu informația, cu efectele acesteia asupra
receptorului și presupune etapa finală a transferului de informație.
În comunicarea de masă, audiența este concepută dintr -un număr mare de indivizi,
risipiți în plan geografic, dar care nu pot comunica între ei cu persoanele care au produs
respectivele m esaje.
Efectele comunicării pot fi de natură cognitivă, afectivă sau comportamentală și nu
trebuie confundate cu răspunsurile receptorului mesajului. Răspunsul este un mesaj returnat de

22 Mihai Coman , Introducere în sistemul mass -media , Editura Polirom , Iași, 2007, p. 27.
23 Ibidem .

27 receptor ca reacție la stimulul expediat de emițător, iar uneori poate proveni chiar de la
emițător, ca reacție la propriul mesaj. Finalitatea procesului de comunicare există în masura în
care mesajul codificat de emițător este decodificat și acceptat de receptor. Cunoașterea codului
informației obligă la respectarea semnelo r și simbolurilor folosite, iar eventualele erori vor
putea fi cu ușurință detectate și corectate. Când semnificația este codificată în cuvinte, mesajul
este unul de tip verbal, iar comunicarea este verbală. Dacă semnificația este purtată prin altceva
decât cuvinte, mesajul și comunicarea sunt non -verbale.
Conform Evelinei Graur, în funcție de numărul de participanți în rețelele de comunicare
instituite la un moment dat, putem distinge două tipuri de comunicare24:
➢ comunicarea bipolară
➢ comunicare multipolară (un emițător și mai mulți receptori; un receptor și
➢ mai mulți emițători; comunicarea cu ,,postași”).
Zgomotul – barieră de comunicare. Există trei tipuri de zgomot:
1. Zgomotul semantic – oamenii diferiți au înțelesuri diferite pentru aceleași cuvinte ;
2. Zgomot ul mecanic – se referă la o problemă de mecanism ;
3. Zgomotul de mediu – atmosfera în care se desfășoară procesul de comunicare .
Putem contracara barierele din procesul de comunicare, bazându -se pe principiul
feedback -ului, însă avem nevoie de implicarea emiț ătorului pentru a -l determina pe receptor
să efectueze reacția dorită. Potrivit specialiștilor un rol important în reducerea zgomotelor se
obține prin corectarea limbajului prin fixarea unor obiective, prin control și prin eficientizarea
comunicării.
Conți nutul , potrivit lui Mihai Coman , cea mai importantă caracteristică a conținuturilor
vehiculate de sistemul mass -media, este dată de faptul că aceste produse sunt distribuite ca
bunuri de consum: ,,Un produs mass -media este o marfă sau un serviciu vândut u nor
consumatori potențiali, în concurență cu alte produse mass -media”25. Astfel, conținuturile se
vor caracteriza prin simplitate, claritate, afectivitate, trăsături ce oferă, simplu și rapid la
înțelegerea mesajelor între ele.
Pentru oameni, relațiile crea te prin comunicare contează uneori mult mai mult decât
conținutul informațional transmis, astfel că rolul ei este acela de a crea comuniunea și
comunitatea. Întemeietorul Școlii de la Chicago, pragmatistul John Dewey, plasează
comunicarea în spatiul de interferență dintre societate și comunitate, considerând comunicarea
un mod de a exista al comunității: ,,Nu numai că societatea continuă să existe prin transmitere,
prin comunica re, dar este corect să spunem că ea există în transmitere și în comunicare. Este

24 Evelina Graur, op.cit. , p. 7.
25 Mihai Coman , op.cit. , p. 29.

28 mai mult decât o legatură verbală între cuvinte precum comun, comunitate, comunicare.
Oamenii trăiesc în comunitate în virtutea lucrurilor pe care le au în comun; iar comunicarea
este modalitatea prin care ei ajung să dețină în comun aceste lucruri. Pentr u a forma o
comunitate sau o societate, ei trebuie să aibă în comun scopuri, convingeri, aspirații, cunoștințe
o înțelegere comună – ,,același spirit” cum spun sociologii. Asemenea lucruri nu pot fi
transmise fizic de la unul la altul, așa cum se procedeaz ă cu cărămizile, ele nu pot fi împărțite
așa cum se împarte o plăcintă la mai multe persoane prin divizarea ei în bucăți fizice26.
Plecând de la ideea că nu există non -comportament, că în cadrul unui sistem organic
comportamentul nu are contrar (,,Behavior has no opposite; one cannot not behave”),
Watylawick afirmă că „este imposibil să nu comunici ”. Orice acțiune presupune comunicare.
Atât actele verbale și cele non -verbale, cât și tăcerea pot fi interpretate ca mesaje. Dacă
admitem că într -o situație inter acțională orice comportament are valoare de mesaj, adică
reprezintă comunicare rezultă că, vrem sau nu vrem, nu putem să nu comunicăm27.
Conform autorilor Melvin DeFleur și Sandra Ball , comunicarea intențională este un
simplu caz particular: ,,reducerea com unicării la acest caz particular nu este suficientă pentru
constituirea unei arii disciplinare distincte. Ori atâta vreme cât totul este comunicare, studiul
aceste ia presupune o analiză a unui compus fluid și polifonic împreună cu contextul de
producere”28.
Potrivit acelorlași autori, a doua axiomă privește comunicarea presupunând două aspecte,
conținut și relație. În cazul unei comunicări , ,sănătoase” primează conținutul , în situațiile de
patologie a comunicării relația, privită din unghiuri diferite, face uitat rolul conținutului.
A treia axiomă privește natura relațiilor, care depinde de punctarea secvențelor de
comunicare. Adică, în comunicarea interumană are loc o stabilire a modelelor de schimb, în
baza cărora are loc și schimbul rolurilor dintre acești a.
Axioma a patra statuează că ființele umane pot comunica atât digital , cât și analogic.
Comunicarea digitală a avut un rol foarte important în evoluția ființei umane, dar
ponderea utilizării ei nu este cea mai ridicată. Comunicarea analogică își are orig inea în
comunicarea animală, în stadiile străvechi ale evoluției ființei umane. A cincea axiomă, legată
de ponderea secvențelor de comunicare între parteneri, afirmă că orice proces de comunicare
este fie simetric, fie complementar, dacă se întemeiază resp ectiv pe egalitate sau diferență .
Potrivit Evelinei Graur , comunicarea umană se poate desfășura pe patru niveluri relativ
distincte29:

26 Evelina Graur, op.cit. , pp 7 -8.
27 Melvin L., DeFleur, Sandra Ball -Rokeach, op.cit. , p.211.
28 Ibide m, p .213.
29 Evelina Graur, op.cit. , p. 9.

29 1. Comunicarea intrapersonală este comunicarea în și către sine. Fiecare ființă umană se
cunoaște și se judecă pe sine, își pune întrebări și își răspunde, astfel că această
comunicare cu propriul forum interior devine o sursă de echilibru psihic și emoțional.
2. Comunicarea interpersonală este comunicarea între oameni. Obiectivele acestei
comunicari sunt extrem de multiple și com plexe: cunoașterea celor de lângă noi, crearea
și întreținerea legăturilor umane, persuadarea interlocutorului, recunoașterea valorii
personale, satisfacearea nevoilor afective, de control și dominație etc. Comunicarea
interpresonală directă presupune iniț ierea de contacte personale nemijlocite și interactive
între oameni, pe când cea interpersonală indirectă are nevoie de mijloace și tehnici
secundare de punere în contact uman (scrierea, înregistrările magnetice sau transmisiile
prin unde sau fibră optică) .
3. Comunicarea de grup se derulează în colectivități umane restrânse, de maximum 11
persoane – echipe, familii, cercuri de prieteni, colegii de redacții etc. La acest nivel se
asigură schimburi de idei și emoții, se împărtășesc experiențe și se caută soluți i de
rezolvare a problemelor, se iau decizii și se aplanează conflicte.
4. Comunicarea publică își are rădăcinile în retorica antică. Discursul public nu viza doar
transmiterea de informații, ci mai ales schimbarea opiniilor și acțiunilor publicului,
influenț area sentimentelor acestora. Eficiența unei astfel de comunicări se află deopotrivă
în mâinile oratorului și ale publicului său. Marcus Fabius Quintilianus a fost primul
profesor public de retorică la Roma și, totodată, dascălul fiilor și nepoților împărat ului
Domitian. La retragerea sa din activitate a scris un compendiu în 12 volume, intitulat
Institutio oratoria (Formarea vorbitorului în public ), din care transpare clar ide ea că
oratorul, pe lângă calitățile unui om al legii, ale unui filosof și ale unui poet, trebuia să
mai posede și pe acelea ale unui bun actor. Cu alte cuvinte, în antrenamentul unui orator
erau studiate nu numai invenția, compoziția și stilul, dar și emisia discursului, prezentarea
statica (postura) și dinamica vorbitorului.
Comunicare a interpersonală este acel tip de comunicare în care emițătoru l și receptorul
sunt una și acee ași persoană. Această formă a comunicării presupune dialogul realizat în forul
interior al persoanei. Comunicarea interpersonală nu face apel la cod sau transfer, ci reprezintă
o punere în echilibru, în planul gândirii, a unor perspective divergente. Lipsind codul, mesajele
nu necesită codificare -decodificare -interpretare, ci doar expunere, pe fațete diferite. Așadar,
fenomenul de verbalizare a comunicării intraper sonale este mai degrabă o excepție decât o
regulă a acesteia. Comunicarea intrapersonală ridică problema acută a raporturilor dintre limbaj
și gândire. Odată astfel tradusă și supusă procesului de comunicare intrapersonală, această
informație se poate transforma, în timp, în experiență de grup prin intermediul comunicării

30
interpersonale. Comunicarea interpersonală presupune, din perspectivă procesuală,
transmiterea de mesaje între două persoane, urmărindu -se un anumit scop și existând
posibilitatea de fee dback imediat. Comunicarea interpersonală este principalul vehicul în ceea
ce privește comportamentul relațional. Comunicarea interpersonală se bazează pe relațiile
interpersonale, iar aceste relații presupun procese continue de transformare a partenerilor
comunicării și de acordare a înțelesurilor la plaja comună de valori și de interese. În cadrul
comunicării interpersonale, actorii comunicării sunt puși cel mai adesea față în față, pentru a
discuta; aceasta presupune comportament comunicațional, în care sunt angajate valori culturale
și de grup.
O formă frecvent întâlnită de comunicare interpersonală este conversația. Această formă
este dialogală, privitor la schimbul de mesaje și față -în-față referitor la coprezența actorilor la
comunicare. O altă formă de comunicare interpersonală este corespondența. Aceasta implică
principiul dialogal privitor la schimbul de mesaje, dar nu și coprezența.
În sfera politicii, c ontactele și relațiile interpersonale s -au dovedit , însă, hotârătoare
pentru decizia de a vota p e unu l sau pe altul dintre candidați . Comunicarea socială este o
formă de comunicare realizată în prezența mai multor actori și include contextul social de
producere. Comunicarea reprezintă un liant al membrilor grupului și un garant al acceptării și
respe ctării normelor interne și structurii interne a statusurilor.
Comunicarea în cadrul formal diferă de comunicarea în cadrul nonformal prin faptul că
există o rețea de canale de comunicare instituite oficial și organizate în scopul transmiterii
fluxurilor co municaționale. O altă caracteristică a acestei comunicări este lipsa sau nivelul
scăzut al feedback -ului.
Comunicarea de grup este specifică grupurilor nonformale, formate dintr -un număr redus
de membri. Scopul comunicării în cadrul unor asemenea grupuri e ste atingerea unor obiective
comune, fie de natură profesională, fie ca urmare a răspunsului la o nevoie socială. Grupul
reprezintă formațiunea socială în cadrul căreia individul se supune unor reguli fixe,
împărtășește sentimentul de apartenență și în car e recunoaște toți ceilalți membri și este la
rândul său recunoscut de aceștia.
Comunicarea publică se realizează în prezența unui emițător și a mai multor
receptori,constituiți într -un public. Comunicarea publică presupune o structurare prealabilă a
discur sului, indiferent dacă intenția urmărită este de natură informativă sau de natura obținerii
unor efecte asupra publicului.

31 Comunicarea de masă este o formă a comunicării publice, realizată prin intermediul
mass -media, așadar printr -un set de canalele media te diferite, de la carte și presă scrisă la
televiziune și Internet. Comunicarea de masă a fot definită de John B. Thompson ca fiind
,,producerea instituționalizată și difuzarea generalizată de bunuri simbolice și transmiterea
informației sau a conținutulu i simbolic”30 și se caracterizează printr -un rol scăzut al feedback –
ului, comparativ cu celelalte forme ale comunicării publice. În cadrul comunicării de masă
putem distinge două forme de interacțiune, similare celor din comunicarea interpersonală: o
interacțiune mediată , caracterizată prin separația contextelor, disponibilități în timp și spațiu
și comunicare dialogică, respectiv o cvasiinteracțiune mediată, caracterizată prin separația
conte xtelor și comunicare monologică31.
Arheologii și istoricii ne -au zugrăvit experiența timpurie a speciei uma ne pe planeta
Pamânt din punct de vedere al diferitelor epoci în care piatra, bronzul sau fierul au fost pe
rând la mare rang. Strămoșii noștri își petreceau mai tot timpul confecț ionând unelte,
dezvoltând și testân d tot felul de tehnici care să îi ajute să -și rezolve problemele legate de
producerea hranei și confecționarea armelor de vânătoare. Numai că , fără o oarecare abilitate
de a schimba, înregistra, descifra, recupera și disemina informații legate de viața lor de zi cu
zi, formele hominide care s-au succedat de-a lungul erelor de evoluție nu ar fi avut nicio șansă
să acumuleze și să transmită urmașilor lor soluțiile optime pentru rezolvarea problemelor de
viața, să gândească progresiv și mereu să mai inventeze câte ceva care să le schimbe modul de
viață. Progresele în toate direcțiile făcute de homo sapiens trebuie să fi depins nu numai de
materialele din care își construiau uneltele și armele, ci și de sistemele de comunicare pe care
le-au dezvoltat și perfecționat. Putem spun e că ,,abilitatea din ce în mai mare de a comuni ca
complet și precis a fost cea care a condus la dezvoltarea progresivă a tehnologiei complexe, la
crearea miturilor, legendelor, explicațiilor, obiceiurilor și regulilor complexe de comportam ent
care fac posibilă civilizația ”32.
O istorie completă a existenței umane trebuie să facă referire și la etapele distinctive în
dezvoltarea comunicării umane, iar fiecare din acestea a avut un cuvânt de spus în evoluția
vieții sociale individuale și cole ctive. Se pot distinge 6 epoci33:
1. Epoca semnelor și semnalelor . La început, ființele umane comunicau cu ajutorul
sunetelor pe care reușeau să le producă din punct de vedere fizic (mârâituri, mormă ieli, țipete),
precum și prin mișcările și pozițiile corpului . Acest prim sistem de comunicare era deosebit de

30 Melvin L., DeFleur, Sandra Ball -Rokeach, op.cit. , pp. 46 -48.
31 Ibidem .
32 Mihai Dinu, op.cit ., p. 44.
33 Melvin L., DeFleur, Sandra Ball -Rokeach, op.cit. , p.48.

32 limitat, astfel că mesajele transmise nu puteau fi decât foarte simple. Chiar și în cazul unui
sistem deosebit de sofisticat de semne și semnale, eficiența comunicării scade datorită ritmului
scăzut de gene rare, transmitere și recepționare a mesajelor. Acest sistem nu permitea
transmiterea și recepționarea unor seturi de semnificații lungi și complicate. Această limitare a
avut implicații majore asupra naturii vieții sociale și mai ales asupra proceselor de gândire.
2. Epoca vorbirii și a limbajului . Aceasta nouă epocă este plasată în timp acum circa
40.000 de mii de ani când oamenii de Cro Magnon aveau structura craniană, limba și laringele
așa cum le avem noi astăzi. Aceste detalii anatomice le-au facilitat crearea vorbirii și limbajului,
oferindu -le astfel un avantaj semnificativ față de oamenii de Neanderthal. Limba i-a ajutat să –
și concretizeze gândurile și să transmită mesaje din ce în ce mai complexe, astfel că oamenii
de Cro Magnon își puteau planifica și coordona vânătoarea mult mai eficient și se puteau apăra
mult mai bine.
3. Epoca scrisului . Istoria scrisului este cea a evoluției de la reprezentări pictografice la
sisteme fonetice, de la reprezentarea ideilor complexe prin imagini sau desene stilizate, l a
folosirea literelor pentru a sugera anumite sunete. Primul pas spre scriere a fost făcut prin
standardizarea semnificațiilor imaginilor. Istoricii plasează apariția primelor inscripții
(pictograme convenționalizate) cărora li se pot asocia anumite semnif icații în Mesopotamia și
Egipt, în jurul anului 4000 B.C. Principalul stimul în dezvoltarea sistemelor de scriere a fost
practicarea agriculturii, care a atras după sine o serie de probleme ce trebuiau rezolvate:
înregistrarea hotarelor și proprietăților, a vânzărilor și cumpărărilor, creșterea și scăderea
cotelor râurilor, mișcarea corpurilor cerești etc. Scrierea aparține clasei notațiilor grafice.
Această clasă reunește sisteme de semne cu caracter durativ, având un suport vizual și spațial.
Ceea ce o di stinge de alte tipuri de notații grafice este faptul că scrierea denotă unități
lingvistice .
4. Epoca tiparului . Prima carte din lume (Diamond Sutra) a fost tipărită de chinezi în
anul 868 A.D., deși se pare că tehnica tipăriturii le era cunoscută chinezilor încă din secolul al
V-lea A.D. În Europa, spectaculoasa invenție aparține unui obscur aurar din Mainz, Johann
Gutenberg, iar primele cărți tipărite încep să apară odată cu secolul al XV-lea. Tiparul a permis
reproducerea mult mai rapidă a carților și elimi narea treptată a erorilor de transcriere. În scurt
timp, monopulul deținut de preoți și nobilime asupra cititului și scrisului a început să se clatine
deoarece accesibilitatea cărților – în primul rând traducerile Scripturilor în limba vorbită de
fiecare p opor – a determinat un interes crescut pentru învățarea cititului și în general pentru
cunoaștere.

