Comunicare Consideratii Generale

CAP 1. Comunicare –consideratii generale

Definitii ale comunicarii

Dintotdeauna au existat discipline care au întâmpinat dificultăți în circumscrierea și explicarea obiectului de cercetare; pe măsura progreselor științifice, se ivesc necesitatea definirii unor noi domenii și discipline și cerința reconsiderării periodice a raporturilor reciproce dintre cele existente.

În ceea ce privește teoria comunicării, denumirea acestei noi discipline pare clară, dar ascunde o capcană, datorită ambiguităților și conotațiilor acumulate în timp de termenul „comunicare”. Conceptul de comunicare derutează prin multitudinea ipostazelor sale și se constituie într-o sursă de confuzii și controverse.

Comunicarea a fost definită ca ansamblul proceselor fizice si psihice prin care se efectueaza operatia de punere in relatie cu una sau mai multe persoane in vederea atingerii unor obiective.

Comunicarea umană se ocupă de sensul informației verbale, prezentată în formă orală sau scrisă și de cel al informației non verbale, reprezentată de paralimbaj, mișcările corpului și folosirea spațiului.

Principala problemă pe care o presupune studiul noțiunii de comunicare este aceea a stabilirii conținutului și a mijloacelor prin intermediul cărora acesta este transmis. Cât privește conținutul, aceasta are un conținut informațional, un conținut afectiv-emoțional, unul motivațional și un altul volitiv. În general, se comunică trei tipuri de informații: cognitive; indiceale; injonctive sau conative.

Cautarea unei definitii pentru „comunicare”,pentru actiunea de „ a comunica” intampina serioase dificultati, datorate probabil complexitatii fenomenului si perspectivelor diefrite din care poate fi privita una si aceeasi realitate.

In incercarea de a evidentia efortul de formulare a unei defintii a comunicarii, putem mentiona recurgerea la sensul etimologic a cuvantului,care isi are originile in verbul latin comunico, – are și-ar avea originea în adjectivul munic, -e – care își face datoria, îndatoritor, serviabil – care a dat naștere unei întregi familii lexicale: imunis -scutit de sarcini, exceptat de la îndeplinirea unui îndatoriri-; comunis -care își împarte sarcinile cu altcineva, ce aparține mai multora sau tuturora- (Dinu M. 2000). Comunicus care duce la comunicare cu sensul de contact și legătură este genial derivat de Constantin Noica cu insistență pe cuminecare, cuminecătură, împărtășanie și grijanie ca acțiunea de „a pune în comun, a împărtăși, a pune împreună, a amesteca și a uni” specific umanului creștin, care se delimitează astfel de comunicarea de semne, date etc. de către mașini care retransmit exact ceea ce primesc, în timp ce oamenii pun în comun și sentimente, emoții, subînțelesuri, idei etc. (Pruteanu S. 2000).

Începem cu definiția DEX: COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu…; a vorbi cu… 2. Intranz. A fi în legătură cu…, a duce la… Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. COMUNICÁRE, comunicări, s.f. Acțiunea de a comunica și rezultatul ei. 1. Înștiințare, știre, veste; raport, relație, legătură. 2. Prezentare, într-un cerc de specialiști, a unei contribuții personale într-o problemă științifică. – V. comunica.

Dar NODEX spune: A COMUNICÁ comúnic 1. tranz. (știri, vești, informații) A aduce la cunoștința publicului larg; a transmite; a relata; a anunța; a emite; a difuza. 2. intranz. (despre persoane, comunități sociale) A întreține relații permanente; a fi în legături de prietenie. /<fr. Communiqué.

Timp de 20 de ani, cei doi cercetatori americani, Frank E.X. Dance și Carl E. Larson, au adunat 126 de definitii ale comunicarii , iar cele mai reprezentative sunt :

”Comunicarea este o acțiune a unui organism sau a unei celule care alterează modelele prealabile de comportament ale altui organism sau celule, într-o manieră adaptativă pt. unul sau ambii participanți.” (Biologul Edward O. Wilson).

”Comunicarea este un proces prin care un individ – comunicatorul – transmite stimuli (de obicei verbali) cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi – auditoriul” (Psihologii și sociologii), iar pentru filozoful maerican Charles Morris comunicarea este ”punerea în comun, împărtășirea, transmiterea unor proprietăți unui număr de lucruri. Orice mediu care servește acestui proces de punere în comun e un mijloc de comunicare: aerul, drumul, telefonul, limbajul.”

În încheiere, definiția lui Nicholas Harvey este considerată a fi una mai reprezentativă, astfel: „comunicarea este un proces activ care se schimbă continuu. Limbajul nu rămâne același”.

. Elemente ale procesului de comunicare

Procesul comunicării poate fi definit prin interacțiunea componentelor sale: construcția mesajului, roluri de emitere și de recepție, apariția feedback -ului, canalul și contextual comunicării

Karl Butler, in lucrarea intitulata „Die Sprachtheorie” realizata in anul 1934, a propus cea mai simpla schema a structurii procesului de comunicare ( fig.nr.1.1.)

