Comertul Traditional Versus Comertul Electronic In Romania
COMERȚUL TRADIȚIONAL VERSUS COMERȚUL ELECTRONIC ÎN ROMÂNIA
CUPRINS
INTRODUCERE
Capitolul I – Comerțul tradițional – Aspecte teoretice
1.1. – Definiție, rol, funcții
1.2. – Tipuri de comerț tradițional
1.3. – Avantajele și dezavantajele comerțului tradițional
1.4. – Relația comerciant – consumator de tip tradițional
Capitolul II – Comerțul electronic – Cadru conceptual
2.1. – Scurt istoric
2.2. – Categorii de comerț electronic
2.3. – Avantajele și dezavantajele comerțului electronic
2.4. – Modele de comerț electronic
Capitolul III – Mega Image – studiu de caz
3.1. Scurt istoric
3.2. Comerț tradițional la Mega Image
3.3.Comerț electronic la Mega Image
3.4. Analiza SWOT
3.4.1. Analiza SWOT a comerțului tradițional la Mega Image
3.4.2. Analiza SWOT a comerțului electronic la Mega Image
CONCLUZII
Bibliografie
Sitografie
INTRODUCERE
Funcțiile economice și sociale, rolul ca modalitate de dezvoltare locală și, mai ales, locul pe care îl ocupă în economia unei țări demonstrează apariția și evoluția comerțului ca mijloc de realizare a bunăstării omului. Având în vedere faptul că piața și legitățile ei realizează legătura dintre două acte fundamentale ale progresului, ale asigurării bunăstării oamenilor – producția și consumul – și verifică gradul de concordanță între intențiile de cumpărare și cele de vânzare ale agenților economici, comerțul devine acel instrument, necesar și eficient, de reglare a mecanismelor economice, mai ales că finalizează raportul cerere-ofertă în actul de vânzare-cumpărare.
Pornind de la aceste considerente, scopul lucrării noastre este acela de a releva însemnătatea comerțului ca principal element al dinamicii economiei, de a defini noțiunea de comerț sub toate accepțiile termenului, de a evidenția vechimea acestei activități care se pierde în timpurile imemoriale ale umanității și, nu în ultimul rând, cum s-a desfășurat, cum se desfășoară comerțul sub toate aspectele lui (funcții, forme, note caracteristice) și care sunt tendințele acestuia în țara noastră, având în vedere cele două forme de manifestare – tradițional versus electronic – aceasta fiind, de fapt, tema lucrării noastre. Ceea ce ne-a hotărât să abordăm această temă s-a datorat mai multor factori. În primul rând, opțiunea spre această facultate a fost urmarea dorinței de a deveni comerciant, profesie care presupune cunoașterea a tot ceea ce înseamnă comerț, cu toate tipurile, funcțiile și rolul său economic și social. În al doilea rând, de când ne naștem devenim consumatori, chiar dacă la începutul vieții prin intermediul părinților suntem unii indirecți. Pe măsura avansării în vârstă, devenim consumatori direcți, frecventând toate locurile de desfășurare a diverselor acte de comerț, inclusiv pe cele utilizate în comerțul electronic. Mai mult, încă din perioada studiilor liceale am devenit un practicant al comerțului prin intermediul cataloagelor, cu deosebire de produse cosmetice ale unei firme de profil, activitate care m-a ajutat să înțeleg și chiar să îndrăgesc comerțul, să-i cunosc importanța, metodele și mijloacele de realizare, eficiența sa atunci când este practicat cu pricepere și pasiune.
În condițiile actuale, când se tinde spre o globalizare a economiei și a piețelor, performanțele comerțului sunt determinate de adoptarea unei viziuni atotcuprinzătoare asupra proiectării, desfășurării și finalizării actului de comerț, având în vedere nu numai confruntarea agenților economici români cu cerințele moderne și exigențele economiei de piață, ci și necesitatea de schimbare a mentalităților, a metodelor și procedeelor de acțiune, a atitudinilor și comportamentelor acestora în contextul diferențelor pieței, al formării și evoluției prețurilor, al utilizării marketingului care „impune agenților economici un nou mod de conduită care presupune, deopotrivă, receptivitate față de cerințele societății, capacitate înaltă de adaptare la evoluția cerințelor și exigențelor pieței, spirit novator, flexibilitate în mecanismul de funcționare a unităților economice, viziune unitară […] și eficiență maximă […] ca rezultat al orientării efective a activității […] către nevoile reale de consum, către cerințele pieței”. În acest context, principalele obiective ale lucrării sunt:
prezentarea importanței și a stadiului actual al celor două tipuri de comerț: tradițional și electronic;
identificarea și prezentarea conținutului, funcțiilor și a diverselor forme ale actului de vânzare în cele două tipuri de comerț;
identificarea avantajelor și dezavantajelor fiecărui tip de comerț și prezentarea lor.
