Comunicarea Nonverbala. O Analiza Asupra Comportamentului Nonverbal al Participantilor la Campionatele Europene de Patinaj Artistic

=== 7e558a4df838e928ca041a0f6d30b87ceae57b05_415790_1 ===

"Comunicarea non-verbala – Exprimarea emotionala in competitiile sportive: o analiza asupra comportamentului non-verbal al participanților la Campionatele Europene de patinaj artistic"

Capitolul 3

3.1. Scurtă prezentare a patinajului artistic

Patinajul artistic este unul dintre cele mai apreciate sporturi de iarnă. Pe lângă spectacolul feeric de pe gheață, elementele tehnice fac ca acest sport să fie unul dintre cele mai apreciate din lume, fiind inclus în agenda Jocurilor Olimpice de iarnă.

Patinajul artistic cuprinde patru discipline distincte: două probe individuale, feminin și masculin și două combinate: perechi și de dans.

În cadrul fiecărui concurs al fiecărei discipline există două programe: unul scurt și unul liber. Aceste programe depind de anumite cerințe tehnice precum piruete, sărituri, sărituri aruncate, “spirala morții”, pași, ridicări, sincronizare, muzică.

Unii specialiști susțin în cadrul comentariilor din cadrul acestor concursuri televizate faptul că patinajul este mai mult decât un sport, un concurs, fiind un adevărat show de business.

Fiecare gală de concurs se finalizează cu o paradă a căștigătorilor numită gală demonstrativă, în care se execută la alegere un program special, fără stresul de a cuceri publicul.

Probele individuale, feminin și masculin, au același tipar de concurs. În cadrul programului scurt, de maxim două minute și 50 de secunde, aceștia trebuie să efectueze pe o piesă muzicală bine aleasă câte trei sărituri, trei piruete și două secvențe de pași rapizi. Orice ratare determină o depunctare prin penalizarea concurentului. Doar primii 24 de clasați intră în programul liber unde nu există elemente obligatorii, iar timpul maxim devine unul de patru minute și 30 de secunde. În cadrul programului liber, patinatorul trebuie să îmbine armonios muzica, tema aleasă, coregrafia și elementele tehnice alese. Concurenții sunt evaluați în funcție de dificultatea și varietatea programului. La acestea se adaugă încrederea, acuratețea și interpretarea artistică a programului, conform mesajelor emise de concurent, atât prin prisma exerciuțiului cât și prin elementele nonverbale.

La probele combinate participă câte un reprezentant de sex feminin și unul de sex masculin. Proba de perechi conține de asemenea două programe: unul scurt și unul liber. În cadrul programului scurt se execută obligatoriu anumite elemente cum ar fi sărituri, spirale, ridicări și piruete pe un fond muzical instrumental ales de fiecare participant care să corespundă exercițiului și ambianței specifice. Această probă durează maxim două minute și 50 de secunde. În cadrul programului a cărui durată este de maxim patru minute și 30 de secunde nu există elemente tehnice care să fie obligatorii.

Proba de dans este cea mai apreciată pentru că îmbină arta, dansul, muzica și priceperea patinatorilor. În cadrul acestei probe componentele importante ale dansului pe gheață sunt ritmul și precizia pașilor în cadrul interpretării muzicale. Partenerii rămân în contact permanent pe parcursul probei. În cadrul acesteia, în preliminarii au loc probele de dans obligatoriu și dans original. În cadrul probel de dans obligatoriu se execută același dans cu ritm și pași specifici, iar în cadrul probei de dans original se impune un tip anume de ritm, realizat pe o versiune originală, având mișcările la alegere, într-un timp de maxim două minute. În cadrul programului liber nu există elemente obligatorii, iar concurenții își expun gama largă de elemente tehnice și artistice pe baza unui fond muzical și a unei coregrafii bine alese, pe un timp de maxim patru minute.Concurenții oferă spectacol, publicul aplauzele, iar juriul notele.

Istoria patinajului a început în urmă cu peste 200 de ani. În anul 1772, locotenentul britanic Robert Jones a publicat ceea ce astăzi este considerat primul manual de patinaj: “A Treatise on Skating” (în traducere “Tratat despre patinaj”). Primele concursuri se desfășurau după modelul tipic englez, stil rigid, unde gesturile erau mecanice. Ceea ce diferenția concurenții era partea tehnică a exercițiilor, contând mai puțin, aproape deloc partea artistică. La început, la aceste concursuri patinau doar bărbații, iar în cadrul concursului aceștia realizau cu patinele pe gheață simple desene de genul cifrei opt și a unei figuri geometrice, cercul.

Primul concurent care a îmbinat dansul cu baletul a fost primul campion al Americii, Jackson Haines. Acesta, în anul 1864 și-a uimit publicul când a executat primele figuri complexe combinate cu dans pe un fundal muzical. Publicul american nu a apreciat cele văzute, iar Haines a plecat la Viena unde a cunoscut consacrarea, având mai mulți adepți, înființând ulterior o școală numită Skating Union International cunoscută sub numele de ISU (cea care apare pe fundal în spatele lui Haines în figura 1), care astăzi este forul ce conduce și organizează patinajul artistic.

Săriturile care se execută la concursuri poartă denumirile celor care le-au dat naștere, primii care le-au executat contribuind astfel la dezvoltarea acestui sport. Norvegianul Axel Paulsen a realizat în 1882 prima săritură care-i poartă numele (Axel), urmat de suedezul Ulrich Salchow în 1909, cu săritura Ulrich. Suedezul Salchow a fost campion european de nouă ori.

Un an mai târziu, germanul Werner a realizat prima săritură care-i poartă numele și semnătura: Rittberger.

Pentru prima dată patinajul a devenit sport olimpic de vară în anul 1908, iar din anul 1924, de la olimpiada de la Charmonix, a devenit sport olimpic al sezonului de iarnă.

În anul 1908 s-a oferit prima medalie olimpică feminină britanicei Madge Syers care a fost câștigătoare și la proba de perechi alături de antrenorul și soțul ei, Edgar Syers. Madge a participat la competițiile de patinaj în corcursuri comune cu băieții. Ea a câștigat la mondialele din anul 1902 medalia de argint, clasată imediat după Ulrich Salchow. A fost un moment de cumpănă și pentru a împăca pe toată lumea s-a introdus proba separată, cea de patinaj feminin.

Figura 1 – Sediul ISU și exercitțiul lui Haines

Urmărind imaginile cu Haines ne putem da seama că totul era realizat din pasiune. Mișcările sunt libere, gesturile relaxante ca în cadrul unui spectacol de balet. Patinajul se aseamănă cu baletul, însă nu toți care încearcă să practice această artă reuseșc cu adevărat. Este nevoie de muncă, ardoare, pasiune și talent.

Urmărind și detaliind această fotografie, a trecutului, se poate observa că Haines avea mișcări simple, fără părți rigidizate ale corpului, palmele deschise, adoptând astfel o deschidere atât pentru sportul practicat cât și pentru privitori. Capul îndreptat în față arată dorința de a lupta, de a arăta că acest sport este o artă. Toate gesturile, voluntare, vin în sprijinul acestei arte sportive.

3.2. Sportivii si stresul pe gheață

Patinajul este un sport ce necesită atât calități fizice cat și mentale din partea patinatorilor.Acestia sunt nevoiti sa depaseasca multe obstacole emoționale ce le apar in cale si in acelasi timp sa faca fata anumitor factori de stres pentru a nu le afectain timp performanța.Este foarte important ca sportivii să învete sa recunoască atunci când nivelul de stres al unui patinator este scapat de sub control.

      Semnele și simptomele de supraîncărcare de stres pot fi diferite de la o persoana la alta. Stresul afectează mintea, corpul și comportamentul în multe feluri și lumea reacționează la stres în mod diferit.

      Stresul poate aparea ca aspectemoțional de iritare, furie, tristețe, singurătate si multe altele. De asemenea, stresul se poate referi la leziuni fizice în structura osoasă a organismului.

Cauzele stresului.

Multa lume se intreaba care sunt cauzele care declanșează cu adevărat stresul mental sau emoțional și daca acesta este neapărat un lucru rău, daca stresul poate fi de fapt de ajutor sau poate fi periculos, si in acelasi timp cum poate afecta stresul fizic corpul sau care sunt variantele pentru a face față stresului în viața de zi cu zi.

   Nu toate situațiile stresante produc un rezultat negativ. Nu toată lumea reacționează la situații stresante în același mod. De exemplu, într-un eveniment catastrofal, cum ar fi un dezastru natural, se vor scoate în evidență reacții diferite, unii oameni lupta cu eroism in timp ce alții accepta situatia fiind cuprinsi de panica, frica. Stresul face parte din viata de zi cu zi a oricarui individ. În condiții extrem de stresante sau în cazul în care stresul persistă pe termen lung, va avea de suferit si corpul. De fapt, chiar si cantitati mici de stres potafecta in mod negativ performanța.

Stresul pe termen scurt poate fi de așteptat spre exemplu înainte de o prezentare importantă la locul de muncă, inainte de o testare, interviu, sau un eveniment sportiv competitiv. Stresul pe termen lung apare atunci când o persoană se îngrijorează în mod constant cu privire la locul de muncă, școală, familie, sau in orice activitate din viata de zi cu zi. Se poate ajungeastfel la secarea de energie a persoanei și incapacitatea acesteia de a efectua la un nivel înalt o activitate.

Stresul poate contribui la boli de inima, hipertensiune arterială si accidente vascular cerebrale și reduce chiar rezistența unei persoane la boli mai puțin grave, cum ar fi simplele raceli.Un nivel prelungit, ridicat de stres poate contribui la sensibilitatea la alcoolism, la obezitate, la dependenta de droguri, utilizarea de tigari, putand duce chiar la depresie si la alte lucruri dăunătoare sanatatii.

Conștientizarea impactului stresului asupra mintii si corpului oferă o cale de a schimba modul în care putem face față stresului. Acest lucru va duce la o viață mai sănătoasă și mai echilibrată.

.

Cunoașterea de sine

Practica patinajului ajută la realizarea autonomiei și inițiativei personale în măsura în care elevii iau decizii cu o autonomie progresivă în situații în care ar trebui să manifeste auto-îmbunătățire, perseverenta si atitudine pozitiva. Educația sportivă se concentrează pe dezvoltarea de emoții pozitive care asigură bunăstarea psihologică pentru a îmbunătăți stima de sine și un rezultat pozitiv în rezultatele academice..

Autocontrolul este abilitatea de a controla emoțiile. Acesta ne permite să înțelegem că emoțiile sunt semne de avertizare înainte de un anumit eveniment. Controlul emoțiilor ne permite să găsim soluții la dificultăți fără a pierde insa din concentrare.

Motivația se referă la utilizarea cunostintelor unui individ cu scopul de a se indrepta catre ceea ce isi propune și pentru a avansa, pentru a lua inițiativa și pentru a persevera în fața unor dificultăți.

Empatia este abilitatea de a experimenta emoțiile pe care cealaltă persoană le simte. În empatie putem evidenția abilități emoționale precum acelea de a-i înțeleage pe alții, ajutându-i să se dezvolte.

Aptitudini sociale

Aptitudinile sociale sunt competențe legate de gestionarea emoțiilor în relații și de interpretarea în mod corespunzător a unor situații sociale. În acest punct culminant se disting ca și abilități: comunicarea, managementul conflictelor, leadership-ul, cooperarea și abilitățile de lucru în echipă.

Patinajul înlătură printr-o alternativă sănătoasă un stil de viață sedentar.Mai mult decât atât, include latura jucăușă și experimentarea de noi posibilități motorii ce pot contribui la stabilirea unei educații adecvate pentru petrecerea timpului liber.

Astfel, patinajul devine un instrument valabil pentru a ocupa timpul liber rațional prin stabilirea unor relații constructive cu ceilalți și care încurajează asimilarea atitudinilor legate de dezvoltarea durabilă. A știi cum să patinezi este o resursă pentru dezvoltarea personală în viața de zi cu zi a sportivilor pe gheață.

Patinajul pe gheață este una dintre cele mai populare alternative de sport care oferăpatinatorilor posibilitatea de a-și exercita aptitudinile și de a se distra împreună.

Patinajul artistic fiind considerat de multi o arta , nu este necesar să se știe prea multe despre ea pentru a recunoaște faptul că este o cale optimă privind dezvoltarea pe toate planurile, inclusiv cel emoțional.

3.3. Timiditatea și competitivitatea- factori cheie ai succesului pe gheață

Competitivitatea în ceea ce privește patinajul implică performanța pe baza unor abilități dificile din punct de vedere tehnic, evaluarea artistică a acestui sport fiind realizata în prezența juriului și spectatorilor. Având în vedere că acest sport se concentrează asupra performanței publice și evaluării, nu este de așteptat ca indivizii "timizi" să exceleze în acest sport. Figura patinatorului a fost investigată pe larg în domeniul psihologiei sportului. Cu toate acestea, până în prezent cercetătorii nu au luat în considerare construcția timidității ca potențial variabil influent în figura patinajului sau în atletism, în general. Scopul este acela de a evalua relațiile dintre timiditate și indicii de ajustare și de performanță în domeniul patinajului. Mai precis, s-a urmărit o explorare a interacțiunii dintre stilurile psihologice de timiditate și de adaptare în predicția atletică în ceea ce privește stima de sine, anxietatea competitivă și performanța competitivă a patinatorului.

Timiditatea implică tendința patinatorului de a se simți îngrijorat, incomod sau tensionat atunci când se afla în prezența altora, acest lucru fiind datorat perspectivei evaluării interpersonale. Psihologii au argumentat faptul că timiditatea poate fi o manifestare comportamentală a inhibării copilăriei anterioare față de noutate. Cheek și Melchoir (1990) au conceptualizat simptomele timidității multidimensionale, inclusiv comportamentale, somatice și a componentelor cognitive. În contextul atletic, timiditatea a fost citată ca fiind un comportament "deviant" și, prin urmare, o calitate nedorită. Această afirmație a fost făcută în contextul sporturilor de echipă. Ikhioya (1996) a susținut că sportivii care sunt timizi nu ar fi suficient de fermi în cadrul echipei lor și, prin urmare, nu ar aduce o contribuție suficientă echipei. Cu toate acestea, această afirmație nu a fost încă dovedită prin dovezi empirice.

Timiditatea în contextul patinajului

Conceptual, există mai multe motive pentru care timiditatea ar putea fi de așteptat să aibă un impact negativ asupra diferitelor aspecte ale ajustării "individuale și competitive” în cazul patinatorilor. Figura competitivă în patinaj implică mai multe scenarii care pot reprezenta provocări deosebite pentru figura timidă în patinaj. De exemplu, sesiunile de formare de zi cu zi implică de obicei patinatori care primesc instrucțiuni unu-la-unu de la un antrenor privat. În acest timp, antrenorii vor cere patinatorului să execute anumite abilități pentru a permite o evaluare a progresului acestuia, urmat de critici constructive. Părinții și spectatorii pot fi, de asemenea, responsabili cu respectarea practicilor. Acești doi factori pot reprezenta o provocare pentru patinatorii timizi care se simt incomod fiind in centrul atenției și în curs de evaluare. Mai mult decât atât, aceste sentimente sunt probabil agravate enorm în perioadele de concurență.

      În studiul de față se vor explora rezultatele de ajustare în sfera figurii patinajului pe baza ipotezei de a fi, teoretic, legați de diferențele individuale în ceea ce privește timiditatea patinatorilor. Aceste rezultate au inclus indicii „personali” de ajustare ( stima de sine), precum și ajustarea „competitivității” ( anxietatea competitivă, performanța concurenței).

 Timiditatea și stima de sine

Stima de sine implică gradul în care indivizii înșiși se consideră pozitivi. Stima de sine este privită ca fiind un construct multidimensional care poate fi evaluat în anumite domenii cum ar fi stima de sine academică sau stima de sine atletică. Rezultatele cercetărilor au indicat în mod constant relații negative între timiditate și stima de sine. De exemplu, Crozier (1995) a raportat că timiditatea a fost corelată semnificativ în mod negativ cu competența școlară, competența socială și de auto-valoare la nivel mondial pe un eșantion de tineri adolescenți.

       Se presupune că o persoană timidă se îndoiește cu privire la capacitatea unei alte persoane de a contribui în mod eficient la interacțiunile sociale, împreună cu temerile de a fi evaluat negativ de alții. Aceste lucruri pot contribui la comportamentul inhibat și la anxietatea socială care caracterizează manifestările comportamentale și somatice ale timidității. In plus, cogniții ulterioare auto-peiorative ar putea avea apoi un impact negativ asupra stimei de sine. Leary (1992) a susținut că în contextul sportului pe gheață s-ar putea favoriza crearea unei varietăți de imagini negative de către patinatori atunci când sunt îngrijorați cu privire la a fi evaluati de către alții. Această teamă de evaluare ar putea fi o problemă atât în ​​formarea lor cât și în timpul competiției. Mai precis, s-a afirmat că patinatorii se supun riscului de a proiecta imagini de a fi necalificați, incompetenți, nepregătiți, improprii sau nu pot face față presiunilor. Destul de probabil, un atlet care este timid și care, în general se îngrijorează cu privire la a fi evaluat negativ nu se poate simți bine și poate suferi de o stima de sine de tip atletic scăzută.

Timiditatea, anxietatea competitivă și performanța

Patinatorii care sunt timizi pot prezenta, de asemenea, dificultăți în capacitatea lor de a efectua diverse mișcări cheie în timpul competițiilor. Desigur, un sport individual, cum ar fi patinajul, evidențiază trăsăturile individuale ale atletului în timpul unui spectacol competitiv. Este necesar ca patinatorii să efectueze mișcări sigure pe suprafata de gheață în timp ce sunt evaluați de către un grup de jurați și în același timp să fie respectați de către ceilalți concurenți, antrenori și spectatori. Întrucât timiditatea nu a primit încă o atenție sporită în stabilitatea atletică, impactul unei evaluări asupra temerilor atleților a fost investigată de un număr de ori în cadrul cercetării privind examinarea anxietății concurențiale.

Anxietatea competitivă este un construct multidimensional care poate fi examinat ca o stare sau ca o trăsătură variabilă. Aceasta este de obicei subdivizată în anxietatea somatică și cognitivă. Anxietatea somatică se referă la răspunsurile fiziologice de a efectua mișcări într-un cadru concurențial, în timp ce anxietatea cognitivă se referă la componenta mentală a anxietății în stabilirea sportului. Există o legătură conceptuală clară între timiditate și ambele subtipuri de anxietate competitivă. Toate cele trei implică așteptări negative cu privire la succes, precum și la anticiparea și teama evaluărilor negative. Astfel, este posibil ca patinatorii care au experiența timidității sa poata avea trăsături pe baza cărora pot experimenta, de asemenea, o mai mare anxietate competitivă.

