Comunicarea Interpersonala Prin Joc la Copiii de Varsta Scolara Mica

CUPRINS

Introducere /4

CAPITOLUL 1

Comunicarea interpersonală în perioada copilăriei și implicațiile acesteia în dezvoltarea copiilor /6

1.1.Obiectivele comunicării interpersonale în perioada copilăriei /7

1.2.Comunicarea copil-copil /10

1.3.Comunicarea copil-părinte /12

1.4.Comunicarea copil-cadru didactic /14

1.5.Conflictele interpersonale și rezolvarea acestora /15

1.6.Strategii comunicaționale cu caracter ludic /17

1.7.Utilitatea unei comunicări eficiente în perioada școlarității primare /18

CAPITOLUL 2

Jocul-metodă de comunicare interpersonală în perioada copilăriei /19

2.1.Scurtă istorie o jocului și jucăriilor /19

2.2. Clasificarea jocurilor /20

2.3. Scopul și funcțiile jocului /23

2.4. Importanța jocului pentru copii și implicațiile acestuia în comunicarea interpersonală a copiilor /25

CAPITOLUL 3

Ludoteca – Studiu de caz /27

3.1. Ludoteca în lume /27

3.2. Tipuri de ludoteci /28

3.3. Ludoteca la noi în țară /29

3.4. Funcțiile ludotecii /30

3.5. Rolul ludotecarului /31

3.6. Spațiul ludotecii /32

3.7. Activități desfășurate în ludotecă /33

Concluzii /50

Anexe /52

Bibliografie /56

INTRODUCERE

Una din cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul. Sub influența jocului se formează, se dezvoltă și se restructurează întreaga activitate psihică a copilului. Jocul este și un act de cunoaștere și de comunicare: cunoaștere a ta și a celuilalt, comunicare cu tine și cu ceilalți. Este un proces care nu presupune adversari, ci parteneri, un spațiu al iubirii, al luminii, al bucuriei. Jocul și distracția implică o comunicare interpersonală.

Lucrarea de față își propune să abordeze jocul din perspectiva celei mai potrivite metode de stimulare și dezvoltare a comunicării interpersonale la copiii de vârstă școlară mică. Am considerat tema ca fiind de mare actualitate: copiii se confruntă în prezent cu numeroase probleme de comunicare, de relaționare. Societatea actuală începe să fie depășită de realitatea nefericită a existenței unui număr considerabil de copii cu grave probleme de adaptabilitate socială, de comunicare, de integrare, nesusținuți de către familiile lor în sensibilul proces de maturizare.

În prezent jocul este înțeles total eronat: copiii sunt „ abandonați” în fața calculatoarelor ore întregi, își aniversează zilele importante în spații închise, pline de un zgomot, simpla plimbare prin parc a devenit prilejul etalării unor jucării sofisticate, ținute moderne.

Multe persoane consideră că după intrarea copilului în școală jocul nu rămâne decât o abordare terapeutică a copiilor aflați în dificultate. Astfel, cei mai mulți dintre copii sunt privați o dată cu pătrunderea în sistemul școlar de plăcerea de a se juca. Mai mult, propriii lor părinți consideră că, o dată ajuns la școală, copilul lor s-a maturizat brusc, dorința copiilor de a se juca fiind interpretată drept inadaptabilitate.

Experiența practică și numeroase studii ale psihologilor au demonstrat că jocul reprezintă în școlaritatea mică activitatea principală a copiilor de la care să se pornească în formarea unor deprinderi de relaționare, abilități de comunicare și de acțiune ale acestora. În acest sens, vom detalia importanța comunicării interpersonale la această vârstă, definindu-i obiectivele și analizând importanța fiecărui obiectiv în comunicarea copiilor.

Vom încerca să prezentăm modul în care relaționează copiii unii cu ceilalți, cu familiile lor și cadrele didactice. Enumerarea unor strategii comunicaționale care au un caracter ludic și importanța unei comunicări eficiente la această vârstă sunt două teme asupra cărora vom insista în finalul primei părți.

Studiul de caz susține demersul teoretic și se dorește a fi și o demonstrație de implicare socială. Sensibili la problemele copiilor putem ajuta la transformarea lor în bine, apelând la ceea ce ei prețuiesc mai mult, jocul.

CAPITOLUL 1

Comunicarea interpersonală în perioada copilăriei și implicațiile acesteia în dezvoltarea copiilor

Comunicarea interpersonală este caracteristica cea mai importantă a omenirii. Este abilitatea oamenilor de a-și face știute nevoile, dorințele, ideile și sentimentele. Comunicăm ca să ne cunoaștem, ne împărtășim emoțiile, schimbăm informații, construim relații.

Condițiile unei comunicări interpersonale eficiente sunt determinate de sinceritatea interlocutorilor, în ambele ipostaze de receptor și de emițător, de solicitudine, disponibilitatea de a-ți ajuta interlocutorul, de empatie, plasarea pe poziția interlocutorului și judecarea dintr-o altă perspectivă a comportamentului acestuia, de atitudinea pozitivă manifestată printr-o părere favorabilă despre interlocutor, față de propria persoană și față de comunicarea însăși și de egalitatea rolurilor de vorbitor și ascultător.

Cunoscând comportamentele empatice ale copiilor vom înțelege mai bine intențiile, trăirile lor în diferite situații pe care le putem anticipa corect, reușind să stabilim între copii relații interpersonale. După ce vom anticipa comportamentul copiilor ne vom fixa o strategie proprie de comportament față de ei și–i vom întâmpina, vom comunica eficient și le vom crea condiții favorabile de manifestare.

Relațiile interpersonale în cazul copiilor încep, o dată cu intrarea în școală, să se întemeieze pe cunoașterea unor date psihologice privitoare la interlocutor. La această vârstă prieteniile se leagă îndeosebi la nivelul clasei. Sunt foarte puțini copii care își lărgesc sfera relațiilor interpersonale la nivelul altor clase, acest lucru schimbându-se progresiv pe măsura înaintării în vârstă. În relațiile pe care copiii le stabilesc se aplică instinctual anumite reguli individuale în cunoașterea particularităților interlocutorilor. Copiii intuiesc deosebirile dintre ei și, ca atare, se poartă diferențiat comunicând diferit unii cu alții.

1.1 Obiectivele comunicării interpersonale în perioada copilăriei

Obiectivele comunicării interpersonale în perioada copilăriei sunt aceleași cu cele din perioada maturității, diferențele constând în ierarhizarea acestora în funcție de importanța lor. Astfel, putem aminti:

A. Jocul și distracția- Distracțiile și jocurile sunt substitute ale trăirii adevărate ale intimității autentice. În opinia lui Eric Berne „cele mai plăcute forme de contact social sunt jocurile și intimitatea.”

Fiecare individ are la dispoziție un repertoriu cu niște realități psihologice, un sistem de sentimente însoțit de anumite tipare comportamentale.

-stări de ego care seamănă cu cele ale figurilor părinților ;

-stări de ego care sunt îndreptate în mod autonom către evaluări obiective ale realității;

-stări de ego încă active, care s-au consolidat în frageda copilărie;

Aceste manifestări sunt numite de Eric Berne Părinte, Adult, Copil. Fiecare individ dintr-un grup social se va afla într-o stare de ego de Părinte, Adult sau Copil.

Părintele are două funcții principale: prima îi permite individului să acționeze efectiv ca părinte de copii reali, contribuind la supraviețuirea rasei umane, a doua funcție permite ca multe dintre răspunsuri să vină automat, ceea ce economisește timp și energie. Copilul este partea cea mai valoroasă a personalității și poate contribui la viața individului exact cum un copil adevărat poate contribui la viața de familie prin farmec, plăcere și creativitate.

Creșterea copiilor poate fi privită ca un proces educațional în cadrul căruia copilul este învățat ce jocuri să se joace și cum să se joace. Jocurile copilului stabilesc cum se va folosi el de acele înlesniri, precum și deznodământul situațiilor pentru care este potrivit. Jocurile au o natură imitativă și sunt puse la cale de aspectul Adultului din personalitatea copilului. Jocul este un puternic izvor de conectare de relații sociale la copii. Ursula Șchiopu afirma despre joc că „prepară terenul motor și psihologic al muncii în copilăria omului”. Jocul îl învață pe copil adaptarea, învingerea dificultăților, strategia și antrenarea în activități.

B. Stabilirea și menținerea de relații semnificative cu alți copii sau adulți, în scopul satisfacerii unei nevoi fundamentale la această vârstă, prietenia /dragostea. Prietenia este un sentiment durabil, care leagă două persoane, cel mai adesea din copilărie. Majoritatea prieteniilor pe care le înfiripă copiii sunt legate în cadrul clasei, la școală. Copiii aplică involuntar anumite reguli într-o relație de prietenie, proprii fiecărui copil.

Prietenii au o mare influență în dezvoltarea oricărui copil. Ca să evităm problemele ulterioare, create de influența negativă a acestora, este nevoie să luăm măsuri din timp și să nu scăpăm situația de sub control. Discuția permanentă cu copilul, căruia va trebui să-i fi mai întâi prieten, apoi părinte, este foarte importantă pentru a-l îndruma pe calea cea bună.

C. Cunoașterea lumii exterioare prin schimb de informații cu semenii

Fiecare persoană are în relațiile pe care le stabilește un sistem propriu de semnificații (valori, opinii, atitudini) și o cunoaștere organizată (despre trecut, întâmplări, fapte) pe care celălalt nu le poate stăpâni niciodată pe deplin. A deține informații despre partenerii de relație se datorează în mare parte și situațiilor în care le dobândim, strâns legate de cultura simbolului: limba vorbită sau scrisă, tăcerea, pauzele importante, omisiunile semnificative, lucrurile nerostite.

„ Discuția reprezintă o sursă de informare asupra altor oameni”. Oamenii își verifică prin discuție pornirile, dorințele și atitudinile, își afirmă valorile, dezvăluie structura preocupărilor lor.

În comunicarea cu partenerii noștri, exteriorizarea gândurilor are drept scop crearea unei legături. Steve Duck considera că importanța socială a discuției rezidă în caracterul ei de activitate interpersonală. Modul în care o persoana discută ajută o alta să înțeleagă necunoscutul, adică semnificațiile individuale ale vorbitorului.

Comunicarea implică nu numai exprimarea valorilor și semnificațiilor individuale ale unui vorbitor, ci și interpretare lor de către ascultător. Fundamentul unei astfel de interpretări oferă informațiile pe care cineva le deține cu privire la vorbitor. Sunt cazuri în care nu se știe decât că persoana aparține unei anumite culturi, vestimentația sa se încadrează în anumite rigori, are un anumit comportament non-verbal. Sunt situații în care putem cunoaște foarte bine o persoană și putem avea o anumită înțelegere față de modurile în care interpretează sau descrie experiențele. Discuția exprimă în ambele cazuri modurile cuiva de a vedea lumea înconjurătoare.

În această perioadă a școlarității mici, copiii descoperă în mod gradat că un comportament al unei persoane nu reflectă neapărat sentimentele ei și devin, treptat, capabili de a adopta o optică detașată a propriului comportament. Aici intervine un alt obiectiv al comunicării interpersonale și anume:

D. Cunoașterea interioară( autocunoașterea) bazată pe autodezvăluire

La această vârstă încep să apară anumite manifestări de reciprocitate în comunicare. Copiii ajung foarte ușor să-și împărtășească pe lângă experințele personale și anumite secrete. În relațiile cu adulții autodezvăluirea are un rol esențial la îmbunătățirea comunicării. O dată ce ai devenit confidentul unui copil, comunicarea cu acesta este mult mai eficientă și mai ușor de realizat. Copiii pot vorbi cu ușurința despre absolut orice subiect cu condiția de a avea permanent sentimentul reciprocității. „Când un copil are o mulțime de plângeri, nemulțumiri, privind un prieten, profesor sau propria lui viața, important este să răspunzi la tonalitatea afectivă și să nu încerci să stabilești faptele ori să verifici cele petrecute”.

Comunicarea tandră aduce în locul criticii, sfaturilor, înțelegerea umană. „ Când ai o emoție puternică, nimic nu ajută mai mult decât o persoană care te ascultă și te înțelege”.

E. Persuadarea interlocutorului, influențarea opiniilor, convingerilor, atitudinilor și conduitei acestuia epriului comportament. Aici intervine un alt obiectiv al comunicării interpersonale și anume:

D. Cunoașterea interioară( autocunoașterea) bazată pe autodezvăluire

La această vârstă încep să apară anumite manifestări de reciprocitate în comunicare. Copiii ajung foarte ușor să-și împărtășească pe lângă experințele personale și anumite secrete. În relațiile cu adulții autodezvăluirea are un rol esențial la îmbunătățirea comunicării. O dată ce ai devenit confidentul unui copil, comunicarea cu acesta este mult mai eficientă și mai ușor de realizat. Copiii pot vorbi cu ușurința despre absolut orice subiect cu condiția de a avea permanent sentimentul reciprocității. „Când un copil are o mulțime de plângeri, nemulțumiri, privind un prieten, profesor sau propria lui viața, important este să răspunzi la tonalitatea afectivă și să nu încerci să stabilești faptele ori să verifici cele petrecute”.

