Competitivitatea In Turismul din Judetul Constanta

1. PIAȚA TURISTICĂ ÎN ROMÂNIA

În prezent, turismul reprezintă unul dintre cele mai dinamice sectoare economice, care înregistrează schimbări permanente și o evoluție ascendenta. În perioada cuprinsă între sfârșitul celui de-al doilea război mondial și până în prezent, turismul a evoluat de la o activitate cu dimensiuni relativ reduse, de o importanta limitată, la cea mai mare industrie de pe glob.

Schimbările fundamental în condițiile de desfasurare a unor activitati și procese sunt dictate de dinamica economico- socială. Piața are un rol foarte important în reglarea raporturilor din economie, în realizarea echilibrului acesteia fiind conectată la toate componentele macromediului, reflectând transformările din cadrul acestora.

Dezvoltarea ascendentă a turismului ca urmare a amplificării călătoriilor, al cristalizării produsului turistic, al definirii determinanților și mecanismelor specifice acestui sector de activitate a dus la constituirea și extinderea continuă a unei piețe caracteristice – PIATA TURISTICA.

In sens economic, piața turistică reprezintă sfera economică de interferenta în care produsul turistic se materializează sub forma ofertei turistice, iar nevoile de consum turistic -sub forma cererii. In cadrul acestei piețe turistice are loc confruntarea permanentă a ofertei potențiale a organizatorilor și prestatorilor de servicii turistice cu cererea, confruntare ce vizează de fapt, acceptarea ofertei de către consumatorii de servicii turistice și realizarea produselor turistice oferite spre comercializare prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare.

1.1. Oferta turistică. Tendințe și factori de influența

Dată fiind complexitatea ofertei turistice, aceasta poate fi definită ca fiind totalitatea elementelor ce concură la obținerea produsului turistic și anume: potențialul natural și antropic, echipamentele de producție a serviciilor turistice (baza materială și forța de muncă), bunurile industriale și alimentare destinate consumului turistic, infrastructura turistică și condițiile de comercializare (tarife, facilitati, oferte speciale).

Prof. O. Snak definește oferta turistică în lucrarea “Economia și organizarea turismului” ca fiind ansamblul atracțiilor care pot motiva vizitarea lor de către turiști. Practic, oferta unei tari, zone sau stațiuni cuprinde totalitatea elementelor turistice care pot fi puse în valoare la un moment dat pentru stimularea cererii turistice.

Principala caracteristică a ofertei turistice o reprezintă complexitatea și eterogenitatea sa, ceea ce vizează atât structura ofertei cât și structura producției. Astfel, elementele componente ale ofertei pot fi grupate în două categorii:

elemente atractive, compuse din resurse naturale, socio-culturale, umane, tehnologice, având o importanță relativă în timp și spațiu în cadrul ofertei turistice;

elemente funcțional, compuse din echipamentul și serviciile care fac posibilă desfasurarea producției turistice.

Oferta turistică poate fi clasificată funcție de motivația dominantă a consumatorilor în patru mari grupe:

oferta turismului de vacanta: turism balnear, turism sportiv, turism recreativ, familial;

oferta turismului cultural: turismul de studii, stagii de inițiere tehnică, artistică, festivaluri, turism religios etc.;

oferta turismului de afaceri: turismul itinerant, turismul de congrese, turismul cu titlu stimulator (incentive),etc.;

oferta turismului pentru îngrijirea sănătatii: turismul de tratament, turismul profilactic.

Ofertanții de produse turistice sunt prestatori sau producători de produse sau prestații, firme din sectorul comercial, touroperatori, diverse asociatii și organizații teritoriale. Ca urmare a complexitatii produsului turistic, “fabricantii” sunt puternic specializați, imprimând un caracter eterogen și complex organizării producției turistice . Specificitatea accentuată a fiecărei componente a produsului, atât din punct de vedere al factorului material cât și din cel al factorului uman, face imposibilă furnizarea de către un singur producător a tuturor prestațiilor cuprinse în consumul turistic. Astfel, producătorii sunt specializați în patru categorii de activitati:

cazare și restaurare;

transport;

animație, informare și agrement;

“fabricarea”, organizarea de călătorii de către touroperatori.

Organizarea de călătorii de către touroperatori a luat naștere din necesitatea de a coordona și corela, la nivelul organizării și distribuției, activitatea primelor trei categorii și într-o primă etapă presupunea ca touroperatorii să răspundă de toate necesitatile realizării unei călătorii.

O a doua caracteristică a ofertei turistice este reprezentată de rigiditatea sa. Această rigiditate se poate analiza din mai multe planuri, cum ar fi:

– imobilitatea ofertei și producției turistice care, pentru a fi consumată, presupune deplasarea consumatorului și nu a produsului;

– imposibilitatea stocării ofertei, deci a adaptării cantitative a ofertei la nivelul cererii;

rigiditatea în localizarea capacitatilor sau echipamentului de producție care este amplasat la locul sau în apropierea elementului atractiv;

imposibilitatea adaptării sale la variaiile cantitative de tip sezonier ale cererii turistice și la modificările calitative ale cererii determinate de diversificarea motivațiilor, apariție de noi mobiluri și interese.

Rigiditatea ofertei turistice este generatoare a unor fenomene socio-economice negative, de amploare, care se transmit prin legăturile ofertei turistice cu ramurile economiei implicate în crearea sa. Astfel, utilizarea incomplete a elementelor funcțional ale ofertei turistice atrage prelungirea duratei de amortizare a investițiilor, uzura morală a mijloacelor de producție și încetinirea ritmului de înnoire a capacitatilor de producție.

Nivelul și structura ofertei turistice sunt determinate de o serie de factori și anume:

Teritoriul;

Sectorul terțiar;

Infrastructure

1. Teritoriul reprezintă condiția de bază pentru existența ofertei turistice. Teritoriul sau spațiul poate fi abordat din punct de vedere cantitativ ca fiind “capacitatea de primire” sau din punct de vedere calitativ ca fiind “atractivitatea“ sa sau valoarea turistică ce poate fi naturală sau creată.

In definirea din punct de vedere calitativ a unui teritoriu se face apel la o metodă ce presupune stabilirea unei valori turistice care este funcție de frecvența elementelor de atracție naturală, de dimensiunea fluxului spontan de vizitatori ai teritoriului și de eficiența prezumată a investițiilor necesare pentru construirea ofertei create . Valoarea turistică are un caracter relativ, ea fiind apreciată în raport cu inexistența oricărei surse de atracție turistică, deci cu un teritoriu virtual.

O altă metodă ar fi aceea de a descompune teritoriul în elemente ce ar putea să servească rezervă de materie primă turistică, elemente ce au o anumită valoare funcție de originalitatea estetică, accesibilitatea și funcționalitatea lor. Astfel, teritoriul ar cuprinde:

configurația reliefului: munți, dealuri, câmpii, lacuri, râuri, litoral, cascade etc.

atracțiile naturale ale peisajului;

condițiile meteorologice: tipul climatului, direcția curenților de aer, frecvența fenomenelor negative (furtuni, îngheț, canicule);

patrimoniul cultural și istoric: obiective istorice și religioase, folclor, muzee, artă, arheologie etc;

valoarea terapeutică a zonei: izvoare termale și minerale, nămol etc.;

flora și fauna: originalitate, frecventa și diversitate;

Potențialul turistic este afectat de două procese ireversibile: dezvoltarea economică și dezvoltarea turistică. Acestea nu pot fi evitate, însă efectele lor nocive pot fi atenuate.

Poluarea este un astfel de efect negativ, rezultat al dezvoltării economice ce duce la puternice degradări ale valorilor turistice. Direcționarea unor resurse din patrimoniul turistic spre alte activitati de producție sau valorificarea excesivă a unor resurse turistice sunt și ele alte efecte ce încarcă teritoriul peste limita dată de capacitatea sa de primire, acestea fiind de fapt, rezultate ale dezvoltării turistice.

In aprecierea valorii teritoriului ca factor de influenta al ofertei turistice trebuie determinată și poziția teritoriului în raport cu bazinul cererii. Acest raport exprimat prin “distanța” fata de teritoriul turistic sau “accesibilitatea teritoriului” are o semnificație deosebită, în special pentru turismul de vacanta – forma de turism cea mai dependents de calitatea teritoriului.

2. Sectorul terțiar

Existența, gradul de dezvoltare precum și structura sectorului terțiar reprezintă un alt factor de influenta al ofertei turistice.

Sectorul terțiar grupează activitati de prestări servicii și s-a autonomizat ca un domeniu dinamic al economiei moderne, ca urmare a dezvoltării și diversificării nevoilor sociale.

Prestațiile de servicii pot constitui, prin natura lor, elementul surpriză a ofertei turistice, cu consecințe (pozitive sau negative) deosebit de mari asupra stării de spirit a turistului; prin calitatea lor, acestea au darul de a determina și modifica impresiile asupra cadrului natural și material prezent, făcându-l mai plăcut sau mai puțin plăcut. Ca atare, având în vedere și o anumită imobilitate a ofertei turistice (condiții naturale și, parțial, baza de cazare), imaginea oricărei destinații poate fi continuu îmbunătatită prin ridicarea permanentă a calitatii prestațiilor și prin varietatea și calitatea agrementului oferit. Toate acestea înseamnă într-un cuvânt o forta de muncă calificată și specializată în turism care să ofere turiștilor prestații de calitate. Aproape toate serviciile cu caracter turistic implică, pe lângă realizarea în mod ireproșabil a fiecărei operațiuni, punctualitate, operativitate, corectitudine, amabilitate. Foarte multe dintre ele presupun, de asemenea, gust estetic, rafinament, inventivitate etc.

Sectorul serviciilor este cel mai puțin receptiv la consecințele progresului tehnico-științific și se bazează pe o pondere mare a muncii vii în totalul cheltuielilor de muncă. Astfel, în serviciul turistic, volumul forței de muncă, calitatea și calificarea sa se transmit produsului turistic ca element al ofertei turistice. Activitatile cuprinse în produsul turistic sunt :

Activitatea de organizare și comercializare a ofertei turistice;

Activitatea de transport;

Activitatea de cazare și alimentație publică;

Activitatile producătoare și distribuitoare de bunuri de consum turistic;

Activitatile de agrement, tratament etc.

Combinarea celor cinci categorii de activitati în diferite proporții dă naștere la oferte turistice diferite, iar clasa calitativă a fiecărei activitati imprimă ansamblului ofertei turistice un anumit nivel calitativ.

3. Infrastructura

Turismul, prin esența sa, este o activitate dinamică ce are la bază deplasarea din mediul obișnuit de viata și de activitate spre zonele care oferă atracții turistice care să trezească interesul turiștilor și să satisfacă necesitatile de odihnă și recreere. Astfel, volumul activitatii turistice la nivelul economiei naționale sau a unei zone geografice, oraș sau stațiuni va fi determinat în principal de doi factori: volumul cererii și gradul de dotare și echipare a teritoriului respectiv caracterizat prin confortul general al ambianței, densitatea mijloacelor de agrement și gradul în care capacitatile existente ale bazei tehnico-materiale pot satisface cerințele unui număr determinat de turiști.

Infrastructura turistică cuprinde: construcțiile destinate cazării, servirii mesei și agrementului turiștilor împreună cu instalațiile și echipamentul tehnic aferent, parcul mijloacelor de transport cu destinație turistică, liniile de transport montan pe cablu, amenajările legate de valorificare optimă a munților, plajelor, a întinderilor de apă, a clădirilor, a instalațiilor și a aparaturii destinate tratamentului balneo-medical, terenurile de sport acoperite și descoperite cu echipamentul și accesoriile necesare, unitatile comerciale, clădirile

destinate calificării și perfecționării lucrătorilor din domeniul turismului. Pe lângă aceste active ce aparțin exclusiv turismului, se adaugă si baza materială a altor sectoare de activitate ce este utilizată de turiști: unitati comerciale, cabinete medicale, instituții cultural-artistice etc.

Infrastructura turistică este o component a produsului turistic, însă, la asigurarea circulației turistice nu contribuie numai aceasta ci și infrastructura generală. Gradul de dezvoltare și diversificare a bazei tehnico-materiale turistice și a infrastructurii generale reflectă și condiționează în același timp nivelul de dezvoltare a circulației turistice pe un teritoriu. Realizarea circulației turistice mereu crescânde este condiționată deci de existența unei baze tehnico-materiale corespunzătoare, volumul și nivelul calitativ al întregii activitati turistice și eficiența ei fiind influențate nemijlocit de existența unor obiective de interes turistic adecvate ca volum și structură cererii turistice.

Ca și serviciile turistice, infrastructura turistică este foarte diversificată și specializată. Fiecare tip de serviciu turistic este o rezultantă a utilizării unei dotări specifice, corelația dintre cele două elemente fiind atât cantitativă cât și calitativă.

Putem vorbi de o serie de particularitati ale infrastructurii și anume:

Corespondența dintre infrastructură și resursele naturale turistice trebuie să existe atât pe plan calitativ-structural cât și pe plan cantitativ, ca volum al dotărilor. Spre exemplu, construirea unei baze de tratament balnear este condiționată de existența unor resurse de ape termale, nămol etc.

Adaptarea infrastructurii unui anumit segment al cererii turistice este o particularitate care este indusă de una din trăsăturile ofertei turistice și anume rigiditatea sa. Diversificarea, modernizarea sau construirea echipamentului ofertei turistice se va face ținând cont de două variabile independente și anume resursele turistice naturale și cererea turistică.

Invers proporționalitatea între efortul investițional și calitatea atracției turistice a resurselor naturale. Lipsa resurselor naturale atractive poate fi suplinită prin investitii ridicate de un anume profil în infrastructură iar abundența resurselor naturale originale și atractive necesită investiții specifice cu mult mai reduse pentru echipamentul turistic, oferindu-se posibilitatea redirecționării sumelor disponibile pentru protecția mediului înconjurător al regiunilor în discuție.

1.2. Cererea turistică

Din punct de vedere economic, cererea reprezintă cantitatea dintr-o anumită marfă dorită, care poate fi cumpărată de un individ, într-o perioadă de timp determinată, la un preț unitar dat. In turism, cantitatea este dificil de precizat deoarece turistul își manifestă cererea pentru un serviciu sau produs turistic.

Cererea turistică reprezintă totalitatea produselor turistice și mărfurilor cu destinație turistică care se concretizează în produse turistice și sunt acceptate de un client potențial. Gama de servicii pe care un turist o poate solicita în timpul unei vacanțe (sejur) sau în cadrul unei forme particulare de turism este foarte variată, depinzând de însasi forma de turism practicată, de diversitatea produselor turistice în cadrul fiecărei forme de turism, de distanța între localitatea de reședinta a turistului și locul unde se va realiza consumul turistic, de sezonalitatea activitatii turistice, de atracțiile majore care fac ca unele fluxuri turistice să se polarizeze spre anumite destinații, de puterea de cumpărare a turiștilor, de preferințele, aspirațiile, de motivațiile nevoilor sociale pentru servicii turistice etc.

Spre deosebire de cererea de mărfuri, cererea de servicii turistice prezintă o serie de caracteristici ce decurg din sfera nevoilor sociale ale populației. Comparativ cu cererea solvabilă de mărfuri a populației, care se identifică cu consumul propriu-zis al mărfurilor, cererea turistică nu se identifică în totalitate cu consumul turistic, fapt ce se explică prin categoriile de populație care din diferite motive nu-și părăsesc localitatea de reședinta în timpul concediilor, și, de regulă, nu se manifestă ca solicitanți de servicii turistice.

