Comportamente Criminogene Si Moduri de Operare ale Criminalilor In Serie

COMPORTAMENTE CRIMINOGENE SI MODURI DE OPERARE ALE CRIMINALILOR IN SERIE

PLANUL LUCRARII

NOTIUNI INTRODUCTIVE

CAP 1.DEFINITII, ACCEPTIUNI, PUNCTE DE VEDERE PRIVIND CRIMINALII IN SERIE

1.1.CE ESTE PSIHOLOGIA JUDICIARA?

1.2.TEMATICA

1.3.IMPORTANTA

CAP 2. PROBLEMATICA PSIHOLOGICA RIDICATA DE CUPLUL PENAL VICTIMA-AGRESOR.

2.1. CONCEPTE , TIPOLOGII, PARTICULARITATI

2.2.TIPURI DE PERSONALITATE

2.3.CUPLUL PENAL VICTIMA-AGRESOR

CAP 3. PSIHOLOGIA CRIMINALILOR IN SERIE SI MODUL LOR DE OPERARE.

3.1.ETIOGENEZA FENOMENULUI INFRACȚIONAL

3.2. DE CE CRIMINALI IN SERIE?

3.3. PROFILUL CRIMINALILOR IN SERIE

3.4.MODUL DE OPERARE AL UCIGASULUI IN SERIE

CAP 4. ANALIZE DE CAZ.

4.1.CEI MAI TEMUTI CRIMINALI IN SERIE SI MODUL LOR DE OPERARE

CAP5. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

NOTIUNI INTRODUCTIVE

“… Inainte de a fi existat raporturile de drept, intre oameni s-au dezvoltat raporturile naturale, cu continut si motivatie psihologica, interesele partilor fiind determinate de motivatii si scopuri, energizate de mobilitatea vointei fizice si psihice a agentilor de drept, precedate sub aspect cognitiv de mai mult sau mai putin complexe procese de deliberare sub aspectul prevederii si anticiparii urmarilor…”

“ …Expertului psiholog ii revine sarcina de a-si imagina si reproduce filmul crimei in dinamica sa, schitand nu numai profilul psihocomportamental al faptuitorului, dar si anticipand, totodata, viitoarea sa miscare…”

“… Psihologul criminalist isi depaseste, intotdeauna, epoca; el apare ici-colo in structurile judiciare si politienesti de la noi si de aiurea, face ceea ce trebuie sa facapentru timpul, locul si momentul harazit, apoi dispare meteoric, lasand in urma sa amintirea unor intuitii de laser, si, pe masura ce timpul trece, devine legenda…”1

1.T.Butoi – Psihologie judiciara, Tratat universitar – Ed. Pinguin Book, Bucuresti 2008

CAP I DEFINITII, ACCEPTIUNI, PUNCTE DE VEDERE PRIVIND CRIMINALII IN SERIE

1.1.CE ESTE PSIHOLOGIA JUDICIARA? DAR TEHNICILE PROFILING?

Psihologia judiciară, ca știință și practică, se adresează tuturor categoriilor de specialiști care participă la înfăptuirea justiției și ale căror hotărâri produc un impact asupra destinului oamenilor aflați sub incidența legii.

Psihologia judiciară se definește ca acea disciplină distinctă formativ-aplicativă și de cultura profesională a magistratului în statul de drept, având ca obiect studierea nuanțată și aprofundată a persoanei umane implicate în drama judiciară, în vederea obținerii cunoștiințelor și a evidențierii legităților psihologice apte să fundamenteze obiectivarea și interpretarea corectă a comportamentelor umane cu finalitate judiciară sau criminogenă.2 Aceasta disciplină psihologică ajuta la întelegerea omului, subliniind faptul că, în viața psihică aplicarea legilor compatibilității mecanice sau a relațiilor simpliste, biunivoce constituie o eroare. Aceasta deoarece comportamentul uman – atât cel conformist, cât și cel deviant – nu poate fi înteles și explicat, din perspectiva psihologică, decât în termeni probabilistici. Din punctul de vedere al psihologiei judiciare, acceptarea raționalitătii totale a acțiunilor umane este de neconceput. “Ficțiunea lipsită de substanță a unui om care cunoaște întreaga textură social – normativă, prescripțiile morale și normele juridice în totalitatea lor, care este în toate împrejurările perfect sensibil și spontan, adaptabil la orice fluctuație a acestora și care, în același timp, ar acționa totdeauna conform cu aceste norme, fără putința de tăgadă că este un rod al imaginației sau poate un ideal către care trebuie să tindem dar care, până azi, doar prin exceptie devine o realitate3. Din perspectiva psihologiei judiciare, individul uman trebuie acceptat ca o ființă care în mod obișnuit acționează rațional, dar uneori automat și chiar irațional iar societatea, în orientarea ei sano-genetică, protectivă se preocupă tot mai eficient, cu ajutorul măsurilor de securitate socială și a normelor morale și juridice, să reducă din ce

2. V.Zdrenghea,N.Mitrofan,T.Butoi – Psihologia judiciara, Ed. Sansa, Bucuresti,2000

3.T.Bogdan – Probleme de psihologie judiciara, Ed. Stiintifica, Bucuresti,1973

în ce mai mult eclipsele de iraționalitate ce se pot manifesta la nivelul individului uman. Acceptarea omului pe astfel de coordonate situează psihologia judiciara în poziția de a fi singura în măsură să ofere predicții de diversificare, montare și individualizare cantitativă și calitativă a acțiunilor educaționale și reeducaționale a celui aflat în conflict cu limitele de toleranță ale normei judiciare.” Ințelegerea omului trebuie să însemne și recunoașterea inegalității și neomogenității mediilor sociale de proveniență, medii care au proprietatea de a exercita presiuni diferite, cantitative și calitative asupra indivizilor, de a produce tipuri deosebite, cu necesități și motivații diferite.”4 Profiling-ul se defineste a fi o tehnica a psihologiei judiciare de determinare a caracteristicilor comportamentale si de personalitate ale unui infractor.

Tehnica profiling a fost mai utilizata in cazul infractiunilor care implica violenta: violuri, crime care prezinta eviscerari, semne de tortura, mutilari sau elemente oculte, incendieri, abuzuri sexuale asupra minorilor, jafuri si amenintari prin intermediul scrisorilor(fie ele obscene sau teroriste). Ca o dovadă a importanței acestei metode, încă din anul 1950, la nivelul FBI a fost creat un centru de cercetare și dezvoltare a profiling-ului, centru denumit Investigative Support Unit. De un real ajutor a fost crearea unei vaste baze de date ce cuprinde informații obținute prin intervievararea infractorilor condamnați, stocându-se astfel, la nivel statistic, aceste comportamente deviante cu toate trăsăturile de personalitate ce decurg de aici. Până la un punct, istoria profiling-ului se confundă cu istoria criminologiei, ambele putând fi incluse, credem noi, în marea familie a psiho-sociologiei judiciare.

4. T.Bogdan – Probleme de psihologie judiciara, Ed. Stiintifica, Bucuresti,1973

Deși există câteva lucrări pe această temă iar resursele de pe Internet sunt multiple și accesibile tuturor, este totuși dificil să înțelegem actele și comportamentul infractorilor, din punctul de vedere al psihologiei judiciare. De aceea, nu oricine poate deveni un bun profiler. Hans Gross spunea în 1924 că un bun investigator trebuie să dovedească o infinită disponibilitate fizică, un puternic spirit autocritic, pregătire exemplară, abilități speculative precum și multe, multe altele. Argumentele în acest sens au continuat în lucrările lui H. Ashton-Wolfe (1930), care afirma că „deși cunoștințele științifice și precizia sunt indispensabile în prinderea infractorilor, acestea nu sunt de ajuns. Accepțiunea modernă a meseriei de detectiv se bazează pe principiile de bază dar și pe studiile continue și metodice ale detectivului”5. Discuția pe această temă a continuat și mai târziu, în 1974, odată cu studiile lui Paul Leland Kirk, studii în care se arăta că „toate investigațiile gravitează în jurul oamenilor și a obiectelor. Doar oamenii comit infracțiuni dar, invariabil, o fac prin intermediul lucrurilor. De aceea, orice anchetă trebuie sa fie duală”6 – este aspectul de la care, credem noi, s-a ajuns la dezvoltarea Principiului Loccard, principiu ce va fi dezvoltat în secțiunile ulterioare. Nu în ultimul rând trebuie precizat că un bun profiler este un neobosit cititor, cu o mare dragoste pentru cărți. Ca o consecință naturală a acestui fapt, acesta își va dezvolta o bibliotecă de specialitate (și nu numai) de invidiat, întregul proces enumerat ducând la o educație științifică solidă. Întrebarea ce se naște în mod natural este: ce ajută mai mult în procesul profiling-ului? Experiența în investigațiile criminale sau solidele cunoștințe teoretice? Cei ce activează pe tărâmul criminalisticii au, în mod invariabil, o vastă experiență în domeniu, având acces la nenumărate anchete, investigații, audieri, studii de caz etc. Dar, din păcate, puțini sunt profesioniștii care acumulează și studiile necesare. De cealaltă parte, teoreticienii, absolvenții de studii complexe în psihologie, au rareori ocazia de a participa în astfel de demersuri criminalistice, pentru ei o cercetare la fața locului într-o cauză de omor fiind aproape de domeniul fantasticului. Din acest motiv, cunoștințele acestor două câmpuri trebuie îmbinate într-un mod

5.Ashton-Wolfe, H. – The Forgotten Clue (1930) 6.Paul Leland Kirk – Crime Investigation (1974)

natural și fericit, experiența dublată de puternice cunoștințe teoretice fiind ideală. Putem afirma deci, fără teama de a greși, că un bun profiler trebuie să fie stăpânit de o dorință entuziastă de cercetare, de a investiga și de a examina faptele, sub toate aspectele lor. In literatura de specialitate, termenul de criminal personality profiling are o accepție oarecum largă, desemnând profilul comportamental, profilul psihologic al autorului necunoscut al unei infracțiuni etc. In limba engleză, sintagmele sunt multiple și, credem noi, mai grăitoare decât în limba română: behavioral profiling, crime scene profiling, offender profiling, psychological profiling și, cea mai recentă, criminal investigative analysis. Profiling-ul modern și-a construit o puternică fundație pe cercetările din domeniile criminologiei, psihologiei, psihiatriei și criminalistică. 1. METODA FBI: ANALIZA LOCULUI INFRACTIUNII Metoda initiala folosita de FBI a fost elaborata de agentii FBI Howard Teten si Pat Mullany si presupunea formarea unei impresii de ansamblu asupra statusului mental al infractorului plecand de la observarea globala a locului crimei (ex: “Afacerea Sarca”)7.Ulterior, agentii Douglas si Ressler au modificat procesul profiling-ului in metoda actuala: analiza locului infractiunii. Aceasta metoda se desfasoara in 6 etape: a) Culegera si evaluarea datelor primare (Profiling Imputs).In aceasta etapa sunt adunate toate informatiile referitoare la caz: fotografiile scenei crimei si ale victimei, trecutul victimei, rezultatele autopsiei si ale analizelor probelor gasite la locul faptei si orice alta informatie de importanta deosebita. b) Modelele de sistematizare a datelor (Decision Process Models) In aceasta etapa se asambleaza toate informatiile adunate anterior intr-un tipar logic. In urma sistematizarii datelor se poate stabili daca infractiunea investigata face parte dintr-o serie comisa de acelasi criminal. c) Interpretarea actului infractional (Crime Assessment). In acest moment se reconstituie evenimentele si actiunile specifice infractorului si victimei.Se urmareste rolul jucat de fiecare dintre participanti in cele intamplate.

7. T.Butoi – Criminali in serie, Ed.Phobos, Bucuresti 2005

d) Determinarea profilului infractorului (The Criminal Profile). Aici se realizeaza profilul infractorului in functie de o serie de caracteristici (varsta aproximativa, sexul, etnia, anumite trasaturi fizice, greutate, inaltime, eventuale defecte de vorbire, tulburari comportamentale, etc. Acest portret este important in scopul identificarii si retinerii infractorului. e) Investigatia propriu-zisa (The Investigation). In aceasta etapa, profilul elaborat este incorporat in activitatea de investigare.Cu cat este mai bine realizat cu atat ajuta mai mult la restrangerea cercului de suspecti. f) Retinerea infractorului (The Apprehension). In aceasta etapa, un suspect este retinut si are loc confruntarea caracteristicilor sale cu cele incluse in profil. In SUA procentul de cazuri in care a fost realizat un profil si care au fost rezolvate este mai mic de 50%, facan foarte dificila realizarea acestei ultime etape. La baza metodei FBI se afla dihotomia organizat- infractor in functie de care sunt clasificate scenele crimelo. O scena a crimei organizate evidentiaza control si planificare atenta din partea infractota etapa, profilul elaborat este incorporat in activitatea de investigare.Cu cat este mai bine realizat cu atat ajuta mai mult la restrangerea cercului de suspecti. f) Retinerea infractorului (The Apprehension). In aceasta etapa, un suspect este retinut si are loc confruntarea caracteristicilor sale cu cele incluse in profil. In SUA procentul de cazuri in care a fost realizat un profil si care au fost rezolvate este mai mic de 50%, facan foarte dificila realizarea acestei ultime etape. La baza metodei FBI se afla dihotomia organizat- infractor in functie de care sunt clasificate scenele crimelo. O scena a crimei organizate evidentiaza control si planificare atenta din partea infractorului in momentul comiterii crimei. La polul opus se afla o scena a crimei dezorganizata, ce indica lipsa controlului si a capacitatii de a lua decizii inteligente. Exista cazuri uneori, cand un infractor organizat poate lasa o scena a crimei dezorganizata (ex: Dennis Rader). Analiza la locul crimei ramane una din cele mai predate metode din lume la ora actuala. 2. DAVID CANTER: PSIHOLOGIA INVESTIGATIVA Ca si metoda FBI, metoda Canter se bazeaza pe statistica: pornind de la o baza de date a populatiei de infractori, se definesc tipologii.Acest model se bazeazape cinci aspecte ale interactiunii victima – agresor.Acestea sunt: a) Coerenta interpersonala (Interpersonal Coherence). Aici se presupune ca infractorii vor relationa cu victimele lor in acelasi mod in care o fac cu alte persoane intalnite frecvent ; se mai presupune ca victima simbolizeaza o persoana importanta din viata agresorului. b) Timpul si locul comiterii infractiunii poate da informatii cu privire la mobilitatea infractorului, ajutand la stabilirea domiciliului, la programul sau si la viata personala a acestuia. c) Carateristicile criminale (Criminal Characteristics) permite analistului sa clasifice infractorii pe grupuri si sa ofere un profil cu trasaturile cele mai apropiate de cele ale infractorului. d) Trecutul infractional (Criminal Career) se refera la posibilitatea existentei unor activitati criminale anterioare si la tipul acestor activitati. e) Alerta criminalistica (Forensic Awareness) se refera la elementele care dovedesc ca un infractor cunoaste tehnicile de investigare si de colectare a probelor( utilizarea manusilor si a prezervativului, eliminarea obiectelor ce pot avea urme de sange sau amprentele agresorului). 3. BRENT TURVEY: ANALIZA PROBELOR COMPORTAMENTALE Plecand de la premise ca infractorii mint uneori cand vorbesc despre crimele lor, Turvey a elaborat o metoda profiling in cadrul careia cea mai obiectiva proba referitor la cele intamplate intr-un act criminal o constituie reconstituirea comportamentului criminal. Aceasta analiza se desfaosoara in patru etape si anume: a) Analiza criminalistica echivoca (Equivocal Forensic Analysis). Scopul este de a evalua care este cea mai probabila semnificatie a dovezilor. Sursele analizei echivoce si a interpretarii sunt: fotografii, inregistrari, schite ale scenei crimei, rapoartele investigatorilor, dovezile materiale gasite, interviurile martorilor, traseul victimei inainte de moartea sa cat si trecutul ei. b) Stabilirea profilului victimei (Victimology). In aceasta etapa se realizeaza un portret al victimei cat mai exact. Raspunsul la intrebari ca: de ce?, cum?, unde ? si cand? o anumita victima a fost aleasa poate spune multe despre agresor. Unele dintre caracteristicile victimei ( inaltime, greutate) sunt luate in considerare pentru a se stabilii daca victima a fost deplasata cat si conformatia fizica a agresorului. c) Caracteristicile locului faptei (Crime Scene Characteristics) se refera la trasaturile scenei crimei determinate de deciziile infractorului privind victima, locatia si semnificatiile acestora pentru el. Aceste informatii pot conduce spre un acelasi agresor. d) Caracteristicile infractorului sunt trasaturile comportamentale si de personalitate care apar in urma parcurgerii pasilor anteriori. Profilul obtinut nu este unul final, ci trebuie actualizat permanent pe masura ce noi probe apar si informatii mai vechi sunt infirmate. Caracteristicile infractorului se pot referi la: conformatia fizica, sex, statut profesional, obiceiuri, sentimentul de vinovatie, nivelul de agresivitate, domiciliul agresorului in raport cu locul crimei, trecutul criminal, starea civila etc. Datorita faptului ca aceasta metoda ia in considerare toate probele fizice, comportamentul infractorului si caracteristicile victimei, ea are cea mai mare aplicabilitate trans-culturala. 4. MODUL DE OPERARE VERSUS SEMNATURA PSIHO-COMPORTAMENTALA. Pentru constituire unui profil este necesara analiza comportamentului care transcede modul de operare, adica acel comportament, denumit si semnatura psiho-comportamentala. El se refera la actele pe care infractorul simte nevoia psihologica de a le face in plus fata de ceea ce este necesar din partea lui pentru a comite o infractiune. Aceasta semnatura poate fi folosita de profiler pentru a infera nevoile emotionale si psihologice ale infractorului, ea reflectand personalitatea, stilul de viata si experientele care si-au pus amprenta asupra dezvoltarii lui. Importanta semnaturii psiho-comportamentale este larg recunoscuta in domeniul psihologiei judiciare, motiv pentru care identificarea ei face parte din eforturile profiler-ilor, indiferent de tehnica utilizata de acestia. 5. PROFILING-UL GEOGRAFIC Profiling-ul geografic este un system de management al informatiei si in acelasi timp o metodologie de investigare care evalueaza locatiile crimelor in serie pentru a determina cea mai probabila zona in care locuieste faptuitorul. Aceasta tehnica se poate aplica in cazul crimelor in serie, a violurilor, incedierilor, jafurilor si plantarii bombelor. La baza ei se afla modelul Brentingham conform caruia toti oamenii au un “spatiu de activitate” dependent de zonele in care locuim, muncim si ne relaxam si acest spatiu de activitate produce un tipar distinct de deplasare prin oras (aplicand acest model putem deduce ca un infractor trebuie sa cunoasca bine o anumita zona inainte de a comite infractiunile). Suprafata de risc cuprinde locurile cele mai probabile in care poate fi gasit infractorul si ajuta investigatorii sa-si concentreze eforturile pe zonele in care acesta este activ. Metodologia profiling-ului geografic presupune o serie de proceduri: -examinarea dosarului: declaratiile martorilor, raportul autopsiei, profilul psihologic -inspectarea locului crimei -discutiile cu investigatorii -vizitele la locurile crimelor (daca se poate) -analiza statisticilor locale referitoare la crime si a datelor demografice -studiul strazilor si al rutelor mijloacelor de transport -analiza globala a acestor date si realizarea raporturilor Adesea, tehnicile profiling sunt grupate impreuna ca reprezentand una si aceeasi metoda, cu un singur set de proceduri si practicate de persoane su acelasi tip de pregatire. Profiler-ul trebuie privit ca un specialist ce furnizează anchetatorilor informații particularizate pe un anume tip de individ care ar fi putut comite o infracțiune certă. Procesul prin care se indică caracteristicile de personalitate ale autorului unei infracțiuni, ținându-se cont de analiza câmpului infracțional, tipurile variate de personalități existente, datele statistice ale faptelor similare precum și natura disfuncțiilor mentale demonstrate de autor cu ocazia comiterii faptei poate fi denumit profiling. O definiție foarte uzitată este cea a lui Vernon Geberth: „profilul psihologic este o încercare elevată de a furniza anchetatorilor informații specifice despre un autor necunoscut ce a comis o infracțiune dată, proces bazat pe cercetarea atentă a locului faptei, victimologie și teoriile psihologice cunoscute.” Până la un punct, istoria profiling-ului se confundă cu istoria criminologiei, ambele putând fi incluse, credem noi, în marea familie a psiho-sociologiei judiciare. Omuciderile unui criminal in serie au tendinta sa creasca pe masura ce trece timpul. El trebuie sa ucida mult mai des pentru a-si satisface placerea pe care o obtine savarsind acest act. Multi criminali in serie au fost prinsi accidental, pe masura ce deveneau mai indrazneti in urmaririle lor si mai indiferenti fata de risc. Acest tip de criminal nu se opreste niciodata din ucis, pana nu este prins si incarcerat in inchisoare pe viata. Nu exista nici un tratament pentru a vindeca un psihopat sexual sadic care devine un criminal in serie. Anchetatorii criminalisti confruntati cu omoruri de natura sexuala ar trebui sa se preocupe, in primul rand, de tehnica de documentare si conservare a probelor.

Dupa parerea sa, detectivul criminalist Vernon j. Geberth8 sustine ca exista patru categorii distincte de crime de natura sexuala: -violenta interpersonala legata de dispute si atacuri; -atacul legat de viol si /sau sodomie; -uciderea legata de porniri si dorinte sexuale; -crime in serie. A) Violența interpersonală Cel mai comun tip de crimă de natură sexuală este acela generat de violența interpersonală. Acestea includ soți/soții, bărbați/femei, prieteni/prietene, prietene/prietene, prieteni/prieteni și chiar rude de sânge. Crimele pot, de asemenea, implica și o a treia persoană, cum ar fi un iubit/iubită părăsit. Moartea poate să nu apară ca fiind motivată de sex, dar dupa examinarea circumstanțelor, a elementelor de furie, ură, suparare sau răzbunare, se poate releva adevarata motivație. De exemplu: poliția poate fi chemată într-un loc unde un bărbat sau o femeie este găsită complet îmbrăcată și împușcată în cap în stilul “execuție” La început, această moarte va aparea a fi altceva decât o crimă legată de sex. Pe măsură ce se verifică “background’-ul și relațiile victimei, o nouă posibilitate se poate prezenta. De multe ori o soluție simplă sau motivată este întunecată de ceea ce i s-a facut cadavrului sau de felul cum a fost schimbată scena crimei. Ceea ce poate aparea a fi opera unui psihopat poate fi acțiunea unui amant înfuriat sau soț care, sub circumstanțe emoționale, încearcă să distrugă victima prin depersonalizarea cadavrului, mutilare facială șisau multiple tăieturi și înjunghieri, unele dintre ele putând fi făcute post-mortem.

B) Atacul cu viol și/sau sodomia

Astfel de omoruri de natură sexuală pot fi înfăptuite pentru înfrangerea victimei și/sau mai mult pentru un atac sexual. Infractorul poate fi homosexual sau heterosexual și intenția poate fi viol sau sodomie forțată. Intenția făptașului este atacul sexual și nu crima.

Aceste cazuri pot fi extrem de brutale: moartea, de obicei, rezultă în urma 9

8. Vernon J. Geberth – Practical Homicide Investigation 9. Ex. cazul “ Mihalea “ – 27 lovituri

înfrângerii rezistenței victimei de către agresor, în cazul violului, sodomiei sau atacului homosexual.Victima poate fi sufocată sau strangulată prin astuparea gurii și nasului, fiind ținută strans, cu scopul de a înăbușii țipetele victimei, cauzând asfixia.In plus, o victimă poate muri din cauza șocului sau a altei traume. Acest lucru se poate evidentia în cazul copiilor sau persoanelor vârstnice. In unele cazuri, moartea poate fi provocată intenționat. Aceasta, în special, când ucigasul îi este cunoscut victimei.

