COMPARTIMENTUL ÎNVA ȚĂ MÂNT CU FRECVEN ȚĂ REDUS Ă [604755]
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE DREPT
COMPARTIMENTUL ÎNVA ȚĂ MÂNT CU FRECVEN ȚĂ REDUS Ă
PROF.UNIV.DR. ALEXANDRA SANDU
ASIST.UNIV.DR. OANA ST ĂICULESCU
ECONOMIE
Note de curs pentru IFR
Editura Universitaria Craiova
2016
2
Prezentul curs este protejat potrivit legii dreptul ui de autor și orice folosire alta
decât în scopuri personale pentru studiu este inter zis ă de lege sub sanc țiune
penal ă.
Descrierea CIP a Bibliotecii Na ționale a României
SANDU, ALEXANDRA
Economie: Curs pentru IFR / Alexandra Sandu, Oana St ăiculescu – Craiova:
Universitaria, 2016.
I. St ăiculescu, Oana
3
I. Informa ții generale
Numele cursului: Economie
Codul cursului: D16DRFRL214
An, semestru: An I, Sem. II
Tipul cursului: Obligatoriu
Coordonatorul de disciplin ă: Prof.univ.dr. Sandu Alexandra
Tutore disciplin ă: Asist.univ.dr. St ăiculescu Oana
Email: [anonimizat]
Birou: Craiova, Facultatea de Drept, Calea Bucuresti nr.10 7 D, C 4.3
Consulta ții: Luni 12-14
Introducere
Cursul de „Economie” se pred ă în semestrul II, anul I, la Specializarea Drept, și are ca scop
studierea și aprofundarea conceptelor și no țiunilor economice, precum și familiarizarea studen ților
cu institu țiile, mecanismele și regulile sistemului economic
Obiective
Rezultate a șteptate
Structura cursului
Formarea unei concep ții știin țifice necesare pentru cunoa șterea, în țelegerea, utilizarea și
aplicarea termenilor, rela țiilor, proceselor și fenomenelor proprii economiei.
Cursul este structurat pe 7 module în care se reg ăsesc cuno știn țe necesare în țelegerii no țiunilor
specifice economiei. Cursul se desf ăș oar ă prin tratarea no țiunilor care stau la baza economiei
în baza unei document ări sus ținute de actualizarea permanent ă a bibliografiei.
Modulul Tema
1 Economia – domeniu al vie ții umane
2 Economia de pia ță contemporan ă
3 Factorii de produc ție
4 Pia ța și concuren ța. Pia ța monetar ă
5 Pia ța capitalului. Pia ța muncii
6 Macroeconomia și puterea public ă
7 Venitul, consumul și economisirea
Recunoa șterea, familiarizarea și utilizarea no țiunilor de baz ă privind elementele specifice
sectorului economic.
Dezvoltarea capacit ății de în țelegere a modului de organizare, func ționare și finan țare a
entit ăților, precum și interpretarea economic ă a rezultatelor ob ținute, în vederea fundament ării
unor decizii corecte, la nivel de management.
Formarea unui spirit de orientare în aprecierea pro ceselor economice și de a rezolva
prolemele practice din activitatea profesional ă.
Aprofundarea cuno știn țelor prin intermediul studiului individual, precum și implicarea
studen ților în activitatea de cercetare știin țific ă ce vizeaz ă disciplina în cauz ă.
4
Formatul și tipul activit ăților implicate de curs
Competen țe ob ținute
Informa ții evaluare
Instruc țiuni privind parcurgerea resursei de înv ăță mânt
Parcurgerea acestora va presupune atât întâlniri fa ță în fa ță cu studen ții, cât și studiu
individual. Întâlnirile reprezint ă un sprijin direct acordat din partea profesorului – student: [anonimizat].
În ceea ce prive ște activitatea individual ă, aceasta se va concretiza în parcurgerea materiale lor
obligatorii și în rezolvarea sarcinilor și exerci țiilor obligatorii. Studen ții au libertatea de a- și
gestiona singuri timpul pentru parcurgerea temelor stabilite astfel încât acesta s ă fie suficient
pentru însu șirea și sedimentarea cuno știn țelor dobândite.
1. Definirea, explicarea și aplicarea conceptelor, teoriilor, procedeelor și fenomenelor proprii
sectorului economic
2. Aplicarea principiilor, normelor și a eticii profesionale în cadrul propriei strategi i de munc ă
riguroas ă, eficient ă și responsabil ă.
3. Integrarea cuno știn țelor economice și de interpretare a normelor juridice in materie.
4. Exprimarea și argumentarea propriilor opinii în mod corect, flu ent și coerent.
5. Identificarea oportunit ăților de formare continu ă și valorificarea eficient ă a resurselor și
tehnicilor de înv ățare pentru propria dezvoltare.
Evaluarea studen ților se realizeaz ă în mod continuu pe întreg parcursul anului univers itar, prin
intermediul urm ătoarelor activit ăți: participarea activ ă a studen ților la seminar; verificarea
continu ă a cuno știn țelor dobândite; rezultatul/rezultatele ob ținute la testarea/test ările
semestriale; evaluarea final ă
Evaluarea final ă se realizeaz ă conform formei de verificare prev ăzut ă în planul de înv ăță mânt .
Nota final ă va fi calculat ă având în vedere cele dou ă note și ponderarea (20% și 70%) conform
algoritmului: (nota evaluare parcurs x0,2) + (not ă evaluare final ă x0,7)+1p (pentru
îndeplinirea procentului de prezen ță ). Exemplu: (6×0,2) + (8×0,7) =1,2 +5,6+1 =7,8.
Suportul de curs con ține toate informa țiile necesare însu șirii cuno știn țelor teoretice referitoare
la disciplina Economie. Con ținutul este structurat în module, în cadrul fiec ărui modul
reg ăsindu-se mai multe unit ăți de înv ățare, în a șa fel încât s ă e șaloneze și s ă faciliteze
parcurgerea materialului și însu șirea sa. Pentru parcurgerea acestei resurse se reco mand ă
urm ătoarea succesiune:
1. Citirea, cu aten ție, a fiec ărei unit ăți și consultarea recomand ărilor bibliografice.
2. Parcurgerea rezumatului fiec ărei unit ăți de studiu.
3. Rezolvarea temelor de autoevaluare (pentru fieca re unitate de studiu).
4. Rezolvarea testului de autoevaluare (pentru fiec are modul).
5. Preg ătirea schemei de discu ție pentru seminar.
5
II. Suport curs
Modulul I
ECONOMIA – DOMENIU AL VIE ȚII UMANE
Unit ăți de înv ățare:
1. Nevoile umane și resursele economice
2. Economia-component ă a vie ții sociale
3. Structurile economiei
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
1. Sandu Alexandra , Economie politic ă. Manual universitar pentru înv ăță mântul F.R. ,
Craiova, 2010;
2. Pîrvu Gheorghe, Gruescu Ramona , Microeconomie. Manual universitar , Ed. Sitech,
Craiova, 2007;
3. Microeconomie, Caiet de studiu , Craiova, Ed. Sitech;
4. Pîrvu Gheorghe, Sandu Alexandra, B ăbeanu Marin , Economie politic ă, Ed. Themis,
Craiova, 2007.
Obiectivele modulului
În țelegerea și utilizarea unor concepte precum: economie na țional ă, agen ți economici,
fluxuri economice;
Formarea unei perspective asupra activit ății economice;
Cunoa șterea și aplicarea conceptelor de: nevoi, trebuin țe, interese, resurse, produc ție,
reparti ție, schimb și consum.
1. Nevoile umane și resursele economice
Existen ța și dezvoltarea omului se întemeiaz ă pe satisfacerea unor trebuin țe multiple
denumite nevoi umane .
Nevoile umane reprezint ă cerin țe de ordin economic, politic, social și spiritual, care
asigur ă via ța omului, dezvoltarea normal ă a indivizilor și a colectivit ăților umane, corespunz ător
cu gradul atins în dezvoltarea societ ății și cu capacitatea oamenilor de a con știentiza aceste
cerin țe.
Una dintre componentele esen țiale ale nevoilor umane o constituie nevoile (trebuin țele)
economice.
Nevoile economice se caracterizeaz ă prin câteva tr ăsături esen țiale:
a) reprezint ă resortul fundamental al oric ărei activit ăți economice;
b) au o dubl ă determinare: obiectiv ă și subiectiv ă; din punct de vedere obiectiv, ele sunt
rezultatul condi țiilor de via ță existente la un moment dat în societate și depind de
6
gradul de dezvoltare al societ ății și al indivizilor; din punct de vedere subiectiv,
nevoile economice depind de factorii biologici, soc iali, psihologici, morali, de
obiceiuri, tradi ții și dorin țe;
c) au caracter istoric, devenind, în timp, nelimitate ca num ăr și manifestându-se sub
forma legii (principiului) cre șterii și diversific ării trebuin țelor;
d) orice nevoie economic ă se stinge prin satisfacerea sa, dar rena ște cu timpul, având o
anumit ă periodicitate;
e) nevoile economice au caracter complex , prezentându-se ca o mul țime de trebuin țe
complementare, concurente; ele alc ătuiesc sistemul trebuin țelor (nevoilor)
economice.
Clasificarea și ierarhizarea nevoilor economice
Sistemul de nevoi economice vizeaz ă simultan
1) cerin țele desf ăș ur ării activit ăților economice și se manifest ă ca nevoi ale consumului
productiv (intermediar ) și 2) cerințele popula ției , care îmbrac ă forma de nevoi de consum
neproductiv (final).
Nevoile economice ale popula ției (de consum final), la rândul lor, au caracter compl ex și
dinamic, structurându-se în func ție de anumite criterii (reguli).
1.Dup ă func ția îndeplinit ă în raport cu organismul uman, se disting:
a) trebuin țe organice (fiziologice), denumite și nevoi fundamentale (hran ă,
îmbr ăcăminte, locuin ță , s ănătate fizic ă și mental ă);
b) trebuin țe func ționale (superioare), care se divid în: trebuin țe materiale (c ărți,
aparataj electrocasnic și electronic, baza material ă a sportului, turismului, culturii,
artei, înv ăță mântului etc.) și trebuin țele social-spirituale ( de înv ățare, de
cunoa ștere, de a munci, de a crea, de a te delecta, de ti mp liber ș.a.);
2. Nevoile popula ției sunt clasificate în unele documente ONU în: a)n evoi minime
(biologice), cum sunt cele referitoare la alimenta ție, îmbr ăcăminte-înc ălță minte,
locuin ță și s ănătate; b) nevoi de baz ă, care cuprind în plus fa ță de cele minime, nevoile
de educa ție; c) nevoi psiho-sociale care pe lâng ă nevoile de baz ă, cuprind o gam ă
extrem de larg ă de necesit ăți referitoare la instruire, formare, comunicare, od ihn ă,
securitate personal ă, protec ție social ă, cerin țele de mediu ambiant ș.a.
3. În func ție de gradul de urgen ță pentru via ța și dezvoltarea oamenilor, nevoile economice
se ierarhizeaz ă în:
a) nevoi primare (vitale) sau nevoile a c ăror satisfacere nu poate fi amânat ă
(nevoile care asigur ă men ținerea, perpeturea vie ții oamenilor);
b) nevoi speciale sau trebuin țele ce apar dup ă satisfacrea la un nivel minim a
nevoilor primare, trebuin țe care se grupeaz ă dup ă gradul de urgen ță în nevoi
secundare, ter țiare cuaternare etc.
4. Dup ă durata repetabilit ății lor, nevoile economice se grupeaz ă în: nevoi curente, nevoi
periodice și nevoi rare;
5. Dup ă posibilitatea satisfacerii acestora se disting: nevoi solvabile (care pot fi satisf ăcute
cu ajutorul veniturilor de ținute de individ) și nevoi nesolvabile în acel moment sau
nevoi – aspira ții (dorin țe).
Nevoile economice, con știentizate de c ătre oameni și transformate în mobiluri poart ă
numle de interese economice.
Interesele economice, ca și trebuin țele, sunt complexe și independente și alc ătuiesc
sistemul de interese , care cuprinde: interesele personale (ale indivizi lor), interesele de grup (ale
microgrupurilor și grupurilor sociale) și interesele generale; interesele particulare și interesele
publice; interesele curente și de perspectiv ă, interesele locale, regionale, na ționale, interna ționale
ș.a.
7
Purt ătorii intereselor economice sunt subiec ții economici: indivizi, colective de indivizi,
microgrupuri, categorii sociale și societatea în ansamblu.
Cooperarea cât și confruntarea dintre purt ătorii intereselor economice se bazeaz ă pe
ac țiunea economic ă. Ac țiunea economic ă este o categorie complex ă care presupune:
a) – existen ța intereselor și scopurilor economice ale oamenilor;
b) – existen ța obiectului ac țiunii;
c) – existen ța mijloacelor (instrumentelor) necesare realiz ării ac țiunii;
d) – realizarea sau ob ținerea obiectului transformat al ac țiunii.
În cadrul ac țiunii economice a oamenilor sunt trase și utilizate resursele economice.
Resursele sunt reprezentate de ansamblul elementelor atrase și utilizate efectiv în cadrul
ac țiunii economice a oamenilor pentru producerea de bu nuri materiale și de servicii.
Resursa primar ă a tuturor activit ăților economice o reprezint ă natura (p ământul).
Cea mai important ă resurs ă a societ ății, resursa creativ ă și reproductibil ă, o constituie
poten țialul uman.
Ansamblul resurselor economice ale societ ății se pot clasifica în: a) resurse primare
(resursele naturale și popula ția privit ă cantitativ și structural) b) resurse derivate (rezervele
materiale și cuno știn țele umane; stocul de înv ăță mânt, de știin ță , de cultur ă, poten țialul
inova țional ș.a.)
Corela ția dintre cre șterea nevoilor umane și sporirea cantit ății de resurse economice se
manifest ă sub forma legii rarit ății resurselor și bunurilor.
Legea rarit ății resurselor și bunurilor desemneaz ă faptul c ă volumul, structura și
calitatea resurselor economice și ale bunurilor se modific ă mai încet decât volumul,
structura și intensittea nevoilor umane.
Teme de autoevaluare
1. Descrie ți care sunt tr ăsăturile esen țiale ale nevoilor economice?
2. Clasifica ți nevoile economice.
3. Enun țați legea rarit ății resurselor și bunurilor.
2. Economia – component ă a vie ții sociale
Tr ăsătura definitorie a societ ății o constituie prezen ța omului, a omului real (viu), ca
purt ător și reproduc ător al vie ții și ca subiect creativ al activit ăților din societate și al rela țiilor
sociale.
Societatea uman ă poate fi definit ă ca un sistem care face parte dintr-un alt sistem, mult mai
larg – sistemul naturii -, iar omul este elementul comun al ambelor sisteme: sistemul naturii și
sistemul social.
Sistemul naturii reprezint ă ecosistemul dat, necreat de om, cu legile sale obi ective și
determinismul s ău natural, patrimonial și permanent.
Sistemul social sau sociosistemul este sistemul creat de om prin ac țiunile sale.
Omul (homosistemul) este, pe o parte, o fiin ță corporal ă sau un produs al naturii, iar pe de
alt ă parte, o fiin ță social ă ( un produs al societ ății) .
Economia – domeniu fundamental al societ ății – este acea component ă a vie ții sociale
căreia îi revine rolul de a produce, distribui (repar tiza), schimba și consuma bunurile
materiale și serviciile necesare oamenilor.
Economia îndepline ște func ții esen țiale în cadrul sistemului social.
8
Principala func ție a economiei const ă în asigurarea existen ței materiale a oamenilor, a
perpetu ării (d ăinuirii) vie ții oamenilor și a societ ății.
În al doilea rând, economia asigur ă nu numai satisfacerea nevoilor economice existente la
un moment dat, ci creeaz ă, totodat ă, premisele pentru apari ția unor noi trebuin țe.
În al treilea rând, economia este acel domeniu car e creeaz ă condi țiile materiale pentru
desf ăș urarea și dezvoltarea celorlalte ctivit ăți (neeconomice) din societate: politice, sociale,
cultural-spirituale, cultura, etc.
Activit ățile politice, sociale, spitiruale ș.a. au o independen ță relativ ă fa ță de activit ățile
economice, se interfereaz ă cu acestea și se condi ționeaz ă reciproc.
Teme de autoevaluare
1. Care este tr ăsătura definitorie a societ ății?
2. Ce reprezint ă economia?
3. Economia îndepline ște trei func ții esen țiale în cadrul sistemului social, care sunt acestea ?
3. Structurile economiei
Activit ățile economice sunt acele forme sociale specifice al e ac țiunii umane, prin care se
dobândesc bunurile materiale și serviciile necesare oamenilor. Ansamblul activit ăților economice,
privite în interdependen ța lor func țional ă, constituie economia real ă.
Forma principal ă prin care se manifest ă economia real ă contemporan ă o constituie
economia na țional ă.
Marea complexitate a economiei unei societ ăți implic ă existen ța unor structuri care îi
redau coeren ța și func ționalitatea.
Structura economiei reprezint ă modul de alc ătuire, de asociere și de organizare a
componentelor unei economii na ționale, num ărul și dimensiunile (ponderile) acestora, precum și
rela țiile dintre ele, care îi redau echilibrul și dinamica (tendin ța de dezvoltare). Exist ă numeroase
structuri ale economiei na ționale, mai importante fiind:
1) Structura tehnologic ă reflect ă raporturile dintre componentele tehnologice ale un ei
economii na ționale, respectiv capacitatea acesteia de a genera, promova și asimila
progresul tehnico- știin țific contemporan și de a participa la revolu ția știin țifico-
tehnic ă. În lumea de azi se cunosc trei categorii de tehni ci și tehnologicii: de vârf
(avansate) , bazate pe microprocesoare, robo ți, tehnologii neconven ționale, tehnici
informatice ș.a., tehnologii intermediare ( ma șiniste) și tehnologii prema șiniste
(tradi ționale) . În func ție de ponderea acestor categorii de tehnologii în r amurile
economiei na ționale se disting: economii cu structuri tehnologic e avansate (moderne),
economii na ționale cu structuri tehnologice în curs de moderniz are și economii
na ționale cu structuri tehnice perimate.
2) Structura de ramur ă și sectorial ă const ă în raportul dintre subramurile, sectoarele și
sferele economiei na ționale, generate de diviziunea social ă a muncii și de structura
nevoii sociale. Dac ă avem în vedere ponderea ramurilor în totalul activ it ății
economice, o economie na țional ă se poate încadra în unul din urm ătoarele tipuri de
economie:
a) economie agrar ă (când partea principal ă a PIB și a popula ției ocupate este
de ținut ă de agricultur ă;
b) economie agrar – industrial ă (când industria începe s ă aduc ă o contribu ție
însemnat ă, dar nu preponderent ă la dezvoltarea economiei na ționale);
9
c) economie industrial-agrar ă (când industria devine preponderent ă în ocuparea
popula ției și în producerea PIB, dar agricultura de ține înc ă o pondere important ă);
d)economie industrial ă (când industria devenit ă preponderent ă în economia
na țional ă are capacitatea de a industrializa puternic celela lte ramuri);
e) economie industrial ă și de servicii, denumit ă și economie tehnologic ă sau
informatizat ă (când sectorul serviciilor și înalte tehnologii, inclusiv cele
informatice, joac ă rolul hot ărâtor în dezvoltarea economic ă).
Ramurile economiei se grupeaz ă pe sectoare, ponderile acestora redând structura
sectorial ă a economiei na ționale. Sectoarele principale ale economiei sunt:
a) sectorul primar, cuprinzând agricultura, silvicultu ra, piscicultura și industria
extractiv ă;
b) sectorul secundar, cuprinzând ramurile industriei p relucr ătoare;
c) sectorul ter țiar, cuprinzând serviciile din toate categoriile.
În raport cu sferele reproduc ției sociale, structura economiei reale cuprinde pat ru mari
grupuri de activit ăți, care s-au format și func ționeaz ă pe baza unor rela ții orizontale:
1) Produc ția cuprinde toate activit ățile din agricultur ă, industrie și alte domenii
care constau în modific ări de form ă și de fond asupra bunurilor pentru a le face utile
sau a le spori utilitatea ini țial ă. Func ția primordial ă a produc ției o constituie îmbinarea
și utilizarea factorilor de produc ție, în vederea producerii de bunuri materiale și de
servicii. În func ție de rezultatele ei, poduc ția poate fi: material ă, când rezultatul const ă
în bunuri materiale (bog ăție material ă), și prest ări de servicii, când se produc bunuri
materiale (bog ăție imaterial ă).
2) Distribu ția const ă în repartizarea venitului global (total) ob ținut în economie între
indivizi, agen ți economici, grupuri și categorii sociale, pe baza unor reguli (principii )
statornicite în societate.
3) Circula ția se refer ă la transportul, depozitarea, conservarea și schimbul de produse și
servicii, pentru ca bunurile economice create s ă fie puse la dispozi ția de țin ătorilor de
venituri (cump ărătorilor);
4) Consuma ția const ă în actele de utilizare a bunurilor economice, crea te repartizate și
introduse în circula ție, pentru satisfacerea diferitelor trebuin țe.
Dup ă scopul sau destina ția bunurilor, se disting:
a) consuma ția productiv ă (intermediar ă), care const ă în consumarea unor bunuri
materiale și servicii pentru crearea altor bunuri și servicii;
b) consuma ția neproductiv ă (consum final) reprezentat ă de consumarea bunurilor
economice pentru satisfacerea trebuin țelor personale.
Economia contemporan ă se bazeaz ă pe schimburi comerciale, moned ă, pre ț, cerere, ofert ă,
sistem bancar și financiar. Ca urmare, printre structurile economi ei, care dubleaz ă, respectiv
tripleaz ă toate structurile men ționate anterior se disting structurile comercial ă și bancar-
financiar ă, cu rol de liant și de catalizator ce asigur ă coeziunea și fluiditatea tuturor activit ăților
dintr-o economie na țional ă.
Structura pe vertical ă a conomiei ierarhizeaz ă activit ățile pe patru niveluri:
1) Microeconomia , ca structur ă de baz ă a economiei, desemneaz ă ansamblul proceselor
ce se deruleaz ă la nivelul unit ăților economice specializate, care produc bunuri
materiale și servicii și ac ționeaz ă în sfera produc ției sau circula ției.
2) Mezoeconomia. Agen ții economici au nu numai o structur ă eterogen ă ci și ierarhic ă.
Mezoeconomia se refer ă, deci, la agregarea activit ăților economice la nivel zonal
(regional), ale grupurilor de întreprinderi, al ram urilor și subramurilor economiei
na ționale.
3) Macroeconomia prive ște activit ățile economice la nivel na țional, statal, ca raporturi
între ramurile economiei și sferele reproduc ției; ca subsumare a tuturor activit ăților
economice ale unui stat.
10
4) Mondoeconomia cuprinde economiile na ționale ale tuturor statelor lumii,
interdependen țele economice dintre state, generate de diviziunea interna țional ă a
muncii, func ționarea pie ței mondiale și a circuitului economic mondial.
Teme de autoevaluare
1. Enumera ți sectoarele principale ale economiei.
2. Structura economiei reale cuprinde patru mari grupu ri de activit ăți, care s-au format și
func ționeaz ă pe baza unor rela ții orizontale, care sunt acestea?
3. Descrie ți structura pe vertical ă a economiei.
CONCLUZII
Nevoile umane reprezint ă cerin țe de ordin economic, politic, social și spiritual. Una dintre
componentele esen țiale ale nevoilor umane o constituie nevoile (trebuin țele) economice.
Nevoile economice se caracterizeaz ă prin câteva tr ăsături esen țiale:
a) reprezint ă resortul fundamental al oric ărei activit ăți economice;
b) au o dubl ă determinare: obiectiv ă și subiectiv ă;
c) nelimitate ca num ăr;
d) orice nevoie economic ă se stinge prin satisfacerea sa, dar rena ște cu timpul;
e) nevoile economice au caracter complex
Nevoile economice ale popula ției (de consum final), la rândul lor, au caracter compl ex și
dinamic, structurându-se în func ție de anumite criterii (reguli):
1.Dup ă func ția îndeplinit ă în raport cu organismul uman, se disting: trebuin țe organice și
trebuin țe func ționale
2. Nevoile popula ției sunt clasificate în unele documente ONU în: nevoi minime
(biologice), nevoi de baz ă și nevoi psiho-sociale
3. În func ție de gradul de urgen ță pentru via ța și dezvoltarea oamenilor: nevoi primare
(vitale) și nevoi speciale
4. Dup ă durata repetabilit ății lor, nevoile economice se grupeaz ă în: nevoi curente, nevoi
periodice și nevoi rare;
5. Dup ă posibilitatea satisfacerii acestora se disting: nevoi solvabile și nevoi nesolvabile în
acel moment
Resursele sunt reprezentate de ansamblul elementelor atrase și utilizate efectiv în cadrul
ac țiunii economice a oamenilor pentru producerea de bu nuri materiale și de servicii. Ansamblul
resurselor economice ale societ ății se pot clasifica în: resurse primare și resurse derivate .
Legea rarit ății resurselor și bunurilor desemneaz ă faptul c ă volumul, structura și
calitatea resurselor economice și ale bunurilor se modific ă mai încet decât volumul, structura și
intensittea nevoilor umane.
Sistemul social sau sociosistemul este sistemul creat de om prin ac țiunile sale.
Economia – domeniu fundamental al societ ății – este acea component ă a vie ții sociale
căreia îi revine rolul de a produce, distribui (repar tiza), schimba și consuma bunurile materiale și
serviciile necesare oamenilor.
Economia îndepline ște func ții esen țiale în cadrul sistemului social.
11
Activit ățile economice sunt acele forme sociale specifice al e ac țiunii umane, prin care se
dobândesc bunurile materiale și serviciile necesare oamenilor. Ansamblul activit ăților economice,
privite în interdependen ța lor func țional ă, constituie economia real ă.
Forma principal ă prin care se manifest ă economia real ă contemporan ă o constituie
economia na țional ă. Exist ă numeroase structuri ale economiei na ționale, mai importante fiind:
structura tehnologic ă și structura de ramur ă și sectorial ă
Sectoarele principale ale economiei sunt:
a) sectorul primar, cuprinzând agricultura, silvicultu ra, piscicultura și industria
extractiv ă;
b) sectorul secundar, cuprinzând ramurile industriei p relucr ătoare;
c) sectorul ter țiar, cuprinzând serviciile din toate categoriile.
În raport cu sferele reproduc ției sociale, structura economiei reale cuprinde pat ru mari
grupuri de activit ăți, care s-au format și func ționeaz ă pe baza unor rela ții orizontale: produc ția,
distribu ția, circula ția, consuma ția.
Structura pe vertical ă a conomiei ierarhizeaz ă activit ățile pe patru niveluri :
microeconomia, mezoeconomia, macroeconomia și mondoeconomia .
TEST DE AUTOEVALUARE
1. Care sunt sectoarele principale ale economiei?
2. Care sunt rela țiile orizontale pe baza c ărora func ționeaz ă economia?
3. Mi șcarea sistemului de nevoi, caracterul dinamic al ac estuia are la baz ă
urm ătoarele tr ăsături:
a. complementaritarea nevoilor;
b. caracterul limitat al acestora;
c. concuren ța dintre diferitele nevoi;
d. elasticitatea nevoilor;
e. natura sursei de formare a nevoilor.
4. Dup ă natura lor, resursele se grupeaz ă în:
a. resuse rare;
b. resurse abundente;
c. resurse primare;
d. resurse informa ționale;
e. nicio variant ă din cele de mai sus.
5. Care din criteriile enumerate mai jos stau la baza clasific ării nevoilor?
a. consumul de energie fizic ă;
b. consumul de energie intelectual ă;
c. ciclul activit ății umane;
d. durata vie ții active a omului;
e. evolu ția raportului dintre nevoi și resurse.
12
13
Modulul II
ECONOMIA DE PIA ȚĂ CONTEMPORAN Ă
Unit ăți de înv ățare:
1. Tr ăsăturile esen țiale ale economiei de schimb
2. Economia de pia ță și proprietatea
3. Banii și func țiile acestora într-o economie de pia ță
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
1. Sandu Alexandra , Economie politic ă. Manual universitar pentru înv ăță mântul F.R. ,
Craiova, 2010;
2. Pîrvu Gheorghe, Gruescu Ramona , Microeconomie. Manual universitar , Ed. Sitech,
Craiova, 2007;
3. Microeconomie, Caiet de studiu , Craiova, Ed. Sitech;
4. Pîrvu Gheorghe, Sandu Alexandra, B ăbeanu Marin , Economie politic ă, Ed. Themis,
Craiova, 2007.
Obiectivele modulului
În țelegerea și utilizarea unor concepte precum: economie natural ă, economie de schimb și
economie de pia ță ;
Dezbaterea tr ăsăturilor prin care se caracterizeaz ă economia de pia ță ;
Cunoa șterea obiectului și subiectului propriet ății;
În țelegerea pluralismului formelor de proprietate;
Dezbaterea tr ăsăturilor și func țiilor banilor într-o economie de pia ță .
1.Tr ăsăturile esen țiale ale economiei de schimb
Bunurile economice destinate consumului propriu se ob țin în cadrul activit ății economice
denumit ă economie natural ă.
Economia natural ă reprezint ă acea form ă de organizare și desf ăș urare a activit ății
economice în care nevoile de consum sunt satisf ăcute din rezultatele propriei activit ăți, f ără a se
apela la schimb.
Schimbul înseamn ă înstr ăinarea propriei activit ăți, primind în contrapresta ție alte
bunuri necesare.
Capitalismul a generalizat produc ția de m ărfuri și, prin aceasta, a avut loc trecerea de la un
sistem economic în care predomin ă economia natural ă, la un sistem în care predominant ă devine
economia de schimb.
Economia de schimb reprezint ă acea form ă social ă de desf ăș urare a activit ății
economice în care agen ții economici, în cea mai mare parte a lor, produc b unuri în
14
vederea vânz ării, ob ținând în locul lor altele, necesare satisfacerii tr ebuin țelor. Mecanismul
economiei de schimb se bazeaz ă, în mare m ăsur ă, pe categoriile și pârghiile produc ției de
mărfuri, pe legit ățile acesteia.
