Comportament Antisocial al Adolescentilor In Context Scolar

Adolescența constituie obiectul unor preocupări deosebite, determinate de importanța cunoașterii profunde a acestei vârste viu discutate ea reprezinta acea faza a dezvoltarii umane marcate prin diferentiere si individualizare si care se exprima mai intens decat in oricare alta perioada din viata, printr-un comportament proiectiv, mai mult sau mai putin structurat. Adolescenta este o perioada in existenta omului si a evolutiei personalitatii sale, este varsta care a socat in toate timpurile creând uneori conflicte si anxietati sociale.

Atât psihologi, pedagogi cât și oameni de știință de diferite specialități, ziariști și scriitori sunt preocupați de problemele pe care le ridică adolescența. Niciodată nu s-a vorbit atât de mult despre adolescență ca astăzi, cercetatorii fiind animați de găsirea unui limbaj comun, de aflarea celor mai indicate metode de cercetare a însușirilor personalității adolescentului, precum și a celor mai eficace căi educative.

”Ce înseamnă adolescență? Cuvîntul este de origine latina și vine de la adolesco-ere care inseamnă a crește, a căpăta putere, a se maturiza. În acest sens îl găsim la cei mai reprezentativi scriitori latini. La Plautus: Postquam adolevit ad eam aetatem (după ce a crescut până la acea vîrstă); la Cicero: Cupiditas agendi adolevit (plăcerea de a lucra a crescut); la Tacitus: Ver adolescit (primăvara se întărește, capătă putere). Prin urmare, fie că este vorba despre organism, fie despre anumite procese psihice sau despre fenomene ale naturii, cuvântul adolescență nu se bucură de o accepție unanimă, părerile fiind foarte împărțite, din cauza cercetărilor care nu au un punct de vedere unitar în definirea și delimitarea acestei perioade de vârstă. Astfel, daca ne vom referi la Hipocrate, vestitul medic grec din antichitate care ne-a lăsat și o clasificare a temperamentelor, adolescența se plasează între 14 și 20 de ani, iar tinerețea între 21 și 28 de ani.” (Ștefan Zisulescu- Adolescența)

Socrate sublinia faptul ca: „Tineretul nostru iubeste luxul. El are purtari rele, sfidare pentru autoritati. Ei arata dispret pentru vârstnici si iubesc flecareala in locul actiunii. Copiii sunt astazi tiranii si nu servantii familiilor lor. Ei nu se mai ridica cand un varstnic intra in casa. Ei îsi contrazic parintii, flecaresc față de musafiri, înfulecă pe nerăsuflate mțncarea și își tiranizeaza profesorii”.

După Stanley Hall , adevăratul întemeietor al psihologiei adolescenței (hebelogia), vârsta adolescenței începe cu primele manifestări fizice ale pubertății, continuându-se de-a lungul întregii perioade de dezvoltare a copilului, pînă la relativa definitivare a creșterii sale în talie.

Gabriel Compayré , unul dintre primii cercetători francezi ai domeniului, afirmă că adolescența este vârsta când sexualitatea se stabilește definitiv, când băiatul devine bărbat.

Cercetările făcute asupra pubertății au arătat că schimbările care duc la apariția ei sunt departe de a fi cunoscute pe deplin. Ca punct de reper sa ia la fete, apariția menstruației, iar la băieți dezvoltarea sistemului pilos la pubis.

La băieți, pubertatea este însă mai greu de stabilit decît la fete. Starbuck E. D. (1899) a chestionat 99 de bărbați asupra apariției pubertății și a indicat vîrsta medie de 15 și 16 ani.

După părerea lui Standstrom C. I., la fete, semnul fundamental al apariției pubertății este prima menstruație, care începe înainte ca ovarele să fie apte pentru reproducere. Menstruația regulată nu poate fi așteptată înainte de 15 ani, deși în mod neregulat apare mai devreme. La băieți semnul pubertății este emisia seminală involuntară sau poluția, a cărei apariție în timp este greu de stabilit, deoarece ea nu e observată adesea nici de puber însuși.

Concluzia care se desprinde este că, la băieți, pubertatea apare mai târziu decât la fete, cu 1-2 ani, deci în medie la 14-15 ani.

