Complementele Circumstantiala de Cauza Si de Scop Si Propozitiile Aferente

LUCRARE DE LICENȚĂ

COMPLEMENTELE CIRCUMSTANȚIALE DE CAUZĂ ȘI DE SCOP ȘI PROPOZIȚIILE AFERENTE

ARGUMENT

Părțile importante ale limbii române sunt gramatica și literatura între care există o conexiune, acest lucru este demonstrat de textele literare care sunt folosite pentru a reliefa părțile principale și secundare de propoziție și propozițiile aferente acestora.

În prezenta lucrare este tratat un subiect de sintaxă, deoarece sintaxa limbii române este una dintre cele mai importante ramuri ale gramaticii limbii române, aceasta ocupându-se cu stabilirea raportului dintre propoziții și cu indicarea funcțiilor sintactice ale unor cuvinte.

Tema abordată, Complementele circumstanțiale de cauză și de scop și propozițiile aferente ne ajută să identificăm câteva caracteristici specifice ale acestor părți secundare de propoziție și propoziițile aferente, și de asemenea evidențiază folosirea lor frecventă în diferite opere literare.

Această lucrare cuprinde două părți: o parte teoretică și o parte practică.

În prima parte a lucrării sunt prezentate noțiunile teoretice legate de circumstanțialul de cauză și propoziția aferentă și circumstanțialul de scop și circumstanțiala acestuia.

În cea de-a doua parte a lucrării sunt exeplificate noțiunile teoretice care au fost prezentate anterior, cu ajutorul unor fragmente din diferite opere literare.

Această temă de licență pe care am ales-o, ne-a oferit atât un suport teoretic în ceea ce privește complementele circumstanțiale de cauză și de scop și propozițiile circumstanțiale aferente, dar și o parte practică, o analiză pe text, pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine noțiunile teoretice.

CIRCUMSTANȚIALUL DE CAUZĂ (cz)

1. Aspecte definitorii

1.1. Definiție

Potrivit GA (1966: 177), circumstanțialul de cauză determină un verb sau un adjectiv, arătând cauza unei acțiuni, a unei stări sau însușiri.

După Bejan (1995: 336), circumstanțialul de cauză este partea secundară de propoziție care exprimă cauza acțiunii unui verb sau cauza însușirii adjectivului.

Conform GALR II (2008: 557), circumstanțialul de cauză este un component al enunțului prin care se specifică motivul (cauza) care antrenează desfășurarea unui proces și prezintă ca realizare definitorie propoziția conjuncțională introdusă prin fiindcă (și sinonimele sale, întrucât, pentru că etc.).

Potrivit GBLR (2010: 561), circumstanțialul de cauză exprimă prototipic cauza realizării unei acțiuni sau a apariției unei însușiri. Acțiunea indicată de circumstanțialul de cauză este obligatoriu anterioară celei din membrul regent al relației cauzale.

1.2. Caracterizare semantică și sintactică

Conform GALR II (2008: 557), circumstanțialul de cauză face parte din grupa circumstanțialelor care redau raporturi logico-semantice, fiind component al unei construcții prin care vorbitorul instituie un raport de cauzalitate între două procese: [X (vorbitorul) consideră că] A fiindcă B:

Nu vorbește cu mine, fiindcă/pentru că s-a supărat.

După GALR II (2008: 557), circumstanțialul de cauză este termenul subordonat față de o construcție (propoziție sau grup) cu un centru:

verbal

A întârziat la școală, deoarece (fiindcă) nu s-a trezit la timp (exemplul nostru).

Întârziind la școală, deoarece nu s-a trezit la timp a fost pus absent (exemplul nostru).

interjecțional

Și pleosc! o palmă, fiindcă se enervase.

adjectival

E fericit, fiindcă a câștigat (exemplul nostru).

Bucuros fiindcă promovase examenul, a plecat la mare (exemplul nostru).

adverbial

Mi-a zis că e bine, pentru că am respectat normele de redactare (exemplul nostru).

,,În construcția regentă este uneori prezentă locuțiunea adverbială de aceea, care asigură și coerența enunțului, fiind implicată în mecanisme de tip anaforic” (GALR II 2008: 557):

De aceea a știut, pentru că a fost atentă (exemplul nostru).

Adverbele apoi sau atunci au rol de termeni corelativi în anumite realizări ale circumstanțialului de cauză (vezi GALR II 2008: 557):

Dacă nu a fost atentă, atunci/apoi cum o să știe despre ce am discutat (exemplul nostru) ?

2. Clasa regenților

Conform GBLR (2010: 562), circumstanțialul de cauză se poate raporta la:

grupul verbal, cu centru formă finită sau non-finită:

Voi merge la ei pentru că mă așteaptă cu nerăbdare (exemplul nostru).

L-am văzut râzând de bucurie (exemplul nostru).

grupul interjecțional, cu centru interjecție propriu-zisă sau onomatopeică:

Vai de tine că nu ști nimic (exemplul nostru).

Și pleosc! o palmă peste față, pentru că a enervate-o (exemplul nostu).

grupul adjectival, cu centru adjectiv propriu-zis sau adjectiv participial:

Tudor era bucuros, fiindcă promovase examenul de capacitate (exemplul nostru).

Elevul a fost supărat, pentru că primise o notă mică (exemplul nostru).

grupul adverbial

El a intrat încet în sală, pentru ca nimeni să nu realizeze prezența lui (exemplul nostru).

Potrivit lui Bejan (1995: 336), circumstanțialul de cauză determină:

verbe și locuțiuni verbale:

A plâns de dorul lui (exemplul nostru).

A luat-o la sănătoasa de frică.

adjective

A căzut bolnav de supărare.

interjecții

Hai pentru că este necesar (exemplul nostru)!

3. Clasa de substituție

3.1. Mijloace de exprimare

După Bejan (1995: 336-338) și Manualul de clasa a VIII-a (2011:200), circumstanțialul de cauză se exprimă prin:

Substantive și părți de vorbire substantivizate în cazurile:

acuzativ cu prepozițiile: de, din, dintru, pentru și locuțiunile: din cauză de, din pricină de, ambele sinonime cu pentru

Am spart cana din neatenție (exemplul nostru).

Primește pensie din cauză de boală (exempul nostru).

genitiv, cu locuțiunile: din cauza, din pricina

A răcit din cauza ploii (exemplul nostru).

dativ, cu prepoziția datorită

A întârziat datorită problemelor sale (exemplul nostru).

Pronume de toate felurile (cu excepția celui de întărire și reflexive) cu valoare substantivală în cazurile:

în acuzativ cu aceleași prepoziții ca la substantive:

A fost pedepsit pentru toți (exemplul nostru).

-cu interogative și relative:

Pentru cine ai fost dat afară de la muncă (exemplul nostru)?

Muncitorul pentru care ai fost sancționat nu s-a prezentat azi (exempul nostru).

în genitiv, cu aceleași locuțiuni prepoziționale:

N-a ajuns la facultate din pricina alor săi (exemplul nostru).

-cu interogative și negative:

Din cauza cui ai suferit (exemplul nostru)?

Băiatul din cauza căruia ai suferit și-a cerut scuze (exemplul nostru).

în dativ, cu prepoziția datorită

Ai întârziat datorită lor (exemplul nostru).

-cu interogative și relative:

Datorită cui nu ai înțeles (exempul nostru)?

Elevul datorită căruia nu ai înțeles a recunoscut că a fost vinovat (exempul nostru).

Numerale cardinale, ordinale, colective distributive cu valoare substantivală în cazurile:

acuzativ, cu prepoziția pentru

A fost pedepsit pentru cei doi (exemplul nostru).

genitiv, cu aceleași locuțiuni prepoziționale

N-a câștigat din cauza primului (exemplul nostru).

dativ, cu prepoziția datorită

Nu a putut participa la concurs datorită unuia dintre cei trei (exemplul nostru).

Adjectiv cu prepoziție sau locuțiune prepoziționale:

propriu-zis:

A cântat de fericire (exemplul nostru).

provenit din participiu:

I-a venit rău de nemâncat.

pronominal posesiv:

Nu am câștigat concursul din cauza lor (exemplul nostru).

Verbe și locuțiuni verbale la modul gerunziu la diatezele:

activă, pasivă, reflexivă(cu dativ și cu acuzativ):

Lipsind de la școală a fost dat afară (exemplul nostru).

Neaducându-și aminte de nimic din ce a învățat, a abandonat examenul.

Trezindu-se târziu, a întârziat la cursuri (exemplul nostru).

Fiind oprit pe drum de poliție, n-a ajuns la timp la serviciu (exemplul nostru).

Adverbe precedate de prepoziție:

De repede cum merge n-o ajungi (exemplul nostru).

Locuțiunile adverbiale de cauză prin care se exprimă sunt următoarele : de aceea, pentru aceea, de asta, pentru asta care apar în regentele propozițiilor cauzale în calitate de corelative:

De aceea a întârziat, pentru că nu a avut cu ce ajunge (exemplul nostru).

3.2. Realizări propoziționale

Conform GALR II (2008: 558), raportul de cauzalitate se redă cel mai clar prin realizarea propozițională a circumstanțialului de cauză. Relația sintactică se manifestă, de regula, prin conectori interpropoziționali, dar nu sunt excluse structurile juxtapuse. Topica și intonația sunt uneori mijloace suplimentare de manifestare a relației de dependeță.

Joncțiunea, principalul mijloc de manifestare a relațiai sintactice se realizează prin următorii conectori conjuncționali: căci, cum, că, dacă, fiindcă, întrucât, unde, din cauză că, deoarece, din pricină că, din moment ce, de vreme ce, pe (pentru) motiv că, odată ce. Propozițiile cauzale sunt introduse uneori prin pronume relative integrate în grupuri prepoziționale, de exemplu: de ce, din ce sau pentru ce (vezi GALR II 2008: 558).

3.2.1. Cauzale conjuncționale

Potrivit GALR II (2008:559), conectorii conjuncționali specializați pentru exprimarea raportului de cauzalitate sunt: căci, fiindcă, deoarece, întrucât, din cauză că, din pricină că, de vreme ce, din moment ce, pentru că, pe motiv că, odată ce, câtă vreme, atâta timp cât.

