Comunicarea In Managementul Mediului

În sens larg comunicarea reprezintă elementul indispensabil pentru funcționarea optimă a oricărei colectivități umane, indiferent de natura și mărimea ei. Schimbul continuu de mesaje generează unitatea de vedere și, implicit, de acțiune, prin armonizarea cunoștințelor privind scopurile, căile și mijloacele de a le atinge, prin promovarea deprinderilor necesare, prin omogenizarea relativă a grupurilor sub aspect afectiv, emoțional și motivațional (opinii, interese, convingeri, atitudini).

În vorbirea curentă, folosirea cuvântului ”comunicare” nu ridică probleme speciale. Pentru majoritatea utilizatorilor, a comunica înseamnă a aduce la cunoștință sau a informa. Acest fapt este evidențiat de orice dicționar explicativ unde, în general, sunt menționate trei semnificații, parțial suprapuse, ale cuvântului comunicare:

înștiințare, aducere la cunoștință

contacte verbale în interiorul unui grup sau colectiv

prezentare sau ocazie care favorizează schimbul de idei ori relațiile spirituale.

Aproape fiecare problemă, fiecare conflict și fiecare neînțelegere are la bază o problemă de comunicare. Prin urmare, comunicarea este ”abilitatea oamenilor de a transforma idei în cuvinte vorbite și scrise, prin care ei sunt capabili să își facă cunoscute nevoile, dorințele, ideile și sentimentele”.

Comunicarea asupra valorilor, acțiunilor și performanțelor legate de mediu a devenit o activitate tot mai des întâlnită la nivelul organizațiilor, datorită creșterii preocupării și interesului populației cu privire la aceste aspecte.

Organizațiile se confruntă în prezent cu nevoia pregnantă de a-și exprima opiniile și gândurile și de a prezenta implicațiile activităților lor în domeniul mediului. Organizațiile încep să aibă tot mai des nevoie să obțină și să ofere informații în ceea ce privește problemele, preocupările sau programele de mediu.

Motivațiile comunicări de mediu pot avea în vedere:

interesul organizației în punerea la dispoziție a informațiilor referitoare la practicile sale de mediu

oferirea de informații angajaților sau investitorilor, agențiilor guvernamentale, grupurilor locale, clienților și furnizorilor sau oricăror părți interesate

nevoia de a discuta cu grupurile țintă acțiuni propuse de organizație

managementul riscului de mediu

răspunsul la reclamațiile unor părți

creșterea importanței rezolvării problemelor de mediu.

În acest sens. comunicarea de mediu reprezintă ”procesul de furnizare a informațiilor pentru a crește încrederea și credibilitatea, pentru a crește conștientizarea, precum și pentru a fi utilizate în luarea deciziilor”. Comunicarea în ceea ce privește mediul înconjurător are mai multe scopuri proprii și îmbracă forme diferite. Astfel, comunicarea în ceea ce privește mediul înconjurător poate fi comunicare ad-hoc sau comunicare planificată.

Comunicarea de mediu se clasifică și în funcție de participarea limitată a părților sau participarea totală a acestora la procesul de comunicare:

Comunicarea unidirecțională are loc când organizația distribuie informații, publică rapoarte de mediu, spre exemplu, fără a oferi părților interesate șansa de a pune întrebări sau de a se angaja în discuții referitoare la acestea.

Comunicarea bidirecțională are loc cu ocazia efectuării unui schimb de informații, idei și gânduri între organizația analizată și părțile interesate de activitatea acesteia.

În luarea deciziilor de mediu se are în vedere și feedback-ul efectiv care afectează organizația, acesta evidențiind modul în care organizația colaborează cu terțele părți.

Beneficiile comunicării de mediu sunt:

asistarea părților în înțelegerea angajamentelor, politicilor și performanței de mediu

primirea de sugestii în ceea ce privește îmbunătățirea performanței de mediu a organizației

îmbunătățirea înțelegerii nevoilor și problemelor părților pentru a crește încrederea și dialogul

promovarea realizărilor și performanței de mediu ale organizației

importanța și nivelul conștientizării nevoilor de mediu, în vederea susținerii unei culturi și a unor valori responsabile față de mediul înconjurător

tratarea preocupărilor și reclamațiilor părților privind pericolele de mediu, operaționale și gestionarea situațiilor de urgență

creșterea susținerii activităților și a încrederii acționarilor.

Tipuri si domenii ale comunicarii in managementul mediului

Comunicarea de mediu reprezintă ”procesul de furnizare a informațiilor pentru a crește încrederea, credibilitatea și conștientizarea în rândul populației, recum și pentru a fi luate în considerare în luarea deciziilor”.

