Comunicarea In Organizatii Si Noi Strategii de Marketing Si Rebranding In Secolul Xxi Telekom Romania

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul I: Comunicarea și organizațiile

1.1. Definiția comunicării

1.2.. Scurt istoric al comunicării

1.2.1. Informația

1.2.2. Informarea

1.3. Efectele comunicării în masă

1.3.1. Tematici majore privind efectele comunicării în masă

1.3.2. Caracteristicile efectelor comunicării în masă

1.3.3. Tipologia efectelor

1.3.4. Avantajele comunicării în masă

1.3.5. Dezavantajele comunicării în masă

1.4. Comunicarea în timp real

1.5. Comunicarea organizațională

1.5.1. Trăsături ale comunicării organizațuionale

1.5.2. Randamentul comunicațional în organizații

Capitolul II: Marketingul în sec. XXI

2.1. Conceptul de marketing

2.1.1. Emergența marketingului

2.1.2. Domeniile marketingului

2.2. Piața

2.3. Marketingul on-line

2.3.1. Planificarea marketingului on-line

2.3.2. Viziunea on-line

2.3.3. Planurile marketingului on-line

2.4. Înțelegerea comportamentului cumpărătorului on-line

2.5. Decizia de cumpărare

Capitolul III: Apariția Telekom România

3.1. Istoric

3.2. Cosmote și Romtelecom au devenit Telekom în România

3.3. Misiune, viziune și valori

3.4. Cum percepem Telekom România în raport cu alte rețele mobile din țară

3.5. Minusurile Telekom-Romania

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Introducere

Lucrarea propune o analiză a comunicării din interiorul organizațiilor, a comportamentului organizațional, a felului în care este structurată organizația, modul în care î-și desfășoară cultura organizațională, dar și analiza noilor strategii de marketing și rebranding existente pe piața românească.

Putem definii comunicarea organizațională ca fiind procesul prin care are loc schimbul de mesaje în vederea realizării obiectivelor individuale și comune ale membrilor unei organizații. Dincolo de latura structurală, comunicarea organizațională antrenează aspecte existențiale ale organizației, aspecte tehnice, economice, psihologice, culturale, educaționale

În ultima perioadă, începând cu instaurarea televiziunii de masă, suntem martorii unui fenomen al prevalenței a practicilor de comunicare în toate sferele societății, precum și la o dezvoltare exuberantă și multivocă a tehnicilor și tehnologiilor de comunicare.

Putem defini marketingul ca fiind pregătirea, punerea în aplicare și controlul unei politici integrate, legată de dorințele consumatorului, cu ajutorul mijloacelor intelectuale și materialelor furnizate de diferitele ramuri ale științei.

Oraganizațiile de succes au o viziune asupra modului de dezvoltare a afacerilor, iar organizațiile cu o orientare de marketing au o viziune de îndeplinire a cerințelor, dorințelor și aspirațiilor clientului utilizând internetul ca vehicul tehnologic pentru realizarea succesului.

Lucrarea este structurată în trei capitole.

Primul capitol prezintă conceptul de comunicare și conceptul de organizație, mai exact ceea ce înseamnă și presupune comunicare organizațională. Acest capitol este împărțit în cinci subcapitole: definiția comunicării, scurt istoric al comunicării, efectele comunicării, comunicarea în timp real, comunicarea organizațională.

Cel de-al doilea capitol dezvăluie ideea centrală a tezei, și anume: noi strategii de marketing și rebrandind în secolul XXI. În cadrul acestui subcapitol am abordat următoarele aspecte: conceptul de marketing, emergența marketingului, domeniile marketingului, piața, marketingul on-line, planificarea marketingului on-line, viziunea on-line, planurile marketingului on-line, înțelegerea comportamentului cumpărătorului on-line, decizia de cumpărare.

Capitolul trei face o analiză a apariției Telekom pe piața românească, face referire la fuziunea dintre Cosmote și Romtelecom, la rebradingul companiei, la modalitatea de reinventare pe piață, dar și la misiunea, viziunea și valorile companiei, la felul în care este percepută rețeaua Telekom România în raport cu alte rețele mobile din țară și desigur la minusurile Telekom-Romania.

Am ales să vorbim despre această temă deoarece comunicarea este un factor indispensabil în societatea actuală, iar importanța comunicării organizaționale nu poate fi negată, noiile strategii de marketing făcând parte din viața nostră prin publicitatea ce ne asaltează, fiind esențial să cunoaștem manipularea publicitară și tehnicile folosite de marile companii pentru a ne atrage să cumpărăm produsele sau serviciile lor.

Comportamentul cumpărătorului on-line poate fi descris ca pe un efort continuu, cu luari de decizie obișnuite la un capăt, respectiv cu rezolvarea unor probleme mai ample la celălalt capăt.

Facultatea de Litere ne-a învățat să ne dorim să fim primii, să credem în forțele noastre, să fim creatori de valoare în sfera oricărui domeniu de activitate, să comunicăm eficace și, mai ales, să ne cunoaștem mai bine pentru a ști ceea ce ne dorim.

Mulțumiri părinților care m-au susținut cu încredere la fiecare pas din drumul vieții și profesorilor care ne-au îndrumat pe parcursul anilor de studiu!

Capitolul I: Comunicarea și organizațiile

1.1. Definiții ale comunicării

Cronologic vorbind, comunicarea este prima metodă spirituală a omului în procesul socializării sale.

“Comunicarea este definită ca fiind factorul vital pentru eficacitatea unei societăți umane, fără să conteze natura sau mărimea sa. Mesajele schimbate fără oprire produc planuri și moduri de a gândi și de a acționa, prin îmbunătățirea cunoștințelor privind scopurile și modurile de acționare pentru a le urma, prin obținerea abilităților de care este nevoie, prin parcurgerea aspectelor emoționale și sentimentale.”

“Comunicarea indivizilor umani se ocupă de sensul informației verbale, prezentată oral sau scris și de cel al informației non verbale, reprezentată de paralimbaj, mișcările corpului și folosirea spațiului.

Comunicarea poate fi verbală și non verbală. La rândul său comunicarea verbală poate fi orală și scrisă.

Cuvântul de origine latină comunicare înseamnă face comun. Dicționarul explicativ al limbii române oferă următoarea definiție: a comunica = a face cunoscut; a da de știre; a informa; a înființa, a spune.”

“Comunicăm cu scopul de a ne transmite ideile, trăirile , emoțiile, opiniile, pentru a influența, pentru a ne racorda între noi la rezultatele muncii și pentru a socializa.

Între transmițător și receptor se realizează astfel o schimbare a informațiilor, prin comunicări sau mesaje. Mesajele pot fi emise cu ajutorul limbajului verbal, dar și prin intermediul limbajului nonverbal, precum și al limbajului paraverbal, care este un mod auditiv de limbaj nonverbal.”

“O comunicare (informație sau mesaj) trebuie să fie astfel transmisă încât receptorul să o înțeleagă, să o poată recepționa, înregistra și accepta.

Totodată, între a spune și a comunica, există foarte multe diferențe. A afirma este un proces într-un sens unic, iar a comunica înseamnă un schimb de informație în amândouă sensurile.

Canalul este modalitatea practică a transmiterii mesajului, fiind denumit și drumul pe care mesajul a urmat-o.

Canalele de comunicare pot fi tehnologice, precum telefoane, computere, radio. De asemenea, ele pot să fie mijloace scrise, cum ar fi scrisorile, rapoartele, cărți, reviste, ș.a.m.d. Totodată, canalele comunicării pot să fie puse în practică față-n față, prin prezentări, cursuri, interviuri, etc.”

“Comunicarea în sine are patru înțelesuri majore:

1. Comunicarea este o înțelegere a mesajelor primite pe canalele de comunicare de la diferite mijloace de comunicare, cât și ca înțelegere între cele două persoane, între o persoană și un grup sau între două grupuri.

2. Noțiunea de comunicare semnifică și comunitate, existența grupurilor precum și a structurilor sociale pe care acestea le dezvoltă.

3. Noțiunea de comunicare implementează la nivelul mentalului colectiv, automat, și noțiunea participativă. Comunicarea este văzută ca un proces, care implică un anumit grad de participare ai membrilor grupurilor, fiind un proces de transfer și contratransfer al informațiilor, care nu poate exista în absența membrilor acestora.

4. Înțelesul numărul patru pe care îl conferă comunicarea este acela de organizare. Acceptarea termenului de organizare se apropie foarte mult de definiția conceptului de relații publice, practic se identifică cu aceasta. Alături de organizare se găsește și conceptul de acțiune iar comunicarea reprezintă legătura dintre cele două concepte, deoarece datorită comunicării este posibilă atât acțiunea organizată, cât și organizarea acțiunii.”5

1.2. Scurt istoric al comunicării

A comunica înseamnă: a face cunoscut, a da de știre, a informa, a înștința, a spune, dar și a se pune în legătură cu ceva sau cu cineva.