Conectorii enumerați mai sus sunt folosiți în anumite stiluri funcționale:

căci, fiindcă, pentru că, deoarece sunt utilizați în toate tipurile de discurs:

Presupun că-i făcea chiar plăcere, căci modestia n-a fost niciodată pe gustul său. (O. Paler, Deșertul)

întrucât apare des în stilul științific și în cel administrativ, și este utilizat în special în limba scrisă

din moment ce, pe motiv că, odată ce predomină în limbajul artistic:

D. Lefter a trimis turbatului o scrisoare, cerând, cu tot respectul, un congediu de două-trei zile, pe motiv că nu se simte deloc bine. (I. L. Caragiale, Două loturi)

Când au semnificația lui fiindcă, conjuncțiile că, dacă, de introduce cauzale (GALR II 2008: 559):

cu semnificație cauzală, conjuncția că are o largă utilizare

Mă certa că n-o iubesc destul pe A.B. (DV, 2004)

Domnilor mei cinstiți oaspeți, vă rog să iertați sărăcia noastră; că noi nu vă putem pune dinainte decât morun, nisetru și păstrugă. (M. Sadoveanu, Frații Jderi)

conjuncția că este însoțită uneori de (semi)adverbul doar:

S-a prăpădit numai de groaza morții, că doar picioarele îi ajungeau la pământ. (L. Rebreanu, Ion)

conjuncțiile cauzale dacă și sinonimul său de sunt folosite în special în structuri cu regente interogative retorice:

Dacă n-a vrut să-nvețe carte și nici la stăpân nu vrea să stea, atunci ce-o să se facă el. (I. L. Caragiale, Cănuță, om sucit)

Conform GALR II (2008: 560), conectorii unde, când și cum își modifică sensul și statutul (de adverb relativ local, temporal sau modal), devenind conjuncții sinonime cu fiindcă, întrucât, pentru că:

construcția cu unde cauzal este destul de rară:

M-am gândit că unde e aproape cu casa și era spre seară, vrea să se scalde și ea. (M. Predea, Întâlnirea între pământuri)

de obicei, când cauzal apare în construcții retorice:

Și cum ar putea fi altfel, când chiar pe Furnica, adică în cartierul rezidențial al Sinaiei, urșii coboară și-acum vara, aproape seară de seară, să cotrobăie și să bată toba cu tomberoanele. (As, 2003)

în limba română actuală sunt frecvente enunțurile alcătuite cu ajutorul lui cum cauzal:

Cum nu s-a întors până seara, m-am îngrijorat.

3.2.2. Cauzale relative

După GALR II (2008: 561), se admite că sunt cauzale relative integrate în grupuri prepoziționale propozițiile de felul următor:

Nu-i tace gura de câte are de povestit.

O admiră pentru ce a spus.

3.2.3. Cauzale juxtapuse

Potrivit GALR II (2008: 561), conținutul semantic ușor de recuperat permite ca relația logico-semantică de cauzalitate să fie exprimată prin enunțuri paratactice. De obicei, juxtapunerea este marcată grafic, prin două puncte (care redau o pauză):

Cănuță a rămas orfan de părinți tomai atunci cînd se făcuse copil de învățătură. De una, mai bine pentru ei: mare bucurie nu aveau să capete după urmările lui. (I. L. Caragiale, Cănuță, om sucit)

,,Unele construcții introduse prin doar reprezintă un caz special de exprimare paratactică a raportului cauzal” (GALR II 2008: 561):

Și de acum înainte, ducă-se din partea mea cine știe, că mie unul nu-mi trebuie nici împărăție, nici nimic; doar n-am a trăi cât lumea, ca să moștenesc pământul. (I. Creangă, Harap-Alb)

3.3. Realizări prin forme verbale nepersonale

Potrivit GALR II (2008: 561), circumstanțialul de cauză se exprimă deseori prin verbe la gerunziu. Gerunziul poate avea subiect comun cu verbul regent sau poate avea subiect propriu. Textul de mai jos prezintă ambele posibilități:

Considerând femeia ca o simplă marfă și doar atât, văzuse în Ileana una de preț și se puse pe treabă, împrejurările fiind de partea lui. (M. Caragiale, Craii)

De obicei, poziția sintactică de circumstanțial de cauză se realizează prin gerunziul verbului a fi –copulativ, existențial și operator pasiv (vezi GALR II 2008: 561):

Fiind istoric, judecă evenimentele din perspectiva istoricului.

Fiind iarnă, nu ne-am aventurat pe munte.

Fiind pedepsit, nu am fost la petrecere.

În categoria menționată mai sus intră și structura dat/dată/date fiind interpretată ca o grupare analizabilă în poziție de circumstanțial de cauză, și nu ca o locuțiune:

Dată fiind situația, am acceptat.

În poziția sintactică de circumstanțial de cauză apare deseori un grup verbal care are drept centru gerunziul negativ:

Începuse, apoi, studii teologice, tot pe bază de înlesniri financiare, bănuiesc, pe care le-a părăsit însă, neavând înclinații preoțești. (O. Paler, Deșertul)

Conform GALR II (2008: 561), în limbajul cult, mai ales în aspectul scris al limbii române actuale, centru de grup pot fi:

locuțiuni verbale la gerunziu (a avea în vedere, a lua în considerație/considerare, a ține seama, a ține cont)

locuțiuni care subordonează substantive abstracte (însoțite sau nu de determinativi).

Având în vedere rezultatele, s-a declarat mulțumit.

Ținând seama de circumstanțele favorabile, nu mă îngrijorez.

Câteodată,în construcții livrești și nerecomandabile, circumstanțialul de cauză se realizează prin infinitivul perfect integrat în grup prepozițional (vezi GALR II 2008: 562):

Era furios de a nu fi reușit.

3.4. Realizări adverbiale

Potrivit GALR II (2008: 562), circumstanțialul de cauză se realizează prin adverbe sau locuțiuni adverbiale prin care se poate manifesta și funcția sintactică de circumstanțial de scop, contextual lingvistic (sau extralingvistic) având rol dezambiguizator.

Locuțiunea adverbială interogativă de ce este realizarea definitorie a poziției sintactice de circumstanțial de cauză:

Târzie toamnă e acum, / Se scutur frunzele pe drum, / Și lanurile sunt pustii…/ De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? (M. Eminescu, De ce nu-mi vii?)

În locul lui de ce se folosește și la ce, în limbajul popular și familiar:

La ce te mai văicărești atunci că lumea nu te înțelege, când tu o disprețuiești? (,,Dilema”, 2003)

Adverbul ce poate să apară în aceeași poziție sintactică:

Așa-s copiii când cresc mari și se înstrăinează. Parcă el n-a fost așa? […] Atunci ce să se mire că pe Laura n-o mai dor durerile lui! (L. Rebreanu, Ion)

Grupările (cvasi)locuționale alcătuite din demonstrativul cu formă de feminin singular, valoare neutră și funcție discursivă, precedat de prepozițiile de sau pentru (de aceea, pentru aceea, de asta, pentru asta, pentru toate acestea), funcționează ca adverbe. Acestea sunt structuri cu un grad mare de stabilitate, substituind o înreagă construcție deja existentă în contextul lingvistic, având, de obicei, funcție anaforică (acestea reiau informația expusă anterior):

Dar, una peste alta, sacrificiul meu a meritat, de aceea nu-l consider un sacrificiu. (As, 2003)

Singura țară care rămăsese neacoperită era România. Și de asta, probabil, profesorul Varvaro ne-a îndemnat, pe mine și pe alții, spre studierea limbii române (,,22”, 2004).

Emfatic, de aceea, pentru aceea etc. pot fi utilizate și cataforic (anticipând informația redată printr-un segment de text ulterior):

De aceea / de asta nu mă duc, fiindcă nu am încredere.

,,Sunt realizări ale circumstanțialului de cauză și adverbele de mod (propriu-zise ca bine, agale etc. sau cele de proveniență adjectival ca frumos, încet etc.), antecedenți ai unor relative, în construcții (rare) precum” (GALR II 2008: 562):

De încet ce vorbește n-o aud.

Încet cum vorbește, de-abia o auzi.

3.5. Realizări prin adjective propriu-zise sau participiale

După GALR II (2008: 663), circumstanțialul de cauză se poate realiza prin adjectiv propriu-zis sau participial în trei tipuri de structuri:

o primă structură este formată dintr-un adjectiv integrat într-un grup prepozițional, care are drept centru prepoziția de:

Sfânta Vinere nu mai putu vorbi mai departe despre aceasta, de tristă și de supărată. (I. Slavici, Zâna Zorilor)

Un asemenea grup prepozițional poate fi extins printr-o propoziție relativă modală introdusă prin ce sau prin cum:

Nu mai putu vorbi, de tristă și de supărată [ce / cum era].

În astfel de construcții, se întâlnesc mai ales adjectivele calificative ce exprimă caracteristici, însușiri care țin de starea psihică, mentală și fiziologică, de trăsăturile de comportament ale ființelor (prost, proastă; deștept, deșteaptă; frumos, frumoasă; urât, urâtă; nervos, nervoasă etc.) și substantivele nume de animale, care, prin extensie metaforică, specifică, de obicei, defecte ale ființelor umane (vezi GALR II 2008: 563):

Am acceptat de bou ce-am fost.

De catâr ce este, nu a vrut să cedeze deloc.

2.) altă structură este aceea în care adjectivul este urmat de o subordonată modală relativă, în care cum este anaforic:

Neatentă [cum era] relativă cu antecedent n-a înțeles nimic.

3.) au funcție sintactică de circumstanțial de cauză grupurile semantico-sintactice care au drept centru adjective calificative sau adjective participiale în structuri de tipul următor:

Bucuros că a câștigat la loto, și-a invitat prietenii la o plimbare în aer liber.

Întărâtat de răceala tăioasă a lui Pașadia, de rânjetele și de mârâielile usturătoare ale celor pe care îi jicnise, se tulbură, jucă brambura și pierdu, pierdu tot-o avere. (M. Caragiale, Craii)

,,Astfel de construcții ca cele de mai sus provin din grupuri semantico-sintactice având operatorul a fi. Grupurile sunt izolate prozodic de central grupului verbal, pauza fiind marcată grafic prin virgulă. Izolarea prozodică rămâne și după elidarea (,,ștergerea”) operatorului” ( GALR II 2008: 563):

Și-a invitat prietenii la o mare petrecere în aer liber (#), fiind [fiind] bucuros [fiindcă era bucuros] că a câștigat la loto.

Se tulbură, jucă brambura și pierdu, pierdu tot-o avere (#), [fiind] întărâtat [=fiindcă era întărâtat] de răceala tăioasă a lui Pașadia.

În general aceste structuri reduse sunt antepuse regentului. Acestea pot însă să apară și în postpunere:

Enervată de prezența lui (#), a plecat trântind ușa.

A plecat trântind ușa (#), enervată de prezența lui.

3.6. Realizări nominale integrate în grupuri prepoziționale

Conform GALR II (2008: 564), circumstanțialul de cauză se realizează prin nume, relația de dependență față de regent redându-se prin conectori interprepoziționali. Grupurile nominale incluse în grupuri prepoziționale cu centre de o mare diversitate au funcție de circumstanțial de cauză: de, din, dintru, pentru, din cauză de, din pricină de, de dragul, de răul. Lor li se alătură prepozițiile: cu, în, la, pe, sub, datorită, care introduc, de obicei, circumstanțialele de cauză cu alte nuanțe circumstanțiale.

Dacă se realizează prin substantiv, selecția centrelor de grup prepozițional este dirijată de următorii doi factori: un factor semantic (conținutul semantico-lexical al substantivului) și un factor sintactic (existența determinanților substantivului) (vezi GALR II 2008: 564).

Substantivele abstracte care redau stări psihice sau fiziologice cu funcția sintactică de circumstanțial de cauză sunt precedate de prepoziția de (cu regim de acuzativ) în construcții precum:

N-a mers de rușine (exemplul nostru).