Aceste tipuri de cazuri, de obicei, au fost precedate de delicte “obișnuite”(voayorism, exchibiționism, telefoane obscene) sau alte delicte sexuale incluzând violuri sau sodomii, în care victima nu a fost ucisă. C) Devianța orientată către atac Crima născută din dorintele sexuale orientate către atacul deviant și sadic se distinge față de alte omoruri de natură sexuală prin implicarea mutilării. Cei mai mulți ucigași, potrivit studiilor făcute de FBI, nu pot participa la acțiuni sexuale cu victimele lor. In schimb, ei se vor masturba asupra victimei și se vor angaja în mutilarea post-mortem cum ar fi: îndepărtarea sânilor femeilor, atac post-mortem asupra organelor genitale masculine și feminine, introducerea de obiecte în cavitățile trupului victimelor lor și posibila antropofagie. Ucigasul, care de obicei acționează sub inspirație de moment, este obsedat de un fel de fantezie perversă. In mintea lui el și-a planuit actul și are “controlul complet”. Oricum, când se ivește posibilitatea, ucigașul care, în general, este o personalitate dezorganizată, fie intră în panică, fie devine atât de implicat în fantezia lui încât scapă din vedere faptul că lasă urme. De ex: cadavrul este de obicei lăsat la locul atacului, unde pot fi urme de sânge, mânjit pe cadavru( ceea ce înseamnă că poate fi sănge și pe ucigaș), urme de masturbare (care pot furniza grupa sanguină a suspectului), urme de anvelope de mașină sau urme de pași, obiecte personale ale ucigasului lăsate în urmă, și poate chiar amprente digitale lăsate la locul crimei.10 De multe ori, el ia o “amintire” de la victima lui, de obicei un obiect personal sau chiar o parte din corpul victimei, care are o semnificație sexuală pentru el, cum ar fi un sân. In unele cazuri, criminalul se va întoarce la locul crimei, fie să retrăiască evenimentul, fie să mutileze mai departe, cadavrul( ex. Ted Bundy). D) Crima și criminalul în serie

Crima în serie reprezintă uciderea de victime disparate în timp, de la zile la săptămâni sau luni, între ele. Aceste pauze de timp între omoruri sunt denumite și ca perioade de “calmare”.11 Cei mai mulți criminali în serie sunt bărbați (80%), relativ tineri ( 30-40 de ani), sunt sadici, au un intelect relativ normal și acționează de obicei singuri. Sunt indivizi dinamici, mobili, capabili să parcurgă kilometri întregi în căutarea victimei potrivite, care să fie vulnerabilă și usor de controlat. Victimele criminalilor în serie pot fi femei, copii, homosexuali, vagabonzi, prostituate etc. In ciuda aparențelor exterioare, criminalul în serie este un individ nesigur. Acesta dobandeste siguranță doar în “zona de confort“, locul în care își poate controla victima. Pentru a rămâne singur cu victima, criminalul recurge la diferite trucuri. El simte o mare plăcere în exercitarea puterii și a controlului asupra victimei12.Cruzimea actului său îl excită, și de aceea uneori înregistrează audio sau

10.Ex.Cazul “Gladiola”, Galati, 1988

11.Ex. Psihopatul sexual Rimaru Ion – criminal in serie – 5 omoruri si 7 tentative

video țipetele de durere ale victimei, pe care ulterior le poate folosi fie pentru a “savura“ momentul atunci când nu are o victimă, fie pentru a teroriza viitoarele victime.
Majoritatea criminalilor în serie au fost privați în copilarie de afecțiune, fiind supuși unor violențe fizice sau sexuale.

Mulți agresori au declarat că sub influeța alcoolului sau a drogurilor, în timpul crimelor, au trăit stări ireale, fără a putea percepe gravitatea, cruzimea actelor lor, și fără a putea avea o explicație logică a faptelor lor. Mulți agresori au fost identificați sub influența alcoolului și drogurilor, în momentul crimei, ceea ce are tendința de a le exacerba fanteziile sadice.13

Cei mai mulți sunt psihopați, având o personalitate instabilă, violentă. Aceștia ucid pentru a-și atenua ura, dorința de putere, dominare și răzbunare, fiind marcați și de un puternic sentiment de inferioritate, favorizat uneori de o disfuncție sexuală. Umilirea victimelor și săvârșirea crimelor au un efect “terapeutic”, stimulându-le încrederea în ei înșiși. La unii criminali în serie apare ura împotriva femeilor, care de cele mai multe ori este dublată de tendințele sadice. Intr-o oarecare măsură și pentru o perioadă limitată de timp, ei se “vindecă” ucigând, înjunghiatul și ștrangularea fiind metodele preferate. Apare evident faptul ca aceștia trebuie să ucidă mult mai des pentru a-și satisface plăcerea pe care o obtin săvârșind acest act. Un criminal în serie, în ciuda aparențelor exterioare, este un individ nesigur.El nu are nici o putere până nu are victima sub controlul sau. El se simte în siguranță în acea superioritate temporală.

Mulți criminali în serie au o fascinație pentru procedurile poliției: unii chiar au lucrat ca ofițeri de poliție sau gardieni publici și își folosesc această experiență ca să evite identificarea. Ei sunt cunoscuți ca niște obișnuiți ai politiei si trag cu urechea la conversațiile de pe marginea cazului. Unii dintre ei chiar s-au strecurat singuri în investigatie. Unii criminali în serie se întorc la locul crimei sau la locul unde a descoperit cadavrul, fie ca să evalueze investigația, fie ca să tachineze poliția cu indicii suplimentare

12.Nota T.Butoi – A se vedea criminali in serie ca de ex. Puia Iosif”hary”, Pascu Nicolae, Stroe Adrian.

13.Ex. Trombitas Francisc.

Aceștia se bucură de publicitatea crimelor lor din același motiv.Ei urmăresc probabil îndeaproape evenimentele în ziare și au acea satisfacție constientă că au învins poliția.

Pentru a rezolva crimele în serie americanii au creat o specialitate “profiling”, care are ca obiectiv stabilirea portretului psihologic al criminalului.

Pentru a evidenția personalitatea criminalului, profilerul lucrează, în principal, pe baza fotografiilor criminalistice de la locul faptei și a datelor din dosarele medico-legale. In acest demers, profilerul parcurge următoarele etape: studierea detaliată a dosarului cauzei, efectuarea examenului victimologic (biografic și medico-legal), stabilirea și evaluarea modului de operare, estimarea mobilului posibil al crimei și în final elaborarea profilului psihologic al prezumtivului criminal. Profilerul nu participă în mod direct la capturarea criminalului, ci pe baza profilului psihologic întocmit, asistă poliția locală în orientarea investigațiilor spre o anumită arie de suspecți, propunând strategii și metode de acțiune care ar putea ajuta atât la descoperirea, cât și la anchetarea acestuia.
Prima problemă pe care și-o pune profilerul este cărei categorii aparține criminalul: “psihopat -; organizat” sau “psihotic – dezorganizat”. Criminalul “psihopat -; organizat” își va planifica omorul cu minuțiozitate și nu va lăsa prea multe indicii. La criminalul în serie “psihotic -; dezorganizat”, locul crimei este întotdeauna în mare dezordine, o dovadă că acționează impulsiv și nu își poate “controla” în totalitate victima. Adesea, crimele sale sunt spectaculare și deosebit de sângeroase.

A doua problemă se referă la modul de operare, care poate permite evaluarea inteligenței criminalului. Este un concept dinamic, ce se modifică în funcție de curajul criminalului, de traseul parcurs, de dorința de a plasa anchetatorii pe alte piste etc. Prin modul de operare se face legatura între fapte, stabilindu-se nr. omorurilor comise de un criminal.
A treia problemă este “semnatura” sau “amprenta” criminalului. Pentru a sfida, criminalul în serie “pune în scenă” corpurile victimelor sale, depersonalizându-le prin diverse procedee: legare, strangulare, acoperire, dezbrăcare, mutilare, secționare și plasare în diferite locuri etc. Acestea constituie indicii relevante asupra disfuncționalității personalității autorului. In unele cazuri, criminalul inscripționează pe corpul victimei anumite inițiale sau semne, indicii-simbol ale personalității sale. Pe baza acestor indicii, profilerul stabilește legăturile dintre diferite crime. Această “semnatură” poate fi schimbată de criminal, pentru a deruta anchetatorii.

Tehnica de lucru a profilerului se bazează pe o profundă cunoaștere și înțelegere a psihologiei comportamentului uman. Toate acestea conduc la o recostituire mentală a desfășurarii faptelor și de aici, la conturarea portretului psihologic al criminalului. Acest portret este un rezultat al asocierii de probe și de intuiții care permite anchetatorilor să trieze diferitele piste și să elaboreze strategii de capturare. Este lucrul cel mai dificil și, cel mai adesea, esențial în rezolvarea cazului.

1.2.OBIECTUL PSIHOLOGIEI JUDICIARE

“… Psihologia judiciara are ca obiect studierea nuantata si aprofundata a fiintei umane implicate in drama judiciara, in scopul obtinerii cunostiintelor si evidentierii legitatilor psihologice, apte sa fundamenteze interpretarea corecta a conduitelor umane cu finalitate judiciara sau criminogena…”

Obiectivele urmărite de psihologia judiciară pot fi împarțite în două categorii:

a) obiective teoretice:

– de a-și organiza și îmbunatății aparatul teoretico-conceptual cu care operează și, pe de altă parte, de a asigura funcționalitatea acestui construct;

– de a elabora modelele teoretico-explicative privind etiologia unor fenomene psihice de care se ocupă în mod preponderent;

– de a urmări validarea unor modele conceptuale teoretico-explicative, elaborate de psihologia generală și psihologia socială în urma testării acestora pe terenul specific activității judiciare;

– de a oferi informații în vederea susținerii unor modele științifice elaborate de psihologia generală și psihologia socială; b) obiective practic-aplicative:

– de a-și elabora o metodologie specifică de cercetare-investigare a realității psihice din domeniul judiciar.

– de a surprinde și evidenția prin intermediul cercetării concrete, legități și regularitătii specifice fenomenelor psihice din domeniul de studiu;

– de a oferii organelor judiciare informații pertinente și utile privitoare la realitatea psihică în sistemul judiciar;

– de a ajuta efectiv organele judiciare în a stabili adevărul și a aplica legea. In acest sens, psihologia judiciară are un rol important în a contribui la evitarea comiterii unor erori judiciare datorate unor cauze psihologice;

– de a contribui la elaborarea unor programe recuperative și de a testa eficiența acestor programe în cadrul instituțiilor sociale specifice;

– de a contribui prin mijloace specifice la organizarea unor programe de acțiune socială preventivă;

– de a oferi asistență psihologică concretizată în expertizele de specialitate oferite atât organelor judiciare pe parcursul procesului penal, cât și infractorilor atât pe perioada detenției, cât și în perioada post-detențională. Unii autori subliniaza faptul ca precizarea obiectivelor psihologiei judiciare trebuie sa se faca tinandu-se seama, in primul rand, de cei ce vor beneficia si vor utiliza efectiv cunostiintele si rezultatele cercetarii in acest domeniu.Astfel, in opinia lui Stanley Brodsky (1973)14, cunostiintele de psihologie judiciara sunt adresate atat celor ce administreaza justitia si care utilizeaza si beneficiaza de serviciile psihologice, cat si psihologilor care au mai putina tangenta cu agentiile judiciare.

1.3.IMPORTANTA PSIHOLOGIEI JUDICIARE

Nici o crima nu poate si nu trebuie sa fie justificata. Dar, in acelasi timp, orice crima poate si este necesar sa fie explicata. Pentru a clarifica, din punct de vedere juridic, derularea reala a evenimentelor. Pentru a ne avertiza pe toti asupra pericolului din noi si din semenii nostrii. Pentru a ne informa asupra felului in care, ceva confuz, adesea cu radacini in instinct dar si cu determinari in social, poate izbucni, intr-un acting-out cu consecinte iremediabile. Si, nu in ultimul rand, pentru a-l ajuta pe cel sau pe cea care a comis “pacatul capital” sa se inteleaga pe sine, sa-si inteleaga fapta si, uneori, printr-un lung si dureros efort, sa se poata reantoarce fizic si sufleteste pe taramul umanitatii.15 Acestea ar fi cateva din ratiunile necesitatii utilizarii psihologiei, in special a celei

14.Brodsky, S.L., Psychologists in the Criminal Justice System, Univ. of Illinois Press, Urbano, Chicago,London, 1973

15.T.Butoi, Criminologie comportamente criminale, Ed. Dolaris Print, Bucuresti 2009

dinamice, psihanalitice in practica criminalistica.

Psihologia judiciara moderna16 promoveaza studiul personalitatii delicventului, studiu ce implica corelarea cu circumstantele care favorizeaza comiterea infractiunii( KARPETS), deci “un studio al persoanei plasata intr-o anumita situatie de grup” (PINATEL). De aceea se considera drept cheie de bolta a psihologiei judiciare contemporane, abordarea personalitatii delicventului in procesul depersonalizarii sale sociale, a alienarii Eu-lui sau cu deducerea concomitenta a mijloacelor ce vor permite recuperarea sa( in cazul criminalilor in serie sansele sunt aproape nule).

CAP 2. PROBLEMATICA PSIHOLOGICA RIDICATA DE CUPLUL PENAL VICTIMA-AGRESOR

In cadrul legislatiei noastre, atat in Codul penal cat si in Codul de procedura penala, privitor la raportul infractor-victima, atentia este concentrata maximal asupra celui ce savarseste fapta antisociala si mult mai putin asupra celui ce suporta efectele directe ale comiterii infractiunii, mai ales in cazul infractiunilor de violenta(omor, lovituri cauzatoare de moarte, viol, talharie, etc).

Prin victima intelegem “ orice persoana umana care sufera direct sau indirect consecintele fizice, materiale sau morale ale unei actiuni sau inactiuni criminale.17

Dupa cum reiese din aceasta definitie, precum si din precizarile altor autori18, victima inseamna intotdeauna fiinta umana, desi este necesar sa se faca o serie de precizari in acest sens.Astfel, daca este clar ca nu pot fi considerate drept victime obiecte distruse de raufacatori sau institutiile prejudiciate de activitatile acestora, in ceea ce priveste persoana victimizata, trebuie sa o diferentiem de alte cazuri de personae care, de asemenea, pot fi lezate in urma unor actiuni infractionale sau de alta natura. Victima este peroana care, “fara sa-si fi asumat constient riscul, ajunge sa fie jertfita in urma unei actiuni sau inactiuni criminale 19”.De aceea, nu pot fi considerate victime cazuri precum:

16. Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi, Tratat universitar de psihologie judiciara; Ed. Fundatia Romania de maine, Bucuresti, 2001

17. Bogdan T., Comportamentul uman in procesul judiciar, M.I., Serviciul editorial si cinematografic, Bucuresti, 1983

18. R. Lerner, Some Remarks of the Main Problems of Victimology, in Sociological Abstracts, 1973

19. Bogdan T. si colaboratorii, op.cit.,p.93

– politisti care, in indeplinirea misiunilor, sunt raniti sau isi pierd viata;

– luptatori in confruntari militare;

– initiatorul actiunii criminale care isi pierde viata;

– infractorul ce-si pierde viata in cazul legitimei aparari.

Din punct de vedere istoric, radacinile academice ale victimologiei sunt legate de o serie de lucrari aparute in perioada anilor 1940 si 1950. S-a considerat ca victimele sunt elemente valoroase de studiu, deoarece apar ca jumatate a “diadei”(perechi). Printre primii oameni de stiinta care s-au considerat ei insisi “victimologi” se numara: Mendelsohn(1940), care a examinat rezistenta oferita de victimele violului; Von Hentig(1948), ce s-a ocupat de vulnerabilitatea presupusa a unor categorii de indivizi (cei foarte tineri, cei batrani, cei cu tulburari mintale ,etc); Wolfgang(1958) care a studiat unele categorii de indivizi, luand in considerare factori precum: varsta, sexul, rasa, ale caror actiuni au contribuit la moartea lor violenta.

O contributie insemnata la crearea victimologiei a avut-o si profesorul roman Vasile V. Stanciu20, din nefericire foarte putin cunoscut la noi in literatura de specialitate. Contributia sa majora in domeniul victimologiei este datorata lucrarii “ Drepturile victimei” , publicata la Paris in 1985.

2.1. CONCEPTE, TIPOLOGII, PARTICULARITATI

Cercetarile moderne consecrate psihologiei actului infractional sunt in mod constant pluridisciplinare. O analiza strict psihologica a actului infractional consta in analiza modului in care personalitatea infractorului (inteligenta, afectivitatea, motivatia si vointa) se manifesta in pregatirea, savarsirea si in atitudinea postinfractionala. Personalitatea infractorului este fondul pe care trebuie sa se incruciseze, in cadrul duelului judiciar, functiile acuzarii si apararii pentru ca, in ultima instanta, pedeapsa este impusa infractorului, iar efectele sale sunt conditionate de aceasta personalitate. Elementele pozitive ale personalitatii vor putea conduce spre o pedeapsa mai usoara, pe cand cele negative vor trebui infrante intr-o pedeapsa mai aspra.

20. V. Belis, O.Buda, V.V.Stanciu si o noua orientare in criminologia actuala – victimologia, Revista de Criminologie, de Criminalistica si de Penologie,nr.2/1999

2.1.1. Conceptul de personalitate este esential pentru o justitie ce se fundamenteaza pe adevar, stiinta si dreptate, in care primeaza ideea de recuperare sociala a infractorului. De aceea justitia isi racordeaza activitatea la serviciile psihologice judiciare.

Infractorul se prezinta ca o personalitate deformata, ceea ce ii permite comiterea unor actiuni cu caracter antisocial sau disocial.

Infractorul apare ca un individ cu o insuficienta maturizare sociala, cu deficiente de integrare sociala, care intra in conflict cu cerintele sistemului valorico-normativ si cultural al societatii in care traieste.Pe aceasta baza se incearca sa fie puse in evidenta atat personalitatea infractorului, cat si mecanismele interne ce declanseaza trecerea la actul infractional ca atare.

Sub aspectul particularitatilor psihologice, s-au stabilit anumite caracteristici comune care se regasesc la majoritatea celor care incalca fracvent legea:

– Instabilitatea emotiv-actionala. Datorita experientei negative, a educatiei deficitare primate in familie, a deprinderilor si practicilor antisociale insusite, infractorul este un individ instabil din punct de vedere emotiv-actional. Instabilitatea emotiva face parte din starile de dereglare a afectivitatii infractorulor care se caracterizeaza prin lipsa unei autonomii afective, insuficienta dezvoltare a autocontrolului afectiv, slaba dezvoltare a emotiilor si sentimentelor superioare, indeosebi a celor morale etc. Toate acestea duc la lipsa unei capacitate de autoevaluare si de evaluare adecvata, la lipsa de obiectivitate fata de sine si fata de altii.

– Inadaptarea sociala. Inadaptatii, cei greu educabili, de unde se recruteaza intotdeauna deviantii, sunt elemente a caror educatie s-a realizat in conditii neprielnice si in mod nesatisfacator. Anamnezele facute infractorilor arata ca , in majoritatea cazurilor, acestia provin din familii dezorganizate (parinti decedati, divortati, infractori, alcoolici), unde nu exista conditii, priceperea sau preocuparea necesara educarii copiilor.

– Sensibilitatea deosebita. Pe infractor il caracterizeaza lipsa unui sistem de inhibitii, elaborate pe linie sociala.Atingerea intereselor personale, indiferent de consecinte, duce la mobilizarea excesiva a resurselor fizice si psihice.

– Duplicitatea comportamentului. Constient de caracterul socialmente distructiv al actului infractional, infractorul lucreaza in taina, observa, planuieste si executa totul ferit de ochii oamenilor, in general, si ai autoritatilor, in special. Reprezentand o dominanta puternica a personalitatii, duplicitatea infractorului este a doua lui natura, care nu se mascheaza numai in perioada in care comite fapta infractionala, ci tot timpul. El joaca rolul omului cinstit, corect, al omului cu preocupari de o alta natura decat cele ale “ specialitatii” infractionale.

– Imaturitate intelectuala. Aceasta consta in incapacitatea infractorului de a prevedea pe termen lung consecintele actiunii sale antisociale. Exista ipoteza ca infractorul este strict limitat la prezent, acordand o mica importanta viitorului. Imaturitatea intelectuala nu se suprapune cu rata scazuta a coeficientului de inteligenta, ci inseamna o capacitate redusa de a stabili un raport rational intre pierderi si castiguri in proiectarea si efectuarea unui act infractional.

– Imaturitatea afectiva. Datorita dezechilibrului psiho-afectiv, imaturitatea afectiva duce la o rigiditate psihica, la reactii disproportionate, predominand principiul placerii in raport cu cel al realitatii. Imaturul afectiv recurge la comportamente infantile (plans, crize) pentru obtinerea unor placeri imediate, minore si uneori nesemnificative.

– Frustrarea. Este o stare emotionala resimtita de infractor atunci cand este privat de unele drepturi, satisfactii, care considera ca i se cuvin sau cand in calea obtinerii acestor drepturi se impugn obstacole. Frustrarea este resimtita in plan afectiv-cognitiv ca o stare de criza (o stare critica, de tensiune) care dezorganizeaza, pentru momentul dat, activitatea instantei corticale de comanda a actiunilor, generand simultan surescitarea subcorticala.

– Complexul de inferioritate. Este o stare pe care infractorul o resimte ca un dentiment de insuficienta, de incapacitate personala. Complexul de inferioritate apare in urma unor deficiente, infirmitati reale sau imaginare fiind potentate si de catre dispretul, dezaprobarea tacita sau experimentata a celorlalti.

– Egocentrismul reprezintă tendința subiectului de a raporta totul la sine însuși; el si numai el se afla in centrul tuturor lucrurilor si situatiilor. Atunci cand nu isi realizeaza scopurile propuse devine invidios si susceptibil, dominator si chiar despotic. El nu este capabil sa vada dincolo de propriile dorinte, scopuri, interese, este un individ ce se considera mereu persecutat, isi minimalizeaza defectele si isi maximizeaza calitatile iar atunci cand greseste ataca cu virulenta.

– Labilitatea este trasatura personalitatii care semnifica fluctuatia emotivitatii, capriciozitatea si, ca atare, o accentuata deschidere spre influente, actiunile individului fiind imprevizibile.Instabilitatea emotionala presupune o induficienta maturizare afectiva, individul fiind robul influentelor si sugestiilor.

– Agresivitatea apare atunci cand individul este impiedicat sa-si satisfaca dorintele si se manifesta printr-un comportament violent si distructiv. Cele mai cunoscute forme de agresivitate sunt: autoagresivitatea ( consta in indreptarea comportamentului agresiv spre propria persoana – automutilari, tentative se sinucidere sau chiar sinucidere) si heteroagresivitatea (presupune canalizarea violentei spre altii – omuciderea, violul, vatamarea corporala, tentativa de omor, etc.) – Indiferenta afectiva sau insensibilitatea morală reprezintă acea trăsătură negativă prin care individul este împiedicat de a încerca emoții și înclinații altruiste și simpatice, fiind dominat de egoism și răceală față de aproapele lui. Aceasta latura a personalitatii infractorului se formeaza de la varste timpurii, fiind una din principalele carente ale procesului socializarii, un rol important detinandu-l in acest plan functionarea defectuoasa a structurii familiale, precum si stilul educational adoptat in cadrul acestei microstructuri.

Aceste componente ale personalitatii infractoare se pot intalni si la celelalte persoane (neinfractori), insa la acestea nu sunt elemente dominatoare ale personalitatii, nu au consistenta si frecventa intalnita la infractori, nu sunt orientate spre infractionalitate.

Traind in conflict cu societatea si actionand mereu impotriva ei, prin succesele obtinute in activitatea infractionala devin increzuti, orgoliosi, supraapreciindu-se si ajungand la manifestari de vanitate, adeseori puerile. Infractorul se simte mereu in continua legitima aparare fata de societatea care refuza sa ii ofere de bunavoie ceea ce el pretinde. Elementul lui vital si in acelasi timp si o trasatura fundamentala a caracterului sau este minciuna.

Lipsa unui microclimat afectiv, eschivarea de constrangeri social-morale, lipsa unor valori etice care sa tinda, il fac pe infractor indiferent fata de viitor, ii imprumuta o atitudine de totala nepasare fata de propria-i soarta. Din acest motiv aparentul curaj de care da dovada, reprezinta de fapt insensibilitate, indiferenta in urma tensiunii continue, in urma obisnuintei de a fi mereu in pericol.Egoismul innabusa complet orice urma de compasiune, si ca urmare poate duce la acte de mare cruzime.