33 5. Epoca mijloacelor comunicării de masă . Odată cu secolul al XIII -lea, influențată și
stimulată de Marile Descoperiri și de spiritul Renașterii, începe să se dezvolte „o informație cu
adevărat universală” , capabilă să susțină apetitul tot mai crescut al oamenilor pentru
informație și cunoaștere. Încă din timpul civilizațiilo r antice, oamenii se adunau în „ locuri
privilegiate” – agora, târgurile, piața, forumul s au templul – pentru a afla lucruri noi.
Noutățile zilei se afișau pe zidurile din piețele publice sau a forumurilor din Grecia și Roma –
Acta Publica, Acta diurna, Acta Senatus – spre informarea cetățenilor. Rețeaua de circulație a
informațiilor s -a divers ificat odată cu apariția mijloacelor de comunicare premergătoare
ziarului. În secolul al XVI -lea, guvernul venețian tipărea o mică foaie de știri cu caracter
ocazional numită gazzette , cuvânt derivat din gazzetta care însemnă „ moneda mică”. În
Franța, prim a foaie cu caracter popular datează din 1529, iar termenul folosit pentru aceste
publicații cu un profund caracter popular er a canards . În Anglia, de -abia prin 1621, știrile
externe începeau să fie publicate în așa-numitele corantos cu apariție neregulată. Actul de
naștere al presei periodice se semnează la începutul secolului al XVII -lea cu aportul a două
împrejurări benefice: perfecționarea tiparului și organizarea poștei ca serviciu regulat.
Tipărirea ziarelor a marcat nu numai o cotitură în istoria comu nicării de masă, dar a fost
percepută și ca o inovație de factură socio -culturală ce va influența întreaga societate umană.
Odată cu începutul secolului al XIX -lea, ziarul va fi secondat de telegraf și telefon, iar la
începutul secolului al XX -lea, de radi o și televiziune.
6. Epoca mijloacelor de comunicare computerizată . Ceea ce s -a schimbat de -a lungul
secolelor și mai ales în ultimele decenii „sunt modalitățile și amploarea cu care informația este
produsă, colectată, prelucrată, păstrată și difuzată”. Dacă adăugăm la toate acestea
completarea dintre calculator și telecomunicație, comunicarea este acaparată de o societate
informațională. Sistemele informaționale sunt supuse astăzi unor importante schimbări
tehnologice. Microelectronica este cea care pune la p unct modalități tentante și cantitativ
incredibile de prelucrare și păstrare a datelor, în timp ce telecomunicațiile se îndreaptă spre
anularea distanțelor în comunicare.
Comunicarea gândurilor, sentimentelor și dorințelor umane se realizează prin limbă,
un sistem complex de comunicare alcătuit din sunete articulate, care și-a disputat mereu
întâietatea față de alte sisteme de comunicare: în primul rând datorită dublei articulări, în al
doilea rând deoarece celelelate sisteme de comunicare au nevoie de concursul ei pentru a fi
descrise, iar în al treilea rând deoarece limbile naturale constituie atât prin semnificantul, cât
și prin semnificatul lor, punctul de plecare în construirea altor sisteme de semne, cum ar fi

34 limbajele artificiale.
Limba nu este acel ași lu cru cu vorbirea. Limba este un „tezaur de semne care poate fi
utilizat doar cu ajutorul vorbirii ”34. Vorbirea este cea care pune în funcțiune codul și conduce
la producerea mesajului. Limba este pasivitate pură, iar stăpânirea ei este legată de facult ățile
„receptive” ale intelectului, cu precadere memoria, în vreme ce orice activitate legată de limbaj
ține de vorbire. Schemei, adică formei limbii îi corespunde, în vorbire, uzajul, adică ansamblul
obiceiurilor lingvistice ale unei societăți date.

1.3 Comunicarea în viitor

Transformările din peisajul media național și internațional, diversificarea canalelor de
distribuție și intensificarea prezenței media în spațiile publice și private, modificarea
comportamentului de consumator media a receptoril or, tendința spre personalizare a ofertei
mediatice, impun cu siguranță noi strategii de analiză a efectelor media. Cercetătorii sunt de
părere că gândirea liniară de tip emițător -receptor trebuie depășită,viitorul fiind al modelelor
pluridimensionale care iau în calcul mai multe elemente care intervin în procesul de
comunicare mediatică. Sectorul media este în plină expansiune, sunt organizate din ce în ce
mai multe evenimente, receptarea se realizează din ce în ce mai sporadic și mai lipsit de
concentrare.
Media este practic omniprezentă, cel puțin în viața locuitorilor din orașele țărilor
dezvoltate din punct de vedere economic și nu numai: din punct de vedere spațial sunt cucerite
noi locații neutilizate până acum, din punct de vedere temporal există o flexib ilitate din ce în
ce mai mare, din puncte de vedere al conținuturilor sunt identificate noi teme care nu au de
cele mai multe ori calitatea de a fi relevante, iar din punct de vedere social profilul diferitelor
categorii de consumatori media este determina t de o serie de variabile și produce la rândul său
anumite diferențieri, să nu uităm de expresia digital divide, comentată de altfel atunci când se
făcea referire la teoria decalajelor informaționale. Meyrowitz remarcă o dezvoltare paralelă a
interesului r eceptorilor pentru temele internaționale și pentru cele naționale,dar și pentru teme
individuale, specifice.
În lucrarea sa sintetică despre efectele media, Heinz Bonfadelli urmărește să realizeze o
sinteză a cercetării despre efectele comunicării mediatic e având în vedere influența
următoarelor elemente: comunicator, tipologia media, mesaj și respectiv receptor.

34 Evelina Graur, op.cit ., pp 10 -12.

35 Comunicatorul se diferențiază în funcție de: credibilitate, popularitate (simpatia și apropierea
de receptori), putere și efectul persuasiv percep ut. Apropierea socială între comunicator și
public, atractivitatea comunicatorului, notorietatea, credibilitatea, prestigiul și competența sa
îi determină pe receptori să îl considere pe acesta a fi lipsit de tendințe manipulatorii, iar ideile
sale exprima te vor fi mai degrabă acceptate. Sunt menționate aici efectele de band -wagon (a
accepta/a însuși opinia majoritară) și efectul sleeper (efectul sursei asupra credibilității unui
mesaj se modifică cu timpul)35.
Canalul de comunicare influențează la rândul să u într -o manieră complexă. Media are
calitatea de a conferi un anumit statut unor persoane și organizații (efectul de halo), anumite
tipuri de media (televiziunea, radioul) au efecte emoționale mai puternice asupra publicului,
chiar mai mult felul în care spre exemplu este construită relația dintre text și imagine, structura
montajului pot influența la rândul lor percepția unui mesaj în media audio -vizuală.
Mesaj ul influențează receptorii prin : stil, poate crea disonanțe cognitive atunci când nu
corespunde ideilor publicului, cu cât mesajele media sunt mai apropiate de normele sau
obiectivele publicului țintă cu atât este mai puternică presiunea conformismului, conținuturile
noi au tendința de a fi mai simplu acceptate, neexistând păreri preconcepute. Mesaje le
propagandistice au tendința de a fi acceptate mai degrabă de către publicului cu educație medie
sau chiar sub medie. Acest gen de public este influențat de prezentări unilaterale, în timp ce o
argumentare complexă prezentă în mesajele mediatice are efecte asupra unui public cu un grad
ridicat de educație. Mesajele testimoniale vor produce efecte mai puternice.
Anumite caracteristici ale publicului determină diverse efecte. Astfel , publicul
selectează mesajele media în funcție de propriile predispoziții, chiar și interpretările greșite
ale conținuturilor media se vor realiza în direcția propriilor predispoziții. Dacă atitudinile
publicului se referă la nevoi și valori profunde acestea vor fi mai greu modificabile prin
intermediul mesajelor media. Dacă inte resul publicului pentru o anumită temă este scăzut și
dacă de asemeni tema prezentată de media nu îi privește pe receptori în mod particular, aceștia
pot fi mai ușor influențabili. Sunt menționate în acest context efectul celei de -a treia persoane
(faptul că receptorii evaluează influența media asupra celorlalți mai puternică decât asupra lor
înșiși) și din nou efectul band wagon36.
Dincolo de diversitatea de abordări și de teorii, apar câteva puncte de covergență
esențiale, în măsură să definească specifici tatea situațiilor de comunicare și să permită
degajarea unor reguli sau principii fundamentale pentru o comunicare eficientă și autentică.

35 Dumitru Borțun , Relațiile Publice și noua societate , Editura Tritonic, București, 2005, p.147.
36 Ibidem .

36 Prima regulă se referă la preeminența climatului asupra tehnicii în comunicarea umană:
calitatea relației este princi palul factor care generează calitatea comunicării. Căci, dacă în
comunicarea de masă sau în cea mediatică suportul tehnic utilizat și competența oratorică a
actorului pot juca un rol central,nu la fel stau lucrurile în situațiile de comunicare pe care le –
am studiat: comunicarea dintre indivizi și comunicarea în grupuri restrânse. În asemenea
situații, cel mai bine va comunica nu un expert, ci individul care este în măsură să creeze un
context relațional care să faciliteze exprimarea și receptivitatea.
Al doilea principiu definește actul de comunicare autentic ca fiind constituit pe baza a
cinci reguli. Pentru ca o comunicare să fie efecti vă și de calitate, este necesar :
✓ să asculți
✓ să observi
✓ să analizezi
✓ să controlezi
✓ să te exprimi
Să asculți, adică să iei în considerare punctul de vedere al celuilalt. Să observi, altfel
spus să fii atent la toate evenimentele, de multe ori de natură nonverbală , care au loc în situația
de comunicare. Să analizezi, în scopul de a discerne partea de explicit de cea de implicit , partea
observabilă de cea ascunsă, de a degaja elementele care constituie câmpul psihologic și social
determinant pentru indivizi. Să controlezi calitatea și pe rtinența mesajului (feedback -ul) și
procesele susceptibile de a parazita interacțiunea. În sfâ rșit, să te exprimi pentru celălalt, în
funcție de interlocutor și de natura obiectului comunicării.
Ultimul punct este fundamental : orice comunicare se înscrie într -un context psihologic
care rămâne întotdeauna unul social și ideologic. Rolul și ponderea care revin normelor
sociale,reprezentărilor sociale și valorilor de referință sunt considerabile, o simplă analiză
psihologică a comunicării fiind deci insuficientă. Comunicarea trebuie studiată și înțeleasă
prin prisma interac țiunii a trei tipuri de facto ri: psihologici, cognitivi și sociali37.

37 Dumitru Borțun, op.cit. , p.147.

37

CAPITOLUL 2

COMUNICAREA POLITICĂ

2.1 Conceptul de comunicare politică

Dacă democrația pluralistă s -a adaptat cu un succes de netăguit în societățile
industriale avansate, aceasta nu înseamnă că performanțel e sale pot fi atribuite în totalitate
performanțelor sale explicite, ci și , așa cum consideră sociologul francez Philip Braud
(Grădina deliciilor democrației) , aptitudinii de a gira provocările emoționale ale vieții sociale
printr -o bună gestionare a comun icării politice38.
Comunicarea politică, în opinia autoarei Camelia Beciu, are următoarele elemente
distinctive: o rețea de interacțiuni, dimensiunea reprezentativă, ritualizarea, rolul mass -media,
o practică democratică. Comunicarea politică înseamnă exist ența a mai mulți de doi
interlocutori. Actorii sociali ce posedă identități diferite, determină o rețea sau o configurație
de rețele de care trebuie să se țină cont în comunicarea politică. ,,Din acest punct de vedere,
comunicarea politică este un concept global care vizează: instituții și actori cu resurse,
proiecte și legitimități diferite; procese, interacțiuni și relații care au anumite configurații și
un anumit impact social ”39.
Comunicarea politică are un emițător pe lângă actorul politic și un actor s ocial ce nu
posedă identitate politică. Spre deosebire de alte tipuri de co municare, comunicarea politică
„înglobează contracte de comunicare diferite, de unde și finalitatea sa aparent contradictorie:
persuasiune și, în același timp, informare; strategie și în a celași timp practică democrația”40.
Dimensiunea reprezentativă . Un participant la comunicarea politică trebuie să își creeze
un statut politic, asta dacă nu l -a dobândit deja. Comunicarea politică tratează acele teme ce
sunt de interes public și care se încadrează în percepțiile colective existente la un moment dat.
,,Din această perspectivă, comunicarea politică reprezintă un «teritoriu» simbolic în care

38 Vasile Tran, Irina Stănciugelu, op.cit. , p. 18.
39 Camelia Beciu, Comunicarea politică , Comunicare.ro, București, 2002, p. 12.
40 Ibidem .

38 actorii politici negociază construcția agendei publice conferind vizibilitate unor proiecte care
vizează comunitățile, grupurile so ciale și societatea în ansamblu”41.
Comunicarea politică este o ,,comunicare intențională despre politic, include toate
discursurile politice nu numai enunțurile verbale sau scrise, ci și elementele vizuale de
semnificație , precum ținuta vestimentară, machiajul, coafura, design -ul unui logo, toate aceste
elemente de comunicare despre care se poate spune că alcătuiesc imaginea politică sau
identitatea”42.
Ritualizarea . Comunicarea politică este un rezultat al interacțiunii di ntre actorii sociali
diferiți ce sunt reprezentați ai unor instituții, proces din care rezultă o tipologie diversă a
interacțiunilor ce dau naștere comunicării politice. „Din acest punct de vedere, comunicarea
politică este mult mai convențională și mai ri tualizată decât alte acte de comunicare”43.
Rolul mass -media este important în procesul comunicării politice, deoarece ajută la o mai
buna vizibilitate a informației politice pentru a ajunge să fie dezbătută de către public. „ Mass –
media sunt cele care pot media interacțiunea dintre participanții la comunicare a politică și
care furnizează imagini ale acestei interacțiuni. Așadar, mediatizarea este o condiție
intrinsecă a oricărei acțiuni de comunicare politică”44.
O practică democratică . Comunicarea politică , în afara rolului strategi pe care îl are
pentru un actor politic, este și un mijloc de implementare a unor practici sociale. Practicile de
comunicare politică dintr -o societate pot evidenția gradul democratic al unei societăți.
Comunicarea politică poate fi definită, după cum remarcă Camelia Beciu în lucrarea
Comunicare politică , ținând cont de aspectul instrumental al comunicării politice și de cel
instituțional. Aspectul instrumental clasifică comunicarea politică ca pe o relație de
persuasiune între int erlocutori, un proces de influențare și intenționalitate.

2.2 Teorii ale comunicării politice

Roland Cayrol considera comunicarea politică ca fiind fruct al ,,unei noi sfinte treimi:
televiziunea, sondajele, publicitatea”45. La el se referă Jacques Gerstl é care, fără a nega rolul
tehnicilor, amendează viziunea tehnocratică, instrumentală și reducționistă asupra
comunicării politice, potrivit căreia aceasta ,,este ansamblul de tehnici și procedee de care

41 Camelia Beciu, op.cit., p 14.
42 Ibidem .
43 Ibidem .
44 Ibidem .
45 Jacques Gerstlé, Comunicarea politică , Iași, Institutul European, 2002, p. 16.

