Competenta Instantelor Judecatoresti In Contenciosul Administrativ

CUPRINS

Introducere ………………………………………………………………………………… 2

Capitolul I: Notiuni generale cu privire la competenta instantelor judecatoresti potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara ……………………………………….. 4

1.1. Tribunalele – Secțiile de contencios administrativ și fiscal …………………………… 5

1.2. Curțile de apel – Secțiile de contencios administrativ și fiscal ………………………… 5

1.3. Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrative și fiscal……… 6

Capitolul II: Competenta instantelor judecatoresti in contenciosul administrativ ……………………………………………………………………………………………………………………………. 6

2.1. Instanta competenta …………………………………………………………………………………………. 8

2.2.Termenul de introducere a acțiunii ………………………………………………………………………10

2.3. Capetele de cerere …………………………………………………………………………………………….12

2.4. Amenda judiciară ………………………………………………………………………13

2.5. Judecarea cererilor ……………………………………………………………………. 13

2.6. Suluțiile ce le poate da instanța de fond ……………………………………………….15

2.7. Recursul ………………………………………………………………………………. 16

2.8. Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului ………………………………………….17

2.9. Excepția de nelegalitate ………………………………………………………………..18

2.10. Procedura executării hotărărilor ………………………………………………………19

Capitolul III: Studiu de caz ………………………………………………………………22

Capitolul IV: Concluzii …………………………………………………………………. 25

Bibliografie ………………………………………………………………………………. 26

INTRODUCERE

Dreptul în general se grupează pe ramuri distincte în funcție de obiectul de reglementare. Studiul administrației publice ca si dreptul administrativ de altfel ocupă ocupă un loc primordial în studiul dreptului. Întelegerea și cunoașterea științifică a oricărei materii este înlesnită de identificarea noțiunilor de bază, prin acesta putându-se descoperi esența fenomenului cercetat.

Având în vedere importanța deosebită pe care o ridică fenomenul administrativ in țara noastră, în urma evenimentelor din 1989, am găsit necesară abordarea temei de față, „Procedura contenciosului administrativ conform Legii nr. 554 din 2004”, pornind de la actualitatea sa și de la faptul că actuala Constituție a României (aprobată in 1991 si modificata in 2003) prevede prin drepturile și libertațile fundamentale ale cetățenilor și „dreptul persoanei vătămate de o autoritate administrativă”. Astfel articolul 48 din Constituție statuează: „Persoana vătămată într-un drept al său ori intr-un interes legitim de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei”. De aici rezultă și importanța pe care a dat-o legiuitorul acestei instituții juridice, prin consacrarea acetui drept al cetățenilor și în legea fundamentală a țării, care este Constituția României. Reglementarea institutiei contenciosului administrativ s-a realizat ulterior, un an mai tarziu, prin adoptarea Legii 554/2004, publicata in Monitorul Oficial nr. 1154 din 7 decembrie 2004 intrata in vigoare in primele zile ale anului 2005. O lege de extrema actualitate, asadar, dar, care, din pacate, la cateva luini de la intrarea in vigoare nu este cunoscuta decat de putin specialisti din domeniu, cu atat mai putin de publicul larg, in folosul caruia a fost adoptata. O cat mai buna aplicare a prevederilor acestui act normativ ar duce insa la o schimbare profunda atat in comportamentul functionarului public, in procesul de elaborare a actului administrativ, dar si in gandirea si mentalitatea cetateanului, confruntat cu mecanismele si structurile uneori prea greoaie ale administratiei publice.

Contenciosul administrativ roman are rădăcinilor adânc înfipte în istoria țării noastre, el apărând la 1864, cand prin Legea din 11 februarie se înființează Consiliul de Stat ca organ consultativ pe lângă Guvern, ceea ce dovedește că si înaintașii noștri au acordat o atenție deosebită acestei instituții juridice.

Termenul de „contencios” provine din latină, de la verbul „contendre”, care înseamnă luptă, confruntare.

În doctrină, termenul de „contencios” a fost utilizat în principal pentru a face distincția dintre căile de atac împotriva actelor administrative și recursurile administrative.Un recurs dobândea caracterul de „contencios” atunci când instituțiile care soluționau litigiile dintre adminiatrație și cetățeni aveau competența de a anula acte ilegale.Astfel, în dreptul administrativ termenul de contencios a început să fie utilizat pentru a delimita căile de atac jurisdicționale împotriva operațiunilor și actelor administrative de recursurile administrative obișnuite. Un recurs (cale de atac) căpăta caracter jurisdicțional ori de cate ori autoritatea care-l soluționa avea calitatea de judecător. În felul acesta s-a ajuns, atât în doctrină câtși în legislație, să se utilizeze în mod curent termenii: contencios administrativ; acțiuni de contencios administrativ; instanță de contencios administrativ; legea contenciosului administrativ; hotărâri de contencios administrativ.

În aceste sens, Constituția României prevede, în articolul 52, alin.1 că „persoana vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea la termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.”

Putem concluziona că „prin contencios administrativ se înțelege activitatea de soluționare de către instanțele competente, potrivit legii, a conflictelor în care cel puțin una din părți este organ al administrației publice, un funcționar al acesteia ori un serviciu public administrativ, conflicte născute din acte administrative ilegale, ori din refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege”.1

_____________________________________

1Toader Toma, „Tratat de drept administrativ”, Editura Vasiliana, Iași, 2003, p. 410;

CAPITOLUL I

Notiuni generale cu privire la competenta instantelor judecatoresti potrivit Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciara.

Suntem în prezența unui contencios de plină jurisdicție in cazurile în care instanța de contencios administrativ este competentă să anuleze ori să modifice actul administrativ atacat, să oblige organul autorității publice să rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege și să acorde daune cauzate de autoritatea publică particularului prin actul administrativ de autoritate adoptat sau emis, ori prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.

Conținutul contenciosului administrativ de plină jurisdicție se desprinde din dispozițiile articolului 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554 din 2004, potrivit cărora instanța,soluționând acțiune, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris. Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra daunelor materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

Competența este aptitudinea recunoscută de lege unui organ de stat sau organ obștesc de a soluționa un anumit litigiu sau altă problemă cu caracter juridic.
Competența instanțelor judecătorești este aptitudinea recunoscută de lege instanțelor judecătorești de a examina și soluționa o anumită pricină civilă.2

Competența generală se raportează la instanța de judecată sau la un alt organ cu activitate jurisdicțională, dar nu la judecători.

Instanțele de judecată sunt competente să judece și multe alte pricini pe care legea le pune în competența lor, cum ar fi pricinile ce apar în legătură cu executarea actelor instanțelor judecătorești și a actelor unor alte autorități, inclusiv ale instanțelor judecătorești străine și ale arbitrajelor internaționale, pricinile care apar în legătură cu încălcarea dreptului la executare în termen rezonabil a actelor instanțelor judecătorești și altor autorități și repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, pricinile ce apar în legătură cuîncălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei și repararea prejudiciuluicauzatprin această încălcare.

