Comunicare Si Interculturalitate Prin Audiovizual

LUCRARE DE LICENȚĂ

COMUNICARE ȘI INTERCULTURALITATE

PRIN AUDIOVIZUAL

CUPRINS

Cuprins

Introducere

CAPITOLUL I: COMUNICARE INTERCULTURALA

Obiectul de studiu

Scurt istoric al disciplinei

Conceptul de cultură și comunicare interculturală

Elemente ale comunicarii interculturale

CAPITOLUL II: INTERCULTURALITATEA PRIN AUDIOVIZUAL

2.1. Limbajele comunicarii interculturale

2.2. Limbajul verbal ca discurs cultural

2.3. Limbajul verbal și discriminarea

2.4.Limbajul nonverbal și comunicarea interculturală

2.5.Individualism versus colectivism

2.6.Concluzii

3.CAPITOLUL III: STUDIU DE CAZ

3.1.Introducere

3.2.Concluzii

Sitografie

Bibliografie

Introducere

Comunicarea interculturală,o expresie relativ nouă,este o experiență pe care,într-o anumită masură o trăieste fiecare om.Este de ajuns sa dai drumul la radio sau la televizor pentru ca lumea,cu diversitatea ei culturală, să te coplesească.

Comunicarea interculturală reprezintă interacțiunea directă intre oameni de diferite culturi.

Ea poate avea loc și în cadrul unei națiuni,între reprezentanții diferitelor etnii și ea este centrul de viață al oricărei organizații umane. 

În acestă lucrare vor fi abordate diverse și numeroase studii și cercetări din domeniul comunicării interculturale ,a relațiilor și percepțiilor dintre culturi și mentalități diferite,pentru a scoate în evidență modalitățile prin care socitățile de culturi diferite interacționeză între ele și modul în care sunt percepute ele.

O analiză complexă a interculturalității a fost facută pentru prima dată de etnologul american T.H. Hall.Prin conceptul respectiv apărut pentru prima dată în lucrarea sa ,,The Silent Language’’( Limbajul tacut) autorul american subliniază apartenența protagoniștilor unui proces de comunicare la culturi diferite.

În epocile modernă și contemporană realitățile, situațiile, consecințele acestor procese de comunicare au crescut, în mod spectaculos, ca frecvență și complexitate,spre deosebire de trecut când ocaziile și actele concrete de comunicare între reprezentanți ai unor culturi diferite implicau o parte relativ redusă a populației lumii,. Acest lucru s-a datorat mai ales mulțumită progreselor științifice și tehnice din domeniul telecomunicațiilor, transportului și mai ales, datorită apariției și evoluției „noilor media” din secolul XX : radioul și televiziunea, . Toate acestea au făcut posibilă acea societate mondială multiculturală numită „The Global Village”, despre care Marshall McLuhan vorbea în operele sale, devenite azi clasice pentru istoria teoriilor comunicării media.

Comunicarea interculturală se poate adapta, în funcție de mai multe criterii:

• Origine

• Cultură

• Stil de viață

Prin intermediul mass-media,în special al celor audio-vizuale,oameni din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii pot fi în același momente, martori direcți ai unor evenimente care se petrec oriunde în lume, ale căror transmisii prin sateliți acoperă astăzi practic întregul mapamond. Acestor factori, care favorizează comunicarea interculturală azi, se mai adaugă și fenomenul globalizării, cu baza sa economică și implicațiile în toate sectoarele și în domeniile politice, culturale ,vieții sociale, ca și turismul.

Propunerea de a lua în considerare dezbaterea despre comunicare interculturală ca discurs în sine nu este nouă. Acest punct de vedere , cu toate acestea, nu este încă urmărit în mod constant și continuu.

După cel de al doilea Război Mondial,în Statele Unite, au apărut preocupări pentru studierea a ceea ce a devenit, în deceniile următoare, disciplina de comunicare interculturală , din nevoile practice de a pregăti cetățeni americani,în mare parte agenți ai serviciilor de spionaj, pentru diverse contacte cu indivizi din grupuri etnice sau culturale străine. După ce guvernul american începuse să evalueze problemele cu care diplomații lor s-au confruntat în culturile gazdă, s-a constatat că, în mare măsură, dificultățile rezultate din aceste situații concrete s-au datorat mai ales necunoașterii specificului cultural și a regulilor de comunicare ale unor culturi mai mult sau mai puțin diferite de cea americană.

Totuși, un studiu sistematic ca un dispozitiv, precum și o dezvoltare a unei clădiri pe metodologii de cercetare adecvată nu a fost încă prezentate.

După aceste evaluări și cercetări au început instruirea fiecărui reprezentant în legătură cu specificitatea și cutumurile fiecărei zone unde își desfașurau activitatea.

1.1 Obiectul de studiu

Edward T. Hall ,unul dintre inițiatorii acestei discipline, alături de cercetători ai unor domenii și discipline similare împreună cu unii asociați ai săi în cercetările interculturale , antropologi ca George Trager ,Ray Birdwhistell, și mulți alții, au lucrat și în cadrul institutului american.

Din acel moment a luat contur caracterul interdiciplinar al studiilor interculturale, cele care reunesc contribuțiile și rezultatele unor cercetări din domenii variate ale științelor socio-umane, precum : științe politice și economice, relații internaționale ,antropologie, sociologie, psihologie, lingvistică,semiotică, istorie, arte vizuale, etnologie. Ceea ce a contribuit la conturarea statutului și specificului disciplinei în cadrul mai general al domeniului de comunicare a fost constituirea unor grupuri și asociații interesate de comunicarea interculturală,încă de la începutul anilor 1970, dar și introducerea cursurilor de studiu și pregătire interculturală în curricula școlară a majorității universităților americane , dar și apariția unor lucrări și a unor publicații specializate.

Cu toate că cercetătorii americani au fost primii preocupați de această problematică și cele mai multe volume și studii de acest fel au apărut în Statele Unite în ultimele decenii, înțelegerea și studiul comunicării interculturale au trezit interes și preocupări și în Europa, atât în mediile academice cât și în alte domenii. Se pot aminti aici contribuțiile științifice ale lui Georges Michaud, J. R. Ladmiral, E.M. Lipinski, autori francezi.

În acest moment, acest domeniu urmează o dublă traiectorie : una aplicativă, destinată pregătirii și practicii în comunicarea interculturală teoretică, și cealaltă de cercetare.

Comunicarea interculturală este un factor important în relațiile dintre culturi într-un domeniu social dat. Ea aduce modelarea și întrepătrunderea culturilor, în ciuda complexității și ambiguității care o caracterizează.

Comunicara interculturală este o disciplină nouă, și se află într-o permanentă dezvoltare, multe dintre temele și subiectele generale sau particulare sunt departe de a fi sistematizate sau clarificate . De asemenea, un studiu sistematic ca un dispozitiv, precum și o dezvoltare a unei clădiri pe metodologii de cercetare adecvată nu a fost încă prezentate.

Autorii americani Larry Samovar și Richard Porter profesorii și coordonatori ai unei ample cercetări despre comunicarea interculturală, ce au cunoscut începând cu 1972 numeroase ediții, remarcă: ”Cercetarea despre natura comunicării interculturale a ridicat multe întrebări, dar a produs puține teorii și și puține răspunsuri. Multe dintre cercetări au fost asociate cu alte arii decât cea a comunicării, ce de exxemplu: relațiile internaționale, antropologia, psihologia socială, socio și psiholingvistica. Deși subiectele de cercetare au fost numeroase, cunoașterea acumulată nu a fost și sistematizată.”

Așadar conform celor doi profesori,deși în număr destul de mare,cercetările în domeniul comunicării interculturale nu fost adunate în mod sistematic,ci au fost făcute împreună cu alte discipline.

1.2.Scurt istoric al disciplinei

„Comunicarea interculturală cercetează acele elemente ale culturii care influențează interacțiunea dintre membrii a două sau mai multe culturi,în momentul în care indivizii se află în situații de comunicare interpersonală.” (Samovar, Porter, 2003,p.37).

Dar dacă este adevărat că dimensiunea socială a activității lingvistice trebuie să fie luate în considerare, atunci aspectul național cu siguranță nu poate fi complet ignorat. Asemănările între diferitele expresii regionale, sociale, profesionale și ideologice ale unui limbaj sunt modelate de condiții legale, administrative, politice și sociale ale țării.

Comunicarea interculturală, ca o deosebire de cea interpersonală, reunește elementele a ceea ce, dintr-o perspectivă antropologică , se denumește drept cultură. În acest fel, comunicarea interculturală este dispozitiv special la nivel social care se reproduce permanent.

Sunt foarte multe definiții ale conceptului de cultură, unele mai succinte sau mai detaliate și care, câteodată, se completează între ele. Câteva dintre acestea, au fost formulate de către antropologi ai culturii și de cercetători ai comunicării interculturale.

Odata ce un model a fost dezvoltat pentru urmărirea de acțiuni individuale în contextul participării discursului, într-o etapă următoare, un concept de cultură este elaborat, ceea ce face posibilă revizuirea în mod special a relevanței acțiunii de cultură în contexte specifice.

Cultura este definită de către antropologul Michael Howard (1989) ca fiind „felul normal în care grupurile umane învață să-și organizeze comportamentul și gândirea în relație cu mediul înconjurător.” Această înțelegere a culturii este derivată din modelul de discurs participativ: participarea calitate discurs

Un alt antropolog, și anume William Haviland identifică cultura ca fiind „o serie de reguli împărtășite de membrii unei societăți sau unui grup și care acționează asupra acestora, definește comportamente ce sunt considerate acceptabile sau normale.”

Edward Hall distinge trei niveluri ale unei culturi ,făcând o comparație între conceptul de cultură în raport cu cel de comunicare interculturală,. Primul dintre nivele, pe care îl numește „conștient și tehnic”, este acela în care limbajul verbal și simbolurile, au un rol important în comunicare. În consecință, în acest fel doar un rezultat aproximativ și optimizarea pot fi obținute și este de așteptat ca tot mai multe metode să poată fi găsite sau dezvoltate, și care să îndeplinească aceste obiective chiar mai bine. Al doilea nivel este unul „ascuns”, rezervat unui număr restrâns de indivizi, din care cei străini de acea cultură sunt excluși. Iar cel de-al treilea nivel, unul inconștient , este cel al culturii „primare”, stratul cel mai profund și peren al acesteia: „nivelul culturii primare este compus din datele fundamentale care structurează modul nostru de gândire…”

Comunicarea interculturală vizează fenomenul de identificare prin transferul de sentimente si atitudini de la un individ ,reprezentând un spațiu cultural,spre altul.

Pe această bază, o teorie și o metodă empirică mai avansată fi dezvoltată cu ajutorul influenței culturii asupra comportamentului social sub o postură care poate fi descrisă în mod adecvat.

Ultimele două niveluri constituie „un ansamblu de reguli de comportamente și gândire nonverbală, implicită, ce controlează tot ceea ce facem.Astfel această gramatică culturală ascunsă determină maniera în care indivizii percep mediul lor, își definesc valorile, își stabilesc cadența și ritmurile de viață fundamentale”. T.Hall compară primul nivel al culturii, „cultura conștientă, explicită, manifestă, despe care vorbim și o descriem”, folosind termeni din informatică ,cu soft-ul unui computer iar celelalte două niveluri , ce formează „cultura profundă sau nivelul de cultură fundamental”, cu hard-ul computerului. Eșecul sau dificultatea interacțiunilor indivizilor din culturi diferite sunt determinate în mare măsură, după părerea sa, de faptul că „cea mai mare parte a relațiilor interculturale sunt trăite ca și când ar exista numai mici diferențe la nivelul soft-ului și nici una la nivelul hard-ului”.Astfel, Hall concluzionează : „nu există nici un aspect al vieții umane care să nu fie atins și influențat de cultură”.

1.3. Conceptul de cultură și comunicarea intercmputer iar celelalte două niveluri , ce formează „cultura profundă sau nivelul de cultură fundamental”, cu hard-ul computerului. Eșecul sau dificultatea interacțiunilor indivizilor din culturi diferite sunt determinate în mare măsură, după părerea sa, de faptul că „cea mai mare parte a relațiilor interculturale sunt trăite ca și când ar exista numai mici diferențe la nivelul soft-ului și nici una la nivelul hard-ului”.Astfel, Hall concluzionează : „nu există nici un aspect al vieții umane care să nu fie atins și influențat de cultură”.