A muncit de nevoie.

Deasemenea, substantivele care specific fenomene meteorologice (căldură, frig, ploaie, ninsoare, vânt etc.), realizează cu acceași prepoziție, funcția sintactică discutată:

Crapă pietrele de frig.

Se scutură frunzele de vânt.

Potrivi GALR II (2008:564), substantivele pot primi determinativi, frecvent intensivi sau cantitativi:

I-a povestit cu mintea pierdută de mare groază, tot ce pătimise.

S-a muiat pământul de atâta ploaie.

sau pot fi urmate de modale relative cu antecedent:

A plâns de dor ce i-a fost.

Abstractele care specifică starea mentală, atitudinea sau comportamentul unei ființe selectează prepoziția din, pentru a exprima, prin grup prepozițional cauza unui proces:

A greșit din neștiință și nepricepere.

Aceste substantive pot fi centre ale unor grupuri extinse, cu determinativi intensivi:

N-a spus nimic din prea multă modestie.

Aceeași funcție sintactică îndeplinesc substantivele abstracte care exprimă noțiunea de cauză, precum (motiv, pricină, rațiune, considerente etc.), în condiții sintactice similar cu acelea de mai sus-fiind centre ale unor grupuri nominale extinse, încorporate în grupuri prepoziționale formate din jurul lui din:

Am tăcut din multe motive.

Din diverse considerente, proiectul dumneavoastră este respins.

Integrate în grupuri prepoziționale în jurul lui din, anumite substantive abstracte (nume de acțiune, precum lipsă) au determinativi obligatorii:

Cel nebun din lipsa minții se cunoaște îndată, ca cimpoaiele cele seci din lipsa vântului din ele. (Proverb)

Grupul nominal alcătuit cu substantive abstracte cu determinativi obligatorii apare, mai rar, integrat într-un grup prepozițional cu prepoziția sub:

Câmpul îngălbenise sub apăsarea arșiței. (L. Rebreanu, Ion)

Realizează poziție sintactică de circumstanțial de cauză și substantivele cu tipologie diversă (concrete-animate sau nonanimate-și abstracte), dacă sunt precedate de grupările cvasilocuționale cu regim de genitiv: din cauza, din pricina, de răul, de dragul.

N-a venit din pricina ninsorii (exemplul nostru).

N-am plecat la mare din cauza lui Vasile (exemplul nostru).

Grupul prepozițional care are drep centru pe datorită(cu regim de dativ), poate ocupa poziția sintactică de circumstanțial de cauză. Utilizarea acestei prepoziții este, de fapt, improprie pentru circumstanțialul de cauză (datorită, care impune numai context pozitiv, fiind tipică pentru instrumental):

A promovat datorită silinței și curajului său (exemplul nostru).

După GALR II (2008:566), pronumele personale propriu-zise, relativele, demonstrativele, nehotărâtele, interogativele, numeralele cu valoare de pronume și posesivele au funcția de circumstanțial de cauză, în următoarele situații:

dacă sunt precedate de grupările: din cauza, din pricina, de răul, de dragul:

N-am rămas din pricina celor doi (exemplul nostru).

N-a venit din cauza acestora (celorlalți).

A venit de dragul tău (exemplul nostru).

Dar avea un cățeluș care a început să latre la mine cât zece. Și cum de răul lui eu cam dădeam să plâng, Regina m-a luat pe lângă ea, […] în brațe […]. (As, 2003)

dacă sunt integrate în grupuri prepoziționale având centrul de grup datorită:

A câștigat datorită amândurora.

4. Tipuri semantice de circumstanțial de cauză

Potrivit GALR II (2008: 567), circumstanțialul de cauză realizat nonpropozițional-prin nume, prin adverb, sau verb la mod nepersonal (integrate sau nu în grup prepozițional),-împreună cu regentul său redau o relație logico-semantică de tipul cauză-efect:

De frig (cauza) am îngețat (efectul).

Din timiditate (cauza) nu vorbea (efectul).

De aceea (cauza) n-a venit (efectul).

Fiind umilit, (cauza) s-a revoltat (efectul).

Realizarea propozițională impune disocierea între două tipuri semantice de circumstanțial de cauză. Cauzalele împreună cu regentele lor redau: o relație logică de tipul cauză-efect (implicație cauzală între două procese comunicate, adică succesiunea A fiindcă B), sau o relație argumentativă (implicație cauzală între un fapt comunicat și o constatare, adică succesiunea se comunică A fiindcă se constată B) (vezi GALR II 2008: 567).

Cauzalele pot fi grupate în: cauzale prototipice (propriu-zise), și cauzale metadiscursive (argumentative), în funcție de termenii implicați în relația logică exprimată prin mijloace lingvistice. Cauzalele menționate se introduc prin oricare din conectorii expuși mai sus, cu unele diferențe în ce privește funcția lor pragmatică. Propoziția în care este introdus regentul prezintă unele particularități pentru fiecare dintre cauzalele menționate (vezi GALR II 2008: 567).

4.1. Cauzalele prototipice (propriu-zise)

După GALR II (2008: 567), cauzalele prototipice (propriu-zise) exprimă un raport de cauzalitate pe care vorbitorul îl stabilește între două procese (situații) care fac obiectul comunicării sale:

N-a venit fiindcă a fost bolnav

De unde să știe, dacă nu i-a spus nimeni nimic?(=,,Nu are de unde să știe, fiindcă nu i-a spus nimeni nimic”.).

,,Regenta cauzalei propriu-zisă este o propoziție asertivă sau o interogativă retorică. În regentă pot apărea corelative adverbiale de insistență (de aceea, de aia), care sunt plasate fie la distanță, fie în imediata apropiere a conectorului interpropozițional” (GALR II 2008: 567):

De aceea am insistat, fiindcă știam ce importantă e părerea mea.

De aceea, fiindcă știam ce importantă e părerea mea, am insistat.

Conform GALR II (2008: 567), în propozițiile cauzale propriu-zise, conectorii au exclusiv funcție sintactico-semantică: rolul lor este de a lega subordonatele de regentele lor, stabilind ierarhia sintactică în cadrul unei structuri bipropoziționale și de a comunica informația modală de implicație cauzală.

4.2. Cauzalele metadiscursive

,,Cauzalele metadiscursive (argumentative) exprimă premise din cadrul unei relații logice de tipul unui raționament, între ceea ce vorbitorul constată și ceea ce comunică’’ (GALR II 2008: 568).

După GALR II (2008: 568), regent cauzalei argumentative poate fi:

o propoziție asertivă:

E mulțumit, pentru că zâmbește.

o propoziție interogativă propriu-zisă sau o interogativă exclamativă:

Când a venit Maria, că nimeni nu a auzit-o (exemplul nostru)?

Unde-o fi, că doar aici l-am lăsat!

o propoziție interogativă retorică (o ,,ofertă’’ de informație într-un tipar interogativ):

Nu-i majoră, că are deja 19 ani? (=,,E majoră, că are deja 19 ani”).

o propoziție imperativă:

Spune-i adevărul, că e derutat!

Cauzalele metadiscursive sunt frecvent folosite în limba română actuală (vezi GALR II 2008: 568):

Cum s-a făcut sară, feciorul dumitale s-a mistuit ori în cer, ori în pământ, căci nu l-am mai văzut. (M. Sadoveanu, Frații Jderi)

Taci, că nu mori, maică, taci, taci…Mai rabdă și taci, că uite-acu scapi! (L. Rebreanu, Ion)

Din punct de vedere sintactic, conectorii cauzalelor argumentative au același rol ca și cei din cauzalele propriu-zise. Acești conectori au funcție pragmatică, fiind purtători de semnificații modale, integrându-se în clasa conectorilor intradiscursivi (vezi GALR II 2008: 568).

5. Topica și punctuația

5.1. Topica circumstanțialului de cauză

,,Circumstanțialul de cauză are topică liberă, ,,mobilitatea’’, fiind, de altfel, o trăsătură comună tuturor circumstanțialelor” (GALR II 2008: 569).

Circumstanțialele de cauză, realizate prin nume integrat în grup prepozițional sau prin propoziții, sunt situate, de obicei, după regent (vezi GALR II 2008: 569):

Plânge de necaz și de rușine.

Cum să treacă examenul, când/dacă nu a învățat nimic?

Am răbdat atâtea pentru că mi-era drag.

,,Sunt obligatoriu postpuse subordonatele cauzale introduce prin căci ori că sau subordonatele juxtapuxe” (GALR II 2008: 569).

După GALR II (2008: 569), factorii de natură pragmatică (intențiile vorbitorului) dirijează însă plasarea în poziție emfatică a circumstanțialului cauzal, atât în realizările prin nume, cât și în realizări propoziționale (cu excepția celor menționate mai sus):

De rușine și necaz plânge.

Când/dacă n-a învățat nimic, cum să treacă examenul?

Pentru că mi-era drag am răbdat atâtea.

Circumstanțialul de cauză este antepus regentului, în următoarele situații (vezi GALR II 2008: 569):

dacă se realizează prin adjectiv, adverb sau locuțiune adverbială, locuțiuni verbale:

De supărată cum este, nu m-a salutat (exemplul nostru).

De repede ce merge, de-abia o ajungi.

De ce să vin?

Ținând seama de sfaturile primite, nu s-a confruntat cu problem (exemplul nostru).

când funcția sintactică se realizează: prin gerunziu și ca propoziție conjuncțională introdusă prin cum:

Trăind la umbra frumoaselor castele, amintirea legilor e pentru ei aproape inevitabilă, un refren al timpurilor nobile. (As, 2003)

Cum fuseserăm cu toții prezenți la școală, am discutat despre banchet (exemplul nostru).

când se exprimă prin adjectiv în grupuri prepoziționale cu de, antecedente ale unei propoziții relative:

De bucuroasă ce sunt, am uitat de întâlnire (exemplul nostru).

5.2. Izolarea / neizolarea circumstanțialului de regent

Conform GALR II (2008: 570), indiferent de poziția circumstanțialului în enunț, în cazul realizării prin nume sau prin adverb, acesta nu este izolat prin pauză de regentul lui. Realizarea prin gerunziu antepus impune izolarea de regent. Pauza este marcată grafic prin virgulă:

Cioran credea că trebuie să mulțumim sorții că, ortodocși fiind, avem de ridicat biserici, altminteri n-am fi fost în stare să ducem până la capăt construirea unei catedrale. (Rlit, 2004)

,,În situația realizării propoziționale, numai existența corelativului impune apariția pauzei (marcată grafic prin virgulă) între cauzală și regent sa. De asemenea pauza (marcată grafic prin două puncte) este obligatorie dacă subordonata este juxtapusă” (GALR II 2008: 570):

Atunci la ce-s buni slujitorii și monarhii, dacă nu cunosc măcar atâta lucru? (M.Sadoveanu, Frații Jderi)

El îi iubea mult, și pe mama-doica, și pe învățătorul lui; și avea și de ce: și ei îl iubeau pe el destul. (I. L. Caragiale, Mamă…)

6. Relația cu alte poziții sintactice

Potrivit GALR II (2008: 570), caracteristicile semantice ale circumstanțialului de cauză, pe de o parte, și configurația semantică rezultată din asocierea unităților lexicale în enunț, pe de altă parte, fac posibilă interferența funcției sintactice la care ne referim cu alte tipuri de circumstanțiale.