Produc ția de m ărfuri este acea form ă de organizare a economiei în care produsele sunt
create de c ătre diferi ți produc ători autonomi, fiecare dintre ei fiind spcializat î n confec ționarea
unui bun oarecare, astfel încât pentru satisfacerea nevoilor sociale este necesar ă vânzarea –
cump ărarea acestora care, în virtutatea acestui fapt, de vin m ărfuri. Existen ța poduc ției de
mărfuri este sus ținut ă de dou ă condi ții esen țiale:
a) diviziunea social ă a muncii;
b) autonomia, independen ța produc ătorilor.
Diviziunea social ă a muncii reprezint ă condi ția gneral ă a oric ărei produc ții de m ărfuri. Ea
reprezint ă procesul obiectiv de diferen țiere și specializare a fiec ărui produc ător în executarea unui
anumit produs. Autonomia, independen ța produc ătorilor const ă în dreptul proprietarului de a
dispune de un produs și de a-l înstr ăina. Numai produsele unor produc ători de sine-st ătători,
independen ți unii de al ții, se pot întâlni în calitate de mărfuri.
Autonomia produc ătorilor s-a creat și a înflorit mai ales ca atribut al propriet ății private.
Capitalismul a generalizat economia de m ărfuri și a creat sistemul economiei de pia ță .
Teme de autoevaluare
1. Ce reprezint ă economia de schimb?
2. Defini ți produc ția de m ărfuri.
3. Prezenta ți care sunt cele dou ă condi ții esen țiale care sus țin produc ția de m ărfuri.
2. Economia de pia ță și proprietatea
Economia de pia ță reprezint ă acel mod de organizare și desf ăș urare a activit ății
economice în care raportul dintre cerere și ofert ă determin ă principiile de prioritate în
producerea bunurilor, metodelor de organizare și combinare a factorilor de produc ție
și categoriilor de persoane care au acces la aceste bunuri prin mijlocirea pre țurilor.
Elementele principale care caracterizeaz ă sistemul economiei de pia ță sunt:
1. Proprietatea privat ă, care este forma principal ă de proprietate exist ă în ță rile cu
economie de pia ță și care nu exclude existen ța și a altor forme de proprietate.
2. Autonomia agen ților economici în desf ăș urarea activit ății economice, în luarea
deciziilor necesare atingerii scopurilor urm ătite;
3. Concuren ța reprezint ă o condi ție de neânlocuit a economiei de pia ță , ea determinând
progresul economic și social al unei ță ri;
4. Pre țurile se stabilesc în mod liber, prin confruntarea cererii și ofertei pe pia ță , f ără
interven ții administrative, asigurând alocarea și utilizarea resurselor în func ție de
nevoile reale ale societ ății;
5. Existen ța unui cadru institu țional adecvat care s ă asigure libertatea de ac țiune și de
decizie a agen ților economici în limitele impuse de sistemul socia l pe care sistemul
economic îl deserve ște;
6. Statul democratic este prezent în activitatea economic ă în m ăsura în care este un agent
economic ca oricare altul (este cump ărător sau produc ător de anumite bunuri
economice) și respect ă integral regulile de func ționare a economiei de pia ță .
Economia de pia ță existent ă, în zilele noastre în ță rile capitaliste prezint ă o serie de
caracteristici, între care:
15
a) Este o economie multipolar ă, în sensul c ă prezint ă o multitudine și o varietate de
centre de activitate economic ă, respectiv de agen ți economici, lega ți între ei prin
numeroase re țele de schimb, fiecare având un comportament propri u, diferen țiindu-se,
prin ra ționalitate, orizont, for ță de influen ță a celorlal ți agen ți economici.
b) Este o economie subordonat ă prioritar consumatorului;
c) Este o economie descentralizat ă, întrucât deciziile sunt luate de c ătre agen ții
economici independen ți;
d) Este o economie de întreprindere, deoarece spa țiul microeconomic reprezint ă cadrul
pentru desf ăș urarea activit ății, întreprinderea fiind unitatea economic ă de baz ă;
e) Este o economie de calcul în expresie monetar ă, moneda servind drept numitor
comun tuturor activit ăților agen ților economici;
f) Este o economie în care profitul este mobilul activ it ăților întreprinse de agen ții
economici, motiva ția întregii activit ăți la nivel microeconomic;
g) Este o economie în care rolul statului se manifest ă indirect și global, adic ă statul,
prin ac țiunile sale sus ține și completeaz ă pia ăa, înl ătur ă consecin țele negative ale
func țion ării ei.
Proprietatea a constituit , de-a lungul timpului, o problem ă cu caracter de permanen ță în
istoria omenirii, conturându-se trei optici în leg ătur ă cu geneza și natura acsteia: juridic ă,
economic ă și filosofic ă.
Din punct de vedere juridic proprietatea este privit ă ca o rela ție de posesiune a unui bun
de c ătre o persoan ă fizic ă sau juridic ă, reprezint ă dreptul exclusiv al unei persoane fizice sau
juridice de a utiliza și de a dispune în mod absolut de un bun, sub rezerv a unor limit ări prev ăzute
de lege.
Optica filosofic ă se fundamenteaz ă pe ideea de personalitate uman ă. Cum personalittea
uman ă se manifest ă în cadrul vie ții sociale, proprietatea apare ca o rela ție social ă.
Optica economic ă despre proprietate s-a manifestat mai târziu, în cadrul lucr ărilor
clasicilor economiei politice. Ace știa au subliniat c ă la baza normelor juridice de proprietate se
afl ă con ținutul social al acesteia, care const ă în rela ții materiale între indivizi și socio-grupuri cu
privire la bunurile existente.
Proprietatea, în general, poate fi definit ă ca o totalitate, un complex de rela ții
economice, politice și juridice dintre oameni în leg ătur ă cu bunurile, rela ții reglate de
norme istorice ște statornicite pe plan social.
Obiectul și subiectul propriet ății
În lumea contemporan ă se manifest ă pluralismul formelor de proprietate. Premisele
teoretice ale caracteriz ării pluralismului formelor de proprietate sunt no țiunile de bunuri și de
agen ți ai vie ții economice. Bunurile reprezint ă obiectul comun al vie ții economico-sociale. Dou ă
surse alimenteaz ă societatea cu bunuri: natura și activit ățile utile ale oamenilor.
Bunurile oferite direct de natur ă (aerul, c ăldura și lumina soarelui etc.) se manifest ă ca
bunuri libere în sensul c ă nu sunt rezultatul unei activit ăți umane anterioare, se g ăsesc în cantit ăți
relativ nelimitate și sunt accesibile tuturor indivizilor în aceea și m ăsur ă. Cea mai mare parte a
bunurilor provin îns ă din activit ățile economico-sociale, le sunt deci bunuri create. La rândul lor,
bunurile create se scindeaz ă în dou ă grupe:
a) bunuri create și consumate în cadrul aceleia și gospod ării (menaj), f ără a p ătrunde în
sfera circula ției;
b) bunurile marf ă sau bunurile create pentru schimb, care pentru a i ntra în consum trebuie
să parcurg ă, în prealabil, sfera circula ției m ărfurilor.
Pentru agen ții economici, obiectul propriet ății îl constituie, de regul ă, bunurile economice.
16
Bunurile economice, ca obiecte și servicii, ca produse primare, secundare și finale, ca
bunuri de produc ție (prodfactori) și ca bunuri de consum personal (satisf ăcători) etc., în
totalitatea și marea lor varietate alc ătuiesc obiectul propriet ății.
Subiectul propriet ății îl constituie agen ții vie ții economico-sociale. Ace știa se manifest ă
ca indivizi(familii), în calitate de persoane fizic e, de cet ățeni, ca socio-grupuri și organiza ții (la
nivel na țional sau interna țional).
Indivizii (familiile), ca persoane ce- și valorific ă liber for ța de munc ă, nu pot ac ționa decât
într-un cadru social dat. Indivizii pot fi:
a) posesori-produc ători (cei care desf ăș oar ă activit ăți în cadrul gospod ăriei agricole
familiale, atelierul propriu, sau într-o întreprind ere cu capital propriu pe care îl administreaz ă);
b) posesori-neproduc ători (cei care dispun de mijloace de produc ție utilizate de c ătre for ța
de munc ă angajat ă, proprietarii funciari care cedeaz ă arenda șului dreptul de a cultiva p ământul,
posesorii capitalului de împrumut ș.a.).
Sociogrupurile sunt ansambluri de indivizi care au cel pu țin o tr ăsătur ă obiectiv ă comun ă
și care genereaz ă interese și comportamente similare. Dup ă criteriul pozi ției fa ță de obiectul
propriet ății, sociogrupul apare ca entitate în cadrul coopera tivei, uniunii de cooperative și în
cadrul unei societ ăți pe ac țiuni.
Organiza țiile, ca subiect al propriet ății, se constituie și func ționeaz ă dup ă criterii
riguroase. La baza form ării organiza țiilor economice st ă procesul asocierii agen ților economici
na ționali și str ăini.
Organiza țiile interna ționale exprim ă participarea organiza țiilor și întreprinderilor dintr-o
țar ă la organiza țiile din sistemul O.N.U. sau la cele zonale.
Proprietatea ca raport social-economic se caracterizeaz ă prin:
a) apropierea sau însu șirea unui bun;
b) subiectul(titularul) propriet ății exercit ă toate atributele acesteia sau transmite, prin
voin ța sa, unele din aceste atribute altor persoane;
c) subiectul(titularul) propriet ății î și realizeaz ă atributele în interesul s ău.
Proprietatea cuprinde urm ătoarele atribute:
1) dreptul de dispozi ție al proprietarului asupra bunului aflat în proprietatea sa;
2) dreptul ei de posesie a acestuia;
3) dreptul de utilizare a obiectului propriet ății pe care îl are în posesiune organizând în
acest scop unirea factorilor materiali ai produc ției cu factorul uman;
4) dreptul de culegere a roadelor, a fructelor date de bunurile aflate în proprietate;
5) dreptul de gospod ărire, administrare și gestionare a obiectului propriet ății, atribut ce
cade în competen ța managerului.
Exercitarea atributelor propriet ății constituie monopolul proprietarului. Aceasta poa te
înstr ăina, total sau par țial – definitiv sau temporar, atributele propriet ății.
Înstr ăinarea total ă a atributelor propriet ății poate avea loc: a) pe baza unui echivalent
și în acest caz se nume ște act de vânzare-cump ărare a bunului; b) f ără echivalent, raportul
economic fiind de dona ție,de danie, de legat; c) când trecerea atributelor propriet ății se face
urma șilor legali, în urma decesului proprietarului, rapo rtul este de mo ștenire.
Înstr ăinarea separat ă și temporar ă a anumitor atribute ale propriet ății genereaz ă
raporturi economice de proprietate specifice: a) în chirierea, arenda și creditul (atunci când se
transmite atributul de utilizare pe diferite durate ); b) raporturi manageriale (când se transmite
atributul de conducere, administrare și gestiune): c) raporturi de uzufruct (atunci când se transmite
atributul de culegere a roadelor).
Dezvoltarea ulterioar ă a factorilor de produc ție, amplul proces al concentr ării, specializ ării
și integr ării produc ției au condus la conturarea urm ătoarelor forme de baz ă ale propriet ății în
epoca actual ă:
17
1) Proprietatea particular ă ocup ă locul central în sistemul propriet ății din ță rile
cu economie de pia ță . În cadrul propriet ății particulare se disting mai multe forme de
însu șire, posesiune și folosire a bunurilor. Mai întâi, exist ă proprietatea individual ă,
în cazul în care cel ce st ăpâne ște factorii de produc ție îi folose ște direct. Se manifest ă,
de asemenea, proprietatea privat ă atunci când un anume proprietar de ține factorii de
produc ție pe care îi utilizeaz ă cu lucr ători salaria ți nonproprietari.
2) Proprietatea particular ă asociativ ă. Poate s ă apar ă sub forma cooperativelor sau
societ ăților pe ac țiuni și cunoa ște o larg ă r ăspândire;
3) Proprietatea public ă (de stat) este prezent ă, în propor ții diferite, în toate ță rile lumii și
se caracterizeaz ă, prin aceea c ă bunurile, îndeosebi cele investi ționale se afl ă în
proprietatea organiza țiilor statale ca subiect de proprietate.
4) Proprietatea mixt ă exist ă, de asemenea, în toate ță rile lumii. Capitalurile unit ăților ce
fac parte din acest sector provin din particip ările unor persoane fizice, proprietari
individuali sau priva ți, ca și din cele ale unor persoane juridice, inclusiv din
participarea întreprinderilor și organiza țiilor publice.
Teme de autoevaluare
1. Sistemul economiei de pia ță este determinat de o serie întreag ă de caracteristici, care sunt
acestea?
2. Prezenta ți înstr ăinarea total ă și par țial ă a atributelor propriet ății.
3. Care sunt fornele de baz ă ale propriet ății ?
3. Banii în economia de pia ță
Banii, ca unul din instrumentele esen țiale ale economiei de pia ță , sunt implica ți în toate
fenomenele și procesele acesteia, cum ar fi: cererea și oferta de factori de produc ție, de bunuri și
servicii de consum, costurile de produc ție, pre țurile, formarea, distribuirea și utilizarea veniturilor
ș.a.
Indiferent de concep ția contemporan ă c ă ar fi utilizat ă pentru explicarea naturii (esen ței)
banilor, aceasta nu poate s ă nu eviden țieze tr ăsătura fundamental ă a banilor și anume:
calitatea lor de instrument general al economiei de schimb .
Din aceast ă caracteristic ă se desprind tr ăsăturile esen țiale care pun în eviden ță natura
banilor din economiile de pia ță contemporane. Acestea sunt:
1) banii sunt un instrument obiectiv-necesar, indispen sabil pentru societate:
2) natura banilor nu depinde de corpul material al ace stora, ci de func țiile sociale pe care le
îndeplinesc; ei sunt un instrument social al econom iei de schimb;
3) ra țiunea de a fi a banilor o constituie rolul lor de a facilita schimbul m ărfurilor și
derularea normal ă a fluxurilor economice;
4) realizarea rolului și func țiilor banilor are loc numai pe baza încrederii pe c are o au fa ță de
instrumentul monetar posesorii efectivi sau poten țiali ai banilor, încredere care se
manifest ă în cadrul comunit ății monetare( comunitate care poate fi na țiunea sau economia
mondial ă);
5) banii sau instrumentele monetare au: caracter nedet erminat, pentru c ă permit
transformarea lor în orice marf ă și achitarea oric ărei datorii; caracter general, pentru c ă
sunt accepta ți în orice moment și în orice loc al unei comunit ăți monetare; caracter
imediat, pentru c ă permit reglarea instantanee și definitiv ă a actelor de vânzare-cump ărare
a bunurilor și serviciilor, precum și stingerea unei datorii.
18
Func țiile banilor într-o economie de pia ță
Banii joac ă un rol important în orice economie de pia ță ; fluxul de bani poate fi asemuit cu
sângele care irig ă sistemul economic sau cu cel de-al treilea aspect important al vie ții economice-
dup ă capital și specializare; ei sunt etalonul de m ăsur ă al valorilor.
Rolul banilor în cadrul economiei de pia ță se concretizeaz ă în func țiile pe care ace știa le
îndeplinesc. În aceast ă problem ă se disting dou ă direc ții mari de cercetare, care, în esen ță , nu se
contrazic: teoria clasic ă a banilor și teoria contemporan ă.
Teoria clasic ă consider ă c ă banii îndeplinesc urm ătoarele func ții: m ăsur ă a valorii, mijloc
de circula ție, mijloc de plat ă, mijloc de acumulare și tezaurizare și func ția de bani universali.
Teoria contemporan ă a banilor pune accent:
a) pe func țiile de mijloc de schimb și mijloc de stimulare a activit ăților economice
(neoclasicii);
b) func țiile de instrument al circula ției m ărfurilor și mijloc de compara ție;
c) se consider ă c ă banii îndeplinesc dou ă func ții esen țiale: mijlocitor al schimburilor de
mărfuri și m ăsur ă a valorii.
Încercând o sintez ă a func țiilor îndeplinite de bani în cadrul economiilor de pia ță ,
acestea se concretizeaz ă în:
a) Banii ca instrument de m ăsur ă a activit ăților (ca m ăsur ă a valorii). Banii sunt o
unitate comun ă de calcul, un instrument universal de m ăsurare și comparare a utilit ății tuturor
mărfurilor. Utilitatea unui bun economic m ăsurat ă în bani sau raportul dintre o cantitate de
bani fa ță de o cantitate de m ărfuri (bunuri economice) poart ă numele de pre ț. Folosirea
banilor ca instrument universal de m ăsur ă a utilit ății bunurilor economice permite s ă se
determine, în fiecare moment, o scar ă general ă a pre țurilor și s ă se urm ăreasc ă evolu ția în
timp a acesteia.
b) Banii ca mijlocitor al schimburilor (mijloc de circ ula ție). Apari ția banilor ca un bun
economic intermediar separ ă cele dou ă opera ții care devin concomitente și succesive:
vânzarea (opera ția marf ă-bani) și cump ărarea (bani-marf ă). Mi șcarea de ansamblu
devine: marf ă (M) – bani (B) – marf ă (M).
c) Banii ca rezerv ă de valoare și mijloc de economisire. Banii constituie leg ătura dintre
trecutul, prezentul și viitorul valorilor economice; ei trebuie s ă asigure permanen ța valorilor
măsurabile. Bog ăția reprezentat ă printr-o anumit ă cantitate de bani, trebuie, în mod normal, s ă
fie aceea și, indiferent de momentul în care banii sunt folosi ți; de aceea, banii pot fi
economisi ți și acumula ți în vederea folosirii lor viitoare. Economisirea c onst ă în rezervele
băne ști ale popula ției, iar acumularea în rezervele b ăne ști ale agen ților economici
întreprinz ători.
d) Banii ca mijloc de plat ă. Dezvoltarea circula ției m ărfurilor a creat necesitatea vânz ării pe
credit și apari ția capitalului de împrumut, banii îndeplinind func ția de mijloc de plat ă. Ei sunt
utiliza ți pentru achitarea m ărfurilor cump ărate pe credit, restituirea împrumuturilor b ăne ști și a
dobânzii, achitarea impozitelor și taxelor, plata arenzii, salariilor, chiriilor etc .
e) Banii universali . Dezvoltarea schimbului interna țional a impus crearea unui instrument
adecvat, care s ă m ăsoare valoarea universal ă, s ă constituie un mijloc de plat ă universal,
un mijloc de cump ărare universal și o materializare absolut ă a avu ției na ționale, atunci
când trebuie transferat ă dintr-o țar ă în alta ( împrumuturi interna ționale, desp ăgubiri,
ajutoare interna ționale etc.)
Teoria economic ă contemporan ă a desprins o caracteristic ă esen țial ă a banilor :
lichiditatea. Aceasta este circumscris ă în fiecare func ție a banilor și const ă în calitatea
constant ă pe care o au banii de a fi oricând convertibili în bunuri sau servicii și de a
da posibilitatea alegerii din partea posesorilor lo r.
19
Banii sunt deci, "purt ători de alegere", în sensul c ă pe când bunurile au o destina ție
special ă care le confer ă o relativ ă rigiditate, banii nu au o destina ție special ă, nici o rigiditate;
ei pot fi destina ți pentru orice, activele b ăne ști fiind cu atât mai lichide cu cât sunt mai cert
realizabile într-un termen scurt și f ără pierderi.
Teme de autoevaluare
1. Care sunt tr ăsăturile esen țiale ce pun în eviden ță natura banilor dintr-o economie de pia ță ?
2. Care sunt func țiile îndeplinite de bani într-o economie de pia ță și care este caracteristica
esen țial ă a banilor.
3. Enun țați și descrie ți cele dou ă teorii despre bani?
CONCLUZII
Bunurile economice destinate consumului propriu se ob țin în cadrul activit ății economice
denumit ă economie natural ă.
Economia de schimb reprezint ă acea form ă social ă de desf ăș urare a activit ății economice
în care agen ții economici, în cea mai mare parte a lor, produc b unuri în vederea vânz ării, ob ținând
în locul lor altele, necesare satisfacerii trebuin țelor. Mecanismul economiei de schimb se bazeaz ă,
în mare m ăsur ă, pe categoriile și pârghiile produc ției de m ărfuri, pe legit ățile acesteia.
Produc ția de m ărfuri este acea form ă de organizare a economiei în care produsele sunt
create de c ătre diferi ți produc ători autonomi, fiecare dintre ei fiind spcializat î n confec ționarea
unui bun oarecare, astfel încât pentru satisfacerea nevoilor sociale este necesar ă vânzarea –
cump ărarea acestora care, în virtutatea acestui fapt, de vin m ărfuri. Existen ța poduc ției de
mărfuri este sus ținut ă de dou ă condi ții esen țiale: a) diviziunea social ă a muncii și
b)autonomia,independen- ța produc ătorilor.
Economia de pia ță reprezint ă acel mod de organizare și desf ăș urare a activit ății
economice în care raportul dintre cerere și ofert ă determin ă principiile de prioritate în
producerea bunurilor, metodelor de organizare și combinare a factorilor de produc ție și
categoriilor de persoane care au acces la aceste bu nuri prin mijlocirea pre țurilor.
Elementele principale care caracterizeaz ă sistemul economiei de pia ță sunt: proprietatea
privat ă, autonomia agen ților economici, concuren ța, pre țurile se stabilesc în mod liber,
existen ța unui cadru institu țional adecvat, statul democratic este prezent
Proprietatea, în general, poate fi definit ă ca o totalitate, un complex de rela ții
economice, politice și juridice dintre oameni în leg ătur ă cu bunurile, rela ții reglate de norme
istorice ște
Bunurile economice, ca obiecte și servicii, ca produse primare, secundare și finale, ca
bunuri de produc ție (prodfactori) și ca bunuri de consum personal (satisf ăcători) etc., în
totalitatea și marea lor varietate alc ătuiesc obiectul propriet ății.
Subiectul propriet ății îl constituie agen ții vie ții economico-sociale. Ace știa se manifest ă
ca indivizi(familii), în calitate de persoane fizic e, de cet ățeni, ca socio-grupuri și organiza ții (la
nivel na țional sau interna țional).
Proprietatea ca raport social-economic se caracterizeaz ă prin:
a) apropierea sau însu șirea unui bun;
b) subiectul(titularul) propriet ății exercit ă toate atributele acesteia sau transmite, prin
voin ța sa, unele din aceste atribute altor persoane;
20
c) subiectul(titularul) propriet ății î și realizeaz ă atributele în interesul s ău.
Proprietatea cuprinde urm ătoarele atribute:
1) dreptul de dispozi ție al proprietarului ;
2) dreptul ei de posesie a acestuia;
3) dreptul de utilizare a obiectului propriet ății ;
4) dreptul de culegere a roadelor, a fructelor ;
5) dreptul de gospod ărire, administrare și gestionare .
Înstr ăinarea total ă a atributelor propriet ății poate avea loc: a) pe baza unui echivalent și
în acest caz se nume ște act de vânzare-cump ărare a bunului; b) f ără echivalent, raportul economic
fiind de dona ție,de danie, de legat; c) când trecerea atributelor propriet ății se face urma șilor legali,
în urma decesului proprietarului, raportul este de mo ștenire.
Înstr ăinarea separat ă și temporar ă a anumitor atribute ale propriet ății genereaz ă
raporturi economice de proprietate specifice: a) în chirierea, arenda și creditul (atunci când se
transmite atributul de utilizare pe diferite durate ); b) raporturi manageriale (când se transmite
atributul de conducere, administrare și gestiune): c) raporturi de uzufruct (atunci când se transmite
atributul de culegere a roadelor).
Dezvoltarea ulterioar ă a factorilor de produc ție, amplul proces al concentr ării, specializ ării
și integr ării produc ției au condus la conturarea urm ătoarelor forme de baz ă ale propriet ății în
epoca actual ă: proprietatea particular ă, proprietatea particular ă asociativ ă, proprietatea
public ă (de stat), proprietatea mixt ă.
Tr ăsătura fundamental ă a banilor este: calitatea lor de instrument general al economiei de
schimb .
Din aceast ă caracteristic ă se desprind tr ăsăturile esen țiale care pun în eviden ță natura
banilor din economiile de pia ță contemporane:
1) banii sunt un instrument obiectiv-necesar, indispen sabil pentru societate:
2) banii sunt un instrument social al economiei de sch imb;
3) rolul lor de a facilita schimbul m ărfurilor și derularea normal ă a fluxurilor economice;
4) încrederea pe care o au fa ță de instrumentul monetar posesorii efectivi sau pot en țiali ai
banilor;
5) banii sau instrumentele monetare au.
Încercând o sintez ă a func țiilor îndeplinite de bani în cadrul economiilor de pia ță , acestea
se concretizeaz ă în:
a) banii ca instrument de m ăsur ă a activit ăților (ca m ăsur ă a valorii)
b) banii ca mijlocitor al schimburilor (mijloc de circ ula ție)
c) banii ca rezerv ă de valoare și mijloc de economisire
d) banii ca mijloc de plat ă
e) banii universali
Teoria economic ă contemporan ă a desprins o caracteristic ă esen țial ă a banilor :
lichiditatea. Aceasta este circumscris ă în fiecare func ție a banilor și const ă în calitatea
constant ă pe care o au banii de a fi oricând convertibili în bunuri sau servicii și de a da
posibilitatea alegerii din partea posesorilor lor.
TEST DE AUTOEVALUARE
1. Cum poate fi definit ă economia de schimb?
2. Ce raporturi economice genereaz ă înstr ăinarea total ă și par țial ă a atributelor
propriet ății?
21
3. Care din elementele de mai jos sunt caracteristice economiei naturale?
a. nevoile oamenilor sunt satisf ăcute pe calea schimbului;
b. scopul produc ției îl reprezenta schimbul;
c. trebuin țele fiec ăruia și ale întregii societ ăți sunt satisf ăcute prin consumul de
bunuri asigurate direct prin activit ățile economice proprii;
d. consumul atinge un nivel maxim;
e. randamente economice ridicate în utilizarea factori lor de produc ție.
4. Care sunt elementele definitorii ale economiei de s chimb?
a. bunurile se asigur ă direct prin activit ăți economice proprii;
b. accesul la bunurile economice are loc indirect, pri n intermediul schimbului;
c. este caracteristic ă societ ăților primitive;
d. rezultatele produc ției sunt proprietatea colectivit ății;
e. agen ții economici nu sunt specializa ți, produc toate bunurile necesare existen ței
unei familii.
5. Care din posibilit ățile de mai jos privind înf ăptuirea economiei de pia ță a fost
aleas ă de România:
a. preluarea unui model de dezvoltare elaborat și aplicat cu succes în una sau mai
multe ță ri ale lumii;
b. conceperea și adoptarea unei strategii proprii, cu totul origin ale;
c. adoptarea unui model de economie de pia ță realizat printr-o sintez ă a
experien țelor pozitive din mai multe ță ri europene;
d. adoptarea modelului economiei de pia ță specific ță rilor nordice;
e. adoptarea modelului economiei de pia ță specific ță rilor asiatice dezvoltate.
6. Care sunt condi țiile ce au favorizat apari ția și dezvoltarea economiei de schimb?
a. bel șugul de bunuri economice;
b. raritatea bunurilor economice;
c. autonomia, independen ța produc ătorului;
d. diviziunea social ă a muncii;
e. procurarea bunurilor economice direct din natur ă.
22
Modulul III
FACTORII DE PRODUC ȚIE
Unit ăți de înv ățare:
1. Caracterizarea general ă a factorilor de produc ție
2. Utilizarea factorilor de produc ție
3. Costurile de produc ție și eficien ța utiliz ării factorilor de produc ție
4. Veniturile factorilor de produc ție
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
1. Sandu Alexandra , Economie politic ă. Manual universitar pentru înv ăță mântul F.R. ,
Craiova, 2010;
2. Dragomir Lauren țiu , Microeconomie, manual universitar, Ed. Universitaria, Craiova,
2007;
3. Pîrvu Gheorghe, Gruescu Ramona , Microeconomie. Manual universitar , Ed. Sitech,
Craiova, 2007;
4. Microeconomie, Caiet de studiu , Craiova, Ed. Sitech;
5. Pîrvu Gheorghe, Sandu Alexandra, B ăbeanu Marin , Economie politic ă, Ed. Themis,
Craiova, 2007.
6. Tob ă Elena , Microeconomie- manual universitar, Ed. Universitaria, Craiova, 2008;
Obiectivele modulului
Caracterizarea general ă a factorilor de produc ție;
Cunoa șterea și caracterizarea celor patru grupe de factori: munc a, natura, capitalul și
neofactorii de produc ție;
Cunoa șterea și caracterizarea veniturilor aferente factorilor de produc ție: salariul, profitul,
dobânda și renta;
Analizarea avantajelor și dezavantajelor fiec ărei forme de venit.
1. Caracterizarea general ă a factorilor de produc ție
Factorii de produc ție reprezint ă poten țialul de resurse productive atrase în circuitul
economic. Cu alte cuvinte, resursele economice disp onibile și valorificabile, în
măsura în care sunt atrase și utilizate în activitatea economic ă devin factori de
producție. Deci factorii de produc ție reprezint ă acea parte a resurselor atrase și consumate în
producerea bunurilor economice.
23
Economiile moderne de ast ăzi, caracterizate prin folosirea unui num ăr tot mai mare și mai
diversificat de factori de produc ție, reprezint ă, în esen ță , sinteza ac țiunii a patru mari grupe de
factori: munca, natura, capitalul, neofactorii de produc ție.
1.1. Munca
Desf ăș urarea oric ărei activit ăți economice este de neconceput f ără prezen ța și interven ția
omului. Munca se manifest ă astfel ca factor de produc ție, iar popula ția ca resurs ă a muncii.
Prin munc ă se în țelege o activitate con știent ă, specific uman ă îndreptat ă spre un anumit
scop. Munca a fost și r ămâne factorul creativ, creator al produc ției sociale. Tendin țele
contemporane în evolu ția factorului munc ă pot fi puse în eviden ță prin analiza lui în
planurile cantitativ, structural și calitativ.
Sub raport cantitativ, munca trebuie analizat ă, în primul rând în leg ătur ă cu popula ția care
reprezint ă condi ția obligatorie a oric ărei economii și care se prezint ă într-o dubl ă ipostaz ă: ca
suport al factorului munc ă și ca destinatar al rezultatelor produc ției.