1.3. Conceptul de cultură și comunicarea interculturală

Cele două concepte, de comunicare și de cultură nu pot fi separate . Comunicarea, ca fenomen de interacțiune socială, este procesul prin care indivizii din aceeași cultură sau din culturi diferite își transmit reciproc mesaje,iar întregul proces este influențat de cultura căreia îi aparțin deopotrivă emițătorii și receptorii. Intrebări ca unde, cum, când, , în ce fel , prin ce mijloace se comunică sunt chestiuni dictate de cultura fiecăruia.

Prin câteva exemple propuse de Samovar și Porter , se scot în evidență anumite credințe și valori importante pentru diferite culturi și care arată care sunt diferențele dintre acestea :

„Nu poți face vântul să bată dar poți fi în bătaia vântului” –un proverb asiatic, care evidențiază credința că oamenii sunt conduși de soartă în mai mare măsură decât de propriile lor dorințe.

„Ordinea este jumătate din viață” – proverbul german accentuează valoarea organizării și a conformității.

„Gura tace pentru a auzi vocea inimii” – proverb belgian, care subliniază valoarea intuiției și a sentimentelor în relațiile umane.

„Binecuvântat este omul care găsește înțelepciunea” – proverb ebraic, care evidențiază importanța învățării și a educației.

„Cel care vorbește nu știe iar cel care știe nu vorbește” – proverb japonez , care evidențiază valoarea tăcerii.Avem astfel exemple de proverbe din culturi diferite,de pe continente diferite, care scot în evidență aspecte importante ale comportamentului într-o societate.

În momentul în care oameni din culturi diferite vin în contact, în diverse împrejurări și din felurite motive, ei aduc cu sine, inconștient, în aceste comunicări, elementele, trăsăturile, modalitățile de prezentare și comunicare specifice culturii lor. Diferențele dintre aceste elemente specifice și necunoașterea sau neacceptarea lor sunt, cel mai adesea, cauzele unor dificultăți , nereușite , chiar conflicte ce duc la comunicări ineficiente.

Principalele elemente culturale care pot afecta situațiile de comunicare interculturală sunt : elementele perceptuale, cele socio – culturale,dar și procesele verbale și nonverbale.

Percepția socială este procesul prin care oamenii construiesc realitatea socială, prin atribuirea de înțelesuri sau semnificații atât obiectelor sociale cât și evenimentelor întâlnite în mediul lor. Acesta este un aspect destul de important al comunicării, în general, cât și al celei interculturale, fiindcă individul se formează și se dezvoltă din punct de vedere cultural prin asimilarea unor serii de percepții,percepții care îl ajută nu numai să determine care dintre stimulii exteriori îi îmbogățesc cunoașterea, ci și ceea ce influențează aspectele sociale ale percepțiilor, și anume construcția socială a realității, prin atribuirea de înțelesuri acestor stimuli.

1.5..ELEMENTE ALE COMUNICĂRII INTERCULTURALE

Elementele care influențează direct percepțiile și comunicarea sunt cele socio-culturale .

Dintre acestea, valorile reprezintă credințe sau convingeri constante cu privire la faptul că un anumit mod de conduită este preferabil altuia, din punct de vedere personal sau social.

În afară de valorile individuale, există și valori culturale care, de obicei, derivă din teme sau subiecte filosofice mult mai ample și care sunt o parte a mediului cultural.Aceste valorile au un caracter evaluativ și normativ și ele informează și indică unui membru al unei culturi despre ceea ce se consideră a fi rău sau bun, drept sau nedrept, adevărat sau fals, pozitiv sau negativ, plăcut sau neplăcut e. Cu toate că valorile culturale ghidează percepțiile și comportamentele indivizilor,ele nu sunt universale, ci sunt însușite prin procesele de însușire și învățare culturală.

Cu toate că există numeroase valori în fiecare cultură, Samovar și Porter consideră că cele mai importante valori care influențează comunicarea interculturală sunt cele care privesc : individualismul, familia, religia, materialismul, natura umană, știința și tehnica, progresul și schimbarea, competiția, munca și distracția, egalitatea, rolurile de gen, natura și mediul, timpul, vorbirea, tăcerea, supunerea și autonomia interpersonală. Instituțiile prin care se transmit aceste valori sunt biserica, familia,societatea și statul.

Valorile culturale sunt definite de Daisy Kabagarama (1993) ca fiind „seturi de reguli organizate pentru a putea face opțiuni, a reduce nesiguranța și conflictele dintr-o societate dată. Scriitoarea evidențiază importanța relației dintre valori, norme și comportamente : valorile „desemnează ceea ce e de dorit”, fiind o componentă foarte importantă a oricărei culturi. De multe ori valorile unui grup cultural pot veni în conflict cu valorile altui grup cultural.

Normele sunt definite ca fiind „un set de reguli care ghidează comportamentul” și sunt de două tipuri : proscriptive, cele care arată ce nu trebuie făcut și prescriptive, cele care indică ceea ce trebuie făcut (Kabagarama, 1993,pp.46-47). William Haviland susține că normele, înțelese ca și „standarde care definesc ceea ce e normal sunt determinate de cultura însăși” (1987). Cercetătorul american oferă ca și exemplul culturii populației Aymara din Anzii bolivieni, care interzice sinuciderea, dar o acceptă atunci când individul e posedat de „spirite rele” ce nu pot fi exorcizate, în care caz sinuciderea e o alternativă accetabilă și de dorit. Conținutul normativ al valorilor este remarcat și de L.A. Sarbaugh (1979), care definește normele culturale ca fiind „standarde pentru convingeri și comportamente care se dezvoltă în orice grup pe care îl considerăm o cultură sau o subcultură”. Din această categorie a normelor comportamentale fac parte și tabuurile, care sunt norme proscriptive, de interzicere sau suprimare a unor comportamente care afectează, în general, existența și stabilitatea unei culturi. Autorul afirmă că unul dintre riscurile grave în comunicare interculturală îl reprezintă nerespectarea mai ales a tabuurilor.

Atitudinile sunt definite ca și „predispoziții individuale de a evalua un simbol, un obiect, eveniment, într-o manieră favorabilă sau nefavorabilă” , cu mențiunea că, în general, oamenii au tendința de a respinge lucrurile care nu le fac plăcere și de a le accepta pe care care le plac. Profesoara americană Daisy Kabagarama (1993) consideră că atitudinile „sunt legate de scopurile pe care ne propunem să le atingem și de percepțiile pe care le avem despre lume”. Autoarea susține că dacă o cultură accentuează prietenia și cooperarea, atunci un străin va fi tratat cu ospitalitate și bunăvoință iar dacă o cultură se bazează pe competiție și individualism, un străin ar putea fi privit cu suspiciune și chiar cu ostilitate și agresivitate.

Referitor la atitudinile despre persoanele din alte culturi, care sunt vehiculate în situațiile de comunicare interculturală, L.A. Sarbaugh (1979) arată că acestea „servesc la filtrarea stimulilor la care răspundem în relațiile noastre cu alții și dictează modul în care percepem și reacționăm cu ceilalți.”

Cei doi psihologi A. Gilgen și J. Cho ( Ishii, Klopf, Cooke, 2003,pp.68) consideră că există o separare între concepția despre lumea culturilor estice și vestice, ce se remarchează prin următoarele diferențe :

– în culturile estice : oamenii protejează natura și o percep ca un tot fizic și spiritual; mintea și trupul sunt ca un întreg ; oamenii acceptă natura în loc să încerce să o controleze și că știința și tehnologia creează doar iluzia progresului

– în culturile vestice : oamenii sunt separați de natură și omul e constituit din minte, corp și suflet ; oamenii trebuie să controloze și să manipuleze natura pentru a supraviețui ,iar știința și tehnologia îmbunătățesc calitatea vieții.

Elemente ale concepției despre lume în culturile estice și vestice sunt prezentate comparativ și de cercetătorul englez Charles Harold Dodd  (apud Ishii, Klopf, Cooke, 2003) :

1. Rușine și Vină : pentru culturile estice a aduce rușine grupului, a fi vinovat înseamnă a fi exclus din grup,iar pentru vestici individul este mai important decât grupul.

2. Sarcini și Oameni : pentru culturile estice, relațiile dintre oameni sunt importante,pe când vesticii pun accentul pe sarcinile individuale.

3. Secular (Laic) și Spiritual : culturile spirituale estice se bazează pe intuiție și introspecție,iar culturile laice vestice sunt analitice și bazate pe logică.

4. Moarte și Viață : cei din est cred că morții pot influența pe cei vii, aducând noroc sau necazuri ,pe când vesticii sunt puțin înclinați spre o asemenea credință.

5. Omenire și Natură : esticii cred că fac parte din natură și trăiesc în armonie cu aceasta ,pe când vesticii cred că trebuie să controleze natura.

6. A face și A fi : culturile estice preferă relațiile interumane armonioase, de aceea „a fi” este mai important decât „a face”,iar pentru vestici este mai important „a face”.

7. Linear și Ciclic : pentru estici ciclul existenței înseamnă naștere – viață – moarte – renaștere ; pentru vestici nu există renaștere după moarte.

8. Bun și Rău : în ambele culturi oamenii sunt considerați buni, răi sau un amestec din cele două.

9. Fatalism și Control : esticii sunt dominați de fatalism, cred că tot ceea ce se întâmplă e dincolo de puterea de control a unei persoane; vesticii au convingerea că sunt stăpânii propriului destin.

Un alt element și factor de influență al comunicării interculturale, organizarea socială , un este definită ca și „maniera în care o cultură se organizează și are lagătură directă cu instituțiile acelei culturi, care pot fi formale sau informale” (Samovar, Porter, 2003)

CAPITOLUL II: INTERCULTURALITATEA PRIN AUDIOVIZUAL

2. LIMBAJELE COMUNICĂRII INTERCULTURALE

2.1. Caracteristicile și funcțiile limbajului verbal

Ca în toate tipurile comunicării umane, în comunicarea interculturală se folosesc două tipuri de limbaje : unul verbal și celălalt nonverbal, care în situațiile concrete de interacțiune sunt folosite concomitent sau pa rând, existând întotdeauna o interdependență între cele două. O multitudine de studii realizate de lingviști, antropologi și cercetători ai comunicării, evidențiază diferențe culturale atât în ceea ce privește modul de utilizare a unuia sau a celuilalt tip de limbaj, cât și semnificațiile care se acordă respectivelor mesaje, în ceea ce privește caracterul predominant al comunicarii verbale sau nonverbale, într-o cultură sau alta.

Comunicarea interpersonală este nu numai în cuvinte, semne emoție, gesturi,dar și alte tipuri de informații prin care emitentul se adresează destinatarului.

Thomas Scheidel (1972) susține că orice comunicare cu efect presupune un feed-back (reacție de răspuns din partea receptorului) precum și un feed-forward ( construirea și comunicarea mesajului de către emițător astfel încât să se obțină reacția dorită de acesta),în așa fel încât se disting scopurile comunicării verbale : schimbul de informații, idei, dar și contactul intelectual și emoțional între interlocutori .

După Daisy Kabagarama (1993), principalele caracteristici ale limbajului verbal sunt:

-eficiența (un număr limitat de sunete care se referă la o mulțime de obiecte, concepte și experiențe)

-productivitatea (atunci când aceleași cuvinte sau sintagme sunt folosite pentru a produce semnificații diferite).

Deoarece comunicarea care caracterizează interculturalitatea interpersonală implică adesea numeroase schimburi între persoanele implicate, este arbitrar să spunem că o persoană este emitentul și o alta receptor. Acestea fac schimb constant de roluri, în funcție de fiecare post ocupat la un moment dat în acest proces.

Atunci când se referă la limbajul verbal în comunicarea interculturală,cei doi autori, Samovar și Porter (2003) scot în evidență relația de reciprocitate și interdependență dintre limbaj și cultură : „Nu se poate diferenția utilizarea de către o persoană a limbajului, de cultura respectivului, deoarece limbajul nu este numai o formă de conservare a culturii, dar și un mijloc de a împărtăși cultura. Limbajul este folosit pentru a reprezenta experiența din cadrul unei comunități geografice sau culturale fiind de fapt , în sens profund un sistem simbolic organizat, general cunoscut. Ceea ce cultura ne învață sunt atât simbolurile cât și ceea ce ele reprezintă: obiectele,dar și evenimentele, experiențele și sentimentele primesc diverse denumiri, asta deoarece o anumită comunitate de oameni sau de cultură a decis să le numească într-un anume fel.”