Interferența care se realizeză cel mai des este cea cu circumstanțialul de timp. Funcția de circumstanțial de cauză se poate intersecta cu aceea de circumstanțial de timp când se realizează prin substantive (abstracte sau meteorologice) în grup prepozițional având drept centru pe după (vezi GALR II 2008: 570):

După atâta vorbărie, i s-a uscat gura (exempul nostru).

După atâta vânt, crengile copacilor sau rupt (exemplul nostru).

,, În contexte care conțin locuțiunea în urma, statutul circumstanțialului este ambiguu-de timp sau de cauză, de aceea este corectă oricare dintre situații” (GBLR 2010: 564):

Fusese internat în spital în urma unui atac de panică.

Mai ales, interferența apare când în poziția sintactică de circumstanțial de cauză se află verbe la gerunziu sau propoziții. Disocierea celor două funcții sintactice este dificilă câteodată (vezi GALR II 2008: 570):

Văzând că porțile nu se surpă, zmeul se opri cam uimit în loc (I. Slavici, Zâna zorilor). [=,,din cauză că a vazut” / ,,când a văzut”]

După GALR II (2008: 571), cauzalele interferează cu propozițiile temporale în structuri de tip retoric, dar și când sunt introduse de conectorul câtă vreme:

Când nimeni nu te-ascultă, la ce bun să-ți spui părerea?

,,Sensul cauzal interferează cu cel condițional mai ales în subordonate legate de regentele lor prin dacă sau de” (GALR II 2008: 571).

Și de ce să nu mă plec / Dacă păsările trec (M. Eminescu, Ce te legeni…)! [,,din cauză că…”/ ,,în condițiile în care…”]

Uneori apar dificultăți în disocierea dintre circumstanțialul de cauză și cel instrumental. De exemplu, așa se întâmplă când circumstanțialul se realizează prin gerunziu sau prin substantiv în grup prepozițional având drept centru pe datorită (vezi GALR II 2008: 571):

Ridicând tonul, a rezolvat conflictul. [,,Pentru că a ridicat tonul…”/ Prin ridicarea tonului…”]

Datorită frumuseții și inteligenței ei, reușea să convingă totdeauna.

Asocierile între circumstanțialul de cauză, temporal și cel condițional sunt destul de frecvente, mai ales, în structuri contraste, cum sunt cele alcătuite din verbe la gerunziu:

Văzând asta, Dana a mărturisit că ea nu știe englezește chiar așa de bine. [=,,din cauză că a văzut”/ ,,când a văzut”/ ,,dacă a văzut”].

7. Aspecte normative

Potrivit GBLR (2010: 566), în contexte negative se recomandă folosirea uneia dintre grupările cu statut prepozițional din cauza, din pricina, din cauză de, din pricină de, iar în contextele pozitive, prepoziția datorită. Construcțiile de mai jos sunt greșite:

A scăpat cu viață din cauza unui mare noroc.

Datorită vizibilității reduse, au avut loc multe accidente pe autostradă.

Corecte ar fi construcțiile următoare:

A scăpat cu viață datorită unui mare noroc.

Din cauza vizibilității reduse, au avut loc multe accidente pe autostradă.

După GBLR (2010: 566), unele greșeli de utilizare a circumstanțialului de cauză privesc virgula. Astfel, virgula este obligatorie între circumstanțiala cauzală și regentă atunci când relația este marcată prin conector și printr-un element corelativ:

De aceea a acceptat acordul, pentru că îi conveneau condițiile de lucru.

Circumstanțialul de cauză realizat prin propoziție se desparte, de obicei, prin virgulă de regentă. Nu se pune virgulă, când legătura dintre cauzală și regentă este foarte strânsă din punct de vedere semantic. Dacă este antepusă, cauzala se desparte prin virgulă de regentă (vezi GBLR 2010: 566):

A întrebat a doua oară pentru că nu a înțeles.

Pentru că era frig, s-a îmbrăcat mai gros.

,,Unele circumstanțiale nepropoziționale nu se despart prin virgulă de regent” (GBLR 2010: 566):

De ce nu ai stat la masă?

A plâns de fericire.

CIRCUMSTANȚIALA DE CAUZĂ (CZ)

Aspecte definitorii

Definiție

După Bejan (1995: 384), circumstanțiala de cauză este propoziția subordonată care îndeplinește aceeași funcție ca și complementele circumstanțiale de cauză, arătând cauza acțiunii din regentă.

Conform GA (1966: 300-301), circumstanțiala de cauză exprimă cauza pentru care se săvârșește acțiunea din propoziția regentă și este echivalentă cu un complement circumstanțial de cauză.

În Manualul de clasa a VIII-a (2011: 201), circumstanțiala de cauză este definită astfel: ,,propoziția circumstanțială de cauză constituie în frază o realizare propozițională a complementului circumstanțial de cauză”.

Clasificare

Potrivit GA (1966: 301), circumstanțialele de cauză pot fi:

propriu-zise, care exprimă numai cauza

Și la toată lumea plăcea, / fiindcă era un om deștept și blând. / (Caragiale, O. II 223)

condiționale, care au și o nuanță de condiție (exprimă cauza pentru care vorbitorului i se pare de neconceput realizarea acțiunii din regentă, întrucât numai controlul acelui fapt ar fi condiția realizării regentei). Aceste cauzale apar pe lângă unele propoziții interogative, care sunt de cele mai multe ori retorice, ori pe lângă enunțiative exclamative.

Dacă ești bolnav, / cum o să mergi în excursie? /

Întrebări

După Bejan (1995: 384), circumstanțiala de cauză răspunde la întrebările, din ce cauză, din ce pricină, care sunt puse regenților din regente. Circumstanțiala de cauză poate fi confundată cu propoziția finală, atunci când utilizăm întrebarea de ce.

Regenți

Potrivit lui Bejan (1995: 384) și Manualului de clasa a VIII-a (2011: 201), circumstanțiala de cauză are ca regenți:

verbe și locuțiuni verbale la moduri personale și nepersonale:

Stai aici, / fiindcă te așteaptă cineva. /

N-a băgat de seamă ce s-a întâmplat, / pentru că n-a avut timp. /

Stând acolo, / pentru că era obligat, / a contractat o gripă. /

interjecții:

Hai / că ești inteligent / (exemplul nostru).

adjective:

Vremea este rece, / deoarece a venit iarna. / (exemplul nostru)

Elemente de relație

După Bejan (1995: 384) și Manualul de clasa a VIII-a (2011: 201-202), circumstanțiala de cauză se introduce prin:

conjuncții subordonatoare

-specializate numai în cauzale: căci, deoarece, fiindcă, întrucât

Întrucât l-ai enervat, / a ieșit afară / (exemplul nostru).

A pierdut trenul, / deoarece n-a ajuns la timp / (exemplul nostru).

-conjuncții specializate pentru mai multe tipuri de subordonate: dacă și că

Dacă nu ai învățat, / nu vei lua examenul / (exemplul nostru).

Poate să rezolve exercițiul, / că nu e dificil / (exemplul nostru).

locuțiuni conjuncționale subordonatoare: din cauză că, din pricină că, pentru că, din moment ce, de vreme ce, o dată ce

Nu a venit la cursuri, / din cauză că a fost răcit / (exemplul nostru).

O dată ce l-ai mințit, / nu mai are încredere în tine / (exemplul nostru).

adverbe relative cu valoare conjuncțională (fără funcție sintactică de parte de propoziție):

Cum era obosită, / nu a mers la ore / (exemplul nostru).

Unde nu i-am dat atenție, / s-a supărat. /

Corelative în regentă

Potrivit lui Bejan (1995: 384-385), circumstanțialele de cauză pot fi, în regentă, în corelație cu locuțiunile adverbiale cauzale: de aceea, pentru aceea, de asta, pentru asta și adverbele apoi și atunci:

De aceea a venit, /pentru că l-ai chemat. /

Dacă a venit vremea pe jertfă, / apoi, /cât m-ajunge partea, / nu mă dau în lături /(Gramatica, II, p.302).

În regente, corelativele de aceea, pentru aceea, de asta, pentru asta, au funcția sintactică de complemente circumstanțiale de cauză. De asemenea, corelativele apoi și atunci ar trebui să fie interpretate tot complemente circumstanțiale de cauză (vezi Bejan 1995: 384-385).

Modurile în circumstanțiala de cauză

Conform GA (1966: 302-303), circumstanțiala de cauză se construiește în mod obișnuit cu modul indicativ, dat fiind că acțiunea din cauzală este arătată ca reală. Aceasta nu se poate construi cu modul conjunctiv sau imperativ. Uneori circumstanțiala de cauză se construiește și cu modul condițional-optativ sau cu prezumtivul:

Vin și eu cu voi, / pentru că aș dori /să discutăm ceva / (exemplul nostru).

N-a plecat în excursie / pentru că n-o fi avut bani / (exempul nostru).

Topica și punctuația

Potrivit lui Bejan (1995: 385), circumstanțialele de cauză pot sta, atât după regentă, cât și înaintea acestora, în funcție de intenția vorbitorului:

Vine, / fiindcă îl chemi. /

Fiindcă îl chemi, / vine. /

De regulă, circumstanțialele de cauză se despart prin virgulă de regente, indiferent de locul acestora în frază (vezi Bejan 1995: 385):

Nu vin, / pentru că m-ai bătut. /

Pentru că m-ai bătut, / nu vin. /

Circumstanțialele de cauză intercalate se separă totdeauna prin perechi de virgule (vezi Bejan 1995: 385):

El, / fiindcă nu s-a simțit bine, / nu a participat la recepție. /

CIRCUMSTANȚIALUL DE SCOP (sc)

Aspecte definitorii

1.1. Definiție

După GA (1966: 179), circumstanțialul de scop determină un verb, arătând scopul unei acțiuni.

Potrivit lui Bejan (1995: 338), circumstanțialul de scop este partea secundară de propoziție care arată scopul acțiunii exprimate de un verb.

Conform GALR II (2008: 572), circumstanțialul de scop (final) este componentul enunțului prin care se exprimă finalitatea, ținta desfășurării unui proces. Realizarea definitorie a circumstanțialului de scop este propoziția conjunțională introdusă prin ca să.

După GBLR (2010: 567), circumstanțialul de scop (final) exprimă scopul (finalitatea) pentru care se realizează o acțiune de către un agent. Acțiunea indicată de circumstanțialul de scop este obligatoriu posterioară celei din membrul regent al relației în care intră.

În Manualul de clasa a VIII-a (2011: 204), circumstanțialul de scop este definit astfel: ,,partea secundară de propoziție care arată scopul unei acțiuni”.

