Comunicare Educatie Pentru Parinti Plecati In Strainatate Si Efectele Paihocomportamentale ale Copiilor Prescolari

=== ea79f4c822cb57aa70747ef42e4b62cde6c98cc6_428355_1 ===

CAPITOLUL 1

FENOMENULSTRĂINĂTĂȚII SI IMPACTUL ASUPRA FAMILIEI

1.1.Comunicarea ca act specific uman

Pentru a dezbate pe larg tema propusă,trebuie menționat faptul că,procesul comunicării este transmiterea elocventă a unor informații, deoarece de-a lungul vieții,chiar din momentul în care copilul țipă pentru a-și exprima foamea ,omul se angajează într-o interacțiune socială.

De fapt ,de fiecare dată când întâlnim o altă ființă umană,are loc o interacțiune socială,fie că mergem cu un autobuz și plătim taxa pentru călătorie,fie că stăm de vorbă cu prietenii.Interacțiunile de orice tip depind de capacitatea noastră de a comunica cu alte persoane.Fără o modalitate de transmitere a intențiilor sau de semnalizare,nu am fi capabili de interacțiune socială.

Procesele de comunicare umană sunt fundamentale în organizarea oricărei grupări sociale,deoarece în afara lor nu sunt posibile nici interacțiunea rațională a persoanelor,nici coordonarea lor conștientă și nici cooperarea și influența reciprocă a subiecților în colectivitate.( 1.Nicky Hayes ,Sue Orrel-2010,p. 232)

Privite,din punct de vedere istoric și funcțional,procesele comunicării umane au stat la baza însăși a umanizării,a construirii psihologice,cultural și spiritual a oamenilor.

Ele au asigurat și asigură transmisia permanentă a experienței sociale,constituind,totodată,căile cele mai eficace și mai extinse de influență educativă și formativă,asupra generațiilor.

După G.A.Miller,modul de comunicare între membrii diferitelor grupuri ar fi chiar un determinant important al însăși structurii date.

Din punct de vedere al psihologiei sociale fenomenul comunicării interumane se situează între,,sistemele fundamentale de schimb social,, ale colectivității,comunicarea fiind,prin excelență,un sistem de schimb de semnificații (Levi-Strauss),distinct de schimburile economice-materiale,generatoare de relații de rudenie între indivizi-sisteme cu care comunicarea umană este în raport complementar și de influență reciprocă.( George A.Miller- Paris,PUF,1956,D.337)

Procesele de comunicare se referă la transmisia și schimbul de informații între persoane,la circulația de impresii și comenzi,de trăiri afective și decizii raționale,de judecăți de valoare cu finalitatea precisă de a obține modificări comportamentale la indivizi,manifestate în atitudini personale sau de grup,în reprezentări și opinii,în cunoștințele acestora.Fiecare persoană este influențată,pe de o parte,de comunicările ce le recepționează,iar pe de altă parte,de efectele pe care le produc comunicările proprii emise în conduita interlocutorilor.

În consecință dispunem de multiple modalități de comunicare,ca:

-modalitatea comunicării prin gesturi;

-comunicarea afectivă-expresivă (prin mimică emoțională);

-modalitatea practică-operatorie,de efectuare concretă a unor acțiuni cu reproducerea lor directă de către ceilalți;

-comunicarea atitudinală;

-și cel mai important lucru,dispunem de sistemul comunicării verbale,realizat prin intermediul cuvintelor și al limbajului sonor.

Apoi avem drept corespondent al acestuia,comunicarea prin scris;în sfârșit,am putea enumera comunicarea prin simboluri logice,matematice ori prin imagini plastic-artistice,constituind-în general-tot atâtea limbaje numite artificial:științific,artistic,etnic,etc.

Toate aceste moduri însă păstrează ca trăsătură esențială și definitorie calitatea de schimb de semnificații,ele funcționând numai pe baza acelor elemente cognitive generalizatoare pe care le percep și înțeleg la fel toți indivizii care comnică între ei.( Dinu, M, ,2003,p.86)

1.2.Relația dintre plecarea părinților în străinătate

si problemele de afectivitate ale preșcolarilor

Emigrarea familiei aduce cele mai grave prejudicii dezvoltării copiilor preșcolari.Un fapt mărunt,dar plin de adânci semnificații ,ne poate ilustra durerea unui copil preșcolar care,în urma plecării părinților săi,rămâne fără sprijin moral fără căldura maternală și fără afectivitatea necesară oricărui copil.

După părerea unor autori,cele mai nefaste consecințe ale plecării părinților în străinătate ,în familiile cu copii , le au înlocuirea acestora cu rude sau cunoscuți.

Evident,pentru copil actul în sine al înlocuirii mamei sau tatălui apare monstruos.Cu atât mai multe resentimente provoacă înlocuirea unuia din părinți printr-o persoană care-l vitregește și uneori chiar îl maltratează.

Cei din domeniul administrațiilor sociale, de ajutor medical precum și pedagogii, profesorii, medicii, psihologii, în munca lor de zi cu zi întâlnesc copii ,victime, supuși unei lipse de îngrijire, unor maltratări emoționale, fizice ori agresiuni sexuale,urmarea fiind plecărea în străinătate a unuia din părinți sau chiar ai ambilor.

Prin amploarea și prin gravitatea sa, problema copiilor cu părinți plecați în străinătate,nu mai poate fi trecută sub tăcere și reprezintă în prezent obiectul a numeroase cercetări ce se interesează mai ales de dimensiunile psihopatologice, instituționale și etice. Sunt solicitate diverse ramuri ale sociologiei: sociologia medicală sociologia devianței, a mentalităților etc

Copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate sunt deprimați, și nu reușeasc să atragă privirile celor din jur deoarece ei au un foarte slab comportament de contact.

Ei au figura puțin expresivă, un aer absent. Depresia copiilor preșcolari cu parinti plecați în străinătate poate fi ușor observată în jocul lor.

Mulți copii preșcolari cu parinti plecați în străinătate aproape că nu se sociealizează deloc, acesta fiind un mod de a-și exprima depresia iar în cazurile în care sociealizează, o fac într-un mod stereotip.

Copii preșcolari cu parinti plecați în străinătate au nevoie de a fi activi. Ei se dezvoltă datorită mișcării făcute, își dezvoltă corpul și plăcerea de a-și stăpâni propriile acțiuni. Aceste activități necesită curiozitate, putere și energie.Dacă se simt înșelați și neglijați copii preșcolari cu parinti plecați în străinătate nu au întotdeauna această energie și putere.Însă, ei nu sunt în mod necesar conștienți de acest lucru.

Adulții trebuie sa fie atenți când copii preșcolari cu parinti plecați în străinătate prezintă o pasivitate fizică prea accentuată. Mulți dintre copii preșcolari cu parinti plecați în străinătate pot avea chiar retard în dezvoltarea fizică, rezultând dintr-o lipsă de responsabilitate și stimulare a mediului.

Acest retard poate veni în întâmpinarea pasivității care se naște din depresie. Depresia poate fi îndepărtată cu ajutorul unei activități în desfășurare.Copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate sunt foarte diferiți din punct de vedere al vitalității, iar aceasta le va influența modul de desfășurare a activității.

Atât pasivitatea extremă cât și hiperactivitatea acestora trebuie să le dea de gândit părinților care au plecat în străinătate.

Trăirea anxietății și vinovăției – loialitatea și păstrarea secretului.De multe ori copiilor preșcolari cu părinți plecați în străinătate le este greu să înțeleagă ce se petrece.

Având nevoie să păstreze o imagine nu prea proastă a părinților lor, copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate cred că această plecare este pedeapsa justă pentru greșelile lor, conduitele lor mediocre, de unde rezultă o imagine și mai devalorizantă despre ei înșiși, însoțită de dezvoltarea de conduite masochiste repetate. Procesul de interpretare depinde de vârsta cognitivă a copiilor preșcolari ai căror părinți au decis să plece în străinătate.

Dezastruoase sunt situațiile de plecare a părinților în străinătate ,pentru fete.Dezamăgirea și dezgustul sunt atât de puternice,încât le pot arunca în brațele disperării.

Cinismul unor mame în urma plecării în străinătate depășește și imaginația cea mai perversă.Ca o mamă ,să-și folosească propia fiică pentru a-și realiza planurile ei,de viitor apare aproape de necrezut.Și totuși,pot fi întâlnite și asemenea cazuri. Familiile dezorganizate și decăzute sunt în același timp familii dificile,în care viața normală de familie este perturbată prin plecarea unui părinte sau chiar a ambilor ,lăsând repercursiuni grave asupra copiilor preșcolari.

1.3.Nevoia sporită de afectivitate

În munca de formare și dezvoltare a personalității copilului preșcolar,nu întotdeauna se obțin rezultate pe măsura eforturilor depuse.Cauzele sunt multiple.Una dintre ele care , deși prezentă,se bucură de mai puțină atenție din partea copiilor preșcolari,este nevoia de afectivitate,adesea satisfacută.Practica a arătat însă,treptat , cât de justă este aprecierea că ….,,la om, de asemenea,sensibilitatea,emoțiile,lumea interioară,,joacă un rol capital în comportament.

In copilărie rolul asfectivității în procesul general al dezvoltării personalității crește , afectivitatea fiind considerată una din cele ,,șase mari forțe,, care determina cursul dezvoltării și reglează comportamentul,celelalte cinci fiind꞉factorii fizici,familia,școala, condiția socială și inteligența.

Intr-o analiză mai profundă a fenomenului,se pune în lumină relația dintre afectivitate și una dintre cele două ,,nevoi umane esențiale,,-anume securitatea- cu implicațiile directe în relația copil preșcolar -adult.

În această ordine de idei,s-a constatat că lipsa de afecțiune părintească dă naștere sentimentului de nesiguranță,în timp ce atmosfera încărcată afectiv,din familie îl liniștește.

Copilul preșcolar care se simte iubit și protejat este în siguranță pentru a înfrunta viața , ,, se aventurează,, și explorează într-o atmosferă de securitate și se adaptează existenței,devine mai ușor sociabil-mai târziu –este fericit în propriai familie;se identifică cu cei ce îl iubesc și le împrumută idealurile stabile,care îi călăuzesc existența.

Mai mult decât atât,dramele vieții adulte nu-i vor provoca depresiuni nervoase,dacă sistemul de insecuritate nu l-a predispus,când era tânăr .

Alteori se duce analiza mai departe ,legând afectivitatea copilului preșcolar și de alte stări profunde,plecând de la ideea că,, alături de forțele refulate,există forțe refulante,, , cum sunt nevoile umane- ca acelea de securitate,afectivitate,de participare și depășire- care explică conduitele cele mai elaborate.Așa iau naștere ( din lipsa de afecțiune părintească) unele conflicte ale copiilor preșcolari cu părinții ,apariția,alteori,a stărilor de angoasă ,a sentimentului de culpabilitate sau frustrare.Iată de ce părinții trebuie să-i arate copilului preșcolar afecțiune și înțelegere ,acestuia fiindu-i teamă de indiferență,dar frica….,, este una din cele mai izbutite unelte de mutilare a personalității,, .

Rousselet extinde sfera influenței negative a lipsei de afectivitate părintească asupra plecării în străinătate,voinței și chiar alegerii profesiunii ,în timp ce Suhomlinski și Krutețki atrag atenția asupra rolului pozitiv al sentimentelor estetice în ,, lumea spirituală ,, a copilului preșcolar ,în dezvoltarea personalității lor,dacă desigur ,viața lor afectivă decurge normal ,alimentată fiind și de încărcata atmosferă afectivă din familie.

Kirikemans pune în lumină un aspect mai puțin dezbătut în literatura de specialitate,cu privire la rolul climatului afectiv al familiei în dezvoltarea copiilor preșcolari:îi ajută să dea sens vieții,le formează atitudinea de de receptivitate față de viață și le dă siguranță în comportament.Climatul afectiv din familie ,, pune ordine-în concepția, atitudini ,conduite-dar nu prin inhibare,ci prin,, metoda participării.În felul acesta îi ajută pe copii preșcolari să dobândească maturitate,deosebit de necesară în viață-în general- și în complexitatea lumii contemporanne ,în special.

1.4.Părinți vinovați și copii victime

Începând din anii 1940,psihanaliza,cu deosebire,cea americană,insista asupra efectelor psihocomportamentale ale copiilor preșcolari cu parinti plecați în străinătate.

Un întreg val de anchete,realizate pornind de la cazuri ,,patologice,, (eșantioane construite ,,prin eșec,,),explică multe dintre tulburările asociate sărăciei și nivelului scăzut de culltură școlară prin carențele afective și educaționale ale familiilor compuse.[Bawin-Legros,1988].

Problemele copiilor preșcolari cu părinți plecați în străinătate,au fost puse pe seama modelelor de identificare,pe:,,penurie,, de tați (mai rar mame),de o parte, ,, inflație,, de cealaltă parte; și unii și alții victime ale unor situații ,,anormale,,.

În anii 1990 și la începutul anilor 1992,această atitudine de victimizare a copiilor cu părinți plecați în străinătate și de culpabilizare a părinților a fost abandonată: multe studii [prezentate în sintezele realizate de Lefaucher,1987;Thery,1987] arată că,după o perioadă de acomodare, copii cu părinți plecați în străinătat nu au mai multe dificultăți școlare,relaționale și de integrare socială decât ceilalți copii.