Comunicarea tandră aduce în locul criticii, sfaturilor, înțelegerea umană. „ Când ai o emoție puternică, nimic nu ajută mai mult decât o persoană care te ascultă și te înțelege”.

E. Persuadarea interlocutorului, influențarea opiniilor, convingerilor, atitudinilor și conduitei acestuia este un obiectiv prioritar al comunicării interpersonale în procesul educațional, asupra căruia vom reveni pe larg în capitolul dedicat comunicării dintre cadrele didactice și elevi.

1.2 Comunicarea copil-copil

Perioada școlarității mici trebuie privită ca o etapă de tranziție de la preșcolaritate la preadolescență pentru că acum apar diverse momente de criză în dezvoltare, apar stări tensionale, conflictuale ocazionate de adaptarea copilului la viața de școlar. Învățarea devine tipul fundamental de activitate, presupune nu numai efort intelectual, ci și o mare rezistență fizică, așa că s-ar putea vorbi despre un sfârșit al copilăriei .

După 7 ani apare o mare detașare psihologică, o creștere a expansiunii, o mai mare extroversiune și trăiri euforice și de exaltare, ca semn al adaptării școlare. În vorbirea copilului se întâlnesc frecvent superlativele în descrierea de situații, întâmplări.

La această vârstă se conturează tematica obligativității, loialității, spiritul de echipă, suportarea eșecului. În jurul vârstei de 8 ani și după, devin multilaterale și diferențiate interesele. Studiul aritmeticii trece pe primul plan. Cresc capacitățile de exprimare discursivă. Momentul de 8 ani este foarte sensibil pentru educația socială. După 9 ani, copii de sex diferit încep să se separe în mod spontan în jocuri. Copilul devine ceva mai meditativ, caracterul expansivității în conduită atenuându-se. Începe să se manifeste dorința de autoperfecționare. Copilul devine mai ordonat și mai perseverent în activitățile pe care le întreprinde. La 10 ani se încheie ciclurile copilăriei. Constituirea bazelor personalității, dobândirea statului de școlar alături de acela de membru al familiei creează copilului o deschidere către viața socială.

În practica educațională este necesar ca acestor copii să li se ofere ocazii multiple de a comunica. Din acest punct de vedere, școala a creat o adevărată mentalitate care se cere complet revizuită: a comunica nu înseamnă a multiplica actele de vorbire. Aceasta presupune că pentru antrenarea copiilor în procesul comunicativ nu trebuie să li se pretindă să vorbească mult, ci să fie găsite modalități de intensificare a interacțiunilor dintre copii în planul schimbului informațional și interpersonal.

Clasa de elevi se constituie în vederea desfășurării unei activități și a atingerii unor scopuri fundamentale. O clasă de elevi este un grup educațional constituit în vederea atingerii unor scopuri educative.

Menționând intensitatea tensiunilor și contradicțiilor din interiorul colectivului de elevi, vom urmări traiectoria devenirii acestui colectiv. Putem delimita umătoarele etape ce se desfășoară pe parcursul celor patru ani (ciclul primar):

Etapa evaluării interpersonale: fiecare membru al clasei de elevi este preocupat pentru cunoașterea celorlalți parteneri, din perspectiva disponibilităților de a stabili contacte interpersonale cu ei. Preocuparea de cunoaștere-evaluare urmărește dobândirea a cât mai multor informații despre ceilalți colegi, despre atitudinea lor față de propria personalitate, despre felul în care sunt apreciați de către colectiv sau învățător, despre atitudinea altor persoane din afara colectivului față de ei.

Etapa constituirii și închegării structurii socio-afective a colectivului de elevi. Pe baza imaginilor cognitiv-evaluative dobândite în etapa anterioară se constituie și consolidează diferite structuri socio-afective, de comunicare formală, informală, de conducere ș.a. Este etapa caracterizată prin restructurări continue în planul socio-afectiv al colectivului clasei, respectiv în relațiile interpersonale între membrii săi. Aceste restructurări nu trebuie văzute ca un indicator negativ, ci, din contră, acestea antrenează și angajează personalitatea umană, contribuind la elaborarea și consolidarea unor trăsături definitorii.

Etapa stabilizarii și recunoașterii unei structuri socio-afective dominante. Multiplele restructurări specifice etapei precedente se atenuează treptat, pregătind terenul cristalizării unei structuri socio-afective, relativ stabile. Se consolidează principalele rețele și tipuri de rețele, în interiorul structurii formale liderii săi dispun de un status ce le permite să-și exercite puterea și autoritatea asupra celorlalți, în cadrul structurii informale distribuirea relațiilor simpatetice conduce la conturarea unei ierarhii interioare cu tendință de menținere.

Aceste etape nu se prezintă ca o succesiune de momente distincte, ele se intercondiționează și se completează reciproc.

Cunoașterea unui colectiv de elevi nu se reduce la cunoașterea personalității fiecărui elev în parte, ci la totalitatea trăsăturilor ce caracterizează un colectiv concret privit ca un tot, ca un întreg prin care se deosebește de alte colective. Valorizarea relațiilor de schimb informațional și interpersonal nu se poate face decât în condițiile evidențierii avantajelor ce decurg din exersarea lor .

Relevant pentru relațiile de intercomunicare sunt situațiile de perturbare a comunicării: filtrarea informațiilor, blocajul efectiv, bruiajul, distorsiunea etc. Nesoluționate în timp util, asemenea fenomene se pot transforma în situații de criză educațională.

1.3 Comunicarea copil-părinte

Relația părinte-copil poate fi considerată cea mai importantă dintre relațiile care se pot forma, în general, între oameni. Este o legătură definitivă și indestructibilă. Dar, pentru ca această relație să fie reușită, este nevoie de mult efort și răbdare depuse de copii și de părinții lor. Părintele are foarte multe griji, responsabilități, diverse probleme, de aceea, este bine ca într-o familie fiecare membru să facă efortul de a păstra un anumit echilibru, liniște și să arate înțelegere și respect față de ceilalți membri ai familiei sale. O bună comunicare, însă, nu înseamnă ca toți copiii să-i asculte pe părinți fără a scoate un cuvânt, sau să se conformeze de fiecare dată doar ținând cont de ierarhia rolurilor.
Părintele care știe să-i lase copilului o marjă de libertate, dar care îi inculcă și anumite norme și valori și-i fixează anumite repere în ceea ce privește comportamentul, își va atrage respectul acestuia. Raportul copilului cu lumea exterioară cât și personalitatea pot fi influențate nefast de către respingere, superprotecție, adorație sau autoritarism din partea părinților.

Părinții care resping copilul îl protejează insuficient. Copilul ajunge să fie neglijat și lăsat în voia unui mediu pe care nu știe să-l gestioneze, se simte abandonat, nesigur și fără încredere în sine. Va ajunge să fie dependent de alții și incapabil să se descurce singur.

Părinții superprotectivi văd copilul ca fiind o ființă  foarte prețioasă ce nu trebuie deranjată cu nimic. De asemenea îl văd incapabil să se descurce fără ajutorul lor. Nu este lăsat singur, nu este lăsat să încerce nimic, făcând părinții totul în locul lui. Acest copil va fi mereu dependent și va aștepta ca alții să decidă în locul lui.
Părinții care își adoră copilul îi satisfac acestuia toate dorințele. Sunt excesivi de toleranți și își organizează viața în jurul copilului. Copilul ajunge să creadă că este perfect, că merită totul și că este un suveran absolut. Este egocentrist, are dificultăți de adaptare. Când va crește și se va lovi de realitate va fi pierdut.

Părinții autoritari sunt de părere că orice copil trebuie să fie educat strict și să asculte de ordinele părinților altfel, va fi pedepsit. Copilului i se pretinde foarte mult și i se interzice aproape tot. Din cauza așteptărilor uriașe, copilul nu se simte în siguranță. Va trăi permanent cu teama că nu este suficient de bun.

În timpul adolescenței părinții nu mai reușesc să supravegheze minorii decât cu mare dificultate. Centrul de greutate al comunicării se deplasează de la nivelul exclusiv al familiei la nivelul grupului de colegi și prieteni. În perioada furtunoasă dar frumoasă, tânărul devine un veritabil participant la dialog, de multe ori fără să comunice nimic adultului și cel mai adesea părinților.

În prezent, părinții se confruntă cu probleme concrete care necesită soluții specifice. Sfaturile clișeu de genul „Oferiți-i mai multă dragoste!”, „Încercați să-i înțelegeți!” nu–i mai ajută. Comunicarea cu acești copii este o adevărată artă, cu reguli și semnificații proprii.. Părinții și cadrele didactice trebuie să învețe să deslușească întrebările și răspunsurile copiilor. Când aceștia simt că au fost înțeleși, singurătatea și durerea lor se atenuează, iubirea pentru părinți se adâncește.

Atunci când copiii se află în vârtejul unor emoții puternice, ei nu mai pot asculta, nu pot accepta sfaturi sau consolări. Vor să fie înțeleși fără să ne dezvăluie complet ce trăiesc. Părinții pot ști ce simt copiii lor prin simpla ascultare și apelul la propriile experiențe emoționale. Părinții trebuie să învețe să audă sentimentele de frică, de disperare și neajutorare ale copiilor. Sentimentele intense ale acestora nu dispar dacă sunt interzise, dar pot fi atenuate când ascultătorul le acceptă cu simpatie și înțelegere.

În comunicarea dintre părinți și copii este foarte important să înveți să lauzi. Cuvintele părinților trebuie să afirme ce apreciază la strădania, munca, atenția, creația copiilor și este foarte important să apeleze la descrieri detaliate, la cuvinte care exprimă recunoașterea efortului și afirmații care comunică respect și înțelegere.

Părinții pot contribui substanțial la învingerea timidității copilului lor dacă:

-îi încurajează mereu;

-îi apreciază pozitiv pentru tot ceea ce fac bine;

– le acordă încredere;

-iau hotărâri împreună;

-le respectă dorințele copiilor;

-îi încurajează pe copii în a avea intervenții personale în diferite situații ;

-le arată modalități de a-și învinge emoțiile negative;

Părinții trebuie să manifeste încredere și respect pentru copiii lor, lăudându-i de fiecare dată, să-i ajute pe copii să-și cunoască atât calitățile, cât și defectele, să evite a le spune NU, fără a le oferi argumente.

Copiii învață ceea ce trăiesc. Orice cuvânt care se abate asupra lor lasă o urmă. Părinții trebuie să învețe să le vorbească într-un fel care nu trezește furia, nu produce durere, nu le micșorează încrederea în sine, nu-i face nesiguri de competența și de valoarea lor.

1.4 Comunicarea copil-cadru didactic

Procesul de comunicare ce se desfășoară în context școlar mijlocește influența comportamentală, acțiune ce operează atât în sensul modificării comportamentului profesorului, cât și al modificării comportamentului elevului.

Procesul de învățământ se realizează "prin" și "pentru" comunicare, fiind în ultimă instanță un act de comunicare. Cauzele pentru care copiii se implică prea puțin sau deloc în dialogul școlar sunt uneori obiective, întemeiate, iar alteori subiective, nejustificate. Într-o intervenție educativă de succes, după indentificarea cauzelor se recurge la elaborarea unor strategii acționale de contracarare a manifestărilor nefavorabile și de promovare a celor favorabile.

Mulți părinți socotesc că vârsta de 6 – 7 ani, când copiii lor calcă pentru prima oară pragul școlii, este o etapă în care rolul lor în educația copiilor scade foarte mult dacă nu chiar dispare. Dimpotrivă, acum rolul lor se dublează: acasă trebuie să creeze un mediu de încredere, echilibrat, în care copilul să se manifeste neîngrădit, iar în relația cu școala pot colabora cu alți membrii ai comunității școlare pentru a crea un climat care sprijină învățarea, atât în școalã cât și în afara ei.

Comunicarea eficientă dintre profesori și părinți se reflectă în dezvoltarea copiilor. Responsabilitatea educației și dezvoltării copiilor trebuie asumată în echipă: școală – familie.

La copiii de vârstă școlară mică, dorința de a stabili relații cu colegii, de a se împrieteni e importantă. Această dorință trebuie valorizată de cadrul didactic în sens pozitiv.

Atitudinea cadrului didactic funcționează ca un model pentru micii școlari. Dacă acesta manifestă o atitudine de dispreț la adresa unor copii, această manifestare va fi preluată și de către elevi. Sunt importante relațiile de colaborare, de înțelegere a celuilalt (cu defecte si calități), iar învățătorul poate să cultive în rândul elevilor astfel de relații.

