Comportarea Unor Soiuri de Vita de Vie In al Doilea An de la Plantare In Conditiile de la Usamv Cluj

CUPRINS

CAP. 1. INTRODUCERE

1.1. IMPORTANȚA CULTURII VIȚEI DE VIE ÎN ECONOMIA NAȚIONALĂ

1.2. SITUAȚIA VITICULTURII DUPĂ 1990

CAP. 2. INFLUENȚA CONDIȚIILOR ECOPEDOLOGICE

2.1. PARTICULARITĂȚILE FIZICE ALE SOLURILOR ÎN RAPORT CU VIȚA DE VIE

2.2. PARTICULARITĂȚILE HIDROFIZICE ALE SOLURILOR ÎN RAPORT CU VIȚA DE VIE

2.3. PARTICULARITĂȚILE CHIMICE ALE SOLURILOR ÎN RAPORT CU VIȚA DE VIE

2.3.1. Influența substanțelor minerale

2.3.1.1. Influența macroelementelor

2.3.1.2. Influența microelementelor

2.3.2. Influența sărurilor nocive

2.3.3. Influența materiei organice

CAP. 3. INFLUENȚA CONDIȚIILOR ECOCLIMATICE

3.1. TEMPERATURA

3.2. LUMINA

3.3. UMIDITATEA

3.4. VÂNTUL

CAP. 4. CONDIȚIILE ECOLOGICE DIN ZONA CLUJULUI

4.1 STUDIUL CLIMATIC

4.1.1. Caracterizarea generală a zonei de experimentare

4.1.2. Temperatura

4.1.3. Lumina

4.1.4. Regimul hidric

4.1.5. Regimul eolian

4.1.6. Nebulozitatea

4.1.7. Accidentele climatice

4.1.8. Interacțiunea factorilor climatici

4.2. STUDIUL PEDOLOGIC

CAP. 5. MATERIALUL BIOLOGIC ȘI METODA DE CERCETARE

5.1. MATERIALUL BIOLOGIC UTILIZAT ÎN EXPERIENȚĂ

5.1.1. SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ

5.1.1.1. Victoria

5.1.1.2. Napoca

5.1.1.3. Aromat de Iași

5.1.1.4. Gelu

5.1.1.5. Paula

5.1.2. SOIURI DE STRUGURI PENTRU VIN

5.1.2.1. Aligoté

5.1.2.2. Frâncușă

5.1.2.3. Cadarcă

5.1.2.4. Fetească neagră

5.2. METODELE DE CERCETARE

CAP. 6. REZULTATE ȘI DISCUȚII

CONCLUZII

COMPORTAREA UNOR SOIURI DE VIȚĂ DE VIE ÎN AL DOILEA AN DE LA PLANTARE ÎN CONDITIILE DE LA USAMV CLUJ

Ioana-Maria PUȘCAȘ, Nastasia POP, Claudiu BUNEA

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară/, Str. Mănăștur, Nr. 3-5, 400372, Cluj-Napoca, România; [anonimizat]; [anonimizat]; [anonimizat]

REZUMAT

Colecția ampelografică a disciplinei de viticultură din cadrul USAMV-Cluj-Napoca, se află la limita nordică de cultură pentru vița de vie.

Schimbările climatice din ultimii ani, ne-au determinat ca prin refacerea colecției în anul 2013, să amplasăm și alte soiuri care nu s-au mai găsit în aceste teritorii.

În prezenta lucrare au fost urmărite câteva soiuri de struguri pentru masă: Victoria, Aromat de Iași, Napoca, Gelu și Paula, precum și de struguri pentru vin: Aligoté, Frâncușă, Cadarcă, Fetească neagră, din punct de vedere al comportăriilor în al doilea an de la plantare, în condițiile ecoclimatice ale anului 2014.

Rezultatele reliefează faptul că temperatura medie de 10,1ºC a anului 2014, precipitațiile cu valori spre limita superioară cerințelor viței de vie (647,08 mm anual), și o repartizare uniformă a lor, ca și insolația reală din timpul perioadei de vegetație (1651 ore insolație), au favorizat desfășurarea în condiții optime a tuturor fenofazelor, din timpul perioadei de vegetație precum și creșterea lăstarilor.

Astfel, cel mai devreme a pornit în vegetație soiul Victoria (20.03) și cel mai târziu soiurile Frâncușă și Cadarcă (03.04). Maturarea lemnului a fost încheiată în perioada 28.05-11.10.

Majoritatea soiurilor după tăierile de formare din primăvară au avut porniți în vegetație 3-4 lăstari. Lungimea cea mai mare s-a înregistrat la soiul Gelu (soi de struguri pentru masă)-180,08 cm, urmat de soiul Fetească neagră (soi pentru struguri de vin roșu)-177,55 cm. Cele mai scurte creșteri s-au înregistrat la soiurile pentru vin: Frâncușă (102,71 cm) și Cadarcă (106,51 cm) iar la cele pentru masă, soiul Victoria a înregistrat cele mai scurte creșteri (109,75 cm). Cel mai bun diametru l-a avut soiul Fetească neagră (8,51mm) și Victoria (7,54 mm). Cele mai subțiri coarde le-au avut soiurile Frâncușă și Cadarcă.

Din punctul de vedere al creșterilor putem afirma că au fost condiții ecoclimatice excelente pentru creșterea și maturarea lemnului, existând condiții pentru o bună pregătire a soiurilor pentru intrarea pe rod.

CUVINTE CHEIE

Colecția ampelografică, soiuri de struguri, condiții ecoclimatice, fenofaze, vigoare de creștere

THE BEHAVIOR OF SOME GRAPE VINE VARIETIES IN THE SECOND YEAR SINCE PLANTING AT USAMV CLUJ NATURAL CONDITIONS

Ioana-Maria PUȘCAȘ, Nastasia POP, Claudiu BUNEA

University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine, 3-5 Manastur St., 400372, Cluj-Napoca, Romania; [anonimizat]; [anonimizat]; [anonimizat]

SUMMARY

The ampelographical collection of the viticulture discipline from USAMV- Cluj Napoca is on the northern limit for growing wines.

The climatical changes in the last few years, have determined us to restore the collections from 2013, and to place also other varieties that have never been found in these teritories.

In this work we have been following some meal grape varieties such as : Victoria, Aromat de Iași, Napoca, Gelu and Paula and also other wine grapes such as: Aligoté, Frâncușă, Cadarcă,Fetească neagră, from the behavioral point of view in the second year since it has been planted in the ecoclimatical conditions in 2014.

The results outline the fact that the average temperature of 10,1ºC of the year 2014, the precipitation values to the higher requirements of the grapes (647,08 mm/year),and dispersed in an even mode and the real isolation during the vegetation period (1651 hours of sunburn), have encouraged an optimal development for all the phenofases, during the growing season and during shoots growth.

Thus, the vegetation that started earlier was the wine variety Victoria ( the 20th March) and later on the wine varieties Frâncușă and Cadarcă (the 3rd of April). Wood maturation was concluded between the 28th of May and the 11th of October.

Most of the grape varieties after being cut in spring had already 3-4 graping shoots. The greatest lenght was recorded for the wine variety Gelu (meal grape variety)-180,08 cm, followed by Fetească neagră (red wine grape variety)-177,55 cm. The shortest increases were recorded at the following wine varieties: (102,71 cm) and Cadarcă (106,51 cm) and for the meal wine varieties, Victoria recorded the shortest increase (109,75 cm). The best diameter had the following wine varieties: Fetească neagră (8,51 mm) and Victoria (7,54 mm). The thinner strings were at the following wine varieties: Frâncușă and Cadarcă.

From the point of view of growth we can state that there were excellent ecoclimatical conditions for the growth and wood maturation, as the conditions existed for a good wine variety preparation for the grapes.

KEY WORDS

Ampelographic collection, grape varietes, ecoclimatic conditions, phenophases, growth force

CAP.1. INTRODUCERE

IMPORTANȚA CULTURII VIȚEI DE VIE ÎN ECONOMIA NAȚIONALĂ

„Tu, cel ce iubești vinul, nu lăsa niciodată via să sufere”

(citat de Valeriu Butulescu)

Pentru economia națională, viticultura este analizată și apreciată sub aspect social și sub aspect economic.

Din punct de vedere social, ca sursă de îmbunătățire a hranei, viticultura prin produsele și subprodusele sale îmbunătățește regimul alimentar al populației. Din punct de vedere economic, vița de vie valorifică nemaipomenit și acele terenuri cu fertilitate mai scăzută (terenuri în pantă, nisipuri), furnizează materie primă pentru ramuri ale industriei prelucrătoare, stimulează dezvoltarea producției industriale, constituie izvor de venituri și de stimulare a relațiilor de schimb intern și internațional, înfrumusețează peisajul și cadrul natural.

Vița de vie, constituie încă de demult sursă de furnizare a hranei, aceasta evoluând odată cu dezvoltarea societății.

Se știe că vița de vie este o plantă adaptabilă și rezistentă la secetă, comparativ cu alte specii, folosind soluri slab productive de pe terenuri în pantă, erodate, sărace în elemente nutritive, calcaroase, necorespunzătoare altor culturi.

În România, terenurile în pantă și deluroase dețin o pondere de aproximativ 85% din suprafața cultivată cu viță de vie. Aceste terenuri sunt amenajate antierozional prin creearea teraselor unde vița de vie prin componentele sale constituie o adevărată oază de verdeață, frumusețe și sănătate.

Pe lângă podgoriile vechi, deja cunoscute și consacrate, au apărut și altele de suprafețe mari (mii de hectare) care desemnează creații ale științei și tehnologiei moderne.

Mult timp, a fost dovedit de către specialiști viticultori, că în țara noastră există condiții prielnice pentru culturile de soiuri de struguri pentru masă dar și pentru cele de vin, fapt care explică obținerea de vinuri foarte renumite, unori cele mai cunoscute.

Studiile și cercetările arată că omul are nevoie de alimente care să conțină proteine, hidrați de carbon, săruri minerale, lipide, glucide, acestea putând fi asimilate în organism și luate din compoziția strugurilor și a vinului, aceștia având o mare importanță alimentară. Principalele elemente care sunt prezente în pulpa strugurilor și în boabe sunt reprezentate de vitamine, săruri minerale, acizi organici, proteine, substanțe azotate, substanțe colorante și taninoase.