_____________________________________

2Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, volumul I, Editura All Beck, Bucuresti, 2004;

Instanțele judecătorești de drept comun judecă pricinile ce țin de competența lor cu participarea persoanelor fizice și juridice rezidente sau nerezidente, autorităților publice, organizațiilor cu investiții străine, organizațiilor internaționale care practică activități de întreprinzător dacă, prin lege, printr-un tratat internațional la care Republica Moldova este parte sau prin înțelegere a părților, nu se stabilește o altă modalitate de soluționare a litigiului.

Instanța judecătorească comercială judecă contestarea în condițiile legii a hotărîrilor arbitrale și eliberarea titlurilor executorii în baza lor; pricinile privind reorganizarea sau dizolvarea persoanei juridice; pricinile privind apărarea reputației profesionale în activitatea de întreprinzător și economică; precum și alte pricini date prin lege în competența sa.

În cazul înaintării în cererea de chemare în judecată a mai multor revindecări conexe, unele dintre care țin de competența instanței judecătorești de drept comun, iar altele de competența instanței de contencios administrativ, toate pretențiile se vor examina de instanța judecătorească de drept comun.

Tribunalele – Secțiile de contencios administrativ și fiscal.

Secțiile de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor judetene și ale municipiului București judecă, în prima instanță „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora de până la 5 miliarde lei” [art.l0 (l) teza 1 din Legea nr. 554/2004].Din acest enunț rezultă competența materială a acestei instanțe decontencios, care este dată de două elemente definitorii:

în primul rând, de calitatea pârâtului în litigiul de contencios autoritățipublice conformart.2, alin. (l), lit. b din Legea nr. 554/2004];

în al doilea rând, de valoarea actelor supuse controlului instanței de contencios administrativ (sub 5 miliarde lei).

Curțile de apel – Secțiile de contencios administrativ și fiscal.

Curțile de apel – secțiile de contencios administrativ și fiscal – judecă în primă instanță „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și pe cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii  vamale și accesorii ale acestora, mai mult de 5 miliarde de lei (art.10, teza a II- a) din   nr. 554/2004).3

_____________________________________

3A. IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, vol. II, 2001, op.cit., p. 452.

Din acest enunț rezultă expres competența materială aacestor instanțe de contencios administrativ care, ca și în cazul anterior prezentat,este dată de:

a) calitatea pârâtului (autoritate publică centrală);

b) valoarea litigiului mai mare de 5 miliarde de lei.

1.3. Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrative și fiscal.

           Această denumire a instanței noastre supreme a fost introdusă de modificareaConstituției din 1991, făcută în 2003 prin referendumul din octombrie. Până atunci denumirea acesteia era Curtea Supremă de Justiție Susținerea acestei instanțe ca instanță de contencios administrativ este făcută atât de Codul de procedură civilă cât și de Legea nr. 554/2004, art.2(l), lit.f și art.10 (2).

Fizionomia juridică a instanțelor de contencios administrativ este diferită, înfuncție de nivelul și competențele acestora. tribunalele județene și cel al municipiului București – secția de contencios administrativ și fiscal -, sunt numai instanțe de fond în litigii de contencios. Curțile de apel – secțiile de contencios administrativ și fiscal – sunt atât instanțe de fond, cât și instanțe de recursîn situațiile stipulate de art. 10 (2)din Legea nr.554/2004.

Înalta Curte de Casație și Justiție estenumai instanță derecurs. Aceasta judecă, în cadrul secțiilor de contencios administrativ și fiscal,recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ șifiscal ale curților de apel (art.10 (2) din Legea nr. 554/2004).

CAPITOLUL II

Competenta instantelor judecatoresti in contenciosul administrative

Pricina civilă care este de competența instanței judecătorești de drept comun, poate fi strămutată pînă la emiterea hotărîrii, spre judecare arbitrală dacă părțile consimt și dacă o astfel de strămutare nu este interzisă de lege.

Avand in vedere prevederile Legii nr.554 din 2004 a contenciosului administrativ, competenta materiala in aceasta materie se imparte intre Tribunal si Curtea de Apel.

Tribunalele administrativ-fiscale solutioneaza litigiile privind:

actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene;

care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, de pana la 5 miliarde lei.

Curtea de Apel, prin sectiile de contencios administrativ si fiscal, solutioneaza litigiile privind:

actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale;

taxele si impozitele, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, numai daca prin lege speciala nu se prevede altfel.

Recursul impotriva sentintelor pronuntate de tribunalele administrativ-fiscale se judeca de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, iar recursul impotriva sentintelor pronuntate de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel se judeca de Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, daca prin lege speciala nu se prevede altfel.

Legiuitorul, din dorinta de a elimina orice comentariu cu privire la competenta teritoriala a instantelor judecatoresti, a stabilit in mod expres competenta alternativa in materia contenciosului administrativ. Astfel, reclamantul se poate adresa instantei de la domiciliul sau sau celei de la domiciliul paratului.

In situatia in care reclamantul a optat pentru instanta de la domiciliul paratului, nu se poate invoca exceptia necompetentei teritoriale.

Pentru introducerea cererii de chemare in judecata termenul este de 6 luni, stabilit de art. 11 alin. (1) si termenul de 1 an termenul-exceptie, stabilit de art. 11 alin. (2).

Termenul de 6 luni este un termen de prescriptie, iar termenul de 1 an este un termen de decadere.

Termenul – regula – 6 luni – incepe sa curga de la:

data primirii raspunsului la plangerea prealabila sau, dupa caz, data comunicarii refuzului, considerat nejustificat, de solutionare a cererii;

data expirarii termenului legal de solutionare a cererii, fara a depasii termenul de 1 an;

data incheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii, concilierii, in cazul contractelor administrative;

Termenul – exceptie – 1 an – se aplica in urmatoarele conditii:

trebuie sa existe motive temeinice care au intervenit in interiorul termenului de 6 luni si care au determinat reclamantul sa depaseasca acest termen;

acest termen se aplica doar in cazul actelor administrative unilateral;

termenul incepe sa curga de la data emiterii actului.

2.1. Instanta competenta

Avandu-se in vedere caracterul complex si specializat al litigiilor de contencios administrativ, legiuitorul stipuleaza infiintarea unor tribunale administrativ-fiscale, ca instante specializate in solutionarea actiunile de contencios administrativ precum si a litigiilor de natura fiscala. Pana la infiintarea acestor tribunale specializate, litigiile de competenta acestora vor continua sa fie solutionate de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale tribunalelor.4

In ce priveste al doilea grad de jurisdictie, recursul, instanta competenta este sectia de contencios administrativ a instantei ierarhic superioare celei care a judecat fondul.