La definiția cererii turistice dată de economistul francez R. Lanquar au aderat mulți autori ai literaturii de specialitate, potrivit căreia cererea turistică este “aceea a persoanelor care se deplasează periodic și temporar, în afara reședinței obișnuite, pentru alte motive decât pentru a munci sau pentru a îndeplini o activitate remunerata”. Deci, cererea turistică se manifestă la locul de reședinta al turistului, unde se conturează ceea ce se cheamă “bazinul cererii”, bazin definit prin caracteristici economice, etnice, sociale, demografice, ecologice și politice ale teritoriului național căruia îi aparține. Cererea turistică se manifestă într-un număr nenumărat de variante, nuanțate de la un turist la altul în funcție de : – tipologia socio-profesionala, familială și forma de turism în care se desfasoară călătoria turistică;

caracteristice tehnice ale voiajului efectuat (durata sejurului, formele de transport,
modalitatile de cazare etc);

sursele financiare disponibile pentru acoperirea cheltuielilor turistice;

motivațiile clientelei și preferințele turiștilor pentru atracțiile oferite.

Volumul, dinamica, structura, dispersia în timp și spațiu și tendințele de evoluție a cererii turistice sunt influențate de o serie de factori cu acțiune continuă sau ocazională, care determină totodată și dezvoltarea de ansamblu a industriei turismului la nivel național și mondial.

Consumul turistic, ca expresie a cererii efective, a cererii care s-a întâlnit cu oferta, reprezintă ansamblul cheltuielilor făcute de subiecții cererii pentru cumpărarea de bunuri și servicii cu motivație turistică. Astfel, volumul consumului turistic va depinde în principal de nivelul veniturilor consumatorilor și prețurile produselor turistice.

Consumul turistic are o sferă de cuprindere mai mare decât cererea , întrucât și în domeniul turismului se poate vorbi de autoconsum – atunci când vacanțele sunt petrecute în reședințele secundare sau în vizite la rude și prieteni – , după cum există consumuri turistice subvenționate într-o proporție mai mare sau mai mică, suportate din fondurile de protecție socială (vacanțele pentru pensionari, elevi și studenți, membri de sindicat).

Din punct de vedere al conținutului, cererea se formează la locul de reședinta al turistului (în țara sa de origine), fiind determinată de caracteristicile economico-sociale ale zonelor respective, și se deplasează spre locul ofertei, în timp ce consumul se manifestă în cadrul bazinului ofertei și depinde, în măsură egală de caracteristicile ofertei și cererii.

Cererea turistică se naște dintr-o necesitate specifică și se transformă într-un consum specific iar pentru ca cererea să se transforme într-un act de consum, trebuiesc îndeplinite trei condiții: timp liber, venit disponibil și motivație.

Atât cererea cât și consumul turistic prezintă o serie de caracteristici proprii care influențează modul de formare și manifestare al acestora și totodată își pun amprenta asupra condițiilor de realizare a echilibrului pieței.

In primul rând cererea turistică se particularizează printr-un accentuat dinamism, evoluând sub influența unei multitudini de factori: economici, sociali, demografici, psihologici, politici etc.

Cererea turistică este rezultatul unei necesitati specifice, poziționată în cadrul ierarhiei nevoilor de consum , în categoria celor superioare, uneori de lux (după ordonarea făcută de Engel) sau a nevoilor sociale ( potrivit ierarhizării din piramida lui Maslow). Ierarhizarea nevoilor, în general, și locul ocupat de nevoia de călătorie diferă semnificativ de la un individ la altul, de la o categorie socială la alta, în funcție de nivelul de educație, cultură, de condițiile de existenta, dar și de forma de turism.

In același timp, trebuie subliniat faptul că, pe fondul progresului în plan economic și social, nevoia de turism este tot mai frecvent asociată necesitatilor de siguranta, de refacere a organismului și percepută ca o prioritate. In tarile dezvoltate, ponderea plecărilor în vacanta în totalul populației este de circa 80% în Suedia, 70% în Elveția și Norvegia, aproape 65% în SUA și Anglia, peste 55% în Franța etc. – și cu tendinta de creștere.

Determinantii economico-sociali reprezentativi – venituri, prețuri, timp liber, dimensiunile și structura populației – cu rol stimulativ sau restrictiv, imprimă cererii o anumită elasticitateși evoluție.

Motivațiile, aflate la rândul lor în strânsă legătură cu ocupația și educația, cu vârsta și personalitatea individuală, generează un anumit mod de manifestare a cererii.

Atât nivelul cât și evoluția cererii turistice sunt influențate de o serie de factori ce pot fi grupați în două mari categorii:

Factori economico-sociali;

Factori motivaționali.

1. Factorii economico-sociali

a) Factorul demografic. Reacția cererii turistice la modificările demografice este relativ slabă, chiar și în regiunile cu un nivel de dezvoltare economică ridicat. Ritmul ridicat de creștere a populației înregistrat în ultimii ani nu a însemnat și un ritm ridicat de creștere a cererii turistice cum se prevedea.

In regiuni unde s-a înregistrat o dinamică creștere a populației, ponderea turiștilor în totalul populației este destul de slabă. Este vorba de regiuni cu economie slab dezvoltată în care creșterea demografică este puternică.

Relația dintre creșterea populației și cea a cererii turistice nu este una proporțională; trebuie avută în vedere reacția cererii în tarile dezvoltate economic, în care fluxul turistic crește mai mult decât proporțional fata de creșterea demografică și cererea turistică în tarile slab dezvoltate în care fluxul turistic crește în mai mică măsură de cât creșterea demografică. Astfel, putem concluziona că, factorul demografic stimulează fenomenul turistic numai în acele regiuni în care există condiții materiale, sociale și culturale ce decurg din dezvoltarea economică.

Schimbările demografice pot să se manifeste și prin modificări ale “piramidei vârstelor” sau ale raportului populație activă/populație inactivă. Astfel, în tarile dezvoltate are loc o restructurare a acestei piramide în sensul că, segmentul vârstei a treia deține o mare pondere în totalul populației antrenată în practicarea unor forme specifice de turism, alăturându-se astfel populației turistice formată în special din vârsta activă. In Europa, grupa a treia a atins în prezent circa 15% din populație iar tendința de “îmbătrânire” a populației se traduce în plan turistic printr-o cerere turistică în plină expansiune.

b) Gradul de urbanizare. Urbanizarea se sprijină pe o anumită structură și dezvoltare economică, generatoare, la rândul ei, de impulsuri motivațional și disponibilitati materiale reflectate în cererea turistică.

Marile orașe sunt cele mai mari emitatoare de turiști care doresc să evadeze din viața cotidiană agitată și extrem de încărcată datorită ritmului de muncă, atmosferei poluate, habitatului în comun în locuințe de mare capacitate etc. In ceea ce privește relația dintre gradul de urbanizare și cererea turistică, aceasta este una de directă proporționalitate.

c) Timpul liber. Creșterea timpului liber pentru populația ocupată este una din condițiile care fac ca cererea turistică să se transforme într-un act de consum. Diminuarea timpului de lucru, consecinta directă a creșterii productivitatii muncii și a revendicărilor populației ocupate din întreaga lume, determină creșterea timpului liber. Această reducere a duratei de lucru s-a propagat în mai multe direcții, ceea ce a dus la apariția diverselor categorii
de “timp liber” generând astfel noi forme de turism: evadarea cotidiană din marile aglomeratii urbane, turismul de week-end, cu o durată de 1-2 zile.

Nu credem că se poate vorbi de o anumită relație între timpul liber și cererea turistică decât în ideea că o favorizează dar nu și că îi determină ritmul de creștere deoarece acesta este direct proporțional cu venitul personal al fiecărui potențial turist.

d) Venitul. Venitul reprezintă baza materială a oricărui act de consum, deci și a participării la circulația turistică. Nivelul ratei de consum turistic depinde atât de venitul la scară națională cât și de cel individual, deși trebuie precizat că mai degrabă structura, repartizarea și evoluția venitului național decât nivelul său permit apariția și manifestarea cererii turistice. Dezvoltarea turismului depinde nu numai de dezvoltarea societatii în ansamblul ei, dar și de uniformizarea dezvoltării acesteia, deci de reducerea diferențelor sociale în repartizarea venitului național. Creșterea veniturilor individuale și nivelul acestora sunt determinante pentru includerea cererii turistice în cadrul cererii de consum a populației unei tari.

Repartiția venitului național și formarea veniturilor individuale ale membrilor societatii definesc locul consumului turistic în cadrul consumului total. Veniturile individuale acoperă în primul rând cheltuielile legate de satisfacerea necesitatilor vitale, realizându-se așa-numitul consum obligatoriu care nu poate fi redus. Restul veniturilor, care reprezintă venituri disponibile, subvenționează o serie de consumuri destinate satisfacerii unor necesitati “create” de nivelul de trai, constituirii de rezerve etc.

Este firesc că, pentru afectarea unei părți mai mari din venitul individual turismului, venitul trebuie să atingă un anumit prag care să facă posibilă satisfacerea atât a nevoilor vitale cât și a celor create. Nivelul acestui prag variază în timp și spațiu, deoarece structura consumului individual este strâns legată de gradul de dezvoltare economică, de mentalitatea oamenilor, obiceiuri, tradiții, cultură. Cu cât partea din venitul individual destinată consumului obligatoriu este mai redusă, cu atât venitul disponibil va fi mai mare. O dată cu creșterea venitului individual va crește partea consacrată necesitatilor create, scăzând concomitent ponderea cheltuielilor destinate acoperirii nevoilor vitale. In concluzie, rata cererii turistice va crește mai mult decât rata veniturilor în tarile dezvoltate, cererea turistică manifestând o elasticitate supraunitară la venit.

Creșterea veniturilor populației, a timpului liber precum și comportamentul subiectiv al turistului pot determina micșorarea reacției consumatorului la modificările prețurilor. Totuși, majoritatea turiștilor reacționează puternic la variațiile de preț. În prezent, constatăm că elasticitatea foarte accentuată a cererii de produse și servicii turistice în funcție de preț prezintă o tendinta de credere.

e) Organizarea și promovarea. In multe tari, turismul reprezintă o forta economică și o realitate socială foarte puternică. Aici, potențialul natural și antropic turistic este valorificat foarte bine, iar aceasta se datorează în primul rând operatorilor turistici, organelor de stat și firmelor care organizează structura producției, promovarea și distribuția produselor turistice, într-o manieră care să permită o rentabilitate maximă, absorbind cererea și controlând oferta turistică.

Statul, nu este interesat doar de procurarea devizelor ci și de asigurarea unei dezvoltări adecvate a acestui sector de activitate, de a controla costurile externe pe care le poate antrena în relația cu mediul înconjurător, amenajarea teritoriului, formarea profesională, protecția consumatorilor etc.

2. Factorii motivaționali

Turismul vine în întâmpinarea unor solicitări ale organismului, mai mult sau mai puțin conștientizate de individ. Psihologii consideră că cererea turistică este generată de două categorii de necesitati:biologice și psihologice.

Necesitatea de echilibru este acoperită de turism care este un factor compensator al existenței cotidiene, caracterizată prin constrângere, încordare, conformism. Acest rol compensator decurge din cele trei funcții pe care le îndeplinește: destindere, divertisment și dezvoltare.

Destinderea semnifică odihna și eliberarea de oboseala nervoasă și fizică ce rezultă din condițiile de muncă și viata. Permite vindecarea sau prevenirea unei stări patologice și care contribuie la reproducția forței de muncă.

Divertismentul completează destinderea, îi dă un conținut dinamic, permite ruperea monotoniei cotidiene. El presupune căutarea unor satisfacții, plăceri, a confortului și agrementului.

Dezvoltarea se referă la personalitatea celor care decurg la turism în scopul sferei lărgirii lor de cunoștințe și preocupări în raport cu mediul înconjurător. Este cea mai ambițioasă formă a turismului și contribuie la ameliorarea pe plan fizic și psihic a individului.

Motivația stimulată economic sau neeconomic, care generează cererea de turism, este la rândul ei sursă de activare a individului la nivel conștient sau inconștient, în sensul adoptării unui anumit demers, demers ce poate fi emoțional sau rațional, inducând o anumită stare de consum. Starea de consum se va concretiza într-o opțiune comercială numai dacă se va atinge nivel semnificativ și suficient pentru a genera decizia de cumpărare ce reprezintă o etapă dintr-un proces mai amplu ce debutează cu manifestarea necesitatii de consum și se încheie cu terminarea consumului turistic.

Motivația reprezintă, punctul de plecare în procesul de cumpărare, putându-se prezenta în cadrul consumului de produse turistice, sub forma de necesitate, dorinta sau mobil. Depistarea unei motivatii și crearea unei noi motivații fac parte din strategia de marketing. Cu cât recunoașterea diferitelor motivații are loc într-un stadiu mai precoce, relevându-se totodată și acele motivații insuficient satisfăcute, cu atât cresc șansele ca finalizarea procesului de cumpărare să fie avantajoasă pentru ofertant. Motivațiile trebuie să treacă însă printr-o etapă de precizare a lor, înainte de a se concretiza printr-o acțiune de cumpărare. In această primă etapă, cererea este receptivă la influențele și stimulii privind calitatea diferitelor produse turistice. In această etapă, deci, programul de publicitate al întreprinderii ofertante trebuie să atragă atenția asupra calitatii produsului propriu.

Deci, motivația generează cererea turistică, iar ofertanții prin intermediul politicii promoțional, pot stimula instalarea și menținerea unei motivații de consum turistic.

2.3. Circulația turistică la nivel național

România dispune de un valoros și variat potențial turistic natural care se constituie în cea mai bogată resursă a tarii și oferă posibilitatea de a dezvolta un sector de activitate bazat pe aceste resurse, aflat în plină ascensiune pe plan mondial și cu rezultate benefice pentru economia tarilor care promovează turismul.

În ultimii 16 ani (1990 – 2006), activitatea din sectorul de turism și călătorii din România a cunoscut o succesiune de ani buni și ani mai puțin buni, urmați de o performanta mai constants începând cu 1999. Comparativ cu anul 1998 creșterea activitatii sectorului de turism a depasit 44%, în timp ce în aceeași perioadă creșterea cumulată pentru Uniunea Europeană a fost de 41%, iar la nivel mondial 57%.

Evoluția turiștilor înregistrați în unitatile de cazare în perioada 2001-2006

Sursa: Institutul Național de Statistică (date prelucrate)

Se observă așadar din tabel o creștere masivă în rândul turiștilor atât români cât și cei străini în anul 2006 fata de 2005 iar fața de perioada luată ca bază de calcul (2001) se înregistrează o dublare și chiar mai mult. După provenienta, tarile turiștilor care ne-au vizitat țara dețin următoarele ponderi : Italia (14,55%), Germania (13,96%), Franța (8,39%), Ungaria (7,3%), SUA la egalitate cu Regatul Unit al Marii Britanii (6%), Israel (5,7%) etc.

In privința plecărilor de turiști, acestea au crescut nu semnificativ de la 6.274.000 în 2001 la 6.497.000 în 2005, procentual creșterea fiind de 3,5% pe parcursul aceleiași perioade înregistrându-se fluctuații specifice.

Pe zone turistice, situația s-a prezentat astfel:

In zona litorală, numărul turiștilor români a crescut cu 32,3% în 2006 fata de 2001 în timp ce numărul turiștilor străini aproape s-a triplat ;

In stațiunile balneare, atât numărul turiștilor români cât și cel al străinilor a crescut cu mai mult de 50% în 2006 fata de 2001 (56,13%, respectiv 51,72%);

În stațiunile montane, dacă numărul turiștilor români a crescut cu 51,67%, cel al turiștilor străini a crescut de circa patru ori;

În zona Deltei Dunării, creșterea a fost spectaculoasă și anume: turiștii români s-au dublat iar numărul turiștilor străini a crescut de cinci ori.