       Passer (1983) a furnizat dovezi preliminare cum că teama de eșec și teama de evaluare a performanței pot fi un mediator negativ al anxietății competitive. Rainey și Cunningham (1988) au raportat, de asemenea, o asociere pozitivă semnificativă între anxietatea competitivă ca trăsătură și teama de eșec sau evaluarea performanței negative în rândul patinatorilor. De asemenea, Wilson și Eklund (1998) au constatat că aceste aspecte se referă la imperfecțiuni de performanță sau la aspectul fizic care au fost asociate cu anxietatea competitivă mai sporită (în special, în cazul aspectelor cognitive).

       Wilson și Eklund (1998) au sugerat că viitorii cercetători ar trebui să analizeze sporturile de tipul patinajului unde impresia managementului este crucială pentru rezultatul performanței. Intr-adevar, studii calitative efectuate de către Gould, Jackson și Finch (1993) și Scanlan, Stein și Ravizza (1991) au identificat preocupări sociale evaluative printre figurile de elită ale patinajului. De exemplu, „vă faceți griji cu privire la ceea ce alții cred” a fost citat ca o sursă de stres în cazul patinatorilor.

       De asemenea, este posibil ca timiditatea în cazul patinatorilor sa poata fi negativ legată de participarea lor într- un concurs. Probabil, patinatorii care sunt nerăbdători, fricoși cu privire la modul în care alții le percep performanțele, nu pot realiza care sunt abilitățile lor. Mai mult decât atât, atunci când efectuează mișcări în fața unei mulțimi și, în esență, devin centrul atenției și sunt evaluați de către juriu, patinatorii se pot afla în fața unor provocări particulare în ceea ce privește reticența. O preocupare asupra gândurilor conștiente de sine poate distrage atenția patinatorilor de la a se concentra pe aspectele esențiale ale performanței lor, ceea ce poate duce la ocuparea unui loc inferior într- un concurs.

Confruntarea orientată spre emoție

În mod evident, mediul concurențial reprezintă, în cazul patinajului, un mediu potențial extrem de stresant pentru persoanele timide. Confruntarea cu situații stresante implică utilizarea strategiilor cognitive și comportamentale ce au ca scop reducerea nivelului de stres . Stilurile de adaptare ale patinatorilor reflectă tendința acestora de a răspunde într-un mod previzibil atunci când se confruntă cu stresul, fie în anumite situații, sau în timp, într-o situație dată. Cu toate acestea, unele stiluri ale confruntării pot fi fie adaptabile sau maladaptative în reducerea nivelurilor individuale de stres. Utilizarea de stiluri adaptive pentru a face față stresului a fost identificată ca fiind o variabilă de moderare, sau un tampon la posibilele consecințe negative ale stresului. De exemplu, stilurile adaptive reprezintă o protecție pentru patinatorii care prezintă o sensibilitate crescută la boli fizice (Cohen, Tyrrell, & Smith, 1993), precum și la apariția prejudiciului atletic (Heil, 1993).

       Confruntarea orientată spre emoție a fost definită în literatura psihologică în două moduri diferite. Prima definiție se referă la utilizarea eforturilor menite să reglementeze stări emoționale care sunt asociate cu, sau sunt rezultatul stresului. În conformitate cu această definiție, orientarea spre emoție ar fi un stil de adaptare ce ar putea fi exemplificat prin utilizarea comunicării verbale pozitive sau a celei nonverbale, axată pe relaxare. Pe de altă parte, Endler și Parker (1990) descriu competiția ca incluzând reacții emoționale, care sunt auto-orientate, orientate spre emoție, dar care ar putea să crească nivelul de stres, deoarece acestea nu reușesc să reducă în mod activ stresul și pot să intensifice componenta emoțională negativă a stresului experiențial. Exemple de astfel de reacții includ vina dezadaptativă de a fi prea emoțional.

       Sportivii calificați par să folosească o varietate de stiluri de competitivitate (de exemplu, sarcina, evitarea) ca răspuns la diferiți factori de stres acut în contextul concurențial. Rezultatele din interviuri calitative realizate cu patinatorii campionatelor naționale au scos la iveală faptul că acești sportivi au folosit un stil mai "flexibil" de a face față, în general, emoțiilor și stresului pentru a se potrivi cerințelor situației specifice. Astfel, sportivii care pot face fata stresului pot folosi o abordare orientată spre sarcină (abordarea privind rezolvarea problemelor), atunci când este cazul (de exemplu, la domiciliu sau în afara mediului de formare). Cu toate acestea, există scenarii în care patinatorii trebuie să se ocupe de faptul că ar părea mai bine serviți de un stil de adaptare pe bază de evitare. De exemplu, în timpul unei competiții, patinatorii trebuie să se concentreze asupra performanței lor și ar putea beneficia de evitarea stresului temporar din stilul lor de viață, sau să se concentreze asupra sarcinii pe care o au la îndemână, care se află sub controlul lor, în acel moment. Patinatorii ar putea pune în aplicare apoi un stil de adaptare, orientat spre sarcină la un moment mai bun atunci când acestea sunt în măsură să controleze stresul lor de viață. Astfel, o combinație de stiluri concurențiale care se bazează pe un control asupra factorului de stres pot reprezenta o abordare mai eficientă pentru patinatori.

Scopul prezentului studiu a fost de a examina relațiile dintre timiditate și ajustare personală și competitivă la patinatorii ce practică patinaj de performanță. Rezultatele furnizate sunt unele dintre primele dovezi care sugerează că timiditatea este o trăsătură ce poate fi legată de diverse aspecte ale ajustării între patinatori. De exemplu, patinatorii timizi au avut tendința de a raporta mai mult anxietate somatică, înainte de concursuri. Mai mult, asocierea dintre timiditate si stima de sine atletică și de performanță competitivă au fost moderate de stilul psihologic de adaptare al patinatorilor. Aceste constatări pot oferi o perspectivă preliminară în ceea ce privește implicațiile de a fi un atlet timid într-un sport individual. Mai mult decât atât, rezultatele sugerează o direcție pentru dezvoltarea de programe de intervenție destinate să îi ajute pe sportivii timizi, mai ales în ceea ce privește comunicarea non-verbală.

Performanța competitivă

      Relația dintre timiditate și performanța competitivă a fost, de asemenea, moderată de stilurile comunicării non-verbale ale patinatorilor. Astfel, împreună cu diversele senzații cu privire la abilitățile lor atletice, figura timidă a patinatorilor nu prezintă tendința de a angaja strategii pozitive de adaptare, de asemenea, efectuate în cadrul unui concurs de patinaj. Williams și Krane (2000) au furnizat o trecere în revistă a numeroaselor anchete sportive de psihologie ce au fost efectuate pentru a determina caracteristicile psihologice ale performanțelor competitive de vârf între o varietate de sportivi. Unele dintre caracteristicile atletice ale interpreților de vârf care au fost citate sunt următoarele: completa scufundare în performanță, condiții optime de mediu și situaționale, lipsa teamerii de eșec si senzația de bine.

Alte caracteristici importante ale patinatorilor sunt incluse ca strategii de adaptare bine dezvoltate și strategii eficiente de control și distragere a atenției. Descoperirile sugerează, de asemenea, că stilurile psihologice generale ale sportivilor pot juca un rol important în relația dintre timiditate, preocupările sociale-evaluative și performanța competitivă. In mod specific, patinatorii timizi care poseda mai bine stilurile comunicării non-verbale nu au fost afectați în mod negativ în timpul performanțelor competitive. Timiditatea nu are un dezavantaj pentru patinatori atunci când aceștia au tendința de a utiliza un stil pozitiv de a face față provocărilor în viața lor de zi cu zi.

3.4. Dezvoltarea comunicării non-verbale, stiluri de comunicare, sincronizarea în comunicare

În timp, s-a indicat faptul că există diferențe marcate în practicile de comunicare ale patinatorilor. Rezultatele sugerează că, pentru a ajuta la dezvoltarea comunicării, antrenorii si sportivii ar trebui să determine care este cel mai rapid mod de comunicare.

În comunicarea anumitor conținuturi implicite, cum ar fi conținuturile specifice antrenamentului sportiv, rolul jucat de formele non-verbale este foarte important, multe dintre aceste conținuturi fiind altfel nedetectabile. Antrenorul și patinatorul trebuie să cunoască și să folosească tipurile de comunicare non-verbală cât mai bine posibil, în conformitate cu obiectivele de formare, luându-se în considerare tehnicile identificate până acum. Identificarea percepției subiecților în ceea ce privește importanța comunicării non-verbale poate influența rezultatul procesului de antrenament sportiv și, implicit, poate duce la o mai bună performanță în timpul competițiilor. O formă dominantă de exprimare în lecția de formare este reprezentată de mișcări ale corpului ca o expresie a energiei și a informațiilor prin postură, mișcare și gesturi; o conexiune psiho-somatică (corp-suflet), prin care se exprimă sentimente și emoții. Gesturile de ilustrare, expresiile corporale și faciale exprimă alte caracteristici ale existenței comunicării non-verbale percepută de către sportivi în procesul de instruire. Varietatea tipurilor de comunicare non-verbală poate fi o soluție pentru diferitele etape ale procesului de antrenament în ceea ce privește patinajul. În scopul de a verifica dacă modurile în care această formă de comunicare pot fi valorizate în sensul perfecționării procesului instructiv, această cercetare poate fi urmată de o intervenție aplicativă. Astfel, tipurile identificate de comunicare non-verbală pot fi operațional obiectivate pentru fiecare etapă de pregătire sportivă și pot lua în considerare aspectele legate de vârsta sportivilor, nivelurile de formare și cadrul în care acestea sunt aplicate (de formare sau de concurență).

Partea de formare a procesului de pregătire sportivă presupune acordarea unei mai mari atenții promovării metodologiilor ce asigură eficiența suplimentară a acțiunii instructive, prin utilizarea lor în cadrul antrenamentului sportiv. Aici, comunicarea non-verbală ca un tip fundamental de interacțiune psiho-socială dă finalitate intențiilor, dorințelor, aspirațiilor, atitudinilor și acțiunilor patinatorilor.

Aspirații, atitudini și acțiuni ale patinatorilor.

Comunicarea non-verbală este concretizată într-un grup de mesaje care nu sunt exprimate în cuvinte și care pot fi decodificate, creând înțelesuri care pot însoți, contrazice, înlocui complet, sau accentua mesajul transmis prin cuvinte (Dobrescu, 2006). Potrivit lui Năstase DV. (2005), rolul important jucat de această formă de comunicare este subliniat de rezultatele savantului american A. Mehrabian care a descoperit că în timpul comunicării oamenii răspund în proporție de 8% la cuvinte, 23% la intonație și 69 % la limbajul corpului. Studiile arată că promptitudinea este specifică pentru comunicarea non-verbală, subliniind faptul că în acest fel informația este decodificată de 4,5 ori mai rapid decât în ​​cazul comunicării verbale.

Sportivii mediază, într-o manieră specifică, relația indivizilor cu ei înșiși împreună cu ceilalți membri ai grupului lor, precum și cu coordonatorii acestor tipuri de activități, în special în timpul procesului de învățare. Pornind de la afirmațiile preluate din literatura de specialitate potrivit căreia comunicarea non-verbală este o formă de exprimare prin „limbajul corpului", se poate spune că patinajul este una dintre disciplinele sportive în care expresivitatea și relevanța limbajului non-verbal este evidențiată în relațiile interumane. H. Ruckle (2000) consideră că această formă de comunicare este „o expresie a energiei și a informațiilor prin postură, mișcare și indici", o conexiune psiho-somatică (corp-suflet), prin care sentimentele și emoțiile pot fi exprimate. Comunicarea prin limbajul corpului este constantă, mesajele trimise de acest fel sunt continue, făcând un dialog permanent între intern și extern.

Punctul de plecare în alegerea acestei teme a fost credința că în activitatea instructiv-atletic-profesionistă, specific patinajul, comunicarea non-verbală este dominantă în relația antrenor-sportiv și are implicații importante pentru îmbunătățirea procesului de instruire.

Dezvoltarea comunicării

 Există o diferență semnificativă între echipă și sportivii individuali în ceea ce privește modul cel mai frecvent de comunicare. Sportivii ce practică sporturi de echipă au fost de acord ca aceștia să comunice mai mult cu antrenorii lor, în timp ce sportivii ce practică sporturile individuale consideră ca aceștia comunică foarte des cu colegii lor. Cu toate acestea, nu există diferențe semnificative între sportivi de sex masculin și feminin, în ceea ce privește forma de comunicare.

Există o diferență semnificativă între sportivii de sex masculin și feminin în ceea ce privește comunicarea cu masa juriului sau cu antrenorul. In medie, femeile tind să fie de acord că acestea comunică cel mai mult cu masa juriului sau cu antrenorul, în timp ce bărbații tind să fie în dezacord ușor.

Există, totodată, o diferență semnificativă între sportivii de sex masculin și feminin în ceea ce privește utilizarea unor semne și gesturi speciale. Bărbații sunt de acord, în medie, cu semnele speciale pe care le folosesc, în timp ce femeile nu sunt de acord.

O diferență semnificativă se manifestă și între antrenorii de sporturi individuale și de echipă în urmărirea comunicării și în credințele cesustin faptul că forma non-verbală de comunicare îmbunătățește performanța.

Stiluri de comunicare

În ceea ce privește stilurile de comunicare, există unele diferențe semnificative între bărbați și femei și între antrenori și patinatori. Patinatorii și antrenorii, în general, sunt de acord că stilurile lor de comunicare sunt vizuale. Există o interacțiune semnificativă între sexe și rolul (antrenor sau sportiv), în ceea ce privește comunicarea non-verbală. In medie, antrenorii de sex masculin nu sunt de acord că stilul lor de comunicare este non-verbal, în timp ce antrenorii de sex feminin si sportivii de ambele sexe au fost mai neutri în ceea ce privește comunicarea non-verbală. În general, grupurile se folosesc mai mult de un stil de comunicare în timpul competiției.În ceea ce privește cel mai rapid mod de comunicare în timpul competiției, antrenorii au o preferință pentru comunicarea vizuală și non-verbală. Patinatorii de sex masculin considera la egalitate comunicarea vizuală și verbală , considerandu-le pe acestea doua ca fiind un mod mai rapidde comunicare fata de cea non-verbala. Sportivii de sex feminin preferă modul vizual de comunicare ca fiind cel mai rapid, urmat de comunicarea verbală și apoi cea non-verbală. Această diferență în preferințele pentru bărbați și femei este semnificativă din punct de vedere statistic.

În conformitate cu rezultatele statistice, in studiul de față există unele diferențe semnificative în ceea ce privește stilurile de comunicare între patinatorii de ambele sexe și între antrenori și sportivi. Cu toate acestea, s-au observat diferențe semnificative între echipă si sporturile individuale. Mai multe studii au indicat faptul că, de regulă, patinatorii și antrenorii au fost de acord că stilurile lor de comunicare au fost vizuale și non-verbale. Antrenorii de sex masculin au indicat faptul că nu au folosit comunicarea non-verbală, în timp ce toate celelalte grupuri au fost neutre în ceea ce privește utilizarea comunicării non-verbale. În ceea ce privește cel mai rapid mod de comunicare, s-a arătat o preferință pentru comunicarea non-verbală.

Yuko Kavaguti și Alexander Smirnov au profitat de conexiunea lor emoțională prin gestionarea eficientă a emoțiilor în câștigarea titlului de perechi europene la Stockholm.

Emoția dovedește cheia succesului echipelor. Astfel, ea conectează perechile aflate pe gheață în timpul competiției. Robin Szolkowy a explicat faptul că emoția vine ca o combinație de muzică și coregrafie. Aceasta va depinde de modul în care echipa va fi în măsură să demonstreze propria emoție și de ce stil de patinaj vor alege patinatorii.

Uneori, ca antrenor, aceasta va fi dispus să-i determine pe patinatori să exprime mai multa emoție. Modul în care se lucrează este prin utilizarea video-urilor. Scopul este întotdeauna de a încerca diferite modalități de a ajunge la oameni. El încercă să lucreze cu imagini de acest fel, punându-i pe patinatori să-și imagineze o mașină mare sau o fată frumoasă, sau o ceașcă de cafea – ceva ce le place cu adevarat, ceva care de obicei le permite acestora să obțină o gamă mai largă de emoții.

Szolkowy spunea ca patinatorii ruși sunt la fel ca și alte persoane.Unii vor patina la fel de curat și rece ca icebergurile, iar alții vor fi exact opusul, calzi și extravertiți. Apoi va depinde de antrenor. În cazul în care antrenorul lor consideră că ar trebui să fie mai mult emotie, atunci acest lucru va fi posibil..

Bourzat consideră că emoția face o întreagă diferență într-un program . Tehnica este un lucru, dar, de asemenea, ar trebui să fie efectuată într-un program de pereche.

De asemenea, acesta a conchis ca emotia va fi adusă, printre altele, prin relația dintre cei doi parteneri. Toată lumea are emoții în interior. Treaba antrenorului este aceea de a face ca emoțiile fiecărui patinator să prindă viață în timpul spectacolului. Acolo, legătura dintre cei doi parteneri este extrem de importantă. Se creaza emoție doar prin modul în care unul trebuie să se uite la celălalt sau prin modul în care unul dintre parteneri merge spre celalalt pentru a apuca mâna acestuia. Aceste lucruri creează echilibrul si frumusetea perechii de patinatori.

Gauthier a fost de acord cu faptul că aterizarea elementelor tehnice este un element important, dar ceea ce este de doritcu adevărat este ideea de a crea o emoție pe gheață, asigurându-se că perechea arată ca o pereche reală .

Gauthier a subliniat de asemenea rolul muzicii, spunând ca alegerea corecta este foarte importantă, intrucat aceasta ar trebui să creeze emoție imediat. De asemenea, muzica trebuie să fie una pe care perechea sa poata interpreta usor numarul pregatit.

El a mai adăugat că trebuie creată acea chimie între cei doi parteneri, astfel încât spectatorii să rămână fascinați.Trebuie creată o performanță care trebuie să fie și o experiență vizuală la fel de placută. Trebuie sa lucreze la micile detalii. Doar prin felul în care unul apucă mâna celuilalt sau felul in care se privesc unul pe altul. Dacă fac acest lucru într- un anumit fel vor emana un anumit sentiment, placut publicului. In cazul în care doi parteneri chiar formeaza un cuplu, pentru acestia este mai ușor să găsească o poveste. În caz contrar, va trebui să fie o activitate in care trebuie pus suflet,pentru ca totul sa para real. În patinajul simplu, este nevoie de un campion ca și Javier Fernández, să-l înfățișeze pe Charlie Chaplin, în doar 15 secunde. În perechi, doar un aspect este suficient pentru a portretiza un cuplu.El a afirmat faptul ca la Montreal au o doamnă care predă teatru patinatorilor.

