Comuna Rosia Montana Si Blestemul Aurului Motilor

Cuprins

Introducere………………………………………………………………………………………..2

Capitolul 1. Cadrul fizico- geografic……………………………………………………

1.1 Prezentare Generală………………………………………………………3

1.2 Relieful………………………………………………………………………….4

1.3 Hidrografia……………………………………………………………………5

1.4 Clima…………………………………………………………………………….6

1.5 Elemente biopedogeografice…………………………………………..7

1.6 Demografia……………………………………………………………………8

1.7 Geologia zonei……………………………………………………………….10

Capitolul 2. Patrimoniul istoric și cultural al Roșiei Montane

2.1 În negurile preistorie………………………………………………….12.

2.1.1 Cucerirea romană………………………………………………………13

2.1.2 Evul Mediu………………………………………………………………..14

2.1.3 Epoca Modernă…………………………………………………………14

2.2 Arhitectura……………………………………………………………….15

2.3 Etnografie și folclor………………………………………………….20

2.3.1 Tradiții și superstiții………………………………………………….22

2.4 Persoane reprezentative pentru Roșia Montană………..23

Capitolul 3. Blestemul Aurului Apusenilor

3.1 Lupta pentru Roșia Montană……………………………………….25

3.1.1 Festivalul FânFest ……………………………………………………..29

Capitolul 4. Trasee și obiective turistice din comuna Roția Montană

4.1 Traseul Gura Roșia- Centrul istoric…………………………………32

4.2 Traseul Bisericilor…………………………………………………………..35

4.3 Traseul Tăurilor……………………………………………………………..36

4.4 Alte propuneri de trasee…………………………………………………..40

4.5 Monumente din epoca romană………………………………………….42

Concluzii………………………………………………………………………………………………44

Bibliografie…………………………………………………………………………………………..45

Introducere

Lucrarea care vă este prezentată se intitulează „Comuna Roșia Montană și Blestemul Aurului Moților” și este structurată în 4 capitole: 1. Cadrul fizico- geografic, 2. Patrimoniul istoric și cultural al Roșiei Montane, 3. Blestemul Aurului Apusenilor și 4. Trasee și obiective turistice din comuna Roșia Montană și împrejurimi. În această lucrare a fost făcută o descriere a istoriei și a comunei Roșia Montană, precum și o analiză a luptelor pe care le-au dus localnicii cu cei care doreau aurul din această zonă.

Am ales acest subiect deoarece m-a impresionat trecutul acestei comune dar și peisajele pe care aceasta le poate oferi. Am fost influențat și de atenția foarte mare de care a avut parte Roșia Montană în ultimii ani.

În primul capitol am început cu o prezentare generală după care am descris elemetele fizico- geografice ale comunei, precum relieful, hidrografia, clima, elementele biopedogeografice, demografia. În finalul primului capitol am făcut o scurtă descriere a geologiei zonei.

În capitolul al doilea am făcut o descriere a patrimoniului istoric și cultural pe care îl are Roșia Montană. Au fost prezentate pe rând istoria acestui loc începând cu perioada străveche, parcurgând toate etapele istorice până în zilele noastre. Dupa aceea am prezentat arhitectura diversificată prezentă pe teritoriul comunei. A urmat o prezentare a etnografiei și folclorului din Roșia Montană, precum și a tradiților și superstiților culese de-a lungul vremii. La final am prezentat câțiva localnici care s-au remarcat într-un fel sau altul și care sunt reprezentativi pentru această comunitate.

În capitolul 3 am făcut o analiză a consecințelor aduse de aurul atât de mult din această comună. Analiza a fost doar parțială deoarece nu mi-am expus în întregime părerile despre lupta care se duce de atâția ani între localnici și compania canadiană Roșia Montană Gold Corporation. Astfel am încercat să fiu imparțial. La finalul capitolului am vorbit despre festivalul FânFest, la care am luat parte în vara anului 2015.

Ultimul capitol descrie potențialul enorm pe care îl are această zonă. Au fost descrise o serie de trasee care cuprind majoritatea obiectivelor turistice.

1. Cadrul fizico-geografic

1.1 Prezentare Generală

Aflată în inima Munților Apuseni, comuna Roșia Montană este una din perlele neșlefuite ale României. Aceasta este situată în partea central-vestică a României si de nord-vest a județului Alba. Comuna dispune de o suprafața totala de 42 km2 si are în componența 12 sate: Roșia Montană (reședință), Bălmoșești, Blidești, Bunta, Cărpiniș, Coasta Henții, Corna, Curături, Dăroaia, Gârda Bărbulești, Gura Roșiei, Iacobești, Ignațești, Șoal, Țarina și Vârtop.

Fig. 1. Comuna Roșia Montană cu satele componente

(sursa: ESRI, cu modificări)

Comuna Roșia Montană este plasată la o altitudine de 850 de metri fața de nivelul mării, având coordonatele 46 grade latitudine nordică si 23 grade longitudine estică. Teritoriul comunei se situează în totalitate în zona muntoasă, fiind amplasată la poalele Munților Metaliferi la o distanță de 11 km fața de orașul Abrud, 15 km de Câmpeni, 50 km de Brad, 76 km de Alba-Iulia, 98 km de Turda și 127 km de Cluj-Napoca. În jurul comunei se află orașul Câmpeni , respectiv comuna Bistra la nord , comunele Bistra și Bucium la est , la sud se găsesc comuna Bucium și orașul Abrud iar în vest se află comuna Sohodol. (Sîntimbrean, 1989)

1.2 Relieful

Relieful vulcanic este cel predominant, caracterizat prin platouri întinse de lave andezitice în masivele Coltău, Brădeșel, Ghimpele, Rotundu, Șulei, Ghergheleu aflate în partea nordică și estică , precum și Cârnic si Cetate în sud. Relieful sub formă de coline , cu pante domoale sau abrupte, prezent mai ales în zona văilor și pâraielor a luat naștere datorită formațiunilor sedimentare. (Vilcea, 2008)

În mare măsura relieful este unul muntos, cu înălțimi mari în partea de nord iar la est pantele sunt mai repezi, aici găsindu-se masive muntoase proeminente precum: Rotundu, Curmătura sau Ghergheleu. Pante repezi și înălțimi muntoase stâncoase se găsesc în teritoriul sudic în dreptul unor masive precum Cârnic, Cârnicel sau Cetate. (Vilcea, 2008)

Zona montană, zona depresionară și zona depozitelor cuaternale sunt principalele forme de relief prezente. Deși în zona montană cel mai adesea altitudinile au sub 1000 de m , acestea coborănd de la 816 m începand cu Dealul Piatra Alba înspre Gura Roșiei aflată la 550 m altitudine, totuși în partea nord-estică a teritorului se găsesc câteva culmi mai înalte precum: Piatra Corbului (1159 m) , Dealul Rotundu(1151 m) sau Dealul Puchii(1104 m).

Un element de unicitate din punct de vedere al peisajului zonei este dat de găurile din anumite culmi sau ziduri, acestea datorându-se vechilor exploatări aurifere. (fig. 2) (Vilcea, 2008)

Fig. 2. Găurile din vechile exploatări miniere

(Foto: Filip Cristian Liviu)

1.3 Hidrografia

Aflat la 10 km nord de Roșia Montană , bazinul Arieșului este cel de care aparțin apele de pe teritoriul comunei. Cei mai importanți afluenți sunt: Valea Abrudului, Valea Roșiei, Valea Foieșul, Valea Cornei, Valea Vârtopului, Valea Seliștei , aceștia avându-și sursa de apă din tăurile Țarina, Cel Mare, Brazi, Anghel, Corna, Țapului, Găuri, Cartuș. ( ghid turistic )

Amenajarea acestor tăuri a început în prima jumătate a secolului al XVIII-lea fiind folosite în industria minieră pentru alimentarea șteampurilor. Mai aproape de zilele noastre unele din aceste lacuri au fost populate cu pești și amenajate pentru agrement si pescuit sportiv. Ele fac parte din bazinul hidrografic al văilor Roșia și Corna, fiind dezvoltate pe vulcanite neogene, alimentarea acestora datorându-se apei provenie din ploi, topirea ghețarilor, izvoarelor sau pâraielor. Cele mai frumoase și mai importante tăuri sunt Țarina, Tăul Mare, Brazi, Anghel, Brazi, Corna care sunt pline și în ziua de azi cu apă. (Sîntimbrean, 2011)

Din cauza condițiilor geologice, cu roci magmatice, metamorfice care în urma gradului redus de fisurare nu permit dezvoltarea unor rezerve de apă, zona Roșia Montană are un conținut sărac de ape subterane.