1.5 Conflictele interpersonale și rezolvarea acestora

Conflictele interpersonale sunt privite drept consecințe inevitabile ale relațiilor.

Abilitatea de a comunica presupune și abilitatea de a rezolva conflictele de comunicare. Un conflict apare atunci când atitudinea și acțiunile unui individ împiedică, distrag sau afectează într-un anumit mod o persoană în demersul ei de atingere a unui scop.

Oamenii, fiind diferiți, adoptă strategii diferite pentru rezolvarea conflictelor. Aceste strategii se învață de obicei în copilărie și par să funcționeze automat la un nivel „preconștient”. Dacă dispui de abilitățile necesare poți valorifica pozitiv conflictele.

Pasivitatea este un comportament care poate fi descris ca răspunsul unei persoane ce încearcă să evite confruntările, conflictele, își dorește ca toată lumea să fie mulțumită, însă fără a ține seama de drepturile sau dorințele sale personale, nu solicită ceva anume, nu se implică în câștigarea unor drepturi personale sau în apărarea unor opinii. Aceste persoane se simt rănite, frustrate, iritate fără însă a încerca să-și exprime nemulțumirile față de ceilalți.

Agresivitatea este o reacție comportamentală prin care îl blamezi pe celălalt și îl acuzi, încalci regulile impuse de autorități, ești insensibil la sentimentele celorlalți.

Simpla afirmare a sentimentelor noastre poate pune capăt comportamentului nepotrivit al copilului. Un răspuns empatic, care îi oglindește copilului dispoziția zbuciumată, exprimând simpatia și înțelegerea părintelui, reușește să schimbe sentimentele de furie ale copilului.

Etichetele negative, puse în scopul corectării anumitor fapte, îl pot împovăra tot restul vieții pe cel care le primește. Mulți părinți pun astfel de etichete așteptându-se ca repectivele adresări să-i motiveze, să-i mobilizeze în scopul unei transformări pozitive.

Momentele în care părinții ascultă cu sensibilitate punctul de vedere al copilului contribuie cu adevărat la procesele de schimbare. Fiecare copil capătă simțul responsabilității prin propriile eforturi și propria experiență.

Conflictul este o componentă atât de naturală, de indispensabilă a vieții noastre cotidiene și a relațiilor noastre cu ceilalți, încât, de regulă, nu îl analizăm, nu ne gândim la el sau îl studiem. Totuși, elevii au parte de conflicte zi de zi, în școală, în familie sau în societate.

Conflictele presupun interacțiune și dialog, sunt necesare pentru dezvoltare și maturizare, modul în care o persoană face față conflictelor constituie un aspect important al propriei personalități. Conflictele nu pot fi soluționate în mod constructiv fără interacțiune pozitivă, care este o formă a comunicării. Abordat printr-o gândire pozitivã, conflictul poate avea rezultate creative, poate fi o forță pozitivă pentru dezvoltarea personală și schimbarea socială.

Conflictul poate deveni o sursă de maturizare și învățare, ajută la descoperirea propriilor valori și credințe, la sănătatea mentală individuală.

Conflictele între copii sunt inerente și, asemeni adulților, și aceștia apelează inconștient la anumite strategii pentru rezolvarea acestora:

~evitarea, retragerea copilului din zona de coflict ( sunt cunoscute gesturile prin care copiii își pun mâinile la urechi pentru a nu mai auzi nimic, sau se prefac că dorm );

~non-negocierea- foarte des întâlnită la copii, în special la fete, constă în refuzul de a asculta argumentele celorlalți;

~ redefinirea, cunoscută la copii mai ales în varianta în care își reproșează unii celorlalți

că pozițiile lor sunt aberante deoarece au un substrat patologic, aducându-și de multe ori jigniri grave;

~ recurgerea la forță- din păcate un fenomen din ce în ce mai răspândit în rândul copiilor; violența devine pentru mulți modalitatea extremă de rezolvare a unui conflict;

Într-un conflict, sentimentele sunt importante. Câteodată nu ajungem la motivele conflictului și nu-l putem rezolva până când nu luăm în considerare sentimentele neconștientizate.

1.6 Strategii comunicaționale cu caracter ludic

Deprinderile de comunicare și relaționare la copii sunt de cele mai multe ori asociate cu performanțele sau insuccesele școlare. Nedezvoltarea lor cauzează probleme emoționale, comportamentale și de adaptare socială. Joaca este pentru un copil o activitate respectabilă, serioasă, care îl ajută să crească, în care se implică total, o activitate plăcută,o ocazie de amuzament, la care se participă în funcție de preferințe. După modul cum se joacă, observăm dacă un copil este mai inventiv, mai activ în joc, dacă poate sau nu surprinde soluții noi, ingenioase, dacă dispune de claritate în idei.

Jocul este privit drept activitatea care formează, modelează inteligența. Acesta oferă posibilitatea cunoașterii nivelului dezvoltării intelectuale a copiilor la un moment dat, fapt ce va permite aplicarea unor metode pedagogice optime fiecărui caz în parte. Jocul are un rol formativ și, prin intermediul lui, copilul are posibilitatea de a reconstitui o arie cuprinzătoare din realitatea obiectivă. Acționând cu diferite materiale, prin jocurile de creație și de construcție, reproduc în mod activ activitatea oamenilor, reflectând relațiile sociale ale diferitelor profesiuni. Prin joc, copilul dobândește numeroase și variate cunoștinte despre mediul înconjurător prin care i se dezvoltă procesele psihice de reflectare directă și nemijlocită a realității: percepțiile, reprezentările, memoria, imaginația, gândirea, limbajul. Copilului i se dezvoltă memoria, gândirea activă, unde un rol important îl joacă limbajul. Comunicând între ei, își fixează tema jocului, stabilesc subiectul, își repartizează rolurile, își precizează acțiunile comune, menite să confere jocului un caracter organizat. Prin joc sunt încercate și exersate moduri de comportament în viață.

În realizarea contactului interpersonal cu ajutorul jocului se vor avea în vedere: calitatea emiterii mesajelor (corectitudine, claritate, coerență), eliminarea surselor de zgomot și de distorsionare a mesajelor, calitatea receptării mesajelor. O altă strategie vizează realizarea schimbului informațional și interpersonal prin: stimularea ascultării conținutului mesajelor, cultivarea capacității de a iniția, menține și încheia un dialog, capacitatea copiilor de dezamorsa conflictele, încurajarea construirii unei bune relații de comunicare.

Strategiile cu caracter ludic vizează buna desfășurare a unui joc. Sarcinile activităților ludice vor respecta ritmul propriu de dezvoltare și maturizare al fiecărui copil. Complexitatea sarcinilor de joc va fi gradată în funcție de nivelul de dezvoltare psiho-individuală a fiecărui copil. Prin joc se va urmări ca achizițiile elevilor să-și găsească expresia în comportamente adecvate care să le permită adaptarea și integrarea.

1.7 Utilitatea unei comunicări eficiente în perioada școlarității primare

A fi alături de copil în tendința lui naturală de a cunoaște lumea, încurajându-l acolo nu poate rezolva singur și ajutându-l să aleagă ce e mai bine sunt câteva din principiile promovate prin desfășurarea unor activități cu caracter ludic, care trebuie adoptate de cele două medii în care copilul de vârstă școlară mică își desfășoară cea mai mare parte a activității : familia și școala. Alături de nevoia naturală de cunoaștere, copiii au nevoie constantă de a primi și de a oferi afectivitate. Părinții sunt aceia care pot și care sunt îndreptățiți să o aducă în viața copiilor lor.

Un copil are nevoie să dezvolte capacitatea de a se împăca după un conflict, capacitatea de a vorbi despre ceea ce simte, capacitatea de a simți iubirea altcuiva și multe alte capacități de care depinde starea lui de bine emoțional. Părinții au cel mai important rol în acest domeniu.

CAPITOLUL 2

Jocul-metodă de comunicare interpersonală în perioada copilăriei

„Jocul este o acțiune care se desfășoară înlăuntrul unor anumite limite de loc, de timp și de sens, într-o ordine vizibilă, după reguli acceptate de bună voie și în afara sferei utilității sau necesității materiale. Starea de spirit a jocului este cea a distragerii și a extazului, fie sacru, fie doar festiv, indiferent dacă jocul e consacrare sau divertisment”

2.1 Scurtă istorie o jocului și jucăriilor

În cele mai vechi timpuri, jucăriile copiilor constau în miniaturizarea obiectelor umane de uzanță comună, a armelor și chiar a uneltelor. Jocurile copiilor erau activități ce reproduceau în esență forme ale activității umane. Absența jucăriilor din așezările umane de o vechime considerabilă descoperite arată că, la începuturile ei, viața omului era mai dură, preocupările sale fiind îndreptate către apărare și dobândirea de hrană .

Din anul 600, î.Hr. în India a devenit popular un joc numit Chaturanga, precursor al șahului de astăzi după care, până la jumătatea secolului XVIII, în lumea jucăriilor nu au mai apărut prea multe invenții, iar jucăriile existente, realizate manual, adesea din materiale scumpe, erau destinate doar celor foarte bogați. Abia în secolele XVIII – XIX ceea ce părea un moft va deveni o industrie deosebit de profitabilă, ce va lansa companii de renume.

Începutul anilor ’50, deși Estul si Vestul erau împărțite de Războiul Rece, a dus practic la explozia industriei de jucării occidentale, numărul și varietatea acestora crescând rapid. Nu mai puțin celebrul Cub Rubik a apărut în 1980, fiind creația designerului maghiar Erno Rubik. Doi ani mai târziu, în 1982, se lansa și primul home computer, ZX Spectrum, și chiar dacă astăzi este doar o amintire, atunci a stârnit pasiuni, iar mii de copii din întreaga lume și-au dorit un astfel de cadou. Era începutul pasiunii pentru jocurile pe calculator și console, atât de blamate de părinți, și totuși adorate de copiii care ajungeau adesea să ignore totul pentru măcar o oră de joc.

Japonia pare să ocupe o poziție privilegiată în lume în ceea ce privește diversitatea jucăriilor tradiționale și a materialelor folosite pentru acestea. Jucăriile sunt realizate dintr-o varietate de materiale,incluzând hârtie, lemn, bambus, lut, țesături, scoici si paie. Una dintre artele tradiționale japoneze cele mai cunoscute este origami- arta împăturirii hârtiei .

Atunci când au apărut, unele dintre jocurile întâlnite azi aveau un caracter inițiatic, care era dublat și de unul ritualic. În timp, jocurile și-au pierdut aceste semnificații, fiind păstrată doar partea ludică.

Jocul a fost considerat de către unii antropologi ca mijloc de comunicare cu invizibilul, în timp ce psihologii consideră că jocul reprezintă un mijloc de stabilire a relațiilor interpersonale și modificare a celor vechi, un prilej de verificare a relațiilor cu ceilalți și a atitudinii acestora față de noi, un mijloc de învățare a negocierii, un mod de experimentare a unor comportamente strategice.

Există influențe climatice și factori social-istorici în determinarea jocurilor.Viața din mediul urban furnizează copiilor subiecte de joc diferențiate de cele din mediul rural. Diferențierea poate apărea chiar sub aspectul ponderii anumitor jocuri: copiii din mediul urban vor practica jocuri sportive, de construcție, pe când cei din mediul rural vor practica jocuri în mijlocul naturii, bazate pe confecționarea diverselor obiecte din materiale din natură. Jocul copiilor poate pune în evidență atitudinile și caracteristicile cele mai intime și mai pregnante ale personalității. Mediul cultural influențează hotărâtor jocurile copiilor. Se poate afirma că jocul este un „fenomen de cultură și civilizație multidimensional”

2.2 Clasificarea jocurilor

Alexandru Bruda a propus următoarea clasificare a jocurilor :

-jocuri de formare (urmăresc consolidarea unor comportamente și trăsături de caracter ; aici sunt incluse și jocurile de stimulare a copiilor în folosirea unor cuvinte și expresii frumoase) ;

-jocuri de observare( au drept scop stabilirea  diagnosticului ) ;

-jocuri de creație( copilul creează el însuși jocuri) ;

-jocuri cu subiect( copilul imită universul din imediata sa apropiere, copiii își asumă anumite roluri , preferându-le pe cele pozitive) ;

-jocuri de construcție( pentru dezvoltarea îndemânării, au o motivație foarte puternică stabilind o relație specifică între copil și realitatea pe care o copiază ;

-jocuri de mișcare (premergătoare introducerii activităților practice) ;

-jocuri de performanță ;

-jocuri sportive( jocuri de mișcare , cu reguli fixe, presupun concentrare,flexibilitate);

-jocuri didactice ;

De asemenea, putem vorbi de o clasificare a jocurilor în funcție de existența sau inexistența regulilor.