Comunicarea, ca act individual, benevol, este liantul dintre limea interioară și lumea exteriară. Este modul necesar de transgresare, de evadare dintr-un Univers închis spre Marele Univers. Este puntea.

Prin termenul comunicare, înțelegem: activitate, schimb, rezultatul acestei activități.

Comunicarea este nevoia greu de stăvilit de a spune ceea ce gândești și dorești în ideea de a fi înțeles și, nemărturisit, de a primi cu un plus de afectivitate informații despre lumea în care trăiești.

Dacă homo habilis, cu 2 milioane de ani Î.H., confecționau unelte pentru a supraviețui, cu homo sapiens încep să se stabilească primele modalități de comunicare și fundamentarea relațiilor între indivizi pe gesturi supuse afectivității simbolice.

După 70 de milioane de ani s-a simțit nevoia de a stoca informația obținută prin experiență personală sau de comunitate.

În ultima perioadă, începând cu instaurarea televiziunii de masă, suntem martorii unui fenomen al prevalenței a practicilor de comunicare în toate sferele societății, precum și la o dezvoltare exuberantă și multivocă a tehnicilor și tehnologiilor de comunicare.

1.2.1. Informația.

Pentru început, e esențial să ne oprim asupra termenilor informare-informație, dezinformarea în sine poate fi tradusă ca o “negare” a informării sau ca un fel de asimilare a informațiilor false, o intoxicare informațională. În contra sens cu informarea, dezinformarea nu axează fenomenul cunoașterii și poate fi nedeliberată, în momentul în care mesajele sunt transmise spre public de către neprofesioniști (amatorism jurnalistic etc.) sau deliberată, în momentul în care folosește o strategie care are ca efect transmiterea unor mesaje parțial sau total neadevărate, îndreptate spre anumite ținte relevante. Sub formă neintențională, sursele de mesaje sunt deservite de neprofesioniști. Veleitarismul lor sau diletantismul celor ce transmit aceste idei pot fi de folos la coloristica senzațională a conținuturilor, cu intenția de a stârni curiozitatea și interesul unor segmente cât mai largi de opinie. Bourdieu arată, într-un mod foarte fin, tocmai acest aspect de “coborâre” a senzaționalului în cotidian.

Nivelul de pertinență cu care sunt realizate insuficient “știrile”, diversitatea enunțurilor, prin corelarea cu un spațiu (canalul prin care se comunică) având ca limită de inserarea într-o situație informațională, deci inevitabilitatea unei selecții a mesajelor, practica frecventă a mass-media (distorsionare a mesajelor) pot duce la dezinformare. Informația, ca aspect esențial în societatea comunicării generalizate, și felul prin care este ea transmisă pot duce la subsumarea comunicării, a categoriei serviciilor și la o conlucrare a producătorului cu utilizatorul, cu atât mai mult cu cât practica de folosire a consumatorului devine imperativul după care poate fi structurată producția.

1.2.2. Informarea

Poate fi definită drept procesul de transmitere a conținutului unui mesaj de către un emițător individual sau colectiv spre un receptor individual sau colectiv prin care poate fi sporit nivelul acestuia de cunoaștere asupra unor obiecte, procese, fenomene sau acțiuni sociale. Scopul oricărui act de comunicare este de a transmite informație. Umberto Eco afirma: informația este cantitatea de noutate ce poate fi transmisă prin comunicare, indiferent că este deținută implicit de către o sursă sau indiferent dacă e generată de un sistem de decodificare și reprezintă o variabilă direct cuantificabilă a acestui proces. Putem delimita cinci tipuri de informație (în funcție de localizarea în cadrul tripletelor semnal-semn-mesaj sau emițător-mesaj-receptor, a consistenței informaționale ) :

informația ce este deținută de sursă – reprezintă ceea ce emite sursa în plus față de ceea ce receptorul cunoaște deja.

informația ce poate fi generată de sistemul de codificare – plusul de informație datorat tratării în cheia proprie emițătorului a unor evenimente cunoscute atât de receptor cât și de emițător.

informația ce este transmisă mecanic – observăm prezența mesajului ca atare prin prezența implicită a mesajului.

informația ce este datorată traducerii în semne a unui semnal (eveniment).

informația nulă – redundantă.

În cele prezentate se pot observa toate nivelurile invocate de Lassewell și, fără a intra în detalierea legată de fiecare tip de analiză propus de autor, putem intui faptul ca primele patru forme pot fi manipulate iar încărcătura informativă poate fi “gestionată”, în mod premeditat, de către emițător. Aceste codurile pot fi realizate prin limbaj natural, limbaj non-verbal, simboluri concrete și simboluri abstracte. Combinarea lor poate conduce la crearea unui nivel metacomunicativ care să decontextualizeze mesajul în sensul dorit de sursa care îl emite. De asemenea, codificarea polisemantică a unui mesaj, în sensul unei multitudini de semnificații imanente a enunțului, poate genera o diversitate de opinii ce se va răsfrânge într-o diversitate de atitudini care poate merge de la adeziune până la refractarism, ducând la o tensionare a relațiilor intra-personale a celor care primesc mesajul.

1.3. Efectele comunicării în masă.

Consecințele comunicării pot fi datorate unor efecte de prag care dau naștere unei convergente a tehnicilor și tehnologiilor în trecut bine delimitate: rețelele de cablu TV, rețelele de telefonie și cele de transmitere a datelor, încurajate de traductibilitatea cvasi-totală a culturii informației digitale, căruia autorul i-se indexează urmatoarele caracteristici: prețul informației respective poate să nu aibă nicio legătură cu valoarea sa de folosire. Informația poate fi multiplicată, copiată, revândută. Ea poate fi un bun indefinit divizibil (mai multe exemplare diferite dintr-o revistă și același număr de informații identice nu dau aceeași cantitate de informație) și nu răspunde principiului adiționării (utilitatea nu crește prin posesia a două exemplare ale aceluiași ziar); Informația este parțial substituibilă.

1.3.1. Tematici majore privind efectele comunicării în masă

existența puterii de influențare asupra anumitor feluri de public;

direcții de influențare;

o clasificare a variantelor de efecte;

existența unor mecanismede funcționare a efectelor;

condițiile reale ce se află la fiecare nivel al comunicării .

1.3.2. Caracteristicile efectelor comunicării în masă

identificarea efectelor este realizată cu consecințe;

manifestarea efectelor este raportată la orizontul temporal : certitudini și probabilități;

efectele sunt produse la diferite niveluri ale realității sociale;

efectele acționează asupra : opiniei sau convingerii individuale sau de grup, organizării instituționale, societății sau culturii;

efectele au sens de acțiune în vederea modificării, prevenirii, facilitării sau întăririi unei opinii sau convingeri;

ele sunt complexe și relative .

1.3.3. Tipologia efectelor

după momentul manifestării

certitudini – sesizabile

probabilități – potențiale

după nivelul manifestării

o prima grupare

individuale – modificări la nivel personal

de grup – modificarea sau alegerea reprezentărilor comune

societale – resimțite la nivel general

instituționale – schimbare în existența sau funcționarea unei instituții sociale

a doua grupare

microefecte

mezoefecte – la nivelul grupurilor

macroefecte – la nivelul societății

după durata manifestării

termen scurt – < 6 zile

termen mediu – 6 – 30 zile

termen lung – > o lună

după modul de acțiune

directe – expunere nemijlocită

indirecte – prin intermediul terților (lideri, membrii grupului de apartenență etc)

după orientarea acțiunii

efecte de activare a atitudinilor latente

efecte de întărire – confirmare a atitudinilor existente

convertire – schimbare de atitudine sau comportament

după natura acțiunii

de ordin cognitiv – schimbarea sistemului de cunoștințe

de ordin comportamental – influențare, alterarea percepțiilor, a conținuturilor valorice etc.

1.3.4. Avantajele comunicării în masă

Ea ușurează schimbul de gânduri sau idei;

Ușurează împrăștierea informației, crescând viteza cu care un mesaj se propagă;

Este o modalitate de a lega părți discontinue ale vieții sociale;

Alimentează nevoia de reducere a certitudinii;

Poate diminua stresul cotidian;

Poate compensa anumite frustrări;

Poate sprijinii efortul de autoidentificare;

Aceasta are rol de supraveghere publică;

Denunță și sancționează formele de devianță socială;

Răspunde unor așteptări specifice cu grade diferite de satisfacție;

Mesaje complexe, cantitate mare de date;

Oferă alternative substanțiale;

Mijlocește raporturi dintre stat și public și dintre individ și mass-media;

Determinează, selectează, evaluează, prezintă evenimente etc.