De asemenea, la contactul dintre rocile sedimentare cu rocile masive contacte , având un caracter sezonier sunt prezente izvoarele. Apele subterane se manifestă și ca pânze captive de apă care își fac apariția în depozitele deluviale prin acumulări rezultate din apele de precipitație atmosferică uneori putând să apară la suprafața sub formă de izvoare temporare. (Sîntimbrean, 2011)

1.4 Clima

Clima din această zonă este temperat continentală cu influențe topografice, specifica unei zone mijlocii a carei altitudine medie este de 850 m. Aici iernile sunt reci și au o durată medie cuprinsă între 4 si 6 luni, în timp ce verile sunt de o durată mai scurte,2-3 luni.Aceste tranziții indelungate sunt favorabile turismului. ( Sîntimbrean, 1989 )

Temperatura medie anuala este de 5,4 0 C, pe perioada iernii este de -5,5 o C, pentru ca pe perioada de vară să atingă o valoare medie de 16-17 0 C.. Principala rezervă de apă este reprezentată de stratul de zăpadă care pe perioada iernii poate atinge chiar si 1,5 m. Vânturile dominante sunt cele ale circulației vestice la care se adaugă circulația foehnală foarte accentuată care topește zăpada, crescănd astfel debitul râurilor.

Umiditatea relativă a aerului este de aproximativ 77% pe întreaga perioadă, cu cele

mai mari valori înregistrate în septembrie 1996 (92%) și decembrie 1988 (93%). Cea mai

redusă umiditate relativă a aerului a fost înregistrată în august mai 2001 (70%). Distribuția

nebulozității totale arată o corelare directă cu umiditatea aerului.2

Precipitațiile de vârf au loc de obicei vara, cu cele mai mari valori ale mediilor lunare

înregistrate în iunie sau iulie. La stațiile Rotunda și Abrud, cele mai mari valori ale mediilor

lunare au fost de 91,8 mm (iulie) și respectiv 106,4 mm (iunie).3

1.5 Elementele biopedogeografice

În ceea ce privește vegetația, marea diversitate a lumii plantelor se datorează poziției geografice, reliefului, solului și climei din această zonă și este formată în mare parte din fânețe și pășuni. Datorită exploatărilor intense din trecut, lemnul fiind folosit atât în industria minieră la extragerea aurului si la susținerea lucrărilor, cât și în construirea de așezări, pădurile din jurul periferiei comunei ocupă o suprafața mai restrânsă. În timp ce pe firul cursurilor de apă se găsesc salcii, plopi sau mesteacăni, la înălțimi mai mari și pe coaste se găsesc carpeni, fagi sau molizi. În locuri mai izolate precum Țarina și Orlea se găsește stejarul, ca o relicvă a vechilor păduri. Destul de sărăcăcioasa este în schimb vegetația de pe masivele Cârnic si Cetate din cauza solului, iar în partea de vest, unde apare fenomenul de inversiune a vegetației se găsesc păduri întinse de conifere si foioase. (Sîntimbrean, 1989)

În ciuda faptului că se află într-o zonă muntoasă, în jurul localității se cultivă pe alocuri într-o mică măsură porumb, cartofi iar în grădinile de legume: morcovi, pătrunjel, varză, ceapă, castraveți, fasole. Aici sunt plantați chiar si pomi fructiferi precum mărul, părul sau prunul, dar se mai găsesc si alte fructe precum zmeură, mure, afine, fragi sau merișoare. (plan turistic)

Fauna pe aceste meleaguri nu este foarte bogată. Dintre animalele răpitoare se regăsesc lupul, vulpea, dihorul, nevăstuica și vidra. Prezente sunt si alte specii precum liliecii , cârtița, iepurele și capra sălbatică, șoarecii de câmp, veverița. În ceea ce privește păsările aici se întâlnesc șoimi, ulii șorecari, ciocănitoare, rândunele, cintezoi, pițigoi, gaițe, găini de mesteacăn și alun, porumbei sălbatici, grauri. Într-un număr mai redus sunt și reptilele și amfibienii,întâlnindu-se sopârla comună, șerpi, broaște și salamandre. Fauna ihtiologică este foare săracă, atăt în apele curgătoare cât și în tăuri datorită apelor contaminate ce vin din mină dar și a debitelor scăzute și inconstante. Putinele specii ce populeaza apele sunt carasul, crapul, scobarul, cleanul, mreana și știuca. În Valea Abrudului de asemenea se găsesc un număr mic de pești care se ridică din Arieș, restul văilor fiind lipsite complet de pește.(Sîntimbrean, 1989 )

Pentru o zonă destul de redusă geografic, Roșia Montană dispune de o floră remarcant de bogată și complexă, pășunile, fânețele și terenurile umede reprezentănd interes din punct de vedere botanic. Aproximativ 80% din suprafață este acoperită cu vegetație specifică pajiștilor, pășunilor și fânețelor ce sunt habitate pentru numeroase specii de plante amenințate cu dispariția. Din varietatea descoperită de către specialiști și amenințate cu dispariția se află 8 specii de orhidee de pășune, dintre care 6, enumerate mai jos, sunt pe care de dispariție: orhideea de munte ( Anacamptis pyramidalis ), stupinița ( Gymnadenia conopsea ), untul vacii ( Orchis coriophora ), bujorelul sau limba cucului ( Orchis ustulata ), pintenul sau lumânărica ( Planthanthera bifolia ) și bujorul ( Traunsteinera globosa ). ( Sîntimbrean, 2011 )

1.6 Demografia

Conform recensământului populației și al locuințelor efectuat în 2011, ultimul efectuat de altfel, populația comunei Roșia Montană cuprinde 2 555 de locuitori. Dintre aceștia 1 328 sunt bărbați și 1 227 sunte femei.

În proporție de 84,30% locuitorii sunt români. Alte minorități prezente aici sunt țiganii (12,58%) și maghiarii (0,23%). Pentru 2.90% din populație apartenența etnică nu este cunoscută.

Fig. 3. Structura etnică a populației stabile din comuna Roșia Montană în anul 2011

(sursa datelor: http://www.insse.ro/, Recensământul populației și al locuințelor 2011)

Fig. 4. Structura confesională a populației stabile din comuna Roșia Montană în anul 2011

(sursa datelor: http://www.insse.ro/, Recensământul populației și al locuințelor 2011)

Structura confesională a comunei Roșia Montană, conform ultimului recensământ al populației și al locuințelor efectuat în anul 2011, ne indică apartenența majoritară a populației la religia creștin ortodoxă (87,88%). Principala minoritate confesională în comuna este reprezentată de penticostali (3,92%), urmată de romano-catolici (2.26%). 2,79% sunt de altă religie, în timp ce pentru 3.16% din populație apartenența confesională nu este cunoscută.

Fig. 5. Piramida vârstelor din comuna Roșia Montană în anul 2011

(sursa datelor: http://www.insse.ro/, Recensământul populației și al locuințelor 2011)

În studiul populației stabile pe sexe și grupe de vârstă din comuna Roșiei Montane din anul 2011 se constată că populația masculină este mai ridicată (1328) comparativ cu cea feminină (1227).

Grupa de vârstă cu cea mai mare pondere pentru sexul masculin este cea între 40-44 ani care încadrează un număr de 118 persoane, pe când ponderea cea mai ridicată a populației feminine se înregistrează la aceeași grupă de vârstă. 40-44 ani ce numără 109 persoane.

Grupa de vârstă cu cea mai mica pondere atât pentru sexul masculin (7 persoane), cât și pentru sexul feminin (19 persoane) se înregistrează la grupa de vârstă de 85 de ani și peste.

