Complementul Indirect și la Subordonata Completivă Indirectă

INTRODUCERE

Lucrarea de față își propune să facă o sinteză a problematicii sintaxei , cu referire specială la complementul indirect și la subordonata completivă indirectă.

Dinamica limbii române contemporane implică, pe axa temporală , o descriere a ei, exemplificându-se fiecare aspect al sistemului potrivit locului pe care-l ocupă în această dinamică.Limba română presupune cunoașterea și tratarea problemelor de fonetică și fonologie, lexicologie și semantică, morfologie și sintaxă, ortografie și punctuație și de stilistică. Între acestea există o strânsă interdependență.Cultivarea limbii române – cu acțiune foarte complexă – înseamnă și imbogățirea vocabularului cu unități frazeologice.

Cu studiul unităților frazeologice se ocupă frazeologia, un domeniu intermediar între vocabular și sintaxă, care cuprinde totalitatea îmbinărilor de cuvinte cu caracter stabil, numite curent locuțiuni și expresii. Indiscutabil, adevărata bogătie a unei limbi este dată, în mare masură și de bogăția ei frazeologică. Se poate, așadar, afirma că după ,,tezaurul lexical propriu-zis” , cel frazeologic ne permite mai mult decât orice să clasăm o limbă printre idiomurile sărace, bogate sau foarte bogate.

Cultivarea limbii trebuie să îmbrace aspecte dintre cele mai variate, începând cu însușirea unui mare număr de unitați frazeologice și terminând cu folosirea lor corectă sau cu valorificarea, în exprimarea orală și scrisă, a virtuților expresive ale acestora.Structura sintactică se definește prin unitățile cu care se operează la nivel sintactic – parte de propoziție, sintagmă, propoziție, frază, prin relațiile care se stabilesc între unitați si funcțiile analizate în procesul elaborării comunicării. Deci, sintaxa se ocupă cu studiul unităților sintactice, a relațiilor, a funcțiilor și mijloacelor cu ajutorul cărora se exprimă acestea.Unitatea sintactică este supusă operației de analiză sau de sinteză. Se identifică următoarele unități: părți de propoziție, sintagmele, propozițiile și fraza.Unitățile sintactice nu sunt omogene, fiecare realizându-se ca element constitutiv al unității de rang superior: părțile de propoziție se integrează în sintagme, sintagmele în propoziții, iar propozițiile în fraze.Între partea de propoziție și sintagmă sau între propoziție și frază se stabilesc relații de integrare. Unitățile de rang inferior se integreză în unități de rang superior.

Fraza apare ca rezultat al unor procese de sinteză, într-o succesiune determinată, după cum partea de propoziție, ca limită inferioară a nivelurilor sintactice, se identifică, în urma unor procese de analiză, în sensul invers al sintezei.

Un enunț poate fi structurat în două modalități: adordonare, care se realizează între constituenți cu aceeași funcție sintactică, dependenți de același regent, situați în ordine lineară și prin subordonare, în care constituenții se dispun ierarhic, unul dintre ei fiind regent(determinat, supraordonat) iar celălalt,dependent

( determinat,subordonat).

Observăm că relațiile sintactice se pot stabili între unități de aceeași importanață: între doua subiecte(propoziții subiective),între două atribute( propoziții atributive)etc. sau între unități de importanță egală: verb-complement(propoziție completivă) etc.

În orice relație sintactică trebuie să participe cel puțin două unități sintactice: două părți de propoziție sau două propoziții. Relațiile sintactice, care implică prezența a numai două unități, sunt relații binare, (relația dintre subiect și predicat, dintre atribut și numele regent, dintre complement și verbul regent) , iar relațiile în cadrul cărora o unitate sintactică implică prezența altor două unitați sunt ternare

( atributul circumstanțial și predicatul suplimentar reclamă atât un nume cât și un verb). Astfel, relația ternara implică doi regenți și un determinant.

Relațiile sintactice se caracterizează prin conținut și formă. Conținutul relațiilor sintactice se definește prin poziția pe care o ocupă unitățile în cadrul conexiunii.Forma relațiilor sintactice se definește prin mijloacele de manifestare a acestora în planul expresiei, mijloace de natură fonetică (pauza și intonația), de natură morfologică(flexiunea) și de natură sintactică( joncțiunea, juxtapunerea topica).

De obicei, o singură relație sintactică poate fi redată prin mai multe mijloace și, invers, o singură marcă poate să apară la două sau mai multe relații.În literatura de specialitate nu există o unitate de păreri în ce privește numărul de relații sintactice.

În gramatica tradițională se recunosc două tipuri de relații sintactice: coordonarea și subordonarea.

Subordonarea e considerată o relație care se stabilește nu numai între părțile secundare de propoziție sau între propozițiile subordonate și regenții lor, ci și între subiect și predicat. Unii lingviști sunt tentați să creadă că între subiect și predicat se stabilește o relație de dependență unilaterală . Alții, dimpotrivă, stabilesc între subiect și predicat o relație de inerență .

Astfel s-a ajuns la trei tipuri de relații: coordonare, subordonare și inerență sau nondependență, dependență unilaterlă și dependență bilaterală.La aceste relații unii lingviști adaugă și alte tipuri: relația apozițională, relația de dublă subordonare, relația de incidență numită relație zero și relație mixtă.

Autorii Gramaticii limbii române, 2005, ne propun urmatoarele relații:

Relația de dependență;

Relația de nondependență sau coordonare;

Relația de echivalență sau apozitivă.

C.Dimitriu în ,,Tratat de gramatica a limbii române.Sintaxa”, 2002, menționează o nouă relație și anume relația mixtă, un tip special de relație care se realizează prin coordonarea între o parte de propoziție cu o propoziție( de exemplu, “Napadiră asupra lui și-l loviră cu bolovani și cu ce au mai apucat”).

Astfel, autorul deosebește:

Relația de inerență;

Relația de subordonare;

Relația mixtă;

Relația explicativă;

Relația de dublare;

Relația de incidentă.

Gh.Constantinescu-Dobridor deosebește, pe langă relația de coordonare, subordonare și apozitivă și relația predicativă( adica relația dintre subiect și predicat).

Sintaxa tradițională susține existența urmatoarelor tipuri de relații sintactice în limba română:

Relația de interdependență;

Relația de dependență sau de subordonare;

Relația apozitivă;

Relația de incidență.

Procesele combinatorii se produc la nivelul sintagmatic și la cel frazic, părțile de propoziție și propozițiile servind ca unități constitutive.Părțile de propoziție și propozițiile sunt unități sintactice purtătoare de funcții, iar nivelurile pe care le prezintă sunt niveluri funcționale; în clasificare, răspund criteriilor de ordin funcțional: subiect-subiectivă, atribut-atributivă, complement – completivă.

Părțile de propoziție se corelează funcțional cu propozițiile subordonate, iar sintagma se corelează rațional cu fraza.Părțile de propoziție și propozițiile sunt unități funcționale, iar sintagma și fraza, unități relaționale. În dinamica structurii sintactice avem procese de expansiune, când o parte de propoziție este ridicată la rangul de propoziție(ex.: Am pierdut pălăria.Am pierdut ce purtam pe cap.); sau de contragere, cand o propoziție este redusă la calitatea de parte de propoziție(ex. Dau o jucărie celui care o folosește.Dau o jucărie copilului.).

Modificările produse, atât prin expansiune cât și prin contragere, vizează, din punct de vedere structural, posibilitatea de transfer a unei unități dintr-un nivel în alt nivel.Unitatea sintactică transferată capată trăsăturile unității specifice nivelul de transfer inferior sau superior.

Expansiunea unităților sintagmatice la nivelul frazei se realizează ca un proces de transformare a părților de propoziție în propoziții, în condițiile menținerii relației și a funcției fața de regent.Contragerea reprezintă o modalitate de condensare a enunțului, prin reducerea unităților de rang superior la unități de rang inferior, un proces de sintetizare semantic și structural.

Conversiunea obiectului indirect în obiect direct sau a obiectului direct in obiect indirect(procesul fiind reversibil ) generează variații de ordin relațional și funcțional în organizarea structurală a unităților sintactice. În această transformare, obiectul indirect se corelează cu obiectul direct, în structura de bază și obiectul direct cu un obiect prepozițional, în structura transformată; norma poate fi formulată si invers.(ex.Vorba bună îți incalzește sufletul.Vorba bună te incalzește la suflet.)

Inversiunea sintactică este un procedeu specific exprimării afective, expresive, o modalitate de manifestare a topicii subiective, cu urmări de natură structurală, trasatură a limbajului popular și poetic, prin care se pune în valoare un dublu registru de expresie stilistică: literar-popular, nonafectiv-afectiv,obiectiv-subiectiv,ca resursă inepuizabilă de imbogățire a modalităților de exprimare cu noi procedee.

Limba literaturii beletristice valorifică procedeul inversiunii sintactice, ca mijloc expresiv de caracterizare sau ca o posibilitate de atribuire a unei calități sau a unei însușiri în gradul cel mai înalt.

