Comportamentul Bărbatului Dependent de Heroina In Familie

Comportamentul bărbatului dependent de heroina în familie

INTRODUCERE b#%l!^+a?

Trăim într-o societate care se schimbă din ce în ce mai repede. Nu mai avem timp să ne cunoaștem pe noi înșine pentru că trebuie să îndeplinim obligații care de multe ori ne depășesc capacitățile. Acest lucru este cel mai evident la adolescenți și la tineri, care în plin proces de maturizare, trebuie să-și formeze personalitatea, într-o lume fără repere și fără modele, dar, cu cerințe din ce în ce mai complexe. Pe cale de consecință, refugiul este grupul de prieteni unde autoritatea părinților și cea a profesorilor nu se manifestă, iar, în anumite cazuri, printre alte „activități” consumă alcool sau droguri. Consecințele sunt evidente și extrem de mediatizate: accidente sau chiar decese în urma conducerii sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, agresiuni fizice în incinta școlii sau în afara ei, scăderea performanțelor școlare, etc.

Motivele pentru care tinerii consumă alcool și droguri sunt diverse de la curiozitatea specifică vârstei, dorința de a face parte dintr-un grup valorizat social, presiunea grupului de prieteni, modele din familie sau pur și simplu plăcerea de a consuma aceste substanțe.

Este dificil de a găsi remediul situației. Cele mai eficiente strategii includ mesaje care sensibilizează individul, grupul sau grupurile din care acesta face parte ori familia, aceste strategii, includ campanii mass-media. Publicitatea prin televiziune joacă un rol foarte important deoarece, televizorul este principalul mijloc de informare și totodată și cel mai eficient.

Până în secolul al XX-lea, practic nu exista nici o interdicție sau restricție privind utilizarea substanțelor narcotice. Doar după conștientizarea tuturor consecințelor teribile ale narcomaniei, oamenii din întreaga lume, care nu sunt indiferenți față de caeastă problemă, au lansat o campanie pentru a permite utilizarea drogurilor numai în scopuri medicale (ca analgezice).

În fiecare an cca 800-1000 tineri încep să consume droguri și alte substanțe care acționează asura psihicului, necesitând implicarea programelor de profilaxie și tratament antidrog.

Pe acest fond, este necesar de a realiza cercetări, atât asupra cauzelor creșterii consumului de droguri, cât și a consecințelor sale în plan social, pentru a diminua acest fenomen.

CAPITOLUL 1a?

ASPECTE TEORETICE SI

CONCEPTE PRIVIND TERMENUL „DROGURI”

Drogurile reprezintă astăzi, pentru toate țările, una dintre cele mai grave probleme sociale ale ultimului secol. Pentru o clipă de plăcere, urmată însă de mizerie, de pierderea demnității și nu de puține ori, de moarte, milioane de oameni își schimbă viața într-un mod fundamental.Tentația de a ajunge la stări de euforie își are rădăcina în timpuri de mult apuse.

După opinia lui Mircea Eliade și a multor antropologi consumul de droguri a apărut în contextul ritualurilor religioase, care au fost bazate pe o anumită activitate halucinogenă, de transă, de inițiere, de calatorie în lumea de dincolo. Aceste stări erau determinate de substanțe b#%l!^+a?halucinogene (dintre care cea mai cunoscută în spațiul românesc era mătrăguna). Dincolo de Atlantic, în America era folosită mescalina (utilizată la anumite ritualuri) sau cocaina. La început, folosirea drogurilor nu a fost o problemă ludică sau utilizată în scopuri de plăcere, de distracție ci în auxiliar pentru a crea formele de transă in anumite forme de cult.

Mișcarea hippy din secolul XIX e profund marcată de droguri pentru a genera starea de eliberare și de răzvrătire împotriva valorilor postbelice. După „flower power” și așa numita „new age” guvernele se coalizează împotriva producției și distribuției acestor substanțe. Tot pe continentul american izbucnesc marile războaie ale cocainei, plecate de pe teritoriile columbiene și ajunse și în S.U.A. și Europa. Fenomenul ia amploare în sensul că dacă la început erau consumate doar în mediile intelectuale și artistice, urmează o trecere printr-un proces de democratizare.

În secolul al XVII-lea s-a descoperit morfina, un medicament care calma durerile provocate de răni. Cu timpul s-a realizat că morfina administrată în mod repetat duce foarte repede la dependență fizică și psihică. S-a cautat un înlocuitor și prin derivarea morfinei cu opiumul s-a descoperit heroina, care inițial se credea că nu dă dependență așa de mare ca morfina. După primul război mondial, aceste substanțe au început să fie consumate în toată lumea.

Până la sfârșitul anilor 30, ele erau legale. Comercializarea lor, în timp, a dus la profituri b#%l!^+a?enorme scoase în afara legii, devenind o sursă inestimabilă pentru piața neagră. Flagelul b#%l!^+a?comerțului ilicit de stupefiante, pornit din America de Sud și Orientul Mijlociu, a cuprins intreaga planetă.

Urmările „războiului opiului”, desfășurat la mijlocul secolului al XIX-lea între Anglia și China, au făcut înțeleasă necesitatea adoptării unor măsuri cu caracter internațional în sfera de cuprindere a controlului drogurilor. Guvernul Statelor Unite ale Americii a avut inițiativa organizării în anul 1900, la Shanghai, a primei „Conferințe internaționale asupra stupefiantelor”, la care au participat 13 state ce aveau interese în Orient. Cele 9 rezoluții adoptate, deși fără obligativitate pentru țările semnatare, au pregătit terenul pentru consacrarea problemei drogurilor ca o chestiune de drept internațional. China a interzis în anul 1906 cultivarea macului opiaceu, iar în Filipine a fost prohibită utilizarea opiului în alte scopuri decât cele medicale.

La 23 ianuarie 1912, un număr de 12 state semnează la Haga prima „Convenție internațională privind stupefiantele”, care marchează începutul cooperării internaționale în domeniul controlului drogurilor. Preconizată a intra în vigoare cel mai târziu la 31 decembrie 1914, convenția a fost ratificată și a început să-și producă efectele odată cu Tratatul de la Versailles, semnat la 28 iunie 1919, după încheierea primului război mondial. Prevederile Convenției de la Haga vizau adoptarea unor legi naționale prin care producția, desfacerea și distribuția opiului brut să fie supuse controlului, trebuind să îndeplinească formalitățile înregistrării și licențierii și putându-se adresa exclusiv scopurilor medicale ori legitime.

După crearea, de către puterile învingătoare în război, a Ligii Națiunilor, care îngloba un „Comitet consultativ pentru traficul opiului și altor droguri periculoase”, va fi semnată la Geneva, la 19 februarie 1925, „Convenția internațională asupra opiului”, care – reglementând licențele de export și import pentru substanțele și produsele cu conținut stupefiant – solicita guvernelor să prezinte anual rapoarte statistice referitoare la producția, stocurile, consumul și comerțul internațional de droguri.

Această convenție fusese precedată de semnarea la 11 februarie 1925, tot la Geneva, a „Acordului privind producerea, comerțul interior și folosirea opiului preparat”. O altă b#%l!^+a? b#%l!^+a? „Convenție internațională privind limitarea fabricării și reglementarea distribuirii narcoticelor”, semnată la Geneva la 13 iulie 1931, avea scopul de a reduce cantitățile de droguri disponibile în fiecare țară sau teritoriu.

La 26 iunie 1936 a fost încheiată, la Geneva, „Convenția pentru pedepsirea traficului ilicit de droguri dăunătoare”, intrată în vigoare la 26 septembrie 1939 și care prevedea măsuri de b#%l!^+a?asistență juridică internațională, pe lângă sancțiunile severe ce trebuiau aplicate traficanților. Anterior acestei convenții fusese semnat la Bangkok, la 27 noiembrie 1931, „Acordul privind controlul consumului de opiu fumat în Extremul Orient”.

Sfârșitul celui de-al doilea război mondial va duce la înființarea Organizației Națiunilor Unite (prin Carta adoptată la Conferința de la San Francisco din 1945), care își asuma în totalitate responsabilitățile Ligii Națiunilor în privința controlului și a combaterii traficului de droguri. Astfel, la prima sa sesiune din luna februarie 1946, Consiliul economic și social a creat Comisia pentru Stupefiante – compusă inițial din 15 membri, apoi din 21 în anul 1961 și din 30 de persoane în anul 1973-, a cărei primă activitate notabilă a fost „Protocolul din 1946”, semnat la 11 decembrie la Lake Success și prin care s-au adus amendamente convențiilor și acordurilor anterior încheiate.

„Protocolul de la Paris”, semnat la 19 noiembrie 1948 și intrat în vigoare la 1 decembrie 1949, autorizează Organizația Mondială a Sănătății să supună controlului internațional orice drog nou, susceptibil de a crea dependență și nereglementat în Convenția din 1931.

La 23 iunie 1953 se semnează la New York „Protocolul asupra opiului”, intrat în vigoare la b#%l!^+a?8 martie 1963, care viza reglementarea și limitarea culturilor de mac, precum și producerea, utilizarea și comerțul en-gros ale opiului, autorizând doar 7 țări să producă opiul pentru export.

„Convenția unică asupra stupefiantelor” a fost adoptată la 30 martie 1961, intrând în vigoare la 13 decembrie 1964 și a înlocuit toate convențiile, acordurile și protocoalele încheiate până atunci, aducând un suflu nou în lupta contra narcoticelor prin simplificarea organizării controlului internațional, sub care au fost puse pentru prima dată și plantele din care se extrag drogurile naturale. Dispozițiile acestei convenții vizează înființarea Organului Internațional de Control al Stupefiantelor (O.I.C.S), tratamentul medical și readaptarea toxicomanilor, reglementarea exportului și a importului de droguri. „Protocolul din 1972”, intrat în vigoare la 8 august 1975, amendează Convenția din 1961, prevăzând limitarea producției de opiu și a fabricării stupefiantelor sintetice, distrugerea suprafețelor cultivate ilegal cu mac opiaceu și cannabis, precum și măsuri de protecție socială a toxicomanilor.

„Convenția asupra substanțelor psihotrope”, adoptată la Viena în data de 28 februarie 1971 și intrată în vigoare la 16 august 1976, dispune restricții în materia drogurilor ce nu se regăsesc în prevederile Convenției din 1961 și interzice operațiunile comerciale de export și import de substanțe psihotrope, cu excepția cazului în care contractele se încheie la nivel interguvernamental sau între entități legal abilitate în acest sens, fiind necesară o licență specială pentru deținerea, producerea ori desfacerea pe piață a drogurilor. b#%l!^+a?

Către sfârșitul anilor 1970, la sugestia Adunării Generale a ONU, Comisia pentru Stupefiante a început studierea posibilităților lansării unei strategii globale pe termen lung privind controlul abuzului de droguri, activitate finalizată în 1981. ”Strategia internațională pentru b#%l!^+a?controlul abuzului de droguri”, viza, pe o perioadă de cinci ani (1982-1986), toate segmentele luptei antidrog. La 14 decembrie 1984 a fost adoptată de către Adunarea Generală a ONU „Declarația privind controlul traficului și abuzului de droguri” care adresa îndemnul de îmbunătățire a legislației în materie, la nivel național, zonal și internațional.

În perioada 25 noiembrie–20 decembrie 1988 s-a desfășurat la Viena conferința internațională în urma căreia a fost adoptată „Convenția împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope”, care a intrat în vigoare la 11 noiembrie 1990 și a cărei specificitate rezidă în dispozițiile referitoare la depistarea, sechestrul și confiscarea bunurilor și mijloacelor financiare ale infractorilor, la operațiunea „livrării supravegheate”, la extrădare și asistența judiciară mutuală; la această convenție au aderat, până la 1 noiembrie 2001, 162 de state reprezentând 85% din ansamblul țărilor lumii.

Peste tot în lume, drogurile provoacă infracționalitate, boală, sărăcie și moarte. Nimeni nu a putut calcula câte persoane au murit din cauza drogurilor. Înainte de 1989, consumul de droguri era aproape inexistent în România, reducându-se la folosirea stupefiantelor de către studenții străini și la abuzul de medicamente cu conținut stupefiant. La inceput, creditată ca țara de tranzit, România a început sa devină și o veritabilă piață de desfacere. Intrând prea ușor în țară, aduse din Afganistan prin așa-numita rută balcanică, heroina atrage un număr mare de tineri. Anii de creștere sunt 1995 -1999. se ajunge ca în 1999 (11% din tinerii supuși unui studiu au recunoscut faptul că au consumat droguri). Aceste situații au determinat primele măsuri mai energice din partea statului, atât prin demascarea și înlăturarea consumatorilor, cât și măsuri medicale și de reabilitare a consumatorilor. Astfel, în anul 2001 s-au înregistrat 2100 de pacienți, de trei ori mai mulți ca în anul anterior.

Tot în anul 2001, Brigada de Combatere a Crimei Organizate creează un nou compartiment, cel pentru Antidrog, fapt ce se petrece intermitent cu apariția Comisiei Interministerială a Consumului de Droguri. Sunt anii în care apar primele programe de prevenire, se creează parteneriate și forumuri de discuții cu alte țari în vederea elaborării proiectelor de prevenire și combatere.

Principiu terapeutic, obiect de cult, instrument al răzbunării și desfătare a simțurilor, b#%l!^+a?drogul era departe de a-și fi avut scrisă istoria.

1.1 Principalele categorii de substanțe stupefiante

Istoria socială a drogurilor constituie un caz elocvent de evidențiere a schimbării, în timp și spațiu, a interpretărilor și definițiilor sociale ale drogului. În acest sens, un drog ilegal este o substanță chimică, naturală sau sintetică, care, spre deosebire de medicamente, acționează asupra creierului, producând stări euforice, tulburări psihice, halucinații, reacții paranoice. Inițial, mai ales la sfarșitul secolului al XIX-lea sau în primele decenii ale secolului al XX-lea, droguri cum sunt morfina, heroina sau LSD-ul erau folosite în scopuri terapeutice. Ulterior, date fiind efectele lor devastatoare, asemenea droguri au fost interzise.

Există și droguri legale dintre care, alături de alcool, cofeină și tutun, cea mai mare parte este constituită din medicamente.

O altă definiție consideră că un drog este „orice substanță care produce sau creează schimbări psihologice și/sau fiziologice în corp”.

Cele mai obișnuite criterii în baza cărora se definesc drogurile sunt:

psiho-activitatea – se referă la capacitatea unei anumite substanțe de a influența psihicul b#%l!^+a?uman (emoțiile, senzațiile,percepțiile, modul de gândire, dispoziția individului). Marea majoritate a consumatorilor utilizează droguri precum alcoolul, LSD-ul sau amfetaminele pentru a se simți „high”

utilitatea medicală – desemnează acele substanțe acceptate din punct de vedere medical și folosite pentru vindecarea corpului sau a psihicului (penicilina, aspirina, morfina, etc.);

ilegalitatea – vizează acele substanțe a căror posesie și comercializare sunt definite de către public ca fiind împotriva legii și pot determina arestarea individului;

definirea publică – se referă la acele substanțe pe care majoritatea populației le denumește, ca atare, atunci când este intrebată ceea ce este un drog.