Dimensiunile popula ției la un moment dat, ca și modific ările ei în timp depind de
procesele demografice cum sunt natalitatea și mortalitatea.
Popula ția total ă reprezint ă num ărul de indivizi ce tr ăiesc pe acela și teritoriu na țional, la
un moment dat. Resursele de munc ă cuprind: popula ția ocupat ă, inclusiv cea cuprins ă în
gospod ăria casnic ă și persoanele în vârst ă de munc ă, dar care sunt în școli, în armat ă etc.
Popula ția în vârst ă de munc ă cuprinde totalitatea persoanelor în limitele legal e de vârst ă,
indiferent dac ă particip ă sau nu la vreo activitate în cadrul diviziunii soc iale a muncii. Dac ă
popula ția în vârst ă de munc ă este diminuat ă cu popula ția inapt ă de munc ă rezult ă popula ția apt ă
de munc ă. Popula ția activ ă cuprinde totalitatea persoanelor ocupate în proces ul muncii în
diferite activit ăți profesionale, inclusiv elevii, studen ții, precum și persoanele în curs de schimbare
a locului de munc ă. Popula ția ocupat ă este mai restrâns ă ca sfer ă de cuprindere fa ță de popula ția
activ ă, prin aceea c ă nu cuprinde elevii și studen ții, ca și persoanele în curs de schimbare a locului
de munc ă. Popula ția inactiv ă cuprinde totalitatea persoanelor care, indiferent de vârst ă, nu
particip ă la procesul muncii sociale, și sunt între ținute, de regul ă în aceast ă categorie se includ
copiii sub 16 ani, persoanele cu un anumit grad de invaliditate, pensionarii, b ătrânii peste limita
vârstei de munc ă etc.
Sub aspect structural resursele de munc ă trebuie analizate prin prisma distribu ției acestora
pe sectoare, domenii, ramuri și subramuri de activitate, pe profesiuni și zone.
Considerând agricultura, silvicultura și industria extractiv ă ca sector primar al economiei,
industria prelucr ătoare ca sector secundar și serviciile ca sector ter țiar, în condi țiile progresului
tehnico-știin țific contemporan, se manifest ă urm ătoarele modific ări structurale: se reduce
ponderea popula ției ocupate în sectorul primar, dup ă o cre ștere și stabilizare îndelungat ă a
ponderii popula ției ocupate în sectorul secundar, aceasta începe s ă scad ă și cre șterea continu ă a
popula ției ocupate în sectorul ter țiar.
Volumul de munc ă de care dispune o țar ă la un moment dat este influen țat în afar ă de cei
doi factori – cantitatea resurselor de munc ă și structura acestora, și de calitatea resurselor de
munc ă. A ceasta se reflect ă la nivelul preg ătirii resurselor de munc ă, în nivelul calific ării for ței de
munc ă și în existen ța preocup ării pentru ridicarea calific ării, pentru perfec ționare. Ridicarea
nivelului de calificare poten țeaz ă capacitatea de munc ă, a resurselor de munc ă existente în
societate, conduce la sporirea eficien ței muncii.
1.2. Pământul (natura)
Pământul sau factorul natural al produc ției se refer ă la toate resursele brute din natur ă
care pot fi folosite la producerea bunurilor și serviciilor. Astfel, solul, aurul, mineralele,
apa, lemnul brut din p ădure etc., toate intr ă în categoria acestor resurse denumite generic p ământ
24
sau factorul natural al produc ției.
Factorul natural se materializeaz ă deci în acele elemente care sunt oferite omului di rect de
către natur ă și sunt atrase pentru prima dat ă în circuitul economic.
O analiz ă de structur ă a factorului natural al produc ției relev ă existen ța a cel pu țin trei
categorii de resurse naturale: p ământul, resursele minerale și resursele de ap ă.
În agricultur ă și silvicultur ă, procesul de produc ție este legat de valorificarea unor însu șiri
ale pământului, specifice solului. P ământul este un factor de produc ție de neânlocuit și,
totodat ă, limitat ca întindere, care dispune îns ă de o mare capacitate de regenerare și de cre ștere a
randamentului s ău.
Investi țiile încorporate solului de-a lungul timpului, în l ucr ări de drenare, ameliorare,
ameliorare, iriga ții etc., duc la cre șterea valorii economice a fondului funciar, conducâ nd la ceea
ce în teoria economic ă este numit "p ământul capital".
Resursele minerale constituie o alt ă component ă esen țial ă a factorului natural al
produc ției, având un rol important în asigurarea bazei de materii prime și energie necesare
desf ăș ur ării întregii activit ăți economice. Resursele minerale sunt grupate, din g radul de
cunoa ștere a lor la un moment dat, în resurse certe și resurse ipotetice, dup ă posibilit ățile de
exploatare, ele se împart în resurse exploatabile e conomic cu tehnologiile actuale și, respectiv,
resurse neexploatabile economic la nivelul tehnolog iilor existente; dup ă con ținutul lor se
deosebesc resurse bogate și resurse s ărace în substan țe utile.
Poten țialul de resurse materiale este dinamic datorit ă trecerii din clasa resurselor
nedescoperite în cea a rezervelor identificate, ca urmare a activit ății de cercetare geologic ă.
Resursele de ap ă îndeplinesc o serie de func ții vitale și de neînlocuit pentru via ța
biologic ă, precum și pentru cea economic ă: consumul popula ției, agricultura, silvicultura,
piscicultura, industria etc. Superioritatea lor con st ă în faptul c ă ele nu se consum ă prin
întrebuin țare fiind regenerabile.
1.3. Capitalul
Capitalul reprezint ă unul din principalii factori de produc ție pe care se sprijin ă activitatea
economic ă.
În economie capitalul este acea sum ă de bani care nu se cheltuie ște efectiv, ci se
avanseaz ă în diferite procese economice de produc ție și de schimb cu scopul de a se ob ține
un excedent peste suma ini țial ă.
Capitalul investit în sfera produc ției de bunuri materiale și servicii îndepline ște func ții de
produc ție și reparti ție și îmbrac ă forma de capital productiv (real) și de capital nominal.
Capitalul productiv (real) reprezint ă ansamblul bunurilor reproductibile, rezultate ale
muncii trecute, utilizate în producerea de bunuri m ateriale sau servicii, în scopul ob ținerii unui
profit. Capitalul productiv se deosebe ște deci de capitalul sub form ă de bani (capitalul lichid) și de
ceilal ți factori de produc ție prin aceea c ă se încorporeaz ă în bunuri instrumentale care sunt folosite
pentru producerea altor bunuri și servicii: instala țiile și infrastructurile materiale, industriale,
agricole și comerciale, echipamente, instrumente și aparatul tehnic de produc ție, stocurile
materiale (materii prime, materiale, combustibili, semifabricate etc.)
Capitalul nominal nu are valoare real ă, de sine-st ătătoare și nu func ționeaz ă în produc ție,
ci constituie un titlu de proprietate asupra unor v alori reale și d ă dreptul de a însu și venit. În sens
juridic, capitalul nominal are o baz ă mai larg ă decât capitalul productiv, fiind constituit din to ate
elementele pozitive ale patrimoniului întreprinderi i (bunuri, bani, crean țe ș.a.).
Dup ă modul specific în care se consum ă, î și transmite valoarea și este înlocuit, capitalul
productiv se împarte în capital fix și capital circulant.
Capitalul fix reprezint ă acea parte a capitalului productiv care particip ă la procesul de
produc ție cu întreaga sa valoare de întrebuin țare, dar care se consum ă și î și transmite valoarea
25
bunurilor nou create nu dintr-o dat ă, ci în mod treptat, de-a lungul mai multor cicluri de produc ție.
Cea mai general ă structur ă a capitalului fix (în func ție de caracterul activ sau pasiv în cadrul
procesului de produc ție) este:
a) construc ții: cl ădiri și construc ții utilizate în industrie, agricultur ă, comer ț etc.;
b) echipamente de produc ție: utilaje și ma șini unelte; agregate și instala ții de lucru;
mecanisme și dispozitive de m ăsur ă și reglare; mijloace de transport.
Capitalul circulant reprezint ă acea parte a capitalului productiv care se consum ă în
întregime în fiecare ciclu de produc ție și î și transfer ă dintr-o dat ă și în întregime valoarea asupra
produselor create. Cuprinde: materii prime și materiale de baz ă, materiale auxiliare, semifabricate,
combustibili, energie etc.
Viteza de rota ție a capitalului reprezint ă timpul necesar pentru efectuarea unei rota ții
complete ( și se exprim ă în num ăr de zile), sau num ărul de rota ții pe care un capital oarecare le
efectueaz ă într-un an de zile. Asupra vitezei de rota ție exercit ă influen ță mai mul ți factori, între
care și structura capitalului utilizat, adic ă modul cum acesta se împarte pe diferite destina ții:
materii prime, materiale, combustibili, construc ții, echipamente de produc ție etc.
Introducerea rapid ă și continu ă a progresului tehnic în produc ție și sub impulsul revolu ției
știin țifico-tehnice, produce modific ări importante, cantitative și structurale asupra capitalului fix,
efectele acestora putând fi analizate pe baza urm ătoarelor procese: formarea brut ă a capitalului
fix; deprecierea sau uzura capitalului fix; gradul de înnoire și cel al scoaterii din func țiune a
capitalului fix etc.
Scoaterea din func țiune a capitalului fix este rezultatul deprecierii acestuia datorit ă
uzurii fizice și morale.
Prin uzura fizic ă a capitalului fix se în țelege pierderea treptat ă a propriet ăților lui
tehnice de exploatare ca urmare a folosirii product ive și a ac țiunii factorilor naturali. Uzura fizic ă
a capitalului fix duce la pierderea treptat ă a valorii bunurilor respective, al c ăror echivalent se
include în costul de produc ție al bunurilor fabricate cu ajutorul lor sub forma amortiz ării.
Recuperarea acesteia are loc prin pre țul de vânzare, permi țând constituirea fondului de amortizare,
cu ajutorul c ăruia va fi posibil ă înlocuirea capitalului fix uzat și scos din func țiune.
Capitalul fix se depreciaz ă și ca urmare a uzurii morale. Baza material ă a uzurii morale o
constituie progresul tehnic înso țit de cre șterea productivit ății muncii și a capitalului
(randamentului capitalului fix).
Uzura moral ă capitalului fix mai este numit ă în lit eratura de specialitate și uzura
involuntar ă, respectiv acele pierderi involuntare pe care le înr egistreaz ă capitalul fix din motive
independente de întreprinz ător. Pentru delimitarea acestei forme de uzur ă moral ă se folose ște în
literatura economic ă no țiunea de "cost suplimentar", adic ă surplusul uzurii ce se sconteaz ă a se
înregistra peste costul de întrebuin țare (amortizarea capitalului fix) datorat uzurii no rmale a
acestuia în procesul de produc ție.
1.4. Neofactorii de produc ție
Evolu țiile contemporane au condus la formularea unei teor ii a neofactorilor de
produc ție. Delimitarea dintre factorii de produc ție clasici și neofactori decurge din
considerente legate de natura lor intrinsec ă, dar și în modul specific de ac țiune și de gestionare a
factorilor din fiecare categorie. Astfel, dac ă factorii de poduc ție clasici – munca, natura, capitalul –
au la baz ă resurse din categoria celor vizibile și cuantificabile, care pot fi gestionate, neofactor ii,
respectiv abilitatea întreprinz ătorului, tehnologiile, inova ția etc., î și au originea în resurse din
categoria celor invizibile, ceea ce face ca exercit area propriet ății asupra lor s ă implice modalit ăți
noi de cuantificare și gestionare.
Tehnologiile reprezint ă procedee de combinare și transformare a factorilor de produc ție în
rezultate ale produc ției, prin aplicarea unor reguli specifice. Ele au r olul de a defini natura și
26
succesiunea fazelor pocesului de produc ție care asigur ă transformarea resurselor primare în bunuri
economice. Fiind resurse poten țial utilizabile, tehnologiile la un moment dat form eaz ă "stocul de
tehnologii", concretizat în brevete de inven ții, licen țe, proiecte de produse și instala ții, machete,
prototipuri, spcifica ții de execu ție a unor opera ții, sisteme de asigurare a calit ății, programe
informatice pentru asistarea produc ției pe calculator.
Informa ția face și ea parte din categoria neofactorilor și îndepline ște roluri multiple în
produc ție. Ea este stocat ă pe supor ți materiali (hârtie, film, discuri, benzi magnetice , circuite
integrate etc.) și este introdus ă în procesele de produc ție sub forme variate, precum: fi șe tehnice,
desene de execu ție, norme de consum și de produc ție, instruc țiuni de lucru și de protec ție a
muncii, documenta ții de investi ții, inova ții și ra ționaliz ări, know-how etc., toate acestea
constituind bunuri informa ționale.
Abilitatea întreprinz ătorului reprezint ă un neofactor de produc ție în cadrul sistemelor
economice bazate pe concuren ță și liber ă ini țiativ ă. Întreprinz ătorul gestioneaz ă, f ăcând uz de
propriile-i abilit ăți, ansamblul factorilor de produc ție, realizeaz ă alegerea factorilor adecva ți
scopului propus, realizeaz ă combinarea și utilizarea lor corespunz ătoare.
Teme de autoevaluare
1. Defini ți no țiunea de factori de produc ție.
2. Prezenta ți ce reprezint ă uzura fizic ă și moral ă a capitalului fix.
3. Delimita ți factorii de produc ție clasici de neofactori .
2. Utilizarea factorilor de produc ție
2.1. Întreprinderea
Agent economic de importan ță vital ă în cadrul economiei na ționale, verig ă de baz ă a
acesteia, întreprinderea constituie entitatea organ izatoric ă în care se produc bunuri și servicii.
Tr ăsăturile întreprinderii
Pornind de la acest aspect, putem considera c ă întreprinderea se caracterizeaz ă prin
urm ătoarele tr ăsături:
1. o organiza ție social ă cuprinzând un ansamblu de activit ăți umane, care au o finalitate
bine determinat ă și care dau via ță tuturor elementelor tehnice, tehnologice și de alt ă
natur ă pe care le întâlnim în cadrul acesteia.
2. un organ tehnico-productiv, care î și g ăse ște expresia în specificul activit ăților
productive și al tehnologiilor folosite, în dependen ța tehnologic ă dinte elementele
structurale etc.
3. un organism economic, care ni se dezv ăluie prin ansamblul activit ăților ce au loc în
întreprindere de gestionare a patrimoniului propriu .
2.2. Crearea noilor întreprinderi
Crearea noilor întreprinderi reprezint ă un proces complex care reune ște dou ă etape:
preg ătirea procesului de creare și procesul propriu-zis de creare.
În etapa de preg ătire a procesului de creare a întreprinderii, între prinz ătorul (o persoan ă
sau un grup de persoane) efectueaz ă o serie de analize și studii. În acest sens, abordeaz ă
27
urm ătoarele aspecte: produsul, pia ța, raporturile produs-pia ță , obiectivele comerciale,
mijloacele necesare, forma juridic ă și situa ția financiar ă.
Dac ă obiectivul de activitate al viitoarei întreprinder i va fi un produs nou sau îmbun ătățit
este necesar s ă fie definit foarte precis în ce const ă, cum func ționeaz ă, care este utilitatea lui și
unde poate fi folosit.
Studiul de pia ță poate fi realizat de însu și întreprinz ătorul respectiv sau de o firm ă
specializat ă de marketing.
Dup ă ce s-a stabilit produsul și segmentul de pia ță se va realiza un test (se analizeaz ă
raporturile produs-pia ță ) pe un e șantion reprezentativ de clien ți poten țiali.
Cunoscând rela ția pie ței la produs, activitatea concuren ței, se procedeaz ă la stabilirea
obiectivelor comerciale referitoare la: cifra de afaceri, pre țul practicat și partea de pia ță care se
dore ște s ă se de țin ă.
Etapa de preg ătire a procesului de creare a întreprinderii urm ăre ște și stabilirea mijloacelor
necesare: terenuri, imobile, mijloace de transport și resurse umane.
În ceea ce prive ște forma juridic ă aceasta depinde de forma de proprietate, de import an ța
întreprinderii care se înfiin țeaz ă și de dezvoltarea prev ăzut ă.
Analiza financiar ă are ca obiectiv asigurarea c ă din acest punct de vedere proiectul de
înfiin țare al întreprinderii este realizabil.
Procesul propriu-zis de creare a unei întreprinderi presupune, în principal, real izarea a
trei opera țiuni: întocmirea formalit ăților necesare înfiin ță rii; punerea în oper ă a resurselor
materiale și umane; organizarea intern ă a întreprinderii.
Întocmirea formalit ăților necesare înfiin ță rii sunt de natur ă juridic ă, social ă și fiscal ă.
Formalit ățile de natur ă juridic ă constau în respectarea unor condi ții de fond și de
form ă.
Condi țiile de fond precizeaz ă cerin țele asocierii persoanelor, cum sunt:
– num ărul și calitatea participan ților care se asociaz ă: în țara noastr ă, crearea unei societ ăți pe
ac țiuni este posibil ă dac ă se asociaz ă cel pu țin cinci persoane; în alte state, dreptul lor na țional
impune limita maxim ă a asocia ților;
– consim ță mântul și capacitatea de a contracta indic ă normele juridice care trebuie respectate
pentru ca asocierea s ă fie valabil ă (consim ță mântul liber, f ără teroare și violen ță , asocierea s ă nu
fie contrar ă legii etc.);
– aportul asocia ților se refer ă la natura acestuia: aport financiar (contribu ția b ăneasc ă pe care
asocia ții se oblig ă s ă o realizeze la patrimoniul societ ății); aportul în natur ă (imobile, utilaje,
ma șini, m ărfuri etc.); aport în drepturi de proprietate indus trial ă (brevete de inven ții, m ărci de
fabric ă, know-how);
– participarea asocia ților la profit și pierderi fixeaz ă cotele de profit și pierderi ce revin asocia ților.
Pentru ca întreprinderea s ă se poat ă înfiin ța trebuie s ă se îndeplineasc ă și anumite condi ții
de form ă:
– redactarea și semnarea cererii de acord/contractului de asocier e;
– redactarea și semnarea statutului;
– întocmirea formelor de publicitate (publicarea an un țului de înfiin țare în Monitorul
Oficial, prezentarea documentelor la Judec ătorie în vederea ob ținerii avizului de
onorabilitate, înmatriculare în Registrul Comer țului).
Formalit ățile de natur ă social ă se refer ă la declararea înfiin ță rii întreprinderii la
Ministerul Muncii, aderarea la asigur ările sociale.
Din punct de vedere fiscal , întreprinderea înfiin țat ă trebuie s ă achizi ționeze documente
fiscale și s ă i se fixeze impozitul de c ătre organele în drept.
Punerea în oper ă a resurselor materiale și umane constau în amenajarea terenurilor și
construc țiilor, instalarea ma șinilor și utilajelor, constituirea stocurilor de materii pr ime, recrutarea
personalului.
28
Organizarea intern ă a întreprinderii se refer ă la stabilirea structurii organizatorice,
proiectarea sistemului informa țional, elaborarea unui regulament de ordine interio ar ă etc.
2.3. Fuziunea, dizolvarea și lichidarea întreprinderii
Fuziunea reprezint ă o form ă de reorganizare a activit ății economice a întreprinderii care
se caracterizeaz ă în apari ția altei persoane juridice sau în men ținerea persoanelor juridice
existente dar în dimensiuni și structuri organizatorice noi.
Fuziunea se poate realiza printr-un proces de "top ire" a dou ă sau mai multe întreprinderi
într-o nou ă întreprindere. În acest caz, pe de o parte, dispar persoanele juridice antrenate în
procesul de fuziune și, pe de alt ă parte, apare o nou ă persoan ă juridic ă.
Fuziunea se mai poate produce și prin absorb ție , care poate fi integral ă sau par țial ă;
absorb ția integral ă const ă în aceea c ă o persoan ă juridic ă preia în totalitate drepturile și obliga țiile
altei persoane juridice, iar absorb ția par țial ă când o persoan ă juridic ă preia o parte a drepturilor și
obliga țiilor altei persoane juridice, ambele persoane juri dice continuând s ă subziste, dar în
dimensiuni și structuri organizatorice noi.
Fuziunea este un poces complex determinat de numeroase cauze, între care:
– apari ția unor produse care se fabric ă pe baza unor noi tehnologii;
– specula ții la burs ă;
– concentrarea ac țiunilor mai multor întreprinderi în mâna unui grup financiar.
Fuziunea trebuie s ă fie hot ărât ă de fiecare întreprindere în parte, cu formalit ățile de
publicitate. Bilan țul, întocmit cu ocazia fuziunii începe dup ă trecerea a trei luni de la ziua
public ării în Monitorul Oficial.
Dizolvarea constituie o etap ă premerg ătoare lichid ării și se caracterizeaz ă prin stingerea
unor drepturi și obliga ții ale întreprinderii ca urmare a rezilierii contra ctului sau a apari ției unor
cauze independene de voin ța asocia ților.
Cauze comune ale dizolv ării întreprinderilor sunt, în principal, urm ătoarele:
– trecerea timpului stabilit pentru durata întrepr inderii;
– îndeplinirea sau imposibilitatea realiz ării obiectului de activitate;
– hot ărârea adun ării gnerale extraordinare a ac ționarilor;
– falimentul;
– hot ărârea instan ței judec ătore ști.
Dizolvarea întreprinderii, cu excep ția dizolv ării de drept, trebuie înscris ă în registrul
Comer țului și publicat ă în Monitorul Oficial. Dizolvarea întreprinderii ar e efect numai dup ă
trecerea a 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. De la aceast ă dat ă, întreprinderea intr ă
în etapa de lichidare.
Lichidarea întreprinderii se refer ă la ansamblul opera țiilor necesare termin ării afacerilor
angajate, transform ării în numerar a activului, lichid ării pasivului și partaj ării valorilor r ămase.
Pentru realizarea acestor opera ții, întreprinderea î și p ăstreaz ă personalitatea juridic ă. Aceasta
înceteaz ă odat ă cu efectuarea ultimei opera ții de lichidare.
Pentru lichidarea unei întreprinderi se numesc mai mul ți lichidatori. Lichidatorii au
acelea și r ăspunderi ca și administratorii, sunt datori ca dup ă intrarea în func ție să efectueze,
împreun ă cu administratorii, un inventar și s ă încheie bilan țul. Pe baza bilan țului se va constata
situa ția exact ă a activului și pasivului. Lichidatorii semneaz ă bilan țul și sunt obliga ți s ă
consemneze într-un registru toate opera țiile lichidării. Lichidatorii î și îndeplinesc mandatul sub
controlul cenzorilor.
Dup ă terminarea lichid ării, lichidatorii trebuie s ă cear ă radierea întreprinderii din Registrul
Comer țului.
2.4. Criterii de clasificare a întreprinderilor
29
Analiza structurii economiei unei ță ri impun clasificarea întreprinderilor dup ă anumite
criterii:
– dup ă forma juridic ă
– dup ă dimensiune
– dup ă apartenen ța la un sector de activitate
– apartenen ța na țional ă a întreprinderii.
Forma juridic ă permite diferen țierea întreprinderii în raport de forma de propriet ate, de
autonomia managerial ă, precum și de modalit ățile de func ționare stipulate în statut.
I. Întreprinderea public ă este aceea în care puterile publice reprezentate pr in stat au
colectivit ăți publice, de țin proprietatea asupra patrimoniului. Puterile publ ice exercit ă, în
totalitate sau par țial, func ția de întreprinz ător.
Ansamblul întreprinderilor publice formeaz ă sectorul public. Întreprinderile publice, dup ă
modul de înf ăptuire a autonomiei manageriale, pot fi:
1) întreprinderi semipublice;
2) întreprinderi publice propriu-zise
3) întreprinderea semipublic ă – în care puterile publice au o contribu ție par țial ă la
finan țarea activit ății și în consecin ță , participarea lor la conducere și control este
limitat ă. Întreprinderile semipublice, dup ă modalit ățile de func ționare stipulate în
statut (forma juridic ă propriu-zis ă), pot fi:
– întreprinderi în concesiune;
– întreprinderi cu proprietate mixt ă.
II. Întreprinderea privat ă este o unitate economic ă și social ă al c ărui patrimoniu apar ține
unei singure persoane sau unui grup de persoane, ce ea ce le îndrept ățește s ă aib ă
independen ță în orientarea și administrarea patrimoniului. În economia de pia ță ,
întreprinderile private se prezint ă sub dou ă forme:
1) întreprinderi cu proprietate individual ă
2) întreprinderi societare
1) Întreprinderea cu proprietate individual ă este aceea în care un singur proprietar
înfiin țeaz ă, organizeaz ă și conduce activitatea; personalitatea juridic ă a întreprinderii se
confund ă cu cea a întreprinz ătorului, a proprietarului fondator. Întreprinderea cu
proprietate individual ă poate fi:
a) întreprinderea familial ă se caracterizeaz ă prin aceea c ă patrimoniul apar ține
membrilor unei familii care sunt numai proprietari, sau, cel mai frecvent, sunt
coproprietari și lucr ători.
b) întreprinderea cooperatist ă se caracterizeaz ă prin faptul c ă patrimoniul apar ține
membrilor un coproprietari, ce se asociaz ă în condi ții egale, care anterior desf ăș urau
activit ăți similare dar în calitate de miciproduc ători sau comercian ți individuali.
2) Întreprinderea societar ă prezint ă caracteristic ă esen țial ă "asocierea", principalul element
al asocierii reprezentându-l "capitalul". Întreprin derile societare pot fi organizate sub
urm ătoarele forme:
a) societatea de persoane const ă în asocierea mai multor
persoane cu capitalurile lor cu scopul desf ăș ur ării unei activit ăți de dimensiuni
modeste care, frecvent, se limiteaz ă la o afacere familial ă.
b) societatea în nume colectiv este o societate comercial ă
constituit ă prin asociere pe baz ă de încredere reciproc ă a unor parteneri cunoscu ți
între ei, care aduc aporturi patrimoniale, fiecare asociat particip ă personal la
activit ăți îndeplinind un rol în cadrul societ ății.
30
c) societatea de capitaluri este o societate pe ac țiuni și are drept caracteristic ă
definitorie împ ărțirea patrimoniului într-un num ăr de p ărți denumite ac țiuni.
Ac țiunile pot fi nominative sau la purt ător.
d) societatea intermediar ă este o combina ție, dar de dimensiune medie, între
societatea de persoane și societatea de capitaluri. Acest tip de societate poate
prezenta urm ătoarele variante:
– societatea în comandit ă simpl ă și pe ac țiuni;
– societatea cu r ăspundere limitat ă;
– societatea cu capital variabil.
Gruparea întreprinderilor dup ă dimensiune
Dimensiunea întreprinderii poate fi apreciat ă prin prisma m ărimii factorilor de
produc ție sau prin cea a volumului vânz ărilor.
Dimensiunea întreprinderii se apreciaz ă cu ajutorul urm ătorilor indicatori: num ărul de
salaria ți, capitalul și cifra de afaceri.
A. Num ărul de salaria ți este un indicator cu caracter universal, deoarece c onstituie o
variabil ă nesupus ă fluctua țiilor monetare, faciliteaz ă compara ții în timp și între ță ri.
Se apreciaz ă c ă dimensiunea întreprinderilor se determin ă pe baza num ărului de salaria ți și
în acest sens se adopt ă urm ătoarele grupe:
– întreprinderi mici cu cel pu țin 10 salaria ți;
– întreprinderi mijlocii între 10 – 500 salaria ți;
– întreprinderi mari cu peste 500 salaria ți;
B. Capitalul exprimat prin capitalul financiar real și capitalul fix (tehnic), este utilizat
pentru aprecierea dimensiunii întreprinderii.
C. Cifra de afaceri reprezint ă valoarea vânz ărilor într-o perioad ă de timp, ofer ă avantajul
combin ării factorilor de produc ție, dar și dezavantajul deform ării dimensiunii reale a
întreprinderii datorit ă nivelului pre țurilor de vânzare.
Al ături de întreprinderile mici și mijlocii, într-o economie de pia ță modern ă, exist ă
grupuri de întreprinderi.
Grupurile de întreprinderi sunt adesea constituite sub forma societ ăților de holding. O
societate de holding are ca func ție principal ă de ținerea de participa ții financiare în alte
întreprinderi cu scopul de a le controla activitate a, f ără s ă-și asume func ția de exploata ție. Deci,
holdingul are voca ție pur financiar ă urm ărind valorificarea capitalului investit. În compone n ța
unei societ ăți de holding intr ă:
• societate mam ă
• una sau mai multe societ ăți filiale;
• una sau mai multe societ ăți subfiliale;
• una sau mai multe participa ții;
• una sau mai multe societ ăți aliate.
Teme de autoevaluare
1. Care sunt formalit ățile de natur ă juridic ă necesare pentru creearea de noi întreprinderi?
2. Ce reprezint ă fuziunea întreprinderii și cum se poate realiza?
3. Care sunt cauzele ce determin ă fuziunea și dizolvarea întreprinderii?
31
32
3. Costurile de produc ție și eficien ța utiliz ării factorilor de produc ție
Pia ța trimite semnale c ătre produc ător nu numai în leg ătur ă cu pre țurile factorilor de
produc ție, ci în privin ța pre țului la care s-ar putea vinde bunurile pe care aces ta le produce.
Cunoa șterea cât mai exact ă a corela ției dintre cheltuielile f ăcute pentru producerea unui bun și
pre țul de vânzare al acestuia constituie una din condi țiile fundamentale ale managementului
întreprinderii.
3.1. No țiunea de costuri de produc ție
Factorii de produc ție necesit ă producerii unui bun economic, în cantit ăți determinate, sunt
cump ăra ți de pe pia ță , fiecare dintre ei având un anumit pre ț. Pentru întreprindere, consumul de
factori de produc ție înseamn ă cheltuieli de producere și comercializare a bunurilor.
Din punct de vedere tehnic și economic, fiecare factor de produc ție cunoa ște anumite
particularit ăți în procesul de consum productiv. Astfel :
a. consumul factorului munc ă nu se reg ăse ște sub form ă fizic ă în noul produs, ci numai
valoric, respectiv, expresia b ăneasc ă a contribu ției lucr ătorilor (cheltuielile cu retribu ția).
b. consumul de capital fizic (real) cuprinde consu mul de capital fix și de capital circulant.
