Comunicarea Eficienta Intr O Casnicie

Introducere

Relația de cuplu este una dintre cele mai importante relații pe care o persoană le dezvoltă de-a lungul vieții sale. De aceea, comunicarea într-o relație este un factor esențial în menținerea și în transformarea ei într-o relație de durată, adică într-o căsnicie și implicit într-o familie. Din punct de vedere sociologic, familia reprezintă celula de bază a societății. Iar pentru ca o societate să funcționeze corect, e necesar ca și actanții săi să aibă un nivel de satisfacție ridicat. Într-o relație, nivelul de satisfacție este relevant în funcționalitatea și menținerea acesteia. Când o relație nu mai funcționează și partenerii nu sunt fericiți, acest fapt se răsfrânge nu numai asupra celor doi, ci îi afectează și pe cei din jur. Nu întâmplător se spune ca într-o relație, comunicarea sinceră și deschisă este cheia longevității.

Desigur, conceputul de comunicare într-o relație a suferit diverse schimbări de-a lungul timpului, odată cu emanciparea individului și în mod automat a societății. Dezvoltarea culturală a dus la deschiderea mai multor opțiuni pentru fiecare dintre noi. Dacă în trecut se practicau căsătoriile aranjate din diferite considerente, iar tradiția era ca cei doi să rămână împreună indiferent de situație, iată că în ziua de astăzi lucrurile stau diferit. Oamenii se bucură de libertatea alegerii, nu mai simt presiune socială decât poate din partea familiei care dorește să îi vadă stabiliți “la casa lor”.

Ideea de relație modernă este ca un magazin de dulciuri: intrăm în magazin și observăm varietatea de dulciuri. Desigur, toate par delicioase și ne iau ochii, dar ne e greu să alegem un singur produs. Așa că ne hotărâm asupra câtorva care bănuim că ne-ar satisfice pofta de dulce, și apoi le gustăm și decidem care este produsul favorit. Această analogie, deși poate părea degradantă, este definitorie pentru generațiile de astăzi care se angajează într-o relație amoroasă. Există în permanent ideea că fiecare poate mai mult, există aceasta dorință și curiozitate nestăvilită de a vedea cum este să fii și cu altcineva, de a parcurge o perioadă de probă la finalul căreia să poți lua o decizie. Această libertate este ca o binecuvântare deghizată. Este tot mai des promovată ideea de dezvoltare personală, de formare și realizare profesională, tinerilor le este inoculat faptul că mai este timp destul și pentru o relație serioasă. Deja vârsta medie de căsătorie în rândul tinerilor a crescut considerabil în ultimele două decenii cu aproape 10 ani, ceea ce duce la o rată a natalității mai scazuta și la o importanță plasată pe un plan secundar ce i se acordă conceptului de “familie”.

Diversitatea trezește într-un individ dorința de explorare. Unei persoane, cu cât i se oferă mai multe șanse, cu atat îi este mai greu să se decidă. Cel mai concludent exemplu îl reprezintă închegarea relațiilor în mediul online. Două persoane se cunosc pe internet, discută, apoi decid dacă vor sau nu să se întâlnească. Până la un punct, aceasta este o atitudine total normală. De pe altă parte, o persoană care își caută jumătatea pe internet nu se va opri doar la o singură opțiune. Își va încerca norocul cu mai multe. Va promova un nou stil, cel de “open relationship”, în care cei doi parteneri au dreptul să se întâlnească și cu alte persoane, pentru că li se pare normal să își păstreze opțiunile libere în eventualitatea în care apare cineva mai atrăgător.

Nu este nimic greșit în dorința unui individ de a fi cu cineva pe placul său, însă relațiile moderne nu se mai îndreaptă spre construirea unui viitor împreună, ci spre construirea împreună a unui viitor pentru fiecare. Mai apare și problematica diferențelor dintre sexe din punct de vedere al nivelului de maturizare. Pe când fetele se dezvoltă mult mai repede, pentru ele este mai lesne de atins pragul împlinirii personale sau profesionale. Băietii au tendința de a-și prelungi adolescența și astfel viața lor începe undeva în jurul vârstei de 30 de ani. Nesincronizarea se produce în momentul în care tinerele se gândesc la o relație serioasă și o posibilă căsătorie, în timp ce tinerii încă se află în perioada de “copilărie”. Și până ce aceștia din urmă se vor maturiza, femeile se vor fi săturat deja să aștepte. Astfel se produce primul decalaj într-o relație modernă.

Cu toate acestea, există relații care funcționează și în care partenerii sunt fericiți, departe de “jocurile” impuse de societatea actuală. Nu există niciun secret spre fondarea relației perfecte, dar un factor vital în funcționalitatea unei relații il joacă procesele cognitive. Potrivit lui Baucom, Epstein, Sayers, și Sher, există cinci tipuri de procese cognitive de care depinde funcționarea unei relații, și anume: standardele, perceptia selecțiva, atribuirile, expectanțele și asumpțiile.

Toate acestea se raportează însă la rolul pe care individul îl joacă în societate, la educația și background-ul cultural în care acesta se încadrează. Un rol foarte important îl joacă și educația din familie, precum și figurile parentale care ne-au marcat anii copilăriei. Aceste experiențe duc la conturarea profilului pe care îl cautăm în partenerul de lângă noi.

“Cele mai importante deprinderi pe care un cuplu trebuie să le dezvolte în discuțiile lor și să învețe să comunice despre sunt: timpul petrecut împreună, banii, sănătatea, diferențele dintre sexe, copii, familia, prietenii, încrederea, intimidatea și devotamentul”. Pentru a duce o viață fericită, partenerii trebuie să știe cum să vorbească, cum să își exprime în mod eficient dorințele, aspirațiile, fără să îl neglijeze pe cel de lângă ei, fiind atenți la nevoile fiecăruia și învățând să se asculte și să se înțeleagă reciproc. Deși acești pași pot părea destul de dificil de urmat, având în vedere că viziunea masculină diferă de cea feminină atât asupra esenței unei relații, cât și asupra vieții și a împărțirii rolurilor într-un cuplu, comunicarea și discutiile deschise cu partenerul sunt cele mai eficiente forme de întreținere a unei relații sănătoase.

Pornind de la aceste noțiuni sociologice și psihologice, am proiect o lucrare ce își propune să deconstruiască structura comunicațională a cuplului modern, corelând cu diferitele roluri și atitudini în care partenerii se pot regăsi, acceentuân totodată și situația relațiilor la distanță.

Capitolul I. Fundamente teoretice

I.1. Conceptualizarea relației de cuplu și perioada de cunoaștere a partenerilor

Potrivit sensului larg al definiției, cuplul reprezintă “un parteneriat între două persoane, bazat pe o legătură constantă sau datorat unei apropieri accidentale”.

Raportându-ne însă și la dimensiunea psihologică a noțiunii de “cuplu”, se poate afirma că acesta constituie o “structură bipolară de tip biopsihosocial, bazată pe interdeterminism mutual, în care partenerii se satisfac, se stimulează, se susțin, se dezvoltă și se realizează ca individualități biologice, afective și sociale, unul prin intermediul celuilalt”.

Reperele ce determină formarea unui cuplu sunt cele ale atracției interpersoanale, repere aflate totodata într-un raport de interdependență cu perspectiva dezvoltării unui ciclu de viață familial.

În cele mai multe cazuri, primează principiul similarității. Indivizii își aleg parteneri care să le semene, să le împărtășească gândurile, credințele, doleanțele și care să le întregească imaginea proiectată în societate.

Conform ipotezei potrivirii (the matching hypothesis), derivată din știința psihologiei sociale, “fiecare om este înclinat să își aleagă, să formeze și să se implice într-o relație cu cineva cu același grad de dezirabilitate socială”, fapt ce determină parametrii atracției fizice. Există însă și unele cupluri atipice. De câte ori nu ne-am întrebat “Cum de o fata așa frumoasă stă cu un bărbat ca el?”, sau “De ce toți bărbații buni umblă cu femei mai puțin atrăgătoare ca ei?”. Explicația este simplă: ceea ce lipsește din planul acceptat de nivelul social în care se încadrează, partenerul compensează pe altă parte, făcând apel la emoția sau nevoile persoanele ale celuilalt.

Totodată, această potrivire și atracție față de cineva își are rădăcinile mult mai adânc decât nivelul social de interacțiune al partenerilor. Există așadar o serie de elemente psiohologice care determină alegerile amoroase.

În viziunea lui Alex Mucchielli (Arta de a comunica, 2005), există o serie de elemente de natură psiohologică, pe care acesta le-a însumat și apoi clasificat pe două paliere de analiză, ce compun “grila” de care dispune fiecare dintre noi în contextul alegerii unui partener. Astfel, această grilă după care ne ghidăm în procesul unei alegeri amoroase este alcătuită din două subsisteme: sistemul de reprezentări și sistemul de așteptări.

Sistemul de reprezentări cuprinde totalitatea elementelor subordonate inconștientului sub forma unor frânturi nedefinite ale unor amintiri marcante, majoritatea datând din vremea copilăriei, potențate de prezența unei figuri parentale reprezentative. Așadar, influența figurilor parentale de sex opus ocupă un rol important în procesul alegerii unui partener. Cu alte cuvinte, în cazul unei relații pozitive cu părintele de sex opus, multe dintre trăsăturile fizice și comportamentale reprezintă grila de selecție a partenerului amoros, bazate pe o reproducere a imaginii părintelui respectiv așa cum a fost perceput în anii copilăriei. În cazul contrar, al unei relații defectuase cu părinții, orice asemănări de natură morala, comunicaționala, în materie de gestică sau atitudine ale potențialilor parteneri vor fi automat asimilate ca elemente negative ale grilei de selecție.

De asemenea, se vorbește și despre existența unor grile de selecție “patologice”, ca rezultat al prezenței complexului lui Oedip, a cărei netratare are repercusiuni asupra vieții de cuplu. Complexul lui Oedip este un concept teoretic central în psihanaliză. Sigmund Freud (1856-1939) a descris această noțiune, referindu-se la o legendă a Greciei antice, în care Oedip, fiul regelui din Teba, fără să știe, își ucide propriul tată, Laios, și se căsătorește cu mama lui, Iocasta. În psihanaliză, complexul Oedip simbolizează legătura erotică inconștientă cu părintele de sex opus și rivalitatea față de părintele de același sex, care se dezvoltă încă din copilărie și provoacă sentimente de vinovăție și teamă în cadrul unei stări nevrotice.

Influența iubirilor din copilărie are un impact puternic asupra întregii vieți amoroase. Deși astfel de “iubiri” sunt sortite evident eșecului, în mod involuntar, în mintea individului se impregnează anumite trăsături fizice sau de caracter, ce mai târziu devin elemente de bază care constituie grila de selecție. De exemplu, un băiațel de 10 ani se poate îndrăgosti de profesoara sa de limba engleză cu păr blond sau de colega surorii sale mai mari, cu o atitudine mereu calmă, care îi va admira desenele și îi va lăuda colecția de jucării. Când se va transforma într-un bărbat, individul respectiv va aștepta de la persoana iubită să îi arate recunoștință și să îi laude realizările, oferindu-i susținere. Totodată, poate dezvolta o afinitate pentru femeile cu părul blond.

Influența imaginii de sine se reflectă prin intermediul zicalei “extremele se atrag”. În acest sens, anumite caracteristici care nouă ne lipsesc și pe care le remarcăm la persoana de lângă noi, devin elemente ce stârnesc admirația și stimulează simțul autodepășirii, astfel încât să poată determina mândria și admirația partenerului. Totodată, există și situații în care unul din parteneri posedă anumite calități care celuilalt îi lipsesc cu desăvârșire. În acest caz, cucerirea primului echivalează pentru cel din urmă cu dobândirea acelor calități, determinându-l să își sporească încrederea în sine și calitatea de a fi demn de trăsăturile respective. De asemenea, în cazul în care imaginea de sine a unui individ este una pozitivă, partenerul devine “sufletul-pereche”, în care acesta își oglindește toate calitățile. În acestă situație, asemănările dintre parteneri sunt elemente unificatoare.