Constatarea, descrierea și explicarea fenomenelor psihice ale adolescenței nu se fac în mod fragmentar, izolat, metafizic, neținînd seama de raporturile dintre ele, ci în strînsa lor interdependență, în relațiile reciproce, în mod dialectic. De asemenea, se va ținea seama de factorul socal, care are o mare importanță în explicarea proceselor psihice și a particulărităților specifice fiecărei vîrste.

Perioada adolescenței s-a bucurat totdeauna de o atenție deosebită. La popoarele antice și primitive, apariția ei era însoțită de rituri și ceremonii al căror scop era să marcheze în viața tânărului ce pășea pragul acestei vîrste, o piatră de hotar între lumea copilăriei, rămasă în urmă și cea care se așterne înainte, a bărbăției și a virtuțiilor cetățenești. Pentru ca adolescentul să fie cât mai puternic impresionat, solemnitatea pășirii în noua viață lua proporții fastuoase, fiind însoțită de diferite ritualuri. În afară de inițierea adolescentului în obiceiurile și tradițiile grupului social căruia îi aparținea, riturile și practicile însoțitoare urmăreau călirea și oțelirea tânărului pentru a-l obișnui să suporte anumite greutăți și dureri, precum și dezvoltarea curajului bărbătesc necesar înfruntării eventualilor adversari cu care grupul va avea de luptat în viitor, când va fi atacat.

Adolescenta este un stadiu de viata intermediar intre copilarie si maturitate.

Caracterizand evolutia adolescentei, Rousselet o imparte in:

Perioada revoltei- caracterizata prin manifestari ca: refuzul de a se supune din dezgust pentru ca i se ordona, zambetul batjocoritor, cand nu mai crede in atotputernicia educatorilor, se revolta contra parintilor, refuza profesia acestora (baietii se opun mai ales tatilor, iar fetele se opun mamelor), revolta contra scolii (profesorii sunt priviti ca niste tirani, ignoranti, cauta sa le demaste asa-zisele nedreptati).

Perioada scandalului- apare dupa momentul in care crezand ca nu mai este copil, vrea sa afirme in noua luiidentitate prin excentrari, dorinta de a se face remarcat, vestimentatie deosebita, etc. Este varsta bandei, iar tanarul care a negat familia, scoala (sau cel putin influenta lor morala), nu este capabil de a trai izolat intr-o lume inospitaliera si cauta sa fie aproape de prietenii care il inteleg si cu care impartaseste acelasi mod de viata.

Perioada de exaltare si afirmare, cand tanarul se simte gata de a infrunta lumea.

Comportamentul delincvent al adolescentului cunoaste cauze bio-psiho-sociogene. Studiul cauzelor de conflict cu finalizare in conduita devianta intampina serioase dificultati, datorita pe de o parte multitudinii si complexitatii acestora, iar pe de alta parte datorita faptului ca una si aceeasi forma de reactie devianta poate avea cauze diferite, dupa cum una si aceeasi cauza poate determina efecte reactionale diferite.

(adolescenta- șt. zisulescu)

Psihologa dezvoltării

Psihologia dezvoltării a făcut obiectul numeroaselor studii și cercetări de-a lungul timpului. O dată cu trecerea timpului și cu îmbogățirea cunoștințelor din diferitele ramuri ale psihologiei, psihologia dezvoltării a cunoscut și ea un mare avânt. La noi în țară au existat preocupări în acest domeniu în ultimele decenii, cele mai importante aparținând lui Ursula Șchiopu si Emil Verza.

Psihologia dezvoltării este o ramura a stiintelor psihologice si s-a dezvoltat o data cu extinderea conceptului de dezvoltare, cu intensificarea cercetarilor ce au vizat anumite perioade de varsta dar si anumite procese, functii, mecanisme in dezvoltarea lor. Psihologia dezvoltarii si-a definit de-a lungul timpului un obiect solid si intemeiat de studiu, legitati si metode proprii de cercetare. In prezent, psihologia dezvoltarii este una din cele mai cercetate domenii psihologice si este implicata in foarte multe domenii de viata, oferind suport psihologiei clinice, educationale, psihopatologiei, gerontopsihologiei, psihologiei copilului etc.

