Comuna Gârda de Sus, ca unitate administrativ teritorială de sine stătătoare este de dată recentă – 1925. Până la constituirea ei ca unitate… [309158]

CAP. 1 : PREZENTARE GENERALĂ A

COMUNEI GÂRDA DE SUS

1.1. Scurt istoric:

[anonimizat] – 1925. [anonimizat], [anonimizat], iar cele din stânga Arieșului de comuna Scărișoara. [anonimizat] 1925 când s-a constituit comuna erau 80 [anonimizat], iar cele din stânga Arieșului, 280 de familii în 1925, [anonimizat] 300 [anonimizat].

Atestata documentar pentru prima data în anul 1909 cu numele de Felsogîrda (Gârda de Sus), [anonimizat], [anonimizat]-Arieș, devine comună de sine stătătoare abia în anul 1932

În anul 1968, comuna Garda de Sus a intrat în componența județului Alba.

În prezent comuna Garda de Sus este formată din 17 sate : [anonimizat], [anonimizat], Dobrești, [anonimizat], Hanașești, Huzărești, Izvoarele, Munună , Ocoale, Plai, Pliști, Scoarța, Snide, Sucești.

Populația comunei este de 1887 locuitori, iar suprafata totala a comunei este de: 8270 ha din care:

– Păduri : 6338 ha

– Suprafața agricolă: 1932 ha

– Suprafața arabilă: 200 ha – Suprafața pășuni: 1140 ha

– Suprafața fânețe: 593 ha

Tabelul 1

1.2. Așezare. Limite. Căi de acces:

[anonimizat] a [anonimizat], la o distanță de 112 [anonimizat] 32 [anonimizat], la 128 de km de Oradea și la 136 [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat] – munți ce constituie unitatea cu cele mari altitudini din Munții Apuseni ( Vârful Curcubata Mare – 1848 m ). [anonimizat], [anonimizat].

Fig. 2: [anonimizat] – Gîrda (Sursa: www.banner.ro)

Asezată la confluența a [anonimizat], are un relief specific de munte cu o altitudine cuprinsă între 700 (în centrul comunei) și 1400 m ( cătunele izolate Ghețari și Mununa).

[anonimizat], comuna Scarișoara în est și Comuna Avram Iancu în partea de sud (Fig. 3)

Fig. 3: Gîrda de Sus si comunele vecine

(www.munte.utcluj.ro)

[anonimizat] 1/2 [anonimizat], [anonimizat]-vestică a [anonimizat] o [anonimizat] a trei județe (Cluj 40%, Bihor 32%, Alba 28%).

[anonimizat] 75: Lunca – [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]. Cu avionul de asemenea se poate ajunge până în Oradea sau Cluj Napoca, orașele cele mai apropiate care dețin aeroporturi

2.2. Principalele atracții turistice ale reliefului:

Dintre resursele reliefului întâlnite pe teritoriul comunei Garda de Sus se remarca peisajul montan deosebit de atragator, cu creste domoale sau impadurite, cu forme variate ale reliefului carstic,

2.2.1. Peisajul montan

Peisajul montan, tipic zonei Munților Apuseni, deosebit de atractiv pentru turiști, este compus dintr-un mozaic de macro și micro forme de relief etalate pe verticală sau la suprafată, subaeriene sau subterane. Se remarcă culmea înaltă și intens aplatizată a Bihariei, și peisajul carstic al Munților Bătrâna (Fig. 4)

Fig.4: Peisaj montan

din Munții Apuseni (foto Hegedűs Anita)

Peisajul vârfurilor montane, cu altitudini reduse și rotunjite: Bihor (Curcubăta Mare)- 1849m, Curcubăta Mică, sunt deosebit de atractive turistic, în fiecare an mii de turiști pasionați de drumeții montane străbat culmile montane pentru a ajunge pe ele. Relieful carstic, în special cel de suprafață contribuie din plin la frumusețea peisajelor, în special în zona platoului carstic Scărișoara-Ocoale (Fig.5)

Fig.5 Camp cu lapiezuri si doline

in catunul Ocoale

(foto Hegedűs Anita)

Pentru pasionații de drumeții montane, există urmatoarele trasee marcate:

Gârda de Sus (centru) – cătunul Casa de Piatră – Cabana Padiș

Marcaj: triunghi albastru. Distanța: 22 km.