Copiii de vârstă mică știu să se joace foarte bine fără reguli, o caracteristică impusă jocului în această perioadă fiind libertatea. Jocurile fără reguli sunt jocurile desfășurate în parcul de joacă, în jurul balansoarului, toboganului sau a gropii de nisip. În timpul acestor jocuri regulile sunt implicite și țin de natura interioară. Menirea acestor jocuri este de a dezvolta creativitatea și de a coopera cu ceilalți membri ai grupului. Jocurile fără reguli sunt și jocurile de distrugere și dezordine.Acestea pot exprima adversitatea copilului față de regulile și ordinea impuse de adult.

Jocurile cu reguli se constituie începând cu perioada preșcolară și capătă amploare în perioada școlară mică; sunt jocuri cu reguli spontane și reguli transmise de la o generație la alta.

În jocurile cu reguli arbitrare sau interne și jocurile cu reguli impuse sau externe, regulile sunt stabilite de copii în timpul jocului și țin de natura jocului și a copilului. Școlaritatea aduce cu ea reguli impuse.

Pentru copii aproape orice activitate este joc. Copilul este o ființă care se joacă și nimic altceva. ”Un copil care nu știe să se joace, un „mic bătrân”, este un adult care nu va ști să gândească.”

Lumea jocului este o anticipare a lumii adulților, recreată prin simboluri ludice. Prin intermediul jocului, copilul decupează universul, conferind chiar un nou sens obiectelor. Jean Chateau vorbește în acest caz despre o seriozitate a jocului, caracter esențial al acestuia, asemănătoare cu seriozitatea muncii care-l face pe om să uite de restul lumii. Copilul este serios pentru că prin joc el își poate afirma autonomia și puterea.

Se întâmplă ca jocurile pe care copiii și le creează să fie evadări din lumea adulților. Activitățile secrete devin un triumf asupra adultului, cei cărora le sunt comunicate devin niște privilegiați care împărtășesc aceleași preocupări.

O mare importanță în perioada școlară o au jocurile constructiv-creatoare. Copilul învață astfel să cunoască natura să o modeleze, să-i umanizeze dimensiunile. Evoluția subiectelor în jocurile colective devine din ce în ce mai realistă. Băieții se integrează în jocuri active, fetele se joacă „ de-a școala”, „de-a familia”, fac „prăjituri”. La această vârstă părinții se confruntă cu marea problemă a calculatorului. „Abandonarea” copiilor în fața acestuia este un fenomen nefericit al zilelor noastre ale cărui repercusiuni familiile și societatea le vor simți nu peste mult timp. Jocurile preferate de băieți implică mai multa forță, voiciune, agilitate, cele practicate de fete sunt mai statice, cu desfășurare restrânsă de mișcare. Organizarea, repartizarea rolurilor și desfășurarea jocului pun în evidență capacitățile creatoare, abilitățile de comunicare și rolul important pe care îl ocupă jocul la această vârstă. Jocurile cu subiect și roluri desfășurate în această perioadă au un puternic caracter formativ cu consecințe asupra întregii personalități a copilului.

Jocurile trec de la o generație la alta. Jocurile preferate pot fi moștenite de la bunici, părinți. A crește copii este în primul rând o problemă de a-i învăța ce jocuri să joace. Există o mulțime de tipuri de jocuri, fiecare dintre ele având drept scop dezvoltarea diferitelor capacități și deprinderi. O linie de separare clară nu se poate trage între aceste tipuri de jocuri. Elemente individuale ale jocurilor  unei categorii sau chiar ale unor jocuri întregi dintr-o categorie se pot scoate din contextul categoriei respective și se pot introduce într-o altă categorie, dar cu un alt efect.

Regulile unui joc reușit

Pentru a avea succes un joc trebuie să corespundă anumitor cerințe:

– să fie adresat vârstei copiilor;

– să fie adecvat calităților fizice și intelectuale ale copiilor;

– locul și perioada să fie potrivite pentru joc;

– regulile sunt bine explicate;

– partenerii de joc au fost echitabil împărțiți;

Regulile jocurilor constituie cheia deprinderilor de comunicare efectivă în interrelaționarea copiilor. La reușita unui joc, conducătorul de joc este nevoit să-și folosească întreaga știință și îndemănare pentru a ține sub control toate cele patru etape ale unui joc: organizarea, introducerea, desfășurarea și valorificarea jocului.

Un pas important pentru buna desfășurare a unui joc este explicarea lui. Conducătorul de joc trebuie să redea simplu și clar jocul cu regulile sale. Conducătorului de joc îi revine misiunea de a opri jocul, de a anunța sfârșitul jocului, atunci când jucătorii se plictisesc, când apar complicații, când manifestările participanților în timpul jocului devin agresive, brutale, dacă cineva se accidentează, dacă apar cuvinte de batjocoră sau injurii la adresa anumitor jucători. Este indicat ca și conducătorul de joc să participe la jocuri, în afara cazurilor când este nevoie de un arbitru, când jocul cere un anumit număr de participanți și el este în plus, când nu se joacă toți același joc și el trebuie să aibă grijă de mai multe grupe .

2.3 Scopul și funcțiile jocului

Funcția jocului, în formele lui superioare, despre care este vorba aici, se poate reduce imediat, în cea mai mare parte, la două aspecte esențiale, sub care se prezintă.

Jocul este o luptă pentru ceva sau o exhibare a ceva. Huizinga consideră că, în prezent jocul a devenit serios, starea de spirit ludică a dispărut, mai mult sau mai puțin, din el.

În denumirea jocurilor trebuie reținute patru trăsături esențiale ale acestora: caracterul agreabil, natura imprevizibilă, aspectul problematic și aspectul strategic.

Johan Huizinga atribuie jocului numeroase funcții scoțând în evidență importanța acestuia ca fenomen de cultură. În viziunea acestuia jocul reprezintă libertate, situare în afara vieții curente, evadare, capacitate de a-l absorbi pe jucător, caracter gratuit, activitate care poate deveni ea însăși un scop în sine, destindere, dezinteres,desfășurare în interiorul unei frontiere temporale, forme cultură care se păstrează ca o creație spirituală, poate fi oricând repetat, limitare spațială pre-stabilită, creator de ordine,aspirație spre frumos, tensiune determinată de incertitudine, reguli necesare și discutabile, tendința de constituire în grupuri, caracter de luptă, sacralitate…

După modul cum se joacă, observăm dacă un copil este mai inventiv, mai activ în joc, dacă poate sau nu surprinde soluții noi, ingenioase, dacă dispune de claritate de idei, coerență în rolul ce și l-a asumat. Jocul este privit drept activitatea care formează, modelează inteligența dar, pe de altă parte, permite să se constate caracteristicile ei. Activitatea ludică furnizează informații privind inteligența. Jocul favorizează dezvoltarea aptitudinii imaginative la copii, a capacității de a crea sisteme de imagini generalizate despre obiecte și fenomene, precum și de a efectua diverse combinări mentale cu imaginile respective. În timpul jocului reprezentările copilului se îmbogățesc, se precizează și se conturează. Trecând de la reprezentări la noțiuni, copilului i se dezvoltă memoria, gândirea activă, unde un rol important îl joacă limbajul. Comunicând între ei, își fixează tema jocului, stabilesc subiectul, își repartizează rolurile, își precizează acțiunile comune, menite să confere jocului un caracter organizat. Raportat la regulile sale jocul poate avea o latură restrictivă.

Jocul e un bun prilej de asimilare a experienței de viață, de imitare a atitudinilor si comportamentelor adulților, de implicare emoțională activă (în joc, copilul exprimă diverse trăiri: bucuria, tristețea, afecțiunea, gelozia etc; el le înțelege treptat și devine conștient de ele). Totodată jocul are și un caracter educativ: imitând și identificându-se cu personajele pozitive din povești, ei devin sensibili la valori ca: adevăr, bine, frumos, dreptate și la formarea unor trăsături caracteriale: bunătate, răbdare, hărnicie, curaj, perseverență etc.

O funcție importantă a jocului o reprezintă transformarea a ceea nu poate controlat în realitate în situații controlabile, folosind reprezentări simbolice, ceea ce oferă copiilor oportunitatea de a învața să își rezolve problemele. Jocul este parte integrantă a vieții umane. A te juca împreună înseamnă a trăi împreună. Regulile de joc pot fi și reguli de viață.

2.4 Importanța jocului pentru copii și implicațiile acestuia în comunicarea interpersonală a copiilor

Există în viața copilului un fenomen care arată cu maximă claritate că avem de-a face cu pregătirea pentru viitor: jocurile. Ele nu sunt nicidecum de considerat ca niște toane amuzante ale părinților sau ale celorlalți educatori, ci drept niște auxiliare ale educației, stimulente pentru spirit, pentru imaginație și dexterități motorii. În joc transpare în mod firesc pregătirea pentru viitor.

Jocurile reprezintă și o exersare a sentimentului de comuniune socială, care la copii este atât de accentuat încât el încearcă să-1 satisfacă în orice împrejurare, fiind puternic mobilizat de acest sentiment. Copiii care evită jocul sunt totdeauna suspectabili de trăirea unui eșec. Jocul este indisolubil legat de dezvoltarea psihică a copilului. Este, ca să spunem așa, activitatea sa profesională și, de altfel, copilul așa o și concepe.

Jocul este activitatea distractivă, care este practicată de obicei de către copii din plăcere și care constituie un mijloc important al educației lor intelectuale, morale, fizice si estetice. El apare atât la animale cât și la om însă acesta îi dă și alte întrebuințări noi, una din ele fiind jocul imaginației, un joc ce ne ajută să evoluăm și să ne cultivăm intelectul. Jocul este mișcare, explorare, comunicare, socializare, observație și imitație, exercițiu, disciplinare, învățare și, mai ales, plăcere. În timpul jocului, copilul desfășoară o variată activitate de cunoaștere.

Copiii care sunt lipsiți de posibilitatea de a se juca cu alți copii de vârstă asemănătoare rămân nedezvoltați din punct de vedere al personalității. Jocul oferă copiilor o sumă de impresii care contribuie la îmbogățirea cunoștințelor despre lume și viață, mărește capacitatea de înțelegere a unor situații complexe, creează capacități de reținere, stimulând memoria, capacități de concentrare, de supunere la anumite reguli, capacități de a lua decizii rapide, de a rezolva situații-problemă, într-un cuvânt dezvoltă creativitatea.

Jocul fortifică un copil din punct de vedere fizic, îi imprimă gustul performanțelor precum și mijloacele de a le realiza. În al doilea rând, jocul creează deprinderi pentru lucrul în echipă, pentru sincronizarea acțiunilor proprii cu ale altora, în vederea atingerii unui scop comun. În al treilea rând, jocul provoacă o stare de bună dispoziție, de voie bună, oferindu-i omului posibilitatea de a uita pentru un timp de toate celelalte și de a se distra, dându-i parcă mai multă poftă de viață.

Jocul nu se reduce numai la plăcere. Pentru a reuși în joc trebuie să-ți faci un anumit plan, să-ți fixezi un scop și să respecți anumite reguli ca, în final, să poți ajunge la o anumită acțiune. Jocurile oferă copiilor un izvor inepuizabil de impresii care contribuie la îmbogățirea cunoștințelor despre lume și viață, formează și dezvoltă caractere, deprinderi, aspirații.

Jocul poate crea și deprinderi de colaborare cu ceilalți, pentru sincronizarea acțiunilor proprii cu ale altora, pentru conjugarea efortului comun în vederea atingerii unui scop.

Jocul este fenomenul care influențează, fără excepție, viața copilului și dezvoltarea sa ulterioară. Jocul îi dezvăluie copilului universul variat al relațiilor interumane, oferindu-i prilejul de a pătrunde în intimitatea acestuia. Copilul imită viața adultului în joc, aspirând la conduita lui și, în acest mod, îl ajută să se socializeze și să se umanizeze. Jocul este modalitatea prin care copilul reușește să rezolve anumite contradicții ce apar în viața sa reală pe care o percepe în modactiv cu posibilitățile sale de cunoaștere limitate. Astfel el dorește să stăpânească, să utilizeze obiectele conform destinației acestora, dar nu dispune de deprinderile necesare.

Capitolul 3

Ludoteca- Studiu de caz

Etimologic cuvântul este alcătuit din cuvintele” “ludo”-din latinescul ludus, ludere, care înseamnă a se juca, a se antrena, a exersa și “teca”-din grecescul techus care înseamnă loc de întâlnire, de conversație. Prin ludoteca se înțelege un loc în care atenția este centrată pe dimensiunea ludică, un loc unde sunt adunate jocuri și jucării pentru a fi folosite în spațiul destinat, sau pentru a fi împrumutate. Faptul că un copil frecventează o ludotecă poate reprezenta un element de socializare și formare culturală, completându-le pe cele provenite din familie, școală sau alte instituții educaționale.

