Componenta Aerospatiala a Dimensiunii Militare de Securitate
[NUME_REDACTAT] POPA, Evoluția mediului de securitate, riscuri, amenințări și elemente acționale în dimensiunea aerospațială, București, [NUME_REDACTAT] Naționale de Apărare „Carol I”, 2009;
Dr. Constantin MOȘTOFLEI, Vasile POPA, Rolul UE în asigurarea securității globale, [NUME_REDACTAT] Naționale de Apărare „Carol I“, București, 2009;
General dr. Mircea MUREȘAN, general de brigadă (r) dr. Gheorghe VĂDUVA, Războiul viitorului, viitorul războiului, București, [NUME_REDACTAT] Naționale de Apărare, 2004;
Dr. Constantin MOȘTOFLEI, Vasile POPA, Întrebuințarea puterii aeriene la începutul secolului XXI. Realități, tendințe, implicații, [NUME_REDACTAT] Naționale de Apărare „Carol I“, București, 2005;
Căpitan-comandor Vasile BUCINSCHI, Utilizarea aparatelor de zbor fără pilot (UAV) pentru executarea misiunilor ofensive, București, [NUME_REDACTAT] Naționale de Apărare, 2004;
Samantha MARQUART, [NUME_REDACTAT]: A unique military asset, [NUME_REDACTAT] Review, Volume XX, Number 2, 2011;
[NUME_REDACTAT] MOLTZ, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT]: [NUME_REDACTAT] and the Pursuit of [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Press, 2008;
Florin-Alexandru PANAITATU, China: trecut imperial, prezent global, http://geopolitics.ro/china-trecut-imperial-prezent-global-ii/, 2012;
Col.prof.univ.dr. Teodor FRUNZETI, Mr.lect.univ.drd. Constantin SOVAIALA, Războiul în spațiul cosmic, http://www.armyacademy.ro/revista3/rev3_art3.html;
Dr. Ing. Dumitru-Dorin PRUNARIU, Guvernanța și sustenabilitatea activităților spațiale, Congresul al 37-lea al [NUME_REDACTAT]-Americane, 2013;
Eric V. LARSON, Gustav LINDSTROM, Myron HURA, Ken GARDINER, Jim KEFFER, Bill LITTLE, Interoperability of [NUME_REDACTAT] Forces: [NUME_REDACTAT] from U.S. Operations with NATO Allies, RAND Corporation, 2004;
Allen G. PECK, Airpower’s [NUME_REDACTAT] in [NUME_REDACTAT], Air & [NUME_REDACTAT] Journal – Summer 2007, http://www.airpower.maxwell.af.mil/airchronicles/apj/apj07/ sum07/peck.html;
John M. COLLINS, [NUME_REDACTAT] Forces; [NUME_REDACTAT] 50 Years, Washington, 1989;
Valentin VASILESCU, Puterea militară rusească vs. puterea militară americană, 2012, http://romanian.ruvr.ru/2012_12_14/Puterea-militara-ruseasca-vs-puterea-militara-americana/;
Brian E. FREDRIKSSON, [NUME_REDACTAT] spatiale dans les operations interarmées, Air & [NUME_REDACTAT] Journal en français – Automne 2006, http://www.au.af.mil/au/afri/aspj/apjinternational/aspj_f/digital/archives/2006_3.pdf;
David N. SPIERS, [NUME_REDACTAT]: A [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] in association with [NUME_REDACTAT] Press, Washington D.C., 1998, http://contrails.iit.edu/history/BeyondHorizon/index.html;
Alexandru DANILOV, Enigmele prototipului de avion invizibil rusesc Suhoi T-50, http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/enigmele-prototipului-avion-invizibil-rusesc-suhoi-t-50;
Corina BERCEANU, China în spațiul cosmic – amenințare sau partener?, 2013, http://geopolitics.ro/china-in-spatiul-cosmic-amenintare-sau-partener/;
[NUME_REDACTAT]:Russia’s PAK-FA versus the F-22 anf F-35, [NUME_REDACTAT] Australia, 2009, http://www.ausairpower.net/APA-NOTAM-300309-1.html;
Războiul secret și psihologic al dronelor, 2012, http://geopolitics.ro/razboiul-secret-si-psihologic-al-dronelor/;
[NUME_REDACTAT] K. LEWIS, UCAV – [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT]?, School of [NUME_REDACTAT] Studies, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Alabama, 2002, http://www.au.af.mil/au/awc/awcgate/saas/lewis.pdf;
Abraham M. Denmark, Dr. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] in a [NUME_REDACTAT], Center for a [NUME_REDACTAT] Security, 2010;
Ashton B. CARTER, [NUME_REDACTAT] Times, 2012.
[NUME_REDACTAT]
Capitolul 1
Componenta aerospațială-riscuri și amenințări
1.1.Situația actuală cu care se confruntă forțele aeriene și spațiale
1.2.Adaptarea componentei aerospațiale la aceste amenințări
1.3.Forțele aeriene și spațiale în raport cu amenințările asimetrice
1.4.Racordarea componentei aerospațiale la noile tendințe de confruntări asimetrice
Capitolul 2
Puterea aeriană în conflictele actuale
2.1.Supremația aeriană
2.2. Aviația militară rusească vs. Aviația militară americană
2.2.1. Asemănări și deosebiri între avioanele stealth ale celor două puteri
2.3. [NUME_REDACTAT] în aviația militară
2.4. Dificultăți întâmpinate în colaborarea aeriană
Capitolul 3
Cosmosul și lupta armată
3.1. SUA și Cosmosul
3.2. China în spațiul cosmic- amenințare sau partener?
Capitolul 4
Viitorul componentei aerospațiale
4.1. Aparatele de zbor fără pilot – dezvoltare și executare de misiuni ofensive
4.2. Pericolul ascuns al UAV-urilor
[NUME_REDACTAT]
LUCRARE DE DISERTAȚIE
Componenta aerospațială a dimensiunii militare de securitate
[NUME_REDACTAT]
Capitolul 1
Componenta aerospațială-riscuri și amenințări
1.1.Situația actuală cu care se confruntă forțele aeriene și spațiale
1.2.Adaptarea componentei aerospațiale la aceste amenințări
1.3.Forțele aeriene și spațiale în raport cu amenințările asimetrice
1.4.Racordarea componentei aerospațiale la noile tendințe de confruntări asimetrice
Capitolul 2
Puterea aeriană în conflictele actuale
2.1.Supremația aeriană
2.2. Aviația militară rusească vs. Aviația militară americană
2.2.1. Asemănări și deosebiri între avioanele stealth ale celor două puteri
2.3. [NUME_REDACTAT] în aviația militară
2.4. Dificultăți întâmpinate în colaborarea aeriană
Capitolul 3
Cosmosul și lupta armată
3.1. SUA și Cosmosul
3.2. China în spațiul cosmic- amenințare sau partener?
Capitolul 4
Viitorul componentei aerospațiale
4.1. Aparatele de zbor fără pilot – dezvoltare și executare de misiuni ofensive
4.2. Pericolul ascuns al UAV-urilor
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT] spațiului și timpului cu războiul este prezentă în cvasitotalitatea paginilor din literatura consacrată conflictelor militare. Este firesc, deoarece, dincolo de considerațiile filosofice abstracte despre ceea ce înseamnă spațiul și timpul pentru om și activitățile sale, asocierea este impusă de desfășurările cât se poate de concrete ale acțiunilor militare, iar acestea fac parte din categoria celor mai complexe activități ale omului. Capacitățile aerospațiale s-au dovedit a fi multiplicatori semnificativi de forță atunci când sunt integrate în operațiuni militare.
Dimensiunea aerospațială este unitatea a două subdimensiuni – aerul și spațiul cosmic. Cele două subdimensiuni sunt guvernate de legi diferite: legile aerodinamicii și cele ale mecanicii cerești. În acest cadru, se dezvoltă și evoluează forțele aeriene și cele spațiale, acționând independent, dar complementar și sinergetic, într-un mediu operațional omogen. Prin ceea ce oferă domeniului militar, dimensiunea aerospațială este excepțională. În prezent și cu deosebire în viitor, din această dimensiune se poate conduce întreg evantaiul de conflicte, acțiuni la pace, criză și război de pe mapamond. De la sistemul de comunicații prin satelit la ghidarea cu precizie prin GPS a avioanelor și bombelor, de la descoperirea obiectivelor și selectarea opțiunilor la evaluarea rezultatelor sau pierderilor, de la cooperarea și coordonarea interarme și interagenții la controlul forțelor, totul se află într-o strânsă legătură, iar aceasta se realizează grație multivalenței dimensiunii aerospațiale.
Fără îndoială că securitatea aerospațială este marcată puternic de emergența fenomenului de globalizare a riscurilor, creșterea caracterului transnațional al amenințărilor, diversificarea actorilor, a surselor de conflict și a mijloacelor de exercitare a forței. Noile riscuri și amenințări ce se profilează pe dimensiunea aerospațială conferă o importanță aparte puterii aerospațiale a statelor. Perspectiva unor conflicte de tip nou, mulate pe strategia haosului, fără câmp de luptă și fără armate clar identificate, cu un inamic dispus să întrebuințeze arme de distrugere în masă împotriva populației, pune liderii politici și militari ai puterilor relevante în domeniu în fața unor opțiuni grave, care se cer luate pe fundamentul cunoașterii științifice a complexității spațiului aerian și cosmic, a nevoilor stringente de asigurare a unei superiorități operaționale pe această dimensiune.
Extrem de costisitor, procesul respectiv nu ferește statele de o anume relativizare a superiorității aeriene și spațiale a aviației, datorate accesului teroriștilor și a altor forțe neconvenționale la mijloacele moderne de informație și comunicații. Domeniul este, astfel, obligat la o adaptare și transformare continuă, pentru a nu cunoaște scăderi sensibile în raport cu adversarul aflat într-o mutație permanentă în planul înzestrării și folosirii armelor, al strategiei forțelor, mijloacelor și acțiunilor. Efectul folosirii spațiului cosmic se simte începând de la acțiunile luptătorului izolat, până la cel mai înalt nivel al acțiunilor militare întrunite. Spațiul cosmic creează avantaje, practic, infinite. „Spațiul integrat al luptei” precum și „superioritatea informațională” sunt concepte pe baza cărora se organizează și operaționalizează astăzi armatele. Succesul lor a devenit posibil exclusiv datorită folosirii tehnologiei cosmice, nanotehnologiei și digitalizării.
Dimensiunea aerospațială a puterii va avea un impact decisiv într-un eventual război și un rol esențial în asigurarea securității statale. Împreună cu capacitățile aeriene, cele spațiale, globale prin natură și combinate prin efecte, pot da o nouă dezvoltare și proiecție puterii de luptă, grăbind obținerea victoriei în această confruntare de lungă durată care se anunță a fi războiul cu terorismul.
Există suficiente argumente care să demonstreze că momentul în care în cosmos vor fi plasate platforme de luptă nu este prea îndepărtat. Totul se va schimba, dar lumea nu va deveni mai pașnică. În același timp, însă, se profilează o dependență nepermisă a omului de înalta tehnologie, readucând într-o permanentă actualitate raporturile dintre om și tehnică în acțiunea militară.
Spațiul, cu toate caracteristicile și elementele sale fizice concrete, generează motivele pentru jocurile geopoliticii și geostrategiei, de maximizare a avantajelor și minimizare a efectelor dezavantajelor. În jocurile geopoliticii, spațiul reprezintă resurse și căi de acces pentru a le controla, zone de influență, teatru de desfășurare a relațiilor de putere, scenă pentru promovarea intereselor și realizarea construcțiilor politico-militare, alianțelor și coalițiilor etc.
Acest mediul are caracteristici unice care au impact asupra operațiunilor militare. Toți factorii decizionali ar trebui să conștientizeze avantajele fundamentale, precum și dezavantajele oferite de operațiunile spațiale, în scopul de a angaja în mod eficient capacitățile spațiale. Odată considerat un sanctuar, spațiul devine din ce în ce mai aglomerat, mai contestat, dar și mai competitiv. Numărul de obiecte ce gravitează în jurul Pământului a crescut dramatic de-a lungul anilor, crescând potențialul de coliziuni. Tot mai multe țări devin națiuni deținătoare de tehnologie spațială, iar interesele comerciale și private continuă să crească, astfel încât, concurența pentru mult râvnita orbită va continua să crească.
CAPITOLUL 1
Componenta aerospațială-riscuri și amenințări
Complexitatea mediului de securitate actual are implicații numeroase în componenta aerospațială. Înmulțirea conflictelor regionale și a crizelor de securitate (teroriste, de mediu, economice, alimentare, sanitare, traficul de ființe umane, de arme și droguri, cyberamenințările), care și-au reluat caracterul internațional și cer o gestiune multipolară, în acord cu arhitectura puterilor geopolitice ale secolului XXI, practic, emergența noilor riscuri și amenințări, conferă o importanță sporită puterii aerospațiale.
Într-un nou război, dus în asemenea condiții, marcat de neliniaritate și nedeterminare, de strategia haosului, rolul componentei aerospațiale devine primordial. Această importanță a operațiunilor aerospațiale este în creștere ca urmare a capacităților pe care le furnizează forțelor comune. Componenta aerospațială este vitală pentru realizarea ansamblurilor de misiuni militare și pentru avantajele necesare succesului în toate operațiunile comune.
Situația actuală cu care se confruntă forțele aeriene și spațiale
Într-un mediu nou, globalizat și interconectat, confruntate cu amenințări previzibile, statele care dispun de o component aerospațială remarcabilă, ca SUA, Rusia, China, Franța, [NUME_REDACTAT], Germania, Spania etc., și-au accelerat transformarea forțelor, și-au completat arsenalul de apărare cu mijloace defensive și ofensive din domeniu, convenționale și neconvenționale, și-au dezvoltat o gamă largă de capacități rapid proiectabile, mijloace de ajungere în teatru în orice circumstanță, capabilități de informații și comunicații terestre și spațiale. Este un proces costisitor, dar necesar, pentru a face față amenințărilor asimetrice, proces care incumbă construirea unor forțe aeriene și spațiale echipate, organizate și antrenate în așa fel încât să asigure superioritatea operațională în confruntarea cu teroriștii și gherila, în lupta dusă în zone gri, în protecția spațiilor terestre, aeriene și maritime. Mijloacele spațiale, în asociere cu alte elemente terestre și aeriene, oferă o capacitate globală, imediată și independentă pentru informații, comunicații, navigație și alertă. Aceste mijloace sunt integrate din ce în ce mai puternic în sistemele de informație și conducere a operațiilor. În spațiul extins la nivel global al noilor misiuni, marile puteri cunosc o creștere a cererii de capacități de transport aerian și de reducere a volumului și greutății materialului, aspect ce reflectă nevoia de sporire a potențialului de execuție a operațiilor expediționare.
