COMUNEI SFÂNTU GHEORGHE, JUDEȚUL TULCEA COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: CONF. DR. LAURA COMĂNESCU CANDIDAT: SAVU MARIA MINODORA 2008 1 CUPRINS Pagina… [628888]

UNIVERSITATEA DIN BUCURE ȘTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE

STUDIU GEOGRAFIC COMPLEX AL
COMUNEI SFÂNTU GHEORGHE, JUDEȚUL
TULCEA

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
CONF. DR. LAURA COMĂNESCU

CANDIDAT: [anonimizat]

2008

1 CUPRINS

Pagina
INTRODUCERE……………………………………………………………….. 3
CAPITOLUL 1 – PREZENTARE GENERALĂ……………………………… 4
1.1.Poziția geografică și limitele …………………………………………… 4
1.2. Denumiri actuale si vechi; sate componente …………………………… 6
1.3 Istoricul reg iunii și al cercetării geografice a zonei …………………… 6
1.3.1 Istoricul regiunii ………………………………………………… 6
1.3.2 Istoricul cercetării ………………………………………………. 16
CAPITOLUL 2 – GEOLOGIA………………………………………………… 18
2.1 Litologia ………………… ……………………………………………… 18
2.2. Evoluția paleogeografică ……………………………………………… 22
CAPITOLUL 3 – RELIEFUL………………………………………………….. 26
3.1 Date generale: Delta Dunării …………………………………………… 26
3.2 Relieful comunei Sfântu Gheorghe ………………………………… …. 28
3.3 Procese geomorfologice actuale ……………………………………….. 33
CAPITOLUL 4 – CLIMA……………………………………………………… 37
4.1 Factorii genetici ai climei ………………………………………………. 37
4.1.1 Factori radiativi ………………………………………………… 37
4.1.2 Factori dinamici ………………………………………………… 38
4.1.3 Suprafața subiacentă activă ……………………………………… 39
4.2 Caracteristicile principalelor elemente climatice ………………………. 40
4.3 Fenomene meteorologice deosebite ……………………………………. 45
4.4 Regionarea topoclimatică ……………………………………………… 46
CAPITOLUL 5 – HIDROGRAFIA……………………………………………. 47
5.1. Elemente hidrogeologice ……………………………………………… 47
5.1.1. Stratele acvifere ……………………………………………….. 47
5.1.2. Compoziția chimică a apei ……………………………………. 48
5.2. A pele de suprafață ……………………………………………………. 49
5.2.1 Apele curgătoare ……………………………………………….. 49
5.2.2 Apele stătătoare ………………………………………………… 53
5.3. Riscul hidrologic ……………………………………………………… 57
CAPITOLUL 6 – VEGETAȚIA ȘI FA UNA………………………………….. 61
6.1. Regionarea biogeografică …………………………………………….. 61
6.2 Structura și compoziția covorului vegetal …………………………….. 61
6.3 Plante rare, endemice. Monumente ale naturii ………………………… 64
6.4 Principalele ca racteristici faunistice ………………………………….. 64
6.5. Animale rare. Elemente cinegetice. Fenomene ale naturii …………… 67
6.6. Considerații asupra impactului activităților umane asupra stratului
biotic ……………………………………………………………………………. 69
6.7 Caracterizarea ecosistemelor existente în arealul comunei Sfântu
Gheorghe ……………………………………………………………………….. 69
CAPITOLUL 7 – SOLURILE …………………………………………………. 80
CAPITOLUL 8 – REZERVAȚII NATURALE ………………………………. 82

2 CAPITOLUL 8 – POPULAȚIA ȘI AȘEZĂRILE …………………………. .. 91
8.1 Date istorice privind popularea ……………………………………….. 91
8.2 Evoluția numărului de locuitori ………………………………………. 91
8.3 Densitatea populației …………………………………………………. 101
8.4 Structura polulației ……………………………………………………. 102
8.5 Mobilitatea populației …………………………………………………. 106
8.6 Forma, textura și funcția economică a satului ………………………… 110
CAPITOLUL 9 – ACTIVITATEA ECONOMICĂ ………………………….. 112
9.1.Modul de utilizare a terenurilo r ……………………………………….. 112
9.2. Agricultura …………………………………………………………… 116
9.2.1 Cultura plantelor ……………………………………………… 116
9.2.2 Creșterea animalelor …………………………………………… 117
9.3. Industria ……………………………………………………………… 118
9.4. Comerțul și serviciile ………………………………………………… 122
9.5. Transporturile ……………………………………………………….. 123
9.6. Turismul ………………………………………………………………. 123
9.7 Dotările edilitare ……………………………………………………… 124
9.8. Sănătatea ……………………………………………… ……………… 127
9.9. Educația și cultura …………………………………………………… 128
CONCLUZII ………………………………………………………………….. 132
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………. 133

3 INTRODUCERE

Pentru că singurul loc care mă inspiră și mă face să ma bucur de minu nățiile
naturii este comuna unde m -am născut și am copilărit, am considerat că este necesar să
aștern pe hârtie tot ceea ce ma bucură pe mine și mă împlinește pentru a transmite mai
departe locuitorilor acestei commune și nu numai, acest sentiment de binec uvântare a
naturii.
Cu toate că pare un pic poetic, această comună – Sfântu Gheorghe – reprezintă
muza mea atunci când simt nevoia de liniște, speranță și incredere.
Am cunoscut mulți oameni care, plecând din comună, unde stătuseră doar câteva
zile, au p lans, au suspinat, au regretat chiar dacă stiau că se pot întoarce oricând aici. De
la acesti oameni am învățat să prețuiesc fiecare lucru pe care îl poate oferi natura. Și cum
poți mai bine demonstra devotamentul și aprecierea față de ceva decât transmițâ ndu-l și
altor generații.
Astfel am pus cap la cap toate informațiile pe care deja le cunoșteam despre
comună, am dialogat cu sătenii, am analizat arhive și date ale primăriei comunei, școlii,
bisericii. Însă această etapă a investigațiilor nu s -a limitat la spațiul comunei ci am studiat
și lucrările altor cercetători aflate în bibliotecile din București.
Întregul proces de elaborare a lucrării de față a durat destul de mult și asta pentru
că de multe ori m -am lovit de carența unor informații destul de el ementare care privesc
comuna și pe care nu aveam cum să le adun și să le prelucrez într -un timp relative scurt.
De aceea am dorit din tot sufletul să scriu o lucrare cât mai complexă, cu cât mai multe
informații, pentru ca atunci când urmașii mei vor dori să afle despre acest loc minunat sa
poată citi cu plăcere.
M-au ajutat mult cercetările efectuate în cadrul “Stațiunii de cercetare marină și
fluviatilă Sfântu Gheorghe” dar și lucrarea “Monografia comunei Sfântu Gheorghe –
Deltă, județul Tulcea” scrisă d e Paula Grațiela Cernamoriț. Mulțumesc pe această cale ,
tuturor celor care mi -au acordat sprijin științific și moral pentru redactarea în bune
condiții a lucrării de față , dar mai ales d -nei conferențiar doctor Laura Comănescu.

4
CAPITOLUL 1 – PREZENTA RE GENERALĂ

1.1.Poziția geografică și limitele

Localitatea Sfântu Gheorghe se află situată în sud -estul României , fiind dup ă Sulina
(29°41' long. E ). (vezi Figura 1).
Din punct de vedere administrativ, aparține județului Tulcea, fiind situată în partea sa
de est – nord – est, la o distanță de aproximativ 123 km de municipiul Tulcea (vezi Figura
2).

Figura 1. Poziția localității Sfântu Gheorghe în cadrul țării

Comuna este alcătuită dintr -un singur sat ce ocupă suprafața totală de 60575,87 ha,
suprafața intravilana este de 75,98 ha iar planurile de extindere sunt pentru o suprafata de
123,32 ha, din acestea 32,618 ha reprezentând construcții, 22,119 ha teren agricol
(pășuni, fânețe, vii, livezi), 0,2926 ha păduri, 2,553 ha ape de stuf și 0,456 ha p ământ Sfântu Gheorghe
Scara 1:1000000

5 neproductiv. Terenurile din afara satului sunt reprezentate de: grinduri, canale, lacuri,
bălți, zone litorale și insula Sacalin .
Sfântu Gheorghe se învecinează cu terenurile aparținând altor localități ale Deltei
Dunării. În partea de nord este lim itată de terenuri aparținând orașului Sulina, în nord –
vest, de terenuri ce aparțin comunei Caraorman. La vest se învecinează cu terenuri ale
satului Dunăvăț, aflat la 50 km distanță.
Din punct de vedere al unităților de relief în care se încadrează Sfân tu Gheorghe
ocupă o parte a grindului Sărăturile din cadrul Deltei Dunării.

Figura 2. Localizarea localității Sfântu Gheorghe în județul Tulcea

Situată pe malul stâng al brațului Sfântu Gheorghe, chiar la vărsarea acestuia în
Marea Neagră, comuna poa te fi încadrată atât în peisajul de câmpie deltaică, cât și în cel

6 de câmpie maritimă. Așadar, bazinul hidrografic de care aparține este cel al Dunării,
foarte complex în această zonă.
Marea Neagră, limitând la est și sud – est localitatea, a dat naștere celei mai
întinse plaje de pe teritoriul României : 30 km lungime și 1 – 2 km lățime, situată la 2 km
de Sfântu Gheorghe.
Din punct de vedere geomorfologic, vecinul sudic al Deltei Dunării este Platforma
Dobrogei de Nord. La nord, platforma miocenă limite ază delta cu povârnișuri de 40 m
altitudine, alcătuite din depozite cuaternare.
La est, delta are ca limită Depresiunea Mării Negre.

1.2. Denumiri actuale si vechi; sate componente

În ceea ce privește denumirea, legenda spune că în 1821 a venit în sat o c orabie
turcească de război în care era și un pașă. În ziua aceea, în sat răsuna cavalul ciobanilor și
cântecul pescarilor. Era tocmai ziua de Sfântu Gheorghe și, în cinstea acestei zile, pașa a
botezat satul „Katarlez” (z se citea ț), adică Sfântu Gheorghe . Katarlez aparținea
administrativ de comuna Caraorman. La început, populația ocupa și Grindul Buhaz, din
partea de sud a brațului Sfântu Gheorghe.
După ce localitatea a avut cele două denumiri, a ajuns și la denumirea actuală,
care provine de la hramul bisericii vechi. În limba rusă se numea „Igor” și se traducea
„Gheorghe”, iar „Sfătoi Igor” – „Sfântu Gheorghe”. Oficial, denumirea a fost preluată
mult mai târziu, după 1900, când Dobrogea intrase deja în hotarul României, în 1883
satul purtând încă denum irea de Katarlez, după cum reiese din documentele de
împroprietărire.

1.3 Istoricul regiunii și al cercetării geografice a zonei

1.3.1 Istoricul regiunii

Delta Dunării propriu -zisă nu ne oferă prea multe date din punct de vedere
arheologic, deoarece cu condițiile sale fizico -geografice mereu în schimbare, rămășițele

7 ajunse în pământ nu se păstrează bine. În schimb, malurile Dunării, ca mai peste tot pe
valea marilor ape, a fost un teritoriu dens populat din epoca pietrei și până în zilele
noastre.
Descop eririle arheologice făcute pe teritoriul județului Tulcea, cât și al comunei
Sfântu Gheorghe, au pus în lumină urme de locuire datând din paleoliticul mijlociu, a
căror vechime este de aproximativ 120 000 de ani. La sfârșitul neoliticului (începutul
mileni ului III î.Hr.) sunt atestate la gurile Dunării culturile Hamangia și Gumelnița. În
epoca fierului, pe litoralul Mării Negre, se dezvoltă societatea geto -dacică. Geții fiind
„cei mai viteji și mai drepți dintre traci”. Prezența geto -dacilor este ilustrată prin
descoperirile arheologice de la Enisala, Murighiol, Garvăn, Sarinasuf, cât și pe grindurile
care împrejmuiesc localitatea Sfântu Gheorghe.
Săpăturile arheologice și documentele istorice au dovedit că pe brațul Sfântu
Gheorghe se făcea în antichitate un comerț intens, de la Malcoci spre răsărit, pe brațul
Dunavăț, pe Razelm spre Histria.
Insula Peuce era o importantă insulă de la gurile Dunării, astăzi necunoscându -se
exact locul unde a fost. Întrucât scrierile antice nu permit fixarea cu precizie a poziției
sale, ea apare diferit localizată la autorii moderni. Grigore Antipa considera că insula
Peuce a fost „primul început al Deltei propriu -zise”, identificând -o astfel cu vârful Deltei.
I. G. Petrescu o identifică cu grindul Sărăturile. Un număr mai mare de cercetători
localizează această legendară insulă la sud de brațul Sfântu Gheorghe. Printre ei se află și
Vasile Pârvan. E foarte greu de apreciat care este presupunerea cea mai întemeiată.
Totuși, un adevăr poate fi reținut, anume că principalele c ercetări converg spre ideea
situării insulei Peuce în cadrul Deltei sau în imediata ei apropiere. În legătură cu poziția
ei exactă, cea mai întemeiată presupunere poate fi considerată aceea care amplasează
teritoriul cu acest nume la sud de brațul Sfântu G heorghe. Pe acest braț, până la Dunavăț,
se realiza un intens comerț în antichitate și insula Peuce era bine populată, constituind un
loc de refugiu și centru comercial important. Dacă această așezare constituia un loc de
refugiu era, fără îndoială, și un loc de apărare. Or, pentru apărare se cereau anumite
condiții care nu erau îndeplinite de vreun loc din interiorul Deltei. Astfel, pe lângă
condițiile de salubritate ale locului ales, se cerea îndeplinită și condiția unei înălțimi

8 naturale fortificate, car e să domine așezarea și care să constituie totodată unu punct
strategic și de observație asupra unui orizont cât mai întins.
În localitatea Sfântu Gheorghe s -au făcut descoperiri arheologice între 1950 –
1953, când s -a construit actuala cherhana. S -au exec utat săpături cu draga, la adâncimi
mari, pentru a forma un canal în fața cherhanalei. Atunci au fost scoase la iveală dovezi
ale așezărilor umane existente cândva pe aceste locuri. Astfel de dovezi au fost: oseminte,
oale din lut, monezi, stâlpi de stejar , cârlige pescărești forjate. O parte dintre aceste
descoperiri au fost luate spre cercetare de oameni de știință.
Săpăturile efectuate în zona Grindului Buhaz au scos la iveală noi urme ale
civilizațiilor trecute, care demonstrează evoluția oamenilor și a materialelor folosite în
construcție: cărămidă arsă, smoală, piatră.
În colecția Muzeului de Istorie din Tulcea se află material ceramic provenit din
săpăturile arheologice, ce se referă la zona nord -dobrogeană și la pătrunderea comerțului
grecesc în lum ea geto -dacă din nordul Dobrogei. Amforele descoperite pe linia Dunării,
respectiv brațul Sfântu Gheorghe, jalonează principala arteră de comerț a grecilor în
lumea getică. În acest sens descoperirile de pe grindurile din Delta Dunării a ceramicii
grecești de la sfârșitul secolului al IV -lea î.Hr. evidențiază existența unor factorii
comerciale ce funcționau de ani de zile acolo, în scopul ușurării comerțului pe Dunăre.
Au fost construite, probabil, în vederea depozitării produselor sosite pe calea mării,
pentru a fi apoi transportate mai departe în ținuturile getice și pe ambele maluri ale
Dunării. Nu se știe cât au dăinuit, însă se bănuiește că aparțineau Histriei, ale cărei
interese comerciale au vizat gurile Dunării în secolele următoare.
Pe baza material ului descoperit se poate stabili drumul comercial bătătorit de
negustorii greci secole de -a rândul. Unul dintre aceste drumuri ar fi fost brațul Sfântu
Gheorghe. În 1967, cu ocazia dragării gurii brațului Sfântu Gheorghe, a fost descoperită o
amforă de Chi os, de mare capacitate, din pastă densă cărămizie și portocalie.
Transformarea Dobrogei în provincie romană în secolul I d.Hr., cucerirea unei
părți a Daciei și formarea celei de -a doua provincii romane au constituit cadrul politic,
economic și cultural ne cesar simbiozei populației geto -dace cu populația romană alogenă.
În secolul al X -lea, teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră intră în componența
Imperiului bizantin. Prezența bizantinilor face ca în Dobrogea să pulseze o înfloritoare

9 viață economică. Iz voarele istorice ca și descoperirile arheologice consemnează
numeroase centre prospere pe teritoriul Dobrogei, printre care și cele de la gurile Dunării.
Localitatea Sfântu Gheorghe, veche așezare de pescari, este atestată în
documentele istorice din timpu ri străvechi, mai exact din secolul al XIV -lea, când
dezvoltarea economiei a favorizat creșterea rolului negustorilor italieni, îndeosebi a
genovezilor, la gurile Dunării, în mod special remarcându -se teritoriul din jurul brațului
Sfântu Gheorghe.
În acea perioadă, genovezii instituie un veritabil monopol în apele Mării Negre
făcând comerț cu peștele pescuit la gurile Dunării. Din acest motiv, în portulanele și
hărțile din epocă, printre centrele economice importante de pe teritoriul Dobrogei este
menționat ă și localitatea „SAN –GIORGIO”, Sfântu Gheorge de astăzi, pe harta
genovezului Visconti, din 1318.
În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, Dobrogea aparținea Țării Românești și o
parte din birul plătit de Mircea către Poarta otomană era peștele, precum și accesul
pescarilor turci în aceste zone. În 1417, sultanul Mahomed I a ocupat cea mai mare parte
a Dobrogei, cu excepția câtorva cetăți: Isaccea, Enisala și gurile Dunării, care rămân sub
controlul Moldovei și al Țării Românești.
În secolul al XV -lea lo cuitorii de la gurile Dunării au fost implicați în acțiunea de
apărare a Dobrogei și eliberare a teritoriilor ocupate de turci.
În a doua jumătate a secolului al XVIII -lea, războaiele ruso -turce se vor desfășura
și la gurile Dunării, datorită dorinței Rus iei de a ocupa aceste teritorii. Luptele au distrus
ținutul Dobrogei și au provocat ruinarea economică a provinciei, iar populația a fost
decimată sau împrăștiată.
Din spusele bătrânilor, acest sat este format în parte din pescari refugiați politic
neofic ial din Rusia, pe timpul împărătesei Ecaterina cea Mare, de frica oștirii (în acele
vremuri serviciul militar se făcea 25 de ani), care, așezându -se la gura acestui canal, fiind
de meserie pescari și vânători, au legat înțelegere cu negustorii greci, căror a le dădeau
peștele prins și vânatul în schimbul celor trebuincioase vieții. Locuitorii actuali ai
comunei sunt, în parte, urmași ai acestor refugiați de acum mai mult de 200 de ani.
Colonizarea zonei cu populație de origine slavă s -a făcut în mai multe v aluri, mai
mari sau mai mici. Primul mare val are loc în urma bătăliei de la Poltava din anul 1709,

10 când țarul Rusiei, Petru cel Mare, trece la represalii împotriva celor care, sub conducerea
hatmanului Ivan Mazepa (care moare la scurt timp și este înmormâ ntat la Galați), au
luptat pentru eliberarea Ucrainei. Cozacii luați prizonieri, sunt folosiți la ridicarea Sankt
Petersburgului, unde mor cu zecile de mii. Dintre cei scăpați, o parte fug spre ținuturile
aflate sub stăpânirea otomană în Dobrogea.
Cam pr in anul 1735, au venit aici și zaporojeni (ucraineni), iar după ei, în urma
unor alte colonizări făcute oficial, din interesele Imperiului otoman și Imperiului țarist, au
mai venit din Rusia lipoveni, goniți de patriarhul Nicon. După un timp oarecare, ivin du-
se conflicte între ei și ucraineni, lipovenii au plecat și au format satele Jurilofca și
Sarichioi.
Al doilea val mare s -a produs după anul 1775, când țarina Ecaterina a II -a,
desființează „Zaporijsca Sici” (formă de organizare militară a oștii ucraine ne, cu centrul
la Zaporijie). O parte din cozaci cad în iobăgie, dar circa 8000 de zaporojeni, vin în zona
Deltei Dunării, zonă asemănătoare ca peisaj și bogăție piscicolă cu cea a Niprului.
Aici, găsind populația de ruși -lipoveni, protejată de cozacii ve niți din zona
Donului mai înainte și neajungând la o înțelegere cu stăpânirea turcă, sunt invitați de
Imperiul austro -ungar să se așeze în zona de vărsare în Dunăre a râului Tisa (Voievodina
de azi). După câțiva ani, din cauze neelucidate încă, se reîntorc în Imperiul otoman și se
așează la Seimeni Vechi (lângă Silistra).
Primii români s -au așezat pe aceste locuri la începutul secolului al XIX -lea, mai
exact în anul 1810. În acest an, câțiva ciobani cu turmele lor, veniți de la poalele
Făgărașului și condu și de un baci pe nume Niculea, s -au așezat pe grindul ce astăzi poartă
numele de Grindul Nicu. Denumirea grindului vine de la numele baciului, numai că, în
timp, ultima silabă s -a pierdut.
În timpul campaniei lui Napoleon Bonaparte în Rusia, autoritățile rusești s -au
retras din calea acestuia, iar iobagi ruși au profitat și s -au refugiat în Dobrogea. Ajunși
aici s -au răspândit în zona se nord -est a ținutului, iar o parte, coborâți spre mare, au
conviețuit cu ciobanii lui Niculea.
După războiul ruso -turc, din 1806 –1812, imperiul țarist înaintează până la gurile
Dunării și Prut. În aceste condiții, sultanul Mahmud al II -lea, cunoscând aversiunea
cozacilor zaporojeni față de imperiul țarist, din cauza căruia au părăsit vatra

11 strămoșească, lasă în sarcina ace stora apărarea Dobrogei pe linia Dunării, făcându -i
stăpâni pe teritoriul cuprins de la Isaccea pe Dunăre în jos, iar pe uscat linia ce unește
Isaccea cu Babadag -Razim -Dranov, pe o lățime de cca. 20 km.
Centrul militar de la „Zadunaisca Sici” (cozacii tra nsdunăreni) se organizează și
funcționează pe brațul Sf. Gheorghe, la Dunavățu de Sus, având dreptul la dotare cu
armamentul acelor timpuri, interzicându -li-se artileria. Locul ales era protejat de ape, iar
dinspre uscat s -a ridicat un val de pământ, a căr ui urme se văd și astăzi. Accesul în tabără
era permis numai cozacilor (femeilor nefiindu -le permisă intrarea în perimetrul taberei).
Pentru siguranța transportului pe apă, a aprovizionării și asigurării poziției
strategice în caz de necesitate, cozacii z aporojeni (hoholi) luptă și izgonesc pe cazacii de
pe Don (ruși) din Delta Dunării.
Când situația o cerea, cozacii din „Zadunaisca Sici” participau, alături de armata
otomană, la expediții militare, fiind vestiți pentru vitejia lor. Pentru serviciile adus e
sultanului, guvernul turc le plătea o sumă de bani.
În 1828, izbucnește un nou război ruso -turc, se convoacă „rada cozăcească”
(adunarea cozacilor) și se hotărăște, cu mare majoritate, participarea la război alături de
turci. Dar, din cauza faptului că șeful militar al cozacilor duce tratative secrete cu țarul
Nicolae I și hotărăște să treacă de partea rușilor, situația cazacilor devine grea. Armata
turcă distruge centrul militar de la Dunavăț și măcelărește 2000 de bătrâni și copii, de
etnie ucraineană, care nu au reușit să fugă din calea lor.
După aceste evenimente, autoritățile turcești au încercat reorganizarea cazacilor,
încercând să -i treacă la religia islamică. Nereușind, s -a renunțat la această inițiativă.
Religia ucrainenilor din Dobrogea a fost și a rămas ortodoxă, în toate localitățile locuite
de ei existând biserici aflate sub patronajul Patriarhiei Române.
Desființarea ordinului militar de la „Zadunaisca Sici” nu a însemnat scăderea
populației ucrainene din zonă. După acest război, fugarii d in Imperiul țarist, veneau în
număr mare, să scape de rusificare și iobăgie, în Dobrogea existând libertatea cultelor.
Purtarea lor era duplicitară, dând ajutor turcilor pe față și rușilor în ascuns, în
războiul din 1828 -1829.
Devenite proprietatea statu lui, prin legea din 1882, bălțile au fost lăsate de
autorități la cheremul unor persoane pentru care noua provincie și populația găsită aici

12 erau o ocazie bună pentru îmbogățirea rapidă. Odată cu revenirea Dobrogei și regiunii
Deltei Dunării la România, st atul român a administrat pescăriile românești, inclusiv pe
cele din Deltă, prin sistemul de arendă, care s -a dovedit dezastruos. Acest sistem a luat
sfârșit în 1895 prin înființarea unei regii de stat și promulgarea primei legi în domeniul
pescuitului în 1 896 cu rezultate benefice asupra pescăriei. Dreptul de pescuit în perioada
următoare s -a acordat prin concesiune, realizată prin licitație sau învoială. Legea din 1896
stabilea că nimeni nu va putea pescui într -o apă deschisă fără a avea consimțământul, în
scris, printr -o carte de pescuit, de la proprietarul sau arendașul dreptului de pescuit în
acea apă.(art.9)
Colonizările dirijate, impuse din afară și ostile intereselor românești, au împins
treptat satele vechi în apropierea Dunării. Bălțile, luncile și Delta Dunării ofereau
populației române riverane adăpost și bogate resurse alimentare în prelungitele perioade
de nesiguranță economică și politică. Dar, chiar teritoriile locuite de populații alogene
formau o zonă pastorală, cu numeroase stâne ale cioban ilor români, în special ardeleni,
numiți în Dobrogea mocani. Cele mai numeroase târle de oi veneau la iernat din satele
transilvănene. Adesea, o parte dintre ciobani rămâneau în Dobrogea și peste vară, spre a
pregăti fânul pentru iarna următoare. Unii dint re ei se căsătoreau cu fetele dicienilor
(români dobrogeni), devenind locuitori stabili.
Germanii au apărut în Dobrogea în anul 1841, venind din coloniile rusești.
Bulgarii s -au stabilit aici venind din sud, din Balcani, și din nordul Basarabiei. Ei au
evitat să se stabilească pe malul Dunării din cauza inundațiilor și s -au mutat în interiorul
județului, dar câțiva au rămas în localitatea Sfântu Gheorghe.
Anul 1877, anul proclamării independenței de stat a României, a adus și în
Dobrogea eliberarea de sub multiseculara dominație otomană. La 14 noiembrie 1878
Dobrogea revenea în cadrul granițelor românești, prin Tratatul de Pace de la Berlin.
Din cauza faptului că Dobrogea a fost alipită României abia în 1878, după
Războiul de Independență, provincia nu a putut beneficia de reforma agrară a lui A. I.
Cuza din 1864. Împroprietărirea locuitorilor Dobrogei, deci și a celor din Sfântu
Gheorghe, s -a făcut abia după anul 1880.
În 1879 se înființase deja Oficiul Poștal Sfântu Gheorghe, pentru poșta ușoară.
Cursel e se făceau cu cariole și trăsuri pe ruta Sfântu Gheorghe –Sulina, o dată pe

13 săptămână, iar după 1900, poșta va fi transportată pe Dunăre cu bărci și șalupe. Pe timpul
iernii însă, din cauza ghețurilor, nu se putea efectua transportul corespondenței pe Dună re
sau prin canalele din Deltă. Singura soluție era transportul ei cu căruța, până la Gârla
Împuțita, iar de acolo să fie preluată de căruța trimisă de la Sulina.
Mai târziu, în 1882 s -a construit la Sfântu Gheorghe un pichet militar, În 1892
este introd us telegraful, cu un serviciu limitat, iar în 1894 telefonul. Veniturile provenite
din poștă și telegraf de la Oficiul Sfântu Gheorghe au fost, în 1894, de 2196 lei pentru
telegraf și 333 lei pentru poștă. Oficiul telegrafic avea și un birou, iar satul era în legătură
telefonică cu toate celelalte comune rurale și urbane, așa că, pentru afacerile de serviciu
se putea întrebuința oricând telefonul.
În 1882 la Sfântu Gheorghe au luat ființă asociații de întrajutorare, prefigurând
viitoarea organizare.
În 19 07, când în întreaga țară au avut loc lupte ale țărănimii, ecourile răscoalei au
ajuns până în Delta Dunării. Pescarii au asaltat autoritățile județului Tulcea cu memorii
după memorii.
Prima biserică a satului a fost construită în 1820. Ea a ars în 1880 și a fost
reconstruită în același an În 1896, cea de -a doua biserică a luat foc și a ars toată și din nou
a fost refăcută.
În 1916, după intrarea României în primul război mondial, situația devine
dramatică pentru teritoriul Dobrogei, care a fost ocupată de armata bulgaro -turcă.
Ocupația străină a blocat circulația pe Dunăre și a dus la întreruperea transportului de
produse pescărești. Zona litoralului, începând de la comuna Sfântu Gheorghe până la
Sulina și Chilia Veche era linia despărțitoare a frontului între armata rusă și bulgaro –
turcă. Armata rusă a ocupat poziții de apărare în partea de nord a Dunării, iar limita
frontului pe Dunăre era Ivancea Mare. Aici se dădeau luptele între armata rusă și cea
bulgară. Partea de sud a Dunării era ocupată de turci . Această zonă cuprindea Ivancea
Mică (km 19), Grindurile Frasin, Radu, Buhaz și Canalul Turcului (denumire primită din
acea perioadă). Trupele rusești organizau împreună cu unii localnici incursiuni pe Dunăre
până la Ivancea Mare, desfășurând lupte, folos ind echipament din dotare (pușcă,
mitralieră) sau recurgeau la metoda arderii bălților pentru a avea o vizibilitate mai bună.

14 În primăvara anului 1917 toată armata rusă a fost evacuată cu ajutorul unor nave
și dusă la Văloi, în sudul Basarabiei, pe malul mării.
Dar situația grea a Dobrogei, ocupată de Puterile Centrale, continuă. Accesul
României la Marea Neagră era permis numai de -a lungul unui drum comercial până la
Constanța.
Dezastrul de la Dunăre a fost, printre altele, o cauză a semnării, la 7 mai 19 18, a
înrobitoarei păci de la București care printre alte prevederi avea și pierderea Dobrogei de
către statul român. Apăsătoarele condiții ale tratatului nu au apucat însă să fie puse în
aplicare și nu au fost, cum se știe, ratificate de Parlament, astfel că, după pacea de la
Versailles, zona de care ne ocupăm a devenit parte componentă a României Mari.
Satul Sfântu Gheorghe a continuat să rămână un sat izolat și a avut parte de
bucurii și necazuri, de creșteri și descreșteri economice, ca orice localitat e aflată în
această situație.
Documentele arată că cel mai important eveniment al perioadei este acela că
împroprietările începute aici după războiul de independență continuă prin legea de
reformă agrară din 1921. Din procesului verbal întocmit la 27 apri lie 1922 aflat acum la
Arhivele Naționale, aflăm că această zi a fost stabilită pentru revizuirea lucrărilor de
împroprietărire din comuna Sfântu Gheorghe.
Toți locuitorii, cu excepția câtorva, aveau ca ocupație principală pescăria, și ca
atare nu au prim it a fi împroprietăriți în altă parte. Ei au cerut și avantaje la pescuit, dar
le-au fost refuzate. Au fost excluși de la împroprietărire locuitorii care s -au mutat între
timp, cei care nu s -au prezentat pentru a -și clarifica situația militară și aveau ca ocupație
principală pescuitul, și cei care depășeau vârsta de 60 de ani și nu aveau copii minori.
În 1920 s -a înființat la Sfântu Gheorghe cooperativa „Marea Neagră”, având 82
de membri, cu scopul de a apăra interesele pescarilor, iar pe de altă parte de a-și procura
alimente, instrumente, îmbrăcăminte. Cooperativa s -a împrumutat de la Centrala
Cooperativelor și de la alți diverși creditori cu sume foarte mari. După câțiva ani de
belșug, în 1929, ea dă faliment, neputând satisface cererile de ajutorare ale membrilor săi.
Aceștia recurgeau la împrumuturi de la cherhanagii sau la comercianții pescari pentru
hrană, îmbrăcăminte, scule, angajându -se să le aducă acestora peștele prins și nu
cooperativei.

