Comunicare Interpersonala Tendinte, Modele, Trasaturi

Comunicare

Comunicare Interpersonala Tendinte, Modele, Trasaturi

Byadmin ianuarie 1, 2024

INTRODUCERE

Comunicarea este un fenomen complex și omniprezent în relațiile interumane. Relațiile dintre indivizi sau/și dintre aceștia și mediul extern, sunt de neconceput în lipsa unui mod de interacțiune care poate îngloba și vehicula informația, indiferent de ce natură ar fi aceasta.

În lipsa comunicării, ar lipsi tocmai acesată interacțiune între indivizi, care ar duce la anihilarea contactului acestora cu însuși mediul lor de viață, în cele din urmă.

Comunicarea este una dintre cele mai ample și mai globalizatoare noțiuni, ea putând fi privită din perspectivă socială, în ansamblul ei, dar și raportată la o perspectivă mai restrânsă, organizațioanală, interpersonală sau intrapersonală.

Ipoteza lucrării de față este aceea că „toate persoanele cuprinse în procesul comunicării, sunt reciproc responsabile de modul în care s-a produs comunicarea-eficient sau ineficient”

Având în vedere că fiecare aspect al comunicarii interpersonale este util , în cele din urmă, in măsura analizei sale din perspectiva domeniului care a produs respectivul aspect”, inseamnă că, încadrarea demersului de comunicare interpersonală în contextul concret care l-a generat, este singura modalitate de a pune în evidență necesitățile concrete care au generat nevoia de comunicare interpersonală. Aceasta permite adaptarea ințelegerii noțiunii de comunicare interpersonală și transformarea acesteia, dintr-o noțiune abstractă, în una cu semnificație concretă și cu rol operațional , într-un domeniu specific al cunoașterii.

Acestea este motivul pentru care, în vederea studiului de caz, se va alege cazul concret al comunicării interpersonale dintre un manager A și un subordonat B, aparținând unei organizații cunoscute.

Studiul de caz va avea în vedere colectarea cât mai precisă și mai edificatoare a datelor și asamblarea cât mai armonioasă a informațiilor, în vederea confirmării sau infirmării ipotezei inițiale.

Metodologia utilizată va fi aplicarea unor chestionare pentru determinarea abilităților de comunicare verbală și non-verbală a celor doi subiecți, compararea și interpretarea rezultatelor.

Rezultatele se vor pune în legătură cu conținutul și particularitățile codurilor de comunicare interpersonală prezentate în lucrare.

Totodată, se va aplica un chestionar pentru determinarea stilulului de comunicare interpersonală dominant al managerului.

Din punerea în corespondența a răspunsurilor managerului cu caracteristicile stilurilor de comunicare interpersonală prezentate la partea teoretică, se va putea realiza un „portret comunicațional” al managerului.

Rezultatele obținute se vor corobora, pentru a deduce care sunt punctele forte și elementele de îmbunătățit în comunicarea interpersonală a fiecăruia din respondenții la chestionar.

Trebuie avută în vedere privirea comunicării interpersonale dintr-o perspectivă dinamică. Departe de a fi un fenomen static și arid, orice demers comunicațional are un trecut, un prezent și un viitor, care nu pot fi desprinse, evident, din contextul care a generat respectivul demers. Ne referim la trecut, având în vedere că, de regulă, ceea ce comunicăm este, într-o masură mai mare sau mai mică, dar intodeauna semnificativă , rezultatul experiențelor noastre anterioare. Ne referim aici la experiențe strict personale sau la cele integrate într-un cadru social mai larg, care și-au pus amprenta asupra personalității, ideilor, convingerilor, trăirilor noastre, căt și asupra modului concret în care ne este la îndemână să exteriorizăm aceste concepții, principii și trăiri.

În același timp, comunicarea este generată de cauze care, de cele mai multe ori, își au originea în trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat, tinzând să marcheze, prin efectele lor, prezentul, dar și să influențeze potențial viitorul.

Ne referim la prezent pentru că demersul de comunicare este întotdeauna unul actual, fie că se desfășoară în timp real, fie că nu. E clar că ceea ce comunicăm este ceea ce considerăm a fi de actualitate și chiar ar putea influența o situație actuală. Din perspectiva viitorului, dacă dorim ca o relație să continue, vom comunica în această direcție.

Pe de altă parte, trebuie conștientizată ideea potrivit căreia „comunicarea este un proces irepetabil și ireversibil”. Fiecare experiență de comunicare are atributul unicității, neexistând două experiențe identice, ceea ce ne duce cu gândul la unicitatea, în varietate, a indivizilor care generează demersul de comunicare, dar și la caracterul univoc al împrejurărilor și cadrelor din lumea abstractă care ne înconjoară.

Această observație, coroborata cu cea că, rezultatul unei experiențe de comunicare produce schimbări, uneori ireversibile, ne determină să conștientizăm importanța unui astfel de demers de comunicare interpersonală într-o organizație, în relația dintre manager și subaltern.

De succesul sau insuccesul acestui demers depinde însuși succesul sau insuccesul pe piață al organizației în ansamblu.

1. COMUNICAREA- CONCEPT, ELEMENTE, MODELE, TIPURI

1.1. CONCEPT

Comunicarea este un proces care are ca scop transmiterea de informații sub forma unor mesaje. Acestea pot să îmbrace diferite forme: pot fi mesaje verbale sau scrise, semne sau gesturi simbolice. Așadar, pentru desfășurarea comunicării este necesară prezența unui emițător și a unui receptor.

S-au oferit și definiții simple sau mai nuanțate comunicării. Spre exemplu „comunicarea interpersonală este un proces în care oamenii își împărtășesc informații, idei și sentimente” , „comunicarea este procesul prin care o parte, numită emițător, transmite informații (un mesaj) unei alte părți( numită receptor)” sau „comunicarea se referă la acțiunea, cu una sau mai multe persoane, de transmitere și receptare a unor mesaje care pot fi deformate de zgomote, are loc într-un context, presupune anumite efecte și furnizează oportunități de feed-back”.

De fapt, comunicarea interpersonală trebuie privită ca procesul ce stă la baza interacțiunii sociale, iar sistemul de simboluri și mesaje pe care le înglobează, sunt instrumente de operaționalizare a acestui demers.

În sens larg, comunicarea este cea care „asigură un consens între membrii unei societăți.”

In contextul unor asemenea accepțiuni și interpretări, comunicarea poate fi avută în vedere ca un poces complex, ” de transmitere și de receptare a unor mesaje, care pot fi mentale- concluzii, gânduri, decizii interiore sau expresii fizice-gesturi sau sunete, mesaje care pot fi preluate și prelucrate pentru a le înțelege și, apoi, în funcție de interese și răspunsuri, relansarea unor reformulări sau a unor noi mesaje vizând anumite scopuri ”.

Schematic, procesul de comunicare se poate reprezenta în felul următor:

Schema arată că este vorba de un proces „de transmitere și de primire a unor mesaje” purtătoare de sens între două sau mai multe persoane, fizice sau juridice, prin intermediul cărora acestea intră în relație una cu cealaltă și schimbă informații. Modelul prin care este reprezentat procesul include emitentul și receptorul, ca și persoane care intră în relație, mesajul care este transmis printr-un canal de transmisie, în formă codificată,pentru ca, apoi, acesta să fie decodificat. Tot aici se evidențiază și răspunsul sau reacția la informația transmisă, așa numitul feed-back.

