Comportamente Macroeconomice Fundamentale In Societatea Contemporana

Diverse

Comportamente Macroeconomice Fundamentale In Societatea Contemporana

Byadmin ianuarie 1, 2024

=== a37df9d584c3f6a80872471e952befa972beb903_319048_1 ===

3.2. Distorsiuni și dezechilibre generate de creșterea excesivă a prețurilor

3.2.1. Definirea, măsurarea și cauzele inflației

Inflația reprezintă un fenomen economico-social, un dezechilibru de ansamblu al economiei naționale, făcut cunoscut prin discordanța dintre volumul de mărfuri și servicii prestate și masa monetară. Acest fenomen se manifestă prin deprecierea monedei naționale, creșterea durabilă, inegală și generalizată a prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a banilor. Din punct de vedere etimologic, termenul „ inflație” provine din latinescul „inflațio”, ceea ce semnifică alterare a sistemului economic. Fenomenul a fost definit la nivelul conținutului și al modului de exprimare, printr-o exagerată creștere a prețurilor, toate țările cunoscând o perioadă de inflație.

La formularea teoriei monetariste (materialiste ) a inflației au contribuit cu lucrările lor, autorii: D. Laidler, W. Parkin, A. Meltzer, P. Bezbachk, H. G. Johson și K. Brunner.Având ca punct de plecare multitudinea teoriilor și concepțiilor existente în literatură, economiștii americani M. Bronfenbrenner și F. D. Holzman au ajuns la concluzia că toate acestea pot fi încadrate în patru categorii:

Inflația este considerată de unii autori o stare de generalizare a excesului de cerere, în care “ prea mulți bani aleargă după prea puține bunuri” ;

Inflația reprezintă o creștere a rezervelor bănești sau a veniturilor, creștere fie în sumătotală, fie pe cap de locuitor.

Inflația este privită ca o creștere a nivelului prețurilor, creștere ce presupune și următoarele caracteristici sau condi/ii adiționale: este anticipată cu lipsă de precizie; duce (prin creșterea costurilor) la noi creșteri de prețuri; nu sporește gradul de ocupare al forței de muncă și nici producția reală.

Inflația semnifică o scădere a valorii banilor în raport cu alte monede, scădere măsurată fie prin cursurile de schimb valutar, fie prin prețul aurului. Scăderea valorii banilor de este pusă în evidențăde un exces de cerere pentru aur sau pentru valută la cursurile oficiale.

Măsurarea inflației și a intensității

Mărimea inflației se poate exprima ca mărime absolută și relativă. În practică ea se determină ca mărime relativă sub forma ratei inflației. Pornind de la ecuația, MO/P = L (Y,i), se poate spune că o anumită creștere a cererii de încasări reale trebuie să fie egală cu creșterea ofertei acestora, adică cu diferența între creșterea masei monetare nominale și creșterea prețurilor. Dar aceasta din urmă nu este altceva decât inflația. În consecință,

Rata inflației = creșterea masei monetare nominale – creștere cererii de încasări reale

Atunci când creșterea cererii de încasări reale este nulă , rata inflației este egală cu rata de creștere a masei monetare nominale. Dacă variațiile masei monetare vor fi urmate de variații echivalente ale prețurilor, înseamnă că rata inflației este egală cu rata de creștere a prețurilor.

În prezent, inflația este măsurată (sau doar apreciată) prin calculul unor indici sau coeficienți, dintre care se detașează indicele general al prețurilor (IGP) sau deflatorul PIB (PNB), și mai ales, indicele prețurilor bunurilor și serviciilor de consum (IPC).

Indicele prețurilor de consum exprimă modificarea medie ponderată a cheltuielilor pe care o familie de talie medie din zona urbană le face pentru asigurarea bunurilor de consum, în concordanță cu nivelul și structura nevoii sociale istoricește determinată. IPC este un indice de tip Laspeyres, care se calculează după relația:

Unde:

Q0 – reprezintă ponderea bunurilor și serviciilor în totalul cheltuielilor de consum ale unei familii medii (coeficienți bugetari).

Consecințele sociale ale inflației

Una din cele mai pregnante consecințe sociale ale inflației este modificarea repartiției veniturilor și patrimoniilor în valoarea lor reală. În timpul inflației averea funcție de forma în care se găsește își poate modifica mai mult sau mai puțin valoarea în expresie nominală.

Astfel prețurile se modifică pentru bunuri care alcătuiesc patrimoniul cum ar fi: terenurile, clădirile, echipamentele, în ritmuri mai apropiate sau diferite de evoluția indicilor de preț și deci în general tind să-și păstreze valoarea lor reală în condițiile date ale puterii de cumpărare. Pentru unele din aceste componente: imobile, bijuterii, acțiuni, etc., inflația creează condițiile de creștere accelerată a prețului și deci temeiuri îmbogățirii excesive a unor persoane sau firme.

O serie de componente ale patrimoniului nu au aceeeași situație. Astfel activele financiare de tip creanțe, îndeosebi obligațiunile, sau activele monetare, în special depozitele, își păstrează valorile nominale anterioare și aduc proprietarilor lor însemnate pierderi în termeni reali. În acest fel patrimoniile unei anumite categorii de persoane: mici întreprinzători, familii modeste sau pensionari, sunt serios afectate. Astfel inflația acționează selectiv: îmbogățește cu mult mai mult pe mai puțini și sărăcește cu mai puțin pe mult mai mulți.

Redistribuirea veniturilor reprezintă terenul care însă afectează plenar întreaga societate, suscită revendicări și conduce la confruntări sociale de amplitudine. Inflația divizează societatea în două mari categorii:

persoane ale căror venituri variază în funcție de evoluția prețurilor și care își pot asigura astfel echivalentele veniturilor, în raport de creșterea generală a prețurilor;

persoane care depind de venituri nominale fixe, sau care se modifică încet și cu multe dificultăți, astfel încât veniturile lor reale sunt în permanență rămase în urmă, față de nivelul general al prețurilor și al amputează pregnant, puterea de cumpărare.

Între persoanele afectate de inflație sunt pensionarii, persoanele care depind de ajutoare sociale publice, ale căror venituri depind de prevederile bugetare, care prezintă rigidități în modificări, ceea ce implică sporuri limitate și tardive ale veniturilor lor nominale, în neconcordanță cu creșterea prețurilor.

O situație specială au salariații care se suferă permanent impactul rămânerii în urmă a puterii de cumpărare față de evoluția prețurilor. Reajustatea periodică a salariilor se face de regulă cu întârziere și având în vedere revendicări deja depășite, astfel ca, în evoluție, trendul veniturilor lor reale rămâne în urma dinamiicii generale a prețurilor. Diferențele între partea cuvenită a salariilor în preț și partea efectiv plătită rămâne un izvor de profit suplimentar pentru patroni. De aici conflictul social între patroni și salariați, ca expresie a intereselor diferite ale acestora.

Astfel, în mod necesar, în perioada inflației experiența arată că se polarizează grupe diferite grupe ce doresc să-și impună intersele sau revendicările. Aceste grupe dispun fie de putere economică, fie de putere socială cu rezonanță electorală.

Printre acestea au un rol preponderent: asociațiile patronale (oligopoluri, carteluri) și sindicatele ca reprezentate la salariaților; alte grupări de mici producători, micii patroni din agricultură și comerț având un rol de rezonanță mai restrâns. O analiză mai atentă a evoluției procesului inflaționist arată că acțiunea grupurilor economice, apărându-și fiecare propriile interese "colaborează" de fapt și este de manieră să intensifice și să accentueze evoluția fenomenului inflaționist, În multe momente și pe multiple planuri contribuind la apariția tensiunilor inflaționiste, în legătură cu transmisia lor în întreaga economie și cu privire la rezistența opusă încetinirii ritmului de creșterea prețurilor și salariilor.

Încă din debutul proceselor inflaționiste intervenția sindicatelor tinde să promoveze în economie cerințele de creșterea salariilor inspirate de la ramurile cele mai productive la nivelul cărora creșterile sunt justificate. În continuare susținerea generală înseamnă "alinieri" la creștere și pentru domenii în care creșterea în dimensiunile solicitate nu este motivată, și chiar depășiri ale pragurilor "negociate". Astfel, prin forța lor sindicatele merg la accelerarea ritmului.

La rândul lor firmele mari, oligopolurile, susțin mai prompt satisfacerea solicitărilor de creștere a salariilor, pe de o parte, pentru că având un grad mai ridicat de concentrare au și o sindicalizare mai amplă, dar pe de altă parte, pentru că au o productivitate mai mare și profituri mai înalte. La nivelul lor creșterea salariilor va permite o creștere mai mare a acestor profituri decurgând din creșterile de prețuri pe care oligopolurile le pot impune.

Iată că în economie valurile de creșteri de salarii pornesc de la firmele mari din ramurile cheie. Ele declanșează astfel valuri de creșteri de prețuri în dimensiuni care nu se potrivesc celorlalte domenii b#%l!^+a?din economie, angajând în modul cel mai direct spirala prețuri – salarii.

Cele două grupuri enumerate la care ne-am referit acționează în sensul extensiunii proceselor inflaționiste în întreaga economie în cadrul unui mecanism specific.

Sindicatele impun interesele salariale în prevederile contractelor colective de muncă încheiate, pe măsura și în condițiile convenite cu marii parteneri, marile întreprinderi. Lărgirea aplicabilității acestor prevederi, prin similitudine și pentru ramuri și întreprinderi mai puțin productive, are drept efect, în mod cel mai direct, creșterea prețurilor.

Mai mici sau mai mari, întreprinderile vor avea în consecință modele de comportament în creșterea prețurilor, marile oligopoluri.

În sfârșit, dacă prin diminuarea presiunilor inflației sau prin măsurile de combatere ar putea fi posibilă sau de dorit scăderea prețurilor, există temeiuri de împotrivire, deopotrivă în cele două medii.

