Comunicare Si Comunicatii

Comunicare

Comunicare Si Comunicatii

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

INTRODUCERE__________________________________________________ 3

CAPITOLUL I

PRINCIPALELE ASPECTE TEORETICE CU PRIVIRE LA CONCEPTELE DE COMUNICARE ȘI COMUNICAȚII________________ 4

1.1 Definirea conceptului de comunicare_________________________________4

1.2 Definirea conceptului de comunicații_________________________________6

1.3 Evidențierea diferenței între comunicare și comunicații__________________ 7

CAPITOLUL II

COMUNICAȚIILE ÎN TRECUT ȘI ÎN PREZENT______________________9

2.1 Scurt istoric al comunicațiilor______________________________________ 9

2.2 Oportunitățile și constrângerile comunicațiilor în prezent________________11

CAPITOLUL III

INFLUENȚA COMUNICAȚIILOR LA NIVEL DE INDIVID SAU GRUP ÎN CEEA CE PRIVEȘTE COMUNICAREA

3.1 Influența dezvoltării comunicațiilor asupra comunicării la nivel de individ sau grup_____________________________________________________________13

3.2 Direcțiile viitoare ale comunicațiilor________________________________ 17

CONCLUZII ____________________________________________________ 18

BIBLIOGRAFIE_________________________________________________ 19

INTRODUCERE

Comunicarea și comunicațiile au căpătat o întindere extraordinară în momentul de față totul sau aproape totul este comunicare implicând chiar și publicitatea, relațiile publice, marketingul au devenit, din concepte, sisteme dinamice și complexe de comunicare.

Comunicarea și comunicațiile eficiente se sprijină pe orientarea pozitivă a comunicării, pe fapte plăcute, stimulative, pe înlocuirea de mesaje, punerea de întrebări, implementarea unui climat de siguranță și securizare, care să înlăture senzația că ești abuzat, folosit sau forțat să faci sau să spui un anumit lucru, pe concordanța comunicării verbale cu cea bazată pe mimică și gesturi, pe evitarea ambiguităților, subînțelegerilor, incertitudinilor, pe evitarea suprapunerilor de mesaje prin intervenția peste cuvântul celuilalt, pe constituirea de mesaje clare, concise, exprimate în cuvinte și expresii uzuale.

Canalele de comunicare, deși au ca fundament canalele informaționale și pot fi comparate și cu canalele de plasament, din cauza interferențelor și conotațiilor numerose pe care le poate avea comunicarea în transmiterea efectivă a mesajelor, îmbracă forma unor rețele de comunicare, extinderea lor spațială fiind greu de încadrat într-o dispunere orizontală sau verticală bine delimitată.

Este foarte important ca procesul de comunicare să fie controlat cel cu care vorbești trebuie să te înțeleagă și să dea un semnal că a înțeles exact ceea ce doreai să transmiți. Comunicarea, informarea și mijloacele de comunicare depind unele de altele. Acești termeni au sensuri diferite în funcție de domeniile care au drept scop comunicarea informației. Comunicarea face posibila coexistența oamenilor. Comunicarea directă intre oameni este realizată prin intermediul cuvintelor sau a gesturilor.

Comunicarea este eficientă și productivă numai atunci când există un limbaj și un vocabular comun. Ideal ar fi să existe un limbaj universal neutru, însă din păcate nu se poate încă vorbi de așa ceva. Comunicarea este liantul oricărui grup și legătura esențială între membrii acestuia. În fond, toate relațiile sociale le-am putea reduce la relații de comunicare, deoarece noi comunicăm și când nu avem o intenție specifică.

Obiective:

– înțelegerea conceptului de „comunicare” și „comunicații”

– cunoașterea componentelor esențiale ale comunicării și comunicațiilor

– orientările personale în cadrul procesului de comunicare și comunicațiilor

– principalele forme de manifestare a comunicării;

– principalele elemente ale comunicării și ale comunicațiilor

Capitolul I

Principalele aspecte teoretice cu privire la conceptele de comunicare și comunicații

1.1 Definirea conceptului de comunicare

Comunicarea are ca fundament, în esență, talentul de a negocia, de a anticipa ce vrea celălalt, ce așteaptă de la tine dar și ceea ce poți tu să oferi, orice legătură interumană are ca fundament comunicarea, capacitatea de a te face înțeles de celălalt și de a-i putea comunica, la rândul tău, ceea ce el își dorește să primească de la tine. Nu întotdeauna comunicarea are la bază un schimb material, tangibil dar întotdeauna are la bază înțelegerea, puterea cuvântului, atitudinea deschisă, flexibilă, toleranța și puterea de a-l face pe celălalt să aibă încredere în tine.