1.2. Caracterizare semantică și sintactică

După GALR II (2008: 572), circumstanțialul de scop face parte din grupa circumstanțialelor care redau raporturi logico-semantice. Enunțul cu circumstanțial de scop exprimă un raport de implicație cauzală aparte, de tipul intenție / scop-realizare. Situația comunicată trebuie să implice un participant (codificat sintactic drept subiect) care-prin voință, intenție și control să proiecteze desfășurarea unui proces, indiferent dacă acesta este:

acțiune

Muncește din greu ca să câștige cât mai mult.

eveniment

I-a spus toate aceste lucruri ca să-l încurajeze.

stare

Stă în pat ca să se refacă.

Îndeplinirea funcției respective este impusă de una dintre următoarele particulatități semantice ale construcției regente (vezi GALR II 2008: 572):

să conțină un centru verbal care impune un subiect [+Animat]:

Ana a coborât ca să-l aștepte în fața blocului.

Grivei se uita la Adriana cu ochi calzi și rugători, ca să fie luat în seamă și răsfățat.

să conțină un participiu (adjectiv sau nu) al unui verb care selectează un astfel de subiect

Este un motiv inventat de ei, ca să scape mai ușor.

să conțină un adjectiv propriu-zis în poziție predicativă, care se asociază cu un centru nominal [+Animat]

Era foarte atentă la ore ca să înțeleagă lecția din clasă.

Era amabil ca să facă o bună impresie.

Anumite grupuri interjecționale funcționează ca regent al circumstanțialului de scop. Acest lucru se explică prin valoarea lor ,,imperativă”, adică prin comutabilitatea acestora cu un verb la imperative, formă a cărei realizare presupune asocierea cu un subiect [+Animat, +Uman / Personal] (vezi GALR II 2008: 572):

Hai și noi, cu ei, ca să nu creadă că ne-am supărat.

Ea țoc-țoc! două pupături pe obrajii mătușii, ca să-i arate cât de mult o iubește.

Potrivit GALR II (2008: 573), conectorul circumstanțialei de scop poate fi precedat de adverbele de precizare: anume, intenționat, înadins (într-adins) și așa care au propria funcție sintactică (circumstanțiale de mod):

A venit anume ca să mă convingă.

Nu a fost gafă; a făcut-o intenționat (înadins), ca să te enerveze.

Au început să vorbească în germană, așa ca să nu poți înțelege.

Conectorilor ca să și să li se pot asocia în circumstanțialele finale negative adverbele cumva sau care cumva, neavând funcție sintactică (vezi GALR II 2008: 573):

Se purta bine ca nu (care) cumva să fie pedepsit.

Se prefăcea că este vesel să nu (care) cumva să se simtă stânjenit vreun individ.

Potrivit GALR II (2008: 574), în enunțul cu circumstanțială finală apar uneori semiadverbele doar, numai plasate în imediata vecinătate a conectorului propozițional. Tot fără funcție sintactică, componentul adverbial adaugă circumstanțialului de scop informația ,,restrictiv”:

Nu ții ditamai cuțitul la birou doar ca să-ți ascuți creioanele cu el. (Rlit, 2004)

Circumstanțialul de scop este modalizat, când este precedat de adverbul parcă:

Mă uitam cum își lasă capul pe spate, parcă pentru a arăta că nu voia să fie întrerupt. (O. Paler, Deșertul)

După GALR II (2008: 574), circumstanțialul de scop funcționează ca termen subordonat în raport cu un grup verbal, de obicei extins. Centrul grupului poate fi:

o formă verbală personală

Radu glumește ca să destindă atmosfera.

Pe când cotrobăiam prin sertare ca sa-mi caut pașaportul, am dat peste jurnalul meu din adolescență.

o formă verbală nepersonală

Glumind ca să destindă atmosfera, Radu a făcut în cele din urmă o gafă.

Aceasta era o strategie plănuită ca să ajute oamenii.

un adjectiv

Era amabilă ca să-și atingă scopul.

un adverb

Muncește mult ca să-și poată plăti datoriile.

Deasemenea, sunt regenți ai circumstanțialului de scop și grupuri interjecționale precum:

Poftim cartea ca să nu te mai plângi că n-ai ce citi!

Na-ți cheile ca să nu mă mai aștepți pe mine să-ți deschid.

Circumstanțialul de scop poate avea ca și regent un context mai larg, ca de exemplu:

Se îmbrăcase, își băuse cafea, își făcuse bagajele, ca să poată pleca imediat ce venea Andrei.

În construcția regentă întâlnim uneori grupările de aceea (de asta) sau pentru aceea, pentru asta, acestea având rolul de obține informația circumstanțialului de scop, funcționând ca termeni anaforici sau cataforici (vezi GALR II 2008: 574):

Ca să facă rost de bani, de aceea a vândut automobilul pe care de-abia îl cumpărase.

După GA (1966: 180), uneori circumstanțialul de scop are și alte nuanțe:

-de loc

S-au dus la scăldat.

Clasa regenților

Potrivit GBLR (2010: 567), circumstanțialul de scop se raportează, la un grup verbal cu centru:

un verb agentiv (cel mai adesea)

Lucrează mult pentru a-și întreține copii (exemplul nostru).

Face mult sport ca să se mențină în formă.

un verb non-agentiv (mai rar)

El stă la umbră ca să nu se bronzeze.

Fii atent la explicații ca să înțelegi (exemplul nostru)!

Venitul va scădea ca să se facă economie.

Centrul verbal poate fi reprezentat atât de o formă finită, cât și de o formă non-finită (vezi GBLR 2010: 568):

infinitiv

A te preface pentru a obține un favor e ceva imoral (exemplul nostru).

participiu

Angajată ca să aibă grijă de copil, femeia trebuie să fie foarte atentă.

gerunziu

Făcându-și bagajele ca să plece, a constatat că îi lipsește un lucru important.

supin

După o zi de alergat ca să facă ce și-a propus, i s-a făcut rău.

După GBLR (2010: 568), circumstanțialul de scop poate fi dependent și de grupul interjecțional:

Na-ți o acadea ca să te îndulcești (exemplul nostru).

Poftim parfumul ca să îl miroși (exemplul nostru)!

Potrivit lui Bejan (1995: 338), circumstanțialul de scop determină:

verbe

Muncește pentru câștig (exemplul nostru).

locuțiuni verbale

Au luat-o la picior spre a nu întârzia la tren (exemplul nostru).

interjecții predicative

Hai pentru restanțe (exemplul nostru)!

Clasa de substituție

3.1. Mijloace de exprimare

Potrivit lui Bejan (1995: 338-340) și Manualului de clasa a VIII-a (2011: 204-205), circumstanțialul de scop se exprimă prin:

Substantive în cazurile:

acuzativ cu prepozițiile: după, pentru, spre, în, la

Merge la cumpărături.

Umblă după câștiguri.

genitiv cu locuțiuniile prepoziționale: în vederea, în scopul, cu scopul, în favoarea, în folosul

V-am chemat în vederea discutării eseurilor (exemplul nostru).

Vine în scopul constatării deficiențelor.

Pronume cu valoare substantivală:

În afară de pronumele de întărire, întâlnim toate felurile de pronume, în cazurile:

acuzativ, cu prepoziția pentru

A venit pentru el / pentru tine / pentru dumnealui / pentru ai tăi / pentru mulți.

-cu pronume interogative și relative:

Pentru cine / pentru care muncești (exemplul nostru)?

Spune-mi pentru cine / pentru care pledezi.

genitiv, cu aceleași locuțiuni prepoziționale ca la substantive

Lucrează în favoarea lui / dumnealui / acestuia / alor tăi / multora.

-cu pronume interogative și relative:

În folosul căruia lucrează?

Examenul în vederea căruia te pregăteși s-a amânat.

Numerale cu valoare substantivală, în cazurile:

acuzativ, cu prepoziția pentru

A venit pentru cei doi / cel de-al doilea / amândoi.

genitiv, cu aceleași locuțiuni prepoziționale

Lucrează în folosul celor doi / celui de-al doilea / amândurora.

Verbe și locuțiuni verbale la modurile:

Infinitiv, mai ales precedat de prepozițiile pentru, spre, la diatezele:

activă

A intrat în cabinet pentru a face o programare (exemplul nostru).

A mers în sală pentru a băga de seamă câți lipsesc de la cursuri (exemplul nostru).

pasivă

L-am chemat aici pentru a fi consultat de un medic.

A venit pentru a fi băgat în seamă.

reflexivă, cu :

-acuzativ:

Intră spre a se convinge de ce se întâmplă.

Armatele s-au pregătit pentru a da năvală asupra inamicului.

-dativ:

Merge spre a-și aminti / a-și aduce aminte de copilărie.

supin cu prepozițiile: la, pentru, în

Merge în / la pețit.

S-au pregătit pentru semănat (exemplul nostru).

Locuțiuni adverbial de scop: de asta, pentru acesta, de aceea, pentru aceea

De aceea / de asta / pentru asta / pentru aceea a mers, ca să-i de-a nota (exemplul nostru)

De asta, pentru acesta, de aceea, pentru aceea apar în calitate de corelative ale propozițiilor circumstanțiale de scop.

3.2. Realizări propoziționale

Potrivit GALR II (2008: 575), de obicei, finalele sunt legate de regentele lor prin joncțiune, realizându-se mai ales ca propoziții conjuncționale. Predicatul poate avea forma de subjonctiv (conectorii fiind ca să sau să) sau de indicativ, condițional sau imperativ (subordonatele fiind introduse prin de).

,,Propozițiile circumstanțiale de scop pot fi și juxtapuxe față de regentă, situație în care intonația preia rolul de marcator al relației de subordonare” (GALR II 2008: 575).

3.2.1. Finale conjuncționale

conectorul specific pentru conjuncționalele finale este ca să

Dumnezeu nu există ca să-i ceri tu ceva. (O. Paler, Deșertul)

Prietena mea era nerăbdătoare să ajungă la Templu de la Șinca. Mihai, soțul meu, a venit și el, ca să nu fim singure. (As, 2004)

finala poate fi introdusă și prin locuțiunea conjuncțională pentru ca să

Nu le-am făcut și pățit toate astea pentru ca să merg înapoi când voi ajunge la ea. (I. Slavici, Zâna Zânelor)

locuțiunea poate fi disociată, în cazul deplasării unui component al subordonatei

Ochiul mi-e viu, puterea mi-e întreagă / Și te scrutez prin albul tău veșmânt / Pentru ca mintea mea să poată să-nțeleagă / Neîngenuncheata firii pe pământ. (T. Arghezi, Psalm)

adverbele nu (care) cumva se grupează cu prima parte a conjuncției subordonatoare, dacă finala este negativă

Rămâneți doar aici, […] pentru ca nu cumva, pe când voi umblați pe drumuri, el să mă răpească și să sosiți prea târziu la surorile voastre. (I. Slavici, Zâna Zorilor)

,,propozițiile finale se introduce frecvent prin să care este și formant al modului conjunctiv, și conector propozițional” (GALR II 2008: 575)

Acu să vă ție Dumnezeu să-l creșteți mare! (L. Rebreanu, Ion)

în cazul deplasării la stânga a unui component al propoziției finale, să apare în variant ca…să

Alungat-o-ai pe dânsa, ca departe de părinți / În coliba împistrită ea să nasc-un pui de prinț. (M. Eminescu, Călin)

avansarea componentelor din subordonata finală permite alternarea conectorilor să și ca…(să)

N-ai glas de vifor, să jelești; / N-ai mâini de fier, ca fier să frângi; / N-ai mări de lacrimi, mări să plângi; / Nu ești de foc, la piept să-l strange, / Să-l încălzești! (G. Coșbuc, Moartea lui Fulger)

,,în aspectul colocvial sau popular al limbii române apar propoziții finale introduse prin conjuncția subordonatoare de” (GALR II 2008: 576)

În toate zilele se ducea el la puț de aducea apă pentru casă. (P. Ispirescu, apud GA)

Mai șede el cât șede de cască gura prin târg, și apoi își ia tălpășița spre casă. (I. Creangă, apud GA)

propozițiile introduse prin de au funcția de circumstanțial de scop, în structuri bipropoziționale cu predicate la imperativ (vezi GALR II 2008: 576)

Du-te de te culcă!