Solutia la care jurisprudenta a ajuns cu privire la competenta teritoriala, aceea a posibilitatii reclamantului de a alege intre competenta stabilita de codul de procedura civila – instanta de

la domiciliul paratului, sau cea prevazuta de norma derogatorie de la dreptul comun, stabilita

de legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 – instanta cea de la domiciliul reclamantului, este oficializata si prevazuta in mod expres de noua reglementare – art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. 5

2.1.1. Competenta materiala de fond este reglementata de lege in functie de doua criterii:

a) pozitionarea autoritatii publice emitente a actului ilegal in sistemul administratiei publice (autoritati centrale/locale), respectiv b) valoarea impozitului, taxei, contributiei, datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat (suma de diferentiere fiind cea de 500.000 RON).

In consecinta, exista doua tipuri de competenta, in functie de obiectul actului administrativ:

a) daca obiectul actului administrativ nu este un impozit, taxa, contributie sau datorie vamala, competenta se stabileste dupa pozitia organului emitent, fiind irelevant cuantumul despagubirilor solicitate prin actiune. Regula se aplica si contractelor administrative.

b) daca obiectul actului administrativ este un impozit, taxa, contributie sau datorie vamala, competenta se stabileste dupa valoare, nu dupa pozitionarea organului emitent.

_____________________________________

4O. Puie, Recursul administrativ si jurisdictional, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2007, p. 115;

5Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7.XII.2004, modificată și completată;

Astfel, chiar daca actul de impunere a fost emis de o autoritate publica situata la nivel local dar litigiul are ca obiect o valoare mai mare de 500.000 RON, competenta vaapartine Curtii de apel, nu tribunalului, iar daca valoarea este sub prag iar organul este central, tribunalului.

Legea vizeaza, pentru stabilirea competentei, suma care face obiectul actului administrativ, nu suma efectiv contestata prin actiunea in contencios administrativ; astfel, chiar daca se contesta doar o parte din suma impusa prin act, competenta va fistabilita totusi in raport cuintreaga suma ce face obiectul actului administrativ; in situatia opusa, cand actul are ca obiect un impozit intr-un anumit cuantum, insa despagubirile cerute de reclamant sunt mai mari, instanta competenta va fi stabilita in functie de suma ce face obiectul actului administrativ, fara despagubiri.Sunt, prin urmare, de competenta tribunalului actele emise de consiliul judetean si presedintele consiliului judetean, consiliul local si primar, autoritatile sau institutiilesubordonate consiliului judetean sau local, organismele deconcentrate in teritoriu (directii, inspectorate), prefect. Dimpotriva, sunt decompetenta Curtii de apel actele emise de Presedinte, Guvern, Ministere, autoritatile centrale autonome, autoritati centrale subordonate Guvernului sau ministerelor.

2.1.2. Competenta teritoriala de fond. In acst caz reclamantul are posibilitatea de a alege intre instanta de la domiciliul (sau sediul) sau sau cea de la sediul paratului (autoritatea publica). Suntem in prezenta unei competente de favoare, pusa la indemana reclamantului pentru o mai buna ocrotire a intereselor sale. Odata aleasa insa instanta de catre reclamant, acesta nu mai poate reveni asupra optiunii sale, decat daca s-a aflat in eroare. In situatia in care un strain sau apatrid contesta un act administrativ in contenciosadministrativ, aplicarea art.10 alin.3 din lege impune judecarea cauzei de instanta de la sediul autoritatii parate, reclamantul neavand drept de optiune, deoarece nu exista o instanta judecatoreasca romaneasca la domiciliul sau. Cu alte cuvinte, in acest caz, competenta nu mai este alternativa, ci exclusiva.

2.1.3.Competenta materiala in recurs apartine instantei imediat superioare celei care a judecat fondul, respectiv Curtii de apel sau Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sectiile de contencios administrativ si fiscal, daca prin lege speciala nu se prevede altfel.

2.1.4.Competenta in cazul persoanelor private asimilate autoritatilor publice.

Consideram ca intinderea teritoriala a serviciului public prestat este cea relevanta in aceasta situatie, nu sediul persoanei juridice, prin urmare, daca serviciul prestat acopera

teritoriul unei localitati sau unui judet, competent va fi tribunalul, iar daca el este un serviciu public national, Curtea de apel; cat priveste competenta teritoriala, in cazul in care

reclamantul nu opteaza pentru instanta de la domiciliul sau sediul sau, va fi stabilita in functie de sediul serviciului public (locul unde el este prestat), nu prin raportare la sediul

social al persoanei juridice, deoarece exista situatii in care acestea nu coincid (o companie din capitala poate presta servicii publice in judetul Cluj, spre exemplu, sau invers). Datele problemei se complica daca serviciul public profita mai multor judete, atragand competenta unor tribunale diferite – in acest caz, primul tribunal sesizat este cel competent.

2.1.5. Competenta de judecare a cererilor persoanelor vatamate prin ordonante care inca nu au fost declarate neconstitutionale apartine, conform art.10 din lege, Curtii de apel, fiind vorba de acte ale Guvernului, autoritate centrala.

2.1.6. Competenta de a solutiona litigii de contencios administrativ in temeiul unor legi speciale. Legea nr.554/2004 permite, prin precizarea din finalul art.10, ca prin legi specialesa fie consacrata alta competenta materiala decat cea din prima parte a textului, prin urmare legile speciale care reglementeaza in mod derogator competenta de solutionare actiunilor de contencios administrativ raman valabile, nefiind contrare legii contenciosului administrativ in sensul art.31.

2.2.Termenul de introducere a actiunii.

Termenul pentru introducerea actiunii in contencios administrativ impotriva actelor administrative individuale se regaseste in dispozitiile art.11 din legea nr. 554/2004, modificata si completata prin Legea nr.262/2007.

Potrivit acestor dispozitii, actiunile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni. Termenul de 6 luni este calificat termen de prescriptie; drept urmare, este supus suspendarii si intreruperii. De acesta beneficiaza toate subiectele de sezina, fara a li se aplica vreo conditionare sau limitare.6

Pe cale de exceptie, pentru astfel de actiuni, in art.11 alin.2) se instituie si un termen de maxim un an de la data comunicarii actului, data luarii la cunostinta, data introducerii cererii sau data incheierii procesului verbal de conciliere, dupa caz. Termenul de un an, poate fi acceptat doar pentru motive temeinice, fiind la latitudinea instantei sa aprecieze, de

_____________________________________

6Verginia Vedinas, Drept administrativ, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2006, p. 243;

la caz la caz, temeinicia motivelor de depasire a termenului de 6 luni (care constituie regula

si care, fiind termen de prescriptie poate fi suspendat sau intrerupt). Intrucat Legea nr. 554/2004 nu defineste „motivele temeinice”, acestea ar putea fi apreciate, prin analogie cu cele prevazute la art. 103 C.proc.civ. pentru repunerea in termen, si anume: imprejurari mai presus de vointa partilor, respectiv forta majora sau cazul fortuit.