Capitalul fix nu se reg ăse ște fizic în noul produs, dar valoarea lui se transm ite treptat asupra
produselor create prin cotele de amortizare. Capita lul circulant se reg ăse ște atât fizic (în cea mai
mare parte a sa), cât și valoric în noul produs, el î și transmite dintr-o dat ă valoarea asupra noului
produs, în cadrul unui singur ciclu de produc ție.
c. utilizarea p ământului se reg ăse ște numai din punct de vedere valoric în noul produs , prin
plata arenzii, a închirierii, a concesion ării.
d. consumul de tehnologie, informa ție, cunoa ștere și abilitatea întreprinz ătorului implic ă,
de asemenea cheltuieli, care se transmit în procesu l de produc ție asupra rezultatelor întreprinderii.
Cunoa șterea cât mai exact ă a cheltuielilor ocazionate de producerea și distribuirea fiec ărui
bun economic, în corela ție cu pre țul de vânzare al acestuia conduce la no țiunea de cost de
produc ție sau pre ț de cost sau cimplu cost.
Costul de produc ție sau pre țul de cost reprezint ă ceea ce pl ăte ște sau ceea ce îl cost ă pe
produc ător crearea unui bun destinat pie ței. Exist ă mai multe defini ții ale costului de produc ție,
care exprim ă aceea și esen ță . Astfel:
• Costul de produc ție reprezint ă expresia b ăneasc ă a consumului de
factori de produc ție utiliza ți pentru producerea și vânzarea unui anumit bun
economic;
• Costul de produc ție reprezint ă efortul economic integral f ăcut de
întreprindere pentru producerea și comercializarea unui bun;
• Costul de produc ție este acea parte a pre țului de vânzare al unui bun
economic, care compenseaz ă cheltuielile suportate de firm ă pentru
producerea și vânzarea unui bun.
Comparând costul unui bun cu pre țul de vânzare al acestuia rezult ă c ă:
a. dac ă cheltuielile (costurile) sunt egale cu pre țul, profitul este nul;
b. dac ă cheltuielile sunt mai mari decât pre țul, întreprinderea înregistreaz ă pierderi;
c. dac ă pre țul de vânzare este mai mare decât costul, întreprin derea încaseaz ă profit, acesta
fiind cu atât mai mare cu cât este mai mare diferen ța dintre pre ț și cost. Din acest
punct de vedere, costul de produc ție se manifest ă ca un indicator sintetic al calit ății
activit ății economice desf ăș urate de întreprindere.
Dou ă aspecte sunt esen țiale în analiza economic ă a costurilor de produc ție:
structura și nivelul.
33
Structura costurilor reliefeaz ă elementele componente ale costurilor, ponderea pe care
o de ține fiecare element în totalul costurilor, precum șI tendin țele care se manifest ă în
evolu ția fiec ărui element al cheltuielilor ce alc ătuiesc costurile de produc ție. Structura
cu caracter general a costurilor cuprinde:
a. costurile materiale sau cheltuielile cu factorii materiali ai produc ției (materii prime,
materiale, energie, combustibili, utilaje, agregate ș.a.);
b. costurile for ței de munc ă reflectate în cheltuielile cu salariile;
c. cheltuieli de regie (iluminat, înc ălzit, chirii, transporturi etc.);
d. cheltuielile cu prevenirea și înl ăturarea polu ării mediului natural de via ță , care se
„ internalizeaz ă„ tot mai mult și devin obliga ții ale întreprinderii.
Din însumarea m ărimii absolute a elementelor de costuri rezult ă nivelul costurilor .
Principalele tipuri de costuri utilizate în teoria și practica economic ă sunt: costul global,
costul marginal și costul mediu.
A. Costul global cuprinde ansamblul cheltuielilor ce revin unui volu m dat al
produc ției. Acesta se poate determina pentru întreaga prod uc ție a întreprinderii și pe
fiecare sortiment sau pe sortimentele principale. Î n cadrul s ău, în mod obi șnuit se
disting:
1. Costurile fixe cuprind acele cheltuieli ce sunt independente în ra port cu volumul
produc ției sau toate cheltuielile ce trebuie suportate de întreprindere,
indiferent de volumul produc ției, chiar și în condi țiile în care produc ția ar fi
zero.
2. Costurile variabile (CV) reprezint ă acele cheltuieli care se schimb ă în raport cu
cantitatea de produse ob ținute de întreprindere.
3. Costurile totale (CT) reprezint ă suma ansamblului costurilor fixe și variabile ale
întregii produc ții.
B. Costul marginal (Cmg) se define ște ca fiind cre șterea costului total determinat ă de
cre șterea produc ției cu o unitate.
C. Costurile medii sau unitare sunt costurile totale calculate ca medie pe unitate a de
produs. Reluând tipurile costurilor globale, distin gem trei tipuri de costurii medii:
1. Costul fix mediu (Cfm) reprezint ă costul fix suportat de fiecare unitate de
produs. Se calculeaz ă ca raport între costul fix al produc ției totale și volumul
produc ției totale.
2. Costul variabil mediu (cvm) este costul variabil suportat de fiecare unitate de
produs și se calculeaz ă ca raport între costul variabil al întregii produc ții și volumul
produc ției totale.
3. Costul total mediu (ctm) se define ște ca fiind costul total suportat de fiecare
unitate de produs, deci, se calculeaz ă ca raport între costul total al întregii produc ții
și volumul produc ției.
Reducerea costului de produc ție necesit ă anumite ac țiuni concrete și anume:
1. Utilizarea cu eficien ță sporit ă a factorului material al produc ției, în acest sens
impunându-se:
a) mic șorarea consumurilor specifice;
b) recuperarea și valorificarea materialelor refolosibile, adic ă reducerea
în sfera produc ției a tuturor resurselor reutilizabile;
c) cre șterea eficien ței utiliz ării capitalului fix;
34
2. Cre șterea eficien ței utiliz ării factorului munc ă sau cre șterea productivit ății muncii
prin respectarea corela ției dintre cre șterea productivit ății muncii și cre șterea salariului
mediu nominal.
3. Reducerea cheltuielilor de regie și a cheltuielilor administrativ-gospod ăre ști .
3.2. Eficien ța utiliz ării factorilor de produc ție
Eficien ța reprezint ă o caracteristic ă general ă a activit ății umane și se exprim ă ca un raport
între rezultatul activit ății și efortul depus pentru ob ținerea acestui rezultat, efort exprimat
prin cantitatea de factori de produc ție utiliza ți.
Eficien ța se exprim ă:
a) În primul rând, prin indicatorul denumit randamentul factorilor de produc ție utiliza ți. Acest
raport exprim ă valoarea produc ției ob ținut ă la o unitate de factori de produc ție utiliza ți.
b) În al doilea rând, eficien ța economic ă se poate exprima și sub forma consumului specific de
factori de produc ție. Acest raport exprim ă eforturile (consumul de factori) ce revin la o
unitate de produc ție sau de venit.
c) În al treilea rând, eficien ța economic ă poate fi exprimat ă și sub forma randamentului
capitalului.
d) În al patrulea rând, eficien ța economic ă poate fi exprimat ă și sub forma profitabilit ății
(rentabilit ății) produc ției sau întreprinderii. Profitabilitatea exprim ă capacitatea întreprinderii
de a aduce profit și se exprim ă prin intermediul ratei profitului.
e) Un alt indicator de baz ă al eficien ței îl reprezint ă productivitatea factorilor de produc ție care
se determin ă prin raportul dintre rezultatele ob ținute și eforturile depuse.
În acest sens, productivitatea se poate determina ca:
– productivitate par țial ă a fiec ărui factor de produc ție consumat, considerându-se c ă acesta
se afl ă la originea produc ției, determinându-se productivitatea muncii, produc tivitatea
capitalului, productivitatea p ământului;
– productivitatea global ă reprezentând expresia combin ării și consum ării tuturor factorilor de
produc ție, m ăsoar ă performan ța, eficacitatea, ansamblului acestora;
– productivitatea marginal ă, exprimând suplimentul de produc ție ob ținut cu ultima unitate
utilizat ă dintr-un factor de produc ție, ceilal ți r ămânând constan ți.
Teme de autoevaluare
1. Ce reprezint ă costul variabil de produc ție?
2. Defini ți costul de produc ție și preciza ți ce rezult ă din compararea costului unui bun cu
pre țul de vânzare al acestuia.
3. Cum se poate determina productivitatea ?
4. Veniturile factorilor de produc ție
4.1. Salariul
35
Desf ăș urarea activit ăților economice necesit ă prezen ța, al ături de ceilal ți factori de produc ție a
factorului munc ă. Venitul ce se cuvine factorului munc ă datorit ă particip ării la activitatea
economic ă îmbrac ă forma de salariu.
Pe lâng ă salariul individual sau personal s-au mai constitu it salariul colectiv, salariul social
și salariul familial.
Salariul colectiv este atribuit în mod global tuturor salaria ților unei întreprinderi, ca
participare la rezultatele acesteia (la profit) sau prin diferite facilit ăți. Participarea se poate
organiza în mai multe forme: direct ă la profit (cot ă parte din profitul întreprinderii) ca un
supliment mai mult sau mai pu țin substan țial la salariu, diferen țiat pe meserii, cantitatea și
calitatea muncii depuse; prin intermediul ac țiunilor cump ărate de salaria ți de la întreprinderea
unde lucreaz ă, al sumelor cu care particip ă la dezvoltarea întreprinderii devenind coproprieta ri.
Salariul social reprezint ă acea parte din venitul na țional, prin care societatea, în ansamblul
său, intervine pentru a spori veniturile unor categor ii de salaria ți sau numai ale unui grup din
cadrul acestora ce se confrunt ă cu riscuri mari, cum sunt accidentele de munc ă, bolile
profesionale, șomajul etc.
Salariul familial se constituie sub forma aloca țiilor de stat pentru copii, prime și sporuri
pentru na șteri etc.
Caracterul complex al naturii salariului deriv ă, de asemenea, din substan ța sa care este
relevat ă atât de salariul nominal cât și de cel real. Salariul nominal reprezint ă cantitatea de bani
pe care salariatul o prime ște de la unitatea în care lucreaz ă ca pre ț al serviciilor sale. Salariul real
este cantitatea de bunuri și servicii care poate fi cump ărat ă, la un moment dat, cu salariul nominal.
Salariul este în func ție atât de m ărimea salariului nominal, cu care este direct propo r țional, cât și
de nivelul pre țurilor care variaz ă de la o perioad ă la alta, cu care se afl ă în raport invers
propor țional.
Formele de salarizare
Formele de salarizare sunt modalit ăți prin care se determin ă m ărimea și dinamica
salariilor individuale indiferent sub ce form ă ar fi pl ătite.
Pe parcursul evolu ției sale, salariul a cunoscut diverse forme de plat ă. În esen ță , ele se
pot reduce la trei forme de baz ă: dup ă timpul lucrat sau în regie, în acord și mixt ă.
Salarizarea în regie asigur ă remunerarea salariului dup ă timpul lucrat, f ără s ă se precizeze
expres cantitatea de munc ă pe care el trebuie s ă o depun ă în unitatea de timp.
Salarizarea în acord const ă în remunerarea pe opera ții, activit ăți, produse etc. Durata
timpului de munc ă pentru efectuarea muncii respective nu este fixat ă în mod expres. Aceast ă
form ă de salarizare este preferabil ă celei în regie pentru c ă în dorin ța de a ob ține un câ știg cât mai
mare, salaria ții sporesc produc ția, m ăresc productivitatea muncii, iar întreprinz ătorii pot s ă-și
diminueze cheltuielile de produc ție prin renun țarea la supraveghetori.
Salarizarea mixt ă const ă într-o remunerare stabil ă (fix ă) pe unitatea de timp (de regul ă, o
zi de munc ă) ce se acord ă în func ție de îndeplinirea unor condi ții tehnice, tehnologice, de
organizare etc. fiecare norm ă având un tarif dup ă importan ța pe care o prezint ă pentru volumul și
calitatea produc ției.
O problem ă de mare importan ță teoretic ă și practic ă o reprezint ă posibilitatea determin ării
riguroase a mărimii salariului. Unii autori consider ă c ă m ărimea salariului este determinat ă de
nivelul și dinamica productivit ății muncii.
Al ți autori consider ă c ă m ărimea salariului este determinat ă exclusiv de raportul dintre
cererea și oferta de for ță de munc ă. Sociali știi sus țineau c ă mărimea salariului trebuie
stabilit ă anticipat, la nivelul cel mai decent. Marxismul apreciaz ă aceast ă m ărime ca o
rezultant ă a ac țiunii mai multor factori cum ar fi: valoarea for ței de munc ă, productivitatea
muncii, corela ția dintre cererea-oferta de for ță de munc ă, nivelul pre țurilor, raportul de for țe
sociale dintre salaria ți și patroni etc.
36
Mărimea efectiv ă a salariului unui angajat se afl ă și sub inciden ța comportamentului
contradictoriu al posesorului for ței de munc ă concretizat în efectul de substituire și efectul de
venit.
Efectul de substituire are în vedere interesul fiec ărui salariat de a ob ține un câ știg mai
mare, prin prelungirea timpului de munc ă și prin ridicarea intensit ății muncii, în defavoarea
timpului liber și a timpului necesar pentru refacerea corespunz ătoare a capacit ății de munc ă. Este
denumit efect de substituire pentru c ă se substituie o parte mai mic ă sau mai mare din timpul liber
al salariatului cu timp de munc ă.
Efectul de venit presupune comportamentul salariatului din momentul când m ărimea
salariului atinge un anumit nivel care îi permite s ă duc ă o via ță decent ă la parametrii aspira țiilor
sale și ca urmare salaria ții renun ță la munca suplimentar ă în favoarea timpului liber.
Mărimea și dinamica salariilor pe termen lung este influen țat ă de urm ătorii factori:
a) Costul resurselor de munc ă. Cheltuielile cu producerea și reproducerea for ței de munc ă,
adic ă acele cheltuieli impuse de calificare, de transpor t, hran ă, manifest ă tendin ță general ă de
cre ștere de la o perioad ă la alta.
b) Productivitatea muncii . Cu cât productivitatea muncii este mai mare și se ob ține un venit
total mai mare, cu atât posesorul for ței de munc ă se consider ă îndrept ățit s ă primeasc ă un
salariu mai mare.
c) Raportul dintre cererea și oferta de for ță de munc ă
d) Dinamica salariilor este influen țat ă și de evolu ția pre țurilor la bunurile de consum și a
tarifelor la servicii .
e) Asupra m ărimii salariului mai ac ționeaz ă și al ți factori cum sunt: gradul de organizare în
sindicate și capacitatea acestora de a ob ține un câ știg de cauz ă pentru revendic ările salariale;
capacitatea salaria ților de a se organiza și de a putea discuta cu unitatea economic ă sau cu
organele specializate ale statului cu prilejul înch eierii contractelor colective de munc ă;
migra ția interna țional ă a for ței de munc ă; prevederile legisla ției cu privire la mi șcarea
sindical ă și revendicativ ă din fiecare țar ă.
4.2. Profitul
Profitul este, în cel mai restrâns sens, venitul pe care-l ob țin agen ții economici, ca produs
al utiliz ării capitalului. În sensul cel mai larg, profitul e ste venitul pe care-l ob țin agen ții
economici, ca surplus peste costul de produc ție.
Profitul se determin ă potrivit unei metodologii oficiale, a șa cum rezult ă din reglement ările
în vigoare din fiecare țar ă, și reprezint ă o sum ă global ă care, teoretic și practic, poate s ă fie
format ă din dou ă componente:
1) profit legitim sau legal – realizat în contextul respect ării prevederilor legale de-a lungul
întregii activit ăți din care este ob ținut, inclusiv a prevederilor legale referitoare la metodologia
de calcul;
2) profitul nelegitim sau nelegal – realizat în contextul înc ălc ării deliberate sau nu a
legalit ății, prin "umflarea costurilor", sustragerea de la p lata impozitelor și taxelor, duble
înregistr ări, neefectuarea unor cheltuieli pentru protec ția mediului ambiant etc.
Profitul determinat ca diferen ță între veniturile și cheltuielile ocazionate de activitatea
unui agent economic este impozabil conform legilor din fiecare țar ă. Cine-l ob ține poate dispune
de el numai dup ă plata impozitului. Profitul care r ămâne la dispozi ția agentului economic dup ă
plata impozitului pe profit poart ă numele de profit admis.
Indiferent de forma pe care o îmbrac ă, profitul îndepline ște mai multe func ții pentru
agen ții economici, proprietari, întreprinz ători, popula ție, societate în general:
a) func ția de stimulare a activit ății economice, întrucât el constituie un scop fundamental al
acesteia.
37
b) func ția de cre ștere economic ă îndeplinit ă de profit întrucât acesta reprezint ă una din
principalele surse ale acumul ării destinate investi țiilor în vederea cre șterii și dezvolt ării
economice, inclusiv de crearea a noi locuri de munc ă;
c) func ția de control asupra activit ății agen ților economici.
d) func ția de surs ă a finan ță rii ac țiunilor cu caracter social, deoarece profilul serve ște la
formarea veniturilor bugetare din care sunt finan țate ac țiunile guvernamentale ce stau la baza
finan ță rii înv ăță mântului, culturii, s ănătății, administra ției publice și altele similare.
e) func ția de amplificare a bog ăției. I ndiferent dac ă este utilizat pentru dezvoltare sau pentru
consum, profitul cu cât este mai mare, atât în cadr ul fiec ărei firme mici sau mari corpora ții,
cât și la nivelul tuturor agen ților economici din întreaga țar ă, cu atât o parte crescând ă din el
poate fi utilizat ă pentru m ărirea avu ției(capitalului) firmelor sau a avu ției personale a agen ților
economici și a unei p ărți tot mai importante din rândul popula ției.
Fiecare agent economic, pentru a putea s ă-și orienteze activitatea, trebuie s ă dispun ă de o
analiz ă financiar ă corespunz ătoare, în cadrul c ăreia un rol deosebit, privind m ărimea și dinamica
profitului, îl au masa și rata profitului.
Masa profitului este suma total ă ob ținut ă sub formă de profit de c ătre un agent economic,
ramur ă sau întreaga economie na țional ă și determinat ă ca diferen ță între pre țul de vânzare și
costul produc ției sau dintre venituri și cheltuieli.
Rata profitului se determin ă ca un raport procentual între masa profitului și costurile
aferente ob ținerii lui;masa profitului și volumul capitalului folosit sau între masa profi tului și
cifra de afaceri.
Dac ă vom supune analizei indicatorul masa profitului, v om deduce c ă are, la rândul s ău, o
condi ționare complex ă depinzând de:
1. nivelul productivit ății sau randamentul factorilor care influen țeaz ă volumul rezultatelor
– ccea ce înseamn ă orientarea firmei spre acele ac țiuni (activit ăți) care conduc la o
productivitate cât mai mare;
2. pre țul de vânzare și costul, întrucât masa profitului este rezultatul diferen ței dintre cele dou ă
elemente;
3. volumul, structura și calitatea produc ției (activit ății sau bunurilor economice) ;
4. viteza de rota ție a capitalului ;
5. mărimea rentabilit ății, respectiv rata profitului depinde și de calitatea conducerii activit ății
de produc ție, aprovizionare și desfacere.
4.3. Dobânda: con ținut și factori de influen ță
În cadrul economiei de pia ță dobânda reprezint ă o form ă a venitului creat în societate și
anume, venitul ce revine factorului capital.
Întreprinz ătorii care au apelat la capitalul de împrumut pl ătesc, pentru dreptul de folosin ță
al capitalului împrumutat, dobând ă. Aceasta este pre țul pl ătit de debitor creditorului,
pentru dreptul de folosin ță a sumei împrumutate, pân ă la scaden ță . Sursele
capitalului de împrumut sunt urm ătoarele:
a) economiile popula ției care se concentreaz ă în cadrul institu țiilor bancare și care sunt
utilizate de c ătre b ănci în acordarea de împrumuturi.
b) economiile firmelor reprezentate de acea parte din profit care r ămâne disponibil ă, dup ă ce
s-au pl ătit dividendele, pentru dezvoltarea acestora.
c) economii ale guvernului, care apar atunci când veniturile bugetare sunt mai mari decât
cheltuielile bugetare, surplusuri care pot fi utili zate în cadrul sistemului de creditare.
Deci, în societate exist ă ofert ă de capital de împrumut.
Desf ăș urarea activit ăților economice determin ă apari ția cererii de capital de împrumut
care se grupeaz ă astfel:
38
1. Cererea din partea popula ției, care vizeaz ă împrumuturi destinate procur ării de bunuri de
folosin ță îndelungat ă (locuin țe, automobile, televizoare etc.);
2. Cerere din partea firmelor care urm ăresc ob ținerea de împrumuturi în vederea dezvolt ării
acestora. Aceste împrumuturi, în final, au menirea de a contribui la asigurarea satisfacerii
cu bunuri și servicii a nevoilor de consum existente în societ ate;
3. Cerere din partea guvernului central și a administra țiilor locale, care vizeaz ă
împrumuturi pentru o serie de activit ăți sociale, de s ănătate, de educa ție, de transporturi, de
telecomunica ții etc.
Pornind de la defini ția dobânzii, rata acesteia exprim ă nivelul pre țului la care poate fi
dobândit împrumutul, acceptat de solicitant. În mod concret, rata dobânzii se determin ă ca raport
procentual între m ărimea dobânzii totale și capitalul împrumutat.
Mărimea ratei dobânzii oscileaz ă între o limit ă maxim ă, care teoretic poate prelua toate
formele de venit care se constituie prin utilizarea unui capital, asigurând o rat ă a dobânzii care, tot
teoretic, poate atinge 100%. Limita minim ă poate fi egală cu zero. Practic, atingerea celor dou ă
limite nu se realizeaz ă, pentru c ă la stabilirea dobânzii intervin și alte categorii de factori ce-l pot
determina pe proprietarul de capital s ă aprecieze într-o situa ție dat ă dac ă dobânda perceput ă de el
este suficient ă, minim ă sau maxim ă.
I. Nivelul concret al ratei dobânzii este influen țat, în primul rând, de raportul dintre cererea și
oferta de capital de împrumut. Cre șterea cererii de capital atrage dup ă sine o ridicare a ratei
dobânzii și invers. Pentru nivelul concret al ratei dobânzii foarte important este raportul dintre
rata dobânzii și rata profitului.
II.Riscul pentru cel ce acord ă capitalul de împrumut reprezint ă un alt factor ce influen țeaz ă
mărimea ratei dobânzii, cu cât posibilitatea return ării capitalului împrumutat este mai mare, cu
atât riscul este mai mic, și, în condi țiile când ceilal ți factori sunt constan ți în ac țiunea lor, rata
dobânzii este mai mic ă. De aici, tragem concluzia c ă dobânda poate fi privit ă ca o m ărime
compus ă din dou ă elemente: dobânda propriu-zis ă care este pre țul pl ătit pentru dreptul de
folosire a împrumutului și care se determin ă prin ac țiunea cererii și a ofertei, m ărimea ei
reprezentând baza ratei dobânzilor; prima de asigurare contra riscurilor care variaz ă de la caz
la caz, în func ție de situa țiile concrete de acordare a împrumutului.
III.Infla ția este un alt factor de influen ță asupra ratei dobânzii. De regul ă, rata dobânzii se
majoreaz ă cu rata infla ției. Cei ce acord ă împrumuturi pretind aceast ă majorare drept compensa ție
pentru sc ăderea puterii de cump ărare a banilor.
IV.Durata creditului influen țeaz ă rata dobânzii . În realitate infleun ța este reciproc ă. Dac ă
împrumutul este pe termen scurt și rata dobânzii este ridicat ă, atunci va cre ște cererea de credite
pe termen scurt, ceea ce va duce la reducerea ratei dobânzii pentru asemenea credite, paralel cu
cre șterea ratei dobânzii la creditele pe termen lung (5 -10 ani).
V. Rata dobânzii mai poate fi influen țat ă și de al ți factori, unii strict conjuncturali, al ții cu ac țiune
permanent ă. Un factor care poate influen ța la un moment dat rata dobânzii îl constituie costul
procesului de acordare a împrumutului. La împrumuturile mari și care se reîntorc la creditori
dintr-o dat ă (un singur termen de scaden ță ) costurile sunt mai mici decât în cazul împrumutur ilor
mici și care se returneaz ă creditorului în rate.
4.4. Renta
39
Renta a fost abordat ă mult ă vreme numai în domeniul agriculturii. Cu timpul, t eoria rentei
a fost extins ă și la alte domenii de activitate, respectiv construc țiile, mineritul etc.
Literatura economic ă sus ține posibilitatea existen ței rentei și prin utilizarea altor factori de
produc ție, nu numai a p ământului și a resurselor naturale, considerându-se c ă renta este un surplus
de venit de care pot s ă beneficieze to ți subiec ții economici care dispun de condi ții deosebite.
Renta reprezint ă venitul ce revine posesorului (proprietarului) ori c ărui factor de
produc ție a c ărui ofert ă este rigid ă sau foarte pu țin elastic ă; ea este venitul ce
revine proprietarului pentru transferarea dreptului de folosin ță și de uzufruct al
unor factori de produc ție cu însu șiri speciale c ătre alte persoane.
Pre țul p ământului
Prima form ă de rent ă ap ărut ă în economie și tratat ă teoretic este renta funciar ă, renta
ob ținut ă de pe p ământurile care sunt utilizate în produc ția agricol ă. Ea este un plus de venit de
care beneficiaz ă proprietarii de p ământ.
Renta funciar ă î și are originea în raritatea terenurilor fertile, re spectiv, în insuficien ța
ofertei de produse agricole de a satisface cererea de cre ștere.
În explicarea procesului de formare a rentei funci are trebuie plecat de la realitatea c ă atât
în trecut cât și în prezent, parcelele atrase în cultur ă sunt diferite sub aspectul fertilit ății naturale și
economice, ca și sub cel al pozi ției. Diferen țele de fertilitate între terenuri, ca și diferen țele de
pozi ție fa ță de centrele de consum și de aprovizionare genereaz ă renta diferen țial ă. Apari ția ei
este determinat ă de necesitatea cultiv ării și a terenurilor cu fertilitate mai sc ăzut ă și pozi ție mai
proast ă, deoarece nevoile societ ății de produse agricole impun acela și lucru.
O alt ă form ă a rentei funciare este renta absolut ă. Ea este încasat ă de to ți proprietarii
funciari, indiferent de calitatea terenului pe care -l de țin și pe pozi ția acestuia fa ță de pia ță , ca o
răsplat ă pentru transferarea temporar ă, c ătre arenda ș, a dreptului de folosin ță a terenului. Unii
economi ști consider ă c ă aceast ă rent ă provine din raritatea și insuficien ța produc ției agricole fa ță
de cerere și care atrage o ridicare a pre țului produselor. Al ți economi ști o consider ă ca un impozit
pe care întreaga societate îl pl ăte ște proprietarilor funciari, care de țin monopolul asupra
pământului și nu cedeaz ă utilizarea acestuia decât în schimbul rentei.
Renta, în condi țiile în care proprietarul de p ământ nu se ocup ă personal de cultivarea
acestuia, îmbrac ă forma arendei. Renta nu coincide cu arenda. De regul ă, arenda este mai mare
deoarece ea cuprinde în afar ă de rent ă și alte elemente: dobânda la capitalul celui care a dat în
arend ă, diferite impozite pe care le pl ăte ște proprietarului, chirii pentru diferite construc ții pe care
le folose ște arenda șului etc.
Pământul, principalul factor de produc ție din agricultur ă este, în condi țiile economiei de
pia ță obiect al schimbului, al vânz ării-cump ărării. Pământul are un pre ț. Problema care se pune
este legat ă de modalit ățile de formare a acestuia.
Mărimea pre țului p ământului este influen țat ă direct sau indirect de mai mul ți factori:
1) cererea și oferta de terenuri agricole. Întrucât oferta total ă de terenuri agricole are
un caracter limitat ea nu se poate modifica în cond i țiile în care cre ște sau descre ște
pre țul p ământului. Totu și oferta de terenuri agricole pot exista și unele fluctua ții ale acesteia
doar în m ăsura în care proprietarii funciari sunt dispu și s ă renun țe la dreptul de proprietate
asupra terenurilor respective. Doar cererea de p ământuri arabile va fi cea care va influen ța
modificarea pre țului acestora, iar concuren ța se va desf ăș ura între agen ții economici ce doresc
să-și investeasc ă capitalurile în aceste domenii;
2) cererea și oferta de produse agricole ac ționeaz ă asupra pre țului p ământului prin intermediul
cererii și ofertei de teren agricol care prin utilizare perm ite ob ținerea produselor agricole.
40
3) mărimea și evolu ția rentei se afl ă într-un raport direct propor țional cu pre țul p ământului;
Ca factor de contracarare a cre șterii pre țului p ământului ar fi inexisten ța la agen ții economici
a dorin ței de a-și investi capitalul în agricultur ă;
4) posibilitatea utiliz ării în diferite scopuri a p ământului. Suprafe țele de teren pot fi utilizate
atât în agricultur ă cât și în silvicultur ă, în construc ții pentru șosele, c ăi ferate etc. În acest caz
pre țul terenurilor va fi infleun țat de folosin ța care asigur ă pre țul cel mai ridicat. Pentru ca
proprietarii agricoli s ă nu fie tenta ți s ă modifice destina ția agrar ă a terenurilor lor este necesar
să se ob țin ă un venit comparabil cu cel pe care l-ar ob ține printr-o eventual ă modificare a
destina ției p ământului.
5) rata dobânzii bancare influen țeaz ă și ea în mod direct m ărimea pre țului p ământului. Astfel,
proprietarul de terenuri agricole, dac ă dore ște s ă renun țe la proprietatea asupra acestora, o va
face doar în condi țiile în care va primi drept pre ț o sum ă egal ă cu capitalul care depus la
banc ă, cu dobânda zilei, îi aduce un venit anual egal cu renta ob ținut ă în situa ția în care ar fi
arendat p ământul.
6) pozi ția terenurilor agricole fa ță de c ăile de acces și de centrele de aprovizionare și desfacere
a produselor influen țeaz ă, de asemenea, asupra pre țului p ământului; Cu cât terenul este mai
bine pozi ționat, cu atât pre țul p ământului va fi mai ridicat și invers.