Indiferent de poziția pe care se comunică, fundamental rămâne felul în care te faci înțeles pe termen scurt, dintr-o poziție puternică, de șef, de coordonator, e mult mai ușor să fie impuse anumite reguli. Pe termen mai lung, comunicarea presupune să-i asculți pe ceilalți, să înțelegi ce vor, ce-și doresc și cum pot să ajungă la rezultatul dorit, mesajul transmis trebuie să fie în concordanță cu așteptările acestora. E adevărat că nu-i poți mulțumi pe toți la un moment dat însă se poate merge pe principiul „majoritatea este aceea care decide” și cel puțin se cunoaște ideea că au fost dezamagiți foarte puțini.

Oamenii comunică pentru că au nevoie unii de alții, marea majoritate nu recunosc sau nu conștientizează că au această nevoie, anumite persoane chiar contrazic existența ei și acest lucru duce la izolare, la refugiu în propria singurătate. Direcția cea mai sigură către o viață frumoasă, spre fericirea în plan personal sau profesional, rămâne comunicarea, ea ajută prin faptul că pot fi spuse celor de lângă tine diverse lucruri precum, ce simți, ce-ți dorești și ce nu-ți place, evitând acumularea frustrărilor prin comoditatea, frica sau incapacitatea de a exprima liber, dar cu bun simț și eleganță, ceea ce gândești.

Comunicarea poate fi definită ca „procesul prin care o persoană (sau un grup) transmite un conținut conceptual (o atitudine, o stare emoțională, o dorință etc.) unei alte persoane sau unui alt grup”. Paul Watzlawick considera comunicarea ca fiind “conditio sine qua non a vieții omenești și a ordinii sociale”. Părerile diferă, însă, de la autor la autor, așa încât unii văd în comunicare, ca act în sine, o premisă necesară pentru funcționarea oricărui sistem social. Aceștia arată că termenul de „comunicatio” nu se referă doar la comunicare ci și la comunitate, care la rândul ei înseamnă organizare, implicând obligatoriu comunicarea între indivizii care o alcătuiesc.

Cea mai simplă formă de comunicare poate fi reprezentată astfel:

Figura Nr. 1.1

Formă de comunicare

Relația de comunicare se realizează astfel: emițătorul trimite un mesaj, care va fi notat sub forma unui cod prin intermediul procesului denumit codare, odată ajuns la receptor, mesajul va fi supus acțiunii de decodare, adică de descifrare a informației transmise. Mesajul are tot timpul un scop bine determinat, în sensul că emitentul are scopul de a oferi informația, iar receptorul are scopul de a o recepta.

Comunicarea are misiunea de a-i pune pe oameni în relație unii cu ceilalți, în cadru în care evoluează. În procesul de comunicare, prin semnificația mesajului se urmărește realizarea anumitor scopuri și transmiterea anumitor semnificații. Procesul de comunicare are o triplă dimensiune: comunicarea exteriorizată (acțiunile verbale și neverbale observabile de către interlocutori), metacomunicarea (ceea ce se înțelege dincolo de cuvinte) și intracomunicarea (comunicarea realizată de fiecare individ în forul său interior).

Procesul de comunicare se realizează într-un mediu, adică are loc într-un anume spațiu psihologic, social, cultural, fizic sau temporal, cu care se află într-o legătură de strânsă interdependență. Procesul de comunicare are un comportament dinamic, din cauza faptului că orice comunicare odată inițiată are o anumită dezvoltare, se schimbă și schimbă persoanele implicate în proces. Procesul de comunicare are un caracter irevocabil, în sensul că, odată transmis un mesaj, el nu mai poate fi oprit în drumul lui către destinatar.

În situații de criză, procesul de comunicare are o cadență mai rapidă și un sector mai mare de cuprindere. Însemnătatea dată unui mesaj poate fi distinctă atât între partenerii actului de comunicare, cât și între receptorii aceluiași mesaj, orice mesaj are un conținut manifest și unul latent, adeseori acesta din urmă fiind mai semnificativ.

Comunicarea reprezintă esența unui instrument de integrare a individului în societate și de modelare a culturii sale. Nimeni nu poate însă neglija că „limbajul este faptul cultural prin excelență”. Omul nu poate fi înțeles decât relațional. Comunicarea reprezintă o bază a existenței în mulțime, e piatră de temelie fără de care nu se poate vorbi de societate, de grupuri sociale bine organizate, ce respectă niște legi și sunt dominate de instituții.

1.2 Definirea conceptului de comunicații

Termenul „comunicații” detaliază numeroase înfățișări ale lumii moderne, printre care se pot enumera presa, cinematograful, radioul, televiziunea, telefoanele, computerele sau mijloacele de transport, cum ar fi automobilele sau aeroplanele. Majoritatea acestora depășesc cu putin vârsta de un secol, altele sunt mult mai recente, mai ales în privința transmiterii și a popularității de care se bucură.

La finele celui de-al doilea război mondial, izbirea de forme mai de actualitate și mai rapide de comunicație privind politicul, economicul și societatea, a fost nemărginit. Senzațiile noilor tehnologii au devenit tot mai pronunțate, cu fiecare deceniu, și au schimbat percepția oamenilor privind lumea, munca și modul de manifestare.