Edward Sapir susține că oamenii nu trăiesc numai în lumea obiectivă, referitor la rolul comunicării verbale, ci și prin limba culturii lor, prin care se definește lumea înconjurătoare. Potrivit lui Harry Hotjer, pentru a scoate în evidență caracterul cultural al structurii gramaticale a unei limbi, dă exemplu gramatica limbii indienilor Navajo din America de Nord care pune în evidență mișcarea și direcția, deoarece ei percep universul într-o continuă mișcare. În acest sens, ei au zicală: „Cineva își pune hainele pe el”, pe când în limba engleză se spune: „Cineva se îmbracă” (Kabagarama,1993,p.89).

Într-adevăr, diversitatea culturilor pot fi factori de neînțelegeri si iritare a oamenilor care trăiesc în diferite părți ale planetei. Dar oamenii cu nevoi economice și sociale sunt dispuși spre a minimiza aceste provocări lingvistice și culturale într-un spirit de acceptare,toleranță, pentru a forma o lume a păcii și armoniei.

Faptul că oamenii utilizează limbajul în mod diferit de la o cultură la alta este evidențiat și de MyronW.Lustig afirmă : „ în tradiția culturii arabe, modelele limbajului verbal pun accent pe creativitatea artistică cu ajutorul unor figuri retorice, precum repetiția, metafora pe când zâmbetul, care însoțește vorbirea, este evaluat într-un mod pozitiv”. Diferentiindu-se de cultura arabă, cultura japoneză încurajează o comunicare verbală redusă la minim, lucru susținut și de proverbul ,,De gura ta vei pieri” (apud Samovar, Porter, 2003,p.67).

In unele culturi, informațiile sunt colectate prin cercetare intensivă în biblioteci și pe Internet – de exemplu, în Statele Unite ale Americii. Aceste culturi apreciază dovezi care pot fi măsurate și documentate .

În același timp, oamenii care trăiesc în aceeași zonă geografică și culturală pot folosi limbajul în moduri care sunt diferite de cultura dominantă, cum ar fi cazul afro-americanilor din Statele Unite ale Americii.

Studiul cercetătoarei americane Mary Fong (2003) se axează pe cazul relației dintre limbaj,comunicare și cultură și care spune că „Limbajul vorbit este un vehicul pentru oameni de a comunica în interacțiunile sociale, exprimându-și experiența și totodată creând experiență iar cuvintele reflectă atât atitudinile cât și convingerile din punctul de vedere ale vorbitorului.

Culturile au moduri diferite de a rezolva problemele, așadar, având în același set de probleme și situații, culturi diferite poat ajunge la soluții foarte diferite. Culturile pot avea motive diferite să ajungă la soluții bazate pe valorile lor distinctive, filosofia și convingerile lor.

Comunicarea nu poate exista fără un limbaj adecvat, iar limbajul are nevoie de procesul de comunicare pentru a iniția oamenii în interacțiuni sociale, în așa fel încât atât limbajul cât și comunicarea pot reflecta cultura.

În timp ce comunicarea interculturală pune uneori probleme de dificultate legată de diferența de limbi, este de asemenea un factor de dezvoltare a diversitații culturale.

 Fenomenul globalizării și interacțiunile dintre popoarele de pe pământ,ca și nevoia de schimburi între persoane, sunt toate lucruri care implică comunicarea interculturală. Într-adevăr,

intercultural a devenit un element important de apropiere a culturilor și întrepătrundere care permite oamenilor de pe pământ, indiferent de cultura lor să interacționeze și să socializeze.

Interculturalul este un instrument real de sudură și armonie care facilitează această întrepătrundere între oameni și culturi diferite,care de multe ori lucrează împreună într-un mediu social sau profesional comun sau partajat.

Astăzi, mentalitatea care permite interculturalitatea este bazată pe răbdare, toleranță și mai ales ca ego-ul nostru să se gândească și la existența celuilalt.

Autoarea Mary fong, scoate în evidență câteva perspective critice despre relația dintre limbaj și comunicare. Lingviștilor Edward Sapir și Benjamin Lee Whorf afirma că lumea reală este în mare parte construită pe abilitățile de limbaj inconștiente ale grupului. Cei doi cercetători, care au studiat limbajele triburilor indienilor din America de Nord, sunt de părere că limba cu toate categoriile ei : vocabularul ,gramatica, sintaxa, sunt singurele categorii prin care putem experimenta lumea. Astfel, limbajul influențează în mod decisiv și modelează profund felul în care oamenii percep lumea și cultura lor.

În cultura coreeană, zâmbetul este un semn de superficialitate și nechibzuință. Atitudinea coreeanilor față de zâmbet este exprimată în proverbul," omul care zâmbește mult, nu este un om adevărat "(Dresser, 1996,p106).

Varietatea în ce privește categoriile limbajului care duce la diferențe culturale în gândire și percepțiile lui despre lume.

In orice comunicare există numeroși factori ce împiedică fluxul de informații cum ar fi spațiu în care are loc comunicarea, condiții climatice, etc. De asemenea, cruciali sunt alți factori fizici ca oboseala și foamea dar în cele din urmă, factorii psiho-sociali și sociolingvistici joacă în cel mai important rol.

Atât problema limbajului, dar și a relației sale cu cultura i-a preocupat pe mulți antropologi, printre care și unul dintre fondatorii disciplinei, George Herbert Mead, care credea, spre deosebire de teoriile behavioriste bazate pe comportament, că oamenii folosesc limbajul pentru a crea situații și a susține acele lucruri care sunt cu adevărat importante, comparativ cu realitatea. Mead susține că limbajul are un rol formativ, deoarece e o acțiune simbolică, ce creează substanța culturii (apud Johnson, 2003). Limbajul este un sistem non-efemer, oricând disponibil, liber reutilizabil și îmbunătățit, care are o stabilitatea relativă,prin natura sa

convențională și rolul său în societate.

O părere asemănătoare o are și antropologul Clifford Geertz, care a subliniat importanța simbolurilor în cultură. Simbolurile sunt împărtășite de către o comunitate culturală prin limbaj. Simbolurile sunt răspîndite prin limbaj și pot exprima valori, norme, moravuri, concepții, comportamente, iar utilizarealor de către membrii unei comunități, prin interacțiuni de natură simbolică, le conferă acestora o identitate culturală.

Astfel, pentru afi în măsură de a înțelege o cultură, trebuie să putem să înțelegem „modurile de exprimare” și „sistemul simbolic” folosit de către participanții la comunicare,de natură culturală (apud Johnson, 2003).

2.2 Limbajul verbal, văzut ca discurs cultural

Fern Johnson (2003) , subliniează în studiul său despre dimensiunile culturale ale discursului, importanța limbajului în cadrul interacțiunile umane: „Culturile , fiind sisteme complexe, sunt compuse din foarte multe și diferite sisteme simbolice care generează diferite înțelesuri. Limbajul leagă între ele toate aceste sisteme într-un mod foarte special și oferă ca și principalul sistem de înțelegere pentru contactele dintre oameni.” Atunci când a studiat diversitatea de limbaje din cultura SUA, Johnson a propus șase teorii ale limbajului:

1. „Orice comunicare verbală sau nonverbală se poate dezvolta în cadrul unei culturi”. Comunicarea culturală are loc în momentul în care participanții își însușesc cultura, pe când cea interculturală are loc când participanții la comunicare nu sunt de acord în întregime cu unul sau cu altul dintre modelele culturale.

2. „Persoanele folosesc și urmează anumite reguli, învață cultura lor și a locului unde trăiesc, își însușesc aceste reguli care le ghidează comportamentul, astfel, limbajul înseamnă cunoaștere.

3. „În societățile cu mai multe culturi, ideologia grupurilor culturale dominante produce diverse modele și reguli culturale abstracte iar astfel de practici culturale ale limbajului marginalizează celelalte grupuri culturale”. Această teorie evidențiază relația dintre ideologia dominantă și izolarea culturală celorlalte grupuri culturale.

4. „Grupurile care sunt obiectul prejudecăților, discriminărilor și care au fost dominate, subjugate, marginalizate, se află în poziții de inferioritate de orice fel și posedă o conștiință și o cunoaștere mai explicită despre componentele culturii proprii, precum și a sistemelor culturale ale altora”. Teoria evidențiază „cunoașterea” culturală a celor grupurilor marginalizate.

5. „Cultura și discriminările ei sunt transmise din generație în generație și sunt mod constant reînnoite și transformate”. Faptul care face ca o cultură să reziste mai mult sunt fundamentele ei istorice. Chiar și așa, culturile sunt mai mult dinamice decât statice,iar asta se datorează faptului că oamenii se adaptează permanent mediului înconjurător,ideilor noi invențiilor,în special tinerele generații sunt acelea care aduc următoarele schimbări în culturăîn domeniul, comunicării și a formelor de exprimare .

2.3. Limbajul verbal și discriminarea

Aaron Castelan Cargile (2003) a făcut un studiu care susține că grupurile culturale aflate în minoritate sunt discriminate de către cele aflate în majoritate și asta datorită diferențelor de limbaj.

 Confruntarea între oameni din culturi diferite este o experiență fundamentală și benefică pentru individ și societate. Internaționalizarea globalizării și a hranei pentru animale mai mult decât oricând ", este un vârtej de interacțiuni și o interferență între mai multe dialoguri (E. Morin, 1987, p.129).O secție de cercetare denumită „atitudini de limbaj” (language attitudes) a fost dezvoltată de către cercetători, lingviști și psihologi din domeniul comunicării , cu scopul de a afla dacă și când limbajul influențează impresiile și ,mai ales,reacțiile față de ceilalți,asta într-o cultură multietnică și multirasială ca de exemplu ,cea din Statele Unite.

Din aceste cercetări, a reieșit faptul că ascultătorii chestionați le judecă caracterizările personale dar și sociale ale vorbitorilor numai pe baza accentului lor. Astfel ,americanii albi, de origine anglo-saxonă au tendința să îi considere, mai săraci, mai puțin educați și cu un status social inferior pe cei care nu au un „accent standard” ,ca al lor,(anglo-saxon) celor care le detectează în momentul vorbirii diferite accente ,cum ar fi spaniole, germane sau afro-americane. Dimpotrivă, concentrându-se pe "dimensiunea interculturală" ,predarea limbilor străine, scopul studiului a fost de a descoperi mediatori interculturali, capabili să se angajeze într-un mediu complex și context de identități multiple, și pentru a evita stereotipurile.

La aceleași concluzii a ajuns și H. Giles ,în urma unui experiment făcut în anul 1995, când subiecții de origine anglo-saxonă îi priveau pe cei care aveau accent hispanic ca fiind needucați și chiar cu statut social inferior comparativ cu care vorbeau cu accent anglo-saxon ( Cargile, 2003,p.56-58).

Simplul fapt că prejudecățile și atitudinile care se referă la limbaj stau la baza unor discriminări a fost ilustrat și demonstrat de un studiu din anul 1985 realizat și publicat de către antropologii F. Henry și E. Ginzberg . Scopul cercetării a fost de a iinvestiga felul în care în directorii de resurse umane ai unor companii, reacționează în momentulîn care când au de a face cu vorbitori de engleză cu diferite accente, care au cerut prin telefon, informații despre locuri de muncă într-un ziar local. Cei doi au ajuns la concluzia că persoanele care au vorbit cu un accent neobișnuit au fost informați deseori că posturile au fost deja ocupate iar majoritatea dintre cei care vorbeau cu accent normal erau fost invitați să se prezinte la un interviu, asta după ce celorlalți li se transmisese că posturile sunt deja ocupate. (apud Cargile, 2003).

Întrebat de ce există asemenea atitudini și prejudecăți, Cargile avansează următoarele teorii :aceste atitudini există fiindcă oamenii trebuie să se adapteze unei lumi nesigure și să reacționeze la ceilalți ,fără a avea nici o informație despre ei; astfel de comportamentele trebuiesc evaluate,însă rareori avem timpul, ocazia sau mai ales abilitățile să ne bazăm evaluările noastre pe baza unor informații complete despre cei cu care intrăm în contact.

Drept urmare, ne comportăm pe baza prejudecăților, care pot fi ,de multe ori incorecte, dar constituie singura bază pentru comportamentele spontane. Cu toate că sunt văzute ca o bază a comportamentelor, astfel de atitudini sunt foarte naturale și chiar necesare supraviețuirii noastre, însă mai sunt și problematice fiindcă se sprijină în mare parte pe discriminări.