Expansiunea și contragerea sunt mijloacele cu ajutorul cărora se operează în cele două sensuri. Rezultatul, în cazul inversiunii, va fi o structură mixtă, care reunește unități aparținând la doua niveluri distincte.Inversiunea sintactică este un proces lingvistic activ, care se manifestă atât la nivel sintagmatic, cât și la nivelul frazei, angajând unitățile constitutive specifice in operațiuni structurale de ordin relațional și funcțional.

În concluzie, sintaxa este o parte a gramaticii care cuprinde regulile privitoare la îmbinarea cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze. În procesul comunicării, cuvintele sunt îmbinate în unități sintactice. Acestea sunt: propoziția, fraza și părțile de propoziție(principale și secundare).

În cadrul propoziției și frazei, complementul indirect face ca vorbirea să fie bogată în înțelesuri și expresii.

Complementul indirect este acea parte de propoziție secundară care determină elemente regente precum verbul, locuțiunea verbală, adverbul, adjectival sau locuțiunea adjectivală, o interjecție indicând obiectul asupra căruia i se atribuie o acțiune, o însușire, o caracteristică. El apare ca determinant al altor părți de propoziție (fie principale, fie secundare). De aceea se numește parte secundară de propoziție. Dar, deși este parte secundară din punct de vedere gramatical el are rolul important de a aduce unele precizări în gândirea exprimată, de a o face mai nuanțată.

În cele ce urmează imi propun să tratez complementul indirect și subordonata completivă indirecta.

CAPITOLUL 1. COMPLEMENTUL INDIRECT

1.1. Definiții.

În ce priveste complementul indirect, gramaticile se deosebesc prin felul cum tratează această parte secundară de propoziție. Diferențele țin atat de definiție cât și de tipurile de construcții încadrate în clasa complementului indirect.

Academicianul Iorgu Iordan, în „ Limba româna contemporană” , definește complementul indirect ca „ parte secundară a propoziției care determină un verb spre a arăta cui i se dă sau i se ia ceva, în folosul său în paguba cui se savârșește o acțiune, cine ( în afară de subiect ) este interesat de acțiunea ei”.

Autorii „ Gramaticii Române” definesc complementul indirect prin aceleași elemente specifice : partea de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect acțiunea verbului, în sensul că din acțiune rezultă de obicei un folos sau o pagubă pentru ființa sau lucrul denumit de complementul indirect .

Într-o altă ediție, autorii aceleiași gamatici definesc complementul indirect ca ,,parte de propoziție care determină un verb , o locuțiune verbală, un adverb, un adjectiv, o locuțiune adjectivală, sau o interjecție, indicând obiectul căruia i se atribuie o acțiune,o insușire, o caracteristică “, apoi intervine o precizare:,,De multe ori rezultă un folos sau o pagubă pentru obiectul căruia i se atribuie o acțiune, o însușire sau o caracteristică“ .

V. Guțu Romalo susține că noua definiție detaliază particularitățile regentului, dar are defectul de a utiliza pentru indicarea caracteristicii distinctive în interiorul clasei complementelor, verbul – insuficient de precis, în acest context – a atribui („ obiectul căruia i se atribuie”) . Lipsa de claritate se agravează dacă ținem seama de faptul ca același verb apare și în definițtia predicatului.,,Predicatul este partea principală de propoziție care atribuie subiectului o acțiune, o stare sau o însușire. “

Autorii ,, Gramaticii limbii române “(2005) propun o definiție mai laconică și mai precisă:,,Complementul (obiectul) indirect, în forma sa prototipică, este un component actanțial al grupului verbal reprezentând destinatarul, beneficiarul procesului codificat de verb”.

Lingviștii încearcă să stabilească unele cauze ale dificultăților de definire: ,,Complementul indirect comportă dificultăți de definire cauzate de elementele sale regente, de părțile de vorbire în care se concretizează și de informația sa semantică in raport cu informația semantică a regentului”

Este de apreciat că informația semantică a complementului direct e generată de relația lui cu subiectul și predicatul și, datorită acestei relații, complementul indirect poate exprima mai multe tipuri de raporturi semantice.

1.2. Regentul complementului indirect.

În privința elementelor regente ale complementului indirect nu există unitate de vederi. Astfel, unii lingviști vorbesc de patru regenți: verbul, adverbul, adjectivul și interjecția. La acești patru regenți unii specialiști adauga un al cincilea, substantivul.

Indicând substantivele ca regente ale complementului indirect, motivează acest lucru prin faptul că substantivele respective ,,au temă verbală… sau aparțin unei familii în care intră un verb”.

C. Dimitriu susține că ,,opinia exprimată ignoră convenția gramaticală cvasiuniversală, impusă și prin tradiție, potrivit căreia ceea ce determină un regent de tip nominal este atribut, iar ceea ce determină un regent de tip verbal este complement…“

Trebuie să menționăm că interjecțiile apar destul de rar ca regente ale complementului indirect ( interjecții, onomatopee: pleosc, buf, și interjecții propriu-zise: bravo!, halal! , vai!). De asemenea, rar apare și adverbul în calitate de regent al complementului indirect, putând menționa aici adverbe de felul : aproape, departe ,etc.

În ce priveste adjectivul regent al complementului indirect, notăm că adjectivele pronominale și adjectivele numerale nu sunt niciodată regente ale complementelor indirecte.Nici adjectivele calificative nu sunt acceptate toate și de toți lingviștii ca regente ale complementului indirect. Ioan Iordan consideră că ,,adjectivele formate sau nu pe terenul limbii române, de felul :nepasător, supus, necesar, pot guverna complemente indirecte, intrucât au sensul… inrudit cu al verbului…”, pe când C. Dimitriu consideră că ,,aici importanță are nu proveniența adjectivelor, ci funcționarea lor în limba româna, găsind că pot avea în subordine complemente indirecte atât adjectivale – formații românești ( deschis, inrobit, recunoscător), cât și adjectivele moștenite sau imprumutate( bun, rău, beteag,necesar) etc.”

Complementul indirect răspunde la întrebarea ”cui ?” ( precedată sau nu de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale ale cazurilor genitiv, acuzativ), ” pentru cine ?”, “pentru ce ?”, “la cine ?”, “la ce?” , etc.

Am adus mamei o floare.

Cainele s-a repezit asupra brațului.

Eu mă bucur de reușita ta.

a)Determină un verb sau o locuțiune verbală, la mod personal sau nepersonal:

Verb la mod personal- Dau copilului mingea.

Verb la mod nepersonal:

Infinitiv: Tu ai putut oferi colegei o floare.

Supin: Noi am avut de scris tuturor.

Participiu : Florile oferite profesorului au fost albe.

Gerunziu :Temându-se de câine n-a intrat în curte.

Locuțiune verbală: El și-a adus aminte de vacanță.

b)Adjectiv sau locuțiune adjectivală:

Eu sunt mulțumită de munca ta.

Ea a venit încântată de excursia făcută in munți.

Este un om cu dare de mâna pentru prieteni.

c) Adverb sau locuțiune adverbială:

E bine de copilul ascultător.

E vai și amar de cei bolnavi.

d) Interjecție:

Vai de mine !

Halal de voi !

Bravo vouă !

Complementul indirect se exprimă prin:

Substantiv sau substitute în cazul genitiv, dativ, acuzativ.

Substantiv:

În genitiv : Vulturul s-a aruncat asupra puilor de găină.

Ei au luptat contra dușmanului.

Turcii au luptat împotriva lui Ștefan cel Mare.

Ei luptă împotriva părerilor de rău.

În dativ : Dau puilor câteva boabe de porumb.

Acest plan îl dau inginerului șef.

În acuzativ:El își amintește de copilărie.

Noi ne temem de câinele lup.

El se bucură de aceste aduceri aminte.

Substitute :

Pronume în :

Genitiv: Voi ați luptat contra lui.[ acestora, acelora, fiecaruia]

Acuzativ : Mă gândesc la el.[ la acesta, la acela, la celălalt]

Dativ : Îi dau lui cartea.[ acestuia, aceluia, celuilalt, fiecăruia]

Numeral în:

Genitiv : El singur a luptat împotriva a douazeci de dușmani.

Dativ : Primului dintre voi îi dau această carte.

Acuzativ : Tu te temi de primul.[ de trei, de amintiri etc. ]

Adjectiv substantivizat în:

Genitiv : Ei au luptat contra celui harnic.

Dativ : Celui harnic i se cuvine acest premiu.

Acuzativ : Mă bucur de cel harnic.

Pe lângă prepozițiile: ( de, la ) complementul indirect în acuzativ poate fi pecedat de prepozițiile : a, cu despre, din, după, în, pe, pentru, spre:

Miroase a trandafiri.

S-a batut cu fratele lui.

Vinul se face din struguri.

Te-ai adâncit în studiul limbii franceze.

S-a supărat pe părinți. Etc.

Complement indirect exprimat prin adjectiv:

Arată schimbarea, devenirea și însoțește verbele : a se face, a deveni, a

ajunge, a se preface, la moduri personale ( formând predicat nominal ) sau nepersonale ( având diferite funcții sintactice în propoziție ).

Ex. : Din bucuros, a devenit posomorât.

Din sărac, ai ajuns bogat.

Făcând din noapte zi, ai învațat toata cartea.

Complement indirect exprimat prin verbe la moduri nepersonale:

Infinitiv: El se teme a vorbi în fața mulțimii.

