Comunicare Nonverbala Si Primele Impresii

INTRODUCERE

În lucrarea de fata “Comunicarea nonverbala și primele impresii” prezint importanta comunicării corporale, atitudinale, vestimentale, care pot genera prime impresii, percepții, cunoaștere, judecare, etichetare a persoanei umane. Totodată, comunicare prin mesaje nonverbale reprezintă un procentaj mult mai mare de trasmitere rapidă decât comunicarea verbală și este o componentă indispensabilă pentru o comunicare generală eficienta;

Exprima esența legăturilor umane, exprimată prin capacitatea de a descifra sensul contactelor sociale realizate. Această relație se realizează prin limbaj, ar majoritatea persoanelor nu considera vorbirea ca un mijloc imperfect de comunicare reală, căci în discursul nu este un mijloc de expresie în serviciul unei personalități ireductibile la ceea ce zice.

Încă din cele mai vechi timpuri s-a remarcat prezența firească și de neînlocuit a comunicării în toate formele ei. Prin simbolurile rămase în diverse moduri convertite în toate domeniile: literar, artistic, științific, și arhivate prin intermediul istoriei se pot analiza și clasifică mai multe tipuri de comunicare. Astfel, cărțile cu caracter științific comunică prin intermediul limbajului de specialitate informații valoroase ce pot reprezenta la rândul lor un punct de reper și o bază în dezvoltarea ulterioară a acelei științe. Se poate deduce că fără această comunicare intermediată prin forma materială, concretă a cărților, nu ar fi fost posibilă dezvoltarea și încurajarea spre găsirea și depășirea unor limite în diverse domenii: științifice, literare, istorice etc.

Comunicarea prin ea însăși, depășește orice bariere impuse de timp, spațiu, persoane, obiecte. Ea poate fi raportată atât într-un mediu restrâns, într-o sală de conferințe, într-un mesaj telefonic dintre două persoane, dar poate evada într-un spațiu virtual de o mare complexitate și rapiditate, prin răspândirea unui spot publicitar uneori agresiv – cum ar fi un banner nedorit, sau printr-un mesaj în scop informativ accesibil oricărui actor virtual.

Practic, existența fiecăruia dintre noi este mijlocită în mod firesc de comunicare. Indiferent dacă intenționăm sau nu să transmitem ceva în mod direct, o vom face în mod indirect cu siguranță, fără un efort planificat. Prin ceea ce spunem comunicăm frontal o opinie personală, prin ceea ce nu spunem comunicăm în mod indirect ceea ce suntem, ceea ce ne provoacă, sau ne limitează – aici pe platforma indirectă se pot face observații mai mult sau mai puțin subtile expuse și susține la nivelul comunicării nonverbale. Suita de gesturi, acompaniată de priviri, de mișcările corpului, poziția umerilor, toate comunică la nivel subiectiv dar redau cu acuratețe ceea ce uneori comunicarea directă evită să redea. Astfel, printr-o analiză fină, se poate surprinde un contrast între ceea ce este spus și ceea ce transmite organismul: de multe ori un simplu da poate însemna nu și invers. Tonul vocii, modelarea glasului, mimica fetei: toate acestea portretizează comunicarea nonverbala și pot de asemenea, surprinde anumite idei comunicate de limbajul nonverbal, limbajul trupului.

Omul, actor pe scena socială, își construiește imaginea continuu, și face impresie prin raportare la rolul și statutul său și se auto prezintă în totalitatea caracteristicilor sale valorizante. Soarta mesajelor pe care le emite el în exterior depinde în mare măsură de variabilele observatorului care etichetează, selectează, inferă, explică tot ceea ce ține de actor – comportamentul vizibil sau presupus. În final, la agentul observator/evaluator rezultă o percepție în care regăsim efectele cumulate ale persoanei țintă, percepute, cu cele ale sale proprii, dar și ale condițiilor ad-hoc în care s-a realizat percepția.

Lucrarea și-a propus să analizeze influența unei caracteristici ale impresiei, aparenței fizice a oricărei persoane – prin aprecierea nonverbala după limbajul corpului, vestimentația etc. Această trăsătură comunică observatorului o serie de informații despre capacitățile și abilitățile persoanei, care pot afecta evaluarea acesteia. Am considerat, însă, că influența percepției vestimentației omului obișnuit nu ar fi foarte evidentă, fapt pentru care am recurs la o situație socială publică. Această reclamă, prin exigențele impuse de domeniul activității, o anumită rigurozitate științifică, aptitudini specifice consolidate, recunoaștere socială (prestigiu) și stil vestimentar corespunzător.

Comportamentul nonverbal, vestimentar, interfață la fel de grăitoare ca și comportamentul verbal, atrage atenția oricărui individ din preajmă și îi produce acestuia o impresie clară și coerentă asupra persoanei pe parcursul a doar 10 secunde. Ulterior, această primă percepție se poate dovedi destul de stabilă și rezistentă la schimbare, în unele cazuri, deși de cele mai multe ori ea este supusă ajustărilor, modificărilor, ca rezultat al corelării cu alte informații. Simpla apartenență a observatorului la o categorie de gen activează predispoziția stereotipică, care afectează aprecierea competenței profesionale a celui observat; la această perturbare a percepției se adaugă influențele din partea atitudinii discriminatorii sexiste, ostile sau benevole și a atitudinii conservatoare sau liberale a observatorului. Aceste atitudini acționează ca filtre subiective, în funcție de care evaluările sunt pozitive sau negativate în sensul preconcepțiilor, prejudecăților legate de pertinența, aspectul exterior, capacitățile și competența profesională a observatului.

În acest studiu urmează a fi investigat modul în care se percep primele impresii în evaluarea competenței profesionale a specialistului este influențată de percepția stilului său vestimentar, limbajul corpului, percepție marcată, la rândul ei, de efectul specific și combinat al variabilelor de filtru personal. În acest context ne-am propus să verificăm influența stilului vestimentar adoptat de expert (în două variante: oficial și cel neoficial) asupra aprecierii de către public a competenței sale profesionale. Ne-au interesat, de asemenea, și efectele altor factori asupra percepției competenței profesionale: efectele similarității de sex public-expert (observator – observat), ale atitudinii sexiste și conservatoare/liberale și, în fine, efectul alegerilor unor aspecte ale aparenței fizice (în ordinea importanței percepute, la un expert într-o situație publică) alegeri realizate de către publicul conservator sau liberal: figură, gestică, estetică vestimentară, estetica trupului

Așadar, importanța comunicării nonverbale este suficient de mare astfel încât să necesite reunirea tuturor studiilor într-o singură arie de cercetare și dezvoltare a teoriei și practicii comunicării. Până în momentul actual contribuțiile provenite din psihologie, sociologie, antropologie și alte domenii, nu s-au cristalizat în teorii unanim acceptate, proprii comunicării nonverbale.

CAP.1. ASPECTE TEORETICE PRIVIND DEFINIREA CONCEPTULUI DE COMUNICAREA ȘI COMUNICAREA NONVERBALĂ

Ființa umană este structurată, creată pentru comunicare și de aceea pentru a înțelege procesul comunicării trebuie identificate sursele de comunicare, scopul comunicării, elementele folosite în acest proces precum și destinatarii comunicării.

“Dicționarul de Pedagogie” definește comunicarea (communicatio în latină, communication în engleză) ca fiind “procesul social al înțelegerii oamenilor pe baza vehiculării unei informații prin intermediul limbii, mimicii, gesturilor și a altor sisteme tehnice și de semnalizare “.

Astfel, comunicarea umană este delimitată de interacțiune și presupune obținerea stabilității și a unor modificări de comportament individual sau de grup. Dar comunicarea nu presupune doar un act mecanic de transmitere de informații: a comunica înseamnă a construi semnificații, a forma un sens, o traiectorie celor comunicate prin felul de a te purta (prin atitudini, condiții spațiale și senzoriale, prin inventarierea unor noi elemente situaționale concrete sau ideale, etc.). Construirea de semnificații presupune și manipularea noilor situații alcătuite din elemente

Comunicarea se realizează simultan la mai multe niveluri: verbală și nonverbala. Deschisă și voalată, metacomunicarea (mesaje despre mesaje).

În viața arhaică a comunicării fără scriere erau angajate toate simțurile omului, însă cu apariția scrisului a început să aibă loc o dominație de predilecție a văzului și al auzului. Comunicarea verbala prin radio tv, țel. tinde să reabiliteze exprimările orale, exteriorizarea lor și audiția verbala asortată la aceasta.

În genere aceste modalități de comunicare servesc explozia informaționala. Acesta se mai realizează și prin cărți, reviste ziare. Etc. Totuși 60-70% din populația globului pământesc comunica verbal și prin mimică și gestica de acompaniament, dar și prin poștă, telefon telegraf, telefax, telex, în autobuze, automobile.. etc. După Mac Bride exista comunicarea de grup locală (afișul, întrunirile, adunările publice, spectacolele, festivalurile, manifestările sportive, cele din școli, expozițiile etc.În lucrarea “Babilonia comunicării” Marin Aiftnica reunea aceste forme de comunicare în macro și microcomunicare.

Microcomunicarea are și ea o foarte largă extincție și varietate. Comunicarea de la om la om ca expresie a interrelațiilor este susținătoare dar și o sursă de informații, atitudini, relatări și exprimări de sentimente, emoții gânduri proiecte.

Comunicarea directă are o dublă funcție cea de a transmite ceva și acea de a crea intre cel care comunica si cel care recepționează o relație psihosocială specială. Tot odată poate fi și o comunicare empatică., dar și diferite niveluri culturale de comunicare.

În lucrarea să “Elemente de psihologia comunicării”, Ruxandra Rășcanu spunea că relaționarea persoanelor care posedă un întreg cortegiu de trăsături de personalitate, fapte, însușiri, abilități, aparență exterioară, priviri, gesturi, etc., creează un cod, model, stil de comunicare interumană cu scop în:

descoperirea personală prin raportarea la alții și obținerea de informații de interes pentru propria noastră imagine: evaluarea cea mai frecventă are în vedere elemente care atrag ușor privirea, cum ar fi spre exemplu obiectele vestimentare;

descoperirea lumii exterioare prin explicitarea concretă a relațiilor exterioare ale obiectelor și evenimentelor, operație necesară înțelegerii personale; modul cum se îmbracă vecinul îmi va transmite ceva despre situația lui materială sau despre eventuale trăsături de caracter;

stabilirea relațiilor cu sens, deoarece prin comunicare căpătăm abilitate de a stabili și menține relații cu ceilalți (dorim să fim iubiți și să ne fie apreciată aparența fizică);

schimbarea atitudinii și comportamentului inclusiv a comportamentului vestimentar, promovată și întreținută prin mass-media;

joc și distracții: aspectul ludic ca mod de destindere, poate fi utilizat în procesul de manipulare;

Proces esențial pentru existența umană, comunicarea presupune o serie de elemente cuprinse într-un model universal acceptat, denumit paradigma clasică a comunicării. Elementele și procesele principale sunt:

sursa comunicării sau ființa umană care exprimă ceva altcuiva; într-un dialog rolurile de sursă și receptor, destinatar al comunicării se schimbă alternativ;

mesajul comunicării exprimat în ideile sau codul (set de simboluri, semne care circulă de la o persoană la alta și transmite o informație) de diverse tipuri (verbal, nonverbal și paraverbal);

receptorul, destinatarul sau primitorul mesajului care interpretează și modifică mesajul propriu-zis pentru a putea explica prin raționamentele judecății și atribuirii, comportamentul transmis;

decodificarea sau interpretarea cauzală a feedback-ului;

canalele de transmisie sau purtătoarele mesajelor grafice, verbale (codificare frecventă), imagistice, vestimentare, chimice, vizuale, etc.;

contextul influențează mesajul transmis și interpretarea acestuia: se întâmplă ca un individ să fi afirmat c procesul de manipulare;

sursa comunicării sau ființa umană care exprimă ceva altcuiva; într-un dialog rolurile de sursă și receptor, destinatar al comunicării se schimbă alternativ;

mesajul comunicării exprimat în ideile sau codul (set de simboluri, semne care circulă de la o persoană la alta și transmite o informație) de diverse tipuri (verbal, nonverbal și paraverbal);

decodificarea sau interpretarea cauzală a feedback-ului;

canalele de transmisie sau purtătoarele mesajelor grafice, verbale (codificare frecventă), imagistice, vestimentare, chimice, vizuale, etc.;

contextul influențează mesajul transmis și interpretarea acestuia: se întâmplă ca un individ să fi afirmat ceva pentru că o altă persoană era de față și nu a exprimat ceea ce gândește cu adevărat despre un anumit lucru: persoană sau persoanele prezente în acel context au contribuit la o modificare temporară a unei opinii sau chiar judecăți; în alt context nu s-ar fi vorbit așa;

feedback-ul este o reacție, o conexiune inversă obținută de la ascultători, și cuprinde efortul de adaptare la reacțiile percepute, de ajustare a mesajului provenit de la emitent;

Comunicarea verbală orala poate fi foarte variată în funcție de statutele și rolurile interlocutorilor. Comunicarea scrisă este în genere mai concentrate. Comunicarea nonverbala de tip gestic și mimic inunda în permanentă comunicarea verbală conferindu-i accente, tonalități transmițând mesaje afective de subtext.

Comunicarea nonverbala este o formă de comunicare mai veche, arhaică și persista mai profund structurile arhetipale umane. Exista unele diferențe de gestica și de tonalități melodice ale vorbirii în diferitele zone geografice.

E.T.Hall în “The silent language” da o anumită coloratura psihologică asupra distanței de comunicare.:

– Distanța intimă este foarte mare apropriere și de maxima încărcătura psihică (iubire maternal prin luarea copilului în brațe, iubire sexuală, familiala dar și încăierarea dintre două persoane.

– Distanța personala se constituie între două persoane care se cunosc foarte bine și au ce-și comunica. E distanța prieteniei, a coalițiilor, a bunei înțelegeri în rezolvarea cooperanta a unor probleme.

distanta publică este de foarte mare socializare și se exprima printre altele distanta psihologică dintre un conferențiar și și cei din sală.

Totodată este importanta și cultura, civilizația fiecărei țări cât și personalitatea persoanei respective. Având particularități proprii gestica mimică.. etc.

Omul comunica prin toată vibrația corpului.

Iar orice mimică și gestica conține o anumită semnificație și fac o anumită impresie.

În cinematografia muta gestica și mimica au avut un rol primordial.

Exista însă și o gestică ce devine un bun de consum în scenariile vieții dar și o gestică semnificativă pt momentele prestație ale muncii. Anumite profesii sunt încărcate de gestica specifica (așa sunt militarii ori profesorii, dirijorii, polițiștii, președinții de asociații, guverne, șefi de partide politice. Etc)

Omul modern cunoaște mai multe forme de comunicare verbala mai multe limbi dar adeseori și limbajul matematic, cel musical etc. Orbul alfabetul Braille și citesc în mod current cu ajutorul acestuia.

De asemenea cea mai subtilă comunicare este cea a privirii. Ea poate exprima, evitarea, evidențierea atenționări, mirare, dezaprobare dar și fericire, încântare dispoziții, chemare, trasmitere a stării psihice a momentelor

Gestica are și o valoare socială convențională. Într-o sală cu elevi sau studenți, sculatul în picioare, salutul înseamnă respect. Datul din palma exprima aprobare etc.

Conform unei definițîi standard, comunicarea presupune transmiterea unor mesaje (informațîi, idei, emoțîi) de la un emițător la un receptor, printr-un canal de comunicare. Mesajul este o semnificație care este codificată de emițător și recodificată de receptor. Decodificarea este influențața de contextul actului de comunicare (mai ales atunci când este vorba despre cea orală și nonverbală).

Comunicarea se poate desfășura după rigorile unei structuri tridimensionale care se axează pe cele trei elemente definitorii: mesajul, sau ideea în jurul căreia gravitează relația dinamică dintre emițător și receptor. Se poate vorbi de un proces de comunicare care se poate reda simbolic, astfel:

O analiză atentă a elementelor care construiesc această relație, relevă interdependența dintre acestea și nivelul de valorificare a fiecăruia. Contextul definește rolul fiecărui element, și tot contextul este cel care poate converti structura fiecărui element. Deoarece în medii diferite se accesează mesaje diferite și se utilizează limbaje specifice de comunicare.

O informație pur matematică utilizează un tip de mesaj, în timp ce o informație preluată din mediul graficii digitale se axează pe un alt limbaj. Deci va putea rezultă un set de relații ajustate la nivelul contextual.

Fiecare element are o importanță atât din analiza contextuală cât și separată. Astfel, emițătorul este cel care inițiază întregul proces; el va transmite mesajul receptorului utilizând un mijloc de comunicare intermediat printr-un limbaj specific. În funcție de contextul din care se desprinde, acesta, inițiază un dialog tehnic, strategic, cu caracter informațional, sau de prezentare firească a unui anumit grafic, sau se poate reduce la un dialog neutru pe o platformă comună.

Un emițător evoluat are la dispoziție mijloace din ce în ce mai rapide prin care se poate face înțeles de un număr exorbitant de persoane într-un timp foarte scurt, chiar instant sau simultan. Dialogul modern provoacă imaginația și rapiditatea conferind viteze din ce în mai mari dând acuratețe din ce în ce mai bună atât pe plan vizual cât și audio. Mediul filmărilor hd deja se exploatează și ajunge la niveluri de neimaginat unui emițător din anii 1900 de exemplu. De asemenea, o mare putere o are și abilitatea acestuia de a transmite o informație cât mai clar, coerent, rapid, deoarece viteza este cea care a delimitat alte bariere ale “răbdării” receptorilor.