Comunicațiile au o imagine foarte largă, semnalele transmise prin sistemele de comunicații constituid convorbiri telefonice, texte (telegrafie, telex), imagini fixe (telegrafie fascimil) sau mobile (TV, videotelefon, videoconferințe), date și informații de altă natură. În cazul convorbirilor telefonice, sunetele vocale produse de vocea umană sunt convertite în semnal electric cu ajutorul unor traductoare adecvate, la recepție având loc procesul invers.

În momentul de față trăim într-o lume în perpetuă modificare, plină de nepotriviri și contraste în care probabil cea mai remarcabilă evoluție o au tehnologiile comunicației și informației. Nu e de conceput mediu de activitate umană care să nu depindă de aceste tehnologii, întreaga infrastructură de comunicație și prelucrarea informațiilor tinzând spre globalizarea absolută.

Comunicațiile determină totalitatea echipamentelor care admit transportul informației între două sau mai multe puncte prestabilitate (fixe sau mobile), cu un anumit indice de fidelitate. Prin intermediul comunicațiilor se înțelege sursa de informație pentru echipamentul de emisie, canalul de transmisie, echipamentul de recepție și un destinatar.

Prin intermediul comunicației înțelegându-se, la modul cel mai general, o tranzacție de informații utile, rezultă că vehicularea acestora trebuie să se facă pe baza anumitor norme de comunicare. Ansamblul acestor norme este cunoscut sub termenul generic de protocol de comunicație.

Comunicațiile au o misiune fundamentală în creștere unei societăți și influențează de asemenea stilul de viață al oamenilor. Acesta este argumentul pentru care rețelele de comunicații au înregistrat un progres consecvent, iar în ultimul timp chiar spectaculos. Sunt create permanent noi servicii, sunt dezvoltate noi tehnologii și noi rețele care să facă față cerințelor pieții de servicii de comunicații.

Dezvoltare din punct de vedere tehnic, amplificarea diviziunii sociale a muncii,creșterea cererii de servicii din partea întreprinderilor și respectiv a populației sunt principalii factori care au favorizat dezvoltarea și diversificarea comunicațiilor.

1.3 Evidențierea diferenței între comunicare și comunicații

În momentul de față canalele de comunicare, deși au ca fundament canalele informaționale și pot fi comparate și cu canalele de plasament, din cauza interferențelor și conotațiilor multiple pe care le poate avea comunicarea în transmiterea efectivă a mesajelor, îmbracă forma unor rețele de comunicare, extinderea lor spațială fiind greu de potrivit într-ob termenul generic de protocol de comunicație.

Comunicațiile au o misiune fundamentală în creștere unei societăți și influențează de asemenea stilul de viață al oamenilor. Acesta este argumentul pentru care rețelele de comunicații au înregistrat un progres consecvent, iar în ultimul timp chiar spectaculos. Sunt create permanent noi servicii, sunt dezvoltate noi tehnologii și noi rețele care să facă față cerințelor pieții de servicii de comunicații.

Dezvoltare din punct de vedere tehnic, amplificarea diviziunii sociale a muncii,creșterea cererii de servicii din partea întreprinderilor și respectiv a populației sunt principalii factori care au favorizat dezvoltarea și diversificarea comunicațiilor.

1.3 Evidențierea diferenței între comunicare și comunicații

În momentul de față canalele de comunicare, deși au ca fundament canalele informaționale și pot fi comparate și cu canalele de plasament, din cauza interferențelor și conotațiilor multiple pe care le poate avea comunicarea în transmiterea efectivă a mesajelor, îmbracă forma unor rețele de comunicare, extinderea lor spațială fiind greu de potrivit într-o dispunere orizontală sau verticală bine delimitată.

Dezvoltarea comunicării s-a înfăptuit simultan cu evoluția societății, istoria omenirii împărțindu-se, cronologic, în trei etape mari, în funcție de evoluția mijloacelor de comunicare:

– era tribalismului prealfabetic, cultura orală, tribală, mitică;

– era scrisului, cultura vizuală continuată cu era tiparului între1500-1900;

– era electronică, cultura electronică, audiovizuală.

Dezvoltarea comunicațiilor s-a realizat începând cu era electronică, realizându-se treptat.

F. Land susține ideea că sistemul comunicațional trebuie să cuprindă tot timpul oameni întrebuințând și interacționând cu lucrurile – realizate tot de către om – și să conțină deopotrivă procesare formală și informală.

Comunicarea face parte din „infrastructura” comunicațiilor. Strădania de extindere a unei structuri de comunicații trebuie să aibă în vedere cu prioritate latura umană a dezvoltării ei, iar comunicarea eficace și eficientă este singura cale prin care oamenii își pot corela în mod sinergetic eforturile. De calitatea comunicării în cadrul comunicațiilor depinde modul în care se folosește resursa umană.

Comunicarea înseamnă:

– știre, veste, comunicare științifică;

– mod fundamental de interacțiune psiho–socială prin transmiterea de informație intermediată de limbaj articulat sau alte coduri.

