Comparatie Între Dreptul Francizei Aplicată în Dreptul Român Si în Dreptul Maghiar
=== 1 ===
CUPRINS
I.Introducere 3
II. Dreptul de franciză 4
Prezentarea generală a francizei 4
6
III. Condițiile francizei 8
1.Condițiile generale ale francizei 8
2. Condițiile francizei în Dreptul Român
3. Condițiile francizei în Dreptul Maghiar
IV. Aspectele francizei
1. Aspecte generale
2. Aspectele francizei în legislația română
3. Aspectele francizei în legislația maghiară
V. Diferențele și asemănările celor două legislații
1. Diferențele
2. Asemănările
3.
4.
5.
VI. Avantajele și negativitățile ambelor legislații
VII. Concluzii
Bibliografie
I. INTRODUCERE
II. DREPTUL DE FRANCIZĂ
Prezentarea generală a francizei
„Franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, îi acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.”
În dreptul European franciza este definită ca un ansamblu de drepturi de proprietate industriala sau intelectuală privind mărci, nume comerciale, firme, desene si modele, drepturi de autor, savoir faire (know-how) sau brevete, destinate a fi exploatate pentru revânzarea de produse si prestarea de servicii de către utilizatorii finali.
Franciza a apărut și s-a dezvoltat inițial în America, ca modalitatea de vânzare găsita de industriași și producători de bunuri comercializate in masă, la presiunea creșterii producției, și din nevoia de a ocoli prevederile legislative americane antitrust, care interziceau vânzarea produselor direct de către producători către utilizatori. Necesitatea producătorilor de a vinde supraproducția și imposibilitatea piețelor locale de a absorbi supraproducția a determinat afaceriștii să caute piețe de desfacere noi, unde insă au intâmpinat dificultăți cu privire la implementarea de către ei a afacerii pe piața respectivă. În condițiile imposibilității producătorilor de a cumpăra proprietăți imobiliare pe alte piețe, de a descoperi forța de muncă potrivită și, mai ales, de a-și administra afacerile de la distanță, a apărut nevoia vânzării cu caracter repetitiv a întregii afaceri, prin multiplicarea acesteia și relocarea pe piețe noi a întregului pachet, încluzănd producția, cunoștiințele specifice ale inventatorului referitoare la technica de producție si la produs.
După ce în America devenise o afacere de succes, francezii au preluat și au dezvoltat franciza in sistem de distribuție în francize, care a cunoscut o dezvoltare explozivă după cel de al II-lea război mondial.
În zilele de azi, franciza ocupă un rol din ce în ce mai important atât in economia națională și piața locală, cât și in economia mondială și piețele internaționale, importanța lor economică fiind demonstrată și de faptul, că în anul 1991 cifra de afaceri a sistemului american de vânzare în sistem franciză echivală, ca valoare, cu a șaptea putere economică a lumii din acel an. Odată cu dezvoltarea piețelor din Asia, creșterea cifrei de afaceri a marilor companii cu activitate pe plan mondial a cunoscut o dezvoltare semnificativă.
Firme sau companiile denumite furnizori, care au reușit să obțina un renume si notorietate pe o piață dată, cu un produs sau prin inființarea unui brand, revând la rândul lor către beneficiari tehnica de producție, produsele cât și know-how-ul, inclusive elementele de design specifice firmei lor, informațiile legate de modul de prezentare al produselor, tehnicile de comercializare si vânzare ale acestora.
Furnizorul este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate. Totodată “el este cel care conferă drepturi pentru a exploata, ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu”. Persoana care vrea să furnizeze, să revândă sau să comercializeze pe o piată dată, indicată in contract, produsele furnizorului sub numele furnizorului este numită beneficiar sau francizat. Francizatul poate să fie o persoană juridică ori o persoană fizică, care are dreptul de a exploata un asamblu de drepturi de proprietate industrială sau intelectuală, pentru a produce și/ sau a comercializa orice tipuri de servicii sau de produse apartinând furnizorului contra plății unei taxe de intrare și a unor redevențe ce trebuiesc plătite periodic, conform contractului.
Anterior încheierii contractului există o fază precontractuală reglementată de lege, in care ambele părti au drepturi si obligții bine determinate, care permit beneficiarului să decidă în cunoștința de cauză asupra dorinței sale de a face parte din sistemul de franciză și asupra încheierii contractului.
Taxa de intrare se plătește numai o singură dată, la data semnării contractului de franciză, iar redevența depinde de afacerile anuale ale beneficiarului. Odată cu plătirea taxei de intrare, beneficiarul obține o marcă, sau o technică de producție cu care poate să furnizeze produsele sale, sub numele unui brand renumit.
“Francizatul lucrează sub protecția unui brand ce este deja cunoscut și prezent în conștiința publicului. Astfel este mult mai ușor să atragi clienți. De asemenea, ei beneficiază de renumele, mărcile comerciale, dreptul de autor, secretele de producție comercială sau alte proceduri secrete și de succes deținute sistemul de franciză.”
Fiecare franciză are un proiect de dezvoltare pentru a îmbunătăți productele și serviciile. Cu predarea know how-ului francizorul contribuie la extinderea afacerii, iar beneficiarul sau francizatul are oportunitatea să comercializeze un produs renumit in vederea obținerii unui profit, sub sigla unei mărci recunoscute.
Francizatul poate să presteze serviciile sau să comercializeze produsele francizorului numai după încheierea contractului, prin care se emiter de către francizor autorizația de începere a executării lucrărilor și realizarea obiectivului, care conține elementele vizuale de identificare ale mărcii înregistrate sau ale brandului deținut legal de francizor. După existența locației și inspectarea acesteia de către francizor sau reprezentantul acestuia în vederea verificării conformității lucrării executate cu standardele mărcii înregistrate și elementele de identificare vizuală deschise în contract, francizatul, denumit beneficiar, poate începe prestarea efectivă a serviciilor sau vânzarea efectivă a produselor către public. Francizorul acordă francizatului sprijin și asistență pe toata durata derulării contractului de franciză. Fiecare francizat, asociat la o franciză are obligația, conform contractului de franciză, să plătească o taxă de intrare (entry fee), taxe periodice, ori redevențe lunare (royalties), și în majoritatea cazurilor și taxa de publicitate, sume reglementate în contractul de franciză.
Taxa de intrare conține serviciile și investițiile francizorului, care odată cu semnarea contractului și plătirea taxei de intrare, predă informațiile legate de know how-ul, metoda de producție ale produselor și modul de prestare a serviciilor legate de marca respectivă și efectuează instruirea francizatului.
Pe piața internațională sunt prezente în multe domenii firme care oferă posibilitatea doritorilor să adere la un sistem de vânzare sau prestări servicii în franciză. Cele mai populare sunt firmele de fast-food, magazinele de vestimentație și nu în ultimul rând serviciile oferite în regim hotelier.
În continuare o să prezint reglementarea francizei după legislațiile din România și Ungaria.
Ce este know how-ul
Know how-ul este un termen din limba engleză care se referă la cunoștiințele specifice, care sunt inventate și deținute de o persoană fizică sau de o persoană juridică referitoare la o technică de producție, un serviciu sau asupra unei produs.
Know how-ul în majoritatea este detinut de o persoană fizică sau juridică, care prin cercetare sau prin cunoștințele sale inventează un produs, un procedeu de producție sau un nou mod de prestare de servicii, care prezintă atractivitate pentru publicul larg și generează o cifra de afaceri ridicată.
Potrivit regulilor de concurență comunitare, termenul de know-how desemnează, în mod normal, un ansamblu de informații tehnice care sunt secrete, substanțiale și identificate.
-Termenul secret semnifică faptul, că un know-how, considerat în ansamblul său, ori în configurația și asamblarea precisă a elementelor sale, nu este, în mod general, cunoscut sau ușor de obținut.
-Termenul substanțial semnifică faptul că un know-how înglobează informații care trebuie să fie folositoare.
-Termenul identificat semnifică faptul că know-how-ul este descris sau înregistrat într-o asemenea manieră, încât să fie posibil de verificat dacă îndeplinește criteriile de secret și de substanțialitate.
Beneficiarul are obligația să păstreze secretul know how-ului atât pe toata durata derulării contractului, cât și după rezilierea acestuia, conform termenilor prevăzute în contractul de franciză, neavând dreptul să utilizeze in vreun fel sau sa divulge know-how-ul după expirarea perioadei contractuale.
Evoluția francizei în România
Prima contract de franciză a fost semnată în România în 1975, care de fapt nu era un contract de franciză, dar conținea elemente specifice francizei. Beneficiarul contractului era Automobil Clubul Român iar francizorul era firma HERTZ. După anul 1990 multe firme internaționale, care dețin mărci înregistrate sau branduri de renume mondial au pătruns pe piața românească și a început pătrunderea accentuată pe piața romănească a sistemelor de distribuție în franciză.
Printre primii companii înternaționali care au pătruns pe piața românească se enumeră Pepsi și Coca Cola.
În anul 1995 a fost semnat contractul, care cel mult se aseamănă cu un contract de franciză, cu MC Donalds, în care francizorul oferă o franciză de servicii unui beneficiar român. Subiectul contractului era un restaurant fast-food deschis în București.
Pe 28 august 1997 se aprobă Ordonanța Guvernului (OG) nr. 52 privind regimul juridic al francizei. Ordonanța cuprinde definiții ale francizei, francizorului, beneficiarului, know-how-ului, rețelei de franciză precum și norme privind relațiile dintre părți, publicitatea și selecția. Pe 9 aprilie 1998 Parlamentul României adoptă Legea nr. 79 pentru aprobarea OG nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei.
După aprobarea Ordonanței ale Guvernului până la anul 2002 în România au apărut peste 30 de lanțuri de francize. În anul 2006 s-a înfințat Asociația Română de Franciză.
Asociația Română de Franciză este o persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, inființată prin Sentința Civilă nr.4176/303/2006 din data de 12.04.2006 a Tribunalul Sectorului 6. Asociația realizează activități pe nivel național în domeniul francizei, cu scopul de a sprijini acțiunea de parteneriat cu autoritățile și cu persoanele juridice la nivel național și internațional.
Evoluția recentă a sistemelor de distribuție în franciză a cunoscut o nouă fază în ultimii cincisprezece ani prin apariția pe piată francizei a jucătorilor locali, firme romănesti cu cifra de afaceri mică și medie, care au înregistrat success în domeniul lor de activitate, au devenit mărci înregistrate și au început să-și vândă afacerea în fanciza pe piața locală.
III. Codul European de Etică al Francizei
Codul deontologic European al francizei
Se poate spune că Codul deontologic European al francizei este o lectură obligatorie atât pentru francizorul cât și pentru beneficiarul francizei. Codul deontoligc European al Francizei este codul de etică pentru franciza. Prima versiune a fost publicată în 1972 și apoi modificat dealungul timpului până la versiunea actuală. La redactarea codului deontologic European al francizei a participat fiecare federație pentru a a asigura în țara pe care a le reprezentat promovarea ți aplicarea codului. O traducere a codului a fost realizată de către avocatul Dr. Mihaela Mocanu.
Codul cuprinde 6 alineate, și o anexă care descrie: know how-ul, concepția francizei, rețeaua de franciză și ce condiții trebuie aplicată la un contract de franciză.
Franciza în Dreptul Român
“În dreptul român, contractul de franciză este reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 52 / 1997 privind regimul juridic al francizei, publicată în "Monitorul Oficial al României", partea I, nr. 224 din 30 august 1997, aprobată (cu modificări) prin Legea nr. 79 / 1998 ("Monitorul Oficial al României", partea I, nr. 147 din 13 aprilie 1998) si, apoi, republicată, dându-se textelor o nouă numerotare, în "Monitorul Oficial al României", partea I, nr. 180 din 14 mai 1998.”
Definiția contractului de franciză, după reglementările Noului Cod Civil: “Contractul de franciză este un contract consensual, sinalagmatic, cu executare succesivă, intuitu personae și de adeziune.” Contractul este consensual atunci când părțile nu trebuie să dea o formă scrisă ca contractual să fie valabil încheiat, prin simplul acord de voință al părților. Caracterul sinalagmatic se conturizează prin faptul că, părțile contractului sunt obligate să urmeze obținerea unui avantaje reciproce, beneficiarul să obțină profit, iar francizorul să-și extindă rețeaua de franciză, obținând profit. Executarea succesivă a contractului de franciză, se referă la faptul că se încheie pentru o perioadă predeterminată, ca să aibă timp beneficiarul să amortizeze investițiile legate de franciză. Sub caracterul intuit se înțelege, că beneficiarul are liberă voință pentru a alege un francizor pentru produsul sau serviciul pe care vrea să-l furnizeze, iar din puctul de vedere a francizorului, prin omogenitatea francizei se înțelege că beneficiarul poate să primească informații de la francizor legat de succesul afacerii, domeniul și obiectul francizei. Sub adeziune, se înțelege că beneficiarul odată cu semnarea contractului acceptă condițiile furnizorului. “Acest caracter rezultă din prevederile art. 1 lit. c) ale ordonanței care stipulează că beneficiarul este selecționat de francizor și aderă la principiul omogenității rețelei de franciză.”
În Dreptul Român sunt 3 mari categorii de francize:
1. Franciza de distribuție: Beneficiarul are dreptul de a comercializa produsele francizorului. Produsele francizorului sunt acele produse care poartă emblema firmei sau denumirea acesteia.
2. Franciza de servicii:
Acest tip de franciză regăsim aproape în toate domeniile ale tării. Este prezent în regimul hotelier (ex. Hilton), în regimul restaurantelor (ex. Pizza Hut), în regimul de închirieri auto (ex. Sixt). Esența francizei de servicii este in know how-ul și în semnele de distincție, care pot fi puncte de reper în atragerea clientului. Acest tip de franciză este cea mai populară și cea mai dezvoltată în momentul de față în România.
3.Franciza industrială sau de produs: care face referire la producția bunurilor în cazul în care francizorul fabrică produsele însuși, sub indicațiile și supravegherea furnizorului. Produsele fabricate de francizor vor fi vândute sub marca furnizorului. Acest tip de franciză este mult mai în urmă, nu se dezvoltă atât de mult ca și franciza de servicii, pentru că simultan cu franciza tebuie și predat know how-ul, licențele, materiale prime, și în unele cazuri și mașini industriale.
Franciza are mai multe aspecte, pe care trebuie să ținem în evidență la negocierea unui contract de franciză:
– Trebuie determinată durata contractului de franciză
– Stabilirea condițiilor de reziliere a contractului
– Obligațiile financiare ale beneficiarul, pentru a atinge scopul comun
– Condiții de cesiune ale contractului de franciză
– Protejarea know how-ului
– Stabilirea unui drept de preemțiune pentru menținerea rețelei
Francizorul trebuie să fie proprietarul drepturilor proprietății intelectuale și industriale, care fac obiectul contractului. Beneficiarul trebuie să fie asigurat că va primi pregătirea inițială necesară, asistență technică și comercializarea pe toată durata contractului.
Beneficiarul trebuie să dezvolte rețeaua de franciză, menținând calitatea, renumirea, și semnele dinstinctive ale francizorului.
Părțile unui contract de franciză sunt reglementate de O.G 52/1997, și anume sunt: francizorul și francizatul. Conform apărute în Monitorul Oficial la alin. 1 lit. B, francizorul este:
“Francizorul este un comerciant care:
-este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate; drepturile trebuie să fie exercitate pe o durată cel puțin egală cu durata contractului de franciză;
-conferă dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o technologie sau un serviciu;
-asigură beneficiarului o pregătire inițială pentru exploatarea mărcii înregistrate;
-utilizează personal și mijloace financiare pentru promovarea mărcii sale, cercetării și inovației, asigurând dezvoltarea și viabilitatea produsului.”
Principii generale
Princiipiile generale al unui contract de franciză sunt relațiile precontractuale și relațiile postcontractuale. Beneficiarul are dreptul să-ți cere și să primească informații privind franciză la care vrea să participle. Din puctul de vedere al francizorului, este obligat să oferă informațiile despre experiențele sale legate de franciză. Se poate spune că cel mai important lucru despre care trebuie să ofere informații este legat de partea financiară a contractului, care constă îm taxa de intrare, redevențele lunare, anuale sau periodice.
Furnizorul francizei determină tarifele pentru prestăriile de serviciu, tarifele pentru produse și technologii de producție în cazul clauzei obligațiilor contractuale de cumpărare.
Beneficiarul are liberă voință să studieze informațiile oferite de francizor, și trebuie să facă calculi privind rezultatul previzionat și să remite planul financiar.
Cel mai important este durata contractului, și condițiile de reînnoire al contractului, dar nu în ultimul rând și condoțiile de reziliere și de cesiune.
Condițiile francizorului care trebuie să îndeplinească sunt:
a) să dețină și să exploateze o activitate comercială, pe o anumită perioadă, anterior lansării rețelei de franciză;
b) să fie titularul drepturilor de proprietate intelectuală și/sau industrială;
c) să asigure beneficiarilor săi o pregătire inițială, precum și asistență comercială și/sau tehnică permanentă, pe toată durata existenței drepturilor contractuale.
Condițiile beneficiarului care trebuie să îndeplinească sunt:
a) să dezvolte rețeaua de franciză și să mențină identitatea sa comună, precum și reputația acesteia;
b) să furnizeze francizorului orice informație de natură a facilita cunoașterea și analiza performanțelor și a situației reale financiare, pentru a asigura o gestiune eficientă în legătură cu franciza;
c) să nu divulge la terțe persoane know-how-ul furnizat de către francizor, atât pe toată durata contractului de franciză, cât și ulterior.
În Ordonață nr 52 din 28 august 1997 sunt determinate clauzele ce trebuie să conține:
Drepturile Francizorului:
Prin semnarea contractului francizorul are dreptul să urmărească și să controlează respectarea menținerii imaginea mărcii. Marca atât pentru francizor cât și pentru cumpărători înseamna garanția calității furnizate. Francizorul are dreptul să controlează respectarea know how-ului și a operației de producție.
Drepturile Beneficiarului:
Prin plata taxei de intrare și a texei de redevenență beneficiarul este autorizat să utilizeze marca respectivă și orice alte drepturi de proprietate intelectuală care sunt legate de el în perioada contractual. La orice problemă sau încălcare a prevederiilor, furnizorul trebuie să notificeze beneficiarul și să-i acordă un interval de timp, pentru remedierea problemelor.