1.7 Geologia zonei

Din punct de vedere geologic teritoriul localității face parte din Munții Apuseni de Sud care au început să funcționeze ca arie geosenclinala în ciclul alpin. Regiunea Roșia Montană face parte din unitatea morfo-structurală a Munților Mureșului, aproape de cristalinul ce formează nucleul structural al Munților Mureșului, aproape de cristalinul ce formează nucleul structural al Munților Apuseni. Formațiunile geologice sunt constituite din șisturi cristaline, depozite jurasice, cretacice, miocene și roci eroptive. ( Vîșcea, 2008 )

„La începutul erei terțiare au loc miscări tectonice ce au generat bazinul intramontan Roșia Montană, complet izolat în mijlocul Cretacicului superior, străbătut de o serie de erupții dacitice și andezitice, cu mineralizații auro-argentifere. Cel mai important eveniment în evoluția geologica a zonei și a Munților Metaliferi l-a constituit vulcanismul neogen manifestat în trei etape. Din punct de vedere metalogenetic prima etapă a fost sterilă. În a doua etapă se formează corpul dacitic Cetate și Cârnic, care străbate fundamentul cristalin și depozitele terțiare. Ultima etapă, preponderent explozivă, a dat naștere la fisurări și breciefieri în masa rocilor în care soluțiile hidrotermale au circulat, depunându-se aurul și argintul, împreuna cu alte minerale. Vulcanismul a fost de scurtă durată, fiind reprezentat în partea de N si de E a bazinului prin masivele andezitice Rotundu, Șulei și Ghergheleu, în care substanțele minerale lipsesc” (Sîntimbrean, 2011, p. 19)

Fiind unul din cele mai mari atât din țară cât și din Europa, zăcământul auro-argentifer reprezintă principala bogăție a Roșiei Montane, fiind legat de erupțiile vulcanice de dacite din Cetate și Cârnic. Din punct de vedere tectonic sunt prezente două sisteme principale de fracturi, una dominantă pe direcția N-S, și cealaltă pe direcția E-V. Mineralizația se prezintă sub formă de filoane, volburi și zone de impregnație. Vîlcea, 2008 )

Filoanele sunt producătoare de aur nativ și mai puțin de minereu, ele având direcții și înclinări diferite. De obicei acestea au o grosime redusă, de doar câțiva centimetri, exceptând filoanele din masivul Cârnic care ajung să măsoare și 50 de centimetri. În ceea ce priveste lungimea acestora, media este de 300 de metri, lungimea maximă fiind de 800 de metri a filonului Crucea din Orlea.( Sîntimbrean, 2011 )

Volburile, denumite și „stockwerk-uri” sunt coloane de explozie breciefiate, aflate la marginea corpurilor eruptive Cetate și Cârnic. Acestea sunt producătoare de minereu și au forme cilindroide, verticale sau înclinate, cu suprafețe cuprinse între 300 și 30 000 m2 și înălțimi ce pornesc de la 100 m și pot atinge 450 m. ( Sîntimbrean, 2011 )

Fiind principala „vedetă” a localității Roșia Montană, aurul se găsește sub formă nativă sau liber, în cuiburi si vinișoare, ca foițe, firișoare, plăci, cristale octaedrice, grăunțe mici impregnante în cuarț, grăunțe diseminate în rocă. Alte minerale prezente asociate cu aurul sunt blenda, galena, pirita, marcasita, arsenopirita, calconopirita, tetraedrit, berthierit, dar și alte minerale de argint sau minerale rare. Toate acestea se extrag împreună cu minereul util și se despart ulterior prin diverse procedee precum sfărmarea sau măcinarea. ( Vîlcea, 2008 )

2. Patrimoniul istoric și cultural al Roșiei Montane

2.1 În negurile preistoriei

Istoria Roșiei Montane se leagă exclusiv de exploatarea aurului și argintului din zonă. Din punct de vedere al istoricilor dezvoltarea nucleului de locuire al Roșiei Montane este atribuit romanilor, lucru datorat și insuficientelor izvoare legate de minerit în perioada preromană. Totuși din probe indirecte rezultă că aurul Apusenilor era exploatat încă din preistorie,în primul rând prin descoperirea de podoabe. Cea mai cunoscută piesă neolitică fiind idolul antropomorf de la Moigrad, ce cântărește 750 g ,dar și altele precum inele sau brățări. De asemenea unul din cei mai cunoscuți istorici greci de dinainte de Cristos, în persoana lui Herodot, spunea despre sciții agatârși ce sălășluiau în Transilvania în secolele VII-VI î. Cr. că purtau mult aur. Aurul era cules în preistorie atât din nisipul râurilor, dar era folosită și metoda „focului și a apei”. Astfel de lucrări au fost identificate în două zone din Roșia Montană, una fiind lângă cariera „Cetate” numită semnificativ „Găuri”. (Nicolae, A. , 3 martie 2010)

Un fapt controversat și foarte probabil îl reprezintă practicarea mineritului înca din perioada preromană. Studiile care au fost făcute de către o echipa franceză în galeriile din Muntele Cârnic confirmă practicarea mineritului aurifer încă din perioada dacilor. Nu se știe dacă dacii stăpâneau tehnica exploatării aurului prin galerii, dar cel mai probabil au fost aduși ingineri romani pentru asta, la fel cum s-a întamplat și în cazul construirii cetăților și a aducțiunilor de apă din Munții Orăștiei, unde au fost aduși meșteri din lumea greco-romană. De aici se trage și aurul din care au fost lucrate celebrele brățări dacice provenite nu doar din nisipul aurifer, ci și din filoan. În ceea ce privește toponimia aceasta este în întregime dacică: Alburnus, Immenosum, Resculum, Deusara, ultimul toponim însemnând „ apa zeilor „ sau „izvor al zeițelor”. (Nicolae, A. , 3 martie 2010)

2.1.1 Cucerirea romană

Una dintre cele mai importante rațiuni în ceea ce privește cucerirea Daciei de către romani îl reprezintă aurul de la Roșia Montană. Din argumentele care susțin această idee este suprafața mică de pe teritoriul Daciei cucerită de romani, estimată undeva la 14%, restul teritoriului rămânând în continuare al dacilor liberi. De asemenea se estimează cantități importante trimise către imperiu de către romani, atât de aur cât și de argint. În urma victoriei asupra „trufașilor daci” dupa cum îi numea însuși împaratul Traian, romanii au sărbătorit 123 de zile cu serbări și jocuri de gladiatori, un număr record în istoria Romei.

Din punct de vedere științific, Roșia Montană iși datorează celebritatea celor aproximativ 50 de tăblițe cerate descoperite în galeriile romane, dintre care au mai supraviețuit 25 și câteva fragmente. Ele au fost descoperite în galeriile Sf. Ecaterina-Monulești, Sf. Iosif din masivul Lety, Ohaba-Sf. Simion din masivul Cârnic și Laurențiu din masivul Igre între anii 1786 și 1855. Cu ajutorul acestor tăblițe a fost descoperit și numele daco-roman al Roșiei Montane care era Alburnus Maior. Odată cucerită, bogățiile importante din subsol ale Daciei,precum aurul și argintul, aparțineau fiscului imperial. Astfel au existat exploatări în zonele Cârnic, Cetate, Cârnicel, Jig-Văidoaie-Igre și Orlea-Țarina. (Nicolae, A. , 3 martie 2010)

În urma cuceririi romane au rămas a căror frumusețe și complexitate nu se mai găsește nicăieri în lume. Pentru prima dată au fost deschise publicului 400 m de galerii în anul 1972 îm masivul Orlea, ceilalți 8 km nefiind accesibili publicului larg, aici descoperindu-se de altfel și niște instalații miniere unice. Galeriile descoperite prin alunecarea unor versanți din Muntele Cetate au fost considerate printre cele mai spectaculoase monumente ale arheologiei europene, dar care din păcate începând cu anul 1970 au căzut pradă lăcomiei nemăsurate dupa aur a regimului comunist, lăsând necercetați zeci de kilometri de galerii romane. Alte galerii romane unice prin frumusețea lor, au fost cercetate în masivul Cârnic, unde începând cu anul 2001 o echipa de francezi au explorat 70 km de galerii. (Nicolae, A. , 3 martie 2010)

Alburnus Maior reprezintă exemplul concret în ceea ce privește studiul apariției unei asezări vechi, în funcție de relief și factorii economici favorabili dezvoltării.

2.1.2 Evul Mediu

Deși izvoarele arheologice confirmă continuitatea vieții pe aceste meleaguri după retragerea romanilor, nu există informații concludente a modului de organizare a districtului minier al Daciei. Abia în secolul al XIII-lea se produce revigorarea mineritului din Roșia Montană când regii maghiari folosesc mineri germani în tinuturile aurifere ale Apusenilor. Odată revigorat mineritul in Munții Apuseni, aurul de aici a reprezentat principala sursă a Europei până la descoperirea Americii. În Evul Mediu localitatea a purtat mai multe denumiri printre care: Valea Roșie, Rubeo Flumine, Rothseifen, Rotbach sau Verespatak, asta până în anul 1592, cand este atestată documentar pentru prima dată sub numele de Roșia Montană. Din acest moment localitatea nu mai apare în documentele oficiale ca una de sine stătătoare, fiind considerată parte a orașului Abrud, situație care rămâne neschimbată până în anul 1860. (Nicolae, A. , 3 martie 2010)