1.3.5. Dezavantajele comunicării în masă (din perspectiva destinatarului)

Legătura între sursă și receptor este de obicei univocă. Publicul este aflat sub controlul direct al comunicatorului;

Cuprinsul comunicării este generate de nevoile publicului, deci informația va fi prelucrată cât să satisfacă aceste nevoi;

Profesionalizarea substanțială a specialiștilor din mass-media are și efecte negative, deoarece instituțiile furnizoare de mesaje sunt ghidate de criteriul eficienței;

Schimbă cotidianul în senzațional;

Deformează percepția asupra lumii reale;

Creează (uneori involuntar) modele false, „proaste”, pentru publicul care se expune, dar care nu are capacitatea de a selecta și prelucra informația (copiii, bolnavii etc.);

Mesajul, oricât de obiectiv se vrea, este distorsionat încă de la sursă (subiectivitatea creatorului);

Creează efecte de dependență de natură cognitivă, afectivă și comportamentală;

Poate induce ușor dezinformarea pentru anumite tipuri de public;

Produce modificări, facilitări sau întăriri a unor opinii sau convingeri ce pot fi greșite, periculoase social etc.;

Poate manipula publicul prin modificarea, schimbarea contextualității unui eveniment, știre etc.

1.4. Comunicarea în timp real

Termenul „comunicare” face parte din noțiunile care posedă o extensie deosebită deoarece comunicarea poate fi: umană, animală, vegetală sau mecanică. Acest termen întruchipează semnificații variate, îl putem folosi în biologie (comunicarea între celule), în neurologie ( comunicare creierului cu alte organe), în informatică (comunicarea între om și calculator), îm lingvistică (comunicarea prin vorbire), în sociologie (comunicarea în societate).

Din punct de vedere etimologic comunicarea semnifică acțiunea de „a face comun, de a fi în relație cu” și provine din latinescul comunicare.

După cum afirmă Claude-Jean Bertrand, în lucrarea sa O introducere în presa scrisă și vorbită, termenul „comunicare” și-a făcut apariția pentru prima dată în limba franceză în secolul al XIV-lea, semnificând „comuniune”, „împărtășire”, „participare”. În secolul al XVI-lea, dar mai ales al XVII-lea are ca sinonim termenul „accces”, „trecere”, iar în secolul al XIX-lea este folosit cu sensul de „transmitere”. Abia în a doua jumătate a secolului al XX-lea termenul este aplicat mijloacelor de informare în masă: presei, cinematografului, radioteleviziunii. Comunicare este ceea ce permite stabilirea unei relații între persoane, între obiecte sau între persoane este și obiecte. Ea desemnează fie acțiunea de a comunica, fie rezultatul acțiunii, iar ceea ce comunicăm este fie material (date, documente), fie imaterial (idei, sentimente).

În prezent, cercetătorul mass-media James Lull, crede că termenul comunicare este „termenul de întâlnire conceptuală unde se intersectează relațiile interpersonale și inovațiile tehnologice, stimulentele politico-economice și ambițiile socio-culturale, divertismentul ușor și informația serioasă, mediile ambiante locale și influențele globale, forma și conținutul, substanța și stilul”.

Cercetătorii comunicării susțin că toate procesele sociale implică și un proces de comunicare. În apartenență societatea este o sumă statică de instituții sociale, iar în realitate este reanimată creator în fiecare zi de acte particulare de natură comunicativă care au loc între indivizii ce o alcătuiesc. Astfel, relațiile umane pot fi denimite interacțiuni comunicaționale deoarece comunicare reprezintă procesul de transmitere a informațiilor între indivizi sau între grupuri sociale.

În dicționarele noastre, dar și ale altor țări, comunicare are următoarele semnificații: știre, informație, înștiințare, relație, legătură, raport, contact. Comunicarea umană se manifestă sub două forme: comunicare directă și comunicare indirectă (mediată).

Stiința comunicării consideră că absolut toate relațiile de comunicare (transferul de informații și de semnificații, intenția de influiențare, acordul între instanța de enunțare și cea de receptare) sunt relații sociale. Comunicarea este „substanța societății” deoarece „totul se comunică”.

Comunicare poate răspunde mai multor tipuri de situații. În general, se fac tre tipuri de dinstincții: comunicarea verbală/non-verbală, comunicarea interpersonală/itrapersonală, comunicarea de grup/comunicarea de masă sau mediatizată.

Comunicare verbală este reprezentată de vorbire și scris. Adresându-ne unei persoane folosim cuvinte și fraze pentru a fi înțelese de către interlocutorul nostru. Același procedeu îl aplicăm când scriem o scrisoare sau un articol.

Comunicarea non-verbală se bazează pe gesturi, mimică, ele traduc emoțiile, sentimentele, sau reacțiile noastre.

Comunicarea intrapersonală se referă la o singură persoană. Atunci când vorbim cu noi înșine înainte de a ne adresa cuiva sau înainte de a scrie altcuiva.

Comunicare interpersonală implică minim două persoane care realizează un schimb de idei (comunicarea între un număr mic de indivizi aflați în situații diverse).

Comunicare intrapersonalî și cea interpersonală se limitează la persoane, nu implică un suport de comunicare adevărat.

Comunicarea de grup este o comunicare interpersonală, dar se extinde la un număr mare de persoane (o ședință între colegii de birou sau dialogul între profesor și studenții săi).

Comunicarea mediatizată permite unuia sau mai multor emițători să difuzeze mesaje prin intermediu unui suport tehnic (text tipărit, ecran, microfon) spre unul sau mai mulți receptori.

Comunicarea „de masă” este procesul profesioniștii comunicării folosesc un suport tehnic pentru difuzarea mesajelor într-o manieră amplă, rapidă, continuă și au drept scop atingerea unei audiențe largi. Această comunicare este deci o formă de comunicare mediatizată.

Dorin Popa, în lucrarea sa Comunicare și publicitate, aduce la cunoștiința cititorilor faptul că procesul de comunicare necesită o serie de elemente structurate: relația între parteneri (minimum doi), posibilitatea de a emite semnale, capacitatea de a recepta semnale sau mesaje, utilizare de semnale și simboluri menite să faciliteze construirea unui mesaj, canale-suport ale comunicării (hârtie, dispozitive audio-video), existența unei identități a semnificațiilor care să permită receptarea corectă a informației transmise. În acest caz, comunicarea se produce prin interacțiunea acestor elemente atunci când ținta și receptorul selectează din semnalele transmise pe acelea care conectează semantic sursa și receptorul.

Un lucru foarte important pe care ni-l amintește Dorin Popa, este faptul că în procesul de comunicare urmărim patru scopuri esențiale: să fim receptați, să fim înțeleși, să fim acceptați și să provocăm o reacție (schimbare de comportament sau atitudine). Atunci când nu reușim să îndeplinim nici unul dintre obiectivele propuse înseamnă că am ratat procesul de comunicare.

Sistemul comunicării de masă s-a manifestat permanent modelând celelalte subsisteme ale societății: nici politicul, nici cultura, nici economicul, nici viața cotidiană nu au putut scăpa de presiunea exercitată de mesajele presei.

Mass-media ne afectează deoarece constituie o prezență constantă în viețile noastre. În plus, mass-media are o universalitate pe care nu o are nici o altă instituție deoarece presa oferă un bagaj comun de idei și imagine, care depășesc barierele sociale și geografice.

Internetul a devenit rapid o lume virtuală, uneori fiind mai important să trăiești în lumea virtuală decât în cea reală.

Ion Stavre, în lucrarea sa Comunicare audiovizuală, oferă un exemplu important, și anume faptul că seriozitatea unor companii poate fi evaluată și în funcție de prezența lor în mediul virtual. El susține că internetul a devenit un standard de evaluare a democrației într-o țară, prin nivelul de acces al cetățenilor la internet.

Comunicare în timp real reprezintă acel tip de comunicare în care transmiterea și recepționarea mesajelor se realizează aproape instantaneu, ca într-o conversație obișnuită. Sistemul de conversație în timp real IRC (Internet Realy Chat) se bazează pe utilizarea unui program numit IRC ce permite conectarea la un server IRC prin intermediul căruia se expediază mesaje care sunt afișate instantaneu pe monitoarele tuturor participanților la discuții. Această comunicare devine posibilă prin accesarea unui anumit canal de chat creat de un anumit grup de discuții paentru dezbaterea unui subiect dat.

Putem spune că aceste canale de chat (chat-rooms) funcționează ca niște încăperi virtuale în care au loc discuții referitoare la anumite subiecte.