Orice activitate are consumuri de resurse naturale (apă, energie, materii prime neregenerabile), emisii de poluanți și produce deșeuri. Obiectivul managementului mediului este de a păstra resursele naturale, de a limita emisiile poluante, de a elimina riscurile pentru mediul înconjurător, precum și de a garanta protecția muncii.

Tot mai multe organizații au devenit și devin constiente că trebuie să acorde o atenție sporită gestiunii impacturilor pe care activitatea lor le produce asupra mediului. În acest scop punerea la punct a unui sistem de management al mediuuli care să funcționeze corect și eficient, devine o prioritate.

Un astfel de sistem ajută organizația să reducă la minimum impacturile asupra mediului. Cea mai importantă îmbunătățire pe care acesta o aduce afacerii este o abordare sistematică și controlabilă a problematicii de mediu din organizație.

Contextul comunicării în gestionarea capitalului natural se definește pe de o parte la nivel general printr-o serie de tendințe cu character general, iar pe de altă parte se definește ținând cont de revizuirea cunoașterii teoriei științifice. Când vorbim despre contextual general al comunicării în managementul mediului vom avea în vedere următoarele tendințe de acutizare a ecocrizei:

Progresul cunoașterii în tot ceea ce privește funcționarea capitalului natural

Reevaluarea relației despre capitalul natural ca sistem și sistemul tehnico-productiv și socio-economic

Promovarea și cunoașterea amănunțită a conceptului de dezvoltare durabilă

Identificarea și caracterizarea unor procese și fenomene legate de efectul de seră, diminuarea stratului de ozon, poluarea Oceanului Planetar, marchează momentul perceperii unor riscuri ecologice tot mai mari care pun sub semnul întrebării șansele dezvoltării civilizației umane.

Tendința de globalizare a unor astfel de fenomene și procese reclamă un efort consistent de comunicare cu scopul formulării și adoptării unor soluții care să conserve rolul capitalului natural de factor de producție vital. Din perspectiva solidarității globale, comunicarea în managementul mediului trebuie să-și dovedească eficientă în ceea ce privește schimbarea comportamentului individului față de problemele de mediu.

Conumicarea nu poate fi concepută în afară unei bune cunoașteri a domeniului de comunicare, respectiv a mediului, de aceea adâncirea cunoașterii privind structura și funcționarea capitalului natural oferă o premisa importantă eficientizării actului comunicării.

Informațiile privind performanța de mediu trebuie raportate și communicate părților interesate. Avantajele raportării și comunicării performanței pot include:

ajutarea organizației în realizarea obiectivelor de performanță de mediu

creșterea interesului și dialogului privind politicile de mediu, criteriilede performanță de mediu și realizările relevante ale organizației;

demonstrarea existenței angajamentului organizației și a eforturilor pentru îmbunătățirea performanței de mediu;

sporirea răspunderii față de preocupările și problemele privind aspectele de mediu ale organizației.

Raportarea și comunicarea se poate referi atât la personalul propriu, cât și la cel din afara organizației.

Comunicarea internă

Conducerea trebuie să se asigure că informațiile corespunzătoare și necesare care descriu performanță organizației sunt comunicate periodic în întreagă organizație. Această înseamnă că angajații, contractanți și alte persoane care au legătură cu organizația își îndeplinesc responsabilitățile, iar organizația respectă criteriile de performanță. O organizație ține cont de aceste informații în revizuirea sistemului sau de mediu.

Comunicarea în exterior

Raportarea și comunicarea în exterior pot contribui la ”îmbunătățirea imaginii organizației în afaceri sau față de comunitățile în care ea acționează”. Exemple de informații pe care organizația le poate include în raportarea sau comunicarea către părțile interesate externe:

declarație a angajamentului organizației pentru evaluarea performanței de mediu

descrierea activităților, produselor și serviciilor organizației

declarație a aspectelor importante de mediu și indicatorii respectivi pentru evaluarea performanței de mediu

informații privind performanța realizată comparativ cu criteriile de mediu ale organizației

acțiuni ce derivă din evaluarea performanței de mediu a organizației în cauză

contribuția managementului de mediu și a evaluării performanței de mediu asupra succesului global al organizației.

În desfășurarea activităților de comunicare se evidențiază și conceptual de comunicare în situații de urgență, concept ce are în vedere informarea corectă a cetățenilor cu privire la problemele ce pot apărea în strânsă legătură cu situațiile de urgență (cutremure, uragane, stări de asediu, etc.).