Adolescentul se afla in pragul participarii autonome la viata sociala. Determinarea acestei perioade ca fiind una de integrare si de individualizare in acelasi timp depinde de relationarea dezvoltarii personale cu cea sociala.

Dupa cum am amintit anterior, trecera de la pragul acestei varste presupune cu necesitate rezolvarea unor sarcini adaptive- probleme de dezvoltare, care fac posibila aparitia nu doar biologica ci si psihologica a viitorului adult:

-dobandirea dependentei de parinti

-adoptarea la propria maturizare sexuala

-stabilirea unor relatii de cooperare si de lucru cu alte persoane, fara insa a fi dominat de acestea

-decizia si pregatirea pentru o anumita vocatie

-dezvoltarea unei filosofii de viata, a unor credinte morale si standarde morale; aceatsa filozofie de viata va da ordine si consistenta deciziilor multiple intr-o lume diversa si in schimbare.

-dobandirea unui sentiment al identitatii.

Dezvoltarea sociala si dezvoltarea personalitatii

Uan din sarcinile majore ale adolescentei o reprezinta formarea unei identitati personale, intelegerea propriei persoane drept o entitate distincta de toti ceilalti, dar in acelasi timp coerenta si integrata trans- situational. Centrarea pe propria persoana, legata de modificarile fizice care au loc in pubertate si de descoperirea identitatii, poate pendula intre narcisism si ura pentru propria persoana/autodepreciere. Daca exista o discrepanta prea mare intre conceptul de sine si sinele ideal, pot usor apare anxietatea si hipersensibilitatea. Anxietatile legat de viitor pot duce la diverse strategii de autoaparare:

Izolare emotionala, care duce la pasivitate, apatie, cinism, scaderea nivlelului de aspiratii;

Negarea realitatii, cu retragerea din orice competitie, imbolnavirea in perioade de examene, perioade de indecizie si de refuz sau dimpotriva pentru a suferi ca un veritabil erou neinteles, o victima a propriului curaj;

Rationalizare, de tipul strugurilor prea acri: relatiile cu parintii inca joaca un rol foarte important in dezvoltarea adolescentilor; prieteniile devin mult mai intim; se dezvolta relatii apropiate si cu persoane de sex opus.presiunile grupui sunt foarte puternice si in cazuri extreme duc la acte antisociale.

Un studiu recent (Hamm, 2000) abordeaza criteriile de selectie a prietenilor de catre adolescentii americani de origine africana, asiatica si europeana. Se pare ca alegerea prietenilor se face in primul rand dupa criteriul consumului (comun) de substante (alcool, tutun, droguri), pe locul diu fiin orientarea academica si abia pe locul trei identitatea etnica. Dintre toate cele trei subgrupuri studiate, cel al tinerilor de origine africana par a opta cel mai bine pentru prieteni de origine etnica similara.

Similaritatea insa nu pare un criteriu aboslut, ci doar unul relativ. Adolescentii nu aleg in mod necesar sa fie alaturi de cei care au orientari identice cu ale lor, ceea ce implica o recunoastere sporita a diversitatii pe care o presupune aceasta varsta.

sexualitatea influenteaza masiv dezvoltarea identitatii adolescentilor. Catre sfarsitul adolescentei se considera ca optiunile sexuale sunt deja clarificate si stabile. Nu exista insa o regula generala in aceasta privinta.

(psihologia dezvoltarii ana-raluca sassu)

Un exemplu de comportament antisocial este insulta, act impotriva demnitatii persoanei. Ea consta in a atribui unei persoane un defect lezandu-i sentimentul onoarei, lovindu-i prestigiul si reputatia dobandite prin comportamentul sau corect.

Cele mai frecvente forme de manifestare ale deviantei scolare sunt: fuga de scoala, absenteismul, abandonul scolar, vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul si suicidul.