Este constatat faptul că atitudinile discriminatoare cu privire la limbaj apar în momentul în care membrii grupului cultural dominant iau contact cu grupul minoritar din punct de vedere al originii etnice și culturale. Datorită faptului că, cultura anglo-saxonă a fost favorizată, din punctul de vedere al limbajului, celelalte forme de vorbire sunt discriminate. Cargile adaugă că majoritatea dintre noi avem atitudini discriminatoare privitor la vorbire, de aceea este foarte important să conștientizăm aceasta, și să încercăm să trecem peste prejudecățile pe care le avem, printr-un plus de informație despre cei discriminați, pentru ca,într-un final, să ne schimbăm aceste atitudini discriminatoare.

2.4. LIMBAJUL NONVERBAL ȘI COMUNICAREA INTERCULTURALĂ

Caracteristicile comunicării nonverbale

Limbajul nonverbal este o componentă esențială a comunicării și în același timp,un factor de deosebire a culturilor și care estecercetat din mai multe perspective : istorică, comunicațională, sociologică, antropologică, psihologică , ș.a.

Comunicarea nonverbală implică niște stimuli non-verbali într-un cadru de comunicare, care sunt generate atât de sursa [vorbitor] cât și de utilizarea lui sau a ei a mediului și care au un potențial de valoare de mesaj pentru sursa sau receptor [ascultător] (Samovar 1991,p.198). Practic acesta este trimiterea și primirea de mesaje într-o varietate de moduri, fără utilizarea de coduri verbale (cuvinte).

Sociologul german Karl Delhees (1994) după ce a analizat rolul pe ca îl are limbajul nonverbal în comparație cu cel verbal în comunicarea socială a subliniat: „La început, cercetătorii încercau să-și explice unele diferențe de exprimare nonverbală ca și cum ar fi însușiri ale persoanelor. Comunicarea non-verbală acesta este unul dintre aspectele cheie ale comunicarii și este deosebit de importantă în situațiile interculturale. Cercetările moderne țin mai mult de dimensiunile sociale, interacționiste ale limbajului nonverbal decât de personalitatea interioară. Referindu-se la una dintre teoriile comunicării enunțate de către Paul Watzlawick, care face diferența dintre comunicarea verbală și cea nonverbală, autorul citat subliniază : „Comunicarea verbală este în mare parte digitală, în vreme ce cea nonverbală este într-o mare măsură analogă. Comunicarea digitală folosește niște semne convenționale strict după anumite reguli, ca cele gramaticale pe când în comunicarea analogă nu se utilizeză nici un semn convențional, numai cele reale.” (Delhees, 1994,p.34-35).

Despre partea nonverbală a sistemului comunicării, aceea a comportamentului, Hall afirmă că ,,este ca un patrimoniu al oricărui individ și se definește ca un fond cultural, care îl ghidează și îl susține în toate situațiile pe care le întâlnește în viață”(Hall,1992,p.67-68).

Comunicarea nonverbală un proces de comunicare care se desfășoară prin trimiterea și primirea de mesaje non-verbale (mai ales vizuale) intre oameni. Acesta este uneori greșit menționată ca limbajul corpului (Kinesics), dar comunicarea nonverbala cuprinde mult mai mult, cum ar fi utilizarea de voce (paralimbajul), tactil (haptice), distanta (proxemică), și aspectul.

Așadar, comunicarea nonverbală, deși este folosită de către toți oamenii, este formată de către cultura căreia îi aparțin toți indivizii. De aceea, același semne sau simboluri pot avea semnificații foarte diferite în celalalte culturi. Cultura are această tendința de a determina comportamentele nonverbale specifice, referitoare la stările comunicatorilor gânduri, sentimente, dar în același timp, cultura poate determina când este potrivit să comunicăm aceste lucruri, precizează cei doi cercetători,Samovar și Porter (2003).

Cultura joacă un rol important în comunicarea nonverbală, iar acesta este un aspect care ajută să influențeze modul în care sunt organizate activități de învățare. În multe comunități indigene din America, de exemplu, se pune mult accent pe comunicarea nonverbală, care acționează ca un mijloc de evaluare prin care copiii învață. În acest sens, învățarea nu este dependentă de comunicare verbală; mai degrabă, este comunicare nonverbala, care servește ca mijloc principal de organizare nu numai în interacțiunile interpersonale, darși în transmiterea valorilor culturale, iar copiii trebuie să învețe cum să participe la acest sistem de la o vârstă fragedă.

Comunicarea se poate face și prin gesturi, expresii faciale, mișcări ale corpului, denumită astfel kinezică de către Ray Birdwhistell care a fost inițiatorul acestei discipline.

Acesta a dorit să studieze modul în care oamenii comunică prin postura, gest, atitudine, și mișcare. O parte din munca lui Birdwhistell a implicat realizarea de filme cu oameni în situații sociale diferite și de a le analiza pentru a arata diferite niveluri de comunicare care nu sunt văzute altfel. Mai multi alti antropologi, inclusiv Margaret Mead și Gregory Bateson, au studiat, de asemenea, kinezica.

Ea are mai multe caracteristici : este foarte strict codificată ; depinde de o comunitate socio-culturală,unde fiecare cultură are propriile sale norme în această privință ; este integrată într-un sistem pe mai multe niveluri, ceea ce implică utilizarea spațiului și a timpului,iar în ceea ce privește intensitatea, durata, dar și amplitudinea gesturilor sau mișcărilor; (Rovența-Frumușani,1999,p.89-90).

Cercetătorii americani Ekman și Friesen (apud Rovența-Frumușani, 1999) au făcut o clasificare a repertoriului gestual, distingând următoarele categorii de gesturi :

1. emblemele sunt gesturi convenționale, specifice unei anumite culturi sau epoci

2. ilustratorii sunt și ei , de mai multe feluri : ideografele, care ritmează sau accentuează discursul verbal prin mișcări ale mâinilor, capului și au rolul de a concretiza cursul gândirii; kinetografele evocă acțiuni concrete, precum a merge, a dormi, a mânca etc.; pictografele sugerează forma sau mărimea unui obiect;

3. gesturile care exprimă expresii afective ;

4. regulatorii sunt gesturile de menținere a controlului în comunicare, precum mișcările capului, ale corpului care indică dorința unui vorbitor de a obține aprobarea din partea ascultătorilor, de a lua cuvântul sau de a afirma adeziunea la cele afirmate de vorbitor;

5. manipulatorii de gesturi(body manipulators) sunt gesturile și mișcările de atingere ale corpului sau obiectelor, determinate de anumite stări emoționale, pe care comunicatorul încearcă, să le stăpânească sau să le mascheze;

Așadar,așa cum se poate observa din această clasificare, gesturile îndeplinesc funcții diferite: și anume de completare, subliniere, coordonareși substituire .Gesturile pot fi înnăscute sau dobândite, voluntare sau involuntare, codificate cultural sau personalizate. Conform lui Birdwhistell, doar mâna poate genera circa 5.000 de gesturi verbalizate. Mesajele nonverbale comunicate prin gesturi pot avea impact și feed-back la fel de mari sau chiar mai mari față de cele verbale. Gestualitatea este în directă legătură cu comportamentul și definește apartenența socială a unui individ, sentimentul de identitate la grup.

Comunicare interculturală este adânc încuibată în caracteristicile și importanței comunicării în cadrul companiilor, organizațiilor și instituțiilor, indiferent de natura lor. Toate culturile au sisteme de comunicare gestuală, „convenții ale gestualității”, dictate de modele culturale: „gestualitatea este determinată și reglată de comportamente culturale, ca de exemplu variabilele sociologice (vârstă, sex, etnie, stratificare socială ), religia și chiar percepția timpului.” (Rovența- Frumușani, 1999,p.103-104).

Atingerea este un sentiment extrem de important pentru oameni; precum și furnizarea de informații cu privire la suprafețe și texturi care este o componentă de comunicare nonverbală în relațiile interpersonale, și vitală în transmiterea intimității fizice.

Unele dintre gesturi au același semnificații în mai multe culturi iar altele diferă, în funcșie de cultura unde își are originea. Spre exemplu, acceptarea este semnificată, în majoritatea culturilor, prin mișcarea de sus în jos a capului doar în Bulgaria prin mișcări ale capului de la stânga spre dreapta și invers,pe când în Tahiti se face prin ridicarea sprâncenei.

Salutul este simbolizat în Franța prin sărutarea interlocutorului de două ori, în Rusia o dată, în Spania printr-o îmbrățișare, pe când la eschimoși se face prin atingerea nasurilor (apud.Rovența-Frumușani, 1999).

În Japonia, folosirea gesturilor de către bărbați depinde și de contextul în care se desfășoară. Persoanele de ambele sexe sunt mai relaxate și mai expresive față de persoanele din grupul lor de apartenență, dar în afara acestuia însă, limbajul trupului și al gesturilor este mai restrâns.

Întruna dintre convențiile gestualității la japonezi este interzis să se facă gesturi cu mâna spre la cineva, de față cu el, pentru anu-l ofensa. În cultura japoneză, unul dintre gesturile cele mai frecvente asociate kinezicii, și anume plecăciunea, este o parte integrantă interacțiunilor sociale de zi cu zi și este folosită în numeroase împrejurări și contexte : în momentul în care se întâlnște o persoană, atunci când se întreabă ceva, atunci când se cere scuze,etc.

Comportamentul non-verbal este uneori folosit ca unicul canal de comunicare a unui mesaj. Oamenii încep să învețe și să identifice expresii faciale, mișcări ale corpului, și de poziționare a corpului ca fiind corespunzătoare, cu sentimentele și intențiile specifice. Semnalele non-verbale pot fi utilizate fără comunicarea verbală pentru a transmite mesaje; atunci când comportamentul non-verbal nu comunica în mod eficient un mesaj, sunt utilizate metode verbale pentru a îmbunătăți înțelegerea.

Vazut ca un gest de supunere, plecăciunea e un ritual contemporan, care exprimă respectul și indică statusul ierarhic și social. Obiceiurile tradiționale impun ca persoana mai tânără să se plece prima, mai jos și pentru mai mult timp,pe când o plecăciune făcută incorect poate fi considerată o insultă la adresa interlocutorului,(McDaniel, 2003,p.98).

Într-o altă cultură,cea italiană, s-a dezvoltat foarte mult un limbaj prin gesturi, săvârșit cu mâinile, ,care în mod obișnuit, este dificil de decodificat de cei străini de respectiva cultură.

Unele mișcări ale mâinilor nu sunt considerate a fi gesturi. Ele constau din manipulări, fie de persoana sau un obiect (de exemplu, îmbrăcăminte, creioane, ochelari) – tipurile de zgarieturi, agitarile, frecările, atingerile, și pe care oamenii fac de multe ori cu mâinile lor. Astfel de comportamente sunt denumite adaptoare: de exemplu, atunci când o persoană bate cu arătătorul drept peste mâna sa stângă,asta înseamnă că dorește să facă o invitație persoanei din fața sa ;

întinderea brațelor și apoi încrucișarea mâinilor denotă dorința de al felicita ;

în momentul în care o persoană își întinde palma peste partea stângă a pieptului semnifică că își dă cuvântul de onoare în problema cu care a fost abordată ,pe când faptul de a-și mușca indexul drept îndoit denotă furie.

Comunicarea interculturală este rezultatul determinărilor de comportament la nivelul societăților.

Interpretarea corectă a mesajelor se face mai ușor atunci când comunicarea non-verbală și verbală se completează reciproc. Indicii non-verbali pot fi folosiți pentru a elabora mesaje verbale și pentru a consolida informațiile trimise, în încercarea de a atinge obiectivele de comunicare.

Într-un context social, mimica se referă la formele de exprimare ale feței, pentru a comunica sentimente, emoții sau intenții. Potrivit lui Delhees (1994), „comunicarea prin mimică servește, mai mult decît oricare alt mijloc, la înțelegerea reciprocă”. Expresiile feței,care sunt foarte numeroase și variate, datorită numărului mare a mușchilor feței, pot fi atât involuntare cât și controlate.