Pe de altă parte, componenta aerospațială se cere continuu înnoită și perfecționată, pentru a contracara un proces firesc: accesul teroriștilor și statelor care, prin structura, gradul de securitate internă și regională și poziția lor, pot produce sau achiziționa mijloace și tehnologii considerate că fac parte din categoria celor asimetrice. În conflictele de joasă intensitate, mijloacele aeriene oglindind un progres tehnologic remarcabil se dovedesc nu de puține ori vulnerabile la amenințările terestre omniprezente reprezentate de armele ușoare și lansatoarele de rachete portabile, puțin costisitoare, ce sunt manipulate de luptători individuali. Această relativizare a superiorității aeriene și spațiale a aviației unui stat la contactul cu teroriștii și forțele de gherilă îngrijorează într-o anumită măsură la nivel politico-strategic, mai ales că ea este însoțită și de o afectare a superiorității informaționale, prin accesul adversarului la mijloacele moderne de informații și comunicație.
Adaptarea componentei aerospațiale la aceste amenințări
Aviația nu este doar o armă adaptativă, în noul context conflictual, fără a avea, la rându-i, virtuți inovative remarcabile. Componenta aerospațială este, sigur, cea mai avansată porțiune din spectrul tehnologiilor militare, portdrapelul armelor viitorului, dacă ne gândim că ea alătură aeronavelor militare sisteme de rachete și antirachetă, platforme spațiale, sateliți militari, sisteme de ghidare prin laser, de poziționare globală (GPS), sisteme fără pilot (Predator) etc.
În raport cu constrângerile impuse de teren, adversar și alți factori obiectivi, forțele aerospațiale s-au afirmat ca o componentă redutabilă, combătând eficient un inamic ce acționează pretutindeni, într-o multitudine de tactici, tehnici, proceduri și echipamente adaptative. Acestea realizează efecte cinetice cu avioane de vânătoare, bombardiere și sisteme fără pilot, au sisteme de cercetare, supraveghere și recunoaștere, prin folosirea unei game largi de captori spațiali și netradiționali, constituie platforme de război electronic, dețin capacități de transport/largare aeriană, care pot avea loc la mare distanță, ceea ce nu mai necesită dispersarea în unități individuale. De asemenea, sunt capabile să se articuleze spre a susține forțele terestre și a duce operații independente și interdependente.
Noua generație de capacități spațiale, cred specialiștii americani, va fi mult mai complexă, mai dinamică, mai integrată și va răspunde mai bine exigențelor net superioare ale războiului viitorului, fiind compusă, cel puțin, din: SBSS (supraveghere bazată în spațiu), SBR (radare bazate în spațiu), SBIRS (sisteme în infraroșu bazate în spațiu) și comunicații transformaționale. Avem de a face cu o capacitate totală care acoperă integralitatea aspectelor unui conflict, nevoile stringente ale teatrelor de operații asimetrice, ca și nevoile globale.
Forțele aeriene și spațiale în raport cu amenințările asimetrice
Confruntările acestui deceniu demonstrează, adeseori, chiar o ruptură între capacitățile caracteristice ale aviației actuale – adecvate războiului de mare intensitate – și cerințele diferite ale conflictelor de joasă intensitate. Se pare că progresul tehnologic din domeniu este greu să răspundă exigențelor fiecărui tip de război. Într-un război neregulat, dus cu mijloace neconvenționale, cum este războiul cu terorismul – ce include misiuni de apărare în exterior, misiuni contrateroriste, contrainsurecționale sau pe timpul unor operații de stabilizare și reconstrucție -, mijloacele aerospațiale lucrează uneori „în gol“ sau cu un randament foarte scăzut. De aceea, factorii decizionali se și preocupă de adaptarea continuă a capacităților din domeniu la un inamic aflat într-o mutație permanentă, aspect relevat în special de lecțiile învățate ale Afganistanului și Irakului.
Amenințarea teroristă statală – prin găzduirea rețelelor teroriste și furnizarea accesului acestora la armele de distrugere în masă – a fost motivația de bază a declanșării unor războaie actuale ce au uzat decisiv de componenta aerospațială. [NUME_REDACTAT], ce se înscrie pe acest scenariu, a demonstrat schimbarea paradigmei războiului clasic într-un război modern, de rețea, în care forțele aerospațiale au rol primordial. Confruntarea cu viitorii adversari centrați pe rețea, gen Al-Qaeda, dispersați global, conduși ideologic și religios, care pot fi foarte greu detectați, pune o sarcină prioritară descoperirii și urmăririi acestora de către rețeaua de căutare de pe platformele orbitale, dar și de pe cele aeriene și terestre (a căror absență și cooperare cu cele orbitale, în etapa operației aeriene a coaliției internaționale din Irak, s-a resimțit puternic), în colaborare cu agențiile guvernamentale, poliția locală și serviciile de securitate, pas esențial ce precede executarea unor lovituri chirurgicale ale aviației asupra unor centre de gravitate statale sau nonstatale. Durata nedeterminată, oricum apreciată ca foarte mare, a războiului cu terorismul pune în dificultate forțele aeriene și spațiale, care trebuie să reziste unei confruntări întinse pe zeci și zeci de ani, cu foarte multe necunoscute, mai ales operaționale. Schimbările de strategie și tactică operate de un adversar extrem de versatil și inovativ trebuie să se regăsească în noile concepte doctrinare adoptate, în menținerea atuurilor asimetrice la nivel de capacități pe care actualmente acestea le au în raport cu teroriștii. Avantajul asimetric proeminent al puterii aeriene a statelor coaliției internaționale îl reprezintă capacitatea recunoscută a acesteia de a lovi centrul de gravitate strategică al adversarului. Un atu important îl constituie, de asemenea, posibilitatea aviației de a executa lovituri chirurgicale, aspect incontestabil în operațiile contrainsurecționale, la care se adaugă multe alte avantaje7, cum ar fi: ducerea de operații de informare, de cyberoperații, de operații de informații, de supraveghere și de recunoaștere, mobilitatea globală.
Racordarea componentei aerospațiale la noile tendințe de confruntări asimetrice
În confruntarea cu terorismul și insurgența, mijloacele spațiale confirmă concepte noi, radical transformate, ca: proiecția puterii, forța decisivă, suplețea strategică și introducerea forței. Tot ele modifică esențial modul în care considerăm perceptele cunoscute relativ la masă, mișcare, înșelare și hărțuire. Ideea de bază a întrebuințării forțelor aerospațiale în confruntarea asimetrică constă în focalizarea pe menținerea avantajului tehnologic, pentru a compensa eventuale dezavantaje tactice ce le-ar putea avea în raport cu insurgenții sau teroriștii. În acest sens, dezvoltarea mijloacelor aeriene s-a făcut și se face urmărindu-se cu preponderență creșterea vitezei, înălțimii și autonomiei de zbor, a încărcăturii utile, reducerea dependenței aeronavelor de condițiile meteorologice și de bazare la sol, sporirea puterii de foc, a preciziei loviturilor, mărirea siguranței zborului, împiedicarea detectării acestor mijloace în zbor, pentru a realiza surprinderea adversarului. După experiența războiului din Afganistan, aviația și-a completat arsenalul propriu, putând lansa arme de precizie împotriva țintelor fortificate, executa observare directă a obiectivelor și difuza semnal video controlorului de atac al terminalului interarme al forței aeriene, cel care va dirija apoi o lovitură asupra bazei ghidajului laser sau a sistemului de poziționare globală (GPS). Este, apoi, de subliniat rolul platformelor aeropurtate în oferirea unei protecții electronice forțelor terestre și în atacul comunicațiilor insurgenților și neutralizarea sistemelor electronice necesare declanșării dispozitivelor explozive improvizate.
În fața riscurilor și amenințărilor asimetrice, actuala componentă aerospațială a marilor puteri poate acționa pe termen lung, iar în cadrul operațiilor de amploare (exemplul operațiilor [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] este semnificativ) efectuează sute de mii de ieșiri de luptă și sprijin aerian de lungă durată, garantând o perseverență și o prezență fără precedent în spațiul aerian, datorită posibilităților de realimentare în zbor și existenței bazelor avansate. Nu putem ignora nici caracterul vital al capacității de a alege între o mulțime de arme și instrumente și de a riposta rapid, în special în cadrul războiului neregulat, unde ora, locul și natura atacurilor sunt tributare inamicului. Un volum impresionant de informații este furnizat de sistemele de care dispune forța aeriană, iar dotările ultramoderne permit comunicarea, ce aduce practic războiul în fața noastră, la mii și mii de kilometri depărtare. Toate conflictele recente au marca posibilității de conectivitate la nivel planetar, oferită de sistemele spațiale – sateliți ai Sistemului mondial de poziționare și Sistemul de relee strategice și tactice militare (MILSTAR), care asigură cele mai evoluate comunicații de luptă. În cadrul RBR, comunicațiile vor juca un rol esențial, având în vedere că planificarea și executarea operațiilor aeriene se vor realiza prin sistemul nodal de gestionare a luptei pe teatrul de operații. Acesta face parte dintr-o nouă arhitectură, modernă, optimizată web, în care forța aeriană furnizează componentele palierului de transport și prelucrare a informației ale rețelei de informație planetară prin intermediul ConstelațieiNet, spre a crea o rețea de comunicații în trei medii – aerian, spațial și terestru – care să faciliteze libera circulație rapidă a informației destinate combatanților. Bugetarea serioasă a domeniului va conduce, în USAF, în următorii ani, la dezvoltarea numărului de captori și platforme desfășurate ce vor utiliza un protocol IP și vor realiza trecerea de la aplicațiile evoluate la o veritabilă rețea aeropurtată. Un număr mare de aeronave va beneficia de un potențial IP dincolo de distanța de vedere, datorat unei game de terminale evoluate operând dincolo de bătaia optică și permițând comunicarea cu noii sateliți evoluați de legătură. În aceeași perioadă, vor fi desfășurate mijloace spațiale de routaj dinamic IP, grație primului satelit transformațional, ce va conferi acestei rețele un potențial inițial de legătură IP prin satelit. Satelitul respectiv este cheia unei dirijări asigurate, întrucât oferă o protecție antibruiaj foarte eficace la o grupă importantă de utilizatori, datorită telecomunicațiilor prin laser.
Recent, citează aceeași sursă, a fost lansat și un program de accelerare a îmbunătățirilor ce trebuie aduse în susținerea Forțelor terestre americane. Programul de imagerie aer-sol integrată are menirea de a permite obținerea, prin sinergie, a unei „bucle de distrugere“ mai scurte, în măsura în care executorul poate vizualiza și pune în evidență obiectivul precis pe care forța terestră sau unitatea de operații speciale dorește să-l vadă distrus.
Tehnologiile esențiale formează fondul unui mare număr de programe de centrare pe rețea. O astfel de dotare, la distanță de o jumătate de secol de primele utilizări de capacități ale spațiului în cursul unui conflict și la mult mai puțin timp de primul război spațial, cum este considerată operația [NUME_REDACTAT] (Furtună în deșert) din 1991, pune în lumină forța componentei aerospațiale, ale cărei capacități de înaltă tehnologie funcționează la viteza luminii, ilustrând efectele potențiale remarcabile, asimetrice, ale integrării forțelor aeriene și spațiale, ale spațiului de luptă.
CAPITOLUL 2
Puterea aeriană în conflictele actuale
Instrument extrem de important, cu o eficacitate din ce în ce mai mare, puterea aeriană are întrebuințări multiple la pace, în situații de criză și mai ales la război. În condiții de pace, puterea aeriană contribuie la menținerea și întărirea securității naționale, regionale și globale. Ea asigură prevenirea amenințărilor la adresa păcii și poate determina un adversar potențial să renunțe la ideea unui atac armat, sprijină controlul aplicării acordurilor de dezarmare și joacă un rol de seamă în aplicarea măsurilor de consolidare a încrederii, stabilității și securității. Acordul „Cer deschis“ permite avioanelor de supraveghere să survoleze liber teritoriile statelor semnatare și autorizează împărțirea informațiilor culese.
În situații de criză, puterea aeriană contribuie eficace la gestionarea acestora. În condițiile creșterii tensiunilor internaționale, puterea aeriană asigură, prin posibilitatea proiecției forțelor și puterea remarcabilă, în timp scurt și la distanțe mari, o bună gestionare a crizelor. În cele mai multe cazuri, aceasta nu incumbă folosirea violenței. Puterea aeriană poate, de asemenea, să realizeze protecția și întărirea forțelor ce acționează în sprijinul păcii. Capabilitățile aeriene ale Alianței, de exemplu, acționează, în funcție de situație și prin consens, pentru managementul crizelor (prevenirea acestora, refacerea păcii, menținerea păcii, impunerea păcii sau construirea păcii), prin operații de răspuns la criză sau non-articol 5 (NA5CRO), numite de SUA, în prezent, „operații de stabilitate“. Tot puterea aeriană execută coerciția nonletală, ce are în vedere intimidarea unui agresor potențial. Acțiunea punitivă incumbă folosirea forței atât asupra agresorului, cât și a celor care îl susțin și încurajează.
La război, puterea aeriană contribuie la reușita operațiilor printr-o mare varietate de acțiuni: de recunoaștere aeriană, distrugere, coerciție letală, interzicere sau îndiguire, dezangajare, întârziere, diversiune, demoralizare. Remarcabila forță de distrugere și capacitatea de coerciție letală ale puterii aeriene slăbesc forța adversarului. Puterea aeriană îl împiedică, totodată, să-și utilizeze eficace forțele. Efectul de dezorganizare al acesteia se regăsește în influențarea psiho-fizico-morală a adversarului, crearea de confuzie și distrugerea coeziunii unităților acestuia. Prin concentrarea atacurilor aeriene asupra ansamblului de ținte sensibile ale adversarului, puterea aeriană creează diversiune, deturnându-i o parte din forțe și resurse de la misiuni cu rol ofensiv spre misiuni de apărare.
După 11 septembrie 2001, puterea aeriană a fost întrebuințată în lupta împotriva teroriștilor, împreună cu forțele speciale, a lovit centre vitale și de greutate ale inamicului, acțiunea sa a devenit globală, continuă și tematică (pe tipuri de misiuni – atac, apărare, recunoaștere, supraveghere aeriană, război electronic, transport, comandament și control, salvare etc.). S-au folosit în acțiune vehiculele aeriene fără pilot (UAV), pentru obținerea de informații fotografice sau video, pentru acțiuni de război electronic, iluminarea/marcarea țintelor terestre, înșelarea apărării aeriene, dar nu a scăzut în importanță componenta pilotată a puterii aeriene.
2.1. Supremația aeriană
Supremația aeriană semnifică un grad de superioritate aeriană care permite forțelor proprii să stăpânească efectiv operațiile aeriene. Supremația aeriană constituie o necesitate strategică imediată a luptei armate și aceasta se realizează prin efortul întrunit al forțelor aeriene și al altor forțe și mijloace, în vederea realizării libertății de acțiune în spațiul de confruntare.
De asemenea, superioritatea aeriană este și un efect al nivelului de înzestrare militară al fiecărei națiuni în parte:
În același timp, superioritatea aeriană, care este o stare anterioară sau înglobată a supremației aeriene, se realizează prin distrugerea la sol și în zbor a forțelor aeriene adverse, a logisticii acestuia, aerodromurilor, depozitelor de muniție și carburanți, apărării antiaeriene a bazelor, prin contramăsuri electronice, toate asigurând controlul deplin al spațiului aerian.
