Comunicarea In Domeniul Medical
CAPITOLUL I
ASPECTE GENERALE TEORETICE ALE COMUNICĂRII
Comunicarea este un process bidirecțional între oameni aflați la diferite nivele ierarhice , în cadrul tuturor funcțiunior care are loc în sus în joss au pe orizonală .Comunicrea trebuie înțeleasă ca un process deosebit de complex ,în aparență smplu dar care rebuie tratat ca un factor vital în atingerea obiectelor organizaționale și individuale .Comunicarea argumentează ideea că tematica deciziei, și mai ales a deciziei în condiții de incertitudine, dezvoltată la „marginea” științelor clasice – psihologie, psihologie socială, sociologie – va putea produce schimbări de structură în aceste științe prin asimilarea ei organică.( MIHAI GOLU, București , 2010 ,pg.36)
În ultimele decenii, s-a dezvoltat o largă varietate de abordări ale tematicii deciziei. Acestea s-au petrecut însă în afara sau la marginea științelor social-umane „fundamentale”: sociologie, psihologie socială, psihologie. Sunt desigur multe studii la asupra deciziei plasată în contextul psihic și social. Ceea ce înseamnă că tematica deciziei nu a fost asimilată organic în paradigma psihologiei și psihologiei sociale . Aceste discipline se caracterizează încă prin inerție în asimilarea în teoriile lor centrale a tematicii deciziei .De multe ori neândeplinirea unei sarcini de serviciu sau eșecul unei măsuri care vizează o schimbare în bine , sunt rezultatul unei comunicări ineficiente .Funcțiile manageriale de planificare , organizare ,conducere , personal , control și decizie depind de comunicarea eficientă .Fără ea ,organizațiile sanitare nu ar fi decât conglomerate de persoane și departamente . La un nivel intraorganizațional , multe din schimbările aduse de reforma în instuțiile sanitare din România se desfășoară cu dificultate sau stagnează , fie din cauza cunoașterii insuficiente a problemei , fie din cauza refuzului angajaților de a susține schimbarea .
La nivelul integreului sistem sanitar aduse de reforma au generat reacții diferite în rândul medicilor , dar și al pacienților .O anchetă de opinie , realizată în rândul mediciul , dar și al pacienților .Oanchetă de opinie ,realizată în rândul medicilor de către Centrul pentru Politici și Servici de Sănătate a arătat ca 44 ,1 % dintre intervievați aveau o părere nesatisfăcătoare despre introduce sistemului de sănătate merge într-o direcție bună .Barometre de opinie , realizat de aceeași intstituiție în 2002 în rândul pacienților , arătat ca 66 % dintre ei consideră că înainte introducerii sistemul de asigurări de sănătate era mai bine sau la fel de bine ca acum în privința servicii lor de sănătate , mai mult ,doar 38 % dintre pacienții consideră ca reforma din sistemul de sănătate merge într-o sănătate merge într-o direcție bună ( Vlădescu C,2009, pg.53.)
Aceste anchete ,dar și alte studii realizate în rândul medicilor și al pacienților ,de la introducerea reformei sistemul sanitar românesc ,au arătat adesea confuzie ,insuficienta informație și , nu in ultimul rând o reacție de îndoială asupra succesului măsurilor luate în acest domeniu .Comunicarea este un proces care implică obligatoriu 2 părți : un emițător , sau sursa mesajului , și un receptor , dar și înțelegerea de către receptor a mesajului de la emițător . De la simpla transmitere a unui mesaj, schema comunicării devine din ce în ce cea mai complexă , implicând codificarea , decodificarea , feedbakul de la receptor .Comunicarea se poate analiza atât din perspective mediului extern organizației ( clienți, parteneri , autorități și instituții publice , cât și din perspective mediului intern între resursele umane ale organizației ).Comunicarea se bazează pe feedback care este :
a.Emițător :masaj ,codificare ,transmitere
b.Receptor :înțelegere ,decodificare ,recepție
Definirea misiunii structurii medicale are drept scop principal crearea identității proprii ca instituție,precum și stabilirea caracteristicilor fiecărei etape.Comunicarea misiunilor în cadrul unor obiective, complexitatea intereselor profesionale precum și atitudinile sau reacțiile neprevăzute ale echipei medicale pot permite înregistrarea unor rezultate negative. Pentru a asigura o cât mai bună percepție este necesară intervenția managerilor în scopul organizării activităților, realizării coeziunii, continuității și dinamismului prin:
*sedimentarea opțiunilor pe termen lung;
*cuantificarea obiectivă a capacității salariaților de a-și însuși misiunea instituției medicale;
*modificarea stadială, dialectic a obiectivelor inițial asumate;
* pregătirea viitoare a factorului uman ( Vlădescu C,2009, pg.55) .
Comunicarea, ca element esențial al managementului, realizează legătura funcțională permanentă la nivelul echipei care asigură serviciile medicale (medici, manageri, asistente, personal auxiliar), având ca scop obținerea performanței.Comunicarea este procesul prin care se transmite, respectiv se receptează un mesaj între două sau mai multe persoane, sub formă continuă, în vederea realizării unor obiective individuale sau comune prestabilite.
Comunicarea poate fi:
*intraindividuală, în care informația se produce și circulă la
nivelul persoanei în scopul analizei și formării de concluzii;
*interpersonală, când informația vizează o altă persoană , într-un
scopexpres sau de validare a corectitudinii;
*intraorganizațională, când privește entitățile structurii (persoane sau
echipe medicale), în funcțiune;
*extraorganizațională, când se urmărește îndeplinirea unor obiective în
relația cu alte structuri (unități medicale, furnizori instrumentar și medicamente, de publicitate), monitorizează reglementările în domeniu, include marketingul și comunică eficient cu consumatorii care devin pacienți fixați.Circuitul informației (în procesul de comunicare implică următoarele activitățiși etape:
*Emitentul, de regulă managerul, condiționat prin obiectivele
determinate, de îndeplinire a misiunii;
*Codificarea mesajului, într-un ansamblu de simboluri
standardizate,dependente de pregătirea și experiența managerului;
*transmiterea mesajului, în structura, forma și pe canalele decomunicare cele mai adecvate;
*decodificarea, constă în interpretarea corectă a mesajului primit;
*receptorul, constituie persoana sau colectivul țintă a mesajului .
Circuitul informației , în procesul de comunicare implică următoarele activități și etape:
*emitentul, de regulă managerul, condiționat prin obiectivele
determinate, de îndeplinire a misiunii;
*codificarea mesajului, într-un ansamblu de simboluri
standardizate,dependente de pregătirea și experiența managerului;
*transmiterea mesajului, în structura, forma și pe canalele decomunicare
cele mai adecvate;
*decodificarea, constă în interpretarea corectă a mesajului primit;
receptorul, constituie persoana sau colectivul țintă a mesajului (Vlădescu C,2008,pg.78)
I.1. Circuitul informatic în procesul de comunicare
Managerii evaluează periodic modul în care au fost compuse mesajele,încărcătura, substanța și impactul acestora asupra nivelurilor de execuție, în scopul diminuării sau anulării barierelor legate de:
*subiectul uman (persoana), ca atitudine și stare emoțională, nivel de
cultură, educație, confesie sau percepție selectiv gradual , poate întâmpina dificultăți de receptare (nevoi, așteptă ri), de înțelegere(capacitate, situații), sau acceptare (prejudecăți, conflicte);
*specificul structurii de sănătate (mediul), dependent de nivelurilede
conducere sau execuție, relațiile dintre manager sau angajați, e Feedback-ul asigură legătura funcțională de comunicare și verifică în ce măsură a fost înțeles corect masajul sau acesta a suportat modificări pentru ași atinge scopul (Vlădescu C,2008,pg.79)
În practică, pot fi evidențiate următoarele categorii de feedback:
*informațional, când receptorul a reținut calitativ, integral
mesajultransmis;
*corectiv, când receptorul și emitentul modifică conținutul (cantitativ sau
calitativ) sau formele de exprimare (codificare / sau decodificare), prin reformularea sau filtrarea acestora (filtre fiziologice, psihologice);
*întăritor, când receptorul reține corect și integral mesajul,manifestându-
se în sprijinul și amplificarea (multiplicarea) acestuiaîn activitatea profesională următoare.
Feedback-ul, ca proces de încheiere a comunicării se poate manifestasub formă:
*directă și imediată, în cazul când managementul este dinamic, justificat
intențional și pragmatic, fiind acceptat ca factor pozitiv;
*indirectă și întârziată, în cazul când se manifestă dificultăți profunde,
ignorate sistematic în comunicare, cu consecințe negative substanțiale la nivelul calității și cantității serviciilor de sănătate.
*în funcție de traseul parcurs, comunicarea poate fi:unilaterală, de la
emitent la receptor, formă utilizată în cazurifortuite, neconstructive, lipsite de feedback;
*bilaterală, de la emitent la receptor și invers, este comunicareafrecvent
utilizată și cea mai eficientă
În raport cu specificul structurii de sănătate, comunicarea poate utilizacanale:
*formale (oficiale), ce pot fi identificate în organigrama funcțională a unității medicale, precum și în fișa posturilor;
*informale (neoficiale), ce utilizează căi particulare, suplimentare de
comunicare, bazate pe interese și relații personale sau de grup,informații rapide care uneori pot fi transmise distorsionat sausubiectiv.
Practicarea unei comunicări restrictive, sporadice sau în regim ocazional, aduce grave atingeri scopului final adjudecat de instituția sau echipa medicală, în planul producției, distribției și administrării serviciilor de sănătate ( Vlădescu C ,2009, pg.83)
I.2.Comunicarea instituțională
Comunicarea stă la baza raporturilor dintre oameni, atât la nivel profesional (unitate și echipă medicală), cât și social (în familie,școală, grup prieteni). Ca geneză, comunicarea presupune capacitatea psihică de manifestarea fiecărei persoane, în a-și impune sistemul propriu de valori atitudinale și comportamentale (imagini, gânduri, senzații), înainte, concomitant și postum soluționării unor situații.
Procesul comunicațional este influențat de modul în care receptăm mesajele, gradul de consonanță între acestea și propriile interese sau starea și nivelul de contradicție pe care-l poate declan șa. Nivelul activității manageriale este dependent de coerența stabilită între stare emoțională, calitatea gândirii și puterea demersului prieteni). Ca geneză , comunicarea presupune capacitatea psihică de manifestarea fiecărei persoane, în a-și impune sistemul propriu de valori atitudinale și comportamentale (imagini, gânduri, senzații), înainte, concomitant și postum soluționării unor situații.
Procesul comunicațional este influențat de modul în care receptăm mesajele, gradul de consonanță între acestea și propriile interese sau starea și nivelul de contradicție pe care-l poate declanșa. Nivelul activității manageriale este dependent de coerența stabilită între stare emoțională, calitatea gândirii și puterea demersului .( Vlădescu C ,2008 ,pg.84)
Factorii comunicaționali.Raporturile cu angajații pun în evidență două planuri distincte demanifestare :
I.2.1. Politicile organizaționale de comunicare
Aceste politici contribuie în mod nemijlocit la îndeplinirea obiectivelor preconizate. Comunicarea la nivelul instituției poate fi formal sau informală, utilizând canale:
a.Descendente, de la vârful ierarhiei spre angajați, urmărindu-se prezentarea explicit a sarcinilor, justificarea lor motivată, utilizarea frecventă a controlului în retur precum și repetarea mesajelor importante;
b.Ascendente, cuprinzând acțiuni și mesaje individuale, reacții diversede răspuns a angajatului sau echipei medicale, în referință la îndeplinirea unor obiective, disfuncții, iregularită proces de încheiere a comunicării se poate manifestasub formă:
*directă și imediată, în cazul când managementul este dinamic, justificat
intențional și pragmatic, fiind acceptat ca factor pozitiv;
*indirectă și întârziată, în cazul când se manifestă dificultăți profunde,
ignorate sistematic în comunicare, cu consecințe negative substanțiale la nivelul calității și cantității serviciilor de sănătate.
*în funcție de traseul parcurs, comunicarea poate fi:unilaterală, de la
emitent la receptor, formă utilizată în cazurifortuite, neconstructive, lipsite de feedback;
*bilaterală, de la emitent la receptor și invers, este comunicareafrecvent
utilizată și cea mai eficientă
În raport cu specificul structurii de sănătate, comunicarea poate utilizacanale:
*formale (oficiale), ce pot fi identificate în organigrama funcțională a unității medicale, precum și în fișa posturilor;
*informale (neoficiale), ce utilizează căi particulare, suplimentare de
comunicare, bazate pe interese și relații personale sau de grup,informații rapide care uneori pot fi transmise distorsionat sausubiectiv.
Practicarea unei comunicări restrictive, sporadice sau în regim ocazional, aduce grave atingeri scopului final adjudecat de instituția sau echipa medicală, în planul producției, distribției și administrării serviciilor de sănătate ( Vlădescu C ,2009, pg.83)
I.2.Comunicarea instituțională
Comunicarea stă la baza raporturilor dintre oameni, atât la nivel profesional (unitate și echipă medicală), cât și social (în familie,școală, grup prieteni). Ca geneză, comunicarea presupune capacitatea psihică de manifestarea fiecărei persoane, în a-și impune sistemul propriu de valori atitudinale și comportamentale (imagini, gânduri, senzații), înainte, concomitant și postum soluționării unor situații.
Procesul comunicațional este influențat de modul în care receptăm mesajele, gradul de consonanță între acestea și propriile interese sau starea și nivelul de contradicție pe care-l poate declan șa. Nivelul activității manageriale este dependent de coerența stabilită între stare emoțională, calitatea gândirii și puterea demersului prieteni). Ca geneză , comunicarea presupune capacitatea psihică de manifestarea fiecărei persoane, în a-și impune sistemul propriu de valori atitudinale și comportamentale (imagini, gânduri, senzații), înainte, concomitant și postum soluționării unor situații.
