Comportamentul Nonverbal al Principalilor Doi Candidati la Prezindentiale 2014 Klaus Iohannis Si Victor Ponta

CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………..….. 4

CAPITOLUL I. Percepția și formarea primei impresii …………………………………………. 6

Percepția persoanei ………………………………………………………………………………………….. 6

Formarea primei impresii despre celălalt …………………………………………………………….. 6

Paradigma constructivistă …………………………………………………………………… 8

Paradigma structuralistă ……………………………………………………………………… 9

Fenomenul Atribuirii ………………………………………………………………………………………… 10

Erori de atribuire ……………………………………………………………………………….. 12

„Thin Slices”- Acuratețea primei impresii …………………………………………………………… 13

CAPITOLUL II. Elemente nonverbale în comunicare ……………………………………………. 15

2.1. Managementul impresiei- comportamentul nonverbal …………………………………………… 15

2.2. Gesturile în comunicarea nonverbală ………………………………………………………………….. 17

2.2.1. Clasificarea gesturilor ……………………………………………………………………….. 18

2.3. Postura …………………………………………………………………………………………………………… 22

2.4. Privirea și contactul vizual ………………………………………………………………………………… 24

CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ ……………………………………………………………………. 25

3.1. Metodologie ……………………………………………………………………………………………………. 25

3.2. Analiza comportamentului nonverbal al principalilor doi candidați

la prezidențiale 2014 Klaus Iohannis/ Victor Ponta …………………………….…..……. 27

3.2.1. Concluzii ale cercetării …………………………………………………….. 39

3.3. Influența comportamentului nonverbal asupra alegătorului …………………………………… 40

3.3.1. Participanți și instrument ………………………………………………………………….. 40

3.3.2. Rezultatele cercetării ……………………………………………………………………….. 41

3.3.3. Concluzii ale cercetării …………………………………………………………………….. 50

CONCLUZII FINALE ………………………………………………………………………………………… 52

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………………… 53

ANEXE ………………………………………………………………………………………………………………. 56

INTRODUCERE

Comunicarea reprezintă modul în care oamenii pun în comun informații despre ei înșiși. Într-o lume în care suntem din ce în ce mai conectați prin intermediul tehnologiei, dar distanțați în realitatea fizică, comunicarea față în față este din ce în ce mai rar întâlnită. Fără existența unei interacțiuni fizice între interlocutori, comunicarea nonverbală își pierde din importanță, în opinia multora.

În acest context, am ales să analizez comunicarea nonverbală, deoarce, în opinia mea, aceasta este una dintre cele mai importante modalități de transmitere a informațiilor despre propria persoană, dar și de receptare a informațiilor despre ceilalți. Oamenii comunică între ei și își transmit informații unii altora chiar și atunci când nu spun nimic. De aici se naște premiza conform căreia, în interacțiunile cotidiene, comportamentul nonverbal este cel care are cea mai mare influență asupra formării opiniilor despre ceilalți.

Am ales să aprofundez comunicarea nonverbală din dorința de a descoperi dacă aceste idei au un fundament teoretic. Prin intermediul cercetării, am încercat să descopăr dacă noțiunile teoretice se aplică și în comunicarea interpersonală.

Comportamentul nonverbal este extrem de important în interacțiunile cotidiene, întrucât oferă informații relevante despre o persoană. Aceasta poate transmite informații despre valorile sale sau grupul de apartenență prin intermediul vestimentației, spre exemplu. De asemenea, gesturile pe care o persoană le face pot oferi multe informații despre aceasta, precum: starea mentală și emoțională din timpul conversației sau intenția persoanei de a acționa într-un anumit mod.

În timpul unei conversații, gesturile sunt cele care pot susține sau completa ceea ce o persoană comunică la nivel verbal sau, dimpotrivă, pot contrazice mesajul transmis de către aceasta.

De asemenea, un alt aspect important al comportamentului nonverbal este postura sau poziția pe care o adoptăm față de celelalte corpuri care ne înconjoară. Fie că oferă semne ale atractivității față de o persoană sau, dimpotrivă, oferă indicii despre dezinteresul față de o conversație, fiecare persoană comunică prin intermediul poziției sale față de interlocutor.

Am ales ca temă pentru lucrarea de disertație comunicarea nonverbală în discursul politic. Anul 2014 a fost unul în care alegerile prezidențiale au fost principalul subiect de discuție. Partidele politice s-au întrecut în prezentarea candidaților săi și au expus persoane credibile sau oameni a căror prezență în public a fost dur criticată de către alegători.

Am decis să mă axez în cercetare pe principalii doi candidați la prezidențiale: Victor Ponta și Klaus Iohannis, deoarece prezențele acestora în public au fost intens mediatizate, dezbătute și criticate.

De asemenea, voi urmări și dacă cetățenii acordă importanță comportamentului nonverbal al unui politician, dacă aceștia cunosc semnificațiile gesturilor și modul în care sunt influențați.

Comunicarea nonverbală joacă un rol important în autoprezentare; așadar am dorit să aprofundez modul în care ce doi candidați, dar și echipele de campanie ale acestora, au pus accent pe limbajul corpului.

Capitolul I. Percepția și formarea primei impresii

1.1. Percepția persoanei

Fenomenul numit „percepția persoanei” este parte integrantă a cogniției sociale, deoarece orice percepție este încadrată într-un cadru cognitiv mai larg. Cogniția socială se referă la „structurile și mecanismele generale ale cunoașterii realității socio-umane”, precum fenomene, evenimente, instituții, etc, iar percepția persoanei, în schimb, este dedicată strict cunoașterii celuilalt (Iluț, 2009). Conform lui Pennington (2000) „percepția socială se referă la formarea primelor impresii cu ajutorul schemelor și reprezentărilor sociale” (Social Cognition, 2000, p. 62).

1.2. Formarea primei impresii despre celălalt

În viața de zi cu zi suntem puși în situația de a interacționa cu oameni total necunoscuți. Fie că vorbim aici despre momentele în care ne aflăm pe stradă, la locul de muncă sau în medii mai colocviale, în urma interacțiunii tragem anumite concluzii și ajungem să ne formăm o primă impresie despre cei cu care am intrat în contanct.

Deși ne formăm impresiile aparent involuntar, putem spune imediat dacă ne place sau nu o persoană, dacă este atractivă, polticoasă sau nepoliticoasă. La nivel subconștient, procesul în urma căruia ajungem să ne formăm primele impresii despre persoane este parcurs în trei etape: selectarea, organizarea și interpretarea informațiilor provenite din mediul înconjurător (Crăciun, 2005, p. 34).

În fiecare moment suntem înconjurați de anumiți stimuli care ne suscită simțurile și este imposibil să le oferim aceeași importanță. Din acest motiv creierul nostru selectează doar stimulii pe care îi urmărește. Atenția se îndreaptă, în primul rând, către stimulii care sunt neașteptați și neobișnuiți. Spre exemplu, unui om obișnuit, în cadrul unui discurs în public al unor politicieni, îi vor atrage atenția acei oameni care vor fi îmbrăcați altfel decât în costum.

De asemenea, se vor evidenția și mai mult persoanele care vor avea piese vestimentare în culori intense. S-au format de-a lungul timpului anumite etichete pe care omul este obișnuit să

le atribuie, să le accepte sau să le critice. Neobișnuitul sau neconvenționalul ne atrag atenția fără să conștientizăm acest lucru.

Din acest exemplu înțelegem că nu numai neobișnuitul ne suscită atenția, ci și intensitatea unui stimul. Nu în ultimul rând, procesul de selecție al stimulilor cărora le acorăm atenția noastră este influențat și de repetitivitatea stimulilor sau frecveța cu care îi întâlnim. Spre exemplu, tindem să remarcăm anumite tipare comportamentale pe care le întâlnim mai des și cu care suntem deja familiarizați, în detrimentul celor pe care le întâlnim mai rar.

După ce s-a produs procesul de selectare a stimulilor, următorul pas în procesul formării primei impresii, potrivit lui Floyd (2013, pp. 131- 133), este organizarea acestora în categorii. Pentru a ne organiza informațiile corect tindem să ne alcătuim anumite „scheme” și să selectăm doar stimulii importanți.

Ne formăm astfel de scheme atât pentru fiecare persoană în parte cât și pentru diferite categorii: politicieni, purtători de cuvânt, profesori, etc. Acest tip de organizare ne determină să avem anumite așteptări de la persoanele stimul și ne influențează percepția despre persoanele respective. Un exemplu în acest sens poate fi reprezentat de către un politician, căruia îi atribuim un anumit tip de comportament.

De asemenea, atribuim comportamente și în funcție de schemele pe care le avem despre o persoană. Dacă un profesor ajută o familie nevoiașă oferindu-i produse alimentare înaintea sărbătorilor, tindem să credem că este o persoană mărinimoasă și a făcut acest gest din bunătate, iar dacă un politician ar face același gest, percepem acest gest ca fiind unul cu intenții ascunse, precum câștigarea încrederii și a voturilor oamenilor, date fiind schemele pe care le avem despre politicieni.

În concluzie, atunci când ne formăm prima impresie despre anumite persoane, tindem să acordăm mai multă atenție trăsăturilor negative sau comportamentelor neconvenționale. Acestea au o mai mare pondere în procesul formării impresiei. Pe de altă parte, există și momente în care aceste trăsături negative sunt neînsemnate în raport cu abilitățile unei persoane.

Pornind de la primele impresii, ajungem să credem că am făcut primul pas în cunoașterea celuilalt, stabilind dacă vrem sau nu să continuăm o eventuală interacțiune cu persoana respectivă.

Principalele modalități ce intervin în procesul de cunoaștere a celuilalt sunt: comunicarea verbală, prin intermediul cuvintelor pe care acesta le utilizează drept un instrument de transmitere a informațiilor despre el însuși; comunicarea paralingvistică și, mai ales, limbajul nonverbal și informațiile pe care le transmitem prin ținută, postură, gestică sau prin aspectul fizic. Aceste surse favorizează atribuirea, combinarea și sintetizarea informațiilor în procesul de percepție (Iluț, 2009).

Pentru a înțelege procesul de formare a primei impresii, au fost construite două direcții de cercetare: paradigma constructivistă și cea structuralistă.

1.2.1. Paradigma constructivistă

Primul care a încercat să explice formarea primelor impresii despre prsoanele necunoscute este Solomon Asch, adept al psihologiei gestaltiste. Pentru a analiza legile Gestalt-ului a realizat mai multe experimente.

Modelul primelor informații este unul dintre experimentele ce privește rolul primelor informații în formarea impresiilor sau în efectul de întâietate. Asch a împărțit participanții în două grupuri experimentale, iar primului grup i-a distribuit o listă ce începea cu trăsăturile pozitive ale unei persoane necunoscute, și celui de-al doilea aceeași listă, cu diferența că ea pornea de această dată cu trăsăturile negative. Asch le-a oferit apoi participanților o listă care conținea perechi de trăsături polare și le-a cerut să identifice din fiecare pereche trăsătura care se potrivește cel mai bine persoanei descrise.

Rezultatele experimentului au arătat faptul că persoanele care au primit lista ce debuta cu trăsăturile pozitive au ales de două ori mai multe trăsături pozitive din perechile de antonime decât cei care au citit întâi trăsăturile negative. Astfel, Asch (1946) a ajuns la concluzia că primele informații furnizate despre o persoană influențează formarea impresiilor, dar și sensul pe care îl atribuim trăsăturilor sau informațiilor pe care le aflăm ulterior despre aceasta.

Modelul trăsăturilor centrale și periferice a fost un alt experiment în care Asch demonstrat că anumite trăsături au un loc „central” în formarea impresiilor spre deosebire de altele. Experimentul s-a desfășurat astfel: Asch le-a furnizat participanților o lista cu șapte trăsături ale unei persoane fictive, iar la final i-a rugat pe aceștia să aleagă trăsătura care caracterizează cel mai bine persoana descrisă. În primă fază, între cele șapte cuvinte se regăseau

și însușirile ”cald” și ”rece”. Folosirea acestor două adjective a avut un impact neașteptat asupra subiecților, modificând impresia globală pe care aceștia și-au format-o despre persoana stimul. În a doua fază a experimentului, cuvintele ”cald”, respectiv ”rece”, au fost înlocuite cu ”politicos”, respectiv ”insensibil”.

Rezultatul nu a fost același: cele două trăsături din a doua etapă a experimentului au avut un impact redus asupra percepției persoanei necunoscute în ansamblu. Asch a ajuns la concluzia că unele trăsături sunt mai centrale decât celelalte, având o influență mai mare în perceperea unei persoane la nivel global (apud Senkowska, 2000, pp. 110-118).

Modelul trăsăturilor implicite. Pornind de la modelul trăsăturilor centrale propus de Asch, Jerome S. Bruner și Renato Tagiuri (1954) au dezvoltat modelul trăsăturilor implicite ale personalității. Potrivit acestui model, oamenii „își formează anumite așteptări despre o persoană, pornind de la trăsăturile centrale ale acesteia, inferând existența altor caracteristici, chiar dacă acestea din urmă nu le sunt accesibile” (Duduciuc, Ivan și Chelcea, 2013, p. 229).

1.2.2. Paradigma structuralistă

Norman Hanerz Anderson a teoretizat această paradigmă în anii 1965, ca reacție la teoria lui S. Asch. Paradigma susține faptul că fomarea primei impresii este „produsul nu al aprofundării simple, ci al mediei scorurilor fiecăreia dintre trăsăturile percepute” (Humă, 2011, p. 214).

Potrivit teoriei, impresia esre rezultatul calculării mediei algebrice a tuturor trăsăturilor unei persoane. Fiecare trăsătură a unei persoane este evaluată de observator pe o scală a preferințelor, unele fiind notate mai bine decât altele.

Odată stabilite aceste valori, evaluatorul efectuează media aritmetică a acestora, împărțind suma obținută în urma adunării notelor acordate pentru fiecare trăsătură în parte, la numărul total de trăsături (Norman Hanery Anderson, 1965, apud Senkowska, 2000, p. 130). În studiul Differential weighting in integration theory (1971), Oden și Anderson au introdus modelul ponderării, pentru a îmbunătăți calitatea explicației formării impresiei (Oden și Anderson, 1971, apud Aniței și Humă, 2009).

Potrivit acestui model, ponderea unei trăsături în formarea impresiei despre o persoană variază în funcție de contextul social. Spre exemplu, referitor la un politician se acordă o mai mare importanță trăsăturilor „cinstit” și „ambițios” și o mai mică importanță trăsăturilor „frumos” și „petrecăreț”.

Așadar, în momentul în care avem în fața noastră o persoană, reacționăm rapid și îi atribuim anumite însușiri. Ne formăm prima impresie încă din primele secunde în care o privim.

1.3. Fenomenul Atribuirii

În general, oamenii observă comportamentele celor din jur și pe baza acestora încearcă să înțeleagă motivele din spatele acelui mod de a acționa. Emiterea de judecăți asupra comportamentelor celorlalți și încercarea de a atribui cauze acestora se produce automat, în mod subconștient (Duduciuc, Ivan și Chelcea., 2013).

Chiar dacă nu avem informații suficiente despre comportamentele celorlalți, suntem capabili să explicăm cauzele acelor comportamente și să ne formăm impresii despre ceilalți. „Comportamentul nonverbal al celorlalți reprezintă o sursă bogată de informații pe baza cărora le atribuim trăsături de personalitate, intenții, emoții” (Moldoveanu, 2008, p. 287). Aceste impresii despre comportamentul celorlalți nu sunt mereu cele potrivite, ele pot fi și eronate. Astfel se poate explica apariția erorilor de atribuire.

Modelul atribuirii dispoziționale/ situaționale a fost cercetat, pentru prima dată, de către Fritz Heider care a urmărit modul în care atribuim cauze unor comportamente pe care le observăm, în The Psychology of Interpersonal Relations (1958).

Conform autorului, când oamenii observă comportamente, aceștia încearcă să le găsească explicații, căutând cauze interne precum educația sau capabilitatea de a se adapta unei situații, care țin de caracterul celui observat, cât și cauze externe, care țin de situația sau contextul social în care se află actorii.

Același autor afirmă că oamenii tind să pună comportamentul celorlalți pe seama cauzelor interne, numite de acesta și cauze dispoziționale. Acest lucru se întâmplă deoarece „evaluatorul încearcă să reducă imprevizibilul, situațiile de incertitudine și atribuirea cauzelor dispoziționale îi creează o stare de confort” (Heider, 1958, apud Duduciuc, Ivan și Chelcea, 2013, p. 231).

Pentru a înțelege mai bine modalitatea de realizare a atribuirilor dispoziționale și situaționale, putem lua ca exemplu situația unui politician aflat în postura de candidat pentru președinție, aflat în fața unui public. Dacă acesta se bâlbâie și nu este capabil să rostească propoziții coerente, în momentul în care își susține discursul, atunci publicul atribuie comportamentului său cauze dispoziționale sau interne, precum „nu este o persoană competentă”, „nu este inteligent” sau „nu este pregătit pentru această postură”.

Modelul inferenței corespondenței. Pornind de la modelul lui Heider (1958), Edward E. Jones și Keneth E. Davies (1965) au încercat să găsească o explicație pentru modalitatea în care inferăm legătura între comportamentul persoanei pe care o observăm și trăsăturile sale de caracter. Pentru ca aceste inferențe să se producă, Jones și Davies (1965) consideră că e necesar să se îndeplinească anumite condiții (apud Duduciuc, Ivan și Chelcea, 2013, p. 232).

Unii specialiști consideră că cele trei condiții care influențează inferențele despre gesturile și acțiunile celorlalți sunt: „gradul de libertate” al celor care acționează, „previzibilitatea comportamentului” lor și „efectele sau consecințele intenționale ale comportamentului vizat” (Crăciun, 2005, p. 97).

Astfel, gradul de libertate al actorului influențează percepția publicului. Atunci când evaluează un comportament, o persoană trebuie să fie convinsă de ideea că acel comportament este voluntar și a fost ales liber de actorul social, în detrimentul altora. Dacă se constată că un comportament a fost impus de circumstanțe și nu produs în mod deliberat, atunci acesta își pierde din credibilitate.

Previzibilitatea este un alt factor care influențează producerea judecăților despre comportamente. Cu cât un comportament este mai atipic față de ce este considerat normal sau dezirabil social într-un context dat, cu atât va influența mai mult producerea unei atribuiri dispoziționale. Un comportament ieșit din comun este observat și evaluat mai ușor decât un comportament tipic sau standardizat.

Modelul covariației. Pornind de la cele două modele prezentate anterior, Harold Kelley (1967) propune un nou model de atribuire, cel al covariației. Conform acestui model, atunci când atribum cauze pentru comportamentele celor din jurul nostru, avem în vedere schimbarea simultană a informațiilor pe trei dimeniuni: consistența, specificitatea și consensul informațiilor (Kelley, 1967, apud Duduciuc, Ivan și Chelcea, 2013, p. 234).