În condițiile dezvoltării tehnologiilor și a IT, supremația aeriană se sprijină decisiv pe forța progresului tehnic: bombele ghidate cu precizie, avioanele fără pilot, sistemele de conducere prin satelit etc., care permit lovituri rapide și precise, cu efect maxim la țintă. Dacă media acțiunilor aeriene pe parcursul războiului din Golf a fost de 1700 ieșiri-avion pe zi, în operația aeriană de la debutul războiului din Irak, coaliția internațională condusă de SUA a înregistrat, de exemplu, câte 2000 ieșiri-avion pe zi, folosind dirijarea prin satelit, bombe ghidate cu laser, selectarea țintelor și platformelor de arme, elemente ce i-au asigurat o superioritate copleșitoare asupra adversarului. Realizarea supremației aeriene este dependentă temporal de capacitățile tehnologice ale adversarului, de superioritatea accesului la informație. Aceasta obligă statele să ia, în funcție de resursele financiare la dispoziție și programele naționale, măsuri de dezvoltare a sistemelor spațiale de informații, a capacităților de comunicații, de revoluționare a aeronavelor, de dezvoltare a transporturilor aeriene etc. Factori responsabili ai apărării americane văd în UCAV tehnologia de aviație ce va conferi superioritatea aeriană viitoare.
Studiul războiului viitorului relevă o creștere a numărului aparatelor de zbor fără pilot, încorporarea unor tehnologii superioare, care reduc semnificativ riscul, sporesc manevrabilitatea, protecția electronică, puterea și inteligența armamentului de la bord, calitățile stealth. Alocările bugetare remarcabile, ce susțin apariția de noi tipuri de arme nucleare, mai mici și mult mai sofisticate, precum și eforturile de contraproliferare a armelor de distrugere în masă multiplică, totodată, riscul de difuzare a tehnologiei de fabricație și proliferare a acestora, dar anunță și construcția de noi mijloace de transport la țintă, incluse în puterea aeriană.
În rândul mijloacelor aeriene strategice, se situează avionul multirol Eurofighter, care va fi livrat până în 2015 de consorțiul european EADS, atât statelor NATO, cât și ale UE, va conferi puterii aeriene a statelor deținătoare un caracter global, prin raza de acțiune de peste 2500 km, viteza de două ori mai mare decât cea a sunetului și echiparea cu rachete aer-aer și aer-sol și arme ghidate cu laser. În același timp, avionul de luptă integrat JSF va fi, prin multitudinea de sisteme noi folosite, arma viitorului. C-17, avionul de transport strategic cel mai avansat, prin aerodinamică, propulsie și sistemele integrate, va deține prioritatea în domeniu cel puțin o generație. În sfera motoarelor de aviație, motorul “scramjet” va asigura viteze de 4,5-6,5 Mach, iar în prezent se fac cercetări pentru realizarea unui motor cu detonare prin impulsuri.
2.2. Aviația militară rusească vs. Aviația militară americană
Până în anii `80, armamentul sovietic nu era cu nimic inferior celui american. Odată cu adaptarea la sistemele de arme a microprocesoarelor, utilizate cu succes în misiunile spațiale Apollo care au trimis astronauții americani pe Luna, SUA au beneficiat brusc de un mic avantaj tehnologic în fața sovieticilor. În anii `80 SUA au introdus în dotare o nouă generație de avioane militare multirol (F-16, F-15, F-18), obligând cercetătorii sovietici să dea o replică prin MiG-29 și SU-27. În ceea ce privește bombardierele strategice, din 1986 americanii au beneficiat de serviciile lui B-1B Lancer, sovieticii construind și ei aparatul Tu-160, echipat cu rachete de croazieră de tip AS-15. Noua generație de rachete balistice intercontinentale americane MX (LGM-118A Peacekeeper) funcționând cu combustibil solid, care nu necesitau nicio pregătire în vederea lansării, a intrat în înzestrare în 1986. Sovieticii, la rândul lor, au creat în 1987 rachetele similare bazate pe sol de tip RT-23, precum și R-39, R-29 RM, plasate pe submarine, dispunând fiecare de câte 4-10 focoase nucleare independente.
În anul 1983 administrația Reagan a decis amplasarea a 464 de rachete de croazieră (GLCM) prevăzute cu ogive nucleare pe 2 baze aeriene britanice, în Belgia, în Olanda, în Germania și Italia. Alte 108 rachete balistice Pershing II urmând să fie amplasate în Germania. Până la urmă s-a ajuns la un acord între [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], semnat la Washington pe 8 decembrie 1987, privind eliminarea rachetelor cu rază scurtă și intermediară de acțiune (500-5.500 km). Până în 1991 au fost distruse 2.692 de asemenea rachete, 846 ale SUA și 1.846 ale URSS.
URSS a dat o replică și programului spațial al NASA, realizând o navetă similară [NUME_REDACTAT] (devenită operațională în 1982), complet automatizată (Buran), care nu avea nevoie de cosmonauți la bord. Propulsia navetei era asigurată de rachetă gigantică numită Energia, capabilă să plaseze pe orbită un vehicul cosmic cântărind 100 t. După primul și ultimul zbor al navetei, de pe 15 noiembrie 1988, programul a fost oprit din lipsă de fonduri.
Războiul din Afganistan (1979-1989) a consumat la rândul său, pe lângă resurse umane, o grămadă de resurse materiale și financiare. Pe fondul pierderii accentuate a piețelor de desfacere tradiționale, anii 1986 și 1987 au constituit un dezastru pentru exporturile sovietice de alimente, datorită psihozei mondiale, generate de explozia de la centrala nucleară de la Cernobîl.
Datorită destrămării URSS și declinului economic care a urmat în perioada 1990-2000, avantajul tehnologic deținut de americani s-a mărit exponențial, fapt ce a condus la acapararea totală a piețelor de desfacere. Cu toate eforturile depuse după anul 2000, rușii nu au fost capabili să se apropie de performanțele tehnologiilor deținute de SUA până în 2008.
Componenta sistemelor de arme care asigură americanilor această supremație este C4I (Command, Control, Communications, Computers, and Intelligence), ce reprezintă un concept modern, văzut ca singura modalitate actuală de multiplicare de până la 10 ori a mobilității, vitezei de reacție, eficacității și preciziei tehnicii de luptă convenționale, bazată pe utilizarea pe scară largă a celor mai noi generații de microprocesoare și a echipamente de comunicații, integrate senzorilor de descoperire și dirijare a armelor.
Sprijinul acordat lui Saakașvili de către SUA, începând din 2003, când a devenit președinte al Georgiei, s-a materializat în programul de extindere al capabilității armatei, axat în principal pe instruirea în SUA a militarilor georgieni și prin modernizarea tehnicii de luptă. În epoca Saakașvili, bugetul anual al ministerului Apărării georgian a crescut de 24,5 ori față de cel 2002-2003, ajungând la 1,1 miliarde USD dintr-un produs intern brut de 10,7 miliarde USD. Chiar și așa peste 70% din tehnica de luptă a armatei georgiene și munițiile aferente au intrat în dotare, începând din 2005, sub formă de ”donații” din partea României, Ucrainei, Cehiei, Poloniei, Turciei, Greciei, SUA, Israelului și Germaniei. Fondurile pentru construcția noilor cazărmi, instruirea în străinătate și acasă fiind și ele asigurate din programele de ajutor militar oferite de SUA, [NUME_REDACTAT], Israel, Franța și Turcia.
Trupele de uscat ale Georgiei (32.000 militari) aveau în 2008 următoarea componență: 5 brigăzi de infanterie, dispunând pentru protecție de o gamă diversificată de rachete AA portabile/VSHORAD (9K35 Strela-2, 9K38 Igla, Grom și SPYDER-Python 5), 1 brigadă de artilerie (autotunuri 2S7 Pion cal. 203 mm, 2C3M Akatsyia și DANA cal. 152 mm, sisteme APR de tip LAR-160, BM-21, RM-70).
În perioada 2004-2008, toate cele 191 de tancuri T-72 georgiene, cele 56 de tip T-55AM, peste 200 de TAB-uri (BTR-70/80), 264 MLI-uri (BMP-1/2) și 500 de autoturisme de teren blindate ([NUME_REDACTAT], Humvee), autotunurile și instalațiile APR montate pe șasiu de camion au fost modernizate, primind cele mai moderne sisteme C4I de la firma americană L-3 GCS (lider pe piața echipamentelor electronice miniaturizate) și de la israelieni. Pentru supervizarea procedurilor de instruire, întreținere și operare de către militarii georgieni a sistemelor C4I a fost dislocată de la baza americana Ramstein (Germania) unitatea CCS nr. 1.
Apărarea AA a teritoriului dispunea de 2 divizioane apărare AA (la Kutaisi și Tbilisi) înzestrate cu 8 sisteme de lansare ale rachetelor S-125 Neva, 2 baterii Buk-M1, 18 sisteme de rachete Osa-AKM și 6 companii radiolocație, toate conectate la un centru de conducere automatizată creat de specialiștii militari ai SUA, folosind echipamente de ultimă generație.
Sistemul modular al armatei georgiene asigura realizarea rețelelor tactice de comunicații prin integrarea platformelor luptătoare – de tip vehicul militar în mișcare, din dotarea companiilor, batalioanelor și brigăzilor în C4I. El permitea afișarea și actualizarea automată a situației tactice pe console cu hărți digitale, gestionarea comenzilor, a rapoartelor de luptă și cererilor, dar și situația logistica (muniție, combustibil, etc.) sau monitorizarea stării de pregătire și a funcționării sistemului de arme.
Sistemul asigura colectarea, transmisia, retranslația via satelit și diseminarea informațiilor formatate în standard NATO, în timp real, de la luptătorii de pe linia frontului și de la sistemul AGS ([NUME_REDACTAT] Surveillance), destinat observării/urmăririi electronice a terenului prin mijloace cosmice și avioane fără pilot performante, toate ajungând la punctul de comandă mobil al companiei, batalionului și brigăzii. Prin aceasta, se permite cunoașterea situației din câmpul tactic, gestionarea câmpului de luptă, facilitând luarea Hotărârii de către comandanți. Sincronizarea transmisiilor se realizează automat, prin alocarea standardelor de timp de către un receptor GPS încorporat.
C4I făcea posibilă transmisia și recepția audio-video, cu echipament fără fir, a unui volum mare de date, cu mare viteză, în condiții de siguranță, atât voce cât și digital, în prezența bruiajului. Elementele sale dispuneau de facilități de memorie, acces la serverele proprii și putere de procesare de ultima generație, întreg spectrul de frecvențe fiind securizat prin criptare digitală.
Sistemul de navigație montat pe blindatele georgiene afișa situația tactică pe o hartă digitală, utilizând 2 canale INS/GPS, datele apărând pe monitorul mecanicului conductor și pe cel al comandantului, servind la stabilirea coordonatele tuturor țintelor în mișcare, cu o abatere de sub 10 m. El conținea și 2 camere zi/noapte (imagine termală), montate inclusiv în spatele vehiculului; interfață de achiziție senzori de tip LRWS, ce colecta și convertea semnalele provenite de la 4 receptori de avertizare a iradierii în spectrul laser ce comanda și lansarea a 8 grenade de mascare și de la un receptorul de alarmare împotriva iradierii radar, conjugat cu un emițător de bruiaj în gama milimetrică. Interfața mai era conectă la sistemul de stingere a incendiilor și la indicatorul nivelului de combustibil.
Sistemul de armament dispunea de echipamentul de control al focului, care furniza informații cu privire la starea armamentului, muniția trasă și cea rămasă, alocarea țintelor, a sectoarelor de tragere, etc. Precizia tragerii era asigurată de o centrală de conducere a focului care îngloba telemetrul laser, monitorul în infraroșu TIS ([NUME_REDACTAT] System), cu putere măritoare de 20 ori, senzorul pentru viteza și direcția vântului și procesorul balistic. Printre proiectilele din dotare se găseau submuniții antitanc, eliberate la înălțimea de 1.500 deasupra ținei cu câte o parașută de stabilizare, cu senzor radar în gamă milimetrică sau în infraroșu.
Echipamentul de identificare IFF era unul multifuncțional complex (laser și electronic), montat pe turelă, deasupra tunului. Daca ținta dispunea de echipament similar, ea recepționa un semnal digital criptat-laser de interogare și răspundea automat. Laserul executa identificarea în 0,6 secunde, în gama de frecvente 0,9-1.06 microni și avea o rază de acțiune de 8 km.
Blindatele georgiene dispuneau și de un sistem de apărare activ care încorpora un micro-computer, un subsistem de detecție și urmărire a țintelor și un proiector laser de bruiaj. Receptorul de avertizare laser localiza sursa de iluminare destinată dirijării rachetelor antitanc inamice și emitea un spot laser de mare putere care orbea sistemele optice de dirijare (telemetru laser, aparatura de vedere pe timp de noapte, camere TV în spectrul vizibil și infraroșu). La rândul sau, ecranul video al mecanicului conductor era protejat cu filtru anti-laser.
Despre războiul ”de 5 zile” declanșat de Georgia în Osetia de sud în august 2008 se știe că a avut 2 faze. În prima zi, militarii georgieni au fost în ofensivă, după care au părăsit tehnica de luptă și au tot fugit din calea rușilor. Tot ce a însemnat tehnologie de ultimă oră C4I în armata georgiană a fost capturat, demontat și transportat pentru a fi studiat și perfecționat de specialiștii din industria de apărare a Rusiei.
Una din concluziile trase după războiul din Osetia de Sud, a fost aceea că Rusia a fost obligată să înființeze o agenție de cercetare în domeniul Apărării, asemănătoare cu [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] a Pentagonului (DARPA a apărut în anul 1958 ca răspuns direct față de progresul URSS în domeniul rachetelor și mai ales ca urmare a lansării de către URSS a satelitului Sputnik), care se ocupă cu cercetările ”de mare risc științific și dezvoltarea studiilor considerate descoperiri de ultimă oră” pentru industria militară a Rusiei.
O altă consecință a constat în redirecționarea programului spațial militar al Rusiei pentru a corespunde noilor cerințe ale Doctrinei militare elaborată în februarie 2010. Potrivit vicepremierului [NUME_REDACTAT], este vorba de ”o strategie a lupului tehnico-științific, care nu aleargă după urmă, ci vede punctul spre care fuge iepurele, pe care-l prinde dintr-o singură săritură, pe drumul cel mai scurt”. Rețeaua GLONASS, compusă din 25 sateliți Uragan, constituie sistemul GPS al rușilor, care a devenit recent complet operațional. O nouă generație de sateliți de recunoaștere cu sisteme optice, în spectrul vizibil, infraroșu și ultraviolet ai Federației ruse, a debutat prin plasarea pe o orbita joasa (180/500 km) a satelitului Resurs-DK. Imaginile transmise la sol de acești sateliți au o rezoluție de 20 cm. Pe 5 mai 2011 a fost plasat pe o orbită eliptică (perigeu 998 km, apogeu 39.724 km, perioada 12 ore, înclinare 62,8 grade) primul satelit din noua rețea de comunicații militare Meridian. O serie de sateliți de tip Luch 4 și 5 (cu orbită geostaționară deasupra oceanelor Pacific, Indian și Atlantic ), destinați retranslației semnalelor de telemetrie și a altor informații, de la sateliții aflați pe orbita joasă (când aceștia sunt în afara zonei de recepție de pe teritoriul Rusiei) spre diferite stații de recepție aflate la sol, a început lansările din 21 decembrie 2011. Pe 21 septembrie 2010 a fost lansat primul din rețeaua de 3 sateliți Garpun, similari cu Luch, plasați pe orbita eliptică (404 x 35.586-km) deasupra Ecuatorului.