Există mai multe variante de clasificări, pornind de la criterii des formulate. Un exemplu de criteriu de clasificare se referă la deosebirile dintre droguri după efectele pe care le determină, direct sau indirect, vizibil sau subtil, la nivel comportamental. Conform acestui criteriu, există șapte categorii de substanțe:

antidepresive;

sedative (depresive); b#%l!^+a?

anxiolitice;

neuroleptice (antipsihotice și tranchilizante majore);

narcotice analgezice (analgezice euforizante);

halucinogene (psihedelice).

O altă clasificare distinge trei mari familii de substanțe psihotrope: b#%l!^+a?

sedativele (alcoolul, solvenții, tranchilizantele și somniferele, opiaceele, GHB sau gama-hidroxibutirat) sunt substanțe care induc o senzație de relaxare, de pierdere a inhibițiilor și în final, o stare de vis și de absență, care încetinesc activitatea sistemului nervos central;

stimulantele (care pot fi minore:cafea,ceai,ciocolată,băuturi carbogazoase, tutun și majore: cocaina, amfetaminele) sporesc activitatea neurologică a creierului, intensificând activitatea sistemului nervos central;

perturbatoarele (canabisul, ecstasy, LSD, fenciclidina) care dezorganizează activitatea sistemului nervos central.

J.Molto și C.Radel (1995) propun două clasificări, una facută în funcție de dependența și toleranța creată de consumul drogului, cealaltă în funcție de efectul asupra efectului nervos central.

Prima clasificare este descrisă în tabelul de mai jos:

Ținând cont de efectul asupra sistemului nervos central (SNC), drogurile se împart în următoarele grupe:

psiholeptice (sau inhibitoare ale SNC):

• opiacee (opim, morfină, heroină, codeină); b#%l!^+a?

• benzodiazepine;

• barbiturice;

• neuroleptice;

• antihistaminice.

psihoanaleptice (sau stimulatoare ale SNC):

• stimulative ale atenției;

• amfetaminele și derivatele ei; b#%l!^+a?

• cocaina;

• cofeina și alte xantine, nicotina;

• amine simpatomimetice;

• stimulative ale dispoziției (antidepresive).

psihodisleptice (care produc modificări psihice în deosebi în sfera cognitivă și perceptuală):

• derivate din canabis (hașiș, marihuana);

• halucinogene (mescalina,LSD);

• derivate anticolinergice (alcaloizi ai belladonei, antiparkinsoniene);

• alcool etilic.

Privit din perspectivă juridică, un stupefiant este considerat drog numai în măsura în care potențele sale în materie de abuz și toxicomanie – dependența –sunt relevate, termenul ca atare fiind utilizat atât în legislația internă, cât și în cea internațională.

Stupefiantele naturale: opiul extras direct din Papaver somniferum, morfina, codeina și tebaina, extrase din opiu;

Stupefiante semisintetice: heroina (diamorfina), hidromorful (dihidromorfina), Dilaudil, oxicodona (Eucodal);

Stupefiante sintetice cu efecte puternice: metadona (Sintalgon), petidina, Meperidina, Demerolul (Mialgin);

Stupefiante sintetice cu efecte slabe: dextropropoxifena (Darvon), pentazocina (Fortral). b#%l!^+a?

Convenția din anul 1971 privind substanțele psihotrope precizează că este apreciată și tratată juridic ca psihotropă acea substanță care poate provoca:

stare de dependență; b#%l!^+a?

o stimulare sau o depresie a sistemului nervos central, dă naștere la halucinații sau tulburări ale funcției motrice ori de judecată sau de comportament, de percepție ori a umorului.

Categorisirea drogurilor în stupefiante și substanțe psihotrope este menținută de către „Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope”, semnată la Viena, în anul 1988.

Substanțele psihotrope – drogurile, în general – pot fi clasificate, în raport cu acțiunea lor, în: analgezice, sedative, hipnotice, stimulente și halucinogene.

Analgezicele sunt deprimante neselective ale sistemului nervos central și servesc – așa cum o arată și denumirea – pentru atenuarea durerilor, fără ca persoana care le utilizează să-și piardă cunoștința.

Sedativele sunt tot deprimante neselective ale sistemului nervos central care – în anumite doze terapeutice – au drept efect diminuarea hiperexcitabilității psihomotorii și aducerea la parametrii normali a tonusului funcțional al acestuia. Luate în doze mari, sedativele duc la deprimarea intensă a sistemului nervos central.

Hipnoticele – somniferele – sunt substanțe care provoacă somnul, prin deprimarea sistemului nervos central. Din rândul hipnoticelor amintim barbituricele, metaqualona, chloral-hidratul ș.a.

Stimulentele activează sistemul nervos central și măresc activitatea creierului și a măduvei spinării, principalele droguri de acest fel fiind cocaina și amfetaminele. Important este faptul că anumite stimulente au o întrebuințare terapeutică legală, cum ar fi anorexigenele (ex. pentru scăderea greutății corporale) și psihostimulentele (folosite în tratarea b#%l!^+a?depresiunilor nervoase).

Halucinogenele sunt substanțe ce acționează asupra sistemului nervos central, provocând atât denaturarea percepțiilor, cât și iluzii senzoriale. Cunoscute sub denumirea de „droguri psihodisleptice” sau „droguri psihodelice”, în rândul halucinogenelor se înscriu, în special, L.S.D.-ul (dietilamida acidului lisergic) și psilocybina.

1.2. Categorii de toxicomani

Toxicomania (reprezintă starea de intoxicație, periodică și cronică prin consumul repetat a unui drog natural sau sintetic) este un fenomen din ce în ce mai vizibil, cu ample și, uneori, grave b#%l!^+a?consecințe la nivel individual și comunitar.

Clasificarea tipurilor de toxicomanii se realizează utilizând criterii diverse. În general, se apelează la cele ținând de natura consumului, acolo unde este prezentă o substanță consumată sub forma unor doze în secvențe diverse (criteriul cantitativ referitor la cantitatea de drog dintr-o doză, frecvența dozelor, tipul de substanță consumată) și de cel calitativ – cât de toxic este consumul și care sunt efectele sale disfuncționale.

Această primă mare categorie de toxicomani ce se definește și se caracterizează prin dependența de o substanță, poate fi desemnată prin sintagma „toxicomania drogurilor”. În b#%l!^+a?această clasă intră toți dependenții de o substață, fie ea legală sau ilicită: narcomanii, heroinomanii, dependenții de droguri naturale sau sintetice, dependeții de droguri de substituție, dependenții de medicamente si poliintoxicații, alcoolismul în toate manifestarile sale, tabagismul, dependenții de „drogurile dulci” sau ușoare (cafea , ceai, ciocolată).

A doua mare categorie a domeniului este toxicomania fǎră droguri sau clasa adicțiilor comportamentale. În această categorie intră realități diverse care fac parte din aceeași sferă de conținut: jucătorii de noroc înveterați, TV-mania, „internet-mania”, jocurile video, bulimia, anorexia mentală, sporturile cu risc autodistructiv, conduitele și relațiile sexuale adictive, obisnuințele cotidiene, delicvența compulsivă, comportamentele consumatoriste compulsive, dependența de muncă, etc. În categoria toxicomaniei drogurilor, tipul de consum se poate sintetiza în următoarele cazuri:

absența consumului;

consumul moderat, neproblematic;

consumul relativ ridicat, dar neproblematic;

consumul ridicat asociat cu probleme moderate;

consumul ridicat asociat cu probleme complexe și grave;

dependența de substanță asociată cu probleme de sănătate și de viață. b#%l!^+a?

În literatura de specialitate de referință la nivel internațional, tipurile de consum specificate și recunoscute sunt urmatoarele:

consumul nesancționat;

consumul cu risc (cu potențial toxic pentru sanatatea individului);

consumul disfuncțional (cu efecte vizibile la nivel psihologic și social); b#%l!^+a?

consumul distructiv/nociv (care afectează grav starea de sănătate fizică și mentală a consumatorului).

Comisia Națională a Abuzului de Droguri și Marijuana din S.U.A. a deosebit mai multe niveluri ale consumului de droguri, clasificând comportamentul utilizatorilor drogurilor de orice fel în cinci modele: experimental, recreațional, circumstanțial, intensiv și compulsiv.

consumul experimental – încercarea drogului datorită unei noi experiențe, manifestată prin curiozitatea individului;

consumul recreațional – drogul este folosit în mod voluntar, în general într-un grup, dar individul nu e încă dependent de drog;

consumul circumstanțial – motivat de cautarea efectelor noi anticipate de subiect pentru rezolvarea unor situații sau probleme stresante;

consumul intensiv – utilizarea drogului este zilnică și e motivată de probleme personale sau situații foarte stresante ori de dorința de a menține un anumit nivel al echilibrului psihic sau al performanței, individul ramânând încă integrat în societate.

consumul compulsiv – caracterizat printr-un mare interes și un înalt grad de dependență psihică și fizică față de drog.

Din punctul de vedere al utilizatorilor de droguri, unii autori repartizează narcomanii în patru mari categorii: psihotici, psihopați, imaturii și sociopații.

Fiecare utilizator va apela la tipuri diferite de consum: pentru imatur, drogul devine un punct de legatură prin care intră în contact cu persoanele din jur, pentru cei cu probleme de b#%l!^+a?socializare va fi un prilej de realizare a unor dorințe personale.

1.3.Modele explicative ale consumului de droguri

Preocupărilor cercetătorilor s-au axat în evidențierea cadrului teoretic al consumatorilor de droguri pe răspunsurile la întrebările: „De ce oamenii consumă droguri?”, „De ce, după prima lor experiență, ei continuă să utilizeze droguri?”, „În ce mod și de ce unii consumatori încetează să mai b#%l!^+a?ia droguri?”, „Ce factori acționează în reluarea consumului de droguri?”. În acest sens, există trei tipuri de explicații pentru consumul și abuzul de droguri: biologice, psihologice și sociologice.

1. Explicații biologice ale consumului de droguri

Unii indivizi refuză să consume vreodată droguri, alții doar „experimentează” o singură dată acest consum, iar alții consumă în mod regulat droguri, devenind dependenți de de drogul respectiv.

Un rol important în consumul de droguri îl au factorii genetici, prezența sau absența rudelor de gradul întâi consumatoare, putând face să crească probabilitatea ca o persoană să devină dependentă de droguri. droguri. Acestă tendință genetică nu este obligatorie, ea putând fi influențată b#%l!^+a?de factorii de mediu exercitați asupra individului.

O altă explicație biologică ar fi „dezechilibrul metabolic”, care poate acționa ca posibil factor cauzal în dependența fiziologică față de droguri, râvnind la drog în aceeași măsură în care organismul cu diabet solicită insulină. Explicația poate rămâne doar o teorie relevantă pentru dependența fiziologică. Explicațiile biologice sunt unilaterale și nu țin seama de factorii de natură psihologică sau socială.

2. Explicații cu caracter psihologic

O mare parte din aceste explicații pun accent pe mecanismele de „reîntărire” a conduitei celor care abuză de droguri. În acest sens, oamenii care consumă droguri sunt persoane care au fost recompensate pentru consum, motiv pentru care continuă în mod constant.

Putem vorbi de o reîntărire pozitivă, dată de senzația de plăcere și de euforie produsă de consumul de droguri euforice și de o reîntărire negativă, apărută atunci când sopul individului este ușurarea durerilor prin intermediul consumului de droguri ce provoacă dependență fizică.

Teoriile psihologice mai pun accentul și pe trăsăturile de personalitate (impulsivitate, incapacitatea de a inhiba comportamente care au generat, anterior, consecințe negative și accentul pus pe „valoarea” efectelor imediate ale drogului) care influențează consumul de droguri.

Consumul de droguri apare, pe de altă parte, în cazul indivizilor caracterizați de tulburări emoționale și dificultăți de adaptare, care folosesc drogurile ca un mijloc de a „evada din b#%l!^+a?realitatea cotidiană”, modalitate întărită și de presiunile sociale sau disponibilitatea drogurilor pe piața neagră. Tot în acest context, consumul de droguri apare ca o formă de „compensare” a atitudinii de respingere și auto-respingerii individului.

Explicațiile psihologice sunt nesatisfăcătoare, întrucât au un caracter unilateral și nu țin b#%l!^+a?seama de constatările altor discipline.

3. Teorii sociologice cu privire la consumul și dependeța față de droguri.

a) Teoria anomiei având ca reprezentant pe Robert King Merton, relevă faptul că consumul de droguri constituie un „eșec al conformității”, adică al conformării indivizilor la mijloace legitime, „instituționalizate” de realizare a scopurilor sociale.

Anomia crează tendințe puternice de devianță,de încălcare a normelor, din partea acelor grupuri de indivizi care nu pot avea acces la scopuri decât utilizând mijloace ilicite. Indivizii își adaptează conduita și-și reglează acțiunile diferite situații sociale prin patru forme de adaptare: conformitatea, inovația, ritualismul, evaziunea și rebeliunea.

Utilizarea drogurilor nu este doar o formă de evaziune ca urmare a eșecului social, ci poate fi expresia unui comportament inovator care caută noi experiențe excitante sau o conduită răzvrătită împotriva conformismului adulților.

b) Teoria” dublului eșec”al consumatorului de droguri, reluând ideile lui Merton cu privire la evaziune, Richard Cloward si Lloyd Ohlin au evidențiat faptul că aceasta conduită nu semnifică numai incapacitatea anumitor indivizi de a avea acces la mijloace legitime, ci reprezintă un „dublu eșec”, în măsura în care acei indivizi nu au acces nici la mijloace ilegitime. În primul caz, individul acceptă legitimitatea mijloacelor insituționale, dar nu are capacitatea de a le folosi in realizarea scopurilor datorită unor deficiențe personale. Aceasta determină numeroase frustrări personale și retragerea individului în asocialitate. În cel de al doilea caz, individul acceptă și folosește mijloace ilegitime, dar este incapabil de a atinge scopurile dorite. Acest dublu eșec generează evaziunea, concretizată, cel mai adesea, în consumul de droguri. Teoria a fost criticată pentru incapacitatea de a identifica elementele care să diferențieze indivizii dependenți de cei non dependenți de droguri, deși dependenții par să comită mai puțin crime violente pentru a putea face rost de fondurile necesare pentru dobândirea drogului râvnit.

Conceptia lui Alfred Lindesmith și John Gagnon cu privire la relația dintre anomie și dependența de droguri promovează ideea conform căreia consumul de droguri, nu semnifică întodeauna, o conduită deviantă deoarece noțiunea de devianță este relativă depinzând de condiții de loc, de timp și de cel care o definește. O mare parte din consumul de droguri a fost facilitată de un consum legitim cu caracter non deviant. Accesul la droguri pare sa fie o cauza mult mai importantă a dependeței fața de ele, decât starea de anomie. Un argument convingator în acest sens îl constituie ratele ridicate de dependenți înregistrate in rândul medicilor farmaciștilor și b#%l!^+a?asistentelor medicale.

O critică constă în faptul că mulți indivizi cu dependeță de droguri erau infractori înainte de a deveni dependenți tocmai datorită accesului la droguri.

Concepția lui Alfred Lindesmith cu privire la raportul dintre procesul de dependență și teama față de simptomele sindromului de abstinență a explicat procesul de dependență față de drogurile opiacee pe baza convingerii individului. Astfel numai indivizii care conștientizează legatura care există între suferința produsă de intreruperea utilizării drogului și consumul acestuia ca atare devin dependenți tocmai pentru a evita simptomele dezagreabile ale sindromului de abstineță. b#%l!^+a?