De asemenea, Javier Fernández a întrebat-o pe Julie Marcotte, cea care vine să-i ajute pe patintori o dată pe săptămână, dacă poate introduce ascensoare în tranziții în unele dansuri. Lucrurile s-au schimbat în acest an, din păcate, pentru că noi reguli au luat aceste ascensoare, care pot fi destul de spectaculoase. Acum au dreptul doar la unul în fiecare program. Apoi, Sylvie Fullum, care l-a antrenat pe Patrice [Lauzon] până la Jocurile din 2002, vine de trei ori pe săptămână pentru o lucrare specifică: ea trebuie să se asigure că patinatorii sunt aproape unul de altul pe tot parcursul programului lor de patinaj, deoarece acest lucru sporește două componente majore: abilități de coregrafie și patinaj. Deci, munca ei este să se asigure că cei doi patinatori într-o pereche au întotdeauna aceeași distanță între ei. Băiatul nu ar trebui să urmărească fata, iar ea ar trebui să fie acolo, aproape de mâna lui, oricand. Odată ce o pereche și‒a însușit elementele tehnice, atunci aceasta poate începe să lucreze la aceste detalii mai mici, în scopul perfecțiunii.

Când nu au acel talent natural, patinatorii trebuie să-l construiască. De asemenea, se încearcă o privire directă cu juriul, precum și cu publicul. Patinatorii trebuie să învețe să capteze atenția juriului și apoi atenția publicului.

Campionii din anul 2015, Yuko Kavaguti și Alexander Smirnov au manifestat o emoție incredibilă pe gheața din Stockholm pentru a câștiga titlul.

După ce a câștigat performanța duo-ului, Yuko Kavaguti a declarat că toată lumea are această emoție în sine. De aceeaîi place muzicaruseascăatât de mult: Nu arenevoiesădisimulezeemoțiiîn exterior. În mod natural cu alte piese muzicale are tendința de a ascunde aceste tipuri de emotii.

Comunicarea nonverbală joacă, astfel, un rol major în succesul unui patinator. El trebuie să fie în măsură să interpreteze și să trimită semnale non-verbale coechipierilor și concurenților incredibil de repede. De fapt, sportivii ar putea fi mai mult decât o persoană cu un rol mediu în decodificarea semnelor non-verbale, deoarece aceasta este o parte integrantă a sportului pe gheață.

Capabilitatea de a citi limbajul corpului reprezintă o abilitate esențială pentru sportivii care au nevoie să se gândească rapid pe gheață în fața spectatorilor sau în fața juriului. În ceea ce privește limbajul corpului în patinaj, aici se poate face o trecere în revista a indicatorilor non-verbali , după cum urmează:

Limbajul Corpului unui câștigător

Sursa: www.ziarelive.ro

Anna Cappellini și Luca Lanotte (Italia), campioni europeni.

Sursa :www.RT.com

Evgenia Medvedeva.

Între țări diferite, între diferitele culturi, dincolo de sport, există limbajul corpului universal al mândriei. Cercetarile facute de Universitatea din Columbia a efectuat o serie de studii asupra sportivilor din întreaga lume ce practică patinajul și au descoperit că toți sportivii au avut aceeași expresie a limbajul corpului atunci când au câștigat o competiție pe gheață. Limbajul corpului unui câștigător este clasic. Brațele și mâinile deasupra capului, gura deschisă cu fața orientată spre cer pentru a sublinia exclamarea triumfală.

Limbajul Corpului unui patinator înfrânt

Din păcate, învinșii au, de asemenea, o expresie unică a corpului. Această expresie nu se învață prin observație, ci ea este înnascută, patinatorii fiind programați să facă acest lucru atunci când pierd o competiție. Aceștia își aduc umerii spre înainte, capul lor este plecat, dând senzația că atârnă și au o expresie îndurerată sau tristă, încleștându-și pumnii în urma înfrângerii. Aceștia par similari unui balon cu aer care se dezumfla, adrenalina și emoția părăsindu-le corpul și dând senzația de tristețe și frustrare.

Sursa: www.sok.se

Viktoria Helgesson

Sursa: stlgammon.com

Tonya Harding

Limbajul corpului unui patinator în acțiune

Jurații, antrenorul și spectatorii trebuie să fie capabili să citească cu atenție mișcările reciproce. De obicei, patinatorii trebuie să comunice între ei, pe gheață sau în câmpul nonverbal și fără a spune nimic, ei trebuie să știe când să primească o trecere sau atunci când cineva se va deplasa spre stânga sau spre dreapta. Există câteva modalități non-verbale prin care sportivii fac acest lucru, conform lui Beretvás Blanka:

• Ridicarea sprâncenei este ceva ce patinatorii fac instinctiv atunci când doresc să atragă atenția. Aceștia fac acest lucru în fața auditoriului atunci când doresc să inițieze o trecere. Este un mod non-verbal de a spune:„Ești gata?”

• Înclinarea trunchiului este un alt lucru pe care patinatorii îl fac atunci când doresc ca un alt publicul să își îndrepte atenția spre ei. Acest aspect nonverbal atenționează publicul să fie gata pentru reprezentația lor.

• Salutul cu ajutorul bărbiei este un mod mai subtil de a atrage atenția. Atunci când patinatorii vor să fie orientați spre o deschidere, învingere sau un alt patinator, folosindu-și adesea bărbia ca un substitut al unui deget. Este mult mai subtil decât să își folosească mâinile lor și, uneori, singura zona a corpului lor deschisă.

Limbajul corpului unui patinator în fața rușinii

Atunci când un patinator face o greșeală sau se simte jenat, de multe ori schițează rușinea prin limbajul corpului. Acest lucru se petrece atunci când patinatorul își duce vârfurile degetelor până la marginea frunții sale. Ei ca și în cazul în care patinatorul încearcă să se apere de eventuale insulte pe care le primește din partea mulțimii. Într-un moment cu adevărat de devastare, patinatorul își va acoperi ambii ochi cu mâinile sau întreaga față pentru a bloca expresia facială a rușinii. Aceasta se numește blocare a ochilor și patinatorul va face acest lucru subconștient, pentru că speră ca prin acoperirea cu ochilor săi, el se va opri din a vedea ceea ce îl face să se simtă atât de rău.

Limbajul corpului unui patinator Alpha

În mod obișnuit pe o echipă sau orice grup de oameni există un alfa, sau lider de grup nerostit. Acesta este, de obicei, cel mai puternic patinator. Alpha nu au doar un nivel mai ridicat de calificare, dar prezintă, de asemenea, diferite mișcări ale limbajului corpului. Se va observa că patinatorul Alpha va ține capul mai ridicat decât ceilalți, spre înapoi, dar totodată va sta cu pieptul înainte atât pe gheață, cât și în afara ei. Aceste indicii subtile ale încrederii reamintesc altor patinatori "cine conduce competiția" și reprezintă un spectacol pentru lumea exterioară.

Patinajul oferă o oportunitate excelentă de a vizualiza limbajul corpului în acțiune. Patinatorii au emoții mari, în corp le pompează adrenalina și interacțiunile sociale și teritoriale sunt apropiate de membrii echipei, de antrenori, oferind o mulțime de oportunități de interpretare.

=== Comunic nonverb patinaj var2 ===

"Comunicarea nonverbala. O analiza asupra comportamentului nonverbal al participantilor la Campionatele Europene de patinaj artistic"

Cuprins :

IΝΤRОDUCΕRΕb#%l!^+a?

Comunicarea a existat și va exista mereu, fiind un proces care mijlocește relațiile sociale. Societatea s-a dezvoltat pe baza principiilor existente în urma colaborării dintre oameni, care fără comunicare nu ar fi existat.

În orice moment din viață, chiar și intuitiv, omul comunică cu cei din jur, verbal, în scris sau prin gesturi corporale. Fără comunicare societatea nu s-ar fi putut dezvolta, tehnologia nu ar fi avansat,iar oamenii nu ar fi reuțit să evolueze pe treptele existenței.

“Comunicarea reprezintă ansamblul proceselor fizice și psihice prin care se efectuează operația de punere în relație cu una sau mai multe persoane în vederea atingerii unor anumite obiective” , care pot fi comune sau individuale.

Comunicarea verbală nu poate fi receptată în totalitate decât prin susținerea ei prin diferite componente specifice limbajului nonverbal. Limbajul nonverbal transmite informații psihice ale comunicatorului către receptorul mesajului, care prin propriile abilități descifrează semnificațiile acestor semnale.

Prezenta lucrare pleacă de la premisa că interacțiunile umane nu ar fi fost posibile fără transmiterea și receptarea de mesaje. Rolul comunicării nonverbale nu trebuie diminuat deoarece “din totalul mesajelor emise de un individ, 7% sunt verbale – cuvinte, 38% sunt vocale – inflexiunea, tonalitatea vocii, iar 55% sunt mesaje nonverbale, mai precis, în situația unei conversații, componenta verbală deține 35% iar comunicarea nonverbală 65%”

În prezenta lucrare "Comunicarea nonverbală. O analiză asupra comportamentului nonverbal al participanților la Campionatele Europene de patinaj artistic" m-am gândit să să studiez cum comunică nonverbal sportivii, mai exact cum își afișează patinatorii emoțiile în caz de success și de eșec și să observ dacă există diferențe interculturale în modalitățile de exprimare nonverbală.

În primul capitol voi prezenta principalele definiții ale comunicării nonverbale, urmând ca în capitolul al doilea să se prezinte tipologia gesturilor, așa cum au fost prezentate de autorii de referință în domeniu respectiv. În ultimul capitol sunt studiate elementel nonverbale ca urmare a unei cercetări pe un eșantion semnificativ al patinatorii participanți la Campionatele Europene, în cadrul probelor la care sunt concurenți.

În cadrul acestui studiu se vor determina în detaliu gesturile acestora, concomitent cu programul artistic și evoluția lor pe gheață. Se vor remarca eventualele discrepanțe între exerciții și gesturi, între ceea ce vor să arate și ceea ce se vede cu adevărat.

CΑPIΤОLUL 1

COMUNICAREA NONVERBALĂ B#%L!^+A?

1.1. Conceptul de comunicare nonverbală

Procesul comunicării necesită un emițător și unul sau mai mulți receptori. Comunicarea este iniâiată prin intermediul unui emițător, care își codifică mesajul pe care-l transmite. Transmiterea acestui mesaj se realizează printr-un canal de comunicăre având ca destinator unul sau mai mulți receptori.

Receptorul își decodifică mesajul primit, după care, în funcție de circumstanțe oferă un feedback. Acest feedback poate fi un mesaj verbal, în care acesta devine emițător iar celălalt partener de comunicare va fi receptor, sau poate fi de tip nonverbal, caracterizat prin gesturi, mimică, expresii faciale, mișcări ale corpului care în unele cazuri oferă răspunsuri mai concludente decât orice mesaj transmis pe cale verbală.

Prin “comunicare se înțelege orice transmitere a informațiilor, ideilor și emoțiilor de la o entitate socială (persoană, grup uman, colectivitate) la alta prin intermediul mesajelor”

Prin nonverbal se înțelege tot ceea ce este transmis diferit, prin alte canale decât cele verbale. “Termenul de “comunicare nonverbală” are o sferă mai largă decât cel de “comportament nonverbal”, care desemnează modificarea intenționată sau neintenționată a poziției corpului unei persoane în raport cu un sistem de repere spațiale sau schimbarea poziției componentelor corporale ale acestuia (cap, trunchi, membre, etc) în raport cu un sistem de axe rectangulare, în afara acțiunii directe a altor persoane prin producerea sau limitarea forțată a mișcărilor corporale sau prin deplasarea în spațiu a respectivelor persoane fără acordul acestora” .

Pentru mesajele specifice comunicării nonverbale trebuie să se țină cont și de factorul cultural, religios, care poate interveni în cadrul acestor mesaje, transmise codificat de către corp. Comunicarea nonverbală, deși identică, are conotații diferite în funcție de context, tipologie și cultură. Un gest, o privire, acestea pot avea o anumită semnificație într-o anumită cultură, iar în alta pot avea semnificații contrare.

Comunicarea nonverbală își are rădăcinile în cele mai vechi timpuri, chiar înainte ca omul să înceapă să vorbească. În acele perioade oamenii se înțelegeau prin semnale transmise prin gesturi ale corpului și desene sau picturi care sunt acum adevărate și valoroase izvoare istorice.

În cadrul unei comunicări noverbale pot apărea anumite anomalii care pot periclita, fără voie, comunicarea verbală. Se poate susține comunicarea verbală prin comunicare nonverbală dar cu repercursiuni de întrerupere a acesteia. De asemenea, se poate anihila comunicarea verbală prin gesturi, priviri, studii asupra comportamentului nonverbal care practic face inutilă comunicarea verbală.

„Comunicarea nonverbală implică suma stimulilor (cu excepția celor verbali) prezenți în contextul unei situații de comunicare, generați de individ și care conțin un mesaj potențial” .

1.2. Elemente ale comunicării nonverbale

Elementele specifice comunicării sunt:

emițătorul – cel care codifică mesajul pe care-l transmite

receptorul – cel care recepționează mesajul pe care-l decodifică

canalul de transmitere al mesajului – reprezintă modul prin care se transferă mesajele de la emițător la receptor: verbale sau nonverbale, de genul gesturilor, mimicii, posturii

feedback-ul care poate fi transmis în mod intenționat sau involuntar.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale comunicării nonverbale sunt elementele codificate. Aceste codificări sunt în strânsă legătură cu tonalitatea, gestul, mișcări ale corpului și alte modalități de comportament în timpul comunicării.

Codificările prin ton, gesturi și mișcări corporale sunt cele care conțin cele mai multe informații și definesc calitatea relațiilor interpersonale. Mesajul care este astfel codificat indică în mod clar ascultătorului felul în care acesta percepe și participă la comunicare, vorbind despre natura celui care transmite mesajul, despre intențiile și starea lui de spirit.

Comportamentul din timpul comunicării este determinată prin diverse modalități: ca: aparența fizionomică și corporală (expresia feței, felul de a se îmbrăca, pieptănătura, folosirea produselor cosmetice), habitusurile , utilizarea spațiului (modul de așezare a unora față de alții sau dispunerea obiectelor), succesiunea inițiativelor în conversație, aprobări sau dezaprobări exprimate mimic sau pantomimic. Habitusul reprezintă un concept complex care reprezintă o structură a minții caracterizată de un set de elemente și trăsături care sunt dobândite într-o comunitate:conform unor sensibilitați, dispoziții și gust., fiind termen ethnic care apare la Norbert Elias pentru prima data, ulterior reluată de Perre Bourdieu.

Aceste elemente de comunicare nonverbală sunt cele care pot închide sau deschide o comunicare, un canal de comunicare, putând afecta relațiile personale dintre comunicatori.

1.3. Clasificările

Literatura de specialitate prezintă mai multe tipuri de clasificări ale comunicării nonverbale, apărute în decursul cercetărilor specialiștilor în domeniu.

În anul 1965, Ruesch și Kees. au realizat o clasificare a comunicării nonverbale după trei criterii ale limbajului: limbajul semnelor (care include gestica), limbajul acțiunii (include mișcările corpului) și limbajul oferit de obiecte (amplasarea în spațiu al obiectelor). Burgoon, Buller și Woodal au susținut că această clasificare este nediscriminatorie și au realizat propria lor clasificare în care au inclus cronemica și paralimbajul.

Ekman și Friesen au clasificat comportamentele nonverbale în cinci categorii preluate de Druckman, Rozelle și Baxter: embleme (mișcări substitutive cuvintelor), ilustratori (mișcările care însoțesc vorbirea accentuînd-o și modificând-o), reglatori (mișcările care semnalează schimbările de comunicare de la emițător la receptor), expresiile faciale și adaptorii (modul de manipulare a obiectelor în funcție de dorința individuală sau emoțională a participanților la comunicare) .

Dittman realizează în anul 1972 o clasificare în funcție de elementele componente ale comunicării nonverbale, având în vedere: emițătorul sau sursa, receptorul, codificarea, decodificarea și canalul prin care se realizează comunicarea. În același an, Mehrabian consideră că trei elemente sunt dimensiunile necesare pentru o clasificare concretă a acestei comunicări nonverbale: evaluarea, statusul și sensibilitatea.

Doi ani mai târziu, Harrison realizează o clasificare după patru tipuri de coduri: de executare (asociată mișcării corpului, a expresiei faciale, a privirii, atingerilor și a activității vocale), spațio-temporală (mesaje obținute prin combinația dintre spațiul și timpul utilizat), artefact (mesaje transmise prin obiecte) și mediatoare (efecte ale transmisiunilor prin efecte speciale între emițător receptor prin canalele mass-media). .

Dale Lethers, în anul 1986, după studiile lui Charles Larson din anul 2003 a identificat canalele de comunicare care clasifică comunicarea nonverbală după: mișcări ale ochilor, expresii faciale, proxemică, postură, aspect fizic și factori suprasegmentali (intonație, timbru și volum al vocii) .

Conform principiilor lui Mark L. Knapp, clasificarea comunicării nonverbale trebuie să țină cont de următoarele principii: privire (modul în care se privesc persoanele în timpul comunicării verbale, felul de a privi), auz (felul în care se recepționează mesajul, conform modului de transmitere al acestuia de către emițător, prin tonalitatea vocii), miros (mișcări, gestică, atât cea individuală cât și cea aflată în conjunctură cu alte persoane, determinată de gesturi, postură, privire, expresii faciale, atingeri corporale, proximitatea) și relația de afectare a mediului înconjurător la interacțiunea cu factorul uman (dispunere spațială a mobilei, temperatura mediului ambiant, prezența altor persoane, zgomote de fond) .

În concluzie , la aceste studii referitoare la principiile ale comunicării, cei mai mulți cercetători au acceptat o clasificare ca o rezultantă a combinației de coduri și a mediului sau canalului de transmitere a mesajelor. Conform acestui criteriu, clasificarea se face după limbajul corporal, privirea de ansamblu, gestul vocal, percepția spațiului și a timpului. Clasificările astfel realizate sunt după:

kinezica – (mișcările corporale, faciale) ce include o mică parte a semnificațiilor privirii

paralimbajul – “gesturile” vocale

cronemica – percepția timpului

oculezica – privirea în ansamblu

proxemica – percepția spațiului

1.4. Funcțiile

Așa cum asupra categoriilor și clasificărilor cercetătorii din domeniu nu au ajuns la un consens, nici în cazul funcțiilor comunicării nonverbale nu există o unanimitate în aprecieri.