Luand in considerare unicitatea oricarui act infractional, a individualitatii si personalitatii distincte a oricarui infractor, nu este lipsita de interes urmarirea si surprinderea unor particularitati psihologice ale infractorilor de diverse „specialitati”.

2.1.2. Tipologia infractorilor În general, noțiunea de tip desemnează o totalitate de trăsături caracteristice, distinctive ale unui grup social, profesional etc., trăsături comune repetabile și care se găsesc mereu în corelație. Tipologiile infractorilor pot fi determinate, în special, prin cercetarea fenomenului de recidivă. Posibilitățile de acomodare și de reintegrare se determină frecvent prin calcularea indicelui de inadaptare. Astfel, în funcție de o serie de criterii în literatura de specialitate s-au realizat diverse categorii și tipologii ale infractorilor după cum urmează: a) în funcție de gradul de conștientizare și control al comportamentului criminal avem  infractori normali și anormali. b) În funcție de tendința de repetare  a acțiunilor criminale avem infractori recidiviști și nerecidiviști. c) În funcție de gradul de pregătire infracțională avem infractori situationali și infractori de carieră. ( L.Yablonski) d) În funcție de modul în care personalitatea infractorului afectează comportamentul lui criminal avem criminali socializați, criminali neurotici , criminali psihotici și criminali sociopați.(V.Dragomirescu) e) De asemenea, în literatura de specialitate se operează o tipologie a recidiviștilor în funcție de tipul de fapte comise, în tendințe hetero sau homo distructive, vizând reitegrarea unor comportamente îndreptate înspre delincvente diferite respectiv spre același tip de delicte. f) Primele tipologii specifice de criminali au fost realizate de C. Lombroso și E. Ferri. Lombroso a încercat să demonstreze existența unui tip de criminal înnăscut, care se caracterizează prin anumite trăsături apreciate ca stigmate ale crimei, ulterior, acesta a făcut o diferențiere în tipologia sa, distingând între criminalii de tip pasional, bolnav mintal și epileptic. g) Criminologul austriac Seeling reține opt tipuri de criminali: criminali profesioniști, criminali contra proprietății, criminali agresivi, criminali cărora le lipsește controlul sexual, criminali care într-o situație de criză nu găsesc decât o soluție “criminală”, criminali caracterizați prin lipsă de disciplină socială, criminali dezechilibrați psihic și criminali care acționează în baza unor reacții primitive. h) J. Pinatel distinge între tipul pervers, tipul caracterial și tipul ideologic al infractorului.

2.1.3.Particularitatile psihologice ale diferitelor categorii de infractori

Incercarile de clasificare si portretizare a infractorilor prezinta importanta atat din punct de vedere teoretic, cat si din punct de vedere practic. Teoretic, deoarece ajuta la elaborarea unor modele explicative privind modul de structurare a personalitatii infractorilor si totodata, la evidentierea unor aspecte privind formarea si evolutia unor asemenea structuri in timp. Practic, deoarece ajuta la organizarea unor actiuni sociale preventive si la elaborarea unor programe de recuperare si reinsertie sociala. Cunoasterea cat mai exacta a profilului personalitatii infractorului permite in primul rand organizarea unui program diferentiat si individualizat de reeducare, recuperare si reinsertie sociala. In al doilea rand, cunosterea acestui profil este profitabila organelor judiciare in finalizarea intentiei lor de stabilire a adevarului si de solutionare legala a cauzelor. Particularitatile psihologice ale diferitelor categorii de infractori:

a) Cersetorul – formeaza un clan deosebit in lumea infractorilor. Se poate spune ca cersetorul are o personalitate histrionica. Acesta este in posesia unor elemente ale artei dramatice, stiind sa-si valorizeze defectele fizice in asa fel incat sa impresioneze, sa sensibilizeze. Actioneaza prin intermediul rolului jucat verbal, prin mimica si costumatia adecvata. Cei ce ajung la maiestrie in cersetorie, stiu sa utilizeze metode cu totul deosebite (modularea vocii, gestica, invocarea unor mari necazuri etc.) pentru a atrage atentia trecatorilor si a obtine compasiunea lor. Cersetorul dispune de inteligenta emotionala si un grad ridicat de adaptabilitate. Este abil, subtil, ingenios, speculativ. De fiecare data face apel la principiile crestine, invocand divinitatea.
Unii cersetori isi adapteaza rolul dupa sezon, clientela, oras, cartier. Locurile pe care le prefera cersetorul sunt cele cu afluenta mare de public (piete, gari, la intrarea in magazine, sali de spectacol, stadioane, mijloace de transport in comun si statiile acestora etc.) sau cele care prin specificul activitatii genereaza compasiune (biserica, spital etc.). Eventualele infirmitati sunt subliniate cu grija si apar fie etalate ostentativ, fie abia discret sugerate, nuantate. Acest tip de infractor profita fara jena de orice sentiment sau interes al publicului, fiind totodata bun cunoscator empiric in sesizarea si exploatarea trasaturilor psihologice ale celor de la care cersesc.Cersetorii sunt organizati in adevarate “retele” nationale sau internationale, liderii acestora avand un profit consistent, uneori chiar fabulos. In retea sunt foarte bine organizati, respectandu-si fiecare ierarhia si rolul pe care il are: unii transporta si plaseaza cersetorul in locul stabilit, altii trec periodic, la anumite ore, sa ia banii rezultati din cersit. Cea mai mare parte din banii adunati trebuie sa o predea sefului sau, care ii asigura si “protectia.” Cersetorul care nu reuseste sa adune suma stabilita, este pedepsit de seful lui, uneori, foarte dur.
b) Hotul – savarseste cea mai primitiva actiune infractionala. Actiunea in sine consta din miscari relativ simple: intinderea mainii, apucarea obiectului, atragerea lui spre infractor, camuflarea si transportarea acestuia intr-un loc ascuns. Caracteristic furtului este modul discret al sustragerii obiectului si apoi indepartarea rapida de la locul infractiunii, ascunderea de acei care l-ar putea urmari si implicit identifica. Hotul lucreaza mai mult cu mana si cu corpul, dar acest lucru se refera numai la actiunea in sine, deoarece pregatirea unui furt cere o activitate mintala minutioasa, deosebit de laborioasa. Caracterul predominant fizic al actiunii presupune din partea lui un antrenament deosebit. Dexteritatea lui caracteristica, mobilitatea fizica, rapiditatea miscarilor sunt rezultatele in primul rand al exercitiului si, numai in al doilea rand, sunt favorizate si de unele predispozitii native (mobilitatea proceselor nervoase fundamentale, nivelul de dezvoltare si perfectionare al analizatorilor etc.). Hotul are un spirit de observatie bine dezvoltat, orientare prompta in situatia data si organizarea imediata a unui plan de actiune bazat pe elemente concrete. Mijloacele lui de operare, desi unele ingenioase, se bucura totusi de putina variabilitate. Ca si ceilalti infractori, hotul nu are o gandire care sa exceleze prin calitati deosebite, deoarece ea este limitata la preocuparile lui specifice. Inclinatia spre risc este deosebit de mare, fapt pentru care de multe ori ei mizeaza pe elemente cu extrem de putine sanse de reusita. Reactia tipica este debarasarea de obiectul furat si fuga. Acesta nu se apara si nu opune rezistenta, numai in cazul cand este atacat fizic. Coincidenta unor factori externi, nefavorabili, cu nereusita actiunii infractionale il determina pe hot sa fie superstitios, uneori chiar mistic.
c) Hotul din buzunare sau sutul cum i se mai spune, actioneaza de obicei, numai in locurile aglomerate (magazine, gari, piete, mijloace de transport in comun, stadioane, sali de spectacole etc.). In mod obisnuit, locul din care se fura este buzunarul, poseta, sacosa etc., unde intotdeauna se pastreaza valori. De aici decurg o serie intreaga de consecinte care se refera la imbracamintea infractorului, mijloacele de operare, trucurile folosite si altele. Anotimpurile preferate ale hotului din buzunare sunt cele calduroase, deoarece persoanele sunt imbracate usor, cu buzunare expuse, cu haine mai largi, ceea ce ofera mai putine obstacole. Furturile din buzunare se comit de obicei noaptea, in gari, in trenuri etc., iar ziua numai la anumite ore, in special in mijloacele de transport in comun, cand lumea este grabita si se inghesuie sa plece sau sa vina de la serviciu sau de la diverse spectacole. Cand au loc manifestatii cultural-sportive, in special meciuri de fotbal, concerte si spectacole in aer liber, atunci deverul este mare. Daca persoanele au mai consumat si bauturi alcoolice, misiunea hotilor din buzunare este mult usurata. Hotii din aceasta categorie, ii sesizeaza foarte usor pe cei distrati, neglijenti, naivi etc. Femeile indragostite, bine dispuse sunt o tinta ideala pentru hoti. Acest tip furturi au o incidenta mai mare in preajma sarbatorilor de iarna sau primavara. Femeile infractoare prefera in special magazinele, deoarece sunt mai putin suspectate decat barbatii, desi uneori ele actioneaza in complicitate cu barbatii.Hotul din buzunare opereaza de regula in echipa, fiecare membru avand un rol bine stabilit. De exemplu, unul provoaca inghesuiala sau o accentueaza, altul sustrage portmoneul sau ceasul, iar altul, plasat in spatele acestuia, primeste obiectul furat. Instrumentul ajutator cel mai folosit in comiterea faptei este lama. Pentru a-si masca mana pe care o introduc in buzunarele sau posetele “husanilor”- expresie pe care o atribuie victimelor, o acopera cu un obiect pe care il tin in cealalta mana. Procedeul este obligatoriu, mai ales cand opereaza singur. De regula, aceste obiecte sunt: un pulover, o sacosa, o punga din plastic de culoare inchisa, un ziar etc. Hotul din buzunare cauta sa nu lase nici cea mai mica impresie ca se cunoaste cu ceilalti membri ai grupului infractional. Apropiindu-se mijlocul de transpost in comun, ei se intercaleaza printre calatorii din statie into anumita ordine, in raport cu sarcina pe care o are fiecare. Unii hoti din buzunare, cand observa ca i s-a facut rau cuiva, sunt primii care sar in ajutor. Intentiile lor nu sunt insa de binefacere, ci de a-l “opera” pe cel neajutorat.
Argoul hotilor din buzunare este foarte important in actiunea infractionala. In scop preventiv, asa-zisele “neologisme de taraba” nu trebuie pierdute din atentie, in sensul ca auzindu-le, trebuie sa ne puna in garda ca persoanele respective fac parte din categoria raufacatorilor. Cunoscand si sensul unor asemenea cuvinte, se poate afla intentia celor care le utilizeaza, luand masuri in consecinta.In argoul hotilor din buzunare, cuvantul “coaja”, de pilda, inseamna portofel; “ploasca” -; geanta; “lamai” -; bani; “moara” -; ceas; “spital” -; palton; “caldura” -; buzunarul din interior al hainei; “caraimane” -; buzunarele exterioare; “fulg” -; borseta; “scafa” -; mana; “lustra” -; palarie; “mahar” -; sef; “muialii” -; politisti; “arhiepiscop” -; persoana cu bani multi; “scalpet” -; betiv; “usturoi” -; atentie; “piper” -; nu tine; “stranut” -; e al nostru; “udatura” -; tradare; “boboci” -; il atacam; “papura” -; pericol mare; “sapun” -; sa fugim repede; “sirop” -; victima; “varza” -; acoperire; “test” -; inel; “cercuri” -; cercei (T.Tandin, 1999). O categorie aparte sunt hotii de masini. Acestia actioneaza si independent, dar mai ales constituiti in retele nationale si transnationale. O serie de organizatii transnationale si-au creat legaturi in randul grupurilor de hoti autohtoni si actioneaza in cooperare. Traficul cu autoturisme de lux, a devenit o afacere deosebit de profitabila, obtinandu-se sume foarte mari de bani. Furturile de autoturisme, in special de lux, se efectueaza la comanda (se cauta o anumita marca, model sau an de fabricatie). Aceste retele de hoti dispun de aparatura performanta, sofisticata atat pentru anihilarea sistemelor de alarma cu care sunt prevazute autoturismele, cat si pentru falsificarea seriilor de identificare a acestora. Acest tip de hoti sunt experti in fortarea geamurilor si in deschiderea usilor. Unele autoturisme, dupa ce au fost furate li se schimba imediat, numerele de inmatriculare, placutele cu seriile de identificare, culoarea, prin revopsire, sunt falsificate documentele de provenienta sau se intocmesc altele false si sunt transportate in alta localitate spre vanzare. Alteori, in ateliere clandestine, sunt dezmembrate si apoi valorificate ca piese de schimb, in toata tara. Exista hoti care fura autoturisme pentru a le folosi la comiterea altor fapte infractionale ( furturi din locuinte, magazine etc.), dupa care le abandoneaza, fie in stare normala, fie accidentate. O alta categorie, sunt hotii ocazionali, care fura autoturismele mai mult in scop de distractie. In timp ce se vin de la o petrecere, neavand alt mijloc de transport, sau din teribilism, recurg la furtul unui autoturism, pe care il abandoneaza cand ajung la destinatie sau cand s-a terminat combustibilul. Uneori, acestia profita chiar de neglijenta proprietarului, care isi lasa portierele autoturismului neasigurate cu yala sau isi uita cheile in contact, in bord etc. d) Spargatorul – se contureaza tipic ca personalitate, prin operarea in banda si prin utilizarea fortei ca mijloc de aparare in caz de surprindere. Spargatorul, in special cel modern, poseda temeinice cunostinte de ordin tehnic. Deoarece comiterea actului infractional presupune actiuni complexe, de securitate individuala, spargatorii se recruteaza din randul celor mai evoluati infractori. Pe langa inteligenta practica, necesara efectuarii unei spargeri, ei au nevoie si de unele calitati deosebite, cum ar fi calmul, curajul, “sangele rece”, aprecierea corecta a situatiei etc. Utilizand violenta in aparare, spargatorii, se apropie de talhari, iar prin faptul ca tind sa-si insuseasca bunuri, de hoti. De multe ori cand nu gasesc bani sau bunuri de valoare, devin razbunatori , distrugand totul. e) Talharul actioneaza de obicei in strada sau in locuri deschise mai putin circulate. Intreaga sa activitate infractionala se caracterizeaza prin violenta, sustinuta de o constitutie fizica, somatica adecvata. Ca particularitati specifice dobandite in cursul activitatii infractionale, putem aminti o motricitate sporita fata de normal, hotarare si indrazneala in timpul operarii, de multe ori cruzime, desi talharul recurge la asasinat numai in caz de nevoie si mai mult in scop defensiv. Se manifesta violent, odata planul fiind elaborat nu-si mai poate suspenda sau amana cu usurinta actiunea infractionala.
f) Infractorul intelectual (escrocul, falsificatorul, santajistul etc.) – din punct de vedere psihologic, se caracterizeaza prin perspicacitate, imaginatie, viclenie, perfidie, ipocrizie, ceea ce ii confera o inteligenta delictuala. Are capacitatea de a parea simpatic, cinstit, convingator, deosebit de amabil, creaza impresia ca are relatii multe si sus-puse, ca este influent si altruist. Are un aer de gentlemen si un talent eminamente artistic de a pacali aproape pe oricine. La acesta forta fizica este mai putin importanta, in general fizicul trece pe un plan secundar si joaca un rol de decor care faciliteaza in unele cazuri (escrocherii) savarsirea infractiunii. Modul de actiune al infractorului intelectual este preponderent pe cale verbala. Desi nu are un nivel de pregatire ridicat, dispune de un debit verbal adaptat rolului si adecvat scopului urmarit, accesibil victimei. Isi alege dintre victimele potentiale, pe cele mai naive sau predispuse la inselaciune. Principala arma de atac a infractorului intelectual este minciuna. Bun cunoscator al psihologiei oamenilor, stie sa se faca agreabil, folosind un limbaj protocolar si etaland o infatisare generala atragatoare. Este vorbaret si dispune de o fantezie exagerata, etalandu-se ca atotstiutor, vanitos si egoist, gusta placerea rolurilor pe care le interpreteaza.
Escrocul si santajistul se caracterizeaza in special printr-o elasticitate a gandirii, prin posibilitatea de a descoperi rapid slabiciunile victimei si prin gasirea unor solutii rapide care duc la eschivare si iesire din incurcatura. (T.Tandin, 1997).
Strategiile folosite de infractorul intelectual anihileaza constiinta, logica si mai ales prudenta victimei. Relevant este faptul ca victima intra in jocul escrocului si crede afirmatiile acestuia, deoarece acestea corespund trebuintelor sale launtrice. In acest sens, escrocul descifreaza imediat gandurile victimei si succesul lui depinde de corecta lor interpretare. Aceasta situatie face ca fiecare din cei doi protagonisti sa joace un rol important. In aceasta diada, intre autor si victima, functioneaza o relatie de insolita complicitate, succesul primului nefiind posibil fara coparticiparea celui de al doilea. Dupa subiectul sau obiectul actiunii intalnim escroci sentimentali, care urmaresc obtinerea unui profit dintr-o relatie interumana, iar daca urmaresc un castig material acestia pot comite infractiuni de genul: inselaciune, fals, trafic de influenta, abuz de incredere etc. Specific pentru escroc este duplicitatea sa cameleonica, el fiind in stare sa-si asume o identitate convingatoare, diferita de cea reala, prin care reuseste sa-si pacaleasca victimele. Identitatea asumata este adaptata victimei: om de afaceri, persoana aflata in dificultate financiara momentana care vinde bunuri de valoare la preturi foarte mici sau se ofera sa efectueze convenabil diferite servicii etc., persuasiunea prin minciuna fiind punctul sau forte. Pentru a zadarnici sau ingreuna identificarea sa, infractorul intelectual actioneaza sub identitate falsa, sens in care depune toate diligentele pentru a intra in posesia actului de identitate sau legitimatiei altei persoane, de la care le obtine prin furt sau prin diverse promisiuni. Pentru falsificarea actelor si documentelor folosesc instrumente performante (calculatoare, copiatoare etc.). O alta categorie de infractori sunt “bisnitarii sau smenarii”, care comit inselaciuni cu ocazia schimbului valutar (“smenul” este un teanc de hartii de forma unor bancnote). Intre doua bancnote reale se aseaza un teanc de bucati de hartie cu aceleasi dimensiuni ale bancnotelor, dand impresia unei anumite sume de bani, “corespunzatoare” tranzactiei. Initial, “smenarul” ii prezinta “clientului” teancul real de bancnote, iar intr-un moment de neatentie creat special, schimba teancul real cu “smenul”. Cele doua teancuri de bancnote ( cel real si “smenul”) sunt prevazute cu bendite identice din plastic, pentru a nu fi sesizata diferenta. Imediat ce “smenul” a fost plasat victimei, infractorul, printr-o strategie derutanta special creata (“semnalarea” aparitiei unui lucrator de politie), dispare de la locul faptei. Victima, stiind ca a efectuat o tranzactie ilegala, ascunde repede “banii” si dispare si ea de la locul faptei, descoperind mai tarziu ce i s-a intamplat.
De asemenea, nu trebuie neglijate tigancile gicitoare in: carti, ghioc, bobi, cafea, palma etc., vrajitoarele care prin descantece, creaza impresia ca scot raul din oameni etc.Avand o intuitie remarcabila, ghicitoarele descopera foarte rapid problemele victimelor, dandu-le satisfactii, precum: promisiuni de casatorie, prosperitate, viata lunga, calatorii, o posibila razbunare etc., promitand-le indeplinirea tuturor dorintelor.De cele mai multe ori, informatiile sunt oferite chiar de catre victime sau sunt culese de catre ghicitoare de la alte persoane din anturajul acestora. Pe masura ce incep sa ghiceasca in palma, in functie de confirmarile sau infirmarile victimelor, ghicitoarele isi adapteaza, isi orienteaza strategia prezicerii.Ghicitoarele si vrajitoarele pretind de la victime sume de bani, bijuterii, imbracaminte etc. Vrajitoarele care “dezleaga” cununii, pretind pe langa bani chiar si rochia de mireasa, coronita, seturi de lenjerie pentru pat, perne, care sa le “serveasca” la ritualuri si care nu mai pot fi inapoiate, chipurile, deoarece necuratul ar taia astfel vraja. g) Asasinul este cel mai odios si cel mai nociv infractor. Acesta se caracterizeaza prin: irascibilitate, impulsivitate, agresivitate crescuta, labilitate, autocontrol foarte scazut al reactiilor instinctiv-emotionale, intoleranta la frustrare, viclenie, perversitate, lipsa empatiei, indiferenta afectiva, complex de inferioritate etc. Este egocentric, dominator, revendicativ, avand o capacitate de rationalizare scazuta, instabil si superficial in relatiile cu ceilalti, ceea ce il face sa se angajeze chiar spontan in situatii conflictuale, reactionand violent. Comiterea infractiunii devine posibila datorita intrarii individului intr-un mediu care ofera situatii conflictuale de la care el nu stie sau nu poate sa se sustraga. Dupa mobilul asasinatului (obtinerea unor avantaje materiale, ura, gelozie, razbunare, fanatism etc.) si gradul de violenta cu care infractorul savarseste fapta, putem sa ne dam seama daca avem de-a face sau nu cu un infractor normal. In cazul asasinilor normali nu este vorba de o placere sadica, ci de o relaxare dupa o mare tensiune, in urma rezolvarii unei situatii conflictuale pe calea asasinatului. Este deci o aparenta satisfactie, o detensionare momentana dupa actul savarsit. Situatia conflictuala in care se afla asasinul este dublata de implusivitate si agresivitate, de o motricitate marita, care se exteriorizeaza prin violenta de ordin fizic. Asasinul este insensibil la durerile fizice ale altora si de aceea este lipsit de compasiune fata de ceilalti. Aceasta insensibilitate nu este innascuta, ci se castiga ca urmare a stilului de viata dusa in conditii de vicisitudini fizice si psihice. h) Infractorul recidivist – psihologic se caracterizeaza prin:

– imaturitate intelectuala;

– impulsivitate marita, agresivitate;

– indiferenta afectiva;

– egocentrism;

– tendinta de opozitie;

– scepticism;

– rezistenta scazuta fata de stimuli.

Infractorii recidivisti au tendinta de a percepe realitatea intr-un mod neobisnuit, deformat, avand impresia ca nimeni nu le acorda ajutor si ca in viata totul se petrece conform legilor “bafei” sau “ghinionului”. Susccesul obtinut la prima infractiune, actioneaza drept stimul pentru alte situatii infractionale asemanatoare. Primeste greu dezaprobarea, cata vreme aprobarea il stimuleaza pozitiv.

i) Infractorul de profesie (de cariera) – este format si socializat in directia comiterii infractiunii. Reprezinta ultimul grad de inadaptare sociala prin faptul ca unica lui sursa de existenta o constituie infractiunea. Obiectul principal al activitatilor sale infractionale il constituie castigurile financiare si el nu se implica in comiterea unor infractiuni cu violenta. De obicei debuteaza in calitate de copil delicvent avand originea in paturile de jos ale societatii. El planifica actiunea infractionala mult mai amplu decat o face infractorul obisnuit, ocazional.

In general este pregatit pentru arest si judecata, considerand ca aceste lucruri fac parte din viata sa.Totodata intrand in contact cu alti infractori poate invata noi metode de comitere a infractiunilor. De asemenea, ca rezultat al infractiunii, el poate avea bani pusi deoparte pentru cheltuieli de judecata si pentru perioada post-detentie.

Infractorul se deosebeste de ceilalti oameni, din punct de vedere psihologic, nu printr-o functionare deosebita a proceselor sale psihice, ci prin faptul ca actiunile lui au un continut antisocial.Cunoasterea particularitatilor psihice ale infractorului ne duce la explicarea comportamentului, la posibilitatea depistarii si reeducarii acestuia.