Comunicația descrie un transport fizic de obiecte, de persoane, între două puncte sau răspândirea de semnale aducătoare de informație. Pentru semnificația unor astfel de noțiuni important este mediul în care sunt întrebuințate fără a ne preocupa prea mult de rigurozitatea termenilor conform unor definiții rigide.

Capitolul II

Comunicațiile în trecut și în prezent

2.1 Scurt istoric al comunicațiilor

Încă din cele mai vechi timpuri omenirea a căutat rezolvării în ceea ce privește transmiterea informațiilor la distanta. Ruguri aprinse în locuri înalte, ștafete, clopote, tobe, buciume au reprezentat mult timp o soluție de comunicare. În anul 1790, francezul Claude Chappe recomanda telegraful optic, fabricat dintr-un catarg înalt de 4,55 m, pe care erau montate indicatoare mobile, a căror poziție putea fi observate de la mare distanță.

În anul 1837, Samuel Morse pune în funcțiune alfabetul care-i poartă numele și care constituie prima codificare binară, cu puncte și linii, a literelor. Alfabetul Morse a admis modificarea simplă și directă a caracterelor ăn semnale electrice. Sistemul de comunicație fundamentat pe acest principiu s-a numit telegraful electric.

În anul 1876 a urmat telefonul lui Graham Bell prioritatea fiind disputată cu Edison, însă Bell a fost primul care a comercializat servicii telefonice.

La începutul secolului XX a izbucnit o nouă revoluție în comunicații. Inventarea triodei, în anul 1906, de către Lee de Forest a condus la includerea pe scară largă a electronicii în comunicații. Astfel s-a deschis calea înfăptuiri de stații de comunicații radio, înzestrate să transmită mesaje fără a avea o legătură fizica între emițător și receptor. Avantajul unor astfel de sisteme a fost sesizat mai întâi în mediu aplicațiilor militare, pentru ca mai apoi, prin anii '20, să apară primele stații de radiodifuziune comerciale. Începând cu anii '50, marcați de apariția tranzistorului, a circuitelor integrate și de intrarea în era cosmică, comunicațiile (transmiterea informațiilor la distanță) au intrat într-o nouă eră.

Odată cu dezvoltarea tehnologiilor corespunzătoare, s-au extins la scara mondială facilitățile de transport a unor volume impresionante de date folosind infrastructuri performante cablate, pe fibra optică sau radio (rețele fără fir, sateliți de comunicație). În acest context a devenit posibil accesul utilizatorilor individuali la serviciile publice de date, deservite de o infrastructură mondială de comunicație cunoscută sub denumirea de Internet. Acest concept include atât infrastructura cât și tehnologiile de comunicație aferente precum și ansamblul serviciilor asociate acestora: accesul la informații text sau grafice (pagini web), transfer de fișiere (servicii ftp), mesagerie electronică dar și altele mai recente cum ar fi telefonia digitală (VoIP), video la cerere (VoD), difuzarea programelor de radio și televiziune (IPTV).

Din punct de vedere istoric începuturile rețelelor de comunicație bazate pe transfer de informații în format binar se confundă cu primele schimburi de date realizate între echipamente de calcul sau de procesare. Câteva repere istorice premergătoare trebuie să ia în considerare primul satelit lansat de Uniunea Sovietica in 1957 sau crearea în Statele Unite a Agenției de Cercetare pentru Proiecte Avansate (ARPA-Advanced Research Projects Agency) de către președintele Eisenhower, în anul 1958, în cadrul Pentagonului. În anul 1961 în cadrul MIT (Masuchutes Institute of Technology) se definește pentru prima dată comunicația bazată pe comutația de pachete (packet-switching) ca alternativa la comutația de circuite (bazată pe relee) utilizată în centralele telefonice clasice de către Leonard Kleinrock. La nivelul rețelei de cercetare ARPA, în anul 1963 (J.R.C. Licklider) se definește o viziune detaliată a ceea ce înseamnă o rețea de comunicare mondială.

Prima interconectare a unor calculatoare poziționate la distanță sa realizat în anul 1969 între diverse universității și institute de cercetare (printre care Standford Research Institute, University of Utah, UCLA, UC Santa Barbara). Cu toate neajunsurile acelui moment rețeaua astfel creată, numită ARPANET, este unanim considerată ca strămoșul Internetului de astăzi.

Doi ani mai târziu, în anul 1974, Ray Tomlison și Newman dau valoare mesageriei electronice (e-mail) și introduc semnul consacrat, @ , cu semnificatia „la”, „pe” – engl. at. Prima versiune comercială a unei rețele de date s-a numit Telnet și s-a constituit pe sistemul existent ARPANET (1974).

Un moment foarte însemnat în evoluția rețelelor de calculatoare a fost anul 1976 când corporația Xerox (Palo Alto Research Center) fundamentează regulile de comunicare la nivelul unei rețele locale de calculatoare, reguli reunite sub denumirea Ethernet și devenite ulterior un standard fundamental de comunicație locală. După numai un an existau deja peste 100 de calculatoare în cadrul acestei prime rețele incipiente de tip Internet.

