Componenta Predictica a Informatiilor

Pentru a anticipa si modela viitorul, promovarea strategiilor in domeniul SN solicita prognoze suficient de exacte si de fundamentate cu privire la: evolutii politico-militare, trenduri economice, dezvoltarea tehnologica, modificarea formelor de lupta si a procedeelor de ducere a acesteia, evolutia diferitelor tipuri de agresiuni informationale etc. Caracteristica inedita a noilor tipuri de riscuri si amenintari este reprezentata de faptul ca nu pot fi evidentiate individual, granita volatila si difuza dintre acestea determinand cresterea gradului de relationare, interconectare si chiar de interdependenta a actiunilor de prevenire si combatere atat pe dimensiunea interna, cat si pe cea externa.

Prognoza incearca sa identifice posibile evenimente din viitor, gradul de probabilitate a aparitiei lor, precum si potentialul impact al acestora asupra intereselor de securitate nationala, comunicarea unor predictii exacte, in timp util, conferind beneficiarilor baza pentru fundamentarea unor masuri defensive destinate prevenirii si contracararii unor amenintari iminente. Detinerea de informatii reduce efectul de surpriza si faciliteaza implementarea unor masuri preemptive sau defensive legate de evolutia factorilor majori de risc si a amenintarilor la adresa securitatii. Realizarea unei predictii adecvate este conditionata de identificarea de catre analist a partilor componente ale unui eveniment/fenomen, precum si a fenomenelor convergente sau divergente.

In realizarea unei prognoze, analistii circumscriu un pericol, pe care ei il percep ca fiind plauzibil si cu un grad sporit de periculozitate, in baza unor indicatori/variabile, cu ajutorul carora formuleaza proiectii cu privire la posibila derulare in viitor a unor evenimente. Identificarea corecta a factorilor cheie care vor actiona asupra problemei vizate, respectiv prezentarea argumentata a posibilelor scenarii de evolutie si a modalitatilor de contracarare a posibilelor efecte ofera beneficiarilor de informatii posiblitatea de a actiona in directia rezultatului previzionat, pentru a-l transforma intr-unul favorabil.

Redactarea unei prognoze presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

Identificarea variabilelor;

Estimarea posibilelor influente ale variabilelor identificate;

Identificarea acelor evenimente declansatoare care ar putea determina direectii si dinamici alternative;

Evaluarea unor indicatori care ar putea semnala cresterea sau descresterea pericolului la adresa securitatii nationale: – situatia politica, respectiv claritatea sistemului de guvernare, legitimitatea organelor statului, gradul de institutionalizare, prezenta intereselor nonmilitare in statu-quo, sprijinul armatei etc;

Redactarea unor scenarii alternative privind modelarea viitorului pornind de la variabilele si indicatorii identificati

Obiectivul primordial al prospectarii analitice a viitorului este acela de a reduce potentialul de evolutie libera, necontrolata a situatiilor, printr-o evaluare riguroasa a unui numar cat mai mare de variante posibile de devenire. Obiectivul prognozei este acela de a fundamenta adoptarea, in prezent, a acelor decizii capabile sa previna materializarea evolutiei indezirabile a unor factori de risc, in viitor.

Metodele cele mai utilizate in formularea predictiilor sunt extrapolarea, proiectia si prognoza. Extrapolarea presupune ca factorii care actionelaza asupra unei entitati nu se modifica de la starea prezenta la cea viitoare, proiectia trateaza situatia modificarii acesora, iar prognoza prezinta modificarea si aparitia de noi factori.

Extrapolarea urmareste identificarea si evaluarea factorilor statistici sau modificatori care au determinat evolutia domeniului, fenomenului sau a evenimentului analizat, pornindu-se de la premisa ca acesti factori influentatori nu se vor modifica si vor genera efecte similare in viitor. Limitele extrapolarii: lipsa acuratetei predictiei pe termen lung, intrucat ia in considerare doar factorii statici care actioneaza asupra subiectului analizat, nu si pe cei modificatori ; formularea corecta a predictiei depinde de utilizarea unor puncte de pornire ancorate in realitate/

Proiectia presupune realizarea unor scenarii alternative privind modelarea viitorului ca urmare a actiunii factorilor modificatori care au actionat si in trecut asupra situatiei analizate. Spre deosebire de extrapolare, pentru realizarea unor proiectii, pe langa metodele specifice analizei, se utilizeaza si tehnici ale rationamentului probabilistic. Prima etapa in realizarea unei proiectii presupune generarea de scenarii alternative, luand in calcul toti factorii care ar putea determina modificarea situatiei initiale a problemei analizate. Formula ideala este aceea in care alternativele se exclud si sunt exhaustive. Ulterior, analistul descriee acei factori care influenteaza rezultatul fiecarui scenariu proiectat si indica inter-relationarea dintre factorii identificati.

Prognoza presupune generarea unor scenarii alternative prin identificarea de noi factori, care pot influenta situatia initiala a obiectivului analizat, luand in considerare posiblile efecte ale evolutiilor din ramurile/domeniile aflate in corelare. Dezvoltarea de alternative corespunde nevoilor resimtite la nivel decizional, beneficiarii informatiilor avand nevoie sa-si formuleze strategiile in functie de starile de fapti ipotetice ale subiectului analizat.

Raportata la cuplul diagnoza-prognoza, aceasta metoda presupune, prin definiteie, juxtapunerea a doua etape analitice: concluzia studiului asupra imprejurarilor care determina aparitia si evolutia unui proces/ fenomen si fundamenteaza demersurile de anticipare a desfasurarii in timp a acestuia.

Elementele definitorii ale prognozei sunt:

Orizontul de timp pentru care se elaboreaza previziunea(scurt, mediu, lung);

Gradul de complexitate (in functie de amploarea temei abordate si impactul preconizat al acesteia – sunt posibile prognoze micro sau macroscopice, centrate pe sfere sau sectoare de activitate ori pe un intreg sistem social):

Gradul de precizie (de la simple estimari cu grad diferit de probabilitate, pana la prognoze care ofera perspective asupra viitorului intr-o marja mica de toleranta);

Caracterul orientarii previziunii;

Normativa – orientata spre obiective clare;

Explorativa – analizand tendintele posibile in viitor, plecand de la starea prezenta a proceselor avute in vedere;

Morfologica – analiza sistemeleor viitoare, plecand de la analiza partilor componente;

Sintetica – investigand viitorul dinspre intreg spre subsistemele sale.

Metodologia de elaborare a analizelor predictive

Metodele utilizate in elaborarea prognozelor pot fi:

Fundamentale – orienteaza modul de abordare si interpretare a problemelor si fenomenelor studiate, intreaga conceptie si strategia previzionala (analiza si sinteza, interpretatea sistematica);

Instrumentale – permit abordarea mai nuantata a unor fenomene/domenii)

Elementare – genereaza ipoteze care devin, de regula, componente ale metodelor instrumentate;

Intuitivee – se utilizeaza in vederea identificarii unor ipoteze de lucru, respectiv a formularii de pareri, opinii cu privire la desfasurarea unor evenimente (principalele – metoda delphi si metoda brainstorming);

Explorative – permit conturarea unui viitor posibil in baza analizei tendintelor trecute, respectiv prezente

Normative- presupun considerarea simultana a tendintelor si aunor elemente noi, cu caracter dezirabil, induse in mod deliberat de catre organele de decizie si au ca rezultat analie cu obiective clar formulate;

Extrapolare – se bazeaza pe principiul ca acelasi set de conditii genereaza acelasi tip de efecte. Prin analizarea seriilor dinamice de informatii privind evolutia procesului studiat, pe o perioada extinsa de timp, aceste metode ilustreaza maniera in care se realizeaza trecerea de la postdictie la predictie;

Morfologice- postuleaza descompunerea problemelor sutidate in elemente componente si reasamblarea acestora in baza unor criterii determinate, pentru a permite stabilirea de relatii intre diferite elemente si parametri. Solutiile acestei combinari pot fi viabile, dar si contradictorii sau imposibile;

Metoda scenarilor – reprezinta analiza evolutiilor unui sistem complex, pornind de la studiul tendintelor si al conditionarilor la care este supus in prezent si finalizand cu elaborarea unor judecati de valoare privind starile sale viitoare;

Metoda arborilor de pertinenta – fixeaza un obiectiv si stabileste strategii de atingere a acestuia.

Metoda scenariilor.

Scenariile sunt utilizate, in general, pentru explorarea posibilelor conditii de manifestare a unei situatii, plecand de la un set de propuneri/ipoteze de lucru, fiecare scenariu reprezenand un viitor plauzibil distinct. Scenariile ofera utilizatorilor de informatii o imagine a probabilitatii desfasurarii evenimentului, in situtia in care acestia se centreaza pe un anumit curs al actiunii, dintr-o situatie complexa ce nu poate fi cuantificata. In activitatea de informatii, scenariile reprezinta tipare-model ale obiectivului vizat, scopul alcatuirii unui scenariu fiind evidentierea unor factori majori care influenteaza viitorul, in vederea anticiparii si formularii unui raspuns adecvat. Scenariile trebuie sa furnizeze raspunsuri pentru doua tipuri de intrebari : sub ce forma si in ce scop se poate construi o ipoteza? Care sunt posibilitatile de actiune, in fiecare etapa, pentru a preveni, schimba sau facilita aceasta evolutie?

Prin scrierea de scenarii, se urmareste construirea unei suite logice de evenimente, prin intermediul careia, plecand de la situatia prezenta, sa se poata anticipa, pas cu pas, evolutia viitoare a unui eveniment, prunctele critice potentiale, eventualele alternative de evolutie, respectiv evaluarea acestora in functie de unul sau mai multe criterii.

Principalele etape parcurse in procesul de construire a unui scenariu sunt:

Stabilirea unei presupuneri initiale, care consta in alegerea starii dezirabile catre care pot evolua evenimentele (viitorul referent);

Decelarea factorilor care vor impune, in punctele nodale ale evolutiei, alegerea variantelor potentiale;

Studiul contextului in care va evolua sistemul (identificarea factorilor esntiali si impactul lor asupra sistemului respectiv);

Cunoasterea detaliata a structurii sistemlui

Determinarea, in baza unei cunoasteri detaliate a structurii sistemului, a tendintei generale de dezvoltare a acestuia, pornind de la premisa ca asupra sa nu se exercita actiuni exogene voluntare.

In functie de caracterul lor, scenariile pot fi incadrate in doua categorii: descriptive si prescriptive.

Abordarea descriptiva utilizeaza, in special, metoda extrapolarii, pornind de la identificarea variabilelor prezente si evaluarea indicatorilor care ar putea determina directii si dinamici alternative.

Abordarea prescriptiva se bazeaza, in general, pe metoda prognozei, scopul fiind elaborrea unor proiectii/scenarii anticipative, respectiv descrierea succesiunii evenimentelor care ar putea conduce la modelul prognozat si indicarea strategiilor de actiune/atitudinilor preferabil de a fi adoptate pentru a se preveni/contracara potentiale riscuri si amenintari.

Metode utilizate in redactarea scenariilor

Modelul bazat pe experienta este construit fie pe baza atgumentatiei analogice, fie pe a celei istorice si presupune utilizarea cunostintelor dobandite anterior in vederea rezolvarii noilor probleme aparute. Analistul interpreteaza noua situatie prin raportarea la o speta anterioara similara si utilizand informatia si cunostintele acelei situatii.

Aplicatia contextuala este utilizata in identificarea concordantei plauzibile a evenimentelor dintr-un anumit domeniu si relationarea acelei concordante cu potentiale evenimente dintr-un domeniu diferit

Analiza impactului incrucisat vizeaza identificarea si examinarea tuturor modalitatilor prin care un factor influenteaza mediul unde se manifesta, precum si impactul asupra unui alt fenomen dintr-un mediu diferit, insa, conexat cu primul.

Metoda Delphi. Desi comparata cu metoda scenariilor, metoda Delphi este preferata celei dintai din ratiuni de exactitate/acuratete a previziunilor formulate, fiind utilizata pentru : elaborarea unei liste cat mai complete de evenimete viitoare posibile, estimarea datei probabile de aparitie a unui nou eveniment, evidentierea structurii nevoilor, precum si a structurii resurselor ce pot aparea in viitor.

Etapele aplicarii metodei sunt:

Definirea temei care urmeaza a fi studiata;

Alcatuirea grupului de conducere;

Elaborarea listei specialistilor care vor fi conslutati;

Familiarizarea grupului consultat cu problemele ce vor fi abordate;

Rundele (4-6 runde, pana la un anumit grad de convergenta a opiniilor)

Runda 1 – in functie de subiectul studiat, fiecare participant trebuie sa completeze un chestionar, prin care se solicita propunerea de evenimnente a caror producere prezinta un grad ridicat de probabilitate . In functie de raspunsuri, se elaboreaza o lista de evenimente viitoare posibile;

Runda 2 – Se elaboreaza un set suplimentar de intrebarti, cu privirea la data probabila de aparitie a unui eveniment sau la importanta unor obiective viitoare si a mijloacelor de realizare a acestora. In aceasta etapa, prelucarea raspunsurilor presupune cumularea datelor, ordonarea sirului obtinut, respectiv alegerea valorii centrale, a celei cu cea mai mare frecventa sau calcularea mediei ponderate a opiniilor pentru a obtine, in final, dispersia si abaterea medie patratica.

Runda 3- Participantilor li se comunica rezultatele obtinute in etapa anterioara, iar celor care se situeaza in afara intervalelor centrale li se solicita fundamentarea opiniilor exprimate sau, eventual, revizuirea acestora. Fiind cea mai importanta runda a anchetei, participantilor li se ofera informatii suplimentare in timpul desfasurarii ei, creandu-se impresia parcurgerii mai multor runde. In aceasta faza, dialogurile incep sa capete consistenta unor dezbateri stiintifice, grupul de coordonare introducand o ordonare/clasificare a raspunsurilor primite. La finalul etapei, dupa ordonarea tuturor informatiilor, se recalculeaza marimile statistice care caracterizeaza noua serie dinamica.

Runda 4- rezultatele rundei anterioare sunt aduse la cunostinta participantilor, carora li se solicita sa formuleze o noua estimare. Incepand cu primii pasi ai rundei a 3-a se inregistreaza gradul de convergenta a pareilor exprimate, ancheta putand continua pana cand grupul de conducere considera ca numarul participantilor care impartasesc aceeasi parere sau pareri paropiate este suficient de mare. In acest punct, rezultatele finale sunt sintetizate intr-un raport.

Elementul metodologic caracteristic pentru metoda Delphi este informarea permanenta a expertilor,chestionarele fiind astfel concepute incat sa exercite o retroinfluenta asupra rezultatelor inregistrate in etapele initiale. Aceasta metoda de previziune permite: analiza evolutiilor pe care le-au suferit raspunsurile dupa fiecare chesitonar, alegerea unui model cantitativ ce poate fi formulat prin evidentierea principlelor elemente, analiza rezultatelor calitative referitoare la factorii explicativi de structurare a parerilor participantilor.

Metoda Brainstorming si variantele ei

Brainstormingul simplu consta in stimularea sistematica a creativitatii, in vederea alcatuirii unor liste cat mai ample de idei ce pot conuce la rezolvareaunei probleme date. Metoda este ordonata in functie de urmatoarele principii: manifestarea libera a creativitatii implica o suspendare temporara a spiritului; o problema unica si precis formulata este un element stimulator pentru reflectiile membrilor unui grup.