Emițătorul din mediul științific va propulsa o idee îmbrăcată în texturi specifice limbajului de specialitate înțelese doar în contextul științific și doar de o anumită categorie de receptori. Nivelul informațional al acestora se axează cu precădere pe aceiași platformă științifică. Se creează astfel un ciclu bine delimitat propulsat doar în contexte clare, bine definite. Aici se poate remarca caracterul strict al informației și limitarea acestui proces. În schimb, emițătorul mass-media dispune de o largă paletă de receptori, deoarece informația furnizată nu este limitată de bariere științifice, sau culturale, fiecare persoană cu o cultură minimă, și cu un limbaj comun putând percepe mesajul. Este ideal ca aceste sfere să comunice mesaje cât mai reale, cât mai bine structurate și redate cu decență, cu stil și cu profesionalism.

În mediul cinematografic, de exemplu, s-au întrecut toate barierele timpului și spațiului, emițătorul – regizorul alături de echipa specifică, transmite un mesaj – un film, care dacă este foarte bine realizat, ajunge să fie cunoscut de publicul tot mai larg.

Se ajunge astfel la o caracteristică de succes a comunicării: CALITATEA. Cu cât aceasta este mai nealterată, mai pură cu atât rezistența mesajului poate depăși barierele locale, culturale și de asemenea, poate constitui un punct de reper în dezvoltarea continuă a mediului din care provine. Calitatea emițătorului și standardele la care aderă conferă astfel continuitate informației.

Mesajul este un tot unitar de codificări specifice, verbale sau nonverbale. Se dezvoltă în manieră bidimensională: atât la nivel concret cât și abstract. Poate fi atât direct cât și indirect putând fi observat prin elementele specifice pe planul limbajului indirect, nonverbal. Acesta este inițiatorul unei posibile comunicări nonverbale, comutate la nivelul privirii, al gesturilor, al poziției corpului. Această citire printre rânduri este practic, la dispoziția oricui ar vrea să vadă, este de fapt, primul limbaj, deoarece omul preistoric se folosea în primul rând de gesturi, limbajul fiind apanajul vremurilor supuse culturalizării. Astfel, stările primare: de furie, de teamă, de bucurie, de liniște sunt expuse prin imaginea fiecărui emițător.

Comunicarea din punct de vedere teoretic, a putut fi cuantificată de către specialișți în maniera următoare:

Graficul ilustrează:

nivelul valoric al comunicării logice sau verbale care se înscrie în limita a 7 puncte procentuale;

nivelul paraverbal – ce face referire la ton, amplitudinea vocii, ritmul și timbrul vocal și se derulează în limita a 38 de puncte procentuale din actul comunicării

nivelul nonverbal redat de gestică, expresivitatea feței, de ținuta și poziția corpului fiind cu cel mai mare procentaj de 55% din totalul actului de comunicare.

Caștigul procentual al nonverbalului trădează importanța acestuia în întregul proces al comunicării. Emoțiile ilustrate în mod intenționat sau nu, de gesturi sau de anumite expresivități faciale, tonul vocii mai aspru, sau mai blând, privirea, ținuta toate acestea construiesc o suită greu de ignorat. De aici este relevantă importanța surprinderii cât mai atente și analizării cât mai subtile în vederea evaluării corecte a mesajului transmis de nonverbal.

Mesajele nescrise ale nonverbalului pot fi și sunt de fapt, surse mai importante decât cele scrise sau dictate conștient prin comunicarea verbală. De regulă, comunicarea nonverbală accentuează o idee transmisă în mod verbal, însă, sunt situațîi în care nonverbalul poate anula ceea s-a transmis în mod direct. Astfel, se poate vorbi de un conflict între sfera verbalului și cea a nonverbalului în care caștigă de regulă, nonverbalul datorită importanței valorificată de altfel și din punct de vedere teoretic. Un arsenal de 93 de procente nu poate fi ignorat ușor. Astfel ca comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte și care pot fi decodificate, creând înțelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte, iar noi putem să ne facem anumite impresii, să înțelegem sau nu mesajul nonverbal etc.

comunicarea nonverbală este codificată prin:

ton, gesturi și mișcări corporale care conțin multe informații și definesc calitatea relațiilor interpersonale; mesajul astfel codificat indică foarte clar ascultătorului cum percepe și participă la comunicare ființa umană,” vorbește” despre natura celui care transmite mesajul, despre intențiile și starea lui de spirit;

comportări care comunică prin modalități ca: aparența fizionomică și corporală (expresia feței, felul de a se îmbrăca, pieptănătura, folosirea produselor cosmetice), habitusurile, utilizarea spațiului (modul de așezare a unora față de alții sau dispunerea obiectelor), succesiunea inițiativelor în conversație, aprobări sau dezaprobări exprimate mimic sau pantomimic;

3. Comunicarea contextuală variază mereu în funcție de context: unde suntem, cu cine suntem sau cum ne îmbrăcăm califică sau descalifică comunicarea verbală sau nonverbală;

4. Comunicarea de masă implică un mare număr de persoane destinatare și puțini emițători;

5. Comunicarea interpersonală are loc între doi indivizi aflați în relații primare:

verbală: folosește limbajul cu funcție cognitivă, comunicativă, expresivă, persuasivă și reglatorie; limbajul este purtător de idei, determină răspunsuri, distribuie rolurile în comunicare, impune, influențează și primește influențe prin limbaj verbal simplu, convingere și sugestie;

nonverbală (cromatică, sonoră =38%, chimică, tactilă, vestimentară) se exprimă prin elemente ca aparența fizică, expresia momentană a feței, gestică și nuanțează ideile, sentimentele ajutând persoana să se exprime; aparența fizică promovează semnificații înșelătoare sau adevărate despre ceea ce este sau ce face persoana (ocupație, profesiune); gestul oferă accesul la intențiile persoanei fiind un indicator al naturii psihofiziologice, sociale și culturale a celuilalt; mimica stimulează indivizii care interacționeză, orientează interacțiunea, explicitează intenția partenerului și nuanțează mesajul verbal;

comunicarea asertivă sau empatică este bazată pe co-împărtășirea unei semnificații, înțelegere și context relațional: exemplul cunoscut este cel al partenerilor discuției care preferă să se îmbrace asemănător pentru a arăta că au aceleași gusturi în materie de comunicare vestimentară.

Toate informațiile se comunică, după cum se poate observa, pe canalul percepției interpersonale: comunicarea devine astfel percepție, o formă suis generis de comunicare, motiv pentru care relațiile interpersonale devin relații perceptive. Din această perspectivă comunicarea umană are la bază transmiterea unui mesaj al cărui element principal este atragerea atenției asupra unui lucru oarecare: obiectul de referință sau caracteristicile obiectului de referință (codificarea cromatică a vestimentației instituționalizată permite identificarea apartenenței la o categorie socială anume, cum ar fi armata, clerul, suporterii sportivi, doliul, etc.).

1.1Rolul primelor impresii în formarea percepției persoanei

Rolul primelor impresii în formarea percepției pesoanei este uneori pentru mulți dintre noi, pt status, pt imaginea pe care vrem să o afișăm sau să percepem o persoană este foarte importantă.

Prima impresie contează și deoarece nu întâmplător se spune că o imagine valorează cât o mie de cuvinte (în acest context imaginea este de fapt portretul individual pe care îl are fiecare și care în planuri diferite transmite întotdeauna ceva, voit sau nu), limbajul nonverbal se face mai bine auzit decât limbajul verbal.

Comunicarea nonverbală face apel în primul rând la imaginea pe care o imprimă o persoană la prima vedere și efectele pe care această imagine le poate avea asupra persoanei sau persoanelor care o percep. Se poate stabili un impact direct care influențează pozitiv sau nu, o entitate.

Fiecare om, la primul contact cu o altă persoană necunoscută, realizează pe parcursul unui proces perceptiv, la început pur intuitiv (mai întâi că percepția unui obiect caracterizat de culoare, înălțime, greutate și îmbrăcăminte, apoi ca o prezență și în final că o persoană pe care o interiorizează prin raportare la sine) și treptat conștient, o cunoaștere a însușirilor psihice ale persoanei respective (uneori aproape de realitate), și în funcție de acesta își adaptează aproape automat propriile manifestări (gesturi, expresii, etc.). Această cunoaștere se realizează pe parcursul a 10 secunde cruciale, la început pe baza elementelor exterioare ușor de sesizat (statura, ținuta vestimentară, mersul, gesturile, fizionomia, mimică, etc.), pe baza cărora se formează prima impresie credibilă, instantanee (ne spune ce să credem despre ea, ce sentimente și comportare să avem vis-a-vis de ele) pentru ca apoi să intervină observația lucidă, sistematică.

Se parcurg astfel două etape care conduc la formarea reprezentării de sine:

privirea fixează persoana și generează o primă impresie după care utilizând anumite indicii, se formează o anumită idee, părere despre persoana în cauză, se acordă sau nu credit persoanei; privirea intermediază contactul și stabilește relația dintre mine și celălalt: e relația de obiectivare a celuilalt cu mine și are caracter conjuctural;

în urma unei interacțiuni directe și imediate au loc procesele de apreciere și evaluare a calităților sau trăsăturilor inferate.

În unul din studiile sale, Moscovici a demonstrat că aparența fizică (în cadrul prezentării) și implicit vestimentația, manifestă importanță pentru:

reușita școlară, fiind un mijloc de a te face acceptat în societate: pentru promovarea socială are loc o supraveghere continuă a comportamentului și ținutei din motive normative care iau forma respectului față de sine și față de ceilalți;

stabilirea mai facilă a legăturilor sociale cu ceilalți;

îndeosebi în stabilirea legăturilor afective, fenomen prezent la persoanele cu un nivel scăzut de instruire care prețuiesc mai mult rolul aparenței fizice spre deosebire de grupurile favorizate social și cultural;

O simplă privire, câteva cuvinte sunt suficiente pentru a ne face o impresie foarte clară, unitară, structurată, în cadrul căreia trăsăturile percepute sunt intercorelate (Asch et al., 1984). Subiecții sociali care percep se lasă însă dominați de grupele lor de bias-uri (erori de percepere), chiar de la începutul procesului de formare a impresiilor pentru că sunt gânditori cu o capacitate limitată care caută mai curând soluții satisfăcătoare și rapide decât exacte și lente.

O persoană poate să cunoască mult mai ușor după primele manifestări ale personalității, comportamentului, limbajului corporal, al expresivității, al posturii corporale, al îmbrăcămintei etc deoarece prin acestea se poate transmite un anumit tip de mesaj nonverbal.

Totodată, uneori aparențele și primele impresii despre celălalt pot fi înșelătoare, și se poate eticheta sau judecă greșit o persoană fără a o cunoaște în totalitate

Exista o legătură între expresia verbală și cea gestuala care reprezintă un limbaj, și totodată a creării unei impresii, o aparentă bună.

Teoria managementului impresiei se integrează în cadrul mai amplu al sociologiei dramaturgice și al abordării dramaturgiei a comunicării tratând individul ca actor social pe scena vieții unde oferă reprezentații și interpretează roluri în acord cu situația, nu atât pentru sine cât și pentru ai convinge și pe ceilalți de veridicitatea realității pe care o compune individual este la a fi interpret și ai invita pe ceilalți, prin “măiestria “jocului său, la o realitate ca sumă a acestor interpretări.

Premisa de la care se pleacă este aceea că indivizii acționează independent, pe baza unei strategii care implica un sistem de coduri de acțiune “axiome” de conduită înăscute, cristalizate și sedimentate în practică de rutină și ca “realul “este în permanentă construit de actorii sociali în permanentă construit prin interacțiune.

Semnificația faptelor umane se regăsește în modalitatea în care acestea se exprimă în interacțiunea cu ceilalți, ca produs al în teractiunii a “faptului social “. Imaginea de sine nu este rezultatul unei simple introspecții, într-o anumită măsură, imaginea de sine reprezintă un compromis între aspirațiile egoismului individului și colectivele pe care le aduce societatea.

Imaginea de sine se dezvolta treptat și rezultă din feed-back-ul primit de la ceilalți și interiorizarea schemelor despre ceilalți, se exprima la nivelul comportamentului actorului, în ținuta acestuia este punerea în scena propriu-zisă a sinelui prin intermediul îmbrăcăminții a poziției în fața celorlalți, a modului de adresare și servește la probarea trăsăturilor favorabile ale respectivei personae.

Eficienta în comunicare, interacțiune, impune imagini favorabile de sine presupune respectarea ritualilor între parteneri, schimb și cooperarea în sensul confirmării face-ului revendicat de fiecare prin ținuta specifică.

Devine procesul de comunicare înțeles ca fenomen global care întruchipează cuvântul, mimică, privirea, gestul și distanta interpersonala dar și potențialului de inteligentă, vastitatea vocabularului exprimat prin varietatea de cuvinte folosite. Modul de prezentare, privirea, dicția, alura generală modifica aprecierea, este așa numitul “efect halo “- impresiile generale despre o persoană au tendința de a se extinde asupra anumitor trăsături particulare ale acesteia. Interlocutorii nu doar exprima informații, ci se angajează într-o relație de cooperare verbala în care devin inseparabili și în enunțul oricui se bazează pe enunțul celorlalți, în consecință “eul “nu se poate descoperi singur, cI doar prin intermediul unui “tu “, prin dialog, interacțiunea cu ceilalți și prin comunicarea totală, neexistând societate fără comunicare.

Mark L. Knapp considera că domeniul comunicării nonverbale include următoarele fapte de care depind și formarea anumitor impresii:

„cum privim (caracteristicile fizice și îmbrăcămintea);

cum auzim (tonul vocii);

cum mirosim;

cum ne mișcăm – individual sau în conjuncție cu alții (gesturile, postura, privirea, expresiile faciale, atingerile corporate și proximitatea);

cum afectează mediul înconjurător interacțiunile umane și cum afectează acestea, la rândul lor, mediul înconjurător (dispunerea spațială a mobilei, temperatura, prezența altor oameni, zgomotele) "

Rolul primordial i se acordă funcției de accentuare a comunicării verbale.

Comunicarea verbală devine mai nuanțată prin colectarea de gesturi în expunerea unei idei. În primul rând se consideră că cele două tipuri de comunicare conlucrează în afișarea unui mesaj în condiții optime.

Un actor recită un poem cu privirea, cu vocea pe care o modelează la fiecare vers, cu dicția cât mai clară, cu poziția corpului, a capului cu gestica, cu pauzele intenționate pentru crearea suspansului – toate acestea dau expresivitate limbajului verbal și îl încoronează spre transmiterea cu succes. Practic, comunicarea nonverbală poate fi un ecou al comunicării verbale. Prin ecou se repetă elementele importante din informația transmisă, se întipăresc mai bine elementele noi.

În momentele de tăcere, intenționate sau nu, limbajul nonverbal continuă să transmită mesaje cu anumite conotații în funcție de context. Se accentuează o idee, se creează o stare de tranzit către un alt mesaj, se aprobă sau se dezaprobă ceva. Din acest punct de vedere se poate considera că limbajul verbal este înlocuit în mod firesc de limbajul nonverbal. Expresia feței unei persoane vesele transmite imediat starea de fericire.

O altă funcție relevantă este cea de ajustare a limbajului verbal în sensul îmbogățirii lui. Prin intermediul ei, limbajul este mai ușor decodificat datorită completărilor importante pe care le face. Se accentuează interrelaționarea optimă și interdependența acestor două limbaje comune celor două entități: verbale și nonverbale. Acestea formează două „orchestre” care compun aceiași melodie și pe care o transmit pe canale diferite de percepție.

Paul Ekman a realizat o ierarhie cu cinci trepte în care a înscris funcțiile comunicării nonverbale:

“repetarea;

substituirea – înlocuirea mesajelor verbale;

completarea;

accentuarea/moderarea;

contrazicerea”

Comunicarea nonverbală în complexul de funcții dezvoltă aria vizualului antrenându-l în analiza atentă a interlocutorului. De asemenea, crește valoarea auditivă prin receptarea vocii, a intensității cu care se face o expunere anume, manieră mai stângace sau, din contră, abilitatea de a ascunde ceva prin metoda contrastelor – conflictul dintre limbajul verbal și cel nonverbal.

Semne, coduri și canale în comunicarea nonverbală

S-a demonstrat că în comunicarea umană sunt implicate șapte sisteme diferite:

„1) prezența fizică și îmbrăcămintea;

2) gesturile sau mișcările voluntare;

3) acțiunile întâmplătoare;

4) urmele acțiunilor;

5) sunetele vocale;

6) cuvintele rostite;

7) cuvintele scrise”.

Nu întâmplător prezența fizică debutează pe această scară ierarhică, deoarece ținuta și modul de impunere ale acesteia sunt definitorii. Mișcările sigure cu care un om de afaceri intră într-un birou, ținuta dreaptă, privirea sigură toate acestea conduc spre o primă analiză în comunicarea nonverbală deoarece prima impresie este întotdeauna importantă.

Îmbrăcămintea denotă foarte bine atât poziționarea pe o treaptă socială cât și starea interioară. Un om de afaceri nu va greși niciodată dacă va adopta o ținută clasică. Dar sunt situații în care întâlnirile de afaceri nu se derulează în mediul strict de birou, și atunci ținuta trebuie să fie conformă mediului în care se desfășoară confruntarea cu un posibil colaborator.

Ținuta îngrijită, curată, atrage respect și dorința de cooperare. Este ideal ca și culorile să fie în tonul sobru sau degajat în funcție de context. Costumele închise denotă seriozitate, profesionalism și se racordează mai bine la nivelurile de încredere pe care le abordează cei cu care relaționează. Culorile vii sunt de evitat în mediul de birou, dar pot fi agreate într-un context lejer: o terasă, pe un teren de golf. Gradul de adaptare și flexibilitatea adoptării unei ținute sunt importante și pot fi o armă pasivă în câștigarea unei colaborări de succes.