Acestea sunt obiectivele urmărite de lucrarea noastră, iar valoarea adăugată a acesteia constă în faptul că nu se adresează numai specialiștilor sau aspiranților în domeniu, ci este astfel gândită încât să constituie o lectură de informare în domeniu a cititorilor nespecialiști, a consumatorilor înșiși, dornici să cunoască unele aspecte specifice ale comerțului tradițional și ale comerțului electronic. Lucrarea noastră se vrea, totodată, un răspuns la întrebarea: este comerțul un mijloc de realizare a bunăstării oamenilor și, în același timp, un factor esențial al dezvoltării economiei? De aceea, considerăm că activitatea comercială devine un punct de pornire în dezvoltarea economică, prin fructificarea oportunităților pieței, prin valorificarea celor mai noi metode și procedee de marketing și, nu în ultimul rând, prin valorizarea capacităților creatoare și gestionarea superioară a resurselor umane, ținând cont de faptul că, de multe ori, rolul vânzătorului este mai important decât al produsului comercializat. Ținând seama de toate aceste aspecte și de obiectivele urmărite, am structurat lucrarea în două capitole și un studiu de caz.
În primul capitol sunt prezentate aspectele teoretice privind comerțul tradițional, plecând de la definirea conceptului și trecând printr-o scurtă prezentare a evoluției acestuia de-a lungul timpului, pentru a ne ocupa apoi de funcțiile, tipologia, avantajele și dezavantajele acestui tip de comerț, fără a omite relația dintre un comerciant clasic și consumator.
În capitolul al doilea, atenția lucrării este îndreptată asupra aspectelor teoretice privind comerțul electronic, concretizate în evidențierea categoriilor, modelelor, a avantajelor și dezavantajelor sale.
În finalul lucrării este prezentat un studiu de caz privind practicarea comerțului tradițional și a comerțului electronic într-o societate comercială care activează și în țara noastră – MEGA IMAGE -, urmărind evoluția acestuia, de la deschiderea, în anul 1995, a primului magazin, până în prezent. Cercetarea a avut ca scop, cunoașterea lanțului de magazine, evoluția numărului de angajați și a cifrei de afaceri referitoare la comerțul tradițional, precum și a rezultatelor obținute prin practicarea concomitentă a comerțului electronic, felul în care activitatea de vânzare practicată prin cele două tipuri de comerț contribuie la succesul în afaceri al companiei.
Desigur că abordarea teoretică a celor două tipuri de comerț nu putea fi exhaustivă, dar am prezentat acele concepte strict necesare pentru o minimă cunoaștere, extrase din literatura de specialitate, concretizate în analiza activității companiei MEGA IMAGE care prin practică, în egală măsură, comerțul tradițional, prin sutele de magazine din București și din țară, și comerțul electronic prin site-ul emag.ro.
În acest scop, am studiat mai multe site-uri ale companiei MEGA-IMAGE pentru a evidenția faptul că firma are realizări atât în comerțul tradițional, cât și prin comerțul electronic: http://www.mega-image.ro/corporate/despre.php; http://brandreport.ro/; http://ro.wikipedia.org/wiki/Mega Image; http://www.geocities.ws/mmkisb08.
