Comunicare Si Relatii Publice

Universitatea Ecologică București

Facultatea de Științele Comunicării

Lucrare de licență

Comunicare și Relații Publice

Coordonator științific :

Lect. univ. dr. Margareta Flesner

Absolvent:

Neculai Mihaela-Loredana

București

2016

Introducere

Comunicarea, fie ea definită într-un mod simplu, fie definită științific și elaborată de numeroși specialiști, în funcție de domeniul lor specific de preocupare științifică, ca filosofia, istoria, psihologia, sociologia, etnologia, economia, științele politice sau cibernetica, care mai de care cu propriile puncte de vedere, este un domeniu care mi-a atras atenția dintotdeauna. Mi-a atras atenția deoarece sunt dornică de a îmi dezvolta abilitățile și competențele în domeniul comunicării, un fenomen complex, cu implicații puternice în diferite domenii.

Comunicarea stă la baza tuturor proceselor, interacțiunilor și relațiilor interumane. În absența fenomenului de comunicare, societatea nici măcar nu ar exista, deoarece fără ea, structurile sociale nu s-ar forma și nici nu s-ar menține.

În cadrul cursurilor susținute în cei trei ani de facultate, am descoperit domeniul în care cercetarea și studiile din comunicare au o aplicabilitate foarte largă, Relațiile Publice.

Relațiile Publice sunt un domeniu unde îți pui în valoare toate abilitățile și competențele dobândite în domeniul comunicării.

PR-ul, prin însăși natura sa, este un domeniu foarte complex, înclinat foarte mult spre interdisciplinaritate. Studiile făcute în domeniul comunicării sunt folosite din plin în cadrul unei activități eficiente de PR.

Relațiile publice au ca obiectiv primordial transmiterea de informații pentru a facilita comunicarea și înțelegerea reciprocă dintre diverse instituții și diverse tipuri de public. Explozia tehnicilor, fenomen care a cunoscut o accelerare spectaculoasă în ultimii ani, a creat noi oportunități specialiștilor în relații publice. Tehnicile moderne de comunicare permit atingerea unor categorii de public din ce în ce mai mari și într-un mod din ce în ce mai rapid.

Premisa de la care pornesc această lucrare de licență este aceea că relațiile publice se sprijină pe o bază teoretică foarte solidă și folosesc din plin toate valențele care sunt acordate procesului de comunicare.

Lucrarea de licență este structurată pe trei capitole, primele două capitole cuprind partea teoretică a lucrării, iar ultimul capitol cuprinde studiul de caz, partea practică a lucrării care sintetizează cele două capitole.

În primul capitol am realizat prezentarea conceptului de comunicare, în general, cu funcțiile, obiectivele și scopurile ei, elementele cu ajutorul cărora se desfășoară procesul de comunicare, formele și tipurile de comunicare. Am realizat acest capitol cu scopul de a se înțelege și a se percepe mai bine capitolul II a lucrării de licență, cel al relațiilor publice, un domeniu interesant care cuprinde tehnicile procesului de comunicare.

În capitolul doi am realizat o prezentare a relațiilor publice cu toate trăsăturile și funcțiile, obiectivele, clasificările, importanța și valoarea lor, și bineînțeles am specificat și cei ce fac posibile relațiile publice, cei ce se ocupă de relațiile publice, și anume, specialiștii în relațiile publice.

În capitolul trei am realizat studiul de caz, partea practică a lucrării, care este axat pe campaniile de relații publice în cadrul companiei Enel cu scopul de protejare a mediului înconjurător.

Enel este o companie care promovează protejarea mediului înconjurător, majoritatea campaniilor învârtindu-se în acest cerc.

Capitolul I

Conceptul de Comunicare

Definirea conceptului de comunicare

Comunicarea este unul dintre cei mai vechi termeni, termen folosit atât de către ființele umane cât și de către celelalte ființe ale pământului.

Termenul de comunicare își are originea în limba latină. Se presupune că la temelia formării verbului latin communico,-are ar sta adjectivul munis,-e al cărui înțeles era care își face datoria, îndatoritor, serviabil. Acesta din urmă, prin mijlocirea derivatului său communicus îl poate explica acceptabil pe comunicare, termen care la început însemna punerea în comun a unor lucruri de indiferent ce natură.

Comunicarea este un proces de transmitere / recepționare a unor mesaje orale, scrise sau de altă natură, cu ajutorul cărora o persoană sau un grup de persoane primește informații. Este un proces dinamic care se află într-o permanentă schimbare, acest lucru întâmplându-se chiar și în momentul desfășurării ei.

Conceptului de comunicare nu i s-a stabilit încă o definiție unică, încercarea de a găsi o definiție universală fiind aproape imposibilă deoarece este un concept complex, ceea ce o face să fie abordată din mai multe puncte de vedere și din prisma mai multor științe, fiecare din perspectiva propriilor nevoi.

În DEX ( Dicționarul Explicativ al Limbii Române), comunicarea are următoarele definiții :

Acțiunea de a comunica și rezultatul ei;

Înștiințare, știre, veste; raport, relație, legătură;

Prezentare, într-un cerc de specialiști, a unei contribuții personale într-o problemă.

Chiar dacă, o definiție unică este imposibilă, tot mai mulți autori au viziuni și definiții proprii asupra comunicării.

Definiții ale comunicării

Viziunea proprie asupra procesului de comunicare a lui Michael Kunczik “Comunicarea cuprinde deci interacțiunea cu ajutorul unor simboluri și transmiterea neintenționată de informații prin care comunică, interpretată ca fiind informativă de către un observator”.

Elena Abrudan definește comunicarea ca fiind “o interacțiune socială prin intermediul mesajelor”.

Stancu Șerb consideră comunicarea ca fiind atât transmitere de mesaj, dar, în același timp, e văzută și ca un proces persuasiv și implicativ, el afirmă că “a comunica este sinonim cu a spune, a explica, a convinge sau a acționa”.

La școala de la Palo Alto în cadrul căreia au fost elaborate renumitele axiome ale comunicării, cercetătorii Pail Watzlawick, Jeanet Beavin și Don Jackson au elaborate prima teorie care precizează că “non – comunicarea este imposibilă atâta vreme cât înfățișarea, vetimentația, mimica, privirea, mersul, gesturile și chiar tăcerile noastre le dezvăluie celorlalți condiția socială, temperamental, obiceiurile, dispoziția, atitudinile sau chiar emoțiile pe care le resimțim”.

Cum am mai spus, termenul este utilizat într-o accepțiune particulară și specializată de către fiecare domeniu de activitate, fiecare din perspectiva propriilor nevoi. În acest sens, Mihai Dinu ne oferă spre exemplu definiția biologului Edward O. Wilson, și anume “o acțiune a unui organism sau a unei cellule care alterează modele probabile de comportament ale altui organism sau ale altei cellule într-o maniera adaptive pentru unul sau pentru ambii participant”. Este evident că o asemenea definiție nu îl poate mulțumi pe un psiholog, sociolog sau oricare din alt domeniu.

Unii autori folosesc termenii de interacțiune și comportament ca sinonime, definind comunicarea ca “declanșare a unei reacții”, pe când Wazlawick și alții pun semn de egalitate între comunicare și comportament și înțeleg prin interacțiune “o desfășurare alternativă de comunicații între două sau mai multe persoane. În acest caz, transmiterea mesajului individual este numită comunicare”.

Cea mai bună definiție a termenului de comunicare a fost dată de sociologul german Max Weber în Wirtschaft und Gesellschaft din 1964, acesta distingând două moduri ale comportamentului uman situațional, “A acționa reprezintă un comportamnet uman (indiferent dacă este o activitate externă sau internă, o suferință sau o omisiune) dacă și în măsura în care cel sau cei care acționează leagă de aceasta un sens subiectiv. Acțiunea socială este acea acțiune în cadrul căreia sensul înțeles de cel sau de cei care acționează se referă și la comportamentul altora, orientându-se după efectul acesteia”.