Evoluția circulației turistice pe zone turistice în perioada 2001-2006

Sursa : Institutul Național de statistică – date prelucrate

Se observă că în toate regiunile turistice ale tarii, perioada 2001 – 2006 s-a caracterizat printr-o scădere continuă a numărului de turiști români, în timp ce numărul turiștilor străini a fost în permanentă creștere datorită eforturilor autoritatilor române de a sprijini și promova turismul pe piețele internaționale. Anul 2005 a însemnat o revenire a turismului românesc datorită ritmurilor de creștere înregistrate astfel : turismul litoral – 26,09%, turismul montan -19,78%, turismul balnear – 30,66%, turismul în zona Delta Dunării – cea mai spectaculoasă creștere 79,41% și Bucureștiul , alte localitati și trasee turistice s-au situat abia nivelul anului 1999. Aceste tendințe s-au accentuat în 2006, toate formele de turism depend nivelurile înregistrate în 2005.

În anul 2006, în zona litorală, așa cum reiese tabel, numărul total de turiști a ajuns la 970.000, adică cu 41,6% mai mulți decât în anul 2004 și cu 7,9% fata de 2005. Numărul turiștilor străini în 2006 s-a dublat fata de 2004 iar fata de anul 2005 a crescut cu cu 35,6%. Turiștii români au înregistrat o creștere în anul 2006 de 35,8% fata de 2004 și de 4,9% fata de 2005.

În stațiunile balneare, numărul total de turiști a crescut de la 700.000 în 2004 la 1.038.000 în 2006. Numărul turiștilor români în 2006 a înregistrat o creștere de 65,6% față de 2004 și de 19,61% fata de 2005. În privința străinilor, numărul a scăzut la jumătate în anul 2006 față de anul 2004.

In stațiunile montane situația comparativă în perioada 2004-2006 arată o creștere a turiștilor de la 700.000 în 2004 la 1.391.000 în 2006 (98,71%). Turiștii străini s-au dublat de la an la an astfel că în 2006 se înregistrau 302.000 față de 218.000 în 2005 și circa 100.000 în 2004. Numărul turiștilor români a crescut cu 300.000 în fiecare an, ajungând la 1.089.000 în 2006.

În stațiunile din Delta Dunării creșterea numărului de turiști a fost spectaculoasă ajungând în 2006 la 98.000 față de 86.000 în 2005 și 36.000 în 2004. Numărul turiștilor străini s-a triplat în 2005 fata de 2004, iar în 2006 aceștia au crescut cu 29,16% față de 2005. In privința turiștilor români, aceștia s-au dublat în anul 2005 față de 2004 iar în anul 2006 numărul a crescut cu 8% față de 2003.

In București și orașele reședinta de județ, numărul turiștilor în anul 2006 a ajuns la 3.672.000 fata de 2.865.000 în 2005 și 2.258.000 în anul 2004. Turiștii români au crescut cu 9,6% în 2003 fata de 2002 și cu 23,07% în 2006 fata de 2005. In privința turiștilor străini, creșterea a fost mai mare și anume de 63,52% în 2005 fata de anul 2004 și de 35,45% în anul 2006 fata de anul 2005.

COMPETITIVITATEA ÎN TURISM

Competitivitatea sugerează siguranta, eficienta, calitate, productivitate ridicată, adaptabilitate, reușită, management modern, produse superioare, costuri scăzute. Forța competitivă a unei firme rezidă în avantajele competitive și în competențele distinctive pe care le posedă în raport cu alte firme concurente. Pentru a considera o firmă competitivă este necesar să se efectueze o analiză riguroasă atât a firmei respective cât și a mediului de activitate a acesteia.

Competitivitatea unei firme reprezintă capacitatea acesteia de a câstiga în condiții de concurenta, de competiție, pe piața internă sau externă. Ea este legată de obținerea de bunuri și servicii, desfasurarea unor operațiuni comerciale sau financiare, prestări de servicii de înaltă calitate și la costuri reduse comparativ cu concurenții, ceea ce asigură pătrunderea, menținerea și consolidarea pe o anumită piata, în raport cu alte produse sau servicii similare.

In condițiile unei puternice concurențe pe o piata, asigurarea competitivitatii constituie un obiectiv strategic primordial fiind o noțiune fundamentals în strategie și analiza strategică.

3.1. COMPETITIVITATEA IN NOILE CONDITII ALE GLOBALIZARII VIETII ECONOMICE

Competitivitatea unei firme reprezintă capacitatea acesteia de a câstiga în condiții de concurenta, de competiție, pe piața internă sau externă. Ea este legată de obținerea de bunuri și servicii, desfasurarea unor operațiuni comerciale sau financiare, prestări de servicii de înaltă calitate și la costuri reduse comparativ cu concurenții, ceea ce asigură pătrunderea, menținerea și consolidarea pe o anumită piata, în raport cu alte produse sau servicii similare.

In condițiile unei puternice concurențe pe o piata, asigurarea competitivitatii constituie un obiectiv strategic primordial fiind o noțiune fundamentals în strategie și analiza strategică. Nu se poate ajunge la o activitate competitivă fără o strategie adecvată ce implică mutatii în structuri, activitati și management. In 1954, Peter Drucker a punctat importanța deosebită a strategiei pentru firmă relevând că aceasta răspunde la două întrebări: În ce constă afacerea? și Care ar trebui să fie obiectul de activitate al firmei? Au urmat apoi și alte abordări ale unor reputați specialiști în management însă, Michael Porter este considerat după toate probabilitatile specialistul mondial în strategii în perioada actual! Folosind termenul de “strategie generica”, Porter arată că aceasta constă în “specificitatea abordării fundamental pentru obținerea avantajului competitiv urmărit de firmă, ce furnizează contextul acțiunilor de întreprins în fiecare domeniu funcțional”.

Indiferent de mărimea și obiectul de activitate al firmelor, competitivitatea acestora își are originea în calitatea strategiilor pe care le adoptă și le aplică. O definiție a strategiei general admisă de specialiștii români în management ar fi: “ansamblul obiectivelor majore pe termen lung ale firmei, principalele modalitati de realizare, împreună cu resursele alocate, în vederea obținerii avantajului competitiv potrivit misiunii firmei”.

Din această definiție a strategiei rezultă trăsăturile sale definitorii, obligatorii de întrunit în vederea asigurării unei bune competitivitati și anume:

a) întotdeauna strategia are în vedere, în mod explicit și implicit, realizarea unor scopuri bine precizate, specificate sub forma de misiune și obiective. Obiectivele reprezintă fundamentul motivațional și de acțiune al strategiei, calitatea lor fiind determinants pentru performanțele viitoare ale firmei;

strategia vizează perioade viitoare din viața firmei, cel mai adesea 3-5 ani. De aici, și gradul ridicat de risc și incertitudine ce-i este asociat, cu toată gama consecințelor în procesul operaționalizării;

sfera de cuprindere a strategiei este firma în ansamblul său – cel mai adesea – sau sectoare importante de activitate ale acesteia. Chiar și atunci când se referă direct sau doar la anumite domenii, ea are la bază luarea în considerare a problemelor de ansamblu ale firmei;

conținutul strategiei se rezumă la elementele esențiale, concentrându-se asupra evoluțiilor majore ale firmei, indiferent că acestea reprezintă sau nu schimbări fata de perioada anterioară. Adesea, prin strategie se prevăd mutații tehnologice, comerciale, financiare, manageriale etc., de natură să asigure supraviețuirea și dezvoltarea firmei;

strategia se bazează pe abordarea corelativă a firmei cu mediul în care își desfasoară activitatea. Prevederile strategiei au în vedere, în bună măsură realizarea unei interfețe cât mai eficace între firmă și mediu, reflectată în performanțele întreprinderii;

indiferent dacă managerii care o elaborează sunt conștienți sau nu, conținutul strategiei exprimă interesele proprietarului, managerilor, salariaților, clienților sau furnizorilor. Cu cât această reflectare este mai cuprinzătoare și mai puternică, cu atât șansele de operaționalizare cu succes ale strategiei sunt mai mari;

prin strategie, se are în vedere, prefigurarea unui comportament competitiv pentru întreprindere pe termen lung;

h) obținerea unei sinergii cât mai mari constituie întotdeauna, așa cum a precizat pentru prima dată Igor Ansoff, scopul demersului de elaborare a strategiei. Expresia sa economică o constituie generarea unei valori adăugate cât mai substanțiale, recunoscută prin cumpărare de către clinții firmei;

i) Prin modul în care este concepută strategia este necesar să aibă în vedere și să favorizeze desrasurarea unui proces intens de învatare organizațională care să ducă nu numai la însușirea de noi cunoștințe de către salariații unei organizații dar și transformarea lor în noi abilitati care se reflectă în comportamentele și acțiunile lor;

j) In firmele contemporane chiar și în cele de mici dimensiuni, strategia are, de regulă, un caracter formalizat, îmbrăcând forma unui plan. Frecvent, acesta este un “business plan” mai ales în firmele mici. In schimb, în marile corporații, strategiile au, de regulă, programe pe termen lung, ale căror componente, proceduri și mecanisme de elaborare și implementare sunt bine precizate;

k) Obținerea avantajului competitiv, referitor în primul rând la costul sau calitatea produsului , constituie scopul principal al elaborării strategiei și criteriul cel mai important de evaluare a calitatii sale. O strategie, care nu vizează și asigură obținerea avantajului competitiv, nu prezintă, în fapt utilitate pentru întreprinderea respective

Strategia se operaționalizează prin decizii strategice, care pot avea următoarele caracteristici:

se referă la activitatile întreprinderii;

implică armonizarea activitatilor firmei cu mediul;

are în vedere sincronizarea activitatilor firmei cu potențialul resurselor;

implică alocări și realocări majore de resurse;

afectează deciziile operațional, întrucât generează un lanț de decizii de importanță mai redusă și de activitati operațional, privind utilizarea resurselor.

Cunoașterea acestor caracteristici este deosebit de utilă atât în procesul de formulare a strategiei, cât și în cel de aplicare a sa.

Fără îndoială, asigurarea unei competitivitati la nivelul oricărei firme trebuie să constituie un deziderat major pentru manageri. Însă, pentru a ajunge la un anumit nivel și mai departe la o creștere a competitivitatii, managerul împreună cu echipa sa trebuie să aibă în vedere faptul că valoarea și aplicarea strategiilor nu reprezintă un scop în sine, ci constituie un instrument managerial major de profesionalizare a conducerii și creștere a performanțelor firmei. Rolul unei strategii la nivelul firmei se concretizează în :

– trasarea, în primul rând, a traiectoriei de evoluție a firmei pentru o perioadă relativ îndelungată. Prin aceasta, se asigură tuturor angajaților o direcționare rațională a eforturilor, o consistenta și consecventa în timp a deciziilor și acțiunilor, subordonate atingerii unor obiective precis și riguros stabilite.

reducerea substanțială a riscurilor ce însoțesc inerent orice activitate economică, prin fundamentarea strategiei pe anticiparea evoluțiilor contextuale și prin racordarea firmei la acestea. Astfel, se diminuează pierderile potențiale și, concomitent, se ridică moralul personalului, datorită scăderii substanțiale a erorilor, mai ales cele referitoare la aspectele majore ale activitatii.

asigurarea unui fundament net superior prin inițierea, adoptarea și aplicarea mulțimii celorlalte decizii tactice și curente prin prefigurarea viitorului firmei și prin pregătirea acestuia.

facilitarea creării și dezvoltării unei culturi de întreprindere competitive. Deși nepalpabilă și în mare măsură invizibilă, cultura de întreprindere de tip competitiv, centrată pe realizarea unor obiective globale, deține un rol major în înregistrarea unei evolutii performante pe termen lung.

Integrarea în mediul concurențial reprezintă una din problemele cele mai dificile cu care firma este confruntată. Fundamentarea managementului pe o strategie riguroasă este de natură să faciliteze și să amplifice eficacitatea integrării firmei în complexul și dinamicul mediu concurențial în care este plasată.

Obținerea și dezvoltarea unui avantaj competitiv constă în crearea unui segment viabil și suficient de mare de cumpărători care să fie interesat de achiziționarea de produse/servicii oferite de firmă pentru că le percep ca având o valoare globală superioară.

Avantajele competitive ale unei firme sunt extrem de diferite, putând consta în:

dimensiunea mare sau foarte mare a acesteia;

oferirea de produse/servicii la cele mai mici prețuri sau la cel mai înalt nivel calitativ;

oferirea de produse/servicii adaptate cel mai bine cerințelor cumpărătorilor;

dominarea unui segment specific de piata (un grup specific de cumpărători, o anumită zonă geografică etc);

oferirea unei valori globale cât mai mari pentru prețul primit, aceasta reprezentând o combinație judicioasă și deosebit de atractivă pentru cumpărător de calitate înaltă, preț convenabil etc.

Avantajul competitiv într-un sector poate fi puternic sporit prin intermediul unor interrelatii manifestate între agenții economici care concurează în sectoare înrudite, dacă aceste inter-relații pot fi atinse. Competiția internă are efecte pozitive în obținerea și sporirea avantajelor competitive. Beneficiile care pot decurge sunt legate de:

stimularea apariției de noi competitori prin desprinderi de firmele existente;

crearea și atragerea de noi factori de producție;

extinderea și ridicarea calitatii cererii interne;

încurajarea și îmbunătatirea sectoarelor înrudite și de sprijin.

Analiza modernă a competitivitatii și a avantajului competitiv, considerate! alternativa necesară a teoriei avantajului comparativ de inspirație ricardiană, este circumscrisă acelorași categorii economice de cost și productivitate, cel puțin prin însași definiția generală a competitivitatii drept capacitatea de a obține o productivitate înaltă. Recunoașterea dualitatii avantajului competitiv porterian (prin costuri și prin diferențiere) determină, în ultimă instanta, recunoașterea materializării acestuia într-un plus de productivitate fata de firmele concurente.

Forța competitivă a firmei îi determină acesteia o poziție competitivă pe piata. Evaluarea forței competitive a firmei constituie unul dintre obiectivele analizei interne a acesteia și se concentrează asupra următoarelor aspecte:

avantajele competitive certe pe care firma le are în raport cu concurenții;

contribuția strategiei curente la întărirea forței competitive a firmei și la îmbunătatirea poziției ei competitive pe piata;

nivelul consolidării/vulnerabilitatii poziției competitive deținută de firmă pe piata;

perspectivele poziției competitive în condițiile menținerii strategiilor curente;

cerințele ajustării strategiilor curente sau ale adoptării unei noi strategii în condițiile producerii unor modificări semnificative în cadrul sectorului de profil și pe piața specifică;

situarea firmei în raport cu firmele concurente la fiecare dintre variabilele-cheie ce determină competitivitatea și cu factorii dominanti de succes specifici sectorului (prețuri, calitate, inovare, distribute, promovare etc.);

capabilitile strategice ale firmei de a-și menține și îmbunătati poziția competitivă în condițiile acțiunii forțelor motrice din cadrul sectorului, ale intensificării presiunilor concurenței și ale eventualelor mișcări strategice ale principalelor firme concurente. Forța competitivă a unei firme rezidă în avantajele competitive și în competențele distinctive pe care le posedă în raport cu alte firme concurente.

Avantajele competitive ale firmei rezultă din modul în care activitatile funcțional ale acesteia se integrează adecvat pentru a contribui la realizarea obiectivelor ei strategice:

realizarea celui mai scăzut nivel de costuri din sector;

oferirea de produse/servicii la cel mai înalt nivel calitativ din cadrul sectorului;

reacția în cea mai scurtă perioadă la schimbările produse pe piata.

M.Porter consideră că “avantajul competitiv este factorul-cheie pentru o firmă să atingă performanța pe piețele competitive și nu poate fi înțeles dacă privim firma ca pe un întreg ”. El rezultă din multiplele activitati separate pe care le execută o firmă pentru proiectarea, producția, marketingul, livrarea și susținerea asigurată produselor sale. Pentru a analiza sursele de avantaj competitiv (concurențial) Michael Porter introduce noțiunea de lanț valoric prin care descompune o firmă în activitati relevante din punct de vedere strategic, pentru a înțelege mecanismul costurilor și sursele de diferențiere potențiale și existente.