Sfârșitul anilor 2000 a marcat o nouă schimbare de optică,cercetătorii observând că,deși victimizarea copiilor cu părinți plecați în străinătate și culpabilizarea părinților lor trebuie evitate,mulți dintre aceștia se confruntă cu probleme de educație și de integrare mai mari decât ale copiilor crescuți de ambii părinții;în plus oricare ar fi reacțiile pe termen scurt ,pe termen lung,efectele lor particulare se resimt în sentimente de abandon,de însingurare,de neâncredere și vulnerabilitate, în resentimente față de părinții biologici cărora li se reproșează faptul de au fi pus interesele personale mai presus de nevoile copiilor preșcolari,în teama de a nu fi din nou,,trădați,, (Wallerstein și Blakeslee,1989).

1.5. Forme și mecanisme de plecare a părinților în străinătate

Greutățile socio – economice îi determină pe mulți părinți să plece în străinătate unde consideră că este mai bine ,pentru a-și întreține familiile și a oferi o șansă de viitor pentru copii lor .

Se cunoaște faptul că plecarea părinților în străinătate presupune multe procese de adaptare mai puțin plăcute .Ca orice vis , și plecarea părinților în străinătate este însoțită de un supra optimism orb pe care le percep doar elementele propice unei astfel de decizii .

Trebuie menționat faptul că plecarea părinților în străinătate este particularizată pentru fiecare caz în, parte .În societatea democratică fenomenul migrației cunoaște valențe necunoscute în vreuna din societățile anterioare .

Libertatea cugetului implică răspunderea față de sine a individului și răspunderea inabordabilă de demnitatea persoanei.Libertatea de acțiune a omului are sens numai în raport cu necesitatea extremă ,obiectiv.Relația dintre necesitate și libertate are un important aspect etic : răspunderea morală a omului pentru acțiunile sale în tot ceea ce face sau nu face ,nu poate fi fundamentată numai pe necesitatea obiectivă .( Andrei Roth , 2002)

Bzându-mă pe faptul că fenomenul plecării părinților în străinătate face multe victime din punct de vedere psihos-ocial ,voi menționa faptul că emoțiile copiilor preșcolari rpmași acasă,joacă un rol important în viața și evoluția acestora,ajutându-i la preceperea relației și la relaționarea cu cei din jur.

1.6. Aspecte ale integrării în societatea țării – gazdă

Greutățile socio – economice îi determină pe mulți oameni să plece în alte țări unde consideră că este mai bine ,pentru a-și întreține familiile și a oferi o șansă de viitor pentru copii.Se cunoaște faptul că plecarea părinților în străinătate presupune multe procese de adaptare mai puțin plăcute .Ca orice vis , și plecarea în străinătate este însoțită de un supra optimism orb pe care le percep doar elementele propice unei astfel de decizii .

Trebuie menționat faptul că plecarea părinților în străinătate este particularizată pentru fiecare caz în, parte .În societatea democratică fenomenul plecării părinților în străinătate cunoaște valențe necunoscute în vreuna din societățile anterioare .Libertatea cugetului implică răspunderea față de sine a individului și răspunderea inabordabilă de demnitatea persoanei.Libertatea de acțiune a omului are sens numai în raport cu necesitatea extremă ,obiectivă .

Relația dintre necesitate și libertate are un important aspect etic : răspunderea morală a omului pentru acțiunile sale în tot ceea ce face sau nu face ,nu poate fi fundamentată numai pe necesitatea obiectivă .( Andrei Roth , 2002)

1.7. Profilul familiei de cu părinți plecați în străinătate

De-a lungul existenței umane, familia s-a dovedit a fi una dintre cele mai vechi și mai stabile forme de comunitate umană, cea care poate asigura perpetuarea speciei, evoluția și continuitatea vieții sociale. Dată fiind larga varietate a structurilor societale care pot fi considerate în anumite condiții ca alcătuind o „familie,,, exercițiul definirii ei pare inutil.

Chiar dacă câștigurile materiale și financiare sunt importante atât pentru familie cât și pentru societate , totuși această imigrație a membrilor unei familii cu copii preșcolari are și aspecte negative constituite din dezorganizarea familiei și împovărarea bunicilor sau a altor rude sau prieteni , prin simplul abandon al acestora lăsând un impact psihologic destul de grav pentru aceștia care se va instala în timp .( Mariana Priceputu , 2005)

Din cercetările efectuate în elaborarea acestei lucrări ,am putut observa că în ultimul timp tot mai mulți copii rămân singuri deoarece părinții își caută locuri de muncă în străinătate .La început pleacă unul din părinți , urmând ca pe parcurs să plece și cel de-al doilea , membru producându-se astfel abandonul copilului la bunici , rude sau prieteni , uitând că pentru mulți dintre acești copii perioada de absență a părinților crește însă continuu determinând efecte negative . Plecarea părinților în străinătate implică numai aspecte negative implicănd în primul rând separarea .

Dacă se ia în considerare un aspect , că a lăsa un copil preșcolar în grija rudelor este de fapt o formă de asistență maternală în familie ,se pot explica câteva asemănări cu alte familii de asistență maternală până la revenirea unuia sau chiar a ambilor părinți .Făcând referire la cele relatate în rândurile de mai sus , am încercat să am o amplă viziune în ceea ce privește individul în societate .

Cercetările obținute dovedesc faptul că familia are calitatea unică de a influența cele mai multe domenii ale vieții copiilor preșcolari lăsându-și amprenta negativă asupra comportamentelor de atașamente dintre părinți și aceștia și asupra proceselor emoționale primare care guvernează viața de familie și evoluția personalității acestora.

1.7.1 Profilul părintelui plecat în străinătate

Majoritatea parintilor plecați în străinătate acceptă joburi refuzate de cetățenii țării respective ,de aceea pentru un trai decent pe care să îl asigure copiilor lor , unii părinți acceptă orice fel de job care se ivește neținând cont că acesta este plătit puțin .

Pe de altă parte în ultimul timp ia amploare tot mai mult plecarea ilegală din țară care din punct de vedere psihosocial aduce mari probleme , deoarece majoritatea acestor parinti nu au o educație sau calificare dar pe lângă faptul că lasă în urmă o situație precară își lasă în urmă și proprii copii.

Lipsa accesului de ocupare a forței de muncă a fost identificată ca cea mai mare barieră în calea integrării și astfel cea mai mare barieră în calea înregistrării fiind cea mai importantă prioritate din cadrul societății .Lipsa abilităților lingvistice și dificultățile legate de recunoașterea abilităților profesionale și a calificărilor reprezintă ,de asemenea bariere extrem de semnificative .

Așa cum s-a putut observa în multe cazuri se înregistrează o serie de demersuri în vederea îmbunătățirilor consilierii privind ocuparea locurilor de muncă pentru părinții plecați în străinătate întrucât forța de muncă este decimată de emigrație .Deficitul de forță de muncă este real și se simte din ce în ce mai mult ,iar explicația nu stă în creșterea economică .Banii trimiși în țară reprezintă pentru familiile rămase acasă , un venit suplimentar dacă nu chiar unicul sprijin .

Un alt aspect de care trebuie să se țină cont în efectele negative ale plecării părinților din țară sunt acelea că se observă și asupra familiilor care de multe ori se destramă sporind numărul divorțurilor , se micșorează rata natalității se încurajează viața libertină reducând numărul căsătoriilor și creșterea vârstei de întemeiere a familiilor.

1.7.2 Profilul copilului cu părinți plecați în străinătate

Părinții plecați în străinătate provoacă copilului preșcolar consecințe negative de ordin emotiv, mental și psihologic.Copilul este expus unui neașteptat risc de a rămîne singur fără sprijin patern.

Plecarea părinților cauzează copilului preșcolar un sentiment de șoc că mama sau tatăl lui au decis să-l părăsească pentru totdeauna,deși la început i se spune că vor reveni ,îl vor căuta,nu îl vor părăsi,totuși aria plecării părinților este divizată în două mari sectoare: cel al situației efective de abandon și cel al sentimentului de abandon, al trăirii stării de părăsire.

Copilul cu părinți plecați în străinătate, se afla într-o situație concretă de abandon, se simte trăind această stare fără ca ea să aibă o realitate fizică, trece, fără îndoială, prin stări emoționale la fel de intense, iar consecințele pot fi, în cele din urmă, similare.Pentru mulți psihologii , copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate sunt cei mai dezavantajați ,din punctul de vedere al rezultatelor școlare .

Astfel ,cercetările au relevat faptul că lipsa ambilor părinți produce un efect negativ asupra rezultatelor școlare în plus față de orice alte efecte negative ale statutului social scăzut sau ale structurii destrămate a familiei. Totodată, s-a constatat că efectul dotării materiale mai bune a copiilor preșcolari cu părinți plecați în străinătate nu este la fel de mare ca cel din grupul de copii preșcolari care provin din familii cu ambii părinți prezenți în viața lor.

Copilul cu părinți plecați în străinătate se simte frustrat atunci când semenii săi vorbesc despre părinții lor.Pentru acesta este difcil să se integreze social fapt ce denotă că are nevoie de un sprijin moral sau de ajutorul consilierului.

Un alt aspect care trebuie pus în lumină este acela că copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate prezintă capacitate redusă și chiar întarzieri în funcționarea intelectuală și rațională și difcultăți de învățare (Popovici, 1999, p. 19)

Consecința imediată a actului de plecare a părinților în străinătate este, pentru cei mai mulți dintre copii preșcolari ,intrarea în leagănul sau casa de copii,în cazul în care rudele nu-i acceptă ,respingându-i la marginea societății.Pentru nevroza datorată plecării părinților în străinătate, E. Macavei (1989) găsește, în cadrul investigațiilor sale, o serie de caracteristici,precum :

-sărăcia repertoriului socio-afectiv ;

-stări afective preponderent negative cu manifestări stridente și constată că trebuințele afective ale copiilorpreșcolari depășesc posibilitățile de satisfacere a lor ;

-restrictiițe vieții în colectiv, pe fondul unei vulnerabilități biopsihice;

-declanșarea stărilor de nervozitate colectivă ,marcate de crize de afect (plâns și furie,agresivitate și autoagresivitate) ;

-atitudini revendicative (gelozie, posesivitate) ;

Aceste manifestări sunt consecințe ale nevrozei de abandon datorată carenței afective materne , din cauza plecării părinților în străinătate și neglijării copilului preșcolar de către adultul sau substitutul materni.

Copii preșcolari sunt deseori vulnerabili față de factorii de stres incluzând provocările cauzate de plecarea în străinătate a unuia sau a ambilor părinți .Aceste vulnerabilități pot duce la expunerea la comportamente riscante provocând de multe ori deteriorarea sănătății mentale sau emoționale .

Primele semne de deteriorare a sănătății mentale sau emoționale care pot apare la copii preșcolari sunt schimbările de dispoziție și comportament întâlnindu-se în mod frecvent depresia .Din literatura de specialitate reiese faptul că modul de reacție al copiilor preșcolari față de plecarea în străinătate a unuia sau a ambilor părinți , este diferită .

Studiile au arătat că băieții , mai mult decât fetele reacționează la situațiile stresante legate de plecarea în străinătate a unui membru al familiei , prin violență ,fie împotriva altora , fie împotriva lor înșiși prin distrugerea atenției de la probleme prin implicarea în activități fizice sau prin a ignora și nega problemele pe care le au .

Pe de altă parte unii copii preșcolari comunică de multe ori cu prietenii acordând atenție nevoilor stresante legate de plecarea unui membru al familiei sau a ambilor .

Nu trebuie uitat faptul că lipsa controlului poate determina asupra copilului efecte în planul rezultatelor preșcolare sau a adoptării de comportament deviante .De asemenea lipsa afectivității parentale ca și consecință implicită a plecării părinților în străinătate , este de natură psihologică sau comportamentală .Din punct de vedere psihologic efectele psihocomportamentale ale copiilor preșcolari apar drept o abatere variabilă , mai mult sau mai puțin evidente , a comportamentului , gândirii și identității acestora de la normalitatea psihică , adesea etichetată și sancționată ( Turliuc ,2007)

Fenomenul plecării părinților în străinătate este larg dezbătut ,antrenând specialiștii din diverse domenii : medical ,sociologic , psihologic , pedagogic , conferindu-i acestui fenomen o investigație interdisciplinară .

Pe lângă cazurile tipice de copii părăsiți după naștere sau copii care și-au pierdut părinții în accidente apare tot mai evidentă o a treia categorie ce nu presupune neapărat absența fizică a părinților din viața copiilor , cât absența dragostei adevărate , în relațiile dintre ei întrucât fără dragoste sinceră și curată , simpla prezență fizică devine needucativă .

Trebuie menționat faptul că în cazul copiilor preșcolari lăsați singuri, lipsa părinților perioade îndelungate de timp poate avea efecte negative semnificative asupra dezvoltării acestora. Absența unuia sau a ambilor părinți poate fi asociată cu o serie de probleme sau cu nesigurarea unor nevoi ale copilului sub denumirea de neglijare .Neglijarea copilului cu părinți plecați în străinătate , după o perioadă lungă de tăcere, prin frecvența și creșterea constant, devine o adevărată problemă a societății.

Repulsia legitimă pentru delațiune nu trebuie totuși să ducă la ascunderea suferințelor, după cum respectul față de viața privată nu trebuie să servească drept pretext pentru inacțiune.

Efectele neglijării , copiilor preșcolari cu părinți plecași în străinătate, se reflectă în sentimentul de insatisfacție ,de lipsă de stabilitate și securitate a acestora,ducând la înclinații permisive pentru depresii,și stări anxioase.Aceste manifestări prejudiciează treptat echilibrul dintre copii și mediul social facilitând inadaptarea sa morală prin devieri caracteriale .