Gerunziu: Tu te-ai plictisit auzind aceeași muzică.

Supin: El era gata de alergat.

Complementul indirect se identifică ușor prin înlocuirea cu pronumele nehotărât ( ceva, cineva ) , precedat de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale.

Ex.: – El și-a amintit de vacanță. El și-a aminti de ceva.

-Te temi de omul rău. Te temi de cineva.

Anumite verbe și adjective cer construcții complementului indirect cu sau fără prepoziție.

Verbe reflexive: a-și aminti de…, a-și aduce aminte de…, a se teme de…, a se bucura de…, a se întrista de…, a se plictisi de…, a se sătura de…, a se pricepe la…, a se complace în…, a se gândi la…, a se mulțumi cu…, a se opune…, a se repezi la…etc.

Verbe active: a oferi cuiva (cuiva), a propune (cuiva), a da (cuiva), a acorda (cuiva), a lua (cuiva) etc.

Adjective: asemănător cu…, comparabil cu…, increzător în…, incomparabil cu…, gata de…, dispus la…, mulțumit(nemulțumit) de…, satisfăcut(nesatisfăcut) de…, folositor la…, util(cuiva) etc.

Complementul indirect poate fi:

Simplu – format dintr-o singură parte de vorbire

Ex.: El se gândește la vacanță.

Multiplu – format din mai multe părți de vorbire, în raport de coordonare

Ex..: El se gândește la vacanță, la colegii săi, la nisipul de aur de pe litoral.

Complementul indirect al unui adverb.

Complementul indirect pe lângă un adverb este destul de rar. El poate fi întâlnit mai ales in cadrul unui complement circumstanțial format din mai multe cuvinte.Astfel, in propoziția: „ Încăpățânarea lui crește potrivit cu stăruințele ei” [ Caragiale,apud A. Ciobanu,Sintaxa practică, p.84] exista un complement circumstanțial de mod: potrivit cu stăruințele ei( în conformitate cu…), dar în interiorul acestui complement circumstanțial se poate distinge complementul indirect al adverbului potrivit.

1.3.Dubla exprimare a complementului indirect.

În strânsă legătură cu topica și în funcție de insistența, de precizarea conținutului , este posibilă exprimarea de două ori a aceluiași complement indirect. Ca și în cazul complementului direct, dublarea complementului indirect se realizează prin formele neaccentuate ale pronumelui personal, dar pentru cazul dativ.

Când un complement indirect este exprimat înaintea verbului ( deoarece numai față de acest regent poate fi dublat), atunci are loc fenomenul de reluare, iar când este exprimat în urma verbului, are loc anticiparea.

Condițiile reluării:

1)Reluarea obligatorie:

-Dacă este exprimat prin substantive de orice fel în cazul dativ

„ Lui Nicoară i s-a zbătut inima în piept”[Sadoveanu,apud V. Ciobanu,Dublarea complementului direct sau a celui indirect (în sincronie și diacronie) // RLȘL,p.62]

„ Undeva o mama a visat

Că fiului ei concediu i-au dat. „[Beniuc,apud A. Ciobanu,Sintaxa practică ,p.83.]

„Copilei îi plăcea să-l vadă în prejma ei…”[ Sadoveanu,apud V. Ciobanu,Dublarea complementului direct sau a celui indirect (în sincronie și diacronie) // RLȘL,p.63]

-Dacă este exprimat prin pronume personale, demonstrative, sau relativ-interogative ( cu excepția lui cine):

„ Mie, unuia, imi este cu neputință să cuget la asa ceva.”[ Galaction,apud G. Pană Dindelegan,Teorie și analiză gramaticală,p.125]

„ Acelora le-am comunicat chiar eu.”

„Molima, căreia, nu i se cunoaște încă numele, bântuie țara.”[A. Maniu, Versuri in proză, p.123]

2)Reluarea facultativă:

-Dacă este exprimat prin substantive, nume de persoană( proprii sau comune):

„Dar acest lucru nu i se putea intâmpla Mariei; de atunci li s-a tăiat pofta oamenilor să mai vină aici „

-Dacă este exprimat prin pronume nehotărât sau negativ:

„ Le-am spus unora să mai aștepte.”

„ Nu i-am spus nimănui secretul.”

Condițiile anticipării:

Coteanu în „ Anticiparea complementului prin pronume,o regulă gramaticală nouă?” spune că anticiparea nu este pe de o parte decât reversal reluării, pe de altă parte că are caracter popular, fiind o precizare stilistică provenită din vorbirea curentă.

Anticiparea complementului indirect se prezintă ca:

Obligatorie:

-dacă este exprimat prin formele accentuate de dativ ale pronumelui personal sau prin pronume demonstrative, plasat în urma verbului:

Ex.:

“Spune-mi acuma tu mie, daca ai uitat datoria si juramântul ce ne leagă.”[Sadoveanu, apud V. Ciobanu,Dublarea complementului direct sau a celui indirect (în sincronie și diacronie) // RLȘL,p.65]

“ Scutește-l de atâta oboseală și da-i și lui un dar…”[Caragiale, apud G. Pană Dindelegan,Teorie și analiză gramaticală,p.126]

“ Măi, ce bucurie ne-a fost dat nouă să avem în ziua asta de vineri.”[Sadoveanu, apud V. Ciobanu,Dublarea complementului direct sau a celui indirect (în sincronie și diacronie) // RLȘL,p.66]

„Le-a dat acestora sfatul cel mai bun.”

„I-a spus celeilalte să nu mai aștepte.”

Facultativă:

-dacă este exprimat prin substantive, nume de persoană( proprii sau comune):

Ex.:

„Dar acest lucru nu i se putea întâmpla lui Filimon.”[Pavel Dan, apud A.Ciobanu,Sintaxa practică ,p.84].

„De atunci li s-a tăiat pofta flăcăilor să mai calce hanul…”[Caragiale, apud A. Ciobanu,Sintaxa practică ,p.86]

-daca este exprimat prin pronume nehotărât sau negativ:

„Le-am spus unora să mai aștepte.”

-față de:

„ Am spus unora să aștepte.”

-și:

„Nu i-am spus nimănui secretul.”

-față de:

„N-am spus nimănui secretul.”

Delimitarea complementului indirect de alte părți secundare de propoziție.

Posibilitatea construirii complementului indirect cu numeroase propoziții, cât și faptul caprin el sunt complinite și alte părți de vorbire( verbe, adjective și interjecții), duce, de multe ori, la dubiu în privința delimitării complementului indirect de alte complemente( de agent și sociativ) și de unele circumstanțiale( instrumental și de relație).

În literatura de specialitate s-au emis doua opinii: unii consideră că în cazul dualității de întrebari( a circumstanțialelor și a complementelor indirecte) preferința trebuie dată circumstanțialului.Alții socot că în asemenea situații fluctuante e nevoie să ne conducem de criterii logico-semantice, contextuale și transformaționale.

Am scos căldarea din casă. – complement circumstanțial de loc, dar: Am scos batista din poșetă. – complement indirect.

De aceea considerăm ca nu e necesar să insistăm asupra unor elemente specifice ale complementului indirect, paralel cu cele mentionate.

COMPLEMENTUL INDIRECT SI CEL DE AGENT

Deosebirea dintre aceste două complemente este urmatoarea: complementului indirect i se atribuie, i se atasează o acțiune, iar complementul de agent este autor al acțiunii verbelor la diateza pasivă sau reflexivă cu înțeles pasiv.

Ex.: Și-a amintit de ei. – complement indirect.

Lucrarea este scrisă de ei .– complement de agent.

COMPLEMENTUL INDIRECT SI CEL SOCIATIV

În distingerea acestor două feluri de complemente se nasc din folosirea aceleiași prepoziții( cu ) și din confuzia dintre atașare și însoțire.

Ex.: Se poartă atent cu bătrânii.- complement indirect

Cu moșul nu-i chip să discuți liniștit. – complement sociativ.

În primul exemplu e vorba de atașarea acțiunii unui obiect, iar in al doilea e evidență însoțirea subiectului în desfășurarea acțiunii.

COMPLEMENTUL INDIRECT ȘI CIRCUMSTANȚIAL INSTRUMENTAL

Dificultăți în delimitarea complementului indirect de circumstanțial instrumental se ivesc mai ales când este vorba de materie:

Ex.: „ Întâi i-am hrănit cu mălaiul meu și cu peștele meu.” [M.Sadoveanu,apud

G. Pană Dindelegan,Teorie și analiză gramaticală,p.128]

„Lampa de petrol ce atârna din tavan peste mescioara încărcată cu cuie de lemn, și calaprade, și scule lăsa restul odăiței intr-o obscuritate.” [L.Rebreanu,apud G. Pană Dindelegan,Teorie și analiză gramaticală,p.129]

La efectuarea unei analize juste ne ajută sensul lexical al cuvintelor regente. Astfel, „i-am hranit” are sensul de atribuire, de atașare, deci „cu malaiul”, „cu peștele” sunt complemente indirecte. Această interpretare este susținută și de posibilitatea corelării lor cu complementele directe: le-am dat să mănânce „mălaiul” meu și „peștele”meu. „Cu cuie,(cu)calaprade si (cu) scule” reprezintă clar instrumentele(materia) care au contribuit la realizarea acțiunii.

