Comisia Europeana Institutie Federala sau Neofunctionalista

Uniunea Europeană, pornind de la ideea lui W.Churchill de după cel de-al Doilea Război Mondial, s-a dorit a fi o federație a tuturor statelor europene, să fie creată și să se dezvolte după modelul american, astfel încât să poată exista și pe ,,bătrânul” continent un singur conglomerat politic,economic,social și multicultural, cu denumirea de ,,Statele Unite ale Europei”.

Cu toate acestea, cu trecerea timpului, această idee federalistă nu s-a realizat nici măcar după 69 de ani de la afirmarea ei de către premierul britanic și nici în următorii ani nu sunt șanse reale să se realizeze, din cauza contextului politic actual la nivel european, a diferențelor etnice și religioase tot mai profunde, cu dorințe mari de autonomie din partea unor comunități locale, plus creșterea puterii și a influenței partidelor antieuropene, atât în Parlamentul European cât și la nivel național în marile puteri europene precum Franța, Marea Britanie ori Germania.

Acest fapt este remarcat și de profesorul Antonio Padoa-Schioppa(Universitatea din Milano) , care declara: ,,Viitorul UE și al realizărilor majore ale „proiectului european” sunt în pericol dacă Germania, promotorul ideilor federaliste, și alte state importante cad sub influența naționalismului, care poate însemna nu doar patriotism, ci și izolaționism, șovinism, conflicte potențiale”.

Totuși, putem observa că de la ideea lui Churchill din 1946 și până astăzi s-au realizat multe progrese pe plan european spre o unificare instituțională și socială a majorității statelor continentului european. Tot ce reprezintă azi Uniunea Europeană, de la economie la societate și legislație s-a datorat cu siguranță unor vizionari precum Jean Monet, Robert Schuman ori Konrad Adenauer care au prevăzut că Europa se va dezvolta treptat, pas cu pas, iar într-un final toate acestea vor duce la fundamentarea Statelor Unite ale Europei , într-o anumită formă și structură.

Ideile lui Jean Monet s-au concretizat în metoda funcționalistă ce a dus la crearea Uniunii Europene de astăzi , care funcționează în continuare pe același concept.

Cei ce au urmat și moștenit acest concept, l-au adaptat, formând curentul neofuncționalist. Acest curent a fost dezvoltat de teoreticieni Ernst Haas și Leon Lindberg care au creat un alt concept, cel de spill-over descris de Haas în lucrarea sa ,,The Uniting Europe”.

Aceștia au fost interesați să articuleze nivelul supranațional cu cel național.Cu toate acestea, realizarea Statelor Unite ale Europei, după modelul american este departe de a se realiza.

2. De ce ar putea fi sau nu fi considerată Comisia Europeană o instituție federală?

În primul rând Comisia Europeană reprezintă executivul Uniunii Europene acționând asemenea unui ,,guvern european” însă doar în privința anumitor sectoare de activitate și nu în totalitate, de aceea trebuie sa nu considerăm Comisia un guvern în adevăratul sens al cuvântului.

Comisia Europeană este un executiv de tip special, greu de comparat fie cu executivul american ,fie cu cel canadian ori alt executiv federal.

Un exemplu îl reprezintă politica externă, unde Comisia nu are atribuții, deciziile majore aparținând Consiliului European, care este considerat parte a puterii executive, Tratatul de la Lisabona nu permite Comisiei să inițieze vreun act legislativ în domeniul politicii externe și de securitate comună.

Uniunea Europeană nu are adoptată o constituție în care să fie prevăzut modul de funcționare al acesteia, în care să se menționeze faptul că forma de organizare a Uniunii este cea de federație iar în aceași constituție să fie menționat ,, Comisia Europeană reprezintă puterea executivă a Uniunii Europene, având atribuții în domeniile…”.În Uniunea Europeană arhitectura constituțională nu a fost validată de un proces constituțional implicând un „demos constituțional”

De precizat este și faptul că nu există o libertate deplină a Comisei în ceea ce privește adoptarea, revizuirea sau denunțarea tratatelor, acest rol revenind doar statelor membre, Tratatul de la Lisabona, a întâmpinat mari probleme până a fost recunoscut de către toate statele membre, un alt argument ce arată că Uniunea Europeană și implicit Comisia Europeană nu pot fi considerate institutții federale.

Un alt argument prin care Comisia nu poate fi considerată o instituție federală este modul de constituire al acestui organism, deoarece propunerile pentru posturile de comisari și președinte al Comisiei sunt făcute de către statele membre în cadrul Consiliului European și nu de Parlamentul European , care doar investește Comisia Europeană sau nu (cazul primei Comisii Barroso).

Într-un stat federal autentic, membrii executivului provin din cadrul partidului care a câștigat alegerile parlamentare,în cazul nostru, alegerile europarlamentare iar Parlamentul este singurul organism decizional în constituirea acestuia, fiind împuternicit direct prin votul cetățenilor, în cazul nostru,al resortisanților Uniunii Europene. Totuși, într-un viitor apropiat se are în vedere ca președintele Comisiei Europene să fie ales direct de către cetățenii UE.