7) deprecierea banilor, urmare a amplific ării procesului infla ționist în ultimele decenii,
influențeaz ă preferin țele de țin ătorilor de capital pentru investi ții în cump ărarea de terenuri
ceea ce influen țeaz ă asupra pre țului p ământului prin sporirea cererii de terenuri agricole .
Teme de autoevaluare
1. Pe lâng ă salariul individual, preciza ți care forme de salariu au mai fost constituite înt r-o
economie.
2. Cum pot fi definite urm ătoarele concepte: profitul, dobanda, renta?
3. Care sunt factorii ce influen țeaz ă rata dobânzii și pre țul p ământului?
CONCLUZII
Factorii de produc ție reprezint ă poten țialul de resurse productive atrase în circuitul
economic.
Prin munc ă se în țelege o activitate con știent ă, specific uman ă îndreptat ă spre un anumit
scop. Munca a fost și r ămâne factorul creativ, creator al produc ției sociale.
Pământul sau factorul natural al produc ției se refer ă la toate resursele brute din natur ă
care pot fi folosite la producerea bunurilor și serviciilor. Astfel, solul, aurul, mineralele, ap a,
lemnul brut din p ădure etc., toate intr ă în categoria acestor resurse denumite generic p ământ sau
factorul natural al produc ției.
Capitalul reprezint ă unul din principalii factori de produc ție pe care se sprijin ă activitatea
economic ă. În economie capitalul este acea sum ă de bani care nu se cheltuie ște efectiv, ci se
avanseaz ă în diferite procese economice de produc ție și de schimb cu scopul de a se ob ține
un excedent peste suma ini țial ă.
Capitalul investit în sfera produc ției de bunuri materiale și servicii îndepline ște func ții de
produc ție și reparti ție și îmbrac ă forma de capital productiv (real) și de capital nominal.
41
Dup ă modul specific în care se consum ă, î și transmite valoarea și este înlocuit, capitalul
productiv se împarte în capital fix și capital circulant. Scoaterea din func țiune a capitalului fix
este rezultatul deprecierii acestuia datorit ă uzurii fizice și morale.
Evolu țiile contemporane au condus la formularea unei teor ii a neofactorilor de produc ție ,
respectiv abilitatea întreprinz ătorului, tehnologiile, inova ția etc.
Întreprinderea se caracterizeaz ă prin urm ătoarele tr ăsături : o organiza ție social ă, un
organ tehnico-productiv, un organism economic.
Crearea noilor întreprinderi reprezint ă un proces complex care reune ște dou ă etape:
preg ătirea procesului de creare și procesul propriu-zis de creare.
Întocmirea formalit ăților necesare înfiin ță rii sunt de natur ă juridic ă, social ă și fiscal ă.
Formalit ățile de natur ă juridic ă constau în respectarea unor condi ții de fond și de form ă.
Formalit ățile de natur ă social ă se refer ă la declararea înfiin ță rii întreprinderii la Ministerul
Muncii, aderarea la asigur ările sociale. Din punct de vedere fiscal , întreprinderea înfiin țat ă trebuie
să achizi ționeze documente fiscale și s ă i se fixeze impozitul de c ătre organele în drept.
Fuziunea reprezint ă o form ă de reorganizare a activit ății economice a întreprinderii care se
caracterizeaz ă în apari ția altei persoane juridice sau în men ținerea persoanelor juridice existente
dar în dimensiuni și structuri organizatorice noi. Fuziunea se poate r ealiza printr-un proces de:
topire a dou ă sau mai multe întreprinderi într-o nou ă întreprindere sau prin absorb ție , care poate
fi integral ă sau par țial ă.
Dizolvarea constituie o etap ă premerg ătoare lichid ării și se caracterizeaz ă prin stingerea
unor drepturi și obliga ții ale întreprinderii ca urmare a rezilierii contra ctului sau a apari ției unor
cauze independene de voin ța asocia ților.
Lichidarea întreprinderii se refer ă la ansamblul opera țiilor necesare termin ării afacerilor
angajate, transform ării în numerar a activului, lichid ării pasivului și partaj ării valorilor r ămase.
Pentru realizarea acestor opera ții, întreprinderea î și p ăstreaz ă personalitatea juridic ă. Aceasta
înceteaz ă odat ă cu efectuarea ultimei opera ții de lichidare.
Analiza structurii economiei unei ță ri impun clasificarea întreprinderilor dup ă anumite
criterii:
– dup ă forma juridic ă
– dup ă dimensiune
– dup ă apartenen ța la un sector de activitate
– apartenen ța na țional ă a întreprinderii.
Venitul ce se cuvine factorului munc ă datorit ă particip ării la activitatea economic ă
îmbrac ă forma de salariu. Pe lâng ă salariul individual sau personal s-au mai constitu it salariul
colectiv, salariul social și salariul familial.
Formele de salarizare sunt modalit ăți prin care se determin ă m ărimea și dinamica
salariilor individuale indiferent sub ce form ă ar fi pl ătite. Pe parcursul evolu ției sale, salariul a
cunoscut diverse forme de plat ă. În esen ță , ele se pot reduce la trei forme de baz ă: dup ă timpul
lucrat sau în regie, în acord și mixt ă.
Mărimea și dinamica salariilor pe termen lung este influen țat ă de urm ătorii factori: c ostul
resurselor de munc ă, productivitatea muncii , r aportul dintre cererea și oferta de for ță de
munc ă, pre țurilor la bunurile de consum și a tarifelor la servicii , al ți factori.
Profitul este, în cel mai restrâns sens, venitul pe care-l ob țin agen ții economici, ca produs
al utiliz ării capitalului. În sensul cel mai larg, profitul e ste venitul pe care-l ob țin agen ții
economici, ca surplus peste costul de produc ție.
Dobânda este pre țul pl ătit de debitor creditorului, pentru dreptul de folo sin ță a
sumei împrumutate, pân ă la scaden ță .
Renta reprezint ă venitul ce revine posesorului (proprietarului) ori c ărui factor de
produc ție a c ărui ofert ă este rigid ă sau foarte pu țin elastic ă; ea este venitul ce revine
42
proprietarului pentru transferarea dreptului de fol osin ță și de uzufruct al unor factori de
produc ție cu însu șiri speciale c ătre alte persoane.
Mărimea pre țului p ământului este influen țat ă direct sau indirect de mai mul ți factori:
cererea și oferta de terenuri agricole, cererea și oferta de produse agricole, m ărimea și
evolu ția rentei, posibilitatea utiliz ării în diferite scopuri a p ământului, rata dobânzii
bancare, pozi ția terenurilor agricole, deprecierea banilor, urmar e a amplific ării procesului
infla ționist în ultimele decenii.
TEST DE AUTOEVALUARE
1. Care sunt formele profitului?
2. Preciza ți care este diferen ța între rent ă și arend ă.
3. Salarizarea în regie presupune:
a. remunerarea salaria ților în func ție de cantitatea de produse ob ținute;
b. remunerarea salaria ților dup ă timpul lucrat;
c. remunerarea salaria ților în func ție de încas ările firmei;
d. remunerarea salaria ților dup ă timpul lucrat, în țelegând c ă acesta, f ără s ă se
precizeze expres, trebuie s ă depun ă un minimum de munc ă;
e. remunerarea salaria ților dup ă timpul lucrat și dup ă cantitatea de produse ob ținute.
4. Efectul de substituire are îm vedere:
a. interesul unui salariat de a- și redice timpul de lucru;
b. interesul unui salariat de a presta munca la “negr u”;
c. interesul unui salariat de a- și extinde timpul liber pe seama timpului de lucru;
d. interesul unui salariat de a ob ține un câ știg mai mare prin prelungirea timpului de
munc ă pe seama timpului liber și a timpului necesar refacerii capacit ății de munc ă;
e. interesul unui salariat de a participa la activit ăți social-culturale.
5. Efectul de substituire impune timpului de lucru o t endin ță :
a. de stagnare;
b. de cre ștere;
c. de sc ădere;
d. de stagnare sau limitare;
e. de limitare.
6. Care din formele de organizare a activit ății enumerate mai jos nu fac parte din
categoria “agen ți economici”?
a. asocia țiile sportive;
b. asocial țiile de locatari;
c. asocial țiile pe ac țiuni;
d. întreprinderi asociate;
e. menajele.
7. Firmele (întreprinderile) au ca func ție principal ă:
a. func ția de consumator de bunuri și servicii;
b. func ții de redistribuire a veniturilor (a avu ției);
c. func ția de intermediar financiar;
43
d. func ție de produc ător de bunuri și servicii;
e. func ția de pl ătitor și încasator de impozite directe.
8. Preciza ți care din afirma țiile de mai jos reprezint ă func ții ale profitului:
a. func ția de m ăsur ă a cheltuielilor și rezultatelor;
b. func ția de redistribuire a venitului;
c. func ția de remunerare a factorilor de produc ție;
d. func ția de control;
e. func ția de cre ștere economic ă.
9. Care din enumer ările de mai jos reprezint ă surse ale capitalului de împrumut?
a. economiile guvernului atunci când cheltuielile buge tare sunt mai mari decât
veniturile bugetare;
b. economiile popula ției p ăstrate de c ătre aceasta;
c. partea din profitul societ ăților comerciale r ămas ă la dispozi ția acestora dup ă plata
dividendelor;
d. creditele contractate de regiile autonome pentru pl ata salariilor;
e. investi țiile efectuate de agen ții economici priva ți.
10. Care din caracteristicile urm ătoare pot fi atribuite muncii ca factor de produc ție?
a. este o activitate uman ă bazat ă pe cunoa ștere și experien ță ;
b. este o activitate vital ă;
c. este un factor de produc ție originar;
d. este factorul activ și dinamizator al produc ției;
e. nici una din afirma țiile anterioare nu este valabil ă.
11. Care din enun țurile urm ătoare definesc factorii de produc ție?
a. mijloacele materiale, financiare și de munc ă de care dispune o economie la un
moment dat;
b. totalitatea bunurilor materiale și spirituale de care dispune societatea;
c. ansamblul elementelor care particip ă la producerea bunurilor și serviciilor;
d. acea parte a resurselor atrase și consumate în producerea bunurilor economice;
e. nici una din afirma țiile anterioare nu este corect ă.
12. Care dintre criteriile urm ătoare permit împ ărțirea capitalului în fix și circulant?
a. forma material ă de existen ță ;
b. dup ă cum se reg ăsesc în componen ța bunurilor la producerea c ărora particip ă;
c. modul în care particip ă la activitatea economic ă;
d. modul cum se consum ă și se înlocuiesc diferitele componente;
e. aportul pe care diferitele componente ale capitalul ui îl au la ob ținerea produc ției.
13. Pot fi considera ți neofactori de produc ție:
a. informa ția;
b. tehnologiile;
c. întreprinz ătorul individual;
d. monopolul;
e. corpora ția.
14. Consumul factorului munc ă se exprim ă:
a. prin costurile salariale;
b. numai prin costurile fixe;
44
c. numai prin costurile variabile;
d. prin costurile marginale;
e. prin costul total.
15. Costurile variabile includ în întregime:
a. consumul de capital;
b. costurile salariale;
c. cheltuielile cu materii prime;
d. combustibilul pentru fabrica ție;
e. combustibilul pentru înc ălzit;
16. Productivitatea global ă a factorilor de produc ție exprim ă:
a. producția total ă ob ținut ă de o firm ă;
b. bunurile produse de firm ă și destinate schimbului pe pia ță ;
c. produc ția ob ținut ă prin consumarea unui factor de produc ție;
d. volumul total al cheltuielilor efectuate pentru ob ținerea unei unit ăți de produs;
e. eficien ța agregat ă a tuturor factorilor de produc ție consuma ți pentru ob ținerea
rezultatelor economice.
45
Modulul IV
PIA ȚA SI CONCUREN ȚA. PIA ȚA MONETAR Ă
Unit ăți de înv ățare:
1. Pia ța și concuren ța
2. Pia ța monetar ă
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
1. Cre țoiu Gh., Cornescu V., Bucur I. , Economie , edi ția a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucure ști,
2008;
2. Dombusch R., Fischer S., Startz R., Macroeconomie , Ed. Economic ă, Bucure ști, 2007;
3. Pîrvu Gheorghe, Sandu Alexandra, B ăbeanu Marin , Economie politic ă, Ed. Themis,
Craiova, 2007;
4. Sandu Alexandra , Economie politic ă. Manual universitar pentru înv ăță mântul F.R. ,
Craiova, 2010;
5. Stiglitz J., Walsh C. , Economie , Ed. Economic ă, Bucure ști, 2005.
Obiectivele modulului
Cunoa șterea conceptului de pia ță și a func țiilor pe care aceasta le îndepline ște;
Cunoa șterea con ținutului și func țiilor concuren ței;
Eviden țierea principalelor tipuri de pia ță în func ție de caracteristicile concuren ței specifice
fiec ăreia dintre acestea;
Identificarea importan ței și a institu țiilor financiare;
Cunoa șterea conceptelor de moned ă și mas ă monetar ă;
Analizarea factorilor de influen ță ai cererii și ofertei de moned ă;
Identificarea conceptului de infla ție și a cauzelor infla ției.
1. Pia ța și concuren ța
Schimbului de m ărfuri îi este caracteristic ă pia ța. Aceasta se constituie ca o punte de
leg ătur ă între produc ători și consumatori.
1.1. Ce este pia ța? Sistemul de pie țe
Pia ța ocup ă locul central în cadrul mecanismului care regleaz ă func ționarea sistemului
economic; ea desemneaz ă un ansamblu, mai mult sau mai pu țin spontan, de rela ții de
vânzare-cump ărare între agen ții economici ofertan ți și solicitan ți de m ărfuri. Privit ă din
diferite unghiuri, pia ța desemneaz ă: pia ța fiec ărui bun, pia ța tuturor bunurilor, mecanismul care
regleaz ă economia ș.a.
46
Pia ța fiec ărui bun poate fi definit ă ca locul și momentul de întâlnire al cump ărătorilor,
ale c ăror dorin țe sunt exprimate prin cererea de m ărfuri, cu vânz ătorii, ale c ăror dorin țe
sunt exprimate prin oferta acestora. Termenii defin i ției trebuie preciza ți. În limbajul strict al
știin ței economice, termenul de pia ță are semnifica ție numai în leg ătur ă cu bunul dat, care poate fi
produs (grâu, font ă, o țel,etc.), un factor de produc ție (p ământ, capital, munc ă), un serviciu
(transport, turism etc.), existând atâtea pie țe câte bunuri sunt destinate vânz ării-cump ărării.
No țiunea de "loc de întâlnire" a ofertan ților și solicitan ților nu este rigid ă. Ace știa pot sau nu s ă se
întâlneasc ă fizic într-un spa țiu delimitat; întâlnirea se poate materializa direc t sau prin ordine
scrise, telefon ș.a.
Pia ța tuturor m ărfurilor desemneaz ă cadrul economico-social în care are loc schimbul
tuturor bunurilor economice care îmbrac ă forma de marf ă, respectiv: diviziunea muncii și
specializarea agen ților economici, autonomia și independen ța agen ților economici și
luarea deciziilor, libertatea de ac țiune a acestora, concuren ța permanent ă dintre agen ții economici,
ansamblul tranzac țiilor bilaterale, determinate de confruntarea cerer ii și ofertei, ș.a. Pia ța fiec ărui
bun reprezint ă o structur ă(component ă) a pie ței, iar ansamblul pie țelor concrete a tuturor bunurilor
și serviciilor constituie sistemul de pie țe. Cele mai importante componente ale sistemului de p ie țe
sunt: pia ța bunurilor și serviciilor, pia ța monetar ă, pia ța capitalului (financiar ă), pia ța resurselor
naturale (inclusiv a p ământului), pia ța muncii și pia ța informa ției. În func ție de spa țiul economic
al derul ării rela țiilor de schimb, sistemul de pie țe cuprinde: pie țele locale, pie țele regionale
(zonale) pia ța na țional ă și pia ța mondial ă. De asemenea, în func ție de num ărul, importan ța și
puterea economic ă a participan ților se disting: pia ța cu concuren ță perfect ă, pia ța monopolist ă și
pia ța cu concuren ță imperfect ă.
Pia ța se constituie ca un mecanism prin care se regleaz ă cererea și oferta de m ărfuri,
din care rezult ă un pre ț pentru fiecare bun și un nivel (volum) al tranzac țiilor. Odat ă cu
reglarea schimbului de m ărfuri, pia ța regleaz ă întregul sistem economic și orienteaz ă evolu ția
tuturor activit ăților economice. Atât în concep țiile clasice cât și neoclasice, pia ța este considerat ă
ca reprezentând "mâna invizibil ă" sau for ța impresional ă ce reglementeaz ă activit ățile economice
dincolo de capacitatea de interven ție a agen ților economici individuali. Din acest unghi de vede re,
pia ța are o natur ă dual ă: reprezint ă o for ță benefic ă pentru agen ții economici, dar și o amenin țare,
un "arbitru suprem", care le determin ă pre țul m ărfurilor și, implicit, veniturile În acest mod,
situa ția economic ă, succesul sau e șecul fiec ărui agent economic depind nu numai de propria-i
activitate, ci de conjunctura pie ței.
Locul și rolul pie ței în cadrul sistemului economic rezult ă din func țiile pe care ea le
îndepline ște:
a) Pia ța asigur ă leg ătura dintre produc ătorii și consumatorii de m ărfuri, dintre
ofert ă și cerere, dintre produc ție și consum, atât la nivel micro cât și macroeconomic.
Aceast ă func ție are semnifica ții multiple. În primul rând, dinamica pie ței reflect ă
schimb ările care se produc în sistemul trebuin țelor economice ale societ ății și
orienteaz ă în mod corespunz ător activit ățile de producere a bunurilor și serviciilor, atât
ca bunuri de produc ție cât și ca bunuri de consum. În al doilea rând, prin jocul liber al
cererii și ofertei, pia ța determin ă modul în care agen ții economici î și procur ă și
utilizeaz ă resursele naturale, materiale, financiare și umane. În al treilea rând, pia ța
creaz ă un sistem propriu de pârghii economice cu ajutorul c ăruia se regleaz ă pe sine și
regleaz ă economia na țional ă în ansamblu (cererea, oferta, diferitele forme ale
concuren ței, oscila țiile pre țurilor și tarifelor ș.a.)
b) Prin parametrii pe care îi coreleaz ă, în leg ătur ă cu cererea și oferta, pia ța are rolul de
sistem de comunica ție a informa țiilor necesare agen ților economici, în calitatea lor
de produc ători și consumatori.
47
2.2. Concuren ța. Formele și tipurile pie ței concuren țiale
Concuren ța reprezint ă instrumentul dinamizator al economiei de pia ță . Ca model de
comportament al agen ților economici în cadrul fiec ărei componente a sistemului de
pie țe, concuren ța semnific ă raportul de for țe dintre protagoni ști, opozi ția și rivalitatea permanent ă
a acestora, în privin ța producerii și vânz ării m ărfurilor și serviciilor, plasarea capitalului,
efectuarea opera țiunilor bancare și a altor activit ăți.
Scopul principal al concuren ței îl constituie ob ținerea de cât mai multe avantaje
individuale, a profiturilor cât mai mari și sigure.
Instrumentele utilizate pentru realizarea obiectiv elor concuren ței sunt atât de natur ă
economic ă cât și extraeconomic ă.
Instrumentele economice constau în: a) puterea economic ă a fiec ărui participant
(m ărimea capitalului firmei și structura tehnic ă a acstuia, volumul și calitatea resurselor umane
folosite, resursele informa ționale și capacitatea de inova ție a fiec ărui agent economic); b)
posibilit ățile fiec ărui participant de a men ține costurile în limitele eficien ței și de a îmbun ătăți
calitatea produselor; c) posibilit ățile competitorilor de a suporta mobilitatea pre țului produsului în
func ție de conjunctura pie ței; d) capacitatea agen ților economici afla ți în competi ție de a acorda
avantaje suplimentare clien ților (credite de consum, termene de garan ție la bunurile cump ărate,
servicii post-vânzare ș.a.).
Dintre instrumentele extraeconomice mai des folosite în lupta de concuren ță se disting:
crearea de situa ții artificiale pe diferite pie țe care sunt folosite în scopuri speculative; realiz area de
în țelegeri neloiale sau nelegale între anumite firme; violarea secretelor tehnologice, comerciale și
bancare ale firmelor concurente; diversiunea și sabotajul concuren ților; presiunii morale (uneori și
politice) asupra firmelor concurente.
În func ție de instrumentele utilizate în cadrul competi ției dintre agen ții economici,
concuren ța poate fi apreciat ă ca loial ă sau neloial ă. Concuren ța loial ă presupune folosirea
nediscriminatorie de c ătre to ți agen ții angrena ți în competi ție a instrumentelor economice legale și
morale, pe când concuren ța neloial ă const ă în utilizarea unor instrumente extraeconomice
artificiale, nelegale și imorale, pentru promovarea propriilor produse și servicii.
Concuren ța desemneaz ă totdeauna o anumit ă situa ție pe pia ța unui produs, denumit ă
structura pie ței și reflect ă multitudinea formelor de manifestare a concuren ței.
Dup ă criteriul gradului de diferen țiere a produselor sau tipul de produse tranzac ționate se
disting: concuren ța omogen ă sau cu produse nesubstituibile și concuren ța eterogen ă sau cu
produse substituibile.
Dup ă posibilit ățile de intrare într-o ramur ă de activitate, deci în func ție de gradul de
libertate al agen ților economici, se manifest ă: concuren ța deschis ă și concuren ța restric ționat ă
(închis ă).
În func ție de instrumentele utilizate pentru a influen ța pia ța produsului, se cunosc:
concuren ța prin varia ția pre țului, concuren ța prin varia ția cantit ății de produse oferite
pie ței și concuren ța prin calitatea și nivelul tehnic al produselor.
Dup ă num ărul de ofertan ți și solicitan ți, precum și în func ție de puterea acestora de a
influen ța pia ța unui produs, tabloul formelor de concuren ță se reprezint ă astfel:
Concuren ța perfect ă presupune c ă pe pia ță exist ă un mare num ăr de vânz ători și un
mare num ăr de cump ărători. Oligopolul (oligos=câ țiva; poleti= a vinde) este situa ția de
pia ță în care se întâlnesc un num ăr mic de vânz ători cu un num ăr mare de cump ărători.
Monopolul (monos=unul; poleti= a vinde) reprezint ă situa ția în care pia ța unui bun este controlat ă
de c ătre un singur ofertant. Oligopsonul ( oligos=câ țiva; opsonia= a cump ăra) este acea situa ție de
pia ță care cuprinde un num ăr mic de solicitan ți (cump ărători) care se confrunt ă cu un num ăr de
48
ofertan ți (vânz ători). Oligopolul bilateral reprezint ă acea structur ă a pie ței în care exist ă o
simetrie între num ărul mic de vânz ători și num ărul mic de cump ărători. Monopolul contrat
(limitat) red ă situa ția de pia ță în care un singur ofertant se întâlne ște cu un num ăr mic de
solicitan ți (cump ărători). Monopsonul este situa ția de pia ță iar cererea este controlat ă de c ătre un
singur cump ărător, monopsonul contrat (limitat) se manifest ă atunci când unui singur
cump ărător i se opune un num ăr mic de ofertan ți. Monopolul bilateral este structura de pia ță
caracterizat ă prin unicitate atât din partea cererii cât și a ofertei (un fel de monopol absolut).
Formele concuren ței sunt grupate în tipuri de pia ță , respectiv:
A. Pia ța cu concuren ță perfect ă presupune o concuren ță purificat ă de orice elemente de
monopol sau de interven ție a statului în economie.
Condi țiile care definesc concuren ța perfect ă și pur ă a unui produs (serviciu)sunt:
a) Atomicitatea participan ților . Se presupune c ă exist ă un num ăr foarte mare de firme care
particip ă la pia ța unui produs în calitate de ofertan ți și de cump ărători; se negociaz ă
cantit ăți relativ mici de m ărfuri, ceea ce face ca nici una din firme s ă nu poat ă influen ța
sau controla pia ța (cererea, oferta și pre țul);
b) Omogenitatea produsului . Toate firmele concurente produc acela și produs, diferen țiat
din punct de vedere calitativ sau prin alte caracte ristici, încât solicitatorului îi este
indiferent de la ce produc ător cump ără produsul. De asemenea, se consider ă c ă nu se face
publicitate produsului.
c) Intrarea liber ă într-o activitate sau ramur ă de produc ție . Prin ipotez ă, se consider ă c ă
nu exist ă nici o barier ă tehnologic ă, financiar ă, institu țional ă, juridic ă ș.a., la intrarea unor
noi concuren ți pe pia ța unui bun.
d) Transparen ța perfect ă a pieței . To ți agen ții vânz ători și cump ărători sunt perfect
informa ți în leg ătur ă cu fenomenele și procesele pie ței: cantit ățile cerute și cele oferite,
calitatea produselor, nivelul și evolu ția pre țurilor.
e) Perfecta mobilitate a factorilor de produc ție . Se porne ște de la ipoteza c ă factorii de
produc ție exist ă din abunden ță și se pot deplasa rapid și f ără restric ții c ătre domeniile de
activitate, unde, la un moment dat, se ob țin cele mai mari avantaje. Capitalul p ărăse ște
ramura în care se înregistreaz ă pierderi sau profituri sc ăzute și se mut ă în ramurile în care
se realizeaz ă profit maxim, iar lucr ătorii p ărăsesc locurile de munc ă unde salariile sunt
mici orientându-se spre ramurile în cre se ofer ă salarii superioare.
B. Monopolul absolut (pur) reprezint ă situa ția de pia ță opus ă concuren ței pure; el se poate
manifesta atât din partea produc ătorului cât și a consumatorului (monopson).
Monopolul produc ătorului presupune existen ța pe pia ță a unui singur produc ător care
controleaz ă produc ția și oferta unui bun ce nu poate fi substituit; el est e capabil s ă stabileasc ă atât
cantitatea cât și pre țul produsului, deoarece lipsesc concuren ții, iar produsul s ău nu are înlocuitori.
Monopsonul sau monopolul cump ărătorului reprezint ă situa ția de pia ță simetric ă
monopolului, prin care un num ăr mare de produc ători ai unui bun omogen se afl ă în fa ța unui
cump ărător unic, care fixeaz ă volumul produc ției și pre țul de cump ărare. Monopsonul antrenea ă
pre țurile sc ăzute la cump ărare și limitarea cantit ăților achizi ționate.
Atunci când pe pia ță se confrunt ă un vânz ător unic (monopol) și un cump ărător unic
(monopson) rezult ă monopolul bilateral. În cadrul acestuia, puterea concuren țial ă a fiec ăruia
dintre parteneri nu este absolut ă; ea se love ște de puterea tot mai mare a adversarului.
Condi țiile care definesc monopolul (monopsonul) sunt:
a) Unicitate și gigantism. Monopolul presupune existen ța unei firme sau a unui num ăr
redus de firme mari și foarte mari, care ocup ă în exclusivitate sau o parte important ă a
producerii și vânz ării unui produs, fapt ce face posibil ă controlarea sau influen țarea
pie ței și impunerea unor condi ții de vânzare.
49
b) Diferen țierea produselor. Fiecare firm ă monopolizat ă produce un anumit tip, o
anumit ă dimensiune sau calitate de produs, diferen țiindu-se între ele în cadrul ramurii
prin design, condi ții de prezentare și vânzare etc.
c) Existen ța unor bariere la intrarea în ramur ă, în special de natur ă tehnic ă,
comercial ă, financiar ă. O firm ă nou ă nu poate p ătrunde cu u șurin ță într-o ramur ă în
care exist ă întreprinderi foarte mari, care produc cu costuri unitare reduse, datorit ă
produc ției de scar ă și aplic ării progresului tehnico- știin țific.
d) Opacitatea pie ței. Pia ța este supus ă unor mari riscuri și incertitudini create de
monopoluri, care pot manevra oferta și cererea, producând o mi șcare imprevizibil ă a
pre țului cu consecin țe negative asupra întreprinderilor nemonopolizate, în privin ța
ofertei și dezvolt ării lor viitoare.
e) Factorii de produc ție nu mai sunt mobili, prezentând fenomenul de iner ție și
fric țiune. Capitalul fizic și for ța de munc ă sunt strict specializate, determinând
rigiditatea factorilor de produc ție și deci o anumit ă iner ție în procesul de fluidizare a
cererii, ofertei și pre țurilor.
C. Concuren ța imperfect ă (monopolistic ă).
Specificitatea concuren ței imperfecte rezult ă din modul în care ea se deruleaz ă.
În primul rând, unit ățile ofertante ca și cele solicitate de bunuri și servicii se deosebesc
sensibil între ele în privin ța dimensiunilor activit ății economice (unit ăți foarte mari, mari, mijlocii,
mici și foarte mici), a condi țiilor tehnice și a capacit ății competi ționale. Unele întreprinderi au o
mare mobilitate la schimb ările pie ței, altele manifest ă iner ție și rigidit ăți. Gradul de accesibilitate
al unit ăților economice la factorii de produc ție și eficien ța utiliz ării acestora sunt, de asemenea
foarte diferite.
În al doilea rând, concuren ța prin pre ț a fost înlocuit ă, în bun ă parte, prin concuren ța cu
ajutorul produselor diferen țiate și substituibile. Fiecare agent economic dispune de o clientel ă
proprie, care îi este relativ fidel ă și este legat ă de tipodimensiunile, noutatea, modul de prezentare
și calitatea produselor, marca de fabric ă (comercial ă) a facilit ăților oferite la cump ărare (credit
avantajos, garan ții, servicii la vânzare și post-vânzare ș.a.). Substituirea bunurilor are loc în cadrul
aceluia și produs, familie sau tipuri de produse.
În al treilea rând, situa ția de pia ță contemporan ă se caracterizeaz ă prin multitudinea
vânz ărilor. Num ărul de produc ători ai aceluia și bun este suficient de mare încât nu este posibil ă
subordonarea reciproc ă între firme, iar deciziile unei întreprinderi nu a u o influen ță hot ărâtoare
asupra celorlalte întreprinderi.
