Comunicare Persuasiva Si Comportamentul Consumatorului Minor

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I –COMUNICAREA PERSUASIVĂ

1.1 Ce este comunicarea?

1.2 Comunicarea persuasivă

1.3 Modele teoretice ale comunicării persuasive

1.3.1 Modelul Hovland

1.3.2 Modelul teoretic standard

1.4 Factori ce influențează comunicarea persuasivă

1.5 Efectele comunicării persuasive

CAPITOLUL II- COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI MINOR

2.1 Comportamentul Consumatorului- Scurt istoric și definire

2.2 Principalii factori care influențează comportamentul consumatorului

2.2.1 Atitudinea consumatorului fata de publicitatea tv

2.3 Profilul consumatorului minor

CAPITOLUL III- Studiu de caz- PUBLICITATEA DESTINATĂ MINORILOR PE CANALUL DISNEY CHANNEL

3.1Publicitatea și impactul sau asupra consumatorilor

3.2 Legislația in domeniu

3.3 Publicitatea în reclame și influența asupra comportamentului minorilor pe canalul Disney Chanel

INTRODUCERE

“ Cuvântul e un mijloc imperfect de comunicare”

Camil Petrescu

Lucrarea de față este un demers științific ce are ca obiectivinvestigarea conținutui celor mai importante clipuri publicitare prezente pe canalul de desene animate Disney Junior pentru a vedea care sunt valorile și modelele pe care acestea le promovează.

Lucrarea își propune să surprindă aspecte teoretice, specifice privitoare la comunicarea persuasivă, modele teoretice ale comunicării persuasive,factorii care o influențează, impactul acesteia asupra societății de consum și deasemenea noțiuni privind consumatorul de media și principalii factori ceîi influențează comportamentul susținute de fundament legislativ: Legea publicității148/2000și Codul de practică în publicitate.

Dacă primele două capitole se concentrează exclusiv pe abordarea conceptuală a elementelor amintite mai sus, studiul de caz vine cu o analiză de conținut a publicității destinată minorilor pe canalul Disney Channel.

După cum afirmă autorii Dumitru Borțun și Silvia Săvulescu, analiza de conținut este o tehnică de cercetare pentru descrierea obiectivă, sistematică și cantitativă a conținutului manifest al comunicării , tehnică pe care mi-am propus să p utilizez în cadrul studiului de caz.

În perspectivă filosofică persuasiunea este văzută caun proces facultativ la care să apelăm doar atunci când avem nevoie, însă în realitatea zilelor noastre esteun fenomen absolut necesar pentru confortul și existența fiecăruia dintre noi.

Doi autori celebri, Kevin Hogan și James Speakman în lucrarea “Persuasiune amascată”afirmau:

“Mulți oameni ne întreabă dacă este etic să convingem pe cineva să facă un lucru. Răspunsul facil este, fără doar și poate, da. Nu este doar etic, ci și necesar. Economia noastră, familia noastră, afacerea noastră funționează datorită faptului că oamenii sunt convinși să cumpere, să încerce, să voteze, să-și facă patul, să închidă ușa și să-și aducă contribuția la o cauză sau alta.”

Cu alte cuvinte, deși persuasiunea vizează interesele ambelor părți și implică și eticul și necesarul deopotrivăea poate însă să aibă consecințe negative asupra persoanei persuadate.

În realizarea lucrării, m-au ajutat cumulul de cunoștințe din domeniul studiului comunicării, prin prisma studiilor din cadrul Universității Creștine “Dimitrie Cantemir” , Facultatea de Științe Politice, Comunicare și Relații Publice dar și interesul pentru tema aleasă, pornind de la tendințele actuale ale comunicării persuasive ce constituie un imbold în demersul meu.

CAPITOLUL I –COMUNICAREA PERSUASIVĂ

La început a fost cuvântul. Dar nu la începutul lumii, ci la începutul culturii. Dincoace de cuvânt se afla natura, dincolo de el începe cultura. Începând să vorbească, antropoidul a devenit om; laba a devenit mână, piatra necioplită a devenit unealtă, adaptarea a devenit muncă, hrana a devenit mâncare, adăpostul a devenit casă. Nici o stare sufletească nu ajunge idee decât în și prin vorbire. Însa vorbirea nu e vorbărie, vorbăria este manifestarea zgomotoasă a tăcerii de vreme ce nu mai spune nimic. Vorbirea este principalul mijloc de comunicare și de construire a ideilor.(Henri Wald)

Ce este comunicarea?