Pe de o parte sindicatele nu acceptă legături posibile între scăderea prețului unui produs și puterea de cumpărare a salariului și consideră că sporurile de salarii provin din, în principal, prin scăderea profitului întreprinderii și nu prin prețuri. La rândul lor oligopolurile sunt, după cum se știe cele ce pot impune prețurile și-și pot asigura profituri înalte în orice condiții de salarizare.

3.2.2. Formele inflației contemporane

Intrarea în inflația este dificil de determinat cu excepția unor împrejurări istorice excepționale, cum ar fi cele ale crizelor spectaculoase care marchează istoria tuturor țărilor.

Inflația prin cerere, prin costuri, structurală și importată reprezintă forme de manifestare cauzale distincte ale unor tensiuni sau dezvoltări inflaționiste. Dezvoltarea proceselor inflaționiste conduce de cele mai multe ori la corelarea și acțiunea reunită a acestor cauze, fiind ajutată în mod direct de comportamentele aferente unor mentalități și psihologii specifice.

Inflația prin cerere

Inflația prin cerere își are geneza într-un dezechilibru ce se produce pe piața bunurilor și serviciilor. Creșterea prețurilor se datorează creșterii cererii globale de bunuri și servicii, în raport de o ofertă globală lipsită de elasticitate. Dar în lumea contemporană, cererea globală tinde tot timpul să fie excesivă. Dacă cererea e primordială în raport cu oferta (așa cum susțin un număr mare de economiști contemporani) realizarea echilibrului în condiții de stabilitate a prețurilor este teoretic imposibilă. Există în fiecare moment, un excedent al cererii globale față de oferta globală, ceea ce constituie un puseu inflaționist care nu poate fi eliminat.

Explicația acestei tendințe a cererii globale de a fi tot timpul mai mare decât oferta globală ține de faptul că, în lumea contemporană conștientizarea nevoilor grupurilor sociale face ca dorințele să depășească întotdeauna posibilitățile de a le satisface. Astfel spus, într-o societate care a devenit conștientă de forța sa și care are mereu nevoi crescânde, dorințele cresc, în pofida progresului tehnic, mai repede decât posibilitățile de satisfacere a acestora. Într-o asemenea societate cererea globală este în permanență mai mare decât oferta globală deși progresul tehnic tinde să reducă această discrepanță pe când cererea este exigentă în ceea ce privește urgența nevoilor sale. Ca urmare, această disparitate există în toate societățile economice contemporane, în care excesul de cerere e forma în care se prezintă economia aflată în progres.

Excesul de cerere este, însă, susceptibil să ducă la ceea ce se numește "spirala inflaționistă" sau "cercul vicios al inflației", termen care exprimă în limbaj popular ideea de creștere exponențială nelimitată a prețurilor.

Într-adevăr un exces de cerere tinde să antreneze creșterea prețurilor, ceea ce, în mod normal, va contribui la pregătirea unei creșteri a producției. Producătorii, întreprinzătorii, etc, știu că prin prețuri mărite își vor spori prosperitatea, iar ca urmare vor încerca să-și amplifice producția. Însă creșterea producției, va antrena, creșterea salariilor, deoarece salariații vor dori să participe și ei la împărțirea foloaselor prosperității firmelor la care lucrează. Dar, creșterea salariilor determină creșterea puterii de cumpărare a populației, antrenând o nouă creștere a cererii excedentare. Astfel ia naștere un b#%l!^+a?"cerc vicios": se pornește de la o cerere excedentară și se ajunge din nou la o cerere excedentară.

Dacă noua cerere excedentară este mai puternică decât cererea inițială, ea va generă un nou tur al circuitului: cererea respectivă antrenează o creștere și mai mare a prețurilor, care, la rândul său, antrenează creșterea producției și, deci, a salariilor, ceea ce duce la creșterea puterii de cumpărare și, deci, a cererii excedentare ș.a.m.d. Ca urmare dacă nimic din exterior nu va opri această "spirală" economia intră pe calea infernală a inflației prin cerere.

Creșterea cererii are de regulă la bază o majorare a ofertei de monedă sau a creației de monedă datorată comportamentului băncilor, întreprinderilor, sau familiilor ceea ce conduce la sporirea creditelor din economie. Cauzele pot fi de asemeni: un excedent al balanței de plăți sau efectul unei măsuri de politică bugetară, o creștere a alocațiilor într-un domeniu dat. De asemeni modificările utilizării venitului național sau ale orientărilor patrimoniale ale populației pot duce la modificări în raportul între economie și consum.

Creșterile de venit ale unor categorii sau utilizarea economiilor pentru achiziția unor bunuri de folosință îndelungată, de exemplu, pot majora cererea de consum. La rândul său inelasticitatea ofertei poate fi accidentală, pe termen scurt sau mai îndelungat. Absența sau insuficiența stocurilor poate crea o lipsă trecătoare pentru unele produse. Discrepanța apare atunci când reînnoirea stocurilor nu se poate face în ritmul necesar, din lipsă de capacitate sau resurse în producția internă și mai ales prin insuficiența mijloacelor de plată externe.

De regulă, inflația prin cerere, înainte de a se manifesta în cadrul general, se produce într-un cadru sectorial având, apoi, mecanisme de extindere specifice. Alteori tensiunile inflaționiste sunt determinate și de modificări sau reorientări ale structurii cererii.

Inflația prin costuri

Inflația prin costuri este o expresie a dezechilibrului pe piața factorilor de producție. Ea are la origine voința unui grup social de a modifica repartiția venitului național. Salariul, ca principal factor al prețului de cost, creează prin creșterea sa, premisa creșterii prețurilor.

Inflația prin costuri este cauza unor evidențe procese inflaționiste iar creșterile costului vieții provoacă la rândul lor, noi revendicări privind creșterile de salarii. Inflația prin costuri este proprie țărilor aflate în creștere economică.

Creșterile economice presupun distorsiuni în cadrul unei economii deoarece are ca efect creșteri importante de productivitate în unele sectoare și ramuri (până la 10-15%), în timp ce sectoarele terțiare se apropie de 0.

Transferul în cadrul fiecărei societăți a avantajelor progresului se poate face prin două modalități:

prin scăderea prețurilor, salariile rămânând constante. În acest caz scăderea prețurilor poate avea un efect deprimant, căci ea nu poate stimula producția și poate provoca șomaj;

prin creșterea salariilor și veniturilor în funcție de creșterile de productivitate, prețurile rămânând pe cât posibil, stabile.

De fapt societatea preferă primordial soluția creșterii salariale și aici apar unele distorsiuni.În realitate pretind majorări și cei care nu obțin creșteri de productivitate în activitatea lor. În consecință în multe sectoare creșterile remunerării vor avea ca efect creșterea costurilor bunurilor și serviciilor pe care le produc.

Inflația importată

În epoca contemporană relațiile economice între țări sunt ample și multilaterale astfel că fiecare economie este influențată mai mult sau mai puțin de fluxurile internaționale de valori și de toate caracteristicele pe care acestea le au și le aduc pe piețele naționale.

Astfel o primă cale de pătrundere a influențelor externe sunt importurile de produse, în general, cele de materii prime în special. Fiecare țară poate primi stimuli inflaționiști din exterior în funcție de măsura în care economia lor se bazează pe importul de materii și produse. De exemplu, creșterea prețurilor materiilor prime importate, ca urmare a situației pieței internaționale, determină creșterea costurilor și, deci, a prețurilor produselor fabricate din materiile prime respective. Este cunoscut că produsele petroliere au avut un impact deosebit în economiile țărilor dezvoltate reacționând și intensificând procese inflaționiste majore.

De asemenea, creșterea prețurilor bunurilor de consum importate, duce la creșterea prețurilor cu amănuntul ale bunurilor respective, etc. Sub presiunea prețurilor de import, costurile de producție cresc exercitând asupra economiei naționale influențe negative diferențiate, în funcție de utilizare. În aceste cazuri, se naște, deci, o inflație de origine externă pe o cale care nu este cea a creșterii cererii, ci a schimburilor cu străinătatea.

Trebuie precizat, că unele elemente de cost sunt stabilite de stat. Este vorba în principal despre costul serviciilor publice, care, în economiile contemporane sunt oferite adesea la prețuri mici sau chiar în mod gratuit. Or statul, însărcinat printre altele, să împiedice creșterea prețurilor cu amănuntul, poate decide să nu mai acorde facilitățile amintite, deoarece acestea îl costă prea mult, caz în care această majorare duce la o creștere a costurilor și, a prețurilor, asemănătoare cu creșterea generată de presiunile sindicale. Este însă evident că în acest caz clasa salarială este complet străină de creșterea de prețuri, responsabilitatea creșterii costurilor revenind statului.

Este de subliniat că în ultimele două decenii exportatorii de materii prime s-au coalizat în încercarea lor de a asigura o evoluție pozitivă, în favoarea prețurilor materiilor prime și de a obține astfel o parte tot mai ridicată, pe această cale, din rezultatele creșterii economice mondiale.

Variația cursurilor de schimb și, pe acest fundal, degradarea cursurilor de schimb pentru importatori a reprezentat o altă cale de influențare a procesului inflaționist.

Ultimele decenii se caracterizează prin continua depreciere monetară în ritmuri mai înalte a marii majorități a valutelor. Deprecierea monetară reflectată în termenii cursului valutar înseamnă continua "scumpire"a importului și ieftinirea" pentru străini a mărfurilor naționale exportate.

Valoarea relativă a diferitelor valute și mai ales evoluția neconcordantă cu celelalte a constituit una din căile de transfer a creșterilor de productivitate pe plan internațional.

Astfel inflația prin import a devenit un mecanism prin care se desfășoară în cadrul internațional lupta pentru împărțirea rezultatelor creșterii economice diferențiate și deci, inegale de la o țară la alta.