Cu cât covariația efectului și a cauzei unui comportament este mai mare, cu atât este mai probabil ca observatorul să atribuie un comportament celui perceput. Aceste atribuiri sunt determinate de consensul, specificitatea și consecința fiecărei acțiuni, astfel: un consens scăzut al unei acțiuni și o specificitate redusă vor determina o atribuire atribuire internă, iar în cazul în care consensul și specificitatea sunt ridicate, atribuirea va fi externă. (Moldoveanu, 2008, pp. 292-293).

Modelul covariației poate fi aplicat doar în cazul în care un comportament a fost observat de mai multe ori, iar acest model poate fi urmărit în cazul unui politician care este mult mai expus spre deosebire de alte persoane.

1.3.1. Erori de atribuire

Pentru a înțelege fenomenul atribuirii este nevoie să cunoaștem și erorile care se produc în realizarea acesteia. Analizând erorile de atribuire, Joachim I. Krueger și David C. Funder (2004) au găsit 43 de astfel de erori (apud Moldoveanu, 2008, p.294), ceea ce înseamnă că oamenii îi observă pe ceilalți și îi judecă în mod subiectiv, însă de cele mai multe ori aceștia se lasă înșelați de aparențe.

”Nevoia de a înțelege ce se petrece în jurul nostru, nevoia de a face atribuiri, este înnăscută, dar procesul de atribuire este influențat de factorul cultural, de norme sociale care încurajeză un tip de comportament sau altul” (Moldoveanu, 2008, p. 295) .

Eroarea fundamentală de atribuire este cea mai importantă dintre erorile de atribuire. Lee Ross (1977) definește eroarea fundamentală de atribuire ca fiind ”tendința observatorilor de a subestima rolul cauzelor situaționale în explicarea comportamentelor și de a face atribuiri dispoziționale” (Lee Ross, 1977, apud Moldoveanu, 2008, p. 295).

Fritz Heider (1958) explică acest fenomen prin prisma faptului că atenția observatorului se îndreaptă în special către comportamentul unei persoane, de aceea atunci când facem astfel de judecăți nu ținem cont și de factorii situaționali (apud Moldoveanu, 2008, p.295). Conform explicației oferite de Heider, în momentul în care judecăm un comportament al unei persoane pe care o întâlnim pentru prima dată, tindem să percepem în special ce vedem, fără să analizăm cauzele sau situațiile care au determinat comportamentul.

În concluzie, eroarea fundamentală de atribuire apare în momentul în care nu acordăm importanța cuvenită factorilor situaționali în analizarea unui comportament și tindem să credem că răspunzătoare pentru acel comportament sunt doar trăsăturile de caracter ale persoanei, nu și contextul care a determinat-o pe aceasta să acționeze într-un anumit mod.

1.4. „Thin Slices” – Acuratețea primei impresii

Acuratețea primei impresii este o variabilă importantă în studierea fenomenului percepției persoanei. În acest context a apărut ”Thin Slices”, o nouă paradigmă în abordarea comunicării nonverbale, elaborată de către Naliny Ambady și Robert Rosenthal în 1992, Dissociation Between Accuracy and Confidence in Thin-Slice Impressions, studiul „Half a minute: predicting teacher evaluations from thins slices of nonverbal behaviour and physical attractiveness”.

N. Ambady (2000) definește un thin slice ca ”un scurt fragment de comportament, extras dintr-un ansamblu expresiv, folosind un proces de eșantionare” (Ambady, 2000, apud Ivan, 2009, p.169).

Procedeul constă în înregistrarea unui comportament și extragerea unui fragment de maximum cinci minute din acesta, care urmează a fi vizualizat de alți subiecți naivi. Pe baza acestui extras, se stabilește dacă prima impresie despre persoana evaluată este acurată și în concordanță cu personalitatea sa.

Studiile efectuate de N. Ambady și colaboratorii săi au dovedit că oamenii pot fi acurați atunci când sunt puși să evalueze o persoană-stimul în ceea ce privește starea interioară a acesteia, orientarea sexuală sau performanțele în domeniul seriviciului.

Pornind de la paradigma Thin Slices, Alina Țicu (2011) și-a propus să cerceteze acuratețea percepției persoanelor asupra mai multor indivizi din cadrul aceluiași grup. Astfel, ea a vrut să testeze dacă prima impresie a unui observator despre un individ-stimul va fi aceeași, indiferent dacă acesta îi observă comportamentul în cadrul grupului sau doar un fragment video de câteva secunde, care reprezintă doar secvențe ale comportamentului său nonverbal.

La acest experiment au participat opt persoane stimul, trei de sex masculin și cinci de sex feminin, care au fost rugate să completeze un puzzle de 3000 de piese într-un timp limitat. Aceștia au fost filmați, fiecare din același unghi.

La experiment au participat două grupuri, unul experimental, alcătuit din 30 de persoane și unul de control, alcătuit din 17 persoane. Subiecților li s-au arătat apoi video-urile cu fiecare dintre cei opt participanți luați individual, astfel: grupul experimental a vizualizat opt filmulețe cu „felii subțiri” ale comportamentului nonverbal al persoanelor stimul, a câte 20 de secunde fiecare, iar grupul de control a vizualizat câte un video de 10 minute pentru fiecare dintre participanții la experiment.

Fiecărui observator i s-a dat câte o grilă de evaluare pentru fiecare subiect în parte. Analizând rezultatele acestor grile, autoarea acestui experiment a ajuns la concluzia că răspunsurile celor două grupuri experimentale au fost similare și că impresiile pe care observatorii și le-au format despre persoanele-stimul au fost acurate, chiar dacă unii dintre aceștia au fost expuși la video-uri de numai 20 de secunde. Astfel s-au demonstrat încă odată validitatea și utilitatea acestei teorii, dar și importanța comportamentului nonverbal în formarea primei impresii despre o persoană (Țicu, 2011, pp. 88-94).

Putem avea, deci, încredere în primele impresii? Studiile efectuate de-a lungul timpului cu ajutorul paradigmei thin slices au demonstrat că de cele mai multe ori prima impresie despre o persoană este cea reală, fiind în concordanță cu personalitatea individului analizat.

Acest fapt este posibil deoarece comportamentul nostru nonverbal transmite mai multe informații despre personalitatea noastră decât ne-am fi imaginat. Cei din jurul nostru observă indicii nonverbali pe care noi îi transmitem și produc judecăți la nivel de subconștient pornind de la aceștia.

Această teorie confirmă faptul că, indiferent de cât de mult este expusă persoana, primele secunde sunt cele mai importante. În cazul unui politician, spre exemplu, ne putem forma o primă impresie chiar dacă acesta menține un discurs și îl putem observa un timp îndelungat, sau face doar o intervenție de câteva zeci de secunde.

Capitolul II. Elemente nonverbale în comunicare

2.1. Managementul impresiei- comportamentul nonverbal

Managementul impresiei este definit de către teoreticieni drept „activitatea ce are scopul de a controla informația transmisă, pentru a influența în mod voluntar impresia pe care ceilalți și-o formează” (Schlenker, 2003, apud Keating, 2006, p. 322). În viața reală, oamenii au tendința de a-și controla acțiunile în fața celorlalți „astfel încât să le transmită impresia pe care este interesat să o transmită” (Goffman, 1959/2007, p. 32).

Erving Goffman a analizat întâmplări din viața de zi cu zi, bazate pe tactici de management al impresiei, în lucrarea „The Presentation of Self in Every Day Life”. Goffman a realizat o analogie cu viața unui actor pus în situația de a se „prezenta” în fața unui auditoriu.

Astfel, a constatat că orice persoană acționează pe baza unei strategii ce implică două tipuri de acțiuni: una „pe care o furnizează” și alta „pe care o degajă” (Goffman, 1959/2007, p. 30). Prima este una voluntară, ce are la bază comunicarea verbală a individului, selecționată cu grijă, cu scopul de a-i influența pe cei din jur. Cea de-a doua este creată de către percepțiile celorlalți asupra acțiunilor realizate în mod involuntar de către individ, menite să susțină sau să infirme ceea ce acesta transmite la nivel verbal.

Potrivit lui Goffman, atunci când o persoană interacționează cu ceilalți, acțiunile pe care le întreprinde influențează modul în care cei din jur se raportează la situația creată. Astfel, acesta acționează într-un mod echilibrat, este preocupat de propriul său interes „pentru a furniza celorlalți tipul de impresie pe care dorește să-l provoace” (Goffman, 1959/2007, p. 34).

Fiecare persoană își dorește să proiecteze în mintea celorlalți o imagine pe care o consideră potrivită din punct de vedere social, astfel, acea persoană devine un „performer”. Cu toate acestea, gesturile noastre sunt produse involuntar, uneori, și au rolul de a sublinia și a susține sau de a contrazice anumite mesaje transmise la nivel verbal.

Între comportamentul nonverbal și impresia pe care fiecare și-o formează despre interlocutor, există o strânsă legătură. Stimulii nonverbali ne influențează în mod subconștient formarea primei impresii. Un exemplu în acest sens poate fi o întâmplare din viața reală în care cunoaștem o persoană și știm încă din primele momente dacă aceasta ne place sau nu. Deși ne formăm idea, nu cunoaștem exact care a fost motivul pentru care am ajuns la această concluzie.

Toate semnalele pe care un individ le produce: mesaje nonverbale sau mișcări ale corpului, poziția pe care o adoptă sau gesturile pe care le face, expresiile faciale sau mirosul, pot „amplifica, atenua sau neutraliza tacticile de prezentare a sinelui” (Burgoon, 1996, apud Keating, 2006, p. 326).

Fiecare dintre noi este influențat de aceste aspecte atunci când caracterizează o altă persoană. Deși nu suntem conștienți de ce anume ne determină să facem acest lucru, tindem să catalogăm oamenii doar după această primă impresie pe care o obținem din comportamentul lor. Spre exemplu, în momentul în care un politician salută în timpul unui discurs, sau modul în care se prezintă în fața unei mulțimi, el creează deja o părere în mintea celor care îl privesc.

Vestimentația este unul dintre aspectele importante ale comunicării nonverbale și este folosită adesea drept tehnică de management al impresiilor.

Oamenii își doresc să-i impresioneze pe cei din jur cu ajutorul ținutelor și le aleg tocmai pentru a fi „în concordanță cu idealurile sociale și culturale” (Frith și Gleeson, 2004, apud Keating, 2006, p. 325).

În viața de zi cu zi, exemplele în acest sens sunt numeroase. Astfel, îi putem diferenția ușor pe politicieni, spre exemplu, datorită ținutelor elegante, care includ piese vestimentare precum costumul, sacoul sau pantalonii din stofă, de cele mai multe ori acestea fiind în culori închise, însoțite de cămășile albe și cravatele negre.

Referitor la femeile din politică, acestea ar trebui să adopte ținute simple, în culori mai puțin stridente, fără a le accesoriza cu bijuterii opulente.

Rezumând acest subcapitol, consider că fiecare persoană trece prin două etape în momentul în care interacționează cu cei din jur. Prima se referă la modul în care vorbește și își alege cuvintele, iar cea de-a doua la ceea ce transmite limbajul nonverbal.

Important este ca aceste două elemente să fie în concordanță, pentru a forma o primă impresie corectă. Putem spune că „am proiectat eficient” imaginea dorită în măsura în care cei din jurul nostru acționează „ca și cum” (Goffman, 1959/2007, p. 34) ar fi recepționat întocmai mesajul transmis de noi.

2.2. Gesturile în comunicarea nonverbală

Comunicarea nonverbală are o importanță deosebită, deoarece contribuie la formarea primei impresii despre o persoană. Fie că este în concordanță cu mesajul transmis vocal, fie că îl contrazice, comportamentul nonverbal îl ajută pe individ să își joace rolul de „performer” (Goffman, 1959/2007) în viața de zi cu zi, asemenea unui actor care se află pe scena unui teatru.

Astfel, în fiecare zi suntem puși în situația de a lua parte la un spectacol de teatru, în timp ce purtăm o discuție sau suntem martori ai unei conversații dintre alte persoane. În acest spectacol pe care îl urmărim zilnic, gesturile au rolul unor „imagini care se mișcă” (Schmitt, 1990/1998, apud Chelcea, Ivan și Chelcea, 2005, p. 129).

Un alt rol al acestora este dat de Morris (1982/1986), care se raportează la gesturi ca fiind „orice acțiune care transmite un semnal vizual unui spectator” (apud Chelcea, Ivan și Chelcea, 2005, p.129). Din această definiție reiese că „fiecare schimbare a poziției corpului în spațiu, mișcare observabilă a capului, trunchiului, mâinilor, picioarelor, intră în categoria gesturilor” (ibidem).

Din afirmațiile anterioare se poate conchide că gesturile sunt indispensabile oricărei conversații. Gesturile făcute în timpul unui dialog față în față, în special ilustratorii, „elementele nonverbale care însoțesc și completează mesajul verbal” (Chelcea, Ivan și Chelcea, 2005, p. 132), sau gesturile mâinilor și expresiile faciale, contribuie la progresul comunicării dintre interlocutori.

Un aspect important atunci când ne referim la gesturi îl reprezintă sensul pe care acestea îl capătă. Gestul poate avea mai multe înțelesuri, în funcție de contextul în care este plasat, asemenea unui cuvânt, care poate fi polisemantic.

Pentru a susține cele afirmate, propun exemplul lui Goodwin (2000), care afirmă că „a descoperi corespondentul lexical al unui gest nu înseamnă a-i stabili înțelesul” (apud Bavelas și Chovil, 2006, p.101), întrucât acesta variază în funcție de context. Un alt criteriu extrem de important în definirea gesturilor este „intenționalitatea” acestora (Chelcea, Ivan și Chelcea, 2005, p. 129).

Termenul de „indicatori comportamentali” este folosit de Peter Collet (2005) în momentul în care face referire la gesturi. Potrivit teoreticianului, indicatorii comportamentali au un rol extrem de important în comunicarea interpersonală, deoarece transmit informații utile despre interlocutor și modul în care acesta se raportează la actul comunicării.

Datorită acestor indicatori, ne putem da seama dacă persoana pe care o avem în față este sau nu implicată în discuție, dacă este emoționată sau, dimpotrivă, dorește să se impună, dacă este sinceră sau are ceva de ascuns.

Peter Collet consideră că un indicator comportamental trebuie să îndeplinească mai multe condiții: în primul rând acesta trebuie să fie „un tip de acțiune”, spre exemplu o mișcare a mâinilor. În al doilea rând, el trebuie „să transmită” informații despre o persoană: gândurile sau intențiile. Din aceste premise putem spune că nu orice gest poate fi numit indicator comportamental, atâta timp cât el nu dezvăluie ceva despre persoana care se află în fața noastră.

De asemenea, gestul trebuie să fie constatat și de către interlocutor, iar înțelesul acestuia să fie cunoscut de către persoanele aflate în actul comunicării. Fiecare indicator poate avea rolul de a amplifica sau de a sublinia mesajul transmis la nivel verbal sau, dimpotrivă, de a-l atenua sau chiar de a-l înlocui (Collet, 2005, pp 15-16).

În concluzie, nu orice semn pe care o persoană îl face poate fi numit gest. Important este ca acesta să transmită informații cu privire la o anumită stare a interlocutorului. De asemenea, un gest poate avea semnificații diferite în funcție de contextul în care este plasat. Din acest motiv, atunci când vrem să-i atribuim unei persoane o trăsătură trebuie să fim atenți și la alte gesturi, sau la situația care a detrminat-o pe respectiva persoană să acționeze în acel mod.

2.2.1. Clasificarea gesturilor

Deși există numeroase clasificări ale gesturilor, printre cele mai des întâlnite și utilizate se numără și cele oferite de Paul Ekman și Wallace Friesen (1969). Aceștia clasifică gesturile în cinci categorii: embleme, ilustratori, expresii faciale, reglatori și adaptori (apud Chelcea, Ivan și Chelcea, 2005, p.130).

Emblemele sunt utilizate pentru a transmite mesajele la nivel verbal, atunci când există o greutate în comunicare, este imposibilă sau există bariere și zgomote de fundal. Ele au un înțeles cunoscut de către toți participanții la discuție.

De menționat este faptul că emblemele nu sunt gesturi pe care le deținem încă de la naștere ci gesturi pe care le dobândim, mai ales din procesul de socializare. La nivel internațional există mai multe embleme recunoscute, iar printre acestea se regăsește, de pildă, și gestul OK, care se realizează prin formarea unui cerc din degetul mare și degeul arătător, iar celelalte degete se ridică întinse.

Un alt exemplu de emblemă poate fi gestul făcut de un autostopist în încercarea de a opri o mașină. În cele mai multe țări, această emblemă constă în ridicarea degetului mare sau indicarea direcției de mers folosind acest deget, în timp ce toate celelalte degete sunt strânse în pumn.

Decodificarea emblemelor se realizează în funcție de context, deoarece acestea pot avea semnificații total diferite în anumite țări. De exemplu, semnul care pentru europeni înseamnă victorie poate fi considerat un gest urât în alte părți ale lumii.

Ilustratorii sunt gesturile care „însoțesc și ilustrează mesajul verbal” (Ivan, 2009, p. 86). Rolul lor este acela de a accentua mesajul transmis prin cuvinte. În comunicarea interpersonală, ei ajută la stabilirea unei mai bune relații între interlocutori.

Un exemplu în acest sens este momentul în care explicăm caracteristicile unui obiect. Aici avem tendința de a le arăta și cu mâinile. Când descriem un obiect mic, vom ilustra folosind degetul mare și degetul arătător, întinse, la o mică distanță unul de celălalt. Un alt exemplu de gest ilustrator poate fi indicarea direcției de mers cu mâna, în timp ce rostim în cuvinte direcția în care urmează să ne deplasăm.

Reglatorii. Aceste gesturi ajută la menținerea și îmbunătățirea actului comunicațional. Un exemplu de reglator poate fi și feedback-ul pe care îl primim în interacțiunile cu ceilalți. Atunci când interlocutorii sunt de acord cu ceea ce spunem, vor da din cap în sus și în jos, aprobându-ne, în sens contrar, pentru a arăta dezacordul, vor da din cap pe orizontală.

Adaptorii. Potrivit lui Chelcea (2007) adaptorii sunt gesturi pe care le facem „în condiții de concentrare sau tensiune psihică”. O situație în care sunt folosite aceste gesturi poate fi momentul în care un politician urmează să țină un discurs în public.

Înainte de momentul prorpiu-zis acesta va căuta un loc mai izolat, în care să-și poată drege vocea sau o oglindă, pentru a face ultimele retușuri legate de aspectul fizic: aranjarea hainelor sau cea a părului.

De asemenea, tot în privința unui om politic, un alt moment în care intervin adaptorii este cel în care este intervievat și pus într-o situație tensionată. Emoțiile sunt trădate de către această categorie a gesturilor și sunt observate cu ușurință. Ca și exemple, putem avea în această situație jucatul cu degetele sau frecatul palmelor.

Expresiile faciale atribuie sensuri stărilor noastre emoționale indicând bucurie, tristețe, mânie, teamă sau surprindere. Aceste gesturi sunt mai puțin controlabile spre deosebire de celelalte, dar pot fi atât spontane cât și intenționate.