Internetul modern are ca fundament un standard de comunicare (protocol) propus de o formație ARPA (Robert Kahn, Vinton Cerf) și recunoscut sub denumirea de TCP/IP (Transport Control Protocol/Internet Protocol). În anul 1984 existau peste 1000 de computere interconectate într-o astfel de metodă.

Creșterea foarte repede a cantității de sisteme interconectate s-a datorat interesului crescut al mediului de analiză din universități de a avea acces la sisteme cu mare putere de calcul (super-computere) cum a fost cele introduse în această rețea de National Science Foundation (NSFNET) în anul 1986. Serviciile de bază disponibile în rețelele de date constau în mesagerie electronică (email), serviciul de știri (news), transfer de fișiere (ftp – file tranfer protocol) și comenzi la distanță (telnet).

Conceputul de World Wide Web (www, „pânza de păianjen peste întreaga lume”; de multe ori în jargonul tehnic se flosește doar denumirea web) a apărut în anul 1991 în Europa (rețeaua de laboratoare de fizică CERN, Tim Berners-Lee) ca un sistem specializat de acces la informații de interes pentru o anumită comunitate.

Primul program de navigare (web browser) a apărut în anul 1993 sub denumirea de MOSAIC fiind introdus de Universitatea din Illinois (Marc Andreesen), termen la care Internet-ul cuprindea peste 2 milioane de gazde (hosts, host-uri fiind o denumire încetățenită deja în jargonul tehnic) și erau practicabile circa 600 de locații web.

La începutul mileniului trei Internetul a depășit 1 miliard de utilizatori existând peste 200 de milioane de gazde (host-uri).

2.2 Oportunitățile și constrângerile comunicațiilor în prezent

Importanța implementării tehnologiei informației și a comunicațiilor în diverse activității a devenit în ultimele decenii o modă. Transformarea calculatorului într-un adevărat mijloc de muncă și instruire, a condus la constituirea unui mediu informatizat, determinat de știința prelucrării automate a informațiilor, mediu care mijlocește utilizarea pe scară largă a calculatoarelor și a mijloacelor multimedia.

Dezvoltarea standardizării și instituirea unor noi sisteme de comunicații și de echipamente impune actualizarea modului de proiectare și dezvoltare al sistemelor informatice tradiționale, astfel încât să se admită accesul la servicii pentru utilizatori care folosesc distincte tehnologii. Din punctul de vedere al utilizatorilor, manifestare unui serviciu de comunicație, rezultatele obținute prin folosirea acestuia, pot fi apreciate prin analizarea calității pe care aceștia o percep.

Dezvoltarea tehnologiei comunicațiilor se execută pe direcții de dezvoltare succesive:

– tehnologiile software utilizând arhitecturi de prelucrare paralele, sisteme de operare și baze de date distribuite, instrumente specializate cum ar fi medii dedicate de dezvoltare, sisteme expert, etc.

– tehnologii hardware cum ar fi componente electronice complexe VLSI, tehnologii optice, comunicații prin satelit, sisteme de comutație de mare viteză;

– arhitecturi noi de rețele și metode de interconectare;

– ISDN – rețea digitală (numerică) cu integrarea serviciilor;

– B–ISDN(Broad–ISDN) ca suport universal pentru transmisia de voce,date, texte, imagini;

– rețele LAN, MAN, WAN – rețele locale, metropolitane și de arie largă interconectate între ele sau prin B–ISDN;

– rețele de radiocomunicații telefonice celulare și mobile.

Cercetarea comunicării și cea a comunicațiilor ne poate ajuta să depășim barierele izolării și neimplicării prin cunoașterea unor teorii, concepte și tehnici ale persuasivității, manipulării, competențelor de comunicare, ameliorarea imaginii proprii, dezvoltarea abilităților de negociator, mediator, orator, agent comercial, de vânzări sau de relații publice, purtător de cuvânt, manager de marketing, coordonator, moderator, etc.

Canalele de comunicare, deși au ca fundament canalele informaționale și pot fi comparate și cu canalele de plasament, grație interferențelor și conotațiilor numeroase pe care le poate avea comunicarea în transmiterea efectivă a mesajelor, îmbracă forma unor rețele de comunicare, extinderea lor spațială fiind greu de încadrat într-o dispunere orizontală sau verticală bine delimitată.

Capitolul III

Influența comunicațiilor la nivel de individ sau grup în ceea ce privește comunicarea

3.1 Influența dezvoltării comunicațiilor asupra comunicării la nivel de individ sau grup

Dezvoltarea tehnologiei comunicațiilor este strâns legată de evoluția tehnologiei calculatoarelor electronice, ele sunt componente ale sistemelor de comunicații, fiind utilizate ca terminale inteligente ale sistemelor sau contribuie la asigurarea transportului informațiilor.