Până la Casa de Piatră traseul urmează Valea Gârda Seacă pe drum forestier (12km) accesibil cu mașina. După ce parcurgem 500m din comuna Gârda de Sus, drumul forestier se bifurcă, spre dreapta banda albastră urmând Valea Ordancușa iar spre stanga triunghiul albastru pe Valea Gârda Seacă.

De la pitorescul cătun Casa de Piatră, cu case răsfirate pe versantul stâng al muntelui se poate ajunge în Poiana Călineasa urmând un drum de care ce urca în dreapta printre case. Imediat la iesirea din Casa de Piatră, o potecă abia schițată coboară pe partea stângă a drumului, spre Peștera Coiba Mare ( cu o spectaculoasă gură de intrare de 74 m lățime și 47 m înălțime). După 400m ajungem la Peștera Coiba Mică unde apa Văii Gârdișoara se pierde în versantul drept al văii. Tot în apropiere de Casa de Piatră se află și Ghețarul Vârtop – rezervație speologică, unde s-a descoperit o urmă placentară a omului de Neanderthal. Continuăm pe drumul forestier aproximativ 2 km, după care urmăm poteca spre stânga cam douăzeci de minute, ajungem într-o hoancă (vale seacă), cotim din nou stanga și ieșim în depresiunea carstică – Șesul Gârzii; înca 20min și ieșim pe cumpăna de ape dintre bazinul Arieșului și cel al Someșului Cald. La coborâre intersectăm marcajul bandă albastră ce vine de la Călineasa, trecem pe langă o stână și ieșim în drumul de Padiș care vine din Valea Someșului Cald, de la Ic Ponor. Ținem drumul și în scurt timp, după un cot mare spre dreapta ajungem la Cabana Padiș.

Fig.6 Biserica veche din Casa de Piatră

(http://leosuteu.rdsor.ro)

– Gârda de Sus – Valea Ordâncușii – Cabana Padiș

Lungime: 31km, marcat cu bandă albastră. Traseul urmează drumul neasfaltat ce duce la Ghețarul Scărișoara prin satul Ocoale pe la Pasul Ursoaia, unde părăsește drumul spre Ghețar, continuă spre Poiana Călineasa, trece peste Vârful Bătrâna (1759m) oferind largi panorame spre Valea Arieșului, până la drumul Ic Ponor-Padiș. La intrarea pe Valea Ordancușii încep și Cheile Ordâncușii printre care serpuiește drumul îngust; pe la jumatatea lor se afla Peștera Poarta lui Ionele ( 131m lungime).

Ghețarul Scarisoara, situat pe platoul Ocoale, e accesibil din Gârda de Sus din mai multe direcții:

a) prin Cheile Ordâncușii, fie urmând drumul forestier prin Ocoale (varianta mai lunga, ce poate fi strabatuta și cu mașina) fie urmând poteca ce urca în stânga după ieșirea din Cheile Ordancușii, și continuă până la intersecția cu cruce roșie ce vine de la Munună, apoi pe drumul forestier până în centrul satului Ghețari ( loc de parcare, magazine sătești, pensiuni). De aici mai facem zece minute până la Ghețarul Scărișoara (vizitarea se face numai cu ghid). Casa ghidului se afla chiar în centru satului Ghețari în caz ca nu gasiti pe nimeni la ghețar. Ghețarul se află la o altitudine de 1150m, în interiorul unei peșteri unde lipsa ventilației face ca temperatura să nu urce peste 1°C iar condensul ce se formează datorită diferenței de temperatură creează o ușoară ceață dând și mai mult farmec peisajului înghetat. Fig. 7: Cheile Ordâncușii

(foto Hegedűs Anita)

b) pe Valea Gârda Seacă apoi spre dreapta pe drum forestier, recent amenajat, până la ghetar (6km).c

c) traseul marcat cruce rosie, traseu ce pornește de la intersecția Văii Ordâncușa cu Valea Gârda Seaca prin cătunul Munună (5km). Pentru cei ce vor să ajungă la Casa de Piatră de la Ghețarul Scarișoara, pot urma poteca marcată cu triunghi albastru ce se continuă în stânga la ieșirea din pestera.

Fig.8 Valea Gârda Seaca (foto Hegedűs Anita)

Tot de la Ghețarul Scărișoara se poate ajunge la Padiș prin Ocoale – Poiana Călineasa – Vf. Bătrâna (bandă albastră, 20km, aproximativ 7ore ).