Prin amploarea și prin gravitatea sa, problema copiilor neglijați ,cu părinți plecați în străinătate, nu mai poate fi trecută sub tăcere și reprezintă în prezent obiectul a numeroase cercetări ce se interesează mai ales de dimensiunile psihopatologice, instituționale și etice. Pierderea unei legături semnificative în familie înlocuită de o relație restantă neadecvată stă la originea stresului psihosocial întâlnit tot mai des în rândul copiilor preșcolari cu părinți plecați în străinătate.

Balanța emoțională a copiilor preșcolari cu parinti părinți plecați în străinătate, poate fi înclinată nu numai de un șoc puternic,ci și de o serie de distrupții de mai mică intensitate ,care se repetă însă un timp mai îndelungat.

Pierderea reală,mai mult decât cea simbolică,a ambilor părinți sau a unuia dintre ei ,survenită în timpul dezvoltării individului (oricând în timpul copilăriei),ca urmare aplecării acestora în străinătate, constituie un traumatism psihic sever,cu implicații imediate sau tardive asupra dezvoltării intrapsihice.

Chiar dacă părinții sunt plecati la vârsta deplinei maturități,copilul preșcolar supradimensionează evenimentul,pe care îl investește ca valoare deosebită,mult mai mare decât o pierdere curentă.

Implicațiile neglijării asupra dezvoltării generale și a structurării personalității copilului, parinti , îi determină pe specialiști să abordeze o atitudine adecvată pentru investigarea cazului, luarea rapidă a măsurilor de protecție și intervenția recuperatorie.

Pentru înțelegerea, prevenirea și intervenția în caz de neglijare, prima necesitate ce se impune este definirea termenilor, însă studiile și cercetările din domeniul protecției copilului și din domeniul juridic apreciază că o singură definiție a neglijării copilului ,cu părinți plecați în străinătate,nu poate servi pentru toate scopurile și nu poate acoperi toate domeniile.

Indiferent de formulare, neglijarea copilului , cu parinti plecați în străinătate, presupune acțiuni sau inacțiuni fizice și psihologice intenționate, care se repetă și care afectează sănătatea fizică sau psihică a acestuia.

Sub aspect psihologic, mecanismul neglijării copilului, cu parinti plecați în străinătate, precum și consecințele nu diferă semnificativ de la o sociatate la alta.Ceea ce diferă sunt formele și frecvența de manifestare a neglijării copilului preșcolari.

Aceste elemente circumstanțiale sunt efecte psihocomportamentale rezultate în urma plecării părinților în străinătate și au legătură cufundalul socioe-conomic și cultural, care reprezintă unul din elementele de susținere a fenomenului.

Sub aspectul consecințelor, nu există difernțe de la o cultură la alta, ceea ce se afectează de fiecare dată sunt structurile psihologice profunde cu efecte asupra capacității de adaptare a copilului preșcolar la mediu pe diferite component.

De exemplu, „neglijarea psihologică,, reprezintă comportamentul susținut, repetitiv, inadecvat din partea adultului care afectează sau reduce potențialul creator și de dezvoltare al proceselor și funcțiilor psihice ale copilului (inteligență, memorie, recunoaștere, percepție, atenție, limbaj, caracter);„abuzul emoțional" (emoțional abuse) acordă o mai mare importanță impactului asupra capacității afective (de a recunoaște și de a exprima emoții), reprezintă eșecul constant al adultului de care copilul este foarte legat, de a răspunde adecvat din punct de vedere afectiv la expresiile emoționale ale copilului.

În al treilea rând, fiecare concept se încadrează strict din punct de vedere legislativ.Aici este partea cea mai interesantă, dar totodată și cea mai strictă deoarece indiferent de conotațiile afective pe care le poate trezi neglijarea emoțională, orice decizie privind protecția copilului cu parinti plecați în străinătate ,se circumscrie unui cadru legislativ care se vrea a fi cât mai coerent.

In România nu s-a găsit o definiție legală dată neglijării psihologice, confuzie regăsită de altfel și în sistemele legislative din țări cu tradiție în acest domeniu recomandă intervenția (legală) doar atunci când consecințele pe plan emoțional asupra copilului , cu părinți plecați în străinătate,se observă în manifestări precum anxietate generalizată, depresie, izolare, comportament (auto) agresiv și atunci când adultul responsabil refuză să-i acorde atenția cuvenită.Formele de manifestare ale neglijării emoționale sunt extrem de complexe având în vedere că la baza lor stă o relație în care contactul fizic nu este implicat cu necesitate.Gabarino și colaboratorii definesc neglijarea emoțională asupra copilului, cu părinți plecați în străinătate, ca fiind atacul concentrat al unui adult asupra dezvoltării conștiinței de sine și a competenței sociale a copilului. Ei propun cinci astfel de forme.

Respingerea intenționată, repetată a copilului, manifestată prin nerecunoașterea consecventă a nevoilor și meritelor sale constituie o formă specifică de abuz psihologic care automat degenerează în neglijență emoțională.Ea se concretizează în negarea legitimității drepturilor copilului, cu parinți plecați în străinătate, inducerea ideii că este dependent de adult, inferior și lipsit de speranța de a fi acceptat ca atare. Whitman propune următoarele acte ca având caracteristici vătămătoare psihologic asupra copilului, cu parinti imigranti:

Izolarea copilului de experiențele sociale firești îl rupe de mediul social care îi poate asigura acestuia câmpul social necesar dezvoltării competențelor sociale și formării identității sale. Interzicerea sistematică a unor activități specifice vârstei îl împiedică să-și stabilească puncte de reper.Aceasta îl face să se simtă singur (sau, în cadrul mediului școlar unde intră „obligatoriu,, îi dă un sentiment al nesiguranței, al inadaptării, al eșecului prescris) și fără vreo șansă de a fi ajutat de cineva.Izolarea și în același timp ,neglijarea copilului , are un efect devastator asupra sinelui pentru că întreaga experiență ca atare a copilului preșcolar va fi definită ca fiind normală și chiar logică (asta merită să i se întâmple, iar așteptările sale ulterioare vor fi modulate de acest unic lucru).

Terorizarea copilului preșcolar pe cale verbală, pentru inocularea fricii de consecințe grave, creează acestuia imaginea unei lumi ostile, terifiante, periculoase.Amenințările adultului,aflat în altă țară,la mii de kilometrii de copil, se pot referi la pedepse neprecizate, dar înfricoșătoare din perspectiva acestuia, care se pot referi la punerea în pericol a copilului însuși, a unei persoane dragi, sau a unui obiect personal.

Având în vedere sistemul cognitiv fragil al copilului există o mare diversitatede formulări care pot avea efecte abuzive psihologic, chiar dacă nu a existat intenția acestui lucru.

Ignorarea nevoilor copilului preșcolar , cu părinți plecați în străinătate ,constituie o neglijare în măsura în care aceștia îl privează de stimulii esențiali dezvoltării sale psihice și cognitive.Gravitatea acestui tip de comportament provine din faptul că, pentru a asigura un traseu normal al dezvoltării, receptivitatea adultului la copil reprezintă o condiție necesară.Refuzul consecvent al comunicării cu copilul, neobservarea intenționată a dorințelor exprimate de acesta, lipsa de interes în ceea ce privește activitatea copilului, refuzul de a răspunde (din considerente mai mult subiective ce țin de prejudecată) la durerea copilului, la cererea lui de ajutor, neprotejarea lui de agresiunea altor copii, sunt câteva din formele pe care le poate lua ignorarea.

Negarea răspunsurilor emoționale, ignorarea încercării de a interacționa emoțional sau încurajarea interacțiunii fără implicare afectivă.

Degradarea copilului preșcolar (deprivarea de demnitate) poate fi analizată separat, înțelegând prin aceasta recurgerea de către adult la exprimări sau la atitudini depreciatoare la adresa copilului, care afectează demnitatea acestuia. In această categorie se includ folosirea cu regularitate a unor expresii jignitoare la adresa capacităților intelectuale sau practice ale copilului, exprimarea neancrederii în viitorul lui, învinovățirea lui pentru eșecurile personale ale adultului, folosirea lui în activități degradante.

a.Vulnerabilitate la abuzuri fizice ,psihice , sexuale exploatare prin muncă , trafic de copii și prostituție (agresorii sexuali , recrutorii sau traficanții de persoane , persoanele care exploatează copii prin muncă își aleg victimele din rândul copiilor neglijați sau nesupravegheați )

b..Însușirea deficitară a normelor etico-morale :în absența unui model ,familial funcțional ,a unui mediu sigur și coerent ,copii singuri acasă pot internaliza modelul de neglijare afectivă din cadrul familiei de origine pentru al aplica mai apoi la vârsta adultă;

Potrivit statisticilor părinții plecați în străinătate sunt de mai multe feluri : •cei care sună des acasă •cei care vin la câteva luni și-l vizitează •cei care numai trimit bani,făra a avea nici un fel de contact audio sau video •părinți care prin motivația că trimit bani acasă ,refuză să asculte doleanțele copilului pe motiv că nu au timp sau convorbirea costă •părinți care promit că vin acasă,dar de fapt argumentează lipsa timpului și opunerea patronului.

Încă un fapt care trebuie menționat este acela că prin plecarea părinților în străinătate se dezvoltă diferite efecte negative care pot constitui piedici fizice și psihice în dezvoltarea copiilor , efecte care de multe ori sunt ignorate dar lasă urme adânci . O consecință directă a plecării părinților în străinătate este cea a privării copilului de afectivitatea parentală și de supravegherea necesară dezvoltării normale a acestuia .

În condițiile plecării părinților pe perioade mai lungi și a rămânerii copiilor în grija unor persoane care nu pot oferi sprijin emoțional și educativ ,aceste două consecințe pot produce la randul lor efecte negative în ceea ce privește sănătatea și dezvoltarea psihică a copilului, implicarea în activități școlare și rezultatele acestora, angrenarea lor în comportamente deviante sau neconcordante cu vârsta copiilor și supunerea la exploatare sau abuzuri de altă natură.

CAPITOLUL 2

COPII PREȘCOLARI ÎN FAMILIE

2.1.Familia – definiții

Atât ca grup social omogen,cât și ca instituție social-juridică fundamentală,familia reprezintă cadrul principal în interiorul căruia,prin intermediul procesului de socializare, copii preșcolari își însușesc primele noțiuni cu privire la datorie,responsabilitate,interdicție,marcând dezvoltarea unei structuri generalizate a conștiinței morale și juridice.(Raymond Boudoun ,334,2011)

Mai mult decât oricare alți factori sociali și culturali,agenții socializatori care acționează în cadrul familiei contribuie la stimularea integrării sociale a copiilor preșcolari,la însușirea de către aceștia a unui bogat repertoriu de roluri sociale,reglementat de interdicțiii,atitudini permisive,limite de toleranță.Familia a fost definită de Claude Levi-Strauss ca un grup,având la bază căsătoria,alcătuit din soț , soție și copii născuți în acest cadru,pe care îi unesc drepturi și obligații morale,juridice,economice și sociale.Ei au obligații și aspirații comune și se ocupă de creșterea copiilor,cărora le asigură nu numai existența materială,ci și un climat favorabil afectiv și moral.

În societatea modernă ,familia este privită ca un nucleu social care influențează întreaga evoluție de viață a omului și își pune amprenta pe întreaga sa personalitate deoarece este o realitate cunoscută că familia pune bazele educației copilului .În calitatea sa de ,,celulă,, de bază a societății,familia ocupă o poziție centrală în viața copilului,fiind de fapt primul mediu social în care acesta se manifestă ca ființă umană. (Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru ,pg.32,2009)

Prin extensia termenului de sistem ,acesta se definește ca o grupare sau ca o organizare ierarhică de elemente,indiferent de natura lor,având o desfășurare spațio-temporală și implicând legături ( și interacțiuni) substanțiale,energetic și informaționale între elemente și într-o anumită măsură cu mediul ambiant.