CAPITOLUL I – COMERȚUL TRADIȚIONAL – Aspecte teoretice
Sistemele economice și sociale ale unei țări sunt puternic influențate de un sistem complex având ca principale atribuții circulația mărfurilor în sensul aprovizionării cu ridicata, depozitării mărfurilor și distribuirii cu amănuntul, fără a neglija activitățile de import-export. Acest sector cu o importanță strategică în dezvoltarea economico-socială a unei țări este comerțul, element esențial al dezvoltării economiei moderne. Fiind una dintre cele mai vechi practici umane – specialiștii apreciază că se practică de peste 4000 de ani – comerțul presupune cunoașterea naturii actelor de schimb, un management și un marketing specifice, a legilor care stau la baza organizării pieței comerciale, a întregii problematici comerciale, având în vedere evoluția extrem de rapidă a diverselor oportunități de afaceri în condițiile economiei moderne. În condițiile actuale, comerțul nu mai înseamnă vânzarea surplusului de produse din gospodăria proprie, nu mai înseamnă producerea unor mărfuri pentru a fi vândute de însuși producătorul lor. În comerțul actual se vehiculează și funcționează noi concepte precum economia de piață, care presupune un raport proporțional între cerere și ofertă, precum prezența în conducerea unei societăți a unui manager apt „să transforme cantitatea în calitate și nerentabilul în rentabil” și, „indiferent de amploarea afacerii, de mărimea firmei sau de natura capitalului său”, acesta trebuie să urmărească realizarea competitivității, ceea ce înseamnă „performanță în acțiuni și excelență în afaceri, calitate deosebită a resurselor, a produselor, a specialiștilor angajați în oricare dintre procesele economice de front sau de back-office”.
1.1. – DEFINIȚIE, ROL, FUNCȚII
În întreaga literatură de specialitate, noțiunea de comerț este definită drept acea funcție economică ce constă în cumpărarea materiei prime sau produse pentru a le revinde în același stadiu fizic, dar în condiții convenabile consumatorilor.
Termenul de comerț (provenit din lat. commercium, fr. commerce, it. commercio) este definit aproximativ în același fel în diverse dicționare, el reprezentând o ramură a economiei naționale în cadrul căreia se desfășoară circulația mărfurilor și însemnând un schimb de produse prin vânzare-cumpărare. Dicționarul Wikipedia menționează că prin comerț se înțelege schimbul voluntar (trading) între două entități al unor bunuri valoroase, comerțul fiind conceptul central din care a derivat capitalismul și toate celelalte sisteme economice, iar, prin comercializare, înțelegându-se procesul de transformare a unui bun sau a unui serviciu într-o valoare echivalentă (mai prețioasă).
Analizând diversele definiri ale noțiunii de comerț, se poate constata că aceasta are mai multe accepții. Din punct de vedere economic, comerțul înseamnă, pe de o parte, acea funcție economică de a cumpăra materii prime sau produse pentru a le revinde în același stadiu fizic, dar cu profit pentru vânzători și convenabil pentru cumpărători, iar, pe de altă parte, numește acel grup de agenți economici care asigură actele de schimb în cadrul piețelor comerciale. Din punct de vedere juridic, comerțul înseamnă transferul titlurilor de proprietate asupra bunurilor sau serviciilor, precum și prestațiile de servicii din diferite stadii de producție sau direct între producător și consumator. Într-o accepție cu mult mai largă, comerțul include toate actele de producție, de transport, de brokeraj etc.
Sfera noțiunii de comerț include un număr de alte noțiuni strâns legate între ele. Vânzătorul și cumpărătorul în calitate de agenți ai ofertei și, respectiv, ai cererii se întâlnesc într-o piață văzută drept „spațiul economic” în care se întâlnesc, direct sau indirect, aceștia, „locul de întâlnire […] a dorințelor cumpărătorilor cu dorințele producătorilor”, „un ansamblu de mijloace de comunicație” pentru informare privind mărfurile disponibile/necesare, prețurile, „totalitatea relațiilor de vânzare în legătură cu spațiul economic […] și prețurile conexe […] caracteristice (cererea, oferta, concc, comerțul înseamnă transferul titlurilor de proprietate asupra bunurilor sau serviciilor, precum și prestațiile de servicii din diferite stadii de producție sau direct între producător și consumator. Într-o accepție cu mult mai largă, comerțul include toate actele de producție, de transport, de brokeraj etc.
Sfera noțiunii de comerț include un număr de alte noțiuni strâns legate între ele. Vânzătorul și cumpărătorul în calitate de agenți ai ofertei și, respectiv, ai cererii se întâlnesc într-o piață văzută drept „spațiul economic” în care se întâlnesc, direct sau indirect, aceștia, „locul de întâlnire […] a dorințelor cumpărătorilor cu dorințele producătorilor”, „un ansamblu de mijloace de comunicație” pentru informare privind mărfurile disponibile/necesare, prețurile, „totalitatea relațiilor de vânzare în legătură cu spațiul economic […] și prețurile conexe […] caracteristice (cererea, oferta, concurența, publicitatea, prețul, reglementările juridice, cutumiare, morale etc.)” și, nu în ultimul rând, „locul de manifestare a concurenței, a competiției dintre agenții cu interese identice sau apropiate”.