Termenul de un an este un termen de decadere, calificat ca atare de legiuitor, fapt determinat de necesitatea asigurarii, pe de o parte, a celeritatii clarificarii si „legalizarii” raporturilor juridice aflate in conflict, iar pe de alta parte, de a asigura protectia stabilitatii acestor raporturi.

Inceputul termenului de prescriptiepentru introducerea actiunii trebuie evaluat in functie de mai multe situatii, astfel:

In cazul in care titularul actiunii este chiar destinatarul actului administrativ individual, termenul de 6 luni7 incepe sa curga dupa cum urmeaza, dupa caz:

– de la data comunicarii raspunsului (nefavorabil) la plangerea prealabila;

– de la data comunicarii unui raspuns explicit de solutionare de solutionare a cererii, astfel cum este definit la art.2 alin. 1) lit i) din legea nr.554/2004.

– de la data expirarii termenului legal de primire a raspunsului . In acest caz, pentru admiterea actiunii, reclamantul trebuie sa ataseze cererii de chemare in judecata plangerea prealabila depusa la autoritatea parata, cu numarul de inregistrare a acesteia, din care sa rezulte depasirea termenului de 30 zile pentru primirea raspunsului.

In cazul tertului vatamat, termenul pentru formularea actiunii curge de la data luarii la cunostinta de existenta actului. Astfel, prin reglementarea introdusa in art.11, alin 2)din lege, se realizeaza o protectie a tertului vatamat, prin faptul ca este exclusa prevederea initiala care limita posibilitatea posibilitatea introducerii actiunii in termenul de un an de la data emiterii actului.

Prin urmare, actuala reglementare din art. 11 alin 2), formulata ca urmare a adoptarii legii nr. 262/2007, permite introducerea, de catre tertul vatamat a actiunii in contencios impotriva actului administrativ in termenul general de 6 luni de la data luarii la cunostinta, fara a mai sanctiona, cu respingerea actiunii, ab initio, introducerea acestuia peste termenul de un an de la data emiterii actului.

_____________________________________

7Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7.XII.2004, modificată și completată;

In cazul actiunilor formulate de prefect, de Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agentia Nationala a Functionarilor Publici,subiecte de sezina care nu au obligatia introducerii plangerii prealabile, actiunile pot fi introduse in termenul general de 6 luni, care curge de la data luarii la cunostinta de existenta actului considerat nelegal.

In cazul actelor administrative normative, dispozitiile art.11 alin.4) dispun ca ordonantele sau dispozitiile din ordonante care se considera a fi neconstitutionale, precum si actele administrative cu caracter normativ care se considera a fi nelegale, pot fi atacate oricand. Precizam insa ca textul susmentionat trebuie coroborat cu prevederile art.7 alin 1 ind. 1 in aceste cazuri este obligatorie parcurgerea plangerii prealabile, urmand ca , dupa epuizarea acestei etape, sa devina incident textul care prevede posibilitatea introducerii oricand a actiunii.8

2.3. Capetele de cerere

Din economia legii contenciosului administrativ reiese ca reclamantul are trei posibilitati de formulare a obiectului actiunii:

de anulare, in tot sau in parte, a actului;

de anulare a actului si de obligare la plata unor despagubiri;

de obligare la plata unor despagubiri.

Despagubirile pot fi cerute atat pentru daunele materiale, cat si pentru daunele morale. Daca reclamantul nu a solicitat despagubiri prin aceeasi actiune in care a solicitat anularea actului, el poate introduce cerea pentru despagubiri la instanta de contencios administrativ, in termen de 1 an de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca intinderea pagubei, termenul respectiv fiind un termen de prescriptie.

Legea permite introducerea in cauza si a functionarului responsabil, in sensul larg al notiunii (persoana fizica care a elaborat, a emis sau a incheiat actul ori, dupa caz, care se face vinovata de refuzul de a rezolva cererea), dar numai in cazul in care se solicita despagubiri, ca expresie a raspunderii solidare atat a autoritatii – pentru lipsa de vigilenta, cat si a functionarului culpabil.9 Persoana actionata astfel in justitie (functionarul) il poate chema in garantie pe superiorul sau ierarhic, de la care a primit ordin scris sa elaboreze sau sa nu elaboreze actul.

_____________________________________

8A. Negoita, „Contenciosul administrativ român si elemente de drept administrativ”, Editura Lumina Lex, 1992, p. 194;

9D. Tofan, Drept administrativ, Vol. II, Editura All Beck, Bucuresti 2004, p. 150;

2.4. Amenda judiciara.

Legea cotenciosului administrativ prevede o procedura de infrangere a rezistentei autoritatii publice in privinta comunicarii documentatiei ce a stat la baza emiterii actului administrativ sau a refuzului nejustificat, care are sanse de succes in practica, spre deosebire de procedura din vechea lege, unde sumele erau derizorii. Astfel, consideram
binevenita instituirea unui sistem proportional de calcul al amenzii judiciare pe zi de intarziere, aplicata conducatorului autoritatii publice parate. Raportarea cuantumului amenzii judiciare la salariul minim brut pe economie face ca suma sa fie actuala pentru o lunga perioada de timp.

Trebuie observat insa ca legea acorda instantei de contencios administrativ puterea discretionara de a aprecia cand intarzierea este nejustificata, fiind aplicabil in completare art.1081 alin.2 C.pr.civ.1; consideram ca, pentru aplicarea acestui text de lege in spiritul sau si in considerarea faptului ca trebuie sa avem o administratie eficienta, dedicata cetateanului si nevoilor sale, cateva aspecte necesita precizari:

a)  ineficienta interna a autoritatii publice nu poate fi considerata ca justificare pentru intarziere;

b) lipsa din localitate a conducatorului autoritatii publice nu este o justificare pentru intarziere, deoarece obligatia comunicarii actelor este instituita pentru autoritatea publica, ca si entitate, or conducatorul autoritatii are obligatia de a delega expres sau tacit atributiile sale unui functionar public din institutie, pe perioada deplasarii sale din localitate.

c) nici imprejurarea schimbarii mandatului intre persoane (alegeri, numirea altei persoane) nu constituie motiv justificat pentru intarziere, autoritatea publica avand o activitate permanenta si continua, fara intreruperi;

d) daca in fisa postului unui functionar public este prevazuta obligatia comunicarii catre instante a documentelor solicitate potrivit Legii nr.554/2004, intarzierea in comunicare poate fi motiv de sanctionare a acestuia, insa amenda judiciara va fi platita de conducatorul autoritatii publice.