2.2. TIPURI DE PERSONALITATE

Inca din cele mai vechi timpuri s-a observat ca exista clase de indivizi care au unele caracteristici commune sau grupuri de astfel de caracteristici, fie pe latura intereselor, a modului de gandire, fie pe cea a temperamentului, a constitutiei lor fizice. Indivizii din respectiva clasa – in functie de caracteristica aleasa – apartin aceluiasi tip. Daca un grup de indivizi se caracterizeaza prin persistenta, rigiditate, subiectivitate, timiditate, putem spune ca acesti indivizi apartin tipului introvertit. Dupa unii autori (R.Stagner, 1961; H.J. Eysenck, 1970)personalitatea este organizata ierarhic pe patru niveluri: nivelul reactiilor specifice, nivelul reactiilor de deprindere, nivelul reactiilor de trasatura si nivelul superior de reactie tipologica.

Pornind de la ideea ca temperamentul este componenta de baza a personalitatii, inca din antichitate, Hipocrat a ales drept criteriu al tipologiei sale predominanta uneia din “cele patru humori ale organismului” uman(sange, bila neagra, bila galbena, flegma), sustinand existenta a patru tipuri temperamentale fundamentale: sangvinic, melancolic, coleric, flegmatic.In limbajul cotidian coleric inseamna irascibil, sangvinicul este considerat optimist, melancolicul – trist, iar flegmaticul – apatic.

Tipologia lui C.G.Jung

Axandu-se exclusive pe criterii de natura psihologica, C.G.Jung considera ca exista doua tipuri extreme: cel introvertit si cel extravertit, intre care se plaseaza tipul intermediar (ambivert), avand caracteristici din ambele tipuri extreme.

Extravertitul tipic este sociabil, ii plac petrecerile, are multi prieteni, mereu simte nevoia sa aiba cu cine vorbi, nu-i place lectura solitara, ii place sa riste, actioneaza sub inspiratia momentului, ii plac glumele, este deschis, prietenos, optimist, tot timpul este active, tinde spre agresivitate si-si pierde cumpatul usor.

Introvertitul tipic este o persoana linistita, retrasa, care pretuieste mai mult cartile decat oamenii.Fata de majoritatea oamenilor este foarte rezervat. El tinde sa ia totul in serios, este foarte ordonat, rar se comporta agresiv si nu-si pierde usor cumpatul, este pesimist si pune mare pret pe valorile etice.

Valoarea tipologiilor

Daca luam categoriile lui C.G.Jung observam ca ele se afla la polii opusi ai unui continuum unde, insa majoritatea spatiului este ocupata de tipul intermediar.Tipul intermediar, in orice sistem topologic, ocupa un loc de frunte, ceea ce aparent ar invalida tipologiile in general, “ …exista grupe de indivizi la care comportamentul criminal deriva din cauze totalmente diferite…asa se pare ca ucigasii – cel putin cei din Europa – ar fi mai mult introvertiti; totusi, poate la asasinii profesionisti sa fie altfel..”

Fara indoiala, nu vom gasi nicaieri vreun “tip pur”, in nici un cadru de referinta, in nici un sistem topologic. Aceasta cu atat mai mult cu cat insasi ideea de tip este o abstractie, un construct mintal, care corespunde mai degraba necesitatilor noastre logice de a “ordona” fenomene naturale care, prin esenta lor, nu sunt “ordonate”.

2.3. CUPLUL PENAL VICTIMA-AGRESOR

O notiune introdusa de Mendelsohn este cea de “cuplu penal”. Aceasta este compusa din cuplul antagonist “criminal – victima” in permanent conflict si adversitate. Cuplul penal are doua aspecte:21

a) in faza preinfractionala, elementele cuplului sunt sau indiferente(majoritatea cazurilor) sau se atrag reciproc (crima pasionala, excrocheria, bigamia);

b) in faza postinfractionala, cele doua elemente ale cuplului se resping reciproc, devenind elemente antagoniste.

Mendelsohn afirma ca e totalmente gresita ideea ca problema crimei poate fi solutionata numai prin studiul delicventului. Separarea delicventului de victima este o eroare.

El subliniaza ca “victima este o realitate vie”, o personalitate tot asa de interesanta ca si delicventul. Victima are o fizionomie specifica: una biologica, psihologica si sociala.

Din punct de vedere psiho-social, corelatia dintre delicvent si victima are patru aspecte:

– victima este cauza delictului(cazul unei infractiuni comise de unul dintre soti cand constata adulterul in flagrant delict);

– victima este pretextul infractiunii ( cazul excrocheriilor);

– victima este rezultatul unui consens intre ea si delicvent ( cazul sinuciderii in doi);

– victima este rezultatul unei coincidente ( cazul cand informatorul pandind o persoana, loveste pe alta).

Din punct de vedere strict juridic, precizarea statutului celor doi membri ai cuplului se face atat in baza stabilirii initiativei in a comite o fapta antisociala, cat si in baza efectelor acesteia. Persoana ucisa, vatamata corporal, violata, apare in calitate de victima , iar cea care a ucis, a vatamat corporal sau a violat, apare in calitate de infractor. Desi exista cazuri in care intre infractori si victima nu a existat nici un fel de legatura anterioara, se considera ca, privind din perspectiva strict psihologica, nici o victima nu poate fi absolvita integral de o anumita raspundere legata de actul infractional

21.T.Butoi si colaboratorii, Victimologie si psihologie victimala, Ed. Pinguin Book, Bucuresti 2009

(victima unui viol in parc – a ignorat pericolele posibile plimbarii in parc la ore tarzii; victima unui atac nocturn- a achizitionat bunuri de valoare si s-a laudat cu ele, minorii nesupravegheati atent de cei care au grija de ei).

Dr. T.Butoi considera ca in cazul in care intre victima si infractor, exista anumite legaturi anterioare, plecandu-se de la cunoasterea victimei (modul sau de viata, preferinte, trasaturi psihomorale si psihocomportamentale) se poate “reconstitui” fizionomia particulara a relationarii interpersonale infractor – victima si, in felul acesta, se poate identifica cel ce a comis fapta criminala.

Se considera ca acesta situatie este valabila pentru cazul in care victima este o persoana decedata. In cazul in care victima nu decedeaza, apare problema masurii in care ea este dispusa sa-l demaste pe infractor (frica de reactiile infractorului). In toate aceste cazuri, modul de reactie al victimei, psihologia ei vor “informa” asupra unor caracteristici psihice si comportamentale ale infractorului.

Din marea varietate a datelor de interes pentru cunoasterea victimelor, T.Bogdan a facut o selectie a celor pe care le-a apreciat ca avand o semnificatie deosebita in procesul identificarii autorilor, si anume:22

datele referitoare la determinarea naturii juridice a cazului pentru a stabili daca in speta este vorba de un omor, sinucidere ori moarte accidentala;

datele privind stabilirea celui mai plauzibil mobil al savarsirii infractiunii;

datele relative la precizarea circumstantelor esentiale ale evenimentului sau alte imprejurari semnificative;

datele care definesc personalitatea victimei, in principal, cele privind conceptia si modul de viata, materializarea la nivel de cultura si educatie, credinte si obiceiuri, dorinte nesatisfacute, izolare sociala ori depresiune, vicii ascunse;

cercul de relatii al victimei mediile si locurile sau localurile publice frecventate. Foarte importanta este precizarea naturii relatiilor victimei (de amicitie, dusmanie) si identificarea tuturor starilor tensionale si conflictuale mai vechi sau aparute recent;

informatiile privind miscarea in timp si spatiu a victimei mai ales in perioada cu accent deosebit pe perioada imediata a evenimentului care au relevanta;

22. T.Bogdan – op cit., pg.155-159

datele privind bunurile detinute de victima, mai ales a celor de valoare si cele privind disparitia unora dintre acestea ori a unor documente;

informatiile privind antecedentele morale, medicale, penale si contraventionale ale victimei.

Exista foarte multe variante posibile ale relatiei infractor-victima in special in cazul infractiunilor cu violenta. Avand in vedere pozitia si situatia victimei dupa comiterea infractiunii, putem diferentia mai multe variante posibile, precum:

victime disparute, sesizarea fiind facuta de persoane cunoscute si nu de putine ori, chiar de catre infractor (sotul ucigas);

victime ce nu supravietuiesc agresiunii (decedate) care “ofera” in principal informatii asupra infractorului, plecand de la modul in care a procedat acesta(in ce loc, cu cruzime sau fara, jefuind sau nu victima);

victimele ce supravietuiesc agresiunii dar nu pot identifica infractorul din motive obiective ( fapta s-a comis pe intuneric, infractorul era mascat, ictima a fost legata la ochi);

victime care supravietuiesc agresiunii si care cunosc infractorul insa nu-l denunta din motive ce tin de teama de razbunare a acestuia (infractorul ameninta ca se razbuna pe copii victimei);

victime care supravietuiesc agresiunii, care cunosc infractorul insa nu-l denunta din motive ce tin de viata lor particulara (agresorul este concubinul victimei casatorite);

victime care supravietuiesc agresiunii, care cunosc infractorul dar care, in loc sa-l denunte, incearca sa ofere alte explicatii ( cazul victimei care considera ca ofera “ dovezi de dragoste” infractorului pe care-l iubeste;

victime care supravietuiesc agresiunii si care, desi cunosc infractorul adevarat, acuza o alta persoana pe care vrea sa se razbune;

victime care supravietuiesc agresiunii, care cunosc infractorul adevarat, insa profitand de situatie, incearca sa puna in seama acestuia si fapte pe care nu le-a comis ( declara disparitia unor lucruri de valoare sau bani pe care infractorul nu si le-a insusit);

victime care profita de o anumita situatie reclamand o “infractiune “ comisa asupra sa cu intentia de a sanctiona o persoana sau de a prefita de pe urma ei ( simularea voluntara si regizarea corespunzatoare pentru a transforma o relatie sexuala in viol).

Desigur, practica judiciara este mult mai complexa, ceea ce face ca eforturile noastre de sistematizare sa nu-i corespunda intru-totul.

2.4. VICTIMIZAREA FEMEII

Femeia face parte din categoria persoanelor (impreuna cu copiii si cei foarte in varsta) ce prezinta un grad mare de vulnerabilitate victimala, date fiind caracteristicile sale bio-constitutionale si psihocomportamentale. Prin traditie, feminitatea desemneaza o serie de trasaturi de personalitate specifice femeii, precum: sensibilitate, finete, activitate ordonata, sentimente deosebite, preocupari pentru frumos, emotivitate, inteligenta analitica, aptitudini educationale. Dar tot prin traditie, imaginea femeii in raport cu cea a barbatului a fost in general devalorizata, barbatii, mai ales cei casatoriti, avand drepturi depline, inclusive in aplicarea sanctiunilor bazate pe agresiunea fizica. Formele de victimizare la care a fost supusa femeia au variat de la o cultura la alta, de la o etapa istorica la alta, de la forme mai usor agresive pana la forme violente, fizic si psihic traumatizante. Uneori femeia a trebuit sa accepte, conform “comenzii sociale”, pedepsirea fizica din partea sotului sau tatalui ca pe ceva firesc si normal, alteori a trebuit sa accepte completa izolare, acoperirea totala a corpului, inclusiv a fetei, alteori a trebuit sa suporte incomoditatile centurilor de castitate, etc.

De-a lungul timpului, transformarile sociale si modificarile in plan etno-cultural au actionat profund asupra feminitatii si asupra schimbarii rolului femeii in societate, precum si a raporturilor dintre feminitate si masculinitate.

Cucerirea unor drepturi egale cu barbatul, accesul la scolarizare si cultura, asumarea unor roluri ce apartineau strict barbatilor a adus unele modificari comportamentale ca de exemplu: initiative, independenta, spirit de organizare, forta, indrazneala, aptitudini si atitudini de conducere etc.

Tendinta de masculinizare a femeilor care se manifesta in vestimentatie, mod de exprimare verbala aduce dupa sine si schimbari in structura spetelor de infractiuni comise de femei. Astfel, a crescut numarul femeilor ce comit infractiuni rutiere, care conduc in stare de ebrietate, celor ce comit falsuri in acte dar si celor care participa la acte de terorism de mare violenta si cruzime.

In cadrul unei cercetari23 efectuate in tara noastra s-a plecat de la constatarea ca in ultimele decenii s-au produs mutatii in structura psihocomportamentala a femeilor in sensul cresterii tendintei lor spre masculinizare.Asemenea tendinte pot favoriza apariti unor conduite deviante, inclusive a celor grave, antisociale.

Acest gen de cercetari atrag atentia asupra faptului ca este necesara abordarea cuplului penal victima- agresor, in care fiecare membru sau amandoi sunt femei dintr-o noua perspectiva, femeia manifestand un rol mult mai activ in plan social si psihorelational. De asemenea, trebuiesc reconsiderate modalitatile de evaluare a gradului de raspundere a femeii (ca victima) in comiterea actelor infractionale.

Dintre formele de victimizare cel mai frecvent intalnite o constituie desigur violul.

Dupa definitia data de Gustav Nass (1982)24, putem vorbi de viol atunci cand o persoana, prin aplicarea fortei fizice sau a unei presiuni psihice, paralizeaza capacitatea de aparare a demnitiatii sexuale a altei finite si prin aceasta face posibila agresarea sexuala a victimei.

Asadar, violul constituie un raport sexual cu o partenera, prin constrangere sau

23. N. Mitrofan, Noi puncte de vedere privind etiologia psihosociala a deviatiei la femei, M.I., Buletinul penitenciarelor nr.3-4, 1985

24.T.Butoi si colaboratorii, Victimologie si psihologie victimala, Ed. Pinguin Book, Bucuresti 2009

profitand de imposibilitatea de a se apara ori de a-si exprima dorinta (art.197 C.pen.) In unele cazuri, violul este insotit de acte de cruzime, ce se incadreaza in actele sadice.

In dreptul romanesc, agresiunea sexuala a femeii a fost incriminate inca din primele legiuri, pedepsele in cazurile respective fiind foarte aspre. Astfel, pravilele lui Matei Basarab mentionau ca delicate sexuale: siluirea, “rusinarea”, violul, siluirea se executa asupra fecioarei, atentatul la pudoare se exercita nu atat asupra femeii maritate sau vaduvei, cat asupra fecioarei. Siluirea fecioarei era pedepsita foarte dur, “acela ce va face sila vreunei fecioare si-I va strica fecioria, sa-si piarda jumatate din averea lui, iar de va fi sarac, sa-l bata sis a-l izgoneasca din locul lui”.

Actualmente, violul este considerat infractiune si se pedepseste conform Codului penal. Dupa Mina Minovici25 exista patru grupe mari de viol:

reducerea la neputinta a victimei prin forta brutala;

violul prin constrangere morala;

violul prin asa-zisele abuzuri de situatie;

violul la persoanele feminine cu stari patologice fizice si mentale.

In unele tari violul a fost si este considerat unul dintre cele mai teribile si strict interzise acte personale.

In cazul violului, spre deosebire de alte infractiuni, actul antisocial este subiect de interpretare, in primul rand de catre victima si violator, apoi de catre organele judiciare. Violul poate fi comis de catre un strain (conform unor studii de specialitate mult mai probabil) sau de catre cineva care s-a aflat inainte de viol in relatie cu victima.

Intr-o cercetare26 efectuata pe un numar e 1.511.000 victime a reiesit faptul ca cel mai frecvent sunt violate femeile in varsta de 20-24 ani, albe si care nu sunt maritate.

In ce privesc cauzele violului, acestea pot fi clasificate in doua categorii:

cauze exterioare victimei:

ce tin de persoana agresorului- existenta unor tulburari psihice de natura

25. M. Minovici, Tratat complet de medicina legala, Socec, Bucuresti, 1930

26. P. Klaus, M. Deberry, A. Timrots, BJS bulletin: The crime of rape, Washington, D.C., U.S. Department of justice, 1985

patologica sau accidentale, intoxicatie alcoolica, furie:

ce tin de mediu – locuri pustii sau intunecoase, absenta fortelor politienesti.

cauze imputabile victimei:

tinuta provocatoare, ignorarea potentialului victimizant al unor locuri sau imprejurari, atitudine ofensatoare sau provocatoare.

Din acest punct de vedere este posibila si o clasificare a victimelor violului:

victima propriu-zisa (total nevinovata) – strain pandind in umbra unei alei intunecate;

victima care consimte (partial vinovata) – o femeie intalneste in bar un barbat si este de accord sa o duca acasa “viol prietenos”;

cazul “femeii razbunatoare” – ea doreste sa scape de partener si isi convinge fiica sa declare ca au fost violate de el.

Indiferent de statutul social al victimei sau de nivelul de pregatire al acesteia, violul este resimtit ca o drama, in primul rand datorita efectelor traumatizante ale faptei antisociale. Efectele violului pot fi cuprinse in trei categorii:

Efecte biologice:

– moartea victimei – poate rezulta fie ca o consecinta directa a agresiunii, fie ca efect tardiv sub forma suicidului;

– instalarea starii de graviditate – violatorii nu folosesc mijloace anticonceptionale sau victima ezita in aplicarea lor;

producerea unui avort accidental;

prezentarea unor leziuni corporale ( escoriatii, hematoame, contuzii) – in situatia in care victima a opus rezistenta.

Efecte sociale:

reactia sociala in legatura cu persoana agresorului -grupul va manifesta reactii de respingere, declarat punitive( victima este foarte tanara sau batrana) sau reactii de teama.

– reactie sociala in legatura cu victima – grupul social se va solidariza cu victima solicitand alaturi de aceasta descoperirea si pedepsirea aspra a violatorilor sau, din contra, grupul va manifesta o reactie de respingere a victimei( prostituate, animatoare)

Efecte psihologice la nivelul persoanei victimei, pot fi cuprinse in doua mari categorii:

consecinte pe termen scurt – anxietate, depresie, sentimente de furie sau teama, insomnie;

consecinte pe termen lung – manifestarea unui comportament simulat, reactii isterice, modificarea pragurilor emotionale, sentimente de autoacuzare in legatura cu comiterea faptei, dorinta de razbunare, subapreciere, instalarea unor complexe, etc. Un studio efectuat asupra victimelor violului a relevant urmatoarele27: sindromul traumatic post-victimal este faza acuta si procesul indelungat de reorganizare ce se petrece ca urmare a unui viol comis cu violenta sau a unei tentative de viol brutal.Acest sindrom, alcatuit din diverse reactii comportamentale, este, de fapt, o reactie acuta de stres la o situatie de viata ce comporta un pericol. Acest sindrom cuprinde doua faze:

faza acuta de dezorganizare, in ea intalnindu-se urmatoarele tipuri de reactii:

reactia de impact, cu cele doua tipuri:

stilul exteriorizat – sunt manifestate sentimente de manie, teama si neliniste ce pot aparea in crize de plans nejustificat, crize de suspine fara motiv, zambete necontrolate, nervozitate, etc;

stilul controlat – sentimentele sunt mascate sau ascunse sub un pretins calm ori victima incearca sa reprime trairile emotionale;

reactia somatica, aceasta cuprinzand o serie de manifestari fiziologice:

existenta unor traume sau leziuni corporale;

tensiune nervoasa, migrene si oboseala, rigiditate corporala sau tensiune musculara vizibila, acestea determinand tulburarea somnului, are cosmaruri, refuza sa doarma;

iritabilitate gastro-intestinala ce determina lipsa apetitului, hrana pare fara gust, aparitia unor senzatii de greata;

tulburari genitor-urinare – scurgeri vaginale, senzatii de mancarime si arsura la mictiune, aparitia unor infectii vaginale cornice, etc;

27. W.A.Burges, I.Holmstrom, Rape trauma syndrome in “Forcible Rape”

reactie emotionala manifestata prin: teama, sentimente de umilire, reactii de stanjeneala in cazul discutiilor violente, teama de violenta fizica si moarte, instalarea unui sentiment accentuat de vina.

faza de reorganizare (de lunga durata) ea fiind insotita de o serie de manifestari si tulburari ca:

a) modificarea activitatii de deplasare, schimbarea resedintei, a numarului de telefon, victima fiind urmarita de teama ca violatorul ar putea reveni;

b) aparitia unor cosmaruri cu doua tipuri de vise:

– victima vrea sa faca ceva dar se trezeste inainte de a actiona;

– dupa trecerea unei perioade de timp, victima lupta cu agresorul sau se trezeste tipand, plangand, fara sa cunoasca motivul.

c) aparitia unor fobii diverse, reprezentand o reactie de aparare la circumstantele violului( claustrofobia – in cazul femeilor care dormeau; agrofobia – erau atacate in afara locuintei; teama de a nu fi singure – cand erau singure si nu le-a venit nimeni in ajutor; teama de multimi – teama de a fi in locuri agglomerate; teama de urmaritor – victima a fost atacata pe neasteptate de la spate; temeri sexuale – pentru femei fara o viata sexuala activa.

In ce priveste momentele imediat urmatoare comiterii agresiunii, sentimentele victimei sunt cele de soc, neincredere, iar mai apoi teama si neliniste.

Din cele prezentate rezulta ca violul reprezinta o categorie de acte victimizante cu implicatii grave si multiple atat asupra persoanei victimei, cat si in ce priveste desfasurarea realtiilor sociale ale acesteia, in primul rand al relatiilor familiale. Din acest punct de vedere un efect secundar al violului il reprezinta destramarea familiei, sotul victimei considerand in unele cazuri ca femeia violate nu mai prezinta suficiente garantii pentru continuarea unei vieti conjugale normale, punand in sarcina victimei vina (nejustificat) de a fi provocat violul.

O alta forma frecventa de victimizare a femeii o constituie maltratarea si chiar uciderea femeii de catre sot. Cauzele pot fi multiple: conflicte intraconjugale, infidelitatea sotiei sau suspiciuni ale sotului privind fidelitatea conjugala, gelozia, sot alcoholic sau bolnav psihic. In unele cazuri, ca urmare a frecventelor amenintari si agresiuni fizice, sotiile pot comite ele insele infractiuni, inclusiv crime asupra sotilor.

In stabilirea responsabilitatii victimei este necesar sa fie cunoscuta “istoria” relatiei interpersonale, intramaritale in primul rand, frecventa si evolutia conflictelor conjugale, in vederea evaluarii potentialului conflictogen al diadei maritale, stabilirea raspunderilor fiecaruia privitoare la distorsiunile functionalitatii cuplului conjugal. Victimizarea sotiei poate fi datorata in intregime conduitei ostile si agresive a sotului, dar, totodata, poate sa existe si o contributie mai mare sau mai mica a conduitei sotiei, in sensul ca ea poate provoca, direct sau indirect, prin raspunsurile sale comportamentale, actele victimizante ale sotului sau. De un mare ajutor pentru atenuarea conflictelor intramaritale si a situatiilor victimizante mai ale asunra sotiei poate fi psihoterapia conjugala si familiala.Asemenea sprijin si ajutor ar reduce mult posibilitatea comiterii unor acte victimizante, inclusive cele foarte grave, comise in cadrul relationarii conjugale.

CAP.3. PSIHOLOGIA CRIMINALILOR IN SERIE SI MODUL LOR DE OPERARE

Incercand sa creioneze profilul psihologic al criminaluilui in serie, Robert K.Ressler si Tom Schachtman comenteaza: “ei sunt obsedati de fantasmele lor si tentative de a trece de la fantasma la realitate printr-un act ratat, s-ar putea spune ca s-ar traduce prin obligatia de a reface mereu acest act pana la cel care va coincide perfect cu fantasma sa” Din cercetarile intreprinse, s-a constatat ca doua treimi din ucigasii in serie sunt de tip “organizat “ (cei care isi premediteaza actiunea) si o treime de tip “ dezorganizat”(cei care nu-si premediteaza actiunea). Intelegerea motivatiei criminale si, mai ales, orientarea predictiva a acesteia este extrem de utila in identificarea si arestarea urgenta a criminalilor in serie inainte ca acestia sa comita din nou.