Transmiterea informatiilor catre populatie trebuie să se facă:

Evitând detaliile tehnice

Folosind aspecte generale, usor de înțeles

Evitând viziunile catastrofale

Insistând pe aspectele constructive.

Mass – media are un rol foarte important în amplificarea problemelor de mediu, în tratarea corespunzătoare a acestora și în orientarea politicilor de mediu, prin urmare relația cu mass – media trebuie să fie gestionată eficient, în vederea atingerii obiectivelor comunicării.

Tipurile de comunicare și mijloacele folosite în managementul mediului sunt:

Comunicarea scrisă: Articole în presa scrisă, pe diverse site-uri și blog-uri pe internet, precum și elaborarea de afișe, pliante și alte material scrise în acest sens.

Comunicarea orală: Materiale audio și video, Filme documentare, Dezbateri pe teme specific, Cursuri

Counicarea prin puterea exemplului: Acțiuni în natură, Vizite în arii protejate.

În prezent la nivel mondial se urmărește dezvoltarea durabilă și se alocă sume importante pentru domeniile mediului înconjurător: protecția mediului înconjurător, conservarea biodiversității, diminuarea efectelor schimbărilor climatice și prevenirea riscurilor naturale, extinderea utilizării resurselor alternative de energie și îmbunătățirea eficienței energetice în sectorul economic și în cel casnic.

Organizația trebuie să pună la punct o procedura de primire, de documentare și de răspuns la informațiile și cererile părților interesate. Aceste proceduri pot să se refere la modul în care se desfășoară dialogul cu părțile interesate și sunt luate în considerare preocupările lor.

În anumite situații, răspunsurile la preocupările părților interesate pot include o informare corespunzătoare privind impactul asupra mediului produs de activitatea organizației. Se recomandă că aceste proceduri să stipuleze modul în care se realizează comunicarea necesară cu autoritățile publice, în cazul unor situații de urgență sau a apariției unor probleme relevante.

În concluzie, organizația trebuie să stabilească și să aplice în permanență o serie de proceduri referitoare la comunicarea de mediu și sistemul de management al mediului utilizat, pentru a asigura:

comunicarea internă între diferitele niveluri și functii ale organizației

primirea, asigurarea activității de documentare și transmiterea răspunsurilor corespunzătoare la solicitările pertinente ale părților interesate din exteriorul organizației.

Comunicarea presupune stabilirea proceselor de raportare privind activitățile organizației legate de mediu pentru:

a demonstra angajamentul conducerii în rezolvarea problemelor de mediu

a trata problemele referitoare la aspectele de mediu ale activităților, produselor și serviciilor organizației

a conștientiza importanța politicii, obiectivelor, țintelor și programelor de mediu ale organizației

a informa părțile interesate cu privire managementul mediului și la performanța de mediu a organizației, dacă este cazul.

Crizele ecologice

Preocuparea pentru protecția mediului a reapărut în diverse forme, în diferite părți ale lumii, de-a lungul istoriei. Ecologismul este o ”ideologie, mișcare socială și filozofie vastă, preocupată de conservarea mediului și îmbunătățirea stării de sănătate a mediului”, în special în măsura în care această sănătate urmărește să includă preocupările elementelor non-umane.

Preocuparea pentru ecologie, pentru un mediu cât mai sănătos, lipsit de poluare a devenit în zilele noastre un trend internațional, pe care tot mai multe companii l-au adoptat. În ultimele decenii ecologia a evoluat spre conceptul de coevoluție între natură și societatea umană.

Criza ecologică este o criză energetică ale cărei consecințe negative sunt, printre altele încălzirea globală, dispariția biodiversității și poluarea mediului. Un ecosistem este stabil dacă primește destulă energie pentru a satisface nevoile consumatorilor principali din sistem și dacă reușește să elimine deșeurile produse în cadrul sistemului.

Realizând amploarea uriașă a crezei eclogice, numeroși factori de decizie de rang mondial și național, încearcă să stabilească măsuri pentru salvarea naturii și conservarea mediului, măsuri care se aplică doar sporadic.

Educația privind mediul înconjurător este un proces ce are scopul de a îmbunătăți calitatea vieții prin punerea la dispoziția oamenilor a uneltelor de care aceștia au nevoie pentru a rezolva și împiedica anumite probleme de mediu. Educația privind mediul înconjurător poate ajuta oamenii să câștige anumite cunoștințe, deprinderi, motivații și valori necesare pentru gospodărirea eficientă a resurselor pământului și de a și asuma răspunderea pentru menținerea calității mediului înconjurător.