Una din utilizările cele mai practice ale comunicării în timp real este chatul, iar formele pe care le îmbracă sunt diverse, de la simple programe care includ linii de text până la transmisii de sunet și video în timp real cu posibilitatea de video conferință.

O particularitate a limbajului comunicării în timp real, a comunicțiilor chat este dată de utilizarea curentă de către orice utilizator de calculatoare a acronimelor (inițialelor cuvintelor care alcătuiesc o esxpresie dată). O altă particularitate a limbajului în comunicațiile directe este exprimarea emoțiilor prin combinații de taste care sugerează figuri umane cu diverse expresii faciale, care pot fi ușor asociate unor emoții și stări sufletești.

Există aplicații includerea de secvențe video și audio transmise în timp real. Ele permit selectarea unuia dintre serviciile următoare: legătura telefonică prin intermediul serverelor Internet, conversația directă (chatul), audioconferința (legătura telefonică între mai mulți interlocutori), videoconferința (legătura video cu mai mulți participanți), transfer de fișiere.

În concluzie, comunicarea în timp real este acea comunicare efectuată cu ajutorul internetului prin intermediul textelor, sunetelor, materialelor video, emoticoanelor. Ea este relizată într-un timp scurt, este realizată rapid, instantaneu ca într-o conversație obișnuită.

1.5. Comunicarea organizațională

Comunicarea organizațională este parte componentă a infrastructurii oricărui tip de organizație.

Putem definii comunicarea organizațională ca fiind procesul prin care are loc schimbul de mesaje în vederea realizării obiectivelor individuale și comune ale membrilor unei organizații. Dincolo de latura structurală, comunicarea organizațională antrenează aspecte existențiale ale organizației, aspecte tehnice, economice, psihologice, culturale, educaționale.

Ea aduce în prim plan abilitatea de a fi un bun comunicator, această abilitate deuvoltându-se prin înțelegerea rolului tehnicilor și obiectivelor comunicării orgamizaționale.

Putem enumera următoarele obicetive esențiale ale procsului de comunicare la nivelul organizaliilor:

necesitatea de a informa;

restaurarea încrederii în jurul unei noi identități clar stabilite a organizației;

promovarea cunoașterii organizației;

amplificarea sistemului de apartenență;

prezentarea inițiativelor echipelor de lucru;

favorizarea exprimării;

mobilizarea resurselor umane;

dezvoltarea atenției personalului;

asigurarea coeziunii și circulației informațiilor;

dinamica schimbării.

1.5.1. Trăsături ale comunicării organizaționale

Scopul, obiectivele, funcțiile, structurile și cultura comunicării organizaționale generează trasăturile acesteia.

Ea prezintă următoarele trăsături:

– orientarea spre finalitate, având scop precis, rezultatul acesteia fiind acela de a stabilii un plan de ansamblu și stabilirea unor obiective presice pe care și le asumă organizația;

– este instrumentală, adică se sprijină pe o mare varietate de suporturi în funcție de obiectivul ce trebuie îndeplinit;

– este multidirecțională, se realizează de sus în jos, atât pe orizontală, cât și pe verticală;

– este felexibilă, întrucât integrează comunicarea formală, dar și pe cea informală, realizând totodată și structurile care o favorizează;

– este adaptată, deoarece folosește sistemele de informare specifice fiecărui sector de activitate și este în concordanță cu cultura organizațională pe care o promovează.

Comunicarea reprezintă fluxul vital care face eventualele performanțele unei organizații să fie posibile. De calitatea și funcționalitatea ei depinde modul în care sunt folosite resursele și sunt atinse scopurile. Eficiența organizației se bazează pe specializarea funcțiilor la nivel de compartimente și de indivizi și pe complementaritatea acestor funcții. Din aceste elemente de bază ale activității organizaționale reiese necesitatea schimbului de informații între compartimente, între indivizi, între organizație și mediul său socio-economic.

Orice organizație constă, după cum arată Graham și Bennett, din “premise (scopurile activității comune n.n.), angajați, conducere, echipamente, materiale, fonduri”. În procesul muncii comunicarea joacă un rol esențial pentru că orice sistem sociotehnic presupune existența unui flux informațional care face posibilă funcționarea lui ca întreg. Munca în cadru organizațional necesită coordonarea eforturilor participanților în realizarea unei performanțe. Conducerea comunică angajaților deciziile sale, controlează executarea lor, iar deciziile sunt bazate la rândul lor pe fluxul de informații.

1.5.2. Randamentul comunicațional în organizații

Termenul de comunicare organizațională este înțeles diferit de fiecare persoană din organizație, indivizii având percepții diferite asupra a ceea ce înseamnă acest fenomen.

Pe parcuesul timpului s-a constatat că nu există vreo problemă în cadrul unei oeganizații care să nu aibă la bază deficențe în comunicarea organizațională sau în care aceste lipsuri să nu fie un factor agravant. Este imposibil ca m unca prestată de manager să nu implice cumunicarea.

În general, există o serie de tehnici care sunt utilizate și care permit îmbunătățirea sistematică a randamentului comunicațional:

urmărirea comunicării: pornește de la premisa că semnificația transmisă nu este suficient înțeleasă de receptor, de aceea este necesar ca transmițătorul să încerce să constate dacă ceea ce a vrut să transmită a fost recepționat întocmai;

regularitatea fluxului informațional: comunicarea are loc atât în mod organizat, pe baza unor fluxuri formalizate, cât și în mod spontan, în funcție de evebimentele sau problemele pe care le întâmpină membrii organizației. Regularitatea procesului informațional trebuie să aibă în vedere faptul că pe fluxul ascendent ierarhic trebuie să circule numai informațiile importante, cu caracter de excepție.

utilizarea feedback-ului: constă în transmiterea reacției receptorului înapoi la emițător și constituie un element imoprtant al comunicării care influiențează aspectul pragmatic, respectiv efectele comunicării asupra comportamentului indivizilor și grupurilor. Utilizarea și stimularea feedback-ului trebuie făcută sistematic, reprezentând caracteristica principală calitativă a sistemului de comunicare.

empatia: se definește ca un comportanent orientat către receptor. Abilitatea empatică reduce o bună parte din deficențele de comunicare și permite celui care transmite să-și codifice semnificațiile în limbaje potrivite și totodată să-și organizeze comportamentul de transmitere astfel încât barierele de tip organizațional să fie minime;

repetiție: ea permite nu numai îmbunătățirea cantitativă a transmisiei, cât și lărgirea înțelegerii semnificației;

planificarea eficientă a timpului comunicării: îmbunătățirea comunicării se poate face printr-o planificare a timpului pentru comunicare, iar în cazul unor comunicări foarte importante, prin retragerea într-un spațiu special a persoanelor aflate în comunicare;

simplificarea limbajului: cel ce comunică trebuie să fie conștient că scopul unei comunicări este transmiterea de semnificații și nu de informații. Grija pentru simplificarea și adaptarea limbajiului în raport cu capabilitatea de decodificare a primitorului, reprezintă unul din factorii cei mai importanți ai performanțelor procesului de comunicare;

încurajarea încrederii reciproce: este cea care înlîtură o serie dee impedimente, cum ar fi: credibilitatea sursei, judecățile de valoare, precum și presiunile psihologice care apar în cazul presiunii timpului.;

ascultarea eficientă: indivizii trebuie să se preocupe nu numai să transmită un mesaj, ci sa-l și asculte și să-l înțeleagă. Ea are o serie de efecte pozitive, cum ar fi: exprimă respectul pentru cel care vorbește, permite decodificarea mesajelor, permite achiziția de noi informații, de noi modele de comportament;

utilizarea canalelor de comunicații informale: acest tip de comunicare este flexibilă, se face direct și capătă o mare viteză de transmitere a mesajelor.

Procesul comunicării organizaționale este o formă de transmitere a informațiilor care vizează în special grupirile, organizațiile.

Capitolul al II-lea: Marketingul în secolul XXI

2.1. Conceptul de marketing

Denumirea de „markerting” este tot mai utilizată în teoria și practica economică din prezent atribuindu-se multiple accepțiuni.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „marketing” provine din limba engleză și semnifică ideea de vânzare și cumpărare, desfășurarea unor tranzacții de piață. Încercările de a-i găsi în diferitele limbi termeni echivalenți au fost abandonate, astfel încât termenul „marketing” s-a internaționalizat.

Marketingul este procesul de management care identifică, anticipează și oferă ceea ce cere consumatorul, în mod profitabil.