La nivelul municipiilor, există solicitări pentru amplasarea de ecrane led în diferite locații. Acestea își justifică solicitarea astfel: „Întrucât dezbaterile publice pe marginea proiectelor de hotărâre, care se organizează la diferite Primării, sunt anunțate la ora actuală prin intermediul afișelor de la sediul Primăriilor, al presei și al internetului – iar în orașe sunt multe persoane în vârstă sau foarte ocupate, care nu au acces la mijloacele de informare descrise mai sus, considerăm că amplasarea în punctele de interes a unor panouri cu informații actualizate despre activitățile din orașe este utilă și va veni în întâmpinarea doleanțelor foarte multor cetățeni. De altfel, prezenta propunere vine și ca urmare a solicitărilor care au fost primite de-a lungul timpului de la locuitori, în acest sens.”

Figura Nr. 3.1

Ecran informațional

Stăpânind cele prezentate mai sus, necesitatea realizării investiției propuse este dată de:

– o mai bună supunere a administrației publice locale la cerințele legale în vigoare privind transparența activității administrației publice locale

– o mai bună și mai rapidă informare a cetățenilor ce vizează activitatea administrației publice locale

– folosire unei metode de informare cu un grad de penetrare mai mare în rândul cetățenilor

– schimbarea treptată a metodelor de informare care produc poluare și consum de resurse ridicat cu altele moderne, venite în susținerea dezvoltării durabile și care pot fi actualizate ori de câte ori este nevoie

– supunerea la strategiile guvernamentale privind eficientizarea acțiunii administrațiilor publice locale și implementarea principiilor societății informaționale în România

Oportunitatea prezentului proiect este dată de:

– privilegiul autorităților publice locale de a perfecționa relațiile cu cetățenii

– prezența programelor de finanțare nerambursabilă care susțin îmbunătățirea comunicării dintre administrația publică locală și cetățean

– existența unei tehnologii performante care asigură o stabilitate optimă între costurile cu investiția inițială, costurile de operare a investiției și rezultatul propus

Printre principalele avantaje rezultate în urma implementării

• Furnizarea de informații și servicii publice de calitate prin intermediul mijloacelor electronice.

Având drept bază sisteme informatice performante, actul administrativ va fi unul de calitate. Informațiile oferite publicului vor avea o contribuție proeminentă de actualizare, întrucât în ceea ce poartă denumire generică de „back-office”, funcționează un sistem ce interconectează direcții, compartimente și servicii din cadrul aceleiași instituții publice, sau chiar instituții diferite, a căror activitate se înscrie în același domeniu. Existând la nivelul acestor instituții sisteme informatice centralizate și integrate, latență de expunere a informațiilor destinate factorilor interesați este foarte redusă. Există informații precum cele legate de starea drumurilor, cotele de avertizare a apelor curgătoare interne sau cele legate de poluarea mediului, pentru care un grad ridicat de actualizare este o condiție absolut obligatorie. Existența unor sisteme informatice la nivelul instituțiilor gestionare ale acestor date, vine în întâmpinarea exercitării atribuțiilor lor legale.

• Întărirea capacitații administrative a instituțiilor publice de a-și îndeplini rolul și obiectivele și de a asigura furnizarea, într-o manieră transparentă, de informații și servicii publice.

Pe fondul descentralizării și deconcentrarii serviciilor publice, implementarea unor sisteme informatice în cadrul organizațiilor va facilita actul administrativ și va oferi suport pentru conducerea proceselor specifice, managerilor publici. Având la dispoziție sisteme performanțe care să includă componente de management de proiect, factorii de decizie din administrație vor putea planifica, urmări și cuantifica rezultatele proiectelor și programelor publice, vor putea aloca resurse în mod echilibrat și coerent și vor putea determină profitabilitatea utilizării fiecărei resurse în parte.

• Promovarea colaborării dintre instituțiile publice pentru furnizarea de servicii publice prin mijloace electronice

Sistemele informatice implementate la nivelul administrației vor dezvoltă diverse tipuri de colaborări între instituțiile publice. Astfel, în cadrul aceleiași verticale, vor putea fi implementate sisteme centralizate, în care instituții ce au direcții de acțiune comune vor putea integra datele gestionate de fiecare dintre ele. De asemeni, vor putea fi raportate date și informații instituțiilor aflate pe paliere ierarhice superioare.

Totodată, în cadrul unor proceduri de avizare documente sau activități ce implică mai multe acordul mai multor instituții, existența unor sisteme informatice care permit interconectarea, va facilita cooperarea interinstituțională în condiții de maximă eficacitate în relația cu solicitantul. Programele și proiectele derulate împreună de mai multe instituții publice vor avea un suport solid în sistemele informatice proprii, evitându-se problemele legate de comunicarea de date între diverse organizații.

• Redefinirea relației între cetățean și administrația publică, respectiv între mediul de afaceri și administrația publică, în sensul facilitării accesului acestora la serviciile și informațiile publice, prin intermediul tehnologiei informației.