În contextul evoluției tehnologiei moderne, cu deosebire a informaticii, astăzi se poate vorbi despre două tipuri de comerț: tradițional și electronic.
Comerțul tradițional se poate defini drept vânzarea de produse către consumatorii potențiali, fie pe baza diverselor mijloace de plată (monedă națională sau valută), fie prin schimb cu alte produse (troc), valoarea lor stabilindu-se în funcție de raportul dintre cerere și ofertă. În procesul de asigurare a nevoilor și a trebuințelor consumatorilor, producătorul și comerciantul sunt factorii principali care propulsează activitatea de comerț. Într-o activitate comercială eficientă este necesară încheierea unor acorduri comerciale între producător și comerciant în care să fie stipulate toate prevederile referitoare la tipul produselor livrate/achiziționate, transportul lor în zonele în care se solicită, modalitățile de plată. Cel mai important factor în activitatea de comerț îl reprezintă comerciantul, acesta activând într-un loc special numit magazin unde se prezintă, se depozitează și se vând produsele. Magazinul poate fi specializat sau cu profil mixt, organizat în spații mai mici, numite „de cartier” sau „de proximitate”, având ca scop asigurarea necesarului casnic de bunuri de larg consum de strictă și imediată necesitate, mai cu seamă în domeniul alimentației.
Pentru ca activitatea de comerț să se desfășoare în condiții optime și să fie profitabilă pentru toate părțile implicate, unui comerciant îi revin câteva îndatoriri esențiale, care presupun cunoașterea legislației în domeniu și a celei a muncii, a căror respectare este implicită, încheierea acordurilor comerciale ale căror prevederi trebuie respectate cu strictețe, ținerea evidenței contabile, asigurarea arhivării documentelor firmei, achitarea tuturor obligațiilor fiscale către stat, asigurarea resurselor umane necesare în procesul de vânzare și a condițiilor optime de muncă. De aici derivă și necesitatea respectării principiilor de bază ale comerțului tradițional:
– asigurarea resurselor umane specializate și a unor servicii superioare calitativ;
– expunerea mărfurilor și prezentarea acestora în mod atractiv și comercial;
– practicarea unui sistem de promoții atractiv și eficient;
– asigurarea bazei materiale și a echipamentelor adecvate;
– asigurarea sortimentelor de mărfuri în funcție de cerere și în mod echilibrat;
– asigurarea condițiilor necesare autoservirii și a unui lay – aut adaptat clienților;
– asigurarea condițiilor de igienă și de securitate, atât pentru personalul de deservire, cât și pentru consumatori.
Coroborând toate definițiile date noțiunii de comerț, se înțelege că acesta, în calitate de intermediar între producător și consumator, are unele funcții economice și sociale foarte importante pentru desfășurarea în bune condiții a procesului de vânzare – cumpărare. În ordinea necesității și respectării lor, acestea sunt:
cumpărarea mărfurilor de la producător cu scopul revânzării lor, fie unor intermediari, fie utilizatorilor finali, aceasta fiind prima și cea mai importantă funcție economică, aflată la baza tuturor celorlalte funcții;
stocarea mărfurilor în vederea pregătirii lor pentru vânzare, cu scopul de a asigura un echilibru între cerere și ofertă;
fracționarea în cantități mai mici, asortarea și stabilirea sortimentelor comerciale conform comenzilor intermediarilor sau pentru consumatori, ambalarea mărfurilor, asigurarea condițiilor pentru păstrarea calității lor;
distribuția mărfurilor prin transfer în zonele unde au fost solicitate;
crearea și dezvoltarea bazei tehnico-materiale optime pentru procesul de vânzare – cumpărare și asigurarea resurselor umane specializate;
cunoașterea nevoilor și trebuințelor consumatorilor prin serviciile de marketing, care vor desfășura o activitate intensă de promovare a mărfurilor prin metode și mijloace specifice în scopul informării consumatorilor (publicitate în magazine, în mass-media etc.).