Pe lăngă acest model simplist, un altul este modelul cibernetic al comunicării interpersonale, care constutuie „puntea de legătură dintre „relațional și societal, dintre mecanismele care reglează raporturile interindividuale și cele care reglează raporturile sociale”. Acest model este „o viziune circulară asupra comunicării” bazată pe două ipoteze: în primul rând, orice comportament uman conține în sine o valoare comunicativă și în al doilea rând, mesajele aranjate succesiv în ordine atât pe vertical, cât și orizontal, contribuie la logica comunicării.

1.2. ELEMENTE COMPONENTE ȘI TIPURI ALE COMUNICĂRII

Procesul de comunicare interpersonală poate fi analizat și evaluat din punctul de vedere al eficienței și finalității sale, luând în considerare interacțiunea elementelor care îl compun: sursa, denumită și emițător, receptorul, mesajul propriu zis și canalul de comunicare.

A. Emițătorul poate fi reprezentat de un individ, un grup sau o organizație care este în posesia unei informații pe care intenționează să o comunice și altora.

B. Receptorul este, alături de emițător, o componentă esențială a procesului de comunicare. El este, de cele mai multe ori, destinatarul mesajului emis de sursă. Nu putem generaliza, deoarece uneori, receptorul intră în posesia mesajului în mod întâmplător, deși nu îi este adresat.

Traseul mesajului în mintea receptorului a fost prezentat de Sandra Hybels și Richard L. Weaver și este redat, în formă adaptată, în figura de mai jos:

C. Mesajul, este elementul cheie al comunicării. Mesajul este alcătuit dintr-un ansamblu coerent de simboluri, având rolul de a prezenta receptorului ideea pe care emițătorul dorește să o transmită. Conceperea mesajului presupune luarea de decizii în privința formei, structurii și, mai ales, asupra conținutului mesajului.

D. Canalul de comunicare este calea urmată de mesaj pentru a ajunge de la emițător la receptor.

În funcție de numărul participanțillor și tipul de relație dintre ei, existâ cinci tipuri de comunicare:

Comunicarea intrapersonală este cea în care individul comunicâ cu sine și se auto-consiliază, ascultându-și vocea interioară și supunându-se propriei judecăți.

Comunicarea interpersonală implică existența a cel puțin doi participanți, reprezentând o cale facilă și eficientă de cunoaștere interumană.

Comunicarea de grup, este o ipostază a comunicării interpersonale, implicând prezența a mai mult de doi participanți. Mârimea grupurilor poate fi variabilă, dar, în literatura de specialitate, când se face referire la acest tip de comunicare, se au în vedere, îndeobște, grupurile mici, cu maximum zece membrii.

Comunicarea publică, implică prezența unui singur emițător, care se adresează mai multor receptori.

Comunicarea de masă presupune ca emițătorul să aparțină unui cadru instituționalizat, iar receptorul să fie unul necunoscut. E vorba aici, în principal , de presă, radio și televiziune.

CAPITOLUL 2. COMUNICAREA INTERPERSONALĂ

Așa cum am subliniat, comunicarea interpersonală este cea mai des întâlnită formă de comunicare, fiind un termen generic ce reliefează existența a cel puțin doi interlocutori.

2.1 CODURI ÎN COMUNICAREA INTERPERSONALĂ

Comunicarea interpersonală poate fi definită, în sens generic, drept „un proces global care integrează cuvinte, mimică, priviri, gesturi și raporturi spațiale”. Se remarcă aici faptul că abordarea este, de cele mai multe ori, una globală.

Orice comunicare interpersonală, se stabilește pe cel puțin două planuri: un plan al conținutului și un plan al relației dintre participanții la proces. John Fiske introduce pentru prima dată termenii de “analogic și digital”, desemnând prin comunicarea digitală tocmai planul conținutului, iar prin cea analogică planul relației. Semnalele venite din ambele planuri, oferă, deopotrivă, informații despre conținutul mesajului transmis.

Noțiunea de cod a fost introdusă pentru prima dată de Eduard T Hall, care aduce în discuție existența acestor “limbaje tăcute”.

Codurile în comunicarea interpersonală sunt:

A. Codul verbal

Acesta include comunicarea orală și comunicarea scrisă.

Diferențele dintre cele două tipuri de comunicare interpersonală constau, în primul rând, în natura canalului folosit . Din acesta decurge caracterul reversibil al comunicârii verbale, în cadrul căreia, participanții la procesul educațional pot să schimbe rolurile. În opozitie cu acesta, comunicarea în scris este una ireversibilă, relația stabilită între parteneri prin intermediul acesteia, fiind una univocă.

O altă diferență între cele două forme de comunicare aferente codului verbal al comunicării interpersonale, este faptul că în comunicarea sc comunicârii verbale, în cadrul căreia, participanții la procesul educațional pot să schimbe rolurile. În opozitie cu acesta, comunicarea în scris este una ireversibilă, relația stabilită între parteneri prin intermediul acesteia, fiind una univocă.

O altă diferență între cele două forme de comunicare aferente codului verbal al comunicării interpersonale, este faptul că în comunicarea scrisă, se face, de cele mai multe ori, apel la un limbaj formal, în timp ce, în comunicarea orală, se pot folosi regionalisme.

Putem remarca de asemenea și un alt aspect diferit: “Comunicarea orala este un domeniu al unei permanente negocieri a sensurilor intre vorbitori, in timp ce comunicarea scrisa se bazează pe formulări definitive, care nu permit acest lucru”..

Pentru a asigura eficiența comunicării verbale, trebuie să decidem întâi asupra conținutului mesajului pe care dorim să îl transmitem, apoi asupra limbajului pe care îl vom folosi, care trebuie să fie adaptat la particularitățile receptorului și apoi a momentului optim pentru transmiterea mesajului. Trebuie să avem apoi în vedere și alte particularități, în sens mai larg, ale receptorului, care este “ținta” mesajelor ce se dorește a fi transmise. Experiențele anterioare ale receptorului la primirea unor mesaje similare este un aspect care ar fi de dorit să fie cunoscut, pentru o comunicare interpersonală eficientă. Reacțiile preconizate ale receptorului sunt foarte important de luat în considerare atunci când formulăm mesajul, pentru asigurarea succesului comunicării interpersonale.

Atitudinea pe parcursul comunicării orale, trebuie să fie una flexibilă, fară ca una dintre părți să monopolizeze discuția. Cuvintele trebuie pronunțate clar și corect.

Comunicarea în scris, este necesar să respecte următoarele trei principii de bază, pentru a fi eficace:

Să fie clară

Să fie concisă

Conținutul mesajului exprimat în scris să fie bine gândit și adaptat la interlocutor

John Pessolano, consultant la firma de consiliere in domeniul relațiilor cu publicul James F. Fox, propune respectarea următoarelor principii, pntru cei care doresc să comunice în scris, în mod performant:

Ideea trebuie să preceadă exprimarea ei

Nu vă temeți de ciornă

Clarifică, simplifică, direcționează

Primul principiu, exemplifică faza pregătitoare a fiecărui demers de comunicare interpersonală în formă scrisă: în care stabilim obiectivele, obiectul și scopul comunicării, funcție de particularitățile interlocutorului, inițial în plan mental, apoi într-un plan scris, pe așa zisa ciornă.