Obiectivele educației pentru mediu sunt asemănătoare la nivel mondial. Acestea au în vedere menținerea și îmbunătățirea calității mediului, precum și prevenirea problemelor de mediului pe viitor. Educația privind mediul înconjurător înseamnă informarea și sporirea cunoștințelor despre mediu.

Din cele mai vechi timpuri, omul a încercat să modeleze natura, însă recent s-a făcut simțită încercarea omului de a utiliza în folos propriu bogățiile naturale, accentuându-se conflictul dintre procesele ciclice naturale ale ecosferei și procesele liniare ale tehnologiilor create și susținute de om, în prezent ajungându-se la o adevărată criză ecologică.

Manifestările crizei ecologice actuale constă în epuizarea resurselor naturii, creșterea vitezei de dispariție a speciilor de plante și animale, în poluarea care distruge stratul de ozon și care are drept consecință încălzirea pamântului și suprapopularea. Aceasta continuare a înmulțirii oamenilor peste limitele rezistenței planetei generează depersonalizarea relatiilor afective și creșterea inevitabilă a agresivității.

Calamitățile naturale devin foarte repede istorie, în timp ce calamitățile generate de om se perpetuează și se acumulează. Criza ecologică mondială este purtătoarea unui foarte pronunțat efect cumulativ, atât la nivelul fiecărui factor poluant, cât și în interconexiunea acestor factori.

Poluarea este considerată esență crizei ecologice, deoarece natura este ușor de distrus și obiectivul de maximizare a profitului nu cunoaște obstacole, dar devine obstacolul real în reconcilierea omului cu natura cât timp, pulsiunea distructivă este inerentă omului.

Deșertificarea solului și distrugerea stratului sau fertil se manifestă prin scăderea productivității agricole. Alte aspect cum ar fi moartea pădurilor și scăderea resurselor subsolului într-o civilizație bazată pe hidrocarburi reprezintă alte premise ale crizei ecologice cu care ne confruntăm în prezent.

Acumularea deșeurilor ca preț plătit pentru dezvoltarea tehnologică, depășeste capacitatea de degradare a naturii, în condițiile în care unele nu sunt biodegradabile, omul fiind singura ființă care poluează planeta peste funcția sa biologică.

Criza ecologică mondială se manifestă vizibil prin:

incendierea și defrisarea pădurilor

cresterea vitezei de dispariție a unor specii

otravirea aerului și a apelor

încălzirea globală

reducerea ozonului din stratosferă.

Criza ecologică s-a extins, efectele sale făcându-se simțite în toată lumea. Impactul crizei globale este unul deosebit, datorat:

în primul rând, exploziei demografice

în al doilea rând revolutiei tehnico-științifice care a crescut puterea omului de a manipula natura

în al treilea rând, gândirii incorecte a relației cu mediul.

Pentru a limita efectele crizei ecologice se poate acționa pe planul educației ecologice, prin educarea omului în sensul utilizării raționale a resurselor natural disponibile. Educația ecologică poate ajuta oamenii să câștige cunoștințe, deprinderi, motivații, valori și angajamentul de care au nevoie pentru a gospodări eficient resursele pământului și de a-și asuma răspunderea pentru menținerea calității mediului.

Metodele și tehnicile folosite în educația ecologică sunt adaptate în funcție de vârsta indivizilor, fiind grupate în patru categorii:

Metode de comunicare:

orală (rezolvarea de probleme, discuții pe diferite teme)

scrisă (analiza pe text)

vizuală (planșe, pliante)

interioară.

Metode de explorare sistematică a realității obiective:

directă (analiza unor documentele, studii de caz)

îndirectă (demonstrația, modelarea).

Metode fundamentate pe acțiune practică:

reală (lucrările practice, activități creative)

fictivă (jocuri didactice, simulări).

Instruirea informațională:

instruirea prin intermediul calculatorului (lecții interactive)

simularea unor procese și fenomene naturale în laboratoare

folosirea hărților interactive și a imaginilor satelitare.

Aceste metode au ca obiective:

cunoașterea și utilizarea noțiunilor de mediu

dezvoltarea spiritului de observare, investigare și cercetare în privinâța problemelor de mediu

formarea unui set de valori pozitive în ceea ce privește mediul înconjurător

motivarea în vederea participării la menținerea calității mediului înconjurător.

În sensul educației ecologice a apărut și conceptul de dezvoltare durabilă, concept ce are ca punct de plecare criza ecologică mondială desfășurată între anii 1929 – 1933. Acest concept s-a dezvoltat prin înglobarea tuturor aspectelor economico – sociale, ajungând ca în prezent dezvoltarea durabilă să reprezinte un concept deosebit de important.