Prin extensia termenului de sistem ,folosit cu mai largă popularitate pentru sistemele biologice sau sociale, se utilizează această denumire și atunci când se fac referiri la familie.Din momentul în care s-a organizat celula familială ,ea trece la rândul său prin anumite etape importante pentru evoluția ei din punct de vedere bio-psiho-social. (Carmen Ciofu,pg.128,2008)

În anul 1995 Shaffer a rezumat evoluția familiei astfel :

●cuplu abia format dar fără existența copiilor;

●familia în care există copii sugari și antepreșcolari (1 lună respectiv 2 ani);

●familia în care există copii preșcolari și școlari (3 -6 ani respectiv 7-14 ani );

●familia în care există adolescenți (12-18 ani ) ;

●familia ca sprijin moral, pentru copii care sunt la început de drum;

●familia care resimte golul lăsat de copii prin plecarea la studii;

●familii în care membrii de vârsta a treia își fac simțită prezența

De menționat că în fiecare din aceste perioade membrii familiei au roluri diferite pe care trebuie să și le asume cu mare responsabilitate. Rolul familiei ,ca principal mediu de dezvoltare psihică a copilului preșcolar , este foarte important mai cu seamă în etapele timpurii ale dezvoltării sale ( după cum menționează și P.Osterriet sau G.C. Parsons , în lucrările lor ).Extrem de importante pentru acțiunile și stabilitatea familiei sunt relațiile de comunicare și interacțiunile membrilor ei.Datorită responsabilității zilnice a interacțiunilor dintre membrii săi,familia exercită o influență puternică. ( Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.126,2008)

Într-o familie în care domnește o atmosferă de stimă reciprocă, care manifestă stabilitate,iar membrii ei se declară satisfăcuți de rezultatele interacțiunilor ,copilul ocupă un loc central.Familia se impune ca factor cu cea mai puternică influență asupra copilului prin continuitate ,afectivitate și autoritate gradul ridicat al influențelor educative familiale se datorează faptului că familia acționează de la început și în permanență cu forța exemplului viu și direct. Ea este ca un model uman complex,care se impune cu prioritate observației ,atenției și voinței copilului. (Raymond Boudon,pg.302,2011)

Într-un cuvânt educația constituie cea mai importantă funcție socială a familiei care începe din primele momente ale existenței copilului și continuă până la deplina lui maturitate .Afirmația ,,Are sau nu are cei șapte ani de acasă,, nu vrea să exprime nimic altceva decât că aceste baze au fost bine sau greșit puse .Atât ca grup social omogen,cât și ca instituție social-juridică fundamentală,familia reprezintă cadrul principal în interiorul căruia,prin intermediul procesului de socializare,indivizii își însușesc primele noțiuni cu privire la datorie,responsabilitate,interdicție,marcând dezvoltarea unei structuri generalizate a conștiinței morale și juridice.(Raymond Boudoun ,334,2011)

Mai mult decât oricare alți factori sociali și culturali,agenții socializatori care acționează în cadrul familiei contribuie la stimularea integrării sociale a copilului,la însușirea de către acesta a unui bogat repertoriu de roluri sociale,reglementat de interdicțiii,atitudini permisive,limite de toleranță.Având o influență determinantă asupra formării copilului ca membru activ al societății,pe deplin conștient de drepturile și îndatoririle ce-i revin în această calitate,funcția socializatoare a familiei se realizează în patru situații specifice:

●situațiile de educație morală ,având la bază relațiile de autoritate prin intermediul cărora i se furnizează copilului regulile morale;

●situațiile de învățare cognitivă prin care copilului depinde de sistemul de cunoștințe,aptitudini și obișnuințe necesare conviețuirii în societate;

●situațiile ajungând invenția și imaginația,prin intermediul cărora se dezvoltă capacitățile creatoare și gândirea participativă;

● situațiile de comunicare psihologică care dezvoltă afectivitatea specific umană,având un rol deosebit de important în echilibrul moral și psihologic alcopilului.Majoritatea studiilor inteprinse au scos în evidență următoarele tendințe care caracterizează familia în societatea modernă:

Eliminarea sau diminuarea funcției economice a familiei și implicit,redistribuirea rolurilor între membri.Această tendință apare complementară cu o serie de schimbări în viața familială:

●Creșterea laturii de consum în defavoarea economiei casnice;

●Separarea locului de muncă de domiciliu;

●Înlăturarea dependenței economice a unuia dintre parteneri în raport cu celălalt;

●Modificarea diferenței între sexe în privința drepturilor și îndatoririlor;

●Determinarea valorii copilului în funcție de prestigiul profesional și nu de rolul familial;

Diminuarea funcției socializatoare a familiei și redistribuirea ei instituțiilor sociale cu rol formativ specializat (școală,mass-media).

Această tendință implică trecerea de la tipul afectiv de educație la tipul instrumental ,ceea ce atrage după sine o serie de modificări în formarea personalității și interiorizarea valorilor sociale:

●Reducerea comportamentului reproductiv al copiilor în raport cu cel al părinților

●Micșorarea rolului afectivității

●Extinderea universului de referință.

Absența relativ îndelungată a ambilor părinți din cămin,pentru îndeplinirea sarcinilor profesionale,împreună cu solicitărilor fizice și nervoase ale locului de muncă,sau plecarea acestora pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp în străinătate ,au o influență negativă asupra educației copiilor,slăbind coeziunea tradițională a vieții de familie. .(Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru ,pg.48,2009)

2.2.Funcțiile familiei și efectele psihocomportamentale ale copiilor preșcolari

Având o influență determinantă asupra formării copiilor preșcolari ca membri activi ai societății,pe deplin conștienți de drepturile și îndatoririle ce le revin în această calitate,funcția socializatoare a familiei se realizează în patru situații specifice:

-situațiile de educație morală ,având la bază relațiile de autoritate prin intermediul cărora li se furnizează copiilor preșcolari regulile morale;

-situațiile de învățare cognitivă prin care copii preșcolari depind de sistemul de cunoștințe,aptitudini și obișnuințe necesare conviețuirii în societate;

-situațiile ajutând invenția și imaginația,prin intermediul cărora se dezvoltă capacitățile creatoare și gândirea participativă;

– situațiile de comunicare psihologică care dezvoltă afectivitatea specific umană,având un rol deosebit de important în echilibrul moral și psihologic al copiilor preșcolari.(Dr.I.Străchinaru,pg.27,2008)

Familiile dezorganizate au în mod caracteristic afectat tiparul de comunicare,iar echilibrul familiei este sever tulburat de existența conflictelor,fapt ce are un puternic impact negativ asupra copiilor preșcolari.Se cunosc situații în care din diferite motive survin neânțelegeri,reproșuri, tensiuni între soți.

Complexitatea relațiilor umane este incontestabilă întrucât nimeni nu poate ignora dificultățile care apar în comunicarea cu ceilalți în a înțelege și a se face înțeles.Într-o familie, această complexitate este accentuată de însăși faptul că din punct de vedere psihologic , trebuie să existe o relație de comunicare permanentă.În acest cadru,studierea relațiilor dintre două persoane,chiar dacă acestea sunt mama și copilul ,nu reflectă complexitatea interacțiunilor membrilor ei.Influența mutuală a membrilor familiei este mai bine studiată acum și se cunosc mai multe date despre această problemă. (Raymond Boudon,pg.322,2011)

Măsurarea sau obiectivitatea interacțiunilor unui grup mai mare de două persoane devine extrem de dificilă.Interacțiunea fizică dintre părinți sau interacțiunea verbală-este modificată calitativ și cantitativ în prezența copilului ,prin acțiune directă sau indirectă .Familiile dezorganizate au în mod caracteristic afectat tiparul de comunicare,iar echilibrul familiei este sever tulburat de existența conflictelor.Alianțele,coalițiile dintre membrii familiei,ca și ostilitatea lor au un rol deosebit în direcționarea comunicării.Se cunosc situații în care din diferite motive survin neânțelegeri,reproșuri,tensiuni între soți.În aceste condiții interacțiunile dintre părinți-copii au mai mult de suferit.Pierderea unei legături semnificative în familie înlocuită de o relație restantă neadecvată stă la originea stresului psihosocial. Balanța emoțională a individului poate fi înclinată nu numai de un șoc puternic,ci și de o serie de distrupții de mai mică intensitate ,care se repetă însă un timp mai îndelungat. Sunt cazuri când vulnerabilitatea la stres a unui membru din familie depinde de factori genetici și psihosociali (fracmentarea relației psiho-sociale ,având efect comunicarea deficitară și limitată),alienarea socială și personală. (Rodica Ciurea Codreanu,pg.45,2010)

Pierderea reală,mai mult decât cea simbolică,a ambilor părinți sau a unuia dintre ei ,survenită în timpul dezvoltării individului (oricând în timpul copilăriei) constituie un traumatism psihic sever,cu implicații imediate sau tardive asupra dezvoltării intrapsihice.

Chiar dacă părinții sunt pierduți la vârsta deplinei maturități,copilul supradimensionează evenimentul,pe care îl investește ca valoare deosebită,mult mai mare decât o pierderecurentă. Uneori,unele stări depresive ale adultului se explică prin existența unui eveniment familial grav în copilărie,așa cum este moartea sau plecarea în străinătate a unuia dintre părinți. Familiile cu relații disarmonice constituie și cadrul în care nu pot exista relații normale de comunicare între părinți și copii. (Mircea Piticaru,pg.65,2004)

Ca o formă de comunitate fundamentală în cadrul societății,familia condiționează îndeplinirea idealului uman caracteristic soccietății,contribuind la realizarea perspectivelor de viitor ale individului.Gradul ridicat al eficienței influențelor familiale sunt datorate faptului că familia acționează de la început și în permență cu forța exemplului viu și direct. Familia este un model complex,care se impune cu prioritate observației,atenției și voinței.Modelul familial este cu atât mai imperios urmat ,cu cât se are în vedere vârstele.

Căldura afectivă care ar trebui să se găsească în fiecare familie este condiția fundamentală a construirii unui fond sănătos al psicului ,iar autoritatea,pe care în mod normal părinții și-o atribuie,pe care în mod normal părinții și-o capătă prin demnitate și exigență ete conduita cultivării respectului față de om și societate,sentiment.Dar de multe ori influența mediului familial este condiționată de o serie de factori caracteristici,care depind de la caz la caz,dând notă specifică personalității copiilor existenți într-o familie,ca reflectare a personalității părinților.Atmosfera de familie,stilul de viață al acesteia,principiile și convingerile insipirate membrilor familiei de părinți ,adică de cei ce în mod firesc creează familia,preocupările lor,nivelul lor de cultură,pregătirea pegagogică și interesul pentru educația copiilor, corectitudinea în relațiile cu oamenii și atitudinea față de societate,toți acești factori creează o ambianță educativă,care va hotărâ coordonatele personalității copilului preșcolar.

2.3. Vulnerabilitatea copilului preșcolar în fața plecării în

străinătate a părinților

Modul în care copilul preșcolar este valorizat de către o societate se reflectă în preocuparea pe care aceasta o are pentru ca drepturile acestuia să fie respectate și implementate în toate domeniile vieții sociale, fie ele publice ori private. Fenomenul plecării părinților în străinătate este un construct, ce nu aparține doar unei perioade sau unui context social bine determinat. În ultimii 26 de ani copii prșcolari au fost dintotdeauna subiectul unei dispute din partea părinților când aceștia au ajuns să nu mai facă față situației economice ,urmarea fiind plecarea spre alte țări cu potențial financiar.Din această perspectivă Lloyd de Mause notează: „istoria copilăriei este un coșmar din care abia acum începem să ne trezim. Cu cât mergem mai mult în trecut, cu atât este mai scăzut nivelul de protecție acordat copilului și mai mare probabilitatea de a fi omorât, abandonat, bătut terorizat sau abuzat,,, iar istoria pare să susțină afirmațiile lui de Mause.În ultima decadă, efectele socio-economice negative ale tranziției au condus la degradarea rapidă și substanțială a nivelului de trai a unei proporții din ce în ce mai ridicate a populației, fiind afectate în special familiile cu copii.In România, copilul a fost considerat întotdeauna o valoare centrală a familiei, în ciuda unor măsuri politice adesea contradictorii sau cel puțin confuze de-a lungul timpului.Cu toate acestea copilul preșcolar are un risc mai mare de victimizare din mai multe motive: dependența sa crescută de un adult, statutul lor fizic și toleranța socială destul de ridicată la anumite forme de afectivitate. Din această perspectivă se poate vorbi de o „pierdere a copilăriei,, .

Cei din domeniul administrațiilor sociale, de ajutor medical precum și pedagogii, profesorii, medicii, psihologii și pediatrii, în munca lor de zi cu zi întâlnesc copii preșcolari victime,ale separării părinților , ca urmare a plecării acestora în străinătate , în urma căruia ei urmează să stea cu rudele , fiind nevoiți să se dispenseze pentru o perioadă lungă de timp de lipsa unuia sau al altuia.În astfel de cazuri copii preșcolari, nu pot înțelege de ce mami sau tati au ales plecării,de ce mami sau tati au preferat partea materială în detrimentul lor, de ce este nevoit sa îl vadă zilnic numai în poze sau să vorbească cu el numai la telefon, pot fi supuși unei lipse de îngrijire sau unor maltratări emoționale, fizice.

Spicuind din literatura de specialitate ,pot menționa faptul că în urma plecării acestora în străinătate,se pot întâlni și părinți care ei înșiși au mari probleme de tip social sau economic ,neținând cont că,copii rămași acasă sunt lipsiți de apărare și afecțiune. Influența transformărilor socio-culturale (creșterea numărului de migrări, al familiilor monoparentale, accelerarea cadrului de viață: stres, oboseală, izolare etc.) sunt doar unele din cauzele creșterii numărului acestor adolescenți.

CAPITOLUL 3

CONCEPTE ȘI DETERMINĂRI TERMINOLOGICE

3.1.Sentimentul de singuratate

3.1.1.Deprivarea maternă

Pentru copil mama reprezintă primul contact cu lumea prin voce, miros, hrană, vedere, mișcare, joc, sentimentul de securitate și cel de dragoste. Atitudinile materne nocive pot declanșa apariția unor boli grave la copil, pe plan somatic, psihic sau psihosomatic.S-a identificat o corespondență între deprivarea maternă (în toimp devine extrem de nocivă ) și bolile adolescentului ai căror părinți sunt plecați, ca de exemplu:respingere pasivă ;oscilații între ostilitate-hipermobilitate;privare afectivă – depresie;angoasă mascând ostilitatea – eczeme.

Se pare, deci, că mama în raport cu tatăl, are efect mult mai direct, imediat, mai important.Efectele negative ale plecării în străinătate a părinților se manifestă diferit de la un copil la altul în sfera emoțional-afectivă, vegetativă, somatică și mai târziu, în comportamentul și atitudinea acestuia reflectându-se în modelul personalității lui.Tatăl și mama influențeză copilul preadolescent nu numai prin comportamentul lor individual ci și prin natura relației conjugale. Copilul preșcolar percepe relațiile dintre părinții plecați în străinătate și în mod secundar, acestea îi vor provoca tulburări. S-a observat faptul că aproape trei sferturi dintre copii preșcolari cu tulburări caracteriale și de comportament, au părinți plecați în străinătate sau sunt despărțiți.