Întrebarea de mai sus, care ar putea părea banală, reflectă, de fapt, ipoteza de la care pornesc pentru a găsi acele definiții care suprind cel mai bine esența comunicării. Demersul meu pornește de la prezentarea unui cadru precis, menit să conceptualizeze noțiunile cheie prezente în acest capitol: comunicare, comunicare persuasivă, modele teoretice ale comunicării persuasive precum și factorii care o influențează. Așa cum afirmă Denis McQuail și Sven Windahl, comunicarea în general a fost cercetată din dorința de a testa și de a spori eficiența și influența în domeniul educației, propagandei, telecomunicațiilor, publicității, relațiilor publice și relațiilor interumane. De abia după cel de-al Doilea Război Mondial putem vorbi de studiul comunicării ca atare. La fel cum primele cercetări empirice au reprezentat un fenomen american, întrebarea cu privire la posibilitatea unei științe a comunicării a fost lansată tot în Statele Unite, în perioada postbelică. Așadar, ce este comunicarea? Dintr-o simplă considerație personală, la o primă vederecomunicarea este un instrument spiritual al individului prin intermediul căruia menține contactul verbal cu cei din jur, și își exprimă gândurile,trăirile, credințele. Așa cum subliniază Denis McQuail ”Substantivul “comunicare” provine din latinescul “comunicatio”, care înseamnă “împărtășire, conversație”; de asemenea, verbul “a comunica”provine de la latinescul “comunico” al cărui înțeles este “de a face comun, a împărtăși (cuiva), a fi în legătură (cu)”. Cu toate că nu există o definiție concretă și unanim acceptată a comunicării, cel mai des întâlnită este următoarea: “este procesul prin care o persoană (sau un grup) transmite un conținut conceptual (o atitudine, o stare emoțională, o dorință, etc.) unei alte persoane sau altui grup.” Dicționarul Explicativ al limbii române defineștecomunicarea “ca fiind acțiunea de a comunica și rezultatul ei și reprezintă demersul de a face comun, de a împărți idei, gânduri, informații, atitudini.”Cu alte cuvinte, pentru ca emițătorul și receptorul mesajuluisă stabilească o legătură reală trebuie să se găsească pe un teritoriu comun. Eficiența procesului de comunicare este în acest caz condiționată de înțelegerea mesajului transmis și de adoptarea, de către receptor, a atitudinii dorită de emițător ca răspuns la mesaj. Întrucât, așa cum am amintit mai sus, comunicarea este un proces cu dublu sens, este important ca emițătorul să știe cum a reacționat receptorul la mesajul ce i-a fost adresat. Derularea procesului de comunicare depinde, prin urmare, de stabilirea unei legături între părțile implicate. Conform Micului dicționar enciclopedic “acțiunea de realizare a unei legături între două puncte pentru (…) transmiterea de semnale purtătoare de informație poartă denumirea de comunicație.” Totodată, Dicționarul Explicativ al limbii române atribuie cuvântului comunicație următoarele semnificații: “mijloc de comunicare între puncte diferite: legătură, contact” și “sistem tehnic folosit pentru realizarea comunicație”. Prin urmare, comunicația reprezintă “un demers care vizează stabilirea unei legături între părțile interesate să comunice și desemnează, în același timp, întregul sistem pe care se sprijină și în cadrul căruia are loc comunicarea.”Specialiștii care au studiat comunicarea, au încercat să pună la punct unele definiții care să exprime cât mai bine sensul conceputului de comunicare. Vasile Tran și Irina Stănciugelu în cartea consacrată studiului comunicării “Teoria comunicării” pornesc caracterizarea acesteia de la o definiție aparținând autorului Charles E. Osgood în opinia căruia vorbim de comunicare de fiecare dată când unsistem, respectiv o sursa influențează un alt sistem, în speță un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alternative care pot fi transmise prin canalul care le leagă. De ce este necesar să comunicăm, care sunt efectele comunicării și care sunt motivele pentru care se pune un accent atât de mare pe această componentă a vieții sociale? Prin comunicare ne exteriorizăm intențiile, realizăm transfer de informații, care implică la rândul lui intenții și reacții din partea celor implicați în acest proces. Efectele pot fi destul de profunde dacă procesul comunicării depășește stadiul unui simplu schimb de informații sau a a unei simple interacțiuni între părți. În calitate de proces,comunicarea poate ajunge până în straturile inconștientului, producând reacții precum înroșirea feței atunci când ne pierdem într-o situație, accelerarea bătăilor inimii, tensiune musculară etc.Un aspect care nu trebuie uitat este că influențarea prin comunicare prespune modificarea realității deja existente. Proces, simbol, influență, informație. Cam așa s-ar putea defini comunicarea pe scurt. Deși comunicarea îmbracă multiple forme, o concluzie putem trage totuși: orice incursiune în problematica comunicării trebuie să pornească de la esența și intenția acesteia în vederea asigurării unui flux comunicațional eficient.

Comunicarea persuasivă

De-a lungul acestor aproape două milenii și jumătate, persuasiunea a constituit un obiect controversat al reflecțiilor etice și al cercetărilor științifice.

Unul din riscurile consumatorului de informație este acela de a fi “drogat” prin intermediul sunetului și culorii, al mesajelor și textelor rostite, ajungând în cele din urmă să se comporte așa cum cineva anume și-a dorit. Încă din Grecia Antică oratoria era o artă,cunoscându-se ca felul cum spui un anumit lucru schimba efectul recepționării acestuia.

În viață facem alegeri și urmărim diferite căi de acțiune. Uneori, eșecul acestora ne motivează pentru a încerca din nou, alteori ne determină să renunțăm la orice fel de tentative de a mai obține lucrul dorit. De cele mai multe ori, succesul ne motiveazăsă mergem mai departe pe drumul pe care am început, alteori, o paradoxală teamă de succes ne diminuează forța cu care ne urmărim obiectivele. Mai mult, unele din acestea din urmă sunt mai puternicedecât altele, aceleași obiective pot fi urmărite din motive diferite, ori, pe baza acelorași motive, să urmărim obiective diferite. Conceptul de persuasiune poate explica fiecare dintre aceste comportamente.

Așadar, prin persuasiune înțelegem acțiunea de a convinge într-un mod sau altul pe cineva să facă sau să aleagă un lucru. Dar cum putem convinge?

Puterea de a-și schimba comportamentul aparține persoanei al cărui comportament încearcă să îl modifice persuadatorul. În varii situații, apare nevoia de persuasiune, influențarea celui sau celor cu care interacționăm astfel încât rezultatul tututor acțiunilor, gesturilor, cuvintelor folosite să se concretizeze într-un beneficiu pentru ambele părți.

Oamenii sunt persuadați sau nu în funcție de starea lor interioară, astfel căfie că suntem de emițători sau receptori suntem constant expuși diferitelor mesaje din procesele de comunicare și mesajelor din reclame și. Ne dăm oare seama de faptul că suntem ținta unor metode persuasive? Sunt de părere că cel mai adesea nu percepem când cineva urmărește să ne modifice atitudinile, de pildă politicienii care rostesc discursuri și fac promisiuni cu scopul de a ne câștiga votul sau chiar educația pe care o primim de la părinți sau cea pe care o oferim copiilor noștri ce urmărește eminamente schimbarea atitudinii. De cele mai multe ori, dacă vrem să modificăm atitudinea cuiva, o facem prin comunicare persuasivă. Consider că persuasiunea este dată de capacitatea unui invidid sau unui grup de indivizi cu ajutorul cărora se încearcă convingerea un individ sau unui grup prin intermediul comunicării persuasive ca instrument nodal de un anumit lucru astfel încât să se atingă scopul propus inițial.

Conform Dicționarului Explicativ al limbii române, persuasiunea reprezintă o modalitate de argumentare prin intermediul căreia o persoană încearcă să convingă o altă persoană sau un grup de persoane să creadă sau să facă un anumit lucru.”

Deși avem adesea tendința să punem semnul egalității între persuasiune și manipulare, diferențele dintre ele ne conduc clar către o altă opinie. În concepția lui Bogdan Teodorescu, manipularea este instrumentul esențial al dominației ce își găsește rădăcinile în cultura egipteană. Dominația este o manifestare instinctuală caracteristică anumitor specii ale regnului animal, între care și omul, prin care un grup de indivizi controlează o colectivitate. Cu alte cuvinte, dominația este chintesența supremației de orice fel, a autorității, un instrument politic, religios, economic, mediatic etc de subminare a individualității..

