Comunicarea Interpersonala Intr.o Intreprindere Industriala

Teoriile datei (Shannon&Weaver)

Teoriile semnului (Saussure&Jakobson)

Teoriile difuzării.

Teoriile comportamentului (”behavioriste”)

În ceea ce pricește cea de a doua generație de cercetări, putem spune că ea este caracterizată de privilegierea relațiilor prin raportarea la obiecte, evident însă cu tendințe diferite și implicit diferențe observabile:

Curentul sistemic, cu o preocupare majoră pentru cibernetică, organizaționism și constructivism;

Pragmaticile psihologice și psihoclinice (Școala de la Palo Alto);

Curentele antropo-sociologice ale comunicării, acestea punând accentul pe abordarea socială a interacțiunii;

Teoriile pragmatice lingvistice. (adaptat după Lohisse)

Comunicarea este definită simplu de John W. Baird și James B. Stull ca fiind procesul de trimitere și primire al mesajelor pornind de la constatare de facto conform căreia atunci când vorbim sau scriem, trimitem mesaje, iar când ascultăm sau citim, practic primim mesaje. Pe un alt plan, Ștefan Prutianu acceptă definiția informaticianului Warren Weawer, conform căruia comunicarea organizată și deci implicit conștientă, în esență caracteristică speciei umane „înseamnă totalitatea proceselor prin care o minte poate să o influențeze pe alta”. Interesant Warren Weawer este aprecierea că stimulii, operatori ce poartă mesajele prin care comunicăm, se bazează și implică de fapt acțiunea „de a da și a lua”, astfel încât comunicarea speciei umane poate fi considerată un proces tranzacțional (nn. de dare și primire).

Oarecum diferit, după Shannon și Weaver termenul de „comunicare” are un sens foarte larg și cuprinde un ansamblu de procedee prin care un spirit îl poate afecta pe altul. În categoria proceselor respective Shannon și Weaver includeau nu numai limbajul scris sau vorbit, ci și artele vizuale, teatrul, muzica, baletul ori alte comportamente sociale umane. Cei doi erau de părere că sunt frecvente situațiile în care se impune sau este de dorit extinderea definiției comunicării pentru a putea include toate procedeele prin care un mecanism afectează un alt mecanism, iar Nicholas Harvey considera comunicarea ca un proces activ care se schimbă continuu.

Începând cu teoriile clasice și terminând cu cele moderne, studiul comunicării organizaționale a intrat de mult în preocuparile cercetătorilor sau ale practicienilor interesați de bunul mers al organizațiilor și aproape că nu a existat gânditor care să nu se refere într-o formă sau alta la rolul comunicării organizaționale.

De exemplu, pentru Taylor, o importanță foarte mare o avea comunicarea în plan ierarhic, spre deosebire de Fayol pentru care era esențială comunicarea în plan orizontal realizată între persoane aflate la același nivel ierarhic dar aparținând unor linii ierarhice diferite. Dacă pentru ambii era esențială comunicarea dintre șefi și subordonați, pentru reprezentanții curentului relațiilor și resurselor umane (Mayo, McGregor, Likert) cele mai importante devin relațiile de comunicare din cadrul grupului. Se deschide astfel drumul către studiul comunicării informale, destul de neglijată anterior .

Teoriile moderne aduc cu ele o perspectivă integrativă în studiul comunicării, care este extinsă la nivelul intregii organizații. Se conștientizează rolul factorilor externi, de mediu precum și nevoia corelării sau contingenței unor fenomene diferite precum cele sociale sau psihologice. Dezvoltarea teoriilor și ideilor despre comunicarea organizațională este puternic influențată în zilele noastre de contextul actual acela al societății informatizate (în locul celei industriale) în plin proces de globalizare.

Orientările mai noi propun alternative pentru viața organizațională, centrate pe sublinierea puterii și dominației și pe accentuarea trecerii la autoconducere, a flexibilității. Cercetările actuale definesc excelența organizațională ca „abilitatea oamenilor de a utiliza tehnologia pentru rezolvarea creativă a problemelor complexe”. Este evident că excelența organizațională în afara comunicării nu poate fi concepută. Noile tehnologii informaționale au schimbat clar modul de desfășurare al comunicării la toate nivelurile organizaționale, de aceea majoritatea lucrărilor recente în domeniu pun accent pe aceste aspecte lăsând oarecum în umbră aspectele sensibile ale comunicării într-o organizație.