Comunicarea Interculturala Si Socul Cultural

Comunicarea interculturală și șocul cultural.

Studiu de caz:Japonia

Evoluția culturii reprezintă un produs al interacțiunii, și nu o adunătură de componente preexiste a căror uz a fost restricționat în trecut de anumiți factori.

Noțiunea de “a treia cultura” ne ajută să clarificăm aspectul de dinamică în comunicare într-un climat intercultural. Plecând de la concepții contrastante, comportamente diferite, doi indivizi, prin interacțiunea lor, creează un nou mediu de comunicare, în care cele două culturi inițial separate sunt unificate într-o cultură mai cuprinzătoare decât cele inițiale. Apariția acestei a treia culturi este o necesitate determinată de un scop comun. Pentru înțelegerea acesteia este necesară sesizarea contrastelor, diferențelor.

Caracteristicile care marchează a treia cultură sunt:

este o cultură deschisă, poate să absoarbă în continuare elemente adiționale;

este expansiva, își poate lărgi granițele pentru a include situații de natură individuală, organizațională, instituțională;

răspunde la solicitări noi, care vin din cereri generate de perpetuă transformare adaptare, modificare;

este orientată spre viitor, creează cadru pentru parteneriate, amplificând comunicarea.

S-a sperat că prin media și tehnologie se poate ajunge la conceptul de lume comună. Indiferent de sex,vârstă, loc în spațiu, oamenii primesc aceași informație și află același lucru. Media este totuși uni direcțională și opacă, fiind în ultima instanță un generator de iluzii.

Termenul de șoc cultural definește starea de anxietate (sau supriza,dezorientare,incertitudine, confuzie,etc) trăită de oameni atunci când sunt nevoiți să se manifeste într un mediu social sau cultural care le este necunoscut, cum ar fi o țară străină. Această stare se naște din dificultățile de asimilare a noii culturi, cauzând dificultăți în a știi ce este normal și ce nu. De multe ori acestei dificultăți i se adaugă, de multe ori, o repulsie de ordin estetic sau moral față de anumite aspecte ale noii culturi. Termenul a fost introdus pentru prima data în 1954 de Kalervo Oberg.

Șocul (de a se mută într o țara străină) poate fi împărțit în etape distincte, deși nu toată lumea trece prin aceste faze și nu toți trăiesc în noua cultură o perioadă îndeajuns de îndelungată pentru a trece prin toată trei:

Luna de miere-în timpul acestei perioade diferențele dintre cultură veche din care provine și cea noua cu care se confruntă, sunt percepute că romantice,noi, interesante. De exemplu, atunci când cineva se mută într o altă țara, acel cineva poate fi atras de noile tipuri de mâncare, ritmul vieții cotidiene, obiceiurile oamenilor, clădirile s.a.m.d.

Perioada negocierilor-după un timp(în general câteva săptămâni), diferențele dintre noua și vechea cultură devin vizibile și pot creă anxietate. Personajului aflat într-o astfel de situație îi poate fi dor de mâncarea de acasă, poate consideră că ritmul vieții cotidiene din acest loc nou este prea rapid sau prea încet, sau că obiceiurile oamenilor devin enervante, iritante, dezgustătoare. Această fază este adesea marcată de schimbări de temperament cauzate de mici incidente sau fără o cauza anume. Depresia este ceva comun în acest moment.

Perioada de familiarizare- După ceva timp(de obicei peste 6 luni), persoana respectivă se obișnuiește cu noua cultură și dezvoltă rutine. Ea știe la ce să se aștepte în majoritatea situațiilor și țara gazdă nu mai pare atât de nouă.

Reversul șocului cultural.- Întoarcerea în cultură mamă după familiarizarea cu noua cultură poate produce aceleași efecte că cele de mai sus, efecte pe care o persoană care a trecut prin aceste stadii le resimte în aceași măsură că și șocul cultural inițial.