Strângerea de mână este primul impact al comunicării nonverbale care efectuează o primă legătură atât fizică cât și emoțională între două entități. Astfel, prin acest gest al strângerii de mână strămoșii își dovedeau dorința de cooperare și demonstrau că nu dețin arme, transmițând o tentă de încredere noilor veniți.

Impactul strângerii de mână poate lăsa diverse impresii în funcție de căldura mâinii, impactul termic, o mână rece poate stimula încheierea rapidă a legăturii. Deși în alte circumstanțe poate fi apreciată considerându-se că denotă sinceritate, dar relevă de fapt, o stare instabilă a circulației sanguine, o predispoziție spre cădere de calciu – ar spune un doctor. În afara impactului termic, care poate fi rece sau cald, strângerea fermă sau blândă, poate releva de asemenea o bună parte din personalitatea actorului din acest rol strategic. Unii teoreticieni care au studiat îndeaproape aceste ecouri nonverbale au concluzionat:

De exemplu o strângere prea puternică ar putea fi cauzată de faptul că:

persoana nu-și cunoaște forța proprie;

nervozitate;

entuziasm;

din dorința de a părea sincer;

dorința de a părea eficient.

O strângere de mână timidă ar putea avea următoarele motive:

persoană are o forța fizică mare și nu vrea să strângă prea tare;

nevoia de a-și proteja mâinile din cauza slujbei sau a profesiei;

Gesturile, postură și mersul

Gesturile sau mișcările voluntare, sunt cele care trădează adevăratul aspect al stării emoționale ale participanților la un dialog, dezbatere, negociere. Gesturile reținute, trădează o persoană timidă, ce evită să aibă inițiativă, gesturile dezinvolte sunt caracteristice celor ce inițiază de obicei un dialog, și mai ales ce pot conduce dezbaterile în favoarea lor.

Dar indiferent de natura lor, este bine să fie cât mai temperate pentru a nu crea situații confuze sau temeri. Gesturile controlate, manierate, sunt ideale pentru o confruntare benefică ambelor tabere.

Mersul lent, degajat, trădează o personalitate sigură, dezinvoltă, atentă la cei din jur. Mersul cu pași grăbiți este semnul unei persoane foarte active, probabil ușor dezorganizate – se grăbește să ajungă undeva sau e în întârziere ori poate se află într-un moment nefavorabil – doar a aflat un lucru negativ și trebuie urgent să ajungă la destinație.

Acțiunile întâmplătoare conduc la o descriere realistă a personalității supuse analizei. Însă, într-o negociere, de obicei participanții experimentați evită stările de efuziune, necontrolate, spontane. Această tactică de reprimare a acțiunilor de acest mod nu este deloc întâmplătoare, ci planificată, pentru a încuraja un mediu profesional de afaceri.

Urmele acțiunilor implică analize subtile ale mesajelor clare, transmise prin intermediul lor. În funcție de impactul acestora se poate bloca un dialog, sau se poate continua pe o altă linie a dezbaterilor mai acide.

Sunetele vocale imprimă asupra subconștientului o gamă variată de impresii. O voce caldă, calmă, controlată, are efecte ce pot capta atenția sau pot sugera încredere. Un timbru ridicat al vocii trădează dorința de a manipula, de a se impune în contextul unui dialog. O voce prea scăzută trădează neîncredere, sau poate provoca suspiciunea ascunderii unor informații valoroase. Pentru că măsura este cheia tuturor elementelor ce aspiră spre succes, este ideal a se păstra o linie valorică medie – o voce temperată, un timbru vocal plăcut, un ritm al vorbirii normal. Ritmul vorbirii menține trează atenția auditorilor. Alternanța acestuia este primordială, iar pauzele sunt la rândul lor importante pentru a puncta o idee semnificativă.

Cuvintele rostite sunt apanajul maeștrilor limbajului verbal. Un punctaj mare se acordă cuvintelor cheie și abilitatea de a le amplasa în contextele potrivite. Valoarea acestora este dublată de capacitatea de înțelegere a mesajului transmis. Rolul acestora este de a puncta un anumit sfat, de a înlătura o suspiciune, de a dezbate cât mai clar o problemă. În susținerea unei idei se pot face aprecieri, se pot utiliza metode eficiente de transmitere a informației direct prin prisma limbajului verbal.

Cuvintele scrise nu beneficiază de aceiași flexibilitate în limbajul scris, deoarece odată expuse, nu pot fi ajustate. Prezentarea scrisă poate fi optimă dacă beneficiază de un plan compact, care încurajează trasarea unei linii cât mai clare de expunere a ideii de bază.

Într-o organizație, nivelul de desfășurare al comunicării nonverbale se extinde atât ca formă de interpretare, fiind mai multe persoane prezente dar și ca modalitate de intepretare. Pentru că uneori, același mesaj poate fi înțeles în mod diferit. Este foarte importantă claritatea comunicării pentru o mai bună înțelegere și o bună intermediere a informațiilor ce tranzitează într-un context sau altul; de la un birou către altul; de la subaltern la superior sau invers. Se poate vorbi astfel de traiectorii verticale de sus în jos sau de jos în sus dar și de dezbateri orizontale între emițătorii și receptorii de la același nivel.

În acest context, considerăm că perceperea omului de către om, în procesul comunicării interpersonale poate fi critică (exprimată prin negativism, scepticism, ca urmare a detectării dezacordului între idei, valorile umane și manifestările nonvebale) sau necritică (manifestată sub forma molipsirii psihice, imitației inconștiente și lipsei rezistenței la influențele exterioare). Predispunerea sau receptivitatea, pe linia perceperii anumitor fenomene în lumină pozitivă sau negativă în cadrul relațiilor interpersonale, este definită ca stereotipul social generat de cadrul și condițiile sistemului social la care se subsumează relațiile interpersonale.

2. IMAGINE PERSONALĂ ȘI COMPETENȚĂ

2.1. Poate imaginea despre tine să dezvăluie cât ești de competent?

Omul există doar în relație cu ceilalți cu care comunică în viața de zi cu zi, schimbă informație și atitudini, este influențat de psihologia celorlalți și influențează la rândul său pe ceilalți prin propria sa psihologie: are un anumit impact asupra celorlalți prin cuvinte, gesturi, atitudine prin trasmiterea unei anumite imagini și percepție a unei anumite impresii.

Încă din copilărie interacționam, socializam, ne dezvoltăm, reflectam o anumită oglindire a personalității noastre prin limbajul nonverbal cât și prin ceea ce dorim să fișăm, să facem impresie. Această interacțiune umană continuă se manifestă ca interdependență a doi actori sociali, ca influențare sau dominare a altuia, ca schimb de idei, sentimente și stiluri de conduită, ca simplă comunicare în viața cotidiană cu altul, având ca rezultat schimbarea de atitudini, norme, idei și credințe.

Pentru a face față cu succes la toate aceste procese de interacțiune și schimbări sociale implicite este importantă cunoașterea de sine, explorarea propriului eu și dobândirea unei imagini despre sine cât mai exactă deoarece joacă un rol decisiv în viața persoanei: influențează tonusul trăirilor afective, îndrumă prin raportare la alții, ajută la organizarea acestei cunoașteri într-o schemă de sine și conduce spre obținerea unei gratificări și recunoașteri personale prin prisma a ceea ce este capabil să facă.

Imaginea despre sine se construiește social: ne formăm prin apartenența la un grup social, la o categorie de sex, și prin comparație cu alții, suntem influențați de o situație socială sau de unele personalități din mediul social, precum și de aspirații, idealuri, scara valorilor personale și idealuri (așteptările persoanelor semnificative față de noi: părinți, prieteni, etc.). Ne construim continuu, reunind, într-un ansamblu, relațiile cu alții, judecățile noastre despre alții și ale altora asupra noastră, aparența noastră fizică, sentimentele noastre morale, posesiunile materiale precum și cunoștințe despre trăsăturile noastre de personalitate, abilități, priceperi, valori, credințe, motivații, evenimente de viață, relații cu alții care exercită influențe semnificative.

Pentru a putea proba o anumită imagine despre sine în exterior și a exprima o serie de calități și competențe este necesară o cunoaștere în prealabil a propriei persoane, proces cognitiv complex prin care se constituie imaginea despre sine, se definește și se prezintă persoana în termeni de trăsături de personalitate.

Evaluarea este o dimensiune majoră a comportamentului uman condiționând atât atitudinea față de sine cât și atitudinea față de alții: are loc o prezentare a sinelui prin vectori verbali (în proporție de 7%) și nonverbali (în proporție de 93%, din care 30% reprezintă măsura în care persoana stăpânește și vehiculează imaginea să și pe cea a interlocutorului, iar 63% reprezintă limbajul silențios al exprimării corporale: vestimentație, culori, pieptănătura, textura, confort, eleganță, semnale, embleme, parfum, machiaj, etc.).

Corpul individului întruchipează produsul biologic al naturii concretizând prin imaginea exterioară, evoluția psihică și interiorizarea valorilor morale, culturale, și religioase: prin trup persoana se afirmă, se autoprezintă, există obiectual ca persoană în realitatea lumii și este evaluată funcție de acest trup.

Imaginea obiectivă astfel creată a omului este înfățișarea, modul cum se prezintă sau aspectul formal al prezenței umane oferit privirii; are în spate întreaga sa istorie, structuri motivaționale, aspirații și concepția persoanei privind eficiența și competența sa, simțire și acțiune prin echilibrări continui ale conduitei pentru integrarea și integritatea personalității.

Un alt factor de importanță majoră pentru aprecierea unei persoane este realizarea personală sau eficiența, asociată de cele mai multe ori unui respect de sine sănătos. Ne formăm o imagine mentală bazată pe succesul sau eșecul personal văzut prin ochii altora, ne întrebăm dacă imaginea noastră despre competență este artificială în fața altora, și suntem impulsionați să ne îngrijim cât mai mult de felul cum ne vindem propria marfă.

Eficiența personală (concept construit de A. Bandura în 1991) constă în credința despre capacitatea de a avea un control asupra evenimentelor care afectează viața și asupra capacității de a îndeplini o sarcină. Această credință operează asupra comportamentului prin procese motivaționale, cognitive și afective directe, precum și asupra mecanismelor autoreglatorii constituite din standardele și scopurile personale. Eficiența personală este concretizată în exercitarea unor aptitudini, cunoștințe, deprinderi, priceperi și trăsături temperamentale, sisteme de însușiri și posibilități ale persoanei care mijlocesc pentru reușita unei activități.

Modalitatea eficientă de a îndeplini funcțiile sociale cu care este investită persoana în interacțiunile cu ceilalți, reprezintă ceea ce psihologii numesc competență socială (termenul a fost folosit pentru prima dată de N. Chomsky în contextul lingvisticii generative); se manifestată prin recunoașterea valorii celuilalt (respectul său norma de apreciere corectă a valorii și contribuțiilor fiecăruia la patrimoniul comun), încrederea dată de constatarea ofertei celuilalt, precum și capacitatea de a interpreta un fenomen, a soluționa o problemă, a lua o decizie, a efectua o acțiune.

Aspectele de eficiență comportamentală și profesională, ce exprimă gradul de concordanță între modelul de comportament individual și modelele validate și recunoscute de sistemul social (relația dintre persoană și situație), își găsesc expresia în categoriile sociale de rol și status social.

rolul social reprezintă comportamentul individului aflat într-o dublă ipostază: poziția de subiect și de obiect al acțiunii structurilor de expectanțe condensate în:

expectanțe generale pe care mediul social le îndreaptă asupra deținătorului unei poziții prin raportare la ocupanții altor poziții (rol prescris)

expectanțe specifice pe care deținătorul unei poziții le percepe ca aplicabile în propria sa conduită în raport cu deținătorii altor poziții (rol subiectiv)

Personalitatea individului se manifestă prin asimilarea creatoare a expectanțelor normative ale rolurilor cărora le dă viață, și fără a se identifică cu acestea, realizează ordonarea socială a relațiilor interpersonale funcție de locul ocupat în societate, statutul persoanelor în grup.

Statutul social (reversul rolului social) constă în diferențierea comportamentelor în funcție de pozițiile și rolurile ocupate, prescriind anumite funcții de îndeplinit și conferind ranguri diferite în ierarhia socială.

În concluzie, statutul social reprezintă poziția socială a persoanei, iar rolul social presupune îndeplinirea funcțiilor statutului, prescripțiilor, solicitărilor și obligațiilor, îndatoririlor asociate. Rolurile se definesc și suportă influența condițiilor interioare personale (preferințe, motivații, capacități) și ale caracteristicilor de sex, vârstă. La rândul lor rolurile și statusurile se fac vizibile printr-o serie de indici printre care amintim: limbajul nonverbal, limbajul verbal, ținuta vestimentară.

Ca urmare a considerației, valorii asociate persoanei sau grupului în conformitate cu statutul social se naște prestigiul său reputația, înțeleasă ca raportare la un sistem social dat, la o structură de clasă și stabilită funcție de o serie de factori (de exemplu, prestigiul social al profesiunilor este definit în funcție de nivelul intelectual și funcția de conducere). Competența socială care decurge din îndeplinirea rolurilor și statutelor sociale constă în:

capacitatea de adopta un rol diferit;

capacitatea de a influența ușor indivizii sau grupul;

capacitatea de a stabili ușor și adecvat relații;

capacitatea de a comunica ușor și eficient;

capacitatea de utiliza adecvat puterea și autoritatea rolurile adoptate;

capacitatea de adopta ușor diferite stiluri de conducere;

capacitatea de a răspunde prompt solicitărilor din domeniul de referință;

capacitatea de a stăpâni meseria aleasă;

capacitatea de a asimila cunoștințe despre domeniul său, de exercitare a funcției;

capacitatea de a judecă un anume lucru sau siuație;

capacitatea de a fi stăpân pe informație într-un anumit domeniu;

Competența socială este asociată cu performanța și profesionalismul, dublate de conștiința posedării lor. Ea îmbracă mai multe forme:

după nivelul de manifestare:

competența individuală atestată la nivelul posibilităților acționale ale persoanei și particularizată în competență științifică, pedagogică, politică, etc.;

competența colectivă însumează abilitățile fiecăruia de a reflecta personalitatea celuilalt și a se lăsa influențat de ea; este definită la nivelul comunicării cu mediul social ca integrare pe o scară de valori;

competența comunitară presupune distribuția competențelor în elaborarea și adoptarea normelor, precum și controlul aplicării lor (respectarea normelor sociale impuse);

după tipul normelor implicate se numără:

competență acțională

competență cognitivă

competență teoretico-operațională

competență decizională

competență economico-administrativă

competență executivă

competență imperativă

Estimarea competenței personale variază în funcție de sfera cunoștințelor deținute despre un domeniu precum și în funcție de percepția atributelor solicitate: puterea de competență este bazată pe ideea că persoană are experiență și cunoștințe speciale, fundamentul încrederii, credibilității.

Toate formele de competență fac posibilă realizarea variată a persoanei și își fac apariția rând pe rând sau cumulat pe traseul vieții profesionale a oamenilor, variind rezultatele acestora.

2.2. Nivelurile și sfera competenței

Rezultat cumulativ al istoriei personale și al interacțiunii cu lumea exterioară, competența este un concept actual cu multiple sensuri, fiind folosit inițial deopotrivă de psihologia muncii și managementul resurselor umane. Conotația termenului este alcătuită din trei niveluri ale realizărilor personale:

realizările persoanle sunt evaluate după intensitatea activității vieții: prezența sau absența activității în viața individului vorbește despre dinamismul acestuia

continuu, pe parcursul întregii activități profesionale

direct, competență dictată de o profesiune care nu beneficiază de un antrenament specific.

Descrierea unei persoane recunoscute ca un “bun vorbitor” nu dă posibilitatea enumerării calităților reale cuprinse în această etichetă: știința comunicării este o artă care stimulează la publicul receptiv o stare propice pentru a-i dicta dorința emitentului, a-i comunica experiența proprie, urgența, acțiunea, rezultatul urmărit fiind motivarea răspunsului adecvat și responsabilitatea urmăririi atente a vorbitorului.

În competența comunicării sunt implicate multe tipuri de competențe printre care: puterea de seducție, talentul, stilul personal serios, amuzant, convivial, rezervat, direct, insinuant, explicit, implicit, care nuanțează influența generată de situația de comunicare (partenerii comunicării, statusul acestora, mediul soacial, posibilitățile contextuale). În consecință, competența comunicării depinde de nivelul și numărul de persoane influențate în acel proces de comunicare.

Succesul profesional depinde de cunoștințele, informațiile deținute, capacitățile și aptitudinile formate. Studii multiple, în domeniul gestiunii resurselor umane, au căutat să descopere în urma analizelor un criteriu unic al reușitei profesionale care să simplifice predicția succesului ceea ce s-a dovedit un demers dificil deoarece politica fluctuantă schimbă continuu criteriile și prioritățile organizațiilor. Indicatorii performanței profesionale sunt ușor de obținut fiind independenți de efort și caracteristici individuale: oferă doar o parte văzută a activității profesionale raportată la normă de performanță și normele culturale.

Specialiștii, profesioniștii, sunt persoanele care se caracterizează printr-o formare continuă riguroasă și adaptată unui domeniu de profesare, responsabile și ambițioase de a deveni profesioniste, cele mai bune dintre cei mai buni. În acest sens, chestionarele de personalitate și tehnicile de programare neurolingvistică (urmăresc mișcările oculare, gesturile, studiază fizionomia, vestimentația) sunt buni predictori ai performanței profesionale.