Evident, sunt foarte multe definiții și interpretări a comunicării date de autori din toate domeniile, cele menționate mai sus fiind doar câteva exemple.

Scopul și obiectivele comunicării

Încă o ramură a comunicării destul de diversificată, fiecare autor interpretând prin propriul filtru al gândirii sale.

În anul 1988 De Vito a stabilit 5 scopuri esențiale ale comunicării:

descoperirea personală (constă în raportarea la alții și obținerea de elemente pentru propria noastră evaluare);

descoperirea lumii externe (comunicarea dă o mai bună înțelegere a realității exterioare, a obiectelor și evenimentelor);

stabilirea relațiilor cu sens (prin comunicare căpătăm abilitatea de a stabili și menține relația unii cu alții);

schimbarea atitudinilor și comportamentelor ( comunicarea, mai ales cea realizată prin mass-media, excelează în schimbarea atitudinilor și comportamentelor);

joc și distracții (comunicarea înțeleasă ca un mod de a ne simți bine).

Principalele obiective ale comunicării sunt:

explicarea și însușirea unor teorii, concepte și tehnici ale comunicării eficace, persuasive și manipulative;

ameliorarea imaginii de sine și totodată dezvoltarea abilităților și competențelor în domeniul comunicării;

protejarea indivizilor, grupurilor, în fața manipulării de comunicarea performantă, dar de cele mai multe ori abuzivă.

Acestea nu sunt singurele obiective, mai putem lua în considerare și următoarele obiective:

receptarea corectă a mesajului;

înțelegerea corectă a mesajului;

Acceptarea mesajului;

Obținerea unei reacții din partea celui sau celor care au primit mesajul.

Funcțiile comunicării

Având în vedere că termenul de comunicare este foarte dezvoltat, și funcțiile comunicării se extind pe un palier extrem de larg. Fiind numeroase puncte de vedere, există o mare diversitate de funcții cu care se operează în comunicare, funcții grupate în maniere proprii, de aceea vă voi prezenta doar câteva dintre ele, acestea fiind:

Prima clasificare, în contextul retoricii, îi aparține lui Aristotel, potrivit căreia comunicarea publică, poate îndeplini una din următoarele 3 funcții:

funcția politică sau deliberativă, atunci când discursul stabilește oportunitatea sau, dimpotrivă, inoportunitatea unei acțiuni cu caracter public;

funcția forensică sau judiciară, ce constă în dovedirea justeții sau imoralității unor fapte deja petrecute, pe care le aprobă sau incriminează;

funcția epideictică sau demonstrativă axată pe elogierea sau blamarea unor personalități, pe exprimarea satosfacției față de un eveniment favorabil, ori deplângerea urmărilor unei calamități

În sociologie, o clasificare a funcțiilor comunicării este oferită de către Roman Jackobson, în anul 1960.

Clasificarea sa cuprinde următoarele funcții:

funcția emotivă, centrată pe emițător, permite acestuia sa-și comunice impresiile, emoțiile și judecățile sale asupra conținutului mesajului;

funcția conativă, persuasive sau retorică, este centrată pe receptor, destinatarul comunicării, de la care se intenționează să se obțină un anume tip de răspuns;

funcția poetică, centrată pe mesaj, pune accentual pe cum se spune, adică pe încântarea provocată de rostirea sunetelor;

funcția referențială, centrată pe referent, face trimiterea la referenți, situaționali și contextuali;

funcția metalingvistică, centrată pe cod, se manifestă ori de câte ori în cadrul comunicării apare necesitatea de a se atrage atenția asupra codului utilizat si face posibilă definirea sensului termenilor pe care receptorul nu-i cunoaște;

funcția fatică, centrată pe canal, permite stabilirea, menținerea sau întreruperea legăturii cu receptorul, precum și verificarea trecerii fizice a mesajului;

Aceste funcții coexistă practic în orice comunicare. Structura verbală a unui mesaj depinde, în primul rând, de funcția predominantă.

Alți autori consideră că funcțiile limbii sunt și funcții ale comunicării.

Elementele comunicării

Pentru a avea loc procesul de comunicare este nevoie de interacțiunea unor elemente, și anume: emițător, mesaj, limbaj/cod, canal de transmitere, receptor.

Figura 1.1. Schema comunicării

Emițătorul poate fi un individ , un grup sau o entitate colectivă (ziar, corp legislativ, o organizație formală, etc. ). Emițătorul poate fi și receptor (comunicarea interpersonală), însă poate fi definit și separate în sistemul de comunicare organizat formal. Această dublă ipostază într-un context de comunicare determină ca în analiyele care se fac să se opereze cu expresia emițător – receptor.

Mesajul este referința despre persoane, obiecte, evenimente și idei din ambientul emițătorului și receptorului, pe care emițătorul îl transmite prin intermediul canalului la receptor.

Limbajul reprezintă o pluralitate de semne care au o semnificație comună, relativ constantă în diferite situații pentru un număr de interpreți, care pot fi produse și combinate în anumite moduri de către aceștia. Un cod sau un sistem de semne în acest sens este alcătuit din unități și structuri, iar esența sa constă în a asocia structura de date sensibile cu structuri de semnificație. Codificarea înseamnă transpunerea gândurilor în cuvinte și formularea expresiilor pentru a transmite o interpretare în vederea obținerii unui efect, iar decodificarea reprezintă actul simetric de a retranspune cuvintele și expresiile în emoții, sentimente, concepte, idei, atitudini, opinii și comportamente umane. Acțiunea de codificare este complementară cu aceea de codificare.

Canalul este calea de transportare a informației. Acesta este selectat de emițător care, de regulă, folosește în actele comunicaționale mai multe canale.

Zgomotul este factorul care distorsionează comunicarea împiedicând receptarea mesajului.

Receptorul este o persoană, sau un grup, care primește, decodifică și interpretează mesajul. Decodificarea este puternic influențată de modalitatea de interpretare. Receptorul închide bucla procesului de comunicare ( dă feedback) prin transmiterea rezultatului procesului de interpretare, devenind emițător.

Formele comunicării

Cercetătorii au clasificat comunicarea în mai multe forme, acestea fiind:

Comunicarea verbală utilizează limbajul ca formă de exprimare, este cel mai complex sistem de semnificații, fiind util pentru dezvoltarea intelectuală, pentru dezvoltarea procesului de învățare, dezvoltarea gandirii logice, raționamente, judecăți. Pentru a se realiza înțelegere între două entități acestea trebuie să comunice în aceeași limbă și să folosească și un limbaj asemănător. Comunicarea verbal se realizează și cu ajutorul funcției semiotice.

Comunicarea verbală este de două tipuri:

comunicarea orală – adresată receptorului auditiv;

comunicarea scrisă – adresată receptorului vizual.

Comunicarea nonverbală, utilizează simboluri nonverbal, exprimate prin manifestări ale corpului (gesture, mimică, accent, intonație, interjecții etc.), care creează anumite înțelesuri de genul: repetă, contrazice, înlocuiește, completează, accentuează mesajul transmis prin comunicare verbală.

Comunicarea nonverbală poate fi:

comunicare interpersonală, în cazul în care emițătorul este o persoană care se adresează altei persoane din motive de ordin personal, de cele mai multe ori în nume propriu;

comunicare organizatională, când emițătorul este angajat/implicat într-o organizație, iar procesul de comunicare presupune realizarea unor obiective specifice organizației.

După modul de desfășurare, comunicarea se clasifică în:

comunicare reciproc directă;

comunicare reciproc indirectă;

comunicare unilaterală directă;

comunicare unilaterală indirectă.