2.1.1. Emergența marketingului

Analiza tranziției de la gestiunea comercială la marketing permite să deosebim trei etape:

* Etapa I – preponderența producției (perioada revoluției industriale): ocupația exclusivă a conducătorilor firmelor era rezolvarea sarcinilor de producție, în scopul ameliorării eficacității, urmărindu-se producerea unui volum cât mai mare de bunuri și diminuarea costurilor de producție.

În această situație managerii aveau de rezolvat două categorii de probleme:

– să dezvolte o producție de masă utilizând mașini sau procedee noi de fabricație;

– reunirea unui volum mare de capitaluri în scopul sporirii capacității firmei.

* Etapa II – predominanța vânzării (după marea criză economică din 1929-1933): întreprinzătorii au înțeles că nivelul de eficacitate al firmelor nu depinde numai de oferta produsului, ci și de cererea de bunuri și servicii. Vânzarea devine un imperativ ce nu poate fi ocolit, căruia îi sunt subordonate toate activitățile firmei.

* Etapa III – implementarea marketingului în structura organizatorică a firmei (perioada postbelică): crescând populația producția de bunuri de consum a înregistrat proporții „de masă” și disponibilitățile monetare au depășit nevoile de bază. S-a trecut de la o piață a producătorului la o piață a vânzătorului, consumatorul fiind cel care acaparează centrul lumii comerciale.

2.1.2. Domeniile marketingului

Putem defini marketingul ca fiind pregătirea, punerea în aplicare și controlul unei politici integrate, legată de dorințele consumatorului, cu ajutorul mijloacelor intelectuale și materiale furnizate de diferitele ramuri ale științei.

El are tendința de a-și lărgi câmpul de aplicare trecând de limitele domeniului său inițial, adică bunurile de consum. S-a orientat spre servicii, spe activități sociale și politice, spre bunuri industriale și operațiunile internaționale.

Marketingul serviciilor

Marketingul întreprinderilor prestatoare de servicii nu este diferit de cel al firmelor care produc bunuri de larg consum și aceasta datorită proximității noțiunilor de produs și serviciu. Întreprinderile propun spre vânzare o combinație de produse și servicii, cu toate acestea, câteva particilarități proprii serviciilor trebuie să fie evidențiate, și anume: serviciile sunt imateriale și perisabile, serviciile nu sunt uniforme.

Un serviciu nu este tangibil, deci el nu poate fi stocat, ambalat, transportat. Serviciile nu sunt uniforme deoarece însuși consumatorul are o percepție diferită asupra calității acestora.

Marketingul industrial

O asemenea piață pare rațională, schimburile par să nu aibă nevoie de publicitate și de promovarea serviciilor, dar nu este așa.

Acest domeniu prezintă anumite particularități:

● studiile de piață au în vedere o clientelă potențială mai puțin numeroasă;

● produsele sunt, în general, complexe și aspectul tehnic este dominat;

● întreprinderile așteaptă comenzi pentru lansarea în fabricație (nu se produce pe stoc);

● reputația, contactele personale și menținerea relațiilor de schimb într-o ambianță bună sunt esențiale.

Marketingul industrial nu este altceva decât o ramură a marketingului general.

Marketingul internațional

Acesta trebuie să țină cont de anumite elemente distincte în elaborarea strategiilor, condițiile economice și sociale fiind diferite de la o țară la alta; Nivelurile de dezvoltare, culturile, obișnuințele implicând inervenții diferite de la un caz la altul în procesul de vânzare.

Produsul vândut în străinătate poate fi același, adaptat sau nou, în raport cu cel propus spre vânzare pe piața națională, la fel ca și comunicația care însoțește vânzarea, poate fi aceeași sau adaptată.

Marketingul organizațiilor nelucrative

Acesta este un nou domeniu ce a apărut o dată cu aplicarea tehnicilor de marketing în cadrul organismelor cu scop nelucrativ, în serviciile publice și în politică.

Marketingul serviciilor publice impune probleme de studiere a pieței, de cunoaștere a dorințelor utilizatorilor. Aici intervin relațiile publice, publicitatea, alegerea produselor, un rol important îl au puterile publice, gestiunea nefiind orientată spre profit și fiind dificil să măsurăm eficacitatea acestor servicii.

Marketingul social: asociațiile pun în aplicare strategii precise pentru informare, convingere, obținera unei adeziuni, înțelegând că marketingul poate fi util în urmărirea obictivelor lor.

Marketingul politic: oamenii politici își segmentează electoralul, vizează ținte, practică în mod activ relațiile publice, dispun de o rețea de agenți electorali, se antrenează cu ajutorul dispozitivelor video înaintea dezbaterilor televizate.

Putem afirma că, responsabilul de marketing trebuie să cunoască foarte bine principiile de bază ale disciplinei sale înainte de a se interesa de export.

2.2. Piața

Acest termen este utilizat în marketing cu două sensuri: în sens restrâns și în sens larg.

În sens restrâns se folosește pentru a caracteriza într-o manieră sintetică mărimea, structura și tendințele evoluției unui produs sau serviciu, iar în sens larg înțelegem prin termenul „piață” ansamblul publicului succeptibil de a exercita o influență asupra vânzărilor unui produs sau asupra activităților unei organizații.Acet public este format din indivizi, întreprinderi sau instituții. .

Consumatorii sau utilizatorii reprezintă cea mai importantă componentă a pieței deoarece ei exercită o influență directă asupra vânzărilor unui produs.

Cumpărătorii pot fi inflențați cu consumatorii, dar nu mereu cel ce cumpără produsul îl achiziționează neapărat pentru el.

Există o categorie a piței care nici nu consumă și nici nu cumpără produsul sau serviciul, ci doar dau sfaturi în legătură cu utilizarea produsului, această categorie este intitulată prescriptori.

O altă categorie este cea a distribuitorilor. Ei își găsesc locul între producători și consumatori: angrosiștii, negociatorii. Aceștia exercită o mare influiență asupra consumatorilor.

Producătorii influențează volumul vâmzărilor unei întreprinderi în special prin comportamentul lor în materie de politică de gamă de produse oferite, de prețuri practicate, de comunicații și distribuție.

Macromediul reprezintă o componentă a pieței datorită influenței pe care o exercită asupra principalilor agenți economici care compun piața. El este constituit din: mediul tehnologic,mediul instituțional și mediul demografic, economic și social.

Piața trebuie să facă dinstincție între:

– piața principală: ansamblul produselor asemănătoare și direct concurente;

– piața învecinată: totalitatea produselor de natură diferită de produsul principal, dar care satisfac aceleași nevoi și aceleași motivații în circumstanțe similare;

– piața generică: produsele legate de acel gen de nevoie care este satisfăcută de produsul principal;

– piața suport: ansamblul produselor a căror prezență este necesară pentru consumul produsului studiat.

În concluzie, putem spune că responsabilii comerciali nu trebuie să se cantoneze într-o viziune limitativă a pieței lor.

2.3. Marketingul on-line

În anul 2000, Hanson sugera că „un plan complet de marketing on-line combină datele pieței on-line, scopurile strategice ale unei organizații cu o ridicare rezonabilă a capacității interne și necesită sprijin din afară, o listă detaliată a etapelor necesare și un sistem eficient de măsură și îmbunătățire a rezultatelor”.

Piața digitală a marketingului a exacerbat mediul fluid și a adus un nou set de reguli și condiții de care trebuie să ținem cont atunci când construim planurile de marketing.

Oraganizațiile de succes au o viziune asupra modului de dezvoltare a afacerilor, iar organizațiile cu o orientare de marketing au o viziune de îndeplinire a cerințelor, dorințelor și aspirațiilor clientului utilizând internetul ca vehicul tehnologic pentru realizarea succesului.

Începând cu anul 2003, planificarea marketingului on-line a devenit un element strategic esențial în funcțiile de planificare corporatistă, pe măsură ce organizațiile au adoptat tot mai multe sisteme IT la nivel de întreprindere, care făceau legătura între activitățiile de pe ecran și cele din birouri, iar nivelul de adoptare a internetului de către consumatori continuă să crească în procente sănătoase în cadrul națiunilor idustrializate.

2.3.1. Planificarea marketingului online

EDI (schimbul electronic de date): este reprezentat de folosirea lui în conexiunile dintre cumpărători și marile companii în scopul transferului de informații de cumpărare, bazandu-se pe cei mai mari parteneri comerciali ai lor.

Internetul este cel ce a oferit prima rețea deschisă, iar aplicația de bază a fost e-mail-ul.

Milioane de companii și clienți au acces la e-mail fără a necesita prezența pe web, transformarea afacerilor putând fi făcută fără construirea unui site pe web, iar internetul asigurând interactivitatea punct la punct.

În dezvoltarea planurilor de marketing pentru internet organiztația trebuie să aibă în vedere strategia tehnologică și resursele necesare pentru hardware, software și personalul specializat.