Bunurile și/sau serviciile și/sau tehnologiile furnizate beneficiarului:
Bunurile și/sau serviciile și/sau tehnologiile furnizate beneficiarului trebuie să fie identice pentru oricare beneficiar, deoarege prin egalitatea calității produselor la o marcă dată se poate menține echilibrul pieței.
Obligațiile francizorului și ale beneficiarului:
Cea mai importantă obligație ale francizorului este obligația de colaborare pe toata durata a contractului și transmiterea know how-ului. Alte obligații: transmiterea dreptului de a utilize semnele dinstinctive; asistența technică/comercială; aprovizionarea; exclusivitatea; publicitatea.
Obligația beneficiarului este respectarea tuturor regurilor dat, de către francizor.
Respectarea modul de prezentare a produselor în fața consumatorilor.
Condițiile financiare pentru beneficiar:
Beneficiarul este obligat la plata unui taxe de intrare (entry fee), care este cerută în momentul încheierii contractului. După plătirea taxei de intrare, beneficiarul este obligat să platească redevențe pentru francizor. Redevența este o renumerare pentru asistența technică, care prin plata redevenței este continuă pe toate durata a contractului.
Durata contractului:
În legislația nu există mențiuni legate de durata contractului, ca minime sau maxime, care trebuie respectate. Durata colaborației de franciză este determinată în contractual de franciză și este stabilită de părțile contractului.
Condițiile de reînnoire a contractului, dacă este cazul;
Condițiile de reînnoire sunt stabilite de părțile contractului.
8. condițiile în care vor putea să opereze cesiunea sau transferul drepturilor decurgând din contract și condițiile de preempțiune ale francizorului;
9. condițiile de utilizare de către beneficiar a însemnelor distinctive aparținând francizorului: firma, emblema, marca de fabrică sau de comerț, marca, sigla etc.;
10. Dreptul francizorului de a dezvolta obiectul francizei;
Francizorul are dreptul la extinderea afacerii, dar trebuie să aibă în vedere contractual de exclusivitate cu beneficiarul. Dacă este vreun contract de exclusivitate, atunci nu are dreptul să-și mai poate vândă franciza pentru încă un beneficiar.
11. Rezilierea contractului;
În contractual de franciză trebuie prevăzute condițiile de reziliere și că în cadrul clauzelor de reziliere se vor stabili în mod clar circumstanțele care pot determina o reziliere fără preaviz
12. recuperarea, de către francizor, a oricărui element corporal sau necorporal care-i aparține, în caz de încetare a contractului înainte de termenul de scadență prevăzut;
13. Descrierea know-how-lui ce va fi realizată potrivit contractului de franciză, într-un document separat sau în oricare altă formă adaptată.
Informațiile legate de know how-ul trebuie să fie înmagazinate pe o anexă sau suport separate. Interesul francizorului este extinderea afacerii sale, de aceea descrierea know how-ului poate fi înțeles cu ușurință.
Contractul de exclusivitate:
Art. 9 din Ordonanța Guvernului 52/1997 reglementează principiile și aplicarea contractului de exclusivitate. În cazul dacă a fost semnat de către beneficiar un contract de exclusivitate față de furnizorul, trebuie respectate următoare reguli:
– dacă este încasată o taxă de intrare în rețeaua de franciză, la semnarea contractului de franciză, suma privind drepturile de exclusivitate, prevăzută în contract, este proporțională cu taxa de intrare și se adaugă acesteia;
– în lipsa taxei de intrare, modalitățile de rambursare a taxei de exclusivitate sunt precizate în cazul rezilierii contractului de franciză;
– taxa de exclusivitate poate să fie destinată pentru a acoperi o parte a cheltuielilor necesare implementării francizei și/sau pentru a delimita zona și/sau pentru know-how-ul transmis;
– contractul de exclusivitate trebuie să prevadă o clauză de reziliere, convenabilă ambelor părți;
– durata este determinată în funcție de caracteristicile proprii fiecărei francize.
În exclusivitatea teritorială furnizorul este obligat să-l protejeze beneficiarul, nu va putea să desfășoare el franciza, sau să-l dea drept altui francizor pe teritoriul care a acordat primului francizat. Ordonanța 52/1997 prevede că beneficiarul are dreptul să-l amortizeze investiția făcută. Dacă beneficiarul dă dreptul de franciză altui beneficiar sau exploatază el teritoriul, atunci șansele primului beneficiar de a recupera investiția se micșoresc.
Obligația de nonconcurență
Prin Regulamentul nr. 330/2010 privind aplicarea art. 101 alin. (3) din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene este definita obligatia de neconcurenta ca fiind: orice obligație directă sau indirectă care interzice cumpărătorului să producă, să cumpere, să vândă sau să revândă bunuri ori servicii care concurează cu bunurile sau serviciile contractuale
Prin vânzarea produselor, mijloacele economice folosite pentru obținerea un profit mai mari, acoperirea pieței, trebuie să se desfășoare cu respectarea uzanțelor oneste. Concurența e un mijloc prin care se poate elimina un concurent, un comerciant de pe piața respectivă. Prin concurența, producătorii sunt obligați să-și înbunătățească produsele și serviciile. Contractul de franciză conține clause de nonconcurență, care este aplicată atât francizorului cât și beneficiarului și pentru alte membrii ale francizei.
Franciza în dreptul maghiar
Noul Cod Civil (Új Polgári Törvénykönyv), care a apărut în data de 01 ianuarie 2013 are reglementări referitoare la contractul de franciză. Până la apariția Noului Cod Civil contractul de franciză nu a fost reglementată de nici un cod, numai căteva concepte din contractul de franciză au fost reglementate de anumite lege:
Drepturile de proprietate intelectuale sunt protejate în Legea 1999, LXXVI. Legea 1999L LXXVI a reglementat numai drepturile de autor. Sunt subordonate drepturilor de autor toate invențiile în domeniul: literatură, știința și toate creațiile de artă. Princiipile, ideiile sau procedurile de funcționare nu sunt neprotejate de lege.
Mărcile și indicațiile sunt protejate în legea 1997 XI. Obligația de noconcurență este reglementată prin Regulamentul nr. 330/2010/EU art 101 alin (3).
Contractul de franciză reglementează obligațiile francizorului și francizatului. Într-un contract de franciză trebuie fixate drepturile furnizorului, drepturile francizatului și produsele, serviciile sau know how-ul care sunt predate beneficiarului. Modul de fabricare și vânzare produsului este condiționată de francizorul. Beneficiarul este obligat să folosească mărcile și indicațiile furnizorului la productele sale. Înaintea semnării contractului, durata contractului, condițiile de reînnoire a contractului, condițiile de reziliere și cesiune sunt la fel importante ca în țara noastră. Durata contractului este determinat așa fel, că beneficiarul să aibă timpul necesar pentru amortizarea investiției.
Esența contractului de franciză
Contractul de franciză trebuie să precizeze clar obligațiile și drepturile ale beneficiarului și al furnizorului. Francizorul care are o marcă înregistrată are obligația să-și ofere know how-ul, secretul pentru beneficiar, cu care are un contract de franciză în schimbul unui taxe de intrare și o redevenanță periodică.
Esența contractului de franciză este protejarea unui produs, unui proces de fabricare sau un servici inventat de către francizor, dar cedat beneficiarului în scopul de a obține profit și de extinderea afacerii. Know how-ul nu în practica legislativă la Ungaria nu se referă la producția unui produs, deoarece de exeplu oricine poate să facă un hamburger, dar hamburger ca și francizorul, se poate face numai atunci când el a dezvăluit secretul. De acea e înregistrată sub o marcă, că numai după obținerea know how-ului se poate face produsul, serviciul identic.
În Codul Civil (Polgari Torvenykonyv) care a intrat în vigoare în data de 15 martie 2014 a fost titulat un capitol în Titlul XIX, capitolul LI pentru franciza. Capitolul conține articolele referitoare la contractul de franciză.
În articolul 6:376 § sunt reglementate principiile contractului de franciză: Prin contractul de franciză între francizor și francizat, francizorul este obligat să transmite beneficiarul know how-ul, secretul de producție și de comercializare. Pentru informațiile preluate, beneficiarul sau francizatul este obligat să plătească o taxă de intrare și o taxă de redevenentă periodică conform contractului de franciză.
Articolul 6:377 § reglementează drepturile beneficiarului de a obține informațiile referitoare la produsul, care sunt implicate în contractual de franciză.
Articolul 6:378 § protejează beneficiarul de a avea asistență și sprijin technic privind producția produselor, dar nu în ultimul rând și furnizorul este protejat, deoarece beneficiarul este obligat să obține material prime de la furnizor.
Articolul 6:379 § este despre protejarea mărcii. Beneficiarul este obligat să protejeze reputația mărci, să menține calitatea produselor și serviciilor la nivelul inițial, care este determinat de furnizor.
Articolul 6:380 § Furnizorul poate să comunice beneficiarului instrucțiuni privind modalitatea de fabricare și de menținere a reputății a produsului.
Articolul 6:381 § Părțile contractului se poate ceda contractul de franciză care are un termen nedeterminat pe ultima zi al lunii. În primul an contractual cesiunea se poate realize numai după trecerea unei luni, în a doua an contractual după trecerea două luni, iar peste trei ani numai după trei luni.
Condițiile privind contractual de franciză
În jurisprudența maghiară nu sunt reglementate condițiile privind contractual de franiză. Cea mai importantă scop al contractului de franciză este să determină transferul de drepturi și reglementarea obligațiile între părți. Scopul furnizorului este protejarea mărcii, iar dacă beneficiarul are cunoștință despre utilizarea neautorizată a mărcii are obligația să notifice furnizorul. Beneficiarul are dreptul să utilizeze marca, numai în durata contractului.
Regurile
Furnizorul este obligat ca să tratează fiecare beneficiar pe un nivel echivalent, fără excepții. Acordul dintre părțile contractului de franciză trebuie să fie echilibrat, din punctual de vedere al obligațiilor, al drepturilor și contractual de franciză să aibă în vedere și interesele beneficiarului.
Natura atipică
Contractul de franciză este un contract atipic Acest lucru înseamnă că contractul de franciză nu are caracterul unui contract legal, și nu este supusă criteriilor contractuale. La fel ca în majoritatea practicii de reglementare juridică independentă a contractelor de franciză a țării, în Ungaria nu se regăsește. Nici în Noul Cod Civil ( Uj Polgari Torvenykonyv) nu se regăsește contractual de franciză, din cauza că nu se poate defini corect relația juridică a francizei. Nu se poate descrie în mod exact contractual de franciză, deoarece este prea complexă. Francizei în sine, precum și baza specifice la nivel de sistem, este un contract complex, deoarece conține mai multe tipuri de contracte. În acest context, se poate fixa relația de franciza, nu se pretează nici un fel de codificare a dreptului civil. Acest lucru lasă legea ungară fără rezerve aprobe și să fie în concordanță cu soluții internaționale cele mai bune practici pe care franciza nu primește legislație directă, astfel încât acestea nu sunt surse directe pentru normele sale legale și reguli.
Sursele indirect
Faptul că acordul de franciză și nu are nici un nume atașat direct reglementat prin lege, nu înseamnă că franciza nu este reglementată de lege. Din punctual de vedere al contractului franciză trebuie să respecte anumite norme legale.
Conținutul francizei legat de drepturile de autor sunt influențate de dreptul civil, deoarece Noul Cod Civil apărută în data de 1 ianuarie 2013 se aplică și pe contractele de franciză. În evaluarea detaliată a contractului de franciză au un rol important stabilirea drepturilor de concurență, astfel pe contractul de franciză se poate aplica jurisprudența. În cazul în care contractual de franciză are aspecte ca și reglementarea aplicată in Uniunea Europeană atunci se aplică reglementăriile Uniunii Europene care este Regulamentul Comisiei Europene 330/2010/UE art. 101 alin (3), care era concepută în data de 20 aprilie 2010
Comparație între Dreptul Francizei aplicată în Dreptul Român și în Dreptul Maghiar
După prezentarea contractului de franciză în Legislația Română și în Legislația Maghiară am ajuns la esența lucrării în care o să prezent o comparație între cele două drepturi. Aspectele principale a comparației vor fi asemănăriile și deosebirile între cele două drepturi și a jurisprudenței. În prima parte o să compar asemănăriile între cele două jurisprudență. În a două parte a comparației o să descriu deosebirile între ele, iar în final vor fi concluziile, din punctul meu de vedere în care țară ar fi mai optimal din puctul de vedere juridic înfințarea unei francize.
Asemănări între cele două jurisprudență din punctul de vedere al contractului de francize în Dreptul Romăniei și în Dreptul Ungariei.
Asemănăriile între cele jurisprudență se constată prin faptul că nici în Romănia, nici în Ungaria contractul de franciză, nu este determinată de Codul Civil actual. Nici nu poate fi determinată, deoarece contractul de franciză este un contract foarte complex, deoarece are referiri din Codul Civil, dar are și părți care sunt reglementate de o lege special creat pentru franciză, ori utilizează Regulamentul Comisiei European 330/2010/UE alin (3), care reglementează acordurile acordurile verticale pentru cumpărarea ori vânzarea de bunuri sau servicii, atunci când acele acorduri sunt încheiate între întreprinderi neconcurente, între anumite întreprinderi concurente ori de către anumite asociații de comercianți cu amănuntul. Aceasta include, de asemenea, acorduri verticale care conțin dispoziții auxiliare privind transferul sau utilizarea drepturilor de proprietate intelectuală. Termenul „acorduri verticale” include practicile concertate corespunzătoare.
=== 2 ===
CUPRINS
Cuprins 2
Întroducere 3
1. Dreptul de franciză 4
Prezentarea generală a francizei 4
1.2 Ce este know-how-ul 9
1.3 Evoluția francizei în România 16
2. Codul European de Etică al Francizei 19
3. Franciza în dreptul român 19
3.1 Prevederile legislative ale francizei în România 23
3.2 Contractul de exclusivitate 36
3.3 Obligația de nonconcurență 37
3.4 Conținutul unei contract de franciză 39
4. Franciza în dreptul maghiar 41
4.1 Esența contractului de franciză 42
4.2 Condițiile privind contractul de franciză 44
5. Comparația între dreptul francizei în dreptul român și în dreptul maghiar 45
5.1 Asemănări între cele două reglementări 46
Concluzii
Bibliografie
Anexa 1 50
INTRODUCERE
În prezenta lucrare voi analiza principalele aspecte practice și teoretice, legate de contract de franciză aplicate în dreptul Român și în dreptul Maghiar. Conținutul lucrării va prezenta detaliat evoluția francizei și explicarea unor noțiuni legate de franciză.
Am ales acest subiect doarece întelegerea dintre părțile contractante, respectiv contractul în sine este esența dreptului francizei. Franciza este un nou tip de afacere care în ultimii ani a evoluat exponențial în România atât în ce privește firmelor internaționale cât și a firmelor de pe piața autohtonă.
Lucrare este impărțită în 5 capitole. Primul capitol cuprinde descrierea dreptului de franciză și a câteva noțiuni care sunt esențiale pentru înțelegerea lucrării în continuare.
Al doilea capitol prezintă reglementarea esențială în derularea a relațiilor contractuale în franciză care este Codul European de Etică al Francizei.
În continuare voi prezenta elementele esențiale ale contractului de franciză și voi insista asupra acelor clauze care determină specificitatea contractului de franciză.
Franciza în dreptul maghiar pe care o voi prezenta apoi, din cauza puținelor reglementări și lipsei publicității datelor referitoare la contractul de franciză a implicat o căutare asiduă al cărui rezultat l-am cuprins în lucrare.
Am încercat apoi să surprind în comparația dintre franciza în dreptul român și în dreptul maghiar asemănările și deosebirile dintre ele.
Pe baza acestora în concluziile lucrării îmi voi exprima părerea despre avantajele și dezavantajele reglementărilor în cele două state.
1. DREPTUL DE FRANCIZĂ
1.1 Prezentarea generală a francizei
„Franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, îi acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.”
În dreptul European franciza este definită ca un ansamblu de drepturi de proprietate industrială sau intelectuală privind mărci, nume comerciale, firme, desene și modele, drepturi de autor, savoir faire (know-how) sau brevete, destinate a fi exploatate pentru revânzarea de produse și prestarea de servicii de către utilizatorii finali.
Franciza a apărut și s-a dezvoltat inițial în America, ca modalitatea de vânzare găsită de industriașii și producătorii de bunuri comercializate în masă, la presiunea creșterii producției și din nevoia de a ocoli prevederile legislative americane antitrust, care interziceau vânzarea produselor direct de către producători către utilizatori. Necesitatea producătorilor de a vinde supraproducția și imposibilitatea piețelor locale de a absorbi supraproducția industriașilor locali a determinat afaceriștii să caute piețe de desfacere noi, unde însă au intâmpinat dificultăți cu privire la implementarea de către ei a afacerii pe piața respectivă. În condițiile imposibilității producătorilor de a cumpăra proprietăți imobiliare pe alte piețe, de a descoperi forța de muncă potrivită și, mai ales, de a-și administra afacerile de la distanță, a apărut nevoia vânzării cu caracter repetitiv a întregii afaceri, prin multiplicarea acesteia și relocarea pe piețe noi a întregului pachet, incluzând producția, cunoștiințele specifice ale inventatorului referitoare la technica de producție și la produs.
După ce în America devenise o afacere de succes, francezii au preluat și au dezvoltat franciza în sistem de distribuție în francize, care a cunoscut o dezvoltare explozivă după cel de al II-lea război mondial.
În zilele de azi, franciza ocupă un rol din ce în ce mai important atât în economia națională și piața locală, cât și în economia mondială și piețele internaționale. Odată cu dezvoltarea piețelor din Asia, creșterea cifrei de afaceri a marilor companii cu activitate pe plan mondial a cunoscut o dezvoltare semnificativă.
Firmele sau companiile denumite furnizori, care au reușit să obțină un renume și notorietate pe o piață dată, cu un produs sau prin înființarea unui brand, revând la rândul lor către beneficiari tehnica de producție, produsele și know-how-ul, inclusiv elementele de design specifice firmei lor, informațiile legate de modul de prezentare al produselor, tehnicile de comercializare și de vânzare ale acestora.