În al patrulea rând, concuren ței imperfecte îi sunt proprii interdependen țele dintre toate
categoriile de agen ți economici, care particip ă ca subiec ți ai pie ței. Cum puterea economic ă a
agen ților economici este foarte diferit ă, rela țiile de concuren ță nu sunt monotone; ele pot fi
mutuale, simetrice sau asimetrice, dominante sau de domina ție, directe și indirecte, loiale sau
neloiale etc. Nici una dintre aceste forme de rela ții între agen ții pie ței nu este preponderent ă într-o
economie na țional ă.
Teme de autoevaluare
1. Care sunt ipostazele sub care poate fi privit ă pia ța?
2. Ce func ții îndepline ște pia ța?
3. Ce este concuren ța?
50
2. Pia ța monetar ă
2.1. B ăncile și institu țiile financiare
Băncile și institu țiile financiare pentru serviciile bancare prestate pe baze comerciale,
lucrative solicit ă un câ știg. Pentru serviciile prestate b ăncile pretind și încaseaz ă dobând ă sau
comision de la solicitan ții lor, în timp ce clien ților lor creditori le pl ătesc dobând ă. Diferen ța
dintre dobânzile încasate de b ănci și cele pl ătite de ele constituie câ știgul sau profitul bancar
brut. Dac ă din aceast ă m ărime, se scad cheltuielile de administra ție și de între ținere ale b ăncii, ca
și impozitele legale, ceea ce r ămâne este profitul net sau câ știgul net bancar.
Rolul b ăncilor și al institu țiilor financiare rezult ă din func țiile pe care le îndeplinesc:
Principala func ție activ ă a b ăncilor și celorlalte institu ții financiare const ă în
acordarea de împrumuturi solicitan ților care reprezint ă capacitatea economic ă a unei
persoane fizice sau juridice de a restitui, la scad en ță , atât creditele contractate cât și dobânzile
aferente.
Principala func ție pasiv ă a b ăncilor și celorlalte institu ții financiare se refer ă la primirea
spre p ăstrarea economiilor popula ției și celorlal ți agen ți economici financiari și, totodat ă,
executarea de pl ăți, pe baza ordinelor clien ților, din depozitele acestora, conducerea opera țiunilor
de cas ă ale întreprinderilor și institu țiilor etc.
Pe lâng ă func țiile bancare tradi ționale, în condi țiile actuale, sistemul bancar exercit ă o
serie de func ții noi, prioritar macroeconomice:
a) – Emisiunea de moned ă suplimentar ă și restrângerea acesteia, atunci când este nevoie:
coordonarea pl ăților și încas ărilor din întreaga economie na țional ă; gestionarea monedei
na ționale și supravegherea rela țiilor dintre moneda na țional ă și moneda altor state;
b) – Restric ționeaz ă creditul; b ăncile și institu țiile financiare cer garan ții debitorilor, pentru
eventuala acoperire a creditelor solicitate, impun condi ții de bonitate financiar ă;
c) – Băncile creaz ă putere de cump ărare adi țional ă ca urmare a acord ării de credite persoanelor
fizice și agen ților economici, aceast ă putere este împrumutat ă de c ătre sistemul bancar-
financiar solicitan ților de moned ă;
d) – Băncile solu ționeaz ă și sus țin proiectele de dezvoltare economic ă ce urmeaz ă a fi finan țate
prin acordarea de credite, orienteaz ă dezvoltarea economic ă și modific ările structurale din
economia na țional ă, deci îndeplinesc func ții ale strategiei dezvolt ării macroeconomice;
e) – Băncile efectueaz ă opera țiuni de vânzare-cump ărare de valut ă și asigur ă necesarul de valut ă al
economiei na ționale.
Ca urmare, în prezent sistemul bancar-financiar est e alc ătuit din urm ătoarele
categorii de unit ăți specifice :
Banca de emisiune sau banca central ă ocup ă o pozi ție special ă în cadrul
sistemului bancar-financiar na țional. Ea nu este preocupat ă, în principal, de
maximizarea profitului, ci de realizarea anumitor o biective pentru întreaga
economie na țional ă: asigurarea și reglarea cantit ății de bani în circula ție și a ratei
dobânzilor; prevenirea falimentelor bancare, care a r avea ca efect dereglarea
mecanismului bancar na țional; regularizeaz ă volumul și costul creditului din
întregul sistem bancar-financiar; înf ăptuie ște politica monetar ă și valutar ă a
statului; conlucreaz ă cu b ăncile trezoreriei privind împrumuturile guvernului și
executarea bugetului de stat etc.
Băncile comerciale sunt acele bănci care furnizeaz ă bani celorlal ți agen ți
economici, persoane fizice sau juridice. Ele î și procur ă mijloacele b ăne ști de care
51
au nevoie prin depunerile pe termen scurt ale clien ților, dar și a capitalului lor
propriu. B ăncile comerciale se împart în bănci de depozit și b ănci ipotecare.
Băncile comerciale de depozit își procur ă mijloacele financiare de care au nevoie
de pe pia ța monetar ă, prin depunerile pe termen scurt ale clien ților s ăi. La rândul
lor, acestea pot fi: de depozit propriu-zise, care primesc depuneri la vedere și pe
termen și care acord ă credite pe termen scurt: bănci de afaceri, care dispun de
capitaluri proprii importante și î și procur ă mijloacele necesare și prin emisiunea de
ac țiuni și obliga țiuni, ele putând acorda credite pe termen lung.
Băncile ipotecare sunt acelea care î și procur ă mijloacele necesare prin emisiunea
de înscrisuri și obliga țiuni ipotecare.
Banca Na țional ă a României este conceput ă ca un organism al statului,
func ționarea sa fiind supravegheat ă de parlament. Prin lege, ea este mandatat ă s ă
conduc ă politica monetar ă și de credit și s ă men țin ă puterea de cump ărare a
monedei na ționale. Ea îndepline ște mai multe func ții; emisiunea de moned ă;
creditor ultim al diferitelor societ ăți bancare prin acordarea de credite de
refinanțare; conduce politica monetar ă și valutar ă a ță rii prin stabilirea ratei
dobânzii și a volumului masei monetare și prin vânzarea și cump ărarea de valut ă;
deruleaz ă opera țiunile cu Trezoreria statului.
2.2. Moneda și masa monetar ă.
Derularea procesului de circula ție a m ărfurilor, a schimbului de bunuri și servicii este
mijlocit ă de moned ă.
În economia contemporan ă prin moned ă se în țelege ansamblul mijloacelor de plat ă
care pot fi utilizate în mod direct pentru efectuar ea unor tranzac ții și reglement ări.
No țiunea de moned ă se refer ă la sumele b ăne ști, instrumentele cu ajutorul c ărora se
măsoar ă și sunt mijlocite toate tranzac țiile pe pia ță . Atributele care fac din moned ă cel mai
important instrument al schimbului sunt:
a) acceptabilitatea de c ătre întreaga popula ție, de c ătre to ți agen ții economici ca mijloc de
plat ă;
b) durabilitatea , adic ă s ă nu aib ă o via ță efemer ă și s ă nu se deterioreze în procesul folosirii;
c) convenabilitatea sau u șurin ța de a fi folosit ă;
d) divizibilitatea, adic ă s ă poat ă sluji la mijlocirea oric ărei tranzac ții, oricât de mare sau mic ă
ar fi aceasta;
e) uniformitatea, ceea ce înseamn ă că orice instrument monetar este de aceea și calitate cu
celelalte și poate îndeplini acelea și func ții;
f) greutatea falsific ării, adic ă emitentul s ă ia în considerare unele elemente tehnice care s ă
fac ă imposibil ă reproducerea ei de c ătre indivizi;
g) stabilitatea puterii de cump ărare, adic ă men ținerea puterii de cump ărare pe o perioad ă
cât mai mare de timp.
Posedând aceste atribute, moneda face posibil ă îndeplinirea urm ătoarelor func ții:
1. derularea tranzac țiilor economice, la momentul oportun și în locul cel mai
potrivit pentru toate p ărțile interesate, f ăcând posibil ă separarea, în timp și
spa țiu, a actelor de vânzare de cele de cump ărare;
2. este instrumentul prin care se conserv ă averea, fiind unitatea de economisire și,
totodat ă, de m ăsurare a economiilor efectuate;
3. înlesne ște transmiterea de averi de la un individ la altul, de la o unitate
economic ă la alta.
Pentru ca moneda s ă-și poat ă îndeplini rolul și func țiile sale este necesar ca aceasta s ă fie
pus ă în circula ție într-un anumit volum și într-o structur ă anume. Cantitatea de moned ă
52
existent ă în circula ție într-o economie na țional ă sau într-o zon ă a acesteia, într-un interval
de timp dat, constituie masa monetar ă.
Privit ă ca stoc, masa monetar ă const ă în totalitatea instrumentelor b ăne ști de care dispun
agen ții economici nonfinanciari (agen ții economici obi șnui ți și popula ția) dintr-o economie
na țional ă la un moment dat, destinate achizi țion ării de bunuri materiale și servicii, achit ării
datoriilor, constituirii economiilor în vederea inv esti țiilor și altor plasamente.
Moneda se întâlne ște sub dou ă forme principale: moneda manual ă (numerar) ca moned ă
ce trece în mod curent dintr-o mân ă în alta (biletele de banc ă și moneda divizionar ă) și moneda
scriptural ă denumit ă și bani de cont (librete de economii, conturi bancar e etc.) Cele dou ă
componente ale masei monetare au acela și rol, se pot suplini și se transform ă una în cealalt ă.
Piața monetar ă este constituit ă din rela țiile, institu țiile și pârghiile prin intermediul c ărora
se realizeaz ă mobilizarea resurselor b ăne ști din sectoarele în care dep ăș esc necesit ățile perioadei
respective și transferarea lor spre sectoarele care au nevoie d e moned ă.
Obiectul pie ței monetare îl reprezint ă masa monetar ă și schimbul de lichidit ăți, iar rolul ei
este de a compensa excedentul cu deficitul de dispo nibilit ăți b ăne ști pe termen scurt, tranzac ții
rezultate din confruntarea cererii cu oferta de mon ed ă, în func ție de pre țul acestora (rata dobânzii).
Deoarece partea covâr șitoare a masei monetare (cca.90%) este reprezentat ă de moneda
scriptural ă, pia ța acestei monede, pia ța monedei scripturale sau pia ța interbancar ă reprezint ă
partea principal ă a pie ței monetare.
Pia ța monetar ă interbancar ă se formeaz ă și func ționeaz ă pe baza interdependen ței,
solidarit ății dintre b ănci. Ficare banc ă prime ște depuneri curente și efectueaz ă încas ări și pl ăți în
numele clien ților ei.
Formarea și mi șcarea masei monetare sunt în strâns ă leg ătur ă cu cererea și oferta de
moned ă, ca p ărți componente de baz ă ale pie ței monetare.
Cererea de moned ă este dat ă, în primul rând de volumul opera țiunilor implicate de
achizi ționarea bunurilor și plata serviciilor și de viteza de rota ție a monedei ; ea se afl ă în
raport direct propor țional cu volumul schimburilor (exprimate în pre țuri) și în raport invers
propor țional cu viteza de rota ție a monedei.
Cererea de moned ă depinde, în al doilea rând , de volumul vânz ărilor pe credit, al
pl ăților scadente și al compens ării reciproce a pl ăților.
Cererea de moned ă este influen țat ă, în al treilea rând, de comportamentul agen ților
economici fa ță de moned ă, sistematizat în expresia "intensitatea înclina ției spre lichiditate."
Oferta de moned ă este cantitatea de moned ă pus ă la dispozi ția publicului și a altor
utilizatori de sistemul bancar. De fapt, moneda înc epe s ă existe atunci când p ărăse ște depozitele
băncii centrale sau ale altei institu ții monetare emitente și î și înceteaz ă existen ța când revine în
depozitele b ăncii.
2.3. Infla ția: con ținut, cauze, forme
Infla ția contemporan ă reprezint ă un dezechilibru structural monetaro-real, care
exprim ă existen ța în circula ție a unei mase monetare ce dep ăș ește nevoile economiei,
fapt ce antreneaz ă deprecierea banilor neconvertibili în aur și a celor neconvertibili în
general, ca și cre șterea durabil ă și generalizat ă a pre țurilor.
Cauzele infla ției:
a) infla ția este explicat ă prin emisiunea excesiv ă de sume b ăne ști, purtând numele de
infla ție prin moned ă;
b) insuficien ța produc ției (ofertei) în sensul c ă sporirea salariilor nu este compensat ă prin
cre șterea produc ției, denumit ă infla ție prin ofert ă;
c) cauza infla ției ar fi excesul de cerere solvabil ă pentru bunuri economice, care genereaz ă
infla ția prin cerere;
53
d) uneori cauza infla ției este considerat ă a fi cre șterea substan țial ă a creditului care
conduce la excesul de cerere nominal ă pentru bunurile de consum, generând infla ția prin credit;
e) la baza infla ției ar sta sporirea costurilor de produc ție, luând na ștere infla ția prin
costuri;
f) cauza infla ției ar fi varia țiile salariului nominal, generând infla ția propagat ă prin costuri.
Infla ția poate fi măsurat ă absolut sau relativ. Absolut, mărimea infla ției înseamn ă un
excedent de mas ă monetar ă de care dispun agen ții economici și care este neacoperit ă printr-o
ofert ă real ă adecvat ă. Relativ, mărimea infla ției se exprim ă ca raport procentual între excedentul
de mas ă monetar ă și masa ofertei reale de bunuri economice.
Între caracteristicile de baz ă ale infla ției, pe primul plan se situeaz ă intensitatea și durata
ei în timp, în func ție de care distingem trei tipuri de infla ție:
a) infla ția lent ă atunci când au ap ărut caracteristicile infla ției, dar, datorit ă propor țiilor lor
reduse, fenomenele infla ționiste nu sunt evidente:
b) infla ția declarat ă, când propor țiile ei sunt relativ reduse, cre șterea pre țurilor jucând
mai de grab ă un rol de stimulare a cre șterii produc ției;
c) hiperinfla ția sau infla ția galopant ă, când creșterea pre țurilor are propor ții ridicate.
Teme de autoevaluare
1. Defini ți no țiunile de profit bancar brut și profit bancar net.
2. Cine sunt clien ții b ăncilor?
3. Ar ăta ți care sunt opera țiunile active și pasive ale b ăncilor.
CONCLUZII
Schimbului de m ărfuri îi este caracteristic ă pia ța. Aceasta se constituie ca o punte de
leg ătur ă între produc ători și consumatori. Pia ța ocup ă locul central în cadrul mecanismului care
regleaz ă func ționarea sistemului economic; ea desemneaz ă un ansamblu, mai mult sau mai pu țin
spontan, de rela ții de vânzare-cump ărare între agen ții economici ofertan ți și solicitan ți de m ărfuri.
Privit ă din diferite unghiuri, pia ța desemneaz ă: pia ța fiec ărui bun, pia ța tuturor bunurilor,
mecanismul care regleaz ă economia ș.a.
Locul și rolul pie ței în cadrul sistemului economic rezult ă din func țiile pe care ea le
îndepline ște: pia ța asigur ă leg ătura dintre produc ătorii și consumatorii de m ărfuri și pia ța
are rolul de sistem de comunica ție a informa țiilor necesare agen ților economici , în calitatea
lor de produc ători și consumatori.
Concuren ța reprezint ă instrumentul dinamizator al economiei de pia ță . Ca model de
comportament al agen ților economici în cadrul fiec ărei componente a sistemului de pie țe,
concuren ța semnific ă raportul de for țe dintre protagoni ști, opozi ția și rivalitatea permanent ă a
acestora, în privin ța producerii și vânz ării m ărfurilor și serviciilor, plasarea capitalului, efectuarea
opera țiunilor bancare și a altor activit ăți.
Scopul principal al concuren ței îl constituie ob ținerea de cât mai multe avantaje
individuale, a profiturilor cât mai mari și sigure.
Instrumentele utilizate pentru realizarea obiectiv elor concuren ței sunt atât de natur ă
economic ă cât și extraeconomic ă. În func ție de instrumentele utilizate în cadrul competi ției dintre
agen ții economici, concuren ța poate fi apreciat ă ca loial ă sau neloial ă.
54
Concuren ța desemneaz ă totdeauna o anumit ă situa ție pe pia ța unui produs, denumit ă
structura pie ței și reflect ă multitudinea formelor de manifestare a concuren ței. Dup ă criteriul
gradului de diferen țiere a produselor sau tipul de produse tranzac ționate se disting: concuren ța
omogen ă sau cu produse nesubstituibile și concuren ța eterogen ă sau cu produse substituibile.
Dup ă posibilit ățile de intrare într-o ramur ă de activitate, deci în func ție de gradul de
libertate al agen ților economici, se manifest ă: concuren ța deschis ă și concuren ța restric ționat ă
(închis ă). În func ție de instrumentele utilizate pentru a influen ța pia ța produsului, se cunosc:
concuren ța prin varia ția pre țului, concuren ța prin varia ția cantit ății de produse oferite
pie ței și concuren ța prin calitatea și nivelul tehnic al produselor.
Formele concuren ței sunt grupate în tipuri de pia ță , respectiv: p ia ța cu concuren ță
perfect ă, monopolul absolut, concuren ța imperfect ă.
Băncile și institu țiile financiare pentru serviciile bancare prestate pe baze comerciale,
lucrative solicit ă un câ știg. Pentru serviciile prestate b ăncile pretind și încaseaz ă dobând ă sau
comision de la solicitan ții lor, în timp ce clien ților lor creditori le pl ătesc dobând ă. Diferen ța
dintre dobânzile încasate de b ănci și cele pl ătite de ele constituie câ știgul sau profitul bancar
brut. Dac ă din aceast ă m ărime, se scad cheltuielile de administra ție și de între ținere ale b ăncii, ca
și impozitele legale, ceea ce r ămâne este profitul net sau câ știgul net bancar.
Rolul b ăncilor și al institu țiilor financiare rezult ă din func țiile pe care le îndeplinesc,
respectiv: func ția activ ă și func ția pasiv ă. Pe lâng ă func țiile bancare tradi ționale, în condi țiile
actuale, sistemul bancar exercit ă o serie de func ții noi, prioritar macroeconomice:
În prezent sistemul bancar-financiar este alc ătuit din urm ătoarele categorii de unit ăți
specifice : banca de emisiune (banca central ă sau Banca Na țional ă a României) și băncile
comerciale (b ănci de depozit și b ănci ipotecare).
În economia contemporan ă prin moned ă se în țelege ansamblul mijloacelor de plat ă
care pot fi utilizate în mod direct pentru efectuar ea unor tranzac ții și reglement ări. No țiunea
de moned ă se refer ă la sumele b ăne ști, instrumentele cu ajutorul c ărora se m ăsoar ă și sunt
mijlocite toate tranzac țiile pe pia ță .
Pentru ca moneda s ă-și poat ă îndeplini rolul și func țiile sale este necesar ca aceasta s ă fie
pus ă în circula ție într-un anumit volum și într-o structur ă anume. Cantitatea de moned ă
existent ă în circula ție într-o economie na țional ă sau într-o zon ă a acesteia, într-un interval
de timp dat, constituie masa monetar ă.
Formarea și mi șcarea masei monetare sunt în strâns ă leg ătur ă cu cererea și oferta de
moned ă, ca p ărți componente de baz ă ale pie ței monetare.
Infla ția contemporan ă reprezint ă un dezechilibru structural monetaro-real, care
exprim ă existen ța în circula ție a unei mase monetare ce dep ăș ește nevoile economiei, fapt ce
antreneaz ă deprecierea banilor neconvertibili în aur și a celor neconvertibili în general, ca și
cre șterea durabil ă și generalizat ă a pre țurilor.
Infla ția poate fi măsurat ă absolut sau relativ. Absolut, mărimea infla ției înseamn ă un
excedent de mas ă monetar ă de care dispun agen ții economici și care este neacoperit ă printr-o
ofert ă real ă adecvat ă. Relativ, mărimea infla ției se exprim ă ca raport procentual între excedentul
de mas ă monetar ă și masa ofertei reale de bunuri economice.
Între caracteristicile de baz ă ale infla ției, pe primul plan se situeaz ă intensitatea și durata
ei în timp, în func ție de care distingem trei tipuri de infla ție:
a) infla ția lent ă atunci când au ap ărut caracteristicile infla ției, dar, datorit ă propor țiilor lor
reduse, fenomenele infla ționiste nu sunt evidente:
b) infla ția declarat ă, când propor țiile ei sunt relativ reduse, cre șterea pre țurilor jucând
mai de grab ă un rol de stimulare a cre șterii produc ției;
c) hiperinfla ția sau infla ția galopant ă, când cre șterea pre țurilor are propor ții ridicate.
55
TEST DE AUTOEVALUARE
1. Care sunt instrumentele utilizate în lupta de concu ren ță ?
2. Prezenta ți categoriile de unit ăți specifice care alc ătuiesc sistemul bancar.
3. Scopul concuren ței îl reprezint ă:
a. realizarea de produc ții cât mai mari;
b. realizarea unui volum mare al desfacerilor;
c. ob ținerea de profituri cât mai mari și sigure;
d. sporirea cifrei de afaceri;
e. sporirea valorii ad ăugate.
4. Care din urm ătorii agen ți economici specializa ți î și desf ăș oar ă activitatea în
sectorul prestator de servicii bancar-financiar pe baze comerciale?
a. băncile;
b. societ ățile de asigur ări;
c. societ ățile comerciale;
d. asocia țiile de locatari cu caracter privat;
e. asocia țiile sportive.
5. Potrivit concep ției clasice, cererea de moned ă se afl ă sub influen ța concomitent ă a
mai multor factori:
a. puterea de cump ărare a banilor sau valoarea banilor;
b. raportul de schimb valutar;
c. lichiditatea mai mare sau mai mic ă a banilor;
d. amploarea creditului de consum;
e. amploarea creditului pe termen lung.
6. Care din tr ăsăturile enumerate mai jos nu sunt specifice procesul ui infla ționist:
a. infla ția contemporan ă este un proces de depreciere a banilor afla ți în circula ție;
b. infla ția contemporan ă se manifest ă ca un proces de cre ștere general ă și
durabil ă a marii majorit ăți a pre țurilor;
c. infla ția contemporan ă reprezint ă un dezechilibru monetaro-na țional;
d. infla ția contemporan ă reflect ă excedentul de satisfactori și resurse materiale de
produc ție în raport de m ărimea masei monetare;
e. infla ția este considerat ă un r ău necesar al cre șterii economice.
56
Modulul V
PIA ȚA CAPITALULUI. PIA ȚA MUNCII
Unit ăți de înv ățare:
1. Pia ța capitalului
2. Pia ța muncii
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
1. Cre țoiu Gh., Cornescu V., Bucur I. , Economie , edi ția a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucure ști,
2008;
2. Dombusch R., Fischer S., Startz R., Macroeconomie , Ed. Economic ă, Bucure ști, 2007;
3. Pîrvu Gheorghe, Sandu Alexandra, B ăbeanu Marin , Economie politic ă, Ed. Themis,
Craiova, 2007;
4. Sandu Alexandra , Economie politic ă. Manual universitar pentru înv ăță mântul F.R. ,
Craiova, 2010;
5. Stiglitz J., Walsh C. , Economie , Ed. Economic ă, Bucure ști, 2005.
Obiectivele modulului
În țelegerea conceptului de credit;
Identificarea c ăilor de ob ținere a capitalului;
Cunoa șterea conceptelor de ac țiuni, obliga țiuni, pia ță de capital;
Analizarea factorilor de influen ță al cererii și ofertei de capital financiar;
Identificarea tr ăsăturilor pie ței muncii și a componentelor acesteia;
În țelegerea func țiilor și mecanismelor de func ționare a pie ței muncii;
În țelegerea no țiunii de șomaj.
1. Pia ța capitalului
1.1. Creditul
În cadrul rela țiilor economice de pia ță , una din categoriile economice importante o
reprezint ă rela ția de credit.
Creditul presupune schimburi de bunuri actuale contra unor b unuri viitoare, cu scopul
declarat de a sus ține o afacere prezent ă. Creditul, în esen ță , const ă în transmiterea unui bun
pe un timp limitat, fixat cu exactitate și denumit scden ță , contra unei sume de bani numit ă
dobând ă.
Categoriile de opera țiuni economice care dau na ștere la rela țiile de credit sunt: a) vânzarea
de m ărfuri sau prestarea de servicii a c ăror plat ă urmeaz ă s ă se fac ă la o dat ă ulterioar ă și b)
acordarea unor împrumuturi în bani unor persoane fi zice sau juridice pe o perioad ă determinat ă.
57
Prin îns ăș i natura lor, creditul îndepline ște o serie de func ții vitale, cum ar fi: a)
contribuie la sporirea capitalului real, printr-o m ai bun ă folosire a factorilor de produc ție existen ți;
b) înt ăre ște tendin ța de concentrare a întreprinderilor și ramurilor, stimuleaz ă produc ția de serie și
faciliteaz ă redistribuirea capitalului între întreprinderi și ramuri; c) transform ă economiile b ăne ști
ale popula ției și altor agen ți economici în investi ții; d) îndepline ște func ția de emisiunea
monetar ă; e) finan țeaz ă deficitul bugetar; f) accelereaz ă tranzac țiile cu bunuri și servicii; g)
spore ște viteza de rota ție a monedei și m ăre ște masa monetar ă necesar ă economiei na ționale; h)
influen țeaz ă pozitiv consumul; i) înlesne ște pl ățile externe ale fiec ărei ță ri și promoveaz ă rela țiile
economice externe ale acesteia.
În orice opera țiune de credit, în esen ță , intervin doi subiec ți: cel ce acord ă creditul,
numit împrumutator sau mai frecvent, creditor și cel ce prime ște creditul numit
împrumutat sau debitor. Al ți termeni folosi ți într-o opera țiune de credit sunt: scaden ța
(momentul stabilit pentru restituirea sau rambursar ea creditului), ratele scadente (sumele par țiale
care se ramburseaz ă e șalonat, la anumite termene, conform în țelegerii dintre creditor și debitor) și
dobânda care reprezint ă suma de bani pl ătit ă de c ătre debitor, creditorului s ău, pentru împrumutul
acordat pe un timp determinat. M ărimea anual ă a dobânzii depinde de rata dobânzii și de timpul
pentru care se acord ă împrumutul. Rata dobânzii este pre țul pl ătit pentru a dispune timp de un an
de o anumit ă cantitate de moned ă. Ea reprezint ă procentual dintre m ărimea absolut ă a dobânzii
anuale pl ătite și creditul acordat.
Masa total ă a dobânzii pl ătit ă de debitor creditorului (D) depinde de m ărimea creditului
acordat (C), durata lui (T) și rata dobânzii (d) exprimat ă procentual.
Forme de credit:
1) Dup ă forma de proprietate a debitorului, creditul poate fi privat (se acord ă
persoanelor particulare, întreprinderilor private și societ ăților de drept public).
2) În raport cu durata în timp a creditului acesta poate fi: credit pe termen scurt , (un
termen de maximum un an); credit pe termen mediu (de pân ă la 5 ani); credit pe
termen lung (pentru o perioad ă de peste 5 ani).
3) În func ție de caracteristicile agentului economic emitent de cred it se disting:
creditul comercial (creditul pe care și-l acord ă reciproc agen ții economici nebancari
la vânzarea-cump ărarea m ărfurilor), credit bancar (credit acordat de c ătre institu țiile
bancare, specializate în "comer țul cu bani").
4) Din punct de vedere al modalit ății de garantare a creditului, acesta poate fi: credit
personal (se acord ă pe baz ă de încredere personal ă) și creditul real (se contracteaz ă
pe baza unei garan ții).
5) Dup ă scopul urm ărit de debitor, exist ă: credit de consum acordat pentru satisfacerea
nevoilor de consum ale menajelor, gospod ăriilor și credit de produc ție, pentru
nevoile vie ții economice. Creditul de produc ție, dup ă destina ția sa, poate fi: de
ameliorare sau modernizare ( utilizat la înzestrarea tehnic ă a întreprinderii cu ma șini,
instala ții etc.), de exploatare (pentru procurarea materiilor prime, procurarea de
semin țe, plata salariilor etc.) și de investire ( pe termen lung folosit pentru cump ărarea
de terenuri și construirea de unit ăți economice).
6) Dup ă domiciliul debitorilor și creditorilor, creditul poate fi intern în cazul c ăruia
atât creditorul, cât și debitorul sunt din aceea și țar ă, și credit interna țional, contractat
pe pia ța extern ă, creditorii și debitorii locuind în ță ri diferite. Creditele interna ționale
pot fi bilaterale (credit Swap) sau multilaterale a cordate de F.M.I. sau alte organisme.
1.2. Con ținutul pie ței capitalului
Pia ța capitalului (financiar ă) este aceea pe care se negociaz ă titlurile pe termene
medii și lungi, incluzând îndeosebi ac țiuni și obliga țiuni.
58
Una din cele mai importante func ții ale pie ței financiare este emisiunea și plasarea
hârtiilor de valoare din îns ărcinarea emitentului sau debitorului.
Caracterul negociabil al hârtiilor de valoare, faptul c ă ele pot fi vândute de primii
de țin ători înainte de scaden ță și transformate în lichidit ăți, reprezint ă o alt ă motiva ție a
pie ței financiare, a rolului pe care îl joac ă în reglarea economiei na ționale.
Rezult ă c ă pia ța financiar ă cuprinde: a) cererea și oferta de capital pentru plasamente pe
termen medii și lungi; b) institu țiile (organismele) prin intermediul c ărora capitalurile disponibile
din economie sunt dirijate c ătre cei care solicit ă astfel de fonduri.
Capitalul mobilizat și utilizat pentru plasamente pe termen lung poart ă numele de capital
financiar .
Cererea de capital este reprezentat ă de cei cre au nevoie de aceste capitaluri cum sunt :
societ ățile industriale și comerciale publice și particulare; guvernele, institu țiile publice; cu
caracter financiar; institu țiile bancare și de asigur ări; organismele financiar-bancare interna ționale
(F.M.I., Banca Mondial ă).
Ofertan ții de capital financiar sunt de țin ătorii de capital pe termen lung, care doresc s ă
cumpere valori mobiliare:
– menajele
– întreprinderile productive
– companiile de asigur ări
– sectorul public, format din administra ție central ă de stat(statul, regii autonome și
institu ții autonome de interes na țional) și din administra ția local ă (jude țe,
municipii, ora șe, comune).