Activitatea Comisiei de zi cu zi, modul de organizare în direcții generale comparabile ministerelor naționale și atribuțiile clare precum: elaborarea și administrarea bugetului U.E., supravegherea și controlul asupra aplicării legislației europene și cheltuirii fondurilor europene și prin faptul că este singura instituție europeană îndrituită cu inițiativă legislativă pentru U.E. ,în mod oficial prin Tratatul de la Lisabona, Parlamentul Europena neavând acest drept, fac să fie o instituție federală.

Pe de altă parte,un argument conform căruia Comisia nu este o instituție federală îl reprezintă modul de colectare a sumelor necesare bugetului Uniunii ,care în prezent sunt strânse de la guvernele statelor membre printr-o formulă de calcul complicată. Dacă ar fi fost o instituție federală, aceste sume s-ar fi strâns direct de la cetățeni prin impozitare directă, fiecare cetățean știind exact cât trebuie să plătească ,,guvernului european” și cât celor naționale, iar fără o politică fiscală comună europeană,coordonată de la Bruxelles, nu putem vorbi despre o Federație Europeană.

Diferența între o Comisie Europeană federală și cea actuală o reprezintă modul de adoptare al politicilor publice, într-o Europă federală, acestea ar fi adoptate mult mai transparent și independent. Politicle actuale sunt concentrate pe nevoile curente ale Uniunii Europene, procedura ar fi difreită.

Cu toate acestea, o modalitate de adoptare a deciziilor la nivel european , și anume principiul subsidiarității , este un element important al federalismului, prin care deciziile care îî privesc direct pe cetățeni sunt luate la nivelul cel mai apropiat lor, cel mai jos nivel, fapt ce conferă Comisiei o poziție de instituție federală. În completare, modul actual de divizare a atribuțiilor între nivelele instituționale supranațional și regional, național și local atribuie Comisiei calitatea de instituție federală, deoarece modul de lucru al acesteia este pe mai multe nivele prin prisma direcțiilor și departamentleor din subordine.

Activitatea Comisiei Europene cu privire la competitivitatea economică și coeziunea socială este perfect compatibilă cu modelul federal.

Un alt argument ce îndepărtează Comisia de idealul unei instituții federale este reprezentat de birocrația și tehnocrația actuală din cadrul acesteia ,care are peste 20 000 de angajați în subordine la nivel european ,numeroase structuri și substructuri, fapt remarcat și de fostul președinte al Comisiei, Jose Manuel Barroso.

Analizând componența Comisiei Europene, cele 3 mari grupuri europarlamentare, EPP (Partidul Popular European), PES (Partidul Socialiștilor Europeni) și ALDE (Alianța Liberalilor și Democraților din Europa) dau comisarii și președintele Comisiei, dar niciunul dintre acestea nu au incluse în programul lor politic federalismul european și nici constituirea unei federații europene.

Faptul că Uniunea Europeană nu are un sistem fiscal comun, forțe militare comune dar și instituții care să acționeze în numele ei în plan extern demonstrează că mai sunt pași de făcut până când vom putea avea o Federație Europeană și implicit o Comisie Europeană federală așa cum și-ar fi dorit unul din fondatorii federalismului european, Altiero Spinelli.

Uniunea Europeana actuală se bazează pe o guvernanță multi-level ce reprezintă un moment important în transformarea statalității în Europa. Conceptul de guvernanță multi-level apare ca rezultat al analizei cadrului instituțional de elaborare a politicilor comunitare și al procesului politic comunitar dar acest concept nu face obiectul temei noastre, motiv pentru care nu vom detalia.

3. De ce ar putea fi sau nu fi considerată Comisia Europeană o instituție neofuncționalistă?

Neofuncționalismul reprezintă o teorie a anilor ‘50 promovată de Ernst Haas și explică procesul integrării, dinamica sa, și nu rezultatul. Acest principiu prevede că o cooperare politică strânsă și extinsă între națiuni nu poate exista fără un progres comun în domeniile tehnice și economice. De asemenea, neofuncționalismul presupune și crearea unei infrastructuri instituționale cu putere de jurisdicție asupra statelor naționale care să asigure respectarea tratatelor semnate între națiuni.

Neofuncționalismul prevede constituirea de instituții care să poată lua decizii la un nivel supranațional cu specific regional, ceea ce reprezintă Comisia Europeană astăzi. Cooperarea extinsă de astăzi,dintre Comisia Europeană și guvernele statelor membre cu privire la majoritatea domeniilor de activitate (economie,justiție,mediu,educatție,sănătate) susțin puternic ideea conform căreia Comisia este o instituție neofuncționalistă, fiind efectul spill-over. Succesul în cooperarea dintre state nu funcționează ca un domino: nu se răspândește de la o zonă la altă, dar nici nu urmează o logică organică.