Lanțurile valorice ale firmelor dintr-o ramură economică diferă între ele, reflectând trecutul fiecărei firme, strategiile alese și succesul în implementare. Nivelul relevant pentru construirea unui lanț valoric este cel al activitatii unei firme dintr-o anumită ramură. Lanțul valoric al unei firme dintr-o ramură poate varia oarecum pentru articole diferite din linia sa de producție, sau pentru categorii diferite de cumpărători, zone geografice sau canale de distribuție.

Lanțul valoric arată valoarea total* și se compune din activitati valorice și marja valorică. Activitatile valorice sunt activitati distincte din punct de vedere fizic și tehnologic, pe care le execută o firmă și pot fi împărțite în două mari categorii: primare și de sprijin.

Activitatile primare sunt acele activitati ce presupun crearea fizică a unui produs, vânzarea lui și transferul lui la cumpărător precum și asistența post-vânzare. Activitatile de sprijin ajută activitatile primare prin furnizarea materiilor prime, a tehnologiei, a resurselor umane și asigură diverse funcții la nivelul firmei.

In cadrul fiecărei categorii de activitati primare și de sprijin există trei tipuri de activitati, care joacă un rol diferit în avantajul competitiv:

Directe – sunt acele activitati implicate în crearea valorii pentru cumpărător, cum ar fi cele de asamblare, prelucrare a componentelor, utilizare a personalului de vânzări, publicitate, proiectarea produsului, recrutare etc.

Indirecte – sunt activitati ce fac posibilă executarea activitatilor directe în mod continuu, cum ar fi cele de întreținere, programare în timp, exploatare a dotărilor, administrare a personalului de vânzări, administrare a studiilor de cercetare, ținerea evidenței furnizorilor etc;

De asigurare a calitatii – sunt cele care asigură calitatea altor activitati, cum ar fi cele de supraveghere, inspecție, supunere la probe și încercări, verificare, ajustare și reprelucrare. Asigurarea calitatii nu este sinonimă cu managementul calitatii, deoarece multe activitati valorice contribuie la calitate.

Adesea, rolul activitatilor indirecte și de asigurare a calitatii nu este bine înțeles, făcând ca distincția între cele trei tipuri de activitati să fie una important pentru diagnosticarea avantajului competitiv. In multe ramuri, activitatile indirecte reprezintă o proporție a costului însemnată și în continuă creștere, și pot juca un rol important în diferențiere prin efectul lor asupra activitatilor directe. In ciuda acestui fapt, activitatile indirecte sunt frecvent puse laolaltă cu cele directe, deși acestea au legitati economice foarte diferite. Există raporturi de compensare reciprocă între cele două categorii – cheltuielile mai mari pentru întreținere diminuează costurile cu utilajele.

Activitatile de asigurare a calitatii sunt și ele predominante în aproape fiecare segment al firmei, deși nu sunt decât rar recunoscute ca atare. Supunerea la probe și încercări, inspecția sunt asociate cu multe activitati primare. Activitatile de asigurare a calitatii din afara operațiunilor de exploatare sunt adesea mai puțin evidente, deși tot atât de prevalente. Costul cumulat al activitatilor de asigurare a calitatii poate fi foarte mare, așa cum se demonstrează prin atenția dată costului calitatii. Activitatile de asigurare a calitatii au frecvent efect asupra costului sau eficacitatii altor activitati, iar modul în care sunt executate alte activitati influențează la rândul său nevoia pentru alte tipuri de activitati de asigurare a calitatii.

Infrastructura firmei constă dintr-un număr de activitati care cuprind managementul general, planificarea, managementul financiar, contabilitatea, asistența juridică, relațiile cu autoritatile statului și managementul calitatii. Infrastructura vine în ajutorul întregului lanț valoric, și nu al activitatilor individual. Infrastructura este uneori tratată ca “articole de cheltuieli generale”, dar poate fi o sursă importantă de avantaj competitiv.

Pentru a face un diagnostic al avantajului concurențial, trebuie să identificăm lanțul de valori necesar pentru a fi competitiv în sectorul studiat, iar apoi, să evidențiem atuurile pe care le posedă firma vizavi de acesta.

Raționamentul utilizării lanțului de valori pentru identificarea surselor avantajului concurențial implică următoarele etape:

găsirea lanțului de valori adecvat și determinarea costurilor corespunzătoare diferitelor activitati care îl compun;

analiza modificării costurilor fiecărei activitati ținând seama de factorii de evoluție pertinenți;

determinarea costului relativ al concurenților și a surselor diferențelor de cost;

remodelarea lanțului de valori și controlul factorilor de evoluție a costurilor în ideea apariției unor noi avantaje concurențiale.

In concluzie, această abordare propusă de Porter este utilă pentru că dă posibilitate firmei să evalueze fiecare forta competitivă în parte, astfel încât firma să poată stabili o strategie competitivă proprie, să folosească în avantajul ei regulile ce guvernează competiția pe piata și să-și asigure totodată o poziție competitivă în raport cu celelalte firme ce operează pe piata.

Utilizarea lanțului de valoare presupune evaluarea riguroasă a costurilor pe care le generează desfasurarea activitatilor primare, de bază, și a activitatilor suport, de sprijin. Pe lângă faptul că permite firmei determinarea poziției pe care o deține în planul costurilor în comparație cu firmele rivale, lanțul de valoare oferă și indicații cu privire la natura și localizarea măsurilor ce trebuie să le ia pentru a reduce costurile și a-și crește competitivitatea din acest punct de vedere.

In viziunea lui M. Porter, sistemul de determinanti ai avantajului competitiv vizează teoria investițiilor și inovațiilor. In contextul noii economii și al societatii cunoașterii, competitivitatea și avantajul competitiv capătă noi abordări. Astfel, competitivitatea presupune o concentrare a eforturilor spre investițiile în capital fizic (noi echipamente, clădiri etc.), investitii în capital uman, în tehnologii performante și îmbunătatirea celor existente precum și în sporirea productivitatii și îmbunătatirea legăturilor de producție.

Toate celelalte avantaje, de ordin predominant calitativ și în mare parte necuantificabile, se concretizează în rezultate sau performanțe economice ale firmei. Practica managerială a firmelor din tarile dezvoltate demonstrează că firmele, care își bazează activitatea pe strategii, obțin rezultate economice net superioare celorlalte.

3.2. Elemente determinante ale competitivității în turism

În prezent, turismul românesc ca și cel mondial este caracterizat printr-o puternică concurenta între destinații. Unele dintre acestea reușesc să facă fata concurenței iar altele eșuează. Astfel, destinațiile (stațiunile sau însași țarile) au din ce în ce mai mult nevoie de un nou model de politică turistică care să le influențeze poziția concurențială în actualele conditii de concurență.

Punctul de plecare în stabilirea strategiei pentru ameliorarea poziției concurențiale îl constituie elementele determinante ale competitivității, care sunt date în principal de :

I. Condițiile factoriale, respectiv :

Resursele naturale și culturale ;

Resursele de capital și infrastructură

Resursele umane.

Combinarea celor trei grupe de factori formează baza poziției concurențiale a unei destinații.

II. Calitatea și structura ofertanților care reprezintă destinația și experiențele legate de aceasta. Poziția concurențială a unei destinații este determinată într-o mare măsură de diversitatea sa, gradul său de specializare și nu în ultimul rând de calitatea ofertanților. Un important factor concurențial este calitatea produselor turistice dată de calitatea naturală (a mediului), materială (a bazei hoteliere, de alimentație publică, de transport, sportive etc.), imaterială (administrarea, informarea, organizarea etc.).

Structura pieței și structura organizatorică, circuitele de distribute, în calitatea lor de determinate ale poziției concurențiale sunt puternic influențate de dimensiunea întreprinderii. Fata în fata cu concurența mondială, numeroasele întreprinderi mici și mijlocii au dificultati în constituirea unei destinații unice în distribuirea produselor lor în lumea întreagă. Situația este general valabilă iar pe de altă parte, acestea au costuri de producție și comercializare de nivel mediu și dovedesc în general dificultati în a realiza economii interne, necesare dezvoltării. Având în vedere aceste dificultati, în contextul concurenței companiilor de talie mondială, pătrunderea și rezistența acestora pe piața concurenței va deveni din ce în ce mai dependentă de gradul în care aceștia vor fi deschiși la cooperare și vor fi capabili să renunțe la o parte din autonomia lor antreprenorială în scopul asigurării supraviețuirii lor economice în sectorul turistic.

Condițiile de manifestare a cererii și de adaptare a ofertei, elemente de bază ale competitivitatii, determinate de dimensiunea și structura pieței (ponderea pieței turistice specifice, nivelul veniturilor și nivelul social, gradul de saturație ș.a.), de experiența călătorilor fata de noile produse. Turiștii și consumatorii evoluați sunt un factor important pentru avantajul concurențial al unei destinații ; turiștii care dau prioritate calitatii servesc drept control permanent al calitatii și pot contribui substanțial la avantajul concurențial. Pentru a adapta oferta la necesitatile consumatorilor trebuie reperate noile tendințe și noile posibilitati de realizare a produsului turistic.

Măsura în care aceste determinante pot contribui la poziția concurențială depind de tipul destinației, respectiv de nivelul de dezvoltare socio-economică, particularitati topografice, climat, cultură, factori politici etc.

3.3. Competitivitatea în turismul românesc

Volumul crescând și complexitatea ofertei de servicii turistice au generat dezvoltarea unei adevărate industrii a călătoriilor și turismului, ceea ce justifică tratarea fenomenului turistic ca o ramură distinctă a economiei naționale în plină dezvoltare, constituind o componentă a sectorului terțiar. Prin natura sa, fenomenul turistic este deosebit de complex, cu adânci implicații sociale, politice, culturale și economice. Întrepătrunderea componentelor sale eterogene dă naștere unui specific unic și original, care nu se identifică cu nici una din ramurile tradiționale ale economiilor naționale, explicând astfel tratarea sa în mod autonom. Dezvoltarea industriei turistice va fi pe viitor într-o permanentă corelație cu nivelurile și ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri ale economiei naționale.

Noile concepții privind dezvoltarea turismului trebuie să țină seama nu numai de raporturile variate și complexe existente între turism și alte fenomene economico-sociale teritoriale, dar trebuie să se refere la fenomenul turistic însuși, așa cum se va contura el în viitorul apropiat. Pentru România, acest concept vizează luarea în considerare a evoluției fenomenelor sociale din țară, care în condițiile economiei de piată vor genera formarea unor noi categorii de turiști potențiali, a unor noi motivații pentru petrecerea timpului liber și în consecinta, apariția și dezvoltarea unor noi cereri turistice.

Participarea României la competiția turismului internațional, pe continent și pe glob, în condițiile existenței unui patrimoniu turistic deosebit de valoros, la nivelul exigențelor piețelor europene și mondiale rămâne o problemă de acțiune fermă a guvernului.

Viziunea sistemică a strategiei dezvoltării durabile a turismului românesc, în contextul ajustării structurale a întregii economii naționale, impune atenției faptul că turismul a devenit o ramură economică prioritară în interdependentă organică cu celelalte ramuri și sectoare economico-sociale.

Elementul hotărâtor, în plan științific și decizional, îl constituie definirea unei conceptii ferme, realiste privind valorificarea patrimoniului și obiectivele dezvoltării durabile a turismului.

In viziunea programului de reformă și ajustare structurală, etapa de tranziție la economia de piata în țara noastră presupune creșterea rentabilitatii tuturor activitatilor prin valorificarea eficientă a posibilitatilor economice, implementarea unor tehnologii avansate care se practică la nivel mondial.

Alinierea turismului românesc la aceste cerințe este necesară atât datorită mobilitatii sale caracteristice, cât și importanței acestui sector în refacerea economică a României.

Ca principii de bază ale unei asemenea strategii pot fi avute în vedere: privatizarea unitatilor turistice, autonomia agenților economici și integrarea în fluxul turistic mondial. Pe lângă acestea, statul joacă un rol semnificativ prin politica de dezvoltare turistică la nivel național. Obiectivele unei politici turistice sunt:

extraeconomice prin aplicarea în practică a libertatii de circulate și de comunicare între tari și prin rolul cultural de valorificare a patrimoniului natural, artistic și arhitectural al tarilor;

economice calitativ și cantitativ deoarece politicile turistice favorizează anumite tipuri de consum pentru a crește producția și a orienta spre sectoarele și regiunile ce prezintă un interes special și au un efect pozitiv de antrenare asupra creșterii economice a comerțului exterior și ocupării forței de muncă.

Instrumentele de politică turistică sunt cele ce decurg din politica economică globală, la care se alătură planificarea sectorială și instrumentele specifice sectorului turistic. Politica economică globală dispune de numeroase pârghii pentru a favoriza dezvoltarea activitatilor turistice și pot fi grupate în trei categorii: pârghii financiare, fiscale și economico-sociale.

În stabilirea unei strategii de planificare a dezvoltării turismului, un aspect important îl constituie metodele și procedeele de planificare. Mediul politic, economic, social, conjunctura cu implicațiile ei la nivel național și mondial își pun amprenta asupra structurii planurilor turistice naționale. Aspectul cantitativ al planificării atât în privința obiectivului cât și al efectului urmărit, constă în definitivarea acelor prevederi optime de plan care să maximizeze efectele economice ale dezvoltării turismului în condițiile economico-sociale și politice date. Instrumentele de politică economică specificd sectorului vizează acele măsuri ce sunt aplicate în domeniul turistic și folosesc instrumentele bugetare, monetare și fiscale. Finanțarea de bugetul de stat a activitatilor turistice este destinată să încurajeze dezvoltarea anumitor zone sau componente ale ofertei turistice (ex. Acordarea de credite cu dobânzi mici pentru încurajarea investițiilor în turism). Măsurile monetare sunt adoptate pentru a menține sau chiar a mări competitivitatea internațională a produselor turistice la export. Măsurile fiscale au drept scop fie, stimularea firmelor turistice prin exonerările, reducerile sau amânările de plată a impozitelor, fie creșterea veniturilor bugetare prin impozitarea diferențiată a activitatilor turistice.

Modul de ordonare a principalelor obiective incluse în strategia de dezvoltare a turismului românesc, precum și a căilor de realizare a acestora, prezintă o serie de aspecte interesante pentru conceptualizarea sistemului de valorificare a patrimoniului nostru turistic.

1. Creșterea competitivitatii ofertei turistice românești prin valorificarea potențialului turistic, modernizarea și dezvoltarea bazei tehnico-materială a turismului în concordanta cu standardele internaționale.

In scopul realizării unui asemenea obiectiv, România poate apela la următoarele căi de realizare: încurajarea, sprijinirea și stimularea investițiilor de capital străin în cele mai diverse sectoare ale turismului românesc; modernizarea unor unitati reprezentative din capitală, marile orașe ale tarii, de pe litoralul românesc și din stațiunile balneare și montane; elaborarea unor studii de fezabilitate și documentații tehnico-economice în vederea realizării de noi unitati de cazare, alimentație, tratament, agrement ș.a. în principalele zone turistice ale tarii; dezvoltarea și lansarea unor oferte de programe și acțiuni turistice speciale destinate unei clientele specifice; promovarea unor forme specifice de turism (vânătoare, echitație ), diversificare ofertei de agrement în unele destinații turistice ( water-park pe litoralul românesc – proiect ce urmează a se derula în stațiunea Mamaia); elaborarea unui sistem optim de rezervare automată a locurilor de cazare; realizarea și implementarea unui sistem informațional adecvat noilor cerințe ale activitatii de turism, aliniat la practica internațională, susținut de o dotare tehnică de calcul corespunzătoare; restaurarea și amenajarea unor monumente de arhitectură în vederea valorificării lor prin turism; crearea de lanțuri hoteliere românești și introducerea în rețele de lanțuri hoteliere internaționale a unora din hotelurile noastre etc.