Tehnica brainstorming presupune participarea unui numar cuprins intre 5 si 12 persoane la mai multe intalniri, coordonate de un presedinte, care trebuie sa prezinte succint si clar o singura problema, fara sa permita divagatii mebrilor grupului, cu respectarea unor reguli simple, dar obligatorii:

Nicio idee nu este respinsa a priori, dar nici nu este acceptata fara o analiza corespunzatoare;

Este posbilita combinarea ideilor formulate de fiecare participant in functie de parerile celorlalti parteneri;

Nu se pun in discutie implicatiile transdisciplinare ale unei idei, ci doar efectele pe care le antreneaza asupra problemei studiate.

Presedintele intalnirii este, de asemenea, obligat sa respecte anumite reguli, respectiv: sa reprezinte elementul dinamizator al discutiilor prin modul de conducere a acestora, precum si prin tinuta adoptata;sa elimine orice element de inhibitie a oricarui participant; sa asigure respectarea regulilor precedente; sa opreasca sesiunea cand discutiile lancezesc sau au luat-o pe alt fagas.

Sedintele nu se incheie cu formularea de concluzii, aprecierea ideilor emise urmand a se realiza ulterior, de catre grupul care le-a emis sau de catre un alt grup, alcatuit pentru rezolvarea aceleiasi probleme sau a unei probleme inrudite.

Metoda sesiunilor de discutie (buzz sesions) este o varianta de brainstorming in care un grup mai mare de persoane este impartit in subgrupuri, fiecare coordonat de un presedinte si avand drept sarcina obtinerea unei liste de idei formulate in legatura cu o anumita problema. Lista este supusa discutiilor in cadrul grupului larg, fiind retinute ideile unanim considerate drept interesante. In aceasta faza, este introdus un acord general, atat la nivelul subgrupurilor, cat si la cel al grupului initial, realizandu-se progresiv trecerea catre metoda Delphi.

Metoda creativitatii operationale se individualizeaza prin faptul ca problema de studiat este cunoscuta exclusiv de presedintele grupului. Discutiile se poarta in maim ulte intalniri, in primele presedintele prezentand cadrul abstract in care este surprinsa si problema care necesita solutionare. Pe masura restrangerii cercului investigatiilor, se ajunge la momentul in care problema reala este divulgata, moment urmat de o sedinta de brainstorming simplu.

Metoda Synapse presupune, intr-o faza initiala, descompunerea unei probleme generale in subprobleme, respectiv tratarea separata a fiecareia dintre acestea, avandu-se in vedere formularea de idei pe aspecte particulare, care sa conduca la elaborarea solutiei de ansamblu. Cautarea se realizeaza prin intermediul „matricei 500”, care presupune de asemenea, o schema intensiva de obtinere a unor solutii noi, in ultima faza, selectandu-se solutia optima.

In oricare dintre aceste variante, metoda brainstorming are avantaje si limite.

Avantaje:

Crearea unui cadru adecvat stimularii ideilor care pot conduce la rezolvarea unei probleme date

Membrii grupului sunt educati si incurajati sa isi expusa si sa isi argumenteze ideile in mod creativ

Sesiunile sunt mai eficiente decat conferintele obisnuite

Participantii se cunosc ori invata sa se cunoasca intre ei, adopta un limbaj comun, invata sa rezoneze cu ideile altor parteneri.

Limite:

Metoda brainstorming are putine valente operatorii generalizabile

In absenta unei coordonari corespunzatoare, o sedinta de brainstorming pote avea ca rezultat formularea de idei nefondate, insuficient gandite si ineficiente

Metodologia de lucru presupune afirmarea participantilor ca parte a unui grup, fara sa ia in calcul recunoasterea si recompensarea meritelor creative individuale

Unii dintre participanti pot fi inhibati de prezenta in grupa a anumitor oameni de marca, ceea ce reduce premisele de manifestare libera a creativitatii.

Tema 2. Informarea factorilor de decizie

Informarea ca forma particulara de comunicare

Modele de comunicare a informatiei

Modele lineare – definitia clasica potrivit careia comunicarea este un proces de emitere a unui mesaj si de transmitere a acestuia , intr-o maniera codificata , cu ajutorul unui canal catre un destinatar, in vederea receptarii poate fi prezentata schematic in felul urmartor: emitator- mesasj codat- canal- receptor-decodarea mesajului.

Conform teoriei matematicii aplicate in comunicatii, se acorda prioritate elementelor mecanice ale comunicarii: emitatorul canalul si receptorul. In mod formal, in stanga emitatorul apare un expeditor.

Conform acestei teorii, operatiile de codare si decodare se efectueaza pe baza unui cod cu urmatoarele caracteristici: este prestabilit, conventional (cunoscut atat de emitator cat si de receptor) , exterior celor doua surse de informatii(se supune codului) si lipsit de ambiguitate, datorita univocitatii semnalelor. Cu toate acestea, codul are limite de utilizare deoarece nu are semnal decat pentru a traduce un numar limitat de mesaje.

Ambele modele au meritul de a fi pus in evidenta , pentru prima oara componentele fundamentale ale procesului de comunicare , relatile schematice dintre ele , necesitatea codarii unui mesaj si rolul pe care il are canalul in comunicare prin capacitatea sa de a transmite fidel un mesaj sau posibilitatea ca el sa distorsioneze sau chiar sa intrerupa comunicarea din cauza zgomotelor prezente pe trasesu.

Modelul linear Winer al procesului de comunicare

Aceste modele lineare au insa si limite intrucat sunt:

Lineare si in sens unic, importanta fiind conservarea integritatii informatiei transmise

Secventiale, adica se traduc printr-o serie de operatii succesiv analizabile, in care exista o ordine obligatorie a succesiunii : subiectul A isi formeaza mesajul , il transmite prin canal, mesajul ajunge la subiectul B, asupra caruia efectul se face resimtit,unitatile fiind reperabile in diferite momente ale actiunii.

Atomiste, deoarece implica exterioritate si separare a elementelor constitutive care nu se intrepatrund.

Referentiale, intrucat obiectele, ideile trebuie mai intati reprezentate pentru a putea fi transmise , aceste semne reprezinta simulare sau copii, semne pur conventionale , independente de actorii actului de comunicare.

Desi reprezinta punctual de plecare al oricarui demers teoretic privind informatia in cadrul comunicarii, aceste modele nu sunt capabile sa exprime esenta, deoarece, in principal, abordeaza informatia din perspectiva mecanica si lineara, in scopul rezolvarii unor probleme pur tehnice.

Modelul procesual

Complexitatea informatiei se releva numai in contextual depasirii viziuni lineare si mecanistice, prin investigarea actului de comunicare, plecand de la principiile interactiunii, ale contextului si ale totalitatii.

Noul model rezultat din aceasta perspectiva este cel al unei comunicari in desfasurare, deci un process integrat intr-un anume context global si situational si sustinut de actori. Acestia, la randul lor, au o anumita constructive psihica, un anumit status social si grad de cultura si anumite abilitati comunicationale, sunt animati de intentii, urmaresc anumite finalitati,au reactii pe parcursul comunicarii, isi transforma comportamentul si contribuie la schimbarea comportanmentului celor cu care intra in relatie.

Comunicare in activitatea de informatii

Globalizarea de esenta informationala, sustinuta de dezvoltarea fara precedent a tehnologiilor comunicationale, indeosebi a internetului, dar si libertatea de expresie promovata de democratiile mai noi sau mai vechi reprezinta tot atatia factori care explica pe de o parte, tendinta spre ”comunizare” a societatilor actuale iar pe de alta parte accentuarea rolului comunicarii in viata sociala.

In plan conceptual aceste evolutii au generat articularea unei teorii a informatiei care si-a depasit rapid originea (cibernetica) si caracterul tehnic, constituind in acelasi timp, cauza si efect pentru dezvoltarea unor discipline din sfera lingvisticii: semantica, semiotica, pragmatica, respectiv furnizand instrumente de lucru tuturor stiintelor denumite generic ”umane”.

O definire a procesului de comunicare suficienta/pertinenta din perspectiva demersurilor de teoretizare a informarii in sfera intelligence, a fost furnizata si schematizata de lingvistul Roman Jakobson.

Potrivit lui Jackobson relatia de comunicare implica derularea secventiala a urmatoarelor actiuni: emitatorul E transmite un mesaj M inscris intr-un cod, prin procesul numit codare, care ajuns la receptor R, va fi supus decodarii (descifrarii informatiei).

Mesajul in cauza are intodeauna un scop bine determinat (emitatorul are scopul de a oferi informatia, iar receptorul are scopulo de a recepta), este alcatuit din elementele unui cod impartasit de cei doi participanti la procesul la procesul de comunicare si este transmis intr-un context comunicational precis definit (prin coordonate spatio temporale ale emiterii mesajului.)

Interpretata prin prisma teoriei lui Jackobson, informarea in activitatea de informatii presupune urmatorul set de actiuni: emitentul(serviciul de informati) transmite un mesaj (informatia de securitate nationala) inscris intr-un cod(text, document) unui receptor (beneficiar legal). Potrivit schemei lui Jackobson, structura de intelligence ( E) are scopul de a oferi informatia iar beneficiarul legal (R) are scopul de a o recepta.

II.Informarea – finalitate a activitatii de intelligence

Informarea constituie activitatea specializata de a transmitere a informatilor catre beneficiari/utilizatori legali abilitati, cu competente in domeniul securitatii nationale, respectiv relatia permanent continua intre emitent si beneficiar. Elementul fundamental al comunicarii dintre producatorul de informatii si beneficiarul acestora il reprezinta informatiile de securitate nationala, centrate pe transferul de cunostinte noi in raport cu cele preeexistente – avertizari, precizari de risc, rapoarte si evaluari referitoare la securitate – care au rolul de a satisfice necesitatile de informare ale utlizatorului in raport de competente.

Principiile care guverneaza activitatea de informatii realizata de agentiile de intelligence

Serviciile de informatii isi desfasoara activitatea cu respectarea urmatoarelor principii:

Legalitatea – Principiul legalitatii presupune organizarea, desfasurarea si evaluarea activitatii de informare in conformitate cu atributile si competentele stabilite de lege. Aplicarea acestui principiu presupune: punerea la dispozitia consumatorilor , in timp real, a datelor si informatilor utile pentru prevenire/ contracararea riscurilor la adresa securitatii nationale , respectiv pentru promovarea intereselor nationale prin valorizarea unor context favorabile; informarea beneficiarilor autorizati de lege in mod necesar cu respectarea principiului “need to know” (transmiterea de informatii in concordanta cu competentele/ responsabilitatile consumatorilor). Astfel se limiteaza riscurile de difuzare sau de divulgare neautorizata a unor informatii secrete sau delicate; respectarea stricta a regulilor de deontologie profesionala, avand ca rezultat transmiterea, de catre consumatori, de informatii verificate , exacte, referitoare exclusiv la fapte reale, veridice.

Planificarea – culegerea de informatii se realizeaza in baza unor documente de planificare si coordonare informativa, elaborate in scopul cunoasterii directiilor posibile de aparitie si manifestare a amenintarilor. Structurile specializate in analiza de intelligence: verifica modul de reflectare in informare a intregului spectru de indicatori monitorizat; evalueaza calitatea activitatii de culegere a informatiilor prin raportare la obiectivele prevazute in documentele de planificare / coordonare.

Ofensivitatea si mobilitatea – aplicarea acestui principiu valorizeaza capacitatea structurii de analiza de : orientare a activitatii de culegere a informatiilor catre zone ai caror indicatori de amenintare comporta potential de risc. Utilitatea demersului este ilustrata in special de situatiile in care, desi nu se manifesta evident, anumite riscuri sunt relevate in urma analizarii informatiilor ; adaptare a dinamicii activitatii la ritmul inregistrat in evolutia situatiei operative si transmiterea in timp util catre consumatori ai informatiilor relevante pentru SN

Anticiparea si previzionarea – capacitatea de a fundamenta deciziile in stat prin produse analitice cu o latura pronuntat anticipativ-predictiva constituie un parametru deosebit de important in cuantificarea eficientei unui serviciu de informatii. Respectarea acestui principiu presupune conectarea permanenta la realitatea din teren si obliga la evaluarea completa si corecta a situatiei operative, a tendintelor acesteia si a evolutiei prognozate a amenintarilor si efectelor lor.

Independenta, neutralitatea si echidistanta – activitatea de intelligence atat pe dimensiunea operativa cat si pe cea de analiza si informare se situeaza neconditionat in afara oricaror imixtiuni care pot favoriza / discrimina persoane, partide, formatiuni sau organizatii politice ori de alta natura in exercitarea legala a drepturilor acestora.

Obiectivitatea evaluarilor – principiul impune ca produsele analitice destinate informarii sa se elaboreze prin raportarea constanta a datelor si informatiilor la criteriile de stabilire a adevarului si la cele care pot indica valabilitatea argumentarilor, pentru a elimina riscul sub/supradimensionarii in tratarea situatiilor problematice pentru SN>

Informarea exacta, corecta si oportuna a factorilor de decizie – din aceasta perspectiva, comunicarea eficienta cu beneficiarii informarii presupune: -transmiterea in timpul util de informatii corecte , exacte si bine documentate ; -obtinerea unor reactii din partea acestora care sa permita cuantificarea utilitatii informarii sau a unor comenzi care sa permita orientarea demersurilor de culegere si exploatare a informatiilor;

Protectia surselor, metodelor si mijloacelor – contributia agentiilor de intelligence la asigurarea SN rezulta din activitatea secreta de informatii, care presupune utilizarea de mijloace si metode secrete a caror protectie trebuie realizata conform legislatiei specifice. Din aceasta perspectiva, este esential ca activitate de informare sa-si atinga obiectivele, insa cu disimularea surselor, mijloacelor si metodelor de obtinere a informatiilor.

Finalitatea procesului de informare

O informatie este utila daca participa la adoptarea a cel putin unei decizii. Finalitatea informarii se regaseste numai prin intermediul efectului deciziei care o consuma. In legatura cu eficienta in plan decizional a informatiei, se poate lua in discutie masura in care exactitatea informatiei face corespondenta dintre marimea cantitativa sesizata prin informatie si marimea reala a fenomenului semnalat. Gradul de exactitate a informatiilor este fixat prin deciziile care o consuma in raport cu influenta inexactitatii asupra deciziei luate.

Exactitatea nu trebuie sa fie nici mai mare, nici mai mica in raport cu cerintele sistemului de decizie. Daca este mai mare presupune cheltuieli mari, care, daca nu sunt cerute de decizii, constituie un efort inutil si invers, daca inexactitatea creste in raport cu cerintele, scade gradul de incertitudine a deciziei. Pentru imprimarea unei utilitati ridicate informarii realizate prin intermediul serviciilor din cadrul sistemului securitatii nationale, se impun:

Utilizarea unor modalitati adecvate de procesare a informatiilor, de transmitere si receptare a comunicarilor, concomitent cu utilizarea unui limbaj simplu, direct fara detalii inutile, care sa raspunda scopului, oportunitatii momentului favorabil;

Perfectionarea activitatii manageriale si participarea activa, constanta, continua si oportuna la procesarea si schimbul de informatii

Optimizarea relationarii serviciilor cu beneficiarii externi

In esenta, aceasta relatie este asociata itinerariului bidirectional prin intermediul caruia, pe de o parte sunt transmise documentele de informare beneficiarilor legali, iar pe de alta parte se primesc solicitari ale beneficiarilor, reactii la informarile primite de acestia precum si ordine rezolutive ale conducerii serviciiilor. Decizia de valorificare a informatiilor de securitate nationala prin informarea beneficiarilor legali:

Prezinta un grad de risc ridicat, intrucat poate sa potenteze aportul informativ sau poate sa-l diminueze, sau, in cel mai rau caz, sa l denatureze.