Un alt aspect prin care putem spune că această instituție este neofuncționalistă are în vedere agenda publică a Comisiei Europene care este o agendă politică supranațională, unde domină interesele supranaționale. De exemplu Europa 2020 este cel mai elocvent proiect supranațional în care sunt trasate obiectivele U.E. pentru următorii ani.

Printre criticile aduse neofuncționalismului putem enumera: stagnarea în integrare din anii ’70 și criza scaunului gol sau eternele subvenții pentru politica agricolă franceză, cu privire la acest ultim aspect,se poate observa cum interesul național al unei mari puteri europene precum Franța este mai presus de puterea de decizie a unui organism supranațional precum Comisia Europeană iar în cadrul acesteia domină interesul național. Cu toate acestea ,Comisia Europeană este o instituție neofuncționalistă, caracterul supranațional fiind elocvent în cazul întâlnirilor G8 la care participă și președintele Comisiei Europene.

Un alt argument în favoarea unei instituții neofuncționaliste îl reprezintă dreptul Comisiei de a deschide o procedură în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de către statele membre U.E. și aplicarea de sancțiuni acestora(ex: procedura de infringement) având un rol supranațional.

Însă, mai trebuiesc făcute eforturi de către Comisie pentru articularea nivelului supranațional cu cel național, pentru a fi o instituție total neofuncționalistă.

Referitor la spill over, despre care E.Haas afirma că este “un uriaș aparat regional birocratic”, eforturile depuse de către Comisie alături de statele membre în consolidarea pieței interne,demonstrează încă o dată caracterul neofuncționalist al Comisiei. În plus, Comisia este un important agent de politici comune cum ar fi spre exemplu dinamismul politicilor europene în mandatele lui Jacques Delors.

Interesul Comisiei de-a lungul anilor de a se pune în slujba cetățenilor europeni, pentru a aprofunda integrarea prin măsuri sociale și economice, prin care omul de rând observă pe cont propriu o îmbunătățire a situației sale financiare ,a nivelului de trai al său și al familiei ,a educației oferite către copiii săi prin intermediul programelor europene (Erasmus,Erasmus+), accentuează legătura dintre interesele individuale și integrare , susținând ideea conform căreia Comisia Europeană este o instituție neofuncționalistă.

De asemenea, existența a numeroase grupuri politice transfrontaliere în Parlamentul European, care adună în rândurile lor multe partide politiice naționale de diferite doctrine din întreaga Uniune Europeană, arată interesul în aprofundarea legăturilor supranaționale cu cele locale.

În încheierea arugmentării putem spune că adepții neofuncționalismului sunt atașați ideii de federație europeană, dar spre deosebire de federaliști, ei acordă un rol important organizațiilor europene, a căror instituții precum Comisia Europeană joacă un rol major într-o construcție graduală.

4. Concluzii

Este dificil să spunem cu certitudine că instituția Comisiei Europene este una de tip federal ori de tip neofuncționalist,împrumutând concepte decizionale de ambele forme,însă se apropie mai mult de conceptul neofuncționalist.

Aranjamentul constituțional comunitar a conferit stabilitate politică sistemului de guvernare comunitar și s-a bazat din start pe respingerea modelului politic federal. Însă o dată ce integrarea economică a avansat prin aprobarea tratatelor: Actul Unic European,Tratatul de la Maastricht și Tratatul de la Lisabona, federalismul a evoluat pe plan economic fără corespondent pe plan politic, unde puterea a rămas în mâna statelor membre.

Criza economică din zona euro din anii 2009-2013 a pus din nou în discuție chestiunea federalizării UE, ca o soluție de a îmbunătăți substanțial guvernanța, atât la nivel comunitar, cât mai ales la nivel național.

BIBLIOGRAFIE

Ivan A.L.,2014,Statele Unite ale Europei”,Ediția a II-a,Editura CA Publishing, Cluj-Napoca;

Prisecaru P., 2010, Teorii și doctrine ale integrării europone, Federalismul european și evoluția sa, Editura UPG, Ploiești;

Pelkmans J., 2003, Integrare Europeană. Metode și Analiză Economică, Ediția doua, IER;

Jessop B., 1990, State Theory: Putting the Capitalist State in its Place, Polity Press, Cambridge;

Padoa-Schioppa A., 2012, Political Union to Avert a Collapse, The Federalist Debate, CESI, Year XXV, NO.3, November 2012;

,,Extravelin the Central State, but How? Types of Multi- level Governance” , 2003, American Political Science Review, Vol.97, No.2;

Cini M., Perez-Solorzano Borragan N., 2004,,European Union Politic”,Oxford University Press,Oxford;

Rosamond B.,2000,,Theories of European Integration. Hampshire”,Palgrave Macmillan;

Gusilov G. ,,Neofuncționalismul european , Sfera Politicii , nr. 116-117” ;

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/116-117/art9-gusilov.html