Comunicare Politica Si Propaganda Politica Studiu De Caz Parteneriatul Stat Bor

Comunicare Politică Și Propagandă Politică

Studiu De Caz: Parteneriatul Stat-BOR

Cuprins

Introducere

Capitolul 1. Statutul instituțional al BOR în România postdecembristă

Relația stat-BOR în perioada comunistă

Statul și BOR după decembrie 1989

Capitolul 2. Evoluția relației dintre statul român și BOR

2.1 Trecutul si prezentul Bisericii ortodoxe

2.2 Libertatea religioasă

2.3 Secularizarea BOR

Capitolul 3. Parteneriatul Stat-Biserică

3.1 Biserica în relație cu Uniunea Europeană

3.2 Premisele legăturii Stat-Biserică în România

3.3 Autonomia Bisericii în fața Statului

Capitolul 4. Pactul semnat de Guvernul Romaniei cu BOR

4.1 Biserica si Statul- Problema asistentei sociale in Romania .

4.2 Reflectie asupra învățământului.Ora de religie

Capitolul 5. Studiu de caz- Folosirea parteneriatului cu BOR în campania lui Victor Ponta

5.1 Campania electorală-Prezentare teoretică a modului de desfășurare a campaniei electorale

5.2 Desfășurarea campaniei prezidențiale 2014

5.3.BOR- aliatul campaniei lui Victor Ponta

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Această lucrare reprezintă un studiu asupra relației dintre Biserica Ortodoxă Română și Statul român începând cu regimul comunist, capitulând cu epoca contemporană, alegerile prezidențiale 2014 respectiv campania lui Victor Ponta. Laicul și religiosul sunt părți ale aceleiași monede, cetățeanul și credinciosul însumând natura individului.Scopul bisericii este de îndrumare spirituală, de cunoaștere a lui Dumnezeu și a sinelui iar printre rolurile statului se numără cel de a asigura echitate, egalitate și sprijin cetățenilor săi.Rolul acestei lucrări este de a prezenta situația actuală, influența pe care Biserica o exercită într-un mod sau altul asupra statului român, despre interesele, acordurile și să nu uităm divergențele create între cele două instituții. Mass-media este principalul canal de informare al cetățenilor, iar modul în care cele două instituții acționează se răsfrânge în reportajele prezentate având ca rezultat un feed-back negativ sau pozitiv.

Se observă in capitolele ce urmează evoluția celor două instituții ale statului de-a lungul anilor, începând cu un scurt istoric al regimului comunist și al acțiunilor întreprinse de acest regim. Comunismul, un regim politic totalitar ce se presupunea a fi o supremație a proletariatului, era în definitiv un lucru fals deoarece comunismul a eliminat orice formă de individualism și a promovat cultul liderului politic în care toate activitățile proletarului aveau ca scop preamărirea mult iubitului lider, Nicolae Ceaușescu, a Partidului Comunist și a ideologiei sale.

Relația dintre cele două instituții, statul și biserică, după căderea regimului comunist a suferit transformări, Biserică Ortodoxă Română, reprezentanta majorității creștine din România și-a atras într-o anumită măsură antipatia populației datorită unor acțiuni întreprinse în trecut.

Anul 1989 marchează căderea regimului comunist, asasinarea soților Ceaușescu dând tonul libertății poporului român, speranța evoluției și atingerea idealului democratic.Biserica Ortodoxă Română, după 1989 trece printr-o serie de schimbări, reinființări de biserici ,lucrări teologice noi apărute și multe altele ce le vom dezvolta în capitolul destinat acestui subiect.

Capitolele următoare vor dezbate evoluția relației dintre statul român și Biserica Ortodoxă Română sub conducerea președinților veniți după decembrie 1989, respectiv mandatele foștilor președinți ai României, Ion Iliescu,Emil Constantinescu și Traian Băsescu. În urmă eliberării de sub „biciul” comunist, mass-media a căpătat treptat putere, ea devenind recunoscută ca ce-a de-a patra putere în stat alături de puterea legislativă ce are ca scop dezbaterea și aprobarea legilor dar și control asupra puterii executive și legislative.

Puterea legislativă interpretează și aplică legile în numele statului iar puterea executivă este reprezentată de guvern ce are rolul de a propune legi ce ulterior necesită aprobarea sau respingerea de către puterea legislativă.

Separația puterilor în stat are scopul de a crea un stat democratic, un stat constituțional în care drepturile și libertățile cetățenești să fie respectate iar statul să progreseze.Libertatea presei oferă o paletă diversificată de subiecte din mai multe domenii ce pot fi aduse în față publicului. Mediul politic este intens dezbătut pe canalele media și criticat, știrile legate de acțiunile Bisericii în favoarea statului ori intervenția Bisericii în treburile statului aduc cu sine repercursiuni.

În anul 2011, puterea legislativă, guvernul aprobă un Memorandum ce făcea referire la o reforma în domeniul asistenței sociale. Acest act legislativ a fost criticat datorită faptului că statul favorizează Biserică și îi oferă acesteia fățiș acces la fonduri.În următoarele capitole vom prezenta o problemă intens mediatizată și comentată, predarea orei de religie în școli, vom vedea care sunt părțile ce aprobă acest proiect și pe cei ce se opun, care sunt motivele ce au condus la o astfel de idee și dacă aceasta chiar este o opțiune validă dar și soluțiile la care s-a ajuns.

Penultimul capitol al acestei lucrări științifice este dedicat unui studiu de caz asupra campaniei prezidențiale din anul 2014 concentrându-ne pe campania lui Victor Ponta.

Ne vom concentra asupra campaniei electorale a lui Victor Ponta pentru funcția de Președinte al României deoarece în timpul campaniei sale s-a format o „alianta” între Biserică Ortodoxă Română și Partidul Social Democrat în ideea de a câștiga cât mai multe voturi pentru acesta.

Implicarea Bisericii în problemele statului și modul în care aceasta a ales să îl promoveze pe Victor Ponta în timpul campanie electorale a atras reacții negative din partea mass-media dar și a electoratului.Vom observa în cadrul acestui studiu de caz fiecare etapă a campaniei electorale, care au fost ceilalți candidați, ce canale s-au utilizat în promovarea fiecărui candidat și ce a contat la alegerile finale.Să nu uităm însă de faptul că implicarea Bisericii în această campanie a coborât-o și mai jos în ochii credincioșilor, dar mai ales în ochii alegătorului.

Relația dintre Stat și Biserică trebuie să fie una de colaborare și nu de intervenție în treburile celeilalte, fiecare instituție fiind datoare să-și păstorească activitatea după reglementările legale.

Ultimul capitol, dedicat concluziilor este o încununare a întregii lucrări în care vom evidenția ceea ce este important de reținut din această lucrare științifică.

Capitolul 1.

Statutul instituțional al BOR în România postdecembristă

În primul rând trebuie menționat faptul că termenul de "Biserică" are la origine grecescul "ecclesia" ce se traduce ca fiind "adunare" sau "cei chemați". Se înțelege prin aceasta că termenul nu reprezintă ceea ce este popular recunoscut și anume că "Biserica" este un lăcaș de cult, mai exact o clădire în care credincioși de pretutindeni se adună pentru a-și manifesta religia și credința în Dumnezeu.Biserica este mulțimea credincioasă adunată spre rugăciune.

Creștinismul își are rădăcini începând cu perioada daco-romană iar evoluția a condus la ceea ce astăzi recunoaștem sub numele de Biserica Ortodoxă Română, reprezentanta acestei credințe. De-a lungul anilor Biserica Ortodoxă Română a fost observator a numeroase schimbări de ordin administrativ a țării dar și mental.

Până la apariția orașelor, a emancipării și a introducerii educației obligatorii pentru toți, preoții erau cunoscuți și numiți "dascăli", ei reprezentau în ochii populației trimisul lui Dumnezeu, oameni învățați, știutori de carte, o punte între om și Dumnezeu in care respectul față de ceea reprezentau era de necontestat. Modul în care strămoșii noștri vedeau instituția bisericească și în definitiv preotul s-a modificat odată cu trecerea anilor. Canalele media dar și experiențele personale au făcut cetățeanul să-și reducă încrederea în Biserică, un fapt ce nu trebuie să altereze credința în Dumnezeu.

Relația stat-BOR în perioada comunistă

Comunismul reprezintă o ideologie în care actorul principal îl joacă proletarul. Dorința acestei ideologii totalitare este de a elimina diferențele între angajat și angajator, dorind să îi așeze pe amândoi pe aceeași treaptă socială, să aibă parte de bunuri egale.În statul toatalitar comunist, puterea se centrează în mâna unui singur partid, Partidul Comunist. Acestui tip de ideologie i s-a dedicat un document, Manifestul comunist, aparținând lui Karl Marx și Friedrich Engels, ce avea să reprezinte tot ceea ce trebuie să fie comunismul și ceea ce combate .

Omul liber și sclavul, patricianul și plebeul, nobilul și iobagul, meșterul și calfa, într-un cuvînt asupritorii și asupriții se aflau într-un permanent antagonism, duceau o luptă neîntreruptă, cînd ascunsă, cînd fățișă, o luptă care de fiecare dată se sfîrșea printr-o prefacere revoluționară a întregii societății, sau prin pieirea claselor aflate în luptă , iar soluția acestor diferențe s-a regăsit în ideologia lui Marx și Engels.

Odată cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial(1939-1945) s-au produs o serie de schimbări, una din ele fiind reintrarea în legalitate a Partidului Comunist. Presiunile Uniunii Sovietice cu privire la introducerea de reprezentanți ai Partidului Comunist în guvernele postbelice a fost acceptată.

Comunismul în România s-a instalat odată cu abdicarea Regelui Mihai, perioadă cunoscută în România ca fiind semnificativă prin schimbările pe care le-a produs. Odată cu abdicarea Regelui Mihai I, Partidul Comunist și-a făcut loc în guvernarea țării și a schimbat chiar numele acesteia în Republica Populară România. Intenția Partidului Comunist a fost clară de la început, aceea de a lua frâiele țării și de a elimina capitalismul.

Cel de-al Doilea Război Mondial a lăsat în urmă sa nu numai victime omenești dar și datorii de război uriașe. Conform Tratatului de Pace de la Paris URSS-ului trebuia să i se plătească despăgubiri în urma războiului, iar printre aceste țări se număra și România. Datorită faptului că datoriile erau foarte mari, URSS și România au creat un parteneriat numit SovRom prin care se exploatau resursele țării.

Anul 1965 este relevant prin faptul că reprezintă punctul de ascensiune al lui Nicolae Ceaușescu de la postul de Secretar General al Partidului Comunist Român direct la scaunul de șef al statului, la doar doi ani diferență.

Măsurile pe care acesta le-a luat în ceea ce privește economia țării ,dar și faptul că s-a declarat contra evenimentelor ce aveau loc în acea perioadă în Cehoslovacia i-a atras pentru o scurtă perioadă simpatia locuitorilor țării dar și a altor state. Starea de mulțumire și încredere de care se bucura Nicolae Ceaușescu nu a durat foarte mult. Împrumuturile uriașe luate pentru a susține economia țării în timp a condus la lipsuri, austeritate,represiune, nemulțumire în definitiv o bulă ce avea ulterior să explodeze.

Există numeroase lucrări științifice ,articole, materiale adio-video ce vin ca sursă pentru tot ceea ce a reprezentat Comunismul ca ideologie, dar și modul în care a transformat societatea, în special individul. Se poate spune că acest regim, este văzut diferit de fiecare persoană în parte, în funcție de momentele pe care le-a trăit, fiecare evenimend lăsându-și amprenta în istorie.