În masa strugurilor, aceste componente au proporții diferite care variază foarte mult. Nu doar strugurii au un rol important în alimentația omului, pe lângă aceștia, remarcând și vinul care este prezent și el cu o mulțime de beneficii asupra organismului.

„Deoarece vinul este considerat un aliment, toate țările mari producătoare de vin urmăresc, în ultimii ani, mersul spre o viticultură ecologică, cu reducerea substanțelor poluante, care se acumulează și în fruct, prin folosirea cât mai puțin a pesticidelor și îngrășămintelor chimice, deci pentru obținerea unor vinuri sănătoase- biologice ”. (Nastasia Pop, 2010)

1.2 SITUAȚIA VITICULTURII DUPĂ 1990

Una dintre ramurile cheie ale economiei românești a fost, este și va fi agricultura. Ea s-a dezvoltat în concordanță cu nevoile societății și evoluției bazei materiale, obiectivul fundamental al acesteia fiind obținerea producțiilor rentabile și stabile.

„Structura plantațiilor viticole văzută în perspectivă se prezintă în modul următor : Suprafața destinată culturii soiurilor pentru struguri de masă va însuma 150 000 ha ( 30% din suprafața totală a viilor)”. (Gherasim Constantinescu și colab., 1970 )

„Suprafața viilor pe rod a crescut progresiv în țara noastră până în anul 1972, apoi a scăzut continuu. În anul 2009 suprafața cultivată cu viță-de-vie a fost de 181.343 ha, asigurând o producție de struguri de aproximativ 900.000 tone, iar ponderea viilor tinere a fost extrem de scăzută în ultimii ani (800 – 4.000 ha), datorită plantărilor noi reduse, care nu asigură o refacere normală a patrimoniului viticol.” (Bucur Georgeta Mihaela,2011).

Suprafața cultivată cu viță-de-vie are o structură în care ponderea soiurilor hibride este foarte ridicată. În ultimii ani, suprafața ocupată cu hibrizii direct producători a fost de aproximativ jumătate din cea a viilor pe rod.Conform legii, în intravilanul localităților din afara arealelor viticole, plantarea hibrizilor direct producători poate fi făcută pe o suprafață de cel mult 0,1 ha de agent economic sau familie, numai pentru asigurarea consumului familial. În cele mai multe cazuri, suprafețele cultivate cu vie hibridă se găsesc în exploatațiile familiale, care produc în mare parte pentru auto-consum. În privința producerii materialului săditor viticol destinat înființării de noi plantații, precum și pentru completarea golurilor, în anul 2009 s-au obținut 1,2 milioane de vițe altoite. (Bucur Georgeta Mihaela,2011).

http://drumulvinului.blogspot.ro/2010/01/viticultura-in-romania.html

CAP.2. INFLUENȚA FACTORULUI EDAFIC

Factorii edafici, alături de cei climatici, influențează procesele de creștere și fructificare la vița de vie, cantitatea și calitatea recoltei, durata plantației, rezată culturii soiurilor pentru struguri de masă va însuma 150 000 ha ( 30% din suprafața totală a viilor)”. (Gherasim Constantinescu și colab., 1970 )

„Suprafața viilor pe rod a crescut progresiv în țara noastră până în anul 1972, apoi a scăzut continuu. În anul 2009 suprafața cultivată cu viță-de-vie a fost de 181.343 ha, asigurând o producție de struguri de aproximativ 900.000 tone, iar ponderea viilor tinere a fost extrem de scăzută în ultimii ani (800 – 4.000 ha), datorită plantărilor noi reduse, care nu asigură o refacere normală a patrimoniului viticol.” (Bucur Georgeta Mihaela,2011).

Suprafața cultivată cu viță-de-vie are o structură în care ponderea soiurilor hibride este foarte ridicată. În ultimii ani, suprafața ocupată cu hibrizii direct producători a fost de aproximativ jumătate din cea a viilor pe rod.Conform legii, în intravilanul localităților din afara arealelor viticole, plantarea hibrizilor direct producători poate fi făcută pe o suprafață de cel mult 0,1 ha de agent economic sau familie, numai pentru asigurarea consumului familial. În cele mai multe cazuri, suprafețele cultivate cu vie hibridă se găsesc în exploatațiile familiale, care produc în mare parte pentru auto-consum. În privința producerii materialului săditor viticol destinat înființării de noi plantații, precum și pentru completarea golurilor, în anul 2009 s-au obținut 1,2 milioane de vițe altoite. (Bucur Georgeta Mihaela,2011).

http://drumulvinului.blogspot.ro/2010/01/viticultura-in-romania.html

CAP.2. INFLUENȚA FACTORULUI EDAFIC

Factorii edafici, alături de cei climatici, influențează procesele de creștere și fructificare la vița de vie, cantitatea și calitatea recoltei, durata plantației, rezistența la boli, dăunători precum și rezistența în fața intemperiilor, a accidetelor climatice nedorite.

A. Teodorescu și colectivul (2002) considerau că, dat fiind faptul că o plantație viticolă ocupă terenul o perioadă de 20-25 de ani, dar și datorită complexului de lucrări ce vizează pregătirea terenului înainte de plantare (desfundare, nivelare, terasare etc.), solurile situate sub o plantație viticolă sunt puternic modificate, atât sub raport morfologic (inversarea orizonturilor), cât și aerohidric, termic, fizico-chimic. (http://www.agrimedia.ro/articole/factorii-limitativi-si-masurile-de-prevenire-a-acestora-la-vita-de-vie)

Publicații valoroase pe plan mondial, privind cunoașterea solurilor „ideale” pentru cultura viței de vie, nutriție și fertilizare în viticultură au apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea, în perioada de constituire și consolidare a viticulturii postfiloxerice. În România însă, aceste cercetări au început mult mai târziu, comparativ cu alte țări europene.

În anul 1889 s-au efectuat primele cercetări bazate pe studiul însușirilor chimice ale solurilor destinate pepinierelor viticole pentru amplasarea acestora.

Primele lucrări tipărite care cuprind date și observații cu privire la solurile țării noastre au fost publicate și îi aparțin lui Ion Ionescu de la Brad, fondatorul științei agricole românești. Odată cu trecerea timpului, cunoștiințele viti-vinicole s-au imbogățit, datorită amplelor cercetări și experimente efectuate la vița de vie. O altă importantă caracteristică a cercetării stă la baza tehnologiei moderne din ziua de azi, care permite efectuarea cercetărilor mult minuțioase și de mare precizie.

2.2. PARTICULARITĂȚILE FIZICE ALE SOLURILOR ÎN RELAȚIILE CU VIȚA DE VIE

„Solul este important dar nu este singurul factor în determinarea calității și felului vinului. Pe solurile cu substrat pietros de origine vulcanică vom obține vinuri grele, corpolente, acide în majoritatea cazurilor, cu aromă specială, cu evoluție și îmbătrânire lentă.” (Lenti Istvan și colab.)

„Pe soluri calcaroase vom obține de regulă recolte mai bogate în acizi decât pe soluri mai puțin calcaroase.” (Lenti Istvan și colab.)

„Pe soluri podzolice vom obține vinuri bogate în coloranți, demiseci sau seci, cu

conținut mediu de extracți, aromate și cu buchet special.” (Lenti Istvan și colab.)

„Pe soluri nisipoase vinurile obținute sunt mai degrabă moi, sărace în extracți, înbătrânire rapidă, cu un conținut ridicat de alcool.” (Lenti Istvan și colab.)

„Condiția de bază a obținerii unor vinuri de calitate excepțională în condiții eficiente este o îmbinare fericită, premeditată, a tipului de sol cu soiul cultivat.” (Lenti Istvan și colab.)

Pentru vița de vie, porpozitatea totală optimă se situează în jurul valorii de 50% din volumul total al solului, ceea ce se realizează prin desfundare. Structura ideală pentru cultura viței de vie este: glomerulară, grăunțoasă.

2.2. PARTICULARITĂȚILE HIDROFIZICE ALE SOLURILOR ÎN RAPORT CU VIȚA DE VIE

Cercetările efectuate asupra regimului hidric al solurilor ocupate cu viță de vie au început prin anii 1960-1970 atât pe plan mondial cât și în țara noastră.

Structura solului stă la baza unor insușiri hidrofizice, cum ar fi: porozitatea, elasticitatea, formarea crustei, conductivitatea hidraulică saturată. Aceste insușiri pot genera, favorabil sau nu, declașarea unor fenomene negative, care se află în directă corelație cu creșterea și dezvoltarea plantelor de viță de vie. Datorită monoculturii indelungate, structura solului se degradează, atât prin aplicarea nerațională a mecanizării, printr-un număr sporit de lucrări viticole sau momente ale umidității solului mai puțin optime, cât și prin efectuarea unor treceri repetate și uneori inutile pe aceeași suprafață. Degradarea structurii solului, alături de tasarea accentuată a solului, generează un raport aerohidric deficitar, condiții de anaerobioză, dezvoltare slabă a sistemului radicular, formarea crustei și ingreunarea circulației apei în sol. Acestea pot, la rândul lor, declanșa eroziunea hidrică de suprafață și/sau stagnarea apei la suprafața solului. Pentru imbunătățirea structurii solului, se recomandă reducerea numărului de lucrări mecanice de mobilizare a solului, care pot fi superficiale sau profunde, efectuarea lor, dar și a trecerii lor la o umiditate a solului optimă, precum și o fertilizare organică eficientă.

(http://www.agrimedia.ro/articole/factorii-limitativi-si-masurile-de-prevenire-a-acestora-la-vita-de-vie)

2.3. PARTICULARITĂȚILE CHIMICE ALE SOLURILOR

ÎN RAPORT CU VIȚA DE VIE

Primele cercetări de agrochimie au fost efectuate la Stațiunea Experimentală Viticolă Crăciunelul de Jos începând cu anul 1953 și s-a urmărit testarea dozelor de îngrășăminte organice și chimice pe diferite tipuri de sol, cât și urmărirea evoluției umidității solului în perioada de vegetație activă a viței de vie.