2.5. Judecarea cererilor

Litigiile de contencios administrativ au ca obiect fie un act administrativ unilateral, emis in aplicarea sau, dupa caz, in organizarea aplicarii legii, fie un act administrativ bilateral (contract administrativ) prin care, in limitele legii, se presteaza activitati, in sensul larg al termenului, de interes public.10

_____________________________________

10A. Iorgovan, Noua lege a contenciosului administrativ. Geneza si explicatii, Editura Roata, Bucuresti, 2004;

Prin urmare, litigiul de contencios administrativ, indiferent de categorie, pune in cauza autoritatea publica, interesul public, care sunt in conflict cu un drept subiectiv sau numai cu un interes legitim personal. De vreme ce ratiunea principala de a fi a administratiei publice o reprezinta emiterea de acte administrative unilaterale prin care organizeaza executarea legii (actul normativ) sau face legea aplicabila la cazuri concrete (actul individual), conflictul care are ca obiect actul administrativ este un conflict care nu vizeaza numai drepturile si interesele legitime ale partilor, ca subiecte de drept privat, ci si modul de exercitare a competentei de catre autoritatile publice, ca subiecte de drept public.11 Conflictul ce are ca obiect actul administrativ (tipic, atipic sau asimilat) este asadar un conflict si de ordine publica, ceea ce reclama, cu necesitate, celeritate. Starea de suspiciune, de incertitudine cu privire la legalitatea actului administrativ este o stare de incertitudine si cu privire la principiul legalitatii insusi, inclusiv al suprematiei Constitutiei – cand temeiul in drept al actiunii il reprezinta texte din Constitutie care au fost incalcate prin actul administrativ dedus judecatii.

Noua lege a contenciosului administrativ pastreaza sintagma „se judeca de urgenta” dar mai adauga si „cu precadere”, ceea ce inseamna ca dintre cauzele care presupun procedura de urgenta, litigiile de contencios administrativ au prioritate.

In primul rand procedura de citare a partilor este, pentru unele litigii, „accelerata”, termenul fiind prescurtat la 48 de ore, citarea facandu-se prin agent procedural sau prin orice mijloc rapid de comunicare a informatiilor scrise.

In al doilea rand instanta va manifesta o mai mare exigenta in legatura cu exercitarea unor drepturi procesuale, cum ar fi amanarile nejustificate pentru lipsa de aparare, cererile de interventie, administrarea probelor (care – cel putin in cazul actelor normative – se rezuma la compararea actului atacat cu textul de lege incalcat). Nu in ultimul rand instanta are la indemana puterea coercitiva a amenzilor judiciare, al caror cuantum a fost majorat si reasezat pe alte baze, aplicabile in cazurile in care autoritatea publica nu trimite in termenul stabilit de instanta lucrarile cerute.

Celeritatea nu este doar impusa de instanta partilor din dosar dar se impune chiar insasi instantei, care are obligatia redactarii si motivarii hotararilor in acelasi regim de urgenta, in cel mult 5 zile de la pronuntare.

_____________________________________

11V. Vedinas, Drept administrativ român, editia a III-a, revazuta si actualizata, Editura Univers Juridic, Bucuresti, 2007, p. 221;

2.6. Solutiile ce le poate da instanta de fond

Avand in vedere ca prin noua lege a contenciosului administrativ se asimileaza actelor administrative si contractele administrative, solutiile pe care instanta de fond le poate da trebuie analizate dupa natura actului dedus judecatii.

In cazul actelor administrative unilaterale, noua reglementare pastreaza linia traditionala a contenciosului de plina jurisdictie, imbogatita insa cu o noua dimensiune, aceea de a dispune si asupra legalitatii actelor civile care s-au incheiat pe baza actului administrativ anulat.

Astfel, in cazul admiterii actiunii, instanta poate sa dea urmatoarele solutii:

a) anularea in intregime a actului administrativ;

b) anularea anumitor parti ale actului administrativ (mai ales in cazul actului administrativ normativ);

c) rezolva problema efectelor juridice de natura civila;

d) obligarea autoritatii parate sa emita un act administrativ, sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice inscris;

e) constatarea ilegalitatii actelor sau operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecatii;

f) obligarea la despagubiri pentru daunele materiale si morale produse.

In cazul contractelor administrative, solutiile concrete pe care instanta le poate da sunt determinate de situatia de fapt si, fireste, de dreptul aplicabil in speta. Solutiile pe care instanta le poate da, fara a fi limitative, sunt enumerate la art. 18 alin. 4 din lege: „…instanta poate:

dispune anularea acestuia, in tot sau in parte;

obliga autoritatea publica sa incheie contractul la care reclamantul este indrituit;

impune uneia dintre parti indeplinirea unei anumite obligatii;

suplini consimtamantul unei parti, cand interesul public o cere;

obliga la plata unor despagubiri pentru daunele materiale si morale”.

Obligarea celui cazut in pretentii la plata cheltuielilor de judecata;Instanta poate stabili un termen pentru executare, in caz contrar aplicandu-se termenul de 30 de zile prevazut la art. 24, alin.1; de asemenea, nimic nu impiedica instanta sa hotarasca, inca din aceasta faza, ca in cazul nerespectarii termenului de executare a hotararii de contencios administrativ, conducatorul autoritatii publice sau persoana vinovata de emiterea actului vor fi obligati la plata amenzii de intarziere prevazuta la art. 24, alin.2; despagubirile pentru intarziere se pot acorda insa reclamantului numai in urma unei noi cereri, deoarece ele trebuie dovedite.

In cazul actiunilor de contencios administrativ obiectiv (prefectul, Agentia Nationala a Functionarilor Publici) nu se pot solicita despagubiri, ci doar anularea actului sau obligarea la rezolvarea cererii.

In cazul actiunilor intentate de Avocatul poporului sau de Ministerul public, reclamantul introdus in proces va aprecia daca solicita si despagubiri, in acest caz completandu-si actiunea introductiva.

In cazul contractelor administrative (este vorba de cele enumerate la art.2 alin.1 lit.c teza a doua), solutiile din dispozitiv pot viza:

(1) in faza premergatoare incheierii contractului – obligarea autoritatii publice la emiterea unor acte sau efectuarea unor operatiuni premergatoare atribuirii contractului administrativ sau la anularea unor astfel de acte sau operatiuni (aceste doua solutii din dispozitiv nu sunt prevazute expres in lege, insa reies din faptul ca instanta este competenta sa se pronunte asupra litigiilor din fazele premergatoare contractului administrativ, in temeiul art.8 alin.2), respectiv la incheierea contractului.12

(2) in faza posterioara incheierii contractului – anularea contractului (a), obligarea partilor la indeplinirea unei obligatii (b) sau suplinirea vointei acestora atunci cand interesul public o cere (c) , obligarea la plata unor despagubiri (d).