Ludoteca despre care vom vorbi este un serviciu social adresat copiilor din două școli cu program prelungit, cu scopul de a stimula dezvoltarea comunicării acestor copii prin intermediul jocului.

3.1 Istoric- Ludoteca în lume

Prima ludotecă a apărut în SUA, în Los Angeles, în jurul anului 1930. Aceste inițiative au avut loc în cadrul bibliotecilor publice și școlare aproape câțiva ani mai târziu și au avut un caracter recuperatoriu, terapeutic pentru copiii cu dizabilități fizice, psihice sau psiho-motorii.

După anul 1970 acest fenomen cunoaște o adevărată dezvoltare culminând cu primul congres internațional al ludotecilor la Londra. În anul 1983, după cel de-al doilea congres de la Stockholm, se înființează Asociația Play Matter care regrupează ludotecile și specialiștii în joc. Sunt organizate cursuri de pregătire și ateliere, precum și buletine informative trimestriale.

La al treilea congres, în anul 1984, la Bruxelles, s-au pus bazele formării unei asociații internaționale, cu această ocazie definindu-se și diferite tipuri de ludoteci după zonele geografice.

3.2 Tipuri de ludoteci

După zonele geografice

Ludotecile de tip latin:

-pun accentul pe noțiunea de plăcere a jocului, autonomia și libertatea jucătorului;

-acordă mai multă atenție activităților ludice decât celor de împrumut;

Ludotecile de tip anglo-saxon:

-pun accentul pe activitatea cu persoanele aflate în dificultate și se înscriu pe o linie ce are scopul de a rezolva probleme prin terapie;

Ludotecile de tip brazilian:

-pun accentul pe creația de jocuri și jucării;

-sunt organizate ateliere complexe în care copiii construiesc diverse jocuri și jucării, într-o zonă unde jocurile nu sunt atât de multe și diverse;

B. După scopul pe care îl îndeplinesc

Centru pentru jocuri și jucării:

-destinat unei singure categorii specifice de beneficiari;

-poate funcționa într-un ritm dinamic, experimental și turistic ;

Ludoteca atelier:

-dispune de ateliere ;

-este un spațiu propice pentru a inventa și construi noi jocuri din lemn, materiale textile, plastilină;

Ludoteca simplă:

-oferă o mare bază de jocuri care pot fi împrumutate acasă;

-este un model util în centrle mici, în firme, centre recreative din firme;

-modalitatea de organizare este cea de centru pentru jocuri și jucării;

Ludoteca în biblioteca pentru copii:

-este un spațiu amenajat pentru jocuri la masă, pentru cărți tip joc, puzzle-uri, teatru de păpuși;

-colectarea unor videocasete, cd-uri, dvd-uri, poate transforma ludoteca într-o mediatecă;

Ludoteca într-o școală primară:

-poate să-și asume rolul de laborator sau atelier pentru o serie de elemente care în învățământul formal au dispărut;

-poate fi conceput și ca un spațiu de împrumut, pentru jocuri didactice, pentru materiale care sunt folositoare la orele din cadrul programului școlar;

Ludoteca în spitale:

-forma cea mai adecvată de intervenție este cea ludică prin jocuri, ateliere scurte, animație teatrală, muzicală, împrumut jocuri;

Ludobuz:

-mijloc mobil dotat cu jocuri, materiale ludico-creative, animatori, programe simple sau mai complexe de joc.

3.3 Ludoteca la noi în țară

În România nu este un istoric al prezenței ludotecilor. Despre ludotecă a început să se vorbească în România din ce în ce mai mult după anul 2000. Prima ludotecă a luat ființă într-o școală la inițiativa Fundației Prietenii Copiilor cu susținerea unui sponsor privat.

Asociația „Creativ” a lansat în septembrie 2006 un nou proiect de tip ludotecă intitulat „Ludoteca- de la joacă la educație prin joc pentru responsabilizare comunitară”. Proiectul este susținut de către Fundația „Oameni pentru comunitate”, aparținând companiei Coca-Cola HBC Romania, în cadrul programului „Împreună dăruim comunității”, un program finanțat din donațiile salariale ale angajaților, suma urmând să fie dublată de către companie.

Creativ, adică Centrul de Resurse pentru Educație Animație Training Inițiativă și Voluntariat este o organizație nonguvernamentală românească înființată în anul 2005 la inițiativa unui grup de animatori voluntari cu experiență în animația socio-educativă.

Aceasta are la bază standardele profesionale pentru animatorul socio-educativ realizate de tinerii profesioniști și voluntari în anul 2004. Asociația Creativ își propune promovarea și dezvoltarea profesiunii de animator socio-educativ cu rol de re-creare a legăturilor sociale și cu sine însuși.

Valorile asociației sunt: continuitate, adaptabilitate, responsabilitate, comunicare, inițiativă, voluntariat, motivație, sensibilizare, responsabilizare, autonomie, toleranță, non-discriminare.

Obiectivele acoperă o arie largă de activități, elementul de legătură fiind transformarea individuală și socială printr-o metodă alternativă de educație ce are ca instrument principal jocului. Scopul programului este de a contribui la dezvoltarea tinerei generații prin activități de educație non-formală prin artă și de a genera o atitudine pozitivă față de implicarea socială și voluntariat.

Programul își propune să implice copii de 7- 14 ani pentru creșterea gradului de conștientizare a rolului pe care educația non-formală îl poate avea în dezvoltarea noii generații. Demersul a pornit de la identificarea și necesitatea rezolvării unor probleme de comunicare a copiilor din ciclul primar și satisfacerea nevoii de integrare socială a copiilor. Neîmplinirea dorinței de a-și împărtăși cu cei apropiați bucuriile și reușitele sunt surse de nemulțumire și întristare pentru copii, care generează treptat o izolare socială sau o manifestare violentă. Pentru soluționarea problemei s-a ales ca strategie organizarea unor activități diverse în cadrul unui spațiu neconvențional, Ludoteca.

3.4 Funcțiile ludotecii

Chiar dacă funcțiile principale sunt cele de oferi un loc protejat și stimulativ pentru diferitele experiențe de asociere și prietenie, precum și posibilitatea de cunoaștere și utilizare a unei mari cantități de jocuri, de altfel dificil de găsit într-un singur loc, ludoteca poate avea și alte roluri în funcție de locul în care activează, de serviciul oferit de către beneficiarii cărora li se adresează. Plecând de la finalitatea sa, o ludotecă poate avea o funcție autonomă sau pur și simplu poate fi integrată în contexte mai complexe în relație cu alte servicii culturale, creative, școlare, sociale,

– funcție de socializare

Activitățile din centrul ludic, în general, apar ca un mijloc de integrare și de adaptare, favorizează comunicarea, orientează energiile spre sarcini colective.

-funcție ludică și recreativă

Centrul ludic propune și poate oferi o foarte importantă modalitate de organizare a timpului liber-activități ludico-receptive, organizate cu suportul animatorilor voluntari, a tinerilor din comunitate, a părinților și educatorilor.

-funcție educativă și de culturalizare

Centrul ludic apare ca o alternativă la actualul mod de realizare a educației care vine să completeze formarea școlară, eventualele carențe, reprezentând totodată un instrument de transmitere a culturii.

-funcție de reglare socială

Animația într-un centru ludic permite corectarea într-o manieră lejeră a anumitor carențe ale personalității copilului și permite integrarea celor marginalizați, reducând într-o anumită măsură așa-zisele deficiențe sau handicapuri culturale.

-funcție economică

Prin recuperarea sau recondiționarea jocurilor și jucăriilor, în mod special, sau prin contribuția fiecărei familii la achiziționarea acestora, membrii comunităților defavorizate pot economisi sume de bani ce pot fi utilizate în alte scopuri ce țin de viața de familie.

-funcție inovativă

Centrul ludic funcțional într-o comunitate defavorizată oferă posibilitatea descoperirii unor noi stiluri, moduri de viață, a unor oportunități de petrecere a timpului liber în mod creativ, de descoperire a abilităților personale pe care altfel nu le-ar fi descoperit, din lipsa mijloacelor materiale și culturale.

3.5 Rolul ludotecarului

Deși nu este o profesie recunoscută oficial, ludotecarul este o figură distinctă, specială între celelalte profiluri profesionale. Principalele criterii de competență pot fi următoarele:

-bun conducător și îndrumător pentru grup fără a reduce libertatea și spontaneitatea jocului; capabil să intre în raport cu copiii și să dezvolte o funcție educativă prin intermediul jocului; empatic în relație cu copiii; capabil să creeze un climat stimulativ; flexibil în ceea ce privește exigențele copiilor și rabdător; sociabil și capabil să întrețină atmosfera; participativ, capabil să propună jocuri folosindu-se de simpatie;

-cunoștințe în ceea ce privește jocurile și jucăriile; cunoștințe psihopedagogice; caracteristicile și regulile jocurilor; noțiuni sociologice;

-gestionează un grup de copii; inventează, creează și construiește jocuri; propune jocuri; explică regulile și conduce activitățile de animație, jocurile; ține ordine și evidența jocurilor din dotare; manipulează materiale artistice; organizează munca în echipă și animă activitățile ludice; cunoaște regulile și metodele de gestionare a jocurilor;

3.6 Spațiul ludotecii

Ludoteca este structurată ca un spațiu ce oferă tuturor copiilor posibilitatea de a trăi în deplină libertate dimensiunea jocului și a creativității specifice vârstei.

Pentru a-și realiza obiectivele propuse o ludotecă trebuie să aibă un spațiu organizat astfel:

– Spațiu pentru ludotecari- este un spațiu la dispoziția personalului de la ludotecă, unde vor fi găzduite jocurile, materialul pentru activități, dosarele celor înscriși;

– Spațiu pentru ateliere- poate fi folosit pentru experimentarea diverselor jocuri, pentru activități diverse;

– Spațiu pentru spectacole- copiii vor avea ocazia să participe la spectacole ce pot fi regizate chiar de ei, pe o mică scenă amplasată în acest loc;

– Galeria foto- pe parcursul activităților și evenimentelor care se vor desfășura la ludotecă se pot afișa fotografii cu produsele copiilor, activitatea lor;

Ocupațiile din ce în ce mai solicitante ale părinților, lipsa timpului liber al acestora, grijile de zi cu zi, tentațiile mediului, lipsa unor modele autentice, dificultățile școlii în găsirea unor soluții optime care să-i ajute pe copii, presiunile familiei, ale școlii care apasă asupra copiilor sunt numai câteva dintre problemele cu care se confruntă copiii din ziua de astăzi.

Dificultățile apărute în comunicarea interpersonală a copiilor au efecte negative ca dezvoltarea egoismului și a individualismului, refuzul de a participa la acțiunile comune, lipsa cooperării între copii, dar și între aceștia și cadrele didactice. Aceste efecte pot avea repercusiuni pe termen lung în integrarea copiilor în societate, ducând la o inadaptabilitate a viitorului adult. Copiii trebuie să înțeleagă rolul întrajutorării și cooperării pentru realizarea unor obiective comune. În desfășurarea activităților propuse pentru ludotecă s-a dorit încurajarea copiilor în a-și exprima singuri sentimentele, spontaneitatea, spiritul independent și originalitatea, dezvoltarea capacităților de comunicare interpersonală și susținerea spiritului ludic.

3.7 Activități desfășurate în ludotecă

Aspecte urmărite

Grupul-țintă

Copiii au fost repartizați în 5 grupe, în funcție de vârstă, grupul asupra căruia vom insista fiind alcătuit din 15 copii, cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 ani ( 9 fete și 6 băieți). Ei nu sunt toți colegi de clasă, dar în urma evaluării inițiale, s-a constatat existența problemelor comune, enunțate mai sus. Copiii participă la acțiunile ludotecii o dată pe săptămână, după orele de curs, iar activitatea durează în medie o oră și jumătate.

Evaluarea inițială- realizată de echipa coordonatoare a ludotecii prin:

– discuții libere;

– completarea unor fișe;

În cadrul primelor două întâlniri, în urma jocurilor de relaxare și de atenție aplicate copiii au fost rugați să răspundă la câteva întrebări, pentru a vedea în ce măsură problemele de comunicare semnalate de către cadrele didactice și părinți sunte reale. Pentru început copiii au fost puși să scrie în cuvinte cum se simțeau în momentul acela și să reprezinte printr-un desen acea stare. Rezultatele au fost următoarele:

– 7 copii au afirmat că sunt plictisiți, obosiți, nervoși, mâhniți, desenele lor fiind în acord cu starea exprimată: clepsidre, ceasuri care arătau ora când s-au trezit,un om care doarme,un pat, un chip trist, etc;

– 3 copii au scris veselie desenând un chip cu zâmbet, o inimă;

– 1 copil a scris că se simte bine și l-a desenat pe prietenul său;

– 2 copii au spus că se simt îndrăgostiți, desenând inimi;

Unii dintre acești copii au ascuns sub masca oboselii și a plictiselii, neputința de a-și exprima deschis emoțiile.