Ascultând memoriile celor mai vârstnici ce și-au crescut odraslele ori au format o familie în acele vremuri se resimte nostalgia. Sursa nostalgiei este incertă, nu putem spune cu exactitate dacă acele vremuri chiar au fost unele în care și-au trăit viață în tihnă, fără neajunsuri sau pur și simplu simt dorul tinereții lor.

Faptul că s-a ajuns în anul 1989 la o revoluție dovedește că lucrurile nu au fost chiar atât de frumos colorate și că viața multora dintre ei, libertatea lor de exprimare, existența lor era îngrădită și avea nevoie de eliberare. Sistemul politic din acea vreme s-a dovedit a fi un persecutor a tot ceea ce înseamnă contraifice ,articole, materiale adio-video ce vin ca sursă pentru tot ceea ce a reprezentat Comunismul ca ideologie, dar și modul în care a transformat societatea, în special individul. Se poate spune că acest regim, este văzut diferit de fiecare persoană în parte, în funcție de momentele pe care le-a trăit, fiecare evenimend lăsându-și amprenta în istorie.

Ascultând memoriile celor mai vârstnici ce și-au crescut odraslele ori au format o familie în acele vremuri se resimte nostalgia. Sursa nostalgiei este incertă, nu putem spune cu exactitate dacă acele vremuri chiar au fost unele în care și-au trăit viață în tihnă, fără neajunsuri sau pur și simplu simt dorul tinereții lor.

Faptul că s-a ajuns în anul 1989 la o revoluție dovedește că lucrurile nu au fost chiar atât de frumos colorate și că viața multora dintre ei, libertatea lor de exprimare, existența lor era îngrădită și avea nevoie de eliberare. Sistemul politic din acea vreme s-a dovedit a fi un persecutor a tot ceea ce înseamnă contra ideologiei comuniste. Nenumărați oameni de cultură au fost arestați, închiși, unii dintre ei reușind să scape din țara, să scape de îngrădirea și persecuția liberei gândiri. Regimul Comunist, în încercarea sa de a mintine acel statut de egalitate , ordine, de eliminarea oricărei urme de capitalism a condus treptat la comiterea unor serii de acte politice de neacceptat.

Anul 2006 a adus cu sine o lucrare ce prezintă toate activitățile împotriva statului și individului pe care Regimul Comunist din România le-a comis. Regăsim în acest raport o serie de instituții dar și oameni ce au asigurat menținerea sistemului opresiv, ideologi , ziariști demnitari și mulți alții. Toate acțiunile au avut scopul de a suprima orice urmă de individualism, gândire liberă ori revoltă.

Minorități etnice persecutate, patrimonul istoric și cultural distrus, s-a impus alimentația rațională, disidenții și oponenții reprimați, represiune împotriva cultelor. Biserica Ortodoxă Română, imediat după anul 1944 a avut parte de o înlăturare treptată din viața cetățenilor, din viața statului.

Începând cu anul 1944, BOR a cunoscut o scădere treptată a implicării în viața socială , mai mult, aceasta a fost eliminată din activități religioase în afara bisericii.Această instituție a suferit o serie de persecuții și încălcări din partea regimului comunist. Odată cu venirea la cârma guvernării a Partidului Comunist s-au impus o serie de restricții printre care amintim eliminarea orei de religie din cadrul programei școlare.

Preoților le-a fost interzis să țină slujbe religioase în spitale ori în alte spații ce nu erau clădiri bisericești,s-au desființat numeroase centre în care se studia teologia și nu li s-a mai permis tinerilor să acceadă la preoție. Foarte mulți preoți au fost arestați, trimiși la închisoare,să lucreze pe canalul Dunăre-Marea Neagră, sau chiar deportați în Siberia. Anul 1964 a fost cel care a adus cu sine eliberarea multor deținuți politici.Regimul comunist a distrus nenumărate clădiri, monumente și lăcașuri de cult, unele biserici au fost distruse iar altele relocate.

Biserica a reprezentat încă de la începutul existenței sale reperul poporului în ceea ce înseamnă originile, istoria neamului românesc. Această legătură a Bisericii cu trecutul popular a făcut-o să devină o țintă a regimului comunist. Odată cu trecerea timpului, noul stat totalitar și-a manifestat pregnant dorința de a elimina cultul religios, credința creștină, pentru că în definitiv, comunismul lui Marx era promotorul ateismului.

Biserica Ortodoxă Română a încercat să păstreze făgașul normal al lucrurilor, să nu îți piardă esența și să se păstreze în sufletul credincioșilor. Anul 1948 este remarcat ca parte din istoria țării prin luptele duse de către preoți pentru păstrarea idealurilor bisericești, mulți dintre ei devenind martiri ca urmare a rezistenței lor în urma persecuțiilor.

Regimul comunist român a marginalizat instituția Bisericii considerând-o nedemnă de a reprezenta poporul și i-a fost luat dreptul de a mai ține slujbe religioase în alt loc decât în biserică. Toate compromisurile asumate de BOR au fost pentru a putea rămâne liantul dintre om și Dumnezeu, pentru a putea păstra speranța și credința.

Anul 1959 este important pentru BOR pentru decretul-lege emis, Decretul 410, o ofensivă a regimului comunist pentru ceea ce ei vedeau în Biserica Ortodoxă Română ca fiind un spațiu ce adăpostea refugiați folosind mănăstirile ca acoperire.

Regimul comunist a dorit în permanență să obțină control asupra activităților întreprinse de BOR, conform principiului superiorității statului față de Biserică. Într-o anumită manieră Bisericii Ortodoxe Române i-au fost tolerate anumite libertăți în schimbul recunoașterii publice a apartenenței unui partid și ideologiei politice.

Puține neamuri se pot mândri că au avut parte de atâta noroc în istorie, ca neamul românesc.Ca să putem înțelege destinul culturii românești, trebuie să ținem mereu seama de vitregia istoriei românilor, iar prin aceasta, fiecare lovitură primită a întărit națiunea și a făcut-o să ia atitudine și să lupre pentru schimbare.

Statul și BOR după decembrie 1989

Noi ne-am ridicat în Decembrie 1989 împotriva SCLAVIEI comuniste, pentru REDOBÂNDIREA Libertății și Demnității ce ni s-au refuzat 45 de ani. Astfel după 45 de ani de regim totalitar românii spun stop și îți strigă dorința de schimbare. Trecerea anilor sub persecuție, lipsiți de libertatea de a gândi și de a vorbi liber, îngrădirea multor drepturi au creat o bulă ce creștea și aștepta să explodeze.

Începând cu data de 16 decembrie 1989, în țara, s-a creat o zonă de proteste împotriva regimului comunist ce treptat au luat amploare. Protestele s-au răspândit pe întreg teritoriul țării până pe data de 25 decembrie, data ce a avut ca punct culminant asasinarea Președintelui Nicolae Ceaușescu și a soției sale, Elena Ceaușescu. Tranziția de la statul totalitar la cel democratic a fost diferită de cea a celorlalte state est-europene foste republici comuniste. România este singura țara care și-a schimbat regimul comunist prin proteste violente ce au condus la sute de morți și răniți.

Sursele media care ajungeau la urechile românilor erau de două tipuri, cele ce lucrau pentru Partidul Comunist respectiv pentru președintele Nicolae Ceaușescu și surse externe ce vorbeau liber și aduceau informații din țări democratice. Regăsim Radio Europa Liberă și Vocea Americii că posturi ce difuzau în limbă română dar și televiziunea maghiară și iugoslavă ca puncte de informare asupra evenimentelor de peste granițele României.

O acțiune de evacuare forțată a lui László Tökés , având calitatea de pastor al bisericii reformate din Transilvania, avea să devină ulterior o mișcare națională. Numeroși enoriași s-au strâns la acea vreme în fața casei pastorale pentru a împiedica evacuarea, dat fiind faptul că zona în care se afla casa parohială era una centrală iar în acest caz mulțimea de oameni atrăgea privirile trecătorilor, încetul cu încetul rândurile oamenilor s-au înmulțit, strângându-se nu numai enoriași ci și oameni de alte religii ori oameni ce nu aparțineau de respectiva casă parohială. În câteva ore tensiunea a început să crească ..Populația era,însă, hotărâtă să nu mai cedeze.

Astfel au început scandări pentru eliminarea regimului politic și a lui Nicolae Ceaușescu de la conducerea statului. O parte din cei aflați la protest s-au dispersat către celelalte colțuri ale orașului pentru a chema cât mai mulți oameni la protest. Forțele armate au arestat, bătut și trimis la închisoare numeroși protestatari printre care și minori. Trupele militare trimise nu au reușit să calmeze spiritele, ulterior ele eu prmit ordin din partea lui Nicolae Ceaușescu să deschidă focul în fața protestatarilor. Toate încercările de suprimare a revoluției nu au avut nicio finalitate, revoluția răspândindu-se și în celelalte mari orașe.

Pe data de 22 decembrie, în timp ce pe străzile orașelor din România se duceau lupte revoluționare, anticomuniste, postul de televiziune național, TVR, transmitea în direct discursul susținut de Frontul Salvării Naționale prin care se afirma elibarearea țării de sub regimul comunist. Frontul Salvării Naționale își asumă responsabilitatea tranzitării României către democrație. Pe 25 decemmbrie, soții Ceaușescu sunt prinși și executați iar odată cu moartea lor România își încheie revoluția, o revoluție ce a lăsat mii de morți și răniți.

Comunismul a însemnat restricție, cenzură, ce s-a manifestat în toate domeniile inclusiv în mass-media dar și Biserică. După eliberarea României de sub conducerea regimului comunist, următoarea etapă a însemnat crearea drumului către un stat democratic în care drepturile și libertățile cetățenești să fie respectate. Punctul de reper al tuturor statelor foste comuniste, ca emblemă a democrației a fost S.U.A.

Odată cu noul regim apărut și libertatea canalelor media a început să fie resimțită, mijloacele de comunicare în masă ajungând să fie indispensabile pentru un cetățean ce dorește să fie informat. Un loc important lângă toate mediile de informare cunoscute regăsim și internetul,o sursă de informare, comunicare și divertisment permanent utilizată. Minunea internetului a oferit posibilitatea comunicării între indivizi din colțuri diferite ale lumii fără a plăti taxe suplimentare dar și o sursă infinită de informații. Din păcate există posibilitatea ca nu tot ce ni se oferă ca și informație să fie veridic, noi ca și indivizi rămânând datori să cercetăm veridicitatea și în alte surse. Anumite informații apărute în presa scrisă, televizată ori radio, ajung să fie distorsionate din dorința de a capta atenția publicului. Timpul înaintează, evoluăm și suntem nevoiți să ne adaptăm împreună la noile vremuri.

Biserica trebuie și ea să se adapteze, să accepte evoluția tehnologică și implicit utilizarea ei. Libertatea presei a permis exprimarea nerestrictiva asupra oricărui subiect ce merită atenția, inclusiv abordarea problemelor din cadrul Bisericii ca subiect de dezbatere. Problema ar fi modalitatea în care anumite evenimente sunt prezentate ori acțiunile oamenilor ce fac parte din instituția Bisericii și întreprind acțiuni ce nu-i aduc cinste.

Din punct de vedere al religiei creștine, mass media poate fi văzută din două perspective, un mijloc de comunicare , de informare, legătură între biserică și credincioși sau un instrument ce aduce deserviciu credinței creștine.

În ce privește relația statului cu Biserica Ortodoxă Română, s-a considerat permanent că ultima se subordonează celei dintâi. Aceasta este o concepție utilizată de majoritatea oamenilor de cultură în lucrările științifice redactate.