Fig.nr.1.1. Schema structurii procesului de comunicare

In realitate, pe langa elementele din Figura numarul 1 , procesul comunicării implică și existența unor componente particulare. Acesta este mult mai complex decat pare la prima vedere. Nu putem afirma ca in realitate exista un model atat de simplu. Comunicarea este un mecanism esential, care incepe inca inainte de a ne naste.

Astfel un model complex ar putea fi redat astfel ( fig.nr.1.2.)

Fig.nr.1.2. Modelul complex al comunicarii

Indiferent de forma pe care o îmbracă, orice proces de comunicare are câteva elemente structurale caracteristice :

”existența a cel putin doi parteneri (Emițător și Receptor) între care se stabilește o anumită relație;

capacitatea partenerilor de a emite și recepta semnale într-un anumit

cod, cunoscut de ambii parteneri (de menționat faptul că, în general, în orice proces de comunicare partenerii “joacă” pe rând rolul de emițător și receptor);

existența unui canal de transmitere a mesajului, a feed-back-ului,a acțiunii de codificare și de decodificare a mesajului”.

Procesul de comunicare ia astfel naștere ca urmare a relației de interdependență ce există între elementele structurale enumerate mai sus. Orice proces de comunicare se va desfășura astfel: există cineva care inițiază comunicarea, emitentul, și altcineva căruia îi este destinat mesajul, destinatarul. Acest mesaj este o componentă complexă a procesului de comunicare, datorită faptului că presupune etape precum codificarea și decodificarea, presupune existența unor canale de transmitere, este influențat de dependența modului de recepționare a mesajului, de deprinderile de comunicare ale emitentului și destinatarului, de contextul fizic și psihosocial în care are loc comunicarea.

Mesajul poate fi transmis prin intermediul limbajului verbal, neverbal sau paraverbal. Se impune o prezentare succintă a fiecăruia din aceste concepte. Astfel, limbajul verbal reprezintă limbajul realizat cu ajutorul cuvintelor. Limbajul neverbal este limbajul care folosește altă modalitate de exprimare decât cuvântul(gesturi, mimică etc.). Limbajul paraverbal este o formă a limbajului neverbal, o formă vocală reprezentată de tonalitatea și inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, modul de accentuare a cuvintelor, pauzeledintre cuvinte, ticurile verbale.

În cadrul procesului de comunicare realizat de fiecare individ, ponderea cea mai importantă o deține, în mod surprinzător, limbajul neverbal, datorită faptului că acest tip decomunicare este deosebit de subtil și de complex, având un grad redus de conștientizare. Limbajul neverbal este urmat de cel paraverbal și apoi de către limbajul verbal.

Feedback-ul în cadrul acestui oricărui model de comunicare este procesul de verificare a mesajelor, a întelegerii corecte a semnificației lor. Pentru obținere feedback-ului de la primitorul mesajului în cazul comunicării orale se folosește chestionarea și parafraza. Calea cea mai utilizată de a avea confirmarea că mesajul transmis a fost înteles corect este totuși întrebarea. Indivizii au tendința de a pune întrebări pentru a verifica modul în care a fost recepționat mesajul de către receptor.

Canalele de comunicare reprezintă "drumurile", "căile" urmate de mesaje. Există două tipuri de canale de comunicare:

1. canale formale, prestabilitate, cum ar fi sistemul canalelor ierarhice dintr-o organizație;

2. canale neformale stabilite pe relații de prietenie, preferințe,interes personal.

Canalele de comunicare au un suport tehnic reprezentat detoate mijloacele tehnice care pot veni în sprijinul procesului decomunicare: telefon, fax, calculator, telex, mijloace audio-video.

Filtrele, zgomotele, barierele reprezintă perturbațiile ce pot interveni în procesul de comunicare. Perturbarea mesajului transmis poate avea o asemenea intensitate încât între acestea și mesajul primit să existe diferențe vizibile. Perturbațiile pot fi de natură internă – factori fiziologici, perceptivi, semantici, factori interpersonali sauintrapersonali și de natură externă – care apar în mediul fizic în careare loc comunicarea (poluare fonică puternică, întreruperi succesiveale procesului de comunicare).

În procesul de comunicare, barieră reprezintă orice lucru care reduce fidelitatea sau eficiența transferului de mesaj. În funcție de caracteristicile pe care le au, barierele pot fi clasificate în bariere de limbaj, bariere de mediu, bariere datorate poziției emițătorului și receptorului, bariere de concepție.