Comunicarea paralingvistică este foarte puțin sesizabilă în transferal și contratransferul informational. Este o formă de comunicare care se referă la tonalitățile vocii, timbre vocal, pauzele dintre cuvinte sau dintre cuvinte și gesture, tremurul vocii etc.

Tipuri de comunicare

Comunicarea interpersonală poate fi considerată ca fiind un produs rezultat din combinarea formelor verbale, nonverbale și paralingvistice ale limbii și limbajelor. Comunicarea interpersonală se poate realiza între doi sau mai mulți indivizi și e influențată de mai mulți factori, atât individuali cât și sociali. Cea mai utilizată formă de comunicare interpersonală este dialogul.

Comunicarea intrapersonală reprezintă comunicarea în și către sine. Comunicarea intrapersonală este foarte importantă la unele persoane, în special în procesul de învățare sau memorare a unor texte.

Comunicarea de grup reprezintă comunicarea între membri grupurilor și comunicarea dintre oamenii din grupuri cu alți oameni.

Comunicarea mediatizată are nevoie de un mediu de transmisie pentru a se putea derula. Prin comunicare mediatizată înțelegem: vorbitul la telefon, internetul, ascultatul muzicii prin intermediul diferitelor aparate și comunicarea prin mass-media. O caracteristică fundamentală a comunicării mediatizate este reprezentată de faptul că ea este accesibilă oricui, fără o pregătire foarte minuțioasă în acest domeniu.

Comunicarea de masă este o formă a comunicării mediatizate, adresată maselor și folosește specialiști ai comunicării care se confruntă cu o serie întreagă de probleme. Caracteristica fundamentală a mass-media este că aceasta se adresează unui număr foarte mare de oameni.

Comunicarea publică este comunicarea realizată prin intermediul instituțiilor statului, ministere, regii autonome, iar comunicarea locală realizată în primării, consilii județene etc. Aceasta are scopul de a crea o identitate proprie a oamenilor care trăiesc într-o anumită regiune.

Ca o introducere a capitolului ce va urma, voi vorbi despre domeniul relațiilor publice ca o formă specială a comunicării.

Relațiile publice sunt o formă de comunicare care gestionează schimbul de informații atât în interior cât și în exterior prin intermediul unor tehnici de comunicare și este domeniul care pune în evidență toate tehnicile ei, având ca obiective principale următoarele:

captarea atenției publicului-țintă;

stârnirea interesului a conținutului mesajului;

inducerea dorinței de reacție la mesaj;

direcționarea acțiunii celor care reacționează puternic la mesaj.

În continuare, în următorul capitol, voi vorbi mai pe larg despre relațiile publice, capitolul acesta, în care am vorbit despre conceptul comunicării, fiind ca o introducere pentru a înțelege mai bine relațiile publice.

Capitolul II

Conceptul de Relații Publice

Definirea conceptului de relații publice

Relațiile publice reprezintă o componentă importantă a științelor comunicării care a pătruns rapid în vocabularul și realitatea românească. În legătură cu definirea conceptului există încă multe confuzii, îndeosebi între sintagma “relații publice” și expresia “relații cu publicul”, precum și considerarea relațiilor publice sinonime cu marketingul, cu publicitatea, cu propaganda sau cu manipularea.

Relațiile publice și relațiile cu publicul sunt două domenii diferite, relațiile publice urmăresc armonizarea relațiilor dintre organizație și publicurile lor externe și cele interne, iar relațiile cu publicul urmăresc buna servire a clienților.

Rex F. Harlow, un pionier al relațiilor publice și unul dintre cei mai mari teoreticieni, într-un efort temerar desfășurat la mijlocul anilor ’70, a identificat 472 de definiții ale relațiilor publice iar pe baza acestora, va lăsa posterității ceea ce astăzi cunoaștem drept „megadefiniția lui Harlow” sau „description definition”, și anume:

“Relațiile publice reprezintă funcția managerială distinctă care ajută la stabilirea și menținerea unor limite reciproce de comunicare, la acceptarea reciprocă și la cooperarea dintre o organizație și publicul ei; ele implică managementul problemelor, ajutându-i pe manageri să fie informați asupra opiniei publice și să răspundă cererilor opiniei publice; ele definesc și accentuează obligațiile managerilor de a anticipa tendințele mediului; ele folosesc ca principale instrumente de lucru cercetarea și comunicarea bazată pe principii etice”.

Alte două definiții importante sunt:

Institutul Britanic de Relații Publice:

“Efortul planificat să influențeze opinia publică prin bună reputație și performanță responsabilă, bazat pe acte satisfăcătoare de comunicare bidirecțională“.

International Public Relations Association –(IPRA):

“Relațiile publice sunt funcția managerială care evaluează atitudinea publicurilor, identifică politicile și procedurile unui individ sau ale unei organizații față de interesul public, elaborează și execută un program pentru a dobândi înțelegerea și acceptarea publicului”.

Clasificarea relațiilor publice:

Acțiunile de relații publice se desfășoară atât în interiorul organizației cât și în exteriorul ei.

Relațiile publice interne ale organizației au rolul de a îndoctrina personalul cu o filozofie a organizației respective, în care rolul predominant îl constituie întelegerea rostului economic și social al acesteia. Prin intermediul acestor acțiuni se urmărește ca fiecare om să se considere coparticipant la activitatea organizației respective, iar organizația să-i apară în minte ca fiind cea care îi permite să-și manifeste din plin spiritul inventiv, creator, personalitatea.

Relațiile publice externe vizează clientela și marele public, diferențiat, în raport cu diverse criterii (vârstă, sex, profesii, mediul rural sau urban etc.).

Trăsăturile și funcțiile relațiilor publice:

Relațiile publice sunt acțiuni specifice, cu anumite trăsături caracteristice, care le deosebesc de alte forme de comunicare existente în organizații:

este un proces intenționat, întrucât are la bază o manifestare de voință a unei persoane sau a unei organizații în scopul câștigării încrederii;

procesul urmărește o reacție de tip impact, adică obținerea unui anume tip de reactie din partea altor persoane;

se desfășoară pe baza unei strategii bine pusă la punct, uneori în mai multe faze;

procesul are la bază realizările, de regulă bune, ale individului sau organizației; scopul realizării procesului de relații publice este dublu:

câștigul este și al inițiatorului și al publicului larg ca beneficiar al serviciilor organizației;

sunt un atribut al conducerii organizațiilor și permit menținerea unor căi de comunicare între organizații și oamenii cu care vin în contact.

Relațiile publice, la nivelul organizației îndeplinesc mai multe funcții:

de promovare a unei imagini pozitive a organizației și de construire a identității sale;

de protecție și de întărire a reputației organizației;

de informare a diferitelor categorii de public;

de gestionare a comunicării interne;

de relaționare cu comunitatea locală, mediile financiare, consumatorii / clienții, diferite publicuri și organizații interne și internaționale, organizații neguvernamentale, fundații, asociații etc.;

de management al evenimentelor speciale din viața organizației și al situațiilor de criză;

de consultant în afaceri publice.

Obiectivele relațiilor publice:

Prin intermediul relațiilor publice, de regulă, se urmăresc obiective cum sunt:

desfășoară un program planificat și susținut, ca o componentă a managementului;

organizează relațiile între organizații și publicul său;

monitorizează conștientizarea situației, opiniile, atitudinile și comportamentele în interiorul și în afara organizației;

analizează impactul politicilor, procedurilor și acțiunilor asupra publicului;

corectează acele politici, proceduri și acțiuni care vin în conflict cu interesul public și supraviețuirea organizației;

consiliază managementul pentru stabilirea de noi politici, proceduri și acțiuni reciproc avantajoase pentru organizație și publicul său;

stabilește și întreține o comunicare în dublu sens între organizație și publicul său;

realizează schimbări specifice în conștientizarea situației, opiniile, atitudinile și comportamentele în interiorul și exteriorul organizației;

stabilește rezultatele relațiilor noi sau a celor întreținute între organizație și publicul său.