Le-am propus apoi să scrie câte o dorință pentru ei, familia lor și lume. Aproape jumătate și-au dorit să ajungă deștepți, iar ceilalți și-au dorit jucării moderne, animale și călătorii. Volumul informațional la care copiii sunt solicitați să facă față le creează acestora anumite frustrări și le cultivă neîcrederea în reușita lor.Pentru familie toți și-au dorit sănătate și, în procent de 50%, bani. Teama de boală, sărăcia sunt probleme ale lumii contemporane pe care le trăiesc intens chiar și copiii și de care se tem. Dorințele pentru lume au fost exprimate ușor neutru, mai mult în clișee de genul: înțelegere, bunătate, unitate, nemurire (Anexa 1).

În următoarea fișă le-am solicitat copiilor să se gândească la un cadou pe care l-ar face prietenilor și propriei familii și care acestora le-ar lipsi. Pentru familii, foarte mulți au recunoscut că iubirea ar fi cadoul cel mai potrivit, înțelegerea, sănătatea și banii. Prietenilor le-ar oferi inteligență, prietenie, sănătate și fericire.Aceste răspunsuri scot în evidență probleme de relaționare pe care copiii le au cu familiile lor, care nu sunt așa cum ei și-ar dori, cu prietenii lor, pe care nu-i cunosc suficient de bine. Am încercat să urmărim modul în care frecventarea activităților de la ludotecă aduce modificări la nivelul atitudinilor în comunicare și comportamentelor de relaționare ale acestor copii.

Autocunoașterea și dezvoltarea respectului de sine

Unul dintre pașii importanți pe care i-am urmat în scopul creării unor legături și stabilirii unei comunicări interpersonale eficiente cu aceștia a fost cunoașterea felului în care ei înșiși se auto-cunosc. Respectul de sine este abilitatea de a te simți și de a gândi pozitiv despre tine. Un respect de sine pozitiv, realist dezvoltă capacitatea de a lua decizii responsabile și abilitatea de a face față presiunii grupului. Imaginea de sine se dezvoltă pe parcursul vieții din experiențele pe care copilul le are și din acțiunile pe care la realizează și la care participă. Cunoașterea de sine se dezvoltă o dată cu vârsta și cu experiențele prin care trecem. Pe măsură ce copiii cresc, ei dobândesc o capacitate mai mare și mai precisă de auto-reflexie. Cunoașterea de sine este un proces cognitiv, afectiv, motivațional, individual, dar suportă influențe puternice de mediu. Imaginea de sine se referă la totalitatea percepțiilor privind abilitățile, atitudinile, comportamentele personale. Imaginea de sine poate fi înțeleasă ca o reprezentare mentală a propriei persoane și presupune conștientizarea a “cine sunt eu? și a “ceea ce pot să fac eu”.

În acest sens s-au desfășurat jocuri pe care le vom descrie în cele ce urmează.

Fișa jocului

Numele jocului:Inițialele calităților

Tipul jocului: Joc de prezentare

Durata jocului: 15 min

Locul de desfășurare : ludoteca

Obiective:

-cunoașterea numelor membrilor grupului;

-stimularea auto-cunoașterii;

-crearea unei atmosfere plăcute încă de la începutul activității;

-stimularea comunicării non-verbale;

Participanți: 15 copii, vârsta 10/11 ani

Materiale necesare: scaune așezate în formă de cerc

Instrucțiuni: Fiecare copil este solicitat să-și spună numele și două cuvinte care îl caracterizează și care încep cu aceeași inițială ca numele lor( ex: Popescu Anghel- plăcut, amabil). După rostirea numelui copiii sunt încurajați să execute o mișcare, un gest care îi reprezintă, iar pentru dinamizarea jocului ceilalți participanți îl vor reproduce întocmai. Copiii vorbesc atunci când le vine rândul, iar pornirea jocului aparține animatorului. Ritmul jocului nu este alert pentru ca participanții să aibă timp să memoreze numele și să-și aleagă un gest care să-i reprezinte. În prezentarea desfășurării jocului vom prezenta numai inițialele copiilor.

Desfășurare: După ce copiii au înțeles regula jocul a început într-o atmosferă relaxată. Exemple:

M.N.( animatorul): modestie/ naturalete -salut cu o ușoară aplecare a capului

B.M.( fată): bună/ mică / fandare- față cu mâna pe genunchi

M.A.( fată): curioasă/ ambițioasă- mimează gestul privirii cu binoclul

T.T(băiat):timid/tăcut/ doi pași în spate

S.P.(fată):serioasă/ prietenoasă/ bate de două ori din palme

B.A.(băiat): bun/ ambițios/ o săritură în înălțime

Evaluare: Copiii sunt solicitați să spună cum s-au simțit fiind “obligați” să găsească două calități.Cine dorește va putea să-și motiveze alegerea făcută. Patru copii au motivat alegerea făcută și aceștia au fost cei care nu și-au prezentat o calitate , justificând că nu au găsit pe moment o calitate cu acea inițială. În proporție de 50%, au afirmat că nu le-a fost deloc ușor să răspundă provocării, dar le-a fost mult mai ușor să se manifeste gestual.

Concluzii: Copiilor le este foarte greu să vorbească despre ei înșiși, să se autocaracterizeze în prezența altora. Au fost calități care au fost rostite de mai multe ori (ambiție, prietenie) și punem acest fapt pe seama tendinței de imitație a copiilor. Deși nu au găsit cuvintele potrivite, gesturile au fost alese pe măsura dispoziției lor interioare: exuberanță, nepăsare, apatie, încredere, voiciune, etc. Jocul s-a desfășurat la prima întâlnire a copiilor în spațiul ludotecii și a fost un bun prilej pentru a se cunoaște unii pe ceilalți.

Fișa jocului

Numele jocului: Diversitatea ne adună împreună

Tipul jocului: Joc de cunoaștere

Durata jocului:20 min

Locul de desfășurare : ludoteca

Obiective:

aprofundarea cunoașterii reciproce;

încurajarea interacțiunii participanților;

stimularea autocunoașterii;

îmbunătățirea atenției;

Participanți: 15 copii, vârsta 10/11 ani

Materiale necesare; cretă pentru marcarea centrului unui cerc imaginar

Desfășurare: Toți participanții au stat într-un cerc mare, la o distanță de cel puțin un braț unul de altul. De-a lungul cercului fiecare jucător a trebuit să spună un lucru despre el, o experiența unică pe care avut-o. Dacă nimeni din grup nu are aceeași experiență atunci povestitorul va face un pas înainte; dacă cineva are aceeași experiență, povestitorul va rămâne la locul său. S-a continuat acțiunea de-a lungul cercului de câteva ori, până când majoritatea jucătorilor au fost aproape de mijlocul cercului.Valoarea pluralistă a jocului se află în desfășurarea de la sfârșit.

Exemple de experiențe considerate de către copii unice:

-“Nu mi-am făcut tema și am luat Insuficient!”~ 4 copii au avut aceeași experiență

-“Am fost în vacanță în străinătate”~ 6 copii au avut această experiență

-“Am primit în dar de ziua mea un papagal!”~ 2 copii

-“Am câștigat concursul de șah!”~ nici un copil nu a avut această experiență ș.a.m.d

Cercul s-a restrâns dupa cca. 15-20 de minute de joc.

Evaluare: Experiențele împărtășite au fost atât pozitive, cât și negative. Mulți copii au spus ceea ce gândesc, lucruri care sunt experiențe unice pentru ei, tocmai pentru a afla dacă există și alți copii cu aceste experiențe. Acest joc arată nu numai cât de diferiți sunt oamenii între ei , ci și cum diferențele dintre noi pot îmbogăți coeziunea grupului. Se pot descoperi lucruri pe care le avem în comun unii cu ceilalți la care nu ne-am aștepta. Faptul că există altcineva cu aceeași problemă este dovada că acel copil poate fi ascultat și înțeles .

Dezvoltarea comunicării interpersonale

Depriderile de comunicare interpersonală reprezintă un factor protector pentru situațiile de criză, iar nedezvoltarea lor este asociată cu performanțe școlare scăzute, probleme emoționale, comportamentale și de adaptare socială. Exprimarea emoțională este una din cauzele care provoacă dificultăți în comunicare reprezentată de inabilitatea de recunoaștere și exprimare a emoțiilor, de teama de autodezvăluire. Pe parcursul întâlnirilor din cadrul ludotecii, prin intermediul jocurilor propuse, copiii au fost încurajați să-și exprime emoțiile printr-un limbaj adecvat (printr-un cuvânt, prin descrierea a ceea ce s-a întâmplat cu el, prin descrierea a ceea ce-și dorește să facă), prin exprimarea emoțiilor într-un mod clar( evitarea exprimării emoției într-un mod codat și exprimarea lor față de un comportament specific), prin acceptarea responsabilității pentru ceea ce simte. Copiii au fost încurajați să-și exprime emoțiile și gândurile fără a-și deranja interlocutorii, să mențină și să încheie o conversație într-un mod plăcut, să împărtășească opiniile și experiențele cu ceilalți, să știe să spună NU fără a se simți vinovați. Astfel, am considerat că își dezvoltă respectul de sine și pot face față presiunii grupului, respectând drepturile celorlalte persoane. Nu a fost încurajată adoptarea unui comportament care poate duce la blocarea comunicării, cum este cazul comportamentului pasiv și agresiv.

Vom prezenta în cele ce urmează două dintre jocurile utilizate în scopul încurajării comunicării interpersonale.

Fișa jocului

Numele jocului: Comoara din oameni

Tipul jocului: Joc de cunoaștere

Durata jocului: 20 min

Locul de desfășurare : Ludoteca

Obiective:

-favorizarea cunoașterii celorlalți;

-cunoașterea lucrurilor comune;

-stimularea coeziunii grupului;

Participanți: 15 copii, vârsta 10/11 ani

Materiale necesare: fișe de căutare (Anexa 2)

Desfășurare: Animatorul elaborează dinainte fișele de căutare, cu serie de 5 instrucțiuni pe care grupul trebuie să le urmeze. Se împart fișele de căutare și se explică modul în care vor fi completate. Fiecare participant va încerca să completeze foaia cu numele persoanelor ce satisfac “condițiile” indicate. Ordinea răspunsurilor este la alegerea celui intervievat. Animatorul trebuie să-i stimuleze pe copii să caute, să întrebe, să răspundă. Jocul propus îi stimulează pe copii să se cunoască unii pe ceilalți, să-și pună întrebări și să ofere răspunsuri.

Evaluare:

Copiii sunt solicitați să spună cum s-au simțit în timpul jocului, ce li s-a părut mai dificil să ofere răspunsuri sau să pună întrebări. 11 copii au completat în întregime fișa, 4 copii au avut 2, respectiv 3 întrebări necompletate. 13 dintre ei au afirmat că le-a fost mult mai ușor să răspundă decât să găsească enunțul întrebărilor și au remarcat cât de important este în comunicare să ne exprimăm cât mai precis fără a lăsa loc anumitor interpretări.

Concluzii: Jocul i-a ajutat pe copii să afle, într-un mod inedit, informații unii despre ceilalți, să-și cunoască anumite trăsături comune și să coopereze.

Fișa jocului

Numele jocului: Ne înțelegem din priviri!

Tipul jocului: Joc de comunicare/cooperare

Durata jocului:10-15 min

Locul de desfășurare :ludoteca

Obiective:

-dezvoltarea comunicării non-verbale;

– stimularea atenției;

-dezvoltarea spiritului de cooperare;

Participanți: 15 copii, vârsta 10/11 ani

Materiale necesare: scaune, jumătate +1 din numărul participanților

Desfășurare: Scaunele sunt aranjate în formă de cerc, iar participanții sunt împărțiți în 2 grupe. Persoanele din grupul mai mic stau pe scaune(unul din scaune este liber). Persoanele din al doilea grup stau în spatele fiecărui scaun, inclusiv al scaunului liber. Cine va sta în spatele scaunului liber trebuie să încerce să cheme un copil care stă jos, făcâdu-i un semn cu ochiul. Persoana căreia îi este adresat semnul trebuie să încerce să se mute pe scaunul gol fără să fie atins de cel care care stă în spatele lui. Dacă se întâmplă acest lucru se va întoarce la loc, iar dacă reușește să se mute pe scaunul liber, cel care rămâne fără pereche va face următorul semn. Cel căruia îi este adresat semnul nu trebuie să ignore, ci să încerce să se mute.Acest joc este foarte distractiv dacă este jucat repede. După prima rundă copii își schimbă locurile.