Procesul comunicațional este influențat de modul în care receptăm mesajele, gradul de consonanță între acestea și propriile interese sau starea și nivelul de contradicție pe care-l poate declanșa. Nivelul activității manageriale este dependent de coerența stabilită între stare emoțională, calitatea gândirii și puterea demersului .( Vlădescu C ,2008 ,pg.84)
Factorii comunicaționali.Raporturile cu angajații pun în evidență două planuri distincte demanifestare :
I.2.1. Politicile organizaționale de comunicare
Aceste politici contribuie în mod nemijlocit la îndeplinirea obiectivelor preconizate. Comunicarea la nivelul instituției poate fi formal sau informală, utilizând canale:
a.Descendente, de la vârful ierarhiei spre angajați, urmărindu-se prezentarea explicit a sarcinilor, justificarea lor motivată, utilizarea frecventă a controlului în retur precum și repetarea mesajelor importante;
b.Ascendente, cuprinzând acțiuni și mesaje individuale, reacții diversede răspuns a angajatului sau echipei medicale, în referință la îndeplinirea unor obiective, disfuncții, iregularități sau sincopemanifestate la nivelul climatului de muncă, informații care potcontribui la aplicarea corecțiilor și luarea unor decizii temeinic justificate;
c.Orizontale, pe același palier ierarhic, ce vizează facilitarea schimbului de informații și a experienț ei dobândite în scopul creșterii performanțelor angajatului și al echipei medicale.Practicile de comunicare motivante în sănătate pot fi susținute,controlate și coordonate eficient, prin publicațiile Ministerului Sănătății, în care să se reflecte deontologic imaginea, cultura și identitatea specific unor instituții sauspecialități, precum și rezultatele remarcabile ale unor echipeobținute în activitatea medicalăManagerii sunt astfel informați asupra preocupărilor, dorințelor și aspirațiilor, precum și asupra disfuncțiilor existente sau potențiale, ce se pot produce la nivelul structurii;
d.Sisteme proprii, care funcționează în condiții de confidențialitate lanivelul unității medicale (cutie scrisori, mesaje punctuale, activităț ispecifice, etc.).
Metoda permite comunicarea direct și oportună,conducerii, relațiile colegiale depreciate și nu în ultimul rând salarizarea necorespunzătoare.În literatura de specialitate sunt descrise următoarele tipuri de conflicte:
a.Pe obiective, în care angajații sunt opozabili scopurilor instituționale;
b.cognitive, generate de percepția diferită sau eronată a obiectivelor organizaț ionale de către personalul angajat;
c.Afective, de natură preponderent subiectivă, în care angajații segrupează după criterii sentimentale sau emoționale.În raport cu evoluția sau momentul depistării, conflictul poate fi incipient, latent sau sever ( Manolescu A , 2008 ,98 )
Plasarea colectivului în raport cu starea conflictuală Indiferent de tip, natură sau geneză, starea neconformă poate fi soluționată, după caz, prin aplicarea unui stil managerial:
*de abținere, apreciind că neimplicarea poate atenua sau
dezamorsaconflictul;
*agresiv, presupune intervenția managerului prin autoritate exagerată,
dură, sub formă extremă;
*conciliant, de înțelegere, acceptare și soluționare a doleanțelor;
* participativ, bazat pe încredere reciprocă și cooperare, în scopul
*soluționării diferendului prin implicarea ambelor părți;
*de compromis, care presupune rezolvarea graduală, prin concesii de
durată și repetate, în favoarea ambelor părți.
În stomatologie, pot fi înregistrate conflicte interpersonale, la nivelul angajaților care compun echipa medicală, precum și intergrupuri, între echipelemedicale concurente (ex.: policlinică sau secție maxilo-facială).Soluționarea conflictului produs, constituie o obligație profesională deosebit de important a managerului ce trebuie să depună efort constant înscopul decompensării din faza inițială, menținerea coeziunii echipei, asigurareastandardelor de calitate a îngrijirilor medicale și a împiedicării pierderii unor pacienți ( Manolescu A , 2008,99)
Indiferent de forma de manifestare în timp, amploarea și consecințele produse, un conflict înregistrează un moment de geneză (punct inițial), o perioadă de relativă latență (acumulare), evoluție (dezvoltare), un punct culminant (explozie) și o perioadă de final (declin).Orice manager trebuie să identifice și să soluț ioneze în mod operativconflictul identificat din rațiuni economice și deontologic-profesionale, la un moment cât mai apropiat de geneza acestuia. Indiferent dacă sincopa prezintă o configurație minoră sau severă, orice stare tensională la nivelul echipeimedicale, se transform de regulă în conflict major. Aceasta poate generaefecte multiplicate în cazul în care conflictul depășește nivelul echipe imedicale, aduce atingere relației cu pacienții și diminuează calitatea actuluiterapeutic (Zlate M ,2008, pg.142)
Metodologia soluționării conflictelor apărute într-o organizație sunt prezentate în literatură de specialitate în succesiunea următoarelor etape:
*informarea cu detalii asupra genezei conflictului;
*identificarea părților adverse și a obiectului disputei;
*analiza pertinenței punctelor de vedere, exprimate justificat de
către părțile implicate în conflict (prevederi normative, proceduri,iregularități, etc.), asigurându-se de aplicarea unui tratamentobiectiv;
*determinarea integral a ariei de manifestare a conflictului, avându-se în
vedere specificul și implicațiile acestuia;
*menținerea autorității reale asupra părțilorși autocontrolul propriei
atitudini, pe timpul desfășurării negocierilor;
*evitarea întârzierilor și aducerea la cunoștință a hotărârii adoptate în
condiții oficiale;
*întocmirea documentației aferente, inclusiv decizia scrisă la nivelul
entității medicale.În structurile de sănătate, soluționarea neînțelegerilor se realizează prin intermediul colectivului de negociere, iar în cazul structurilor nesindicalizate, prin programul de acord stabilit între conducere și angajați.( Vlădescu C,89).
În ultima perioadă, neînțelegerile au fost produse pe fondul lipsei decomunicare interpersonal și intergrup, care se constituie adeseori în factorinegativi concurenți.Sindicalizarea, ca formă de organizare colectivă ce urmărește protejarea intereselor angajaților din sănătate, uneori nu adoptă forme și măsuri legale cert justificate, constructive și benefice ambelor părți.
Există structuri în care constituirea sindicatelor nu este permisă , problemele ce apar făcând obiectul soluționării amiabile sau derulării lor în cadrul unor programe independente de acțiune.Canalele de comunicare pot fi reprezentate de conversația față în față , telefonică ,documente scrise ( scrisori , memorii , declarații , rapoarte ) teleconferințe , ziare , TV , radio , comunicații electronice . .Pentru un mesaj important , este bine să se folosească mai multe canale .Codificarea se face verbal sau prin simboluri ( imagini , acțiuni, obiecte fizice ) Funcțiile majore îndeplinite de comunicare sunt :
*de informare
*de motivare ( atât a persoanelor aparținând organizației , dar și a
stakeholderilor externi )
*de control ( prin rapoarte de activitate și bugete)
*emoțională , de exprimare a sentimentelor și poziției față de o anumită problemă
*de obținere de informații
*mod de transmitere a informației
Comunicarea poate fi verbală.Impactul comunicării verbale ( cuvinte și conținut ) este de 10 % din totalul comunicării componenta vocală realizează 35 % ( viteza vorbirii ,inflexiunea , claritatea ) iar cea vizuală 55 % ( mimica , gestica ,mediul ,mijloacele vizuale) .Pentru ca mesajul să fie clar , este necesară convergența limbajului verbal și nonverbal .
I.3.Bariere în calea comunicării eficiente
I.3.1.Bariere de mediu
*competiția cu alte mesaje pentru atenția emițătorului , dar și a
receptorului
*filozofia managerial ( managerii nu încurajează comunicarea
ascendentă , organizațională sau au o politică de comunicare cu exteriorul lipsită de transparență)
*niveluri multiple în ierarhia organizațională ( transmiterea mesajului
poate fi distosionată , atunci când acesta se transmite din nivel în nivel
*statutul sau puterea deținută în organizație ( comunicarea
disfuncțională între un superior și un subaltern poate determină pe aceasta din urmă să nu declare un eșec în îndeplinirea îndatoririlor de seviciu de teama consecințelor) și folosirea unor terminologii specifice sau nefamiliar
I.3.2.Bariere personale
*cadrul de referință al fiecărei persoane ( de exemplu o persoană care
a fost învățată să nu vorbească neîntrebată poate fi mai reticentă în a-și exprima opiniile )
*redințe , valori , prejudecăți ( politice etice , religioase , sexuale ,
rasiste , de stil de viață )
*percepția selectivă ( tendința de a elimina aprecierile negative și a le
accentua pe cele pozitive referitor la propria persoană) .
Unele bariere țin de emițător și se referă la folosirea necorespunzătoare a tonului sau expresiei feței, nestăpânirea emoțiilor , folosirea unui canal nepotrivit de comunicare , nesiguranța asupra conținutului mesajului .Barierele de recepție sunt reprezentate de stereotipie ( percepție alterată , din cauza unei opinii preexistente ) ignorarea informațiilor în dezacord cu punctul propriu de vedere , subiectivism .Metode de depășire a barierelor din calea comunicării eficiente
*atât receptorul , cât și emițătorul , să fie siguri ca mesajul în cauză beneficiează de toată atenția
*filozofie managerială care să încurajeze comunicarea
*reducerea numărului de niveluri ierarhice prin care se comunică mesajul
*utilizarea mai multor canale de comunicare-empatia ( A.Manolescu ,2008,pg.103)
CAPITOLUL II
COMUNICAREA LA NIVELUL ORGANIZAȚIILOR
SANITARE
La nivelul organizațiilor sanitare , dar nu numai , comunicarea , vizează atât comunicarea internă , așa numita comunicare intraorganizațională , dar și componenta externă a comunicării , cea interorganizațională .
II.1. Comunicarea intraorganizațională
După canalul de comunicare , poate fi împărțită în două mari categorii :formală și informală
II.1.1.Comunicarea formală
Această comunicare face referirela :acte normative, regulamente de funcționare,interioară , regulamente de funcționare ,interioară, circulare internă .Este utilizată pentru transmiterea de informații necesare desfășurării activității în organizație .Rețelele de comunicare formală într-o organizație pot avea diferite structuri :lanț Y, roata cerc , toate canalele structuri pentru ordinea ierhică adoptată de către subordonații , care raportează superiorului ,sau cea adoptată de superior , pentru a comunica o decizie subordonaților .Modelul în lanț și cel în Y sunt utile ,mai ales atunci când este nevoie de o decizie rapidă și au avut avantajul că trasează în mod clar liniile de responsabilitate .Modelul în cerc , cel în roată și toate canalele sunt mai lente , dar au avantajul că generează egalitate între participanți .
II.1.2 Comunicarea informală
Este cea stabilită spontan , fie între angajați , fie între departamente. Este generatoare de informații neoficiale .Canalele de comunicare informală generează, la rândul lor , anumite modele de rețele .Termenul generic pentru acestea este în literatura anglo-saxonă cel de grapewine ( vița de vie ).Prin definiție , fluxul informal al comunicării ( grapewine) este format din canale , care rezultă din relațiile de interpersonale ale membrilor organizației .Modelele unor astfel de rețele au fost numite :
*funie ( fiecare spune unei alte persoane)
*zvon ( o persoană spune tuturor celorlalți)
*modelul probabilistic ( fiecare spune în mod aleator celorlalți )
*cluster ( unii spun anumitor persoane)
După direcția transmiterii informației comunicarea intraorganizațională este
*verticală ( descendentă și ascendentă)
*orizontală
*diagonală
Comunicarea verticală descendentă este modul de comunicare tipic pentru relația director-subordonat .
Obiectivele acestui tip de comunicare vizează :
*Trasarea unor obiective specifice pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu
*Furnizarea informațiilor despre proceduri și practici organizaționale
*Furnizarea unui feedbak despre performanțele angajaților
*Furnizarea informațiilor ideologice pentru atingerea scopurilor organizației
II.1.3.Comunicarea verticală ascendentă
Obiectivel acestui tip de comunicare vizează furnizează informațiilor necesare pentru luarea deciziei către manageri , iar pentru subordonați este valoroasă , deoarece astfel își pot exprima nevoile personale și le furnizează acestora sentimentul de participare la viața organizației .Canalele se referă la structura ierarhică , negocierile colective , politica ușilor deschise ,tehnici participative , organizarea de către departamentul de resurse umane a unor sesiuni de consiliere cu angajații , administrarea periodică a unor chestionare de atitudine ,a unor interviuri cu angajații .Un canal mai special poate fi reprezentat de personalitatea publică ( the ombudsman) folosită în alte țări de către păersoanele care au fost tratate nedrept sau inadecvat ,iar în organizațiile sanitare pentru îmbunătățirea comunicării medic-pacient .
II.1.4.Comunicarea orizontală
Are loc între departamente situate la același nivel ierarhic din interiorul aceleiași instituții , în vederea colaborării pentru rezolvarea unor situații complexe ( de exemplu , consult interdisciplinar , comitete de specialitate din cadrul unui spital ) .Acesta fiind văzut ca o organizație matriceală
II.1.5.Comunicarea diagonală
Comunicarea diagonală se petrece atunci când emițătorul și receptorul au poziții ierarhice diferite în compartimente diferite ale organizației , fiind folosită pentru transmiterea unor indicații metodologice pentru desfășurarea activității altor posturi sau departamente ( de exemplu , directorul farmaciei spitalului comunică unei asistente de terapie intensivă reacțiile adverse ale unui medicament folosit în secția acesteia).
II.2.Comunicarea interorganizațională
Între organizație și stakelholderii ei ( persoane și organizații ) care au interese vizavi de organizația în cauză ,cum sunt reprezentanții organizației medicilor ,ai asistenților medicali,ai asigurărilor de sănătate ) comunicarea este bidirecțională.Boundary spaning este procesul prin care organizațiile sanitare dezvoltă mijloace de comunicare stakeholdurile externi .Departamentul de planificare strategică și cel de marketing împărtășesc responsabilitatea pentru obținerea informației de la stekeholderii externi și pentru reprezentarea organizației în fața acestora .Departamentul de marketing sau de comunicare are misiunea de a elabora o strategie coerentă de marketing , care să promoveze imaginea organizației dar și produsul sau serviciile pe care îl oferă aceasta în fața partenerilor și a consumatorilor . Activitățile prevăzute în cadrul strategiei sunt :
*stabilirea colaborării prin activitatea în echipă
*furnizarea de training și relației cu media
*crearea de mesaje destinate populației generale și profesioniștilor din sistemul de sănătate
*dezvoltarea unui program destinat mass media
*dezvoltarea unor programe educaționale și informaționale pentru populația generală în colaborare cu mass media
*dezvoltarea șimenținerea unei pagini web
Populația țintă este reprezentată , în funcție de mesaj ,de profesioniștii din sănătate , media , populația generală .Alegerea canalelor de comunicare s-a făcut astfel ,încât un procent cât mai mare din populația țintă să fie acoperită .Canalele de comunicare includ presa scrisă,TV și radio .Planul TV include marketing ,postere , broșuri, și diseminarea informațiilor în format eletronic prin intermediul unei pagini web creată special în acest scop .