Paul Elkman a identificat în urma cercetărilor cinci funcții care sunt specifice comunicării nonverbale, precum:

repetarea (clarificare sau accentuare prin gesturi a comunicării verbale),

substituirea (gesturi nonverbale care înlocuiesc efectiv comunicarea verbală),

completarea (gesturi sau atingeri, de aprobare a comunicării verbale),

accentuarea sau modelarea (punere în evidență prin amplificare sau diminuare a mesajelor verbale),

contrazicerea (prin comunicare directă se susține un anumit lucru, iar prin componentele comunicării nonverbale ca mimica, gesturile sau privirile ascunse se transmite alt mesaj).

După Argyle Michael care în anul 1988 a finalizat conceptele legate de comunicarea nonverbală, există doar patru funcții care caracterizează această comunicare: de exprimare a emoțiilor, de transmitere a unor atitudini interpersonale, de prezentare a personalității și de acompaniere a comunicării verbale prin feedback. În schimb, Maurice Patterson, la trei ani după Argyle, amplifică funcțiile comunicării nonverbale împărțindu-le în mai multe categorii dinstincte:

de transmitere a informațiilor,

de gestionare a interacțiunilor,

de reflecție a gradului de apropiere dintre comunicatori,

de exercitare a influenței,

de control al sentimentelor,

de facilitare a satisfacerii obiectelor și/sau intereselor

Începând cu anul 1989, Burgoon, Buller și Woodall au stabilit în anul 1996, în urma unor analize detaliate ale comunicării nonverbale faptul că aceasta deține mai multe roluri în cadrul general al comunicării, ele urmând să devină și funcțiile acesteia. După opiniile acestor cercetători, preluate de Chelcea el. all, funcțiile sunt:

de structurare a interacțiunii, a rolurilor comunicatorilor,

de identificare, proiectare a identității eu-lui, al sinelui, făcând referire la modurile de codare-decodare a mesajelor,

de formare a unei impresii despre persoane, felul de percepere a comunicatorilor între ei,

de exprimare și de management a sentimentelor emoționale,

de management al relației de comunicare,

de management al conversației,

de management al impresiilor,

de influență socială, specifică procesului de persuasiune,

de suspiciune a înșelării și a înșelării propriu-zise.

Conform analizei lui Ilie Fârte Gheorghe, în lucrarea acestuia “Comunicarea. O abordare praxiologică“, preluată de Chelcea. , caracteristicile pe care acesta le consideră funcții specifice comunicării nonverbale, sunt: repetarea, completarea, substituirea, inducerea în eroare (făcându-se referire la ascunderea sau dezvăluirea anumitor informații), reglarea și sublinierea.

În urma acestor multitudini de caracteristici și clasificări ale funcțiilor comunicării nonverbale, se poate constata că acest tip de comunicare nu trebuie neglijată, fiind mai mult decât o parte secundară a comunicării propriu-zise.

1.5. Elementele componente

Prin elementele componente ale comunicării nonverbale se înțeleg acele semne discrete, care oferă anumite semnale care transformate în coduri, transmit informații prin diverse canale către receptor. Aceste semnale sunt transmise indiferent dacă transmițătorul este emițător sau receptor al mesajului verbal însoțitor..

Kinezica este un element al comunicării nonverbale care face referire la gesturi. Acest element al comunicării a apărut ca o necesitate pentru decodificarea și cercetarea detaliilor specifice persoanelor participante la comunicare. Prin kinezică se urmăresc și se investighează mișcările vizibile ale corpului, care influențează în mod inevitabil comunicarea. Acest termen a fost introdus de Ray Birdwhistell pentru prima dată în anul 1952, în propria lui lucrare “Introduction to Kinesics”.

Proxemica este percepția și modul de utilizare al spațiului. Acest limbaj reprezintă un obiect de studiu al relațiilor “spațiale ca mod de comunicare, jocul teritoriilor, modul diferit de a percepe spațiul în diferite culturi, efectele simbolice ale organizării spațiale și a distanțelor fizice”. Acest element component al comunicării nonverbale este reprezentat prin ceea ce influențează modul de folosire al unui anumit spațiu.

Teritoriul și spațiul personal destinat comunicării au roluri importante în definirea și percepția mesajului și a unui feedback aferent. O dimensiune spațială pentru comunicare este văzută prin prisma a două moduri ale distanței apropiat sau îndepărtat, interior sau exterior, în funcție de înălțime, amplitudine și de gradul intimității. Distanțele de comunicare sunt personale, intime, sociale și publice.

Acest spațiu poate fi definit ca spațiu fizic, cultural sau social. Sunt mai multe controverse legate de spațiul fizic dar Edward Hall oferă varianta optimă, conform lui Deschamps care a studiat și concluzionat în acest sens, în anul 1993, rezultând datele prezentate în tabelul 1.1.

Tabelul 1.1 – Zona de distanță conform Hall

Artefactele sunt reprezentate de îmbrăcăminte, accesorii vestimentare, podoabe. Acestea oferă informații personale ale comunicatorilor: sexul, vârsta, statusul, profesia, tipuri de categorii. Vestimentația comunică apartenența persoanelor în funcție de zona geografică, istorică și culturală. Haina este un “simbol al identității personale și sociale”

Expresiile faciale sunt cele care oferă informații specifice momentelor de comunicare, de emitere-recepție mesaj. Aceste informații sunt oferite de zâmbet, care apropie și încurajează comunicarea verbală.

Oculezica face referire la contactul vizual din cadrul comunicării. Prin privire se obține cel mai concludent feedback.

Haptica este reprezentata de contactul cutanat. Acest contact are loc în special la strângerea mâinilor, la sărutarea mâinii, alte sărutări și îmbrățișări. În cadrul acestui element sunt incluse și autoatingerile: frecarea ochilor sau a pleoapelor, scărpinatul nasului, a urechii sau a feței. Prin comunicarea tactilă, limbajul nonverbal se manifestă prin intensitatea și frecvența atingerilor. Fiecare atingere reprezintă o anumită semnificație în funcție de contextul în care are loc și mai ales de stările psihice ale participanților.

Paralimbajul este reprezentat de intonație, de tonul sau intensitatea vocii, de ritmul și pauzele vorbirii. Pe lângă aceste elemente, la comunicarea nonverbală un rol important și decisiv îl pot avea și manifestările sonore care nu conțin componente verbale sau sonorul prin care se manifestă râsul. Davitz a realizat în anul 1964 un tabel al caracteristicilor principale negative ale sentimentelor, preluate de Knapp în 1990, prezentat de Chelcea et. all în lucrarea lor în tabelul 1.2.

Tabelul 1.2 – Caracteristici paralingvistice pentru emoții

Prin olfactică se transmit semnale olfactive care pot fi decisive în cadrul oricărei comunicări. Mirosul în cadrul comunicării poate înlesni sau “distruge” o comunicare.

Prin cronemică se percep semnificațiile modului de utilizare a timpului. Timpul, deși este același, diferă în dimensiunea comunicării. Există o anumită distincție între timpul științific sau matematic și timpul social, cel care implică adevăratele trăiri emoționale, fie ele pozitive sau negative.

CΑPIΤОLUL 2

GESTURI ȘI TIPOLOGII B#%L!^+A?

2.1. Rolul gesturilor

O privire fixată asupra unei persoane generează automat o primă impresie pe baza unor indicii care conduc intuitiv la anumite păreri referitoare la persoana respectivă. Prin privire se intermediază un contact, în urma căruia se acordă un anumit credit acelei persoane, pe baza unei prime relații, care pot fi obiective sau nu. Procesele de apreciere și evaluare a calităților și trăsăturilor unei persoane se realizează ca urmare a unei interacțiuni directe și imediate.

Prin contactul vizual, cel al privirii, anumite gest este catalogat într-un anumit fel, completând sistemul de comunicare. Gesturile trădează realitatea stării emoționale a participanților la comunicare.

Dacă gesturile sunt reținute, prima impresie nonverbală este aceea că persoana respectivă este una timidă, care evită inițiativele. Dacă gesturile sunt dezinvolte, atunci persoana respectivă este una care preia frâiele, inițiază și conduce comunicarea. Prin gesturi se pot crea situații confuze, indiferent de natura lor. Dacă gesturile sunt controlate și voluntare, acestea devin ideale în orice tip de comunicare, având efecte benefice asupra tuturor participanților, fie ei activi sau pasivi.

În urma acestor gesturi apar unele analize a mesajelor transmise și în funcție de impactul acestora se pot modifica anumite trasee mentale, gândiri și rațiuni.

Impresia oamenilor despre cei din jur contează foarte mult în orice domeniu de activitate. În momentul în care o persoană este caracterizată, se ține cont de mai multe surse de informații: cunoașterea apartenenței și a categoriei din care face parte persoana respectivă, a datelor individuale și elementele semnificative de exprimare (poziția și atitudinea corpului, gesturi involuntare).

Contactul vizual este nelipsit atât din comunicare cât și din evenimentele sociale, politice, economice și artistice. Orice spectacol este savurat în urma vizualizării acestuia. Anthony Robbins în „Putere nemărginită” dezvăluie faptul că privirea din unghiurile sus, mijloc și jos atrag informații din contextele: vizual făcând apel la memoria vizuală, sau la cea auditiva și unghiurile de jos fac apel la cea kinestezică. Acum se poate vedea său observă când o persoană încearcă să „fabrice” ceva în loc să spună adevărul din „stânga – care este considerată a fi întotdeauna a amintirilor unor lucruri certe petrecute deja.

Gesturile punctează o idee, amplifică sau oferă mai multă originalitate decât cuvintele însăși. Gesturile trebuie să fie specifice, concrete și simple, pentru a nu deveni obositoare receptorilor, mai ales acolo unde gestul reprezintă un procent important din evenimentul desfășurat. Prin mișcări se captează atenția receptorilor.

Corpul aflat în poziție dreaptă, dar nu rigidă, capul ușor orientat în sus oferă siguranță, încredere, postură relevantă pentru o personalitate puternică.

Poziția brațelor încrucișate este un simbol al închiderii nevoilor de comunicare, de neinteracționare cu cei din jur, de finalizare. Atunci când capul este plecat și umerii lăsați, persoana este văzută ca fiind un emițător cu grad înalt de inferioritate și timiditate, acest lucru putând afecta și claritatea verbală a comunicării.

Cea mai expresivă parte a corpului care influențează comunicarea prin gesturi esta fața. Au existat mai multe păreri legate de mimica și expresia feței, dar cei mai mulți specialiști în acest domeniu au stabilit șase categorii de tipologii ale feței:

tipul pătrat – este considerat a fi energic, activ, are voința de a realiza, caracter autoritar, orgolios

rectangularul – are nevoie de activitate și de dominare, dar este mai teoretic și arată mai puțină forță în realizarea ideilor

cei cu fața lungă – sunt hipersensibili, pesimiști, meditativi

triangularul – este cerebral, îndrăzneț, original, aventuros, imaginativ, instabil

tipul rotund – are un temperament cald, aerian, sanguin, vesel, optimist, cu supărări trecătoare

ovalul – este plin de farmec, are înclinații artistice și un caracter diplomatic, este mai curând pasiv și are o rezistență fizică scăzută.

De sus în jos, fața prezintă 3 diametre care exprimă predominanța cerebrală (la tâmple, lățimea frunții), predominanța afectivă (zona pomeților), predominanța instinctivă (zona maxilarelor).

Limbajul gesturilor este constituit pe baza unui ansamblu de semne vizuale. În sens larg, se înțelege prin gest orice mișcare corporală, involuntară sau voluntară, purtătoare a unei semnificații de natură comunicativă sau afectivă.

Gesturile manifestate prin frecvența de atingeri, modul de a da mâna sau de a gesticula cu mâna, îmbrățișările, bătutul pe umăr, mișcarea brațelor sunt aspecte de limbaj non-verbal studiate în timp, oferind anumite semnificații speciale. Localizarea acestor atingeri a fost determinată și analizată diferit, în funcție de culturi. Un gest specific unei anumite comunicări într-o cultură poate fi opusă, ca semnificație, în altă cultură. Prin gest este desemnată o mișcare a corpului sau doar a unui membru. În timpul comunicării între indivizi, unii își amplifică comunicarea prin diverse atingeri ale partenerului de discuții (pe spate, pe umăr), fiind considerate gesturi amicale, de aprobare, de susținere. În cazul persoanelor care au statusuri diferite, acestă manifestare nu este normală deoarece ar putea semnifica o anumită lipsă de respect.

Prin gesturi se realizează o legătură între suflet și trup care se corelează vizual și există din cele mai vechi timpuri, fiind antagonismul dintre ordine și dezordine pe scena medievală a gesturilor . Prin gesturi se fac mișcări recunosccute sub numele de „a face semn”.

Comunicarea prin gesturi este universală, ea oferind mai multe date receptorului decât comunicarea verbală pe care de multe ori o înlocuiește sau o întărește cu succes, încă din cele mai vechi timpuri. Gesturile au statut de limbă universală „omnium hominum communis sermo.” Gestul este un subansamblu al sistemului comunicării culturale. Modul de percepție al gestului și al suportului fizic (reprezentat prin corp), oferă informații relevante despre evoluție.

O anumită poziție singulară poate avea semnificații diferite, uneori și opuse în alt spațiu cultural.

Complexitatea unei comunicări gestuale nu infirmă individualitatea specifică limbajului sonor. Gesturile însoțesc limbajul sonor care are o direcție precisă în cadrul comunicării, dar a cărei veridicitate poate fi pusă la îndoială prin semnificația gesturilor. Mobilitatea corpului este doar un mijloc auxiliar de scoatere în evidență a ideilor, nuanțarea, susținerea și fixarea lor. Gradul de folosire a gesturilor variază în funcție de vârstă, civilizație și mediu social.

2.2. Clasificarea gesturilor

Literatura de specialitate prezintă mai multe clasificări ale gesturilor. În Antichitate, Cicero, în “De Oratore”, realizează o distincție clară între „significatio” care are semnificația de gest ce însoțește exprimarea și „demonstratio” , acesta fiind un gest expozitiv, reprezentativ.

În “Exprimarea emoțiilor la om și animale”, Charles Darwin realizează primele cercetări cu caracter științific. Acesta diferențiază semnele naturale și perceptibile din diferitele culturi de semnele convenționale tradiționale.

Aceeași problemă prezentată de Darwin este preluată, dezbătută și extinsă de Wilhelm Wundt, în lucrarea “ Die Sprache” care definește trei tipuri de gesturi și anume: indicatoare (numite și diectice), imitative sau descriptive și simbolice.

Gesturile indicatoare sunt folosite pentru obiectele prezente sau pentru prezentarea însușirii acestora, chiar în lipsa acestor obiecte.

Gesturile imitative sunt cele cu caracter complex care s-au dezvoltat din mișcări expresive. În funcție de modul în care acestea se execută, ele se împart în două tipuri: gesturi desenatoare și gesturi plastice. Gesturile desenatoare sunt cele care reprezintă un obiect prin mișcarea în aer a degetelor. Gesturile plastice sunt cele care fac referire la o imitare cu mâna sau cu alte părți componente ale corpului.

Prin gesturile simbolice se transmit în mod nemijlocit, ideile. Printre cele mai simbolice gesturi sunt cele uilizate pentru a consimți o afirmație sau o negație. În acest caz, asocierea dintre noțiune și gest are la bază faptul că motivarea este una predominant metaforică și metonimică.

Charles Morris și-a continuat cercetarea în domeniul gestului, făcând o clasificare mai amplă. În opinia acestuia, gesturile sunt:

expresive,

mimice,

schematice,

simbolice,

tehnice,

codate.

Gesturile expresive sunt considerate cele comune atât oamenilor cât și animalelor. Aceste gesturi sunt întâmplătoare, dar nu au o funcție mecanică, fiind doar una comunicativă.

Prin gesturi mimice se realizează imitări și copieri ale unui obiect sau ale unei acțiuni. Aceste gesturi sunt specifice anumitor momente sau clipe prin care trece persoana respectivă, în funcție de spațiu, timp și obicei: aprinderea unei brichete, adoptarea unei figuri (mimici) triste în timpul desfășurării unui cortegiu funerar. Aceste gesturi sunt specifice caracterului uman.

Acest tip de gesturi se poate clasifica astfel în:

mimetism social,

mimetism teatral,

mimetism parțial,

mimarea relațională.

Prin mimetism social se înțelege un gest tipic social. Un exemplu concludent este zâmbetul larg, fals, la întâlnirea cu o persoană neagreată. Imitarea unor acțiuni specifice, a unor persoane, poartă denumirea de mimetism teatral. Nu are loc doar în lumea artistică, fiind prezentă și în viața de zi cu zi.

Prin mimare parțială se realizează o încercare de imitare pentru situații, obiecte care corespund unui cadru al situațiilor și nu sunt reale. Mimarea relațională este de fapt o mimare a absenței relaționării cu un anumit obiect sau situație. Ca exemplu al acestei mimări poate fi descrierea senzației de foame, de oboseală.

Gesturile schematice sunt considerate cele în care gestul imitativ este unul prescurtat, de genul unui deget care semnifică un anumit lucru (semnul de ok). Acest tip de gest a apărut și s-a dezvoltat cu intenția de a imita în timp scurt, cât mai multe acțiuni.

Gesturile simbolice sunt cele care reprezintă o calitate de genul abstract, cum ar fi cele două degete care semnifică litera V de la victorie.

Prin gesturile tehnice se transmit informații care sunt înțelese doar de o anumită categorie de persoane sau grupuri care sunt specialiști într-un anumit domeniu. Gesturile codate fac referire la un sistem formal, a căror bază a fost alfabetul surdo-mut.

Frey a realizat o analiză de tip secvențial a activității corpului. Acesta a descris comunicarea integrală, pe baza comportamentului verbal și non-verbal. A pornit de la conceptul unei notări secvențiale temporare a mișcărilor aferente vorbirii și a împărțit corpul uman în părți semnificative în cadrul comunicării prin gesturi:

capul,

bustul,

brațele,

mâinile,

picioarele până în glezne,

picioarele de la glezne în jos.

După această împărțire, acesta a continuat împărțirea codificării pe diverse dimensiuni și anume cea verticală, orizontală, tactilă, de profunzime și tipuri de mișcări ale corpului: braț ridicat/coborât sau în contact cu persoane sau obiecte.

Abordarea gesturilor este una diversă. Deschamps și Guiraud au abordat gestul ca un limbaj aparținând corpului, iar Mauss ca o metodă de exprimare culturală. În același timp, Birdswhistell o vede ca pe o componente kinezică. Indiferent de abordare, gesturile prin complexitatea lor sunt metode de interacțiune comunicațională, oferind o multitudine de variante și invariante.