39 dispun actorii politici, cel mai adesea guvernanții, pentru a seduce, dirija și înșela opinia”46.
Teoriile, conform lui Gerstlé, rivalizează între ele în funcție de concepția lor asupra
comunicării, politicului, a relației dintre ele, precum și după distribuirea accentului pe
aspectul pragmatic, simbolic sau structural. Autorul sintetizează pluralismul teoretic în patru
perspective: comportamentistă, structural -funcționalistă, interacționistă și dialogică.
Primele două disociază comunicarea de politică, privilegiind comunicarea și aspectele
pragmatic și struct ural, în timp ce ultimele două perspective mizează, mai curând, pe
consubstanțialitatea politicii și comunicării, privilegiind, în același timp, aspectul simbolic, dar
și cel pragmatic. Prim ele două pleacă de la concepți a comunicării centrată pe transmisie și
circulație de informație sau, pentru a utiliza termenii lui Quéré, pe o concepție epistemologică,
încă dominantă, care vede comunicarea politică ca pe o producție și transmitere de cunoștințe
în mediul înconjurător, adică o comunicarereprezentare. Ulti mele două, adică abordarea
interacționistă și cea dialogică, centrează comunicarea pe construcția semnificației prin acțiune
reciprocă, în vederea construcției unei lumi comune, pozitive și normative, care face posibilă
gândirea spațiului public, adică o c entrează pe o concepție praxiologică, în termenii lui
Quéré47.
De regulă, literatura de specialitate cuprinde definiții ale comunicării politice centrate pe
una dintre cele două dimensiuni.
Prima tendință constă în definirea comunicării politice drept influ ențare și
intenționalitate -un ansamblu de strategii de prezentare în public a diferitelor opțiuni ale
politicienilor. Comunicarea politică este ,,o relație socială echivalentă cu influențarea, însă o
influențare în primul rând voită, transformată apoi în a cțiune sau, dimpotrivă, în absența
acțiunii, adică în omisiune. Este întotdeauna vorba de o intervenție intențională în
comportame ntul potențial al receptorului”48.
A doua tendință în definirea comunicării politice accentuează dimensiunea instituțională
și/sau structurală, de unde și asocierea constantă a comunicării politice cu termeni precum
,,câmp”, ,,spațiu”, ,,sistem”, ,,suprafață discursivă”, ,,proces”, ,,axe” etc. ; adăugăm conceptele
,,teritoriu media” sau ,,teritorialitate” jurnalistică (Pelissier , 2000; Demers, 2001),
concepte recente din epistemologia comunicării mediatice, dar care în opinia noastră ar putea
contribui la clarificarea conceptului de comunicare politică.
Gosselin propune o definiție complexă care exploatează tipologia acțiunii sociale
propusă de Weber. Această definiție se apropie cel mai mult de abordarea integrată a
comunicării politice, adică de înțelegerea comunicării politice atât ca o relație pragmatică, cât

46 Brian McNair , Introducere în comunicarea politică , Editura Polirom, Iași, 2007, pag. 4.
47 Ibidem .
48 Ibidem .

40 și ca o structură instituțională. Comunicarea politică este definită după două axe: una
orizontală, care vizează relația acțiune -receptare, și cealaltă, verticală, care introduce ,,arenele”
(dezbaterile televizate,conferințele de presă, presa de opinie, ceremoniile politice televizate
etc.) și ,,teritoriile” (locale, regio nale, naționale și transnaționale, internaționale) în care se
desfășoară comunicarea politică. Astfel:
a) Comunicarea politică se manifestă în ,,arene”, adică în anumite spații sociale în care
relațiile dintre participanți depind de formule sau strategii televizuale, de cadre de mediatizare,
într-un cuvânt, de reguli simbolice.
b) Comunicarea politică se desfășoară în ,,teritorii” socio -administrative și geografice.
c) Comunicarea politică alcătuiește ,,un câmp” de intenții în care se intersectează acțiuni
sociale d e tip comunicațional, dramaturgic, teleologic, axiologic, afectiv și practic.
O abordare integrată subliniază că un act de comunicare politică este în același timp:
a) o ,,relație” intențională, o luare de poziție strat egică,precum și un ,,spațiu” de
interacț iune;
b) un ,,ritual”, dar și un ansamblu de reglementări juridice;
c) un dispozitiv tehnologic și simbolic ,,care pune în scenă” politicul, dar și o practică
democratică;
d) un ,,mesaj” politic, dar și cogniție politică (reprezentări, atitudini, opinii colective î n
legătură cu politica);
e) markting politic, însă și agendă publică (de altfel, în literatura anglo -saxonă
recentă,termenul ,,multidimensional” este folosit frecvent în legătură cu analiza mediatizării
sau a comunicării politice). În cele din urmă, definiția comunicării politice depinde de
paradigma aleasă pentru a descrie comunicarea socială. În măsura în care renunțăm la modelul
linear sau informațional de comunicare în favoarea unui model constructivist sau discursiv
putem prezenta comunicarea politică dre pt un concept multidimensional ”49.
Aproape întotdeauna, când este vorba de putere, și cu deosebire de puterea politică,
imprecizia termenilor folosiți a constitui t mai mult o virtute decât o slă biciune. Politica de
societate ar fi numele unui ansamblu de po itici sociale și economice care, comandate de
exigența dreptății, ar duce la constituirea unei republici, înțeleasă nu ca aranjament
constituțional din care lipsește figura regalității, ci ca temei constituțional al binelui comun.
Odată puterea politică în țeleasă prin relaționarea cu autoritatea și violența,urmează analiza
componentelor de bază -resursele și legitimarea -și deschiderea către metodologia analizelor
concrete: ale imaginii, ale liderilor, ale raporturilor cu publicul50.

49 Gheorghe Teodorescu, Putere,autoritate și comunicare politică , Editura Nemira, București, 2000, p.297.
50 Ibidem .

41
2.3 Funcții și r oluri ale comunicării politice

Comunicarea politică, după cum remarca Jacques Gerstle, în lucrarea Comunicare a
politică , are la bază trei dimensiuni fundamentale: dimensiunea pragmatică, dimensiunea
simbolică și dimensiunea structurală.
Pragmatica este definită c a acea arie care se ocupă cu studiul practicilor reale de
comunicare. Pragmatica se referă la ,, relația care îl unește pe emițător de receptor și care este
mediatizată de comunicare”51. Comunicarea politică devine în felul acesta o formă a relației
sociale care se stabilește prin comunicare.
Caracterul ei intențional justifică înțelegerea comunicării politice drept ,, comunicare
despre politică ori entată către un scop”52. Aceasta include:
➢ toate formele de comunicare folosite de politicieni și alți actori politici cu
scopul de a atinge obiective specifice ;
➢ comunicarea adresată acestor actori de către nonpoliticieni, precum alegătorii
sau jurnaliștii, editorialiștii ;
➢ comunicarea despre acești actori și activitățile lor,reflectată în
știri,comentarii,alte forme de discuții media despre politică.
Elementele de marketing sunt folosite în comunicare nu doar pentru a câștiga
alegerile,ci pentru mai multe motive, printre care se numără:
✓ pentru a îmb unătăți imaginea candidatului sau liderului politic
✓ pentru a arăta publicului ce reprezintă un candidat sau un partid
✓ pentru a convinge alegătorii să sprijine un anumit punct de vedere
✓ pentru a clarifica anumite aspecte
✓ pentru a contracara atacuri din part ea opoziției
✓ pentru a educa și informa publicul
✓ pentru a dobândi suport în favoarea unei inițiative legislative
✓ pentru a introduce un subiect pe agenda publică
,,Conversațiile deschise, la nivel multilateral, sunt mult mai eficiente decât comunicarea
unila terală către public, în politică, precum și în afacer i”, scrie Erik Qualman53. Deși atenția
se concentrează cu precădere pe campaniile electorale, comunicarea nu se reduce la acestea,
iar politicienii și partidele comunică permanent, la fel ca și guvernele. Comunicarea poate

51 Jacques Gerstlé, op.cit. , p.25.
52 Dan Mihalache, Comunicarea politică , curs universitar, 2011, p. 7.
53 Alexandru -Brăduț Ulmanu, Cartea Fețelor , Editura Humanitas, București 2011, p.207.

42 avea loc chiar pe parcursul mai multor ani, dacă scopul este de a schimba opinia majorității
sau de a reduce pe agendă un subiect anterior ignorat. Partidele planifică de multe ori
campanii de comunicare mult înaintea campaniilor elector ale, pentru a promova lideri noi,
teme de interes public, pentru a explica poziții politice. Există, de asemenea, practica pre –
campaniei, care precede campania electorală propriu -zisă.
În Statele Unit e, spre exemplu, candidații la p reședinție comunică, în termeni de
marketing politic, de -a lungul unui interval mare de timp, începând cu perioada alegerilor
primare, în care se întrec pentru a obține nominalizarea în interiorul propriului partid,
continuând apoi cu campania electorală propriu -zisă.
În termeni de marketing politic, cercetarea de piață influențează modul în care politicienii
își proiectează comunicarea, își aleg subiectele și le prezintă. După cum arată Rademacher și
Tuchfarber, sondajele sunt utilizate în moduri diferite, în funcție de stadiul c ampaniei. În
etapele de început, identifică ce mesaje trebuie date și pentru cine. Ulterior, măsoară eficiența
diferitelor mesaje în vederea operării schimbărilor sau ajustărilor necesare. Cercetarea de piață
este utilă și pentru stabilirea elementelor de prezentare ale unui lider sau pentru dezvoltarea
publicității politice.
Deși comunicarea poate fi folosită fără marketing, ,,cercetarea asigură orientarea corectă
a comunicării și eficiența ei, dat fiind că răspunde opiniei pieței”54. Segmentarea realizată
prin cercetarea pieței ajută partidele și candidații să -și stabilească un anumit conținut al
comunicării și să o direcționeze către grupuri țintă.
Candidatul trebuie să fie aproape de noi, să înglobeze ceva din noi, dar nu se poa te
mărgini la a fi primul venit , omul de pe stradă, trecătorul luat la întâmplare. Dacă el este ,,noi,
acesta e un noi înfrumusețat, grandios, sublimat, ideal, mai mult ceea ce visăm să f im decât
ce suntem în realitate55.
În Statul spectacol , Roger -Gerard Schwartzenberg descrie cinc i personaje centrale ale
scenei politice, cinci mari roluri principale56:
• eroul, omul excepțional, omul providențial, precum Charles de Gaulle, cel ce are acea
glorie de care vorbea Barres ;
• monsieur -tout-le-monde, omul obișnuit, precum Jimmy Carter care spu nea despre el
însuși ,,nu sunt decât un om ca toți oamenii” .
• liderul fermecător, de la frații Kennedy la Giscard trecând pe la Pierre Elliott Trudeau
și Olof Palme, văzând în politică o artă a seducției ;

54 Dan Mihalache, Comunicarea politică , curs universitar, 2011, p. 44.
55 Gabriel Thoveron, Comunicarea politică azi , Editura Antet, București, p.92.
56 Roger -Gerard Schwartzenberg, Statul spectacol.Eseu a supra și împotriva star -sistemului în politică ,
Ed. Scripta, București, 1995, p. 281.

43 • părintele, bătrânul, înțeleptul, precum neobositul Conrad Adenauer, liniștitorul Georges
Pompidou (sau Barre -Încredere, fără să uităm de Mitterrand din epoca forței liniștite);
• non-femeia politică , matriarhală, precum Indira Gandhi, Golda Meir sau Margaret
Thatcher, parodie feminină a bărbatului autoritar.
Acestea sunt roluri prea șablonate, destul de puțin complexe, iar noi putem sesiza că
politicianul va fi constrâns nu numai să -și asume mai multe funcții succesiv, de pildă să -și
înceapă cariera ca lider fermecător și să o încheie ca părinte, dar chiar să joace mai multe roluri
simultan.
De regulă, politicienii români comunică în funcție de ciclu electoral. Când se apropie
alegerile, încep să fie pre ocupați de imaginea lor în mass -media și de relația cu alegătorii, iar
activitatea politică a atins apogeul î n săptămânile dinaintea prezentării la urne,care coincid cu
perioada oficială de campanie electorală57.
Vina pentru această relație sincopată cu alegătorii nu o poartă neapărat numai politicienii.
La urma urmei, timpul unui parlamentar se împarte între acti vitatea din plen, din comisii,
întâlnirile și ședințele de partid, vizitele și audiențele din circumscripție,pe lângă tot felul de
alte evenimente.
Este fizic imposibil pentru un senator sau deputat să aloce mai mult de câteva ore pe
săptămână, în cel mai bun caz, discuțiilor cu oamenii pe care îi reprezintă în Parlament. Există,
de asemenea, o barieră de mentalitate în calea dialogului: în Statele Unite și în alte democrații
cu vechime, alegătorii sunt obișnuiți să le scrie reprezentanților lor în forul l egislativ; în
România, neîncrederea în clasa politică este parte a unui cerc vicios: politicienii și publicul
alegător nu comunică îndeajuns, în consecință publicul își pierde încrederea în oamenii politici
și este astfel descurajat să le ceară politicieni lor să răspundă.
Comunicarea cu privire la candidați individuali pentru poziții de conducere, precum
Președintele statului sau șeful unui partid politic, urmărește evidențierea caracteristicilor
pozitive, valorificarea avantajelor respectivului personaj po litic58. De asemenea, cercetarea
identifică slăbiciuni și vulnerabilități, pentru ca acestea să fie reduse și contracarate prin
comunicare.
În fapt, actorii comunicării politice constituie genuri instituționale cu resurse, proiecte,
motivații și mize diferi te. Ei interacționează utilizând o serie de coduri și ritualuri menite a
produce vizibilitatea domeniului politic; un domeniu destinat prin convenție publicității. Din
această cauză, nu de puține ori comunicarea politică trece drept apanajul unei alte instituții, cea

57 Alexandru -Brăduț Ulmanu, op.cit., p.209.
58 Dan Mihalache, Comunicarea politică , curs universitar, 2011, p. 44.

44 a producătorului de imagine publică59.
Pe de altă parte, comunicarea politică este asimilată tot mai mult unei acțiuni
dramaturgice și se uită faptul că avem de -a face și cu o practică socială care poate servi
democrația.În relația dintre actoru l politic,spațiul democrației și spațiul public mediatic vom
constata că fiecare contribuie la producerea celuilalt. Spațiul public mediază între acțiunea
politică și normele democrației. Comunicarea politică este un produs al spațiului public în
măsura în care mediatizarea a devenit un proces constitutiv tuturor practicilor publice, inclusiv
politicului.
Dacă în loc de publicitate am spune marketing politic, vom vedea că și aici tendința este
de a se acorda întâietate unei comunicări politice permanente, î n detrimentul unei campanii
electorale periodice și agresive.
De exemplu, tinerii ar prefera ca mesajele politicienilor să fie formulate într -un limbaj
simplu și pozitiv, iar rigorile și formalitățile să fie înlăturate, așa încât comunicarea să fie una
autentică și neregizată ( live the script at home – ,,lăsați scenariul acasă” ). Pentru a mobiliza
această categorie de alegători, cea mai productivă tactică este antrenarea lor în activități de
voluntariat, tinerii fiind foarte deschiși spre astfel de practici și având disponibilitatea și timpul
necesar pentru a se implica. Studiul mai arată că tinerii se îndepărtează din ce în ce mai mult
de mass -media tradiționale, fiind atrași de comunicarea prin intermediul telefonului mobil sau
al rețelor sociale60.
Mass me dia suplinește neîncrederea în clasa politică, sau cel puțin așa ar trebui, prin
publicarea informațiilor legate de activitatea politică. Însă televiziunea, radioul și presa scrisă
nu oferă mediul pentru un dialog real între aleși și alegători. În plus, mass-media trec prin
filtrul propriu mesajele politicienilor și hotărăsc ce anume merită atenție și ce nu.
Aceasta este, de altfel, unul dintre motivele pentru care, în România, presa funcționează,
în parte, într-un regim feudal mai degrabă decât capitalist, lucru care a și contribuit la stagnarea
sau chiar scăderea mass -media din punct de vedere calitativ.
Politicienii și oamenii de afaceri locali ale căror business -uri depind de decizii politice,
pentru că fac tranzacții cu statul, dores c să controleze conț inutul mass -media. Ca urmare, în
multe localități, oligarhii au control asupra audiovizualului și a publicațiilor tipărite pe plan
local, pe care le folosesc pentru a -și promova interesele economico -politice. Ceea ce rezultă
este rău și pentru democrație, și pentru jurnalism, fiindcă presa ajunge să funcționeze nu ca să
servească publicul, nici ca să aducă profit în mod direct. În schimb, un ziar sau o televiziune
poate aduce câștig indirect, prin influențarea deciziilor politice și a votului. Una dintre

59 Jacques Gerstlé, op. cit ., p.26.
60 Tudor Sălcudeanu, P aul Aparaschivei, Florența Toader , Bloguri, Facebook și politică , Editura Tritonic,
București, 2009, p.156.

45 consecințele aplicării acestui mecanism este că în anii electorali și preelectorali cresc
investițiile în presă și apar publicații meteorice, care dispar imediat după ce trec alegerile, adică
rațiunea lor de a exista61.