3.1.2 Deprivarea paternă

În calitatea sa de tată, bărbatul simbolizează interdicția și forța disciplinară, imaginea autorității, cel care pr emite dirijarea dorințelor și contrucția psihică a ființei umane,, . El este simbolul autorității care reglează relațiile colective, asigură securitatea și încrederea familiei.Aspectele cele mai delicate ale rolurilor parentale în familie compuse sunt exercitarea autorității și impunerea unei discipline .Copii preșcolari acceptă adesea o relație bazată pe afecțiune și încredere ,acceptă ajutorul,dar resping ,,chemările la ordine,, ,cu atât mai mult decât acestea intervin după ce ,înainte de căsătorie ,părintele ,,vitreg,, nu a făcut nici o tentativă de disciplinare.

Unii dintre copii preșcolari, ale căror discursuri le-au analizat unii psihologi americani .par să delimiteze patru dimensiuni ale paternității: concepția,exercitarea autorității ,asigurarea veniturilor familiei,dimensiunea relațională ( personală).Acești copi preșcolari vorbesc despre rolul patern ca și cum ar reconstitui din bucăți un întreg ,admițând că noul tată poate exercita ultimele două ,,funcții,, , dar rezervându-le pe primele două pentru tatăl natural.

3.2.Efectele sentimentului de singurătate asupra copiilor preșcolari

3.2.1.Tulburări de comportament

Tulburările și dispozițiile sufletești descriu ființa umană ca fiind liniștită, violentă, curajoasă, lașă, ceea ce presupune o reacție la o situație dată specifică și, ca atare, o clasificare după tipul de reacție.Evaluarea dificultăților care afectează condiția umană a copiilor preșcolari ai cărui părinți au plecat în străinătate nu poate face abstracție de studiul comportamentului.Modelul individului exemplar implică atât criterii ferme, cât mai ales devianța de la personalitatea de bază integrată modelului normativ al unei anumite societăți.Problema copiilor preșcolari cu părinți plecați în străinătate formează un complex aflat într-o continuă schimbare, și în același timp, este necesară o mare atenție a modului în care sunt folosiți termenii respectivi din literatura de specialitate, atunci când aceștia sunt abordați, deoarece nu întotdeauna reflectă realitatea și pot aduce serioase prejudicii psihice și demnității umane .

Comportamentul uman deține un conținut care depășește cu mult înțelesul inițial behaviorist de totalitate a reacțiilor adaptative, obiectiv observabil, ca răspuns la acțiunea unor stimuli din mediul social.Marea varietate a accepțiunilor cu privire la devierile comportamentale ale copiilor preșcolari cu părinți plecați în străinătate sunt justificate, în parte, de faptul că asupra termenului de comportament nu s-a ajuns la un accord unanim din partea cercetătorilor.Din punct de vedere psihologic, manifestările exterioare de conduită apar ca o modalitate de acțiune tipic umană influențată de însușirile temperamentale ale personalității.Educația nu poate fi răspunzătoare decât de greșelile care favorizează un asemenea fenomen regresiv și aceasta, mai ales, în cazul când anumite elemente morbide cu influență negativă directă nu se dezvăluie în constituția individului.

Unii copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate se simt singuri, abandonați, neglijați, au personalități diferite, sunt anxioși, depresivi, prezentând încontinuu diferite tulburări de comportament.De menționat faptul că, în general toți copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate au un risc crescut de a dezvolta afecțiuni psihice, probleme emoționale sau abilități sociale deficitare. Copii preșcolari cu părinți plecați în strănătate prezintă tulburări în comportament social ca urmare a inadaptabilității acestora de a forma și păstra relații cu societatea, a incapacității de a respecta regulie existente, a lipsei sentimentului de vinovăție și o tulburare profund emoțională care stă la baza celorlalte fenomene.

3.2.2.Separarea părinților plecați în străinătate echivalează cu o condamnare

educativă a copiilor preșcolari?

O astfel de perspectivă ,,mizerabilistă,, asupra familiilor plecate în străinătate este supusă în ultimul deceniu ,în mod deosebit în literatura franceză,unor critici severe care vizează atât perspectivele teoretice ( de fapt ideologice) de abordare a fenomenului,cât și metodologiile utilizate. În plan ideologic,controversele pe această temă sunt legate de acelea, mai generale ,între susținătorii normalități / legimității unui model familial unic-cel al familiei conjugal-parentale- și cei care revendică dreptul individului de a alege o alternativă de viață familială dintre mai multe posibile.

Marton [1949] a observat posibilitatea ,, substitutelor,, funcționale ,elemente nespecializate care preiau funcția altor elemente dispărute: este cazul mamei sau al tatălui care preia funcția paternă sau maternă ,fără a putea,totuși,evita suprasolicitarea și conflictul de rol rezultate de aici. .Pe de altă parte,concepția privind carențele educative ale familiei (mono) parentale este marcată atât de limite logice,cât și de limite metodologice.

Ea se bazează pe postulatul conform căruia structurile familiale biparentale reprezintă nu numai mediul care poate asigura nivelurile cele mai înalte de dezvoltare psiho-afectivă și integrare socială ale copilului,ci singurul care permite o dezvoltare normală; rezultă că orice alt mediu împiedică această dezvoltare normală; rezultă că orice alt mediu împiedică această dezvoltare; o concluzie categorică este inferată pornind de la o premisă care ar trebui formulată mai curând în termeni ipotetici.

În plus ,această concluzie este rezultat al unei inducții incomplete (singura pe care orice anchetă empirică o permite) în care cazurile investigate sunt selecționate în funcție de criteriul eșecului educativ:eșantioanele sunt alcătuite din copii cu eșec școlar sau din copii delicvenți ,iar dacă ,într-un astfel de eșantion ,cei mai mulți copii provin din familii parentale,se trage concluzia-a cărei validitate este discutabilă- că există în mod necesar o carență educativă a acestui tip de familie.

Cercetările recente pun în evidență faptul că efectele ( mono) parentalității sunt relative și se exercită prin ceea ce psihologii numesc un efect de compunere a mai multor variabile intermediare.

Ideea dificultăților de investire personală a mamei singure,dominată de propiile probleme emoționale, profesionale ,relaționale ,de sănătate ,ș.a.m.d,în educația copiilor este dacă acordăm credit cercetătorilor europeni și americani,adevărată.Totuși , aceasta nu înseamnă că toți copii preșcolari cu părințiplecați în străinătate ,fac față situației.Resursele (venituri, locuință,timp disponibil, nivel de instruire,stil de viață,rețele de sociabilitate,raportul cu părintele plecat,și trecutul său familial,trăsături de personalitate) de care ele dispun sunt diferite ,iar gradul în care acestea sunt mobilizate este,de asemenea ,diferit.Unele studii arată că legătura dintre eșecul copiilor și monoparentalitate este dependentă,între altele,de situația economică a familiei,ea însăși de statutul socio-profesional al mamei,care se depreciează sensibil în urma divorțului;corelația menționată ( între monoparentalitate și eșec școlar) este prezentă în cazurile în care (mono) parentalitatea se asociează cu un nivel scăzut al veniturilor și cu o situație economică precară , instabilă.Factorii de risc decurg în principal din situația profesională a părintelui singur care determină nu doar nivelul venitului său,ci și vulnerabilitatea sa pe piața muncii ( în termeni de) de termeni de fragilitate,de dependență,de uzură psihologică etc).Un alt factor important este reprezentat de condițiile în care se instalează (mono)parentalitatea;cei mai afectați sunt copiii familiilor divorțate,iar dintre aceștia,cei ai căror părinți se separă într-o atmosferă puternic conflictuală.Factorul cel mai distructiv al plecării părinților în străinătate este,probabil,angoasa legată de conflictele care îi agită pe foștii parteneri și care destramă familia monoparentală

Rețelele de sociabilitate pot stimula conflictele între foștii parteneri și pot,de asemenea,construi un statut aparte al copilului,printr-un lanț de ,,etichetări,, .De la grupul de egali care remarcă,,anomalia,,,la mediul familial și social care o subliniează,la instituția școlară care reperează pentru a face din ea cauza eventualelor dificultăți,lanțul,,etichetărilor,, este lung, iar acestea vor acorda efectiv,,copilul rezultat din divorț,, un statut particular.Citându-i pe Neyrand și Guillot,Apitrou scrie:,, Ceea ce are importanță pentru dezvoltarea copilului este mai puțin forma familiei cât atitudinea anturajului,, .Rețelele de sociabilitate,în special rețelele de rudenie,pot stimula sau inhiba exercitarea rolurilor educative de către părinți sau pot funcționa în calitate de ,, canale de transfer,, a acestor roluri,pe durata crizei sau pe termen mai lung,către familia de origine a adultului sau către alte persoane.Potrivit opiniei lui A.Pitrou,susținută cu trimiteri la un număr mare de anchete empirice,teza carențelor educative care survin în mod fatal odată cu separarea de unul dintre părinți este inconsistentă: în astfel de cazuri,buncii se consideră adesea puternic implicați în dezvoltarea nepoților ,până la a exercita roluri de suplinire educativă,iar diferiți membri ai rețelelor ( în special surori ale mamei sau ale tatălui) contribuie la restabilirea echilibrului familial,acordând ajutor moral și material ,cu precădere în perioada de criză a separării .Solidaritatea rețelelor se manifestă frecvent în mediile defavorizate,dar ea devine efectivă și eficientă în cazul mamelor active profesional;pentru femeile fără calificare și fără proiecte familiale,sprijinul rămâne de multe ori ineficace ori este chiar absent,datorită precarității economice a rețelelor.

Copii preșcolari care ,la cinci ani după plecarea în străinătate a părinților ,au depășit în mare măsură șocul inițial sunt beneficiarii unei atitudini de angajare din partea ambilor părinți,împreună sau separat ( contactele cu tatăl sunt frecvente ,iar relațiile cu ambii părinți sunt descrise ca bune).Experiențele trăite în familiile de origine ,distribuția rolurilor domestice și educative în familia conjugal- parentală ,natura raporturilor conjugale și a relațiilor adolescenților cu fiecare dintre părinți modelează implicarea educativă a acestora din urmă:[…]în ciuda importanței unor determinisme parentale după plecarea părinților ,nu se pune problema să neglijăm nici dinamica familială și individuală,care permite punerea în practică a unui mod de funcționare familială ,nici conținutul experienței proprii a partenerilor în materie de viață familială:fiecare este un tată sau o mamă pe măsura propriei sale istorii .

CAPITOLUL 4

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

4.1.Obiectivele cercetării

4.1.1. Obiective generale

Obiectivele acestei lucrări au importanță deoarece atât consilierea părinților care migrează cât și a adolescenților ai cărui părinți sunt plecați , joacă un rol deosebit de important în viața socială și trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode active din ce în ce mai perfecționate , care vizează inițial menținerea și readucerea acestora într-o stare fizică și psihică satisfăcătoare .În această idee obiectivele lucrării urmărite au fost :

●consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate a temei și nivelul la care se află cercetările din domeniu;

●stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor fi verificate;

●redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetări în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu.

●îmbunătățirea statusului emoțional;

●o bună inserție familială și socială ;

●identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să evaluăm imaginea și stima de sine a copiilor preșcolari ai căror părințiau plecat în străinătate;

●administrarea instrumentelor pe două loturi de copii preșcolari ai căror părinți au plecat în străinătate și copii preșcolari care locuiesc cu părinții dar , în pofida greutăților materiale și financiare refuză să plece în străinătate;

●cotarea răspunsurilor, conform instrucțiunilor autorilor instrumentelor, realizarea unei baze de date și analiza statistică a datelor obținute, în vederea identificării tendinței, în rândul părinților care pleacă în străinătate, precum și a copiilor preșcolari ai căror părinți nu doresc să plece în străinătate aducând în discuție natura acestora , în ceea ce privește imaginea de sine și nivelul stimei de sine;

4.1.2.Obiective sfecifice

Obiectivele specifice își propun să evidențieze :

1.Determinarea măsurii în care,sentimentul de singurătate și impulsivitatea ar putea prezenta o problemă mai mare în cazul copiilor cu părinți plecați în străinătate, comparativ cu copii care locuiesc cu ambii părinți;

2Identificarea diferențelor de gen în legaturăcu sentimentul de singurătate și impulsivitate.

4.2.Ipoteza lucrării

Pornind de la observațiile din literatura de specialitate, am presupus că:

În investigarea dimensiunilor,sentimentului de singurătate și impulsivității,am efectuat o comparație între copii preșcolari cu parinți plecați în străinătate și copii preșcolari cu părinți rămași acasă,presupunând urmatoarele:

I,.Copiii preșcolari care au părinții plecați la muncă în străinatate vor prezenta carențe afective,comparativ cu copiii preșcolari proveniți din familii cu ambii părinți rămași acasă;

2. niveluri mai scazute ale stimei de sine;

3 niveluri mai ridicate ale sentimentului de singuratate;

4. niveluri mai ridicate ale impulsivității

5.în rândul copiilor preșcolari care au părinții plecati în străinatate,copii din mediul rural vor prezenta niveluri mai scazute ale stimei de sine decat cei din mediul urban în corelație cu o comunicare defectuoasă;

.6. în randul copiilor care au parintii plecati la munca în străinatate,copii preșcolari din mediul rural vor prezenta rezultate mai slabe în cadrul grădinilței comparativ cu copii preșcolari din mediul urban.

