Comunicarea Nonverbală In Discursul Politic

Am ales ca și temă pentru lucrarea de disertație comunicarea nonverbală în discursul politic.

Anul 2014 a fost unul în care alegerile prezidențiale au fost principalul subiect de discuție. Partidele politice s-au întrecut în prezentarea candidaților săi și au expus persoane credibile sau oameni a căror prezență în public a fost dur criticată de către alegători.

Am decis să mă axez în continuarea cercetării pe principalii doi candidați la prezidențiale: Victor Ponta și Klaus Iohannis, deoarece prezențele acestora în public au fost intens mediatizate, dezbătute și criticate.

Comunicarea nonverbală joacă un rol important în autoprezentare, așadar am dorit să aprofundez modul în care ce doi candidați, dar și echipele de campanie ale acestora, au pus accent pe limbajul trupului.

Scopul si obiectivele cercetării

Scopul cercetării este acela de a determina în ce măsura limbajul nonverbal din mediul politic poate constitui un factor decisiv prin care cetățenii aleg un anumit politician.

Obiectivele cercetării:

Să se determine măsura în care se acordă atenție limbajului non-verbal.

Să se determine cât de mult cunosc oamenii semnificațiile unor gesturi non-verbale

Să se identifice care sunt publicurile țintă care cunosc/ nu cunosc semnificațiile limbajului non- verbal.

Să se identifice care sunt gesturile non-verbale cele mai des identificate de către cetățeni.

Să se stabilească în ce măsură limbajul non – verbal contribuie la alegerea unui politician.

Întrebările de cercetare:

Cât de mult contează comportamentul nonverbal în formarea primei impresii despre o persoană?

Ce loc ocupă comportamentul nonverbal în criteriile de selecție ale alegătorilor asupra unui candidat la prezidențiale?

Lipsa cunoașterii limbajului nonverbal poate influența decizia unui cetățean în alegerea unui politician?

Ce conotații simbolice găsesc alegătorii în cazul anumitor gesturi ale unui om politic?

Căror elemente de comunicare nonverbală acordă cetățenii mai multă atenție?

Prezentarea corpusului

Limbajul trupului constituie o formă foarte importantă de comunicare. Este un limbaj natural dar inconștient care transmite sentimentele reale ale unei persoane. Atunci când există interacțiune se transmit și se primesc semnalele nonverbale.

Tot ceea ce înseamnă limbajul trupului: gesturi, postură, cât de repede sau cât de tare vorbește o persoană ori contactul vizual, transmite mesaje puternice. De cele mai multe ori ceea ce este spus si ceea ce se comunică prin limbajul nonverbal reprezintă două lucruri diferite.

În cazul celor doi principali contracandidați la prezidențialele din 2014, această situație putea fi ușor de gestionat de către cetățeni. Minciuna sau adevărul puteau fi observate și dacă atenția alegătorilor ar fi fost îndreptată spre nonverbal.

În continuare, pentru a putea confirma sau infirma obiectivele acestei cercetări, am ales să analizez toate aparițiile publice ale celor doi candidați din perioada campaniei prezidențiale: înaintea primului tur de scrutin 3 octombrie – 1 noiembrie 2014 și înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor 3 noiembrie- 15 noiembrie 2014. Voi studia comportamentul nonverbal al celor două personalități politice din cadrul: aparițiilor televizate, dezbaterilor televizate, dezbaterilor publice, vizitelor din timpul campaniei și al mitingurilor dar și declarațiile pe care aceștia le-au făcut.

Mesajele transmise la nivel nonverbal, fie prin intermediul mișcărilor corpului, prin poziția pe care fiecare o adoptă sau prin intermediul gesturilor, fie prin expresiile faciale, prin paralimbaj sau prin intermediul mirosului, pot „amplifica, atenua sau neutraliza tacticile de prezentare a sinelui” (Burgoon, 1996, apud Keating, 2006, p. 326) .

Metodologie

Ca metodă de cercetare am ales interviul, deoarece acesta are, conform lui Kerlinger, „un scop explorator, de indentificare a variabilelor și relațiilor dintre variabile” (Kerlinger, 1973, apud Chelcea, 2007).