Penalitati de intarziere. Unele solutii din dispozitiv pot fi prevazute „sub sanctiunea unei penalitati pentru fiecare zi de intarziere” (art.18 alin.5); este vorba de: (a) obligarea autoritatii administrative la rezolvarea cererii, (b) obligarea autoritatii publice la incheierea contractului administrativ, precum si impunerea unei parti a contractului administrativ indeplinirea unei obligatii.13

2.7. Recursul

Si in materia recursului, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ pastreaza in mare aceleasi reglementari din legislatia anterioara:

termenul de introducere a recursului este de 15 zile de la pronuntare sau de la comunicare, dupa cum partea recurenta a fost sau nu prezenta;

recursul este suspensiv de executare;

are caracter devolutiv ca si orice alta jurisdictie in doua grade;

se judeca in procedura de urgenta.

_____________________________________

12O. Puie, Recursul administrativ si jurisdictional, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2007, p. 185;

13A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, volumul I, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, p. 245;

Conform art. 20 alin. (3) din lege, in cazul admiterii recursului, instanta caseaza cu retinere rejudecand fondul litigiului, daca nu sunt motive de casare cu trimitere; in cazul in care prima instanta era necompetenta material trimite cauza la instanta competenta iar daca prima instanta nu a judecat fondul, cauza se va trimite, o singura data, la aceasta instanta.

In ce priveste procedura judecarii recursului in situatii deosebite, insasi unul din initiatorii legii, prof. Antonie Iorgovan, recunoaste ca textul legal, art. 21 din Legea nr. 554/2004, „reglementeaza o procedura mai mult ipotetica, aproape imposibil de realizat”, motiv pentru care a si renuntat la sustinerea acestui articol; totusi, dintr-un concurs de imprejurari, textul final al legii contine si aceasta reglementare, pe care nu o vom comenta, lasand jurisprudenta sa decida asupra utilitatii sale.

2.8. Actiunile impotriva ordonantelor Guvernului.

Constitutia Romaniei, la art. 126 alin. 6 teza a II-a, permite exercitarea controlului instantelor de contencios administrativ si asupra ordonantelor Guvernului: „Instantele de contencios administrativ sunt competente sa solutioneze cererile persoanelor vatamate prin ordonante sau, dupa caz, prin dispozitii din ordonante declarate neconstitutionale”.

In aplicarea acestei norme constitutionale, legiuitorul stabileste procedura, conditiile si regulile de urmat in realizarea acestui drept, care, dupa cum vom arata, presupune obligatoriu si invocarea exceptiei de neconstitutionalitate.

Intrucat nu se poate concepe ca instantei de contencios administrativ sa-i fie incredintate spre solutionare atat problema de „contencios administrativ”, adica actiunea pe fond, care are ca obiect „cererea persoanei vatamate prin ordonanta”, cat si solutionarea problemei de „contencios constitutional”, adica exceptia de neconstitutionalitate, Legea nr. 554/2004 stabileste ca cel vatamat „introduce actiune la instanta de contencios administrativ, insotita de exceptia de neconstitutionalitate” urmand ca litigiul de contencios administrativ propriu-zis sa fie rezolvat numai dupa ce s-a rezolvat litigiul de contencios constitutional si numai daca solutia este de admitere, in tot sau in parte, a exceptiei de neconstitutionalitate.14 De altfel, in practica instantelor de contencios administrativ si pana la aparitia acestei legi, au aparut spete in care exceptia de neconstitutionalitate a coincis cu obiectul actiunii in contenciosul administrativ.

_____________________________________

14D. Tofan, Drept administrativ, Vol. II, Editura All Beck, Bucuresti 2004, p. 151;

In ipoteza in care o ordonanta sau o dispozitie a acestei a fost declarata neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala ca urmare a unei exceptii ridicate intr-o alta cauza, persoana ce se considera vatamata in drepturile sau interesele sale legitime poate sesiza instanta de contencios administrativ, fara parcurgerea procedurii prealabile, data de referinta de la care incepe sa curga dreptul la actiune fiind data publicarii in Monitorul Oficial a Deciziei Curtii Constitutionale.15

Desi legea nu prevede in mod expres, este limpede ca in asemenea litigii calitatea de parat o are Guvernul – ca autoritate publica emitenta a actului ce face obiectul controlului judiciar si, dupa caz, constitutional. Altfel cum ar putea hotararea judecatoreasca sa fie opozabila autoritatii emitente a actului atacat si cum s-ar realiza dreptul persoanei vatamate la repararea prejudiciului? Chiar si in ipoteza ca paguba a fost cauzata in mod nemijlocit si direct printr-un alt act administrativ, emis de o alta autoritate publica, in baza ordonantei constatate ulterior ca fiind neconstitutionala, autoritatea ce a emis actul nu a facut decat sa respecte un act normativ de rang superior, (asemanator situatiei cand functionarul respecta un ordin scris al superiorului ierarhic) astfel ca Guvernul nu poate fi absolvit de orice raspundere.

2.9. Exceptia de nelegalitate;

Exceptia de nelegalitate este o notiune traditionala a dreptului administrativ, dar, paradoxal, nici o lege a contenciosului administrativ nu a reglementat-o in mod expres, pana la Legea nr. 554/2004. In mod constant s-a admis ca exceptia de ilegalitate este o aparare pe care o parte intr-un proces o face impotriva unui act administrativ ilegal ce are incidenta cu cauza (speta) respectiva. Tocmai de aceea, exceptia de ilegalitate poate fi ridicata in orice proces de competenta instantelor judecatoresti (atat in cauzele civile, cat si in cauzele penale) si de orice parte din proces, precum si, din oficiu, de instanta judecatoreasca.16

S-a sustinut de asemenea in doctrina ca existenta finelor de neprimire specifice contenciosului administrativ nu reprezinta un impediment in invocarea exceptiei de nelegalitate, pentru ca nu este vorba despre o actiune in desfiintarea actului ci doar un mijloc de aparare pentru a face actul neoperant intr-o anumita cauza si numai intre partile respective.

_____________________________________

15 V. Vedinas, Drept administrativ român, editia a III-a, revazuta si actualizata, Editura Univers Juridic, Bucuresti, 2007, p. 220;

16 O. Puie, Recursul administrativ si jurisdictional, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2007, p. 183;

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, indepartandu-se de traditia acestei institutii juridice, aduce o noua conceptie, reglementand exceptia de ilegalitate pe „matricea” oferita de Titlul V al Constitutiei Romaniei, consacrat Curtii Constitutionale, care reglementeaza si regimul juridic al exceptiei de neconstitutionalitate. S-a afirmat in doctrina recenta ca ne aflam in prezenta unei situatii similare in cazul exceptiei de nelegalitate, ce presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la lege si ca solutia legiuitorului constituant in cazul exceptiei de neconstitutionalitate, in sensul sesizarii pentru judecarea exceptiei a „instantelor specializate”, se impune in baza principiului analogiei legii.

Daca specific contenciosului administrativ a fost si este controlul direct de legalitate al actelor administrative, exercitat de instantele judecatoresti competente, trasatura caracteristica determinanta a exceptiei de nelegalitate rezida in faptul ca aceasta a reprezentat o forma de control indirect al actelor administrative.