Evaluare: Copiii au fost întrebați la finalul jocului cum s-au simțit. Unii au afirmat că au avut emoții atunci când erau priviți și nu știau dacă cel din spate vede acest lucru, alții s-au simțit în nesiguranță în momentul mutării. Toți s-au simțit bine în postura de persoană care caută priviri, astfel simțind că dețin controlul jocului.

Concluzii:

Copiii au reușit să comunice foarte bine fără cuvinte, au respecat regula jocului și s-au concentrat eficient. Atmosfera a fost relaxantă. Jocul a fost propus după mai multe întâlniri pentru a observa în ce măsură copiii au început să relaționeze.

Fișa jocului

Numele jocului: Poți să convingi?

Tipul jocului: Joc de comunicare

Durata jocului:45 min

Locul de desfășurare : ludoteca

Obiective:

-deosebirea mai multor tipuri de comunicare;

-descoperirea celui mai eficient mod de a transmite mesaje ;

-dezvoltarea capacității de asculta mesaje;

Participanți: 15 copii, vârsta 10/11 ani

Materiale necesare:casetofon , casetă cu înregistrări, hârtie, creioane

Desfășurare: Jocul a început cu scrierea pe tablă a cuvintelor: AGRESIV, CONVINGÃTOR, PASIV. Sub fiecare cuvânt au fost scrise câteva idei care determină cele trei tipuri de comunicare. Exemplul conținea:

1.descrierea persoanei

2.cuvinte

3.citate care reflectă cele trei tipuri de comunicare

Li s-a explicat participanților că atunci când vorbesc cu cineva cea mai bună metodă de a expune ideile este convingerea. Când devin agresivi pot jigni sentimentele altor persoane. Când vorbesc despre necesitățile și dorințele lor , nu este nevoie să folosească forța. Pe de altă parte, comunicând pasiv nu expun clar dorințele și din această cauză sunt ignorați. A fi convingător înseamnă a-ți exprima clar gândurile, opiniile, dorințele. Un om convingător își expune părerea sa așteptând totodată un răspuns. După aceasta copiii au ascultat caseta cu diferite voci înregistrate de către animator. S-a dat ascultare fiecărui vorbitor, punând câte un semn în coloana corespunzătoare și hotărându-se ce fel de om este acela: agresiv, convingător, pasiv. S-au ascultat 10 voci. Copiii au realizat în proporție de 90% conexiunile potrivite între voci și tipul de personalitate.

Exemple

Animatorul:Prima voce este a unei persoane care a cumpărat un măr stricat dintr-un magazin

Se ascultă banda:

1. Mă voi întoarce și îi voi arunca acest măr vânzătoarei în față.(agresiv)

Animatorul:A doua voce este a unei persoane care cere sare într-un restaurant.

2. Eu aș dori ceva mai multă sare pentru cartofi! (convingător)

Animatorul: A treia voce este a unei persoane care în autobuz roagă să i se facă loc.

3. Am nevoie de mai mult loc! Mișcați-vă! (agresiv)

Animatorul: Vocea aparține unei persoane care are nevoie de atenția maternă.

4. Tu niciodată nu asculți ceea ce vreau să spun! (pasiv)

Animatorul: Următoarea persoană se află la rând pentru bilete la teatru.

5. Nu am avansat deloc. Casierii dorm?? ( agresiv)

Animatorul: Profesorul care cere ca elevii să-l asculte:

6.Eu voi aștepta până se vor liniști toți și apoi voi continua (convingător)

Animatorul: Un elev care vrea să i se acorde atenție:

7.Ei bine! Dacă nu mă ascultați voi striga răspunsul.(agresiv)

Animatorul: Mama care se adresează copilului:

8. Dacă nu vii acum , vei mânca bătaie!(agresiv)

Animatorul: O fetiță care vorbește cu colegul de bancă:

9.Învățătoarea niciodată nu m-a numit reponsabilă de clasă! (pasiv)

Animatorul: Un băiat care dorește să se joace cu jucăria prietenului:

10.Andrei, pot să mă joc cu jucăria ta? (convingător)

După ce copiii au semnat pe cartonașe propriile răspunsuri au discutat despre aceste atitudini. Toți copiii au apreciat corect variantele 1, 4, 5, 7, 8 și 10. Cea mai remarcată atitudine a fost cea agresivă ,câțiva dintre copii oferind și variante corespunzătoare unei atitudini convingătoare.

Concluzii:

Acest tip de joc a fost utilizat la începutul întâlnirilor pentru a se observa în ce măsură copiii posedă anumite abilități de comunicare. Faptul că au recunoscut comunicarea agresivă poate demonstra ideea că în viața de zi cu zi ei sunt supuși unui asemenea tip de abordare comunicativă.

Fișa jocului

Numele jocului: Construirea comunicării

Tipul jocului: Joc de comunicare

Durata jocului:40 min

Locul de desfășurare : ludoteca

Obiective:

-stimularea unei comunicări constructive;

-încurajarea jocului de rol;

Participanți: 15 copii, vârsta 10/11 ani

Materiale necesare:fișe de lucru pregătite, creioane

Desfășurare: Copiii comunică între ei foarte brutal ceea ce duce la înstrăinare. Este foarte important ca ei să învețe să ceară ceea ce doresc și să-și expună punctul lor de vedere, atunci când sunt nedreptățiți. Acest joc va da copiilor experiența necesară pentru ca ei să poată să rezolve singuri problemele zilnice care apar. S-au scris la tablă listele cuvintelor legate de comunicarea constructivă. S- a pus întrebarea: Ce calități trebuie să aibă o persoană pentru a comunica? Lista a fost începută cu următoarele cuvinte și expresii: sincer, direct, serios, amabil, voce puternică, deprindere de a asculta. S-au adăugat apoi răspunsurile participanților la întrebare: inteligent, cu umor, calm, . Copiii au fost puși apoi să folosească aceste calități când vor răspunde la situațiile concrete, prezentate în fișele primite.Copiii au fost puși apoi să joace pe roluri situațiile descrise și s-a urmărit felul în care și-au schimbat stilul comunicării pentru comunicarea constructivă. Aceasta poate fi asemănată cu construirea unui pod spre o altă persoană. Exemple situații din fișele de lucru:

– Te afli la teatru cu colegii tăi. Pe spătarul scaunului persoana din spate și-a pus picioarele. Cum îl vei face să înțeleagă că te deranjează?

– Cineva în rând trece înainte ta.Vrei să-i faci observație. Cum procedezi?

– Nu ai nimerit poarta și unul dintre colegi te insultă. Tu nu dorești să părăsești jocul. Cum îi vei lămuri că ai făcut tot posibilul și că nu-ți place să fii insultat?

– Lucrezi împreună cu un grup de prieteni. Cum încerci să zici ceva ei te întrerup. Cum poți spune grupului că dorești să fii ascultat?

Evaluare: Copiilor le-a fost foarte greu la început să rezolve situațiile folosind numai acele calități. Pentru multe cazuri, au considerat că se impunea o atitudine mai agresivă. Copiii au reușit în final să joace roluri pozitive și să dea răspunsuri corespunzătoare unor situații optime de comunicare. Cuvintele cel mai des folosite au fost voce puternică, amabil, serios.

Managementul conflictelor

Abilitatea de a comunica presupune și abilitate de a rezolva conflictele. În jocurile desfășurate au fost prezentate mai multe stiluri de abordare a conflictelor.

Metoda câștig- pierdere, adică una dintre părți primește ceea ce a cerut, iar cealaltă parte pierde. Când doi copii sunt în competiție pentru primul loc, unul dintre ei îl va câștiga, iar celălalt nu. În genul acesta de situații metoda câștig-pierdere este inevitabilă, dar nu este indicat ca în situațiile de comunicare copiii să adopte acest stil.

Metoda pierdere-pierdere poate îmbrăca forma compromisului și este utilizată în soluționarea conflictelor.

Metoda câștig-câștig are drept scop satisfacerea tuturor celor implicați , scopul fiind acela de a-i determina să lucreze împreună pentru a ajunge la soluția cea mai eficientă.

Jocurile care au urmărit soluționarea unor conflicte au susținut menținerea unei relații pozitive, utilizarea întrebărilor deschise, focalizarea pe problemă și nu pe persoane, utilizarea comunicării asertive, identificarea posibilelor bariere în rezolvarea unui conflict.

Fișa jocului

Numele jocului: Dorința

Tipul jocului: Joc de soluționare a conflictelor

Durata jocului:30 min

Locul de desfășurare :ludoteca

Obiective:

-învățarea explicării tuturor detaliilor și a aspectelor unui conflict;

-stimularea imaginației;

-stimularea creativității în găsirea soluțiilor;

Participanți:15 copii

Materiale necesare:marker, tabla magnetică

Desfășurare: Jocul începe prin expunerea problemelor pe care fiecare copil le are. Cine nu dorește să spună o problemă participă ca observator. Problemele se scriu pe scurt la tablă. Cineva ( cel care se oferă primul) decide ce problemă inclusă pe listă se va discuta, care este mai importantă, generală și de ce ales-o. Toți își spun apoi o dorință care le-ar plăcea să se realizeze și apoi prezintă o soluție clară și reală, adecvată problemei alese. Dorințele și soluțiile se scriu pe tablă și se notează numele sursei.

Probleme aduse în discuție:

Nu îmi place ora de matematică!

Evaluare:

Interesantă pentru această problemă a fost soluția propusă de către unii copii. Deși au recunoscut că împărtășesc aceleași gânduri, copiii au concluzionat că pot îndrepta situația. Au propus să ceară ajutorul doamnei învățătoare de fiecare dată când nu înțeleg ceva, au decis să-și ofere ajutor de câte ori este nevoie și să fie mai implicați la orele de matematică. Copiii care au propus soluții s-au simțit foarte încrezători în rezolvarea problemei.

Fișa jocului

Numele jocului: Fețe

Tipul jocului: Joc de soluționare a conflictelor

Durata jocului:30 min

Locul de desfășurare : ludoteca

Obiective:

-ajutarea copiilor în găsirea unor soluții posibile ale situației de conflict;

– convingerea copiilor că rezolvarea conflictului poate satisface ambele părți;

Participanți: 15 copii

Materiale necesare:creioane și hârtie

Desfășurare: Animatorul a rugat doi copii să joace pe roluri următoarea situație de conflict în fața celorlalți copii. Sunt afară pe terenul de sport și găsesc o minge de fotbal.Cei doi încearcă să o ia. Ei aleargă spre minge și o iau în același timp. Încep să se certe pe minge și apoi să se bată.

Grupul încearcă să găsească mai multe posibilități de rezolvare a conflictului. Ideile expuse se scriu pe o foaie de hârtie.Copii separă variantele pe trei grupuri:

Fiecare soluție este inclusă în tabelul următor:

Două fețe care zâmbesc sunt soluțiile care îi satisfac pe ambii elevi. Copiii au luat în considerare următoarele aspecte:

Întotdeauna se poate găsi o soluție de care să fie toți mulțumiți? Această hotărâre este cea mai bună? Se poate întâmpla ca violența să fie cea mai bună soluție care ar satisface ambele părți?

Evaluare:

Copiii au ajuns la concluzia că sunt situații conflictuale în care prin dialog, comunicare, se poate ajunge la o soluție care să-i satisfacă pe cei implicați în problemă.

Deși mulți apelează la ea, violența nu este niciodată soluția potrivită. Cele mai interesante observații ale copiilor făceau referire la conflictele mondiale despre care au auzit și la probleme familiale. Mulți copii i-au catalogat pe acești indivizi care apelează la violență ca fiind nedemni pentru a li se spune oameni.

Fișa jocului

Numele jocului: Pălăriile gânditoare

Tipul jocului: Joc de soluționare a conflictelor

Durata jocului:30 min

Locul de desfășurare : ludoteca

Obiective:

-învățarea explicării tuturor detaliilor și a aspectelor unui conflict;

-stimularea imaginației și creativității în găsirea soluțiilor;

Participanți: 15 copii

Materiale necesare: 6 pălării de culori diferite (Anexa 3)

Desfășurare: Sunt 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roșu, galben, verde, albastru și negru. Membrii grupului își aleg pălăriile și vor interpreta astfel rolul precis, așa cum consideră mai bine. Rolurile se pot inversa, participanții sunt liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă:

Pălăria albastră: definește problema;

Pălăria albă: oferă informațiile și materialele disponibile în legătură cu problema discutată;

Pălăria verde: vizează soluțiile posibile;

Pălăria galbenă: are în vedere posibilitățile reale de realizare a soluțiilor propuse;

Pălăria neagră: evidențiază slăbiciunile fiecărei soluții date propuse.

Pălăria roșie: stimulează participanții (grupul) să răspundă la întrebări de genul: “Ce simțiți în legătură cu soluțiile propuse?”