Promovarea tehnologiilor informatice, orientate Internet, la nivelul administrației publice centrale dar mai ales locale, va determină o redefinire a atitudinii față de sectorul privat reprezentat de cetățeni și mediul de afaceri în egală măsură. De asemeni va avea loc o redefinire a condițiilor de lucru optime în procesul de deservire a cetățeanului. Se creează oportunitatea dezvoltării de relații individualizate cu instituțiile locale, care vor permite evidențierea istoricului acestor relații (informații și documente solicitate de-a lungul timpului).

Societățile comerciale vor beneficia de aceleași informații publice cu caracter general, disponibile rapid și în mod direct, fără să mai depindă de un program de funcționare al instituțiilor administrației publice.

• Promovarea utilizării Internetului și a tehnologiilor de vârf în cadrul instituțiilor publice

Procesul de retehnologizare, propriu informatizării din cadrul administrației publice, va facilita accesul personalului propriu la produse și servicii IT&C de ultima generație. Totodată se va creă o structură informatică și de comunicații compatibilă cu administrația publică europeană. Prin implementarea unor astfel de proiecte este susținută penetrarea la nivelul societății românești a tehnologiilor internet, creșterea gradului de exploatare a calculatoarelor personale în rândul funcționarilor publici și familiarizarea acestora cu diverse tipuri de aplicații informatice dedicate activității lor curente. Informatizarea va avea că efect alinierea funcționarilor publici la standardele înalte impuse de economia de piață în cadrul sectorului privat, în ceea ce privește cunoștințele în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor.

Rețele de comunicare reprezintă traseele pe care circulă comunicarea, și pot organiza relațiile sociale, relațiile dintre indivizi, ducând la prezentarea unor situații de agregare ale indivizilor.

Diada se manifestă ca o moleculă socială, fiind cea mai simplă unitate și este alcătuită dintr-un cuplu de persoane aflate într-o situație de comunicare. Când climatul afectiv este foarte intens, diada are tendința de a se îndepărta de grup devenind un atom al comunicării. Acest lucru se explică prin faptul că, în diade, potențialul de comunicare este absorbit de comunicarea în doi, de schimburi de mesaje în doi, în sensul că fiecare are un anumit potențial de comunicare, o valență de comunicare.

Triada reprezintă microgrupul de trei persoane determinat prin existența unor obstacole de restructurare datorate raporturilor afective care stăpânesc grupul și care tind să creeze căi privilegiate de comunicare, ca în cadrul triunghiului conjugal. În cazul triadei, aproape în orice situație, unul dintre membri joacă rolul de personalitate dominatoare.

Tetrada reprezintă o relația de comunicare creată într-un grup format din patru indivizi. Această relație menține egalitatea persoanelor, există chiar urme de durabilitate a grupului iar comunicarea se poate precum ca o comunicare între două diade. De exemplu, prieteniile între cupluri.

Grupul de prieteni este realizat din minim 5-8 persoane, formând o relație socio-afectivă, limpede și deosebită, un fel de relație evidentă care are drept scop comunitatea de reacții la anumiți stimuli. De la tetradă încolo începe stratificarea puternică a grupului, apar relații de stăpânire, se trece deja spre comunicarea umană cu valențe sociale și economice mult mai puternice. De la acest nivel încolo se trece la grupări de persoane ghidate de comportamentul în cadrul grupului, de acceptarea sau nu a intereselor, activităților și obiectivelor comune.

Progresul tehnic a admis extinderea și îmbunătățirea continuă a mijloacelor de comunicații, atât de indispensabile în perioada actuală. Să nu uităm că totul a plecat de la zgomot, gest, cuvânt, care treptat au contribuit la apariția scrisului, modalitate de comunicare ce a constituit adevărata revoluție în materie de comunicare.

3.2 Direcțiile viitoare ale comunicațiilor

În prezent, putem transmite și primi informații imediat, oriunde în lume. Datorită acestei rapidități, verificarea informațiilor devine din ce în ce mai dificilă, atât pentru ziariști, cât și pentru public. Comunicarea este indispensabilă, dar trebuie să comparăm și să privim cu un ochi critic toate informațiile care ne parvin. Oamenii, dar și plantele sau animalele trebuie să comunice pentru a trai. Ca să transmită mesaje și să facă schimb de informații, natura le-a oferit diferite mijloace.

Tranziția către societatea informațională, globalizarea, dezvoltarea științifică și viteza foarte mare a modificărilor, toate acestea fac ca oamenii să fie confruntați cu o avalanșă de informații. Ușurința în întrebuințare rețelelor infomaționale și de comunicații reprezintă însușiri de bază pentru cetățeanul de azi al planetei.

Societate din momentul de față fiind una informațională aduce cu sine o succesiune de oportunități însemnate: constrângerile spațiale și temporale (de granițe și timp) în materie de comunicații au fost mult micșorate, informațiile pot fi prelucrate, stocate și transferate rapid, prețurile serviciilor legate de transferul informației sunt în continuă scădere.

