Comunicarea Non Verbala Si Rolul Ei In Imaginea Organizatiei

=== fc2ca10f5ca222ab1b3f1cf6e915565105ef816d_149606_1 ===

Comunicarea non-verbala si rolul ei in imaginea organizatiei

1. Introducere

Comunicarea a existat din cele mai vechi timpuri fiind o necesitate în evoluția omului. Dacă comunicarea nu ar fi existat, omul rămânea în continuare o ființă trecătoare și adaptabilă mediului înconjurător. Prin comunicare se înțeleg toate metodele și procedurile prin care se transmit mesajele între un emițător și unul sau mai mulți receptori.

Printr-o bună comunicare se realizează funcționarea și dezvoltarea organizațiilor importante. Această comunicare este foarte importantă în învățământ, servicii financiare, publice, medicale, antreprenoriale, organizații. Unul dintre modurile de comunicare cel mai des utilizat și cel mai bine perceput este cel al imaginii.

Conceptul de „comunicare publică” este un proces complex. În cadrul procesului de comunicare publică, în general este prezent un singur emițător și o multitudine de receptori, care reprezintă publicul. Acest emițător are rolul transmiterii informațiilor către publicul receptor prin intermediul canalului, cu scopul producerii unui efect (care în general este unul de persuadare ) asupra publicului receptor.

2. Comunicarea prin imagine

Fiecare organizație își selectează în mod corect categoriile de public, pentru a le cunoaste bine, ca să conceapă mesaje specific fiecărei categorii în parte, ținând cont atât de valorile cât și de interesele comune, ce interacționează cu realitatea actuală și cu costurile pe care comunicarea le implică.

Prin comunicare se ajunge la crearea imaginii, care reprezintă “un obiect de patrimoniu”. Patrimoniul este definit ca totalitatea lucrurilor moștenite ce aparțin unor colectivități, reprezentând totalitatea drepturilor și obligațiilor care pot fi evaluate ca valoare, în bani. Dimensiunea nematerială este una subiectivă, care nu se poate aprecia în bani, dar are o anumită valoare de piață. (Coman, 2006, p. 26)

Identitatea vizuală este cea mai importantă parte a unei corporații. Prin identitatea vizuală se prezintă planurile externe și interne ale unei corporații. Prin imagie vizuală se înțelege procesul, actul de discurs nonverbal prin care este asigurată cu ajutorul forței persuasive funcționalitatea mecanismului care este alcătuit din elementele vizuale ale mărcii pe care o reprezintă. Aceste elemente vizuale sunt supuse unui sistem de reguli pentru aplicarea și dezvoltarea organizației.

Imaginea organizației se deteriorează mai greu decât imaginea individuală în general sau imaginea politică în special, fiind influențată și de istoria și existența companiei. Această imagine devine una negativă doar în cazul unui scandal de mare amploare sau datorită unor evenimente sau descoperiri neplăcute. Dacă dimensiunea companiei este una mare, situația acesteia depinde mai mult de conexiunile ei, iar imaginea publică a organizației condiționată de performanțele acesteia.

Imaginea pozitivă a organizației are o imensă influență asupra reușitei în afaceri, iar o imagine negativă afectează mai mult sau mai puțin semnificativ succesul companiei. Conform studiilor de specialitate în marketing s-a constatat că de cele mai multe ori cei mai fideli cumpărători ai anumitor tipuri specifice de produse, servicii nu pot deosebi aceste produse /servicii de altele similare. (Chiciudean & Halic, 2003, p.34)

“Publicul consumator utilizează sub diverse forme (mâncare, băutură, îmbrăcăminte), de fapt imaginea a ceea ce văd și le place vizual. Acest studiu a avut la baza concluziei faptul că, o anumită atitudine, stil, se transformă în preferință. Publicul, oamenii, aleg produsele/serviciile ce exprimă, se potrivesc cu rolul, statutul pe care ei îl dețin în cadrul societății”. (Chiciudean & Halic, 2003, p.34)

În cadrul organizațiilor imaginea publică, atât internă cât și externă este una prioritară în reușita afacerii. Cele mai semnificative categorii de imagini sunt: imaginea organizației, imaginea managerilor, imaginea unui departament, imaginea produselor și/sau a serviciilor oferite, imaginea angajaților pentru colegi, manageri, imaginea managerilor pentru angajați, autoimaginea (denumită și self image) a unui departament, autoimaginea fiecărei persoane, a grupului de personal. (Chiciudean & Halic, 2003, p.34)