Instrumentele de finan țare folosite pe pia ța financiar ă sunt:
a) valori mobiliare, constând în ac țiuni și obliga țiuni;
b) împrumuturile pe credit lombard;
c) împrumuturile ipotecare.
Organismele ce formeaz ă pia ța financiar ă sunt: bursele de valori mobiliare (pia ța
financiar ă oficial ă) băncile și persoanele care au ca profesie vânzarea – cump ărarea de titluri de
credit (pia ța financiar ă liber ă).
1.3.Formele pie ței financiare
În cadrul pie ței capitalului (financiare) se disting: pia ța financiar ă primar ă (format ă din
pia ța noilor emisiuni de valori mobiliare) și pia ța financiar ă secundar ă (format ă din valorile
mobiliare oferite deja în circula ție).
Pia ța financiar ă primar ă este aceea în care se vând și se cump ără hârtiile de valoare pe
termen lung nou emise (ac țiuni și obliga țiuni).
Acțiunea este un titlu de proprietate, dovedind partic iparea de țin ătorului la
capitalul social al societ ății comerciale pe ac țiuni care a emis titlul. De țin ătorul ac țiunii este
îndrept ățit s ă primeasc ă anual o cot ă corespunz ătoare din profitul societ ății, numit ă dividend.
Ac țiunile pot fi: privilegiate, atunci când dau dreptul de țin ătorului la un dividend fix, indiferent
de m ărimea profitului realizat de societate în anul resp ectiv; ordinare, pentru care cota de
dividend este variabil ă, în func ție de rata și dimensiunile profitului.
Obliga țiunea este titlul de valoare (de credit) ce atest ă un împrumut pe termen lung,
emitentul angajându-se s ă-l ramburseze într-un timp determinat și s ă asigure pe toat ă
durata o dobând ă anual ă cert ă, indiferent de situa ția sa economico-financiar ă: emitentul
obliga țiunii este debitorul, iar de țin ătorul acesteia – creditorul.
Pe pia ța financiar ă primar ă pre țul de vânzare a titlurilor numit curs, îl constituie valoarea
nominal ă, suma înscris ă pe titlu și este un pre ț ferm.
59
Pia ța financiar ă secundar ă (bursa de valori, de titluri) este pia ța public ă organizat ă și
specializat ă, unde se efectueaz ă tranzac ții cu titluri anterior emise, la pre țuri determinate de
situa ția de moment a raportului dintre cerere și ofert ă.
La bursa de valori, schimbul titlurilor emise pe b ani se poate realiza prin dou ă genuri de
opera țiuni: la vedere și la termen.
Opera țiunile la vedere constau în schimbul titlurilor în momentul tranzac ției, la cursul
existent (afi șat) acceptat de agen ți, în schimbul sumei corespunz ătoare. Opera țiunile la termen
sunt cele în care la momentul încheierii tranzac ției (T0) se convine asupra num ărului titlurilor și
cursului, dar efectuarea tranzac ției are loc ulterior, la o dat ă fixat ă (T1), numit ă și lichidare (sau
scaden ță ). Opera țiunile la termen sunt în esen ță speculative, unul din agen ți câ știg ă, cel ălalt
pierde.
Rolul bursei de valori:
a) bursa de valori asigur ă transformarea operativ ă, într-un termen scurt, a
capitalului real în capital b ănesc ( și invers), mobilizarea rapid ă a unor
importante resurse pentru activitatea de investi ții.
b) bursa este o institu ție indispensabil ă economiei de pia ță , deoarece u șureaz ă
procesul de transformare a unor capitaluri individu ale, de la un posesor la altul,
dintr-o întreprindere în alta sau dintr-o țar ă în alta.
c) bursa de valori favorizeaz ă procesul de concentrare a puterii economice, de
preluare a controlului asupra unor societ ăți pe ac țiuni, prin de ținerea pachetului
ac țiunilor de control;
d) bursa de valori este un barometru extrem de sensibi l al st ării economice;
e) bursa constituie locul unde se concentreaz ă principalele informa ții cu caracter
economic;
f) bursa contribuie la încheierea rapid ă a tranzac țiilor, la cre șterea operativit ății în
afacerile comerciale.
Teme de autoevaluare
1. Defini ți creditul și preciza ți care sunt termenii folosi ți într-o opera țiune de credit;
2. Ce este cererea de capital?
3. Descrie ți rolul bursei de valori
2. Pia ța muncii
2.1. Con ținutul și tr ăsăturile pie ței for ței de munc ă
Pia ța for ței de munc ă, sau pia ța muncii, poate fi definit ă ca spa țiul economic în care se
întâlnesc, se confrunt ă și se negociaz ă în mod liber cererea de for ță de munc ă (de țin ătorii
de capital în calitate de cump ărători) și oferta, reprezentat ă prin posesorii de for ță de munc ă.
Componentele pie ței muncii se refer ă la: a) ofertan ții sau vânz ătorii, adic ă cei care
ofer ă marfa special ă-for ța de munc ă, respectiv competen ța profesional ă, contra unui pre ț; b)
cump ărătorii, adic ă întreprinderile și unit ățile social-culturale și administrative, care au
nevoie de competen ța profesional ă a ofertan ților și sunt dispuse s ă pl ăteasc ă pentru
aceasta un pre ț(salariu); c) intermediarii , persoane fizice/sau juridice care s-au specializa t în
servicii de intermediere între ofertan ți și cump ărătorii de competen țe profesionale, pentru care
serviciile solicit ă un pre ț(de regul ă, func ționeaz ă sub forma birourilor sau oficiilor de stat și
particulare pentru plasarea for ței de munc ă).
60
Tipuri de pia ță a muncii:
1) Dup ă gradul de cuprindere a proceselor specifice, se disting urm ătoarele tipuri
de pia ță a muncii: pia ța real ă (efectiv ă), pia ța poten țial ă și pia ța ideal ă
(teoretic ă).
2) În func ție de locul unde se desf ăș oar ă rela țiile de vânzare-cump ărare a for ței
de munc ă, se pot deosebi dou ă tipuri de pia ță a muncii: pia ța intern ă ( na țional ă)
și pia ța extern ă (interna țional ă).
În procesul de dezvoltare și de func ționare a economiei na ționale, pia ța muncii
îndepline ște func ții importante, de ordin economic, social-economic și educativ: a) alocarea
eficient ă a resurselor de munc ă pe sectoare, ramuri, profesii și teritoriu în concordan ță cu volumul
și structura cererii de for ță de munc ă; b) unirea și combinarea for ței de munc ă cu ceilal ți factori de
produc ție; c) influen ța asupra form ării și repartiz ării veniturilor; d) contribuie la formarea și
orientarea climatului de munc ă și de protec ție social ă; e) furnizeaz ă informa ții pentru procesul de
orientare profesional ă, recalificarea și reintegrarea for ței de munc ă și ac ționeaz ă prin mecanismele
sale asupra acestui proces.
2.2. Cererea și oferta de for ță de munc ă
Pe pia ța muncii -component ă a sistemului de pie țe existente într-o economie de pia ță
modern ă -se confrunt ă cererea și oferta de for ță de munc ă.
Cererea de for ță de munc ă se exprim ă prin cantitatea de for ță de munc ă, cu o
anumit ă structur ă pe profesiuni și nivele de preg ătire și calificare, care este necesar ă unei
întreprinderi, subramuri, ramuri sau economii na ționale, pentru a produce o cantitate
determinat ă de bunuri materiale și de servicii cerute de pia ță , la un moment dat sau într-o perioad ă
determinat ă. Cererea de for ță de munc ă se caracterizeaz ă, în primul rând, prin volumul de for ță de
munc ă solicitat ă.
În al doilea rând, cererea de for ță de munc ă se poate caracteriza (diferen ția) și sub raport
structural, fiind generat ă de diviziunea muncii în întreaga societate și la nivelul fiec ărui agent
economic.
Luând în considerare aspectele cantitative și calitative structurale ale cererii de for ță de
munc ă, acesta se manifest ă ca: a) cererea individual ă de for ță de munc ă sau cererea pentru fiecare
loc de munc ă și b) cererea agregat ă de munc ă, care cuprinde necesarul de for ță de munc ă din toate
profesiunile, specializ ările și calific ările la nivel de întreprindere sau economie na țional ă. Cererea
de for ță de munc ă se afl ă sub impactul a numero și factori direc ți, dintre care enumer ăm:
a) evolu ția produc ției la anumite bunuri de produc ție și de consum sau la toate bunurile
economice;
b) evolu ția nivelului salariilor;
c) nivelul și dinamica productivit ății muncii;
d) evolu ția interdependent ă a cererii de bunuri și a productivit ății muncii; e) volumul și
rata investi țiilor (economiilor).
Oferta de for ță de munc ă cuprinde acea parte a resurselor de munc ă ce solicit ă un loc
de munc ă salarizat în cadrul ofertei de for ță de munc ă, nu se includ femeile casnice, studen ții,
militarii în termen și alte persoane care nu depun activit ăți salarizate. Ea se exprim ă prin num ărul
celor ap ți de munc ă sau popula ția apt ă disponibil ă, din care se scade num ărul popula ției casnice,
studen ților, militarilor în termen și al celor ce nu doresc s ă se angajeze în nici o activitate salarial ă,
întrucât au resurse pentru existen ță sau din alte considerente.
Oferta de for ță de munc ă se caracterizeaz ă printr-o serie de particularit ăți constând din: a)
are o mai limitat ă mobilitate spa țial ă, în raport cu oferta m ărfurilor obi șnuite; b) depinde de vârst ă,
sex, nivel de preg ătire profesional ă, specialitate, starea de s ănătate etc.; c) depinde de condi țiile și
61
mediul în care se va desf ăș ura munca; d) posesorul for ței de munc ă nu poate a ștepta condi ții mai
bune de vânzare a m ărfii sale specifice; e) reproducerea ofertei for ței de munc ă este dependent ă
atât de legile economice ale pie ței (cerere-ofert ă), cât și de legile demografice, social-morale,
psihologice etc.
Oferta de for ță de munc ă se g ăse ște și ea sub inciden ța unor factori cum ar fi:
a) m ărimea popula ției active disponibile și structura acesteia pe categorii de vârst ă;
b) nivelul salariilor;
c) structura de proprietate și în raport cu ea, m ărimea veniturilor pe care le aduce
proprietarilor individuali;
d) tradi țiile, obiceiurile etc. afecteaz ă hot ărâtor modul de folosire a for ței de munc ă;
e) factori psihologici vizând comportamentul oferta ntului de for ță de munc ă.
2.3. Ocuparea for ței de munc ă și șomajul
Ocuparea resurselor de munc ă poate fi definit ă ca un proces de transformare a resurselor
de munc ă poten țiale în factor uman activ de produc ție.
Gradul ocup ării resurselor de munc ă reflect ă propor ția particip ării popula ției la activit ățile
utile din societate și se determin ă prin raportarea procentual ă a popula ției ocupate la popula ția
total ă, popula ția în vârst ă de munc ă și popula ția activ ă. Dac ă raportarea se face cumulat pe ambele
sexe, rapoartele se numesc rate brute (generale) de ocupare a popula ției, iar dac ă sunt
determinate pe sexe și grupe de vârst ă, ele poart ă numele de rate specifice de ocupare a
popula ției.
Subocuparea for ței de munc ă este legat ă de apari ția și existen ța șomajului, fenomen
negativ prezent în aproape toate statele lumii.
În termenii pie ței muncii, șomajul reprezint ă excedentul ofertei fa ță de cererea de
ofert ă de munc ă. Somerii sunt to ți cei ap ți de munc ă dar care nu g ăsesc de lucru.
Pe baza celor ar ătate, se poate spune c ă șomajul reprezint ă o stare negativ ă a
economiei, concretizat ă într-un dezechilibru important al pie ței muncii prin care oferta de
for ță de munc ă (sau cererea de locuri de munc ă) este mai mare decât cererea de for ță de
munc ă din partea agen ților economici (sau oferta de locuri de munc ă) din partea acestora.
În analiza și caracterizarea șomajului se iau în considera ție mai multe aspecte:
a) nivelul șomajului exprimat absolut, prin num ărul celor neocupa ți, și relativ, ca rat ă
a șomajului, calculat ă ca raport între num ărul șomerilor și popula ția ocupat ă.
b) intensitatea șomajului este o alt ă caracteristic ă în func ție de care se poate distinge:
șomajul total, care presupune pierderea locurilor de munc ă și încetarea total ă a
activit ății; șomajul par țial, care const ă în diminuarea activit ății prin reducerea
duratei de lucru sub cea legal ă; șomajul deghizat, care presupune o activitate
aparent ă, cu o productivitate unic ă;
c) durata șomajului cuprinde perioada de timp din momentul pierderii lo cului de
munc ă pân ă la reluarea activit ății. Difer ă pe ță ri și perioade istorice. Nu exist ă o
durat ă a șomajului legiferat ă.
d) structura șomajului se formeaz ă pe baza anumitor criterii care sunt: categoria
socio-profesional ă, nivelul calific ării, ramura de activitate din care provine, vârst ă,
sex, ras ă etc.
Din studierea structurii șomajului pe sexe și categorii de vârst ă, se constat ă o cre ștere a
num ărului de șomeri tineri (pân ă la 25 ani) și a femeilor.
Pe baza acestor tr ăsături caracteristice, putem considera c ă șomaj înseamn ă a nu lucra în
mod oficial, adic ă lipsa, pentru o anumit ă perioad ă de timp, a unui loc de munc ă. Inactivitatea
poate fi îns ă și rezultanta voin ței individuale, având o motiva ție subiectiv ă.
62
În consecin ță , șomajul poate fi voluntar sau involuntar. Referindu-se la șomajul
voluntar este datorat refuzului sau imposibilit ății pentru purt ătorul for ței de munc ă de a accepta o
retribu ție corespunz ătoare a salariului de echilibru, refuz bazat pe anu mite prevederi legale, pe
uzan țe sociale sau pe în țelegeri în vederea negocierii contractelor colectiv e. În contrast, șomajul
involuntar , desemneaz ă starea specific ă a persoanelor neocupate care, de și dispuse s ă lucreze
pentru un salariu real mai mic, nu g ăsesc locuri de munc ă disponibile. Exist ă și un șomaj
tranzitoriu sau fric țional , specific acelor economii în care for ța de munc ă manifest ă o mare
înclina ție spre schimbarea locului de munc ă în vederea amelior ării condi țiilor de via ță .
Cauzele generatoare de șomaj trebuie c ăutate în cele dou ă mari procese economico-
sociale, și anume:
1) pierderea locurilor de munc ă de c ătre o parte a popula ției ocupate;
2) cre șterea ofertei de munc ă prin realizarea de c ătre noile genera ții a vârstei
legale pentru a se putea angaja și afirmarea nevoii de a lucra a unor persoane apte de
munc ă dar inactive.
În cadrul primului proces, distingem mai multe form e sau genuri de șomaj. În primul rând ,
șomajul ciclic , denumit uneori și conjunctural, cauzat de crizele economice care au loc, de crizele
par țiale sau de alte crize specifice unei conjuncturi. El este explicat ca rezultat al modului
defectuos în care se realizeaz ă leg ătura dintre nivelul salariilor, pe de o parte, și cel al pre țurilor și
productivit ății muncii, pe de alt ă parte. În al doilea rând, șomajul structural , determinat de
tendin țele de restructurare economic ă, geografic ă, social ă etc. care au loc în diferite ță ri, mai ales,
sub inciden ța revolu ției tehnico-știin țifice. El se datoreaz ă, în principal, dezechilibrului creat între
oferta și cererea de for ță de munc ă. În al treilea rând, șomajul tehnologic , ca o variant ă a celui
structural, este determinat de înlocuirea vechilor tehnici și tehnologii cu altele noi, precum și de
centralizarea unor capitaluri și unit ăți economice care impun restrângerea locurilor de mu nc ă. În
al patrulea rând, șomajul intermitent, ca rezultat al practic ării contractelor de angajare pe durate
scurte din cauza incertitudinii afacerilor. În aces t caz, perioada de șomaj începe la expirarea
angaj ării și se încheie la reînnoirea contractului sau la real izarea unei noi angaj ări la o alt ă unitate.
În al cincilea rând, șomajul de discontinuitate care afecteaz ă în mod deosebit femeile și este
cauzat de întreruperea activit ății din motive familiale sau de maternitate. În al șaselea rând,
șomajul sezonier cauzat de întreruperi ale activit ății puternic dependente de factori naturali, cum
sunt cele din agricultur ă, construc ții, lucr ări publice etc.
2.4.M ăsuri de ocupare a for ței de munc ă
Somajul ridic ă a șadar numeroase probleme economice și sociale pe termen scurt cât și pe
termen mediu și lung.
Pe termen scurt, pentru atenuarea consecin țelor sale, obiectivul major îl constituie
asigurarea unor venituri minime pentru cei afecta ți, ceea ce se realizeaz ă prin ajutorul sau
îndemniza ția de șomaj.
Pe termen mediu și lung obiectivul politicilor guvernamentale îl constituie diminuarea
sau chiar resorbirea resurselor de munc ă aflate în stare de șomaj. M ăsurile în acest domeniu pot fi
grupate în urm ătoarele categorii: m ăsuri care privesc direct pe șomeri, m ăsuri care privesc
popula ția ocupat ă, alte m ăsuri.
Teme de autoevaluare
1. În ce constau opera țiunile la vedere ?
2. Descrie ți pe scurt cererea și oferta de for ță de munc ă.
3. Ce reprezint ă șomajul?
63
64
CONCLUZII
Creditul presupune schimburi de bunuri actuale contra unor b unuri viitoare, cu scopul
declarat de a sus ține o afacere prezent ă. Creditul, în esen ță , const ă în transmiterea unui bun pe un
timp limitat, fixat cu exactitate și denumit scden ță , contra unei sume de bani numit ă dobând ă.
În orice opera țiune de credit, în esen ță , intervin doi subiec ți: cel ce acord ă creditul, numit
împrumutator sau mai frecvent, creditor și cel ce prime ște creditul numit împrumutat sau
debitor. Al ți termeni folosi ți într-o opera țiune de credit sunt: scaden ța (momentul stabilit pentru
restituirea sau rambursarea creditului), ratele scadente (sumele par țiale care se ramburseaz ă
eșalonat, la anumite termene, conform în țelegerii dintre creditor și debitor) și dobânda care
reprezint ă suma de bani pl ătit ă de c ătre debitor, creditorului s ău, pentru împrumutul acordat pe un
timp determinat. Rata dobânzii este pre țul pl ătit pentru a dispune timp de un an de o anumit ă
cantitate de moned ă.
Pia ța capitalului (financiar ă) este aceea pe care se negociaz ă titlurile pe termene
medii și lungi, incluzând îndeosebi ac țiuni și obliga țiuni.
Una din cele mai importante func ții ale pie ței financiare este emisiunea și plasarea
hârtiilor de valoare din îns ărcinarea emitentului sau debitorului.
Caracterul negociabil al hârtiilor de valoare, faptul c ă ele pot fi vândute de primii
de țin ători înainte de scaden ță și transformate în lichidit ăți, reprezint ă o alt ă motiva ție a
pie ței financiare, a rolului pe care îl joac ă în reglarea economiei na ționale.
Rezult ă c ă pia ța financiar ă cuprinde: a) cererea și oferta de capital pentru plasamente pe
termen medii și lungi; b) institu țiile (organismele) prin intermediul c ărora capitalurile disponibile
din economie sunt dirijate c ătre cei care solicit ă astfel de fonduri.
În cadrul pie ței capitalului (financiare) se disting: pia ța financiar ă primar ă (format ă din
pia ța noilor emisiuni de valori mobiliare) și pia ța financiar ă secundar ă (format ă din valorile
mobiliare oferite deja în circula ție).
Pia ța for ței de munc ă, sau pia ța muncii, poate fi definit ă ca spa țiul economic în care se
întâlnesc, se confrunt ă și se negociaz ă în mod liber cererea de for ță de munc ă (de țin ătorii de
capital în calitate de cump ărători) și oferta, reprezentat ă prin posesorii de for ță de munc ă.
Componentele pie ței muncii se refer ă la: a) ofertan ții sau vânz ătorii, adic ă cei care
ofer ă marfa special ă-for ța de munc ă, respectiv competen ța profesional ă, contra unui pre ț; b)
cump ărătorii, adic ă întreprinderile și unit ățile social-culturale și administrative, care au nevoie de
competen ța profesional ă a ofertan ților și sunt dispuse s ă pl ăteasc ă pentru aceasta un pre ț(salariu);
c) intermediarii , persoane fizice/sau juridice care s-au specializa t în servicii de intermediere între
ofertan ți și cump ărătorii de competen țe profesionale, pentru care serviciile solicit ă un pre ț(de
regul ă, func ționeaz ă sub forma birourilor sau oficiilor de stat și particulare pentru plasarea for ței
de munc ă).
Pe pia ța muncii -component ă a sistemului de pie țe existente într-o economie de pia ță
modern ă -se confrunt ă cererea și oferta de for ță de munc ă.
Ocuparea resurselor de munc ă poate fi definit ă ca un proces de transformare a resurselor
de munc ă poten țiale în factor uman activ de produc ție. Subocuparea for ței de munc ă este legat ă de
apari ția și existen ța șomajului, fenomen negativ prezent în aproape toate statele lu mii.
În termenii pie ței muncii, șomajul reprezint ă excedentul ofertei fa ță de cererea de
ofert ă de munc ă. Somerii sunt to ți cei ap ți de munc ă dar care nu g ăsesc de lucru. Astfel,
șomajul reprezint ă o stare negativ ă a economiei, concretizat ă într-un dezechilibru important
al pie ței muncii prin care oferta de for ță de munc ă (sau cererea de locuri de munc ă) este mai
mare decât cererea de for ță de munc ă din partea agen ților economici (sau oferta de locuri
de munc ă) din partea acestora. Somajul ridic ă a șadar numeroase probleme economice și sociale
pe termen scurt cât și pe termen mediu și lung.
65
TEST DE AUTOEVALUARE
1. Descrie ți m ăsurile de ocupare a for ței de munc ă pe termen scurt, mediu și lung.
2. Prezenta ți formele de credit.
3. Care sunt instrumentele folosite pe pia ța financiar ă și indica ți ce organisme formeaz ă
pia ța financiar ă?
4. Cererea structural ă de capital financiar este determinat ă de:
a. nevoile permanente de finan țare a principalelor ramuri economice;
b. acoperirea deficitului balan ței de pl ăți externe;
c. modific ările substan țiale în nivelul ratei dobânzii bancare;
d. tendin ța de cre ștere a pre țurilor;
e. achizi ționarea unor utilaje pentru investi ții de valori mari.
5. Pia ța for ței de munc ă reprezint ă:
a. spa țiul economic în care se confront ă și se negociaz ă cererea și oferta de for ță de
munc ă;
b. totalitatea rela țiilor dintre cererea și oferta de for ță de munc ă;
c. pia ța for ței de munc ă se suprapune cu procesul de ocupare a resurselor d e munc ă;
d. pia ța for ței de munc ă are o sfer ă de cuprindere mai mare decât procesul de ocupare
a for ței de munc ă;
e. nici una din afirma țiile de mai sus nu este adev ărat ă.
6. Preciza ți care sunt mecanismele de func ționare a pie ței muncii:
a. negocierea pe pia ța muncii;
b. segmentarea pie ței muncii;
c. adâncirea diviziunii muncii sociale;
d. mecanismul de solu ționare a conflictelor de munc ă;
e. mecanismul de pensionare a for ței de munc ă.
7. Pia ța muncii îndepline ște mai multe func ții. Preciza ți din enumerarea de mai jos care
sunt acestea:
a. asigur ă realizarea echilibrului dintre necesit ățile de resurse de munc ă ale economiei
na ționale și posibilit ățile pentru acoperirea lor;
b. reglementeaz ă rela țiile sociale de produc ție între salaria ți;
c. genereaz ă compete ția între agen ții economici pentru asigurarea ocup ării resurselor
de munc ă;
d. determin ă migra ția interna țional ă a forței de munc ă;
e. influen țeaz ă considerabil procesul de formare și repartizare a veniturilor.
8. Care din defini țiile date mai jos este corect ă?
a. șomerul este acea persoan ă din cadrul popula ției active disponibile care dore ște s ă
lucreze și caut ă un loc de munc ă;
b. șomerul este o persoan ă care îndepline ște vârsta legal ă de munc ă, dar nu caut ă loc
de munc ă;
66
c. șomerul este o persoan ă care îndepline ște vârsta legal ă de munc ă și care nu dore ște
să munceasc ă;
d. șomerul este un angajat care caut ă un loc de munc ă;
e. niciuna din variantele de mai sus.
9. Care din enun țurile urm ătoare sunt corecte pentru definirea șomajului?
a. reprezint ă excedentul ofertei de for ță de munc ă peste cererea de for ță de munc ă;
b. reprezint ă rezultatul cre șterii gradului de preg ătire profesional ă;
c. reprezint ă rezultatul reducerii duratei vie ții active a lucr ătorilor;
d. reprezint ă deficitul de for ță de munc ă fa ță de cererea de for ță de munc ă;
e. reprezint ă procesul ce poate fi diminuat prin acordarea indem niza ției de șomaj.
67
Modulul VI
MACROECONOMIA ȘI PUTEREA PUBLIC Ă
Unit ăți de înv ățare:
1. Func țiile și instrumentele politicii economice a statului
2. Bugetul public și politica fiscal ă
3. Rezultatele macroeconomice
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
1. Cre țoiu Gh., Cornescu V., Bucur I. , Economie , edi ția a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucure ști,
2008;
2. Dombusch R., Fischer S., Startz R., Macroeconomie , Ed. Economic ă, Bucure ști, 2007;
3. Pîrvu Gheorghe, Sandu Alexandra, B ăbeanu Marin , Economie politic ă, Ed. Themis,
Craiova, 2007;
4. Sandu Alexandra , Economie politic ă. Manual universitar pentru înv ăță mântul F.R. ,
Craiova, 2010;
5. Stiglitz J., Walsh C. , Economie , Ed. Economic ă, Bucure ști, 2005.
Obiectivele modulului
În țelegerea conceptelor și formarea perspectivei asupra activit ății economice la nivel
macroeconomic;
Cunoa șterea conceptelor de buget, venituri, cheltuieli și rezultate macroeconomice;
Cunoa șterea Sistemului Conturilor Na ționale și a componentelor acestuia;
Însu șirea conceptului de politic ă fiscal ă.
1. Func țiile și instrumentele politicii economice a statului
Interven ția statului în via ța economic ă se realizeaz ă atât în mod direct, prin m ărimea
veniturilor pe care guvemul le redistribuie și le utilizeaz ă pentru redresarea și stabilizarea
activit ății economice, cât mai ales în mod indirect, prin re glement ările emise și controlul legal
asupra activit ății economice.
Economia de pia ță contemporan ă este o economie mixt ă, iar func țiilc economice pe care și
le asum ă statul sunt urm ătoarele:
a) stabilirea cadrului legal al desf ăș ur ării activit ății economice, prin care se
legifereaz ă regulile pie ței (legile propriet ății, cele ale contractelor, falimentului,
obliga țiilor firmelor, lucr ătorilor și sindicatelor ș.a.).
b) alocarea resurselor pentru îmbun ătățirea eficien ței sociale a activit ății economice .
Indivizii și grupurile socialc sunt diferen țiate ca avere și sarcini sociale; unele grupuri
sunt câ știg ătoare, iar altele sunt perdante; anumite grupuri so ciale sunt supuse unor
discrimin ări, ori sunt defavorizate. Statul poate s ă intervin ă pentru a înl ătura
inechit ățile și discrimin ările de pe pia ța muncii, poate înl ătura e șecurile concuren ței
68
imperfeete prin politici antitrust și de reglementare, poate diminua efectele
externalit ăților negative (combaterea polu ării, modemizarea drumurilor, investi țiile în
cercetare, în educa ție ș.a.).
c) reparti ția venitului intr-un mod cât mai echitabil, întrucât mecanismul pie ței libere d ă
na ștere la o distribuire nepropor țional ă a veniturilor și a averii.
Redistribuirea venitului na țional reprezint ă o func ție economic ă important ă a statului; ea se
realizeaz ă prin redistribuirea direct ă sau prelev ări obligatorii (impozite, taxe, cotiza ții sociale
obligatorii) și prin transferuri (ajutoare, subven ții, presta ții sociale etc.). Redistribuirea venitului
na țional, în cea mai mare parte, are în vedere extreme le sc ării veniturilor: veniturile mici și
veniturile mari; circula ția redistribuirii are loc de la cei cu venituri mar i și foarte mari, la cei cu
venituri mici și foarte mici;
d) stabilizarea și cre șterea economic ă, o func ție economic ă relativ ă nou ă a statului, prin
care se dore ște atenuarea fluctua țiilor ciclice ale economiei, cu scopul de a preveni
cre șterea necontrolat ă a șomajului, stagnarea economic ă și infla ția, precum și
încurajarea cre șterii economice durabile. ReaJizarea acestei func ții se face în mod
predilect cu ajutorul politicilor monetare și fiscale.
lnstrumentele care stau la dispozi ția guvernului pentru a influen ța activitatea economic ă
sunt: impozitele și taxele, cheltuielile administra ției publice și reglement ările (m ăsurile de control
asupra activit ății economice).
Interven ția guvernului în economie, cu ajutorul instrumentel or care îi sunt specifice,
înseamn ă atât beneficii cât și costuri . În analiza de tip costuri-beneficii a rolului econo mic al
guvemuIui, importante nu sunt costurile poten țiale mici și beneficiile poten țiale mari, ci mărimea
beneficiilor nete, ca excedent de beneficii peste c osturi.
Costurile interven ției guvernului în economie se pot grupa în:
a) costuri interne pentru guvern constând din toate resursele folosite de guvem în a cest
scop: costurile echipamentelor cu ajutorul c ărora se verific ă respectarea standardelor impuse în
diferite domenii (mediu, s ănătate, concuren ță , respectarea cadrului legal etc.) și costuri!e salariale
ale personalului angajat s ă verifice respectarea regulilor impuse agen ților economici;
b) costurile externe directe sau costurile suplimentare impuse agen ților economici pentru a
putea respecta standardele impuse de guvem (costuri de produc ție, costuri pentru combaterea
polu ării care se internalizeaz ă etc.);
c) costuri externe indirecte , respectiv costurile care se extind dincolo de agen ții economici
afecta ți direct și uneori cuprind întreaga economie, manifestându-se ca externa1it ăți sau
ineficien ță .