Al doilea principiu enunțat mai sus, este corespondent fazei de redactare a unui discurs în scris, care trebuie să conțină idei principale, dezvoltate moderat, doar urmărind indicatori de claritate și direcționare către scopul urmărit prin mesaj. Propozițiile lungi și cuvintele “fără șir”, sunt un obstacol în calea comunicării interpersonale.

Limbajul este considerat un adevărat “ritual, care se petrece într-un context extern dat, atunci când suntem destinatarii unor informații iar, în schimbul acestora, se așteaptă de la noi un răspuns. De aceea, un bun comunicator folosește cuvinte accesibile, al căror înțeles este sigur că e cunoscut de partenerul de dialog.

Trebuie luat în considerare faptul că unicitatea psiho-somatică a individului atrage după sine unicitatea limbajului său. Găndirea individuală se dezvoltă odată cu limbajul, ceea ce permite individului ca, într-un anumit stadiu de maturizare a propriei gândiri, să își definească propriul stil de comunicare. Acesta este perfectibil în timp, având, evident, o influență de natură endogenă, dar purtând și amprenta influențelor exogene.

Comunicarea orală reprezintă “modalitatea cea mai des întâlnită în comunicare, în care comunicarea verbală o însoțește pe cea non-verbală”.

Comunicarea orală este mai mult decât o formă de comunicare în sine. Ea a dobândit, prin faptul că a fost cea mai experimentată de către toate popoarele lumii, pe parcursul istoriei acestora, rolul de concept integrator al tuturor formelor de comunicare cunoscute. Socrate însuși “prețuia vorbirea și disprețuia scrisul” . Actualitatea conservă importanța comunicării orale. Se consideră în continuare că “Principalul mijloc al comunicării uname este limba vorbită, atât în sensul priorității istorice, căt și pentru că este forma de comunicare cea mai frecvent utilizată și care oferă modelul pentru alte forme de comunicare”.

În cadrul comunicării orale, comunicarea verbală este însoțită și potențată de cea non-verbală.

B. Codul non-verbal

Comunicarea non-verbală este un elment extrem de important în comunicarea eficace, constând în capacitatea de a recepționa mesaje nonverbale, numite astfel deoarece nu au ca suport de transmitere cuvintele și semnificațiile acestora, ci expresia facială, gesturile, tonul vocii, postura corpului, încadrarea în spațiu, etc.

Se consideră chiar că, această componentă non-verbală a comunicării este cea critică în schimbarea atitudinii, studiile de specialitate arătând că numai 7% din efecte s-au obținut datorită conținutului verbal al mesajului, în timp ce 38% s-au datorat caracteristicilor vocii ( claritate, tonalitate, inflexiuni, viteza vorbirii) precum și expresiei faciale , iar 55 % limbajului trupului. Sintetizând, putem conchide că “Mimica și gestica reprezintă vehicul pentru implicit și nespus; sunt indici ai dispozițiilor psihologice profunde ale locutorului precum și ai intențiilor sale latente. Ele contribuie la gestionarea intregului proces de enunțare. Gesturile mențin interacțiunea creată intre participanți, distribuirea rândului la cuvânt sau stabilirea acestuia. Privirea, la rândul ei are un rol deosebit de important intrucât asigură funcția fațică a comunicării”.

Birdwhistell a studiat pentru prima dată kinetica, așa numitul „limbaj al trupului” , care are semnificație deosebită în cadrul comunicării non-verbale.

Gesturile sunt considerate de acesta deosebit de importante, constutuind deopotrivă marcatori gramaticali și elemente de marcare a statutului social, implicit al poziției în cadrul comunicării.

Sunt luate de asemenea în considerare: privirea, poziția capului, postura, mersul.

De exemplu , capul aplecat, coborăt, indică supunere, atunci când contactul vizual este întrerupt și incăpățânare, atunci când contactul vizual este menținut.

În ceea ce privește privirea, „contactul ocular intens caracterizează o relație simetrică de comunicare bazată pe teme comune, iar contactul direct, dorința de cooperare, stimulându-l pe celălalt și confirmându-i că e ascultat”. De asemenea, „evitarea contactului ocular poate fi un semn de formalitate, nervozitate, lipsă de respect dar și de timiditate.”

În ceea ce privește poziția adoptată în cursul comunicării, o poziție relaxată vine în contrast cu una marcată de crispare,în care subiectul, de exemplu, este agitat și se leagănă pe vârfuri sau călcâie.

Ruckle conchide faptul că „odată cu schimbarea stării sufletești se modifică și mersul și poziția picioarelor în repaus” , lucru valabil pentru persoanele care nu sunt capabile să comunice deschis și sincer.

În ceea ce privește gestica, gesturile largi, spontane, relaxate, indică dorința și disponibilitatea la comunicare, spre deosebire de cele vagi, neînsuflețite, care indică lipsa de disponibilitate la dialog și lipsa de interes pentru comunicarea interpersonală.

C. Codul paraverbal include vocea, râsul, tăcerea. Paralimbajul reprezintă „modul în care mesajul este transmis”. El este inclus, de către unii autori, în sfera comunicării verbale, iar de către alții, în sfera comunicării non-verbale.

Cea mai relevantă, în cadrul codului paraverbal, este vocea.

Stilul conversației trebuie să fie unul adaptat la interlocutor și menținut pe parcursul discuției. Intensitatea sonoră este o expresie a siguranței de sine într-un proces de comunicare interpersonală. Intonația este și ea, deosebit de importantă , tonalitatea, ritmul și volumul trebuind adaptate la condițiile concrete, pentru realizarea unei comunicări interpersonale eficiente. Un bun comunicator vorbește într-un ritm adecvat, fluent, fără a face pauze la mijlocul propozițiilor.

Schema comunicării eficace este prezentată mai jos:

2.2. FACTORI DE INFLUENȚĂ ASUPRA COMUNICĂRII INTERPERSONALE

În multe cazuri, scopul final al comunicării interpersonale este schimbarea atitudinii receptorului, sub influența mesajului transmis de emițător.

Figura de mai jos evidențiază corespondența dintre atributele sursei și mecanismele declanșatoare ale schimbării atitudinii:

Orice comunicare interpersonală conține unul sau mai multe motive interpersonale. Acestea nu sunt, de obicei, explicite, dar stau la baza declanșării nevoii de comunicare. În urma trecerii în revistă a motivelor, receptorul recunoaște autoritatea sursei și își dă acordul pentru schimbarea atitudinii sale, sub influența mesajului emis de receptor.

În mod voluntar sau involuntar, oamenii “intuiesc motivele interpersonale conținute în comunicare”. Acest proces poartă denumirea de percepție interpersonală. În sens larg, percepția este modul în care persoana selectează, ordonează și interpretează informațiile venite din mediu. Elementul definitoriu al percepției este interpretarea realității, așa cum este ea prezentată de emițător.

Percepțiile interpersonale se concretizeză in apariția de sentimente. Prin prisma sentimentelor receptorului, prind contur atractivitatea și credibilitatea sursei.

Atractivitatea unei surse este direct influențată de gradul de afinitate descoperit între sursă și receptor, cu ocazia demersului de comunicare, din perspectiva “caracteristicilor de natură obiectivă și subiectivă (trăsături fizice sau de personalitate, afinitate intelectuală, stil de viață) ”

În sens mai larg, vorbim de atracția interpersonală, care este o dimensiune socială, reflectând “măsura în care aceasta exercită și suportă prezența, influențele și experiențele trăite în comun cu alte persoane” . Pe lângă atractivitate, alți factori care generează și influențează atracția interpersonală sunt proximitatea, consolidarea ( procesul de menținere și întărire a comportamentului ca urmare a folosirii stimulilor asociați procesului de comunicare), similitudinea și complementaritatea dintre sursă și receptor.