II.3.Comunicarea între pacient și echipa medical
Întâlnirile dintre pacient și personalul medical sunt prilejuri pentru schimburi de informații, pentru luarea deciziilor și pentru menținerea sau creșterea motivației de a continua îngrijirea bolii, mai ales atunci când aceasta este cronică. Aceste întâlniri pot fi într-un sistem regulat, sau sporadice, pot fi în regim intensiv sau ocazional și pot include doar medicul de familie sau o întreagă echipă de medici specialiști, asistente etc. Abilitatea cadrelor medicale de a se angaja într-o comunicare eficientă cu pacienții influențează hotărâtor deciziile și comportamentele ulterioare ale acestora. Prin modul în care comunicăm unii cu ceilalți putem încuraja sau descuraja hotărârile sau acțiunile întreprinse, ori pe care intenționăm să le facem
II.3.1.Rolul comunicării
Se acceptă că o comunicare eficientă cu echipa medicala poate ușura acceptarea bolii de către pacient, poate îmbunătăți calitatea autoângrijirii, precum și starea de sănătate fizică și psihică în general. Cu toate acestea, nu există încă un consens în privința a ceea ce înseamnă și în ce constă această comunicare eficiența și cum se deosebește de o comunicare ineficientă. Eul cuprinde temele comune ale comunicării, așa cum sunt redate de către pacienți având patru afecțiuni cronice (diabet zaharat tip II,Insuficiența renală cronică, scleroza multiplă și fibromialgie), incluși într-un studiu recent asupra felului în care e văzută comunicarea cu echipa medicală.
II.3.2Amabilitatea
Amabilitatea se referă la atitudinea generală a personalului medical, adică modul în care se fac programările la consultații, cuvintele și tonul cu care se vorbește cu pacienții, reamintirea numelor pacienților aflați în evidență, sentimentul pacientului de a fi binevenit în clinică sau în cabinet.Respectul se referă la relația directă dintre pacient și personalul medical în timpul consultației. Pacienții apreciază în special recunoașterea capacității lor de a înțelege informațiile medicale (a fi recunoscuți drept consumatori inteligenți de informație), precum și cunoașterea unor aspecte ale vieții lor personale, pe lângă cele legate de boala cronică. Evident, lipsa educației medicale a multor pacienți îi impiedică să înțeleagă anumite informații strict medicale, însă este de datoria personalului medical de a traduce aceste informații într-un limbaj accesibil oricărui nivel de educație.
II.3.3.Implicarea
Implicarea reprezintă exprimarea în comportamente concrete a amabilității și respectului. Pacienții consideră că personalul medical se implică în îngrijirea lor dacă sunt ajutați să rezolve unele probleme concrete (de exemplu, cum sa reușească să meargă pe jos o oră în fiecare zi sau cum să renunțe la fumat), nu doar să le recomande aceste schimbări de comportament. De asemenea, persoanele având boli cronice consideră că au o relație bună cu personalul medical dacă încearcă împreună să ia cea mai bună decizie în situația dată, dacă sunt încurajate reușitele personale (se iau în considerare rezultatele pozitive) și se pune mai puțin accentul pe eșecuri (sunt mai puțin criticați) .
II.3.3.Calitatea comunicării
Calitatea comunicarii este considerată unul dintre factorii cei mai importanți pentru asigurarea unei bune autoângrijiri, a unui bun autocontrol și a unei calități ridicate a vieții persoanelor cu boli cronice. În boala cronică, o comunicare optimă cu echipa medicală îmbunătățește capacitatea persoanelor de a solicita informațiile și asistența medicală necesară, crește încrederea în calitatea serviciilor și recomandărilor medicale, precum și în importanța și succesul comportamentelor de autoângnjire. Pentru persoanele cu boli cronice, respectul manifestat de personalul medical este esențial. Atunci cand se constată un bun control al bolii, atitudinea personalului medical este cordială și suportivă, însă în caz contrar poate deveni critica și chiar cu accente de penalizare și amenințare .
CAPITOLUL III
DISEMINAREA ȘI ETICA COMUNICĂRII DIAGNOSTICELOR
În practica fiecărui medic ,o problem majoră este cea a comunicării unui diagnostic grav în boli cu evoluție nefavorabilă cu prognostic rezervat .Progresele mari făcute în medicină au redimensionat în multe cazuri nevoia de a comunica rapid pacientului un diagnostic grav, pentru ca el să se poată implica în strategia terapeutică; aceasta reprezentând o adevărată luptă pentru supraviețuire dusa contra cronometru. Fără această comunicare a diagnosticului, principiul intervenției precoce nu este operant și o amânare a tratamentului poate avea consecințe grave sau chiar fatale.Exemple în această direcție pot fi luate din patologia oncologică, din psihiatrie, din cardiologie, din neurologie, practic din orice specialitate medicală. Pacientul are dreptul să refuze sau să accepte tratamentul prescris, dar numai după ce are cele mai adecvate și complete informații despre diagnostic, prognostic și tratament.
A aminti despre toate lucrurile acestea înseamnă un efort și un consum afectiv deosebit care va face ca ,cadrul medical să aibă inerente dificultăți.S-a constatat că în comunicarea diagnosticelor grave, cadrele medicale întâmpină o serie de bariere psihologice.Prima bariera psihologică cu care medicul se confruntă în comunicarea diagnosticelor grave, este legată de faptul că un diagnostic grav înseamnă acceptarea unei lacune importante în posibilitățile medicinii, pe care, din păcate, medicul sau asistenta trebuie să și-o asume. Viteza mare a progresului medical face ca lentoarea sau lipsa de eficiență din anumite zone ale medicinii să pară supradimensionată și de aceea să umbrească mult imaginea profesională a medicului.Inainte de a comunica un diagnostic presupus grav, orice medic trebuie să-și revizuiască propriile cunoștințe despre boala respectivă precum și felul în care a procedat în cazuri similare.O altă barieră psihologică este ridicată de traducerea limbajului profesional într-o explicație pe înțelesul pacientului.
Adeseori medicul transmite un dublu mesaj, unul adresat pacientului – ambiguu, altul adresat medicului de familie și altor specialiști – clar și transant, transferându-le acestora sarcina de a comunica veștile proaste.Se stie acum ca pentru enorma majoritate a oamenilor cea mai mare dorinta este de a cunoaste diagnosticul bolilor si de a avea cateva elemente care sa le dea speranta si incredere. Băile W.F. și colab. (2000) arată că în situația bolilor grave sau cu prognostic rezervat trebuie respectat urmatorul algoritm:
*informarea pacientului asupra existenței unei suferințe grave
* transmiterea informațiilor medicale cât mai complete și pe înțelesul pacientului în legătura cu boala lui;
*acordarea de suport psihologic pacientului;
*implicarea pacientului în dezvoltarea unor strategii privind tratamentul;
Se considera o practică depășită, în primul rând pentru că lezează dreptul la informație a pacientului, aceea a comunicarii diagnosticului grav mai întâi membrilor familiei și de a transfera acestora decizia de a-i comunica sau nu pacientului date despre boala sa.
Există pacienți care doresc că la comunicarea unor diagnostice grave să participe soțul sau soția sau alt membru al familiei, iar această dorința trebuie intotdeauna respectata, deoarece ea ușurează mult sarcina medicului. Există și cazuri în care incapacitatea pacientului de a înțelege despre ce este vorba , poate conduce la o discuție cu familia sau alte persoane .Când se comunică un diagnostic grav, nimic nu este mai nepotrivit decât lipsa empatiei, a capacității medicului de a rezona în fata suferinței. Exista medici care considera drept neprofesională emoția și tensiunea pe care comunicarea unui diagnostic grav le-o provoacă.Weber M., Werner A., Nehring C, Tentrup F.Y. (1999) consideră că pentru comunicarea diagnosticelor grave trebuie respectate unele condiții, cum ar fi:
a. Pregătirea locului în care se va desfășura întâlnirea sau consultația. Primul pas în comunicarea diagnosticelor grave este pregătirea medicului pentru întâlnire și aceasta înseamnă alegerea unui moment liniștit pentru aceasta. Dacă bolnavul se afla în spital medicul se va așeza pe patul pacientului, dar nu se va grăbi să se ridice imediat ce a terminat de vorbit sau de răspuns la întrebări.
b. Exploatarea cunoștințelor și suspiciunilor pacientului privind boala sa.
c.Transmiterea informației în cantități mici în cantități mici și pe căi diverse. Clinicianul trebuie să aibă cunoștințe privind gravitatea bolii și să ajusteze forma prezentării problemelor ce decurg din aceasta în funcție de nevoile emoționale de care pacientul are nevoie.
d. Medicul trebuie să răspundă sentimentelor pacienților. Este bine să se exprime părerile de rău pentru suferința pacientului. Medicul iși poate arăta implicarea nu numai prin expresii verbale, dar și printr-o atitudine nonverbală de solidaritate, cum ar fi un bun contact vizual menținut permanent.
d.Medicul stabileste o atitudine de conlucrare pentru viitor deoarece a comunica un diagnostic grav nu e un eveniment punctual ce se desfășoară câteva minute după care pacientul este abandonat.Raspunsul emotional al pacienților e foarte intens dar și foarte diferit. Unii sunt foarte calmi, chiar reci, interesându-se în totalitate de detalii tehnice. Această reacție, sau lipsa reacției, este o adevărată supapa care permite eliberarea de anxietate a pacientului. Un calm extrem poate sugera și că persoana nu a înțeles mesajul sau nu poate conecta emoțional.Alti pacienți arată suparare și chiar ostilitate.
Pacienții pot face comentarii supărătoare pretinzând că medicul le-a schimbat diagnosticul sau consideră că acesta i-a mințit. De asemenea, ei pot exagera mult importanța celor câteva zile care au fost necesare pentru precizarea diagnosticului sau pentru gândirea planului terapeutic.Unii pacienți vor combina furia cu negarea cerând o a doua opinie, medicul trebuind să ajute pacientul să obțină și altă părere. Cel mai indicat mod de depăsire a barierelor în comunicare este evitarea așa-numitelor adevăruri parțiale.Din ce în ce mai multe studii vin să confirme faptul că speranța și încrederea în ajutorul divin, chiar și în cazul unor bolnavi considerați incurabili au dus la ameliorarea suferinței și, nu în puține situații, chiar la vindecare.
III.1.Autobiografia grupurilor
Folosește la cunoașterea momentelor mai importante din viața și evoluția grupului, întâmplările și situațiile trăite, felul în care acestea au influențatcomportamentul individual al fiecărui membru din grup.Fiind prin excelență o metodă nondirectivă, autobiografia grupului poate fi totușighidată pentru obținerea anumitor informații privind:
*compoziția grupului , care poate fi semnificativă pentru gradul de omogenitate acolectivului;
*marcarea momentelor mai importante din viața grupului;
*particularitățile interacțiunii și comunicării dintre membrii grupului
*limitate – extinse și unilaterale – reciproce
* structurile și rețelele de comunicare,
*forme de pertubare a comunicării etc.;
* scopurile lucrative ale grupului ca întreg și ale membrilor săi în mod
individual :
*tranzitive – permanente și individuale – de grup
*conținutul și complexitatea lor etc.;
* particularitățile normelor de grup și modul cum sunt acceptate, respectate și apreciate :
*bune sau rele și autoconsimțite sau impuse;
*conformiste sauneconformiste etc.;
*principalele fenomene de grup , petrecute sau anticipate:
*coeziunea și consensul membrilor grupului față de stări de frustrare,
*apatie și reațiile
* contagiunea generate de acestea și conducerea grupului , stilul de conducere practicat
*autoritar, democratic,neutralist , liderii formali și liderii informali;
* structurile grupului, sistemul de statute și roluri, relațiile intergrupale etc.
*personalitatea grupului și cooperativ-refractar, centrat pe obiective
* satisfacerea trebuințelor interindividuale, unitar – dezlânat etc.
* plasarea observatorului mascat sau „uitat” în grup, în așa fel încât să poată percepe din față sau din profil toți membrii grupului, deoarece trebuie săînregistreze atât expresiile verbale, cât și cele nonverbale (mimică, gestică);
*cunoașterea fiecărui membru al grupului pentru identificarea lui rapidă în timpulobservărilor, prin cunoașterea prealabilă, după cartonaș sau ecuson;
*exersarea observatorului pentru încadrarea și interpretarea rapidă a fiecărui act interacțional;
*abilitatea observatorului în mânuirea cu ușurință a unor instrumente
ajutătoare
*tehnici de codificare a discuțiilor și completarea unor fișe de observație, întrebări etc.
Cu ajutorul metodei observării se pot constata și înregistra numeroase manifestăride natură psihosocială la nivelul grupului de muncă. Spre ilustrare, redăm după Balescele douăsprăzece categorii de manifestări interacționale, care permit stabilirea profilului comunicațional-participativ al grupului, precum și identificarea locului și rolului fiecărei persoane și profilul său comunicațional-interacțional în cadrul grupului:
*manifestarea solidarității și destinderii;
*aprobarea pasivă și furnizarea de informații;
*emiterea de sugestii și de opinii;
* solicitarea de informații , de opinii și sugestii;
* dezaprobarea pasivă;
* manifestarea tensiunii și antagonismului.
III.2.Tehnicile sociometrice (Moreno)
Pot fi folosite atât pentru cunoașterea structurilor preferențiale ale grupurilor demuncă existente, cât și în vederea constituirii de noi colective de muncă, cu persoane dincadrul societății comerciale care se cunosc, dar lucrează în alte compartimente.De asemenea, aceste tehnici pot fi utilizate pentru cunoașterea gradului de preferențiabilitate a membrilor grupului față de șeful formal și pentru identificarealiderilor informali.