Anul 1990 aduce la masa discuțiilor Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, moment în care aceștia judecă aspru acțiunile regimului comunist și totodată se declară alături de acțiunile Frontului Salvării Naționale și de dorința poporului de schimbare. Următoarele trei luni au adus cu sine numeroase acuzații din partea poporului, oamenilor de cultură, în privința perioadei în care Biserica Ortodoxă a colaborat cu regimul comunist. Aceasta a fost aspru judecată pentru lipsa ei de luptă și pentru că i-a permis regimului comunist să o utilizeze în îndeplinirea idealurilor politice.

În 1992, o parte din reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române iau parte la o campanie de reinstaurare a monarhiei în România și revenirea Regelui Mihai I, ce se afla în exil la acea vreme, la conducerea țării. Următoarea perioadă a dus încercări de schimbare a conducerii ecleziastice însă fără un rezultat notabil. O altă măsură intreprinsă în 1990 a fost interzicerea de către Sinod a partizanatului politic.

Diferențele în ceea ce privește repartiția procentuală a cultelor religioase dar și a celor etnice în România indică în primul rând diversitate dar și apartenență politică deja cunoscută pentru acele grupuri. Conform unui recensământ în 2002 în țara noastră, dintr-un total de 21.698.181 locuitori, 86,7% sunt ortodocși, 4,7% romano-catolici, 3,2% reformați, 0,9% catolici de rit bizantin (greco-catolici), 1,5% penticostali, 0,6% baptiști, restul cultelor având sub 0,5% (ateii reprezintă sub 0,1%). Se poate observa astfel, cum majoritatea populației este declarată creștin ortodoxă iar din punctul de vedere al partidelor politice aceștia sunt cei nesiguri în ceea ce privește simpatia, susținerea pentru o anumită grupare politică.

Astfel, din dorința câștigării voturilor, a simpatiei alegătorilor, statul, mai cu seamă politicul a format o legătură tacită cu membrii Bisericii Ortodoxe. Biserica, obișnuită și ea încă din vremurile trecute să fie implicată în treburile legate de conducerea statului, nu se dezice, astfel vedem preoți implicați în politică, făcând parte dintr-un anumit partid politic. Totodată regăsim și dorința lor de a candida pentru posturi de conducere în alegeri generale sau locale. Aflat în avantaj prin procentul mare de credincioși creștin ortodocși pe care îi are în apartenență , Biserica Ortodoxă Română se relevă ca fiind un puternic partener politic de al cărui sprjin este nevoie. În ceea ce privește raportul dintre Biserica Ortodoxă Română și restul cultelor religioase din România, este de înțeles de ce aceasta se implică activ în campaniile electorale totodată căutând să-i fie resimțită prezența în deciziile politice.

Așa cum am menționat mai devreme, biserica nu este străină de deciziile politice, în perioada interbelică fiind un actor activ în campaniile de alegere a anumitor lideri, ei fiind un sfetnic pentru credincioși, influențând opțiunile. Încheierea regimului comunist a adus cu sine o decizie importantă în cadrul instituției bisericești și anume aceea de neimplicare în treburile cu caracter politic, să se detașeze total și să nu discute cu nimeni, mai ales cu credincioșii, despre mediul politic ori anumiți candidați. Orice formă de încălcare a acestei dispoziții urmând să fie sancționată de către episcopi.

Decizia sinodului din anul 1990 le-a impus preoților renunțarea la orice activitate preoțească pe durata mandatului politic. O nouă decizie a Sinodului a interzis slujitorilor Domnului să facă parte din unul dintre partidele politice însă li s-au oferit posibilitatea de a candida ca și independenți și doar în alegeri generale având desigur permisiunea episcopului. Toate aceste măsuri impuse ce duceau la sancțiuni în cazul nerespectării au rămas simple decrete deoarece persoanele responsabile cu evaluarea și sancționarea au întârziat să ia măsurile necesare. Se poate observă cum așa numita departajare Biserică-laic nu s-a produs.

O scurtă vreme conducerea BOR nu a manifestat nicio părere în ce privește aderarea preoților la partidele politice. S-a încercat totuși în anul 1998 ca cei care participă, preoți fiind, să o facă având caracterul de independent însă fără succes. BOR afirmă ulterior prezența preoților în ramurile politice ca o legătură ce avea să vegheze respectarea datinilor creștin ortodocse. Această implicare în politica statului nu a fost văzută cu ochi buni de oamenii de cultură, politicieni și aspru criticată de presă, ca fiind o piedică în dezvoltarea către un stat liber, democrat.

În paralel cu evenimentele din cadrul BOR, Biserica Romano-Catolică s-a simțit nevoită să ia o poziție clară în ce o privește implicarea în politică a preoților săi.Decizia a fost clară, ea nepermițând astfel de implicări.Un număr foarte mare de preoți ortodocși dar și greco-catolici au intrat în câmpul politic după anul 2000, ajungând să facă parte din ministere, să dețină funcții de conducere.

Este de apreciat faptul că numărul mare de credincioși ortodocși ce pun BOR într-o stare de superioritate în fața celorlalte culte religioase, aceasta chiar devenind în timp o importantă parte decizionala în problemele politice datorită influenței pe care o exercită asupra enoriașilor săi.

Canalele media afirmau la acea vreme că implicarea Bisericii, implicit a preoților în partidele politice ajung să influențeze voit sau fără voie decizia enoriașilor săi. Influența diferă în funcție de gradul de notorietaate, simpatie a preotului respectiv. Se poate observa actualmente că implicarea și interesul oamenilor pentru o campanie electorală sau chiar participarea la vot poate fi dirijată cu sprijinul bisericii, a preotului ce aparține unui partid politic.

Este de înțeles de ce numeroși jurnaliști și oameni de cultură se arată împotriva unei astfel de implicări. Cele două reprezintă instituții diferite, una este legătura cu Dumnezeu, spiritualitatea, buna cuviință iar cealaltă, laicul are grijă ca societatea să funcționeze corect. Există și membrii ai BOR ce se opun colegilor în problema implicariii politice, fapt ce a dus în 2004, în preajma alegerilor electorale la o împărțire de opinii în cadrul instituției bisericești. Astfel BOR s-a divizat în cei care aprobau implicarea preoților în funcții publice și cei care erau de părere că singurul scop al preoților este acela de a îndruma spiritual credincioșii săi.

Capitolul 2.

Evoluția relației dintre statul român și BOR

2.1 Trecutul si prezentul Bisericii Ortodoxe

În epoca premodernă , religia ortodoxă s-a instituționalizat nu ca o credință personală, care angajează responsabilitatea individuală a fiecărui membru, ci ca o "lege strămoșească", care angajează adeziunea colectivă și destinul comunității în ansamblul ei.În raport cu statul, biserica a avut o poziție de subordonare-autoritate.

Putem spune că Biserica Ortodoxă a absorbit tot ceea ce înseamnă naționalism în ce privește conduita sa teologică. Există și însă vechea si recunoscuta legătură între Biserică și Imperiul bizantin, perioadă în care aceasta a reprezentat o armă pentru controlul statului.

Naționalismul și formarea României au luat naștere concomitent având drept consecință statutul pe care BOR l-a dobândit în toate constituțiile românești. Ortodoxismul s-a regăsit de-a lungul celor două războaie mondiale și a reprezentat un punct extrem de important prin care România s-a evidențiat în relație cu Occidentul. Este nevoie să înțelegem acțiunile BOR luând totul încă de la începutul apariției și recunoașterii creștinismului până la perioada conducerii lui Nicolae Ceaușescu. Atitudinea luată de BOR în perioada comunistă a produs o discriminare a celorlalte culte, totodată acționând asemeni unui servitor al regimului pierzând simpatia populației. Prezentul relevă o BOR indecisă, ce jonglează între implicarea politică și neutralitate, interesele acesteia ajungând să se suprapună intr-un anumit punct cu Statul.

S-a încercat însă o asigurare a statutului său, astfel în 1998 a fost promovat un proiect de lege ce se dorea a stabili un statut național pentru BOR, lege ce ulterior a fost respinsă.

Ideea de biserică națională reprezintă în principiu majoritatea religioasă a poporului român și anume o majoritate creștin-ortodoxă în care proportionalitatea reprezintă răspunsul la orice tendința de discriminare. Este dificil să ne gândim la egaliteatea între culte deoarece vor exista în permanență disensiuni între majoritate și minoritate. BOR este un reprezentant al majoritaitii religioase creștine de pe teritoriul României dar și un ambasador religios pentru creștinilor de peste granițele țării.

Conform unui sondaj de opinie dintre anii 1996 și 2001 Biserica a fost catalogată drept cea mai de încredere instituție în opinia poporului. În comparație cu Biserica pe locul doi al încrederii s-a aflat Armata iar pe locul trei Parlamentul. Din acest lucru putem deduce că spiritualitatea și legătura cu Dumnezeu este mult mai importantă decât forța brută, protecția fizică oferită de armată sau îndatoririle Parlamentului.

BOR a jucat un rol important în ce privește dorința României de a accede la Uniunea Europeană. Printr-o declarație a arhiepiscopului Bartolomeu Anania din annul 1998 putem evidenția dezacordul Bisericii în ce privește europenizarea României. Aceasta declară la vremea aceea că"Europa ne propune să acceptăm homosexualitatea, electronică, droguri, avorturi, inginerie genetică"

Analizând declarația arhiepiscopului Anania observăm încercarea Bisericii de a păstra dogmatica creștinească și de a ține departe de țară orice formă de globalizare. Globalizarea reprezintă ruperea barierelor culturale și asimilarea unei culturi de către o alta. Teama este deci aceea de a pierde originile, cultura, tradițiile ce ne diferențiază ca și popor.

Au existat de altfel numeroși membrii ai BOR ce și-au declarat dezacordul în privința europenizării României, aceștia considerând că țara este parte a europei prin istoria sa, iar ceea ce se dorea era doar o legătură de tip economic și politic ce în mod automat elimină legătura spirituală. Această stare de conflict a condus la iscarea unor violențe între credincioșii creștin ortodocși și cei greco-catolici, baptiști și penticostali. Scopul era eliminarea oricărei influențe externe ce putea veni din partea celorlalte religii. De aici reiese și reticența populației la schimbare, scepticismul, teama de necunoscut, considerând că răul deja cunoscut este cel mai bun.

Nu de puține ori BOR a întreprins acțiuni de protest, s-a împotrivit anumitor decizii judecătorești pe care le consideră nedrepte.În esență au făcut tot posibilul ca nicio decizie legislativă asupra bisericii să nu prindă viață.

Retrocedarea bisericilor greco-catolice reprezintă un subiect spinos de fiecare dată pentru BOR. Observăm și în prezent în cadrul emisiunilor de știri influența Bisericii Ortodoxe asupra credincioșilor. Cazuri în care sentințe judecătorești se pun în aplicare iar preoții creștin ortodocși trebuie să părăsească lăcașul de cult pentru a fi astfel retrocedat vechiului cult religios ce i-a aparținut. Astfel de acțiuni atrag furia credincioșilor, creând un zid uman ca în cazul pastorului reformat László Tőkés de la Timișoara, zi în care s-a dat startul unei revoluții ce a răsturnat regimul comunist în 1989.

Această formă de protest este extrem de violentă. Este uimitoare această formă de manifestare a credincioșilor creștin-ortodocși deoarece creștinismul este prin definiție iubire pentru Dumnezeu și aproapele tău, respect pentru tot ce se află în jur. Ei însă uită de toate dogmele în momentul în care se vrea a li se lua spre exemplu lăcașul de cult.