Cercetătorul Charles Darwin a fost cel care, în 1862, a postulat universalitatea expresiilor faciale la oameni. Într-o abordare simplă și descriptivă, Darwin a surprins carateristicile mimice ale celor opt emoții fundamentale: atenție/interes, bucurie, nemulțumire/tristețe, surpriză, teamă, furie/supărare, scârbă și rușine. Expresii faciale, mai mult decât orice, servesc ca mijloc practic de comunicare. Cu totii mușchii diferiti care controleaza gura, buzele, ochii, nasul, fruntea, si maxilarul, chipurile umane sunt estimate a fi capabil de mai mult de zece mii de expresii diferite. Aceasta versatilitate non-verbale ale fetei extrem de eficient și sinceră, dacă nu este manipulată în mod deliberat. În plus, multe dintre aceste emotii, inclusiv fericirea, tristeteșea, furia, teama, surpriza, dezgustul, rușinea, suferința și interesul sunt universal recunoscute Autorul britanic era convins că mimica are la bază mecanisme însușite, lucru confirmat și de unele cercetări interculturale ulterioare, din cea de-a doua parte a secolului XX, studii care au evidențiat expresii de bază ale feței care pot fi întânite în diferite culturi,( Delhees,1994,p.56).

Informații despre relația și influența acestor doi patinatori este comunicată de către postura corpului lor, ochi privirea și contactul fizic.

Contactul vizual este momentul, când doi oameni se uită în ochii celuilalt în același timp; acesta este principalul mod non-verbal de indicare a angajamentului, interesului, atenției și implicarii. Studiile au descoperit ca oamenii folosesc ochii lor pentru a indica interes. Aceasta include acțiuni frecvent recunoscute de clipire și mișcări de sprancene. Dezinteresul este extrem de vizibil atunci când contactul cu ochii se face puțin sau deloc, într-un cadru social.

Totodată, repertoriul mimic, cel care depășește emoțiile fundamentale, scoate în evidență, dincolo de predispozițiile universale, diferențele culturale în exprimarea emoțiilor. Același lucru îl susține și Friesen : „A fost descoperită evidența universalității în expresiile spontane comparativ cu cele deliberate. Au fost postulate reguli de manifestare (display rules) și instrucțiuni culturale despre cui,cum ,cine și când poate să arate o anumită emoție în scopul explicării modului în care aceste diferențele culturale pot să ascundă totalitatea expresiilor și s-a demonstrat, cum și de unde anume apar acestea” ( Chelcea et alii, 2005,p.58).

Așadar, „la întrebarea dacă expresiile faciale sunt universale sau cultural specifice, nu există încă un răspuns tranșant,sigur, asta datorită diferitele aspecte ale expresiilor care sunt atât universale, dar mai ales specifice fiecărei culturi” (Chelcea et alii, 2005,p.78).

De exemplu, limba scoasă poate fi o formă de batjocură în Occident, dar în Polinezia ea servește ca un salut și un semn de respect. Bătăile din palme este un mod de a aplauda, dar în Spania și Orient este un mijloac de chemare a chelnerului.În plus, rasul este un semn de amuzament în mod normal, dar în Africa este un semn de mirare sau de jenă . Există mai multe moduri de a-și lua la revedere: americanii se confruntă cu palma spre exterior și pentru a muta o parte o parte în alta, italienii spoziționează palma spre interior pentru a muta degetele cu care se confruntă spre alte persoane, francezii și germanii pun palma cu o parte orizontală și pentru a muta degetele spre persoana care pleaca. De asemenea, este important să rețineți că gesturile sunt utilizate în mai multe setările informale și mai des de către copii.

Dintre toate expresiile mimice, zâmbetul ocupă un loc deosebit între formele de exprimare nonverbală, deoarece este cel mai important gest de salut dar și o invitație la comunicare.

În limba română există multe adjective care descriu zâmbetul : larg, cuceritor, prietenos, dezarmant, stânjenit, nesigur, fals, nervos,etc. Chelcea susține că „Limba română are în jur de 360 de epitete pentru a clasifica zâmbetul din punct de vedere estetic și circa 325 de epitete pentru a caracteriza particularitățile psihice ale persoanei care râde” (apud.Chelcea et alii, 2005). În același timp,zâmbetul poate exprima și sentimente confuze,spre exemplu,în momentul în care oamenii zâmbesc din obligație, ei abordează un zâmbet prefăcut,fix,fals. În unele cazuri se păstrează unele elemente ale zâmbetului autentic iar în altele lipsesc. Este binecunoscut faptul că, există unele profesii, precum cea de vânzător, recepționer sau de stewardesă , în care zâmbetul este văzut ca fiind o obligație profesională.

Un zâmbet pare a avea o influență favorabilă asupra altora și face o persoană mai simpatică și mai abordabilă. În contextul social, zâmbetul și râsul au funcții diferite, în ordinea succesiunii din diferite situații sociale:în timp ce zâmbetul este perceput ca o emoție pozitivă cele mai multe ori, există multe culturi care percep zambetul ca o expresie negativă și consideră că este neprimitoare. Zâmbetul poate fi privit ca un semn de superficialitate sau lipsa de onestitate. ,de exemplu japonezi pot zâmbet atunci când acestia sunt confuzi sau supărați. În alte părți ale Asiei, oamenii pot zâmbi atunci când sunt jenați. Unele persoane pot zâmbi la altele pentru a indica un salut prietenos. Zâmbetele pot fi rezervate pentru prieteni apropiați și membri ai familiei. Mulți oameni din fosta Uniune Sovietică iau în considerare zâmbetul la străini în public ca pe un comportament neobișnuit și chiar suspect. În timp ce zâmbetul este mult mai răspândită în lumea occidentală, în culturile din sud-estul Asiei, un zâmbet este frecvent folosit pentru a acoperi durerea emoțională sau jena.

Cercetătorul american Paul Ekman a identificat 18 tipuri de zâmbete care nu sunt simulate,astfel cele „naturale” se deosebesc de cele „false” prin faptul că durează mai mult iar la contribuția lor participă atât mușchii feței cât și cei ai ochilor,(apud.Chelcea et alii, 2005).

Cu toate că este o expresie universală, zâmbetul se supune, în același timp, unor prescripții culturale. Autoarele americane Deborah Borisoff și Lisa Merril (2003) remarcă că în cultura populației albe ,din clasa de mijloc din SUA,încă mai funcționează stereotipul potrivit căruia încă din copilărie, fetițele sunt învățate să zâmbească ca să pară fericite și sa-i binedispună pe cei din jur.

Potrivit lui Judith Hall: „aceast lucru ne sugerează că socializarea, presiunea sau modelarea socială le impune băieților să își suprime emoțiile exprimate în prezența altora” ( Borisoff, Merril, 2003,p.145).

”Stereotipurile potrivit cărora femeile au o expresivitate mult mai mare decât a bărbaților conțin un sâmbure de adevăr” afirmă Septimiu Chelcea (2005), bazându-se pe rezultatele cercetărilor care conduc spre concluzia că femeile „au o capacitate superioară de decodificare a diferitelor tipuri de emoții” (B.W. Eakins, R.G. Eakins, 1978, LaFrance, C. Mayo, 1979, (apud Chelcea et alii, 2005) și că „femeile transmit ceva mai exact semnalele emoțiilor de natură negativă, asta în timp ce bărbații transmit mai exact semnalele despre emoțiile de ordin pozitiv” (Zaidel, Mehrabian, 1969, apud Chelcea et alii, 2005).

2.5. Individualism versus colectivism

Prin individualism se înțelege tendința unei culturi de a scoate în evidență importanța,drepturile și nevoile identității individului față de identitatea grupului.În antiteză cu aceasta, colectivismul este descris ca fiind o tendința unei culturi de a scoate în evidență obligațiile, importanța și nevoile grupului față de cele ale individului.

Hofstede susține că așteptările societății de la individualism sau colectivism vor fi reflectate de către angajatii din interiorul organizațiilor. Societățile colectiviste vor avea dependență mai mare a membrilor din organizațiile lor, atunci când, în echilibru – organizația este de așteptat să dea dovadă de responsabilitate pentru membri. Individualismul și colectivizmul extrem sunt văzute în Statele Unite, ca ceva"rău". Prin urmare, alte culturi și societăți decât cea americană vor încerca să rezolve problemele sociale și organizaționale în moduri diferite de cel american. Hofstede spune că o economie de piață capitalistă stimulează individualismul și competiție și depinde de ea, dar individualismul este, de asemenea, legată de dezvoltarea clasei de mijloc.

Având în vedere progresele tehnologice moderne de comunicare și globalizarea, creșterea eficienței în comunicarea interculturală a devenit necesară în interacțiunile noastre personale și profesionale. Experiențele din cercetare au aratat că atunci când oameni din culturi diferite se întâlnească și comunică, fără a înțelege diferențele dintre sistemele lor de comunicare , pot avea ca rezultat neînțelegeri mari și consecințe grave. Neînțelegeri interculturale au dus la războaie. Indivizii s-au confruntat, de asemenea cu consecințe grave, inclusiv moartea. Un eveniment recent de știri spune povestea unui ofițer militar german aflat în închisoare și care se confruntă cu o condamnare la moarte în Orientul Mijlociu pentru că a avut o relatie sexuala cu o femeie măritată. În cazul în care ar fi avut loc aceeași situație în Germania, nimeni nu s-ar fi confruntat cu nici o sancțiune din partea guvernului.

Sociologul olandez Geert Hofstede (1980), a realizat un studiu intercultural asupra individualismului, în aproximativ 40 de țări necomuniste, în urma căruia a reieșit că: cele mai individualiste 10 națiuni ale lumii sunt cele din Statele Unite, Suedia, Australia, Marea Britanie, Canada, Olanda, Noua Zeelandă, Italia, Belgia și Danemarca,iar printre cele cele mai puțin individualiste națiuni ar fi cele din Venezuela, Columbia, Pakistan, Peru, Taiwan, Thailanda, Singapore și Hong Kong (Andersen. 2003,p.54 ).

În același timp, chiar și în cadrul acelorași culturi există însă diferențe în această privință., cultura Statelor Unite fiind considerată ca fiind una dintre cele mai individualiste,iar gradul acestei caracteristici este foarte diferit în funcție de zone și grupuri etnice, astfel : statele din centru-vest și centru sunt cunoscute ca având cea mai individualistă cultură politică, iar statele din sud-est-ul țării sunt ceva mai tradiționaliste și mai puțin individualiste.

Pe de altă parte, afro-americaniicontribuie la accentuarea individualismului pe când americanii de etnie mexicană sunt ceva mai înclinați spre solidaritatea de grup (Andersen, 2003,p.79). Ting–Toomey (2003) remarcă și anume că, grupurile formate din primele generații de imigranți veniți din Asia în Statele Unite, par să fie mult mai atașate valorilor colectivismului.

Pentru a comunica eficient, oamenii trebuie să înțeleagă multe lucruri unul despre altul, inclusiv norme, valori, credințe, tradiții, contexte, și structuri cognitive. Pentru a rezuma aceasta, Gudykunst și Kim (1992, p. 33) prezintă un model de cercuri concentrice, cu influențe culturale, socio-culturale, psiho-culturale de la fiecare persoană în parte, precum și influențele externe de mediu ale persoanelor. Fiecare dintre aceste lucruri afectează eficiența comunicării.

Andersen (2003) afirmă că„Gradul cu care o cultură este considerată a fi individualistă sau colectivistă poate afecta comportamentul nonverbal al acelei culturi sub orice aspect”.

În cazul în care cultura este puternică, oamenii fac lucruri pentru că ei cred că aceasta este un lucru bun de a face, dar există și riscul apariției altui fenomen, gândirea de grup. "Gândirea de grup", a fost descris de către Irving Janis ca "un mod rapid și ușor pentru a se referi la un mod de gândire pe care oamenii se angajeze atunci când sunt profund implicați într-o coerență în grup, atunci când năzuințele membrilor de a trece în unanimitate peste motivatia lor de a evalua în mod realist alternative de acțiune." (Irving Janis, 1972, p. 9.) Aceasta este o stare în care, indivizii,chiar dacă au idei diferite, nu contesta gândirea de organizare, și, prin urmare, există o capacitate redusă de gânduri inovatoare. Acest lucru ar putea avea loc, de exemplu, în cazul în care există încredere pe o figură centrală carismaticî în cadrul organizației, sau în cazul în care există o credință evanghelică în valorile organizației. De fapt, gândirea în grup este foarte comună și se întâmplă tot timpul, în aproape fiecare grup.

Astfel,oamenii din culturile considerate individualiste sunt ceva mai distanți din punct de vedere fizic și sufletește față de ceilalți și zâmbesc mai mult,pe când cei din culturile colectiviste sunt mult mai apropiați din mai puncte de vedere, dar comportamentul lor kinezic este mai coordonat. Totodată, oamenii din culturile mai individualiste sunt impulsionați să dezvolte o diversitate mai mare a expresiilor și emoțiilor în exteriorul grupului de apartenență, deoarece pentru aceștia libertatea individuală este cel mai important lucru.