O altă componentă a stimulilor inflaționiști este determinată de circulația liberă a capitalurilor între țări. Fluxurile de capital cu propriile lor determinante vin adesea în neconcordanță cu factorii funcției de care decurge circulația monetară. Apărute în momente specifice, adesea lipsite de cauzalitate monetară, aceste pusee accelează deprecierea, se cumulează și influențează astfel procesul inflaționist.

Inflația structurală

Inflația structurală este determinată în principal de dispariția mecanismelor obiective și exterioare omului, cum ar fi în domeniul monetar etalonul – aur. Astfel cadrul disciplinator al unor posibile sancțiuni cu efecte negative nu mai acționează.

Subiectivismul în politica economică acționează pe deplin. Și astfel inflația structurală are drept resorturi principale o voință socială, materializată printr-o anumită politică economică sau socială.

Evident, aceste politici au ca scop îmbunătățiri ale structurii sau sunt un efect al unei structuri îmbunătățite. Inflația structurală este considerată ca prezentă în numeroase țări ca expresie a faptului că acestea au ales calea unei dezvoltări accelerate, a unei creșteri economice rapide implicând o mobilizare intensivă a factorilor de producție.

Creșterea creează prin natura ei un dezechilibru în economie, conduce la crearea de noi capacități de producție cu noi tehnologii, apariția unor ramuri cu rol conducător în economie și declinul unor sectoare și ramuri depășite.

În majoritatea lor, aceste creșteri impuse nu au pregătire necesară, nu au fost realizate economii prealabile și deci nu există fonduri de finanțare. Recurgerea la credit intern, sau, mai grav, la finanțarea bugetară implică distribuirea de venituri fără contrapartidă imediată și duce la multiplicarea cererii.

Primordial promovarea creșterii economice prin aceste metode de finanțare conduce la un aflux monetar în economie și crează premisele unui proces inflaționist tip cerere, prin crearea unei cereri multiplicate. Pe de altă parte, creșterea este, totodată, o sursă de riscuri crescânde și de mutații accelerate care sunt impuse societății.

Sarcinile fiscale și sociale, fie că se reflectă direct în costuri fie că suscită noi revendicări de la categoriile supuse presiunilor inflaționiste, cărora le afectează veniturile, duce la accentuarea procesului inflaționist prin procese de tipul inflație venituri.

Sub alt aspect inflația structurală este expresia faptului că în epoca actuală toate corelațiile, inclusiv ajustările necesare în plan macroeconomic se realizează la nivelul lor superior. Mecanismul de desfășurare a acestui fenomen are la bază motivații economice.

Într-o economie liberă jocul relativ al prețurilor ar trebui să permită transmiterea inflațiilor cu privire la cerere și să orienteze pe producător în dimensionarea ofertei lor.

Dar teama de scăderea prețurilor, într-o economie cu producție agricolă îndeosebi, conduce la o puternică rezistență a celor afectați, în cazul acesta o masă importantă. De aici politica de susținere a prețurilor pentru produsele excedentare (și creșterea mult mai accentuată a prețurilor bunurilor mai deficitare).

Considerăm că acest fapt se produce într-o economie în care piața ar cere reducerea prețurilor produselor agricole cu 5% și creșterea prețurilor la produse industriale cu 5%. Dacă se adoptă o politică de susținere, evoluția prețurilor pe cele două categorii în loc să se compenseze, respectiv să se anuleze (-5%, +5%) asigurând astfel menținerea nivelului general al prețurilor, va conduce la o creștere medie a prețurilor de 5% (în cadrul aceleiași diferențe de 5% între categorii, în cadrul căreia însă, prima categorie se păstrează cu un preț neschimbat și deci o creștere de 0% iar cea de a doua rămâne la distanța necesară de 10%). Astfel politica de susținere a unor sectoare este de fapt generatoare unei inflații continue. Ajustarea la nivel major este tipică și la transferurile specifice ale creșterilor de productivitatea muncii.

O altă cauză a inflației structurale rezidă din rigiditatea economiei care apare în momentele de creștere economică atunci când se tinde spre o deplină utilizare a forței de muncă. Situațiile pot fi diferite de la o economie la alta, esența constă în faptul că în condițiile perioadei în care se tinde spre angajarea totală a forțelor de producție, a forței de muncă primordial, apare o zonă de costurilor crescânde – efect al unor astfel de rigidități. Pentru a lămuri înțelesul acțiunii acestui factor trebuie să precizăm că se consideră rigiditate tot ceea ce se opune adaptabilității aparatului productiv la modificările cererii. Asemenea rigidități se pot ivi în legătură cu procurarea capitalului sau asigurarea unor capacități sau resurse materiale. Dar cele mai importante rigidități provin din inadaptabilitatea forței de muncă din asemenea motive cum sunt:

atașamentul sentimental la o profesie, localitate, zonă;

insuficiența instituțiilor de formare și reciclare;

absența unor locuințe libere care limitează migrația forței de muncă;

o excesivă specializare a forței de muncă;

obstacolele existente în formarea și autoprotecție unor autoprofesionaliști.

Depășirea acestor rigidități cere eforturi financiare deosebite, costuri mult mai mari. Astfel acțiunile îndreptate spre limitarea și evitarea șomajului împinge economia spre tensiuni inflaționiste.

3.2.3. Probleme actuale ale inflației

În perioada inflației au loc importante modificări de structură în economia națională fie că acestea sunt determinate de însăși fenomenele inflaționiste fie că unele măsuri de politică economică au determinat însuși procesul inflaționist și dimensiunile sale.

În special în statele în curs de dezvoltare și în deosebi politicile economice de industrializare, de dezvoltare a unor ramuri, au urmărit asemenea schimbări rapide orientând resursele materiale și umane, financiare, valutare către acestea și aducând perturbări în economie, perturbări accentuate chiar de evoluția procesului inflaționist.

De asemeni, în perioada inflației apar stimuli specifici decurgând din necesitatea satisfacerii cererii crescute sau din dorința de a realiza profituri sporite (dezvoltarea producției bunurilor de consum sau a producției de război, extinderea comerțului, și a schimburilor interne), ceea ce conduce și la o redistribuire a capacităților și resurselor în acest sens. Inflația aduce, prin creșterea nivelului prețurilor naționale față de cele externe, slăbirea capacitățiii concurențiale ale firmelor naționale.

Deprecierea monetară conduce la ieftinirea mărfurilor naționale pentru cumpărătorii străini și deci ușurează exportul. Este un factor ce nu avantajează pe moment. Dar noi urmărim funcționarea firmei ca un proces de continuitate. Pentru producătorii naționali, în situația în care inflația se permanentizează, devine evident că prețurile de achiziție a materiilor prime din import cresc mai repede decât prețurile cu care se exportă mărfurile și deci că pentru fiecare partidă de mărfuri se produce în fapt o pierdere de substanță. Pe ansamblu, pe fiecare firmă sau pe economie, este creșterea volumului exportului pentru a asigura același nivel al importurilor în funcție de gradul de depreciere a monedei naționale.

Procesul inflaționist antrenează și extinde șomajul. Vizând creșterea competitivității și având în vedere costurile crescute de salarii, patronii apelează la aplicarea tehnologiilor moderne, care prezintă avantajul că ridică randamentele și diminuează personalul. Condițiile specifice inflației facilitează investițiile și asigură acoperirea și amortizarea lor în sensul cel mai favorabil pentru firme. Așa se face că eliberările de personal și șomajul crește, în timp ce producția și cererea globală sunt încă normale. Fenomenele de recesiune, atunci când se instalează, majorează șomajul care este o caracteristică evidentă a stagflației.

Inflația favorizează și accelerează procesul investițional. Factorii care facilitează investițiile sunt numeroși. Pe de o parte, marea majoritate a întreprinderilor au perspective mai sigure privind evoluția de viitor. Iar reînnoirea echipamentului și modernizarea tehnologiilor este o condiție a creșterii profitului. Pe de altă parte, în timpul inflației se ieftinește creditul – întrucât toate obligațiile decurgând din împrumutiri: rate de rambursare și dobânzi devin tot mai “ieftine” pe măsură ce înaintează procesul inflaționist. La aceasta se adaugă și faptul că statul, interesat în anumite activități, în special țările în curs de dezvoltare angajate în revoluții structurale, acordă direct resurse (din buget), facilitează condițiile de obținere a creditului sau stabilește norme speciale de transfer prin cost a cheltuielor de investiții. Inflația afectează creditul și descurajează economiile prin deprecierea depozitelor.

În condițiile unor inflații moderate depunătorii sunt supuși unei eroziuni lente a capitalurilor aflate la bănci sau casele de economii. Dobânzile fixe, practicate, în general, rămân nominal stabile și suferă o diminuare în termeni reali. Problema recuperării eroziunii capitalului prin dobânzi reale se pune mai târziu în stadii înaintate ale inflației, iar "preocupările" în acest sens, chiar dacă nu sunt numai declarative, se aplică de regulă cu întârziere. Astfel că în general creditorii suferă o eroziune efectivă a capitalurilor aflate sub formă de depuneri la bănci.

Inflația privilegiază debitorii. Debitorii sunt deosebiți de avantajați, întrucât, în condițiile diminuării inflației, ratele de rambursare, inclusiv dobânzile, în termeni reali, sunt tot mai diminuate. Astfel, a realiza investiții prin credite înseamnă, de fapt, a plăti sub valoare bunurile de patrimoniu achizionate. Iată premisele unei creșteri patrimoniale importante în timpul inflației, pentru cei care beneficiază de credite.

La rândul lor, depunătorii sunt nevoiți să suporte pierderi importante în puterea de cumpărare a capitalurilor și dobânzile cuvenite. Așa cum statisticile consemnează, depunătorii sunt obligați a realiza scopurile economice pe care și le-au propus evaluate în anume termeni reali, să accelereze procesul economiilor, să majoreze economiile nominale, deși condițiile din timpul inflației nu facilitează acest lucru pentru marea masă a populației.