– Gârda de Sus – Valea Ordancușii – cătun Preluca – capăt sat Gârda de Sus

Marcaj: punct albastru.

– Gârda de Sus – Arieșeni – abruptul Cornul Berbecului- Vârful Cornul Berbecului- Vf. Piatra Grăitoare (1658m) -Vârful Bihor

Trasee pitorești nemarcate prin cătunele moțesti se pot face pe culmile ce separă Valea Cobleș de Valea Gârda Seacă, pe culmile ce separă Valea Ordancușa de V. Albac prin cătunele Costești, Sfortea etc.

2.2.2. Relieful endocarstic și atracțiile sale turistice

Peșterile constituie un domeniu aparte al scoarței Pămîntului. Un peisaj subteran nu seamănă cu nimic din ceea ce vedem la suprafața Pămîntului. Aici totul este deosebit. Ajunge să amintim că factorii principali ce duc la modelarea suprafeței Pământului – schimbările de temperatură, insolația, înghețul, ploaia, vîntul – nu se întîlnesc în peșteri. De aceea, pătrunzînd într-o peșteră ne trezim dintr-odată într-o lume străină, neobișnuită, unde totul este nou și neașteptat, încercînd să dăm o explicație lucrurilor pe care le vedem, riscăm să ne încurcăm într-un păienjeniș de detalii din care să nu mai putem ieși. De aceea se impune să atacăm lucrurile cu puțină metodă. Să începem deci prin a face cu ajutorul unei clasificări puțină ordine sub pămînt.

Prin peșteră se înțelege orice gol natural aflat în scoarța Pămîntului. Accentuăm că este vorba de goluri naturale, căci omul, în voința lui nestăvilită de a cuceri integral globul pămîntesc, și-a croit drum și spre măruntaiele lui. El a săpat mine, galerii, puțuri, tunele, dar nu peșteri (Bleahu M., 1982).

Principalele pesteri ce se gasesc pe teritoriul comunei Garda de sus:

Complexul carstic Peștera Ghețarul Scărișoara-Avenul din Șesuri-Avenul Pojarul Poliței-Izbucul Cotețul Dobreștilor – include prima peșteră declarată monument al naturii în România, în anul 1938 – Ghetarul de la Scarisoara, al doilea ca marime, ghețar subteran din Europa. Intrarea în Ghetarul de la Scarisoara, care se deschide la o altitudine de 1165 m, pe Creasta Pîrjolii, se face prin intermediul unui impresionant aven (prăpastie circulară în regiunile calcaroase, în care se scurg apele de suprafață – n.a.), a cărui gură, cu un diametru de până la 60 m, se deschide în inima pădurii care îmbraca Creasta Pîrjolii. O potecă îngustă sapată în stînca și câteva scări metalice prinse de pereți ajută la coborârea celor 48 m cât măsoară adâncimea avenului. Pe fundul lui se păstrează în timpul anului un strat gros de zăpadă. Aici se află, sub forma unui impresionant portal, intrarea propriu-zisă în peștera. Topografia Ghețarului de la Scărișoara este simplă, deoarece peștera reprezintă de fapt o încapere unica, având o dezvoltare totală de 700 m. Aproximativ în mijlocul acestei încaperi se află un imens bloc de gheață, cu un volum de 75.000 mc, care dăinuie în peștera de peste 4000 de ani.

Fig.13 Ghețarul de la Scărișoara – intrare

(foto Hegedűs Anita)

Fața superioară a blocului formează podeaua Sălii Mari. În latura opusă intrării, acest planșeu se frînge într-un tobogan abrupt de gheață, care dă într-o a doua sală, denumită Biserica. Aici apar primele formațiuni stalagmitice de gheață, întruchipate în coloane masive ale căror capete lucesc uneori în lumina razelor reflectate de zapada din fundul prăpastiei, creând impresia unor lumânari gigantice aprinse. Biserica încheie zona turistică clasică din interiorul peșterii, restul fiind până în prezent rezervație științifică. În latura din dreapta intrării se află Rezervația Mică, ce se desfașoară la picioarele unui perete vertical de gheață înalt de 15 m. În latura din stînga se află Rezervația Mare, spre care coboară un perete alcătuit tot din gheață, dar înclinat, lung de 20 m și prelungit cu o galerie descendentă, pe a cărei podea se găsesc blocuri masive de calcar, trunchiuri de copaci căzute de la suprafață și bolovani. Aceasta este Galeria Maxim Pop.