Expresiile faciale au fost abordate din mai multe puncte de vedere, cele mai cunoscute fiind: cea a lui Eckman (1979), care s-a raportat la expresiile faciale prin prisma mișcărilor sprâncenelor și cea a lui Brunner (1979), care a analizat zâmbetul ca modalitate de transmitere a mesajelor (Bavelas și Chovil, 2006, p. 103).

Studierea expresiilor faciale pune în discuție două aspecte: universalitatea și legăturile existente între acestea și emoții. Russell (1994) a efectual un experiment prin intermediul căruia a vrut să testeze universalitatea emoțiilor. Experimentul s-a desfășurat în treizeci și patru de țări din diferite colțuri ale lumii, incluzând atât societăți dezvoltate, cât și țări mai puțin dezvoltate, precum Papua Noua Guinee.

Metodologia experimentului a fost următoarea: fiecărui grup experimental, din fiecare țară, i s-au arătat aceleași fotografii cu fețele unor persoane care exprimau anumite emoții, urmând ca apoi membrii grupului să asocieze fiecare fotografie cu emoția eferentă, aleasă dintr-un grup de cuvinte. Precizia cu care au ales emoțiile corespunzătoare fiecărei imagini a fost ridicată în cadrul tuturor grupurilor, deși au existat mici diferențe între țările țările occidentale și cele cu un nivel de educație mai scăzut.

În urma acestui studiu, s-a constatat că există câteva tipare ale mișcărilor faciale, care arată la fel la toate persoanele, indiferent de țata de proveniență sau de etnie. De asemenea, s-a constatat că expresiile faciale sunt strâns legate de starea psihologică a fiecăruia. În interpretarea expresiilor faciale, oamenii tind să atribuie acestora anumite emoții (apud Fridlund și Russell, 2006, pp. 305-309).

Totuși, putem avea și situații în care stările emoționale să fie atribuite greșit. Atunci când o persoană este încruntată deducem că ea este supărată, tristă, sau daca o persoană zâmbește considerăm că ea este fericită. În acest sens, Petter Collet afirmă că „zâmbetul autentic un semn de fericire”, în orice situație (Collet, 2005, p. 24).

Zâmbetul și râsul sunt alte elemente importante în comunicarea interpersonală. Acestea fac parte din categoria expresiilor faciale, deoarece apar pe chipul tuturor, încă din primele luni de viață. (Keltner și Bonanno, 1997, apud Dragomir și Rujoiu, 2004, p.56).

Foot și Chapman (1976) consideă că „cea mai importantă funcție a râsului este comunicarea” (apud Dragomir și Rujoiu, 2004, p.56), întrucât ea poate oferi interlocutorului indicii despre starea emoțională sau interesul pentru discuție, iar mai mult, poate da chiar și un feedback.

O clasificare în ceea ce priveste tipurile de zâmbet este cea făcută de către Cohen (1992/1997). Acesta consideră că există trei feluri de zâmbete: sincere, nesincere sau nervoase (Cohen, 1992/1997, apud Dragomir și Rujoiu, 2004, p.58).

Zâmbetul sincer este vizibil pe toată fața, fiind utilizați mușchii feței în mod proporțional, spre deosebire de cel nesincer, care poate fi caracterizat drept unul „strâmb și asimetric”. Aceste două tipologii au o durată mai mare decât ce-a de-a treia, zâmbetul nervos, care apare prompt și durează mult mai puțin.

Prima categorie a zâmbetelor, care mai poartă denumirea și de zâmbetul Duchenne, a fost atent analizată de către cercetătorii Ekman, Davidson și Friesen (1990). Aceștia au dorit să măsoare sinceritatea acestui tip de zâmbet. Participanții la acest studiu au fost expuși la două tipuri de filme, unul agreabil și unul neplăcut, pentru a putea constata dacă emoțiile pozitive sau negative ale persoanei care urmărește filmul influențează zâmbetul acesteia.

În urma acestui studiu, cercetătorii au descoperit că plăcerea este cea care accentuează posibilitatea apariției zâmbetului Duchenne, caracterizat prin ridicarea colțurilor gurii și formarea unor riduri de expresie în jurul ochilor, datorită folosirii mușchilor din zonele respective.

Duchenne a fost primul care a afirmat că indiciul cel mai important în recunoașterea unui zâmbet autentic este zona ochilor, deoarece mușchii din acea zonă, numiți și „orbicularis oculi se află în afara controlului conștient”, în timp ce mușchii din jurul gurii sau „zygomatic major se află sub control conștient” (Collet, 2005, p. 77).

Drept concluzie putem spune că râsul poate fi o metodă care leagă conversații și sporesște încrederea și deschiderea participanților unii față de ceilalți. Totodată, zâmbetul poate reprezenta și un paravan prin care sunt ascunse adevăratele emoții sau păreri.

Gesturile mâinilor au și mai multe înțelesuri decât restul gesturilor, printre care și acela de a „transpune” mesajul transmis la nivel verbal, de a-l explica. Dacă expresiile faciale sunt mai greu de controlat, decât gesturile amintite anterior, mâinile sunt și mai greu de controlat decât mimica feței, și transmit în mod involuntar informații despre starea nostră emoțională.

La nivelul mâinilor există numeroase metode prin care ne putem trăda singuri emoțiile. Când un politician este invitat într-o emisiune televizată și este asaltat cu întrebări, al căror răspuns nu-l deține, el tinde să se joace cu degetele, să își frece mâinile, pentru a se elibera de stres.

În concluzie, fiecare categorie a gesturilor este menită să traducă comportamentul nonverbal și să redea cu adevărat starea prin care trece interlocutorul. Fiecare dintre acestea joacă un rol important în descrierea unei persoane și în modul în care aceasta este percepută de cei cu care interacționează.

În momentul în care există o greutate în vorbire, aceste gesturi vin să completeze lipsa infiormațiilor, și influențează formarea primei impresii în mod pozitiv sau negativ, în funcție de frecvența utilizării lor.

2.3. Postura

Peter Collet (2005, p. 102) este de părere că „felul în care oamenii își folosesc corpurile oferă deseori indicii despre gradul lor de angajare într-o conversație”. Dacă vorbim despre „poziția corpului sau a părților sale față de axe” (Corraze, 1980/2000, apud Ivan, 2009, p. 94), atunci ne referim la postură. În ceea ce privește postura, există diferite clasificări și exemplificări, în funcție de aspectele de care se ține cont în realizarea acestora.

Potrivit lui Corraze există două aspecte referitoare la postură: „orientarea corpului față de alt corp” sau față de o persoană și „orientarea unui element al corpului față de altul” sau față de alte corpuri (apud Chelcea, Ivan și Chelcea, 2005, p. 152).

Referitor la primul aspect amintit anterior se poate face o altă clasificare: : postura orientată frontal față de interlocutor, orientarea laterală și cea posterioară (Chelcea, Ivan și Chelcea, 2005, p. 152). Postura orientată frontal poate fi considerată agresivă, deoarece prin intermediul acesteia se pot exprima atitudini ostile sau dominante față de interlocutor.

O altă clasificare a posturilor este și cea făcută de către William James (1932), care a identificat patru tipologii: „înclinarea către interlocutor”, care stabilește contactul și trasmite faptul că i se acordă toată atenția, „retragerea sau răsucirea corpului în altă direcție”, din care se poate înțelege dezacordul și neacceptarea mesajului transmis de către interlocutor, „expansiunea”, care se manifestă prin încercarea de a ocupa cât mai mult spațiu, mărind dimensiunile corpului. Aceasta tipologie poate fi un semn de mândrie sau de înfumurare.

Ultima dintre cele patru tipologii propuse de James este cea specifică persoanelor anxioase sau depresive. Aceasta este exprimată prin micșorarea corpului, „aplecarea capului, strângerea umerilor și micșorarea toracelui” (Chelcea, Ivan și Chelcea, 2005, p. 153).

O altă modalitate de clasificare a posturilor este cea realizată de Scheflen (1964), care are în vedere trei dimensiuni: „includere/neincludere”, „orientare paralelă a corpului sau vizavi” și „congruență/incongruență” (Chelcea, Ivan și Chelcea, 2005, p. 153). „Includere/neincludere” face referire la spațiul dintre interlocutori și deschiderea acestora către cei din exterior.

A doua dimensiune cuprinde modul în care se plasează interlocutorii, unii față de ceilalți. Scheflen identifică două tipuri de posturi: una „paralelă”, în care interlocutorii sunt așezați unul lângă celălalt, formând un unghi de 180 de grade între ei, comunicarea în acest caz fiind mai greu se realizat și una „față în față”, caz în care comunicarea se realizează în mod facil, întrucât mesajul nu este blocat de nici un fel de bariere.

Ultima dintre dimensiunile propuse se referă la asemănarea dintre interlocutori. Dacă posturile lor sunt identice, se poate evidenția fapul că interacțiunea este una plăcută, calmă, iar cei implicați împărtășesc aceleași idei și au aceleași scopuri. În schimb, dacă posturile sunt incongruente, atunci avem clar o situație în care interlocutorii au divergențe de opinii și poziții.

De multe ori se întâmplă ca, pe parcursul unei discuții, posturile să se schimbe, iar unul intre interlocutori să preia postura celuilalt. Acest fapt poate fi tradus în două moduri: fie intervine o afinitate, iar actul comunicațional evoluează pozitiv, fie reprezintă un gest de supunere.

Conform lui Collet, cele mai importante elemente ale corpului uman care ne oferă informații despre starea interlocutorului sunt: „ochii, bustul și picioarele” (Collet, 2005, p. 103). O situație de comunicare ideală este aceea în care toate aceste aspecte sunt orientate către interlocutor, în semn că toată atenția este adresată acestuia.

Dacă privirea sau bustul se îndreaptă în altă direcție, este semn de neatenție la mesajul transmis de interlocutor, iar dacă picioarele sunt orientate către altă persoană sau altă direcție, este un semn că respectiva persoană se pregătește să evadeze din conversație.

Prima impresie pe care o lăsăm interlocutorului este cea legată de postură. În acest fel demonstrăm gradul de implicare într-o conversație, atenția asupra unei anumite persoane sau asupra unui anumit subiect.

2.4. Privirea și contactul vizual

Un bun indicator al rolului pe care o persoană îl are într-o conversație este reprezentat de privire. După cum afirma și Peter Collet (2005), privirea are rolul de a stabili o relație între cei doi interlocutori. Dacă între aceștia există o diferență de status, persoana cu status inferior este prima care rupe acest contact vizual, îndreptându-și privirea în altă parte.

Există numeroși teoreticieni care au cercetat acest domeniu, iar dintre aceștia, Mark Knapp (1978) vorbește despre cele mai importante funcții ale privirii. Prima face referire la rolul pe care privirea îl are în buna desfășurare a conversației și în realizarea feedback-ului (apud Dragomir și Rujoiu, 2004, p. 61).

Studenții, spre exemplu, au tendința de a îndrepta privirea către profesorul coordonator, în timpul unei prezentări, pentru a obține o confirmare din partea acestuia. O altă funcție a privirii este aceea de a-i sugera interlocutorului faptul că „își poate începe discursul” (DeVitto, 1988, apud Dragomir și Rujoiu, 2004, p. 61).

În comunicarea interpersonală, mai ales în cadrul grupurilor, se poate întâmpla ca două persoane să nu împărtășească aceleași opinii sau se poate întâmpla ca una dintre persoane să dorească să aducă o completare legată de tematica discuției. Pentru a avea un comportament civilizat și pentru a nu vorbi în același timp, membrii grupului se înțeleg din priviri.

Aceștia așteaptă în mod politicos să li se dea cuvântul, observând expresiile faciale și privirea interlocutorului pentru a găsi momentul oportun pentru a interveni în discuție.

Conform lui Knapp (apud Cioc, 2004, p. 153), un alt rol al contactului vizual este acela de a „compensa distanța fizică”. Spre exemplu, dacă două persoane se află în colțuri opuse ale camerei și se privesc, acestea percep distanța dintre ele ca fiind mai mică, simțindu-se mai „apropiate” una față de cealaltă. În acest caz, privirea directă este un semn că cele două persoane doresc să înceapă o conversație.

Personal, consider că rolul privirii în comunicarea interpersonală este extrem de important. O persoană care te privește direct în ochi în timpul unei conversații arată că este implicată în discuție, dovenind în același timp și respect față de persoana care vorbește.

CAPITOLUL III- Studiu de caz

Comportamentul nonverbal al principalilor doi candidați

la prezidențiale 2014 -Klaus Iohannis și Victor Ponta.

Influența comportamentului nonverbal asupra alegătorului

3.1. Metodologie

Tema generală a lucrării este reprezentată de comunicarea nonverbală în sfera politicii. Întrebarea de cercetare este: În ce măsura limbajul nonverbal poate constitui un factor decisiv prin care cetățenii aleg un anumit politician?

Prin intermediul acestei cercetări mi-am propus să ating un obiectiv general: în ce măsură se acordă atenție comportamentului nonverbal al politicienilor. Pentru a atinge acest obiectiv, am stabilit următoarele cinci întrebări de cercetare, la care voi răspunde în urma analizării opiniilor respondenților:

Cât de mult contează comportamentul nonverbal în formarea primei impresii despre un politician?

Ce loc ocupă comportamentul nonverbal în criteriile de selecție ale alegătorilor asupra unui candidat la prezidențiale?

Lipsa cunoașterii limbajului nonverbal poate influența decizia unui cetățean în alegerea unui politician?

Ce conotații simbolice găsesc alegătorii în cazul anumitor gesturi ale unui om politic?

Căror elemente de comunicare nonverbală acordă cetățenii mai multă atenție?

Drept metode de cercetare am ales analiza de conținut calitativă și interviul.

Analiza de conținut mă va ajuta să descopăr semnificațiile comportamentului nonverbal al celor doi candidați la prezidențialele 2014, Klaus Iohannis și Victor Ponta.

Analiza de conținut este definită de către Holsti drept „orice tehnică pentru efectuarea de inferențe prin identificarea caracteristicilor specificate ale mesajelor.” (Holsti, apud Septimiu Chelcea, 2001, p.154).

Conform lui Lasswell, această metodă de cercetare ,,operează din perspectiva concepției potrivit căreia comportamentul verbal este o formă a comportamentului uman, curgerea simbolurilor este parte a curgerii evenimentelor, iar procesul comunicării este un aspect al procesului istoric”.

Analiza de conținut este „o tehnică ce vizează descrierea, cu optimă obiectivitate, precizie și generalitate, a ceea ce spune despre un subiect dat, într-un loc dat, la un timp dat.” (Lasswell et alii., 1952, apud Mircea Agabrian, 2006, p. 17).

Interviul are, potrivit lui Kerlinger, „un scop explorator, de identificare a variabilelor și relațiilor dintre variabile” (Kerlinger, 1973, apud Chelcea, 2007). Interviul este unul dintre instrumentele principale de strângere a datelor în vederea validării sau infirmării ipotezelor.

În cadrul cercetării am decis să descopăr, cu ajutorul interviului, ce anume îi determină pe cetățeni să voteze sau nu un candidat. Conform lui Stacey, în acest caz interviul este metoda de cercetare optimă, deoarece „se cercetează credințele și atitudinile unei persoane despre care nu există documente scrise” (Stacey, 1970, p. 70).

Am ales interviul semistructurat, cu întrebări deschise și închise, deoarece prin intermediul cercetării îmi doresc să aflu care sunt opiniile cetățenilor în legătură cu comportamentul nonverbal al politicienilor. Consider că acest tip de interviu este metoda care îmi poate oferi informațiile generale necesare.

Întrebările sunt atât închise, cu variante multiple de răspuns cât și deschise, pentru a încuraja răspunsurile complexe. Scopul principal este obținerea informațiilor stricte, detaliate referitoare la tematica abordată.

Această metodă de cercetare are și părți negative, ca orice alte metode. Una dintre acestea este reprezentată de întrebările deschise, din cauza cărora se poate devia de la subiectul principal. De asemenea, o altă limită este reprezentată de centralizarea mai dificilă a datelor, spre deosebire de chestionare sau interviurile cu întrebări închise.

3.2. Analiza comportamentului nonverbal al celor doi candidați la prezidențialele 2014, Klaus Iohannis și Victor Ponta

Comunicarea nonverbală reprezintă modalitatea prin care reușim să transmitem celorlalți mai mult decât ceea ce le putem spune, alte informații și alte emoții.

În această parte a studiului de caz am ales să descopăr care sunt principalele caracteristici nonverbale pe care le-au afișat cei doi contracandidați la Președinția României și care dintre acestea se regăsesc și în cele observate de către respondenți.

Inițial, studiul de caz cuprindea analiza mai multor înregistrări din timpul campaniei, însă după eveniment, mai multe clipuri cu cei doi principali candidați au fost șterse de pe platforma Youtube, dar și de pe site-urile posturilor de televiziune. Astfel, am restrâns cercetarea, rezumându-mă la înregistrările pe care le voi enumera ulterior.

Am ales să analizez următoarele apariții ale lui Klaus Iohannis, în intervalul 03 octombrie- 13 noiembrie 2014: mitingul electoral de la Craiova (04.10.2014), mitingul electoral de la Iași (18.10.2014), conferința de presă de la Bacău (23.10.20140), mitingul electoral de la Timișoara (24.10.2014), mitingul electoral de la Sibiu (31.10.2014), conferință de presă București (03.11.2014), apariție la postul de televiziune Digi24 (06.11.2014), apariție la postul B1TV (09.11.2014) și apariție la postul de televiziune Realitatea TV (10.11.2014).

În cadrul mitingurilor, Klaus Iohannis a luat ultimul cuvântul și a fost ovaționat minute în șir de către cei prezenți. În primul rând, acesta le-a mulțumit alegătorilor pentru susținere. În continuarea discursului a prezentat probleme actuale și cum le-ar rezolva după ce va câștiga alegerile. Printre problemele expuse se numără: impozitele și taxele mari, bugetul mic alocat pentru diverse situații, probleme de mediu, locurile de muncă într-un număr destul de mic pentru populația cu drept de muncă, modul fraudulos de finanțare a campaniilor, etc.

În timpul conferințelor de presă a apelat din nou la aceleași subiecte, însă o problemă majoră pe care s-a axat a fost problema votului în Diaspora. Și în timpul emisiunilor a făcut referire la acest subiect și a fost dezbătut mai pe larg. De asemenea, s-au mai dezbătut și alte subiecte precum ineficiența actualului Guvern al României, corupție, consens politic, etc.

În cadrul acestor apariții am urmărit, pe rând, vestimentația, postura, gesturile mâinilor, zâmbetul și râsul, privirea și contactul vizual.

Potrivit lui Morris, „e imposibil să purtăm haine fără să transmitem semnale sociale” (D. Morris, 1982, 214), astfel vestimentația unei persoane oferă interlocutorilor informații accesibile care permit formarea primei impresii.

Așadar, în cadrul celor nouă apariții publice enumerate anterior, Klaus Iohannis a fost îmbrăcat potrivit mediului în care se afla, dar și funcției pe care ulterior a ocupat-o, cea de președinte.