Furnizorul este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate. Totodată “el este cel care conferă drepturi pentru a exploata, ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu pe un teritoriu, o arie geografica definită și reglementată prin contractul de franciză. Nerespectarea de către beneficiar a clauzei ariei geografice, vînzarea produsului sau prestarea serviciilor achiziționate prin contractul de franciză în afara ariei geografice acordate de către furnizor beneficiarului atrage după sine sancționarea acestuia, conform prevederilor contractului de franciză, sancțiunea putând fi de la solicitarea de plăți cu titlu de penalitate de nerespectare a contractului, până la rezilierea contractului înainte de termen și solicitarea unei sume penalizatoare de mare valoare, prevăzută de regulă în contract pentru a descuraja beneficiarul de la orice inițiativă de nerespectare a criteriului teritorialității. Persoana care vrea să furnizeze, să revândă să comercializeze sau să presteze serviciile, pe o piată dată, un teritoriu, o arie geografică, indicate și bine delimitate în contract, produsele sau serviciile furnizorului, sub numele furnizorului, este numită beneficiar sau francizat. Francizatul poate să fie o persoană juridică ori o persoană fizică, care are dreptul de a exploata un asamblu de drepturi de proprietate industrială sau intelectuală, sau un pachet de prestări servicii aparținînd furnizorului, pentru a produce și/sau a comercializa orice tipuri produse sau de servicii apartinând furnizorului, contra plății unei taxe de intrare și a unor redevențe ce trebuiesc plătite periodic, conform contractului.
Anterior încheierii contractului există o fază precontractuală reglementată de lege, în care ambele părti au drepturi și obligații bine determinate, fază precontractuală în care furnizorul este obligat să pună la dispoziția potențialului berneficiar un set minim de informații, date și detalii, inclus date economice și financiare, dar fără să divulge elemente ce țin de know-how, care să permită potențialului beneficiar efectuarea unei analize și a unui calcul al rentabilității investiției sale, astfel încât beneficiarul să poată să decidă în cunoștința de cauză asupra dorinței sale de a face parte din sistemul de franciză și asupra încheierii contractului.
Înainte de faza precontractuală și înainte de începerea negocierilor , francizorul are obligația impusă de art.13 din O.G 52/1997 aprobată prin Legea nr 79 din 14 mai 1998 de a-și face publică intenția de extindere a rețelei de franciză, cu mențiunea, că materialul de publicitate prin care se anunță intenția de selecționare a unui sau onor beneficiari nu trebuie să fie ambiguă și nu trebuie să cuprindă informații eronate. Aici a mai trebuit adăugat în textul de lege și informații distorsionate , deoarece informațiile eronate pot conduce la ideea, că ar fi vorba de o greșeală a francizorului, involuntară, fără intenția de denaturare a adevărului, în realitate însă este posibil să apară informații cosmetizate cu scopul de a prezenta afacerea ca fiind mult mai atractivă și profitabilă decît este ea în realitate.
Nu există un termen prevăzut de legislația în vigoare cu privire la durata etapei precontractuale, după ce, în urma publicității, au fost selectați potențialii beneficiari și au fost începute negocierile în vederea semnării contractului de franciză, însă în mod evident durata negocierilor diferă de la caz la caz, în funcție de mulți factori, dintre care cei mai importanți sunt segmentul de piață, domeniul în care activează părțile, mediul concurențial existent în acel moment, mărimea investiției inițiale necesare pentru începerea efectivă a activității și situația financiară a beneficiarului. Există tendința firească a francizorilor de a selecta și încheia contractul de franciză cu un beneficiar, care are a situație financiară foarte bună, fiind în măsură să efectueze investițiile inițiale necesare demarării propriu zise a afacerii. O a doua tendință firească este aceea prin care potențiali beneficiari, cu o situație financiară mai puțin solidă, încearcă să încheie contracte de franciză cu francizori cât mai renumiți, pentru a-și consolida astfel pe viitor situația financiară proprie.
Taxa de intrare se plătește numai o singură dată, la data semnării contractului de franciză, iar redevența depinde de afacerile anuale ale beneficiarului. Odată cu plătirea taxei de intrare, beneficiarul obține dreptul de a utiliza o marcă, o technică de producție sau un pachet de servicii cu care poate să furnizeze produsele sau să presteze serviciile sale, sub numele unui brand renumit. Nivelul taxei de intrare depinde foarte mult de renumele internațional al mărcii francizate, produsul comercializat sau serviciul prestat de către acesta, volumul afacerilor realizate până în acel moment pe piața, pe care beneficiarul dorește să activeze ca francizat, sau pe o piață similară, dacă până în acel moment brandul respectiv nu a activat în România. În țările Europei Centrale și de Est s-a dezvoltat și generalizat, mai ales în domeniul farmaceutic, așa numita franciză inversă, fenomen autentic prin faptul, că francizatul primește taxă de intrare în loc să o plătească, sumă pentru care cedează locația și autorizația farmaciei sale către lanțul de farmacii al francizorului, activând în continuare ca parte a lanțului de farmacii cu renume și plătind redevența, ca orice alt francizat.
“Francizatul lucrează sub protecția unui brand ce este deja cunoscut și prezent în conștiința publicului. Astfel este mult mai ușor să atragi clienți. De asemenea, ei beneficiază de renumele, mărcile comerciale, dreptul de autor, secretele de producție comercială sau alte proceduri secrete și de succes deținute sistemul de franciză.”
Fiecare franciză are un proiect de dezvoltare pentru a îmbunătăți productele și serviciile. Cu predarea know how-ului, francizorul contribuie la extinderea afacerii, iar beneficiarul sau francizatul are oportunitatea să comercializeze un produs sau să presteze un serviciu, în vederea obținerii unui profit, sub sigla unei mărci recunoscute.
Francizatul poate să presteze serviciile sau să comercializeze produsele francizorului numai după încheierea contractului, prin care se emite de către francizor autorizația de începere a executării lucrărilor și realizarea obiectivului, care conține elementele vizuale de identificare ale mărcii înregistrate sau ale brandului deținut legal de francizor. După existența locației și inspectarea acesteia de către francizor sau reprezentantul acestuia în vederea verificării conformității lucrării executate cu standardele mărcii înregistrate și elementele de identitate vizuală descrise în contract, francizatul, denumit beneficiar, poate începe prestarea efectivă a serviciilor sau vânzarea efectivă a produselor către public. Francizorul acordă francizatului sprijin și asistență pe toata durata derulării contractului de franciză. Fiecare francizat, asociat la o franciză are obligația, conform contractului de franciză, să plătească o taxă de intrare (entry fee), taxe periodice, ori redevențe lunare (royalties), și în majoritatea cazurilor și taxa de publicitate, sume reglementate în contractul de franciză. Taxa de publicitate este solicitată de francizor sub explicația efectuării de către acesta a unei campanii de publicitate la nivel național sau multinațional, ale căror costuri sunt considerabile, însă avantajele oferite de o campanie de publicitate generală, efectuată de francizor la nivel național sau multinațional depășesc cu mult eficiența pe care ar putea să o aibă publicitaea efectuată de francizat sau beneficiar pe plan local din suma taxei de publicitate plătite către francizor.
Taxa de intrare conține serviciile și investițiile francizorului , amortizează o parte din cheltuielile inițiale ale acestuia, efectuate cu ocazia lansării afacerii de francizare a propriului brand, din surse proprii sau prin atragerea de capitaluri private sau de la bănci finanțatoare. În scopul atragerii acestor fonduri, francizorul întocmește materiale de prezentare a afacerii, pe care le prezintă investitorilor și/sau băncilor finanțatoare. În materialele de lansare a afacerilor de francizare a mărcilor înregistrate, când se atrag fondurile necesare demarării vânzării afacerii în sistem de franciză, există calcule de rentabilitate și planuri de expansiune a afacerii pe diferite piețe țintă. Sursele primordiale de acoperire ale cheltuielilor primare efectuate de francizor, pentru care atrage capitalul în faza de început a vânzării afacerii sale în sistem de franciză le constituie taxele de intrare ale diferiților beneficiari care odată cu semnarea contractului și plătirea taxei de intrare, predă informațiile legate de know-how-ul, metoda de producție ale produselor și modul de prestare a serviciilor legate de marca respectivă și efectuează instruirea francizatului. Există cazuri, în care o parte a profitului țintit de francizor se realizează deja la încasarea taxelor de intrare, însă acestea nu pot fi prohibitiv de mari, pentru a nu împiedica dezvoltarea rețelei de beneficiari preconizate. Profitul francizorului este realizat în timp, prin încasarea redevențelor anuale de la beneficiari, prin mărirea constantă a ariei geografice și prin numirea unor noi beneficiari în teritoriile, unde a expirat un contract de franciză și beneficiarul nu a dorit să-l reînnoiască.
Pe piața internațională sunt prezente în multe domenii firme care oferă posibilitatea doritorilor să adere la un sistem de vânzare sau prestări servicii în franciză. Cele mai populare sunt firmele de fast-food, magazinele de vestimentație și nu în ultimul rând serviciile oferite în regim hotelier.
În continuare voi prezinta reglementarea francizei conform prevederilor legislației din România și Ungaria, cu analiza asemănărilor și deosebirilor dintre cele două sisteme de reglementare.
1.2 Ce este know-how-ul
Know how-ul este un termen din limba engleză care se referă la cunoștiințele specifice, care sunt inventate și deținute de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o tehnică de producție, un serviciu sau asupra unei produs.
Know how-ul în majoritatea cazurilor este detinut de o persoană fizică sau juridică, care, prin cercetare sau prin cunoștințele sale, inventează un produs, un procedeu de producție sau un nou mod de prestare de servicii, care prezintă atractivitate pentru publicul larg și generează o cifră de afaceri îndeajuns de semnificativă pentru a se preta la a fi vândută în sistem de franciză.
Know-how-ul are două definiții principale:
„Know-how reprezintă ansamblul de cunoștințe tehnice (infomații, experiență, abilitate), nebrevetabile sau brevetabile sau nebrevetate, necesare comercializării, fabricării sau funcționării unor produse sau elaborării sau funcționării unor technologii sau procedee.
Orice informație cu privire la o experiență industrială, comercială sau stiințificată ce este necesară pentru fabricarea unui produs sau pentru aplicarea unui proces existent și a cărei dezvăluire către alte persoane nu este permisă fără autorizația persoanei care a furnizat această informație, în măsura în carre vine din o experiență, know-how-ul reprezintă ceea ce un producător nu poate ști din simpla examinare a produsului și din simpla cunoaștere a progresului tehnicii.”
„Potrivit regulilor de concurență comunitare, termenul de know-how desemnează, în mod normal, un ansamblu de informații tehnice care sunt secrete, substanțiale și identificate.”
Normele comunitare specifică cele trei caracteristici substanțiale ale know-how-ului, care deosebesc în mod esențial acest savoir-faire deținut de francizor, produsul valoros și valorificabil de către acesta, de orice alt set de informații, date sau secrete de aceeași natură, care însă nu întrunesc cerințele acestor trei criterii.
– Secret, inseamnă că know-how-ul, în ansamblul său sau într-o anumită configurare ori asamblare a componențelor sale, nu este în general cunoscut ori ușor accesibil: acesta nu trebuie interpretat în sens restrâns, în sensul că fiecare dintre elementele care-l alcătuiesc trebuie să fie absolut necunoscute ori imposibil de a fi obținute pe altă cale decât de la Francizor.
– Substanțial, înseamnă că know-how-ul conține o informație indispensabilă pentru Francizat pentru utilizarea, vânzarea sau revânzarea de bunuri sau servicii, în special pentru prezentarea produselor spre vânzare, transformarea produselor în legatură cu prestarea serviciilor, relația cu clienții, administrarea și managementul financiar; know-how-ul trebuie să fie util Francizatului, fiind susceptibil, la momentul încheierii contractului de franciză, să amelioreze poziția Francizatului, în special prin imbunătățirea rezultatelor sale sau prin ajutorul oferit în scopul penetrării unei noi piețe.
– Identificat, înseamnă că know-how-ul trebuie descris într-o manieră suficient de cuprinzătoare pentru a putea permite verificarea îndeplinirii condițiilor de a fi secret și substanțial; descrierea know-how-ului poate fi setată fie în cadrul contractului de franciză, fie printr-un document separat fie înregistrat într-o altă formă adecvată.
Jurisprudența privind contractul de franciză este destul de redusă. Într-o speță Înalta Curte de Casație și Justiție analizează soluționând un recurs noțiunea de know-how comparând noutatea brevetului cu noutatea know-how-ului, apreciind că noutatea know-how-ului trebuie să se raporteze la persoana sau la întreprinderea pe care vrea să-l dobândească. Redau mai jos speța:
“Speța:
“R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2870/2007
Dosar nr. 6947/54/2006
Ședința publică de la 2 octombrie 2007
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC TRACIA TRADE EXIM SRL Târgu Mureș, a chemat în judecată pe pârâta SC HUROPARK SRL Timișoara solicitând constatarea nulității absolute parțiale a contractului de colaborare, înlăturarea din participațiune a pârâtei și obligarea acesteia la cheltuieli de judecată, acțiune precizată la 17 ianuarie 2005 în sensul că pârâți sunt și Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș și Primăria Târgu Mureș.
Tribunalul Mehedinți, prin sentința nr. 18/C din 13 februarie 2006, a respins acțiunea și a obligat pe reclamantă la 700 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Instanța de fond a reținut în esență că pârâta dispune de dreptul de distribuire a Know-how sistem de parcare Tell Park prin cumpărarea drepturilor de la Orpark Ltd Tel Aviv, iar în contractul de asociere încheiat și-a îndeplinit obligațiile de a pune la dispoziție licența.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 141 din 16 iunie 2006, a respins apelul reclamantei și a admis apelul pârâtei în privința cheltuielilor de judecată, obligând pe reclamantă la 19200 lei la instanța de fond și 40 lei în apel.
Instanța a considerat că prin clauzele contractuale, pârâta s-a obligat să pună la dispoziție licența de funcționare Tell Park, pe care părțile au cunoscut-o înainte de semnarea contractului, astfel încât nu se poate avea în vedere cauza ilicită sau invocată a contractului de colaborare după cum nu s-a exclus participarea pârâtei la pierderi ci acestea au fost numai limitate la bugetul previzionat.
În privința criticilor legate de executarea contractului, Curte de apel a considerat că nu pot fi cauze de nulitate ci numai motive de reziliere a contractului.
Referitor la cheltuieli de judecată raportate de pârâtă, curtea de apel a reținut că aceasta a făcut dovada, cu onorariile de avocat și expert precum și cu deplasările efectuate, o sumă de 19200 lei.
Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9.
Recurenta susține că instanța de apel a încălcat formele de procedură respingând nemotivat cererea pentru lipsă de apărare, întemeiată pe dispozițiile art. 156 C. proc. civ., amânând pronunțarea până la 26 iunie 2006 când s-a pronunțat în ședința de la camera de consiliu.
Pe de altă parte, instanța nu a înțeles noțiunea de Know-how preluând concluziile experților, fără însă a ține cont de expunerea de motive înregistrată în anul 1999 la Primăria Târgu Mureș care prevedea exploatarea pe bază de licență a unui sistem de parcare cu taxă în zone delimitate cu indicatoare care presupuneau folosirea unor tichete și a unor programe de calcul, pot fi protejate conform Legii nr. 8/1996.
Întrucât nu a dispus de drepturi protejate pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile.
Alături de cauza ilicită, susține recurenta și consimțământul viciat de eroare asupra substanței obiectului convenției, dar și existența unei clauze leonine ce exonera pârâtele de plata pierderilor în condițiile în care cheltuielile nu depășeau 40% din venituri.
Ultima critică a deciziei atacate au în vedere greșita aplicare a legii în sensul că drepturile și obligațiile părților în privința participării SC HUROPARK SRL se subsumau unui contract de franciză.
Prin concluziile scrise, intimata pârâtă SC HUROPARK SRL a evocat excepția prescripției extinctive a acțiunii în anulare.
Față de caracterul absolut al nulității cu care instanțele au fost învestite, excepția este neîntemeiată și va fi respinsă.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Prevederile art. 156 C. proc. civ. dau posibilitatea instanței să acorde un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic susținută, iar când refuză amânarea este obligată să amâne pronunțarea, la cererea părți, în vederea depunerii concluziilor scrise.
În aceeași măsură dispozițiile art. 256 C. proc. civ. stabilesc procedura deliberării: după sfârșitul dezbaterilor, judecătorii chibzuiesc în secret fie în ședință, fie în camera de consiliu iar pronunțarea hotărârii se face în ședință publică (art. 261 pct. 8 C. proc. civ.).
Nici o regulă procedurală nu a fost încălcată de curtea de apel prin deliberarea în camera de consiliu și pronunțarea în ședință publică, a hotărârii luate.
Noțiunea Know-how este definitivă de cunoștințe tehnice nebrevetate, dar transmisibile prezentând o noutate numai relativă și subiectivă sintetic exprimate prin expresia „faptul de a ști cum să procedezi” (the Know how to do it”)
Cuprinzând abilitatea tehnică și grija cu care este pus în practică un procedeu deja cunoscut, transmiterea asistenței tehnice și optimizarea punerii în aplicație a procedeelor utilizate, Know-how-ul este caracterizat prin noutate și secret, dar nu în sensul în care aceste caracteristici sunt considerate în privința brevetelor ori a secretului de fabricație.
Noutatea brevetului se stabilește în raport cu stadiul cunoscut al tehnicii și are un caracter absolut în timp ce noutatea Know how-ului este raportată la persoana sau întreprinderea care vrea să îl dobândească.
De aceea licența de funcționare, prevăzută în art. 4 lit. c (a) nu era necesară, pârâta SC HUROPARK SRL punând la dispoziție în cadrul contractului, cunoștințele tehnice și abilitatea cedate acesteia la 18 decembrie 1998, prin contract de către Varimex Kiilkereskedelmi Kft.
Instanțele de fond judicios au considerat îndeplinită condiția prevăzută de prevederea contractuală cât timp la 29 septembrie 1998, proprietarul inițial al Know-How-ului a brevetat pentru România sistemul de parcare iar pârâta SC HUROPARK SRL a achiziționat dreptul de utilizare, a pus la dispoziția asocierii acest drept și a implementat programele de exploatare instruind personalul implicat și livrând la prețul convenit tichetele, până la momentul suspendării plăților.
În această situație evocarea prevederilor art. 948, 954 și 966 C. civ. privind cauza inexistentă sau falsă și consimțământul viciat nu-și mai găsesc suportul, în condițiile în care părțile aveau cunoștință de sistemul Tellpark prin studiul de fezabilitate realizat și oferta comună înaintată primăriei.