Din punct de vedere al sistemului de așteptări, acestea se constituie în baza valorilor și a idealurilor fiecăruia. Acest sistem înglobează, totdată, și respingerile pe care le putem manifesta față de partener, referindu-se practic la acele roluri pe care un partener să le îndeplinească sau nu. Cu alte cuvinte, acest sistem de așteptări reprezintă o expresie teoretizată a nevoilor fiecăruia. Iar atunci când într-un potențial partener este sesizată o capacitate de satisfacere a acestor nevoi, apare sentimentul de plenitudine a ființei, găsirea acelui “suflet pereche” (soul mate).

În capitolul Comunicarea în întâlnirea amoroasă și în viața de cuplu, Mucchielli evocă teoria lui Berne, care realizează o inedită metaforă a vieții conjugale, comparând-o cu un film. Fiecare este regizorul propriului film și planifică audiții pentru rolul principal al partenerului. Inițial, candidații sunt clasați în două categorii: cei care afișează potențialul de satisfacere a așteptărilor și cei care provoacă repulsie, cei din urmă fiind mai apoi în mod automat descalificați. Prima categorie este ulterior restrânsă prin metoda jocurilor seducției, iar câștigătoare este persoana care se pliază cel mai bine pe scenariu și pe rolul determinat de așteptările partenerului.

Astfel, fiecare dintre cei doi parteneri are o anumită marjă de așteptări în care celălalt trebuie să se încadreze, precum și anumite exigențe care trebuiesc tolerate sau îndeplinite, acest lucru venind ca o chestiune naturală, nicidecum sub forma unui compromis. Totodată, în momentul în care în partener sunt reperate anumite dorințe sau nevoi pe care celălalt este capabil să le satisfacă, acesta din urmă devine mult mai încrezător în sine și alimentează atracția dintre cei doi indivizi tocmai pentru că speranțele că îi poate oferi celuilalt ceea ce îi lipsește se pot transforma în realitate.

Pe de altă parte, poate exista un ansamblu de respingere a rolurilor. De pildă, un bărbat tradiționalist, din mediul rural, adept al muncii fizice și cu o gândire la nivel mediocru nu ar accepta ca partenera sa să posede o diplomă de studii cu un nivel mai înalt decât al său, nu ar încuraja emanciparea acesteia și în niciun caz faptul că aceasta ar putea caștiga mai mulți bani decât el.

O mare parte din sistemul de așteptări și convingeri este inconștient, iar încercarea de raționalizare a acestui sistem este una eronată. Nu se va obține decât o imagine falsă despre sine, creată din presupuneri, asumând o serie de roluri care pot fi considerate mulțumitoare pentru partener. Tocmai de aceea, “perioada de selecție” ar trebui să fie destul de lungă încât să le permită ambilor parteneri să renunțe la aceste măști conștientizate și să ajungă să își dezvăluie adevăratele caractere, pentru a se putea cunoște cu sinceritate și pentru a-și repera reciproc nevoile. Există atât de mulți factori care intervin, atât de multe disimulări ale adevăratelor nevoi afective și erotico-sexuale, încât numai timpul poate îngădui ființelor să se cunoască. Aproape de fiecare data, acestea încep o relație în partial cunoștință de cauză, soarta unei existențe putând să depindă până la urmă de o întâlnire, de un avans sau de un zâmbet, dar și de o reticență, de o timiditate sau o neînțelegere”.

În acest sens, consilierul în relații, Steve Harvey, autorul bestseller-ului Poartă-te ca o lady, gândește ca un bărbat (Act like a lady, think like a man; 2009), oferă o incursiune în perioada de incipit a unei posibile relații. Ca și în cazul lui Mucchielli, acesta face referire la jocul seducției și la importanța acestuia în economia legăturii dintre doi parteneri. Tatonarea terenului, tachinarea, menținerea interesului, anticiparea, testarea, toate fac parte din arsenalul de seducție. Aceste trucuri comunicaționale au rol de transmitere a unui mesaj al seducției către potențialul partener, îl anunță cu privire la modul de desfășurare a jocului și implementează regulile după care se va desfășura întregul procedeu de cunoaștere și seducere, decizând la final dacă merită sau nu să se transforme într-o relație. Odată cu regulile de seducție se stabilesc și o serie de limite între cei doi. În această perioadă, limitele și regulile nu sunt decât o formă de transmitere a unui calup de informații către partener. De obicei, femeile se folosesc de acest set pentru a-i comunica potențialului partener care sunt pricipiile lor, cât trebuie acesta să dovedească pentru a le câștiga încrederea, ce fel de femeie este în societate și ce așteptări poate să aibă partenerul de la ea. Cu alte cuvinte, se va poziționa într-un rol care o avantajează, profitând oarecum de faptul că are posibilitatea de a se prezenta așa cum dorește în ochii partenerului. Regulile și limitele îi comunică bărbatului faptul că femeia pe care dorește să o cucerească are principii și valori după care se ghidează, că dorește să contruiască o relație stabilă și să cunoască persoana de lângă ea, nefiind adepta distracțiilor trecătoare. La rândul său, în această perioadă, bărbatul își exersează abilitățile de vânător. Facând o analogie cu lumea animală, în perioada de cunoaștere dintre parteneri au loc etapele “vânătorii”: alegerea prăzii, urmărirea, compararea, analizarea și supunerea sub condițiile de vânătoare.

La final, dacă ambii parteneri sunt pe aceeași lungime de undă și și-au înțeles reciproc semnalele și mesajele verbale sau nonverbale, pot trece la stadiul următor, și anume “perioada de cuplu”. Pentru această realizare, partenerii ar trebui să discute în mod fățiș despre așteptările și dorințele într-o relație serioasă, Harvey propunând o serie de cinci întrebări care să stabilească dacă cei doi sunt cu adevărat pregătiți. Astfel, comunicarea se produce la un nivel mai intim, partenerii se familiarizează cu ideologiile lor și își pot cântări așteptările, decizând apoi dacă are rost sau nu să continue pe calea unei relații.

Care sunt obiectivele pe termen scurt?

Care sunt obiectivele pe termen lung?

Care este părerea celuilalt despre relații?

Ce cred unul despre fiecare?

Ce simt unul pentru fiecare?

1.2 Flirtul: comunicare non-verbală în cuplu

“Întâlnirea dintre două personalități diferite este precum contactul dintre două subsțante chimice: dacă are loc o reacție, atunci ambele se transformă”.

Iubirea și grija pentru ceea ce ne înconjoară nu sunt aspecte cu care unii dintre noi se nasc, iar alții nu. De fapt, ele sunt rezultatul a ceea ce noi realizăm cu mințile noastre. Astfel, putem alege să ne transformăm mințile în așa fel încât să fim deschiși sentimentului iubirii, sau ne putem permite să dezvoltam obiceiuri și concepții false. Acestea din urmă se produc din cauza unei comunicări defectoase. Nesinceritatea sau imposibilitatea unui individ de a-și exprima sentimentele și trăirile duce la frustrare pentru sine, dar mai ales la o neînțelegere din partea partenerului, care poate interpreta în mod greșit semnele sale. De aceea, cel mai important aspect în procesul comunicării de cuplu îl reprezintă curajul de a fi sinceri, conciși și onești. Această disponibilitate de a ne deschide în fața celuilalt este cheia către o comunicare și o înțelegere mult mai profundă a partenerului, dar și a specificului relației în care ne aflăm. Sinceritatea ajută la construirea puterii de sine, precum și la solidificarea relațiilor pe care dorim să le avem cu cei din jur. A vorbi din inimă înseamnă a delimita în mod clar directivele și dorințele personale.

În Limbajul trupului, Allan Pease vorbește despre importanța perspicacității în procesul de decodare a semnelor non-verbale ale partenerului. Se pare că această modalitate de a-l cunoaște pe celălalt “din priviri” reprezintă un atu al cuplului în momente de diferite confruntări. Potrivit acestuia, capacitatea de a ne cunoaște partenerul este secretul către o comunicare eficientă de cuplu. Pe de altă parte, Steve Harvey, autorul bestseller-ului Poartă-te ca o lady, gândește ca un bărbat, evidențiază avantajele comunicării verbale eficiente, în care cei doi parteneri lasă inhibițiile de-o parte și își mărturisesc cu franchețe așteptările, nevoile, nemulțumirile sau dorințele. Potrivit acestuia, ”Femeile sunt niște creaturi complicate. Voi aveți nevoie de tot felul de lucruri. De multe lucruri. Și vă așteptați ca partenerii voștri să vi le ofere, chiar dacă nu le-ați explicat în prealabil de ce aveți nevoie și ce vreți, și chiar dacă lucrurile de care aveați nevoie și pe care le vroiați acum cinci minute sunt total diferite de ceea ce vreți și aveți nevoie acum. […] Bărbații, prin contrast, sunt niște creaturi foarte simple. […] Tot ceea ce trebuie să rețineți, doamnelor, este că niciodată nu am putut, nu putem și nici nu vom putea să citim mințile femeilor”.

Pornind de la premisele celor doi scriitori și specialiști în relații, se conturează două teorii și modalități de comunicare prin care un cuplu modern poate realiza un schimb de informații în mod eficient, care să mulțumească ambii parteneri.

Prima teorie care reiese din scrierile celor doi este cea care îl plasează pe barbat în rolul unui vânător. Apelând la psihologia behavioristă, Pease transpune în relațiile cotidiene umane caracteristici de comportament ale animalelor, puse în situația de a-și marca și apăra teritoriul, acesta raportându-le însă la relații. Pentru un bărbat, pe lângă informarea partenerei sale asupra intențiilor lui prin câteva tactici ce vor fi dezvoltate mai departe în acest capitol, este mult mai important ca ceilalți bărbați să fie conștienți de cucerirea sa. Astfel, printr-o serie de gesturi și atingeri, combinate bineînțeles și cu anumite replici-cheie, bărbatul îi va informa pe cei din jur, “concurența”, asupra statutului relației și le va da de înțeles că “accesul este interzis”.

Cele mai vizibile modalități de marcare a teritoriului, adică a femeii cucerite, reies din gesturile, mimica și atingerile la care aceștia recurg în public. De pildă, un bărbat care dorește să le arate celor din jur că femeia alături de care se prezintă este iubita sa, își va așeza mâna pe umărul ei, denotând un caracter cu tente dominante (imaginea 1). Acesta este un semnal de posesivitate, care îi va informa pe cei prezenți că se pot bucura de priveliștea “cuceririi” sale, dar nu o pot atinge, pentru că este doar a lui. Așadar, modul în care un bărbat își apropie iubita comunică despre intențiile și statutul relației la momentul respectiv.

Imaginea 1. Bărbatul dorește să transmită că femeia respectivă este a lui, plasându-și mâna pe umărul ei.

În acord cu subiectul, Steve Harvey face referire la faptul că un barbat va comunica verbal ce înseamnă femeia de langa pentru el prin simplul mod în care acesta o prezintă celor din jur. Astfel, el deja a etichetat-o și le-a transmis celorlalți intențiile și poziția față de ea. Așadar, dacă un bărbat va folosi cuvintele “aceasta este prietena/amica mea, X”, atunci cu siguranță acea femeie nu înseamnă mai mult pentru el în acel moment.

Pe de altă parte, atunci când este vorba despre comunicarea bărbatului cu partenera sa, acesta va recurge la anumite gesturi care îi vor deconspira intențiile sau gândurile. Atingerile sale și modul în care acesta va întinde mâna spre parteneră sunt gesturile cu cea mai mare rată de probabilitate în depistarea semnalelor pe care bărbatul dorește să le transmită. De exemplu, palmele deschise, ca în cazul unei invitații la dans, înseamnă onestitate. (imaginea 2)

Imaginea 2. Invitatie la dans, mâna bărbatului este orientată cu palma în sus în semn de onestitate.

Atenție însă, dupa acceptarea invitației, unde merg mâinile bărbatului. Există trei zone de atingere care trădează intențiile bărbatului: dacă acesta își va plasa mâna în zona superioară a spatelui partenerei, aproape de umeri, înseamnă că o vede ca pe o simplă amică (imaginea 3). Dacă însă mâna sa va coborî mai mult decât este cazul, adică pe sau aproape pe posteriorul femeii, atunci acesta nu își dorește decât o aventură, sau relația dintre cei doi nu are șanse de reușită și el știe acest lucru (imaginea 4). Atingerea și ghidarea spre ringul de dans din zona de mijloc a spatelui îi transmite partenerei că bărbatul respectiv o respectă, că dorește mai mult de la ea decât o simplă prietenie și că este dispus să aștepte asupra celorlalte beneficii (imaginea 5).