În șapte dintre apariții candidatul a fost îmbrăcat în costum negru, cămașă albă și cravată neagră, indiferent de mediul în care a fost surprins: patru mitinguri, două conferințe de presă și o apariție tv, în cadrul postului Digi 24. În celelalte două, actualul președinte s-a prezentat îmbrăcat tot în costum, dar de această nu a fost tot negru, ci unul de culoare gri închis, iar cel de-al doilea, albastru închis.

Singurul accesoriu purtat de către candidat a fost verigheta, aspect care le sugerează interlocutorilor faptul că pot avea încredere și că persoana din fața lor este una stabilă.

Consider că vestimentația pe care a adoptat-o Klaus Iohannis a reflectat atât personalitatea sa cât și nivelul de pregătire și de asemenea, a influențat pozitiv publicul.

Poziția corpului oferă multe informații despre starea interioară a candidatului. Spre exemplu, o persoană care stă cu spatele drept, creează impresia de siguranță și încredere în propria persoană.

Astfel, în cazul lui Klaus Iohannis, postura din timpul mitingurilor a fost una corectă, dreaptă, ceea ce denotă că are încredere în el și este stăpân pe situație. Ținând cont de mediul în care se află, mișcările înainte/ înapoi și lateral, se impuneau, creând în acest mod o legătură cu susținătorii aflați la fața locului.

Mersul înainte și capul îndreptat denotă interes pentru obiectivele sale (public), iar pașii făcuți în spate prezintă nevoia de a-și recâștiga spațiul.

În ceea ce privește conferințele de presă, atitudinea adoptată a fost una la fel de serioasă. Klaus Iohannis și-a menținut aceeași poziție, dreaptă, prin care a arătat respect față de interlocutori și de asemenea, a avut mișcări ale capului, stânga/dreapta, prin care a menținut contactul vizual cu toți jurnaliștii aflați în sală.

În legătură cu aparițiile televizate, atitudinea sa prinde un alt contur. Obervăm faptul că adoptă poziții care arată simplitate, decență, din care putem deduce că este degajat, stăpân pe situație, cât și poziții „împrumutate”, precum genunchi peste genunchi în „stilul european” (Nierenberg și Calero, 1971, apud Chelcea, 2004, p. 88).

De asemenea, conform teoriei, poziția bustului și a picioarelor trebuie să fie orientate către interlocutor, pentru a exprima interesul față de situația de comunicare dată și față de persoana care se află în fața noastră (Collet, 2005, p. 32). Candidatul a respectat această caracteristică a nonverbalului, și a reușit să se poziționeze corect atât față de moderator cât și față de restul invitaților din platou.

Gesturile mâinilor sunt un alt mod de a ne exprima și de a sublinia ceea ce ne este greu să spunem verbal. În funcție de mediul în care este suprinsă persoana care vorbește, gesturile sunt diferite și capătă un alt sens.

În cadrul mitingurilor, Klaus Iohannis, este surprins foarte des ridicând mâinile în sus cu palmele îndreptate către mulțime. Acest gest semnifică deschidere, apreciere, dorința de apropiere și sinceritate.

De asemenea, un alt gest utilizat cu o frecvență mare, este ridicarea degetului arătător. Codul bunelor maniere interzice folosirea acestuia în anumite situații, și gestul simbolizează atacul, acuzarea, mai ales în momentele în care politicianul face referire la contracandidaul său și la fapele acestuia.

În timpul conferințelor de presă candidatul la prezidențiale folosește și alte gesturi ale mâinilor. Aici intervin situații precum împreunarea mâinilor ca într-un gest de rugăciune, în care se ating doar degetele (Figura 3.1.). Acest semn este des întâlnit în momentele în care sunt ridicate anumite probleme și apare nevoia protejării.

De asemenea, mai sugerează și anumite calități pe care Klaus Iohannis își dorește, în mod involuntar, să le facă și celorlalți cunoscute: autoritate, încredere, superioritate.

Figura 3.1. Împreunarea mâinilor ca într-un gest de rugăciune

Sursă foto: http://www.nlpmania.ro/limbajul-secret-al-mainilor-increderea-in-tine-sau-teama/#.VXMS30Ypoi6

Un alt gest realizat de către politician este împreunarea mâinilor și încrucișarea degetelor. Acesta exprimă o atitudine negativă și o stare de frustrare.

Aparițiile televizate presupun un cadru mai restrâns și automat nevoia de control asupra propriilor gesturi. Cu toate acestea, Klaus Iohannis utilizează aceleași gesturi enumerate anterior dar și altele precum: împreunarea degetului mare cu cel arătător, gest care semnifică precizie, palmele orientate în sus în semn de deschidere, palmele orientate în jos lucru ce demonstrează un anumit nivel de control asupra unei situații.

Expresiile faciale sunt cele care pun în lumină cel mai bine emoțiile și trăirile interioare ale persoanelor. Acestea sunt gesturile care ascund sau trădează stările „actorilor politici”.

Zâmbetul și râsul sunt două caracteristici întâlnite destul de rar în discursurile lui Klaus Iohannis. În general, în funcție de zâmbet, se pot distinge mai multe tipuri de persoane: cele care sunt degajate, având un zâmbet sincer și mușchii feței relaxați, cele relaxate și care zâmbesc sincer, cele care sunt tensionate și afișează „un zâmbet crispat” sau cele care reușesc atât de bine să își joace rolul de „performer” (Goffman, 1959/2007, p. 31) încât reușesc să își controleze expresiile faciale și nu transmit nici un fel de emoție. Astfel, Iohannis se încadrează în ultima categorie, deoarece zâmbetul aproape inexistent nu relevă nici o stare emoțională.

Un alt aspect important la nivelul feței este privirea. Locul în care aceasta este îndreptată relevă atenția acordată pe parcursul unui discurs.

În cadrul mitingurilor, contactul vizual dintre candidat și susținători, este esențial, dar mai greu de menținut. În cazul imaginilor din timpul aparițiilor în public ale lui Klaus Iohannis, există momente în care acesta își fixează privirea asupra unui anumit grup sau a unei anumite persoane din public. Totuși, de ajutor îi este și faptul că se află în fața unei mulțimi, deoarece nu se poate observa exact „punctul” asupra căruia îi este ațintită privirea.

În timpul conferințelor de presă, acest aspect este mai ușor de gestionat. În cadrul conferințelor amintite mai sus, candidatul la prezidențiale a menținut un contact vizual cu jurnaliștii și a fost mult mai atent în momentul în care i se adresa o întrebare decât atunci când răspundea, aspect observat în timpul vizionării materialelor video. În cea de-a doua situație a fost nevoit să-și „plimbe” privirea prin sală pentru a le acorda atenție tuturor celor prezenți.

De asemenea, au fost momente în care candidatul la prezidențiale a fost surprins cu privirea în jos, dând de înțeles că există o stare de disconfort, că sunt ascunse anumite lucruri sau că există sentimentul de vinovăție.

În cadru și mai restrâns, precum aparițiile TV, în care participă la dialog doar câteva persoane, privirea și contactul vizual au un impact și mai mare. Așadar, în momentul în care s-a aflat în platoul postului de televiziue Digi24, Klaus Iohannis a menținut în permanență contactul vizual cu moderatorul.

În cadrul altei prezențe televizate, la postul Realitatea TV, în care existau mai mulți interlocutori, acesta le-a oferit aceeași atenție tuturor. În astfel de situații privirea prezintă mai multe funcții. Una dintre funcțiile majore ale comunicării ochilor este aceea de a căuta și obține un feedback. Aceasta este regăsită în înregistrările din studiourile TV în care a fost prezent Iohannis, lucru care denotă deschiderea, certitudinea și siguranța celor transmise.

O altă funcție a privirii este aceea de a contribui la indicarea faptului că interlocutorul își poate începe discursul. Acest lucru se regăsește mai mult în timpul emisiunii în care sunt prezenți mai mulți interlocutori. De asemenea, tipul de privire întâlnită este cea profesională, în care interlocutorii își concentrează privirea asupra ochilor persoanei cu care interacționează.

În cazul candidatului Victor Ponta, am decis să analizez următoarele apariții în intervalul 03 octombrie- 13 noiembrie 2014: mitingul de la Ciorani (04.10.2014), mitingul electoral de la Bacău (13.10.2014), vizita de la Madrid (19.10.2014), apariție la postul B1TV (24.10.2014) conferința de presă la sediul PSD (02.11.2014) conferința la sediul MAE (03.11.2014), conferința de la Suceava (07.11.2014) și apariție TV la postul Antena 3 (30.10.2014).

În timpul mitingurilor, Victor Ponta a fost primit de către susținătorii săi cu ropote de aplauze. Acesta a prezentat în timpul vizitelor sale problemele cu care se confruntă orașul sau comuna respectivă și a făcut promisiuni potrivit cărora acele situații neplăcute vor fi remediate. De asemenea, a abordat și probleme generale precum locurile de muncă sau pensiile mici.

În cadrul conferințelor de presă și al emisiunilor în care a fost invitat, a pus accentul, ca și Klaus Iohannis, pe problema votului din Diaspora: lipsa secțiilor de votare. În acest caz a oferit explicații potrivit cărora aceste probleme se vor remedia în turul al doilea. În același context Victor Ponta a vorbit într-o mare măsură despre ce anume va face dacă va fi ales Președintele României.

Ca și în cazul primului cadidat și de această dată am urmărit, pe rând, vestimentația, postura, gesturile mâinilor, zâmbetul și râsul, privirea și contactul vizual.

În cadrul celor opt apariții publice ce urmează a fi analizate, Victor Ponta a avut o costumație adecvată. A purtat costum negru și cămașă albă, în cinci dintre cele opt apariții a avut cravată albastră cu model, în două a purtat cravată roșie și în una nu a purtat cravată. La conferința în care nu a avut cravata ca și accesoriu, iar cămașa era deschisă la primiul nasture, aspectul său părea unul neîngrijit.

De asemenea, cravata albastră cu model are diferite semnificații: deși culoarea indică încredere și căldură, asociată cu modelul, aceasta prinde alte semnificații și anume încrederea în forțele proprii și dorința de a părea altfel decât este. Cravata roșie, simplă, este în general abordată de către persoane dominante, exuberante și îndrăznețe, aspecte care s-au regăsit în personalitatea candidatului.

Victor Ponta nu a purtat verigheta, iar un om căsătorit, care nu are acest simbol pe deget poate inspira mai puțină încredere.

Poziția corpului este un factor important în comunicarea nonverbală deoarece este prima ce determină interlocutorii să-și dea seama care sunt stările emoționale prin care trece cel aflat în fața lor.

Astfel, în cadrul mitingurilor, Victor Ponta a adoptat o postură dreaptă, arătând în acest mod intenția de a se impune în fața interlocutorilor, dar și de a prezenta încredere. De asemenea, de-a lungul discursurilor candidatul la prezidențiale rămâne fixat în același loc, deși există spațiu pentru a se deplasa. Acest fapt semnifică o oarecare nesiguranță, reținere și o lipsă de apropiere față de public.

În cadrul conferințelor de presă, acest aspect a fost mai ușor de controlat de către Victor Ponta, deoarece se afla în spatele unui pupitru, iar spațiul era limitat. Astfel, a recurs doar la mișcări ale capului, stânga/dreapta, pentru a oferi atenție tuturor participanților.

În timpul emisiunilor în care a fost invitat, a adoptat poziția picior peste picior (Figura 3.2.) și a menținut-o pe aproapte toată durată emisiunii. În acest mod a oferit senzația de impunere, de putere.

Totodată și-a păstrat bustul și poziția picioarelor îndreptate către interlocutor, lucru ce demonstrează că a prezentat interes atât pentru subiect cât și pentru persoana aflată în fața sa.

Figura 3.2. Poziția picior peste picior

Sursă foto: http://www.scritub.com/sociologie/DIFERITE-GESTURI1017232418.php

Un alt aspect care oferă indicii importante despre starea emoțională a interlocutorului este reprezentat de mâini.

Astfel, în ceea ce-l privește pe Victor Ponta, în timpul mitingurilor, gesturile mâinilor nu au fost prea mult vizibile. Acest lucru s-a datorat faptului că în anumite situații avea documente de pe care citea și le ținea cu ajutorul mâinlor.

Cu toate acestea, în momentele în care nu au existat alte obiecte care să oprească gesticularea, Ponta a adoptat poziții precum mâinile pe lângă corp, fapt ce denotă calmitate și o stare de bine, sau împreunarea degetelor în semnul crucii, lucru ce apelează la credință și exprimă ideea de bunătate, puritate.

În timpul conferințelor singurele poziții ale mâinilor au fost: mâinile pe masă cu palmele în jos și indicarea unor anumite direcții. Prima referire denotă nevoia de a deține controlul, dar și încredere în sine sau familiaritate.

În cadrul aparițiilor TV, atunci când nu existau bariere legate de acest aspect al comunicării nonverbale, activitatea mâinilor a devenit mai intensă.

Victor Ponta a utilizat voluntar și involuntar gesturi precum: frământarea mâinilor: tensiune sau nervozitate; gestul de a se juca cu degetele: nervozitate; mâna întinsă cu palma orientată în sus: spirit deschis, fidelitate, loialitate. Toate acestea adunate însă, denotă faptul că are ceva de ascuns.

Zâmbetul cântărește foarte mult într-o apariție publică, iar modul unei persoane de a schița acest gest, poate spune mai multe lucruri decât ar vrea să exprime.

De-a lungul momentelor în care Victor Ponta a apărut în public, am observat schimbări bruște în privința zâmbetului. În situațiile în care prezenta liber un discurs, a adoptat o manieră serioasă, fără a face grimase, fără a schița un zâmbet. Când interveneau întrebări ale jurnaliștilor, se observa zâmbetul forțat sau chiar ironic.

Aceste modalități de exprimare au oferit interlocutorilor indicii despre starea emoțională creată. Victor Ponta a trecut prin diferite stări, de la calmitate și deschidere, la uimire sau neacceptare până la nervozitate și disconfort, mânie.

De asemenea, în timpul celor trei situații prezentate: mitingurile electorale, conferințele de presă și aparițiile televizate, alte gesturi care s-au remarcat au fost umezirea constantă a buzelor, dar și mușcarea acestora.

Acestea sunt indicii conform cărora s-au „instalat” teama și stresul. Tot de aici se poate presupune că interlocutorul nu își găsește cuvintele, nu este suficient pregătit, este deranjat de situația în care este expus, depășit de ceea ce se întâmplă, neputincios.

Nu doar gesturile enunțate anterior au o putere de descifrare a unui interlocutor, ci și privirea. Potrivit filosofului și omului politic roman Marcus Tullius Cicero (106-43 î.e.n.), „Fața exprimă totul, iar fața este dominată de ochi”. Așadar, privirea în acest context arată trăirile și este o parte a nonverbalului pe care ne este greu să o controlăm.

Candidatul la prezidențiale, Victor Ponta, le-a oferit interlocutorilor săi suficiente momente în care a demonstrat că privirea sa se afla în discordanță cu cele spuse.

În timpul mitingurilor este suprins cu privirea îndreptată mai mult în jos decât spre public, iar în cadrul conferințelor de presă a fost mai mult preocupat să citească din documente decât să-și privească interlocutorii. Aceste aspecte exprimă lipsa de interes față de cei prezenți și dorința de a termina întrevederea cât mai repede posibil.

În cadrul aparițiilor TV, am sesizat faptul că Ponta nu își privește mereu interlocutorul, ci își fixează un anumit punct, privește în gol. Din nou intervin lipsa de respect față de persoana cu care se află în discuție, și intenția de a ascunde anumite lucruri, dar și lipsa încredererii în persoana aflată în fața sa. Totodată, acesta clipește foarte des, semn al minciunii.

În continuare voi analiza și singurele două dezbateri care i-au adus față în față pe Klaus Iohannis și Victor Ponta în timpul campaniei electorale. Aceste două dezbateri au fost ăndelung așteptate de către cetățeni și s-au realizat în ultimele zile de campanie.

În acest mod voi putea observa cum reacționează cei doi într-un cadru restrâns, sub presiunea timpului și a întrebărilor, dar și care sunt cele mai comune semne la nivelul nonverbal.

Prima dezbatere a avut loc în data de 11 noiembrie 2014, la postul de televiziune Realitatea TV, în cadrul emisiunii „Jocuri de putere”, care a fost moderată de către juralistul Rareș Bogdan. Cea de-a doua dezbatere s-a desfășurat în data de 12 noiembrie, la postul de televiziune B1TV în cadrul emisiunii „Bună seara, România” și a fost moderată de către jurnalista Mădălina Pușcalău.

În cadrul acestora, cei doi candidați au dezbătut în mare parte problemele partidelor și, mai mult, s-au acuzat reciproc. Au atins subiecte precum: legea amnistiei și grațierii, modul de alegere al parlamentarilor, statul de drept, politica externă, pensiile, etc.

Într-un final au ajuns și la probleme personale: momentul în care o echipă a unei televiziuni, care s-a presupus că a fost trimisă de Victor Ponta, a filmat locuința în care stau părinții lui Klaus Iohannis și acuzațiile pe care Victor Ponta i le aduce contracandidatului său cu privire la un articol în care este defăimată soția sa.

În primul rând, cei doi candidați au fost poziționați față în față, iar moderatorul în mijloc. În acest mod se pornește de la ideea de egalitate.

Ca și în analizele anterioare, individuale, voi analiza vestimentația, postura, gesturile mâinilor, zâmbetul și râsul, privirea și contactul vizual, de această dată în comparație.

În ceea ce privește vestimentația, ambii candidați au avut un aspect îngrijit și au fost îmbrăcați în costum, cămașă albă și cravată. Referitor la cravate, Klaus Iohannis a optat pentru nuanțele maro și albastru.

Victor Ponta a ales o culoare neutră, gri închis și violet. În acest caz, griul semnifică echilibru, inteligență, iar violetul, putere și mister.

Deși ambii politicieni sunt căsătoriți, în cadrul acestor două dezbateri doar Klaus Iohannis are pe deget simbolul uniunii. Acest aspect le oferă alegătorilor sentimentul că omul politic este stabil; lucru ce poate fi văzut drept un avantaj pentru Iohannis.

Deoarece se află într-un platou de televiziune, în spatele unor pupitre, singurele gesturi referitoare la postura/ ținuta pe care o adoptă cei doi și care se pot vedea, sunt cele de la jumătatea corpului în sus. Astfel, atât Klaus Iohannis cât și Victor Ponta sunt surprinși într-o poziție asemănătoare precum spatele drept, ceea ce semnifică atenție și concentrare.

Dacă Ponta își menține această postură mai multă vreme, Iohannis tinde să-și încline corpul într-o direcție sau alta. Prin aceste gesturi poate transmite o ușoară încordare, dar și dezacord în privința celor spuse de interlocutor.

De asemenea, există momente în care Ponta își lasă corpul pe spate, iar de aici deducem că dorește să arate superioritatea, dar denotă și aroganță. Totodată, în funcție de subiectele dezbătute, această postură mai poate indica și retragere sau teamă. În schimb, Iohannis are momente în care își ridică bărbia, ține capul în față, semne de irascibilitate și nerăbdare.