Pe de altă parte, prevederile art. 1513 alin. (2) C. civ. sancționează cu nulitatea convenția prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulți asociați să fie scutiți de a participa la pierdere. Art. 5 din contract nu a prevăzut însă scutirea de participare la pierdere ci a limitat aceasta la bugetul previzionat. Astfel niciunul din asociați nu a fost scutit de participare la pierdere pentru a concluziona la existența clauzei leonine.
Faptul că obiectul contractului, drepturile și obligațiile părților se subsumează unui contract de franciză, deși expus numai în această cale de atac, nu modifică considerentele pentru care instanțele de fond au pronunțat soluții legale și temeinice.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 141 din 16 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T.T.E. SRL Târgu Mureș împotriva deciziei nr. 141 din 16 iunie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 2 octombrie 2007.”
„Prin transmiterea know-how-ului se transmit toate informațiile legate de un produs sub protecția unei mărcii înregistrate, adică modul de producție, modul de prestare de servicii. Totodată prin transmiterea know-how-ului se asigură și asistența în utilizarea materialelor primite.
Elementele principale ce alcătuiesc, separat sau în ansamblul lor conținutul know-how-ului sunt: abilitate technică, experiență, cunoștințe tehnice. Aceste elemente au, de regulă, și un suport material: obiecte, planuri, schite, instrucțiuni sau alte documentații.”
Transmiterea know-how-ului de la francizor la beneficiar este o condiție sine qua non a contractului de franciză, fără de care contractul de franciză în sine nu are nici un sens, deoarece nu s-ar transmite esența, motivul pentru care beneficiarul este de acord să încheie contractul de franciză. Nu este o obligație care se onorează prin simpla predare a documentelor, planșelor, datelor și efectuarea instructajului primar, ci este o obligație continuă, care derivă din interesul mutual al francizorului și al beneficiarului de a menține schimbul constant de informații. Furnizorul are interesul să perfecționeze în mod constant și să predea beneficiarului toate elementele noi, adăugate de el la know-how după perfectarea contractului de franciză cu beneficiarul, în speranța prelungirii de către acesta a contractului de franciză la expirarea termenului acestuia. Orice know-how fiind perfectibil, francizorul va trebui în mod continuu să se preocupe de dezvoltarea, perfecționarea și îmbunătățirea know-how-ului său, pentru a menține cu succes relațiile contractuale cu beneficiarii existenți și pentru a fi mai competitiv în momentul în care dorește să încheie contracte cu beneficiari noi. Din aceste motive francizorul va comunica beneficiarului rezultatele tuturor îmbunătățirilor, perfecționărilor și dezvoltărilor realizate la know-how-ul său și va efectua instructajul beneficiarului în procesul de aplicare a acestor îmbunătățiri în situația în care consideră, că acest lucru se impune, sau la solicitarea beneficiarului.
După cum se precizează în literature de specialitate, sunt câteva condiții, pentru ca un francizor să poată să transmită know-how-ul, ca obiect al francizei, printre care se remarcă următoarele: “know-how-ul trebuie să aparțină francizorului, să fie transmisibil și să reprezinte un ansamblu de cunoștințe noi, aplicabile industrial, nebrevetate, verificate, nedezvăluite public, probate de francizor în afacerea proprie și constituind rețeta pentru reușita afacerii. Transmiterea know-how-ului presupune și acordarea unei asistențe care să permită beneficiarului însușirea acestuia. Informațiile care alcătuiesc conținutul know-how-ului sunt transmise, de regulă, într-un document separat (manual, carnet de instrucțiuni, ghid de operațiuni, caiet tehnic etc.)”
Beneficiarul are obligația să păstreze secretul know how-ului atât pe toata durata derulării contractului, cât și după rezilierea acestuia, conform termenilor prevăzuți în contractul de franciză, neavând dreptul să utilizeze în vreun fel sau să divulge know-how-ul după expirarea perioadei contractuale. Neexitând o reglementare legală a protecției know-how-ului, singura protecție de care poate beneficia francizorul este cea oferită de prevederile din clauzele contractului de franciză, care stipulează limitele în care poate folosi beneficiarul know-how-ul primit.În mod uzual figurează interdicția divulgării de către beneficiar a know-how-ului către terți, angajații și colaboratorii acestuia, care intră în contact, iau la cunoștință sau folosesc anumite elemente din know-how fiind asimilați din acest punct de vedere cu beneficiarul, a cărui obligație este să prevadă în relațiile sale contractuale aceeași obligație a păstrării secretului și nedivulgarea know-how-ului către terți, atât pe perioada relațiilor lor contractuale cu beneficiarul, cât și după aceasta.
Sancțiunile pentru divulgarea know-how-ului, în tot sau în parte, către terți, sunt de regulă foarte mari, motivate prin faptul, că sunt informații și date necunoscute celor din afara rețelei de beneficiari ai francizorului, iar pentru francizor pierderea secretului său comercial înseamnă pierderea afacerii sale, motiv pentru care în contractele de franciză sunt prevăzute în acest caz atragerea răspunderii contractuale și/sau delictuale a beneficiarului.
1.3 Evoluția francizei în România
Primul contract de franciză a fost semnată în România în 1975, care de fapt nu era un contract de franciză, dar conținea elemente specifice francizei. Beneficiarul contractului era Automobil Clubul Român iar francizorul era firma Hertz. După anul 1990 multe firme internaționale, care dețin mărci înregistrate sau branduri de renume mondial au pătruns pe piața românească și a început pătrunderea accentuată pe piața românească a sistemelor de distribuție în franciză.
Printre primele companii internaționale care au pătruns pe piața românească se numără Pepsi și Coca Cola.
În anul 1995 a fost semnat contractul, care seamănă cel mai mult cu un contract de franciză, cu McDonald’s, în care francizorul oferă o franciză de servicii unui beneficiar român. Subiectul contractului era un restaurant fast-food deschis în București. Legat de acest lanț de fast-food renumit pe plan modial, putem spune că a avut o evoluție cu sinusoidală. S-a lovit de vechile valori, coduri de conduită, blocaje instituționale, tradiții și comportamente comuniste, având mari dificultăți în a implementa practicile comerciale mult probate și verificate pe plan internațional. În anul 2014, McDonald’s România avea un număr de șaizeci de restaurante operate în România, existând cinci francizori care operau șapte restaurante, restul de cincizeci și trei de restaurante nefiind francizate. Putem observa, că procesul de francizare era oprit din cauze ce probabil țin mai mult de criza financiară, deoarece consumul nu s-a înbunătățit fundamental, nu s-a înregistrat creșterea scontată a cifrei de afaceri. În următorii doi ani procesul de francizare a fost stopat în Rpmânia, iar restaurantele existente încearcă să combată percepția negativă a potențialilor consumatori asupra mâncărurilor nesănătoase prin diversificarea paletei de produse oferite cu noi sortimente, urmând trendul mondial din rețeaua McDonald’s.
Trei dintre sistemele de franciză considerate a fi cele mai profitabile la nivel mondial sunt prezente și în România: hotelurile Hampton aparținând lanțului hotelier Hilton, Subway și Pizza Hut au unități deschise în țara noastră.
România este printre primele țări din lume, care au reglementat franciza, contractul de franciză, drepturile și obligațiile părților și încetarea contractuklui de franciză. “Pe 28 august 1997 se aprobă Ordonanța Guvernului (OG) nr. 52 privind regimul juridic al francizei. Ordonanța cuprinde definiții ale francizei, francizorului, beneficiarului, know-how-ului, rețelei de franciză precum și norme privind relațiile dintre părți, publicitatea și selecția. Pe 9 aprilie 1998 Parlamentul României adoptă Legea nr. 79 pentru aprobarea OG 52/1997 aprobată prin Legea nr 79 din 14 mai 1998 privind regimul juridic al francizei.”
După aprobarea Ordonanței ale Guvernului până în anul 2002 în România au apărut peste 30 de lanțuri de francize. În anul 2006 s-a înfințat Asociația Română de Franciză, persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, inființată prin Sentința Civilă nr.4176/303/2006 din data de 12.04.2006 a Tribunalul Sectorului 6. Asociația realizează activități la nivel național în domeniul francizei, cu scopul de a sprijini acțiunea de parteneriat cu autoritățile și cu persoanele juridice la nivel național și internațional. Obiectivele Asociației Română de Franciză sunt:
“Să furnizeze consiliere și consultanță membrilor săi în legătura cu toate aspectele activității companiilor deținătoare de francize;
Să confere siguranța prin apartenența la un grup de prestigiu, profesionist, care facilitează schimbul de experiență între membri și proiectele comune;
Să faciliteze afirmarea fiecărui membru în comunitatea de franciză prin participarea la evenimente și activități ale comisiilor și grupurilor de lucru;
Să genereze plusvaloare activității de consultanță în franciza a membrilor.”
Evoluția recentă a sistemelor de distribuție în franciză a cunoscut o nouă fază în ultimii cincisprezece ani prin apariția pe piața francizei a jucătorilor locali, firme românesti cu cifra de afaceri mică și medie, care au înregistrat succes în domeniul lor de activitate, au devenit mărci înregistrate și au început să-și vândă afacerea în franciza pe piața locală. Cel mai mare și renumit francizor român a fost lanțul de mici magazine de cartier a omului de afaceri Dinu Patriciu denumit MIC.RO, care-și propunea să ajungă la 3.000 de unități și la o cifră de afaceri de 1,5 miliarde de Euro în anul 2011, aprovizionate la început din depozitul central al francizorului de lângă autostrada București-Pitești și din cele 31 magazine preluate de Mercadia de la rețeaua Minimax. Având o strategie de margeting extrem de agresivă, rețeaua MIC.RO se deplasa la clientul final, în sensul, că francizorul a achiziționat peste 100 de autoutilitare dotate cu mobilier din oțel inoxidabil, rafturi pentru marfă, frigidere, expresor de cafea, autoutilitare cu care se deplasa în locuri frecventate de un număr foarte mare de oameni: expoziții, concerte în aer liber, evenimente sportive, târguri săptămânale, cu accent pe zona Bucureștiului și județele limitrofe. Cu toată strategia agresivă, aspectul plăcut și aerisit al magazinelor, dorința de a deveni 7Eleven-ul al României, vânzarea cu precădere a produselor fabricate în România, sortimentul mic din magazine nu avea cum să câștige războiul cu marile lanțuri de magazine, super și hipermarketuri, astfel că, în luna februarie 2012, Dinu Patriciu a fost nevoit să anunțe falimentul firmei Mercadia, propietara francizei MIC.RO, lăsând o datorie de aproape 700 milioane de lei noi în acel moment către furnizori. Alt caz de faliment, de data aceasta al beneficiarilor, este cel al deținătorilor francizei SPAR, care au început și au edificat supermarketuri sub brandul SPAR, dar în anul 2009, pe fondul unor mai vechi datorii acumulate, agravate de criza economică mondială, au trebuit să-și anunțe falimentul.
Există desigur și povești de succes în istoria francizelor românești, cum ar fi Diverta îm industria cărții, Remax în imobiliare, sau alte firme în domeniul IT, financiar îngrijire personală,sau cleaning profesional la domiciliul clientului.
Codul European de Etică al Francizei
Se poate spune că Codul deontologic European al francizei este o lectură obligatorie atât pentru francizor cât și pentru beneficiarul francizei. Codul deontoligic European al Francizei este codul de etică pentru franciză. Prima versiune a fost publicată în 1972 și apoi modificată dealungul timpului până la versiunea actuală. La redactarea Codului deontologic European al francizei a participat fiecare federație sau asociație națională pentru a asigura, la nivelul țării pe care o reprezintă, promovarea, interpretarea, adaptarea și aplicarea codului.
Traducerea codului, realizată sub îndrumarea avocatului Dr. Mihaela Mocanu, cuprinde șase aliniate, și o anexă care descrie: know-how-ul, concepția francizei, rețeaua de franciză și ce condiții trebuie aplicate la un contract de franciză.
Este cadrul de reglementare la nivel european al relațiilor dintre francizor si francizat, conține și descrierea sistemului Master Franciză, inexistent încă în legistația românească, cu precizarea, că prevederile codului deontologic trebuie să se aplice în relația dintre Francizor si Francizații săi, precum și în relația dintre Master Franciză si Francizații săi, dar nu se aplică în cazul relațiilor din Francizor si Master Francizații săi.
Codul a apărut ca o necesitate a reglementării elementelor importante ale relațiilor dintre francizor si francizat, cum ar fi principiile generale ale relației contractul dintre părti, modalitățile și condițiile în care este permisă recrutarea de noi membri pentru a deveni francizați,
publicitatea și schimbul de informații obligatoriu între părți.
Contractul de franciză este cel mai important capitol al Codului European, conține informațiile detaliate asupra elementelor obligatorii, care trebuie să fie cuprinse în contractul de franciză, obligațiile și responsabilitățile părților, durata contractului, condițiile de prelungire a contractului și cele de reziliere ale contractului, cu mențiunea expresă, că francizorul se va abține de la orice practici, care să impiedice francizatul să părăsească sistemul de franciză la expirarea contractului sau la rezilierea acestuia.
Franciza în dreptul român
“În dreptul român, contractul de franciză este reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 52 / 1997 privind regimul juridic al francizei, publicată în "Monitorul Oficial al României", partea I, nr. 224 din 30 august 1997, aprobată (cu modificări) prin Legea nr. 79/1998 ("Monitorul Oficial al României", partea I, nr. 147 din 13 aprilie 1998) si, apoi, republicată, dându-se textelor o nouă numerotare, în "Monitorul Oficial al României", partea I, nr. 180 din 14 mai 1998.”
Definiția contractului de franciză, după reglementările Codului civil: “Contractul de franciză este un contract consensual, sinalagmatic, cu executare succesivă, intuitu personae și de adeziune.” Contractul este consensual atunci când părțile nu trebuie să dea o formă scrisă contractului, ca acesta să fie valabil încheiat, contractul fiind considerat încheiat prin simplul acord de voință al părților În cazul contractului de franciză, forma scrisă este necesară ad probationem. Caracterul sinalagmatic se concretizează prin faptul, că părțile contractului se obligă și urmăresc obținerea unor avantaje reciproce, beneficiarul să obțină profit din executarea obiectului francizei, iar francizorul să-și extindă rețeaua de franciză, obținând profit din redevența plătită de cât mai mulți beneficiari. Executarea succesivă a contractului de franciză înseamnă, că obligațiile părților se execută în timp, francizorul asigurând folosința know-how-ului și transmite îmbunătățirile acestuia, asigură folosirea continuă a elementelor ce țin de imaginea unitară a brandului, instruirea continuă a beneficiarului, iar francizatul plătește periodic redevența. Prin caracterul intuitu personae se înțelege, că este un contract încheiat datorită convingerii părților asupra însușirilor speciale ale cocontractantului, beneficiarul alegând persoana, care reprezintă un brand renumit, cu bonitate și calitățideoasebite, iar francizorul alege prin persoana beneficiarului cea mai potrivită persoană, după considerația sa, pentru îndeplinirea obligațiilor legate de extinderea afacerii sale în teritoriul respectiv. Contractul de franciză este un contract de adeziune datorită faptului, că este redactat în întregime de către avocații francizorului, la care beneficiarul poate să adere prin semnare, neavând posibilitatea să modifice acest contract, beneficiarul odată cu semnarea contractului acceptă condițiile furnizorului. Acest caracter este explicabil datorită faptului, că francizorul transmite toate secretele sale, know-how-ul, elementele de imagine, permite folosirea brandului său, trebuind să se asigure, că secretul său este protejat, contractul fiind singurul său mijloc de apărare, dar și poliță de asigurare în același timp. “Acest caracter rezultă din prevederile art. 1 lit. c) ale ordonanței care stipulează că beneficiarul este selecționat de francizor și aderă la principiul omogenității rețelei de franciză.” Contractul de franciză se poate spune că este un contract de distribuție, deoarece oferă dreptul beneficiarului să distribuie, să vândă și să furnizeze bunuri sub sigla unei mărci pe un teritoriu determinat prin contractul de franciză.
În dreptul român sunt 3 mari categorii de francize: Franciza de distribuție, Franciza de servicii, Franciza de producție. În afacerile internaționale putem întâlni și alte tipuri de francize, netratate sau insuficient tratate de dreptul român, motiv pentru care nu sunt prezente pe piața românească, sunt întâlnite foarte rar, sau nu pot exista datorită dimensiunii reduse a pieței locale, inclusiv a celei de franciză. Aceste tipuri de francize sunt următoarele:
“- polifranciza, creează mai multe rețele de franciză dominate de o societate tip holding;
– franciza incrucișată,presupune un francizor ce devine beneficiarul unei alte rețele de franciză;
– franciza stand sau de corner; un comerciant independent oferă, în cadrul magazinului său, posibilitatea vânzării produselor fabricate de un producător renumit, conform prescripțiilor acestuia. Dacă produsele au vânzare, fiind căutate și cumpărate de consumatori, producătorul ar putea propune partenerului său de a destina întregul magazin în vederea comercializării produselor sale, încheind un veritabil contract de franciză.
– franciza internațională. Francizorul care înființează întreprinderi în strainatate sau îsi extinde activitatea în diferite zone geografice, are la alegere una din formele următoare:
– franciza directă, prin intermediul căreia francizorul recrutează el însuși beneficiari locali;
– franciza în cointreprindere, presupune o societate mixtă cu un partener local, de fapt o filială în care francizorul deține mai mult de 50% din capitalul social. Această formă oferă posibilitatea francizorului de a supraveghea și de a controla mai ușor activitatea beneficiarilor, dar și de a fructifica experiența asociatului său dobândită pe piața locală.
– franciza principală, se realizează prin recrutarea la nivel local a unui francizor principal ce acționează în subfranciză. Nu presupune implicarea francizorului în organizarea și supravegherea rețelei locale a francizorului principal. În majoritatea cazurilor francizorul are putere de decizie privind organizarea sub-rețelei și răspândirea acesteia.
– plurifranciza permite unui întreprinzator francizat să dețină mai multe mărci.”
Franciza de distribuție:
În franciza de distribuție furnizorul este producătorul produsului și beneficiarii sunt cei care î-l ajută la distribuția acestuia. Nu este transmis know-how-ul, metoda de producție, secretele de fabricație, deoarece beneficiarii se ocupă numai cu distribuirea și vânzarea produsului în teritoriile ce le sunt alocate de către francizor.