Fiecare dintre funcțiile de mai sus are rolul său, iar toate la un loc asigură funcționarea activității de comerț în condiții optime, rolul acestuia fiind, nu numai de distribuitor, ci și acela de garant al satisfacerii trebuințelor consumatorilor prin produsele necesare existenței și prin cele mai diverse servicii. În acest sens, prima funcție – aceea de cumpărare de mărfuri de la producător, subliniază rolul comerțului de regulator al producției de mărfuri, în vederea evitării supraproducției sau a golurilor de fabricație. Această funcție este completată de a doua, stocarea mărfurilor, împreună asigurând un raport direct proporțional între cerere și ofertă. Întrucât micile magazine, tipuri specifice ale comerțului tradițional, solicită cantități mici de mărfuri, o a treia funcție asigură porționarea acestora, dozarea și ambalarea lor, repartizarea lor pe diverse categorii prin respectarea anumitor principii comerciale, în cazul celor alimentare impunându-se prelucrarea lor și asigurarea tuturor condițiilor pentru asigurarea calității. Organizarea punctelor de desfacere și asigurarea unui personal calificat, specializat în domeniu, sunt o consecință a funcțiilor anterioare, dar esențiale pentru realizarea actului de vânzare, scopul final al comerțului fiind acela de a acoperi toate nevoile și trebuințele consumatorilor atunci când și în locul în care mărfurile sunt cerute, la un preț accesibil, în strânsă relație cu producătorul, asigură produsele solicitate, asigurând un flux continuu, existența lor permanentă pentru ca toți cumpărătorii să evite cheltuielile mari prin nevoia de a cumpăra cantități mari, în urma unor deplasări la distanțe mari, acestea presupunând costuri mari. Dar, pentru a cunoaște cererile, opțiunile, preferințele, necesitățile consumatorilor, unitățile comerciale trebuie să desfășoare o activitate de cercetare, prin serviciile de marketing, prin care să cunoască, pe lângă cele de mai sus, și structura socială și culturală a clientelei potențiale, posibilitățile financiare ale acesteia. În strânsă legătură cu această funcție se află și cea privind promovarea mărfurilor în vederea creșterii interesului consumatorilor pentru anumite produse, nu numai prin publicitatea în spațiul de vânzare (vitrine, afișe, reclame), ci și prin mass-media sau alte mijloace și metode de publicitate. Nu în ultimul rând, problema distribuției mărfurilor este de mare importanță, aceasta implicând, deopotrivă, comerciantul și producătorul, care pot stabili reguli privind transportul acestora în toate acele zone unde sunt solicitate, mult mai eficient atunci când se folosesc mijloacele proprii pentru a evita cheltuieli, destul de costisitoare, prin includerea unei terțe societăți de resort în circuitul comercial. În acest sens, comerciantul trebuie să cunoască locurile unde sunt solicitate anumite produse și să ocolească acele zone în care există o cerere slabă sau nu există deloc, deoarece interesul consumatorilor este scăzut sau lipsește cu desăvârșire. Așadar, prin îndeplinirea acestor funcții, comerțul are o contribuție însemnată la creșterea și asigurarea calității vieții, deoarece urmărește amplificarea prosperității membrilor societății prin oferirea produselor, alimentare și nealimentare, necesare existenței, a serviciilor solicitate în vederea creării condițiilor optime de petrecere a timpului liber, a ridicării standardului de viață prin transformarea trebuințelor primare, în unele de nivel superior.
1.2. TIPURI DE COMERȚ TRADIȚIONAL
Dintotdeauna, comerțul tradițional a fost (și încă este) reprezentat de două acte de vânzare: comerțul cu ridicata și comerțul cu amănuntul, cel de al doilea depinzând, într-o foarte mare măsură, de cel dintâi.