Pe 20 noiembrie 2009, a fost lansat pe o orbită circulară, la 900 km altitudine, satelitul Lotos-S, cântărind 3,25 t utilizat în principal de Trupele de Uscat ale [NUME_REDACTAT]. Acesta este primul din noua generație rusească de sateliți ELINT, dispunând de supersenzori și antene de supraveghere în întreg spectrul emisiei radioelectronice. Pe aceeași platformă se află montate echipamente care analizează semnalul cu ajutorul amprentelor stocate în memorie, îl prelucrează, localizând ținta, identificând tipul instalațiilor sau vehiculelor militare conectate în rețea. Echipamentele transmit simultan și secretizat, într-una sau mai multe rețele, un volum mare de date prelucrate, referitoare la evoluția țintei/țintelor localizate. Rețeaua de sateliți MKRT, deschisă odată cu lansarea satelitului Pion-NKS, face cam același lucru, având drept scop localizarea navelor potențial inamice purtătoare de rachete și submarinelor, precum și dirijarea de precizie a armelor de la bordul navelor marinei militare rusești. În august 2012, purtătorul de cuvânt al institutului Reshetnev, specializat în aplicații militare ale sateliților a anunțat că noul satelit SKA cântărind 20 t, este în faza de testare la sol. Acest obiect cosmic gigantic dispune de 2 antene cu diametrul de 48 m și va fi plasat pe o orbita eliptică alungită sau geostaționară. Rolul său va fi acela de a ghida cu precizie armele tuturor celor 3 categorii de forțe ale Federației ruse și de a asigura superioritatea în câmpul informațional.
[NUME_REDACTAT] a anunțat că Forțele sale Aeriene urmează să fie dotate cu avioane de luptă și elicoptere noi, în valoare de 723 de miliarde USD. “Vorbim în primul rând despre dotarea forțelor cu tehnologie de ultim nivel”, a declarat președintele [NUME_REDACTAT] la Moscova, cu prilejul celebrării a 100 de ani de la crearea [NUME_REDACTAT] ruse. Peste 600 de avioane de luptă noi și aproximativ 1.000 de elicoptere vor intra în serviciu până în 2020, ca să nu mai vorbim de actualizarea sistemelor deja existente”, a continuat el. Această infuzie de tehnologie nouă, însumând aproape 70% din arsenalul militar al Rusiei, are ca fundament o reformă structurală care vizează în primul rând introducerea de armament de înaltă precizie, sisteme electronice de război electronic și sisteme de recunoaștere fără pilot. Multe dintre obiectivele reformei au început deja să fie puse în aplicare din 2011 în aviația strategică și tactică.
Avionul rusesc T-50, ”invizibil” pe radar, este mai ușor, mai rapid decât F-22 și este singurul avion de generația a 5-a ce poate duce lupta aeriană de la egal la egal cu Raptorul american. T-50 este cu 2 tone mai ușor și mai rapid decât F-22 (2.600 km/h față de 2.410 km/h), el realimentându-se după un zbor de 4.300 km, în timp ce Raptorul, la doar 2.500 km. Avionul rusesc are nevoie la decolare, de o pistă cu lungimea de 350 m, în timp ce F-22 de 950 m. Vedeta aviației ruse va fi super-manevrabilul avion Su-35S, care are o viteză maximă de 2.500km/h, comparativ cu doar 1.700 km/h, cu care zboară F-35. Su-35S are nevoie de realimentare după parcurgerea unei distanțe de 3.600 km, în timp ce omologul său american după 2.200 km. Un singur aparat Su-35S poate angaja lupta contra a 12 avioane din generația a 4-5-a, iar o formație de 5 aparate 35S pot lansa 60 de rachete aer-aer. Avionului cu cel mai ridicat plafon de zbor, MiG 35, i s-a montat un noul radar (Zhuk) care ”vede” ținte aeriene la o distanta de 250 km, urmărind automat 30 dintre acestea și poate doborî simultan pe 8 dintre cele mai periculoase.
[NUME_REDACTAT]-34 va deveni aparatul ideal de atac la sol și interdicție aeriană pe care armata rusă și l-a dorit după încheierea [NUME_REDACTAT].
[NUME_REDACTAT]-28N,,Vânătorul de noapte” va deveni pentru trupele de uscat ale Rusiei, aparatul de bază în lupta cu blindatele. Tunul 2A42 cal. 30 mm are cadența de 800 de proiectile/minut, în timp ce rivalul său american Apache are 624 de lovituri/minut. Mi-28N este superior lui AH-64 la cam toate capitolele, diferența constând doar în experiența și renumele câștigat în conflictele militare recente.
[NUME_REDACTAT] Rus al Apărării, sistemul de apărare AA Panțir-S1 a fost testat cu succes în combaterea unei ținte de mare viteză și de mici dimensiuni (o racheta de croazieră, lansată de pe un bombardier strategic [NUME_REDACTAT]-95MS), în zona arctică a Rusiei. Racheta de croazieră a avut ca țintă o clădire din poligonul de testare Pemboy, aflată la 800 km distantă. Ea a fost lovită și distrusă de două rachete AA lansate de sistemul Panțir-S1, plasat în apropierea clădirii. Panțir este un sistem mixt compact, montat pe un singur blindat (radar, senzori electrono-optici de dirijare, rampe cu 12 rachete 56E7 și 2 tunuri rotative AK-630 M1-2, cu 6 țevi cal. 30 mm, cadență 10.000 de proiectile/minut). El încadrează ținte aeriene de la distanța de 20 km, lansând rachetele sau de la 4 km folosind tunurile. Așadar, vremurile în care rachetele de croazieră americane, lansate de pe submarine și nave de suprafață, treceau ca prin brânză prin zonele de foc ale rachetelor AA irakiene și libiene, a cam apus. [NUME_REDACTAT] al Apărării este în curs de înlocuire a vechilor sale sisteme cu 100 de baterii Panțir-S1. Sistemul a fost achiziționat până acum de [NUME_REDACTAT] Unite și Algeria. [NUME_REDACTAT] a semnat recent un contract pentru cumpărarea a 50 de sisteme Panțir-S1. Acest sistem (împreuna cu Buk-M2), a fost în 2011 importat de Siria și are la activ doborârea, pe 22 iunie 2012, a unui avion RF-4E turcesc, de către Brigada 73 antiaeriană. Aparatul tocmai fusese modernizat de israelieni cu scopul de a realiza contramăsuri eficiente împotriva noilor tehnologii rusești.
Recent, Gazprom a fost recunoscută de analiștii de profil, drept cea mai profitabilă companie din sectorul energetic în 2012, cu un profit de 37,9 miliarde de dolari, devansând [NUME_REDACTAT]. Spuneam într-un material anterior și despre dezvoltarea exponențială a Chinei din ultimul deceniu, posibilă odată cu semnarea în iulie 2001 de către [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] a Tratatului de bună vecinătate și cooperare frățească (FCT), de pe urma căruia economia Chinei a fost alimentată neîntreruptă cu produse petroliere, de la sau prin intermediul rușilor. Tot FCT stabilind și măsuri de accelerare a cooperării militare prin transferul de expertiză și tehnologie militară rusească cu scopul modernizării armatei chineze.
Așadar, unul dintre elementele esențiale ale capacității de proiecție a forțelor militare îl constituie dominarea aerului. Pentru a atinge acest țel, armata SUA are în plan ca până în 2020 să dețină un număr record de aeronave militare, cu peste 1.000 mai multe decât oricare altă națiune de pe Pământ. În 10 ani, SUA va deține de 20 de ori mai multe avioane de război decât China și de 15 ori mai multe decât Rusia, la care se adaugă un număr crescând de drone armate.
2.2.1. Asemănări și deosebiri între avioanele stealth ale celor două puteri
Avionul de luptă invizibil Suhoi denumit în varianta sa de prototip T-50 , este încă o dovadă că actuala [NUME_REDACTAT] mai are capacitatea necesară atât din punct de vedere al resurselor umane cât și a celor materiale sa dezvolte un avion de luptă încadrat în generația a V-a de evoluție.
După ani de criză financiară generată de colapsul URSS, Rusia încearcă să țină pasul cu cercetările în tehnologia militară de vârf. Reînzestrarea armatei ruse cu noi echipamente de luptă constitue o prioritate majoră pentru conducerea de la Moscova în a-și apăra cel puțin interesele regionale pe care Rusia le are. Subfinanțarea rămâne încă o mare problemă, iar liderii ruși prioritizează unele programe militare catalogate strategice.
Având în vedere embargo-ul tehnologic la care era supusă [NUME_REDACTAT], singura modalitate pentru specialiștii ruși de a obține informații despre tehnologia ”stealth” era spionajul tehnologic. Pe 19 iunie 1986, atașatul militar al Ambasadei URSS în SUA, [NUME_REDACTAT], a fost arestat pentru culegerea de informații secrete legate chiar de tehnologia “stealth”. Informațiile referitoare la tehnologia anti-radar le-a obținut de la un ofițer al US [NUME_REDACTAT] care lucra sub acoperire pentru agenți AFOSI și FBI. Atașatul rus a afirmat că i-a oferit ofițerului USAF suma de 41000$ pentru date legate de rachete de croazieră ,programe de cercetare în aviație, bombardiere strategice „invizibile”, avioane hipersonice de pasageri si vehicule trans-atmosferice. După investigații, Izmailov a fost expulzat în URSS.
[NUME_REDACTAT] un fost membru al Comisiei de apărare din Senatul SUA susținea că atunci când americanii lansează o tehnologie nouă, rușii îi urmează și lansează aceiași tehnologie după ce trec aproximativ 10 ani. Pentru sovietici dorința de a avea tehnologie „stealth” a fost ca o forță călăuzitoare încă de la sfârșitul anilor ’70.
Primul proiect rusesc care a experimentat tehnologia „stealth” a fost Mig 1.44 cu aripi delta inițiat de URSS în anii’80 și apoi dezvoltat și testat de Rusia. Mig 1.44 a avut doar un singur zbor în 2000 după care a fost anulat. Nu se știe cât de eficientă era tehnologia anti-radar pe care o includea având în vedere că a fost testat foarte puțin.
Un alt prototip creat de Suhoi cu o tehnologie inovativă a fost și proiectul Suhoi-47 Berkut cu aripi inverse. Acest model a avut mai mult un rol demonstrativ .
Conducerea sovietică a avut ca proiect crearea unui avion de generația a V a care să înlocuiască avioanele Mig-29 și Su-27, dar criza prin care trecea URSS-ul în acei anii și ulterior dispariția sa a făcut ca totul să stagneze.
Pentru a pune în execuție Proiectul PAK-FA (Complexul aeronavelor de perspectivă a aviației tactice) este aleasă în 2001 compania Suhoi. În crearea primului prototip s-au urmărit 4 caracteristici:super-manevrabilitatea, vizibilitate radar foarte redusă(stealth), zbor de croazieră la viteză supersonică fără utilizarea în regim de postcombustie a turboreactoarelor pentru a economisi combustibil și acuratețea înaltă în lovirea țintelor multiple atât aeriene cât și terestre.
Actuala denumire de T-50 este una provizorie și va fi schimbată o dată cu introducerea sa în dotarea forțelor aeriene ruse. În trecut Su-27 a fost denumit în faza sa de prototip T-10. Toată documentația tehnică necesară demarării proiectului a fost finalizată de compania Suhoi în 2004. Ca loc de testare și producție a noilor aeronave invizibile rusești este ales orașul Komsomolsk pe Amur.
Caracteristicile prototipului invizibil Suhoi T-50 care îl ajută să fie invizibil radarelor este fuselajul său plat, materialele compozite din care este fabricat și vopseaua cu proprietății de absorbție a undelor radarului. De asemenea ca orice avion invizibil, Suhoi T-50 are muniția depozitată într-un compartiment interior al avionului, având termoreactoarele protejate împotriva detecției radar.
Primul zbor al lui Suhoi T-50 menit în a îi testa forma aerodinamică a fost realizat în 29 ianuarie 2010. Avionul este creat pentru a putea opera chiar și de pe piste scurte sau prost amenajate pentru a susține îndeaproape expediții militare. De asemenea, are toate caracteristicile pentru a putea fi operat și de pe portavion.
Având în vedere că este al doilea avion de luptă invizibil apărut recent, Suhoi T-50 a început să fie comparat de specialiști cu F-22 Raptor. Este încă dificil să le compari având în vedere că Suhoi T-50 nu are încă toate echipamentele de avionică montate. Luând în considerare parametrii săi de performanță în zbor Suhoi T-50 va ajunge în forma sa finală, înainte de a intra în dotarea aviației ruse în 2015, să aibă o prestație egală cu a competitorului său F-22 Raptor.
Un dezavantaj ar fi că fuselajul părții inferioare a lui Suhoi T-50 nu este suficient protejat împotriva undelor emise de radar. Nu se știe cum vor remedia această problemă constructorii ruși.
O analiză tactică a lui T-50 ne face să concluzionăm că punctul său forte în relație cu F-22 Raptor va fi super-manevrabilitatea , având în vedere că T-50 beneficiază de un vector de tracțiune tridimensional. Un al doilea avantaj al lui T-50 este autonomia sa de zbor mai mare decât în cazul lui F-22 Raptor. Un ultim avantaj ar fi și costurile de producție pe unitate a lui T-50 mai mici decât ale lui F-22.
Suhoi T-50 este o fuziune de idei elaborate de-a lungul timpul de către specialiștii ruși în proiectele care vizau construirea unui avion de generația a V-a. Tehnologia stealth a lui T-50 este la fel de performantă ca a oricărui avion invizibil F-22 Raptor, așa că nu este cazul să fie subestimat.
În ceea ce privește design-ul, în afară de coadă, Suhoi T-50 nu are nicio asemănare cu F-22 Raptor.
În condițiile unor avioane de luptă cu performanțe egale, până la urmă cea care va face diferența va fi priceperea pe care o vor demonstra piloții.
Suhoi T-50 este așteptat să intre în producție de serie din 2015, pentru a oferi Rusiei o re-echilibrare la nivel tactic în relație cu forțele aeriene americane. Chiar dacă există probleme mari de finanțare, programul de producere a avioanele invizibile Suhoi T-50 este o prioritate pentru Rusia, așa cum este și programul de lansare a noi submarine.
Având de partea sa ingeniozitatea industriei aviatice ruse, proiectul PAK-FA vrea să introducă în execuție noi variante ale avionului invizibil T-50. Având în vedere că americanii sunt deja avansați în testarea noului lor avion de luptă “stealth” F-35, proiectanții ruși vor fi și ei nevoiți să îmbunătățească actualul lor model de avion invizibil.