3.1. ETIOGENEZA FENOMENULUI INFRACTIONAL

3.1.1. Consideratii generale

Etiogeneza – studiul cauzelor apariției și al modului de desfășurare a proceselor, fenomenelor – prevenirea și combaterea fenomenului infracțional a preocupat și preocupă omenirea de foarte multă vreme. Această preocupare este pe deplin justificată dacă se are în vedere faptul că prin fenomenul infracțional se aduce o atingere gravă intereselor umane de maximă generalitate și importanță, se pun în pericol valorile fundamentale afectându-i astfel buna sa funcționalitate. Orice societate apreciază comportamentul membrilor săi din punctul de vedere al conformării acestora la normele morale și la cele juridice. Nerespectarea acestor norme atrage după sine măsuri coercitive sau punitive. Datorită acestui fapt, fenomenul infracțional capătă caracteristicile unei probleme sociale de importanță majoră pentru întreaga societate, ale cărui consecințe și moduri de soluționare se resimt la toate nivelurile ei. Cei implicați în studierea fenomenului infracțional sunt interesați în primul rând de explicarea cauzală a acestuia, de evidențierea factorilor determinanți, deoarece concepțiile și teoriile elaborate au un puternic rol reglator asupra diferitelor componente ale sistemului legal și asupra tipurilor de activități corecționale și profilactice.
În încercările de conturare a unor teorii, tipologii se lovesc de marea variabilitate a manifestărilor comportamentale implicate în conturarea unor infracțiuni. Ca urmare a unor asemenea demersuri, au apărut de-a lungul timpului o serie de teorii care tratează în maniere particulare comportamentul infracțional. Problemele pe care încearcă să le soluționeze aceste teorii sunt cât se poate de firești, astfel: – “De ce unele persoane comit acte infracționale, iar altele nu? Există anumite cauze ori anumiți factori care determină un comportament infracțional? Unde trebuie căutați acei factori? Pentru a răspunde la aceste întrebări, comportamentul a fost în general privit ca un răspuns al personalității față de o situație determinată. În aceste condiții, etiologia comportamentului infracțional se poate situa în personalitatea infractorului, în situația preinfracțională sau în îmbinarea celor două (Gassin, 1990). O altă categorie de întrebări ar fi: -“De ce nu toți infractorii comit aceleași infracțiuni? Există factori care favorizează un anumit gen de infracțiuni? Există diferențieri între infractori? Pentru a răspunde la aceste întrebări au fost elaborate diferite clasificări ale factorilor și au fost realizate diverse tipologii ale infractorului. În contextul unei amplificări a cercetării științifice în toate domeniile, caracterul uman și social al infracțiunii nu mai putea fi ignorat, cercetarea fenomenului și a comportamentului infracțional devenind inevitabilă.

3.2. DE CE CRIMINALI IN SERIE?

Criminalitatea in serie a preocupat de multă vreme funcționarul public numit polițist si opinia publică atunci cand Poliția a spus pe față ca e vorba de un “criminal in serie”. Dar ce e un criminal in serie? Din punctul de vedere al omului obișnuit, al “cetățeanului “de pe stradă, un criminal este o persoană care a ucis o altă persoană folosind mijloace foarte crude care au dus la moartea acesteia.Criminalul in serie provoacă mai multe astfel de crime folosind aceleași mijloace crude aproape de fiecare dată, uneori lăsand si cate un indiciu la locul faptei.

De cele mai multe ori criminalii in serie ajung in inchisoare, după ce au fost descoperiți și judecați, dar mulți răman afară pe străzi continuand să omoare oameni nevinovați de cele mai multe ori (de exemplu cazul Ramaru).In alte cazuri omoară cu motivul că au fost surprinși de alte persoane care trebuie și ele suprimate.In alte cazuri omoară pentru că li s-a cerut să omoare,in această categorie intrand teroriștii,grupările separatiste de genul Hezbolah, ETA.,IRA etc,grupările mafiote de genul La Piovra—Caracatița in Italia,Yacuza in China etc.

Criminalul in serie ucide și din motive psihologice. Nu de puține ori specialiștii au constat că o traumă din copilărie sau adolescență, care au marcat persoana respectivă pe viață, a dus la producerea unor crime după aceeași tipologie,de exemplu,să luăm un caz la intamplare:se găsește o victimă moartă,un cadavru,intr-un gang cu gatul tăiat,cu o garoafă roșie langă,cu brațele acoperid fața. Victima este descoperită luni dimineța,peste o săptămană se descoperă o altă victimă și aceasta timp de cateva luni. Prin apariția a două-trei persoane cărora li s-a provocat moartea in același fel duce Poliția la concluzia că un criminal in serie acționează in zonă,un criminal care trebuie descoperit și suprimat-in sensul că trebuie judecat conform legii și condamnat la mai mulți ani de inchisoare,in unele state chiar la inchisoare pe viață sau pedeapsa capitală. Poliția,de cele mai multe ori,incearcă să țină sub control criminalitatea,chiar dacă nu reușește totdeauna. La noi in țară,de obicei,un criminal nu ajunge să fie numit criminal in serie. De ce oare? Oare poliția romană e atat de eficientă in descoperirea eventualilor criminali in serie? Inclinăm să credem că da sau cel putin ne dorim sa fie asa. Am putea spune că in Romania mai frecvente sunt infracțiunile de talhărie, furt, spargeri de locuințe, spargeri de mașini, de viol decât de crimă, omucidere. Dacă infracțiuni de tipul celor din urmă sunt destul de rare, in schimb infracțiunea de pruncucidere este destul de frecventă la noi in țară. De ce? Din disperare ,din cauza unui tată care nu vrea să-și recunoască copilul sau, mai ales din cauza sărăciei. Dar este de neânțeles cum de o mamă își poate ucide copilul în vârstă de doar câteva zile, când un avort ar costa-o mult mai puțin decât toate acele 9 luni de sarcină sau actul de ucidere pe care îl înfăptuiește. Sau ar putea duce copilul la un orfelinat sau să-l ofere spre adopție.Sunt atâtea cupluri care-și doresc copii și nu-i pot avea și multe astfel de femei, care nu pot fi numite mame, își omoară copii și ajung să umple secțiile pentru femei. Un alt motiv pentru care în România nu prea se întâlnesc cazuri de criminali în serie este și faptul că în România nu sunt orașe cu milioane de locuitori. Cel mai mare oraș din țară ,din punct de vedere demografic,este Bucureștiul capitala țării. In S.U.A..,de exemplu, cele mai multe crime în serie se produc în acele mari orase, cum ar fi Los Angeles, New York, Chicago, Milwakee, New Orleans.Dar criminali în serie apar și în orașe mici, cu oameni care se cunosc de o viață. Este exemplul orășelelor din Scoția sau Țara Galilor de la începutul anilor 1950.Criminologii și Poliția împreună cu ei au ajuns la concluzia că ucigașii în serie apar mai ales în orașele mari dar nu exclud nici orașele de provincie. Orice om de pe stradă, om obișnuit poate deveni ținta unui criminal în serie28.Cel puțin așa spun autorii “Enciclopediei ucigașilor în serie ” Brian Lane și Wilfried Gregg. În crime se obișnuiește

28. Brian Lane și Wilfried Gregg“Enciclopedia ucigașilor în serie ” ,Ed. Rao International Publishing Company,1996

ca victima să fie clasificată în funcție de un mobil clar identificabil, cum ar fi, de exemplu că aceasta deținea ceva râvnit de asasin,că se afla în conflict cu el sau că îi fusese necredincioasă etc. Pentru asasinul în serie, ”motivul” se află atât de bine și adânc înrădăcinat în psihicul său, încât victima trebuie să aparțină unui anumit gen,cum ar fi de exemplu, să poată fi inclusă într-o categorie largă de persoane, ca femeile și copiii și să se afle în locul nepotrivit la momentul nepotrivit.

E adevărat, însă, că unii criminali în serie își selectează cu precizie victimele (Joseph Mendley ucidea numai femei roșcate; Ramiro Artieda omora numai femei care semănau cu logodnica ce îl abandonase). Complicațiile se nasc atunci când, datorită incapacității unui criminal de a-i identifica pe membrii grupului său de ținte, acesta ajunge la atacuri cvasi-întâmplătoare. În ciuda afirmației că nu făcea decât să curețe străzile de prostituate, Peter Sutcliffe primejduia viața tuturor femeilor care se aflau întâmplător afară noaptea, atacând și omorând o serie întreagă de femei, chiar dacă nu erau prostituate . Prin urmare,fiecare ființă umană poate deveni victima potențială a unui asasin, impotriva căruia nu există nici o armă de protecție, întrucât și mijloacele de investigare tradiționale, bazate pe motive bine determinabile, sunt lipsite de eficacitate.

3.2.1.Caracteristici ale criminalului în serie

CRIMINALUL IN SERIE trebuie sa comita cel putin trei crime, disparate in timp, avand o anumita periodicitate. Cei mai multi criminali in serie sunt barbati (80%), relativ tineri ( 30-40 de ani), sunt sadici, au un intelect relativ normal si actioneaza de obicei singuri. Sunt indivizi dinamici, mobili, capabili sa parcurga kilometri intregi in cautarea victimei potrivite, care sa fie vulnerabila si usor de controlat. Victimele criminalilor in serie pot fi femei, copii, homosexuali, vagabonzi, prostituate etc. In ciuda aparentelor exterioare, criminalul in serie este un individ nesigur. Acesta dobandeste siguranta doar in “zona de confort“, locul in care isi poate controla victima. Pentru a ramane singur cu victima, criminalul recurge la diferite trucuri. El simte o mare placere in exercitarea puterii si a controlului asupra victimei. Cruzimea actului sau il excita, si de aceea uneori inregistreaza audio sau video tipetele de durere ale victimei, pe care ulterior le poate folosi fie pentru a “savura“ momentul atunci cand nu are o victima, fie pentru a teroriza viitoarele victime. Majoritatea criminalilor in serie au fost privati in copilarie de afectiune, fiind supusi unor violente fizice sau sexuale. Cei mai multi sunt psihopati, avand o personalitate instabila, violenta. Acestia ucid pentru a-si atenua ura, dorinta de putere, dominare si razbunare, fiind marcati si de un puternic sentiment de inferioritate, favorizat uneori de o disfunctie sexuala. Umilirea victimelor si savarsirea crimelor au un efect “terapeutic”, stimulandu-le increderea in ei insisi. La unii criminali in serie apare ura impotriva femeilor, care de cele mai multe ori este dublata de tendintele sadice. Intr-o oarecare masura si pentru o perioada limitata de timp, ei se “vindeca” ucigand, injunghiatul si strangularea fiind metodele preferate. Sub influenta alcoolului sau a drogurilor, fanteziile sadice ale criminalilor in serie se exacerbeaza. Apare evident faptul ca acestia trebuie sa ucida mult mai des pentru a-si satisface placerea pe care o obtin savarsind acest act. Multi criminali in serie au fost depistati si identificati accidental, pe masura ce deveneau mai indrazneti in actele lor si mai indiferenti fata de risc.
Pentru a rezolva crimele in serie americanii au creat o specialitate “profiling”, care are ca obiectiv stabilirea portretului psihologic al criminalului.

Pentru a înțelege această frecvență a criminalilor în serie trebuie să observăm câteva caracteristici, având în vedere că ucigașul în serie are câteva trăsături aparte, din care vor fi descrise doar principalele șase:

1.Crimele se repetă(“în serie”), petrecându-se cu frecvență mai mare sau mai mică, adeseori crescând ca număr, după o perioadă de timp ce poate însemna chiar ani de zile; ele continuă până când asasinul este prins, sau până când moare sau, la rândul său, este ucis. Definiția de mai sus reprezintă tiparul fundamental al asasinului în serie. Este evident că nu există vreun număr predeterminat de victime de la care asasinul devine criminal în “serie” și nici vreo frecvență stabilită a acestei activități macabre căreia i se aplică termenul de mai sus. Spre exemplificare, am putea da cazul sud-africanului Ronald Cooper care, deși a ucis o singură dată înainte de a fi arestat , a dezvăluit în jurnalul său un program extensiv și planificat cu grijă de ucidere a copiilor. Această predispoziție este deseori recunoscută chiar de ucigaș. Mulți dintre ei, după ce au fost arestați, au mărturisit că ar fi continuat să ucidă dacă ar fi fost lăsați în libertate.William Banin, “ucigașul de pe autostradă” din California, i-a declarat unui ziarist, după proces: ”NU mi-a pierit pofta de a ucide. Nu mă pot stăpâni să n-o fac.” Pentru cei mai mulți criminali în serie, actul crimei, dublat adeseori de abuz sexual și mutilare, constituie un motiv în sine. În plus, la fel ca în cazul stimulării prin alcool sau droguri, ”doza” e din ce în ce mai mare. Așa cum un drogat nu se va vindeca niciodată de patima lui dacă va avea acces liber la stimulent, tot așa și asasinul va continua în serie îndeletnicirea sa oribilă până ce, fie va muri, fie va fi omorât, sau până când va fi prins și înlăturat din societatea pe care o afectează. 2.La fel ca în cazul omuciderilor “normale”,crimele tind să se petreacă în relație de unu-la-unu. Forma cea mai comună de omucidere este incidentul singular, prin care o persoană e omorâtă de o altă persoană. Convențional, criminologia clasifică acest gen de omoruri în două categorii:

1.”crima pasională”, comisă într-un moment de furie intensă sau de frustrare; 2.crima înfăptuită “cu sânge rece”, care se distinge printr-o premeditare atentă, motivată adeseori de speranța unui câștig personal. O dată atins obiectivul propus (eliminarea soțului necredincios,de exemplu,sau a deținătorului unui obiect râvnit), nu există nici un motiv de a mai presupune că asasinul va ucide din nou. Dintr-un studiu bazat pe statistica crimelor, se poate vedea că, în anul 1989, în Anglia și Țara Galilor, o mare parte a omuciderilor au fost comise de persoane care se cunoșteau cu victima.

Există și circumstanțe accidentale, în care un criminal în serie a ucis mai mult de o persoană într-un incident, adesea fiind vorba de membri ai aceleiași familii, ca și de o infracțiune complementară, cum ar fi hoția. Însă cel mai răspândit scenariu pentru crima în serie, ca și pentru omorul accidental, este cel pe cont propriu și cu o singură victimă. În mare măsură, motivele unui asemenea scenariu sunt evidente. În mod clar, e mai “sigur” să lucrezi singur, în sensul că numai ucigașul știe despre crimă, și trebuie să ucizi o singură victimă, pentru că acest fapt reduce posibilitatea ca autorul crimei să primească o ripostă dură sau ca victima să scape. Mai mult,caracterul individualist al criminalului în serie face imposibilă situația în care el să fie capabil sau dornic de a-și împărtăși nevoile și plăcerile altcuiva. Această concluzie reiese, în conformitate cu statisticile, din faptul că el duce o viață paralelă sub chipul unui salariat demn de încredere, onorabil cap de familie și bun vecin. Cu toate acestea surprinde frecvența cuplurilor,partenerilor și grupurilor criminale deși în acest caz indivizii din care se compune perechea depind unul de altul.Și totuși o,cerințele de securitate, pe care ucigașul singuratic le simte ca fiind esențiale, sunt satisfăcute.

Cuplurile ucigașe

Sensul obișnuit se referă la o pereche bărbat-femeie, aproape întotdeauna împlicați într-o relație sexuală, în care bărbatul e, în general partea dominantă. Se observă un fenomen interesant, și anume că, în vreme ce ambii parteneri au, ca indivizi, înclinații degenerate, “personalitatea lor combinată” se dovedește mortală doar atunci când sunt împreună. Pentru acest fenomen,francezii au născocit expresia “folie a deux”(“iluzie împărtășită de două persoane legate emoțional”), iar psihologia –termenul Gestalt,conform căruia “intregul organizat e mai puternic decât suma părților lui”.

Printre cele mai cunoscute cupluri ucigașe se numără englezii Ian Bradly și Myra Hindley și australienii David și Catherine Birnei.

Partenerii

Noțiunea cuprinde cuplurile care nu se bazează pe relații sexuale. De obicei, după arestare “partenerii” se acuză reciproc. Exemple sunt William Burke și William Hare, scoțienii care cipârțeau cadavrele.

Grupurile ucigașe

(Mary Ann Cotton)

În orice discuție pe tema grupurilor ucigașe, se menționează numele lui Charlie Manson, deși “familia” lui Manson nu e nicidecum un fenomen izolat. Cu toate că nu există un model general, așa cum s-ar putea descoperi printre cuplurile și partenerii criminali, grupurile s-au dovedit instrumente foarte eficiente ale crimelor multiple, persoanele componente fiind unite, în cele mai multe cazuri, de un ideal comun creat de propriile lor închipuiri. De fapt , adeseori, grupurilor ucigașe li se poate aplica foarte bine același principiu de folie a deux. Indivizii în sine pot fi incapabili de a comite o crimă , dar, adunați sub aripa unui grup cu o cauză comună și un lider, pot fi cuprinși de un val de “nebunie” colectivă.

3.Nu există — sau e foarte redusă — o conexiune între ucigași și victimă, persoanele implicate având foarte rar relații directe de rudenie. Acest atribut al criminalilor în serie e, într-un sens, un fenomen de dată recentă: există victime care au fost alese tocmai pentru că aparțin familie asasinului, așa cum se întâmplă în cazul crimelor premeditate care urmăresc un câștig financiar. Majoritatea acestor evenimente s-au petrecut într-o vreme când nici criminologia, nici medicina și nici arta investigației nu erau atât de dezvoltate. Dat fiind stadiul primitiv al diagnosticului medical de atunci, nu este surprinzător că Mary Ann Cotton a putut să-și ucidă câțiva soți, și toți copiii vitregi, și să obțină ca în dosare cauza morții să fie trecută “febra gastrică”. Oricum, pe măsură ce tehnica de cercetare criminalistică și comunicațiile între poliții, ca și înțelegerea gândirii criminale, au avansat, astfel de tipare clare victimă/motiv au devenit tot mai dificil de mascat. 4.Cu toate că ar putea exista un “tipar”, sau un anume “tratament administrat victimei”, crimele individuale din cadrul unei serii dezvăluie rareori un motiv rațional sau clar definit. Avem de-a face, în principal, cu ceea ce se numește “explicație psihologică” a unei crime în serie – motive care-și au rădăcinile într-o capacitate restrânsă de a distinge binele de rău, într-o incapacitate de a lua o decizie, într-o exacerbare a poftelor și așa mai departe. În ciuda acestui fapt, individul este considerat responsabil de comportamentul său; într-adevăr, una dintre cele mai șocante observații a fost aceea că asasinul în serie nu poate fi absolvit, pur și simplu, de faptele sale, ca un psihopat a cărui violență să fie pusă pe seama devierii lui mintale. În mod frecvent, criminalul are o personalitate foarte bine organizată și rațională și, adeseori, își planifică crimele cu mult timp înainte. 5.Creșterea vertiginoasă a mobilității în spațiu, de la inventarea automobilului încoace, dă posibilitatea criminalului ca, la dorința lui, să se mute repede dintr-un loc în altul,adeseori înainte chiar de a i se fi descoperit crima. Așa cum absența mobilului face ca un polițist să întocmească cu greu o listă de suspecți, tot astfel și natura unei crime cu autor necunoscut face ca schimbul de informații între forțele de poliție să fie dificil. Acest lucru e valabil mai ales în Statele Unite unde, pe lângă marea întindere a teritoriului, există o atitudine păgubitoare a multor poliții statale care-și păzesc, geloase, propriile teritorii. Până când nu apare un tipar special al crimei, e puțin probabil ca asasinatele să fie comparate între ele, chiar dacă e vorba de state învecinate. Până atunci însă, criminalul are suficient timp la dispoziție ca să mai poată comite și alte crime și să se afle deja într-un alt stat îndepărtat. 6.În mod obișnuit există un grad înalt de violență inutilă sau “exces de crimă”, în cadrul cărora victima e supusă unor brutalități exagerate. Motivul acestei brutalități are legătură cu mobilul crimei. Pentru o mare parte a criminalilor în serie, actul în sine constituie întreaga motivație a omorului; ea nu e mijloc de a obține un alt sfârșit, ca în cazul jafului, unde esența unui succes al operației este dată de fugă. Apar multe situații în care victima e torturată încet, uneori timp de câteva zile, această întârziere având drept scop mărirea duratei de plăcere a asasinului. Există o legătură strânsă între fanteziile sado-sexuale și crima în serie. Adesea acestea sunt asociate cu dorința de a domina. Toate aceste motive presupun folosirea cu plăcere a violenței, mergând până la excese. Dupa parerea autorilor „Enciclopediei ucigasilor in serie” acestea ar fi tiparele de comportment agresiv episodic: – comportament ritual – sanatate ce mascheaza instabilitatea mentala – impulsivitate – cautare periodica de ajutor – tulburari severe de memorie si incapacitate de a spune adevarul – tendinte sinucigase – tendinte permanente de a comite agreiuni – hipersensibilitate si comportament sexual anormal – leziuni craniene; rani suferite la nastere – tendinte de folosire repetata a drogurilor si abuzul de alcool – victime ale abuzurilor fixice sau psihice in copilarie – nascut in urma unei sarcini dificile sau nedorite – cruzime fata de animale , atractie fata de incendii – dovezi de tulburari genetice – simtome biochimice – sentimente de lipsa de putere si inadaptare. Din analize psihologice aprofundate s-a stabilit că asasinii în serie intră în patru mari categorii sau “genuri”:Vizionarii, Misionarii, Hedoniștii și Căutătorii de Putere.

Vizionarii Această categorie include criminalii care acționează ca răspuns la unele “voci” sau alter ego-uri și unde “instrucțiunile” primite servesc la justificarea și legitimarea actului crimei. De exeplu, convingerea lui Herbert Mullin – ratificată de voci și de ceea ce el denumea “mesaje telepatice “ – era că, prin vărsare de sânge, el și numai el putea evita un seism catastrofal care ar fi distrus California. Din cauza naturii psihopatice a comportamentului vizionarului, el ar aparține unei categorii mai ușor de indentificat printre concetățenii comparativ sănătoși la minte.

Misionarii

E vorba de ucigașii care “curăță”, care acceptă o responsabilitate autoimpusă de a îmbunătăți calitatea vieții și de a descotorosi societatea de “elementele sale indezirabile”. Victimele “vizionarilor” pot avea aproape orice ocupație, orice religie și orice credință politică, deși în cele mai multe cazuri, grupurile țintă sunt alese pentru că ele constituie obiectul condamnării societății – practicantele prostituției, homosexualii și minoritățile rasiale. De exemplu, Billy Glaze, un nord american cu sânge de indian în vine, credea că toate femeile indiene trebuie violate și ucise. Carroll Cole executa “femeile libertine”.

Hedoniștii (Jack Spintecatorul)

Constituie o categorie complexă, care include genul de ucigași pentru care, în sens larg, “plăcerea” este răsplata asasinatului. Se cunosc trei subgrupuri ale acestei categorii :

Cei care ucid din voluptate ;

Ucigașii din emoție ;

Ucigașii pentru câștig.

Căutătorii de putere

O complicație comună persoanelor cu un nivel slab al respectului de sine este dorința de a deține controlul asupra vieții și morții altora într-un asemenea grad, încât se ajunge ca aceasta să servească drept mobil intrinsec al crimei. Adesea e dificil ca ucigașii pentru putere să fie deosebiți de grupul mai larg al ucigașilor din voluptate, pentru care dominația este, de asemenea, un motiv puternic. Explicațiile asupra comportamentului criminal se bazează pe factori biologici, psihologici și sociali. Explicațiile biologice și psihologice presupun că comportamentul criminal rezultă din punerea în evidență a stărilor mentale și psihologice care diferențiază criminalii de noncriminali. Explicațiile sociologice caută să explice comportamentul criminal în termeni demografici.