2.Perfecționarea cadrului organizatoric necesar dezvoltării unui turism competitiv.

Analiza efectuată în acest domeniu au scos în evidenta faptul că pot fi avute în vedere următoarele căi de realizare: integrarea internațională, la nivelul organismelor centrale, cât al unitatilor regionale, prin afilierea la diverse asociatii și organisme de profil din străinătate; privatizarea întreprinderilor de turism și creșterea competențelor acestora în valorificarea resurselor locale, în promovarea și comercializarea ofertelor proprii, în cooperare cu firme din țară și străine; folosirea pe scară largă a licitațiilor cu participare locală și internațională în modernizarea și dezvoltarea bazei tehnico-materiale a turismului; diversificarea formelor de colaborare și cooperare cu firme din țară și străinătate în construirea și modernizarea drumurilor, structurilor de primire, realizarea de instalații de transport pe cablu, cazinouri, night-cluburi, parcuri de agrement și distracții etc;

3. Diversificarea și creșterea calitatii serviciilor turistice

Cercetarea experienței tarilor cu activitate turistică modernă a scos în evidenta între cele mai importante următoarele prioritati: diversificarea serviciilor cu plată sau fară plată; creșterea ponderii serviciilor suplimentare în totalul prestațiilor turistice; extinderea serviciilor în domeniul sistemului de rezervare automată a locurilor de cazare; urmărirea instaurării unui climat de ordine și disciplină în toate unitatile turistice pentru asigurarea unor servicii de înaltă calitate.

4. Formarea unei imagini reale, în Europa și în lume, despre România ca țară turistică.

Acest obiectiv se poate realiza prin organizarea unor acțiuni promoționale pentru relansarea ofertei românești pe piața europeană dar și pe alte piețe din alte continente, îmbunătatirea conținutului și calitatii mesajelor publicitare, creșterea rolului și competențelor birourilor de turism din străinătate, diversificarea publicațiilor turistice editate în mai multe limbi de circulație internațională.

5. Reconsiderarea acțiunii de comercializare a produselor turistice românești pe piața internațională.

Setul de măsuri care se impun în realizarea acestui obiectiv sunt : asigurarea unui sistem elastic de tarife și prețuri în funcție de sezon, condiții climatice, intensitate de trafic și grad de solicitare; extinderea competențelor agenților economici în teritoriu în domeniul contractării pe piața turistică externă și al fixării unor tarife și prețuri competitive; crearea unor agenții de turism pe principalele piețe tradiționale și de reprezentanțe turistice pe alte piețe emitente; extinderea cooperării în domeniul comercializării unor produse turistice românești.

6. Dezvoltarea turismului de tineret

In vederea amplificării mișcării turistice a tinerilor se propun următoarele obiective strategice ale politicii de dezvoltare a turismului de tineret:

creșterea participării tinerilor la circulația turistică internă;

extinderea organizării de programe pentru formarea și perfecționarea tinerilor în meserii cu caracter turistic (animatori, ghizi pentru diferite acțiuni turistice);

extinderea proiectelor de participare a asociațiilor de tineret, cluburilor, fundațiilor sau oricărei forme de organizare non-guvernamentală la co-gestionarea și co-managementul resurselor turistice din perspectiva dezvoltării durabile;

asigurarea și difuzarea informației turistice de interes pentru tineret;

organizarea de acțiuni turistice cu caracter educativ pe probleme interculturale, de identitate a culturii naționale, de comportament turistic și ecologic, moral-religioase;

7. Asigurarea forței de muncă corespunzătoare noilor programe, exigențe și tehnologii turistice.

Aceasta se va face după criterii științifice de recrutare, selecționare, formare și perfecționare a tuturor lucrătorilor din turism, instituirea unui sistem de stimulare și cointeresare a personalului din turism, derularea unor cursuri de formare și perfecționare managerială în turism, asigurarea unei colaborări contractuale cu organizații sau firme străine specializate.

Înraptuirea acestor obiective strategice va determina schimbări esențiale în turismul românesc, cu efecte pozitive și deosebit de importante din punct de vedere economic, social și ecologic. Procesul de relansare a turismului și de consacrare a sa ca ramură prioritară a economiei implică inventarierea și coordonarea tuturor premiselor în cadrul unei strategii de dezvoltare realiste și bine integrate în programele de reformă ale societatii românești.

Dezvoltarea turismului în România trebuie să fie un obiectiv și un mijloc de dezvoltare economico-socială de ansamblu, în contextul politicii naționale de dezvoltare și de integrare în structurile europene.

Dezvoltarea turismului trebuie să aibă în vedere contextul economic actual iar acesta nu se poate imagina fără un pachet de măsuri care să vizeze:

Definirea precisă a obiectivelor activitatii turistice la nivel macroeconomic și microeconomic;

Impunerea unor standarde superioare de calitate prin educarea consumatorilor interni de servicii turistice și prin realizarea de investitii în calitatea componentei tehnice a serviciilor oferite;

Creșterea calitatii funcțional, relaționale, prin reorientarea culturii organizației și perfecționarea pregătirii agenților economici implicați în oferta turistică în special în tehnici de studiu ale pieței, de orientare a eforturilor in concurența internă și externă, în localizarea concurenței și în folosirea conștientă a mediului drept parte a investițiilor în activitatea turistică;

Repartizarea judicioasă a cheltuielilor de întreținere a mediului între ofertantii și consumatorii de servicii turistice;

Crearea unei “imagini de marca” pentru turismul românesc prin sublinierea diferențelor distinctive, în primul rând fata de oferta tarilor vecine, și prin evidențierea avantajelor competitive pe care le posedă România, cum ar fi: varitatea reliefului, prețuri avantajoase, multiculturalitatea, unicitatea anumitor rezervatii și ale unor monumente culturale sau ale naturii sub protecție internațională etc.;

Asocierea activitatii turistice cu preocupările de protecție a mediului și cu sprijinirea regenerării resurselor naturale.

Obiectivele strategice de dezvoltare a turismului sunt:

Dezvoltarea produsului turistic astfel încât să se asigure valorificarea superioară a condițiilor și factorilor existenti și ridicarea calitatii și competitivitatii acestuia.

Reforma structurală și organizatorică, în scopul organizării activitatilor turistice și al creării mecanismelor de funcționare a acestora conform cerințelor economiei de piata, vizează dezvoltarea forțelor pieței și întărirea capacitatii ofertanților de a pătrunde și rezista pe piața concurențială internațională, parteneriatul între sectoarele comercial și public, precum și corelarea strategiilor, programelor și acțiunilor care contribuie la dezvoltarea sectorului turistic și a calitatii serviciilor.

Dezvoltarea forței de muncă din turism, instrument necesar pentru asigurarea unei pozitii concurențiale durabile.

Îmbunătatirea și dezvoltarea activitatii de marketing și promovare are drept scop crearea unei imagini pozitive și corecte a României pe piețele furnizoare, recâstigarea și dezvoltarea piețelor, perfecționarea mecanismelor și instrumentelor activitatii de marketing, inclusiv a modului de finanțare a acesteia, implicarea sectorului privat în comercializarea coordonată și eficientă a programelor turistice.

Integrarea turismului românesc în tendințele europene și mondiale inclusiv de înlesnire a fluxurilor turistice înspre și în România privind: dezvoltarea și promovarea unui turism durabil, armonizarea reglementărilor specifice turismului cu prevederile legislative ale tarilor Uniunii Europene, asigurarea și menținerea pe plan intern a unui climat de siguranta $i securitate a turiștilor, eliminarea obstacolelor referitoare la mișcarea liberă și facilitarea circulației turistice interne și internaționale, participarea activă în cadrul organismelor internaționale și elaborarea documentelor pentru integrarea europeană pe linie de turism.

Asigurarea protecției, securitatii și siguranței turiștilor privind: siguranța și interesele consumatorilor, accesul la informații adecvate, educarea consumatorilor, care vizează recunoașterea României ca o destinație turistică sigură, ce promovează respectul fata de consumatori și drepturile acestora.

Perfecționarea cadrului juridic necesar atingerii obiectivelor de dezvoltare a turismului, de creare și perfecționare a mecanismului de funcționare a acestuia vizează evaluarea nivelului actual de reglementare și stabilirea necesitatilor, armonizarea cadrului normativ cu legislația internațională, corelarea activitatilor și a necesitatilor de reglementare cu celelalte sectoare de activitate, promovarea propunerilor specifice turismului, controlul privind aplicarea legislației specifice turismului.

Corelarea politicii în domeniul turismului cu politica economică națională, prin stabilirea propunerilor legislative și a măsurilor concrete care să faciliteze dezvoltarea turismului.

Acestea ar fi în linii mari direcțiile de acțiune și căile de creștere și dezvoltarea a sectorului turistic la nivel național. Pe de o parte acestea se pot realiza de către firmele turistice, prin politica și strategiile adoptate care să vizeze pe lângă o creștere a propriilor competitivitati și o creștere a sectorului în care activează, dar mai ales prin intervenția statului prin politica macroeconomică corelată cu măsurile ce se întreprind în vederea pregătirii aderării României la structurile europene.

La nivelul firmelor turistice, în condițiile în care turismul modern capătă dimensiuni din ce în ce mai importante, o problemă deosebită cu care se confruntă în tot mai mare măsură industria turistică este asigurarea unor servicii de un nivel calitativ superior. Calitatea este componenta ce apasă asupra sporirii eficienței activitatilor turistice și care trebuie să fie avută în vedere de către orice strategie de dezvoltare la nivel microeconomic.

Pentru managementul unei firme de turism, strategia serviciilor distribute către turiști, constituie planul de acțiune menit să asigure obținerea unor rezultate economice pozitive în confruntarea cu competitorii ei. In elaborarea unei strategii competitive a serviciilor turistice, managerii firmelor au în vedere următoarele componente:

identificarea, analizarea și selecționarea elementelor de bază ale strategiei;

înțelegerea necesitatilor ce se ivesc în aplicarea strategiei;

integrarea elementelor de bază într-un plan strategic cuprinzător și consistent. Pentru reușita ei în activitatile desfasurate (profitabilitate) firma de turism trebuie să

stăpânească elementele de bază ale strategiei, de așa manieră, încât ele să se integreze organic și armonios în obiectivele de activitate ale firmei. Aceste obiective vor fi realizabile numai în condițiile în care pentru fiecare produs turistic sau serviciu va exista o orientare strategică clar formulată, în concordanta cu nevoile pieței și ale segmentelor de piata, în măsură să accepte produsele oferite.

Din aceste considerente, strategia serviciilor turistice apelează la conceptul de marketing și pentru elaborarea unor strategii parțiale, ca de exemplu:

– strategia gamei de servicii – o firmă poate să-și extindă sau să-și restrângă paleta serviciilor, după necesitatile pe care le oferă piața;

– strategia de prețuri și tarife – gama de produse turistice ale unei firme se va restrânge sau se va lărgi în funcție de posibilitatile de aliniere a prețurilor și tarifelor la cele ale competitorilor;

strategia calitatii – plecă de la faptul că argumentul esențial al competitivitatii produselor și serviciilor turistice este calitatea serviciilor prestate, în funcție de care se determină și eforturile promoționale de pătrundere, menținere sau extindere pe diferite segmente de piata;

conceptul de produs turistic : nici o firmă de turism nu riscă lansarea la întâmplare pe piata a unui produs turistic. Pregătirea pentru comercializare începe deci din momentul în care studiile de piata atestă utilitatea produsului și va continua până în momentul când produsul este apt spre a fi comercializat. Planurile strategice se diferențiază deci și din punct de vedere al particularitatilor produsului, dictate, înainte de toate de sezonalitatea activitatii turistice, de durata ciclului de viata al produsului și de condițiile în care produsul creat va putea fi valorificat.

Pentru un manager nu este suficient să-și cunoască propria firmă și clientela proprie; el trebuie să știe cum acționează întreprinderile competitoare. Informațiile pe care le poate obținedespre firmele concurente sunt tot atâtea elemente care contribuie la orientarea politicii proprii în elaborarea planurilor strategice care să vizeze în permanenta o mai bună competitivitate pe piata. Studierea atentă a competitorilor este necesară în special pentru a se distinge firma de acești concurenți și de a se plasa în acest fel mai bine pe piata. Relevarea punctelor slabe sau forte ale propriei firme în comparație cu competitorii poate sugera idei noi, soluții noi, susceptibile de a contribui la îmbunătatirea conținutului ofertelor. In plus, studierea manifestărilor competitorilor mai are avantajul că permite analizarea în profunzime a măsurii

în care strategia adoptată este sau nu suficient de eficientă.

Poziția competitive a firmelor turistice este determinate de existența unor aspecte pozitive și negative legate de această latură a activitatii lor. Identificarea acestor aspecte este facilitată dacă analiza poziției competitive se efectuează prin prisma factorilor determinanti ai acesteia.

Dintre factorii cu acțiune pozitivă asupra competitivitatii sunt:

posedarea unor avantaje competitive (de cost, de calitate a produselor turistice);

abilitati în domeniul marketingului turistic superioare mediei în sector;

deținerea unor competențe distinctive;

practicarea unui management creativ, dinamic și eficace;

capacitate managerial de înțelegere corectă a realitatilor sectorului și pieței turistice;

controlul unui segment important al pieței turistice precum și creșterea segmentului de piata acoperit cu produsele turistice proprii;

deținerea imaginii de competitor redutabil pe piata;

oferirea unor produse turistice sensibil diferențiate de cele ale firmelor concurente;

creșterea fidelitatii turiștilor fata de produsele/serviciile turistice oferite;

realizarea unor costuri competitive, sub nivelul mediei acestora pe piata, ș.a.

Factorii ce pot avea efecte negative asupra competitivitatii firmelor turistice pot fi:

lipsa unor avantaje competitive reale;

lipsa resurselor financiare necesare;

aplicarea unor strategii necorespunzătoare, reflectată în reducerea performanțelor economico-financiare;

distribuția neadecvată a produselor/serviciilor turistice;

realizarea produselor/serviciilor turistice la costuri superioare;

întâmpinarea unor dificultati în dezvoltarea produselor/serviciilor turistice;

lipsa unor abilitati indispensabile concurării cu succes pe piata, îndeosebi în domeniile în care aceasta prezintă cel mai ridicat potențial;

deteriorarea imaginii firmei în percepția clienților, ș.a.

Pentru efectuarea unei evaluări riguroase se poate cuantifica, cu obiectivitate maximă, pentru propria firmă și pentru cele concurente, fiecare factor cu acțiune pozitivă menționat mai sus prin calificative (foarte slab, slab, mediu, puternic, foarte puternic). Se obține astfel, reprezentarea suficient de obiectivă și de detaliată a poziției competitive a propriei firme în raport cu cea a firmelor concurente, precum și a factorilor care determină, în mod pozitiv sau negativ, forța competitivă a firmei și, implicit, poziția ei.

TURISMUL ÎN JUDEȚUL CONSTANȚA

4.1. Prezentarea generală a pieței. Județul Constanța

Judetul Constanta apartine impreuna cu judetul Tulcea, vechii provincii Dogrogea, situata pe tarmul vestic al Pontus Exinus (Marea Neagra). Localitatile acestei provincii isi au originile in vremurile Greciei Antice. Asezarile din Dobrogea sunt cele mai vechi asezari din Romania: Tomis (astazi Costanta) a sarbatorit in 1991, 2500 de ani de existenta, si 2250 de ani de la prima atestare documentara; Callatis (astazi Mangalia), Histria, Axiopolis (astazi Cernavoda). In Dobrogea, viata s-a desfasurat de-a lungul secolelor in stransa relatie cu istoria romanilor, pamant aflat la intersectia civilizatiilor, in care Constanta este un nod de comunicatie important, facand legatura intre est si vest. Orasul Tomis ne aminteste de asemenea si de marele poet latin Publius Ovidius Naso, trimis in exil de catre imparatul roman Augustus. Tomis s-a dezvoltat social, economic si cultural pe fundalul stabilitatii caracteristice inceputului perioadei bizantine. Reala dezvoltarea a orasului Constanta si a intregului tinut dintre Dunare si Marea Neagra a inceput numai dupa 1877, cand Romania si-a dobandit independenta si autoritatea Statului Roman este reinstaurata in Dobrogea.