Experții sunt situați pe o treptă mai înaltă a ierahiei socio-profesionale ca urmare rezultatelor excelente obținute în funcția considerată, a mulților ani de experiență, cercetare teoretică și practică, a capacităților dezvoltate și a realizării satisfăcătoare a activității prestate în societate.

Evaluarea, atât a profesioniștilor cât și a experților, cuprinde în egală măsură trei categorii mari de obiective: aptitudini, abilități și competențe, și în final personalitatea individului. La două dintre aceste laturi ne-am oprit în studiul nostru: competența profesională și atitudinea conservatoare-liberală, cu scopul de a cerceta cum anume este apreciată competența profesională a expertului în funcție de orientarea dominantă a personalității publicului observator: conservatorism sau liberalism. Competențele verbale au fost manipulate cu ajutorul unui discurs, în timp ce aprecierea competenței în domeniul de activitate al experților a pornit de la cunoașterea prestigiului acestora.

3. PERCEPȚIA SOCIALĂ ȘI JUDECATA STEREOTIPICĂ

3.1. Percepția umană: concept și implicații

Pecepția umană constă în cunoașterea obiectelor și fenomenelor în integritatea lor și în momentul acțiunii acestora asupra organelor senzoriale, fenomen complex, deoarece este constituită din numeroase senzații, imagini, reprezentări alături de care intervine gândirea (prin identificare, comparare, observarea de detalii și stabilirea de legături cu imaginile altor obiecte), memoria (care furnizează imaginile acumulate anterior și dă sens celor percepute) și atitudinile (atitudinea motorie, setul intelectual care filtrează faptele de perceput și atitudinea afectivă constituită din motivație, interese, etc.).

Percepția socială, termen folosit de Baron și Byrne în 1991, este un segment al proceselor cognitive: reprezintă modul prin care persoana ajunge să-și formeze o imagine despre sine și în același timp felul cum se conturează impresiile, aprecierile despre alții.

În același context, “Dicționarul de Psihologie Socială”, coordonat de Septimiu Chelcea (1981, pp. 85-86), precizează că percepția socială depinde de tiparele culturale existente, sistemul de simboluri verbale ale limbii și semnificațiile generalizate existente în colectivitate, având ca obiect statusurile, rolurile, relațiile, comunicarea și comportamentul social al altor persoane. Putem identifica astfel două ipostaze ale pecepției:

percepția reală a comportamentului social manifestat, cu identificarea adecvată a interacțiunii psihosociale existente între persoane;

percepția prezumtivă, de reflectare a ceea ce se așteaptă de la persoana dată: este o percepție proiectivă;

În viața obișnuită participăm activ la experiențele sociale, observând conduite și schimbările lor, scrutând aparențe, ținuta persoanelor, constituția lor fizică, corpolența, expresia feței, privirea mimica sau gestica pe baza cărora formulăm ipoteze și interpretări. Totul devine un indiciu și servește ca material pentru construcțiile noastre ipotetice iar când se întâmplă ceva neașteptat, revenim imediat asupra observațiilor noastre pentru a găsi o explicație.

Percepția celuilalt conduce la judecăți de valoare pe baza informațiilor obținute fie direct din interacțiunile sociale, fie indirect din mass-media, zvonuri, fotografii, etc. Percepția și reprezentarea proprie, despre noi înșine, modifică interacțiunea cu ceilalți prin indiciile pe care le dă fiecare în legătură cu starea, intențiile sale etc. Și conduce la construirea unei imagini și interpretări în ochii celuilalt (psihologia naivă bazată pe bunul simț).

Sursele de informații la care fac apel oamenii în momentul în care își fac o impresie despre celălalt se referă la:

cunoașterea apartenenței persoanei la o anumită categorie (de vârstă, sex, socio-profesională)

detaliile caracteristicilor sale individuale (de exemplu: tradiționalistă, conservatoare, distrată, preocupată de aspectul fizic)

elemente semnificative cum ar fi: mijloacele de exprimare a reacțiilor corporale (poziția sau atitudinea corpului care denotă siguranță, tendință dominatoare; gesturile instrumentale, retorice, reactive; mersul cu viteză, elasticitate și fermitate, etc.)

De multe ori informația despre caracteristicile individuale se impune înainte de toate. Studii despre predominanța informațiilor categoriale sau individualizate în procesul formării impresiilor au fost realizate de Fiske și Neuberg (1990), care construiesc modelul unui continuum al impresiei: evaluarea celuilalt de către observator se înscrie pe un continuum unic de formare a impresiilor care are ca extremități categoriile și răspunsurile individualizate. Răspunsurile bazate pe categorii sunt prioritare raționamentelor individualizate având ca factori de variație: interpretarea, motivația și atenția. Cu alte cuvinte includerea oamenilor în anumite categorii și judecarea conformă unor stereotipuri este primordială interpretării raționale.

Factorii facilitatori și distorsionanți totodată în percepția socială sunt cuprinși în categoriile:

fenomenul de cristalizare, cu conținut afectiv: transfigurarea persoanelor, obiectelor sau a situațiilor sub influența sentimentelor, a pasiunii;

prezumția de similitudine (demografică și ideologică): inferarea unor asemănări pe baza unor informații demografice sau de mentalitate comună aparentă, din experiența proprie sau din zvonistică;

efectul de halo: formarea unei imagini globale despre persoană și aprecierea trăsăturilor specifice sub influența acestei primei judecăți (nivelarea trăsăturilor persoanelor apreciate);

generozitatea sau tendința de a aprecia favorabil oamenii când evaluarea privește statusul viitor al persoanei;

tendința de proiectare a propriilor trăsături, procese, trăiri asupra persoanelor percepute (o persoană rigidă în relații va căuta întotdeauna să constate rigiditatea și la alții);

variabilitatea persoanelor percepute sau a situațiilor ca factor dinamic în construirea impresiilor și judecăților;

sistematizarea informațiilor care este afectată de stereotipizarea trăsăturilor evidente, vizibile (spre exemplu sexul și vestimentația);

Percepția celuilalt oferă o cunoaștere empirică și se constituie într-un stil propriu observatorului, traducând prin această sintagmă postura activă și trăsăturile de personalitate ale acestuia. Heider (1958) definea trei stiluri perceptive în funcție de informațiile selectate de observator în vederea cunoașterii:

percepția fizionomiei sau maniera de cunoaștere după indici externi;

analiza acțiunii cu diferite nivele de profunzime;

stilul etichetar care folosește atribuiri de calități psihice;

În afara acestor forme specifice ale stilului individual de percepție, există și stiluri de evaluare a celor din jur, stiluri care țin de personalitatea observatorului: sunt stilurile de percepție interpersonală teoretizate de Secord F. Paul (1968), în funcție de criteriile de judecată ale observatorilor. Există două astfel de stiluri:

stilul artistic utilizează parametri de mare importanță pentru observator cum ar fi interesele intelectuale și estetice, pasiunile, motivația, etc.;

stilul consensual utilizează atribute convenite social prin judecare de cele mai multe ori stereotipică; are la bază pe elemente descriptive care includ pesoanele observate în anumite categorii distincte;

Impresia generată în cadrul întâlnirii cu ceilalți poate “închide “sau “deschide “, din punctul de vedere al relațiilor interpersonale, persoana percepută deoarece în funcție de modul în care arată, se mișcă, vorbește, dovedește credibilitate sau nu, este acceptată sau respinsă.

3.2. Judecarea aparenței fizice

3.2.1. Judecată și stil personal

Procesul cunoașterii empirice diferă de la individ la individ, în funcție de modul de abordare și interpretare, judecare în raport cu propria personalitate. Judecata constă în afirmarea sau negarea unui raport pe baza unei convingeri, ceea ce presupune o sinteză mentală supusă influenței motivaționale, afective: intervin deseori sentimentele, trăirile, interesele, atitudinile etc.

Stilul apreciativ este maniera personală de abordare, evaluare și interpretare a evenimentelor realității care prezintă aspecte divergente, o formă de înțelegere desfășurată în registru afectiv: sensul se leagă de atitudinea persoanei, de adeziunea acesteia față de conținutul intelectual și față de semnificație. Din necesitate și prin exersare, devine trăsătură aptitudinală, cristalizată în:

stilul empatic ce constă în capacitatea de transpunere în cadrul interior de referință al altora, cu ajutorul propriei experiențe afective, pentru a descifra similitudinile structurale ale persoanei observate;

stilul analogic care reușește înțelegerea altora prin mijloace analogice ceea ce conduce la judecăți mai obiective și mai acurate, iar alteori inexacte;

stilul reflexiv, preponderent afectiv, presupune raportarea la sine cu aprecieri rigide și analitice pentru cei din jur;

stilul detașat este neproductiv și imparțial prin strategii de cunoaștere, cu același rezultat;

Judecarea celuilalt s-a realizat experimental prin examinarea unor liste de trăsături ale persoanei; ceea ce s-a dovedit a fi de interes pentru observatori este dimensiunea estetică a aparenței fizice, apreciată pozitiv sau negativ. Prevalența esteticului sau a farmecului intervine atunci când apropierea de celălalt nu corespunde unei relații profunde, afective; într-o relație afectivă caracteristicile psihologice, morale și sociale sunt indici de cunoaștere a partenerilor în defavoarea expresivității și seducției. Imaginea corporală exterioară se va găsi plină de semnificații diverse atunci când nu este umbrită de informațiile furnizare de interacțiunea socială: capătă importanță dimensiunile psihologice, morale și mentale ale persoanei.

În procesul judecării celuilalt, pe măsură ce expresivitatea corpului (manifestată prin figură, voce, privire, vestimentație, etc.) scade în importanță, tot ceea ce suportă o codificare socială (modul de a vorbi, gesturile și atitudinile în proporție de 25%, vestimentația 17%, etc.) devine un indiciu tot mai pertinent în cadrul judecății. Rolul interacțiunii sporește informațiile shimbate, dezvăluite, și îmbogățește sensul impresiei formate (aportul conversației constă în informații despre calitățile spiritului 1%, despre inteligență 5%, gusturi 9%, modul de viață sau anturaj 3%).

3.2.2. Judecata stereotipă

Inferarea trăsăturilor de personalitate este făcută pe baza părerii, opiniei subiective ca urmare a experienței personale de relație și nu pe baza riguros logică; în acest moment intervin dispozițiile de moment ale observatorilor cunoscători și convingerile personale adesea obținute indirect (din auzite, observații ale altor persoane). Este astfel concretizată judecata unei comunități asupra unei persoane sau obiect care aparține sau nu aceleiași comunități: unele persoane se bucură de o reputație în cadrul unei comunități sau grup deși nu fac parte din ea (Goliat avea o reputație redutabilă în fața dușmanilor săi).

Concret învățăm să-i cunoaștem pe ceilalți în trei moduri diferite:

prin observația directă, mijloc eficace de a învăța anumite lucruri despre ceilalți și a ne exersa spiritul de observație;

prin ceea ce ne dezvăluie ceilalți despre ei înșiși în anumite situații conjuncturale;

zvonul: unii povestesc ceva despre ceilalți, și pe baza acestor infrmații lacunare și uneori distorsionate de subiectivitate, se realizează judecăți de valoare mai mult sau mai puțin consistente;

Numărul celor mai complexe judecăți pe care le-am realizat asupra celorlalți, mai ales în ceea ce privește caracterul său personalitatea lor, rezultă din informațiile raportate probabil concomitent de cele trei surse. Cu toate acestea suntem capabili să îi cunoaștem pe ceilalți prin reputația dată de poziția ocupată în societate și rolul îndeplinit conform cu acest status: cunoașterea indirectă este posibilă doar în măsura în care există o anumită structură socială. Informațiile despre ceilalți, obținute în urma conversațiilor cu persoana în cauză sau a discuțiilor cu a treia persoană, conduc la pronunțarea unor judecăți sumare ce vizează trăsături de caracter considerate însă drept permanente.

Rezultatul proceselor sociale de observare directă sau indirectă este reputația, construită ca suma punctelor asupra cărora observatorii sociali sunt de acord, trăsături de caracter despre care au aceeași reprezentare. Se poate spune că reputațiile există mai mult în conversațiile purtate de grupe de persoane decât în mintea lor, și după cum amintește Moscovici S. se referă la:

calități umane variabile: contează în măsura în care există importante deosebiri de performanțe atribuibile direct persoanelor;

calități individuale importante pentru ansamblul colectivității: cu cât par mai valoroase cu atât sunt mai evaluate;

calități în legătură cu care evaluarea cea mai eficace necesită un eșantion larg de performanțe realizate în diferite circumstanțe, într-o anumită unitate de timp; informațiile pe care le oferă a treia persoană creează un model mai vast și variat al comportamentului celui observat, care scutește observatorul de munca observației directe;

calități rare mai mult sau mai puțin excepționale (talentul, competența într-un anumit domeniu, etc.)

Cunoașterea reputației celorlați ocupă un loc important în viața socială, și de aceea transmiterea informațiilor, detaliat și corect, despre calitățile și aptitudinile celorlați presupune onestitate, lipsă de prejudecăți, imparțialitate, cooperare și bunăvoință. Reputația contribuie la repartizarea activităților sociale în mod corespunzător între diferiți specialiști și includerea persoanelor în diferite categorii: permite cunoașterea domeniului în care un număr mare de persoane sunt performante fără a fi necesar contactul cu ei, precum și previzibilitatea anumitor caracteristici personale.

Stereotipul cuprinde mai multe tipuri de informații referitoare la ceea ce face sau nu fac persoana vizată, la popularitate, capacitatea de a fi iubiți, etc.; este vorba de o structură cognitivă în care atributele despre o categorie socială, sunt organizate și ale cărei interrelații sunt ușor percepute. Cu ajutorul acestor cunoștințe procesul de formare a impresiilor este ușurat: schemele sunt instrumente cognitive care influențează rapiditatea percepției și interpretării informațiilor disponibile.

Stereotipizarea acționează asupra conceptului de sine (structură cognitivă ipotetică despre sine ce mediază între situațiile sociale și comportament) care se structurează în două componente:

identitatea socială constituită din autodescrieri legate de apartenențe formale sau informale ale persoanei: sex, naționalitate, profesie, religie, etc.;

identitatea personală constă în autodescrieri care reflectă trăsături de personalitate, diferențe individuale, caracteristici corporale, atribuiri de caracteristici cum ar fi competența, gusturi, interese, etc.

3. 2.3. Atribuirea ca rezultat al judecății sociale

În nevoia de a înțelege comportamentele și de găsi structuri stabile pentru explicarea celuilalt, omul face apel la procesul de atribuire cauzală (Heider, 1958) care constă în a stabili concluzii imediate asupra persoanei. Acest proces inconștient (Gilbert, 1989; Sperber, 1992) bazat pe activarea stereotipurilor, sau pe teoriile naive ale personalității, a cunoscut diferite dezvoltări de la studiile pe bază de trăsături, până la studii care utilizând aparența corporală, demonstrând de fiecare dată că impresia degajată este globală și intuitivă.

În concepția lui Heider, de orientare gestaltist, atribuirea trimite la procesele care permit să se dea un sens unui eveniment oarecare, să i se stabilească originea pe baza unei psihologii naive care construiește o viziune coerentă asupra lumii. Procesul atribuirii permite producere de cogniții după cum amintea Moscovici, în 1972: constă în a emite o judecată, a infera “ceva “, o intuiție, o calitate, o atitudine, o dispoziție sufletească, un sentiment asupra stării proprii sau asupra stării altui individ, plecând de la un obiect, de la o dispoziție spațială, un gest, un indice disponibil perceperii.

Prin atribuire, omul cuprinde realitatea și poate să o prezică și să o stăpânească pentru că astfel mediul îi apare ca stabil, coerent determinând așteptările și reacțiile la evenimente.

Pornind de la acest model de atribuire, Jones și Davis (1965) aplică teoria în procesul percepției celuilalt (percepție cauzală), cu scopul de a descoperi cum anume o persoană atribuie celuilalt dispoziții personale stabile, pornind de la acțiunile observate. Inferența vizează legătura stabilită între un comportament și atributele susceptibile de a explica acel comportament: observatorul crede că acel comportament sesizat este cauzat de una din trăsăturile sale de caracter sau de una din dispozițiile sale specifice.

Condițiile necesare inferențelor sunt:

observatorul să repereze efectele acțiunii dorite de actor: de exemplu să observe că aparența sa fizică pune în evidență un anumit statul social;

observatorul trebuie să presupună că actorul este conștient de efectele acțiunii sale și anume că vrea ca ceilalți să recepționeze informațiile despre statutul său profesional;

observatorul trebuie să presupună că actorul are capacitățile necesare pentru a îndeplini această acțiune: competența sa profesională este subliniată de competența sa de a pune în evidență valoarea sa profesională;

actorul trebuie să aibă o anumită libertate de alegere între mai multe acțiuni posibile: exigențele situației să nu fie constrângătoare și actorul să aibă posibilitatea în a avea o anumită aparență fizică;

ținând cont de efectele specifice, observatorul inferă, atribuie o corespondență între acțiune, intenție și o dispoziție;

Jones și Davis precizează că observatorul este mai sensibil la efectele percepute ca dezirabile, ceea ce presupune că un anume comportament al persoanei este perceput ca reflectându-i intențiile, și dincolo de intenții, dispozițiile personale, decât supus influenței constrângerilor situației.

Analizând cele două modele, Kelley (1967) conceptualizează atribuirea ca fiind un proces care permite să se analizeze proprietățile stabile ale obiectelor, proprietăți care subântind manifestările lor variabile: se inferă cauze pornindu-se de la efecte. Efectul va fi atribuit factorului prezent atunci când efectul este prezent și factorului absent atunci când efectul este absent, și de asemeni va fi atribuit factorilor externi sau factorilor interni funcție de statistică naivă a observatorului.