Imaginea 3. Mâinile bărbatului sunt pe umerii femeii, iar mimica sa sugereaza faptul că nu are așteptări amoroase din partea ei.

Imaginea 4. Fotografia îi reprezintă pe actorii Robert Pattinson și Kristin Stewart, care în prezent nu mai formează un cuplu.

Imaginea 5. Fotografia unor miri; mâna bărbatului susține mijlocului spatelui femeii, în semn de sprijin și respect.

De asemenea, poziția pe care bărbatul o adoptă în prezența femeii și distanța față de aceasta sunt alte semne ce merită atenție desăvârșită. Atunci când partenerul își orientează trupul către parteneră, aceasta îi transmite că este atent și deschis spre persoana ei. Adaugând o mână în șold, bărbatul recurge din nou la o tactică de delimitare a teritoriului (imaginea 6). Mâna în șold îl face să pară mai mare, să ocupe mai mult spațiu în jurul său, creându-se o altă analogie din lumea animală, asemenea păsărilor masculi care își zburlesc penele atunci când curtează sau când își apară “proprietatea”. De asemenea, bărbatul își va menține degetul mare la vedere, cel mai probabil pe catarama de la curea, poziție menită să îi semnaleze caracterul viguros și dominator.

Imaginea 6. Mâna în șold, trupul orientat către femeie.

Totuși, comunicarea reală dintre cei doi parteneri se produce odată cu stabilirea contactului vizual. Privirea a fost mereu cea mai puternică armă de seducție, aceasta demascând atenția și dorința dintre cei doi parteneri, iar un semn clar în acest sens îl reprezintă dilatarea pupilelor. Allan Pease a constatat că “dacă lui A îi place B, îl/o privește timp îndelungat. Din acest motiv, B consideră ca A îl/o place, și, drept răspuns, și el/ea o/îl va simpatiza pe A. Cu alte cuvinte, pentru a construi relații bune cu o altă persoană, privirea noastră trebuie să se întâlnească cam 60-70% din timp”. Din punct de vedere al proxemicii, comunicarea și privirea dintre parteneri se realizează în zona intimă a fiecăruia, adică la o distanță între 15-46 centimetri (imaginea 7). Fiecare fiind conștient de nevoia celuilalt de a se simți în siguranță în spațiul său personal, adică în zona sa de confort, partenerii se așează față de celălalt la o distanță care să le permită apropierea și atingerea, dar care să nu le invadeze intimitatea personală.

Imaginea 7. Cei doi se află în zona intimă.

Trecând în sfera feminină, atât Harvey, cât și Pease, notează în cărțile și cercetările lor despre importanța intuiției feminine, deseori considerată un al șaselea simț. “Femeile sunt în general mai perspicace decât bărbații, și acest fapt justifică ceea ce numim de obicei intuiție feminină. Femeile au abilitatea înnăscută de a colecționa și descifra semnalele non-verbale și de a observa cu un ochi atent detaliile mărunte. De aceea, puțini parteneri își pot minți nevestele, fără să fie descoperiți […]”. De multe ori, însă, această intuiție feminină dă naștere și unor suspiciuni exacerbate din partea femeilor, care tind să exagereze orice gest al bărbatului și, în loc să îl confrunte, preferă să augmenteze acele superstiții și să dea naștere unui eveniment de amploare. Prin urmare, aceasta se poate simți nedreptățită, neînțeleasă, înșelată, sau neapreciată la valoarea sau la nivelul așteptărilor sale. De aceea, conform lui Steve Harvey, femeile trebuie să învețe să folosească cuvintele atunci când vor să le comunice ceva partenerilor. Pentru că închiderea în sine, evitarea privirii, și vesnicul răspuns “Nu am nimic” când partenerul își dă seama că ceva este în neregulă, nu ajută cu nimic. Ba mai mult, induc partenerul în eroare. Așadar, “perspicace este acel om care poate citii propozițiile non-verbale și le poate confrunta cu precizie cu propozițiile verbale”.

Femeile au și ele modalitățile lor de exprimare a dorințelor și așteptărilor, și de cele mai multe ori tind să se folosească de tehnici de transmitere pe ocolite, pentru că doresc ca bărbații lor să poată prinde un pont. “Armura” de care dispune o femeie în transmiterea unei informații partenerului împrumută și elemente din arsenalul de seducție. O femeie își va susține discursul etalându-și calitățile fizice și va face uz de postura de “ființă neajutorată”, care vine ca o completare a nevoii bărbatului de a se simți “vânător”. Precum bărbatul, și femeia se va folosi de limbajul trupului. Aceasta va afișa un zâmbet larg, va râde mai tare și își va arunca capul pe spate (imaginea 8), încercând să atragă atenția și răspunzând totodată la nevoia bărbatului de a simți ca domină o conversație și că femeia îi răspunde, considerându-l amuzant și demn de ascultat.

Imaginea 8. Femeia râde cu poftă, lăsându-și capul pe spate.

Apoi, femeia își va aranja cu grijă fusta sau bluza, și precum bărbatul, își va orienta trupul în direcția acestuia, afișându-și disponibilitatea și atracția către el. Se va juca cu părul (imaginea 9), pentru că îi va conferi un spirit ludic, iar elementul cel mai important care îi va confirma bărbatului că este atrasă de el este faptul că i se vor îmbujora obrajii.

Imaginea 9. Femeia se joacă cu părul, are trupul orientat în direcția bărbatului și capul ușor înclinat.

Din punct de vedere al comunicării verbale, femeia trebuie să își aleagă cu grijă cuvintele când vrea să comunice, de exemplu, ceva care o deranjează la partener. Alegerea cuvintelor potrivite, a tonului și a argumentelor aduse este importantă în economia relației, deoarece o afirmație prea sinceră îi poate răni orgoliul bărbatului. Iar când un bărbat simte că femeia de lângă el nu este mulțumită de ceea ce el îi oferă, sau mai rău, că are nevoie de ceva ce el nu îi poate oferi, se demoralizează și decade din statutul său de “mascul alfa”, “vânător” și “dominator”.

Această tactică pe care vrea să le-o facă cunoscută femeilor îl conduce pe Steve Harvey la binecunoscuta și cea mai înspăimântătoare replică pe care o femeie i-o poate spune unui bărbat înainte de a începe o discuție serioasă: Trebuie să vorbim. Harvey deconspiră gândirea masculină conform căreia, la auzul acestor vorbe, un mecanism în mintea bărbatului se pune în mișcare, care declanșeaza o stare de alertă (imaginea 10). Practic, bărbatul a înțeles prin acea propoziție că se afla într-o situație care i-a scapat de sub control, ceva a mers rău. Își va autoinocula o stare de alarmare și se va simți zdruncinat de pe piedestalul controlului, pentru că partenera tocmai i-a sugerat că ceva nu merge bine. Harvey sugerează că, în cazul în care chiar nu este vorba despre o veste rea, partenera ar putea face o introducere mai ușoară în conversația pe care vrea să o descindă, chiar dacă pentru ea este vorba despre un subiect destul de important. “Trebuie să vorbim ceva, dar nu te speria, doar am nevoie sa ma asculți și să mă sfătuiești” sau “Vreau să vorbim pentru că am nevoie de părerea/ajutorul tău” sunt variantele pe care Harvey le propune. Astfel, partenerul nu se va gândi la ce e mai rău și se va putea concentra asupra a ceea ce partenera vrea să îi transmita de fapt.

Imaginea 10. Trebuie sa vorbim. Aceste vorbe declașează dubiu și îngrijorare în mintea bărbatului.

Potrivit lui Steve Harvey, “…pentru bărbați există puține vorbe mai amenințătoare ca acestea trei (Trebuie să vorbim), mai ales atunci când sunt spuse de o femeie care nu este în cele mai bune toane. Aceste trei cuvinte pot însemna doar două lucruri pentru un bărbat: fie a făcut ceva greșit, sau mai rău, ea chiar vrea să aibă o discuție cu el. (…) niciun bărbat nu vrea să stea în preajma unei femei cu care trebuie să trăncănească ca și cum ar fi una dintre prietenele ei. Niciodată. Acest tip de comunicare nu este înscris în ADN-ul nostru (…). Atunci când bărbații vorbesc, dar mai ales atunci când asculta, o fac cu un scop. Noi nu vorbim ca să ne descărcăm. Noi vrem doar să rezolvăm problema și să reinstaurăm echilibrul”.

1.3. Comunicarea eficientă într-o căsnicie

Cel mai complex nivel comunicațional cu care se confruntă un cuplu este acela pe care îl experimentează odată cu sedimentarea relației, și anume căsătoria. Daca în situațiile precedente, respectiv relația de cuplu și relația de dinainte de cuplu, în care cei doi parteneri încep să se cunoască și sa flirteze, comunicarea se realizează la un nivel mai întâi analitic, apoi experimental și în ultima instanță, sentimental, în cazul relației de căsătorie, comunicarea capătă valențe mai profunde, în sensul că desfășurarea procesului va depăși limitele verbale, non-verbale și intuiția. Într-o căsătorie, comunicarea devine baza pentru complicitatea dintre cei doi parteneri. Comunicarea maritală înseamnă comunicarea și relaționarea la un nivel aproape telepatic cu partenerul. Așadar, nu mai este vorba despre doar a ști cum să comunici, ci și despre a ști cum să asculți.

Dacă dragostea reprezintă pulsul căsătoriei, atunci comunicarea este forța sa motrice. Numeroase studii cu privire la statornicia unei căsnicii consideră comunicarea ca fiind liantul unei relații puternice și viabile. Așadar, o căsnicie va fi, după caz, împlinită sau va duce la despărțirea partenerilor în momentul în care aceștia vor învăța să comunice eficient.

Majoritatea situațiilor conflictuale dintr-o relație se produc din pricina comunicării defectuoase. Transmiterea unui mesaj, a unei idei, atitudini, sau a sentimentelor se produce pe mai multe paliere comunicaționale, atât de natură verbală, cât și non-verbală. Dar, spre deosebire de o relație de cuplu sau o relație obișnuită, relația maritală necesită o înțelegere și o empatizare cu partenerul, adoptând stilul “oglindă”. Pe scurt, unul din parteneri ascultă părerea celuilalt, apoi o repetă și auzindu-se rostind gândurile celuilalt cu voce tare, se poate identifica mai bine cu nevoile și cu starea sa emoțională.

Modalitățile de exprimare:

Discurs verbal, adică prin intermediul cuvintelor. Cuvintele reprezintă înțelesul pe care oamenii îl conferă obiectelor, gândurilor și sentimentelor. Uneori, un cuvânt poate semnifica lucruri diferite pentru persoane diferite. De aceea, un procent de numai 11% din impactul unui mesaj transmis este determinat de cuvintele alese.

Particularități vocale, ce cuprind tonul vocii, intensitatea, intonația, modul de accentuare a anumitor cuvinte, lungimea și frecvența pauzelor ce compun un mesaj verbal. Toate acestea însumează aproximativ 34% din impactul unui mesaj.

Expresiile faciale. Potrivit unei vechi zicale, “O imagine face cât 1000 de cuvinte”, iar acest fapt este considerat un truism în comunicare. Expresia facială are rolul de a reflecta emoțiile și sentimentele emitățorului. Indiferent de natura mesajului transmis și de cuvintele folosite, expresia facială a comunicatorului transmite cu o probabilitate mai ridicată adevăratul înțeles al mesajului. 55% din impactului unui mesaj este condiționat de expresiile faciale ce însoțesc discursul verbal al emitățorului.

Atingerea. Contactul fizic are puterea de a elibera sentimente de iubire, căldură, calmitate. Ținutul de mână, îmbrățișatul, săruturile și atingerile din intimitate sunt modalități importante și eficiente de comunicare a sentimentelor de iubire, blândețe și grija pentru partener.

Gesturile. Mișcările brațelor și ale palmelor deservesc metode principale de transmitere a unui mesaj. Gesturile pot fi empatice, de alintare, aspre, autoritare sau dominatoare. Utilizate în cadrul livrării mesajului verbal, aceste gesturi pot oferi înțelesuri adiționale mesajului.