O dată cu instalarea procesului de dependență, individul adoptă o nouă concepție față de sine și față de conduita pe care trebuie sa o manifeste în noua sa identitate de individ dependent de droguri, concepție care are o serie de implicații sociale și psihologice care-l obligă să dezvolte toate consecințele „carierei” de drogat : să se asocieze cu alți indivizi care au aceiași identitate, să descopere că nu se poate elibera de dependența față de droguri, să joace toate rolurile sociale impuse de această dependență.

Lindesmith a subliniat faptul că teoria sa nu consideră că teama față de simptomele abstinenței reprezintă o motivație pentru continuarea consumului de droguri, deoarece dorința impetuasă de administrare a drogului nu este determinată de un motiv anume, ci de repetarea unor experiențe particulare. Teoria sa a fost criticată pentru că nu prezintă suficient de clar mecanismele procesului de învățare socială a consumului de droguri, astfel că ele nu sunt nici operaționalizabile și nici verificabile în mod empiric.

Paradigma interacționistă în domeniul consumului de droguri conform căreia o anumită substanță poate fi privită de către medici ca fiind un mijloc util destinat să ajute pacienții. Același drog poate fi privit de către infractori ca un produs ilegal ce aduce bani, de către moralisti ca fiind ceva rău, de către poliție ca fiind ceva asociat cu infractorii, de către consumatori ca o aventură, o experiență, o formă de evadare. b#%l!^+a?

c) Teoria învățării sociale cu privire la consumul de droguri consideră că un comportament deviant este învățat în cadrul procesului de interacțiune cu persoane semnificative din cadrul anturajului sau grupului social. Implicarea într-un grup social care are atitudini favorabile față de consumul de droguri este factorul cheie în stimularea individului în consumul de droguri. Implicarea într-un grup cu atitudini negative față de consum va descuraja asemenea comportament. Jock Young a enunțat câteva postulate care pun accentul pe importanța subculturii b#%l!^+a?drogurilor:

diferite grupuri din societate se confruntă cu diverse probleme sociale;

pentru unele dintre aceste grupuri, drogurile reprezintă un mijloc obișnuit de rezolvare a acestor probleme;

aceste grupuri selectează acele droguri care au proprietați psihotropice care par cele mai adecvate pentru soluționarea problemelor lor;

efectele drogurilor sunt modelate și interpretate în termenii culturii de care aparține consumatorul;

dacă drogul este privit ca fiind inadecvat, periculos sau necontrolabil în raport cu obiectivele grupului, utilizarea sa va fi abandonată;

consumatorii individuali de droguri învață, de obicei, doza necesară, forma de administrare și modul de interpretare a experienței care rezultă din utilizarea,drogului de la indivizi care sunt deja consumatori de droguri;

daca nu exista nici o normă cu privire la folosirea drogului atunci consumatorii de droguri se află într-o situție anomică;

asemenea situații anomice apar când: individul este izolat de o cultură care posedă cunostințe cu privire la utilizarea adecvată a drogului; drogul este recent introdus în țara respectivă; creste rapid numărul consumatorilor de droguri fără o transmisie adecvată a normelor culturale.

În concluzie, nu există o singură motivație și nici o unică teorie ce ar putea explica consumul sau dependeța fată de droguri, acestea depinzînd de o multitudine de factori printre care trăsăturile de personalitate, stilurile de viață, contextele sociale în care apare prima experimentare a drogului.

1.4 Motivele consumului de droguri

J. Molto și C. Radel grupează factorii consumului de droguri în două categorii:

factorii socio-culturali se referă la:

căutarea unei plăceri însolite prin transgregarea interdicției și gustul riscului;

aparteneța la un grup favorabil utilizării drogului; b#%l!^+a?

căutarea unei spiritualități în izolarea de lume;

un mod de a protesta;

precaritate, izolare socială, neintegrare, trăirea exclusiv în direct. b#%l!^+a?

factorii individuali – nu se referă la existența unei prsonalități proprii toxicomanului, ci vizează, cel mai adesea, anumiți indivizi „fragilizați” înaintea întâlnirii cu drogul și care prezintă:

intoleranță la frustrare;

nevoia imperioasă de satisfacție;

agresivitate patologică;

inadaptare ce poate merge până la comportamente deviante;

relații părinte-copil perturbate;

tulburări psihopatologice de gravitate variabilă: crize de adolescență, psihopatie, schizofrenie.

Green L., J. Ottoson în lucrarea „Community Health” analizează principalii factori care predispun, influiențează și întăresc modificările de comportament în sensul evoluției lui spre abuzul de droguri. Aceștia sunt:

motivarea inițială a actului;

desfășurarea resurselor și abilităților ce permit realizarea actului;

reacția de comportament (efectul drogului însuși);

întărirea și consolidarea comportamentului;

întărirea (sau pedepsirea) comportamentului care afectează factorii predispozanți; b#%l!^+a?

creșterea abilității în luarea unor măsuri ce potențează predispozițiile și motivațiile actului.

Alți cercetători au evidențiat trei seturi interrelaționate de variabile care sunt cauzal legate de consumul de drog precum:

variabile structurale, care includ factori socio-demografici: vârsta, sexul, clasă sau categoria socială, identitatea etnică și zona de rezidență;

variabile social-interacționale, așa cum sunt relațiile interpersonale sau probabilitatea de asociere cu indivizi implicați în consumul de drog ori utilizarea acestuia în grupul de prieteni;

variabile atitudinale, care includ factori comportamentali, precum convingerile despre capacitatea nocivă sau non-nocivă a drogului, dorința de a încălca legea, etc.

Vârsta pare variabila cea mai strâns asociată cu consumul drogului, mai ales în condițiile în care nu este exercitată autoritatea părinților, consumul fiind scăzut în primii ani ai adolescenței, atingând punctul culminant în ultimii ani ai adolescenței și scăzând constant după aceea. Probabilitatea ca un individ să consume droguri după 40 de ai este foarte mică.

Sexul – în funcție de această variabilă, bărbații au o probabilitate mai mare să consume droguri decât femeile, explicată prin tendința mai mare a bărbaților de a se angaja în acte deviante sau nonconvenționale care încalcă regulile sociale.

Influența prietenilor – există trei moduri prin care prietenii pot influența experimentarea drogului de către un tânăr:

prezintă consumul ca pe o deprindere care merită încercată și experimentată; b#%l!^+a?

definesc natura experimentării ca pe ceva senzațional;

furnizarea de către aceștia a drogului și atragerea prietenilor în consum.

Influența prietenilor se manifestă prin faptul că oferă acces la drog, modele de consum și b#%l!^+a?sprijin social pentru un asemenea consum.

Lipsa de convenționalitate a comportamentului – referindu-se la nonconvenționalitatea consumatorilor. Cei care au credințe religioase puternice, au o mai mică probabilitate de a consuma droguri. În general, consumul poate apărea datorită existenței unui stil de viață caracterizat de:

toleranță mai mare față de devianță;

o mai mare tendință de angajare în comportamente bazate pe factori de risc;

o atitudine mai puțin autoritaristă și mult mai permisivă;

o mai mare receptivitate la noi experiențe.

Pentru a înțelege mai bine efectele drogurilor asupra individului trebuie să avem în vedere formula lui Einstein:

E (efect) = S (substanță) +I (individ) + C (context)

1.5 Dependența de droguri

În ICD și DMS expresia ,,tulburări induse de substanțele psihoactive' 'este folosită pentru desemnarea unor stări provocate de abuzul de alcool ,droguri și alte substanțe chimice (solvenți).

Uzul mai mult sau mai puțin regulat de substanțe psihoactive ,afectează sistemul nervos b#%l!^+a?central și conduce la modificări dezadaptative la apariția unor probleme sociale profesionale, psihologice sau somatice persitente sau recurente. De asemenea, după încetarea sau reducerea consumului de substanțe apar simtome de absistență severe manifestându-se o serie de tulburări mentale. Acestea descriu efectele acute sau cronice ale acestor subsanțe asupra sistemului nervos central, manifestate prin comportamente dezadaptative.

Cele două sisteme de clasificare ICD și DSM III – R folosesc categorii similare, pe care le grupează însă în moduri diferite. Ambele scheme recunosc următoarele tulburări: intoxicația, abuzul, sidromul de dependență, starea de întrerupere, stările psihice induse da droguri, demența, sindromul amnestic, și stările reziduale. b#%l!^+a?

Intoxicația, constă în modificări patologice și psihologice și somatice produse de o substanță psihoactivă, modificări care dispar când substanța în cauză este eliminată din organism. Natura modificărilor psihice variază atât în funcție de persoană, cât și de drogul utilizat. b#%l!^+a?

Consumul de risc este acela care determină un mare risc de lezare în viitor a sănătății fizice sau mintale.

Consumul nociv semnifică acel consum care afectează deja sănătatea, iar împreună cu un consum de risc constituie abuzul.

Sindromul de dependență constă într-o serie de fenomene psihologice induse în adminstrarea repetată a unei substanțe (starea de întrerupere și puternică dorință de a continua consumul de drog).

Starea de întrerupere reprezintă un grup de simptome că apar atunci când se scade doza sau se întrerupe administrarea drogului.

Starea reziduală descrie modificările fiziologice sau psihologice care se manifestă atât la administrarea drogului cât și după ce acesta a fost întrerupt și care persistă după ce drogul a fost eliminat, iar orice stare de întrerupere s-a remis.

DSM IV recunoaște următoarele categori de tulburări induse de substanțele psihoactive :

intoxicație;

sindromul de absistență

delirium datorat intoxicației cu substanță;

demență datorată uzului de substanță;

sindromul amnestic;

tulburările de dispoziție datorate uzului de substanță;

anxietatea indusă de uzul de substanță; b#%l!^+a?

tulburările psihotice;

disfuncțiile sexuale și tulburările de somn induse de uzul de substanțe .

În anul 1972, Asociația Americană de Psihiatrie a dat abuzului de droguri următoarea definiție: „termenul abuz de droguri se aplică la consumul ilegal, non medical, al unui număr limitat de substanțe, majoritatea dintre ele droguri, care au proprietatea de a modifica starea mentală în moduri considerate de către normele sociale și definite de lege ca fiind inadegvate, indezirabile, dăunătoare, amenințătoare sau, cel puțin, străine de cultura existentă.”

O definiție medicală este dată în DSM IV, referindu-se la abuzul de droguri ca fiind „un b#%l!^+a?patern inadecvat adaptat de consum al drogului, care conduce la tulburări semnificative sau la ruinarea sănătății, concretizate de unul sau mai mult de patru simptome care apar în cursul unei perioade de 12 luni”.

Dependența fizică reprezintă o stare adaptativă, având ca urmare apariția unor tulburări fizice intense după încetarea administrării drogului.

Dependența psihică reprezintă dorința oarbă de a lua în permanență un drog, fără a crește în mod obligatoriu doza și fără să apară sindromul de dezobișnuire după încheierea dozei.

Toleranța numește capacitatea organismului de a suporta fără o reacție anume administrarea unor doze active de substanțe. Toleranța duce, în final, la o creștere a dozelor inițiale pentru a obține efectul căutat.

b#%l!^+a?

CAPITOLUL 2

HEROINĂ ȘI PREVEDERILE LEGISLATIVE ÎN DOMENIU

Trăim într-o societate care se schimbă din ce în ce mai repede. Nu mai avem timp să ne cunoaștem pe noi înșine pentru că trebuie să îndeplinim obligații care de multe ori ne depășesc capacitățile. Acest lucru este cel mai evident la adolescenți și la tineri, care în plin proces de b#%l!^+a?maturizare, trebuie să-și formeze personalitatea, într-o lume fără repere și fără modele, dar, cu cerințe din ce în ce mai complexe.

Pe cale de consecință, refugiul este grupul de prieteni unde autoritatea părinților și cea a profesorilor nu se manifestă, iar, în anumite cazuri, printre alte „activități” consumă alcool sau droguri. Consecințele sunt evidente și extrem de mediatizate: accidente sau chiar decese în urma conducerii sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, agresiuni fizice în incinta școlii sau în afara ei, scăderea performanțelor școlar. În ultima perioadă, consumul de droguri a crescut de la an, fapt care nu este deloc îmbucurător.

2.1 Heroina

Drogul cunoscut sub numele de heroină este un drog opiaceu creat din semințe de mac.

Heroina este disponibilă, de obicei, sub formă de pulbere, care este topită, injectata sau b#%l!^+a?fumată. Unul dintre cele mai importante indicii ale dependenței de heroină îl reprezintă arsenalul de accesorii pe care persoanele care utilizează în mod constant heroina, îl poartă cu ei oriunde. Aceste accesorii sunt folosite de consumatori pentru a-și administra drogul.

Pipa și seringile sunt cele mai folosite instrumente, dar dependenții de heroină mai pot avea asupra lor folii de aluminiu, cu ajutorul cărora drogul este topit sau încălzit înainte de utilizare.

Opiaceele pot fi înghițite, injectate, prizate, inhalate, fumate sau administrate ca supozitoare. Heroina se prizează, se inhalează (metoda numită "hailing" sau "blowing"), ori se injectează intramuscular, subcutanat (în țesutul adipos) sau intravenos, ultima variantă fiind constatata cel mai frecvent. Un dependent de heroină poate consuma zilnic 0,5 – 3 g heroina de concentrație medie. Injecțiile se împart de regulă în trei, rareori în mai multe doze pe zi.

Efecte consumului de heroină pe termen scurt, sunt:

amețeala;

respirație încetinită

gândire confuză

greata/vărsături

lipsa reacției la durere

risc de avort spontan

Pe termen lung, consumul de heroină acționează la fel ca morfină. Spre deosebire de morfină, heroina, are un efect analgezic de cinci până la 10 ori mai puternic. În același timp, b#%l!^+a?b#%l!^+a?heroina este și puternic euforizanta.

2.1.1 Comportamentului persoanelor dependente de heroină

Consumul de drog apare în general ca o încercare de a depăși starea de depresie și insecuritatea personală. O structură labilă și vulnerabilă găsește în consumul de substanțe psihoactive un refugiu, o pseudomodalitate de a-și asigura confortul psiho-afectiv. Aceste înclinații depresive și instabilitatea emoțională sunt în strânsă legătură cu o suspiciozitate exagerată față de ceea ce se întâmplă în jur, proiectând propria nesiguranță și îndoială în legătură cu capacitatea de adaptare la cerințele sociale asupra celor din jur.

Consumul de drog întrerupe comunicarea cu o lume indezirabilă din punctul său de vedere și cu oameni considerați conformiști și rigizi, alegând să întrețină relații doar cu cei care fac parte din grupul său și care consideră că îl pot înțelege și îl accepta necondiționat.