III.3.Utilizarea chestionarului pentru determinarea personalității
interpersonale a membrilor grupului de muncă
Relațiile și reacțiile în cadrul grupului sunt determinate nu numai de trăsăturilereale ale membrilor grupului, ci și de imaginea, părerea generală a grupului despre fiecaremembru ale său în parte.Deci prin personalitate interpersonală se înțelege imaginea pe care grupul și-o face despre fiecare persoană, membru al grupului, ca rezultat al manifestărilor persoaneiîn grup, în condițiile concrete existente la nivelul colectivului, a activității și interacțiuniiacesteia cu ceilalți membri ai grupului.Investigarea personalității interpersonale se poate face numai pe grupurile demuncă care sunt constituite mai demult, care au deja o „istorie”. Pentru aceasta, subiecții trebuie să fie instruiți în prealabil asupra modalității de aplicare a chestionarului deevaluare să fie antrenați în utilizarea metodei observării, a analizei șievaluării comportamentelor manifestate în colectiv.
III.4.Profilul psihosocial al grupului de muncă
Constă în reprezentarea grafică a rezultatelor unor măsurători făcute prin utilizarea diverselor probe, pe un eșantion de subiecți, cu ajutorul cărora au fost investigate diferite funcțiuni și procese psihice manifestate în activitatea de grup.Pentru elaborarea profilului psihosocial al grupului trebuie luate în considerare oserie de particularități ale acestuia care urmează să fie investigate, măsurate și apoivizualizate grafic, dintre care menționăm pe cele mai importante:
*consensul , atitudini asemănătoare la mai mulți membri din grup;
*conformisnul
* respectarea normelor de grup;
*autoorganizarea, capacitatea grupului de a se organiza singur;
*coeziunea, exprimată prin unitatea grupului în îndeplinirea sarcinilor sale și față de incitațiile exterioare;
*autonomia, manifestată prin independența față de alte grupuri din cadrul societățiicomerciale și controlul exercitat de grup asupra acțiunilor membrilor săi;
* stratificarea, obținută prin ierarhizarea rolurilor și a statutelor membrilor grupuluide muncă;
* Permeabilitatea față de cooptarea altor membri în grup și integrarea acestora;
*flexibilitatea, capacitatea grupului de a se manifesta în funcție de condițiileconcrete;
*omogenitatea, exprimată prin similaritatea psihologică și socială a membrilor săi;
*tonul hedonic,dat de plăcerea apartenenței la grup;
*intimitatea,determinată de gradul de apropiere psihologică între membrii grupului;
* forța,tăria și puterea grupului de a face față dificultăților și obstacolelor;
* Participarea membrilor grupului la acțiunile colective;
* stabilitatea, dată de persistența în timp a unității grupului.
Aceste particularități (proprietăți) psihosociale ale grupului de muncă sunt formulate ca întrebări clare, concise, strict delimitate, folosind cuvinte uzuale ce suntadresate membrilor colectivului.În stabilirea unităților de măsură a acestor proprietăți pot fi utilizate cele folosite în cazul investigațiilor psihologice individuale (centile, quartile, decile, stanine).Se recomandă folosirea unor scări de atitudini (tip LIKERT) cu cinci intervale devalorizare, care dau posibilitatea stabilirii gradului în care o anumită particularitate psihosocială este prezentă (într-o foarte mică măsură, într-o mică măsură, într-o oarecare măsură, într-o mare măsură, într-o foarte mare măsură).Stabilirea ponderii proprietăților psihosociale ale grupului de muncă și elaborarea profilului acestora comportă următoarele etape:
a.pregătirea grupului în vederea aplicării chestionarului, prin explicarea unor termeni mai dificili folosiți în chestionar (atitudini, normă de grup, autoreglareetc.) și a tehnicii de lucru;
b.aplicarea chestionarelor prin distribuirea acestora și lucrul individual almembrilor grupului sau prin dictarea întrebărilor (dacă nu avem imprimate) și încadrarea, în acest caz, în timp limită pentru fiecare întrebare în parte;
c.elaborarea profilului psihosocial al grupului de muncă, înscriindu-se pe verticală principalele elemente investigate, iar pe orizontală unitățile de măsură folosite,trecându-se mediile pe grup pentru fiecare prorpietate.
Informațiile furnizate de profilul psihosocial al grupului de muncă servesc la:
*cunoașterea orientării generale, pozitive sau negative, a proprietăților grupului;
*stabilirea gradului în care fiecare proprietate este dezvoltată în cadrul grupului;
*identificarea cauzelor posibile ale unor situații problematice din grup și a
unor consecințe ale acestora prin analiza corelațiilor proprietăților grupului;
*cunoașterea caracteristicilor grupului, care poate facilita predicții
privindmanifestările acestuia în diferite situații.
Metodele de cunoaștere a grupurilor de muncă sunt necesare pentru că activitateade muncă de orice natură, în condițiile moderne, este din ce în ce mai mult pregătită,desfășurată și finalizată în grup. În aceste condiții, raporturile interpersonale comportă o pondere foarte mare în cadrul relațiilor de muncă.De asemenea, cunoașterea psihologiei de grup se impune nu numai din rațiuniștiințifice, ci și din eficiență socială, prin aceea că începerea activității unui grup necesită deținerea unor informații despre acesta. Asemenea informații sunt adesea necesare înactivitatea managerială desfășurată la nivelul organizațiilor care trebuie să apreciezegradul de participare a grupului și a membrilor săi la procesului de producție, în vedereaorganizării muncii, aprecierii și promovării personalului, eventualelor reorganizări,explicării și ameliorării unor stări conflictuale etc.Atunci apar momente de disfucționalitate în activitatea grupului de muncă, situațiide stagnare sau chiar regres, sunt necesare intervenții și de natură psihosocială pentru a:
a.cunoaște ce se întâmplă în grupul de muncă cu ajutorul diferitelor metode(biografice, observare, sociometrice, profilul psihosocial), psihologul practician trebuind să manifeste prudență pentru a nu orienta grupul în direacția subliniată deacesta;
b. sensibiliza, influențând de data aceasta orientarea grupului în anumite direcții necesare ameliorării climatului de muncă;
c. forma, prin transmiterea de cunoștințe și dezvoltarea unor priceperi și deprinderide viață în colectiv.
Obiectivele urmărite prin formare pot fi:
*creșterea nivelului intellectual și creșterea capacității de adaptare;
CAPITOLUL IV
ASISTENȚA PSIHOLOGICĂ IN PROCESUL MUNCII
IV.1.Funcțiile psihologului
Activitatea psihologului practician în procesul muncii presupune consiliere în problematica resurselor umane, poziție ce se bazează pe largirea orizontului teoretic, diagnoza și soluționarea problemelor apărute apărute în procesul muncii, pregătirea și consilierea managerilor întreprinderii în privința cunoașterii și conducerii angajatilor. În acest sens, T. Herseni vedea munca psihologului industrial ca pe o activitate de inginerie socială, adică o știința aplicată în rezolvarea problemelor socio-umane și care implică următoarele abilități: cultura psihologică, tact psihologic, pricepere în abordarea și rezolvarea problemelor de natura socio-umană.În fond, psihologul are în cadrul organizațiilor de muncă două roluri esențiale: în primul rând, asigurarea unui climat psihosocial adecvat care să permită funcționarea structurilor organizatorice, și în al doilea rând, sugerarea unor măsuri de înlăturare a acestor disfuncționalități și de optimizare a activității în organizația respectivă.Z. Bogáthy grupa sarcinile practice ale psihologului într-o organizație industrială astfel (Z. Bogathy, 2002) :
a.delimitarea cerințelor corespunzătoare fiecărei profesii și loc de muncă și conturarea unor monografii profesionale, precum și implicarea lui în elaborarea fișei posturilor;
b.alcătuirea bateriilor de teste psihologice utilizate pentru selecție, orientare sau reorientare profersională, sau chiar pentru promovare;
c.efectuarea examinărilor psihologice;
d.în cazul accidentelor de munca, a bolilor profesionale, a necesității de reconversie profesională, asigurarea reorientării persoanelor din instituția respectivă;
e. evaluarea gradului de risc de la nivelul diferitelor posturi și formularea unor recomandări și contraindicații pentru aceste posturi;
f. analiza psihologică a eventualelor avarii tehnice;
g. participarea la organizarea ergonomică a locului de muncă;
h. implicarea la formularea și aplicarea normelor de tehnică securității muncii;
i. în cazul în care este nevoie, participarea la îmbunătațirea dispozitivelor informaționale și a organelor de comandă, la echipamentele tehnice și tablourile de comandă pentru a se ține cont de caracteristicile psihofiziologice ale operatorilor;
k.elaborarea dosarelor psihologice pentru toate persoanele angajate ce au capacitate decizională în privința repartizarii profesionale, a promovării, aprecierii și formării personalului, al salarizării și a analizei unor conflicte intragrupale;
Autorul român prezintă următoarele elemente ca fiind esențiale în cuprinsul unui dosar psihologic:
a. fișa de primire care este completată la angajarea persoanei, de către psiholog în colaborare cu un reprezentant al compartimentului de resurse umane (pregatire și experiență profesională, antecedente medicale, observații dupa interviu, rezultatele examenului psihologic);
b.fisa de apreciere a rezultatelor la cursurile de calificare, pe durata formării profesionale;
c .fișa de comportament profesional completată de către psiholog, în urma convorbirilor avute cu superiorii și colegii fiecărui angajat;
d.fișa de comportament psihosocial în întreprindere, familie și societate, care include aspecte din cadrul relațiilor interpersonale, abaterile de la normele de conviețuire socială, existența unor eventuale sancțiuni administrative, contravenționale sau penale:
*raportarea la traditii, mentalitati, obiceiuri specifice mediului socio-cultural în care îsi desfasoara activitatea institutia respectiva: aceasta directie poate fi utila pentru comprehensiunea comportamentului profesional si psihosocial al angajatilor;
*studiu asupra relatiilor interpersonale a climatului psihosocial, a problemelor conflictuale si identificarea unor masuri pentru ameliorarea acestora;
*participarea la diverse anchete sociale;
*acordarea de asistenta psihologica angajatilor pentru eventual probleme
personale (de serviciu, familiale, de altă natură);
Aceste componente ale activității psihologului cuprind în linii mari direcțiile principale pe care acesta le are de urmat pentru a realiza o asistență psihologică adecvată, care să presupună evaluarea corectă a personalului și realizarea unor predictți asupra forței de muncă. Cercetările realizate asupra ciclului funcțional-organizațional au relevat faptul că psihologul poate avea intervenții în faza de proiectare a structurilor în cea de implementare a lor, în faza de asimilare si funcționare propriu-zisa a acestora (M. Zlate, 1981); activitatea psihologului este justificată în fiecare dintre cele trei faze întrucât la oricare din cele trei nivele pot apărea fenomene și probleme ce țin de competența specialistului în psihologie.
Faza de proiectare a structurilor organizatorice poate implica intervenția psihologului în urmatoarele condiții:
a.Stabilirea ponderilor pe care le vor avea diverse activități în cadrul organizației, astfel, acesta ar putea stabili ca primordială poate fi activitatea de producție sau cea de vânzare.
b.Totuși, este important de amintit faptul că într-o organizație modernă sunt importante mai multe categorii de activități, de acea psihologul va trebui să stabilească o ierarhie a acestor compartimente;
c.Rolul central al psihologului este exercitat în cadrul compartimentului de resurse umane, acesta presupunând acțiuni de selecție de personal, formarea și promovarea celor angajați, consiliere psihologică;
d.Stabilirea configurației compartimentelor organizației, adică a numărului și a tipurilor de legături dintre acestea, asigurând, astfel, eficiența economică sau psihosocială prin stabilirea liniei ierarhice;
e.Corelarea activităților din organizație cu departamentele în care sunt realizate fiecare din categoriile de activități, pentru a se evita birocratizarea excesiva a compartimentelor, paralelismele în activitatea acestora sau stabilirea neadecvată a responsabilităților. Pentru a fi asigurată această corespondenta între activități și comportamență se studiază volumul de activități ce se vor desfășura în fiecare compartiment, dar și prin raportare la fiecare angajat. În acest mod, psihologul poate să asigure o distribuție egală a activitatilor pe compartimente si angajati, obtinându-se astfel o raportare eficienta, productivă. Un alt aspect la care își poate aduce contribuția psihologul este cel psihosocial și cuprinde aspectele:
*numărul de angajați de la diferite nivele organizaționale,
*număr ce trebuie să fie descrescător, începând de la cele inferioare până la cele aflate la vârful ierarhiei;
*determinarea poziției pe care fiecare o ocupă în cadrul grupului sau organizației, în funcție de prestigiu, pozitie ce este strâns legată de atitudinile față de superiori, cât și față de subalterni (P. Muller, P. Silberer, 1968);
*îmbunătățirea comunicării interpersonale, fie că este vorba de comunicare pe
orizontală, fie pe verticală.
*Faza de implementare a noilor structuri organizatorice presupune contribuția
psihologului asupra componenetelor ce la acest nivel sunt influențate de fenomenele psihosociale determinate de activitățile specifice acestei faze. Aspectele în care se poate implica psihologul sunt:
*apariția unei intensificări a procesului informațional – comunicațional, și mai ales a zvonurilor în cadrul grupurilor de angajați, referitoare la condițiile noi ce vor apărea odată cu implementarea noilor structuri;
*modificări ale statutelor și rolurilor;
*schimbarea sistemului de relații, ce presupune trecerea la un alt post de muncă, la un alt grup de muncă, fiind necesara, astfel, adaptarea, integrarea în grupul respectiv;
* apariția unor opinii și atitudini în raport cu structurile nou introduse, care pot fi sau nu favorabile acestora;
*conturarea unui climat psihosocial tonic, favorizant (aparitia satisfacției în rându angajaților cu privire la schimbari) sau a unuia inhibant (oamenii sunt pasivi, nu sunt receptivi la nou, sunt neliniștiți în legătura cu ceea ce va urma).
La acest nivel, fenomenele psihosociale se pot constitui în factori favorizanți sau stimulatori pentru introducerea noilor structuri organizatorice. De aceea, o măsură ce ar trebui luată din timp este informarea angajaților în timp util, cu privire la caracteristicile și importanță structurilor ce vor fi implementate.Structura acestor fenomene psihosociale îi poate sugera psihologului măsura în care organizația este pregatita pentru introducerea unor structuri noi, modul în care aceasta implementare se va realiza (treptat sau imediat) și, în plus, îi ofera posibilitatea de a prezenta lucrătorilor avantajele oferite de aceste schimbări.