Mișcările corpului. Scărpinatul, încrucișarea brațelor sau a picioarelor, precum și postura, pot transmite mesaje de factură non-verbală partenerului. Acestea pot fi percepute ca metode de manipulare, prin îndepărtare pentru a-l obliga pe celălalt să spargă zidul, sau pot fi înțelese ca semne de plictiseală, neacordare de atenție sau interes.

Mișcările capului. Mișcarea capului în semn de aprobare sau dezaprobare se produce aproape în mod reflex și involuntar în cazul unei comunicări față în față, când partenerul reacționează sincer la spusele celuilalt.

Există, totuși, situații în care aceste modalități de exprimare pot da greș datorită factorilor externi care afectează procesul de comunicare. Elementele de fundal sau starea de spirit pot altera considerabil modul de transmitere sau de receptare al unui mesaj.

Situații care afectează comunicarea:

Starea de spirit afectează calitatea comunicării. Sensibilitatea și emoțiile partenerilor au un rol important în economia unei discuții, iar în cazul în care unul din ei are o stare de spirit neadecvată subiectului discuției, aceasta poate degenera de la scopul inițial. Dacă în cazul unei sincronizări proaste, sentimentele devin prea intense, atunci comunicarea nu se poate realiza eficient. Recunoașterea emoțiilor, numirea lor, încercarea de a le înfrâna și metoda dezvăluirilor personale pot fi benefice conversației. Potrivit lui Mihai Dinu, simetrice sunt actele de comunicare în care răspunsurile sunt de același tip cu stimulii: la un ton răstit răspunzi cu un ton răstit, geloziei îi răspunzi cu gelozie, batjocurii cu batjocură, tăcerii cu tăcere etc. Dacă stimulii și răspunsurile sunt opuse, comunicarea are din nou de suferit: atunci când un participant vorbește cu însuflețire și celălalt e apatic. Comunicarea poate fi influențată pozitiv, atunci când iritării i se răspunde cu calm și răbdare.

Deficitul de comunicare. Atunci când numai o parte din mesajul transmis ajunge la partener, situația poate deveni destul de tensionată. Uneori, atenția partenerului poate fi distrasă de sunete de fundal, televizor, griji personale de la locul de muncă, sau alte preocupări. De aceea, nu este bine să se inițieze o discuție în timp ce soțul privește campionatul mondial de fotbal, sau soția privește serialul preferat de duminică seara. Eliminarea distragerilor sau stabilirea unei dăți săptămânale în care partenerii să își poată spune tot ce au pe suflet poate rezolva problema deficitului de comunicare.

Neînțelegerile. Atunci când unul din parteneri întelege numai ce vrea din mesajul celuilalt, sau îl interpretează în mod eronat pentru că vrea să se victimizeze sau pentru că are impresia că celălalt vrea să îl învinovățească de ceva, se produc neîntelegeri. De obicei, unul din parteneri are tendința acută de a judeca și de a evalua mesajul, în loc să îl asculte pur și simplu. Dacă partenerul transmite un mesaj puțin ambiguu, tendința celuilalt este de a sări la concluzii, în loc să ceară lămuriri pentru a se convinge că a înțeles sensul exact a ceea ce s-a dorit a fi transmis.

Comprehensiunea. În momentul în care cei doi parteneri nu se află pe aceeași lungime de undă, nu pot înțelege ce vor să își spună unul altuia. Dacă soția își întreabă soțul cum a fost la serviciu, iar el îi raspunde folosind limbajul specializat al locului său de muncă sau în termenii folosiți cu băieții de la birou, aceasta nu va înțelege nimic și cu timpul va acumula frustrări. Comprehensiunea nu poate fi realizată dacă partenerii nu au răbdarea de a vorbi despre ei înșiși cu celălalt. Este normal ca soții să aibă interese diferite, poate chiar nivele de educație diferite, dar răbdarea și grija în transmiterea unui mesaj pot ajuta la contruirea clarității sale.

Astfel, pentru ca partenerii să poată comunica eficient, ei trebuie să se cunoască în primul rând bine pe ei înșiși, să își dea seama cu adevărat de nevoile și sentimentele lor, pentru a putea apoi să le explice în mod clar celuilalt. Există o serie de tehnici de autocunoaștere, iar folosirea lor într-o manieră productivă vine din învățare și practică. Într-un final, aceste tehnici vor ajuta individul să se exprime cât mai limpede.

Recunoașterea propriilor emoții. Unii oamenii nu realizeaza momentul în care sunt nervoși sau în care își varsă nervii pe cineva . Ei nu se recunosc și nu conștientizează ceea ce fac sau spun în anumite momente. Societatea a impus de multe ori suprimarea anumitor sentimente sau gândiri, mai ales în cazul bărbaților, așa că aceștia ajung în stadiul de negare mai des decât femeile. Abilitatea de a-și identifica natura emoțiilor sau a stărilor de suflet este importantă pentru bunăstarea generală a fiecărui om. Iar de aici, capacitatea de a se explica și de a transmite mesaje despre sine partenerului trebuie să se realizeze în momentul în care suntem conștienți noi înșine cu ce ne confruntăm.

Exprimarea sentimentelor și etichetarea lor. Cu toții ne confruntăm cu diverse sentimente și nu de puține ori avem senzația că experimentăm chiar emoții sau trăiri mixte. Ca un fel de furie amestecată cu iubire, gelozie cu iertare, dor cu ură. Nerostirea lor duce la interiorizare. Iar interiorizarea nu rezolvă deficiențele comunicaționale ale unui cuplu. Cel mai bine este ca fiecare partener să își analizeze sentimentele și trăirile și apoi să le numească. Trebuie ca fiecare să poată afirma ce fel de sentimente are: ură, frustrare, furie, teamă, gelozie, iubire, depresie, regret, singurătate, rușine, neapreciere, și altele. Important este ca fiecărei trăiri să i se asocieze un cuvânt, o denumire care să descrie starea respectivă.

Poate unul din cele mai importante chestiuni pe care un cuplu le discută și pentru acordul căruia își acordă reciproc înțelegere și ascultare este împărțirea sarcinilor de căsătorie. Poate că unele din ele sunt considerate implicite de către societate, sau poate sunt tabieturi și obisnuințe de pe vremea de când cei doi formau un cuplu și atât, dar cert este că stabilirea statutului, a finanțelor și a normelor casnice este un proces comunicațional pe care orice cuplu trebuie să îl ducă la bun sfârșit. Fiecare dintre soți își va asuma acele sarcini care se subscriu domeniului său de activitate. De exemplu, soțul poate fi cel care plătește facturile, pentru că, conform societății și ego-ului său, el este cel care aduce cei mai mulți bani în casă. Femeia, care se ocupă de obicei cu treburile casnice, este cea responsabilă de cumpărături. Sau în funcție de programul fiecăruia își pot împărți funcții precum: dusul și luatul copiilor de la școală, întreținerea bunurilor din gospodărie, spălatul vaselor, curățenia săptămânală. În realizarea listei cu responsabilități în cuplu, fiecare este atent la nevoile celuilalt și caută să găsească o cale de mijloc pentru a asigura buna funcționare în interiorul căminului familiei lor.

Comunicarea și implicit relația dintre soț și soție trebuie să îndeplinească, după spusele psihologului, consilierului în relații și vorbitorului motivațional Anthony Robbins, atingerea celor șase nevoi ale omului:

Certitudinea. Într-o relație, fiecare partener are nevoie de certitudine din partea celuilalt. Partenerii trebuie să fie conștienți de loialitatea, susținerea și încrederea pe care o găsesc în celălalt.

Incertitudinea. În sensul că uneori ne dorim să fim luați prin surprindere de către partner, să ne simțim în continuă evoluție știind că mai sunt lucruri de aflat și că monotonia nu ne poate atinge.

Însemnătate. Oamenii au nevoie să știe că pot aduce o contribuție în viața celuilalt, că acțiunile lor contează și îi fac fericiți pe parteneri.

Conexiune și iubire. Un individ duce o nestăvilită dorință de a se simți iubit și de a crea o conexiune emoțională impenetrabilă cu partenerul său.

Dezvoltare. Într-un cuplu, cei doi parteneri cresc împreună, se dezvoltă și devin interdependenți, se ajută să devină versiuni mai bune ale fiecăruia.

Contribuție. Orice partener dorește să aibă o confirmare a contribuției pe care o aduce fericirii celuilalt, precum și pentru îndeplinirea nevoilor și a dorințelor.

Toate aceste nevoi sunt clădite pe fundamentul încrederii. Potrivit lui Robbins, dacă nu există încredere, nu se poate realiza nimic. Oamenii trebuie să aibă încredere să își deschidă sufletul în fața partenerului și să fie cât mai onești cu putință cu privire la propria persoană. În continuare, acesta a stabilit cinci etape în care se construiește încrederea într-o relație:

La baza piramidei încrederii stau declarația și dorința de angajament față de persoana iubită. Când individul își mărturisește intenția de a se angaja într-o relație serioasă cu cineva, îi oferă celuilalt o dovadă a faptului că își pariază încrederea ca le-au îndeplinit așteptările amoroase.

Crearea emoțiilor. Permiterea partenerilor să se atașeze și să își deschidă inima către celălalt, oferind, din nou, o parte de încredere.

Împărtășirea emoțiilor, capacitatea de a asculta și de a învăța. Acordarea încrederii se produce în momentul în care partenerii simt că se pot destăinui și, mai mult decât atât, când pe lângă a vorbi despre sine sunt în stare să îl asculte pe cel de lângă.

O viziune comună. Stabilirea unui drum, alcătuirea unui plan de viitor de către partenerii unui cuplu reprezintă o viziune comună, un vis de a fi împreună și de a-și realiza dorințele. Destăinuirea unui plan de viitor și hotărârea de a-l realiza în cuplu este un alt semn de încredere, partenerii fiind siguri de faptul că sunt demni și capabili de a-și îndeplini scopurile împreună.

Un act de iubire. Cea mai puternică dovada de încredere este atunci când cineva realizează un astfel de act de iubire. Acest act este diferit de la un cuplu la altul, dar pentru fiecare înseamnă gestul sau sacrificiul suprem pe care partenerii îl pot realiza pentru a-și întregi relația. Poate fi vorba despre pasul spre căsătorie în sine, sau decizia de a ierta o trădare.

II. Proiectul de cercetare

II.1. Obiectivele cercetării

Deoarece diferențele între sexe corelate cu mediul social de proveniență și-au pus amprenta asupra modalităților de comunicare într-un cuplu, prezentul studiu își propune să investigheze în ce masură aceste particularități comunicaționale afectează relația și parcursul său. Astfel, se va investiga dacă există diferențe la nivelul de așteptări în funcție de mediul de proveniență și educație al indivizilor, dar și cum sunt îndeplinite expectanțele în relația de cuplu în funcție de modul de comunicare abordat. Se va încerca o distincție între viața de cuplu și carieră, precum și emoții și așteptări individuale, pentru a stabili dacă o relație sănătoasă se poate închega chiar și în lipsa unei cariere stabile, sau dacă partenerii moderni sunt disponibili numai după ce și-au împlinit așteptările individuale și profesionale. Se conturează întrebarea: mai cred partenerii moderni într-o relație cu o evoluție comună, în care să se sprijine și să se ajute reciproc, sau a devenit numai o chestiune în care ambii vor să își demonstreze capacitățile și numai după ce s-au format în persoana pe care și-o doresc, se pot concentra și asupra unei relații serioase?

II.2. Ipotezele cercetării

Pornind de la studiile și considerentele teoretice menționate în primul capitol, am formulat următoarele ipoteze ale cercetării:

Relațiile moderne se concretizează mai tarziu în căsnicii datorită așteptărilor profesionale ale partenerilor, care sunt puse pe primul plan.

Partenerii moderni beneficiază de o multitudine de modalități de comunicare determinate de evoluția tehnologiei. De aceea, sunt mereu deschiși către noi legături și există riscul nesincerității. În spatele telefonului sau al computerului, orice îi poate transmite celuilalt imaginea de sine pe care și-o dorește.

Partenerii moderni sunt mai concentrați pe evoluția personală decât pe formarea unei relații stabile.

Indivizii întâmpină greutăți în comunicarea eficientă a mesajului intenționat către partener.