COMPLEMENTUL INDIRECT ȘI CIRCUMSTANȚIAL DE RELAȚIE

Construite cu aceleași prepoziții, complementul indirect și circumstanțial de relație pot fi confundate și ca determinante ale verbului, dar mai cu seamă ca determinante ale adjectivului.Am amintit în acest sens, că verbele de declarație, de cunoaștere, de cugetare se construiesc cu un complement indirect( a vorbi, a zice, a înțelege, a pricepe, a ști, a gândi, a amini etc.).

Ex.: „Nu atât despre asta voiam să opăiesc, cât despre vicleșugurile muierilor, care sunt nesfârșite și minunate.” [ M.Sadoveanu,apud A.Ciobanu,Sintaxa practică ,p.88].

Referitor la obiect, prin limitarea acțiunii la el sau la o parte a lui, se face cu ajutorul circumstanțialului de relație:

Ex.: „ Despre Nadina( referitor la Nadina, în privința Nadinei) n-are nici o grijă.”[L.Rebreanu,apud A.Ciobanu,Sintaxa practică ,p.89]

CONSTRUCȚII PREPOZIȚIONALE ECHIVALENTE CU DATIVUL

Acuzativul cu la corespunde de cele mai multe ori complementului indirect în dativ ; construcția cu la este folosită îndeosebi în limba vorbită, familiară și în limba literaturii populare:

Ex.:

„-Cui? Cui ai dat-o, nenorocito!

-La o chivuță.”[ Caragiale,apud A.Ciobanu,Sintaxa practică ,p.90]

„ Iar la cea maicuță

Să nu spui, drăguță,

Că la nunta mea

A căzut o stea.” [ Alecsandri,apud G. Pană Dindelegan,Teorie și analiză gramaticală,p.129].

Verbele construite în mod obișnuit cu dativul pot primi și în limba literară construcția prepozițională cu la atunci când complementul e nume de persoană la plural ( și mai ales însoțit de un numeral sau alt determinant cu sens cantitativ):

Ex.:S-au dat prime la zece fruntași in producție.

Comunică la toți domnii.

De asemenea, când complementul e exprimat prin:

Numerale:

„ La trei le-au tăiat capul cu satârul…”[ Delavrancea, apud G. Pană Dindelegan,Teorie și analiză gramaticală,p.130]

Te spun la mame.

Adjective substantivizate:

„ Închinând ale lor versuri la puternici…”[Eminescu, apud D. Irimia,Gramatica limbii române,p.416]

Construcția cu la e folosită și cu anumite pronume: altul, cineva, nimeni.

Ex.:„Nimic din tot ce-a spus la alții![ Minulescu, apud V.Gutu Romalo,Sintaxa limbii române.Probleme si interpretari,p.180].

„ Taina noastră-n veci de veci

La nimeni n-o s-o spui![ G.Coșbuc,apud D.Irimia,Gramatica limbii române,p.417]

Tot unui dativ îi corespunde și construcția alcătuită dintr-un dativ cu prepoziția către, care este des întâlnită în textele arhaizante și regionale. Construcția apare, mai ales, după verbele: a zice, a spune, a scrie, etc.

„De din vale de Rovine

Grăim, doamnă, catre tine.”[Eminescu,apud V.Gutu Romalo,Sintaxa limbii române.Probleme si interpretari,p. 181].

„Zise el către oameni.”[Sadoveanu,apud D.Irimia,Gramatica limbii române,p.418].

Verbele și adjectivele determinate de complementul indirect indicând obiectul căruia ne adresăm, căruia îi atribuim ceva, se pot construe atât cu dativul cât și cu prepoziție.

Unele verbe și adjective se construiesc mai ales cu dativul: a aminti(cuiva), a anunța, a comunica, a declara, a divulga, a atribui(cuiva), a da, a destina, a decerna, a încredința, a preda, a (se) împotrivi(cuiva), a opune, etc.

Altele se construiesc în aceeași măsură atât cu dativul cât și cu prepoziții:

Verbe:

A se încrede cuiva( în cineva).

A contraveni dispozițiilor date(la dispozițiile date).

A rezista cuiva(la ceva).

Complementul indirect cu rol de subiect logic

Complementele indirect care determină verbe impersonale sau forme unipersonale ale unor verbe personale au rol de subiect logic:

Ex.: ,,Dar pentru ca să poată scrie, îi trebuie liniște.”[Vlahuță,apud V. Ciobanu,Dublarea complementului direct sau a celui indirect (în sincronie și diacronie) // RLȘL,p.67]

„Mie mi se cuvine această cinste.”[Creangă,apud G. Pană Dindelegan,Teorie și analiză gramaticală,p.130].

De asemenea, pe lângă verbul a fi în expresii ca: mi-e dor, ți-e milă,, complementul indirect(mi, ți) are rol de subiect logic, iar substantivele:(dor,milă) sunt subiecte gramaticale.

De cauză:

„Trage, mândro, dor de mine

Că eu am tras pentru tine”.[J.Bădescu,apud A. Ciobanu,Sintaxa practică,p.87].

Complementul indirect cu nuanță cauzală apare mai ales după verbele: a regreta, a se căi, a mulțumi, construite cu prepoziția(pentru).

De scop: Mă pregătesc de examen.

De loc : „ Se uita galeș la dânsul.”[Ispirescu,apud D. Irimia,Gramatica limbii române,p.420].

De condiție: „M-aș bucura de revenirea ta.

Nuanța condițională se datorește modului condițional din propoziția regentă.

Ex.: M-aș bucura dacă ai veni.

LOCUL COMPLEMENTULUI INDIRECT

Locul obișnuit al complementului obiect indirect este după cuvântul determinat dar el poate sta și înaintea acestuia:

Ex.: „ Unii își trăiesc viața, alții o înclină un unui vis.”[Mihail Sadoveanu, Nicoară Potcoavă,p.78]

„ Dunarii fac turcii vad. ”[Șt. O.Iosif, Gruia,p.23]

Complementul indirect poate sta chiar lângă cuvantul determinat, ca în exemplele de mai sus, sau poate fi despărțit de acestea prin alte parți de propoziție:

Ex.: Ne apropiem tot mai mult de ținta călătoriei noastre.

De partea aceasta a grădinii mă ocup eu.

Când complementul indirect exprimat printr-un pronume neaccentuat in dativ determină un verb la infinitiv aflat după verbul „ a putea „( deci un infinitiv fără prepoziția „ a „), pronumele neaccentuat în dativ ( ca și cel în acuzativ) se așează, in limba literară actuală, înaintea verbului „ a putea „:

Îmi poți spune, îți pot spune, îi poți spune, etc.

Îmi pot aduce, îți poți aduce, își poate aduce etc.

Mi-am ( ți-ai, și-a etc.) putut aduce (orice).

Fac excepție construcțiile cu gerunziul verbului „ a putea „, care, asemenea oricărui gerunziu, primește pronumele neaccentuat la dreapta lui: putându-mi ( putându-ți, putându-și etc.) aduce (orice).

CAPITOLUL2.SUBORDONATA COMPLETIVĂ INDIRECTĂ

2.1.Date generale.

Subordonata completivă indirectă are rolul complementului indirect,la nivel de fraza,pe langa propoziția regenta.Indeplinește funcția de complement indirect pe lângă un verb tranzitiv,o locuțiune verbală,un adjectiv sau o interjecție predicativă din propoziția regentă.

Răspunde la intrebările complementului indirect:cui?(asupra,contra,imptriva cui?),de cine?,de ce?,pentru cine?,pentru ce?la cine?,la ce?in ce?,din ce?,etc.

Ofer aceste flori1/ cui le merită2/.

Mi-am adus aminte1/ că te-am vazut in parc2/.

E un om ingăduitor1/ fată de cine greșește2/.

Vai1/ de cine crede in politicieni2/.

Altfel spus,subordontata completivă indirectă arată obiectul asupra caruia se răsfrânge indirect acțiunea unui verb,a unei locuțiuni verbale sau conținutul unei interjecții predicative din propoziția regent,sau căruia i se atribuie o acțiune,o insușire sau o caracteristică.

Subordonata completivă indirectă indeplinește in fraza o funcție identică cu aceea a unei părți secundare de propoziție(complementul indirect),la care se poate reduce prin

Corespondența dintre subordonata completivă indirect si complementul indirect este aproape totală și ea se reflectă nu numai in conținut(ideea de obiect indirect) și in denumirile lor asemănătoare,ci și in folosirea aceleiași intrebari,a acelorași elemente determinate,a aceluiași procedeu de anticipare și reluare,a aceleiași topici și punctuații,in absența elementelor correlative.

Subordonata completivă indirect are insa alte mijloace de introducere in frază decat complementul indirect in propoziție,singurele lor elemente comune,din acest punct de vedere,fiind numai unele prepoziții,folosite in propoziție pentru legarea complementelor indirecte de elementele lor regente,iar in fraza,inaintea unor elemente introductive,pentru asigurarea unor nuanțe de sens sau a unor funcții sintactice ale acestora.

1.Elementul regent care cere in frază o completiva indirecta este un verb,un adjectiv,un adverb sau o interjecție:

a)un verb:

-la mod personal:

Ofer aceste flori1/ cui le merită2/.