De cealaltă parte, coexistă persuasiunea, care adesea este confundată cu manipularea, însă diferența fundamentală dintre cele două, se referă la gradul de moralitate și integritate al persuadatorului sau manipulatorului, astfel că manipularea ca fenomen de influențare presupune un grad mai mic de moralitate, dat fiind interesul unilateral prezent în scopul avut.

Un lucru este cert: trăim într-o lume a persuadării și manipulării multilateral dezvoltate, în care tot ce pare alb este negru când se stinge lumina; ne dăm mai mult sau mai puțin seama de ceea ce suntem, gândim sau facem.

Bunăoară, succesul aplicării celor două tehnici depinde delimbaj. Calitatea, diversitatea, controlul, bogăția vocabularului sunt determinante pentru reușita persuasiunii sau manipulării. Limbajul verbal corelat cu o gestică adecvată, mimică, intensitate, ritm, timbru vocal, atitudine, constituie premisele necesare pentru ca cele două să-și atingă obiectivele. Un alt aspect important este reprezentat de tehnicile de comunicare persuasivă, dintre care voi alege spre exemplificare pe cea care mă caracterizează: Ține-ți cuvântul dat!oferă startul necesar pentru a convinge pe altcineva să fie responsabil, iar acest lucru nu îl poți cere dacă tu știi că nu ești responsabil. Comunicarea persuasivă presupune o abilitate de a convinge, de a persuada un invidid sau un grup spre o țintă propusă. Comunicarea persuasivă eficientă se adresează nevoilor, valorilor și dorințelor publicului, prin urmare cunoașterea publicului căruia ne adresăm reprezintă un element cheie.

Deasemenea este important să captăm audiența prin demonstrarea credibilității și autorității. Interacțiunea față-în-față de multe ori funcționează mai bine pentru a-i convinge pe ceilalți, pentru că se creează o conexiune personală cu publicul prin folosirea contactului vizual, a gesturilor și a altor semnale non-verbale care mențin atenția.Este mai ușor să convingem un public atunci când le putem arăta cum propunerea noastră beneficii.

1.3 Modele teoretice ale comunicării persuasive

1.3.1 Modelul Hovland

Modelul Hovland pornește de la ideea conform căreiaprocesele cognitive umane sunt modelate de întărirea unor reuniuni prin intermediul recompenselor și al pedepselor, generând o serie de analogii discutabile între gândirea umană și formarea reflexelor condiționate la animale. (binecunoscutul exemplu: câinele lui Pavlov). Înțelegerea conținutului mesajului și existența unei motivații din partea receptorilor stârnește o influență palpabilă asupra acestora. Astfel indivizii pot fi influențați în mod stăruitor numai de către un argument pe care îl urmăresc cu atenție, îl înțeleg și îl rețin pentru a se baza pe el și în viitor. Cerințele de bază rămân aceleași indiferent dacă mesajele se transmit printr-un apel personal, un editorial jurnalistic sau o reclamă comercială difuzată la televizor sau pe Internet.

1.3.2 Modelul teoretic standard

În contextul modelelor teoretice ale comunicării persuasive vorbim de modelul euristic – sistematicelaborat de către Shelly Chaikenși Alice Eagly dar și demodelul probabilității de elaborare (Elaboration Likelihood Model), dezvoltat de către Richard Petty și John Cacioppo. Termenul elaborare se referă la gradul în care individul procesează intelectual și modifică argumentele actului de comunicare. Sub acest aspect, unele mesaje sunt conștiincios procesate, fracționate analitic, interpretate critic și raportate la opiniile și atitudinile preexistente ale receptorului, iar alte mesaje nu suferăun proces de elaborare. Termenul probabilitate are menirea de a sublinia faptul că elaborarea unui mesaj este predictibilă sau nu, modelul urmărind să indice factorii care îi determină pe oameni să elaboreze sau nu mesajele persuasive.

Modelul ELM stipulează că există două modalități distincte în care oamenii receptează și procesează mesajele persuasive, procese denumite metaforic „rută” sau „căi” : ruta centrală și ruta periferică.

Ruta centrală se caracterizează printr-o elaborare cognitivă considerabilă, fiind urmată atunci când receptorul analizează cu atenție toate componentele procesului de comunicare: emițătorul, conținutul argumentativ al mesajului, implicațiile ideilor transmise prin intermediul mesajului, raportând informațiile astfel procesate la cunoștințele, interesele și valorile sale. Ruta centrală presupune că receptorii mesajelor persuasive sunt atenți, activi, critici și raționali, iar procesul de comunicare este eminamente cerebral.

Ruta periferică presupune că receptorii mesajelor nu sunt întotdeauna foarte raționali. Uneori, oamenii nu urmează rută centrală de persuasiune, ci preferă s-o ia pe „scurtătura” unei rute periferice. În loc să încerce să înțeleagă mesajul și să reflecteze asupra conținutului sau, ei răspund cu un efort minim de receptare, bazadu-se pe indicii superficiale și pe aspecte de importantă marginală. ELM a primit critici semnificative privind simplificările reducționiste, precum și câteva aproximații ale teoriei, care generează anumite complicații, de natură să-i diminueze operaționalitatea.

Modelul probabilității de elaborare pune accent pe raționalitatea rutei centrale. Receptorul nu esteîntotdeauna la fel de receptiv și nu de puține ori argumente cât se poate de convingătoare se lovesc de surditatea receptorului, atunci când sunt în conflict cu valorile centrale și cu atitudinile sale de mare forță.

Oamenii nu sunt cu certitudine niște gânditori eninamente obiectivi. Factorul esențial, de care depinde gradul de obiectivitate al receptoruluieste dat de relația mesajului cu valorile sau cu interesele sale. Acesta este interesat să perceapă cât mai corect argumentele pro sau contra, fiind convins de argumentele solide induse de ideea că mesajele relevante sub aspectul consecințelor pozitive sau negative, utile, inutile sau pacostnice ale unor persoane, lucruri sau acțiuni pentru subiect sunt procesate cu un grad destul de înalt de obiectivitate.

În schimb, mesajele care vin în atingere cu valorile centrale și cu credințele definitorii ale conceptului de sine sunt receptate într-o manieră părtinitoare. Să ne gândim la doi indivizi care au atitudini radical opuse față de pedeapsa capitală, fiind, în același timp, niște piloțide curse pasionați și pricepuți în materie de mașini.

Este important de subliniat faptul că, în ambele situații, cei doi indivizi urmează ruta centrală, făcând eforturi de procesare și evaluare critic-reflexivă a mesajelor.