În amândoua rezervațiile, la o anumită distanță de blocul de gheață din centrul peșterii reapar stalagmitele de gheață, dintre care unele au o existență permanentă, iar altele – cele mai îndepărtate – se topesc în întregime în cursul verii, dar se refac în forme mai mult sau mai putin asemănătoare în lunile de iarna. Galeria Coman, o prelungire îngustată a Rezervației Mari,

Fig.14 Ghețarul de la Scărișoara – Sala Biserica (foto Hegedűs Anita)

coboară într-o pantă accentuată până la adâncimea maximă de 105 m a peșterii, apropiindu-se în același timp la numai câtiva metri de cea de-a doua perlă a sistemului carstic Scărișoara – peștera Pojarul Poliței. De fapt, între cele doua cavitati a existat cândva, înainte de începutul formării blocului de gheață, o comunicare naturală, dar care s-a înfundat cu darâmaturi. În ansamblul său, peștera se prezintă sub forma unui gol descendent, închis în partea sa inferioară în fund de sac. Acest gol functionează precum o capcană pentru aerul rece, care intră în peșteră în timpul iernii, când atmosfera de la suprafață are o temperatură mai scazută. În cursul verii, când raportul temperaturilor și densităților se inverseaza, aerul mai cald și mai ușor de la exterior nu mai poate pătrunde în adâncul peșterii. În acest fel, aerul de sub pamânt se menține rece în permanență. Blocul de gheață are o structură stratificată, care conservă toate modificările climatice contemporane existenței gheții în peștera, conferind ghețarului o mare valoare științifică. Sectorul turistic al peșterii, care cuprinde în momentul de față avenul, Sala Mare și Biserica, este amenajat cu scări metalice și podețe de lemn în Sala Mare. Deoarece toate formațiunile de gheață intră vara într-un proces de topire parțială, vizitarea peșterii se face în ultimele luni de iarnă, când aceste formatiuni ajung la dezvoltarea maximă și conferă peșterii o frumusețe unică.

Peștera Poarta lui Ionele (numită frecvent în dialectul local Poarta Ioanelii) se înscrie printre nenumăratele forme carstice care împânzesc versanții calcaroși ai Văii Ordâncușa. Ea se deschide la 1,5 km de confluența acesteia cu Gârda Seacă, în versantul drept geografic al văii, la o altitudine de 810 m. Prezența sa este trădată de treptele succesive ale unei cascade de travertin, peste care se despletește în șuvoaie pârâul subteran ce răzbate la zi prin deschiderea peșterii. Pentru a se ajunge aici se urmează drumul carosabil care pornește din comuna Gârda, adică principala cale de acces spre Ghețarul de la Scărișoara, în dreptul cascadei de travertin se traversează valea Ordâncușei pe o punte îngustă de beton, în marginea căreia un jgheab captează parte din apa ce iese din peșteră. O potecă urcă apoi pieptiș pe malurile pârâului, ajungând după vreo 100 m în fundal unui amfiteatru stâncos, unde se deschide intrarea în peșteră (Fig. 15)

Semnalată pentru prima dată de J. Vass în 1857, menționată de E. A. Bielz în 1884, cercetată sub raport biospeologic de Emil Racoviță și colaboratorii săi în 1921, peștera este cartată în întregime abia în 1964, de I. Viehmann și Gh. Racoviță.

Fig.15 Peștera Poarta lui Ionele – intrarea

(foto Hegedűs Anita)

Numele de „Poartă” dat acestei peșteri de oamenii locului își are fără îndoială obârșia în aspectul monumental al deschiderii sale, a cărei ogivă se înalță la peste 15 m. Impresionantă prin dimensiunile și prin perfecțiunea arcuirii sale, această deschidere constituie de altfel și elementul cel mai spectacular al peșterii, deoarece restul cavității se compune dintr-o galerie modestă, de 130 m lungime, cu două coturi succesive pe stânga. Ea este lipsită practic de concrețiuni, cu excepția unei scurgeri stalagmitice care trebuie escaladată pe o înălțime de 6 m și a unor fragmente de planșeu stalagmitic suspendat care apar către capătul peșterii. Tot aici se află pe podea o excavație circulară, un fel de pâlnie de 5 m diametru, care se umple cu apă în răstimpurile mai ploioase. De altfel, cursul subteran de apă are un traseu capricios, apărând, în funcție de debit, fie sub peretele din dreapta, la nivelul primului cot al galeriei, fie sub peretele din stânga, la mică distanță înainte de portal. Se pare că acest curs drenează aceleași ape pe care le întâlnim și în fundul Ghețarului de sub Zgurăști și a căror origine trebuie căutată în pierderile din bazinul superior al Ordâncușei.