IV.2.Faza de asimilare și funcționare a
structurilor organizatorice
Odată asimilate, noile structuri pot funcționa normal, așa cum s-a planificat sau, dimpotriva, pot întâmpina dificultăți în funcționare, caz care necesită intervenția psihologului prin observații, sugestii, informare cu privire la eventuale nemulțumiri, toate acestea având ca scop formularea unor propuneri de ameliorare și corectare a structurilor. Dar, poate că cea mai importantă intervenție a psihologului, în aceasta etapa este elaborarea organigramei reale, confruntarea cu cea formala si formularea directiilor de îmbunatatire, aceasta din doua motive principale:
*organigrama reală poate fi mai potrivită decât cea formală, proiectată anterior;
*analiza organigramei reale poate releva disfuncționalități sau fenomene negative.
În concluzie putem spune ca, pe ansamblu, sarcinile psihologului se concentrează în jurul a două direcții principale de activitate:
*aportul adus la formarea unui climat social favorabil pentru introducerea,
asimilarea și funcționarea adecvată a structurilor organizatorice;
*sprijinul acordat celor ce su capacitate decizională, prin semnalarea eventualelor
disfuncționalități, formularea unor măsuri de ameliorare și optimizare.
Un loc aparte în cadrul sarcinilor practice ale psihologului îl deține preocuparea pentru relațiile interpersonale în procesul muncii, aceasta constituind o sursă importanță pentru obținerea satisfacției în procesul muncii, fiind dependente, la rândul lor, de conditiile socio-culturale ale societatii generale si ale grupurilor restrânse. Distinctia ce poate fi realizată în cadrul acestor relații este cea între relațiile stabilite cu colegii (pe orizontala) si cele cu seful ierahic (pe verticala).
Relațiile cu colegii. Colectivul de muncă se constituie într-un cadru social care poate fi stimulativ, negativ-inhibitor sau indiferent. Astfel, acest grup poate fi favorizant sau frenator pentru procesul muncii, întrucât presupune schimb de informații, coordonarea eforturilor, cooperarea în cadrul unor acțiuni specifice. În privința randamentului, trebuie amintiti și factorii ce țin de competiție și colaborare; astfel, ambele fenomene psihosociale pot fi stimulatoare cu mențiunea ca prima din ele, în unele condiții poate fi dăunătoare.Relațiile cu șeful ierarhic influențează, de asemenea, satisfacția în muncă, fiind deteminantă pentru atmosfera colectivului. Șeful, prin acțiunile organizatorice, de coordonare și control a acțiunilor poate ușura procesul muncii, facând sa fie perceput ca fiind interesant, satisfacator.Influența celui ce se află în funcție de conducere se exercită atât asupra fiecarui individ în parte, cât și asupra relațiilor dintre aceștia.
În afara satisfacției în munca și a armoniei între membrii colectivului de munca, s-a constatat ca stilul de conducere democratic are o influență benefica asupra nivelului creativității colective, prin înlăturarea tuturor elementelor ce se pot constitui în factori inhibitori pentru acest proces.
Mai mult, Georgeta Dan Spânoiu a constatat ca stilul de conducere autoritar poate duce la rezultate bune în munca, dar poate genera conflicte în colectivul de munca, pe când cel democratic duce la conturarea coeziunii, a initiativei în grup (Elena Popescu-Neveanu, 1969).
O buna integrare al fiecarui membru al colectivului de muncă, poate fi obținută prin relații bazate pe comunicare între lider și subordonați, între diferite trepte ierahice, dar și în cadrul grupului restrâns prin medierea asigurata de seful de departament. S-a observat ca o repartizare inechitabila a sarcinilor la locul de muncă afectează coeziunea de grup și produce variații individuale în timpul și ritmul muncii. În cazul existenței unei percepții greșite a poziției și rolurilor se poate acționa în două direcții: pe de o parte, cunoscând modul în care este perceput de subordonați, șeful își poate adapta conduită, și pe de alta parte, opiniile angajaților pot fi modelate prin consiliere, educație, atunci când aceste opinii sunt distorsionate.Interacțiunea socială existență între membrii colectivului de muncă de-a lungul timpului, prin conturarea unui profil specific grupului respectiv deschide calea spre compatibilizarea între membrii și implicit spre sporirea eficientei. Aceasta compatibilitate tine de sistemul motivațional el membrilor, de natura motivelor dominante. Cercetările au demonstrat ca acei muncitori care își raportează interesele atât la reușita personala, cât și la cea de grup, colectiva, prin acordrea unei importante deosebite colaborării, stabilesc relații optime, atât pe verticală, cât și pe orizontală. Când orientarile individuale sunt accentuate se ajunge la competiție, iar când direcția este comună, consecință este colaborarea în grup. De asemenea, compatibilitatea membrilor poate fi asigurată și de stabilitatea în organizarea producției; în caz, contrar, o mobilitate mare a sarcinilor duce la disfuncționalități în relațiile interpersonale, în adaptarea la postul de munca, lipsa unei coeziuni în cadrul grupului.Un alt aspect al grupului, de care psihologul ar trebui să țină cont este cel al compoziției în funcție de vârsta și de sex. Acești doi factori sunt corelați cu cerințele sarcinii:
*natura sarcinii poate solicita fie prezenta în numar mai mare a tinerilor,
*fie predominanta celor mai în vârsta
* de a caror experiență e bine să beneficieze și ceilalți.
Tipul de relații informale benefice pentru eficientizarea procesului muncii, este cel de prietenie, lucru valabil pentru grupul de muncă, dar și pentru relația dintre șef și subalterni.
În plus, un șef eficient este și cel care, alaturi de prietenie, dispune și de un nivel superior al empatiei, sau face eforturi pentru a-și antrena aceasta capacitate esențială pentru posturile ce presupun relații interpersonale frecvente.
IV.3.Psihoprofesiograma psihologului industrial
Având în vedere complexitatea activităților pe care psihologul le desfășoara în procesul muncii se pot contura următoarele elemente ale psihoprofesiogramei psihologului:
Prezentarea profesiei de psiholog. Încă de la început amintim, inițiativă Asociatiei Psihologilor din România, de a conferi acestei profesii un statut adecvat, eforturi ce se concretizează în prezent în elaborarea unor proiecte de legi ce vor reglementa activitatea psihologului industrial Bogháthy aprecia ca elementele ce diferențiază profesia de psiholog de celelalte , sunt următoarele:
*condițiile de lucru și specificul meseriei,
* metodele și tehnicile folosite,
*cerințele psihologice impuse în raport cu persoanele ce vor urma sa exercite aceasta profesie.
Obiectul muncii în principal cuprinde elementele:
*menținerea și corectarea sau restabilirea sănătății psihice, a personalității celor ce sunt implicați în procesul muncii,
*optimizarea și recapătarea capacității de muncă.
Psihologul, trebuie să se raporteze întotdeauna la fiecare angajat în cadrul relațiilor sale cu ceilalți angajați, dar și cu superiorii, având în vedere având în vedere atât mărirea eficienței sociale a oamenilor cât și asupra eficienței activității în unitatea respectiva. Aceste deziderate pot fi atinse prin activități concrete cum sunt:
*îmbunătățirea condițiilor de lucru ale angajaților,
* orientarea și selecția profesională, participarea la decizia de promovare,
consilierea psihologică la nivel individual sau grupal.
Condițiile în care își desfășoara activitatea psihologul desemnează două arii principale: în laboratorul psihologic, dar și în atelierele și secțiile întreprinderii, în departamentele acestora.Așa cum în demersurile sale, orice psiholog trebuie să țină cont de mediul socio-cultural caracteristic zonei în care își desfășoară activitatea, la fel se întâmplă și în cazul întreprinderii, unde el trebuie să se raporteze la specific, obiceiuri, tradițiile și cutumele respective .Psihologul are de stabilit relații armonioase, echilibrate nu numai cu fiecare angajat în parte, ci și cu managerii societății respective, de sprijinul și colaborarea cărora are nevoie, aceasta cu atât mai mult cu cât, el are răspunderea pentru formarea, menținerea și îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți factori de specialitate și de conducere, fiind de multe ori un intermediar între diverse nivele ierarhice (de exemplu, în atenuarea conflictelor pe verticala).
Specificul muncii psihologului, având la baza examinari psihologice, dar și activități de consiliere, de ameliorare a unor stări problematice, presupune următoarele tipuri de activități:
*administratrea probelor psihologice și prelucrarea datelor rezultate din testare,
*însusirea cunostintelor referitoare la specificul muncii în institutia respectiva;
*conturarea unor sugestii pentru rezolvarea conflictelor în munca;
*formularea unor propuneri pentru cei care vor urma cursuri de specializare;
*acordarea de asistenta de specialitate pentru problemnele personale ale angajatilor.
Trebuie amintit ca pentru optimizarea activității în general și a randamentului individual, în special, un rol deosebit îl are importantă pe care managerul unei instituții o acorda sugestiilor, concluziilor formulate de catre psiholog. În plus, acesta este bine să înțeleagă necesitatea păstrarii secretului profesional, ca o condiție esențială pentru ca activitatea de psiholog să se desfășoare în conformitate cu un anasamblu de norme morale, etice, ce țin de deontologia profesională, de care vom pe larg, mai jos. Sintetizând, Bogáthy prezinta sarcinile pe care psihologul le are de îndeplinit astfel:
*conturarea fisei pentru fiecare post în parte (cerinte specifice si psihosociale);
*elaborarea psihoprofesiogramelor si a monografiilor profesionale;
*stabilirea componentei ansamblului de probe psihologice care vor fi utilizate fie în recrutarea de personal, fie în reorientarea profesionala;
*sugerarea masurilor de reorientare sau de automatizare si chiar informatizare, atunci când s-au constatat accidente de munca;
*determinarea criteriilor de validare, conturarea programelor de examinare pentru fiecare post.
Metodele, tehnicile și instrumentele utilizate de psiholog se aleg în funcție de situația de examinare, de criteriile urmărite pentru postul respectiv, precum și în funcție de persoanele ce vor fi examinate. În consecință, psihologul poate utilize :
*teste psihologice (de personalitate, de aptitudini speciale),
*probe a caror administrare presupune practica de examinator,
*o bună cunoastere a regulilor de aplicare, corectare, interpretare;
*apoi, se poate folosi de chestionare în cazul unor investigatii psihosociologice, fapt ce presupune respectarea unor norme de elaborare a lor;
*aparatura de laborator, simulatoare, sau probe informatizate constituie o alta
categorie din instrumentarul psihologului practician.
Activitatea de evaluare psihologică a unor persoane ce-și desfășoarp activitatea într-o institutie cu un anumit specific, ar trebui să includă folosirea și a altor metode psihologice, cum ar fi observația psihologică, interviul, convorbirea, obținându-se astfel, date ce vin în completare cu cele amintite anterior. Cerințele profesiei de psiholog industrial. Voi prezenta în continuare viziunea lui A. Dicu care prezintă trăsăturile esențiale pe care este indicat sa le detina psihologul industrial:
a.gândire psihologică operațională, capacitate de analiza a problemelor legate de organizarea și conducere a producției, precum și a tuturor factorilor ce pot influența randamentul;
b. capacitate de cercetare, prin care să identifice nivelul diferitelor variabile, precum și posibilitățile de control ale acestora;
c.cunoasterea sarcinilor operaționale ale conducerii și modalitățile de eficientizare a activității întreprinderii.
Având în vedere complexitatea muncii pe care o desfășoară psihologul practician, varietatea sarcinilor pe care le deține în întreprindere, este recomandabil ca acesta să dețină un nivel superior la flexibilitatii, pentru a putea trece cu ușurință de la un ritm la altul, în funcție de specificul activității respective. În plus, specialistul în psihologie industrială va face față solicitarilor de la serviciu, când va dovedi rezistentă la oboseală, la monotonie (în cazul examinarilor psihologice care presupun administrări în aceleași condiții, standardizate a unor probe), o stare bună a sănătații psihice si somatice.
Codul deontologic al psihologului Acest cod desemnează ansamblul normelor ce delimitează cadrul moral în care se va desfășura profesia de psiholog, constituindu-se, astfel, reguli de comportament în cadrul exercitării acestei profesii, care se referă la respectarea demnității personale, a vieții personale, a intereselor și libertății sale. O primă forma a acestui cod a fost conturată în 1961, de catre Societatea Franceza de Psihologie, având sediul la Sorbona și care stabilea următoarele direcții:
*raportarea permanentă a psihologului la etica impusă de profesia sa, atunci când sunt implicate normele etice existente în societate;
*păstrarea obiectivității, mai ales atunci când noțiunile implicate sunt de genul: normalitate – anormalitate, integrare – nonintegrare;
* păstrarea secretului profesional în legătura cu rapoartele de examinare;
*evitarea atitudinii sau limbajului care ar putea leza demnitatea persoanelor cu care acesta lucrează;
* informarea permanentă asupra progreselor obținute în psihologie, precum și implicare în aceste progrese;
*asumarea responsabilitatii în privința stabilirii bateriei de teste ce va fi folosita în evaluarea psihologica;
*neacceptarea condițiilor de lucru ce ar veni în contradicție cu principiile deontologice ale profesiei de psiholog.
IV.4.Colaborarea
Presupune încurajarea și ghidarea persoanelor ce urmează a fi confruntate ,pentru găsirea de soluții la problemele identificate. Prin colaborare și cooperare, psihologul îi ajută pe aceștia să înțeleagă strategiile folosite, de ce a acționat așa și nu în alt mod, adică mecanismele care au declanșat emoțiile, gândurile și comportamentele.
E IV.5.IStabilirea relației de cooperare cu psihologul
Un mare dezavantaj în consilierea indivizilor ce urmează a fi supuși confruntării ,este că relația de cooperare cu psihologul se stabilește mult mai încet întrucât aceștia se dezvăluie mai greu, au rezerve și ziduri de protecție, se deschid puțin cîte putin. Increderea în psiholog este acordată în urma mai multor testări și tatonări, și se realizează treptat .