Credibilitatea sursei reprezintă modul în care receptorul o percepe, din punctul de vedere al unui set de caracteristici, dintre care, cele mai relevante sunt cunoștințele, experiențele și abilitățile sale, care generează laolaltă prestigiul de care se bucură sursa.

În sens larg, credibilitatea este o “dimensiune socială a persoanei ce indică măsura în care aceasta inspiră altora încredere, prin acțiunile întreprinse”.

Modelul comunicării interpersonale despre care tocmai s-a vorbit, este prezentat mai jos:

Se observă că circuitul comunicării interpersonale este unul închis, deoarece reacția noastră la percepția interpersonală, respectiv sentimentele noastre, sfârșește prin a influența motivele interpersonale, inițial declanșatoare ale comunicării.

2.3 STILURI DE COMUNICARE INTERPERSONALĂ

Stilul de comunicare poate fi definit ca “un set specializat de comportamente interpersonale utilizate într-o situație datã”.

Pentru a crește performanțele comunicaționale, este necesar sâ se înțeleagă particularitâțile stilurilor de comunicare și sã se poată compara efectele utilizării acestora în diferitele situații în care se acționează. Practic, nu existã stiluri de comunicare “bune” sau “greșite”, ci stiluri de comunicare adecvate total, adecvate parțial sau sau total neadecvate unei anumite situații.

Literatura de specialitate face referire, îndeobște, la șase stiluri de comunicare: directiv, egalitarist, structurativ, dinamic, de abandon și de evitare.

Prezentãm în tabelul de mai jos principalele caracteristici ale fiecãrui stil de comunicare:

Fiecare stil de comunicare se utilizează preponderent luând în considerare anumite particularități ale situației concrete din momentul respectiv, generând între acestea un anumit tip de relație, care plasează cele două părți pe poziții diferite, în “economia” gestionării raportului de forțe dintre ele la acel moment.În această abordare, comunicarea interpersonală este privită ca o competiție între sursă ( comunicator) și receptor, pentru impunerea propriilor puncte de vedere în cadrul unui demers comunicațional.

Aceste aspecte sunt sistematizate în tabelul de mai jos:

Desigur, în adoptarea unuia sau altuia dintre stilurile de comunicare, sunt importante tipurile de personalitate ale emițătorului și receptorului. Situația în care emițătorul este “autoritar, rigid și cu puțină receptivitate față de argumentele partenerului, care ține să-și impună părerea” trebuie abordată total diferit față de cea în care acesta este creativ, vizionar, bun organizator. Emițătorul de tip permisiv are abilitatea de a tolera conflictele apărute în procesul de comunicare, nu acceptă poziția de învins în acest proces dar nici nu are autoritatea de a gestiona optim fluxul informațional și de a își impune punctul de vedere propriu, în cadrul acestui proces. Comunicarea inițiată de acesta nu este un demers organizat, clarificator și integrator, ci unul dezordonat, parțial și ineficient.

2.4. OBSTACOLE ÎN PROCESUL DE COMUNICARE

Obstacolele, denumite și bariere de comunicare, pot fi trecute în revistă “din multiple unghiuri, pornind de la intersecția fecundă a divesității de aspecte pe care le atinge acest fenomen, atât de prezent în viața fiecăruia dintre noi”.

Referindu-se la totalitatea barierelor care apar în comunicare, Torrington și Hall oferă o trecere în revistă a cinci astfel de bariere identificate: bariere în transmiterea mesajului, bariere în receptarea acestuia, bariere de înțelegere, bariere de acceptare și bariere ale acțiunii.

Barierele în transmiterea mesajului apar, în concepția autorilor doar la nivelul emițătorului. Aici ar putea fi incluse “formularea defectuasă a mesajului, care îl poate induce în eroare pe receptor și…. considerarea unor informații din cadrul mesajului ca subînțelese”, deci, “prejudecăți în ceea ce privește mesajul” Tot în această categorie ar putea fi vorba despre “prejudecăți în ceea ce îl privește pe receptor”.

Barierele de receptare a mesajului, aparțin, în egală măsură, receptorului și mediului, sau canalului de transmitere. Ar putea fi enumerate emoțiile puternice, care pot duce la blocarea completă a comunicării, lipsa de interes a receptorului față de masaj, care poate genera chiar lipsa dorinței și a disponibilității acestuia de a asculta, egocentrismul manifestat în comunicare, în cazul căruia „o manifestare tipică este tendința de a respinge imediat un argument al vorbitorului, și nu de a

înțelege”. Tot aici pot fi incluse ideile preconcepute ale receptorului, de această dată, în ceea ce îl privește pe emițător, concretizate in sentimente de simpatie sau de antipatie față de acesta, rod al experiențelor anterioare. Aceste sentimente pot duce la dorința sau lipsa dorinței de a asculta mesajul transmis.

Tot aici, putem aminti „zgomotul”, care înglobează totalitatea influențelor care pot să apară „la nivelul diverselor secvențe componente ale procesului , în sensul bruierii actului comunicațional corespunzător fiecăreia și, implicit, întregului proces de comunicare”.

Barierele de înțelegere iși au sediul atât la nivelul emițătorului căt și al receptorului. Ele țin de probleme de natură semantică, legate de folosirea în sens diferit a unor cuvinte sau expresii, dificultăți de exprimare ale emițătorului, diferențele dintre vitezele „de vorbire, recepționare și prelucrare a informației” între partenerii lanțului comunicațional.

Barierele acceptării sunt „singurele văzute de cei doi autori ca acționând la nivelul tuturor indicatorilor implicați (emițător, receptor și mediu)”. Ținând , evident, de particularitățile fiecăruia, acest tip de bariere derivă din diferențele de personalitate, având în vedere că „Unicatele de personalitate generează modalitățile diferite de comunicare”. Tot aici ar putea fi enunțate diferențe de percepție a realității înconjurătoare, rezultate din atitudini, credințe și valori disonante.

Barierele acțiunii se constutuie și ele la ambele capete ale lanțului comunicațional, putând îmbrăca forme diferite, de la tendința de polemică a receptorului, până la rezistența efectivă la schimbare, pe fondul generării de către mesaj, a unei atitudini defensive în mintea receptorului.

2.5 FACTORI DE SUCCCES ÎN COMUNICAREA INTERPERSONALĂ

Succesul procesului de comunicare este indispensabil progresului, deoarece „cel mai important aspect al unui proces este informația, iar comunicarea este modalitatea prin care o obținem”.

Comunicarea eficiență nu este posibilă decât în condițiile în care, atât emițătorul cât și receptorul dispun de o serie de abilități, pe care se preocupă să și le îmbunătățească în mod continuu și pe care le folosesc în alegerea tehnicilor celor mai adecvate și derularea uleterioară a procesului comunicațional.