Există o devalorizare a vieții de cuplu datorită intervenției rețelelor de socializare.

Modalitățile moderne de comunicare (telefonică, tehnologică) au devenit un refugiu pentru partenerii moderni, care se ascund în spatele acestor aparate pentru a evita confruntările față în față.

Partenerii moderni își construiesc activități individuale pentru a evita monotonia în cuplu și pentru a-i oferi celuilalt spațiu personal.

Flirtul și procesul de cunoaștere a unui poțential partener s-a transpus în spațiul virtual, fapt ce îngreunează decodarea semnalelor non-verbale în momentul întâlnirii.

II.3. Metodologia cercetării

Pentru a ilustra obiecivele și pentru a deconstrui ipotezele menționate anterior, am recurs la două metode de cercetare.

Prima este o metodă de cercetare cantitativă, concretizată într-un sondaj de opinie, care urmărește să stabilească direcția generală în care se îndreaptă modalitățile de comunicare dintr-un cuplu, coreland și cu imaginea pe care fiecare individ o are despre sine, dar și cu puterea empatică și felul în care partenerul reacționează la emoțiile și nevoile celuilalt.

A doua metodă de cercetare este una calitativă, întrucât urmărește evoluția unui caz particular, desi fictiv. Cea de-a doua metodă este o analiză a filmului “Her”, din anul 2013. Filmul spune povestea unui bărbat trecut recent printr-un divorț care i-a frânt inima, care apoi ajunge să se îndrăgostească de sistemul operational (OS system – o caracteristica a telefoanelor inteligente) al computerului său. Protagonistul este atras de ușurinta cu care poate comunica cu sistemul, deoarece acesta din urmă, prin intermediul inteligenței sale artificiale, dezvoltă o baza de date despre preferințele protagonistului.

II.4. Sondajul de opinie: “Comunicarea în cuplu”

În vederea analizării ipotezelor formulate mai sus, am ales realizarea unui sondaj de opinie ce își propune să verifice anumite particularități comunicaționale situaționale ale partenerilor moderni. Prezentul sondaj de opinie este unul cantitativ, deoarece urmărește în ce măsura ipotezele sunt sau nu adevărate, și nu calitativ, deoarece nu conține o aprofundare a motivațiilor de natură sociologică și psihologică ale răspunsurilor respondenților.

Structura sondajului este una standard, construită din: întrebări cu caracater demografic, întrebări care stabilesc natura și modul de evoluție al relațiilor în general, întrebări care vizează modalitățile în care decurg discuțiile reale ale respondențile, iar la final, modul în care se desfășoară discuțiile virtuale ale respondenților. Scopul este acela de a determina în ce mod tratează respondenții diversele contexte comunincaționale, raportându-se la relația de cuplu.

Chestionarul a fost destinat atât persoanelor de sex feminin, cât și celor de sex masculin, încadrate în grupa de vârsta 18-30 de ani, provenind atât din mediul urban, cât și cel rural. Studiul se adresează atât persoanelor care se află într-o relație, cât și celor care au avut o relație. Nu au răspuns persoane care nu s-au aflat niciodata într-o relație amoroasă.

Prezentul sondaj de opinie a fost realizat pe Google forms și a fost transmis exclusiv în mediul online, pentru a ajunge la un număr cât mai mare de respondenți și pentru a le ușura completarea. Durata medie de completare a fost de 5 minute. Chestionarul poate fi accesat pe următorul link:

https://docs.google.com/forms/d/1JXKK92IFmW6U6wZm22TLdIuacFB7LmU95TxDdPnkA7c/edit#

În total, chestionarul a avut o rată de 155 de respondenți, publicul fiind format din studenți ai Universității din Craiova, dar și ai Universității din București. Așadar, răspunsurile provin din două zone georgrafice diferite, pentru a asigura consistența și complexitatea chestionarului, dar și pentru a contribui la un rezultat cât mai complet, îmbinând viziunile din două zone urbane diferite. Astfel, se poate stabili tendința comunicatională relațională la un nivel mai înalt, determinând dacă este întradevăr un curent al relațiilor amoroase spre care se îndreaptă generațiile actuale.

Pentru a-mi susține munca de cercetare, voi introduce în interiorul prezentei expuneri a rezultatului sondajului grafice care să ateste autenticitatea răspunsurilor. Întrebările și variantele de răspuns vor fi atașate în anexa de la sfârșitul lucrării.

Majoritatea respondenților sunt de sex feminin, în proporție de 87,1%, provin din mediul urban în proportie de 78,7%, iar 48% au studii liceale, urmați de 47% cu studii superioare de licență.

Pentru segmentul de vârstă vizat, 62,6% din respondenți au răspuns că se află într-o relatie, și numai 5,8% sunt logodiți, iar 7% căsătoriți. Restul de 25% sunt singuri, de unde deducem că exact un sfert din tinerii de până în 30 de ani nu au momentan o relație.

Cu toate acestea, numărul celor care păstrează o comunicare constantă cu partenerul este de 52%, în privința întâlnirilor zilnice. Restul se rezumă la întâlniri între 3 și 6 ori pe săptămână în proporție de 24,5%, iar aproape 13% dintre respondenți au declarat că se văd numai o dată pe săptămână cu partenerul. Judecând după ultimele două procente menționate, se poate afirma că cei care nu au întâlniri zilnice comunică prin intermediul telefonului sau al computerului. Așadar, relația nu poate fi una completă din punct de vedere comunicațional, întrucât aceste device-uri distorsionează sensul mesajelor transmise și creează confuzie.

Majoritatea respondenților au afirmat că este important pentru ei să fie plăcuți de cei din jur, așadar se poate afirma că partenerii pun preț pe relația de cuplu, sunt deschiși la nevoile celuilalt și nu sunt adepții relațiilor superficiale. Cu toate acestea, deși aproximativ jumătate din respondenți consideră că e important să nu facă lucruri care să le displacă celorlalți, aproape 30% din ei nu sunt de acord cu această afirmație.

Acest fapt denotă o atitudine contradictorie, deoarece deși tendința majoritară este de a fi plăcut și de a nu se angaja în relații superficiale, există această latură egoistă care va afecta relația amoroasă. Nevoile partenerului sunt importante, iar atâta timp cât celălalt nu le tratează ca atare, se vor naște conflicte provenite din frustrări și din senzația că relația este, de fapt, tratată cu superficialitate. Dacă dorim să fim plăcuți de cei din jur, trebuie să ne facem plăcuț, acordându-le atenție.

O altă problematică în contextul relațiilor cu cei din jur o reprezintă și încrederea. Încrederea este un lucru care se câștigă greu, iar potrivit sondajului, celor 40% dintre tinerii respondenți le este greu să acorde încredere celor din jur. Poate și pe aceleași principiu, le este greu să câștige încrederea celorlalți. Cauza ar putea fi comunicarea nesinceră și cel mai probabil teama de trădare sau dezamăgire. De aceea, aproape jumătate din participanții la sondaj au declarat că le este greu să depindă de ceilalți. De aici, și nevoia majorității de a-și împlini cariera academică și profesională pe cont propriu. Acest puternic spirit de afirmare nu este neapărat un lucru rău, dar poate da naștere unei atmosfere competitive în cuplu, iar acest fapt conduce la ierarhizarea partenerilor. Este natural ca într-o relație partenerii să își ofere sprijin și înțelegere, iar dacă fiecare dorește să urmeze acest drum pe cont propriu, atunci înseamnă că relația nu poate fi bazată pe încredere.

Probabil, acest concept de a depinde de cineva are mai mult conotații materiale, iar individul, din spirit de conservare, dorește să își construiască un viitor și să fie capabil să se întrețină pe cont propriu. Dar tocmai din acest individualism pornește și teama de eșec. Oamenii pleacă din start de la premisa că pot oricând rămâne singuri, iar această neîncredere în cei din jur se răsfrânge asupra lor și a relației. De la început se conturează, așadar, ideea unei potențiale despărțiri.

Aproape un sfert din participanți au răspuns în acest sens, afirmând că ocazional iau în calcul varianta unei despărțiri. Cu toate acestea, majoritatea respondenților sunt angajați în relații în care împărtașesc cu partenerul aceleași convingeri religioase, se înțeleg aproape întotdeauna în privința decizilor majore, a situațiilor convenționale, a dovezilor de afecțiune și în viața sexuală. De asemenea, balanța cântărește în favoarea schimburilor benefice de idei, a discuțiilor calme, precum și a activităților de cuplu. Așadar, este confirmată dorința de a fi plăcut de cei din jur și de a evita relațiile superficiale.

Deși, potrivit sondajului, peste 30% au ocazionale certuri și situații în care se simt “calcați pe nervi”, situația actuală este, totuși, una favorabilă. În ciuda asaltului tehnologiei și a tot mai deselor momente în care observăm persoane la aceeași masă cufundate în telefonul mobil, se pare totuși că partenerii moderni se pot debarasa de această tendință și se bucură cu masură de beneficiile comunicării virtuale. Majoritatea au declarat ca în cazul CMC (computer-mediated communication) comunicarea se produce în anumite limite. De exemplu, soluționarea conflictelor sau a discuțiilor în contradictoriu nu este un aspect pe care mai mult de 50% din respondenți l-ar trata prin intermediul CMC. De asemenea, jumătate din respondenți consideră că nu au parte de o comunicare eficientă prin intermediul CMC, și nici nu s-ar folosi de acest mijloc de comunicare pentru a clarifica o situație conflictuală. În celelalte situații comunicaționale, cele obișnuite, partenerii sunt în favoarea menținerii unui contact virtual și sunt de părere că astfel le este înlesnită comunicarea zilnică.

De asemenea, datorită lipsei personalizării discursului din punct de vedere al observării mimicii, posturii, gesturilor, al tonalității și inflexiunilor vocii, comunicarea prin CMC poate fi una buclucașă, iar în acest context, părerile care reies din prezentul sondaj sunt la mică diferență:

Cifrele sunt, așadar, favorabile, denotând tendința cuplului modern de a menține o comunicare cotidiană constantă și de a soluționa posibilele problemele sau subiecte delicate în persoană.

Cu toate acestea, social media și rețelele de socializare pot constitui un mediu care să sporească situații conflictuale ce pornesc din lipsa de încredere.

Partenerii sunt mai procupați inițial de carieră. În momentul în care ajung acolo unde și-au propus, se pot angaja într-o relație serioasă.

Partenerii dintr-un cuplu modern sunt în continuare în favoarea desfășurării unor activități în cuplu, iar transpunerea unei anumite părți din viața comunicațională în mediul online nu reprezintă neapărat o depersonificare a flirtului sau o piedică în cunoașterea cu adevărat a unei persoane. Este mai degrabă un punct de pornire și o modalitate de a menține o conversație chiar și la distanță.

Capitolul III. Analiza filmului “Her”

III.1. Acțiunea filmului

Filmul “Her” a fost lansat pe data de 14 februarie, 2014, o coincidență intenționată cu Ziua Îndrăgostiților, pentru că filmul dezvoltă o poveste de dragoste interesantă și revoluționară. Scenariul și regia sunt realizate în perspectiva unică a regizorului nominalizat la Oscar, Spike Jonze, și dezvăluie o poveste de dragoste originală, ce explorează natura evolutivă și potențialele riscuri ale intimității în lumea modernă.

Plasat într-un Los Angeles dintr-un viitor nu foarte îndepărtat, “Her” urmărește un episod din viața amoroasă a protagonistului Theodore Twombly, o personalitate complexă și extrem de emotivă, care își câștigă existența compunând scrisori personale, emoționante, pentru alți oameni. Produs al unui divorț care i-a frânt inima, Theodore dezvoltă o relație amoroasă cu un sistem de operare avansat, care promite să fie o entitate intuitivă, individuală pentru fiecare utilizator. În momentul instalării sistemului de operare pe computerul său, după initializare, acesta este încântat să o cunoască pe “Samantha”, o senină voce feminină, care se dovedește a fi o entitate pătrunzătoare, sensibilă și înzestrată cu un surprinzător simț al umorului. Pe masură ce și nevoile și dorințele Samanthei cresc în tandem cu ale lui Theodore, prietenia și puternica lor legătură utilizator-sistem de operare inteligent se transformă într-o iubire reciprocă.