Obiectivul principal al informarii beneficiarilor il reprezinta influentarea evolutiei situatiei operative intr-un sens dezirabil sub aspectul valorilor de securitate nationala. Informatia de SN are caracterul primordial de a fi comunicabila. Daca nu poate fi comunicaata cu toate precautiile de rigoare, informatia nu fundamenteaza decizia deci nu genereaza efecte si, in lipsa elementului pro-activ, nu influenteaza evolutia situatiei operative, fiind nula sub aspectul valorilor care definesc securitate nationala.

Poate avea drept finalitate:

Furnizarea de suport pentru decidentii politici sau pentru alte persoane abilitate sa ia masuri in domeniile cu aplicabilitate la securitatea nationala.

Colaborarea in interiorul propriei comunitati informative prin informarea tututror componentelor acesteia, conform prevederilor legale si conventiilor incheiate.

Alimentarea propriului sistem prin completarea permanenta a bazelor de date prin identificarea de noi nevoi de informare si oferirea de feed-back acelor structuri care au cules informatia.

Cresterea valorii indicatorilor de securitate nationala prin furnizarea de securitate actionand atat preventiv cat si ofensiv prin initiative de natura a descuraja desfasurarea de demersuri impotriva SN.

Incadrarea legala si sesizarea organelor de cercetare penala in cazul in care sunt intrunit elementele unei infractiuni

Informarea altor structuri institutionale in competenta carora intra anumite actiuni care nu sunt de natura sa ameninte SN, dar care incalca alte legi conexe

Procesul de informare a beneficiarilor legali

Niveluri ale activitatii de informare – diseminarea sau transmiterea informatiilor la consumatori (beneficiari sau utilizatori legali) se realizeaza pe trei niveluri:

Operativ, nivel la care sunt valorificate, de regula, informatii referitoare la evenimente distincte, de importanta redusa ori cu impact restrans la nivelul SN, fiind destinate, de regula, informarii in regim de urgenta a factorilor de decizie

Tactic – care inglobeaza totalitatea informatiilor caare se refera la evolutii ori indicatori de amenintare identificati pe o anumita problema sau domeniu de realizare a SN, la consecintele previzibile sau produse ale unor actiuni care se constituie in indicatori de amenintare ori la elemeente care pot sustine promovarea intereselor Romaniei in relatiile internationale.

Strategic care include evaluarile, prognoze si estimarile realizate intr-o abordare pluridisciplinara, asupra unor fenomene cu impact major pentru SN, cu evidentierea influentelor inter-domenii la nivel national si a evolutiilor previzibile.

Etapele procesului de informare

Stabilirea principiului ordonator al procesului de informare, respectiv a competentelor serviciilor de informatii in a informa factorii de decizie, respectiv competentele utilizatorilor informatiilor de securitate in domeniul aferent.

Stabilirea evolutiilor mediului de securitate – activitate subsecventa functiilor structurilor de informatii de a cunoaste, anticipa, preveni, contracara amenintarile potentiale sau iminente la adresa SN. Serviciile de informatii trebuie sa-si adapteze capacitatile informative si capabilitatile analitice pentru a identifica amenintarile la adresa intereselor de securitate, respectiv pentru a formula raspunsuri si solutii menite sa asigure securitatea cetatenilor si a statutului. Acest obiect se realizarea prin actiuni specifice, in baza unui suport legal corespunzator a unei responsabilitati depline a autoritatilor politice si a unui control parlamentar eficient.

In acest context, structurile de informatii pentru securitate sunt obligate:

Sa caute, sa identifice sa obtina si sa furnizeze factorilor de decizie in stat cunostinte despre fenomenle care potenteaza aparitia unor vulnerabilitati, factori de risc amenintari si pericole la adresa SN, regionale sau internationale.

Sa asigure un management eficient al resurselor, sa-si imbunatateasca activitate de cooperare, conlucrare;

Sa si reevalueze permanent modul de actiune

Transmiterea de catre beneficiari a cerintelor de informare

Directionarea procesului de obtinere a informatiilor in concordanta cu cerintele receptionate

Procesarea, la nivelul structurilor de analiza specializate, a datelor obtinute de catre ofiterii operativi

Transmiterea produsului final, al informatiei procesate catre beneficiarii legali in vederea identificarii si implementarii solutiilor de rezolvare a problemelor semnalate.

Pentru a-si atinge obiectivele, procesul informarii trebuie sa functioneze fara intreruperi intr-o formula ciclica: receptarea cerintelor de informare – cautarea si obtinerea datelor – procesarea datelor si redactarea informatiilor de securitate nationala – utilizarea informatiilor in fundamentarea politicilor si strategiilor in domeniul SN.

Astfel, in cadrul procesului de informare activitatea de analiza reprezinta o parte cheie, deoarece asigura transformarea datelor de informatii de securitate nationala si transmiterea acestora catre beneficiari legali. Pe de alta parte, orientarea activitatii de cautare si obtinere a informatillor presupune identificarea si transmiterea exacta a prioritatilor informative pentru intervalul urmator catre structurile operative ale serviciilor de informatii. Aceasta atributie incumba palierului analitic al serviciilor de informatii responsabilitati crescute, esecurile procesului de analiza putandu-se datora fie incapacitatii analistului de a percepe informatia de SN din ansamblul de date, fie insuficientei orientari a activitatii de cautare si obtinere a informatiilor.

Limitele potentiale in informarea factorilor de decizie

Traseul parcurs de informatie spre beneficiarul final poate fi grevat de mai multe tipuri de obstacole. Principalele astfel de impedimente constau in: incapacitatea de descifrare a datelor furnizate; pierderea valorii informatiilor in raport cu determinarile spatiale si temporale; tendinta de a alege concluzia care genereaza cele mai putine comentarii; exagerarea deliberata a amenintarilor; preferinta pentru o evaluare care le confirma pe cele anterioare sau le aduce corectii marginale; avalansa de informatii primite din partea altor structuri informative; insuficienta sau lipsa unor mijloace de analiza stiintifice; incapacitatea pastrarii secretului; neidentificarea dezinformarii; politizarea informarii; depasirea competentei (informarea cu aspecte ce nu tin de SN);

In functionarea sistemului informational pot aparea deficiente cu impact asupra deciziilor adoptate de beneficiari:

Distorsiunea – modificarea partiala, neintentionala, a continutului datelor pe traseul de culegere – prelucrare avand ca principala cauza lipsa cunostintelor necesare

Filtrajul – modificarea intentionata totala / partiala a mesajului cauzata de interventia umana voita, motivata in diverse moduri – distorsiunea si filtrajul produc efecte negativ atat asupra deciziei cat si asupra credibilitatii serviciului de informatii-;

Redundanta – culegerea / prelucrarea unor informatii identice si difuzarea acestora catre acelasi beneficiar de catre structuri organizatorice diferite din cadrul aceluiasi sistem, poate sa apara in absenta coordonarii sau coordonarea defectuoasa a anumitor segmente ale sistemului managerial, avand ca efect risipa de timp si mijloace inclusiv materiale din partea celor implicati;

Supraincarcarea circuitului informational: vehicularea unor cantitati de informatii/noninformatii care depasesc capacitatea de prelucrare si valorificare, avand prin cauze proiectarea defectuoasa a sistemului informational, insuficienta pregatire a unor manageri si executanti, tendinta unor de a-si supra evalua rezultatele. Informatia caracterizata prin acuratete nu conduce automat la o perceptie corecta a amenintarii daca ea contrazice prejudecatile celui care o primeste. Informatia inexacta, distorsionata conduce cu certitudine la o perceptie gresita.

Activitatea de informare desfasurata de SRI

Accesul la informatii clasificate

Accesul la informatiile clasificate se face pe baza principiului nevoii de cunoastere, conform caruia accesul se acorda, in mod individual, exclusiv persoanelor care, pentru indeplinirea indatoririlor de serviciu, trebuie sa aiba acces la acestea, au certificat de securitate sau autorizatie de acces, valabile pentru nivelul de secretizare al informatiilor necesare indeplinirii atributiilor de serviciu. Acestea se elibereaza numai in baza avizelor acordate de autoritatea desemnata de securitate in urma verificarilor efectuate asupra persoanei in cauza, cu acordul scris al acesteia.

Certificatul de securitate este documentul eliberat al persoanei cu atributii nemijlocite in domeniul protectiei informatiilor clasificate, respectiv functionarului de securitate sau salariatului din structura de securitate, care atesta verificarea si acreditarea de a detine, de a avea acces si de a lucra cu informatii clasificate de un anumit nivel de secretizare.

Autorizatia de acces la informatiile clasificate este documentul eliberat cu avizul institutiilor abilitate de conducatorul persoanei juridice detinatoare de astfel de informatii, prin care se confirma ca, in exercitarea atributiilor profesionale, posesorul acestuia poate avea acces la informatii secrete de stat de un anumit nivel de secretizare, potrivit principiului nevoii de a cunoaste.

Verificarile de securitate pentru avizarea eliberarii certificatelor de securitate/ autorizasiilor de acces la informatii secrete au in vedere persoanele care:

In exercitarea atributiilor profesionale lucreaza cu date si informatii de nivel secret;

Fac parte din personalul de executie sau administrativ si, in virtutea acestui fapt, pot intra in contact cu date si informatii de acest nivel;

Este de presupus ca vor lucra cu date si informatii de nivel secret, datorita functiei pe care o detin;

Se presupune ca nu pot avansa profesional in functie daca nu au acces la astfe de informatii.

Beneficiarii informarii

Etapa in care produsele infrormative sunt valorificate este vitala pentru rolul asumat de o agentie de securitate si locul acordat acesteia in societate, Stabilirea destinatiei informatiilor, precum si obligativitatea de a da o finalitate demersurilor de culegere, sunt normate de standardele normale proprii unui stat de drept si unei societati democratice.

In termenii Legi nr. 51/1991 privind siguranta nationala, informatiile din domeniul sigurantei nationale pot fi comunicate:

Presedintelui Romaniei

Desi este marele absent de pe lista beneficiarilor prevazuti in Legea Nr.51/1991, presedintele Romaniei primeste informari de la SRI in calitate de presedinte al CSAT;

Presedintilor Senatului, Camerei Deputatilor, precum si ai Comisiilor parlamentare pentru aparare si ordine publica si siguranta nationala ale celor doua camere ale Parlamentului.

In calitate de reprezentanti ai forului legislativ cu competente directe in problematica de securitate, informarile transmise vizeaza sustinerea bunei functionari a domeniului asigurat si mentinerea starii de securitate nationala, ca produs al unor optiuni si interventii decizionale in acord cu cea mai buna corelare a intereselor nationale cu cele asumate international;

Primului ministru, ministrilor si sefilor de departamente din ministere, cand informatiile au legatura cu domeniile de activitate pe care acestia le coordoneaza si de care raspund.

Membrii guvernului se situeaza intrre ei pe acelasi nivel de putere decizionala, particularizata conform competentelor, cu exceptia primului ministru, care are o capacitate de decizie superioara in conditiile in care se afla pe o pozitie ierarhica superioara. Sefii departamentelor din ministere pot fi beneficiari ai informatiilor de securitate nationala cand preblematica supusa atentiei priveste situatii ce au legatura cu domeniile de activitate pe care le coordoneaza sau de care raspund. Informatiile sunt dirijate de catre ministru de resort catre sefii de departamente,pentru a facilita potentialul de interventie asupra problemei vizate de informarea transmisa de la servicii. Unele disfunctii cu impact in planul securitatii se pot produce in zona de responsabilitate a acestora, iar interventia directa si oportuna conduce la diminuarea sau inlaturarea prompta a potentialului de risc.

Pe langa informatiile de securitate nationala care sunt diseminate in fluxul cotidian, membrii guvernului pot fi, in unele circumstante, beneficiari ai unor informatii strategice deoarece prin programele si proiectele pe care si le asuma contribuie la proiectarea politicii de securitate a Romaniei;

Prefectiilor, primarului genereal al Capitalei, precum si conducatorilor consililor judetene, respectiv al municipiului Bucuresti, pentru problemele de competenta lor.

Prefectii si presedintii consiliilor judetene au responsabilitatea politica de a mentine starea de securitate in unitatile administrativ teritoriale pe teritoriul carora sunt competenti. Astfel, Legea nr. 340/2004 privind institutia prefectului, art. 24 (1) prevede: In calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul indeplineste urmatoarele atributii principale. El asigura, la nivelul judetului sau, dupa caz, al municipiului Bucuresti, realizarea intereselor nationale, aplicare si respectarea Consitutiei, a legilor, a ordonantelor si hotararilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum si a ordinii publice. Prefectul, in calitate de reprezentant al guvernului in plan local, actioneaza in scopul protejarii intereselor natioanel, care se prezuma a fi circumscrise problematicii de securitate nationala.

Presedintele consiliului judetean inlatura si previne acele probleme cu incidente in planul securitatii nationale care se produc in zona sa de responsabilitate. Alaturi de prefect, presedintele consiliului judetean asigura segmente din problematica de securitate prin intermediul potentialului decizional de care dispune.

Primarul general al Capitalei, care poate fi asimilat celorlalte categorii anterior prezentate, aplica legea si intervine in vederea mentinerii starii de securitate in zona sa de responsabilitate- municiupiul Bucuresti.

Organelor de urmarire penala, daca informatiile privesc savarsirea unei infractiuni. Uneori, in cazul sesizarii organelor de urmarire penala, este nevoie de monitorizarea ulterioara a situatiei si a evenimentelor ori legaturilor conexe infractiunii, identificandu-se, pe aceasta cale, noi nevoi de cautare.

De asemenea, beneficiari ai informarilor realizate de Serviciu pot fi:

Celelalte institutii din cadrul Comunitatii Nationale de Informatii, cu aspecte care tin de competentele conferite acestora prin lege, si Oficiul pentru Informatii Integrate, ca structura responsabila cu planificarea si evaluarea unitara a informatiilor necesare sustinerii strategiilor si politicilor nationale de securitate;( Hotarare CSAT nr. 146/2005)

Servicii externe partenere, in cadrul procesului de cooperare internationala, desfasurat atat in plan bilateral, cat si in cadrul unor formate multilaterale.