Instantele judecatoresti s-au considerat din totdeauna competente sa examineze, pe calea indirecta a exceptiei, legalitatea unor acte in virtutea unor texte legislative exprese sau ca urmare a aplicarii principiilor generale de drept.

Prin noua reglementare aceasta competenta revine exclusiv instantelor specializate, de contencios administrativ, instantele de drept comun avand doar dreptul de a le sesiza pe cele dintai. Astfel controlul indirect devine un control direct, desfasurat in cadrul unui proces separat, prin derogare de la principiul de drept procesual potrivit caruia judecatorul actiunii este si judecatorul exceptiei.

Pe de alta parte, in ipoteza admiterii exceptiei de nelegalitate, actele administrative de autoritate (individuale sau normative) isi continuau existenta, dar aplicabilitatea lor era inlaturata in privinta participantilor la proces, fata de care ramaneau ineficiente.

Cu alte cuvinte, hotararile judecatoresti pronuntate in astfel de situatii produceau efecte juridice numai fata de parti (inter partes litigantes), ceea ce inseamna ca era posibil ca acelasi act administrativ de autoritate sau faptele asimilate lui, declarate nelegale de catre instanta de judecata de drept comun, sa fie considerate legale in cadrul altui proces civil sau penal.

2.10. Procedura executarii hotararilor

Datorita faptului ca vechea lege a contenciosului administrativ nu preciza nimic cu privire la procedura executarii hotararilor, opiniile au fost impartite iar solutiile instantelor nu au fost intotdeauna identice in cazuri similare.

Avand in vedere ca hotararile judecatoresti din contenciosul administrativ nu sunt susceptibile de executare silita, nici in cazul anularii, totale sau partiale, a actului administrativ, si nici in cazul in care obligatia autoritatii este de „a face” (sa incheie, sa inlocuiasca sau sa modifice actul administrativ, sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris), legea trebuia sa prevada solutii care sa asigure masuri de constrangere pentru indeplinirea intocmai si la timp a acestor obligatii.

In acest sens Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reglementeaza expres faptul ca hotararile judecatoresti, definitive si irevocabile, solutionate pozitiv, prin admiterea actiunilor, constituie titluri executorii. Per a contrario, in cazul respingerii actiunii, hotararea, definitiva si irevocabila, nu constituie titlu executoriu. O singura exceptie exista de la aceasta regula si ea priveste obligarea conducatorului autoritatii la plata amenzii judiciare in cazul nedepunerii la termen a documentatiei solicitate de instanta, fapta care ramane si trebuie sanctionata indiferent daca actiunea este admisa sau nu.17

Executarea hotararilor de contencios administrativ poate parcurge mai multe etape, fiecare etapa avand propriile mijloace de constrangere:

Intr-o prima faza a neexecutarii, persoanei obligate, sau, in lipsa acesteia, conducatorului autoritatii publice ii poate fi aplicata ameda pentru intarziere, valoarea ei fiind dubla fata de cea a amenzi aplicate de instanta pentru necomunicarea actelor necesare judecarii dosarului (art.13 alin.4), si anume 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de intarziere. De asemenea, reclamantul poate solicita acordarea daunelor pentru intarziere, care vor fi platite din bugetul autoritatii publice, urmand a fi imputate functionarului public vinovat de neexecutare, in temeiul art.72 din Statutul functionarilor publici. Autoritatea publica poate insa solicita introducerea fortata in cauza a functionarului vinovat, astfel incat acesta sa fie obligat direct prin hotarare la plata daunelor cuvenite reclamantului.

In al doilea rand, amenda si despagubirile pentru intarziere sunt utile in cazul actiunii in anulare cand s-au acordat despagubiri, fiind menita a „impulsiona” plata despagubirilor de catre autoritatea publica si a infrange rezistenta acesteia. Despagubirile pentru intarziere se vor adauga la despagubirile pentru daunele cauzate prin actul administrativ, cumulandu-se in beneficiul reclamantului.

A doua faza a neexecutarii, care presupune deja ca persoana responsabila a fost obligata la amenda pentru intarziere, permite reclamantului sau instantei din oficiu sesizarea

_____________________________________

17 A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, volumul I, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, p. 246;

Ministerului public pentru inceperea urmaririi penale, in considerarea infractiunii prevazute la art.24 alin.3. Hotararea de obligare la amenda (si despagubiri) trebuie sa fie definitiva si irevocabila pentru a se face plangere penala.

Actiunea in regres: daca cel obligat la plata amenzii si a despagubirilor pentru intarziere este conducatorul autoritatii publice, el se poate indrepta cu actiune in regres contra functionarului public sau salariatului vinovat de intarzierea in executare.18

In cazul contractelor administrative, amenda si despagubirile pentru intarziere in executare pot fi aplicate (acordate) in cazul obligarii autoritatii publice la emiterea unor acte sau efectuarea unor operatiuni in faza prealabila incheierii contractului, sau chiar la incheierea contractului, respectiv in cazul obligarii uneia din partile contractului la indeplinirea unei obligatii si atunci cand o parte este obligata la plata unor despagubiri .

_____________________________________

18 A. Negoita, „Contenciosul administrativ român si elemente de drept administrativ”, Editura Lumina Lex, 1992, p.194 ;

CAPITOLUL III

Studiu de caz

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal. Relevanța valorii litigiului, în raport cu emitentul actului contestat.

Stabilirea competenței materiale se realizează în funcție de două criterii: poziționarea autorității publice emitente a actului contestat în sistemul administrației publice, autorități centrale sau locale, respectiv valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale ce face obiectul actului administrativ contestat, pragul stabilit fiind de 500.000 lei.

Existând două modalități distincte de determinarea a competenței, în funcție de obiectul actului administrativ, iar dacă acesta este un impozit, taxă, competența se stabilește după valoare, iar nu după poziționarea organului emitent.

Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, Sentința nr. 205 din 6 mai 2010.

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 1.04.2010, reclamanta SC D.F. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Fondului pentru Mediu București solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie anulat în tot actul administrativ Înștiințare de Plată nr. 4154/28.01.2010 emis de pârâtă și a înscrisului Titlu executoriu 258 nr. 13748/10.03.2010 emis în temeiul înștiințării de plată și obligarea pârateila plata cheltuielilor de judecată în recurs.

În dezvoltarea motivelor acțiunii, reclamanta arată că obligațiile de plată restante la bugetul Fondului de Mediu la care face referire înștiințarea de plată nr.4154/28.01.2010 sunt aferente declarațiile lunilor aprilie 2009, iulie 2009, august 2009, decembrie 2009.
În urma analizei interne a evidentei gestiuni deșeurilor precum și a facturilor fiscale, au fost întocmite declarații rectificative. Aceste declarații rectificative au fost trimise și înregistrate la AFM București sub nr. 9767/23.02.2010. Totuși până la data de 30.03.2010 ele nu au fost luate în evidenta informatizata a AFM, reclamanta primind somație și titlu executoriu pentru declarațiile găsite ca fiind greșite și anulate prin declarațiile rectificative.