Există trei rezultate ale perioadei de familiarizare:

Pentru unele persoane este imposibil să accepte o cultură străină și să se integreze. Ei se izolează de noul mediu pe care îl percep că fiind ostil și consideră întoarcerea acasă că singura scăpare. Aceștia sunt cei care au cele mai mari probleme de reintegrare atunci când se întorc acasă.

Unii oameni se integrează în cu totul astfel încât preiau în totalitate noua cultură și pierd cu desarvarsire identitatea culturii inițiale. Aceștia sunt cei care rămân în țara gazdă pentru totdeauna.

Unii oameni reușesc să preia aspectele noii culturi pe care le consideră pozitive și, împreună cu elemente ale vechii culturi crează o mixtură unică. Ei nu se confruntă cu probleme la întoarcerea în propria țara sau dacă sunt nevoiți să se mute în alt loc.

Procesul de comunicare interculturala începe prin perceperea diferențelor de ordin moral, valoric, cognitiv și de comportament la nivelul participanților. Un criteriu vital este acela al omogenității. Comunicarea interculturala nu poată fi inițiată acest teren comun. Toate ființele umane se un anumit nivel.

T. Saral offera schimb o viziune. El studiul interacțiunilor interpersonale -a omis criteriul personalității participanților. Prin observație deducem impactul personalității indivizilor unei interacțiuni, a tot ceea ce oamenii au comun, caracterul eterogen acestora face elementele unice din fiecare un efect decisiv comunicării. Astfel, putem , într-o , comunicarea este o extensie a celei interpersonale.

Sarbaugh propune o schemă de analiză a nivelului de omogenitate pentru a defini termeni de intercultural și intracultural. Dacă două cercuri reprezintă experiențele de viață a două persoane sau grupuri, și cele două cercuri se suprapun pe o suprafața mică (indicând puține similitudini la nivelul experienței), ele se află la capătul eterogen al spectrului. În cazul în care aceastea se suprapun aproape în totalitate persoanele se află la capătul omogen al spectrului. Sarbaugh numește categoria eterogenă că fiind zonă de interculturalitate, și cea omogenă că fiind zonă de intraculturalitate.

Gudykunst propune un model care prezintă comunicarea că un act simbolic ce constă în a anticipa și a reduce nivelul de incertitudine. El mentionează că, în cazul comunicării dintre doi străini gradul de incertitudine este maxim; de aceea, primul impuls al fiecăruia este acela de a identifică comportamentul potrivit situației și de a-l anticipa pe cel al celuilalt.

În continuare îmi propun să analizez evoluția Japoniei sub ansamblul de inferențele culturii occidentale și al saltului tehnologic. Pe bază filmului Lost în Translation observ șocul cultural pe care îl au doi americani aruncați în produsul revoluției culturale japoneze.

Japonia

2 Până în 1880 Japonia era o societate de tip feudal, închisă către influențele exterioare din dorință de a evită conflictele și schimbarea. Odată cu venirea americanilor(în 1880), Japonia se schimbă dramatic, în câteva decade recuperând diferențele de ordin tehnologic față de marile puteri din acea vreme. Prima generație profund influențată de americani este reprezentată de copiii din anii 50,perioadă de după bombardamentele de la Hiroshima și Nagasaki, care au întâmpinat soldații americani și au preluat primele cuvinte în limba engleză. În cultura japoneză tații nu vorbesc cu copiii, mamele sunt cele care îndeplinesc această responsabilitate. Apariția soldaților americani dispuși să se joace și să discute cu copiii i-a determinat pe aceastia să învețe expresii în limba engleză-de ex”Give me a chocolate”,”jeep”,”Hello”.