Relațiile publice sunt responsabile de organizarea comunicării globale și instituționale a organizației: concep strategia și politica de comunicare; creează mesajele și evenimentele; aleg canalele de comunicare; selectează purtătorii de cuvânt. În acest fel se realizează o transparență controlată, care presupune discreție și confidențialitate; funcționează un filtru al comunicării organizației prin care mesajele favorabile împiedică impactul mesajelor nefavorabile. Practic se realizează un compromis strategic și controlat între nevoia de comunicare și transparență, pe de o parte, între discreție și confidențialitate, pe de altă parte.

Valoarea și importanța relațiilor publice

Relațiile publice reușesc să atragă din ce în ce mai mulți simpatizanți iar ambiguitățile și divergențele nu au întârziat să apară. Tinzând spre profesionalism, practicarea relațiilor publice capătă consistență și le întărește valoarea deoarece:

relațiile publice reprezintă și articulează dorințele și interesele unor tipuri variate de public în fața unor instituții care, uneori, nu dau importanță demersurilor și intereselor lor;

relațiile publice ajută la stabilirea unor relații mai netede între instituție și societate, încurajând întelegerea reciprocă;

relațiile publice oferă modalități de rezolvare a divergențelor prin cooperare, astfel încât coerciția și măsurile limită nu sunt necesare;

relațiile publice distribuie informații prin intermediul canalelor de comunicare, contribuind la informarea publicului;

persoanele care lucrează în relații publice pot și ajuta la stimularea și conștientizarea responsabilităților sociale ale unei instituții;

relațiile publice funcționează în toate aspectele vieții, atât timp cât principiile lor se identifică cu impulsul uman de căutare a acceptării sau a afecțiunii din partea celorlalți;

relațiile publice ajută conducerea organizației să formuleze obiective mai bune care au în vedere interesul public.

Termeni de referință în definirea relațiilor publice

În definirea relațiilor publice apar numeroși termeni care, fie alcătuiesc trăsăturile acestora, fie reprezintă procesele la care se raportează acest tip de acțiuni.

Prima categorie se referă la cuvintele-cheie care, împreună ar putea să ofere o imagine a ceea ce reprezintă relațiile publice. D. L. Wilcox și colaboratorii săi au identificat șase asemenea cuvinte care apar în majoritatea definițiilor date de diverși autori:

Deliberarea – relațiile publice sunt rezultatul unei acțiuni intenționate, deliberate.

Planificarea – activitatea de relații publice este organizată; acțiunile ce urmează a fi întreprinse sunt descoperite treptat, în urma unui proces de cercetare și analiză, și sunt eșalonate în timp pentru perioade mari.

Performanța – relațiile publice trebuie să fie performante întrucât doar așa pot câștiga încrederea publicurilor.

Interesul public – relațiile publice au ca scop satisfacerea nevoilor publicului și nu obținerea unui profit pentru organizație.

Comunicare bilaterală – relațiile publice se bazează pe preluarea informațiilor din mediul in care operează organizația, pe transmiterea de noi informații și pe urmărirea feed-back-ului acestora; prin menținerea deschisă a unui canal de comunicare interactiv, bidirecțional, se realizează echilibrarea intereselor celor doi actori – organizație și public.

Dimensiunea managerială – activitățile de relații publice sunt mai eficiente dacă sunt integrate în structurile de conducere și contribuie la exercitarea funcției manageriale a organizației.

A doua categorie sunt procese sau termeni de referință în definirea relațiilor publice. Astfel după W. Simon funcția de management, relația dintre organizație și public, cercetarea, funcția de consiliere a conducerii, implementarea unor programe de acțiune și comunicare și obținerea bună-voinței publicului sunt esențiale în definirea relațiilor publice. Alți autori apreciază ca termeni de referință pentru relațiile publice managementul, organizația și publicul.

Procesul de relații publice

Mai mulți autori identifică relațiile publice ca fiind un proces, respectiv o serie de acțiuni, schimbări sau funcții care conduc la atingerea unui obiectiv.Această succesiune de activități a fost grupată în diverse formule de către specialist, fie liniare, fie ciclice.

Formule liniare

Formula RACE, îi apartine lui John Marston și este cea mai cunoscută schemă care relevă procesul relațiilor publice. Se propune ca definirea relațiilor publice să se facă în raport cu principalele activități (etape) care trebuiesc îndeplinite (parcurse), și anume:

Cercetarea ( Research) – etapa în care se descoperă problemele ce trebuie rezolvate;

Actiunea (Action) – implementează programul destinat realizării obiectivelor specifice, în funcție de categoriile de public vizate;

Comunicarea (Communication) – etapa de execuție în care se transmit mesajele destinate fiecărui public-țintă, în vederea obținerii înțelegerii;

Evaluarea ( Evaluation) – se verifică dacă s-a atins scopul propus.

Formula ROSIE, îi aparține lui Sheila Cloug Crifasi, și se caracterizează prin eliminarea componentelor acțiune și comunicare, dar prin adăugarea altor trei etape, formula ajungând la cinci etape, și anume: Cercetarea (Research), Obiectivele (Objectives), Strategiile (Strategies), Implementarea (Implementing), Evaluarea (Evaluation).

Formula RAISE, îi aparține lui R. Kendall și este asemănătoare cu formula lui Martson, diferența făcând-o elementul planificare iar elementele acțiune și comunicare sunt înlocuiți cu etapele adaptare (Adaptation), implementare (Implementation) și strategie (Strategies).

Formula liniară în patru pași, în varianta cercetare (Research), planificare (Planning), execuție (Execution), și evaluare (Evaluation) elaborate de Public Relation Society of America.

Formule ciclice

a) D.L. Wilcox, P.H. Ault si W.K. Agee, au propus o formulă cu șase segmente care se reiau la infinit, ceea ce face ca procesul de relații publice să fie o acțiune continuă și are următoarele componente: cercetarea și analiza (research and analysis); definirea strategiilor (polisy formation); planificarea (programing); comunicarea (communication); feed-back-ul (feed-back); analiza, evaluarea și ajustarea strategiei de relații publice (program assessment and ajustment).

Figura 2.1.

b) Scott M. Cutlip și colab. identifică patru elemente ale procesului de relații publice, relații pe care le consideră integrate într-un proces mai larg în care obiectivul principal este adaptarea organizației la influențele mediului. Aceste elemente considerate de autori într-un ciclu perpetuu de acțiuni sunt: definirea problemei (defining the problem); planificare și programare (planning and progra-ming); acțiune și comunicare (action and communication); evaluarea (evaluation).

Figura 2.2.

c) sunt autori care consideră că întreg sistemul de relații publice se bazează în totalitate pe încredere pe care o creează persoanele sau organizațiile interesate, la nivelul altor organizații sau publicului larg.

Figura 2.3.

În prima fază, prin intermediul relațiilor publice, se oferă informații adevărate și ușor de verificat (despre produse, calitatea lor, vânzări, situație financiară etc.) care să ducă la formarea unei imagini bune despre organizație și, ca urmare, să fie luată în atenție pentru o eventuală cooperare.

În a doua fază , receptorului i se oferă elemente care relevă modul eficient de organizare a activităților, atitudinea corectă față de clienți, precum și, mai ales, modul responsabil de întocmire și derulare a afacerilor.

A treia fază, are rolul de a-l determina pe viitorul partener (sau client) să caute modalități de legătură cu organizația în vederea colaborării.