(http://www.scvblaj.ro/cercetare/agrochimie-viticola/)

Studii aprofundate de sol, inițiate în colaborare cu Institutul de Cercetări Pedologice și Agrochimice București începând cu anul 1976, au condus la precizarea limitelor de rezistență a portaltoilor la puterea clorozantă a solului, date de care trebuie să se țină seama la delimitarea perimetrelor pentru noile plantații și la alegerea soiurilor vinifera și de portaltoi.

(http://www.scvblaj.ro/cercetare/agrochimie-viticola/)

În colaborare cu Institutul de Chimie Cluj Napoca (1982-1998) au fost testate produse pentru stimularea legării și acumulării zaharurilor în boabe.

(http://www.scvblaj.ro/cercetare/agrochimie-viticola/)

2.3.1. Influența substanțelor minerale

2.3.1.1. Influența macroelementelor

„Se folosesc destul de frecvent în plantațiile viticole. În ultimii ani ele au început să fie tot mai mult înlocuite de îngrășămintele chimice complexe. În această categorie sunt incluse îngrășămintele cu azot, fosfor și potasiu.” (Goian M, 1997)

„Îngrășămintele cu azot folosite în viticultură sunt: azotatul de amoniu cu un conținut în substanță activă de 32,0-35,2 %, ureea cu până la 46,6 % N , sulfatul de amoniu cu 25,75 % NH3, azotatul de calciu cu 11,8 -13,8 % N , apele amoniacale cu 20 %N sau cu 24,4 % NH3 și amoniacul anhidru cu 82 %N.” (Goian M, 1997)

„Dintre îngrășămintele cu fosfor fac parte: superfosfatul simplu cu 16-19 % P2O5 și superfosfatul concentrat cu 20-50 % P2O5. Îngrășămintele cu potasiu frecvent utilizate sunt: sarea potasică cu 28-50 % K2O, sulfatul de potasiu cu 48,5 % K2O și clorura de potasiu cu 60-62,5 % K2O.” (Goian M, 1997)

Azotul stimulează creșterea și formarea organelor vegetative și generative. Excesul de azot duce la creșteri vegetative exorbitante, precum și scăderea semnificativă a rezistenței viței de vie la lipsa apei din sol.

Cercetătorii din România recomandă un echilibru între cele trei elemente care influențează favorabil procesele de creștere și fructificare. (Țârdea și colab., 1990, citați de Pop Nastasia, 2005)

Soiurile pentru struguri de masă au un consum specific de azot mai ridicat decât celelalte soiuri de viță de vie.

Fosforul favorizează ramificarea sistemului radicular, modelează creșterea, stimulează fecundarea florilor și reglează metabolismul substanțelor hidrocarbonate, aspect prin care contribuie la o mai bună maturare a strugurilor și lemnului de un an și la îmbunătățirea calității.

„Prezentând o mare mobilitate în plantă, potasiul joacã un rol important în numeroase procese vitale, precum: activitatea enzimaticã, regimul (economia) apei, fotosinteza, respirația, metabolismul acizilor organici, sinteza hidraților de carbon superiori si metabolismul substanțelor azotate proteice si neproteice. Potasiul stimuleazã procesul de fotosintezã prin mãrirea activitãtii asimilatoare a frunzelor si prin asigurarea unei mai bune utilizãri a radiatiilor solare. Un rol deosebit de important îi revine în reglarea regimului hidric al viței de vie, prin controlul exercitat asupra presiunii osmotice din celulele stomatice.” (Șerdinescu Adrian și colab., 2013)

2.3.1.2. Influența microelementelor

Microelementele sunt necesare plantelor în cantități foarte mici, însă cu eficacitate mare, făcându-se indispensabile și în nutriția viței de vie. Dintre îngrășămintele cu microelemente s-au dovedit mai importante cele pe bază de Mg, Fe, B, Zn, Mn.

(http://www.anunturiagricole.mge.ro/viticultura/7-fertilizarea-plantatiilor-viticole.html)

În 1907, Molz, studiind „îngălbenirea viței de vie”, a ajuns la concluzia că principala cauză a acestei maladii ar fi lipsa de fier și că fenomenul de cloroză poate fi determinat de mai multe cauze.

2.3.2. Influența sărurilor nocive

Substanțele nocive care împiedică metabolismul sistemului radicular sunt sărurile de sodiu. În ceea ce privește conținutul în săruri solubile al solului, vița de vie are o capacitate medie de a le suporta. Toxicitatea sărurilor solubile se manifestă prin încetinirea creșterii, arsuri pe frunze, leziuni interne la nivelul vaselor lemnoase, brunificări și în final pieirea butucului.

(Bucur Georgeta Mihaela, 2011)

2.3.3. Influența substanțelor organice

Sursele de materie organică pot fi din plantație (frunze, buruieni, coarde tocate) sau adăugate de om (îngrășăminte organice, composturi sau îngrășăminte verzi). Sărăcia în humus a solurilor din diferite podgorii nu este considerată un defect prea mare, întrucât s-a demonstrat că plantațiile viticole de pe soluri humifere dau vinuri mediocre. Se consideră că pentru obținerea vinurilor de masă și a strugurilor pentru masă este necesară menținerea în sol a unui conținut de humus de 2-3 % (măresc conținutul în azot total al vinului), iar pentru cele de calitate superioară 1-2 %. (Bucur Georgeta Mihaela, 2011)

CAP.3. INFLUENȚA CONDIȚIILOR ECOCLIMATICE

3.1. TEMPERATURA

„Este factorul limitativ prin delimitarea ariei de răspândire botanică pentru toate plantele, deci și pentru vița de vie, cât și pentru aria de cultură economică”. (Pop Nastasia, 2010)

Vița de vie este o plantă pretențioasă față de temperatură, declanșarea și parcurgerea fazelor de vegetație, cantitatea și calitatea recoltei sunt determinate în mod direct de acest factor.

(Bucur Georgeta Mihaela, 2011)

Ea se cultivă în zone cu temperatura medie anuală mai mare de 9ºC, iar când aceasta depășește 10º C se pot obține subproduse vinicole de calitate. (Bucur Georgeta Mihaela, 2011)

Influența temperaturii se exercită prin nivel (care poate fi minim, optim și maxim), cât și prin suma gradelor de temperatură (ΣtºC) dintr-o anumită perioadă. Pragul biologic inferior pentru înflorit este cuprins între 15 și 17ºC, iar temperatura optimă pentru desfășurarea acestei fenofaze este de 20-25ºC. În condițiile climatului temperat continental, prezintă importanță deosebită pentru cultura viței de vie temperaturile minime nocive din timpul iernii. Ele pot afecta în mod diferit elementele componente ale plantei, astfel: mugurii viței de vie îngheață la temperaturi cuprinse între -16…-18ºC (ex:Cardinal) și -22…-24ºC (Pinot gris, Pinot noir, Cabernet Sauvignon, Fetească neagră etc.); (Bucur Georgeta Mihaela, 2011)

coardele de un an rezistă până la temperaturi de -20…-21ºC; lemnul multianual rezistă până la

-22 . . -24ºC; rădăcinile la soiurile de Vitis vinifera au o rezistență foarte scăzută la îngheț (-5…

-7ºC), dar fiind protejate de sol nu sunt afectate (Martin T., 1967; GouX.W. și colab.,1987);

față de rădăcinile speciei Vitis amurensis care au cea mai bună rezistență (-15,5ºC); părțile mai fragede ale lăstarilor și inflorescențelor îngheață la temperaturi de -0,2…-0,5ºC, iar baza lăstarilor și frunzele mature sunt afectate la -0,5.. -0,7ºC;

3.2. LUMINA

Lumina, prin radiația solară, influențează o gamă de funcții vitale și procese fiziologice ale viței de vie, precum: respirația și transpirația, creșterea și fructificarea, fotosinteza, ritmul de desfășurare a anumitor fenofaze, cât și durata perioadei de vegetație.

Fiind o plantă heliofilă, vița de vie este foarte pretențioasă și față de lumină, fapt pentru care amplasarea se face pe terenuri însorite. Vița de vie este apreciată drept plantă de zi lungă. Asimilația clorofiliană este mult mai intensă sub acțiunea directă a luminii, decât la umbră, strugurii fiind mai colorați și acumulând cantități însemnate de zaharuri. Lipsa luminii nu este de dorit, deoarece încetinește creșterea plantelor, plantele au sensibilitate mai mare la boli, dăunători, producțiile scad și strugurii sunt de calitate inferioară.

„Influența luminii se realizează prin: intensitate, durată și calitatea acesteia.” (Pop Nastasia,2010)

Intensitatea luminoasă optimă este cuprinsă între 30000 și 50000 lucși. Calitatea luminii este datăp de spectrul radiațiilor luminoase care acționează asupra viței de vie: radiațiile violete și albastre au rolul cel mai important în reacția fotoperiodică a soiurilor, favorizând formarea pigmenților antocianici din struguri și a vitaminei C. (Țârdea și Dejeu, 1995)

Practica viticolă are la îndemână o serie de mijloace care să influențeze regimul de lumină. Dintre acești factori, mai importanți sunt: expoziția, orientarea rândurilor, conducerea diferită a coardelor. Cu toate acestea lumina se consideră un factor greu de dirijat.

3.3. UMIDITATEA

„Apa este indispensabilă desfășurării proceselor biologice și biochimice, practic ea întreține viața”. (Pop Nastasia, 2010)

Vița de vie se încadrează în grupa plantelor mezofile, ea adaptându-se relativ ușor la condiții de umiditate ridicată.

Vița de vie are un sistem radicular puternic dezvoltat, care explorează un volum mare de sol, fapt pentru care își asigură ușor necesarul de apă. Insuficiența apei din sol survine de obicei dupa o perioadă îndelungată de secetă și efectele sunt de nedorit: creșterea butucilor este încetinită, producția scade și diferențierea mugurilor nu este realizată.

Efecte negative se remarcă și la umiditate în exces, cum ar fi: căderea în masă a florilor, accentuarea meierei și mărgeluirea boabelor, sporirea gradului de fisurare sau putrezire a acestora și împiedică maturarea lemnului.

Cerințe mari față de apă, se impun în fenofazele de dezmugurit, creștere intensă a boabelor sau a lăstarilor, mijlocii spre sfârșitul fenofazei de creștere a boabelor și minime în fenofaza de înflorit și maturare a boabelor și a lemnului.