Dintre acestea, cele mai importante sunt:

Încrederea interpersonală este una dintre condițiile obligatorii care stau la baza eficientizării comunicării. În cazul în care o persoană manifestă încredere față de interlocutorul său, aceasta va duce la obținerea din partea interlocutorului a unui răspuns mai direct, mai deschis și mai complet. În cazul în care, cel care inițiază comunicarea își dovedește, prin diverse mijloace, integritatea morală, acest lucru îl va încuraja pe interlocutor să comunice și să se autoexpună într-o măsură mai mare. Acest mecanism generează un ciclu constructiv al comunicării, cu efecte benefice atât asupra procesului de comunicare în sine, căt și asupra evoluției personale a „actorilor” implicați în proces.

În opoziție cu acesta, un ciclu distructiv al comunicării, prezentat în figura de mai jos, (Sursa:C.N. Parkinson, N. Rowe,”communicate”, Prentice Hall, 1978), începe cu lipsa de încredere față de interlocutor, care, odată conștientizată de către acesta din urmă, duce la o reacție defensivă din partea acestuia, care creează blocaje în comunicare. În plan personal, se înregistrează de asemenea un regres, unui comportament sincer luăndu-i locul unul disimulat.

Ascultarea activă este „ascultarea cu mintea deschisă, a ceea ce spune celălalt, pentru a înțelege într-adevăr mesajul”. În condițiile în care ascultarea este una eficientă., trebuie avute în vedere toate elementele implicate atât în recepția propriu zisă a mesajului cât și în procesarea ulterioară a conținutul acestuia. Ascultarea activă asigură, de fapt, beneficii pe mai multe planuri: îmbunătățeste înțelegerea mesajului, creează premisele pentru o comunicare deschisă și duce la sporirea încrederii interpersonale, la care s-a făcut referire mai sus. Ea permite conștientizarea temelor de interes comun pentru participanții la procesul de comunicare interpersonală, evitarea unui raport de comunicare formal, care ar lua naștere în cazul unei ascultări pasive, „cu mintea în altă parte.” Contactul vizual, în cursul ascultării active, este foarte important pentru asigurarea unei comunicări interpersonale eficiente.În cursul ascultării active, comunicatorii de succes rezumă, cănd subiectul depășește o anumită complexitate, în scris, ceea ce aud.

Feed-back-ul este cel care permite emitentului mesajului să evalueze efectele asupra receptorului, asociate mesajului pe care tocmai l-a formulat. Deși este, uneori, considerat un element secundar, colateral și facultativ, al procesului de comunicare, el reprezintă un element esențial în cadrul acestui proces, deoarece „el permite o sporire substanțială a randamentului comunicării, prin cercetarea pe loc a erorilor de interfațare” . Solicitarea expresă de feed-back îmbunătățește eficiența comunicării interpersonale.

Reformularea este o abilitate care permite redarea sub o altă formă a unui mesaj. Ea are în vedere înlocuirea unor cuvinte cu sinonimele lor, modificarea ordinii cuvintelor în cadrul unei fraze, scindarea unor fraze în propoziții mai scurte pentru facilitarea înțelegerii mesajului, redarea de informații într-o formă mai concisă, schimbarea tonalității, în vederea accentuârii informațiilor esențiale.

Formularea întrebărilor ne permite să aflăm ce gândește, ce spune și ce sinte interlocutorul.

În literatura de specialitate, sunt formulate, pe baza experienței accumulate în timp a autorilor, o serie de recomandări mai subtile, pentru asigurarea unei comunicări eficiente:

Asigurarea unei corespondențe cât mai depline între emitent și receptor, prin „activarea tuturor stărilor de personalitate” ale participanților la proces

Descifrarea tuturor semnalelor apărute pe parcursul comunicării, din partea tuturor participanților, inclusiv a celor „paralele, încrucișate și ascunse”, pentru o reacție căt mai adecvată la acestea

Necesitatea cunoașterii anterioare, ori de câte ori este posibil, a partenerului de comunicare

Adoptarea unei atitudini echilibrate, flexibile, active, în procesul de comunicare, conștientizând faptul că ea „reprezintă un proces evolutiv și progresiv”

Comunicarea „trebuie să urmărească, prin definiție, o anumită finalitate, neputând fi interpretată, în nici o situație, doar ca un schimb de mesaje în serie, ci numai ca o cale de a realiza o înțelegere”

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ PRIVIND MODALITĂȚILE DE EFICIENTIZARE A COMUNICĂRII INTERPERSONALE

3.1. SCOP

Scopul cercetării este eficientizarea comunicării între managerul A și subalternul B. Considerăm că între aceștia a apărut un conflict și ne propunem să putem oferi celor doi anumite sugestii în vederea eficientizării comunicării dintre ei.

3.2. IPOTEZE

Ipotezele de lucru sunt:

o comunicare interpersonală defectuasă nu poate fi imputată exclusiv uneia dintre părți , după cum, succesul comunicării interpersonale nu poate fi obținut decât prin integrarea abilităților celor două părți participante și depășirea barierelor venite din partea fiecăreia

atât comunicarea verbală cât și cea non-verbală și para-verbală trebuie luate în considerare

subiecții vor fi sinceri dacă vor percepe demersul nostru ca având, exclusiv, rol de consiliere

pentru a avea o imagine completă asupra problemei, este necesară luarea în considerare a apartenenței subiecților la organizație, precum și a poziției de lider a unuia dintre subiecți

3.3. METODE UTILIZATE ÎN CURSUL CERCETĂRII

Metoda utilizata va fi una cantitativă, pe bază de chestionar.

Prelucrarea rezultatelor chestionarului se va face prin totalizarea punctajului obținit de fiecare din interlocutori.

Prin analogie cu diferențiala semantică, se va imagina o scală cu 4 nivele pentru evaluarea abilităților generale de comunicare verbală, respectiv cu 3 nivele, pentru evaluarea abilităților de comunicare non-verbală și para-verbală. Aceste nivele se afla „între perechea de atribute bipolare” „de cele mai multe ori”- „de puține ori.” Abilitățile de comunicare ale subiecților se vor aprecia în funcție de punctajul obținut la fiecare formă de comunicare.

Pentru confirmarea rezultatelor evaluării cantitative inițiale, se va mai aplica un chestionar, exclusiv managerului, prin care vor putea fi evaluate stilurile de comunicare predominante ale managerului și capacitatea acestuia de a se adapta la condițiile concrete.

3.4. ELABORAREA CHESTIONARELOR

Scopul aplicării chestionarelor este verificarea veridicității ipotezelor de lucru enunțate.

Ideea centrală este că fiecare dintre participanții la un proces de comunicare interpersonală este responsabil de succesul acestuia. De aceea, se dorește responsabilizarea ambilor, în așa fel încât, prin oferirea interpretărilor propriilor răspunsuri, sâ li se dea posibilitatea să își cunoască punctele forte, dar, mai ales, punctual, elementele de îmbunătățit. Datorită poziției de conducere și plusului de responsabilitate de care acesta trebuie să dea dovadă în poziția ierarhică de care dispune, autoevaluarea managerului este una dublă, aplicându-i-se acestuia nu unul, ci două chestionare.

A. Prezentăm mai jos chestionarul de evaluare a abilităților generale de comunicare, ce va fi aplicat, independent, managerului A și subalternului B.

Pentru fiecare întrebare, respondentul este invitat să încercuiască numărul de coloană care reprezintă răspunsul său, urmând ca apoi să se totalizeze punctajele.