2.1.3 Epoca Modernă

Odată cu zorii epocii moderne, principii Transilvaniei vor manifesta un interes sporit pentru dezvoltarea activităților miniere, atât prin îmbunătățirea cadrului juridic cât și prin aducerea unor maiștri minieri din Silezia. Spre sfârșitul aniilor 1600, la Roșia Montană erau înregistrate peste 100 de șteampuri, iar pe valea Buciumului 26. Odată cu intrarea sub administrarea habsburgică, de la începutul secolului al XVIII-lea, aici se introduc cele mai noi tehnici de exploatare, Roșia Montană rămânând cea mai importantă provincie a Imperiului Habsburgic în privința resurselor metalifere dupa pierderea Sileziei din anul 1764. De asemenea s-a creat un cadru juridic pentru o exploatare rațională, iar pe lângă localnici, au fost aduși mineri din toate colțurile imperiului. Acest lucru a dus la nașterea unei societăți cosmopolite și tolerante, păstrându-se până în ziua de azi amprentele influențelor din arhitectura laică, dar în special bisericile care aparțin diferitelor culte precum cea ortodoxă, greco-catolică, romano-catolică, calvină sau unitariană. ( Sîntimbrean, 2011 )

Începutul secolului XX aduce schimbări, când în anul 1924 statul român reglementează Legea Minelor, în urma căruia statul devine proprietar al subsolului. Astfel, tot aurul extras trebuie vândut obligatoriu statului. Din anul 1925 până în anul 1935, producția de aur extrasă crește de la 29 kg, până la 225 kg. Drama își atinge apogeul în anul 1948, când în urma naționalizării înfăptuite de regimul comunist, toate proprietățile miniere trec la stat. Mulți proprietari de cuxe sfârșesc condamnați la temniță sau la Canal, iar băieșii mândrii de altadată au fost înregimentați în rândurile proletariatului. De suferit a avut și arhitectura localității prin construirea unor blocuri muncitorești care au alterat frumosul aspect de până atunci. Localitatea suferă o nouă lovitură în anul 1970 când sunt dinamitate celebrele vestigii romane, pentru a face loc exploatării de suprafață de la Cetate. (Nicolae, A. , 3 martie 2010)

2.2 Arhitectura

Valoarea arhitecturală din Roșia Montană este una deosebită, având o valoarea estetică accentuată. Arhitectura localității este una specifică Munților Apuseni, care poartă amprenta arhitecturii în lemn. Izolat apar elemente caracteristice arhitecturii muncitorești de tradiție. (fig. 6)

Fig. 6. Casă tradițională din Roșia Montană

(Foto: Filip Cristian Liviu)

În alcătuirea acestui stil arhitectural, o contribuție considerabilă au avut-o si proprietarii de mine, care dețineau de asemenea și gospodării pe teritoriul comunei. Modificările pe care aceștia le-au adus sunt de influențe urbane prezente în orașele transilvănene. Astfel, ieșea în evidență apartenența socială și poziția socială, în contradicție cu majoritatea minerilor ce munceau la stat, ori pentru arendași și care locuiau în case tradiționale. Tot acest proces, a dus la formarea unui stil arhitectural „compozit” în Roșia Montană dând astfel un farmec aparte locului, pe de o parte stilul tradițional din secolul al XVIII-lea, iar pe de alta parte un stil ce are în componență elemente orășenești. Sîntimbrean, 1989)

Roșia Montană s-a dezvoltat șerpuit de-a lungul Văii Roșiei, fiind etajată pe mai multe planuri fiind de un pitoresc și o armonie deosebită. Dezvoltarea comunei s-a accentuat începând cu secolul al XVIII-lea și s-a facut în funcție de principalele puncte de acces la mină. Astfel, în vest se grupa o zonă de locuire în preajma vechii biserici ortodoxe, iar pe de alta parte lumea grupându-se în jurul celui de-al doilea edificiu ortodox aflat pe versantul nordic al Văii Roșiei. ( Sîntimbrean, 1989 )

Pe cursul superior al Văii Roșiei s-a dezvoltat a doua zonă, unde la poalele dealurilor Țarina, Văidoaia, Igre s-a conturat un centru asemănător târgurilor medievale ce avea funcția de piață și care în timp a devenit locuit, fapt care a dus la construirea unor cârciumi, farmacii și chiar a unor cazinouri. De aici porneau ulițe în toate părțile, acestea fiind foarte înguste și cu traseu neregulat. (fig. 7. ) ( Sîntimbrean, 1989 )

Fig. 7. Drumurile înguste și șerpuite ale comunei

(Foto: Filip Cristian Liviu)

Centrul istoric, în forma sa actuală, păstrează caracteristicile dobândite în secolul al XIX-lea. Din documentele din acele timpuri, emise de forurile miniere, se menționează doar clădirile școlii, a maistrului miner superior, a preotului romano-catolic și a învățătorului. În apropierea acestora, se aflau locuințele tradiționale ale minerilor, ori casele mai înstărite, parțial din piatră, uneori chiar integral, ale proprietarilor de mine și de șteampuri. (fig. 8) ( Sîntimbrean, 1989 )

Fig. 8. Centrul istoric al Roșiei Montane

(Foto: Filip Cristian Liviu)

Din punct de vedere al structurii locuințelor, modele tradiționale sunt predominante, doar ca uneori sunt înlocuite materialele. Casele sunt adaptate în funcție de gradul de înclinare al pantei pe care se află terenul, ori pentru crearea unor spații de depozitare. Astfel parterul este construit din piatră, iar peste acesta se ridică etajul, construit din lemn, aceasta fiind locuința propriu-zisă. Influențele din mediul urban se găsesc în forma acoperișurilor care sunt înalte și amenajate în două trepte, fiind foarte utile împotriva precipitaților. Nu în ultimul rând trebuiesc amintite si porțile, care au un specific local. Ele sunt prevăzute cu o inchidere semicirculară, impunătoare atât ca înălțime cât și ca grosime, având de asemenea decorațiuni specifice. Din păcate arhitectura tradițională pierde teren în fața elementelor moderne. ( Sîntimbrean, 1989 )

2.3 Etnografie și folclor

Deși majoritatea caselor din satele apusene sunt așezate în apropierea râurilor, necesitățiile economice determinat concetrarea caselor din Roșia Montană în jurul piețelor și a bisericilor și fost o mivă parte fiind rispite pe deal, locuite de așa-numiții „lăuntreni”. Acest lucru se datorează mineritului, cursul văii Roșiei fiind dominat de șteampurile care dominau fondul sonor de-a lungul râului. Casele roșienilor sunt, de obicei, reduse ca suprafață, fiind alcătuite din locuința propriu-zisă, bucătăria de vară, grajdul, cocina de porci și cotețe. (Sîntimbrean, 2011)

Un aspect aparte au și străzile comunei, fiind înguste, sinuoase, pavate cu piatră. Ele sunt opera unor meșteri pietrari străini, aduși pe vremea când situația financiară a roșienilor era una bună. Contribuția meșterilor a dus la crearea unor case construite dupa modelul celor din Ungaria sau Austria, elementele de decor de pe fațade fiind specifice arhitecturii europene din secolul XIX. Începând cu perioada interbelică și până la naționalizare, Roșia Montană a avut parte de cea mai puternica dezvoltare economică, pe lângă casele impunătoare aici construindu-se și școli, dar și clădiri de utilitate publica sau agrement. (Sîntimbrean, 2011)

În ceea ce privește îmbrăcămintea, un loc aparte este ocupat de „portul buciumanesc”, apărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea. După cum apare și în lucrarea „ Portul buciumanilor din Munții Apuseni”, scrisă de Nicolae Dunăre și Marcela Focșa, portul buciumănesc femeiesc este compus din: „cămașă și poate, șort dinainte și zadie la spate, brâu tricolor, unul sau două pieptare suprapuse, jachetă de oraș. Capul este acoperit cu o năframă. Încălțămintea mai veche se compunea din cizme, iar mai târziu din ghete și pantofi. Portul este completat cu podoabe bogate – cercei și coliere din material prețios.” (fig, 9.) (Sîntimbrean, 2011, p. 68)

Fig. 9. Portul „buciumănesc”

(sursă foto: http://citynews.ro/din-oras-10/portul-popular-din-trecut-prezent-27665)

Nu mai puțin frumos este portul buciumănesc compus din cămașă, cioareci, pălărie neagră cu șiret de fir, chimir, pieptar din blană de oaie, laibăr alb de pânză iar încălțămintea constituind-o cizmele. (Sîntimbrean, 2011)

Ținând cont de tradiția comunei Roșia Montană, cele mai importante îndeletniciri deprinse de roșieni de-a lungul timpului se leagă de minerit. Astfel întâlnim dulgheri, fierari, pietrari, rotari, cărăuși. Pe lângă acestea, apar și meștesugurile de provenință urbană precum croitoria, cizmăria, măcelăria sau cofetăria. Din varietatea de ocupații ale roșienilor se mai regăsesc și agricultura și creșterea animalelor. Majoritatea localnicilor au câte un mic teren cultivat și câteva animale în urma cărora iși asigură traiul zilnic.