Conceptul de dezvoltare durabilă a fost gândit ca o soluție de rezolvare a crizei ecologice. Acea criză era determinată de exploatare industrială intensă a resurselor și de degradarea mediului și căuta în primul rând păstrarea calității mediului.

Dezvoltarea durabilă promovează ”concilierea între progresul economic și mediul natural fără a pune în pericol echilibrul natural al planetei noastre”. Ideea ce stă la baza acestui concept are în vedere asigurarea unei calităție mai bune a vieții pentru locuitorii planetei.

Dezvoltarea durabilă aduce în prim plan un set de valori care va ghida modelul viitor de progres economic și social. Aceste valori vizează omul și nevoile sale prezente și viitoare, protejarea și conservarea mediului, precum și atenuarea deteriorării ecosistemelor.

Dezvoltarea durabilă prespune ”dezvoltarea prin satisfacerea nevoilor din prezent, fără a compromite pentru generațiile viitoare posibilitatea de a-și satisface propriile nevoi”.

Protecția mediului este o problemă actuală, ținând pe de o parte de nivelul dezvoltării societății, iar pe de altă parte de activitățile de redresare, conservare și ocrotire a mediului. Pentru a rezolva eficient această problemă s-au elaborate strategii și planuri de acțiune în domeniu.

Strategia privind protecția mediului definește liniile generale, principiile, direcțiile și obiectivele acțiunilor care conduc la dezvoltarea durabilă și țin seama de problematica de mediul. ”Fără ocrotirea mediului nu există conceptual de dezvoltare durabilă, deoarece aceasta include protecția mediului, iar protecția mediului o condiționează”.

CAPITOLUL 2. POSIBILITĂȚI DE EVALUARE A EFICIENȚEI COMUNICĂRII ÎN MANAGEMENTUL MEDIULUI

Eficiența prespune existența unor beneficii ce depășesc costurile associate lor. Astfel comunicarea eficientă ne ajută să înțelegem mai bine o persoană sau o situație și ne permite să rezolvăm diferite probleme pe care le întâlnim. Comunicarea eficientă presupune exprimarea conținutului și a intenției emițătorului către receptor cu proprietatea ca receptorul să fi înțeles mesajul iar între receptor și emițător să nu existe anumite divergențe.

2.1. Nivelul și structura efortului de comunicare

Succesul oricărei organizații depinde de angajamentul asumat. Un sistem de management eficient permite organizației stabilirea și evaluarea eficienței procedurilor elaborate în vederea aplicării politicii de mediu, precum și a obiectivelor de mediu ale organizației.

În acest sens obiectivele de mediu reprezintă ”țeluri generale derivate din politica de mediu adoptată”, obiective pe care o organizație își propune să le atingă și care sunt cuantificate sau măcar cuantificabile. Obiectivele de mediu ale organizației urmăresc obținerea conformității cu toate aspectele politicii de mediu.

Pregătirea și realizarea oricărei activități economice și inclusiv a procesului de comunicare organizațională va trebui să fie analizată din punct de vedere al:

efectelor asupra ecosistemelor

utilizării eficiente a energiei și resurselor

prevenirii poluării.

Comunicarea se desfășoară de regulă pe patru niveluri distincte:

Comunicarea intrapersonală este comunicarea individului cu sine însuși. Astfel, individual se gândește, analizează și reflectează la anumite situații existente sau potențiale și evalueaza decizii sau repetă mesaje pe care urmează să le transmită.

Comunicarea interpersonală permite dialogul cu interlocutorul, ajutând la o mai bună cunoaștere a celorlalți și la stabilirea, întreținerea sau distrugerea relațiilor umane.

Comunicarea în grup asigură schimburile în interiorul micilor grupuri umane. Ajutând la împărtășirea de cunoștințe și experiențe noi, rezolvarea de probleme și dezvoltarea de idei noi.

Comunicarea publică își are rădăcinile în retorica antică, fiind însă utilizată și în prezent. Discursul public ca mod de comunicare viza transmiterea de informații și schimbarea opiniilor și acțiunilor publicului, precum și influențarea sentimentelor acestora.

Comunicarea de masă are rolul de a informa prin intermediul comunicațiilor de masă și în afara unei relații interpersonale. În cadrul comunicării de mediu, comunicarea de masă are un rol deosebit.

Majoritatea organizațiilor, care au ajuns la un grad stabilizat de dezvoltare, utilizează canale de comunicare formală, ce se statornicesc prin intermediul documentelor scrise, deci formalizate în adevăratul sens al cuvântului, iar documentele formale și circuitul acestora trebuie să fie respectate cu strictețe de către angajați.