Mergi de-mi adu dosarul! (I. L. Caragiale, apud GA)

,,Rar, mai ales în limbajul popular, și numai în context cu adverbul doar(ă) sau locuțiunea doar(ă)-doar(ă), subordonatele finale sunt introduse pri primul element al conjuncției ca să (respectiv, prin ca). (GALR II 2008: 577)

Ea-mi sare-n drum, ca doară-doară / M-apuc să-i spui o vorbă-n poară. (G. Coșbuc, Dușmancele)

3.2.2. Finale relative

Conform GALR II (2008: 577), propozițiile circumstanțiale de scop sunt rar subordonate regentelor lor prin pronume relative integrate în grupuri prepoziționale care au drept centru după sau pentru:

S-a dus (a mers, a plecat) după / pentru ce avea de cumpărat.

3.2.3. Finale juxtapuse

Potrivit GALR II (2008: 577), când în componența finalei se află adverbul doar (cu varianta doar-doar), este posibilă juxtapunerea subordonatei:

Când s-a împrăștiat în toate părțile vestea despre prefacerea asta, toți coconi împărătești, care de pe unde, alergară să se înfățișeze dinaintea fetei, doar-doar or face-o să-i iubească, și apoi de-acolo, țin-te, pețitori peste pețitori. (I. L. Caragiale, Făt-Frumos cu moțu-n frunte)

,,În situații de juxtapunere pot fi considerate și subordonatele care prezintă în poziție inițială pe doar de” (GALR II 2008: 577):

Mai întâi era să vă poruncesc a supune la cazne fioroase pe toate femeile, doar de-om putea afla de la dânsele un crâmpei de adevăr. (I. L. Caragiale, Kir Ianulea)

3.3. Realizări prin forme verbale nepersonale integrate în grupuri prepoziționale

După GALR II (2008: 577), circumstanțialul de scop poate fi exprimat prin grupuri ale căror centru este o formă verbală nepersonală (mai ales infinitiv sau supin), grupuri verbale integrate în grupuri prepoziționale. Propozițiile conjuncționale finale alternează câteodată, în cadrul aceluiași text, cu circumstanțialul de scop realizat prin grup prepozițional incluzând un grup verbal cu infinitiv-centru:

Mersese pe jos până la București, ca să se angajeze în lunile de iarnă, la familia unui doctor, pentru a strânge ceva bani de zestre. (O. Paler, Deșertul)

Infinitivul-centru de grup verbal integrat în grup prepozițional cu pentru și spre este circumstanțial de scop (vezi GALR II 2008: 577):

Pentru a ajunge aici, este nevoie, evident, de mai mult decât pasiune, este nevoie de motivație, de implicare și, în cele din urmă, de resurse. (DV, 2004)

Pentru a avea o viață mult mai relaxantă, organizați-vă timpul și problemele pe care le aveți încă de la începutul săptămânii. (,,Adevărul”, 2004)

Căci toți se nasc spre a muri / Și mor spre a se naște. (M. Eminescu, Luceafărul)

Spre a confirma urma lecturilor sale, ne-am întors asupra cărții luiTitus Livius. (Rlit, 2004)

Deasemenea, poate avea funcția de circumstanțial de scop supin-centru de grup verbal integrat în grup prepozițional (vezi GALR II 2008: 578):

Ne trimiseseră la Cochirleni, la cules struguri.

3.4. Realizări adverbiale

Potrivit GALR II (2008: 578), locuțiunea adverbială de ce (cu varianta populară la ce) reprezintă o realizare a poziției sintactice de circumstanțial de scop, regăsibilă și la circumstanțialul de cauză:

De ce a venit? (= ,,Cu ce scop a venit?”)

De ce a venit? (= ,,Din ce motiv a venit?”)

,,Contextul are rol dezambiguizator” (GALR II 2008: 578):

O gașcă de copii și adolescenți locali […] caută fier vechi în pământul parcului lui Ceaușescu. De ce o fac? Evident, pentru a câștiga o pâine. (Dv, 2004)

Grupările adverbiale prin care se realizează și circumstanțialul de cauză (de aceea, de aia) sau grupările specializate pentru specificarea finalității (pentru aceea, pentru asta), funcționează ca circumstanțiale de scop, având și rol discursiv (vezi GALR II 2008: 578):

Cu dumneata mi-a plăcut să retrăiesc treizeci de ani de călătorii, tot cu dumneata, de nu te plictisești, îmi voi retrăi astă-seară copilăria și întâia tinerețe. Pentru aceasta ne vom întoarce la București. (M. Caragiale, Craii)

La fel ca și în cazul locuțiunii verbale interogative de ce, sensul final al locuțiunilor de aceea / de asta poate fi identificat prin ocurența în același context a propoziției finale (vezi GALR II 2008: 578):

De-aceea du-te și tu încotro te-a îndrepta Dumnezeu, ca să nu se mai facă atâta gâlceavă la casa asta din pricina ta. (I. Creangă, Fata babei)

De asta își întâlnește fiul, ca să-l roage să-i facă rost de o slujbă. (Rlit, 2004)

3.5. Realizări nominale integrate în grupuri prepoziționale

Potrivit GALR II (2008: 578), au funcție sintactică de circumstanțial de scop substantivele abstracte – centre de grupuri nominale – integrate în grupuri prepoziționale, formate în jurul lui pentru, spre, întru, la (care impun forma de acuzativ) sau în vedere (cu regim de genitiv).

grupurile prepoziționale cu pentru și spre sunt frecvent utilizate:

De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu? (M. Eminescu, Scrisoarea I)

În această primăvară […] relația dintre cultura română și spațiul francofon se va concretiza într-o adevărată sărbătoare, o invazie a teatrului și filmului de expresie franceză pe meleagurile noastre, spre bucuria tuturor iubitorilor de arte ale spectacolului. (,,Adevărul”, 2004)

întru este resimțit ca livresc:

Mai zăbovea apoi pe uliți între așteparea zorilor. (M. Caragiale, Craii)

locuțiunea prepozițională în vederea este folosită frecvent în româna actuală (vezi GALR II 2008: 579):

În vederea obținerii unei burse de studiu la o universitate din Germania, candidații sunt obligați să treacă testul de limba germană, elaborat și evaluat în Germania.

la este folosit rar la concurență cu pentru în structuri de tipul următor:

Caut femeie la / pentru curățenie.

Conform GALR II (2008: 579), grupurile nominale încadrate în grupuri prepoziționale, care au drept centru pe după, la și în au funcția sintactică de circumstațial de scop.

A alergat toată ziua după cumpărături.

A plecat la (pentru) specializare.

Deasemenea, grupurile nominale care au drept centre substantive abstracte care exprimă noțiunea de finalitate precum: gând, scop, idee, deziderat, aspirație, năzuință, speranță, intenție, țel, plan, obiectiv, finalitate, folos, perspectivă au funcția sintactică de circumstanțial de scop (vezi GALR II 2008: 579).

Potrivit GALR II (2008: 579), astfel de grupuri nominale, obligatoriu extinse și integrate în grupuri prepoziționale al căror centru este reprezentat prin cu, în sau pentru, funcționează ca o unitate semantică, dar componentele lor prezintă autonomie sintactică:

Operațiunea a fost concepută ca o etapă preliminară a unor noi ofensive în interiorul Peninsulei Balcanice, cu scopul eliminării turcilor din Europa. (Ș. Papacostea, Evul Mediu românesc)

,,De unde știți toate astea?” a întrebat Julius, în speranța că va reuși să-l provoace la o mărturisire care să-i dezvăluie ce ascunde doctorul Luca. (O. Paler, Deșertul)

Pentru orice eventualitate tocmise și un avocat. (L. Rebreanu, Ion)

După GALR II (2008: 580), în contexte cum sunt cele de mai sus întregul grup prepozițional poartă informația de circumstanțial de scop. Sintactic, grupul nominal este analizabil: unitățile lexicale eliminării, că va reuși, orice sunt adjuncți ai substantivelor, realizări ale funcției sintactice de atribut.

Încadrate în grupuri prepoziționale, având drept centru pe în sau cu și fiind însoțite de adjective demonstrative precum asta, această, aceste, substantivele enumerate formează construcții de felul: cu acest scop, în aceasă idee, cu / în această perspectivă. Aceste sintagme au funcție discursivă , preluând informația unui segment de text , care este plasat interior sau ulterior (vezi GALR II 2008: 580):

A plecat cu acest gând: să obțină postul.

Cu acest scop s-a prezentat la interviu, ca să obțină postul.

Conform GALR II (2008: 580), cu statut cvasilocuțional funcționează și grupurile prepozițonale de dragul…, de răul…, grupuri utilizate și pentru redarea cauzalei, dar care, în anumite context, exprimă scopul, intenția:

Se face deseori de râs susținând unele ipoteze numai de dragul de a se arăta bine informat.

După GALR II (2008: 580), pronumele care, în ipostaza de conector al unei relative izolate, integrat în grup prepozițional (de tipul drept care), ocupă poziția de circumstanțial de scop, funcționând în același timp și ca proformă sintetică:

Am vrut să ajung la timp. Drept care am chemat un taxi.

3.6. Structuri eliptice cu circumstanțial de scop

Potrivit GALR II (2008: 580), grupurile prepoziționale cu funcție de circumstanțial de scop sunt rezultatul unor contrageri urmate de o reorganizare sintactică.

Noi ne ducem la Constanța în vacanța asta, nu la Paris. Pentru Paris o să stângem mai mulți bani.

Poziția de circumstanțial final reprezintă o structură contrasă din: ,,Pentru a merge la Paris…” sau ,,Ca să mergem la Paris…” (vezi GALR II 2008: 580).

Conform GALR II (2008: 580), adeseori regentul circumstanțialului de scop (realizat propozițional, dar și nonpropozițional), este redus, mai ales în structuri alcătuite prin coordonare adversativă.