Înclinarea corpului în față este întâlnită mai des la candidatul de dreapta, semnificând o mai mare atenție acordată interlocutorului și mai mult interes în ceea ce privește discuția.

Gesturile mâinilor sunt puternic ilustrate, acestea fiind utilizate de către ambii politicieni, însă în exces de către Ponta. Regăsim aici frământarea mâinilor: nervozitate, stânjeneală; jucatul cu degetele: nervozitate; mâna întinsă cu palma orientată în sus: spririt deschis, sincer; mâinile cu degetele încrucișate: retragere, închidere (Figura 3.3.) sau mâinile cu degetele apropiate: încredere în sine.

Figura 3.3. Degetele încrucișate

Sursă foto: http://www.scritub.com/sociologie/Gesturi134143222.php

De asemenea, Victor Ponta ultilizează și semne emblemă, utilizate la nivel internațional și cu aceeași semnificație, cum ar fi „OK”.

În privința zâmetului și a râsului, cei doi candidați au fost surprinși în moduri total diferite. Victor Ponta a schițat un zâmbet șters, crispat, care nu exprima prea multe emoții, pe când Klaus Iohannis a zâmbit, atât natural, cât și ironic, s-a amuzat în anumite momente și chiar a râs. Tipul de zâmbet pe care Iohannis l-a afișat a inspirat încredere în sine, siguranță, deschidere către interlocutori, stare generală de bine.

Privirile celor doi candidați s-au intersectat pe parcursul dezbaterilor, arătând astfel interes față de discuții și argumentele contracandidatului. Cu toate acestea, Ponta a fost surprins de mai multe ori îndreptându-și privirea în jos, semn care indică rușine, nesiguranță; clipind foarte des: minciună, inconfort. Klaus Ihannis a arătat mai mult interes față de moderator și de Ponta, dar și în legătură cu subiectele dezbătute.

Pentru a evidenția anumite gesturi pe care cei doi candidați le-au folosit în cadrul dezbaterii și a vedea frecvența unora dintre acestea, am ales o secvență de aproximatriv cinci minute (1:00:38– 1:05:30) din cadrul emisiunii „Bună seara, România”, referitoare la relația dintre președinte și premier.

Astfel, pentru Victor Ponta, întrebarea a fost „Care ar fi relația între președintele Ponta cu premierul Iohannis?”, iar pentru Klaus Iohannis întrebarea „Care ar fi relația între președintele Iohannis cu premierul Ponta?”

Pentru a evidenția modul în care aceștia au reacționat am ales să expun într-un tabel (Tabel 3.1.) gesturile utilizate și durata lor.

Tabel 3.1 Gesturile candidaților Victor Ponta și Klaus Iohannis pe durata a cinci minute (1:00:38 – 1:05:30 ) în emisiunea „Bună seara, România”, B1 TV

Așa cum se poate observa și în Tabelul 3.1. , Victor Ponta apelează la mai multe gesturi pentru a-și susține discursul. Toate elementele limbajului nonverbal utilizate de acest candidat exprimă, pe rând, minciună, satisfacție, agresivitate dar și ideea de acuzare.

În comparație cu Ponta, Iohannis își gestionează mult mai bine reacțiile. Din cele șapte gesturi folosite de cei doi candidați, Klaus Iohannis utilizează doar trei, iar acestea reflectă: ironie, atenție la interlocutor, interes față de subiect, respect dar și o oarecare retragere.

Gesturile diferențiatoare, evidențiate chiar de realizatorii lor, au fost cel acuzator, ridicarea degetului arătător , realizat de către Victor Ponta, persistent și reluat pe durata secvenței de patru ori, în timp ce gestul menținut de Iohannis a fost la nivelul feței și anume zâmbetul ironic, plin se sarcasm dus până la râs zgomotos.

În urma acestei scurte analize concluzionez faptul că stăpânirea de sine este o caracteristică a lui Klaus Iohannis, iar Victor Ponta apelează la aceste gesturi, conștient, sau inconștient, pentru a depăși momentele în care nu stăpânește situația.

3.2.1. Concluzii ale cercetării

Klaus Iohannis, a avut un comportament adecvat situațiilor în care a fost expus, și-a controlat gesturile, deși nu în totalitate, având și momente de nesiguranță. Cu toate acestea, a avut un discurs nonverbal echilibrat, fără a cădea în extreme: nu a fost nici violent, nici prea tăcut. A reușit să accentueze anumite situații și să întărească ideile expuse în mod verbal și cu ajutorul limbajului corpului.

Referitor la candidatul Victor Ponta, pot spune că a fost stabil din punct de vedere al gesturilor corpului, însă a fost trădat de expresiile feței. Dacă la primul capitol a reușit să se controleze, la cel de-al doilea trăirile interioare au fost mult mai puternice. Consider că această discrepanță dintre postură, gesturi și mimică, nu a făcut decât să expună și mai bine caracteristicile persoanei analizate, în speță, candidatul la prezidențiale, Victor Ponta.

Există o diferență clară a comportamentului în cele trei situații în care au fost puși cei doi candidați: mitingurile (întâlnirea în spațiu vast, cu susținătorii), conferințele de presă (întâlnirea cu jurnaliștii/ persoanele avizate) și aparițiile televizate (în care se aflau împreună doar cu un interlocutor/ maxim 10).

Cu toate acestea, consider că situațiile dificile în care se pot observa caracterul și comportamentul unui politician, candidat la prezidențiale, sunt acelea în care se află față în față cu contracandidatul său. Astfel, se poate observa calitatea fiecăruia de a gestiona un moment tensionat, de a face față unor situații imprevizibile și de a convinge publicul că doar unul poate fi liderul și acela este „el”.

În concluzie, pot spune că în cadrul acestei analize am observat instabilitate în comportamentul lui Victor Ponta, lucru ce mi-a demonstrat că nu a fost suficient de pregătit în cadrul dezbaterilor. Chiar dacă limbajul verbal l-a ajutat, cel nonverbal a reușit să scoată în evidență temerile, trăirile, dar și că în anumite momente și-a dorit să se impună și să dovedească faptul că poate mai mult decât atât.

Klaus Iohannis a reușit să-și gestioneze mult mai bine comportamentul nonverbal. Acesta a fost echilibrat și a reușit mult mai bine să-și susțină și să- și întărească discursul verbal cu ajutorul nonverbalului.

Cei doi candidați la prezidențiale au fost puși în situații asemănătoare, însă puterea de stăpânire s-a dovedit a fi mai puternică în cazul lui Klaus Iohannis.

3.3. Modul în care comportamentul nonverbal influențează alegătorul

Analiza interviurilor este una calitativă și urmărește să găsească un răspuns pentru cele cinci întrebări de la care am pornit. Pentru fiecare dintre acestea, voi analiza părți din transcriptul interviurilor, pentru a putea formula concluzii pertinente. La finalul lucrării, voi formula o concluzie generală, având ca bază atât referințele teoretice din primele două capitole ale acestei lucrări, cât și răspunsurile obținute în urma cercetării.

3.3.1. Participanți și instrument

Eșantionul este compus din 25 de persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 52 de ani, din mediul urban, cu venituri și nivele de studii diferite.

Ca instrumente de cercetare am folosit grila de interviu care se regăsește în Anexa 1. Pentru a afla în ce măsură alegătorii sunt influențați de comportamentul nonverbal al politicienilor, le-am pus respondenților la dispoziție link-urile indicate anterior, la analiza celor doi candidați la prezindențiale. Totodată, le-am sugerat acestora că pot răspunde la întrebări și dacă au participat la vreo manifestare din timpul campaniei, mitinguri, dacă au participat la conferințe de presă sau au vizionat alte materiale video din acea perioadă, altele decât cele puse la dispoziție.

Interviurile au fost realizate atât față în față, cât și prin intermediul telefonului. Am aplicat șapte întrebări, dintre care două închise și cinci deschise, pentru a-i încuraja pe respondenți să ofere răspunsuri ample și obiective.

3.3.2. Rezultatele cercetării

Comportamentul nonverbal se numără printre elementele care ne atrag atenția asupra persoanelor cu care interacționăm zilnic și ne influențează aproape involuntar percepția despre ceilalți.

Prin intermediul cercetării am dorit să aflu ce păreri au oamenii despre comportamentul nonverbal al unui politician și cât de influențați sunt de acesta. De asemenea, am dorit să descopăr cum își formează cetățenii prima impresie despre un politician și pe ce pun prima dată accentul.

Pentru atingerea obiectivului final al acestei lucrări, dar și a obiectivelor specifice am ales să intervievez 25 de persoane din mediul urban, cu vârste cuprinse între 19 și 52 de ani, fără experiență în acest domeniu și cu nivele de pregătire diferite.

Toate răspunsurile persoanelor intervievate se regăsesc în formă completă și nemodificată în Anexa 2..

Opinia respondenților cu privire la semnificația comportamentului nonverbal

Pentru a stabili dacă cei intervievați cunosc sau nu acest aspect, am ales să ofer o definiție clară a ceea ce înseamnă comunicare nonverbală. Astfel, potrivit lui Adam Kendon (1989, p. 209), în International Encyclopedia of Communication, aceasta este reprezentată de „mișcările corpului, gesturile, expresiile faciale și orientarea (corpului), postura și spațiul, atingerile și pronunția și acele aspecte ale vorbirii precum intonația, calitatea vocii, ritmul vorbirii și, de asemenea, tot ce poate fi considerat diferit de conținutul actului vorbirii, de ceea ce se spune.”

Așadar, dintre cei 25 de respondenți, doar 10 aveau cunoștințe generale despre subiect, iar patru s-au apropiat de definiția oferită de cercetători.

„O formă de comunicare non-verbală, prin care sunt transmise emoții, gândiri, informații prin intermediul limbajului trupului, gesturi, mimică, expresia feței, mișcarea ochilor, poziția corpului, a brațelor. Oferă informații asupra atitudinii sau a stării de spirit a unei persoane.” (Alexandru, 28 de ani)

„Mimica, gestica, poziția corpului, frecvența mișcării mâinilor, atitudinea, starea de spirit, încrederea de sine.” (George, 27 de ani)

„Totalitatea canalelor de comunicare (excluzând cuvintele): mimică, gestică, inflexiuni, etc.” (Valentin, 27 de ani)

„Informațiile comunicate de emițător către un receptor, altele decât cele orale sau scrise (limbajul trupului, gesturi și intonație).” (Virgil, 25 de ani)

Pot deduce astfel că o pondere foarte mică a celor intervievați cunosc semnificația limbajului nonverbal. Acest fapt poate influența modul de formare al primei impresii despre un politician.

Opinia respondenților cu privire la limbajul pe care pun preț prima dată (verbal/ nonverbal)

În cadrul acestei întrebări am dorit să aflu în funcție de ce anume își formează respondenții prima impresie: în funcție de limbajul verbal sau de cel nonverbal. Pentru a reuși să stabilesc corect care dintre cele două aspecte are o importanță mai mare, am ales să explic rolul fiecărui concept.

În cazul limbajului nonverbal, cercetătorii aduc în discuție subconștientul, care acționează involuntar și îl determină, în cazul nostru, pe politician să recurgă la gesturi pe care nu le-ar fi putut exprima în cuvinte. Acest tip de limbaj este dificil de controlat și tocmai din acest motiv o persoană poate fi ușor „descifrată”.

În cazul limbajului verbal, un politician își poate ascunde intențiile și le poate „ambala” sub forma celor mai nevinovate minciuni. Din această cauză balanța se înclină mai mult în favoarea nonverbalului, care trădează orice stare de spirit.

Dintre cei 25 de respondenți, la această întrebare 11 au spus că, în momentul în care un politician prezintă un discurs, pun accentul pe discursul propriu-zis, 13 pe limbajul nonverbal și unul singur consideră egale aceste două forme de comunicare.

„Ambele au o importanță egală. Un discurs eficient nu poate fi însoțit decât de un comportament eficient.” (Alexandru, 28 de ani)

„Pun accent foarte mult pe limbajul corpului. Ceea ce comunică verbal este uneori mai puțin important decât ceea ce ascunde în spatele speachului.” (Georgiana, 24 de ani)

În urma lecturii de specialitate consultate, consider că nu este greșit să ținem cont de ceea ce se spune verbal, însă comportamentul nonverbal contrazice de cele mai multe ori lucrurile spuse pe cale orală.

Potrivit lui Peace (2005), omul nu este mereu conștient că trupul său spune mai multe lucruri decât cuvintele pe care le rostește el.

Opinia respondenților asupra primului aspect al limbajului nonverbal căruia îi acordă atenție

Le-am expus persoanelor intervievate cele trei mari categorii ale limbajului nonverbal: vestimentația, poziția corpului și gesturile. Aceștia au avut de selectat categoria căreia îi acordă cea mai mare importanță și au ales astfel: trei au optat pentru vestimentație, 13 pentru poziția corpului și nouă pentru gesturi.

Am dedus din aceste răspunsuri că, în primă fază, cele mai multe mesaje sunt transmise cu ajutorul poziției corpului. În funcție de aceasta ne putem da seama de personalitatea politicianului, de interesul său față de interlocutori dar și de modul de abordare al situației în care este implicat.

Deși gesturile se împart și în alte categorii, care pot oferi informații mult mai exact cu privire la intențiile unui politician, în cazul celor intervievați acestea ocupă locul secund. În această privință pot spune că, probabil, respondenții nu cunosc semnificațiile exacte ale gesturilor. Voi răspunde mai pe larg acestei necunoscute în cadrul altei întrebări.

Cu toate că vestimentația se află pe ultimul loc, în mod involuntar oamenii cataloghează politicianul și după acest aspect.

Opinia respondenților cu privire la vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului

Uneori, nivelul de pregătire al unui politician nu susține funcția pe care acesta o ocupă sau locul său în societate. În legătură cu acest aspect am ridicat problema astfel: este important nivelul de pregătire sau contează vestimentația pe care o poartă politicianul în acel moment?

Unul dintre aspectele ce pot influența percepția unei persoane, este îmbrăcămintea. În teorie, vestimentația transmite informații relevante despre noi înșine, precum genul, valorile sociale sau caracteristicile morale (Chelcea, Ivan, & Chelcea, 2005).

Dintre cei 25 de intervievați, unul a considerat că nici una dintre aceste caracteristici nu are relevanță, doi au considerat vestimentația importantă, patru au considerat că ambele aspecte sunt la fel de importante, iar restul de 18 au răspuns clar că nivelul de pregătire trebuie să ocupe prima poziție.

„Nici una. Nivelul de pregătire poate fi unul mecanic, doar pentru a câștiga votul, iar vestimentația poate prinde persoanele care sunt pasionate de fashion. Consider că onestitatea este cea mai importantă, nu platforma.” (Georgiana, 24 de ani)

„Vestimentația are doar o importanță de scurtă durată, până în momentul în care politicianul începe transmiterea mesajului. Dacă mesajul, discursul este unul obiectiv, punctual și eficient, vestimentația trece în planul secund”. (Alexandru, 28 de ani)

„Ambele sunt importante, însă consider că nivelul de pregătire trebuie să fie unul ridicat, iar discursul unul coerent, pentru că lipsa de pregătire și greșelile de discurs sunt mai greu de trecut cu vederea decât o eventuală greșeala de vestimentație.” (Andrei, 23 de ani)

„Clar nivelul de pregătire dar și vestimentația are un rol foarte important: acela de a ajuta la formarea primei impresii.” (Constantin, 27 de ani)

„Consider că aceste două elemente trebuie corelate în mod armonios. Ambele elemente sunt importante. Vestimentația ține de protocol și valoreaza 25%, iar discursul ține de substanță, de rolul pe care un politician trebuie să îl îndeplinească.” (George, 27 de ani)

„Ambele sunt importante tinând cont că facem referire la o persoană publică, în cazul de față un politician. Vestimentația este necesară deoarece este prima etichetă pe care auditoriul o pune personajului, ca mai apoi să fie etichetat în funcție de modul său de abordare a subiectului dezbătut, un element ce definitivează pregătirea acestuia.” (Mădălina, 24 de ani)

„Nivelul de pregătire este mai important pe termen lung decât vestimentația în sensul în care îți permite adaptarea la o gamă largă de situații. În schimb vestimentația este esențială la prima vedere.” (Valentin, 27 de ani)

„Nivelul de pregătire. Contează mai mult să știe cum să gestioneze în mod eficient poziția pe care o ocupă sau o va ocupa.” (Virgil, 25 de ani)

Părerile respondenților sunt diferite, o parte a pus categoric accentul pe nivelul de pregătire și altă parte pe vestimentație, însă cele două categorii acceptă totuși faptul că prima impresie contează, se formează cu ajutorul vizualului și cade pe vestimentație.

Opinia respondenților cu privire la vestimentația corectă pe care trebuie să o adopte un politician

Când se face referire la ținută respondenții pun accent pe decența acesteia, dar și pe contextualizarea ei. O îmbrăcăminte adecvată și un aspect îngrijit conduc la formarea unei impresii favorabile despre un anumit politician.

La nivel aproape subconștient, cetățenii sunt influențați de aspectul fizic al oamenilor politici, mai ales dacă aceștia atrag atenția în mod negativ. Nu mai este un tabuu faptul că tindem să etichetăm, să atribuim trăsături unei persoane, în funcție de aspectul acesteia.

Astfel, cu cât o ținută este mai atipică față de ce este considerat normal sau dezirabil în cadrul unei apariții în public, cu atât aceasta va influența mai mult „producerea unor atribuiri dispoziționale” (Duduciuc, Ivan, & Chelcea, 2013, p. 233) în mintea alegătorului despre candidatul respectiv, influențându-i părerea despre acesta din urmă în mod negativ. .

„Costum într-o singură culoare, cravat și cămașă asortate. Depinde de evenimentul la care participă și fără să arate grandomanie. Nivel ridicat dar de bun gust al vestimentației.” (Alexandru, 28 de ani)

„Costum, cămașă, cravată. Simplu și discret. Indiferent de poziția socială, un politician nu trebuie să-și expună acest aspect în public. O astfel de greșeală poate fi interpretată de către cetățeni drept o sfidare”. (Luminița, 43 de ani)

Din discuțiile cu respondenții, o ținută adecvată și potrivită a unui politician este cea clasică, fără exagerări în privința bijuteriilor și accesoriilor. Culorile trebuie să fie unele neutre, care să nu denote extravaganță și opulență.

Persoanele intervievate au utilizat în descrierea ținutei unui politician cuvinte precum „standard” , „office” sau „formală”.

Așadar, deși la întrebarea anterioară au existat păreri conform cărora vestimentația nu este un criteriu important, de data această au demonstrat faptul că au o imagine clară a modului în care trebuie să se prezinte un om politic. Deci, subconștientul le-a transmis semnale în această privință.

De menționat este faptul că, deși se acordă importanță ținutei vestimentare, ea are rol doar în stabilirea primei impresii, pentru ca mai apoi accentul să cadă pe alte aspecte.