Pentru a facilita eficiența managementului de mediu, toate atribuțiile, și responsabilitățile trebuie să fie definite în mod clar, bine documentate și communicate părților implicate. Organizația trebuie să furnizeze toate informațiile necesare pentru implementarea și verificarea funcționalității sistemului de management al mediului. Acestea sunt ”informații referitoare la resursele umane existente și specializarea și calificările acestora, precum și informațiile referitoare la resursele tehnologice și financiare disponibile în cadrul organizației”.

Conducerea organizației trebuie să numească reprezentanți în ceea ce privește comunicarea de mediu care să aibă atribuțiile, responsabilitățile și autoritatea necesară pentru:

a se asigura că cerințele privitoare la sistemul de management al mediului sunt stabilite la timp, implementate corect și menținute la parametrii normali

a raporta conducerii organizației performanța sistemului de management al mediului în vederea analizării acesteia, având în acest fel o bază pentru îmbunătățirea sistemului de management.

Componentele comunicării acționează într-un mediu dinamic și interactiv care conduce la un model schematic în cadrul căruia emițătorul codează informația și o transmite printr-un canal. Receptorul mai întâi decodează informația primită și produce mai apoi un efect. Pe tot parcursul procesului de comunicare asupra schimbului de informații intervin, în mod direct sau în mod indirect, anumite elemente perturbatoare, făcând ca procesul de comunicare să fie supus unui zgomot de fond.

Orice proces de comunicare organizațională presupune existent următoarelor elemente:

Emitentul este orice angajat care deține informații, idei, intenții și obiective privind comunicarea. Emitentul formulează mesajul și alege limbajul de comunicare folosit, precum și mijlocul de comunicare ce va fi utilizat. Deși emitentul are un rol preponderent în inițierea comunicării, acesta nu poate controla pe deplin acest proces.

Receptorul este orice angajat care primește mesajul. Importanța receptorului într-o comunicare nu este mai mică decât importanța emitentului mesajului. Reușita comunicării depinde de adecvarea conținutului și formei de exprimare a mesajului cu capacitatea de percepție, înțelegere a receptorului, cu starea sa sufletească.

Mesajul este simbolul sau ansamblul simbolurilor transmise de emițător receptorului. În realitate, mesajul este mult mai complicat decât această simplă definiție.

Contextul sau mediul este o componentă adiacentă, dar care poate influența mult calitatea comunicării. Se referă la spațiu, timp, starea psihică, interferențele zgomotelor, temperaturilor, imaginilor vizuale care pot distrage atenția sau provoca întreruperi, confuzii.

Canalele de comunicare sunt traseele pe care circulă mesajele. După gradul de formalizare acestea pot fi: canale formale (oficiale) sau canale informale (neoficiale). Un proiect eficient de comunicare solicită luarea în considerare a ambelor categorii de canale, cunoașterea modului în care funcționează acestea, precum și a avantajelor și dezavantajelor lor pentru a le putea folosi și controla eficient canalele de comunicare.

Mijloacele de comunicare constituie suportul tehnic al procesului de comunicare. Contribuția lor este vizibilă în direcția vitezei de vehiculare, acurateței mesajului, costului comunicării. Problema de bază cu care se confruntă organizațiile în acest domeniu este cea a oportunității și eficienței investițiilor, știut fiind că tehnologiile comunicării sunt dintre cele mai marcate de ritmul alert al schimbărilor.

2.2. Avantajele și limitele comunicării

Deoarece comunicarea reprezintă elementul cel mai stimulant al sistemului de management al mediului, fără comunicare nu poate exista dezvoltarea la nivelul organizațiilor. Indiferent de modul în care se comunică, informațiile transmise trebuie să respecte regulile de formulare și transmitere a acestora.

Comunicarea internă cuprinde mesajele și documentele destinate angajaților organizației. Aceste mesaje sau documente circulă de la conducere spre angajați și consiliul de conducere și dinspre politica de mediu cu obiectivele și țelurile specific ale acesteia. Comunicarea internă cuprinde și rapoartele în ceea ce privește formarea și dezvoltarea unui system eficient de management al mediului înconjurător.

Comunicarea externă poate îmbrăca forme multiple, însă indiferent de forma sa, aceasta este destinată clienților, administrației publice, mass – media, asociațiilor profesionale și tuturor indivizilor interesați de produsele, serviciile sau activitatea desfășurată de întreprindere.

Comunicare organizațională include ”toate formele și modalitățile prin care circulă informațiile în cadrul unei întreprinderi”. Comunicarea poate îmbrăca o mare varietate de forme, începând cu regulamentele, procedurile, instrucțiunile, dispozițiile exprimate în formă scrisă și terminând cu informațiile verbale, schimburile de păreri, consultările reciproce.