Factori ce influențează comunicarea persuasivă

Sursa mesajului, mesajul propriu-zis dar și auditoriul sunt doar câțiva din factorii care influențează atitudinea individului vizavi de comunicarea de tip persuasiv.

Purtătorii de mesaje persuasivecare doresc să fie mai eficienți decât cei din jurul lor ar trebui să fie în opinia meacredibili și atractivi. Astfel, pentru ca un comunicator să fie considerat credibil, trebuie să posede douăcaracteristici: să fie competent și să fie demn de încredere. Competența se referă la priceperea și capacitatea emițătorului de mesaj și la judecata aplicată uneisurse, bunul simț ne înarmează cu o regulă simplă de precauție: “Vegheați-vă de cei care doresc să câștige de pe urma persuasiunii asupra celorlalți!” Emoțiile joacă un rol nuanțat în receptarea mesajelor persuasive, prin schimbări de atitudine la nivel afectiv, decizional sau comportamental asftel că putem deveni sensibili atât prin simpla audiere a unui mesaj pozitiv, cât și a unuia negativ. Expresiile emoționale (verbală, vocală, kinestezică, etc.) ale receptorului întruchipează rolul de coordonator al discursului inițiat de către sursă. Mai mult, receptorul apelează la semne precumclătinatul din cap , zâmbetul sau jocul cu mâinilecaptând astfelatenția sa, oferind în același timp un set de gesturi care exprimă fie adeziunea, fie dezaprobarea, fie perplexitatea și care au rolul de a ghida firul discursiv al oratorului. Persuasiunea ce s-a aflat în permanență într-o relație de dependență cu procesul comunicațional generând ceea ce noinumim astăzi comunicare persuasivă.

Efectele comunicării persuasive

Aș dori să pornesc de la întrebarea: Când putem vorbi de persuasiune? Persuasiunea înseamnă când reușim să determinăm pe cineva să-și schimbe opiniile, atitudinile sau comportamentul. Comunicarea persuasivă înseamnă deopotrivă, acțiunea prin care reușim să persuadăm un individ sau un grup de indivizi. De asemenea, persuabilitatea implică din partea individului conștiința acceptării și interiorizării mesajelor transmise în scopul influențării.Efectul comunicării presupune un ansamblu de procese și de consecințe pe care le presupune receptarea mesajelor, procese și consecințe ce nu pot fi atribuite decât actului de comunicare. Efectul mass-media reprezintă “un ansamblu de procese la nivel individual sau social pe care le produce mass-media prin tipul lor de mesaje, cercetările privind aceste efecte având în vedere mai multe obiective: persoana (persoanele) asupra căreia se exercită efectul (țintă); natura efectului; durata efectului; intenționalitatea efectului.” Primele studii despre efectele mass media făcute de Hovland în 1979 au ajuns la concluzia că demersurile de comunicare planificată au cele mai puternice efecte în ceea ce privește atitudinile și efecte mici, obținute după o perioadă mai lungă de timp, în ceea ce privește comportamentul. Efectele comunicării persuasive sunt dependente și de factorii personali cât și de cei referitori la modul de organizare a influnțelor. Factorii personali sunt sintetizați în ceea ce se numește “persuabilitate”, motivată prin acea tendință individuală de a fi receptiv la influențe și de a accepta schimbări în atitudini și comportamente. Astfel, ajungem la concluzia potrivit căreia:persuasiunea ar rezulta întodeauna din eforturile combinate ale sursei și receptoruluiastfel că nu putem vorbi despre efectele comunicării persuasive în absența implicării ambelor părți: ale celui care persuadează și ale persuadatului.

CAPITOLUL II

COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI MINOR

Prezentul capitol urmărește definirea comportamentului consumatorului, relevarea factorilor care îl influențează, atitudinea consumatorului față de publicitatea tv. Deasemenea, are ca scop conturarea profilului consumatorului minor de publicitate.

2.1 Comportamentul Consumatorului-Scurt istoric și definire

Comportamentul consumatorului a fost consideratdintotdeauna un domeniu aparținând psihologiei până laprimele studii în acest sens apărute la mijlocul anilor ’60. Studiul comportamentului consumatorului s-a dezvoltat în strânsă legătură cu cercetările motivaționale, menite să explice mecanismul deciziilor de cumpărare și de consum. Convicțiunea autorilor Iacob Cătoiu și Nicolae Teodorescu cu privire la comportamentul consumatorului este următoarea: este un concept prin excelență , multidimensional, ca rezultantă specifică a unui sistem de relații dinamice dintre procesele de percepție, informație, atitudine, motivație și manifestare efectivă, ce caracterizează integrarea individului sau a grupului în spațiul descris de ansamblul bunurilor de consum și serviciilor existente în societate la un moment dat, prin acte decizionale individuale sau de grup privitoare la acestea. În acestă perspectivă, comportamentul consumatorului include și conceptele de comportament de cumpărare și comportament de consum. În literatura de specialitate coexistă mai multe modele care explică modul în care indivizii se comportă în raport cu mesajele promoționale. Aceste modele au la baza teoriile fundamentale și modelele care descriu și analizează comportamentul consumatorului. Printre cele mai cunoscute teorii și modele din această categorie se numără: Modelul Marshallian, aparținând lui A. Marshall, are la bază teoria conform căreia deciziile de cumpărare ca și materializarea acestora înachiziționarea mărfurilor și serviciilor sunt consecința unor calcule conștient economice și raționale. Modelul Pavlovian operează cu patru concepte fundamentale: impuls, sugestie, reacție, recidivă, având la bază teoria învățării. Astfel, impulsurile sunt nevoi, motive,aspirații, preferințe ale unor stimuli puternici, asociați individului, care-l obligă pe acesta la acțiune. Sugestiile reprezintă rezultatul acțiunii unor stimuli, propriii mediului și individului care decid cu privire la modul în care reacționează consumatorul. Reacția este definită ca răspunsul corespunzător sugestiilor. Nu în ultimul rând, recidiva constă în consolidarea unei anumite reacții, dar numai în cazul în care experiența a fost pe măsura așteptărilor individului. Modelul lui Freud, cel freudianabordează studiului comportamentului consumatorului prin prisma elementelor biologice și culturale, punând accent pe atitudini. Caracteristic Modelului Veblenian, susținut de Thorstein Veblen este că studiul comportamentului consumatorului trebuie să se facă prin prisma dorinței de obținere a unui anumit prestigiu și nu prin aceea a motivației impuse de satisfacerea nevoilor. Nu în ultimul rând, doresc să aduc în lumină Modelul Hobbesian care își concentrează atenția asupra problematicii comportamentale a consumatorului din punct de vedere organizațional (respectiv al consumatorilor care achiziționează bunuri și servicii și care sunt organizați sub forma unor entități colective instituționalizate – organisme guvernamentale sau sociale, firme private sau de stat, organizații obștești, unități militare spitale, grădinițe, școli,universități).