IV.6.Observația
Ca metodă științifică ,observația constă în înregistrarea sistematică prin simțuri a caracteristicilor dar și transformarea obiectului studiat .Observația nu este un act pasiv ci ea se prelungește printr-un comportament reflexive de clasificare și sistematizare. Observația are ca scop înțelegerea.Observația științifică întotdeauna confirmă sau infirmă o teză anterioară (deci are la baza anumite întrebări și ipoteze; psihologul va limita observațiile variabile care intră în formularea ipotezelor sau a întrebărilor sale.). Așadar observația are un caracter organizat sisistematizat făcînd astfel că existe:
Observația directă ( prin simțuri) care se face asupra comportamentului. Dar psihologul trebuie să-și situeze observația la un nivel care integrează organizarea și finalitatea comportamentului (astfel mai utilizat este termenul de conduită).O dată cu dezvoltarea tehnicilor cognitiv-comportamentale se utilizează termenul de comporament, nu doar cu referire la manifestări motorii direct observabile, ci și cu referire la gînduri (comportament cognitiv), emoții (comportament psiho-emotional);
Observația indirectă ( o serie de ipoteze și inferențe sau informații culese de la alte persoane). Observația clinică vizează descrierea unui subiect prin individualitatea lui. (Ruxandra Rășcanu ,2006,pg.185)
IV.7.Atitudini ale consilierului
Acceptarea necondiționată vizează persoana ca ființă umană, nu convingerile sau comportamentele sale personale, având în vedere că acceptăm clientul și nu comportamentul său .Este diferită de neutralitate, ignorare, milă sau toleranță. Nu este echivalentă cu aprobarea oricărui comportament. Prin acceptarea necondiționată, oferim un model de relaționare pentru cei consiliați care vor învăța să se accepte pe ei înșiși, așa cum sunt, și cu bune și cu rele. Este important ca valorizarea individului să fie apreciată indiferent de gen, etnie, religie, nivel de dezvoltare cognitivă, tip de dizabilitate, statut socio-economic al familiei, performanțe obținute, comportamente.
IV.8.Abilități fundamentale ale psihologului
Ascultarea poate fi :
*reală și pseudoreală;
*evaluarea modalităților prin care ascultarea este blocată ;
*ascultarea activă și ascultarea empatică ;
*ascultarea deschisă și ascultarea totală.
Autodezvoltarea sunt :
*recompensele dezvăluite prin autodezvăluire ;
*identificarea blocajelor în autodezvăluire ;
*nivelurile optime ale autodezvăluirii .
Exprimarea :cunoașterea regulilor eficiente și discriminarea între mesaje totale și mesaje contaminate .
Abilități speciale
Limbajul corporal :
*interpretarea corectă a expresiilor faciale și interpretarea corectă a gesturilor
*interpretarea corectă a posturii și relațiilor spațiale .
Paralimbajul :detectarea elementelor de paralimbaj ( frecvența , rezonanța ,articulare , tempo , volum ,ritm) și identificarea mesajelor și capacitatea de a le face față
Programele secrete .accesul la mecanismele inconștiente de operare sau de manipulare a celuilalt și clarificarea limbajului ( înțelegerea modelelor de comunicare și eliminarea distorsiunilor) .
IV.8.1.Ascultarea activă
Ascultarea activă presupune concordanța între limbajul verbal și nonverbal, folosirea răspunsului minimal, reflectarea sentimentelor, parafrazarea, sumarizarea, formularea întrebărilor ( consiliere psihologică).În acest context, consilierea copiilor cu părinți drogați ,presupune o cunoaștere profundă a particularităților individuale, prin experimentarea unor strategii de consiliere specifice, precum și adaptarea comportamentului și atitudinilor consilierului la aceștia. Solicitările formulate pe un ton plăcut și ferm în același timp, dar în nici un caz amenințător sau milos, invită la comunicare deschisă.Vocea noastră este un instrument care comunică emoțiile și sentimentele pe care le avem față de o persoană, de aceea este importantă adaptarea tonului și a ritmului nostru de vorbire, la modul de comunicare al individului ce urmează a fi pus în fașa unei confruntări .
IV.8.2. Observarea
Observarea este abilitatea de a culege informații relevante, de a identifica incongruențele, prin analiza comportamentului verbal și nonverbal al clientului.Comportamentul verbal poate evidenția tendința clienților de a repeta și de a pune accentul pe cuvintele care au legătură cu problema lor. Există cazuri în care copiilor cu părinți drogați au probleme de vorbire,ceea ce-i determină să se simtă frustrați de faptul că nu pot comunica
IV.8.3. Comportamentul nonverbal
Comportamentul nonverbal se referă la contactul vizual sau limbajul ochilor, expresiile feței, gesturi,mișcări, poziții, contactul fizic. Expresia facială reflectă ceea ce simte vîrsnicul la un moment dat, dar și transpirația, înroșiri și încordări ale feței, dilatări ale pupilei, un zîmbet care nu se potrivește într-un context, modifcări ale ritmului respirației etc. Expresia facială reflectă emoții ca: bucuria, surpriza,frica, supărarea etc. Este nevoie de precauții în formularea unor concluzii pe baza comportamentului nonverbal, deoarece anumite manifestări sunt determinate cultural, sunt în mare măsură inconștiente.
IV.8.4. Furnizarea de informații
Furnizarea de informații este abilitatea de a folosi ceea ce spun indivizii cu scopul de a arăta acestuia că este înțeles, de a recunoaște resursele, punctele tari, de a marca aspectele importante dintr-o activitate.În funcție de acuratețea informațiilor primite de la aceștia , consilierul va oferi la rândul acestuia mesaje corecte care-l vor ajuta să găsească soluții la problema cu care se confruntă. Folosirea afirmațiilor în furnizarea de informații dă posibilitatea tinerilor cu dizabilități să se integreze mai ușor înplan professional.
IV.8.5.Întâlnirea
Implică o relație cu psihologul, care prin prezența și ascultarea sa, este un catalizator al emoțiilor, reprezentărilor.Atfel, studiul de caz ilustrează metoda clinică și se poate sprijini pe diverse metode de culegere a datelor:
*observația și interviul ;
*teste psihometrice și teste proiective.
Anzieu (1974) consideră că metoda clinică are la bază trei principii:
*Postulatul dinamicii și Postulatul totalității ;
Postulatul genezeicare aduce trei obiecții majore privind valoare
științifică a studiului clinic al indivizilor:Nu permite predicții și Lipsa obiectivitatii ;Nu permite generalizări
Același autor enumeră resursele studiului clinic:
*Înțelegerea personalităților excepționale sau plasate în situații excepționale;
*Oferă ocazia modificării unor teorii și Plasarea individualui în contextul său
*Permite evidențierea complexității personalității ;
*Înțelegerea schimbării și dezvoltării personalității ;
*Accentul pus pe procesele ce se desfășoară în interiorul personalității.
IV.8.6.Interviul
Interviul este o situație socială de schimb conversațional între două persoane cu scopul înțelegerii de informații într-un cadru specificat .Pentru a fi psihologic,interviul trebuie să aibă obiective psihologice și să fie purtat după anumite reguli impuse de psihologia persoanei. Interviul psihologic presupune, în general, următoarele elemente:Intre Intâlnirea a două persone, intervin procese psihologice, comunicaționale specifice. Se vorbește despre lipsa de putere a psihologului (evidențiată în psihologia clinică);
De exemplu medicul decide tratamentul;psihologul consiliază, nu ia decizii. Lipsa de putere a psihologului este cea care face posibilă redarea puterii pacientului. Un context specific se poate baza pe :
*Mediul fizic (distanța spațială, biroul, scaunele etc pot apropria sau distanța interlocutorii) ;Cadrul temporal (40-60 min) ;
*Contextul psihosocial (fiecare intră în relatie de comunicare cu toata istoria sa: valori,credinte, experiente, coduri de comunicare etc.)
Un joc de relații emotive și afective .Convorbirea antrenează un joc al emoțiilor si sentimentelor, jocuri ale puterii, seducției,rivalității, opoziției etc. Discuția va fi influentată de perceptțiile reciproce ale celor doi participani:
fenomenele proiecției ,fenomenele interpretării și identifcarea cu interlocutorul. De asemenea,relatia de comunicare poate fi marcată de ambivalențe, ambiguități și contradicțiile afectivității.
Are obiective: psihodiagnoza ;selecție și recrutare și consiliere și psihoterapie. În funcție de obiectivele vizate vor fi utilizate demersuri și tehnici diferite. Interviul este un schimb structurat și tactic de informație
IV.9.Calitățile psihologului
Calitățile psihologului sînt :
*este bine pregătit profesional;*este cald și comunicativ;
*este sensibil la emoțiile vîrstnicului și este analitic și sintetic;
*dovedește toleranță pentru diversitate și îi plac oamenii;
*este creativ, realist, fexibil și manifestă capacitate de autocontrol și are
simțul umorului și este motivat pentru activități de dezvoltare personal.
IV.10.Empatia
Empatia este abilitatea de a fi în pielea celuilalt, de a ne transpune în locul altei persoane și de a înțelege modul în care aceasta gîndește, simte și se comportă. Empatia se manifestă prin ascultare activă, comunicare verbală și nonverbală, prin utilizarea întrebărilor deschise care facilitează comunicarea
Atitudinile, mimica, tonul vocii, privirea trebuie să fie convergente în ceea ce privește înțelegerea spuselor celuilalt. Ele facilitează empatia.Trebuie evitat moralizarea clientului, întreruperile dese, abuzul de sfaturi, judecarea, întrebările închise care blochează comunicarea .
CAPITOLUL V
ORGANIZAREA CERCETĂRII
V.1.Actualitatea temei
Actualitatea temei este o problemă ce ține de consilierea individului .Lucrarea de față are un caracter unicat sub aspectul abordării inedite a metodelor de culegerea datelor din literatura de specialitate și consiliere Lucrarea este structurată în 6 capitole:
în primele patru capitole este prezentată partea teoretică pentru aprofundarea pe larg a cunoștințelor ;
al V-lea capitol se implică în dezbaterea pe larg a intervențiilor
profesionale din punctul de vedere al psihologului și consilierului ,pentru a acorda servicii de calitate datorită cunoștințelor pe care aceasta le are și le aplică .
Capitolul V este premergător cercetării
Capitolul VI est complex prin analiză punând în lumină discuțiile și rezultatele cercetării.
Partea finală,încheie lucrarea nu înainte de a adăuga concluziile și anexele ce se impun .
V.2.Motivația lucrării
Lucrarea oferă un volum impresionant și inedit de informații care se adresează atât consilierilor și psihologilor , cât și tutror celor care sunt implicați în activitatea de educare și, în egală măsură, studenților de la psihologie întrucât aici sunt abordate o paletă largă de manifestări patologice, care oferă o bogată documentare teoretică și practică despre unele aspecte mai puțin dezvoltate în literatura de specialitate în privința rolului pe care îl joacă individul care urmează a se confrunta cu o situație din punct de vedere judiciar . .
Am ales această temă pentru lucrarea mea ,întrucât , pe parcursul stagiilor efectuate am constatat efectele favorabile ale unei consilieri profesionale și satisfacția subiecților pentru atenția acordată. Am ales această temă în ideea de a aduce în actualitate literatura de specialitate care tratează acest subiect și a da un concept nou noțiunii de consiliere în rândul persoanelor care au absolută nevoie de consiliere Motivul acestei lucrări este :Studiul vizând incidența, și evaluarea tuturor posibilităților de a cerceta cazurile a 2 paciente .În acest caz s-a urmărit :
realizarea evaluării inițiale; și prelucrarea statistică a rezultatelor obținute;
analiza diferențelor existente între datele de referință, existente în literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu ;
V.3.Scopul cercetării
Cercetarea de față a avut un caracter constatativ-descriptiv.Scopul a fost de a arăta cum se prezintă personalitatea psihologică a comunicării la o pacientă diagnosticată cu cancer de col uterin .
V.4.Obiectivele lucrării
Obiectivele lucrăeii urmăresc au urmărit :
*consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate a temei și nivelul la care se află cercetările din domeniu;
*stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor fi verificate;
*redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele
*finale ale cercetări în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu și îmbunătățirea statusului emoțional al pacientelor ;
*ameliorarea funcției de coordonare și control ;
*identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să evaluăm imaginea și stima de sine a pacientelor ;
Un alt obiectiv pe care studiul de față își propune este :
să contribuie la înțelegerea motivațiilor și naturii actului comunicării
de assemenea se dorește obținerea unei imagini mai comprensive privind personalitatea comunicării
*Cadrul socio-cultural și legal:
*să descrie cadrul actual care reglementează interacțiunea medic pacient în ceea ce privește informarea, comunicarea și luarea deciziilor terapeutice
*să descrie semnificațiile culturale date bolii, cancerului, suferinței și morții
*să analizeze concordanța dintre cadrul normativ și înțelegerea culturală.
*să descrie procesul de educație în oncologie
V.5.Metodele de cercetare
Ca metode de cercetare în vederea desfășurării acestei lucrări, acumulării datelor , prelucrării subiecților și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:
Metoda documentării teoretice. Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .
Metoda anchetei s-a desfășurat pe baza observației ,consultării fișelor și discuțiilor purtate cu pacientele ;
Metoda observație a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizeii;
Metoda experimentlă .Experimentul constă într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental ce prelucrează atât fapte provenite din observație cât și din teste.Experimentul presupune o stare activă a subiectului și implică o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei .
V.6.Dezvoltarea cercetării
Studiu de caz nr.1.
Mihaela G, 56 de ani ,solicită consiliere , pentru că este dezorientată , nu-și dă seama unde a greșit din punct de vedere medical deoarece , la un control medical de rutină i s-a descoperit pe col o leziune de 4 cm . În urma rezultatului la biopsie i s-a pus diagnosticul cu certitudine de carcinom de col uterin St. IV. Temerile ei sunt legate și de faptul că , mama ei a decedat în urmă cu 2 ani de cancer ovarian . Solicită consiliere , în vederea îmbunătățirii statusului său emoțional , deoarece , după spusele ei , se gândește la ea , și este speriată și se teme pentru viața ei .