Particularitati ale informarii decidentilor din plan local

Informarea desfasurata la nivel local, de catre Directiile Judetene de Informatii si de Informatii a Municipiului Bucuresti, desi urmeaza, in general, aceleasi idei/pasi ca si cea desfasurata la nivel central, are o serie de specificitati care determina o abordare difentiata in procesul de informare a beneficiarilor, cele mai relevante fiind:

Atributiile si competentele prefectului si presedintelui Consiliului Judetean sunt clar definite in reglementarile in vigoare (in principal Legea administratiei publice locale nr. 215 din 23 aprilie 2001, cu modificarile / actualizarile ulterioare). Ca urmare, pot fi identificate mai recis problematicile care se preteaza a fi valorificate in informarea la acest nivel si pot prezenta interes pentru aceasta categorie de factori decizionali, chiar si in lipsa unor solicitari adresate Serviciului;

In majoritatea cazurilor, transmiterea notelor de informare in plan local se face de catre comandantul unitatii, care le prezinta beneficiarului- acesta, la randul sau, le citeste si returneaza pe loc- ceea ce asigura un control strict al returului materialelor de informare aadresate la acest nivel.

De asemenea, cu aceasta ocazie se pot inregistra inclusiv eventualele reactii ale beneficiarilor, chiar daca acestea nu sunt evidentiate pe nota de informare;

Beneficiarii in plan local sunt conectati permanent la situatia existenta in aria de competenta, ceea ce impune un spor de atentie acordata exactitatii / corectitudini aspectelor semnalate. De asemenea, trebuie luat in calcul rolul mass-media – avand in vedere aria de cuprindere sensibil mai redusa decat la nivel national, problemele care apar la nivelul judetului sunt, in majoritatea cazurilor surprinse in mass-media locale si cunoscute de factorul decizional. Ca urmare, informarile realizate de unitatile teritoriale trebuie sa depaseasca fie ca operativitate, fie ca profunzime a analizei, articolele din surse deschise;

Pot exista cazuri in care beneficiarii locali sunt implicati (direct sau indirect) in ilegalitati/abuzuri s.a. care aduc atingere securitatii nationale. In acest caz, in functie de interesul local, se poate opta pentru o informare intr-o nota generala (care sa arate beneficiarului ca situatia este monitoriata, fara a deconspira mijloacele si metodele specifice activitatii Serviciului) sau pentru informarea esalonului superior (daca exista suficiente date pentru a proba implicarea factorului decizional local).

Nu se transmit factorilor de decizie din administratia locala informari in cazul in care:

Nu detin certificat de acces la informatii clasificate;

Au fost identificati ca apartinand unor grupuri de interese locale, iar informatiile furnizate ar putea fi utilizate in interes personal sau de grup;

Prin informare se creeaza riscuri de natura contrainformativa;

Informarile adresate beneficiarului in plan local abordeaza, in general, aspecte punctuale de nivel operativ, cel mult tactic. Exceptie de la aceasta regula o constituie situatia in care beneficiarului tocmai a fost schimbat, caz in care se pot transmite documente de informare care sa prezinte situatie generala privind disfunctiile existente intr-un anumit domeniu;

Posibilitatea monitorizarii masurilor dispuse de factorii decizionali, avand in vedere zona de competenta. Urmarirea masurilor dispuse, precum si a corespondentei intre reactiile beneficiarilor si masurile efectiv dispuse de acestia poate evidentia interesul factorilor decizionali pentru remedierea deficentelor semnalate (valorificarea oportunitatilor de promovare a interesului national) si poate determina identificarea modalitatii optime de valorificare a aspectelor rezultate din activitatea de informatii.

Concret, in cazul in care beneficiarul ia masuri pentru eliminare deficientelor semnalate, se poate continua cu informarea, daca nu, se poate opta pentru valorificarea alternativa a informatiilor ( la un esalon superior) sau pentru aplicarea masurilor de prevenire din competenta Serviciului.

Principalele tipuri de documente prin care se realizeaza in scris informarea factorilor de decizie din administratia publica locala sunt Nota, Sinteza Informativa si Buletinul de Evaluare si Prognoza.

(1) Nota este documentul de informare elaborat in baza uneia sau mai multor informatii de securitate nationala care semnaleaza pe scurt, fara a prezenta detalii sau interpretari, aspecte esentiale ale unui eveniment, situatie sau fenomen produse in sfera valorilor securitatii nationala.

(2) Sinteza Informativa este tipul de document de informare cu un grad inalt de prelucrare, rezultat din procesul de analiza integrata. In esenta, este un tot coerent, structurat si omogen, care include elemente esentiale si obiective ale unui lot de informatii circumscrise aceluiasi criteriu tematic.

(3) Buletinul de Evaluare si Prognoza este documentul de informare cu frecventa periodica de elaborare ( de regula, de 3-6 luni), dictata de consistenta informatiilor obtinute, care prezinta contextul, evolutiile si tendintele unui fenomen, prin abordarea tuturor aspectelor relevante si introducerea de elemente cu caracter predictiv.

Documentul de informare- vehicul al informatiei de securitate nationala

I. Elaborarea documentelor de informare

Importanta reala a activitatii de intelligence in circuitul informational reiese din faptul ca, prin intermediul aparatului analitic de care dispune, serviciul de informatii este cel care evalueaza potentialul unui continut informational de a fundamenta deciziile factorilor de autoritate, relevandu-i dimensiunea de informatie de securitate nationala.

Informatiile nu pot exista fara contextul de comunicare (emitator – mediu de comunicare- receptor) si cunostinte prealabile ale receptorului. Informatia poate fi caracterizata pe coordonata cantitativa (prin noul cognitiv pe care il furnizeaza receptorului) si pe coordonatele calitative: structurala (dezvoltata pe semnificatie), semantica (articulata in jurul relevantei) si pragmatica (relevata de utilitate).

Continutul informatiilor produse prin procesare analitica trebuie sa raspunda cumulativ urmatoarelor cerinte:

Sa se refere la o amenintare sau la o sursa de risc pentru securitatea nationala ori la posibilitati de promovare a intereselor nationale;

Sa se aduca elemente noi in raport cu datele preexistente;

Sa fie autentice sau, cel putin, veridice;

Sa se raspunda la intrebarile: cine? Ce? Unde? Cand? Cum? De ce?;

Sa se bazeze pe date si elemente informationale prelevate din toate sursele aflate la dispozitie;

Sa se stabileasca relatii intre fapte si fenomene aparent independente;

Sa raspunda criteriilor de exactitate si obiectivitate in intrepretarea si evaluare faptelor, fenomenelor sau evenimentelor prezentate si sa anticipeze, previzioneze influenta problemelor semnalate asupra starii de securitate nationala.

Etapele elaborarii unui document de informare

Redactarea unui document de informare este o activitate organizata prin reguli precise, destinate modelariiatat a fondului, cat si a formei. In esenta, produsele informative circumscriu fapte, evenimente, situatii pentru a evidentia disfunctia, vulnerabilitatea, potentialul de risc, amenintarea, pericolul la adresa securitatii nationale sau, dupa caz, o oportunitate de realizare a unor interese nationale, sens in care mesajul trebuie sa fie inteles rapid si corect de catre beneficiar.

Din aceasta perspectiva, elaborarea unui produs informativ necesita reformarea competentelor de redactare, ordonare a ideilor si stabilire a dimensiunii textului, precum si a modului practic de elaborare, inca din momentul proiectarii.

Inerenta comunicarii in scris, planificarea continutului se structureaza in functie de raspunsurile oferite intrebarilor: 1. Ce vreau sa spun? 2. Cui ma adresez? 3. In ce mod? 4. Ce responsabilitate am? 5. Cum voi fi receptat? 6. Voi fi suficient de bine inteles?

Modalitatea de elaborare a unui document de informare difera atat de la un serviciu de informatii la altul, cat si in functie de tipul documentului de informare, insa etapele procesului de redactare pot fi circumscrise urmatoarelor activitati:

1. primirea comenzii de realizare a unui document de informare si identificarea subiectului/problematicii de securitate nationala ce va face obiectul informarii.

Extragerea din ansamblul problematicilor de securitate a subiectelor in raport cu care exista argumente intemeiate pentru a putea fi semnalate factorilor de decizie reprezinta, in sine, un proces analitic complex, intemeiat atat pe experienta in domeniu cat si pe abilitatile analistului: intuitie, creativitate, imaginatie, spirit critic.

2. stabilirea beneficiarilor autorizati

Informarea factorilor de decizie in stat se realizeaza cu respectare principiului ”need to know” (ce presupune transmiterea doar a acelor aspecte referitoare la problematica pe care beneficiarul o gestioneaza, in masura sa contribuie la fundamentarea actului decizional destinat indeplinirii atributiilor conferite de lege).

In stabilirea strategiei de captare/mentinere a interesului beneficiarului, un rol important il joaca elementele de cunoastere cu privire la : varsta, cultura, gradul de pregatire in domeniu, statutul social si economic, gradul de familiarizare cu subiectul informarii, poitia de principiu(pozitiva, neutra sau negativa) in raport cu anumite aspecte /abordari subsumate documentului de informare.

3. constituirea ”matricei analitice” – prin organizarea tuturor datelor si informatiilor pe care le detinem( a celor referitoare la aspecte cunoscute, necunoscute sau incomplet explicate, precum si a celor prezumate).

Aceasta etapa presupune parcurgerea mai multor sub-etape, respectiv:

Identificarea- in toate bazele de date disponibile – a datelor despre subiectul/problemataica care va face obiectul informarii beneficiarului.

Inventarierea aspectelor necunoscute/ insuficient cunoscute referitoare la subiectul informarii.

Construirea matricei cu stabilirea unor liste cu ce se cunoaste despre subiectul in cauza, ce nu se cunoaste si ce se presupune ca este posibil/probabil sa se intample;

4. derularea procesului analitic propriu-zis si evaluarea gradului de risc la adresa securitatii nationale.

In analiza care precede elaborarea documentului propriu-zis sunt avute in vedre, cu precadere:

Prezentarea obiectiva (fidela) a faptelor.

Surprinderea elementelor esentiale pentru intelegerea elementelor factuale.

Ierarhizarea riscurilor si stabilirea probabilitatii de materializare a acestora.

5. alegerea titlului si elaborarea rezumatului.

Stabilirea titlului constituie o etapa importanta in elaborarea documentului analitic putand juca un rol determinat in rezumarea continutului documentului si evidentierea importantei acestuia, precum si captarea atentiei beneficiarului.

Tipologia titlurilor in literartura de specialitate este diversa. Prezentam cateva categorii de titluri folosite mai frecvent in documentele de informare:

titlul clasic, traditional – care informeaza cititorul cu privire la continutul textului

titluri defective de predicat – in care predicatul poate fi marcat prin diferite semne de punctuatie

titluri asociate cu subtitluri – de regula, in materialele de informare subtitlurile sunt folosite pentru scoaterea in evidenta a ideilor principale sau pentru a facilita organizarea lucrarii

6. elaborarea si revizuirea formei finale

In aceasta etapa este realizata prezentarea intr-o forma grafica adecvata a documentului, conform unor reguli consacrate de tehnoredactare.

Un rol major in finalizarea documentului il joaca:

– marcarea grafica (cu caractere / in culori distincte) a pasajelor de o importanta esentiala in intelegerea – intr-o anumita grila de lectura / semnificatie – a textului / mesajul transmis, care sa permita sesizarea si receptarea anumitor detalii si nuante asociate acestora. De asemenea, elementele de detaliu pot fi incluse in anexe, pentru a se evita incarcarea textului;

– revizuirea formei finale, care consta in aplicarea unui set de proceduri de reevaluare a textului elaborat, in vederea regandirii textului si, eventual, al rescrierii unor secvente de continut.

II. Metode de redactare a documentelor de informare

Eficienta demersului analitic si de informare depinde intr-o mare masura si de abilitatea analistului de a prezenta clar, coerent si concis faptele, precum si de a alege instrumentarul adecvat in acest sens. Cu alte cuvinte, scrisul de calitate necesita, in primul rand, inteligenta si capacitatea de organizare a detaliilor, iar, in al doilea rand, disponibilitatea crescuta pentru gasirea cuvantului potrivit si pentru respectarea regulilor gramaticale si de punctuatie.

In plus, redactarea unui text bine scris presupune si mult exercitiu, precum si utilizarea catorva principii de baza, ce trebuie sa fie atat de bine asimilate incat sa devina deprinderi.

Alegerea vocabularului adecvat

Prima problema pe care analistul trebuie sa o rezolve se refera la selectionarea din vastul lexic disponibil, aferent unui subiect / unei teme/ problematici de securitate nationala, a vocabularului corespunzator redarii fidele, exacte a realitatii la care se refera informatiile.

In alegerea termenilor potriviti, analistul trebuie sa tina cont de unele exigente privind:

a) asigurarea rigorii – termenii alesi / retinuti trebuie sa fie adaptati realitatii pe care vor sa o exprime.

In alegerea campului lexical se va tine cont de

– sensurile cuvantului.

In documentele de informare se recomanda utilizarea sensurilor proprii ale cuvintelor, tocmai pentru a asigura obiectivitatea transmiterii informatiei si prevenirea denaturarii mesajului;

– existenta unui limbaj specializat propriu fiecarei discipline, care va trebui tradus intr-o forma care safie inteleasa de beneficiar

– tendinta de a utiliza cuvinte in voga – provenite fie din domenii specifice, fie din alte limbi, desi existaechivalente in romana foarte potrivite;

-practica formularilor vagi sau prea generale precum si a limbajului alambilicat, ce poate produce neintelegeri sau confuzii.

Analistul are la indemana o serie de retete ce ii pot fi de folos:

a) clarificarea termenilor unii, altii, uneori, adesea, de multe ori, se spune, etc. (beneficiarul are nevoie sa stie exact identitatea initiatorului actiunii, a actorilor implicati, a mediilor in care sunt vehiculate diverse opinii favorabile / defavorabile unui interes al statului roman, cercurile de putere si lideri acestora etc.)

b) raportarea la un sistem de referinta, mai ales cand este vorba de cifre

c) clarificarea calitatii / statusului unei persoane mai putin cunoscute / necunoscute printr-o paranteza.

d) traducerea unei sigle sau utilizarea, la prima aparitie in text, cu numele intreg.

e) explicarea unui termen tehnic, jargon.

-tendinta de a utiliza neologismele, barbarismele, pleonasmele, paronimele, oximoroanele

– evitarea repetitiilor prin diversitatea lexicala

– asigurarea unei comunicari adaptate, prin vizualizare, prin ilustrarea cu exemple, precum si prin stabilirea registrului limbii.

In structurarea si redactarea continutului unui document de informare analistul trebuie sa tina cont de faptul ca o idee generala este mai usor de retinut daca este sustinuta prin argumente.

Constructia corecta a frazelor

Pe acest palier, semnificative din perspectiva asigurarii unei intelegeri imediate a informatiei transmise sunt unele aspecte tehnice legate de:

a) tipul frazelor (simple, compuse sau complexe)

Pornind de la premisa ca orice fraza presupune o structura tip si una si una sau mai multe propozitii, in elaborarea textului analistul trebuie sa aiba in vedere:

-organizarea normala a unei fraze, care consta in stabilirea celor doua parti: subiectul sau tema si predicatul

– trecerea de la propozitiile simple la fraze.

Analistul trebuie sa ia in consideratie faptul ca un text cu constructii prea sofisticate poate fi greu de citit si, implicit, sa genereze confuzii si dificultati de intelegere imediata, o slaba vizibilitate a firului director.

b) ordonarea termenilor

Regulile sintacticeconditioneaza, de obicei , locul cuvintelor, insa exista si o serie de exceptii ce trebuie lamurite:

-inversiunea subiectului si a predicatului. Ordinea normala subiect, predicat, complement nu poate fi respectata intotdeauna;

-locul adjectivelor calificative. In majoritatea cazurilor, epitetele stau dupa substantivul la care sunt asociate.