15 Perioada dictaturii carliste și a războiului au constitui t perioade grele din istoria
satului. Delta Dunării constituia, prin așezarea sa naturală, mai ales prin porturile
dunărene și ieșirea la mare, o zonă strategică importantă în planurile militare. De aceea,
s-a acordat o atenție deosebită acestei zone a țăr ii.
În timpul celui de -al doilea război mondial, rețeaua telefonică a fost întreruptă din
cauza bombardamentelor. Organele comunale au fost nevoite să ia măsuri pentru
consolidarea stâlpilor și întreținerea rețelei telefonice în bune condiții, pe toată în tinderea
comunei.
În 1942 se construiește un dig de apărare împotriva inundațiilor, o stație
meteorologică.
La 23 august 1944 o pagină de istorie s -a întors, o lume s -a prăbușit, o alta s -a
ridicat
Anii regimului comunist au însemnat și pentru locuitorii din Sfântu Gheorghe
ceea ce au fost pentru întreaga țară. Au fost înființate cooperative ale pescarilor, au fost
desființate cârciumile particulare, mărfurile se aduceau de la Tulcea în mod raționalizat
etc. Dar viața locuitorilor a mers înainte.
Începân d cu 1946, la Sfântu Gheorghe este atestată existența căminului cultural
„Ștefan cel Mare”, unde se desfășurau serate literare, serbări, cu ocazia diferitelor
evenimente, concursuri de coruri, jocuri și costume naționale. În 1950 a fost construit
noul sedi u al căminului cultural, din fondurile sindicatelor și se numea „Clubul
Pescarilor”, care a fost dat în folosință în 1955.
În perioada 1963 –1970 comuna s -a modernizat: s -a reamplasat stația meteo, care
din 1969 are un local propriu. s -a înființat o brut ărie. Tot cam în această vreme (1962 –
1971) s -a construit și uzina electrică (numai după 1994 satul a fost racordat sistemului
electric național).
În deceniile 7 și 8 se organizau la Sfântu Gheorghe tabere de creație literară, în
colaborare cu redacția rev istei „Tomis”, ceea ce constituia un prilej de documentare și
realizare a unor seri de poezie și a unor întâlniri cu oameni de cultură, poeți, critici
literari, cu importanță deosebită pentru localitate.
În decembrie 1989 sătenii au privit revoluția la t elevizor. Ca în orice localitate
izolată, schimbările sunt aici încă și mai încete decât în restul țării, dar ceva tot se

16 schimbă. A reapărut inițiativa particulară, comerțul s -a mai îmbunătățit, la fel și
comunicarea și informațiile. Prețul transporturilo r face însă ajungerea în zonă prohibitivă,
ceea ce impietează asupra dezvoltării turismului, o importantă sursă de venituri pentru
săteni, pescuitul merge tot mai greu din pricina poluării Dunării și de aceea satul
progresează foarte încet, cu toate efortu rile depuse de harnicii săi locuitori.

1.3.2 Istoricul cercetării

Cel care a emis pentru prima dată o ipoteză plauzibilă în ceea ce privește geneza
Deltei Dunării a fost Grigore Antipa, afirmând (1913 –1914) că aceasta ar fi luat naștere
într-un vechi gol f al mării, izolat prin intermediul unui cordon de nisip care a transformat
partea vestică a acestuia într -un liman. Cordonul în cauză se desfășura între Jibrieni
(Ucraina) și Istria. Acesta, inițial, a fost străpuns de apele fluviului, în șase locuri ce
constituiau șase guri fluviale. Primul braț care a ajuns la mare a fost Sfântu Gheorghe,
urmat de Sulina și apoi de Chilia
Delta Dunării este menționată în lucrările mai multor istorici antici: Herodot
(484–426 î.Hr.) spunea că Istrul se varsă în mare prin 5 guri (Sulina, Chilia, Sfântu
Gheorghe, Portița, Buhaz);Polibu (201 –120 î.Hr.);Strabon (58 î.Hr. – 25 d.Hr.);Claudiu
Ptolemeu (sec. II d.Hr.) menționa în „Tratat de geografie” că brațul Sfântu Gheorghe se
numea Naracium, Darius Histaspe, regele perșilor, în 513 î.Hr.,Filip al II -lea și Alexandru
cel Mare 1 care în timpul expedițiilor avute au trecut prin aceste zone. Se spune că
Alexandru cel Mare, în expediția sa împotriva lui Darius, a întrebuințat stuful pentru
improvizarea unui pod peste un mic râu.
În 1784 ofițerii francezi Chabannes și Brentano fac studii de amenajare a Deltei
Dunării.
În 1835 rușii tipăresc o hartă a Deltei Dunării, împreună cu Comisia Europeană a
Dunării.
Poeți și scriitori din toate timpurile au scris despre acest pământ nou al țări i: Publius
Ovidius Naso, Jules Verne, Alexandru Vlahuță, Geo Bogza, Mihail Sadoveanu, Victor
Eftimiu, Octavian Goga, Dinu Pillat.

17 Procesul de formare a deltei a constituit obiectul de studio a numeroși cercetători
de mare prestigiu, cum sunt : G. Munteanu – Murgoci (1912), Gr. Antipa (1914), C.
Brătescu (1912 și 1922), Emm. De Martonne (1931), Gh. Năstase (1932), G. Vâlsan
(1934), H. Slanar (1945), M. Pfannestinel (1950), V. P. Zenkevici (1956), I.Gh. Petrescu
(1957), A.C. Banu și L.Rudescu (1965), E. Lit eanu și C. Ghenea (1966), A. Pricăjan și
G. Baltac (1961).
O importantă contribuție în cercetarea comunei Sfântu Gheorghe o are Prof. Emil
Vespremeanu care s -a implicat active în cercetarea zonei, înființând chiar “Stațiunea de
cercetare marină și fluviati lă Sfântu Gheorghe”.Pe parcursul carierei sale a scris o serie
de cărti, articole pe această temă, dintre care amintesc : “Influenta schimbarilor
sistemului atmosfera -mare -uscat din spatiul litoral romanesc al Marii Negre asupra
evolutiei tarmului deltaic si lagunar” (1999 – 2001),”Studiul fenomenelor naturale de risc
si vulnerabilitatii mediului costier pe litoralul deltaic si lagunar al Marii Negre” (1996 –
1998), “Procese geomorfologice de tarm pe litoralul romanesc al Marii Negre” (1992 –
1995), “Studi u privind relieful Deltei Dunarii” – 1991, “Studii geomorfologice in delta
bratului Sfantu Gheorghe si in complexul de lacuri Rosu -Puiu”, “Cercetari
geomorfologice asupra litoralului Deltei Dunarii intre Gura Musura si Portita” (1984 –
1989), “Cercetari pr ivind evolutia geomorfologica si structura teritoriala a tarmului Marii
Negre intre Sulina si Portita”(1980 – 1981), “Studiu privind evolutia geomorfologica a
gurilor Chilia si Sulina si analiza proceselor geomorfologice actuale”, (1984 – 1989),
“Cercetar i avicenotice complexe in vederea cunoasterii unor specii rare si a creierii unui
sistem informational pentru analiza si prelucrarea datelor privind avifauna Deltei
Dunarii” (1978 – 1979),”Studiu privind protectia naturii în Delta Dunarii” (1974 – 1975),
“Studiul interactiunilor atmosfera -mare -relief in mediul costier din Romania in vederea
fundamentarii stiintifice a managementului integrat al zonei de coasta”.
Împreună cu echipa de cercetători a stațiunii amintite, a publicat o serie ce cărți,
reviste des pre Marea Neagră, Delta Dunării și Sfântu Gheorghe.
Cu toate că s -au făcut atâtea cercetări asupra acestei zone, există doar o
monografie a comunei : “Monografia comunei Sfântu Gheorghe – Deltă, județul Tulcea”.
Aceasta a fost scrisă în 2001 de către Paula Grațiela Cernamoriț, ca lucrare de diplomă
pentru Facultatea de Istorie. Lucrarea a fost tipărită un an mai târziu sub același nume.

18
CAPITOLUL 2 – GEOLOGIA

2.1 Litologia

Teritoriul Deltei Dunării situat în De presiunea Predobrogeană, formată în
orogeneza hercinică, la contactul dintre Platforma Nord -Dobrogeană (Epihercinică) și
Platforma Scitică (Moldovenească, Podolică -Rusă), face parte din punct de vedere
geostructural din Depresiunea Mării Negre, iar sub asp ectul succesiunii litologice este
denumit “Zona Deltei”.
Depozitele deltaice, ca formațiune acoperitoare au grosimi cuprinse între 30m și
peste 100m (30m amonte de Isaccea, 40m la intrarea în deltă, peste 60m la Sulina și peste
100m la Sfântu Gheorghe). Aceste depozite deltaice sunt constituite dintr -o succesiune de
complexe litologice având în bază depozite predominant psefitice, care trec treptat la
materiale din ce în ce mai fine, de la nisipuri grosiere la prafuri nisipoase. La partea
superioară se inte rcalează lentile, unele cu extensii largi, formate din prafuri argiloase și
care merg până la argile plastice, inclusiv turbe. Complexele litologice identificate
prezintă următoarea succesiune: psefitic, psamitic inferior, psamitic mediu,
psamitic superior (sau psamito -pelitic), psamito -aleuric și aleuritic. Trecerea de la un
complex litologic la altul se face gradat sub aspectul granulozități. Sub aspect genetic,
depozitele deltaice reprezintă o asociație între depozitele marine lagunare și continentale,
reflectând alternarea mediilor de sedimentare (ape dulci, salmastre și marine).
Fundamentul “Zonei Deltei” este constituit din depozite paleozoice, mesozoice și
neozoice, care încep cu Devonianul și până în Villafranchian (începutul pleistocenului
inferior) , având caractere asemănătoare cu ale zonelor adiacente, și anume:
• partea sudică a deltei este constituită dintr -un fundament aparținând Dobrogei de Nord,
reprezentat prin Devonianul de tip Beștepe și Triasicul sub facies calcaros;
• partea centrală și de nord are un fundament aparținând extensiunii meridionale a
Platformei Podolice -Ruse, reprezentat în zona centrală a deltei prin depozite jurasice
acoperite de depozite pliocene, iar în partea de nord tot Jurasic, dar în facies lagunar cu
gipsuri, depozit e sarmațiene și întreaga serie pliocenă.

19 Limita dintre Jurasic și Triasic se face printr -o falie în fundamentul care separă
horstul dobrogean de depresiunea Predobrogeană, cunoscută în literatura de specialitate
sub denumirea de “falia Sfântu Gheorghe” sau “sistemul de fracturi Sfântu Gheorghe”,
care se desfășoară între Adjud (România) – Teraponti (Ukraina) în partea vestică și Sfântu
Gheorghe în partea estică, trecând prinnordul Isaccei.
În zona sudică a deltei propriu -zise, respectiv Complexul lagunar Raz im-Sinoie,
fundamental păstrează caracterele stratigrafice ale zonelor adiacente, și anume:
• depozite calcaroase ale zonei Tulcea, ce apar la zi pe insulele Popina și Grădiștea și iviri
de-a lungul malului lacurilor Razim și Babadag;
• depozite calcaroase cretacice (Cretacic mediu -superior) specifice zonei Babadag,
semnalate pe malul vestic al zonei centrale a lacului Razim (Capul Doloșman) și insula
Bisericuța;
• depozite paleozoice , reprezentate prin șisturile verzi al Dobrogei centrale (la sud de falia
Pecineaga -Comana) prezente în partea sud -vestică a lacului Sinoie (pe marginile lacurilor
Tuzla, Nuntași și Istria, cetatea Histria).
Complexul psamito -aleuritic se diferențiază în raport cu cordonul inițial. Astfel, în
partea estică este constituit din ni sipuri grosiere și fine, cochilifere, care în bază trec în
mâluri cu un bogat conținut organic. Grosimea medie a acestor depozite este de 25m, cu
maxime de 40m la Cardon, Sfântu Gheorghe și 50m la Periteașca. În partea vestică a
cordonului inițial, acest c omplex este constituit din depozite nisipoaseprăfoase, cu
numeroase intercalații argiloase și cu conținut organic. În bază se semnalează prezența
unui strat continuu uneori fragmentar de turbă neagră de plaur, cu grosimea de cca. 1m
situat până la cota abs olută -5m, ceea ce corespunde aproximativ cu cota acoperișului
depozitelor marine ale complexului psamito -pelitic, respectiv a transgresiunii Neoeuxine.
Grosimea depozitelor este redusă, variind de la câțiva centimetri la 7 -8m (în medie cca.
5m). Fauna con ținută este de natură dulcicolă și chiar faună remaniată, subfosilă de
origine marină. Complexul aleuritic , în continuă formare în prezent, are începutul
depunerii sedimentelor odată cu faza Marea Neagră Nouă (transgresiunea Flandriană,
Neolitică, Dobrogea nă), cu nivelul mării la +5m și a continuat în fazele următoare:
regresiunea Fanagoriană (Dacică, Histriană) nivelul mării la -4m, transgresiunea
Ninfeană (Istorică) nivelul mării +1m, și regresiunea Actuală (Valahă).

20 În prezent se constată o înecare conti nuă a reliefului deltaic din delta fluvio –
maritimă și o înălțare prin colmatare a reliefului jos din delta fluvială. De asemenea, se
constată procese de acumulare fluvio -marină în fața brațelor Dunării (delta Chilia, bara
Sulina, sud Sfântu Gheorghe -insula Sacalin) și de eroziune intensă în sectoarele: sud
Sulina -nord grindul Sărăturile, sud Sfântu Gheorghe -zona Zătoanelor și zona litorală din
fața Complexului lacustru Razim -Sinoie. Depozitele deltaice actuale ce constituie
complexul aleuritic cu grosimi cu prinse între 0 -5m au în componența lor, aluviuni ce
alcătuiesc grindurile fluviale, aluviuni de natură organică în zonele depresionare și
nisipuri marine pe litoral (plaja actuală). În delta fluvio -maritimă și în Complexul
lacustru Razim -Sinoie, la est de grindul Lupilor, complexul aleuritic apare numai în
zonele depresionare mlăștinoase și lacustre, lipsind complet pe grindurile și cordoanele
litorale fosile de geneză litoral -marină.
Tipurile litologice de depozite ce constituie acest complex sunt date de: nisipuri,
prafuri, argile (cu subtipuri intermediare), mâluri și turbe, care variază atât pe orizontală
cât și pe verticală, având o stratificație încrucișată de tip deltaic.
În delta fluvială predomină prafuri, argile și turbe, iar nisipurile mai puțin e xtinse
se găsesc în constituția grindurilor fluviale și lacustre. În zonele de divagare fluvială se
depun depozite cu caracter prăfos, iar în zonele depresionare depozite argiloase -prăfoase,
cu un bogat conținut organic. Depozitele complexelor psamito -aleuritic și aleuritic, ce
constituie depozite de suprafață din delta fluvială, sunt greu de diferențiat între ele atât
din punct de vedere litologic, cât și genetic, fiind tratate în mod unitar sub denumirea de
depozite deltaice de suprafață noi și actuale, d e geneză fluvială și fluvio -lacustră /
lagunară. ( vezi Figura 3)

21
Harta geologi c ții Sfântu Gheorgheă a localită

Scara 1 : 200.000
Sfântu GheorgheDunav ț ă
M A R E A N E A G R ĂQh2Qh2
Qh2Qh2

Qh2Legend ă
Depozite marine
Depozite de mlaștină
Holocen Superior (nisipuri, m âluri)Rețeaua hidrografic ă
Lacuri
Localit ăți

Figura 3 . Harta geologică a comunei Sfântu Gheorghe

22 2.2. Evoluția paleogeografică

Din punct de vedere genetic, ca formațiunea cea mai tănâră a reliefului românesc
formată în perioada Cuaternară, Delta Dunării s -a format într -un golf al Mării Negre și a
evoluției în mai multe faze succes ive, în timp ce nivelul mării a oscilat pe verticală,
inundând uscatul prin transgresiuni marine s -au retrăgându -se de pe el în faze
intermediare de regresiune. Atât în fazele de transgresiune marină cât și în cele de
regresiune s -au format depozitele delt aice. Faza de golf a evoluat într -o fază
ulterioară de liman și care în timp s -a colmatat formând delta de mai târziu.
Golful marin Halmyris pe care se găsește, astăzi, Complexul lacustru Razim -Sinoie,
neavândun fluviu cu aluviunile respective, care să -l colmateze, a evoluat mai încet decât
golful din zona deltei propriu -zise. Deși formate odată, ca golfuri ale Mării Negre, delta a
depășit faza de liman, pe când Complexul Razim -Sinoie se găsește în fază de lagună.
Prin realizarea și definitivarea cordonului inițial Letea -Caraorman (7.500BP,
N.Panin), în partea de vest s -a instalat un regim deltaic, unde s -au depus sedimentele
complexului psamitoaleuritic de geneză fluvio -lacustră/lagunară. În partea estică,
depozitele complexului psamitoaleuritic au constitu it deltele fluvio -maritime secundare:
Sfântu Gheorghe I, Sulina I și II, Coșna, Sinoie, Sfântu Gheorghe II, respectiv câmpurile
de cordoane și cordoanele litorale (grindurile Letea, Caraorman, Sărăturile, Crasnicol,
Lupilor, Chituc etc.). Geneza acestor de pozite este litoral -marină.
Datorită faptului că teritoriul deltaic este situat pe zona de fractură Sfântu
Gheorghe, deci cu o mare mobilitate, a avut și are drept consecință procese intense de
subsidență și respectiv acumulări de depozite.
Istoria formăr ii Deltei Dunării se poate împărți în două etape distincte –
predeltaică și deltaică.
Etapa predeltaică se caracterizează printr -o alternare a fazelor de submersiune și
emersiune a teritoriului ca urmare a evoluției climatului în pleistocen cu fazele glaci ale și
interglaciale corespunzătoare. Acestei etape aparțin depozitele loessoide care s -au găsit
sub patul brațelor principale și în substratul grindurilor Letea și Caraorman. Sub
depozitele loessoide din grindul Caraorman, la adâncimea de 3 -6m s -au găsit resturi de
Elephas primigenius (Gh.Murgoci, 1912).

23 Etapa deltaică , adică de liman fluvio -marin, a început atunci când Dunărea a ajuns
la limita actuală a Pontului Euxin și depunea materialul transportat în acest spațiu marin.
Procesul de acumulare și respe ctiv de consolidare a teritoriului deltaic a fost influențat de
variațiile de nivel ale mării. Astfel, în timpul regresiunii din Würm și, îndeosebi, cea din
stadiul Neoeuxin (circa 18.000 -15.000 ani înainte de perioada actuală), când nivelul a
scăzut cu 10 0m au avut loc procese de eroziune fiind îndepărtate o bună parte din
depozitele cuaternare vechi. O mică parte din depozitele acestei perioade (Pleistocenul
superior) a mai rămas în spatele unor martori de eroziune cum sunt cei pe care s -au fixat
și evolu at grindurile Letea și Caraorman.
Odată cu revenirea nivelului marin spre cota "0", deci la începutul Holocenului a
avut loc acumularea depozitelor în golful limanic care alcătuiesc Delta Dunării.
Momentul de început alDeltei Dunării, se apreciază că se da torește formării "cordonului
inițial Letea -Ceamurlia – Caraorman", extins între promontoriile Jibrieni, în partea nordică
și Murighiol -Dunavăț, în cea sudică sprijinit pe martorii de eroziune din subasmentul
deltei holocene și care s -a consolidat în interva lul de timp 11.700 -7.500 î.Chr. Materialul
constitutiv al acestui cordon inițial provenea din abraziunea falezei marine din nordul
golfului limanic, și din sectorul de vărsare a râurilor Nistru, Bug și Nipru, transportat de
curenții litorali care aveau ace lași sens de circulație ca și în zonele noastre. În urma
acumulării aluviunilor aduse de Dunăre în golful limanic, adancimea golfului a scăzut
determinând astfel străpungerea cordonului litoral inițial formând delte secundare. În
aceste condiții Dunărea în cadrul acestei delte inițiale, ce era pe actualul traseu al brațului
Sfântu Gheorghe considerat pe bună dreptate cel mai vechi braț, a realizat străpungerea
cordonului inițial la contactul acestuia cu promontoriul Murighiol -Dunavăț formând și
prima deltă secundară numită de N. Panin (1983) "delta Sfântu Gheorghe I" în intervalul
de timp 8.900 -7.200 î.Chr. Datorită anastomozării brațului Sfântu Gheorghe și tendinței
de migrare a fluviului spre nord, s -a format un alt braț – Sulina care s -a desprins din
paleo-Dunăre, respectiv din brațul Sfântu Gheorghe în dreptul localității de astăzi Nufăru.
Transportul de apă și de aluviuni pe brațul Sulina a avut drept consecință formarea celei
de a doua delte secundare, prin străpungerea cordonului inițial între grinduri le Ceamurlia
și Răducu. Delta secundară a Sulinei, care a fost favorizată de regresiunea phanagoriană,

24 s-a individualizat, în intervalul de timp 7.200 -2.000 a.Crh. și s -a extins mult pe platforma
continentală. După N. Panin (1989) această deltă ar fi avut limita estică la 10 -15km față
de țărmul actual, iar după G.Vâlsan (1934) vârful ei s -ar fi sprijinit pe Insula Șerpilor care
se găsește la cca. 45km în largul mării. în interiorul acestei delte secundare, ar fi existat
mai multe artere hidrografice care au dat și forma ei lobată.
Ridicarea nivelului mării care a început cu aproximativ 2.000 a.Chr. a avut drept
consecință, anastomozarea parțială a paleo -brațului Sulina, distrugerea deltei secundare a
acestuia, dezvoltarea celui de al treilea braț – Chilia ca re a devenit cel mai viguros
constituind o deltă secundară, reactivarea brațului Sfântu Gheorghe și formarea unei a
doua delte secundare a acestuia prin atașarea succesivă a unor cordoane, îndeosebi pe
partea dreaptă, de tipul insulelor Sacalin. N.Panin (1 989) consideră că această deltă
Sfântu Gheorghe II este simetrică incluzând în perimetrul acesteia asociația de grinduri –
Sărăturile. După părerea lui G. Vâlsan grindurile Sărăturile ar face parte din delta Sulinei
care se extindea până la Insula Șerpilor , în configurația actuală fiind un rudiment al
acesteia.
Ideile și ipoteza privind formarea și evoluția Deltei Dunării se pot grupa în două
categorii: prima , care admite existența unui liman barat de cordoane litorale în care s -au
produs mai multe breșe, iar în interior, limanul a evoluat spre confluența actuală a deltei
fliviatile (Gh. Murgoci, Gr. Antipa, G. Vâlsan, Max Phannenstiel, N. Panin); a doua , care
presupune formarea deltei nu printr -o barare limanică, ci printr -o înaintare treptată a
grindurilo r fluviale, mai întâi submerse și apoi emerse, care ajungând în raza de acționare
a curentului litoral marin, a permis formarea cordonului marin transversal pe acestea (C.
Brătescu). Aceste aspecte se referă numai la delta fluvială. În formarea deltei fluv io-
marine, deci din fața cordonului marin, se desprind, de asemenea, două puncte de vedere:
unul care admite că acest sector se formează ca urmare a aportului de aluviuni dunărene
la gura brațelor, sub forma deltelor secundare și a cordoanelor marine dintr e ele, deci o
înaintare treptată în spațiul marin (delta de ingresiune), susținut de majoritatea
cercetătorilor, și al doilea , prin care delta înaintează ca urmare a regresiunii nivelului
mării susținut de G. Vâlsan (1934).
Evoluția spațiului din limanul D unării și golfului Halmyris este în strânsă legătură
cu evoluția de ansamblu a bazinului Mării Negre în cuaternar și actual. în formarea

25 grindurilor litorale și transformarea golfurilor în terenuri deltaice și lagunare, un rol
important îl joacă ultimele t rei etape, cele din faza Mării Negre Noi. Prima este
transgresiunea flandriană (P. V. Feodorov, 1956), numită la noi neolitică (A. C. Banu,
1964) și dobrogeană (P. Coteț, 1970), când nivelul Mării Negre se ridică cu 3 -5m peste
"0"m actual și deci golful Ha lmyris și limanul Dunării au o extindere maximă. Urmează
regresiunea fanagoriană (P. V. Feodorov) numită dacică (A.C.Banu) și histriană (P.
Coteț) în care nivelul mării scade la 1 – 5m sub cel actual. în această etapă care probabil a
durat un mileniu (sec.V II-VI a.Chr. și poate până în sec.V -VI p.Chr.) apele erau mai
restrânse, fapt ce a permis extinderea așezărilor antice pe grindurile din raza Cetății
Histria. A treia etapă, transgresiunea nimfeană (P. V. Feodorov), valahă (A.C.Banu) și a
Razimului (P. Cot eț) se caracterizează prin ridicarea nivelului marin la cel actual,
acoperind golfurile, câmpurile litorale și inundând o serie de construcții antice.

26 CAPITOLUL 3 – RELIEFUL

3.1 Date generale: Delta Dunării

Localitatea Sf ântu Gh eorghe se încadrează din punct de vedere a unitaților de
relief din țara noastră în Delta Dunării. Pentru a putea analiza spațiul comunei
din prisma dezvoltării reliefului și a modificărilor provocate de procesele geomorfologice
actuale, trebuie să caract erizez Delta Dunării ca unitate geomorfologică majoră.
Relieful Deltei Dunării este reprezentat printr -o succesiune de câmpii litorale
continuate spre selful continental al Mãrii Negre printr -un front litoral. În cadrul câmpiei
litorale se disting douã f orme de relief care dau nota specificã : grindurile si câmpurile.
Grindurile fluviale se înalță cu încetul din depunerea în lungul brațelor deltei, putând
fi simple sau complexe. Se consideră complexe, cele alcătuite din alăturarea și
suprapunerea mai mul tora simple. Oricare le -ar fi structura, însoțesc felurite cursuri de
apă, ale deltei. Dimensiunile lor sunt proporționale cu gradul de mărime a cursurilor de
apă care leau dat naș -tere, fie ele curgătoare, încet curgătoare sau chiar cel puțin
temporare, a proape staționare.
Materialele din care sunt alcătuite fiind aluviunile aduse de apele Dunării, grindurile
flu-viale sunt mai înalte în zona din amonte, unde în timpul viiturilor apele se ridică mai
mult de -cât în zona dinspre mare. Așa fiind, ele conțin, proporțional cu volumul apelor
încă needcan -tate, aluviuni mai numeroase. În sectorul vestic al brațelor deltei, aceste
grinduri ajung la o înălțime de aproape 4 m, scăzând treptat către țărmul mării. Totodată
se constată că înălțimea lor este cea mai mare lângă malul fluviului decât înspre
depresiunile înconjurătoare, desupra cărora în timpul revărsărilor, apele ajung din ce în ce
mai limpezi, pe măsură ce depărtarea față de braț se mărește.
Odată cu apropierea de mare se micșorează continuu și lățimea gri ndurilor fluviale.
În preajma punctelor de bifurcare ale deltei de la ceatalurile Chilia și Sulina, unde apele au
deseori în timpul viiturilor 5 m deasupra etajului, lățimea lor este de 2,5 km. În vecinătatea
mării, aceste grinduri de -abia se văd din mijlo cul apelor celor mai scăzute ale fluviului.
Nici diferența dintre apele fluviale foarte mari și cele foarte mici nu are vreo însemnătate
în această zonă estetică, unde contactul dintre apele fluviale și cele marine este direct. Pe

27 limita dintre ele prezint ă importanță sensul de curgere și viteza apelor fluviale, nu nivelul
lor, care rămâne egal sau foarte apropiat cu cel al apelor marine.
Grindurile maritime sunt creste nisipoase lungi (pânã la 20 Km) formate prin
acumularea nisipului pe linii de țărm act ive. Uneori numite grinduri fluvio -maritime, într –
un mod mai evi -dent decât cele fluviale, se impart în două tipuri: simple și complexe. Cele
simple sunt consti -tuite de cordoanele litorale, numite prenisipuri. Se găsesc în zona
dinspre mare a deltei și în zona grupei de lacuri Razelm -Sinoe. Ele fiind rezultatul unei
acumulări mai mult marine decât fluviale în lungul țărmului mării, au o dispoziție
transversală pe direcția brațelor principale de vărsare în mare ale Dunării.
Într-un mod asemănător se prezint ă și grindurile maritime complexe cum sunt
grindurile maritime mari și cele care formează litoralul deltei, fiind dispuse fie de la nord –
vest la sud -est, fie într -o direcție contrară de la nord -est la sud -vest, dar totdeauna complet
diferită de direcția ce lor trei brațe ale Dunării. În interiorul deltei, asemenea grinduri se
întâlnesc rar ca perisipuri sau cordoane isolate de nisip. De regulă se asociază pentru a
alcătui grinduri maritime comple -xe sau pentru a da naștere litoralului. Forma celor
simple, cu m sunt cordoanele litoralului del -tei propriu -zise, se datorează acțiunii
constructive combinate a fluviului, a valurilor mării și a curenților litorali.
Actuala direcție generală de depunere a aluviunilor fluviale și a nisipurilor marine se
identifică în deltă printr -o linie după care se efectuează mișcarea lor de la nord -vest la sud –
est. În alcătuirea unor grinduri maritime mari ca Letea, Caraorman și Sărăturile,
cordoanele litorale componente sunt orientate radial, începând de la nord și desfăcându -se
spre sud ca un evantai. Între cordoanele litorale associate au rămas depresiuni alungite,
orientate de asemenea radial, conținând apă mai multă sau mai puțină, după gradul în care
ele au fost colmatate.
Câmpia deltaicã este delimitatã spre nord de abrupturil e podisului Bugeac, spre sud
înaintând pânã la contactul cu laguna Razelm si canalul Periteasca. In cadrul câmpiei
deltaice pe parcursul evolutiei s -au diferentiat douã tipuri de câmpii : fluvialã si marinã.
Câmpia deltaicã fluvialã se extinde pe 61% din suprafata deltei, fiind delimitatã spre
est de contactul cu câmpia marinã pe aliniamentul vestic al câmpului Letea -grindurile
Rãducu -Ceamurlia -marginea vesticã a câmpului Caraorman -grindul Ivancea -marginea
vesticã a câmpului Crasnicol. Relieful câmpiei se dezvoltã pe o stivã de sedimente

28 nisipoase, nisipo -lutoase si luto -nisipoase cu origine fluvialã acumulate sub controlul
fluviului. Altitudinea medie a întregii câmpii fluviale este de 0,6m. Sesurile deltaice sunt
usor fragmentate de gârle, sahale si canal e, precum si de crestele grindurilor fluviale.

3.2 Relieful comunei Sfântu Gheorghe

Relieful comunei este alcătuit din grinduri fluviatile, pe malul Dunării și grinduri
fluvio -maritime, dominate de un relief de dune, insule continentale, lacuri, canale, gârle,
mlaștini, suprafețe acvatice acoperite cu plauri și stuf (vezi Fig. 5)
Influen ța Mării Negre în spațiul deltei fluvio -maritime (tip genetic de relief căruia
îi aparține comuna) a fost preponderentă, fapt care se remarcă în construirea și orientarea
grindurilor, care nu mai au direcția văilor principale, fiind aproape paralele cu țăr mul
mării.
Cea mai importantă microformă de relief, pe care se afla și intravilanul localității
este Câmpul Sărăturile care ocupă o poziție intermediară între cele din cordonul inițial și
cordoanele litorale propriu -zise, prin faptul că se sprijină pe țăr m cu vârful (partea mai
ingustă) și se dezvoltă sub formă de jerbă spre interior. Tot în familia grindurilor
maritime se includ și cordoanele litorale, destul de fragile care sunt supuse unei presiuni
puternice a
valurilor și ca atare configurația și chiar poziția lor în spațiu fiind în continuă schimbare.
Trebuie asociat acestei categorii morfologice și aliniamentul insulelor Sacalin care
reprezintă, încă, pentru o scurtă perioadă de timp (ani și zeci de ani) un țărm dublu.
Această afirmație se bazează dat orită procesului de translație spre vest sub acțiunea
valurilor, fapt ce va duce la alipirea totală a insulei Sacalin de spațiul deltaic. Acesta se
extinde la nord și nord -vest de comună, sub forma unui triunghi echilateral, cu o lungime
a laturii de 13 km . Cotele sale variază între 1 si 3 m având altitudinea medie de 0,6 m, iar
în mod frecvent prezintă un relief eolian (dune).
Acest tip de relief este întălnit și pe Insula Sacalin , ce reprezintă o succesiune de
cordoane litorale care însumează o suprafaț ă de 374 ha și care se află la 1 km depărtare
de comuna Sfântu Gheorghe. Insula Sacalin este o insulă de barieră formată la gura de
vărsare a brațului Sfântu Gheorghe în Marea Neagră. Evoluția acestei insule s+a prous

29 foarte repede, astfel, în anul 1902 ex istau doar câteva bancuri nisipoase ce abia depășeau
nivelul mării ca în anul 1912 să capete un aspect de barieră cu o lungime de 5 km care
crește spre sud și sud -vest cu un ritm mediu de cca. 200m/an, ajungând în present la o
lungime de peste 20 km și o s uprafață emersă de cca. 6 km2. În ultimii ani partea de nord
a insulei a intrat într -un process de eroziune ce a distrus -o în mare parte. A dispărut cca. 1
km2 din aceasta, unde se află un camp cu dune mari.
Alte grinduri ce se află pe teritoriul comunei sunt : Grindul Cerbului –
Roșu (1.907 ha), Ivancea (2.228 ha și altitudinea maximă de 1,8m), Buhaiova, Calului –
la vest de Câmpul Sărăturile (vezi Figura 4.) , la nord de brațul Sfântu Gheorghe și la sud
de acesta aflându -se, de la est către vest : Grindul Flămânda (186 ha); Grindul Palade
(135 ha), Grindul Frasin (242 ha), Grindul Plopilor (461 ha); Grindul Popilor (253 ha),
Grindul Crețului (203 ha), Grindul Țigănușului (411 ha), Grindul Dănilă (118 ha),
Grindul Crasnicol (624 ha și altitudinea maximă 0,9m ), Grindul cu Trestie (186 ha) și
Grindul Crucea (135 ha).