Valorile minime pentru cultura viței de vie neirigată sunt de 500 mm precipitații anuale, din care minimum 200-250 mm să cadă în perioada de vegetație. (Martin, 1968)

Când umiditatea scade sun 40% este stânjenită activitatea fotosintetică, iar la valori sub 25% se produce deshidratarea și căderea boabelor strugurilor.

3.4. VÂNTUL

Prin mișcările de aer (vânturi) se produc o serie de modificări asupra evapotranspirației, în desfășurarea proceselor biologice de bază rezultând atacuri de boli și dăunători, acțiuni mecanice, eroziune eoliană.

Vânturile sunt diferite, unele calde, altele reci, uneori uscate alteori umede. Cu toate acestea, vânturile influențează prin frecvență, durată și tărie.

De dorit sunt vânturile moderate și nu prea reci care contribuie la împrospătarea aerului, având efect benefic asupra plantațiilor. Influență favorabilă o au vânturile care au 20-50 km/h.

PARTEA A II-A

CAP.4. CONDIȚIILE NATURALE ALE ZONEI DE EXPERIMENTARE

4.1. STUDIU CLIMATIC

4.1.1. Caracterizarea generală a zonei de experimentare

Județul Cluj se situează în jumătatea nord-vestică a țării, aflându-se în zona de contact

trei unități naturale reprezentative: Munții Apuseni, Podișul Someșan și Câmpia Transilvaniei. Din punct de vedere al ponderii suprafeței deținute în totalul teritoriului național, județul Cluj ocupă locul 12 pe țară cu 2,8%. Se învecinează la nord-est cu județele Maramureș și Bistrița-Năsăud, la est cu județul Mureș, la sud cu județul Alba, iar la vest cu județele Bihor și Sălaj. (http://www.cjcluj.ro/judet/)

Relieful este predominant deluros și muntos, altitudinile maxime fiind deținute de masivele Vlădeasa și Muntele Mare, cu 1842 m și respectiv 1826 m. Clima este continental-moderată și influențată de circulația atmosferică predominant vestică. Amplitudinile termice anuale variază între 23-25 grade celsius în regiunea deluroasă și scad la 17-19 grade celsius în zona muntoasă. (http://www.cjcluj.ro/judet/)

Trecerea de la iarnă la vară se face, de obicei, la sfârșitul lunii aprilie, iar cea de la toamnă la iarnă în luna noiembrie. Verile sunt călduroase, iar iernile sunt, în general, lipsite de viscole.

Temperatura medie anuală este de cca 8,2ºC, iar media precipitațiilor anuale este de 663 mm. (http://orasulcluj.ro/descopera/date-generale/clima/)

O influență mai restrânsă o exercită circulația polară arctică; în sezonul cald ea se resimte prin scăderi ale temperaturii și precipitații abundente. Caracterul torențial al ploilor de vară este deosebit de intens. Acestea activează eroziunea și alunecările de teren.

Prin municipiul Cluj-Napoca trec râurile Someșul Mic și Nadăș, pârâurile Pârâul Țiganilor, Canalul Morilor, Pârâul Popești, Pârâul Nădășel, Pârâul Chintenilor, Pârâul Becaș, Pârâul Murătorii. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Geografia_Clujului)

Zona din jurul orașului este în mare parte acoperită cu păduri și ierburi. Pot fi găsite plante rare cum ar fi păpucul doamnei, stânjenelul, căpșunica, șerparița ș.a. Există două rezervații botanice cunoscute – Fânațele Clujului și Rezervația Valea Morii. În pădurile din jurul orașului trăiește o faună diversificată cu specii cum ar fi porcul mistreț, bursucul, vulpea, iepurii, veverițele. În rezervația Fânațele Clujului trăiesc exemplare de viperă de fânață, o specie destul de rară. O floră foarte bogată se găsește și în interiorul orașului la Grădina Botanică, loc în care și-au găsit adăpostul și unele specii de animale. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Geografia_Clujului)

4.1.2. Temperatura

Temperatura medie în perioada 2005-2014 a oscilat între -0,45 în decembrie și 21,92 în iulie. Cele mai călduroase luni s-au dovedit a fi lunile iulie și august, cu temperaturi medii cuprinse între 20,78 și 21,92 (Tabel 4.1). Sub aspectul temperaturilor medii se remarcă faptul că vița de vie deispune în zona studiată de acest factor fundamental în lunile cu maximă desfășurare a principalelor fenofaze (diferențierea mugurilor de rod, acumularea nzaharurilor în boabe sau maturarea lemnului).

În ceea ce privește temperaturile maxime lunare absolute, se constată că acestea ating valori cuprinse între 6 și 41,6 (Tabel 4.2.). Se poate aprecia că maximele absolute înregistrate în perioada anilor analizați nu au avut acțiune negativă asupra viței de vie.

Temperaturile minime absolute au valori cuprinse între -12,6ºC și 12ºC. Cele mai reci luni au fost ianuarie și februarie. (Tabel 4.3)

În perioada bioactivă a anului, bilanțul termic global are nivelul mediu de 2900ºC.

La amplasarea soiurilor trebuie să se țină cont de acest factor, temperatură, deoarece acestea să poată să-și satisfacă neoile termice pentru a ajunge la maturitate în condiții optime.

Tabel 4.1

Temperatura medie lunară și anuală în perioada 2005-2014 în Cluj-Napoca

Tabel 4.2

Temperatura maximă absolută lunară și anuală în perioada 2005-2014 în Cluj-Napoca

Tabel 4.3

Temperatura minimă absolută lunară și anuală in perioada 2005-2014 în Cluj-Napoca

4.1.3. Lumina

Cerințele viței de vie față de lumină sunt apreciate atât prin suma orelor de strălucire a soarelui, potențială sau reală, acumulată pe parcursul perioadei de vegetație, cât și prin intensitatea luminoasă. Acestea sunt satisfăcute atunci când suma orelor de strălucire reală a soarelui este egală sau depășește 1200-1600 ore. (Martin, 1968)

Din cauza deselor înnorări se micșorează numărul zilelor însorite; de aceea pentru reușita culturii viței de vie interesează mai ales suma orelor de strălucire, înregistrată la heliograf. Astfel, la Cluj-Napoca, valoarea medie a insolației în perioada de vegetație, pe durata a 10 ani, este de 1400 ore. Au fost și ani în care valorile s-au situat sub valorile admise. Cea mai mare durată de strălucire a soarelui se înregistrează în lunile mai, iunie, iulie, august, iar cea mai redusă în lunile noiembrie, decembrie și ianuarie. (Tabel 4.4)

Tabel 4.4

Insolația reală din perioada 2005-2014 în Cluj-Napoca (ore)

4.1.4. Regimul hidric

Analizând nivelul de repartizare a precipitațiilor care s-au înregistrat la Cluj-Napoca (Tabel 4.5) se constată o medie pe cei 10 ani de 647,08 mm. Lunile cele mai ploioase sunt iunie-iulie, iar lunile în care cad cele mai puține precipitații sunt decembrie, ianuarie, februarie.

Precipitațiile lunilor în care are loc maturarea strugurilor nu favorizează fisurarea boabelor, respectându-se repartizarea cerută pentru cultura viței de vie, adică 2/3 în perioada de viață activă și 1/3 în perioada repausului relativ.

În condițiile zonei analizate (U.S.A.M.V. Cluj), o importanță deosebită o are suma precipitațiilor din perioada august-septembrie, corespunzătoare maturării strugurilor pentru soiurile luate în cercetare. Cantitatea mai mare este în perioada creșterii intensive (mai-iunie). Numărul zilelor în care nu au căzut precipitații sau au căzut precipitații sub 5 mm este mai mare în luna decembrie.

Tabel 4.5

Suma precipitațiilor din perioada 2005-2014 în Cluj-Napoca

Comparativ cu modul de de distribuție al precipitațiilor, umiditatea atmosferică variază în limite foarte restrânse (Tabel 4.6). Astfel, în luna aprilie, cea mai secetoasă, cu media multianuală 62,91, umiditatea relativă a aerului nu scade sub 60% pentru nici unul din anii studiați. De asemenea, în luna decembrie, cea mai umedă din timpulm perioadei de vegetație, media multianuală este de 89,37%.

Umiditatea relativă a aerului condiționează principalele procese fiziologice (transpirația, respirația, fotosinteza), iar creșterea și fructificarea viței de vie se desfășoară în condiții optime la o umiditate relativă a aerului de 70-80%. Așadar,din acest punct de vedere, zona Clujului se încadrează în limitele cerute pentru cultivarea viței de vie.

Tabel 4.6.

Umiditatea relativă a aerului din perioada 2005-2014 în Cluj-Napoca

4.1.5. Regimul eolian

Regimul eolian este determinat de circulația aerului și de condițiile orografice care determină direcția și viteza vântului. Relieful, prin perturbanțele sau excavațiile sale, influențează dinamica curenților de aer. În general, înălțimile silesc vântul să le ocolească sau să le copieze, cu generare de vârtejuri, iar văile adânci canalizează curenții de aer de-a lungul lor deosebirile marcante între direcția și intensitatea vântului în regiuni foarte apropiate.

La Cluj-Napoca numărul zilelor cu vânt puternic este redus, dar accidental se semnalează cazuri cu vânturi care au depășit viteza de 20 m/s. În anotimpul rece vântul dominant este cel cu direcția N-E, iar în restul anului N-V.

4.1.6. Nebulozitatea

Gradul de acoperire a cerului cu nori este mai pronunțat în lunile de iarnă, atingând maxima în luna decembrie, apoi scade până în luna august când se înregistrează minima în teritoriul luat în studiu.

4.1.7. Accidentele climatice

Chiar dacă o anumită podgorie sau zonă viticolă este caracterizată printr-un regim climatic favorabil pentru cultura viței de vie, pot surveni anumite accidente climatice (brume târzii de primăvară, înghețuri, grindină etc) care pot avea influențe negative asupra creșterii și fructificării, iernării sau asigurării încărcăturii de rod.

Valurile de frig, coborârea temperaturii până la 4-8% și menținerea acesteia timp de câteva zile, în timpul înfloritului nu se manifestă în Cluj-Napoca, astfel că procesul de polenizare și fecundare nu este afectat.