Variația efectelor depinde de patru factori:

entitățile sau obiectele;

persoanele în interacțiune cu aceste obiecte;

modalitățile temporale de interacțiune cu aceste obiecte;

modalitățile circumstanțiale de interacțiune cu obiectele;

Iar validarea efectelor atribuite depinde de specificitatea efectului, constanța efectului în timp, și în funcție de modalitățile de interacțiune și consensul între persoane cu privire la acel efect. Opinia asupra cauzalității are la bază două mari principii:

principiul eliminării care se referă la situațiile în care un efect are multiple cauze posibile și se manifestă prin perceperea rolului unui efect ca fiind mai mic decât celelalte prezente;

principiul amplificării care permite atribuirea unei dispoziții în cazul unui comportament situațional contraindicat;

Ca o sinteză a celor două modele, atribuirea unei dispoziții ține cont de efectele specifice ale actului efectuat, de competența actorului și capacitatea lui de a cunoaște consecințele actului precum și de așteptările vis-a-vis de comportamentul său:

bazate pe categoria de apartenență: stereotipe și normative;

bazate pe persoană sau țintă: impresii asupra personalității, trăsăturilor de personalitate, constanța în timp și a modalităților de interacțiune;

. Inferența trăsăturilor de personalitate se referă la tendința de a deduce particularitățile acestea plecând de la conduita persoanei.

Gilbert et al. (1988) demonstrează că acest tip de inferență are loc automat, pentru că ulterior percepției stereotipe, să aibă loc o reevaluare ce include și informația proaspăt primită, implicând o corecție: inferențele inițiale necesită un minimum de energie și se realizează prin euristică sau reguli empirice de raționament. Stereotipurile care intervin astfel în atribuire, servesc și la eliberarea resurselor cognitive, astfel încât sarcinile să fie realizate rapid și eficient: asemănarea și identitatea dintre comportamentul, obiectul perceput și cel activat din experiență produc același efect și deci acționează la fel (de exemplu îmbrăcămintea de calitate superioară este adesea și scumpă sau îmbrăcămintea trădează trăsăturile persoanei, etc.).

Această euristică este frecventă deoarece se consideră că prima informație pe care o primim, de obicei prin procesul de observație, despre o persoană (sex, rasă, farmec sexual, statut social, vestimentație, etc.) este considerată ca reprezentativă. Numeroase cercetări au arătat că majoritatea oamenilor se grăbesc să judece după aparența fizică (se bazează parțial pe autocunoaștere și intercunoaștere care necesită prelucrare de informații) și consideră că cei frumoși au mai mult succes, sunt mai sensibili, mai amabili și mai agreabili decât cei cei lipsiți de frumusețe.

Tot astfel se consideră că persoanele cu un statut social ridicat, după cum o arată îmbrăcămintea sau manierele, sunt respectate și li se acordă o stimă deosebită. Interesant, în studiul nostru, va fi de constatat, cum anume acționează raționamentul observatorilor în cazul judecării competenței unui expert pe baza categorizării vestimentare: aspectul vestimentar și aspectul general sunt surse importante de informații iar stereotipul despre acestea, ne informează despre situație și cum să reacționăm în contextul amintit!

Convingerea constă în orice tentativă de a influența acțiunea și opiniile celorlalți în scris sau prin viu grai. Una din strategiile de a influența persoanele din public, așa cum sunt și eu la un moment dat, este persuasiunea sau puterea de convingere. Logic, poziția și identitatea actorului social nu ar trebui să-mi afecteze în nici un fel încrederea în ceea ce este acesta, dar este greșit să cred că felul actorului social de a se prezentă în fața mea, nu influențează măcar în mică proporție ceea ce susțin eu despre el.

4. Elemente nonverbale în formarea primelor impresii

Principalele elemente nonverbale în formarea primelor impresii sunt:

expresiile faciale;

expresia ochilor;

mișcările capului;

gesturile cu mâinile și brațele;

poziția corpului și mișcarea picioarelor;

distanța spațiala;

înfățișarea

Distanța față de interlocutor trebuie să fie în limita rigorilor impuse de bunele maniere

Aspectul exterior – alegerea îmbrăcămintei, afișarea fizică

Transmiterea mesajelor nonverbal prin prisma scrisului de mână

Vocea este un element comun atât comunicării verbale cât și a celei nonverbale având puterea de a transmite un mesaj prin două modalități ce se întrepătrund și care conlucrează în evoluția cu succes a dialogului. Ritmul, volumul și tonul vocii pot fi modelate printr-un mod rapid sau lent.

Volumul tradus prin intensitatea vocii trebuie să fie temperat, destul de plin pentru a putea fi receptat însă nu foarte accentuat pentru a nu agresa.

Ritmul adoptat trebuie să atragă prin alternanțele bine plasate, moderate. Schimbările de ritm nu trebuie să fie prea abrupte dar nici foarte lente. Prin acesta sunt asigurate nivelurile înalte de atenție și captarea ideilor forte.

Puterea cuvântului în conversație nu depășește mai mult de șapte procente din întregul dialog. Se crede că de regulă, informațiile sunt percepute pe jumătate. (din ce se spune, se ascultă sau din memoria celor auzite).

Limbajul trupului trebuie racordat la nivelul conversației în care se angajează conștient. Modul în care o persoană zâmbește, poziția corpului, a mâinilor toate conturează expresivitatea limbajului nonverbal. Starea sufletească este expusă prin analiza acestor mișcări sau gesturi. Efortul de a dialoga cu cineva încruntat este zadarnic. De aceea este importantă analiza nonverbală: pentru a preveni pierderea de timp din ambele tabere: a emițătorului și a receptorului. Văzând că receptorul adoptă o poziție ce respinge mesajul său neagă o anumită idee, emițătorul are ocazia să continue prin explicarea mai profundă a termenilor sau prin trecerea peste acest blocaj prin abordarea din alte unghiuri de vedere.

Aceste semnale nonverbale sunt transmise de subconștient și evaluate de către participanții la dialog. Se creează astfel dialoguri nonverbale.

Limbajul trupului este important atât pentru emițător cât și pentru receptor, fiecare analizând aspectul celuilalt. Dialogul nonverbal este stimulat în primul rând de limbajul trupului. Un emițător care poate „câți” acest limbaj este conștient de impactul informației asupra receptorilor, își poate da seama de gradul de atenție al acestora, de maniera de acceptare sau de respingere a mesajului.

O poziție relaxată atrage un bagaj mai mare de informații pe care le poate percepe mai ușor și le poate reține; însă o poziție încordată respinge o mare parte din mesaj, relevă faptul că receptorul nu împărtășește aceleași opinii cu emițătorul.

Expresia feței trebuie să fie în concordanță cu mesajul cu tonul și cu cuvintele utilizate.

Mimica transmite sentimentele unei persoane.

Zâmbetul câștigă bunăvoința auditoriului atrăgând la rândul lui alte zâmbete. Se degajă momente de încurajare, de siguranță, de prietenie sau de toleranță.

Încruntarea prevede o stare de încordare sau de concentrare acerbă asupra unei informații. Se poate transmite o tensiune.

Contactul vizual nu poate lipsi din nici o formă de comunicare. Privirea este cea care asigură conexiunea entităților participante la un dialog. Nu poți vorbi cu o persoană fără să-i acorzi măcar o privire. Privirea înseamnă captarea atenției, șansa de a trezi un oarecare interes vizavi de subiectul discutat. O privire intensă indică gradul de concentrare asupra unui mesaj și dorința imediată de descifrare a lui. Abilitatea de a fi atent este compromisă în procesele de comunicare prea lungi; de aceea sunt foarte importante pauzele și alternanta informațiilor valoroase prin cuvintele cheie cu cele care ajustează mesajul în ansamblul lui.

Se consideră că în intervalul de 25-75% din timpul unei discuții se produce acest contact vizual. Privirea denotă la rândul ei preocuparea unei persoane de a-și găsi ideile din bagajul experiențelor trecute, sau dorința acesteia de a compune altele noi.

Se consideră că privirea orientată în stânga releva date preluate din trecut iar privirea orientată în dreapta trădează maniera de construire a unui mesaj nou. Anthony Robbins în „Putere nemărginită” dezvăluie faptul că privirea din unghiurile sus, mijloc și jos atrag informații din contextele: vizual făcând apel la memoria vizuală, sau la cea auditiva și unghiurile de jos fac apel la cea kinestezică. Acum se poate vedea său observă când o persoană încearcă să „fabrice” ceva în loc să spună adevărul din „stânga – care este considerată a fi întotdeauna a amintirilor unor lucruri certe petrecute deja.

Evitarea privirii directe denotă nesiguranță, sau dorința de a ascunde ceva. Starea de neliniște este indicată de mișcarea rapidă a pleoapelor. Deși cine este „deschis” pentru un dialog trebuie să-și racordeze și starea nonverbală să fie capabil să comunice prin priviri, gesturi, tonalități ale vocii.

Gesturile vin să completeze acest cumul nonverbal, conferind o notă de îndreptare a mesajului într-o direcție clară. Ele punctează o idee, o amplifică sau o redau cu mai multă originalitate decât cuvintele în sine. Însă trebuie folosite cu măsură pentru a evita obosirea inutilă a receptorului. O persoană extrovertită va folosi gesturi mai energice decât una introvertită.

Poziția corpului trebuie să fie dreaptă, dar nu foarte rigidă. Capul trebuie să fie ușor orientat în sus. O astfel de postură conferă încredere și relevă o personalitate puternică.

Mișcările sunt un instrument important în comunicarea nonverbală, prin ele se poate capta atenția. Poziția brațelor încrucișate închid nevoia de comunicare și se traduc prin dorința de a nu interacționa de a se închista în propriile păreri. Capul plecat și umerii lăsați presupun un anumit grad de inferioritate și timiditate, atins de emițător. De asemenea, o poziție de acest fel perturbă și claritatea vocii.

Un personaj de succes va adopta poziția dreaptă degajată pentru a atrage succes și în continuare. Legea simetriei funcționează de fiecare dată. Neîncrederea afișată printr-o poziție a corpului atrage la rândul ei neîncredere în schimb, stăpânirea de sine, redată clar și de limbajul trupului atrage încrederea receptorilor și dorința de cooperare a acestora.

Îmbrăcămintea denotă o mare parte din personalitatea fiecăruia. Stilul adoptat în ținuta vestimentară atrage imediat atenția și vorbește despre personalitatea fiecăruia. O afișare cât mai plăcută se face prin ținute curate, decente alese cu bun gust și mai ales în ton cu evenimentul la care se va prezența fiecare. Culoarea aleasă în ținuta vestimentară comunică prin ea însăși. Albastrul este culoarea echilibrului și a dialogului calm temperat. Culoarea roșu distrage atenția de la subiectul comunicării alegând să dialogheze ea însăși. Este important a se alege tonuri temperate care să nu atragă atenția de la subiectul comunicării. Contrastul alb-negru este cel mai eficient pentru conturarea unui climat optim comunicării. Atât albul cât și negrul dau o notă de distincție, de echilibru de putere de decizie, siguranță. Simplitatea și contrastul sunt două elemente care facilitează o relație de succes într-o confruntare directă.

O notă importantă se poate acorda și pauzelor din comunicarea nonverbală. Acestea pot accentua o idee creându-i acel spațiu de degajare a ei. Receptorii sunt lăsați să absoarbă bine informația și a o reține cât mai ușor. Acestea sunt de fapt forme ușoare de manipulare a atenției și de controlare a punctelor forțe din comunicare..

Tăcerea ca formă de răspuns nu este o soluție optimă, deoarece presupune nesiguranța

Sau chiar slabă pregătire. În alte contexte, tăcerea poate însemna dezaprobare a unei provocări.

Prin tăcere se creează bariere în comunicare.

Timpul este un element perceput diferit de fiecare entitate. Unii îl pot respectă mai mult decât alții. Unii au la dispoziție și timpul altora dar alții pot abuza de timpul celorlalți.

Relațiile de comunicare derulate la niveluri optime se axează pe reciprocitatea dispunerii dialogului într-un interval de timp.

Spațiul este cel de care dispune fiecare entitate și la fel ca orice bun de care dispune fiecare, este atent supravegheat de gradul de percepție a fiecăruia. Spațiul în mediul familial are limite diferite de spațiul din afară. Păstrarea distanței față de interlocutor este de fapt o regulă a bunelor maniere ce presupune respect reciproc.

Fața este cea mai expresivă parte a corpului. Specialiștii în domeniu au împărțit fetele umane în șase tipuri mari:

tipul pătrat – este considerat a fi energic, activ, are voința de a realiza, caracter autoritar, orgolios.

rectangularul – are nevoie de activitate și de dominare, dar este mai teoretic și arăta mai puțină forță în realizarea ideilor.

cei cu fața lungă – sunt hipersensibili, pesimiști, meditativi.

triangularul – este cerebral, îndrăznea, original, aventuros, imaginativ, instabil.

tipul rotund – are un temperament cald, aerian, sanguin, vesel, optimist, cu supărări trecătoare.

ovalul – este plin de farmec, are înclinații artistice și un caracter diplomatic, este mai curând pasiv și are o rezistență fizică scăzută.

De sus în jos, fața prezintă 3 diametre care exprimă predominanța cerebrală (la tâmple, lățimea frunții), predominantă afectivă (zona pomeților), predominantă instinctivă (zona maxilarelor)

Prezența personală comunică prin forma corpului, prin ținuta, prin miros, prin accesorii.

Se disting trei tipuri de persoane ce pot avea fizic:

ectomorf – subțire, înalt

endomorf – gras, scurt

mezomorf – atletic

Aceste persoane sunt percepute diferit de către cei din preajmă. Astfel cei ectomorfi sunt considerate a fi energici, nesiguri, suspicioși. Cei endomorfi sunt considerați a fi mai toleranți, amuzanți, deschiși dialogului. Pe cei mezomorfi îi situam în fruntea preferințelor fiind considerate puternici, cu spirit de lider, învingători.

Îmbrăcămintea este o parte anexă a personalității, o continuare a ideilor percepute prin afișarea unor ținute racordate cu starea de spirit.

Veșmintele crează o impresie importantă și dau o notă de originalitate sau de copiere a unor tendințe moderne. Unii se supun tiparului impus unei vremi sau din contră, afișează o notă originală prin abordarea unor stiluri ajustate propriilor nevoi și tendințe de comunicare.

Îmbrăcămintea marchează statutul social și anumite funcții. Uniformele, costumele, accesoriile, determină stabilirea clară în societate a individului analizat.

Îmbrăcămintea de calitate, sobră, elegantă, conferă distincție celui ce o poartă.

Limbajul culorilor

Culoarea comunică prin ea însăși în mod independent dar poate fi raportată unor contexte diferite, beneficiind de simboluri aparte date în contexte diverse.

Raportată la personalitatea celui ce optează pentru un contrast anume, sau o tonalitate simplă sau complexă, culoarea reda, asemenea unei oglinzi interioare, starea de spirit a celui analizat.

Indiferent că ne place sau nu, suntem dependenți de culori și le alegem în mod inevitabil pentru că fără ele nu putem distinge în prezența luminii diferitele lucruri, obiecte, peisaje.

Fiind o redare directă a personalității, poate reda dorința de comunicare sau nu.

Se consideră că se poate coopera cu o persoană îmbrăcată în albastru. Galbenul dintr-o încăpere stimulează atenția, concentrarea. Albul din interior semnifică puritatea și creează un mediu optim de refacere. Roșul stimulează energia iar verdele o echilibrează, o temperează. Culoarea oranj denotă optimism, energie, căldură, dorința de adaptare la nou.

Persoanele introvertite aleg culori terne care să nu perturbe starea lor placidă, în schimb, persoanele comunicative preferă strălucirea culorilor pentru a se remarca ușor.

În contexte diferite, simbolurile cromatice au alte conotații. Negrul înseamnă doliu dar în alte zone albul este alocat stării de doliu.

Complexitatea descifrărilor cromatice este importantă și în comunicarea nonverbală datorită impactului vizual pe care îl poate avea un om de afaceri în costum negru, alb, albastru…etc.

Culorile calde încurajează comunicarea, dându-i o tentă de echilibru, în schimb culorile reci pot preveni negociatorul în fața unei stări ușor inhibate. Contrastele excesive pot perturba atenția participanților la dialog, alterând valoarea mesajelor transmise și primite.

5.STUDIU DE CAZ

Nume D.L

Vârsta:23

Gen: Fem

Locația: București

D.L.este o fire introvertita, timidă, uneori deschisă cu anumite persoane, competenta– bine pregătită profesional, însă din cauza aparențelor uneori este stigmatizata ca tocilară,incompetenta ,purtând ochelari, cu o expresie a fetei de o naivitate rară, o voce cu o tonalitate redusă fără se să poată face prea bine auzită sau fără să se poată impune prin vocea sa

joasă, îmbrăcăminte necorespunzătoare, uneori îi este indiferent ce poartă, deoarece este adeptă zicalei “că omul face haina nu haina pe om”.Nu știe să se adapteze sau să se comporte în relația cu ceilalți, când să vorbească, cum, când să zâmbească sau când să ia atitudine pentru a nu tolera injuriile aduse la adresa ei.

Face de foarte multe ori o impresie proastă inclusiv la interviurile pentru angajare, întâmpinând greutăți în găsirea unui loc de muncă, mai ales că nu s-a confirmat unei ținute business, considerând că contează mai mult calitatea omului, a valorii sale, a capacității profesionale etc,. Însă și cei care o studiază pentru selecție, trebuie să o aprecieze și pentru calitățile sale interioare, profesionale, nu numai pentru aparențele care pot fi și înșelătoare. Deci să nu “cumpere” doar ambalajul, ignorând esența.