Figura 4. Câmpul Sărăturile

30
Harta reliefului in comuna Sfantu Gheorghe si a imprejurimilor
1 : 200.000
Legenda
Grinduri si campuri marineCursuri de apa temporare
Arii depresionare cu
altitudini pozitiveArii depresionare cu
altitudini negative Drumuri comunaleVegetatie arboricola
NisipArii integral protejate
73Cote altimetrice(m)2IzobateCursuri de apa permanente
Granita localitatii
Fig. 5. Harta reliefului comunei Sfântu Gheorghe

31 Țărmul dintre Sulina și Sfântu Gheorghe este unicul sector din deltă situate in tre
doua brațe ale Dunării. Țărmul prezintă numeroase forme generate de diverse
procese.Plaja are forma unei scări cvasi -orizontală, scufunzându -se încet spre mare, în
general cu o singură spinare, la adâncimi mici -0,5 la -1 m. Schimbări semnificative ale
plajei apar în timpul furtunilor, când variația volumelor este pozitivă. Barierele și
sistemele acestora sunt foarte variabile, un sistem cu două bare se distinge pe țărmul
Sulina, sudul Sfântu Gheorghe, Chituc și cu mai multe bariere, de 3 la 5, pe țărmu l
acumulativ Periteasca si sud de Insula Sacalin . Spinarea primei bariere submerse poate fi
găsită de la -0,8 la 1,5 m adâncime sic ea de -a doua (activă pe timpul furtunilor) de la –
2,5 la -3 m. (vezi Figura 6 )

Figura 6. Profilul batimetric al țărmu lui Sfantu Gheorghe (anul 2000)

O importanță deosebită în caracterizarea reliefului comunei o are morfodinamica
feței plajei pe tărmul Mării Negre. Aceasta este planul înclinat aflat continuu sub
acțiunea valurilor, care racordează țărmul emers (plaja) c u cel submers ( avanplaja) și
reprezintă una dintre cele mai dinamice forme de relief, datorită triplului contact aer –
apă – uscat. În procesul de disipare finală a energiei valurilor, fața plajei se comportă ca
un receptor ce își modifică morfologia la c ele mai mici schimbări meteo -marine.

32 Dupa analizele efectuate pe parcursul a trei ani – august 1996 – iunie 1999 – s-a
ajuns la o serie de concluzii. Morfologic, fața plajei are o evoluție ciclică alternând între
un profil lung concave linear ( înregistrat la furtuni) și unul scurt, abrupt cu alură linear –
convexă.
Pe țărmul localității Sfântu Gheorghe, fața plajei se caracterizează prin lungimi
variind între 2m și 40m (la furtuni), energii de relief cuprinse între 0,4 – 0,5m/ și 1,7 –
1,8 m la furtuni, iar pantele ating valori extreme în timpul proceselor constructive, vara și
scăzute în timpul celor distructive, iarna.

Figura 7. Malul Mării Negre la Sfântu Gheorghe

Relieful litoral se caracterizează în comuna studiată prin dune și fordune.
Din 1997 pân ă în prezent, pe țârmul Sfântu Gheorghe, au fost efectuate ridicari
topografice sezoniere ale sistemului plajă -dune, măsuratori batimetrice, monitorizari ale
evoluției liniei țărmului , experimente de transport eolian si estimări ale rolului vegetației
asupra fluxului sedimentar de pe plajă și din fordune. Acest ansamblu de măsurători a
urmărit determinarea particularitaților evoluției dunelor litorale în medii micromareice cu
climat temperat -continental si nuanțe de ariditate. Evoluția pe termen -mediu (ani) și
ciclurile sezoniere ale transportului sedimentar sunt estimate din analiza seriilor de date
topografice si meteorologice (in special eoliene).

33 In cadrul acestui interval de 8 ani, s -a identificat o rată uniformă de acumulare a
nisipului in fordune (4 -5 m3/m/an) atât pentru țărmurile stabile cât și pentru sectoarele de
progradare, în timp ce volumul plajei emerse a experimentat schimbări bianuale
semnficative.
Spre deosebire de evoluția dunelor costiere din mediile cu climat temperat umed,
modelul depu nerii sedimentelor in zona studiată indica o dispunere extensivă a
sectoarelor cu procese de acumulare care acoperă frecvent cea mai mare parte a
versanților fordunelor cu rate mai mari de acreție pe versanții interiori (dinspre
continent); baza dunelor ar areori inregistreaza rate de depunere mai mari decat in
celelalte sectoare ale cordonului dunicol . Indepedent de direcția vântului, creasta dunelor
înregistreaza cea mai mare rata a transportului în cadrul fordunelor în timp ce versantul
dinspre mare inreg istrează rate mai mari ale transportului eolian decât versantul interior.
În linii mari, modelul eroziunii si depunerii rezultat din ridicarile topografice este
în concordanță cu măsuratorile efectuate asupra transportului eolian. Rezultatele ambelor
tehnici de lucru indică prezența unui puternic flux sedimentar care ramane destul de
ridicat peste întregul cordon dunicol chiar dacă la rate mai mici (20 -50%) decât pe plaja
descoperită. În cadrul dunelor litorale, procesele eoliene sunt împiedicate de produc ția de
biomasă ierboasă și arbustivă, care în cazul țărmului Deltei Dunarii ramane foarte
scazută. Vegețatia și morfologia de ansamblu a fordunelor, care prezintă un versant
exterior ce coboară lin către mare, sunt responsabile pentru menținerea unui flux relativ
ridicat și destul de uniform peste cordonul dunicol, comparativ cu fordunele din climatul
temperat umed.

3.3 Procese geomorfologice actuale

Procesele de modelare actuală a reliefului in Sfântu Gheorghe sunt acumularea
fluviatilă și lacustră, mi nerală și biogenă (abraziune, acumulare litorală, deflație și
acumulare eoliană) și eroziunea țărmului maritime.
Din cei 288 km de litoral românesc cca. 100km sunt puternic erodați și dintre
aceștia 70 km sunt în deltă. Cel mai afectat sector este între S ulina și Sfîntu Gheorghe și
Sfântu Gheorghe și Portița.

34 S-au efectuat mai multe studii referitoare la eroziunea țărmului ajungându -se până
la urmă la aflarea cauzelor acestui process dar și la determinarea punctelor din țărm cu
eroziune puternică pentru a se putea ulterior găsi soluții pentru diminuarea intensității
procesului. Astfel, în continuare voi prezenta analiza eroziunii țărmului realizată de
Institutul National pentru Cercetare și Dezvoltare Marină “Grigore Antipa”(vezi Figura
7.).

Figura 7. Sulina – Sfântu Gheorghe – coasta Deltei Dunării

35
Bariera deltaică (R53 -P18) este vulnerabilă multor fluxuri de energie marină.
Înălțimea medie(0,5 -1,0 m) a barierei permite valurilor medii și înalte sa transporte
nisipul peste spinarea dunei si sa il depoz iteze, sub forma unor mici evantaie suprapuse,
pe zonele mlăștinoase si depozitele de stuf. Acest mecanism împinge în mod constant
bariera deltaica spre vest. Structura acestei bariere, cu ritmul de retragere de 10m/an ,
uneori lipsită de aceste forme de n isip, face posibil contactul direct între mare si
mlaștini.(vezi Tabel 1) .

Tabel 1. Rata eroziunii intre Sulina și Sfântu Gheorghe
Distanța fața de Sulina
(km) 1962 -1979
1979 -1997
Ghiol Împuțita (6,5) -4,4 -4,5
Gârla Împuțita (8,7) -6 -6,6
Sud Gârla Împuțita (9,5) -13,8 -11
Canal Sondă (10,2) -18,8 -15,5
Nord Japșa lui Matei (16) -15,2 -9,5
Japșa lui Matei (16) -15,2 -9,5
Grindul Cerbului (17,5) -15 -8

Bariera de nisip( R49 -R53). Rata anuală de retragere a țărmului de 15 -10m/an
caracterizează structura morfologică foarte simplă, unde evantaiele foarte intinse joacă un
rol relevant. Evantailele sunt periodic reconsolidate in timpul furunilor si se depoziteaza
un volum insemnat de nisp. Dunele mari consolidate apar după o perioadă cu furtuni
severe sub forma unor cordoane scurte prelungind astfel malul de nisip al câmpului
Sărăturile.(vezi Tabel 2)
Bariera Insula Sacalin este o limba laterală curbată, situată in fața gurii de vărsare
a Dunării. Insula este în continuă creștere in lungime, și în ac elași timp migrând spre
coastă prin spălare.

36 Tabel 2 Rata eroziunii în Grindul -Cerbului sector (R49 -R53)

Borna
kilometrică 1962 -1972
(m/an) 1972 -1979
(m/an) 1962 -1979
(m/an) 1979 -2000
(m/an)
R53 -18,2 -8 -14 -5,5
Câșla Vădanei -16,7 -10 -14 -5,2
R51 -12,5 -4 -8 -4,7
R50 +6 -2 +2,7 –
2 km S R50 -1,2 +11,4 -4 –
R49 -6 +4,2 +3,6 -1,8

Sfântu Gheorghe este un țărm echilibrat.Condițiile liniștite ale țărmului se
datorează prezenței Insulei Sacalin ce umbrește coasta comunei Sfântu Gheorghe.
Distanța d e la borna R -CSA 47 a crescut de la 55m în 1962 la 460m în 1999.

37 CAPITOLUL 4 – CLIMA

4.1 Factorii genetici ai climei

Delta Dunării – fiind o unitate cu caractere fizico -geografice aparte, prezintă unele
particularități climatic e deosebite de ale celorlalte regiuni naturale ale țării. Regimul
termic din Delta Dunării este influențat în mod evident de apropierea mării și de prezența
marilor întinderi de apă interioare, care au un efect moderator. Acest fapt explică
atenuarea valor ilor extreme înregistrate la stațiile meteorologice, dar și a valorilor medii
în raport cu unitățile continentale învecinate.

4.1.1 Factori radiativi
Radiația solară directă este condiționată de unghiul de înălțime al soarelui deasupra
orizontului, de op acitatea atmosferei, precum și de unghiul sub care aceasta este
interceptată de suprafața terestră. Durata medie de strălucire a soarelui depășește
2300h/an, înregistrându -se în semestrul cald valori mai mari de 1600h/an și în semestrul
rece de peste 650h/ an. În afara radiațiilor solare directe ziua, pe timp senin, la nivelul
suprafeței active ajung radiațiile difuze
Radiația solară difuză depinde de unghiul de înălțime al soarelui deasupra
orizontului, de opacitatea atmosferei și de nebulozitate. Valorile maxime ale acestora se
înregistrează în luna iulie, iar cele minime primăvara.
Radiația globală, rezultată din suma radiațiilor directe și a celor difuze, ajunge în
această regiune la 127,5 kcal/cm2 pe an. Regimul anual al radiației totale se
caracterizeaz ă printr -un maxim în luna iulie ( > 95 kcal/cm2) și un minim în luna ianuarie
(35 kcal/cm2), iar în timpul zilei valorile medii înregistrează un maxim în jurul orelor
prânzului.
Aceste valori ridicate ale radiației globale, în primăvară -vară, oferă condi ții
ecologice optime de creștere, coacere și maturizare a plantelor în timp util. Totuși, acest
component poate duce și la situații negative dacă nu este corelat și cu regimul
precipitațiilor.

38

4.1.2 Factori dinamici
Factorii dinamici ai climei sunt re prezentați prin circulația generala a maselor de
aer – constituind cauza principală a variațiilor neperiodice ale vremii, conducând la
redistribuirea căldurii și umezelii pe glob.
Circulația generală a atmosferei este cea zonală, de vest în cea mai mare p arte a
anului, care determină advecția aerului marin umed. Răcirile masive din timpul iernii se
datoresc invaziilor de aer continental care aparțin periferiei sudice a anticiclonului est –
european sau advecției arctice în cadrul circulației de undă lungă. C iclonii mediteraneeni
care intră în Marea Neagră – au o evoluție particulară, de cele mai multe ori retrograde –
determină precipitații abundente și vânt tare din direcția est -nord-est.
Astfel, principalele sisteme barice ce influențează comuna Sfântu Gheo rghe și
arealul ce o înconjoară sunt anticiclonul Azorelor, anticiclonul Est – European, ciclonii
mediteraneeni și anticiclonul Nord – African.
Anticiclonul Azorelor își exercită influența aproape pe tot parcursul anului, dar mai
ales în doua intervale : n oiembrie – ianuarie și mai – iulie. Destul de frecvent în lunile de
vară, pătrunderea aerului umed dinspre ocean menține timpul însorit și călduros.
Anticiclonul Est – European determină o vreme geroasă și lipsită de precipitații. El
are centrul de formare pe suprafața Câmpiei Ruse din vestul Munților Urali, acționează în
semestrul rece al anului. El transportă aerul rece continental, polar sau arctic care
pătrunde prin „poarta carpatică” dinspre Munții Măcin și Carpații de Curbură, fiind
generator de gerur i puternice (sub -25 -30° C), de inversiuni de temperatură intense și de
durată și nebulozitate mare. În corelație cu ciclonii mediteraneeni, au loc ninsori
abundente însoțite de viscole a căror durată variază de la câteva ore la câteva zile
consecutive. În semestrul cald al anului, influența acestui anticiclon se reduce, iar locul
lui este luat de un alt anticiclon situat in Asia Mică ce pompează peste câmpie aer cald
sau fierbinte tropical – continental, sărac în precipitații care generează temperaturi mar i
(peste 30 -40° C) și fenomene de uscăciune și secetă, însoțite de vânturi uscate și fierbinți.
În anotimpurile de tranziție, primăvara și toamna, anticiclonul est -european determină

39 răciri puternice, însoțite de înghețuri și brume dintre cele mai timpurii (în decada a doua
și a treia a lunii septembrie) și mai târzii (ultima decadă a lunii mai).
Ciclonii mediteraneeni se formează în bazinul central al Mării Mediterane. Ei au o
frecvență mare iarna, apărând mai rar și în a doua parte a verii și la începutul toamnei,
ceea ce imprimă un character de semipermanență. Aerul cald și umed transportat de
aceștia vine în contact cu aerul rece transportat de anticiclonul Siberian și determină
intensificarea vântului, căderi abundente de precipitații solide și apariția viscolului.
Anticiclonul Nord – African transportă aer cald tropical, însoțit uneori de praf și
numai uneori se încarcă cu umezeală.

4.1.3 Suprafața subiacentă activă
Suprafața subadiacentă influențează doar regional și local stările de vreme și
climă. Acest factor de condiționare a climei este reprezentat de relief, vegetație, apă, sol
și acoperirea cu zăpadă.
Zona analizată prezintă un relief uniform, cu diferențe de altitudini foarte mici, cu
pante foarte mici, ceea ce face ca amplitudinile termice să nu fie influențate, la fel ca și
precipitațiile.
În ultimul timp, specialiștii au făcut observații asupra schimbărilor de climă ce se
petrec în întinsele zone de stufării. Stufăriile determină o reducere a vitezei vîntului în
funcție, desigur, de înălț imea și desimea plantelor. În același timp, s -a stabilit că în
interiorul unei stufării (la 50 m de la margine), în timpul unui vînt puternic, domnește
acalmia. Faptul este cunoscut de pescari și de navigatori, care atunci cînd se dezlănțuie
furtuni putern ice, se adăpostesc în stufării sau la marginea acestora. Un alt aspect îl
prezintă umiditatea ridicată a aerului, la care, dacă adăugăm creșterea temperaturii și lipsa
de vînt putem avea imaginea unui microclimat tropical. Toate acestea au, fără îndoială,
repercusiuni asupra vieții în deltă .
Apa, ca factor de condiționare a climei are un rol deosebit de important, mai ales ca
pe teritoriul analizat suprafața cu ape este foarte mare. În acest mod, bazinele acvatice
influențează stratul de aer inferior prin c onductivitate calorică mare, asfel apare o
umezeală mai mare a aerului ca urmare a proceselor de evaporație.

40 4.2 Caracteristicile principalelor elemente climatice

Deltei Dunarii este temperat continentala, cu influente pontice, individualizându –
se ca un topoclimat deltaic. Acest topoclimat se caracterizeaza prin nebulozitatea cea mai
redusa din tara , numar mare de zile cu cer senin, durata mare de stralucire a soarelui si,
în consecinta, cea mai mare cantitate de energie solara.
Pentru a analiza caracte risticile principalelor elemente climatice ale comunei
Sfântu Gheorghe am folosit date de la stația meteorologică din comună.(vezi Figura 8.)

Figura 8 .Statia meteorologica Sf. Gheorghe 45°54' lat N, 29°26' long E, alt. =1 m

Temperatura aerului este unu l dintre cele mai importante elemente climatice.
Media anuală pentru localitatea Sfântu Gheorghe este de 11°C. În luna ianuarie media
este de -2°C , în aprilie, 10°C, iulie 22 – 23°C și în octombrie de 12°C.(vezi Tabel 3.)

Tabel 3. Valorile lunare mul tianuale ale temperaturilor la stația Sf.Gheorghe (°C)

Luna Ian. Febr. Mart. Apr. Mai. Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Nov. Dec.
Media -1,5 -0,2 3,5 11,2 16,2 21,1 22,6 21,7 16 11,2 7,4 2,3

Cele mai multe nopti geroase, cu temperaturi mai mici de -10°C au fost
înregistrate în perioada de iarnă a anului 2006, la stația Sfântu Gheorghe.

41
Temperatura solului este un alt aspect al regimului termic cu importanță deosebită
pentru agricultură. Cunoașterea regimului termic al solului în diferite perioade ale anului
și diferite adâncimi are implicații directe în activitatea agricolă (timpul și adâncimea de
însămânțare în funcție de cultura respectivă, situația termică a diferitelor soluri și raportul
ei cu plantele de cultură), de construcții. În cursul anului temper atura suprafeței solului,
ca și cea care se obține pentru stratul de aer învecinat, prezintă un maxim în luna iulie și
un minim în luna ianuarie.
Din cercetările efectuate în teren și din discuțiile purtate cu reprezentanți ai
sectorului agricol de pe raz a comunei, rezultă că în luna ianuarie la suprafața solului
valorile termice sunt negative, ele scăzând la -4°C, iar la adâncimea de 10cm în sol
valorile medii lunare abia coboară sub 0°C; în luna iulie, la suprafața solului,
temperaturile medii lunare sun t de circa 24°C, iar la adâncimea de 10 cm în sol este mai
mică decât cea de la suprafață cu circa 3°C.
Foarte important pentru caracterizarea climatului unei zone este cunoașterea
duratei și adâncimii maxime a înghețului la sol. Cel mai mare număr de zile cu îngheț se
înregistrează în luna ianuarie, ajungând la suprafața solului la 20 de zile, apoi o frecvență
între 18 -25 de zile se înregistrează pentru zilele de îngheț în lunile februarie și decembrie,
9-12 zile cu îngheț în martie , iar în luna aprilie a par înghețuri locale și puțin frecvente (1 –
4 zile de îngheț). Astfel, după cum am mai precizat, la suprafața solului numărul anual al
zilelor de îngheț este de circa 60 zile.
Prima zi de îngheț este 1 aprilie și ultima zi se încadrează între 1 și 22 noiemb rie,
durata medie a intervalului fără îngheț fiind de cca. 210 zile.
Umezeala aerului ca urmare a suprafețelor cu apă și mlăștinoase, a bazinului
marin din apropiere, este ridicată (peste 80%), Delta Dunării împreună cu litoralul marin,
fiind cu valorile cele mai ridicate din România.
Umezeala relativă a aerului prezintă și ea valori mari, atât ca medie lunară, cât și
anuală, aceasta fiind mai mare de 85%(vezi Tabel 4.). Umiditatea absolută (g/m3
atmosferă), în medie anuală este de 11,4 (vezi Tabel 5.).
Umiditatea atmosferică ridicată este o consecință a evapotranspirației puternice.
Valorile evapotranspitației potențiale anuale la Sfântu Gheorghe este de 700 mm, variind

42 astfel în funcție de luna anului : aprilie – octombrie – 650mm, iulie – 140mm.
Evapotr anspirația reală anuală este de 450 mm atingând valori de 300mm în lunile aprilie
– octombrie existând un deficit annual de 400mm.

Tabel 4. Umezeala relativă lunară multianuală la stația Sf.Gheorghe (%)

Tabel 5. Umezeala absolută lunară multianuală la stația Sf.Gheorghe (g/m3
atmosfer ă)

Precipitațiile atmosferice influențate de uscatul nord -dobrogean și de bazinul
Mării Negre înregistrează o scădere de la vest spre est. În timp ce pe suprafața uscatului
limitrof deltei, sub influența convecției termice, a curenților de aer ascendenți din timpul
zilei se formează nori cu producerea precipitațiilor, în interiorul deltei, cu suprafețe
acvatice și, în special, câtre țărmul mării, datorită proceselor de evaporație și
evapotranspirație care, implică consum de energie calor ică, se formează curenți
descendenți ziua, fapt ce determină destrămarea norilor și deci, lipsa precipitațiilor. Pe
suprafața grindurilor cu nisipuri fără vegetație, procesele de convecție pot duce la
producerea precipitațiilor.
Deși pare paradoxal, datele de observație pe o perioadă de 50 de ani, arată că
Delta Dunării, alături de litoralul Mării Negre, este regiunea unde cad cele mai mici
cantități de precipitații de pe întreg teritoriul țării.
În acest context, suma precipitațiilor medii multianuale este de 480mm la Sfântu
Gheorghe (vezi Tabel 6.). Luna Ian. Febr. Mart. Apr. Mai. Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Nov. Dec.
Media 87 94 85 88 82 76 82 83 84 83 85 88
Luna Ian. Febr. Mart. Apr. Mai. Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Nov. Dec.
Media 5,2 5,8 6,8 11,8 15,1 19 22,3 21,5 15,3 11,2 9 6,6

43 Tabel 6.Valorile lunare multianuale ale precipiatațiilor la stația Sf.Gheorghe (mm)

Luna Ian. Febr. Mart. Apr. Mai. Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Nov. Dec.
Suma
16,8 13,4 11 17,3 38,3 35,5 46 126,2 73,2 79,2 26,8 5,3

O altă caracteristică a precipitațiilor din Deltă o constituie gradul ridicat de
torențialitate, precum și durata și frecvența perioadelor secetoase.
Astfel, în Sfântu Gheorghe s-au înregistrat p erioade foarte lungi de secetă 90 de
zile. Perioadele cele mai lungi sunt situate la sfârșitul verii și începutul toamnei (iulie,
august, septembrie).
Numărul anual al zilelor în care cad precipitații este în medie de 75. Cele mai dese
ploi cad în lunile mai și iunie.
Precipitațiile sub formă solidă (zăpadă) se produc, în medie, în a doua decadă a
lunii decembrie și se pot manifesta până la mijlocul lunii martie, fără a se înțelege că în
acest interval există un strat de zăpadă, acesta realizându -se accidental doar pe grindurile
bine consolidate. Numărul zile lor cu căderi de zăpadă scade de la 15 în vest, la 11 în est.
Nebulozitatea, direct dependentă de particularitățile circulației generale a
atmosferei, ca și de cele ale suprafeței active (îndeosebi relieful), influențează la rândul ei
regimul tuturor eleme ntelor climatice (vezi Tabel 7.).
Numărul de zile senine și cu cer acoperit, de asemenea, înregistrează cele mai mari
și respectiv, mai mici valori din țară. Astfel, zilele senine ating cifra de 80 la Sfântu
Gheorghe, iar zilele acoperite scad de la 98 la Tulcea la 90 la Sfântu Gheorghe.

Tabel 7. Valorile nebulozității lunare multianuale la stația Sf.Gheorghe (zecimi)

Luna Ian. Febr. Mart. Apr. Mai. Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Nov. Dec.
Media
8,2 7,4 5,3 5,8 4,2 3 3,2 3,4 4,8 6 5,2 7,5

Durata de străluci re a soarelui este un element de mare importanță , energia solară
condiționând toate procesele și fenomenele geografice ce se produc la nivelul scoarței
terestre și în atmosferă. Durata medie anuală de strălucire a soarelui, ca urmare a

44 influenței circulaț iei aerului continental, este în această zonă de peste 2300 ore pe an,
valorile medii lunare indică un maxim în iunie de 350,4 ore și un minim în ianuarie de
44,9 de ore (vezi Tabel 8.).

Tabel 8. Durata de strălucire a soarelui la stația Sf.Gheorghe (ore )

Luna Ian. Febr. Mart. Apr. Mai. Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Nov. Dec.
Media
44,9 70,2 189 201,7 295,6 350,4 342,3 275,5 206,5 152,6 123,9 46,1

Regimul vântului este determinat în primul rând de caracterul, succesiunea și
frecvență sistemelor barice și de factorii fizico -geologici ai deltei. Prezența bazinului
Mării Negre influențează deplasarea maselor de aer în deltă, prin formarea brizelor, cu
alternanța lor diurnă în anotimpul cald și cu schimbările de direcție și frecvență provocate
de ano timpuri. Iarna, masele de aer care se scurg deasupra regiunii au direcția N.E. -S.V.
Au o origine polară, pornind din aria autocirculară euro -siberiană către centrele de
minimă presiune care se formează în Marea Mediterană și în Africa de Nord. Vara,
direcț ia de mișcare a maselor de aer care se scurg pe deasupra regiunii este, în general, de
la vest către est. Masele de aer au origine atlantică, pornind din anticiclonul Azuriilor
către centrul de minimă barometrică din Asia Centrală.
Pe anotimpuri, vânturile din sectorul nordic, au datorită anticilonilor continentali,
o frecvență mai mare iarna și toamna, iar cele din sectoarele sudice și vestice – vara și
primăvara. Frecvența cea mai mare se înregistrează primăvara (luna martie), iar
anotimpul cel mai calm v ara (luna august).
Regimul eolian (vântul), se caracterizează în Delta Dunării prin două aspecte și
anume: o frecvență mare, calmul reprezentând sub 20% din timpul anului și bate din toate
direcțiile cu frecvențe relativ apropiate. Totuși, dintre principal ele direcții, vântul
dominant este cel de nord -vest (17,5% la Sfântu Gheorghe), urmat de cel din nord (13,1%
la Sfântu Gheorghe).
Viteza medie anuală este în funcție de rugozitatea suprafeței active și de poziția
față de mare. Astfel, viteza medie mai mare este în apropiere de mare (Sfântu Gheorghe

45 5,5m/s pe nord -).Calmul atmosferic se reduce foarte mult de la vest spre est (1,8% la
Sfântu Gheorghe).
În ceea ce privește tăria vântului (în grade Beaufort), se constată o scădere de la
țărm spre interiorul Del tei; astfel, la Sfântu Gheorghe media anuală este de 3,2. Pe
direcții, intensitatea cea mai mare s -a înregistrat la vânturile din sectorul nordic și nord –
estic, iar pe anotimpuri intensitățile cele mai mari s -au înregistrat iarna și primăvara (vezi
Tabel 9.).
Tabel 9. Valorile medii lunare ale vitezei vântului la stația Sf.Gheorghe (m/s)

Luna Ian. Febr. Mart. Apr. Mai. Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Nov. Dec.
Media
5,1 3,6 4,1 3,8 3,6 3,4 3 2,6 2,8 3,9 3,1 3,3

Brizele reprezintă o caracteristică a zonei lito rale limitofe deltei și Complexului
lacustru Razim -Sinoie, ca urmare a contrastului termic dintre uscat și apă. în decursul a
24 ore, briza dinspre mare se resimte între orele 10 și 20 (briza de zi), iar spre mare între
orele 23 și 7 (briza de noapte). Din analiza principalilor parametri climatici a reieșit o
diferențiere a valorilor de la vest spre est, pe măsura diminuării influenței uscatului
continental și a creșterii influenței acvatoriului marin.

4.3 Fenomene meteorologice deosebite

Bruma este feno menul legat desublimarea vaporilor de apă din aerul de deasupra
suprafeței active prin răcirea radiativă, în nopțile senine, cu vânt ușor îndeosebi în lunile
de toamnă și primăvară. Prima zi de apariție a brumei în Sfântu Gheorghe este în jurul
datei de 21 octombrie și ultima zi de brumă se înregistrează în intervalul 21 martie – 1
aprilie, numărul de zile în care fenomenul se produce efectiv fiind de cca. 15 zile.
Un alt fenomen meteorologic deosebit ce se manifestă în comuna Sfântu
Gheorghe este chiciura . Apariția acestui fenomen se datorează condițiilor de formare
prielnice în această zonă : temperaturi negative, existența unei mase de aer umed și a unor
curenți de aer a căror viteze condiționează tipul de depunere de gheață pe obiecte expuse
lor.

46 Ceața , în orice formă de manifestare este prezentă în localitate în toate lunile
anului, însă frecvența este foarte scăzută.
Orajele sunt furtuni cu descărcări electrice, averse de ploaie și uneori grindină.
Importanța pe care o au aceste furtuni puternice se reflectă în impactul negativ pe care îl
au asupra comunei.
Furtunile de pe mare afectează cel mai mult comuna prin modificări ale țărmului,
mărirea valurilor și înălțimea lor. Majoritatea furtunilor sunt induse de vanturile din
sector nordic, care sufla r elativ paralel cu linia tarmului. Situatia este diferita pentru
furtunile orientate perpendicular sau oblic care consuma o cantitate considerabila de
energie in sistemul plaja -dune pentru aceeasi intensitate a vantului.
Pentru furtunile onshore (cand vant ul sufla dinspre larg catre uscat), unghiul mic
de atac al valurilor provoaca importante schimbari morfologice chiar si in cazul furtunilor
cu magnitudine moderata.

4.4 Regionarea topoclimatică

În conformitate cu ultimele regionări climatice ale teritoriului României (Atlas
R.S. România, 1972 -1979, planșa IV -6 1977; Geografia României, Geografia Fizică,
1983) , Delta Dunării se încadrează în zona climei temperat -continentale. Delta Dunării
prezintă un climat de stepă specific zonei temperate asupra căruia au o influență
moderatoare Marea Neagră și bălțile din cuprinsul regiunii gurilor Dunării.

47 CAPITOLUL 5 – HIDROGRAFIA

5.1. Elemente hidrogeologice
5.1.1. Stratele acvife re
În cazul Deltei Dunării, nu tot teritoriul acesteia poate fi tratat unitar din punct de
vedere hidrogeologic. Diferențele sunt legate de relief și se diferențiază astfel două
categorii de teren: zonele joase, predominante ca suprafață, sunt depresiunile deltaice
care în cea mai mare parte din suprafață și cea mai mare parte a anului sunt acoperite de
apă și zonele înalte, restrânse ca întindere, sunt grindurile principale care constituie
zonele emerse ale Deltei Dunării.
Într-un teren jos și inundabil sa u inundat, în care uscatul propriu -zis ocupă
suprafețe restrânse și disparate, nu poate fi vorba de ape freatice. Apele freatice sunt
influențate prin infiltrații de apele meteorice și în special de aversele din anotimpul cald.
Spațiile întinse acoperite c u ape superficiale nu fac posibile trasarea pe întreaga
deltă a liniilor de egală adâncime – hidroizobate, sau de egală cotă absolută –
hidroizohipse, ale stratului acvifer freatic.
Grindurile marine și continentale ale deltei, prin formele lor de relief ma i înalt și
desfășurarea pe un teritoriu mai bine circumscris, sunt zone în care criteriile
hidrogeologice pot fi aplicate ca și în incintele îndiguite. Evoluția hidrogeologică și
hidrochimică a zonelor îndiguite a suferit profunde modificări. Viiturile și revărsările
Dunării au o influență, asupra nivelului și chimismului apei freatice din incintele
îndiguite, restrânsă la zona din apropierea digului incintelor.
În incintele îndiguite, cu exploatare agricolă, nivelul apei freatice a coborât la peste 3m
adân cime. În zonele centrale ale incintelor silvice nivelul apei freatice se găsește la peste
5m adâncime.
În restul deltei, în zone periodic acoperite de ape, există un schimb permanent
între apa superficială și apa freatică, astfel încât nivelul hidrostatic al apei freatice stă sub
puternica influență a nivelului apelor de suprafață.