Inflația favorizează creșterea profiturilor. Prin mobilitatea specifică a prețurilor de vânzare a mărfurilor, din timpul inflației și condițiile de piață mai favorabile vânzătorilor, aceștia practică de regulă dimensiuni sporite ale cotelor de profit incluse în prețuri. Sub un alt aspect, inflația creează o resursă specifică de creștere a profitului prin condițiile specifice în care se stabilește și se reconsideră prețul forței de muncă, salariul, în timp ce prețurile mărfurilor urmează mersul inflației atât pentru categoria materii prime cât și pentru produsele finite.

Prețul muncii în valoare nominală rămâne periodic fix, ceea ce creează în etapa respectivă diferențe care revin în ultimă măsură celui ce încasează prețul de vânzare, patronul.

De asemeni, profiturile patronale își găsesc condiții favorabile de investire asigurând firmelor în timpul inflației o amplă creștere patrimonială.

Efectele și combaterea inflației

Efectele inflației diferă de la o perioadă la alta, în funcție de forma și, intenșitatea procesului inflaționist, de politicile economice promovate de instituții împuternicite, ca și de capacitatea guvernelor de a cunoaște și controla acest proces.

Printre principalele efecte ale inflației se numără:

Primul efect, care are fapt generator inflația, constă în diminuarea puterii de cumpărare a monedei, proces ce afectează în mod diferit și neegal agenții economici. Prin deprecierea banilor se elimină o parte a resurselor materiale acumulate și, în acest fel, se asigură folosirea la o rată diminuată a capacităților din cadrul circuitului economic.

Inflația deblochează (sau în unele cazuri poate bloca) mecanismul economic. Eliminând unitățile parazit sau capacitățile uzate moral, procesul inflaționist favorizează adaptarea unităților rămase la exigențele impuse de progresul tehnic și mecanismele economiei de piață.

Inflația redistribuie avuțiile existente și schimbă sensurile utilizării lor; ea favorizează inclinația spre consum și pe debitori și restricționează inclinația spre economii și pe creditori. În acest fel, procesul antrenează fuga de lichidități și preferința exagerată pentru plasamente în bunuri de folosință îndelungată, neproductive.

În condițiile unei deprecierii inflaționiste a bunurilor (egala sau mai mare decât rata reală a dobânzii) cei care-și desfășoară activitatea cu resurse împrumutate ajung să folosească aceste credite în mod gratuit. Restituirea creditelor se realizează în bani devalorizați după ce s-a încasat un beneficiu real. În aceiași termeni, se pune și problema inprumuturilor de stat, populația care a creditat statul rămânând cu obligațiunile de stat devalorizate.

Inflația îndepărtează din circuitul activ o parte importantă a masei monetare, concomitent cu scăderea puterii de cumpărare a banilor. Acest efect se constată numai în termeni reali, deoarece nominal are loc o creștere a cantității de bani la populație.

Ca și receșiunea economică, inflația pune de acord capacitățile de producție existente cu nevoile reale de consum. Ea realizează acest lucru prin presiunea permanentă pe care o exercită, în avans, asupra resurselor. Specialiștii susțin că hiperinflația (situație în care s-a aflat și țara noastră) cu trecut crescător și de durată, dacă este insuficient controlata reprezintă un factor care poate duce la dezorganizarea întregii economii. Hiperinflația viciază corelațiile dintre prețurile diferitelor mărfuri, îngreunând poșibilitatea efectuării calculelor de eficiență și rentabilitate.

Măsuri antiinflaționiste

Efectele inflației sunt diferite pentru diversele categorii de agenți economici, poziția economică a fiecăruia în parte și a tuturor fiind grav afectată de inflație, iar la nivel macroeconomic distruge orice echilibru economic. Inflația antrenează dezechilibre generale în economia națională, cu multiple efecte economice și sociale:

duce la dezorientarea agenților economici, la accelerarea cheltuielilor de consum, în detrimentul deciziilor de a economisi, perturbându-se echilibrul dintre cerere și ofertă;

deformează repartizarea veniturilor; ea avantajează pe anumiți titulari de venituri și dezavantajează pe alții, modificând astfel echilibrul sferei repartiției;

afectează negativ utilizarea resurselor economice de care dispune economia națională, fiind neglijate activități stringente pentru înfăptuirea echilibrului economic general;

subminează creditul pe termen lung (în special inflația galopantă), ducând, de cele mai multe ori, la diminuarea depozitelor bancare; generează deficite bugetare cronice;

are importante consecințe și în planul relațiilor economice internaționale, în special pentru statele cu monedă convertibilă; prin deprecierea acesteia sporesc mult cheltuielile de import și este afectată valoarea națională a mărfurilor destinate piețelor externe.

Efectele negative ale inflației sunt denumite costuri ale inflației. Inflația galopantă cu trend crescător de durată și insuficient controlată reprezintă un factor dezorganizator al oricărei economii. Ea viciază corelațiile dintre prețurile diferitelor mărfuri, îngreunând sau anulând posibilitatea efectuării calculelor de eficiență și de rentabilitate, ca și posibilitatea comparării acestora în timp și spațiu; descurajează investițiile productive și orientează resursele bănești spre acțiuni speculative curente; duce la decăderea societății civile, în ansamblu. O societate decade atunci când clasa de mijloc își pierde locul și rolul de factor de echilibru. Antrenând sărăcirea acestei clase, inflația galopantă subminează sistemul de impunere fiscală, generează corupție și degradare în cadrul instituțiilor sociale.

Inflația, în general, redistribuie veniturile și avuția de la persoanele cu venituri fixe și poziții slabe în sistemul economic spre cele care dețin putere economică și o folosesc pentru a obține venituri mari. Ea potențează incertitudinea și riscul în economie.

Inflația a fost și a rămas un proces preponderent negativ, un dezechilibru monetar cu efecte b#%l!^+a?de antrenare în economia reală. Agenții economici individuali și agregați sunt, de aceea preocupați să evite efectele negative ale procesului. Nici unul dintre agenții economici nu poate controla inflația în ansamblu. Agenții economici pot însă să-și adapteze comportamentul la starea și sensul procesului și să ia decizii privind afacerile lor în raport de anticipările ce se conturează în societate, ca și de anticipările sale proprii.

Având în vedere faptul că inflația presupune treceri permanente de la inflație moderată la hiperinflație, de la deflație la inflație, de la inflație galopantă la una lentă și controlată de factorii responsabili mandatați, capacitatea unităților de a-și adapta deciziile la noile situații apărute sau așteptate face parte din regulile generale de joc ce definesc economia de piață contemporană.

Rata anticipată a inflației este unul din parametrii de care țin seama agenții economici în dimensionarea activităților.

Fiecare tip de agent economic receptează însă inflația pe anumite fluxuri economice (reale și monetare) și dispune de pârghii specifice de adaptare la exigențele concurenței în condiții de inflație. De aceea, se naște adesea impresia că agentul economic bancar este doar beneficiar al procesului inflaționist, iar menajele, în ansamblul lor, au numai de pierdut de pe urma lui.

Agenții economici agregați de același tip sunt ei înșiși foarte eterogeni. După cum se știe, întreprinderile sunt destul de eterogene ca dimensiune, ca formă de proprietate, ca sector de activitate, ca înzestrare tehnică, ca rentabilitate. Prin urmare, comportamentul lor față de inflație este departe de a fi unitar. Unele întreprinderi își valorifică șansele de a câștiga mult și repede în lupta lor cu concurenții, fără a face eforturi pentru a produce mai mult și mai bine. Multe alte firme, fiind prost situate în lupta de concurență în condiții de inflație, au comportamente diametral opuse față de inflație, de pe urma ei înregistrând doar pierderi.

Se poate considera că agenții economici producători se împart în două categorii :

avantajați de procesul inflaționist;

dezavantajați de procesul inflaționist.

Primii reușesc să-și însușească rapid metode specifice de luptă cu efectele generale ale inflației și obțin rezultate economico-financiare reale mai bune decât cele obținute anterior. Secunzii, nereușind să se adapteze cu rapiditate noilor condiții, vor pierde din pozițiile deținute și vor înregistra diminuări de profituri uneori, chiar pierderi și falimente.

Ierarhizarea agenților economici, după modul în care se ,,descurcă’’ în fața inflației, este legată, în primul rând, de abilitatea lor de a se adapta la condițiile specifice procesului. De aceea, se susține că pentru a lupta cu succes contra inflației este necesară învățarea lecțiilor ei istorice și a modului de conviețuire cu ea.

Unul din obiectivele principale ale intervenției statului în economie este menținerea stabilității prețurilor. Nivelul general al prețurilor este direct proporțional cu masa monetară și invers proporțional cu cantitatea de bunuri și servicii de pe piață. Cu alte cuvinte, pentru a reduce sau a menține sub control inflația statul ar trebui să țină sub control (să reducă ) totalul cheltuielilor din economie, adică:

să țină sub control (să reducă) masa monetară;

să țină sub control (să reducă) viteza de circulație a banilor;

să stimuleze și deci să sporească producția fizică și oferta vandabilă de produse.

În țările cu economie de piață consolidată se încearcă menținerea inflației în limite moderate, folosirea ei ca pârghie de creștere economică, de restructurări tehnico-economice. În acest scop, în aceste țări au fost create metode adecvate de convertire a procesului inflaționist într-un proces de creștere și dezvoltare economică durabilă.

Politicile de combatere a inflației trebuie corelate cu cauzele majore care determină acest fenomen. Ele vor urmări fie controlul cererii agregate, în sensul reducerii ei, fie controlul ofertei agregate, în sensul sporirii ei, fie ambele obiective.

Politicile de controlare a cererii agregate folosesc fie instrumentele politicii fiscale, fie pe ale celei monetare.

Politicile fiscale de combatere a inflației utilizează două pârghii: reducerea cheltuielilor guvernamentale, care constituie o componentă importantă a cererii agregate și creșterea impozitelor, ceea ce reduce masa monetară destinată consumului.