Societatea informațională deschide noi canale de comunicație între oameni și va avea un impact însemnat spre felul în care trăim, învățăm, muncim, consumăm, interacționăm cu administrația și ne distrăm. Având în vedere impactul noilor tehnologii asupra societății, educația și perfecționarea vor juca un rol crucial în familiarizarea oamenilor cu schimbarea.

La începutul acestui secol, așa numitul balon de comunicații s-a domolit, industria comunicațiilor și-a încetinit dramatic ritmul de dezvoltare, iar comunicațiile optice au fost printre primele afectate.

Strategia de dezvoltare a comunicațiilor din România a fost conturată ca o arie prioritară a infrastructurii macroeconomice. Cele mai însemnate obiective strategice s-au determinat în planul de dezvoltare pe termen lung, elaborat de Ministerul Comunicațiilor.

Obiectivele propuse sunt:

– schimbarea centralelor automate învechite din punct de vedere tehnic;

– înfăptuirea unei rețele de transmisiuni pe fibră optică;

– racordarea la rețeaua comunicațiilor a tuturor localităților din țară;

– servicii de calitate și diversificate oferite clienților;

– securitatea și stabilitatea rețelei de comunicații.

Concluzii

Oamenii comunică pentru că au nevoie unii de alții, marea majoritate nu recunosc sau nu conștientizează că au această nevoie, anumite persoane chiar contrazic existența ei și acest lucru duce la izolare, la refugiu în propria singurătate.

Procesul de comunicare se realizează într-un mediu, adică are loc într-un anume spațiu psihologic, social, cultural, fizic sau temporal, cu care se află într-o legătură de strânsă interdependență. Procesul de comunicare are un comportament dinamic, din cauza faptului că orice comunicare odată inițiată are o anumită dezvoltare, se schimbă și schimbă persoanele implicate în proces.

Comunicațiile determină totalitatea echipamentelor care admit transportul informației între două sau mai multe puncte prestabilitate (fixe sau mobile), cu un anumit indice de fidelitate. Prin intermediul comunicațiilor se înțelege sursa de informație pentru echipamentul de emisie, canalul de transmisie, echipamentul de recepție și un destinatar.

Încă din cele mai vechi timpuri omenirea a căutat rezolvării în ceea ce privește transmiterea informațiilor la distanta.

Importanța implementării tehnologiei informației și a comunicațiilor în diverse activității a devenit în ultimele decenii o modă. Transformarea calculatorului într-un adevărat mijloc de muncă și instruire, a condus la constituirea unui mediu informatizat, determinat de știința prelucrării automate a informațiilor, mediu care mijlocește utilizarea pe scară largă a calculatoarelor și a mijloacelor multimedia.

Dezvoltarea tehnologiei comunicațiilor este strâns legată de evoluția tehnologiei calculatoarelor electronice, ele sunt componente ale sistemelor de comunicații, fiind utilizate ca terminale inteligente ale sistemelor sau contribuie la asigurarea transportului informațiilor.

Rețele de comunicare reprezintă traseele pe care circulă comunicarea, și pot organiza relațiile sociale, relațiile dintre indivizi, ducând la prezentarea unor situații de agregare ale indivizilor.

Progresul tehnic a admis extinderea și îmbunătățirea continuă a mijloacelor de comunicații, atât de indispensabile în perioada actuală. Să nu uităm că totul a plecat de la zgomot, gest, cuvânt, care treptat au contribuit la apariția scrisului, modalitate de comunicare ce a constituit adevărata revoluție în materie de comunicare.

Tranziția către societatea informațională, globalizarea, dezvoltarea științifică și viteza foarte mare a modificărilor, toate acestea fac ca oamenii să fie confruntați cu o avalanșă de informații. Ușurința în întrebuințare rețelelor infomaționale și de comunicații reprezintă însușiri de bază pentru cetățeanul de azi al planetei.

Bibliografie

1. Alexandru, N.D., Dae Young Kim, – Spectral Shaping via Coding. Editura CERMI, Iași, 2003

2. Burlacu Stefan, – Tehnologia echipamentelor de comunicații, Editura Academiei Trupelor de Uscat, Sibiu, 1998

3. Drăgan, Prof. univ. dr. Ioan, – Sociologia comunicării in masă, Curs, Școala Națională de studii politice și administrative

4. Land F., – Is an information theory enough, The Computer Journal, 28 (3), 1985

5. Monica Voicu, Costache Rusu – ABC-ul comunicării manageriale, Editura “Danubius”, Brăila, 1998

6. Michael Kunczik, Astrid Zipfel – Introducere în știința publicisticii și a comunicării, Ed. Presa Universitară Clujeană, 1998

7. Michael Kunczik, Astrid Zipfel – Introducere în știința publicisticii și a comunicării, Ed. Presa Universitară Clujeană, 1998

8. Prutianu Ștefan – Manual de comunicare și negociere în afaceri, vol. I. – Comunicarea, Editura Polirom, Iași, 2000

9. Stancu Șerb – Relații publice și comunicare, Editura Teora, București, 2005