2.2. Corpul și gesturile

Denumirea de gest are rădăcinile în limba latină – gestus. Acesta semnifică diverse mișcări ale corpului uman, în special ale brațelor și mâinilor. Prin prisma acestor gesturi sunt determinate anumite comportamente și acțiuni ale persoanelor în general, reflectând comportamentul acestora în societate.

Gesturile sunt prezentate de emițător către receptor prin mișcările corpului. Pentru a găsi o semnificație pentru comunicare, trebuie urmărit corpul, gestul informativ pe care acesta îl oferă. Semnificația gesturilor se grupează în funcție de părțile corpului cu care acestea sunt executate. Astfel se disting următoarele gesturi, realizate cu: mâinile, capul, trunchiul și picioarele.

Gesturile mâinii

Mâna este partea corpului care este cea mai des utilizată în cadrul comunicării și nu numai. Cu ajutorul mâinii se modelează și se realizează obiecte iar aceste obiecte, la rândul lor, au anumite semnificații. Mâna este o componentă importantă a corpului omenesc așa cum a concluzionat și Gourhan: ”a nu mai gândi cu mâinile echivalează însă cu pierderea unei părți a gândirii”. Mai mult decât gesturile mâinilor, în arta oratorică și nu numai, poziția degetelor are un rol semnificativ. Gesturile membrelor superioare sunt susținute de mimică. Prin expresia facială se intensifică sau se atenuează semnificația celor prezentate. Această atenuare, de multe ori conduce chiar spre anularea semnificației comunicării inițiale, verbale.

În propria-i lucrare, Flora Davis a estimat că se fac cel puțin 1 700 de gesturi cu mâinile, care se combină atât cu postura cât și cu cu articulația mâinii sau a degetelor. De asemenea, M.H. Krout (citat de Roger E. Axtell) a identificat 5 000 de gesturi care se realizează cu mâinile.

Gesturile mânii se pot descompune în patru componente, deoarece în gesticulație intervine toată mâna, uneori chiar întregul corp: gesturi ale degetelor, gesturi ale palmelor, gesturi cu pumnii, gesturi cu brațele.

Gesturi cu degetul

Degetul arătător participă la multe gesturi, având diverse semnificații: de prietenie, apreciere, chemare, insultă.

Degetul mare în combinație cu alte degete are o mare diversitate de semnificații: una dintre acestea ar fi cea religioasă.

Degetul mijlociu, singur are o conotație de insultă sexuală, dar în combinație cu alte degete întărește anumite semnificații.

Inelarul nu se folosește singur în cadrul limbajului nonverbal. Acest deget se folosește gestic la cununia religioasă, acesta fiind cel pe care se pune inelul.

Degetul mic nu are rol activ singur, în cadrul comunicării fiind folosit în combinație cu celelalte degete.

Gesturi cu palmele și pumnii

Aceste gesturi au semnificații bine stabilite, conform studiilor de specialitate. Allen Pease atrăgea atenția asupra faptului că viteza cu care oamenii își freacă palmele poate avea înțelesuri diferite: agenții comerciali își freacă mâinile rapid pentr a-i convinge pe clienți că li se oferă bunuri sau servicii de o foarte bună calitate. Clientul își freacă palmele când își manifestă nerăbdarea de a fi servit. O frecare lentă a palmelor transmite inconștient o lipsă de sinceritate, viclenie sau gânduri ascunse.

Lipirea palmelor cu degetele întrepătrunse exprimă o atitudine negativă, cu atât mai gravă cu cât degetele sunt orientate în sus, iar mâinile încleștate înaintea feței, așezate pe masă sau lăsate în poală indică o starea de frustrare. Acesta este un gest specific relațiilor interpersonale și asimetrice (șef/subordonat, avocat/client). Dacă mâinile sunt în poziție de coif sau piramidă, gestul transmite încredere, atât în ei însiși cât și în cei care fac acest gest.

Conform cercetărilor s-a demonstrat faptul că femeile fac apel la gesturi mai mult decât bărbații.

Gesturi specifice mișcării capului

Specialistul Horst Rückle a clasificat mișcările gestuale ale capului în șapte categorii:

mișcarea capului îndreptat înainte,

capul plecat,

datul din cap,

înălțarea capului,

mișcarea capului spre spate în sus,

înclinarea laterală a capului,

legănarea capului.

Semnificația acestor gesturi referitoare la poziția capului sunt prezentate în tabelul 2.1.

Exprimarea dezacordului se face în același fel, prin mișcarea repetată a capului de la stânga la dreapta, acest lucru fiind prezent la majoritatea popoarelor. În țările balcanice (Bulgaria, Turcia, Grecia) acest gest reprezintă acordul, iar dezacordul se manifestă prin aplecarea și ridicarea repetată a capului. Deci acest gest ține parte de cultură.

Conform cercetărilor efectuate în 1984, de Pierre Feyereisen și Xavier Seron, în cazul persoanelor cu leziuni cerebrale care afectează vorbirea apare și incapacitatea de a produce gesturi simbolice. În cazul bolnavilor cu tulburări de limbaj (afazicilor) apar dificultăți de imitare a gesturilor convenționale, aceștia fiind în incapacitatea de a efectua, la cerere, gesturile specifice semnificațiilor socio-culturale.

Tabelul 2.1 – Semnificația mișcărilor realizate cu capul după Horst Rückle

Gesturile realizate prin mișcările trunchiului

O mișcare a trunchiului poate transmite semnale privind acordul/dezacordul, interesul/dezinteresul, frica/agresiunea, planificarea/neplanificarea acțiunii, prin înclinarea sau răsucirea părții superioare a corpului.

Horst Rückle interpretează gesturile realizate cu ajutorul trunchiului după cum urmează, conform tabelului 2.2.

Tabelul 2.2 – Semnificațiile înclinării trunchiului după Horst Rückle

Aceste semnale nonverbale, mișcările trunchiului, nu sunt interpretate în sine, ci în context cu alte mișcări. Conform analizelor lui Rückle, mișcările trunchiului pot veni în contradicție cu semnificația mișcărilor realizate cu ajutorul altor segmente ale corpului. Horst Rückle a numit aceste comportamente „ambivalente” și le-a prezentat conform tabelului 2.3.

.

Tabelul 2.3 – Semnificațiile comportamentelor ambivalente după Horst Rünckle

Gesturile realizate cu picioarele

Gordon Allport definea studierea mersului ca fiind „un domeniu de studiu fascinant”. Totuși nu există un număr considerabil de cercetări cu privire la caracteristicile mersului uman.

Cercetarea medicală este cea mai vastă în acest domeniu. Virgil Enătescu afirma faptul că mersul furnizează multe date semiologice de o deosebită valoare, începând cu medicina generală și terminând cu specialități ca ortopedia, neurologia, pediatria.

Pentru o analiză concludentă a semnificației gesturilor realizate cu picioarele se pot lua în considerare diverse caracteristici specifice cum ar fi: regularitatea, viteza, presiunea, lungimea pasului, elasticitatea, precizia direcției, viabilitatea și ritmul.

Horst Rückle concluzionează în urma propriilor cercetări faptul că cele mai semnificative aspecte legate de mers ce caracterizează gesturile sunt:

tempoul (se face referire la lungimea pasului și la tensiunea mișcării),

poziția capului și poziția trunchiului (ținută oferită de poziția latentă),

traiectoria mișcării,

poziția vârfurilor picioarelor,

tactul de mers,

ritmul deplasării.

În tabelul 2.4 sunt prezentate semnificațiile mersului, conform cercetătorului german care susține că pașii lungi și ritmul alert indică „dorința indivizilor de a-și atinge repede scopurile și nerăbdarea lor”.

În interpretarea semnificației mersului se ține cont și de modelul cultural. O persoană se poate deplasa încet datorită trăsăturilor culturale ale regiunii în care s-a născut și în care trăiește.

Tabelul 2.4 – Semnificațiile mersului după Horst Rückle

CΑPIΤОLUL 3

COMPORTAMENTULUI NONVERBAL AL PARTICIPANȚILOR LA CAMPIONATELE EUROPENE DE PATINAJ ARTISTIC B#%L!^+A?

3.1. Scurtă prezentare a patinajului artistic

Patinajul artistic este unul dintre cele mai apreciate sporturi de iarnă. Pe lângă spectacolul feeric de pe gheață, elementele tehnice fac ca acest sport să fie unul dintre cele mai apreciate din lume, fiind inclus în agenda Jocurilor Olimpice de iarnă.

Patinajul artistic cuprinde patru discipline distincte: două probe individuale, feminin și masculin și două combinate: perechi și de dans.

În cadrul fiecărui concurs, al fiecărei discipline există două programe: unul scurt și unul liber. Aceste programe depind de anumite cerințe tehnice precum: piruete, sărituri, sărituri aruncate, “spirala morții”, pași, ridicări, sincronizare, muzică.

Unii specialiști susțin în cadrul comentariilor din cadrul acestor concursuri televizate că patinajul este mai mult decât un sport, un concurs, fiind un adevărat show de business.

Fiecare gală de concurs se finalizează cu o paradă a căștigătorilor, numită gală demonstrativă, în care se execută la alegere un program special, fără stresul de a cuceri publicul.

Probele individuale, feminin și masculin au același tipar de concurs. În cadrul programului scurt, de maxim două minute și 50 de secunde, aceștia trebuie să efectueze pe o piesă muzicală bine aleasă, câte trei sărituri, trei piruete și două secvențe de pași rapizi. Orice ratare determină o depunctare, prin penalizare a concurentului. Doar primii 24 de clasați intră în programul liber, unde nu există elemente obligatorii, iar timpul maxim devine patru minute și 30 de secunde. În cadrul programului liber, patinatorul trebuie să îmbine armonios muzica, tema aleasă, coregrafia și elementele tehnice alese. Concurenții sunt evaluați în funcție de dificultatea și varietatea programului. La acestea se adaugă încrederea, acuratețea și interpretarea artistică a programului, conform mesajelor emise de concurent, atât prin prisma exerciuțiului cât și prin elementele nonverbale.

La probele combinate, participă câte un reprezentant de sex feminin și unul masculin.

Proba de perechi conține de asemenea două programe: unul scurt și unul liber. În cadrul programului scurt se execută obligatoriu opt elemente: sărituri, spirale, ridicări, piruete pe un fond muzical instrumental ales de fiecare participant care să corespundă exercițiului și ambianței specifice. Această probă durează maxim două minute și 50 de secunde. În cadrul programului, a cărui durată este de maxim patru minute și 30 de secunde, nu există elemente tehnice care să fie obligatorii.

Proba de dans este cea mai apreciată pentru că îmbină arta, dansul, muzica și priceperea patinatorilor. În cadrul acestei probe componentele importante ale dansului pe gheață sunt ritmul și precizia pașilor în cadrul interpretării muzicale. Partenerii rămân în contact permanent pe parcursul probei. În cadrul acestei probe, în preliminarii au loc probele de dans obligatoriu și dans original. În cadrul probel de dans obligatoriu se execută același dans cu ritm și pași specifici iar în cadrul probei de dans original se impune un tip anume de ritm, realizat pe o versiune originală, având mișcările la alegere, în timp de maxim două minute. În cadrul programului liber nu există elemente obligatorii iar concurenții își expun gama largă de elemente tehnice și artistice, pe baza unui fond muzical și o coregrafie bine aleasă, pe un timp de maxim patru minute.

"Daca eu dau cuiva ceea ce el vrea și de care are nevoie, el o să-mi dea ceea ce eu vreau și de care am nevoie" poate fi deviza spectacolelor de patinaj artistic. Concurenții oferă spectacol, publicul aplauzele, iar juriul notele.

Istoria patinajului a început în urmă cu peste 200 de ani. În anul 1772, locotenentul britanic Robert Jones a publicat ceea ce astăzi este considerat primul manual de patinaj: “A Treatise on Skating” (în traducere “Tratat despre patinaj”). Primele concursuri se desfășurau după modelul tipic englez, stil rigid, unde gesturile erau mecanice. Ceea ce diferenția concurenții, era partea tehnică a exercițiilor, contând mai puțin, aproape deloc, partea artistică. La început, la aceste concursuri patinau doar bărbații iar în cadrul concursului realizau simple desene cu patinele pe gheață de genul cifrei opt și a unei figuri geometrice, cercul.

Primul concurent care a îmbinat baletul și dansul a fost primul campion al Americii Jackson Haines. Acesta în anul 1864 și-a uimit publicul când a executat primele figuri complexe combinate cu dans pe un fundal muzical. Publicul american nu a apreciat cele văzute, iar Haines a plecat la Viena unde a cunoscut consacrarea, având mai mulți adepți și a înființat o școală numită Skating Union International (sau ISU, care apare alături de Haines în figura 1), care astăzi este forul care conduce și organizează patinajul artistic.

Săriturile care se execută la concursuri poartă denumirile celor care le-au dat naștere, primii care le-au executat, contribuind astfel la dezvoltarea acestui sport. Norvegianul Axel Paulsen a realizat în 1882 prima săritură care-i poartă numele (Axel), urmat de suedezul Ulrich Salchow în 1909, cu săritura Ulrich. Un an mai târziu , germanul Werner a realizat prima săritură care-i poartă numele și semnătura: Rittberger.

Pentru prima dată, patinajul a devenit sport olimpic de vară în anul 1908, iar din anul 1924, de la olimpiada de la Charmonix a devenit sport olimpic al sezonului de iarnă.

Suedezul Salchov a fost campion european de nouă ori.

În anul 1908 se oferă prima medalie olimpică feminină britanicei Madge Syers care este câștigătoare și la proba de perechi alături de antrenorul și soțul ei Edgar Syers. Madge a participat la competițiile de patinaj în corcursuri comune cu băieții. Ea a câștigat la mondialele din 1902, medalia de argint, clasată imediat după Ulrich Salchow. A fost un moment cumpănă și pentru a împăca pe toată lumea s-a introdus proba separată, de patinaj feminin.

Figura 1 – Sediul ISU și exercitțiul lui Haines

Urmărind imaginile cu Haines ne putem da seama că totul era realizat din pasiune. Mișcările sunt libere, gesturi relaxante ca în cadrul unui spectacol de balet. Patinajul se aseamănă cu baletul, nu toți care încearcă să practice această artă, reuseșc cu adevărat. Este nevoie de muncă, ardoare, pasiune și talent.

Urmărind și detaliind această fotografie, a trecutului, se poate observa că Haines are mișcări simple, fără părți rigidizate ale corpului, palmele deschise, adoptând astfel o deschidere, atât pentru sportul practicat cât și pentru privitori. Capul îndreptat în față demonstrează conceptul de a lupta, de a demonstra că acest sport este o artă. Toate gesturile, voluntare, vin în sprijinul acestei arte sportive.

În continuare vom prezenta mai mulți patinatori, participanți la campionatele europene, apoi vom compara stilul acestora cu cel al altor etnii, asiatici, americani. Chiar și în cadrul europenilor, au fost patinatori născuți pe alte meridiane, care au fost crescuți în alte culturi.

Pentru a putea analiza comunicarea nonverbaă în general și gestica în special, se vor prezenta în continuare metodele de analiză pentru eșantionul ales.

3.2. Comunicarea nonverbală la patinatori

Spectatorii nu vor neapărat numai spectacol, ei vor să fie luați în considerație, stimulați, antrenați, binedispuși de ceea ce li se oferă. Acesta este și motivul pentru care unii spectatori au momente de plictiseală, căutând să facă și altceva în timpul spectacolelor, să vorbească la telefon, să comunice între ei. Prin comunicarea nonverbală, spectatorii pot fi cuceriți și prin aplauzele și manifestările lor, să influențeze deciziile juriului. Publicul este adevăratul juriu la concursurile de patinaj. Acesta își dorește să ia parte la o prezentare reușită din toate punctele de vedere și manifestă o toleranță față de greșeli (ratări din cadrul programului executat) sau ezitări.

Se poate întîmpla ca pe parcursul programului să se piardă șirul exercițiilor dar interpretarea continuă chiar și cu căderi fizice ale concurenților, iar aceștia să primească aplauzele meritate.

Fiecare concurent comunică cu publicul său, dând astfel dovadă că sunt pregătiți trup și suflet pentru marea confruntare, iar publicul primește aceste semnale și manifestă toleranță. Cu cât se apropie mai mult acest public de participanți și de spectacol, cu atât se va simți mai antrenat.

Sportivii mențin permanent un contact vizual cu auditoriul. Ei privesc spre public pentru a le comunica că ceea ce fac este pentru ei. Privirea nu este una insistentă, aceasta fiind îndreptată către grupuri, spre un anumit punct imaginar, nu către anumite persoane. Privirea este una deschisă, nu evitantă. În cadrul exercițiului se evită grimasele și atmosfera este una destinsă prin zâmbet. La finalul prezentării, concurentul sau concurenții, își îndreaptă privirile către toate zonele arenei, salutând pe cei prezenți. Atitudinea sportivilor este una relaxată dar serioasă.

Limbajul trupului este racordat la nivelul programului artistic și a cerințelor acestuia, în care se angajează conștient. Modul în care o persoană zâmbește, poziția corpului, a mâinilor toate conturează expresivitatea limbajului nonverbal. Starea sufletească este expusă prin analiza acestor mișcări sau gesturi. Efortul de a “dialoga” cu cineva încruntat, cum este în general juriul este zadarnic. De aceea este importantă analiza nonverbală: pentru a preveni pierderea de timp din ambele tabere: a emițătorului și a receptorului.

Aceste semnale nonverbale sunt transmise de subconștient și evaluate de către participanții la “dialog”. Se creează astfel dialoguri nonverbale.

Limbajul trupului este important atât pentru emițător cât și pentru receptor, fiecare analizând aspectul celuilalt. Dialogul nonverbal este stimulat în primul rând de limbajul trupului. Sportivul emițător este conștient de impactul informației asupra receptorilor, și-și poate da seama de gradul de atenție al acestora, de maniera de acceptare sau de respingere a mesajului.

Poziția relaxată atrage un bagaj mai mare de informații pe care le poate percepe mai ușor și le poate reține; însă poziția încordată respinge o mare parte din mesaj, relevă faptul că receptorul nu împărtășește aceleași opinii cu emițătorul.

Mimica transmite sentimentele unei persoane. Zâmbetul câștigă bunăvoința auditoriului atrăgând la rândul lui alte zâmbete. Se degajă momente de încurajare, de siguranță, de prietenie sau de toleranță. Încruntarea prevede o stare de încordare sau de concentrare acerbă asupra unei informații. Se poate transmite o tensiune.

Contactul vizual nu poate lipsi din nici o formă de comunicare. Privirea este cea care asigură conexiunea entităților participante la un dialog. O privire intensă indică gradul de concentrare asupra unui mesaj și dorința imediată de descifrare a lui.