Prin adresa 9667/25.03.2010 fiindu-i solicitate date suplimentare, acestea au fost trimise și înregistrate la AFM cu nr. 18953/31.03.2010.

Acest dosar cuprinde toate adresele între reclamanta și pârâta AFM București, evidența gestiunii deșeurilor pe anii 2007-2009, facturile fiscale pe anii 2008, 2009, declarațiile privind obligațiile la fondul pentru mediu din 2006-2010 și, separat declarațiile rectificative neluate în evidențele AFM București, contractele cu firmele care preiau în

vederea reciclării deșeurile conform declarațiilor, notele de constatare cu măsurile decise în

urma controalelor pe linie Mediu, Predarea dosarului s-a făcut cu delegat în persoana dlui M.P., angajat al firmei SC D.F. SRL, la sediul pâratei, delegat căruia nu i s-a comunicat nici o decizie de luare în considerare sau nu a acestor declarații rectificative, de anulare sau nu a înștiințării de plată și a titlului executoriu emis de A.F.M. București.

Ca urmare a fost înmânată A.F.M. adresa nr. 18954 către Direcția venituri, Compartimentul Venituri și Recuperări prin care solicită un răspuns și până la primirea acestuia, suspendarea termenului de plată.

Reclamanta solicită instanței a constata că pârâta refuză nejustificat să-i rezolve cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, respectiv rectificarea declarațiilor.

În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Pârâta, Administrația Fondului pentru Mediu București, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței în raport de art. 10 din Lega nr. 554/2004 având în vedere că obligațiile contestate sunt în sumă de 7278 lei.

Curtea, în aplicarea art. 137 C.proc.civ., va analiza excepția necompetenței materiale invocate prin întâmpinare, reținând următoarele: reclamantul este obligat să determine, prin cererea de chemare în judecată, obiectul acțiunii în cadrul căruia urmează să se soluționeze procesul, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil instanța fiind obligată să respecte aceste limite ale învestirii sale, iar reclamantul a invocat incidența prevederilor art. 8din Legea contenciosului administrativ care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

În considerarea dispozițiilor art. 129 C.proc.civ., care consacră și principiul rolului activ al judecătorului, coroborate cu cele ale art. 84 C.proc.civ., instanța este obligată doar să dea acțiunii calificarea juridică exactă, în funcție de scopul urmărit, ea nefiind ținută de denumirea pe care partea a dat-o cererii, iar judecătorul de contencios administrativ este obligat să stabilească dacă acțiunea privește un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi, un act preparator al unui act administrativ, care poate fi atacat numai odată cu acesta, sau simple adrese, notificări, puncte de vedere etc., exceptate controlului judecătoresc în această procedură.

Subsecvent determinării naturii juridice a actului atacat se determină instanța competentă în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii

ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluționează, în fond, de Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii

ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Interpretarea textului legal relevă că stabilirea competenței materiale se realizează în funcție de două criterii: poziționarea autorității publice emitente a actului contestat în sistemul administrației publice, autorități centrale sau locale, respectiv valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale ce face obiectul actului administrativ contestat, pragul stabilit fiind de 500.000 lei.

Existând două modalități distincte de determinarea a competenței, în funcție de obiectul actului administrativ, iar dacă acesta este un impozit, taxă, competența se stabilește după valoare, iar nu după poziționarea organului emitent.

Actul de impunere atacat a fost emis de către o autoritate publică situată la nivelul central, însă litigiul are ca obiect o valoare mai mică de 500.000 lei și în consecință competența va aparține Tribunalului, iar nu curții de apel, în cauză neavând relevanță calitatea de autoritate publică centrală a emitentului actelor administrative contestate.
Argumentele evidențiate confirmă că excepția invocată este întemeiată astfel că în temeiul art. 137 și 158 C.proc.civ., coroborat cu art. 10 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, invocată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu București și va declina, în favoarea Tribunalului Maramureș, competența de soluționare a cauzei.

CAPITOLUL IV

CONCLUZII

Într-un stat întemeiat pe ordinea de drept, instituția contenciosului administrativ reprezintă „forma democratică de reparare a încălcărilor săvârșite de către organele și autoritățile administrative, de limitare a puterii arbitrare a acestora, de asigurare a drepturilor individuale ale administraților”, sau, mai sintetic, „forma juridică de apărare a particularilor – persoane fizice sau juridice – împotriva abuzurilor administrației publice”.19

“Nu există libertate și nici respect pentru persoana umană fără judecător: oricine se consideră lezat sau oprimat se poate adresa unei autorități independente. În fața ei, va avea facultatea de a se explica și de a obține, după o dezbatere contradictorie o sentință care se impune tuturor, în particular autorității publice care l-a lezat prin atitudinea sa”.

Ca o concluzie, este de precizat că, dreptul instanțelor judecătorești de contencios administrativ de a controla legalitatea actelor administrative de autoritate adoptate sau emise de serviciile publice administrative, precum și refuzulacestora de a rezolva cererile referotoare la un drept recunoscut de lege, constituie cheia de boltă a statului dedrept. În aceste condiții, cu cât va fi mai complet dreptul instanțelor judecătorești – aorganelor puterii judecătorești – de a controla legalitatea activității organelor administrației publice – a organelor puterii executive – cu atât vor fi respectate drepturileși libertățile fundamentale ale cetățenilor și nu numai a lor, precum și asigurată legalitatea în activitatea organelor puterii executive Instanta competenta.

___________________________

19 Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, ediție revăzută și adăugită, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2001,p.327.

BIBLIOGRAFIE

1. S. Cristea, G. Bârsan, Contenciosul administrativ. Jurisprudenta, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2005;

2. D. Dacian, Elemente de drept administrativ, Capitolul V – „Contenciosul administrativ” Suport de curs an universitar 2006/2007, Bucuresti, 2007;

3. A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, volumul I, Editura All Beck, Bucuresti, 2002;

4. A. Iorgovan, Noua lege a contenciosului administrativ. Geneza si explicatii, Editura Roata, Bucuresti, 2004;

5. 13. A. Negoita, „Contenciosul administrativ român si elemente de drept administrativ”, Editura Lumina Lex, 1992;

6. Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, ediție revăzută și adăugită, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2001;

7. O. Puie, Recursul administrativ si jurisdictional, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2007;

8. D. Tofan, Drept administrativ, Vol. II, Editura All Beck, Bucuresti 2004;

9. V. Vedinas, Drept administrativ, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2006;

10. V. Vedinas, Drept administrativ român, editia a III-a, revazuta si actualizata, Editura Univers Juridic, Bucuresti, 2007;

11. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata în Monitorul Oficial nr. 1154 din 7 decembrie 2004;

12. http://legeaz.net/spete-contencios/competenta-instanta-administrativ-valoare-litigiu-205-2010.