2.1. Comerțul cu ridicata reprezintă principala verigă de legătură dintre producător și comerțul cu amănuntul, deoarece achiziționează, de la primul, cantități mari de mărfuri în vederea vânzării lor către unitățile de vânzare cu amănuntul în cantități mici. Pentru realizarea acestui deziderat, unitățile specializate în acest tip de comerț sunt organizate ca întreprinderi cu mari posibilități financiare pentru a acoperii costurile depozitării pe termen mediu și lung, cu o bază materială concretizată în depozite adecvate stocării mărfurilor pe clase de produse, pe tipuri, pe mărci, pe familii de produse sau articole disparate, deservite de un personal cu o bună pregătire de specialitate. Dincolo de aceste aspecte, o asemenea întreprindere are posibilitatea de a contracte și de a achiziționa mărfuri nu numai din producția internă, ci și de pe piețele externe. Plecând de la aceste caracteristici, întreprinderile de comerț cu ridicata au ca principale funcții speciale următoarele:
posibilitatea aprovizionării de la producători interni și externi cu mărfuri dintre cele mai diverse, în cantități mari în vederea concentrării lor într-un singur depozit;
asigurarea unui flux permanent al mărfurilor prin stocarea de mari cantități;
porționarea mărfurilor în cantități mai mici, conform solicitărilor unităților cu amănuntul;
cunoașterea cererii pieței și a evoluției acesteia, cu scopul asigurării produselor solicitate și pentru informarea producătorului pentru organizarea și desfășurarea producției.
Principala formă de vânzare practicată în comerțul cu ridicata este:
Comerțul de gros, definit drept „formă a distribuției angajată în exclusivitate sau în principal în revânzarea mărfurilor către comercianții cu amănuntul, alți grosiști, producători și alți utilizatori în vederea unei prelucrări ulterioare, condiționării, ambalării sau dezambalării”
Această formă de vânzare este utilizată de către comercianții cu ridicata clasici care asigură nu numai mărfurile solicitate de comercianții cu amănuntul, ci participă și la managementul producției prin informarea producătorului cu toate aspectele privitoare la produsele lui, la cererile pieței, la promovarea lor, oferind servicii complete și detailiștilor, inclusiv cele de logistică. Având în vedere aceste aspecte, comercianții cu ridicata tradiționali sunt cei care dețin dreptul de proprietate asupra mărfurilor, ceea ce înseamnă că sunt firme independente. Aceștia asigură servicii complete, în sensul că dispun de o gamă foarte variată de mărfuri, întreținute pe toată durata depozitării în mod corespunzător, asigură consultanță și service pentru clienți, precum și facilități de plată. Un alt tip de comercianți cu ridicata tradiționali îl reprezintă cei care oferă servicii limitate, ceea ce înseamnă că gama de activități nu este prea largă, ceea ce înseamnă că, deși au proprietate deplină asupra mărfurilor, nu fac întotdeauna livrări și oferă mai rar consultanță sau servicii de marketing.
Alături de comerțul cu ridicata, al doilea tip de comerț tradițional îl reprezintă comerțul cu amănuntul (retailing), prin intermediul căruia mărfurile ajung la consumatorul potențial. Principalele funcții ale comerțului cu amănuntul se referă, mai întâi, la cumpărarea mărfurilor, de la angrosiști, uneori direct de la producători, în cantități mici, dar într-o gamă extrem de largă de sortimente, pe care le desfac în zone, în localități și în puncte frecventate de un mare număr de cumpărători potențiali. Sintetic, acestea pot fi evidențiate prin faptul că ele:
„creează utilitate de loc, de timp și de produs;
permite planificarea strategică și adoptarea de sisteme informatice avansate și tehnici de marketing adaptate cerințelor consumatorului final;
permite segmentarea piețelor și îmbunătățirea permanentă a poziției de piață;
aplică permanent strategii de expansiune și diversificare a pieței”, ceea ce înseamnă că o firmă comercială, indiferent de mărimea și specificul ei, poate asigura acele sortimente cerute de consumatorul potențial, la locul și la timpul potrivit, evitând zonele în care nu există cerere sau interes din partea cumpărătorilor, precum și posibilitatea acesteia de a descoperi piața ideală de desfacere în cadrul căreia poate căpăta stabilitate și își poate fideliza consumatorii printr-o diversificare a sortimentelor și prin comportamentul profesional al personalului. Acesta, prin contactul direct cu potențialii consumatori, pot cunoaște direct de la sursă schimbările de necesități și de trebuințe, în funcție de vârsta, cultura, tradițiile respectate, de mediul în care trăiesc aceștia, orientând, astfel, asigurarea unor noi sortimente de produse, scopul final fiind profitul.