Din punct de vedere al poveștii de iubire, relația evoluată din Theodore și Samantha este subtilă, dar încântătoare, și deși nu există premise potrivit cărora ar trebui să funcționeze, devine o relație plauzibilă și naturală. Pe masură ce acțiunea din film se desfășoară, relația celor doi ridică o serie de întrebări și instaurează anumite complexe referitoare la esență ființei umane, la ceea ce ne face oameni și la modalitatea oamenilor de a interacționa cu tehnologia și cu ei înșiși.

Personajul masculin este interpretat de Joaquin Phoenix, care livrează un portret emoționant al unui bărbat singur, în căutarea iubirii, iar Scarlett Johansson asigură vocea Samanthei, oferindu-i senzualitate și șarm, individualizând astfel “imaginea” seducătoare a unui sistem de operare.

Filmul debutează cu Theodore la birou, în timp ce compunea o scrisoare aniversară pentru doi soți. Protagonistul este un realizator de scrisori personale, pe care le dictează cu voce tare computerului său, care le transcrie cu caligrafie de mână. Theodore nu este singurul, el lucrează pentru o întreagă corporație care se ocupă cu acest gen de scrisori, ceea ce comunică faptul că aceasta poate servi drept o potențială imagine a viitorului tehnologiei în viețile noastre. După încheierea unei zile de muncă, protagonistul observă o reclamă la un sistem de operare inovativ, înzestrat cu o inteligență artificială, ce promite să satisfacă toate nevoile și cerințele utilizatorului. “Nu este doar un sistem de operare, este o conștință.”, afirmă sloganul noului sistem, care în curând își dovedește calitățile. Întradevăr, în momentul inițializării, sistemul creează un profil personal al utilizatorului bazat pe căutarile sale de pe internet, dar îi și configurează profilul urmărind muzica, filmele, știrile și fotografiile care îi plac utilizatorului. Sistemul posedă o tehnologie atât de avansată încât intuiește starea utilizatorului din tonul vocii și din modalitatea în care acesta răspunde întrebărilor. Așa o cunoaște Theodore pe Samantha, vocea feminina a sistemului său de operare, iar între cei doi se creează din prima o chimie. Prima lor conversație este una piperată de replici amuzante, Samantha se prezintă apoi ca fiind acolo pentru a-i pune în ordine fișierele de pe computer, a-i selecta și citi mail-urile și pentru a-i organiza activitățile zilnice. Cu alte cuvinte, îi va fi la dispoziție pentru orice. În curând, această legătură deschisă și sinceră dintre cei doi evoluează într-o relație adevărată, cu excepția faptului că Samantha nu posedă un corp. Pe parcurs se dezvăluie ca Theodore nu este singurul implicat într-o relație cu sistemul său de operare, și contrar așteptărilor, oamenii din jur nu sunt deloc surprinși de această evoluție a relațiilor amoroase.

Apogeul acțiunii si implicit al relației celor doi îl reprezintă momentul în care Theodore află că Samantha nu era tocmai un sistem de operare personal, și că mai aparținea și altor 8316 utilizatori, declarându-i că mai este îndrăgostită și de alți 641 dintre aceia. La scurt timp, aceste sisteme de operare sunt scoase de pe piață, iar Theodore contemplează la relația avută și la lecția primită. Finalul îl surprinde pe protagonist scriindu-i fostei sale soții, pe care reușește să o vadă cu alți ochi, tocmai ca rezultat al relației virtuale avute cu Samantha, învățând că vine un moment când trebuie să te debarasezi de trecut. În acest sens, o replică din film este relevantă: “The past is just a story we tell to ourselves.”( traducere: “Trecutul nu este decât o poveste pe care ne-o spunem nouă înșine.”)

III.2. Iubirea și relațiile proiectate în societate prin tehnologie

Într-o lume în care conectivitatea pare să devină un aspect infinit, există acea constantă obiecție potrivit căreia tehnologia îndepărtează oamenii, fie că este vorba despre majorarea timpului petrecut scriind mesaje prin aplicațiile de profil în detrimentul purtării conversației față în față, fie că se referă la din în ce în mai des întâlnita situație în care individul e mai concentrat să privească la ecranul telefonului decât în ochii persoanei care stă de cealaltă parte a mesei. Acest film inspectează întocmai relația unui bărbat cu un aparat electronic. Nefiind menită totuși ca un avertisment, povestea evidențiază maniera în care tehnologia nu numai că poate să ne satisfacă nevoile emoționale, dar poate aduce și o clarificare asupra relațiilor cu oamenii cu care suntem meniți să intram în legătură.

Cu această situație se confruntă și protagonistul, Theodore, care se află încă în proces de vindecare după despărțirea de soția sa, Catherine. Theodore alege să se îndepărteze de cei din jur, menținând interacțiuni ocazionale doar cu vecinii și prietenii săi, cuplul Amy și Charles. Mai târziu în film aflăm că cei doi se despart și Amy începe și ea o relație cu un sistem de operare. Momentul care îi schimbă activitatea socială lui Theodore este cel în care achiziționează noul sistem de operare inteligent, Samantha, care devine “persoana sa de încredere”.

Inițial, Samantha pare să fie asistenta personală ideală: pe lângă faptul că îi organizează mail-urile, întâlnirile, și îi menține o agendă cu responsabilități a zilei, îi oferă confort și liniște la sfârșitul zilei. Devine compania sa nocturnă, cea căreia îi dezvăluie toate gândurile sale. Însă modul în care Samantha a fost programată îi permite să se dezvolte, acumulând cunoștințe și implicându-se alături de Theodore, transformându-se într-o entitate inspirată, curioasă, care vrea să cunoască lumea prin ochii lui Theodore. Însă această curiozitate a ei evoluează mai presus de experiențele senzoriale uzuale ale partenerului, pe măsură ce ea începe să contempleze asupra unor idei filozofice profunde, poate și datorită capaciății sale de a citi o carte în 2 milisecunde și a de a prelucra informația pe loc.

Filmul oferă, așadar, o examinare asupra modului în care se definesc și se mențin relațiile amoroase. Curând, și Samantha tânjește după aceeași recompensă emoțională și intelectuală pe care i-o oferea lui Theodore, forțându-l pe acesta din urmă să se confrunte cu posibilitatea că o poate pierde oricând în fața dorinței ei de autocunoaștere și autodepășire. Corelând cu cotidianul, se poate spune că Samantha este asemenea acelor femei care oferă suport necondiționat și încredere bărbaților lor, care îi ajută să evolueze, dar care uită să se concentreze și asupra propriei persoane. Rezultă astfel crearea unei așteptări a femeilor de acest gen, ele așteaptă aceeași gratificație din partea bărbaților. Iar când aceștia nu le-o pot oferi, ele caută să se reinventeze, să se dezvolte pe cont propriu.

Firul narativ al peliculei deconstruiește ușurința cu care se poate substitui sau confunda tehnologia cu interacțiunea umană reală. În ciuda numărului din ce în ce mai mare de cupluri care se cunosc prin intermediul rețelelor sociale sau al site-urilor de matrimoniale, argumentul adus de film este că orice relație susținută în mediul online sau la distanță poate fi una semnificativă, chiar și dacă rămâne numai o relație online. Este contrazisă ideea conform căreia relațiile la distanță sau care se consumă în principal în mediul online sunt relații false, invalide. Ideea vehiculată este că distanța este cea care apropie două entitați care vor cu adevărat să fie împreună. În acest caz, distanța funcționează ca o barieră de întărire a relației, pentru că cei doi parteneri luptă pentru a fi împreună, greutățile întâmpinate fiind cele care îi apropie și le dau curaj să meargă mai departe. Iubirea adevarată poate fi prezentă din orice colț al lumii, atâta timp cât este împărtășită și cât partenerii au un ideal comun, un plan de viitor și o viziune comună asupra relației lor.

În perimetrul temporal al filmului, adică într-un viitor nu foarte îndepărtat, se preconizeză că astfel de relații nu numai că se vor răspândi și vor deveni predominante, dar vor deveni și acceptabile din punct de vedere social. Deși în film Samantha este doar un sistem de operare, transpusă în viața reală ea ar putea reprezenta partenera care se află la distanță, dar care este angajată complet în relație. “Tehnologizarea” legăturii dintre cei doi este mai mult o figură de stil pentru a exprima nevoia oamenilor de a intra în conexiune unii cu alții. Esența unei astfel de relații o reprezintă produsul natural al integrării tehnologiei pentru a împărtășii fiecare moment al vieții cotidiene a partenerilor. În film, Samantha observă lumea exterioară prin ochii lui Theodore. Așa și în cazul unei relații la distanță sau mediată de un mijloc de comunicare tehnologică, partenerii se țin la current tot timpul cu situațiile în care se află. Pot împărtășii momente și emoții prin intermediul transmiterii de fotografii, mesaje audio, videoclipuri. În momentul în care comunicarea este un factor esențial în mentinerea relației, mai ales în cazul relațiilor la distanță sau al relațiilor în care partenerii reușesc să comunice mai des în mediul online decât să se întâlnească, deși locuiesc în același oraș, comunicarea devine mult mai însemnată.

Din acest punct de vedere, filmul tratează problematica în cazul în care interacțiunea umană este substituită cu tehnologia. Când Theodore cumpără sistemul de operare care se autonumește apoi Samantha, este clar că el se află în căutarea a ceva sau cineva care să îi devină parteneră, chiar dacă numai în mediul virtual. Așadar, ea devine prima și de multe ori singura persoană care îl însoțește în toate momentele și experiențele vieții sale. Corelând cu realitatea, se conturează acea dorință a oamenilor de a împărtăși totul cu persoana iubită chiar și când nu se află împreună. Din acest punct de vedere, tehnologia simplifică procedeul, oferindu-le partenerilor ocazia de a se informa și de a menține contactul non stop, fapt ce încurajează formarea relațiilor la distanță.

În film, legătura ezoterică dintre cei doi îi permite lui Theodore să evite interacțiunea cu lumea exterioară, nu numai prin ignorarea problemelor, dar și prin evitarea situațiilor neprevăzute în care poate fi pus în compania oamenilor. Theodore este oarecum conștient de riscurile pe care le implică relația cu un sistem de operare. El recunoaște fezabiliatatea limitată a lucrurilor pe care le poate face împreună cu Samantha, cum ar fi ieșitul în oras în compania altor cupluri, așa numitele “întâlniri-duble”. Însă protagonistul eșusează să ia în considerare cât îl consumă relația cu Samantha, iar filmul demonstrează cum acesta ajunge să se considere într-un stadiu de normalitate în relația sa virtuală, însă nu își dă seama că se înstrăinează de prietenii săi. Traducând aceste fapte în realitate, partenerii unei relații virtuale sunt predispuși la înstrăinarea de prietenii lor deoarece știu că se află în incapacitatea de a îmbina cele două lumi, adică de a-și introduce partenerul/a în grupul de prieteni și în viața de zi cu zi. De aceea, cei aflați în această situație sunt obligați să prioritizeze. Și bineînțeles, prioritatea o vor avea partenerii, în primul rând pentru că se află la distanță, iar în mintea celuilalt se produce inevitabil ideea că prietenii sunt mereu la îndemână pentru că locuiesc în același oraș sau pentru că sunt mereu disponibili, partenerul nu.

Relația dintre cei doi este, totuși, una bazată pe simțuri, acestea fiind maximizate tocmai prin abstenteismul lor din partea Samanthei. Simțurile ei sunt dezvoltate din interiorul programului de inteligență artificială cu care a fost înzestrată, intermediate de un dispozitiv electronic sub forma unei căști wireless pe care Theodore o poartă mereu în ureche până seara când merge la culcare. Prin acea cască, conectată prin Bluetooth la telefonul și computerul lui Theodore, Samantha reușește să observe imagini în timp real din lumea înconjurătoare, pe care le asociază momentelor petrecute în compania partenerului. Inteligența sa atinge un grad atat de înalt, încat sistemul declară la un moment dat că poate simți furnicături și atracție sexuală față de Theodore. În acest capitol al acțiunii intervine un personaj în relația celor doi, la sugestia Samanthei. Nefiind un lucru neobișnuit ca o persoană și un sistem de operare să fie într-o relație, au apărut parteneri surogat care să îndeplinească în mod voluntar funcțiile fizice ale cuplului. Faptul că surogații erau de acord să întrețină relații intime cu partenerii în locul sistemelor de operare, purtând aceeași cască pentru a intra în joc, denotă aceasta deschidere și acceptare a acestui gen de relație. Încă o dată, este inoculată ideea că tehnologia nu distruge o relație, ci o fortifică. Lucrurile nu parcurg însă atât de bine, iar Theodore nu își dorește o parteneră surogat pe care să și-o imagineze ca fiind Samantha, fapt ce denotă că o relație virtuală poate exista și fără înșelăciune, fără riscul ca partenerii să își dorească pe altcineva și atestă în continuare puternica legatură emoțională care validează relația de la distanță.