3.3. PROFILUL PERSONALITATII INFRACTORULUI 3.3.1.Importanța determinării profilului de personalitate.

Dacă o persoană are un comportament manifestat prin fapte antisociale, societatea are obligația morală și legală de a aprecia gravitatea faptelor și de a lua măsuri punitive față de aceea persoană și preventive pe plan social. În cazul în care persoana se dovedește a fi bolnavă psihic în măsura de a nu putea răspunde pentru faptele sale (iresponsabilitatea), măsurile au un caracter specific, iar stabilirea lor urmează un protocol interdisciplinar reunit sub genericul de expertiză medico-legală psihiatrică. Principalul obiectiv al expertizei medico-legale psihiatrice îl constituie determinarea sănătății psihice a unei persoane. Efectuarea acestei expertize este necesară atât în cauze penale în care se ridică problema existenței discernământului și ca urmare a vinovăției persoanelor care săvârșesc acte antisociale, precum și în cauze civile: punerea sub interdicție, dreptul de exercitare a unor profesii sau activități, capacitate testamentară, etc. Fundamentul teoretic al expertizei medico-legale psihiatrice este legat de principalul obiectiv general al expertizei medico-legale psihiatrice, acesta fiind determinarea sănătății mintale a unei persoane. Elaborarea unui diagnostic cât mai fidel pentru diversele categorii de delincvenți cu constituirea unui profil psihocomportamental al infractorilor pentru evidențierea cât mai exactă a cauzelor, comportamentul antisocial se constituie ca și factor esențial pentru implementarea unor programe terapeutice și de recuperare în cadrul diverselor instituții de corecție. Analiza complexă a fenomenului infracțional deschide perspective largi pentru explicația mecanismelor, precum și a factorilor care intervin, ceea ce permite adoptarea unor măsuri adecvate generale și speciale, orientate preponderent către prevenirea și combaterea manifestărilor antisociale. Studiul complex al actului infracțional antrenează cercetări pluridisciplinare. Factorii psihologici principali implicați în actul infracțional constau în analiza modului în care structurile de personalitate (motivație activitate, potențial intelectual, creativitate, etc) se manifestă în etapele de comitere a infracțiunilor (pregătirea, trecerea la acțiune, atitudinea de regret, indiferență, lipsă de implicare sau satisfacție postantiinfracțională). Personalitatea infractorului este fondul pe care trebuie să se încrucișeze, în cadrul duelului judiciar, funcțiile acuzării și apărării pentru că, în ultima instanță, pedeapsa este impusă infractorului, iar efectele sale sunt condiționate de această personalitate. Elementele pozitive ale personalității vor putea conduce spre o pedeapsă mai ușoară, pe când cele negative vor trebui infrânte printr-o pedeapsă mai aspră. Există și situații în care pedepsele sunt insuficiente, acestea generând, de obicei, fenomenul recidivei sau al obișnuinței infracționale, cărora societatea nu le-a găsit remedii propice. Conceptul de personalitate este esențial pentru o justiție ce se fundamentează pe adevăr, știință și dreptate, în care primează ideea de recuperare socială a infractorului. De aceea justiția își racordează activitatea la serviciile psihologiei judiciare. Factorii psihologici nu acționeaza direct, nemijlocit și univoc asupra individului, ci prin filtrul particularităților sale individuale, particularități ale căror rădăcini se află în mică măsură în elementele înnăscute ale personalității și în cea mai mare măsură în antecedentele sale, în istoria personală. Toate acestea îi determină un anumit tip de comportament disfuncțional, un anumit mod de a acționa și reacționa în spațiul psihologic, în modul de a rezolva situațiile conflictuale care apar mereu în acest spațiu. Infractorul apare ca un individ cu o insuficientă maturizare socială, cu deficiențe de integrare socială, care intră în conflict cu cerințele sistemului valorico-normativ și cultural al societății în care trăiește. Pe această bază se încearcă să fie puse în evidență atât personalitatea infractorului, cât și mecanismele interne (mobiluri, motivații, scopuri) care declanșeaza trecerea la actul infracțional ca atare.

3.4. PROFILUL CRIMINALILOR IN SERIE Profilul de personalitate si modul de operare la serial killer-ul de tip organizat (de regula psihopat sexual – crime comise cu premeditare) se caracterizeaza prin: – capacitate de adaptare si improvitatie excelente(de regula avand un QI peste medie); – poseda joc actoricesc(in copilarie a fost copil problema, obraznic, agresiv, cu preocupari sexuale precoce etc)

– cauta compania altora, in grup este in largul sau; – manifesta atitudini provocatoare, sfidatoare, de regula are servicii care cer calificare, dar pe care le paraseste repede datorita atitudinii sale conflictuale si revendicative; – nu interiorizeaza complexe de inferioritate(subapreciaza sau sfideaza politia si expertii psihologi, crezandu-se superior, inteligent si abil); – dezvolta simptomatologie de tip paranoic: seducator, persuasiv, creeaza legende
credibile; – de regula are relatii multiple dar putin durabile, cultivate in zona hedonist perversa, chiar masochist pe suport sexual erotic; – in relatiile interpersonale este dispretuitor(toti sunt niste incapabili si se coalizeaza impotriva sa, el este singurul competent si are solutii la toate – laudaros si mitoman, dispune de posibilitatea de miscare avand o masina bine ingrijita); – se adapteaza usor circumstantelor situationale; – isi exteriorizeaza usor trairile si sentimentele; – se profileaza ca personalitate de tip “pinotelian”, insensibila, egocentrica, imorala si agresiv-excitabila(fara simtul onoarei, rusinii si sentimentului de mila, remuscare). – capabil de a-si perfectiona crimele in timp conform propriilor fantasme(trusa premeditarii mai totdeauna prezenta – plasturi, sfori, legaturi, catuse, cagula, basma de acoperit fata, arma, cutit, etc.); – campul faptei exprima o logica, un mod de operare structurat, organizat, repetabil, gandit, premeditate, menit a asigura succes, satisfactie; – in mod obisnuit, o data violul consumat, victima, daca este lasata in viata, va purta groaza in suflet, iar amenintarile cu moartea ii va paraliza de regula, orice initiativa a denuntarii; – in violul urmat de moartea victimei, urmele sunt sterse, cadavrul este deplasat de la locul faptei si ascuns, sau distrus(combustie, macerare, etc.); – isi aduce arma proprie si nu o lasa la locul faptei dupa o crima; – sterge urmele in campul faptei(amprente, sangele de pe haine sau podele, urmele de pasi, dezbraca victima, isi ascunde sau distruge hainele, o depersonalizeaza, ascunde cadavrul,etc.); – urmareste in mass-media efectele crimei (lasa uneori bilete la locul faptei, modifica locul faptei – locul unde a fost gasit cadavrul nefiind intotdeauna si locul unde a fost comis omorul – activeaza raspunsurile provocarii sinelui si fantasmelor – catharsis-ul
vanatorului); – stras legat de fetisuri – bijuteriile, obiectele cosmetice – sant oferite anturajului feminine apropiat – amante, prietene, sora, mama, etc.; – violeaza si tortureaza victimele inainte de a le ucide (in crimele cu mobil sexual),motivatia fiind ca psihopatul sexual (de regula semiimpotent) cand isi loveste, stranguleaza, inteapa, martirizeaza victima, traieste sentimentul depasirii impotentei, nemaintrand frustratia incapacitatii de a o poseda; – in mixtura cu sadismul, gemetele, tipetele, implorarile acesteia, pe fondul neputintei de a riposta, ii exacerbeaza instinctul dominator de manipulare si depersonalizare a victimei; – deseori crima apare si pe fondul unor traume personale exacerbate: concedieri,
abandonare de catre iubita, etc.; – de regula semiimpotent, cu disfunctii de erectie, se manifesta violent in relatia sexuala, atunci cand comite violul, participand la actul sexual cu victima inainte de suprimarea vietii acesteia sau cu aceasta agonizanda; – suprimarea vietii vicimelor se face lent, ….apare tortura cu suculente manevre de tip pervers sexual(sex oral, anal. etc.); – impotrivirea victimei declanseaza raptusul brusc afectiv-violent cu lovituri mortale. De cealalta parte, profilul de personalitate si modul de operare al serial killer-ului de tip dezorganizat (de regula psihotic – crime comise spontan, imprevizibile, cu atac surpriza) cuprinde: – capacitate de adaptare si improvizatie saraca(de regula avand un QI sub medie); – stangaci, poate intra in panica sau chiar blocaj(paralizie) comportamental, starnind imediat suspiciunile anturajului si pe cele ale investigatorilor cu intuitie si simt
psihologic; – de regula se deplaseaza pe jos distante lungi de mers sau apeleaza la mijloace de
transport; – incapabil de a-si perfectiona modul de operare in timp, actioneaza stereotip; – daca poseda autoturism, acesta este murdar, neangrijit, cu interior dezordonat(expresia personalitatii dezorganizate a autorului); – face munci necalificate si isi pastreaza cu greu slujbele; – traieste singur, sau cu vreo matusa, unchi sau alta ruda; – activitatea sociala si relatia de cuplu sunt sub semnul esecului; – slab scolarizat, instruit si educat, introvertit(cuminte, docil); – traieste in izolare, crima aparand mai degraba ca o consecinta a evolutiei unui mental dezorganizat; – nu este in stare de empatie si de exteriorizare verbala a emotiilor permanent refulate(de aici si incapacitatea sa de a fi permeabil psihoterapiilor de corectie, fiind incapabil de exercitii defulatorii prin exteriorizarea verbala a framantarilor, tensiunilor si trairilor); – uneori, criminalul dezorganizat, proiecteaza asupra sa o imagine de sine
deformabila(handicap, mizerie fizica, indecenta economica), fapt care-l face sa refuze
societatea si sa o nege in ura si revolta; – campul faptei este neiteligibil, pare lipsit de logica si incoerenta; – nu-si premediteaza(organizeaza) actiunile, atacul este brusc, spontan; – victima este aleasa la intamplare, de regula din habitatul imediat, de foarte multe ori victima se si apara; – criminalul depersonalizeaza victima(o ignora sau o dispretuieste), ii acopera fata, i-o mutileaza, o distruge; – pe cadavru apar semnificatii cu simbolica sexuala – agresarea, mutilarea zonelor sexuale; – de regula nu vine pregatit cu arma in campul faptei(la el “trusa de viol” fiind absenta ) iar daca totusi vine cu ea, o abandoneaza in campul faptei; – lasa foarte multe urme in campul faptei, scotoceste, rastoarna, ravaseste aparent fara logica, calca in sange, se manjeste pe haine, abandoneaza arma crimei, isi insuseste
obiecte banale cu semnificatie bizara sau infantila, pe care le abandoneaza
ulterior(expresia mintii sale dezorganizate); – haosul comportamental se traduce prin expresia scenei crimei, amprenta
psihoco mportamentala a personalitatii faptuitorului, “haosul sau mental”; – cadavrul este lasat la vedere prezentand multiple leziuni fara logica aparenta, dispuse preponderent in zonele sexuale: mutilari, muscaturi, eviscerari, intromisiuni de obiecte,etc.; – locul faptei(descoperirea cadavrului)si locul crimei(locul suprimarii vietii) de regula coincid; – poate pastra bucati, segmente de cadavru sau imbracaminte a victimei(posesii bizare); – hainele patate de sange nu sunt spalate sau curatate, sunt aruncate neglijent in debarale, magazii sau sunt lasate la vedere; – isi violeaza victima dupa ce ii suprima viata; – suprimarea vietii se face rapid, epileptic, cu lovituri dure, repetate, de regula in zona craniana sau sugrumari cu forta bratelor; – nu il intereseaza evolutia ulterioara a evenimentelor, cercetarea scenei crimei, derularea anchetei judiciare sau reflectarea in mass-media.

3.5. MODUL DE OPERARE AL UCIGASULUI IN SERIE

Ucigasul in serie actioneaza in baza unor mecanisme psihice repetitive ce tind sa transpuna in realitate cat mai aproape de perfectiunea ei o fantasma.

Cum fantasma reprezinta originalul, iar fiecare dintre uciderile apartinand unei serii reprezinta o copie din ce in ce mai fidela a originalului, este firesc sa constatam o similitudine intre faptele astfel comise. Chiar si in aceste conditii, nici o ucidere nu se va supune identic. Dincolo de aspectele care in mod obiectiv impun diferente (alta victima, alta situare in timp, alte conditii si imprejurari favorizante) tendinta spre perfectiune a ucigasului il va determina pe acesta sa aduca de fiecare data elemente noi. Din aceasta perspectiva, vis-a-vis de modul de operare, chiar si la acelasi autor al unei serii criminale, pot fi identificate particularitati de la o ucidere la alta. Tocmai din aceste motive este dificil sa se conceapa o schema de trecere la actul infractional universal valabila in cazul uciderilor in serie. Ne subordonam ratiunilor de ordin practic si elaboram o metoda obictiva de trecere la act sub conditia de a nu o absolutiza. Potrivit opiniilor din doctrina si practica, trecerea la act cuprinde opt faze:

pregatirile – prima etapa in care se achizitioneaza sau se verifica functionalitatea obiectelor care urmeaza sa fie folosite la imobilizarea, torturarea, jefuirea si uciderea victimei. Trusa de viol – legatura de sfori, catuse, sarma, vestimentatie cu care imobilizeaza, cagule, obiecte de imobilizare. Daca ucigasul dispune de un loc anume pentru comiterea faptei (apartamente, garaje, pivnite, autovehicule) acest loc va fi pus la punct in cele mai mici detalii. Cand ucigasul obisnuieste sa actioneze intr-un spatiu public, el va prospecta terenul in vederea gasirii locului ideal (strazi mai putin circulate, o parcare, un loc dezafectat)

panda – faza in care ucigasul isi cauta victima. Alegerea nu este intamplatoare, victima trebuie sa corespunda unui tipar prestabilit de autor in functie de propriile fantasme. Din aceasta cauza nici cautarea nu se desfasoara la intamplare ci se va focaliza asupra acelor locuri in care sunt cele mai mari sanse de a gasi o prada corespunzatoare. Daca victimele sunt de regula prostituate, ucigasul le va cauta in cartierele, strazile frecventate de acestea, daca tintele preferate sunt tinere fete sau baieti, panda se va derula in preajma unor scoli sau parcuri frecventate de copii.

abordarea – aceasta faza se deruleaza diferentiat in functie de profilul psihologic al ucigasului si victimei. De regula ucigasul in serie cu profilul psihopatului de tip organizat se va folosi de puterea de seductie si convingere pe care le poseda combinata cu alegerea unor victime usor de manipulat datorita gradului lor ridicat de naivitate. In aceste cazuri ucigasul recurge la diferite scenarii care ii permit sa ajunga in final in situatia de a avea controlul asupra victimei. Etapa abordarii este extrem de valorizanta pentru narcisismul ucigasului deoarece ii permite sa si testeze puterea de seductie si capacitatea de a inspira incredere, el considera aceste momente ca expresie suprema a superioritatii sale.

torturarea victimei – reprezinta de cele mai multe ori o etapa esentiala pentru realizarea fantasmelor sexuale si satisfacerea nevoii de dominare si control resimtite de ucigas. Din acest motiv tortura dureaza atat cat ucigasul are nevoie pentru a experimenta diferite variante de chinuire si umilire a victimei pana sa ajunga la varianta care sa corespunda cel mai bine fantasmei sale. Cand victima moare prea repede criminalii in serie se simt frustrati, dar spera ca la viitoarele victime lucrurile vor sta altfel.

suprimarea vietii – este nu numai punctul culminant al trecerii la act dar de cele mai multe ori este in acelasi timp si punctul culminant al realizarii fantasmei. De aceea suprimarea vietii se executa in mod lent, de regula, incat sa ofere ucigasului posibilitatea de a savura momentul. In cele mai multe cazuri, omorul se realizeaza in contact direct (mari sugrumatori) fie cu arma alba sau diverse obiecte folosite la strangulare, sufocare, zdrobire.

prelevarea de “trofee” si parti ale corpului victimei – faza care poate urma suprimarii vietii dar uneori poate sa se si suprapuna cu torturarea victimei. Existenta acestei etape ii este fatala ucigasului in serie, profilerii speculand dorinta perversa a ucigasului de a retrai in prezenta trofeelor, senzatiile pe care le-a incercat pe parcursul comiterii faptei. In acest sens, au existat cazuri in care ucigasii fie au fotografiat, fie au filmat scene ale torturii sau uciderii pe care le-au pastrat ca trofee. In alte cazuri, ucigasii au pastrat unul sau mai multe obiecte ce apartinusera victimelor si prin intermediul acestor obiecte fetisi retraiau fantasmele perverse. Au existat si numeroase situatii in care ucigasii au decupat si pastrat parti ale cadavrului cu simbolica sexuala (sani, organe sexuale) folosindu-se de acestea pentru a recompune atmosfera fantasmei sau pentru a-si satisface porniri canibalice sau vampirice.

organizarea scenei crimei – faza ce se poate suprapune partial sau integral cu cele anterioare. In derularea acestei etape ucigasul urmareste doua obiective: stergerea urmelor care ar putea conduce la identificarea autorului si eventual a victimei si regizarea unei scene terifiante care sa socheze in momentul descoperirii faptei si sa asiguze mediatizarea acesteia. Cele doua obiective aparent antagonice corespund profilului general al orgoliului nemasurat care il determina pe ucigasul in serie sa fie preocupat de dobandirea unei celebritati mediatice sub forma unei recunoasteri publice a faptelor comise.

comportamentul in cursul anchetei – reprezinta o ultima etapa care desi iese total din sfera actului, asigura ucigasului pe de o parte o prelungire a senzatiilor perverse si a nevoii de mediatizare iar pe de alta parte raspunde preocuparii lui de a nu fi identificat. Din aceste motive de multe ori ucigasul in serie urmareste cu mare atentie ancheta si mediatizarea care se face omorurilor pe care le-a comis, uneori se amesteca in ancheta, contacteaza presa, participa la inmormantarea victimelor etc.

Faptele care intra in seria criminala sunt atat de intim legate intre ele incat comportamentul post-factum al unei ucideri este cel in care se regasesc germenii viitoarei fapte, precum si indicii cu privire la viitorul mod de comitere al acesteia, izvoare de proba pentru contracararea crimelor viitoare. Astfel se poate afirma ca cele 3 etape finale ale modelului propus, raportate la o fapta reprezinta in acelasi timp un fragment din prima faza, cea a pregatirii prin raportare la viitoarea fapta ce intra in seria de ucideri. Din aceasta perspectiva privind lucrurile, dimensiunea practica a modelului capata o mai mare consistenta, el putand reprezenta un instrument de lucru eficient in eforturile de prevenire si combatere a criminalitatii in serie.

3.5.1.Prioritatea demersului preventiv in materie.

Sa previi si sa combati fenomenul criminalitatii in serie reprezinta un demers complex si dificil pentru ca nu se poate face decat prin mijloacele juridice si mijloacele empirice. Din punct de vedere preventiv obiectivul prioritar trebuie sa se orienteze asupra unui factor criminogen cu impact cat mai general si asupra caruia sa se poata actiona cu sanse reale de eficacitate la nivel macro-social. Un astfel de factor pus in evidenta de cercetarile si studiile de specialitate il reprezinta industria de violenta, o sintagma care acopera o sfera larga ce include mediatizarea excesiva si detaliata a cazurilor reale, productiile artistice, fie inspirate din cazuri reale, fie cele de pura fictiune (filme, ziare, tv) si pornografia violenta.

Robert Resller afirma: “interesul morbid pentru violenta este vizibil in muzica noastra, filmele noastre, literatura noastra si in special in programele si productiile noastre televizate”29. Temele abordate de el merg de la executia prin arma de foc la lovitura de cutit, muscatura, decapitare, dezmembrare, eviscerare combinate cu agresiuni sexuale, necrofilie, canibalism si vampirism, totul prezentat in maniera cea mai realista, cea mai sangeroasa, fiind disponibile la fel de bine pentru adultii inchizitori cat si pentru tinerii impresionabili. Spiritele diabolice si criminale se reproduc de-a lungul industriei de violenta in timp ce poporul american isi asuma nefericitul rol de consumator si victima.

O prima veriga a industriei de violenta o reprezinta mediatizarea excesiva si detaliata a cauzelor ce au ca obiect uciderile in serie. Ziarele si canalele tv prezinta faptele cu lux de amanunte si se fac tot felul de supozitii cu privire la autor, la viitoarele victime. Uneori ucigasul contacteaza presa pentru a anunta comiterea unei fapte lansand provocari organelor de politie si terorizand populatia (datorita adancului sau complex de inferioritate) . Dupa ce ucigasul este identificat si capturat, mediatizarea lui capata o si mai mare amploare, acesta devenind in scurt timp o adevarata vedeta. Pe parcursul procesului si uneori mult timp dupa aceea, in timpul executarii pedepsei, presa continua sa se intereseze de ucigasii in serie. In unele cazuri se creaza grupuri de fani, a caror admiratie si sustinere este de asemenea prezentata si comentata pe larg. Aceasta mediatizare excesiva a marilor criminali compulsivi pune o problema de fond, efectul de vedetizare in oglinda pe care societatea il trimite poate avea consecinte de nebanuit asupra mentalitatii lor, in special daca in locul oprobiului se nasc fascinatia sau dorinta de imitare. Procesul de vedetizare al ucigasului in serie este facilitat si de utilizarea figurii acestuia in scopuri publicitare. Mesajul subliminal pe care il pot gasi astfel de reclame ar trebui sa provoace cel putin ingrijorare, insa corpul social manifesta o toleranta iresponsabila. Periculoasa si nociva insa este reproducerea fidela a unor tehnici de operare ce vizeaza torturarea si uciderea victimelor, transarea cadavrelor, acte de necrofilie sau canibalism.

O a treia veriga a industriei de violenta este reprezentata de pornografia violenta care se misca dupa cerere si oferta pe piata pornografiei respectiv violenta extrema

29.Ressler Robert, Shatchman Tom, Vanatori de ucigasi, Ed. F.F.Press, Bucuresti 1993

autentica nesimulata (se filmeaza scene de violenta sexuala reala, cu torturarea victimelor, si uneori uciderea acestora). Astfel de scene sunt difuzate uneori indirect prin intermediul internetului iar alteori sunt distribuite pe diverse suporturi unui cerc din ce in ce mai larg de persoane initiate. Victimele unor astfel de spectacole sunt diversi tineri sau din ce in ce mai multi copii. In ultimii ani au fost depistate mai multe retele internationale de pedofilie ai caror membrii puneau in circulatie materiale pornografice cu scene de violenta si cruzime avand ca victime copii uneori de varste fragede. Membrii unei astfel de retele au fost implicati in uciderea mai multor persoane tinere care anterior fusesera abuzate sexual.

CAP 4. ANALIZE DE CAZ

America l-a avut pe Elliot Ness, incoruptibilul justitiar al carui nume se leaga iremediabil de caderea temutului Al Capone. Italia l-a avut pe Cesare Mori, nemilosul prefect nazist care a condus, la ordinele lui Benito Mussolini, cea mai de succes campanie antimafiota din istorie. Circa doua decenii mai tarziu, in Romania celui de al doilea Razboi Mondial, se nastea un alt nume de legenda in lupta contra crimei si a infractionalitatii. Un personaj la fel de controversat precum cei doi celebri precursori ai sai, un justitiar al carui nume s-a vrut sters pentru totdeauna din memoria oamenilor dar care a reaparut de fiecare data cand violenta si crima au impanzit strazile. Un nume, un om, un mit… Eugen Alimanescu.

4.1.CEI MAI TEMUTI CRIMINALI IN SERIE SI MODUL LOR DE OPERARE.

Mintea criminala a incitat mereu curiozitatea oamenilor. Cei mai fiorosi si cei mai interesanti sunt, desigur, criminalii in serie. In aceasta lucrare ii voi prezenta in ordine cronologica pe cei mai odiosi criminali in serie din toate timpurile si modul lor de operare.

1. Gilles de Rais s-a nascut in 1404 si este considerat a fi precursorul ucigasului in serie modern. De Rais a fost capitan in armata condusa de Ioana D’Arc. Ulterior, a fost acuzat, si in cele din urma condamnat la moarte, pentru torturarea, violarea si uciderea a zeci, daca nu chiar sute de copii in 6 si 18 ani. Victimele sale preferate erau baietii blonzi, cu ochi albastri. Potrivit martorilor oculari, Gilles de Rais ii atragea pe copii in locuinta sa, dupa care ii viola, ii tortura, ii mutila si ii omora. De regula, ejacula pe cadavre. Nu se stie numarul precis al victimelor pentru ca multe dintre ele au fost arse. Oricum, se estimeaza ca ar fi fost intre 80 si 200. Unii spun chiar 600. 2. Jack “Spintecătorul”: Timp de trei luni, între sfârșitul lunii august și până la începutul lunii noiembrie 1888, zona Whitechapel din cartierul de est al Londrei a fost martora unei seriii de crime odioase – încă nerezolvate.Asasinatele se caracterizau printr-o sălbăticie nemaiîntâlnită;fiecare dintre cele cinci victime – toate prostituate – au fost atacate pe la spate și tuturor li s-a tăiat beregata; în patru cazuri, corpurile au fost supuse unei asemenea mutilări și disecții, cum numai o minte bolnavă sau un maniac sexual putea să-și imagineze.