Un aspect extrem de important este acela de a înțelege foarte bine natura și numărul grupurilor țintă.

Deși competențele de marketing stabilite sunt încă în vigoare, noi competențe și cunoștiințe adaugă un potențial îmbunătățit deuvoltării, iar consumatorii pot fi înțeleși în prezent ca hibrizi, astfel ei pot profita de avantajele cumpărătorilor on-line dar încă mai vizitează magazinele pentru a avea o interacțiune umană și experiența ccumpărăturilor.

2.3.2. Viziunea on-line

Orice plan de marketing este legat indubitabil de obiectivele generale corporatiste și de misiunea afacerii. Brennan sugera că se poate naște o confuzie între marketingul strategic și strategia corporatistă. Ambele implică decizii majore, dar strategia corporatistă se concentrează asupra direcției de activitate și ambițiilor organizației, în timp ce marketingul strategic implică o varietate restrânsă de decizii care se concentrează asupra unității afacerii sau nivelului strategic competitiv.

Organizația condusă de marketing are planuri funcționale ce au la origine cererile clientului față de oferta lor și contribuie la previziunile de vânzări.

Etapele ciclului de marketing strategic sunt: elementele de planificat, elementele de implementat și elementele de control.

În scopuri de management se încorporează de obicei trei etape care acoperă elementele ciclului de marketing strategic:

* planificarea – decizia asupra obiectivelor și strategiilor;

* implementarea – aplicarea în practică a planurilor;

* controlul – măsurarea și evaluarea rezultatelor campaniei și luarea măsurilor de remediere dacă este necesar.

Se pot întâlni și anumite impedimente în planificarea marketingului, cum ar fi:

– lipsa de sprijin din partea conducerii;

– planificarea marketingului izolat față de obiectivele corporatiste;

– eșecul de a înțelege conceptul și funcția de marketing;

– slabă comunicare internă;

– abordare inversă a planificării;

– timp de planificare limitat;

– slabă implicare și lipsa interesului în zonele funcționale;

– perceperea unui deserviciu adus produsului de planificare.

Acestea fiind spuse trebuie să înțelegem că mulți marketeri au și ei dificultăți cu înțelerea noului mediu de distribuție a marketingului.

2.3.3. Planurile marketingului on-line

Marketingul on-line este o funcție în cadrul strategiei generale a afacerilor electronice ale unei organizații deoarece expresiile „World Wide Web” și „Internet” se folosesesc frecvent, una în locul celelilalte, ele pot duce din start la confuzii. Trebuie să reținem că Internetul este o gazdă a World Wide Web-ului, nu și invers.

În 2003, Strauss și alții recomandau o abordare pe două nivele:

– efectuarea analizei posibilităților de marketing pentru identificarea deținătorilor de capital țintă. Specificarea variabilelor de diferențiere a mărcilor și selectarea strategiei de poziționare.

– proiectarea strategiilor ofertei, valorii, distribuției, comunicațiilor și de management a relațiilor piață-partener.

Conținutul planului de marketing trebuie să fie stabilit în contextul istoricului organizației, modelului afacerii, viziunii și aspirațiilor ei. Aproape toate planurile de marketing on-line se încadrează într-unul din următoarele puncte: site web complet nou, găzduirea pe web și alte tehnologii, reproiectarea/reconstruirea mărcii unui site web existent și integrarea completă cu alte activități de marketing și canale.

2.4. Înțelegerea comportamentului cumpărătorului on-line

Internetul este cel care facilitează dialogul între clienții ce constituie ținte diferite, care prezintă diferite tipuri comportamentale și au în vedere beneficii diferite.

Natura comportamentului cumpărătorului va fi variată, de la cumpărarea produselor de bază, cum ar fi pâinea, laptele și cartela telefonică, până la produse cu implicare mai mare ca, de exemplu, alegerea unei vacanțe sau a unei mașini.

Comportamentul cumpărătorului on-line poate fi descris ca pe un efort continuu, cu luari de decizie obișnuite la un capăt, respectiv cu rezolvarea unor probleme mai ample la celălalt capăt.

În luarea unei decizii de cumpărare, clientul se confruntă cu o gamă de stimuli la care poate să răspundă sau nu, în funcție de criteriile lor de alegere:

– stimuli de marketing: produs, preț, loc, promoție etc

– alți stimuli: sociali, tehnologici, economici, politici, juridici.

În 2003, Einwiller spunea că încrederea în comerciant și reputația lui sunt esențiale pentru reducerea riscurilor percepute de consumatori cu privire la cumpărăturile on-line.

2.5. Decizia de cumpărare

Decizia de cumpărare a consumatorului are anumite etape:

– recunoașterea faptului că există o problemă: toate cumpărăturile se fac pentru rezolvarea „unei probleme” sau pentru a satisface o nevoie sau o dorință;

– o căutare de informații cu privire la soluțiile problemei;

– o evaluare a alterativelor indentificate pe timpul căutării;

– decizia de cumpărare;

– evaluarea procesului (cumpărare și consum).

Studii privitoare la comportamentul consumatorului on-line au urmat un model similar. Există trei motive semnificative pentru aceasta:

– Internetul s-a dezvoltat rapid, în special latura tehnologică.

– Modul în care este folosit internetul s-a schimbat – nu numai modul în care îl folosesc marketerii, ci și navigatorii pe web.

– Utilizatorii actuali s-au schimbat. Adepții tehnicii, relativ tineri, cei care l-au adoptat timpuriu la mijlocul anilor 90, au fost ajunși din urmă de fluxul principal al majorității utilizatorilor, dintr-o gamă largă de vârste.

Putem afirma că: utilizatorii cu un nivel mai scăzut de instruire au un comportament on-line radical diferit de cel al utilizatorilor cu un nivel de instruire mai ridicat, iar consumatorii trebuie să aibă libertatea de a alege metodele de plăți electronice, iar aceste metode trebuie să fie ușor de folosit, securizate și cu costuri tranzacționale scăzute.

Capitolul III: Apariția Telekom România

Telekom Romania Mobile Communications este furnizorul de telefonie mobilă GSM ce întreprinde în România sub marca comună Telekom.ro, marcă deținută de Deutsche Telekom. Brandul prezent a fost lansat la 13 septembrie 2014, în urma unei acțiuni de rebranding de la denumirea Cosmote, folosită din 2005. Furnizorul își începuse activitatea sub denumirea de Cosmorom în 1998. CEO-ul companiei este Nikolai Beckers, care a fost ultimul CEO al Cosmote și al Romtelecom.

Telekom Romania este un brand de telecomunicații nou și dinamic, care oferă servicii de telecomunicații fixe și mobile complete, inovatoare, simplificate și personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu peste 10 de milioane de contracte de servicii. 
Telekom Romania este un brand din familia Deutsche Telekom, prezent în 50 de țări, cu peste 143 de milioane de clienți de telefonie mobilă, 31 de milioane de clienți de servicii fixe și peste 17 milioane de linii de broadband din întreaga lume. Brandul este prezent pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.
Prin cei doi operatori, Telekom Romania Communications și Telekom Romania. Mobile Communications, sub brand-ul Telekom Romania se oferă servicii integrate de telecomunicații, pentru o experiență completă și plină de satisfacții: servicii de voce și date mobile 3G și 4G mobile, internet de mare viteză, telefonie fixă tradițională și televiziune pe mai multe tehnologii, inclusiv IPTV precum și conținut de înaltă calitate și exclusivități. Pentru clienții companii, noul brand este promisiunea unor soluții IT & C la cheie, care să sprijine companiile să devină mai competitive și mai agile.

3.1. Istoric

Ocupația operatorului național de telefonie fixă în acestă arie a telefoniei mobile a avut loc în 1998, după începutul procesului de privatizare a Romtelecom S.A.

Oraganizația greacă OTE a cumpărat un pachet de acțiuni și a devenit pe parcurs acționar majoritar. Prima marcă sub care OTE a operat în România a fost Cosmorom, iar alegerea a fost aceea de a dezvolta o infrastructură proprie în banda de 1800 MHz (celelalte companii operau în banda de 900 MHz). Începutul a fost însă dificil, infrastructura limitându-se în 2002 la doar câteva mari orașe, în paralel ce concurenții săi operau în numeroase orașe și pe mai multe căi de comunicație. Elementul cu care Cosmorom a făcut diferența prezentându-se pe piață a fost introducerea taxării la secundă după primul minut (la abonamente) și după primele 15 secunde (la serviciile preplătite) într-o vreme când ceilalți operatori taxau la minut, iar costurile erau destul de ridicate.