Privirea orientată în stânga relevă date preluate din trecut (date din timpul programului executat, frământări) iar privirea orientată în dreapta trădează maniera de construire a unui mesaj nou. Evitarea privirii directe către asistență denotă nesiguranță, sau dorința de a ascunde ceva, un eșec, o ratare, o neconcordanță. Starea de neliniște este indicată de mișcarea rapidă a pleoapelor. Deși cine este „deschis” pentru un dialog trebuie să-și racordeze și starea nonverbală să fie capabil să comunice prin priviri, gesturi.

După cum se poate observa și în cadrul imaginilor, mâinile sunt ținute cu palmele în sus, ceea ce descrie o poziție deschisă ce exprimă sinceritatea și deschiderea. Nici un sportiv nu are ticuri specifice, mâinile sunt libere sau împreunate dar nu încrucișate, pentru a masca o stare de surescitare. Mâinile sunt folosite și ca semn de respect pentru asistență: un sărut transmis prin degetele apropiate de gură.

Gesturile vin să completeze acest cumul nonverbal, conferind o notă de îndreptare a mesajului într-o direcție clară. Ele punctează idea prezentată în cadrul programului artistic, o amplifică sau o redau cu mai multă originalitate decât programul în sine. Acestea sunt folosite cu măsură pentru a evita obosirea inutilă a receptorului. O persoană extrovertită va folosi gesturi mai energice decât una introvertită.

Poziția corpului este dreaptă, dar nu foarte rigidă. Capul este ușor orientat în sus. O astfel de postură conferă încredere și relevă o personalitate puternică.

Mișcările sunt un instrument important în comunicarea nonverbală și în cadrul prezentării artistice, prin ele se poate capta atenția. Poziția brațelor încrucișate închid nevoia de comunicare și se traduc prin dorința de a nu interacționa de a se închista în propriile păreri, folosit de unii participanți pentru momentul final al prezentării. Capul plecat și umerii lăsați presupun un anumit grad de inferioritate și timiditate, atins de emițător. De asemenea, o poziție de acest fel perturbă și stilul exercițiului.

Un sportiv de succes va adopta mereu poziția dreaptă degajată pentru a atrage succes și în continuare. Legea simetriei funcționează de fiecare dată. Neîncrederea afișată printr-o poziție a corpului atrage la rândul ei neîncredere în schimb, stăpânirea de sine, redată clar și de limbajul trupului atrage încrederea receptorilor și dorința de cooperare a acestora.

Vestimentația scoate în evidență starea patinatorilor. Culorile, accesoriile și modelul îmbrăcăminții indică statutul acestora, îmbinând stilul clasic și sport. Vestimentația este practic imaginea publică personală.

Îmbrăcămintea denotă o mare parte din personalitatea fiecăruia. Stilul adoptat în ținuta vestimentară atrage imediat atenția și vorbește despre personalitatea fiecăruia. O afișare cât mai plăcută se face prin ținute curate, adecvate sitului de program artistic, decente alese cu bun gust și mai ales în ton cu evenimentul. Culoarea aleasă în ținuta vestimentară comunică prin ea însăși. Albastrul este culoarea echilibrului și a dialogului calm temperat. Culoarea roșu distrage atenția de la subiectul comunicării alegând să dialogheze ea însăși. Este important a se alege tonuri temperate care să nu atragă atenția de la subiectul comunicării. Contrastul alb-negru este cel mai eficient pentru conturarea unui climat optim comunicării. Atât albul cât și negrul dau o notă de distincție, de echilibru de putere de decizie, siguranță. Simplitatea și contrastul sunt două elemente care facilitează o relație de succes într-o confruntare directă.

Îmbrăcămintea este o parte anexă a personalității, o continuare a ideilor percepute prin afișarea unor ținute racordate cu starea de spirit.

Veșmintele crează o impresie importantă și dau o notă de originalitate sau de copiere a unor tendințe moderne. Unii se supun tiparului impus unei vremi sau din contră, afișează o notă originală prin abordarea unor stiluri ajustate propriilor nevoi și tendințe de comunicare.

Îmbrăcămintea marchează statutul social și anumite veleități. Îmbrăcămintea de calitate, sobră, elegantă, conferă distincție celui ce o poartă.

În acest context, simbolurile cromatice au alte conotații. Complexitatea descifrărilor cromatice este importantă și în comunicarea nonverbală datorită impactului vizual pe care îl poate avea un sportiv în cadrul competiției.

Culorile calde încurajează comunicarea, dându-i o tentă de echilibru, în schimb culorile reci pot preveni negociatorul în fața unei stări ușor inhibate. Contrastele excesive pot perturba atenția participanților la spectacol, alterând valoarea mesajelor transmise și primite. Culoarea comunică prin ea însăși în mod independent dar se raportează la contextul competițional și programul artistic, beneficiind de simboluri aparte date în contextul specific.

Raportată la personalitatea celui ce optează pentru un contrast anume, sau o tonalitate simplă sau complexă, culoarea redă, asemenea unei oglinzi interioare, starea de spirit a celui analizat.

Fiind o redare directă a personalității, poate reda dorința de comunicare sau nu. Se consideră că se poate coopera cu o persoană îmbrăcată în albastru. Galbenul stimulează atenția, concentrarea. Albul din interior semnifică puritatea și creează un mediu optim de refacere. Roșul stimulează energia iar verdele o echilibrează, o temperează. Culoarea oranj denotă optimism, energie, căldură, dorința de adaptare la nou.

Persoanele introvertite aleg culori terne care să nu perturbe starea lor placidă, în schimb, persoanele comunicative preferă strălucirea culorilor pentru a se remarca ușor.

Concurenții sunt dependenți de culori și le aleg în mod inevitabil pentru că fără ele nu pot distinge în prezența luminii diferitele lucruri, obiecte, peisaje.

În cadrul vestimentației culorile folosite sunt cele deschise sau sobre. Cele patru culori și combinații fundamentale sunt cele care scot cel mai bine în evidență comportamentul nonverbal: albastru închis, albastru-verde, roșu-oranj, galbenul strălucitor.

Albastrul întunecat sugerează o adâncime a sentimentelor fiind concentric, perceptiv și unificator. Aspectele afective pe care le oferă culoarea sunt: liniște, tandrețe, dragoste, mulțumire, afecțiune.

Albastrul-verde reprezintă elasticitatea voinței care este una pasivă, defensivă și neschimbătoare. Aspectele afective sunt afirmarea de sine, aprecierea de sine, persistența dar și încăpățânarea care este una benefică, de nerenunțare la greu.

Culoarea roșu-oranj sugerează o forță a voinței pentru sportivul activ dar excentric, ofensiv dar agresiv, autonom și competitiv. Afectivitatea este legată de dorință și dominare.

Galbenul este simbolul spontaneității. Reprezintă pe cel care este activ, excentric și aspiră tot mai sus. Aspectele afective sunt: veselia, originalitatea și variabilitatea.

O notă importantă se poate acorda și pauzelor din comunicarea nonverbală, a momentelor de așteptare a notelor juriului. Acestea pot accentua o idee creându-i acel spațiu de degajare a ei. Receptorii sunt lăsați să absoarbă bine informația și a o reține cât mai ușor. Acestea sunt de fapt forme ușoare de manipulare a atenției și de controlare a punctelor forte din comunicare..

Tăcerea ca formă de răspuns nu este o soluție optimă, deoarece presupune nesiguranța

sau chiar slabă pregătire. În alte contexte, tăcerea poate însemna dezaprobare a unei provocări. Sportivii comunică intens și calm cu antrenorii lor, cu publicul și mass media.

Prin tăcere se creează bariere în comunicare.

Timpul este un element perceput diferit de fiecare entitate. Unii îl pot respecta mai mult decât alții. Unii au la dispoziție și timpul altora dar alții pot abuza de timpul celorlalți. Timpul pare uneori scurt, alteori prea lung deși este același pentru toți concurenții. Acesta este gestionat perfect, pentru încadrarea impusă de limita concursului.

Relațiile de comunicare derulate la niveluri optime se axează pe reciprocitatea dispunerii programului într-un interval de timp.

Spațiul este cel de care dispune fiecare concurent și la fel ca orice bun de care dispune fiecare, este atent supravegheat de gradul de percepție a fiecăruia. Spațiul în mediul programului are limite diferite de spațiul din afară. Păstrarea distanței față de interlocutor este de fapt o regulă a bunelor maniere ce presupune respect reciproc și o notă de profesionalism.

Fața este cea mai expresivă parte a corpului. În general patinatorii au fața de tip rotund, semnificând un temperament cald, aerian, sanguin, vesel, optimist, cu supărări trecătoare. Însă la unii dintre ei se poate observa o alungire a feței, spre oval, care conferă farmec deplin, înclinații artistice și un caracter diplomatic, dar trădează un caracter mai curând pasiv și are o rezistență fizică scăzută.

Sportivii sunt de tip endomorfi și sunt considerați a fi mai toleranți, amuzanți, deschiși dialogului. Pe lângă aceștia se regăsesc și cei mezomorfi situați în fruntea preferințelor fiind cei puternici, cu spirit de lider, învingătorii.

Analizele sunt realizate pe baza unor fotografii. Fotografia este o adevărată biografie. O persoană publică, așa cum este sportivul, în acest caz patinatorul nu-și alege singur momentele în care să fie imortalizat. Aceste momente sunt alese de fotograf, de reporteri, presă, public. Din acest motiv, fotografiile prezintă adevărul, realitatea din acele momente. Nu în orice moment, oricare sportiv este dispus a fi fotografiat dar depinde de momentul și situația din acel timp.

Conform psihologiei lui Chelcea, “se poate face o distincție între fotografiile de compoziție și fotografiile instantanee. Și unele și celelalte pot fi spontane sau provocate. Fotografiile instantanee provocate au valoare de document, comparabil cu cel al biogramelor” . Putem susține cu certitudine că fotografiile spontane au o marjă mai mare de libertate în imaginea de sine și în autoimaginea sportivului.

În cadrul acestei analize, se va folosi metoda fotografiei aeriene, în vederea cunoașterii evoluției patinajului de-a lungul timpului. Prin fotografia aeriană, “generațiile succesive de oameni care au trăit pe anumite teritorii au reușit să-l umanizeze” , sportivii de-a lungul istoriei au avut diferite nivele tehnice și relații sociale în contextul sportiv și evolutiv al vieții. Prin metoda aeriană se va observa evoluția sportului și se vor identifica evoluțiile acestora urmărindu-se modul comunicării nonverbale.

3.3. Analiza comportamentului nonverbal la patinatori

Sonja Henie

O mare celebritate a patinajului artistic este norvegianca Sonja Henie, prezentată în figura 2.

Figura 2 – Sonja Henie

În imaginea prezentată, fotografia este una de compoziție. Imaginea pare una de reclamă deși limbajul trupului este racordat la exercițiul pe care patinatoarea îl execută. Mimica exprimă un sentiment de exaltare, de plăcere, iar zâmbetul, care este unul larg, vine în completarea mimicii. Fața este rotundă, veselă.

Contactul vizual este unul ascuns, care denotă concentrare, privirea este orientată spre stânga de către sportivă, relevând date din trecut, de execuție a programului artistic, concomitent cu mascarea unei neconcordanțe în cadrul exercițiului. Poziția corpului este dreaptă, cu capul orientat în sus, semnificând încredere. Poziția frontală este o adresare directă către publicul ei. Vestimentația este una elegantă, sobră, în cadrul unui decor feeric de iarnă, în afara arenei competiționale.

Prim planul este o postură calmă și liniștită. Atrage publicul prin căldura pe care o emite, inducând prin manipulare, starea de persuasiune, de admirație pentru ea. Patinatoarea este seducătoare și pare desprinsă dintr-o reclamă pentru atragerea publicului spre patinaj.

Richard Button

Richard Button a reușit în anii 1947-1950 să cucerească publicul american, iar prin aceasta obținind o “mondializare” a acestui sport. Button a fost apreciat atât în Europa cât și în America. Exercițiile acestuia, îmbinau clasicele figuri cu acele opturi obișnuite americanilor cu extravaganța existentă deja în Europa: muzică-dans-ritm, așa cum apare în imaginea de mai jos, figura 3.

Figura 3 – Richard Button

Fotografia este una nocturnă, datorită umbrelor care apar. Limbajul trupului este unul rigid, simbolizând o răceală a englezilor.

Privirea este în jos, iar mimica exprimă concentrare, atenție spre ceea ce face. Nu există contact vizual cu alte persoane, iar poziția corpului este mult prea dreaptă, rigidă. Aceste gesturi sunt simbolice americanilor, care-și văd de treabă, nefiind preocupați de cei din jur, fiind mai “reci”, nu având expresii calde, ca europenii. Capul plecat și umerii lăsați presupun un anumit grad de inferioritate și timiditate.

Prim planul este exercițiul prezentat, simbolizat de cifra opt, realizată în urma patinelor. Decorul este unul simplu, mănușile conferă o stare de frig, o depărtare de contextul profesional, fiind mai mult ca o atracție pentru amatori, o acceptare a acestei situații sub influența momentului dar fără a-și schimba părerea. Manipularea este mascată de o seducție și atracție a exercițiului care provoacă publicul privitor.

Karl Schafer

Austriacul Karl Schafer a fost de patru ori campion european între anii 1920-1930, figura 4.

Figura 4 – Karl Schafer

Fotografia este de tipul instantaneu. Limbajul trupului este aliniat la nivelul programului artistic și a cerințelor acestuia, în care se angajează conștient. Zâmbetul discret, din colțul gurii, poziția corpului, a mâinilor lăsate în spate, conturează expresivitatea limbajului nonverbal. Starea sufletească este expusă prin analiza acestor mișcări sau gesturi. Emoția este una reglată după spontaneitatea stării sufletești, ca urmare a mimicii afișate.

Contactul vizual este prezent iar privirea intensă induce un grad de concentrare spre mesajul pe care-l transmite. Se poate spune că este o persoană extrovertită.

Poziția corpului este dreaptă, înclinată la unghiul specific executării piruetelor. Capul este ușor orientat în sus, postură ce conferă încredere și relevă o personalitate puternică.

Poziția frontală este una de adresare către privitor. Prim planul este o postură liniștită, dar energică. Exercițiul se conformează cerințelor tehnice dar prin gestul mîinilor și a picioarelor care converg spre o intersectare pe verticală, simbolizează pe lângă viteză și ideea de infinit.

Irina Rodina și Alexandr Zaițev

Irina Rodina este adevărata legendă a patinajului european, la proba de perechi. A câștigat între anii 1960-1970 cele unsprezece titluri europene din cariera ei cu Alexei Ulanov și apoi cu mai celebrul Alexandr Zaițev, alături de care apare în figura 5.

Figura 5 – Irina Rodina și Alexandr Zaițev

Fotografie este de tip instantaneu. Limbajul corpului este pliat pe cerințele tehnice ale programului artistic. Zâmbetul cuplului este unul larg, care câștigă aprecierea și bunăvoința publicului, degajând în același timp siguranță. Se poate constata o prietenie și o legătură sinceră, în context profesional între cei doi patinatori.

Poziția patinatorilor este una fixată pe elementul executat iar mâinile sunt îndreptate în sus, cu palmele deschise, oferind o stare de sinceritate și deschidere, care este aprobată tacid prin mimica feței.

Privirea este una îndreptată înainte, spre public. Capul este ușor orientat în sus, oferă încredere și relevă o personalitate puternică. Vestimentația este una modernă și sobrră, ceea ce denotă personalitatea cuplului participant.

Prin poziția frontală adresată direct spre public, cei doi concurenți se adresează direct privitorilor, interpelându-și și prezentându-se în același timp, acestora, atât ca personalități cât și ca program. Prin aceasta apare persuasiunea, acceptarea acestora ca învingători. O acceptare a situației sub influență normativă dar fără a-și schimba adevărata părere față de ceilalți favoriți, prin complezență. Manipularea publicului se face prin încrederea concurenților în propriile puteri și valori.

Denise Bielmann

Denise Bielmann (figura 6) este patinatoarea elvețiană care a ieșit campioana Europei în 1981, după ce a executat pentru prima dată în competiția feminină săritura triplu Lutz

Figura 6 – Denise Bielmann

Pentru această patinatoare am ales o fotografie de compoziție, prin lipirea a două poze. Una dintre imaginile lipite prezintă pe concurentă în cadrul unui exercițiu în arena dominată de autograful acesteia, care se întinde și peste o doua imagine lipită, în care vedem chipul, mimica sportivei.

Limbajul trupului prin armonia dintre mâini și picioare ne indică perfecțiunea. Zâmbetul larg atrage la rândul ei alte zîmbete, câștigând simpatia privitorilor. Privirea este cea care asigură conexiunea cu cei din jur, dorința de participare la un dialog nonverbal. Privirea intensă indică gradul de concentrare asupra unui mesaj și a dorinței imediate a descifrării lui.

Poziția corpului este perfectă, dreaptă cu capul orientat în sus, postură ce conferă încredere în propria ei personalitate, puternică.

Vestimentația este de culoare deschisă, alb, puțin spre galben. Galbenul stimulează atenția, concentrarea, în timp ce albul semnifică puritatea și creează un mediu optim de refacere a legăturilor, a combinațiilor.

Poziția frontală este una de adresare către public, iar prim planul este oferit de chipul sportivei, în medalion. Postura calmă reprezintă adresarea directă către destinatar.

Decorul este ideal pentru o sportivă de performanță. Arena sportivă, imaginea concurentei și autograful unei vedete, care face totul din plăcere, pentru public. Această imagine simbolizează valoarea, oferind informația că patinatoarea este apreciată și tinde spre mult mai mult, spre infinit (conform posturii din timpul programului). Este un mod de persuasiune și de manipulare pentru a cuceri publicul.

În cadrul acestei fotografii prelucrate se folosesc linii subțiri, delicate, de încadrare a imaginii medalion. Aceste linii orizontale conduc spre calm și stabilitate, iar cele verticale spre infinit.

Elena Berejnaia- Anton Siharudge

Patinatoarea Elena Berejnaia a reprezentat Rusia la proba de perechi, fiind un simbol al luptei cu viața și ea însăși. Accidentată la antrenamentele din 1996 de partenerul Oleg, a suferit o paralizie. După mai mulți ani de suferință, a revenit cu succes în arenele competițiilor de patinaj fiind de două ori campioană europeană alături de Anton Siharudge. În imaginea din figura 7 apare alături de partenerul Anton.

Figura 7 – Elena Berejnaia și Anton Siharudge

În cadrul acestui instantaneu se poate observa perfecta corelație în mișcări a celor doi parteneri. Modul în care cei doi zâmbesc, poziția corpurilor, a mâinilor, toate conturează expresivitatea limbajului nonverbal care atrage publicul în cadrul receptării mesajului transmis, ca unul favorabil, care poate manipula decizia juriului. Contactul vizual este unul mai restrâns, fiind direcționat mai mult asupra partenerului, dar aruncând câte o privire și spre public.