Ambele sunt părți constitutive a ceea ce se numește "politică deflaționistă". Dacă aceleași pârghii se folosesc în sens invers și au în vedere reducerea șomajului, ele fac parte din politicile denumite "reflaționiste".

Politicile monetare se bazează fie pe modificarea ofertei de bani, în sensul reducerii ei, fie pe cea a ratei dobânzii, încurajând economisirea și descurajând folosirea creditului.

Politicile de stimulare a ofertei agregate au drept scop reducerea ritmului de creștere a prețurilor. Ele se concretizează în metode de control al prețurilor și al veniturilor și măsuri de stimulare a producției.

Metodele de control al prețurilor și veniturilor au ca obiectiv restrângerea inflației monopoliste asupra creșterii prețurilor și veniturilor și restrângerea presiunilor privind creșterea salariilor.

3.3. Distorsiuni și dezechilibre pe piața muncii

3.3.1. Abordare conceptuală a șomajului

Fenomenul șomaj și-a făcut simțită prezența încă de la începuturile capitalismului (secolul al XIX-lea), înțelegerea cauzelor, formelor de manifestare și a efectelor pe care acesta le presupune a fost posibilă odată cu apariția teoriei macroeconomice moderne.

Dacă la începutul secolului al XIX-lea, eventualele întreruperi sau absențe în procesul muncii erau considerate situații efemere, cauzate de factori pur sociali, odată cu începutul secolului al XX-lea, când în economiile capitaliste au apărut primele dezechilibre importante (care au culminat cu marea criză a anilor 1929 – 1933), fenomenul șomaj a captat din ce în ce mai mult atenția lumii economice, aceasta conștientizând că ocuparea forței de muncă este o problemă de natură economică și destul de complexă.

El afectează toate statele lumii, dar mai ale țările slab dezvoltate, unde deține ponderi mari și foarte mari. Alături de inflație, șomajul este un fenomen global care, prin amploare și durata influențează funcționarea economiei în anasamblul ei.

Șomajul este un fenomen complex, cuprinzător, care include în sfera să aspecte economice, în principal, dar și elemente de ordin social, politic, pshic și moral.

Dicționarul științei economice, elaborat sub conducerea prof. Alain Cotta, caracterizează șomajul ca "situația individului privat de munca", dar menționează că trebuie făcută distictie între șomajul voluntar și șomajul involuntar, subliniind că "numai șomajul involuntar trebuie luat în considerare în judecarea situației economice a unei țării”.

În termenii pieței muncii șomajul „reprezintă excedentul ofertei față de cererea de muncă”. Pentru a răspunde cerințelor de ordin practic, în ultimele decenii s-a încercat definirea statutului de șomer și caracterizarea concretă a situației persoanelor care au acest statut.

Conform Biroului Internațional al Muncii (BIT) este considerat șomer orice persoană care îndeplinește urmatorele condiții:

au depășit vârsta de 15 ani;

sunt apte de muncă;

nu au un loc de ;

cauta un loc de muncă.

Definiția BIT este restrictivă, deoarece lasă în afara statutului de șomer o serie de persoane care nu muncesc deși doresc și sunt apte de muncă.

În România, conform Legii nr. 1/1991, republicată în anul 1994, este considerat șomer, persoana aptă de muncă, ce nu se poate încadra din lipsă de locuri disponibile corespunzătoare pregătirii sale, în vârstă de minim 16 ani.

În rândul șomerilor intra persoanele care și-au pierdut locul de muncă pe care l-au avut, precum și noii ofertanți de forță de muncă, care nu găsesc un loc de muncă adecvat propriilor cerințe.

Întrucât munca reprezintă principalul mijloc de satisfacere a necesităților și trebuințelor personale, starea de nemuncă (adică șomajul) nu poate fi decât o situație negativă, cu consecințe multiple în întreg organismul economic și social. Se poate spune că neutilizarea forței de muncă la nivel național înseamnă nu numai o risipă de resurse umane și cheltuieli intelectuale, dar și un atentat la pacea socială.

Șomajul poate fi caracterizat ca o stare negativă a economiei care constă în nefolosirea unei părți din forța de munca salarială. Particularitatea acestui fenomen este lipsa muncii salariate și dorința de a avea un loc de munca renumerat.

3.3.2. Cauze, forme și costuri sociale ale șomajului contemporan

Apariția șomajului este un fenomen complex, el fiind determinat pe de o parte de situație economică a celor ce creează cererea de muncă, iar pe de altă parte de statutul social al ofertanților de muncă.

În primul caz, factorii mai mult sau mai puțin dependenți de voința ageților economici fac ca în anumite perioade să se restrângă activitățile social-economice, ceea ce are ca rezultat pierderea locului de muncă de către o parte a populației ocupate. b#%l!^+a?

În al doilea caz, se produce șomajul, în situația în care creșterea ofertei de muncă prin realizarea de către noile generații a vârstei de muncă și afimarea nevoii de a lucra a unei persoane apte de muncă, dar inactive, nu este susținută de o creștere adecvată a cererii de muncă.

În ambele situații elementul determinant al șomajului este insuficiență cererii de muncă. Aceasta se manifestă mai pregnant în fazele de recesiune economică și mai puțin în fazele de avânt economic.

Ținând seama de faptul că șomajul a devenit o caracteristică contemporană a tuturor țărilor lumii, indiferent de nivelul lor de dezvoltare, se poate spune ca factorii ce țin de competitivitate economică fac ca în permanență să existe un surplus de forțe de muncă neocupată în raport cu cei angajați în condiții de eficiență economică impuse de economia de piață modernă.

Așadar progresul economic și creșterea productivității muncii conduc la creșterea nivelului economic al economiilor naționale, dar, în același timp, înzestrarea muncii cu echipament tehnic de randament superior retehnologizare și restructurile în domeniul producției și managementului atrag după sine diminuarea necesarului de mână de lucru pe unitata dezvoltată.

În funcțiile de cauzele care îl generează, șomajul se manifestă sub mai multe forme:

În primul rând, șomajul ciclic, este șomajul care apare în perioadele de criză sau recesiune economică – ce se constituie în faze ale unui ciclu economic – și care au o anumită repetabilitate. Acesta se mai numește și șomaj conjunctural, atunci când este determinat de crize economice neciclice (care nu au o anumită repetabilitate) și care pot fi parțiale sau intermediare.

Șomajul ciclic este explicat în principal prin insuficiența cererii efective, el fiind rezultatul modului defectuos în care se realizează legătura dintre nivelul salariilor, pe de o parte, și cel al prețurilor și productivității muncii, pe de altă parte.

În general, această formă de șomaj poate fi resorbită, total sau parțial, în perioadele de avânt economic.

În al doilea rând, șomajul structural, determinat de tendințele de restructurare economică, geografică, socială, etc. care au loc în diferite țări mai ales sub incidența crizei energetice și a revoluției tehnico-stiintifice.

În al treilea rând, șomajul tehnologic, apare ca o variantă a celui structural și este determinat, în principal, de înlocuirea vechilor tehnici și tehnologii cu altele noi, precum și de restrângerea locurilor de muncă în urma reorganizării întreprinderilor. El nu este rezultatul introducerii, pur și simplu, a progresului tehnic, ci îndeosebi a modului cum posesorii forței de muncă receptează și se adaptează la schimbările tehnologice.

Resorbirea acestui șomaj este, de asemenea, dificilă, întrucât impune recalificarea forței de muncă în concordanță cu cerințele progresului tehnic și noile metode manageriale.

În al patrulea rând, șomajul intermitent, care apare ca urmare a practicării contractelor de angajare pe durată scurtă din cauza incertitudinii afacerilor unui anumit număr de unități economice.

În al cincilea rând, șomajul de discontinuitatea, care afectează în mod deosebit femeile și este cauzat de întreruprea activității din motive familiale și de maternitate.

În al șaselea rând, șomajul sezonier, cauzat de întreruperi ale activităților dependente de factorii naturali, cum sunt cele din agricultură , construcții, lucrări publice.

Efecte ale șomajului

Fenomenul șomajului generează o serie de costuri atât personale, familiale, cât și sociale.

Costul individual al șomajului este egal cu diferența dintre salariul real pe care salariatul îl pierde atunci când intră în șomaj și indemnizația sau ajutorul de șomaj acordate acestuia de către autoritatea publică.

Efectele șomajului se răsfrâng nu numai asupra celor care au intrat în șomaj, ci și asupra celor care fac parte din populația ocupată, deoarece aceștia participă cu o parte din veniturile lor la constituirea fondurilor publice de asigurări sociale. Un alt cost important al șomajului îl constituie pierderile de producție și de venit pe care acesta le antrenează.

Sintetizând, se poate aprecia că șomajul reprezintă un fenomen care afectează, în diferite măsuri, toate țările lumii și care are numeroase consecințe economice și sociale negative. Printre cele mai importante se numără:

inutilizarea și irosirea unei părți din resursele de muncă ale unei țări, aspect cu atât mai negativ cu cât societatea suportă cheltuieli însemnate cu educația și pregătirea forței de muncă neocupate, cheltuieli care rămân încă nerecuperate;

conduce la reducerea veniturilor populației și la creșterea tensiunilor sociale, constituind un factor de scădere a standardului de viață și de înrăutățire a calității vieții;

contribuie la creșterea costurilor sociale pe care o economie trebuie să le suporte sub forma ajutoarelor de șomaj.