2.4 Forme ale comunicării politice

Formele comunicării sunt comunicarea politică care se referă la toate aspectele
domeniului politic, iar comunicarea electorală se realizează doar în timpul campaniei
electorale. Caracteristica principală comună a celor două forme de comunicare este
intențion alitatea.
Comunicarea politică are drept scop principal crearea și menținerea imaginii actorului
politic la cote cât mai înalte în preferințele electoratului, pr in informarea și persuadarea
alegătorilor prin valori ale unei anumite ideologii. Comunicarea politică folosește trei strategii
și patru reguli de bază62.
Strategiile comunicării politice :
1. proiectarea
2. aducerea la cunoștința opiniei publice
3. verbală și nonverbală
Reguliile comunicării politice:
1. păstrarea coerenței
2. adaptarea la prezent
3. crearea și menț inerea unei identități proprii
4. coordonarea
Eficiența comunicării politice depinde atât de gradul de acceptare culturală a mesajelor
emise, cât și de legitimitatea emițătorilor. Comunicarea electorală trebuie să fie eficientă,
comunicarea este o condiție a participării63.
Comunicarea prezidențială este „una dintre cele mai ritualizate forme de comunicare
politică, fiind predispusă monologului politic, întreținut prin imagine, carismă și
certitudini”64.
Comunicarea guvernamentală este înțeleasă ca „un flux cont inuu de informații, o
campanie permanentă de informații a electoratului.Pentru a deveni informație

61 Alexandru -Brăduț Ulmanu, op.cit. , p.209 -210.
62 Călin Rus, Forme și teorii ale comunicării , note de curs, 2012 -2013, p.19 -20.
63 Andrei Stoiciu, Comunicarea politică. Cum se vând idei și oameni , Editura Humanitas, București, 2000,
p.13.
64 Camelia Beciu, op.cit. , p.21.

46 publică,infomația guvernamentală trebuie să fie preluată d e mass -media”65.
Discursurile actorilor politici îmbracă forme diferite pentru că ele comentează situații de
comunicare diferite. Prin discursul său, actorul politic trebuie să ajungă să simbolizeze exact
ceea ce vor masele, întărește astfel nevoia de siguranță, speranță și învinge neliniștile66.
Comunicarea politică include toate formele de discurs polit ic:
– toate formele de comunicare folosite de politicieni și alți actori politici cu scopul de a atinge
obiective specifice ;
– comunicarea adresată acestor actori de către nonpoliticieni,precum alegătorii sau jurnaliștii,
editorialiștii ;
– comunicarea despre ac ești actori și activitățile lor, reflectată în știri, comentarii, alte forme de
discuții media despre politică.
2.5 Tehnici de comunicare politică

Oamenii politici au apelat la tot felul de practici și mijloace pentru a comunica cu
alegătorii: de la afișe și întâlniri față în față la mitinguri, diverse materiale în presa scrisă, talk-
show -uri de radio și televiziune, dar și publicitate. Echipe tot mai complexe organizează
campanii electorale sau comunicări permanente67. Avântul mijloacelor audiovizuale de
comunicare în masă schimbă condițiile de funcționare ale comunicării politice și facilitează
aplicarea noilor tehnologii politice.
Mass -media au un rol tot mai important în viața politică atât internă, cât și
internațională. Mijloacele de informare sunt în principal: televiziunea, radioul, presa scrisă,
chiar dacă noi tipuri m ediatice și -au făcut apariția o dată cu inovațiile tehnologice, precum
telematica, rețelele prin cablu, sateliții care însumează teledifuziunea și telecomunicația.
Mediatizarea afecteaz ă munca guvernanților și conduita lor în afaceri, accentuând mai ales
preocuparea de a -și valoriza acțiunile și urmările lor în sensul popularității.
Canalele media pot conferi notorietate oamenilor nou promovați în circuitul politic.
Înmulțirea mijloacelo r media și accelerarea circulației informațiilor ar putea fi un factor de
democratizare a vieții politice, facilitând transparența de acțiune a guvernanților și accesul unui
număr mai mare de cetățeni la cunoașterea afacerilor publice68.
Numeroasele tehnici prin care oamenii politici încearcă să dobândească un surplus de
control în mijlocul comunicării alcătuiesc domeniul marketingului politic . Acest model
încearcă să ,,vândă” un om politic, la fel cum este vândut un produs, prin seducerea

65 Ibidem , p.27.
66 Ibidem .
67 Jacques Gerstle, op.cit. , p.46.
68 Ibidem , p.51.

47 cumpărătorului – alegător. Fondurile importante puse la dispoziția publicității politice permit
achiziționarea de spațiu/timp în cantități tot mai mari, lucru care limitează spațiul și timpul
rămas la dispoziția jurnaliștilor pentru articole de informare, dezbateri, intervi uri și
investigații politice69.
Marketingul politic și sondajele de opinie constau în aplicarea tehnicilor de marketing
de către organizațiile politice și de către puterile publice, pentru a suscita sprijinul concentrat
sau difuz al grupurilor sociale vizate. Aplicabilitatea marketingului în politică este, în
principal, reprezentată prin marketingul electoral, care constituie forma sa cea mai avansată70.
Metodele de marketing politic apelează deci la sociologia electorală, la sondajele asupra
intenției de vot și de opinie, dar și asupra dezbaterilor calificative individuale sau de grup. În
general, marketingul politic supraevaluează, probabil, plasticitatea im aginilor politice și
labilitatea cetățenilor. Publicitatea ar putea fi considerată esența însăși a comunicării politice:
,,conceptul de publicitate desemnează într -o mai mică măsură un lucru decât o mișcare, ce
evoluează de la privat la public”71. Publicitatea politică este, în acest caz, o comunicare
controlată de un actant politic individual sau colec tiv și este caracterizată de o difuzare plătită.
Prin publicitate, un actant politic își cumpără controlul asupra comunicării sale,
asigurându -și concursul unei surse media cel puțin pentru a difuza în anumite momente și
intervale, mesaje orientate spre un public mai mult sau mai puțin numeros statornic și
cunoscut. Cel mai adesea, în special strategiile electorale de comunicare sunt încadrate în
tipul multimedia, însă televiziunea se prezintă astăzi, în mod cert, drept suportul cel mai
grandios, cel mai so fisticat, dar și cel mai costisitor și, în mod ipotetic, drept suportul cel mai
eficient, or icât de puțin îndreptățit ar fi.
Pentru organizațiile de partid, se pot identifica ur mătoarele tehnici de comunicare72:
• managementul media. Partidele apelează la dif erite tehnici de comunicare media menite
a maximiza accesul liderilor la media și totodată mediatizarea acestora de către
diferitele surse media.
• managementul imaginii în partid. Acea stă tehnică importa tă din publicitate a comercială
a început să fie folosi tă de politicieni după ce în 1960 primul ministru britanic Harold
Wilson a primit în reședința sa formația Beatles .
• comunicarea internă. Partidele trebuie să creeze canale de comunicare internă pentru a
evita mesajele contradictorii și a putea coordona dif eritele activități destinate imaginii
publice.

69 Brian McNair, op.cit. , p.113.
70 Jacques Gerstle, op.cit. , p.55.
71 Ibidem , p.63.
72 Brian McNair, , op.cit. , p.113.

48

CAPITOLUL 3

COMUNICAREA ONLINE

3.1. Mijloace de comunicare online

Redescoperirea Internetului a dat curs speranțelor și opiniilor conform cărora noul mediu de
comunicare reprezintă atât un panaceu al pr oblemelor generate de inechitatea sferei publice
clasice, cât și o soluție de creștere a participării politice în rândul cetățenilor. Oamenii au acum
posibilitatea să ajungă direct la o multitudine de surse de informare, ocolind canalele
convenționale. Abu ndența informației generează un paradox: capacitatea societății de a produce
informații depășește capacitatea oamenilor de a le consuma.
Online -ul reprezintă un spațiu public alternativ care să genereze o implicare mai mare din
partea cetățenilor în probl emele legate de viața politică. Dacă privim spațiul online prin prisma
caracteristicilor existenței spațiului public potrivit lui Habermas, Internetul nu este accesibil
oricui, ci doar celor care au acces la el și dețin și anumite deprinderi în ceea ce pri vește modul de
utilizare ( the digital divide ). Internetul a ajuns fără îndoială o resursă de informare politică pentru
electorat. Într -un studiu realizat în 2008, cu privire la rolul pe care l-a avut Internetul în anul 2004
în promovarea politicilor prezid ențiale și în informarea electoratului, K.E. Dalrymple și D.A.
Scheufele atrăgeau atenția asupra faptului că Internetul facilitează utilizatorilor obținerea unor
informații politice suplimentare față de cele difuzate de mass -media tradiționale. Cei doi aut ori
aduceau în atenție sintagma de ,,structură de tip hipertext a comunicării online”73, subliniind
importanța unei astfel de structuri în ceea ce privește mobilizarea electoratului.
Prin urmare, ,,Internetul contribuie (…) la o mai mare interactivitate în relația dintre
cetățean, instituții și decidenți, dar și în ceea ce privește relaționarea între cetățenii dispuși să
dezbată o anumită problemă. Interactivitatea, conectivitatea și multiplicitatea sunt facilități

73 Tănase Tasențe, Nicoleta Ciacu, Jurnalismul și comunicarea în epoca noilor media , Editura Universitară,
București, 2014, p.96.

49 esențiale care ar putea transforma Internet ul într -un mecanism de democratizare a societății”74.
Ioana Iancu, într -un studiu publicat în anul 2009, atrăgea atenția cu privire la faptul că rata
participării electorale s -a aflat într -o continuă descreștere în perioada post 1990 și corela această
situa ție cu evidențierea rolului Internetului ca instrument politic, subliniind faptul că : ,,instrument
politic se referă atât la instrument de care oamenii politici sau autoritățile se pot folosi în
comunicarea cu cetățenii, cât și un instrument al cetățenilor prin care aceștia își pot exprima
votul. Prin urmare, Internetul poate fi utilizat, pe de o parte, ca un mijloc de promovare a oamenilor
politici și a ideilor acestora, iar, pe de altă parte, ca un instrument complex de interacțiune între
autorități și ce tățean, cu implicații în ceea ce presupune e -guvernarea și e -democrația”75. Atât
creșterea numărului utilizatorilor de Internet, cât și a importanței generale a acestuia, au dus la
adoptarea unor strategii comunicaționale virtuale în domenii altădată lipsit e de această
perspectivă. De asemenea, Internet -ul, pe lângă a reprezenta instrumentul de informare și
comunicare în general între indivizi, a devenit un mecanism indispensabil pentru candidații
politici în campaniile electorale. În acest context, „se dezv oltă un tip specific de comunicare
online, care dezvoltă un nou tip de conceptualizare, noțiuni precum e -guvernare sau e -democrație
având un rol important din perspectiva studiului pe care îl propun ”76.
Progresul tehnologic și utilizarea pe scară largă a internetului au determinat apariția unui nou
mediu pentru comunicarea politică – cel online: s ite-uri, blog-uri, reclame on-line, p rezentarea pe
site-uri de informații, cu conținut politic, p rezentarea pe rețelele de socializare, g uerilla digitală77.
Comunica rea online acordă participanților un timp de reflecție pentru a -și putea construi un
punct de vedere și pentru a oferi o replică bazată pe judecăți clare – avantaj de care, în practică,
oamenii nu prea profită. Apariția spațiului public virtual poate repre zenta un factor de încurajare a
participării poli tice78.
Comunicarea online reprezintă o tehnică necesară pentru orice entitate din sfera publică sau
privată. Acest mediu de comunicare își continuă ascensiunea căt re a deveni principala sursă de
informare a publicului în următorii ani. Internetului i -au trebuit doar 4 ani, iar Facebook a
adăugat 100.000.000 de utilizatori în mai puțin de 9 luni. Așadar, online -ul este canalul de
comunicare cu cea mai rapidă expansiune din istoria omenirii.
Comunicarea online are loc în timp real, ceea ce o apropie de comunicarea face-to-face,
acest tip de comunicare aflându -se la granița dintre verbal și non -verbal. Este opusă comunicării
prin telefon: unde partenerii au semnal acustic, dar nu virtual; utilizatorii de chat, f oarte adesea,

74 Tănase Tasențe, Nicoleta Ciacu, op.cit. , p.96.
75 Ioana Iancu, Internet-ul ca instrument politic în PR, publicitate și new -media , Editura Tritonic, București, 2009, p.74.
76 Ibidem .
77 Dan Mihalache, op.cit. , p.28.
78 Tudor Sălcudeanu et alii , op.cit. , p.27.

50 nu se cunosc între ei în lumea reală79.
Milioanele de oameni care utilizează internetul pentru a se implica în campanii politice
formează numeroase congregații virtuale. Tehnologiile și instrumentele, cunoscute sub numele de
mijloace de comun icare sociale le oferă utilizatorilor modalități de exprimare pe internet.
Mijloacele de comunicare online oferă mijloacele prin care „oamenii fac schimb de idei,
conținut, gânduri și relații, pe internet ”80.
Mijloacele de comunicare online înglobează o mul țime de elemente și reprezintă termenul
prin care ne referim la mijloacele prin care oamenii com unică unii cu alții pe internet. Email -ul
sau poșta electronică reprezintă mecanismul de comunicare online asincron, privat, bazat pe
transmiterea mesajelor tex t.
Mesageria insta ntanee reprezintă mecanismul de comunicare online, privat,
asincron bazată pe mesaje text foarte scurte. Rețelele sociale reprezintă me canismul de
comunicare online, public și privat, asincron bazat pe comunicarea publică/privată: facebo ok-ul-
intimitate, riscuri, c omunități false, persoane false. Site-urile de socializare precum Facebook și
Twitter le permit oamenilor să -și dezvolte o rețea de prieteni și să facă schimb de informații81.
Potrivit lui David Meerman Scott , rețelele sociale reprezintă o submulțime a mijloacelor de
comunicare sociale și denotă modurile în care oamenii interacționează pe site -uri ca Facebook
sau Twitter. Socializarea pe aceste site-uri presupune mai întâi crearea unui profil și apoi
interacționarea pentru a deven i parte dintr -o comunitate de prieteni și persoane cu interese
asemănătoare, în scopul de a face schimb de informații. Internetul, prin rețelele sociale , a
constituit un mijloc în plus de informare și motivare a alegătorilor și, în același timp, un mijloc
de atra gere a voluntarilor și a donațiilor din partea cetățenilor82.
Rețelele sociale le ușurează oamenilor sarcina de a crea un profil personal și de a folosi
acest profil pentru a crea o rețea virtuală de prieteni offline și pentru a -și face noi prieteni online.
Pentru Eugene Mirman, Facebook și Twitter sunt moduri de a transmite informații către
publicuri diverse într -un timp foarte scurt. Facebook -ul a devenit un instrument online cu
ajutorul căruia oamenii politici pot intra în contact direct cu comunit ățile și cu alegătorii lor. În
momentul acesta, Facebook a ajuns la 275 de milioane de vizitatori din întreaga lume83.
Dacă blogging -ul ar fi primul pas în social media, iar microbloggingul pasul al doilea,
atunci rețelele sociale ar fi pasul al treilea, pentru că înglobează caracteristicile unei rețele extinse
de bloguri și microbloguri, precum și facilitățile oferite de platformele de partajare a informației
foto/video de tip Flickr sau Youtube (cu îmbunătățiri, cum ar fi emailul, comunicarea instant anee

79 E.M. Vătămănescu, Similaritatea în cadrul comunităților virtuale , Editura Universitară, București, 2012, p.20.
80 David Meerman Scott, Noile reguli de marketing și PR , Editura Publica, București, 2010, pp.85 -86.
81 Ibidem .
82 Tudor Sălcudeanu et alii , op.cit. , p.198.
83 David Meerman Scott, op.cit. , p.292.