Toxicomanul are constant sentimentul că este altfel decât ceilalți. conștiința că experiența lui este „unică“ îl va face să afirme frecvent față de ceilalți: „Tu nu știi cum este!“. Ambivalența, duplicitatea sunt trăsături care pot fi distincte la persoanele care consumă drog. Ei vor avea nevoie în permanență de părerile și suportul celor din jur, temându-se în același timp de blamul sau critica altora. Faptul că cei din jur întrețin sentimentele de vinovăție și de autoacuzare ale toxicomanului este de domeniul evidenței. „Imaginea de sine atribuită lumii“ este o componentă de bază o identității de sine, distorsiunea la nivelul acesteia accentuând perturbările în planul autoevaluării. b#%l!^+a? Persoanele din jurul dependenților pot observa o serie de semne vizibile în timpul și după consumul de heroină cum ar fi:

scurtarea respirației

uscăciunea gurii

schimbări bruște în comportament sau acțiune

dezorientare

cicluri de hiperactivitate, urmate brusc de letargie.

Administrarea intravenoasă a heroinei lasa, de asemenea, semne distincte caracteristice dependenței. Dependenții de heroină au mai multe înțepături în același loc sau chiar răni. Venele de pe braț sunt cele care prezintă cele mai multe înțepături, dar acestea se deteriorează în timp, determinând consumatorii de heroină să schimbe zonele de injectare.

Organismul dependenților începe să construiască, treptat, toleranță la heroina, ceea ce duce b#%l!^+a?la creșterea frecvenței și cantității de heroină. Cu cât aceasta toleranța este mai mare, pot să apară simptome fizice specifice abuzului de heroină:

scăderea în greutate

rinoree (fără a fi justificată de prezența unei boli)

semne vizibile ca rezultat al utilizării acelor la nivelul venelor brațelor

infecții sau abcese în zonele injectării

pierderea ciclului menstrual (amenoree)

tăieturi, vânătăi sau cruste pe piele.

Schimbările de comportament pot fi, de asemenea, un semn al dependenței de heroină sau alte substanțe interzise. Modificarea aspectului și slabă îngrijire fizică (haine murdare, barba nerasă sau neîngrijită), performanța scăzută la locul de muncă, precum și abandonarea activităților îndrăgite pot semnala consumul de droguri.

Semnele comportamentale ale abuzului de heroină includ:

minciună sau alte comportamente frauduloase;

somn prelungit;

accentuarea vorbirii neclare, deformate sau incoerente;

înrăutățirea bruscă a perfomantei școlare sau de la locul de muncă, inclusiv concedierea sau exmatricularea;

scăderea interesului pentru igiena personală;

pierderea motivației și apatie fațǎ de obiectivele de viitor;

furturi sau împrumuturi repetate de bani de la apropiați;

comportamente ostile față de cei dragi;

purtarea de pantaloni lungi și bluze cu mânecă lungă chiar și atunci când vremea este călduroasă;

lipsa de interes pentru activitățile preferate.

2.1.2 Stilul de viață al consumatorului

Există un întreg proces prin care persoanele consumatoare de droguri trec înainte ca dependența să devină un stil de viață. Acest proces începe, pe de o parte, prin sublinierea aspectelor b#%l!^+a?pozitive ale consumului, pe de altă parte, prin observarea faptului că o anumită categorie de oameni consumă droguri (prieteni, colegi, rude). În fața acestei realități, o persoană poate să încerce să consume droguri. Dacă prima încercare oferă rezultate pozitive, atunci experiența consumului de droguri poate fi repetabilă.

Consumul de droguri, în special opiacee, conduce în timp către apariția sindromului deficitar. Acesta se caracterizează prin existența a trei elemente definitorii:

Deficitul de activitate: stilul de viață al consumatorului de droguri este centrat pe procurarea drogurilor în detrimentul altor tipuri de activități. Persoana dependentă își organizează viața în jurul obținerii drogurilor astfel încât încetează în a mai fi interesat să achiziționeze și alte experiențe de viață.

Deficitul de operare intelectuală: apar dificultăți de concentrare și menținere a atenției, lacune de memorie.

Deficitul de afectivitate: singura relație învestită afectiv este relația cu drogul. Dependența de droguri conduce către imposibilitatea de a avea relații umane reale, iar singura relație valabilă este relația cu drogul și sentimentele pe care acesta le produce, consumatorul de droguri valorizând sentimentele persoanale mai mult decât oamenii și comportamentele lor.

Simplul fapt de a consuma droguri nu reprezintă însă un indicator al instalării dependenței. Existența unui consum frecvent, asociat cu anumite modificări comportamentale, poate să conducă către ideea dezvoltării fenomenului dependeței. În momentul în care consumul de droguri devine o preocupare zilnică, asociată cu o serie de comportamente care implică un consum mare de timp, bani și energie, atunci este vorba despre formarea unui stil de viață centrat pe dependență.

Caracteristicile acestui stil de viață sunt:

Relația cu familia. În cele mai multe dintre situații, familia află despre existența comportamentului de consum de droguri la mai mult timp de la debutul său, moment în care dependența fizică și cea psihică sunt deja instalate. Această situație apare din diverse motive (consumatorul este implicat într-un proces penal, cere ajutorul părinților), dar în special datorită unor comportamente pe care le adoptă în familie și pe care membrii săi încep să le observe. În cazul celor care consumă heroină, el începe chiar să sustragă anumite obiecte din locuință, pe care le vinde ulterior pentru a-și face rost de sumele necesare b#%l!^+a?pentru procurarea drogurilor. Își neglijează treptat responsabilitățile atribuite în cadrul familiei, justifică lipsa de la domiciliu prin petrecerea timpului liber în compania prietenilor, se simt iritați când ceilalți îi critică stilul de viață și comportamentul de consum.

Relația cu școala. În mod semnificativ experiențele din timpul perioadei școlare reprezintă factori semnificativi în conturarea unui stil de viață ulterior. Faptul că inițierea în consumul de droguri apare, de regulă, în timpul anilor de școală creează în timp o serie de dificultăți (absenteism, dificultăți în a face față programului școlar) care pot să conducă ulterior către întreruperea studiilor. Odată cu trecerea timpului, perspectivele de reintegrare școlară a persoanelor dependente de droguri sunt din ce în ce mai reduse datorită formării unei lipse de încredere în capacitățile lor proprii și o slabă apreciere a potențialelor performanțe școlare.

Relația profesională. Datorită faptului că debutul în consumul de droguri se produce de obicei în timpul perioadei școlare, în timp se înregistrează dificultăți de adaptare și concentrare la cerințele impuse de standardele educaționale și chiar abandonul școlar. Din acest motiv, persoanele consumatoare de droguri nu reușesc întotdeauna să dobândească o calificare profesională care să le permită prestarea unei activități calificate, întâmpinând dificultăți în găsirea unui loc de munc. Pe de o parte categoria celor care reușesc să se integreze din punct de vedere profesional înregistrează fie o experiență profesională redusă, discontinuități în istoria profesională, fie abandonează locul de muncă datorită dificultăților de natură fizică sau psihică care apar și care îl împiedică efectiv să presteze o muncă sub cerințele legate de timp, punctualitate, concentrare sau efort fizic.

Relațiile sociale. Există o relație bidirecțională între consumul de droguri și viața socială, în sensul determinării și condiționării reciproce. Debutul și menținerea în comportamentul de consum se produc în contextul unor relații sociale. Unele persoane susțin că dependența de droguri produce în timp o alterare a reputației și contactului cu persoanele din jur, situație ce conduce la o restrângere, limitare treptată a vieții sociale a individului. Activitățile de petrecere a timpului liber sunt orientate către ideea procurării și consumului dedroguri în compania altor persoane, care au adoptat același stil de viață centrat pe un singur element: drogul.

Probleme de natură juridică. Comiterea unei infracțiuni și implicarea într-un proces penaladuc o nouă perspectivă vieții persoanei consumatoare de droguri, care îi poate pune în pericol unul dintre atributele fundamentale ale vieții sale: libertatea. Existența acestei b#%l!^+a?situații poate să constituie un motiv relevant pentru intrarea în tratament, mizând pe factorul decizional (spre exemplu, instanța) care ar putea oferi o reducere a pedepsei sau o alternativă la pedeapsa cu închisoarea ca urmare a interesului pentru rezolvarea dependenței de droguri, posibil uan din cauzele comiterii unor infracțiuni.

Sănătatea fizică. Deși de cele mai multe ori, au cunoștință depsre modul în care drogurile produc consecințe în plan fizic, oamenii continuă să consume chiar în situații aflate la limita condițiilor igienico-sanitare, folosind, de exemplu, în comun echipamentul de injectare. Acest tip de comportament, conduce în timp la apariția bolilor, colaterale asociate consumului de droguri: hepatita B și C, TBC. De asemenea, intervin modificări în ritmul somn-veghe, tulburări ale alimentației, senzația de sete, tremor, dureri musculare. Consumul de droguri se desfășoară zilnic în principiu după un program structurat, în funcție de simptomele fizice care apar: sfârșitul serii pentru a adormi, dimineața pentru a se putea mișca și elimina durerile musculare și la prânz pentru a elimina starea de agitație.

2.2 Perspectiva juridică în domeniul consumului și traficului de droguri

Consumul ilicit de droguri a devenit un subiect din ce în ce mai preocupant în contextul în care, în ultimii ani, România s-a transformat dintr-o țară de tranziție într-o țară de destinație, pentru traficul internațional cu diferite substanțe stupefiante ori psihotrope.

Procesul de adaptare a legislației interne la normele de drept internațional este condiționat nu numai de sistemul legislativ național, dar, în mare măsură și de integrarea statului în comunitatea internațională. În România acest proces a înregistrat progrese notabile după anul 2000, când a început o corelare masivă a legislației interne la cea europeană.

Cea mai bună expresie a acestei acțiuni consecvente a României de adaptare a legislației interne în materie de droguri la acquis-ul comunitar o constituie adoptarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.Prin intermediul acestui act normativ, s-au definit pentru prima dată următoarele noțiuni:

substanțe aflate sub control național,

droguri,

droguri de mare risc,

droguri de risc,

precursori,

inhalanți chimici toxici, b#%l!^+a?

consum ilicit de droguri,

consumator,

consumator dependent,

cura de dezintoxicare și supraveghere medicală,

livrarea specializată și investitori acoperiți.

2.2.1 Aspecte juridice de drept penal

Conform Capitolul II, art. 2, din legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind “prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri”, actualizată la data de 8 mai 2014 „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, transmiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea sau alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea strictă de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi”

dacă faptele prevăzute în alin. 1 au ca obiect drogurile de mare risc, pedeapsa este închisoare de la 5 la 12 de ani și interzicerea unor drepturi;

introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul sau exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

dacă fapta prevăzută în alin. 1 are ca obiect drogurile de mare risc, pedeapsa este inchiasoare de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi;

Art. 4 Codul penal privind nerespectarea dispozițiilor referitoare la administrarea ilicită de droguri.

Alin. 1 – „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea, introducerea sau scoaterea din țară de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Alin. 2 – „punerea la dispoziție cu intenție, cu orice titlu a unui local, a unei locuințe sau a oricărui alt loc amenajat în care are acces publicul pentru consum ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, se pedepsește cu închisoarea strictă de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.”

Alin. 3 – „prescierea drogurilor de mare risc, cu intenție, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepsește cu închisoarea strictă de la 1 la 5 ani și b#%l!^+a?interzicerea unor drepturi”

Alin. 4 – „cu pedeapsa prevăzută în alin. 3 se sancționează și eliberarea sau obținerea cu intenție de droguri de mare risc pe baza unei rețele medicale prescrise în condițiile prevăzute în alin. 3 sau a unei rețete medicale falsificată.”

Alin. 5 – „administrarea de droguri de mare risc unei persoane în afara condițiilor legale se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.”

Alin. 6 – „furnizarea în vederea consumului de inhalanți chimici toxici unui minor se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani.”

Alin. 7 – „Îndemnul la consumul ilicit de droguri de mare risc, prin orice mijloace, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

ART. 8 Traficul și administrarea ilicită de droguri care a avut ca urmare moartea victimei.

Dacă faptele prevăzute în art. 4 alin. 2 și 5 și alin. 3, 6,7 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

2.3 Statistici privind consumul de droguri în România

Traficul și consumul de droguri rămâne a fi o problemă care influențează negativ dezvoltarea durabilă și sigură a societății noastre prin implicările infracționale și sociale pe care le produc. Ținând cont deglobalizarea problemei consumului și traficului ilicit de droguri, în diverse țări, inclusiv și în România, se desfășoară un proces de dezvoltare și perfecționare a bazei normative care determină politica națională de profilaxie și reprimare a consumului și traficului de droguri, precum și acordarea serviciilor de consiliere și tratament dependenților de droguri.

Este cunoscut faptul, că fenomenul răspândirii consumului de droguri și de alte substanțe psihotrope are un caracter global și în acest context nu este o excepție. Actualitatea problemelor generate de consumul de droguri și de alte substanțe psihotrope se datorează faptului, că ele determină multiple dereglări de sănătate și sociale care la nivel național se reflectă prin creșterea mortalității, morbidității și infracționalității. În pofida măsurilor întreprinse de către administrația publică centrală și locală constatăm faptul, că numărul persoanelor consumatoare de droguri rămâne destul de înalt.

Numărul consumatorilor de droguri, după cum se prezintǎ în raportul furnizat de Agenția Națională Antidrog în anul 2014 a fost astfel structurat: b#%l!^+a?

Sursǎ: Raport 2014, ANA

Grafic nr. 1 Evoluția pe regiune a cosumatorilor

Din datele perzentate mai sus observăm că în Regiunea de NE și Regiunea de Sud, sunt înregistrați cei mai mulți consumatori de droguri. Pe grupe de vârstă, procentele, consumatorilor de droguri se prezintă astfel:

b#%l!^+a?

Sursǎ: Raport 2014 al Agenției Naționale Antidrog

Graficul nr. 2 Vârsta consumatorilor de droguri

Conform raportului furnizat de Agenția Naționalǎ Antidrog, pe 2014, principale categorii de droguri consumate sunt:

cocaina;

somnifere;

heroina;

haluginogene

etnobotanice.

Conform raportului de cercetare, în ceea ce privește debutul în consum de droguri, pentru toate tipurile de droguri, cele mai mici vârste medii de debut se înregistrează în rândul adolescenților de sex masculin, după cum urmează:

11 ani – în consumul de somnifere;

13 ani – în consumul de antidepresive;

14 ani – în consum de sedative/ tranchilizante, respective în cel de inhalante;

14,5 ani – în consumul de SNPP.

Comparativ cu băieții, fetele par să înceapă utilizarea drogurilor la o vârstă mai mare, cea mai mică vârstă medie de debut în rândul fetelor fiind de 15 ani și înregistrându-se pentru consumul de SNPP, respectiv pentru cel de antidepresive.

b#%l!^+a?

Sursǎ: Raport 2014 al Agenției Naționale Antidrog

Grafic nr. 3 Vârsta medie de debut în consumul de droguri, în funcție de sex și tipul drogului consumat

În diverse feluri oamenii încearcă să fie altfel, să își schimbe stilul și inclusiv corpul. Această dorință de a fi altfel este un răspuns la probleme mai serioase iar neîmplinirile, nemulțumirile față de aspectul fizic (somatic) sunt strâns legate de o stare de rău nedefinită, de o tristețe, de neplăcerea față de viață. În aceste circumstanțe oamenii apelează la câte un „elixir” ca să își dobândească fericirea la care aspirăm cu toții.