Dezvoltarea comunei a dus la un nivel de trai al localnicilor comparabil cu cel al orășenilor, astfel că aceștia iși permiteau să cumpere cele necesare din târguri sau piețe. Aceștia aveau ocazia să-și petreacă timpul liber la balurile de la „Casina”, biliard sau jocuri de noroc, ori mergând la cinematograf sau la restaurant.

2.3.1 Tradiții și superstiții

În ciuda vechimii localității, dezvoltarea economică și influențele urbane au dus la pierderea mult mai rapidă a multor obiceiuri, față de alte sate tradiționale românești. S-au păstrat în continuare obiceiurile legate de evenimentele fundamentale ale vieții precum nașterea, inmormântarea sau botezul dar și cele legate de marile sărbători creștine precum Paștele, Crăciunul sau Sfânta Maria. Pușcatul de Paști este una dintre obiceiurile practicate de oamenii din această zonă. În ajunul Paștelui feciorii se adună în grupuri și pregătesc tunurile ce se vor face auzite în Noaptea Învierii, acest obicei având semnificația de apărare a comunității de spiritele rele. Alte obiceiuri importante pentru roșieni erau deschiderea și oprirea șteampurilor și rugăciunea la intrarea în galerii.

O sărbătoare aparte pentru oamenii din Roșia Montană este pe data 4 decembrie, când roșienii sărbătoresc Sfanta Varvara, ocrotitoarea minerilor.

Un farmec aparte îl au superstițile și credința minerilor în vâlve. Minerii cred despre vâlve ca sunt duhuri bune sau rele, care stăpânesc și împart aurul munților. Acestea se arată prin diferite semne și nu toți știu desluși semnele. Una din aceste legende spune că „un băieș a visat că,daca mere la baie, să ducă și copilul. Muierea nici n-o vrut să audă. Copilul nu era încă de lucru. Da să nu râdeți, băieții de la băile de aor credeau în vise. Și băieșul și-o luat copilul și-o plecat la baie. Lucrau la baie și copilul stătea și se uita cum lucra tata. Deodată la copil i s-o năzărit că se mișcă muntele și i-o strigat: Tată, mișcă colțul! Abia o avut vreme să se ferească. Colțul a picat. Strălucea de câtă vână era pe el. Și-o ajuns Mișcolțul baie vestită. Au și băieșii semnele și visele lor, în care cred. Ăsta, dacă nu-și ducea copilul, îl omora colțul, că el lucra, nu se uita la munte în sus. Numai ca nu tăte semnele pot fi tălmăcite. La asta se pricep bătrânii. Bag seamă c-or pățit mai multe.” ( Cornea C. Manuscris )

Una din condițiile vâlvei celor care le descoperă aurul este să țină locul secret, în caz contrat vor fi pedepsiți. Una din legendele povestite de localnici este „Legământ”, conform căreia unul din băieșii care nu au respectat legământul făcut cu vâlvele a paralizat de la brâu în jos. O altă legendă numită „Încuietura” vorbește despre un alt băieș foarte harnic pe nume Zeicu și căruia vâlva se arată sub forma unui porumbel alb și ii permite acesuia să ia cât aur dorește. Acesta a refuzat, spunând ca va lua doar atât cât să-i ajungă de pe o zi pe alta. Această lipsă de lăcomie a facut ca vâlva sa-l ajute mereu pe băieș să găsească aur.

2.4 Persoane reprezentative pentru Roșia Montană

Ioan Oargă-Cloșca, probabil cel mai cunoscut personaj din comună la nivel național. S-a născut în anul 1747 în satul Cărpiniș, component al comunei Roșia Montană și alături de Horia și de Crișan, a fost unul din liderii răscoalei țărănești din anul 1784. A murit în anul 1785 la Alba Iulia fiind executat prin tragere de roată. De menționat că și Crișan desi este născut în satul Vața de lângă Țebea, s-a stabilit tot la Cărpiniș dupa ce s-a căsătorit. (Sîntimbrean, 2011)

Mihăila Gritta, face parte din cea mai veche si mai cunoscută familie de mineri din Munții Apuseni. S-a născut în anul 1762 și a trăit până în 1837. Avea mina proprie denumita „Gritta” în urma căreia a strâns o avere considerabilă. A răsplătit comunitatea prin construirea a 7 biserici și 7 școli confesionale. Membrii acestei familii sunt înmormăntați într-un cavou aflat la marginea șoselei din Roșia Montană. (Sîntimbrean, 2011)

George Gritta, a participat activ la revoluția condusă de Avram Iancu. Din banii lui a cumpărat arme și muniție pentru revoluție. De asemenea a asigurat plata și mâncarea băieșilor. (Sîntimbrean, 2011)

Maria Botiș Ciobanu, este nepoata lui George Gritta și s-a remarcat prin publicarea unor volume de poezie. În anul 1933 a înființat la Săvârșin o școala primară pentru copiii orfani dar și alte școli la Arad pentru copii vagabonzi. (Sîntimbrean, 2011)

Nikl Janos. A fost inginer șef la mina, Galerie Regală Sfânta Cruce din Orlea și director al Școlii Miniere din Roșia Montană între anii 1896-1914. (Sîntimbrean, 2011)

Lajos Moldovan, a fost farmacist și director la mai multe mine. De asemenea a fost implicat și în politică, fiind printre altele și președinte al Partidului Liberal dar și membru în consiliul comunei. (Sîntimbrean, 2011)

Simion Balint, s-a născut în anul 1810 și a trăit 70 de ani. A participat la revoluția de la 1848-1849, dupa care a devenit protopop, slujind la biserica greco-catolica din Roșia Montană. De asemenea a fost și un important om politic. (Sîntimbrean, 2011)

Franz Posepny, este cel care a realizat în anul 1868 o hartă geologico-minieră a zăcământului de la Roșia care este utilă și în zilele noastre. A fost geolog și funcționar la mina de stat din Roșia Montană. (Sîntimbrean, 2011)

Alexandru Șterca-Șuluțiu. s-a născut în anul 1794 la Cărpiniș și a trăit până în anul 1867. A fost protopop de Bistra și primul mitropolit greco-catolic din Transilvania dar și un mare om politic și de cultură. (Sîntimbrean, 2011)

Bogdan Petriceicu Hașdeu. Deși nu s-a născut în comuna Roșia Montană acesta s-a stabilit aici unde o întâlnește pe Iulia Faliciu cu care se căsătorește în anul 1865. (Sîntimbrean, 2011)

Alte personalități care și-au adus contribuția într-un fel sau altul sunt: Pompiliu Piso, Cecilia Hocman, Ion Muntean, Georgiul Gendel dar și participanții la Marea Adunare Naționalistă de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 precum preotul Nicolae Cosma, Aron Guiță, doctorul Șimion Henzel, locotenentul Alexandru Golgotiu, căpitanul Alexandru Bugnaru dar și minerii Alexandru Vasinca, Alexandru Bucureștean, Tomas Cioară și Ilie Oltean. (Sîntimbrean, 2011)

3. Blestemul Aurului Apusenilor

3.1 Lupta pentru Roșia Montană

După drama prin care au trecut roșienii în anul 1948 când în urma naționalizării înfăptuite de regimul comunist, toate proprietățile miniere trec la stat iar proprietarii de mine care s-au împotrivit au fost trimiși la închisoare ori la canal, nori tulburi se abăteau din nou asupra Roșiei Montane la nu foarte mult timp după căderea comunismului. Totul a început în anul 1997, când o companie care își are sediul în Canada s-a asociat cu Statul Român – reprezentat prin Minvest Deva. Această companie a concesionat teren la Roșia Montană dupa care s-a asociat cu compania romană, formând astfel o societate mixtă numita Roșia Montană Gold Corporation SA. ( RMGC) , și care devenea astfel proprietar majoritar.

În anul 2000 localnici au fost înștiințați ca vor fi despăgubiți și că vor trebui să-și părăsească locuințele deoarece în urma extracției miniere va ramâne un iaz de decantare cu cianuri. Cumpărarea de proprietăți s-a produs în spirală, începând cu gospodăriile aflate la marginea comunei. Mulți localnici au fos de acord cu condițile RMGC-ului, astfel ca părea doar o chestiune de timp până când va începe proiectul, deoarece nimeni nu se gândea ca o mână de țărani pot sta în calea unui asemenea proiect, în care era implicată cea mai mare cantitate de aur din Europa, dar și o cantitate impresionantă de argint. Deși compania canadiană avea sprijinul statului român, existau în sfera politică și opozanți ai proiectului. Pentru a nu fi victime sigure, localnici care nu doreau să-și înstrăineze proprietățile și să înceapă proiectul, au înființat la recomandarea unui om politic important, un ONG numit „Asociația Alburnus Maior”.