48 5.1.2. Compoziția chimică a apei

Compoziția chimică pentru Dunăre pe teritoriul deltei este relativ omogenă, fara
variații sensibile de -a lungul cursului său, în zona de văr sare în Marea Neagră nu se
resimte o influența majoră a apei marine saline asupra apelor fluviului.
Mineralizarea apelor Dunării (conținutul de săruri dizolvate) variaza între 299 –
496 mg/l, aceasta fiind influențată de modificarile sezoniere ale debitulu i de apa. Gradul
de mineralizare al apelor în interiorul deltei difera în raport cu distanța fața de brațele
principale, de apele marine și de gradul de vehiculare al apelor în cursul unui an.(vezi
Grafic 1.și Grafic 2.)
Reziduurile de pesticide organoclor urate (HCH si DDT) se găsesc în apele
Dunării în concentrații medii anuale ce depașesc maximile admise cu 30% și respectiv
45%. Aceste depășiri se datorează în principal deversărilor apelor uzate industriale în apa
Dunarii precum și antrenării pesticidelor de pe terenurile agricole.
Din măsuratorile efectuate în perioada 1968 –1993 rezultă că activitatea specifică
a substanțelor radioactive a apei nefiltrate de Dunare este în medie de 133,4 Bq/m3, cu o
valoare maximă de 510,6 Bq/m3.

Grafic 1. Substanțe or ganice (CCO -Mn), suspensii totale și cloruri (mg/l) la
postul hidrometric Sfântu Gheorghe

49 Graficul 2. Conținutul de amoniu și azotiți (mg/l) determinat în apele uzate de la Sfântu
Gheorghe

Variaț ia pH -ului apelor din deltă atat pe braț e, canale si lacuri este constantă
situâ ndu-se între 7,7 -8,5 fiind astfel corespunzatoare în concordanță cu cerinț ele impuse
de Normativul 1146/2002 privind obiectivele de referință pentru clasificarea calitații
apelor de suprafață. În perioada dezvoltării maxime a vegetației, când procesele de
fotosinteză sunt mai intense, valoarea pH -ului este crescută iar in perioada câ nd ve getația
incepe să se descompună , acest indicator are valori mai mici.

5.2. Apele de suprafață
5.2.1 Apele curgătoare

Rețeaua hidrografică reprezintă unul din subsistemele determinante în apariția,
evoluția și funcționarea sistemului deltaic.Brațele principale ale Dunării și gârlele dintre
aceste brațe, au evoluat în decursul timpului în funcție de factorii neotectonici și de
intensitatea pro cesului de colmatare. Procesul de autoreglare al subsistemului hidrografic
în condiții naturale a fost, începând cu primele lucrări de corectare a brațului Sulina,
perturbat și dirijat în scopuri economice. În aceste condiții pe lângă gârlele naturale au
apărut numeroase canale care să asigure o circulație eficientă a apelor în anumite părți ale
deltei, pentru îmbunătățirea producției piscicole în regim natural.Ulterior au fost
construite numeroase incinte pentru stuficultură, piscicultură, agricultură și s ilvicultură,
impunându -se realizarea unor căi de legătură pe ape și de drenaj în interiorul acestora.În

50 aceste condiții rețeaua de canale a devenit mult mai complexă, iar multe gârle care aveau
un anumit rol în funcționarea sistemului deltaic au fost anihi late.Modificări importante au
suferit și brațele Sulina și Sfântu Gheorghe. Brațul Sulina ca urmare a acțiunii de
realizare a unei căi navigabile maritime, a fost scurtat de la 91,9km la 63,75km și adâncit
în același timp. Brațul Sfântu Gheorghe a fost sup us recent tăierii meandrelor principale
între Km 17 și 85, scurtându -se de la 108km la 70km (deci cu 38km) (vezi Figura 9.).

Figura 9. Ceatalul Sfântu Gheorghe

Brațul Sfântu Gheorghe avea în 1870 lungimea de 104,9 m iar în 1983, 108,2 km,
lățimea medi e de 348m, panta la nivel mediu de 0,017% iar coeficientul de sinupzitate de
1,6590 în regim natural și 1,0689 după corecturile brațului acesta având o orientare
generală de scurgere a apelor VNV – ESE.Curs cu numeroase sinuozități bra țul Sfântu
Gheorghe are o existență mai veche decât celelalte, dovedit mai ales de prelungirea văii
în zona maritimă din fața deltei. În aval de Ceatalul Sfântu Gheorghe, brațul măsoară 109
km. La ape mari, transportă 22 % iar la ape mici 19,8 % din totalul apelor Dunării. În
prima jumătate a cursului (km 23 – km 45), brațul descrie o buclă până la o distanță de
5,5 km. În a doua jumătate, brațul formează două serii de meandre între km 50 si km 63
și între km 63 și km 83.

51 În dreptul punctului Ivancea Mare se formează ultimul meandru, iar cu 5 km
înainte de vărsare a început să formeze o deltă de tip Chilia ( I. Gh. Petrescu, 1957).
Insula Olinca separă cursul principal în două brațe secundare : Catarleț – în nordul
insulei, cu o direcție de curgere spre est, mai adânc și mai i ndicat pentru navigație – și
brațul de mijloc – în sudul insulei, din care se despart, pe dreapta brațul Turcesc și Gura
Câinelui, iar pe stânga brațul Dardanele.
Aproape toate au o tendință de împotmolire. Adâncimile maxime se întălnesc se
întălnesc la Nufărul, Bălteni, atingând spre mijlocul brațului – 6 km iar la vărsare, din
cauza împotmolirii, se reduc la – 1,5 m. Lățimea variază între 200 – 500 m.

Tabel 10. Debitele de apă ale brațului Sfântu Gheorghe (medii lunare multianuale
1957 -1980)

Luna Ian. Febr. Mart. Apr. Mai. Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Nov. Dec.
Media 822 935 1510 1360 1630 1920 1340 1220 1020 901 690 749
Maxim 1060 1540 1610 1520 1800 1980 1790 1430 1190 1200 800 1170
Minim 656 481 1270 1240 1500 1770 998 935 825 670 624 503

După cum se poate observa în tabelul nr.1 0(vezi Tabel 10.) , debitele de apă ale
brațului înregistrate la postul hidrometric Sfântu Gheorghe sunt mult mai scăzute în
intervalul octombrie – februarie, crescând brusc în primăvară atingâng valori maxime în
luna iu nie.

Tabel 11. Nivelurile de apă ale brațului Sfântu Gheorghe (medii lunare
multianuale 1960 -1986)

Luna Ian. Febr. Mart. Apr. Mai. Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Nov. Dec.
Media 122 120 126 124 130 133 126 120 118 116 118 121
Maxim 156 140 150 142 138 140 143 136 134 125 144 158
Minim 108 100 119 113 118 124 115 109 108 109 100 95

52

Figura 10. Brațul Sfântu Gheorghe

Nivelurile de apă ale brațului Sfântu Gheorghe înregistrate la postul hidrometric
Sfântu Gheorghe au o medie anuală multianuală de 123 m astfel observându -se o creștere
peste medie în lunile aprilie – iulie și o scădere sub medie in lunile de toamnă și
iarnă (vezi Tabel 11.) . Factorii ce condiționează mersul nivelurilor sunt : aportul apelor
Dunării la vârful deltei (Ceatalul Chilia); ridi carea lentă a nivelului „0” al Mării Negre;
ridicarea patului albiilor brațelor principale și secundare prin intensa lor aluvionare,
datorită pantelor foarte mici; colmatarea terenurilor din interiorul deltei datorată
aluvionării lor la apele mari, la acea sta adăugându -se lucrările de dragare a brațelor
existente, sau lucrărilor pentru executarea unor noi canale;micșorarea secțiunii de
scurgere a apelor în interiorul deltei prin îndiguirea totală sau parțială a incidentelor care
se pot preta la amenajări st uficole și agricole; înaintarea gurilor de vărsare în mare,
datorită intenselor aluvionări ce se produc la ceatalul dintre apele fluviului ( dulci) si
apele marine ( sărate). (vezi Figura 10)
Două elemente hidrologice importante pentru comuna Sfântu Gheorgh e sunt
reprezentate de gârle și canale.
Gârlele sunt în general înguste și greu accesibile, însă datorită faptului că
singurele gârle din perimetrul studiat fac accesul către Insula Sacalin , acestea au fost
utilizate pentru transport, facilitandu -se astfel accesul pe gârlă, vegetația care altă dată

53 bloca înaintarea, acum fiind aproape inexistentă. Aceste gârle sunt : Gârla Olinca, Gârla
de Mijloc (4,5 km lungime) și Gârla Turcească (8 km lungime).
Canalele au creat nu numai în zona studiată dar și în toată delta o rețea foarte
densă si întinsă. Deși acțiunea de realizare a unor căi de transport pe apa în interiorul
deltei, în scopul asigurării schimbului de apă între brațele principale și complexele
lacustre, și a valorificării resurselor piscicole, a încep ut încă din primul deceniu al sec.
XX, totuși rețeaua actuală de canale datează, în principal, din deceniul al șaptelea când s –
a pus problema exploatării stufului prin incinte amenajate.
În nordul brațului Sfântu Gheorghe există trei canale și anume, Cana lul Central
ce face legătura între comuna Sfântu Gheorghe și Sulina, fiind deseori utilizat pentru
transport, Canalul Tătaru (20 km lungime) ce pornește din canalul Central și se varsă în
lacul omonim și Canalul Ivancea (15,9 km lungime) care pornește de p e brațul principal
și își are cursul longitudinal pe Grindul Cerbului până la jumătatea lungimii sale,
traversând apoi Grindul Ivancea până la vărsarea în Lacul Roșu.
La sud de brațul Sfântu Gheorghe canalele sunt dispuse paralel cu orientarea
grindurilor dar și tranversal acestora. Astfel, cele paralele cu grindurile sunt : canalul
Ciotic – limita de vest a Grindului Flămânda, canalul Palade (17,1 km lungime) – limita
de vest a Grindului Palade, canalul Belciug (8,3 km lungime) care se varsă în Lacul
Belciug, canalul Tărâța (11,2 km lungime) și canalul Dranov (24,7 km lungime) ce
reprezintă limita de vest a comunei analizate. Dintre cele transversale grindrurilor, cu
orientare NV – SE cele mai semnificative sunt : canalul Buhaz – Zaton (31,2 km
lungime), canalul Buhaz (11,6 km lungime), canalul Plopului, canalul Crasnicol (19 km
lungime), canalul Lejai, canalul Ciotica – Zaton și canalul Perișor (4,7 km lungime) ce
reprezintă limita de sud – vest a comunei.

5.2.2 Apele stătătoare

Lacurile constituie o c ategorie morfohidrografică importantă în ansamblul Deltei
Dunării. Prin lucrările de amenajare a numeroase incinte multe lacuri și chiar complexe
lacustre au fost desecate, cum este cazul amenajarii agricole din Pardina și Sireasa.
Astfel, dacă se analizea ză succesiv câteva hărți ale deltei din diferite etape se constată o

54 reducere substanțială a numărului de lacuri și suprafața pe care o dețineau acestea. Din
inventarierea lacurilor, de pe harta înainte de anul 1980, a rezultat un număr de 668 lacuri
însum ând 31.262ha, reprezentând 9,28% din suprafața deltei. În urma acțiunii de
desecare a lacurilor din amenajările agricole Pardina și Sireasa, numărul acestora s -a
redus la 479 (lacuri mai mari de 1 ha), iar suprafața la 25.794ha reprezentând 7,82% din
supra fața deltei. În numărul de lacuri din această ultimă apreciere intră lacurile existente
în teritoriul rămas în regim liber, la care se mai adaugă și lacurile naturale incluse în
perimetrul amenajărilor piscicole (Obretin, Dranov, Rusca etc.). Sub aspectul numărului
și mărimii lacurilor se constată o diferențiere clară între partea vestică (vârful deltei) și
partea estică, datorită proceselor de aluvionare mai intense în prima parte și ulterior
a gradului de intervenție a omului pentru folosirea terenurilor în agricultură și
silvicultură.
Lacurile din partea estică, care formează complexe lacustre funcționale, au linia
țărmului formată din stuf și plaur (pseudoțărm), adâncimea medie 1 -2m și chiar 3m,
exceptând categoria lacurilor de meandru abadonat, care au adâncimi mai mari (Belciug
7m).
Lacurile din perimetrul studiat sunt – la nord de brațul Sfântu Gheorghe: Lacul lui
Matei, Lacul Tătaru, Lacul Mândra și la sud de braț : Lacul Belciug, Lacul Lejai, Lacul
Zatonul Mic (vezi Figura 11.) , Lacul Văratica și L acul Zatonul Mare.

Figura 11. Lacul Zatonul Mic

55 Lucrările de amenajare, în scopuri agricole în special, au scos din patrimoniul
lacustru numeroase lacuri.
Terenurile mlăștinoase, acoperite cu apă, în funcție de nivelul Dunării, și de
vegetație palustră, sunt situate între -0,5 și 1m și ocupă zonele din jurul lacurilor și a
complexelor lacustre, respectiv din ariile depresionare. O bună parte din aceste terenuri
au fost desecate prin acțiunea de îndiguire și realizarea amenajărilor agricole și silvice. În
interiorul amenajărilor piscicole, această categorie morfohidrografică a rămas, dar fiind
supusă regimului hidrologic dirijat. Suprafața acoperită cu vegetație palustră este
apreciată la cca. 143.500ha, reprezentând 43% din suprafața deltei.
Suprafețele a coperite cu vegetație acvatică fixată sunt : Sărăturile cu un grad de acoperire
cu vegetație de 40% , Ivancea – Cerbul – 86 %, Buhaz – Perișor – 23 %.
Unul dintre cele mai importante elemente ale rețelei hidrografice ale comunei
Sfântu Gheorghe este Marea Neagra.
Avându -și originea în vechea rnare sarmatică, mult mai întinsă, Marea Neagră are
o suprafață de 462 535 km2 (împreună cu Marea Azov). Este o mare de tip continental,
legându -se prin strâmtori (Bosfor și Dardanele) cu Mediterana, iar de acolo cu în treg
Oceanul Planetar. Are puține insule, iar ca penins ule cea mare mare este Crimeea.
Originalitatea Mării Negre co nstă în lipsa curenților vertica li, care ar asigura
pătrunderea aerului în adânc. Aceasta explică existența a două straturi de apă: unul din
adânc, ceva mai sărat (22%0), neaerat, ceea ce pricinuiește acumularea de gaze toxice
(H2S), fiind lipsit de viețuitoare; altul la suprafață (circa 180 m grosime), alimentat cu ape
fluviale, deci mai dulce (doar 17 -18%° salinitate), in fluențat de factorii climatici Numai
în cel superior se dezvoltă fauna. În nord -vestul mării, deci în dreptul țării noastre,
platforma continentală, cu adâncimi reduse, face ca bogăția faunei să fie mai mare (vezi
Figura 12.).
În bilațtul termic al mării, rolul principal le re vine, pe de o parte, radiației directe
și difuze, iar pe de altă parte schimbului termic dintre aer și apă și evapotranspirației de la
suprafață. Transparența apei este de cca. 0,5 -0,8m. Masele de apă dunărene, galbene de la
aluviuni, pătrunzând în mare de obicei până la o distanță de 10 -15 km., provoacă o
transparență redusă în jur de 1,5 – 10 m în funcție de sistemele fracționare de amestec.

56
CONSTANTASulina
Sf. Gheorghe
Midia
30O30O
31O31O
29O29O
O44O44O45 O45
1011
1010
1111
121212
13 1313
1414
14
141414
15
15 1515151515
16
Figura 12. Salinitatea apei Mării Negre în dreptul tărmului românesc

După cum se poate observa din figura 13 (vezi Figura 13), adâncimea fundului
mării în dreptul localității Sfântu Gheorghe ajunge până la 40 – 50 m adâncime, fiind
alcătuit din mâl cu o granulometrie mică ( < 0,01 mm) și abia după adâncimea de 50 m se
întalnește nisip cu cochilii.
Valurile, după măsurătorile efectuate, în proporție de cca 50% sunt cauzate de
vânturile ce bat din direcția NE.

57
45O45O29O
29O30O
30OSulina
Sf.GheorgheBr.Sulina
Br.Sf.Gheorghe12 3 4 56
1
23
4
5
6
54323040
50
60
70
Nisip d
Mal d50%
50%0,02 – 0,05 mm cu cochilii
< 0,01 mm
Profile oceanografice standard1 : 300.000
Figura 13. Structura litologică a fundului mării și adâncimile lui

5.3. Riscul hidrologic

Inundabilitatea spatiului deltaic, ca proces hidrologic complex, este foarte
importanta in dinamica evolutiva a tuturor componentelor sistemului natural. Strans
dependent de regimul apelor Dunarii, gradul de inundabilitate sustine atat procesele de
aluviona re (in suprafata la niveluri ridicate si liniar, la niveluri scazute), cat si alimentarea

58 cu apa a depresiunilor lacustre interioare; in special cel de al doilea aspect, prin
asigurarea unei ritmicitati a gradului de primenire a apei vehiculate intr -un sis tem optim
de circulatie, asigura evolutia normala a ecosistemelor terestre si acvatice.
Studiile complexe efectuate in ultimele decenii au evidentiat faptul ca perioadele
de inundatie, de amplitudine si durata diferita au favorizat intotdeauna dezvoltarea
corespunzatoare a biocenozelor, in paralel cu indepartarea poluantilor de diverse
proveniente. Principalele premise care conditioneaza realizarea inundarii deltei sunt
particularitatile hipsometrice ale acesteia si amplitudinea si periodicitatea realizarii
nivelurilor maxime ale Dunarii, la acestea se mai pot adauga in prezent, restrangerea
suprafetelor supuse inundabilitatii, ca urmare a amenajarilor realizate.
Procesul de inundatie corespunde evident fazelor de crestere a nivelului Dunarii,
dar, infunctie de marimea acestora, ele afecteaza proportional un anumit procent din
suprafata deltei.
O reprezentare mai explicita a riscului de inundare, a inundabilitatii Deltei
Dunarii poate fi realizata prin harta inundabilitatii. Harta inundabilitatii deltei, real izata si
conceputa ca atare, reflectain ultima instanta o situatie de moment. O harta a
inundabilitatii Deltei Dunarii a fost efectuata de catre INCDDD in anul 1999 si a avut la
baza harta fizico -geografica a Deltei Dunarii elaborata in anul 1983, sub coor donarea
prof. dr. doc. Petre Gastescu. La elaborarea hartii inundabilitatii au fost
folosite datele de nivel existente din Delta Dunarii de la statiile hidrologice (vezi Figura
14).
Pentru spațiul comunei Sfântu Gheorghe suprafața inundată la 3 hg însumează 49
820 ha (58,9 % din suprafața neindiguită), sub care se află un volum de 525 mil. m3 apă,
la un nivel mediu tot de circa 106 cm r.M.N. În cazul hidrogradului 6, suprafața inundată
este de 69.160 ha (81,7 % din total suprafață); ca urmare acest compartiment poate
înmagazina 1.027 mil. m3 apă la un nivel mediu de 149 cm r.M.N.
La hidrogradul 10 suprafața neinundată este de 5.690 ha (6,7 %); suprafața
inundată poate acumula un volum de apă de 1.462 mil. m3, având suprafața la cota medie
de 185 cm r.M.N.

59

Figura 14. Harta inundabilității Deltei Dunării

Indiferent de situaț ie (reg im natural sau amenajat), există o strânsă legatură între
înălțimea grindurilor fluviale ș i regi mul nivelurilo r; de aici rezultă importanța deosebită a
cunoașterii câ t mai exacte a nivelmentului (hipsomet riei) spaț iului deltaic (dupa B.V.
Driga, 2005). În complexul de nisipuri și pietrișuri pleistocene din baza depozitelor

60 deltaice sunt cantonate ape subterane. Date fiind intercalațiile de argile și argile turboase
în acest complex psamito -psefitic se dezvoltă un complex acvifer în care stratele acvifere
separate prin lentilele amintite – prezintă între ele un schimb permanent de ape.
Astfel, o apă dulce de suprafa ță, slab mineralizată, îndată ce devine apă freatică se
mineralizează, dar după tipul apei freatice din grindurile învecinate.
În perioadele ploioase, aceste ape se găsesc în cantități mari, pe când în perioadele
secetoase se reduc până la dispariție. Sunt destul de frecvente în grindurile marine, ca
acumulări din precipitații în micile cuvete din dune. Prezența lor este posibilă numai pe
nisipuri, deoarece acestea fiind ușor spălate nu au reținut săruri pe granulele lor.

61 CAPIT OLUL 6 – VEGETAȚIA ȘI FAUNA

6.1. Regionarea biogeografic ă

Comuna Sfântu Gheorghe aparține marii Regiuni Holartice, Subregiunii pontico –
central – asiatică, Provinciei Pontice.
Provincia Pontică se caracterizează printr -o zonalitate latitudinală bine
reprezentată de formațiunile, trecând de la pajiște la silvostepă, cu graminee și diverse
ierburi xeromezofile, alternând cu păduri de stejar pufos și dând în pajiști de stepă cu
graminee și diverse ierburi xerofile de tip pontic.
Prezentă sub forma unor p relungiri tentaculare în Bărăgan, Dobrogea și sud –
estul Moldovei, această provincie biogeografică este caracterizată printr -o climă
continentală, fiind cea din urmă populată de plante și animale, deci cea mai recentă.
Alături de Horstul Dobrogean, balta și Delta Dunării, ca și împrejurimile
complexului lagunar Razelm posedă o floră în mare majoritate acvatică. Ținutul Bălții
Dunării și al Complexului Razelm este cel căruia îi aparține localitatea Sfântu Gheorghe
și orizontul său local. Acesta se află sub influența climei de stepă.
În regionarea fitogeografică din Atlasul Republicii Socialiste România (1979),
comuna Sfântu Gheorghe se încadrează în regiunea Macaronezo – Mediteraneană,
subregiunea Submediteraneană, Provincia Dacică, Subprovincia Daco – Moesică, în
districtul Bălțile și Delta Dunării.
Ca regiune pedogeografică aparține Regiunii Est – Europene, Provinciei
Danubiano – pontice, Districtul Delta Dunării și Complexul Razelm.

6.2 Structura și compoziția covorului vegetal

Vegetația Deltei Dună rii este compusă din: păduri (3%), pășuni naturale (10%),
stufărie (55%), teren arabil (3%), celelalte terenuri (3%), restul fiind reprezentat de luciul
apei.
Elementul dominant în vegetația comunei Sfântu Gheorghe îl constituie stufăriile,
formate din stu f omogen predominant și stuf în amestec cu alte plante de baltă ca: papură,

62 ferigă de baltă (Dryopteris thelypteris ), pipirig (Scirpus maritimus ), rogoz (vezi Figura
15.).

Figura 15. Vegetație stuficolă

Din suprafața de stuf omogen o bună parte este ocu pată cu stuf dezvoltat pe un
plaur plutitor, o formațiune vegetală specifică acestor locuri, formate dintr -o aglomerare
de rizomi, rădăcini de stuf și alte câteva plante ca: feriga de baltă, tătăneasa (Symphytum
officinale ), jabesul, losniciorul, cupa vaci i, izma broaștei (Mentha aquatica ), răchitanul
(Lythrum salicaria ). Acest plaur reprezintă un loc de refugiu pentru: iepuri, vulpi, vidre,
nurci, mistreți, câini enoți, nevăstuici, pisici sălbatice.
Suprafata apelor este în cea mai mare parte acoperită cu vegetație acvatică,
dezvoltată în apele stătătoare, în cele mai multe cazuri având rădăcinile înfipte în mâl,
suprafața apei fiind străbătută de organe florale. Dintre acestea mai des întâlnite sunt:
mălura bălții, cosorul, broscărița (Potamogeton natans ), ciuma apelor( Elodea
Canadensis ).
Mai aproape de mal se dezvoltă plante cu frunze plutitoare, fixate sau nefixate
prin rădăcini, ca: nufărul alb (Nymphaea alba )(vezi Figura 16.) , nufărul galben (Nuphar
lutea )(vezi Figura 17.) , ciulini, limba broaștei săgeata broaștei (Sagittaria sagittifolia ),
rizac, lintița (Lemma minor ), iarba broaștei (Alisma plantago -aquatica ).

63

Figura 16. Nufărul Alb Figura 17. Nufărul Galben

Când sunt în plină vegetație, aceste lacuri apar ca o nesfârșită întindere verde,
alcătuită din stuf și trestie, întreruptă de nenumărate fâșii sau ochiuri de apă mărginite de
zăvoaie, cu plopi și sălcii albe, acoperite de covorul plutitor al frunzelor de nuferi și al
altor plante acvatice, ale căror flori albe sau galbene aduc în peisa j o notă de gingășie.
Pe grindurile neinundate se găsesc ierburi ce alcătuiesc pășuni și specii rezistente
la secetă precum: obsiga( Bromus sterilis ), zizania (Zizania palustris ), cercelul, salcia
târâtoare (Salix rosmarinifolia ), cătina( Lycium barbarum )(vezi Figura 18) , răchita.

Figura 18. Cătina

64 Pădurile sunt alcătuite din specii lemnoase ca: arinul( Genul Alnus ),
frasinul( Fraxinus excelsior ), stejarul( Quercus robur ), ulmul, plopul( Populus alba ).

6.3 Plante rare, endemice. Monumente ale naturii

Vegetația bogată a deltei reprezintă una dintre principalele bogății ale țării, fiind
un obiectiv de mare atracție pentru turiști. De aceea, anumite plante au fost declarate
monumente ale naturii, ce trebuie protejate, ele făcând parte fie din plantele rare, fie din
plantele endemice.
Nufărul alb ( Nuphar alba ) și nufărul galben ( Nuphar letum ) sunt plantele cele mai
frumoase întălnite în această zonă. Ei sunt ocrotiți prin lege fiind pe cale de dispariție. Pe
lângă funcția lor estetică, nuferii asigură datorit ă frunzelor late posibilitatea depunerii de
ponte pentru animalele subacvatice, printre care și melcii.
Stuful este de asemenea ocrotit fiind o plantă specifică deltei.

6.4 Principalele caracteristici faunistice

În zona localității Sfântu Gheorghe trăie sc o mare varietate de specii: animale
terestre care sunt legate de apă prin modul lor de viață, animale care își caută hrana în apă
sau pe uscat, animale care sunt legate strâns de zona inundabilă, animale acvatice etc.
Dintre speciile de mamifere de usc at întâlnim: iepurele( Lepus europeanus ),
vulpea( Vulpes vulpes ), dihorul de stepă( Mustela eversmanni ), dihorul pătat( Vormela
peregusna ), bursucul (Meles meles ).
Lista speciilor de mamifere de apă include printre altele: vidra( Lutra lutra ),
nurca( Mustela lu treola ), hermina( Mustela erminea ), nevăstuica, (Mustela Nivalis ),
mistrețul( Sus scrofa ), bizamul (Ondatra zibethica ), nutria (Myocaster coypus ), câinele
enot (Nyctereutes procionoides G .).
Bine cunoscuți în Delta Dunării sunt amfibienii, din categoria căro ra fac parte
broaștele. Ele sunt animale care își duc viața atât pe apă cât și pe uscat. Unele specii
preferă mai mult uscatul, trăind în gropi, cum ar fi: broasca de pământ sau cea râioasă.

65 Altele se aventurează chiar în arbori. Câteva specii întâlnite în zonă sunt: brotăcelul (Hyla
arborea ), broscuța de baltă, tritonul cu creastă (Triturus cristatus )(vezi Figura 19).

Figura 19. Broasca de baltă

Deși se aseamănă puțin între ele, broaștele țestoase, șopârlele și șerpii fac parte
din aceeași clasă și ace lași grup al vertebratelor. Din această categorie întâlnim în zonă:
broasca țestoasă de apă( Emys orbicularis ), gușterul (Lacerta viridis ), șarpele de apă
(Natrix tesselata ), vipera veninoasă.
Dintre insecte cele mai răspândite sunt: țânțarii, muștele și tă unii.
Adevărații stăpâni ai Deltei sunt însă păsările. În stufărișuri, pe grinduri și în
zăvoaie trăiesc populații înaripate din care unele cuibăresc în Deltă, iar altele călătoresc
spre diferite ținuturi. Originea acestor păsări este diferită: de tip medi teranean, mongol,
siberian, european, chinezesc, arctic.
Sub raport ornito -geografic, Delta Dunării este considerată ca fiind una dintre cele
mai interesante delte ale lumii. În peisajul ei păsările reprezintă „cartea de vizită” a
acestui paradis. Din cele 8600 de specii existente pe glob, aici s -au inventariat 310 adică
3,60% din avifauna mondială și 86,11% din cea a României (360 de specii).
În localitatea Sfântu Gheorghe întâlnim foarte multe din aceste specii și putem
enumera pe cele mai importante, c lasificându -le astfel:

66 a) specii sedentare , care, fie rămân la noi tot timpul vieții lor, fie că părăsesc zona în
anumite perioade, dar sunt înlocuite de populațiile aceleiași specii, originare din alte zone
geografice. Din această categorie fac parte: raț a mare (Anas platyrhynchos ), rața cap
brun( Aythya ferina ), gâsca de vară( Anser anser ), codalbul( Haliaeetus albicilla ), fazanul
(Phasianus cochicus colchicus ), guguștiucul (S. decaocto ), cioara grivă (Corvus corone
cornix );
b)specii migratoare , care pot fi: oaspeți de vară, care se reproduc în zona noastră și
migrează mai la sud pentru perioadele reci ale anului. Astfel de exemple avem: Pelicanul
comun ( Pelecanus onocratulus ), Pelicanul cret ( Pelecanus crispus ), Egreta mare
(Egretta alba ), Egreta mica ( Egretta garzetta ) stârcul purpuriu (Ardeola purpurea ),
stârcul galben (Ardeola Ralloides ), stârcul pitic, uliul de trestie (Cireus aeruginosus ),
gaia brună, cârsteul de câmp, porumbelul de scorbură( Columba oenas ), turturica,
prepelița, chira de baltă (Sterna hirundo )(vezi Figura 20.) , cucul, pupăza. Unele păsări
din această categorie prezintă tendința de a ierna la noi, de exemplu: cormoranul mare
(Phalacrocorax carbo )(vezi Figura 21.) , corcodelul mare (Podiceps cristatus ), călifarul
alb (Tadorna tadorna L.) , rața roșie (Aythya nyroca G .), stârcul cenușiu (Ardea cinerea ),
buhaiul de baltă (Botaurus stellaris ), lebăda de vară (Cygnus olor ), lișița( Fulica atra ),
dropia (Otis tarda ), mierla( Cinclus cinclus ); oaspeți de iarnă – păsări originare din zonele
nordice, care iernează în Deltă: fundacul polar (Gavia artica ), fundacul gât roșu (Gavia
stellata ), rața pitică, gâsca gât roșu (Branta ruficollis ), șoimulețul de iarnă, uliul de stepă
(Aquila nipalensis ), huhurez coadă lungă( Strix uralensis ), pasărea omătului
(Plectrophenax nivalis ).

Figura 20.Chira de baltă Figura 21. Cormoranul mare

67 c) Specii de păsări care cuibăresc mai la nord de țara noastră și trec pe la noi primăvara și
toamna, precum: rața fluierătoare (Anas penelope ), rața sulițar (Anas acuta ), fluie rarul
picioare verzi (Tringa nebularia ), fluierarul negru (Tringa erythropus ), becațina
(Gallinago gallinago ), sitarul de pădure ( Scolopax rusticola L. ), sturzul viilor (Turdus
iliacus ).
d)specii accidentale și de invazie. Din această categorie fac parte păsări venite din alte
zone, care apar la noi în mod accidental ca exemplare rătăcitoare. De exemplu:
corcodelul urecheat (Podiceps cristatus ), fundacul glaciar( Colymbus arcticus ), stârcul de
cireadă (Bubuleus ibis ), acvila de stepă (Aquila nipalensis ), rața mandarin (aix
galericulata ), rața neagră (Melanitta nigra ), pescărușul răsăritean (Alcedo athis ),
pescărușul aripi albe (Chlidonias leucopterus ), nagâțul picioare galbene (Chettusia
leucura ). Speciile de invazie, apărând în perioade neregulate, nu au o ciclicitate bine
determinată, iar în diferite anotimpuri mai apar unele specii, cum ar fi: mătăsarul
(Bombycilla garrulus ), lăcustarul (Sturnus roseus ).
Mâlul de pe fundul apelor, plantele submerse, frunzele plantelor natante,
adăpostesc diferite viețuito are microscopice, precum și viermi.
O altă bogăție faunistică a acestei zone este peștele. Dintre speciile întâlnite la
Sfântu Gheorghe menționez: somnul(Siluris glanis), șalăul(ducioperca lucia), știuca(Esox
lucius), crapul (Cyprinus carpio ), carasul (Carassius auratus ), roșioara, plătica (Abramis
brama ), cosacul (Abramis sapa ), avatul (Aspius aspius ).
În apele Deltei și în cele de litoral apar specii salmastre. Sturionii constituie
resturi din fauna vechiului lac pontic: morunul, nisetrul, păstruga, cega. Alți pești, de
origine mediteraneană, sunt adaptați la condițiile din Marea Neagră, precum: chefalii,
stavrizii. Un rol important îl ocupă scrumbia, întâlnită mai ales în apele Dunării.