La franciza de distribuție obligația principală a beneficiarului este cea de a distribui și de a vinde produsele unei mărci în propriile magazine, sub denumirea, sigla și cu ajutorul furnizorului. Contractul de distribuție se aseamănă cu un contract de mandat, deoarece se poate spune, că beneficiarul este mandatarul francizorului, care cumpără produse pentru realizarea unei activități de obținere de profit prin revânzare pe un teritoriu determinat.
2. Franciza de servicii:
Acest tip de franciză se regăsește aproape în toate domeniile economiei tării. Este prezentă în domeniul hotelier (ex. Hilton prin Hampton), în domeniul restaurantelor (ex. Pizza Hut), în domeniul de închirieri auto (ex. Sixt), domeniul imobiliar ( ex. Remax). Esența francizei de servicii este în know-how-ul predat, respectiv primit și în semnele distinctive, care pot fi puncte de reper în atragerea clientului, deoarece esența francizei de servicii este modalitatea de vînzare, nu produsul în sine. Acest tip de franciză este cel mai popular și cel mai dezvoltat în momentul de față în România. La franciza de servicii obligațiile sunt mai stricte, deoarece beneficiarul trebuie să indeplinească anumite condiții propuse de furnizor privitoare la modul de prestare a serviciului. Furnizorul poate să condiționeze designul, materialele folosite, poziționarea clădirii, în care beneficiarul dorește să-și desfășoare activitatea, aspectul și modul de prezentare al materialelor de reclamă și publicitate, pregătirea și nivelul de educație al angajaților beneficiarului. Prin impunerea acestor reguli și reglementări, afacerea beneficiarului arată ca afacerea francizorului, serviciile prestate sunt ca serviciile furnizorului însuși. Toate acțiunile beneficiarului sunt controlate și supravegheate de furnizor, de exemplu: Fornetti, McDonald’s.
3.Franciza industrială sau de producție:
Acest tip de franciză implică transfer de informații și know-how referitor la producția bunurilor, în cazul în care beneficiarul fabrică produsele el însuși, sub indicațiile și supravegherea furnizorului. Produsele fabricate de francizat vor fi vândute sub marca furnizorului. Acest tip de franciză este mai puțin extins, nu se dezvoltă atât de mult ca și franciza de servicii, pentru că simultan cu franciza trebuie predat know how-ul, licențele, materiile prime, și în unele cazuri și mașini industriale. Este o franciză care presupune investiții mai mari, existența unor spații de producție adecvate sau construirea unora noi, beneficiarul având nevoie de un număr mare de angajați, resurse financiare semnificative și o piață de desfacere suficientă, ca să poată prelua producția realizată. Pentru a proteja piețele alocate, ca beneficiarii aceluiași francizor să nu se concureze între ei, sau să nu concureze producția realizată de francizorul însuși, în contractele de franciză industrială sau de producție vom găsi ca obligații principale ale beneficiarului, obligația de nonconcurență și obligația de confidențialitate.
3.1 Prevederile legislative ale francizei în România
Părțile unui contract de franciză sunt reglementate de O.G 52/1997, și anume sunt: francizorul și francizatul. Conform dispozițiilor art. 1 b, “Francizorul este un comerciant care:
este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate; drepturile trebuie să fie exercitate pe o durată cel puțin egală cu durata contractului de franciză;
conferă dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu;
asigură beneficiarului o pregătire inițială pentru exploatarea mărcii înregistrate;
utilizează personal și mijloace financiare pentru promovarea mărcii sale, cercetării și inovației, asigurând dezvoltarea și viabilitatea produsului.”
Cele mai importante aspecte, de care trebuie să ținem seama la negocierea unui contract de franciză, sunt următoarele:
– trebuie determinată durata contractului de franciză, astfel încât beneficiarul să-și poată amortiza investiția
– stabilirea exactă a condițiilor de reziliere a contractului
– obligațiile financiare ale beneficiarului, pentru a atinge scopul comun cu francizorul
– condiții de cesiune ale contractului de franciză
– protejarea know how-ului
– stabilirea unui drept de preemțiune pentru menținerea rețelei
Francizorul trebuie să fie proprietarul drepturilor proprietății intelectuale și industriale, care fac obiectul contractului. Beneficiarul trebuie să fie asigurat că va primi pregătirea inițială necesară, asistență tehnică și comercializarea pe toată durata contractului.
Beneficiarul trebuie să dezvolte rețeaua de franciză, menținând calitatea, denumirea, și semnele distinctive ale francizorului.
Principiile generale ale contractului de franciză
Principiile generale ale unui contract de franciză sunt relațiile precontractuale și relațiile postcontractuale. Beneficiarul are dreptul să ceară și să primească informații privind franciza la care vrea să participe. Din punctul de vedere al francizorului, acesta este obligat să ofere informații relevante despre cifra de afaceri, despre modul de fabricare al bunurilor, sau prestare a serviciilor, fără a divulga know-how-ul și experiențele sale legate de activitatea de franciză.
Beneficiarul are liberă voință să studieze informațiile oferite de francizor, având obligația să se pronunțe asupra deciziei sale de adeziune la contractul de franciză, după efectuarea calculelor privind rentabilitatea investiției, previzionat și emiterea planului financiar.
Francizatul este legat de partea financiară a contractului prin prisma obligației sale de plată a taxei de intrare, a redevențelor lunare, anuale sau periodice și a tarifelor de publicitate.
Furnizorul francizei determină tarifele pentru prestăriile de serviciu, tarifele pentru produse și tehnologii de producție în cazul clauzei obligațiilor contractuale de cumpărare.
Elementele importante ale contractului de franciză sunt durata contractului, condițiile de reînnoire a contractului, dar nu în ultimul rând și condițiile de reziliere și de cesiune a acestuia.
Condițiile francizorului pe care trebuie să le îndeplinească sunt:
“a) să dețină și să exploateze o activitate comercială, pe o anumită perioadă, anterior lansării rețelei de franciză;
b) să fie titularul drepturilor de proprietate intelectuală și/sau industrială;
c) să asigure beneficiarilor săi o pregătire inițială, precum și asistență comercială și/sau tehnică permanentă, pe toată durata existenței drepturilor contractuale”.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarul sunt:
“a) să dezvolte rețeaua de franciză și să mențină identitatea sa comună, precum și reputația acesteia;
b) să furnizeze francizorului orice informație de natură a facilita cunoașterea și analiza performanțelor și a situației reale financiare, pentru a asigura o gestiune eficientă în legătură cu franciza;
c) să nu divulge la terțe persoane know-how-ul furnizat de către francizor, atât pe toată durata contractului de franciză, cât și ulterior“.
În Ordonața nr. 52 din 28 august 1997 sunt prevăzute drepturile și obligațiile părților contractului de franciză, care au caracter de element obligatoriu în acest tip de contract:
Drepturile Francizorului:
Francizorul este titularul unui drept de comercializare asupra unui mărci înregistrate. Francizorul are dreptul prin cedarea know-how-ului sau a francizei unui beneficiar, să obțină un profit pentru sine și să-și dezvolte afacerea. Deoarece este titularul mărcii înregistrate, are dreptul la promovarea, la modificarea produsului sau la perfecționarea produsului.
Prin semnarea contractului francizorul are dreptul să urmărească și să controleze respectarea menținerii imaginii mărcii. Marca, atât pentru francizor cât și pentru cumpărătorii finali, înseamna garanția calității furnizate. Francizorul are dreptul să controleze respectarea utilizării corespunzătoare a know how-ului și a fluxului de producție, respectiv a tehnologiei și a metodelor în prestarea de servicii.
Jurisprudența privind contractul de franciză este destul de redusă, având în vedere timpul relativ scurt, față de alte contracte, de când acest contract s-a impus în relațiile comerciale din România.
Speța pe care o voi reda în cele ce urmează reflectă mijlocul juridic la care poate apela francizorul pentru a obține respectarea drepturilor sale.
„Prin cererea principală înregistrata pe rolul T r i b u n a l u l u i B u c u r e s t i Secția a VI -a Comercială, la data de 18.03.2008, reclamanta (…) E. Grup SRL a chemat în judecată pârâta (…) M. J. U. SRL, solicitănd obligarea părâtei, sub sancțiunea de daune cominatorii in cuantum de 112.849 lei pentru fiecare zi de întârziere începănd din momentul pronunțării hotărârii, la respectarea obligațiilor asumate prin contractul de franciză nr.1/11.04.2006, si anume:
să prezinte reclamantei situațiile financiare lunare din care rezultîă cifra de afaceri, în vederea calculării redevenței datorate (art.4.2 lit.I din contract);
sa înceteze folosirea siglei “G.” ca emblemă la intrarea in cafeneaua din B, sectorul 1, Calea E., nr.20-28, .11, parter și să monteze sigla “U. D.” la respectivă cafenea;
să remedieze defecțiunile la reclama luminoasă “U. D.”;
să folosească servețele personalizate “U. D.”;
să comercializeze produsele agreate de reclamanta conform contractului și care au fost găsite lipsa la vânzare în momentul controlului;
să oprească comercializarea altor tipuri de ceaiuri decât cele aprobate de francizor.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâta nu si-a respectat obligatiile pe care le avea în baza contractului de franciză nr. 1 din 11.04.2006, aspect pe care l-a constatat cu ocazia unui control efectuat la sediul societății pârâte la data de 12.02.2008, când s-a încheiat un proces verbal pe care reprezentantul pârâtei a refuzat să-l semneze și ca ulterior, respectiv prin notificarea nr. 10/14.02.2008, a fost somată să respecte prevederile contractuale și să remedieze neregulile constatate însă prin adresa nr. 82/12.02.2008, pârâta i-a imputat reclamantei nerespectarea obligăriilor iar ulterior a anunțat rezilierea întempestivă a contractului încheiat de părți.
La data de 18.04.2008 societatea pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, iar pe cale de cerere – reconvențională, a solicitat instanței să constate intervenita rezilierea contractului de franciza nr.1/11.04.2006.
În motivare, a arătat că reclamanta-pârâtă și-a încălcat următoarele obligații:
– nu a pus la dispoziția francizatului, nici la doi ani după semnare contractului, manualul de operare a francizei, prevăzut la art.2.2 lit. A raportat la art.15.2 din contract;
– nu a acordat francizatului cursurile gratuite de training de instruire, în condițiile art.3.2 lit.c și d din contract;
– nu a acordat francizatului asistența pentru organizarea, desfășurarea și conducerea activității, conform art.3.2 lit.c și art.4.1 lit.h din contract;
– nu a respectat obligațiile prevăzute de art.4.1 lit.g, care stabileau posibilitatea francizatului de a uza de toate serviciile, facilitățile și drepturile pe care francizorul le adopta la nivelul retelei “U. D.” (noile meniuri, carduri de fidelitate, neincluderea locației pe site-ul lor, nerepararea casetei luminoase).
În urma analizării probatoriilor administrate în cauza, Tribunalul București – Secția a VI a Comercială, prin sentința comercială nr. 7180 din 12.05.2009 a admis în parte cererea principală, a obligat pârâta – reclamanta să prezinte reclamantei- pârâte situații financiare anuale aferente perioadei mai 2007 – mai 2008 inclusiv, din care rezultă cifra de afaceri, în vederea calculării redevenței datorate și a respins restul capetelor de cerere din cererea principală, ca neîntemeiate, iar capătul de cerere privind daunele cominatorii, ca inadmisibil.
Prin aceeasi sentință a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională.
Pentru a hotâri astfel, prima instanță a apreciat faptul că cererea reconvențională este neîntemeiată deoarece notificarea din 18,.02.2008 cuprinde declarația francizatului de reziliere a contractului prin acționarea pactului comisoriu prevăzut la articolul 11.1 din contract, care nu este aplicabil decât în cazul neexecutării obligațiilor francizorului, astfel că nu poate opera rezilierea conventională.
Prima instantț a mai retinut că ulterior datei de 18.02.2008, prin înlocuirea de către francizat a firmei “U. D.” cu firma “G.”, pârâta reclamantă a încâlcat în mod culpabil obligația esențială prevazută la articolul 4.2. litera g din contractul de franciză, astfel că nu mai poate invoca rezilierea din culpa părtii adverse.
În ceea ce privește cererea principală, judecătorul fondului a reținut că deși reclamanta – pârâta a solicitat obligarea francizatului de a-și executa în continuare obligațiile asumate prin contract, a încâlcat în mod grav drepturile acestuia, prevăzute la art.3.2 lit.a raportat la art.2.2 lit.c din contract, respectiv dreptul de a desfășura sub marca “.U. D.”, în cadrul zonei de exclusivitate acordate (încluzând aici adresa din Calea E., nr.20-28, sector 1), activitatea de organizare și operare a unei cafenele, beneficiind de sistemul francizorului, astfel că este în situația în care, deși nu și-a executat propriile obligații, pretinde celeilalte părti să și le execute pe ale sale.
Prima instanță a apreciat că este întemeiată cererea reclamantei – pârâte de prezentare a situațiilor financiare lunare începând cu luna mai 2007, având în vedere prevederile articolului 4.2. litera I din contract din care rezultă cifra de afaceri înregistrată în vederea calculării cuantumului redevențelor datorate, obligație pe care a apreciat-o că s-a menținut pâna la momentul în care reclamanta-pârâta a împiedicat continuarea francizei, prin deschiderea unei cafenele lânga locația societății pârâte.
Împotriva sentinței comerciale anterior menționată la data de 21.08.2009 a declarat apel, în termen legal reclamanta – pârâta, cauza fiind înregistrată pe rolul Curtii de Apel București- Secția a V a Comercială la data de 2.09.2009.
În motivarea apelului, apelanta a arătat faptul că hotărârea primei instanțe, este contradictorie, intrucat deți s-a respins cererea pârâtei – reclamante de reziliere a contractului, constatându-se implicit respectarea de către apelanta a obligațiilor, a fost respinsă și cererea acesteia de obligare a pârâtei – reclamante la îndeplinirea solicitărilor cuprinse în cererea introductivă, fără a se analiza respectarea obligațiilor de către pârâta. A mai arătat apelanta că este greșită aprecierea instanței care reține că deși din pricina atitudinii părților nu mai este posibilă continuarea contractului de franciză, nu o obliga pe pârâta la respectarea obligațiilor, ceea ce echivalează cu o lipsire de efecte a contractului de franciză. În ceea ce privește obligațiile a căror îndeplinire de către pârâta – reclamanta a solicitat instanței să dispună, apelanta a arătat că “în privința folosirii emblemei “G.” pârâta a recunoscut că a încâlcat articolul 4.2. litera g din contract, în ceea ce privește solicitarea remedierii defecțiunilor la reclama luminoasă instanța nu s-a pronunțat, deși era evidentă culpa pârâtei – intimate.
În privința obligațiilor privind folosirea șervețelor personalizate, oprirea comercializării altor tipuri de ceaiuri decât cele aprobate de francizor, precum și obligația comercializării produselor agreate de acesta, apelanta a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat ceea ce în final face ca soluția de respingere a cererii de reziliere a contractului să fie una pur formală. La data de 18 ianuarie 2010, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de apelanta reclamantă, pe care le-a apreciat ca neîntemeiate, atât din punct de vedere argumentativ, cât și din punct de vedere al probatoriului administrat în cauză.
Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea a constatat că apelul este nefondat fața de susținerile apelantei .Apelanta susține într-o prima critică că hotărârea fondului conține dispoziții contradictorii intrucăt, deși s-a respins cererea pârâtei – reclamante de reziliere a contractului de franciză, aceasta nu a fost obligată la îndeplinirea obligațiilor contractuale.
Curtea a apreciat aceasta critică ca nefondată deoarece prima instantă în mod judicios a analizat pretențiile obiect al cauzei dedusă judecății și a stabilit că a fost investită reconvențional cu o cerere de reziliere convențională a contractului, întemeiată pe un pact comisoriu de gradul III, potrivit articolului 11.1 din contract. În mod just, s-a apreciat de judecătorul fondului că rezilierea convențională nu a operat, intrucât acest pact comisoriu era aplicabil numai în cazul neexecutării obligațiilor francizatului, nu și în cazul neîndeplinirii de către francizor, pentru a putea fi opus de intimată – pârâta – reclamanta.
Prin urmare, Curtea a considerat că este greșită susținerea apelantei potrivit căreia prin respingerea cererii de reziliere, în mod implicit instanța a constatat că apelanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, deoarece un astfel de raționament ar fi fost valabil în cazul în care instanta era investită cu o cerere de reziliere judiciară, potrivit prevederilor articolului 1021 Cod civil.
Apelanta susține nefondat și că prima instanța nu a analizat îndeplinirea obligațiilor de către societatea intimată, intrucât hotărârea apelată cuprinde considerențele pentru care s-a apreciat că nici ulterior datei de 18.02.2008 pârâta – reclamanta nu poate invoca rezilierea contactului, arătându-se că a încâlcat obligația prevăzută de articolul 4.2. litera g, astfel că nu mai poate invoca rezilierea din culpa pârâtei adverse. În ceea ce privește critica referitoare la lipsirea de efecte a contractului de franciză, cât timp intimata nu a fost obligată la îndeplinirea obligațiilor, Curtea arată că în mod întemeiat prima instanță a constatat că apelanta nu poate pretinde intimatei îndeplinirea obligațiilor contractuale de vreme ce nu și-a executat propriile obligații, rezultând din probatoriul administrat că nu a mai respectat dreptul francizatului de a desfășura activitatea sub marca “U. D.” în cadrul zonei de exclusivitate acordate prin contract.
Lipsirea de efecte a contractului invocată de apelanta este în realitate finalitatea invocării excepției de neexecutare de către intimata care in mod corect a fost primită de instanța de fond intrucât specific contractelor sinalagmatice, nu este și contractul de franciză încheiat de părti nr. 1/11.04.2006, este reciprocitatea și interdependența obligațiilor părtilor. Câtă vreme părtile nu au convenit un termen de executare a uneia dintre obligațiile reciproce, înseamnă că simultaneitatea executării obligațiilor este o condiție esențială de invocare a excepției de neexecutare, primită în mod corect de instanța de fond, ceea ce determină o suspendare a executării obligațiilor intimatei până la momentul în care apelanta își va îndeplini obligțtiile ce-i revin.