Cel mai important avion din arsenalul american este F-35 Lightning II, cea mai sofisticată armă de război din istoria omenirii.
În 2001, compania [NUME_REDACTAT] a câștigat competiția cu Boeing, fiind desemnată de [NUME_REDACTAT] din SUA drept constructorul avionului de vânătoare de generația a 5-a. F-35, avionul conceput de [NUME_REDACTAT], urma să înlocuiască flota învechită a armatei americane. F-35, denumit și [NUME_REDACTAT] Fighter, este construit în colaborare cu 8 țări aliate ale SUA, ce intenționează să îl achiziționeze. Marele avantaj prezentat de F-35 era faptul că urma să înlocuiască mai multe modele de aeronave de luptă. De la clasicele F-16 și A-10 folosite de [NUME_REDACTAT], până la avioanele A/F-18 folosite de Marină și aeronavele AV8B folosite de infanteria marină, toate urmează să fie înlocuite de F-35. Acest lucru este posibil pentru că F-35 include, de fapt, 3 tipuri de aeronave, acestea pornind de la același design de bază, urmând ca apoi să fie modificate pentru a satisface nevoile fiecărei ramuri a armatei americane.
Primul model, intitulat F-35A, e o aeronavă de tip CTOL (conventional take-off and landing), capacitatea de decolare și aterizare fiind una obișnuită, tipică aeronavelor destinate bazelor terestre, F35-A fiind conceput pentru uzul US [NUME_REDACTAT]. Aeronava beneficiază de o capacitate de accelerare extraordinară, fiind manevrabilă chiar și în condițiile unei accelerații gravitaționale de 9 g (de 9 ori mai mare decât cea normală la sol).
Infanteria marină urmează să beneficieze de F35-B, un model de tip STOVL (short take-off and vertical landing), acest avion fiind capabil să decoleze de pe o suprafață scurtă de rulare și să aterizeze vertical, precum un elicopter.
A treia variantă, F-35C, este concepută pentru a fi folosită de marina americană, fiind proiectată special pentru a putea fi folosit pe un portavion (model tip CV – carrier version). Acest tip de avion are suprafețele aripilor mai mari și un tren de aterizare ranforsat, necesar pentru decolarea asistată (de catapulte) tipică portavioanelor.
Fiind un avion de vânătoare multirol de generația a 5-a, F-35 va fi de 8 ori mai eficient în misiunile de atac la sol și de 4 ori mai eficient în ceea ce privește misiunile de apărare în aer în comparație cu aeronavele de vânătoare din generația anterioară. De asemenea, fiind mult mai sofisticat decât avioanele ce sunt astăzi în uz, F-35 va putea îndeplini misiuni care astăzi solicită folosirea mai multor aeronave, grație senzorilor avansați și tehnologiei stealth, care face aproape imposibilă detectarea sa chiar și de către sistemele anti-aeriene avansate.
F-35 este primul avion supersonic, invizibil față de radar, ce poate decola de pe o suprafață scurtă și ateriza vertical. Aeronava măsoară 15,6 metri în lungime, 4,6 în înălțime și 10,7 metri în lățime (13,1 în cazul F-35C), putând atinge o viteză maximă de 1.930 km/h (Mach 1.6). F-35A și F-35C pot transporta o sarcină maximă de armament de 8.160 de kg, iar F-35B de 6.800 de kg.
Un alt rol pe care aeronava F-35 îl va avea este acela de colectare de date esențiale despre forțele inamice, misiune îndeplinită de obicei de agențiile de informații. Avionul este capabil să culeagă informații din spațiu, de la sol și de la alte aeronave prezente în aer, iar acestea sunt transmise în timp real la sol, unde pot fi analizate de forțele specializate.
Pentru că sistemele inteligente ale aeronavei cumulează toate informațiile referitoare la câmpul de război, pilotul are acces la o imagine de ansamblu a acestuia. Toate informațiile apar pe un display integrat în casca purtată de pilot, acesta având capacitatea de a vedea imagini în infraroșu. De asemenea, pilotul poate accesa una din numeroasele camere video integrate în corpul aeronavei, putând vedea în toate direcțiile, inclusiv sub aeronavă.
Proiectanții aeronavei se laudă cu nivelul înalt de precizie al acesteia. [NUME_REDACTAT] Martin au probat acest lucru în timpul unui zbor demonstrativ efectuat la 80 de km de orașul american [NUME_REDACTAT]. În imaginile transmise în timp real spre centrul de comandă, jurnaliștii prezenți au putut vedea cum senzorii aeronavei capturează imagini clare ale hotelurilor din orașul situat la 80 de kilometri depărtare.
[NUME_REDACTAT] Martin au afirmat că sistemul sofisticat de arme cu care este dotat F-35, proiectat să reducă numărul victimelor colaterale, este capabil de o asemenea precizie încât permite țintirea unei ferestre anume a hotelului chiar de la distanța de 80 de kilometri.
Pentru că toate cele 3 modele ale F-35 se bazează pe același design de bază, șefii armatei americane se așteptau ca prin achiziția acestor aeronave de generația a 5-a să îndeplinească două obiective în același timp: modernizarea flotei și reducerea costurilor.
Pentru că cele 3 modele de aeronave urmează să aibă 80% din componente în comun, șefii armatei americane se așteptau ca acest lucru să conducă la costuri de mentenanță și de logistică mai mici.
Dacă primul obiectiv pare aproape de realizare, cel de-al doilea nu a decurs deloc conform planurilor. Programul JSF ([NUME_REDACTAT] Fighter) de modernizare a flotei americane a întâmpinat numeroase probleme ce au dus la întârzierea sa și la depășirea costurilor programate inițial.
Dacă la semnarea contractului cu [NUME_REDACTAT] cei de la Pentagon se așteptau ca F-35-ul să intre în uz în 2010, termenul de predare a fost extins până în 2016, iar costurile au crescut exponențial, depășind cu mai mult de 50% suma estimată inițial. Pentagonul intenționează să achiziționeze 2.443 de avioane F-35 în următorii 25 de ani, costul total fiind 382 de miliarde de dolari.Dacă inițial costul unui F-35 era estimat la 69 de milioane de dolari, astăzi acesta se ridică la peste130 de milioane (cea mai scumpă fiind aeronava destinată utilizării pe portavioane, care costă aproximativ 143 de milioane de dolari).
Însă atât armata americană, cât și țările care intenționează să cumpere aceste avioane (printre care [NUME_REDACTAT], Italia, Olanda, Turcia, Canada, Australia, Norvegia, Danemarca, Israel) doresc să reducă numărul de aeronave comandate, ca urmare a costului exorbitant.
Costurile de achiziție nu sunt, însă, cele mai mari cheltuieli pe care aceste aeronave le vor implica:un raport publicat anul acesta de către Pentagon estimează că, de-a lungul celor 50 de ani în care vor fi în uz avioanele de tip F-35, programul va costa peste 1.385 de miliarde de dolari americani . Astfel, acesta este de departe cel mai scump program din istoria armatei americane, spre exemplu, programul Apollo, prin care NASA a dus pentru prima dată oameni pe Lună, a costat 164 de miliarde dolari de-a lungul a 10 ani.
Cu toate acestea, pe termen lung acesta își va pierde din avantajele apreciate astăzi. Limita de zbor în regim de luptă a F-35C, varianta destinată folosirii de pe portavion, este de 1.100 de kilometri distanță față de bază. Acest lucru ar putea constitui o problemă pe măsură ce China dezvoltă rachete balistice anti-portavion, fiind foarte posibil ca F-35 să nu mai constituie un avantaj în zona Asiei de Sud și a Pacificului de Vest, regiune pe care strategii militari americani o consideră drept punct-cheie al potențialelor conflicte în anii ce urmează.
Rămâne de văzut cum va reuși Rusia să gestioneze resursele financiare în așa fel încât să nu îngreuneze excesiv economia cu acest program militar de modernizare. Ar putea risca să repete greșeala URSS atunci când s-a implicat într-o cursă a înarmărilor cu SUA, fără să țină seama că își aruncă economia în criză.
2.3. [NUME_REDACTAT] în aviația militară
[NUME_REDACTAT] o direcție prioritară de dezvoltare militară este aviația. Conștientă de necesitatea unei forțe aeriene care să descurajeze un atac direct asupra teritoriului sau a zonei sale de interes, China a făcut un mare efort de modernizare în acest domeniu. Partenerul ei tradițional pentru achiziția de tehnologie militară a fost URSS, ulterior Rusia. Planurile pe termen lung vorbesc de obținerea unei tehnologii aviatice aparținând celei de-a 5-a generații, a unei cercetări proprii capabilă să rivalizeze cu lideri mondiali în domeniu și a unei tradiții aviatice care să se propage de la generație la generație. Acestea sunt dorințe care în aprecierea experților militari s-ar putea îndeplini în următorii 20-40 de ani, deci este un proces de durată. Din punct de vedere numeric, aviația militară ocupă deja locul al treilea mondial, după America și Rusia (aproximativ 2500). Deși divergente, opiniile conduc totuși către concluzia că viteza de dezvoltare a aviației chineze depășește așteptările, deși un minim de 10-15 ani de cercetare o mai despart de primele două flote aeriene ale planetei. Primul avion de vânătoare invizibil (avionul-prototip Chengdu J-20) produs de chinezi, a generat multe dezbateri privind autenticitatea. Se pare că o parte din tehnologia folosită provine de la avionul american F-117A, doborat în timpul confruntării dintre Serbia și NATO, în 1999. Din afirmațiile unor comandanți croați rezultă același lucru. Există chiar mărturii ale populației sârbe asupra unor persoane care circulau în zona impactului la sol și în satele învecinate, căutând localnici care colecționaseră resturi ale aeronavei, în vederea achizitionării.
Însă, în luna noiembrie a anului 2014, China a arătat că poate pune în pericol supremația aeriană a americanilor, prin lansarea unui nou avion de vânătoare cu tehnologie stealth, aparat capabil să evite detecția radar, într-o demonstrație aeriană în orașul Zhuhai. Bireactorul J-31, cu fuselaj negru, s-a ridicat pe verticală și a efectuat două rotații înainte de a realiza un looping.
J-31 este considerat o replică chineză la avionul stealth F-35 al aviației militare americane. Prin această realizare tehnologică, [NUME_REDACTAT] și-au pierdut statutul de singura țară din lume care dispune de capacitatea de producție de avioane de vânătoare și bombardiere invizibile. Noul avion de vânătoare chinezesc J-31 de generația a cincea se pare că își datorează apariția și succesului Chinei în spionajul cibernetic militar. În primă fază avionul chinez urmează să fie construit cu motoare fabricate în Rusia.
Pentru a compensa tracțiunea mare a singurului motor de pe F-35 ( Pratt & Whitney F135 de 19.000 kgf.), J-31 este echipat în prezent cu două motoare WS-13 de 8.700 kgf, copiate după motorul rusesc RD-93 de pe MiG-29 K/ MiG-35. Pentru a putea rivaliza cu F-35 pe piața mondială, chinezii aveau nevoie ca rușii să le permită construirea în licență a motorului Saturn 117 S de pe Su-35, mult mai puternic, cu tracțiunea de 15.800 kgf. Mega contractul de 400 de miliarde USD care a fost semnat cu Rusia la începutul lunii mai, demonstrând de partea cui este China din acest moment, în impunerea de sancțiuni de către Occident părții ruse. Ambele superputeri mondiale convenind să nu se concureze reciproc pe piața aeronautică.
J-31 reprezintă o alternativă, mai modestă ca avionică, dar la 60 % din prețul unui F-35 american. Ambele avioane dispun de două compartimente carenate pentru cîte două rachete aer-aer cu rază medie de acțiune sau bombe. Ambele avioane mai au și 6 grinzi externe, capacitatea maximă fiind de 6-8 t.
Strategia de piață a Chinei în privința avionului J-31 este și ea interesantă. În afara celor 500 de avioane ale forțelor aeriene ale Chinei, alte 120 de J-31 sunt destinate celor trei portavioane chinezești. Portavionul chinezesc Liaoning, fost Variag dispune de în prezent de 30 de avioane J-15 ( similare Su-33 ) și este folosit ca navă-școală pentru instruirea aviatorilor de pe portavioane. O copie modificată a lui Liaoning se află în fază avansată de construcție la șantierele navale din Dalian, în timp ce al treilea portavion, mult mai mare, se construiește la șantierele navale din Shanghai.
China care devine la sfârșitul anului 2014 prima economie mondială, este dispusă să investească tot atâția bani cât americanii în acest proiect stealth și în capacitățile industriale aeronautice care-l construiesc, întrucât estimează că pot exporta cel puțin 600 de avioane J-31. Prețul unui avion american F-35 depășește 120 milioane USD. De aceea dintre țările NATO, în afara SUA, doar țările bogate precum Italia, Anglia, Olanda, Norvegia și Turcia și-l pot permite. Spania, Portugalia și Grecia confruntate cu o criză financiară profundă, nu intenționează să achiziționeze F-35.
2.4. Dificultăți întâmpinate în colaborarea aeriană
În ultimii ani, [NUME_REDACTAT] ale Americii au avut parteneriate cu mulți aliați din cadrul [NUME_REDACTAT] Atlanticului de Nord (NATO) în numeroase operațiuni aeriene, variind de la misiuni umanitare și de menținere a păcii, până la misiuni în teatre de război.
Interoperabilitatea – capacitatea forțelor militare din diferite țări de a lucra eficient împreună – reprezintă o provocare continuă. Diferențele în obiective, strategii și doctrine, incompatibilități de comunicare, de planificare, de execuție, precum și sisteme de arme diferite, toate acestea pot încetini operațiunile și pot amenința să diminueze eficiența.
În trecut, aliații NATO au abordat problemele de interoperabilitate ivite, prin dezvoltarea pe termen scurt a unor soluții incomplete pe o bază ad-hoc.
De aceea, este nevoie de o abordare pe termen lung pentru a preveni cele mai frecvente probleme de interoperativitate ce pot surveni pe viitor. Problemele de interoperativitate pot apărea la toate nivelurile de război – strategic, operațional, tactic și tehnologic.
Statele membre NATO, printre care și România, vor spori rolul planificării în cadrul operațiilor aeriene și vor amplifica cooperarea, în vederea îmbunătățirii capacității de acțiune și de reacție a Alianței. Atenția va fi focalizată pe crearea structurilor și capabilităților expediționare, de management al crizelor. Apărarea aeriană globală va dispune de forțe expediționare aeriene aliate care să susțină războiul global cu terorismul și statele care-l sprijină.
Interoperabilitatea alianței și coaliției va reprezenta cheia succesului în viitoarele misiuni joint. Există în acest cadru nevoi de interoperabilitate pe spații tehnologice critice, mai ales pentru capabilitățile aeriene de luptă viitoare, iar cel mai important dintre acestea este cel al armamentelor.