II.În legătura cu al doilea obiectiv al cercetarii-identificarea posibilelor diferențe de gen în legătura cu dimensiunile stimei de sine,sentimentului de singurătate și impulsivității,am presupus că:

1. șințnd cont de faptul că lipsa de comunicare din partea părinților afectează în mod direct sau indirect copii ,fetele vor prezenta niveluri mai scăzute ale stimei de sine

2. fetele vor prezenta niveluri mai ridicate ale sentimentului de singurătate

3. băieții vor prezenta niveluri mai ridicate ale impulsivității

4.băieții vor acorda o atenție mai scăzută decât fetele

5. În lipsa afectivității materne ,fetele din mediul rural vor prezenta un nivel de stimă mai scăzută , comparativ cu fetele din mediul urban.

.6. Băieții din mediul rural, care au părinții plecați în străinătate vor prezenta o atenție mai scăzută la lecții decât băieții din mediul urban.

4.3.Metodele de cercetare

Ca metode de cercetare în vederea desfășurării acestei lucrări, acumulării datelor , prelucrării subiecților și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice .Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre problemele și nevoile copiilor preșcolari ai căror părinți auplecat în străinătate.

Metoda anchetei s-a desfășurat pe baza convorbirilor și interviurilor purtate cu copii preșcolari ai căror părinți au plecat în străinătate ,dar și cu copii preșcolari ai căror părinți au preferat să rămână acasă.

Metoda observației a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei.

Metoda experimentlă . Experimentul a presupus o stare activă a copiilor preșcolari cu părinți plecați în străinătate și a implicat o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei prezentată sub formă de tabele și grafice .

Metoda convorbirii a constituit o variantă a interviului,pentru cercetarea distribuției opiniilor,aprofundarea unor date obținute prin alte metode,pentru sugerarea de noi ipoteze sau verificarea unor constatări. Astfel interviul sau convorbirea directă cu copiilor preșcolari ai căror părinți au plecat în străinătate s-a desfășurat după un plan dinainte stabilit urmărind obținerea datelor necesare despre copii preșcolari în cauză și evoluția lor precedentă cercetării.Convorbirea a presupus :

-organizarea și angajarea unor discuții cu copii preșcolari;

-a avut ca scop obținerea unor date referitoare la conținutul informațional ,etc.

Convorbirile au fost :

-libere-angajate spontan ,am încercat să nu intervin,nu am dirijat discuția,nu am deranjat fluxul ideațional și asociativ al copiilor preșcolari.Pur și simplu i-am lăsat pe ei să –și exprime liber ideile;

-semidirijată-am elaborat un plan dirijat bazat pe pe un plan al întregii discuții,dar am ținut cont să nu deranjez fluxul ideațional și asociativ al copiilor preșcolari.

4.4.Descrierea loturilor

În cercetarea acestei lucrări am investigat 2 loturi de copii preșcolari alcatuit dintr-un numar de 119 elevi :62 elevi de la grădinița (21 fete și 40 băieți) cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani , cu părinți care au plecat în străinătate și 57 de copii preșcolari de la grădinița (30 fete si 28 baieti) cu vârste cuprinse între 4 -6 ani , proveniți din familii normale ,ai căror părinți au preferat să rămână acasă lângă copii.

4.5.Desfășurarea cercetării

Pe baza celor 3 chestionare aplicate, desfășurarea cercetării între cele două loturi a urmărit la ce nivel se incadreaza, sentimentul de singuratate și sentimentul de impulsivitate a copiilor preșcolari cu părinți plecați în străinătate comparativ cu copii preșcolari ai caror părinți nu au plecat în străinătate.

Observarea acestor momente s-a realizat în cadrul asistențelor sistematice ,în cursul lunii septembrie 2016-începutul lunii ianuarie 2017,pe un lot de 119 copii preșcolari cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani.

4.6.Instrumentele utilizate pentru colectarea datelor

Instrumentele de cercetare utilizate au fost chestionarul stima de sine , sentimentul de singurătate și sentimentul de impulsivitate .În cazul cercetării am adresat un număr de 22 întrebări celor 119 copii preșcolari supuși cercetării ,pentru a alcătui la sfârșit foaia de profil în care sunt evidențiate notele joase și notele ridicate.

Chestionar date personale

Nume și prenume:

Clasa :

Varsta :

Sex: F/ M

Mediul de provenienta: □ urban □ rural

Parinti plecati : □ mama □ tata □ ambii

Tara unde sunt plecati:……………………..

De cand sunt plecati parintii ………………………………

Cu cine locuiești ?□ bunica ∕ bunicul ;□mătușa ∕ unchiul □ ; vecina ∕ vecina □ alte persoa

Cum ții legătura cu părinții ?:□ telefonic;□ prin intermediul internetului ;□ alte mijloace

Cât de frecvent comunicați cu părintele ∕ părinții plecați?□ în fiecare zi ;□ o dată pe săptămână ;□ o dată la 1-3 luni ;□ o dată la 6 luni ;□ o dată pe an;□ mai rar de o dată pe an

Cât timp a trecut de la ultima întâlnire cu părinții?□ o lună;□ între 1 și 6 luni;□ între 6 luni și 1 an ;□ mai mult de 1 an

Tabelul 1.Sentimente pe care le poti trăi în legătură cu propria persoană,din lipsa comunicării

Sentimente pe care le poți trăi în legătură cu propria persoană, din lipsa comunicării

SCALA SINGURATATII BAZATĂ PE COMUNICARE DEFECTUOASĂ

4.7.Etapele cercetării

Etapele după care s-a desfășurat cercetarea au fost următoarele:

În prima etapă – am studiat bibliografia existentă legată de tema propusă și modul de rezolvare al cercetării , am discutat pentru aceasta cu copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate,supuși cercetării ,cadrele didactice implicate cu care am purtat ample discuții în privința modului de manifestare a comportamentului acestora și aparținătorii copiilor (asigurându-i că toate informațiile sunt confidențiale și nu vor fi folosite decât pur științific) toate acestea oferindu-mi informații în vederea întocmirii lucrării ;

În etapa a doua – am selecționat copii preșcolari și mi-am alcătuit grupa de studiu. Tot în această etapă am pregătit locul de desfășurare a experimentului, materialele și instrumentele necesare explorării și evaluării;

În etapa a treia – s-au efectuat metode de aplicare a interviurilor în scopul observării evoluției copiilor preșcolari în cadrul parametrilor investigați pentru a face o comparație între testările inițiale și cele finale,în vederea verifcării eficienței mijloacelor aplicate.

În etapa a patra – am avut în vedere aprecierea evoluției copiilor preșcolari,apreciind răspunsurile date și am efectuat prelucrarea rezultatelor prin prezentarea tabelelor după care am efectuat interpretarea și redactarea lucrării.

CAPITOLUL 5

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Am comparat mediile obținute de lotul copiilor preșcolari cu părinți plecați în străinătate versus mediile obținute de lotul copiilor preșcolari ai caror parinti refuzau să plece în străinătate ,bazându-mă pe chestionarul pentru evaluarea imaginii de sine, respectiv, sentimentul de singuratate și sentimentul de impulsivitate .

Precizez ca prelucrările au fost efectuate s-au realizat in baza rezultatelor aplicației SPSS 10.00 for Windows.

Tabelul prezintă datele obținute. ale variabilelor măsurate

* p < 0.05; ** p < 0.01; *** p < 0.001; ns – diferențe nesemnificative din punct de vedere statistic

Datele obținute au indicat o diferență semnificativă statistic (t = 4.91; p < 0.001) între media notelor la chestionarul pentru autoaprecierea imaginii de sine obținute de copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate și media notelor obținute de copii preșcolari cu părinți care nu au plecat.

Lotul copiilor preșcolari cu părinți plecați în străinătate au obținut note, în medie, semnificativ mai mari la autoaprecierea imaginii de sine, comparativ cu copii preșcolari ai căror părinți nu au plecat în străinătate.

Datele obținute au indicat o diferență semnificativă statistic (t = 4.91; p < 0.001) între media notelor la chestionarul pentru autoaprecierea imaginii de sine obținute de copii preșcolari cu părinți plecați și media notelor obținute de copii preșcolari ai căror părinți nu doresc săplece în străinătate.

Lotul copiilor preșcolari cu părinți plecați în străinătate au obținut note, în medie, semnificativ mai mari la autoaprecierea imaginii de sine, comparativ cu copii preșcolari ai căror părinți nu doresc să plece în străinătate.

Grafic 1..Media de autoapreciere a imaginii de sine a a copiilor preșcolari

Conform observațiilor lui Carl Rogers, cu cât nota la chestionarul de autoapreciere a imaginii de sine este mai ridicată, cu atât discrepanța dintre Eul actual și cel ideal, percepută subiectiv de o persoană, este mai ridicată.

Analizând datele din tabel, rezultă clar tendința copiilor preșcolari cu părinți plecați în străinătate de a prezenta o discrepanță mai mare între Eul actual și Eul ideal, comparativ cu copii preșcolari ai căror părinți nu auplecat în străinătate.Așadar, datele pe care le-am obținut au confirmat prima dintre ipotezele generale (și de lucru) de la care am pornit.

Acest rezultat confirmă observațiile din literatura de specialitate, care arată dificultățile pe care le întâmpină copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate în ceea ce privește formarea reprezentării despre propria persoană.

Acestor copii preșcolari le lipsesc reperele (părinți), despre care știm că ,aceste repere ,joacă un rol foarte important în comunicarea și imaginii de sine, prin judecățile de valoare pe care le emit referitor la persoana copiilor preșcolari , când la această vârstă, personalitatea lor este în continuă schimbare printre care pot fi anumite prejudecăți ce fac referire la conduită, competențe, capacitate de interrelaționare, etc.

Comparațiile între mediile obținute de copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate și mediile obținute de copii preșcolari cu părinți care nu au plecat în străinătate la scala ETES, destinată evaluării stimei de sine globale și a componentelor acesteia, au indicat diferențe semnificative statistic pentru următoarele patru dimensiuni legate de stima de sine :

●sine emoțional (t = – 2.72; p < 0.01),

●sine social (t = – 2.39; p < 0.05),

● sine școlar (t = 2.50; p < 0.05)

● sine proiectiv (t = – 2.04; p < 0.05)

Cele două loturi de copii preșcolari nu s-au diferențiat semnificativ, în ceea ce privește nivelul global al stimei de sine, deși lotul de copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate a obținut o medie mai scăzută, comparativ cu lotul copiilor preșcolari ai căror părinți nu auplecat .

Pentru prima dimensiune legată de comunicarea cu părinții și stima de sine, diferența a fost semnificativă în favoarea lotului de copiilor preșcolari ai căror părinți nu auplecat în străinătate,obținând o medie mai mare, comparativ cu copii preșcolari cu părinți plecați.

Acest rezultat trebuie interpretat atât din perspectiva lipsei de afectivitate și a carențelor în planul conduitei emoționale cât și din lipsa de comunicare cu părinții, specifice în cazul acestor copii preșcolari.

Legăturile afective slabe sau chiar absente, pe care copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate le au cu aceștia ,își pun amprenta asupra capacității acestora de gestionare a emoțiilor, asupra maturității în planul conduitei emoționale.

Și pentru cea de-a doua dimensiune a stimei de sine, a copiilor preșcolari ai căror părinți nu au plecat în străinătate au obținut o medie mai mare, comparativ cu copii preșcolari cu părinți plecați .

Acest rezultat trebuie privit din perspectiva dimensiunii sociale, specifice dezvoltării copiilor preșcolari cu părinți plecați în străinătate.

Într-adevăr, o caracteristică a mediului socio-economic o constituie sărăcia relațiilor interpersonale și a celor afective, copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate ,având un cerc restrâns de prieteni și de persoane semnificative, precum și competențe slab dezvoltate, în ceea ce privește interrelaționarea.

Este normal ca autopercepția acestor copii preșcolari , legată de această stare, să influențeze nivelul stimei de sine, legată de competențele în plan social .

Rezultatul obținut ar putea constitui expresia unei reprezentări nerealiste în rândul copiilor preșcolari cu părințiplecați în străinătate , cu privire la propriile lor competențe, aceștia manifestând tendința de a-și percepe propriile lor competențe cu mult peste nivelul real la care se situează.

La fel de plauzibilă este și ipoteza potrivit căreia, copii preșcolari cu părințiplecați în străinătate,manifestă voluntar tendința de a exagera dimensiunile legate de propriul sine, reușind astfel să se autoprezinte într-o lumină care să le fie favorabilă.

Așadar, datele pe care le-am obținut, în urma efectuării comparațiilor între mediile obținute de copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate comparativ cu copii preșcolari ai căror părinți nu au plecat în străinătate, au confirmat parțial și cea de-a doua dintre ipotezele generale (de lucru) de la care am pornit .

În această lucrare, datele obținute au confirmat prima ipoteză generală de la care am pornit și parțial pe cea de-a doua.

Copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate au obținut o medie semnificativ mai mare a notelor la autoaprecierea imaginii de sine, comparativ cu copii preșcolari ai căror părinți nu au plecat în străinătate, ceea ce semnifică o discrepanță mai accentuată între percepțiile cu privire la propriul Eu actual și expectanțele legate de devenirea Eului (Eul ideal).