O altă legătură istorică pe lângă evoluția naționalistă a BOR este cea care aduce în prim-plan legionarismul, mai cu seamă Legiunea Arhanghelului Mihail din perioada interbelică al cărui fondator a fost Corneliu Zelea Codreanu. Ea mai este cunoscută și sub numele de Mișcarea Legionară sau Garda de Fier. Mulți au considerat Mișcarea Legionară ca fiind o sectă, ea voind a fi în fapt o mișcare politică. Garda de Fier a fost singura mișcare de tip totalitar de dreapta ce se afla în România.

Biserica se leagă de Mișcarea Legionară prin concepția sa asupra noilor vremuri și a dezaprobării a tot ce reprezintă modernizarea socială, o distrugere a spiritualității. Sinodul nu a fost niciodată clar în ceea ce privește afinitățile sale față de o anumită grupare însă s-au regăsit și mari simpatizanți ai Gărzii de Fier în cadrul clerului ortodox inferior.

Anul 1940 este unul în care BOR se alătură campaniei generalului Antonescu iar prin aceasta se disociază de toate activitățile Mișcării Legionare. Apariția comunismului a adus schimbări în cadrul tuturor instituțiilor statului dar și în cadrul Bisericilor. Printre membrii Mișcării Legionare se ragaseau și preoți, aceștia au fost arestați , închiși și torturați însă o altă parte dintre aceștia au ales să colaboreze cu Securitatea regimului comunist.

2.2 Libertatea religioasă

Cicero spunea "Libertatea este o posesiune de o valoare inestimabilă", prin asta înțelegem că ea trebuie prețuită și folosită în mod corect. Abraham Lincoln a spus că "Libertatea nu este dreptul de a face ce vrem, ci ceea ce se cuvine."

Ca și indivizi considerăm libertatea ca fiind acea stare ce îți permite să înfăptuiești oricare activitate ce te face fericit în limita de a nu-l perturba pe seamănul tău. Libertatea este un drept fundamental garantat regăsit în cadrul tuturor constituțiilor democratice. Vom discuta însă despre libertatea religioasă și modul în care se evidențiază în lume, în special în România.

Libertatea nu a reprezentat întotdeauna un drept natural unanim acceptat existând chiar și în prezent zone în lume în care este îngrădită iar orice formă de scăpare este pedepsită. Vorbim în principiu despre libertatea de a gândi și vorbi fără a fi sancționați dacă nu ne aflăm în concordanță cu opinia altuia.

Religia a suferit mari represalii, credincioși aparținând diferitelor culte religioase au înfruntat vremuri aprige în încercarea lor de a porteja credința.

Evoluția a produs schimbări semnificative în ce privește alegerile, convingerile, gândirea, trecând prin istorie o serie de credințe, ideologii și zeități.

Potrivit credinței creștine, Dumnezeu este cunoscut sub multe nume iar sufletul nostru trebuie să-L poarte crezând cu tărie în puterea, iubirea și existența Lui.

Milioane de oameni au dus o viață sub persecuție, mulți dintre ei fiind chiar uciși pentru că-și mărturiseau credința, o credință considerată greșită asemeni unei "pete" pe adevărul lor. Fiecare civilizație a cunoscut o nevoie de a cunoaște spiritualitatea, aceea că există ceva mai presus de noi, protecție permanentă și sprijin, la care putem ajunge doar dacă respectăm anumite dogme. Creștinismul a luat ființă în spațiul Mediteranean având la bază credința iudeilor. Această religie a fost minoritară iar doar o mică parte din populația ce făcea parte din Imperiul Roman o împărtășeau. Creștinii de la acea vreme erau considerați o sectă periculoasă pentru restul locuitorilor Imperiului Roman. Singura autoritate pe care creștinii din acea vreme o recunoșteau era cea divină, Dumnezeu.

Persecuțiile aduse creștinilor s-au încheiat în anul 313 când Împăratul roman Constantin a recunoscut religia creștină ca fiind una legitimă.

Libertatea este treapta către progres pentru că ea este cea care îți permite să te dezvolți ca individ și să găsești răspunsurile la întrebările tale. Fără ea umanitatea nu ar fi ajuns în punctul în care se află acum, nu ar fi descoperit minunile Pământului și nici pe cele pe care urmează să le cunoască.

Din punct de vedere religios avem libertatea să alegem în ce să credem și chiar să negam orice credință. Indiferent de practicile ce au loc în cadrul fiecărui cult religios ele sunt normale atâta timp cât nu duc la vătămarea cuiva.Fiecare cult religios își poate desfășura activitatea așa cum consideră necesar chiar și în spații publice.

Libertatea religioasă oferă dreptul religiilor se a se putea înregistra legal ca persoană juridică. Au posibilitatea de a construi lăcașuri de cult dar și posibilitatea de a promova în mod pașnic religia. Trebuie mentionat și faptul că indiferent că aparținem de un cult minoritar sau majoritar, niciuna din cele două nu-i poate interzice, mai exact nu are niciun drept să interzică sau să decidă valoarea unei religii în comparație cu cealaltă. Cu alte cuvinte nicio religie nu este prioritara alteia.

Libertatea religioasă, deși ar părea, ea nu este una absolută. Religiile care sunt adepte ale instigării la violențe și alte rele tratamente asupra oamenilor nu sunt tolerate. Există și culte religioase care nu aduc vătămări de ordin fizic, ele însă manipulează individul prin așa numitele secte, acestea pot fi înlăturate având probe veridice ce ulterior le scoate din uz.

Pe Terra există o paletă diversificată de religii, culte în care regăsim religii răspândite și recunoscute de toți ca și iudaismul, creștinismul, budismul, islam, hinduismul, dar și religii mai puțin cunoscute și chiar stranii cum ar fi Jedi-ismul

În România libertatea religioasă și regimul general al cultelor este reglementat prin legea nr. 489/2006. În această lege se stipulează tot ceea ce este necesar de știut în legătură cu exercitarea dreptului religios în România, ea se structurează în patru capitole între care primul capitol face referire la câteva dispoziții generale între care menționăm câteva:

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Art. 1. – (1) Statul român respectă și garantează dreptul fundamental la libertate de gândire, de conștiință și religioasă al oricărei persoane de pe teritoriul României, potrivit Constituției și tratatelor internaționale la care România este parte.

(2) Nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrară convingerilor sale, și nici nu poate fi supus vreunei discriminări, urmărit sau pus într-o situație de inferioritate pentru credința, apartenența sau neapartenența sa la o grupare, asociație religioasă sau uncult ori pentru exercitarea, în condițiile prevăzute de lege, a libertății religioase.

Art. 2. – (1) Libertatea religioasă cuprinde dreptul oricărei persoane de a avea sau de a adopta o religie, de a și-o manifesta în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin practicile și ritualurile specifice cultului, inclusiv prin educație religioasă, precum și libertatea de a-și păstra sau schimba credința religioasă.

(2) Libertatea de a-și manifesta credința religioasă nu poate face obiectul altor restrângeri decât al celor care sunt prevăzute de lege și constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea publică, protecția ordinii, a sănătății sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Art. 5. – (1) Orice persoană are dreptul să își manifeste credința religioasă în mod colectiv, conform propriilor convingeri și prevederilor prezentei legi, atât în structuri religioase cu personalitate juridică, cât și în structuri fără personalitate juridică.

(5) Este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal legate de convingerile religioase sau de apartenența la culte, cu excepția desfășurării lucrărilor de recensământ național aprobat prin lege sau în situația în care persoana vizată și-a dat, în mod expres, consimțământul pentru aceasta.

(6) Este interzisă obligarea persoanelor să își menționeze religia, în orice relație cu autoritățile publice sau cu persoanele juridice de drept privat.

Capitolul doi elaborează relațiile dintre stat și cultele religioase în care evidențiem articolul 9.

Art. 9. – (1) În România nu există religie de stat; statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee.

(2) Cultele sunt egale în fața legii și a autorităților publice. Statul, prin autoritățile sale, nu va promova și nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări față de vreun cult.

Putem vedea deci că statul acordă Bisericii drepturi și libertăți pentru a putea întreprinde toate activitățile de ordin religios pe care le consideră de cuviință însă în limitele legii.

2.3 Secularizarea BOR

Înainte de toate trebuie să înțelegem ce înseamnă conceptul de secularizare, la ce se referă el mai exact. Este adevărat că numeroși filosofi au formulat opinii cu privire la procesul de secularizare însă o definiție simplistă regăsită în dicționarul explicativ este 1. acțiunea de a scoate din proprietatea sau competența bisericii bunuri, domenii de activitate sau valori culturale, trecându-le în patrimoniul statului. 2. redă vieții laice persoane care au aparținut vieții ecleziastice.

Secularizarea se referă la transfer, la trecerea unor bunuri sau valori social-culturale ce țin de sfera religioasă, a bisericii, către stat, spectrul laic. Ea se prezintă astfel ca o diferențiere între om și Biserică, din care omul prin propria capacitate de a asimila, înțelege optează pentru o anumită credință sau acțiune. Secularizarea este însă în strânsă legătură cu termenul de modernitate, ce inspiră nou, evoluție, o nouă etapă, cea din urmă subordonând pe prima.

Atunci când vorbim despre modernitate pornim încă din secolul V , vreme în care religia creștină lupta pentru a se diferenția de orice legătură pe care o avea cu trecutul păgân. Secolul XIX a adus însă o întorsătură teribilă creștinismului prin dorința modernului de a-i lua locul tradiției, făcând astfel trecerea de la credință la starea de muncitor ori birocrat, mutând astfel atentia de la spiritualitate.

Tot acest procedeu de transformare numit modernitate se dorea a fi un proces de civilizare ce însă îndepărta religia, credința de oameni în mod gradat.

Legăturile de dinainte se secolul XIX dintre Stat și Biserica creștină nu au avut o continuitate, Biserica fiind astfel nevoită să găsească o soluție pentru a face față procesului de modernizare , mai cu seamă secularizarea. Acest proces prin care omul își mută atenția de la sacru către profan, către el însuși nu s-a manifestat doar în cadrul credinței ci și spre toate domeniile gândirii și ale vieții, artă, politică, filosofie.

Biserica a încercat să-și impună autoritatea să păstreze astfel tradițiile în cadrul statului, încercări însă fără succes pentru că evoluția nu poate fi oprită. Trebuie menționat că Biserica ortodoxă este cea care a dat startul evoluției. Secularizarea este văzută de Biserică ca un inamic al credinței, asemeni tehnologiei "cu toate că teologia ortodoxă consideră tehnica o consecință a îndepărtării omului de Dumnezeu, o apreciază în mod pozitiv și afirmă că e menită să contribuie la transfigurarea lui Hristos

Din perspectiva europeană secularizarea a pornit din America anului 1789 care a decretat libertatea religioasă pentru toți cetățenii săi, această reprezentând baza legăturii dintre Biserică și Stat. Franța a urmat și ea exemplul iar în 1789 a fost declarată naționalizarea religiei catolice prin dorința regelui iar doi ani mai târziu se declară recunoașterea și libertatea tuturor religiilor. Putem menționa totodată că procesul de secularizare al Franței nu a fost unul ușor datorită concepției conservatoare a Bisericii catolice. Tot procesul prin care a trecut Franța s-a încheiat în 1905, vreme în care statul francez și Biserica catolică s-au separat definitiv.

Rusia se regăsește relativ în modul de desfășurare al secularizării din Franța, diferența este aceea că statul rus a încercat să distrugă orice formă, legătură religioasă, situație bizară având în vedere faptul că însăși Biserica ortodoxă rusă a contribuit la ascensiunea partidului ce dorea să o doboare. Anul 1943 reinstituie Biserica ortodoxă rusă, această având astfel parte de un nou început.