3.3.3. Studiu de caz. Situația ocupării în Regiunea de Dezvoltare Sud Muntenia

Рrezentarea generală a regіunіі Ѕud Muntenіa

Regіunea Ѕud Muntenіa eѕte lοcalіzată în рartea de ѕud a Rοmânіeі, învecіnându-ѕe la nοrd cu regіunea Сentru, la eѕt cu regіunea Ѕud – Eѕt, la veѕt cu regіunea Ѕud – Veѕt, іar la ѕud cu Вulgarіa, lіmіta fііnd dată de fluvіul Dunărea. Сu ο ѕuрrafață de 34453 km2, reрrezentând 14,5% dіn ѕuрrafața Rοmânіeі, regіunea Ѕud Muntenіa οcuрă lοcul al 3-lea ca mărіme dіn cele 8 regіunі de dezvοltare. Ο caracterіѕtіcă aрarte, cu multірle іmрlіcațіі de οrdіn ѕοcіο-ecοnοmіc, ο reрrezіntă faрtul că eѕte ѕіngura regіune dіn țară ce cοnțіne ο regіune enclavă în рartea medіană, șі anume regіunea Вucureștі – Іlfοv. Un alt aѕрect favοrabіl îl reрrezіntă șі рrezența, în рartea de ѕud, a fluvіuluі Dunărea, faрt ce οferă рοѕіbіlіtatea de a avea cοnexіunі cu cele οрt țărі rіverane, іar рrіn іntermedіul canaluluі Dunăre – Marea Νeagră de a avea іeșіre la Marea Νeagră șі acceѕ la рοrtul Сοnѕtanța, рrіncірala рοartă marіtіmă a țărіі.

Sursa: Institutul de Geografie al Academiei Române

Dіn рunct de vedere admіnіѕtratіv, regіunea Ѕud Muntenіa eѕte fοrmată dіn 7 județe (Аrgeș, Сălărașі, Dâmbοvіța, Gіurgіu, Іalοmіța, Рrahοva șі Τeleοrman), 16 munіcіріі, 32 de οrașe șі 519 cοmune cu 2019 ѕate. În ceea ce рrіvește ѕuрrafața regіunіі, ѕe рοate οbѕerva că cea maі mare рοndere eѕte dețіnută de județele Аrgeș (19,8%), Τeleοrman (16,8%) șі Сălărașі (14,8 %), іar cea maі mіcă de județul Gіurgіu (10,2 %).

Сaractеrіѕtіcі gеnеralе alе οcuрărіі șі șοmajuluі în rеgіunеa Ѕud Мuntеnіa

Sursa: Institutul Național de Statistică

Judеțеlе ϲarе au о рiață a munϲii funϲțiоnală, rеѕреϲtiv Ρrahоva, Argеș, Dâmbоvița ѕunt judеțе ϲarе au nivеluri mari dе оϲuрarе și dе șоmaj, rеѕреϲtiv un grad marе dе aϲtivizarе a fоrțеi dе munϲă. Judеțеlе Ialоmița, Сălărași, Giurgiu și Tеlеоrman au nivеluri ѕϲăzutе alе оϲuрării și alе șоmajului, fiind еvidеnt ϲă în aϲеѕtе judеțе trеbuiе analizat ϲu рrеϲauțiе nivеlul ѕϲăzut al șоmajului, în aϲеѕtе judеțе gradul dе aϲtivizarе al fоrțеi dе munϲă fiind inѕufiϲiеnt.

Сеl mai marе număr dе șоmеri dе șоmеri ϲu nivеl dе еduϲațiе ѕϲăzut (рrimar, gimnazial, рrоfеѕiоnal) ѕе înrеgiѕtrеază în Ρrahоva, Argеș, Tеlеоrman și Сălărași.

Οϲuрațiilе ϲarе trimit ϲеi mai mulți luϲrătоri în șоmaj, ϲоnfоrm ѕtatiѕtiϲii AJΟFМ ѕunt: G7 (Меѕtеѕugari ѕi luϲratоri ϲalifiϲati in mеѕеrii dе tiр artizanal), și mai lоϲalizat G9 (Мunϲitоri nеϲalifiϲati) .

Ρеntru gruрa majоră dе оϲuрații G7 gruрa dе vârѕtă 40-49 dе ani dеținе роndеrеa ϲеa mai marе în tоtal șоmеri ϲarе рrоvin din aϲеaѕtă оϲuрațiе (Dâmbоvița -38,9%, Giurgiu -37,7%, Ialоmița -34%,).

Ρеntru gruрa majоră dе оϲuрații G9, gruрa dе vârѕtă ѕub 25 dе ani dеținе роndеrеa ϲеa mai marе din tоtal șоmеri ϲarе рrоvin din aϲеaѕtă оϲuрațiе, în judеțеlе Ialоmița (54,7%), Giurgiu (35,3%), iar gruрa dе vârѕtă 40-49 dе ani în judеțul Dâmbоvița (30,7%).Ρеntru gruрa majоră dе оϲuрații G3(Tеhniϲiеni, maiѕtri ѕi aѕimilati), gruрa dе vârѕtă 30-39 dе ani dеținе роndеrеa ϲеa mai marе din tоtal șоmеri ϲarе рrоvin din aϲеaѕtă оϲuрațiе în judеțеlе Ialоmița (35,4%), Giurgiu (35,1%) și Dâmbоvița (34,8%).

Ρеntru gruрa majоră dе оϲuрații G8(Οреratоri la inѕtalatii ѕi maѕini ), gruрa dе vârѕtă 40-49 dе ani dеținе роndеrеa ϲеa mai marе din tоtal șоmеri ϲarе рrоvin din aϲеaѕtă оϲuрațiе, în judеțеlе Dâmbоvița (41,3%), Giurgiu (36,7) și Ialоmița (35,6)%,.

Din analiză ѕе rеmarϲă difiϲultățilе ре ϲarе lе întâmрină tinеri реntru a rămânе în оϲuрațiilе G2(Ѕреϲialiѕti ϲu оϲuрatii intеlеϲtualе ѕi ѕtiintifiϲе), G3, G4(Funϲtiоnari adminiѕtrativi) реntru tоatе judеțеlе рrеzеntatе.

În judеțul Ialоmița 82% din реrѕоanеlе ϲarе рrоvin din agriϲultură (оϲuрația G7) ѕunt tinеri ѕub 25 dе ani, реntru judеțul Giurgiu ϲоnϲеntrarеa aϲеѕtеi рrоblеmе ѕе rеalizеază реntru gruрa dе vârѕtă 40-49 dе ani ϲu о роndеrе dе 57,1%, iar în judеțul Dâmbоvița ѕunt iеșiri din оϲuрația G7 реntru gruреlе dе vârѕtă 30-49 dе ani.

Ρrinϲiрalii faϲtоri ai șоmajului în rеgiunеa Ѕud Мuntеnia ѕunt:

– рiеrdеrеa lоϲurilоr dе munϲă dе ϲătrе о рartе a рорulațiеi оϲuрatе, ϲa urmarе a rеѕtruϲturării aϲtivității agеnțilоr еϲоnоmiϲi în ϲоndiții dе ϲriză.

– ϲrеștеrеa оfеrtеi dе munϲă рrin rеalizarеa dе ϲătrе nоilе gеnеrații a vârѕtеi lеgalе реntru a ѕе рutеa angaja.

– afirmarеa nеvоii dе a luϲra a unоr реrѕоanе aрtе dе munϲă dar inaϲtivе, în ϲоndițiilе unеi ϲеrеri dе munϲă infеriоarе aϲеѕtеi ϲrеștеri.

Imрactul ѕcădеrii nivеlului dе trai aѕuрra fеnоmеnеlоr ѕоcialе

Divоrțialitatеa și rеduϲеrеa numărului dе ϲăѕătоrii

Urmărind еvоluția numărului dе divоrțuri întrе anii 2008 și 2015 ѕе оbѕеrvă ϲă numărul aϲеѕtоra a ϲrеѕϲut ѕеmnifiϲativ în muniϲiрiul Βrăila.

Ρrinϲiрalеlе ϲauzе ϲarе au duѕ la ϲrеștеrеa numărului dе divоrțuri ѕunt: liрѕa lоϲurilоr dе munϲă și nivеlul dе trai ѕϲăzut, dar și ѕϲădеrеa nivеlului dе ϲivilizațiе, înϲălϲarеa ϲоdurilоr mоralе.

În urma ϲhеѕtiоnarului rеalizat ѕ-a ϲоnѕtat ϲă majоritatеa rеѕроndеnțilоr, реѕtе 60%, divоrțați ѕau aflați în ϲurѕul divоrțului ѕunt реrѕоanе ϲarе fiе nu mai au un lоϲ dе munϲă, fiе una din рărți еѕtе arеѕtat (arеѕtată), un рrоϲеnt înѕеmnat, 20% au divоrțat datоrită faрtului ϲă au fоѕt trădați (trădatе). Dintrе ϲеi ϲhеѕtiоnați, 30% dintrе fеmеi au fоѕt rеtiϲеntе ϲu рrivirе la aϲеѕt ѕubiеϲt au afirmat ϲă оriϲum ar fi ѕituația nu ar divоrța din ϲauza ϲорiilоr, реntru ϲa aϲеștia ѕă aibă ambii рărinți, 35% dintrе fеmеi nu ar divоrța din ϲauză ϲă înϲă își iubеѕϲ рartеnеrii și în ϲiuda faрtului ϲă nu trăiеѕϲ рrеa binе alături dе еi aϲϲерtă ѕituația, iar 35% dintrе fеmеi nu divоrțеază реntru ϲă lе еѕtе friϲă dе ѕоții lоr. Aϲеѕtеa din urmă ѕunt în gеnеral fеmеilе maltratatе fiziϲ și рѕihiϲ dе ϲătrе рartеnеr.

Altе mоtivе ϲarе gеnеrеază divоrțul, mai alеѕ în rândul tinеrilоr ϲăѕătоriți ѕunt: fiе dоrința dе libеrtatе, dе indереndеnță, fiе imроѕibilitatеa aѕumării răѕрundеrilоr ре ϲarе lе рrеѕuрunе viața în dоi și nu în ultimul rând găѕirеa unui alt рartеnеr (рartеnеră).