2.2 Principalii factori care influențează comportamentul consumatorului

Pentru a înțelege cum acționează factorii de influență asupra comportamentului consumatorului pornesc demersul meu de la un set de întrebări: 1. De ce acționează oamenii într-un anumit mod? 2. Oare consumatorii cumpără produsele datorită reclamelor? 3. Oare reclamele îi determină pe consumatori să cumpere un produs și să evite un alt produs? 4.Reclama îi face pe consumatori să fie doar interesați de un produs sau îi determină să își cumpere acel produs? Consumatorii nu își pot da seama întotdeauna cu certitudine de ce fac anumite alegeri atunci când este vorba de achiziționarea unui produs și nu de puține ori intervine riscul în fața deciziei de cumpărare, iar publicitatea și advertiserii vin în ajutorul lor furnizând publicitate care oferă informații și siguranță. Aceeași nesiguranță este trăită de către consumatori și după procesul de cumpărare a produsului deoarece apare întrebarea dacă au făcut alegerea corectă. Oamenii cau moduri diferite de selectare a ceea ce vor să audă și să vadă, particularitate numită selectivitate. Ea poate fie să limiteze, fie să extindă expunerea oamenilor la reclame. Consumatorii sunt, de asemenea, selectivi în perceperea și memorarea reclamelor și în deciziile lor de a cumpăra un anumit produs. Multe din deciziile de a cumpăra un produs sunt influențate de relațiile cu alți oamenii, astfel că sunt oameni care vor să pară ca cei pe care ii admiră și de aceea cumpără anumite produse care să-i facă să arate și să se poarte (cred ei) ca acele persoane sau oamenii care cumpără anumite produse pentru că sunt recomandate de cei pe care îi admiră și le respectă opiniile. În general, oamenilor le place să fie admirați, prin urmare o reclamă poate face trimitere la nevoia acestor oameni de a aparține unui anumit grup, de a avea un anumit statut. Reclamele pot de asemenea să facă apel la simțul responsabilității față de prietenii noștri sau față de familie îndemnându-ne să cumpărăm un produs care este util atât nouă cât și celorlalți. Dragoș Iliescu și Dan Petre, în lucrarea“Psihologia reclamei și a consumatorului- Psihologia consumatorului consideră că experiențele de viață variate și diferențele existente între consumatori (generate de vârstă, sex, profesie, mediu și stiluri de viață, etc) conduc la modalități diferite de manifestare a comportamentelor de consum. Influența televiziunii este recunoscută de toată lumea, chiar și în materie de informare cotidiană, cu toată amploarea sa denaturată. Comportamentele se modifică sub influența „modelelor” vizuale, acestea fiind cel mai adesea promovate prin intermediul micului ecran. Deasemnea, tot ei stipulează ideea conform căreia comportamentul consumatorului este rezultatul atitudinilor și motivațiilor, al personalității individului, fiind influențat de o serie de factori de natură atât endogenă, cât și exogenă, care își pun amprenta asupra deciziilor pe care acesta le ia în calitatea sa de consumator. Pentru a putea înțelege corect comportamentul consumatorului și pentru a ști ce tip de strategie de marketing să folosească, profesioniștii în domeniul marketingului acordă acestor factori o atenție aparte. Psihologia reclamei și consumatorului apreciază o serie de factori ca fiind determinanți în tipul de comportament avut de consumatorul de media. Astfel, factorii culturali sunt cei care exercită cea mai puternică influență asupra comportamentului consumatorului, dintre care amintesc cultura, subcultura și clasa socială din care face parte consumatorul. Un alt set de factori care au influență asupra consumatorului sunt cei sociali. Factorii sociali țin de grupurile mici din care face parte consumatorul. Grupurile care au o influență directă asupra consumatorului și cărora acesta le aparține constituie grupuri de apartanență, principale, de pildă familia, prietenii, vecinii, colegii și grupurile secundare precum grupurile religioase sau sindicatele. În acest context vorbim și despre existența unor factori psihologici care influențează decizia de cumpărare precum motivația, percepția, învățarea și convingerile/atitudinile. De asemenea, de o importanță deosebită sunt factorii psihologi personali, reprezentați de trăsăturile personale ale consumatorului, elemente precum vârsta, etapa din ciclul de viațăîn care se găsește la un moment, ocupația, situația materială, stilul de viață, personalitatea imaginea de sine, etc. Nu în ultimul rând, doresc să aduc în discuție factorii situaționali, care acționează la un moment dat, într-un anumit loc, asupra consumatorului independent de caracteristicile produsului sau individului. Spre exemplificare, vreau să amintesc ambiața fizică și cea socială, perspectiva temporală, utilitatea intenționată, dispoziția sufletească. Categoric, fiecare acționează diferit chiar dacă se află în aceleași condiții. Din cauza acestor incertitudini nu putem determina cu exactitate cât de eficientă este publicitatea în folosirea puterii sugestiei, manipulării inconștiente sau apelării la caracteristicile comportamentului consumatorului pentru a determina oamenii să cumpere ceva ce ei nu vor de fapt să cumpere. Bună oară, oamenii care au lucruri în comun tind să acționeze în moduri asemănătoare, prin urmare s-au conturat grupuri de potențiali consumatori cu caracteristici asemănătoare, cele mai comune segmentări făcându-se în funcție de vârstă, venit, sex, educație, ocupație, etc.

