Competente Si Abilitati Privind Managementul Proiectelor

I . Competente si abilități privind managementul proiectelor.

Proiectul –obiect de studiu ale managementului proiectelor.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul proiect provine din latinescul pro –„înaintea, în fața” și –iacio,-ere –„a arunca”.

Noțiunea de proiect a fost folosită pentru prima oară în secolul al XV-lea de către un arhitect, Filippo Brunelleschi, care a executat schița unui dom al Catedralei din Florența. Acesta a executat o schiță geometrică, un plan, pentru a putea analiza din diverse perspective viitoarea construcție.

Treptat termenul a fost a însușit în limbajul comun pentru a sugera ideea de plan conceput pentru a realiza ceva, de a realiza o misiune cu un punct final cunoscut.

Odată cu apariția Uniunii Europene și a programelor de dezvoltare regională au apărut o serie de definiții :

Proiectul este un efort temporar intreprins în scopul creării unui produs, serviciu sau rezultat unic (PMI PMBOK,2004)

Proiectul reprezintă o serie de activități orientate spre realizarea unor obiective specifice într+o perioada de timp limitată și cu un buget definit

Proiectele sunt activități unice,orientate spre obiective, cu un grad ridicat de noutate și cu o sarcină de lucru complexă. Ele sunt limitate în timp și din punct de vedere al resurselor materiale și umane, necesitând de obicei o colaborare interdisciplinară în cadrul unei structuri organizatorice speciale , precum și metode speciale implcând riscuri specifice. Obiectivul urmărit îl reprezintă crearea unei valori noi (produs, serviciu, structura, ș.a)

Proiectele sunt, deci, activități inimitabile, nerepetitive, au obiective generale si specfice cuantificabile, epuizează resurse și se află sub constrângerea variabilelor de timp, cost, calitate.

Orice problemă sau activitate poate fi gândită în termenii unui proiect.De la editarea unui volum de poezii si până la construcția unui pod toate aceste misiuni au un anumit grad de complexitate și își doresc să obțină ceva nou, inedit. Ceea ce le diferențiază este însă amploarea lor, gradul de dificultate în execuție, nivelul diferit de resurse alocate ,durata de finalizare și încadrarea lor în timp , obiectivele și rezultatul lor final cu impact asupra unui numar mai mare sau mai mic de beneficiari .

Pentru a putea fi administrat și gestionat corespunzător un proiect trebuie să fie împărțit în mai multe procese (faze), iar acestea concretizate în activități. Gestionarea trebuie făcută însă, printr-un proces decizional logic și progresiv, prin tehnici de planificare adecvate și printr-o corelare corespunzătoare a celor trei elemente cheie:scop, resurse, timp. Aceste tehnici sunt de competența unei ramuri specializate a științei managementului- managementul proiectelor.

Managementul proiectelor – competente si abilitati

Practicat încă de la mijlocul secolului al XX-lea, dar formalizat mult mai târziu ca ramură specializată a managementului , managementul proiectelor este știința de a aplica cunoștințe, de a folosi aptitudini, instrumente și tehnici de lucru pentru a proiecta activități pentru a îndeplini obiective în vederea obținerii rezultatelor scontate.

În ultimii ani, managementul de proiect a cunoscut o expansiune rapidă, favorizată de apariția noilor tehnologii și a soluțiilor ingenioase, menite să ușureze munca experților, competitivitatea pe piață și performanța. Dorința organizațiilor de a fi performante si competitive le-a determinat să fie în permanentă căutare de soluții pentru problemele lor.Astfel ele au identificat nevoi, au definit obiective, dezvoltat tehnici de planificare au organizat activități, au alocat resurse și au urmărit permanent atingerea unor rezultate cât mai eficiente. Nu întotdeauna însă, acestea s-au concretizat, astfel ca unele proiecte au inregistat succes în timp ce altele au esuat. O serie de factori au contribuit la succesul proiectelor: contextul, corectitudinea estimarilor si a analizelor, performanța echipei de proiect. și că făra organizare proiectele nu înregistrează succesul așteptat inițiatorii proiectelor au devenit tot mai conștienți de importanța managementului și de rolul primordial al managerul de proiect- omul care deține autoritatea stabilirii politicii, a standardelor și scopurilor organizaționale. Abilitățile și competențele sale pot asigura succesul sau insuccesul proiectelor prin :

Abilitati conceptuale. Managerul trebuie să vadă organizația ca un întreg, să înțeleagă cum se completează funcțiile una pe alta, relaționarea organizației cu mediul extern și influențele deciziilor sale asupra ficărei părți a organizației.

Abilități tehnice . Managerul trebuie să dețină cunoștințele necesare și abilitatea de a folosi procese, practice , tehnici și instrumente specifice astfel încât să fie credibil și pentru a fi în stare să îndeplinească îndatoririle posturilor celor pe care îi supervizează.

Abilități umane. Sunt cele mai importante dintre toate abilitățile știut fiind că managerii care le dețin și își hranesc psihologic angajații realizează mult mai repede scopul orgnizației și mult mai eficient. Abilități psihologice permit interactionarea cu ușurință și permit managerului sa intuiască anumite probleme ivite între membrii echipei sale. O serie de competențe completează abilitățile managerului astfel încât acesta să poată îndeplini cele cinci funcții ale managementului: funcția de planificare, organizare, coordonare, îndrumare și control.

Planificarea constă în întocmirea planului de acțiune, plan care are la bază previziunea, componentă esențială a managementului. Este etapa în care se elaborarează strategiile și orientări privind derularea activităților în viitor, se stabilește misiunea, obiectivele și reursele necesare proiectului . O serie de instrumente și metode de lucru sunt la indemâna decidenților: Metoda Pert, Graficul Gantt , sunt instrumente de lucru  care ajută decidenții să realizeze estimări clare și realiste cu privire la desfășurarea activităților, a timpului de desfășurare, alocarea resurselor și relațiile dintre activități.