-la mod nepersonal:

M-am bucurat oferind flori1/ cui le merită2/.

-locuțiune verbală:

Mi-am adus aminte1/ ca te-am vazut in parc2/.

b)adjectiv:

El a sosit bucuros1/ că a reușit la examen2/.

locuțiune adjectivală:

El este mana spartă1/ pentru cine il laudă2/.

c)adverb:

E rău1/ de cine este sărac2/.

locuțiune verbală:

El exersează la pian pe furiș1/ de cine il crede fără talent2/.

d)interjecție:

Vai1/ de cine nu ascultă de părinți2/.

2.Elemente relaționale care introduc in frază completiva indirectă sunt:

a)Conjuncțiile și locuțiunile conjuncționale subordonatoare:ca,să,dacă,de,cum că(conjuncție compusă),pentru că(locuțiune conjuncțională).

Exemple:

El se teme1/ că va intarzia la examen2/.

Tu te gândești1/ să pleci in vacanță la munte2/.

Te gândești1/ dacă vei reuși la examen2/.

Bunicul se teme1/ de intârziem mai mult noaptea2/.

Noi ne temem1/ cum că trenul va intârzia2/.

Eu sunt satisfăcută1/ pentru că am reușit la examen2/.

b)Pronume și adjective relative:care,cine,ce,câte,cât ce,ceea ce,cei ce,cele ce,in cazurile dativ,nominative,genitive,acuzativ.

-nominativ:

Nu-și aducea aminte1/ cine ești tu2/.

Mă gândesc1/ care va fi răspunsul tău2/.

Nu mi-am dat seama1/ ce luase foc in curte2/.

-genitiv:

Mi-am amintit1/ al cui stilou era pe masă2/.

Tu lupți1/ impotriva cui te-a neândreptățit2/.

Eu mi-am adus aminte1/ a cărei eleve era cartea2/.

-dativ:

Ofer florile1/ cui le cere2/.

Dau premiul1/ căruia il merită2/.

-acuzativ:

Tu te gândești1/ la cine te-a căutat2/.

Să nu ai incredere1/ in cine nu cunoști2/.

El se bucură1/ de ce ii povestești2/.

Eu mi-am amintit1/ de ceea ce mi-ai spus2/.

El și-a adus aminte1/ cu care prieten a fost la mare2/.

c)Pronume și adjective nehotărâte:oricare,oricine,orice,cât,câtă,etc.

-genitiv:

El lupta1/ impotriva oricăruia il supara2/.

-dativ:

Premiile au fost oferite1/ oricui le merită2/.

-acuzativ:

Nu mi-am amintit1/ cât zahăr am pus in prăjitura2/.

d)Adverbe relative:unde,când,cum,incotro,cât.

Nu-mi aduc aminte1/ când s-a intamplat2/.

Se mira1/ cum a reușit sa scrie poezia2/.

Nu are idee1/ incotro a plecat2/.

Nu-mi dau seama1/ unde ma aflu2/.

Te uită1/ cum ninge decembrie2/[G.Bacovia,apud D. Irimia,Gramatica limbii române, p. 420]

Subordonatele introduse prin conjunctiva subordonatoare ,,că”,dupa verbe care exprimă stări sufletești,emoții, ca ,,a se mira,a se minuna’’ sau teama,ca ,,a se teme,a se infricoșa’’ sunt la granița dintre completivele indirect și completivele circumstanțiale de cauza.

Se mira1/ că nu știe asta2/.

S-a temut1/ că-l vor vedea prietenii2/.

Când subordonatele completive sunt introduse prin ,,să’’,etc. sunt completive indirecte:

Mă tem1/ să vin acasă2/.

Se sperie1/ să nu piardă cursa2/.

Totuși,în aceste exemple,ele se apropie de subordonatele circumstanțiale de condiție(….dacă vin acasă,……dacă pierde cursa).Nuanța condițională este și mai pregnantă,dacă verbul din regenta este la condiționalul optativ:

S-ar mira1/ sa-l vada tată2/.

S-ar minuna1/ să-i găsească acolo2/.

Părțile de propozițe intercalate intre componentele conjuncției subordonatoare compuse ,,ca…..să’’,care introduc completiva indirectă,sunt:subiectul,singur sau insoțit de atribute:

,,Mereu se gândește1/ că aceste experiențe să fie pentru totdeauna abandonate2/’’ si complementul:

,,Nu mă așteptam1/ ca aici,peste zi,sa intâlnesc atâția cunoscuți2/.’’

Uneori se poate intercala chiar o propoziție subordonată completivei indirecte:

M-aș mira1/ ca,după ce pune mana pe bani,să-ți mai dea ceva2/.

Gheorghe Constantinescu-Dobridor susține că subordonatele introduse prin ,,către cine’’ și ,,spre cine’’,de tipul:

M-am adresat1/către cine venise2/.

M-am adresat1/ spre cine-mi vorbise2/.

pot fi usor confundate cu subordonatele circumstanțiale de loc.

2.2. Contrageri și dezvoltări

Subordonata completivă indirectă se contrage in complement indirect, prin inlocuirea intregii propoziții cu o parte de vorbire ce poate indeplini funcția sintactică de complement indirect.

Exemple:

Bătrânul se bucură 1/ de oricine îl vizitează2/.

De oricine îl vizitează=de musafiri

Bătrânul se bucură de musafirii săi.

Un complement indirect se poate dezvolta într-o subordonată completivă indirectă, înlocuindu-l cu o propoziție nou formată care să îndeplinească funcția sintactică de completivă indirect pe lângă un element regent existent în propoziția dată.

El se gândește la vacanță.

La vacanță>că va pleca în vacanță

El se gândește1/ că va pleca în vacanță2/.

Alte contrageri:

Îi răspund/cuiîntreabă.

Îi răspund lui Costică.

Se gândește/cum ar reacționa.

Se gândește la reacția lui.

Îi este teamă/ că refuză.

Îi este teamă de refuzul lui.

Întrebările folosite pentru identificarea subminată completive indirecte joacă un rol important.

Asemenea complementului indirect echivalent, completive indirect are două tipuri de întrebări:

Cui, pentru completiva indirectă corespunzătoare complementului indirect în dativ:

Se adresează întotdeauna/cui nu trebuie.

Dă informații/oricui îl solicită.

Comparativ cu:Dau o carte colegului meu.

Scriu o scrisoare mamei.

În principiu, acest tip de completivă indirectă nu pune probleme în analiză, întrucât nu are cu ce se confunda(nu există altă subminată care să răspundă la întrebarea cui.)

Întrebările pe bază de cine (despre cine , de cine, pentru cine etc.) se pun de regulă corect și fără dificultate, conducând aproape fără echivoc la completiva indirectă.

Singura întrebare pe bază de cine comună competivei indirecte și completivei directe este pe cine, situație în care deosebirea între cele două subordonate nu se poate face nicidecum prin întrebare, ci numai prin examinarea termenului recent .Întrucât această întrebare aparține în primul rând completivei directe .(A invitat la expozitie/pe cine i-i prieten), apariția ei pentru completiva indirectă este un fapt aparte.O întâlnim pe lângă două tipuri de verbe:

Alte ’’adversității afective’’, utilizate cu pronumele reflexiv în acuzativ sau la participiu(cu valoare adjectivală): a se supăra(a fi supărat)pe….a se înfuria(a fi înfuriat)pe….a se mânia (a fi mâniat)pe….a se enerva(a fi enervat)pe…..:

Nu te înfuria/pe cine nu e cazul.

Este supărat/pe oricine nu-i de acord cu părerile lui.

Fiind verbe monotranzitive, când sunt însoțite de pronume reflexiv în acuzativ sau trecute la participiu, ele se intranziteaza și ca atare nu mai pot avea în subordine nici complement direct și nici completivă directă.Cum cea mai apropiată prin construcție și sens de completive directă este completiva indirectă, subordonata aici în discuție este o completive indirecta.

Verbe intranzitive construite cu prepoziția pe:

a miza pe…., a paria pe…., a conta pe…., etc și câteva locuțiuni: a pune pariu, a pune rămășag, a pune ochii, a pune mâna:

Contați și voi/pe cine cred eu?

2.3.Topica si punctuația.

Subordonata completivă indirectă stă, de obicei, în urma verbului regent.

Mă gândesc/să plec la studii în străinătate.

Nimeni nu se interesa/cum merg cu școala.[Mihail Sadoveanu,apud Stefania Popescu,Gramatica practica a limbii romane,p.120]

Foarte rar, în poezie sau în proverbe, completiva indirectă precedă propoziția regentă:

De ce m-am temut/n-am scăpat.[Mihail Sadoveanu,apud Ion Diaconsecu,Probleme de sintaxa a limbii romane actuale,p.176]

În asemenea caz, completiva indirectă se desparte cu virgulă.Când urmează după regentă, nu se desparte prin virgulă.

Reluarea cât și anticiparea unei prepoziții indirecte sunt facultative și mult mai rar intâlnite decat la completiva directă .Poate fi reluată și anticipată prin formele neaccentuate de dativ persoana a IIIasingular, ale pronumelui personal.

Se scrie prepoziția completivă indirectă daca este plasată înaintea regentei.Atât reluarea, cât și anticiparea se pot produce dacă subordonata respectivă este introdusă printr-un pronume relativ sau nehotărât.