În schimb, diferența între media notelor la stima de sine globală, obținută de lotul copiilor preșcolari cu părinți plecați în străinătate și media notelor, obținută de lotul copiilor preșcolari ai căror părinți nu au plecat,tendința de a pleca în străinătate a fost nesemnificativă din punct de vedere statistic.

Cu toate acestea, copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate au obținut, în comparație cu copii preșcolari ai căror părinți nu auplecat ,medii semnificativ mai scăzute la dimensiunile stimei de sine legate de sinele emoțional, sinele social, respectiv de sinele proiectiv.

Cercetarea a evidențiat o discrepanță între comunicarea și Eul actual, perceput de părinții copiilor preșcolari plecați și Eul ideal – ceea ce ar dori aceștia să ajungă.

Această discrepanță este expresia unor dificultăți, pe care copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate le întâmpină în cunoașterea de sine urmată de carențele de comunicare dintre aceștia.

De aceea, consider că un program pentru o comunicare eficientă,cunoașterea de sine și îmbunătățirea imaginii de sine îi poate ajuta pe copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate să depășeacă mai ușor stresul emoțional pe care îl implică absența părinților.

Preconizez confirmarea ipotezelor care să evidențieze că există disfuncții comportamental-adaptive la copii preșcolari cu părinți plecați.Pe viitor întemeierea unei familii le poate ridica dificultăți ,ei neavând un exemplu familial clar.

Contribuția mea personală a constat în observarea atentă atât a copiilor preșcolari cu părinți plecați în străinătate cât și a copiilor preșcolari , unde prezența părinților se făcea simțită din toate punctele de vedere (economic,social,psihologic ,comunicativ,educativ).

Trebuie menționat faptul că această metodă a avut elemente bine determinate ,pentru fiecare copil preșcolar în parte.

Studiul l-am efectuat pe baza interviurilor , chestionarelor și discuțiilor purtate cu copii preșcolari ,dar și cu cadrele didactice din școală și aparținătorii copiilor ( bunici ,unchi mătuși) pentru a putea evalua comportamentul copiilor preșcolari cu părinți plecați în străinătate comparativ cu copii preșcolari cu ambii părinți rămași acasă.

În urma cercetărilor efectuate am constatat că copii preșcolari supuși cercetării formează un lot cu nevoi comune t

uturor ființelor umane dar și faptul că lipsa comunicării și manifestarea în urma plecării părinților în străinătate era diferită indiferent de vârsta pe care o aveau.

Dintre copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate au fost 62 de copii preșcolari de la Grădinița (21 fete și 40 băieți) cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani și 57 de copii preșcolari de la Grădinița (30 fete și 28 băieți) cu vârste cuprinse între 4 -6 ani , proveniți din familii normale ,ai căror părinți au preferat să rămână acasă lângă copii.

Motivele plecării în străinătate au fost :

-divorț ;

– scăderea nivelului de trai general și creșterea sărăciei ,a fost un alt motiv de plecare în străinătate a părinților care aveau acasă copii preșcolari;

-număr mare de copiii în familii cu venit redus și cu locuințe improprii;

-situații familiale precare din punct de vedere socio-economic ce au avut ca rezultat plasarea copiilor preșcolari la rude (în unele cazuri bunicii sau rudele apropiate se ocupau de supravegherea și educația copiilor preșcolari ) ca urmare a plecării în străinătate a părinților.

Pe lângă simptomele specifice plecării în străinătate a părinților unii , dintre copii preșcolari , prezentau o serie de tulburări de comportament specifice.

Aparținătorii copiilor preșcolari din lotul celor cu părinți plecați au completat chestionarele care conțineau un număr variabil de 17 întrebări,fiind adresate, în mai multe zile diferite, pe perioada a două săptămâni.

Am acordat o atenție specială supravegherii acestora, pentru a se evita situația contaminării răspunsurilor prin influență reciprocă. Culegerea datelor a fost realizată în lunile septembrie 2016-începutul lunii ianuarie 2017.

Aparținătorilor și copiilor preșcolari li s-au cerut detalii în ceea ce privește atât situația lor la orele din clasă cât și situația lor familială ,și cum îi afectează faptul că unul din părinți sau ambii părinți sunt plecați.

În cadrul interviului am ținut cont de faptul că orice proces de schimbare în comportament trebuie să implice discuții cu copii preșcolari supuși cercetării,în așa fel încât ei să sprijine luarea deciziilor care fac referire la situația lor familială.

Lucrul în grup cu copii preșcolari a făcut parte din procesul de recunoaștere a modalităților de acceptare a statutului lor ,care se aflau la baza comportamentelor și obstacolelor pe care aceștia le întâlneau în societate.

Înainte de completarea chestionarelor în mod individual, întâlnirea de grup, i-a antrenat pe cei 119 copii preșcolari în discuțiile și exprimarea liberă a opiniilor ,în așa fel încât participanții și-au putut expune opiniile proprii încercând să-și descopere,slăbiciunile și resursele care pot sta la baza comportamentelor lor de multe ori neacceptate de societate,motivul fiind acela că în lipsa unui părinte sau chiar ambilor părinți,aceștia se simțeau singuri și abandonați.

Trebuie să menționez faptul că nu toți copii preșcolari s-au integrat ușor la început , dar din expunerea lor, și a aparținătorilor, am înțeles că unele impedimente din cauza cărora ei consideră că părinții au fost nevoiiți să plece în străinătate au fost problemele nesatisfăcătoare care au legătură directă sau indirectă cu statutul lor social.

Conform graficului nr.1 ,Lotul supus cercetării a fost format din 119 copii preșcolari 67 băieți (79.73 % ) și 51 fete (60.69 %),cu vârsta cuprinsă între 4 și 6 de ani.

Grafic nr.2. Distribuția pe sexe a g lotului studiat

Din grafic se poate observa că procentajul crescut de interviuri acordate a fost în rândul băieților (79.73 % %) comparativ cu fetele unde procentajul a fost (60.69 %), , evident scăzut. De aici denotă faptul că receptivitatea interviurilor este mult mai crescută în rândul băieților.

Tabelul 3 .Distribuția pe grupe de vârste a copiilor preșcolari cu părinți plecați în străinătate din cadrul Grădiniței din orașul

Grafic nr.3. Distribuția pe grupe de vârste a lotului de copii preșcolari

Din prezentarea grafică se poate observa o incidență crescută în rândul copiilor preșcolari cu vârste cuprinse între 5 -6 ani (74.97 %) comparativ cu copii preșcolari care au vârsta de 4 ani (66.64 %)

În cazul fetelor, vârsta medie a fost de 5 ani, vârsta cea mai frecventă a fost de 6 de ani. Datele obținute sunt similare celor furnizate de literatura de specialitate, media de vârstă și vârstele cele mai frecvente corespund unei perioade de schimbări majore, din viața sau evenimente neplăcute suportate însă mai greu de copii preșcolari și de faptul că unul din părinți sau ambii auplecat în străinătate.

Tabelul nr.4.Distribuția copiilor preșcolari pe mediul de proveniență

Graficul nr.4.

Din tabelul și graficul nr.4 ,este relevant faptul că părinții copiilor preșcolari din mediul rural (73,35 %),sunt nevoiți să plece în străinătate , ținând cont de starea economică și financiară , scăzute mult comparativ cu mediul urban.

Tabelul 5.Condiția copiilor preșcolari de acceptare

Grafic.nr.5.Distribuția în funcție de capacitatea copiilor preșcolari de a accepta faptul că părinții au plecat în străinătate

Tabelul și graficul evidențiează faptul că acceptă aproape întotdeauna 54.74 % faptul că părinți auplecat în străinătate ,pe când la polul opus 42.22 % au ezitări afirmând că întotdeauna acceptă plecarea părinților, iar 41.65 % din copii preșcolari doar uneori.Ceea ce denotă faptul că ei încă speră ca părinții lor să revină lângă ei.

Tabelul 6.Componentele psihologice și psihopedagogice evaluate și instrumentele de evaluare utilizate

Tabelul 7.Problemele persistente în rândul copiilor preșcolari cu părinți plecați în străinătate

Pe baza chestionarelor personale alocate individual lotului de copii preșcolari atât cei cu părinți plecați în străinătate cât și cei cu părinți rămași acasă,participanți la cercetarea acestei lucrări ,am dorit să știu ce fel persoană erau aceștia ,ținând cont de statutul lor.Fiecare întrebare a avut un număr urmat de 5 răspunsuri (a,b,c,d,e) din care aparținătorii paricipanților au bifat răspunsul dorit.

Tabelul 8 .În urma răspunsurilor rezultatele au fost:

Potrivit celor 6 întrebări din chestionarul

Sentimente pe care le poti trai in legatura cu lipsa de comunicare cu părinții , răspunsurile au fost variate

Întreabarea 1- deloc adevarat -14,28 % adolescenți

– putin adevarat -27,37 %

– oarecum adevarat -29,75 %

– adevarat-34,51 %

– foarte adevarat-36,89 %

Întreabarea 2- deloc adevarat – 95,2 %

– putin adevarat -19,04%

– oarecum adevarat -22,61%

– adevarat-26,18 %

– foarte adevarat-19,04 %

Întreabarea 3- deloc adevarat – 17,85 %

– putin adevarat -24,99 %

– oarecum adevarat – 28,56 %

– adevarat-15,47 %

– foarte adevarat-20,23 %

Întreabarea 4- deloc adevarat – 32,13 %

– putin adevarat -17,85 %

– oarecum adevarat – 22,61 %

– adevarat-24,99 %

– foarte adevarat- 83,30 %

Întreabarea 5- deloc adevarat – 10,71 %

– putin adevarat -15,47 %

– oarecum adevarat – 22,61 %

– adevarat-34,51%

– foarte adevarat-15,47 %

Întreabarea 6- deloc adevarat – 16,66 %

– putin adevarat -14,28 %

– oarecum adevarat – 20,23 %

– adevarat-22,61 %

– foarte adevarat-24,99 %

În ceea ce privește chestionarul Sentimente pe care le poti trai în legatura cu lipsa părinților

Întreabarea 1- dezacord puternic-14,28 %

-partial in dezacord-14,28 %

-partial de acord-28,56 %

– cord puternic-30,94 %

Întreabarea 2- dezacord puternic-17,85 %

-partial in dezacord-22,61 %

-partial de acord-38,08 %

– cord puternic-33,32 %

Întreabarea 3- dezacord puternic-26,18 %

-partial in dezacord-24,99 %

-partial de acord-32,13 %

– cord puternic-33,32 %

Întreabarea 4- dezacord puternic-27,37 %

-partial in dezacord-35,70 %

-partial de acord-40,46 %

– cord puternic-15,47 %

Întreabarea 5- dezacord puternic-33,32 %

-partial in dezacord-34,51 %

-partial de acord-38,08 %

– cord puternic-15,47 %

Întreabarea 6- dezacord puternic-20,23 %

-partial in dezacord-22,61 %

-partial de acord-27,37 %

– cord puternic-21,4 %

Întreabarea 7- dezacord puternic-22,61 %

-partial in dezacord-21,42 %

-partial de acord-34,51 %

– cord puternic-22,61 %

Întreabarea 8- dezacord puternic-24,99 %

-partial in dezacord-19,04 %

-partial de acord-14,28 %

– cord puternic-22,61 %

Întreabarea 9- dezacord puternic-15,47 %

-partial in dezacord-36,89 %

-partial de acord-39,27 %

– cord puternic-13,09 %

Întreabarea 10- dezacord puternic-30,94 %

-partial in dezacord-26,18 %

-partial de acord-19,04 %

– cord puternic-22,61 %

De aici se confirmă ipoteza 1,2,3 în care se poate demonstra faptul că copii preșcolari care au părinții plecați la muncă în străinatate vor prezenta,comparativ cu copiii proveniti din familii cu ambii parinti ramasi acasă ,niveluri mai scazute față de lipsa de comunicare; niveluri mai ridicate ale sentimentului de singuratate; niveluri mai ridicate ale impulsivității.

În ceea ce privește al doilea obiectiv -identificarea posibilelor diferente de gen în legatură cu dimensiunile stimei de sine,sentimentului de singuratate ,lipsa de comunicare cu părinții și impulsivității se confirmă impotezele (2) fetele vor prezenta niveluri mai ridicate ale sentimentului de singuratate ;(3) băieții vor prezenta niveluri mai ridicate ale impulsivității; (5). In lipsa afectivității materne ,fetele din mediul rural vor prezenta un nivel de stimă mai scazută , comparativ fetele din mediul urban,unde comunicarea există prin mijloace tehnologice (PC/Leptopuri cu rețelele aferente :Facebook,Skype,Mesenger,Viber,Instagram ,etc).

Cu alte cuvinte se poate preciza :

Nivel de autonomie personală:În urma observațiilor , rezultă faptul că copii preșcolari cu părinți plecați au format deprinderile de autonomie personală,dar nu sunt consolidate,acestea punându-se pe baza unei comunicări defectuoase.

Este nevoie de prezența unei persoane care să îi orienteze în desfășurarea rutinelor cotidiene.

În urma intervențiilor educaționale sistematice au dezvoltat unele abilități relaționale și ocupaționale ,dar prea puțini copii preșcolari cu părinți plecați reușesc să se adapteze în afara mediului familial.

Nivel comportamental:Fără elemente de auto și hetero-agresivitate.Nivel de anxietate crescut,cu rigiditate în adaptarea la situații noi sau neașteptate.Dependență emoțională de persoana de referință,capacitate redusă de a înțelege și controla expresiile emoționale.

Nivel de relaționare interpersonală : Pentru mulți copii preșcolari ,relaționarea cu familia este adecvată,cu restrângerile ce decurg din deficitul cognitiv ( infantilism în abordarea relațiilor).