6.5. Animale rare. Elemente cinegetice. Fenomene ale naturii

Elem entul zoogeografic endemic pentru această zonă este tritonul cu creastă
danubian ( Triturus Cristatus Dobrogicus Kiritescu ). Dintre speciile rare, cu răspândire
limitată cele mai importante sunt cele de nevertebrate acvatice : Stenocuma Graciloides ,
Pterocu ma Rostrata , Paramysis Ullskyi ).

68

Figura 22. Tritonul cu creastă danubian

Pentru că sunt pe cale de dispariție, pelicanul comun și pelicanul creț, lopătarul,
lebăda mută, piciorongul și călifarul au fost declarate monumente ale naturii.
Unul dintre ra rele animale întâlnite la Sfântu Gheorghe era foca cu burta albă.
Ultimul exemplar s -a prins în cârlige de sturion, în 1966. Martori oculari au povestit că
avea o pereche și aceasta a jelit zile în șir în apropierea satului, chemându -și tovarășul de
viață. Exemplarul prins a fost trimis la Muzeul Institutului de Cercetări Ecomuzeale. Alte
urme ale acestei specii au fost descoperite pe insula Sacalin la 13 iulie 1972, când au fost
văzute pe un banc de nisip urme de parcă ar fi fost târât un sac greu – ele fi ind atribuite
ultimelor foci din Marea Neagră.
În 14 aprilie 1968, a fost găsită în carmacele folosite la pescuitul sturionilor, în
dreptul localității Sfântu Gheorghe, o țestoasă marină, care la controlul uneltelor era vie.
Apariția neașteptată a acestui animal cu înfățișare și dimensiuni puțin obișnuite a dat
naștere unor reacții violente din partea pescarilor. Fiind ucisă prin lovituri puternice,
carapacea țestoasei s -a fisurat în mai multe locuri, iar după două zile a fost trimisă la
Muzeul „Deltei Dună rii” din Tulcea.

69 6.6. Considerații asupra impactului activităților umane asupra stratului biotic

Impactul activităților antropice asupra mediului natural din împrejurimile
comunei Sfântu Gheorghe are două aspecte diametral opuse. Aspectul negativ se refl ectă
în diminuarea faunei ihtiologice și a avifaunei și se datorează pescuitului excesiv și a
turismului tot mai dezvoltat și tot mai nociv.
Aspectul pozitiv se reflectă în grija permanentă a autorităților, în principal de a
proteja speciile pe cale de dis pariție, de a impune noi reglementări în această privință.
Un alt factor important pentru dezvoltarea durabilă a deltei este constituit în
alegerea sancțiunilor pentru încălcarea regulamentelor interne ( pescuitul sportiv în spații
și perioade neadecvate).

6.7 Caracteri zarea ecosistemelor existente în arealul comunei Sfântu Gheorghe

Diferențierea spațiului deltaic, de la prima bifurcație către țărmul mării și de la
brațele principale spre interior, este rezultatul evoluției în timp, care a dus la formarea
grindurilor, lacurilor, gârlelor și terenurilor amfibii și, respectiv, a ecosistemelor .
Deoarece ecosistemele din deltă sunt în strânsă interacțiune și toate determinate de fluviul
Dunărea și de energia primită de la soare, acest angrenaj abiotic este con siderat ca un
sistem, un nivel supraecosistemic de organizare a materiei. Având în vedere configurația
morfohidrografică, asociațiile floristice și faunistice, impactul
activității antropice în decursul timpului, în Delta Dunării, s -au delimitat două categ orii
mari de ecosisteme și anume: ecosisteme naturale parțial modificate de om și ecosisteme
antropice.
În cadrul primei categorii s -au identificat 20 de ecosisteme, începând cu brațele
Dunării și încheind cu plajele litorale puțin consolidate. În cea de -a doua categorie s -au
identficat 7 tipuri de ecosisteme încluzând aici, tipurile de amenajări (agricole, piscicole,
silvice), amenajări complexe, culturi agricole izolate cu extindere mică, plantații
de plop pe grindurile fluviale, așezările umane (urbane ș i rurale).
O poziție aparte o reprezintă canalele – construite de om dar datorită integrării
acestora în subsistemul rețelei hidrografice sunt încadrate la ecosiosteme naturale, acestea

70 având particularități abiotice și biotice asemănătoare cu gârlele și j apșele naturale, atât cât
și acestea au mai rămas naturale.

1. Ecosistemele naturale parțial modificate de om

a) Dunarea si brațele sale principale
Acest tip de ecosistem include Dunarea ( de la Cotul Pisicii până la Cetal Chilia) și cele 3
brațe princip ale (Chilia, Tulcea -Sulina și Sfântu Gheorghe), la care se mai adaugă brațele
secundare ale Chiliei (Tătaru, Cernovca, Babina și Musura), iar la Sfântu Gheorghe,
Gârla de Mijloc și Gârla Turcească, toate acestea reprezentând arterele hidrografice
principal e prin care se repartizează apele Dunării de la Ceatalul Chiliei. Maximum de
dezvoltare a fitoplanctonului se înregistrează în lunile de vară și toamnă datorită
factorilor hidrologici favorabili iar in ceea ce privește repartiția cantitativa a
fitoplancton ului se observă numărul mare al speciilor fitoplanctonice, la maluri, datorită
curentului mai slab al apei. Ihtiofauna domină acest ecosistem și este reprezentată prin
crap (Cyprinus carpio), șalău (Lucioperca sandra), somn (Silurus glanis), avat (Aspius
rapax), morunaș (Vimba vimba carinata), sabiță (Pelecus cultratus), sturionii de apă dulce
– cega (Acipenser ruthenus), scrumbie de Dunăre (Alosa pontica), sturioni marini în
migrație pentru reproducere – morun (Huso huso), nisetru (Acipenser güldenstaedti) ,
păstruga (Acipenser stellatus). Acest tablou ihtiologic se schimbă în funcție de
modificarea gradului de calitate a apei.
b) Gârle și canale cu circulație activă a apei
Acest ecosistem este reprezentat prin brațe abandonate ale Dunării, canale
important e sau gârle. Aceste canale, ca artere importante de legătură între brațele
principale și complexele lacustre prezintă o viteză variabilă și cu sensuri de curgere
reversibilă față de faza de regim hidrologic, turbiditate descrescătoare de la brațe către
interior (datorită depunerii aluviunilor).
În ceea ce privește fito și zooplanctonul, acesta are un caracter fluvial în timpul
apelor mari, după care capătă trăsăturile apelor semistagnante cu prezența unor forme
lacustre. Sub aspect cantitativ, planctonul a cestui ecosistem este superior celui din apele
brațelor Dunării. La marginea canalelor și gârlelor unde curentul de apă este mai mic și

71 substanțele aluvionare mai reduse se dezvoltă biocenoze de floră tare, formată mai ales
din stuf, însoțită de papură, pi pirig și unele specii de rogoz. Dintre speciile de pești, în
afară de speciile menționate în brațele Dunării, se dezvoltă răpitori ca știuca (Esox
lucius), bibanul (Perca fluviatilis).
c) Gârle și canale în ariile cu regim liber dar cu circulație a apelor redusă
Acest ecosistem, care reprezintă o atrofiere a condițiilor reofile și accentuare a celor
lentice, este bine marcat în Delta Dunării. Dintre aceste gârle menționăm: Litcov –
Împuțita, Puiu -Erenciuc, , Crasnicol, Tărâța -Belciug iar dintre canale : Ivanc ea, Lejai,
Palade, Buhaz -Zătoane. Viteza de curgere a apei este mult mai redusă, funcția acestora
fiind, în majoritate, reversibilă, turbiditatea scăzută ca urmare a distanței mai mari față de
brațele Dunării. Pe măsură ce viteza apei scade, îndeosebi în p erioada apelor mici, aceste
gârle și canale, sunt acoperite în mare parte de vegetație plutitoare, care determină și un
grad mare de încărcare cu substanță organică, în descompunere și deci devin nocive
pentru biocenozele respective.
Aici se dezvoltă speci i de vegetație plutitoare, ca: ciulinul de baltă (Trapa natans);
vegetație submersă, ca: broscarița (Potamogeton crispus), moțul (Potamogeton
perfoliatus), mărarul (Potamogeton pectinatus), brădișul (Myriophyllum sp.), ciuma apei
(Elodea canadensis) ș.a. I htiofauna păstrează trăsăturile comune atât canalelor și gârlelor
cu circulație activă a apelor, cât și complexelor lacustre.

Figura 23. Vegetație plutitoare

72 d) Canale în interiorul amenajărilor cu sau fără circulație activă a apei
Această categorie se constituie într -un ecosistem ce se caracterizează prin lipsa
directă a unei legături cu rețeaua hidrografică curentă, activă. Aceste canale au un rol de
drenaj sau alimentare în funcție de regimul stațiilor de pompare și de tipul amenajării
(piscicol, agri col sau silvic). De regulă, aceste canale nu au o circulație a apei, ele
comportându -se ca ape stagnante și într -un grad de îmbătrânire accentuat deoarece sunt
invadate de vegetație atât submersă cât și emersă cu un volum mare de biomasă în
descompunere. Î n amenajările piscicole, unde se mai introduce și se evacuează un volum
de apă anual, aceste canale sunt într -o stare mai bună sub aspectul capacității
productivității biologice.
e) Lacuri cu un acvatoriu întins și/sau cu schimb activ de ape între ele și r ețeaua
hidrografică secundară
În această categorie întră cele mai importante lacuri și complexe lacustre din
Delta Dunării, ca: Furtuna, Matița, Babina, Trei Iezere, Căzănel, Bogdaproste, Gorgova,
Isac, Uzlina, Puiu, Lumina, Roșu, Roșuleț, Razim, Golovița, Zmeica. Lacurile din Delta
Dunării au o particularitate morfohidrografică care le diferențiază de lacurile din
luncile râurilor, în sensul că limita lor, adică țărmul, nu este morfologică, ci este dată de
vegetația de stuf și papură sau de plaur. Depresiu nile morfologice sunt mult mai mari și
în cadru lor se găsesc mai multe lacuri care se asociază în complexe. În afară de legătura
directă prin gârle și canale, lacurile din aceste depresiuni comunică prin masa de
vegetație și pe sub plaur, chiar și în faz a apelor mici de vară -toamnă.
În general există o relație directă între conținutul de nutrienți (fosfor și azot) din
apă și speciile caracteristice de pește care pot fi găsite în ape astfel: apele oligotrofe (tip
biban) – acestea conțin cantități scăzute d e fosfor (mai puțin de 0,004mg/l), apa
este limpede, este prezentă o cantitate redusă de macrofite submerse și bibanul este specia
dominantă de pește răpitor, ape mezofile (tip știucă -lin)- concentrația de fosfor a apelor
variază de la 0,004 la 0,1 mg/litr u șidatorită disponibilității mari a nutrienților, cantitatea
de macrofite crește dar apa este încă limpede – speciile de pești dominante sunt știuca,
linul și albitura, ape eutrofe (tip plătică -șalau) – acestea conțin cantități ridicate de fosfor
(> 0,1 mg /l) și apele sunt verzi datorită cantităților ridicate de alge albastre (macrofitele

73 sunt în general absente); speciile dominante de pești întâlnite sunt platica, babușca și
șalăul.
Zoocenozele sunt reprezentative prin: zooplancton apreciat la cca. 80 spec ii care
aparțin, în principal, rotiferelor, crustaceelor (cladoceri și copepode), testaceelor; faună
fitofilă constituită din viermi (oligochete, hirudinee), moluște (bivalve, gasteropode),
crustacee (gamaride, corofiide), lavre de insecte (chironomide, tr ichoptere); faună
bentonică (de fund) care se hrănește cu substanțe organice acumulate în partea
superficială a sedimentelor lacustre (detritus) din care mai frecvent sunt viermii (cca. 6
specii de oligochete), larvele insectelor de chironomide (cca. 12 sp ecii) ș.a.
Ihtiofauna este reprezentată prin specii care trăiesc și în ecosistemul apelor
curgătoare.
f) Lacurile cu un schimb redus de ape parțial acoperite cu vegetație plutitoare
În acest ecosistem se includ lacurile Marheiul Mare, Merheiul Mic, Roșca,
Poliacova, Nebunu, Ligheanca, Dovnica, Răducu, Porcu, Tătaru, Murighiol etc. și se
caracterizează printr -un schimb redus de ape, fapt ce a dus la un grad avansat de
împotmolire, nu atât prin procesele de aluvionare cât prin cantitatea de material organic
depusă pe fund.
Tabloul peisagistic al acestor lacuri este cunoscut de regulă prin prezența
nufărului alb (Nymphea alba) și la margine a nufărului galben (Nuphar luteum). Alături
de aceste plante cu aspect plăcut coabitează și alte specii, ca plutică (Nymph oides
peltata), ciulinul de baltă (Trapa natans), limba broaștei (Alisma plantago -aquatica),
săgeata apei (Sagittaria sagittifolia), iarba broaștei (Hydrocharis morsus ranae) care
acoperă uneori întreaga suprafață a lacurilor mici și le fac improprii pescu itului și altor
utilizări economice. Pe suprafața lacurilor, de asemenea, mai adăpostite de vânt, dar unde
adâncimea este mai mare, se dezvoltă mai multe specii de plante plutitoare dar nefixate
de fund, cum ar fi: patru specii de lintiță (Lemna sp.) cu fr unze ca niște bănuți care
acoperă suprafețe întinse, peștișoara (Salvinia natans), strățelul de baltă (Utricularia sp.),
mătasea broaștei (Spirogyra sp.), care, în general, nu dau un aspect plăcut acestor
obiective acvatice. În ceea ce privește structura i htiofaunei, aceasta se apropie mult de
cea a lacurilor cu schimb activ de ape.
g) Lagune conectate la mare

74 În acest ecosistem sunt incluse două lacuri – Sinoie și Zătonul Mare. Prin poziția
lor geografică și gradul diferit de impact antropic, cele două lac uri se deosebesc esențial.
Zătonul Mare cu un acvatoriu mult mai mic și cu o deschidere la mediul marin
mai mare și nedirijată, constituie un mediu mult mai caracteristic al acestui tip de
ecosistem costier.
h) Golfuri semi -închise
Acest ecosistem cuprinde meleaua Sfântu Gheorghe formată între insula Sacalin
și delta cu o largă deschidere spre sud, respectiv spre mare, și aproape anihilată cea din
nord cu apele Brațului Sfântu Gheorghe – are adâncimi mici, cu aporturi de apă dulce,
fapt ce se constituie în ecosisteme lacustro -marine cu importante structuri biocenotice
alcătuite din biocenoze planctonice și bentonice, ihtiofaunistice de apă dulce și marină.
i) Apele marine costiere
Ecosistemul apelor marine costiere corespunde platformei continentale marine, în
cazul limitelor Rezervației Biosferei Delta Dunării, până la izobata de 20m (exceptând
Golful Musura și Meleaua Sfântu Gheorghe care constituie (ecosistemul de golfuri
semiînchise).
Cea mai mare parte a apelor costiere este sub influența apelor deversa te de
Dunăre care se reflectă în gradul de mineralizare (salmastru), în turbiditate, respectiv
transparență și substanțele poluante care au determinat modificări esențiale în asociațiile
floristice și faunistice.
j) Ariile depresionare inundate frecvent, a coperite cu vegetație higrofilă fixată (stuf,
papură, rogoz)
Acest ecosistem cu o mare desfășurare în suprafață este în continuarea celor cu apă
stagnantă (lacuri), în cadrul vastelor depresiuni morfologice limitate, fie de
grindurilefluviale, fie de acest ea și cele marine. Aceste suprafețe sunt sub apă, dar puțin
adâncă (sub 1m, chiar 0,3 -0,5m) în perioada de vară -toamnă și destul de adâncă(peste
1m) în perioada apelor mari de primăvară și începutul verii. Prin ridicarea nivelului apei
în perioada inundați ilor, acest ecosistem palustru se extinde și mai mult, temporar,
constituind locurile cele mai bune pentru reproducerea speciilor de pești din ecosistemul
lacustru. Specia de vegetație dominantă este stuful (Phragmites australis), care a dat și

75 denumirea a cestor terenuri, de stufărișuri, deși în interiorul lor spectrul floristic este
foarte bogat.
Analizând succint un profil al vegetației între un braț de Dunăre și un lac din
cadrul cestor terenuri mlăștinoase se remarcă următoare succesiune a asociațiilor: la
marginea depresiunii pe grindul fluvial, pe porțiunea cea mai înaltă, se întâlnește cea de
Salicaetum, apoi Typhaetum -Caricetum, Scirpo -Phragmitetum, Phragmitetum natans
(plaurul) și se trece apoi spre Nymphaetum -Potametum, respectiv la țărmul lacului.
Pe lângă flora menționată și fauna microscopică planctonică, peștii, păsările și
mamiferele găsesc un loc ideal, ca hrană și refugiu. În stufării, în pâlcurile de sălcii
apropiate cuibăresc privighetoarea de stuf (Locustella luscinioides), aușelul de stuf
(Panurus biarmicus russicus), aușelul de baltă (Remiz pendulinus). În desișurile stufului,
acolo unde este greu de pătruns, cuibăresc rața cu moț (Aythya fuligula), rața roșie (A.
nyroca ), rața cu perucă sau cu ciuf (Netta rufina), rața mare (Anas platyr hynchos), gâsca
de vară (A. anser), cormoranul pitic (Phalacrocorax pygmaeus), stârcul roșu (Ardea
purpurea), egreta mare (Egretta alba), egreta mică (E. garzetta), stârcul galben (Ardeola
ralloides), lopătarul (Platalea leucorodia), țigănușul (Plegadis fa lcinellus), stârcul cenușiu
(Ardea cinerea), stârcul de noapte (Nycticorax nycticorax), pelicanul comun (Pelecanus
onocrotalus), pelicanul creț (P. crispus), lebăda mută (Cygnus olor). Peste stuf și plaur
vin în zbor pentru hrană eretele sau gaia de stuf ( Circus aeruginosus), vulturul pescar
(Pandion haliaetus), vulturul codalb (Haliaeetus albicilla) din care mai sunt doar câteva
exemplare în toată delta. Acest păsăret are un rol important în menținerea echilibrului
faunistic, împiedică izbucnirea unor epid emii la pești și reglează numărul populațiilor
respective.
Fauna de mamifere este reprezentată prin specii care au dispărut în alte țări ale
Europei și care s -au adaptat la condițiile specifice ale deltei. Cele mai prețioase pentru
blana lor sunt vidra (Lu tra lutra), nurca sau norița (Mustela lutreola), nevăstuica (Mustela
nivalis), hermina (M. erminea aestiva), vulpea cu burta neagră (Vulpes melanogaster),
pisica sălbatică (Felis silvestris). În ultimele decenii au imigrat în stufării și plaur, venind
din pârțile sudice ale Ukrainei, câinele enot sau câinele jder (Nyctereustes procyonoides)
și bizamul (Ondatra zibetica). Mai rar se întâlnește și nutria (Myocastor coypus), care și
ea este aclimatizată, vulpea (V. vulpes). La aceste mamifere mai amintim, pent ru carnea

76 lor, mistrețul (Sus scrofa) și iepurele (Lepus europaeus), acesta din urmă este frecvent în
timpul iernii, când poate circula pe podul de gheață.
k) Formațiunile de plaur în interiorul ariilor depresionare și din jurul lacurilor
Plaurul, un adevă rat pod plutitor, este constituit din rizomi de stuf, întrețesut și cu
rizomii altor plante, cu grosimi de 0,5 -1,5m, încărcat cu humus și materii organice
netransformate. Pe lângă stuf, care este componenta principală, în plaur se mai găsesc:
săgeata apei, feriga de apă (Nephrodium thelypteris), măcrișul de apă (Rumex
hydrolapathum), papura, pipirigul, buzduganul (Sparganium ramosum), rogozul (Carex
sp.), jaleșul (Stachys palustris), joianul (Oenanthe aquatica), cucuta de apă (Ciucuta
virosa), drăgaica (Gal lium palustre), năsturelul de baltă (Rorippa amphibia), răchitanul
(Lythrum salicaria), sulfina (Melilotus officinalis), zălogul sau salcia cenușie ș.a. În solul
plaurului care rezultă din transformarea resturilor organice, trăiesc foarte multe animale
mici și microscopice.

Figura 24. Formațiune de plaur

Plaurul, pe măsură ce se încarcă cu un strat de sol și resturi organice, se fixează pe
substratul depresiunii, fiind ridicat doar la ape foarte mari. Din suprafețele insulelor de
plaur se rup bucăți mai mici care sunt purtate de vânt și de curentul de apă în gura
gârlelor și canalelor, blocând uneori circulația bărcilor și șalupelor. Pentru amenajăeile

77 agricole și piscicole plaurul constituie un impediment și în același timp sursă nocivă,
deoarece se înt rerupe circulația apei și îndepărtarea hidrogenului sulfurat. În același timp,
după cum s -a văzut, plaurul este un bun loc de adăpost iarna pentru pește iar vara pentru
puietul de pește care găsește sub plaur un bun adăpost față de răpitori.
Speciile de pă sări și mamifere menționate la ecosistemul stufărișurilor sunt
aproximativ aceleași, mai mult, prin consistența lui, mamiferele găsesc un habitat mai
bun.
l) Pajiști pe grindurile maritime joase cu vegetație arenicolă și halofilă
În acest ecosistem intră m ajoritatea grindurilor maritime joase aparținând
complexelor de grinduri Letea, Caraorman, Sărăturile, Crasnicol -Frasin -Flamânda,
Lupilor -Chituc -Saele, cu înălțimi ce se situează până la maxim 2m deasupra nivelului
mării. De regulă, aceste grinduri sunt ac operite cu asociații ierboase fiind inundate, în cea
mai mare parte, în perioada apelor mari de primăvară. Solul este nisipos înțelenit mediu,
puternic humificat pe depozite nisipoase, cu orizontul freatic la adâncimi de 0,5 -1,5m în
funcție de faza de regi m hidrologic.
Asociațiile vegetale diferă sensibil de la un grind la altul față de țărmul mării și
deci de influența apelor marine – pe măsura apropierii de apele Mării Negre, gradul de
sărăturare al nisipurilor crește. De asemenea, în cazul unor porțiuni ale grindurilor, cum
este Chituc, mai înalte, unde nisipul este semifixat apar asociații arenicole predominant
față de cele halofile.
Vegetația arenicolă este reprezentată prin asociații de Festucetum arenicolae,
Ephedro -Caricetum colchicae, Elymetum gigan tei, Bromo -Cynodontetum, Aperetum
maritimae, Holoschoeno – Calamagrostetum epigeios, Scabioso (argentae) –
Artemisietum campestri, Koelerio (Glaucae) – Stipetum borysthenicae, care au un rol
important în fixarea nisipurilor și solificarea lor.
Vegetația ha lofilă se dezvoltă în strânsă legătură cu gradul de mineralizare al
apelor freatice. În microdepresiuni se observă în funcție de gradul de sărăturare al
nisipurilor, o anumită succesiune.
Astfel, în cadrul depresiunilor, unde este și concentrația cea mai m are a sărurilor
este ocupată de asociații de Salicornietum europaeae, uramată spre periferie de Aeluropo

78 – Salicornietum, Plantaginetum maritimae, Aeluropetum littoralis, Puccinellietum
limosae, Agropyretum elongati și Spergularietum marginatae.
m) Cordoan e litorale puțin consolidate acoperite cu vegetație halofilă, arenicolă și
cătiniș
Acest tip de ecosistem se deosebește sensibil de cel al grindurilor marine bine
consolidate, prin faptul că acesta este supus frecvent furtunilor marine și, deci, are o
instabilitate mare. În afară de o serie de specii de plante halofile și psamofile, care au fost
menționate, specifice acestora sunt: varza de mare (Crambe maritima), pătlagina de nisip
(Plantago arenaria), pelinul de nisip (Artemisia arenaria), barba caprei ( Tragopogon
floccosus) ș.a. În câteva porțiuni litorale, cum sunt cele de la Cardon și îndeosebi cea din
nordul localității Sfântu Gheorghe, se găsesc suprafețe acoperite cu cătină albă
(Hyppophaë rhamnoides).

Figura 25. Cătină albă

2. Ecosisteme antrop ice
a) Amenajări silvice
Spre deosebire de amenajările agricole, cele silvice au fost realizate după anul
1960 prin îndiguirea, defrișarea vegetației forestiere spontane și plantarea unor specii de
salcie și plop euroamerican care ocupă 97% din total ul spe ciilor, după care urmează

79 frasinul, plopul alb, negru și cenușiu care ocupă numai 3%. Din cele 97% de salcie și
plop euroamerican, plopul ocupă o suprafață de 62%. Aceste amenajări silvice au fost
făcute în scopuri economice și ca atare nu s -a avut în vede re rolul lor ecologic în sensul
realizării unui spectru floristic diversificat care să asigure biotopuri pentru fauna deltaică.
Din aceste motive se apreciază că aceste amenajări silvice sunt dăunătoare
echilibrului ecologic și conduc la sărăcirea potenți alului biodiversității Deltei Dunării.
Singura amenajare silvică care are ca obiectiv realizarea unor asociații forestiere care să
consolideze și să protejeze teritoriul deltaic este cea de pe grindul Sărăturile din
apropierea țărmului Mării Negre.
b) Plantațiile de plop de pe grindurile fluviale
Între brațele principale ale Dunării și digurile longitudinale, care de regulă se găsesc de la
câteva zeci de metri până la 100 -200m, se plantează plopul euroamerican atât cu scop de
protecție cât și pentru valorif icarea economică. Aceste fâșii de plantații s -au făcut prin
defrișarea zăvoaielor de sălcii care protejau mult mai bine malurile brațelor prin sistemul
lor radicular și de asemenea constituiau biotopuri pentru o gamă variată de viețuitoare, cu
numeroase ve rigi ale lanțului trofic.

80

CAPITOLUL 7 – SOLURILE

Caracteristica generală a solurilor deltei este dezvoltarea redusă a profilului de sol
și diferențierea slabă a orizonturilor genetice. Cu excepția procesului de bioacumulare și
a celui de salinizare, celelalte procese care acționează în deltă (formarea de sedimente
calcaroase și turbe, depunerea continuă de noi aluviuni, reducerea intensă a compușilor
fierului, formarea de sulfuri în depozite organice etc.) sunt mai curând procese
geochimic e și sedimentogenetice decât pedogenetice. Cu toate acestea bioacumularea
este suficient de intensă încât să confere părții superioare a depozitelor, fie submerse, fie
subaeriene, unele atribute de bază ale fertilității proprii unui înveliș de sol. Excepți e fac
doar nisipurile mobile și sedimentele din delta maritimă.
Solurile aluviale sunt răspândite predominant în partea vestică a deltei, unde
grindurile fluviale sunt relativ bine dezvoltate. Sunt soluri cu textură variată nisipo –
lutoasă -lutoargiloasă, ca rbonatice (5 -8% CaCO3) și sărace în materie organică (<2%).
majoritatea acestor soluri sunt gleizate iar în sectorul marin sunt frecvent și slab -moderat
salinizate.
Psamosolurile sunt legate de prezența grindurilor marine din sectorul estic al
deltei. Cele din zonele vestice și centrale ale grindurilor Letea și Caraorman au o
alcătuire granulometrică în care predomină nisipul mediu cu un conținut ridicat (10 -35%)
de calcar organogen (măciniș de cochilii).
În sectoarele estice ale celor două grinduri mențion ate, pe cordoanele litorale de la sud de
brațul Sfântu Gheorghe (zona Dranov), ca și pe Grindul Sărăturile alcătuirea
granulometrică a acestor soluri este dominată de fracțiunea nisip fin, cu conținut redus (5 –
10%) de calcar organogen, dar cu o participare evidentă a micei albe. În cadrul acestor
soluri apare o mare varietate de subtipuri tipice, molice, sărăturate, gleizate, mlăștinoase,
turboase și submerse. În zona înaltă a grindului Sărăturile cu deflație acidă, ca și pe
cordonul litoral actual psamosol urile sunt frecvent asociate cu nisipuri mobile.

81 Gleisolurile sunt caracteristice șesului deltaic mlăștinos -submers și ocupă
suprafețe mari în sectorul fluvial al deltei. Au o textură predominant lutoasă –
lutoargiloasă, prezintă un conținut ridicat de mater ie organică (8 -10%) și sunt slab
carbonatice sau chiar necarbonatice în orizontul de la suprafață. Gleisolurile zonelor
joase, permanent submerse, sunt de regulă turboase. O caracteristică cvasigenerală a
acestor soluri este gradul relativ redus de maturar e fizică.
Limnisolurile reprezintă solurile (sedimentele) de pe fundul lacurilor din deltă,
din laguna Sacalin. Sunt constituite, de regulă, din sedimente total nematurate fizic
(nămoluri) cu textură de regulă lutoasă. Prezintă o diversitate mare de subtip uri: tipice,
marnoase, sapropelice, organice (turbe sedimentare), salinizate -marine ș.a.
Solonceacurile din deltă apar atât pe loess în cadrul grindului marin Sărăturile. O
particularitate o constituie solonceacurile organice din zona gurii brațului Sfânt u
Gheorghe.
Fragilitatea solurilor deltei la utilizare agricolă, silvică și piscicolă rezultă în
principal din specificul pedogenezei: formarea într -un mediu excesiv umed, maturare
fizică redusă, materie organică ușor mineralizabilă, climat cu ariditate ac centuată și ape
freatice cu mineralizare în general ridicată. pe grindul Sărăturile substratul nisipos și
mineralizarea apei freatice constituie factorii de bază ai acestei fragilități.
Principalele procese care s -au declanșat și au afectat în diferite pro porții învelișul
de soluri al deltei în ultimii 20 -30 de ani sunt următoarele: dehumificarea (mineralizarea
rapidă a humusului), deturbificarea, salinizarea, aridizarea, deflația (eroziunea eoliană),
aciditatea solurilor turboase, subsidența.

82

CAPITOLUL 8 – REZERVAȚII NATURALE

În 1990, ca urmare a strădaniilor unui grup de oameni de știință, Guvernul
României a declarat întreaga Deltă a Dunării „Rezervație a Biosferei” (R.B.D.D.).
În luna mai 1991, ca urmare a aprobării în Parlamentul Ro mâniei a aderării la
Convenția asupra Zonelor Umede, de importanță internațională, cunoscută sub denumirea
de R.A.M.S.A.R., Delta Dunării a fost înscrisă pe lista acestei Convenții. În decembrie
1991, ea a dobândit maximă recunoaștere internațională, prin acceptarea de a figura pe
lista Convenției asupra Patrimoniului Natural Mondial.
Biosfera reprezintă totalitatea viețuitoarelor de pe Pământ, care, împreună cu toate
elementele necesare vieții, formează un înveliș specific, alături de hidrosferă, litosferă și
atmosferă.
Rezervația este o suprafață terestră sau acvatică, în care sunt ocrotite prin lege
monumente ale naturii, de interes geologic, geomorfologic, paleontologic, botanic,
zoologic, speologic, dendrologic, marin și peisagistic.
În România, au f ost stabilite prin lege trei categorii de rezervații: naturale,
științifice și peisagistice. Cu excepția rezervațiilor științifice, în celelalte accesul turiștilor
este permis cu restricții bine stabilite.
Denumirea de Rezervație a Biosferei pentru Delta Dunării a fost adoptată de către
U.N.E.S.C.O., în cadrul Programului M.A.B. (Omul și Biosfera), lansat în 1971, pentru a
învăța oamenii să întrețină, peste tot în lume, relații armonioase cu mediul înconjurător.
Funcțiile Rezervației Biosferei:
– Conservar ea resurselor pentru generațiile viitoare.
– Păstrarea formelor tradiționale de folosire a pământului.
– Găsirea modului de administrare a resurselor naturale spre bunăstarea populației, fără
să degradeze mediul.