Organizația trebuie să stabilească proceduri în ceea ce privește activitatea de mediu, proceduri pe care trebuie să le mențină pentru a se realiza:

comunicarea internă eficientă între diferitele niveluri și funcții ale organizației

primirea, documentarea și transmiterea răspunsurilor la solicitările pertinente ale părților interesate din exteriorul organizației. De asemenea trebuie ca organizația să aibă în vedere în procesul de comunicare aspectele semnificative privind mediul înconjurător și să se păstreze deciziile referitoare la aceste aspectele de-a lungul perioadei analizate.

Comunicarea scrisă reprezintă o componentă a comunicării umane. Regula ce ar trebui să stea la baza oricărei comunicări scrise este că emitentul trebuie să scrii în așa fel încât să nu lase loc unor posibile neînțelegeri. Comunicarea scrisă se poate realiza prin intermediul mai multor mijloace: poșta, faxul, e-mail-ul, Internetul.

Avantajele comunicării scrise derivă din funcțiile sale:

Permite comunicarea la distanță

Se păstrează o înregistrare scrisă a mesajului

Pot fi transmise informații complexe, receptorul având posibilitatea de a revedea mesajul de câte ori dorește

Emițătorul are timp să elaboreze mesajul înainte de a-l transmite, putându-l să-l reforma până ce acesta ajunge la forma cea mai adecvată intențiilor sale.

Pe lângă avantajele sale, comunicarea scrisă cunoaște și anumite limite, strâns legate de părțile participante la procesul de comunicare:

feedback întarziat sau lipsa acestuia

comunicarea scrisă este mult mai saracă decât comunicarea verbală

receptorul nu are posibilitatea de a pune întrebări și de a cere clarificări imediate

confidențialitatea poate fi mai greu de asigurat decât într-o discuție între patru ochi

elaborarea mesajului scris cere o investiție mai mare de efort decât comunicarea verbală.

Comunicarea orală este unul dintre cele mai complexe și eficiente procese de transmitere a informației. Procesul de comunicare orală implică participarea unui vorbitor și a unui ascultător în schimbul de gânduri, opinii sau idei care constituie mesajul transmis.

Comunicarea orală are numeroase avantaje față de celelalte tipuri de comunicare:

dă posibilitatea emițătorului să-și exprime ideile mai rapid și mai ușor

există posibilitatea controlului perceprii mesajului transmis prin intermediul feed back-ului

se pot folosi tehnici persuasive, gesturi, mimică

există posibilitatea controlării fluxului informațional, pe toată durata comunicării.

Dezavantajele comunicării orale cuprind:

zgomote de fond care interferează sau distorsionează mesajul

nu există o înregistrare a schimbului de mesaje

interacțiunile sunt spontane sau au fost pregătite foarte puțin

posibilitatea întreruperii comunicării crește odată cu numărul peroanelor implicate în procesul de comunicare

Comunicarea nonverbală este formată din cumulul de mesaje ce nu sunt exprimate prin cuvinte și care pot să fie decodificate, creând înțelesuri.

Avantaje ale comunicării nonverbale:

permite exprimarea prin expresivitate.

mijloacele extralingvistice de expresivitate, cum ar fi gesturile, mimica, și postura însoțesc formele comunicării verbale, facilitând procesul de comunicare

completează procesul de comunicare cu o componentă afectivă

permit spontaneitate și o mare viteză a procesului de comunicare.

Dezavantajele comunicării nonverbal sunt date de limitările la care aceasta este supusă:

nu poate fi utilizată în procesele de comunicare fără a fi utilizată și comunicarea verbală

în condițiile excesului de gesticulație, mesajul poate fi alterat.

2.3 Indicatori ai eficienței comunicării

Preocupările în ceea ce privește facilitarea și îmbunătățirea comunicării au existat însă din cele mai vechi timpuri. Regulile unei comunicări eficiente par simple, însă experiența practică reflectă faptul că aplicarea acestora este adesea încălcată.

Exprimate sintetic, regulile de bază privind comunicarea eficientă sunt:

regula cantității: vorbitorii trebuie să ofere doar informația necesară

regula calității: vorbitorii să respecte realitatea

regula relației: mesajul să fie adecvat scopului comunicării

regula semnificației: mesajul să fie semnificativ pentru contextul și circumstanțele comunicării

regula stilului: vorbitorii să fie clari, coerenți și conciși

regula receptivității: emitenții să adapteze mesajele transmise la caracteristicile receptorilor și cunoștințele acestora.