1.3 Clasificări ale comunicării

In functie de numarul participantilor, de natura relatiilor si de mesajele efective putem clasifica comunicarea astfel :

Dupa participarea indivizilor la procesul de comunicare:

Comunicarea intrapersonală (comunicarea cu sinele ) : „este consilierea individului uman cu sine insusi, atunci cand asculta „vocea interioara” Astfel se cunoaste si se judeca pe sine” . Individul nu numai gandeste, analizeaza si reflecteaza , dar si evalueaza si ia decizii;

Comunicarea interpersonală ( cu altii ) : se rezums la transmiterea de mesaje intre oameni ca indivizi singulari, intre un emitator si receptor;

Comunicarea de grup

Comunicare publica

Comunicarea de masa ( prin institutii specializate, cu adresabilitate generala )

Dupa instrumentele folosite :

Comunicarea verbal;

Comunicarea nonverbala;

Comunicarea paraverbala;

1.4 Bariere în calea comunicării

Exista o multitudine de factori care pot face comunicarea mai putin eficienta sau, chiar sa esueze. Elementele care perturba , limiteaza sau blocheaza trasferul de informatii , reprezintă o bariera de comunicare. Ceea ce trebuie stiut este ca, potentialele bariere de comunicare nu de depind numai de receptor si emitator, iar pentru ca procesul de conumicare sa fie eficient, conditiile de comunicare trebiesc cunoscute si controlate. Leonard Saules, de la Grand School of Business- Universitatea Columbia consideraca obstacolele care reduc fidelitatea si eficineta trasferului de mesaj , pot fi impartite astfel :

Bariere de limbaj :

aceleași cuvinte au sensuri diferite pentru diferitepersoane;

cel ce vorbește și cel ce ascultă se pot deosebi capregatire și experiență;

starea emotionala a receptorului poate deforma ceeace acesta aude;

ideile preconcepute și rutina influențeaza receptivitatea;

dificultăți de exprimare;

utilizarea unor cuvinte sau expresii confuse

Bariere de mediu :

climat de muncă necorespunzător (poluare fonicăridicată);

folosirea de suporți informaționali necorespunzători;

climatul locului de muncă poate determina angajații să-și ascundă gândurile adevarate pentru că le este frică săspună ceea ce gândesc

Pozitia emitatorului si receptorului in procesul de comunicare :

imaginii pe care o are emițătorul sau receptorul despresine și despre interlocutor;

caracterizării diferite de către emițător și receptor asituației în care are loc comunicarea

sentimentelor și intențiilor cu care interlocutorii participăla comunicare

Bariere de conceptie :

existența presupunerilor;

exprimarea cu stângăcie a mesajului de către emițător;

lipsa de atenție în receptarea mesajului;

concluzii grăbite asupra mesajului;

lipsa de interes a receptorului fața de mesaj;

rutina în procesul de comunicare

1.5. Comunicarea in afaceri

Comunicarea este fundamentală pentru cooperarea umană și joacă un rol important în activitatea curentă. Totodata, este si un mecanism esential, care implica o interactiune si poate utiliza vorbirea, un limbaj, o serie de simboluri. Acesta poate fi realizată prin folosirea unui set de aptitudini, iar acestea pot fi identificate și îmbunătățite prin practică.

Traim intr-un mediu de afaceri dependent de comunicare, iar comunicarea este fundamentala atat pentru pentru existenta individuala, cat si pentru stabilirea raporturilor individului cu ceilalti, implicit cu societatea.

A face afaceri înseamnă a comunica. Problema care se pune nu este aceea a existenței comunicării, ci de "a stii ce și cum să se comunice".

"Stiința afacerilor" reprezintă o specializare ca oricare alta, dar este mai dură, complicată, controversată, multidisciplinară și destul de nouă. Administrarea afacerilor, și mai mult, comunicarea în afaceri, ca specializare universitară este o invenție a ultimei perioade a secolului XX.

Se afirma ca una dintre cele mai importante calitati in afaceri este potentialul de a comunica in mod eficient si efectiv. O afacere de succes, o relatie de afacere de durata , se compune din abilitatea de a comunica cu partenerii de afaceri, cu potentialii clienti, si in primul rand cu persoanele cu care interactionezi prima data, si anume, colegii.

Principalul scop al comunicării rămâne stabilirea unor relații interpersonale sau interinstituționale care să permită definirea și atingerea obiectivelor unei firme

Comunicarea este un mijloc prin care oamenii sunt uniți unii cu ceilalți într-o organizație pentru a realiza un scop comun. Nici o activitate de grup, comună, nu se poate desfășura fără comunicare. Există totuși o serie de probleme care apare în momentul transmiterii și primirii unor informații prin intermediul procesului de comunicare. Comunicarea determină implicarea angajaților în cadrul organizației, crește motivarea și angajamentul pentru soluționarea problemelor. Managerii trebuie să comunice în interiorul firmei la diferite niveluri ierarhice, atât cu indivizi cât și cu grupuri și departamente, iar în exterior cu furnizori, clienți, bănci etc. Atât sistemele de comunicare oficială și neoficială sunt necesare pentru evaluarea și interpretarea informațiilor. Aptitudinile comunicaționale reprezintă nucleul competențelor de conducere. Atât sistemele laterale cât și cele verticale sunt utile pentru concentrarea tuturor agenților asupra acelorași obiective.

Este o certitudine faptul ca epoca moderna reprezinta apogeul comunicarrii. Dezvoltarea mijloacelor de comunicare obligă oamenii de afaceri să devină din ce în ce mai informați asupra problemelor tehnice.

1.6. Mijloace de comunicare