83 – Cooperarea internațională pentru rezolvar ea problemelor protecției și administrării
resurselor naturale.
Beneficiarii:
– Populația locală (protejarea resurselor naturale de bază și valorificarea lor pe termen
nelimitat, noi locuri de muncă, un mediu mai curat și mai sănătos).
– Managerii resurse lor (posibilitatea de a prevedea consecințele folosirii iraționale a
terenurilor).
– Factorii de decizie guvernamentali.
– Comunitatea mondială (îmbunătățirea resurselor contribuie la stabilitatea economică,
politică și ecologică a lumii).
Zonarea ecolo gică a Rezervației Biosferei Delta Dunării :
Zonele strict protejate sunt suprafețe restrânse din interiorul rezervației (cca. 9%
din teritoriul Deltei Dunării), în care se păstrează, în condiții nemodificate sau puțin
modificate de om, specii de plante și animale, precum și mediul lor de viață. Rolul lor
principal este de conservare a vegetației caracteristice și de refugiu pentru diferite specii
de animale.
Zonele tampon sunt zonele care înconjoară incintele strict protejate și în care pot
avea loc activit ăți tradiționale ale locuitorilor Deltei (pescuit, recoltarea stufului, pășunat,
culturi agricole pe suprafețe restrânse, precum și practicarea turismului) toate sub control
strict.
Zonele de tranziție cuprind restul rezervației, incluzând așezări umane, i ncinte îndiguite
pentru piscicultură, agricultură, silvicultură și alte folosințe, caracteristice regiunii. În
aceste zone sunt permise toate activitățile economice care nu afectează, în mod direct sau
indirect, echilibrul ecologic natural al întregului te ritoriu.
Din numărul total al păsărilor existente în Delta Dunării, 10 specii sunt ocrotite de
lege, unele fiind declarate monumente ale naturii, din cauza faptului că sunt pe cale de
dispariție: pelicanul comun și creț, lopătarul, egreta mare și mică, leb ăda mută și
cântătoare, piciorongul, ciocîntorsul, călifarul alb și roșu, vulturul codalb. Alte trei specii
sunt luate în atenție pentru a fi protejate: cocorul, șoimul dunărean, pasărea ogorului.
Zonele strict protejate care aparțin comunei Sfântu Gheorgh e sunt:

84 a)Sacalin – Zatoane (19 340 ha) cuprinde Insulele Sa calinul Mic și Sa calinul
Mare. Este o zonă de hrănire și popas a peste 200 specii de păsări. Aici cuibăresc: chira
de mare, piciorongul, ciocîntorsul. Tot aici întâlnim și cea mai mare colonie de pelicani și
chiră de baltă. Zatoane este o zonă de grinduri marine, cu vegetație de nisipuri sărăturate
și faună caracteristică.

Figura 26. Insula Sacalinul Mare

b)Erenciuc este un lac de meandru, cu o pădure de arini negri, cu rogozuri înalte,
fiind un a din cele mai importante zone de cuibărit a vulturului codalb.
c)Belciug (110 ha) este un lac de meandru, cu formațiuni tipice de „popândaci”.
Aceștia se înalță până la 1 m, sunt alcătuiți din resturi ale mai multor generații de rogoz,
în amestec cu nisip și aluviuni proaspete.
Monumentele naturii declarate sunt reprezentate în comună de mai multe specii
de animale și plante. În continuare voi analiza aceste specii pentru mai buna cunoaștere a
importanței pe care o au acestea în cadrul rezervației.
Pelic anul – fiind pe cale de dispariție – a fost declarat monument al naturii.
Pelicanii sunt de două feluri: pelicanul creț și pelicanul roz (comun). Acesta din urmă are

85 o talie mult mai mare. Pelicanii cuibăresc în Europa numai la gurile Dunării și în Delta
Volgăi. Sunt mari consumatori de pește (4 –5 kg/zi). Cuibăresc doar pe plaur. Aici au
siguranța că ouăle lor nu vor fi acoperite de apă, în cazul creșterii nivelului ei. Cuiburile
pelicanilor sunt foarte apropiate unele de altele. După ieșirea din ouă, micii pelicani sunt
alimentați de către părinții lor, care le servesc peștele direct din gușă, ca dintr -un castron.
Datorită pelicanilor, cea mai periculoasă boală a peștilor – hidropizia – este aproape
necunoscută. Aceste păsări vânează, în majoritatea cazuril or, peștii bolnavi, limitând
răspândirea bolii. Sucul lor gastric distruge orice agent patogen ce ar pătrunde în
organism odată cu ingerarea hranei.
Pelicanii nu iernează niciodată în Delta Dunării. Ei pleacă toamna spre Nil,
Zambezi, Mozambic din Africa.

Figura 27. Pelicanul comun

Piciorongul este ocrotit de lege, fiind declarat monument al naturii. Preferă
locurile cu nămol și vegetație puțină, unde cuibărește și clocește 3 –4 ouă. Cu ciocul său
lung și drept apucă cu ușurință insectele acvatice, răcu șori și viermi.
Ciocântorsul este monument al naturii și trăiește în grupuri mari, pe țărmurile
joase și mlăștinoase, cu salinitate ridicată. Forma și delicatețea ciocului, potrivite pentru
scormonitul în mâl, îl obligă a se hrăni cu alimente moi ca: răcuș ori, viermi și unele
insecte acvatice, pe care le găsește în apă și mâl.

86

Figura 28. Ciocântorsul

Egreta albă este întâlnită în apropierea apelor puțin adânci, bogate în stuf și
vegetație hidrofilă. Ea consumă insecte, pește, broaște, pe care le omoară cu ciocul ei
subțire. Numărul acestor păsări a scăzut mult, din cauza vânării intense în vederea
comercializării penelor lungi de pe cap și din această cauză a fost declarată monument al
naturii.
Lebăda . La prima vedere, lebedele par a fi păsări pașnice. Î n realitate, ele sunt
bătăioase, netolerând în apropierea lor prezența nici unei alte specii de păsări. În zbor,
lebedele își țin gâtul foarte lung complet întins, ceea ce le conferă o siluetă foarte
elegantă, caracteristică, ușor de recunoscut, chiar de d eparte. Sunt bune înotătoare, dar nu
le plac apele prea adânci, fiindcă nu se pot scufunda. Nu pot umbla pe uscat. Hrana și -o
procură filtrând apa prin lamele dese ale ciocului. În Delta Dunării se găsesc două tipuri
de lebede: lebăda mută și lebăda cântăt oare. Sosesc în martie și pleacă în noiembrie. Aria
de răspândire a lebedelor o constituie Europa și Asia de Nord; iarna o găsim în Europa
Sudică.

87

Figura 29. Lebăda mută

Vulturul Codalb este o pasăre întâlnită în ultimul timp din ce în ce mai rar. De
aceea a fost declarat monument al naturii. E cea mai mare pasăre văzută în zona Deltei.
Are un areal de răspândire destul de întins, cuprinzând, în general, zonele în care se află
bazine de apă, între tundra siberiană și Asia Mică. El a fost semnalat și în vestul Europei,
Groenlandei, în China și Coreea.
Vulturul codalb este o pasăre de pradă, vânând pești, broaște, șerpi. Are mai multe
cuiburi, în care stau, periodic, perechile și clocesc o dată la doi ani. În cuiburile lor uriașe,
așezate la înălțimi, dep un, de obicei, 1 –2 ouă. Puii ajung să aibă coada albă (de la care i
se trage numele), numai când devin adulți.
Călifarul . În Delta Dunării întâlnim călifarul roșu și călifarul alb. Amândouă
speciile fac parte din marea familie a rațelor. Vin primăvara și p leacă toamnă. Rar se pot
vedea, în iernile mai blânde, exemplare de călifar alb, pe lacurile care n -au prins crustă de
gheață. Își fac cuiburile în galerii, gropi, vizuini. Se hrănesc cu crustacee, viermi, insecte
și plante acvatice.
Lopătarul este o pasăr e migratoare. Hrana lui este alcătuită din animale mici, pe
care le adună din mâlul de pe fundul apei. Cuibărește în locurile cu stufării dese.

88

Figura 30. Lopătarul

Nuferii sunt plantele cele mai frumoase din Delta Dunării. Ei sunt de două feluri:
nufărul alb și nufărul galben. Pe lângă funcția lor estetică, nuferii asigură, datorită
frunzelor late, posibilitatea depunerii de ponte pentru animalele acvatice, între care și
melcii, dar vai de melcul care ar îndrăzni să roadă codița frunzei. Planta și -a luat
precauția de a fabrica un „gard ghimpat”. Astfel, pe codițe întâlnim, din când în când, un
smocușor de țepi ascuțiți. Cum dă cu gura de „gard”, melcul „sare ca ars”. Floarea sa stă
închisă în apă, îmbrăcată în patru sepale, de culoare verzuie. Petalele sunt albe ca neaua și
staminele de culoarea aurului. Florile se deschid întotdeauna la orele 6 –7 dimineața și se
închid la orele 4 –5 după amiaza. Preferă un soare puternic. Polenizarea este asigurată de
insecte, atrase de un parfum ușor, discret. Acestea s e aleg numai cu parfumul, pentru că
florile nu au nectar. Floarea stă deschisă până este asigurată fecundația, după care se
retrage în adâncuri. Acolo, fructul se coace și se desface. Apar apoi semințele, care au în
jurul lor o manta de clei. Acestea se um flă în apă. Mai târziu, cleiul dispare, iar semințele,
după o perioadă de plutire, cad la fund și germinează în mâl. Fructul nufărului alb
seamănă cu o butelie pântecoasă. Se coace sub apă apoi se desface felii. Acestea plutesc,

89 asemeni unor luntri, pline cu semințe, ce sunt păstrate într -o materie gelatinoasă. După ce
rezerva de aer, care le susține la suprafață, s -a terminat, semințele se lasă la fund, unde
încolțesc. Semințele nuferilor sunt agreate de păsări. Ingerate de lișițe, acestor semințe nu
li se întâmplă nimic. Evacuate din aparatul lor digestiv, ele mai pot germina. Cu rațele se
întâmplă altfel: stomacul acestora are sucuri puternice și le digeră. Între nuferii galbeni și
cei albi se află o graniță. Nu le prea place să se amestece, fiecare având teritoriul său, la
margini diferite. Nufărului galben îi plac mai mult gârlele, nu lacurile. Mai există o
deosebire: frunza nufărului alb pare lipită de luciul apei, a celui galben are tendința de a
se ridica de la margini, care se îndoaie puțin.
Administ rarea patrimoniului natural din domeniul public, de interes național, al
Rezervației, se face de către Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, aflată în
subordinea Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului. În urma legii
82/20.11.199 3, privind constituirea Rezervației Delta Dunării, și întărirea ei prin legea
69/17.07.1996, s -au luat măsuri drastice împotriva celor care o încalcă, de aceasta
ocupându -se Corpul de Inspecție și Pază. Voi enumera câteva din aceste încălcări ale
legii:
– Pescuitul sportiv în zonele interzise sau perioadele prohibite;
– Recoltarea sau distrugerea ouălelor și cuiburilor păsărelelor sălbatice;
– Pătrunderea ambarcațiunilor ușoare în zonele cu protecție integrală;
– Producerea de zgomote intense în perimetrel e zonelor de cuibărit;
– Vânarea păsărilor ocrotite de lege;
– Nerespectarea restricțiilor de viteză pe căile de navigație;
– Debarcarea de pasageri sau turiști în zonele interzise;
– Aruncarea în apă și împrăștierea pe teren a deșeurilor menajere;
– Camp area în zone interzise;
– Organizarea și desfășurarea de activități economice și agrement, fără autorizarea
prealabilă din partea Administrației;
– Refuzul de a prezenta organelor abilitate autorizațiile sau alte documente, necesare
efectuării controlului;
– Tăierea sau distrugerea arborilor, tufelor de pe diguri și zonele de protecție al acestora;
– Efectuarea de săpături pe malul și în albiile cursurilor de apă;

90 – Spălarea mijloacelor de transport, a obiectelor sau instalațiilor de orice fel, în apa
râuri lor și lacurilor naturale;
– Distrugerea sau degradarea puieților, arborilor, lăstarilor;
– Pescuitul fără permis;
– Pescuitul mai mult de 3 kg de pește/zi.

91
CAPITOLUL 8 – POPULAȚIA ȘI AȘEZĂRILE

8.1 Date istorice privind p opularea

Încă din cele mai vechi timpuri, populația de pe teritoriul comunei era de origine
slavă (ucraineană), amestecată cu populație de origine română, însă în proporție mai
mică. Grindurile bogate în pășuni atrăgeau numeroși crescători de animale (ex. mocanii
din zona Făgărașului) care s -au adaptat la condițiile din zonă și s -au stabilit în comună,
întemeindu -și familii.
Populația ucraineană de aici purta și poartă denumirea de „haholi ”. Această
denumire provine de la smocul de păr (hohol) din creștetu l capului ras, pe care obișnuiau
să-l poarte, după modelul tătarilor Hoardei de Aur.
Populația ucraineană vine în Dobrogea, în mai multe valuri. Intâi au fost cazacii
zaporojeni (cozac – militar, cuvânt de origine tătărească ce înseamnă „om liber”;
Zaporoj ie – regiune și oraș de reședință din Ucraina, pe malurile Niprului).

8.2 Evoluția numărului de locuitori

Evoluția numărului de locuitori este dependentă de mai mulți factori, dintre care
cei mai importanți sunt sporul natural și sporul migratoriu al populației.
Pentru a analiza evolutia numărului de locuitori ai comunei Sfântu Gheorghe am
utilizat date privind indicii demodrafici din anul 1897 până în 2007. Și pentru o mai bună
interpretare a evoluției acestui indicator am împărțit această periadă de 110 ani în două
perioade mai scurte de timp, cu evenimente sociale, economice și politice diferite,
perioada 1897 – 1949 și 1950 – 2007.

92
Tabel 12. Numărul de locuitori ai comunei Sfântu Gheorghe (1897 – 1949)

Ani Num ăr
locuitori Ani Num ăr
locuito ri Ani Num ăr
locuitori
1897 829 1915 1211 1933 1300
1898 848 1916 1248 1934 1322
1899 871 1917 1226 1935 1212
1900 893 1918 1192 1936 1253
1901 906 1919 1180 1937 1325
1902 919 1920 1191 1938 1390
1903 932 1921 1226 1939 1415
1904 953 1922 1255 1940 1426
1905 970 1923 1273 1941 1450
1906 984 1924 1307 1942 1459
1907 995 1925 1318 1943 1461
1908 1015 1926 1340 1944 1300
1909 1034 1927 1359 1945 1317
1910 1053 1928 1376 1946 1319
1911 1090 1929 1395 1947 1306
1912 1126 1930 1200 1948 1278
1913 1143 1931 1218 1949 1306
1914 1178 1932 1241

Grafic 3.Evolu ția numărului de locuitori ai comunei Sfântu Gheorghe (1897 –
1949)
Evoluția numărului de locuitori din comuna Sfântu Gheorghe (1897 – 1949)
800900100011001200130014001500
1890 1895 1900 1905 1910 1915 1920 1925 1930 1935 1940 1945 1950
aninumăr locuitori

93 Perioada 1897 – 1916 a înregistrat o creștere a numărului populației la nivelul
comune i cu 419 locuitori.(vezi Tabel 11., Grafic 3. )
Intervalul 1916 – 1919 marchează o scădere numerică cu 68 locuitori, iar între
anii 1919 – 1929, la nivelul comunei numărul locuitorilor a crescut cu 215 de
locuitori.Urmând ca în anul următor numărul de locuitori să scadă brusc cu 195.
Perioada 1930 – 1934 a cunoscut o creștere a numărului de locuitori de la 1200 la
1322, cu un număr de 122 de locuitori. In această perioadă încep să apară diferențe
semnificative ale evoluției numerice la nivelul localităților, determinate de schimbarea
regimului politic și începutul campaniei de colectivizare.
Pâna în 1943, numărul de locuitori a crescut constant ajungându -se la 1461 de
locuitori în acest an, urmând o perioadă de declin a poplației până la valoarea de 1306
locuitori în 1949.
Întreaga perioad ă 1897 -1949 se caracterizează, din punct de vedere al evoluției
numerice a populației prin următoarele trăsături:
– creșterea totală pentru întreaga comună de 477 locuitori;
– existența unor intervale de scădere a numărului de locuitori: 19 16 – 1919,
1944 – 1949;
– prezența unor etape în care populația a crescut numeric: 1897 – 1916, iar cea mai
accentuată evoluție pozitivă a numărului de locuitori s -a înregistrat în tre anii 1935 – 1943.
Mișcarea naturală a populației definește schim bările survenite în numărul și
structura populației numai ca urmare a nașterilor, deceselor, căsătoriilor și divorțurilor. În
analiza noastră am utilizat date statistice pentru perioada 1939 – 1973 pe baza cărora s -au
calculat diferiți indi catori demografi ci.(vezi Tabel 12., Grafic 4. )
Natalitatea arată frecvența sau intensitatea nașterilor în interiorul unei populații,
fiind un fenomen complex, în același timp biologic și social, influențat de o serie de
factori legați între ei: economici, politici, socio -culturali.
Factorii economici – nivelul general de dezvoltare economică, condițiile de viață
ale populației par să aibă o influență importantă asupra natalității: cu cât nivelul de trai
este mai ridicat cu atât rata natalității este mai redusă și invers , dezvoltarea economică
ducând deci la un recul al natalității.

94 Tabel 12. Mișcarea naturală a populației (1939 -1973)

Indicator/Anii Populația
totală Nașteri Natalitate % Decese Mortalitate % Bilanț
natural
%
1939 1415 51 3,60 40 2,83 0,78
1940 1426 34 2,38 23 1,61 0,77
1941 1450 44 3,03 20 1,38 1,66
1942 1459 32 2,19 23 1,58 0,62
1943 1461 24 1,64 22 1,51 0,14
1944 1300 27 2,08 18 1,38 0,69
1945 1317 32 2,43 15 1,14 1,29
1946 1319 36 2,73 34 2,58 0,15
1947 1306 35 2,68 48 3,68 -1,00
1948 1278 37 2,90 20 1,56 1,33
1949 1306 54 4,13 26 1,99 2,14
1950 1379 86 6,24 13 0,94 5,29
1951 1428 64 4,48 15 1,05 3,43
1952 1453 47 3,23 22 1,51 1,72
1953 1481 41 2,77 13 0,88 1,89
1954 1507 48 3,19 22 1,46 1,73
1955 1539 43 2,79 11 0,71 2,08
1956 1567 45 2,87 17 1,08 1,79
1957 1596 42 2,63 13 0,81 1,82
1958 1616 27 1,67 7 0,43 1,24
1959 1649 43 2,61 10 0,61 2,00
1960 1664 31 1,86 16 0,96 0,90
1961 1680 27 1,61 11 0,65 0,95
1962 1695 30 1,77 15 0,88 0,88
1963 1709 26 1,52 12 0,70 0,82
1964 1680 16 0,95 10 0,60 0,36
1965 1688 15 0,89 7 0,41 0,47
1966 1620 26 1,60 17 1,05 0,56
1967 1648 44 2,67 16 0,97 1,70
1968 1688 60 3,55 20 1,18 2,37
1969 1600 28 1,75 16 1,00 0,75
1970 1606 29 1,81 23 1,43 0,37
1971 1535 24 1,56 4 0,26 1,30
1972 1533 11 0,72 13 0,85 -0,13
1973 1539 17 1,10 11 0,71 0,39

95
Factorii politici – politica pronatalistă aplicată în România după 1966 a
determinat menținerea artificială a unui nivel înalt de natalitate. Schimbarea bruscă de
orientare după 1989 (legalizarea avorturi lor) a condus la scăderea natalității.
Factorii socio -culturali – gradul de instruire și educație al femeii este esențial, se
adaugă adoptarea măsurilor contraceptive, participarea mai activă a femeii la viața
societății.
Față de anul 1 938, populația comun ei crește, în 1956 de 2,85 ori. Spo rul anual în
această perioadă ( 17 ani) este de 19 locuitori anual. Creșterea lentă se datorează ratei
destul de ridicate a mortalității infantile. Astfel în anul 1840 sporul este în total de 10
locuitori, iar în anii 1841 -1842 este 0. În anul 1930 mortalitatea infantilă reprezintă 55%
din totalul celor morți în acel an, iar în 1947 reprezintă 38% -, continuă să descrească, ca
în 1972 să reprezinte numai 6,5%. Sporul natural atinge valorile cele mai mari în anul
1930 când a fost de 34% și 20% în anul 1939, iar cel mai mic a fost de 1,83% în anul
1961. Sporul natural de creștere a populației între 1912 și 1930 este de 6%; între 1930 –
1956 sporul natural este de 4,6%, ca în anul 1966 să rezulte un deficit de 5,7%.

Graficul 4. Mișcarea naturală a populației în Sfântu Gheorghe (1939 – 1973)

Mișcarea naturală a populației (1939 – 1973)
-2-101234567
1937 1939 1941 1943 1945 1947 1949 1951 1953 1955 1957 1959 1961 1963 1965 1967 1969 1971 1973 1975
ani
natlitate mortalitate bilanț natural

96

Mortalitatea – reflectă totalitatea deceselor care se produc în cadrul unei populații.
Dintre factorii care influențează mortalitatea, foarte importanți sunt cei socio –
economici. Dezvoltar ea economică a dus la ameliorarea condițiilor de viață ale
populației, la îmbunătățirea alimentației, reducerea timpului de lucru, contribuind la
scăderea ratei mortalității.
Pentru comuna Sfântu Gheorghe, în perioada 1939 -1973, acest indicator a
prezentat valori mici, oscilante între 0,26% în 19 71 și 3,68% în 1947.
Se constată scăderea ponderii deceselor cauzate de boli acute respiratorii,
digestive sau a bolilor infecțioase (tuberculoza), concomitent cu creșterea celor cauzate
de boli cronice digesti ve (care afectează mai ales populația de vârstă înaintată), ale
aparatului circulator și a deceselor provocate de accidente ; scade de asemenea numărul
de decese din rândul populației feminine de vârstă fertilă (15 -49 ani).
Se observa o variatie a excedent ului natural: natalitatea scade între anii 194 9-1967
datorită războiului, iar în anul 1947 se observă o mortalitate mai ridicată cauzată de
seceta care a afectat și anul imediat următor, în acest an numărul copiilor născuți morți
fiind de 8,5‰.
În 196 7 natalitatea scade ca o consecință a aplicării decretului care înlesnește
întreruperea sarcinii, iar în 1967 intră în vigoare decretul cu priv ire la încurajarea
familiilor. Rata scăzută a natalității are cauze multiple, dar dintre ele se detașează starea
precară a calității vieții, inexistența certitudinii zilei de mâine, situație care va persista, în
mod cert, până când va crește standardul de viață. Dintre cauzele mortalității infantile au
fost: lipsa asistenței medicale, bolile infecțioase, hrana insuficien tă a mamelor.
Cauza scăderii nașterilor o aflăm în reținerea familiilor de a mai crește mulți copii
și atunci intervine practicarea întreruperii sarcinilor în mod ilegal. Reducerea treptată a
natalității coincide în mare parte și cu migrația la oraș a popu lației tinere, dar și cu
angajarea femeii în activități social -economice în afara gospodăriei (servicii, comerț,
construcții). Ca urmare, fertilitatea totală a populației feminine și nupțialitatea au scăzut
numai între 1956 și 1977 la jumătate, în timp ce au apărut creșteri sensibile ale numărului
de divorțuri.

97 Până în anul 1950 numărul polulației în comuna Sfântu Gheorghe nu a suferit
schimbări foarte mari în comparație cu anii studiați anterior, putem spune ca „bate pasul
pe loc”, rămânând în cea mai mare parte constant. După acest an, între anii 1950 – 1963
se observă o creștere a populației cu 330 locuitori, după care, î ntre 1963 – 1973 populația
scade până la 1539 locuitori de la 1709 locuitori în 1963, acest fenomen de creștere fiind
marcat de creș teri și scăderi puțin accentuate pe tot acest interval. Doi ani mai târziu,
1975, populația ajunge la 1304 locuitori urmând ca până în 2007 să scadă constant până
la 915 locuitori în acest ultim an (vezi Tabel 13., Grafic 5.)

Tabel 13. Numărul de locuito ri ai comunei Sfântu Gheorghe (1950 – 2007)

Ani Num ăr
locuitori Ani Num ăr
locuitori Ani Num ăr
locuitori
1950 1379 1970 1606 1990 1100
1951 1428 1971 1535 1991 1089
1952 1453 1972 1533 1992 1068
1953 1481 1973 1539 1993 1065
1954 1507 1974 1345 1994 1050
1955 1539 1975 1304 1995 1048
1956 1567 1976 1307 1996 1048
1957 1596 1977 1383 1997 1035
1958 1616 1978 1357 1998 1030
1959 1649 1979 1342 1999 1031
1960 1664 1980 1285 2000 1023
1961 1680 1981 1247 2001 1002
1962 1695 1982 1230 2002 993
1963 1709 1983 1221 2003 987
1964 1680 1984 1200 2004 959
1965 1688 1985 1198 2005 945
1966 1620 1986 1154 2006 931
1967 1648 1987 1132 2007 915
1968 1688 1988 1120
1969 1600 1989 1109

98 Grafic 5. Evolu ția numărului de locuitori ai comunei Sfântu Gheorghe (1949 – 1999)

Evoluția numărului de locuitori din comuna Sfântu Gheorghe (1949 – 1999)
100011001200130014001500160017001800
1950 1955 1960 1965 1970 1975 1980 1985 1990 1995 2000
aninumăr locuitori

În graficul de mai jos (vezi Tabel 14. , Grafic 6. ) se pot observa valorile destul de
scăzute și constante ale natalității și ale mortalității, însă valoarea bilanțului natural este
negativă pentru toți anii,exceptând anii 197 4 – 1976, acest fapt indicând valoarea mai
ridicată a mortalității comparativ cu natalitatea.
Se observă fluctuații foarte mari ale natalității și mortalității pe tot intervalul
1974 – 2000. Creșterile acestor indicatori fiind urmate de descreșteri pe i ntervale mici de
3 – 5 ani.
Gradul de vitalitate a populației este în funcție de structura pe vârste, ca și aceea
pe sexe, influențată în mod direct de natalitate, mortalitate și de mișcarea migratorie. La
acestea se adaugă unii factori sociali și naturali care duc la scăderea populației, în
general, și a unei anumite grupe de vârstă în special.
Datele referitoare la populația pe mari grupe de vârstă la recensământul din 1992
arată predominarea grupelor cuprinse între 20 și 59 ani, 60,8% din numărul locuito rilor,
urmând apoi, grupa cuprinsă între 0 și 19 ani (28,2%) și cea de peste 60 ani (10%).

99 Tabel 14. Mișcarea naturală a populației (1974 – 2000)

Indicator/Anii Populația
totală Nașteri Natalitate
% Decese Mortalitate
% Bilanț
natural
%
1974 1345 21 1,56 11 0,82 0,74
1975 1304 23 1,76 12 0,92 0,84
1976 1307 16 1,22 13 0,99 0,23
1977 1383 11 0,80 12 0,87 -0,07
1978 1357 9 0,66 12 0,88 -0,22
1979 1342 12 0,89 14 1,04 -0,15
1980 1285 7 0,54 21 1,63 -1,09
1981 1247 2 0,16 18 1,44 -1,28
1982 1230 9 0,73 14 1,14 -0,41
1983 1221 5 0,41 14 1,15 -0,74
1984 1200 12 1,00 17 1,42 -0,42
1985 1198 11 0,92 12 1,00 -0,08
1986 1154 7 0,61 11 0,95 -0,35
1987 1132 13 1,15 14 1,24 -0,09
1988 1120 7 0,63 18 1,61 -0,98
1989 1109 13 1,17 24 2,16 -0,99
1990 1100 8 0,73 15 1,36 -0,64
1991 1089 9 0,83 19 1,74 -0,92
1992 1068 4 0,37 16 1,50 -1,12
1993 1065 7 0,66 25 2,35 -1,69
1994 1050 4 0,38 19 1,81 -1,43
1995 1048 5 0,48 19 1,81 -1,34
1996 1048 3 0,29 26 2,48 -2,19
1997 1035 3 0,29 20 1,93 -1,64
1998 1030 1 0,10 14 1,36 -1,26
1999 1031 1 0,10 18 1,75 -1,65
2000 1023 0 0,00 3 0,29 -0,29

100
Grafic 6. Mișcarea naturală a populației în Sfântu Gheorghe (1974 – 2000)

Mișcarea naturală a populației (1974 – 2000)
-2,5-2-1,5-1-0,500,511,522,53
1972 1974 1976 1978 1980 1982 1984 1986 1988 1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002
ani
natalitate mortalitate bilanț natural

Proporția populației apte de muncă prezintă valori crescute, superioare mediei pe
țară (51%). Totodată, procentul ridicat al populației de vârstă tânără ne îndreptățește să
afirmăm că teritoriul analizat se caracterizează prin vitalitate demografică asigurând
viitorului un contingent important de forță de muncă.
Fertilitatea – reprezintă u n element al dinamismului geografic, nivelul acesteia
este un bun indicator al mentalităților, exprimând în fapt atitudinea populației față de
viața modernă. Fertilitatea se referă numai la acea parte a populației care participă direct
la procesul de repro ducere, respectiv la populația feminină de vârstă fertilă, considerată
între 15 și 49 de ani.
Coeficientul de nupțialitate exprimă raportul dintre numărul căsătoriilor și
populația medie totală a unui an, iar coeficientul de divorțialitate exprimă raportu l dintre
numărul divorțurilor și populația medie totală a unui an.

101 Tabelul 15. Numărul căsătoriilor și al divorțurilor (1989 – 1999)

Denumire
indicator 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
Casatorii 7 9 8 9 5 3 13 8 9 7 6
Divorturi – – – – – – 2 3 2 2 1

În tabelul de mai sus se pot urmări valorile casătoriilor și divor țurilor între anii
1989 și 1999 (vezi Tabel 15. ). La începutul anilor ’90, nupțialitatea a fost de numai 6‰.
Nupțialitatea prezintă un oarecare echilibru, excepție fă când anul 1995, când se
înregistrează un număr de căsătorii de 13/an , acest an reprezentând și maximul pentru
această perioadă, tinerii demonstrând că nu se mai grăbesc să -și întemeieze o familie sau
se îndreaptă spre alte localități unde se căsătoresc.
În comuna studiată nu s -au înregistrat divorțuri în perioada cuprinsă între 1995 și
1999 iar dupa această data valoarea s -a menținut foarte coborâtă, cu o medie de 2
divorțuri pe an. Rata foarte redusă a divorțurilor se datorează mentalității diferite a
oame nilor din zona rurală bazată pe tradiție.

8.3 Densitatea populației

Gradul sau intensitatea de populare a unui anumit teritoriu se poate aprecia cu
ajutorul acestui indicator prin raportarea numărului de locuitori la anumite suprafețe,
diferite î n privin ța modului de utilizare.
Analizând tabelul 8 (vezi Tabel 16. ), se observă că în perioada 1999 – 2007
valoarea densității generale a populației oscilează între 1,51loc./km² în 2007 și 1,70
loc./km² în 1999.
Densitatea fiziologică reprezintă numărul locuito rilor pe unitatea de suprafață
agricolă. Se observă că valorile nu depășesc 0,1 loc./ha, acestea încadrându -se între 0,015
loc./ha în 2006 – 2007 și 0,07 loc./ha în 1999 – 2001. Modificări ale densității generale și
ale densității fiziologice sunt datorate în primul rând fluxului migratoriu dinspre mediul
urban spre comună.

102 Tabel 16. Evoluția densității populației (1996 -2006)

Denumire
indicator 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Populația 1031 1023 1002 993 987 959 945 931 915
Suprafața – ha 60575,87 60575,87 60575,87 60575,87 60575,87 60575,87 60575,87 60575,87 60575,87
Suprafața – km² 605,75 605,75 605,75 605,75 605,75 605,75 605,75 605,75 605,75
Densitate
generală -loc/
km² 1,70 1,69 1,65 1,64 1,63 1,58 1,56 1,54 1,51
Densitate
fiziologic ă-loc/ha 0,017 0,017 0,017 0,016 0,016 0,016 0,016 0,015 0,015

8.4 Structura polulației

Structura populației se referă la acele caracteristici ale grupelor umane care pot fi
măsurate sau cuantificate, precum vârsta, genul, limba, naționalitatea, relig ia sau
activitatea economică, dar și la aspecte calitative, cum sunt cele sociale sau culturale.
Analiza acestor caracteristici evidențiază diversitatea populației reflectată atât în plan
demografic, cât și în plan socio -economic și cultural.
Structur a populației pe sexe reprezintă expresia proporției bărbați / femei în
totalul populației. În 1894 din 594 locuitori, împărțiți pe 119 familii, erau 272 bărbați și
322 femei. Trei ani mai târziu, în 1897, numărul locuitorilor ajunge la 829, împărțiți în
157 familii, din care 354 sunt bărbați, iar 475 femei. În 1935, din 1212 locuitori,
însumând 100 de familii, 588 sunt bărbați, iar 624 femei În 1939,din cei 1415 locuitori ai
satului, 696 sunt bărbați și 719 femei. (vezi Grafic 7.).
Unul din factorii care deter mină un număr mai mare de femei îl constituie
supramortalitatea masculină la această vârstă din cauza consumului de alcool, tutun în
timpul vieții, ceea ce conduce la apariția de boli la vârste mai înaintate.