Evaluare:

În urma activității, s-au constatat următoarele:

Pălăria albastră: nu a întâmpinat probleme deosebite în definirea unei probleme întâlnite la școala unde învață. Astfel a propus spre discuție modelul învățătorului irascibil, model întruchipat de unul dintre ludotecari;

Pălăria albă: a oferit informațiile despre temperamentul învățătorului respectiv, dar și despre factorii externi (viață personală, profesională) care ar duce la această irascibilitate ce se manifestă fără motiv la clasă, fiind canalizată asupra elevilor, astfel învățătorul reușind să se elibereze de tensiunile negative;

Pălăria verde: a propus ca soluții posibile: schimbarea învățătorului de la clasă, discuții elevi-învățător, părinte- învățător și chiar director-învățător în vederea conștientizarea statutului de dascăl și a existenței problemei cu care se confruntă, eliberarea de tensiunile negative acumulate prin activități constructive, consultarea unui psiholog psihopedagogic.

Pălăria galbenă: a considerat că pentru soluțiile propuse există posibilitățile reale de realizare, însă doar dacă învățătorul acceptă să colaboreze și tratează cu seriozitate cele constatate de cei din mediul său;

Pălăria neagră: a fost de părere că schimbarea învățătorului nu constituie o soluție reala problemei, deoarece alți elevi vor avea parte de același tratament. A considerat că vor exista probleme de comunicare, întrucât acestal se va considera jignit și asta va duce la repercursiuni asupra lor.

Pălăria roșie: a stimulat copiii din grup să participe la discuție și să își exprime opinia referioare la soluțiile propuse.

Evaluarea secvențială

– realizată de echipa coordonatoare a ludotecii:

la sfârșitul fiecărei activități prin completarea fișelor de prezență;

la sfârșitul fiecărei activități prin completarea fișelor de observație și interpretarea lor;

realizarea feed-backului prin joc în cadrul activităților desfășurate la Ludotecă;

cooptarea copiilor și părinților la discuții libere referitoare la activitatea desfășurată în ludotecă;

realizarea unor expoziții cu lucrările copiilor realizate la atelierele de lucru;

monitorizarea organizării campaniilor de colectare de jocuri și jucării în scopul folosirii lor la ludotecă și în scopul donării lor către centre de plasament;

monitorizarea gestionării resurselor;

discuții cu cadrele didactice din școlile unde își desfășoară activitatea ludoteca, referitoare la progresul copiilor din punct de vedere al implicării și cooperării în cadrul activităților desfășurate în școală și în afara ei;

Evaluarea finală

-realizată către sfârșitul anului școlar, prin aplicarea unui chestionar (Anexa 4);

-expoziție de lucrări executate de către copii;

Chestionarul a fost aplicat grupului de copii supus atenției noastre și a conținut întrebări deschise. Copiii au fost solicitați să răspundă la întrebări care urmăreau atât modul în care s-a desfășurat activitatea în cadrul ludotecii, cât mai ales schimbările produse la nivelul competențelor de comunicare ale acestora. Răspunsurile copiilor au demonstrat că obiectivele propuse inițial au fost realizate. Ei au reușit să se exprime clar, concis, cu fermitate și sinceritate. Doisprezece copii au completat chestionarul în întregime, trei dintre ei evitând să ofere propuneri și să răspundă la ultima întrebare.

Dintre calitățile enumerate amintim: bunătate, sinceritate, inteligență, ajutorarea prietenilor, ambiție, buni sportivi, iar ca defecte foarte mulți au recunoscut că sunt uneori egoiști, neatenți, obraznici și inconsecvenți. 10 copii au enumerat cel puțin trei prieteni cu care ar dori să se joace, motivând că aceștia îi înțeleg foarte bine, nu sunt certăreți și sunt fie colegi de clasă, fie vecini. Copiii au afirmat că prin participarea la aceste activități au învățat multe jocuri, s-au distrat, și-au făcut noi prieteni și continuă să-și facă pentru că îi atrag pe aceștia cu ceea ce știu, nu mai apar conflicte pentru că ei știu să se joace frumos, iar timpul petrecut la ludotecă, după-amiaza, li se pare mai scurt. Când nu pot rezolva singuri o problemă copiii au recunoscut că cer ajutorul părinților(9 copii), în primul rând, învățătoarei (3) și prietenilor(3), semn că familia reprezintă pentru ei un punct de sprijin și reușesc să comunice mult mai bine cu părinții lor.

Cel mai mult la ludotecă le-au plăcut jocurile de atenție, de relaxare și de comunicare, motivația fiind aceea că aceste jocuri le generau o stare de bine. La ultima întrebare cinci copii au afirmat că cel mai important lucru pentru ei este să aibă prieteni, trei copii și-ar dori să ajungă oameni importanți, cu poziții materiale și sociale bune, patru copii au afirmat că cel mai important lucru pentru ei este familia. Ca propuneri am remarcat dorința copiilor de înfrumuseța acest spațiu: trei au propus aducerea unor plante ornamentale, cei mai mulți copii și-au manifestat dorința de avea mai multe jucării, nici un copil nu și-a manifestat nemulțumirea față de faptul că nu au avut posibiltatea de a se juca pe calculator.Copiii s-au simțit mândri de ei când au obținut rezultate bune la concursurile școlare(6 copii) , când i-au ajutat pe părinți la diferite activități (3 copii), când au câștigat un concurs sportiv (1 copil), când au recunoscut o faptă urâtă și și-au cerut scuze (2 copii), când și-au sărbătorit ziua de naștere (3 copii).Copiii au descris acest acest spațiu ca fiind un loc al distracției, bucuriei, întâlnirii cu cei dragi, jocurilor pline de haz și, de câteva ori colegii de clasă, i-au însoțit aici. Ei înșiși au recunoscut că au privit cu neîncredere la început acest loc, crezând că este vorba de încă un prilej de teme, stat în bancă și plictiseală.

Prin aplicarea acestui chestionar am urmărit modul în care copiii reușesc să comunice, să-și exprime sentimentele, gândurile, să se facă înțeleși și să-și facă planuri de viitor. Am sesizat o mai mare siguranță a copiilor în exprimarea emoțiilor, progrese în modul în care se percep pe ei înșiși și pe ceilalți, ușurință în a lega prietenii .

CONCLUZII

Lucrarea de față a încercat să trateze jocul din perspectiva rolului său major în comunicarea interpersonală la copii. Am putea afirma că nu poate exista comunicare interpersonală la această vârstă fără prezența jocului. Prin joc copiii interacționează eficient unii cu ceilalți, iar noi putem să-i cunoaștem, să-i înțelegem, putem să ajungem direct la sufletele lor. Jocul este cel mai important mijloc de comunicare al tuturor copiilor.

Apariția jocului poate fi legată de apariția omului, de-a lungul timpului, copiii s-au jucat indiferent de cultura căreia aparțineau, zona geografică sau statutul social al familiilor din care proveneau.

Nu înaintăm pretenția de a acoperi vastul domeniu al jocului și, mai ales, implicațiile acestuia în viața oamenilor, în special a copiilor. Am încercat doar să revitalizăm acest subiect, oarecum abandonat. Am dorit să evidențiem nu atât rolul terapeutic al jocului descris în lucrările studiate, ci importanța sa în comunicarea interpersonală a copiilor.

Concluziile la care am ajuns în urma documentării și argumentării teoretice și , mai ales, a demonstrației practice susțin demersul inițial. Comunicarea interpersonală în perioada copilăriei are implicații majore în dezvoltarea copiilor sub toate aspectele pe care le implică aceasta. Astfel, am văzut cum pot comunica în această perioadă copiii unii cu ceilalți, cum se realizează comunicarea cu propriii lor părinți și care sunt obstacolele în calea unei bune relaționări cu aceștia, cum se desfășoară comunicarea în mediul școlar. Am descris situațiile conflictuale, inerente vârstei școlare mici și felul în care, apelând la joc, se pot soluționa conflictele interpersonale. Studiul de caz a demonstrat importanța și eficiența jocului în comunicarea interpersonală a copiilor. Descrierea, aplicarea și evaluarea diferitelor jocuri au pus în evidență și ideea că jocul poate aduce schimbări majore în conduita comunicațională a copiilor. Mai mult decât atât, studiul de caz a demonstrat că jocul se află la îndemâna oricui dorește să schimbe în bine felul său de a interacționa cu ceilalți. Nu putem schimba lumea în care trăim însă putem găsi întotdeauna soluții, mai ales dacă în joc este sănătatea și dezvoltarea normală a copiilor noștri. Importanța jocului cu propriul copil este esențială în clădirea relației părinte-copil, în înțelegerea și apropierea de el, în câștigarea încrederii reciproce. Jocul devine astfel un pilon de bază în disciplinarea eficientă a copilului.

Jocul este o formă de manifestare întâlnită la copii indiferent de rasă, apartenență etnică, civilizație, cultură, din cele mai vechi timpuri și satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitatea a copilului generată de trebuințele, dorințele și tendințele specifice vârstei lui.

Jocul este cea mai eficientă cale de învățare și disciplinare a copilului, de cunoaștere și apropiere a lui, de educare a copilului în spiritul valorilor morale și estetice.

Din toate aceste motive jocul este însăși esența copilăriei.

ANEXE

ANEXA 1

ANEXA 2

Fișă

Căutarea comorii din oameni

-Caută patru copii care sunt din clase diferite!

___________________________________________________________

-Caută pe cineva care își serbează ziua de naștere în aceeași lună cu tine!

___________________________________________________________

-Caută pe cineva care are motive să fie bucuros !

___________________________________________________________

-Caută doi copii care au aceleași pasiuni cu tine!

____________________________________________________________

-Caută pe cineva care se simte inconfortabil pentru că este într-o situație necunoscută!

____________________________________________________________

ANEXA 3

Oferă informațiile și materialele Stimulează participanții (clasa) să răspundă

disponibile în legătură cu problema la întrebări de genul

discutată “Ce simțiți în legătură cu soluțiile propuse?”

Are în vedere posibilitățile reale Vizează soluțiile posibile

de realizare a soluțiilor propuse

Definește problema Evidențiază slăbiciunile fiecărei soluții date

ANEXA 4

Chestionar

Ce calități consideri că ai?

____________________________________________________________________

Care sunt defectele tale cele mai mari?

_____________________________________________________________________

Ce jocuri ți-au plăcut cel mai mult, din cele la care ai participat în cadrul ludotecii ? De ce ?

_____________________________________________________________________

Cui ceri ajutorul când nu poți rezolva singur o problemă ?

_____________________________________________________________________

Enumeră cel puțin 3 prieteni cu care iți place și ți-ai dori să te joci. De ce ai făcut această alegere ?

_____________________________________________________________________

Ce ai învățat din activitățile la care ai participat?

_____________________________________________________________________

Care este cel mai important lucru pentru tine?

_____________________________________________________________________

Ce propunere ai pentru îmbunătățirea ludotecii?

_____________________________________________________________________

Care este cel mai recent moment când ai fost mândru de tine ?

_____________________________________________________________________

Descrie, în câteva cuvinte, ce reprezintă ludoteca pentru tine ?

_____________________________________________________________________

BIBLIOGRAFIE

Berne, Eric. (2002). Jocuri pentru adulti. Bucuresti: Editura Amaltea.

Bruda , Alexandru. (1997). Jocul în dezvoltarea personalității copiilor. Caransebeș: Asociația de caritate “Copiii noștri”.

Chateau,Jean. (1972). Copilul și jocul. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Dinu, Mihai. (2004). Fundamentele comunicării interpersonale. București: Editura All.

Duck, Steve. (2000). „Relațiile interpersonale – A gândi, a simți, a interacționa”. Iași: Editura Polirom.

Ginott,Haim G. (2006). Între părinte și copil. București: Editura Humanitas.

Huizinga, Johan. (2003). Homo ludens. Încercare de determinare a elementului ludic al culturii. București: Editura Humanitas.

Marcus, Solomon. (2003). Jocul ca libertate. București: Editura Scripta.

Răducu,Ani. (2005). Școala părinților, Ghid privind orientarea carierei pentru părinți , profesori și elevi. Iași: Editura As`s.

Rășcanu,Ruxandra. (2001). Psihologie și comunicare. București: Ed. Universitatea.

Shapiro,Daniel. (1998). Conflictele și comunicarea- Un ghid în labirintul artei de a face față conflictelor. București: Editura ARC.

Taiban, Maria / Girboveanu, Maria / Schiopu, Ursula / Verza, Emil. (1970).

Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Verza, Emil. (1978). Omul, jocul și distracția. București: Ed Științifică și Enciclopedică.

http://assos.villenavedornon.fr/

http://lepetittrain.l.free.fr/

http://www.artline.ro/

http://www.creativ.org.ro/ despre_creativ.html/