Numărul de puncte aferent fiecărui răspuns este redat mai jos:

Pentru interpretarea rezultatelor, se totalizează punctajul aferent fiecărei categorii:

Total încercuit:

Scor A______________

Scor B______________

Scor C_______________

Scor D________________

Interpretarea scorului total:

100-112_________________superior

84-99____________________ peste medie

70-83_________________mediu

56-69_________________ satisfăcător

Din perspectiva lucrării de față, va fi intersantă o evaluare defalcată a abilităților de comunicare a fiecărui subiect ( când scrie, când vorbește, când citește, când ascultă), astfel că se va elabora următoarea grilă secundară, pentru fiecare din cele patru abilități:

25-28____________________ superior

21-24_____________________ peste medie

17-20_______________________ mediu

Sub 17______________________ satisfăcător

B.Dacă se dorește să se inspire credibilitate interlocutorilor, trebuie să se ia în calcul cele patru aspecte esențiale ale comportamentului non-verbal: privirea, gestica, postura/ținuta și vocea. Testul urmărețte să releve performanța fiecăruia dintre subiecți în fiecare dintre aceste zone.

Pentru evaluarea abilităților de comunicare non-verbală, celor doi respondenmți li se va aplica un chestionar care ia în calcul mai multe aspecte ale comportamentului non- verbal:

La fiecare întrebare , subiecții sunt invitați să își acorde puncte, folosind cheia de mai jos:

În acest caz, se va elabora o grilă tip, care se va aplica fiecăreia dintre cele patru abilități. Aceasta permite respondenților să își analizeze aptitudinile.

Interpretarea rezultatelor prin prisma punctajelor obținute la fiecare categorie, este următoarea:

15 sau mai mult______________ o mare credibilitate

10-15______________________credibilitate medie

Sub 10____________________credibilitate scăzută

C. Se va aplica, exclusiv managerului, un chestionar pentru detectarea stilului predominant de comunicare. Chestionarul este format din 12 întrebări.

1) Aveți intenția să faceți niște schimbări în structura departamentului dvs. Membrii echipei pe care o conduceți au făcut diferite sugestii privind aceste schimbări; de altfel, până acum ei au arătat în activitatea lor zilnică că au capacitate de adaptare. Ce faceți?

A. Definiți schimbările și le controlați dvs. înșivă.

B. Cereți sprijinul echipei în formularea schimbărilor și îi lăsați pe colaboratorii dvs. să organizeze punerea în aplicare a acestora.

C. Acceptați schimbările propuse dar mențineți controlul asupra implementării lor.

D. Evitați confruntarea: nu schimbați nimic.

2) Performanțele echipei dvs. sunt bune, ca și relațiile interpersonale. Dar, cum suneți nou în acest post, aveți îndoieli privind capacitatea dvs. de a conduce colaboratori de acest nivel. Ce faceți?

A . Îi lăsați liniștiți.

B. Discutați situația cu ei și introduceți schimbările necesare.

C. Îi faceți, puțin câte puțin, să lucreze în maniera dvs. personală.

D. Evitați degradarea relațiilor interpersonale prin adoptarea unui comportament prea directiv.

3) În departamentul dvs. urmează să aibă loc o restructurare. Colaboratorii dvs. sunt cornpetenți î ntotdeauna au făcut față cu succes sarcinilor încredințate. În plus, ei sunt de acord cu motivele restructurării.

A. Propuneți echipei să participe Într-o anumită măsură la aplicarea acestor schimbări dar fără să-i presați prea mult.

B. Faceți cunoscute schimbările decise și le aplicați chiar dvs., controlând cu atenție rezultatele.

C. Permiteți echipei să decidă propriul mod de a lucra.

D. Acceptați recomandările lor, dar conduceți personal procesul de schimbare.

4) Rezultatele echipei dvs. au scăzut de curând. Atingerea obiectivelor stabilite nu pare să-i preocupe de loc pe colaboratori. Trebuie să le amintiți tot timpul termenele care trebuie respectate. În trecut, redefinirea rolurilor a permis ameliorarea situației.

A. Îi lăsați să-și stabilească propriul program.

B. Ascultați recomandările lor, dar procedați astfel încât obiectivele să fie realizate cu orice preț.

C. Redefiniți dvs. înșivă obiectivele și controlați atent rezultatele.

D. Permiteți grupului să participe la definirea obiectivelor, fără a exercita presiuni.

5) Recent, vi s-a încredințat un departament ( secție) care a fost condusă anterior într-o manieră eficientă. Predecesorul dvs. avea un stil directiv. Doriți să mențineți productivitatea dar și să umanizați puțin relațiile de muncă. Ce faceți?

A. Vă convingeți echipa că acest lucru este util pentru buna funcționare a

întreprinderii.

B. Insistați asupra importanței respectării obiectivelor și termenelor stabilite.

C. Vă arătați atent, dar nu interveniți.

D. Propuneți colaboratorilor să participe la luarea deciziilor, dar îi controlați pentru a verifica atingerea obiectivelor.

6) Vi s-a încredințat conducerea unui grup intern de analiză a activității firmei, însărcinat cu formularea unor recomandări precise și pertinente de perfecționare a activității. Grupul nu pare motivat. Absenteismul este ridicat și ședințele au tendința să devină discuții de salon. Totuși, participanții au competența necesară pentru a realiza sarcina încredințată. Ce faceți?

A. Lăsați grupul să facă ce-i place.

B. Acceptați explicațiile grupului, dar faceți în așa fel încât obiectivele să fie realizate.

C. Redefiniți obiectivele și supravegheați îndeaproape ședințele de lucru.

D. Propuneți grupului să participe într-o oarecare măsură la stabilirea obiectivelor, fără a execita presiuni asupra lui.

7) În sfârșit rezultatele echipei dvs. s-au ameliorat. Ați făcut tot posibilul pentru ca toți să fie conștienți de regulile care trebuie respectate și de rolul lor. Ce faceți?

A. Angajați un dialog amical, dar continuați să vă asigurați că toți sunt conștienți de

regulile care trebuie respectate și de rolul lor.

B. Nu faceți nimic.

C. Îi arătați grupului că este necesar pentru a se simți implicat.

D. Insistați asupra importanței termenelor care trebuie respectate și a lucrărilor care

trebuie realizate cu orice preț. .

8) În prezent, echipa dvs. este incapabilă să rezolve singură problema cu care se confruntă. În mod obișnuit, ei se descurcă singuri (relațiile interpersonale și rezultatele sunt, în general, bune). Ce faceți?

A. Antrenați grupul în rezolvarea "problemelor prin metodele cele mai adecvate.

B. Lăsați grupul să se descurce singur.

C. Luați dvs. deciziile necesare astfel încât să-i repuneți pe drumul cel bun.

D. Încurajați echipa să rezolve problema arătându-vă disponibil pentru a leacorda ajutorul, dacă este necesar.

9) Colaboratorii dvs. sunt, în general, capabili să-și aume responsabilități, dar în prezent nu fac niciun efort, în ciuda solicitărilor dvs. Ce faceți?

A. Îi invitați să participe într-o anumită măsură la redefinirea normelor, fără a exercita presiune asupra lor.

B. Redefiniți normele și supravegheați îndeaproape întreaga operațiune.

C. Evitați confruntările: nu exercitați nicio presiune.

D. Lăsați grupul să lucreze singur, așa cum era obișnuit.

10) Tocmai ați fost numit într-un nou post de conducere. Predecesorul dvs. se ocupa destul de puțin de echipa sa care își făcea corect treaba. Relațiile dintre ei sunt excelente. Ce faceți?