În momentul cînd a solicitat consiliere pacienta prezenta inapetenta, scadere ponderala semnificativa (aproximativ 10 kg in 3 luni) astenie fizică si psihica marcată .Doamna Mihaela este de profesie inginera, actualmente pensionară, este casatorita de peste 25 ani si are 2 copii casatoriti. Locuieste impreuna cu sotul, in conditii foarte bune, intr-un apartament cu 3 camere, au un mariaj armonios, echilibrat. Temperamental este o persoana activa, i-au placut mult excursiile impreuna cu sotul si prietenii, gradinaritul. In prezent sufera foarte mult din cauza bolii, se intalneste cu cercul sau de prietene, și încearcă să socializeze , pentru a uita de problema ei de sănătate .
Doamna Mihaela , fostă fumatoare timp de 10 ani, consumă cafea ( 1 ceasca / zi ). De un an a încetat sa mai fumeze. A lucrat intr-un mediu de stres psihic, avand o munca de raspundere – (aproximativ 10-12 ore/zi). Isi cunoaste diagnosticul si fiziopatologia bolii, este revoltata pentru ce i s-a intamplat si desi are teama de tratament mai precis de efectele secundare pe care acesta le are ,doreste sa-si amelioreze starea de sanatate si fizică și psihică fiind cooperanta.
Boala actuala a debutat in octombrie 2011, (crede ea ) cu o stare de oboseala accentuata, inapetenta, dureri abdominale in zona pelvina rezultate in urma unei metroanexite netratate, durere care nu a cedat nici la repaus nici la analgezice, decat in momentul cand a urmat tratament injectabil cu antibiotice, ( gentamicina, polidin, augmentin, refren, supozitoare cu meclor ) . Consultând medicul, i se recomanda o ecografie abdominala unde se descopera un chist ovarian operabil, temporizandu-se astfel elucidarea diagnosticului; intre timp starea generala se deterioreaza,din punct de vedere medical și psihic , drept pentru care medicul de familie decide trimiterea ei si la un medic de specialitate unde in urma investigatiilor ( recoltarea Testului Papanicolau + biopsie ) se stabileste tardiv diagnosticul de tumora de col uterin stadiul IV, cu metastaza, cazul nefiind operabil, bolnava este orientata catre sectia Oncologie pentru tratament de specialitate (chimioterapie si investigatii suplimentare )și consideră că tratamentul medical nu este suficient și solicită consiliere .
Evaluarea problemei
In timpul prezentării pacientei , consilierea s-a bazat pe un comportament manifestat observabil care se poate traduce printr-o atitudine corporală și prin gesturi care au încercat să trimită un mesaj general de bun venit și de încântare în legătură cu întâlnirea ce se anunța, mal ales că această întâlnire este afectată de boala pacientei și de o conjunctură complexă. Am încercat să folosesc un vocabular dinamic încercând să utilizez formulări affirmative și o sintaxă pozitivă .A fost necesar un efort constant pentru a evita „negațiile absolute" care să se opună pacientei într-un mod necontrolat. Aceste negații au fost tot atâtea ticuri expresive incompatibile cu reflexia cerută de dialog („nu,,, „da, dar,,, „a încerc,,, „mic,,, „problemă,,, „nu.., „greșeală,,, „vinovă,,, „responsabilă,,). Obiectul în sine al comunicării s-a bazat pe fapte tangibile, probe, cifre, date, exemple concrete, experiențe demonstrate, realități vizibile. În cazul precedent, am încercat să pun în practică un principiu care să ușureze procesul de comunicare prin manifestarea unei perseverențe pusă în aplicare în cadrul comportamentului general pozitiv, ca și în intonație, care în același timp a trebuit să fie incitantă și convingătoare.
Studiu de caz nr.2
Nicoleta G, 40 de ani , este căsătorita de 9 ani cu Bogdan , 39 de ani , cu care are o fetiță de 8 ani . Solicită consiliere , pentru că este dezorientată , nu-și dă seama unde greșește , întrucât este la a doua căsătorie și realizează ca lucrurile merg la fel de prost ca și în cea anterioara . De fapt ea vrea consiliere , nu atât pentru ea , cât pentru fetița ei , deoarece aceasta simte că ceva se întâmplă cu mama ei . Pacienta recunoaște că din cauza temerilor sale și-a neglijat familia și în special fetița pentru că cel mai mult o deranjează faptul că fetița e agitată , nu doarme , nu mănâncă, slăbește pe zi ce trece , nu e atentă la scoala si are rezultate slabe .Nu intelege de ce nu are noroc in casnicie , intrucat provine dintr-o familie in care nu au fost relatii conflictuale , iar ea a fost eleva si studenta ,, model “, disciplinata, facand eforturi constante pentru obtinerea unor rezultate foarte bune la invatatura si pentru a oferi o imagine pozitiva sinelui .Despre parintii ei are numai cuvinte de lauda , acasa ea se simtea elementul central al familiei , de aceea sufera acum cand ii vede tot mai rar ( si-atunci merge singura , pentru ca sotul se inchide in camera lui , cere sa nu-l deranjeze nimeni si lucreaza pana tarziu ).
Cu primul sot fusese colega de facultate .Se casatorisera in ultimul an , dar in anul urmator el primise o bursa de cercetare in Franta . N-a putut sa-l urmeze pentru ca ea obtinuse un post bun in tara si credea ca un an trece repede si nu are rost sa-si piarda serviciul . Dar la intoarcerea in tara , el devine de nerecunoscut , relatiile dintre ei devin tensionate , incepe sa-i vorbeasca urat , nu-l mai intereseaza decat profesia .
In 94 el o anunta ca realizarea profesionala e prioritatea 0 in viata lui si a gasit pe cineva care poate sa -l ajute sa-si atinga scopul . Ii cere sa divorteze , moment in care ea face o criza , avorteaza copilul , fara sa-i spuna ca-i insarcinata si-si jura ca n-o sa-i mai trebuiasca nici un barbat .Peste 3 ani se casatoreste insa cu seful ei , pe care nu-l iubeste , dar e impresionata de ,,cat e de destept “ si e convinsa ca macar va avea un sprijin in profesie . El provine dintr-o familie rece , critica , tatal lui fost colonel la armata , are comportament dominator , dur in raport cu ceilalti membri ai familiei , in timp ce mama lui e descrisa ca o fire slaba , tacuta si supusa sotului . Nu s-a simtit niciodata bine la socri , pentru ca se simte dominata , pusa in inferioritate , desi si ea are o facultate si un serviciu bun .Parintii lui Bogdan nu accepta faptul ca fiul lor sta cu Mihaela intr-un apartament , cand ei au atata spatiu in vila . Ei l-au convins sa dea fata la scoala de la Romana , si se amesteca in casnicia lor ori de cate ori se iveste o problema .Bogdan mai fusese casatorit , iar din prima casatorie avea un copil de 12 ani , din cauza caruia primea reprosuri de la parinti ca nu a fost in stare sa-si castige copilul , lasandu-l fostei sotii care nu se ocupa de el asa cum ar fi dorit ei ( din relatarile Mihaelei – se despartise din cauza parintilor lui , cu care locuiau ) .Spera ca relatia lor sa mearga , pentru ca Bogdan se muta in apartamentul ei , unde parintii lui veneau doar in vizita . Nu se obisnuieste cu gandul ca Bogdan merge des sa-si viziteze copilul si-l aduce in casa ori de cate ori se iveste ocazia . Face tratament sa ramana gravida , fiind convinsa ca facandu-i un copil , Bogdan va sta mai mult pe acasa . Dar s-a inselat , pentru ca acesta in afara de serviciu nu se ocupa de nimic , acasa sta in camera lui si spune sa nu-l deranjeze nimeni ca are de lucru , copilului nu-i acorda nici o atentie, daca vrea sa vorbeasca cu el tipa sa nu-l deranjeze . Daca ea ii face observatie , izbucneste imediat conflictul . De aceea ii pare rau ca a ales solutia asta , pentru ca e convinsa ca fata e afectata de relatia lor si-ar face orice sa –i fie bine copilului ,dar nu stie cum si simte ca nu mai are nici resursele psihice necesare .Pentru ca scoala e departe ,familia plateste o pensionara , fosta invatatoare, care sa o duca si sa o aduca de la scoala ( familia locuieste in Berceni dar tatal tine mortis sa o aduca la scoala la Romana , pe motiv ca aici e o scoala mai buna ) , dar rezultatele nu sunt pe masura efortului . Ar putea sa stea la mama ei , care locuieste la o statie de scoala , dar el nu a acceptat-o niciodata pe mama ei sa aiba grija de fetita . La prima sedinta vine cu fetita , dar la cea de a doua reuseste sa-l aduca si pe sot , motivandu-i ca pentru binele copilului lor e important sa mearga impreuna la un psiholog .
Evaluarea problemei
Pentru a evalua problemele familiei ( relatia disfunctionala a familiei , dificultati de relationare si problema copilului – agitatia , lipsa poftei de mancare ,neatentia la scoala – determinata de disfunctiile familiei ) – am urmarit pe parcursul a doua sedinte de consiliere, urmatoarele :
a.structura familiei;
b.flexibilitatea paternurilor de functionare ;
c.rezonanta familiei ;sistemului familial, reflectand senzitivitatea lui la nevoile fiecarui membru ;
d. contextul de viata al familiei , factorii de stres care o influienteaza , daca familia are sau nu un suport ;
e. etapa de dezvoltare a familiei si eficienta ei in rezolvarea sarcinilor specifice acestei etape ;
f.modalitatea in care simptomul pacientului identificat este folosit in familie
Pentru a observa ce este disfunctional in familie , am urmarit interactiunile dintre membrii familiei (prima sedinta -mama-fiica ; a –doua sedinta mama-tata copil ) , concentrandu-ma pe proces si dezvoltand permanent ipoteze de lucru (pe care le-am formulat , testat si reformulat ) despre structura familiei , care sa ne ajute la ghidarea interventiilor terapeutice ulterioare .Alaturi de scoala structuralista , am folosit si tehnici din alte scoli (sistemica si narativa ) pe care le-am imbinat in asa fel incat sa putem face o evaluare corecta, si apoi o interventie prin care sa obtinem rezultatele asteptate .Mentionam ca la prima sedinta ne-a fost de un real folos si genograma familiei pentru ca ne- a ajutat sa clarificam procesele emotionale ale familiei si sa identificam pattern-urile comportamentale transmise din generatiile anterioare ( tonul comanda al lui Bogdan , preluat de la tatal lui , pretentia ca nevasta sa fie supusa si sa nu sufle in fata sotului , Mihaela sufera ca nu mai e in centrul atentiei cum a fost crescuta acasa si nu se bucura de respectul de care se bucura mama ei ) .Tot la prima sedinta ne-am folosit si de desenul familiei ( desenat de fetita, in timp ce mama descria evenimente din istoria personala ).Desenul familiei a adus informatii despre membrii familiei , atmosfera din familie Desenul fetitei cuprindea : mama ,fetita si papusa . ,, Pe tati nu l-am desenat ca nu vrea sa se joace cu mine …ma cearta tot timpul…vine tarziu , bosumflat ……ia- o pe-asta mica de-aici ca-mi incurca hartiile “……. Apoi este de dimensiune redusa , din care am dedus tendinta de izolare a fetei ( din istoria personala a mamei reiese acelasi lucru :copilul nu are prieteni la scoala , iar acasa e apropiata numai de mama )
Reprezentarea fiind in partea de sus a paginii am emis ipoteza ca fata isi doreste o familie in care sa fie numai cu mama , de fapt si cand am vrut sa pun un scaun pentru tati , la prima sedinta nu a vrut , iar la a doua in prezenta tatalui , nu vrea sa stea pe scaun, ci numai lipita de mama . Nu mai intru in alte detalii pentru ca am vrut sa urmaresc prin desen mai mult relatia celor 3 .La a doua sedinta , pe langa observarea interactiunilor am mai folosit si binomul circumplex al familiei , pentru a ma putea edifica mai bine asupra coeziunii si flexibilitatii familiei , rezultand o coeziune si flexibilitate scazuta.Urmarind interactiunile familiei , am ajuns la urmatoarele ipoteze :
– puterea de decizie in casa o are sotul – care hotaraste modul cum se cheltuiesc resursele financiare (ea nu poate cumpara nimic daca el nu e de acord ) , el a hotarat scoala copilului , persoana care sa-l ingrijeasca , meditatii engleza , balet .etc .
-cei doi soti formeaza subsisteme separate , intre ei fiind granita rigida , cu putine contacte , rigiditate care se manifesta si fata de cei de afara : nu au prieteni , nu se viziteaza nici macar cu parintii ei , la care ea trebuie sa mearga fara stirea lui , pentru ca el e convins ca acestia o influienteaza in modul ei de comportare ; In subsistemul adultilor apar dificultati de relationare , pentru ca Bogdan isi urmareste atingerea propriilor scopuri , iar cei doi soti nu au abilitatile necesare (complementaritatea si acomodarea reciproca ) pentru a putea modela intimitatea si angajamentul .
– subsistemul parental nu functioneaza la parametri normali , pentru ca tatal in afara faptului ca decide in ceea ce priveste scolile copilului, nu se implica si emotional in educatia lui ( nu se joaca , nu sta de vorba cu copilul ,etc ) El impune intre el si copil o granita rigida
-inte mama si fiica granita este difuza,relatia dintre ele fiind prea stransa, permitand o interactiune maxima . Nu este clar cine are responsabilitatea si autoritatea , fata este influentata de conflictul mama-tata .
– intre mama si fiica coalitie transgenerationala ( tatal reproseaza mamei ca este prea permisiva , iar ea ii reproseaza ca-i prea dur cu fetita , ii cere prea mult pentru varsta ei ; mama acorda un interes deosebit nevoilor fetitei , tatal refuza chiar cand e nevoie de el , o – bruscheaza daca-i cere sprijin si o trimite la mama , ca el are treaba ;
– Bogdan formeaza coalitie cu parintii lui impotriva Mihaelei , ori de cate ori are o problema importanta se sfatuieste cu parintii lui si nu conteaza daca ea e de acord sau nu
– triunghiuri : Bogdan , mihaela si mama ei ; Bogdan, Mihaela si mama lui ;Bogdan, Mihaela si fata;
Relatiile dintre membrii familiei sunt incordate , intre soti fiind un conflict deschis ; se streseaza reciproc invinuindu-se ca relatia nu merge bine ; nu stiu sa comunice : mesajele nu sunt clare , se relateaza o problema si se divagheaza la alta , sunt preponderent acuzatoareDeci dupa cum se observa , structura familiala este ineficienta , granitele sunt rigide sau difuze,aliantele sunt patologice , la fel si triadele, familia are coeziune si flexibilitate scazute pentru a se putea adapta la stres .