Anton are privirea direcționată spre stângă, fiind preocupat mai mult de partea profesională, de exercițiu în sine, în timp ce Elena, privește în sus, demonstrând încredere datorită experienței pe care a acumulat-o. Poziția corpului este modelată perfect pe partea artistică a probei.

Vestimentația scoate în evidență starea patinatorilor. Elena este îmbrăcată în roșu, culoare care distrage atenția de la subiectul comunicării alegând să dialogheze cu ea însăși, stimulând energia. Anton a ales combinația negru cu albastru. Negrul oferă o notă de distincție, de echilibru de putere și de decizie, siguranță. Cămasă de culoare albastră este specifică echilibrului și a dialogului calm temperat.

Surya Bonaly

Surya Bonaly (figura 8), fata adoptivă a Franței care a dominat patinajul feminin între 1991-1995 când a fost o constantă campioană a Europei. Ea a fost adoptată de părinții francezi dar s-a născut în zona Africii. Ea a îmbinat tradițiile naționale cu învățătura și cultura națiunii pe care a reprezentat-o în concursurile de patinaj feminin.

Figura 8 – Surya Bonaly

Acest instantaneu explică aproape totul despre patinatoarea Surya Bonaly.

Limbajul trupului prezintă sinceritatea patinatoarei: mâinile libere, arcuirea picioarelor, denotă firea deschisă, de luptătoare, a Suryei. Chiar și în timpul săriturii, privirea este înainte, fără a se ascunde sau a închide ochii, asigurând o conexiune cu publicul. Privirea este una intensă, dovedind un grad de concentrare maxim asupra mesajului pe care-l emite, cu o mare dorință de descifrare a ei, de către receptori.

Poziția corpului este specifică exercițiului, dreaptă și deloc rigidă.

Vestimentația are culoare deschisă, combinație de alb, albastru deschis cu floricele. Albastrul este culoarea echilibrului și a dialogului calm temperat. Albul dă o notă de distincție, de echilibru de putere de decizie, siguranță. Albul din interior semnifică puritatea și creează un mediu optim de refacere.

Siguranța în exercițiu este descrisă de comunicarea liberă, de atracția publicului. Se poate vorbi de o influență socială. Surya păstrează elementele specifice africane, fiind o fire hotărâtă, deschisă, comunicativă, fără a beneficia de arta persuasiunii. Ea nu poate manipula pe cei prezenți decât prin munca ei asiduă, deschiderea către nou și mai ales de dorința de a reuși în tot ceea ce-și propune. Față de europeni, africanii sunt mai deschiși, comunicativi și sinceri.

Ekaterina Gordeeva și Serghei Grinkov

Ekaterina Gordeeva și Serghei Grinkov, figura 9, au dominat și câștigat toate titlurile europene la care au participat începând cu anul 1988.

Figura 9 – Ekaterina Gordeeva și Serghei Grinkov

Această imagine, tip instantaneu oferă cele mai elocvente momente ale comunicării nonverbale. Cei doi patinatori par să fie în contradicție, unul cu celălalt.

Vestimentația este ceea ce-i aduce la un numitor comun, fiind o remarcabilă combinație între roșu și negru. Rochia și cămasa patinatorilor, de culoare roșie cu bulinele negre. Culoarea roșie distrage atenția de la subiectul comunicării alegând să dialogheze ea însăși iar negrul oferă o notă de distincție, de echilibru de putere de decizie, siguranță. Prin roșu se stimulează energia.

Deși Serghei are mai multă culoare neagră în compoziția vestimentară, pare în contradicție cu poziția corpului. Se poate observa că încearcă să-și regleze emoțiile dar nu reusește pe deplin.

Zâmbetul Ekaterinei, deși pare unul forțat, disimulează momentele care trebuie trecute cu vederea în cadrul programului artistic al acestora. Mimica feței este una veselă, trădând totuși emoția concursului. Serghei pare depășit de acele momente, părând stresat prin evitarea privirii directe către asistență denotă nesiguranță, sau dorința de a ascunde ceva, un eșec, o ratare, o neconcordanță. Starea de neliniște a partenerei este indicată de mișcarea rapidă a pleoapelor, ochii ei fiind deschiși parțial, față de cei închiși total de către Serghei.

Palma dreaptă a celor doi parteneri este îndreptată în sus, ușor deschisă, în timp ce palma stângă a fetei este strânsă cu putere de palma stângă a bărbatului, indicând o teamă de a nu se pierde.

Neîncrederea afișată printr-o poziție a corpului atrage la rândul ei neîncredere în schimb, stăpânirea de sine, redată clar și de limbajul trupului atrage încrederea receptorilor și dorința de cooperare a acestora.

Manipularea publicului este una dificilă dar prin persuasiunea prin care publicul îl are pentru acest cuplu duce la o acceptare a situației sub influențe normative dar fără schimbarea părerii, conform unor norme de grup, specifice concursurilor de patinaj.

Marina Anissina – Gwendal Peizerat

Marina Anissina și Gwendal Peizerat reprezentații Franței, figura 10, au cucerit publicul de la primele lor apariții.

Figura 10 – Marina Anissina și Gwendal Peizerat

Acest instantaneu este mai mult decât reușit, surprins în cadrul unei piruete care dovedește tenacitatea, perfecțiunea și valoarea cuplului.

Limbajul trupului este mai mult decât elocvent. Zâmbetul larg, deși ipostaza este una dificilă, câștigă bunăvoința auditoriului atrăgând la rândul lor alte zâmbete. Se degajă momente de încurajare, de siguranță, de prietenie.

Contactul vizual este prezent. Capul orientat în sus cu privirea înainte este o postură ce conferă încredere și relevă o personalitate puternică. Marina deși conform exercițiului este obligată să fie zona apropiată gheții, își menține capul ridicat, contrar proverbului “capul plecat sabia nu-l taie”, dovedind că are încredere în sine și în partenerul ei, manipulând acest gest în favoarea lor, prin prisma publicului care are rol persuasiv asupra juriului, prin prorpiile arme: aplauzele meritate. Poziția mânilor, a palmelor, oferă deschidere. Legea simetriei funcționează simbolizând emoțiile spontane.

Vestimentația este de asemenea în concordanță, predominând galbenul, culoare deschisă și caldă. Galbenul este simbolul spontaneității. Această culoare reprezintă pe cel care este activ, excentric și aspiră tot mai sus. Aspectele afective sunt: veselia, originalitatea și variabilitatea. Galbenul stimulează atenția, concentrarea.

Tatiana Volosojar – Maksim Trankov

Tatiana Volosojar și Maksim Trankov au câștigat aurul probei de perechi de la Campionatele Europene din 2016. Cei doi patinatori au uimit publicul și au cucerit juriul în urma prestației avute. Cei doi sunt prezentați în figura 11.

Figura 11 – Tatiana Volosojar și Maksim Trankov

Fotografia poate fi considerată atât una compozițională cât și instantaneu. Cuplul de patinatori apar în lumina reflectoarelor la finalul exercițiului prezentat, având emoțiile reglate momentului mult așteptat acordării notelor.

Privirea intensă indică gradul de concentrare asupra unui mesaj și dorința imediată de descifrare a lui. După cum se poate observa și în cadrul imaginilor, mâinile sunt ținute cu palmele în sus, ceea ce descrie o poziție deschisă ce exprimă sinceritatea și deschiderea. Mâinile sunt folosite și ca semn de respect pentru asistență: un sărut transmis prin degetele apropiate de gură, observabil la Tatiana.

Poziția corpului este dreaptă cu capul ușor orientat în sus. O astfel de postură conferă încredere și relevă o personalitate puternică.

Poziția frontală este o adresare directă spre public iar prim-planul este o postură calmă, liniștită, atrăgând atenția publicului prin căldură semnalizată și reprezintă o adresare directă destinatarului sugerând profunda lor implicare.

O atenție deosebită în cadrul mesajului se acordă brațelor, palmelor, mâinii, privirii și a capului, care transmit emoțiile ca fiind unele spontane, nu reglate, manipulând astfel publicul.

Vestimentația este mai mult decât ideală. El are o combinație de contraste alb și negru, iar ea, grena. Contrastul alb-negru este cel mai eficient pentru conturarea unui climat optim comunicării. Atât albul cât și negrul dau o notă de distincție, de echilibru de putere, de decizie, siguranță. Culoarea grena sugerează o forță a voinței pentru sportivul activ dar excentric, ofensiv dar agresiv, autonom și competitiv. Afectivitatea este legată de dorință și dominare.

Gabriella Papadakis – Guillaume Cizeron

Cuplul francez Gabriella Papadakis și Guillaume Cizeron (figura 12) s-au impus la proba de dans. Cei doi au uimit publicul prin grația, ritmul și plăcerea cu care au dansat.

Cei doi francezi au dominat concursul, fiind lideri la ambele programe prezentate. Papadakis și Cizeron au câștigat și ediția anterioară a campionatului european.

Figura 12 – Gabriella Papadakis și Guillaume Cizeron

Fotografia este un instantaneu. Se poate observa perfecta corelație a celor doi patinatori. La o primă vedere se poate zice că este un singur patinator și umbra acestuia. Legea simetriei funcționează și la acest cuplu.

Limbajul trupului este racordat la nivelul programului artistic și a cerințelor acestuia, în care se angajează conștient. Modul în care cei doi zâmbesc, poziția perfect simetrică și dreaptă a corpului, mâinile libere cu palmele desfăcute, conturează expresivitatea limbajului nonverbal. Starea sufletească de exaltare, fericire, bucurie, este expusă prin analiza acestor mișcări și gesturi. Zâmbetul degajă momente de încurajare, de siguranță, de prietenie. Privire intensă indică gradul de concentrare asupra mesajului și a dorinței imediate de descifrare a acestuia. Capul aplecat în sus denotă încredere, putere, corelare.

Vestimentația este o combinație între albastru, grena și negru, fiind mai mult decât perfectă pentru manipularea vizuală a publicului care le poate urmări și descifra mesajul specific unei bune coeziuni a celor doi patinatori. Albastrul este culoarea echilibrului și a dialogului calm temperat și împreună cu negru dau o notă de distincție, de echilibru de putere de decizie, siguranță. Culoarea grena sugerează o forță a voinței pentru sportivul activ dar excentric, deși este ofensiv poate fi și agresiv, autonom și competitiv. Afectivitatea este legată de dorință și dominare.

Albastrul este o nuanță mai închisă, un albastru-închis care sugerează o adâncime a sentimentelor fiind concentric, perceptiv și unificator. Aspectele afective pe care le oferă această culoare sunt: liniște, tandrețe, dragoste, mulțumire, afecțiune.

Evghenia Medvedeva

Rusoaica Evghenia Medvedeva având vârsta de doar 16 ani, a patinat pentru prima dată la campionatul european pe gheața de la Arena Ondrej Nepala din Bratislava, 2016, unde a câștigat medalia de aur, în fața a două compatrioate ale ei, mai mari cu un an: Elena Radionova și Anna Pogorilaya. Foarte slăbuță, cu picioarele și brațele de o finețe extremă, Medvedeva a concurat cu succes pe ''Nopțile albe'' ale lui Schwarz. A fost singura dintre cele trei rusoaice care a făcut efortul să vorbească în limba engleză la conferința de presă, dând dovadă de respect și admirație pentru presă, dovedind prin aceasta și aprecierea pentru publicul de pretutindeni, manipulându-l astfel pentru viitoarele competiții la care va participa. Patinatoarea își seduce publicul și în afara arenei competiționale.

Figura 13 – Evghenia Medvedeva

Deși poziția este una incomodă, specifică unui element tehnic al exercițiului, acesta oferă un statut de poziție relaxată, care atrage un bagaj mai mare de informații care se pot percepe și reține mult mai ușor. Este o perfectă armonie între poziția piciorului drept și brațe, simbolizând un cerc, care merge spre infinit. După cum se poate observa și în cadrul imaginilor, mâinile sunt ținute cu palmele în sus, ceea ce descrie o poziție deschisă ce exprimă sinceritatea și deschiderea.

Zâmbetul câștigă bunăvoința auditoriului atrăgând la rândul lui alte zâmbete. Se degajă momente de încurajare, de siguranță, de prietenie și de toleranță.

Poziția corpului este dreaptă, având capul ușor orientat în sus, fiind o postură ce conferă încredere și relevă o personalitate puternică.

Mișcările sunt un instrument important în comunicarea nonverbală și în cadrul prezentării artistice, prin ele se poate capta atenția iar expresiile faciale prezentate confirmă comunicarea.

Precum un viitor sportiv de succes, Evghenia a adoptat o poziție dreaptă degajată pentru a atrage succesul și în continuare, iar legea simetriei funcționează perfect în contextul profesional.

Vestimentația derivată a culorii roșii, care stimulează energia este în concordanță cu tinerețea, valoarea, puterea și încrederea de sine a concurentei.

Pare o mică actriță în marea lume a sportului, mascând anumite emoții, care tind să apară, spontan.

Kurt Browning

Kurt Browning este de origine canadiană. El a sărit, la Campionatele Mondiale desfășurate la Budapesta în anul 1988, pentru prima dată în istorie o săritură cu patru rotații: un cvadruplu toe loop.

Figura 14 – Kurt Browning

Fotografia poate fi considerată atât ca una compozițională cât și ca instantaneu. Patinatorul se prezintă în lumina reflectoarelor la finalul exercițiului prezentat, având emoțiile reglate pentru punctul culminant al acordării notelor.

Privirea intensă indică gradul de concentrare asupra mesajului și a dorinței transmise, dar pare una piezișă, ascunsă, manipulatorie. După cum se poate observa și în cadrul imaginilor, mâinile sunt ținute ascunse, în buzunar, semnificând o poziție încordată, ceea ce respinge o mare parte din mesaj, relevă faptul că receptorul nu împărtășește aceleași opinii cu emițătorul. Privirea este una încordată, încruntarea prevede o stare de încordare sau de concentrare acerbă asupra unei informații, transmițând o anumită tensiune. Evitarea privirii directe către asistență denotă nesiguranță, sau dorința de a ascunde ceva, un eșec, o ratare, o neconcordanță. Pare privirea unei persoane care se simte nesigură, neștiind de ce se află acolo. Totuși ceea ce vroia să arate patinatorul, era faptul că este un neconformist, un rebel al patinajului. În funcție de cultura celui care-l privește și-i cercetează comunicarea nonverbală, aceasta descifrează ceea ce se emite sau este manipulat prin persuasiune.

Poziția frontală este una de adresare către public dar prim planul este o postură nesigură, semnalizând o anumită neliniște.

Vestimentația este una sobră. Contrastul alb-negru este cel mai eficient pentru conturarea unui climat optim comunicării. Atât albul cât și negrul dau o notă de distincție, de echilibru, de putere de decizie, siguranță. Vestimentația pare una potrivnică gesturilor și a mimicii dar specifică răcelii culturii de peste ocean. Cei din cultura americană sunt preocupați mai puțin de rezultatul prezentării, a contextului profesional dar sunt mai hotărâți.

Elvis Stojko

Elvis Stojko este canadianul care a realizat prima combinație cu cvadruplă, cvadruplu Toe Loop-dublu Toe Loop, la Campionatele Mondiale de la Munchen din 1991. Tot el a reușit prima combinație 4-3 (cvadruplu Toe Loop-triplu Toe Loop) în finala de la Grand Prix din 1997.

Figura 15 – Elvis Stojko

Fotografie este un instantaneu. Patinatorul se prezintă în lumina reflectoarelor la finalul exercițiului prezentat, având emoțiile reglate pentru punctul culminant al acordării notelor. Limbajul trupului nu mai este racordat la nivelul programului artistic și a cerințelor acestuia fiind unul spontan.

Zâmbetul deschis, afișat prin expresiile faciale ale sportivului câștigă bunăvoința auditoriului atrăgând la rândul lui alte zâmbete, degajând momentele de încurajare, și de siguranță, prietenoase.

Privirea intensă indică gradul de concentrare asupra mesajului și a dorinței transmise. Poziția corpului este dreaptă, cu capul ușor orientat în sus. Această postură conferă încredere și relevă o personalitate puternică. Sportivul își dorește auto-depășirea și atingerea infinitului în context profesional. Chipul vesel este diferit de cel al europenilor care dețin o anumită “limită” a modului de manifestare. Mâinile sunt amplasate pe picior, în poziție închisă dar au rol de relaxare, de calm, reușită. De asemenea pot semnifica și nerăbdare, fiind apropiate de poziția unor palme care “se freacă”.

Vestimentația este una sobră, caracteristică spectacolelor. Patinatorii continentului american folosesc combinația a două culori. În acest caz este preponderent negru cu margini roșii cu insripție galbenă.

Culoarea roșie distrage atenția de la subiectul comunicării alegând să dialogheze ea însăși. Este importantă alegerea tonurilor temperate care să nu atragă atenția de la subiectul comunicării. Contrastul cu negru este cel mai eficient pentru conturarea unui climat optim comunicării, oferind o notă de distincție, de echilibru de putere de decizie, siguranță. Galbenul stimulează atenția, concentrarea iar roșul stimulează energia.

Shizuka Arakawa

Shizuka Arakawa este patinatoarea care a câștigat, la JO de la Torino, din 2006, prima medalie olimpică de aur la patinaj pentru Japonia. Pe atunci, Arakawa avea 24 de ani, ceea ce a făcut-o una dintre cele mai „bătrâne” campioane olimpice, după britanica Madge Syers. Madge câștigase medalia de aur la Londra, în 1908, la vârsta de 27 de ani.

Figura 16 – Shizuka Arakawa

Urmărind acest instantaneu, avem impresia că asistăm la un spectacol de balet. Perfecțiunea mișcărilor sunt specifice “elasticității” sportivilor asiatici.

Limbajul trupului este racordat la nivelul programului artistic și a cerințelor acestuia, în care se angajează conștient. Modul în care o persoana zâmbește, poziția corpului, a mâinilor toate conturează expresivitatea limbajului nonverbal. Starea sufletească este expusă prin analiza acestor mișcări sau gesturi, emoția combinată cu relaxarea, conduc spre perfecțiune. Poziția dificilă dar totuși relaxată, în context profesional, atrage un bagaj mai mare de informații pe care le poate percepe mai ușor și le poate reține.

Zâmbetul câștigă bunăvoința auditoriului atrăgând la rândul lui alte zâmbete. Se degajă momente de încurajare, de siguranță, de prietenie.