Cui nu-i trebuie,/nu-I da.

Ii dau/cui se cuvine.

Dau/cui se cuvine.

I le-a imprumutat/oricui a avut nevoie de ele.

Datorită diversității jonctivelor introductive și a regenților suborodnatei completive indirecte, această subminată prezinta dificultăți in identificarea ezitată de alte tipuri de subminate.

De pildă, in cele două exemple folosite de autorii gramaticii romane

‘’Acuma mă gândesc/că poate vedea ceva inainte.’’[Mihail Sadoveanu,apud Stefania Popescu,Gramatica practica a limbii romane,p.138]

și ‘’el se gândește să-i pedepsească cu mult mai aspru’’[Caragiale, apud Ion Diaconsecu,Probleme de sintaxa a limbii romane actuale,p.186]

Nu există nici un indiciu formal care sa indreptățească analiza primei subordonate drept completive directă, iar a celei de-a doua drept completivă indirectă.

Aplicând procedeul transformării, in ambele cazuri propozițiile corespund unui complement indirect:

…… mă gândesc la faptul de a putea vedea….sau la pedepsirea mult mai aspră.

Propoziția subordonată indirectă poate fi confirmată cu o subminată circumstanțială finală:

’’Adevărații binefăcători sunt acei care-l ajută pe omul muncitor să se elibereze treptat de sclavie”.

Se străduiește/să-l aducă acasă.

Se chinuiește/să-l crească.

(ajuta la ce?ajuta – cu ce scop?)

Propoziția subminată indirectă poate fi conformată cu circumstanțiale de cauză:

El se mira/de ce a vazut.

Imi pare rău/pentru că nu a aflat la timp.

,,Aș fi vrut să-l aud vorbind ca un veteran de epopee, mirându-se de ce a văzut și insultând stupiditatea omenească,,[Mihail Sadoveanu, apud Stefania Popescu,Gramatica practica a limbii romane,p.140]

CONCLUZII

Complementul indirect

Complementul indirect este partea secundară de propoziție care determină un verb tranzitiv sau netranzitiv,un adverb,un adjectiv sau o interjecție,indicând,in general,obiectul căruia i se atribuie o acțiune(sau o însusire).O altă schimbare radicală este introducerea complementului prepozițional.

Complementul indirect arată obiectul asupra căruia se răsfrânge indirect acțiunea exprimată de verb.

După noua gramatică,GALR 2005/2008,complementul(obiectul) indirect,in forma sa prototipică,este un component actanțial al grupului verbal,reprezentând destinatarul,beneficiarul procesului codificat prin verb.La nivelul propoziției se exprimă fie numeric prin clitic pronominal în dativ(Ion îti/ne trimite niște ziare.),fie numai prin nominal(substantiv,pronume nonclitic,numeral cu valoare pronominală) in dativ fără prepoziție (Ion trimite niște ziare prietenilor săi/unora/amândurora),fie prin nominal coocurent cu un clitic pronominal coreferențial,ambele in dativ(Ion le trimite niște ziare prietenilor săi/unora/amândurora).La nivel frastic se exprimă printr-o propoziție relativă fără antecedent,dublată sau nu în regentă prin clitic pronominal(Ion îi trimite ziare cui i-a promis).

Caracteristici sintactice

Complementul indirect se actualizează in grupul verbal interjecțional,adjectival sau adverbial,ca termen subordonat in cadrul unei relații de dependență stabilite cu centrul grupului.

Conform noii gramatici GALR 2005/2008 complementul indirect,in majoritatea situațiilor este un constituent obligatoriu al grupului verbal,adjectival,rar (adverbial),fiind în consecință,nesuprimabil:Vei acționa conform planului.

Complementul indirect poate fi însă și un constituent facultativ al grupului,în vecinătatea unor regenți care nu-l implică matricial:Ion ne-a recitat o poezie.

Clasa de substituție a complementului indirect cuprinde următoarele realizări:

-nominal(substantiv,pronume nonclictic,numeral substitut variabil) in cazul dativ,uneori dublat prin clitic;

-clitic de pronume personal sau reflexiv în cazul dativ;

-grup prepozițional având drept cap fie prepoziția ,,la”+nominal în acuzativ,fie prepoziția ,,către”+nominal în acuzativ;

-construcția ,,celor”+numeral cardinal invariabil;

-construcția ,,celui de/celei de”+nominal ordinal invariabil;

-prepoziție relativă fără antecedent,rar inclusă într-un grup prepozițional(fragment).

Propoziția subordonată completivă indirectă

Propoziția subordonată completivă indirectă este o propoziție subordonată având la nivel de frază rolul complementului indirect pe lângă propoziția regentă.

Identificarea propoziției completive indirecte poate fi realizată mai ușor prin delimitarea ei,pe de o parte,de completiva directă,și,pe de alta,de circumstanțiale.Deosebirea de completiva directă reiese din referirea la natura verbului determinat.Completiva directă determină întotdeauna un verb tranzitiv,iar completiva indirectă poate determina atât un verb tranzitiv,cât si unul intranzitiv.

Completiva indirectă se deosebește de circumstanțiale mai ales prin conținut,deoarece completiva indirectă se referă mai mult la verbul determinant arătând obiectul căruia i se atribuie o acțiune,iar circumstanțialele arată imprejurările în care se săvârșește acțiunea.

Propozițiile completive indirecte sunt introduse prin numeroase conjuncții și locuțiuni conjuncționale,pronume și adjective relative interogative sau nehotărâte,adverbe relative interogative.Ca și în cazul completivei directe,mulțimea elementelor prin care pot fi introduse completivele indirecte nu recomadă recunoașterea completivelor indirecte după cuvântul care le introduce.Cele mai multe completive indirecte determină verbe intranzitive.Completiva indirectă poate determina și o locuțiune verbală intranzitivă,un adjectiv,care poate fi nume predicativ sau atribut.

Propoziția completivă indirectă așezată după regentă nu se desparte prin virgulă.Când este așezată înaintea regentei se desparte,de obicei,prin virgulă.

BIBLIOGRAFIE

1.Gramatica limbii române,vol. II,București,1954,Editura Academiei,p.117-132.

2.Gramatica limbii române,vol.II,Editia a II-a revăzută si adăugită,București,1963,Editura Academiei,p.159-168.

3.Gramatica limbii române.Enunțul.Vol. II, București, Editura Academiei Române,2005,p.397-450.

4.Ciobanu,A.,Sintaxa practică,Chișinău, Lumina,1991, p. 83-88.

5.Ciobanu,V.,Dublarea complementului direct sau a celui indirect (în sincronie si diacronie) // RLSL, 1998, nr. 6, p. 62-67.

6.Diaconescu,Ion,Probleme de sintaxă a limbii române actuale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989,p.150-200.

7.Dimitriu,C.,Tratat de gramatică a limbii române.Sintaxa,Iași, Institutul European, 2002, p.1147-1430.

8.Guțu Romalo,V.,Sintaxa limbii române.Probleme și interpretări,București, Editura didactică și pedagogică,1973, p.174-181.

9. Irimia,D.,Gramatica limbii române, Iași, Polirom, 2000, p. 415-420.

10.Neamțu,G.G.,Teoria și practica analizei gramaticale,Cluj-Napoca,Editura Excelsior,1999,p.29-109.

11.Pană-Dindelegan,G.,Teorie și analiză gramaticală, București, 1994,p.125-131.

12.Popescu,Ștefania,Gramatica practică a limbii romane,București,Editura Tedit,2009,p.110-140.

ANEXE

ANEXA 1 :

Proiect de lecție:Complementul indirect

Clasa a Vlll-a

Disciplina: Limba română

Subiectul: Complementul indirect

Tip de lecție: Lecție mixtă (actualizarea cunoștințelor dobândite anterior, transmiterea și însușirea de noi cunoștințe).

Obiective operaționale:

1. Cognitive. La finalul lecției, elevii vor fi capabili:

a. să identifice complementul indirect

b. să identifice regenții complementului indirect

c. să contruiască enunțuri care să conțină complemente indirecte de diverse tipuri

2. Afective: Cultivarea interesului pentru studierea limbii române și folosirea ei corectă

STRATEGIA DIDACTICĂ

1. Metode si procedee: invățarea prin descoperirea, exercițiul, expunerea, conversația, discuția liberă, problematizarea.

2. Forme de organizare: frontal, individual.

3. Resurse: manualul Humanitas, caietele de clasă, culegerea de exerciții, dosarele cu fișe ale elevilor, capacitățile de receptare ale elevilor și cunoștiintele lor anterioare.

MATERIAL BIBLIOGRAFIC:

-Programa de limba și literatura română pentru clasele V-VIII,Parfene, C., Metodica studierii limbii și literaturii române în școală. Ghid teoretico-aplicativ, Iași, Ed. Polirom, 1999;

-Cucoș, C., „Pedagogie”, Ed. Polirom, Iasi, 1996

-Gramatica Academiei, ed.ll, 2005

-Pană-Dindelegan, Gabriela, Elemente de gramatică. Dificultăți, controverse, noi interpretări.