Copiatul este forma specifica de inselaciune, care incalca prima si poate, cea mai importanta norma din Regulamentul scolar, care stipuleaza datoria elevilor de a-si forma deprinderile prevazute in programele disciplinelor de invatamant, ca fomr specifica de nesinceritate fata de profesor, copiatul poate fi incadrat in categoria conduitelor agresive, deoarece aduce prejudiciu profesorului si uneori, grupului-clasa. Principalii factori care intervin in situatiile de copiat sunt: deficiente de supraveghere, atitudinile permisive ale profesorilor, dar si stilul dea nota in functie de fidelitatea reproducerii cunostintelor, este cert ca profesotul care prefera sa dea sistematic elevilor subiecte de evalurae scrisa care cer memorarea-reproduceea cunostintelor; este cer ca profesorul care prefera sa dea sistematic evlevilor subiecte de evaluare scrisa care cer memorarea-reproducerea cunostintelor se va confrunta mai frecvent cu toate formele de copiat comparativ cu cel care propune subiecte ce solicita elevii sa interpreteze/sintetizeze/creeze cunostinte.

Cei care copiaza nu sunt intotdeauna sau nu sunt in mod necesar elevi cu rezultate scolare slabe; e adevrata ca elevii slabi, care aua cumulat multe lacune in sistemul de cunostinte, care nu mai pot realiza o invatare constienta, prezinta o probabilitate mai amre de a apela la aceasta solutie si anume- copiatul. Acesti elevi nu sunt sustinuti motivational de curiozitate sau interesul pentru un domeniu, ci sunt interesati doar de obtinerea unei note de trecere, pentru a evita conflictul cu scoala si cu familia. Insa si elevii cu rezultate scolare bune copiaza uneori, in situatii precum:

Parintii obliga copilul sa obtina note maxime la toate disciplinele de invatamant.

Elevii sunt nesiguri in legatura cu intelegerea corecta si profunda a cunostintelor;

Elevii stiu ca nota amxima depinde de reproducerea fidela a cunostintelor;

Elevii doresc sa ajunga sau sa ramana in fruntea ierarhiei clasei la invatatura.

Fuga de acasa si de la scoala reprezinta o conduita grva, cu un inalt risc delincvential si de victimizare, nu atat prin ea insasi, cat prin consecintele pe care le antreneaza. Astfel, la primul episod evazionist, cei care fug de acasa traiesc un soc, sperantele lor de aventura si de fericire fiind contrazise de realitate. Cei care fug de acasa si de la scoala nu au deprinderi profesioanle, de regula nu au bani, un adapost, un plan organizat de actiune, si de aceea risca sa fie exploatati/abuzati fizic si sexual si, pentru a supravietui, practica activitati de delincvente. Arta de a suoravietui a fugarilor consta in a puntea dormi in locuri impropii, in furtul de alimente, in prostitutie si in consumul de droguri. Cu cat perioada de viata pe strada este mai lunga, cu atat probabilitatea de a deveni o victima a exploatarii sau de a se implica intr-o cariere delincventa. Conform estimarilo unui adminitrator de adapost pentru fugari din new york, dupa 48 de ore de la abandonul familiei, unul din zece fugari se implica in prostitutie; dupa sase luni de viata pe strada, devine imposibila recuperarea tinerilor fugari, cointeresarea lor in continuarea educatiei, in cautarea unei profesii legale, in restabilirea sau in abandonarea consumului de droguri.

Absenteismul scolar este un fenomen cu o dinamica spectaculoasa in ultimele decenii, absentesimul scolar e definit ca o problma sociala, fiind explicata mai mult prin caracteristicile socioculturale ale mediului de provenienta si aparand mult mai frecvent in mediul urban si in amiliile sarace.

Atunci cand elevii incep sa lipseasca sistematic si generalizat de la scoala, aceasta conduita reprezinta un semnal tardiv al existenteiproblemelor; absenteismul constituie o forma de agresiune pasiva impotriva scolii, indicand ca elevii fug de la scoala chiar cu riscul de a fi pedepsiti. Reactiile negative ale scolii si ale parintilor intretin mecanismele de aparare ale elevului, creând un cerc vicios, in care abandonul tinde sa apara drept unica solutie prin care se pot rezolva toate problemele.

Absenteismul este principalul factor asociat cu abandonul scolar, avand o inalta valoare predictiva in rpaort cu acesta; numerosi autori care au studiat conduitele elevilor ce se coreleaza cu decizia lor de a abandona scoala; prin consiliere individuala, atat a elevilor, cat si a parintilor, se poate ajunge la o mai buna adaptare sociala.