Opinia respondenților în privința gesturilor pe care le observă cel mai des în privința politicienilor

În comunicare, gesturile sunt indicatori ai comportamentului unei persoane, deoarece aceștia transmit informații relevante cu privire la trăirile interioare și despre personalitatea unei persoane, sau despre stările acesteia din momentul interacțiunii.

Respondenții au afirmat că cele mai uzuale gesturi pe care le observă atunci când privesc un politician sunt: mișcările excesive ale mâinilor, privirea și expresiile faciale.

„Rotirea ochilor dând impresia că nu are habar despre ce vorbește.” (Alexandru, 28 de ani)

„Directia în care își îndreaptă privirea în timpul discursului, dar și atunci când ascultă întrebările jurnaliștilor.” (Andrei, 23 de ani)

„Privirea în pământ, atingerea diverselor părți ale corpului (de exemplu, nasul/ părul) sau a unor obiecte.” (Mădălina, 24 de ani)

Decodificarea unor astfel de gesturi oferă informații prețioase cu privire la starea sa, din acest motiv este nevoie de cunoașterea limbajului nonverbal.

Opinia respondenților cu privire la semnificațiile unor anumitor gesturi

De cele mai multe ori, gesturile însoțesc comunicarea verbală, fiind o completare a mesajelor transmise de un individ.

Există și gesturi făcute involuntar, care nu pot fi controlate în situații stresante. Acestea sunt întâlnite în literatura de specialitate cu denumirea de „adaptori” (Ekman, 1969, apud Chelcea, Ivan și Chelcea, 2005).

În urma discuțiilor purtate cu persoanele intervievate, am observat că adaptorii sunt gesturile pe care aceștia le observă cel mai ușor. În afara faptului că sunt ușor de observat, conform respondenților, aceste gesturi trădează stările interioare ale politicienilor, oferind cetățenilor informații despre comfortul psihic al celor pe care îi observă.

Pentru a verifica cunoștințele respondenților cu privire la anumite aspecte ale nonverbalului, am ales să expun zece gesturi frecvent întâlnite în sfera politicii.

Un rol al gesturilor, în special cele ale mâinilor, este acela de a „ilustra” mesajul transmis verbal sau de a accentua anumite cuvinte. Totuși astfel de gesturi nu au mereu conotații pozitive.

Astfel, primul gest pus în discuție a fost cel al brațelor și anume brațele încrucișate. Această poziție este una închisă, defensivă, de dezacord și neacceptare a celor spuse de către interlocutor (Figura 3.4.).

Figura 3.4. Brațele încrucișate

Sursă foto: http://www.scritub.com/sociologie/DIFERITE-GESTURI1017232418.php

Dintre cei 25 de respondenți, doar 16 au oferit răspunsuri apropiate de realitate, iar ceilalți nouă au fost departe de semnificația adevărată, oferind răspunsuri precum: „relaxare”, „stăpânire” sau „siguranță”.

Am cerut în continuare păreri asupra brațelor deschise, care indică stări precum deschidere, apreciere, dorința de apropiere și sinceritate. Răspunsurile au fost variate, iar de semnificația reală s-au apropiat doar 14 dintre cele 25 de persoane.

Gesticularea excesivă făcută cu mâinile, în timpul vorbirii, are în general rolul de a întări afirmațiile mincinoase sau poate fi un „sprijin” în momentul în care politicianul nu are argumente sau nu cunoaște problema la care a fost expus.

Nici de această dată intervievații nu au descifrat corect semnificația gesturilor, punând gesticularea excesivă, în mare parte, pe seama unei „stări de nervozitate”, „stres”. Doar cinci au prcizat că acest comportament se datorează minciunii sau lipsei de informații și argumente.

Poziția picior peste picior, deși des utilizată de către politicieni, mai ales în cadrul aparițiilor tevlevizate, reprezintă o necunoscută pentru cetățeni.

Conform literaturii de specialitate (S. Chelcea, 2004) această postură se regăsește în două poziții: genunchi peste genunchi și genunchi peste gleznă. Diferența dintre acestea este reprezentată de spațiu, care este mai redus în prima situație față de a doua. Astfel, a doua postură prin mărirea suprafeței corporale, este tradusă drept un mod de impunere.

Dintre cei 25 de respondenți, doar trei au definit acest gest. Restul au oferit posturii semnificații precum „incomoditate” , „relaxare”, „nervozitate”, care nu reflectă ceea ce politicianul vrea să transmită.

Un alt gest, care de-a lungul timpului a devenit o emblemă și are aceeași semnificație la nivel internațional, este ridicarea degetului arătător ( Figura 3.5. ). Acesta este un gest de atac, de acuzare.

Figura 3.5. Ridicarea degetului arătător

Sursă foto: http://www.scritub.com/sociologie/Gesturi134143222.php

Doi dintre respondenți au considerat acest gest drept unul de „amenințare”, nouă i-au atribuit un sens neutru, iar ceilalți 14 au considerat că reprezintă „agresivitate” sau „impunere”.

Expresiile faciale sunt cele care pun în lumină cel mai bine emoțiile și trăirile interioare ale persoanelor. Astfel, le-am cerut respondenților câteva interpretări asupra expresiilor realizate la nivelul feței.

O mare parte dintre aceștia au afirmat că acordă multă atenție privirii candidatului și mai ales direcției în care se îndreaptă privirea. Aceasta relevă, în primul rând, dacă politicianul este atent sau dacă este implicat în discuție. În afara celor enumerate, prin intermediul privirii se pot remarca anumite emoții precum rușinea, dacă privirea este îndreptată către podea, sau sinceritatea și relaxarea, dacă privirea este îndreptată către interlocutor.

În ceea ce privește privirea îndreptată în jos, majoritatea respondenților au definit-o drept „rușine”, adăugându-i ca o a doua trăsătură „minciuna”. În această situație, consider că intervievații cunosc semnificația și teoria conform căreia privirea poate spune mai multe lucruri decât vorbele.

De asemenea, contactul vizual este un alt factor important deoarece are rolul de a oferi un feedback celui care vorbește. Astfel, privirea îndreptată în jos, este o barieră de comunicare între interlocutori, împiedicând astfel o evaluare eficientă a celui care susține un discurs.

O altă expresie facială des utilizată în mediul politic este de această dată umezirea buzelor sau mușcarea lor. Prin intermediul acestora politicianul demonstrează că nu este suficient pregătit, dar poate sugera și că e neputincios .

Respondenții nu au știut să-i atribuie acestui gest o semnificație clară, pentru majoritatea fiind mai puțin important acest aspect. Doar doi dintre cei 25 au considerat că umezirea buzelor sau mușcarea acestora este un semn de „neliniște”, „nesiguranță”.

De asemenea, urmărind expresivitatea feței, respondenții au remarcat că există mai multe tipologii de persoane: cele care sunt degajate, având un zâmbet sincer și mușchii feței relaxați, cele relaxate și care zâmbesc sincer, cele care sunt tensionate și afișează „un zâmbet crispat” sau cele care reușesc atât de bine să își joace rolul de „performer” (Goffman, 1959/2007), încât reușesc să își controleze expresiile faciale și nu transmit nici un fel de emoție.

Cinci dintre intervievați au considerat că de cele mai multe ori zâmbetul este un mod de degajare și exprimă sinceritate, nouă au dedus că această expresie semnifică relaxare și sinceritate, șapte au precizat că zâmbetul apare în momente de tensiune sau crispare, iar patru au specificat faptul că, în general, zâmbetul unui politician nu transmite nimic, sau arată doar ironie.

Ultima caracteristică pe care am expus-o persoanelor intervievate este reprezentată de tonalitatea politicienilor.

Referitor la paralimbaj, cei mai mulți dintre respondenți sunt de părere că este important ce spui, dar mai ales modul în care vorbești. Inflexiunile vocii, sublinierea anumitor cuvinte sau coborârea tonului când afirmăm ceva sunt elemente care atrag atenția asupra celor spuse. Ei au atribuit tonalității semnificații precum: „nervozitate”, „agresivitate” sau „nevoia de impunere”.

3.3.3. Concluzii ale cercetării

În urma analizării răspunsurilor oferite de cei intervievați, am ajuns la următoarele concluzii:

Referitor la întrebarea Cât de mult contează comportamentul nonverbal în formarea primei impresii despre un politician?, am obținut următoarele informații: respondenții au considerat că acesta este primul aspect care îi ajută să-și formeze o opinie. Fie că s-au referit la vestimentație, fie la gesturi, comportamentul nonverbal joacă un rol esențial în stabilirea primei impresii și etichetarea unui om plitic. În funcție de acest aspect, fiecare dintre intervievați a precizat că stabilește sau nu o legătură cu acea persoană. De aemenea, au mai precizat și faptul că această primă impresie, făcută în urma analizării limbajului nonverbal, poate dura doar până în momentul în care politicianul își începe discursul.

Referitor la întrebarea numărul doi, Ce loc ocupă comportamentul nonverbal în criteriile de selecție ale alegătorilor asupra unui candidat la prezidențiale?, am obținut următoarele informații: în vederea selectării unei persoane politice, care urmează să dețină prima funcție în țară, importanța cade pe nivelul de pregătire și nu pe ceea ce transmite comportamentul său nonverbal.

Referitor la întrebarea numărul trei, Lipsa cunoașterii limbajului nonverbal poate influența decizia unui cetățean în alegerea unui politician?, am obținut următoarele informații: persoanele intervievate nu au avut capacitatea de a descifra toate semnalele transmise prin comportamentul nonverbal, așadar răspunsul acestei întrebări este unul afirmativ. Pentru a avea încredere într-un politician și a-i oferi susținerea, trebuie să existe un echilibru între ceea ce spune și face și ceea ce publicul său electoral înțelege.

Referitor la întrebarea numărul patru Ce conotații simbolice găsesc alegătorii în cazul anumitor gesturi ale unui om politic?, am obținut următoarele informații: deși gesturile oferă informații importante, semnificația acestora nu este decodificată de respondenti în mod correct, și atribuie însușiri greșite.

Referitor la întrebarea numărul cinci Căror elemente de comunicare nonverbală acordă cetățenii mai multă atenție? , am obținut următoarele informații: deși limbajul nonverbal nu este un domeniu aprofundat, în ceea ce privește persoanele pe care le-am intrvievat, acestea au acordat importanță unor gesturi precum: expresiile feței, mai exact privirea și gesticulația excesivă. De asemenea, respondenții acordă o atenție sporită și posturii pe care o adoptă respectivul om politic.

CONCLUZII FINALE

În partea de interpretare a răspunsurilor, am reușit să confirm și să infirm unele dintre premisele pe care mi le-am stabilit.

În ceea ce privește publicurile țintă care cunosc semnificația limbajului nonverbal, din cauza lipsei de respondenți din mediul rural, la care nu am reușit să ajung, am decis să redirecționez cercetarea spre mediul urban. Persoanele din acest mediu, care cunosc limbajul nonverbal, sunt cele cu vârste cuprinse între 21 și 27 de ani, de sex masculin și feminin, cu studii superioare (universitare, post-universitare) și care au sau nu legături cu mediul politic.

Referitor la măsura în care se acordă atenție limbajului nonverbal, am descoperit faptul că acesta are un rol important doar pentru realizarea primei impresii, ca mai apoi centrul interesului să se mute pe nivelul de pregătire al politicianului. Deși această concluzie reiese din răspunsurile celor intervievați, întrebările ulterioare au demonstrat faptul că acest aspect este urmărit pe toată durata unui discurs, sau a unei apariții publice în care „actorul” este politicianul.

Deși din cercetare reiese faptul că, pentru respondenți, nu este primordial comportamentul nonverbal, răspunsurile lor vin să contrazică acel fapt. Așadar, persoanele intervievate au reușit să semnaleze gesturi pe care politicienii le utilizează des, deci subconștientul lucrează constant și memorează informații de care, pe moment, nu suntem conștienți.

De asemenea, definirea unor gesturi nonverbale a ridicat respondenților un semn de întrebare, iar în urma răspunsurilor primite concluzionez că persoanele intervievate nu stăpânesc acest aspect.

O problemă mai specială este și faptul că aceștia au atribuit unor gesturi semnificațiile greșite: acestea nu aveau nici o legătură cu starea exprimată, sau erau opusul a ceea ce semnificau.

În concluzie, în urma cercetării, consider că limbajul non-verbal nu este un factor decisiv de alegere al unui politician, însă este un factor care, în mod subconștient, contează în momentul alegerii finale.

BIBLIOGRAFIE

Aniței, Mihai și Humă, Bogdan (2009), Comunicarea nonverbală și formarea primei impresii libere, Revista de psihologie, Vol. 3-4 .

Bavelas, Janet, Beavin și Chovil, N. (2006), Nonverbal and Verbal Communication. Hand Gestures and Facial Displays as Part of Language Use in Face-to-Face Dialogue, (V. Manusov, și M. L. Patterson, Ed.) The SAGE Handbook of Nonverbal Communication , 97-115.

Chelcea, Septimiu, (2004), Comunicarea nonverbală în spațiul public. Studii, cercetări, aplicații, București, Tritonic.

Chelcea, Septimiu, Ivan, Loredana și Chelcea, Adina. (2005), Comunicarea nonverbală: gesturile și postura, București, Comunicare.ro.

Chelcea, Septimiu (2007), Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative, București, Editura economică.

Cioc, Diana, Anca (2004), Ochii și privirea în afișele publicitare, în Chelcea, Septimiu, Comunicarea nonverbală în spațiul public: studii, cercetări, aplicații (pg. 147-165). București, Tritonic.

Collet, Peter (2005), Cartea gesturilor: cum putem citi gândurile oamenilor din acțiunile lor, București, Editura Trei.

Crăciun, Dan (2005), Psihologie Socială, București, Editura ASE.

Dragomir, Valentina și Rujoiu, Octavian (2004), Fața și expresiile faciale, în Chelcea, Septimiu, Comunicarea nonverbală în spațiul public: studii, cercetări, aplicații (pg. 53-65), București, Tritonic.

Duduciuc, Alina, Ivan, Loredana și Chelcea, Septimiu (2013), Psihologie socială. Studiul interacțiunilor umane, București, Comunicare.ro.

Ekman, Paul, Davidson, Richard, J. și Friesen, W. V. (1990), The Duchenne smile: Emotional expression and brain physiology: II. Journal of Personality and Social Psychology , Vol 58(2), 342-353.

Floyd, Kory (2013), Comunicarea interpersonală, (M. Andriescu, Trans.) Iași, Polirom.

Fridlund, A. J. și Russell, J. A. (2006), The Functions of Facial Expressions. What`s in a Face? (V. Manusov și M. L. Patterson, Ed.) The SAGE Handbook of Nonverbal Communication , 299-321.

Goffman, Erving (1959/2007), Viața cotidiană ca spectacol (ed. a2-a), București, Comunicare.ro.

Humă, Bogdan (2011), Olfacția și formarea primei impresii: studiu experimental, în Ivan, Loredana și Duduciuc, Alina, Comunicare nonverbală și construcții sociale (p. 214), București, Tritonic.

Iluț, Petru (2009), Psihologie socială și socio-psihologie: teme recurente și noi viziuni, Iași, Polirom.

Ivan, Loredana (2009), Cele mai importante 20 de secunde. Competența în comunicarea nonverbală, București, Tritonic.

Keating, F. C. (2006), Why and how the silent self speaks volumes, (V. Manusov, și M. L. Patterson, Ed.) The SAGE Handbook of Nonverbal Communication , 321-339

Moldoveanu, Andreea (2008), Fenomenul atribuirii, în Chelcea, Septimiu, PSIHOSOCIOLOGIE. Teorii, cercetări, aplicații (pp. 287-298), București, Polirom

Pennington, D. C. (2000). Social Cognition. Londra: Routledge modular psychology series.

Senkowska, Ewa, Drozda (2000), Psihologie socială experimentală, Iași, Polirom.

Stacey, M. (1970), Methods of social research, Oxford, Pergamon Press.

Suciu, Dorin (2004), Cum să câștigăm alegerile. Ghid practic de campanie electorală, București, Comunicare.ro.

Țicu, A. G. (2011), Competența nonverbală în evaluarea comportamentului de cooperare al studenților, în Ivan, Loredana și Duduciuc, Alina (coordonatoare), Comunicare nonverbală și construcții sociale (pp. 85-95), București, România, Tritonic.

WEBOGRAFIE

Klaus Iohannis la Craiova (2014), [prezentare video]. Consultată la https://www.youtube.com/watch?v=P_hzhLA6zjk, link accesat în data de 10.05.2015.

Klaus Iohannis la Iași (2014), [prezentare video]. Consultată la https://www.youtube.com/watch?v=7MWZWJdaF6o, link accesat în data de 10.05.2015.

Klaus Iohannis declarații Bacău (2014), [prezentare video]. Consultată la https://www.youtube.com/watch?v=KNpaZCjbTPo, link accesat în data de 10.05.2015.

Miting Klaus Iohannis la Timisoara (2014), [prezentare video]. Consultată la https://www.youtube.com/watch?v=_sxQ2Pb4IWs, link accesat în data de 10.05.2015.

Klaus Iohannis miting Sibiu (2014), [prezentare video]. Consultată la https://www.youtube.com/watch?v=DmXjBYdOoq8&spfreload=10, link accesat în data de 10.05.2015.

Iohannis Nu voi negocia (2014), [prezentare video]. Consultată la https://www.youtube.com/watch?v=2krw9Rgcnik, link accesat în data de 10.05.2015.

Klaus Iohannis- interviu (2014), [prezentare video]. Consultată la https://www.youtube.com/watch?v=glcyF47KxSw, link accesat în data de 10.05.2015.

Klaus Iohannis 9 noiembrie 2014 (2014), [prezentare video]. Consultată la https://www.youtube.com/watch?v=ywuoV56hDnA, link accesat în data de 10.05.2015.

Iohannis 10 noiembrie 2014 (2014), [prezentare video]. Consultată la https://www.youtube.com/watch?v=tfrSJWCb-Q4, link accesat în data de 10.05.2015.

Victor Ponta la Ciorani (2014), [prezentare video]. Consultată la https://www.youtube.com/watch?v=DQnvW4FMbsQ, link accesat în data de 10.05.2015.

Victor Ponta vizită la Bacău (2014), [prezentare video]. Consultată la https://www.youtube.com/watch?v=NKmSaWeaTqc, link accesat în data de 10.05.2015.

Vizita lui Victor Ponta la Madrid (2014), [prezentare video]. Consultată la https://www.youtube.com/watch?v=kD8aEQZLiBU, link accesat în data de 10.05.2015.

Victor Ponta despre campania electorală (2014), [prezentare video]. Consultată la https://www.youtube.com/watch?v=TV04-2srKSQ, link accesat în data de 10.05.2015.

Conferința de presă la sediul PSD (2014), [prezentare video]. Consultată la https://www.youtube.com/watch?v=tWGLikUN9OM, link accesat în data de 10.05.2015.

Declarații ale premierului la sediul MAE (2014), [prezentare video]. Consultată la https://www.youtube.com/watch?v=jlE7VCvyjII, link accesat în data de 10.05.2015.