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

Organizarea clasei: se face prezența, elevii deschid caietele și se pregătesc de oră

1. Actualizarea cunoștintelor: elevii isi amintesc de cunoștiințele referitoare la complement, felurile acestuia, regenții și modul de recunoaștere. De asemenea, elevii iși amintesc celelalte părți de propoziție. Se dicută tema si se clarifică aspectele neclare. Activitatea este frontală, se incearcă atragerea întregului colectiv in discuții.

2. Captarea atenției: vom studia complementul indirect și vom vedea care sunt elementele lui regente, cum se recunoaște și care sunt valorile.

3. Anunțarea subiectului: se anunță tema și obiectivele propuse;Se scrie pe tablă și pe caiete titlul lecției.

4. Conducerea invățării și asigurarea feed-backului.

Profesorul da definitia complementului solicitand elevii sa completeze anumite parti din acesta. Elevii sunt astfel activizati si retin mai usor caracteristicile complementului indirect.

Profesorul scrie pe tabla câteva exemple: I-am trimis colegului o carte despre India. Vom vorbi despre aspecte legate de eficiență. Astfel elevii își vor aminti că acest complement poate sta atât în acuzativ cât și in dativ. Sunt intrebați in ce alt caz mai poate sta complementul indirect, elevii amintindu-și de genitivul prepozitional.

Se rezolvă apoi exercitiile din manual, elevii scriind în caiete doar complementul, partea de vorbire și cazul acesteia. Se urmărește precizarea clasei de distribuție a compl.indir.: subst/pron/numeral in Ac,G si D, verb/loc.vb., adj.

5.Obținerea performanței si evaluare formativă. Participarea elevilor este satisfacatoare dacă toti se implica in rezolvarile propuse de colegii lor, notând in același timp unele dintre variante care li se par mai adecvate.

ANEXA 2 :

Model de analiză pentru complementul indirect

Identificați complementele indirecte din textul de mai jos si analizați părțile de vorbire prin care se exprimă:

“Caragea, cu toată furia de care era stăpânit, nu-i răspunse nimic la toate înfruntările ce arunca bătrânul cu atâta aprindere și curagiu asupra favoritului său.”

Nicolae Filimon “Ciocoii vechi și noi”

I= complement indirect, exprimat prin pronume personal, forma neaccentuată, cazul dativ.

la înfruntările= complement indirect exprimat prin substantiv comun, nr

plural, cazul Acuzativ, articulat cu articol enclitic “le”, cu

prepoziția simplă”la”.

asupra favoritului= complement indirect, exprimat prin substantiv comun,

genul feminin, numărul singular,cazul Acuzativ, articulat cu articol hotărât enclitic “lui”, cu propoziția “asupra”.

ANEXA 3 :

PROPUNERI DE EXERCIȚII PENTRU ELEVI

(Complementul indirect)

Subliniați complementele indirecte și indicați prin săgeată regentele acestora:

Au vrut să se substituie justiției.

Îsi aduce aminte de zilele cele de demult.

Mi s-a acrit de discuții sterile.

L-am cunoscut în seara premergătoare plecării mele.

Bravo lui pentru rezultatele obținute!

A procedat adecvat situatiei.

Tăcerea prelungită echivalează cu uitarea.

Nu cred ca este o persoană aptă de muncă.

A procedat conform cu legea.

Prietena mea este cu nasul pe sus față de colegi.

Subliniați complementele indirecte si arati prin ce sunt exprimate:

Nu am încetat să fiu foarte conștient de al doilea dintre ei.

S-a plictisit de scris scrisori.

A tăcea echivalează cu a aproba cele spuse.

S-a plictisit stând.

Asupra amândurora s-au abătut tot felul de necazuri.

ANEXA 4 :

Proiect de lectie:Subordonata completivă indirectă.

Disciplina: Limba și literatura română

Clasa: a VIII-a

Subiectul lecției: Propoziția subordonată completivă indirectă (CI)

Tipul lecției: De însușire de noi cunoștințe

DEMERSUL DIDACTIC

MOTIVAȚIA: cunoașterea de către elevi a acestui tip de subordonată, a funcției ei în vorbire, în vederea construirii corecte în exprimarea orală și scrisă; cunoașterea punctuației cerute de subordonata completivă indirectă.

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:

1. să sesizeze particularitățile gramaticale ale unui mesaj ascultat;

2. să construiască un discurs oral pe o temă dată;

3. să asigure corectitudinea relațiilor sintactice la nivelul textului comunicat;

4. să utilizeze în redactarea unui text propriu cunoștințele de morfo-sintaxă, folosind adecvat semnele ortografice și de punctuație;

5. să identifice efectele expresive ale construcției lingvistice utilizate în diferite texte.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

Cognitive (elevii trebuie să știe):

O1 – ce este propoziția completivă indirectă;

O2 – cum se construiește: termenul regent; elemente de relație;

O3 – care este topica și cum se aplică punctuația;

O4 – ce posibilități de control al construcției completivei indirecte există;

Formative (elevii trebuie):

O5 – să înțeleagă rolul elementului regent în recunoașterea și construirea completivei indirecte;

O6 – să identifice propoziția completivă indirectă;

O7 – să construiască fraze în care să existe CI introduse prin diferite elemente de relație;

O8 – să contragă CI în partea de propoziție corespunzătoare;

O9 – să releve valorile sintactice și stilistice ale CI;

Afective (elevii trebuie):

O10– să sesizeze bogăția și frumusețea limbii române.

CONȚINUTURI UTILIZATE: conform programei școlare.

CAPACITĂȚI DE ÎNVĂȚARE: corespunzătoare.

EVALUAREA: – elevii completează fișele de muncă independentă.

RESURSELE ȘI MANAGEMENTUL TIMPULUI

Resurse materiale: Limba și literatura română – manual clasa a VIII-a, Al. Crișan, S. Dobra, F. Sânmihăian, Ed. Humanitas Educațional, ,București, p.159; Limba română – caietul elevului clasa a VIII-a, Al. Crișan, S. Dobra, F. Sânmihăian, Ed. Humanitas Educațional, 2005, București, p.174-177; Gramatica practică a limbii române actuale, Ada Iliescu, Ed. Corint, 2005, București, p.376-380; Gramatică – fișe de lucru, colectiv de autori – coord. Eliza-Mara Trofin, Ed. Paralela 45, 2006, Pitești, p.79-83; fișe de lucru; planșe.

Resurse de timp: – timpul de desfășurare: 50 minute

METODE ȘI PROCEDEE: analiza sintactică a frazei; exerciții de contragere și expansiune; conversația euristică;explicația, demonstrația, învățarea prin descoperire.

SCENARIU DIDACTIC

I.Captarea atenției: conversația situațională, pregătirea pentru lecție( elevii își pregătesc manualele și caietele).

II.Enunțarea obiectivelor

III.Reactualizarea cunoștințelor (complementul indirect) și dirijarea noii învățări.

Se verifică executarea și calitatea temei pe care elevii au avut-o de efectuat, fiind puși câțiva elevi să citească tema, iar ceilalți urmărind pe propriile caiete și făcând corecturile necesare.

Paralel cu verificarea temei, se face controlul cunoștințelor teoretice cu ajutorul următoarelor itemuri:

Ce este complementul indirect?

Care sunt întrebările complementului indirect?

Prin ce se exprimă complementul indirect?

IV.Prezentarea noului conținut și a sarcinilor de învățare

Pentru ca elevii să înțeleagă mai bine funcția subordonatei completivei indirecte, se reactualizează în conștiința lor următoarele cunoștințe:

Ce determină un complement indirect?

Ce rol îndeplinesc propozițiile subordonate în frază?(ele îndeplinesc rolul pe care în propoziție îl îndeplinesc părțile secundare).

Pentru aceasta se folosesc următoarele exemple, pentru fiecare din întrebările complementului indirect:

P.vb. Ci PP CI

cui? Nu a mulțumit binefăcătorului. Nu a mulțumit 1/ cui a meritat.2/

P.vb. Ci PP CI

la cine? Ea se gândește la mama ei. Ea se gândește 1/ la cine i-a dat viață.2/

P.vb. Ci PP CI

la ce? Voi v-ați gândit la ceva. Voi v-ați gândit 1/ la ce aveți de lucrat.2/

P.vb. Ci PP CI

de ce? Ei nu și-au dat seama de greșeală. Ei nu și-au dat seama 1/ că au greșit.2/

Analizându-se cele patru propoziții, se arată că în prima propoziție complementul indirect binefăcătorului, poate fi înlocuit cu propoziția subordonată cui a meritat, care capătă funcția de complement indirect pe lângă verbul nu a mulțumit din regentă, în cea de-a doua propoziție complementul indirect la mama, poate fi înlocuit cu propoziția subordonată la cine i-a dat viață, care capătă funcția de complement indirect pe lângă verbul se gândește, în cea de-a treia propoziție complementul indirect la ceva, poate fi înlocuit cu propoziția subordonată la ce aveți de lucrat, care capătă funcția de complement indirect pe lângă verbul v-ați gândit, iar în cea de-a patra propoziție complementul indirect de greșeală, poate fi înlocuit cu propoziția subordonată că au greșit, care capătă funcția de complement indirect pe lângă locuțiunea verbală nu și-au dat seama.