Valurile de căldură (temperaturi de 40-45ºC) se înregistrează rar în zona Clujului și sunt de scurtă durată.

Lungimea perioadei fără îngheț este de aproximativ 170-174 de zile pe parcursul unui an.

4.1.8. Interacțiunea factorilor climatici

“În natură, factorii ecologici (temperatura, umiditatea, lumina) nu acționează independent, ci într-o conexiune complexă, fără însă ca deficitul unuia să poată fi compensat de excedentul celuilalt. ” (Pop Nastasia, 2010)

Indicele heliotermic reprezintă gradul de satisfacere cu lumină și căldură a viței de vie și are valori cuprinse între 1,05 și 1,4.

Coeficientul heliotermic reprezintă interacțiunea între umiditate și temperatură, înregistrând valori cuprinse între 0,9 și 2,1. Cultura economic a soiurilor pentru struguri de masă fără irigație este posibilă în acele regiuni în care coeficientul hidrotermic are valori cuprinse între 0,7 și 2,0; valori mai mici obligă la irigații, iar mai mari indică precipitații în exces. În condițiile de la Cluj, din acest punct de vedere, sunt satisfăcute nevoile soiurilor pentru strugurii de masă.

În zona Clujului, indicele bioclimatic viticol are valoare medie de 5,4, supăerioară limitei minime pentru cultura soiurilor pentru struguri de masă. În tabelul 4.7. sunt redate valorile medii și limitele extreme în ceea ce privește: numărul de zile din perioada de vegetație, cantitatea precipitațiilor și interacțiunea factorilor climatici (indicele heliotermic, coeficientul hidrotermic și indicele bioclimatic viticol) în condițiile de la Cluj.

Tabel 4.7.

Interacțiunea factorilor climatici

4.2. STUDIU PEDOLOGIC

CAP.5. MATERIALUL BIOLOGIC ȘI METODA DE CERCETARE

5.1. MATERIALUL BIOLOGIC UTILIZAT ÎN EXPERIENȚĂ

5.1.1. Soiuri de struguri pentru masă

5.1.1.1. Victoria

Origine: Hibrid obținut la S.C.V.V. Drăgășani prin hibridare sexuată a soiurilor Cardinal și Afuz Ali și omologat în 1978. Este unul din cele mai valoroase soiuri românești.

Arealul de cultură: Se cultivă în toată Moldova, în nordul Dobrogei și pe terenurile nisipoase din județele Brăila și Buzău. Se întâlnește în plantațiile de la Valea Călugărească și Crăciunel-Blaj. De asemenea, soiul se cultivă și în anumite institute precum Institutul Agronomic “Nicolae Bălcescu” din București sau în colecția didactică a U.S.A.M.V. Cluj.

Caractere ampelografice:

În faza de dezmugurire: Rozeta este glabra, de culoare verde-arămie.

În faza de înfrunzire și creștere a lăstarului: Vârful lastarului este verde, iar frunzele tinere sunt glabre, lucioase, de culoare verde-aramie. Lăstarul este de culoare verde și prezintă striuri fine. Inflorescența este cilindro-conică, mare. floarea este hermafrodita normala, pe tipul 5. Polenul este fertil.

În faza de înflorire: floarea este hermafrodit normală, pe tipul 5. Polenul este fertil.

În faza de creștere a bobului: Cârceii sunt bifurcați, de culoare verde cu nuanță cafenie. Frunza adultă este de mărime mijlocie-mare, glabră, pentalobată, cuneiformă, ușor lățită. Sinusurile laterale superioare sunt deschise elipsoidal iar uneori închise ovoidal, iar sinusurile inferioare sunt deschise în forma literei V sau sunt slab schițate.

Sinusul pețiolar este deschis în forma literei V sau liră. Limbul este gros, glabru pe ambele fețe. Nervurile sunt verzi, iar dinții sunt de mărime mijlocie, cu margini drepte, mucronați, de culoare gălbuie pe margine. Pețiolul este lung, glabru, cu o pigmentație antocianica evidentă.

În faza de maturare a strugurilor: Strugurele este mare și foarte mare, de formă cilindro-conică, lax, cu pedunculul erbaceu. Bobul este foarte mare, oval, de culoare galben-verzuie, cu o pieliță acoperită cu un strat de pruină persistent. Miezul este cărnos, semicrocant, cu gust echilibrat, nearomat. Samânța este mare, ușor asimetrică.

În faza de maturație a lemnului și de cădere a frunzelor: Coarda are meritale de lungimi medii, este de culoare brun-cafenie, cu striuri fine, iar în secțiune este eliptică.

Caracterizare agrobiologică: Victoria este un soi de vigoare mijlocie spre mare, fertilitate bună cu 63-73% lăstari fertili, iar coeficienții de fertilitate oscilează între 0,86-1,05 coeficientul de fertilitate relativ si 1,45-1,79 coeficientul de fertilitate absolut. Productivitatea soiului este mare.

Afinitate față de portaltoi: Are afinitate buna la altoire cu portaltoii 14a Ruggeri, SC26 (V. Grecu si colab., 1994)

Scuturarea florilor și gradul de meiere-mărgeluire:

Fertilitate și productivitate: atât fertilitatea cât și productivitatea sunt mari

Relațiile cu factorii ecologici: Soiul are rezistență bună la ger -20ºC și la secetă, se comporta bine față de brumele și înghețurile târzii de primavară, datorita dezmuguririi târzii.

Rezistența la intemperii, boli și dăunători: Prezintă rezistență medie la mană, și foarte slabă la oidium.

Caracteristici agrotehnice:

Soiul Victoria se cultivă cu foarte bune rezultate pe terenurile fertile de la baza versanților, iar solurile să fie bine drenate. Formele de conducere în plantații, recomandate sunt: Guyot cu cap înălțat, cu taiere mixtă și cordonul dublu genevez, în podgoria Ostrov (Em. Ionescu si colab., 1994). Încărcătura de rod care se lasă la taiere este de 40-50 ochi/butuc, respectiv 12-15 ochi/m². Reacționează puternic la fertilizarea cu îngrășăminte chimice, consumul mai mare avându-l de potasiu. La lucrările în verde, în special la normarea înflorescențelor se lasă pe butuc în medie 12 inflorescențe; operațiunea trebuie executată cu 2-3 zile înainte de declanșarea înfloritului în masă a soiului (Em. Banita, 1994).

Caracterizare tehnologică:

Calități și defecte: Soiul Victoria este timpuriu cu boabe foarte mari, dar cu o maturare eșalonată.

Epoca de coacere. Maturarea strugurilor are loc în epoca a doua, durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc fiind mare, aproximativ 30 de zile.

Compoziția chimică a mustului. Strugurii acumuleaza 140-150 g/l zaharuri, iar aciditatea este relativ scazută 3,5-3,8g/l H2SO4.

Producția: Producțiile de struguri sunt mari, de peste 16t/ha, din care producția marfă 83-85%.

Utilizare și caracterizare agro-economică: Se utilizează în special pentru consum în stare proaspătă, dar se poate vinifica utilizându-se la cupajări.

Raionare: Se cultivă în toate centrele viticole specializate pentru cultura de struguri de masă, luând locul încet soiurilor Regina viilor și Cardinal.

S-au obținut rezultate favorabile în următoarele podgorii din țara noastră: Greaca, Ostrov și în centrele viticole din Terasele Dunării. (Constantinescu și colab., 1966)

5.1.1.2. Napoca:

Origine: Este un soi obținut din combinația hibridă a soiurilor: Alphonse Lavallée x (Regina viilor x Muscat Hamburg), la Stațiunea de Cercetări Horticole Cluj-Napoca de către Ștefan Oprea. Soiul a fost omologat în 1984. Productivitatea soiului este ridicată și rezistența la ger este mare.

Arealul de cultură: Se cultivă în centrele viticole din Transilvania, Crișana și Banat. Este cultivat pentru consumul în stare proaspătă iar perioada de maturare a soiului este cu două săptămâni înainte de soiul Chasselas doré.

Caractere ampelografice:

Dezmugurirea este timpurie, rozeta de culoare verde-gălbuie, ușor scămoasă. Frunza adultă are mărimea mijlocie, tri sau pentalobată, cu sinusurile laterale superficiale, în formă de U; sinusul pețiolar în formă de V. Limbul frunzei are culoarea verde-pal, ușor gofrat, cu perișori pe fața inferioară. Lăstarii au vigoare de creștere mijlocie, culoarea verde, cu striuri roșii pe partea însorit. Floarea hermafrodit normală, pe tipul 5 sau 6, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt mari (350-550g), uneori aripați, cu boabele așezate nu prea des în ciorchine. Bobul este de mărime mijlocie, formă ovală, cu pielița neagră, acoperită cu pruină în strat gros; pulpa semicrocantă, are aromă discretă de muscat. (Liliana Rotaru, 2003)

Caracterizare agrobiologică:

Vigoarea soiului este mijlocie, perioada de vegetație situându-se între 160-170 zile. Fertilitatea este ridicata, cu lăstari fertile în proporție de 65-70%. Dezmugurirea este timpurie, în prima parte a lunii aprilie, pârga strugurilor începe după 25 iulie, iar maturarea de consum este poziționată către sfârșitul lunii august. Maturează bine lemnul lăstarilor și diferențiază mugurii de rod începând de la baza coardelor. Forma de conducere care se recomandă este cordonul bilateral cu tulpină semiînaltă, tăierea în cepi scurți de rod sau verigi scurte de rod. Sarcina care se lasă la tăiere este de 40 – 45 ochi/butuc. Este un soi tolerant la ger și destul de rezistent (-20….-22ºC). Rezistența este bună la mană și la putregaiul cenușiu al strugurilor, în schimb este sensibil la Oidium.

Caracterizare tehnologică:

Maturarea strugurilor are loc cu două săptămâni înaintea soiului Chasselas doré. Strugurii sunt rezistenți la transport. Acumulează proporții mici de zaharuri (130-140 g/l), iar aciditatea este corespunzătoare soiurilor de masă, în jur de 4,5-5,0 g/l H2SO4. Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc este de 2-3 săptămâni.