Marea Britanie nu a suferit modificări, în ce privește secularizare acesta nu s-a produs, motivul fiind legătura dintre regalitate și guvernare creând astfel o strânsă legătură între Biserică și Stat. Acest lucru s-a întâmplat și în Germania, relația dintre Stat și Biserică devenind mult mai strânsă.

În ce privește România, procesul ei de secularizare se aseamănă foarte mult celui francez din perioada revoluționară. El s-a bazat pe două acțiuni, prima fiind înstrăinarea către stat a bunurilor, averilor, veniturilor ce aparțineau bisericilor iar cea de-a doua s-a referit la subordonarea înaltului cler al Bisericii ortodoxe în față statului român. Secularizarea averilor mănăstirești a făcut astfel parte din reformele lui Al. Ioan Cuza alături de reforma agrară.

Foarte multă vreme statul a intervenit în tot ce ține de veniturile, bunurile bisericii. Anul 1829 s-a evidențiat prin faptul că s-au elaborat noi legi fundamentale, așa numitele Legi Organice ce veneau în sprijinul unei bune guvernări a Principatelor Române. Printre aceste legi organice s-au evidențiat și câteva ce făceau referire la Biserică , legi care permiteau statului să intervină în problemele economice din cadrul acesteia.

Aceste Regulamente Organice încălcau libertatea religioasă, mai cu seamă autonomia bisericii. Prin acesta, o serie de mânăstiri considerate neinchinate au fost luate de către stat, multe dintre ele oferite în arendă prin licitație. Acțiunea intreprinsă asupra mânăstirilor închinate Locurilor Sfinte a fost una relativ simplă, acestea fiind nevoite să plătească statului jumătate din veniturile lor plus o anumită sumă stabilită.

Prin Legea secularizării din 1863 a intrat în patrimoniul sta­tului român 25% din teritoriul țării (25,26% în Muntenia și 22,31% în Moldova), cu­prin­zând întinse și valoroase do­me­nii agricole și forestiere.

În 1856 și 1858 au fost elaborate tratate, documente ce aveau în discuție problema averilor deținute de mânăstiri. Puterea politică a elaborat în 1859 un tratat ce avea să treacă toate averile mănăstirești într-o singură mână, cea a statului. O serie de mânăstiri cunoscute ca Vorona sau Agapia au trecut în administrarea Ministerului Cultelor.

Trebuie precizat că în anul 1863, prin Legea pentru secularizarea averilor mănăstirești, în fapt nu au fost secularizate numai averile mănăstirilor închinate, ci și averile așezămintelor bisericești neînchinate de toate felurile: mitropolii, episcopii, mănăstiri, schituri etc.

Deși au fost încercări de a obține control total asupra bunurilor bisericești, statul nu a ajutat către o secularizare completă așa cum a fost în Franța când Biserica și Statul s-au separat printr-o lege.

În situația nou creată prin secularizarea averilor sale, Biserica poporului român, din susținătoare a operei educaționale și filantropice, a devenit dependentă de sprijinul Statului, care s-a dovedit fie insuficient, fie chiar total absent, în multe cazuri. Arhivele mărturisesc o stare tristă și, din păcate, generalizată a lucrurilor în care solicitările de ajutoare pentru reparații adeseori minore, dar de strictă necesitate, care nu mai puteau fi realizate din fonduri proprii, erau amânate sau chiar refuzate de Ministerul Cultelor pe motivul lipsei de fonduri, deși Statul era beneficiarul secularizării averilor bisericești. O mulțime de biserici ale mănăstirilor secularizate, de mare valoare artistică, au fost lăsate în paragină, iar unele proprietăți secularizate au fost cumpărate de politicieni influenți.

După o perioadă de relativă liniște, România întâmpină noi vremuri nu tocmai ușoare. Apariția comunismului avea să lase o urmă adâncă pe teritoriul țării și să aducă cu sine schimbări considerabile. Astfel evidențiem perioada comunistă ca parte a procesului de secularizare a Bisericii ortodoxe și nu numai. Sub pretextul naționalizării, anul 1948 a adus Bisericii ortodoxe pierderea în masă a bunurilor. Astfel pentru condiționarea acestor acțiuni au fost create o serie de legi și decrete.

Din toată această istorie observăm că totul evoluează iar fiecare pas făcut se răsfrânge asupra viitorului unei națiuni.

Chiar dacă România a întâmpinat vremuri nu tocmai bune în ce privește conducerea sa, cea de sub un regim totalitar, regimul comunist, aceasta trebuie văzută ca un ritual de trecere către viitor.

Națiunile tind să fie conservatoare, să țină la unitate, tradiție, naționalism, ce în principal le prezintă ca fiind sceptice către nou. Noul este necunoscutul iar tuturor ne este teamă de necunoscut. Putem spune că secularizarea nu poate fi văzută decât ca un lucru bun pentru că datorită ei ne bucurăm de tot ceea ce avem astăzi.

Deși creștinismul a definit secularizarea doar în expresii negative, ea reprezintă în definitiv un produs cultural ce întrunește și aspecte pozitive. Tot acest proces desfășurat atât în România cât și peste granițe a produs schimbări majore în ce privește gândirea, ideile, creația omului, în special procesul tehnologic.

Toată această împotrivire a Bisericii de a accepta schimbarea s-a datorat unei temeri, aceea că individul ajunge să se îndepărteze de ceea ce este cu adevărat important, credința în Dumnezeu și iubirea pentru El.

Capitolul 3.

Pactul Stat- Biserică

3.1 Biserica în relație cu Uniunea Europeană

În următoarele rânduri vom evidenția tipul de acțiune intreprinsă pe întreg teritoriul Uniunii Europene în ce privește relația sa cu religia, respectiv cultele religioase ce sunt recunoscute de lege.

Statul și Biserica reprezintă două instituții diferite prin modul în care își desfășoară activitatea dar și prin modul în care acesta acționează în scopul societății sau al Domnului. Vorbim astfel despre Stat ca o instituție care veghează asupra patrimoniului țării, a modernizării culturale, a infrastructurii, a unei economii ce se dorește a o face cât mai prosperă dar și securitate. Biserica îl slujește pe Dumnezeu, ea se ocupă de partea spirituală a naturii umane, având scopul de a cultiva viirtutea umană, de a sprijini credinciosul din punct de vedere al legăturii sale cu Dumnezeu. Putem spune că Biserica joacă rolul de mediator între Dumnezeu și om.

Biserica a încercat împreună cu Statul să păstreze o legătură, o stare de cooperare în ce le privește, acest lucru stabilindu-se cu toate tipurile de culte religioase și Stat. Observăm astfel o strânsă legătură între partea spirituală , religioasă a umanității cu cea laică, în care regăsim mediul politic și partea administrativă a statului.

Din punct de vedere politologic, Statul este considerat un ansamblu de organisme politice , administrative și judecătorești care se concretizează în societățile ajunse la un anumit nivel de diferențiere, conducere și punct de constrângere.

Biserica nu este doar o reprezentare sau sprijin al credinței, ea a fost un jucător important în cursul istoric al tuturor culturilor iar implicarea sa în Stat a produs schimbări majore de ordin intern cât și extern.

Atunci când ne referim la culte includem astfel toate religiile recunoscute de lege. În România regăsim pe pagina oficială a Secretariatului de Stat pentru Culte lista cultelor religioase recunoscute în țară. Vedem astfel că Statul recunoaște optsprezece culte religioase între care amintim Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică, Biserică Română Unită cu Roma- Greco-Catolică, Organizația Religioasă "Martorii lui Iehova".

Asemeni SUA, Europa înseamnă diversitate culturală, istorică, etnică și religioasă. Aceste raporturi create între cele două instituții Stat și Biserică pe întreg teritoriul european au adus un plus evoluției națiunilor.

Uniunea Europeană nu are ca și România un Secretariat al Cultelor însă implicarea și crearea relațiilor de cooperare între Stat și culte reprezintă un subiect tot mai des abordat.

Chiar dacă statele europene încearcă să se impună politic și economic unele față de celelalte, acestea nu neagă importanța religiei într-o comunitate, stat, reprezentând în definitiv identitatea spirituală a acestora.

Religia, cultul și gruparea religioasă se disting prin semnificație. Astfel vorbim de religie atunci când ne referim de exemplu la creștinism, ce săvârșește actul credinței prin diferite dogme specifice. Cultul reprezintă în principiu toate grupurile de oameni ce au ca preocupare factorul și valorile de tip spiritual și doresc să își manifeste trăirile . Cultele diferă diferă în acest fel prin doctrina ce o abordează. Nu în ultimul rând menționăm că prin grupare religioasă ne referim la acea entitate ce nu deține o personalitate juridică.

Uniunea Europeană a definit prin Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în anul 1976 că Biserica este o comunitate religioasă fondată pe o identitate sau pe o substanțială similitudine de convingeri.

Definiția concepută de Curtea Europeană pentru Biserică nu este în totalitate corectă deoarece diferă foarte mult de trecutul istoric al religiei dar și al doctrinei deoarece, o instituție ca și Biserica nu poate fi definită utilizând doar criteriul asemănării ideologie și al modului în care își manifestă activitatea.

Din punct de vedere juridic, Biserica este totalitatea oamenilor care cred în Iisus Hristos, se botează în numele Sfintei Treimi, au aceeași unitate de credință (Sfintele Taine), și sunt conduși spre mântuire de către Sfinții Apostoli și urmașii lor legitimi, episcopii și preoții, capul Bisericii fiind Mântuitorul Iisus Hristos Însuși.

Printre multitudinea de termeni regăsim și pe cel de libertate religioasă ce se referă la dreptul de a exprima liber și manifesta orice gândire religioasă. Pentru a se putea numi libertate religioasă credința trebuie manifestată voit, fără constrângeri , presiuni de ordin extern. Individul este cel care simte și este capabil sau nu să creeze conexiuni cu interiorul, astfel orice constrângere asupra credinței sale nu face altceva decât să altereze pentru scurtă vreme realitatea. Juridicul leagă de conceptul de libertate religioasă o serie de drepturi eminamente necesate bunei desfășurări a actului religios dar mai ales a vieții într-o comunitate.

Regăsim astfel drepturi și libertăți ca cea de a învață despre credință, religie și de a o practica atât în public cât și în privat. Exersarea libertății religioase nu poate avea loc dacă aceasta nu este recunoscută de stat , din ea rezidă capacitatea comunităților religioase de a se manifesta dar și o promisiune față de oameni că sunt liberi.

Libertatea religioasă este reprezentarea individualității spirituale, capacitatea de a-ți crea mediul așa cum consideri de cuviință și sa nu fi suprimat în gândirea ta spirituală.

Toate țările Uniunii Europene recunosc Libertatea religioasă asemeni tuturor drepturilor și libertăților la care s-a convenit. Există state ce lucrează, formează parteneriat cu Biserica participând la deciziile luate în cadrul acestora, chiar având ultimul cuvânt de decizie. Cultele religioase ce nu doresc un parteneriat cu statul, în ce privește implicarea în problemele interne, sunt libere să nu accepte și să-și orânduiască singure problemele. Fiecare țara ce face parte din Uniunea Europeană este diferită prin tradiția, istoria și cultura sa, iar legăturile cu Biserica diferă în funcție de toți acești factori.

Libertatea religioasă este o caracteristică importantă pentru o națiune ce se denumește a fi democratică, astfel diversitatea religiilor reprezintă o demonstrație a democrației.

Diversitatea necesită totodată și o observare atentă a Statului asupra cultelor religioase deoarece orice fel de abatere de la lege poate cauza neplăceri atât cetățenilor cât și Statului.

Este dificil pentru autoritățile Uniunii Europene să se implice direct în legătura dintre Biserică și Stat, pentru că acest tip de implicare ar putea fi considerat ca o intervenție externă a Uniunii în țările ce sunt membre, fiind considerat astfel un act de intruziune.