Anumite adjective pot avea o dubla pozitionare, fara ca sensul sa fie alterat.

c) exprimarea legaturilor logice intre idei.

In structurarea continutului documentului de informare, analistul apeleaza adesea la indicatori ce ii servesc drept repere in derularea firului logic al ideilor si in conexarea unitatilor textului.

Exactitatea formelor gramaticale

In acest capitol vor fi abordate unele reguli privind utilizarea corecta a partilor de vorbire si de propozitie, precum si a semnelor de punctuatie, pornind de la premisa ca un text coerent, bine structurat poate genera dificultati de receptionare si de intelegere ca urmare a unor greseli gramaticale si de ortografie.

1.Morfologia

a) Substantivul, a carui utilizare induce o serie de probleme in ceea ce priveste:

– grafiile ce nu exista in limba romana;

– numele proprii, in care ordinea este prenumele si apoi numele;

– formele de genitiv

– formele de plural

– abrevierile.

b) Articolul, a carui folosire genereaza dificultati mai ales la acordul la genitiv al articolului demonstrativ pus dupa substantiv cel, cea, cei, cele. O solutie pentru evitarea dezacordurilor consta in antepunerea articolului.

c) Adjectivul / participiul, in utilizarea caruia apar probleme mai ales la acordul genitiv sau dativ.

d) Pronumele, a carui utilizare poate genera dificultati in situatia confuziei pronumelui personal dansul, dansa cu pronume de politete.

e) numeralul cardinal, a carui folosire poate genera probleme la acordul in gen si a unor forme compuse

f) Adverbul, ce induce dificultati de utilizare mai ales in formele compuse

g) Verbul, a carui folosire corecta presupune alegerea corecta a modului si timpului.

2. Sintaxa

a) Acordul subiectului cu predicatul pune deseori probleme

b) Anticipare si reluarea complementelor direct si indirect

3. Semnele de punctuatie

Virgula este obligatorie in urmatoarele situatii:

a) substantivele in vocativ

b) apozitiile

c) cuvintele si constructiile incidente

d)constructiile gerunziale si participiale

e) propozitiile eliptice de predicat sau verb copulativ

Nu se pune virgula in urmatoarele cazuri:

a) nu se despart prin virgula partile de propozitie coordonate prin conjunctiile si locutiunile conjunctionale si, si cu, impreuna cu, sau, ori

b) complementul direct asezat imediat dupa predicat

c) complementul indirect asezat imediat dupa predicat sau verbul regent;

d) subordonarea subiectiva

e) subordonarea predicativa

f) subordonarea atributiva neizolata

g) subordonatele circumstatiale de loc si timp postpuse

i) subordonata circumstantiala consecutiva

j) completiva indirecta asezata dupa regenta

Punctul si virgula se utilizeaza in cazul unei enumerari ample, pentru a delimita mai clar elementele enumerarii.

III. Exigente/ rigori in redactarea documentelor de informare

Redactarea textului unui document de informare reprezinta un proces continuu care se desfasoara in mai multe etape si presupune selectarea si ordonarea continutului informational in vederea stabilirii celei mai potrivite forme de transmitere a mesajului – proces ce reclama anumite rigori.

Acuratetea

Presupune: redarea cat mai fidela a situasiei de fapt; evitarea oricaror imprecizii / inexactitati, indeosebi in ceea ce priveste denumirea institutiilor si localitatilor, a datelor de identificare a persoanelor, a datelor candelaristice, cifrelor, unitatilor de masura, termenilor de specialitate,etc. Nerespectarea acestei exigente amplifica riscul distorsionarii mesajului destinat beneficiarilor.

Desi, in genere, este dizerabil ca documentul de informare sa nu prezinte inexactitati, confuzii, inadvertente in redarea elementelor definitorii ale informatiei transmise, exista, insa, situatii cand este necesara pastrarea unorelemente factuale insuficient documentate, insa deosebit de importante pentru conturarea unei imagini cat mai complete asupra subiectului abordat.

Intr-o atare situatie, este necesar sa se precizeze, in mod expres, atat utilitatea continutului respectiv, cat si limitele de cunoastere ale analistului in raport cu acesta.

Concizia

Se refera la necesitatea concentrarii continutului informational astfel incat acesta sa aiba un impact cat mai direct asupra receptorului. Includerea anumitor detalii se justifica doar in masura in care acesta contribuie la cresterea gradului de concludenta a informatiei.

Paradoxal, uneori din dorinta de a prezenta cat mai complet o stare de fapt/ un eveniment in documentele de informare este inclusa o serie de amanunte irelevante si trimiteri savante care nu fac decat sa lungeasca inutil textul si, eventual, sa distraga atentie lectorului.

In includerea sau eliminarea detaliilor trebuie tinut cont de destinatarul documentului de informare, orizontul sau de cunoastere in problema avuta in vedere, relevanta amanuntelor in fundamentarea unor decizii.

Subsumat acestui obiectiv, ofiterul analist trebuie sa asigure lizibilitatea textului si, pe cale de consecinta, interpretarea si intelegerea corecta a mesajului, a informatiei de siguranta nationala, sens in care trebuie sa tina cont, printre altele, de o serie de aspecte de sintaxa, respectiv tipul frazei, de ordinea cuvintelor, precumsi de asigurarea unor legaturi logice intre concepte si idei.

Pornind de la premisa ca, in procesul citirii, intelegerea imediata a unitatilor textului este primul garant ca lectura va continua, cel care redacteaza un document de informare trebuie sa stie ca lizibilitatea este determinata de patru elemente:

a) numarul cuvintelor din propozitie

b) simplitatea

c) alegerea justa a cuvintelor

d) constructia logica / fireasca a textului.

Asigurarea lizibilitatii presupune, in primul rand, concentrarea la maximum de idei in minimun de cuvinte, iar, in subsidiar, reducerea numarului unitatilor textului.

O prima modalitate o reprezinta eliminarea celor care sunt de prisos, care – odata taiate – nu afecteaza informatia. Principalele modalitati de eliminare a cuvintelor fara rost pe care le are la indemana analistul sunt:

a) contragerea propozitiilor secundare in prti de propozitie corespunzatoare

b) eliminarea acelor cuvinte a caror prezenta nu este necesara

c) renuntarea la detalii, nuantari, precizari care nu aduc niciun spor de informatie.

Luand in considerare necesitatea punerii la dispozitia factorilor de decizie in stat a unei informatii cuprinzatoare, concise, usor si rapid de preceput si inteles, analistul trebuie sa aiba in vedere prezentarea esentializata a datelor pe care le detine despre un subiect cu relevanta in planul sigurantei nationale.

O alta modalitate de reducere a numarului unitatilor textului se refera la folosirea cuvintelor scurte in locul celor lungi, a cuvintelor care exprima aspecte concrete fata de cele care definesc notiuni abstracte, aspecte generale.

In economia de spatiu nu trebuie sa pierdem din vedere cerinta fundamentala a alegerii cuvantului care serveste cel mai bine ideea pe care dorim sa o transmitem, intre echivalentele lexicale posibile existand de asemenea nuante. Indiferent de optiunea in ceea ce priveste cuvintele nu trebuie sa denaturam mesajul.

Reducerea numarului unitatilor dintr-un text se poate realiza, insa, si prin transformarea frazei in doua sau mai multe propozitii, fie prin utilizarea raportului de juxtapunere (folosirea virgulei), fie prin apelul la conjunctiile coordonatoare (adversative, copulative si disjunctive).

De exemplu, fraza “Teoretic, acest lucru este valabil, insa practic lucrurile se pot complica” devine “Teoretic, acest lucru este valabil. Practic, insa, lucrurile se pot complica.”

Testul cel mai simplu recomandat analistului consta in: Cand fraza este mai lunga si mai complicate si nu stii cum sa o faci mai clara, nu te complica si mai tare! Gandeste-te cum ar suna ea daca ar trebui sa o comunici cuiva prin viu grai!.

Claritatea

Presupune eliminarea ambiguitatilor in prezentarea faptelor, evitarea cuvintelor polisemantice si a tehnicismului excesiv, astfel incat mesajul sa poata fi inteles si de nespecialisti in domeniu, scop in care se impune:

Includerea in documentul de informare a cantitatii optime de informative, astfel incat tetul

rezultat sa fie inteligibil, fara insa a se incalca principiul “nevoii de a sti”;

Utilizarea de termini adecvati subiectului tratat, cu evitarea pretiozitatilor;

Enuntarea explicita a ideilor;

Marcarea cu precizie a relatiilor de subordonare sau de corefentialitate dintre termini,

propozitii si fraze.

Un rol important in acest sense este jucat de conectori, care pot marca: o enumerare (“in primul rand”, “in al doilea rand” etc.); aditionarea (“in plus”, “de asemenea”, “totodata” s.a.); alternative (“pe de o parte”, “pe de alta parte” etc.); raporturile temporale (“ulterior”, “anterior” s.a.); raportul de cauzalitate: deoarece, intrucat, din aceasta cauza; scopul (“in acest scop”, “cu scopul sa” etc.); o consecinta (“in consecinta”, “drept urmare”, “astfel” etc.); o comparative (“in comparatie cu”, “spre deosebire de” s.a.); opozitia (in schim, totusi, cu toate acestea).

Pe de alta parte, utilizarea excesiva de paranteze sau intercalari poate ingreuna semnificativ intelegerea mesajului, putand genera chiar confuzie.

Intr-o structurare rezumativa, esentializata, setul de reguli enuntat anterior poate fi redus la respectarea – cumulative- urmatoarelor exigente, in masura sa asigure o minima coerenta a oricarui text:

Utilizarea cu predilectie a substantivelor si verbelor “de forta” (cu o puternica expresivitate) si folosirea cu moderatie a adjectivelor si adverbelor;

Utilizarea propozitiilor enuntiative cat mai simple – subiect, predicat, complement (redarea, pe cat posibil, a unei idei intr-o fraza);

Folosirea cuvintelor simple, scurte, dar percutante (mentinerea lungimii medii a frazei sub 18-20 cuvinte).

Limbajul analizei trebuie sa fie sec, uneori chiar telegraphic. Propozitiile scurte, cuvintele cunoscute, conceptele simple (nu simpliste), verbele la diateza active sunt coordinate dezirabile ale oricarui produs analitic.

Intrucat limbajul analitic se doreste a fi unul functional, destinat exclusive exprimarii si informarii, el nu trebuie sa impresioneze prin retorica, decat cel mul prin artificii vizuale sau auditive cu rol persuasive in cadrul prezentarilor multimedia;

Evitarea, pe cat posibil, a limbajului birocratic, juridic, a limbajelor de specialitate (cu definirea termenilor tehnici), in general, precum si a cliseelor de orice tip;

Definirea termenilor tehnici, necunoscuti beneficiarului;

Citirea documentului cu voce tare, urechea detectand –in multe dintre situatii – punctele slabe.

Respectarea acestor exigente nu garanteaza “perfectiunea” formala a unui text, intrucat orice constructie ideatica este marcata, in mod essential, de stilul personal al analistului. Prin urmare, nu este posibila – si nici dezirabila – instituirea unui canon universal valabil in masura sa asigure redactarea unei “forme perfecte” a documentelor de informare.

IV. Erori frecvente in redactarea documentelor de informare

Produsele analitice trebuie sa exprime simplu, direct, concret, intr-un ton neutru, neparticipativ, care sa permita beneficiarului sa inteleaga fenomenul si sa traga singur concluziile. Astfel, beneficiarul unui produs analitic trebuie captat (retinerea atentiei), informat si obligat sa gandeasca (selectarea unei variante propuse si adoptarea unei decizii).

In general, un text care contine date interesante nu este citit daca este gresit conceput/organizat si prost exprimat (confuz, prolix, obscur, anost, divagant).

Limbajul ofera posobilitati de escamotare, mai ales prin utilizarea eufemismelor, adevarate instrumente de atenuare, deformare, camuflare a realitatii sau redundantelor, care apar in special datorita unei incorecte echilibrari a nivelului explicit cu nivelul implicit (adesea intentionata, din dorinta de a “proteja” beneficiarul), ce determina fie excesul detaliilor mai putin necesare, fie caracterul criptat al continutului.

Exemplu: “Aceeasi femeie, daca este iubita unui somer, o numim prietena; daca este vorba despre un industrias, intretinuta; iubita unui anarhist este numita tovarasa, a unui imparat, favorite; a unui poet, muza”.

Erorile de exprimare reduc, de asemenea, valoarea produsului analitic, prin efecte de ricoseu: un cuvant gresit ales obtine un efect contrar celui scontat; o exprimare improprie, vaga, incorecta induce ambiguitati; un cuvant in plus tradeaza o situare partizana; un cuvant in minus face analiza incompleta; neologismele si jargonul indica insuficienta cunoastere a fenomenului (cu exceptia analizelor specializate, vezi „vorbiti afacereza”). Limbajul analizei trebuie sa fie sec, uneori chiar telegrafic. Propozitiile scurte, cuvintele cunoscute, conceptele simple (nu simpliste), verbele la diateza activa sunt coordonate dezirabile ale oricarui produs analitic.

In ansamblu, limbajul analitic este functional, fiind destinat exprimarii si informarii; nu are rolul de a impresiona prin retorica, decat cel mult prin artificii vizuale sau auditive cu rol persuasiv in cadrul prezentarilor multimedia. Din aceasta perspectiva, cuvintele functionale apar uneori ca esentiale pentru coeziunea unui text arid in figuri de stil care sa faciliteze continuitatea, insa utilizarea lor repetitiva si inflationista genereaza dificultati suplimentare de parcurgere a textului.

Principalele surse de eroare – ce pot avea ca efect denaturarea formei sau a continutului ori care pot face inoportuna transmiterea, catre palierul decizional, a unor documente de informare – sunt:

Neidentificarea dezinformarilor – tratarea mesajelor cu continut alterat drept informatii;

Fetisizarea informarii – raportarea la aceasta activitate ca scop, si nu ca mijloc suport pentru decizii fundamentale de diminuare/eliminare a riscurilor;

Evaluarea inexacta a amenintarilor – supra-ori sub-dimensionarea acestora poate duce, pe termen lung, la diminuarea credibilitatii serviciului de informatii si a capacitatii sale de a contribui, in mod real, la fundamentarea deciziilor in stat;

Depasirea competentelor – includerea in informare a a aspectelor care nu tin de securitatea nationala sau a caror semnalare/gestionare este de competenta altor institutii;

Confuzia in momentele de criza – produsa pe fondul insuficientei sau supra-abundentei datelor si dificultatii de gestionare a situatiei;

Folosirea sabloanelor – fie in gandire, fie in exprimare.

Cliseele sunt, prin definitie, expresii „tocite” care trebuie, pe cat posibil, evitate, intrucat folosirea lor are drept rezultat un text anost, plicticos, pentru ca nu spune nimic nou. Cliseul este, adesea, semnul nereceptarii, neintelegerii realitatii, al incapacitatii de a sesiza noul, al inabilitatii de a se exprima, deci contribuie la pseudo-informare. Cliseul este o formula fixa, uzata, mai are sensul de slogan, eticheta. Este aplicabil oricand si la orice, constituie materia prima a limbii de lemn, mai vechi sau mai noi (Ex.: „lipsa de comunicare”, „lipsa consensului”, „in opinia specialistilor”, „in acest context” etc.);

Utilizarea excesiva si inadecvata a eufemismelor.