Astăzi vom studia propoziția subordonată completivă indirectă care servește drept complement indirect pe lângă un verb din regentă. Se scrie pe tablă titlul lecției: Propoziția subordonată completivă indirectă (CI).

V. Obținerea performanței

Se împarte tabla în două. În partea stângă se scriu exemplele de mai jos, pe care elevii le transcriu pe caiete, precizând ( într-un tabel) ce determină, cuvântul de legătură, întrebarea:

El contează pe cine are încredere.

Ce determină: verb predicativ, intranzitiv

Cuvânt de legătură: pronumele relative: cine ( care, ce, ceea ce)+ prepoziție

Întrebare: pe cine?

Alte exemple:

Profesorul explică zilnic cui n-a înțeles.

El s-a lămurit că nu avea dreptate.

Profesorul și-a adus aminte că n-ai scris tema.

Îmi pare bine că vă pot ajuta.

Le-a fost teamă că nu ajung la timp.

Li s-a acrit să se uite la telenovele.

El a plecat foarte departe de cine i-a fost drag.

Halal de cine te bagă în seamă.

Se iau pe rând exemplele și câte un elev va citi exemplul după care se trece la analiză în felul următor:

Ce este din punct de vedere gramatical textul citit? (o frază)

Care sunt propozițile acestei fraze? ( se împarte în propoziții)

Care este propoziția principală? ( El contează…)

Ce fel de propoziție este …pe cine are încredere?( subordonată)

Ce funcție îndeplinește subordonata? ( de complement indirect al verbului contează, fiind o subordonată completivă indirectă)

Prin ce s-a exprimat raportul de subordonare? (prin pronumele relativ cine, precedat de prepoziția pe )

La ce întrebare răspunde subordonata? (pe cine?)

Se citesc, pe rând celelalte exemple și se procedează ca la primul. Se formulează apoi definiția subordonatei completive indirecte (propoziția care îndeplinește în frază funcția de complement indirect pe lângă un verb din regentă).

Pentru precizarea termenilor regenți ai completivei indirecte se vor folosi itemurile:

Care sunt întrebările la care răspunde subordonata completivă indirectă? (Cui? La cine? La ce? De ce? …)

Ce determină o subordonată completivă indirectă?

verb intranzitiv la mod personal

verb tranzitiv la mod personal

locuțiune verbală intranzitivă la mod personal, cu pron. reflexiv în D.

locuțiune verbală intranzitivă la mod nepersonal

expresii verbale predicative unipersonale

adjective/locuțiuni adjectivale care relevă ideea de bine sau de normalitate: mândru, bucuros, convins, singur, lămurit, încredințat, menit, …

Adjectivele provenite din participiu, precum supărat, înnebunit, indignat, ș.a., pot cere și CI, și CZ, numai că hotărâtoare este prezența virgulei – la CI se observă absența virgulei.

adverb/locuțiune adverbială la un grad de comparație

interjecție: vai, halal, bravo…

Pentru precizarea elmentelor relaționale ale completivei indirecte, topicii și punctuației sale se vor folosi itemurile:

Prin ce se introduce o subordonată completivă indirectă? ( prin conjuncții: că, să, de, dacă, ca să; locuțiunea conjuncțională: cum că; pronume/adjective pronominale relative: cine, ce, care, de ceea ce, al cui; pronume/adjective pronominale nehotărâte: oricine, oricare, orice, oricui, oricâți; adverbe relative: cum, cât, unde, când…)

CI introdusă prin pentru că este cerută de verbe care exprimă satisfacția, mulțumirea, regretul, recunoștința, astfel încât ea are nuanță cauzală, se verifică prin contragere în pronume nehotărât,pronume/adjective pronominale relative, adverbe relative, pronume/adjective pronominale nehotărâte au funcție sintactică în subordonată, și pot fi precedate sau nu de prepoziții.

Care este poziția completivei indirecte față de regentă? ( topica CI este liberă, se găsește atât post-pusă cât și antepusă regentei sale.)

Care este punctuația completivei directe? (când este post-pusă și urmează imediat elementului regent nu se desparte prin virgulă; când este antepusă sau reluată prin pronume demonstrativ se desparte prin virgulă de regenta sa, în intercalare se desparte prin virgulă).

Proba CI se face cu ajutorul unor prepoziții care preced pronumele nehotărâte:

A fi mândru de ceva… A persista în ceva…

A fi menit la ceva… A i se trage de la ceva…

A se baza pe cineva… A sta de vorbă cu cineva…

A lua seama la ceva… A discuta despre ceva…

Tot elemente regente ale CI pot fi și substantivele vorba și nevoie cu rol de subiect:

E vorba 1/ să vină și el cu noi.2/

E nevoie 1/ să apelăm la dicționar.2/

VI. Evaluarea performanței

Se vor folosi exercițiile din fișa de muncă independentă ,cerându-li-se elevilor să construiască CI pornind de la diferiți termeni regenți, să facă expansiunea unor complemente indirecte, să recunoască CI în fraze și să le delimiteze, să recunoască elementele de relație și funcția lor sintactică, să completeze fraze cu tipul de regentă potrivit și să corecteze greșelile unor fraze.

VII. Asigurarea feed-back-ului

Se corectează fișele de muncă independentă, se fac observații asupra modului cum s-a lucrat. Elevii vor fi informați continuu despre felul cum își îndeplinesc sarcinile de învățare.

VIII. Intensificarea retenției

Se va face printr-un exercițiu aplicativ ce constă în construirea unor completive indirecte după diferiți termeni regenți.

IX. Asigurarea transferului

Se dă, ca activitate independentă acasă, două exerciții din manual. Se vor da explicațiile minime necesare.

ANEXA 5:

Model de analiză pentru subordonata completivă indirectă

Despărțiți textul in propoziții și precizați felul lor:

“ S-ar fi trântit întreagă în amărâtul 1/ ce fierbea la nodurile Iablonicioarei2/ și-ar fi secat șuvoiul dintr-o sorbire3/, dar mai avea atâta minte 4/ să cugete5/ că ar fi rămas pe loc trăsnită6/, copiii s-ar fi prăpădit7/ și osteneala ei de până atunci ar fi fost de prisos8/.

Galla Galaction “La vulturi”

1= propoziție principală, în raport de coordonare cu prop. 3 cu ajutorul conjucției coordonatoare copulative “și”

2= propoziție atributivă, având ca regentă propoziția 1, introdusă prin pronumele relativ “ce”

3= propoziție principală în raport de coordonare cu 1

4= propoziție principală, în raport de coordonare cu 3, cu ajutorul conjuncției adversative “dar”

5= propoziție subordonată consecutivă cu nuantă de scop, introdusă cu conjunctiva subordonatoare “să” de propozitia 4

6= propoziție completivă indirectă, introdusă prin conjunctivă subordonatoare “că” de propozitia 5

7= propoziție completivă indirectă aflată în raport de coordonare prin suxtapunere cu propozitia 6

8= propoziția completivă indirectă aflată în raport de coordonare cu propozitia 7 cu ajutorul conjuncției coordonatoare, copulativă “și”.

ANEXA 6 :

PROPUNERI DE EXERCIȚII PENTRU ELEVI

(Subordonata completivă inidirectă)

1. Construiește câte o frază în care propoziția completivă indirectă să aibă ca termen regent:

-Verb intranzitiv la mod personal

-Locuțiune vb. intranzitivă la mod personal

-Verb tranzitiv la mod nepersonal

-Expresie verbală unipersonală

-Interjecție

-Adjectiv.

2. Faceți expansiunea complementelor indirecte subliniate în propozițiile de mai jos:

,,Nu mă putui totuși opri de a nu mă desfăta o clipă…”(C.Hogaș, Pe drumuri de munte)

,,…mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții”.(I.Creangă, Amintiri din copilărie)

,,Harap-Alb, fiindcă ți-a fost milă de viața noastră….”(I.Creangă, Povestea lui Harap-Alb)

,,clipa însă de reculegere trece ca o clipă și maiorul… se repede asupra inamicului”. (I.L.Caragiale, Vizită…)

3. Stabilește felul subordonatelor din frazele următoare:

• La examen s-a dat ceea ce era în programă.

• A dat ce era mai bun în el.

• Noi am dat speranță cui trebuia.

4. Delimitează frazele, apoi precizează valoarea morfologică și funcția sintactică a elementelor de relație

A fost odată un vânător care povestea cui vrea să asculte.

Oamenii însă nu-și dau seama totdeauna ce aștepți de la ei.

Ea s-a bucurat de ceea ce i-ai spus.

Nu și-a adus aminte care exercițiu a fost mai greu.

Nu ne-am dat seama când a început ploaia.

5.Scrie pe liniile punctate regente pentru tipul de propoziții indicat:

Predicativă………………………………………………………………………………

Subiectivă……………………………………………………………………………….

Atributivă………………………………………………………………. că a venit primăvara.

Completivă directă…………………………………………………………………..

Completivă indirectă……………………………………………………………………..

6. Corectează greșelile din următoarele enunțuri:

La toți le-a plăcut acest film.

I-a vorbit despre concurs lui Cristina.

Mă gândeam ca să-i spun adevărul.

Și-au dat seama că ce greșeală gravă au făcut.

Nu era hotărâtă că de mâine să înceapă antrenamentele.