Abandonul scolar reprezinta conduita de evaziune definitiva ce consta in incetarea frecventarii scolii parasirea sistemuluie ducativ, indiferent de nivelul la care s-a a juns, inaintea obtinerii unei calificari sau pregatiri profesionale complete sau ianintea inchierii ciclului de studii inceput. Intre cauzlele principale ale abandonului scolar regasim cauze economice, sociocultural sua religioase, psihologice si pedagogice.

Efectele abandonului scolar demonstreaza de ce acest tip de conduita este considerat deosebit de grav. Mai intai, ci care abandoneaza scoala nu au nici calificare profesionala indispensabila integrarii socio-economice, nici formatia morala si civica necesara exercitarii rolului de parinte si celui de cetatean al unei comunitati. In al dolea rand, neavand o calificare, cei care abandoneaza scoala sunt viitorii someri si reprezinta, pe termen mediu si lung, o sursa de dificultati sociale si de pierderi, care depasesc investita ceruta de formarea initiala. Dpdv al costurilor economice, scumpa nu este persoana bine educata, ci cea insuficient educata, care paraseste scoala cu o formatie suvreda sub aspect moral, intelectual sau estetic.

Elevii care abandoneaza scoala sunt cei care s-au facut remarcati pentru absenteism si alte dificultati de comportament, pentru care au fost sanctionati in repetate randuri de scoala. Un document ald epartamentului american pentru Educatia Elementara si Secundara il descrie astfel pe elevulcare prezinta un risc inalt de abandon scola: incapabil sa se adapteze si sa functioneze adecvat in contextul clasei traditionale, rezultate scolare sub medie, nu-si stabileste obiective profesioanle, absenteism, ostilitate fata de adulti si reprezentantii autoritatii scolare, provine dintr-o familie ce experimenteaza un stres existential, probleme economice serioase, nu este implicat in nici o activitata organizata de scoala, nonformala sau formala.

Vandalismul scolar reprezinta actele de violente specifice, orientate catre bunuri, obiecte, proprieteati. Conform studiilr sociologice, vandalismul este o conduita specifica adolescentilor de sex masculin, proveniti din clasele sociale defavorizate si care traiesc in marile orase.

Semnificatia vandalismului scolar trimite, in majoritatea cazurilor, la o reactie de protest. Vandalismul in scoala poate fi interpretat ca o cale de a depasi plictiseala, ca un act de rabunarempotriva unei situatii percepute ca nedreapta sau ca un protest impotriva autoriatilor si regulilor scolare. Toti elevii care comit intentionat conduite vandale au ca numitor comun niveleul scazut al autocnotrolului, o stima de sine slaba si o toleranta redusa la frustrare.

Violenta in scoala! Este, din punct de vedere statistic, cea mai frecventa conduita de devianta scolara. Sub eticheta ”violenta” descoperim o diversitate de forme de conduita, care descriu, sub aspectul intensitatii, o linie continua: la intensitatea cea mai mica, violenta presupune confruntarea vizuala, poreclirea, tachinarea, ironizarea, imitarea in scop denigrator, refuzul de a acorda ajutor, bruscaream lovirea cu diverse obiecte, palmuirea, impingerea, aruncarea, injunghierea si impuscarea sub orma de intensitate crescuta a violentei.

Toxicomania poate fi definita ca o stare de intoxicatie acuta sau cronica, provocata de consumul repetat al unei substante psihoactive. Specificul toxicomaniei la adolescenti este determinat de cel putin doua elemnte: motivatia si nivelul de utilizare al drogului. Debutul toxicomaniei la unii copii si adolescenti este asociat,de cele mai multe ori, cu problematica crizei existentiale specifice pubertatii si adolescentei: opozitia fata de adulti, cautarea unei noi identitai, crizele de narcisism, momentele depresive, curiozitatea, gustul pentru risc, presiunile din partea prietenilor. In ceea ce priveste nivelul de utilizare, cercetarile arata ca la mlti subiecti tineri consumul de alcool ramane o experienta fara viitor, in timp ce la altii se poate vorbi de o utilizare ocazionala, determinata de incercarea de a reduce o tensiune anxioasa, de a combate o stare depresiva sau de a cauta senzatii placute; doua treimi dintre cei care se drogheaza in adolescenta vor continua consumul si la maturitate.