Eufemismul este figura de stil care consta in atenuarea, prin expresie, a continutului dur, trivial, jignitor, al unor idei sau fapte. Cand eufemismul ajunge sa exprime exact contrariul a ceea ce trebuie inteles, atunci i se rezerva numele de antifraza.

Folosit excesiv, eufemismul conduce la pretiozitate, la transmiterea unei realitati aseptizate. Pretiozitatea datorata jargoanelor care au invadat limbajul este adaugata altor deformari: se inlocuiesc o serie de cuvinte simple cu termeni abstracti si eufemisme: „dezavantajati” ori „defavorizati” pentru „saraci”; „subperformanti” pentru „lenesi”; „indaratnici” sau pur si simplu „mediocri”; „persoane in varsta” pentru „batrani” etc.

Jargonul bombastic al stiintelor sociale si limbajul institutiilor guvernamentale constituie o sursa bogata pentru acest gen de exprimari;

Folosirea nejustificata a jargonului.

Jargonul – din fr. Argot – reprezinta limbajul specific, adesea conventional, propriu anumitor categorii sociale, profesionale etc., care reflecta fie dorinta celor care-l vorbesc de a-l folosi pentru a se distinge de marea masa a vorbitorilor, fie tendinta de a folosi termeni specifici profesiunilor respective. Acesta se caracaterizeaza prin abundenta cuvintelor si expresiilor pretentioase, de obicei imprumutate din alte limbi sau a celor de ingusta specialitate. Are o sfera de circulatie ingusta: se vorbeste despre un jargon al medicilor, avocatilor, economistilor etc.

In documentele de informare in care se trateaza problematica de securitate nationala specifica anumitor sectoare ale activitatii socio-economice este permisa utilizarea unui limbaj specific domeniului abordat. In situatia in care produsele informationale respective se adreseaza si altor beneficiari care nu au specializarea necesara, este de preferat evitarea abuzului de termeni tehnici, iar in masura in care acestia sunt indispensabili pentru descrierea starii de fapt, sensul acestora sa fie explicat in cateva cuvinte puse in paranteza sau ca footnote;

Abateri de la corectitudinea gramaticala, coeziunea sintactica (topica nefireasca, fraze alambicate, utilizarea improprie a conectorilor logici), respectiv coerenta semantica (inadecvarea termenilor, excesul de neologisme, limbaj de lemn).

Lipsa de echilibru vizual al produsului analitic, care determina dificultati de parcurgere a acestuia, transferand accentul de la intelegerea facila a subiectului, a elementelor de fond, la intelegerea organizarii analizei. Un document care nu este lizibil nu este integral priceput si, prin urmare, nu isi poate atinge scopul. Pe de alta parte, si excesul de repere vizuale care sa stimuleze atentia poate fi contraproductiv, deturnand atentia de la mesajul principal.

Cel mai adesea, erorile de proces analitic apar in conditiile „arderii etapelor”.

Renuntarea sau abordarea formala a oricarei etape/coordonate ale procesului de analiza poate determina erori de fond, insa se impune sublinierea faptului ca etapele procesului analitic – asa cum sunt prezentate aici – nu reprezinta, in fapt, o metodologie.

TEMA 4 – TIPURI DE DOCUMENTE DE INFORMARE

Tactic/punctual versus evaluativ in elaborarea produselor de intelligence

In ultimii ani, s-a accentuat dezbaterea cu privire la orientarea spre „raportarea faptelor curente” versus focalizarea eforturilor pe analiza de tip evaluativ, date fiind cerintele de informare din mediul decizional axate, pe de o parte pe intelligence-ul de actiune, respectiv analiza tactice necesare luarii unor decizii punctuale in varii domenii si, pe de alta parte, pe intelligence-ul strategic ca urmare a evolutiilor complexe din mediul de securitate.

Inclusiv din perspectiva redactarii celor doua categorii de produse informationale, exista o serie de elemente de specificacitate, o serie de rigori pe care analistul trebuie sa le aiba in vedere, precum si unele dificultati specifice care trebuie surmontate.

Analizele de intelligence sunt destinate unor beneficiari ocupati, motiv pentru care trebuie sa fie concise si directe. Factorii de decizie, care, cel mai frecvent, sunt pusi in situatia de a rezolva simultan mai multe probleme de importanta nationala, prefera sa fie informati intr-o maniera succinta si clara. Tinand cont de acest fapt, analistii vor trebui sa se focalizeze pe aspectele relevante de noutate, avertizand asupra riscurilor si semnaland disfunctiile.

Elemente de specificitate in redactarea materialelor punctuale

O categorie importanta a produselor informationale cu relevanta pentru securitatea nationala o reprezinta asa-numitele „materiale punctuale”. Prin specificul lor, acest tip de produse – care ar putea fi numite, la fel de adecvat, informatii „unidimensionale” – poseda, necumulativ, (cel putin) urmatoarele caracteristici definitorii:

Surprind un fapt, un eveniment sau un fenomen cu relevanta pentru securitatea nationala care cunoaste o desfasurare intr-un orizont temporal bine delimitat (actual – ce se afla in curs de desfasurare sau proxim – care urmeaza sa se deruleze in viitorul foarte apropiat);

Comporta, de regula, o structura liniara, distincta de ea tip „arborescent”, specifica produselor informationale cu o structura mai complexa.

Produsele informationale punctuale semnaleaza, cel mai adesea, un singura fapt/eveniment relevant pentru securitatea nationala sau doar un aspect al acestuia si, mai rar ori intr-o mai mica masura, un complex inter-relationar a unor elemente de factura specificata.

Ca atare, acest tip de materiale ar trebui sa respecte urmatoarele rigori de redactare:

Titlul trebuie sa sintetizeze in putine cuvinte subiectul acestuia, astfel incat beneficiarului sa-i fie clar, anterior lecturii propriu-zise, ca analistul urmeaza sa-l informeze despre ceva nou si important in evolutia unei situatii problematice;

Introducerea (pasajul incipient) trebuie sa contina ideea principala, menita sa „incadreze” problema ce se doreste a fi prezentata cu claritate, intr-un context temporal si evenimential definit.

Text argumentativ, prin excelenta, produsul de intelligence debuteaza, fara exceptie, prin expunerea, intr-o fraza (cel mult doua), a problemei semnalate. Aceasta are rolul de a explicita titlul, respectiv de a anticipa, intr-o maniera concentrata, restul textului;

Continutul propriu-zis al materialului trebuie sa comporte – la randul sau si pe cat posibil – o dimensiune reduse.

Expunerea-teza contine, in mod invariabil, raspunsul la urmatoarele intrebari:

Cine? – protagonistii: stat, grup, individ;

Ce? si Cum? – actiunile intreprinse de protagonisti;

Cand? si Unde? – momentul si locul desfasurarii evenimentului semnalat;

De ce?, respectiv Si ce daca? – cauze, motive, implicatii, impact;

Pasajul final (care, in functie de situatie, poate chiar lipsi) va avea, cel mai adesea, o functie conclusiv-proiectiva: de rezumare a pericolului la adresa valorilor protejate si, concomitent, de anticipare (daca este cazul) a derularii probabile a evenimentului/situatiei reliefate.

Prin insasi structura lor, materialelor punctuale le sunt caracteristice preponderent elemente de natura factual-denotativa (enuntarea succinta a continutului, prezentarea faptelor), decat cele de tip interpretativ, care includ indeosebi concluzii, comentarii, aprecieri ale emitentului (respectiv emitentilor, de la diferite esaloane ale structurilor de analiza) privind continutul, semnificati si consecintele actuale/probabile ale faptelor, fenomenelor semnalate, cu evitarea, pe cat posibil, a oricaror prezumtii, supozitii sau ipoteze.

II. Principalele tipuri de informare elaborate de Serviciul Roman de Informatii

La nivelul Serviciului Roman de Informatii se redacteaza mai multe categorii de documente destinate informarii beneficiarilor legali, fiecare ditnre acestea avand o serie de particularitati. Printre cele mai uzuale produse de analiza se numara:

NOTA – este un produs analitic de intindere redusa (recomandat 1 pagina) si uz current, care are rolul de a informa beneficiarul cu privire la evolutii recente ale unor subiecte de interes si impactul previzionat al acestora. Este elaborate in baza uneia sau mai multor unitati informationale si semnaleaza pe scurt, fara a prezenta detalii sau interpretari (analize, evaluari s.s.), aspect esentiale ale unui eveniment, situatie sau fenomen cu relevanta pentru securitatea nationala.

Are o frecventa oscilanta, determinate de caracteristicile fenomenului la care se refera, si o inlantuire cumulative, ceea ce face improprie orice reluare contextuala a istoricului, fiind succinta si necesara o simpla referinta. Nu atribuie de regula semnificatie fenomenului, ci doar indica o modificare a starii consemnate anterior.

NOTA SPECIALA – este relative similara Notei, diferenta constand in prezentarea unor situatii care se disting prin amploarea sau iminenta producerii unor efecte nocive in planul securitatii nationale.

SINTEZA – produs analitic pe support fizic, de intindere medie (de regula, maxim 10 pagini), cu rol de prezentare a determinarilor cauzale dintr-un ansamblu de date. Un astfel de produs nu presupune o simpla trecere in revista a evolutiilor de interes, ci atribuie o anumita pondere fiecarui element dintr-un ansamblu supus investigarii, semnificatia fiecareia dintre acesrea regasindu-se in concluzie.

Sinteza informativa este un document de informare cu un grad inalt de prelucrare, care rezulta din procesul de analiza integrata. in esenta, este tot un coerent, structurat si omogen, care include elemente esentiale si obiective ale unui lot de informatii circumscrise aceluiasi criteriu tematic (problema sau subproblema de securitate nationala, problematica etc.).

De regula, sintezele privesc fenomenele trecute sau aflate in derulare, al caror parcurs a generat suficiente informatii pentru a face posibila emiterea unor corelatii semnificative de natura sa genereze o imagine coerenta a evolutiilor problematicii abordate.

Finalizarea cu succes a unui demers de elaborare a unei sinteze informative depinde de capacitatea ofiterului analist de a surprinde – din multitudnea de surse foarte diverse – un tablou cat mai corect si complet al starilor de fapt, faptelor sau evenimentelor la care se refera. Din aceasta perspectiva, analistul isi asuma responsabilitatea de a cauta si identifica, in informatiile pe care le are la dispozitie, numitorul comun, precum si eventualele conexiuni intre elemente care, aparent, nu au nicio legatura intre ele. Totodata el trebuie sa discearna datele reale de cele false ori pe cele utile de cele lipsite de relevanta pentru beneficiar.

Elaborarea unei sinteze informative se situeaza dincolo de valorificarea punctuala a informatiilor, presupunand corelarea, interpretarea si evaluarea datelor disponibile, precum si generarea de noi informatii.

O etapa foarte importanta in realizarea unei sinteze consta in repararea informatiilor care vor fi utilizate efectiv, in conditiile in care nu toate datele avute la dispozitie au aceeasi utilitate. O lectura rapida, dupa criteriile continutului (in functie de „firul director”) si gradului de dificultate va determina o ierarhizare de tipul: informatii-pivot si informatii prezentand un interes limitat/partial.

EVALUAREA – produs analitic de intindere mare (de obicei, peste 10 pagini), care abordeaza exhaustiv un fenomen, prezentand contextul, evolutiile si tendintele acestuia, si atribuie semnificatie fiecarei componente a imaginii generale. Un astfel de produs presupune un suport de expertiza considerabil. Maniera de prezentare este expozitiva, incercandu-se epuizarea subiectului prin abordarea tuturor aspectelor relevante si introducerea unor elemente cu caracter predictiv.

Pentru a se asigura lizibilitatea documentului, este de dorit ca delimitarea subiectelor abordate in cadrul evaluarii sa se faca prin subcapitole, marcate cu inter-titluri sugestiv formulate (similar titlului produsului informational).

In cvasi-totalitatea cazurilor, evaluarile integreaza informatii din mai multe cutagorii de surse, circumscrise, de cele mai multe ori, mai multor profiluri de activitate sau probleme / subprobleme de securitate nationala. Ca atare, trebuie sa aiba un nivel de cunoastere a aspectelor respective care sa ii permita corelarea si interpretarea acestora intr-o aborbare trans-sectoriala. Adesea, elaborarea acestui gen de documente reclama constituirea unor echipe, a unor grupuri de lucru din care fac parte analisti de pe diverse profiluri si, in unele sitoatii, chiar ofiteri operativi.

ESTIMAREA INFORMATIVA – produs analitic (cu o intindere variabila, in medie de 10 pagini), cu rol preponderent anticipativ. Este construita similar sintezei, cu diferenta ca atribuie un rol esential elementelor proiective ( scenarii, alternative, analiza ipotezelor concurente etc.), iar argumentarea acestora este situata in plan secund. Se realizeaza, de regula, pentru suportul beneficiarului in conturarea unor proiectii pe o perspectiva indelungata sua in situatii de criza.

Estimarile informative:

Pot aborda o singura problema de securitate nationala, context in care elementele de anticipare sunt detaliate si chiar contextualizate si argumentate, dimensiunile documentului fiind relativ mici;

Pot fi elaborate pentru a realiza un tablou complex al posibilelor evolutii ale celor mai semnificative amenintari intr-o perioada determinata, context in care spatiul alocat unui anumit risc nu este foarte mare, fiind relevate exclusiv elementele de prognoza.

Acest din urma tip de estimari se realizeaza cu o frecventa determinata la nivelul SRI – anual (document care capata, astfel, si valente de orientare a activitatii informativ-operative) sau trimestrial, realizand o reflectare trans-sectoriala a celor mai relevante posibile ebvolutii din perspectiva securitatii nationale.

Elaborarea acestora implica contributii ale unitatilor informativ-operative ale Serviciului si utilizarea datelor din surse deschise. Redactarea acestui gen de estimari se realizeaza intr-un colectiv compus din mai multi analisti si este urmata de un proces de validare de catre unitatile emitente, astfel incat prognozele realizate sa intruneasca consensul comunitatii analitice a Serviciului.

PREZENTAREA / EXPUNEREA – produs analitic ce imbraca forma expunerilor orale si / sau a prezentarilor multimedia. Reprezinta, in fapt, o translatie expozitiva a sintezei, evaluarii sau estimarii, care utilizeaza suporturi de prezentare adaptate. Aceste produse de analiza sunt destinate, de regula, mai multor beneficiari simultan, constituind background informativ pentru o decizie individuala sau colectiva. Acest tip de produs se bazeaza pe stapanirea elementelor de jargon profesional, ca o garantie a conciziei, mai ales daca beneficiarii sunt familiarizati cu problematica abordata.

TEMA 5 – Importanta feedback-ului in activitatea de informatii

Mecanismul feedback-ului in sistemele complexe.

Orice analiza a unui sistem complex presupune si evaluarea mecanismului de feedback, ca proces prin care sistemul se adapteaza, in sensul auto-invatarii, adaptarii si modificarii.