Organizarea – are la bază capacitatea mangerului de proiect de a își construi o echipa de proiect funcțională și performantă, de a identifica persoanele cele mai potrivite pentru a lucra in proiect, de a distribui sarcini în mod optim, de a aloca resurse materiale si financiare eficient, astfel incat sa se asigure ca proiectul va atinge obiectivele in termenul stabilit si cu standardele de calitate definite anterior.

Coordonarea – vizează capacitatea managementului de a delega sarcini, de a organiza intalniri de lucru cu membrii echipei si cu alte persoane incluse în implementarea proiectului în baza unor sisteme de monitorizare periodica, bine organizate și cu capacitate de auto-reglare vis-à-vis de stadiul proiectului.

Controlul – capacitatea managerului de a stabili un sistem limpede si armonizat de raportare si monitorizare, alocand sarcini individuale si de grup, prin aplicarea un sistem echilibrat de responsabilizare și de urmarire permanent a stadiilor proiectului.

Capacitatea de a conduce – Managerul de proiect trebuie sa motiveze echipa, să o responsabilizeze, sa isi asume poziția de lider al proiectului precum și responsabilitatea proiectului si sa aloce toate resursele sale pentru îndeplinirea scopului și a obiectivelor proiectului. Având cunoștințe, aptitudini, abilități și motivare el poate să influențeze decisiv calitatea implementarii proiectului.

Proiectele asează laolalta persoane diferite ca temperament, pregătire, provenite din medii diferite, cărora li se cere să muncească împreună astfel incât să atingă anumite obiective. Fiecare va fi interesat în satisfacerea propriilor nevoi și fiecare dintre ei va reacționa diferit în condiții de stres. Misiunea unui manager este să știe să ii antreneze și să ii motiveze astfel încât aceștia să facă ceea ce trebuie pentru realizarea obiectivelor propuse.

Fig.2 Competențele managerului de proiect

II Serviciile de asistență publică .Repere legale și europene

Asistența socială reprezintă un tot unitar ce reunește instituții, programe, măsuri, activități specific destinate protejării personelor, grupurilor, comunităților aflate temporar in dificultate ca urmare a unor factori independenți de voința lor ( economici, socio-culturali, psihologici sau biologici) nu au posibilitatea de a își asigura , prin mijloace proprii, condițiile necesare pentru un trai decent.

La nivel european au existat și există numeroase preocupări în ceea ce privește grija pentru cei aflați în imposibilitatea de a își asigura un trai decent prin dezvoltarea competențelor lor pentru o funcționare cât mai normală. În acest sens legislațiile naționale ale statelor europene se aliniază prevederilor Tratatului Comunității Europene care stipulează la art 16:

(…) având în vedere locul ocupat de serviciile de interes economic general în cadrul valorilor comune ale Uniunii, precum și rolul pe care îl au acestea în promovarea coeziunii sociale și teritoriale a Uniunii, Comunitatea și statele membre, fiecare în limita competențelor care le revin și în limita domeniului de aplicare a prezentului tratat, se asigură de funcționarea serviciilor sociale pe baza principiilor și în condițiile care să le permită îndeplinirea misiunilor lor.

Carta drepturilor fundamentale ale UE menționează la Titlul IV – Solidaritatea -( Articolul II-94 Securitatea socială și asistența socială ) că:

Uniunea recunoaște și respectă dreptul de acces la prestațiile de securitate socială și la serviciile sociale care acordă protecție în caz de maternitate, boală, accident de muncă, dependență sau bătrânețe, precum și în caz de pierdere a locului de muncă, conform normelor stabilite de dreptul Uniunii și de legislațiile și practicile naționale.

În Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată sugestiv „O piață unică pentru Europa secolului XXI” – Servicii de interes general, inclusiv servicii sociale de interes general: un nou angajament European din 2007 erau făcute cunoscute obiectivele și principiile de organizare a serviciilor sociale statelor membre ca fiind servicii personalizate structurate în așa fel încât să răspundă unor cerințe umane vitale, în special cerințelor utilizatorilor care se află într-o situație de vulnerabilitate; – serviciile sociale oferă protecție față de riscuri generale și specifice de viață și acordă asistență în situații personale dificile sau de criză; de asemenea serviciile sociale sunt oferite familiilor în contextul unor modificări la nivelul structurii acestora, acordă sprijin în ceea ce privește rolul familiei de a se îngriji atât de membrii tineri ai familiei, cât și de cei în vârstă și, în același timp, de persoanele cu handicap și oferă soluții compensatoare pentru eventualele eșecuri în viața de familie; serviciile sociale sunt instrumente cheie pentru salvgardarea drepturilor fundamentale ale omului și a demnității umane; – ele au un rol preventiv și de coeziune socială și se adresează întregii populații, indiferent de starea materială sau de venit;

Referitor la modul de organizare , furnizare și finanțare a serviciilor sociale aceeași comunicare menționa faptul că pentru a-și atinge obiectivele –serviciile sociale trebuie să fie cuprinzătoare și personalizate, concepute și furnizate în mod integrat; că trebuie să aibă la bază principiul solidarității ceea ce face ca acestea să depindă în mare parte de finanțarea publică și că furnizorii de servicii sociale fără scop lucrativ, precum și lucrătorii voluntari au adeseori un rol important în furnizarea serviciilor sociale, prin aceasta exprimându-și calitatea de cetățeni și contribuind la incluziunea socială, la coeziunea socială a comunităților locale și la solidaritatea între generații.

2.2 Asistența socială în România