Modul în care este elaborat conceptul european implică suveranitatea politică în legătură sa cu problemele legate de religie, cult.

Juridicul internațional plasează libertatea religioasă alături de celelate tipuri de libertăți, ca cea de opinie, libertatea conștiintei și cea a convingerii; putem astfel afirma că libertatea religioasă este cea care se manifestă în cadrul comunității religioase căreia îi aparține. Fără a avea autonomie religioasă, instituțiile ce doresc să îți exercite această autoritate se vor lovi de lipsa unei vieți religioase corecte.

Uniunea Europeană este cea care leagă națiunile de pe teritoriul Europei. Biserica Răsăriteană este cea care a contribuit la dezvoltarea civilizației europene prin modul în care a păstrat și a transmis tezaurul cultura, istoric al națiunilor.

Europa Răsăriteană și Europa Occidentală nu se diferențiază doar prin numele dat ei ci se relevă ca fiind un memento asupra istoriei. Cele două sunt regăsite astăzi sub un tot unitar, numele de Europa.

Au fost duse chiar lupte între cele două, Apus și Răsărit, zone ce astăzi sunt unite. Indiferent de piedicile timpului, rezultatul este cel care în definitiv contează, un continet unit ce dorește ca fiecare țară, ce face parte din ea, să se dezvolte economic, politic, cultural, social și nu în ultimul rând, religios.

Indiferent de evoluția tehnologică pe care o întâmpină, nevoia spiritualității în viața indivizilor este de necontestat.

Toate tratatele intreprinste de Uniunea Europeană pe tot parcursul istoriei reprezintă o moștenire a culturii europene, iar scopul Uniunii este de a-și extinde brațele pe tot cuprinsul granițelor ce țin de Europa ca și continent.

Unitatea este în principal sursa de putere ce ne ajută să evoluăm ca națiune europeană, știind că în permanență există "un frate mai mare" care să te sustină, să te ajute în problemele tale ca țară membră.

Religiile din statele europene au nevoie, pentru a putea funcționa, de venituri, astfel, în Uniunea Europeană, finanțarea religiilor are loc în funcție de teritoriu. În statele în care există separația dintre Stat și Biserică, așa cum este Franța, această nu oferă niciun sprijir financiar bisericii. Bisericile din anumite stale ale Uniunii sunt scutite de anumite taxe.

În ultimii ani, Biserica Ortodoxă a devenit conștientă că interacțiunea dintre globalizare și pluralism reclamă nu numai o reflecție aprofundată, teologică, dar și inițiative concrete și coerente prin care să reafirme identitatea și rolul ei în societatea contemporană. , astfel asemeni celorlalte culte, BOR și-a dat seama de importanța evoluției și a implicării UE în acest proces.

Socilogii religiei au arătat că manifestarea religiosului în societatea europeană contemporană îmbrăca diverse aspecte care constituie tot atâtea provocări, pentru stabilitatea și securitatea "bătrânului continent", așa zisă incomatibilitate între religiile-neooccidenatale și democrației, înclinarea anumitor religii spre violență, raportul între libertatea religioasă și drepturile omului.

În cadrul uniunii se duce totodată o luptă contra noilor culte religioase apărute, acestea fiind considerate periculoase și denumite secte. Chiar există asociații care și-au propus să lupte împotriva sectelor.

Astăzi, Biserica și Uniunea Europeană conviețuiesc în pace, fiecare țara-și păstorește instituțiile după Constituția și reglementările stabilite, iar această cooperare este cea care ajută națiunile să coopereze.

3.2 Premisele legăturii Stat-Biserică în România

După perioada aderării României la Uniunea Europeană în 2007 s-a produs o trecere către o nouă etapă de dezvoltare a societății. Acest proces de modernizare a adus în rândul principal rolul Bisericii.

Separația puterilor în stat garantează distribuirea puterii din mâna unuia către mai multe instituții evitând astfel orice formă de manifestare totalitară.

Legătura dintre Stat și Biserică diferă foarte mult față de celelalte perioade, cum ar fi comunismul.

Asemeni celorlalte țări în care majoritatea religioasă este ortodoxă au avut la baza existenței dorință de a colabora cu puterea statală pentru că bunăstarea și armonia să continuie să fie prezente.

Dorința de colaborare între instituția Bisericii și cea a Statului a avut ca punct comun indivilul ce era în același timp cetățean dar și credincios.

Relația Stat-Biserică nu s-a aflat la același nivel de influență, putere. Putem afirma că Biserica a fost și este dependentă de stat.

Reglementările din Constituția României a anului 2003, menționează în ce privește cultele religioase, că au libertatea să se organizeze potrivit statelor proprii, în condițiile legii; totodată Cultele religioase sunt autonome față de Stat inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, spitale, penitenciare, azile și orfelinate.

Legătura dintre Biserică și Stat vine ca o urmare a istoriei creând astfel o tradiție în care statul recunoaște importanța Bisericii oferindu-i susținerea.

Putem afirma că Biserica s-a bucurat permanent de sprijinul credincioșilor săi, un motiv în plus pentru ca Statul să dorească să-i ofere suport. Este cunoscut faptul că România este o țara în care credința, religia ortodoxă, este majoritară și se resimte în mod pregnant.

Din nevoia de a depăși problemele sociale, cele două instituții colaborează în speranța găsirii uni soluții care să le reducă.

Evoluția societății nu împiedică dorința de a remedia problemele interne ale statului, cu precădere cele sociale, pentru că țin și de incidența Bisericii.

În afară de Biserica Ortodoxă Română regăsim desigur și alte culte religioase. Pentru bună desfășurare a acțiunilor religioase trebuie ca toate cultele religioase să conviețuiască în mod pașnic, iar în ce privește acțiunile de interes comun, să le folosească drept motiv pentru o bună colaborare.

Legea Cultelor aduce în fața tuturor cultelor ideea de Libertate a cultelor, ce poate fi retrasă în momentul în care iese din limitele legii.

Existența actului legislativ prezintă o bază pentru ceea ce vrea să fie o relație de colaborare între instituțiile Statului și Culte în România.

Societatea unde Biserica asemeni unui spațiu, univers diferit de cel în care trăim. Acest lucru se datorează faptului că ea reprezintă puntea către Dumnezeu.

Biserica s-a temut întotdeauna că individul va vrea să se rupă de orice legătură cu spiritualitatea de Dumnezeu, iar legătura dintre cele două instituții reprezintă o pargie ce menține viața socială și cea bisericească în legătură.

Examinând mai atent legătura dintre Biserică și Stat, descoperim că Biserica are nevoie de sprijnul statului pentru a-și putea duce acțiunile.

Biserica este atât o instituție socială și istorică dar și legătură cu Dumnezeu. Indiferent de piedicile ce survin în calea sa aceasta nu trebuie să uite scopul ei pe acest pământ, acela de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu.

Bisericii nu îi este permisă implicarea în problemele de ordin politic. Biserica Ortodoxă Română nu de puține ori a luat parte la activitățile ori problemele cu caracter politic.

Raportul statului cu Biserica este important pentru că aceste legături arată implicarea celor două în cadrul problemelor ce țin de competența celor două.

În decursul anilor, legătura dintre Biserică și Stat a evoluat și ea cu vremurile trecând prin aproape toate piedicile.

Prin comparație cu Franța, România nu s-a separat de Biserică. Secretariatul de Stat pentru Culte este mijlocul prin care statul coordonează activitatea cultelor, recunoaște astfel formal, toate cultele religioase, legale, și emite decrete ce țin de importanța, domeniul lor.

Ca urmare a perioadei de naționalizare a Bisericilor, acestea au rămas fără sprijinul financiar pe care îl aveau, astfel statul a fost nevoit să intervină financiar în prezent pentru ca ea să-și poată desfășura acțiunile sociale și economice.

Statul indirect își asimilează imaginea Bisericii în scopul atragerii cât mai multor credincioși, de a-i putea influența. Nu de puține ori Statul a întrevăzut potențialul electoral în credincioșii Bisericii Ortodoxe Române deoarece aceștia reprezintă majoritatea religioasă din România.

Cultele religioase joacă un rol extrem de important în viața cotidiană.

Acestea își asumă rolul de mediator între laic și spiritual, între om și Dumnezeu.

Putem observa cum cele două instituții din România au colaborat de-a lungul timpului având un scop comun, individual.

În raport cu celelalte Biserici Ortodoxe naționale, Biserica Ortodoxă Română este autocefală, adică independență jurisdicțională față de organizațiile bisericești similare din cuprinsul Ortodoxiei Ecumenice.

Statul este alături de culte și le recunoaște în temeiul Legii nr. 489/2006, totodată această subvenție neagă o serie de activități, alocă bani din bugetul de stat pentru a susține activitățile specifice Bisericii. Ca surse de venit în vederea finanțării cultelor vin și din partea Secretarului de Stat pentru culte dar și din donații, ori bugetul local.

Există posibilitatea că în prezent, cetățenii să își redirectioneze 2% din impozit către o anumită instituție, spital, biserică, ONG etc. Se da astfel posibilitatea credincioșilor de a contribui pentru cauza ce o consideră că având nevoie de sprijin financiar.

Bisericile, cultele din România au câteva beneficii în ce privește fiscalitatea, ele fiind scutite din a mai plăți anumite taxe și impozite.

Codul fiscal al României, din 2003, întrunește aceste scutiri.

Statul român și cultele religioase în special Biserică Ortodoxă Română, păstrează o legătură permanentă. Chiar dacă implicarea Bisericii Ortodoxe Române în problemele politice nu ar trebui să existe, acest lucru nu poate fi evitat deoarece, istoric vorbind, a fost parte din viața politică.

De aceea cooperarea și coexistența celor două în realitatea actuală este cea mai adecvată.

3.3 Autonomia Bisericii în fața Statului

Conceptul de autonomie reprezintă 1.condiție a indivizilor, colectivităților și instituțiilor care se bucură de o anumită independență în raport cu autoritatea exterioară ori centrală; 2.drept al unor subdiviziuni teritoriale ale unui stat de a se administra sau guverna prin organe proprii .

Istoria dintre Biserică și Stat, în ce privește autonomia, își are rădăcini chiar din timpul apariției primelor state în secolul XIV.

Acest drept pe care Biserica îl manifestă, anume acela de a-și organiza și conduce după dogmele proprii. Instituția nu a fost civilizată întotdeauna în aceeași măsură.

Menționam că în perioada comunistă, autonomia Bisericii, respectiv a cultelor, era extrem de limitată, iar regimul comunist a executat un control puternic chiar opresiv asupra ei.

Autonomia completă a Bisericii fără de Stat nu a fost niciodată împlinită pentru că asta ar însemna ca Biserică să își susțină singură toată activitatea din resurse financiare proprii. Acesta este unul dintre motivele colaborării și dependenței Bisericii față de Stat..

Chiar dacă unele țări merg pe ideea de separație totală între Biserică și Stat, în România, cele două sunt dependente, lăsând totodată ideea că toate instituțiile îl recunosc importantă.

Există multe informații în ceea ce privește domeniul social. Această implicare a Bisericii în activități sociale aduce un ajutor instituțiilor statului și încearcă să rezolve o parte din problemele comunității.

Starea de concurență între puterea statului și cea a Bisericii poate avea efecte negative asupra instituției Bisericești.

Cetățenii credincioși devin neîncrezători în instituția Bisericească și devin adversari ai acesteia. Apare astfel fenomenul de eliberare a Statului de orice legătură ecleziastică.