Imaginea vizuală este identitatea unei organizații și cuprinde patru nivele de interes: produsele și/sau serviciile (contează calitatea produselor și grija față de client, de consumator), responsabilitatea socială (reprezintă relația, interacțiunea cu comunitatea, precum și comportamentul etic), mediul de lucru ( de la birouri până la sectoarele productive, prezentări, expoziții ), comunicarea ( atât cu personalul cât și cu consumatorul, relații publice, reclame). (Chiciudean & Halic, 2003, p.35)

3. Comunicarea în cadrul unei instituții publice

Comunicarea la nivelul instituțiilor publice este un factor important și necesar în îndeplinirea cu eficiență a funcțiilor economice și sociale pentru a se implementa politica publică . (Prutianu, 200, p.121).

Spațiul public de comunicare este reglementat și influențat de mediul politic și juridic. Societatea este efectul legilor ce le guvernează, care permite accesul la o anumită informație sau, nu. Acest spațiu de comunicare este influențat de mediul politic și juridic, prin prisma schimbărilor care au loc în mai multe medii, precum cel economic sau tehnologic.

Specificul comunicării organizaționale, cel mai elocvent, se poate observa în domeniul public, care trebuie adaptat deciziilor publice de interes general, prin care se obține adeziunea populației, a cetățenilor.

Instituția publică este în contact permanent cu mediul căruia îi aparține și preia modificările care intervin, adaptându-și programele în funcție schimbările apărute, de transformările care sunt necesare pentru a fi în pas cu evoluția societății. Un exemplu concludent poate fi modificarea sistemului de impozitare, ceea ce a condus la modificări structurale și de spațiu pentru instituția publică ANAF.

Comunicarea internă și comunicarea externă a instituțiilor publice sunt adaptate pe specificul acestora, stabilindu-se seturi de obiective comunicaționale care sunt adaptate în funcție de categoria de public căreia i se adresează. Această relație de comunicare, dintre administrația publică și cetățean este baza principiilor administrației publice. Conform standardelor și conceptelor din administrația instituțiilor publice, cetățeanul este privit din perspectiva unui client, care trebuie să fie tratat ca atare.

În cadrul instituțiilor publice comunicarea este una de masă, între emițătorul care este funcționarul public și cetățeanul care este receptorul mesajului, care trebuie să asimileze și să înțeleagă informația primită. Acest tip de comunicare externă este pilonul de bază al bunului mers pentru orice administrație sau instituție publică.

Clientul, atunci când ajunge la ghiseu sau pur și simplu își așteaptă rândul, comunică din primul moment, nonverbal, atât cu funcționarul cât și cu celelalte persoane din jurul său. De la gesturile pe care le fac (cu capul, mâna, corpul în general), modul de ațintire a privirii, chipul și expresia feței, mimica, acestia devin pe rând emițători și receptori. O imagine a unui funcționar plictisit și agasat, transmite receptorului o stare de nervozitate, lipsă de confort. Pe lângă ideea că clientul achită plăți aferente statului, imaginea transmisă de un funcționar apatic și supărat provoacă o stare de iritare pentru plătitor care-și revarsă nervozitatea asupra tuturor celor pe care-i consideră implicați.

Pentru o comunicare externă eficientă, trebuie să existe și o comunicare internă perfect adaptată necesităților de informare ale angajaților publici, a funcționarilor, de către organele de conducere și managerii abilitați în acest proces.

4. Concluzii

Rezultatele pozitive ale unei imagini bune în cadrul companiilor o reprezintă: creșterea vânzărilor, dezvoltarea unor produse/servicii noi, dezvoltarea relațiilor financiare, administrarea situațiilor de criză, buna colaborare cu angajații.

“Comunicarea organizațională constă în transferul de informații între membri organizației, decodificarea corectă a mesajului, a conținutui informatic“. (Prutianu, 200, p.121).

Necesitatea unor comunicării adecvate și eficiente este determinată de faptul ca organizațiile se confruntă cu numeroase schimbări social-economice de-a lungul existenței lor datorită și depind în mare măsură de comunicarea realizată prin ntermediul canalelor informaționale orizontale. (Prutianu, 200, p.121).

5. Bibliografie

Chiciudean, I., Halic, B.A. (2003). Imagologie. Imagologie istorică, Editura Comunicare.ro, București

Coman, C., (2006). Relații publice – principii și strategii, Editura Polirom, Iași

Prutianu, Șt., (2000). Manual de comunicare si negociere în afaceri, Editura Polirom, Iași