51 și alte zeci de mii de aplicații). Rețelele sociale permit crearea unor profile online gratuite (date
personale și de contact, preferințe, hobby -uri). După completarea profilului online, utilizatorii se
pot conecta și pot relaționa cu profilele altor utilizatori. Oricine poate publica fotografii și video –
uri, poate primi și trimite mesaje cu scopul de a cunoaște alte persoane din aceleași domenii de
interes și de a schimba informații cu ele. Utilizatorii creează rețele care se extind pe măsură ce
crește numărul de conexiuni (numărul de persoane cu care se conectează). Prin conectarea la
prietenii din rețea sau prin invitarea prietenilor din lumea reală în rețea, utilizatorii pot să ajungă
să se conecteze cu mii de oameni din diferite culturi și societăți care sunt interesați de aceleași
subiecte. Aceste comunități captează interesul membrilor datorită faptului că le sunt folositoare,
le oferă servicii de divertisment sau îi ajută să-și extindă grupurile de prieteni. Rețelele sociale
pot fi folosite pentru a obține angajamente importante, de către politicieni, companii de business
și chiar de către simpli utilizatori, amatori de internet, pentru a crea grupuri axate pe diverse
activități sau interesate de petrecerea timpului liber84.
Facebook, cea mai puternică rețea socială la nivel mondial, a început în 2003, când
fondatorul său, Mark Zuckerberg, a creat Facemash, o platformă deschisă numai studenților de la
Harvard. Modul de funcționare a platformei era extrem de simplu: prelua poze ale studenților, le
afișa două câte două și îi invita pe utilizatori să aleagă persoana cea mai atrăgătoare. Întrucât
fotografiile studenților fuseseră obținute ilegal de pe serverele Universității Harvard, Zuckerberg
a fost amenințat cu exmatricularea pentru încălcarea drepturilor de copyright și a intimității
studenților, iar site -ul a fost închis.
În semestrul care a urmat, pe 4 februarie 2004, Mark Zuckerberg a fondat The Facebook.
Platforma a cunoscut un succes extrem de rapid: în doar o lună, peste jumătate dintre studenții de
la Harvard se înscriseseră pe ceea ce avea să devină cel mai mare produs online al tuturor
timpurilor. Patru luni mai târziu, The Facebook avea deja sediul la Palo Alto, în California, și
permitea accesul studenților de la Stanford, Columbia și Yale. Din 2 005, Zuckerberg a renunțat
la ,,The” din titlu și a permis accesul liceenilor. Singura cerință era existența unei invitații din
partea unui membru al rețelei.
În septembrie 2006, Facebook a înregistrat o adevărată explozie, deoarece a permis accesul
tuturo r persoanelor cu vârsta de peste 13 ani, cu o adresă validă de email. Utilizatorii au primit
dreptul de a adăuga prieteni, de a trimite mesaje și de a actualiza profilul personal. Expansiunea
Facebook a fost stopată numai de guvernele unor țări cum ar fi Siria, China, Vietnam sau Iran sau
de către companii care considerau că angajații lor pierd prea mult timp în rețeaua socială.
Facebook a avut un rol important în declanșarea revoltelor populare din Egipt și din Libia. În
acest moment, Facebook poartă negoc ieri cu guvernul chinez, pentru a intra pe o piață care ar

84 Horea Mihai Bădă u, Tehnici de comunicare în social media , Editura Polirom, Iași, 2011, p.20.

52 ridica numărul utilizatorilor rețelei sociale la peste un miliard.
Deși, de -a lungul anilor, firme importante precum Yahoo, Google sau Microsoft au încercat
să cumpere Facebook (mai ales după achiz iția în 2005 de către News Corp a celui mai serios
concurent, Myspace), fondatorul Mark Zuckerberg și -a reiterate intenția de a păstra independența
rețelei. Cu toate acestea, în 2007, Microsoft a anunțat că a cumpărat 1,6% din Facebook pentru
suma de 240 d e milioane de dolari, iar în 2008 multimiliardarul din Hong Kong , Li Ka-shing a
investit suma de 60 de milioane de dolari în firma lui Mark Zuckerberg. În 2009, Facebook a trecut
pe locul al doilea în topul siteurilor cu cel mai mare trafic din SUA, depăși nd Yahoo. În aceeași
perioadă, Facebook a anunțat că în ultimele șase luni a reușit înjumătățirea timpului de încărcare
a site-ului (pentru utilizatorii din SUA). Acest câștig în privința vitezei s-a realizat prin micșorarea
fișierelor care trebuie încă rcate de pe serverele companiei , prin împărțirea acelorași coduri
HTML și CSS de către mai multe pagini Facebook, optimizarea Javascript și împărțirea paginilor
Web în subpagini.
Membrii unei rețea se conectează printr -un proces bazat pe un ,,friend request” (solicitare de
prietenie). Facebook -ul răm âne o modalitate foarte bună de a păstra legăt ura cu oamenii pe care
îi cunoaștem pe internet sau în persoană. Cel mai important lucru de reținut despre marketingul
pe rețelele de socializare este că scopul nu este publicitatea agresivă85.
Însă punctul forte al Facebook este numărul mare al posibilităților de socializare accesibile
oricărui utilizator (peste 40.000 de aplicații). Cele mai populare dintre acestea pot fi accesate chiar
de pe prima pagină:
-Perete (Wall ): este secțiunea unde proprietarul contului poate afișa mesaje publice vizibile
pentru toți utilizatorii.
-Ciupitura (Pokes): o modalitate de a atenționa un alt utilizator, asemănătoare buzz -ului din
comunicarea instant anee de tip Yahoo!Messenger.
-Note (Notes): este un editor de text online similar celui de pe platformele de blogging,
care permite și încărcarea fotografiilor. Utilizatorii pot scrie texte ample, ca pe o platformă de
blogging, sau pot importa textile scrise pe bloguri.
-Fotografii (Photos): utilizatorul poate încărca fotografii și le poate aranja în albume.
Există o restricție cantitativă: un album nu poate conține mai mult de 200 de imagini. Facebook
oferă o opțiune care nu se regăsește în altă parte: etichetarea utilizatorilor direct pe fo tografie,
adică tag -ul.
-Videouri (Videos): Facebook permite încărcarea unor clipuri video cu o dimensiune
maximă de 1024 MB și cu o durată mai mică de 20 de minute. De asemenea, există opțiunea
încărcării unor videouri înregistrate prin intermediul camere i Web.

85 David Meerman Scott, op.cit , p.293.

53 -News Feeds: Facebook a patentat în Statele Unite news feed-ul, respectiv afișarea unui flux
de știri în cadrul unei rețele sociale, cu linkuri atașate spre sursa informa ției, ceea ce include și
știrile referitoare la activitățile asociate unui anum it utilizator din mediul rețelei sociale. Astfel, pe
news feed găsim și informațiile importante despre schimbările petrecute în profilele prietenilor,
zilele de naștere ale acestora sau evenimente care vor avea loc în viitorul apropiat, comentariile
sau li nkurile postate de utilizatorii unei rețele sociale, potrivit patentului Facebook, aprobat de
Oficiul American pentru Invenții și Mărci. În acest fel, Facebook a devenit proprietarul legal al
unei invenții vitale pentru principalii săi concurenți, Twitter, Myspace și Google, și are
posibilitatea să acționeze în instanță companiile care folosesc aplicații news feed ce se încadrează
în descrierea patentului. Este vizată în principal platforma Twitter, ai cărei utilizatori creeează
zilnic milioane de informați i pe structura unei știri.
-Chat: este un serviciu de comunicare instant, care permite discuții cu ceilalți utilizatori
Facebook, atât sub forma comunicării interpersonale, cât și în sistem conferință.
-Evenimente (Events): membrii Facebook își pot anunța prietenii despre iminența unor
evenimente și pot trimite invitații, cu formular de infi rmare/confirmare a participării – un serviciu
foarte folosit de cei din PR pentru organizarea evenimentelor.
-Grupuri (Groups): Crearea unui grup Facebook este o operați une foarte simplă. Durează
doar câteva minute și aplicația conține un instrument prin care puteți trimite invitații prietenilor
de pe Facebook. Date fiind toate aceste discuții pe internet, unii au ajuns să creadă că rețelele de
socializare pot suplini o a bordare față -în-față a politicii.
Noile platforme de comunicare fac posibile interacțiuni care nu mai necesită eforturi masive
de organizare și coordonare. Astfel de interacțiuni se petrec pe trei paliere, potrivit lui Shirky:
împărtășirea informației, col aborarea productivă și, cel mai greu de realizat, acțiunea colectivă.
Potrivit lui Shirky, rețelele noastre electronice fac posibile noi forme de acțiune colectivă, fac
posibilă crearea de grupuri de colaborare mai mari și mai răspândite decât în orice alt ă epocă
istorică. Amploarea a ceea ce poate fi realizat de către grupuri noninstituționale reprezintă o
schimbare profundă86.
Relațiile puternice create pe aceste rețele au rolul de a întări legăturile personale, fiindcă pot
rezulta întâlniri față -în-față, întâlniri care altfel nu ar fi avut loc. Deși rețelele sociale nu sunt
advertising, pot fi folosite pentru a îndruma oamenii în procesul de votare. Siteurile de
socializare au un scop dublu: atragerea unui număr mare de susținători și colectarea de date ut ile
în segmentarea electoratului și contactarea alegătorilor pentru a le aminti să voteze în ziua
alegerilor. Prin rețele de socializare oamenii comunică mai mult, sunt mai bine conectați cu
lumea și colaborează mai ușor.

86 Alexandru Brăduț Ulmanu , op.cit., p.156.

54 Regimurile politice au acces la r ețelele de socializare. Una dintre rețelele de socializare care
a avut o importanță deosebită în alegerile prezidențiale din SUA din 2008 și 2012 este Facebook.
Social media au devenit un istrument de bază și în recrutarea de personal pentru companii. Iar
aceste companii regândesc modul în care le comercializează. Publicul se raportează altfel la
branduri, produse, p olitică și tot ce ne înconjoară . Impactul publicității și marketingului așa -zis
tradițional scade, pentru că recomandările prietenilor din rețelele bazate pe relații de încredere
sunt cele care contează astăzi mai mult . Iluzia discuției, pe care o oferă mass -media, a fost
înlocuită de discuția reală pe care o facilitează noile instrumente online. Iar asta face ca știrile,
reclamele, anunțurile să nu mai fie niște enunțuri, ci niște conversații87.
Așa cum a mai precizat Alexandru -Brăduț Ulmanu, pentru prima dată în istorie, cei care pun
acest conținut în spațiul public nu mai formează un grup mic de profesioniști ai comunicării.
Astăzi, cu toții sun tem comunicatori în spațiul social. Democratizarea comunicării publice este,
probabil, cel mai important aspect al revoluției social media.
Există două aspecte fundamentale ale rețelelor sociale: conectivitatea și interactivitatea .
Legăturile în cadrul re țelei pot fi de multe tipuri: temporare sau permanente, personale sau
anonime, relaxate sau intense. Tipul legăturilor sociale determină tipul rețelei. Cu colegii avem,
de regulă, relații de lucru. În era Facebook, harta grupurilor online arată însă altfel . De la
distanță, avem un imens cerc care c uprinde incomparab il mai multe persoane decât orice alt
cerculeț din harta pre -Facebook. Dacă ne apropiem un pic, observăm că, de fapt, nu e vorba de un
singur cerc mare, ci de o mulțime de cercuri mai mici sau ma i mari.
Sintagma rețea socială este adesea utilizată cu înțelesul de comunitate, și invers. De fapt,
rețelele sociale și comunitățile online sunt cele două tipuri majore de social media, într-o împărțire
simplificată. Ele diferă, în principal, printr -un si ngur lucru: conectivitatea, sau natura relațiilor
între membrii lor. Membrii unei rețele sociale sunt ținuți laolaltă de relații interpersonale.
Putem trage două concluzii:
1. Mesajele distribuite prin social media sunt mai durabile decât cele transmise prin
televiziune.
2. Televiziunea oferă impact mare pe moment, care nu se traduce automat prin
popularitate, tocmai pentru că memoria este scurtă; nu ajunge o unică apariție pentru a câștiga
popularitate prin TV, e nevoie de o prezență constantă. Pe de altă parte, social media, în anumite
condiții, conferă popularitate prin răspândirea treptată, nu instantanee, a mesajului88. Social
media au fost deseori lăudate pentru faptul că le dau oamenilor obișnuiți noi posibilități de
organizar e și acțiune comună. De asemenea , pentru faptul că oferă companiilor și organizațiilor

87 Tudor Sălcudeanu et alii , op.cit., p.145.
88 Alexandru Brăduț Ulmanu, op.cit. , p.139.

55 modalități noi, mai eficiente, de a ajunge la public.
Pentru unii dintre utilizatori, social media sunt mai mult decât un vehicul prin care le arată
prietenilor ultimele fotografii din vacanță. Cei din marketing, publicitate, jurnalism, politică,
afaceri și showbiz, în general cei care se folosesc de social media în activitatea profesională, își
doresc să ajungă la un număr cât mai mare de oameni. La fel și cei care inițiază acțiuni de masă,
cum a fost protestul Feliciei Mărgineanu din Suedia față de xenofobie și rasism, revoltele din
Egipt sau Tunisia, campaniile ecologiste pentru salvarea Deltei Dunării sau a localității Roșia
Montană ori companiile umanitare pentru ajutorarea celor loviți de boli sau sărăcie.
Alte condiții necesare, dar nu și suficiente pentru succesul pe Facebook sunt sinceritatea,
consecvența, alegerea cu atenție a publicului -țintă și, nu în ultimul rând, calitatea produsului sau
serviciului oferit. Trebuie să stabilești ceea ce dore ști să obții de la pagina de Facebook. Ai la
dispoziție peste 600 de milioane de utilizatori activi, care petrec pe platformă, în medie, 55 de
minute pe zi. Un utilizator mediu de Facebook are, în medie 130 de prieteni. De fiecare dată când
un utilizator c omentează postarea unui alt utilizator, această interacțiune este împărtășită cu alți
130 de prieteni. Rețeaua de socializare îi oferă consumatorului ocazia de a dialoga cu o persoană,
atitudine total diferită față de monologul cu care acesta era obișnuit până acum89. Dacă țelul este
10.000 de like -uri, atunci trebuie extinsă cât mai mult rețeaua de contacte. Strategia trebuie să se
axeze pe promovare, iar linkul paginii trebuie să se regăsească pe Twitter, blog, e -mail. Prin
numărul de interac țiuni dintre o ameni pe pagină , prin numărul de comentarii, prin dr umurile care
se fac de la pagină la site -ul companiei se definește succesul creării unui cont de Facebook.
Cel mai comun obiectiv pe Facebook și poate cel mai bun este de a primi cât mai multe like-
uri. Să primești like -uri înseamnă să îți construiești o prezență likeable . Ca să fii plăcut (likeable ),
trebuie să îndeplinești patru condiții: să ai un design bun, un indice mare de interactivitate (multe
comentarii), un conținut de calitate și o reputație bu nă pe Facebook. Înainte de toate, trebuie să
îți faci un cont de Facebook cu un design interesant, care te reprezintă90.

3.2 Rolul rețelelor sociale

Evenimentele din decembrie 1989 au dus la căderea regimului ceaușist pentru că zeci de
mii de oameni au ie șit în stradă ca să protesteze, mai întâi la Timișoara, apoi la București. Ceea ce
s-a întâmplat atunci e cunoscut și drept ,,revoluția televizată”, pentru rolul jucat de canalul public
de televiziune, intrat, într -un moment -cheie, sub controlul opozanțilo r regimului. Dacă privim
ceea ce s -a întâmplat atunci prin prisma societății de azi, suprasaturate de mijloace electronice de

89 Horea Mih ai Bădău, op.cit. , p.135.
90 Ibidem , p.137.

56 comunicare, este cu adevărat remarcabil în legătură cu acele evenimente , fie că a fost vorba de o
lovitură de stat, de o revoluție în toată putere a cuvântului sau de ceva între: în ce măsură ele s -au
petrecut în afara circuitului media91.
Rămâne întrebarea: întrucât cantitatea de informație accesibilă instantaneu va continua să
crească, cum o vom gestiona? Cum vom continua să o integr ăm în viețile noastre? Cum va continua
să ne complice sau să ne ușureze viețile?
Potrivit lui Horea Mihai Bădău, rețelele socia le prezintă următoarele roluri92:
✓ Accesibilitatea. Durează mai puțin de un minut să îți faci un cont de blog, Twitter sau
Facebook .
✓ Relaționarea. Cunoști mai multe persoane (eventual din domeniul în care lucrezi), îți
creezi relații, păstrezi o legătură permanentă cu oamenii care te interesează. Dialoghezi cu
oricine.
✓ Comunitatea. Găsești grupuri de persoane interesate de subiectele care te pasionează.
✓ Informarea. Te informezi rapid despre orice: evenimente, conferințe, subiecte de interes
general. Poți să selectezi informația pe care o primești conform propriilor criterii.
✓ Reputația. Îți creezi și îți menții reputația online într-un spațiu public în care multe identități
sunt v alidate prin căutarea pe Google.
✓ Eficacitatea. Informațiile tale vor avea valoare deoarece se vor traduce în acțiuni eficace.
✓ Creativitatea. Vei întâlni multe persoane creative.
✓ Interacțiunea cu clienții și menținerea contactului direct. Social media a modernizat modul
în care se ajunge la consumatori și a devenit foarte atrăgătoare pentru marile companii. Audiența
prezentă este online, la fel și cea viitoare. În ultimii ani, mediile sociale au crescut enorm, c eea ce
a însemnat creșterea numărului de consumatori cărora producătorii li se pot adresa. Mediile
sociale nu au crescut numai în popularitate, ca urmare a creșterii numărului de consumatori, ci s-
au extins și global.