În anul 2005, când rețeaua de acoperire s-a extins, compania a trecut prin primul rebranding, a lansat denumirea de Cosmoteși axându-se puternic către segmentul clienților de servicii preplătite. După ce a încercat să inoveze adăugând taxare independentă de rețeaua către care se efectuează apelul, a renunțat după o scurtă perioadă,apărând abonamentul cu prețul foarte redus de 3 dolari, astfel Cosmote a introdus o nouă inovație pe piața serviciilor de telecomunicații.

Constatând un segment al cererii cu potențial mare de creștere în zona serviciilor prepaid în momentul în care costurile serviciilor prepaid practicate atât de Cosmote cât și de concurenții ei erau într-o proporție mai ridicată decât la abonamente, a decis să se extindă în această direcție, introducând extraopțiunile cu minute incluse pe cartele preplătite. Prima astfel de acțiune, cu 2000 de minute în rețea incluse pentru o extraopțiune de 3 euro, a avut ca efect o creștere masivă, peste așteptări, a vânzărilor de cartele preplătite, ceea ce a pus inclusiv presiune pe infrastructură, noii —dar și vechii —clienți ai rețelei constatând că adesea rețeaua suprasolicitată devenea indisponibilă. Problemele s-au remediat pe măsură ce rețeaua a fost reoptimizată, și volumul de apeluri a început să scadă.

În 2006 statul român a pus la licitație licențe pentru oferirea de servicii 3G. Cosmote a participat la licitație dar, deși existau așteptări ca cele patru licențe să fie preluate de marii operatori Telemobil, Orange, Zapp și Cosmote, acesta din urmă a pierdut licitația în favoarea operatorului RCS & RDS, care încă nu avea o rețea mobilă dezvoltată.

În 2008, compania OTE a intrat în portofoliul Deutsche Telekom, operatorul rețelelor T-Mobile din Germania și din alte țări europene. În luna iunie a anului 2009, Cosmote a semnat preluarea operatorului rețelei Zapp, într-o tranzacție de 207 milioane de euro, ceea ce i-a pus la dispoziție în sfârșit mult dorita licență 3G, dar și o licență CDMA în banda 450 MHz. La sfârșitul lui 2008, Zapp avea circa 374.000 de abonați. Rămânând sub brandul Cosmote, firma a încercat să marșeze pe vitezele mari la conexiunile la Internet prin servicii 3G și apoi 4G, dar costurile ridicate ale acestor servicii s-au tradus printr-o creștere relativ moderată a utilizării lor.

Compania a fost promovată ca destinație principală pentru portarea numerelor de telefon din alte rețele după 2011, de când această posibilitate a trebuit să fie permisă de toți operatorii mobili din Uniunea Europeană, dar în prima jumătate a lui 2014 se clasa pe ultimul loc după numărul de astfel de portări acceptate. Au început și ofertele comune cu celelalte servicii asociate oferite de Deutsche Telekom pe piața românească — abonamente mobile oferite împreună cu cele fixe Romtelecom, dar și serviciul Dolce Mobile TV. Ultima inovație pe piață promovată sub brandul Cosmote au fost abonamentele Cosmote Free cu internet mobil nelimitat (la viteze de 64 kbps, cu diverse volume de trafic 4G), care au fost oferite la sfârșitul lui 2013 și în 2014.

Marca Cosmote și-a încetat activitatea în România la 13 septembrie 2014, în urma fuzionării cu Romtelecom și a rebrandingului celor două în comun sub numele de Telekom Romania.

3.2. Cosmote și Romtelecom au devenit Telekom în România

În toamna lui 2014 în publicitatea românească a avut loc o nouă inovație. Cosmote și Romtelecom devenind Telekom România, în ceea ce reprezintă cel mai mare proces de rebranding din istoria pieței locale de telecomunicații.

Un grup de 2.000 de oameni, având un buget de 15 milioane de euro în spate, au lucrat pentru ca publicul să afle despre această realizare și să se acomodeze cu numele și logo-ul noii companii de pe piața românească a telecomunicațiilor.

Pe 13 septembrie, peste 50.000 de români au aprins magenta! Aceștia au dominat spectacolul lansării noului brand, cu ajutorul tehnologiei de ultimă oră oferite de Telekom România. Orașele București (30.000 de participanți), Cluj și Iași (câte 10.000 de participanți) au fost unite de transmisiuni live, în scopul oferii un show interactiv nemaiîntâlnit până acum la noi în țară.

Spectacolul a fost exercitat de participanți prin intermediul aplicației "HAI!" (disponibilă în Play Store și App Store), care a intermediat împărtașirea a mii de experiențe în mediul digital. Aplicația a înregistrat peste 25.000 de descărcări și a conectat participanții la principalele momentele ale spectacolului: peste 50.000 de voci, din trei orașe, au cântat simultan într-un karaoke live.

Noua pagină comună de Facebook a Telekom România a înregistrat un reach de aproape 5 milioane de utilizatori, cu un număr total de peste 10 milioane de afișări în săptămâna anterioară rebranding-ului, potrivit kapra's blog.

Aproape 200.000 de vizitatori unici au accesat website-ul evenimentului (www.fanmagenta.ro) în mai puțin de trei săptămâni. Cel mai mare proces de rebranding din istoria pieței locale de telecomunicații are însă predecesori importanți, de care cei mai mulți dintre români probabil că au uitat. Chiar dacă acum poate părea ciudată folosirea numelui Telekom pentru Cosmote și Romtelecom, piața locală de telecomunicații a mai trecut prin procese asemănătoare de rebranding: până în 2002, Orange s-a numit Dialog, iar până în 2005, Vodafone a fost Connex, potrivit capital.ro.

3.3. Misiune, viziune și valori

Telekom are ca viziune faptul că vrea să devină operatorul integrat numărul 1 de pe piața românească. El vrea să realizeze o poziție de avergună pe toate segmentele și în toate zonele geografice, având un model operațional foarte eficient și concentrat, toate acestea pentru a oferii clienților o rețea excelentă.

Valorile Telekom sunt date de cadrul în care se desfășoară activitatea, angajații firmei au ca obiectiv punerea în practica în fiecare zi a acestor valori în scopul realizării viziunii companiei.

Compania Telekom are 5 caracteristici imoprtante, și anume:

– conducerea activității este dată de simplitate și de satisfacția clienților firmei;

– coordonarea activității vizează respectul și integritatea;

– au ca motto: „toți pentru unul și unul pentru toți”;

– alegerea celui mai bun loc pentru performanță și dezvoltare;

– poți conta pe mine! deoarece sunt Telekom.

3.4. Cum percepem Telekom România în raport cu alte rețele mobile din țară

Un lucru este cert, Telekom România face parte din utilizatorii de rețele de telefonie mobilă cu un mare succes în planul publicului ce utilizează acest tip de serviciu.

Prețurile accesibile și ofertele variate te fac să alegi Telekom: rețea mobilă, rețea de telefonie fixă, rețea tv, internet etc. Atunci când ești client al uneia dintre gamele oferite de acest brand, cu siguranță te mai gândești să folosești și un alt serviciu oferit de ei.

Pe lângă Telekom, întâlnim pe piața românească alte 3 servicii de acest gen de mare avergună, și anume: Orange, Vodafon și Digi mobil.

Orange dispune de oferte atractive, dar nu într-o măsură la fel de mare precum cele de la Telekom.

Vodafon concurează mai mult cu Telekom, având mai multe extraopțiuni si integrându-se mai bine pe piața românească.

Orange, Vodafone, Telekom si RCS&RDS, cei mai mari operatori locali de telefonie mobila, au propus recent noi angajamente care ar putea inchide o investigație a Consiliului Concurenței deschisă în 2011 pe motiv ca tarifele mai mari la apelurile venite din alte rețele față de cele din propriile rețele ar putea afecta consumatorii și concurența. Toți cei patru operatori au mai facut un set de angajamente și anul trecut, care au fost însa respinse între timp de Consiliul Concurenței (în cazul Orange și Vodafone) sau de Comisia Europeană (în cazul Telekom și RCS&RDS). Eliminarea discriminării tarifare între aceste apeluri ar putea produce o adevarata 'revoluție' în telefonia mobilă, consideră Valentin Mircea, fost vicepresedinte în Consiliul Concurenței.

Se poate observa că fiecare companie în parte stă bine la anumite categorii, fiecare dintre ele având plusurile și minusurile lor, dar se poate observa cu ușurință că Telekom stă bine aproape la toate categoriile, iar Vodafon este cel care îi face cu brio concurență.

3.5. Minusurile Telekom-Romania

Telekom nu este perfect din toate punctele de vedere, are și el atât plusuri cât și minusuri. Desigur schimbarea și rebranding-ul făcut au împrospatat imaginea, unind Cosmote cu Romtelecom, dar a avut și consecințe negative, precum renunțarea la abonamente a unor clenți, dar cu siguranță au venit noi clienți în schimbul celor care au plecat.