Elementele procesului de relații publice

Procesul de relații publice cuprinde relațiile cu presa, relațiile cu publicul, relațiile cu proprii angajați/ membrii organizației, relațiile cu autoritățile, relațiile cu comunitatea și relațiile cu diverse alte organizații, dar pentru a se desfășura eficient, procesul de relații publice are nevoie de mai multe elemente funcționale: specialistul de relații publice; clientul sau beneficiarul; serviciile specifice.

4. Metode și tehnici de relații publice

Specialiștii de relații publice derulează o serie de acțiuni specifice, pe baza unor strategii stabilite din timp, numite metode și tehnici de relații publice. Ele fac parte din “categoria generală de tehnici și metode de comunicare”, care au însă un “anumit specific și sunt adaptate activității de relații publice”.

Clasificarea metodelor și tehnicilor de relații publice

Relațiile publice operează cu numeroase metode și tehnici, grupate și clasificate în funcție de anumite criterii, cele mai des utilizate fiind:

a) D.L. Wilcox și colab. împart metodele și tehnicile de relații publice în funcție de natura canalului de comunicare, autorii identifică metode și tehnici de relații publice scrise, vorbite și vizuale.

Între metodele și tehnicile de relații publice scrise sunt considerate: comunicatul de presă, prezentarea și îndrumarea de presă, periodice de companie, broșuri și manuale, rapoarte anuale și reclama de corporație.

Metodele și tehnicile de relații publice vorbite sunt: discuția față în față, discursul, conferința de presă, dineul pentru presă și turul pentru presă, interviul, întâlnirile de lucru, zvonul.

Metodele și tehnicile de relații publice vizuale sunt: comunicatul de știri pentru TV, comunicatul de știri video (VNR-video news releases), știri pentru TV prin cablu, apariția personală la TV, alte utilizări ale benzii video (rapoarte filmate, programe de știri interne de corporație, programe de pregătire pentru marketing, mesaje de vânzări filmate), filme artistice, diapozitivele, fotografiile, benzile desenate, designul de corporație.

b) Claudia Canilli împarte metodele și tehnicile de relații publice în funcție de mediul în care acestea se derulează, și anume: către exterior (conferința de presă, sponsorizarea, întâlniri rezervate, congresul, prezența în mediile de comunicare, publicarea unui ziar, prospecte); către interior (buletine interne, broșuri, comunicarea în plic, avizele pe panourile de anunțuri, convențiile, cuvântul.

c) Stancu Serb le împarte în două categorii: metode și tehnici cu caracter general, în care include: negocierea, interviul și cele specifice relației cu presa; metode și tehnici audio-vizuale: conferința de presă, purtătorul de cuvânt, discursul oficial.

Cu siguranță, sunt și alte clasificări, acestea fiind doar câteva dintre ele.

Structuri de relații publice. Departamentul de relații publice

Specialiștii în relații publice își desfășoară activitatea în cadrul departamentelor de relații publice, al unor firme, agenții de relații publice sau în calitate de consultant independent de relații publice.

Având în vedere că Relațiile Publice sunt un domeniu mai nou la noi în țară nu toate organizațiile optează pentru un departament în relații publice deoarece nu toți știu importanța unui astfel de departament pentru organizație.

Organizațiile care dețin un astfel de departament beneficiază de mai multe avantaje: membrii departamentului vor cunoaște bine organizația, prin urmare vor avea posibilitatea să ia cele mai eficiente decizii; comunicarea din interiorul organizației se va realiza în condiții mai bune, ținând cont de faptul că membrii departamantului sunt parte din organizație; din același motiv, comunicarea și negocierea cu primul nivel de conducere va avea rezultate rapide și pozitive; deoarece fac parte din organizație, membrii departamentului de relații publice vor fi mai loiali, permanent disponibili și vor asigura continuitatea comunicării cu publicurile țintă; avantajele materiale sunt evidente în cazul înființării unui departament de relații publice.

Un șablon după care să ne ghidăm în organizarea unui departament de relații publice nu există, deoarece depinde de mai mulți factori obiectul activității companiei, de dimensiunea acesteia, de mediul în care ea activează, de publicurile cărora se adresează, de bugetul alocat comunicării etc.

Într-o schemă de organizare a unui departament trebuie să existe cel puțin următoarele poziții: șeful departamentului, coordonatorii de proiecte, specialiștii în comunicare, tehnicienii, directorul departamentului, iar sarcinile ce trebuie îndeplinite de către departament sunt: construirea și impunerea imaginii organizației; stabilirea unor relații bune cu publicurile organizației; rezolvarea problemelor care țin de comunicare sau pot fi soluționate prin comunicare, în atribuțiile departamentului de relații publice intră atât comunicarea internă, cât și comunicarea externă.

Comunicarea internă, departamentul se preocupă de climatul intern, de integrarea noilor angajați, de circulația informațiilor, de organizarea muncii și de crizele interne. Cele mai eficiente tehnici în realizarea comunicării interne sunt: ziarul de întreprindere, programele de întâmpinare, știrile în rețea închisă etc.

Comunicarea externă, sarcini legate de: relațiile cu presa, monitorizarea presei, organizarea evenimentelor (lansări, cocteiluri, inaugurări); campaniile de finanțare; propagandă, afacerile publice etc.; observarea opiniei publice și analiza feed-back-ului; consilierea conducerii; stabilirea și implementarea programelor de relații publice; gestionarea situațiilor de criză, din punct de vedere comunicațional.

Specialiștii în relațiile publice

Specialiștii în relațiile publice sunt componenții structurilor de relații publice și pot fi de patru feluri:

Tehnician de comunicații este o persoană cu abilități jurnalistice și de comunicare;

Expert în consultant este o persoană cu o autoritate deplină în ceea ce privește problemele și soluțiile de relații publice;

Mediator al comunicării este persoana care ușurează comunicarea în așa fel să fie o îmbunătățire evidentă a calității deciziilor cu privire la politicile, procedurile și acțiunile publicului și ale organizației.

Mediator de rezolvare a problemelor cel ce colaborează cu alți manageri pentru rezolvarea problemelor astfel devenind parte componentă a echipei de planificare strategică.

Chiar dacă se desfășoară tot mai des acțiuni de relații publice pentru că sunt necesare aproape oricărei activități, totuși este o problemă cu recunoașterea legală a profesiei, și încă se lucrează la licențierea și acreditarea profesiei.

Asociația Română de Relații Publice este o organizație non-profit, care funcționează din iunie 1995, își propune să promoveze activitatea profesionistă de relații publice în România prin elaborarea unor standarde profesionale, prin încurajarea și perfecționarea comunicării sociale, prin consolidarea încrederii publicului în activitatea de relații publice și prin crearea condițiilor pentru perfecționarea specialiștilor în relații publice. Unul dintre obiectivele principale ale ARP este asigurarea autorității profesionale corespunzătoare a specialiștilor în relații publice din România, și în țară și în străinătate.

În același timp, o a doua asociație profesională este Clubul Companiilor de Relaț-ii Publice (CCRP). Clubul Companiilor de Relații Publice (CCRP), înființat în octombrie 2003, este o asociație non-profit formată exclusiv din persoane juridice – firme specializate în relații publice. Clubul își propune să promoveze activitatea și interesele industriei de relații publice și să contribuie la dezvoltarea unui mediu profesional etic și competent care să se alinieze normelor internationale. CCRP reunește în prezent 10 dintre cele mai importante companii de relații publice din România: 2activePR, DC Communication, Free Communication, IMAGE Public Relations, Millenium Communications, Ogilvy PR, Perfect, PRAIS Corporate Communications, Premium Communication și THE PRACTICE.