Judetul Constanta este situat in sud-estul Romaniei si are la est drept granita tarmul Marii Negre. Judetul are o suprafata totala de 7.055 kmp (circa 3% din suprafata totala a tarii) si se situeaza pe locul 8 in Romania din punct de vedere al suprafetei.

Populatia, la 1 iulie 2006, numara 756.053 locuitori, plasand Constanta pe locul al patrulea din Romania din acest punct de vedere. Cu 106 locuitori/ kmp, Judetul Constanta se situeaza peste media tarii de 93,5 locuitori/kmp. Structura populatiei are urmatorul aspect: 73,6% populatie urbana, 41,3 % populatie activa, 31% din populatia activa lucreaza in sectorul privat.

Structura administrativa a judetului este dupa cum urmeaza: trei municipii (Constanta, Mangalia, Medidia), noua orase, 52 comune, 189 sate; resedinta administrativa a judetului este Constanta, cu o populatie de 348.269 locuitori (46,65 % din populatia totala a judetului) fiind al doilea oras ca marime dupa Bucuresti.

Podisul, cu  altitudini joase, predomina ca forma de relief; lacurile, estuarele si lagunele sunt de asemena caracteristice acestei zone. Judetul Constanta are un climat temperat-continental cu o temperatura medie anuala intre 10 si 11 grade Celsius.

Resursele subsolului includ roci, depozite de minereuri de fier, ape minerale, lacuri sarate cu importante depozite de sapropel; platoul continental al Marii Negre este bogat in rezerve de hidrocarburi si minerale, partial exploatate prin platforme maritime

Județul și Municipiul Constanța reprezintă un motor important al economiei românești, asigurând peste 10% din extracția de țiței, 18% din prelucrarea țițeiului, 10% din producția de ulei vegetal.

Camera de Comerț a Municipiului Constanța are înregistrate un număr de 30 de mii societăți comerciale din care mai mult de jumătate sunt operațional

Constanța este totodată un centru comercial și bancar important al țării (sunt prezente aici importante societăți bancare – B.C.R., B.R.D. și filiale ABN Amro, ING Bank, Alpha Bank ).

Constanța este al patrulea port al Europei după Rotterdam, Antwerpen și Marsilia, având o suprafață de 3.626 ha și dispunând de 132 de dane, cu o capacitate de operare de 85 mil.tone/an.

În economia județului Constanța există unități reprezentative din domeniile industrial, agrar, turistic și de transport. Astfel, în județ funcționează 31 de regii autonome, 258303 societăți comerciale (66 cu capital de stat, 618 cu capital mixt, 25119 cu capital privat) și 169 organizații cooperatiste.

Aportul județului Constanța la producția industrială a țării a fost de 10.3% la țiței extras; 18.5% la țiței prelucrat; 18.2% la acid sulfuric; 19.2% la ciment; 2.3% la îngrășăminte chimice; 1.6%la țesături din lână; 10.3% la ulei vegetal și 2% la gaze naturale extrase. Printre unitățile reprezentative din industria județului se înscriu:

– industria construcțiilor de mașini: șantierele navale Constanța, Mangalia și Midia (produc vrachiere, mineraliere și petroliere de mare tonaj pană la 200000 tdw, feriboturi, docuri plutitoare și reparații de nave); S.C. MECONST Constanța (produce echipamente navale și utilaje energetice); S.C. IMU Megidia (realizează mașini, remorci și utilaje specifice agriculturii) și SURSAL Saligny (produce șuruburi și alte organe de asamblare);

– industria chimică este reprezentată, în principal, de S.C. PETROMIDIA cu o capacitate de prelucrare anuală de 3.5 mil. tone țiței, FERTILCHIM Năvodari care produce acid sulfuric și îngrășăminte chimice fosfatice, S.C. ENERGIA Constanța, specializată în echipamente tehnologice, articole tehnice din cauciuc, articole injectate și extrudate din mase plastice;

– industria extractivă de hidrocarburi este prezenta în economia județului prin S.C. PETROMAR, care extrage anual din platforma continentală a Mării Negre peste 700 de mii tone de țiței și 400 mil.mc gaze;

– energia electrică și termică se realizează prin Centralele electrice Constanța, Ovidiu, Năvodari, iar în anul 1996 a fost pus în funcțiune primul grup de 700 MW la Centrala Nucleară Electrică Cernavodă, care va produce circa 900 mil.kwh/an;

– industria materialelor de construcții: S.C. ROMCIM Megidia (ciment), SOMALCO și CELCO Constanța (materiale de construcții);

– industria alimentară este reprezentată de mai mulți agenți economici profilați pe prelucrarea produselor de morărit și panificație, carne, lactate, uleiuri vegetale, conserve, legume și fructe, sucuri, băuturi alcoolice, pescuit etc.

În ceea ce privește agricultura, județul Constanța deține o suprafață agricolă de 565737 ha, din care în sectorul privat 326751 ha. Județul Constanța dispune de un complex sistem de irigații, suprafața amenajată fiind de 431000 ha.

Principalele legături ale Constanței cu restul țării și cu exteriorul sunt realizate prin:

transport aerian: Compania națională TAROM are programate patru zboruri săptămânal în timpul sezonului între Aeroportul Mihail Kogălniceanu (25 km nord de oraș);

transport feroviar: Constanța este un centru feroviar important, situat la 225 km. de București. O călătorie cu trenul între București și Constanța durează circa 3 ore (2,5 ore cu Intercity);

transport rutier: Șoseaua care leagă Capitala de Constanța necesită modernizări. În funcție de trafic, se poate parcurge aceasta distanță în 3-4 ore. Există servicii regulate de transport cu autocarul care leagă Constanța de Varna (Bulgaria) si de Istanbul (Turcia).

Aeroportul se gaseste la 24 km distanta de Constanta, iar pe timpul verii acesta are legaturi aeriene catre toate orasele importante din Europa. Spre Bucuresti, de asemenea, sunt legaturi aeriene zilnice cat si un numar de unsprezece trenuri care acopera distanta dintre cele doua orase in numai doua ore si jumatate.

Constanta, astazi un port important la Marea Neagra, este vechiul oras Tomis. Acest oras este resedinta administrativa a judetului cu acelasi nume. Orasul a fost fondat de greci in secolul al VI-lea i.Hr. si s-a dezvoltat sub dominatia romana, cand a primit si numele imparatului Constantin.

Muzeul Arheologic are o colectie impresionanta de statui romane. Doua dintre ele sunt speciale: una dintre ele Zeita Fortuna si Zeul Pontos, cei doi protectori ai orasului si cealalta Sarpele Glicon. Acestea au fost descoperite in 1962, sub o gara veche, si au rezistat invaziei avarilor (secolul al VII-lea d.Hr.). De asemenea turistii pot vedea mozaicul roman si pot vizita sala dedicata lui Ovidiu, poetul roman care a trait in exil in Tomis intre 8-17 d.Hr. Dupa ce a fost aproape distrus, orasul a fost uitat timp de 1200 de ani, iar regele Carol I, i-a dat o viata noua la sfarsitul secolului al XIX-lea, atat ca port cat si ca statiune la Marea Neagra. Au fost construite cladiri, hoteluri si un casino. Din orasul roman Tomis, se mai gaseste numai o parte din vechiul zid al orasului si Turnul Macelarilor (care dateaza din secolul al VI-lea). In Parcul Victoria, in aer liber, se gasesc coloane si amfore. Alte ruine sunt Histria, de-a lungul tarmului si Adamclisi. Dominatia otomana este marcata in Constanta prin Moscheea Mahmud al II-lea si de catre farul genovez ridicat in secolul al XIII-lea si care inca mai functioneaza langa portul de agrement.

Chiar in fata Delfinariului se gaseste Acvariul, care expune flora si fauna Marii Negre. In Constanta se gaseste Delfinariul, care are spectacole zilnice si Planetarium.

Aeroportul se gaseste la 24 km distanta de Constanta, iar pe timpul verii acesta are legaturi aeriene catre toate orasele importante din Europa. Spre Bucuresti, de asemenea, sunt legaturi aeriene zilnice cat si un numar de unsprezece trenuri care acopera distanta dintre cele doua orase in numai doua ore si jumatate.

4.2. Rolul și locul turismului în Județul Constanța

Turismul ocupa un rol important în economia județului Constanța. În ultimele decenii, pe plan mondial, economiile moderne au dat câstig de cauza dezvoltarii serviciilor. Schimbarile economice legate de procesul de epuizare a resurselor energetice si industriale, cresterea poluarii mediului ambiant au facut sa se acorde o atentie sporita dezvoltarii sectorului turistic.

Privit ca un sector economic distinct, turismul include o gama variata de servicii.

Prestatia turistica rezulta din efortul conjugat al mai multor ramuri. Pe ansamblul unei economii nationale, turismul determina o cerere specifica de bunuri si servicii, cerere care antreneaza o crestere în sfera productiei acestora. De asemenea, cererea turistica determina o adaptare a ofertei, care se materializeaza în dezvoltarea structurilor

turistice si, indirect, stimularea productiei ramurilor participante.

Fiind una din formele de activitate care satisfac cerinte personale, turismul este o activitate premergatoare consumului final, cu efecte economice însemnate. Mai mult, prin rolul pe care îl are – de a raspunde unor nevoi umane, în special de a participa la refacerea capacitatii de munca, turismul contribuie la producerea de venit national. Creatoare de venit national nu sunt numai alimentatia si transporturile turistice, ci si activitatile desfasurate de colectivele din unitatile de cazare.

De mare importanta pentru economia judetului este aportul valutar al turismului international.

Nu trebuie neglijat nici rolul pe care îl are turismul în ocuparea fortei de munca. Astfel, la nivelul anului 2006, circa 50,1 mii persoane ocupă un loc de muncă în turism (la o populație ocupată de 173,8 mii persoane). Aceasta reprezintă 28,82% din populația ocupată a județului, în timp ce, la nivel național, turismul creează locuri de muncă doar pentru 31.3% din populația ocupată.

Fluxurile turistice sunt influențate de factori economici (dezvoltarea rețelei turistice, veniturile populației ș.a.), dimensiunea timpului liber, factori culturali și sociali. Se consideră că fluxurile de turiști sunt atenuate pe măsură ce distanța dintre locul de domiciliu și localizarea unităților turistice este mai mare, ca urmare a influenței conjugate a binomului distanță-timp de deplasare sau distanță-cost de deplasare. Distanțele respective depind, în primul rând, de dezvoltarea infrastructurii de transport. De asemenea, fluxurile turistice sunt influențate de distanța psihoculturală dintre spațiile emitente de turiști și cele de destinație (similarități lingvistice, relații istorice, politice, economice).

Între factorii de ordin natural, care conferă calități superioare curei balneare pe litoralul românesc, menționăm: orientarea plajei spre est-sud-est, durata mare de strălucire a soarelui pe timpul verii (10-11 ore pe zi), stabilitatea termică de la o zi la alta, precipitațiile rare, brizele, apa mării, nămolurile curative. Litoralul dispune de șir de stațiuni: Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Venus, Saturn, Mangalia, în care funcționează 278 hoteluri, 418 vile, 29 campinguri, 13 tabere pentru elevi.

Începând cu jumătatea anilor '60 țara noastră a cunoscut o dezvoltare semnificativă a capacităților de cazare turistică, în special pe litoralul Mării Negre, politica de dezvoltarea a turismului concretizându-se în primul rând în realizarea unei infrastructuri tehnice și sociale importante. Ca urmare, capacitatea de cazare este semnificativă în România (280.000 locuri de cazare), comparativ cu alte țări cu realizări remarcabile în domeniul turismului (Cehia, Croația, Polonia, Ungaria ș.a.) Practicarea unui turism de masă însă, a făcut să predomine unitățile de cazare de categorii inferioare (ponderea hotelurilor de 1-2 stele pe litoralul românesc depășește 80%). Stațiunile de pe litoral concentrează aproape jumătate din capacitatea de cazare existentă la nivelul întregii țări (42,7%).

Procesul de privatizare în acest sector a fost foarte lent: în anul 2000 numai 41,1% din unitățile de cazare erau proprietate privată. Începând cu anul 2000, turismul românesc a intrat pe o pantă ascendentă, prin privatizarea aproape integrală a structurilor de cazare aflate în patrimoniul statului (92%), datorită investițiilor realizate și a programelor naționale de dezvoltare lansate de Ministerul Turismului.

Deși România dispune de cea mai mare capacitate de primire turistică între țările Europei Central-Estice (3.338 unități de cazare), ea ocupă ultimul loc la indicatorii „număr turiști” cuprinși în unitățile de cazare și număr înnoptări.

Numărul unităților de cazare a crescut în ultimii 10 ani cu aproximativ 25% , în special datorită apariției unor noi forme de cazare (pensiuni rurale, urbane și agroturistice, hoteluri pentru tineret și hosteluri). Cu toate acestea, numărul locurilor de cazare pe toate tipurile de unități și categorii, în ultimii 10 ani, a scăzut cu aproape 7% datorita retrocedării imobilelor naționalizate (in special vile turistice) si schimbării destinației unor structuri. România dispune, in prezent de 272.596 locuri de cazare.

Structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, la 31 iulie 2005

număr

Sursa: Directia Judeteana de Statistica Constanta

Ponderea populației ocupate în ”hoteluri și restaurante” în ocuparea totală a județului Constanța este de aproape două ori și jumătate mai mare decât același indicator calculat la nivel național (2.47% față de 1.08%), în timp ce ponderea populației ocupate în ”transport și depozitare” în ocuparea totală a județului Constanța (10.1%) este de aproape trei ori mai mare decât media națională (3.78%) .

Stațiunile de pe litoralul românesc au atras în primele opt luni ale acestui an un număr de 706.555 turiști, cu 1,5% mai puțini decît în intervalul similar din 2005, dar, raportat doar la vizitatorii străini, scăderea a fost mult mai mare. Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică din Constanța (DJS), în perioada ianuarie-august, spațiile de cazare de la Marea Neagră au înregistrat 68.411 clienți străini, cu 40% mai puțini decît anul trecut. Aceștia au reprezentat 9,7% din totalul clienților înregistrați pe litoral, majoritatea provenind din Germania (14.008), Rusia (5.043), Franța (4.183), Danemarca (3.151) și SUA (2.670). Pe de altă parte, numărul turiștilor români a crescut cu aprox. 14.900 de persoane, ajungînd la 638.133 de persoane. Afluxul de vizitatori s-a diminuat inclusiv în luna august, vîrf de sezon pe litoral, cînd în structurile de cazare au fost înregistrați aproape 265.000 de clienți, față de 272.000 în aceeași lună a anului trecut.

O tendință descendentă a fost remarcată și în cazul înnoptărilor, numărul acestora scăzînd la 3,6 milioane, față de 3,9 milioane în primele opt luni din 2005, dar și a duratei sejurului care a coborît de la 5,5 zile anul trecut la 5,2% în acest an. În ceea ce privește cazarea, majoritatea turiștilor au preferat hotelurile și vilele, un număr mai mic de persoane optînd pentru pensiuni, cabane sau campingurilor. Cel mai mare grad de ocupare, de 54,3% a fost înregistrat în luna august, în timp ce în iulie și iunie doar 45,7% și respectiv 29,2% din locurile de pe litoral au fost rezervate. Capacitatea de cazare din județul Constanța a totalizat în acest an 122.675 locuri, din care aproape 78.000 de locuri se află în hoteluri. Asociația Națională a Agențiilor de Turism a anunțat, în luna septembrie, că numărul turiștilor români care au făcut rezervări pe litoral prin intermediul firmelor membre a crescut în acest an cu 10%, dar că în același timp numărului celor care au ales stațiuni externe a crescut cu 50%.