Victor Ponta, la Suceava (2014), [prezentare video]. Consultată la https://www.youtube.com/watch?v=6WY2YjpanA0, link accesat în data de 10.05.2015.

Întrebările lui Mihai Gâdea pentru candidatul Victor Ponta, [prezentare video]. Consultată la http://www.antena3.ro/politica/intrebarile-lui-mihai-gadea-pentru-candidatul-victor-ponta-271787.html, link accesat în data de 15.05.2015.

Gesturi, [articol]. Consultat la http://www.scritub.com/sociologie/Gesturi134143222.php, accesat la data 20.05.2015.

Simion, Marius, 8 august 2012, Limbajul secret al mâinilor, [articol], http://www.nlpmania.ro/limbajul-secret-al-mainilor-increderea-in-tine-sau-teama/#.VXMS30Ypoi6 , link accesat în data de 20. 05. 2015.

Anexa 1

Ghidul de interviu

Obiectivul general: cercetarea măsurii în care limbajul nonverbal din mediul politic poate constitui un factor decisiv prin care cetățenii aleg un anumit politician.

Deschidere

Bună ziua, numele meu este Andreea Bajdechi și sunt masterandă în anul al II- lea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. În lucrarea de disertație mi-am propus să cercetez importanța comunicării nonverbale a politicienilor. Pentru realizarea acestei lucrări am nevoie de ajutorul dumneavoastră, în sensul că aș dori să-mi răspundeți la câteva întrebări despre ce semnifică pentru dumneavoastră comportamentul nonverbal al unui politician, ce gesturi observați și ce semnificații au acestea.

Introducere

Scurtă prezentare

Sondează:

vârsă, mediu de rezidență, studii,

Întrebări

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul nonverbal?

Sondează:

cum definește acest concept

pe ce anume pune accent

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs? (discursul propriu-zis/ comportamentul nonverbal)

Sondează:

ce anume contează cel mai mult

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs? (vestimentația/ poziția corpului/ gesturile)

Sondează:

care aspect al limbajului nonverbal este cel mai des observat

Considerați ca este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Sondează:

care este cel mai important aspect

care este părerea despre fiecare dintre aceste două (de ce este mai important unul decât celălalt)

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Sondează:

pe ce articole vestimentare pun preț

cât de importantă este îmbrăcămintea unui politician pentru formarea primei impresii

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Sondează:

atenția la limbajul nonverbal

gesturile cel mai des observate

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV: brațele încrucișate, brațele deschise/ întinse, poziția picior peste picior, privirea îndreptată în jos, ridicarea degetului arătător, umezirea buzelor, zâmbetul, gesticularea excesivă, tonalitatea ridicată.

Sondează:

Cât de bine cunosc semnificațiile

care sunt gesturile a căror semnificație o cunosc cel mai bine

Anexa 2

Răspunsurile persoanelor intervievate

Interviu 1

Nume și prenume: Bajdechi Alexandru

Vârstă: 19

Sex: masculin

Mediu de rezidență: urban

Studii: student anul I, Facultatea de Drept, Universitatea din București

Stare civilă: necăsătorit

Venit: 0-1000; 1000- 2000; 2000- 3000; peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Acel comportament complementar celui paraverbal și verbal. Ajută la transmiterea vie a unui mesaj.

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile

Considerați ca este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Mă interesează mai degrabă nivelul de pregătire, dar nu este o condiție absolutorie.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Standard, alternată cu cea casual pentru a păstra legătura cu realitatea non-politică/formală.

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Mișcarea mâinilor

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate – Monolog, poziție fermă, relaxare

Brațele deschise/întinse – Potențială deschidere, dar poate fi doar o aparență

Poziția picior peste picior – Captivitate în discuție

Înclinarea capului (stânga/ dreapta) – Gândire

Privirea îndreptată în jos – Gândire

Ridicarea degetului arătător – Triumf/ofensivă

Umezirea buzelor – Oboseală

Zâmbetul – Amuzare

Gesticularea excesivă – Fermitate/îndârjire

Tonalitatea ridicată – Nervozitate.

Interviu 2

Nume și prenume: Gheorghe Alexandru

Vârstă: 28

Sex: M

Mediu de rezidență: urban

Studii: universitare

Stare civilă: necasatorit

Venit: 0-1000; 1000- 2000; 2000- 3000; peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

O formă de comunicare non-verbală, prin care sunt transmise emoții, gândiri, informații prin intermediul limbajului trupului, gesturi, mimică, expresia feței, mișcarea ochilor, poziția corpului, a brațelor. Oferă informații asupra atitudinii sau a stării de spiriti a unei persoane.

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal

Ambele au o importanță egală. Un discurs eficient nu poate fi însoțit decât de un comportament eficient.

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile

Considerați că este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Are doar o importanță de scurtă durată, până în momentul în care începe transmiterea mesajului. Dacă mesajul, discursul, este unul obiectiv, punctual și eficient, vestimentația trece în planul secund.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Costum într-o singură culoare, cravată, cămașă asortate. Depinde de evenimentul la care participă și fără să arate grandomanie. Nivel ridicat dar de bun gust al vestimentației.

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Neîngrijire a părului, lehamite în transmiterea mesajului, rotirea ochilor dând impresia că nu are habar despre ce vorbește.

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate – barieră între el și interlocutor

Brațele deschise/întinse – încredere și interes, deschidere la comunicare

Poziția picior peste picior – relaxare, încredere în sine.

Înclinarea capului (stânga/ dreapta) – lipsă de interes, plictiseală, oboseală

Privirea îndreptată în jos – lipsa de încredere, căutare de soluții

Ridicarea degetului arătător – fermitate în indicarea unei probleme ridicate

Umezirea buzelor – lipsă de încredere, oboseală în discurs

Zâmbetul – încredere în sine, dorința de a câștiga încredere

Gesticularea excesivă – dorința de a compensa lipsa informațiilor prin gesturi sau energie excesivă, dovadă a unui comportament coleric

Tonalitatea ridicată – dorința de a se impune

Interviu 3

Nume și prenume: Befu Andra Maria

Vârstă:23

Sex: feminin

Mediu de rezidență: urban

Studii: universitare

Stare civilă: necăsătorită

Venit: 0-1000; 1000- 2000; 2000- 3000; peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Gesturile pe care oamenii le fac atunci când vorbesc.

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal – X

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile – X

Considerați că este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Consider că nivelul de pregărire al politicianului este mult mai important decât vestimentația. Nu contează cum te îmbraci, contează ceea ce ai în cap.

Care crediți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Stilul office este cel mai potrivit.

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Gesturile pe care le fac cu mâinile și mimica.

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate – Opune rezistență

Brațele deschise/întinse – Deschis la păreri diferite

Poziția picior peste picior – Nu acceptă alte idei diferite, nu e dispus la schimbare

Înclinarea capului (stânga/ dreapta) – Plictiseală, dezacord

Privirea îndreptată în jos – Rușine, vinovăție

Ridicarea degetului arătător – Vrea să își impună punctul de vedere

Umezirea buzelor – Îngândurat sau stresat

Zâmbetul – Acord

Gesticularea excesivă – nervozitate

Tonalitatea ridicată – Impunător, agresiv

Interviu 4

Nume și prenume: Capota Andrei Bogdan

Vârstă: 28

Sex: M

Mediu de rezidență: Urban

Studii: Masterale

Stare civilă: Necasatorit

Venit: 1000- 2000;

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Un mod de exprimare.

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile

Considerați că este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Nu consider vestimentația așa de importantă deoarece gusturile vestimentare pot fi alese de consilierii respectivlui politician.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Costumul

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Expresia feței

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate – Nu este receptiv

Brațele deschise/întinse – sociabil

Poziția picior peste picior – Nu este receptive

Înclinarea capului (stânga/ dreapta) – Cu gândul în altă parte

Privirea îndreptată în jos – Rusine

Ridicarea degetului arătător – Atenționare

Umezirea buzelor – Stare emotivă puternică

Zâmbetul – Parșivitate

Gesticularea excesivă – Agitație

Tonalitatea ridicată – Nervozitate

Interviu 5

Nume și prenume: Văcaru Andrei

Vârstă: 23

Sex: M

Mediu de rezidență: Urban

Studii: universitare

Stare civilă: necasatorit

Venit: 0-1000; 1000- 2000; 2000- 3000; peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Elementele de gestică, mimică etc. Ce însoțesc discursul unei persoane. Aceste elemente vin în completarea discursului, nuanțându-l.

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile

Considerați că este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Ambele sunt importante, însă consider că nivelul de pregătire trebuie sa fie unul ridicat, iar discursul unul coerent, pentru că lipsa de pregătire și greșelile de discurs sunt mai greu de trecut cu vederea decât o eventuală greșeală de vestimentație.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Orice se încadrează în categoria “formal”.

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Direcția în care își îndreaptă privirea în timpul discursului, dar și atunci când ascultă întrebările jurnaliștilor.

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate – atitudine defensivă

Brațele deschise/întinse – dorința de a-și impune punctul de vedere

Poziția picior peste picior – nimic special, este o poziție pe care o adoptă multe persoane fără un motiv anume

Înclinarea capului (stânga/ dreapta) – nehotărâre sau o încercare de a obține timp pentru a formula un răspuns adecvat la o întrebare incomodă

Privirea îndreptată în jos – întrebare incomodă/minciună/rușine

Ridicarea degetului arătător – dorintța de a atrage atenția asupra unui anumit aspect

Umezirea buzelor – nervozitate/emoții excesive

Zâmbetul – încercarea de a se apropia de public/electorat sau ironizarea interlocutorului, atunci când zâmbetul este de așa natură încât să sugereze acest lucru

Gesticularea excesivă – nervozitate

Tonalitatea ridicată – agresivitate

Interviu 6

Nume și prenume: CHIRIȚĂ GEORGIAN CĂTĂLIN

Vârstă: 25 ANI

Sex: MASCULIN

Mediu de rezidență: URBAN

Studii: MASTERAT – POSTUNIVERSIARE

Stare civilă: NECASATORIT

Venit: 0-1000; 1000- 2000; 2000- 3000; peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Fața adevărata a omului, felul în care îți dai seama dacă ce spune e adevarat

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile

Considerați că este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Nivelul de pregatire este absolut necesar. Deoarece un politician este ales, de regulă, pentru pregătirea sa și încontinuu trebuie să reprezinte interesele cetățeanului cat mai corect.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Haina nu-l face pe om. Nu de fiecare dată admir un om prin vestimentația sa. Cuvintele sunt cele mai importante. Unui om al statului îi stă bine și în costum, dar și cu haine casual.

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Dă din mâini excesiv. Omite intrebările incomode

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate – SIGURANȚĂ

Brațele deschise/întinse – DEGAJARE

Poziția picior peste picior – siguranță

Înclinarea capului (stânga/ dreapta) – necunoaștere

Privirea îndreptată în jos – vinovăție, gânditor

Ridicarea degetului arătător – atenție

Umezirea buzelor – concentrare

Zâmbetul – plăcere, bucurie

Gesticularea excesivă – Persoana nu știe să se exprime mult verbal.

Tonalitatea ridicată – nervi, superioritate

Interviu 7

Nume și prenume: Azman Constantin

Vârstă: 27

Sex: masculin

Mediu de rezidență: urban

Studii: licențiat în științe economice

Stare civilă: necăsătorit

Venit: 0-1000; x 1000- 2000; 2000- 3000; peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Modul prin care se poate susține o idee sau poate duce la contradicții atunci când nu e pe aceași lungime de undă cu cele spuse.

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile

Considerați că este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Clar nivelul de pregătire dar și vestimentația are un rol foarte important: Acela de a ajuta la formarea primei impresii

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Ținuta office

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Microexpresiile feței

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate – Atitudine închisă, postură defensivă, poate ascunde ceva

Brațele deschise/întinse – Postură deschisă, denotă sinceritate și empatie

Poziția picior peste picior – Nu exprimă nimic

Înclinarea capului (stânga/ dreapta) – Nu exprimă nimic

Privirea îndreptată în jos – Rușine, jenă, minciună

Ridicarea degetului arătător – Susține cele spuse. Dacă degetul nu este pe aceași directivă cu capul poate fi semn de minciună

Umezirea buzelor – Emoție

Zâmbetul – Dacă este authentic denotă prietenie și apropiere

Gesticularea excesivă – Semn de nervozitate și emoție

Tonalitatea ridicată – Emoție, nervi

Interviu 8

Nume și prenume: Julea Cristiana

Vârstă: 38

Sex: feminin

Mediu de rezidență: urban

Studii: universitare

Stare civilă: casatorită

Venit: 0-1000; 1000- 2000; x 2000- 3000; peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Comunicarea prin gesturi și comportamente. Mimica feței și gesturile

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal- x – uneori urmărești pe mute și tot înțelegi ceva

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului- x

Gesturile

Considerați că este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Nivelul de pregătire atunci când îl urmărești În timp nu mai dai așa mare atenție vestimentației ca prima oară când îl vezi, doar asculți ce are de spus ca să vezi ce poate omul.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Imbrăcăminte clasică, decentă, la costum atunci când se cere, în funcție de locație.

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Observ ticurile, gesturile repetate într-un timp scurt.

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

– Brațele încrucișate – persoană închisă, în dezacord cu ceilalți

– Brațele deschise/întinse – deschidere, înțelegere, apropiere

– Poziția picior peste picior – Indiferență, detașare

– Înclinarea capului (stânga/ dreapta) – îndoială, neîncredere, ușoară dezaprobare

– Privirea îndreptată în jos – Ori ascunde ceva ori se gândește la ce urmează să zică

– Ridicarea degetului arătător – Cere atenție

– Umezirea buzelor – Emoții, nervozitate până la un anumit punct, poate să ascundă ceva

– Zâmbetul – Bunăvoință, aprobare

– Gesticularea excesivă – Agitație, nervozitate, posibil minciună

– Tonalitatea ridicată – Nervozitate mare, vrea sa sublinieze ce spune, cere

Interviu 9

Nume și prenume: Antohe Diana Elena

Vârstă: 21

Sex: feminin

Mediu de rezidență: urban

Studii: medii

Stare civilă: necasatorit

Venit: 0-1000;

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Unul din cele mai importante lucruri când vine vorba de formarea unei păreri despre o anumită persoană.

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursulpropriu-zis

Comportamentul nonverbal – dar atitudinea și felul în care își rostește discursul sunt cele mai importante

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile

Considerați că este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului?

Consider că nivelul de pregătire este mult mai important pentru că omul își alege politicianul în funcție de capacitatea sa de a-i satisface nevoile.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentați apotrivită a unui politician?

Consider că ar trebui sa aibă o vestimentație decentă însă nu prea scumpă pentru că acest lucru ar putea influența negativ decizia cetățeanului de a-l alege.

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Un gest deranjant pe care îl regăsesc la majoritatea politicienilor este agresivitatea discursului lor.

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate- nepăsător, plictisit

Brațele deschise/întinse- implicare

Poziția picior peste picior- normal

Înclinarea capului (stânga/ dreapta)- suspiciune

Privirea îndreptată în jos- conștiința încărcată

Ridicarea degetului arătător- semnalează o chestiune importantă pentru el

Umezirea buzelor- sete

Zâmbetul- prietenos

Gesticularea excesivă- emoții

Tonalitatea ridicată- comportament agresiv față de contracandidații săi, lucru foarte deranjant pentru mine

Interviu 10

Numeși prenume: Befu Elena

Vârstă:51 ani

Sex: feminin

Mediu de rezidență: urban

Studii: liceu

Stare civilă: căsătorită

Venit: 0-1000; 1000- 2000; 2000- 3000; peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Gesturi ,mimică

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile

Considerați că este mai important vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Vestimentația –deoarece prin felul în care te îmbraci spui totul despre tine, deci și nivelul de pregătire

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Office

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Datul din mâini

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, încazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate- distanțare

Brațele deschise/întinse- apropiere

Poziția picior peste picior- relaxare

Înclinareacapului (stânga/ dreapta) –

Privirea îndreptată în jos – minciună

Ridicarea degetului arătător – apostrofare

Umezirea buzelor – Nu își găsește cuvintele este nesigur

Zâmbetul- Nu este sincer

Gesticularea excesivă – încearcă să fie convingător

Tonalitatea ridicată – încearcă să capteze atenția

Interviu 11

Nume și prenume: Florentina Constantin

Vârstă: 24

Sex: F

Mediu de rezidență: Urban

Studii: Masterale

Stare civilă: Necăsătorită

Venit: 0-1000; 1000- 2000; 2000- 3000; peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Modalitatea prin care sunt traduse emoțiile, stările cu care fiecare om se confruntă.

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile

Considerați că este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Ambele sunt la fel de importante. Fără o vestimentație corespunzătoare, e posibil ca oamenii să nu îi ofere atenția de care acesta ar trebui să beneficieze, mai ales dacă ceea ce spune este important.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

De obicei, costumul. Depinde de situație, eveniment.

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Mulți au tendința de a privi în jos.

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate – indisponibilitate, protejarea propriei personae

Brațele deschise/întinse – disponibilitate, deschidere spre conversație

Poziția picior peste picior – incomoditate

Înclinarea capului (stânga/ dreapta) – atenție, întelegere

Privirea îndreptată în jos – rușine, ascunde ceva

Ridicarea degetului arătător – dorește să se impună

Umezirea buzelor – emoții

Zâmbetul – ironie (după natura discursului)

Gesticularea excesivă – subiect incomod, nesiguranță

Tonalitatea ridicată – stare de nervozitate

Interviu 12

Nume și prenume: Tasențe George

Vârstă: 27 ani

Sex: M

Mediu de rezidență: URBAN

Studii: Superioare ( MASTERAT )

Stare civilă: Căsătorit

Venit: 0-1000; 1000- 2000; 2000- 3000; peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Mimică, gestică, poziția corpului, frecvența mișcării mainilor, atitudinea, starea de spirit, încrederea de sine

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile

Considerați că este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Consider că aceste două elemente trebuie corelate în mod armonios. Ambele elemente sunt importante. Vestimentația ține de protocol și valorează 25%, iar discursul ține de substantță, de rolul pe care un politician trebuie să îl îndeplinească.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

O ținută riguroasă, costum negru, cămașă albă, iar cravata să fie cât se poate de discretă.

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Mișcările capului care sunt menite să întărească discursul, degetul îndreptat către electorat

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate – impasibilitate, lipsă de soluții, neimplicare

Brațele deschise/întinse – de apropriere a electoratului

Poziția picior peste picior – detașare

Înclinarea capului (stânga/ dreapta) – nehotărâre

Privirea îndreptată în jos – minciuna, omiterea voită unor fapte, stare de rușine față de sine

Ridicarea degetului arătător – încredere exagerată

Umezirea buzelor – stare de neliniște, încordare

Zâmbetul – un mod de a se detașa, de a arăta ca are situația sub control

Gesticularea excesivă – lipsa de substanță a discursului

Tonalitatea ridicată – nervozitate, mod de a capta atenția

Interviu 13

Nume și prenume: Lazăr Georgiana

Vârstă:24

Sex:Feminin

Mediu de rezidență: Urban

Studii:Liceale

Stare civilă: Necăsătorită

Venit: 0-1000; 1000- 2000; 2000- 3000; peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Oamenii folosesc mereu expresii faciale atunci când își arată emoțiile. De exemplu atunci când sunt fericiți zâmbesc sau când sunt surprinși arcuirea sprâncenelor apare instantaneu. Asta este pentru mine comportamentul non verbal.