Cercetarea în relațiile publice

A studia, a căuta, a investiga, acestea sunt verbele reprezentative cercetării. Cercetarea ajută la apropierea de adevăr, la aflarea mai multor informații ce ne ajută la afirmarea sau infirmarea a ceea ce deja se știa. Cercetarea se face în locuri foarte bine pregătite, adică în biblioteci, unde avem toate resursele necesare: cărți de specialitate, manual, chiar și internet.

Pentru a cerceta se poate opta între două tipuri de cercetare:

Cercetarea aplicată, care poate fi strategică sau evaluativă;

Cercetarea teoretică, care trebuie să ducă la interpretarea corectă a rezultatelor cercetării.

Metode de cercetare:

Cercetarea informală – nu se bazează pe nici o regulă iar regulile sunt orientative;

Cercetarea formală – are la bază niște reguli bine prestabilite.

Metodele utilizate cel mai des în cercetare:

Sondajele, pot fi desfășurate față în față, prin telefon, prin poștă sau chiar în cadrul unor grupuri mici.

Studiul de caz, permite colectarea informațiilor din documente, observații, interviuri și ia în calcul selectarea informațiilor complete care ajută la rezolvarea unei anumite situații.

Studiile comparative, urmăresc strategia de desfășurare a unor organizații cu profil similar.

Experimentul, se poate realiza pe teren sau în laborator. În laborator, cei ce participă la experiment sunt împărțiți în grupe mici și fac o analiză pe organizarea și funcționarea propriei organizații, sau o temă similară. În ambele situații, cercetătorul are rol de observator pasiv, dar poate avea și rol activ atunci când intervenția e necesară.

Simularea, constă în construcția și utilizarea unui model „operațional”, conceput pentru a reprezenta un fenomen individualizat, o categorie de fenomene sau sisteme specifice relațiilor cu publicul. Scopul dorit este de a pune în evidență performanțele unui sistem.

Interviul, forma de cercetare prin care se dorește cunoașterea opiniei publice în diferite situații imaginea organizației, evaluarea calității și a performanțelor unor produse sau strângerea unor anumite date etc. În urma interviului se face un schimb de informații.

Metoda observării, poate fi spontană adică întâmplătoare sau provocată ceea ce înseamnă că totul e planificat.

Metoda anchetei, constă în strângerea de informații pentru cunoașterea realității, de la un număr cât mai mare de persoane.

Metoda testului, este o probă de examinare care are ca scop aflarea opiniei unui anumit public și este menit de a îmbunătăți activitatea organizației.

Metoda comparativă, este un studiu comparativ care poate fi făcut în raport cu alte unități similar ca profil: Modul de organizare, de funcționare, modalitățile de publicitate, de organizare a diferitelor acțiuni de relații publice etc.

Măsurarea și interpretarea datelor

Pentru că este necesar ca datele sa aibă un caracter științific, trebuie ca datele găsite să fie foarte bine analizate pentru a conduce la concluzii realiste, și pentru a duce la îmbunătățirea activității care a constituit obiectul cercetării.

Într-un final, se face dosarul cercetării, care cuprinde toate elementele cercetării (organizare, colectivul de cercetare cu sarcinile fiecărui membru, tematica urmărită, data, ora, locul, instrumentele utilizate etc.). Acest dosar va fi tot timpul un punct de reper de comparație pentru următoarele cercetări.

În cele din urmă, mă voi opri la campaniile de relații publice pentru a oferi câteva detalii înaintea ultimului capitol, capitol ce conține studiul de caz, partea practică a lucrării.

Campanii de relații publice

Campaniile de PR sunt considerate „vedetele proceselor de comunicare” și se desfășoară, în principal, cu rolul de a promova misiunea organizației sau produsele ori serviciile sale.

Elaborarea unui plan de campanie de relații publice “corespunde unui stadiu de evoluție al organizației care a înțeles că trebuie să se adapteze la public sau să încerce să-l influențeze”.

Cristina Coman realizează o sinteză prin compilarea mai multor viziuni din literaturi de specialitate care conform opiniei sale, are avantajul de a fi aplicată la mai multe tipuri de campanii.

Planul unei campanii de relații publice:

definira problemei;

analiza situației;

stabilirea obiectivelor;

identificarea diferitelor categorii de public;

stabilirea strategiilor;

stabilirea tacticilor;

fixarea calendarului de lucru;

stabilirea bugetului;

stabilirea procedurilor de evaluare.

O clasificare în funcție de obiective presupune șase categorii de campanii:

cele care vizează conștientizarea de către public a unei probleme;

cele care urmăresc informarea publicului;

campaniile dedicate educării publicului;

cele care au ca scop întărirea atitudinilor;

altele care se concentrează pe schimbarea atitudinilor;

campaniile axate pe schimbarea comportamentului publicului.

Capitolul III

Campaniile de relații publice în cadrul companiei Enel cu scopul protejării mediului înconjurător.

Grupul Enel

Enel este o companie energetică multinațională, jucând un rol important pe piața de electricitate și gaze naturale din lume, concentrându-se în special în Europa și America latină.

De origine, Enel, este o companie italiană implicată în producția și furnizarea energiei electrice. Enel este cea mai mare companie energetică din Italia, este cotată pe piețele din Milano și New York și are o capitalizare bursieră de circa 41 miliarde de euro.

Centralele deținute de Enel au o capacitate totală de 50.776 MW din care 19.000 MW în centrale care utilizează surse regenerabile

Grupul Enel activează în peste 30 de țări de pe cinci continente, are o capacitate instalată netă de 89 GW, generează electricitate și gaz printr-o rețea ce acoperă circa 1,9 milioane km. Cu cei 61 de milioane de consumatori în toată lumea, Enel deține cea mai mare bază de clienți comparativ cu societățile europene din acest sector și este printre cele mai mari companii de electricitate de pe continent în ceea ce privește capacitatea instalată și EBITDA raportat.

Enel este lider mondial în generarea de electricitate din resurse regenerabile și a anunțat în mai 2008 că își extinde eforturile în acest sector și în cel al tehnologiilor care protejează mediul, printr-un program de investiții de 7,4 miliarde euro până la sfârșitul lui 2012. În acest sens, Enel a anunțat ca până în anul 2017, va intra în funcțiune cel mai mare parc eolian, situat în SUA, Kansas, care va putea alimenta cu electricitate aproape 150.000 de gospodării.

Grupul Enel, fiind o companie inovatoare, modernă, deschisă, flexibilă, receptivă și capabilă să conducă schimbarea în energie are o nouă strategie de brand Open Power care a fost lansată la începutul acestui an.

Grupul a introdus un nou sistem vizual, incluzând o nouă siglă dinamică plină de culoare care reflectă varietatea spectrului energetic, și reprezintă principiile flexibile și active ale abordării sale deschise.

În prima poză, este vechiul logo al companiei Enel iar în cea de-a doua poză este logo-ul cel nou.

Enel România

Prezentă pe piața din România încă din 2005, Enel, este în acest moment, cel mai mare investitor privat în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile.

Enel are peste 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 2,7 milioane de clienți din trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind aproape o treime din piața locală de distribuție. Enel continuă dezvoltarea unui program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, modernizarea rețelei și implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel.

Ce mi se pare foarte interesant în ceea ce Enel promovează, este interesul pentru generarea de electricitate din resurse regenerabile și tehnologiile care sunt destinate protejării mediului.

Ce sunt resursele regenerabile?

Resursele regenerabile sunt energiile care provin din surse care fie că regenerează de la sine în scurt timp, fie sunt surse practic inepuizabile. Termenul de energie regenerabilă se referă la forme de energie produse prin transferul energetic al energiei rezultate din procese naturale regenerabile. Astfel, energia luminii solare, a vânturilor, a apelor curgătoare, a proceselor biologice și a căldurii geotermale pot fi captate de către oameni utilizând diferite procedee.