Relaționarea cu persoane străine se realizează cu dificultate ,cu mare încărcătură anxioasă,cu dificultate în cunoașterea convențiilor sociale.S-au adaptat la viață în comunitatea de proveniență ( comunitate restrânsă ,izolată,cu cerințe sociale minime,hiperprotectoare),doar în condiții de supraveghere mai mult sau mai puțin pentru unii adolescenți cu părinți emigranți.

Particularitățile cercetării.În rezumat, datele obținute au confirmat prima ipoteză generală de la care am pornit și parțial pe cea de-a doua.

Cercetarea a evidențiat o discrepanță între copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate și copii preșcolari ai căror părinții nu au plecat.

Această discrepanță este expresia unor dificultăți, pe care copii preșcolari cu părințiplecați în străinătate le întâmpină în societate,lipsă comunicării cu părinții fiind considerată una din dificultăți .

De aceea, consider că interviurile purtate cu aceștia (ajutați și de aparținători) îi poate ajuta să accepte statutul pe care îl au , chiar dacă lipsa de afectivitate a părintelui plecat , este evidentă, să integreze problema familială în propria lor istorie de viață, să dobândească respectul de sine, necesar unei normale integrări psihice și dezvoltări din punct de vedere social și profesional mai târziu.

Pornind de la observațiile acestor rezultate și discuții , am dedus că:

● copii preșcolari ai căror părinți sunt plecați în străinătate au o imagine de sine negativă, mai accentuată comparativ cu copii preșcolari ai căror părinți nu concep să pună în discuție plecării în străinătate preferând să rămână acasă chiar dacă situația materială impune plecarea.

●Conștientizarea părinților care pleacă în străinătate ,că lasă în urmă copii preșcolari ale căror probleme ,cresc odată cu plecarea lor,printre care poate fi menționată și lipsa de comunicare.

●Asumarea răspunderii unui eventual eșec atunci când părinții își propun să plece în străinătate ,lăsând în urma lor copii preșcolari .Discuțiile care m-au orientat în analiza cantitativă a răspunsurilor copiilor preșcolari (ajutați și de aparținătorii acestora ) au fost:

● Copii preșcolari ai căror părinți au plecat în străinătate obțin, în medie, scoruri semnificativ mai mari la chestionarul destinat evaluării imaginii de sine, comparativ cu copii preșcolari ai căror părinți nu vor să plece și preferă să stea acasă chiar dacă condițiile de viață ar impune plecare .

●Lotul copiilor preșcolari ai căror părinți au plecat în străinătate obține o medie a scorurilor la stima de sine semnificativ mai scăzută, comparativ cu lotul de copii preșcolari ai căror părinți nu doresc să plece în străinătate considerând că prezența lor este mult mai importantă în viața copiilor preșcolari ,având o comunicare eficientă cu aceștia ;

●Scăderea nivelului de trai general și creșterea sărăciei populației ,fapt pentru care părinții copiilor preșcolari sunt nevoiți să plece în străinătate;

●Izolare și marginalizare din cauza diferențelor sociale ( intervine diferența dintre copii preșcolari cu părinți care au o situație modestă dar preferă să nu plece în străinătate și copii preșcolari ai căror părinți au plecat în străinătate);

●Dependența unei categorii de părinți care doresc să plece în străinătate dar sunt dependente de sistemul de sprijin și asistență socială;

●Implicarea redusă a societății civile în problema copiilor preșcolari ai căror părințiau plecat în străinătate poate constitui o altă ipoteză elocventă ;

●Există diferențe semnificative între copii preșcolari cu părinți care au plecat în străinătate și sunt obișnuiți cu acest fenomen și copii preșcolari cu părinți plecați în străinătate dar nu s-au acomodat cu acest gând.

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare trebuie menționat faptul că diferitele procese asociate globalizării au accentuat mișcarea în spațiul internațional.

Pentru plecarea în străinătate sunt importante nu numai distanța geografică și distanța tehnică (distanța influențată de mijloacele disponibile de transport și comunicare) ci și de distanța socială.

Întotdeauna natura proiectului de migrațiune este în relație cu situația de viață individual-familială, experiența de migrațiune, valențele contextului comunitar-regional și capitalul disponibil.

Fenomenul plecării părinților în străinătate a stârnit multe controverse nu numai în cercurile politice, ci și în straturile societății, adică la nivel interpersonal, divizând fizic si emoțional prieteni, familii și comunități.

Efectele negative ale emigrării se observă și asupra familiilor care, de multe ori, se destramă, se micșorează rata natalității, se încurajează viața libertină reducând numărul căsătoriilor și creșterea vârstei de întemeiere a familiilor.

Deplasarea unuia dintre membrii familiei pentru o perioadă în străinătate poate să ducă la modificări de roluri și funcții în familie: unul dintre membrii familiei rămași în țară preia funcția de cap de familie.

Efortul membrilor familiei de a îndeplini sarcinile celui plecat este adesea resimțit negativ.

BIBLIOGRAFIE

Andrei Roth – Psihologia copilului, Editura Augusta, Timișoara 2002

Mariana Priceputu – Famila în societățile europene, Editura Universității, București 2005

Turliuc – Introducere în psihologie , Editura All, București 2007

Vasile Nițescu- Copii preșcolari în mediul lor,Editura All ,2008

Tiberiu Bogdan,Ilie I.Stănculescu – Dinamica personalității, Editura Geneze, București,2004

Mihaela Minulescu – Migrația fenomen social de amploare , Editura Didactică și Pedagogică, București ,2009

Tiberiu Bogdan,Ilie I.Stănculescu – Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observația și interviul, Editura Polirom, Iași , 2004

Rodica Ciurea Codreanu – Structura și dezvoltarea personalității preșcolarilor în familie, Editura Didactică și Pedagogică, București ,2010

Francoise Dolto – Ontogeneza dezvoltării în situații de migrare Editura Fundației ”Andrei Șaguna”, Constanța , 2010

Mihai Golu – Psihologie Generală ,Editura Universitară,2011

Raymond Boudon-Tratat de psihologie socială,Editura Humanitas,București,2011

Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru-Psihologia familiei în societatea modernă,Editura Polirom,București,2009

Carmen Ciofu-Interacțiunea psihologică părinți-copii , Editura ,Anima,București, 2008

=== ea79f4c822cb57aa70747ef42e4b62cde6c98cc6_428355_2 ===

FACULTATEA

SPECIALIZAREA

COMUNICARE EDUCAȚIE PENTRU PĂRINȚII PLECAȚI ÎN STRĂINĂTATE ȘI EFECTELE PSIHOCOMPORTAMENTALE ALE COPIILOR PREȘCOLARI

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2017

FACULTATEA

SPECIALIZAREA

COMUNICARE EDUCAȚIE PENTRU PĂRINȚII PLECAȚI ÎN STRĂINĂTATE ȘI EFECTELE PSIHOCOMPORTAMENTALE ALE COPIILOR PREȘCOLARI,

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2017

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP. 1.FENOMENULSTRĂINĂTĂȚII SI IMPACTUL ASUPRA FAMILIEI………………1

1.1.Comunicarea ca act specific uman…………………………………………………………….1

1.2.Relația dintre plecarea părinților în străinătate si problemele de

afectivitate ale preșcolarilor. ……………………………………………………………………1

1.3.Nevoia sporită de afectivitate …………………………………………………………………2

1.3.Nevoia sporită de afectivitate …………………………………………………………………4

1.4.Părinți vinovați și copii victime ….……………………………………………………………6

1.5. Forme și mecanisme de plecare a părinților în străinătate ……………………………………………….6

1.6. Aspecte ale integrării în societatea țării – gazdă……………………………………………………………..7

1.7. Profilul familiei de cu părinți plecați în străinătate …………………………………………………………8

1.7.1 Profilul părintelui plecat în străinătate ………………………………………………………………………9

1.7.2 Profilul copilului cu părinți plecați în străinătate ……………………………………………………….10

CAP. 2.COPII PREȘCOLARI ÎN FAMILIE ……………………………………………..……17

2.2.Funcțiile familiei și efectele psihocomportamentale ale copiilor preșcolari ………………..20

2.3. Vulnerabilitatea copilului preșcolar în fața plecării în străinătate a părinților…………….. 22

CAP. 3.CONCEPTE ȘI DETERMINĂRI TERMINOLOGICE…………………………………23

3.1.Sentimentul de singuratate……………………………………………………………………………….23

3.1.1.Deprivarea maternă……………………………………………………………………………………..23

3.1.2 Deprivarea paternă ………………………………………………………………………………………24

3.2.Efectele sentimentului de singurătate asupra copiilor preșcolari…………………………………..24

3.2.1.Tulburări de comportament ………………………………………………………………………..25

3.2.2.Separarea părinților plecați în străinătate echivalează cu o condamnare

educativă a copiilor preșcolari? …………………………………………………………………………… 26

CAP. 4.ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII……………………………….29

4.1.Obiectivele cercetării………………………………………………………………………………………29

4.1.1. Obiective generale………………………………………………………………………………………29

4.1.2.Obiective sfecifice……………………………………………………………………………………… 30

4.2.Ipoteza lucrării ………………………………………………………………………………………………30

4.3.Metodele de cercetare …………………………………………………………………………………….31

4.4.Descrierea loturilor……………………………………………………………………………………… 32

4.5.Desfășurarea cercetării ………………………………………………………………………………….32

4.6.Instrumentele utilizate pentru colectarea datelor…………………………………………………. 33

4.7.Etapele cercetării ………………………………………………………………………………………….35

CAP. 5.REZULTATE ȘI DISCUȚII ……………………………………………………………37

CONCLUZII …………………………………………………………………………………… 54

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………….. 55

INTRODUCERE

A călăuzi un copil prin anii copilăriei este o încercare complexă ,în care cei mai mulți părinți din zilele noastre întâmpină dificultăți deoarece din aproape toate punctele de vedere,an de an,situația copiilor devine tot mai critică,atunci când implicarea părinților este insuficientă sau inexistentă,cauza plauzibila fiind plecarea acestora în străinătate.

Literatura de specialitate menționează faptul că ,din cauza plecărilor masive a parintilor în străinătate ,tulburările psihocomportamentale ale copiilor preșcolari au crescut spectaculos, fiind a doua cauză importantă ce caracterizează lipsa de afectivitate în rândul acestora.

În urma celor menționate ,se pune întrebarea Ce anume nu merge ?

Sursa primară a problemei se întâlnește de obicei la părinții care nu au o perspectivă echilibrată asupra relației cu copii preșcolari ,stiut fiind faptul ca o relatie la distanță părinte- copil ,întotdeauna este supusă eșecului.

Cei mai mulți părinți au idei greșite despre ceea ce este copilăria și ce ar trebui să aștepte din partea preșcolarilor.

Cu toate că cei mai mulți părinți își iubesc cu adevărat copii ,ei nu știu cum să-și manifeste această dragoste așa încât aceștia să se simtă iubiți și acceptați.

Totuși,părinții care doresc cu adevărat să le dea copiilor ceea ce au ei nevoie ,pot învăța cum să o facă,deși sunt plecați din țară și nu pot fi prezenți zilnic în viața acestora.

Realizarea acestei lucrării mi-a permis să identific impactul ,asupra afectivității copiilor preșcolari rămași fără îngrijirea părinților plecați la muncă peste hotare .

Lucrarea COMUNICARE EDUCAȚIE PENTRU PĂRINȚII PLECAȚI ÎN STRĂINĂTATE ȘI EFECTELE PSIHOCOMPORTAMENTALE ALE COPIILOR PREȘCOLARI,tratează o temă de actualitate , întrucât omul este ființa gânditoare și conștientă ,capabilă de acte ca forme de manifestare ale voinței sale,cu reacții și conduite specifice la care participă în totalitate,atât cu trupul,cât și cu sufletul.

Dar omul nu este numai ființa care reunește sintetic dimensiunea somatică cu cea psihică.Ea este ființa valorică,rezultat al educației,prin care își interiorizează valorile morale, spirituale,culturale și religioase.

Această lucrare își propune să evidențieze efectele pe care plecarea părinților în străinătate o are are asupra copiilor,mai ales asupra preșcolarilor deoarece aceasta este o etapa extrem de importanta în care au loc schimbări semnificative atât din punct de vedere fizic cât și comportamental în care educația și sprijinul familiei sunt foarte importante.

În realizarea acestei lucrări predomină aducerea contribuției personale, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în care este implicată familia pentru a preveni plecarea părinților în străinătate ,dat fiind faptul că poate avea consecințe negative în relația cu preșcolarii, fiind structurată în 5 capitole :

Capitolele 1-3 – aprofundează pe larg fundamentarea teoretică și face o scurtă incursiune în tot ceea ce înseamnă relația dintre plecarea părinților în străinătate și efectele psihocomportamentale ale preșcolarilor.

Capitolul 4-se implică în organizarea și desfășurarea cercetări și în ce masură ii afectează plecarea părinților ?.

Capitolul 5 – dezbattute pe larg discuțiile rezultate în urma cercetării.

Menționez că această parte finală este complexă prin analiza subieților prezentați și încheie lucrarea, nu însă înainte de a fi trecute în revistă principalele concluzii și de a oferi o analiză pertinetă și succeptibilă în ceea ce privește relația dintre plecarea părinților în străinătate și efectele psihocomportamentale ale preșcolarilor .

Bibliografia este selectiva si de actualitate ,dând posibilitatea acetei lucrări de a fi prezentată în anul 2017.