La data de 28 iulie 2002, a fost organizată o întâlnire publică la Roșia Montană organizată de către Alburnus Maior la care au participat atât localnici cât si ONG-uri din țară și străinătate, acestea din urmă declarându-se împotriva proiectului RMGC.

Din acest moment au apărut tensiuni în sânul comunității locale, care au dus la adevărate drame după cum spun localnici. Au apărut conflicte în familie între cei care doreau începerea proiectului si despăgubirile oferite de RMGC și cei care nu vroiau să-și părăsească pământul.

Din punct de vedere al companiei canadiene, începerea proiectului va aduce beneficii atât statului român cât și comunității locale. Aceștia estimau că în conturile României vor intra cateva miliarde de dolari în urma procentului deținut de stat din exploatarea de la Roșia Montană, dar și a taxelor pe care compania le va plătii de-a lungul proiectului. În ceea ce priveste comunitatea locală, acestora le sunt promise locuri de muncă în cadrul companiei, precum și amenajarea comunei. De asemenea aceștia asigurau ca proiectul este unul sigur,fără un impact negativ asupra mediului și se va utiliza cea mai modernă tehnologie.

În ceea ce privește ONG-urile, frica acestora este ca proiectul este unul foarte distructiv pentru mediu, prin utilizarea de cianuri la suprafață, dar și că acest proiect va duce la distrugerea galeriilor romane, care sunt de o valoare uriasă. ONG-urile aduc ca și argument studiile efectuate în diferite zone ale globului precum Statele Unite ale Americii, Guatemala sau Peru, unde în zonele minelor cu exploatare de suprafață numărul maltformaților apărute este aproape dublă față de media obișnuită. Nu în ultimul rând, se cere introducerea de urgență a sitului Roșia Montană în Patrimoniul UNESCO. Acest lucru ar reduce la 0 orice tentativă de începere a proiectului minier pe teritoriul Roșiei Montane. Doar că această cerință nu a avut deocamdată ecou la Ministerul Mediului.

Cu timpul, acest conflict a început să capete amploare. În urma convenției de la Espoo, prin care statele vecine trebuiesc consultate în cazul proiectelor cu un posibil impact transfrontalier, Ungaria, prin Ministrul maghiar al Mediului, Miklos Persanyi, cere explicații urgente privind proiectului RMGC. De asemenea, în anul 2005, pe când Romania era în plin proces de aderare la Uniunea Europeană, Parlamentul European afirma că „Proiectul minier de la Roșia Montană reprezintă un risc semnificativ asupra mediului din întreaga regiune”.

Cu trecerea anilor, numărul activiștilor și al protestelor împotriva începerii proiectului se intensifică astfel încăt, acest caz începe să capete tot mai mult atenția mass-media și a opiniei publice. Punctul culminant este atins în toamna anului 2013, când în urma unor legi controversate date de Statul Român, un număr record de persoane ies în stradă în majoritatea orașelor din România pentru a susține cauza roșienilor și a opri un proiect pe care ei îl consideră păgubos pentru România.(fig. 10) Aceste proteste nu au fost în zadar deoarece, statul român a blocat începerea proiectului de exploatare la Roșia Montană. Compania canadiană a dat în judecată statul român, datorită prejudicilor aduse prin blocarea proiectului, astfel încât blestemul aurului continuă.

Fig. 10. Protest pentru Roșia Montană în București

(sursă foto: https://ecoalternative.wordpress.com/tag/proteste-rosia-montana/)

Amin

Încă de atunci Doamne

De când locul ăsta Ajută-i pe toți acești

În aceeași bună măsură „căutători” să-l caute

Binecuvântat și blestemat Nu sub pământ

De atunci când, el se Ci în înaltul, înalt al

Numea Sufletului românesc.

Alburnus Maior

Amintit și de Herodot Suflet care,

Ehei, ce vremuri! Din tată-n fiu, păzește ăst pogon

dacii, romanii, românii De

Și toți cei aciuiți la pieptul ăsta Românie, românească

De mama română Din veac și până în veac

Au tot scormonit în inima munților În mereul mereului nostru!

Metaliferi… după… Aur. Amin!

Toată lumea asta de lume,

Caută ( Mircea Albulescu, 2010 )

Aur, aur, aur…

Sub pământ.

3.1.1 Festivalul FânFest

Fig. 11. Festivalul FânFest

(sursă foto: https://www.indiegogo.com/projects/we-are-fanfest-a-revolutionary-festival-made-in-rosia-montana)

FânFest este un eveniment prin care organizatorii doreau să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă această comunitate din Munții Apuseni. Acest festival are loc pe teritoriul comunei Roșia Montană și a avut loc pentru prima dată în vara anului 2004 strângând conform estimărilor un numar de 4000 de oameni. Din 2004 și până în prezent acest festival a avut loc în fiecare vară, mai putin în anii 2008 și 2009 , astfel că în 2015 evenimentul a ajuns la a 10-a ediție. În tot acest timp pe aici au trecut mii de oameni din toate colțurile pâmântului și au cântat pe platoul Jig-Văidoaia din Roșia Montană artiști cunoscuți din România dar și formații invitate din Marea Britanie, Canada, Turcia, Germania sau Bulgaria.

Festivalul FânFest atât a artiștilor care participă fără pretenții financiare, cât și a persoanelor voluntare care au grijă de buna desfășurare a evenimentului. Mai jos sunt prezentate activitățile care sunt desfășurate în cadrul festivalului de la Roșia Montană.

Concerte în aer liber. Participă atât artiști români, cât și muzicieni care vin din străinătate și care susțin cauza roșienilor care luptă împotriva companiei miniere. Aceștia participă pro-bono iar printre cei care au urcat pe scenă de-a lungul anilor au fost trupe în vogă precum Zdob și Zdub, Vița de Vie, Bitză. Grasu XXL, Baba Zula din Istanbul etc. (fig. 11. )

Forum Social de Activism. Aceste forumuri sunt pentru publicul larg și au ca vorbitori activiști veniți din toată lumea, ce dezbat teme legate de problema cu care se confruntă Roșia Montană.

Expoziții, care au ca subiect patrimoniul-cultural, natural sau activist al Roșiei Montane.

Tururile ghidate, care alături de concerte atrag cei mai mulți participanți. Numeroase tururi sunt organizate zilnic și prezintă atât obiectivele naturale cât și cele antropice. Sunt organizate tururi simple, în care este prezentat satul Roșia Montană, dar și tururi care necesită un efort fizic mai intens care pot duce în cele mai înalte vârfuri din munții aflați în jurul Roșiei Montane. Nu în ultimul rând sunt tururile care prezintă atracția principală a zonei, galeriile romane.

Rezistența prin meșteșug, unde tăranii iși arată deprinderile meșteșugărești în apicultura, prelucrarea lemnului, croșetat sau prepararea mâncărurilor.

Teatru, unde alături de artiști consacrați prin teatrele din țară, crează mici scenete alături de publicul amator. (fig. 12.)

Fig. 12 Moment artistic la căminul cultural din Corna

(Foto:Filip Cristian Liviu)

Filme documentare, care de obicei sunt despre alte zone din lume care se confruntă cu problema celor de la Roșia Montană și modul în care s-au organizat comunitățile care au luptat împotriva companiilor miniere.

Piața țărănească și târgul hand-made, unde tăranii vând produse preparate de ei, precum plăcinte, clătite, pâine cu zacuscă, diferite siropuri și ceaiuri. De asemenea se vând și diferite produse făcute cu manual de către tineri artiști si meșteri artizani.

Zona copiilor, unde copii vor fii întampinati cu activitâți educative care să-i stimuleze și jocuri de team-building.

Activități recreative, unde turiști pot participa la activitâțile propuse de organizatori precum jocuri sportive, ateliere, astronomie, hamace sau pot alege să se plimbe liberi prin aceste zone atât de frumoase și de liniștite.

4. Trasee și obiective turistice din comuna Roșia Montană și împrejurimi

O comună precum Roșia Montană, cu o atât de mare vechime istorică și amplasată tocmai în inima Munților Apuseni, are foarte multe de oferit turiștilor dornici să-i descopere bogățiile. De la vechiile galerii romane, case patrimoniale, biserici, centre istorice, până la peisaje naturale impresionante.