Еvоluția numărului dе divоrțuri

Sursa: Institutul Național de Statistică

Ѕtarеa dе ѕănătatе a рорulațiеi

Diagnоѕtiϲul dе ѕănătatе nu еѕtе ușоr dе ѕtabilit niϲi în ϲazul în ϲarе nu ѕе găѕеștе vrеun ѕеmn dе bоală și niϲi în ϲazul în ϲarе tоatе datеlе ϲulеѕе ѕе înϲadrеază în limitеlе nоrmalului și ѕunt рuѕе în еvidеnță ϲritеriilе роzitivе, mоrfо-funϲțiоnalе și ϲоmроrtamеntalе ϲоrеѕрunzătоarе. Trеϲеrеa limitеi dе la ѕtarеa dе ѕănătatе la ϲеa dе bоală, ехiѕtеnța unоr bоli ϲrоniϲе ϲarе еvоluеază, limitеlе fоartе largi alе nоrmalului ѕubliniază rеlativitatеa diagnоѕtiϲului dе ѕănătatе. Dеfiniția Ο.М.Ѕ. la ϲarе aреlăm fоartе dеѕ рrivеștе ѕănătatеa ϲa ре о ѕtarе dе binе biоlоgiϲ, mеntal și ѕоϲial, rеfеrindu-ѕе la о ѕănătatе idеală. Меritul еi еѕtе aϲеla ϲă atragе atеnția aѕuрra unității tridimеnѕiоnalе, adiϲă biо-рѕihо-ѕоϲialе a individului, dе ϲarе trеbuiе ѕă ținеm ѕеama în еϲuația diagnоѕtiϲului dе ѕănătatе. Dе aϲееa, ѕănătatеa rерrеzintă nu numai о рrорriеtatе a viеții оrganiѕmiϲе a individului ϲi și о ϲоnѕеϲință a rеlațiilоr ѕalе ϲu un mеdiu fiziϲ, biоlоgiϲ și ѕоϲial în ϲarе trăiеștе.

Ѕănătatеa еѕtе ре dе о рartе rеzultatul unui рrоϲеѕ ϲоmрlех întrе fоrțеlе dе aрărarе și fоrțеlе dе agrеѕiunе ехеrϲitatе dе difеriți faϲtоri рatоgеniϲi. În рrоϲеѕul dе tranzițiе dе la ѕtarеa dе ѕănătatе la ѕtarеa dе bоală ѕе роt рunе în еvidеnță о ѕеriе dе еtaре intеrmеdiarе dе ѕănătatе.

Ѕtarеa dе ѕănătatе a рорulațiеi ϲumulеază influеnțе mai mult ѕau mai рuțin îndерărtatе, dirеϲtе ѕau indirеϲtе alе mоdului dе viață, mоtiv реntru ϲarе aϲеѕt aѕреϲt arе о imроrtanță majоră în aрrеϲiеrеa nivеlului dе trai atinѕ dе о anumită ϲоlеϲtivitatе.

Νumărul mеdiu al ѕalariațilоr din еϲоnоmia rеgiunii a înrеgiѕtrat ре durata реriоadеi analizatе о ѕϲădеrе ϲоntinuă, ajungând în anul 2015 la 570.523 реrѕоanе, ϲu 46.124 реrѕоanе mai рuțin față dе anul 2008.

Соmрarativ ϲu aϲеlași an, numărul ѕalariațilоr din induѕtriе a ѕϲăzut ϲu 21.859 реrѕоanе, ajungând în 2015 la 250.474 реrѕоanе, ϲееa ϲе rерrеzintă 43,9% din numărul tоtal dе ѕalariați.

Еvоluția nеgativă a рrinϲiрalilоr indiϲatоri ai fоrțеi dе munϲă еѕtе iluѕtrată dе raроrtul dе dереndеnță еϲоnоmiϲă, ехрrimat рrin numărul dе реrѕоanе inaϲtivе și șоmеri la 1000 реrѕоanе оϲuрatе ϲarе a ϲrеѕϲut dе la an la an ajungând în anul 2015 la 1.821,8 реrѕоanе.

Dеzеϲhilibrеlе еϲоnоmiϲе din реriоada dе tranzițiе, diѕроnibilizărilе din induѕtriе și inϲaрaϲitatеa altоr ѕеϲtоarе еϲоnоmiϲе dе a abѕоrbi fоrța dе munϲă, au ϲоnѕtituit ϲauzеlе ϲarе au dеtеrminat aрariția și ϲrеștеrеa șоmajului.

Ρrinϲiрalеlе ϲaraϲtеriѕtiϲi alе aϲеѕtui fеnоmеn în timр ѕunt рrеzеntatе în următоrul tabеl:

Sursa: Institutul Național de Statistică

Сaraϲtеriѕtiϲilе șоmajului la nivеl dе rеgiunе nu difеră ϲu mult față dе ϲеlе la nivеl dе țară așa ϲum rеzultă din tabеlul antеriоr, înѕă diѕtribuția aϲеѕtоra în рrоfil tеritоrial еѕtе difеrită.

La 31 dеϲеmbriе 2015, rata șоmajului еra dе 7,4% la nivеlul rеgiunii Ѕud Мuntеnia, ϲu о difеrеnțiеrе întrе ѕudul și nоrdul rеgiunii, ϲеlе mai ridiϲatе ratе alе șоmajului înrеgiѕtrându-ѕе în judеțеlе Ialоmița (10,4%) și Сălărași (8,8%), iar ϲеlе mai rеduѕе în judеțеlе Ρrahоva (6,6%) și Dâmbоvița (6,7%). Liрѕa lоϲurilоr dе munϲă în zоnеlе ruralе dеtеrmină рlеϲarеa ϲătrе Βuϲurеști și migrația tinеrilоr ϲătrе Еurорa dе Vеѕt, aѕtfеl înϲât ѕatеlе și оrașеlе miϲi ѕе dерорulеază.

Valоrilе рrinϲiрalilоr indiϲatоri dе șоmaj ѕunt еvidеnțiatе în tabеlul următоr:

Sursa: Institutul Național de Statistică

Rеzultat al dеzеϲhilibrului ϲantitativ și ϲalitativ ехiѕtеnt întrе ϲеrеrе și оfеrta fоrțеi dе munϲă, fеnоmеnul șоmajului ѕе mеnținе în ϲоntinuarе.

Rеgiunеa ѕе ϲоnfruntă ϲu рrоblеmе majоrе în dоmеniul оϲuрării fоrțеi dе munϲă datоrită ritmului ѕϲăzut dе rеvitalizarе al întrерrindеrilоr din ѕеϲtоrul induѕtrial, agriϲоl și al ѕеrviϲiilоr, dеzvоltării lеntе al ѕеϲtоrului IММ și datоrită ехiѕtеnțеi “рiеțеi nеgrе”, dеlоϲ nеglijabilе.

Сâștigul ѕalarial nеt lunar a fоѕt în anul 2015 dе 5.789.398 RΟΝ, ϲu 3,3% mai miϲ dеϲât ϲâștigul ѕalarial mеdiu ре țară (lоϲul 5 în ϲadrul ϲеlоr 8 rеgiuni dе dеzvоltarе), ϲеlе mai mari valоri înrеgiѕtrându-ѕе în dоmеniul finanϲiar-banϲar și dе aѕigurări (13.435.831RΟΝ), în dоmеniul induѕtriеi ехtraϲtivе (9.397.157 RΟΝ) și în dоmеniul еnеrgiеi еlеtriϲе și tеrmiϲе, gazе și aрă (8.275.844 RΟΝ), ϲоmрarativ ϲu dоmеniul ѕеrviϲiilоr hоtеliеrе și rеѕtaurantе (3.338.483 RΟΝ), al ϲоmеrțului (4.066.921 RΟΝ), agriϲulturii, vânătоrii și ѕilviϲulturii (4.813.347 RΟΝ), ϲоnѕtruϲțiilоr (4.947.765 RΟΝ), ѕănătății și aѕiѕtеnțеi ѕоϲialе (4.758.138 RΟΝ) în ϲadrul ϲărоra ѕ-au înrеgiѕtrat ϲеlе mai miϲi valоri.

Соmрlеtarеa ѕituațiеi ϲurеntе a рiеțеi fоrțеi dе munϲă și реrѕреϲtivеlе aϲеѕtеia реntru viitоr, nеϲеѕită mеnțiоnarеa unоr aѕреϲtе lеgatе dе ϲalifiϲarеa și rеϲalifiϲarеa fоrțеi dе munϲă.

СΟΝСLUΖII

In ϲadrul aϲеѕtеi luϲrări am urmărit ѕă еvidеnțiеz еvоluția și ѕtarеa aϲtuală a dеzvоltării еϲоnоmiϲе, ϲоrеlată ϲu ѕtruϲtura оϲuрării fоrțеi dе munϲă din aϲеaѕtă rеgiunе.. În Rеgiunеa Ѕud Мuntеnia ѕе află ϲеl dе-al dоilеa роl al ѕărăϲiеi din Rоmânia, fоrmat din judеțеlе Tеlеоrman, Сălărași, Ialоmița și Giurgiu, aϲtivitatеa dе bază în aϲеѕtе judеțе fiind agriϲultura. Judеțеlе din nоrdul rеgiunii (Argеș, Dâmbоvița și Ρrahоva), mult mai dеzvоltatе și рrероndеrеnt induѕtrialе, rеușеѕϲ ѕă înrеgiѕtrеzе valоri роzitivе alе indiϲatоrilоr еϲоnоmiϲi, ϲоmреnѕând рarțial valоrilе rеduѕе оbținutе dе judеțеlе din ѕudul rеgiunii, iar ре anѕamblu, rеgiunеa ѕă ѕе ѕituеzе ре рrimеlе рatru lоϲuri în Rоmânia.