Durata acestui mister, care s-a transformat probabil în seria celor mai faimoase crime din lume, a dat naștere unei biografii foarte ample.

Prima victimă a fost Mary Ann Nichols (zisă Polly), care a pierit pe 31 august1888, într-o vineri, pe Buck’s Row. Raportul poliției din ziua următoare preciza:”Nu se cunoaște o crimă mai brutală și mai feroce ca aceasta”. Pe 8 septembrie, a urmat “Întunecata Annie” Chapman de 47 de ani, care a fost asasinată cu cruzime pe Hanbury Streeet.

O crimă dublă s-a înregistrat duminică, 30 septembrie. Primul cadavru a fost găsit în jurul orei unu noaptea, de un căruțaș ce se afla cu treburile lui în Berners Street:”Cadavrul aparținea unei femei și avea o tăietură foarte adâncă în jurul gâtului, de la o ureche la cealaltă”. A fost identificată ulterior ca fiind “Lungana Liz” Stride. În colțul de sud-vest al lui Mitre Square s-a găsit al doilea cadavru, cel al Catherinei Eddowes: ”În acest caz, victima era atât de desfigurată,încât identificarea a fost foarte dificilă; abdomenul îi fusese practi smuls și o parte din intestine scoase și înfășurate în jurul gâtului…Omorul era opera unei mâini de profesionist..”

Ultima crimă și cea mai îngrozitoare – pentru că Spintecătorul a avut timp suficient la dispoziție – a avut loc la 9 noiembrie:

Mary Jane Kelly a fost ucisă în propria ei cameră din Miller’sCourt. Gâtul îi fusese secționat de jur-împrejur cu un cuțit, despărțind aproape capul de trup. Abdomenul îi fusese spintecat și deschis parțial, brațul drept și sânii tăiați, ca și capul ce atârna de trup ținându-se numai de piele, nasul retezat, pielea de pe frunte jupuită, gambele detașate de picioare și răzuite de carne. Abdomenul fusese tăiat cu un cuțit “adânc, în cruciș”, măruntaiele din partea inferioară și ficatul smulse. interiorul corpului și părți din coaste lipseau, dar ficatul, se spune, fusese plasat între picioarele bietei victime. Criminalul așezase pe o masă carnea de pe coapse și de pe gambe, împreună cu sânii și nasul, iar una din mâini om înfipsese în stomac.”

Cu aceasta, crimele au încetat și au început controversele care aveau să dureze mai bine de un secol. În ciuda uriașului efort făcut de poliția metropolitană, nu a fost găsită nici o dovadă concludentă pe care să se poată sprijini acuzația de crimă, iar teoriile referitoare la identitatea lui Jack oscilau între probabil și imposibil – numărul teoriilor era identic cu cel al emițătorilor. Câteva din cele mai importante ar fi următoarele:

Montague John Druin: un avocat ratat, care s-a aruncat în Tamisa în decembrie 1888. Faptul că moartea lui a coincis cu încetarea crimelor din zona Whitechapel a constituit o dovadă incontestabilă pentru unii că el era criminalul.

Severin Kloslowski(alias George Chapman): și-a ucis trei neveste prin otrăvire, dar era puțin probabil ca un criminal să-și schimbe propriul modus operandi. Oricum, s-a înregistrat faptul că inspectorul-șef, detectivul Frederick Abberline, însărcinat cu căutarea Spintecătorului, a observat că, la arestarea lui Chapman, acesta ar fi spus: “În sfârșit, ați pus mâna pe Jack Spintecătorul”. Mai târziu și-a recunoscut spusele, dar a intrat în mitologia consacrată Spintecătorului. Cea mai speculată teorie a fost cea a existenței unei complicități între Sir William Gull, medicul de familie, actorul Walter Sickert și vizitiul curții, pe nume John Netley. Potrivit acesteia, ei ar fi fost autorii asasinatelor pentru a preîntâmpina un scandal, care l-ar fi implicat pe duce, cu o vânzătoare și un copil nelegitim. O altă teorie îl consideră ucigaș pe James Keneth Stephen, tutorele ducelui la Cambridge, homosexual și, așa cum chiar el declarase, un dușman patologic al femeilor. Dar ceea ce ar trebui reținut ar fi ipoteza unui scriitor, cum că Jack n-ar fi fost nici unlu dintre cei presupuși, ci un ucigaș care va rămâne necunoscut și nedescoperit. 3.Albert Fish s-a nascut in 1870. Cunoscut si ca Gray Man, Varcolacul din Wysteria si Vampirul din Brooklyn, el a molestat peste 100 de copii – dupa spusele sale – si a fost principal suspect in peste 5 cazuri de crima . Fish a recunoscut trei dintre crimele descoperite de politie si a marturisit ca ar fi injunghiat alte doua persoane . Lui Fish ii placea sa bea sangele victimelor, sa le taie si sa manance diferite parti din corpul acestora.A fost judecat si executat. 4. Bruno Ludke s-a nascut in Germania si a inceput sa ucida in 1927 cand avea doar 18 ani. A luat viata a 85 de femei. De abia in timpul celui de-al doilea razboi mondial, Ludke a fost prins de politie pentru ca a agresat sexual o fata si, pentru asta, a fost sterilizat. Dar asta nu l-a impiedicat sa continue sa atace femei, pe care le viola si apoi le strangula sau le injunghia. A fost prins din nou in 1943. Inainte de proces, Ludke a fost declarat nebun si internat intr-un spital psihiatric. Acolo, medicii i-au facut tot felul de experimente teribile. In 1944, a fost ucis prin injectie letala, testata pe el pentru prima data . 5. John Haigh, nascut in 1909, cunoscut ca "Acid Bath Murderer", a fost un criminal in serie care a actionat in Anglia anilor 40. A fost condamnat pentru uciderea a 6 persoane . Criminalul dizolva trupurile victimelor in acid sufluric, crezand ca poate fi condamnat doar daca se gasesc cadavrele. Dupa ce dizolva cadavrele in acid, falsifica actele de proprietate ale victimelor, pentru a obtine substantiale sume de bani . Haigh a fost gasit vinovat si in consecinta executat pe 10 august 1949. 6. Ted Bundy este unul dintre cei mai cunoscuti ucigasi in serie din SUA. Bundy a violat si omorat un numar impresionant de femei intre anii 1974 si 1978. Criminalul a marturisit ca a omorat 30 de femei, insa numarul real al victimelor este inca necunoscut. Asasinul obisnuia sa depoziteze corpurile pe muntele Taylor, unde mergea deseori pentru a petrece timp alaturi de ele. Bundy statea ore in sir printre cadavre, le machia si apoi facea sex cu ele, chiar si in cazul in care erau intr-un stadiu avansat de putrefactie. 7. Dean Corll, impreuna cu doi complici, David Brooks si Elmer Henley, a violat si omorat cel putin 27 de baieti, pe care i-a ingropat intr-o zona rurala de langa Houston, Texas. Toate victimele lui aveau intre 9 si 21 de ani. Dean Corll a parut suspect politiei in cazul acestor crime doar in momentul in care unul dintre complicii sai, Elmer Henley, l-a impuscat mortal.In 1976, Henley and Brooks au fost judecati si condamnati. Henly a primit 6 condamnari a cate 99 de ani de inchisoare pentru sase din aceste crime. Brooks a fost condamnat doar pentru o crima la detentie pe viata. Amandoi sunt inca dupa gratii. 8. Dennis Rader s-a nascut in 1945 in SUA si a ucis pe putin zece persoane in Kansas, intre anii 1974 si 1991. Era cunoscut sub numele de BTK Killer – BTK vine de la bind, torture, kill (a strangula, a tortura, a omori). Imediat dupa ce isi ucidea victimele, criminalul trimitea numeroase scrisori catre politie si ziarele locale, in care descria cu mandrie faptele sale. A fost arestat in 2005 si condamnat la inchisoare pe viata. Criminalul este inca in viata. 9. Richard Trenton Chase s-a nascut in 1950. Supranumit "Vampirul din Sacramento", el a omorat sase oameni din California, in decurs de o luna. Criminalul obisnuia sa bea sangele victimelor sau chiar sa manance cadavrele. Conform declaratiilor sale, "Vampirul din Sacramento" a comis cele sase crime pentru a-i preveni pe nazisti sa-i transforme sangele in praf, printr-o otrava pe care nazistii ar fi pus-o in detergentul de vase. Pe 29 decembrie 1977, Chase a facut prima victima- Ambrose Griffin, un inginer de 51 de ani, tata a doi copii. Urmatoarea victima a lui Chase a fost Teresa Wallin. Femeia era insarcinata in trei luni. Dupa ce a omorat-o, Chase a facut sex cu cadavrul ei, a mutilat-o si a facut baie in sangele victimei. Pe 8 mai, Chase a fost gasit vinovat de crima de gradul intai, si a fost condamnat la moarte, prin gazare. Pe 26 decembrie, Chase a fost gasit mort in celula sa. In urma autopsiei, s-a stabilit ca asasinul s-a sinucis printr-o supradoza de antidepresive pe care le pastrase de cateva saptamani. 10. John Wayne Gacy fusese un politian iubit si apreciat de comunitatea din Chicago, pana in1978, cand a marturisit politistilor ca a agresat si a ucis 33 de barbati. 28 dintre victime erau ingropate chiar in fata casei lui. Majoritatea erau adolescenti fugiti de acasa sau care lucrasera la compania de constructii a lui Gacy. Procesul sau a inceput in februarie 1980. Gacy a incercat sa scape de acuzatii si s-a declarat incompetent pe motive de boala mintala, insa instanta nu l-a crezut. Gacy a fost declarat vinovat si condamnat la moarte. A fost executat de abia 14 ani mai tarziu, prin injectie letala. Ultimele lui cuvinte au fost: "you can kiss my ass" .

11. Pedro Alonso Lopez este de departe unul dintre cei mai periculosi criminali in serie din toate timpurile. A ucis in jur de 300 de persoane . Cunoscut ca Monstrul din Andes, Lopez si-a inceput "cariera"omorand in jur de o suta de femei indigene din Peru, pana in 1978. Prins de autoritatile tribale, a fost condamnat la moarte. Un misionar american i-a convins insa pe indigeni sa il lase sa il duca pe Lopez la politie. Norocul criminalului a fost ca, pentru politisti, uciderea a zeci de femei indigene nu prezenta importanta, asa incat l-au eliberat. Lopez a plecat in Ecuador unde a ucis 3-4 fete pe saptamana. A fost din nou prins in 1980, cand a marturisit ca a omorat in total peste 300 de oameni. Politistii nu l-au crezut pana cand o inundatie a scos la iveala una dintre gropile comune unde Lopez isi ingropase o parte din victime. 12. Jeffrey Dahmer a ucis intre 1978 si 1991 cel putin 17 persoane – barbati si baieti. Criminalul se face vinovat de sodomie, necrofilie, dezmembrare a victimelor si canibalism. Dahmer a comis prima crima cand avea 18 ani, ucigand un autostopist. Criminalul l-a invitat pe Hicks acasa la el, dupa care l-a omorat, motivand ca nu voia ca victima sa-l paraseasca. In 1988, a fost arestat pentru ca a incercat sa faca sex cu un baiat de 13 ani, din Milwaukee. Dupa zece luni, Dahmer a fost eliberat pe motiv de buna purtare. Odata iesit din inchisoare, asasinul si-a continuat seria de crime, care a incetat in 1991, cand a fost arestat din nou. Politistii au gasit 15 cadavre in casa lui, dezmembrate si depozitate in diferite locuri. Scalpurile victimelor erau depozitate in closet, iar capetele in frigider. Criminalul a fost condamnat la 937 de ani de inchisoare, insa a murit ucis de alt detinut. 13. Wayne Williams a omorat 29 de copii, in zona orasului Atlanta, din Georgia, intre anii 1979 si 1981. A fost condamnat in 1982 doar pentru doua crime, insa autoritatile din Atlanta sustin ca el este vinovat si de alte 22 de crime. Multi oameni care il cunosteau spun ca Williams nu putea sa omoare atatia copii. Totusi, el a primit doua condamnari pe viata. Si astazi, Williams sustine ca este nevinovat. 14. Joachim Kroll s-a nascut in 1933 si a fost un ucigas in serie si canibal de origine germana, cunoscut si ca Ruhrkannibale sau Duisburger Menschenfresser. A fost condamnat pentru 8 crime, insa a recunoscut 13. Obisnuia sa-si taie victimele in bucati si sa le conserve in frigider, pentru a economisi banii care i-ar fi dat pe carne, dupa cum a marturisit criminalul. In aprilie 1982, dupa un proces care a durat 151 de zile, Joachim Kroll a fost condamnat la inchisoare pe viata… mai precis la inchisoare pe noua vieti. In 1991, criminalul a murit in urma unui atac de cord. 15. Gary Ridgeway, cunoscut ca Ucigasul din Green River, a ucis 50 de femei in doi ani jumate, in Seattle si Tacoma, Washington. Victimele lui erau fie prostituate, fie vagaboande. Ridgeway le viola si apoi le strangula. Desi crimele au avut loc in anii 80, ucigasul a fost prima data arestat de politie dupa mai bine de 20 de ani, gratie probelor ADN. Gary Ridgeway este americanul care a marturisit cele mai multe crime si in 2003 a primit 48 de condamnari pe viata. Si acum este intr-o celula de la Penitenciarul din Washington. 16. Cuplul ucigas din Australia compus din David Birnie si Catherine Birnie au ucis in anul 1986 patru femei tinere.

17. Andrei Chikatilo este faimosul Macelar din Rostov care a ucis 53 de femei si copii intre 1978 si 1991. Victimele lui erau in general persoane fara adapost care vietuiau pe langa calea ferata si statiile de autobuz. Crimele sale au fost neobisnuit de violente. El isi injunghia victimele in nenumarate randuri pana era satisfacut complet . Criminalul nu putea ajunge la orgasm decat in acest mod. In 1990, a fost prins de politie si a recunoscut 56 de crime, insa trei nu au putut fi dovedite. A fost condamnat la moarte. In februarie 1994, Andrei Chikatilo a fost executat printr-o singura impuscatura in ceafa, dupa ce presedintele rus Boris Eltin i-a refuzat ultimul apel la clementa. 18. Moses Sithole este cel mai cunoscut criminal in serie din Africa de Sud. El a violat 40 de femei si a ucis 38 in perioada 1994-1995. A fost condamnat in 1997 la 2.410 ani de inchisoare. Ironic, el poate fi eliberat pe buna purtare peste 930 de ani. In 2000, autoritatile au constatat ca Moses Sithole era infectat cu HIV, iar acum SIDA ii macina zilele. 19.Un alt criminal feroce este si Luis Alfredo Garavito din Columbia care in perioada anilor 1992-1999 a ucis 176 de copii minori si adolescenti. El mai este cunoscut si sub numele de “ Criminalul din Genova”. 20.Martin John Bryant supranumit si Criminalul din Port Arthur a ucis in anul 1996 treizeci si cinci de turisti. 21.Francisco Pereira din Brazilia supranumit si “Maniacul din parc” a ucis in perioada anilor 1996-1998 unsprezece femei tinere. 22. Javed Iqbal a fost un cunoscut criminal in serie, din Pakistan. Conform spuselor sale, asasinul ar fi ucis 100 de baieti, intr-o perioada de 18 luni. A fost arestat in 1998, pentru molestarea a doi copii. A iesit pe cautiune si a inceput sa ucida. Iqbal a fost condamnat la moarte, prin strangulare, cu toate ca judecatorul a spus ca i-ar fi placut ca asasinul sa fie strangulat de 100 de ori, taiat in 100 de bucati si pus in acid. Criminalul a fost gasit spanzurat cu cearsafuri, in celula sa. 23. Henry Lee Lucas a marturist ca a ucis aproape 3.000 de oameni. Politia a infiintat o unitate speciala care sa se ocupe strict de descoperirea adevarului referitor la crimele lui Lucas. Pana la urma s-a constatat ca era vorba de in jur de 100 de victime, pe care le masacrase cu ajtorul unui complice: Ottis Toole.

Multe alte cazuri de morti neelucidate au fost initial inchise crezandu-se ca victimele au fost ucise de Lucas. Ulterior, s-a dovedit ca nu era asa si ca marturisirile lui erau doar o modalitate de a se juca si de a pune politia pe drumuri. Lucas a fost initial condamnat la moarte, ulterior pedeapsa i-a fost comutata la inchisoare pe viata. In 2001, Henry Lee Lucas a murit in inchisoare din cauze naturale. 24. In anul 2004 “Canibalul din Seul” pe numele lui Yoo Young Chul a ucis douazeci de prostituate. Desi cei mai multi criminali in serie sunt barbati exista in “palmaresul” criminalilor in serie si femei care au ucis cu sange rece. Dintre acestea putem aminti: 1. Enriqueta Marti sau “ Vampira din Barcelona” din Spania a ucis intre anii 1900-1912 zece baieti si fete cu varste cuprinse intre 3-14 ani. 2.Delfina si Maria de Jesus Gonzales din Mexic au omorat 100 de femei tinere si copii mici intre anii 1950-1963. 3. Gabriella Erzsebeth Bathory este de departe una dintre cele mai sadice femei criminale, ea ucigand 600 de femei tinere intre anii 1604-1611.

4. Vera Renczi – Vaduva Neagra  Prima parte a vietii celei care ocupa unul din primele locuri in topul celor mai mari criminali romani reprezinta si azi un mister pentru criminalisti. In fond, nici macar numele adevarat nu ii este cunoscut, atata vreme cat in analele criminologiei ea a ramas cunoscuta ca Vera Renczi , numele de familie apartinand celui de-al doilea sau sot. Unele surse ii indica drept an al nasterii anul 1903 dar, cel mai probabil, Vera s-a nascut la sfarsitul secolului al XIX-lea, in Bucuresti, in urma legaturii dintre un om de afaceri ungur si o frumoasa tanara din Romania. Copilaria si-o petrece la Bucuresti, acolo unde ramane pana la varsta de 13 ani. Adolescenta Verei este marcata de numeroase aventuri amoroase, ea ajungand nu o data, pe prima pagina a ziarelor locale din cauza scandalurilor in care implica de la elevi de liceu pana la bancheri si oameni de afaceri. Nimeni nu se astepta ca tanara sa isi mai uite moravurile, insa miracolul se produce atunci cand Vera il cunoaste pe Karl Schick, un influent bancher austriac, cu care se va si casatori. In ciuda previziunilor, tanara nu isi continua escapadele, ci devine o sotie atenta si placuta, mai ales dupa nasterea fiului lor, Lorenzo. La mai putin de un an, Karl dispare misterios pentru a nu mai reveni niciodata. Vera explica apropiatilor ca sotul sau a parasit-o si ca a decedat ulterior intr-un accident de masina in Romania. Urmeaza cea de a doua casatorie, cea cu Joseph Renczi, un important om de afaceri sarb. La scurt timp insa, acesta avea sa dispara ca si primul sot. Pentru Vera Renczi incepea o noua perioada in care escapadele amoroase aveau loc cu regularitate. Vesnic imbracata in negru, frumoasa castelana atragea pe domeniul de la Berkerekul numerosi amanti, niciunul dintre acestia nemaintorcandu-se vreodata. La insistentele sotiei unuia dintre ei, autoritatile locale descind la resedinta Verei Renczi. Nu mica le-a fost mirarea oamenilor legii atunci cand descopereau in subsolul conacului 35 de sicrie de zinc. In ele se aflau absolut toti cei care trecusera prin patul Verei. Mai mult, intr-unul dintre sicrie se gasea chiar Lorenzo, fiul in varsta de numai zece ani pe care aceasta fusese nevoita sa il ucida pentru ca ii aflase teribilul secret. Toate victimele fusesera otravite cu arsenic. Condamnata initial la moarte, Vera a beneficiat atunci de clementa legii care nu permitea executia femeilor si a fost transferata pe viata intr-o inchisoare de maxima securitate. La scurt timp, criminala in serie se stingea in urma unei hemoragii cerebrale. Noi nu ne putem “mandri” cu criminali in serie de “talie mondiala”, deosebit de sangerosi, dar, de-a lungul timpului, autoritatile s-au confruntat cu cazuri cel putin asemanatoare celor prezentate mai sus si cu criminali in serie odiosi. Dintre acestia ii vom enumera pe cei mai importanti. 1. Ion Rimaru – Teroarea anilor ’70  

Cu siguranta nu exista un alt criminal in analele stiintei criminalistice romanesti a carui notorietate sa fie mai mare decat a celui care a terorizat Bucurestiul in urma cu aproape patru decenii. Trei omoruri deosebit de grave, un omor calificat, sase tentative de omor, cinci violuri, o tentativa de viol si mai multe furturi si talharii. Toate sunt faptele unui singur om: Ion Ramaru. Trista reconstituire a faptelor celebrului criminal incepe cu data de 5 martie 1971, data la care era descoperit trupul neinsufletit al unei tinere femei. Cercetarile au dovedit atunci ca victima fusese ucisa intr-un mod sadic si apoi violata, aceasta purtand pe corp numeroase urme de muscaturi. O luna mai tarziu, o crima identica a fost semnalata in sectorul 4 al Bucurestiului, iar Militia Capitalei adauga acestor fapte alte doua omoruri similare care avusesera loc in anul 1970 si al caror autor nu fusese identificat. Era deja evident ca autoritatile se confruntau cu un criminal in serie. Mobilizarea fortelor de ordine a fost una de proportii nemaivazute. Sute de persoane au fost interogate si tinute sub observatie, iar specialistii Institutului de Medicina Legala reuseau in premiera mondiala sa reconstituie portretul robot al criminalului numai dupa amprentele dentare. Si totusi, autorul odioaselor crime continua sa actioneze nestingherit. A fost poate mana hazardului cea care a ajutat la prinderea lui Ion Ramaru. Langa corpul ultimei victime, criminalul scapase o adeverinta medicala. Din acest moment, capturarea sa nu mai reprezenta decat o problema de timp. Arestat in caminul studentesc al Facultatii de Medicina Veterinara, acolo unde era student in anul 3, Ramaru isi recunoastea faptele dupa mai multe ore de interogatorii. Procesul care a urmat a fost unul rapid, iar ucigasul primea pedeapsa maxima: moartea. In acelasi an, 1971, la 23 septembrie, in curtea penitenciarului de la Jilava, Ion Ramaru era executat prin impuscare. Ultimele sale cuvinte aveau insa sa ramana intiparite in mintea celor prezenti si se vor dovedi ulterior extrem de adevarate: „Chemati-l pe tata. El este de vina.” Ce vroia oare sa spuna criminalul?

  2. Florea Ramaru – Ereditatea crimei 

Anii din timpul ultimului Razboi Mondial au fost, fara doar si poate, unii extrem de tulburi pentru toate tarile Europei. Lipsurile si atrocitatile razboiului dusesera la o recrudescenta fara egal a crimelor, iar Romania isi avea si ea tristii reprezentanti. Era anul 1944, atunci cand o serie de crime zguduia Bucurestiul. Intr-un singur an, cinci femei fusesera ucise cu bestialitate, iar amprentele recoltate de autoritatile vremii nu se potriveau cu cele ale infractorilor din baza de date. Era vorba, asadar, de un individ fara antecedente penale. Cu toate acestea, timpul a trecut iar criminalul nu a fost niciodata identificat. Misterul iesea din nou la iveala in anii '70, atunci cand seria de crime a lui Ion Ramaru ingrozea intreaga Capitala. Spre surprinderea criminalistilor, amprentele celui care ucidea erau identice cu cele ale criminalului din 1944. Cum ar fi fost insa posibil asa ceva? In fond, trecusera peste 25 de ani, iar infractorul ar fi trebuit sa aiba o varsta inaintata, posibilitate exclusa din start de autoritati. Si totusi, modul de operare si de infaptuire a crimelor erau aproape identice. Notorietatea cazului Ramaru si prinderea temutului criminal aveau sa arunce din nou in uitare celebrele amprente din timpul razboiului. O stranie coincidenta raspundea totusi intrebarilor care existau de atatia ani. La exact un an de la executia lui Ion Ramaru, la 23 septembrie 1972, la Institutul de Medicina Legala era adus cadavrul unui barbat care aparent cazuse din tren. Examinarea acestuia de catre dr. Constantin Turai aducea un rezultat socant. Amprentele celui care murise in bizarul accident erau cele ale ucigasului din 1944. Era nimeni altul decat Florea Ramaru, tatal celui mai cunoscut asasin din istoria Bucurestilor.