Stabilirea obiectivelor. Mi-am propus urmatoarele obiective :
– imbunatatirea dinamicii familiale pentru obtinerea unui mediu familial –functional și inlesnirea interactiunii dintre membrii familiei pentru crearea unui climat confortabil fiecarui membru și depasirea momentului de criza pentru ca familia sa poata functiona in continuare
Planul de interventie .Mi-am planificat urmatoarele etape
Alaturarea si acomodarea -Pentru ca terapia eficienta cere provocare si confruntare, familia trebuie sa accepte terapia si sa se simta inteleasa de terapeut . Si cum alaturarea si acomodarea sunt considerate premisele restructurarii , am in vedere faptul ca trebuie sa-i fac sa coopereze , sa construiesc o alianta de intelegere cu fiecare membru al familiei .
In aceasta etapa ma familiarizez cu stilul comunicational al familiei , cu perceptiile familiei ,acord atentie fiecarui membru , il fac sa se simta important , ii felicit pentru faptul ca au constientizat ca au o problema , ca acest lucru constituie un avantaj , e un punct de plecare in rezolvarea ei . Acord o atentie deosebita si copilului , interesandu-ma daca stie unde se afla si de ce .
Tehnici folosite :
*Mentinerea- sustinerea comportamentelor specifice sau a verbalizarilor cu scopul cresterii independentei si puterii indivizilor subsisteme sau aliante ; Se manifesta respect pentru parinti care sunt lasati sa-si descrie problemele , dar si pentru copil care nu e fortat sa vorbeasca , ci cand simte el nevoia.
*Clarificarea – clarificarea, amplificarea si aprobarea comunicarii familiei pentru a creste increderea membrilor , dar si a subsistemelor familiale .E foarte important ca fiecare sa-si clarifice pozitia fata de problema .
*Mimarea – adoptarea stilului de comunicare al familiei si conformarea la nuantele afective ale comunicarii acestora .
Diagnosticul structural- are loc de-a lungul intregului proces terapeutic constand in observarea tranzactiilor familiale, formularea , testarea si reformularea ipotezelor de lucru
– simptomele pacientului identificat –expresie a paternurilor disfunctionale care afecteaza toata familia
-evaluari preliminare bazate pe interactiunile din prima sedinta, apoi in urmatoarele formularile sunt redefinite si revizuite .
-dezvoltarea de ipoteze structurale rapid, pentru o mai mare eficienta si pentru a nu fi influentat terapeutul : eu primele ipoteze mi le fac de la primul telefon si le validez pe masura ce urmaresc interactiunile familiei .
– atentia se indreapta atat la problemele prezentate de familie cat si la dinamica structurala expusa de familie .
-constientizarea structurii familiei , paternul organizat in care membrii familiei interactioneaza .
– atentie la regulile ce guverneaza in familie, la subsisteme, la granite, triunghiuri, aliante, coalitii.
– construirea hartilor terapeutice
Restructurarea familialLucrul cu interactiunea , este o tehnica foarte importanta, incat unii psihologi o considera ca etapa a restructurarii .
-Punerea in practica a interactiunilor ce au loc in familie presupune recreerea de catre membrii familiei a interactiunilor referitoare la problema cu care au venit sau la situatii neutre . La o punere in scena se are in vedere :
* observarea procesului și modul cum trebuie condus procesul ;
* conducerea familiei sa-si modifice interpretarea și comentarea a ceea ce a fost gresit si daca e nevoie, familia e indemnata sa continue .
– punerea in scena a diferitelor momente din viata cuplului ( ,, ati putea sa-mi aratati si mie cum decurge acest lucru ? ) ofera o multime de informatii : cat vorbesc fara sa fie intrerupti ; cine ataca : cine se apara ; cine e in centru ; cine-i periferic ,etc .
– cum se comporta copilul in timp ce parintii vorbesc ;
-cine e implicat si cine nu in educatia copilului ;
– Invitand membrii familiei sa-si discute problemele, se acorda atentie felului cum interactioneaza , atentia fiind indreptata pe proces , nu pe continut ;
– prin intrebari circulare incerc sa aflu ce parere are fiecare dintre ei despre ce-l nelinisteste pe celalalt și incerc reglarea intensitatii ( tehnica ) mesajelor ori de cate ori unul dintre ei ridica tonul
– Scoaterea in evidenta si modificarea interactiunilor-este urmarita atent
– urmaresc tranzactiile problematice ; cu ajutorul tehnicii actualizarea paternurilor tranzactionale , are loc simularea cat mai naturala a interactiunilor dintre membri , pentru ca sa pot observa tranzactiile tipice
– se are in vedere stimularea interactiunilor pentru a realiza cum stau lucrurile : cine urmareste si cine-i urmarit – modificarea acestui patern (intensitatea )
-reglarea intensitatii este o tehnica la fel de importanta prin reglarea selectiva a actiunii, repetitiei si duratei , tonul vocii, ritm , pauze si este folosita ca terapeutul sa fie sigur ca familia a receptat mesajul despre ce se intampla si se creeaza premisele pentru schimbare .
Sublinierea granitelor –este o tehnica ce presupune intarirea granitelor difuze si permeabilizarea granitelor rigide cu scopul de a stimula interactiunea sanatoasa dintre subsisteme .
– realinierea granitelor se face crescand atat apropierea cat si distanta dintre subsistemele familiei :membrii familiei sunt invitati sa vorbeasca pentru ei insisi , sunt blocate intreruperile , diadele ajutate sa termine conversatiile fara amestecul altora
– asistarea familiei cand aceasta stabileste noi seturi de reguli, cand le renegociaza pe cele vechi ,sau cand stabileste functii specifice pentru fiecare membru , subsistem al familiei incurajarea membrilor familiei sa se confrunte unul cu altul si sa lupte cu dificultatile dintre ei .
– mutarea discutiilor familiei de la perspective liniare la circulare, prin accentuarea complementaritatii .
– cer membrilor familiei sa se ajute unul pe altul sa se schimbe .
Dezechilibrarea ierarhiilor este o tehnica –dupa unii chiar etapa – ce consta in modificarea relatiilor de putere din cadrul familiei , pentru a se ajunge la ierarhia cea mai adecvata .
Aceasta tehnica este necesara pentru faptul ca familia ajunge sa fie blocata intr-un punct mort , pentru ca membrii aflati in conflict se verifica , se echilibreaza unul pe altul . De aceea se are in vedere :
-dezechilibrarea , realinierea sistemului și realizarea echilibrului si corectitudinii
Escaladarea stresului consta in stimularea tensiunii in familie pentru a o forta sa accepte restructurarea . Se poate realiza pe mai multe cai
– incurajarea conflictului cand se manifesta tinand partea unei aliante impotriva altor membri ai familieiși blocarea pattern-urilor tranzactionale disfunctionale care servesc la eliminarea stresului din sistemul familiei .
Stabilirea unor sarcini
– am constatat ca sarcinile date acasa sau in timpul sedintelor de terapie au mare eficienta
Sarcinile date sunt de forma : sa urmareasca timp de o saptamana ce ii deranjeaza si ce le face placere si sa-si acorde un timp in care sa discute intre ei pe marginea celor observate ; pentru a realiza apropierea dintre tata si copil , se da ca tema o activitate comuna ; in zilele in care este foarte ocupat sa-si rezerve cateva minute pe care sa le petreaca cu fata si sa-i explice ca-i pare rau ca nu poate sta mai mult , si sa-i dea detalii pe intelesul copilului de ce nu poate sta mai mult . Sa observe ce se intampla .Formarea competentei –este o metoda ce contribuie la dezvoltarea alternativelor pozitive , functionale , pe care membrii familiei le au , dar nu sunt activate
-se subliniaza ceea ce se face corect
– se evita sa se spuna membrilor familiei ca nu sunt corespunzatori, ci se subliniaza ca sunt competenti atunci cand le reuseste ceva .
-ex . “Va admir pentru rezultatele de la serviciu , iar daca acolo puteti face minuni , am convingerea ca aveti competenta necesara sa gasiti solutii reale si posibile la problemele cu care va confruntati “
Utilizarea simptomului consta in accentuarea, incurajarea sau redenumirea simptomului , cu scopul de a elimina beneficiile secundare inerente ale acestuia .Utilizarea paradoxului este o tehnica folosita daca familia manifesta rezistenta la interventiile directive , pentru ca s-a dovedit ca schimbarea este facilitata de confuzia creata .Educarea si ghidarea este o tehnica prin care se poate oferi direct informatii si sugestii despre diferite moduri de comportament . Metaforele terapeutice , contraexemplul ,etc. s-au dovedit eficiente .
CONCLUZII
Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare , trebuie menționat faptul că Procesul comunicării reprezintă transmiterea, recepționarea, stocarea, prelucrarea și utilizarea informațiilor, fiind caracteristică individului și societății în toate etapele dezvoltării. Prin comunicare omul dispune de principalul mijloc de socializare, în timp ce sistemele și structurile sociale își mențin stabilitatea și își realizează finalitățile prin intermediul rețelelor de comunicație disponibile.În cercetările asupra comunicării au fost emise și șapte axiome ale acestui proces:
*Comunicarea este inevitabilă atâta timp cât între doi interlocutori comunciareanu se limitează la componenta verbală, ci include procesul complex al mișcăriicorporale voluntare sau involuntare, al gesturilor, privirii, tăcerii, spațiuluiindividual, vestimentației, toate acestea având o valoare comunicativă foarte bogată.
*Comunicarea se desfășoară la două niveluri: informațional și relațional, cel de-al doilea oferind indicații de interpretare a conținutului celui dintâi.
*Comunicarea este un proces continuu, care nu poate fi tratat în termeni decauză – efect sau stimul răspuns.
*Comunicarea îmbracă fie o formă digitală, fie o formă analogică.
*Comunicarea este ireversibilă.
*Comunicarea presupune raporturi de forță și ea implică tranzacții simetrice saucomplementare.
*Comunicarea presupune procese de ajustare și acordare.
BIBLIOGRAFIE
MIHAI GOLU –Bazele psihologiei generale –ed. Universitară , București , 2010
ALEXANDRU OLARIU-Introducere în psihiatria practică , editura Scrisul Românesc , Craiova , 2000
ION GRIGORAȘ-Personalitatea morală, ed. Științifică și enciclopedică , București , 1992
Vlasceanu M.-Psihologia organizatiilor si conducerii,Societatea Științifică și Tehnică , București , 2006
dr. GIGEL CANTARETU – Sa intelegem, sa comunicăm , editura Tehnică , București , 2007
psiholog MARIANA ARNĂUTU – Tulburarea de atentie , editura Polirom , București , 2007
Zlate M.-psihologia muncii relatii interumaneed . Universitară , București ,
BONCHIȘ ELENA, DRUGAȘ MARIUS- Introducere în psihologia personalității, Editura Humanitas,2006
Cazacu-Slama T.-Comunicarea in procesul muncii,Humanitas, București, 2007.
MIELU ZLATE -Fundamentelor Psihologiei,
DAFINOIU, I.- Elemente de psihoterapie integrativa, ed. Polirom, Iasi, 2001 62
Bogathy Z.-Introducere in Psihologia muncii, Polirom, București, 2007
Mathis,Rusu-Managementul resurselor umane,
Ioana Omer-Psihologia muncii,
ANEXĂ
CHESTIONAR PRIVIND COMUNICAREA CONSILIER – PACIENT
Numele
Vârsta:
Sexul .
Ocupația :
Secția:
1.Precizați dacă ați m-ai fost internat sau sunteți la prima internare în cadrul spitalului?
a. este pentru prima oară
b. nu am mai fost
c. pacient frecvent cu internări multiple
2.După întocmirea documentelor pentru internare pe secția respectivă ati fost preluat de:
a.asistenta șefă
b.asistenta medicală de serviciu
cde infirmieră sau îngrijitoare
3.La salonul repartizat ati mers?
a. însoțit
b. singur
5.Ați fost informat de drepturile și obligațiile pacientului?
a. parțial
b în totalitate
c nu
6.Pe perioada internării ați comunicat mai mult cu?
medic
b.asistent medical
c.personal auxiliary
d.stagiari
7.Comunicarea cu asistenta medicală în timpul spitalizării a fost posibilă?
a.oricând
b. doar în timpul efectuării tratamentului
c.nu are timp disponibil pentru a comunica cu pacienții
8.Asistenta medicală în timpul comunicării cu dumneavoastră a dat dovadă de:
aamabilitate
b.dorința reală de stabilire a unui mod de comunicare accesibil persoanei îngrijite
cprofessionalism
d.intimitate
e.confidențialitate
9.Ce credeți că ar trebui îmbunătățit în relația asistent medical – pacient?
a. comunicarea
b. relaționarea
c. informarea
BIBLIOGRAFIE
MIHAI GOLU –Bazele psihologiei generale –ed. Universitară , București , 2010
ALEXANDRU OLARIU-Introducere în psihiatria practică , editura Scrisul Românesc , Craiova , 2000
ION GRIGORAȘ-Personalitatea morală, ed. Științifică și enciclopedică , București , 1992
Vlasceanu M.-Psihologia organizatiilor si conducerii,Societatea Științifică și Tehnică , București , 2006
dr. GIGEL CANTARETU – Sa intelegem, sa comunicăm , editura Tehnică , București , 2007
psiholog MARIANA ARNĂUTU – Tulburarea de atentie , editura Polirom , București , 2007
Zlate M.-psihologia muncii relatii interumaneed . Universitară , București ,
BONCHIȘ ELENA, DRUGAȘ MARIUS- Introducere în psihologia personalității, Editura Humanitas,2006
Cazacu-Slama T.-Comunicarea in procesul muncii,Humanitas, București, 2007.
MIELU ZLATE -Fundamentelor Psihologiei,
DAFINOIU, I.- Elemente de psihoterapie integrativa, ed. Polirom, Iasi, 2001 62
Bogathy Z.-Introducere in Psihologia muncii, Polirom, București, 2007
Mathis,Rusu-Managementul resurselor umane,
Ioana Omer-Psihologia muncii,
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Comunicarea In Domeniul Medical (ID: 106292)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.