Suicidul nu este propiu-zis o forma de devianta scolara, in sensul ca nu exista norme scolare care sa-l mentioneze si sa-l interzica explicit; cu toate acestea se prezinta ca avand legatura cu alte probleme de comportament ale elevilor. Factorii de risc in sinucidere la copii sunt frustrareaafectiva precoce, lipsa atasamentului parintilor, care determina absenta identificarii afective, sentimentele de insecuritate si angoasa in conditiile abuzului de autoritate, ce declanseaza o teama permanenta de pedeapsa.

Factori psiho-sociogeni din mediul familial si extra-familial:

Disociatia familiala. Familia devine „solul primar al dezvoltarii naturii umane” iar copilul, imaginea parintilor si un criteriu de referinta despre atitudinea lor. Disociatia si neintelegerea familiala este frecvent intalnita in familiile adolescentilor cu tulburari de conduita si comportament. Cei doi parinti, desi despartiti, revendica in mod egal copilul, fiecare din ei cautand sa-l atraga de partea lui si sa-l instige impotriva celuilalt in scopul de a-l compromite. Ramas in grija unuia dintre parinti, copilul devine victima unei atitudini extremiste sau va beneficia de intreaga afectiune si ingrijire din partea acestuia (avand drept consecinta formarea lui ca individ egoist, retrograd, nepasator si inadaptat la formele vietii sociale), sau va fi frustrat de cea mai elementara forma de actiune, de intelegere, de conditii corespunzatoare de viata si activitate (ceea ce determina introvertirea, izolarea, lipsa de incredere in sine, revolta, rautate, cruzime). Modelul parental valorizant sau devalorizant, transmiterea de catre parinti a unor valori de identificare ca si imaginea parintilor vor ajuta la structurarea personalitatii.

Comportamentul copilului se realizeaza totdeauna prin identificare si interiorizare cu sine si cu ceilalti. Astfel, eul uman se formeaza intr-o constelatie triunghiulara de factori: dragoste, autoritate si securitate familiala. Orice carență afectiva ca si orice carență sau abuz de autoritate vor determina tulburari de comportament, datorită demisiei parintilor de la sarcinle lor, fie prin identificarea parintilor cu parintii patogeni. Tanarul devine astfel ”un simptom al parintilor sai.” Agresivitatea, izolarea, fuga si vagabondajul, furtul etc. pot fi determinate de aceeasi cauza: atitudinea reprimatoare, tiranica a parintilor sau dimpotriva cea permisiva, libera.

Carenta afectiva, este cauza principala a unor astfel deviante deoarece plecand de la calitatea relatii mama-copil se vor dezvolta in mod adecvat relatiile copilului cu altii.

Este o realitate faptul ca, copilul isi simte mama mai intai senzorial si apoi afectiv. Orice carenta afectiva materna va duce la structurarea unei personalitati insensibile, fara vointa sau tiranica, ori la o adevarata debilitate relationala. Orice ”intarcare afectiva” vaduc la lipsa increderii in lume, tocmai datorita incapacitatii de a simti si trai dragostea materna. Familia devine o adevarata scoala a sentimentelor, bazata pe afectivitatea materna si autoritatea paterna. (p. 18)

(devianta scolara si adolescenta lucia daniela stanciu)

Personalitatea antisociala este un tip de boala mentala cronica in care, modurile de gandire si de relationare ale persoanei sunt disfunctionale si distructive. Oamenii cu personalitate antisociala nu au de regula simtul binelui si raului si de cele mai multe ori nu iau in considerare drepturile, dorintele si sentimentele celorlalti.

Cei cu aceasta tulburare au tendinta de a se purta dur de a manipula si de a trata cu indiferenta pe ceilalti. De cele mai multe ori incalca legea si se afla foarte des in probleme, dar fara sa se simta vinovati sau sa aiba vreo remuscare. Ar putea foarte usor sa spuna minciuni, sa aiba comportament violent sau impulsiv si probleme cu drogurile si consumul de alcool. Aceste caracteristici de obicei fac persoanele cu aceasta tulburare incapabile de a indeplinni responsabilitati legat de familie, de servici sau de scoala.