2.2.1 Atitudinea consumatorului față de publicitatea tv

Conform Dicționarului Explicativ al limbii române, atitudinea este un fel de a fi sau de a se comporta (reprezentând adesea o anumită concepție); comportare. Dicționarul de jurnalism, relatii publice și publicitatesocotește publicitatea ca fiind un mijloc deschis, onest, legitim și respectabil al competiției care poartă pe chip masca libertății comerțului și care este atât în beneficiul consumatorului, cât și al producătorului. Primul pas în elaborarea unui program de publicitate îl constituie stabilirea obiectivelor. Aceste obiective trebuie să rezulte din deciziile anterioare legate de piața țintă, poziționare pe piață și mixul de marketing. Strategiile referitoare la poziționarea pe piață și la mixul de marketing definesc sarcinile ce-i revin publicității în cadrul programului complex de marketing. Un consumator cu o anumită atitudine, se comportă într-un anumit fel cu privire la produsele publicitare oferite de tv. Aici intervine competiția publicității pentru câștigarea unui public cât mai numeros.Așadar,obiectivele publicității vizeazăcele trei niveluri psihologice ale individului: cognitiv, afectiv și conativ. La nivel cognitiv, obiectivele urmăresc informarea țintei, astfel încât aceasta să cunoască produsul pentru care se realizează publicitatea în vreme ce la nivel afectiv, se urmărește realizarea unei atitudini favorabile fată de produsul vizat. Pentru nivelul conativ, obiectivele urmărite vizează influențarea comportamentului țintei, astfel încât aceasta să reacționeze favorabil la publicitate prin cumpărarea produsului. În acest caz, este vizat comportamentul de cumpărare al țintei, determinând-o să cumpere, dar și să rămână fidelă față de produsul pentru care se realizează publicitatea. Mai mult, receptarea joacă un rol extrem de important, fiind modalitatea prin care un mesaj este perceput, înțeles și interpretat.Receptarea presupune trei momente distincte: momentul pregătitor, în care se realizează informarea preliminară și selecția operată la nivelul canalului și al programului, cel a receptării propriu-zise și cel al reacțiilor la mesaj. În prima etapă,individul primește informații sau le caută, de la surse publice, publicitate sau promoțiune, programe TV sau private. Acest moment este dominat, sub raport psihologic, de așteptări. Așteptarea este o stare subiectivă de proiectare a unor nevoi și speranțe asupra mesajului care va fi urmărit. Din perspectiva receptării, publicul poate fi clasificat în public real (cei care receptează efectiv mesajele într-o perioadă dată ), public țintă, adică cei vizați de mesaj, și publicul potențial, o sferă mai largă, care se poate extinde la întreaga populație. Sondajele de opinie au demonstrat sensibilitatea consumatorilor în a sesiza esența și implicațiile estetice și emoționale ale unui mesaj publicitar sau ale unei reclame. Receptivitatea consumatorilor față de publicitate este influențată de o serie de factori, amintiți anterior.Având în vedere dependența indivizilor de televizor, putem spune că publicitatea tv are un public destul de numeros. Totuși, controversele în legătură cu publicitatea tv nu au întârziat să apară în urma plângerilor publicului referitoare la întreruperea programelor tv, în special a filmelor în vederea difuzării spoturilor publicitare. Din acest motiv, agențiile de publicitate încearcă să creeze reclame care să atragă publicul, să evite schimbarea canalului tv odată cu începerea reclamelor și deasemenea să facă față noilor cerințe ale consumatorilor prin realizarea spoturilor tv care să îi atragă prin mesaj și mod de realizare.

2.3 Profilul consumatorului minor

Înainte de orice abordare se impune precizarea că nu există un profil predefinit al consumatorului minor, cu caracteristici particulare. Drept consumator poate fi considerat orice subiect economic al cărui comportament este îndreptat spre statisfacerea necesităților individuale sau ale microgrupului de apartenență. Noțiunea de consumator nu poate fi înțeleasă decât privindu-l în relație cu semenii săi, ceea ce pune în evidență natura socială a acestui categorii. O să mă opresc asupra a 4 procese care îmbinate definesc profilul consumatorului definite în lucrarea „Comportamentul consumatorului” aparținând autorilor Iacob Cătoiu și Nicolae Teodorescu și voi încerca să le particularizez în cazul consumatorului minor Primul proces, percepția, este selectivă, dată fiind segmentarea consumatorilor. Ca orice consumator, și cel minor deși cu o capacitate mai redusă percepe din mediul de piață numai ceea ce prezintă interes pentru el. Procesul de informareeste cel prin intermediul căruia indivizii cunosc produsele. Un aspect important în acest caz este dat de sursa de informații, fie ea personală (familie, prieteni) sau impersonale (caracteristicile produselor). În acest caz, consumatorul minor va avea ca puncte de infomare ambele surse, însă cu precădere cea personală întrucât încrederea în familie și prieteni este mai mare decât în ambajalul produsului. Procesul de formare a atitudinilor comportă 3 dimensiuni: o dimensiune afectivă, reprezentată de atitudinea pro sau contra față de o marcă sau un produs, o dimensiune cognitivă guvernată de 2 aspecte, cunoașterea sau ignorarea unui produs și o dimensiune conativă ce presupune intenția fermă de a acționa sau a se comporta într-un anumit fel față de produs/obiect. Dacă ne gândim la consumatorul minor, acesta reunește toate cele trei dimensiuni când vine vorba de a face alegeri, astfel că va alege sau va respinge un produs și dacă îl cunoaște și dacă nu, prin urmare va adopta o anumită atitudine în funcție de context. Motivația poate fi considerată motorul care determină alegerile noastre. Pentru un consumator minor la fel ca pentru oricare altul, motivarea ar trebui să fie intrinsecă, centrată pe individ, fiind o relație între așteptările, perceptiile și simțămintele sale, pe de o parte, și conținutul concret al muncii și comportamentului lui, pe de altă parte. Procesul comportamentului efectiv vizează două categorii de variabile proprii comportamentului consumatorului. Vorbim de variabile exogene care acționează din afara ființei umane și de variabile endogene care țin de psihicul uman. Dacă ne gândim la consumatorul minor de media, cel mai probabil instanțele exterioare exercită o mai mare influență asupra lui și asupra comportamentul său vulnerabil, de altfel. În cadrul următorului capitol, îmi propun să realizez o analiză a publicității în reclame și a influenței asupra comportamentului minorilor pe canalul Disney Chanel.

CAPITOLUL III- Studiu de caz- PUBLICITATEA DESTINATĂ MINORILOR PE CANALUL DISNEY CHANNEL

3.1 Publicitatea și impactul sau asupra consumatorilor

Comportamentul consumatorului este o componentă a comportamentului economic al oamenilor, care, la rândul său, reprezintă o forma de manifestare a comportamentului uman, în general. În sens restrâns, comportamentul consumatorului reflectă conduita oamenilor în cazul cumpărării și/sau consumului de bunuri materiale și servicii. În perspectivă istorică, această abordare a fost caracteristică marketingului clasic, respectiv perioadei în care marketingul avea o sfera de acțiune.În sens larg, comportamentul consumatorului în marketingul modern cuprinde întreaga conduită a utilizatorului final de bunuri materiale și nemateriale.