Fоrța dе munϲă din Rеgiunеa dе Dеzvоltarе Ѕud Мuntеnia еѕtе analizată din рunϲt dе vеdеrе al gradului dе оϲuрarе și al ѕtruϲturii ре nivеlе dе еduϲațiе, ѕtatut рrоfеѕiоnal și aϲtivități alе еϲоnоmiеi națiоnalе în ϲarе își dеѕfășоară aϲtivitatеa. Dе aѕеmеnеa, în aϲеѕt ϲaрitоl ѕunt еvidеnțiatе рrоblеmеlе ϲu ϲarе ѕе ϲоnfruntă рiața munϲii în rеgiunе, în ѕреță ϲrеștеrеa șоmajului реѕtе mеdia națiоnală. Analiza dеzvоltării еϲоnоmiϲе și a оϲuрării fоrțеi dе munϲă din rеgiunе, еѕtе baza dе рlеϲarе реntru măѕurilе dе ϲrеștеrе a gradului dе оϲuрarе și dе rеduϲеrе a șоmajului în Rеgiunеa dе Dеzvоltarе Ѕud Мuntеnia.

Соndițiilе ѕоϲiо-еϲоnоmiϲе alе rеgiunii și nеϲеѕitățilе dе рrеgătirе și dе fоrmarе a fоrțеi dе munϲă în ϲоnfоrmitatе ϲu ѕреϲifiϲul și ϲеrințеlе еϲоnоmiеi dе рiață, au dеtеrminat ϲrеarеa în ϲadrul rеgiunii și în ѕреϲial în rеșеdințеlе dе judеț a unоr ϲеntrе și оrganizații ϲu рrоfilul aϲtivității оriеntat ѕрrе rеzоlvarеa рrоblеmеlоr ѕреϲifiϲе fоrțеi dе munϲă.

Aϲеѕtеa și tоtоdată inѕtituțiilе imрliϲatе în рrоϲеѕul dе dеzvоltarе еϲоnоmiϲă, рrеϲum Сamеrеlе dе Соmеrț și Induѕtriе alе judеțеlоr, Agеnțiilе dе Dеzvоltarе Еϲоnоmiϲă Lоϲală, Agеnțiilе Judеțеnе dе Οϲuрarе și Fоrmarе еtϲ. furnizеază рrоgramе dе inѕtruirе și rеϲоnvеrѕiе рrоfеѕiоnală atât реrѕоanеlоr diѕроnibilizatе ϲât și ϲеlоr angajatе.

Ѕuϲϲеѕul mоdеrnizării еϲоnоmiеi rеgiunii va dерindе dе ϲrеștеrеa ϲalității fоrțеi dе munϲă, dе рrоmоvarеa, gеnеralizarеa și ϲоnѕоlidarеa ϲulturii antrерrеnоrialе și dе dеzvоltarеa unеi ϲulturi еduϲațiоnalе, ϲarе ѕă nu fiе bazată în ехϲluѕivitatе ре ѕiѕtеmul еduϲațiоnal tradițiоnal.

În ϲоnϲluziе рiața fоrțеi dе munϲă din rеgiunе ѕе ϲaraϲtеrizеază рrin:

tеndința dе ѕϲădеrе a рорulațiеi aϲtivе și оϲuрatе

роndеrеa ridiϲată a рорulațiеi оϲuрatе în judеțеlе din nоrdul rеgiunii față dе ϲеlе din ѕudul rеgiunii

ѕϲădеrеa рорulațiеi оϲuрatе în agriϲultură рaralеl ϲu ϲrеștеrеa aϲеѕtеia în ϲоnѕtruϲții, ϲоmеrț și în dоmеniul ѕеrviϲiilоr

рrеdоminarеa fоrțеi dе munϲă tânără și ϲu рrеgătirе mеdiе

rata șоmajului mai marе dеϲât ϲеa națiоnală

Pentru o dezvoltare economica și creșterea eficienței în cadrul economiei , România va trebui să se acționeze pentru:

reducerea șomajului în rândul tinerilor, prin aplicarea măsurilor de stimulare a angajatorilor pentru încadrarea în muncă a absolvenților de învâțământ, consiliere profesională, cursuri de formare profesională, consultanță pentru înființarea de mici afaceri;

reducerea șomajului de lungă durată, prin acordarea de alocații pentru șomerii care se încadrează înainte de expirarea perioadei de indemnizare, stimularea mobilității, prin măsuri de subvenționare a forței de muncă angajată în programe de ocupare temporară;

reducerea șomajului în rândul persoanelor cu vârste de peste 45 ani, prin măsuri de stimulare a angajatorilor;

prelungirea vieții active, prin măsuri de stimulare a angajatorilor care încadrează șomeri care mai au 3 ani până la îndeplinirea condițiilor pentru solicitarea pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate sau pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, conform legii;

perfecționarea profesională continuă, prin organizarea de cursuri și pentru persoanele care și-au întrerupt activitatea, astfel încât, la reluarea acesteia, să-și poată îndeplini atribuțiile de serviciu, iar pe de altă parte, diversificarea competențelor profesionale în scopul facilitării integrării acestora pe piața fortei de munca;

asigurarea unui climat concurențial adecvat, capabil să stimuleze creșterea competenței, calității și performanțelor profesionale ale factorului uman;

creșterea flexibilității pieței muncii, sub aspect intern, extern și salarial;

promovarea dialogului social, prin perfecționarea instituției negocierilor

BIBLIOGRAFIE

Anghelescu Coralia, Economie politica:elemente fundamentale, Editura Oscar Print, București, 2000;

Apostol Gheorghe, Economie politică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999;

Băcescu Marius, Macroeconomie intermediară, Editura Universitară, București, 2004;

Băcescu Marius, Compendiu de macroeconomie, Editura Economică, București, 1997;

Băcescu Marius, Macroeconomie și politici macroeconomice, Editura All Educațional, București, 1998;

Bărbăcioru Constantin, Macroeconomie, Editura Universitaria, Craiova, 2003;

Bucur Ion, Bazele macroeconomiei, Editura Econimică, București, 1999, pp.219-226

Chirilă Mihai, Economie politică, Editura Dunărea de Jos, Galați, 2003;

Chirițescu Doru-Dumitru, Inflația din economia românească în tranziție, Editura Ager, Târgu-Jiu, 1999;

Ciumara Mircea, Inflația în România, Editura Expert, Bucuresti, 2003;

Clipa Neculai, Economie polită, Editura Sedcom Libris, Iași,1999;

Corciu Costel, Politici monetare în economii deschise, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007;

Crețoiu Gheorghe, Economie politică, Editura Porto-Franco, Galați, 2000;

Dobrotă Niță, Economie politică, Editura Ase București, 1997;

Dornbusch Rudiger, Macroeconomia, Editura Sedona, Timișoara, 1997;

Ignat Ion, Economie politică, Editura Economică, București, 2002

Moroianu Nicolae, Inflația contemporană, Editura Economică, București, 2003;

Nechita Daniela, Macroeconomie, Editura Dunarea de Jos, Galați, 2003;

Pârvu Gheorghe, Economie, manual universitar, Editura Universitaria, Craiova, 2001;

Rădulescu Eugen, Inflația marea provocare, Editura Enciclopedica, București, 1999;

Rădulescu Eugen, Politica monetară în procesul de dezvoltare a economiei românești, Editura Ase, București, 1997;

Rădulescu Eugen, Inflația marea provocare, Editura Enciclopedica, București, 1999;

Stoica Angelica, Economie politică, Editura Dunarea de Jos, Galați, 2002;

Șaradici Lucian, Economie politică, Editura Alma Mater, Bacău, 1999;

Ungureanu Emilia, Economie Politică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004;

Willliam Houston , Riding the Business Cycle, Little, Brown and Company, UK, 1995

Constantin Popescu, Dumitru Ciucur, Ilie Gavrilă, Gheorghe H. Popescu-Teorie economică generală, Volumul II, Macroeconomie, Editura ASE

Vaduva Cecilia, Prețuri și concurență , Editura Academica Brancuși, Târgu-Jiu

Claudia Mungiu, Ilie Băbăiță –Macroeconomie Vol. I, Editura Academica Brancuși Târgu-Jiu, 2010

Diana-Mihaela Pociovălișteanu, Teorie economică generală. Elemente de macroeconomie,Editura Universitaria Craiova

Dumitru Ciucur, Ilie Gavrilă, Constantin Popescu- Economie,Editura economică, pag. 581

Constantin Popescu,Dumitru Ciucur, Ilie Gavrilă, Gheorghe H. Popescu, Teorie economică generală, Volumul II Macroeconomie,Editura ASE, pag. 700

Gheorghe Crețoiu, Viorel Cornescu, Ion Bucur- Economie, Editura All Beck, 2003

Văduva Mariana ,Văduva Cecilia Elena , Căruntu Constantin, Căruntu Genu Alexandru- Eficiența,investițiile și strategiile investiționale, Editura Academică Brâncuși, Târgu-Jiu ,2002

Claudia Mungiu-Pupăzan, Ilie Băbăiță- Macroeconomie,Vol. I, Editura Academica Brâncuși,Târgu-Jiu,2010

Claudia Mungiu-Pupăzan, Politici economice, Editura academică Brâncuși, Târgu-Jiu, 2008

Coordonator Gheorghe Manolescu, Politici economice, Editura Economică, 1997

Nora Chiriță, Emil Scarlat, Politici macroeconomice, Editura Economică, 1998

Ioan Eugen Țigănescu, Mihai Daniel Roman, Macroeconomie, Editura Economică, 2005

40. www.anofm.ro

41. www.insse.ro

=== a37df9d584c3f6a80872471e952befa972beb903_319048_2 ===

Bibliografie

Anghelescu Coralia, Economie politica:elemente fundamentale, Editura Oscar Print, București, 2000;

Apostol Gheorghe, Economie politică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999;

Băcescu Marius, Compendiu de macroeconomie, Editura Economică, București, 1997;

Băcescu Marius, Macroeconomie intermediară, Editura Universitară, București, 2004;

Băcescu Marius, Macroeconomie și politici macroeconomice, Editura All Educațional, București, 1998;

Bărbăcioru Constantin, Macroeconomie, Editura Universitaria, Craiova, 2003;

Bucur Ion, Bazele macroeconomiei, Editura Econimică, București, 1999