În ceea ce privește critica apelantei privind nepronunțarea instanței de fond referitor la solicitarea ca pârâta-reclamanta la îndeplinirea obligația de înlocuire a siglei G. cu sigla U. D., remedierea defecțiunilor la reclama luminoasă, folosirea șervețelelor personalizate, comercializarea produselor agreate de apelanta și oprirea comercializării altor tipuri de ceaiuri decât cele aprobate de furnizor, Curtea arăta că judecătorul fondului, printr-un considerent comun a răspuns tuturor acestor capete de cerere, atunci când a arătat că încălcând grav drepturile francizatului, prin neexecutarea propriilor obligații, nu poate pretinde celeilalte părti să și le execute pe cele ale sale.
Pentru aceste considerente Curtea a respins apelul reclamantei – pârâte în baza dispoziâțiilor articolului 296 Cod procedura civilă, iar hotărârea apelată a fost menținută in totalitate.”
Drepturile Beneficiarului:
Prin plata taxei de intrare și a taxei de redevență beneficiarul este autorizat să utilizeze marca respectivă și orice alte drepturi de proprietate intelectuală care sunt legate de ea în perioada contractuală. La orice problemă sau încălcare a prevederilor contractuale, furnizorul trebuie să notifice beneficiarul și să-i acorde un interval de timp rezonabil pentru remedierea problemelor. Beneficiarul are dreptul la asistență tehnică, training, instruire înainte de demararea afacerii și pe durata derulării contractului de franciză și la sprijin din punct de vedere al utilizării tehnologiilor, materiilor și materialelor puse la dispoziție de către furnizor.
În speța mai sus detaliată se observă că francizorul înainte de a apela la instanța de judecată și-a îndeplinit obligția de a soma beneficiarul șă remedieze neregulile și i-a acordat un timp rezonabil în acest sens.
Bunurile și/sau serviciile și/sau tehnologiile furnizate beneficiarului:
Bunurile și/sau serviciile și/sau tehnologiile furnizate beneficiarului trebuie să fie identice pentru oricare dintre beneficiarii furnizorului, prin egalitatea calității produselor sau serviciilor prestate la o marcă dată, se poate menține imaginea unitară a mărcii și echilibrul acesteia pe piață.
Obligațiile francizorului și ale beneficiarului:
Cele mai importante obligații ale francizorului sunt obligația de transmiterea a know how-ului, ale îmbunătățirilor acestuia și colaborarea strânsă și eficientă cu beneficiarul pe toată durata contractului. Alte obligații, care sunt în sarcina francizorului prin efectul legii: transmiterea dreptului de a utiliza semnele distinctive de imagine și de marcă, asistența tehnică/comercială și de marketing în vederea unei promovări eficiente și unitare ale aceluiași produs, aprovizionarea cu materii prime și materiale, dacă așa este prevăzut în contractul de franciză, respectarea exclusivității beneficiarului pe teritoriul acordat și efectuarea campaniilor de publicitate unitare pe teritoriile acordate către toți beneficiarii.
Obligațiile beneficiarului în cazul contractului de franciză, fiind un contract de adeziune, constau în respectarea tuturor prevederilor contractuale stabilite de francizor, cu accent pe cele de respectare ale identității de marcă, calitatea produselor și/sau serviciilor prestate și plata sumelor stabilite în contract. O altă obligație importantă a beneficiarului este cea a modului de prezentare a produselor în fața consumatorilor sau a modului de prestare a serviciilor către consumatorii finali. Unele elementele de publicitate sunt predate beneficiarului sub formă de materiale publicitare, acestea trebuiesc prezentate și distribuite conform specificațiilor francizorului. Aprovizionarea cu produse sau materii prime și materiale de la francizor este o altă categorie de obligații, pe care beneficiarul trebuie să le respecte.
Condițiile financiare pentru beneficiar:
În contractul de franciză trebuie specificate cu claritate toate obligațiile financiare ale beneficiarului adică taxa de intrare, taxa de redevență, taxa de publicitate.
Beneficiarul este obligat la plata unui taxe de intrare (entry fee) care este cerută în momentul încheierii contractului. După plata taxei de intrare, beneficiarul este obligat să plătească redevențe periodice francizorului. Redevența este o renumerare a francizorului pentru asistența tehnică acordată de către acesta, plată care este continuă pe toată durata contractului.
Durata contractului:
În legislație nu există mențiuni legate de durata contractului, ca minime sau maxime, care trebuie respectate, însă trebuie să fie suficientă pentru amortizarea investiției beneficiarului. Durata contractului de franciză este stabilită de părțile contractului, de la caz la caz. Durata contractului de franciză nu poate fie mai mică decât durata dreptului la folosirea mărcii respective.
Condițiile de reînnoire ale contractului, dacă este cazul;
Condițiile de reînnoire sunt stabilite de părțile contractului. „ În ceea ce privește expirarea duratei ca mod de încetare a contractului de franciză, trebuie reținut că O.G. nr. 52/1997 consacră câteva reguli în acest sens. Astfel, potrivit art. 6, francizorul are obligația înștiințării beneficiarului, cu un preaviz suficient de mare, asupra intenției de a nu reânnoi contractul la data expirării sau de a nu semna un nou contract.”
Contractele de franciză prevăd posibilitatea reânnoirii cu acordul părților, fie sub forma unui act adițional la contractul existent, fie prin încheierea unui nou contract de franciză, cu termeni noi.
condițiile în care vor putea să opereze cesiunea sau transferul drepturilor decurgând din contract și condițiile de preempțiune ale francizorului;
Dispozițiile legale aplicabile în materia contractului de franciză nu reglementează cesiunea, transferul drepturilor care decurg din contract și condițiile de preemțiune ale francizorului.
În consecință părțile contractuale sunt cele care stabilesc condițiile în care se realizează cesiunea, transferul drepturilor francizate respectiv condițiile de preemțiune. În cazul lipsei prevederilor contractuale dedicate cesiunii, transferului de drepturi și preemțiune, opinez, că părțile au posibilitatea să fie de acord cu cesiunea, transferul de drepturi și dreptul de preemțiune, sau vor fi nevoite să se adreseze instanțelor de judecată pentru rezolvarea dezacordului.
condițiile de utilizare de către beneficiar a însemnelor distinctive aparținând francizorului: firma, emblema, marca de fabrică sau de comerț, marca, sigla etc.;
Această condiție privind utilizarea de către beneficiar a semnelor distinctive, a firmei, emblemei, mărcii de fabrică, de comerț, a siglei sunt lăsate de reglementările legale respectiv de lipsa acestora la latitudinea părților contractuale. Având în vedere importanța deosebită pe care o prezintă pentru francizor, protecția acestor elemente ale afacerii sale este primordială, motiv pentru care în contractele de franciză sunt descrise în detaliu toate modalitățile în care acestea pot fi sau vor fi utilizate de beneficiar, scopul urmărit fiind cel al păstrării identității mărcii și al promovării unitare pe toate piețele a acesteia.
Dreptul francizorului de a dezvolta obiectul francizei;
Francizorul are dreptul la extinderea afacerii sale, dar trebuie să aibă în vedere contractul de exclusivitate cu beneficiarul pentru teritoriul acordat acestuia. Dacă există un contract de exclusivitate, prin care se alocă unui beneficiar un anumit teritoriu, atunci francizorul nu are dreptul să-și vândă franciza unui alt beneficiar în zona indicată în contractul primului beneficiar.
Rezilierea contractului;
Contractul de franciză este un contract bilateral, rezilierea lui este reglementată ca o sancțiune a neexecutării culpabile, a convenției sinalagmatice și constă în desființarea pentru viitor a efectelor sale. Notificarea de reziliere, prin care partea interesată solicită rezilierea contractului de franciză poate fi formulată numai de partea care a executat contractul sau care se declară gata să îl execute. În consecință neexecutarea trebuie să fie imputabilă unei părți care ar avea calitatea de părât într-o cauză și nu poate depinde de o parte care are calitatea de reclamant în cauză. Speța de mai jos prezintă solicitarea rezilierii contractului de franciză și soluția dată de instanță, cu motivarea conformă cu cele descrise mai sus.
“Reclamanta SNP PETROM S.A. București, prin Sucursala PECO Constanța, a chemat în judecată pe pârâta S.C. ELPO S.R.L. Constanța, solicitând să se constate prin hotărâre judecătorească rezilierea de drept și încetarea contractului tip franciză încheiat la 12.05.2000 și să se dispună obligarea pârâtei la predarea imobilului Stației PECO nr. 31, cu întregul patrimoniu și stoc de marfă către reclamantă.
S-a susținut, în considerentele acțiunii, că raporturile juridice dintre cele două societăți au fost generate de încheierea contractului tip franciză, privind operațiuni de interes reciproc de agenție.
Conform prevederilor art. 2 din contract, o condiție esențială privea renegocierea anuală a clauzelor. Cu toate că a fost notificată de mai multe ori de către reclamantă pentru a participa la procedura renegocierii, societatea pârâtă nu a înțeles să respecte această clauză.
Întrucât s-au împlinit cele trei luni de la epuizarea a șase luni definite în contract ca,,perioadă de probă, nu se poate reține – în opinia reclamantei – că a operat tacita relocațiune, cu consecința păstrării valabilității contractului pe o perioadă de 5 ani, în cauză având loc doar o prorogare a perioadei de probă.
S-au invocat, totodată, o serie de alte aspecte legate de activitatea pârâtei, care contravin dispozițiilor contractuale, referitoare la vânzarea de marfă pe bază de borderouri fără remiterea imediată a numerarului, efectuarea de aprovizionări proprii cu marfă comercializată prin stația PECO, fără achitarea comisionului către reclamantă, nerespectarea contractului colectiv de muncă, modificarea unilaterală a prețurilor la mărfurile complementare etc.
Pe parcursul procesului, reclamanta a solicitat să se ia act, în temeiul art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, de modificarea obiectului acțiunii, în sensul solicitării rezilierii contractului tip franciză încheiat la 12.05.2000 și a evacuării pârâtei din imobilul stației de distribuție PECO.
Temeiul în fapt al rezilierii îl constituie, potrivit noilor considerente, neîndeplinirea condiției impuse în art. 2 lit. b din contract, privind confirmarea scrisă de către reclamantă a continuării activității după expirarea perioadei de probă.
Acțiunea reclamantei este nefondată.
Rezilierea unui contract bilateral este reglementată ca o sancțiune a neexecutării culpabile a convenției sinalagmatice și constă în desființarea pentru viitor a efectelor sale.
Acțiunea în reziliere poate fi formulată numai de partea care a executat contractul sau care se declară gata sa îl execute.
Neexecutarea trebuie să-i fie, prin urmare, imputabilă pârâtului, iar nu să depindă de reclamant, neputându-se invoca, spre exemplu, neconfirmarea de către acesta din urmă a continuării raporturilor juridice cu pârâtul, după epuizarea unei anumite perioade de timp.
Celelalte aspecte, privind nerespectarea altor clauze contractuale, nu au fost probate în cursul procesului, motiv pentru care – reținând toate aceste considerente – acțiunea reclamantei urmează a fi respinsă.(sentința civilă nr. 2824 COM/ 6.11.2001, irevocabilă conform deciziei civile nr. 557/ 2002 a Curții de Apel Constanța-secția comercială)”
recuperarea de către francizor, a oricărui element corporal sau necorporal care-i aparține, în caz de încetare a contractului înainte de termenul de scadență prevăzut;
Trăsătura specifică contractelor sinalagmatice constă în caracterul reciproc și interdependent al obligațiilor asumate de părțile contractante. Fiecare parte are în același timp față de cealaltă parte dubla calitate de creditor și debitor. Obligația ce revine uneia dintre părți își are cauza juridică în obligația colerativă a celeilalte părți.
În mod evident dacă o parte nu-și execută culpabil obligația celălaltă parte nu poate fi obligată să-și execute la rândul ei obligația, astfel dacă dint-un motiv oarecare contractul de franciză încetează părțile își vor restitui bunurile corporale sau necorporale care le aparțin.
Contractul de franciză fiind un contract sinalagmatic, în caz de încetare a contractului înainte de termen îi sunt aplicabile cele mai sus enunțate. Francizorul fiind proprietarul de drept al elementelor corporale sau necorporale predate beneficiarului în baza contractului de franciză, are posibilitatea să-și recupereze aceste elemente, fără a fi necesar acordul beneficiarului în acest sens. În caz de împotrivire a beneficiarului, care ar putea invoca un drept de retenție asupra acestor elemente pentru sume nedecontate sau eventuale daune provocate de francizor prin nerespectarea de către acesta a obligațiilor sale contractuale, francizorul se va adresa justiției.
Descrierea know-how-lui într-un document separat sau în oricare altă formă adaptată, potrivit contractului de franciză
Informațiile legate de know-how trebuie să fie înmagazinate pe anexe sau suport separate, acestea se vor preda beneficiarului la semnarea contractului de franciză și vor constitui baza intruirii și trainingului efectuat de francizor la demararea afacerii de către beneficiar. Interesul francizorului este extinderea afacerii sale, de aceea descrierea know how-ului trebuie conceput și redactat de asemenea manieră, încât să poată fi înțeles cu ușurință de către potențialii beneficiari. Know-how-ul trebuie să fie util beneficiarului, să-i permită dezvoltarea afacerii sale, realizarea de profit pentru amortizarea investiției inițiale și îmbunătățirea poziției sale concurențiale.
3.2 Contractul de exclusivitate
Art. 9 din Ordonanța Guvernului 52/1997 reglementează principiile și aplicarea contractului de exclusivitate. În cazul în care a fost semnat de către beneficiar un contract de exclusivitate față de furnizor trebuie respectate următoare reguli:
– dacă este încasată o taxă de intrare în rețeaua de franciză, la semnarea contractului de franciză, suma privind drepturile de exclusivitate, prevăzută în contract, este proporțională cu taxa de intrare și se adaugă acesteia;
– în lipsa taxei de intrare, modalitățile de rambursare a taxei de exclusivitate sunt precizate în cazul rezilierii contractului de franciză;
– taxa de exclusivitate poate să fie destinată pentru a acoperi o parte a cheltuielilor necesare implementării francizei și/sau pentru a delimita zona și/sau pentru know-how-ul transmis;
– contractul de exclusivitate trebuie să prevadă o clauză de reziliere, convenabilă ambelor părți;
– durata este determinată în funcție de caracteristicile proprii fiecărei francize.
În exclusivitatea teritorială furnizorul este obligat să-și protejeze beneficiarul, nu va putea să desfășoare el franciza sau să o dea altui francizat pe teritoriul care l-a acordat primului francizat. Ordonanța 52/1997 prevede că beneficiarul are dreptul să-și amortizeze investiția făcută. Dacă francizorul dă dreptul de franciză altui beneficiar sau exploatază el însuși teritoriul, atunci șansele primului beneficiar de a recupera investiția se micșorează semnificativ.
Instanța supremă a decis într-o speță că nu în orice situație contractul de franciză poate fi reziliat, doar atunci când condițiile privind interzicerea distribuitorului de a comercializa produse într-o anumită zonă sunt expres prevăzute în contractul încheiat.
„Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că nu poate fi considerată ca fiind o clauză de exclusivitate clauza prin care, într-un contract de distribuție, părțile au delimitat dreptul distribuitorului de comercializare a produsului cumpărat într-o anumită zonă teritorială, depășirea acesteia și comercializarea în alte zone decât cele stipulate contractual atrăgând sancțiunea rezilierii contractului. În acest sens, Înalta Curte a reținut că pentru a fi în prezența unei clauze de exclusivitate la distribuire este necesar ca prin contract să se prevadă expres dreptul numai al distribuitorului de a comercializa produsul cumpărat în zona geografică menționată, cu aplicarea unei sancțiuni pentru vânzător în situația în care ar vinde produse similare unui alt comerciant care ar fi desfăcut marfa în aceeași zonă.”
Deci pentru a fi în prezența unei clauze de exclusivitate, trebuie să fie în mod expres, clar și foarte bine determinate interdicțiile respectiv permisibilitățile celui căruia i se impun acestea.
3.3Obligația de nonconcurență
„În Regulamentul nr.330/2010 privind aplicarea art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene este definită obligația de neconcurență ca fiind: orice obligație directă sau indirectă care interzice cumpărătorului să producă, să cumpere, să vândă sau să revândă bunuri ori servicii care concurează cu bunurile sau serviciile contractuale”
În contractul de franciză clauzele contractuale stipulate care conțin obligația beneficiarului de neconcurență și de confidențialitate au rolul de a proteja francizorul respectiv know-how-ul acestuia de eventuale atingeri aduse lui de către beneficiar sau de alte persoane terțe față de contractul de franciză.
Potrivit articolul 4 alineatul (3) litera c. din O.G 52/1997 beneficiarului îi este interzis să divulge terțelor persoane know-how-ul primit de la francizor atât pe durata contractului cât și ulterior. Articolul 10 din aceeași ordonanță precizează că francizorul poate impune beneficiarului o clauză de neconcurență și confidențialitate în vederea împiedicării înstrăinârii know-how-ului pe care la transmis prin contractul la franciză acestuia.
Deci legislația românească protejează în mod exclusiv doar know-how-ul.
În contractul de franciză datorită faptului că aceste clauze de neconcurență sunt limitate în timp, spațiu și cu privire la obiect ele sunt considerate licite.
Clauzele de neconcurență impun beneficiarului restricția de a se abține de la orice concurență directă sau indirectă sau prin intermediar care ar putea afecta interesele francizorului.
Orice încălcare a acestei restricții ar produce în mod evident francizorului anumite prejudicii. În vederea evitării acestora în mod constant în contractele de franciză se inserează clauze penale care cuantifică eventualul prejudiciu care ar decurge din încâlcarea clauzei de neconcurență.
Mijlocul juridic de remediere a unor astfel de încălcări poate fi răspunderea civilă delictuală care poate fi invocată în baza Legii nr. 11/1991.
Ordonanța Guvernului nr. 52/1997 în articolul 8 alineatul 1 reglementează relațiile postcontractuale în cazul încălcării clauzei de neconcurență. Conform acestor dispoziții regulile concurenței neloiale vor da posibilitate francizorului să prevină utilizarea know-how-ului de o altă persoană juridică.
Esența clauzei de nonconcurență este respectarea unei obligații de a nu face respectiv de a se abține de la orice activitate care echivalează cu o concurență neloială și care ar produce prejudicii francizorului.