Mecanismul de feedback in sistemele complexe a fost elaborat de Robert M. Clark in lucrarea sa „Intelligence Analysis: A Target-Centric Approach”. Feedback-ul reprezinta mecanismul prin care rezultatul unui proces este comparat cu obiectivul, iar urmatoarea iteratie a acestuia poate di corectata in functie de necesitati, astfel incat rezultatul sa fie cat mai apropiat de obiectivul vizat. Rezultatele sunt evaluate, iar concluzia evaluarii este incluza in sistem, ca o anexa la proces, astfel incat functia de feedback determina comportamentul intregului sistem. Trebuie adaugat ca in cadrul sistemelor complexe se pot manifesta mult de un singur proces de feedback.

Din punctul de vedere al sensului, feedback-ul poate fi pozitiv – incurajeaza un efect mai extins sau negativ – diminueaza efectul. De asemenea, in functie de intensitate, poate fi puternic – are un efect mai mare asupra rezultatului sau mai slab – are un efect mai scazut. Din perspectiva momentului in care survine, poate fi imediat – actioneaza in scut timp asupra rezultatului sau poate fi intarziat – va determina modificarea rezultatului dupa o anumita perioada de timp.

Intensitatea feedback-ului

Majoritatea sistemelor sunt adaptive. Feedback-ul determina schimbari in procesul incipient si ar trebui sa cauzeze modificarea managementului evaluator al procesului. Masura in care acesta se adapteaza este determinata de intensitatea feedback-ului.

In majoritatea sistemelor, o schimbare in rezultat (tip, cantitate, forma etc.) modifica partea de inceput a acestuia, ca forma a unui proces de evaluare. In sistemele cu feedback pozitiv, unde beneficiile depasesc costurile, rezultatul depaseste procesul deja

initiat, astfel incat acesta are tendinta sa se dezvolte proportional cu gradul de pozitivitate a feedback-ului. In sistemele cu feedback negativ, unde costurile sunt mai mari decat beneficiile, rezultatul determina o scadere a procesului incipient, antrenand tendinta de destabilizare sau descrestere a acestuia.

Rata modificarilor dintr-un proces ca efect al feedback-ului reprezinta rezultatul unui demers de evaluare a beneficiilor inregistrate (feedback pozitiv) raportate la costuri (feedback negativ).

Organizatiile tind sa actioneze pentru a reduce intensitatea feedback-ului in doua moduri:

primul – toate organizatiile incearca sa mentina status quo-ul ca modalitate de a prezerva controlul asupra proceselor specifice, iar acest lucru genereaza o presiune puternica asupra feedback-ului. Putine sunt organizatiile care pot face fata si accepta incertitudinea rezultata din adaptivitate;

al doilea – desi feedback-ul trebuie sa ajunga la decizional pentru a fi eficient, numai in acest mod putand influenta actiunile viitoare, organizatia, prin palierele administrative si de personal, disipa, slabeste, directioneaza eronat si intarzie feedback-ul, reducandu-i eficienta. O organizatie puternic birocratizata sau o economie centralizata mentin feedback-ul la un nivel neglijabil.

Decalajul feedback-ului

Feedback-ul apare intotdeauna cu o anumita intarziere, care va cauza o problema mai ales in situatia in care feedback-ul se constituie in semnale de eroare.

”Industria farmaceutica a generat numeroase exemple ale acestui fenomen, unul dintre cele mai dramatice fiind cel al medicamentului ”Talidomida”. Introdus in Europa pentru prima data in 1956, ca sedativ pentru combaterea starii de greata la femeile gravide, a fost retras de pe piata in 1961, insa numai dupa ce s-a constatat ca a produs severe malformatii in cazul a mii de nou-nascuti.”

Exista insa si situatii in care feedback-ul pozitiv ajunge mai tarziu decat cel negativ, astfel incat sistemul se fundamenteaza eronat pe un feedback negativ.

De exemplu, beneficiile regularizarii rezultate in urma acordurilor de comert liber ar putea fi identificate mai greu si ar putea lua mai mult timp pana sa fie observabile decat costurile implicate.

Asa cum sugereaza si exemplele, intarzierile in feedback-ul negativ sunt o problema constanta in domeniile in care avansul tehnologic este foarte rapid. Progresul tehnologic se desfasoara intr-un ritm mai alert decat procesul de evaluare a efectelor sale, ceea ce duce la situatii de sisteme predominant tehnicizate, in care efectele constrangerilor generate de factorul uman, reglementare, management, organizare se fac simtite prea incet pentru a putea exercita o influenta semnificativa. Ingineria genetica este, in prezent, un astfel de domeniu care se dezvolta cu celeritate, in cateva decade putand produce probleme serioase in toata lumea.

Interventiile regulatorii

Orice analiza asupra unui domeniu sau organizatii trebuie sa tina cont de rolul factorilor guvernamentali de reglementare. Unii au o influenta pozitiva, insa o implicare guvernamentala mai accentuata nu inseamna neaparat o rata de succes mai mare.

In ultimul secol, guvernele din toata lumea si-au sporit activitatea regulatorie, insa, din cauza unui proces de feedback greoi si unei structuri puternic birocratizate, guvernele nu reusesc sa tina pasul cu corporatiile asupra carora desfasoara actiuni regularizatorii, iar in numeroase activitati se lovesc in permanenta de ”legea consecintelor neasteptate”. Aceasta reprezinta expresia incapacitatii umane de a prevedea efectele unui proces social complex. O particularitate a acestui fenomen a fost intitulata ”contra-intuivitate”. Spre exemplu, declararea ca ilegale a drogurilor, ca modalitate de a reduce consumul excesiv de substante halucinogene si prentru a preintampina alte probleme sociale, a avut un efect contrar.

Impactul regularizarii este dificil de apreciat, intrucat consecintele pot fi neasteptate, iar interventia care le-a determinat poate fi dificil de urmarit.

II. Rolul feedback-ului in activitatea de informare

O functie adiacenta a informarii o reprezinta alimentarea constanta a propriului sistem, prin completarea/actualizarea bazelor de date, prin identificarea de noi nevoi de informare si, respectiv, receptionarea/gestionarea feedback-ului de la beneficiari.

Feedback-ul – comunicarea intre furnizorii si beneficiarii de intelligence – trebuie sa fie continuu, in scopul eficientizarii colaborarii viitoare. Aspectele ce trebuie avute in vedere in acest sens se refera la cresterea utilitatii rapoartelor de intelligence pentru decidenti, eficientizarea tehnicii de vizualizare a informatiilor, masuri ce pot fi adoptate in scopul perfectionarii procesului de intelligence.

In vederea orientarii furnizorilor de informatii si, implicit, a imbunatatirii dialogului cu structurile de securitate, beneficiarii legal abilitati formuleaza solicitari de informatii si pot, de asemenea, formula reactii in raport cu/ pe marginea documentelor de informare ce le sunt adresate.

Solicitarile de informatii sunt formulate de beneficiarii legal abilitati pentru a-si putea fundamenta actul decizional in domeniul din competenta. In baza acestora, activitatea informativ-operativa este reorientata, pentru a putea raspunde necesitatilor de informare ale decidentilor.

Reactiile reprezinta raspunsul factorilor de decizie la informari. Acestea se pot inscrie in registrul:

pozitiv, sub forma aprecierilor asupra calitatii informatiilor transmise(abordare pasiva) sau a informarii in legatura cu masuri dispuse in baza datelor primite(abordare activa) – dispunerea de controale, sanctiuni, angrenarea si a altor organe ale statului in solutionarea situatiei semnalate;

negative, putand lua forma declinarii competentei(ceea ce constituie semnalul privind o eroare in diseminarea produsului informational in ceea ce priveste aplicarea principiului ”need to know”) sau chiar a amendarii/infirmarii unor aspecte cuprinse in documentul de informare. Orice reactie de acest gen a unui beneficiar trebuie sa genereze un proces intern de evaluare a veridicitatii informatiilor transmise, spre a se clarifica daca reactia este intemeiata sau nu.

Din punctul de vedere al formei de transmitere a feedback-ului, aceasta variaza in functie de suportul prin care a fost realizata diseminarea. Reactiile pot fi oficiale(cu adresa insotitoare), simple adnotari pe marginea documentului transmis sau comentarii in contextul transmiterii orale de informatii(briefing).

Feedback-ul beneficiarilor difera de reactia inregistrata in campul tactic – modificare survenita in situatia operativa semnalata – ca urmare a unei informari catre beneficiarii autorizati.

Se poate considera ca activitatea de informare si-a atins scopul in momentul in care utilizatorului autorizat ii sunt aduse la cunostinta aspectele din competenta. Existenta unui feedback din partea acestuia – prin care este confirmat, apreciat, infirmat/amendat continutul produsului analitic sau se solicita date de completare – determina declansarea unui nou proces/ciclu analitic care se finalizeaza cu un nou document de informare.

Uneori, managerii structurilor informative se afla in situatia de a identifica nevoile, cererile si directiile de actiune in plan informativ, oferind beneficiarilor autorizati informatii care le sunt utile, chiar daca acestea nu au fost solicitate in mod expres.

Trebuie precizat ca, si in ceea ce priveste mecanismul de feedback, relatia beneficiari-intelligence are un caracter imperfect. O relatie ideala ar presupune transmiterea constanta a unui feedback consistent privind utilitatea, oportunitatea si relevanta informatiilor puse la dispozitie de serviciile de informatii. Reactiile respective ar trebui sa survina in timp util pentru a putea fundamenta anumite ajustari. Uneori, chiar si in eventualitatea in care nu se poate realiza acest lucru, un feedback post factum poate fi extrem de util pentru serviciile de informatii.

In realitate, insa, decidentii folosesc instrumentul feedback-ului cu mult mai rar decat si-ar dori emitentii si de o maniera prea putin sistematica. La originea acestei situatii se afla un cumul de factori, intre care:

lipsa timpului – de cele mai multe ori, decidentii nu au timpul necesar pentru a evalua o chestiune in integralitatea sa si de a furniza reactii privind aspecte pozitive sau negative in informare, inainte de a trece la urmatoarea chestiune de pe agenda;

perceptia beneficiarilor privind lipsa de utilitate a unui astfel de demers. Chiar si atunci cand informatiile primite nu raspund propriilor necesitati, beneficiarii nu depun eforturi pentru corectarea acestora.

Netransmiterea de feedback reprezinta expresia incapacitatii sau refuzului beneficiarilor de a-si defini nevoile de informare.

O modalitate de a stimula dialogul cu decidentii o constituie transmiterea unei fise de feedback, atasata la documentul de informare. Aceasta permite beneficiarilor sa aprecieze informatiile transmise din perspectiva continutului(corespunzator, probabil, posibil, indoielnic, nepotrivit), a utilitatii (foarte buna, buna, medie, nu prea buna, fara valoare). Acestia isi pot argumenta evaluarea:”informatia este actuala”, ”raspunde cerintelor”, ”era deja cunoscuta” sau pot comenta detaliat in josul paginii. Fisa mai poate cuprinde noi cerinte de informare a beneficiarilor si ajuta serviciul in a se concentra prioritar asupra temelor de interes actual.

III. Modalitati/tehnici de adecvare a produselor de intelligence la necesitatile beneficiarilor

Furnizarea catre beneficiarii legali a unor produse informative care sa prezinte relevanta si sa raspunda oportun necesitatilor de informare resimtite de acestia a constituit intotdeauna un imperativ pentru serviciile de informatii, una dintre cele mai importante preocupari indeosebi pentru zona de analiza, responsabila cu diseminarea rezultatelor muncii informative.

Tehnicile ce pot fi utilizate in acest sens presupun doze diferentiate de interactiune directa cu beneficiarii, nivelul acestei interactiuni depinzand atat de disponibilitatea decidentilor, cat si de cultura organizationala existenta la nivelul agentiei de intelligence.

Uneori, beneficiarii nu gasesc timpul necesar pentru a nota feedback-ul pe documentele de informare, cu atat mai putin de a se intalni cu reprezentanti ai serviciilor de informatii. De cele mai multe ori, disponibilitatea de a impartasi elemente de feedback direct si neformal creste semnificativ dupa ce persoanele respective nu mai detin functiile care le indreptateau sa primeasca rapoarte de intelligence, dialogul fiind acum mult mai liber si, deci, eficient din perspectiva serviciilor.

De asemenea, fiecare tehnica implica resurse umane, financiare, de know-how si, de ce nu, de timp diferite, care le fac utilizabile in diverse conjuncturi. Avand in vedere, insa, avantajele si dezavantajele specifice fiecarei tehnici, utilizarea unui mix al acestora asigura obtinerea celor mai bune rezultate.

Agentiile de intelligence pot recurge la:

profiling.

Activitatea de profiling se refera la ansamblul principiilor, metodelor si tehnicilor utilizate in vederea conturarii portretului psihologic al unei persoane, in lipsa unui contact direct cu aceasta. Pentru realizarea acestui deziderat, psihologii utilizeaza o serie de date, informatii, produse ale activitatii unei persoane, care evidentiaza, o data in plus, ca unicitatea intrinseca a personalitatii umane conduce, in ultima instanta, la o raportare originala la mediul natural si social, fiecare conduita purtand amprenta celui care o genereaza.

In acest sens, datele din surse deschise si expertiza psihologica in domeniul programarii neuro-lingvistice pot fi utilizate pentru cunoasterea modului in care beneficiarul se raporteaza la probleme relevante pentru securitatea nationala, a nivelului sau de expertiza in domeniul vizat, precum si pentru creionarea profilului psihologic al decidentului, a trasaturilor/particularitatilor sale psiho-comportamentale care recomanda anumite abordari in relationarea cu persoana respectiva.

Scopul vizat este reducerea rezistentelor inerente care apar la nivelul receptorului si, implicit, cresterea permeabilitatii acestuia la mesajul transmis, prin utilizarea acelor cuvinte care raspund modului propriu de cartografiere a realitatii;

interviuri cu fostii beneficiari.

Serviciile de informatii pot antama discutii informale cu persoane care au detinut calitatea de beneficiar al produselor de intelligence. De cele mai multe ori, acestea au acum si timpul, si disponibilitatea de a impartasi din experienta acumulata si de a furniza un feedback real si nealterat de consideratii cu substrat politic;

folosirea/internalizarea experientei liderilor agentiilor care au fost beneficiari.

Cazurile de acest gen reprezinta o resursa inestimabila pentru serviciile de informatii, intrucat persoanele respective sunt mult mai receptive la nevoile zonei de decizie politica. Pe de alta parte, experienta proprie nu poate fi, in toate cazurile, general valabila, fiind imperativ ca serviciul de informatii sa fie in continuare preocupat de identificarea nevoilor de informare ale fiecarui beneficiar in parte;

mecanisme de tip lessons learned, analiza interactiunii cu diferiti decidenti, a feedback-ului scris sau rezultat din sesiunile de briefing – crearea de baze de date ce pot fi accesate de toti analistii;

organizarea unor intalniri, mese rotunde, care sa permita, prin interactiune directa, transmiterea unor elemente de agenda de policy si chiar transmiterea neintermediata a unor solicitari punctuale de informatii.