Dumnezeu ne-a lăsat darurile vieții ca să ne bucurăm de ele, nu ca să le disprețuim. (O. Paler, Deșertul)

Dă-mi voie ca să mă duc și eu pe urma fraților mei; nu de altă , dar ca să-mi încerc norocul. (I. Caragiale, Harap-Alb)

Topica și punctuația

Potrivit GALR II (2008: 580), poziția circumstanțialului de scop față de regentul său este în general liberă, însă există câteva restricții atât în cazul realizării propoziționale, cât și în cazul realizării nepropoziționale.

finalele introduse prin (pentru) ca să au topică liberă, însă în antepunere exprimarea este emfatică (vezi GALR II 2008: 581):

Cine intră în cârciumă nu intră ca să se închine. (Proverb)

Ca să-mi pierd urma, m-am îmbarcat pe un vapor care m-a lăsat în insula Rodos. (O. Paler, Deșertul)

circumstanțialele de scop introduse prin să sunt totdeauna postpuse regentei:

Când mi-am luat diploma de medic, am fugit fericit, să i-o arăt și tatălui meu. (O. Paler, Deșertul)

finalele cu de, ca doar sau cele juxtapuse sunt obligatoriu postpuse

Conform GALR II (2008: 581), realizările nomionale au topică liberă, la fel ca realizările prin infinitiv. Supinul cu funcție de circumstanțial de scop este însă totdeauna postpus regentului. În antepunere, circumstanțialul de scop se desparte de construcția regentă printr-o pauză marcată grafic prin virgulă. În postpunere, pauza nu este admisă în cazul supinului și al realizării propoziționale introduse prin conjuncția de, însă este posibilă în celelalte situații de exprimare (non)propoziționale.

Relația cu alte poziții sintactice

Potrivit GALR II (2008: 581), circumstanțiala de scop poate fi confundată cu circumstanțiala consecutivă în situația în care elemental introductiv este ca să.

Când regentul este verb de mișcare, finalele intoduse prin să au câteodată o nuanță locală (vezi GALR II 2008: 581):

S-a dus să cumpere pâine.

,,Din considerente de ordin stilistic în tipare specifice circumstanțialei finale apar propoziții opoziționale” (GALR II 2008:581).

Aspecte normative

După GBLR (2010: 571), gruparea pentru ca să, utilizată pentru a introduce un circumstanțial de scop, este pleonastică, deoarece și prepoziția pentru și conjuncția ca să exprimă scopul. Construcția care conține gruparea pentru ca…să este corectă:

Voi pleca devreme pentru ca la prânz să ajung la București.

CIRCUMSTANȚIALA DE SCOP SAU FINALĂ (SC)

Aspecte definitorii

1.1.Definiție

Potrivit lui Bejan (1995: 385), circumstanțiala de scop este propoziția subordonată care exprimă scopul pentru care se desfășoară acțiunea din regentă și care este echivalentă cu un complement circumstanțial de scop.

După GA (1966: 303), circumstanțiala de scop sau finala exprimă scopul în vederea căruia se îndeplinește acțiunea din regent și este echivalentă cu un complement circumstanțial de scop.

Conform Manualului de clasa a VIII-a (2011: 206), circumstanțiala de scop sau finala constituie în frază o realizare propozițională a complementului circumstanțial de scop.

1.2. Întrebări

Conform lui Bejan (1995: 386), circumstanțiala de scop sau finala răspunde la întrebările: în ce scop, cu ce scop. Întrebarea de ce poate crea confuzii cu propoziția cauzală, iar întrebarea pentru ce poate crea, uneori, confuzii cu propoziția completivă indirectă.

Regenți

Potrivit lui Bejan (1995: 385-386) și Manualului de clasa a VIII-a (2011: 206), circumstanțiala de scop are ca regenți:

verbe și locuțiuni verbale la moduri personale și nepersonale:

Învață / ca să ia examenul / (exemplul nostru).

A băgat de seamă ce se întâmplă / ca să poată aprecia lucrurile. /

interjecții

Hai / să îți dau banii / (exemplul nostru).

Elemente de relație

După Bejan (1995: 386) și Manualul de clasa a VIII-a (2011: 206), circumstanțiala de scop se introduce prin:

conjuncții subordonatoare

să

Merg / să îmi cumpăr o rochie / (exemplul nostru).

ca să

Învață / ca să ia o notă bună la examen / (exemplul nostru).

de

S-a dus / de s-a ascuns în pădure. /

locuțiune conjuncțională

pentru ca să (pentru ca…să)

A venit / pentru ca să se distreze / (exemplul nostru).

S-a culcat devreme / pentru ca a douazi să nu fie obosit. /

Potrivit lui Bejan (1995: 386), conjuncțiile să, ca (…) să și locuțiunea conjuncțională pentru ca (…) să pot fi întărite în cazul finalelor negative, de adverbele nu și cumva, precum și de grupul care cumva:

Seara făcură de mâncare într-o groapă adâncă, / să nu se vadă cumva lumina focului. /

A venit devreme / ca nu care cumva să se spună / că a fost împotriva lor. /

Corelative în regentă

Potrivit lui Bejan (1995: 386), corelativele în regentă ale propoziției finale sunt locuțiunile adverbiale de scop: de aceea, pentru aceea, de asta, pentru asta, aceleași și în cazul propoziției cauzale:

De aceea a venit, / ca să vadă ce faci. /

Ca să te deranjeze, / pentru aceea a venit. /

Adverbul anume și locuțiunea adverbială într-adins pot să apară în calitate de corelative, în regentele propozițiilor finale, îndeplinind funcția sintactică de complement circumstanțial de scop (vezi Bejan 1995: 386):

Boierii de la noi anume / într-adins au zidit munții aceia negri, / pentru ca să nu vedem / ce-i dincolo. /

Topica și punctuația

După Bejan (1995: 387), circumstanțialele de scop stau, de obicei, după regente:

Pleacă / să vadă expoziția. /

A venit / de a vazut. /

Circumstanțialele de scop stau uneori și înaintea regentei (vezi Bejan 1995: 387):

Ca să-ți spun / ce fac, / de aceea te-am chemat. /

Circumstanțialele de scop nu se despart, de regulă, prin virgulă de regente când stau după acestea (vezi Bejan 1995: 387):

A plecat / să cumpere mere. /

Circumstanțialele de scop se separă prin virgulă de regente, când stau înaintea lor (vezi Bejan 1995: 387):

Ca să nu pară supărător, / femeia a dat o nuanță de glumă lucrurilor. / (Gramatica, II, p.3

ANALIZĂ PE TEXT

,,Fără de dânsul nu se putea nici un fel de veselie în sat la noi, [fiindcă el cânta mai bine decât toți și din vioară, și din cimpoi, și din fluier2], iară pe Huțu îl ducea întotdeauna cu sine, [deoarece Buduleasa fugise cu un scriitor al satului4], și nu putea să-l lase pe copil singur acasă.”

2 CZ (1), verbul nu se putea, conjuncția subordonatoare compusă fiindcă.

4 CZ (3), verbul ducea, conjuncția subordonatoare compusă deoarece.

,,Dar se înțelege că-mi părea bine: nici nu mergeam, zburam spre casă, [pentru că Huțu trebuia5] să locuiască cu mine; el era și trebuia să ramână sub scutul și povățuirea mea.”

5 CZ(2), locuțiunea verbală –mi părea bine, locuțiunea conjuncțională subordonatoare pentru că.

,,Eram cinci inși la precupeața Lenca Liuchici și aveam doauă paturi și o masă, iară Hutu se culca ăe jos, [fiindcă taică-său îi adusese o saltea cu paie, două perini, o velniță, trei rânduri de albituri, două pâni mari, un săculeț de fasole, altul cu făină și mămăligă și o bucată de slănină4], [ca să-i fie pe două săptămâni5]. Seca Lenca avea două fete și un copil, era sârboaică și vindea pește în piață; ea se certa totdeauna pe sârbește când era acasă, și pe românește în piață, dar alminteri era femeie bună și ținea la noi, [fiindcă eu și Ioța îi plăteam și cu mâncarea13], [iară ceilalți doi14a], care erau preparanzi, și [Huțu îi plăteau pentru pat și pentru locul saltelei, mai având14b] ca să le fiarbă, din al lor, și de mâncare, când aveau câte ceva. Huțu nu plătea decât pe jumătate, adecă șaizeci de creițari pe lună, [fiindcă îi aducea în toate diminețile coșurile cu pește verde și pe cel cu pește uscat19], făcea foc, mătura în casă, spăla vasele, căra apă și aducea iar coșurile acasă, când se însera, și atunci mă duceam și eu să-i ajut, [pentru că îmi plăcea28] să port coșul cu pește, și peștele mirosea frumos.”

fiindcă

4 CZ (3), verbul se culca, conjuncția subordonatoare compusă fiindcă.

5 SC (4), verbul adusese, conjuncția subordonatoare compusă ca să.

13 CZ (12), verbul ținea, conjuncția subordonatoare compusă fiindcă.

14 CZ (12), verbul ținea, conjuncția subordonatoare compusă subînțeleasă fiindcă, iară adversativ 13.

19 CZ (18), verbul tranzitiv nu plătea, conjuncția subordonatoare compusă fiindcă.

28 CZ (27), verbul să ajut, locuțiunea conjuncțională subordonatoare pentru că.

,,Budulea s-a gândit dar să vie [ca să-l ieie pe Huțu2] și [să-l ducă acasă3], dar să nu-i spuie nimic, [pentru ca să vadă5] ce zice.”

2 SC (1), verbul să vie, conjuncția subordonatoare compusă ca să.

3 SC (1), verbul să vie, conjuncția subordonatoare simplă să, și copulativ 3.

5 SC (4), verbul să nu spuie, locuțiunea conjuncțională subordonatoare pentru ca să.

,,Îmi venea parcă să țip de bucurie, dar am plecat, [ca să nu-i supăr4].”

4 SC (3), verbul tranzitiv am plecat, conjuncția subordonatoare compusă ca să.

de bucurie- c. c. cz., exprimat prin substantiv, comun, simplu, gen femin, număr singular, caz Acuzativ, nearticulat, precedat de prepoziția ,,de”.

,,Plecând, Ghiță mâna caii, Pintea ședea lângă el, iară Laie se făcuse ghem în fundul căruței, lângă Uța, care-și adusese în pripă și o legătură cu rufe, pe care și-o pusese pe un snop de coceni,[ca să șadă bine6].”

6 SC (5), verbul pusese, conjuncția subordonatoare compusă ca să.

,,Acum, când chiar nici Pintea nu se sfia a-i spune că-l bănuiește, el se simțea mai bun decât cum îl credeau alții, prea bun pentru oamenii în mijlocul cărora se afla, și dacă mai nainte îl apăsa gândul că nu mai poate umbla prin lume decât sub scutul cinstei altora și că în curând va trebui, poate, să cadă la închisoare, acum iar își ridica fruntea, [deoarece simțea10] că toți aceia care îl osândeau, aflându-se la strâmtoarea în care se aflase el, s-ar fi dovedit mai slabi, mai nesocoțiți ori mai răi decât dânsul.”