In plus, la culturile orientate spre performanță s-a dovedit că au avut o creștere financiară statistic mai mare. Astfel de culturi posedă o mare implicare a membrilor, comunicațiile interne puternice și o acceptare și încurajare a unui nivel sanatos de asumarea riscurilor, în scopul de a realiza inovarea și competivitatea.

În același timp,în culturi precum cele colectiviste, oamenii au tendința să își atenueze emoțiile, fie ele pozitive sau negative, în contactul cu cei din afara grupului lor, fiindcă,pentru ei, lucrul cel mai important este mențierea unității grupului.

Astfel, într-o cultură colectivistă precum cultura chineză, este înregistrată una dintre cele mai scăzute frecvențe, ca și intensitate și durată a expresiilor emoționale, acest lucru datorându-se comportamentului nonverbal care este reglementat foarte strict, în scopul păstrării armoniei de grup și mai ales a ierarhiei grupului (Bond, 1993, apud Andersen, 2003).

Pe de altă parte, se pare că există suficiente indicii care susțin că oficiali guvernamentali, profesori, lucrători de servicii sociale și de angajați de companii internaționale au beneficiat de studierea diferențelor culturale în comunicare. Cercetarea lui Kim arată că adaptarea într-o nouă cultură poate fi facilitată și asistată prin aplicarea unora dintre aceste descoperiri din cercetare.

Shirley van der Veur (2003) crede că multe dintre culturile africane sunt colectiviste, datorită unor condiții cum ar fi nevoia grupului de a supraviețui în condiții naturale vitrege,dar și legăturile familiale foarte puternice. Din cauza influenței culturilor vestice individualiste, exercitate prin intermediul ideologiei creștine, dar și a colonialismului, unele culturi africane și-au pierdut valorile colectiviste, într-o anumită perioadă istorică, pentru ca actualmente să se facă simțită o reorientare spre colectivism.

Cultura civilizației occidentale ar putea distruge diversitatea valorilor umane,de pe tot mapamondul, în cazul în care cercetarea de comunicare nu examinează aceste situații.

2.6.Concluzii

Ca o concluzie a observațiilor și a cercetărilor efectuate, se pot defini astfel marile axe ale pedagogiei comunicaării interculturale.

Principiile de comunicare interculturală poate fi aplicate la diferite contexte internaționale, interetnice, interrasiale, și altor tipuri de comunicare inter-grup.

Educația interculturală vizează dezvoltarea unei educații generale, mergând în întâmpinarea diferențelor existente în interiorul aceleiași societăți, mai degrabă decât o educație pentru persoanele si,in acelasi timp dezvoltă o pedagogie a relației umane de un anumit tip: o educație care să permită elevilor să se situeze ei înșiși, în orice moment, în raport cu ceilalți, să le dea mijloace de diversificare a referințelor, să trăiască diversele modalități culturale ale mediului lor în deplină legitimitate.

Concluzia poate părea provocatoare, ea are în vedere rolul școlii și gestionarea

metodologică a relației școlare,pentru că nu școlii îi revine rolul de a determina identitatea

elevului, nici să aleagă pentru el o identitate oarecare ci trebuie să fie este fondată pe principiul „centralității copilului”, care poate fi un punct de plecare pentru orice pedagogie adevărată.

Educația interculturală este astfel definită ca o pedagogie a relației, o pedagogie a

diferenței (a cunoașterii, a înțelegerii, a respectului diferențelor). Ea pregătește

individul să facă față unei conjuncturi sociale noi prin transmiterea de cunoștințe despre alte culturi și dezvoltarea de competențe specifice interculturalității .

Oricare ar fi modulul de învățare, perspectiva interculturală implică faptul că, într-un

moment sau în altul al derulării sale, elevul îl va percepe și confrunta cu felul în care

acesta este trăit în alte medii culturale.

Unul din scopurile acestei cercetări a fost acela de a lua domeniul de la un începutul studiilor în domeniul cultural și al comunicării, a limbajului nonverbal în comunicare interculturală și de a evoluția lui în contextul globarizării. Prin mijloace vizuale, împreună cu script-ul, comunicarea interculturală este explorată pe deplin la nivel mondial . Prin diagrame ușor de înțeles și ilustrații, această disciplină este o resursă valoroasă pentru oricine caută în comunicarea interculturală o soluție pentru a înțelege mai bine lumea în care trăim. Dimensiunile de variație culturală, cum ar fi diferențele de idei, valoare, și modul în care sunt prelucrate informații , permite cititorului să înțeleagă în întregime implicațiile aferente în fiecare categorie interculturală. După prezentarea în cele din urmă a informațiilor în contextul organizării pe capitole am dorit să-l pregăteasc pe cititor să se scufunde într-o cercetare mai semnificativă a comunicării interculturale.

CAPITOLUL III

3.Studiu de caz: ARTE Tv

3.1.Introducere

Am ales acest subiect pentru studiul de caz deoarece Arte Tv este o entitate la nivel european și o referință de bază în domeniul audio-vizual din Europa.

De asemenea,Televiziunea Arte TV este un exemplu de cooperare europeană între două țări cu două culturi diferite: Franța și Germania și totodată un exemplu de reconciliere între două popoare care erau dușmane în urmă cu aproape o jumătate de secol în urmă.

Arte TV este una dintre cele mai importante surse mediatice de informație asupra scenei culturale internaționale"Arte" este un acronim care înseamnă official,, Association relative à la télévision européenne  ‘’.  Ministerul francez al Culturii preferă: ,,Asociația de difuzarea programelor de televiziune europene." În cele din urmă numele lui este similar cu "arta" si arata programul cultural larg .

Un proiect cultural  franco-german

La data de 26 martie 1988 , un grup de lucru despre conceperea unui "canal cultural franco-german", este stabilit în Germania, între prim-miniștrii din landurile Baden-Württemberg , în Renania-Palatinat și primarul din Hamburg . Guvernul francez și unsprezece landuri din Germaniei raportează la 4 noiembrie 1988, că va examina posibilitatea de a crea un canal cultural franco-german, viitorul post de televiziune cultural european va avea sediul în Strasbourg , la granița dintre cele două țări. Proiectul este susținut de președintele francez François Mitterrand și cancelarul german Helmut Kohl , la a cincizeci-a doua consultare franco-germana. La data de 2 octombrie 1990 , în ajunul reunificării Germaniei , Republica Franceză și Germania semneză un tratat interstatal de stabilire a bazelelor canalului cultural european Arte .

 La data de 13 martie 1991 , divizia de coordonare germana, Arte Deutschland TV  (ARD + ZDF ) este creată în Baden-Baden și la 30 aprilie, o Grupare Europeană de Interes Economic (GEIE) este creată la Strasbourg , al cărui Membrii sunt La Sept și Arte Deutschland TV .

Primele emisiuni de la Arte sunt simultan în  Franța și Germania prin satelit (TDF 1-2 și DFS1-Copernicus) și prin cablu la 30 mai 1992 .

Identitate vizuala (logo) 

Logo-Arte din 05.05.1992-31.12.1994

www.arte.fr

Logo-Arte din 01.01.1995-27.01.2011

www.arte.fr

Logo-ul curent de Arte din 28 februarie 2011

www.arte.fr

Logo Arte HD 30 octombrie 2008 mai 2009

www.arte.fr 

Logo Arte HD mai 2009 28 februarie 2011

www.arte.ff

Logo curent Arte HD din 28 februarie 2011

www.arte.fr

Slogan-uri:

Această secțiune conține sloganuri și campanii de promovare.

1992-1994: "Lăsați-va deranjați de Arte"

1994-1996: "Arte, televiziunea mea are talent"

2000-2004: "Arte și mândru de asta"

2004-2012: "Arte, trăiesc curios"

Din 2012 "Arte, televiziunea care vă luminează"

  Organizare

Statut

Arte are sediul la și este o divizie a Gruparii Europene de Interes Economic(GEIE) .

A fost creată la 30 aprilie 1991 și împărțită în două divizii :

Arte Franța cu sediul în Issy-les-Moulineaux , care este deținută de France Télévisions în proporție de 45% , 25% de statul francez, 15% de Radio France și 15% de către INA(Institutul Național al Audio-vizualului) .

Arte Franța este prezidat de Véronique Cayla .

Arte Germania cu sediul în Baden-Baden , este deținută în comun de către posturile publice germane ARD 50% și ZDF 50%. Directorii generali sunt Peter Latzel și Wolfgang Bergmann.

Arte Belgia a fost lansat 25 septembrie 2006 pe rețelele de cablu ale Comunității franceze din Belgia (Valonia și Bruxelles) și înlocuiește transmisia Arte existentă. 

Creată de catre comunitatea franceză din Belgia,pentru a promova în lumea culturală a părții francofone din Belgia, are ambiția de a deveni un punct de întâlnire esențială pentru culturile francofoone si flamande din Belgia.

"ARTE Belgia", este produs de către RTBF și difuzat pe ARTE, cu 4,2 milioane de telespectatori în Valonia și Bruxelles

Începând cu 12 septembrie 2011, ARTE Belgia este, de asemenea, subtitrat în limba olandeză în atenția de 5,8 milioane de telespectatori din Olanda și s-a extins cu un nou program lunar numit "Vlaamse Kaai", cu locuri și personalități culturale din Flandra.

Sediul ZDF în Mainz.www.arte.fr

Misiune

Grupul are ca și misiune proiectarea, efectuarea și difuzarea, prin satelit sau prin orice alte mijloace, de emisiuni de televiziune cu caracter cultural internațional și care stimulează și reconcilierea popoarelor din Europa (articolul 2 din Contractul de formare Arte ).

Arte GEIE, centrala de la Strasbourg decide strategia de ansamblu, designul de ansamblu al programului de Arte și programele de difuzare. 

Ea este responsabilă pentru distribuirea de emisiuni, precum și prezentarea și prelucrarea programelor în mai multe limbi. Aceasta asigură, de asemenea, productia de programe de știri, reviste și unele seri tematice. Arte GEIE definește și coordonează lanțul de comunicare și gestionează relațiile cu partenerii europeni.

Consiliul de Administrație 

Consiulul conduce canalul de zi cu zi și raportează periodic activitatea sa la Adunarea Generală. Acesta este compus din patru membri: Președintele, Vice-Președintele, Director de program și Director de management, numit pentru un mandat de patru ani. .

Funcția de președinte este împărțită între germani și francezi pe principiul  președinției prin rotație (alternativ, o dată la patru ani de la 1 ianuarie 1999 ).

Președinți ai Consiliului de administrație al GEIE:

01/05/1991 – 31/12/1998: Jérôme Clément (Arte Franța)  ;

01/01/1999 – 31/12/2002: Jobst Plog (Arte Deutschland)  ;

01/01/2003 – 31/12/2006: Jérôme Clément (Arte Franța)  ;

01/01/2007 – 31/12/2010: Gottfried Langenstein (Arte Deutschland)  ;

01/01/2011 – 31/12/2014: Véronique Cayla (Arte Franța) .

Vicepreședinți:

01/05/1991 – 31/12/1998: Jobst Plog (Arte Deutschland)  ;

01/01/1999 – 31/12/2002: Jérôme Clément (Arte Franța)  ;

01/01/2003 – 31/12/2006: Gottfried Langenstein (Arte Deutschland)  ;

01/01/2007 – 31/12/2010: Jérôme Clément (Arte Franța)  ;

01/01/2011 – 31/12/2014: Gottfried Langenstein (Arte Deutschland) .

Director de program:

Alain Le Diberder din noiembrie 2012.

Director de Management:

Armin Breger din ianuarie 2013.

Adunarea Generală 

Adunarea Generală se întrunește de patru ori pe an, ia decizii privind orientările generale ale lanțului, votul bugetului, să numească comitetul de manageri si manageri de servicii Arte GEIE. Se compune din șase francez si sase germani reprezentând membri ai GEIE. Parteneri asociați, RTBF , PST și ORF să participe la întâlnirea cu titlu consultativ.

Președinte:

Markus Schachter , președinte al ZDF de la 1 ianuarie 2011 

Vice-Președinte:

Rémy Pflimlin , președinte al France Télévisions

Președinte:

Alain Le Diberder, director de program.

Reprezentanții Arte:

Florian Hager , Director de program adjunct și director al Antena / programare web;

Marco Nassivera , director al Unității de Informații;

Markus Nievelstein , Director al Unității de cunoștințe.