Sursele regenerabile de energie sunt:

energia eoliană;

energia solară;

energia apei: energia hidraulică, energia mareelor, energia potențială osmotică;

energia geotermică;

energia de biomasă.

Aceste surse se regăsesc și pe factura de plată a energiei electrice, dar într-un procent mic, sub denumirea de certificate verzi și contribuția pentru cogenerare.

Deoarece unii oameni nu au cunoștințe în ceea ce privește taxele facturii, în afara taxei de consum, Enel, pe principiul unei relații bazate pe încredere și transparență, în mediul online, pe site-ul http://www.enel.ro/ a creat un grafic în care sunt explicate toate detaliile facturii de energie electrică, dar și un infografic, pe același principiu, unde sunt ilustrate procentele care arată clienților cât plătesc de fapt la energia electrică și cât taxele colectate de stat.

Figura 3.1. Infografic factură Enel

Figura 3.2. Grafic factură Enel

Un alt mod pentru a înțelege mai bine factura de electricitate este un filmuleț pe canalul Enel România de Youtube în care se explică fiecare componentă în parte de către Simona Trofin, Director de relații cu clienții, Enel România.

Enel, o companie care se implică în diferite proiecte și campanii ce promovează protecția mediului înconjurător, oferă informații, prin intermediul mediului online (pe site) și prin intermediul broșurilor ce le găsim în centre, despre cum putem consuma energia electrică într-un mod eficient, benefic pentru noi și pentru întreaga comunitate, prin protecția mediului înconjurător. Eficiența energetică semnifică utilizarea rațională, și în consecință, reducerea consumului de energie electrică prin soluții, comportamente și metode de lucru ce permit utilizarea unei cantități mai mici de energie electrică.

Pentru a economisi energia electrică din locuințe, trebuie să:

iluminăm doar locurile unde avem activități;

utilizăm lumina naturală cât mai mult posibil și să nu lăsăm lumina aprinsă când nu este cazul;

alegem să avem mai multe surse de lumină de mai mică putere, plasate în mai multe locuri, pe care să le folosim pentru iluminat, decât să avem o singură sursă de putere mare;

folosim becuri economice ( un bec incandescent consumă de patru ori mai mult decât un bec economic CFL, dar oferă lafel de multă lumină.

Ce aparatură de uz casnic să alegem?

Produsele electrice de uz casnic precum frigiderele, uscătoarele, instalațiile de aer condiționat, mașinile de spălat, cuptoarele electrice și becurile sunt etichetate de producători astfel încât consumatorii să evalueze eficiența energetică și consumul anual de energie al acestora.

Utilizarea aparatelor electrocasnice cu o eficiență mai mare contribuie la diminuarea consumului de energie electrică în locuințe. Clasa de eficiență energetică este definită pentru fiecare produs în parte pe o scală de la A ++ (eficiență energetică mare) până la G (cea mai redusă eficiență energetică) dar și printr-o scală de culori: verde pentru “mai eficient”, iar roșu pentru “mai puțin eficient”.

Un singur frigider din clasa C consumă energie cât patru frigidere din clasa A+++. Este de preferat ca atunci când cumpărăm un frigider nou, să optăm pentru clasele A+, A++ sau A+++.

Schimbătorul de căldură din spatele frigiderului trebuie menținut cât mai curat. Schimbătoarele murdare pot pierde până la 30% din energia electrică folosită.

Atunci când avem haine de spălat, este de preferat să avem o încărcătură completă, ci să nu fie plină doar pe jumătate, pentru a salva din energia electrică.

Cum lăsăm aparatele electronice și electrocasnice atunci când nu le folosim?

Electronicele și electrocasnicele consumă energie chiar și atunci când sunt în stand-by, iar consumul acestora în stand-by ajunge să însumeze 8 -10% din consumul total de electricitate din locuințe pe parcursul unui an. Ledul aprins înseamnă că televizorul sau computerul continuă să consume energie electrică. Același lucru este valabil și în cazul încărcătoarelor de telefoane mobile sau acumulatorilor lăsați în priză după finalizarea perioadei de încărcare.

De exemplu, un televizor tipic folosește 100W într-o oră de activitate și 5W într-o oră de stand-by. Dacă este folosit o singură oră pe zi, consumul de curent va fi mai mare atunci când aparatul este inactiv.

Și monitoarele de calculator pot consuma mult, un monitor cu un consum mult mai mic este ecranul LCD.

Așa că se recomandă ca atunci când aparatele electronice și electrocasnice nu sunt utilizate o perioadă medie sau lungă de timp, să fie scoase din priză.

Aceste lucruri se regăsesc și în broșuri, pliante

Plecând de la interesul pe care Enel îl acordă protecției mediului înconjurător prin generarea de electricitate din surse regenerabile, vă voi vorbi despre campania promoțională făcută de Enel în perioada 5 ianuarie – 29 februarie 2012, care este destinată protecției mediului înconjurător.

Campania responsabilă de la Enel “Factură pe email”

Campania responsabilă de la Enel se numește “Factură pe email” și are ca scop încurajarea clienților de a pune mai mult preț pe mediul înconjurător și de a-l proteja, așa cum și compania o face, prin renunțarea la facturarea pe hârtie și orientarea către un nou serviciu online. Acest serviciu este disponibil pe platforma online MyEnel. Pentru ca acest serviciu să poată fi folosit este nevoie de accesare pentru crearea unui cont. Prin crearea acestui cont, clientul va putea să își vizualizeze de acasă facturile, care sunt arhivate timp de un an de zile, timp în care clientul își poate vizualiza consumurile anterioare de exemplu, sau alte detalii care îl interesează.

„Factura pe email este un nou serviciu gratuit pus la dispoziție de Enel clienților săi din România. Utilizarea acestui serviciu ne ajută să protejăm împreună mediul înconjurător, prin reducerea cantităților de hârtie consumate pentru tipărirea facturilor și, în același timp, îi ajută pe clienți, prin notificarea pe email, să obțină factura în cel mai scurt timp posibil de la momentul emiterii acesteia. Mai mult, am gândit această campanie promoțională pentru a-i recompensa pe cei care vor activa factura pe email, cât și pe cei care ne vor ajuta în promovarea acestui serviciu”, a declarat Aurelian Sideri, director marketing Enel Energie și Enel Energie Muntenia.

Pentru a încuraja clienții, au oferit și un cadou, un iPad pe săptămână iar primilor 50.000 de clienți care vor opta pentru factura electronică, în locul celei tipărite, vor primi semințe de flori drept “cadou ecologic”, pentru a fi în ton cu campania, numai bune de plantat în grădină. Semințele sunt puse în plicuri personalizate, realizate din hârtie ecologică, pentru a avea pe deplin un comportament responsabil față de mediul înconjurător. Conceptul creativ a fost realizat de Enel România împreună cu echipa Saatchi & Saatchi România și a fost susținut prin canale de comunicare online, outdoor și print.

“Campania de promovare a facturii electronice a fost un real succes și a avut un efect mai mare decât cel scontat. Mai multe zeci de mii de clienți au optat pentru factura electronică, iar noi dorim să le mulțumim într-un mod inovator pentru acest lucru. (…) Felicitarea care conține semințe de flori este recunoașterea angajamentului nostru de a încuraja și promova un comportament responsabil vis-à-vis de mediu și natură. Prin aceasta încercăm să ținem cont din ce în ce mai mult de provocările pe care le avem pentru protejarea mediului “, a declarat Aurelian Sideri, Marketing Manager în cadrul Enel România.

De ce au ales numele campaniei “Factură pe email”?

Atunci când îți creezi un cont MyEnel, pentru a primi factura pe email trebuie să selectezi secțiunea Factură pe email, este fix numele campaniei, în concluzie, a fost ales pentru ca receptarea mesajului să fie imediat iar scopul lor, cel de a proteja mediul înconjurător, să fie atins.