Tot mai frecvent tineri ori adulți, femei ori bărbați, săraci sau bogați, instruiți sau necalificați doresc să facă totul pentru ca în coordonatele generale să fie altfel, să fie altul, alta, să fie șarmanți. Astfel în acest context se apelează la droguri care pot schimba dispoziția, care îi pot face pentru un scurt timp seducători, însă nu toți realizează cât de periculoase sunt pentru organism și pentru relațiile interpersonale, deoarece acestea ajung să ducă la marginalizare, și să excludă din viața socială. Nu toți suntem egali în fața drogurilor. Unii au nevoie de de ani pentru a fi „corupți” de droguri, pe când alții cad victime încă de la prima încercare. Această „inegalitate poate avea rădăcini în traumele din copilărie sau în predispoziția naturală a unui individ sensibil la stres care devine neputincios în fața problemelor vieții.

Percepția populației despre droguri este diferită, dar multe persoane cu traume, stresate, depresive, instabile le consideră ca pe ceva normal de consumat, ca pe ceva care creează stări deosebite, care fac persoane „încântătoare” uitând în mod conștient sau mai puțin conștient că ele duc la marginalizare sau la excluziune din comunitate.

Cine își asumă riscul de a consuma droguri ilicite trebuie să cunoască legea și ce implicații reprezintă încălcarea ei pentru că decizia de a consuma și abuza de drog este ceva personal, nu este hotărârea altuia sau altora.

b#%l!^+a?

CAPITOLUL 3

STUDII DE CAZ

3.1 Obiectivele cercetării:

Obiectivele acestei cercetări sunt de a demonstra și justifica:

Participarea familiei în programul de postcură alături de dependent, factor care susține rămânerea în program pe o perioadă mai lungă a clientului.

Importanța relației dintre consumul de heroină și starea sistemului familial al clientului (atmosfera din familie, relațiile dintre membri, antecedentele familiale). b#%l!^+a?

Impactul consumului de drog în familia dependentului la nivel de relații între membrii.

Importanța unei intervenții unui asistent social în familia dependentului pentru formarea unui sistem suportiv al familiei în vederea unei recuperări complete (reintegrare familială, profesională, socială).

3.2 Ipotezele cercetarii

Cu cât familia este mai implicată în recuperarea dependentului de heroină cu atât el își va păstra mai mult timp abstinența

Cu cât există mai multe ședințe cu familia și cu clientul, atât împreună cât și separat, cu atât mai îndelungată va fi perioada în care el va sta în postcură

Cu cât sistemul familial este mai dezorganizat și are mai multe antecedente de consum de substanțe cu atât șansele de recuperare pe o perioadă mai lungă scad pentru dependent.

Numărul mai mare de persoane de suport din familie pentru dependentul din programul de postcură duce la scăderea numărului de recăderi.

Cu cât consumul de heroină al unui dependent este mai îndelungat cu atât afectează mai mult funcționarea sistemului familial.

Metoda de cercetare aleasă este analiza studiilor de caz ale dependenților de heroină înscriși în programul de postcură al centrului F.I.C. din ianuarie 2013 până în decembrie 2013. Aceste studii de caz au fost elaborate în urma mai multor întâlniri cu dependentul și familia acestuia.

Studiile de caz prezintă informații despre client și istoria sa educațională, profesională, cazier; b#%l!^+a?despre istoria consumului; despre familia sa; despre cât a stat în programul de postcură și despre ce intervenții s-au făcut de către echipa de profesioniști. Informațiile din studiul de caz vor fi împărțite în mai multe secțiuni.

1. Date personale ale clientului: inițiale, vârstă, stare civilă, implicare în relații romantice, istoria formativă și profesională, aspecte importante ale istoriei personale, problemele cu poliția-cazier, motivația abstinenței, starea psihică și fizică a clientului la acel moment.

2. Date despre istoria consumului: tipul consumului, date despre prima doză, în ce condiții a fost luată, sub ce formă, cine a încurajat consumul, evoluția consumului, dozajul, frecvența, modul de administrare, perioade de abstinență, internări la dezintoxicare, supradoze, ultimul consum.

3. Date despre familie: date despre părinți, date despre frați, surori, bunici, alți membri ai familiei extinse, situația materială, unde locuiește, cu cine, când au aflat părinții, cu cine s-a prezentat la tratament, numărul de persoanelor de suport, relațiile familiale precum și modul în care consumul de heroină a afectat pe ceilalți membri ai familiei, genograma și analiza relațiilor familiale și antecendetelor familiale.

4. Date despre perioada petrecută în program: perioada în care a stat în program, motivația abstinenței, numărul de ședințe cu familia și cu clientul, rezultatele anchetei sociale, medierea relațiilor dintre client și ceilalți membrii ai familiei, evoluția pe perioada postcurei, precum și recăderile atât pe perioada postcurei cât și după ieșirea din program. Tot aici voi prezenta alte tipuri de intervenții făcute de asistentul social pentru reintegrarea profesională sau pentru reluarea formării, precum și în cazuri de probleme cu justiția.

Acum voi prezenta studiile de caz în ordine cronologică, adică în ordinea în care au venit în programul centrului de postcură al Fundației de Îngrijiri Comunitare (F.I.C.).

Studiul de caz 1.

Client în programul de postcură ambulatorie al centrului F.I.C. între 20.01.2013-25.02.2013) b#%l!^+a?

Date personale:

S.R.F. are 18 ani și este necăsătorit. A absolvit 10 clase nereușind să termine liceul din cauză că a fost exmatriculat datorită prea multor absențe. A încercat să reia educația la fără frecvență dar a renunțat și la asta. A venit în program dorind să facă un curs de bucătar și să aibă un astfel de loc de muncă. Clientul nu a lucrat niciodată și nici nu a încercat să se angajeze. Ca și aspecte importante ale istoriei personale ar trebui menționate două și anume: momentul în care a fost evaluat intelectual, psihologic și psihiatric în clasa a IVa la cererea mamei lui și se descoperă că are un coeficient de inteligență peste medie și perioada de două săptămâni din decembrie 2011 când fugit de acasă și a stat pe stradă

În ceea ce privește situația sa din punct de vedere judiciar a fost arestat și închis o lună pentru furt în iunie 2011 iar în mai 2012 a fost acuzat de tâlhărie. Mama l-a ajutat să scape de cele două procese și acum nu mai are probleme cu justiția.

Starea lui psihică la contactul inițial este una de depresie, negativism și interiorizare, neîncredere. Vrea să se lase și el a luat inițiativa curei de dezintoxicare și a participării la un program postcură, dar este nesigur de reușită.

Nu prezintă probleme grave sau cronice de sănătate și nici boli asociate consumului cum ar fi hepatita C sau HIV/SIDA.

Date despre istoria consumului:

Clientul a început să consume prima oară la 13 ani și substanțele consumate au fost: marijuana și ecstasy. Condițiile favorizante începerii consumului au fost atât grupul de prieteni întâlniți la o petrecere cât și recăsătoria mamei cam în aceeași perioadă. S.R.F. a încercat drogul prima dată de curiozitate și apoi a continuat consumul recreațional. La vârsta de 15 ani, în februarie 2010, a început să consume heroină intravenos tot din același motiv, curiozitatea. Atunci a fost internat pentru prima dată la dezintoxicare la Spitalul Obregia secția XVI pentru 21 de zile. Ulterior a urmat tratament postcură la spitalul Bălăceanca pentru 5 luni timp în care a fugit o dată dar a fost adus înapoi.

Aceasta a fost prima sa încercare de renunțare la consumul de drog și prima perioadă de abstinență. Deci după cât se poate observǎ consumul de droguri (marijuana&ecstasy) a început ca unul ocazional dar o dată ce a început să consume heroină a ajuns la un consum continuu. După acest episod au mai urmat 2 cure de dezintoxicare și deci alte perioade de abstinență. Unul dintre motivele pentru care s-a reapucat de consum și cel pentru care a fugit de acasă au fost conflictele b#%l!^+a?repetate și violente cu tatăl vitreg. După arestarea din 2011 a urmat o altă perioadă de 2 luni de abstinență. Iar după ce a fost acuzat de tâlhărie în 2012 s-a lăsat singur de heroină și a stat în casă timp de 3 luni. Nu a avut niciodată supradoză și nici complicații severe ale consumului de heroină. În concluzie a consumat heroină intravenos de 4 ani cu 3 cure de dezintoxicare și una de postcură.

Date despre familie:

S.R.F. este singur la părinți și locuiește cu mama și cu tatăl vitreg de la 14 ani când mama lui s-a recăsătorit. Părinții lui naturali au divorțat când el avea 3 ani și deci mult timp a crescut fără tată locuind cu mama.

Mama de 41 de ani are studii superioare. Apartamentul cu 3 camere în care locuiesc ea cu fiul și soțul este proprietatea ei. Tatăl vitreg este operator pe calculator și are tot 41 de ani.

Venitul familiei este suficient pentru acoperirea nevoilor membrilor familiei, totuși starea materială a familiei s-a degradat datorită consumului de heroină al lui S.R.F. și a acoperirii tratamentului acestuia.

Clientul susține că nu are nici un prieten ci doar cunoștințe sau amici. De fapt grupul lui de amici este unul eterogen format atât din consumatori de heroină cât și din consumatori de marijuana, ecstasy dar și de alcoolici. S.R.F. a venit în tratament cu mama sa, aceasta fiind persoana principală de suport.

Analizând situația familială trebuie cercetată fiecare relație a clientului, cu mama, cu tatăl natural și cu tatăl vitreg, cât și relațiile dintre aceștia.

Relația clientului cu mama sa este o relație de dependență puternică, aceasta din urmă fiind foarte protectivă iar relația putând fi descrisă ca simbiotică. Mama este persoana care mereu l-a protejat și l-a ajutat, l-a acoperit, l-a scos din probleme. Ea a fost cea care mereu a intervenit ca să fie ținut în școală sau să scape de diferite pedepse. Ambivalența acesteia în stilul de educație l-a făcut pe fiu să fie nesigur și acum situația este că atitudinea ei este una de a nu-l lăsa să crească, de nu îi acorda încredere. Relația dintre mamă și fiu este una în care nu există încredere dar nici comunicare deschisă și deși mama își exprimă deschis față de el dezamăgirea și durerea provocată de consumul lui de heroină, el și-ar dori să fie deschis cu ea dar simte că nu poate pentru că ea nu-l înțelege și nici nu are încredere în el. Unul din motivele pentru care el vrea să se lase este pentru că și-a dat seama că și-a distrus mama și vrea să-i recâștige încrederea. De asemenea această relație este una sub formă de alianță împotriva tatălui vitreg, mama fiind cea care mereu îl apără pe STF de acesta. Totuși mama pendulează între această stare de a-și apăra copilul și a-l acuza de problemele dintre ea și soțul ei. Mariajul mamei este în pericol și alianța aceasta între cei doi b#%l!^+a?mamă-fiu a dus la posibilitatea unui divorț.

Relația clientului cu tatăl vitreg este una foarte tensionată și mereu conflictuală. Clientul îl descrie pe acesta drept un om dur, rece, autoritar, cu care nu se poate comunica și ca cel care îl judecă. De asemenea spune că tatăl lui vitreg „e singurul om pe care l-ar putea ucide”, și că nu-l suportă, îl vede ca pe o amenințare. Din spusele clientului a exista chiar și un episod de violență fizică între ei nu cu mult timp înainte de a apela la ajutorul FIC.

Relația clientului cu tatăl natural este una destul de distantă și superficială și există doar de 3 ani de când s-a apucat de droguri și mama a apelat la el ca s-o ajute să-l convingă pe acesta să se lase de droguri. Tatăl nu a fost un factor activ în viața și educația fiului său și acesta este foarte dezamăgit de tatăl lui pentru că nu-și ține promisiunile (că stabilește zile de întâlnire dar nu vine la aceste întâlniri). La ceea ce se reduce relația lor este că atunci câd se întâlnesc SRF primește mulți bani de la el.

Pentru familie mai există o problemă și anume faptul că sunt stigmatizați de familiile vecine de bloc din cauza consumului de droguri al fiului. Dependența de drog al fiului se răsfrânge asupra relațiilor familiei cu vecinii. Situația de dezechilibru a sistemului familial a afectat și pe mamă în așa fel că ea este în pericolul de a-și pierde locul de muncă pentru că nu s-a putut concentra la ceea ce face.

În acest caz o problemă a sistemului familial care creează un dezechilibru grav este alianța dintre mamă și fiu și această relație de dependență dintre ei. Această relație nu numai că nu îi permite clientului să devină responsabil pentru consum și consecințele consumului dar distruge și relația mamei cu soțul ducând familia într-o situație de criză repetată, un al doilea divorț

Datele despre perioada petrecută în program:

Așa cum am scris la începutul studiului de caz SRF a stat în program din data de 20 ianuarie 2013 până la data de 25 februarie 2013. Atunci când a intrat în programul de postcură avea deja o lună jumătate de abstinență și deci în total a avut 2 luni jumătate de abstinență până a ieșit din program.

Inițiativa de apelare la acest program a fost a lui dar a venit însoțit de mama lui. În această perioadă au avut loc 6 ședințe cu clientul și 4 cu persoana de suport între care și o anchetă socială la locuința acestuia. Ca și persoane de suport au fost mama mereu și o singură dată un prieten. Întâlnirile cu mama au avut ca obiectiv crearea unei relații de încredere între mamă și fiu pentru a reduce riscul sabotării fiului în procesul de menținere a abstinenței.

Accentul a fost pus în prima parte a întâlnirilor pe exprimarea emoțiilor, sentimentelor și apoi b#%l!^+a?pe orientarea pentru rezolvarea problemei. Concentrarea a fost pe diada mamă-fiu fiindcă tatăl vitreg nu vroia să coopereze. Observațiile în urma întâlnirilor sunt că mama nu are capacitatea de a-l asculta pe client, de a comunica deschis cu el. Ea spune „el îmi spune numai tâmpenii”, „are doar prostii în cap”. Atitudinea ei este una moralizatoare în care domină reproșurile dar și nevoia de a-l proteja ca pe un băiețel -ambivalența fiind una destul de mare.(„nu e în stare să facă nimic, eu repar toate prostiile pe care le face el”). Iar în ceea ce privește valorizarea clientului ea nu recunoaște nimic din ce face el ca fiind bun „nu-mi plac desenele lui, i le-am aruncat” sau „mă enervează muzica pe care o ascultă”; „ce nevoie ai să-ți faci un tatuaj? Tu nu te vezi cum arăți?”

Intervenția în această relație a constat în întărirea comportamentelor care au avut un efect pozitiv asupra clientului SRF și schimbarea celor care nu au avut asemenea efecte. Nu avem date despre recăderi sau o evoluție ulterioară ieșirii din program și deși s-a încercat recontactarea lui nu a răspuns pozitiv deci am pierdut legătura atât cu el cât și cu persoana de suport (mama).

Studiul de caz 2.

Client aflat în programul de postcură ambulatorie a centrului F.I.C. între 2.02.2013 și 20.02.2013

Date personale:

C.P. are 29 de ani, este de naționalitate rromă, nu este căsătorit dar trăiește în concubinaj de 11 ani cu o femei cu care are și doi copii (3 și 11 ani). Concubina sa are 25 de ani dar atunci când s-au mutat împreună el avea 17 ani și ea 14 ani.