De cele mai multe ori, are dificultăți în comunicarea verbală – nu își poate exprima foarte ușor punctele de vedere, ceea ce își dorește și să ia atitudine când este cazul, mizând mai mult pe gesticulația și limbajul corpului. Deși este importantă și comunicarea nonverbala, însă fără o combinație bună, este greu de înțeles mesajul transmis.

Cazul D.L. după o mai bună socializare cu ceilalți, interacțiune optimă cu ceilalți, implicându-se în mai multe proiecte socio-culturale, inclusiv politice a început și să își depășească limitele, bariere de comunicare verbală, nonverbala, să facă o mai bună impresie prin bună prezentare, comunicare, o vestimentație potrivită și adecvată mediului în care se prezentă, având mai multe succese profesională, și-a terminat cu bine facultatea, a luat licența cu 10, și și-a continuat studiile postuniversitare, inclusiv un post foarte bun – intr-o funcție de conducere a unei mari companii din București.

Cazul 2

Nume:M

Varsta 29 ani

Gen feminin

Locatie Bucuresti

M.lucreaza intr-o organizatie de prestigiu,are abilitati comunicationale,de convingere ,cu o prezentare vestimentala impecabila,profesionista.

“Ca persoană avizată în domeniul protecției vieții, țin să atrag atenția publicului și distinșilor colegi asupra profitului obținut prin fabricarea ambalajelor biodegradabile.

Materialele prime, sunt în cea mai mare proporție biologice (partea elementelor chimice este redusă ), cu volum și greutate minime pentru necesarul siguranței, igienei, și acceptabilității duble(pentru produs și consumator) și se vor transforma prin descompunere (fizică, termică, biologică și chimică) în elemente existente deja în atmosferă (apă, dioxid de carbon, energie, biomasă) ceea ce nu afectează mediul (deșeurile anterior acumulate inestetic, adevărate mormane infecte, vor dispărea).

Descompunerea (prelucrarea) deșeurilor presupune energie minimă și minim de substanțe periculoase în emisiile, cenușa și levigatul rezultate din acest proces. Exigențele consumului sunt satisfăcute deoarece omul nu este preocupat doar de costul produselor. Siguranța personală nu poate fi cumpărată!

Nerespectarea condițiilor metodei este sancționată pe baza unor reglememntări dure de domeniul miilor de euro. Dorința câștigului ușor, anulează ideea costului întreținerii sănătății mediului iar frica scumpirii manipulează gândirea oamenilor. Scumpe sunt investițiile pentru retehnologizare, îmbunătățirea funcționării centrelor de colectare și valorificare a materialelor refolosibile.

Vă provoc de aceea la un răspuns concret: “Un ambalaj poate costa oare mai mult decât o viață sigură?”

Aceleași consemne și discursuri dar însoțite de următoarele fotografii pentru condiția expertului în vestimentație sport!

În condițiile de control se dau aceleași consemne și discursuri fără fotografiile experților!

5.1.STUDIU EXPERIMENTAL DESPRE PRIMELE IMPRESII, INFLUENȚA PERCEPȚIEI ASPECTULUI VESTIMENTAR AL EXPERTULUI ASUPRA APRECIERII COMPETENȚELOR SALE PROFESIONALE DE CĂTRE PUBLIC

5.1.1.Obiectivele si ipotezele cercetarii

Obiectivul general consta in studiera si cunoasterea fenomeniului de comunicare nonverbala si a primelor impresii ,factorii care influenteaza eveluarea competentei profesionale a unei persoane,a profesionistului de catre public ,pe fondul unor stiluri vestimentare diferite.

Alte obiective

Studiul inflentei aspectului vestimentar al profesionistului in formarea primelor impresii ,asupra acceptarii competentei profesionale de catre public:daca exista o influenta ,in ce sens si in ce masura se manifesta.

Studiul a urmarit in primul rand investigarea modului in care stilul vestimentar al expertului (oficial sau neoficial)influenteaza procesul de judecare a competentelor profesionale ale acestuia de catre publicul larg.Numeroase studii au demonstrat ca in activitatea si relatiile interpersoanle stilul vestimentatiei (de ex. culoarea ,textura ,croiala .linia moderna sau clasica etc) isi pune amprenta asupra modului in care oamenii se percep ,isi formeaza primele impresii ,sau fac impresie ,se apreciaza reciproc.Acest fapt este adevaat si foarte important si in cazul formarii primelor impresii ,a perceperii si evaluarii profesionistului fata de care societatea actuala manifesta anumite atitudini.

Studiul unor factori relaționali care ar putea influența recunoașterea competenței profesionale a specialistului: similaritatea /non-similaritatea de sex.

Studiul unor factori prezenți la evaluator care ar putea influența recunoașterea competenței profesionale a specialistului: atitudinea conservatoare sau liberală și atitudinea sexistă.

5.1.2.Ipoteze

Ipoteza principală este aceea că evaluarea competenței profesionale a unui specialist este influențată de factori colaterali, care în realitate nu sunt foarte relevanți pentru nivelul competenței.

Ipoteze specifice

Aspectul vestimentar al profesionistului influențează formarea primelor impresii,percepția evaluatorului privind pregătirea profesională a specialistului. Scorurile la chestionarul de apreciere a competențelor profesionale ale unui expert vor fi mai mari în cazul publicului căruia i s-a prezentat un expert în vestimentație oficială, decât scorurile la același chestionar obținute de publicul căruia i s-a prezentat un expert în vestimentație neoficială și ale publicului căruia nu i s-a prezentat vestimentație experimentală, evaluarea bazându-se doar pe contactul cu informația conținută de text

Similaritatea /nonsimilaritatea de sex între specialist și public prezintă importanță în aprecierea competenței profesionale a expertului de către public:în cazul similarității de sex: publicul feminin va avea tendință de a considera expertul de același sex ca fiind mai competent din punct de vedere profesional, indiferent de stilul vestimentar ales (oficial sau neoficial); tendința este mai accentuată decât cea manifestată de publicul masculin atunci când apreciază competența profesională a unui expert de același sex;în cazul disimilarității de sex: publicul masculin va aprecia expertul de sex opus ca fiind mai competent din punct de vedere profesional atunci când este îmbrăcat oficial spre deosebire de cazul în care este evaluată competența profesională a expertului de sex masculin, îmbrăcat oficial, de către publicul feminin;

Atitudinea sexistă a publicului influențează aprecierea competenței profesionale a expertului: publicul masculin va fi mai benevol în aprecierea competențelor profesionale ale expertului de sex opus decât în aprecierea unui expert de același sex;publicul feminin va fi mai ostil în aprecierea competențelor profesionale ale expertului de sex opus decât în aprecierea expertului de același sex.

5.1.3.Metode și instrumente

Metodele utilizate: pentru colectarea datelor am utilizat metodele anchetei și a testelor. În prelucrarea lor am recurs la analiza de conținut și metoda statistică, în cadrul căreia am calculat analiza de varianță One Way Anova și teste t de semnificație a diferențelor dintre medii(pentru eșantioane independente) pentru a identifica eventualele diferențe dintre alegerile grupurilor de conservatori și liberali pe dimensiunea competențelor profesionale și a alegerilor făcute la stilul vestimentar, și aspecte conexe ale aparenței fizice ale unui expert (gesturi, accesorii vestimentare, estetică vestimentară, etc.), sau diferențe în cadrul grupelor de subiecți ostili sau benevoli pe dimensiunea competențelor profesionale, indici de corelație după metoda Bravais-Pearson pentru a evidenția tendința de variație a etc

Instrumente. Am folosit două teste standardizate (ISA și 16PF), un chestionar în construcție proprie (pe care l-am intitulat CEP), fotografii de profesioniști (masculin și feminin îmbrăcați oficial sau sport) și texte conținând discursurile acestora, redactate special pentru acest experiment (vezi Anexa 4). Argumentele discursurilor au fost construite egale ca valoare, iar fotografiile alese pe baza shemei recomandate de Vartan Nicolae: o ținută prea sport ar fi fost deconcertantă și șocantă.

În cele ce urmează prezentăm chestionarele standardizate.

1) Inventarul de sexism ambivalent – Glick & Fiske (vezi Anexa 1), ISA (Ambivalent Sexism Inventory) este un inventar elaborat de Glick și Fiske în 1996, pentru a măsura sexismul ambivalent, ca formă dihotomică a acestei atitudini discriminative, marcată de distincția între sexismul ostil si cel benevol. Este o scală cu 22 de itemi, cu interval de apreciere de 6 trepte, de la 0 = dezacord total, la 5 = acord total. Se aplica individual sau colectiv, consemnul se afla pe foaia de raspuns. Timpul de investigatie este de 7 – 8 minute, iar de corectie este de 5 minute.

Cota totală a scalei, care arată măsura în care subiecții prezintă ambele forme de sexism, este dată de suma scorurilor după inversarea scorurilor la itemii: 3, 6, 7, 13, 18, 21. Astfel: 0 = 5; 1 = 4; 2 = 3. Scala în această formă poate să nu fie prea discriminativă pentru că nu arată ponderea celor două tipuri de sexism la cota totală. Cele două subscale care măsoară două tipuri diferite de sexism sunt:

Sexismul ostil (O) presupune prejudicierea persoanelor de sex feminin, însoțită de sentimente de ostilitate, neîncredere în abilitățile lor sociale și în competența lor în general: o atitudine ostilă față de rolurile tradiționale feminine și față de stereotipurile femeii, femeile fiind percepute ca având un status scăzut, ele reprezentând “sexul slab”, restrânse la sarcini domestice, și incompetente în sarcini agentice sau în conducerea instituțiilor economice sau politice. Această scală are în componență itemii: 2,4,5,7,10,11,14,15,16,18,21. Valorile obținute în acest studiu sunt: media =31,26; mediana =32,00 iar abaterea standard=7,38;

Sexismul benevol (B) este de asemenea o prejudecată însoțită de o atitudine oarecum benevolă față de rolul de sex feminin tradițional, care este valorizat din anumite puncte de vedere: atitudine protectivă, reverențiozitate față de rolul femeii, ca soție și mamă, și o idealizare a ei ca obiect al iubirii. Această scală conține itemii: 1,3,6,8,9,12,13,17,19,20,22. Valorile obținute în acest studiu sunt: media=33,08; mediana=33,00 iar abaterea standard =8,31.

Acest tip de sexism poate îmbrăca trei forme, prezentate succint dar neutilizate în studiul de față:

a) paternalism (PA) –atitudine care seamănă cu relația părinte –copil, în care copilul este protejat și i se asigură tot ceea ce îi este necesar , rămânând astfel dependent.

b) dorința de intimitate (IN) – femeia este văzută ca obiect al adorației și iubirii romantice. Aceasta este însoțită de dorința apropierii fizice și sufletești, dorință inseparabilă însă de dorința de dominare.

c) diferențele de gen (GE) – diviziunea socială a muncii creează roluri sociale complementare, masculine și feminine.Trăsăturile asociate acestor roluri sunt și ele complementare. Din acest punct de vedere, femeia completează bărbatul, fiind considerată “jumătatea sa”, însă jumătatea mai slabă.

2) Inventarul de personalitate 16 PF -R. B. Cattell, Forma B, fiind vizat factorul conservatorism-liberalism (vezi Anexa 2)

În concepția lui Cattel personalitatea are un sens direct diagnostic și diferențial, permițând o predicție asupra a ceea ce va face persoana în situația dată. Factorii de personalitate vizați constau din paternuri de variabile care se pot schimba funcție de cercetare sau odată cu vârsta și nivelul populației investigate: diversele perioade în care are loc investigarea personalității își pun amprenta asupra scorurilor obținute.

În urma unei vaste analize factoriale, Cattel construiește și publică în 1950 “Chestionarul celor 16 factori ai personalității “ care are ca punct de pornire cele 12 trăsături sursă rezultate prin analiza factorială. Chestionarul este recomandat spre utilizare doar specialiștilor în domeniu: itemii includ întrebări legate de propriul comportament precum și exprimarea unor opinii sau atitudini generale despre oameni sau alegerea unor alternative privind judecăți de valoare.

Chestionarul are două forme paralele a câte 187 de itemi și poate fi utilizat în cele două forme simultan sau cu o singură formă. Factorii evaluați prin analiza factorială sunt constructe bipolare care surprind indirect mulțimea manifestărilor comportamentale specifice dimensiunii, în mod gradat de la unul din poli până la polul opus: se identifică astfel poziția individului pe acest continuum. Cei 16 factori de personalitate primari au un număr inegal de itemi . Inventarul mai vizează și 4 factori secundari de personalitate calculați pe baza celor primari.

Aplicarea este în timp nelimitat, dar în medie durează 60 de minute, punctajul variază de la 0 la maximum pentru fiecare factor în parte, iar notarea se face acordând 2 puncte pentru prima variantă, 1 punct pentru varianta intermediară și 0 puncte pentru varianta ultimă, atunci când polarizarea răspunsurilor este pozitivă, și 0 puncte, respectiv 1 și 2 puncte la ultima variantă atunci când polarizarea este negativă.

Dintre cei 16 factori primari de personalitate identificați de Cattel reprezentativ pentru studiul nostru s-a dovedit a fi factorul Q1 sau conservatorism-liberalism, unde polul consevator indică un mod relativ necritic de acceptare a normelor, în timp ce polul opus evidențiază un comportament deschis spre nou, inovator, critic, cu un ascuțit gust pentru analiză.

Nota scăzută exprimă conservatorismul prin următoarele caracteristici: conformism, toleranță la deficiențele și dificultățile tradiției, încredere în ceea ce a apucat să creadă în virtutea contradicțiilor, prudență, suspiciune față de orice idee nouă, opoziția față de schimbare.

Nota ridicată exprimă liberalismul, radicalismul caracterizat prin spirit novator, sesizarea și critica a tot ceea ce e vechi și perimat, libertate în gândire și acțiune, scepticism, ușoara adaptare la inconveniențe și schimbare, interese intelectuale și îndoială față de adevărurile esențiale.

3) Chestionarul de opinie: Caracteristici Exterioare importante la un Profesionist, (CEP) în elaborare personală, pentru identificarea caracteristicilor aspectului exterior al unui profesionist din orice domeniu, importante în viziunea publicului, pentru evaluarea acestuia. Chestionarul propune spre apreciere: fizionomia ;gesturile ;estetica trupului ;stilul vestimentar ;accesoriile și aspecte precum croiala, culoarea și textura

Acest chestionar de opinie are trei itemi. Prin primul item se colectează informații despre ceea ce înțeleg cei investigați prin expresia “profesionist”, prin itemul al doilea se culeg opiniile personale despre cum poate fi definit stilul vestimentar potrivit unui profesionist din orice domeniu, într-o situație care presupune prezența unui public (primii doi itemi solicită răspunsuri deschise).

Ultimul item urmărește să evalueze gradul importanței unor caracteristici exterioare care țin de aparența fizică (fizionomie, gestică, estetica trupului, tipuri de vestimentație, accesorii vestimentare și caracteristici conexe stilului vestimentar: croiala, culoare,etc.) în aprecierea unui expert din orice domeniu, la o primă vedere înainte de a-l audia.

5.1.4. Lotul experimental

Lotul este constituit din 372 de subiecți (studenți), 187 fete și 186 băieți. Subiecții au vârste cuprinse între 19 și 26 de ani și sunt studenți la facultăți de diferite profile din Bucuresti , după cum urmează: Facultatea de Sociologie si asistenta sociala,Psihologie și Științe ale Educației, secția Psihologie (anii 3 și 4), Facultatea de Automatică și Calculatoare (anii 1 și 2), Facultatea de Chimie (anii 1 și 2), Facultatea de Filosofie (anii 2 și 3), Facultatea de Științe Economice (anul 1 și 2), Facultatea de Agricultură (anii 1 și 2) și Facultatea de Medicină umana si Veterinară.

Grupele experimentale cuprind un număr relativ egal de subiecți, iar în cercetarea experimentală bărbatul și femeia (fotografiile îi reprezintă), sunt surse profesioniste cu autoritate în domeniul lor și sunt prezentate separat, dar în trei condiții experimentale după cum urmează:

grupuri experimentale (8 subgrupe) și cel de control (4 subgrupe) conțin un număr relativ egal de subiecți (grupul la care experții sunt prezentați în vestimentație oficială însumează 126 de subiecți, grupul la care se prezintă experții în vestimentație neoficială conține 125 de subiecți iar cel de control conține un număr de 121 subiecți);

la grupurile experimentale s-a prezentat contextul întâlnirii și un fragment din discursul experților însoțit de imaginile acestora, așa cum obișnuiesc ei să apară în public după cum urmează:

Grup experimental oficial (Go):la o parte a publicului masculin (32 de subiecți -) s-a prezentat discursul și imaginea expertului feminin în vestimentație oficială, iar la o altă parte a aceluiași public (31 de subiecți – ): discursul și imaginea expertului masculin în vestimentație oficială;

la o parte a publicului feminin (31 de subiecți ) s-a prezentat: discursul și imaginea expertului feminin în vestimentație oficială, iar la o altă parte a aceluiași public (32 de subiecți – ): discursul și imaginea expertului masculin în vestimentație oficială;

Grup experimental neoficial ):la o parte a publicului masculin (30 de subiecți – ): discursul și imaginea expertului feminin în vestimentație neoficială, de zi, iar la o altă parte a aceluiași public (31 subiecți – BBn): discursul și imaginea expertului expertului masculin în vestimentație neoficială;la o parte a publicului feminin (30 de subiecți – ): discursul și imaginea expertului feminin în vestimentație neoficială, iar la o altă parte a aceluiași public (34 de subiecți): discursul și imaginea expertului masculin în vestimentație neoficială.