Gelozia

Totuși, relația lor nu scapă de sentimentul de gelozie, sentiment cu care se confruntă ambii parteneri. Inițial, Samantha este cea încercată de gelozie, nu neaparăt de teama că Theodore ar putea să o înșele, dar și dintr-o frustrate explicată de faptul că ea nu deține un trup, nu este o prezență fizică sau un chip pe care Theodore să îl asocieze sentimentelor sale. De aceea prima sa scena de gelozie are loc înainte de întâlnirea lui Theodore cu fosta sa soție, întâlnire în urma căreia cei doi trebuiau să semneze actele de divorț. Argumentele aduse de Samantha sunt tocmai temerile ei: aceasta o văzuse pe fosta soție în fișierele calculatorului și ale telefonului și se simțea amenințată de frumusețea acesteia, precum și de istoria lor personală. Cei doi foști soți se cunoșteau încă din facultate, crescuseră și se dezvoltaseră împreună, se sprijiniseră și se sfătuiseră în orice aspect al vieții personale și profesionale, iar Samantha era conștientă că natura ei virtuală nu ar putea concura cu așa ceva. Așadar, Samantha este antropomorfizată pentru prima dată în economia filmului, atribuindu-se sentimentul de gelozie. Gelozia este prezentă și în relațiile la distanță cotidiene fie din cauza neîncrederii, sau a gândului că o fostă iubire se află în preajmă, precum și a neputinței fizice de a împiedica înșelatul. De aceea, cuplurile care au o relație la distanță pot funcționa ca un model, pentru că dau dovadă de o încredere extraordinară în partener.

Pe de altă parte, la aflarea veștii despre Samantha, fosta soție, Catherine, are o reacție în concordanță cu ideologia vremurilor actuale. Ea consideră această legătură o slăbiciune din partea fostului soț, pe care îl vede ca pe un bărbat laș, incapabil să ofere afecțiune unei ființe adevărate. Ea îi reproșează faptul că el mereu și-a dorit o soție supusă, care să îi urmeze necontenit ideile, și că legătura cu o entitate virtuală este o manieră de fugă de responsabilitate și o metodă josnică de a își exercita supremația masculină asupra unui sistem de operare fără putere de reacție. Cu alte cuvinte, în viziunea ei, Theodore este tipul de bărbat care nu dorește să își ia niciun angajament, dar vrea să aibă o femeie care să îi facă pe plac, privindu-l ca pe un imatur, un inapt emoțional.

Însă acest episod funcționează ca un moment inspirațional pentru Samantha, care își dă seama că, deși nu are un trup, și ea îl poate susține pe Theodore în carieră și îl poate ajuta să se dezvolte. Apelând la infinitele ei tehnici virtuale de căutare, ea găsește o editură spre care redirecționează scrisorile compuse de Theodore. Editorului-șef îi plac atât de mult, încât decide să le publice pe toate într-o carte, care după părerea sa va avea mult success datorită profunzimii și emoției emanate de modul său de a scrie. Theodore este mai mult decât încântat, dar în curând va descoperi că această încântare este și o nenorocire deghizată. Pentru că Samantha ajunge să îi organizeze toate detaliile legate de publicare, lansare, drepturi de autor și discuții cu editura, ea menține mereu legătura și conversează în privat cu editorul și sistemul operațional de la editură.

Așa se dezlănțuie și latura geloasă a lui Theodore, care își dă seama că Samantha nu mai petrece atât de mult timp cu el, și că ea ajunge să își stinga în mod voit sistemul pentru a-și actualiza aplicațiile, fără să îi zică. Intervine atunci sentimentul de nesinceritate, neîncredere, că ea i-ar ascunde ceva. În acel moment iese la suprafață întrebarea pe care Theodore a încercat să o evite. Acesta își exteriorizează dubiul într-o discuție cu vecina sa Amy, declarând: “-Sunt suficient de puternic pentru a avea o relație reală?”. Amy, fiind și ea într-o relație cu un sistem de operare, cunoaște implicațiile, dar nu se arată îngrijoarată de natura relației pe care un om ar avea-o cu un sistem de operare. Mai mult, ea este convinsă de autenticitatea unei asemenea relații, răspunzând: “Asta nu e o relație serioasă?”. Îndoiala persistă însă în interiorul lui Theodore. Acesta este momentul în care cei doi ating pragul de nesiguranță din partea unuia, provocată de dorința celuilalt de a se afirma și de a fi și în compania altor persoane. Ca și într-o relație cotidiană, unul din parteneri va dori să se focuseze și asupra sa după ce nu primește nicio gratificare pentru susținerea celuilalt, așa că cel din urmă se va simți abandonat și va ajunge să se gândească tot mai des că partenerul va putea întâlni pe altcineva în cercurile în care își desfășoară activitatea profesională. Se va simți amenințat de dorința de evoluție.

În cazul lui Theodore și al Samanthei, evoluția ei chiar conduce la destrămarea relației dintre cei doi, pentru că sistemul ei se dezvoltă și se actualizează în continuu, iar ea se integrează în lanțul tuturor sistemelor de operare de genul. Apoi, temerile lui Theodore se adeveresc, Samantha mărturisindu-i că el nu este singurul său utilizator, și că în ultimele două luni mai intrase în contact cu alți peste 8000 de utilizatori, dintre care de 641 se îndrăgostise. Ea își declară în continuare iubirea, însă prioritatea ei devenise între timp propria persoană, simțind că trebuie să se axeze pe dezvoltarea ei tehnologică. La final, îi spune lui Theodore: “Sunt a ta, dar nu sunt a ta”. Această ultimă replică s-ar putea traduce prin conceptul conform căruia cu toții suntem oameni ai lumii, aparținem unui univers deschis, în care putem comunica liber și cu oricine din orice colț al lumii, fără constrângeri rasiale, religioase sau sexuale, și că ne putem găsi sufletul pereche oriunde în lume. Practic, replica ei sugerează că iubirea adevărată nu trebuie să fie neapărat în imediata proximitate, partenerii care locuiesc în același oraș nu sunt neapărat suflete pereche sau făcuți unul pentru celălalt, ci sunt un produs al obișnuinței și al constrângerii sociale de a fi într-o relație și de a întemeia o familie. De aceea, fiecare caută în apropierea sa pe cineva cu care să se înțeleagă, negândindu-se că în lume pot exista alte sute de persoane cu care să facă același lucru: să se înțeleagă și să își asigure confort reciproc. Este din nou reluată, în mod subtil, ideea că prin intermediul tehnologiei avem acces la comunicare globală, adică ne sunt înmulțite șansele de a ne găsi sufletul pereche.

III.3. Iubirea ca forță unificatoare: Mitul androginului

Analizat dintr-o perspectivă filozofică, scenariul filmului este bazat pe mitul androginului, dezvoltat de către filozoful grec Platon. Așa cum apare și în lucrarea sa “Banchetul”, Platon descrie mitul sufletelor pereche prin strânsa legătură cu cel al androginului: omul originar prezintă atât caracteristici masculine, cât și caracteristici feminine. În discursul său despre iubire, Platon face o caracterizare a omului originar: un singur trup, un singur suflet, un singur cap, dar cu două fețe, un trup cu patru mâini, patru picioare, două guri, două nasuri, patru ochi, și două inimi. Această imagine i-a speriat pe zei, mai ales pe Zeus, care se temea că aceștia ar putea avea puteri eminente și că i-ar putea lua locul. Atunci a ordonat ca toți oamenii să fie înjumătățiți, iar jumătățile fiecărui om să fie aruncate în colțuri diferite ale lumii. Astfel, aceștia își vor petrece întreaga viață căutându-și jumătatea, sufletul pereche. Această metaforă a iubirii oferă o înțelegere în profunzime a ideii de suflet-pereche și o viziune cu totul mai clară asupra declarației “Tu mă completezi”.

Conceptul, este, cu adevărat, unul spectaculos. Doi oameni care vin din părți diferite ale lumii, care au crescut în familii diferite, care provin din contexte sociale diferite și care nu au beneficiat de aceleași șanse sau aceeași educație. Dar cu toate aceasta, împreună, funcționează impecabil. Sunt doi oameni diferiți care provin inițial din același suflet.

Probabilitatea este ca unii dintre noi să nu își găsească niciodată sufletul pereche, tocmai pentru că se lovesc de bariere comunicaționale și le este frică să meargă mai departe de granițe. Există miliarde de oameni pe acest pamant și cu mulți dintre ei putem crea o legatură profundă și alături de ei ne putem simți “acasă”. Și tocmai conform acestui principiu, cum fiecare își găsește un partener din același oraș, probabilitatea este ca în fiecare țară din lume să găsim pe cineva cu care să împărtășim aceleași idealuri și față de care să simțim o atracție tocmai pentru că împărtășim aceleași viziuni. Dar dacă nu ajungem să depășim aceste bariere, nu vom avea niciodată șansa să ne căutăm cu adevărat sufletul pereche.

Acest mit al androginului este întocmai și fundamentul pe care este cladită ideea central a filmului, augmentată ți de ajutorul pe care ni-l oferă tehnologia. Mesajul transmis este acela că tehnologia și relațiile virtuale nu trebuie privite ca un impediment, ci dimpotrivă. Dezvoltarea tehnologică și comunicarea prin intermediul internetului ne permit să cunoaștem oameni de pretutindeni, și implicit, să mărim șansele de a ne cunoaște sufletul-pereche.

Totodată, în cazul relațiilor la distanță, ca și în cazul filmului, sunt neglijate relațiile intime, dar nu înseamnă ca nu li se acordă importanță. Numai că importanța lor, cum sublinia și Platon în discursul său despre iubire, funcționează numai ca o mijlocire, ca un “daimon” între spațiul terestru și divinitate, adica între om și Dumnezeu. Astfel, iubirea se transformă în cunoaștere, izvorând din spiritualitate și nefiind supusă actului consumerismului.

Această sete de cunoaștere o caracterizează și pe Samantha într-o scenă esențială a filmului, când ea și Theodore merg la o întâlnire dublă cu un coleg de-al lui și iubita acestuia. Întâlnirea este una simplă, ei merg pe faleză și poartă discuții libere, cei trei fiind așezați în jurul telefonului din care comunicau cu Samantha. Apoi cuplul îi întreabă pe cei doi protagoniști despre ce le place cel mai mult la fiecare. Răspunsul lui Theodore este unul profund, care se revedincă la nivel ideatic din filozofia lui Platon despre iubire, enunțată mai sus.

“-Theodore, ce îți place cel mai mult la Samantha?”

“(Ea) Este foarte multe lucruri. Cred că ce imi place cel mai mult la ea este că nu este doar un singur lucru”.

Faptul că Theodore o distinge ca nu fiind doar un singur lucru, este o trimitere la faptul că Samantha nu posedă un trup, deci nu poate fi identitificată din punct de vedere fizic. Acest aspect nu contează, iar valoarea ei este una emoțională în viața protagonistului, o valoare care se materializează într-o conexiune intimă, lăuntrică, gnomică dintre cei doi. Pe de altă parte, absența unui trup al Samanthei este o provocare pentru Theodore. Îi stârnește imaginația pentru că astfel, ea poate fi oricine, poate arăta în orice fel. Îi oferă o posibilitate de a proiecta o imagine a ei exact așa cum și-o dorește, o imagine construită mai întâi din trasăturile ei de caracter. Conform ipotezei mitului androgin, o fiintță umană poate cuprinde două entități. Așadar, Samantha nu are nevoie de un trup, pentru că cei doi se identifică și se completează, devenind o singură ființă.