10 CZ (9), verbul tranzitiv ridica, conjuncția subordonatoare compusă deoarece.

,,Tu, Harap-Alb, rămâi aici într-însa, toată ziua, și iaca ce ai de facut: pune-ți obrăzarul cum se pune, iară sabia să n-o slăbești din mână; și de-amează, când a venit cerbul aici la izvor [să beie apă8] și s-a culca ș-a adormi, cu ochii deschiși, cum i-i feliușagul, tu, îndată ce li-i auzi horăind, să ieși încetișor și să potrivești așa ca să-i zbori capul dintr-o singură lovitură de sabie, și apoi răpede să te arunci în groapă și să șezi acolo într-însa pănă după asfințitul soarelui.”

8 SC (7), verbul intranzitiv a veni, conjuncția subordonatoare simplă să.

,,Și după ce ne arvonim noi și pe la anul, cu jurământ, să umblăm tot împreună, ne-am despărțit unul de altul, răbigiți de frig și hămisiți de foame, și hai fiecare pe la casa cui ne are, [că mai bine-i pare6].”

6 CZ(4), interjecția hai, conjuncția subordonatoare simplă că.

de frig- c. c. cz., exprimat prin substantiv comun, simplu, gen neutru, număr singular, caz Acuzativ, nearticulat, precedat de prepoziția ,,de”.

de foame- c. c.cz., exprimat prin substantiv, comun, simplu, gen feminin, număr singular, caz Acuzativ, nearticulat, precedat de prepoziția ,,de”.

,,Când punea mama laptele la prins, eu, [fie post3], [fie câșlegi4], de pe-a doua zi și începeam a linchi groșciorul de pe deasupra oalelor; și tot așa în toate zilele, pănă ce dam de chișleag.”

să

3 SC (2), verbul începeam, conjuncția subordonatore subînțeleasă să.

4 SC (2), verbul începeam, conjuncția subordonatoare subînțeleasă să.

la prins- c. c. cz., exprimat prin verb nepredicativ, la supin, conjugarea a III-a, precedat de prepoziția ,,la”.

,,Dar cum să te cobori, [căci jos era prăpădenie2]! Dacă vede ea și vede că nu mă dau, zvîrr! de vro două-trei ori cu bulgări în mine, dar nu mă chitește!”

2 CZ (1), verbul să cobori, conjuncția subordonatoare căci.

,,Să muncești [pentru ca să trăiești2] iată o fatalitate care la om e mai dureroasă decât la animal. [Căci la acesta activitatea este atât de organică5], încât el n-o separă de existența sa proprie, pe când omul își dă seama de plusul considerabil pe care-l adaugă ființei sale complexului de forme ale muncii.”

2 SC (1), verbul să muncești, locuțiunea conjuncțională subordonatoare pentru ca să.

5 CZ (4), verbul e mai dureroasă, conjuncția subordonatoare simplă căci.

,,De ziua aceea aveam să-mi amintesc mult timp,[nu pentru că ar fi fost străină naturii omenești2], ci [pentru că avea să-mi confirme3] cât de odioase pot fi uneori rangurile ce și le acordă oamenii unii altora, cât de dăunătoare, arbitrare și inutile pot deveni prin puterea lor.”

2 CZ (1), verbul avea să-mi amintesc, locuțiunea conjuncțională subordonatoare pentru că.

3 CZ (1), verbul avea să-mi amintesc, locuțiunea conjuncțională subordonatoare pentru că, ci adversativ 2.

CONCLUZII

Prezenta lucrare reprezintă un studiu amănunțit a două părți secundare de propoziție și anume: circumstanțialul de cauză și circumstanțialul de scop, respectiv al propozițiilor circumstanțiale aferente.

Fiecare dintre aceste complemente circumstanțiale și propozițiile aferente lor au câteva caracteristici prin care se deosebesc unele de altele.

Atât circumstanțialul de cauză cât și circumstanțialul de scop a fost definit cu ajutorul următoarelor gramatici ale limbii române: GA 1966, GALR II 2008, GBLR 2010 și Bejan 1995. Prin definirea acestor complemente circumstanțiale se poate observa care este diferența dintre acestea.

Așadar, în acord cu gramaticiile limbii române de mai sus, circumstanțialul de cauză arată cauza unei acțiuni sau a unei însușiri și determină un verb sau un adjectiv, iar circumstanțialul de scop arată scopul unei acțiuni exprimate de un verb sau de o interjecție predicativă.

Circumstanțialul de cauză se exprimă prin: substantive, pronume, adjective pronominale posesive și numerale în cazurile: Acuzativ precedat de prepoziții și locuțiuni prepoziționale (de, din, dintre, pentru, din cauză de, din pricină de), Genitiv precedat de locuțiuni prepoziționale (din cauza, din pricina) și Dativ cu prepoziția datorită; adjective, precedate de prepoziția de; adverbe, precedate de prepoziția de, și locuțiuni adverbiale (de asta, pentru asta, de aceea, pentru aceea, de aia, pentru aia) și nu în ultimul rând verbe la gerunziu.

Având în vedere mijloacele prin care se exprimă circumstanțialul de cauză, putem observa dacă pe acestea le întâlnim sau nu și la circumstanțialul de scop.

Circumstanțialul de scop se exprimă prin: substantive, pronume, numerale în cazul Acuzativ, precedate de prepoziții (după, în, pentru, spre, de, drept), Genitiv precedat de locuțiunea prepozițională în vederea; verbe și locuțiuni verbale la moduri nepersonale: infinitive precedat de prepoziții (pentru, spre), supin precedat de prepoziții (pentru, după, în, la), gerunziu și locuțiuni adverbiale de scop (de asta, pentru aceasta, de aceea, pentru aceea).

Circumstanțialul de cauză stă, de obicei, după regent, dar poate sta și înaintea acestuia, din motive de expresivitate iar topica circumstanțialului de scop este liberă, acesta poate precede sau poate urma regentul.

Atât la circumstanțialul de cauză, cât și la circumstanțialul de scop punctuația este dependentă de topică. Dacă este așezat după regent, circumstanțialul de cauză nu se desparte prin virgulă de acesta. Când este așezat înaintea regentului se desparte prin virgulă, doar când este exprimat prin gerunziu sau când este dezvoltat. Circumstanțialul de scop se desparte de regent prin virgulă, când stă înaintea lui, iar când stă în urma lui nu se desparte prin virgulă.

În acord cu gramaticile consultate, circumstanțiala de cauză arată motivul care provoacă acțiunea din regentă iar circumstanțiala de scop sau finală arată scopul în vederea căruia se realizează acțiunea unui verb din propoziția regentă sau a unei intejecții predicative.

Elementele de relație ale circumstanțialei de cauză sunt: conjuncții și locuțiuni conjuncționale: specifice (căci, deoarece, fiindcă, întrucât, din cauză că, de vreme ce, din moment ce, pentru că) și nespecifice (că, de dacă, o dată ce) și adverbe relative (când, cum, unde).

Circumstanțiala de scop se introduce prin următoarele elemente de relație: conjuncții și locuțiuni conjuncționale ( să; ca (…) să; pentru ca (…) să), care pot fi întărite, în cazul finalelor negative, prin adverbul cumva, astfel rezultă formele: să nu cumva, ca nu care cumva, pentru ca nu cumva să, de, ca doar de.

Corelativele circumstanțialei de cauză sunt: adverbe (apoi, atunci) și locuțiuni adverbiale (de aceea, pentru aceea, de asta, pentru asta).

Circumstanțialele finale pot avea corelative adverbe și locuțiuni adverbiale: anume, întradins, de aceea, pentru aceea, de asta, pentru asta care, în regentă, au funcția sintactică de circumstanțial de scop.

Topica circumstanțialei de cauză este liberă, cauzala poate sta înaintea regentei, după aceasta sau poate fi intercalată. Aceasta se desparte întotdeauna prin virgulă de regenta ei.

Circumstanțialele de scop introduse prin să și de apare numai după regentă, iar celelalte finale pot fi antepuse și postpuse. Virgula se utilizează numai după circumstanțialele de scop antepuse, atunci când vorbitorul vrea să le evidențieze.

În cercetarea complementelor circumstanțiale de cauză și de scop și a propozițiilor aferente nu ne-am oprit doar asupra suportului teoretic, ci am extins aria noastră de cercetare având în vedere și anumite opere literare, pentru a aplica noțiunile teoretice.

În prezenta lucrare partea teoretică se îmbină cu partea practică, ceea ce a dus la o mai bună înțelegere a noțiunilor teoretice prezentate.

Conform celor de mai sus, putem încheia prin a spune că atât complementele circumstanțiale de cauză și de scop cât și propozițiile aferente ocupă un loc important în sintaxa limbii române și este necesar să le știm folosi corect, în exprimarea noastră orală și scrisă.

Bibliografie

Bejan, Dumitru, 1995, Gramatica limbii române. Compendiu. Cluj, Editura Echinox.

Bidu-Vrânceanu, Angela, Cristina Călărașu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, 2001, Dicționar de științe ale limbii, București, Editura Nemira.

Crișan, Alexandru, Sofia Dobra, Florentina Sâmihăian, 2011, Manual pentru clasa a VIII-a, București, Editura Humanitas Educațional.

*** 1966, Gramatica limbii române, Volumul II, București, Editura Republicii Socialiste România.

*** 2008, Gramatica limbii române, Enunțul II, București, Editura Academiei Române.

*** 2010, Gramatica de bază a limbii române, București, Editura Univers Enciclopedic Gold.

Surse

Cioran, Emil, 1993, Pe culmile disperării, Ediția a III-a, București, Editura Humanitas.

Creangă, Ion, 1980, Povești, amintiri, povestiri, Ediția a IV-a, București, Editura Minerva.

Guga, Romulus, 1991, Nebunul și floarea, Târgu-Mureș, Editura ,,Tipomur”.

Slavici, Ioan, 1981, Nuvele, Cluj-Napoca, Editura Dacia.

Bibliografie

Bejan, Dumitru, 1995, Gramatica limbii române. Compendiu. Cluj, Editura Echinox.

Bidu-Vrânceanu, Angela, Cristina Călărașu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, 2001, Dicționar de științe ale limbii, București, Editura Nemira.

Crișan, Alexandru, Sofia Dobra, Florentina Sâmihăian, 2011, Manual pentru clasa a VIII-a, București, Editura Humanitas Educațional.

*** 1966, Gramatica limbii române, Volumul II, București, Editura Republicii Socialiste România.

*** 2008, Gramatica limbii române, Enunțul II, București, Editura Academiei Române.

*** 2010, Gramatica de bază a limbii române, București, Editura Univers Enciclopedic Gold.

Surse

Cioran, Emil, 1993, Pe culmile disperării, Ediția a III-a, București, Editura Humanitas.

Creangă, Ion, 1980, Povești, amintiri, povestiri, Ediția a IV-a, București, Editura Minerva.

Guga, Romulus, 1991, Nebunul și floarea, Târgu-Mureș, Editura ,,Tipomur”.

Slavici, Ioan, 1981, Nuvele, Cluj-Napoca, Editura Dacia.