3.3 Efectele rețelelor de socializa re

Mediile sociale sunt asimilate activităților, practicilor și comportamentelor grupurilor și
comunităților din mediul online, mai exact creării și difuzării de informație prin intermediul Web
2.0.
Cercetarea participării politice prin intermediul rețele lor sociale online poate fi rezumată în
două axe teoretice distincte. Prima urmărește să identifice modalitățile de difuzare a informației

91 Alexandru -Brăduț Ulmanu, op.cit. , p.142.
92 Horea Mihai Bădău, op.cit. , p.34.

57 prin intermediul rețelelor sociale. A doua își propune să analizeze efectele pe care informația
transmisă în acest fe l le are asupra opțiunilor politice și a im plicării sociale a receptorilor,
identificați ca membrii așa -numitelor ,,social network ing sites” – comunitățile online93.
Cea mai importantă distincție a mediului online față de mediile convenționale o constituie
faptul că, prin intermediul aplicațiilor menționate, indivizii care constituie în mod tradițional
publicul devin la rândul lor creatori de conținut mediatic. Această caracteristică a mediului online
susține perspectiva pragmatică de analiză a spațiului publ ic, conform căreia noile media
facilitează participarea activă a publicului la construirea agendei publice. Poate fi observată astfel
o expansiune în sensul spațiului comunicațional disponibil pentru dezbaterea și participarea
politică, precum și a lărgiri i orizontului ideologic , comparativ cu mass -media. Astfel, este
importantă înțelegerea efectelor pe care diferitele cadre sociale, inclusiv rețelele sociale online, le
au asupra comportamentului participării politice.
Plecând de la premisa posibilității ge nerării unui comportament participativ de către
internet, rămâne de analizat în ce măsură site -uri de social networking , precum Facebook , au
același potențial94. Pot fi luați în considerare o serie de factori care implică posibilitatea generării
de capital social și încurajării implicării politice datorită utilizării site -urilor de networking
social. Deși Facebook, de exemplu, poate părea la prima vedere un instrument online relativ
frivol, care oferă doar o modalitate facilă de ,, petrecere a timpului”, este important de reamintit
faptul că există zone ale interacțiunii sociale care aparent n u au nimic în comun cu politica , dar
care pot avea efecte semnificative și potențial puternice asupra comportamentului politic.
Cum tinerii utilizatori înaintează în vârstă, există o posibilitate mare să își continue
activitatea de implicare politică în cadrul acestor rețele online, proliferând -o către următoarele
generații. Pe măsură ce fac acest lucru, site -urile de networking social vor continua să devină din
ce în ce m ai influente în „ lumea reală” a politicii.

93 Peter Dahlgren ,The Internet,public spheres,and political communication: Dispersion and deliberation, în Political
Communication , Routl edge, Londra, 2005, pp.147 -152.
94 Ibidem , p.152.

58

CAPITOLUL 4

STUDIU DE CAZ: COMUNICAREA ONLINE PRIN
INTERMEDIUL FACEBOOK ÎN CAZUL
POLITICIENILOR SIMONA BUCURA
OPRESCU,CĂTĂLIN MARIAN RĂDULESCU ȘI DANIEL
CONSTANTIN

4.1 Scop , ipoteze și obiective

Prezenta lucrare are ca obiective relevarea modului de promovare a personalităților
politice din România în mediul online , ținând cont de următoarele elemente : mesajul tr ansmis
(fotografi i, video, idei) și socializarea cu publicul. În acest scop au fost se lectate câteva
persoane politice cu activitate pe rețeaua socială Facebook, respectiv deputatul PSD Cătălin
Marian Rădulescu, deputata PSD Simona Bucura Oprescu și d eputatul ex-ALDE Daniel
Constantin . Un alt obiectiv este acela de a demonstra că pagina de Facebook a actorului
politic este folosită de către liderii de opinie mai mult ca sursă de diseminare a mesajului
politic către grupurile lor sociale. Ipoteze le cercetării sunt : modul în care se promovează
politicienii prin intermediul Facebook -ului serveș te imaginii politice, respectiv, rețelele
sociale sunt importante în promovarea politică.
Cercetarea de față poate servi practicienilor domeniului comunicării politice în
înțele gerea importanței Social Media, a modalităților prin care utilizatorii rețelel or sociale pot
fi folosiți ca vectori importanți de comunicare în campaniile politice din mediul online și
mecanismele de funcționare ale Social Media.
În ceea ce privește metoda de cercetare utilizată, am ales analiza de conținut media. În
ansamblu, metod a de cercetare a fost adaptată resurselor disponibile pentru realizarea
cercetării , precum și ipotezelor urmărite. Metoda de cercetare folosită este preponderent de
tip cantitativ, analizând datele culese din rețeaua socială Facebook.
Analiza de conținut m edia – a presupus construirea unei grile de evaluare a postărilor

59 zilnice de pe paginele de Facebook a le deputaților Cătălin Marian Rădulescu
(https://www.facebook.com/catalinmarian.radulescu.54?ref=br_rs ), Simona Bucura Oprescu
(https://www.facebook.com/simona.b.oprescu ) și Daniel Constantin
(https://www.facebook.com/daniel.constantin/ ) din perioada ianuarie -aprilie 2018 .
Structura grilei de analiză are în vedere colectarea de informații de factură strict
cantitativă, cum ar fi: frecvența medie a postărilor zilnice, dar și informații cu nuanțe
calitative, respectiv principalele tematici regăsite în postările din perioada anterior
menționată .
Alegerea celor trei subiecți pentru cercetarea de față s -a bazat pe următoarele
considerente: selectarea unor personaje foarte cunoscute/mai puțin cunoscute publicului,
foarte active/mai puțin active pe rețeaua socială, personaje aflate în prim plan poli tic sau
personaje intrate într -un con de umbră. S -a urmărit, astfel, acoperirea unei plaje variate de
politicieni și politici de comunicare online, de la unii foarte activi, care o dată ieșiți din
atenția opiniei publice au micșorat atenția și intensitatea comunicării pe Facebook, la unii mai
puțin cunoscuți opiniei publice, dar foarte activi, dornici de afirmare și câștigarea a
notorietății (Simona Bucura Oprescu), până la cazul lui Cătălin Marian Rădulescu, care este
foarte cunoscut publicului pentru ieși rile sale publice, pentru declarații controversate și pentru
un comportament nedemn în spațiul virtual, care a ales să -și șteargă, pur și simplu, contul
social de câteva ori, căutând astfel să se reinventeze în ochii electoratului său.

Deputatul Cătălin M arian Rădulescu

Din analiza privind modul în care deputatul PSD Cătălin Marian Rădulescu a ales să
comunice în mediul online, rezultă că acesta a dat dovadă de o anume nehotărâre în privința
scopului paginii sale sociale . De-a lungul timpului, a cesta a recurs la mai multe conturi de
Facebook, asumate în calitate de parlamentar, dar deseori a comunicat publicului, în calitate
de persoană fizică. Din cea de -a doua calitate, acesta și -a atras o oarecare antipatie din partea
cetățenilor, aspect care l -a det erminat să închidă anumite conturi, deschizând ulterior altele.
Din analiza efectuată, se poate desprinde ideea conform căreia deputatul Cătălin Marian
Rădulescu a oscilat nu de puține ori în tre decizia de a fi un comunicator oficial sau unul
personal. Lib ertatea de exprimare a deputatului nu a fost înțeleasă conform așteptărilor sale,
de aceea nu putem lansa ipoteza că acesta și -a atins până în prezent scopul recunoașterii sale
în mediul online ca deputat de către majoritatea cetățenilor cu care a intrat în contact, pentru
obținerea une i plus valori de imagine și apreciere.
Pe de altă parte, există o bună parte a publicului online care apreciază maniera în care

60 deputatul Cătălin Marian Rădulescu a ales să devi nă vizibil, mai degrabă printr -un limbaj
acid ș i critic, încurajând astfel o parte a cetățenilor la sau cu atitudini asemănătoare. Se
constată în astfel de cazuri că mediul online reprezintă un oarecare risc de expunere, pe care
persoana publică alege să și -l asume sau nu. Pe de altă parte, discuțiile controv ersate apărute
pe conturile de F acebook ale deputatului Cătălin Marian Rădulescu au constituit numeroase și
ample subiecte de presă, acestea fiind considerate drept unele destul de comerciale, pentru
cititorii consumatori ai acestui gen de presă.

Deputata Simona Bucura Oprescu

Deputata PSD Simona Bucura Oprescu a ales să -și deschidă un cont de F acebook, în
calitate de parlamentar și nu de persoană fizică. Potrivit numeroaselor sale postări, se poate
spune că scopul său de socializare în mediul onl ine este clar definit, aceasta urmărind
informarea prietenilor virtuali, dar și a oricărui alt cetățean cu privire la activitățile sale de
demnitar, promovarea unei imagini pozitive, care poate conduce la recunoașterea publică. Putem
considera că aceasta a ales mediul online, dată fiind viteza de informare și cea de percepție a
cetățenilor, în paralel cu promovarea activității sale și în domeniul mass -media (presă scrisă, dar
și presa online). Se mai constată în cazul acesteia faptul că, periodic, postează fotografii ș i
informații despre viața sa personală, ocazie cu care îi vedem și latura de mamă, dincolo de
poziția de parlamentar. Date fiind fotografiile, Simona – Bucura Oprescu se bucură și în acest
caz de recunoașterea publică, aceasta adunând aprecieri și comentarii din partea
argeșenilor. Conform paginii sale de F acebook, deputata PSD a reușit, ca prin socializarea
online, să-și crească numărul de simpatizanți, demn de menționat fiind faptul că aceasta poartă
discuții cu aceștia, răsp unzându -le în timp util la felicitări, întrebări și alte curiozități. Se
poate spune că, fără doar și poate, contul de socializare a l deputatei Simona -Bucura Oprescu
este unul care se înscrie în linia dreaptă a promovării imaginii politice .
De asemenea, e ste posibil ca prin implicar ea în promovarea imaginii sale pe Facebook,
parlamentara să fi reușit să fie mai aproape de oamenii cărora le este imposibil să se prezinte
la audiențele cabinetului parlamentar, ceea ce este, din nou, un aspect demn de ap recia t,
pentru un parlamentar din România, atâta vreme cât acesta poate răspunde solicitărilor unui
cetățean, fie și prin intermediul contului de Facebook. Dată fiind poziția fermă și atitudinea
oficială a deputatei, din sfera politically correct în legătură cu postările sale pe Facebook, putem
înțelege că riscul de a-și atrage aprecieri negative sunt foarte puține sau poate chiar inexistente.

61 Deputatul Daniel Constantin

Deputatul Daniel Constantin se numără printre persoanele publice cu o pagină socială
clar definit ă. Acesta a ales să fie prezent în mediul online pentru promovarea activității sale
parlamentare. Modalitatea postărilor este întotdeauna una oficială, n ecunos cându-se dacă
rețeaua sa de comuni care este direcționată de un specialist/consili er/terță persoană sau chiar de
acesta. Deputatul Daniel Constantin se bucură de aprecieri consistente în mediul virtual,
atitudinea sa oficială fiind remarcată și în teren. Neapelând la afișarea vieții private ,
expunerea deputatului pe rețelele de socializare par e lipsită de riscurile unor critici sau
comentarii acide.

4.2 Organizarea cercetării și metodele utilizate

Lunile ianuarie -aprilie ale anului pot fi considerate moment e-cheie ale politicienilor în
legătura acestora cu cetățenii de pe Facebook . Transmiter ea de urări de către aleșii publici
către oamenii de rând a fost considerată, conform acestei analize, un mod de apropiere a
claselor sociale. Se cunoaște, de altfel, că în ultimii ani, oamenii de rând și -au manifestat to t
mai evident dorința de a intra în contact cu oamenii publici, din diferite motive: pentru a -și
expune o problemă, pentru a afla un răspuns la o dilemă, pentru a transmite mesaje personale
de admirație. În perioada Sfintelor Sărbători, putem observa că aleșii publici au devenit mult
mai apropiați de simpatizanții lor, prin transmiterea de mesaje personale sau oficiale. La rândul
lor, simpatizanții politicienilor au avut ocazia de a face un pas virtual către persoana publică,
transmițând la rândul lor urări de bine. Se poate observa că în aceste ocazii, oamenii politi ci, la
rândul lor, au coborât în spațiul public virtu al printre simpatizanți , comportament care a avut
drept rezultate obținerea unor aprecieri pozitive, bazate pe reciprocitate și un plus de stimă
pentru persoanele publice. Este posibil ca modul în care este gestionat un cont de F acebook să
exprime în sens general și comportamentul real al deținătorului de cont, în cazul nostru cel al
politicianului.
În funcție de manifestările acestora în mediul online al comunicării, se pot face multiple
evaluări ale aleșilor publici, așa cum pot fi aceștia întâlniți în viața reală, din teren. În cazul
politicienilor care aleg să se exprime și ca persoane fizice, cetățenii au ocazia să afle ce pasiuni,
hobby -uri și planuri de viață au, context care oferă cetățeanului de rând posibilitate a de a avea
o imagine mai clară asupra politicianului. Astfel, cetățenii își pot evalua, prin aprecieri sau
dezabrobări, politicianul care reprezintă un punct de interes în modul lor de viață. Există și
politici eni care, prin crearea unui cont de socializare, aleg să devină notorii, recurgând la

62 diverse manifestări ce îi poate scoate în evidență. Există ipoteza ca aceștia să urmărească
notorietatea, care nu înseamnă, în mod obligatoriu, recunoașterea publică.
O notorietate care nu este însă lipsită de riscuri. Cel mai întâlnit risc este cel în care, din
diverse motive, politicianul ajunge să -și atragă dezaprobarea și aprecierile negative ale
publicului existent în mediul online, așa cum vom exemp lifica pri n expunerea făcută pe
conturile de F acebook ale deputatului Cătălin Marian Rădulescu.
Încă de la început se poate spune că niciunul dintre politicienii puși sub lupă nu ratează
ocazia de a le ura fanilor de pe Facebook ,,La mulți ani!” cu ocazia diverselor sărbători
creștine sau naționale . Analiza relevă și faptul că o parte dintre ei se uită cu grijă la cifrele din
spatele mesajelor transmise și încearcă să le ajusteze așa cum procedează deputata Simona
Bucura Oprescu și deputatul Daniel Constantin prin ur ări personalizate, astfel încât mesajele
lor să ajungă la cât mai multe persoane. Pe alții nu-i interesează prea mult ce, cum și când
postează, iar acest lucru se reflectă în numărul de aprecieri, cum este cazul deputatului
Cătălin Rădulescu.
Cel mai aprec iat pe Facebook dintre cei trei deputați este Daniel Constantin , cu peste
43.000 de fani și peste 42.000 de urmăritori , cei mai mulți dintre aceștia apreciindu -i pagina
de F acebook în perioada în care acesta era ministrul Agriculturii. Acesta este urmat de
deputata PSD Simona Bucura Oprescu, a l cărei cont de Facebook înregistrează peste 5.000 de
aprecieri. Deputatul Cătălin Rădulescu a reușit să convingă peste 3.900 de persoane să -i
aprecieze contul personal .