Trebuie subliniat faptul ca toate aceste tehnici nu vizeaza nici influentarea comportamentului politic al decidentilor, nici ceea ce literatura americana de specialitate numeste advocating policy, ci pur si simplu indeplinirea in conditii optime a sarcinilor ce revin, prin lege, unui serviciu de informatii, si anume de a pune la dispozitia beneficiarilor legali informatii de securitate nationala pentru fundamentarea actului decizional.

Chiar daca tentatia fireasca in cazul unui beneficiar ce furnizeaza constant feedback negativ ar fi refuzul informarii, aceasta abordare nu este dezirabila si nici justificata din punct de vedere deontologic.

Tema 6 – Implicatii ale noii paradigme informationale asupra mijloacelor de valorificare a produselor de intelligence

I. Briefing-ul – modalitate eficienta de relationare cu beneficiarii

Definitiile furnizate de cele mai relevante dictionare de limba engleza pentru termenul de briefing abordeaza termenul dintr-o tripla perspectiva:

-actul de furnizare(prin comunicare orala) a unor informatii sau instructiuni, de o maniera succinta, catre beneficiari dedicati;

-informatiile care fac obiectul actului respectiv de comunicare;

-intalnirea in cadrul careia se realizeaza transferul de informatii.

Din perspectiva activitatii de intelligence, briefing-ul desemneaza actul de comunicare orala prin care informatii relevante pentru securitatea nationala sunt aduse la cunostinta beneficiarilor legali.

”Institutia” briefing-ului asigura mentinerea unui canal deschis de comunicare bidirectionala cu destinatarii informatiilor de securitate nationala. In timp, aceasta practica si-a demonstrat utilitatea, multe dintre problemele ce pot aparea intre cei doi ”actori”(lipsa feedback-ului, neintelegerea de catre beneficiar a unor aspecte inaintate prin documente de informare, necesitatea constientizarii implicatiilor ce pot decurge din materializarea unei amenintari,etc.) fiind mai usor de gestionat pe cale verbala.

Avantajele acestui tip de relationare sunt cele asociate actului de comunicare orala, in care clarificarile – atat cele referitoare la aspecte ce fac obiectul informarii, cat si cele privind alte necesitati de informare a decidentului – pot fi oferite in timp real, eliminandu-se rapid elementele de incertitudine.

De asemenea, o activitate eficienta de briefing contribuie la cresterea nivelului de incredere a beneficiarului in calitatea produselor furnizate de serviciile de informatii. Mai mult, in situatiile existentei unor brieferi dedicati, avantaje pot deriva si din dezvoltarea, in timp, a unei relatii personale intemeiate pe respect si incredere intre cele doua persoane.

Dezavantajele briefing-ului deriva, in principal, din faptul ca necesita dezvoltarea unor abilitati speciale de comunicare si de gestionare rapida a unor situatii adesea problematice. Feedback-ul este imediat si solicita reactie rapida, o buna cunoastere a problematicii prezentate si o atitudine sincera in legatura cu eventualele goluri de cunoastere, care devin evidente intr-un act de comunicare orala. Brieferul nu isi poate consulta colaboratorii, nu dispune de timpul necesar pentru clarificarea unor aspecte sau obtinerea de informatii suplimentare. In cazul unor goluri de cunoastere, poate cel mult sa promita ca va reveni pentru a furniza informatiile solicitate.

Meseria de analist-briefer necesita abilitati relationale, de organizare a informatiilor/materialului, de argumentare a discursului si prezentare orala, de stapanire a emotiilor, rezistenta la efort fizic prelungit(brieferul isi incepe activitatea in timpul noptii, cand colecteaza informatiile necesare, se familiarizeaza cu continutul acestora, isi organizeaza discursul.)

De cele mai multe ori, brieferii sunt experti pe domeniul aflat in responsabilitate directa, insa dispun de cunostinte din mai multe domenii, pentru a fi capabili sa raspunda intrebarilor formulate de beneficiari si sa le ofere acestora o imagine de ansamblu asupra efectelor generate de posibila materializare a amenintarilor la adresa securitatii nationale.

Uneori este utilizata institutia ”back-bencher-ului” – expert in domeniu care poate interveni in eventualitatea in care beneficiarul are nevoie de elemente de detaliu pe care brieferul principal nu le poate furniza.

Back-bencher-ul trebuie prezentat ca atare de la inceputul briefingului, astfel incat beneficiarul sa stie clar cine este si de ce este prezent la intalnire. Pentru acest tip de prezentari, modul de expunere a mesajului este pregatit cu minutiozitate in prealabil (cei doi discuta cine ce spune, este etapa reglarii neintelegerilor – daca acestea exista si a stabilirii unor semnale intre briefer si back-bencher).

Principalii beneficiari ai briefingului sunt: factori decizionali de rang inalt, inclusiv presedintele tarii(de exemplu, in SUA, acesta dispune de briefer personal din partea CIA, ce il insoteste in toate deplasarile); conducerea agentiei de intelligence; sefii ierarhici superiori; legiuitorii.

Briefingul trebuie sa fie adaptat cunostintelor, stilului, personalitatii, disponibilitatii ca timp a beneficiarului, interesului acestuia pentru subiect. Una dintre responsabilitatile cele mai importante ale brieferului este documentarea in legatura cu aceste aspecte si adecvarea mesajului la optiunile, preferintele si necesitatile de informare ale beneficiarilor. Principiul care guverneaza activitatea de briefing este urmatorul ”transmite ceea ce auditoriul are nevoie sa afle, nu ceea ce ai vrea tu sa ii spui!” Masura unui briefing de succes este data de gradul in care sunt acoperite nevoile beneficiarului si nu de faptul ca brieferul a reusit sa comunice tot ceea ce stie si a pregatit pentru briefing.

De asemenea, un briefing construit in conformitate cu profilul neuro-lingvistic al decidentului are mai mari sanse sa fie receptat pozitiv si sa determine adoptarea de decizii in conformitate cu interesul national.

Structura briefingului

Un briefing bine construit porneste de la general spre aspectele particulare. Acesta trebuie sa cuprinda:

introducerea: prezentarea brieferului(nume, functie, background), inclusiv cu scopul de a stabili o relatie de incredere cu beneficiarul;

ideea principala:succinta prezentare a temei care face obiectul briefingului, cu evidentierea motivelor pentru care este important sa se acorde atentie subiectului expus;

cuprinsul – enumerarea subiectelor ce urmeaza sa fie tratate. Aceasta permite beneficiarului sa decida asupra carui aspect doreste sa se concentreze briefingul si, eventual, sa solicite omiterea altuia, ce nu prezinta interes pentru decident. Ca atare, brieferul trebuie sa fie capabil sa jongleze intre subiecte;

continutul – in cadrul caruia sunt subliniate elementele de prognoza si implicatiile posibile pentru securitatea nationala;

reiterarea ideii principale – are rolul de a mentine mesajul in memoria beneficiarului.

Tipologia briefingului

Pe o scala de la informal la formal, care reflecta, insa, si intervalul de timp alocat, briefingurile pot fi:

tip ”elevator” – foarte scurt, aproximativ 5minute. Timpul beneficiarului nu permite decat o prezentare foarte succinta. Ca atare, brieferul trebuie sa fie capabil sa sintetizeze la maxim aspectele de interes;

telefon/videoconferinta – trebuie acordata o atentie deosebita aspectelor tehnice;

”table-top” – fata in fata – reprezinta varianta cea mai comuna;

in echipa – necesita pregatire initiala, pentru a stabili ce parti ale mesajului revin fiecaruia dintre brieferi. Acestia trebuie sa foloseasca formule de tranzitie si semnale pentru a comunica in timpul briefingului.

In eventualitatea in care briefingul este realizat de reprezentanti ai doua institutii, este preferabil ca acestia sa se consulte anterior intalnirii cu beneficiarul, in scopul coordonarii mesajului;

formal – de regula in picioare, pe podium, cu microfon, pentru o audienta mai mare.

Tehnici pentru realizarea unui briefing eficient

Ingredientele-cheie pentru un briefing eficient sunt: sa fie ascultabil; sa fie ajustat nevoilor, cunostintelor si preferintelor beneficiarului; sa fie analitic(nu descriptiv); sa fie argumentat; sa fie structurat.

Daca brieferul incearca sa comunice beneficiarului tot ceea ce cunoaste, este foarte posibil ca acesta sa isi aminteasca foarte putin. Oricat de dificila ar fi, prioritizarea mesajelor reprezinta o necesitate. E nevoie de pregatire suplimentara pentru stabilirea ideilor principale si a argumentelor si probelor celor mai relevante, dar acest lucru va avea ca rezultat un briefing mai eficient.

Chiar si atunci cand brieferul a conceput o prezentare succinta si relevanta, beneficiarul ar putea sa uite aspectele relevate, fiind coplesit de informatii obtinute din alte intalniri, rapoarte, prezentari si jurnale de stiri. Exista, insa, tehnici prin care beneficiarul poate fi ajutat sa-si aminteasca elementele prezentate:

simplitatea – mesajul briefingului trebuie sa fie cat mai compact, concis si direct posibil, exprimat intr-un limbaj cat mai simplu;

caracterul inedit – creierul uman este configurat de asa maniera incat sa sesizeze schimbarea. Ca atare, beneficiarul isi va aminti aspectele care ies din tipar sau au fost prezentate de o maniera inedita;

concretetea – este recomandabil ca briefingul sa ofere exemple ori reprezentari grafice care sa il ajute pe beneficiar sa inteleaga si vizualizeze mesajul;

Exemplele ilustreaza relatiile cauzale, subliniaza modalitatile de solutionarea a unor probleme si pot fi instrumente importante de furnizare a informatiei. O ”poveste” care sa sustina mesajul-cheie poate fi un instrument puternic de briefing.

Elementele grafice au un impact sporit si pot fi folosite pentru a accentua o concluzie analitica, insa trebuie insotite intotdeauna de explicatii, astfel incat beneficiarul sa le poata intelege. Momentul inmanarii acestora este foarte important, intrucat, de obicei, focalizeaza atentia beneficiarului, care nu mai poate inregistra mesajul verbal.

Se recomanda utilizarea unor materiale PowerPoint cat mai simple, care sa releve structura prezentarii, cu accent asupra elementelor de baza, intrucat este mai usor pentru audienta sa se concentreze asupra prezentarii.

credibilitatea – auditoriul va fi mai inclinat sa creada cele prezentate daca brieferul cunoaste sursele informatiilor, detine expertiza si expune clar gradul de incredere in informatiile furnizate si posibilele goluri de cunoastere. Brieferul trebuie sa invete sa spuna ”nu stiu, dar ma interesez si revin cu un raspuns”;

caracterul empatic – intelegand ca si beneficiarul incearca sa isi faca treaba cat mai bine si adaptandu-si briefingul la nevoile si interesele acestuia, brieferul va putea stabili o legatura emotionala cu acesta.

O importanta deosebita trebuie acordata limbajului nonverbal, complementar comunicarii verbale. Comunicarea nonverbala cuprinde aspectele dinamice ale corpului: pantomima (tinuta, gesturile, mersul); mimica (expresiile fetei); proxemica( spatiul de desfasurare).

Comunicarea nonverbala e relativ spontana, deseori se trimit mesaje fara a avea cunostinta transmiterii lor, dar reprezinta un index de o mai mare acuratete pentru descifrarea adevaratelor sentimente ale indivizilor. Comunicarea nonverbala poate contrazice ceva ce se afirma prin viu grai(prin gradul sau de spontaneitate). De asemenea, comunicarea nonverbala e relativ ambigua, semenele nonverbale tind sa fie mai putin clare decat cuvintele si sunt determinate cultural(cu exceptia catorva aspecte nonverbale care au o semnificatie general acceptata).

De asemenea, o atentie deosebita trebuie acordata tehnicilor de gestionare a tracului, o atitudine relaxatasi fireasca fiind de natura sa faciliteze transmiterea corecta a mesajului si receptarea facila a acestuia.

Brieferilor li se recomanda sa exerseze ori de cate ori au ocazia si sa incerce sa vizualizeze succesul, data fiind importanta motivarii pozitive. Increderea in fortele proprii are un rol determinant in sustinerea unei prezentari orale.

De altfel, procesul de pregatire a analistilor brieferi ar trebui sa includa o consistenta componenta practica, constand in cat mai multe exercitii si jocuri de rol, menite sa le dezvolte cursantilor abilitatile de comunicare, respectiv sa ii invete cum sa depaseasca anumite bariere psihologice care ar putea sa afecteze mesajul analitic in relatia directa cu beneficiarul.

In acest scop, in cadrul jocurilor de rol pot fi angrenate persoane cu functii de conducere din cadrul serviciului de intelligence, capabili sa asigure un nivel de presiune similar situatiilor reale.

II. Platformele online – instrument modern de relationare cu beneficiarii

Principalul obiectiv al unui serviciu de informatii este sa furnizeze beneficiarilor legali produse informative care sa raspunda cat mai bine necesitatilor de informare ale acestora. In acest sens, se recomanda stabilirea unor legaturi directe, neintermediate cu acestia, care sa permita un dialog continuu si transmiterea oportuna a feedback-ului.

Comunicarea online cu beneficiarii reprezinta solutia optima, datorita caracterului ei interactiv, faptului ca permite comunicarea in timp real si faciliteaza gestionarea eficienta a solicitarilor de informatii.

Desi de neimaginat acum cativa ani, in prezent, crearea unui mediu de intelligence in care producatorii si beneficiarii de informatii sa fie conectati prin sisteme electronice securizate, cu diferite niveluri de clasificare si acces, reprezinta o preocupare constanta pentru agentiile de intelligence, unele dintre ele dezvoltandu-si deja astfel de instrumente. Astfel de platforme permit accesul beneficiarilor in orice moment, din orice locatie, la produse informative care pot fi realizate intr-o varietate de forme, de la analize traditionale la prezentari multimedia.

Prin dezvoltarea unor infrastructuri web securizate destinate informarii beneficiarilor, se vizeaza, in principal:

fluidizarea fluxului de informatii, prin eliminarea timpilor morti. Produsele informative sunt transmise si pot fi accesate instant;

includerea decidentilor in ciclul de intelligence, acestia putand avea acces la datele primare si, totodata, fiind incurajati sa comunice mai eficient nevoile de cunoastere pe care le resimt si sa furnizeze reactii privind utilitatea, relevanta si oportunitatea datelor transmise. Principalul avantaj deriva din caracterul colaborativ al acestui tip de instrument;

asigurarea accesului, atat al beneficiarilor, cat si al analistilor, la baze de date, astfel incat informatiile sa poata fi facil regasite si refolosite;

diversificarea formelor de transmitere a intelligence, pentru o mai buna receptare a mesajului. Un fisier audio sau video cu durata de cateva zeci de secunde poate fi mai sugestiv decat un text, a carui parcurgere si intelegere, in plus, pot necesita un timp mult mai mare.

Cu toate acestea, este foarte putin probabil ca documentele de informare transmise pe hartie sau contactul direct, fata in fata, cu beneficiarii sa dispara. Indiferent cat de utile si facile pot deveni instrumentele electronice de diseminare a intelligence, decidentii vor avea, in continuare, nevoie de sprijin direct in identificarea si intelegerea informatiilor celor mai relevante si utile pentru protejarea securitatii nationale. Mai mult, beneficiarii de la nivelul cel mai inalt se vor afla in continuare in situatia de a nu avea nici timpul, nici disponibilitatea de a accesa platforme web.