Faptul că Japonia împrumută cultura de tip mass media americană a uniformizat modul de expresie a tinerei generații. Diferitele de zonă ale Japoniei nu mai creau diferențe de accent sau de palticuralitati culturale. Prima stație de televiziune trasmite în 1953 în Japonia. Unsprezece ani mai târziu, cu ocazia jocurilor olimpice din Tokio, 90% din populație deține un televizor. Japonezii ajung să perceapă realitatea exclusiv prin intermediul televizorului.

În anii 70 atât în reviste cât și în televiziune devin foarte populare tehnici de copiere. Spoturile publicitare,programele de televiziune folosesc citate din filme celebre, în special americane determinând o estetică a falsului. Benzile desenate(mangă) promovează un ideal feminin diferit de tipologia japoneză, personajele sunt blonde, cu picioare lungi, cu ochi albaștri. Japonezii au fost foarte deschiși să tehnologizeze inclusiv domeniul cultural, dezvoltând o așa numită cultură electronică de masă. Karaoke și walkmanul sunt două aspecte ale acestei culturi. Karaoke este un termen japonez ce desemnează o formă de divertisment în care un cântăreț amator cântă la un microfon versurile unei piese faimoase pe un negativ, având versurile afișate pe un ecran.

Primul dispozitiv de karaoke a fost inventat în Japonia anilor 70 de muzicianul japonez Daisuke Inoue. După ce a devenit un succes în Japonia, fenomenul karaoke s-a răspândit în anii ‘80 în Asia de Est și Sudest și, inevitabil, în alte părți ale lumii.

Lost in translation

Titlul evocă barierele comunicationale interculturale cât și intraculturale. Personajele principale sunt doi americani singuri și alienați în Tokio. Se poate observă o dislocare la nivel cultural resimțita de Bob Harris, un actor de cinema, de varstă mijlocie și Charlotte, o tânără soție aflată într-un impas existențial. Cei doi sunt pierduți în propriile casnicii, în propriile vieți.

Așa cum observă și Saral modelul oferit de Sarbaug este incapabil să se muleze în cazul exponenților aceleași culturi,personalitățile jucând un rol decisiv în succesul comunicării. Charllote și Bob sunt amândoi într o criză comunicaționala cu parternerii lor de căsnicie în ciuda experiențelor comune(omogen) cu aceștia.

Pe de altă parte, în ciuda diferenței de vârstă și experiență cele două personaje se întâlnesc și comunică foarte lejer datorită situației în care sunt puși: amândoi sunt americani aflați într-o criză existențială, dar în perioade diferite ale vieții, alienați și profund marcați de șocul cultural.Pașii descriși de Kalervo Oberg se mulează aproape perfect pe experiență personajelor.

Charlotte încercă interacțiunea cu noua cultură vizitând un templu budist,participă la o ședința de ikebana, și își agăță în cameră o lampă cu un model de flori de cireș, dar este incapabilă să rezoneze cu aceste elemente tradiționale ale culturii japoneze.

Bob se refugiază în singurul loc familiar-barul hotelului- și chiar propune în glumă o „evadarea’ din această închisoare și întoarcerea în patria mamă, ridiculizează invitația de a-și găti singur mâncarea într-un restaurant și refuză ceaiul tradițional, cerând în schimb o bere.

Singura perioadă de familiarizare cu noua cultură se regăsește în ieșirile lor în oraș. Karaoke reprezintă o suprapunere a culturii orientale și cele occidentale: o practică de origine japoneză care a avut succes și în vest. Pe de o parte acest act prilejuiește un moment de relaxare determinată de sunetele și versurile familiare ale unor melodii faimoase americane și, totodată, familiarizarea cu cultură japoneză perfect străină celor doi. Încapacitatea participanților la această sesiune de karaoke de a comunica verbal îi determină să apeleze la muzică sub formă unui mediu comun de interacțiune.

Bulversantă pentru ambele personaje este și schimbarea de fus orar. Astfel pe parcursul filmului acțiunea se desfoara în timpul nopții și în primele ore ale dimineții, amândoi suferind de insomnie.