Suntem consumatori de publicitate cu sau fără voia noastră. Reclama a fost întotdeauna liantul relațiilor umane, fie ele comerciale, politice sau intime. În prezent suntem parcă enervați de miile de mesaje publicitare prezente pe micul ecran. Conștient sau nu, ne-am dezvoltat anumite mecanisme defensive în fața influenței mesajelor publicitare, motiv pentru care advertiserii folosesc criterii de atragere mai mature și mai sofisticate.

Dacă în trecut, neconvenționalul în publicitate se definea prin a face outdoor color, astăzi înseamnă să faci outdoor lenticular, în relief sau mobil iar în viitorul apropiat nu vor întârzia să apară proiecțiile 3D pe post de outdoor.

Secretul fundamental al publicității constă în cunoașterea fidelă a receptorului, iar aceasta axiomă definită clar încă de la începuturile industriei, se consolidează zi de zi tocmai grație dedicării ei consumatorului-rege. El este cel care generează evoluția domeniului, cel care indică tendințele și recreează parametrii unui business nesortit plictiselii.

În mod firesc, oamenii reacționează la acțiunile care sunt exercitate asupra lor, instant sau în timp, în funcție de natura impulsului. Dezvoltarea rapidă a tehnologiei, efectele globalizării, mijloacele de comunicare instant, deschiderea față de nou, în general, îi fac pe oameni martorii unei schimbări rapide a tendințelor. Într-o epocă în care computerul perfecționează în fiecare secundă exercițiul de acces instantaneu la orice, tendințele se întâmplă cu viteza cu care se și prefigurează, iar abilitățile consumatorului de a asimila, de a diferenția și de a alege, în cele din urmă, sunt tot mai greu puse la încercare.

Consumatorul intră tot mai des în situații de stop cadru sau de deja-vu. Indiferent cât de educat sau de bogat, el are sentimentul că i se întâmplă mereu aceleași lucruri. Reacția pe care i-o impune mediul este asemănătoare cu o paralizie emoțională și mentală: aceleași lucruri, aceleași beneficii, aceleași provocări îl aduc în situația de a distinge tot mai greu adevărul.

3.2 Legislația in domeniu

Niciun domeniu de activitate nu scapă de incidența legii. La fel se întamplă și cu publicitatea care trebuie să respecte niște reguli de conținut și difuzare. Conform legii 148/2000 privind publicitatea,(vezi anexa 1)publicitatea înșelătoare este orice publicitate care în orice manieră, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare orice persoană sau grup căruiase adresează și implicit îi poate influența comportamentul economic, lezându-i interesul de consumator sau care poate leza interesele unui concurent. Caracterul înșelător al publicității este determinat pornind de la caracteristicile publicității referitoare la:caracteristicile bunurilor și serviciilor, prețul sau modul de calcul al prețului, precum și condițiile în care sunt distribuite produsele sau sunt prestate serviciile, condițiile economice și juridice de achiziționare sau de prestare a serviciilor, natura serviciilor ce urmează a fi asigurate după vânzarea produselor sau prestarea serviciilor, natura, atribuțiile și drepturile celui care îți face publicitate, cum ar fi: identitatea, capitalul social, calificarea, dreptul de proprietate industrială, premii și distincții primite și nu în ultimul rând omiterea unor informații esențiale cu privire la identificarea și caracterizarea bunurilor sau serviciilor, cu scopul de a induce în eroare persoanele cărora le sunt adresate.Publicitatea care este decentă, cinstită și adevărată este deosebit de importantă în achiziționarea de bunuri sau servicii. Reclamele nu trebuie să sugereze că produsele oferite sunt sigure și au eficiență doar dacă sunt “naturale”. Trebuie sa ne ferim de produsele sau tratamentele cărora li se face reclamă ca fiind cure rapide și eficiente pentru o serie largă de probleme. Legea publicității interzice publicitatea comparativă dacă se discreditează sau se denigrează mărcile de comerț, denumirile comerciale, alte semne distinctive, bunuri, servicii sau situația materială a unui concurent. Codul de practică în publicitate (vezi anexa 2) a fost elaborat cu scopul de a impune un cadru acurat de conceptualizare al publicității și al elementelor caracteristice acesteia. Mai mult, codul are ca principal obiectiv să asigure ca publicitatea, în contextul rolului particular pozitiv pe care il are in economie, sa fie realizată ca un serviciu adus populației, având în vedere influența pe care o are asupra consumatorului.

3.3 Publicitatea în reclame și influența asupra comportamentului minorilor pe canalul Disney Chanel

Obiectivele urmărite în analiza mea vizează deopotrivă analiza conținutului publicității în reclame dar și influența acesteia asupra comportamentului minorilor pe canalul Disney Channel. Faptul că publicitatea este urmărită într-o manieră relaxată predispune audiența la tratarea reclamelor cu lipsă de atenție sau chiar la evitarea lor. Pe de altă parte, de multe ori atenția audienței este distrasă de diferite alte activități concomitente vizionării, iar introducerea unei reclame la mijlocul unui program este considerată deopotrivă supărătoare și nejustificată de către audiență. Odată cu introducerea telecomenzii, a apărut fenomenul cunoscut sub numele de zapping, care constă în comutarea canalelor, ceea ce reduce expunerea la reclame și oferă un control sporit al audienței asupra procesului de receptare. Amploarea acestui fenomen este o măsură a faptului că audiența manifestă rezistență la receptarea reclamelor și majoritatea mesajelor publicitare sunt evitate. Datorită faptului că televiziunea este un mijloc vizual cu o audiență de masă, mesajul unei reclame trebuie să fie simplu, scurt și direct. Mesajele detaliate nu pot fi asimilate în timpul alocat în mod uzual reclamei, de regulă foarte scurt (între 10 și 60 de secunde, cel mai adesea 20-30 de secunde). Pe de altă parte, atingerea cu anumite mesaje a unui anumit grup-țintă specific este foarte dificilă, deoarece preferințele indivizilor față de programele cu popularitate ridicată sunt foarte apropiate. Mesajele publicitare în momentele de maximă audiență costă mult mai mult decât cele din restul timpului de difuzare, costurile pentru diferitele paliere de timp depinzând de un număr considerabil de factori: ora de difuzare, ziua din săptămână, regiunea, durata, programele adiacente, posibilitatea unor reduceri de preț etc. Se estimează că o persoană obișnuită petrece mai mult de 1500 ore pe an urmărind programele de televiziune. Reclama de televiziune este puternică și scumpă. Este și complicată pentru că fiecare telespectator este un expert în materie de publicitate. Fiecare persoană știe ce anume îi place sau ce anume nu îi place în legătură cu spoturile televizate. Acest lucru reprezintă o provocare pentru companiile care își fac publicitate. 38 % din telespectatori declară că, deseori schimbă canalul atunci când apar reclame, ceea ce reprezintă o creștere de 24 la sută din 1985. Astăzi 31% dintre telespectatori declară că sunt deseori amuzați de reclamele distractive sau inteligente, circa 70% sunt de acord că, frecvent este amuzant și interesant să vizionezi reclamele.