Cosmote avea avantajul prețurilor accesibile și a ofertelor la cartelă și la abonament mult mai bune, dar se știe că semnalul era un puct mai slab al companiei.

Din punctul meu de vedere, Cosmote mă avantaja, aveam abonament de vreo 6 ani la ei, mereu mi-am reînoit abonamentul la fiecare 2 ani.

Se apropia perioada reînoirii abonamentului undeva prin luna noiembrie a anului 2014, deja se făcuse fuziunea între Cosmote și Romtelecom, copania transformându-se în Telekom, când am început să am un semnal din cee în ce mai prost, cu toate acestea avem de gând să-mi prelungesc abonamentul când am auzit o veste care nu mi-a picat tocmai bine, minutele internaționale pe mobil dispăreau din gama Telekom, atât pe cartele cât și la abonament.

Acesta a fost momentul culminant, în care nu am mai avut răbdare să mi-se termine perioada contractuală, și am renunțat cu o lună înainte la abonament, facându-mi portare către Vodafon, compania care mi-a prezentat o ofertă mult mai atractivă.

Desigur că, am fost sunată de cei de la Telekom propunându-mi diverse oferte pentru a rămâne în continuare clientul lor, inclusiv un nou smartphone gratuit, le-am răspuns cu o singură întrebare: „Î-mi puteți oferii minute internaționale pe fix?”, răspunsul a fost: „Nu” și aici s-a încheiat legătura mea cu Telekom, sau cu vechiul meu „prieten” Cosmote.

Pentru mine minutele internaționale pe mobil erau esențiale deoarece mama este plecată în străinătate și nu are telefon fix acolo, nu aveam cum să mai rămân clientul lor, î-mi era practic imposibil.

Nu regret alegerea făcută, m-am portat imediat la Vodafon, compania care mi-a oferit la un abonament de 60 si ceva de lei aproape 70 de lei (vechiul meu abonament la Cosmote era de fix 60 de lei) o ofertă foarte avantajoasă: nelimitat în orice rețea fixă sau mobilă din țară ( la Telekom aveam nelimitat doar în rețeaua lor mobilă și fixă, iar în rețelele național cam 2000 de minute), mai mult internet decât la Telekom, acum chiar pot sta pe internet pe telefonul mobil, 500 de minute internaționale pe mobil ( la Telekom aveam 250 de minute internațioanle pe fix) și un nou smartphone gratuit.

Probabil ca mine au mai fost alte persoane care și-au făcut portare către Vodafon sau alte companii, întâlnind câteva persoane atunci când m-am dus să-mi fac abonamentul la Vodafon care au făcut același lucru din cauza semnalului care lasă de dorit „când î-ți e lumea mai dragă” la Telekom, dar și din cauza minutelor internaționale sau a internetului.

Cu toate acestea, probabil că așa cum unii clienți pleacă, alții noi vin în funcție de serviciile de care are nevoie fiecare persoană în parte, oricum este interesant de urmărit cum o să evolueze compania în continuare.

CONCLUZII

Canalele de comunicare pot fi tehnologice, precum telefoane, computere, radio. De asemenea, ele pot să fie mijloace scrise, cum ar fi scrisorile, rapoartele, cărți, reviste, ș.a.m.d. Totodată, canalele comunicării pot să fie puse în practică față-n față, prin prezentări, cursuri, interviuri, etc

Din ceea ce am analizat pe parcursul lucrării am putut concluziona că în interiorul oricărei organizații comunicarea este esențială pentru buna desfășurare a lucrurilor și a obiectivelor organizației, iar fenomenul de marketing nu trebuie să lipsească din marile companii. Pentru promovarea produselor sau serviciilor oferite de o companie, strategiile de marketing folosite trebuie să fie bine gândite, iar atunci când este cazul trebuie realizat rebrandingul respectivei companii fără a fi amânat.

Consecințele comunicării pot fi datorate unor efecte de prag care dau naștere unei convergente a tehnicilor și tehnologiilor în trecut bine delimitate: rețelele de cablu TV, rețelele de telefonie și cele de transmitere a datelor, încurajate de traductibilitatea cvasi-totală a culturii informației digitale, căruia autorul i-se indexează urmatoarele caracteristici: prețul informației respective poate să nu aibă nicio legătură cu valoarea sa de folosire. Informația poate fi multiplicată, copiată, revândută.

Oraganizațiile de succes au o viziune asupra modului de dezvoltare a afacerilor, iar organizațiile cu o orentare de marketing au o viziune de îndeplinire a cerințelor, dorințelor și aspirațiilor clientului utilizând internetul ca vehicul tehnologic pentru realizarea succesului.

Telekom Romania este un brand de telecomunicații nou și dinamic, care oferă servicii de telecomunicații fixe și mobile complete, inovatoare, simplificate și personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu peste 10 de milioane de contracte de servici.

În final, putem spune că: a avut loc cel mai mare proces de rebranding din istoria pieței locale de telecomunicații, are însă predecesori importanți, de care cei mai mulți dintre români probabil că au uitat. Chiar dacă acum poate părea ciudată folosirea numelui Telekom pentru Cosmote și Romtelecom, piața locală de telecomunicații a mai trecut prin procese asemănătoare de rebranding: până în 2002, Orange s-a numit Dialog, iar până în 2005, Vodafone a fost Connex.

Telekom nu este perfect din toate punctele de vedere, are și el atât plusuri cât și minusuri. Desigur schimbarea si rebranding-ul făcut au împrospatat imaginea, unind Cosmote cu Romtelecom, dar a avut și consecințe negative, precum renunțarea la abonamente a unor clenți, dar cu siguranță au venit noi clienți în schimbul celor care au plecat.

BIBLIOGRAFIE

1. Anne Reboul, Jacques Moeschler, Pragmatica discursului, Editura Institutul European, Iași, 2010.

2. Baudrillard, Jean, La societe de consommation, Gallimard, Paris, 1979.

3. Claude-Jean Bertrand, O introducere în presa scrisă și vorbită, București, Ed. Polirom, 2001.

4. Dinu, Mihai, Comunicarea, Editura Șiințifică, București, 1997.

5. Dorin Popa, Comunicare și publicitate, București, Ed. Tritonic, 2005.

6. Elena Daniela Burcă, Comunicarea socială de la mit la ritual, Editura Rovimed, București, 2010.

7. Gabriela Rusu-Păsărin, Comunicare audio-vizuală, Ed. UniversitariaCraiova, Craiova, 2008.

8. Gheorghe Meghișan și Tudor Nistorescu, Bazele marketingului, Ed. Economică, București, 1998.

9. Graham, H.T., Bennett, R. (1995).

10. Halfer J.P., Orsoni J., Marketing, Ed. Vuibert gestion, Paris, 1988.

11. Ion Stavre, Comunicare audiovizuală, București, Ed. Tritonic, 2011.

12. James Lull, Mass-media – Comunicare, Ed. Samizdat, 1999.

13. Jowett O’Donnell, Persuasion: An interactive dependency approach, New York, Random House, 1982.

14. Kapferer, Jean-Noel, Zvonurile, Ed. Humanitas, București, 1993.

15. Kellner Douglas, Cultura media, Ed. Institutul European, Iași, 2001.

16. Mihaela Marcu, Comunicare și structuri organizaționale, Ed. Universitaria, Craiova, 2009.

17. Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Iași, Polirom, 1999.

18. Richard Gay, Alan Charlesworth și Rita Esen, M@rketing on-line, trad. Ion Costache, Ed. All, București, 2009

19. Rosemarie, Cf. Haineș, Comunicarea televizuală, Editura Eficient, Bucure;ti, 2000.

20. Simona Iovănuț, Comunicarea, Editura Waldpress, Timișoara.

21. Cf. Saussoure, Tratat de semiotică, Paris.

22. Tudorel Niculae, Ion Gheorghiță, Diana Gheorghiță, Comunicarea organizațională și managementul situațiilor de criză, Editura Ministerului Aministrației și Internelor, București, 2006.

Surse online:

Http://w.w.w.muntealb.orgfree.com/Manuale/manual-grupuri-discutii.htm;

Http://w.w.w.clasa9ab.wikispace.com/Sem.+Comunicarea+în+timp+real;

Http://w.w.w.referat.ro/referate/Comunicarea_pe_internet_84e31/html:

https://www.telekom.ro/;

https://www.telekom.ro/despre-noi/telekom-romania/istoric/;

https://www.telekom.ro/despre-noi/telekom-romania/misiune/, paginile au fost consultate ultima dată pe 24.06.2015.