Tulburarea antisociala, semne si simptome:

Nerespectarea binelui si raului

Minciuna si inselaciune pentru a exploata alte

Folosirea de metode pentru a exploata pe ceilalti pentru anumite beneficii sau pentru pura placere

Egocentrism accentuat, sentimente de superioritate

Dificultati repetate cu legea

Incalacrea drepturilor celorlalti prin folosirea intimidarii sau lipsa de sinceritate si declaratii false

Abuz asupra copiilor sau neglijarea acestora

Atitudine ostila, iritabilitate, agitatie, impulsivitate, agresiune sau violență

Lipsă de empatie si lipsa de remuscari la suferinta altora

Saracie in relatii si abuzare in contextul acestora

Comportament iresponsabil de a lucra

Incapacitate de a invata din comportamente sau consecinte negative

Simptomele tulburarii antisociala pot incepe in copilarie dar ajung sa fie foarte evidente in jurul varstei de 20 si 30 de ani. De la varste fragede se pot observa cateva simptome si anume: cruzimea fata de animale, comportament agresiv, impulsivitate sau explozii de furie, izolare sociala si randament scolar slab.

Desi este considerata o tulburare care dureaza toata viata, unele simptome –comportament deosebit de distructiv, criminalnsi consumul de alcool si droguri- ar putea sa scada in timp dar nu se stia daca aceasta scadere este rezultatul imabtranirii sau al constientizarii consecintelor acestor tipuri de comportament.

Personalitatea este o combinatie de ganduri, emotii si comportamante care ne fac pe fiecare dintre noi, unic, este modul in care oamenii vad, inteleg si relationeaza cu exteriorul, precum si imaginea de sine. Formele personalitatii inca din perioada copilariei, sunt modelate prin interactiunea unor factori precum:

Genetici. Aceste tendinte sunt aspecte ale personalitatii mostenite de la parinti, cum ar fi timiditatea sau optimismul. Acestea se regasesc uneori sub denumirea de temperamente. 

Mediu. Aceasta inseamna mediul in care o persoana creste, evenimente care s-au petrecut, si relatii cu familia, membrii familiei si cu altii. Poate fi vorba atat de tipul parental protectiv, afectuos sau abuziv si violent.

Se considera ca tulburarile de personalitate sunt cauzate de o combinatie a factorilor genetici si de mediu. Unii oameni ar putea avea gene care i-ar putea face vulnerabili in a dezvolta comportamente antisociale iar situatiile de viata ar putea declansa dezvoltarea acestora.

Deși, cauza care duce la personalitate antisociala nu este cunoscuta, totusi, anumiti factori par sa creasca riscul dezvoltării sau declanșării acesteia, din care amintesc:

Membrii predecesori ai familiei care au avut tulburari de personalitate sau boli psihice.

Supunerea la abuz verbal, fizic sau sexual in timpul copilariei.

Viata de familie haotica sau instabila

Pierderea unuia dintre parinti prin traumatizantul divort, in timpul copilariei

Folosirea de substante halucinogene de catre parinti sau de catre alti membri ai familiei

Spre deosebire de fete, baietii in general sunt mai predispusi in a avea personalitate antisociala.

Ca în orice tulburare și în comportamentul antisocial există consecințe ale acestuia, dintre care amintim:

Agresivitatea-care duce la violență verbală sau fizică

Comportament nechibzuit

Abuzarea copiilor

Abuzarea de alcool sau de substanțe halucinogene

Jocuri de noroc

Închisoarea

Comporamente sinucigașe și de omucidere

Dificultăți de relaționare

Perioade ocazionale de depresie si anxietate

Probleme la școală

Statut economic si social scazut, chiar oamenii strazii

Moarte prematura, de obicei ca rezultat al violentei

Simptomele comportamentului antisocial

Uneori este dificil a se determina dacă simptomele indică tulburare de personalitate antisociala sau o altă tulburare de personalitate deoarece unele simptome se suprapun si indica mai mult decat o singura tulucrare. Un factor cheie in diagnosticare este modul in care persoana diagnosticata se raporteaza la ceilalti. Cineva care are tulburari de personalitate nu empatizeaza cu ceilalti si nu puen pret pe trairile si sentimentele acestora. Acest lucru conduce individul sa actioneze in consecinta si să îi facă pe ceilalți să se simtă injosiți fără a avea vreo remușcare.