Există reclame care într-adevăr plac, deoarece reclamele pentru produse se aseamănă cu persoanele – sunt deștepte, amuzante și antrenante. Există tendința de a ne aminti de ele mult timp după ce au dispărut. Pentru ca reclama să își atingă scopul, adică să ajungă la portofelul consumatorilor, trebuie mai întâi să se intre în viața oamenilor.

Soluțiile folosite pentru a atrage atenția telespectatorilor sunt trecătoare. Pentru a face un telespectator să urmărească reclamele trebuie să existe o strategie sănătoasă ambalată într-o idee creativă. Se alege o idee, se amestecă imagini, cuvinte, mișcare și tehnologie pentru a obține reacții emoționale – acest proces realizat corect este cel ce face ca televiziunea să fie cel mai puternic mijloc de publicitate.

Reclama de televiziune este compusă din două segmente principale: video (imaginea sau partea vizuală) și audio (cuvinte vorbite, muzică sau alte sunete).

Procesul creativ începe cu partea video, pentru că, în general televiziunea este mai potrivită pentru a arăta decât pentru a spune, totuși trebuie ținut cont și de impactul cuvintelor și al sunetelor.

Eficacitatea reclamei depinde în primul rând de capacitatea ei de a atrage și reține atenția, apoi de puterea de persuasiune și de memorabilitatea sa. Pentru a fi percepută, reclama trebuie să se distingă din masa crescândă de publicitate cu care este confruntată populația, deci să contrasteze, să surprindă prin conținut. După ce a atras atenția, reclama trebuie să mențină interesul receptorului, astfel că mesajul să aibă șanse de a fi parcurs în întregime. Acest lucru este realizabil numai în măsura în care informația furnizată răspunde unor întrebări sau oferă soluții la problemele publicului. Așadar reclama captează potențialul client prin utilitate, prin beneficiile oferite acestuia de produsul/serviciul promovat.
Adecvarea mesajului la publicul – țintă presupune nu numai selectarea datelor de maxim interes, ci și structurarea lor în funcție de specificul de procesare a informației de către consumatorii – țintă și de specificul comunicării prin mediile de difuzare folosite. Alegerea acestora depinde, la rândul ei, de preferința potențialilor cumpărători pentru anumite canale de televiziune, posturi de radio, ziare sau reviste, de folosirea anumitor mijloace de transport și de frecventarea anumitor căi de comunicație și locuri publice etc.

Reclama este utilă mai ales în lansarea noilor produse/servicii/idei. Ea constituie instrumentul optim de familiarizare a publicului cu atributele obiectului introdus pe piață, de sensibilizare a potențialilor clienți prin beneficiile oferite, de stimulare a curiozității și dorinței oamenilor de a încerca ceva nou și de inhibare, prin garanții, mărturii și demonstrații a fricii lor de schimbare.

Impactul televiziunii asupra copiilor beneficiază de o mare atenție în ultimul timp. Cercetările făcute în această direcție au dus la concluzia că aceștia privesc reclamele de televiziune ca pe o emisiune oarecare și ca urmare nu reacționează critic la mesajele transmise de acestea lucru care îi face extrem de vulnerabili. Cercetările făcute au arătat faptul că mulți adolescenți își fac din personajele feminine și masculine care apar în reclame niște standarde de frumusețe pe care încearcă apoi să le atingă cu orice preț și prin orice metode lucru care nu poate decât să le facă rău. Cei mai mici membri ai familiilor au devenit astăzi un public extrem de important pentru promotorii de reclame. Motivul este că copiii au o putere tot mai mare în influențarea deciziei directe asupra părinților de a cumpăra unele produse, aspect pe care companiile l-au înțeles și pe care îl folosesc în propriul lor interes. Posturile de televiziune, din ce în ce mai numeroase în ultima vreme, încearcă pe cât posibil să ofere o gamă diversificată de emisiuni TV, inclusiv  publicitate, pentru toate vârstele. Astfel, rolul televiziunii în viața noastră este extrem de important, ajungând de la un simplu mod de a te relaxa, la o dependență de neinvins, chiar și în rândul copiilor. Este foarte important ca părinții să conștientizeze pericolele la care sunt expuși copiii lor în momentul în care urmăresc reclamele TV și să limiteze timpul pe care aceștia îl petrec in fața televizorului. În urma analizei canalului Disney Channel, am constatat faptul că spoturile publicitare durează în medie cam 5 minute, iar reclamele au caracter predominant comercial. Reclamele încep cu un spot publicitar privind cartela MTV mobile lansată de Cosmote ca urmare a semnării unui contract cu televiziunea în cauză, în cadrul căruia sunt înfățișați tineri dornici de comunicare, fiind subliniată ideea de prietenie și nevoia de legătură permanentă cu cei dragi chiar și la distanță, lucru care nu ar fi posibil fără o extraopțiune cu atâtatea beneficii. Alte două spoturi publicitare se materializează în reclama pentru niște jucării marca NORIEL, Maya- păpușa care îi învață pe cei mici cum să îngrijească un bebeluș și are funcții precum: „Bună, Mami! E timpul pentru o gustărică, nu?“ ;„Mi-e poftă de cereale!“prin apăsarea pe burtica micuței Maia. „Mmm… delicios! Mami, mi-e sete!“ dacă micuții îi dau să mănânce cu lingurița. “O, ce bun e laptele rece! Mulțumesc, Mami!“ „Uite cât am crescut, Mami!" dacă micuții îi dau să mănânce cu biberonul, păpușa crește. Discul OZN, a doua jucărie marca Noriel este discul cu lumini și sunete care zboară și pe care micuții îl pot folosi atât în casă cât și afară. Publicitatea făcută jucăriilor pentru micuți are ca scop creșterea vânzărilor de produse și servicii. O altă publicitate realizată prin reclame de data aceasta a unui produs alimentar este cea la crutoanele crocante cu diferite arome- Kubeti. Ambalajul înfățișează aromele prin intermediul unor personaje haioase, atractive pentru cei mici. Urmează reclama pentru revista “Minunile Naturii”, o colecție prezentată de ziarul Libertatea cu o tematică variată destinată micilor colecționari și exploratori.