Probabil datorită noutății contractului de franciză nu în toate contractele se prevede perioada în care, după încetarea contractului, clauza de nonconcurență își produce efectul. Consider că în lipsa unei astfel de stipulații referitoare la durata existenței clauzei de confidențialitate, după încetarea contractului, prejudiciul ar putea fi stabilit în funcție de pierderea pe care francizorul a suferit-o pierzând exclusivitatea know-how-ului.
În vânzarea produselor, mijloacele economice folosite pentru obținerea unui profit mai mare, prin acoperirea pieței, trebuie să se desfășoare cu respectarea uzanțelor oneste. Concurența e un mijloc prin care se poate elimina un concurent, un comerciant de pe piața respectivă. Prin concurență producătorii sunt obligați să-și îmbunătățească produsele și serviciile. Contractul de franciză conține clauze de nonconcurență, care sunt aplicate atât francizorului cât și beneficiarului și celorlalți membrii ai francizei.
3.4Conținutul unui contract de franciză
În contractul de franciză sunt determinate părțile ca fiind francizorul și beneficiarul. Fiecare parte are anumite obligații și drepturi față de celălalt contractant. Francizorul are obligația de a asigura beneficiarului folosința de nume, marcă și semne dinstinctive, de a informa beneficiarul cu privire la orice reglementare internă, de a pune la dispoziția beneficiarului know-how-ul și a pregăti personalul beneficiarului. El trebuie să transmită beneficiarului pe durata contractului, dreptul de a vinde produsul sub numele francizorului, de a utiliza însemnele sale comerciale, asistență tehnică și comercială și know-how-ul. În contract sunt înscrise și obligațiile beneficiarului. Cele mai importante obligații ale lui sunt: folosirea numelui, semnelor dinstinctive, a mărcii, producerea/fabricarea produselor sau prestarea serviciilor conform know-how-ului pus la dispoziție de către furnizor. El trebuie să anunțe francizorul în cazul schimbării unei reglementări teritoriale, să asigure personalului accesul la cursurile de perfecționare susținute de către francizor; să obțină și să asigure stocuri necesare pentru derularea fără întrerupere a comercializării produselor sau a serviciilor, să-i permită francizorului verificări periodice vizând respectarea regulamentului.
În contract trebuie determinată data deschiderii primului magazin sau a fabricii, cu descrierea detaliată a clădirii, a planului de organizare a spațiului. Beneficiarul este obligat să mențină designul francizorului care constă în mobilierul și materialele folosite. Francizorul la cererea beneficiarului poate să pună la dispoziție mobilierul sau poate să-i ofere beneficiarului posibilitatea de a opta pentru unui dintre producătorii de mobilier care sunt agreați de către francizor.
La pregătirea personalului în aplicarea în mod corespunzător a know-how-ului și la comercializarea produselor furnizorul trebuie să-i ofere sprijinul necesar beneficiarului.
În cuprinsul contractului de franciză un element absolut obligatoriu este durata contractului. Se menționează data la care contractul va intra în vigoare. După expirarea contractului, în cazul în care contractul nu se prelungește, părțile nu pot fi obligate la plata despăgubirilor.
În unele contracte este determinată și condiția respectiv că furnizorul are dreptul la retragerea unor produse, condiție determinată de o eventuală necompetență teritorială, morală sau eventual sanitară.
Modul de fabricare a produselor este strict determinată: mărimea, culoarea, stilul și forma, ele fiind autorizate de către furnizor și respectate în mod obligatoriu de către beneficiar. Francizorul poate să-l supravegheze pe beneficiar dacăl respectă cerințele din puctul de vedere a tehnicii de producție, denumirea produsului, a utilizării mărcii și a semnelor distinctive numai la acele produse care sunt fabricate prin respectarea know-how-ului.
După expirarea contractului, beneficiarul este obligat să înceteze orice metodă de producție sau prestare a serviciilor și să restituie orice documentare referitoare la marca sau serviciul francizorului.
În cazul semnării unui contract de exclusivitate, beneficiarul este obligat pe lângă plata taxei de intrare și la plata unei taxe de exclusivitate, care este proporțională cu taxa de intrare. Contractul de exlusivitate trebuie să prevadă în mod obligatoriu o procedură privitoare la clauza de reziliere. Pe lângă contractul de exclusivitate, părțile pot impune în contractul de franciză un contract de nonconcurență și un contract referitor la păstrarea conținutului know-how-ului pe toată durata contractuală și după expirarea acesteia.
Avantajele francizorului:
Prin investiții minime francizorul are acces la un teritoriu geografic mai mare și prin aceasta poate să-și mărească reputația francizei și a mărcii. Nu are costuri legate de achiziția de imobile, asigurarea utilităților, edificarea clădirilor, obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare desfășurării activității și reânnoirea acestora la expirare, dotarea cu utilaje și instalații, recrutarea de personal, salarizarea personalului, logistica aferentă aprovizionării cu materii prime și materiale, logistica livrărilor de produse, ținerea evidențelor contabile obligatorii, paza obiectivului, costuri de asigurare a bunurilor mobile și imobile.
Avantajele francizatului:
Prin semnarea contractului de franciză, beneficiarul va avea acces la o marcă înregistrată. Aceasta îi dă dreptul să furnizeze produsele sub numele mărcii înregistrate, uzând de sprijin, asistența tehnică și publicitară. Prin faptul că franciza se bucură de recunoașterea publicului, beneficiarul va avea o clientelă mai numeroasă și în mod implicit va obține un profit mai mare care îi va permite amortizarea mai rapidă a investițiilor. Sprijinul acordat de furnizor beneficiarului îi permite acestuia să acceseze fonduri și asistențe financiare, respectiv bazându-se pe această reputație să obțină credite, care îi vor permite dezvoltarea afacerii, servind atât intereselor francizorului cât și a beneficiarului.
Franciza în dreptul maghiar
Noul Cod Civil al Ungariei (Új Polgári Törvénykönyv), apărut în data de 1 ianuarie 2013, conține reglementări referitoare la contractul de franciză. Până la apariția acestui Nou Cod Civil, contractul de franciză nu a fost reglementat de nici o reglementare legală, existând doar căteva concepte în legi speciale, care preconizau elementele contractului de franciză.
Drepturile de proprietate intelectuală sunt protejate prin Legea 1999, LXXVI care conține doar reglementări privind drepturile de autor. Sunt subscrise dreptului de autor toate inovațiile în domeniul literaturii, științei și a tuturor creațiilor de artă.
Mărcile cu indicații geografice sunt protejate prin legea 1997 XI.
Obligația de nonconcurență este reglementată prin Regulamentul nr. 330/2010/EU articolul 101 alineatul (3).
Contractul de franciză din Ungaria, ca și cel din România, reglementează obligațiile francizorului și obligațiile francizatului. În contractul de franciză trebuie fixate drepturile francizorului, drepturile francizatului și produsele, serviciile sau know how-ul care sunt predate beneficiarului. Modul de fabricare și vânzare a produsului, sau de prestare al serviciului sunt condiționate de francizor. Beneficiarul este obligat să folosească mărcile și indicațiile furnizorului la produsele sale. Înaintea semnării contractului fixarea duratei contractului, a condițiilor de reînnoire a contractului, a condițiilor de reziliere și cesiune sunt la fel importante ca în țara noastră. Durata contractului este determinată în așa fel încât beneficiarul să aibă timpul necesar pentru amortizarea investiției.
4.1Esența contractului de franciză
Contractul de franciză trebuie să precizeze clar obligațiile și drepturile beneficiarului și ale furnizorului. Francizorul care are o marcă înregistrată are obligația să-și ofere know how-ul, secretul pentru beneficiarul cu care are un contract de franciză, în schimbul unui taxe de intrare și o redevență periodică.
Esența contractului de franciză este protejarea unui produs, a unui proces de fabricație sau a unui serviciu inventat de către francizor, dar cedat beneficiarului în scopul de a obține profit sau de a extinde afacerea.
Know how-ul în practica legislativă din Ungaria nu se referă la producția unui produs ci la acel unic produs. Se consideră de exemplu că oricine poate să facă un hamburger, dar acel tip de hamburger pe care-l produce francizorul poate fi produs numai dacă el a dezvăluit secretul. Acesta este motivul pentru care marca este înregistrată, deoarece doar după obținerea know-how-ului se poate produce produsul identic.
În Codul civil (Polgari Torvenykonyv) care a intrat în vigoare în data de 15 martie 2014 există un capitol distinct, Titlul XIX capitolul LI, destinat francizei. Capitolul conține articolele referitoare la contractul de franciză.
În cele ce urmează mi-am propus să evidențiez asemănări și deosebiri între reglementările privind contractul de franciză din cele două tări, România și Ungaria. Am considerat edificatoare în acest sens traducerea articolelor referitoare la contractul de franciză.
„În articolul 6:376 § sunt reglementate principiile contractului de franciză: Prin contractul de franciză între francizor și francizat, francizorul este obligat să transmită beneficiarul know how-ul, secretul de producție și de comercializare. Pentru informațiile preluate, beneficiarul sau francizatul este obligat să plătească o taxă de intrare și o taxă de redevenentă periodică conform contractului de franciză.
Articolul 6:377 § reglementează drepturile beneficiarului de a obține informațiile referitoare la produsul, care este implicat în contractul de franciză.
Articolul 6:378 § protejează beneficiarul de a avea asistență și sprijin tehnic privind producția produselor, dar nu în ultimul rând și furnizorul este protejat, deoarece beneficiarul este obligat să obțină materia primă de la furnizor.
Articolul 6:379 § este despre protejarea mărcii. Beneficiarul este obligat să protejeze reputația mărci, să mențină calitatea produselor și a serviciilor la nivelul inițial, care este determinat de furnizor.
Articolul 6:380 § Furnizorul poate să comunice beneficiarului instrucțiuni privind modalitatea de fabricare și de menținere a reputăției produsului.
Articolul 6:381 § Părțile contractului pot înceta contractul de franciză care are un termen nedeterminat în ultima zi a lunii. În primul an contractual încetarea contractului poate avea loc numai după trecerea unei luni, în al doilea an contractual după trecerea a două luni, iar în al treilea sau mai mulți ani numai după trei luni.”
4.2 Condițiile privind contractul de franciză
În jurisprudența maghiară nu sunt reglementate condițiile privind contractul de franciză. Cel mai important scop al contractului de franciză este să determine transferul de drepturi și să reglementeze obligațiile dintre părți. Scopul furnizorului este protejarea mărcii, iar dacă beneficiarul are cunoștință despre utilizarea neautorizată a mărcii, are obligația să notifice furnizorul. Beneficiarul are dreptul să utilizeze marca numai pe durata contractului.
Reguli
Furnizorul este obligat să trateze fiecare beneficiar la același nivel, fără excepții și fără discrtiminare între aceștia. Acordul dintre părțile contractului de franciză trebuie să fie echilibrat, având în vedere multiplele obligații ale beneficiarului. Beneficiarul trebuie să fie în măsură să-și amortizeze investiția investițiile pe durata prevăzută de părți ca durată a contractului de franciză, calculată anterior semnării acestui contract.
Natura atipică
Contractul de franciză este un contract atipic. Această caracteristică înseamnă că el nu este reglementat de nici o prevedere legală și nu prezintă caracteristiciile vreunui contract numit în legislația civilă sau comercială maghiară. Ca în majoritatea țărilor în care dreptul francizei are o reglementare juridică independentă și în Ungaria nefiind cuprins în nici o lege, nu există nici o reglementare. Nici în Noul Cod civil maghiar (Uj Polgari Torvenykonyv) nu se regăsește contractul de franciză, din cauza că nu se poate defini corect relația juridică a francizei. Nu se poate descrie în mod exact contractul de franciză deoarece este prea complex. Franciza în sine este un contract complex, deoarece conține mai multe tipuri de contracte. În acest context, se poate fixa relația de franciză, care nu se pretează la nici un fel de codificare a dreptului civil ungar. Acest lucru permite contractului de franciză să fie în concordanță cu soluțiile internaționale și cu cele mai bune practici. Franciza neavând o legislație directă și expresă, reglementările și regulile pot fi mai ușor adaptate respectiv preluate acele reglementări specifice diverselor contracte care o compun.
Sursele indirecte
Faptul că acordul de franciză nu are nici un nume reglementat prin lege, nu înseamnă că franciza nu este supusă dispozițiilor legale. Din punct de vedere al contractului franciza trebuie să respecte anumite norme legale. Conținutul francizei legat de drepturile de autor sunt influențate de dreptul civil, deoarece Noul Codul civil intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2013 se aplică și pentru contractele de franciză. În evaluarea detaliată a contractului de franciză au un rol important stabilirea drepturilor de concurență, astfel pentru contractul de franciză se poate aplica jurisprudența acestora. În cazul în care contractul de franciză are aspecte de extraneitate dinafara Uniunii Europene atunci se aplică norma legală a Uniunii Europene care este Regulamentul Comisiei Europene 330/2010/UE respectiv art. 101 alin (3), care a intrat în vigoare la data de 20 aprilie 2010.
Comparație între dreptul francizei aplicat în dreptul român și în dreptul maghiar
Aspectele principale ale comparației vor fi asemănările și deosebirile între cele două drepturi și jurisprudență. Asemănările și deosebirile î-mi vor permite să evidențiez avantajele și dezavantajele fiecărei reglementări, iar în final concluziile trase vor releva, din punctul meu de vedere care țară oferă condiții juridice mai optime, pentru înființarea unei francize.
Voi descrie organizațiile care s-au înființat pentru sprijinirea participanțiilor la un contract de franciză, ele servind intereselor atât a francizorilor cât și a beneficiarilor.
Voi evidenția în comparația mea și acea reglementare care există în ambele drepturi atât maghiar cât și român, respectiv Codul deontologic al francizei, el reprezentând în ambele state un ghid pentru toate noțiunile care vizează franciza, inclusiv drepturile și obligațiile părților, dar și bunele practici pentru desfășurarea în condiții optime a relațiilor contractuale.
5.1 Asemănări între cele două reglementări
Asemănarea între cele două reglementări ale francizei constă în faptul că atât în România, cât și în Ungaria, contractul de franciză nu este definit de Codul civil actual. Nici nu poate fi reglementat în mod expres deoarece contractul de franciză este un contract complex, el cuprizând mai multe noțiuni contractuale din Codul civil, dar și noțiuni care sunt reglementate de o lege specială creată pentru franciză, ori care sunt utilizate de Regulamentul Comisiei European 330/2010/UE alin (3), care reglementează: „acordurile verticale pentru cumpărarea ori vânzarea de bunuri sau servicii, atunci când acele acorduri sunt încheiate între întreprinderi neconcurente, între anumite întreprinderi concurente ori de către anumite asociații de comercianți cu amănuntul. Aceasta include, de asemenea, acorduri verticale care conțin dispoziții auxiliare privind transferul sau utilizarea drepturilor de proprietate intelectuală. Termenul „acorduri verticale” include practicile concertate corespunzătoare.”
Atât în România cât și în Ungaria, contractele de franciză sunt asemănătoare ca esență. În ambele țări contractul de franciză este un contract care descrie drepturile și obligațiile atât pentru beneficiar cât și pentru francizor.
Contractele de franciză pot fi încheiate doar după ce părțile aderă la o asociație de utilitate publică pentru obținerea de informații, sfaturi și nu în ultimul rând sprijin în semnarea contractului de franciză. În ambele țări există asociații create special în acest scop, sunt similare atât în ceea ce privește scopul, funcționarea și denumirea lor. În România asociația se numește Asociația Română de Franciză, înființată în anul 2006, iar în Ungaria are denumirea de Magyar Franchise Szovetseg (Asociația Ungară de Franciză), înființată în anul 1991. În ambele țări contractul de franciză și funcționarea francizei sunt reglementate având la bază prevederile Codului deontologic al Uniunii Europene. Ambele asociații sunt organizații non-guvernamentale, apolitice fără scop patrimonial. Asociația Română de franciză a dobândit statutul de utilitate publică în baza H.G 632 din 28 iulie 2015.
În Europa Codul deontologic al francizei a fost publicat în 1972. După căderea regimurilor comuniste în ambele țări în anul 1989, Ungaria a făcut primul pas în reglementarea francizei prin organizația de profil, aprobând Codul deontologic al francizei, inspirat din Codul deontologic al francizei din Europa care a întrat în vigoare la 1 iunie 1991.
În România O.G nr. 52/1997 a intrat în vigoare la 28 august 1997 aprobată prin legea 79/1998, republicată care definește și reglementează contractul de franciză în România. Deoarece Codul deontologic al Ungariei și Legea nr. 79/1997 au fost influențate de Codul deontologic al Europei, acestea sunt aproape identice. Reglementarea românească, Legea nr. 79/1998 este mai complexă deoarece conține mai multe articole și toate noțiunile legate de franciză sunt specificate detaliat.
Codul deontologic al Ungariei conține 6 articole cu subdiviziuni, iar Legea nr. 79/1998 conține 15 articole, iar datorită descrierii mai detaliate este mult mai inteligibilă.
Art. 1 în Legea nr. 79/1998, republicată, este identic cu art. 1 din Codul deontologic al francizei din Ungaria, care definește franciza ca operațiune, francizorul și francizatul.
La art. 2 din Legea nr. 79/1998, republicată, sunt determinate obligațiile francizorului fată de beneficiar, fiind aproape identic cu art. 2.2 din reglementarea organizației de profil din Ungaria, care determină și precizează obligațiile francizorului față de francizat, obligația de informare a beneficiarul despre conținutul contractului, despre transmiterea documentației și al modului de producție.
Art. 3 din Legea nr. 79/1998, republicată, nu este identic și nici asemănătoar cu art. 2.4 din Codul deontologic al Ungariei, deoarece cel maghiar prevede succint doar drepturile și obligațiile părților, față de descrieirea detailată din legea română.
Cerințele contractului de franciză față de părțile contractante sunt enumerate în Legea nr. 79/1998, republicată, în art.4. Acest articol enumeră principalele cerințe, care trebuie îndeplinite de francizor și de beneficiar. Art. 2.4 din Codul deontologic al francizei din Ungaria este aproape identic, cu excepția punctului 1, care în reglementarea română descrie obligațiile fiecărei părți.