Grupul de control (Gc):la o parte a publicului masculin (28 de subiecți-BFc): discursul expertului feminin, iar la o altă parte a aceluiași public (34 de subiecți-BBc): discursul expertului masculin;la o parte a publicului feminin (26 de subiecți –FFc): discursul expertului feminin, iar la o altă parte a aceluiași public (32 de subiecți-FBc) : discursul expertului masculin.

Condițiile experimentale variază în funcție de vestimentația expertului: oficială (condiția experimentală 1) și neoficială (condiția experimentală 2) precum și funcție de sexul expertului: femeie sau bărbat, pentru a se studia similaritatea de sex;

La final publicul trebuie să răspundă la 9 întrebări (identice pentru toate condițiile experimentului), care vizează judecăți de valoare pe baza cărora publicul a ales expertul care aduce argumente științifice, este mai informat științific, mai persuasiv sau eronat în explicații, cu un limbaj neprofesional, recomandabil ca reprezentant pentru un alt Congres, de încredere, un adevărat expert sau un om cu adevărat simpatic, un om care își cunoaște bine meseria.

Variabilele cercetării sunt:

Variabile independente

principale:vestimentația experților: oficială, neoficială, lipsă ;sexul indivizilor publicului: masculin și feminin ;sexul experților: masculin și feminin ;

secundare:sexismul ambivalent: benevol și ostil,factorul de personalitate: conservatorism-liberalism;caracteristici exterioare importante pentru un expert ;competențele profesionale indicate prin itemii finali experimentului (9 itemi)

Variabila dependentă: scorurile obținute la itemii ultimului chestionar care evidențiază evaluările realizate de public asupra competenței profesionale a experților.

5.1.5. Rezultatele cercetării și interpretarea lor

Pentru prelucrarea statistică a datelor s-a folosit programul SPSS 10.0 for Windows.

Ipoteza 1

Aspectul vestimentar al profesionistului influențează primele impresii ,perceperii privind pregătirea profesională a specialistului.

Scorurile la chestionarul de apreciere a competențelor profesionale ale unui expert vor fi mai mari în cazul publicului căruia i s-a prezentat un expert în vestimentație oficială, decât scorurile la același chestionar obținute de publicul căruia i s-a prezentat un expert în vestimentație neoficială și ale publicului căruia nu i s-a prezentat vestimentație experimentală, evaluarea bazându-se doar pe contactul cu informația conținută de text.

Ipoteza s-a confirmat: Întrucât s-au comparat 12 grupe experimentale, s-a folosit analiza de varianță, testul ANOVA unifactorial (One-Way) pentru variabila dependentă codificată (Totcomp cuprinde primele șase variabile din ultimul chestionar: argumentare științifică, informație recentă, eroare științifică, limbaj puțin profesional, potrivit pentru congres, încredere acordată) ce pune în evidență competența profesională a expertului și variabila independentă, codificată (Codmajor), care însumează toate aceste 12 grupe experimentale.

În urma analizei de varianță (F(2,369)=2,167, la un prag de semnificație p=0,01), nu s-au evidențiat diferențe semnificative pe ansamblu între cele trei grupe mari experimetale, în evaluarea competențelor profesionale ale unui expert: grupul care primește expert în vestimentație oficială, grupul care evaluează expertul în vestimentație neoficială sau sport și grupul care evaluează expertul doar pe baza lecturării discursului.

Pentru a vedea dacă într-adevăr nu apare nici o diferență în evaluarea competenței profesionale a expertului între cele 12 grupe experimentale, s-a aderat la o nouă analiză Anova One-Way. De această dată valoarea F(11,360)=12,562 la un prag p<0,01 denotă că, pe ansamblu, imaginea expertului în vestimentație oficială și sport influențează aprecierea competențelor profesionale ale acestuia prin pe baza alegerilor la itemii ultimului chestionar.Prin testele de comparație multiplă Post-Hoc Bonferoni, la p<0,01, din tabel reies următoarele :sublinia încă o dată diferențele semnificative dintre mediile alegerilor făcute astfel:

Diferențele dintre medii sunt semnificative la un prag p< 0,01.

Tabelul 1. Rezultatele la evaluarea competențelor profesionale ale experților

Între grupele experimentale și cele de control apar diferențe semnificative la scorurile itemilor care măsoară competența profesională a experților ceea ce înseamnă că:publicul masculin tinde să evalueze ca fiind mai competent expertul de gen feminin îmbrăcat oficial, și mai moderat decât acesta, expertul îmbrăcat neoficial decât în cazul evaluării expertului de gen feminin doar în urma lecturării unui discurs (diferențele sunt 4,10 respectiv 3,39);de asemeni, se observă că publicul masculin tinde să aprecieze expertul de sex opus mai competent din punct de vedere profesional (pe baza lecturării discursurilor) decât expertul de același sex opus (diferența este 4,73); apar aici premisele unei atitudini tipice benevole;publicul feminin are tendința de a aprecia expertul feminin îmbrăcat oficial ca fiind mai competent din punct de vedere profesional decât expertul de sex masculin îmbrăcat oficial (diferența este 5,42), tendință motivată ca discriminare sexuală;publicul feminin apreciază expertul de sex opus, îmbrăcat oficial mai competent din punct de vedere profesional decât atunci când acest expert este evaluat doar pe baza lecturării discursului sau apare îmbrăcat neoficial, (diferențele sunt 2,85 respectiv 5,06); explicația acestui fapt se poate regăsi în tendința femeilor de a fi impresionate de statura sexului opus față de care în societea nostră a trebuie mult timp să fie supuse;

Observăm în lotul investigat diferențe în evaluarea competențelor profesionale ale experților îmbrăcați oficial, neoficial sau cunoscuți doar pe baza unui discurs, manifestate prin: atitudini favorabile accentuate în cadrul ambelor grupe de sex la evaluarea competențelor profesionale ale experților îmbrăcați oficial spre deosebire de cei îmbrăcați neeoficial sau apreciați pe baza discursului. Alături de acest fapt se creionează premisele unei atitudini benevole, pozitivante, față de aprecierea competenței profesionale a expertului feminin de către publicul masculin și o reminescență a unei atitudini admirative din partea publicului feminin pentru expertul de sex opus în vestimentație oficială mai mult decât pentru expertul de același sex.

Ipoteza 3

Ipoteză confirmată:

Într-adevăr, după multiple analize, se observă că atitudinea sexistă influențează formarea primelor impresii , aprecierea competenței profesionale a experților, și mai mult decât atât, publicul feminin este mai ostil în evaluarea expertului de sex opus decât a specialistului de același sex, iar publicul masculin este mai benevol în evaluarea expertului de sex opus decât în ca în cazul evaluării expertului de același sex. Se verifică astfel premisele atitudinii benevole sesizate la primele analize: atunci se contura ideea benevolismului expertului masculin față de expertul de sex opus și atitudinea admirativă a publicului de sex feminin față de expertul de sex opus îmbrăcat oficial. Ceea ce se constată acum accentuează și pare a contrazice atitudinea admirativă a femeii din public: este doar motivul care generează atitudinea ostilă față de sexul opus, și vom vedea de ce.

O privire asupra descriptorilor atitudinii sexiste și evaluării competențelor profesionale (tabelul 3) evidențiază, pe ansamblu, diferențe foarte mici între mediile scorurilor celor două atitudini sexiste (ostil și benevol): distribuțiile unimodale sunt aproape simetrice.

Tabelul 3. Valorile descriptorilor tendințelor centrale ale atitudinii sexiste și competențelor profesionale

Ușoara asimetrie de stânga poate fi pusă în evidență și grafic, prin histogramele frecvențelor relative ale atitudinii ostile, benevole și a scorurilor care măsoară competențele profesionale în lotul de subiecți investigați:

Figura 1. Histograma frecvențelor atitudinii sexiste ostile

Figura 2. Histograma frecvențelor atitudinii sexiste benevole

Figura 3. Histograma frecvențelor competențelor profesionale

Fără a ține cont de sexul și similaritatea de sex public-expert, s-a verificat efectul global al atitudinii sexiste ostile și benevole asupra evaluării competențelor profesionale ale expertului. Tabelul 4, prin testului t pentru eșantioane independente, evidențiază diferențe ușor semnificative între mediile scorurilor aprecierilor: atitudinea sexistă benevolă a publicului influențează mai puternic evaluarea competențelor profesionale a experților: t (358)=18,159, la un prag de semnificație p<0,01, decât atitudinea sexistă ostilă.

belul 4. Influența globală semnificativă a atitudinii sexiste în evaluarea competențelor profesionale

Detaliind rezultatele, s-a putut observa că dimensiunea competenței profesionale a expertului cuprinde mai multe laturi (argumentare științifică a discursului, informare recentă, limbaj puțin profesional, înfățișare de expert și potrivit pentru a reprezenta lumea ștințifică la un Congres) pe care se înregistrează diferențe relativ semnificative între medii (vezi anexa 5): pe ansamblu, toate aceste fațete ale competenței profesionale a expertului suferă amprenta atitudinii sexiste benevole a publicului în momentul evaluării. Astfel: apar influențe mai accentuate, pozitive, valorizante în aprecierea totală a competenței profesionale, și specific asupra capacității de a reprezenta lumea științifică la un Congres Mondial, asemănării cu un expert, mai puțin tolerate sunt argumentarea științifică și limbajul mai puțin profesional al expertului, în timp ce manipularea informației științifice de ultimă oră de către expert manifestă mai puțin interes pentru aprecierea pozitivă.

Analiza influenței atitudinii sexiste ostile sau benevole a oferit ocazia enumerării următoarelor considerații, particularizate pe grupe mari experimentale:

la toate grupele experimentale, s-a constatat, printr-o primă analiză, o influență accentuată a atitudinii sexiste benevole în aprecierea competențelor profesionale ale expertului, ierarhic ca intensitate a influenței, putând așeza în frunte de grupul care apreciază discursul, apoi cel care primește fotografia expertului în vestimentație neoficială, și în final grupul care primește fotografia expertului în vestimentație oficială; explicația ar putea fi aceea că un anumit aspect al înfățișării face ca aprecierea totală a competenței profesionale a expertului să genereze o atitudine ostilă mai accentuată;

dimensiunile competenței profesionale apreciate pozitiv sunt în cazul tuturor grupurilor experimentale: reprezentativitatea la un Congres științific Mondial și înfățișarea de expert; alături de moderat sunt favorizate dimensiunea limbajului și argumentării discursului în sensul că nu are prea mare importanță limbajul mai puțin profesional folosit sau lipsa argumentării științifice suficiente deoarece le sunt oferite circumstanțe atenuante: “ei sunt experți dar au și ei emoții”;

Astfel, în situația oficială, (tabelul 5), expertul este apreciat mai benevol, atenuant, valorizant pe dimensiunea înfățișării asemenea unui expert, a limbajului folosit și reprezentativității la Congresul mondial

Tabelul 5. Influența globală semnificativă a atitudinii sexiste în evaluarea competențelor profesionale ale expertului în vestimentație oficială

În grupul neoficial, competențele profesionale ale expertul, (tabelul 6), sunt evaluate pozitiv pe dimensiunea capacitatea expertului de a fi un reprezentant însemnat la Congresul Mondial, al asemănarii globale cu un expert și al argumentarea științifică;

Tabelul 6. Influența globală semnificativă a atitudinii sexiste în evaluarea competențelor profesionale ale expertului în vestimentație neoficială

Mai moderat în valorizarea competențelor profesionale ale expertului evaluat în urmă lecturării unui discurs, s-a dovedit publicul din grupul de control, (tabelul 7): toleranța s-a manifestat pe dimensiunea capacității expertului de a reprezenta cu succes domeniul său la Congres, limbajului mai puțin profesional folosit și a asemănării globale cu un expert (vezi și anexa 8)

Tabelul 7. Influența globală semnificativă a atitudinii sexiste în evaluarea competențelor profesionale ale expertului pe baza discursului

Din corelarea evaluărilor competențelor profesionale ale experților, făcute de subiecții de gen feminin și gen masculin, care au manifestat atitudine sexistă ostilă (N=48), s-au obținut următoarele date:un coeficient de corelație mediu, negativ, apare în cazul evaluării aparenței expertului (r= -0,380): cu cât publicul este mai ostil atunci există tendința ca evaluarea “imaginii” specialistului văzut ca expert să fie mai nefavorabilă (se va aprecia că specialistul nu pare a fi chiar expert);

Corelația este semnificativă la pragul p< 0,01

Tabelul 8. Coeficienții de corelație dintre aprecierile făcute de subiecții cu atitudine ostilă și unele caracteristici ale expertului

O serie de alte corelații au fost efectuate pentru a vedea cum variază exact atitudinile sexiste ostile sau benevole funcție de sex în evaluarea competențelor profesionale, ținând cont și de o serie caracteristici ale aprecierii profesionistului: încrederea și simpatia acordată de public, iscusința prezisă, asemănarea cu un expert. Pe baza rezultatelor statistice accentuate de datele anterioare, (anexa 8), am reținut doar acele concluzii importante în susținerea ipotezei:

în cadrul publicului masculin benevol (N=37) care evaluează competențele profesionale ale expertului de gen feminin am constatat următoarele:când încrederea în expertul de gen feminin crește atunci există tendința moderată ca specialistul să fie asemănat unui expert (r=0,534; p=0,003), dar să fie puternic apreciat ca iscusit în domeniul său de activitate (r=0,885; p=0,0001); imaginea atrăgătoare, simpatia generată, după opinia acestora nu este hotărîtoare ca și criteriu de apreciere a încrederii în competența profesională a expertului dar nuanțează aprecierea specialistului ca expert recunoscut; cu cât publicul consideră specialistul ca fiind expert în domeniu, cu atât apare tendința moderată de a manifesta față de acesta o atitudine sexistă benevolă (protectivă, favorabilă) (r=0,494; p=0,0001);

în cadrul publicului masculin benevol (N=55) care evaluează competențele profesionale ale unui expert de același sex am constatat:cu cât publicul consideră, moderat, expertul ca fiind de încredere cu atât îl va vedea mai simpatic (r=0,486; p=0,0001) și fiindu-i simpatic, este apreciat moderat ca iscusit în domeniul său de activitate (r=0,490; p=0,0001); apreciat ca foarte simpatic, expertul tinde să fie considerat și foarte iscusit în meseria prestată (r=0,640; p=0,0001);atitudinea benevolă față de expert moderează favorabil asemănarea acestuia cu un expert (r=0,429; p=0,0001) în timp ce aprecierea competențelor profesionale ale expertului moderează aprecierea benevolă asupra acestuia (r=0,411; p=0,002);

În concluzie, putem afirma că publicul masculin care evaluează competențele profesionale ale expertului de sex feminin manifestă o atitudine mai benevolă, acordându-i mai multă încredere, considerându-l mai iscusit și asemenea unui expert, chiar dacă acesta este moderat de simpatic, spre deosebire de același public care evaluează competențele unui expert de același sex: atitudinea benevolă favorizează mai puțin gradul de încredere acordat, recunoașterea iscusinței în domeniu și simpatia pentru specialist. Această diferență de percepție poate fi explicată prin haloul produs de slăbiciunea publicului masculin pentru “sexul frumos”.

în cadrul publicului feminin ostil (N=47) care evaluează competența profesională a expertului de gen masculin s-a constatat:cu cât atitudinea ostilă a publicului feminin este mai accentuată, cu atât apare la acesta, tendința de a fi neîncrezător în competențele profesionale ale expertului (r= -0,404; p=0,005), de a-l considera mai puțin expert (r= -0,447; p=0,509), mai puțin stăpân pe meseria prestată (r=- 0,357; p=0,014) și mai puțin competent din punct de vedere profesional (r= -0,505; p=0,0001);

în cadrul publicului feminin ostil (N=23) care evaluează competența profesională a expertului de același sex s-au observat tendințele:specialistului îi este moderat, acordată încredere în măsură în care se aseamănă cu un expert,(r=0,501; p=0,015), motiv pentru care crește moderat și încrederea în priceperea acestuia în domeniul său de activitate (r=0,417; p=0,048) și în general, în întreaga competență profesională (r=0,438; p=0,037);simpatia expertului este apreciată favorabil dar moderat în aceeași masură cu încrederea acordată (r=0,569; p=0,005), în timp ce expertul este considerat moderat ca iscusit în domeniu și ostilizat în aceeași măsură cu gradul de simpatie acordat (r=0,477; p=0,021 și r=0,451; p=0,031);iscusința este apreciată favorabil ca foarte importantă, proporțional cu gradul de încredere acordat expertului (r=0,901; p=0,0001), în timp ce aprecierea competenței profesionale a expertului este favorabilă, moderată funcție de gradul încrederii acordate (r=0,438; p=0,037);

Din datele analizate rezultă clar diferența de percepție a publicului de sex feminin ostil față de expertul de sex masculin sau feminin: deși ostil, într-adevăr agreează mai mult expertul de sex feminin căruia îi acordă încredere, îl vede mai priceput, mai simpatic și mai iscusit în domeniu (ostilitatea intrevine pe dimensiunea simpatiei) decât în aprecierea celuilalt expert pe care moderat îl ostilizează pe toate dimensiunile precizate.

În urma analizelor efectuate s-au constatat diferențe mici între mediile scorurilor obținute la cele două atitudini sexiste, de altfel evidente în distribuțiile unimodale aproximativ simetrice, și fără a se ține cont de similitudinea dintre sexul publicului și al expertului, în cadrul grupelor experimentale (ierarhizate după gradul intensității atitudinii: grup de control, grup neoficial și în final grupul oficial), s-au identificat influențe ușor semnificative ale atitudinii sexiste benevole (sunt vizate în general reprezentativitatea la Congres, înfățișarea, și mai puțin argumentarea științifică sau noutatea informației), asupra evaluării competenței profesionale ale experților. La toate grupele experimentale, analizele au nuamnțat rezultatele obținute și anume, s-a constatat, o influență accentuată a atitudinii sexiste benevole pe dimensiunile: reprezentativitatea la un Congres științific Mondial, asemănarea cu un expert; alături de favorizarea moderată a limbajului și argumentării discursului (în sensul că nu are prea mare importanță limbajul mai puțin profesional folosit sau lipsa argumentării științifice suficiente deoarece le sunt oferite circumstanțe atenuante: “ei sunt experți, dar au și ei emoții”.