Grafic 7. Structura populației pe sexe în comuna Sfântu Gheorghe

103
Structura populației comunei Sfântu Gheorghe pe sexe
0100200300400500600700800
1894 1897 1935 1939
aninumăr locuitori
bărbați femei

Structura populației pe activități economice se referă la participarea populației la
o activitate economică. Trebuie reținut faptul că numai o parte a populației este economic
activă: bărbații între 15 – 60 (62) de ani și fem eile între 15 – 57 de ani.
Populația activă propriu -zisă cuprinde atât populația care desfășoară o activitate
economică retribuită, cât și populația aflată în căutarea unui loc de muncă, incluzând
salariații, muncitorii independenți, dar și șomerii sau ti nerii în căutarea primului loc de
muncă, pentru că și unii și alții sunt potențial activi. În cadrul populației active se disting
astfel populația ocupată, care reprezintă partea din populația activă ce este efectiv
angajată într -o activitate productivă, ș i populația neocupată, respectiv acea parte a
populației active aflată în căutarea unui loc de muncă.
Gradul de participare a populației la activitatea economică este evaluat prin rata
de activitate; acesta este un indicator ce raportează numărul activită ților la populația
totală.
Statistica populației pe profesiuni din 1939 a stabilit că satul avea atunci: un preot,
trei învățători și profesori, un șef de post de poliție, opt funcționari de stat, trei funcționari
de comună, trei funcționari particulari, d oi cizmari, un croitor, 13 comercianți, un lemnar,
un fierar, doi frizeri, opt servitori și servitoare.
În 1994, în Sfântu Gheorghe erau 297 salariați, din care, cei mai mulți, erau
angajați la întreprinderea piscicolă din localitate (169 angajați). Exis tau și 42 de șomeri

104 cu plată în luna noiembrie 1994. După desființarea întreprinderii piscicole, pescarii s -au
împrăștiat, angajându -se la noile cherhanale înființate.
În anul 2001, există: un preot, 12 profesori și învățători, un șef de post de poliție,
șapte funcționari de stat, opt comercianți, doi lemnari, un frizer.
Despre viața pescarilor se poate spune că este plină de mister și foarte dură.
Pescarilor nu le prea place să vorbească mult despre ei și despre meseria lor. Munca lor
nu are un anumit pr ogram. Ei pleacă pe mare, fie zi, fie noapte, între mare și cer, singuri
cu bărcile lor, înfruntând valuri, ploi, furtuni, riscându -și uneori chiar și viața. Hrana de
bază a pescarului este peștele, preparat cu măiestrie de soțiile lor într -o varietate de feluri.
Condițiile de locuit sunt reprezentate de cei 16 000 m2 suprafață locuibilă, revenind câte
15 m2 de persoană, iar rețeaua de distribuție a apei este de 4 km lungime.
Populația activă neocupată este reprezentată de șomeri. Definiția cea mai folosită pe care
o dau economiștii șomerului este următoarea: “acea persoană care caută un loc de muncă
remunerat și care nu are un asemenea loc în mod curent.” (N.Dobrotă “Economia
politică”; editura Tehnică, București, 1997).
Numărul șomerilor în căutare a unui loc de muncă în anul 2006 era de 21 de
persoane, din care 18 bărbați și 3 femei, iar numărul șomerilor în căutarea primului loc de
muncă era de 34 de persoane, din care 24 de bărbați și 10 femei.
Structura etnică și lingvistică . Grupele etnice sunt definite ca subpopulații ai căror
membrii au caracteristici comune, cum ar fi: originea națională, limba, religia sau rasa; la
acestea se adaugă obiceiurile și tradițiile, deci o moștenire culturală comună, precum și
existența sau menținerea unei coeziuni de grup.
La recensăminte, înregistrarea etniei și a limbii materne s -a făcut pe baza liberei
declarații; s -a respectat astfel dreptul fundamental al fiecărui individ de a -și declara în
deplină libertate și fără nici un fel de constrângere etnia și l imba.(vezi Grafic 8.).
În 1894 sunt: 420 ruși și ucraineni, 60 de români, 20 bulgari, 82 greci, 4 lipoveni, 6 nemți
și 2 turci. În 1935, din 1212 locuitori,1002 sunt ruși și ucraineni, 105 români, 19 bulgari,
58 greci și 28 lipoveni.
În 1939,din cei 141 5 locuitori ai satului,1160 sunt ruși și ucraineni, 130 români,
24 bulgari, 68 greci, 30 lipoveni și 3 turci.

105 La recensământul din 1992, s -au consemnat 780 ucraineni, 277 români și
11 greci.( vezi Grafic 9. ).

Grafic 8. Structura etnică a populației în c omuna Sfântu Gheorghe(1894)

Structura etnică a populației în 1894
nemți lipoveni grecibulgariromâniturciruși și lipoveni

Graficul 9. Structura etnică a populației în comuna Sfântu Gheorghe(1992)

Structura etnică a populației în 1992
români
greciucraineni

Limba vorbită de bătrânii satului este ucraineană amestecată cu multe cuvinte de
diferite origini (română, turcă, greacă etc.), în funcție de populațiile cu care au intrat în

106 contact. Tinerii au pierdut tradiția de a vorbi această limbă, ei vorbind românește. Aceasta
se datorează faptului că limba oficială fiind româna, co pii învață la școală în această
limbă.
De reținut că ucrainenii nu s -au a mestecat cu lipovenii, deși limba lor și
obiceiurile se aseamănă. Nici azi nu le place să fie confundați cu lipovenii (mai ales celor
vârstnici). Nu îți este permis să -l faci „lipovean” pe acel localnic care, deși vorbește o
limbă slavă, nu poartă barbă
Structura populației pe confesiuni religioase . Religia constituie un element
cultural de referință ce ocupă un loc esențial în viața oamenilor. Credințele religioase au
determinat sau au influențat într -o anumită măsură modul de viață al populației, precum
și anumite caracteri stici demografice sau sociale. În cadrul recensămintelor din 1992 și
2002 populația și -a putut declara fără nici un fel de constrângere apartenența la o
religie. Atât la recensământul din 1992, cât și în 2002 la nivelul comunei Sfântu G heorghe
în distribuția populației după religie, populația de religie ortodoxă este 100%. Slujbele
sunt ținute în limba română de un preot, ajutat de un dascăl. Bătrânii satului țin
sărbătorile pe stil vechi, la o distanță de 13 zile față de sărbătorile pe nou. Cei tineri
sărbătoresc pe stilul nou, dar și pe cel vechi, pentru a arăta respect față de cei în vârstă.
Preotul slujește în limba română, dar corul bisericii, alcătuit din localnici, cântă atât în
românește cât și în ucraineană. Slujbele sunt oficiat e pe stil nou dar, la sărbătorile mari,
preotul slujește și pe vechi, pentru bătrânii satului.
8.5 Mobilitatea populației
Mobilitatea populației reprezintă o componentă importantă a dinamicii
populației, bilanțul migratoriu fiind complementar bilanțului n atural. La nivelul unei
comune mobilitatea spațială a populației are un rol foarte important, fiind un factor al
creșterii sau des creșterii numărului populației.
Cauzele ce determină mobilitatea spațială a populației sunt variate și implică
întotdeauna existența unor factori de respingere în arealul sau regiunea de plecare
(origine), precum și a unor factori de atracție în arealul sau originea de sosire (destinație).
Deplasarea presupune luarea unui număr important de decizii personale comp lexe
referitoar e la destinație, perioada de deplasare, mijlocul de deplasare sau costul

107 deplasării. Fiecare potențial migrant evaluează astfel avantajele și dezavantajele situației
personale prezentate – care, de cele mai multe ori, are în vedere locuința, locul de muncă ,
nivelul veniturilor – și a schimbărilor, în general pozitive ce se întrevăd sau se speră că se
vor produce la destinație.
În cazul deplasărilor la mare distanță, de cele mai multe ori schimbarea
rezidenței înseamnă și o schimbare a mentalității, compor tamentului sau modului de
viață, din această cauză mișcările populației sunt diferențiate sau selective anumite
sectoare ale populației f iind predispuse la schimbare de cât altele; astfel în rândul
migranților predomină tinerii adulți (20 – 40 ani), care s e adaptează mult mai ușor noilor
condiții de viață decât alte grupe de vârstă. Altă diferență percepută este cea legată de
gen, în cazul deplasărilor la distanțe scurte predomină femeile, în timp ce, în cazul
distanțelor lungi predomină bărbații.
Nivelul de instruire este de asemenea o variabilă importantă în selecția
migranților, deplasările fiind cu atât mai numeroase cu cât persoanele angrenate au un
nivel înalt de instruire; în același timp, persoanele fără un loc de muncă sunt mai
predispuse la migra ție decât cele angajate .
În cazul comunei Sfântu Gheorghe , factorii cei mai importanți care determină
deplasările populației pot fi grupați astfel:
– factorii economici – perioada postbelică, sub impulsul dezvoltării, a
industrializării, a stimulat o puter nică mobilitate teritorială a populației, în special
pe direcția sat – oraș. Șomajul, nivelul scăzut al veniturilor, sărăcia constituie
factori puternici de respingere, ca re creează potențiali migranți;
– factorii sociali sunt de cele mai multe ori strâns legați de factorii economici,
bunăstarea materială și cea socială fiind adesea corelate. Cel mai comun factor de
respingere este schimbarea statutului sau mărimii familiei: cuplurile tinere preferă
să locuiască mai departe de părinți, iar apariția copiilo r determină schimbarea
locuinței, înlocuirea uneia mai mici cu alta mai spațioasă, lipsa unor activități
sociale sau culturale din zonele rurale pot constitui o cauză a depopulării satelor.
Forme de mobilitate a populației :
a) Deplasări obișnuite – care n u implică o schimbare de durată sau definitivă a
rezidenței sau activității și nici o mutație importantă în viața persoanei angrenată în

108 această mișcare. Aceste deplasări sunt legate de modul de viață, sunt repetative, ritmice,
de durată redusă și nu expri mă nici un dezechilibru esențial între zona de origine și cea de
destinație. În cadrul acestor deplasări se remarcă: deplasările duminicale, deplasările de
week-end și deplasările în vacanță.
b) Mișcările migratorii propriu -zise – care implică o schimbare de durată sau
definitivă a rezidenței și de cele mai multe ori a activității, presupunând mutații
importante în viața persoanelor angrenate. Aceste deplasări impun în cele mai multe
cazuri o schimbare a modului de viață a persoanelor implicate, sunt de lu ngă durată sau
definitive și aproape întotdeauna exprimă un dezechilibru între condițiile de viață oferite
la locul de plecare și cele care există sau se speră că există la locul de sosire.
Fenomenul cel mai caracteristic în cadrul mobilității populației îl constituie
migrația definitivă pe direcția sat – oraș, care este însoțită și de o mobilitate socio –
profes ională a populației.
Pentru a analiza mai complet mișcarea populației din cadrul comunei Grădiștea
este necesară prezentarea evoluției bilanțului migratoriu și a sporului total; astfel vom
folosi datele obținute din perioada 1996 -2006.
Tabel 1 7. Evoluția bilanțului migratoriu (1996 -2006)
Denumire
indicator 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
Stabiliri de
domiciliu in
localitate 55 38 58 31 77 26 14 34 74 53 76
Plecari cu
domiciliul din
localitate 19 23 16 23 21 35 20 28 47 28 40
Bilanț migratoriu 36 15 42 8 56 -9 -6 6 27 25 36

Se poa te constata, analizând tabelul 1 7(vezi Tabel 17. și Grafic 10. ), că în
perioada 1996 – 2006 numărul celor plecați a fost mai mic decât al celor sosiți, numai
între anii 2001 -2002 înregistrând u-se un spor migratoriu negativ. Valoarea maximă

109 pozitivă s -a înregistrat în anul 2000 și a fost de 56 (77 stabiliri în localitate și 21 plecări
din localitate, iar valoarea maximă negativă a fost înregistrată în 2001 și a fost de -9 (26
de stabiliri în c omună și 35 de plecări). Sporul migratoriu negativ din perioada 2001 -2002
se explică prin plecarea tineretului din com ună în întreprinderile din Tu lcea și stabilirea
definitivă în acest oraș. Se constată însă că, cu excepția acestor doi ani, bilanțul
migratoriu este pozitiv și în continuă creștere; aceasta se datorează reconsiderării
structurilor piscicole pe de o parte, dar și a disponibilizărilor m asive din industrie și
celelalte ramuri neagricole pe de altă parte. Reducerea numărului de navetiști rural –
urban este favorabilă mediului rural, întrucât o parte din aceștia sunt apți de muncă și
practicau agricultura ca a doua ocupație.
Grafic 10. Evoluția bilanțului migratoriu (1996 -2006)
Evoluția bilanțului migratoriu (1996-2006)
-20-1001020304050607080
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
ani
Stabiliri de domiciliu in localitate Plecari cu domiciliul din localitate Bilanț migratoriu

8.6 Forma, textura și funcția economică a satului

110 Comuna Sfântu Gheorghe este o localitate de tip răsfirat. Casele sunt frumoase,
luminoase, curate, în curte existând locuri bine stabilite pentru orice activitat e.
În general, casele sunt construite fără temelie, cu pereții din pământ bătut între
cofraje, din chirpici sau sunt construite pe stâlpi și locurile dintre stâlpi sunt umplute cu
stuf sau vălătuci de lut.
Acoperișurile caselor sunt, în general, în două ape și mai rar în trei sau patru.
Înainte erau realizate numai din stuf, azi se mai folosesc azbestul și tabla.
Construcțiile gospodărești anexe se construiau pentru vaci, cai, păsări, porci,
pentru adăpostirea uneltelor și atelajelor. Se mai ridică hamb are, magazii pentru lemne,
pătule și porumbare.
Pătulele sunt construcții simple, destinate a păstra o cantitate mică de grâne, restul
fiind depozitat în podul casei.
Porumbarele erau realizate din nuiele și se sprijineau pe tălpi groase din lemn,
care la colțuri aveau pietroaie ori butuci de lemn pentru susținere, fie se sprijineau pe
stâlpi bătuți în pământ.
Chirpicii sunt realizați din lut amestecat cu paie, bine frământat și pus în tipare de
lemn pentru a forma cărămizi, care apoi se usucă la soar e. Ei se pot confecționa de
majoritatea membrilor satului.
Vălătucii sunt bulgări de lut amestecați cu paie, dar care nu sunt puși în tipare și
care sunt cunoscuți sub denumirea de „ceamur de pământ”. Sunt folosiți la fățuitul
pereților caselor sau anexel or, la pardoseala prispelor și a încăperilor. Vălătucii se pun
rânduri, rânduri, printre furci sau pari înfipți direct în pământ. După ce se usucă, se
cioplesc cu sapa pentru a se nivela pereții.
Diferențierea socială se reflecta, în trecut, și prin între buințarea materialelor de
construcție, deoarece tabla sau nuielele erau costisitoare și le puteau achiziționa doar
anumite categorii sociale.,La Sfântu Gheorghe, majoritatea construcțiilor anexe au pereți
și acoperiș de stuf.
Azi, adăposturile pentru ani male sunt destinate mai mult cornutelor mari decât
cailor, iar șoproanele adăpostesc mai mult unelte și doar, sporadic, atelaje. Tot aici se
adăpostesc și sculele de pescuit.

111 Pentru încălzitul caselor se folosește în principal lemnul dar și bălegarul de v ită,
frământat cu paie, tăiat în calupuri și uscat (tizic). Această metodă este folosită în prezent,
poate, doar în comuna Sfântu Gheorghe.

CAPITOLUL 9 – ACTIVITATEA ECONOMICĂ

9.1.Modul de utilizare a terenurilor

112
Modul de utilizare a terenurilor evidențiază profilul funcțional al unităților
administrative, precum și modul de intervenție al factorului antropic în mediul natural.
Din cauza faptului că Dobrogea a fost alipită României abia în 1878, după
Războiul de Indepen dență, provincia nu a putut beneficia de reforma agrară a lui A. I.
Cuza din 1864. Împroprietărirea locuitorilor Dobrogei, deci și a celor din Sfântu
Gheorghe, s -a făcut abia după anul 1880.
În urma procesului verbal din 28 mai 1883, întocmit de Comisia c entrală pentru
verificarea titlurilor de posesiune din Dobrogea, se stabilește că în cătunul Katarlez, din
comuna Katarlez, plasa Sulina, județul Tulcea, se găsesc 83 de locuitori fără pământ.
Pe baza raportului inginerului topograf, din 6 august 1883, se propune a se
suprima pământul de cultură pentru școală și biserică și să se dea stufărie de foc în loc de
pădure, „care urmează a se conserva intactă pentru stabilitatea grindurilor de nisipuri ce
formează fondul lor mobil”.
La 28 februarie 1885, Ministr ul Agriculturii, Comerțului, Industriei și Domeniilor
hotărăște a se delimita pământul astfel:
Pentru vatra satului, la 106 locuitori se dau câte 2000 m2 pentru casă, grădină,
ulițe și cimitir, însumând 21 ha și 2000 m2 .
Pentru locul de școală, biserică ș i primărie se dau 6000 m .
Pentru izlazul satului se dă o întindere potrivit cu numărul total al locuitorilor și
luându -se de bază un hectar, maximum, de fiecare locuitor, și însumând 106 ha. Acest
izlaz se va delimita pe lângă vatra satului, unde va fi pă mânt disponibil.
Se alocă o porțiune de stufărie pentru foc, în loc de pădure, care urmează a se
conserva intactă, luându -se de bază maximum un hectar de fiecare locuință. Pentru 200
de locuințe se împart 200 ha cu stuf.
La toate acestea se adaugă rezerva pentru alți 94 de locuitori, vatră și islaz,
însumând 112 ha și 8000 m2.
Lacurile și bălțile se rezervă pe seama statului, locuitorii având dreptul la
adăparea vitelor.
Suprafața totală a terenurilor cu care au fost împroprietăriți satul și locuitorii săi a
fost de 440 ha și 6000 m2. La aceasta se adaugă terenurile cuvenite pentru drumurile

113 comunale și vicinale, care trec prin pământul de cultură, pentru părțile neproductive, dacă
vor fi, și care se vor arăta în actul de delimitare, și pentru cimitirul păr ăsit, dacă va fi în
pământul delimitat pe seama locuitorilor, toate însumând 464 ha și 6000m2 1.
Inginerul topograf, măsurând și delimitând pe seama locuitorilor pământul ce li de
cuvine, cum s -a arătat mai sus, în prezența primarului comunei, urma să p ună pietre la
toate punctele de hotar și a face movile deasupra, în diametru de 3 m, iar pe liniile dintre
puncte urma a face movile intermediare, în diametru de 2 m, la o distanță de cel mult 500
m una de alta. Menținerea și conservarea pietrelor ce se vo r pune și movilelor de hotare
ce se vor face era în sarcina primarului comunei, acesta fiind responsabil de orice
schimbare sau deteriorare. Inginerul topograf a încheiat acte de măsurătoare și delimitare,
în care se arăta numirea punctelor ce s -au determi nat a servi de hotare, direcțiile liniilor
dintre ele și lungimea acestor linii în metri, măsurată pe fața pământului 1.
În actele de măsurătoare și delimitare se precizau limitele măsurătorii: „Începând
din punctul A, situat pe malul Dunării, într -o salc ie izolată, lângă marginea de vest a
satului, apoi spre est și spre nord, pe malul Dunării și al Mării, cu rezerva de 50 m liberi
pentru trebuința pescuitului, până la un punct B, situat la 300 m spre sud -est de mila 16,
apoi spre VNV în linie dreaptă la p unctul C, situat în marginea stufăriei și a drumului
Sulina, distanța de 1800 m și în dune urmează spre sud și spre vest, pe marginea stufăriei
până la punctul de plecare A .
Rezerva pe seama statului, în suprafață de 24 ha, este cuprinsă în prevederile
actului, însă s -a delimitat la gura Dunării. Începând din punctul M, situat pe malul stâng
al Dunării, la vest de cherhanale, merge spre nord, la N, distanța de 200 m; apoi spre est
la punctul V, situat pe malul Mării, distanță 725 m și, în fine, pe malul Mă rii și al Dunării
în sus, până la punctul de plecare M.
Procesul de împroprietărire continuă prin legea de reformă agrară din 1921. În
baza acestei legi urmau să fie împroprietăriți și locuitorii comunei noastre. Pe baza
procesului verbal întocmit la 27 ap rilie 1922 aflat acum la Arhivele Naționale, aflăm că
această zi a fost stabilită pentru revizuirea lucrărilor de împroprietărire din comuna
Sfântu Gheorghe.

114 Toți locuitorii, cu excepția câtorva, aveau ca ocupație principală pescăria,
neavând deci inventa r agricol și ca atare nu au primit a fi împroprietăriți în altă parte. Ei
au cerut avantaje la pescuit, dar le -au fost refuzate.
Au fost excluși de la împroprietărire locuitorii, care s -au mutat între timp, cei care
nu s-au prezentat pentru a -și clarifica situația militară și aveau ca ocupație principală
pescuitul, și cei care depășeau vârsta de 60 de ani și nu aveau copii minori. (vezi Tabel
18.)
Stabilirea limitelor terenurilor neexpropriabile din comună, proprietatea
P.A.R.I.D. (Administrația Generală a Pescăriilor Statului și Ameliorării Regiunii
Inundabile a Dunării) s -a făcut prin măsurători, constatându -se următoarele:

Tabel 18. Stabilirea limitelor terenurilor neexpropriabile din comună
Nr. Crt.
Obiectiv Suprafețe stabilite prin
hotărâre def initivă Suprafețe găsite la
măsurătoare
1. Șosele 15 ha 15 ha 0921 m2
2. Zona Halagiu 50 ha 46 ha 4500 m2
3. Nisipuri 450 ha 424 ha 0120 m2

Terenul de pe țărmul mării este nisipos și era socotit ca teren slab de pășune, în
suprafață de 450 ha.
Noi măsurători se fac începând cu 27 iunie 1930, stabilindu -se fișa „moșiei”
Sfântu G heorghe, proprietatea P.A.R.I.D (vezi Tabel 19.).

Tabel 19. Fișa moșiei Sfântu Gheorghe
1. Satul 48 ha 3205 m2
2. Islaz din vatra satului (nisip) 251 ha 2083 m2
3. Islaz vechi (păpuriș) 206 ha 5219 m2
4. Cimitir 5709 m2
TOTAL 507 ha 6216 m2

Tabel 20. Obiectivele publice ale comunei

115 Nr.Crt. Obiective publice Suprafața
1. Șoseaua Sfântu Gheorghe –Sulina 15 ha 0921 m2
2. Zona Dunării 46 ha 4500 m2
3. Domeniul Publi c 61 ha 5421 m2
4. Pescărie 2 Ha. 6005 m2

Tabel 21 . Suprafața expropriată a comunei
1. Teren arabil calitatea I 683 ha 5736 m2
2. Islaz 9428 ha 1386 m2
3. Islaz nisipos 424 ha 0120 m2
TOTAL 10 536 ha 3242 m2

Pe data de 2 august 1930 s -a anunțat î n sat ca toți locuitorii să vină la primărie cu
actele și planurile ce le posedă fiecare, pentru a putea proceda la stabilirea limitelor
terenului supus exproprierii și la determinarea, pe teren, a părții expropriate din sus zisa
moșie. Se va completa: num ele și prenumele proprietarului, numele comunei și județului,
vecinii și domiciliul proprietarului .(vezi Tabel 20. și 21. )
În 1931 au fost împroprietăriți 34 de locuitori cu câte 2 ha de teren, care
însumează 68 ha de pământ.
Li s-a dat pământ doar celo r care nu aveau deloc. Acești noi împroprietăriți refuză
categoric să primească terenurile ce li s -au destinat, pe motiv că sunt inundate și solicită
alte terenuri în preajma comunei. Cu toate acestea, s -au făcut delimitările terenurilor
fiecărui locuitor, stabilindu -se pentru cei îndreptățiți atât locurile de casă cât și terenurile
de cultură. Locuitorii care au primit locuri de casă vor plăti o arendă de 40 de lei anual,
până la parcelarea locurilor de casă. Cu această ocazie s -au delimitat și loturile pe ntru
școală și biserică, care au primit câte 5 ha fiecare și 2 ha pentru serviciul zootehnic, luat
în primire de primar.

9.2. Agricultura

116 În general, terenurile din Delta Dunării nu au fost și nu sunt prielnice agriculturii,
din cauza numeroaselor supr afețe inundabile, a solurilor nisipoase și sărăturoase.
Terenurile agricole prielnice agriculturii sunt destul de restrânse pe suprafața
comunei Sfântu Gheorghe, ele reprezentând 22,11 ha. Dintre acestea 19,49 ha reprezintă
terenul arabil, 0,094 ha sunt pășuni, 0,19 ha – fânețe, 0,29 ha – păduri, 2027 ha – vii,
0,085 ha – livezi.
Cu două decenii în urmă s -au efectuat numeroase lucrări de amenajare complexă,
de îndiguire, desecare și drenaj. De asemenea au funcționat și câteva baze de cercetare
pentru ag ricultură, ce aveau ca obiect principal redarea unor suprafețe cât mai mari de
pământ agriculturii. Din păcate acestea nu au obținut rezultatele dorite, în special în
domeniul adaptării plantelor cerealiere sau a pomilor fructiferi la solul din Deltă. O
suprafață foarte redusă este ocupată cu plante leguminoase și cerealiere (porumb) care
asigură necesarul de hrană al locuitorilor. Terenurile pe care omul le amenajează cu multă
trudă pentru a -și planta cartofii, tomatele, ardeiul, ceapa, usturoiul și porumb ul sunt alese
în zona fluvială (peste Dunăre), unde solul este mai evoluat, are cote mai ridicate, iar
pericolul de sărăturare este mai redus. Dar și aici condițiile de lucru sunt foarte grele, iar
producția nesatisfăcătoare. Plantele textile nu se pot cul tiva din cauza terenului sărat.

9.2.1 Cultura plantelor

În 1949 a început plantarea puieților proveniți din 2 kg de semințe. S-a realizat o
pepinieră de salcâmi pe o suprafață de 100 m2 . Până atunci nu se putuseră planta din
lipsă de puieți, care ar fi costat o sumă mare, nesuportabilă de bugetul satului. Din cauza
poziției geografice, plantarea de livadă comunală era imposibilă pentru că terenul, nisipos
și sărat, nu suporta nici un fel de copac, afară de salcâm și dud.
Lucrările de împăduriri și de h idroameliorații în zona Sfântu Gheorghe –Ivancea –
Delta Dunării s -au efectuat din 1974 pe o suprafață de 995 ha, continuându -se lucrări
începute în 1970 de Oficiul Economic Central „Carpați”. Acestea se încadrau în
„Programul național pentru conservarea și d ezvoltarea fondului forestier în perioada
1976 –2010“, prin care s -au împădurit terenuri degradate, nisipuri cu conținut ridicat de
săruri și nisipuri zburătoare din cauza vânturilor cu frecvență și viteză deosebită în

117 această parte a țării. Rolul copacilor este acela de a fixa nisipurile din această zonă.
Astăzi, plantația are 1600 ha.
Plantațiile formează perdele împotriva vânturilor Lemnul din ele poate fi folosit la
construcții, ca haraci și ca lemn de foc. Câteva specii dintre copacii plantați aici su nt:
salcâmul, salcia albă, salcia plângătoare, salcia pletoasă, plopul alb, plopul negru
canadian, arinul negru, cătina roșie, cătina albă, cătina de râu, stejarul. Dintre aceste
specii, cătina se află și în afara plantației, pe malurile canalelor, în pădu rile din grinduri și
pe malul mării.

9.2.2 Creșterea animalelor

Aceasta prezintă la gurile Dunării multe trăsături specifice, ancestrale. Zootehnia
extensivă, stabulația liberă, poate că în nici o altă zonă a țării nu sunt atât de răspândite ca
aici. Î n decursul secolelor s -au format și anumite rase locale de animale domestice, cu
caractere specifice. Cele mai interesante sunt vitele cornute, caii și porcii, iar în proporție
foarte mică, oile.
.Alte animale, pe care le -am amintit mai sus, sunt vitele cornute care pot fi
întâlnite în cirezi fără văcar. Ele sunt valorificate pe plan local prin tăiere, la abatorul din
comună, și vândute la localnici, sau sunt vândute/predate la diferite abatoare din țară în
stare vie.
Despre caii din zona Deltei, origina ri din hergheliile Podișului Dobrogean, putem
spune că sunt puțini la număr 1. Ei sunt crescuți pentru călărie, folosind la strângerea
cirezilor de vite și la prinderea lor
În anul 1900, satul avea un total de 1851 bovine, dintre care 46 tauri, 203 boi, 81 6
vaci, 427 juninci și juncani, 313 viței și vițele.
Numărul cabalinelor se ridica la 328 și erau împărțite astfel: 13 armăsari, 7
măgari, 48 noateni și noatene, 30 mânji și mânze, 230 iepe 1. Ovinele erau 5115, dintre
care: 302 berbeci, 250 cârlani și câr lane, 4501 oi, 53 capre, 9 țapi. Numărul total al
porcinelor era de 8 1.
În anul 1920, satul avea 401 bovine, dintre care: 6 tauri, 52 boi, 38 juncani și
juninci, 255 vaci, 50 viței și vițele. Cei 4 armăsari, 23 măgari, 11 noateni și noatene, 29

118 iepe însu mau 75 cabaline. Ovinele erau 943, împărțite astfel: 56 berbeci, 251 cârlani și
cârlane, 634 oi, 3 capre și țapi. Numărul porcinelor crește mult față de perioada
anterioară, ajungând la 77, dintre care: 1 vieri, 28 porci, 29 purcei și purcele, 19 scroafe 1.
În 1935, satul nostru avea 62 cai, iepe și boi, 1882 vaci, 812 oi, 42 porci.
În 1939, numărul bovinelor crește la 1592 de bucăți, dintre care: 9 tauri, 182 boi,
1025 vaci, 376 juncani și juninci. Și numărul cabalinelor este crescut față de perioada
anilor 1920, fiind de 92 de bucăți. Dintre ele 48 sunt armăsari, 12 noateni, 12 mânji și 20
de iepe. Ovinele au scăzut la 787, fiind în sat doar 97 berbeci, 190 cârlani și cârlane, 500
oi. Porcinele sunt doar 15, dintre care: 5 porci, 8 purcei, 2 scroafe. P ăsările erau: 112
găini, 18 gâște, 26 curci, 82 rațe, însumând 238.
La începutul anului 2001, numărul bovinelor comunei noastre este de 884. Dintre
ele, 268 sunt tauri, 19 boi, 303 vaci, 48 juncani și juninci, 146 viței și vițele. Dintre
cabaline sunt: 1 00 armăsari și 79 de iepe, însumând 179 de exemplare. Ovinele sunt
numai 27, dintre care: 3 berbeci, 11 cârlani și cârlane, 11 oi, 2 capre. Totalul porcilor este
de 3, din cauza faptului că locuitorii preferă să -i cumpere din alte locuri. Numărul
păsărilor este de 3005.

9.3. Industria

Pescuitul este, fără îndoială, ramura cea mai importantă a economiei Deltei,
reprezentând totodată și ocupația de bază, tradițională, a locuitorilor ei.
În Deltă și în lagunele limitrofe, ca și în apele românești ale Mări i Negre, trăiesc
circa 150 specii de pești, parte din acestea sunt de mare importanță economică, altele
fiind importante din punct de vedere faunistic.
Pescăriile de la Dunăre, în special cele din Deltă, au avut, din cele mai vechi
timpuri, faima lor pent ru bogăția în pește.
Cherhanalele se construiau pe malul Dunării și se așezau pe stâlpi mari (piloți)
astfel ca podeaua, spălându -se mai des, apa să se poată scurge printre scânduri înapoi în
Dunăre.
La începutul secolului al XX -lea erau la Sfântu Gheorg he cherhanale având până
la 300 de pescari angajați, cărora li se furnizează instrumente, hrana și toate materialele

119 necesare și care pescuiesc în contul lor. Pentru peștele prins, cherhanalele aveau toate
instalațiile necesare pentru a -l prepara vapoare, șlepuri, barcaze pentru a -l transporta.
La cherhanalele din Sfântu Gheorghe se făcea o punte lungă pe piloți, care mergea
de la ușa cherhanalei până la o distanță în Dunăre, unde apa avea o adâncime suficientă
ca să poată acosta un vapor și acolo se făcea debarcaderul.
Cea mai importantă instalație pentru conservarea peștelui era ghețăria. Ghețăriile
erau făcute la oarecare distanță de cherhana, iar la Sfântu Gheorghe se făcea direct pe
pământ, spre deosebire de grinduri unde ghețăriile se făceau în grop i.

