Comunicare Scrisa Si Comunicare Orala

Ca regulă, în toate organizațiile și entitățile, indiferent de dorința sau regulile impuse, odată cu comunicarea formală se vor iniția, dezvolta și manifesta, uneori preluând guvernarea sistemului de relaționare o serie întreagă de comunicări informale între membrii, uneori chiar și numai pentru a schimba informații care nu au legătură cu activitatea. A considera că acestea sunt inferiorare sub aspectul impactului asupra funcționării organizației poate fi o greșeală având în vedere că s-a demosntrat deja că funcționarea lor defectuoasă, fie și numai gestionarea lor incorectă, poate conduce la situația în care rețele informale bazate pe criterii afective și interese comune ajung să greveze semnificativ asupra performanței organizației, caracteristica lor prinipală dată de lipsa regulilor și canalele folosite care sunt altele decât cele formale conducând în timp chiar la alterarea comunicării formale.

1.2.4.3. Comunicare scrisă și comunicare orală

Dacă analizăm comunicarea prin prisma naturii, conținutului și scopului mesajelor, aceasta poate fi catalogată ca fi scrisă sau orală, modalitățile de comunicare organizațională stabilite de la caz la caz fiind decise în funcție de natura sarcinii, conținut și specificul receptorului. Evident, comunicarea produce o satisfacție crescută și este rapidă și, dar uneori mesajele formale standard nu pot fi sau nu este indicat a fi transmise astfel, comunicarea scrisă fiind aproape obligatorie, oricum mai indicată, pentru difuzarea uniformă și pentru caracterul său utilitar în stabilirea ulterioară a responsabilităților dacă apar stări de litigiu. Mai mult, aceasta este practic singura cale ca mesajele să se păstreze nealterate (într-o manieră indubitabilă) și să dureze în timp, ori de câte ori trebuie prevenită uitarea sau fixată responsabilitatea, cu atât mai mult cu cât, indiferent dacă sunt standardizate (formularele care sistematizează informații despre diferite aspecte ale activității) sau ocazionale, pot avea stabilit un traseu fixat clar (în cazul celor standardizate sunt predefinite persoane și compartimente specializate ce le întocmesc, dirijează și aprobă.

De asemena, comunicările scrise sunt obligatorii în domeniul fiscal ori dacă sunt necesare repere/documente destinat a fi păstrate în fonduri arhivistice ori despre care se poate presupune că vor prezenta interes sub aspectul folosirii lor ca probe în justiție/instanțe, ponderea documentelor scrise în ansamblul comunicării crescând pe măsură ce avem de a face cu organizația mai mare și complexe. Unele entități au detalieri/descrieri/reglementări asupra tuturor acestor aspecte, iar altele se caracterizează prin funcționarea implicită/de la sine a sistemului, caracterizat prin grade diferite de dezordine (haos comunicațional).