Producțiile de struguri sunt mari (5,6 kg în medie pe butuc), depășesc 20 t/ha. Producția marfă reprezintă 80 – 85 %.

Utilizare și raionare:

Soiul Napoca se cultivă în centrele viticole din Transilvania, Crișana, Banat și Maramureș pentru consumul strugurilor în stare proaspătă. (Babeș Anca, 2006)

„Se comportă foarte bine în podgoriile din partea de N-E a Moldovei (Iași, Huși), unde poate fi introdus în cultură, în vederea îmbunătățirii sortimentelor de soiuri pentru struguri de masă.” (Liliana Rotaru, 2003)

5.1.1.3. Aromat de Iași

Origine:

„A fost obținut prin fecundare liberă din semințe de Tămâioasă românească, la Stațiunea de Cercetări Viti-vinicole Iași. Omologarea soiului a fost făcută în anul 1980. Se remarcă prin timpurietate și rezistență bună la ger.” (Liliana Rotaru, 2003)

Caracterele ampelografice

La dezmugurire rozeta este slab scămoasă de culoare verde-gălbui. Frunzele tinere sunt întregi, și au nuanța arămie. Frunza adultă de mărime mijlocie, trilobate sau pentalobate. Sinusurile laterale sunt foarte slab schițate, iar sinusul pețiolar deschis, în formă de U. Limbul frunzei este ușor gofrat, de culoare verde-intens, cu perișori rari pe fața inferioară. Lăstarii sunt viguroși, striați, cu nuanțe roșietice pe partea însorită. Toamna, coardele au o culoare maronie. Floarea este hermafrodit normală, pe tipul 5, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt de mărime mijlocie (170 g), cilindro-conici, compacți, de culoare galben-verzuie. Boabele de mărime mijlocie (2,24 g), sferice, cu pulpa semicrocantă și gust ușor aromat. (Liliana Rotaru, 2003)

Caractere agrobiologice

Soiul Aromat de Iași este viguros, perioada de vegetație este mijlocie iar fertilitatea este buna, aproximativ 54% din lăstari sunt fertili. Dezmugurește relativ târziu, după 25 aprilie; strugurii intră în pârgă devreme (10-15 iulie), iar maturarea deplină se realizează în jurul datei de 20 august (epoca a II-a). Soiul are rezistență bună la ger, -22…-24ºC, la oidium și la putregaiul cenușiu însă are rezistență slabă la secetă și mană. (Liliana Rotaru, 2003)

Caractere agrotehnice

Se comportă bine pe portaltoi cu vigoare mijlocie (SO4 și SC 2), se pretează la forma de conducere cordon bilateral pe semitulpină. Tăierea de rod se poate face în cepi scurți de 1-2 ochi sau cordițe de 4-5 ochi, sarcina care se lasă la tăiere trebuie să fie de l6 – l8 ochi/m². Soiul necesită soluri fertile și cu umiditate asigurată (irigare). Dupa o perioadă de secetă, sau dacă anii de recoltă sunt secetoși strugurii rămân mici și ușori. Producțiile sunt în medie de 18 t/ha, producții destul de mari. (Liliana Rotaru, 2003)

Caractere tehnologice

Soiul Aromat de Iași are caractere tehnologice mixte, acesta folosindu-se atât pentru consum în stare proaspătă cât și pentru vinificație. Ca soi de masă, maturarea se realizează timpuriu, la trei săptămâni după Perla de Csaba. Procentul de producție marfă este scăzut (60 – 65%) deoarece boabele nu sunt uniforme spre vârful ciorchinelui. Prin lăsarea strugurilor până la maturarea lor deplină, se acumulează cantități mari de zaharuri, de peste 190 g/l și se pot folosi cu succes la vinificare. Vinurile care se obțin sunt albe, de calitate superioară. (Liliana Rotaru, 2003)

Variații și clone

Soiul prezintă două biotipuri: primul biotip, cel valoros, cu boabe mijlocii și culoarea galbenă, care acumulează multe zaharuri; cel din urmă are boabele mici, neuniforme, de culoare verde și cu conținut mic în zaharuri. Soiul nu este încă consolidat genetic, prin urmare se impune continuarea lucrărilor de selecție. (Liliana Rotaru, 2003)

Zonare

Se cultivă cu rezultate bune în podgoriile și centrele viticole din N-E Moldovei (județele Botoșani, Iași, Vaslui), unde lumea îl apreciază datorită timpurietății. Este primul soi care ajunge „pe masă în piață”, dar poate totodată să fie și vinificat. (Liliana Rotaru, 2003)

5.1.1.4. Gelu

Origine

Soiul a fost creat la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași din fecundarea liberă a soiului Coarnă neagră la care semințele i-au fost iradiate cu raze X. Se remarcă prin faptul că este primul care maturează strugurii de culoare albastru-violet în podgoriile din N-E țării și dă producții mari, diversificând sortimentul varietal de struguri pentru masă din zonele cu resurse termice reduse. (Liliana Rotaru, 2003)

Caracterele ampelografice

La dezmugurire, rozeta este pufoasă, de culoare verde-roșcat. Frunzele tinere au culoarea galben-arămii și sunt ușor scămoase. Frunza adultă este mare, glabră, pentalobată, de culoare verde închis cu limbul slab gofrat. Sinusurile laterale sunt în formă de ″U″ cu lobii ușor suprapuși, iar sinusul pețiolar în formă de liră. Dinții sunt lungi. Lăstarul tânăr este viguros, verde, cu meritale mijlocii și perișori rari. Toamna, coardele capătă o culoare brun închis. Florile sunt hermafrodite normale, pe tipul 5, soiul autofertil. Strugurii au mărimea mijlocie (275-304 g), cilindro-conici, bi sau triaripați, semicompacți. Bobul este de mărime mijlocie spre mare (4 g), eliptic, cu pielița de culoare albastru-violet, acoperită cu pruină. Pulpa este transparentă, semicrocantă cu gust plăcut, echilibrat. (Liliana Rotaru, 2003)

Caractere agrobiologice

Soiul Gelu este are vigoarea de creștere mijlocie spre mare, lăstarii fertili 64,6 %. Are perioada de vegetație mijlocie (165-172zile). Dezmugurirea se realizează târziu, începând cu data de 25 aprilie continuând până la 5 mai. Înflorește în perioada 10-18 iunie, pârga strugurilor începe la 22-30 iulie, iar maturarea deplină a strugurilor se realizează la sfârșitul lunii august începând cu data de 20 august cu circa 15-17 zile înaintea soiului Chasselas doré. Are rezistență bună la ger (-20…-22ºC) și secetă. Este rezistent la putregaiul cenușiu al strugurilor, făinare și prezintă toleranță la mană, antracnoză. (Liliana Rotaru, 2003)

Caractere agrotehnice

Soiul Gelu se comportă bine pe solurile fertile, însorite; portaltoii recomandați sunt Berlandieri x Rupestris 140 Ruggeri, Berlandieri x Riparia Selecția Crăciunel 2 și Berlandieri x Riparia Kober 5BB. Este recomandată forma de conducere semiînaltă în cordoan bilateral cu tăieri în verigi de rod (cepi de 2-3 ochi+cordiță de 4-6 ochi), încărcătura la tăiere fiind în medie de 40-50 ochi pe butuc. Are nevoie de semiprotejare toamna, realizându-se mușuroiri și îngroparea coardelor din cepii de siguranță.

Caractere tehnologice

Strugurii se maturează semitimpuriu, soiul încadrându-se în epoca a III-a de maturare. Îmbogățește gama coloristică a soiurilor existente, care sunt destinate consumului în stare proaspătă. Producțiile sunt mari, în medie 22 t/ha, din care 92% reprezintă producția marfă. Conținutul în zaharuri este de 160 g/l, iar aciditatea totală a mustului de 5,5g/l H2SO4. Masa medie a unui bob este mare, de 4 g. Strugurii sunt foarte aspectuoși, și conservarea pe butuc este de durată mare (30-35 zile). Se remarcă prin aspectul plăcut al strugurilor, mărimea boabelor, gustul fin, semicrocant. La transport manifestă o comportare bună, rezistent la atacul putregaiului cenușiu al strugurilor.

Zonare

„Soiul de masă Gelu prezintă interes pentru podgoriile și centrele viticole din partea de N-E a Moldovei (județele Iași, Vaslui, Botoșani), în vederea completării conveierului varietal pentru struguri de masă.” (Liliana Rotaru, 2003)

5.1.1.5. Paula

Origine

„A fost creat la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticutură și Vinificație Iași prin hibridare sexuată intraspecifică a soiurilor Bicane x Aromat de Iași, soiul fiind omologat în anul 1997. Se remarcă prin maturarea timpurie a strugurilor, producție ridicată și calitatea bună, comparativ cu soiurile martor. Este preferat de consumatori datorită aspectului atrăgător al strugurilor și boabelor.” (Liliana Rotaru, 2003)

Caracterele ampelografice

Paula, este un soi cu dezmugurire timpurie, rozeta este scămoasă, culoarea acesteia fiind verde-gălbuie. Frunza adultă este mijlocie, pentalobată. Dinții sunt lungi cu marginile drepte. Limbul este pubescent pe ambele fețe, sinusurile laterale au formă de U iar cel pețiolar în formă de V, cu lobii suprapuși. Lăstarul tânăr este viguros, cu meritale mijlocii. Toamna, coardele au culoarea brună, sunt netede. Florile sunt pe tipul 5, hermafrodite, normale, soi autofertil. Strugurii au mărimea mijlocie (220-390 g), lacși, forma cilindro-conică. Boabele au forma ovală, sunt mijlocii ca mărime (3,5 g), de culoare verde-gălbuie. Boabele prezintă pruină pe suprafața pieliței. Pulpa este suculentă, și are o aromă plăcută, discretă.

Caractere agrobiologice

Soiul are vigoare mijlocie spre mare, lăstarii fertili reprezinând 52-66%. Perioada de vegetație este mijlocie (165-175 zile), timp în care are nevoie de 2800-3200ºC termperatura globală.