Prin cercetarea și compararea detaliată a Codului deontologic de franciză al ungariei și Legea nr. 79/1998 republicată din România putem concluziona că sunt identice, cu excepția articolelor , punctul a, art. 6 , pct. 2, pct. 3, pct.4, pct.5 , art. 8 pct. 1 și art. 9 al 3, al. 4, al. 5.
Concluzii
Legislația românească privind dreptul francizei nu a mai fost actualizată de peste optsprezece ani. O.G 52/1997 aprobat prin Legea 79/1998, republicată, constituie o reglementare generică cu caracter mai degrabă restrictiv decât normativ, având chiar câteva noțiuni imprecise. Definiția know-how-ului este incompletă, deoarece se referă doar la produse. Nici în ce privește contractul de exclusivitate reglementările nu sunt clare, neputându-se stabili dacă se are în vedere un contract separat sau exclusivitatea teritorială a francizatului, dacă se reglementează obligația sau doar opțiunea de a impune o taxă de exclusivitate, separată de taxa de intrare. Legislația susamintită nu conține sancțiuni pentru încălcarea obligațiilor contractuale, care derivă din acest contract complex care este contractul de franciză.
Lipsește definiția master francizei, a master francizorului și a master francizatului, iar pe cale de consecință nu există nici o reglementare juridică cu privire la natura relațiilor dintre aceștia, drepturile lor și obligațiile, pe care trebuie să le respecte. Acest neajuns îngreunează foarte mult implementarea francizelor cu activitate pe plan global, care ar dori să pătrundă pe piața locală, doeoarece sunt nevoiți să găsească soluții legale de compromis pentru substituirea golului din legislația în vigoare.
Consider că ar fi foarte util ca reglementârile privind franciza să cuprindă și un model orientativ de contract de franciză pentru acele viitoare părți contractante, care nu au experiență cu privire la franciză. Contractul pe care l-am prezentat în anexă apreciez că stipulează toate acele clauze, care acoperă problematica posibilă a relațiilor derivate din franciză.
În concluzie contractul de franciză prezintă pentru francizat avantaje prin deschiderea rapidă a unei afacerii propii sub o marcă de renume, îi este asigurată asistența tehnică și comercială și autonomia pe toată perioada contractului.
Chiar dacă el prezintă și dezavantaje cum ar fi costurile ridicate , limitarea dreptului de a vinde franciza precum și limitarea gamei bunurilor și serviciilor pe care le oferă consider că franciza se va extinde și mai mult în România și viitori participanți la încheierea contractului de franciză trebuie să fie informați și protejați de reglementări clare și eficiente.
Anexa 1
Model de contract de franciză
„CONTRACTUL DE FRANCIZĂ (FRANCHISING) – Model – I. PĂRȚILE CONTRACTANTE: 1.1. S.C. …………………………………………… S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L., cu sediul social în (localitatea) ………………., str. ……………………… nr. ………….., bloc …………., scara ………., etaj …….., apartament ….., județ/sector ………………., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului ………………………………, sub nr. ………………… din ……………….., cod fiscal nr…….. din …………………, având contul nr. ……………………………, deschis la …………………, existând și funcționând potrivit legislației statului ……………….. reprezentată de ……………………, cu funcția de ……………………………., cetățean ……………………………….., posesor act de identitate/pașaport …………………… în calitate de francizor, și 1.2. S.C. ……………………………………. S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L., cu sediul social în (localitatea) …………., str. …………………….. nr. …………., bloc …………., scara ……….., etaj …….., apartament ……., județ/sector ……………….., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului ………………………., sub nr. ………………. din ……………, cod fiscal nr. ………………. din ……………….., având contul nr. ………………………………, deschis la ………………….., existând și funcționând potrivit legislației statului ……………………. reprezentată de ……………………, cu funcția de ……………………….., cetățean ………………………, posesor act de identitate/pașaport ……………. în calitate de beneficiar, au convenit să încheie prezentul contract de franchising, în următoarele condiții: II. OBIECTUL CONTRACTULUI 2.1. Francizorul se angajează, prin prezentul contract, să pună la dispoziția beneficiarului marca de fabrică (de comerț, de serviciu) pentru distribuirea și/sau fabricarea produselor și/sau serviciilor prevăzute în anexa nr. ………….. la prezentul contract, sub numele său, controlând în permanență această activitate, prin intermediul magazinelor și/sau unităților, pe care le-a deschis în teritoriu. 2.2. Beneficiarul se obligă să distribuie și/sau să fabrice produsele și/sau serviciile ……………….. prevăzute în anexa nr. ……….. la prezentul contract sub numele și în conformitate cu practica de afaceri a francizorului. III. DURATA CONTRACTULUI 3.1. Contractul se încheie pe o durată de ………… ani, începând cu data de ……………. până la data de ……………. . 3.2. Părțile contractante pot conveni prelungirea prezentului contract prin încheierea, în scris, a unui act adițional, semnat de ambele părți. IV. PREȚUL CONTRACTULUI 4.1. Prețurile de distribuție și/sau de fabricație pentru produse și/sau de servicii sunt cele înscrise în anexa nr. ……… la prezentul contract, prețuri care includ: …………………………………………………………………………………….. 4.2. Prețurile pot fi modificate numai cu acordul scris al părților contractante. Oricare parte contractantă care solicită modificarea prețului se obligă să notifice cealaltă parte cu acordarea unui preaviz de ……………….. zile. V. MODALITĂȚILE DE PLATĂ. REDEVENȚA 5.1. Beneficiarul se obligă să achite francizorului prețul produselor și/sau serviciilor astfel: · – datele efectuării plății …………………………………………………………………………………. · – locul efectuării plății …………………………………………………………………………………… · – modalitatea de plată ………………………………………………………………………………….. 5.2. Beneficiarul va plăti …………………………… francizorului până la data de …………………… ale fiecărui/ei …………………. an/luni un procent de ………………… % din valoarea produselor și/sau serviciilor recepționate, aceasta reprezentând redevența cuvenită francizorului. VI. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR: 6.1. Francizorul se obligă: · să pună la dispoziția beneficiarului, gratuit, design-ul, instrucțiunile necesare privitoare la mobilier și decorare pentru spațiile de desfacere și/sau fabricație, spațiu pe care în prealabil l-a avizat; · să acorde gratuit asistență tehnică în domeniul conducerii și instruirii profesionale pe toată durata contractuală; · să pună la dispoziția beneficiarului marca de fabrică, de comerț sau de serviciu, al cărei titular este; · să pună la dispoziția beneficiarului licența și know-how-ul unui proces deja existent de fabricație și distribuție; · să transmită până la data de …………….. beneficiarului dreptul de folosință exclusivă, în limitele teritoriului, a mărcilor puse la dispoziție; · să nu folosească nici o altă marcă sau nume pentru produsele respective, altele decât cele care au fost cesionate beneficiarului; · să livreze produsele comandate de beneficiar, în cantitățile, calitățile și termenele pe care acesta le-a solicitat prin înscrisuri, conform regulii INCOTERMS 1990; · să verifice punctele de desfacere și/sau de fabricație deschise de beneficiar; · să nu numească, pe durata derulării contractului, un alt beneficiar sau distribuitor pentru produsele și/sau serviciile ce fac obiectul prezentului contract; · să garanteze produsele și/sau serviciile conform termenelor înscrise, în anexa nr. …….. la prezentul contract; · să înceteze furnizarea anumitor produse beneficiarului, dacă acest lucru se justifică prin condițiile economice; · în decursul fiecărui an, să instruiască un număr de maximum …………………. salariați ai beneficiarului, în tehnici și metode de distribuire a produselor, la sediul său, pe o perioadă nu mai lungă de …………………. zile. Cheltuielile pentru această operațiune (de salarizare, transport și cazare ale personalului instruit) vor fi suportate de beneficiar. 6.2. Beneficiarul se obligă: · să vândă produsele sau să presteze serviciile, cu respectarea strictă a condițiilor contractuale sau, după caz, și realizarea producției conform licenței francizorului și aplicarea procedeelor tehnice primite de la acesta; · să vândă produsele numai în zona teritorială determinată prin contract; · să efectueze investiții, după caz, pentru a putea pune în aplicare formula de producție a francizorului; · să accepte dreptul de control al francizorului; · să desfășoare întreaga activitate sub numele comercial/marca francizorului; · să facă cunoscut terților și consumatorilor faptul că este beneficiarul francizorului; · să informeze permanent pe francizor asupra modificărilor din planul legislativ, administrativ și de afaceri, în teritoriu; · să-și asigure un stoc de produse care să permită o activitate continuă; · să achite francizorului contravaloarea produselor, să plătească redevența, în condițiile stipulate în prezentul contract, și să suporte contravaloarea cheltuielilor de transport și asigurare a produselor; · să nu divulge la terțe persoane know-how-ul furnizat de către francizor, atât pe toată durata contractului, cât și ulterior; · orice atingere ori contestare din partea unor terțe persoane, în limitele teritoriului, la adresa mărcilor cesionate, va fi adusă imediat la cunoștința francizorului specificându-se toate aspectele relevante; · va lua orice măsuri de natură a preveni eventualele încălcări sau de a apăra mărcile cedate. VII. GARANȚII 7.1. Francizorul garantează produsele conform termenelor de garanție stipulate în anexa nr. ……… la prezentul contract. 7.2. Francizorul se obligă să asigure, pe cheltuiala sa, prin grija beneficiarului, service-ul pentru produsele necorespunzătoare. Punctul de service va fi organizat conform instrucțiunilor francizorului, în teritoriu, la sediul beneficiarului și va fi utilizat numai pentru produsele ce fac obiectul prezentului contract. 7.3. Francizorul se obligă să pună la dispoziția beneficiarului întreaga documentație privind service-ul, în termen de ……………………… zile, de la deschiderea primului magazin. VIII. ALTE CLAUZE 8.1. Beneficiarul nu va promova distribuirea produselor în afara teritoriului și nici nu va vinde produse similare cu cele care fac obiectul prezentului contract, dar va putea să onoreze comenzi pentru livrarea de produse în afara teritoriului emise de: · consumatori; · alți beneficiari ai francizorului. IX. INVALIDAREA PARȚIALĂ 9.1. Rezilierea totală sau parțială a clauzelor contractului nu are nici un efect asupra obligațiilor deja scadente între părți. 9.2. Prevederile alineatului precedent nu sunt de natură să înlăture răspunderea părții care, din vina sa, a determinat încetarea contractului. X. DIVIZAREA CONTRACTULUI 10.1. În cazul în care una sau mai multe clauze ale prezentului contract vor fi declarate nule, clauza/clauzele valide își vor produce, în continuare, efectele, cu excepția cazurilor în care clauza/clauzele anulate reprezintă o obligație esențială. 10.2. În condițiile prevăzute la alineatul precedent sunt considerate esențiale următoarele obligații: ……………………………………………………………………………………………………………………………. XI. RENUNȚAREA LA DREPTURI 11.1. Faptul că (una dintre părți) ………………………… nu insistă pentru îndeplinirea strictă a clauzelor prezentului contract sau nu-și exercită vreuna dintre opțiunile la care are dreptul în baza prezentului contract nu înseamnă că renunță la drepturile pe care urmează să le dobândească în temeiul prevederilor sale. XII. CESIUNEA CONTRACTULUI 12.1. Părțile contractante nu vor putea cesiona drepturile și obligațiile prevăzute de prezentul contract unei terțe persoane fără acordul expres, dat în scris de cedent. 12.2. Acordul prevăzut la alineatul precedent trebuie comunicat de cesionar în termen de …………….. zile de la data când cedentul i-a cerut acest acord; în caz contrar se prezumă că cesionarul nu a consimțit cesiunea contractului. XIII. FORȚA MAJORĂ 13.1. Nici una dintre părțile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen sau/și de executarea în mod necorespunzător – total sau parțial – a oricărei obligații care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației respective a fost cauzată de forța majoră, așa cum este definită de lege. 13.2. Partea care invocă forța majoră este obligată să notifice celeilalte părți, în termen de ………………….. (zile, ore), producerea evenimentului și să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecințelor lui. 13.3. Dacă în termen de ……………… (zile, ore) de la producere, evenimentul respectiv nu încetează, părțile au dreptul să-și notifice încetarea de plin drept a prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese. XIV. CONSECINȚE ALE ÎNCETĂRII EFECTELOR CONTRACTULUI 14.1. În cazul încetării efectelor prezentului contract, beneficiarul este obligat: · să restituie, pe cheltuiala sa, francizorului toate produsele aflate în stoc care nu au fost integral plătite; · să plătească toate sumele datorate francizorului, chiar dacă asemenea sume au o scadență ulterioară datei încetării contractului. XV. CLAUZA PENALĂ 15.1. În cazul în care una dintre părți nu își îndeplinește obligațiile contractuale sau și le îndeplinește în mod necorespunzător, se obligă să plătească celeilalte părți penalități daune-interese în valoare de ……………………, astfel: ………………………. . XVI. CLAUZA DE CONFIDENȚIALITATE 16.1. Părțile se obligă să păstreze confidențialitatea datelor, informațiilor și documentelor pe care le vor deține ca urmare a executării clauzelor prezentului contract, potrivit prevederilor angajamentului, anexa nr. ………… . XVII. NOTIFICĂRI 17.1. În accepțiunea părților contractante, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului contract. 17.2. În cazul în care notificarea se face pe cale poștală, ea va fi transmisă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire (A.R.) și se consideră primită de destinatar la data menționată de oficiul poștal primitor pe această confirmare. 17.3. Dacă notificarea se trimite prin telex sau telefax, ea se consideră primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată. 17.4. Notificările verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părți, dacă nu sunt confirmate, prin intermediul uneia din modalitățile prevăzute la alineatele precedente. XVIII. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR 18.1. În cazul în care rezolvarea neînțelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluționare Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, conform regulamentului său. XIX. ÎNCETAREA CONTRACTULUI 19.1. Prezentul contract încetează de plin drept, fără a mai fi necesară intervenția unui/unei tribunal arbitral/instanțe judecătorești, în cazul în care una dintre părți: · nu își execută una dintre obligațiile esențiale enumerate la pct. ………., din prezentul contract; · este declarată în stare de incapacitate de plăți sau a fost declanșată procedura de lichidare (faliment) înainte de începerea executării prezentului contract; · cesionează drepturile și obligațiile sale prevăzute de prezentul contract fără acordul celeilalte părți; · își încalcă vreuna dintre obligațiile sale, după ce a fost avertizată, printr-o notificare scrisă, de către cealaltă parte, că o nouă nerespectare a acestora va duce la rezoluțiunea/rezilierea prezentului contract. · sau · în termen de …….. zile de la data primirii notificării prin care i s-a adus la cunoștință că nu și-a executat ori își execută în mod necorespunzător oricare dintre obligațiile ce-i revin. 19.2. Partea care invocă o cauză de încetare a prevederilor prezentului contract o va notifica celeilalte părți, cu cel puțin ……… zile înainte de data la care încetarea urmează să-și producă efectele. 19.3. Rezilierea prezentului contract nu va avea nici un efect asupra obligațiilor deja scadente între părțile contractante. 19.4. Prevederile prezentului capitol nu înlătură răspunderea părții care în mod culpabil a cauzat încetarea contractului. XX. CLAUZE FINALE 20.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adițional încheiat între părțile contractante. 20.2. Prezentul contract, împreună cu anexele sale care fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voința părților și înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui. 20.3. În cazul în care părțile își încalcă obligațiile lor, neexercitarea de partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai sau prin echivalent bănesc a obligației respective nu înseamnă că ea a renunțat la acest drept al său. 20.4. Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de ………………. exemplare, din care …………….. astăzi ……………………., data semnării lui. FRANCIZOR, BENEFICIAR, …………………………. ……………………… REPREZENTANȚI LEGALI, REPREZENTANȚI LEGALI, „
Bibliografie
1. Ordonanța nr.52 din 28 august 1997, apărută în Monitorul Oficial nr.224 din 30 august 1997.
2.Decizia nr.4087/1988 a Comisiei Comunitațiilor Europene cu privire la concurența și acordurile de franciză.
3. http://www.clujulmedical.umfcluj.ro/2-2010/11%20-%20mihalache%20-%20particularizarea%20290-294.pdf
4.http://franchising.info.ro/manual-franciza/13/avantajele-francizei-un-francizat/ 5. http://arnufis-notiuni-juridice.blogspot.ro/2012/05/contractul-de-know-how.html – 6..http://partnerininvestitii.ro/ghid-de-afaceri/22/know-how7.Termeni : http://www.francize.ro/codul-deontologic-european-al-francizei/ –
8.http://legeaz.net/dictionar-juridic/contract-franciza-ncc
9.http://franchising.info.ro/manual-franciza/35/evolutia-francizei-romania/
10. Obiectivele ARF – http://www.francizor.ro/inscriere-arf.html
11.http://www.businessmagazin.ro/actualitate/afaceri/dinu-patriciu-mic-ro-va-avea-vanzari-de-1-5-mld-euro-in-2011-7447979
12.Reglementarea contractului de franciză, http://www.scritub.com/economie/business/Reglementarea-contractului-de-64438.php –
13.Contractul de franciză în Noul Cod Civil, http://www.lupupartners.ro/contractul-de-franciza-noul-cod-civil/
14.Contractul de franciză în Noul Cod Civil, http://www.lupupartners.ro/contractul-de-franciza-noul-cod-civil/ –
15. http://pafaceri.ro/franciza-tipurile-de-franciza-si-contractul-de-franciza/
16. Legea nr. 79/1998, republicată, dându-se textelor o nouă numerotare, apărută în Monitorul Oficial nr 180 din 14 mai 1998
17. ORDONANȚĂ nr.52 din 28 august 1997 privind regimul juridic al francizei- http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=2391
18.http://www.avocatura.com/speta-512-comercial–obligatia-de-a-face.html 19.http://legeaz.net/dictionar-juridic/contract-franciza-ncc
20. http://legeaz.net/spete-drept-comercial/contract-de-franciza-reziliere-ral 21. ORDONANȚĂ nr.52 din 28 august 1997 privind regimul juridic al francizei- http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=2391
22. http://www.juridice.ro/338928/iccj-clauza-de-exclusivitate-dintr-un-contract-de-distributie.html
23. Regulamentul nr. 330/2010 privind aplicarea art. 101 alin. (3),
24. Polgari Torvenykonyv Titlul XIX, capitolul LI.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Comparatie Între Dreptul Francizei Aplicată în Dreptul Român Si în Dreptul Maghiar (ID: 111792)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.