Structura populației ocupate pe sectoare economice în județul Constanța, comparativ cu media națională (2001)

Numărul turiștilor străini a scăzut de 3 ori între 1990 și 2000 (de la 133 mii persoane la 44 mii persoane) și a crescut ușor în 2001 (58 mii persoane). Sejurul mediu a fost în anul 2001 de 6.6 zile/turist, iar gradul de ocupare a capacității în funcțiune a înregistrat 46.5%. Peste un sfert din turiștii străini au provenit din Germania (15736 persoane). Circa 2/3 din totalul turiștilor străini sunt din țările Uniunii Europene.

La nivelul anului 2001, circa 42% din capacitatea de cazare turistică a județului Constanța era în proprietate privată. Procesul de privatizare a fost accelerat în prima parte a anului 2002.

Anul trecut, pe litoral existau peste 100 000 de locuri de cazare, gradul mediu de ocupare pe tot sezonul fiind de 41 %, în sezonul de vârf (iulie-august) ajungând la peste 80 %.

4.3. Tendințe în evoluția turismului în Județul Constanța

Inclus relativ recent printre necesitatile de consum ale omului modern, cuantificat ca indicator al calitatii vietii, turismul îsi merita pe deplin importanta pe care i-o acorda astazi specialistii în economie si în general administratiile unor regiuni cu conditii propice practicarii lui. Multitudinea de interdependente din economia mondiala, precum si tehnica actuala care, comprimând spatiul si timpul, apropie civilizatiile si popoarele, creeaza turismului un statut special si de larga recunoastere: este o sursa extrem de avantajoasa pentru multe state în acoperirea nevoii lor de valuta, da ecosistemului posibilitati de refacere si chiar ameliorare, si, nu în ultimul rând, sustine cultura si traditiile diverselor popoare, raspândindu-le în lume sub imboldul pretuirii si respectului reciproc.

În prezent, turismul reprezinta unul dintre cele mai dinamice sectoare economice, care înregistreaza schimbari permanente si o evolutie ascendenta. În perioada cuprinsa între sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial si pâna în prezent, turismul a evoluat de la o activitate cu dimensiuni relativ reduse, de o importanta limitata, la cea mai mare industrie de pe glob.

Aceasta evolutie care s-a desfasurat pe parcursul a numai 50 de ani este remarcabila si ofera posibilitatea de a ne imagina importanta industriei turismului în urmatorii 50 de ani, cu conditia, desigur, ca tendinta înregistrata pâna în prezent sa continue.

România dispune de un valoros si variat potential turistic natural care se constituie în cea mai bogata resursa a tarii si ofera posibilitatea de a dezvolta un sector de activitate bazat pe aceste resurse, aflat în plina ascensiune pe plan mondial si cu rezultate benefice pentru economia nationala. Potentialul natural se completeaza în mod fericit cu un patrimoniu cultural-istoric de mare reprezentativitate pentru România, data fiind istoria multimilenara a poporului român.

Zona litoralului are o pondere însemnată în turismul românesc și în tradiția acestuia. Astfel, în anul 1887, în Raportul anual al Consiliului Sanitar Superior, asupra inspecțiunii sanitare de circumscripție în Județul Constanța, se spunea: „Orașul Constanța posedă patru stabilimente pentru facerea băilor reci de mare, din care două vechi în oraș și două noi, la mică depărtare de oraș, între vii și unde transportul se face pe o linie ferată făcută numai în acest scop”.

În Monitorul Oficial al comunei urbane Constanța, 16 mai 1899, Primăria

aduce la cunoștință că „plaja Mării Negre se întreține în cea mai mare curățenie, înființându-se un serviciu permanent de curățirea ierburilor aruncate de valuri pe mal. La Cazinoul Comunal, orchestra domnului Ciolac, pe bulevard și în Piața Ovidiu, muzica Regimentului 34 vor distra zilnic vizitatorii”. Pentru cei ce închiriau camere se ofereau la distracție, doi litri de vin” (Aurelia Lăpușan, Ștefan Lăpușan, 1997).

– Privit ca infrastructură, litoralul posedă 24% din totalul unităților de cazare turistică din România și corespunde la 21,6% din numărul total de înnoptări ale turiștilor și la 16 % din totalul turiștilor străini cazați în România.

– Privit ca înzestrare cu factori naturali, litoralul are un loc privilegiat în

promovarea turistică a potențialului național și a diversității acestuia.

Involuția activității turistice pe litoral se suprapune peste involuția activității turistice la ansamblul țării, putându-se aprecia existența unui ciclu de viață economică al serviciilor turistice pe litoral, perioada de declin, utilizarea capacității de cazare, durata medie de ședere, care scade de la 7,1 zile în 1994, la 5,5 zile în anul 2004.

Se poate aprecia că, lipsit de investiție și aport de gândire pentru modernizare continuă, lăsat să evolueze în afara unei strategii pe termen lung, supus procesului devastator al tranziției, litoralul involuează economic.

Se pierde prilejul punerii în valoare a unui potențial natural important care ar fi putut avea efecte economice pozitive pentru populația din zonă, aport la PIB și pentru imaginea turismului românesc, formarea, construirea brand-ului de țară).

Cauzele care au dus la această involuție sunt multiple, dar pentru a reconsidera, revitaliza activitatea turistică în perspectivă, aceste cauze trebuie identificate și gestionate corespunzător. O analiză PEST (Aurelia Felicia, Stăncioiu, 2004) ar putea evidenția, în mare, aceste cause. Rezultanta acestor cauze este și impresia cu care turistul rămâne după sejurul pe litoral și care, de multe ori, nu este favorabilă turismului. Curățenia pe plajă rămâne problema obsedantă de 15 ani, căreia nu i s-a găsit soluția până în prezent!

Principalele cauze ale involuției turismului pe litoral – analiza PEST

Factori Efecte

– politici

Lipsa unei strategii de dezvoltare a turismului pe litoral pe termen lung și punerea în operă a acestei strategii.

Nedefinirea responsabilităților pentru deteriorarea calității apei lacului Techirghiol și a plajelor litoralului. Întârzierea cu 20-25 ani a programelor de remediere.

Neclarificarea regimului proprietății după 1989; Deteriorarea continuă a patrimoniului turistic după 1989.

Cadrul legislativ incomplet, incoerent și facultativ după 1989.

Privatizarea bazei materiale privită ca prilej de afaceri pentru grupuri de interese.

– economici

Devalorizarea monedei naționale după 1989.

Mediu neatractiv pentru investitorii străini.

Politici ilogice de preț pentru cazarea turiștilor.

Prețuri mari pentru transport persoane.

Sărăcia populației din România.

Reducerea numărului de salariați.

– socio-culturali

Obsesia sărăciei și a locului de muncă.

Involuția învățământului; ofensiva analfabetismului, abandonului școlar.

Comportamente ecologice necorespunzătoare.

Ordinea socială precară; idem siguranța bunurilor și persoanelor pe litoral.

– tehnologici

Transport poluant în zonă.

Renunțarea greșită la încălzirea apei cu instalații solare.

Introducerea tardivă a rezervărilor de locuri prin internet (2005).

Dotări depășite tehnic și calitativ din domeniul divertismentului, alimentației publice, internet-café, jocuri pentru copii și adulți, transport între și în interiorul stațiunilor.

– organizatorici

Neclara responsabilitate în gestiunea zonei și a relațiilor cu autoritățile publice locale.

Monitorizarea calității factorilor de mediu este fără finalitate decizională.

În accepțiunea sistemelor care funcționează departe de echilibru (Ilya Prigogine, 1992, Gelu Boureanu, Ioan Grosu, Camelia Belde, 1989) și turismul românesc de pe litoral se găsește în fața unei bifurcații: continuă să involueze spre nesemnificativ (a se vedea ponderea nesemnificativă a aportului turismului la formarea PIB, sub 1%) sau își găsește o altă traiectorie pe care să se înscrie cu reconsiderarea elementelor fundamentale: concept, strategie, investiții, management.

Șansele ca această revitalizare, bifurcație pozitivă a evoluției turismului să se producă nu sunt de neglijat, deoarece există experiența bună de pe ciclul de viață economică din perioada 1950-2000 și nevoia de amplificare a activității economice la nivel local, județean și național este

stringentă. Se argumentează această afirmație printr-o analiză SWOT a turismului pe litoral care ar putea ușura și alegerea direcțiilor de acțiune dintr-o eventuală strategie a turismului pe termen lung.

Turismul pe litoralul românesc: prezent și perspectivă – analiză SWOT

PUNCTE tari:

Înzestrarea cu factori naturali: Marea Neagră, lacuri cu nămol sapropelic sau cu apă dulce, climă potrivită turismului estival.

Infrastructură realizată în timp, cu grade diferite de uzură fizică și morală.

Proiecte în derulare – suport pentru activitatea turistică viitoare: autostrăzi, extindere port Constanța, modernizare transport feroviar, terminal pentru transport maritim pentru turiști etc.

Cunoașterea efectelor benefice a factorilor climatici pentru sănătatea oamenilor;

Capacitatea zonei de a produce alimente și băuturi la un număr mare de turiști. Posibilitatea ca o parte din alimente și băuturi să fie de calitate ecologică.

Zona Dobrogea prezintă un potențial important pentru practicarea multor tipuri de turism (arheologic, istoric, ecologic, oenologic, etnografic, religios etc.), oportunitate de diversificare/modernizare a pachetelor de turism.

Puncte slabe:

Structura de primire turistică uzată fizic și moral.

Regimul proprietății incert timp de 15 ani.

Mediul de afaceri neprietenos investitorilor străini.

Sărăcirea populației.

Concurența stațiunilor din Bulgaria, Turcia, Grecia, din spațiul fost iugoslav etc.).

Management neperformant la toate nivelurile.

Mediul rural subdezvoltat, neatractiv.

Ordinea socială și comportamentele populației perfectibile.

Degradarea calității apei lacului Techirghiol, epuizarea nămolului sapropelic din lacul Nuntași.

Poluarea antropică a apei Mării Negre.

Divertisment necorespunzător.

Îngustarea, deteriorarea plajelor.

Oportunități:

Reconsiderarea turismului pe litoral după concepte moderne.

Atragerea de investitori, în special străini, cu aport de management, piețe.

Concesionarea terenului în condiții avantajoase către investitori, inclusiv pentru amenajarea de stațiuni noi.

Clarificări de ordin administrativ- teritorial ce interesează gestiunea zonei.

Decizii la nivel național, regional/local privind reconstrucția ecologică a lacului Techirghiol, găsirea de soluții la fenomenul de îngustare a plajelor și la poluarea apei din Marea Neagră.

Diversificarea tarifelor pentru turiști în funcție de confort și sezon pentru a promova turismul pentru tineri, pentru turiștii cu venituri reduse, pentru școlari.

Diversificarea turismului cu pachete până la personalizare și luarea în considerare a întreg potențialului Dobrogei.

Organizarea de școli de toate gradele pentru formarea personalului ce lucrează în turism, curriculă la nivel mondial, de asemenea, cadre didactice.

Punerea în valoare a unor atuuri proprii zonei pentru a rezista concurenței externe, marketingul avantajelor comparative.

Schimbarea imaginii Dobrogei prin modernizarea mediului rural, a infrastructurilor, gestiunea deșeurilor, instruirea /educația populației, punerea în valoare a agriculturii etc.

Activitate turistică și diversificată pe tot timpul anului, extinderea turismului balnear, de afaceri, studii, întâlniri naționale și internaționale, tabere de tot felul etc.

Amenințări:

Aducerea turismului la performanțe economice nesemnificative.

Migrarea turiștilor români.

Ieșirea din fluxurile europene de turism.

Aport nesemnificativ la starea de sănătate a populației României prin ieșirea din circuitul balnear a lacului Techirghiol.

Pierderea plajelor, ca suprafață.

Sărăcirea, în continuare, a populației din zonă.

În opinia directorului general al firmei Howard Johnson, Tinu Sebeșanu (Publicația 7 plus, 5 iulie 2005, „România un produs turistic”): „În România, nu am auzit pe nimeni care să vină cu o strategie, construită pe o viziune clară pe termen lung. Noi nu avem o strategie care să genereze o legislație adecvată și care, la rândul ei, să facă această strategie să-și atingă obiectivele. Legislația din domeniul turismului este perimată, ea neatingând punctele esențiale”.

Pornind de la situatia prezentata mai sus putem evidentia câteva directii de actiune care sa vizeze dezvoltarea, diversificarea si modernizarea capacitatii de cazare în vederea practicarii unui turism modern din Județul Constanța, care sa faca fata concurentei exercitate de destinatii turistice din alte tari. Se impune dezvoltarea unor unitati de cazare turistica cu numar redus de locuri, de confort sporit, aceste unitati contribuind la atragerea de turisti, în special straini, si asigurând si o profitabilitate sporita, în conditiile în care necesita o investitie mai mica de capital.

Dar nu numai structurile de primire turistica sunt deficitare, ci si celelalte elemente care compun oferta turistica (unitati de alimentatie, locatii de agrement etc.) sunt necorespunzatoare. De aceea se impune cresterea calitatii si diversificarea serviciilor turistice. Însa nu trebuie uitat faptul ca orice strategie de dezvoltare a sectorului turistic trebuie sa urmareasca diversificarea si cresterea calitatii serviciilor turistice, însa în strânsa corelatie cu veniturile relativ modeste ale populatiei. Aceasta orientare ar putea satisface într-o mare masura cererea turistica interna si o buna parte din cea externa, stiut fiind ca marea majoritate a turistilor straini provin din tarile învecinate, ai caror cetateni nu dispun de venituri apropiate de cele din Uniunea Europeana sau S.U.A .

Însa satisfacerea cererii turistice în România depinde si de alte sectoare ale economiei. Un exemplu foarte cunoscut în acest sens este starea necorespunzatoare a drumurilor. Având în vedere ca marea majoritate a turistilor, atât români, cât si straini, folosesc mijloace rutiere de transport, aceasta deficienta, care foarte probabil nu se va ameliora semnificativ în urmatorii ani, împiedica atragerea de noi turisti catre destinatii din România.

Pentru urmatorii ani este de dorit cresterea semnificativa a numarului locatiilor care ofera un confort sporit, cresterea gradului de ocupare a locurilor disponibile si a duratei medii a sejurului. În plus se impune îmbunatatirea infrastructurii generale. Este evident ca astfel de cresteri vor fi posibile doar prin investitii de reabilitare si de modernizare, combinate cu dezvoltarea inteligenta a reclamei turistice si cu perfectionarea personalului necesar asigurarii unor servicii de calitate în agentiile de turism, hoteluri si unitati de servire. Numai în aceste conditii se poate realiza o crestere semnificativa a sosirilor de turisti straini si a încasarilor valutare din turism.

În opinia mea turismul trăiește din resursele interne. Consider că exploatarea eficientă a potențialului turistic nu poate fi realizată cu actuala infrastructură națională. Industria turismului este dată drept exemplu ca ramură economică cu mare potențial de dezvoltare și ca sursă importantă de venituri valutare. Contribuția ei se reduce însă la 2, 5% din PIB. Încasările pe anul 1999 din turismul internațional, cifrate la 254 milioane dolari, reprezintă mai puțin de

jumătate din veniturile aferente anului 1995 și sunt inferioare cheltuielilor făcute de cetățenii români care au călătorit peste hotare. Numărul de turiști străini care au vizitat stațiunile de pe litoral, un punct forte al ofertei autohtone, a scăzut cu 30% în perioada 1998 – 2000. Nici măcar anul eclipsei, cum a fost denumit anul 1999, nu a reușit să atragă mai mulți turiști, cu toate eforturile depuse de autorități. În ultimul sezon estival, în stațiunile din Județul Constanța au fost cazați numai 40.547 de turiști străini, ceea ce spune foarte mult despre calitatea serviciilor hoteliere.