4.3 Interpretarea rezultatelor

Viața personală a oamenilor în general a încetat să mai fie privată în momentul în care
au apărut diferite site uri, unde expunerea itinerar iului zilnic sau agendei zilnice este literă de
lege. Când vine vorba de oficialități a căror viață este oricum pe jumătate publică, astfel de
profiluri pe siteuri dezvăluie și mai mult despre personalitatea și activitatea oamenilor aflați în
spatele diferit elor funcții, în cazul nostru a deputați lor din Parlamentul României.
Simona Bucura Oprescu
Deputata Simona Bucura Oprescu alocă f oarte mult timp actualizării contului personal
de pe pagina de Facebook. Aceasta postează poze noi, despre activitatea sa în Parlamentul
României sau urează câte un gând bun în prag de sărbătoare. Cu un număr maxim de prieteni,
peste 5 .000, profilul deputa tei din Argeș mai poate primi cereri de prieteni e doar în cazul în
care sunt trimise de către aceasta.
Simona Bucura Oprescu postează de fiecare dată când se deplasează la București , cu

63 menționarea locului exact , de exemplu Palatul Victoriei sau Palatul P arlamentului , dar și spre
alte localități din județul Argeș (județ de reședință) ca Vlădești, Bradu, Berevoiești, Ungheni,
Căldăraru, Miroși, Micești, Țițești, Boteni, Hârțiești, Davidești, Mihăești, Godeni, Schitu
Golești, Bughea de Jos,Valea Mare Pravăț , dar și Mioveni sau Pitești . Deputata Simona
Bucura Oprescu a fost de departe cea mai activă în perioada analizată. Aceasta a utilizat o
platformă activă pentru încurajarea comunicării mesajelor online, acest lucru fiind evident prin
prezența pe Facebook. Simona Bucura a publicat, în aceeaș i perioadă monotorizată, peste 7 0
de postări (care au inclus 50 de fotografii, 5 clipuri video și 5 linkuri distribuite). Deputata
PSD publică pe Facebook în 98,3% din cazuri imagini însoțite de text. Pe pagina
politician ului PSD sunt publicate adesea imagini cu reprezentanți ai partidului, publicate în
contextul diverselor manifestări ale grupării politice.
Un alt laitmotiv al fotografiilor publicate pe Facebook de politicianul PSD este familia,
fiind date pu blicității im agini sau mesaje „ din sânul” familiei Oprescu -Bucura. Imaginea de
profil a deputatei o înfățișează pe aceasta împreună cu fiul său.
Sursa: contul personal al Simonei Bucura -Oprescu
Conținutul publicat de Simona Bucura este de obicei atent lucrat , iar mesajele sunt
livrate sub formă de text și imagini asupra cărora au fost aplicate diverse elemente grafice. De
obicei, elementele adăugate sunt reprezentate de un text scurt în care este prezentată succint o
idee, care este dezvoltată în descrierea imaginii. Când nu publică mesaje sub formă de
imagini, Simona Bucura Op rescu își an unță proiectele de lege, interpel ările adresate
Guvern ului, Premier ului sau Președinte lui, publică informații de la evenimentele la care a
participat, comentează diverse subiecte din sfera sa de interes și expertiză (infrastructură,
social și s ănătate), consemnează sărbători precum Ziua Internațională a Francofoniei sau
Ziua Internațională a Fericirii și, destul de rar, distribuie mesaje din timpul liber. Și mai rar,
politicianul își exprimă opinia față de subiectele aflate pe agenda publică. Ma i exact, și -a
exprimat opinia față de trei subiecte: vizita ambasadorului american Hans Klemm la Mioveni,
bebelușii din Argeș infestați cu E -coli și autostrada Pitești -Sibiu. Adesea apare în postările
altor persoane cu ajutorul funcției tag.
Pagina deputat ei Simona Bucura Oprescu reprezintă o combinație între mesajele
politice (luări de cuvânt în Parlament, rapoarte de activitate, dezbateri parlamen tare),
mesajele care țin de o „ istorie a zilei”, participarea la diverse evenimente sau postări cu

64 caracter pe rsonal (interesant este că în cazul său acestea au apărut în lunile monotorizate). Pe
pagina Simonei Bucura se regăsesc pagini personale ale unor lideri locali, preferându -se
promovarea partidului și a echipei. Pe lângă acestea, există postări de la divers e acțiuni ale
partidului. Nu lipsesc declarațiile politice , pe teme locale sau naționale , care ar putea genera
la rândul lor diverse dezbateri pe rețeaua socială .
Din cele peste 7 0 de postări contabilizate în perioada de monitorizare , Simona Bucura
Oprescu a avut 6 8 de postări pozitive, și numai 2 negative. Doar în cazul Simonei Bucura
Oprescu s-a reușit menținerea comunicării online, deputata cont ribuind la utilizarea
backround ului material oferit (fotografii, arhivarea articolelor, postarea și transcriere a unor
eveni mente publice etc.). Funcțiile interactive au fost utilizate, într -un mod excesiv. Pe lângă
participare, funcțiile de mobilizare și integrare/creare de pe F acebook s-au dovedit a fi, de
asemenea, de interes secundar pentru politician . Astfel, S imona Bucura Oprescu a încercat și
a reușit într-o foarte mică măsură să strângă voluntari și simpatizanți doar prin câteva cuvinte
postate și fotografii de la acțiuniile partidului. Totodată, pe pagina deputatei funcționează
controlul mesajelor, se concen trează pe oferirea de informații online despre istoria lor,
organizarea și poziția în ceea ce privește problemele politice curente, prin intermediul
buletinelor informative, al comunicatelor de presă și al știrilor despre partid și acțiunile
politice ale o rganizației centrale sau locale .
Simona Bucura Oprescu nu se limitează la prietenii -prieteni, adică un cerc restrâns, și s –
a deschis spre publicul larg. În acest caz, fiind foarte activă se promovează permanent, fără
pauze mai mari de 1 -2 zile , uneori avâ nd mai multe postări zilnice . La secțiunea ,,Despre”
sunt prezentate informații generale, despre funcția de deputat în Parlamentul României, că s -a
născut în orașul Pitești și că locuiește în orașul natal.
Deputata preferă mesajul scris, atent elaborat, postat pe Facebook în detrimentul mass –
media tradiționale, comunicarea fiind astfel directă, instantanee, emoțională. Prin această
preferință de a comunica online, înclină spre o relație nouă, spontană, autentică, emoțională pe
care politicianul o poate sta bili cu publicul său.
Poza de profil veche, promovată în campania electorală pentru alegerile parlamentare
din 2012, când a candidat din partea PSD, ținea de activ itatea publică a politicianului și
apărea într-o ținut ă de culoare roșie, ce sugera apartene nța sa la Partidul Social Democrat.
Ținutele deputatei sunt de obicei în nuanțe de roșu și nu sunt alese întâmplător, ci ca să
reflecte culoarea simbolică a partidul ui din care face parte, cu scopul principal de a le aminti
prietenilor săi apartenența sa p olitică . Culoarea roșie este specifică stângii, în cazul de față a
Partidului Social Democrat. Roșul presupune ideea de acțiune, de mișcare, culoarea
revoluției, tinerețea. Din punct de vedere al semnificației culorilor, roșu trimite spre ideea de

65 acțiune, cu alte cuvinte spre dinamism, care se reflectă prin zâmbetul și încrederea în sine pe
care le afișează deputata din Argeș în poza sa de profil.
Poza de copertă mai veche reprezenta un cer senin, de un albastru cald. Albastrul
înseamnă seninătate, echilib ru, stabilitate, speranță. Alegerea făcută arată, conștient, direcția
în care Simona Bucura tinde să meargă, și anume spre viitor. Poza actuală reprezintă drapelul
României, ceea ce transmite ideea de patriotism și atașament național.
Simona Bucura posteaz ă imagini în fiecare zi, fotografii de la întâlnirile pe care le-a avut,
de la lansările la care a fost, cu echipa care lipește afișe sau stând de vorbă cu oamenii. În
perioada monotorizată a fost la în deplasare în diferite localități de pe raza județului Argeș, pe
care îl reprezintă , dar nu pare să fi neglijat nici în tâlnirile cu cetățenii orașelor principale, în
special Mioveni, sau ai municipiului Pitești.
Pe profilul deputatei Simona Bucura Oprescu predomină culorile alb și roșu. Roșul
determină asocia țiile cu aspectul cel mai personal dintre toate culorile. Recunoscut a avea o
acțiune stimulativă, excitantă, roșul comunică o cantitate de energie direct proporțională cu
nivelul sau amploarea de percepție a acestei culori. Roșul are calitatea de a atrage atenția, și o
utilizare adecvată a acestei culori poate avea darul de scoatere în evidență a unui element
particular. Roșul poate avea următoarele efecte: mărește entuziasmul, stimulează energia,
încurajează acțiunea și încrederea în sine, oferă un sentim ent de protecție față de temeri sau
îngrijorări. Roșu este culoarea vizibilă pe profilul acestei deputate, ce semnifică și redă
culoarea oficială a partidului. Prin definiție, culoarea roșie a fost dintotdeauna asociată cu
comunismul și chiar cu socialismu l actual, care nu e ste în esență decât un fel de „comunism
cosmetizat” , adoptat noilor realități geopolitice. Albul transmite puritate, curățenie și
neutralitate. În pozele de pe contul de socializare, Simona Bucura apare foarte des în ținute de
culoare al bă, reprezentând u-se drept un simbol al unui om politic corect în fața legii. Albul
are următoarele efecte: concura către claritatea gândirii, încurajează depășirea piedicilor și
obstacolelor, inspiră purificarea gândurilor sau faptelor și sugerează reîmpr ospătarea
acțiunilor sau a țelurilor.
Cătălin Marian Rădulescu
Contul de Facebook al deputatului Cătălin Marian Rădulescu a avut 32 de postări în
perioada analizată . Reprezentantul Camerei Deputaților a folosit materiale foto și video,
elemente grafice, destul de puțin text. Cunoscând activitatea deputatului de pe paginile și
conturile anterioare se constată că nu mai folosește constant acea atitudine extrem de dură și
îndreptată adesea împotriva DNA -ului, a colegilor de partid, dar și a ziariștilor locali.
Atitudinea sa pare ceva mai rezervată, deși tendința deputatului rămâne orientată în aceeași
direcție. Mesajele au urmărit liniile de comunicare ale promovării online: pentru mesajele

66 pozitive s -a folosit de legile pe care le -a promulgat în Parlament și identificarea acestuia cu
partidul, de obținerea unei decorații din partea Președintelui României, Klaus Iohannis, care i –
a oferit titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 – Luptător
cu rol determinant”, pe când mesajele nega tive au fost construite pe linia comunicațională
anti-Direcția Național ă Anticorupție.
Cătălin Rădulescu a utilizat rețeaua socială pentru a-și exprima punctul său de vedere cu
privire la activitatea parlamentară , promovând inițiativa introducerii legii ca strării chimice a
pedofililor , inițiativă care l -a adus în atenția presei centrale cu un subiect controversat. De
altfel, deputatul Rădulescu a obișnuit publicul cu lurările sale de poziție care fie șochează, fie
suscită multe opinii pro și contra. În timp , activitatea sa în mediul virtual ne-a făcut să
asistăm la întregi dispute, cu insulte și injurii, însă, atunci când aceste injurii vin de la un
deputat din Parlamentul României acest fapt este de netolerat . Cătălin Rădulescu, deputat de
Argeș, este cunos cut ca fiind o persoană destul de dură, din punct de vedere al limbajului
folosit pe rețeaua socială . Deși este reprezentantul poporului în Parlamentul României,
Cătălin Rădulescu folosește în majoritatea mesajelor și comentariilor postate un limbaj
vulgar , este adeptul scandalurilor inutile, dornic de afirmare prin acuzații la adresa celor care
conduc justiția în România, dar și la adresa colegilor de partid, așa cum a fost în cazul
pesedistului, Va leriu Zgonea sau la adresa unor instituții de presă sau ju rnaliști, cum este
cazul Antena 3 sau al unor jurnaliști din presa locală argeșeană.
Deputatul Cătălin Rădulescu încearcă să -și convingă prietenii de pe F acebook, venind
cu soluții reale la problemele comunității. Cătălin Rădulescu este genul de politician care
monotorizează permanent ce se întâmplă online și răspunde comentarilor, încurajându -i pe cei
mai activi fani să comenteze. Dacă apare un scandal online, lucru obișnuit pe contul de
socializare a deputatului PSD, dacă cineva a postat un mesaj denigrat or la adresa politicianului,
acesta reacționează rapid, cu o atitudine acuzatoare, care pare a nu soluționa problema și a
lămuri publicul, ci, din contră , a adânci scandalul și în presa națională. Când nu se ocupă cu
scandalurile de pe contul său de Facebo ok, Cătălin Rădulescu adăugă pe profilul său
comunicate oficiale despre vizitele de lucru și alte mesaje despre activitatea sa politică. Un
minus al politicianului în promovarea sa cu ajutorul social media este că nu menține un număr
constant de postări. Acesta nu pierde nicio ocazie de a posta fotografii sau mesaje de la
acțiuniile la care ia parte pentru a le arăta celor care l -au ales că este o persoană activă și
implicată în viața comunității. Însă promovarea pe Facebook depășește uneori limitele bunulu i
simț, deoarece a postat anumite fotografii, nu tocmai de bun -augur pentru un deputat, așa cum
au fost pozele în chiloți, pe care mai apoi le -a șters la presiunea mass -media , dar care încă mai
există în spațiul virtual .

67 Cătălin Rădulescu este singurul care nu are o strategie de promovare online , deși are o
activitate vizibilă pe rețeaua socială. De cele mai multe ori, Cătălin Rădulescu face o confuzie
în prezentarea sa pe F acebook, deoarece se prezintă ca om politic, dar și ca omul, piteșteanul
Rădulescu. Până nu demult, acesta nu -și asuma pe contul său funcția de dem nitar al României
și se comporta ca un om obișnuit, cu reacții și exprimări nepotrivite. Jignirile la adresa celor
care îndrăznesc să -l apostrofeze, ziariști și nu numai, sunt reacții frecvente ale
parlamentarului , deși mult mai reținute și mai cenzurate decât până acum ceva timp . Mesajele
scrise de Cătălin Rădulescu pe Facebook sunt ornate cu mici scăpări de redactare, cum ar fi
lipsa virgulei, securiști cu literă mare, ,,întruna” dezlegat, etc.
Cătălin Rădulescu nu-și asumă criticile utilizatorilor Facebook , deoarece șterge postările
care îi scot în evidență latura negativă sau îi creează o imagine proastă . Deputatul PSD și -a
șters postarea prin care anunța anul trecut inițiativa legislativă de desființare a echipajelor de
poliție de pe radare, la scurt timp după ce polițist ul Marian Godină l-a ironizat din cauza
greșelilor gramaticale pe care le -a făcut și i -a sugerat să facă o lege care să interzică ocuparea
funcției de deputat de către persoa ne agramate.
Poza de profil anterioară era din timpul în care acesta se promova în campania
electorală pentru alegerile parlamentare din 2012, cân d a candidat din partea PSD și ilustra
activitatea publică a politicianului. În poza de profil, Cătălin Rădule scu apărea semi –
amenințător și didactic, cu aură de spectru, îmbrăcat în sacou clasic cu cămașa albă și evidenta
cravată roșie, simbol al dinamismului, șoptind apartenența la PSD. Totul p e un fundal alb de
puritate exploatată, folosit la evidențierea perso najului.
Poza de profil actuală datează din ianuarie 2018, atunci când deputatul și -a rebranduit
contul de Facebook, afișând o postură de lucru, aparent angajat într -o conversație cu presa, cu
o ținută vestimentară sobră, adecvată statutului, în nuanțe de albastru și bleu marin.
Elementele vizibile în fotografie: ochelarii, microfonul, ceasul, masa de lucru, sacunul
directorial compun o imagine destul de realistă a deputatului. Cunoscut pentru averea sa
considerabilă, nu se poate dezice nici în fotografia d e profil de nivelul său și de statut.
Pe contul de socializare a deputatului Cătălin Rădulescu nu se mai evidențiază culoarea
roșie, culoarea o ficială a Partidului Social D emocrat, din care făcea parte până acum câteva
luni. Și poza de copertă este schimba tă și în ton cu noua abordare a deputatului. A ales o
fotografie care înfățișează un leu, supranumit regele anumalelor, încercând astfel să
împrumute ceva din aura de respect a leului, din forța sa impunătoare.
Cele mai multe postări din perioada de monito rizare sunt invitații transmise prietenilor
virtuali de a -l urmări pe deputat în diverse emisiuni de televiziune la posturile centrale sau
distribuirea unor știri favorabile deputatului, în care este prezentat în mod pozitiv. Desigur,

68 nicio postare de -a sa nu amintește despre recentele sacndaluri în care a mai fost implicat,
despre excluderea din organizația județeană de partid sau despre știrile negative la adresa sa.
Daniel Constantin
Daniel Constantin pare să aibă o strategie de comunicare pe Facebook bi ne pusă la
punct, iar acest lucru se vede cel mai bine în cifre. Daniel Constatin comunică pe Facebook
prin intermediul paginii sale încă din 7 mai 2012, pe vremea în care acesta era în fruntea
Ministerului Agriculturii, în guvernul Victor Ponta. În șase ani de activitate pe Facebook,
pagina politicianu lui a fost apreciată de peste 43 mii de persoane , majoritatea aprecierilor
datând din perioada 2012 -2016 , însă tendința de creșt ere s-a menținut și după ce nu a mai fost
în prim -planul vieții politice de la n oi.
Daniel Constantin a publicat foarte puțin în perioada monitorizată, însă activitatea sa pe
rețeaua socială este importantă pentru acest studiu deoarece arată o anumită re sponsabilitate,
o asumare a trec utului politic, fără a reporni de fiecare dată cân d se sc himbă ceva în parcursul
politic, așa cum s -a constatat în cazul deputatului Cătălin Marian Rădulescu.
Pe pagina sa, aprox imativ 83,3% din mesaje sunt distribuite sub formă de imagini
însoțite de text, 12,5% sunt videoclipuri și 4,2% adrese de inte rnet (de cele mai multe ori
trimiteri către diverse articole și înregistrări de la emisiunile de televiziune). În anii de glorie,
pe pagina deputatului erau distribuite zilnic în medie 1 -2 mesaje. În prezent, faptul că
deputatul Constantin a intrat într -un con de umbră se reflectă și pe pagina sa socială. Totuși,
revenirea sa în viața politică, în orice moment din viitor, îi va permite reactivarea online, fără
a elimina părți ale trecutului, ceea ce pentru alegători, pentru utilizatorii de Facebook poate să
conteze foarte mult. Acestă practică a unor politicieni, de a -și șterge frecvent contul sau
pagina socială, ar putea să nu fie privită cu ochi buni de electoratul activ online, deoarece ar
putea fi interpretată drept o trădare, o disimilare, o încercare d e ascundere a trecutului sau ,
așa cum spune un vechi proverb românesc: „lupul își schimbă părul, dar năravul, ba”.
Pagina lui Daniel Constantin oferă un conținut foarte atractiv , care a devenit viral de
multe ori , reușind să atingă o cotă atât de ridicată a interacțiunii apelând la programul de
publicitate al Facebook.
Un alt aspect care atrage atenția este numărul mare de persoane care apreciază mesajele
politicianului. În urma unei analize asupra listei de entități care au apreciat sau distribuit
conținu tul paginii se observă că o bună parte din aceste entități sunt de fapt pagini ale diverselor
organizații județene ale ALDE (organizații de tineret etc.) și membrii de partid. Numărul
de ,,like -uri” și ,,share -uri” contribuie la creșterea numărului de afiș ări ale paginii.
Conținutul publicat de deputatul conservator, ales pe listele ALDE, în prezent neafiliat
politic, este de obicei atent lucrat , iar mesajele sunt livrate sub formă de imagini asupra cărora