Dezmugurirea se realizează târziu, la sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai, înflorește în prima parte a lunii iunie, strugurii intră în pârgă devreme (17VII-27 VII), iar maturarea deplină se realizează în prima decadă a lunii august (4-17august), cu două săptămâni înaintea soiului Aromat de Iași. Soiul are rezistență bună la ger (-22….-24ºC) și secetă, mijlocie la mană și făinare, toleranță bună la putregaiul cenușiu

Caractere agrotehnice

„Soiul Paula necesită terenuri fertile, cu expoziție sudică, însorite, are afinitate bună la altoire pe portaltoiul Berlandieri x Rupestris Ruggeri140 (36 % vițe STAS) și Berlandieri x Riparia Kober 5 BB. Se pretează la forma de conducere semiînaltă, cordoan bilateral cu tăieri în verigi de rod (cep de 2-3 ochi +cordiță de 4-6 ochi), încărcătura la tăiere fiind în medie de 40-50 ochi pe butuc, respectiv15-20 ochi/m²; se impune semiprotejarea prin mușuroire și îngroparea coardelor din cepii de siguranță. Fiind un soi productiv, necesită doze mari de îngrățăminte, în special cu P și K.” (Liliana Rotaru, 2003)

Însușirile tehnologice

Perioada maturării de consum a strugurilor este în 15 august-7 septembrie, așadar, epoca a III-a. Producțiile de struguri sunt mari, de până la 22,7 t/ha, din care producția marfă reprezintă 87,3%. Acumulările de zaharuri în struguri sunt mari la soiul Paula 157g/l, iar aciditatea este echilibrată de 4,9 g/l H2SO4. Strugurii au durata de păstrare lungă pe butuc, sunt rezistenți la transport și sunt foarte arătoși.

Zonare

Podgoriile și centrele viticole din partea de N-E a Moldovei (județele Iași, Vaslui, Botoșani), pentru diversificarea strugurilor pentru consum în stare proaspătă.

5.1.2. Soiuri de struguri pentru vin

5.1.2.1. Aligoté

Sinonime: Vert blanc, Alligotay- în Franța; Carcairone blanc, Pistone, Carchierone- în Italia.

Origine Soiul este originar din Franța, zona viticolă Auxere-Chablis-Bourgogne. Primele date despre el au apărut în anul 1780; la noi în țară a fost adus mult mai târziu, după 1900 și se comportă foarte bine la condițiile climatice din Moldova.

Caracterele ampelografice

În faza de dezmugurire rozeta are culoarea albă, scămoasă; frunzele tinere sunt pubescente, verzi deschis. Frunza adultă are mărimea mijlocie, ușor trilobată; sinusurile laterale foarte slab evidențiate; sinusul pețiolar este în forma literei V. Limbul frunzei este de culoare verde-închis, pubescent pe fața inferioară; dinții mijlocii. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, cu polen fertil și abundent. Strugurii mici spre mijlocii (100-120 g), cilindrici sau cilindro-conici, uneori aripați, cu boabe așezate des pe ciorchine. Bobul este mic, sferic, cu pielița subțire, de culoare verde gălbui cu pete aurii-ruginii pe partea însorită, pulpa zemoasă,cu gust discret specific soiului. Lăstarii au vigoare mijlocie, ușor striați, de culoare verde, cu nuanțe roșcate. Coardele toamna au culoare maronii.

Caractere agrobiologice

Soiul Aligoté are perioada de vegetație 170-180 zile, perioadă în care are nevoie de 2800-3800ºC temperatură globală. Soiul are vigoare mijlocie de creștere și fertilitate foarte ridicată; fiecare lăstar are 2-3 inflorescențe. Dezmugurirea se realizează devreme, în prima parte a luni aprilie, pârga strugurilor are loc devreme în ultima decadă a lunii iulie, iar maturarea deplină se realizează în adoua parte a lunii septembrie, respectiv epoca a IV-V-a. Este un soi care emite cu ușurință lăstari din lemnul multianual, o parte din ei fiind fertili, butucii refăcându-se cu ușurință în urma accidentelor climatice. Soiul are rezistență bună la ger (-20…-22ºC) dar foarte bună și la secetă; este sensibil la mană, putregaiul cenușiu al strugurilor și mai puțin rezistent la făinare.

Caractere agrotehnice și tehnologice.

Soiul se adaptează la toate tipurile de sol. Se cultivă și dă rezultate bune în zona colinară cu climat moderat (județele Iași, Botoșani, Vaslui) dar și în zone cu climat mai cald (Odobești, Ștefănești-Argeș, Sarica-Niculițel) și în județele Brăila și Buzău. Se pretează la conducerea pe tulpini înalte și semiînalte cu cordon bilateral, cu tăiere speronată sau în verigi scurte de rod. Sarcina de rod lăsată la tăiere 18-20 ochi/m². Reacționează favorabil la fertilizarea cu îngrășăminte chimice. La maturarea deplină, care are loc la 3-4 săptămâni după soiul Chasselas doré, soiul acumulează 170-180 g/l zaharuri, cu aciditate 5,3-5,5 g/l H2SO4 (aciditate echilibrată), asigurând obținerea unor vinuri de consum curent armonioase cu limite ceva mai mici de aciditate. Producțiile de struguri sunt mijlocii, de 14t/ha, câteodată depășind chiar 20 t/ha. Pe terenurile calcaroase, acumulările în zaharuri ating 190-200 g/l, iar la supramaturare pot depăși 210-220 g/l, ceea ce permite obținerea vinurilor de calitate superioară. (Liliana Rotaru, 2003)

Variații și clone.

ClonaAligoté-5 Iș a fost extrasă din populația soiului Aligoté la SCDVV Iași, omologată în anul 1978 și se caracterizează printr-o mai bună rezistență la ger și producții de 16 t/ha, iar în anul 2002 a fost omologată în aceeași unitate clona Aligoté-31Iș, cu o producție de 18 t/ha. La SCDVV Ștefănești-Argeș, în anul 2000 s-a obținut clona Aligoté-63 Șt, care se caracterizează prin producții de 20 t/ha. (Liliana Rotaru, 2003)

Zonare

Soiul Aligoté este cel mai răpândit soi pentru vinuri albe de consum curent, el ocupând o suprafță de aproximativ 10500 ha. Este cultivat cu preponderență în Moldova, nordul Dobrogei, subcarpații Olteniei și nisipurile din județele Brăila și Buzău. (Liliana Rotaru, 2003)

5.1.2.2. Frâncușă

Sinonime: Mustoasă de Moldova, Poamă creață, Țârțâră, Vinoasă- în România.

Origine: Soiul este vechi, românesc, cultivat de foarte mult timp (secole) în podgoriile din Moldova. În zilele de astăzi este întâlnit numai în sortimentul podgoriei Cotnari. După caracterele morfologice face parte din proles pontica subproles balcanica. (Liliana Rotaru, 2003)

Caractere ampelografice

La dezmugurire rozeta este pufoasă, de culoare alb-verzuie; vârful lăstarului și primele frunzulițe sunt acoperite cu perișori deși și lungi, de culoare alb-gălbuie. Frunza adultă este mijlocie, trilobată sau pentalobată, cu sinusurile laterale superioare închise, oviforme; cele inferioare sunt slab evidențiate, deschise în forma literei U; sinusul pețiolar este închis oviform, prin suprapunerea lobilor. Limbul frunzei are culoarea verde închis, ușor gofrat, cu lobul terminal răsucit și cu tendință de încrețire; pe partea inferiară a limbului, se remarcă perișori scurți. Dinții sunt de mărime mijlocie și ascuțiți. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, cu polen fertil; dar la unele flori se manifestă fenomenul de cleistogamie, de aceea multe din boabe sunt meiate și mărgeluite. (Liliana Rotaru, 2003) Strugurii sunt mijlocii spre mari, cilindro-conici, cu boabe așezate des pe ciorchine și neuniforme ca mărime. Bobul este mijlociu, sferic, cu pielița subțire, de culoare verde-gălbui, acoperită cu un strat subțire de pruină; pulpa zemoasă are gustul ierbos. Lăstarii au vigoare mijlocie de creștere. Coardele, toamna au culoarea maronie-gălbui. (Liliana Rotaru, 2003)

Caractere agrobiologice.

Soiul are perioadă de vegetație relativ lungă (180-195 zile), timp în care necesită 2800-3400ºC temperatură activă. Are vigoare mijlocie de creștere și fertilitate bună, 70-75% lăstari fertili. Maturează bine lemnul coardelor și diferențiază mugurii de rod de la bază, însă lemnul rămâne spongios, fapt care se reliefează asupra rezistenței scăzute la ger. Dezmugurirea are loc târziu, în ultima parte a lunii aprilie; pârga strugurilor are loc la mijlocul lunii august, iar maturarea deplină se realizează la 4-5 săptămâni după soiul Chasselas doré, epoca a V-VI-a. Soiul este sensibil la ger, (-18….-20ºC), rezistent la secetă și sensibil la boli. (Liliana Rotaru, 2003)

Caractere agrotehnice și tehnologice.

„Frâncușa valorifică foarte bine solurile profunde, cu fertilitate ridicată. Cele mai bune rezultate le are pe portaltoii SO4-4, 41 B. Se pretează la conducerea pe tupini semiînalte cordon bilateral, cu tăiere în elemente scurtede rod sau verigi , formate din cordițe de 4-5 ochi și cepi de 2 ochi. Sarcina de rod este de18-22 ochi/m²” (Liliana Rotaru, 2003)

Producțiile de struguri care se obțin sunt de 10-14 t/ha. Tehnologic, soiul acumulează între 175-195 g/l zaharuri, cu valori ale acidității totale a mustului ridicate 5-7,5 g/l H2SO4, încât conferă prospețimea vinurilor de Cotnari. (Liliana Rotaru, 2003)

Variații și clone.

Soiul Frâncușă se prezintă ca o populație neomogenă. Biotipul Țârțâră prezintă strugurii rari, lungi, cu boabe neuniforme și capacitate mai mare deacumulare în zaharuri. (Lilianu Rotaru, 2003)

Zonare.

Soiul Frâncușă este cultivat doar în arealul podgoriei Cotnari, dar se cultivă și la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară în scopul cercetării.