Schimbarea atitudinii potențialilor turiști va dura ani, chiar dacă oferta se

va îmbunătăți. Modificarea caracterizării României din ghidurile turistice internaționale se va face după două – trei sezoane în care să se constate o reală îmbunătățire a condițiilor.

Consider că în România, tarifele mari sunt pentru servicii proaste. Pentru a realiza starea actuală a turismului, trebuie să revenim la recomandările făcute turiștilor străini. Obiectivele turistice din Județul Constanța sunt chiar foarte bine apreciate: Constanța, Basarab (ansamblu rupestru paleocrestin), Adamclisi (muyeu arheologic), Ostrov (Pacuiul lui Soare), Ion Corvin (Peștera Sfântului Andrei), Aliman (sat pescăresc în Dunăreni), stațiunile litoralului românesc de la Cap Singol până la Vama Veche. Numai că acestea sunt menționate ca obiective ce merită efortul de a fi vizitate, în ciuda serviciilor turistice de o calitate îndoielnică. Ceea ce lipsește sunt stațiunile cu grad ridicat de confort și dotări care să-i tenteze pe turiști să-și prelungească perioada de ședere și, implicit, să cheltuiască mai mult. Din acest punct de vedere trebuie învățat din exemplul Ungariei, care își exploatează resursele naturalele cu o eficiență incomparabilă cu a noastră. Fără stațiuni montane, litoral sau deltă, vecinii de la vest au obținut anul trecut 3,4 miliarde de dolari de la peste 9 milioane de turiști. Aceasta demonstrează că turismul românesc este susținut la ora actuală aproape exclusiv de resursele naturale și vestigii istorice, aportul infrastructurii fiind minor.

Majoritatea hotelierilor vizează turiștii străini și turiștii români cu venituri peste medie. Tarifele anumitor hoteluri sunt justificate de modernizările făcute și de clasificarea într-o categorie superioara. Altele însa practică tarife mari fără ca măcar să le fi zugrăvit, dar își motivează majorările prin cheltuieli mari de întreținere, rata inflației (18 %) și taxele achitate către stat. Așa ca, dacă se optează pentru Litoralul Marii Negre, ar trebui să se tina cont de categoria și clasa hotelului.

De exemplu în stațiunea “Mamaia” exista hotelul Majestic ****, unde lucrările de modernizare au fost încheiate la începutul lunii iunie, și a avut un grad de ocupare de peste 30 %.

In aceiași categorie se afla și hotelul Victoria** din Mamaia, care și-a prelungit perioada de funcționare și după sezonul estival, fiind gazda unor simpozioane, lucrări, degustări de vinuri de regiune (Murfatlar). Stațiunea “Mamaia” beneficiază și de un parc de distracții acvatic cu o suprafața ce depășește doua hectare ceea ce a creat un aflux suplimentar de turiști, fie chiar pentru o zi sau câteva ore, dar încasările unei zile de distracție în parc s-au ridicat la sume impresionante.

In stațiunea “Neptun-Olimp” au fost inaugurate în iunie doua hoteluri noi

și satul de vacanta Neptun. Hotelul Galați, deținut de societatea Cocor SA, a fost avansat la trei stele și va avea, pe lângă Sali de conferințe și o baza de tratament balneoclimaterica. Hotelul Transilvania, a fost renovat de noul proprietar, holdingul Spring Time și a fost adus la categoria de ***. Dacă privim hotelurile aprobate prin lista de privatizare a SC Neptun SA, mutații masive de design, servicii și gradații superioare au cele care au proprietari nu de stat ci particulari, firme sau persoane fizice.

Ca să facă stațiunea mai atractivă, autoritățile locale din Neptun intenționează să amenajeze un hipodrom, un spațiu pentru concursuri de automobile și a reface spatiile verzi.

In Eforie la începutul lui iulie au fost deschise hotelurile : Astoria **** și

Europa *****, proprietatea Ana Hotels, cea care a cumpărat acestea de la AVAB pentru 2,7 milioane USD, a beneficiat de o investiție de aproape 20 milioane de dolari, în urma căreia cele peste 600 de camere au fost clasificate la patru stele. În plus, au fost create un centru de conferințe și s-au amenajat o piscine exterioara, terenuri de tenis, un parc natural cu o suprafața de 25 ooo de metri pătrați și o plaja private care se întinde pe 10 000 de metri pătrați. Complexul Europa va fi deschis tot timpul anului.

Pentru prima data câteva hoteluri oferă servicii all inclusive. Cu alte cuvinte, în prețul achitat la agenție sunt incluse, de obicei: cazare în camere de trei stele, mic dejun bufet (băuturi incluse), dejun și cina în snack bar sau barul de piscine (pizza, hot dog, hamburgeri, chips, băuturi incluse), dejun și cina bufet la restaurant, ceai, cafea, fructe, înghețata, prăjituri etc. Astfel de oferte se practica în majoritatea hotelurilor din Turcia, constituind unul din principalele puncte de

atracție ale litoralului turcesc. Mai mult, unele hoteluri sunt adevărate sate de vacanta, în care nu pot intra decât turiștii cazați acolo, pe baza unei cartele sau a

unei brățări.

In luna iunie, gradul mediu de ocupare a litoralului a fost de aproximativ 30 %. Fata de anul trecut, a crescut numărul hotelurilor deschise mai devreme, iar numărul turiștilor care vin în extrasezon este și el în creștere. Din acest motiv hotelierii se grăbesc să finalizeze lucrările de modernizare, declară Dragoș Raducan, secretar general al Federației Patronatelor din Turism.

Calitatea serviciilor turistice nu numai că nu îi atrage pe cetățenii străini, dar îi alungă și pe români, care au descoperit că la aceiași bani pot beneficia de condiții excelente în Turcia sau Grecia.

O altă problemă cu care noi ne-am obișnuit este lipsa de siguranță a obiectelor personale și chiar cea individuală. Puțini sunt străinii care riscă să rămână fără bani sau obiecte de valoare, furtișagurile mai mici sau mai mari fiind frecvente pe aceste meleaguri. Iar turiștii străini sunt cei mai vulnerabili, dând dovadă de o naivitate specifică traiului într-un mediu cu un grad ridicat de siguranță. Organizația patronală din turism chiar a propus înființarea unei „poliții turistice” pe litoral, lucrurile sau banii lăsați în camerele de hotel fiind o pradă ușoară. Ca să nu mai amintim de spargerile de autoturisme sau dispariția subită a oricăror obiecte de valoare puse pe o masă de restaurant, lăsate nesupravegheate pentru câteva minute.

Concluzia celor care au editat pagina despre turismul internațional din care am citat la începutul articolului este cât se poate de realistă: „România va rămâne neexplorată până când nu se va dezvolta industria turismului, iar dificultățile economice depășite. Între timp, pachetele turistice sunt oferite la un preț foarte bun, iar turiștii îndrăzneți care călătoresc pe cont propriu vor descoperi o parte a Europei bogată în tradiții, acea parte care a scăpat de presiunile, complexitatea și estetica timpurilor moderne“. Cu alte cuvinte, programul turistic al României poate fi promovat sub titulatura: „O călătorie înapoi în timp“.

CONCLUZII

Turismul se manifestă ca mijloc activ de educare, de ridicare a nivelului de instruire, cultură și civilizație al oamenilor. Prin stimularea schimbului de valori, turismul favorizează și facilitează îmbogatirea orizontului cultural, informațional, atât pentru turiști, cât și pentru populația locală, contribuind la formarea lor intelectuală. Practicarea lui de către toate categoriile sociale i-au adus atributul de fenomen de masă, cu profunde semnificații umane. El crează condiții pentru accesul la valorile culturale ale civilizației universale pentru un număr din ce în ce mai mare de oameni.

În condițiile circulației turistice din zilele noastre se poate aprecia că turismul tinde să devină tot mai mult una din formele principale de legătură directă (pe viu) între oameni pe plan intern ?i mai ales internațional51. Setea de informație, preocuparea pentru cunoașterea vieții, economiei, istoriei și culturii diferitelor națiuni vor fi satisfăcute într-o măsură tot mai important tocmai prin contactul direct cu realitatea al celor dornici să o cunoască. Ca atare, călătoriile cu caracter turistic vor deveni în tot mai mare măsură o component principals a procesului complex de instruire al oamenilor.

Turismul a devenit cel mai important mijloc de utilizare a timpului liber al populației. Se asigură astfel recreerea, dar și refacerea capacitatii de muncă, contribuind la menținerea sănătatii populației.

Turismul contribuie la înțelegerea mutuală și respectul dintre națiuni. Înțelegerea și promovarea valorilor etice comune întregii omeniri, împreună cu o atitudine de toleranta și respect fata de religia și cultura popoarelor stau la baza dezvoltării turismului.

Evoluția turismului internațional este strâns legată de destinderea în relațiile politice dintre state; turismul internațional, prin natura sa intimă, este o adevărată negare a conflictelor politice, o antiteză a războiului. Nu există nici un alt fenomen economic sau social căruia pacea să-i fie mai indispensabilă52.

Creșterea continuă a numărului de turiști internaționali are, deci, pe lângă efecte economice pozitive, și efecte benefice importante pentru viața pașnică a cetatenilor acestei planete. Se poate afirma, fără a exagera deloc, că între colaborarea între națiuni și numărul turiștilor internaționali există o interdependenta în continuă amplificare.

Sectorul turismului contribuie la conservarea moștenirii culturale a omenirii, acordând o grijă deosebită menținerii și restaurării monumentelor, muzeelor, obiectivelor arheologice și istorice. Activitatea turistică permite păstrarea elementelor de folclor, a meșteșugurilor și artei tradiționale, acestea fiind extrem de apreciate de către turiști.

Actorii implicați în realizarea strategiilor și politicilor turistice trebuie să fie conștienți că nu este de ajuns să se realizeze dezvoltarea acestui sector, dacă beneficiile nu se răsfrâng asupra populației rezidente și în special a părții sărace a acesteia. Dezvoltarea turismului trebuie să genereze beneficii pentru populația săracă, oferindu-le posibilitati de angajare, posibilitatea de a valorifica produsele meșteșugărești și cultura proprie și chiar de a înființa mici întreprinderi cu profil turistic.

În prezent, o mare parte a populației planetei trăiește în sărăcie: 20% din populația globului trăiește cu mai puțin de un dolar pe zi și aproape 50% cu mai puțin de 2 dolari pe zi. Sărăcie însă nu înseamnă numai lipsa banilor, ci și foamete, lipsa unui adăpost, lipsa accesului la apă potabilă, analfabetism etc. Iată de ce, la nivel mondial se impun măsuri concertate din partea guvernelor tuturor tarilor lumii, organismelor internaționale, organizațiilor neguvernamentale pentru combaterea acestui flagel. Turismul, dezvoltarea sa în beneficiul tuturor, poate contribui la îmbunătatirea calitatii vieții populației din tarile în dezvoltare și, implicit, la atenuarea sărăciei.

Consider că turismul oferă oportunitati însemnate în vederea reducerii sărăciei:

asigură dezvoltarea întreprinderilor din zonă, deoarece turismul presupune deplasarea celor care vor să viziteze zona respectivă;

fiind o activitate de servicii, turismul implică un volum ridicat de muncă, presupunând angajarea unui număr mare de persoane, în special femei;

există pe glob foarte multe tari sărace, care dispun de importante resurse turistice naturale și culturale, unde se poate dezvolta sectorul turismului;

având în vedere tendințele care se înregistrează în prezent pe plan mondial (turiștii vor să viziteze zone noi, nepoluate, să ia contact cu civilizația și cultura cât mai multor popoare, să practice noi forme de turism), consider că multe tari sărace pot satisface cerințele turiștilor secolului 21, pot realiza dezvoltarea sectorului turistic și pot obține beneficii importante din partea acestui sector.

Pentru ca turismul să aibă impact semnificativ în combaterea sărăciei, trebuie asigurate anumite condiții privind implicarea populației sărace în realizarea prestației turistice și produselor turistice specifice zonei.

În primul rând, trebuie să se asigure accesul populației sărace pentru valorificarea pe piata a produselor proprii (suveniruri, produse agricole, produse meșteșugărești etc.). Adesea, cei ce au o anumită forta economică în zonă îngrădesc acest acces, cu scopul de a profita singuri de beneficiile turismului. Pentru reglementarea acestei situații se impune intervenția autoritatilor publice locale și centrale care să ofere populației sărace posibilitatea de a valorifica către turiști produsele proprii, în special cele agricole și articolele de artizanat și suveniruri. O altă problemă legată posibilitatile populației sărace de a valorifica produsele proprii este legată de faptul că uneori aceasta trăiește în zone îndepărtate, cu infrastructură modestă. Apare astfel dificultatea contactului direct cu turiștii, dificultate accentuată uneori de întreprinderile de turism care se străduiesc ca turiștii să nu intre în contact direct cu populația săracă a zonei.

O altă dificultate pe care o poate întâmpina populația unei zone este legată de modul de prezentare a produselor proprii și de calitatea acestora. Produsele prezentate într-o manieră inadecvată sunt neatractive pentru turiști. Și aici se impune intervenția autoritatilor publice, dar și a sectorului privat, care pot stabili legături eficiente cu localnicii și pot contribui la dezvoltarea și lansarea pe piata a unor produse. Populația locală săracă trebuie să participe la realizarea acestor produse și să aibă beneficii din valorificarea lor.

Turismul contribuie la ridicarea nivelului calitatii vieții populației sărace a unei zone și prin locurile de muncă pe care le oferă. Autoritatile publice pot determina angajarea de forta de muncă locală, acordând anumite facilitati pentru cei ce încadrează în muncă persoane ce provin din zona în care întreprinderile turistice își desfasoară activitatea. Un loc de muncă pentru un membru al unei familii poate însemna foarte mult pentru aceasta. Chiar dacă rămân săraci, ei devin totuși ceva mai înstăriți decât înainte, fiind mai puțin vulnerabili la foamete de exemplu și înfruntând altfel necesitatile zilnice. Se poate ajunge chiar la eradicarea sărăciei în cadrul unor comunitati ca urmare a dezvoltării unui turism durabil, capabil de a oferi beneficii tuturor locuitorilor.

Dezvoltarea turismului poate conduce la păstrarea moștenirii culturale a populației zonelor sărace, care sunt mai puțin preocupate de aceste aspecte din cauza problemelor cotidiene. În momentul în care vor observa că turiștii apreciază cultura lor, dansurile și obiceiurile tradiționale, produsele artizanale, și că au beneficii de pe urma acestora, locuitorii zonelor sărace vor veghea cu mai multă grijă la păstrarea identitatii lor culturale.

Turismul poate aduce și beneficii indirecte zonelor cu populație săracă. Turismul presupune realizarea unei infrastructuri generale (șosele și căi ferate, curent electric, rețele de apă, rețele de telecomunicații, etc.) care poate fi folosită și de către populația locală, contribuind astfel la creșterea calitatii vieții.

Turismul poate deschide noi orizonturi de cunoaștere pentru unii locuitori ai zonelor sărace. Având contact cu turiști proveniți din diverse colțuri ale lumii, populația din zonele sărace poate afla ce se întâmplă în lume, cum trăiesc locuitorii altor tari. Putem spune chiar că turismul îi determină pe acești oameni să-și dorească mai mult, să învețe mai mult, să-și schimbe mentalitatea și atitudinea fatalistă asupra vieții.