A terminat 10 clase la liceul de muzică George Enescu în București, la specializarea pian. Din spusele mamei adoptive a fost un elev model. Nu este clar de ce a abandonat școala la 17 ani, dar imediat după asta a înființat o formație cu care a început să cânte pe la petreceri, prin restaurant. Specificul muzicii cântate este de tipul stilului manele „nu e muzica pe care vreau să o cât dar are succes” spune C.P.. Singura ocupație pe care a avut-o a fost instrumentist clape în formația pe care a înființat-o. La momentul venirii în program nu se ocupa cu nimic fiindcă formația se desființase, iar el își vânduse toate instrumentele pentru a face rost de bani pentru heroină. Motivele pentru care a cerut atât internarea pentru dezintoxicare cât și postcura sunt: hotărârea de a renunța la droguri; dorința de a reface formația și a începe iarăși să cânte; starea sa de sănătate precară și dorința de a se reîmpăca cu concubina sa.

Un element important al istoriei personale este faptul că din octombrie 2012 s-a despărțit de concubină și a plecat din locuința sa stând când pe la prietenii din formație, când pe la alți prieteni consumatori, când pe la mama sa adoptivă. Astfel toți prietenii săi actuali sunt consumatori de b#%l!^+a?heroină ceea ce înseamnă necesitatea unei alte rețele sociale de suport formată din prieteni neconsumatori.

Date despre istoria consumului de heroină:

Înainte de a da date despre consumul de heroină este important de menționat faptul că C.P. este de asemenea fumător (între unu și două pachete zilnic) și consumă și alcool.

La 24 de ani a început consumul de heroină și timp de un an jumătate a prizat iar apoi a început intravenos. Prima dată a consumat intravenos la vârsta de 26 de ani și deci la data prezentării în program are 2 ani jumătate de consum heroină pe cale intravenoasă. Tot ceea ce clientul a spus despre condițiile inițierii în consum este că s-a apucat datorită faptului că stă într-o zonă unde se face trafic și se consumă heroină.

Doza actuală era de 5-6 bile o dată dar pentru a se pregăti de a intra la dezintoxicare el a redus-o la 2 bile chiar înainte de a se interna.

Ca și perioade de internare se pot considera cele două internări și anume una în 2012 pentru 18 zile și una în ianuarie 2013 atunci când a avut loc contactul inițial cu echipa F.I.C. Atunci a fost programat pentru a intra în programul de postcură dar înainte de programare a sunat să spună că nu mai face față depresiei. Nu a avut niciodată supradoze și nici nu a urmat vreun program postcură.

Date despre familie:

Istoria sa familială este una destul de zbuciumată, având două familii, una naturală și una adoptivă. C.P. provine dintr-o familie de muzicanți (lăutari) care la vârsta de 3 ani l-a dat în adopție mătușii din partea tatălui care nu putea avea copii. Deci după această vârstă este crescut de părinții adoptivi, de sora tatălui său și de soțul acesteia. Ulterior tatăl adoptiv a decedat. b#%l!^+a?

La vârsta de 17 ani se căsătorește după tradițiile romilor cu o fată de 14 ani și ajunge să locuiască în casa părinților ei, socrilor lui. Căsătoria nu a fost una legitimă ci doar conform tradiției deci fără acte. În acest concubinaj se nasc doi copii ai clientului și anume o fată care are acum 11 ani și un băiat de 3 ani care are mari probleme locomotorii și de aceea a necesitat mai multe intervenții chirurgicale.

Analiza fiecăreia dintre relațiile clientului cu membrii familiei arată clar ce fel de sistem familial este cel în care el trăiește dar și modul în care el interacționează cu ceilalți.

Relația cu părinții naturali: relațiile sunt destul de reci C.P. acuzându-i pe părinții săi naturali b#%l!^+a?de faptul că au avut interes atunci când l-au dat în adopție și anume să aibă ca și câștig o altă locuință din partea mătușii care îl adopta. Relația cu mama adoptivă este una rece ea fiind totuți cea care l-a însoțit la internarea în secția de dezintoxicare. C.P. o acuză pe mama sa naturală de lipsă de afecțiune și spune că nu înțelege de ce l-a dat mătușii și cum a putut să facă așa ceva.

Relația cu mama adoptivă (mătușa paternă): este o relație destul de conflictuală pentru moment datorită consumului de heroină al clientului dar ea este cea care vrea să-l susțină în încercarea de a se lăsă de droguri dar doar dacă el este abstinent. Susținerea ei depinde de abstinența lui, iar atitudinea ei este una de neîncredere și neimplicare dacă el greșește. Mama adoptivă nu poate să aibă copii și o dată căsătorită, ca mariajul ei să aibă succes, avea nevoie de un copil deci relația cu clientul a fost într-un fel impusă de necesitatea de a avea un copil „ca să intre în rândul lumii”, adică să fie conform standardelor mediului în care trăia. Poate și de aceea relația dintre mamă și fiu adoptiv era mult mai bună pe perioada în care trăia tatăl adoptiv dar s-a degradat în timp după moartea acestuia ajungând ca în ultima lună conform spuselor clientului să aibă tot mai multe momente conflictuale și foarte puține perioade bune. Această relație este una destul de ambivalentă, când caldă și când conflictuală, poate și datorită faptului că clientul uneori locuiește la ea iar alteori pleacă fără să spună unde.

Relația cu tatăl adoptiv a fost din viața clientului cea mai statornică și strânsă. Acesta a fost cel care a avut multă grijă de el chiar dacă nu era copilul lui. În comparație cu mătușa care îi era și rudă de sânge tatăl adoptiv a fost un adevărat tată pentru el. Clientul spune că tatăl adoptiv este cel care l-a iubit cu adevărat pe când toți ceilalți au avut din relația cu el interese financiare (obținere de case).

Relația cu concubina este o relație foarte importantă pentru client. El este cel care afirmă că „și-a divinizat soția” de la începutul relației lor dar că acum nu crede că mai este gata să se împace cu ea. Din partea ei este o atitudine de respingere și chiar de detașare. Conflictele între cei b#%l!^+a?doi au apărut și datorită faptului că locuiau cu părinții acesteia, deci cu socrii lui. Agravarea conflictelor a făcut ca până la urmă cei doi să se despartă și el să plece din locuința lor. Momentan relația cu ea este relația pe care clientul își dorește cel mai mult să o refacă. Ambivalența lui în relație cu ea se datorează faptului că pe de o parte el nu este convins că își mai dorește o reîmpăcare iar pe de altă parte îi este foarte dor de ea și de copiii lui.

Relațiile cu familia arată un sistem foarte difuz la nivel de granițe, confuzie și mai ales lipsa unor legături strânse între membrii familiei. Toate figurile parentale care pentru client au fost importante au dispărut ulterior din viața lui: părinții naturali la vârsta de 2 ani jumătate și tatăl său adoptiv în adolescență. Perioadele în care aceste figuri importante au dispărut erau unele foarte importante și chiar critice ceea ce a dus la lipsa unor relații apropiate dar și stabile. b#%l!^+a?

Pentru că relația dintre client și mama adoptivă a fost cândva mai bună este posibil ca aceasta să fie o persoană importantă de suport mai ales că C.P. locuiește la ea pentru moment. Cât privește relațiile cu părinții naturali, acestea nu pot fi considerate ca resurse de motivație sau suport datorită conflictelor existente. Relația cea mai importantă din viața actuală a clientului este aceea între el și concubină. Deși foarte tineri când s-au căsătorit și au avut copii, relația aceasta reprezintă pentru client una din cele mai importante motivații ale abstinenței. Este foarte important să se schimbe atitudinea de detașare și respingere a concubinei pentru că aceasta duce la o creștere a riscului recăderii pentru client.

Date despre perioada petrecută în program:

C.P. a fost în programul de postcură al centrului F.I.C. între 2.02.2013 și 20.02.2013 timp în care au avut loc trei întâlniri cu clientul și nici o întâlnire cu vreo persoană de suport deși s-a luat legătura prin telefon cu mătușa în vederea unei vizite la domiciliul acesteia. Prima ședință cu clientul a avut loc în data de 2 februarie 2013 la sediul centrului F.I.C. Înainte de această ședință însă clientul, preluat de la secția XVI a Spitalului Al. Obregia, o dată ce a terminat cura de dezintoxicare a sunat pentru a spune că nu mai face față tentației. Atunci s-a făcut o consiliere telefonică cu el. După prima întrevedere clientul a recăzut. Pe data de 13 februarie 2013 a avut loc o a doua ședință cu el și s-a discutat mai mult despre situația lui familială, despre relațiile lui cu mătușa și concubina.

Tot în cadrul acestei întâlniri s-a cerut acordul clientului pentru a se lua legătura cu mătușa acestuia în vederea existenței unei relații cu o persoană de suport. El a fost de acord și atunci s-a contactat mătușa pentru a stabili o vizită între 16 și 20 februarie 2013. O observație foarte interesantă făcută de psiholog la această întrevedere cu clientul este că avea un picior în ghips. Ultima întâlnire cu clientul a avut loc în data de 20 februarie 2013 și la aceasta C.P. a venit cu un album de fotografii cu familia lui.

Discuția s-a centrat mult din nou în jurul relațiilor cu familia sa reieșind că persona cea mai potrivită ca persoană de suport în menținerea abstinenței clientului este concubina acestuia. Aceasta este persoana de referință în viața clientului pentru moment. Vizita la mama adoptivă nu a mai avut loc pentru că aceasta nu a fost de acord. Ceea ce se știe despre evoluția clientului după ieșirea din tratament este faptul că pe data de 27 februarie a avut o tentativă de suicid prin ingerare de medicamente și a fost internat. Ceea ce este interesant este faptul că între 20.01.2014 și 27.01.2014 echipa F.I.C. l-a reîntâlnit la secția XVI de dezintoxicare de la Spitalul Obregia. b#%l!^+a?

O analiză scurtă a parcursului acestui caz prin programul de postcură arată clar că lipsa unei susțineri din partea familiei duce la renunțarea la abstinență precum și la lucruri mai grave cum ar fi tentativele de suicid. C.P. ar fi putut să-și mențină abstinența dacă ar fi locuit din nou cu concubina și cu copiii sau dacă ar fi fost susținut de mama adoptivă. Lipsa oricărui ajutor și respingerea din parte tuturor membrilor familiei sale, precum și disponibilitatea prietenilor consumatori de a-i oferi adăpost și heroină a dus la această situație dificilă pentru client. Situațiile de risc crescut pentru pentru reînceperea consumului de heroină, lipsa oricărui suport și inexistența unor aptitudini de a refuza drogurile au dus la recăderea clientului.

Studiul de caz arată importanța mare a suportului familial pentru client.

Studiul de caz 3

Client aflat în programul de postcură ambulatorie al centrului F.I.C. între 1.03.2013 și 14.06.2013

Date personale.

C.C. este un bărbat de 21 de ani consumator de heroină divorțat de 2 luni la data intrării în program. S-a căsătorit în anul 2001 și tot atunci a început să consume heroină (soția l-a inițiat în consum). A divorțat de soție, și ea consumatoare pentru că vrea să se lase de droguri.

În ceea ce privește istoricul profesional și ocupațional C.C. a absolvit 12 clase și a lucrat ca asistent veterinar imediat după terminarea liceului chiar dacă nu are pregătirea necesară. A renunțat la locul de muncă în urma consumului de droguri după 3 ani de lucru și acum este dependent financiar de familia sa. Nu are probleme cu justiția și nici nu este acuzat de vreo infracțiune.

La nivel de relaționare cu alții are doi prieteni (soț-soție) neconsumatori cu care își petrece timpul de când e abstinent.Motivația menținerii abstinenței este aceea că vrea să fie liber, să nu mai consume. La data când s-a prezentat în program era convins că poate să nu mai ia și afirma că nu mai are craving-uri. Totuși nu-și asuma în întregime responsabilitatea consumului de heroină găsind-o vinovată în principal pe fosta soție. Starea sănătății era una bună iar din punct de vedere psihic era încrezător și optimist.

Date despre istoria consumului.

Așa cum am precizat anterior debutul consumului a avut loc după căsătorie și inițierea după spusele clientului a făcut-o soția sa deja consumatoare. Prima doză a fost fumată și primele luni au fost tot de un astfel de consum „la țigară”. După aceea C.C. a început să consume la folie având un dozaj ce a crescut gradat până a ajuns la 15 bile pe zi (aprox 2 gr de heroină). Deci a consumat la b#%l!^+a?folie aproximativ 2 ani jumătate.

Perioade de abstinență a avut două: una pentru 3 luni în străinătate anul 2012 și una actuală în care s-a lăsat fără dezintoxicare de când s-a despărțit de soție deci de 2 luni.

Nu a fost niciodată internat la dezintoxicare și nici nu a făcut alte tratamente de postcură. Nu a suferit niciodată o supradoză.

Date despre familie.

Clientul locuiește de când a divorțat împreună cu familia sa de origine și anume: tatăl, mama, fratele mai mic și bunicul patern în a cărui casă stau toți.

Condițiile de locuit nu sunt adecvat familia sa stând în 2 camere care nu au nici apă curentă și nici baie în interior.

Date despre membrii familiei:

Mama are 41 de ani și are formare profesională superioară. Pentru moment este șomeră.

Tatăl are 45 de ani și are studii superioare. Pentru moment lucrează acasă.

Fratele, C.I., are 19 ani și a terminat liceul.

Familia are greutăți și la nivel financiar pentru că pentru moment numai tatăl lucrează deci el întreține din munca sa patru persoane, muncă care este numai sub formă de comenzi particulare, deci ceva care nu este stabil.

O problemă majoră cu care se confruntă toți membrii familiei C. este faptul că zilnic sunt supuși agresiunilor din partea bunicului patern cu care locuiesc. Acesta este un om violent și care consumă alcool. De fapt în familie există un patern al consumului de alcool și anume atât clientul C.C. cât și fratele lui C.I. consumă în mod regulat alcool, dar nu numai ei ci și bunicii atât din partea maternă cât și din cea paternă; consumul de alcool fiind deci un obicei pentru toți bărbații din familia extinsă. Un alt aspect important în antecedentele familiale este faptul că în familia mamei s-au petrecut experiențe de abuz, astfel relația dintre mamă și bunicul matern este una tensionată, aceasta fiind supusă la abuzuri de către tatăl ei.

Familia a aflat destul de târziu despre consumul de heroină al clientului și toți o acuză pe fosta soție pentru consum. Ei se confruntă cu problema consumului mai mult de când clientul s-a mutat acasă și deci de când nu a mai consumat, totuși au și experiența dinaintea abstinenței.

Mama este suportivă cu clientul, nu face o tragedie din situația acestuia ci îl ajută să se mențină abstinent. Relația dintre client și mamă este una bazată pe comunicare deschisă și pe implicare afectivă-empatică. Deși este superprotectivă mama știe că există un risc de recădere dar acordă credit și sprijin fiului ei. Atitudinea clientului față de mama sa este una de susținere a acesteia pentru că trece printr-o perioadă grea, având conflicte violente cu tatăl ei (bunicul matern b#%l!^+a?al clientului) datorită consumului de alcool al acestuia. Așa cum am spus și la antecedentele familiale în familia mamei clientului există episoade de abuz fizic asupra copiilor.