Cunoașterea limitata a limbii constituie deasemenea un obstacol comunicațional la nivel intercultural. Într-o scenă în care Bob filmează o reclamă, dialogul se desfășoară astfel:

4 Regizorul (în japoneză către traducător): Traducerea este foarte importantă!

Traducătorul: Da, binenteles, am priceput.

Regizorul(în japoneză): Domnule Bob. Te afli în biroul tău. Pe masă se află o sticlă de wiskey Santory Înțelegi da? Din toată inima, încet, privești aparatul de filmat, tandru, că și cum te ai întâlni cu vechi prieteni, și spui următoarele cuvinte, cum Bogie spune în Casablanca” Noroc baieti”,”E timpul pentru Santory”.

Traducătorul(în engleză): Vrea să te întorci și să privești în obiectiv, da?

BOB(în engleză): Asta e tot ce a spus?

Traducător(în engleză): Da orientează-te către obiectiv.

BOB(în engleză): Vrea să mă întorc de la dreaptă la stânga sau de la stânga la dreaptă?

Traducător (in japoneză): El este gata și vrea să știe, atunci când porniți aparatul dacă preferați să se întoarcă către stânga sau către dreaptă. Și asta este cam ceea ce vrea el să știe, dacă nu va deranjează.

DIRECTOR (în japoneză): Oricum ar fi e bine,nu avem timp pentru astfel de lucruri dl Bob, bine? Grăbește-te, crește tensiunea, privește aparatul, încet, cu pasiune. Pasiune este ceea ce căutăm. Înțelegi?

Traducător (în engleză către Bob): Către dreaptă. Cu intesitate.

BOB(în engleză): Asta e tot? Părea că a spus mult mai mult de atât.

………

Putem observa în acest dialog barierele la nivel de limbaj cât și cele de cultură. Așa cum mentionează și Gudykunst, regizorul se află în față unui străin și încerca să găsească un teren comun pentru a-și comunică indicațiile-de ex mențiunea legată de Casablanca. Mesajul nu se transmite pe de o parte din cauza diferențelor culturale și pe de altă din cauza mediatorului care nu numai că nu face un efort de conciliere ci chiar renunță la o parte însemnată din conținutul mesajului.

În final, cele două personaje nu reușesc să treacă de aspectul de suprafață și să înțelegea Japonia, în esența ei. În trecerea de la o limbă la altă, de la o cultură la alta, esențele nu se transmit și comunicarea de suprafață lasă locul unor interpretări greșite.

Pe măsură ce câmpul comunicării interculturale capătă amploare, apar elemente noi ce trebuie luate în considerare. Unul dintre ele este cel de natură etică. Ne punem întrebarea: Este corect să impunem propriile standarde de comunicare, chiar dacă acestea îi sunt străine interlocutorului? Ar trebui să generăm un ghid de comunicare interculturală?

Acest aspect ar trebui studiat, dezvoltat și experimentat. În final, comunicarea interculturală, etică, de succes,plină de sens depinde de toți participanții, nu numai de reprezentanții uneia dintre culturile implicate. Cu siguranță nu există doar o singură modalitate de abordare care să se aplice în cazul tuturor tipurilor de comunicare interculturală. Efortul nostru cumulat în a înțelege, defini și practică comunicarea interculturală poate amplifica eficiența în a înțelege și a modifica comunicarea umană, în general.

Fred Casmir, Asuncion Nobleza- Comunicare interculturală: Conceptualizare, construcție de paradigmă și abordări metodologice, pp. 278-309

http://www.socyberty.com/History/Japanese-Cultural-Changes-Due-to-Globalization-and-Americanization.349459

3. http://edweb.sdsu.edu/people/CGuanipa/cultshok.htm

http://query.nytimes.com/gst/fullpage.html?res=9A03E6DD103AF932A1575AC0A9659C8B63&sec=&spon=&pagewanted=2