Acest cont MyEnel permite clienților să se simtă ca la un ghișeu electronic unde pot afla orice informații doresc și oricând, sau să înregistreze informații, cum ar fi înregistrarea online a indexului contorului.

Unde se mai poate accesa contul MyEnel ?

Există o aplicație care poate fi descărcată pe telefon sau tabletă, sau la un Info Kiosk într-unul din centrele Enel. Nu va mai trebui să stai la cozi infernale pentru o simplă informație/întrebare deoarece este un aparat deștept care te ajută să economisești timp și să fii permanent la curent cu situația consumului și a facturilor de energie. Cu ajutorul acestui Kiosk complex poți efectua diverse servicii: transmiți indexul contorului, creezi un cont MyEnel (în cazul în care încă nu ai unul), înregistrezi solicitări și/sau reclamații, printezi documente și formulare, și poți avea chiar o discuție telefonică directă cu un consultant Enel, tot ce trebuie sa faci este să ridici receptorul și să aștepți ca un operator call center să te preia și să îți răspundă nedumeririlor.

O campanie asemănătoare a fost lansată de curând, și anume Campania “Factura electronica îți aduce discount la electrocasnice”.

Campania “Factura electronica iti aduce discount la electrocasnice”

Ce poate fi mai plăcut, mai ales pentru consumatorii casnici, decât această campanie cu ajutorul căreia poți câștiga un bun material

Perioada campaniei a fost demarată pe data de 05 Aprilie 2016 și s-a extins până pe 15 Iunie 2016.

Regulamentul este același, clienții trebuie să opteze pentru factura electronică, obiectivul este același, dar strategia de a atrage clienții este alta. Clienții care participă pot câștiga o reducere de 35% pentru cumpărăturile din magazinul online www.philips.ro/enelpromo .

Pentru mai multe detalii, este și un regulament de participare, în cadrul căruia este și un tabel unde sunt trecute toate produsele Phillips participante la campanie ce pot fi achiziționate de către câștigători.

Campania „Mega Copacul”

Într-o lume în care poluarea, defrișările, sunt la un nivel înalt, lucru ce duce la distrugerea mediului înconjurător, parcă o astfel de campanie îți dă impresia de o gură de aer proaspăt în natură și de o priveliște cu multă verdeață. Acesta este și obiectivul campaniei, să realizăm importanța unui mediu înconjurător curat și chiar să și contribuim la asta.

Această campanie a fost demarată de Enel în anul 2012, luna noiembrie, când compania s-a angajat, în parteneriat cu Asociația MaiMultVerde, să planteze câte un copac pentru fiecare 10 MWh de “Energie Verde”.

Anul acesta, a avut loc pe data de 19 martie, în Constanța, și a fost cea de-a cincea etapă în care au participat peste 140 de voluntari din partea Enel și a Asociației MaiMultVerde. S-au plantat 4.000 de puieți de salcâm și glădiță au fost plantați pentru a completa fondul forestier din Pădurea Valea Dacilor, Județul Constanța.

„Clienții noștri au achiziționat cu 15% mai multă energie verde în 2015, comparativ cu anul precedent, dovedind astfel interesul lor în reducerea impactului afacerilor lor asupra mediului. Suntem fericiți că au răspuns cu entuziasm la inițiativa noastră, iar noi vom continua să dezvoltăm produse care nu doar reduc amprenta de carbon, dar oferă, de asemenea, soluții pentru eficientizarea consumului de energie, contribuind în acest fel la un viitor durabil”, a declarat Michele Grassi, director general Enel Energie și Enel Energie Muntenia.

Pachetul Energie Verde, disponibil doar pentru clienții de pe piața concurențială, oferă companiilor din România oportunitatea de a achiziționa electricitate provenită din surse regenerabile și de a sprijini reducerea emisiilor de carbon. Un proces certificat de o entitate independentă (certificarea SRAC de către IQNet) conferă clienților care optează pentru pachetul Energie Verde garanția că au acces la energie produsă din surse regenerabile.

Pachetul Energie Verde poate fi achiziționat de orice companie care dorește să acționeze responsabil față de comunitate, mediul înconjurător și față de generațiile viitoare. A fost deja ales de un număr de companii din domenii variate de activitate, precum turism, retail, telecomunicații.

Campania de imagine “Enel. Energia fiecărei secunde”

La împlinirea a 10 ani pe piața din România, Enel a lansat Campania de imagine “Enel. Energia fiecărei secunde”. Campania este semnată de Centrade, este una dintre cele mai mari companii de comunicare independente din România care a fost afiliată rețelei internaționale Saatchi & Saatchi până în anul 2014.

Conceptul pe care se bazează această campanie, este detaliat de către Radu Coșarcă, Head of Communications la Enel „Momentele cu adevărat importante din viața unui om se măsoară în secunde. Astfel de secunde decisive, ascund în lăuntrul lor, prin intensitatea pe care o ating, o cantitate uriașă de energie, emoție, forță și determinare. Astfel de secunde sunt cele care pot schimba viața unui om, îi pot reda încrederea în sine sau îl pot ajuta să-i regăsească pe cei dragi. Secundele esențiale și energia care le alimentează sunt descrise într-un film dens, care cuprinde trei povești de viață în care lumina apare ca un personaj autentic.Un limbaj cinematografic modern, articulat cu inventivitate și sensibilitate, exprimă prin imagini memorabile bucuria de a trăi viața din plin”.

Ce ne-am face fără energie (electrică) ? Cam așa ar suna, din punctul meu de vedere, întrebarea care reiese din această campanie, după ce am văzut clipul de pe Youtube, și spotul TV. Ca un răspuns la întrebarea Ce ne-am face fără energie (electrică) ? aș putea să dau și răspunsul, acesta ar fi nefericirea, nu am fi fericiți.

Prin Campania aceasta, se scoate în evidență locul pe care îl ocupă Enel în viața oamenilor. Enel își asumă energia cu care umple momentele importante din viața clienților săi.

Campania educațională “Cupa Enel Junior”

Enel România, în parteneriat cu Fundația Olimpică Română și Federația Română de Fotbal, a desfășurat o campanie educațională pentru elevii din sectorul 2 din București. Cupa Enel Junior este un campionat de minifotbal al cărui scop este de a promova principiile unei vieți sănătoase bazate pe mișcare, sport și fair play între elevii din clasele VII-VIII din sectorul 2 din București.

Campania s-a desfășurat în perioada 23 martie – 6 aprilie 2013, și a fost destinată elevilor din clasele VII – VIII din Sectorul 2. Peste 300 de copii, grupați în 32 de echipe, au concurat în preliminarii, iar primele două echipe care s-au clasat din fiecare grupă s-au calificat în etapa următoare a campionatului.

Pe tot parcursul campionatului, Enel a implementat o campanie educațională cu scopul de a-i învăța pe elevii scolilor din sectorul 2 despre beneficiile utilizării raționale a electricității în activitățile lor zilnice, în acest scop, în școli au fost împărțiți fluturași informativi despre cum pot economisi energie și au fost lipite postere care să-i încurajeze să desfășoare acțiuni de protejare a mediului.

România este cea de-a doua țară din Grupul Enel în care are loc acest proiect de responsabilitate socială, după proiectul Copa Chilectra, derulat în Chile din anul 2012. Echipa câștigătoare din Chile (Quinta Normal) a avut oportunitatea de a juca împotriva echipei de juniori de la Real Madrid, în Spania.

Scopul acestei campanii este de a crește gradul de conștientizare asupra unui consum rațional de energie. Mai mult, este promovată o atitudine responsabilă față de oameni și viața în general, prin sport și un stil de viață sănătos.