Tatăl este cel care are o atitudine permisivă, este suportiv și dorește o comunicare deschisă cu fiul lui. Din întâlnirile cu C.I. fratele clientului s-au adunat informații despre dinamica familiei și modul de relaționare a membrilor ei unul la altul.

Astfel tatăl este un model pentru ambii copii, este descris ca o persoană caldă, deschisă cu care se poate comunica, permisiv și de multe ori ca cel care „acoperă greșelile” copiilor lui. Totuși el este și figura de autoritate după cum spune C.I. „Dacă tata m-ar pune să stau drept 3 zile, aș sta”.

Mama este văzută ca cea care impune regulile, care nu înțelege ce se întâmplă și cu care nu se poate discuta. Relația foarte interesantă este cea între cei doi frați. Această relație este una destul de apropiată dat fiecare are un rol deja prestabilit atât în ea cât și în familie: clientul este „țapul ispășitor” sau „victima” iar fratele său este salvatorul acestuia, un rol foarte important pentru el.

Pentru că toate ședințele cu persoanele de suport au fost ținute cu fratele clientului se poate analiza perspectiva acestuia asupra consumului de heroină și a implicațiilor acestui consum în familie. C.I. și-a exprimat furia față de fratele său datorită faptului că imaginea familiei a avut mult de suferit datorită consumului de heroină. „Atunci când se droga nu mai era fratele meu ci un drogat… a afectat imaginea întregii familii, și mama și tata chiar și câinele”.

Pentru C.I. relația cu fratele lui era o povară, el numind-o „piatră de moară”, din cauza faptului că nu mai are încredere în el „nu mai am încredere în el, m-am săturat să stau mereu b#%l!^+a?numai după el”. Totuși rolul de frate salvator avea de gând să-l ducă până la capăt chiar dacă „câteodată îmi vine să mă urc pe pereți”. Acest rol îi dă posibilitatea de a reprezenta o autoritate pentru fratele său mai mare și de a îl supraveghea dar îl și face să acumuleze o frustrare pentru că viața lui nu își poate urma cursul obișnuit cu activitățile sale (întâlniri cu prietena, un loc de muncă, etc). Tot acest rol îl face să se simtă responsabil în cazul în care fratele său ar recade.

Studierea sistemului familial al clientului duce la anumite observații cum ar fi:

pattern-ul consumului de alcool la toți bărbații din familia extinsă înafară de tatăl clientului;

funcționarea sistemului familial este una sporită de alianța făcută de mebrii familiei de origine a clientului împotriva tuturor celor din exterior cu care au conflicte (bunicul patern și bunicul matern);

rolurile foarte bine definite în familie: tatăl-formator de reguli, mama-impune regulile spuse de tată, fratele clientului-salvatorul, și clientul-țapul ispășitor sau victima;

precum și climatul suportiv al familiei ca factor ce a ajutat mult la menținerea abstinenței clientului.

b#%l!^+a?

Date despre perioada petrecută în program:

Clientul a stat în program între 1 martie 2013 și 14 iunie 2013 deci aproximativ 3 luni. Ceea ce s-a realizat pe perioada participării la program a clientului este menținerea abstinenței. Dacă se cumulează și perioada de abstiență anterioară intrării în program de 2 luni putem spune că la ieșirea din programul de postcură clientul avea 5 luni de abstinență. Ședințe cu clientul au fost 19 de-a lungul celor 3 luni de participare în program iar cu persoana de suport au avut loc 4 întâlniri (una cu mama și trei cu fratele clientului). Aceste ședințe cu persoana de suport au avut ca scop asigurarea suportului familiei pentru menținerea abstinenței clientului precum și îmbunătățirea relațiilor intrafamiliale pentru a reduce riscul recăderilor.

Intervenția la nivelul relației client-frate a fost una făcută de asistentul social cu scopul de a ajuta deschiderea în comunicarea dintre cei doi și astfel adâncirea relației dintre ei. La sfârșitul ultimei ședințe de consiliere cu fratele clientului acesta se hotărâse să îi spună fratelui său sentimentele lui și faptul că familia fusese grav afectată de consumul lui de heroină, deci să-l responsabilizeze pe acesta.

La nivelul intervenției cu clientul s-au identificat gândurile negative, atitudinile și comportamentele negative asociate consumului de drog și astfel s-a făcut o analiză a beneficiilor aduse de abstinență. După ieșirea din program nu se mai știe nimic despre evoluția clientului până la momentul actual.

Studiu de caz 4

Client aflat în programul de postcură ambulatorie al centrului F.I.C. între 10.06.2013 și 21.06.2013

Date personale:

Clientul M.W.I. are 20 de ani și a venit în program prin intermediul Serviciului de Reintegrare b#%l!^+a?Socială și Supraveghere (S.R.S.S.) datorită faptului că era sub supraveghere pentru acuzația de furt. Situația lui juridică era una cu istoric deci și cazier. Astfel în anul 2010 fusese arestat și închis pentru o lună sub acuzația de deținere de marijuana, iar acum a fost acuzat de furt și pus în evidența SRSS pentru supraveghere. Așa a fost trimis în programul de postcură al Fundației de Îngrijiri Comunitare pentru că era deja abstinent de 3 luni, deci nu mai putea fi trecut întâi prin cura de dezintoxicare.

Clientul a terminat 10 clase la un liceu teoretic dar nu a fost angajat niciodată. Nu are o formare profesională înafară de liceu. Situația sa civilă este necăsătorit dar trăiește în concubinaj cu o femeie de 2 ani. Aceasta este însărcinată în două luni. Clientul este bolnav de hepatita C și prezintă o stare fizică destul de precară, astenică.

Deși trimis în program de SRSS este cooperant și dorește să nu mai reînceapă consumul. Motivația menținerii abstinenței este apariția unui copil în relația de cuplu cu concubina sa, aceasta fiind însărcinată în 2 luni.

Date despre istoria consumului:

Clientul este dependent de heroină de la vârsta de 14 ani când a încercat prima dată consumul de heroină pe cale intravenoasă. El spune despre prima sa doză că a luat-o în prezența prietenilor și tot așa a continuat să consume în grupul de prieteni, cel puțin în prima parte a consumului. Atunci doza era de 2-3 bile/zi, deci cam o bilă o dată. Ulterior a ajuns să consume de trei ori mai mult. Ultimele 6 luni înainte să se lase ajunsese să consume cele mai mari doze din toți anii de consum. Ca și tratamente de dezintoxicare a avut o internare la secția XVI Spitalul Obregia dar atunci nu a stat decât o zi. Ulterior a avut două supradoze și de fiecare dată a fost internat la Spitalul de Urgență de fiecare dată pentru câteva zile. Cea mai lungă perioadă de abstinență a avut-o în anul 2012 când a stat fără a lua droguri 8 luni. Atunci s-a lăsat ca și acum fără dezintoxicare dar a reînceput datorită grupului de prieteni consumatori. Înafară de această perioadă avut multe alte perioade de abstinență dar toate destul de scurte.

Acum este abstinent de 3 luni și spune că nu mai frecventează fostul grup de prieteni consumatori aceasta făcându-l să fie retras și mai mult timp singur. Nu este foarte motivat să se lase definitiv dar cooperează.

Ceea ce este interesant este debutul consumului și anume faptul că a început consumul de heroină folosind direct calea intravenoasă de administrare, ajungând deci la aproximativ 6 ani de dependență de heroină intravenos. Până acum la celelalte cazuri era un debut pe altă cale de administrare și datorită dependenței și toleranței se ajungea la administrare intravenoasă. b#%l!^+a?

Date despre familie:

Clientul locuiește împreună cu bunica maternă și cu concubina în locuința bunicii. Această bunică este aceea care l-a crescut de mic după ce la 2 ani mama sa l-a abandonat. Părinții săi au divorțat atunci când el a fost abandonat. Relațiile clientului cu părinții săi naturali sunt foarte distante și nu se văd mai deloc. Tatăl său este plecat în Iordania unde s-a recăsătorit și are un fiu iar mama sa stă în țară.

Relația cu mama nu mai există pentru că ea de când l-a abandonat nu a mai luat legătura cu el.

Relația cu tatăl său este una distantă, se văd foarte rar și numai când acesta vine în țară. Atunci clientul se întâlnește cu el la bunica paternă acasă.

Relațiile cele mai apropiate ale clientului sunt cu concubina și cu bunica.

Relația cu bunica este una destul de bună ea fiind figura parentală din viața lui. Ca și persoană de suport bunica vrea să îl sprijine și să îl ajute să se lase dar are o atitudine foarte protectivă și nu îl responsabilizează pentru consum și consecințele consumului. Îl sprijină indiferent de decizii și de aceea beneficiarul spune că se bazează pe sprijinul ei și al concubinei.

Relația cea mai importantă pentru client este relația cu concubina sa, aceasta fiind și persoana principală de suport pentru el. Această relație durează de 2 ani și în acest timp au avut un copil care a murit la 2 săptămâni. Acum concubina este din nou însărcinată și speră că acest copil îl va schimba pe M.W.I..

Concubina este cea care a venit în program ca și persoană de suport pentru client. Ea a spus că atunci când s-au cunoscut el deja consuma și ea a fost singura persoană care l-a ajutat și sprijinit, a avut grijă de el în tot acest timp. Ea are 18 ani, este vânzătoare la piață și a absolvit 4 clase. Din munca ei întreține cuplul. Concubina provine dintr-o familie dezbinată, părinții au divorțat și nu are pe nimeni care să o ajute. Relația dintre cei doi este descrisă de ea ca „o relație bună” „nu mă ceartă, îmi vorbește frumos”. Ceea ce ea speră este ca o dată cu venirea copilului el să devină „mai serios” pentru că acum, spune ea „nu am încredere în el, nu este responsabil”. Ea consideră că dacă ei vor avea propria casă relația se va schimba dar pentru moment este în conflict cu bunica clientului „bunica lui M.W.I. nu mă place pentru că sunt țigancă.”

Ceea ce este interesant de observat la situația familială a clientului este că atât el cât și concubina provin din familii dezorganizate și nu au persoane care să îi sprijine. De asemenea în ceea ce privește consumul clientului atât bunica cât și concubina îl protejează, clientul ajungând să ignore responsabilitatea consecințelor consumului asupra celor două. Clientul pare neimplicat b#%l!^+a?afectiv în relații și detașat, deci relațiile sunt susținute de bunică și concubină.

Date despre perioada petrecută în program:

Clientul trimis de SRSS a fost în programul de postcură și a participat între 10.06.2013 și 21.06.2013 timp în care au avut loc 2 ședințe cu clientul și o singură ședință cu persoana de suport, concubina.

Cazul este unul destul de dificil din puctul de vedere al reintegrării profesionale pentru că clientul nu își dorește să lucreze sau să facă școală în continuare. De asemenea atitudinea concubinei care îl susține financiar și îl protejează de consecințele consumului este una care încurajează continuarea consumului. La fel și bunica care nu îl responsabilizează ci îl susține indiferent de deciziile lui. De la ieșirea din program nu se știe nimic despre el. Totuși perioada de abstinență era destul de mare de aproximativ 4 luni.

Studiul de caz 5

Client aflat în programul de postcură ambulatorie al centrului FIC între 31.08.2013 și b#%l!^+a?21.09.2013

Date personale:

Clientul B.C. are 26 de ani și este căsătorit de 3 ani și are un fiu de 10 luni cu soția sa.

Clientul a terminat 10 clase la un liceu teoretic și a lucrat un an ca și gestionar la o fabrică de cereale. A abandonat lucrul datorită consumului de drog și de atunci nu s-a mai angajat.

Timp de una an de zile a efectuat stagiul militar și acum nu are nici o ocupație.

Atunci când a venit în program motivația abstinenței era de a pleca în Italia ca să câștige bani pentru el și pentru familia lui.

Ca și aspect important al istoriei sale personale se poate numi motivul pentru care a venit în program și anume că în urma unui consum prea mare a făcut supradoză dar a refuzat internarea și a cerut dezintoxicare ambulatorie și tratament postcură. Clientul nu are probleme cu justiția și nici cazier.

Date despre istoria consumului:

Nu avem multe date despre istoria consumului datorită faptului că acest client a venit pentru o perioadă foarte scurtă în program, timp insuficient pentru a aduna mai multe date.

B.C. a început să consume heroină la vârsta de 19 ani și prima lui doză a fost la folie (heroină b#%l!^+a?inhalată). Astfel timp de aproximativ 6 ani a continuat să consume la folie ajungând la o doză de jumătate de gram pe zi.

De-a lungul anilor de consum a mai avut o supradoză înafară de cea care l-a adus acum în tratament. Despre perioade de abstinență sau tratament de dezintoxicare nu poate fi vorba pentru că clientul nu a considerat că trebuie să se lase și nici nu a încercat să o facă. Totuși de această dată a realizat că trebuie să renunțe la consumul de drog și chiar dacă a refuzat internarea acceptă dezintoxicarea în ambulatoriu precum și tratamentul postcură. Ultimul consum a avut loc în ziua de 30 august atunci când a făcut supradoza.

Date despre familie:

Clientul locuiește împreună cu mama sa și cu soția și fiul său. Deși casa în care locuiesc are 5 camere și este proprietatea mamei, familia clientului (el cu soția și fiul) nu are decât o cameră. La nivel de dotări casa nu are apă curentă și încălzire este pe bază de combustibil (lemne).

Ca și observație foarte importantă toți cei care locuiesc în acea casă sunt fără ocupație înafară de mama clientului (muncitor calificat), deci ea susține financiar pe client, soția și fiul acestuia. De aceea starea materială a familiei nu este una prea bună iar consumul de heroină al clientului a dus la degradarea ei (prin furtul obiectelor din casă și datorită plătirii datoriilor acumulate de client).

Clientul în familia sa de origine are o soră care este plecată în Italia ca să muncească. Această soră este cea care a aflat prima de consumul de droguri al clientului dar a țiinut totul ascund de teama reacției mamei. Peste o perioadă de timp datorită furturilor din casă a aflat și mama. Așa cum am spus clientul își dorește să renunțe la heroină pentru a pleca la sora lui în Italia unde ar putea câștiga bani pentru el și familia lui.

Un alt aspect important este faptul că tatăl clientului a decedat pe când clientul avea 16 ani. Acest eveniment l-a afectat pe client destul de mult mai ales pentru că tatăl era figura parentală importantă pentru el. Tot atunci el s-a lăsat de școală și a început să lucreze în diferite locuri pentru a câștiga bani.

Relația clientului cu mama este una de lungă durată și apropiată după cum a descrie B.C.. Această relație este una care ajută mult la susținerea clientului mai ales pentru că mama vrea să facă tot ce poate ca să-l ajute să se lase. Totuși atitudinea mamei este uneori prea protectivă. Mama a fost persoana de suport pentru client în perioada tratamentului de postcură și cea cu care el a venit în program.

Date despre perioada petrecută în program:

b#%l!^+a?

Clientul B.C. a fost în programul de postcură pe perioada 31 august-21 septembrie 2013 iar în această perioadă au avut loc 7 ședințe cu el și 5 ședințe cu persoana de suport (mama lui). În urma acestor ședințe s-a văzut cum a afectat consumul de droguri familia clientului precum și cum pot membrii familiei să susțină abstinența clientului.