CAPITOLUL 3
Cosmosul și lupta armată
Momentul de început al erei cosmice este considerat anul 1957, când, la 8 octombrie, a fost lansat primul satelit artificial al Pământului. La scurt timp, [NUME_REDACTAT] a O.N.U. a creat, în 1958, un Comitet special pentru problemele spațiului cosmic, în cadrul căruia s-au elaborat primele rezoluții ale [NUME_REDACTAT] privitoare la principiile care trebuie să se aplice colaborării internaționale în spațiul extraatmosferic: Rezoluția nr. 1721/1961 care consacră principiul libertății spațiului cosmic și Rezoluția nr. 1962/1963 prin care s-a adoptat Declarația asupra principiilor juridice care guvernează activitatea statelor în explorarea și utilizarea spațiului cosmic. Așadar, folosirea spațiului extraatmosferic trebuie să se facă exclusiv în scopuri pașnice, în interesul menținerii păcii și securității internaționale, niciun stat nefiind în drept să plaseze pe orbita terestră sau în spațiul cosmic armamente clasice, arme nucleare sau alte arme de distrugere în masă ori instalații militare.
Interesele în acest mediu nu sunt și nici nu trebuie să fie individualizate pentru fiecare stat în parte sau grupuri de state, astfel încât explorarea și folosirea spațiului cosmic să nu devină obiectul realizării unor interese distructive, ci progresele realizate în activitatea spațială să fie folosite în interesul și pentru binele întregii omeniri, astfel încât toate statele, indiferent de mărimea lor sau de gradul de dezvoltare socială, economică etc, să beneficieze în mod egal de pașii făcuți pe acest drum, al descoperirii continue și folosirii spațiului cosmic.
În clubul select al actorilor geopolitici, care au în derulare programe cosmice, aflate în diferite trepte de dezvoltare, se află SUA, Rusia, China, UE, Japonia, Franța, Italia, [NUME_REDACTAT], Israel, India, Brazilia și Canada. Existența unor astfel de programe și de posibilități, modifică substanțial ecuația raporturilor și jocurilor de putere ce se exprimă pe plan global, la nivelul spațiului terestru.
Armatele moderne se bazează, din ce în ce mai mult, în activitatea lor curentă din timp de pace, nu numai în timp de război, pe sprijinul sistemelor aflate în spațiul cosmic. Cu toate acestea, atât tehnica militară dispusă în spațiul cosmic, cât și cea destinată a fi utilizată în spațiu, dar aflată terestru, aerian ori naval, furnizează mult mai mult sprijin pentru operațiile terestre. Spațiul cosmic oferă posibilitatea de a conduce operații militare oriunde pe suprafața globului într-un interval de timp foarte scurt.
Evolutia operațiilor în spatiul cosmic este compatibilă cu cea a războiului aerian, care a exploatat în mod similar avantajele altitudinii și vitezei.
Modul în care este folosit mediul cosmic reprezintă o preocupare tot mai accentuată atât pentru națiunile cu capacități spațiale, cât si pentru operatorii de sateliți comerciali. Dacă spațiul cosmic nu este exploatat în siuranță, nu constituie un mediu sigur și pașnic, capacitatea reală de a-l utilize ar putea scade substanțial până la a devein nesustenabilă. Astfel, s-ar ajunge la imposibilitatea de a utilize spațiul în domeniul securității naționale, al observării Pământului, pentru telecomunicații, incluzând aici transferul de date și televiziunea, internetul, telefonia, tranzacțiile financiare, navigația satelitară, explorarea științifică sau dezvoltarea economic.
Un aspect foarte important, dar mai puțin vizibil public al utilizării spațiului este acela în domeniul securității naționale. În același timp, este domeniul care produce cele mai mari îngrijorări și controverse la nivel internațional. Majoritatea tehnologiilor spațiale în curs de dezvoltare sau deja desfășurate în spațiu sunt cu utilizare duală, acestea fiind proiectate pentru a fi utilizate în principal în scopuri pașnice, precum îndepărtarea deșeurilor cosmic sau telecomunicații. Unele sisteme însă pot fi foarte ușorconvertite în arme anti-satelit (ASAT). Capabilitățile de bruiaj reprezintă una dintre cele mai comune astfel de aplicații și utilizarea acestora reprezintă o amenințare serioasă pentru orice sistem de telecomunicații, un interes special îl reprezintă potențialul acestora de escaladare a unui posibil conflict într-o situație de criză. În plus, multe state au în curs de dezvoltare capacități de atac cibernetic, ceea ce constituie o amenințare reală pentru orice sistem spațial.
Pentru lupta armată, spațiul reprezintă acea „scenă” multidimensională în care sunt plasate elementele materiale ale acțiunii militare, acționează cele imateriale și se îndeplinesc misiunile. Spațiul luptei armate va acoperi zona în care sunt dispuse elementele proprii de aplicare a violenței armate, dar și zona în care se află aceleași elemente ale adversarului. Pe măsură ce performanțele armamentului și tehnicii militare cresc, spațiul luptei armate capătă amploare, iar, prin includerea dimensiunii cosmice și, odată cu propagarea activităților umane în această dimensiune, tinde către infinit.
Tehnologia modifică fizionomia războiului, nu și esența sa. Mai devreme ori mai târziu, tehnologiile se generalizează, iar decalajele nu fac decât să stimuleze căutarea altor vectori de propagare a violenței, asimetriile, identificarea altor vulnerabilități etc. Tehnologiile, oricât ar fi de performante, nu declanșează războiul, ci oferă omului noi instrumente pentru război și cu cât acestea sunt mai performante cu atât spațiul războiului devine mai extins.
3.1. SUA și [NUME_REDACTAT] cum era de așteptat, puterea americană ocupă un loc important în domeniu, care prelungește războiul în spațiul extraatmosferic, acordând o atenție specială tehnologiilor aerospațiale ale viitorului, rachetelor, sateliților și radarelor, dar și capacităților specifice (comunicații, dirijare, infraroșu), capabilităților de apărare antirachetă și interceptorilor spațiali de distrugere prin energie cinetică, laserelor aeropurtate și spațiale de înaltă energie etc. Un exemplu elocvent îl reprezintă radarul bazat în spațiu (SBR), care va intra în rețeaua sistemelor de lovire din spațiu, deși, subliniază analiștii, a cunoscut, ca orice program complex și costisitor, o opoziție acerbă din partea unor membri ai Congresului.
Dintre puterile cosmice, doar [NUME_REDACTAT] au o doctrină națională în domeniu bine definită, explicită. Ultima versiune a [NUME_REDACTAT] Americane a fost adoptată în 2010, având elementele de bază comune cu doctrina din 2006, care era completată de o serie de elemente care se regăsesc în diferite alte documente oficiale americane, precum Strategia de [NUME_REDACTAT] și Vision 2020, raport elaborat în 1996 de [NUME_REDACTAT] al SUA. Fiind promovată de un președinte democrat, doctrina din 2010 reflectă principii mai înclinate dialogului și cooperării internaționale, recunoașterii unor drepturi universale în abordarea spațiului cosmic și nu numai a dreptului SUA, dar nu face niciun rabat, ba chiar aduce precizări suplimentare legate de utilizarea cosmosului în sfera securității naționale. Doctrina spațială a SUA nu a fost întotdeauna dominată de considerente strategice. În primii ani ai [NUME_REDACTAT], administrația americană vedea spațiul cosmic ca pe un „sanctuar”, adică un mediu de supraveghere. Includerea efectivă în doctrina cosmică a SUA a conceptului de „control al spațiului” s-a realizat în perioada administrației Reagan, atunci fiind clar definită posibilitatea folosirii cosmosului pentru scopuri de apărare strategică.
[NUME_REDACTAT] alocă anual, doar în cosmosul civil, în jur de 17 – 18 miliarde de dolari.
SUA reprezintă, fără îndoială, cea mai mare putere spațială. Bugetul militar al SUA este mai mare decât bugetele militare însumate ale primelor 20 de state puternice din lume. SUA dețin cam 95% din totalul existent pe glob al sateliților military și dețin cam 2/3 din totalul investițiilor mondiale în utilizarea comercială a spațiului cosmic.
[NUME_REDACTAT] consider libertatea de acțiune în spațiu ca fiind importanță, inclusive pentru alte abilități militare ale sale. De asemenea, SUA au cele mai înalt integrate capacități spațiale militare, aceasta ducând, pe de o parte, la o mare vulnerabilitate. [NUME_REDACTAT] investesc masiv în cercetare și dezvoltare în domeniul spațiului cosmic militar, inclusive în capacități care duc la blocarea utilizării activelor spațiale de către adversari. Pe de altă parte, SUA sunt, de asemenea, lideri în prevenirea coliziunilor în spațiu și, sub administrația Obama, au devenit interesate în acceptarea unui cod internațional de conduită responsabilă aplicabil tuturor statelor cu capacități cosmic.
[NUME_REDACTAT] consideră că este mai util pentru pământul nostru și pentru protecția acestuia să studieze îndeaproape asteroizii care prezintă un potențial de impact cu Pământul și care pot provoca catastrofe majore. De aceea, în programul spațial american se prevede ca linie strategică trimiterea, în viitor, a unor echipaje pe un asteroid.
Capacitățile actuale ale SUA include cea mai mare rețea de conștientizare a situației din spațiul cosmic ([NUME_REDACTAT] Awareness – SSA), avionul cosmic militar X – 37B, o rețea satelitară de avertizare timpurie și capacități de război cibenetic și electronic. Cercetările în domeniul laserilor bazați în aer și la sol sunt și ele în curs de desfășurare. Se efectuează, de asemenea, cercetări în domeniul sistemelor de service pe orbită și al tehnologiilor de îndepărtare a deșeurilor cosmice.
Totodată, un punct de mare interes și care este investigat în regim automat și în care americanii înregistrează succes după succes, este studierea planetei Marte.
Probabil că, la jumătatea actualului secol, puterea aeriană și cea spațială, contribuind practic la stăpânirea spațiului extraterestru, vor reprezenta binomul decisiv al războiului. Ideea că ”cine stăpânește spațiul circumterestru domnește peste Pământ” este logica evidentă ce explică recentele declarații făcute de americani și ruși că vor relua odiseea spațială, instalând baze spațiale pe Lună și trimițând oameni spre Marte.
În ceea ce privește amploarea dotărilor spațiale existente la nivel planetar, dovadă sunt cei 1150 de sateliți în spațiu, din care mai mult de 300 sunt americani și 60 sunt sateliți militari. Electronic, se asigură, acum, supravegherea a peste 13.500 de obiecte care plutesc aleator în spațiu, pentru a se evita coliziunile (Escadronul 1 de [NUME_REDACTAT] american reperează, de exemplu, obiecte de minimum 10 cm ce ar putea cauza avarii importante mijloacelor spațiale cu sau fără pilot).
Sistemul tehnologic din sistemul extraatmosferic, menținut și perfecționat continuu, prin eforturi deosebite, de către SUA, a oferit acestora și aliaților lor suportul informațional necesar obținerii victoriei în conflictele militare desfășurate în ultimul sfert de veac. Pe baza experienței acumulate în aceste conflicte, s-au stabilit coordonatele și conținutul teoriei războiului cosmic.
3.2. China în spațiul cosmic- amenințare sau partener?
În definirea unei mari puteri în epoca modernă, pe lângă forța militară și economică, deținerea armei nucleare sau funcția de membru permanent al Consiliului de Securitate ONU se adaugă și definirea statului drept putere cosmică. În prezent, Rusia, China, Japonia și SUA sunt cele patru mari puteri globale considerate și puteri cosmice de sine stătătoare.
Dacă în perioada [NUME_REDACTAT] bătălia pentru supremația în spațiul cosmic se dădea între URSS și [NUME_REDACTAT] ale Americii, în prezent pe scenă a intrat [NUME_REDACTAT] Chineză. Fiind o țară cu o creștere economică impresionantă și totodată, un important actor la nivel global, China pune un mare accent pe dezvoltarea industriei spațiale. Cum pentru marile puteri maturitatea programului spațial este deseori considerată un indicator al dezvoltării în fața lumii, pentru China prestigiul obținut din întărirea programului spațial determină factorii politici chinezi să investească masiv.
[NUME_REDACTAT] de a își demonstra implicarea în problemele cosmice pot fi considerate de succes, dacă luăm în calcul faptul că, până în prezent, China se poate lăuda cu trei misiuni cosmice cu echipaj uman – așa numiții taikonauti– fiind a treia țară după SUA și Rusia care reușește această performanță, numeroase lansări de sateliți, precum și investiții importante și un plan pe 5 ani îndrăzneț, pe care China l-a anunțat la sfârșitul anului 2011 și care preconizează o viitoare aselenizare chineză.
Însă cei mai mulți analiști s-au întrebat dacă se poate vorbi despre China în spațiul cosmic ca o amenințare sau se poate întrevedea o cooperare, fie cu puterile cosmice consacrate, fie cu cele emergente.
În primul rând, spre deosebire de SUA sau statele europene care au fost forțate să își reducă semnificativ investițiile în explorarea spațială, China are tot sprijinul opiniei publice și continuă să investească masiv în industria spațială. Astfel, există discuții despre cooperarea sino-europeană, prin implicarea Chinei în proiecte, precum sistemul navigațional Galileo sau [NUME_REDACTAT] Internațională. Până în prezent, China a colaborat cu Rusia pentru dezvoltarea navei spațiale Shenzou, cu Franța pentru sarcinile utile ale sateliților de comunicație, cu [NUME_REDACTAT] pentru Constelația de Monitorizare a Dezastrelor. A lucrat, de asemenea, cu Brazilia, dar și cu [NUME_REDACTAT] Europeană pentru misiunea știintifică “[NUME_REDACTAT]”, care studiază efectul soarelui asupra mediului înconjurător.
China și-a stabilit propriile priorități, și anume, pe lângă programele civile, programele de știință fundamentală, studiul planetelor, studiul spațiului inter-planetar, urmează și problemele de securitate natională. [NUME_REDACTAT], sistemul satelitar de navigație și poziționare globală, ar reprezenta al patrulea sistem global de navigație și poziționare din lume, după GPS-ul american, Glonass-ul rusesc și programul [NUME_REDACTAT], care este în faza de desfășurare.
Apar tensiuni, întrucât SUA dorește să aibă un rol dominant în spațiul cosmic și pe viitor. Mai mult, companiile europene sunt blamate dacă furnizează tehnologii sensibile în China. Ca atare, SUA încearcă să prevină transferul de tehnologie către China încă din 1999, când a încadrat exporturile de componente de sateliți și software, ca proprietate intelectuală, subiect al regulilor traficului internațional de arme.
China poate fi văzută mai degrabă ca un motivator pentru SUA în a își continua cercetările în ceea ce privește explorarea spațiului cosmic decât un competitor. Mai degrabă există șansele unei colaborări, întrucât costurile și riscurile asociate misiunilor în spațiul cosmic sunt semnificative și este de preferat să fie împărțite. China ar beneficia într-un parteneriat cu SUA de transferul de tehnologie, iar [NUME_REDACTAT] ale Americii ar avea acces la bugetul generos al Chinei.
Există, însă, dubii dacă dezvoltarea programului spațial chinez poate fi percepută drept o amenințare militară la adresa [NUME_REDACTAT] ale Americii.