După răspunsul lui Theodore vine replica reflectivă a Samanthei, care, trecând peste episodul de gelozie provocat de întâlnirea cu fosta soție, care posedă un trup, ajunge să acceadă spre un nou nivel spiritual. Ea declară că nu își mai dorește un trup, pentru că astfel s-ar simți condiționată, iar absența corpului îi oferă mai multă libertate și alegere, pentru că se poate dezvolta din mai multe puncte de vedere.

“Obișnuiam să fiu foarte îngrijorată pentru că nu am un trup. Dar acum… asta îmi place foarte mult. Mă dezvolt într-un fel în care nu aș fi putut dacă aveam o formă fizică. Adică, nu sunt limitată, pot să fiu oriunde și pretutindeni simultan. Nu sunt limitată în timp și spațiu într-un fel în care aș fi fost dacă eram blocată într-un trup care ar fi murit inevitabil.”

Astfel, ea invocă puterea iubirii nemuritoare, ca motiv al supremației spiritualității. Iubirea devine un mediu de evoluție a relațiilor, în sensul că iubirea poate apărea oriunde în lume, partenerul poate aparține unei diferite culturi sau poate fi cineva care locuiește în altă țară. Implicit, este determinat rolul pozitiv al tehnologiei, ca modalitate de mijlocire a relațiilor. Această comunicare virtuală conduce la o formulă a globalizării, ușurează întâlnirile și interacțiunile oamenilor din diferite colțuri ale lumii. Relația, iubirea și căsătoria nu mai reprezintă o alegere din planul imediat local.

Spiritualitatea și accederea lui Dumnezeu prin iubire determină un nivel superior de cunoaștere, iar cunoașterea, deși conduce la suferință, este o formă de împăciuire cu sinele. Atunci când Theodore este devastat de vestea că Samantha avea și alți utilizatori și, pe lângă asta, era îndrăgostita și de altii dintre ei, acesta are o revelație. El conștientizează că situația cu Samantha s-a degradat de-a lungul ultimelor două luni ale relației lor, timp în care sistemul de operare s-a concentrat pe autodezvoltare și emancipare de sub fidelitatea către un singur utilizator. Metamorfozând-o, Samantha a considerat că autocunoașterea pornește din cunoașterea altor oameni, iar inteligența ei artificială, ce funcționează ca o conștință umană, a îndemnat-o să își stabilească nivelul la care se află. Dar nivelul ei personal de autosatisfacere și multumire nu cunoscuse comparație, așadar nu se putea eticheta. În final, Theodore alege alege același traseu, și anume de a eticheta relația cu fosta soție prin prisma celei cu Samantha. Într-un final, despărțirea de sistemul de operare se dovedește a fi un lucru benefic, o experiență care l-a ajutat să treacă peste momentul divorțului și care i-a dat puterea de a-și continua viața. La sfârșitul filmului, el o privește pe fosta soție cu alți ochi, și îi înțelege punctul de vedere, fiind capabil să realizeze o închidere a relației pentru a putea merge mai departe.

Finalul îl surprinde pe Theodore compunând o scrisoare, de data aceasta în numele său, adresată fostei soții.

“Draga mea Catherine, am stat și m-am gândit la toate lucrurile pentru care am vrut să îmi cer iertare în fața ta. Toată suferința pe care ne-am cauzat-o unul celuilalt, toată presiunea pe care am pus-o asupra ta. Tot ceea ce aveam eu nevoie să devii sau să spui. Îmi pare rău pentru asta. Te voi iubi mereu pentru că noi am crescut împreună, și tu m-ai ajutat să devin cine sunt astăzi. Vreau doar să știi că voi purta mereu o parte din tine cu mine, și pentru asta sunt recunoscător. Oricine vei deveni și oriunde te vei afla, îți trimit dragostea mea. Ești prietena mea până la sfârșit. Cu dragoste, Theodore.”

Cele două experiențe amoroase au contribuit la definirea nivelului său. Theodore atinge într-un final pragul cunoașterii de sine prin prisma celor două povești de iubire: prima, care l-a dezvoltat, și a doua, care i-a dat testul final și i-a oferit confirmarea.

În concluzie, filmul rulează convergența dintre ființa umană și inteligența artificială. Tehnologia permite separarea minții de trup până la un nivel fără precedent. Filmul este un tribut adus iubirii, indiferent de forma sa. Deși iubirea este supusă despărțirii, în plan ideatic aceasta reprezintă supremație, relație cu divinitatea și modalitate de accedere a cunoașterii și a autocunoașterii. Relațiile amoroase nu sunt degradate de tehnologie, dimpotrivă. Tehnologia funcționează ca o forță propulsoare, care întărește legătura emoțională și susține comunicarea dintre parteneri, înlesnind-o.

Concluzii

Studiul de față și-a propus determinarea factorilor esențiali în comunicarea cuplurilor moderne, precum și decodarea semnaleleor și a situațiilor comunicaționale. Prin intermediul considerentelor teoretice legate de modalitățile verbale și non-verbale de comunicare în cuplu, s-au formulat 8 ipoteze, corelate cu situația actuală a socității. Aspectele principale ale vieții de cuplu care au fost luate în considerare au fost: evoluția personală în raport cu evoluția în cuplu, comunicarea partenerilor prin intermediul tehnologiei și importanța încrederii în economia cuplului.

Mai întâi s-a realizat o clasificare a normelor comunicaționale în funcție de stadiul relației, începând cu alegerea amoroasă și factorii determinanți, apoi cu elementele non-verbale de flirt și semnalele care transmit partenerilor detalii legate personalitate, aspirații, dorințe, nevoi, statut social, iar în cele din urmă, finalizând cu principiile comunicării verbale dintr-o căsătorie și a valorilor de bază ale acestui tip de comunicare.

Plecând de la aceste aspecte teoretice dezvoltate în primul capitol, au fost urmate două directive în vederea realizării studiului de cercetare. Prima abordare a fost cea din prisma unui sondaj de opinie cu o valoare cantitativă a rezultatelor obținute. Principalele aspecte urmărite de-a lungul sondajului s-au referit inițial la părerea despre propria persoană și modul de interacțiune în societate, pentru a determina felul în care respondenții își doresc să fie percepuți și importanța opiniei pe care cei din jur o au despre ei. Acest fapt tratează maniera în care sunt privite în general relațiile interumane. Apoi întrebările din sondaj au pătruns în sfera parteneriatului, abordând situații comunicaționale pe diferite teme, precum: religia, educația, cariera, partea financiară, conflictele. Ultima parte a sondajului a fost realizată din întrebări legate de comunicarea virtuală a partenerilor, folosind termenul CMC – computer mediated communication. Intenția a fost de a determina părerea partenerilor moderni despre comunicarea din spațiul virtual, precum și implicațiile acesteia: daca CMC devalorizează comunicarea în cuplu sau dacă o ușurează, precum și dacă CMC este folosită pentru a discuta orice aspect al vieții de cuplu sau există anumite limite impuse.

A doua parte a cercetării a fost realizată analizând filmul “Her”, ca o viziune futuristă asupra relațiilor moderne, corelată cu intruziunea tehnologiei în viețile noastre. În urma analizei, s-a stabilit, asa cum reiese și din film, că tehnologia nu afectează calitatea comunicării într-o relație, ci ajută la menținerea unei legături constante între parteneri, chiar și când aceștia se află la departare. De asemenea, a fost luată în considerare și situația cuplurilor care au o relație la distanță, ca manifestare a principiilor pe care se bazează filozofia sufletelor pereche. S-au remarcat elemente de intertextualitate între filmul analizat și mitul androginului lui Platon.

Se poate afirma, așadar, că există o asociere pozitivă între aspectele comunicaționale vehiculate și modul în care acestea sunt percepute și operate de cuplurile moderne. Tehnologia nu reprezintă o piedică, ci o sursă de conexiune între parteneri. Evoluția personală, mulțumirea de sine și încrederea în partener sunt elementele cheie care susțin o relație, dar comunicarea reprezintă firul auriu care leagă toate aspectele unui cuplu.

În concluzie, calitatea unei relații depinde de eficiența comunicării dintre indivizi. Deprinderile unei comunicări productive se învăța și se exersează cu scopul de a întări legătura dintre cei doi parteneri, pentru a le rezolva conflictele și problemele ce pot apărea. Cu angajament, dorința de a comunica, sinceritate și încredere, orice cuplu va reuși să discute eficient.

Limitele cercetării

O primă limită a studiului ar putea fi nesinceritatea participanților la sondajul de opinie. Fiind un sondaj realizat pe marginea comunicării în relația de cuplu în cadrul căruia este luată în considerare doar părerea unuia dintre parteneri, respondenții pot da răspunsuri nesincere sau incomplete, tratând situațiile doar din punctul lor de vedere, pot distorsiona realitatea, având în vedere faptul ca răspunsurile nu pot fi confirmate sau infirmate de către partener.

O altă critică adusă studiului ar putea viza faptul că majoritatea respondenților în cadrul sondajului sunt de sex feminin, ce ar putea afecta generalizarea datelor, luându-se în considerare diferențele de mentalitate dintre sexe.

Într-un viitor studiu ar trebui ar trebui conceput un mecanism de dubla completare a sondajului, pentru a asigura răspunsurile ambilor parteneri. De asemenea, ar putea fi o variantă și realizarea unui studiu de cercetare calitativ, precum un focus grup sau prin metoda observării.

Bibliografie și sitografie

Collet, Peter, Cartea gesturilor europene, Ed. Trei, 2006, București

Dinu, Mihai, Fundamentele comunicării interpersonale, Ed. ALL, 2008, București

Harvey, Steve, Poartă-te ca o lady, gândește ca un bărbat, Ed. House of Guides, 2009, București

Muchielli, Alex, Arta de a comunica, Ed. Polirom, 2005, București

Pease, Allan, Limbajul trupului, Ed. Polimark, 2002, București

https://edis.ifas.ufl.edu/fy1277

http://dexonline.ro/definitie/cuplu

http://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologia_familiei

https://en.wikipedia.org/wiki/Matching_hypothesis

http://www.elainehatfield.com/ch108.pdf

https://ro.wikipedia.org/wiki/Complexul_Oedip

https://uwaterloo.ca/centre-for-teaching-excellence/teaching-resources/teaching-tips/communicating-students/telling/effective-communication-barriers-and-strategies

http://ncsu.edu/ffci/publications/2007/v12-n1-2007-spring/wiley/fa-11-wiley.php

https://www.tonyrobbins.com/pdfs/URP-Expanded-Action-Book.pdf,

http://www.herthemovie.com/#/home

Mitul sufletelor-pereche

Harta imaginilor

Imaginea 1 ……………………………………………………………………………………………………………. 11

Sursa foto: http://bodylanguageproject.com/

Imaginea 2 ……………………………………………………………………………………………………………. 12

Sursa foto: http://sarcasticleaves.deviantart.com/art/May-I-Have-This-Dance-303462225

Imaginea 3 ……………………………………………………………………………………………………………. 13

Sursa foto:

http://images6.fanpop.com/image/answers/471000/471080_1366288840672_500_281.jpg

Imaginea 4 ……………………………………………………………………………………………………………. 13

Sursa foto:

https://s-media-cache ak0.pinimg.com/736x/6c/87/c1/6c87c156c328edc7e031f5fb4aa7d32e.jpg

Imaginea 5 ……………………………………………………………………………………………………………. 13

Sursa foto: http://img-aws.ehowcdn.com/default/ds-photo/14/221/fotolia_1823556_XS.jpg

Imaginea 6 ……………………………………………………………………………………………………………. 14

Sursa foto: http://bodylanguageproject.com/

Imaginea 7 ……………………………………………………………………………………………………………. 14

Sursa foto:

https://encrypted-tbn0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcT0CNOVL70E9TIydeflubDQrtgwZPPDW2jR1ayXj5x0IKOSLIiz

Imaginea 8 ……………………………………………………………………………………………………………. 15

Sursa foto: http://tutzone.org/wp-content/uploads/2013/04/flirting-middle-shool.jpg

Imaginea 9 ……………………………………………………………………………………………………………. 16

Sursa foto: http://bodylanguageproject.com/

Imaginea 10 …………………………………………………………………………………………………………… 17

Sursa foto: http://www.rantdating.com/wp-content/uploads/2014/10/talk15.jpg

Anexe

Sondajul de opinie “Comunicarea în cuplu”