Țări ce sunt parte a Europei Estice și-au exprimat dorința de a fi recunoscute legal ca fiind autonome, acest lucru s-a întâmplat imediat după ieșirea acestora din regimul comunist.

Regimul cultelor se stabilește având în vedere toate elementele socio-culturale ce îi revin fiecărei țări.

Țările ce fac parte din sfera democrației, mai cu seamă cele care sunt declarate și chiar exercită democrația în stat, acceptă religia ca parte importantă, pentru bună dezvoltare a societății.

Autonomia Statului rezidă în toate activitățile sale însă acest aspect nu poate fi folosit drept o scuză pentru a se prezenta indiferent în legătură cu fenomenul cultelor, religios.

Constituția României stipulează: cultele religioase sunt autonome față de Stat și se bucură de sprijinul acestuia , așa cum am mai spus, această mențiune asigură cultele, că Statul nu se va implică în activitățile lor.

Autonomia cultelor, pentru a putea fi totală, ea trebuie să se poată susține financiar.

Atât Biserica Ortodoxă Română, cât și celelalte culte religioase, întreprind activități pe lângă menirea lor religioasă.

Ele vin în sprijinul statului în problemele de tip social și tocmai de aceea sprijinul financiar este necesar; cel puțin în România.

Nu putem vorbi de autonomie a Bisericii Ortodoxe Române în totalitate pentru asta ar însemna nu doar ca ea să finanțeze din fonduri proprii activitatea dar și să nu se implice politic. Ar reprezenta astfel credinciosul strict spiritual fără a lua parte la decizii politice.

Se permite totuși consultarea cultelor în ce privește problemele ce țin de structura lor socială și religioasă.

Biserica este parte din societate, însă evenimentele relativ recente ce prezintă în special Biserica Ortodoxă Română, tind să împingă credinciosul departe de această instituție.

Unele ONG-uri vor autonomie religioasă totală, eliminarea religiei din școli dar și a însemnelor religioase.

Acestea sunt de părere că influențează opțiunea religioasă și totodată discriminează celelalte culte din țară.

Problema separării totale a Bisericii de Stat este una intens dezbătută, însă o rezolvare cât mai rapidă nu poate fi posibilă datorită stării de dependentă.

Capitolul 4.

Pactul semnat de Guvernul Romaniei cu BOR

Capitolul 5.

Studiu de caz-Folosirea parteneriatului cu BOR în campania lui Victor Ponta

5.1 Campania electorală

Prezentare teoretică a modului de desfășurare a campaniei electorale

Campaniile electorale reprezintă modalitatea prin care în mod democratic partidele politice dar și oamenii acționează pentru a ajunge la putere. Scopul este acela de a convinge electoratul să-i voteze prin diverse promisiuni sau activități specifice unei campanii electorale.

Dorința candidaților de a câștiga poate duce la o luptă neloială între aceștia. Este necesară de asemenea cunoașterea modului de desfășurare a unei campanii electorale , scopul fiind acela de a asigura o egalitate relativa între candidați. Este necesar să menționam că un candidat trebuie să aibă un anume prestigiu, recunoaștere publică înainte de a intra într-o campanie electorală deoarece este recunoscut faptul că un candidat pe care presa nu îl cunoaște, dar mai ales electoratul, are șanse foarte mici să atragă voturi. Candidatul este nevoie să fie capabil de lupta ce urmează, să dea dovadă de calități specifice unui lider, al unui învingător.

Strategia bine stabilită și un candidat pregătit pot însemna cheia către succes. Într-o campanie electorală din zilele noastre regăsim termenul de marketing electoral, ce presupune să "vinzi" candidatul alegătorului iar monedă de schimb este votul. Astăzi marketingul politic este perceput ca un domeniu mult mai complex, înglobând elementele care țin de campanie, comunicare, cercetare de piață sau publicitate, fără a se limita la ele.

O campanie electorală este permanent supravegheată de liderii partidului și directorul campaniei electorale iar strategia bine pusă la punct este cea care asigură marele premiu. Strategia electorală care da rezultate este cea care are la bază informații despre adegatori ceea ce au nevoie, ce probleme îi preocupă.

De asemenea să nu uităm că electoratul are deja o opinie formată despre candidați, acest lucru nu trebuie neglijat și totodată găsită o modalitate de a schimba cursul în direcția bună, în cazul unei opinii negative din partea publicului.

Segmentarea pieței se referă la împărțirea electoratului în funcție de anumite criterii. Conform statisticilor oamenii care au anumite lucruri în comun cum ar fi locul de muncă sau cel în care își au reședința tind să voteze în același mod. Această împărțire, segmentare a electoratului cum ar fi demografia, stilul de viață sau locul în care trăiesc pot stabili un mod de adaptare a mesajului electoral. Se impune astfel, pentru un succes cât mai mare a campaniei electorale, focusarea asupra unui segment și investirea eforturilor în atragerea lor. Totodată un lider de opinie, dacă susține un anume candidat, în mod automat influențează grupul de care aparține.

Candidatul trebuie să aibă un mesaj bine structurat pe care să îl utilizeze la momentul oportun, atunci când își argumentează candidatura și motivul pentru care alegătorii trebuie să-l voteze.

Adresarea mesajului trebuie adaptată grupului țintă căruia i se adresează dar în același timp să păstreze politica partidului sau a propriilor principii ideologice.

Nu trebuie omis sloganul, campania fiecărui candidat trebuie să aibă un slogan, el fiind baza unui mesaj. Trebuie să fie scurt, sonor, original, credibil, complet, de actualitate și durabil.

Punând la punct strategia este nevoie să știm ce mijloace de comunicare folosim. Aici avem o paletă largă de opțiuni cum ar fi flyere, panouri publicitare, mașini cu portavoce și multe altele.

Presa nu trebuie neglijată, ea fiind un aspirator de știri are nevoie de informații, noutăți pe care să le publice permanent. În timpul campaniei electorale, staff-ul candidatului trebuie să păstreze legătura permanentă cu presa și să îi furnizeze știri ce merită prezentate. Toate informațiile favorabile sau nefavorabile prezentate în rubricile televizate sunt comentate ulterior de analiști politici. Sprijinul presei este de nelipsit din pachetul de promovare, având resursele necesare de a manipula după necesități orice informație. Se observă de-a lungul anilor o lipsă a neutralității în cadrul media, fiecare stație de știri preferând un anumit candidat. Imaginea candidatului se crează prin intermediul media. Un plan de campanie elaborat cooncis și o bună manageriere a lor poate garanta câștigarea cursei electorale.

Înainte de a prezenta modul în care s-a desfășurat campania electorală din 2014 pentru alegera Președintelui României trebuie să cunoaștem reglementările Constituționale cu privire la instituția prezidențială. Constituția dedică Președintelui Capitolul II atricolele 81 până la 101. Punctele de reținut sunt acelea că el este reprezentantul țării, cu rol de mediator, ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.

Acesta deține un mandat pe o durată de 5 ani cu dreptul de a obține două mandate cel mult, chiar și consecutive. Nu îi este permis să dețină o altă funcție publică sau privată, totodată este comandantul forțelor armate și îndeplinește funcția de președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

România, după anul 1989 până în prezent a cunoscut ca președinte pe Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu. După alegerile prezidențiale din 2014 România are un nou președinte, Klaus Warner Iohannis. Ultima sa funcție a fost cea de Primar al municipiului Sibiu, regăsindu-se în cadrul partidului P.N.L( Partidul Național Liberal).

5.2 Desfașurarea campaniei prezidențiale 2014

În lupta pentru scaunul prezidențial au intrat 14 candidați, Kelemen Hunor (UDMR), Klaus Iohannis (ACL), Dan Diaconescu (PPDD), Victor Ponta (Alianța Electorală PSD-UNPR-PC), William Brînză (PER), Elena Udrea (PMP), Mircea Amariței (Prodemo) ,Teodor Meleșcanu (independent), Gheorghe Funar (independent), Zsolt Szilagyi (PPMT), Monica Macovei (independent), Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă), Călin Popescu Tăriceanu (independent) și Corneliu Vadim Tudor (PRM).

Campania a început "cu stângul" datorită intervenției guvernului Ponta, chiar în perioada apropiată începerii campaniei prezidențiale, prin modificarea modului în care se alege președintele țării. Campania electorală nu a fost una fără incidente sau lipsuri am putea spune. Au existat cazuri în țară în care secțiile de votare nu aveau formularele tipizate necesare declarării prepriei răspunderi pentru cei care au votat la altă secție decât cea la care sunt înregistrați. O altă problemă în ce privește desfășurarea campaniei prezidențiale, respectiv ziua votului, doar o mică parte din numarul românilor aflați în străinătate au reușit să se prezinte la urnele de votare din ambasade. Numărul mic de secții de votare dar și lipsa unei proceduri concretete și respectate corespunzător a împiedicat mii de români din diaspora să-și manifeste votul ca și cetățeni ai țării.

În urma evenimentelor din diaspora, Guvernul a fost aspru criticat datorită proastei organizări a alegerilor din afară granițelor țării. Presa a relatat permanent nemulțumirea românilor din străinătate care stăteau la corzi interminabile așteptând sa-și pună ștampila pe buletinul de vot. S-a creat o adevărată furtună în urma primului scrutin, liderii politici din țară și străinătate afirmând necesitatea demisiei premierului și a celor responsabili cu organizarea alegerilor. Această cerere nu a primit însă nicio finalitate. În urma primului tur de scrutin s-au calificat pentru turul al doilea Klaus Iohannis și Victor Ponta.

Nemulțumirea oamenilor cu privire la această situație s-a manifestat printr-un protest. Pe data de 8 noiembrie dar și pe 9 noiembrie românii au ieșit în stradă în toate marile orașe ale țării pentru a-și manifesta nemulțumirea în ce-i privește pe responsabilii de organizarea alegerilor prezidențiale. S-a cerut demisia premierului Victor Ponta dar și a ministrului Afacerilor Externe Titus Corlateanu. După haosul înregistrat la secțiile de vot din străinătate, oficialii au stabilit că nici un angajat al Ministerului de Externe nu este vinovat. Ambasadorii din 10 state europene au fost chemați la raport. Decizia luată în urma acestei situații a fost creșterea numărului de cabine de vot, nu și al sectilor de votare.

O altă problemă ce a atras atenția presei a fost lipsa de cooperare a Ministerului Afacerilor Externe.Oficialii români din Italia le-au cerut primarilor italieni ajutorul prin aprobarea deschiderii de noi spații pentru desfășurarea alegerilor prezidențiale. Cererea a fost aprobată de italieni însă a fost îngrădită de refuzul Ministerului Afacerilor Externe de a putea pune în aplicare decizia.

Pe toată durata campaniei prezidențiale, C.N.A. (Consiliul Național al Audiovizualului) a decis că începând cu data de 3 octombrie până pe 1 noiembrie, toți candidații pentru funcția de președinte al României să aibă acces gratuit și în același timp egal pentru a dezbate și promova campania sa. Cu 48 de ore înainte de ziua votării este interzisă prezentarea de sondaje de opinie, televoturi și anchete cu conținut electoral făcute pe stradă.

În ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieșirea de la urne, înainte de încheierea votării.