În ianuarie 2007, China a lansat o rachetă în spațiu în cadrul unui test care a distrus unul dintre sateliții săi meteo, împrăștiind milioane de rămășițe în spațiu, rămășițe care amenințau siguranța altor echipamente aflate atunci pe orbită. Testul a dat naștere unui curent puternic de critică atât din partea SUA, cât și din partea altor state, însă China a continuat să dezvolte capabilități anti-satelit. Deși autoritățile chineze susțin că doresc utilizarea spațiului în scopuri pașnice și se opun înarmării, planurile spațiale pe care le anunță pot fi percepute drept amenințări, deoarece majoritatea au și implicații militare. Beijing-ul rareori recunoaște aplicabilitatea directă militară a programului său spațial și se referă la toate lansările de sateliți ca fiind de natură științifică sau civilă.
Mai mult, China poate fi privită drept un competitor puternic pentru SUA din punct de vedere economic, furnizând tehnologie la prețuri mai scăzute. În 2005, se estima că mai mult de 25 de milioane de gospodării chineze recepționează televiziune prin satelit, deși în mod oficial sunt estimate doar un million de gospodării. Este lesne de înțeles de ce companiile occidentale de operatori de satelit văd China ca pe o piață puternică, în timp ce China dorește la rândul său să profite și să își consolideze propria industrie. China urmărește să devină un furnizor de sateliți comerciali recunoscut la nivel internațional.
Spre deosebire de multe alte state, China consideră că militarizarea spațiului reprezintă o evoluție inevitabilă, în ciuda poziției sale, exprimată timp îndelungat la nivel diplomatic, de opozant al armelor plasate în spațiu. Structurile militare chineze recunosc importanța spațiului pentru realizarea superiorității pe câmpul de luptă și, ca atare, investesc în cercetare și dezvoltare în domeniul contramăsurilor legate de posibile atacuri în spațiu. În prezent, capacitățile demonstrative chineze include rachete anti-satelit cu lovituri cinetice și sisteme sofisticate de bruiaj. China efectuează, de asemenea, cercetări în domeniul laserilor și tehnologiilor cu impulsuri electromagnetice care ar putea fi folosite împotriva sateliților.
Dintr-un anumit punct de vedere, putem susține că există o cursă spațială între o serie de țări asiatice precum Japonia, Malaezia, Coreea de Sud, India și China, care dezvoltă tehnologii ce le pot permite lansarea de sateliți în spațiu, însă este clar că cele mai ambițioase planuri le are China.
[NUME_REDACTAT]-ul [NUME_REDACTAT] care s-a desfășurat la Beijing, în septembrie 2014, organizat de Biroul ONU pentru Afaceri ale [NUME_REDACTAT] (UNOOSA) și [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] în [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]), China a lansat invitația tuturor țărilor cu activitate cosmică și astronauți de a derula activități proprii pe stația sa spațială care va deveni operațională în 2022.
Toate aceste situații în domeniul industriei spațiale duc la concluzia că este totuși în interesul tuturor să existe cooperare în spațiul cosmic, fiindcă toate țările implicate sunt în mare măsură interdependente. Utilizarea sustenabilă a spațiului cosmic este de interes maxim și nu poate fi obținută prin acțiuni unilaterale. Nu trebuie uitat nici faptul că din anumite puncte de vedere (în special în ceea ce privește exploatarea planetară sau navigarea în spațiul cosmic) China este mai puțin dezvoltată tehnologic decât [NUME_REDACTAT]. Oricum, nu se poate nega faptul că statul chinez are toate atuurile necesare pentru a deveni o mare putere cosmică și că [NUME_REDACTAT] ale Americii trebuie în continuare să monitorizeze cu atenție acțiunile statului chinez. Nu trebuie ignorat progresul Chinei, ci trebuie recunoscută amenințarea pe care o poate reprezenta China pe viitor, însă nu în detrimentul cooperării.
CAPITOLUL 4
Viitorul componentei aerospațiale
Tehnologiile militare ale viitorului vor avea un impact remarcabil în modul de ducere a conflictelor. Secolul XXI va face din război spațiul de întâlnire al unor sisteme militare din ce în ce mai complexe și performante, care implică tehnologii noi, militari superspecializați, acțiuni complexe, desfășurate pe coordonate strategice și tactice diferite de cele actuale.
Războaiele viitorului ar putea fi purtate numai cu ajutorul roboților. Existența dronelor demonstrează posibilitatea purtării viitoarelor conflicte armate în mediul aerospațial numai prin intermediul roboților autonomi. În anul 1994, armata americană avea mai puțin de 50 de drone, în prezent ajungând la cel putin 7000 de astfel de unități. Bugetul, pentru 2012, alocat de către Pentagon dronelor este de 5 miliarde de dolari, forțele aeriene americane antrenând peste 350 de specialiști în pilotarea teleghidată – mai mulți decât piloții de avioane de vânătoare și bombardiere la un loc. Analiștii militari americani prelucrează, zilnic, 1.500 de ore de înregistrări video și 1.500 de fotografii la o rezoluție foarte înaltă – majoritatea acestora provenind de la dronele Predator și Reaper aflate în misiuni de recunoaștere și control. Industria armelor controlate de la distanță se dezvoltă într-un ritm susținut. Sub aspect juridic și etic, posibilitatea mașinilor de luptă de a decide viața sau moartea cuiva e un scenariu horror.
Disputa pe marginea folosirii armelor controlate de la distanță e foarte veche. În secolul XII, [NUME_REDACTAT] al II-lea interzisese arbaleta, de vreme ce nicio armură nu proteja cavalerii de noua armă. Cel puțin în lumea creștină, folosirea acesteia nu era permisă. În schimb, păgânii și apartenenții altor religii nu aveau interdicție. În secolele care au urmat, raza de acțiune și precizia armelor, mai ales a celor de foc, a fost continuu îmbunătățită.
Dronele secolului XXI au capacitatea de a acționa autonom. Reaper-ul american își continuă automat zborul, chiar și în cazul în care pierde contactul cu baza aflată la mii de mile depărtare. Experții în armament și muniție sunt convinși că până la folosirea sistemelor complet autonome nu mai e cale lungă. Deja, de pe acum, dronele israeliene din zona operațională atacă automat radarele inamicului, fără comenzi suplimentare din partea omului.
Pericolul pierderii controlului asupra sistemelor de luptă inteligente crește, susțin adversarii acestui tip de arme. Dronele pot fi dotate și cu cutii negre. În orice caz, acestea ar fi relevante numai în cazul în care apar ”daune colaterale” – cum cinic se spune în jargonul militar atunci când sunt uciși civili nevinovați.
De asemena, unele prototipuri de drone încearcă să imite natura, în februarie 2012, fiind prezentată o dronă care imită zborul unei păsări, deplasându-se cu o viteză de 17 km/h și putând să aterizeze pe un pervaz. Alte drone folosesc un mecanism de zbor asemănător celui al insectelor – mișcările aripilor acestora fiind mai simplu de reprodus cu ajutorul tehnicii decât cele ale păsărilor.
4.1. Aparatele de zbor fără pilot – dezvoltare și executare de misiuni ofensive
Pentru a asigura condițiile ca bătăliile de mâine să fie câștigate cu minimum de pierderi umane și resurse, este necesar ca avansul tehnologic să fie aplicat cu înțelepciune și prevedere. Armatele moderne așteaptă ca, în viitoarele războaie, pierderile lor să fie minime, cel puțin relativ la inamicul cu care luptă. Este posibil ca în viitor o mare parte din actualele misiuni ale [NUME_REDACTAT] să fie îndeplinite de aparate de zbor fără pilot, pentru aeronavele clasice, cu echipaj, rămânând doar misiunile care necesită în mod deosebit acea flexibilitate, inteligență, capacitate de analiză rapidă, deprinderi pe care numai ființa umană le poate avea. Acestea vor fi executate cu aeronave pentru care gradul de risc este semnificativ scăzut, tot datorită tehnologiilor încorporate, ca supermanevrabilitate, supercroazieră, calități STEALTH, protecție electronică, armament “inteligent” și alte realizări tehnologice care acum de-abia se experimentează sau sunt pe planșetele proiectanților.
Până acum folosirea UAV62 (UCAV) a fost văzută ca o misiune complementară celor cu echipaj uman, nu ca un înlocuitor al acestora. Excepțiile au fost puține – folosirea ca ținte (pentru antrenament) sau ca momeli (în scopul înșelării). În rolul clasic, de platformă de recunoaștere fotografică/video, UAV sunt doar un mijloc în plus la dispoziția comandanților din zona de luptă, pentru a-l utiliza în scopul obținerii informațiilor despre inamic.
UAV au posibilitatea de a deveni un multiplicator de forță. Integrate cu sistemele operaționale, pot transmite informații în timp real comandanților de la toate eșaloanele, asigurând condițiile de luare a unor decizii corecte, la nivel operativ și tactic, așa încât să concentreze sistemele de arme potrivite în locul potrivit și la momentul oportun.
Misiunile clasice executate de aceste mijloace până acum au fost:
obținerea de informații (fotografice/video);
executarea acțiunilor de război electronic;
iluminarea/marcarea țintelor terestre;
înșelarea apărării aeriene.
De-a lungul timpului, UAV au avut o evoluție determinată de dezvoltarea tehnologică și necesitățile operaționale.
După al doilea război mondial, aceste mijloace au avut o dezvoltare lentă dar care a fost impulsionată de evenimente majore (incidente internaționale sau conflicte armate – exemplul clasic este doborârea, la 1 mai 1960, de către ruși a unui avion de spionaj U-2, considerat până atunci de neatins de mijloacele apărării aeriene; pe 1 iulie 1960, americanii mai pierd un avion, doborât deasupra mării Barentz, doi membri din echipaj fiind luați prizonieri și punând SUA într-o poziție foarte delicată –, sau criza rachetelor din Cuba, când a fost pierdut un alt U-2).
Aceste evenimente au readus în prim-plan posibilitatea executării misiunilor de recunoaștere de către mijloace aeriene fără echipaj uman, alături de cercetarea executată de sateliți. Mijloacele pilotate au executat aceste misiuni doar dacă și-au dovedit invincibilitatea (ca SR-71), în medii cu amenințare redusă sau când UAV nu puteau asigura flexibilitatea necesară atingerii obiectivelor misiunilor.
Criza din Cuba a demonstrat nevoia obținerii de informații cât mai rapid posibil (posibilitatea transmiterii informațiilor în timp real fiind o cerință operațională pentru UAV moderne), dar, de asemenea, și sensibilitatea politică a utilizării platformelor de cercetare pilotate.
Începutul conflictului din Vietnam a însemnat o nouă etapă în dezvoltarea și utilizarea UAV, americanii executând peste 3500 de misiuni de fotografiere, asigurarea comunicațiilor, recunoaștere electronică. Au fost experimentate misiuni de război electronic (au reușit recepționarea și identificarea semnalelor de dirijare ale rachetelor SA-2), contribuind astfel la perfecționarea măsurilor de protecție pasivă (chaff & flares) și active (ECM) ale aeronavelor pilotate. Alte misiuni au avut scop psihologic
(lansarea de manifeste) sau executarea bruiajului pasiv în folosul formațiilor de atac.
Conceptele de utilizare au evoluat din punct de vedere al tehnicilor de operare, cât și al perfecționărilor tehnologice (modul de propulsie, durata și înălțimea de zbor, tehnica de cercetare sau de război electronic instalată la bord, sistemele de navigație, de transmitere a datelor la sol – direct sau prin satelit, structura “invizibilă” prin radar sau/și IR, mod de lansare și recuperare).
Exemple de utilizare cu rezultate deosebite a UAV au fost conflictele din [NUME_REDACTAT], din 1973 și 1982, unde utilizarea acestora a fost parte integrantă a doctrinei israeliene, ajutând la atingerea primului obiectiv al campaniei aeriene – obținerea supremației aeriene. În războiul de [NUME_REDACTAT] (1973), israelienii au folosit UCAV ca momeli, înaintea primului val de atac al aeronavelor pilotate. Forțele arabe au deschis focul cu rachetele antiaeriene, doborând un număr oarecare de UCAV, dar, în timp ce rampele de lansare erau reîncărcate cu rachete, aeronavele de vânătoare și vânătoarebombardament au atacat, scoțând din luptă apărarea antiaeriană arabă.
În 1982, în operația „Pace pentru Galileea”, israelienii învățaseră câteva lecții importante din conflictele trecute (îndeosebi din experiența amară din prima săptămână din războiul din 1973, când și-au pierdut aproximativ o treime din aviație datorită apărării aeriene egiptene). Totodată, aveau în față noi și mult mai sofisticate sisteme de apărare aeriană, cu schimbări majore și în concepția de utilizare.
Importanța acordată de israelieni UAV a fost dovedită de modul cum aceștia le-au folosit pentru a obține elementele de analiză a situației, pentru obținerea informațiilor care au dus la deciziile de lovire repetată și nimicire a apărării aeriene, și aceasta s-a întâmplat pentru că în scenariul de luptă israelian (și) UAV au jucat un rol major, pe care nu l-ar fi putut îndeplini niciun alt sistem din dotarea lor.
În orice caz, utilizarea de până acum a UAV a confirmat calitățile și avantajele acestor mijloace: reduc pierderile de vieți/riscurile pentru viața umană; au preț redus de cost; oferă posibilitatea utilizării în condiții restricționate politic și de mediu, în care alte sisteme nu pot fi folosite.
UAV au demonstrat clar capacitatea de a completa misiunile altor sisteme de cercetare (sau de luptă; de fapt, racheta de croazieră Tomahawk AGM-109 poate fi considerată un UCAV cu misiune specific ofensivă, la distanțe care depășesc 1500 km, cu diferite tipuri de încărcătură – inclusive faimoasele “bombe cu grafit” – care pot fi lansate împotriva mai multor ținte în același zbor, dar pentru care nu s-a pus problema reutilizării; simplist vorbind, nu trebuie decât să fie folosită la distanță mai mică și să i se atașeze un sistem de recuperare), asigurând o “imagine” fără precedent a spațiului de luptă pentru comandanții de la nivelul tactic și pentru elementele de decizie de la nivelurile operaționale ale luptei.
Realizarea unor combinații complexe de sisteme, care să răspundă cererilor variate, impune interoperabilitatea acestor sisteme și aplicarea unor doctrine comune.
Așadar, au rezultat câteva domenii majore de care va trebui să se țină seama la proiectarea viitoarelor UCAV (și deja primele exemplare au apărut și au fost folosite: DARKSTAR, PREDATOR, GLOBAL HAWK, etc.):
creșterea numărului total de platforme de cercetare disponibile care să permită folosirea mai flexibilă a platformelor pilotate (de exemplu, împotriva țintelor mobile);
posibilitatea realizării unei mai mari diseminări a informațiilor, datorită posibilităților mărite de includere în diferite structuri organice, la toate categoriile de forțe;
asigurarea interoperabilității sistemelor, compatibilității între metodele de transmitere/materializare a informațiilor culese, așa încât să fie posibilă recepționarea simultană a informațiilor, în timp real, într-un format compatibil pentru toate mijloacele de recepție, de la orice nivel sau categorie de forțe;
(s-ar obține, ca rezultat) reducerea sau eliminarea necesității de a asigura sprijinul misiunilor de cercetare pilotate sau al altor misiuni care ar putea fi preluate de platforme nepilotate;
(tot ca rezultat) UCAV ale viitorului vor permite acoperirea zonelor cu mare densitate a amenințărilor, așa încât să nu mai fie puse în pericol viețile echipajelor;
vor trebui să dispună de rază de acțiune, anduranță, plafon de zbor și capacitate de transport (echipamente sau ARME) mărite;
proiectarea cu calități STEALTH;
vor trebui să dispună de posibilitatea folosirii multi-rol sau multimisiune (swing-mission), asemănător mijloacelor pilotate din ultima generație, inclusiv pentru purtarea de armament ofensiv și mijloace defensive, active și pasive – devenindu-le astfel accesibile și alte misiuni, care deja sunt experimentate: acroșarea de rachete antitanc HELLFIRE, bombe laser, probabil rachete antiradar, mine, senzori largabili etc.