Conform Regulamentului CE nr. 1221/2009, toate informațiile referitoare la mediu trebuie să fie comunicate, acesta fiind prezentate clar și coerent. Informațiile referitoare la mediu se comunică cu ajutorul declarației de mediu

Declarația de mediu cuprinde ”informațiile furnizate publicului și altor părți interesate cu privire la: structura și activitățile unei organizații, politica sa de mediu și sistemul său de management de mediu, aspectele de mediu specifice acesteia și impacturile asupra mediului, programul său de mediu, precum și obiectivele și țintele de mediu, performanța de mediu a organizației și respectarea obligațiilor legale aplicabile în materie de mediu”.

Declarația de mediu conține următoarele elemente:

descrierea organizației înregistrate în cadrul sistemului comunitar de management de mediu și audit

prezentarea activităților desfășurate și a produselor și serviciilor comercializate

politica de mediu a organizației și descrierea sistemului său de management de mediu

descrierea aspectelor semnificative de mediu care generează un impact semnificativ asupra mediului organizației

sinteza datelor referitoare la performanța organizației în raport cu obiectivele sale de mediu

descrierea obiectivelor de mediu în raport cu impactul și aspectele semnificative

alți factori referitori la performanța de mediu

o trimitere la cerințele legale și reglementările aplicabile în domeniul mediu

numele, numărul de acreditare sau numărul de autorizare a verificatorului de mediu

data validării declarației.

Organizațiile raportează în declarația de mediu indicatorii principali, în măsura în care aceștia vizează aspect relevante de mediu ale organizației, precum și cu privire la alți indicatori existenți în ceea ce privește performanța de mediu.

Raportarea oferă date cu privire la contribuția sau impactul real asupra mediului. În cazul în care divulgarea acestor informațiilor are character confidential, organizația are posibilitatea de a indexa această informație, prin stabilirea unui an de referință de la care s-ar putea stabili dezvoltarea contribuției.

Indicatorii au următoarele caracteristici:

oferă evaluarea precisă a performanței de mediu

sunt ușor de înțeles și calculat

permit efectuarea de comparații anuale cu scopul de a evalua progresul performanței de mediu

permit efectuarea de comparații cu parametrii de referință sectoriali, naționali sau regionali

permit efectuarea de comparații cu cerințele de reglementare.

Evaluarea performanței reprezintă o versiune structurală a procesului de comunicare referitor la activitatea desfășurată. În procesul de evaluare se urmărește performanța și comportamentul nu consecințele și persoana, de aceea în timpul evaluării se vor urmări pregătirea, stadiile și planurile concrete existente pentru îmbunătățirea nivelului activității.

Indicatorii principali de analiză se aplică tuturor organizațiilor. Aceștia vizează performanța obținută în cadrul următoarelor domenii esențiale în ceea ce privește mediul:

eficiența energetică

eficiența materialelor

apă

deșeuri

biodiversitate

emisii.

Dacă o organizație concluzionează că indicatorii principali nu sunt relevanți pentru aspectele sale semnificative de mediu, organizația poate să nu raporteze indicatorii principali nerelevanți. Organizația trebuie să prezinte o motivație în care face trimitere la analiza de mediu.

Pe lângă indicatorii principali o organizație poate utiliza și alți indicatori pentru a exprima contribuția sau impactul total anual într-un anumit sector. Organizația poate utiliza orice indicatori consideră relevanți pentru a exprima producția sa globală anuală.

Organizația trebuie să poată demonstra că orice persoană interesată de performanțele de mediu ale organizației are acces la informație. Pentru aceasta organizația se asigură că informațiile sunt disponibile în limba oficială a statului în care organizația este înregistrată.

Organizațiile înregistrate în cadrul sistemului comunitar de management de mediu și audit pot opta pentru elaborarea declarațiilor în ceea ce privește activitățile de mediu la nivel de organizație.

Deoarece scopul sistemului comunitar de management de mediu și audit este de a asigura responsabilizarea pe plan local, organizațiile trebuie să identifice impactul asupra mediului al fiecărui amplasament și să semnaleze acest impact în declarația de mediu.

Rezultatele evaluării pot fi comunicate ca rapoarte sau declarații publicate periodic. În pregătirea rapoartelor, trebuie acordată importanță audienței largi, deoarece diferitele persoane care le citesc au nevoie de variate tipuri de informații. O modalitate de raportare a rezultatelor evaluării este pregătirea unui raport cuprinzător și furnizarea de secțiuni specifice din raport pentru cei ce solicită cercetarea în funcție de interes.