69 au fost aplicate diverse elemente grafice. De obice i, elementele adăugate sunt reprezentate de
un text în care este prezentată succint o idee, care este dezvoltată în descrierea imaginii. Când
nu publică mesaje politice, Daniel Constantin își anunță prezența la diverse emisiuni de
televiziune, publică imag ini de la evenimente publicate la care a participat, comentează
diverse subiecte din sfera sa de interes și expertiză (agricultura și Guvernul României),
consemnează sărbători creștine și, destul de rar, distr ibuie imagini din timpul liber.
Politicianul și -a exprimat destul de des opinia față de subiectele aflate pe agenda publică , pe
pagina sa socială . Mai exact, și -a exprimat opinia față de subiecte precum: atacurile teroriste
din Bruxelles, produsele Brădet, situația fondurilor europene etc. Raportul între diversele
forme în care sunt distribuite mesajele nu arată astfel în mod întâmplător. Dincolo de faptul că
mesajele transmise prin imagini statice sau în mișcare (videoclipuri) au un impact mai mare
asupra audienței, proporțiile par a fi păstrate astfel pentru a maximiza numărul de afișări al
fiecărei postări și a paginii în ansamblu.
Daniel Constantin are, de departe, cel mai mare succes în online dintre toți politicienii
analizați. Deputatul distribuie, în principal, știri sau rapoarte de activitate ca re îi privesc pe
locuitorii județului Argeș, adică votanții săi, dar și știri naționale. Pe pagina sa de Facebook
sunt share -uite absolut toate știrile în care acesta a fost vreodată menționat. Nu lipsesc
declarațiile politice, fie că e vorba de teme local e sau naționale, iar la informațiile personale
nu regăsim multe informații .
Daniel Constantin nu face parte dintre politicienii care postează des poze cu copii și soția
sa, alegând ca astfel de poze personale să ajungă publice doar cu ocazii speciale, așa cum este
Crăciunul. Majoritatea fotografiilor publicate de fostul șef al agriculturii pe contul său de
Facebook sunt din cadrul evenimentelor de profil sau politice la care participă în țară sau în
afară.
Poza de profil a deputatului Daniel Constantin ref lectă o atmosferă de prietenie
elegantă , de tipul „Te cunosc de undeva” , elemental principal al fotografiei fiind omul.
Zâmbește prietenos, îmbrăcat în sacou clasic cu cămașă albă și evidenta cravată albastră ,
simbol al unei independențe declarate .
Contul de socializare al deputatului D aniel Constantin este predomina t de culoarea
albastru. În politică, se folosește albastru pentru ca politicienii să pară calmi, nu agasanți.
Induce o senzație de calm pentru că încetinște ritmul cardiac, semnifică minte, logi că și
comunicare. Creează impresia de încredere și siguranță, de multe ori utilizat în cadrul
băncilor și interprinderilor. De asemenea , pentru Facebook și Twitter albastrul este o culoare
primară datorită comunicării.

70
Concluzii

Cercetarea de față a po rnit de la următoarele ipoteze: modul în care se promovează
politicienii prin intermediul Facebook -ului servește imaginii politice , respectiv, rețelele sociale
sunt importante în promovarea politică.
În ceea ce privește rezultatele obținute, trebuie să apreciem faptul că acestea au confirmat
ipotezele cercetării; totuși, în mare parte, datele finale au verificat faptul că o comunicare a
omului politic în mediul online poate genera personalizarea discursului politic. În ceea ce
privește importanța pe care o acordă politicianul rețelelor sociale , și vorbind despre a naliza de
conținut al studiului , prezența actorilor politici pe platforme social media, rezultatele au
demonstrat că acest aspect poate constitui un criteriu în consolidarea capitalului de imagine sau
chiar în decizia de alegere a candidatului. Mai mult, această participare activă în mediul online
pare să atragă după sine o serie de beneficii, care pot fi atribuite fără ezitare unei guvernări
democratice.
Având în vedere o perioadă de patru luni de colectare și analizare a datelor, studiul de față
prezintă o serie de limite care, odată îndepărtate, ar mări acuratețea și gradul de reprezentativitate
al rezultatelor obținute. În primul rând, analizarea a trei conturi de F acebook a le unor oameni
politic i a putut permite formularea un adevăr general valabil. Mai mult, utilizarea metodei de
cercetare orientată spre date calitative crește valoarea rezultatelor obținute actual , prin metoda
cantitativă . Trecerea în revistă a comunicării făcute în prima parte a lucrării , dar și transformarea
comunicării politice, respectiv comunicării online pot fi atașate raționamentului amintit anterior.
Evoluția tehnologică și apariția rețelelor sociale au produs schimbări esențiale și în
domeniul comunicării politice, recon figurând discursul politic, comportamentul politic și
strategii le de marketing politic. Facebook -ul a început să fie utilizat de oamenii politici ca un
instrument în vederea consolidării valorii de vizibilitate, prin afirmarea unei identități discursive
a omului politic, contribuind la personalizarea discursului politic (politicianul își prezintă
platforma politică în contextul interacțiunii cu utilizatorul -alegător).
Utilizând mediul online, îndeosebi rețelele sociale, omul politic poate spori gradul de
vizibilitate a mesajelor -țintă; acestea pot fi însoțite de argumente suplimentare și iau forme noi,
interactivitatea, narativizarea și practica conversațională ocupând un loc primordial în acest sens.
În noul context generat de relația dintre politician, media și electorat, Facebook -ul, prin
funcțiile pe care le îndeplinește, generează un tip special de management al comunicării politice:
Facebook -ul contribuie la așa -numitul managementul comunicării politice, în sensul că

71 politicianul interacționează aparen t mai eficient cu alegătorul, dincolo de rigorile instituționale și
birocratice. Astfel, politicianul devine cel care poate lansa în mod direct o posibilă agendă
politico -mediatică, impunând o anume ordine de zi cetățeanului. P rin intermediul rețelelor
sociale, politicienii lansează o posibilă agendă politico -mediatică sau generează un
pseudoeveniment, cu condiția ca televiziunea și presa să preia mesajele politice difuzate online
(de exemplu, în prezent a devenit o practică frecventă ca media tradiționale să confere vizibilitate
unor afirmații preluate de pe conturile de Facebook ale politicienilor).
Mai mult, rețelele sociale se transformă într -un important instrument s trategic de campanie
electorală. Vizibilitatea mesajului electoral, proiectarea unei așa -numite campanii electorale
online face parte din stra tegia electorală a candidaților din România. C omponenta online a
identității electorale a candidatului dobândește o importanță crescândă în d omeniul
marketingului electoral. F iecare resursă online (pagi na candidatului, rețelele sociale etc.) are o
funcție specifică pentru campania acestuia.
Prin urmare, prin utilizarea lor, rețelele sociale aduc schimbări importante în câmpul
comunicării politice: funcția esențială a rețelelor sociale în sfera comunicări i politice constă în
evidențierea dimensiunii umane a actorului politic , prin abordarea directă a alegătorului (de la
prieten la prieten), dar mai ales prin faptul că se introduce o an umită convenție comunicațională.
Astfel, în cazul rețelelor sociale online, politicianul induce impresia unei comunicări ,,în afara
sferei oficiale”, el fiind cel care alege subiectele și modul de abordare a acestora. P e de altă parte,
omul politic întreține fluxul comunicării cu posibili alegători , promovând mesajele într-un
ritm propriu, fără să fie constrâns de participarea la agenda media – se creează efectul de
comunicare de la o zi la alta.
Rețelele sociale vor revoluționa politica, modificând relațiile dintre guvernanți și guvernați
și permițând cetățenilor să -i cunoască mai bine pe oamenii politici. Facebook -ul a devenit un
spațiu al practicilor politice obișnuite, așa cum se poate constata pe timpul în care politicienii se
promovează în mediul online ca un spațiu în care se inventează noi modalități de a face politică.
Totodată se apreciază că Facebook -ul ameliorează în mod practic și substanțial condițiile de
informare a cetățenilor și că prin mijloacele de comunicare tradiționale (presa scrisă și
televiziune) nu a fost niciodata la fel de bine informat ca în prezent , prin noile media.
Facebook – ul facilitează sau amplifică activitățile politice și face posibilă apariția unor
momente de inovație politică ce permit redescoperirea sensului binelui comun. Totodată, rețeaua
diminuează costurile de coordonare care fr ânează în mod normal angajarea politică a cetățenilor,
sprijinindu -i să se pună de acord și să elaboreze o strategie de acțiune, fără a se deplasa din zona
de origine. În acest sens, Facebook -ul poate favoriza emergența unor noi forțe politice sau
sociale, care, până la acea dată , erau marcate de absența unei structuri eficiente de coordonare.

72 Tot Facebook -ul permite forțelor politice și grupărilor de interes să difuzeze în rândul opiniei
publice programul sau pe reprezentanții lor fără a fi confruntați cu filtrul pe care îl exercită mass –
media.
Una din formele democratizării spațiului public este aceea a rețelelor sociale care, prin
postarea de mesaje, fotografii, clipuri video, oferă comunicării caracteristica afirmării unei
identități discursive a omului politic. Social media, prin utilizarea comunicării online distribuie
informații cu aplicabilitate și în mediul politic. Prestația notabilă a politicienilor pe rețelele
sociale le-a adus un capital de simpatie, convertit în capital politic.
Ca o caracterist ică generală, parlamentarii cu cont pe Facebook preferă să posteze mesaje
oficiale, informații și imagini referitoare la activitatea lor în Parlament sau în partid, chiar
fotografii de familie, și, în mod excepțional, interacționează direct cu prietenii di n lista lor,
potențiali simpatizanți sau votanți .
În contextul dezvoltării comunicării online, în special pe Facebook, liderii de opinie devin
extrem de importanți, deoarece aceștia ajung veritabili vectori de comunicare ai politicianului și
au o putere foarte mare de a influența grupul său social cu privire la aprobarea sau dezaprobarea
unei idei pe care actorul politic o exprimă. Pe Facebook, evenimentele nepolitice folosite de
politician au un rol esențial în creșterea gradului de adeziune a electoratulu i online la pagina sa
de Facebook.
Prezumția conform căreia pagina de Facebook a actorului politic este folosită de către
liderii de opinie mai mult ca sursă de diseminare a mesajului politic către grupurile lor sociale și
mai puțin ca un spațiu de dezbat ere a postărilor actorilor politici, s -a adeverit. Pentru
comunicarea în spațiul virtual, aleșii publici recurg fie la sprijinul acordat de o echipă de
consiliere, fie la abordarea proprie și personală. Astfel, sunt politicieni care preferă să-și
administr eze singuri contul de socializare sau care direcționează comunicarea online prin
filtrul unei echipe de specialiști. În ambele cazuri, se constată însă o dorință de apropiere a
oamenilor publici de oamenii de rând, scopul general fiind acela de promovare a imaginii, de
obținere a unei plus valori de vizibilitate, pentru recunoașterea publică, după caz, pentru
atragerea de simpatizanți necesari colectării de voturi, necesare unei cariere politice. Marea
provocare curentă a actorilor politici în peisajul social actual este activarea și implicarea
politică a tinerilor votanți. Totuși, pentru că tinerii cetățeni sunt, în același timp, cei mai
numeroși utilizatori ai Facebook -ului și grupul demografic se informează folosind
predominant mediul online, Facebook -ul ca mediu de comunicare oferă actorilor politici
oportunități de a -i implica pe tinerii votanți în moduri noi, inovatoare.
Ipoteza conform căreia politicienii au ales pagina de Facebook pentru a se promova se
adeverește. În noul cadru realizat de evoluția fulminantă a Facebook în România, politicienii sunt

73 practic obligați să fie prezenți pe rețeaua socială, iar majoritatea s -au conformat deja să
direcționeze o parte din resursele de comunicare către acest tip de promovare.
O altă ipoteză s -a confirmat, cea potrivit căreia rețelele sociale au o deosebită importanță în
promovarea politică. Cel mai probabil, o parte a clasei politice a demonstrat că poate ține pasul
cu interesele și manifestările dorinței de cunoaștere a populației, sub cea mai rapidă formulă de
conexiune, cea a mediului online, prin rețelele sociale .
În acest context deosebit de complex al definirii și devenirii sale, trebuie precizat că
rețelele sociale nu constituie cu siguranță soluția la criza politicului, ci un instrument care, dacă
este bine gestionat în plan social și însoțit de politici publice de promovare a democrației, ar
putea constitui pe termen lung un element constant de referință în funcționarea sistemelor
politice.
În concluzie, studiul de față, orientat spre analizarea rețele lor sociale în domeniul
comunicării politice, atrage atenția asupra situației din România și îndeamnă la cercetarea mai
amplă a fenomenului democrației digitale din contextul în care evoluția mijloacelor de
comunicare se răsfrânge tot mai mult asupra sfere i comunicării politice.

74 BIBLIOGRAFIE

Lucrări de autor

Abric, Jean -Claude, Psihologia Comunicării , Iași, Polirom, 2002 .
Balaban, Delia, Comunicarea mediatică , București, Tritonic, 2009 .
Bădău, Horea Mihai, Tehnici de comunicare în socia l media , Iași, Polirom, 2011.
Beciu, Camelia, Comunicare politică , București, Comunicare .ro, 2002 .
Borțun, Dumitru, Relațiile Publice și noua societate , București, Tritonic, 2005 .
Brian, McNair, Introducere în comunicarea politică , Iași, Polirom, 2007 .
Chelcea, Septimiu, Opinia publică. Strategii de persuasiune și manipulare , București, Ed.
Economică, 2006.
Chelcea, Septimiu, Psihosociologie. Teorie și aplicații , București, Ed. Economică, 2006.
Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass -media , Iași, Polirom , 2007 .
Dahlgren, Peter, The Internet public spheres and political communication: Dispersion and
deliberation , Routledge, Londra, Political Communication, 2005 .
DeFleur, Melvin L. și Ball -Rokeach, Sandra, Teorii ale comunicării de masă , Iași, Polirom,
1999 .
Dinu, Mihai, Comunicarea – Repere Fundamentale , București, Orizonturi, 2007 .
Gerstlé, Jacques, Comunicarea politică , Iași, Institutul European, 2002 .
Graur, Evelina, Tehnici de comunicare , Cluj -Napoca, Mediamira, 2001 .
Pânișoară, Ion -Ovidiu, Comunicarea eficientă, București, Polirom, 2015 .
Sălcudeanu, Tudor, Aparaschivei, Paul și Toader, Florența, Bloguri, facebook și politică ,
București, Tritonic, 2009.
Scott, David Meerman, Noile reguli de marketing și PR, București, Publica, 2010.
Schwartzenberg, Roger -Gerard , Statul spectacol.Eseu asupra și împotriva star -sistemului în
politică , Ed. Scripta, București, 1995 .
Stoiciu, Andrei, Comunicarea politică, Cum se vând idei și oameni , București, Humanitas –
Libra, 2000.
Tasențe, Tănase ; Ciacu, Nicoleta, Jurnalismu l și comunicarea în epoca noilor media ,
București, Universitară, 2014.
Teodorescu, Gheorghe, Putere, autoritate și comunicare politică , București, Nemira, 2000 .
Thoveron, Gabriel, Comunicarea politică azi , București, Antet
Tran,Vasile; Stănciugelu, Irina, Teorii ale comunicării , București, Comunicare, 2003.

75 Ulmanu, Alexandru -Brăduț , Cartea Fețelor , București, Humanitas, 2011 .
Vătămănescu, E -M, Simila ritatea în cadrul comunităților virtuale , Editura Universitară,
București, 2012 .

Siteografie
https://www.facebook.com/catalinmarian.radulescu.54?ref=br_rs
https://www.facebook.com/simona.b.oprescu
https://www.facebook.com/daniel.constantin/