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Pun accent foarte mult pe limbajul corpului. Ceea ce comunică verbal este uneori mai puțin important decât ceea ce ascunde în spatele speachului.

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile

Considerați că este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Nici una. Nivelul de pregătire poate fi unul mecanic, doar pentru a câștiga votul, iar vestimentația poate prinde persoanele care sunt pasionate de fashion. Consider că onestitatea este cea mai importantă, nu platforma.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Depinde de eveniment. Vestimentația diplomatică la întâlniri oficiale și casual la ieșirile pe stradă.

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Retragerea cu un pas în spate atunci când este intervievat.

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate: nu este de acord cu ceea ce a spus în urmă cu 2 secunde

Brațele deschise/întinse: dorește să își impună punctul de vedere

Poziția picior peste picior: relaxat

Înclinarea capului (stânga/ dreapta): plictisit

Privirea îndreptată în jos: rușine

Ridicarea degetului arătător: autoritate

Umezirea buzelor: jenă, minciună

Zâmbetul: șarmant

Gesticularea excesivă: control absolut al conversației/ monolog

Tonalitatea ridicată: nervozitate

Interviu 14

Nume și prenume: Ibadula Ibrahim

Vârstă: 26 ani

Sex: Masculin

Mediu de rezidență: Urban

Studii: Universitare (Universitatea Maritima din Constanta)

Stare civilă: necăsătorit

Venit: 0-1000; 1000- 2000; 2000- 3000; peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Reprezintă mimica și gesturile corpului, a membrelor și a feței în timpul unui dialog sau monolog.

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis [X]

Comportamentul nonverbal

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului [X]

Gesturile

Considerați că este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Nivelul de pregătire denotă uneori intențiile sale.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Costum, cămașă, cravată.

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Încercarea de a capta atenția publicului ce îl ascultă.

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate – Răbdare

Brațele deschise/întinse – Așteaptă sugestii.

Poziția picior peste picior – Așteaptă o decizie

Înclinarea capului (stânga/ dreapta) – Neîncredere / plictiseală

Privirea îndreptată în jos – Nu este de acord cu publicul

Ridicarea degetului arătător – Dorește să sugereze o anumită idee

Umezirea buzelor –

Zâmbetul – Dorește să capteze încrederea celor din jur

Gesticularea excesivă – Agitație, pierderea răbdării

Tonalitatea ridicată – Lipsa argumentelor

Interviu 15

Nume și prenume: Ganea Ionuț

Vârstă:21

Sex: M

Mediu de rezidență: urban

Studii: licența

Stare civilă:necăsătorit

Venit: 0-1000; 1000- 2000x; 2000- 3000; peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Modalitatea manifestărilor corporale ale unei persoane

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zisX

Comportamentul nonverbal

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpuluiX

Gesturile

Considerați că este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Din punctul meu de vedere vestimentația e un element foarte important mai ales pentru prezentare și imagine, dar consider ca nivelul de pregătire este mai important.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Depinde de mediu și de activitate, dar de obicei cred că cea formală

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Mișcarea mâinilor

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate – Închidere, refuz

Brațele deschise/întinse – Dorința de a se face auzit, impunere

Poziția picior peste picior – Meditare

Înclinarea capului (stânga/ dreapta) – Dezacord

Privirea îndreptată în jos – Rușine, negare

Ridicarea degetului arătător – Dorința de a lua cuvântul

Umezirea buzelor – Agitație, emotie

Zâmbetul – Fericire

Gesticularea excesivă – Nervozitate

Tonalitatea ridicată – Lipsa de control

Interviu 16

Nume și prenume: Varză Irina

Vârstă: 25

Sex: F

Mediu de rezidență: Urban

Studii: Universitare

Stare civilă: necăsătorită

Venit: 0-1000 lei; 1000- 2000 lei; 2000- 3000 lei; peste 3000 lei

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Comportamentul non verbal este un alter ego pentru limbajul verbal. Pentru un înțeles complex cele două trebuie să se completeze. Comportamentul non verbal este pentru surzi ceea ce este comportamentul verbal pentru cei care aud.

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile

Considerați că este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Nivelul de pregatire pentru că s-a văzut unde poate să ne ducă un conducător nepregătit precum era Ceausșescu. Dacă politica ar fi o chestiune simplă ar avea dreptul să o practice oricine. Refuz categoric un politician fără studii superioare de specialitate în domeniul pe care îl conduce.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Ținuta business

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Ticurile repetate

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate – în defensivă.

Brațele deschise/întinse – Primitor.

Poziția picior peste picior – Aroganță

Înclinarea capului (stânga/ dreapta)- Nesiguranță

Privirea îndreptată în jos-Rușine

Ridicarea degetului arătător – Descotorosire

Umezirea buzelor– Neliniște

Zâmbetul – încredere

Gesticularea excesivă- Teama de a nu fi înțeles greșit

Tonalitatea ridicată – Agitație

Interviu 17

Nume și prenume: Brumă Loredana

Vârstă: 24

Sex: feminin

Mediu de rezidență: urban

Studii: superioare

Stare civilă: necăsatorită

Venit: 0-1000; 1000- 2000; 2000- 3000; peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Comportamentul non-verbal reprezintă totalitatea gesturilor unei persoane

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursulpropriu-zis

Comportamentul nonverbal

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile

Considerați că este mai important vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Consider că nivelul de pregătire este mai important decât vestimentația pentru că degeaba este bine îmbrăcat dacă nu este capabil să țină un discurs

Care credeți că ar trebuisă fie vestimentația potrivită a unui politician?

O ținută office

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Brațe întinse, poziția picior peste picior, zâmbetul

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate – Are ceva de ascuns

Brațele deschise/întinse – Este un om deschis care nu are nimic de ascuns

Poziția picior peste picior – Vrea să pară relaxat

Înclinarea capului (stânga/ dreapta) – Este stresat

Privirea îndreptată în jos – Înseamnă supunere

Ridicarea degetului arătător – Impunător

Umezirea buzelor – Are emoții, este stresat

Zâmbetul – Transmite un mesaj pozitiv

Gesticularea excesivă – Nervozitate

Tonalitatea ridicată – Simte că situația îi scapă de sub control

Interviu 18

Nume și prenume: Bajdechi Luminița

Vârstă: 43

Sex: F

Mediu de rezidență: Urban

Studii: Liceale

Stare civilă: Căsătorită

Venit: 0-1000; 1000- 2000; 2000- 3000; peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Modul prin care o persoană poate transmite și ceea ce nu dorește să spună pe cale orală.

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile

Considerați că este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Pregătirea, deoarece prin acest mod demonstreaza capabilitatea sa de a duce la bun sfarsit sarcinile care ii vor fi date.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Costum, cămașă, cravată. Simplu și discret. Indiferent de poziția socială, un politician nu trebuie să-și expună acest aspect în public. O astfel de greșeală poate fi interpretată de cetățeni drept o sfidare.

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Datul din mâini

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate – Plictiseală

Brațele deschise/întinse – Apropiere

Poziția picior peste picior – Relaxare

Înclinarea capului (stânga/ dreapta) – Este pus într-o situație incertă, pe care nu o poate gestiona correct

Privirea îndreptată în jos – Supărare/ Rușine

Ridicarea degetului arătător – Impunere

Umezirea buzelor – Nervozitate, teamă

Zâmbetul – Depinde de subiectul abordat, poate fi ironic sau doar de amuzament

Gesticularea excesivă – Agitație, nervozitate

Tonalitatea ridicată – Impunere

Interviu 19

Nume și prenume: Ciupercă Mădălina Irina

Vârstă: 24 ani

Sex: Feminin

Mediu de rezidență: urban

Studii: Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism, Universitatea Ovidius Constanța

Stare civilă: Necăsătorită

Venit: 0-1000; 1000- 2000; 2000- 3000; peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Comportamentul non-verbal reprezintă modul unei persoane de a transmite gânduri, idei, sentimente cu ajutorul corpului.

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile

Considerați că este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Ambele sunt importante ținând cont că facem referire la o persoană publică, în cazul de față un politician. Vestimentația este necesară deoarece este prima etichetă pe care auditoriul o pune personajului, ca mai apoi să fie etichetat în funcție de modul său de abordare al subiectului dezbătut, un element ce definitivează pregătirea acestuia.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Din punctul meu de vedere politicienilor ar trebui să li se impună un anumit dress code format din costum, cămașă și cravată, de preferat costumul să fie negru, iar cămașa albă, sau o culoare care să iasă mai puțin în evidență.

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Atunci când am privit anumite dezbateri politice am observat că aceștia se jucau cu anumite obiecte, țineau mâinile încrucișate sau nu ascultau ce aveau de spus ceilalți invitați.

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

– Brațele încrucișate – nu era de acord cu ceea ce spunea prezentatorul sau ceilalți invitați, nu era deschis către subiect, dezinteres

– Brațele deschise/întinse – încredere, interes față de subiectul dezbătut

– Poziția picior peste picior – superioritate

– Înclinarea capului (stânga/ dreapta) – acord sau dezacord față de cele spuse de ceilalți invitați

– Privirea îndreptată în jos – umilință, neputință de a contrazice adversarul

– Ridicarea degetului arătător – are ceva important de spus

– Umezirea buzelor – dorința de a continua comunicarea, pregătirea unui nou val de cuvinte

– Zâmbetul – reprezintă o dezbatere deschisă, liniștită fără motive de altercație

– Gesticularea excesivă – politicianul vede că discursul său nu convinge și trece la comunicarea non-verbală pentru a intimida și convinge

– Tonalitatea ridicată – nervi, supărare

Interviu 20

Nume și prenume: Mădălina Mișu

Vârstă: 24

Sex: Feminin

Mediu de rezidență: Urban

Studii: Universitare

Stare civilă: Necăsătorită

Venit: 0-1000; 1000- 2000; 2000- 3000; peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Comportamentul non-verbal reprezintă expresia feței, gesturile, poziția corpului, comunicarea tactilă, îmbrăcămintea unei persoane.

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile

Considerați ca este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Deși adesea vestimentația reflectă un anumit nivel de pregătire, consider că este mai important nivelul de pregătire al politicianului decât vestimentația, deoarece politicianul trebuie să demonstreze prin vorbe că poate realiza ceva, că poate conduce și poate face un bine societății, lucruri care nu se pot demonstra prin vestimentație.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Un costum în cazul domnilor și un outfit elegant, serios, în cazul doamnelor.

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Privirea în pământ, atingerea diverselor părți ale corpului (de exemplu, pe nas/ păr) sau a unor obiecte.

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate – Faptul că politicianul încearcă să creeze o barieră între el și restul, încearcă să se apere sau este pur și simplu indifferent.

Brațele deschise/întinse – Faptul că invite la dialog, că își dorește să comunice, să interacționeze.

Poziția picior peste picior – Ca și în cazul brațelor încrucișate, o astfel de poziție mă duce cu gândul că politicianul nu se simte confortabil sau își dorește să se apere.

Înclinarea capului (stânga/ dreapta) – Stânga – scepticism, îndoială. Dreapta – bunăvoință, ascultare, înțelegere

Privirea îndreptată în jos – Sentiment de vinovăție

Ridicarea degetului arătător – Atragerea atenției

Umezirea buzelor – Disconfort, pierderea controlului situației, îngrijoarare

Zâmbetul – Relaxare, stăpânirea situației

Gesticularea excesivă – Nervozitate, teamă, agresivitate

Tonalitatea ridicată – Agresivitate

Interviu 21

Nume și prenume: Pufleanu Mitică

Vârstă: 23

Sex: Masculin

Mediu de rezidență: urban

Studii: Superioare

Stare civilă: Necăsătorit

Venit: 1000- 2000;

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Limbajul trupului.

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile

Considerați ca este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Nivelul de pregătire. Dacă vreau să vad o paradă de modă sunt destule astfel de concursuri și prezentări.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Cât mai simplă. Pantalon , cămașă (sacou + cravată la alegere)

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Clipesc destul de des când mint. Lasă capul în jos când le este rușine.

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate – Stăpânire de sine. Este sigur pe ceea ce face / spune.

Brațele deschise/întinse – Indiferent.

Poziția picior peste picior – Superior celorlalți.

Înclinarea capului (stânga/ dreapta) – Este o persoană deschisă la sugestii, înțelegătoare.

Privirea îndreptată în jos – Rușine, timiditate

Ridicarea degetului arătător – persoană arogantă

Umezirea buzelor – Se află sub presiune, e stresat , presat de ceva / cineva

Zâmbetul – Variază între un zâmbet real , care inspiră seninătate și încredere și un zâmbet fals , forțat . Acesta este folosit pentru a ascunde anumite lucruri .

Gesticularea excesivă – De obicei este o persoană mincinoasă, încearcă să te convingă prin orice metodă că are dreptate. Deseori se ajută de gesticulare.

Tonalitatea ridicată – Frustrare

Interviu 22

Nume și prenume: Moroianu Nicoleta

Vârstă: 23

Sex: F

Mediu de rezidență: urban

Studii: universitare

Stare civilă: necăsătorită

Venit: 0-1000; 1000- 2000; 2000- 3000; peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Atitudini, gesturi, expresie facială, lucruri ce transmit mesaje într-un mod involuntar

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile

Considerați că este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Nu este de ajuns ca politicienii să spună lucruri bune sau să vorbească convingător despre politicile lor. Ei trebuie ca în același timp să stăpânească și arta limbajului corpului pentru a demonstra că ei au ce le trebuie pentru a fi niște lideri adevărați, că sunt aproape de oameni și că le pasă de soarta lor.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Ținută bussiness

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Gesticulare excesivă, zâmbetul

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate – Nesiguranță, dorință de izolare

Brațele deschise/întinse – Dorința de a se face auzit, de a-și exprima părerea publicului larg

Poziția picior peste picior – stabilitate

Înclinarea capului (stânga/ dreapta) – Mod de ascultare, atenție

Privirea îndreptată în jos – Teama de eșec, ezitare

Ridicarea degetului arătător – Autoritate, dorintța de a-și puncta clar o anumită idee

Umezirea buzelor – Nesiguranță, ezitare

Zâmbetul – Mod de a se face plăcut, de afiliere

Gesticularea excesivă – Mod de a te face ascultat, înțeles

Tonalitatea ridicată – Autoritate dată de nesiguranță

Interviu 23

Nume și prenume: Iaver Tudor Gabriel

Vârstă: 29

Sex:M

Mediu de rezidență: urban

Studii: universitare

Stare civilă: necăsătorit

Venit: 0-1000; 1000- 2000; 2000- 3000; peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Un lucru ce spune mult mai mult decât felul de a vorbi și a spune unele lucruri

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile

Considerați că este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Consider că mult mai important este nivelul de pregătire deoarece pentru a fi politician trebuie să dai dovadă că ai un discurs bun, sa emiți idei pe care sa ți le susții, să aibă o anumită atitudine, oricine se poate îmbrăca bine dar asta nu schimbă cu nimic viața altora și daca nu “spune” ceva publicului degeaba are cele mai scumpe haine.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Costum

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Ticurile nervoase

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate – nepoliticos

Brațele deschise/întinse – deschidere față de cetățean

Poziția picior peste picior – nervozitate

Înclinarea capului (stânga/ dreapta) – agitație

Privirea îndreptată în jos – timiditate

Ridicarea degetului arătător – agresivitate

Umezirea buzelor –

Zâmbetul – normalitate

Gesticularea excesivă – stress, lipsă de idei

Tonalitatea ridicată – stăpânire de sine

Interviu 24

Nume și prenume: Bărbuică Valentin

Vârstă: 27

Sex: M

Mediu de rezidență: urban

Studii: Superioare

Stare civilă: necăsătorit

Venit: peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Totalitatea canalelor de comunicare(excluzând cuvintele): mimică, gestică, inflexiuni, etc

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal – DA

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului – DA

Gesturile

Considerați cĂ este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Nivelul de pregătire este mai important pe termen lung decât vestimentația în sensul în care îți permite adaptarea la o gamă largă de situatii. În schimb vestimentația este esențială la prima vedere.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Adaptată la auditoriu, context și mesajul pe care urmează să îl transmită.

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Ticurile și mișcarea mâinilor.

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate – Refuzul de colabora accepta o anumită situație

Brațele deschise/întinse – Deschidere; “Nu am nimic de ascuns”

Poziția picior peste picior – Relaxare voită

Înclinarea capului (stânga/ dreapta)

Privirea îndreptată în jos – Jenă, situație inconfortabilă

Ridicarea degetului arătător – Amenințare

Umezirea buzelor – încercarea de a face față unei situații tensionate.

Zâmbetul – în funcție de context poate denota mulțumire dar și ironie, sarcasm.

Gesticularea excesivă – încercarea de a elimina tensiunea acumulată

Tonalitatea ridicată – Accentuarea mesajului sau o stare de surescitare.

Interviu 25

Nume și prenume: Lungu Virgil

Vârstă: 25

Sex: M

Mediu de rezidență: Urban

Studii: Superioare

Stare civilă: Necăsătorit

Venit: 0-1000; 1000- 2000; 2000- 3000; peste 3000

Ce reprezintă pentru dumneavoastră comportamentul non-verbal?

Informațiile comunicate de emițător către un receptor altele decât cele orale sau scrise, (limbajul trupului, gesturi și intonație)

Pe ce puneți preț, în primul rând, atunci când un politician ține un discurs?

Discursul propriu-zis

Comportamentul nonverbal

Ce anume observați prima dată în momentul în care un om politic susține un discurs?

Vestimentația

Poziția corpului

Gesturile

Considerați că este mai importantă vestimentația sau nivelul de pregătire al politicianului? (Argumentați)

Nivelul de pregătire, contează mai mult să știe cum să gestioneze în mod efecient poziția pe care o ocupă sau o va ocupa.

Care credeți că ar trebui să fie vestimentația potrivită a unui politician?

Depinde de situație, dar în principal la costum

Care sunt gesturile pe care le observați cel mai des la un om politic?

Mișcările ochilor

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră următoarele gesturi, realizate de către un politician, în cazul unor discursuri, conferințe de presă, apariții TV:

Brațele încrucișate – Stare defensive

Brațele deschise/întinse – Disponibilitate

Poziția picior peste picior – Comfort

Înclinarea capului (stânga/ dreapta) – Analiză

Privirea îndreptată în jos – Rușine / prins pe picior greșit

Ridicarea degetului arătător – Amenințare

Umezirea buzelor –

Zâmbetul – încredere

Gesticularea excesivă – Agitație / Nesiguranță

Tonalitatea ridicată – Provocare