2. Vasile Tcaciuc – Macelarul din Iasi 

Romania anilor 1930 a fost zguduita de o serie de crime al caror autor ar putea figura cu succes in galeria neagra a celor mai mari criminali in serie din lume. Chiar si astazi, la mai bine de 80 de ani de la comiterea ingrozitoarelor crime, oamenii de stiinta incearca inca sa inteleaga acel resort interior care a fost capabil sa tranforme un om intr-unul dintre cei mai odiosi asasini cunoscuti vreodata. Totul a inceput in 1935, an in care noul proprietar al unui imobil iesean, a fost alertat de cainele unui musafir, caine care daduse semne de agitatie si care zgaria insistent podeaua casei. Curios, acesta sapa in locul indicat de animal si, spre oroarea sa, descoperea sase cadavre ingropate la mica adancime. Absolut toate prezentau urme de lovituri cu un corp contondent, cel mai probabil un topor, iar starea in care se aflau acestea trada un sadism atroce. Prinderea ucigasului nu a fost atat de dificila pe cat s-ar crede.De fapt, fostul proprietar al imobilului, basarabeanul Vasile Tcaciuc, se afla deja in arestul politiei iesene pentru mai multe jafuri si talharii. Desi, initial, acesta nu a recunoscut faptele, confruntat cu doua dintre concubinele sale, el renunta la masca nevinovatiei si marturisea autoritatilor crudul adevar. Tcaciuc recunostea atunci uciderea si ciopartirea celor sase victime pe care le ingropase chiar sub podeaua casei in care locuia dar, spre groaza tuturor celor prezenti la interogatoriu, acesta nu era decat inceputul unui sir ingrozitor de crime. In cinci ani, basarabeanul ucisese nu mai putin de 26 de persoane, printre care si un copil, unicul scop al acestor odioase fapte fiind jaful. Dupa cum el insusi marturisea, ucigasul isi comandase chiar si un topor special, realizat astfel incat sa nu alunece din mana, iar eficienta loviturilor sa fie maxima. Nu a mai apucat sa fie judecat. In timpul reconstituirii uneia dintre crime, Vasile Tcaciuc incerca sa scape prin fuga, profitand de lipsa de atentie a celor care il insoteau. A fost ucis pe loc de mai multe focuri de revolver. Astfel lua sfarsit povestea celui poreclit de presa vremii „Macelarul din Iasi”. 3. Iancu Berila – Ucigasul brutarilor 

Numele lui Iancu Berila ar putea sa nu spuna multe celor mai putin obisnuiti cu istoria stiintei criminalistice din Romania. In fond, criminalul actionase in timpul celui de al doilea Razboi Mondial, timp suficient pentru ca lumea sa dea uitare odioaselor sale fapte. A ramas in schimb zicala peiorativa „ca Berila”, desemnand acel individ care incearca sa ingrozeasca sau sa braveze cu fapte demne de dispret. Arhivele vremii il mentioneaza ca pe unul dintre cei mai sangerosi asasini din istoria recenta a Romaniei. Un individ cu un fizic impozant, cu o expresie fioroasa a fetei, care a reusit sa terorizeze o tara intreaga in numai cativa ani. Victimele sale erau, in marea lor majoritate, brutari. Nu se stie inca de ce acestia devenisera tintele lui favorite, cert este ca pe seama lui Iancu Berila sunt puse cel putin 20 de crime, iar modul de operare era de fiecare data acelasi. Criminalul isi studia potentialele victime, afla unde acestea isi tin banii si ataca noaptea, departe de ochii lumii. Desi a fost prins si condamnat la munca silnica pe viata, Berila reuseste sa evadeze spectaculos. Era momentul in care pe urmele sale pornea celebrul comisar Eugen Alimanescu, cel poreclit si „Comisarul de Fier”, alaturi de tinerii sai recruti din organizatia „Fulger”. La scurt timp dupa inceperea anchetei, Alimanescu da de urma criminalului. Acesta se angajase ca ucenic la un brutar din apropierea Slatinei. Ajutat de inca doi agenti, comisarul il imobiliza atunci pe uriasul Berila in timp ce dormea. Era anul 1947. Asupra sa a fost descoperit si cutitul pregatit pentru urmatoare sa victima… chiar cel care il angajase. Trimis din nou la ocna, Iancu Berila nu mai avea a doua sansa de scapare si se stingea din viata in urma muncii extreme la care a fost supus30. 4.Un alt caz de criminal în serie este Veres Romulus, cunoscut sub numele de “Omul cu ciocanul”, care în perioada 1972-1974 a terorizat Clujul.
In perioada septembrie-decembrie 1972 în municipiul Cluj-Napoca au fost comise două omoruri și cinci tentative de omor ale căror victime au fost numai fetițe și femei de diferite vârste (9, 15, 16, 17, 28, 35, 84 ani), unele dintre acestea fiind și violate. Criminalul în prealabil studia locul și acționa de obicei dimineața (între orele 06:30-11:00) surprinzând victimele singure în locuință, uneori chiar dormind, și seara (între orele 20:00-24:00), când le aștepta în holul blocului sau la intrarea în lift. Criminalul aplica victimelor lovituri în cap cu un corp contondent (de unde și denumirea "omul cu ciocanul") provocându-le traumatisme craniene cu înfundări. Una dintre victime, în vârstă de 16 ani, a fost omorâtă cu o deosebită ferocitate, aplicăndu-i 17 lovituri de cutit. ând aceasta era în agonie, a fost violată.

Victimele erau complet dezbracate, iar criminalul își însușea lenjeria intimă a

 30. Traian Tandin ,"Cei mai odiosi 100 criminali romani" – Editura Tritonic, 2008

acestora, precum și diferite bunuri sau sume de bani. In cele mai multe cazuri, criminalul a incendiat încăperea în care se afla victima, focarul incendiului fiind localizat de obicei în dulap.

In urma cercetărilor și analizelor de caz efectuate, s-a ajuns la concluzia că actele criminale sunt săvârșite de către un singur autor, care face parte din categoria psihopaților sexuali, cu manifestări de sadism, fetișism și exhibiționism. Prin activități multiple de investigații, au fost verificate peste 4000 de persoane, inclusiv bolnavii psihic din municipiul Cluj-Napoca.

După aproape doi ani de la întreruperea acțiunilor criminale, în dimineața zilei de 14 februarie 1974 apare o nouă victimă, Z.I. în vârstă de 84 ani. Victima a fost surprinsă de criminal în pat, în timp ce dormea, aplicându-i o lovitură în cap cu o sticlă de un litru. Criminalul a provocat și aici un incendiu, focarul acestuia fiind sub perna victimei.
In urma trierii și reverificării bolnavilor psihic, s-a ajuns în sfârșit, la Veres Romulus, bolnav psihic descris de către vecini ca având manifestări violente, care recurgea uneori la amenințări cu cuțitul. Acesta locuia singur, într-un apartament, în care nu avea voie să între nici o persoană, nici chiar rudele apropiate.

Veres Romulus a fost internat de mai multe ori în Clinica de psihiatrie din Cluj, cu diagnosticul de parafrenie. Din documentația existentă la Clinica de psihiatrie, a rezultat că prima criză a pacientului s-a manifestat în anul 1968, când acesta, în calitate de mecanic de locomotivă pe un tren accelerat, nu a respectat semnalul de oprire într-o stație C.F.R. și ca urmare, a fost pensionat.

La percheziția domiciliară s-a găsit un tratat de medicină în care erau adnotări și sublinieri cu privire la traumatismele craniene și diversele forme ale morților violente, diferite cărți cu tematică sexuală și filozofică, mai multe caiete scrise gen-jurnal. Lectura caietelor a evidențiat prezența unui delir mistic pe fond sexual. Veres Romulus avea un dulap, locul sau preferat de rugăciuni, unde după cum susținea el, se întalnea cu spiritul "Satanei", care îi dădea dispoziții cu privire la săvârșirea omorurilor și a jertfei prin foc în dulap.

Prin extinderea cercetarilor cu privire la comportamentul lui Veres Romulus au fost descoperite noi elemente de suspiciune. Astfel, cea de-a doua soție a divorțat datorită comportamentului său anormal și violent, de multe ori maltratând-o fără motiv. Periodic se izola ore întregi în pivnița, unde – spunea el – avea întâlniri cu "spiritul Satanei". Mai mulți martori l-au văzut în timp ce studia curțile și imobilele din zona unde s-au comis faptele.Pe parcursul audierii, Veres Romulus a făcut unele recunoașteri parțiale, a manifestat tendința unor retractări, dar niciodată nu a făcut o recunoaștere completă a tuturor faptelor comise. Atunci când i-au fost prezentate probe certe descoperite cu ocazia cercetării infracțiunilor comise, Veres Romulus a declarat că el nu a comis nici un omor, dar s-ar putea ca "Satana" să-l fi trimis acolo, fără voia lui.
Avănd în vedere afecțiunea sa psihică, "parafrenie pe fondul unui delir mistic și sexual", și principalele probe (manuscrisele tip jurnal în care Veres Romulus a relatat modul de operare în cele opt omoruri, corpurile delicte găsite asupra sa anterior arestării, probele testimoniale obținute prin declarațiile a 30 de martori, rezultatul expertizelor biologice asupra firelor de păr "corp delict"), instanța de judecată a reținut în sarcina acestuia cele 8 fapte. S-a stabilit însă, iresponsabilitatea sa penală, ca urmare a afecțiunii psihice, și a fost luată hotărârea internării sale într-o unitate sanitară specială din localitatea Stei, judetul Bihor, unde a stat 20 de ani, până în momentul decesului.

5. Grigore Uruc – Asasinul de anul nou

Un caz deosebit este si cel al taranului analfabet, Grigore Uruc, si al dosarului „Cerasela”, numele primei sale victime. Nu putini au fost cei care, la sfarsitul anilor '80 vorbeau de aparitia unui nou Ion Ramaru, iar neputinta autoritatilor il determina chiar pe Nicolae Ceausescu sa ia o pozitie transanta vis-a-vis de actiunile indreptate impotriva criminalului care actiona in orasul Buzau. Prima victima, Cerasela Diminet, un copil al strazii de numai 14 ani, fusese descoperita in interiorul unei centrale termice, la 2 ianuarie 1985. Cadavrul micutei fusese strapuns de numeroase lovituri de cutit desi moartea, asa cum au concluzionat medicii legisti, survenise chiar de la prima lovitura. Aceiasi medici afirmau ca omorul avusese loc chiar in noaptea de Anul Nou. Criminalul parea insa de negasit, autoritatile vremii clasand dorsarul A.N. (autor necunoscut), si asta in ciuda unui efort intens depus de oamenii legii. Un an mai tarziu, tot in noaptea de Anul Nou, un al copil al strazii, un baietel in varsta de 13 ani, a fost descoperit in apropierea Scolii Generale nr. 4. Chiar daca trupul acestuia fusese ulterior sfasiat de cainii vagabonzi, medicii au putut identifica urmele lasate de arma crimei. Era vorba de acelasi autor. In Buzau umbla in libertatea un criminal care ucidea doar din placere. Era anul 1987, atunci cand ceea ce oamenii legii asteptau cu groaza s-a intamplat. O a treia victima, Cosmin Gruiu, un copil fara adapost in varsta de 14 ani, fusese strapuns de nu mai putin de 24 de ori cu un cutit. Si totusi, criminalul parea sa fi intrat in pamant. Era momentul in care oamenii legii isi dadeau seama ca ucigasul venea in Buzau doar pentru a ucide si asta se intampla doar o data pe an. Anul nou 1988 a insemnat insa sfarsitul terorii. Avand sub observatie toate locatiile prin care criminalul ar fi putut patrunde in oras, autoritatile il identificau pe autorul abominabilelor crime. Era Grigore Uruc, un taran analfabet din comuna Tintasi de Buzau. Din pacate, in momentul arestarii, ucigasul apucase sa ia viata celei de a patra victime, o fetita in varsta de 13 ani. Judecat rapid, acesta era condamnat la moarte si executat la 11 iunie 1988. Era penultima condamnare la moarte din timpul regimului comunist. 6. Ion Sarca este un criminal in serie din timpul celui de-al doilea razboi mondial,care a ucis prin strangulare 8 tineri fara capatai, dupa ce a intretinut relatii homosexuale si i-a jefuit. El se intalnea cu victimele, afla ca sunt in cautare de lucru si atunci le ademenea promitandu-le ca le duce la o ferma din apropierea Bucurestiului unde stie ca sunt locuri de munca. La inceput le lega si le talharea pana cand a fost prins si a fost condamnat la 2 ani de zile de inchisoare. Dupa ce a iesit din inchisoare, a continuat cu acelasi mod de operare dar, de aceasta data i-a si omorat pe cei care ii cadeau in plasa. Acest sadic criminal in serie a fost condamnat la moarte prin impuscare, sentinta fiind executata. 7. Unul dintre cele mai monstruoase cazuri petrecute la noi in tara este “cazul Gladiola” – caz tipic pentru infractorul de tip dezorganizat. In data de 22/28 mai 1980, in Galati s-a comis un dublu asasinat, victime fiind Vasiliu Aneta de 95 de ani si fiica ei, Vasiliu Elisabeta, de 65 de ani, care locuiau singure in imobilul din strada Gladiolei nr.10. Cele doua batrane au fost victimele unui psihopat sexual fara precedent, dupa cum s-au exprimat medicii psihiatrii care au vizionat materialul video inregistrat. Intrand noaptea peste ele in dormitor, le-a ucis cu un topor, le-a macelarit si le-a violat, muscandu-le de buze, sani si zonele pubiene. Dupa ce si-a terminat “treaba”, Elisabetei Vasiliu i-a introdus in vagin coada toporului(lunga de 85 cm) si a scos-o afara impreuna cu un fragment de intestine pe care i l-a asezat ca “trofeu” victimei pe fata . Dupa ce s-a spalat de sange pe maini, sapunul folosit l-a introdus cu mana in vaginul batranei de 95 de ani. In fata unui asemenea caz toti militienii din judetul Galati au intrat in alerta, Constituindu-se echipe mixte impreuna cu procurorii orasului care au “pieptanat” casa cu casa toate strazile din cartier.Din pacate, rezultatul a fost negativ. In baza probelor de la fata locului si a unor semnalari, individul in cauza a fost identificat ca fiind Moise Gheorghe, in varsta de 27 de ani, electrician la Combinatul Siderurgic Galati, necasatorit. El locuia impreuna cu parintii dar niciodata nu si-a manifestat fata de ei sau de vecini pornirile sale de maniac sexual fara limite. A fost condamnat la moarte si executat. Nu sunt mai putin importante nici cazuri precum” cazul Anca” – Romca Cozmici – unul din cei mai monstruosi asasini sexuali din istoria moderna a criminalitatii romanesti. Dupa ce a ucis cu bestialitate o tanara, i-a transat cadavrul si a format sase colete pe care le-a imprastiat in diferite locuri din Bucuresti. Aceeasi soarta a avut-o si prietena sa, numai ca acesteia i-a pastrat drept “amintire”, in locuinta, craniul si oasele; afacerea “ Pascu” – Nicolae Pascu – ingerul mortii, un periculos psihopat sexual, asasin in serie, catalogat drept “un nou Ramaru” ; afacerea “Stroe” – Adrian Stroia – calaul femeilor, un monstruos criminal in serie, psihopat sexual, care dup ace a violat, ucis si jefuit trei femei, doua cadaver le-a aruncat in lacul Pantelimon din Bucuresti, iar pe a treia intr-un canal de irigatii, unde l-a incinerat.

Mai exista si alti criminali in serie care au oripilat omenirea de-a lungul timpului, insa i-am prezentat doar pe cei mai sadici. Criminalii in serie sunt un fenomen deja, mai ales in SUA, si poate ca cele mai elocvente cuvinte in acest sens sunt cele ale lui Ted Bundy: "noi, criminalii in serie, suntem fiii vostri, sotii vostri, suntem peste tot. Si maine alti copii ai vostri vor fi ucisi". Din pacate, obsesia morbida a oamenilor pentru atrocitatile comise de ei, ii va face sa dainuiasca in memoria colectiva. Astfel ei isi ating scopul . Nu vor fi niciodata uitati.

4.1. CRIMINALI PRINTRE NOI De multe ori alegem sa ignoram aspectele negative ale vietii de zi cu zi si incercam sa ni le imaginam cat mai departe de noi si de ceea ce ne inconjoara. Nu realizam insa ca, la doar cativa pasi, o alta lume decat cea cunoscuta noua isi tese itele intunecate… .. lumea tenebroasa a criminalitatii.

MARIUS CSAMPAR

Chiar și în spatele gratiilor, Marius Csampar, bărbatul al cărui nume a devenit legendar în rândul criminalilor, pare un om împlinit. Pășește relaxat prin celula de doar câțiva metri pătrați din Penitenciarul “Poarta Albă”, Constanța, unde își ispășește pedeapsa cu închisoarea pe viață, și povestește zâmbind, fără să schițeze vreo urmă de regret, cum a ajuns să ucidă. Închis pe viață la «Poarta Albă» “Am omorât cu grijă și înțelepciune. Prima dată, în 1993. Rămăsesem fără bani și cunoșteam o femeie care vindea vin și țuică”, mărturisește cu nonșalanță tânărul care, din cei 35 de ani pe care îi are, jumătate i-a petrecut prin pușcării… “A patra victimă a fost un tovarăș de-al meu. Furasem din câteva mașini împreună și el, cât am lipsit eu, a ascuns din lucruri. Am pus mâna pe un par și l-am bătut. Păi, ce să mă mai opresc?! Dacă am început, hai să și termin”, a explicat Marius Csampar, cel care, în patru ani, a omorât șase oameni. Ultima faptă probată de anchetatori este și una dintre cele mai cumplite. Și-a ucis un “coleg” de tâlhării, iar trupul l-a aruncat șobolanilor dintr-o canalizare să-l mănânce. Decembrie 1993: A tâlhărit o femeie, apoi a ucis-o. Iunie 1994: A înjunghiat un bărbat peste care intrase în casă, cu scopul de a-l jefui. Iulie 1994: I-a tăiat capul unui prieten, apoi l-a aruncat în gârlă. 1995: Un alt prieten a sfârșit cu capul zdrobit. Decembrie 1996: Și-a ucis gazda chiar în noaptea de Revelion. Aprilie 1997: Marius și-a tranșat un “coleg” de tâlhării, pe care l-a dat, apoi, hrană pentru șobolani.

Beniamin

CAP 5. CONCLUZII

Toate activitățle de prevenire și combatere a criminalității desfășurate de poliție de cele mai multe ori , din păcate, dau greș.până sunt prinși, criminalii în serie ucid. De exemplu, în cazul lui Jack Spintecătorul care nu a fost descoperit niciodată și astăzi mai sunt întrebări oare cine le-a omorât pe acele femei? Când e descoperit, ucigașul în serie este judecat și, de cele mai multe ori, condamnat la mulți ani de închisoare, în statele în care nu se acceptă pedeapsa capitală, iar în statele unde legislația prevede,sunt condamnați la moarte. Ucigașii periculoși sunt încarcerați în închisori de maximă securitate, în România o astfel de închisoare se află la Rahova.

Criminalii în serie sunt niște oameni, care cu greu pot fi numiți oameni, foarte periculoși.Unii ucid din plăcere alții ucid de nevoie,e cazul asasinilor plătiți, alții pentru că simt nevoia de a ucide la anumite intervale de timp.

După părerea autorilor “Enciclopediei ucigașilor în serie” acestea ar fi tiparele de comportament agrsiv episodic:

1.Comportament ritual.

2.Sănătate ce maschează instabilitatea mentală.

3.Impulsivitate.

4.Căutere periodică de ajutor.

5.Tulburări severe de memorie și incapacitate de a spune adevărul.

6.Tendințe sinucigașe.

7.Tendințe permanente de a comite agresiuni.

8.Hipersexualitate și comportament sexual anormal.

9.Leziuni craniene; răni suferite la naștere.

10.Tendințe de folosire repetetă a drogurilor și abuzul de alcool 11.Părinți drogați și alcoolici. 12.Victime ale abuzurilor fizice sau psihice în copilărie. 13.Rezultat al unei sarcini nedorite. 14.Născut în urma unei sarcini dificile. 15.Nefericire în copilărie, având ca efect incapacitatea dea găsi fericirea. 16.Cruzime extrordinară față de animale 17 Atracție față de incendii, fără vreun interes de natură infracțională. 18.Simptome de dezechilibru neurologic. 19.Dovezi de tulburări genetice. 20.Simptome biochimice. 21.Sentimente de lipsă de putere și inadaptare. În lumina acestor informații—care fac mai ușoară identificarea unui criminal în serie—pare logic ca un program național de diagnostic și tratament să devină eficace. Criminalii în serie sunt periculoși și de aceea ei trebuie descoperiți cât mai repede posibil și condamnați.

BIBLIOGRAFIE

1. Tudorel Badea Butoi – Psihologie Judiciara, Tratat Universitar, Ed. Pinguin Book, Bucuresti 2003;

2. Tudorel Badea Butoi – Victimologie si Psihologie Victimala, Ed. Pinguin Book, Bucuresti 2008;

3. Tudorel Badea Butoi – Criminologie Comportamente Criminale, Ed. Solaris Print, Bucuresti 2009;

4. Tudorel Badea Butoi – Criminali in serie psihologia crimei, Ed. Phobos , Bucuresti 2005;

5. Tudorel Badea Butoi, Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea – Psihologie Judiciara, Ed. Sansa, Bucuresti 2000;

6. Ressler Robert, Sihachtman Tom – “Vanator de ucigasi”, Edit. Press, Bucuresti 1993;

7. Lane B.,Gregg W. – Enciclopedia ucigasilor in serie, Ed. RAO International Publishing Company, 1996;

8. Ioana Teodora Butoi, Tudorel Badea Butoi- Psihologie Judiciara, Ed. Romania de Maine, Bucuresti 2004;

9. Traian Tandin – Pe urmele criminalilor, Ed. Scripta, Bucuresti 2008;

10. Traian Tandin – Cazuri judiciare celebre, Ed. Tritonic, Bucuresti 2009;

11. Traian Tandin – Cei mai odiosi 100 criminali romani, Ed. Tritonic, Bucuresti 2008;

12. www.cersipamantromanesc.wordpress.com;

13. www.casebook.org/victims;

14. www.enciclopediacelosesesinosenserie.blogspot.com;

15. www.myoops.org.com.

trombitas

BIBLIOGRAFIE

1. Tudorel Badea Butoi – Psihologie Judiciara, Tratat Universitar, Ed. Pinguin Book, Bucuresti 2003;

2. Tudorel Badea Butoi – Victimologie si Psihologie Victimala, Ed. Pinguin Book, Bucuresti 2008;

3. Tudorel Badea Butoi – Criminologie Comportamente Criminale, Ed. Solaris Print, Bucuresti 2009;

4. Tudorel Badea Butoi – Criminali in serie psihologia crimei, Ed. Phobos , Bucuresti 2005;

5. Tudorel Badea Butoi, Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea – Psihologie Judiciara, Ed. Sansa, Bucuresti 2000;

6. Ressler Robert, Sihachtman Tom – “Vanator de ucigasi”, Edit. Press, Bucuresti 1993;

7. Lane B.,Gregg W. – Enciclopedia ucigasilor in serie, Ed. RAO International Publishing Company, 1996;

8. Ioana Teodora Butoi, Tudorel Badea Butoi- Psihologie Judiciara, Ed. Romania de Maine, Bucuresti 2004;

9. Traian Tandin – Pe urmele criminalilor, Ed. Scripta, Bucuresti 2008;

10. Traian Tandin – Cazuri judiciare celebre, Ed. Tritonic, Bucuresti 2009;

11. Traian Tandin – Cei mai odiosi 100 criminali romani, Ed. Tritonic, Bucuresti 2008;

12. www.cersipamantromanesc.wordpress.com;

13. www.casebook.org/victims;

14. www.enciclopediacelosesesinosenserie.blogspot.com;

15. www.myoops.org.com.