În afara mijloacelor individuale de iluminat, nu este necesar nici un echipament, peștera fiind extrem de ușor accesibilă mai ales până la săritoarea pe care o formează scurgerea stalagmitică (Bleahu M., Bordea S., 1974).

Peștera Ghețarul de sub Zgurăști, este situat cu foarte puțin în aval de Poarta lui Ioanel dar cu 100 m mai sus față de aceasta, aproximativ la jumătatea versantului abrupt al Văii Ordâncușei. Când, urmând poteca marcată, cu cruce roșie care urcă din Valea Gârda Seacă spre Cabana Scărișoara, se ajunge în creasta Dealului Mununa, pe dreapta se deschide o pitorească perspectivă asupra stâncăriilor care albesc în pereții înalți ai Cheilor Ordâncușei. Panta acum domolită a dealului este presărată cu căsuțele răzlețe ale cătunului Zgurăști, răsfirate în lungul unei văi largi care se frânge în versantul Ordâncușei, exact deasupra peșterii. Părăsind deci marcajul principalei căi turistice de acces spre Ghețarul de la Scărișoara în dreptul acestei „hoance” și urmând firul ei, se ajunge fără prea multe dificultăți la intrarea în peșteră.

Cu toate că localnicii au avut fără îndoială de mult timp cunoștință de existența peșterii, prima ei semnalare în literatura speologică nu apare decât în 1929, când R. Jeannel și E. Racoviță publică descrierea și crochiul cavității. Explorarea mai detaliată și topografierea ei completă, în 1976, sunt rodul activității Cercului „Z” al speologilor amatori din Oradea.

Denumirea de „ghețar” dată acestei peșteri este departe de a avea aceeași semnificație ca în cazul Ghețarului de la Scărișoara, deoarece aici nu este vorba decât de un aven larg deschis la suprafață, pe fundul căruia zăpada dăinuie mai mult timp decît la exterior. Dimensiunile acestui aven sunt impresionante: gura sa circulară măsoară 35-40 m iar pe panta de grohotiș care se prelinge pe latura sudică o cărare coboară până la 30 m adâncime. Aici, în peretele opus, se deschid două arcade de piatră, prin care grohotișul se prelungește până la 50 m adâncime. Arcada din stânga, ceva mai modestă, are cam 10 m lățime și 3 m înălțime, dar cea din dreapta este cu adevărat maiestuoasă, având bolta ridicată la 30 m și o lărgime la bază de peste 20 m. Aceste două arcade converg într-o sală care nu se abate cu nimic de la nota de grandios a întregului aven, măsurând 65 m lungime, 40 m lățime și 35 m înălțime. Podeaua mării sălii formează fundul argilos al unui lac întins, în care apele nu se adună decât în perioadele ploioase, dar în asemenea împrejurări nivelul lor poate ajunge uneori până la 25 m înălțime. De cealaltă parte a lacului se desfășoară o lungă contrapantă de grohotiș, în vârful căreia apar gurile mai multor galerii greu accesibile și lipsite de interes turistic. Rămâne demn de semnalat doar faptul că una dintre ele, a cărei intrare se află în latura din dreapta a avenului, răzbate la zi în versantul Ordâncușei, constituind o a doua deschidere a cavității subterane. Este interesant de știut, de asemenea, că apa care se adună în cuveta de pe planșeul sălii ajunge aici prin gura galeriilor din stânga, ceea ce înseamnă că peștera funcționează ca un preaplin pentru un sistem hidrologic aflat la un nivel inferior, cel mai probabil tributar resurgenței de la Poarta lui Ioanel, întreaga rețea subterană a Ghețarului de sub Zgurăști totaliza în 1976 o lungime de 775 m. (Bleahu M., Bordea S., 1974).