Contactul vizual este unul permanent indiferent de gesturile pe care le efectuează sportiva. Privirea intensă indică gradul de concentrare asupra mesajului transmis. Asiaticii au ochii mici, fiind greu de detectat în cadrul mișcării, dar în acest caz se poate remarca ațintirea privirii asupra publicului. În cadrul imaginilor, mâinile sunt ținute cu palmele în sus, ceea ce descrie o poziție deschisă ce exprimă sinceritatea și deschiderea.

Capul este ușor orientat în sus, conferind încredere și relevând o personalitate puternică.

Legea simetriei funcționează iar stăpânirea de sine, redată clar și de limbajul trupului atrage încrederea receptorilor și dorința de cooperare a acestora.

Vestimentația de culoare deschisă este notorie pentru asiatici. Albastrul valurilor mării, precum este și îmbrăcămintea concurentei reprezintă culoarea echilibrului și a dialogului calm temperat. Publicul, conform tradițiilor culturale și sportive, cooperează pregnant și eficient cu o persoană îmbrăcată în albastru. Combinația celor două nuanțe de albastru reprezintă caracterul patinatoarei, mesaj transmis în urma comunicării nonverbale. Albastrul întunecat sugerează o adâncime a sentimentelor fiind concentric, perceptiv și unificator. Aspectele afective pe care le oferă culoarea sunt: liniște, tandrețe, dragoste, mulțumire, afecțiune. Albastrul-deschis reprezintă elasticitatea voinței care este una pasivă, defensivă și neschimbătoare. Aspectele afective sunt afirmarea de sine, aprecierea de sine, persistența dar și încăpățânarea care este una benefică, de nerenunțare la greu. Se poate observa corelația perfectă dintre culori, gesturi, expresii faciale la patinatoarea asiatică, mult mai clar decât la tipologiile europene.

Xue Shen – Hongbo Zhao

Xue Shen și Hongbo Zhao este prima pereche care a câștigat o medalie olimpică de aur la patinaj pentru China. Au realizat această performanță la proba de perechi de la JO din Vancouver, în anul 2010. Cu această ocazie s-a încheiat perioada dominației sovietice sau rusești de 46 de ani în cadrul acelei probe.

Figura 17 – Xue Shen și Hongbo Zhao

Limbajul trupului este racordat la nivelul programului artistic și a cerințelor acestuia, existând o simetrie perfectă în mișcare. Modul serios, cu zâmbet ascuns, poziția corpului și a mâinilor perfect drepte, conturează expresivitatea limbajului nonverbal. Poziția este dreaptă dar nu rigidă. Rigidă este doar expresia facială, care denotă o atenție mărită, acordată programului artistic oferit. Starea sufletească este expusă prin analiza acestor mișcări sau gesturi, emoția combinată cu relaxarea, conduc spre perfecțiune.

Zâmbetul lipsește fiind înlocuit de seriozitate dar conferă o anumită rigidate, un scenariu bine pus la punct, unde totul este simulat, nefiind nimic spontan. Încruntarea prevede o stare de încordare sau de concentrare acerbă asupra unei informații și transmite o stare de tensiune.

Contactul vizual este unul sporadic. Asiaticii au ochii mici, fiind greu de detectat în cadrul mișcării. Evitarea privirii directe către asistență denotă nesiguranță, sau dorința de a ascunde ceva, un eșec, o ratare, o neconcordanță, dar în acest context cultural, asiatic reprezintă o anumită supunere, încredere în public dar și o anumită “rutină” legată de anumite neconcordanțe din cadrul programului artistic. Mâinile sunt ținute cu palmele în jos, ceea ce descrie o poziție de echilibru.

Legea simetriei funcționează deși neîncrederea afișată prin poziția corpului atrage la rândul ei neîncrederea. Stăpânirea de sine, redată clar de gesturile specifice programului prezentat influențat de limbajul trupului atrage încrederea receptorilor și dorința acestora de a coopera cu sportivii, folosind astfel modul de manipulare.

Vestimentația este de culoare închisă. Roșul simbolizează culoarea specifică tipologiei chineze, a comunismului care persistă, sub forme mai disimulate, încă în China, influențând tradiția și tipologia chinezească. Roșul stimulează energia, negrul dă o notă de distincție, de echilibru de putere de decizie, siguranță, care domină prin roșul agresiv, sugerând o forță a voinței pentru sportivul activ, excentric, ofensiv, agresiv, autonom și competitiv.

Seriozitatea este o rigiditate care simbolizează pe chinezi. Se poate spune despre ei, că totul este “comandat”, nimic nefiind spontan, corelat cu o realitate normală.

Tessa Virtue – Scott Moir

Tessa Virtue și Scott Moir au câștigat în 22 februarie 2010, la JO de la Vancouver, medalia de aur în proba de dans. Această medalie a fost prima de aur, câștigată vreodată în această probă de o pereche din Canada și America de Nord.

Figura 18 – Tessa Virtue și Scott Moir

În cadrul fotografiei tip instantaneu, emoțiile sunt reglate în funcție de prezentarea programului artistic. Limbajul trupului este racordat de asemenea și la nivelul programului artistic și a cerințelor acestuia, în care concurenții se angajează în mod conștient. Imaginea este reprezentativă unui spectacol de balet, de artă.

Poziția în care Tessa dă impresia că-și ia zborul și Scott o sprijină, are semnificația unei posturi prin care mesajul transmis este în concordanță cu programul artistic.

Prin expresia facială a celor doi patinatori, sunt degajate momente de încurajare, de siguranță, de prietenie, care converg spre perfecțiune. Mâinile sunt ținute cu palmele în sus, ceea ce descrie o poziție deschisă ce exprimă sinceritatea și deschiderea.

Încruntarea bărbatului prevede o stare de încordare, de concentrare acerbă asupra unei informațiile transmise de parteneră și de cele pe care le emit ei, către receptori. Se poate transmite o tensiune. Evitarea privirii directe către asistență denotă nesiguranță, sau dorința de a ascunde ceva, un eșec, o ratare, o neconcordanță dar este și specifică poziției programului prezentat.

Contactul vizual este nelipsit. Privirea este cea care asigură conexiunea cu publicul. Privirea intensă indică gradul de concentrare asupra mesajului și a dorinței imediate de descifrare a lui.

Mesajul este într-o direcție clară, punctând idea prezentată în cadrul programului artistic, amplificând și redând-o cu mai multă originalitate decât programul în sine, fiind folosite cu măsură, pentru a se evita obosirea inutilă a receptorului.

Poziția corpului este perfect dreaptă, capul fiind orientat în sus. Această postură conferă încredere, relevând o personalitate puternică. Poziția dreaptă degajată atrage succesul și respectă legea simetriei. Poziția frontală este una de adresare către public, cu o postură de prim plan, calmă și liniștită.

Prin vestimentație se prezintă starea concurenților, influențând stările lor fizice și psihice. Rochia albă și decoltată a concurentei atrage privirile și simpatiile publicului fiind o metodă de seducție și manipulare. Se încearcă schimbarea comportamentului juriului sub presiunea majorității, prin acceptarea situației sub influențe normative, fără schimbarea părerii despre sportivii favoriți, prin persuasiune.

Vestimentația este una sobră. Contrastul alb-negru este cel mai eficient pentru conturarea unui climat optim comunicării. Atât albul cât și negrul dau o notă de distincție, de echilibru de putere de decizie, siguranță. Negrul este negarea însăși, reprezintă renunțarea, ultima predare sau abandonul și are un efect puternic asupra oricărei culori care apare în același grup, accentuindu-i și întărindu-i caracteristicile, stimulând reacțiile.

Vestimentația pare una potrivnică gesturilor și a mimicii dar specifică răcelii culturii de peste ocean. Cei din cultura americană sunt preocupați mai puțin de rezultatul prezentării, a contextului profesional dar sunt mai hotărâți.

Yu-Na Kim

Una dintre cele mai cunoscute patinatoare din prezent este Yu-Na Kim, originară din Coreea de Sud. Aceasta a câștigat la JO de la Vancouver, prima medalie olimpică de aur la patinaj artistic din istoria țării sale. A fost poreclită „Queen Yu-Na“. La doar de 20 de ani, aceasta a devenit o eroină a Coreii de Sud. În august 2010 revista „Forbes“ a inclus-o în topul celor mai bine plătite sportive din lume.

Figura 19 – Yu-Na Kim

Prezentare reglată a emoțiilor și comportamentul nonverbal este spontan.

Zâmbetul sportivei, combinat cu poziția corpului, a mâinilor, conturează expresivitatea limbajului nonverbal specific culturii asiatice. Starea sufletească este expusă prin analiza acestor mișcări caracterizând o poziție relaxată care atrage un bagaj mai mare de informații pe care le poate percepe mai ușor și le poate reține. Zâmbetul este larg, deschis, plăcut, conform cu realitatea spontană.

Prin expresia facială sportiva emite mesaje de siguranță în exercițiu, de perfecțiune. Contactul vizual este nelipsit. Privirea este cea care asigură conexiunea cu publicul. Privirea intensă indică gradul de concentrare asupra mesajului și a dorinței imediate de descifrare a lui.

Mâinile sunt ținute cu palmele în sus, ceea ce descrie o poziție deschisă ce exprimă sinceritatea și deschiderea.

Mesajul este clar, punctând ideea programului artistic, amplificând originalitatea acesteia. Poziția corpului este dreaptă cu capul orientat în sus, oferind încredere.

Poziția dreaptă, relaxată, degajată și specifică contextului profesional, atrag succesul și respectă legea simetriei. Poziția frontală este cea de adresare către public, cu o postură de prim plan, calmă, surăzătoare și liniștită. Prin calmul afișat, se manipulează publicul, cucerindu-l, chiar dacă privirea prin ochii mici, specifică asiaticilor pare în discordanță cu restul expresiilor faciale.

Vestimentația scoate în evidență starea patinatoarei. Albastrul este culoarea echilibrului și a dialogului calm și temperat cu receptorii mesajului, sugerând o adâncime a sentimentelor fiind concentric, perceptiv și unificator. Aspectele afective pe care le oferă această culoare sunt: liniște, tandrețe, dragoste, mulțumire, afecțiune.

CONCLUZII

Ființa umanã participã afectiv și mental la crearea, perceperea și reprezentarea propriei lumi, realitatea perceputã fiind diferitã de realitatea în sine.

Conflictele și dificultățile de comunicare sunt cauzate în general de diferențele prea mari între realitatea perceputã și realitatea în sine. Percepția umană este subiectivă, selectivă și mai poartă și amprenta personală a proceselor de gândire. Din întreg mediul înconjurãtor o enormă mulțime de stimuli de tot felul abundă și încearcă clipă de clipă să străbată toate simțurile noastre. Prin procesul de gândire mintea organizează, sistematizează, structurează, ajustează sau completează informațiile obținute pentru a le da un înțeles.

Percepția este problema centrală îndiferent de formele, contextul și nivelurile comunicării umane. Percepția rămâne cheia tuturor sensurilor unui mesaj.

Percepția reprezintă un proces de conștientizare pentru stimulii interni și externi ce provoacă simțurile și care totodată privește fenomenele senzoriale și mentale prin care ia naștere imaginea primară, unitară a obiectelor și fenomenelor care acționează asupra organelor de simț.

Mesajul recepționat diferă de cel expediat, uneori semnificativ. Din acest motiv analiza oricărui mesaj sau când dorim să aflăm cu exactitate ceva, trebuie să pătrundem dincolo de simplele cuvinte, dincolo de sensul acestora.

Comunicarea interumană transmite multiple semnale codificate, dintre care alături de postură, mimică, gestică, fizionomie, de maximă importanță prin pregnanță, se dovedesc a fi semnalele statice supraadăugate, respectiv îmbrăcămintea cu întregul său cortegiu de caracteristici (accesorii, culori, stiluri, calitatea materialelor, combinații de articole, culori, imprimeuri) care influențează formarea primelor impresii.

Comunicarea nonverbală câștigă o mare importanță în transmiterea mesajului și respectiv în „citirea” sau descifrarea lui. Tonul adoptat acompaniat de o atitudine pozitivă, modestă, calmă va multiplica șansele de transmitere optimă a acestuia, sau, din contră, atitudinea negativă descurajează receptarea optimă a informațiilor.

Modalitatea de traducere a acestor limbaje este diversificată și relaționată cu fiecare individ, raportat la un grad de cultură, la o anumită profesie. Acesta va fi pregătit să vadă semnificația comportamentului celor cu care interacționează și în funcție de ce vede, va fi pregătit să înfrunte cu succes anumite bariere din comunicare.

Se spune că se pot intui anumite mesaje, se poate citi printre rânduri însă de fapt trebuie să valorificăm meritul acestei limbi înnăscute care fie că vrem sau nu, sau indiferent dacă suntem conștienți de valoarea ei sau nu, această stare a nonverbalului se regăsește în fiecare din noi. În funcție de modul în care acceptăm importanța acestui limbaj ne putem modela un comportament optim adaptat la fiecare situație și în aceiași măsură putem descifra comportamentul celor din jur.

Pentru că unele gesturi se pot învăța, în fiecare zâmbet pe care ni-l impunem, în gesturile controlate, echilibrate, în mimica de acceptare de toleranță față de ceilalți se creează medii propice comunicării, se stabilesc noi legături, sau se consolidează mai bine cele deja existente.

Acea intuiție, sau presimțire care ne atrage atenția asupra unui mesaj, de fapt se convertește în conotațiile comunicării nonverbale care transmite un întreg arsenal de coduri ce trebuie însușite pentru a fi descifrate corect.

Acest simț ascuțit determină derularea unor relații optime. Vizualizarea unor stări de ignoranță determina schimbarea modalității de transmitere a mesajului. Captarea atenției și mai ales păstrarea ei sunt apanajul celor ce stăpânesc foarte bine atât limbajul verbal prin complexitatea ideilor sau simplitatea lor dar care stăpânesc la fel de bine și limbajul nonverbal prin redarea convingătoare a mesajului dar și prin receptarea reacțiilor auditorului.

Comunicarea înțeleasă din toate unghiurile asigură derularea cu succes a episoadelor de negociere desfășurate pe orice nivel: profesional, familial și nu numai.

BIBLIOGRAFIE

B#%L!^+A?

Cărți de specialitate

Allport, Gordon , Structura și dezvoltarea personalității, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981

Balaban, Delia, Comunicare Mediatică, București, Editura Tritonic, 2009

Biederman, Hans, Dicționar de simboluri, Munchen, Editura Knaur, 1998

Boudon, Raymond (coordonator), Tratat de sociologie (cap.14, Comunicarea), Editura Humanitas, București, 2002

Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice, București, Ed. Economică, 2001

Chelcea, Septimiu (coord), Comunicarea nonverbală în spațiul public, București, Editura Tritonic, 2004

Chelcea, Septimiu, Ivan, Loredana și Chelcea, Adina, Comunicarea nonverbală: gesturile și postura. Cuvintele nu sunt de-ajuns (ediția a II-a, revăzută și adăugită), București, Editura Comunicare ro, 2008

Chiru, Irena, Comunicare interpersonală, Editura Tritonic, București, 2003

Darwin, Charles. Expresia emoțiilor la om și animale. Despre instinct (The Expression of the Emotions in Man and Animals), București, Editura Academieiei RSR., 1967 [1872]

Davis, Flora , Intuiția. Ce știm despre comunicarea nonverbală, Editura Meridiane, București, 1974

Dinu, Mihai, Comunicarea umană non-verbală, în M. Dinu: Comunicarea. Repere fundamentale (pp. 208-216), București, Editura Științifică, 1997

Drăgan, Ioan, Paradigme ale comunicării de masă, Casa de Editură și Presă “ȘANSA” S.R.L.București, 1996

Duduciuc, Alina și Ivan, Loredana coord, Comuncare nonverbală și context social, București, Editura Tritonic, 2011

Ekman, Paul, Emotiile date pe față, București, Editura Trei, 2014

Ekman, Paul, Minciunile adulților. Indici ale înșelătoriei în căsnicie, afaceri și politică, București, Editura Trei, 2009 [1985]

Enătescu, Virgil , Comunicarea extraverbală, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1987

Gourhan, Andre Leroi , Gestul și cuvântul, vol. I,, Editura Meridiane, București, 1983

Ivan, Loredana, Cele mai importante 20 de secunde. Competența în comunicarea nonverbală, București, Editura Tritonic, 2009

Ivan, Loredana & Duduciuc, Alina, Comunicare nonverbală și construcții sociale, București, Editura Tritonic, 2012

Ivan, Loredana & Duduciuc, Alina (coord.), Comunicare nonverbală și construcții sociale, București, Leistung Publishing, 2016

Lakhani, Dave, Persuasiunea-Arta de a obține ceea ce vrei, București, Ed. Amaltea, 2009

Larson, Charles U., Mesajele nonverbale în persuasiune, în C.U. Larson. Persuasiunea. Receptare și responsabilitate (pp. 269-293), Iași, Editura Polirom, 2003 [2001]

McQuail, Denis, Comunicarea, Institutul European, 1999

Pease, Allen, Limbajul trupului. Cum pot fi citite gândurile altora din gesturile lor, Editura Polimark trad.), București, 1981

Pruteanu, Ștefan, Manual de comunicare și negociere în afaceri, Editura Polirom, Iași, 2000

Schmitt, Jean-Claude, Rațiunea gesturilor în Occidentul medieval, trad. Doina Marian, București, Editura Meridiane, 1998

Stancu, Serb, Relații Publice și Comunicare, București, Editura Teora, 2006

Stănciulescu, Elisabeta, Introducere în teoria comunicării, Editura Paideia, București, 2002

Sultana, Craia, Teoria comunicării, Editura Fundației România de Mâine, București, 2000

Wald, Lucia, Sisteme de comunicare umană, EdituraȘtiințifică, București, 1973

Site-uri web

https://ro.wikipedia.org/wiki/Patinaj_artistic

http://www.agerpres.ro/sport/2016/01/27/patinaj-artistic-tanara-rusoaica-evghenia-medvedeva-16-ani-a-stralucit-deja-la-euro-2016-19-17-02

http://www.agerpres.ro/sport/2016/01/30/patinaj-artistic-ce-2016-rusii-volosojar-trankov-medaliati-cu-aur-in-concursul-de-perechi-17-01-56

http://www.europafm.ro/campionatele-europene-de-patinaj-artistic-la-bratislava/

http://www.isu.org/en/single-and-pair-skating-and-ice-dance/news/2016/01/day-4-ice-dance-fd-isu-european-fs-champs-2016-bratislava-svk

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/istoria-patinajului-sonja-henie-evgheni-plusenko

http://www.publika.md/perechea-care-a-castigat-concursul-de-dans-la-campionatul-european-de-patinaj-artistic_2518201.html

https://www.youtube.com/watch?v=-OdrZMTO-E4

http://www.europafm.ro/campionatele-europene-de-patinaj-artistic-la-bratislava/