Mai detaliat s-a observat tendința publicul masculin care evaluează competențele profesionale ale expertului de sex feminin, de a fi mai benevol, acordându-i mai multă încredere, considerându-l mai iscusit și asemenea unui expert, chiar dacă acesta este moderat de simpatic, spre deosebire de același public care evaluează competențele unui expert de același sex: atitudinea benevolă favorizează mai puțin gradul de încredere acordat, recunoașterea iscusinței în domeniu și simpatia pentru specialist. Această diferență de percepție poate fi explicată prin slăbiciunea publicului masculin pentru “sexul frumos” De asemeni, s-a văzut într-adevăr că publicul de sex feminin este mult mai ostil față de expertul de sex masculin decât față de cel feminin: deși ostil, într-adevăr agreează mai mult expertul de sex feminin căruia îi acordă încredere, îl vede mai priceput, mai simpatic și mai iscusit în domeniu (ostilitatea intrevine pe dimensiunea simpatiei) decât în aprecierea celuilalt expert pe care moderat îl ostilizează pe toate dimensiunile precizate.

5.1.6.Concluzii

Comunicarea interumană transmite multiple semnale codificate, dintre care alături de postură, mimică, gestică, fizionomie, de maximă importanță prin pregnanță, se dovedesc a fi semnalele statice supraadăugate, respectiv îmbrăcămintea cu întregul său cortegiu de caracteristici (accesorii, culori, stiluri, calitatea materialeleor, combinații de articole, culori, imprimeuri) care influenteaza formarea primelor impresii.

Comunicarea nonverbală câștiga o mare importanță în transmiterea mesajului și respectiv în „citirea” sau descifrarea lui. Tonul adoptat acompaniat de o atitudine pozitivă, modestă, calmă va multiplica șansele de transmitere optimă a acestuia, sau, din contră, atitudinea negativă descurajează receptarea optimă a informațiilor.

Modalitatea de traducere a acestor limbaje este diversificată și relaționata cu fiecare individ, raportat la un grad de cultură, la o anumită profesie. Acesta va fi pregătit să vadă semnificația comportamentului celor cu care interacționează și în funcție de ce vede, va fi pregătit să înfrunte cu succes anumite bariere din comunicare.

Se spune că se pot intui anumite mesaje, se poate citi printre rânduri însă de fapt trebuie să valorificăm meritul acestei limbi înnăscute care fie că vrem sau nu, sau indiferent dacă suntem conștienți de valoarea ei sau nu, această stare a nonverbalului se regăsește în fiecare din noi. În funcție de modul în care acceptăm importanța acestui limbaj ne putem modela un comportament optim adaptat la fiecare situație și în aceiași măsură putem descifra comportamentul celor din jur.

Pentru că unele gesturi se pot învăța, în fiecare zâmbet pe care ni-l impunem, în gesturile controlate, echilibrate, în mimica de acceptare de toleranță față de ceilalți se creează medii propice comunicării, se stabilesc noi legături, sau se consolidează mai bine cele deja existente.

Acea intuiție, sau presimțire care ne atrage atenția asupra unui mesaj, de fapt se convertește în conotațiile comunicării nonverbale care transmite un întreg arsenal de coduri ce trebuie însușite pentru a fi descifrate corect.

Acest simț ascuțit determină derularea unor relații optime. Vizualizarea unor stări de ignoranță determina schimbarea modalității de transmitere a mesajului. Captarea atenției și mai ales păstrarea ei sunt apanajul celor ce stăpânesc foarte bine atât limbajul verbal prin complexitatea ideilor sau simplitatea lor dar care stăpânesc la fel de bine și limbajul nonverbal prin redarea convingătoare a mesajului dar și prin receptarea reacțiilor auditorului.

Comunicarea înțeleasă din toate unghiurile asigură derularea cu succes a episoadelor de negociere desfășurate pe orice nivel: profesional, familial, etc.

Comportamentul vestimentar structurat de norme culturale și sociale, tradiții, realizează un marcaj social diferențit prin apartenența actorului social la o categorie de gen, vârstă, context economic și situațional, reflectând personalizat câte ceva din individ. Percepția acestui tip de prezentare de sine pe scena socială este afectată de subiectivismul cu care în mod natural este investit observatorul, primitorul și interpretul acestor semnale la fel de sonore ca și spusele, motiv pentru care aprecierea traversează filtrele preferințelor personale, ale gradului de instrucție, amprentie mediului educativ, capitalului cultural, atitudinii și mentalităților însușite ale grupului de aderență, atitudinii discriminatorii sexiste, a mecanismului proiectiv sau a complexului de factori de personalitate.

Dincolo de filtrele personale se prefigurează, prin experiență, o notă comună a semanticii asupra stării materiale a individului, preferințelor, gusturilor, atitudinilor actorului ca act de investire a acestuia cu identitate proprie în stilul vestimentar (percepția și interpretarea unei atribuiri de dispoziții și caracteristici pentru actorul social cum sunt: conformismul, libertinajul, neglijența, stăpânire de sine, fantezie, rigoare, etc.)

Se spune că haina nu îl face pe om dar îl exprimă în cele mai mici detalii, în cel mai complet tablou: este plusul care nuanțează, estompează sau accentuează anumite trăsături prin alegerea stilului bine intenționat să exprime siguranță, degajare, simplitate, autoritate, competență. Competența, construită treptat prin raportare la poziții și roluri sociale își găsește cea mai potrivită obiectivare, reglementată fiind de norme sociale și culturale, în înfățișarea vestimentară, aspect formal vizibil, care completează eficiența practică (rezultatele și performanța bună în domeniu, formare științifică riguroasă, seriozitate, ambiție). Configurată într-un stil propriu, percepția observatorului, oferă impresii pe baza cărora sunt judecate, economic și puțin riguros, persoanele, și atribuite trăsături de personalitate (actorul social este etichetat și inclus într-o categorie în care este supraestimată sau subestimată importanța factorilor personali). Construit și consolidat însăși de societate și familie, stereotipul de gen activează așteptări cu privire la potențele sau caracteristicile persoanei percepute, punându-și amprenta pe aprecierile făcute în legătură cu acesta prin enunțuri și atitudini eronate.

Toate aceste considerații teoretice, oferă un cadrul de analiză pentru ideea studiului de față care și-a propus să investigheze cum anume se manifestă (dacă apare) influența percepției vestimentației unui expert, dintr-un domeniu oarecare de activitate, de către un public care are sarcina de a-i evalua competențele profesionale în urma lecturării unui discurs, și a simplei lui observări. Acest studiu nuanțează un studiu anterior de atribiure, realizat de Thibaut și Riecken (în 1955 și reluat în 1990) care evidenția că manipularea statutului unei persoane induce la public o diferență în privința posibilității de a rezista la influență.

Am dorit să vedem cum anume aprecierea competenței profesionale a expertului este afectată de un complex de variabile proprii observatorului: atitudine sexistă ostilă sau benevolă, atitudine conservatoare sau liberală indisolubil legată de definirea concepțiile asupra definirii expertului și a stilului vestimentar caracteristic.

Ipotezele cercetării s-au confirmat în cea mai mare parte, motiv pentru care considerăm că scopul lucrării a fost atins. Mai mult decât atât, se dovedește încă o dată că oamenii încă mai suferă din pricina viziunilor conformiste asupra vieții: judecarea unei persoane continuă să se realizeze prin prisma aspectului vestimentar. În acest sens, am văzut clar că expertul este mai bine evaluat din punctul de vedere al competenței profesionale, atunci când este îmbrăcat calsic, oficial decât neoficial (în termeni de inferențe am putea vorbi de atribuire internă stabilă pe baza vestimentației), fapt explicat prin mentalitate persistentă a poporului că vestimentația este un criteriu puternic de seleție într-o societate competitivă (îngrijirea, decența și bunul gust, conformarea la exigențele sociale impuse sunt cele care accentuează bunele calități psihice probate de persoană și exprimate global printr-un bun management personal).

Analiza pe grupe de apartenența la categoria de gen, evidențiază net favoritismul ingrup-ului în cazul publicului feminin și implicit aceeași atitudine mai moderată a publicului masculin care tind să considere mai competente profesional contrar stereotipului de gen cunoacută tot femeile: mentalitate tinerei generații în această societate în continuă schimbare tinde spre reconsiderarea capacităților probate ale femeii în diversele domenii de activitate socială conexe treburilor gospodărești la care sunt renumite (explicația este susținută și de gradul de instrucție al populației investiigate).

Un rezultat și mai surprinzător este influența atitudinii benevole în general în aprecierea competenței profesionale a experților, bărbații manifestând un grad mai accentuat de favoritism pentru sexul frumos decât pentru confrați: sunt cotate mai favorabil dimensiunea reprezentativității la un Congres Mondial, argumentarea științifică a discursului și limbajul nu întotdeauna foarte ptrofesional. Atitudinea binevoitoare este ierarhic mai accentuată la grupul care evaluează expertul pe baza lecturării discursului, apoi mai puțin accentuat în condiția de vestimentația neoficială și oficială, semn că simpla imagine a expertului trezește o serie de așteptări vis-à-vis de compatențele acesteia. Percepția vestimentației expertului trimite la concepția subiectivă de frumusețe, calitate inerentă și obligatorie a femeii din ziua de astăzi: cu toate acestea, cu cât este mai frumoasă femeia și mai adecvată vestimentar situației, publicul masculin consideră că vestimentația nu este un criteriu de exteriorizare a competenței profesionale, și în același timp se dovedește a fi ostil față de acest criteriu în sensul că femeia poate fi foarte atrăgătoare dar dacă “e proastă”.

În această ordine de ide femeile dse dovedesc net ostile față de expertul de sex masculin dovedind că și ele apreciază competiția și pot fi la fel de competente din punct de vedere profesional: obțin succes practic atât în treburile gospodărești cât și în serviciile și funcțiile sociale ocupate în care manifestă mare mobilitate intelectuală și profesionalism.

Dacă stereotipul de gen cunoscut tinde să se modifice, atitudinea conservatoare a publicului înregistrează aceleași rigori în sensul că impresia primară asupra unui lucru, mai mult sau mai puțin favorabilă, este fixistă și conduce la încredere sau neîncredere fără criticism în expert și competențele sale profesionale. Alegerile, conservatoare și liberale, reflectă în materie de stil vestimentar potrivit unui expert din orice domeniu într-o situație care presupune prezența unui public, judecăți singulare în ceea ce privește stilul vestimentar oficial fără accente pe alte caracteristici ale esteticii trupului, și judecăți dihotomice asupra stilului vestimentar oficial și neoficial la publicul liberal cu accent pe cel neoficial dar fără aceente deosebite pe alte caracteristici vestimentare (un expert poate să fie competent chiar dacă e îmbrăcat mai lejer, sport).

Toate aceste rezultate colorează mentalitatea societății de apartenență motiv pentru care nu pot fi extinse la alte culturi și societăți: lotul investigat deși reprezentativ pentru populația de studenți investigată are anumite caracteristici de vârstă și educație și nu cuprinde studenți din absolut toate domeniile de orientare universitară.

Acest studiu poate fi completat de investigații ale altor factori prezenți la public care ar putea nuanța influența percepției vestimentare asupra evaluării competenție profesionale a unui expert (stima de sine, stil cognitiv, stil apreciativ), precum și prin analize asupra tipologiei stilului vestimentar potrivit unui expert (în materie de croială, textură, culoare, combinații de obiecte vestimentare) din orice domeniu de activitate într-o situație publică sau chiar mai fascinant un studiu asupra atribuirii de calități expertului în funcție de vestimentație.

Anexe

ANEXA 1 –chestionar I.S.A.

Mai jos veți găsi o serie de afirmații privind relațiile dintre bărbați și femei în societatea contemporană; vă rugăm să indicați în ce măsură sunteți de acord cu fiecare dintre aceste afirmații marcând cu un ’’X” poziția dvs. pe scala corespunzătoare fiecărei afirmații .( unde

0=dezacord total, 1=dezacord mediu, 2=dezacord slab, 3=acord slab, 4=acord mediu, 5=acord total ).Este important să răspundeți cât mai sincer posibil!

ANEXA 2

INSTRUCȚIUNI

Vă rugăm să citiți cu atenție și să răspundeți la următoarele întrebări care prin răspunsurile pe care le veți da, scot în evidență, modul în care vă manifestați în general. Alegeți din cele trei variante pe cea care vi se potrivește însemnând cu un “X“, răspunsul care exprimă cel mai bine gândurile dvs. Informațiile obținute sunt confidențiale și vor fi folosite în scop științific, fiind supuse unei prelucrări statistice!

NU EXISTĂ RĂSPUNSURI BUNE SAU RELE ȘI DE ACEEA VĂ RUGĂM SĂ RĂSPUNDEȚI CÂT MAI SINCER POSIBIL !

Vă mulțumim pentru colaborare!

1. Cu bani poți obține orice sau aproape orice:

a. da

b. nu sunt sigur

c. nu.

2. În textele pe care le citesc sesizez intențiile ascunse, neexprimate direct:

a. da

b. între a și c

c. nu.

3. În adolescență, dacă aveam o părere diferită de cea a părinților:

a.îmi mențineam părerea proprie

b.îmi mențineam mai mult sau mai puțin părerea

c. mă supuneam părerii părinților.

4. Dacă aș fi martorul unei controverse aprinse ivite în timpul unei discuții în grup:

a. mi-ar plăcea să existe "un învingător"

b. între a și c

c. aș dori să se ajungă la un consens

Cred că societatea ar trebui să aibă înțelepciunea de a-și schimba obiceiurile și

chiar de a renunța la cele învechite:

a. da

b. mai mult sau mai puțin

c. nu.

6. Hotărârile mele sunt dictate mai mult de :

a. de sentimente

b. în egală măsură și de sentimente și de rațiune

c. de rațiune

7. Lumea în care trăim are nevoie de :

a. oameni practici, cu realizări materiale imediate

b. nu știu

c. oameni cu idei de îmbunătățire a lumii

8. Aș prefera să am un salariu :

a. cu o retribuție fixă sigură

b. între a și c

c. cu o retribuție care să depindă de capacitatea mea și de rezultatele obținute în muncă

9. Fastul și strălucirea marilor ceremonii oficiale sunt obiceiuri care ar trebui menținute :

a. da

b. mai mult sau mai puțin

c. nu

10. Cred că în lumea modernă este mai important să se rezolve :

a. problema valorilor morale

b. nu știu

c.problemele politice

ANEXA 3 Chestionar CEP

Anexe

ANEXA 1 –chestionar I.S.A.

0=dezacord total, 1=dezacord mediu, 2=dezacord slab, 3=acord slab, 4=acord mediu, 5=acord total ).Este important să răspundeți cât mai sincer posibil!

ANEXA 2

INSTRUCȚIUNI

NU EXISTĂ RĂSPUNSURI BUNE SAU RELE ȘI DE ACEEA VĂ RUGĂM SĂ RĂSPUNDEȚI CÂT MAI SINCER POSIBIL !

Vă mulțumim pentru colaborare!

1. Cu bani poți obține orice sau aproape orice:

a. da

b. nu sunt sigur

c. nu.

2. În textele pe care le citesc sesizez intențiile ascunse, neexprimate direct:

a. da

b. între a și c

c. nu.

3. În adolescență, dacă aveam o părere diferită de cea a părinților:

a.îmi mențineam părerea proprie

b.îmi mențineam mai mult sau mai puțin părerea

c. mă supuneam părerii părinților.

4. Dacă aș fi martorul unei controverse aprinse ivite în timpul unei discuții în grup:

a. mi-ar plăcea să existe "un învingător"

b. între a și c

c. aș dori să se ajungă la un consens

Cred că societatea ar trebui să aibă înțelepciunea de a-și schimba obiceiurile și

chiar de a renunța la cele învechite:

a. da

b. mai mult sau mai puțin

c. nu.

6. Hotărârile mele sunt dictate mai mult de :

a. de sentimente

b. în egală măsură și de sentimente și de rațiune

c. de rațiune

7. Lumea în care trăim are nevoie de :

a. oameni practici, cu realizări materiale imediate

b. nu știu

c. oameni cu idei de îmbunătățire a lumii

8. Aș prefera să am un salariu :

a. cu o retribuție fixă sigură

b. între a și c

c. cu o retribuție care să depindă de capacitatea mea și de rezultatele obținute în muncă

9. Fastul și strălucirea marilor ceremonii oficiale sunt obiceiuri care ar trebui menținute :

a. da

b. mai mult sau mai puțin

c. nu

10. Cred că în lumea modernă este mai important să se rezolve :

a. problema valorilor morale

b. nu știu

c.problemele politice

ANEXA 3 Chestionar CEP

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Comunicare Nonverbala Si Primele Impresii (ID: 106218)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Comunicare Nonverbala Si Primele Impresii

Copyright Notice

Comportamentul Politic al Tinerilor In Sistemul Democratic

Comunicarea Organizationala Si Consilierea Vocationala In Scoala Nr.5 ”armand Calinescu” Curtea DE Arges

Oligarhia In Rusia

Stres Vs Performanta In Cadrul Organizatiei

Umor Si Munca

Tehnici de Relatii Publice In Administratie

Copyright Notice

Similar Posts