4.1 Traseul Gura Roșia-Centrul istoric

Acest traseu se desfășoară pe lungimea a 8 km și se desfășoară de-a lungul șoselei și a văii Roșiei. Acest traseu cuprinde printre cele mai importante construcții care alcătuiesc patrimoniul istoric și cultural al Roșiei Montane.

a.) Galeria Sfânta Cruce din Orlea. Este o lucrare minieră magistrală, săpată în secolul al XVIII-lea la cota de 714 m. Aceasta se află a 4 km de Gura Roșiei. Este foarte importantă deoarece a deschis drumul băieșilor spre aur, respectiv a câmpurilor miniere Carpeni, Orlea, Țarina, Igre, Văidoaia, Leti, Cetate, Cărnicel și Cârnic. Aproximativ 150 km măsoară lungimea totală a galeriilor săpate aici. (Sîntimbrean et. al., 2011)

b.) Casa familiei Iustina și Vasile Ciobanu. Iustina a fost fiica tribunului George Gritta, și a fost căsătorită cu Vasile Ciobanu având împreună 4 copii, dintre care una dintre fiice a devenit o renumită scriitoare și poetă, recunoscută sub numele de Maria Botiș Ciobanu.Din păcate din casa aflată pe partea dreaptă a șoselei a mai rămas doar fundația. (Sîntimbrean et. al., 2011)

c.) Biserica greco-catolică „Pogorârea Sfântului Duh”. Această biserică este considerată o bijuterie a Munților Apuseni. Se află pe malul drept al Văii Roșiei și a fost zidită în anul 1741 sub formă de navă. Turnul bisericii este împodobit cu alte patru turnulețe, având o înălțime de 50 de metri, fiind zvelt și elegant. Lângă această biserică se găsește casa parohială unde Bogdan Petriceicu Hașdeu și-a întalnit soția, pe Iulia Faliciu. Tot aici este inmormântat si protopopul Simion Balint, care a slujit în această biserică. (Sîntimbrean et. al., 2011)

d.) Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”. În anul 1781 minerul Mihăila Gritta a construit această biserică situată între șoseaua comunală și malul stâng al Văii Roșiei. Aceasta se găsește aproape de mina statului și are forma unei nave. Turnul bisericii măsoară 35 de metri. (Sîntimbrean et. al., 2011)

e.) Mina statului. A fost construită în jurul galeriei Sfânta Cruce din Orlea la începutul lunii iulie a anului 1846. Ajunge la o adâncime de -60 m, iar în înălțime atinge +33 m. (Sîntimbrean et. al., 2011)

f.) Muzeul mineritului. A fost inaugurat cu prilejul sărbătoririi a 1850 de ani de la prima atestare a comunei. Acesta se află în incinta Exploatării miniere Roșia Montană și cuprinde lucrările miniere romane din Orlea, expoziția pavilionară și expoziția tehnică în aer liberă. (Sîntimbrean et. al., 2011)

g.) Stadionul „Minerul”. A fost construit prin munca voluntară minerilor și a elevilor de la Școala Profesională Minieră, din pasiune pentru sport dar și pentru organizarea evenimentelor culturale. (Sîntimbrean et. al., 2011)

h.) Primăria comunei. Aceasta a fost proprietate particulară, fiind naționalizată în anul 1948. (Sîntimbrean et. al., 2011)

i.) Școala minieră. A luat ființă în anul 1896 în apropierea minei statului. Școala a funcționat doar până în anul 1914 pentru ca mai apoi să se transforme în sală de cinematograf și spectacole. (Sîntimbrean et. al., 2011)

j.) Școala Generală „Simion Balint”. A fost construită între anii 1960 și a 1962, și a susținut 10 clase dar și un atelier. (Sîntimbrean et. al., 2011)

k.) Monumentul Eroilor. Este un monument care comemorează eroii Primului Război Mondial.

l.) Crucea lui Gritta. De ziua eroilor aici se oficiează slujbe religioase, crucea aflându-se în imediata apropiere a monumentului eroilor. Aici se închinau minerii înainte de a intra în mină. (Sîntimbrean et. al., 2011)

m.) Galeria lui Gritta. Era proprietatea uneia dintre cele mai celebre familii din Roșia Montană. Se găsea în Muntele Cetate, peste drum de Monumentul Eroilor și Crucea lui Gritta. (Sîntimbrean et. al., 2011)

n.) Cavoul familiei Gritta. Este locul unde erau înmormântați membrii familiei Gritta, aflată deasupra cvartalului de blocuri.

o.) Clubul minerilor. Este o veche clădire care inițial a fost internat al Școlii profesionale miniere și care ulterior a devenit clubul minerilor.

p.) Spitalul nr. 251. Cunoscut și sub numele de Casa de nașteri acesta a fost construit în anul 1866 în urma finanțării primit de la Fondul pisetal din Abrud- Roșia Montană. (Sîntimbrean et. al., 2011)

r.) Casa Gritta. Aflată la numarul 258, era amplasată mai sus de spital și a fost căminul vestitei familii pe parcursul decenilor.

s.) Galeria Sfânta Treime. Aflată peste drum de casa Gritta, aici a funcționat una dintre cele mai mari asociații miniere din Roșia Montană.

t.) Școala de sus. Denumită și Școala Veche, aici au învățat copii de clasele I-IV. Clădirea a fost construită spre sfârșitul aniilor 1700. (Sîntimbrean et. al., 2011)

u.) Primăria veche. Este numită și „Cășile Scaunului”. Este una din cele mai frumoase și mai impunătoare clădiri din Roșia Montană, cu o arhitectură deosebită. A fost sediul primăriei până în anul 1968, pentru ca mai apoi aici să se înființeze o brutărie și o țesătorie. Începutul aniilor 2000 găsea clădirea într-o avansată stare de degradare. Acest lucru s-a schimbat începând cu anul 2011, când compania canadiană Roșia Montană Gold Corporation, demarează lucrările de reabilitare a clădirii căreia îi redă parțial farmecul de odinioară. (Sîntimbrean et. all., 2011)

v.) Centrul istoric. Este locul unde era cea mai mare concentrație de populație din zonă. Este locul unde erau construite clădirile importante din comună, printre care și un cazinou. Se află în partea superioară a Roșiei Montane, iar aici se găsesc casele vechi, construite în secolele XVIII și XIX. Arhitectura este una reprezentativă zonelor miniere, cu străduțe înguste, acompaniate de căsuțe cochete. Aici conviețuiau românii, cu maghiarii și germanii, fapt care a dus și la construirea a 3 bisericii de diferite credințe: romano-catolică, unitariană și calvină. (Sîntimbrean et. all., 2011)

4.2 Traseul Bisericilor

Cuprinde un număr de 6 biserici aflate în reședința de comună Roșia Montană și care sunt de diferite credințe.

a.) Biserica Simion Balint. Este de confesiune greco-catolică și mai cuprinde de asemenea și cimitirul greco-catolic. Se află la 5 km de intersecția Gura Roșiei- Roșia Montană.

b.) Biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Este de cult ortodox și se află în apropierea altor obiective precum Muzeul Mineritului, stadionul „Minerul”, dar se învecinează și cu Polița și Primăria comunei.

c.) Aproape de centrul vechi s-a construit recent o altă biserica ortodoxă, aflată în apropierea fostului sediu al Primăriei.

d.) Biserica „Sfântul Ladislau”. Este o biserică romano-catolică aflată chiar în centrul istoric al Roșiei Montane. A fost construită în secolul al XVIII-lea, pentru ca mai apoi să fie reconstruită în anul 1866.(fig. 12.)

Fig. 13. Biserica „Sfântul Ladislau” (Foto:Filip Cristian Liviu)

e.) Biserica unitariană. Se găsește la 200 de metri de biserica romano-catolică și este construită pe locul unei vechi biserici din lemn. Clădirea existentă în zilele noastre a fost ridicată în anul 1796.

f.) Biserica calvină. Această biserică se găsește la 5 minute de centrul istoric al Roșiei Montane și se află pe partea dreaptă a străzii Brazi.