A. Îi faceți, puțin câte puțin, să lucreze într-un mod bine definit.

B. Le oferiți o oarecare participare la luarea deciziilor și valorizați inițiativele utile.

C. Analizați rezultatele împreună cu grupul și examinați împreună posibilitatea de a adopta noi metode.

D. Lăsați grupul să lucreze singur, așa cum era obișnuit.

11) De puțin timp, au apărut conflicte între colaboratorii dvs. În trecut, grupul și-a demonstrat competența, fără a fi necesar să interveniți. Ce faceți?

A. Propuneți o soluție colaboratorilor și, eventual, noi metode de lucru.

B. Îi lăsați să-și rezolve singuri problemele.

C. Luați problemele "în mâinile" dvs. și corectați proastele obiceiuri.

D. Vă arătați disponibil pentru discuții, evitând degradarea relațiilor dintre dvs. și colaboratori.

12) Ați făcut un efort de deschidere și înțelegere față de echipa dvs. căruia colaboratorii nu i-au acordat atenție. Calitatea muncii lor s-a degradat în mod considerabil. Ce faceți?

A Insistati pentru implementarea unor proceduri și necesitatea de a face un lucru de

bună calitate. .

B Rămâneți disponibil pentru discuții, dar fără să insistați.

C Realizați interviuri de evaluare cu colaboratorii și stabiliți de comun acord obiective . .

D Evitați cu grijă orice intervenție.

Subiectul este invitat să încercuiască în cadrul grilei variantele de răspuns alese anterior:

3.5 APLICAREA CHESTIONARULUI ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Chestionarul pentru evaluarea abilităților generale de comunicare, aplicat simultan managerului A și subalternului B, arată în felul următor:

Numărul de puncte aferent fiecărui respondent la aceat chestionar este redat mai jos:

Pentru managerul A:

Scor A________________16

Scor B__________________11

Scor C _________________15

Scor D_________________ 13

Pentru subalternul B:

Scor A_________________22

Scor B__________________23

Scor C___________________21

Scor D__________________22

Se observă, prin prisma acestui punctaj, că subalternul are o abilitate de comunicare peste medie, iar managerul, doar una satisfăcătoare, la toate capitolele.

Vom trece acum la aplicarea chestionarului care determină abilitățile de comunicare non-verbală.

Răspunsurile date de cei doi respondenți sunt date în tabelul de mai jos:

Totalizând numărul de puncte aferente fiecărei categorii, va rezulta următorul punctaj:

Managerul A:

Categoria A___________________ 15

Categoria B____________________ 12

Categoria C_____________________9

Categoria D_____________________10

Subalternul B:

Categoria A___________________6

Categoria B____________________8

Categoria C_____________________8

Categoria D_____________________10

Acest test măsoară, de fapt, credibilitatea fiecărui interlocutor în procesul de comunicare interpersonală.

În ceea ce privește privirea, contactul vizual este un element foarte important al credibilității. Menținerea contactului vizual în timp ce vorbim și ascultăm este un semnal al încrederii și interesului. Comportamente precum privitul în jos și privitul în altă parte, precum și clipitul excesiv, sunt dăunătoare credibilității.

La acest capitol, managerul A are un scor foarte bun, care indică faptul că, prin privire, își creează premisele unei credibilități ridicate, în timp ce subalternul B nu folosește privirea ca un promotor al credibilității sale, în cadrul unei conversații.

În ceea ce privește gestica, un comunicator credibil folosește gesturi spontane și relaxate, care dau valoare ideilor pe care le expune și îl ajută să își transmită trăirile, sporind expresivitatea exprimării. Comportamente precum aranjatul hainelor, atingerea feței și altele, sugerează neîncredere, tendință spre defensivitate și nervozitate.

La acest capitol, tot managerul a obținut un scor superior, dovedind o mai bună capacitate de a-și controla și valoriza gestica, în timp ce subalternul a obținut tot un scor modest, ceea ce trădează lipsa de curaj și încredere în sine a acestuia.

În privința posturii, ea este , în mod deosebit, interpretată ca un status individual al puterii și un indicator al disponibilității fiecărei părți de a stabili raporturi cordiale într-un proces de comunicare interpersonală.

Comunicatorii credibili, afișază o postură deschisă, pășesc încrezători, evită posturi încordate, care ar putea sugera că sunt timizi sau că nu manifestă bună credință în relațiile interpersonale pe care le stabilesc.

La această categorie, atât managerul cât și subalternul au obținut punctaje modeste. Dacă în cazul subalternului acesta ar putea fi justificat, într-o anumită măsură, prin poziția subordonată, care nu îi permite să își exercite puterea, în cazul managerului, scorul modest poate indica un lucru și mai grav, și anume posibilitatea limitată a acestuia de a își exercita rolurile manageriale. În concluzie, atăt managerul cât și subalternul, mai au de lucrat la postură.

La capitolul voce, este evident că un stil comunicațional folosind o intonație și un volum adecvate, dau imaginea unei persoane competente, cu personalitate, încrezătoare în sine, demnă de încredere. Tomul monoton, fără viață, vocea nazală, bâlbâielile, pauzele frecvente, sugerează o lipsă de încredere și de prestanță din partea celui care vorbește.

La acest capitol, ambii intervievați au obținut scoruri medii, ceea ce denotă că ambii trebuie să își perfecționeze abilitățile în această privință.

De remarcat că, în sfera comunicării verbale abilitățile managerului se dovedesc mai bune decât ale subordonatului, probabil datorită nivelului superior de pregătire profesională a acestuia. Non – verbalul îl trădează însă pe acesta, punându-i în lumină punctele vulnerabile.

Trecând acum la aplicarea chestionarului care să determine stilul de comunicare dominant al managerului, obținem următoarele rezultate:

Cazul ideal este combinarea în mod egal a stilurilor de comunicare, corespunzător fiecărei situații specifice create în contextul comunicațional.

Se constată faptul că managerul reușește, funcție de situație, să combine cu succes stilurile directiv și egalitarist, ceea ce denotă din partea lui o bună combinație între autoritatea managerială și persuasiune, în relațiile interpersonale.

Nu putem însă să nu remarcăm preponderența stilului de abandon, ceea ce denotă un manager care preferă să permită doar altora să își exprime puncte de vedere, fără a își aduce o contribuție proprie, în prea multe cazuri. Această situație nu este potrivită pentru un manager, care trebuie să fie permanent implicat în activitatea sa și prezent, chiar dacă uneori, din umbră, în luarea deciziilor importante care privesc organizația.

De fapt, așa și trebuie interpretată prezența în grila de evaluare a răspunsurilor a rubricilor de „evitare” și „abandon.” În cadrul atitudinilor manageriale de comunicare interpersonală, nu este vorba de o evitare propriu zisă sau de un abandon propriu zis, ci doar de o simulare, acolo unde este cazul, a atitudinilor de evitare și abandon, cu menținerea permanentă, uneori din culise, a controlului asupra activității și a coeziunii propriei echipe.

Rezultatele testelor indică faptul că fiecare dintre cei doi parteneri de comunicare are puncte forte și puncte de îmbunătățit. Aceștia vor știi., de acum încolo, mai clar și mai detaliat, unde anume trebuie să se perfecționeze și ce abilități forte pot pune pe „tapetul” comun, în cadrul procesului de interacțiune comunicațională, ca să poată evita conflictele sau depăși mai ușor orice situație conflictuală

CONCLUZII

Așa cum s-a văzut, comunicarea interpersonală este, totdeauna, un proces bidirecțional. Succesul actului de comunicare depinde de abilitățile dovedite de fiecare interlocutor și puse în slujba derulării acestui proces.