În urma ședințelor cu mama clientului s-au descoperit câteva caracteristici ale stigmatizării familiei datorită consumului de heroină al lui B.C. și anume:

Sentimentul de hărțuire și învinovățire al membrilor familiei

Frica de a lăsa clientul singur în casă, nevoia de a-l supraveghea continuu pentru ca el să nu mai consume  Înstrăinarea familiei de prieteni, cunoștințe pentru ca aceștia să nu afle nimic despre consumul de heroină

Degradarea stării materiale a familiei

Ceea ce s-a făcut la nivelul intervenției în familie a vizat identificarea comportamentelor din familie care încurajează consumul de heroină al clientului; înțelegerea consumului de heroină pentru ca astfel să se reducă anxietatea și grija familiei în ceea ce-l privește pe consumator; îmbunătățirea comunicării din familie prin discutarea deschisă a problemelor în cadrul familial; sprijinirea familiei în acordarea suportului pentru dependentul de heroină în vederea menținerii abstinenței acestuia.

Pentru a descoperi comportamentele care încurajează consumul de heroină al clientului am identificat ce îl ține pe client să-și asume responsabilitatea pentru consum și mai ales pentru consecințele consumului. Astfel faptul că mama sa întreține și familia sa îl face pe acesta să nu se simtă responsabil de bunăstarea soției și fiului său.

Familia clientului este gata să-l susțină și să-l ajute pentru a rămâne abstinent pe o perioadă cât mai lungă. De aceea mama lui deși muncește și trebuie să fie la servici un anumit număr de ore și-a luat liber anumite zile pentru a ajunge la ședințele de consiliere pentru a-l susține cât mai bine pe fiul ei în menținerea abstinenței.

Pe perioada programului clientul nu a fost motivat și astfel la a doua ședință a venit și a afirmat că a luat heroină peste tratamentul de dezintoxicare ajungând astfel să facă o nouă supradoză. Atunci cu clientul s-au identificat cauzele recăderii și s-au discutat modalități sigure de consum. În urma acestei ședințe el a început să-și exprime emoțiile față de psiholog. Pentru următoarele 2 săptămâni clientul a rămas abstinent dar pe data de 21 septembrie s-a îmbolnăvit și nu a mai venit la postcură. Ulterior a recăzut și nu a mai dorit să revină în programul de postcură.

b#%l!^+a?

CONCLUZII

b#%l!

An de an, miliarde de dolari din surse îndoielnice ajută organizații teroriste, sunt folosiți în scopuri antisociale, umflă buzunarele unor traficanți și criminali, încurajează crima și corupția, contribuie la mizeria a mii de oameni, milioane căzând anual pradă drogurilor și fiind astfel pierduți pentru societate și pretându-se la acte care altfel nu i-ar caracteriza. Drogurile au susținut de altfel apariția și dezvoltarea a mii de boli și viruși ce afectează nu numai pe cel dependent, dar b#%l!^+a?și întreaga gamă de grupuri, persoane (chiar necunoscuți) cu care aceștia fac contact direct sau indirect, prin alte și alte ramificații ale unui imens “lanț al slăbiciunii".

Ani de zile problema a fost neglijată încercand a se lucra cu ea ca în cazul dependenței de alte substanțe (alcool, nicotină, alte pastile), dar în cele din urmă au fost demonstrate diferențe enorme și nivelul crescut de gravitate al acestui gen de dependență.

Motivele pentru care oamenii recurg la droguri sunt din cele mai diverse și țin de multipli factori psihici, sociali, economici, culturali, etc.

Uneori începutul poate fi făcut prin prescrierea în scopuri terapeutice, dar pentru majoritatea toxicomanilor la baza acestei deprinderi stă căutarea unei plăceri sau de dorința de a se identifica cu un grup, fuga de anumite responsabilități, încercarea de a striga după ajutor,curiozitatea, ignoranța, lipsa de supraveghere(pt. copii la vârste fragede), alienarea, modificarea structurilor sociale, șomajul, neînțelegeri familiale sau lipsa unei familii asociată cu nepăsarea față de propria persoană.

Ființa umană este foarte fragilă iar un asemenea monstru poate constitui un refugiu care temporar oferă lucrurile necesare individului- uitarea, sentimentul fericirii (extazul), siguranței (prin nepăsare), integrarea într-un grup dezavantajat în care, de cele mai multe ori, membrii au aceleași probleme și dorințe, dar care treptat începe să-și arate adevăratul chip. Povestea are de cele mai multe ori sfârșit tragic și antreneaza noi victime. Plăcerea, se știe, poate creea dependență prin însăți firea ei. Aceasta e dependența psihică. Dar un alt prag de care utilizatorii se lovesc atunci când încearca să se lase este acela al dependenței fizice – durerile inimaginabile, frisoanele și tremuratul, acel “scarțâit al oaselor”- cum îl descriu cei aflați în sevraj- urmare a lipsei de calciu- neliniștea și insomniile, toate acestea înspaimântă pe oricine care dorește să renunțe la droguri.

Multe din drogurile utilizate azi au fost folosite dintotdeauna de mici grupuri sau comunități și odată cu dezvoltarea comerțului și a comunicațiilor, drogurile și utilizarea lor s-au raspândit depășind lesne toate frontierele. b#%l!^+a?

Concluziile studiilor prezentate sunt un urmǎtoarele:

1. În ceea ce privește situația familială a clienților din cele 5 studii de caz, în 2 clienții provin din familii în care a avut loc un divorț, iar dintre cele 3 în 2 cazuri nu mai locuiesc cu nici unul din cei doi părinți naturali, fiind fie adoptați, fie în grija unei bunici. Importanța existenței unei figure paterne pentru băieți este clară pentru că în 4 din cele 5 studii de caz despre consumatori bărbați nu mai trăiau în aceeași locuință cu tatăl natural. Iar în singurul caz de consumatoare de heroină, clientul nu locuia cu mama naturală. Deci în 3 din cele 5 cazuri lipsea figura parentală respectivă cu sexul clientului (mama sau tatăl). b#%l!^+a?

2. Concluzia cu privire la existența altor dependențe în familiile clienților este că în jumătate dintre cazuri în familia clientului există consum de alcool iar în 4 cazuri violență și abuz fizic sau sexual asupra unor membrii din familie. Atmosfera din aceste familii era una tensionată și aceasta agrava consumul de heroină al clientului. Membrii consumatori de alcool erau reprezentați de bunici și tați în toate cele 5 cazuri.

3. Cât privește antecedentele familiale semnificative impactul pe familiei în debutul consumului clienților este unul important, în 3 din cele 5 cazuri clientul a început să consume ca urmare a unui eveniment important în sistemul familial (moartea unui dintre părinți, divorț, recăsătorire etc.).

4. Concluzia cu privire la starea sistemului familial este că dependența era instalată de mult timp la majoritatea clienților și că aceasta devenise un element obișnuit pentru familiile lor și că deja afectase sistemul familial destul de mult și deci pentru menținerea abstinenței era nevoie de o intervenție în acest sistem.

5. Concluziile privitoare la influența grupului de prieteni și relației de cuplu. În 3 studii de caz clientul a început să consume heroină pe când era adolescent, sub influența unui grup de prieteni consumatori. De aici putem vedea importanța influenței grupului de prieteni în debutul consumului.

Relația importantă în vederea menținerii abstinenței clienților este cea de cuplu.

6. În ce privește modul de consum o observație interesantă care reiese din cele 5 studii de caz, este că 2 din cei 5 clienți consumau pe lângă heroină și alcool împreună cu alți membrii ai familiei. Iar alți 2 avuseseră antecedente de consum de alte droguri pe lângă heroină.

7. Analizând perioada de tratament postcură a clienților vedem că în 4 dintre cele 5 studii de caz clienții au petrecut în programul de postcură între o lună și 6 luni, iar în

Deși informațiile anterioare nu sunt atât de relevante pentru a afla importanța postcurei și a b#%l!^+a?intervenției în familia dependentului de heroină arată într-un fel disponibilitatea clienților și familiilor acestora de a participa la un program postcură. De asemenea putem spune că în timpul participării la programul de postcură doar 3 din cei 5 clienți au avut recăderi, iar dintre aceștia unul singur a avut și supradoză.

În concluzie studiile de caz arată clar antecedentele de consum și sistemul familial ca și cauză majoră în debutul consumului de heroină alături de compania de prieteni consumatori. Familiile clienților arată numeroasele probleme ale sistemului familial și anume: divorț, dezorganizare, lipsa figurilor parentale, antecedente de consum, violență și abuz precum și relații b#%l!^+a?tensionate sau alianțe nepotrivite. Se poate trage concluzia că este necesară o intervenție pentru schimbarea sistemului familial în vederea menținerii abstinenței clientului pe o perioadă mai lungă de timp.

De aici se vede clar importanța familiei ca factor care duce la debutul consumului dar mai ales ca sistem esențial în suportul toxicomanului pentru menținerea abstinenței. Astfel este foarte important ca familia să susțină clientul în procesul de recuperare al acestuia.

Rolul unui asistentent social în cadrul programului de postcură al toxicodependentului este de asemena important, acestuia revenindu-i scopul de facilita medierea dintre client și familia acestuia, între echipa interdisciplinară și familie.

Asistentul social deci este cel ca comunică familiei demersurile psihologului și ale clientului astfel încât membrii familiei să le susțină. Astfel el ajută familia toxicodependentului să întărească schimbarea acestuia prin comportamentul lor și astfel să ajute la menținerea abstinenței acestuia.

Acest rol este unul esențial pentru recuperare împreună cu celelate demersuri făcute de asistentul social: de reintegrare socială, educațională, profesională și de rezolvare a problemelor de tip juridic ale clientului.

BIBLIOGRAFIE

Buleme A., Consumul și dependența de droguri, Editura Polirom, București, 2012

Bonchiș E., Psihologia vârstelor, Editura Universității, Oradea, 2004

Campbell R., Copii noștrii și drogurile, Editura Curtea Veche Publishing, București, 2003

Ciobanu Gh., Adolescenții, Editura ACCENT PRINT, Suceava, 2005

Cobuz A., Adolescenții și Toxicomania, Editura Polirom, Iași, 2000

Crețu, T. (s.a.), Adolescența și contextul său de dezvoltare, Editura Credis, București, 2005

Dâmboveanu C., Sociologia consumului de droguri, Editura Lumina Lex, București, 2006

Drăgan, J., Drogurile în viața românilor, Bucureși, Magicart Design, 1996

Elia M., De la Zalmoxis la Gengis-Han, (1995), Editura Humanitas, București, 2003

Gaudet Et., Drogurile și adolescența. Răspunsuri la întrebările părinților, Editura Minerva, București, 2006

Gorun S., Paradisuri artificiale-toxicomaniile, Editura Viața Medicală, București, 2003

Golu, F. (2010), Psihologia dezvoltării umane, Editura Universitară, București, 2010

Golu, P., Psihologia copilului, Editura Didactică, București, 1993

Griffith, E., (trad: Ciucă, O.), Drogurile-o tentație ucigașă, Editura Paralela 45, Pitești, 2006

Ioan B.G., Consumul de droguri și toxicomania. Aspecte bio-psihosociale, medico-legale și legislative, Editra Junimea, Iași, 2003

Lupu I., Zanc I. Sociologie medicală. Teorie și aplicații, Editura Polirom, Iași, 1999

Lyman M.D., Drugs in society: causes, concepts and control, Editura Ohio Cincinnati, Anderson, 1991

Marin I., Cooperarea internațională privind combatarea traficului ilicit de droguri, Editura Ase, București, 2009

Neamțu G., Probleme de asistență socială în toxicomanie, Editura Polirom, Iași, 2005 b#%l!^+a?

Pop O., Drogurile, un flagel al lumii contemporane, Editura Miron, Timișoara, 2002

Rădulescu S.M., Devianță, criminalitate și patologie socială, Editura Lumina Lex, București, 1999

Rădulescu, S.M., Teorii sociologice în domeniul devianței și al problemelor sociale, Editura Computer Publishing Center, București, 1994

Rășcanu R., Psihologia comportamentului deviant”, Editura Universității, București, 1991

Rășcanu R., Dependență și drog, Editura Universității din București, Bucuresști, 2008

Schiaucu V., Manual de probațiune, Editura Euro Standard, București, 2008

Sandu, F., Stop drogurilor, Editura Sylvi, București, 2002

Simache, D., Comunicarea în consumul de droguri: Cine? Cum? De ce?, Editura Universitară, București, 2010

b#%l!^+a? b#%l!^+a?

=== BIBLIОGRΑFIΕ ===

BIBLIOGRAFIE

Buleme A., Consumul și dependența de droguri, Editura Polirom, București, 2012

Bonchiș E., Psihologia vârstelor, Editura Universității, Oradea, 2004

Campbell R., Copii noștrii și drogurile, Editura Curtea Veche Publishing, București, 2003

Ciobanu Gh., Adolescenții, Editura ACCENT PRINT, Suceava, 2005

Cobuz A., Adolescenții și Toxicomania, Editura Polirom, Iași, 2000

Crețu, T. (s.a.), Adolescența și contextul său de dezvoltare, Editura Credis, București, 2005

Dâmboveanu C., Sociologia consumului de droguri, Editura Lumina Lex, București, 2006

Drăgan, J., Drogurile în viața românilor, Bucureși, Magicart Design, 1996

Elia M., De la Zalmoxis la Gengis-Han, (1995), Editura Humanitas, București, 2003

Gaudet Et., Drogurile și adolescența. Răspunsuri la întrebările părinților, Editura Minerva, București, 2006

Gorun S., Paradisuri artificiale-toxicomaniile, Editura Viața Medicală, București, 2003

Golu, F. (2010), Psihologia dezvoltării umane, Editura Universitară, București, 2010

Golu, P., Psihologia copilului, Editura Didactică, București, 1993

Griffith, E., (trad: Ciucă, O.), Drogurile-o tentație ucigașă, Editura Paralela 45, Pitești, 2006

Ioan B.G., Consumul de droguri și toxicomania. Aspecte bio-psihosociale, medico-legale și legislative, Editra Junimea, Iași, 2003

Lupu I., Zanc I. Sociologie medicală. Teorie și aplicații, Editura Polirom, Iași, 1999

Lyman M.D., Drugs in society: causes, concepts and control, Editura Ohio Cincinnati, Anderson, 1991

Marin I., Cooperarea internațională privind combatarea traficului ilicit de droguri, Editura Ase, București, 2009

Neamțu G., Probleme de asistență socială în toxicomanie, Editura Polirom, Iași, 2005 b#%l!^+a?

Pop O., Drogurile, un flagel al lumii contemporane, Editura Miron, Timișoara, 2002

Rădulescu S.M., Devianță, criminalitate și patologie socială, Editura Lumina Lex, București, 1999

Rădulescu, S.M., Teorii sociologice în domeniul devianței și al problemelor sociale, Editura Computer Publishing Center, București, 1994

Rășcanu R., Psihologia comportamentului deviant”, Editura Universității, București, 1991

Rășcanu R., Dependență și drog, Editura Universității din București, Bucuresști, 2008

Schiaucu V., Manual de probațiune, Editura Euro Standard, București, 2008

Sandu, F., Stop drogurilor, Editura Sylvi, București, 2002

Simache, D., Comunicarea în consumul de droguri: Cine? Cum? De ce?, Editura Universitară, București, 2010

b#%l!^+a? b#%l!^+a?