2. Bugetul public și politica fiscal ă
Mijloacele prin care se procur ă resursele financiare ale statului, împreun ă cu institu țiile,
instrumentele și reglement ările de utilizare a acestor resurse, în vederea inf luen ță rii proceselor din
societate constituie elementele definitorii ale pol iticii financiare. lnstrumentul principal al derul ării
politicii financiare este bugetul public .
Statul se folose ște de buget pentru a- și programa și controla activitatea din sfera fiscalit ății.
Bugetul de stat cuprinde cheltuielile prognozate a se efectua pentr u a se realiza programele
guvernamentale, precum și veniturile prev ăzute a se ob ține din impozite și taxe, într-o anumit ă
perioad ă de timp (un an). Trebuie precizat faptul c ă bugetul este, pe de o parte, planul cheltuielilor
guvernamentale curente și de capital, iar pe de alt ă parte, planul veniturilor guvernamentale
curente și din capital.
În România, bugetul public este alc ătuit din bugetul administra ției centrale de stat și
69
bugetele locale, fiecare dintre ele cuprinzând dou ă p ărți: veniturile și cheltuielile .
I. Veniturile bugetului de stat sunt alc ătuite din veniturile curente și veniturile din
capital .
A. Veniturile curente ale bugetului de stat provin din veniturile fiscale și veniturile
nefiscale .
Veniturile fiscale curente au ca surse impozitele directe : (impozitul pe profit, impozitul
pe sa1arii, impozitul pe dividende, impozitul pe ve nitul agricol ș.a.) și impozitele indirecte
(accize, taxa pe valoarea ad ăugat ă, taxe vamale, taxe de timbru etc.).
lmpozitele directe sunt impozitele percepute nemijlocit de la indivizi și firme pe
activitatea desf ăș urat ă, astfel c ă persoanele vizate (fizice sau juridice) trebuie s ă le pl ăteasc ă
efectiv, în cadrul anului fiscal, cu scopul sporiri i veniturilor publice ale statului. Aceast ă abordare
contrasteaz ă cu cea a impozitelor indirecte care se aplic ă asupra tranzac țiilor f ăcute de indivizi,
firme și institu ții, în special, asupra cheltuielilor f ăcute de persoanele fizice și juridice atunci când
cump ără bunuri și servicii.
Veniturile nefiscale sunt v ărs ăminte la bugetul de stat de la diver și agen ți economici și
institu ții publice, altele decât impozitele directe și indirecte. În aceast ă categorie de venituri ale
bugetului de stat se încadreaz ă: v ărs ămintele din profitul net al regiilor autonome, v ărs ăminte ale
institu țiilor publice (taxe pentru brevete și inven ții înregistrate, taxe de metrologie, taxe și alte
venituri din protec ția mediului, taxe pentru eliberarea titlurilor de p roprietate, venituri din amenzi
etc.).
B. Veniturile din capital sunt veniturile bugetului de stat care provin din v alorificarea
unor bunuri ale statului, cum ar fi: venituri prove nite din valorificarea unor bunuri care apar țin
unor institu ții publice, venituri din valorificarea stocurilor d e la rezerva de stat și de mobilizare,
venituri din vânzarea locuin țelor construite din fondurile statului.
II. Cheltuielile hugetului de stat reprezint ă o list ă a programelor specifice finan țate de
către stat, în decursul anului financiar. În primul rând , bugetul de stat finan țeaz ă ac țiunile social-
culturale ale ță rii, cum ar fi înv ăță mântul, cultura și arta, asisten ța social ă, activitatea sportiv ă. În
al doilea rând , cheltuielile bugetare au în vedere ap ărarea na țional ă. ordinea public ă și autorit ățile
publice (pre ședin ția ță rii, autoritatea legislativ ă, autoritatea judec ătoreasc ă, autoritatea executiv ă
ș.a.). În al treilea rând , cheltuielile bugetului de stat vizeaz ă ac țiunile economice ale guvernului,
cum sunt: finan țarea unei mari p ărți a cercet ării știin țifice, finan țarea prospec țiunilor și lucr ărilor
geologice, finan țarea unor activit ăți, din industrie, agricultur ă, transporturi și comunica ții etc.
Conceptul de buget de stat reflect ă, într-o form ă sintetic ă, func țiile sistemului fiscal:
a) func ția de finan țare a cheltuielilor publice, potrivit obiectivelor urm ărite;
b) func ția de redistribuire a veniturilor și averilor, prin mecanismul impozitelor și taxelor;
c) func ția de stabilizare a activit ății economice, de corectare a dezechilibrelor econom ice,
devenind un instrument de politic ă macroeconomic ă și social ă.
Conceptul de buget de stat cuprinde și alte no țiuni complementare, a șa cum sunt:
excedentul bugetar, deficitul bugetar, bugetul echi librat și datoria public ă.
Atunci când veniturile curente ale buget ului de stat (provenind din impozite directe și
indirecte, din venituri nefiscale și veniturile din capital) sunt mai mari decât chelt uielile publice,
bugetul de stat excedentar. Dac ă veniturile curente și cheltuielile curente ale bugetului de stat
sunt egale, fenomen rar întâlnit, bugetul de stat este echilibrat.
Deficitul bugetului de stat apare atunci când cheltuielile sale curente dep ăș esc veniturile
curente.
Deficitele bugetare afecteaz ă economia na țional ă pe termen scurt, prin impactul lor asupra
cererii globale, dar și pe termen lung, prin impactul asupra investi țiilor și produc ției na ționale
poten țiale. Din acest unghi de vedere, se face deosebirea necesar ă între deficitele structurale și
deficitele ciclice.
În func ție de evolu ția ciclului economic al afacerilor și de numeroase alte evenimente de
70
ordin economic, politic, militar, natural etc., che ltuielile și veniturile efective ale bugetului de stat
pot s ă ating ă niveluri sub sau peste cele anticipate. Atunci cân d statuI se confrunt ă cu deficite
bugetare, el trebuie s ă se împrumute, ca orice agent al vie ții economice, pentru a- și pl ăti datoriile.
În acest scop, statul emite titluri financiare pe care le vinde posesorilor de bani, promi țând s ă
restituie banii la o dat ă viitoare.
Politica fiscal ă este acea ramur ă a politicii economice care utilizeaz ă impozitarea și
cheltuielile guvernului pentru a regla nivelul agre gat al activit ății economice,
diminuarea varia țiilor produse de ciclul economic și protejarea economiei na ționale de
infla ție, prin sus ținerea procesului de cre ștere economic ă și de ocupare a for ței de munc ă.
3. Rezultatele macroeconomice
Pentru a eviden ția ansamblul fluxurilor dintre diferi ții agen ți economici la nivelul
economiei na ționale, se folose ște Contabilitatea Na țional ă sau Sistemul Conturilor Na ționale.
Acesta constituie un instrument complex de eviden ță , analiz ă și decizie economic ă și se
fundamenteaz ă ăe teoria factorilor de produc ție, potrivit c ăreia factorii participan ți la multiplele
activit ăți economice sunt recompensa ți în raport cu serviciile aduse (munca prin salarii , natura
prin rent ă, capitalul prin profit și/sau dobânda).
Sistemul Conturilor Na ționale – SCN reprezint ă ansamblul tehnicilor care permit
măsurarea activit ății economice a unei ță ri pe parcursul unui interval de timp, de regul ă un an.
Sistemul Conturilor Na ționale este compus din trei elemente de baz ă: agen ții economici,
opera țiunile și conturile.
• Agen ții economici:
– unit ăți produc ătoare de m ărfuri (bunuri și servicii);
– produc ători de servicii guvernamentale;
– produc ători de servicii casnice;
– institu ții cu caracter nelucrativ care presteaz ă servicii gospod ăriilor
(culte, servicii juridice etc).
• Opera țiunile cuprind toate actele economice și financiare efectuate de agen ții
economici și se împart în:
– opera țiuni asupra bunurilor și serviciilor;
– opera țiuni de reparti ție, care se refer ă la formarea și circula ția
veniturilor;
– opera țiuni financiare.
Opera țiunile genereaz ă dou ă mari categorii de fluxuri:
– materiale (produc ție, consum și formarea capitalului), concretizate în
produc ția de bunuri materiale și servicii, import, consumul intermediar,
consumul final, individual și social, modificarea stocurilor, investi ții,
export;
– financiare (venituri, cheltuieli, finan țarea capitalului), concretizate în
utilizarea elementelor valorii ad ăugate (salarii, profituri, amortizare),
opera țiuni de asigurare, modificarea crean țelor și angajamentelor,
transferuri curente.
• Conturile:
Contul Produc ție cuprinde dou ă grupe de subconturi:
a. m ărfuri, în care se eviden țiaz ă bunurile și serviciile cu caracter
de marf ă;
b. activit ăți, care cuprinde valoarea bunurilor și serviciilor
Contul consum cuprinde la rândul s ău:
– conturi de cheltuieli f ăcute pentru consumul privat și public;
71
– conturi de venituri în care se înscriu categoriil e de venituri ale
diferitelor sectoare.
Contul acumulare pune în eviden ță finan țarea investi țiilor brute și
cheltuielile pentru cre șterea stocurilor, cât și capitalul financiar folosit
pentru achizi ții de p ământ și fonduri nemateriale, transferurile de capital
și consumul de capital fix.
Contul restul lumii reflect ă importurile și exporturile de bunuri și
servicii, transferurile curente și tranzac țiile de capital cu restul lumii.
În statistica interna țional ă au o larg ă circula ție și apreciere urm ătorii indicatori
macroeconomici: produsul global brut, produsul inte rn brut, produsul na țional brut, produsul
intern net, produsul na țional net, venitul na țional, venitul personal, venitul disponibil.
Produsul global brut (PGB) exprim ă produc ția de bunuri și servicii dintr-o perioad ă
de timp, create în subsistemul economiei na ționale.
Produsul intern brut (PIB) exprim ă m ărimea valorii ad ăugate brute a bunurilor
economice ajunse în ultimul stadiu al circuitului e conomic, care au fost produse în
interiorul ță rii de c ătre agen ții economici autohtoni și str ăini, într-o anumit ă perioad ă
de timp, de regul ă, un an
PIB = CF+FBCF+VS+(E-I); PIB = PG – CI
unde: CF = consum final
FBCF = formarea brut ă de capital fix
VS = varia ția stocurilor
E = exporturi
I = importuri
Produsul intern net (PIN) reflect ă m ărimea valorii ad ăugate nete a bunurilor
economice destinate consumul final, care au fost pr oduse în interiorul unei anumite
ță ri, de c ătre agen ții economici autohtoni și str ăini, într-o anumit ă perioad ă. PIN = PIB
– A
Produsul na țional brut (PNB) const ă în expresia b ăneasc ă a produc ției finale brute,
ob ținut ă de agen ții economici autohtoni, care ac ționeaz ă în interiorul ță rii ori în afara
acesteia, în decursul unei anumite perioade de timp , de regul ă un an.
PNBpp = PIBpp ±SVABpp; unde:
PNBpp =PNB la pre țurile pie ței
PIBpp = PIB la pre țurile pie ței
SVABpp = soldul valorii ad ăugate brute
Produsul na țional net (PNN) reprezint ă expresia b ăneasc ă a valorii ad ăugate nete a
bunurilor și serviciilor finale ob ținute de agen ții economici autohtoni, care activeaz ă în
interiorul ță rii și în afara acesteia, într-o anumit ă perioad ă de timp de regul ă un an:
PNN = PNB – A; PNNpf = VN
Venitul na țional se calculeaz ă prin însumarea veniturilor ob ținute de proprietarii
factorilor de produc ție: salarii, renta, dobând ă, profiturile firmelor, veniturile
proprietarilor.
Venitul personal este venitul ajuns la nivelul gosp od ăriilor;
Dac ă din venitul personal se scad toate taxele pl ătite de menaje se ob ține venitul
disponibil.
72
Teme de autoevaluare
1. Identifica ți prin exemple concrete opera țiunile care cuprind toate actele economice și
financiare efectuate de agen ții economici.
2. Cum se grupeaz ă costurile interven ției guvernului în economie?
3. Defini ți indicatorii macroeconomici.
CONCLUZII
Interven ția statului în via ța economic ă se realizeaz ă atât în mod direct, prin m ărimea
veniturilor pe care guvemul le redistribuie și le utilizeaz ă pentru redresarea și stabilizarea
activit ății economice, cât mai ales în mod indirect, prin re glement ările emise și controlul legal
asupra activit ății economice.
Instrumentele care stau la dispozi ția guvernului pentru a influen ța activitatea economic ă
sunt: impozitele și taxele, cheltuielile administra ției publice și reglement ările (m ăsurile de control
asupra activit ății economice).
Interven ția guvernului în economie, cu ajutorul instrumentel or care îi sunt specifice,
înseamn ă atât beneficii cât și costuri . În analiza de tip costuri-beneficii a rolului econo mic al
guvemuIui, importante nu sunt costurile poten țiale mici și beneficiile poten țiale mari, ci mărimea
beneficiilor nete, ca excedent de beneficii peste c osturi.
Costurile interven ției guvernului în economie se pot grupa în: costuri interne pentru
guvern , costurile externe directe și costuri externe indirecte .
Instrumentul principal al derul ării politicii financiare este bugetul public . Statul se
folose ște de buget pentru a- și programa și controla activitatea din sfera fiscalit ății.
Bugetul de stat cuprinde cheltuielile prognozate a se efectua pentr u a se realiza programele
guvernamentale, precum și veniturile prev ăzute a se ob ține din impozite și taxe, într-o anumit ă
perioad ă de timp (un an).
În România, bugetul public este alc ătuit din bugetul administra ției centrale de stat și
bugetele locale, fiecare dintre ele cuprinzând dou ă p ărți: veniturile și cheltuielile .
Conceptul de buget de stat cuprinde și alte no țiuni complementare, a șa cum sunt:
excedentul bugetar, deficitul bugetar, bugetul echi librat și datoria public ă.
Atunci când veniturile curente ale buget ului de stat (provenind din impozite directe și
indirecte, din venituri nefiscale și veniturile din capital) sunt mai mari decât chelt uielile publice,
bugetul de stat excedentar.
Dac ă veniturile curente și cheltuielile curente ale bugetului de stat sunt e gale, fenomen rar
întâlnit, bugetul de stat este echilibrat.
Deficitul bugetului de stat apare atunci când cheltuielile sale curente dep ăș esc veniturile
curente.
Politica fiscal ă este acea ramur ă a politicii economice care utilizeaz ă impozitarea și
cheltuielile guvernului pentru a regla nivelul agre gat al activit ății economice, diminuarea
varia țiilor produse de ciclul economic și protejarea economiei na ționale de infla ție, prin
sus ținerea procesului de cre ștere economic ă și de ocupare a for ței de munc ă.
Pentru a eviden ția ansamblul fluxurilor dintre diferi ții agen ți economici la nivelul
economiei na ționale, se folose ște Contabilitatea Na țional ă sau Sistemul Conturilor Na ționale.
Sistemul Conturilor Na ționale – SCN reprezint ă ansamblul tehnicilor care permit
măsurarea activit ății economice a unei ță ri pe parcursul unui interval de timp, de regul ă un an.
Sistemul Conturilor Na ționale este compus din trei elemente de baz ă: agen ții economici,
opera țiunile și conturile.
73
În statistica interna țional ă au o larg ă circula ție și apreciere urm ătorii indicatori
macroeconomici: produsul global brut, produsul inte rn brut, produsul na țional brut, produsul
intern net, produsul na țional net, venitul na țional, venitul personal, venitul disponibil.
TEST DE AUTOEVALUARE
1. Care sunt func țiile economice pe care și le asum ă statul?
2. Care sunt sursele veniturilor fiscale curente ce fa c parte din bugetul de stat?
3. Defini ți excedentul bugetar, deficitul bugetar, bugetul ec hilibrat și datoria
public ă.
4. Care sunt elementele de baz ă ale Sistemului Conturilor Na ționale?
5. Sistemul Conturilor Na ționale se fundamenteaz ă pe:
a. teoria muncii productive;
b. teoria avantajului comparativ;
c. teoria produc ătorului;
d. teoria consumatorului;
e. teoria factorilor de produc ție.
6. Instrumentele care stau la dispozi ția guvernului pentru a influen ța activitatea
economic ă sunt:
a. impozitele și taxele;
b. măsurile de control asupra activit ății economice;
c. produsul intern brut;
d. deficitul/excedentul bugetar;
e. statul nu are instrumente care s ă influen țeze actvitatea economic ă.
74
Modulul VII
VENITUL, CONSUMUL SI ECONOMISIREA
Unit ăți de înv ățare:
1. Venitul și formele sale
2. Consumul
3. Economisirea
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
1. Băbeanu Marin , Macroeconomie , Editura Universitaria, Craiova, 2006;
2. Cre țoiu Gh., Cornescu V., Bucur I. , Economie , edi ția a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucure ști,
2008;
3. Dombusch R., Fischer S., Startz R., Macroeconomie , Ed. Economic ă, Bucure ști, 2007;
4. Pîrvu Gheorghe, Sandu Alexandra, B ăbeanu Marin , Economie politic ă, Ed. Themis,
Craiova, 2007;
5. Sandu Alexandra , Economie politic ă. Manual universitar pentru înv ăță mântul F.R. ,
Craiova, 2010;
6. Stiglitz J., Walsh C. , Economie , Ed. Economic ă, Bucure ști, 2005.
Obiectivele modulului
În țelegerea și aplicarea conceptului de venit na țional;
Identificarea proceselor de distribuire și redistribuire a venitului na țional;
Cunoa șterea conceptului de consum la nivel macroeconomic;
Identificarea și analizarea no țiunii de economisire.
1. Venitul și formele sale
No țiunea de venit na țional are urm ătoarele accep țiuni:
a) Venitul na țional este partea care r ămâne din produsul na țional net dup ă ce s-au
dedus impozitele indirecte șI diferitele taxe pl ătite de agen ții economici, în leg ătur ă cu
produc ția de bunuri șI servicii;
b) Venitul na țional reprezint ă expresia veniturilor încasate de to ți posesorii na ționali ai
factorilor de produc ție, în func ție de contribu ția adus ă de ace ști factori la produc ția
na țional ă de bunuri și servicii, în decurs de un an ;
c) Venitul na țional este valoarea ad ăugat ă net ă creat ă în produc ția de bunuri și servicii,
de c ătre to ți agen ții economici na ționali, în decurs de un an;
d) Venitul na țional const ă din valoarea tuturor bunurilor și serviciilor finale produse de
to ți agen ții economici na ționali, în decurs de un an, exprimate în costul fac torilor de
produc ție, adic ă la prețurile pl ătite de produc ători proprietarilor de factori de produc ție,
75
care nu cuprind amortizarea capitalului fix, impozi tele indirecte și alte taxe pl ătite
guvernului de produc ătorii na ționali.
Concomitent cu procesul de producere a venitului na țional, are loc reparti ția acestuia, în
cadrul a dou ă procese interdependente: distribuirea și redistribuirea veniturilor.
Distribuirea const ă în procesul de împ ărțire a venitului na țional între proprietarii factorilor
care au contribuit în mod direct la producerea de b unuri și servicii cu caracter comercial.
Veniturile distribuite se numesc venituri primare, iar cele mai importante sunt: salariile
lucr ătorilor, profiturile societ ăților și cvasisociet ăților nonfinanciare, rentele, chiriile, veniturile
din proprietatea asupra unor brevete, patente și licen țe, dreptul de autor asupra propriet ății
intelectuale ș.a.
Prin distribuirea venitului na țional, nu se formeaz ă venituri pentru to ți membrii societ ății și
pentru sus ținerea tuturor activit ăților sociale, existând numeroase activit ăți socialmente
organizate, care nu producbunuri-marf ă, dar sunt necesare pentru buna func ționalitate a sistemului
social (armata, justi ția, poli ția ș.a.). Din aceast ă cauz ă, simultan, se desf ăș oar ă o redistribuire a
venitului na țional, prin care se formeaz ă veniturile derivate.
Redistribuirea venitului na țional este procesul de trecere f ără echivalent a unei p ărți din
veniturile primare de la un agent al vie ții sociale la altul și de la un sector institu țional la altul, în
vederea constituirii veniturilor institu țiilor și lucr ătorilor din aceste institu ții care, în mod direct,
nu produc bunuri comerciale, precum și pentru protec ția social ă a categoriilor defavorizate.
Principalele mecanisme prin care se redistribuie v enitul na țional într-o economie de pia ță
sunt:
• sistemul de impozitare a veniturilor (impozitare di rect ă);
• plata contribu țiilor la asigur ările sociale efectuate de c ătre firme și
gospod ării c ătre sectorul guvernamental;
• sistemul de taxare a consumului (impozitare indire ct ă);
• transferurile de la firme c ătre persoane (gratuit ăți și semigratuit ăți pentru
salaria ți, sponsoriz ări, opere de caritate)
• transferurile de la guvern c ătre persoane (pensiile, asisten ța social ă, ajutorul
de șomaj, indemniza ții, aloca ții ș.a.);
• dividendele, ca parte a profiturilor corpora țiilor (firmelor) pl ătite
persoanelor coac ționare, dup ă ce au fost percepute impozitele
corespunz ătoare;
• ajust ările de venituri personale, pe baza unor dobânzi în casate sau a altor
încas ări care nu reprezint ă remunerarea factorilor de produc ție.
Produsul na țional brut și net (PNB, PNN, VN) reprezint ă, pe de o parte valoarea real ă a
produc ției na ționale, iar pe de alt ă parte veniturile totale ob ținute în societate, într-o perioad ă dat ă.
Considerând c ă produsul na țional este reprezentat de venitul na țional în forma lui existen țial ă (ca
o mas ă de produse și servicii create într-un an), expresia monetar ă a acestuia m ăsoar ă dou ă lucruri
diferite, în acela și timp:
b) veniturile însumate ale tuturor agen ților economici na ționali, în decurs de un an;
c) cheltuielile însumate ale tuturor agen ților economici pentru cump ărarea de bunuri și
servicii, în decurs de un an.
Pentru func ționarea normal ă a unei economii na ționale, trebuie ca veniturile s ă fie
egale cu cheltuielile.
Veniturile totale sunt formate din:
a) veniturile firmelor (din vânzarea pe pia ța intern ă și extern ă a bunurilor și serviciilor și
din transferurile de la guvern);
76
b) veniturile menajelor (salarii, rente, dobânzi primite, dividende și transferuri atât de la
guvern cât și de la firme);
c) veniturile sectorului guvernamental (din vânzarea unor bunuri și servicii, taxe
încasate, impozite directe și indirecte încasate, contribu ții la asigur ări sociale pl ătite de
firme și menaje).
Cheltuielile totale, simetric, vor cuprinde:
a) cheltuielile firmelor (pentru procurarea de factori de produc ție, plata impozitelor și
taxelor, transferuri c ătre salaria ți și investi ții);
b) cheltuielile menajelor (pentru procurarea de bunuri și servicii de consum, impozite,
taxe, cotiza ții ș.a., diferen ța fa ță de venituri reprezentând-o economisirea);
c) cheltuielile guvernului (pentru cump ărarea de factori de produc ție, investi ții,
furnizarea de servicii colective și transferuri c ătre persoane și firme).
2. Consumul
Bunurile sunt produse și servicii finale, utilizarea lor fiind un consum f inal.
Consumul reprezint ă componenta principal ă a cererii globale de bunuri și servicii
necesare traiului. Din punct de vedere existen țial, consumul cuprinde:
a) consumul de bunuri materiale (produse) care const ă în: bunuri de folosin ță
îndelungat ă (locuin țe, autovehicule, echipamente de uz gospod ăresc) și bunuri de
folosin ță curent ă (alimente, îmbr ăcăminte, înc ălță minte, energie ș.a.);
b) consumul de servicii (de locuit, casnice-gospod ăre ști, de transporturi, de igien ă
personal ă, asisten ță medical ă, cultural-artistice ș.a.).
În raport cu sursa veniturilor cheltuite pentru co nsum, se disting:
a) consumul privat , rezultat din cheltuirea venitului personal dispon ibil;
b) consumul colectiv (public) , care are ca obiect bunurile colective (publice), ob ținute
prin cheltuielile guvernamentale pentru consum.
Contabilitatea na țional ă define ște consumul final ca reprezentând valoarea bunurilor și
serviciilor utilizate pentru satisfacerea direct ă a nevoilor umane, individuale și colective,
distingând:
a) consumul final al gospod ăriilor popula ției , reprezentat de consumul final al
gospod ăriilor apar ținând unei ță ri, indiferent dac ă se efectueaz ă pe teritoriul na țional
sau în afara acestuia și excluzând consumul final al gospod ăriilor nerezidente efectuat
pe teritoriul na țional.
b) consumul final al administra ției publice și private, reprezentând valoarea serviciilor
nedestinate pie ței produse de administra ția public ă și privat ă în folosul colectivit ății
sau al unor gospod ării, diminuat ă cu valoarea vânz ărilor reziduale (vânz ările de bunuri
și servicii ale administra ției publice și private).
3. Economisirea
Utilizarea final ă a venitului na țional trebuie s ă r ăspund ă atât nevoilor de consum ale
oamenilor (considerate nevoi curente) cât și nevoilor viitoare ale dezvolt ării activit ății economice
na ționale. Venitul na țional se va împ ărți astfel în cheltuieli pentru consum și economisire.
Economisirea este acel comportament al oamenilor de a nu consuma în întregime
ceea ce ei au produs, în cadrul unei perioade.
Economiile sunt toate veniturile care nu au fost ch eltuite pentru procurarea de
77
bunuri și servicii utilizate în consumul curent. To ți agen ții economici (gospod ăriile, firmele,
sectorul guvernamental ș.a.) economisesc. Gospod ăriile acumuleaz ă sub forma economisirii
individuale, care reprezint ă acea parte a venitului personal care nu este pl ătit ă nici ca impozite și
taxe și nici nu este cheltuit ă pe bunuri șI servicii folosite în consumul curent. Economisirea
firmelor const ă în procesul în cadrul c ăruia o parte a profiturilor companiilor ne este pl ătit ă sub
form ă de impozite șI nici distribuit ă sub form ă de dividende.
La nivel de societate, economiile reprezint ă surplusul de venit na țional peste cheltuielile de
consum .
Economiile se prezint ă în dou ă ipostaze: economii global și economii nete.
Economiile globale se determin ă prin sc ăderea din valoarea produc ției na ționale a
cheltuielilor de produc ție șI de circula ție, precum și a cheltuielilor pentru consumul popula ției.
Din economiile globale se scad pierderile involunta re, rezultate în urma unor catastrofe,
calamit ăți, sc ăderi imprevizibile ale cursurilor bursiere ș.a., ceea ce r ămâne constituind
economiile nete.
Teme de autoevaluare
1. Care sunt principalele mecansme prin care se redist ribuie venitul na țional în cadrul unei
economii de pia ță ?
2. Identifica ți prin exemple categoriile de venituri și cheltuieli totale?
3. Cum define ște contabilitatea na țional ă consumul final.
CONCLUZII
No țiunea de venit na țional are o serie întreag ă de accep țiuni. Concomitent cu procesul
de producere a venitului na țional, are loc reparti ția acestuia, în cadrul a dou ă procese
interdependente: distribuirea și redistribuirea veniturilor.
Produsul na țional brut și net (PNB, PNN, VN) reprezint ă, pe de o parte valoarea real ă a
produc ției na ționale, iar pe de alt ă parte veniturile totale ob ținute în societate, într-o perioad ă dat ă.
Considerând c ă produsul na țional este reprezentat de venitul na țional în forma lui existen țial ă (ca
o mas ă de produse și servicii create într-un an), expresia monetar ă a acestuia m ăsoar ă dou ă lucruri
diferite, în acela și timp: veniturile și cheltuielile însumate ale tuturor agen ților economici pentru
cump ărarea de bunuri și servicii, în decurs de un an.
Pentru func ționarea normal ă a unei economii na ționale, trebuie ca veniturile s ă fie egale cu
cheltuielile. Veniturile totale sunt formate din: veniturile firmelor , veniturile menajelor,
veniturile sectorului guvernamental. Cheltuielile t otale, simetric, vor cuprinde: cheltuielile
firmelor, cheltuielile menajelor, cheltuielile guve rnului.
Bunurile sunt produse și servicii finale, utilizarea lor fiind un consum f inal. Consumul
reprezint ă componenta principal ă a cererii globale de bunuri și servicii necesare traiului.
Contabilitatea na țional ă define ște consumul final ca reprezentând valoarea bunurilor și
serviciilor utilizate pentru satisfacerea direct ă a nevoilor umane, individuale și colective.
Utilizarea final ă a venitului na țional trebuie s ă r ăspund ă atât nevoilor de consum ale
oamenilor (considerate nevoi curente) cât și nevoilor viitoare ale dezvolt ării activității economice
na ționale. Venitul na țional se va împ ărți astfel în cheltuieli pentru consum și economisire.
Economisirea este acel comportament al oamenilor de a nu consuma în întregime
ceea ce ei au produs, în cadrul unei perioade.
78
Economiile sunt toate veniturile care nu au fost ch eltuite pentru procurarea de bunuri și
servicii utilizate în consumul curent.
Economiile se prezint ă în dou ă ipostaze: economii global și economii nete.
TEST DE AUTOEVALUARE
1. Prin ce metode se determin ă m ărimea venitului na țional?
2. Ce reprezint ă consumul?
3. Ce sunt economiile globale? Dar economiile nete?
4. Ce reprezint ă economiile la nivel de societate?
5. Din cadrul veniturilor totale fac parte:
a. dividende;
b. contribu ția la asigur ările sociale pl ăite de firme și menaje;
c. investi ții;
d. sume pentru procurarea factorilor de produc ție;
e. nicio variant ă din cele de mai sus
6. Din punct de vedere existen țial, consumul cuprinde:
a. consumul de bunuri;
b. consumul de servicii;
c. consumul privat;
d. consumul colectiv;
e. consumul primar.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: COMPARTIMENTUL ÎNVA ȚĂ MÂNT CU FRECVEN ȚĂ REDUS Ă [604755] (ID: 604755)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.