Reprezentanții ARTE Franța:

Vincent Meslet , Director Editorial;

Alain Wieder, director asociat în coordonarea dintre proiectele și antena.

Reprezentanții ARTE Germania:

Peter Latzel , Managing Director și coordonator al ARD ARTE;

Wolfgang Bergmann , Managing Director și coordonator al ZDF ARTE.

Comitetul consultativ

Comitetul consultativ recomandă Comitetului de Administrare și Adunării Generale grila de programe. El este format din opt francezi și opt germani care sunt personalitați din viața civilă și culturală a țărilor respective. Partenerii asociați participa cu rol consultativ.

Președintă: Monique VEAUTE, fondator al Arte e Cultura-Romaeuropa Foundation

Vice-Președinte: Wolfgang STOCKEL, membru al Consiliului Audiovizualului (Rundfunkrat) BR, jurnalist, fost președinte al Asociației bavarez a Jurnaliștilor

Parteneri

Arte este asociat cu alte posturi publice europene:

Partenerii de canal asociat Arte GEIE:

Österreichische Rundfunk (ORF) în Austria  începând cu 21 martie 2001  ;

RTBF în Belgia  din 4 februarie 1993  ;

Telewizja Polska (TVP), în Polonia  de la 1 st ianuarie 2001 , a semnat în prealabil un contract de colaborare cu efect de la 02 decembrie 1996.

Canale partenere legate de Arte GEIE de către un acord de cooperare:

Elliniki Radiofonia Tileorasi (ERT) din Grecia  din aprilie 2009  ;

Česká TELEVIZE în Republica Cehă  din ianuarie 2014 2  ;

Swiss Broadcasting Corporation și televiziune (SRG SSR) în Elveția  începând cu 6 iulie 1995  ;

YLE în Finlanda  începând cu 3 februarie 1999 .

Independență 

La propunerea  , ministrului francez al Culturii și Comunicațiilor al guvernului Jospin , Catherine Trautmann,La Sept-Arte functionează in afara influenței France Télévisions cu un amendament votat în Senat de la 18 ianuarie 2000 . Această alegere a fost facută la sugetiile personalitaților care au inițiat Arte ( Pierre Soulages ,Pierre Boulez , Pierre Bourdieu , Bernard Faivre d'Arcier , Françoise Heritier , Yves Jaigu , Jean-Michel Meurice , Erik Orsenna ).

Arte nu este controlată de către Consilul Superior al Audiovizualului .Canalul face într-adevăr obiectul supravegherii și controlului propriilor membri ", cu excluderea oricărei intervenții de către autoritățile publice, inclusiv autorități independente responsabile de reglementarea audiovizualului în țara de origine" ( Articolul 1 a Tratatului interstatal).

Sediul 

Sediul Arte din Strasbourg

www.arte.fr

Primul sediu a fost la Strasbourg între 1992 și 2003 .La data de 3 mai 2001 , Catherine Tasca , ministrul francez al culturii și comunicării, precum și Jobst Plog și Jérôme Clément , au pus piatra de temelie a noului sediu de Arte în apropierea instituțiilor europene din Strasbourg , construit de catre echipa de proiectanti arhitecți franco-german Hans Struhk / Paul Maechel 

Buget 

1999  : 1,82 de miliarde de franci francezi, din care 1,765 de miliarde din taxele de licență și 57 de milioane din productii proprii.

2005  : 352 de milioane de euro.

2011  : 424 de milioane de euro.

2013  : 436 de milioanae de euro.

Programe 

Arte,canal public european,cultural si european difuzeaza cinema de arta sau de patrimoniu, filme mute, thrilere, saga istorice, filme cultural,documentare și emisiuni culturale.  Televiziunea poartă o perspectivă europeană cu privire la știrile de pe mapamond, acordă prioritate la investigatii și prezintă linii directoare pentru a înțelege realitatea și a merge mai departe. Nu mai vorbim de un puternic accent pe artele spectacolului: teatru, dans,muzică și toți marii clasici din scena în curs de dezvoltare.

Din ianuarie 2009 seara, orele de programe în franceză și germană sunt ușor modificate pentru a se potrivi mai bine obiceiurilor de vizionare ale celor două țări: prim-time-ul începe de la 20  h  15 în Germania și 20  h  40 în Franța.

Arte s-a lansat pe știri in iulie 1992,  cu un format scurt comentat în franceză și germană, difuzat la 20  h  30 . Arte Info i-a urmat în 1998 cu un grupaj de știri prezentate în fiecare seară de la 19  h  45 cu doi prezentatori francez și german, William Irigoyen  și Jürgen Biehle .

Concentrându-se pe știri internaționale acest journal este axat mai ales pe stirile care privesc cele douăzeci și opt de state membre ale Uniunii Europene .

Începând cu 7 ianuarie 2008, există o altă versiune de Arte Info la 12  h  45 , prezentat de ambele prezentatori franceze și germane, Meline Freda și Petra Wiegers .

Din ianuarie 2010 , Arte Info devine Arte Journal  și fuzionează cu Arte Cultură 5 .

În ianuarie 2012, Arte Jurnalul adoptă o nouă formulă. Fuziunea dintre Arte Info și Arte unde cultura este abandonată, dar lasă loc pentru douăzeci de minute de știri internaționale, iar acum este prezentată în întregime în limba franceză pentru Franța, și germană pentru Germania. Astfel, interpretarea simultană dispare.

Arte reportaje trateaza în fiecare sâmbătă de la 18 h 50 ,din 7 ianuarie 2004, problemele și evenimente mondiale majore.

Web 

ARTE live 

Logo Arte live

ARTE se transmise în direct pe www.arte.tv și pe smartphone-uri și tablete prin aplicarea ARTE.

ARTE 7 

Logo Arte 7

TV ARTE +7 propune spre a vedea sau a revedea programele ARTE gratuit timp de șapte zile de la data de emisie.

ARTE Info 

ARTE Info este o platformă care conține toate programele de informare, ARTE Journal , ARTE Reportaj , 28 minute  , Vox Pop și Yourope si

aprofundeaza subiectele difuzate până în prezent prin analiza și înțelegerea problemelor. În plus, site-ul oferă noi creații webnatives și Transmedia 6 .

Această platformă a fost lansat în octombrie 2013  .

ARTE Future 

Logo ARTE viitor

Platforma ARTE viitor se concentrează asupra lumii de mâine,face apel la experți și plasează utilizatorul în centrul gândirii sale cu privire la diferite aspecte. Se confruntă cu amenințări la adresa viitorului și paginile mass-media negre – schimbările climatice, creșterea șomajului, o populație în curs de îmbătrânire, de criză financiară sau nedorite – ARTE viitor alege să prezinte o viziune mai optimistă a progreselor înregistrate, noi solidarități și soluții. Documentare, cum ar fi China, noul Imperiu sau din seria Oamenii Reali ,alimenteaza dezbateri pe teme sociale, care combină ecologia, economia și tehnologia.

ARTE Creative

Logo ARTE CREATIVE

ARTE Creative este dedicat culturii contemporane și creativitatii în toate platformele sale diversificate. ARTE Creative prezintă lucrări, cum ar fi arta digitala, street art, design, jocuri de noroc sau de fotografie, trucuri, sau de fitness pentru artiști. Și se bazează pe comunitatea utilizatorilor, în parteneriat cu festivaluri majore, școli și alte instituții culturale din Europa, să inventeze formate inedite , la granița dintre internet și televiziune.

Bazat mai degrabă, pe "platforma de creatie" ARTE Creative a difuzat formate editoriale și lucrări din domenii cum ar fi fotografia, arta net, arta video, design grafic, street art sau arhitectură.

Când Alain Bieber, fostul editor al revistei de artă Arta,  a lucrat la un proiect pentru ARTE Creative din 2010, a indicat faptul că proporția de UGC franceză și germană este pe picior de egalitate, completate de un procent mic (10 la suta) din contribuția internațională.

ARTE Creative  susține și promovează cooperări între persoane cu talent creativ din toată Europa, fapt care este, de asemenea, și declarația de țintă a canlului ,aceala a nu mai fi doar un canal de televiziune franco-german, ci, așa cum Bieber subliniază, un "canal de cultura europeană".

ARTE Concert 

Logo Arte live Web (2009-2014)

ARTE Concert . Platforma ARTE este dedicat artelor spectacolului în Europa, mai ales în scena în curs de dezvoltare. Muzică din întreaga lume sau teatru, operă, pop, rock, jazz sau dans contemporan,ARTE concert difuzeaza mai mult de șase sute de spectacole în fiecare an,jumatate in direct,începând de la Arctic Monkeys, la ciclul Olympia Beethoven în Orchestra Divan Vest-Est realizat de Daniel Barenboim, și ajungand la de Festivalul de Muzica Africana de la Würzburg. 

Difuzare

Arte este distribuit gratuit în toate rețelele de cablu din Franța și Germania (recepționarea prin satelit necesită un modulator care cuprinde un card de acces pentru gestionarea drepturilor de difuzare, dar nu are nevoie de un abonament pentru locuitorii din cele două țări.

Arte este difuzat prin abonamente la rețelele de cablu din Belgia, Danemarca, Luxemburg și Elveția .

Arte este, de asemenea, difuzat în douăzeci de țări africane francofone prin pachetul digital CanalSat Orizonturi, din aprilie 2002. Canalul de cablu New York Cuny TV a inceput sa transmita săptămânal Arte din 29 noiembrie 2002 , permițând aproximativ a două milioane case din Statele Unite pentru de a urmari programe săptămânale în limba franceză.

Arte este o televiziune fără frontiere, care este difuzata simultan în mai multe limbi de-a lungul Europei . Adaptările lingvistice sunt de subtitrare , dublaj , de voce peste, voce sau interpretare.

Începând cu octombrie 2007 , Arte este, de asemenea, difuzat la cerere pe internet, dar numai în Germania și Franța , ArteVOD (contra cost) și Arte 7 (gratuit).

La data de 2 februarie 2007 , versiunea high-definition(HD) Arte a ajuns în Franța, pe platforma de televiziune prin satelit GST .

Audiențe

Perioada de 24 h/24  :

Sursa :www. médiamétrie .fr

Publicul în Franța

Arte în 2013 în poziția a 12 de canale franceze. În 2013, audiența Arte a crescut cu 11% 

Sursa: www.médiamétrie.fr 

Legenda  :

* maxim istoric

Verde Context  : cel mai mare scor lunar a anului.

Fundal roșu  : cel mai prost scor lunar a anului.

După cum se poate vedea din graficele de mai sus,audiențele din cele două țări partenere sunt diferite.Astfel postul are audiențe mult mai mari în Franța decât în Germania.

Cauzele sunt diverse, printre care un numar mai mare de televiziuni în Germania astfel că audiența se împarte la mai multe televiziuni,dar și faptul ca în Franța postul se prinde ,,la liber’’,adică fără să se plăteacă pentru el.

Target-ul canalulul,sau publicul țintă este format din persoane cu vârsta cuprisă între 18 și 60 de ani,cu o concentrare pe un public specific cu vârste între 35-45,din clasa socială medie și peste și cu studii medii și peste medii,având o cultură generală bogată și diversificată.

Controverse 

Cenzura

În ciuda reputației sale de canal "independent", Arte a avut mai multe controverse cu privire la cenzura.

În programul de dezbatere 28 minute din data de 16 mai 2012 , dedicat crizei datoriei publice din Grecia , anumite apropouri ale unui oaspete, Vicky Skoumbi, editor al revistei Αλήθεια ( Alitheia ) au fost tăiate înainte de difuzare. Potrivit jurnalistului, care a vorbit ulterior, indignat, într-o scrisoare deschisă, ar fi o cenzură pur pentru manipularea de informații, împreună cu o reducere voluntară a timpului său  . 

La data de 23 mai 2012 , Franck Firmin Guion, producator al programului,a precizat pe site-ul canalului Arte că "nu practica cenzura" și a justificat taierile din cauza unei lipsei de claritate și care a depășit timpul cu opt minute  .

În septembrie 2008 , canalul Arte a deprogramat documentar Sistemul Octogon de Jean-Michel Meurice , care abordează subiectul delicat al relației dintre banii nazisti și finanțarea unui partidul politic german în 1950 . Lansat pe RTBF î n Belgia, filmul va fi blocat timp de trei ani pe canalul franco-german, care este apoi justificata de controversa care este suscitata printre istorici  . Documentarul a fost difuzat în cele din urmă pe 1 iunie 2011 la Arte, dar a fost tăiat zece minute  .