5.1.2.3. Cadarcă

Sinonime: Lugojană, Cadarcă de Miniș- în România; Kadarka,Tórköszölö- în Ungaria;

Origine: Locul de origine al acestui soi este nu se cunoaște cu exactitate, însă se pare că provine din Asia Mică și a fost adus în Serbia, de populația turcă. Primele scrieri despre acest soi sunt din secolul XVII, unde se zice că era cultivat pe dealul Mocra, delânga localitatea Ineu, județul Arad. Face parte din proles pontica subproles balcanica. (Liliana Rotaru, 2003)

Caracterele ampelografice: La dezmugurire rozeta este pufoasă, de culoare alb- gălbui; frunzele tinere și vârful lăstarului sunt de culoare verde-gălbui, pubescente. Frunza adultă este mare, întreagă sau trilobată, cu sinusurile laterale superficiale; sinusul pețiolar este închis, eliptic. Limbul frunzei este gros, gofrat, are culoarea verde închis, și prezintă adâncituri în mezofil, scămos pe fața inferioară. Dinții au mărimea variabilă, dispuși neuniform. (Liliana Rotaru, 2003)

Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5-6, polenul fertil, dar la un număr de flori se întâlnesc defecțiuni morfologice, de aceea se consideră parțial autofertil. Strugurii sunt mijlocii, cilindrici, uneori aripați, cu boabe așezate des pe ciorchine și neuniforme ca mărime. Bobul este mijlociu, sferic, cu pielița subțire, colorată în negru albăstrui, acoperită cu strat gros de pruină; pulpa este suculentă, cu must necolorat. Lăstarii viguroși, au meritalele groase, striați, de culoare verde. Toamna, coardele au culoarea maro închis mai intensă la noduri. (Liliana Rotaru, 2003)

Caractere agrobiologice:

Soiul are cu perioada de vegetație lungă (180-190 zile), are nevoie de 2900-3700º C temperatură globală. Are vigoare mijlocie de creștere, fertilitate bună, 70-75% lăstari fertili. Nu reușește să matureze suficient de bine lemnul coardelor, drept urmare este sensibil la ger, iar la tăiere se folosesc cepii de producție. Dezmugurirea are loc devreme la începutul lunii aprilie, pârga are loc în a doua decadă a lunii august, iar maturarea deplină se finalizează la sfârșitul lunii august (epoca a V-a). Toleranța la ger este scăzută (-18…-20ºC) precum și la secetă, mană făinare, mijlociu rezistent la putregaiul cenușiu al strugurilor. (Liliana Rotaru, 2003)

Caractere agrotehnice și tehnologice.

Soiul Cadarcă are o plasticitatea ecologică limitată, se cultivă bine pe solurile brune, fertile cu umiditatea asigurată din regiunea viticolă Dealurile Banatului. Portaltoii recomandați sunt SO4-4, SC-2, SC-71. În plantații, se conduce în cordon bilateral pe semitulpină, cu tăiere speronată, în cepi de 2-3 ochi, sarcina de rod la tăiere fiind de 14-18 ochi/m². Tehnologic, soiul Cadarcă dă vinuri care se situează la limita celor de consum curent, cu cele de calitate, fiind influențate de condițiile ecoclimatice ale anului viticol. Producțiile sunt variabile, cuprinse între 6-14 t/ha. Acumulările în zahăr sunt între 170-220 g/l, cu valori ale acidității totale cpurinsă între 4,0-6,5 g/l H2SO4. (Liliana Rotaru, 2003)

Variații și clone. Prin selecție clonală la SCDVV Miniș a fost omologată clona Cadarcă-123 Mn, omologată în anul 1975, caracterizată prin producții de 12-14 t/ha și uniformitatea alcătuirii florilor. (Liliana Rotaru, 2003)

Zonare: Soiul Cadarcă este inclus în sortimentul centrelor viticole din regiunea Dealurilor Banatului. Ocupă o suprafață de aproximativ 250 ha. (Liliana Rotaru, 2003)

5.1.2.4. Fetească neagră

Soiul Fetească neagră, este considerat de specialiști ''rubinul vinurilor românești'' (Pușcă I., 2006).

Sinonime: Păsărească, Coada rândunicii, Poama fetei neagră – în România.

Origine: Soiul Fetească neagră este un soi vechi, românesc, cunoscut încă de pe vremea dacilor și rezultat în urma selecței populare din specia Vitis silvestris. Locul de origine ar fi situat pe valea râului Prut, în jurul localității Uricani din județul Iași.

Caractere ampelografice

La dezmugurire, rozeta este lucioasă, glabră, de culoare verde închis; frunzele tinere și vârful lăstarilor au culoare verde lucioase și nu prezintă perișori. Frunza adultă este de mărime mijlocie, pentalobată, cu lobul terminal alungit și ascuțit; sinusurile laterale superioare sunt adânci, în formă de liră; cele inferioare sunt deschise în formă de U; sinusul pețiolar este în formă de V sau liră. Limbul frunzei este de culoare verde pronunțat, neted și glabru pe ambele părți. Dinții sunt mari și ascuțiți, cu marginile drepte și către toamnă se colorează în purpuriu-vinețiu. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, soi autofertil. Strugurii sunt miljlocii spre mari (aproximativ 200-230 g ), cilindro-conici, aripați, cu boabele așezate foarte des în ciorchine. Bobul este de mărime mijlocie, sferic, cu pielița groasă, de culoare neagră violacee, acoperită cu un strat gros de pruină și punctul pistilar este persistent; pulpa este suculentă, mustul necolorat și gust plăcut, interesant. Lăstarii au vigoare foarte mare de creștere, sunt de culoare verde,cu striuri subțiri arămii pe partea însorită și la noduri. Coardele toamna au scoarța de culoare galben-brun. (Liliana Rotaru, 2003)

Caractere agrobiologice.

Soiul Fetească neagră are perioada de vegetație scurtă (150-160 zile), timp în care necesită 2600-2800ºC temperatură activă. Are vigoare foarte mare de creștere, cu creșteri vegetative puternice și fertilitate scăzută, 35-40% lăstari fertili. Dezmugurește în prima decadă a lunii aprilie, pârga strugurilor începe în august, iar maturarea deplină se realizează în epoca a IV-a. Are rezistență foarte mare la ger (-22….-24ºC) dar și la secetă. Este sensibil la mană și făinare, mijlociu rezistent la putregaiul cenusiu, molii și acarieni. (Liliana Rotaru, 2003)

Caractere agrotehnice și tehnologice

Soiul, datorită vigorii mari de creștere pe care o are, necesită cultura pe terenuri mai puțin fertile, scheletice, calcaroase și altoirea pe portaltoi mai puțin viguroși, care să îi limiteze creșterile vegetative (SO4, SC 71, SC 25). Tocmai din aceste motive la tăiere trebuie să se lase cantități mari de lemn multianual, care totodată favorizează și o mai bună diferențiere a mugurilor de rod. Se pretează la conducerea pe tulpini înalte și semiînalte, cordon bilateral simplu sau dublu, cu tăiere în elemente scurte de rod. La tăiere se lasă sarcini mari de rod 20-25 ochi/m², reprtizată pe cepi de 2-3 ochi. Din aceleași considerente și dozele de îngrățăminte trebuie să fie mici, în special cele cu azot. (Liliana Rotaru, 2003)

Tehnologic, soiul acumulează multe zaharuri (200-250 g/l), cu aciditate echilibrată 4,7-5,5 g/l H2SO4, vinurile obținute fiind armonioase. Prin supramaturare concentrațiile în zahăr cresc, atingând 250-270 g/l, așadar vinurile obținute se încadrează în categoria celor de tip DOCC. Producțiile de struguri sunt diferite, de la 6-8 t/ha până la 10-12 t/ha. (Liliana Rotaru, 2003)

Zonare

Feteasca neagră se cultivă cu rezultate foarte bune în Moldova și în Muntenia. O comportare de excepție o are în centrele viticole Urlați-Ceptura, Tohani din podgoria Dealu Mare, unde vinurile obținute sunt de tip DOCC. Aproximativ 1000 de ha sunt cultivate cu acest soi. (Liliana Rotaru, 2003)

BIBLIOGRAFIE

Rotaru Liliana, 2003 – Ampelografie vol. II (soiurile pentru struguri de masã și soiurile apirene). Editura “Ion Ionescu de la Brad”, Iași;

Anca Babeș, 2006, AMPELOGRAFIE-Lucrări practice, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca

A.Bulencea, E.Rădulescu, Manualul inginerului agronom, 1959, Editura Agro-Silvică de Stat, București

Nastasia Pop, Claudiu Ioan Bunea, 2011, Viticultură- lucrări practice, Editura Eikon, Cluj-Napoca

Nastasia Pop, 2010, Curs de viticultură generală, Editura Eikon, Cluj-Napoca

Bucur Georgeta Mihaela, Dejeu L., Cazan G., 2011 – Research concerning the influence of types of pruning and bud loads on vegetative and yielding balance at grapevine. Scientifical Papers U.S.A.M.V. Bucharest

Goian M., Borza I., Pălăgeșiu I., SÂNEA N., Sala F., Berar V., Kiss A. , 1997, Fertilizarea și protecția plantelor horticole, Editura MIRTON SRL Timișoara

Șerdinescu Adrian și colab., 2013,

Gherasim Constantinescu și colab., 1970, Ampelografie, Editura Academiei R.S.R., București

Dumitru I.C., 2008, Viticultură, Editura Ceres, București

Martin T. și colab., 1968, Strugurii de masă, Editura Ceres, București

Martin T., 1972, Viticultură, Editura didactică și Pedagogică, București

Oșlobeanu M., M.Macici, Magdalena Georgescu, V.Stoian, 1991, Zonarea soiurilor de viță de vie în România, Editura Ceres, București

Pop Nastasia, 2005, Ecologie viticolă, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca

http://www.agrimedia.ro/articole/factorii-limitativi-si-masurile-de-prevenire-a-acestora-la-vita-de-vie

http://drumulvinului.blogspot.ro/2010/01/viticultura-in-romania.html

http://www.agrimedia.ro/articole/factorii-limitativi-si-masurile-de-prevenire-a-acestora-la-vita-de-vie

https://www.academia.edu/8266731/Viticultura

(http://www.agrimedia.ro/articole/factorii-limitativi-si-masurile-de-prevenire-a-acestora-la-vita-de-vie

http://www.scvblaj.ro/cercetare/agrochimie-viticola