Acționând, datorită caracteristicilor tehnico-tactice, în același spațiu ca aeronavele pilotate, ar putea executa aceleași misiuni, inclusiv interdicție aeriană, în condiții mult mai complexe.
Există și ideea conceperii unui complex de aparatură de cercetare (un container) care să poată fi adaptat cu modificări minore la UCAV sau la aeronavele pilotate – ATARS ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] System), care deja este oferit ca opțiune pentru F-16 R, de fapt, ideea a mers și mai departe și a rezultat un sistem configurat ca în fig. următoare, unde JSIPS ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] System) este stația de la sol, aceeași pentru toate categoriile de forțe, concepută pentru recepționarea, procesarea și distribuirea informațiilor primite de la platformele de cercetare.
Este interesant faptul că SUA au o organizație și un program care gestionează eforturile de cercetare pentru rachete de croazieră și UCAV, alăturarea acestora confirmând marea comunalitate între cele două tipuri de vehicule aeriene (structură, set de tehnologii comune necesare, sisteme – de control zbor, navigație inerțială, GPS, data-link, motoare etc.).
Utilizarea UCAV în misiuni letale implică modificări sau noi concept în doctrinele tuturor categoriilor de forțe, în procedurile operaționale și tacticile de utilizare, în domeniile comenzii și controlului operațiilor, în asigurarea nivelului tehnologic necesar și a condițiilor de menținere/susținere a folosirii UCAV, adaptarea sau crearea de noi tipuri de muniție pentru aceste mijloace.
Utilitatea și necesitatea este statuată și probată de realitatea spațiului de luptă: pe de-o parte informația, superioritatea informațională este un valoros multiplicator de efort, iar pe de altă parte, conceptul de „pierderi zero”, adoptat de armatele moderne, va face să crească necesitățile de executare a misiunilor letale, în condiții de risc ridicat, cu aeronave fără echipaje.
[NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] prevede că un aspect important în asigurarea unei capacități de luptă ridicate este cercetarea aeriana tactică, executată în sprijinul misiunilor de combatere a potențialului aerian și terestru inamic, inclusiv în misiunile de sprijin al forțelor terestre și navale.
În situațiile de utilizare de până acum, UCAV au dovedit că au și un grad mare de supraviețuire în condiții de luptă și – oricum – pierderea unui UCAV implică mult mai puține costuri decât pierderea unei aeronave de luptă/cercetare cu echipaj.
Chiar numai faptul că pot completa cu succes gama de informații necesare planificării și conducerii luptei, din zone și în condiții inaccesibile aeronavelor pilotate, cu costuri minime, în condiții politice sensibile, le-ar justifica necesitatea. Dacă adăugăm și capacitatea ofensivă, posibilitatea executării misiunilor „letale”, cu sau fără recuperare, la mari distanțe (în spațiul unde aeronavele pilotate execută interdicția aeriană), UCAV se dovedește un sistem economic și necesar în spațiul de confruntare viitor.
4.2. Pericolul ascuns al UAV-urilor
Dronele și roboții încă se mai află sub controlul omului. Dar următoarea generație de arme inteligente ar putea să acționeze complet autonom și să ucidă, foarte probabil, manipulată de hackerii inamicului.
Mai puțin controversată este folosirea roboților dirijați de la distanță în misiunile de salvare a militarilor căzuți pe câmpul de luptă. Actualele sisteme de asistență sunt eficiente câtă vreme nu sunt dotate și cu arme și programate să intervină.
Armele viitorului ridică numeroase semne de întrebare, la care inclusiv ONU a început să caute răspunsuri. La mijlocul lunii mai 2014, la sediul organizației s-au reunit experții care se opun noilor mijloace de luptă. Au făcut-o în speranța că întreaga comunitate internațională va respinge prezența roboților în confruntările aeriene și spațiale, până nu e prea târziu.
Totodată, este necesar un cadru internațional care să reglementeze utilizarea de atacuri cu drone, astfel încât [NUME_REDACTAT] să nu creeze un precedent periculos pentru alte națiuni, cu programele sale cu drone agresive și secrete din Pakistan și Yemen, care vizează presupuși membri ai Al-Qaida și aliații lor.
Potrivit cifrelor furnizate de către [NUME_REDACTAT] New, atacurile cu drone care vizează presupuși militanți sunt estimate a fi ucis între 1.900 și 3.200 de persoane în Pakistan în ultimii opt ani.
Așa cum guvernul SUA justifică loviturile de drone cu argumentul că aceasta este în război cu al-Qaida și filialele sale, s-ar putea imagina că India, în viitorul nu prea îndepărtat ar putea lansa astfel de atacuri împotriva persoanelor suspectate de terorism în Kashmir, sau China ar putea lovi separatiștii uiguri din vestul Chinei, sau Iran ar putea ataca naționaliștii baluchi aflați de-a lungul graniței sale cu Pakistanul.
Pe măsură ce tehnologia cu drone devine mai larg accesibilă este doar o chestiune de timp până la achiziționarea acestora de către cartelurile de droguri. De asemenea, vă puteți imagina o zi în viitorul nu prea îndepărtat, în care dronele armate sunt utilizate pentru a stabili vendete personale.
Tehnologia e bună, ea ne-a facut stăpânii planetei, dar din păcate, atunci când treci de un anumit prag de dezvoltare, când discrepanțele cresc prea mult, lucrurile se cam schimbă. Viitorul va fi mai aspru, competiția mai acerbă și decalajele mult mai mari, până acolo unde tehnologia va ajunge să fie suficient de avansată încât să poată fi folosită pentru conducerea unui teritoriu într-un mod cu totul autoritar, iar atunci putem spune că a venit sfârșitul civilizației umane așa cum o cunoaștem noi astăzi. Este vorba despre ziua când drone autonome își vor alege singure țintele, când o țară medie nu va avea efectiv cu ce să riposteze, iar cetățenii se vor putea revolta cât vor ei, atâta timp cât viața unui om, a unei familii, va atârna de un simplu cod dintr-un server îndepărtat, când vei putea să fi ucis de la 12000m de metri de sisteme automate controlate de o mână de oameni.
Tehnologia nu este democrată, nu ține seama de drepturile omului, iar decalajul tehnologic va aduce în viitor, în fata omenirii noi principii de guvernare, iar odată cu scăderea importanței guvernelor naționale, din cauza corupției și datoriilor imense, forța companiilor care dețin de facto tehnologia și posibilitatea dezvoltării ei va crește.
[NUME_REDACTAT] aerospațială a devenit de-a lungul timpului un element din ce în ce mai important în cadrul campaniilor militare, strategii considerând că pentru obținerea victoriei este necesară cel puțin cucerirea superiorității aeriene.
Globalizarea a transformat profund lumea, sub toate aspectele sale, iar procesul actual de globalizare a riscurilor are un impact pregnant asupra securității, inclusiv a securității aerospațiale, provocând, potrivit specialiștilor, o restrângere a marjei de securitate a societății omenești. Proliferarea amenințărilor neconvenționale la nivel global, schimbările profunde din registrul riscurilor și amenințărilor la adresa securității și stabilității conferă o importanță sporită dimensiunii aerospațiale.
Adaptibilitatea ridicată a tot mai multor factori de risc la realitățile din domeniul informațional și tehnologic, precum și adoptarea de către aceștia a unor modalități de operare proprii contrânge la o valorificare deplină a valențelor multiple ale spațiilor aerian și cosmic, în care acționează simultan și integrat forțele aerospațiale.
Astfel, ca urmare a noilor tipuri de riscuri și amenințări este necesară intensificarea cooperării și implicării forțelor și instituțiilor internaționale ( ONU, UE, NATO etc), pentru prevenirea, controlul și contracararea acestora, în cadrul tuturor dimensiunilor aerospațială, terestră și navală.
Această componentă pare să oglindească cel mai bine nivelul de tehnologizare militară al marilor puteri, totodată, fiind și o reprezentare justă a colaborărilor și a advesităților dintre acestea.
Configurarea acestei puteri va fi variabilă, în funcție de posibilitățile statelor, dar va avea o mărime optimă și o utilitate maximă, în măsura în care va fi susținută de politic și va include, cu prioritate, cele mai noi cuceriri din domeniul științei, tehnicii și tehnologiei militare și civile aerospațiale. Racordarea componentei aerospațiale la tehnologiile noilor tipuri de confruntări, deși costisitoare, îi va garanta acesteia situarea în primul eșalon al armelor viitorului, sporirea redutabilității în confruntarea cu un adversar care demonstrează reale disponibilități adaptative.
Spijinirea industriei aerospațiale militare are drept fundament o securitate puternică și o economie stabilă, aceasta sprijinind mult procesul de luare a deciziilor, în situații tensionate în care există posibilitatea să se afle un stat la un moment dat. La nivel strategic, militar și politic factorii de decizie au în vedere provocările cu cel mai mare impact asupra mediul actual de securitate, fiind conștienți de capacitatea imediată pentru informații, comunicații, transport, conectivitate ridicată oferită de component aerospațială. Acțiunile militare sunt marcate de specificitatea conferită de natura acestui mediu, care nu impune limitări naturale.
În contextul actual, această componentă exprimă ideea ca forțele armate să pună tot mai mult accentul pe folosirea sistemelor de înaltă precizie, pe oținerea victoriei prin atacuri punctuale de la mare distanță și evitarea de pierderi umane.
În concluzie, importanța componentei aerospațiale a dimensiunii militare, atât în prevenirea, cât și în deznodământul conflictelor și crizelor, este dată de capacitatea acesteia de a îndeplini o gamă largă de misiuni, de a lovi cu precizie ținte dispuse în întreg teatrul de operații, de a reacționa în scurt timp și, implicit, de a descuraja orice amenințări.
[NUME_REDACTAT] POPA, Evoluția mediului de securitate, riscuri, amenințări și elemente acționale în dimensiunea aerospațială, București, [NUME_REDACTAT] Naționale de Apărare „Carol I”, 2009;
Dr. Constantin MOȘTOFLEI, Vasile POPA, Rolul UE în asigurarea securității globale, [NUME_REDACTAT] Naționale de Apărare „Carol I“, București, 2009;
General dr. Mircea MUREȘAN, general de brigadă (r) dr. Gheorghe VĂDUVA, Războiul viitorului, viitorul războiului, București, [NUME_REDACTAT] Naționale de Apărare, 2004;
Dr. Constantin MOȘTOFLEI, Vasile POPA, Întrebuințarea puterii aeriene la începutul secolului XXI. Realități, tendințe, implicații, [NUME_REDACTAT] Naționale de Apărare „Carol I“, București, 2005;
Căpitan-comandor Vasile BUCINSCHI, Utilizarea aparatelor de zbor fără pilot (UAV) pentru executarea misiunilor ofensive, București, [NUME_REDACTAT] Naționale de Apărare, 2004;
Samantha MARQUART, [NUME_REDACTAT]: A unique military asset, [NUME_REDACTAT] Review, Volume XX, Number 2, 2011;
[NUME_REDACTAT] MOLTZ, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT]: [NUME_REDACTAT] and the Pursuit of [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Press, 2008;
Florin-Alexandru PANAITATU, China: trecut imperial, prezent global, http://geopolitics.ro/china-trecut-imperial-prezent-global-ii/, 2012;
Col.prof.univ.dr. Teodor FRUNZETI, Mr.lect.univ.drd. Constantin SOVAIALA, Războiul în spațiul cosmic, http://www.armyacademy.ro/revista3/rev3_art3.html;
Dr. Ing. Dumitru-Dorin PRUNARIU, Guvernanța și sustenabilitatea activităților spațiale, Congresul al 37-lea al [NUME_REDACTAT]-Americane, 2013;
Eric V. LARSON, Gustav LINDSTROM, Myron HURA, Ken GARDINER, Jim KEFFER, Bill LITTLE, Interoperability of [NUME_REDACTAT] Forces: [NUME_REDACTAT] from U.S. Operations with NATO Allies, RAND Corporation, 2004;
Allen G. PECK, Airpower’s [NUME_REDACTAT] in [NUME_REDACTAT], Air & [NUME_REDACTAT] Journal – Summer 2007, http://www.airpower.maxwell.af.mil/airchronicles/apj/apj07/ sum07/peck.html;
John M. COLLINS, [NUME_REDACTAT] Forces; [NUME_REDACTAT] 50 Years, Washington, 1989;
Valentin VASILESCU, Puterea militară rusească vs. puterea militară americană, 2012, http://romanian.ruvr.ru/2012_12_14/Puterea-militara-ruseasca-vs-puterea-militara-americana/;
Brian E. FREDRIKSSON, [NUME_REDACTAT] spatiale dans les operations interarmées, Air & [NUME_REDACTAT] Journal en français – Automne 2006, http://www.au.af.mil/au/afri/aspj/apjinternational/aspj_f/digital/archives/2006_3.pdf;
David N. SPIERS, [NUME_REDACTAT]: A [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] in association with [NUME_REDACTAT] Press, Washington D.C., 1998, http://contrails.iit.edu/history/BeyondHorizon/index.html;
Alexandru DANILOV, Enigmele prototipului de avion invizibil rusesc Suhoi T-50, http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/enigmele-prototipului-avion-invizibil-rusesc-suhoi-t-50;
Corina BERCEANU, China în spațiul cosmic – amenințare sau partener?, 2013, http://geopolitics.ro/china-in-spatiul-cosmic-amenintare-sau-partener/;
[NUME_REDACTAT]:Russia’s PAK-FA versus the F-22 anf F-35, [NUME_REDACTAT] Australia, 2009, http://www.ausairpower.net/APA-NOTAM-300309-1.html;
Războiul secret și psihologic al dronelor, 2012, http://geopolitics.ro/razboiul-secret-si-psihologic-al-dronelor/;
[NUME_REDACTAT] K. LEWIS, UCAV – [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT]?, School of [NUME_REDACTAT] Studies, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Alabama, 2002, http://www.au.af.mil/au/awc/awcgate/saas/lewis.pdf;
Abraham M. Denmark, Dr. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] in a [NUME_REDACTAT], Center for a [NUME_REDACTAT] Security, 2010;
Ashton B. CARTER, [NUME_REDACTAT] Times, 2012.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Componenta Aerospatiala a Dimensiunii Militare de Securitate (ID: 1340)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.