4.3 Traseul Tăurilor

Construcția tăurilor a început în anul 1860 cu ajutorul unor meșteri italieni. Acestea aveau rolul de alimentare a celor 450 de șteampuri râspândite între Roșia Montană și Gura Roșiei. Ele sunt niște lacuri artificiale, ce au rolul de a pune în mișcare șteampurile. Pe teritoriul comunei există un număr de 8 tăuri: Tăul Țapului, Tăul Găurii, Tăul Cornii, Tăul Brazi, Tăul Anghel, Tăul Mare, Tăul Țarina, Tăul Secuilor, Tăul Cartuș. Unele din aceste tăuri au chiar rol recreativ și de agrement.

a.) Tăul Țapului. A cunoscut de-a lungul timpului mai multe refaceri, iar sub forma actuală este din anul 1914. El se află la 30 de minute de mers pe jos de necopola romană Hop găuri, pe un traseu nemarcat.

b.) Tăul Găuri. Acesta se găsește în direcția satului Corna iar legătura dinspre Tăul Țapului spre Tăul Găuri se face prin pădure, până în apropierea necropolei romane Hop Găuri.

c.) Tăul Cornii. Are o suprafață de 5 000 m2 și o suprafață, un volum aproximativ de 20 000 m3 și este considerat o operă de artă. Este situat deasupra comunei Corna la o altitudine de 940 m. , având un aspect aparte de frumos datorită stilului arhaic. Tăul este alimentat în permanență de 5 pâraie, asta și datorită faptului ca este situat la poalele masivelor Cârnic, Ghergheleu și Citera. De asemenea, și acest tău a suferit de-a lungul timpului numeroase refaceri, cea mai importantă fiind cea din anul 1913 când s-au adăugat turnul de comandă și conducta de apă. Traseul dinspre Tăul Găuri se face ocolind Cetatea la baza ei și ieșind pe la Cârnic, de unde se mai parcurg 2 km spre Piatra Descpicată.

d.) Tăul Brazi.(Fig. 14.) Cu o suprafață relativ mică de 9 000 m2 și un volum de 46 000 m3 , acest tâu a fost amenajat ca punct turistic. Numele lui se datorează vegetației specifice de conifere. Este alimentat de 4 pârâiașe și are un canal de ieșire. Drumul din centrul istoric spre Tăul Brazi este complet asfaltat și poate fi parcurs pe jos în 30 de minute.

Fig. 14. Tăul Brazi

(Foto:Filip Cristian Liviu)

e.) Tăul Anghel.(fig. 15) Este alimentat de un singur pârâu și are un canal de ieșire. Are o suprafață de 6 000 m2 ,un volum de 18 000 m3 iar adâncimea maximă a tăului este de 6 metri. Acesta se află la 300 m de Tăul Brazi.

Fig. 15 Tăul Anghel

(Foto:Filip Cristian Liviu)

f.) Tăul Mare. Se află la o altitudine de 1025 m, în partea estică a comunei. După cum o spune și numele, are cea mai mare suprafață,aproximativ 40 000 m2 respectiv cel mai mare debit 200 000 m3 . Tăul este alimentat de 3 pâraie. Forma pe care acesta o are este neregulată cu 2 prelungiri, spre Mușca și cealaltă spre Buciumul. A suferit în timp mai multe refaceri, iar în ziua de azi reprezintă un important obiectiv turistic al zonei.

g.) Tăul Țarina. Se află pe malul drept al Văii Roșiei la o altitudine de 950 de metri. Are o suprafață de 5 000 m2 și volumul de 25 000 m3. După mai multe refaceri și-a căpătat forma actuală în anul 1914.

h.) Tăul Secuilor. Aflat în apropierea bisericii greco-catolice, are o mai mare importanță datorită bătăliei purtate din anul 1848, dintre armatele lui Avram Iancu împotriva maghiarilor. Tăul este secat, doar urmele digului amintind ca aici a fost apă căndva.

i.) Tăul Cartuș. Ultimul obiectiv de pe traseu este de asemenea secat, astfel ca nu mai prezintă un prea mare interes.

4.4 Alte propuneri de trasee

a.) Traseul caselor de patrimoniu. Acest traseu cuprinde un număr de 42 de obiective de patrimoniu de pe teritoriul comnei Roșia Montană.

b.) Traseul Stadion– Carpeni– Cetate– Găuri– Tăul Găuri. Începe din șoseaua principală dintre primărie și postul de poliție, de unde se pornește pe un drum comunal. Pe partea dreapă va apărea stadionul „Minerul”, precum și masivul Carpeni, locul unde s-au descoperit vestigii romane. Mergând mai departe, pe partea stângă apare muntele Cetate, iar în extremitatea sud-vestică se găsește zona Găuri și Tăul cu același nume. Și aici au fost descoperite importante vestigii din epoca romană.

c.) Traseul Școala veche- Cârnic- Cetate- Cârnicel- Piatra Despicată(fig.16.,)- Piatra Corbului- Tăul Corna- Roșia Poieni- Detunata. Acest traseu pornește de la școala și se continuă pe drumul comunal desprins din șoseaua principală.

Fig. 16 Piatra Despicată

(Foto:Filip Cristian Liviu)

d.) Traseul Centrul minier vechi- Tăul Țarina- Muntele Rotundu- Stația meteorologică- Roșia Poieni.

e.) Traseul Centrul minier- Tăul cel Mare- Tăul Brazi- Tăul Anghel. Acest traseu pornește din centrul istoric și continua spre tăuri pe strada asfaltată. Pe parcursul traseului se află și casa în care a locuit Iulia Faliciu.

f.) Traseul vestigiilor miniere antice. Traseul pornește din centrul istoric al Roșiei Montane spre Tăul Brazi, până la Piatra Corbului după care se coboară în zona Găuri. Traseul continuă spre zona necropolei romane. Pe parcursul acestui traseu se întâlnesc numeroase exploatări străvechi cât și romane și chiar și un mausoleu roman din secolul al II-lea.

g.) Traseul zonei Bucium: Detunatele- Muntele Vulcoi- Corabia.Traseul este unul destul de lung care se poate întinde cu ușurință pe 2 zile. Pornește din zona pieții, pe lângă Tăul Brazi. Se ajunge la cătunul Pietricica după care se merge mai departe spre Detunata Goală și apoi spre Detunata Flocoasă. Apoi se poate înnopta în Bucium Poeni la han, iar în zori se pornește spre valea Negrilesei până la Poiana cu narcise. Mai departe se vizitează muntele Vulcoi- Corabia unde se întâlnesc vechi exploatări romane de suprafață.

4.5 Monumente din epoca romană.

a.) Situl arheologic Alburnus Maior- Roșia Montană

b.) Așezarea romană de la Alburnus Maior, zona Orlea

c.) Exploatarea minieră romană de la Alburnus Maior, masivul Orlea

d.) Vestigiile romane de la Alburnus Maior, zona Carpeni

e.) Zona Tăului Găuri

f.) Galeria „Cătălina Monulești” din zona protejată a centrului istoric al localității

g.) Galeriile romane din Masivul Cârnic, punct Piatra Corbului.

Concluzii

La final se poate spune ca Roșia Montană are încă foarte multe de oferit, atât din punct de vedere al pâmantului, care deși este exploatat de când lumea înca are destule bogății ascunse, dar și din punct de vedere turistic, prin comuna cu arhitectura și istoria ei bogată sau împrejurimile pline de peisaje frumoase și oamenii frumoși care locuiesc pe aceste meleaguri.

Șansa acestui loc ar fi înscrierea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO și mai multa implicare din partea autorităților competente în amenajarea și promovarea comunei, atăt la nivel național, cât și la nivel internațional, deoarece un număr impresionant de străini care au vizitat locul acesta au ales să se reîntoarca aici cel puțin încă o dată.

Momentan viitorul comunei este incert, doar timpul va decide dacă Roșia Montană iși va recăpăta farmecul de odinioară.

BIBLIOGRAFIE

1. A. Sîntimbrean – Muzeul mineritului din Roșia Montană, Ed, Sport-Turism, București, 1989;

2. Aurel Sîntimbrean et al., (2011) în Roșia Montană – Ghid Cultural Turistic, București 2011

3. B. Roman, A. Sîntimbrean, V. Wollmann, Aurarii din Munții Apuseni. Studiu istorico tehnic și album, București 1982

4. C. Cornea, Culegere de legende din Roșia Montană. Manuscris.

5. Fodor D. și Băican G. – Impactul industriei miniere asupra mediului, Ed. Infomin, Deva, 2001;

6. Ion Rusu Abrudeanu – Aurul românesc – Istoria lui din vechime până azi, Ed. Cartea românesacă, București, 1933;

7. L. Apolzan, Portul și industria casnică textilă în Munții Apuseni, București, 1944

8. M. Boțiș Ciobanu, Țara Moților. Legende și credințe, Arad, 1928

9. N. Dunăre, Arta populară din Munții Apuseni, București. 1981

10. Planul Național Strategic de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013;

11. V. Butură, Etnografia poporului român. Cultura materială, Cluj-Napoca, 1978

Surse bibliografice online

1.http://www.rmgc.ro/Content/uploads/uploads_eia/2011/apa/RMP_EIAcap4_1_IP_Apa_mai06_%20actualizat_in_oct_2011.pdf

2. Ovidiu Vanghele, 2011, Cronologia celei mai controversate afaceri din ultimul deceniu: Roșia Montana, de unde a plecat și unde a ajuns după 14 ani, articol accesat pe www.zf.ro la data de 30.08.2015

3. http://www.descopera.ro/cultura/5690095-intre-a-fi-si-a-nu-fi-rosia-montana