Concluzii:

În urma acestui studiu de caz pot fi trase mai multe concluzii: postul Arte tv este o televiziune de referință in Europa în domeniul culturii și un exemplu de colaborare interculturală în materie de audio-vizual,reușind să aducă împreună reprezentanții din două țări aflate pană mai ieri în conflict.Televiziunea a reușit să producă un impact imens la nivelul telespectatorilor europeni iubitori de cultură și programe de calitate.

Activitatea mea a fost aceea de a analiza modalitățile de integrare a activității postului arte în strategia de  ; la momentul studiului, arte numărat un dispozitiv interactiv articulat în jurul valorii de 4 domenii (arte-tv, radio, arte, arte pro magazin de arte).

Studiului a avut o privire critică la:

-implementarea metodologiei de dispozitiv;

-performanțele aparatului media;

-abordarea de marketing;

-strategia editorială adoptată;

-spațiul rezervat pentru utilizatori;

Prima sarcină a fost aceea de a identifica condițiile și perspectivele de dezvoltare a culturii în Europa prin intermediul televiziunii , subliniind totodată și problemele prezentate de structura postului,iar în al doilea rând, să se ia în considerare pertinența deciziilor cu care se confruntă obiectiv trustul media .

Această analiză critică a permis  evaluarea viabilitații și a cererii și a dus la recomandările acționabile, luând în considerare contextul specific al companiei , resursele sale și cadrul general în care acesta se produce.

În ceea ce priveste impactul pe care televiziunea îl are asupra tinerilor, acesta este unul pozitiv și în măsură să formeze lideri de opinie,dar și o alternativă fiabilă la multitudinea de televiziuni ale căror programe sunt de o calitate indoielnică.

Vedem astfel,din structura și organigrama trustului audio-vizual,că este o instituție unde se regăsesc și se intrepătrund mai multe culturi și că se poate forma și dezvolta o interculturalitate importantă cu ajutorul audio-vizualului.

Așa cum am punctat în capitolul I, comunicarea interculturală este o disciplină absolut necesară în secolul globalizării. Mediul audio-vizual are un rol foarte important în descoperirea și chiar relaționarea a mai multor culturi diferite.

Așa cum reiese din capitolul II ,comunicarea interculturală a fost, pentru multă vreme, un concept inaplicabil celor ce nu puteu călători.Astfel comunicarea interculturală s-a putut realize numai când turiștii vizitau altă țară.Audio-vizualul a făcut posibilă cunoașterea diverselor culturi,care au devenit conștiente de mediul global în care sunt situate.

Siteografie:

1. http://info.arte.tv/fr/arte-info-toute-lactualite-vue-par-arte  ",

2. http://download.pro.arte.tv/uploads/ARTE-INFO-GUIDELINES-28.05.2014.pdf  

3. http://concert.arte.tv/fr/arte-live-web-devient-arte-concert  

4. http://download.pro.arte.tv/uploads/Audiences-2013.pdf  

5. http:// www.mediametrie.fr/măsurare/audiență.

6. http://crizadingreciacenzuraarte  , 22 mai 2014  

7. http://www.arte.de// 23 mai 2014 "  

8. http://ro.wikipedia.org/wiki/Arte/cenzură documentar , 09 februarie 2014  

9. http://www.ecomunitate.ro/upload/instruire/pdf/Modulul%201.pdf 

10.http://fr.wikipedia.org/wiki/ARTE

11. http://www.wwcd.org/action/ampu/crosscult.html

Bibliografie :

1. Andersen, Peter, In Different Dimensions : Nonverbal Communication and Culture, în Intercultural Communication. A Reader, (coordonatori L. Samovar, R. Porter), Thomson Wadsworth, 2003

2. Borisoff, Deborah, Merril, Lisa, Gender and Nonverbal Communication, în Intercultural Communication. A Reader, Thomson Wasdworth, 2003

3. Burgess, Francoise, Puritanii și copiii puritanilor, în Lettres Internationales, nr. 17, 1996

4. Cargile, Castelan, Aaron, Discriminating Attitudes Toward Speech, în Intercultural Communication. A Reader, Thomson Wadsworth, 2003

5. Chelcea, Septimiu, Ivan Loredana, Chelcea, Adina, Comunicarea nonverbală. Gesturile și postura, București, Comunicare.ro, 2005

6. Mișcol,Oltea,Comunicare și cultură,Ed. Oscar Print, București,2000

7. Fong, Mary, The Nexus of Language, Communication and Culture, în Intercultural Communication. A Reader, Thomson Wadsworth, 2003

8. Gregg, Young, Joan, Communication and Culture, New York, D. Van Nostrand Company, 1981

9. Hall, Edward, Beyond Culture, New York, Doubleday, 1976

10. Hall, Edward, La danse de la vie. Temps culturel, temps vecu, Paris, Editions du Seuil, 1982

11. Halloran, Jack, Applied Human Relations. An Organisational Approach, New York, Prentice Hall , 1983

12. Haviland, William, Cultural Anthropology, New York, Rinehart and Winston, 1987

13. Howard, Michael, Contemporary Cultural Anthropology, New York, Scott , Foresman , 1989

14. Ishii, Satoshi, Klopf, Donald, Cooke, Peggy, Our Locus in the Universe : Worldview and Intercultural Communication, în Intercultural Communication. A Reader, Thomson Wadsworth, 2003

15. Johnson, Fern, Cultural Dimensions of Discourse, în Intercultural Communication. A Reader, Thomson Wadsorth, 2003

16. Kabagarama, Daisy, Breaking the Ice. A Guide to Understanding People from Other Cultures, Boston, Allyn and Bacon, 1993

17. McDaniel, Edwin, A Reflection of Cultural Themes, în Intercultural Communication. A Reader, Thomson Wadsworth, 2003

18. Rovența- Frumușani, Daniela, Semiotică, societate, cultură, Iași, Institutul European, 1999

19. Samovar, Larry, Porter, Richard,(coordonatori), Intercultural Communication. A Reader, Wadsworth Publications , 1991

20. Samovar, Larry, Porter, Richard, Understanding Intercultural Communication, în Intercultural Communication. A Reader, Thomson Wadsworth, 2003

21. Sarbaugh, L., E., Intercultural Communication, New Jersey, Hayden Book, 1979

22. Scheidel, Thomas, Speech Communication and Human Interaction, New York, Scott, Foresman, 1972

23. Sereno, Kenneth, Mortensen, David, Foundations of Communication Theory, New York, Harper & Row Publishers, 1970

24. Ting-Toomey, Stella, Managing Intercultural Conflicts Effectively, în Intercultural Communication. A Reader, Thomson Wadsworth, 2003

25. Veur, van der, Shirley, Africa : Communication and Cultural Patterns, în Intercultural Communication. A Reader , Thomson Wadsworth, 2003

26.Banks, J. A., Cookson, P., Gay, G., Hawley, W. D., Irvine, J. J., Nieto, S., et al. (2001). Diversity within unity: Essential principles for teaching and learning in a multicultural society. Phi Delta Kappan, 83(3), 196-202.

25.Dreser, Norine (1996).  Multicultural matters.  New York: John Wiley & Sons.
Hofstede, G. (1991).  Culture and organizations.  Software of the mind.  London, UK: McGraw Hill.

26.Lustig, M. W., and Koester, J. (2003).  Intercultural competence: Interpersonal communication across cultures. Boston: Allyn and Bacon.

27.Samovar, L.A., and Porter, R. E. (1991).  Communication between    cultures.  California: Wadsworth.

Siteografie:

1. http://info.arte.tv/fr/arte-info-toute-lactualite-vue-par-arte  ",

2. http://download.pro.arte.tv/uploads/ARTE-INFO-GUIDELINES-28.05.2014.pdf  

3. http://concert.arte.tv/fr/arte-live-web-devient-arte-concert  

4. http://download.pro.arte.tv/uploads/Audiences-2013.pdf  

5. http:// www.mediametrie.fr/măsurare/audiență.

6. http://crizadingreciacenzuraarte  , 22 mai 2014  

7. http://www.arte.de// 23 mai 2014 "  

8. http://ro.wikipedia.org/wiki/Arte/cenzură documentar , 09 februarie 2014  

9. http://www.ecomunitate.ro/upload/instruire/pdf/Modulul%201.pdf 

10.http://fr.wikipedia.org/wiki/ARTE

11. http://www.wwcd.org/action/ampu/crosscult.html

Bibliografie :

1. Andersen, Peter, In Different Dimensions : Nonverbal Communication and Culture, în Intercultural Communication. A Reader, (coordonatori L. Samovar, R. Porter), Thomson Wadsworth, 2003

2. Borisoff, Deborah, Merril, Lisa, Gender and Nonverbal Communication, în Intercultural Communication. A Reader, Thomson Wasdworth, 2003

3. Burgess, Francoise, Puritanii și copiii puritanilor, în Lettres Internationales, nr. 17, 1996

4. Cargile, Castelan, Aaron, Discriminating Attitudes Toward Speech, în Intercultural Communication. A Reader, Thomson Wadsworth, 2003

5. Chelcea, Septimiu, Ivan Loredana, Chelcea, Adina, Comunicarea nonverbală. Gesturile și postura, București, Comunicare.ro, 2005

6. Mișcol,Oltea,Comunicare și cultură,Ed. Oscar Print, București,2000

7. Fong, Mary, The Nexus of Language, Communication and Culture, în Intercultural Communication. A Reader, Thomson Wadsworth, 2003

8. Gregg, Young, Joan, Communication and Culture, New York, D. Van Nostrand Company, 1981

9. Hall, Edward, Beyond Culture, New York, Doubleday, 1976

10. Hall, Edward, La danse de la vie. Temps culturel, temps vecu, Paris, Editions du Seuil, 1982

11. Halloran, Jack, Applied Human Relations. An Organisational Approach, New York, Prentice Hall , 1983

12. Haviland, William, Cultural Anthropology, New York, Rinehart and Winston, 1987

13. Howard, Michael, Contemporary Cultural Anthropology, New York, Scott , Foresman , 1989

14. Ishii, Satoshi, Klopf, Donald, Cooke, Peggy, Our Locus in the Universe : Worldview and Intercultural Communication, în Intercultural Communication. A Reader, Thomson Wadsworth, 2003

15. Johnson, Fern, Cultural Dimensions of Discourse, în Intercultural Communication. A Reader, Thomson Wadsorth, 2003

16. Kabagarama, Daisy, Breaking the Ice. A Guide to Understanding People from Other Cultures, Boston, Allyn and Bacon, 1993

17. McDaniel, Edwin, A Reflection of Cultural Themes, în Intercultural Communication. A Reader, Thomson Wadsworth, 2003

18. Rovența- Frumușani, Daniela, Semiotică, societate, cultură, Iași, Institutul European, 1999

19. Samovar, Larry, Porter, Richard,(coordonatori), Intercultural Communication. A Reader, Wadsworth Publications , 1991

20. Samovar, Larry, Porter, Richard, Understanding Intercultural Communication, în Intercultural Communication. A Reader, Thomson Wadsworth, 2003

21. Sarbaugh, L., E., Intercultural Communication, New Jersey, Hayden Book, 1979

22. Scheidel, Thomas, Speech Communication and Human Interaction, New York, Scott, Foresman, 1972

23. Sereno, Kenneth, Mortensen, David, Foundations of Communication Theory, New York, Harper & Row Publishers, 1970

24. Ting-Toomey, Stella, Managing Intercultural Conflicts Effectively, în Intercultural Communication. A Reader, Thomson Wadsworth, 2003

25. Veur, van der, Shirley, Africa : Communication and Cultural Patterns, în Intercultural Communication. A Reader , Thomson Wadsworth, 2003

26.Banks, J. A., Cookson, P., Gay, G., Hawley, W. D., Irvine, J. J., Nieto, S., et al. (2001). Diversity within unity: Essential principles for teaching and learning in a multicultural society. Phi Delta Kappan, 83(3), 196-202.

25.Dreser, Norine (1996).  Multicultural matters.  New York: John Wiley & Sons.
Hofstede, G. (1991).  Culture and organizations.  Software of the mind.  London, UK: McGraw Hill.

26.Lustig, M. W., and Koester, J. (2003).  Intercultural competence: Interpersonal communication across cultures. Boston: Allyn and Bacon.

27.Samovar, L.A., and Porter, R. E. (1991).  Communication between    cultures.  California: Wadsworth.