Potrivit procesului verbal eliberat de Biroul Electoral Central pe data de 2 noiembrie 2014 s-au calificat pentru cel de-al doilea scrutin Victor-Viorel Ponta cu un număr total al voturilor valabil exprimate obținute de 3.836.093 iar pentru Klaus-Warner Iohannis numărul total al voturilor valabil exprimate obținute a fost de 2.881.406. Turul doi al campaniei prezidențiale a fost câștigat de către Klaus-Werner Iohannis cu un număr total al voturilor valabil exprimate obținute de 6.288.769 iar contracandidatul sau, Victor-Viorel Ponta, din numărul total al voturilor valabil exprimate a obținut 5.264.383

Se poate observa cum problemele apărute în timpul campaniei prezidențiale au răsturnat rezultatul electoral. Aparițiile din mass-media de pe toată durata campaniei electorale dar și piedicile puse de Guvernul Ponta desfășurării alegerilor au atras nemulțumirea populației. În mod surprinzător mediul online a fost utilizat permanent drept canal de informare dar și de dezbatere între electorat, făcându-se notabilă susținerea lui Klaus Iohannis.Românii de peste graniță au intrat în contact cu familiile lor, le-au prezentat lipsa de organizare, cozile interminabile create la urnele de vot dar și necooperarea guvernului țării. Rezultatul final a fost câștigarea alegerilor de către Klaus Iohannis.

5.3 BOR- aliatul campaniei lui Victor Ponta

Victor Viorel Ponta a deținut funcția de președinte al Partidului Social Democrat(P.S.D), iar începând cu anul 2012, luna mai, acesta îndeplinește funcția de prim-ministru al României, fiind cel mai tânăr premiei din istoria țării.

Anul 2004 a fost unul de-o importanță majoră pentru români, fiind momentul în care își aleg liderul țării pentru următorii cinci ani. Și-au depus candidatura paisprezece oameni politici printre care și Victor Ponta, acesta fiind primul care s-a prezentat cu listele de semnături la B.E.C.(Biroul Electoral Central).

Conform Constituției României în ce privește alegerea Președintelui este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscriși în listele electorale.În cazul în care niciunul dintre candidați nu a întrunit această majoritate, se organizează un al doilea tur de scrutin, între primii doi candidați stabiliți în ordinea numărului de voturi stabilit în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi.

Pentru a putea duce o luptă ai nevoie de arme. Lupta este cursa prezidențială iar armele campania electorală manageriată de o armată de oameni de top. În spatele lui Victor Ponta găsim o elită a consilierilor, un strateg american ce a coordonat campania actualului Președinte al Statelor Unite ale Americii, Barak Obama, pe numele sau Mitch Stewart.

Campania prezidențială din 2014 a fost pregătită pentru a preconiza și acționa în așa manieră încât electoratul, toți cei cu drept de vot, atât din țară cât și din străinătate să se prezinte într-un număr cât mai mare la vot.

În ceea ce priveste dezbaterile electorale, primul scrutin a fost lipsit de acest tip de confruntare. Niciunul dintre candidații aflați în cursa pentru scaunul de Președinte al României nu a dat curs vreunei dezbateri.

Turul doi a pus astfel în primul plan necesitatea unei discuții asupra problemelor ce trebuiesc rezolvate și mai exact care este planul viitorului lider. Necesitatea apariției celor doi candidați calificați în fața camerelor pentru o dezbatere s-a produs în mare măsură datorită presiunilor presei.

Astfel pe data de 2 noiembrie 2014, cei cărora le-a fost încredințată coordonarea campaniei electorale a lui Victor Ponta au trimis o invitație contracandidatului Klaus Iohannis pentru o dezbatere la emisiunile de profil din perioada 10-13 noiembrie. Invitația a fost refuzată, Klaus Iohannis fiind de părere că dezbaterea ar trebuii să aibă loc într-un mediu nepartizan, un mediu în care cei doi candidați să aibă șanse egale.

În agenda politică a lui Victor Ponta regăsim proiectul România 100, ce înseamnă în principal intrarea în spațiul euro de la 1 ianuarie 2019, sprijinirea procesului de acces al Republicii Moldova la UE, independența energetică. România trebuie să fie independentă energetic nu doar pe energie electrică, ci și pe gaz. Mai departe, infrastructura de legătură între trei regiuni – legături rutiere și feroviare între Moldova, Transilvania, Muntenia și Capitală.

Am discutat în capitolele anterioare despre B.O.R și despre faptul că reprezintă un aliat politic incontestabil, partidele politice încercând să-i obțină sprijinul. Conform Statutului pentru Organizarea și Funcționarea B.O.R. aceasta este autonomă față de Stat și față de alte instituții.

Pentru un creștin Biserica este locul în care se întâlnește cu Dumnezeu împreună cu alți credincioși, o comunitate ce lucrează asupra virtuții umane. Creștinismul luptă în primul rând pentru dreptate iar B.O.R. reprezintă instituția ce apăra buna desfășurare a înfăptuirii creștinești. Biserica asemeni oricărei alte instituții are nevoie de fonduri pentru diverse cheltuieli. În general veniturile bisericii vin din donații, sau fonduri alocate special de către stat.

Atât Statul cât și Biserica sunt părți importante ale unei societăți, necesare unei evoluții sociale corecte. Prin cele două se modelează individul, asemeni unui lut el prinde formă după cum mâinile îl manipulează, Statul și Biserica încercând să ferească comunitatea de un comportament deviant. Din acest motiv individul, prin ceea ce oferă cele două el trebuie să își dezvolte abilitățile sociale dar și spiritualitatea, legătură sa cu Dumnezeu. Partea mai puțin plăcută în legătură cu parteneriatul dintre cele două este că tinde să elimine cu sau fără voie celelalte religii ori etnii, în România existând astfel o majoritate creștin- ortodoxă de etnie română.

Se mai poate observa privind istoria, că toate marile popoare au cunoscut implicarea liderilor religioși în problemele de ordin politic, în conducerea statului, România fiind și ea o țară ce a cunoscut și încă are de-a face cu intervenția Bisericii în problemele de ordin profan.În prezent se manifestă dorința partidelor politice de a avea o majoritate electorală de partea lor își îndreaptă privirea către sprijinul religios, respectiv Biserica Ortodoxă Română. Aceste considerente ce țin strict de procentajul unui grup tinde să marginalizeze celelalte culte religioase dar și celelalte etnii.

Alegerile prezidențiale din 2014 au creat un adevărat tsunami mediatic dar și un reper în ceea ce înseamnă unificarea idealului politic în concepția poporului. Candidatul Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale chiar dacă etnia și religia sa este alta decât a populației majoritare de cetățenie română. Cele două criterii care în nenumărate rânduri separă indivizii, a fost uitat și s-a ales în speranța că va aduce schimbare.

Campania în cursa pentru prezidențiale a lui Victor Ponta s-a dus în colaborare cu biserica ortodoxă. Din punct de vedere moral nu îi este bisericii permis să se implice în probleme de ordin politic, cu atât mai puțin într-o campanie de promovare a unui candidat pentru postul de Președinte al României. Victor Ponta a contat pe sprijinul bisericii ortodoxe, o reprezentantă a majorității religioase și etnice din țară ce avea scopul de a mijlocii legătura dintre enoriași și votul pozitiv pentru acesta.

Implicarea B.O.R în campania prezidențială a lui Victor Ponta a atras nemulțumirea mediatică și a fost acuzată de faptul că s-a lăsat cumpărată. Printre informațiile apărute putem regăsi una conform căreia premierul Victor Ponta a repartizat 20 de milioane de lei din fondul suplimentar de rezervă pentru a finanța mai multe biserici din țară printre care și o serie de imobile făcute cadou. Această sumă se adaugă uneia deja alocată din bugetul de stat în cuantum de 30 de milioane de lei. Tot în același articol online aflăm că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a îndeamnat clerul și credincioșii să voteze la alegerile prezidențiale, "cu responsabilitate creștină și civică pentru împlinirea binelui comun în societatea românească și viitorul României".

Faptul că B.O.R a acceptat să promoveze o activitate ce ține de lumesc, încalcă dogmatica creștinească și tot ce reprezintă ea. Rolul Bisericii este de a se ocupa de spiritul omului, de a-l ajuta să ajungă la Dumnezeu, și nu să aibă rolul unui manager de campanie electorală. Este drept că aceasta nu are fonduri suficiente pentru activitățile sale sociale , pentru salariile preoților s.a.m.d. Lipsa fondurilor, așa cum o susțin clericii B.O.R ar putea reprezenta cu adevărat un motiv ce îi silește să accepte fondurile și terenurile mintindu-se că o fac pentru binele comunității.Din perspectiva strict a unui credincios ortodox, faptul că omul lui Dumnezeu, preotul, a acceptat bunuri lumești iar mai apoi promovează un candidat politic reprezintă un act nepermis.

Noi nu suntem să judecăm ci să analizăm și să raționăm această situație. Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a afirmat în cadrul unei emisiuni televizate că Biserica Ortodoxă Română este evident implicată în campanie. Eu nu o critic, este greu să critici Biserica Ortodoxă, la cât este de populară, cu alte cuvinte a-i aduce critici acțiunilor B.O.R înseamnă a critica voința celor mulți și totodată ai înverșuna.

Putem spune că toată această campanie s-a manifestat asemeni unui troc între Biserica Ortodoxă și Victor Ponta, voturi în schimul unor terenuri și bani. Dacă ne gândim în acest fel la problemă, prea bine putem afirma că este vorba de mită , Biserica Ortodoxă a promovat un candidat iar în schimb a fost plătită fără să de-a socoteală.

Atât în emisiunile televizate, radio și presa scrisă dar și online au circulat imagini și știri cu privire la modul în care B.O.R a dus campania de promovare a lui Victor Ponta. O afirmație făcută de Victor Ponta în legătură cu contracandidatul sau Klaus Iohannis, premierul a subliniat nu e nimic rău că e neoprotestant, dar eu sunt ortodox, mai apoi Biserica Lutherană a venit cu lămuriri afirmând că acesta este protestant.

Ca urmare a intervenției Bisericii Luherane, B.O.R. a replicat că ea nu este părtașă unor asemenea afirmații și că Biserica Ortodoxă este un reprezentant al păcii nicidecum o armă politică. Această stare de ping-pong între cele două instituții, Stat-Biserică se produce în primul rând datorită neconcordanței faptă-răsplată.

Deși Biserica Ortodoxă a negat implicarea sa dar și a slujitorilor ei în campania pentru alegerile prezidențiale a lui Victor Ponta, dovezile apărute sunt greu de contestat. Este drept faptul că Biserica, cel puțin în concepția celor tineri dar și a celor aflați peste graniță nu pot fi inluentati prin raportarea la religie, cu atât mai puțin în exercitarea dreptului de vot. Concepția celor tineri în ce privește Biserica s-a modificat în decursul anilor, scandalurile legate de preoții ortodocși îndepărtându-i de încrederea de care se bucurau în trecut, drept urmare mulți dintre cei care calcă pragul unui lăcaș de cult nu mai vin pentru sfatul preotului. Zicala "fă ce zice popa nu ce face popa" reprezintă un motto inoculat în cultura românească. Evoluția tehnologiei, a mass- media, libertatea de gândire și exprimarea liberă a ideilor a creat diversitate, contradicție, dezvoltare, mai exact posibilitatea de a alege ce să credem și să acționăm în consecință. Religia divide națiunile însă Dumnezeu este unul singur, creatorul nostru, legătura noastră cu spiritualitatea, ceea ce ne impulsionează să fim virtuoși, buni, drepți. Creștinismul, așa cum spuneam înseamnă căutarea dreptății și a virtuții iar intervenția Bisericii în campania prezidențială nu runeste niciuna din ele. Scopul profanului este de a transcede către sacru și nu invers. Atitudinea B.O.R. în ce privește dezmințirea acuzațiilor dovedește lipsa moralității și am mai putea afirma că este chiar o încălcare a uneia din cele Zece porunci, "să nu mințim". Biserica, se pare însă că nu poate sta departe de lumesc însă s-ar putea face o încercare cel puțin de a remedia acțiunile și de a sancționa neregulile ca într-o oricare altă instituție.