Figura 31. Pescari

Tipuri de pesc ării și zona de pescuit
În funcție de speciile de pești care constituie obiectul pescuitului, în interiorul
R.B.D.D., există trei tipuri de pescării:
– pescăria peștilor de apă dulce (lacuri, canale, Dunăre);
– pescăria peștilor migratori (Dunăre);
– pescăria la litoralul Mării Negre.

120 Categorii de zone de pescuit de pe raza comunei Sfântu Gheorghe :
– Roșu -Puiu (suprafața totală: 16 264 ha);
– alte lacuri și bălți (suprafața acvatică: 4588 ha);
– brațul Sfântu Gheor ghe (suprafața totală: 1014 ha);
– Marea Neagră (suprafața totală: 50 400 ha).
Cantitățile totale pescuite pe teritoriul Rezervației Bioferei Delta Dunării au
înregistrat un declin după 1985. Dacă înainte de acest an în Delta Dunării s -a pescuit între
4500 –6000 t/an, după acest an producția scade la 2000 –2500 t/an.
Au dispărut diverse specii de pești, cum ar fi: stavridul, chefalul, calcanul,
hamsia, sardeaua etc.
Pescuitul la sturioni este și el în declin în ultimii 30 de ani de la cca. 300 t/an la
sub 6 t/an.
Scrumbia de Dunăre are o evoluție ciclică de 10 -11 ani. În perioada 1960 –2000,
cantitățile pescuite au variat între 200 –2.000 t/ani.
Este important de menționat că, deși suprafața de pescuit a crescut, producția de
marfă livrată pe piață a rămas a ceeași și chiar mai redusă în ultimii ani, la un nivel de
800–1000 t/an în comuna Sfântu Gheorghe.
Cele mai mari cantități livrate pe piață, respectiv de 2000 t/an, s -au înregistrat în
anii 1976 –1977.
Recoltarea stufului .Stuful ocupă în Deltă 130 000 ha. Este o bogăție naturală
exploatată în diverse feluri. Oamenii din partea locului recoltează stuful de sute și chiar
mii de ani, cu unelte și metode devenite tradiționale. Vechimea lui este confirmată și de o
legendă mitologică.
Datorită bogatului conținu t de celuloză, stuful este și o plantă industrială. Din stuf
se obține, nu numai materia primă necesară fabricării hârtiei, dar, prin prelucrarea
industrială a celulozei, se obțin cele mai diverse produse, de la eter până la alcool, stuful
putând fi folosi t ca izolant termic și fonic 1. Printr -o seamă de procedee chimice speciale,
din stuf se mai obțin: cartoane, mucava, mătase artificială, iar din reziduurile de la
fabricarea celulozei se obține acid acetic, drojdii furajere și nutritive, furfurol etc.

121

Figura 32. Stuf recoltat

În 1950 a început recoltarea pe scară largă a stufului în toată Delta. S -a înființat o
întreprindere T.A.V.S., cu o mulțime de angajați, cu mașini și utilaje de mare tonaj.
Recoltarea stufului vizează două categorii de terenuri, r espectiv terenuri în regim
liber de inundație și terenuri în regim hidrologic dirijat.
a) Recoltarea stufului în regim liber de inundații este limitată la deschiderea unor
canale de acces și executarea unor platforme pentru depozitarea stufului care este r ecoltat
în perioada friguroasă a anului (octombrie –martie) cu ajutorul unor agregate pe șenile de
cauciuc, sau pneuri de joasă presiune, cu acces pe suprafețele uscate sau acoperite cu un
strat subțire de apă.
b) Recoltarea stufului în regim dirijat neces ită îndiguirea suprafețelor, executarea
unor lucrări (ecluze, stăvilare, stații de pompare, trecători pentru bărci), amenajarea
interioară a suprafețelor cu canale pentru navigație și desecare, precum și a platformelor
pentru depozitare.
Stuful nerecoltat la timp nu se mai poate folosi pentru că învechirea lui duce, de -a
lungul anilor, la degenerarea cantitativă și calitativă, devenind astfel o pâslă încâlcită
improprie valorificării pe cale industrială. Pe baza acestor constatări, precum și a unor

122 rezultat e obținute pe cale experimentală, s -a introdus în practică arderea în fiecare
primăvară a stufului nerecoltat.

9.4. Comerțul și serviciile

Cele necesare locuitorilor satului au fost totdeauna aduse pe apă de la Sulina sau
Tulcea. Această aprovizionare an evoioasă a îngreunat viața locuitorilor. Ei nu au altă
sursă de venituri decât comercializarea stufului și a papurii și comercializarea peștelui și
a icrelor
De comercializarea stufului și a papurii se ocupă astăzi societatea pe acțiuni Eco
Delta, diferite societăți mai mici și chiar persoane fizice.
Pe lângă utilizările zilnice pe care le dau locuitorii Deltei stufului (hrana
animalelor, foc, acoperișuri, garduri, chirpici, tizic), acesta este, cum spuneam mai sus, și
o plantă industrială.
Papura este fo losită pentru confecționarea de coșuri, pălării, papuci, carpete,
rogojini etc. Ea proliferează din cauza exploatării iraționale a stufului.
Stuful și papura de la Sfântu Gheorghe sunt prelucrate în ateliere de împletituri la
Tulcea, iar produsele obținut e sunt exportate în țările occidentale, mai ales în Olanda.
Această bogăție naturală se mai folosește și la decorarea interioarelor în scopuri
turistice.
Peștele se comercializează en -gros, proaspăt, congelat, semipreparat (sărat sau
afumat).
De o mare importanță valorică, economică, sunt icrele negre (caviar) căutate și
apreciate în multe țări occidentale. Icrele negre se prepară în două laboratoare aflate la
Sfântu Gheorghe, se ambalează în cutii speciale, după care ajung în marile restaurante din
țară și din străinătate. Pentru oamenii cu resurse mai limitate se comercializează icrele de
caras, crap și știucă.

123 9.5. Transporturile

Cea mai importantă cale de circulație este cea navigabilă, pe fluviul Dunărea. Pe
această cale se face legătura între localitățile Tulcea și Sfântu Gheorghe.
Mijloacele de transport folosite sunt: nave de pasageri, șalupe, remorchere, bărci.
O acțiune de amploare a fost regularizarea canalului navigabil, pe anumite
sectoare, prin decuparea marilor meandre de pe brațul Sfântu Gheorghe, în perioada
anilor 1985 –1990 lucru care a dus la scurtarea căii navigabile de la 108 km la 70 km.
Singurul drum pe uscat este acela ce leagă localitatea noastră de orașul Sulina.
Acesta are aproximativ 32 km și a fost construit cu mare g reutate, deoarece zona este
mlăștinoasă și deseori inundabilă. Construcția a durat aproape 2 ani și s -au cărat foarte
multe tone de piatră pentru a împiedica alunecările de teren.
Drumurile stradale din interiorul comunei totalizează 11 km. Acestea nu po artă
toate nume și nu sunt asfaltate.
Se poate ajunge la Sfântu Gheorghe cu nave de pasageri, care circulă pe brațul
respectiv de trei ori pe săptămână vara și de două ori pe săptămână iarna. Vara, navele
ajung în sat luni, miercuri și vineri și pleacă ma rți, joi și duminică, sosind la Tulcea după
o călătorie de 4 ore. Iarna, navele de pasageri sosesc în sat doar marți și vineri, plecând
înapoi miercuri și duminică.
În perioada de vară, circulă o navă mare de pasageri care transportă turiști la
Sfântu Ghe orghe și înapoi, într -o excursie de o zi, organizată, de obicei, duminica.

9.6. Turismul

Prin natura sa, comuna Sfântu Gheorghe a devenit un punct de atracție și a fost
declarată sat turistic. Aici, turiștii sunt cazați în casele locuitorilor, unde pot p rimi
pensiune completă; pot face cură de apă și soare, deoarece, din acest punct de vedere,
natura a înzestrat acest colț de pământ cu apă din belșug, multe zile însorite și cel mai fin
nisip. Aici se găsește cea mai lungă și cea mai lată plajă de pe tot l itoralul românesc. Unii
turiști o preferă, în locul plajelor aglomerate din celelalte stațiuni, pentru liniștea existentă
aici.

124 Pe lângă aceste atracții, nu putem neglija și plimbările cu barca pe brațele
secundare ale Dunării, pe canale și lacuri, unde n atura oferă un spectacol minunat de floră
și faună. Punctul cel mai atractiv îl constituie Insula Sacalin , la capătul căreia se află o
mare rezervație de pelicani. Tot în această parte a Deltei, în zona lacurilor Zatonul Mare
și Zatonul Mic, de la Grindul Palade și până la mare se află „Rezervația Naturală Perișor –
Zatoane”, o altă zonă de atracție pentru turiști.
Zona Lacului Roșu este locul unde se află amenajat un complex turistic, într -un
cadru natural deosebit de frumos și unde turiștii pot fi cazați în căsuțe, iar masa o pot lua
la restaurantele existente acolo. Ei pot comanda, bineînțeles, tradiționala ciorbă de pește
și alte preparate din pește. Aceste locuri, mult vizitate, au an de an mai mulți turiști din
țară și străinătate (francezi, germani, e nglezi).
Modul cel mai atractiv și mai comod pentru o excursie în Deltă este cu pontonul
dormitor. Există pontoane -dormitor comode, dotate cu generatoare proprii de curent
electric, cu bucătării, cu cabine de 2 –4 locuri. Remorchere masive le tractează pe t raseul
stabilit, oprindu -se acolo unde doresc turiștii. Nici unui ponton -dormitor nu -i lipsește o
barcă, iar, la cerere, se pot pune la dispoziție și bărci pescărești. Se poate pescui,
fotografia aspecte inedite și se poate face plajă, după preferințe, cei comozi putându -se
delecta numai cu frumusețile peisajului. Această formă de excursie se poate practica doar
de către grupuri organizate, în baza unei programări prealabile. Gama serviciilor este
mare, în funcție de doleanțe, dar și de posibilitățile solic itanților, începând cu asigurarea
ghizilor însoțitori și terminând cu organizarea partidelor de vânătoare sau pescuit.
În afara turiștilor, această zonă atrage numeroși oameni de știință (ornitologi)
care, pe lângă plăcerea de a vizita aceste locuri, se ocupă și de cercetare. Voi aminti aici,
cu deosebită plăcere prezența, în repetate rânduri, a lui Jacques Yves Cousteau.

9.7. Dotări le edilitare

Uzina de apă
Construită în 1971, vechea uzină avea o capacitate mică de filtrare a apei. Acest
lucru a impu s construirea unei noi uzine de apă construită din fondurile B.E.R.D. (Banca
Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare) între anii 1992 –1995, terminată în 1996 și

125 dată în folosință în 1998. Uzina oferă apă locuitorilor comunei, cam șase ore pe zi, cu o
presiune variabilă, în funcție de distanța față de uzină.
Stația meteorologică
Este situată pe grindul Sărăturile, la o distanță de aproximativ 800 m de Dunăre și
la 2,5 km de vărsarea acesteia în Marea Neagră. Data intrării în funcțiune este primăvara
anulu i 1942. De la înființare stația a avut diferite amplasamente, numai în interiorul
comunei.
În 1963, stația era amplasată în centrul comunei, în apropierea Primăriei, iar apoi
într-un pavilion grăniceresc.
În 1969 se construiește un local propriu al sta ției, în marginea de est a comunei,
corespunzător din punct de vedere al dotărilor, având și un laborator de măsurarea
radioactivității. Tot atunci a fost instalată și platforma stației meteorologice, sub
supravegherea șefului de atunci al serviciului mete orologic, Nicolae Sorescu și a
dispecerului George Ciocan. În septembrie 1997, biroul stației meteorologice s -a mutat
într-o clădire nouă, situată la cca. 50 m sud de platforma împrejmuită cu gard. În prezent,
aici își desfășoară activitatea 2 laboranți și 3 meteorologi.
Ora locală, corespunzătoare longitudinii la care se situează stația meteorologică
Sfântu Gheorghe – Deltă, este de plus 2 minute față de ora oficială a României.
Uzina electrică
Electricitatea a fost introdusă în sat în 3 etape. La înce put au fost aduse în sat
două motoare, instalate la Căminul Cultural. În 1962 a fost construită uzina electrică
veche, dar a fost dată în folosință în anul următor, 1963. În 1967 s -a realizat o clădire mai
mare a uzinei electrice, care a fost dată în folos ință în 1971. Ea era dotată cu trei motoare:
unul de 300 c.p., unul de 125 c.p., și altul de 170 c.p. Uzina cea nouă trebuia construită pe
locul unde astăzi se află U.M.2003, pentru a fi mai aproape de Dunăre, pentru alimentare.
În 1967, când a fost constr uită, s -a încheiat un protocol între I.R.E.T. și Far. Uzina
electrică urma să dea curent două zile non -stop, pentru a putea fi turnată fundația farului,
iar în schimbul curentului lucrătorii de la far urmau să toarne fundația uzinei elecrice.
La 2 decemb rie 1994 localitatea a fost racordată la sistemul național de înaltă
tensiune. Lucrarea a costat peste un miliard de lei. Uzina electrică se mai folosește doar
atunci când, din diverse motive, se întrerupe înalta tensiune.

126 Fabrica de pâine
Brutăria din comună a fost construită în 1964 și dată în folosință în 1968. Avea în
dotare două mari cuptoare ce asigurau pâinea necesară locuitorilor 1. Acum nu mai este în
funcțiune, iar locul ei a fost luat de o brutărie particulară, care face pâine pentru sat. Pe
lângă aceasta, se mai aduce pâine de la Tulcea, cu vaporul, în cantități mici, pentru
diversele inițiative comerciale private din sat. Întreaga aprovizionare a magazinelor se
face pe calea navigabilă, de la distanțe mari, cum ar fi Tulcea sau alte locuri din țară.
Cel mai important obiectiv economic al comunei a fost, până nu demult,
Societatea „Piscicola S.A.” Producția ei a fost în continuă scădere. Acum funcționează
doar la nivel de supraviețuire.
Farul

Figura 33. Farul Nou

127 a) Farul vechi (Farul turc esc) a fost o construcție din lemn, realizată de turci în
1865. Se afla cam la 4 km sud de sat, pe o mică insulă. Avea o înălțime de 19,8 m și era
menit să lumineze drumul navelor, pentru a evita un banc de nisip format la gura brațului
Sfântu Gheorghe. Av ea lumini alternative, roșii și albe, cu eclipse totale, emise la fiecare
5 secunde, cu o vizibilitate de până la 26 km. Construirea lui a costat 50 000 lei 1. La
început, farul se afla pe malul mării, dar el a fost de mult timp scos din uz, iar ruine le sale
se aflau la 2 km în interior. S -a încercat păstrarea lui ca monument istoric și ca punct de
observație ornitologică, dar mâini rău intenționate i -au dat foc în 1983.
b) Farul cel nou a fost construit în 1968. El are formă de prismă cu baza
triungh iulară, o înălțime de 57 m, iar sistemul de oglinzi reflectă lumina până la 50 km
(vezi Figura 33).

9.8. Sănătatea

O problemă care a stat și stă în atenția tuturor este sănătatea. Fiind o localitate
foarte izolată, medicii, când au fost, nu au stat prea mult timp.
Până în 1920, în sat funcționa doar un agent sanitar și o moașă. Împreună cu
locuitorii, ei au luat măsuri împotriva ciumei, adusă de călătorii care veneau din Grecia,
dar care nu s -a soldat cu victime la noi în sat. Măsuri s -au luat și în ca zul epidemiei de
rujeolă din 1921, care, de asemeni, nu a avut urmări grave pentru locuitorii de aici. În
această perioadă, medicul de circumscripție venea de la Sulina pentru a controla
activitatea agentului sanitar, dar și starea de sănătate a populației . Cazurile mai grave erau
trimise cu barca la spitale.
Cu toată precaritatea în domeniul sanitar, starea de sănătate a populației era relativ
bună. Acest lucru reiese dintr -o declarație, făcută în 1935, cu privire la starea generală a
comunei. Locuitorii sunt nevoiți să se descurce singuri și, împreună cu preoții și
învățătorii, organizează subcomitete sanitare, care să se intereseze de starea de sănătate a
populației.(vezi Tabel 22.)

128 Tabel 22. Activitatea dispensarului în perioada 1934 –1936
Anul Consu ltații la
dispensar Consultații la
domiciliu TOTAL
1934 379 – 379
1935 190 – 190
1936 259 – 259

În 1937, situația sanitară a comunei se îmbunătățește, aici fiind stabilit
Dispensarul Circumscripției Sfântu Gheorghe, instalat într -o parte a localului Primăriei
(deci, fără local propriu .
În perioada 1942 –1943, localitatea a depins, din punct de vedere sanitar, de
Circumscripția Carmen Sylva, aflată la 42 km depărtare.
În 1943 se reînființează Circumscripția Sfântu Gheorghe, având ca medic.De
circumsc ripție aparțineau 3 comune și 8 sate cu un medic, trei agenți sanitari, și două
moașe.
Medici veterinari nu au existat în sat, pentru scurte perioade de timp
desfășurându -și aici activitatea agenți veterinari . Atunci când era nevoie de un medic
veterina r, el venea de la Sulina.
Dispensarul a avut mai multe sedii până acum. În cadrul lui și -au desfășurat
activitatea până în 1998, cinci cadre sanitare cu studii medii sau postliceale.

9.9. Educația și cultura

Populația localității Sfântu Gheorghe a dat totdeauna învățământului un rol important.
Oamenii își trimiteau cu conștiinciozitate copii la școală, procentul mediu de școlarizare
fiind de 82% în perioada 1895 –1963 (vezi Tabel 23.).
Cele mai mici procente de școlarizare au fost înregistrate în anul ș colar
1921/1922, când procentul a scăzut la 15%, din 162 de elevi înscriși la școală, 139 au fost
absenți, și apoi în anul școlar 1922/1923, când procentul de școlarizare s -a redresat puțin,
la 28%.

129 Tabel 23. Fluctuația numărului elevilor din Sfântu Gheor ghe

Anul școlar Nr. elevi Anul școlar Nr. elevi Anul școlar Nr. elevi
1894/1895 100 1947/1948 180 1974/1975 221
1895/1896 51 1948/1949 181 1975/1976 217
1900/1901 75 1949/1950 137 1976/1977 207
1905/1906 104 1950/1951 147 1977/1978 201
1915/1916 176 1951/1952 144 1978/1979 216
1921/1922 162 1952/1953 179 1979/1980 177
1922/1923 173 1953/1954 150 1980/1981 203
1923/1924 80 1954/1955 125 1981/1982 207
1924/1925 100 1955/1956 128 1982/1983 178
1925/1926 75 1956/1957 122 1983/1984 208
1926/1927 120 1957/1958 139 1984/1985 186
1927/1928 131 1958/1959 212 1985/1986 155
1928/1929 145 1959/1960 213 1986/1987 147
1929/1930 156 1960/1961 268 1987/1988 154
1930/1931 147 1961/1962 244 1988/1989 138
1931/1932 130 1962/1963 284 1989/1990 101
1932/1933 136 1963/1964 280 1990/1991 94
1933/1934 130 1964/1965 308 1991/1992 100
1934/1935 131 1965/1966 299 1992/1993 91
1935/1936 147 1966/1967 339 1993/1994 103
1936/1937 144 1967/1968 298 1994/1995 100
1937/1938 156 1968/1969 291 1995/1996 103
1939/1940 189 1969/1970 262 1996/1997 104
1943/1944 156 1970/1971 243 1997/1998 101
1944/1945 164 1971/1972 253 1998/1999 96
1945/1946 180 1972/1973 214 1999/2000 98
1946/1947 138 1973/1974 248 2000/2001 97

130 Astăzi, procentul de școlarizare este foarte ridicat, ab senteismul fiind aproape
total înlăturat.

Figura 34. Școala generală Sfântu Gheorghe

Dacă în perioada 1894 –1957, numărul de elevi înscriși la școală oscilează între 50
și 180 de elevi, după 1958, numărul elevilor va depăși cifra de 200. Această perioa dă,
1958 –1984, este o dovadă a faptului că natalitatea a crescut față de perioada anterioară,
existând ani școlari când cifra elevilor va depăși 300. În anul școlar 1964/1965, au fost
înscriși la școală 308 copii, iar în anul 1966/1967 s -a înregistrat cel mai ridicat număr de
elevi din întreaga existență a școlii din satul nostru, și anume 339 elevi. Din 1985,
numărul elevilor școlii scade continuu, din cauza înrăutățirii condițiilor de trai și scăderii
natalității. Dacă în 1985 erau 186 de elevi înscriși, astăzi sunt doar 98 .
În perioada 1894 –1937, la școala din Sfântu Gheorghe se făceau cinci clase.
Învățământul se desfășura în sistem monitorial.
Majoritatea elevilor școlii erau ucraineni, un număr mai mic de români,
câțiva bulgari, greci și germani. (vezi Tabel 24.).

131 Tabel 24. Numărul de elevi și structural or pe naționalități
Anul școlar Număr elevi Ucraineni Români Bulgari Greci Germani
1922/1923 173 152 11 1 9 –
1930/1931 147 121 23 1 2 –
1934/1935 131 100 24 1 5 1
1935/1936 147 121 16 1 9 –
1940/1941 116 73 28 6 9 –

Din 1938 devine obligatorie și gratuită prezența copiilor la școală. Abia în 1946 a
început executarea lucrărilor de reparație generală la Școala elementară din comuna
Sfântu Gheorghe.
În perioada 1947 –1957, s -a desfășurat și î nvățământul în limba ucraineană.
În perioada 1950 –1952 au luat ființă clase de alfabetizare, pentru cei care nu știau
să scrie și să citească. În anul școlar 1950/1951, existau la școală clase paralele, cu limbi
de predare diferite.
Astăzi, învățământul se desfășoară într -o școală modernă în care copiii satului
învață opt clase gimnaziale. Pentru copiii preșcolari există o grădiniță (vechea clădire a
școlii), cu program de patru ore pe zi. Aici, două educatoare își desfășoară activitatea de
instruire și e ducare a două grupe de copii.

132 CONCLUZII

Din analiza pe care am făcut -o asupra comunei Sfântu Gheorghe se pot desprinde
elemente importante pe care le reții fară măcar să îți propui lucrul acesta pentru că atrag
prin simpla lor prezență.
După cum s -a putut obseva, pentru a interpreta cât mai bine informațiile pe care
le-am avut, am utilizat metode grafice folosind tabele, grafice, hărți dar și fotografii
pentru a exemplifica.
Localitatea Sfântu Gheorghe este plină de oameni cumsecade, curați și primitori și
are un potențial turistic deosebit, dar care azi nu este exploatat în totalitatea lui.
Pentru pescarii sportivi, locurile de pescuit sunt numeroase. Ei pot pescui pe
malurile canalelor de la marginea satului sau pot închiria o barcă de la un pescar, care -i
va duce la kilometri distanță, acolo unde peștele trage mai vârtos.
Pentru cei care preferă plaja, drumul până acolo (aproximativ 2 km) este o bună
ocazie de mișcare pentru orășeanul sedentar. Odată ajuns, plaja liniștită și întinsă te
așteaptă. Poți alege orice dorești. Pentru cei care preferă singurătatea, dar nu numai
pentru ei, plaja este destul de mare pentru a fi pe placul tuturor. Apa mării este caldă și te
îmbie să te scalzi.
Cei care nu au rău de mare pot închiria o barcă, care -i va duce la o plimbare pe
canalele Deltei, străjuite de sălcii plângătoare, iarba broaștei sau nuferi galbeni și albi.
Peștii sar prin apă, veseli că nu -i poți prinde, iar păsările zboară speriate la apariția unui
intrus.
Localitatea Sfântu Gheorghe, pr in tot ceea ce oferă, este o zonă mirifică, care
merită să fie vizitată de cât mai mulți turiști. Sper ca, pe viitor, potențialul zonei să
crească și să încânte cât mai mulți turiști, așa cum a făcut -o cu mine.

133 BIBLIOGRA FIE

1. Alexandrescu, Ion, Delta Tezaurul Dunării, Constanța, 1964.
2. Antipa, Grigore, Pescăria și pescuitul în România, Editura Institutului de Arte
Grafice „Carol Göbl”, București, 1916.
3. Babeș, Mircea, Peuce – Peucini, în „Peuce”VI. Studii și Cercetări de I storie și
Arheologie, Muzeul „Deltei Dunării”, Tulcea, 1977.
4. Bacalu, Vasile, Istoria inedită a nașterii și dezvoltării industriei miniere din
Dobrogea de Nord, București, 1998.
5. Bacalu, Vasile; Predica, L.; Martinof, Gheorghe, Rezultatele cercetărilor
geolo gice pentru substanțe minerale utile solide în Delta Dunării și în zonele
înconjurătoare, în „Peuce” I – Studii și Comunicări de Științele Naturii, Muzeul
„Deltei Dunării”, Tulcea, 1969.
6. Banu, A.C. și Rudescu, L ., Delta Dunării – evoluția, viața și bogății le ei,
București, 1957.
7. Baumann, Henrich Victor, Considerații asupra importului de amfore grecești din
nordul Dobrogei, în „Peuce” IV – Studii și Comunicări de Istorie și Arheologie,
Muzeul „Deltei Dunării”, Tulcea, 1973 -1975.
8. Brindu, Doina, Pescuitul de l a A la Z – ghidul pescarului sportiv, Editura Venus,
București, 1995.
9. Budiș, Monica, Materiale și tehnici de construcție, în Atlas Etnografic al
României , Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice, București, 1978.
10. Comănici, Germina, Plugușorul, în „Atlas Etnografic al României”, Institutul de
Cercetări Etnologice și Dialectologice, București, 1978.
11. Constantin, Maria și Meitert, Mira, Portul popular, în „Atlas Etnografic al
României”, Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice, Bucureșt i, 1978.
12. Coșovei, Traian, Farmecul Genezei, Editura Albatros, București, 1979.
13. Daia, Alexandru, Pescăriile dobrogene , în Dobrogea – 50 de ani de viață
românească, Editura Cultura Națională, București, 1928.
14. Dănescu, Grigore, Dicționarul geografic, statistu ic și istoric al județului Tulcea ,
Editura Stabilimentul grafic I. V. Socecu, București, 1896.
15. Echim, Andrei, Condiția populației din Rezervația Biosferei Delta Dunării,
Editura Ararat, București, 1995.
16. Georgescu, Vlad, Istoria românilor. De la origini pân ă în zilele noastre, Editura
Humanitas, București, 1992.
17. Gheorghe, Ion; Maran, Alexandru; Stan, Gligor și alții , Monografia Județului
Tulcea, Editura Sport –Turism, București, 1980.
18. Ghinoiu, Ion, Originea genealogică a așezărilor românești la sfârșitul seco lului
al XIX -lea și începutul secolului al XX -lea, în „Atlas Etnografic al României”,
Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice, București, 1978.
19. Ghinoiu, Ion, Obiceiuri populare de peste an – dicționar, Editura Fundației
Culturale Române, Bucur ești, 1997.
20. Giurescu, Constantin C., Istoria pescuitului și a pisciculturii în România, vol. I,
Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1964.

134 21. Ionescu, Cpt. M.D., Dobrogea în pragul secolului al XX -lea, Editura Atelierele
Grafice I.V. Socec , București, 1904.
22. Ioniță, Gheorghe I., Retrospective revoluționare tulcene, în „Peuce” IV. Studii și
Comunicări de Istorie și Arheologie, Muzeul „Deltei Dunării”, Tulcea, 1973 –
1975.
23. Ioniță, Gheorghe I., Acțiuni patriotice desfășurate în Delta Dunării în 1 941–1944
împotriva dictaturii militare fasciste și a războiului hitlerist, în „Peuce” II. Studii
și Comunicări de Istorie, Etnografie și Muzeologie, Muzeul „Deltei Dunării”,
Tulcea, 1971.
24. Iosipescu, Silvia, Claca, în „Atlas Etnografic al României”, Institu tul de Cercetări
Etnologice și Dialectologice, București, 1978.
25. Kaszoni, Zoltan , Pescuitul sportiv, Editura Sport -Turism, București, 1981.
26. Kiss, Botond I., Cartea Deltei, Editura Fundația Aves.
27. Macellariu, Contraamiral Horia, În plin uragan, Editura Sagitt arius, București,
1998.
28. Marinescu -Bîlcu, Silvia, Câteva observații asupra sculpturii în lut a culturii
Hamangia și influența ei asupra plasticii culturii Precucuteni , în „Peuce” VI.
Studii și Comunicări de Istorie și Arheologie, Muzeul „Deltei Dunării”, Tu lcea,
1977.
29. Maxim, Elena, Procedee de pescuit, în „Atlas Etnografic al României”, Institutul
de Cercetări Etnologice și Dialectologice, București, 1978.
30. Miclea, Ion, Delta Dunării, Editura Sport –Turism, București, 1982.
31. Năvodaru, I. și Staraș, M., Evoluția , cercetarea și administrarea pescăriilor din
Rezervația Biosferei Delta Dunării, în „Analele Științifice ale Institutului Delta
Dunării”, Tulcea, vol. IV –1, 1995.
32. Nițu, Marin, Turismul în Delta Dunării, Editura Sport –Turism, București, 1982.
33. Panaghianț, E ugen, Delta Dunării și complexul lagunar Razelm, Editura Sport –
Turism, București, 1982.
34. Popescu, Demetrie, Giurcăneanu, Claudiu, Stoenescu, Ștefan și alții, Ghid al
Dobrogei, Editura Meridiane, București, 1964.
35. Popescu, Maria, Animale rare din Colecția Muz eului Deltei Dunării Tulcea, în
„Peuce” I. Studii și Comunicări de Științele Naturii, Muzeul „Deltei Dunării”,
Tulcea, 1969.
36. Popovăț, Petre, Construcții gospodărești anexe, în Atlas Etnografic al României ,
Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologi ce, București, 1978.
37. Romanescu, Gheorghe, Delta Dunării – ghid turistic, Editura Corson, Iași, 1997.
38. Simion, Gavrilă, Cetatea geto -dacică de la Beștepe, în „Peuce” VI. Studii și
Comunicări de Istorie și Arheologie, Muzeul „Deltei Dunării”, Tulcea, 1977.
39. Simion, Gavrilă și Popescu, Maria, Muzeul „Deltei Dunării” Tulcea – ghid
turistic, Intreprinderea Poligrafică Sibiu, 1980.
40. Simionescu, Paul , Prima scaldă, în Atlas Etnografic al României , Institutul de
Cercetări Etnologice și Dialectologice, București, 1978.
41. Stan, Gligor, Exploatarea pescuitului și consecințele acesteia asupra muncii și
vieții pescarilor din județul Tulcea în perioada 1919 -1944, în „Peuce” IV. Studii
și Comunicări de Istorie și Arheologie, Muzeul „Deltei Dunării”, Tulcea, 1973 –
1975.

135 42. Țăruș, Vic tor, Pescuitul din Deltă în Carpați, Editura Sport –Turism, București,
1983.
43. Vetișanu, Vasile, Hora satului, în Atlas Etnografic al României , Institutul de
Cercetări Etnologice și Dialectologice, București, 1978.
44. .Arhivele Naționale, Tulcea, Primăria comun ei Sfântu Gheorghe (1920, 1928,
1930, 1935, 1938 –1941, 1945, 1946, 1949).
45. Arhivele Naționale, Tulcea, Prefectura Județului Tulcea, Serviciul Administrativ
(1936, 1940, 1942, 1943).
46. Arhivele Naționale, Tulcea, Prefectura Județului Tulcea, Serviciul Sanitar (1937,
1939, 1941, 1942).
47. Arhivele Naționale, Tulcea, Oficiul de Cadastru (1883, 1923, 1930).
48. Arhivele Primăriei din comuna Sfântu Gheorghe (1930 –1933, 1980, 1984, 1999).
49. Arhivele Școlii din comuna Sfântu Gheorghe (1894 –2001).
50. Arhivele Stației Meteorologic e din comuna Sfântu Gheorghe (1984).
51. Monitorul Oficial al României (1993).