Interviul este unul dintre principalele instrumente de strângere a datelor în scopul validării sau infirmării ipotezelor. Conform lui Stacey, în acest caz interviul este metoda de cercetare optimă, deoarece „se cercetează credințele și atitudinile unei persoane despre care nu există documente scrise” .

Pentru realizarea acestui interviu voi propune tema interlocutorului, iar apoi voi interpreta informațiile primite de la acesta, în funcție de răspunsurile primite, dar și de atitudinea sa.

Am ales interviul individual în profunzime, deoarece, conform lui Septimiu Chelcea , acesta este ”centrat asupra persoanei, dar vizează doar un aspect, un fenomen sau un element, nu persoana în întregul ei”. Acest tip de interviu este, în opinia mea, metoda care îmi poate furniza cea mai mare cantitate de informație, întrucât stimulează discuția deschisă cu recrutorii despre tema de cercetare.

Acest tip de interviu îmi permite totodată să pot discuta cu interlocutorii mei despre particularitățile temei alese, pentru a obține date relevante în ceea ce privește comportamentul nonverbal al politicienilor. Întrebările sunt deschise și flexibile, încurajând răspunsurile cât mai complexe din partea celor intervievați. Scopul principal este obținerea cât mai multor informații detaliate despre elementele comunicării nonverbale în contextul social dat.

Prin urmare, avantajele principale ale acestui tip de interviu sunt: faptul că întrebările sunt deschise și lasă spațiu subiecților pentru a-mi oferi răspunsuri cât mai detaliate, iar datorită acestui fapt pot fi tratate teme de cercetare complexe.

Desigur, această metodă de cercetare are și câteva limite, la fel ca toate celelalte metode. Una dintre acestea poate fi tocmai rolul pe care îl voi avea eu ca intervievator. Datorită complexității temei, există riscul ca intervievatorul să dirijeze discuția în anumită direcție și să influențeze în mod involuntar răspunsurile celuilalt, prin natura întrebărilor centralizează mai ușor.

De asemenea voi folosi și o altă metodă de colectare a datelor și anume sondajul de opinie. Acesta este considerat unul dintre principalele instrumente în vederea cercetării opiniei publice.

Sondajul de opinie are cinci mari caracteristici „1. Presupune un număr mare de cazuri; 2. selectarea acestora trebuie făcută după criterii riguroase de eșantionare; 3. datele trebuie colectate în situații normale, cât mai apropiate de viața de zi cu zi; 4. colectarea se face în conformitate cu proceduri standardizate; 5. datele sunt într-o formă măsurabilă cantitativ.” (Hyman, 1973, apud Șandor, 2010, p.109)

Conform lui Șandor tehnicile de sondare sunt următoarele: față în față, prin poștă, telefonic, electronic, chestionarul auto-administrat.

Pentru a colecta datele necesare cercetării voi folosi ca si metodă chestionarul. Acesta va cuprinde o parte introductivă, în care voi prezenta care este scopul cercetării și confidențialitatea răspunsurilor, pentru a câștiga încrederea subiecților. Partea a doua va fi compusă din întrebările propriu-zise și instrucțiuni (în cazul în care acestea vor fi necesare).

Întrebările vor fi scurte, clare, neutre și redactate într-un limbaj ușor de înțeles.

Perspectivă teoretică

Această cercetare se încadrează în cercetările sociologice empirice, deoarece presupune o observare directă a realității și aplicarea unor tehnici specifice de colectare a informațiilor. (Chelcea, 1998, p.129 ). De asemenea, este și o cercetare descriptivă. În urma interpertării datelor se va stabili dacă limbajul nonverbal în politică poate influența sau nu alegătorul.

Bibliografie

Chelcea, S. (2007). Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative . București: Editura economică

Chelcea, S. (1998). Cercetarea sociologică. Metode și tehnici. Deva, Editura Destin

Collet, P. (2005). Cartea gesturilor: cum putem citi gândurile oamenilor din acțiunile lor. București: Editura Trei.

Keating, F. C. (2006). Why and how the silent self speaks volumes. (V. Manusov, & M. L. Patterson, Ed.) The SAGE Handbook of Nonverbal Communication , 321-339.

Stacey, M. (1970). Methods of social research . Oxford: Pergamon Press.

Șandor, D. (2010). Metode și tehnici de cercetare în științele sociale, București