Este evident că fiecare dintre interlocutori are puncte forte și puncte vulnerabile, atât în sfera verbalului, cât și a non-verbalului și a paraverabalului.

Ipoteza inițială, privind faptul că ambii participanți la procesul de comunicare interpersonală, sunt responsabili, în egală măsură, de succesul sau insuccesul procesului, s-a confirmat.

S-a constatat faptul că, într-o organizație este important să se exploateze punctele forte și este necesar să se aducă corecții punctelor vulnerabile ale tuturor membrilor ei, indiferent de poziția ierarhică a acestora.

Este important ca, atăt managerilor cât și subalternilor, să li se dea posibilitatea să își autoevalueze în mod deschis și sincer abilitățile, autoevaluarea obiectivă fiind prima condiție pentru eficientizarea procesului de comunicare interpersonală.

Cu cât o persoană ocupă o poziție ierarhică mai înaltă, cu atât ea trebuie să se autoevalueze mai amănunțit.

Este important ca, simultan cu solicitarea de răspunsuri la chestionare, celor intervievați să li se și explice, la final, interpretarea științifică a răspunsurilor date. Aceștia vor putea să își dea seama singuri, în acest fel, care sunt elementele pe care trebuie să le îmbunătățească. Ei vor fi astfel conștienți de complexitatea procesului de comunicare, cu atât mai mult cu cât, mulți au tendința să identifice procesul de comunicare interpersonală, strict cu comunicarea verbală.

Altfel spus, rezultatele testelor de comunicare interpersonală, trebuie să genereze la subiecți, un proces de comunicare intrapersonală, care să fie promotor al unei schimbări pozitive a comportamentului acestora.

Planul digital al conținutului comunicării, nu poate fi disociat de planul analogic, al relației dintre partenerii de comunicare.

Uneori, punctajele totale, sau chiar parțiale pe categorie, nu sunt întru totul edificatoare. Trebuie examinate punctual toate răspunsurile și trase concluzii pe măsură.

Îmbunătățirea scorului global care indică eficiența procesului comunicațional, de care sunt responsabile ambele părți, se poate face doar prin îmbunătățirea scorurilor individuale, ceea ce ce realizează prin efortul propriu al fiecărei părți, simultan cu eforturi conjugate și sincrone din partea ambelor.

Ambii subiecți trebuie să își îmbunătățească, deopotrivă, percepția interpersonală, pentru o mai bună ordonare și interpretare a informațiilor venite din mediu, astfel încăt să devină unul pentru celălalt sursă atractivă.

În situații de genul celei studiate, trebuie permanent avut în vedere faptul că, în cadrul organizațional, „comunicarea interpersonală este fluxul vital care face posibile performanțele unei organizații, este cea care creează comuniunea și comunitatea interpersonale, realizând, într-o măsură mai mare, un sistem de relații decât o cantitate de informații.”

Cercetarea de față s-a concentrat exclusiv pe realizarea „autoportretelor comunicaționale” ale celor doi subiecți, ca prim pas pentru eliminarea problemelor existente și eficientizarea comunicării interpersonale dintre ei.

Ei nu trebuie însă disociați din cadrul organizațional din care fac parte, metoda cantitativă de cercetare utilizată, trebuind extinsă sub forma unor anchete pe bază de chestionar, care să releve problemele globale din organizație, respectiv probleme legate de imaginea extenă a acesteia, iar rezolvările tuturor acestor probleme trebuie percepute ca deziderate finale ale unui proces de comunicare interpersonală eficientă.

Bibliografie:

1. P. Anghel, 2007, Strategii eficiente de comunicare, București, Editura Viață și Sănătate

2.R. Baron, 1983, Behaviour in Organization, New York, Allyn and Bacon, Inc, p.313

3. R.Birdwhistell., 1970, Kinetics and Context:Essays on Body Motion. Communication, University of Pennsylvania Press

4. G.Căprărescu, 2009, Comportament organizațional Master Marketing și negocieri în afaceri-Suport de curs, București, Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, p.9.

5. I.Cătoiu., coordonator, Cercetări de Marketing, 2002, București, Editura Uranus, p. 152

6. R. Cândea,1996, Comunicarea managerială, București, Editura Expert

7. S. Chelcea, 2001, Metodologia cercetării sociologice, Bucureti, Editura Economică

8.J. DeVito 1988, Human Communication, The Basic Course, New York, Harper& Row, Inc., p.4

9. J.Fiske. 2003, Introducere în științele comunicării, Iași, Editura Polirom, p.192

10. S. Gârboveanu, M.C. Barbu, 2012, Cunoștințe de specialitate pentru examenul de licență. Programul de studiu Marketing Craiova, Universitate, Facultatea de Administrarea Afacerilor, p.60.

11. A. Giddens, Sociologie, 2001, București, Editura BIC All

12. S.Hybles, R. Weaver, 1986,Communicating Effectively, New York, Random House, p.6

13. L. Ionescu-Ruxandoi., 1995, Conversatia. Structuri si strategii. Ed. ALL, Bucuresti, p. 7-8

14. J Lohinsse,2002, Comunicarea. De la transmiterea mecanică la interacțiune, Iași, Ed. Polirom, p.12

15. M.R. Luca, 2004, Deprinderi de comunicare, Facultatea de Psihologie și Științele educației, Universitatea Transilvania Brașov

16.D. Mc. Quail, 1999, Comunicarea, Iași, Institutul European, p.72.

17.B. Miege, Gândirea Comunicațională, Editura Cartea Românească, București, 1998, p.61.

18. I. Patriche, 2008, Managementul tranzacțiilor comerciale, negocierilor, contractărilor și achizițiilor publice, București, Editura Universitară, p.222

19. I.O. Pânișoară, 2006, Comunicarea eficientă, Iași, Editura Polirom, p.14

20.H. Rűckle , 2000, Limbajul corpului pentru manageri, București, Editura tehnica, p. 117

21. D. Torrington, L. Hall, 1991, Personal Management. A New Approach, New York, Prentice-Hall, p.142

22. Axa Consulting,2001, Relații interpersonale și comunicare curs pentru Policolor, p.17.

23. http://www.lucratoruldetineret.ro/ accesat la data de 14.12.2012

24.http://facultate.regielive.ro/cursuri/mass-media/comunicare-interpersonala-comunicare-638.html- Accesat la data de 06.12.2012.

25. www.cultura.mai.gov.ro accesat la data de 14.12.2012

26.http://www.scrigroup.com/management/cominicare/CODURI-UTILIZATE-IN-COMUNICARE35969.php accesat la data de 14.12.2012

27. www.scrigroup.com/…/CODURI-UTILIZATE-IN-COMUNICARE accesat la data de 14.12.2012

28. http://facultate.regielive.ro/cursuri/psihologie/comunicare-8606.html accesat la data de 06.12.2012

29. http://www.ubv.ro accesat la data de 07.12.2012

30. ro.scribd.com/doc/44545875/Managementul-Comunicarii accesat la data de 14.12.2012

31. www.unibuc.ro/studies/Doctorate2011August/…/Rezumat.pdf accesat la data de 09.12.2012