Având în vedere o anumită mentalitate a poporului nostru, datorată faptului că majoritatea locuitorilor o formează cei trecuți de prima tinerețe, mai exact spus, având în vedere îmbătrânirea populației, în țara noastră ponderea activității comerciale o dețin formele tradiționale de comerț cu amănuntul – „caracteristică specifică reflectată de faptul că ponderea cheltuielilor de consum înclină spre punctele de vânzare tradiționale”.
Pornind de la definirea comerțului cu amănuntul drept „ansamblul de activități și relații organizate și desfășurate de unități specializate pe circulația mărfurilor, în scopul aprovizionării consumatorilor sau utilizatorilor finali” și de la funcțiile acestui tip de comerț, se poate observa că, dintotdeauna, comerțul tradițional s-a desfășurat, în egală măsură, în domeniul alimentar și alimentația publică, precum și în domeniul nealimentar, presupunând diverse forme de vânzare, diferențiate după tipul rețelei de unități și după metodele de vânzare, acestea din urmă fiind specifice fiecărui tip dintre cele dintâi.
După tipul rețelei de unități, comerțul tradițional s-a practicat și încă se mai practică în următoarele forme de vânzare, toate având ca scop realizarea profitului:
A. Comerțul stabil se practică în unități de tip clasic – magazine – în care se poate desface un sortiment extrem de variat de produse și de servicii, presupunând accesul liber la raft al consumatorilor, aceștia având de ales între produsele alimentare și nealimentare de uz curent și pe termen lung. Magazinul, ca unitate de servire a consumatorilor, poate fi:
– magazin cu autoservire, destinat mărfurilor de uz casnic imediat sau bunurilor necesare utilizării pe timp îndelungat, formă care presupune cheltuieli mici, mai ales în ceea ce privește resursele umane;
– magazin cu alegere directă, în care orice cumpărător își selectează produsele, prin intermediul personalului de vânzare, căruia îi achită sumele respective, existența vânzătorilor presupunând cheltuieli mai mari de personal;
– magazinul cu servire limitată presupune existența unui personal cu nivel ridicat de cunoștințe, mai ales tehnice, deoarece trebuie să-i consilieze pe consumatori, fiind vorba despre bunuri de folosință pentru un timp îndelungat (electrocasnice, bunuri folosite în gospodărie sau în viața de toate zilele), să întocmească diverse documente de creditare, de garanție și să reprimească, eventual, mărfurile care nu au dat satisfacție clienților, aceștia returnându-le, iar, de aici, costurile de funcționare destul de mari;
– magazinul cu servire completă se deosebește de toate celelalte prin faptul că personalul cu înaltă calificare însoțește clienții în toate fazele de selectare, apreciere și cumpărare a produselor, oferind toate informațiile necesare, redactează documentele de creditare a clienților care adoptă acest sistem, asigură transportul mărfurilor la domiciliul consumatorului și îi informează despre posibilitatea returnării lor în cazul în care nu le asigură satisfacții. Costurile devin și mai mari, întrucât în incinta magazinului există locuri de odihnă, unități de alimentație publică (restaurant, cofetărie, bar, cafenea, patiserie, etc.).
În funcție de suprafață și de felul produselor, există o gamă variată de magazine, cum ar fi superetele (numai pentru produse alimentare, cu sau fără autoservire), discount și hard-discount (cu autoservire și cu prețuri mai mici decât cele practicate în mod obișnuit, funcționând în locurile cele mai aglomerate), drugstore (specializate în servicii de alimentație publică sau pentru diverse produse ca discuri, țigări, cărți, jucării, cadouri), magazine stradale, magazine populare, magazine de solduri, minimarket, magazine universale, magazine de tip bazar, până la supermagazine, hipermagazine, cargouri ca forme moderne de organizare și desfășurare a actelor de vânzare.
O altă formă a comerțului stabil este reprezentată de vânzarea prin automate, formă de dată relativ recentă în țara noastră, care, deși utilizează o tehnologie computerizată presupunând cheltuieli mari pentru folosirea echipamentelor, prin gama de mărfuri de largă și imediată utilitate comercializate, a devenit o formă de comerț tradițional în afara magazinelor.
B. Comerțul mobil, cu o vechime mai mare poate decât a comerțului stabil, în practică, în condițiile actuale, prin tonete, chioșcuri mobile, furgonete, autobuze amenajate special pentru vânzare. Se caracterizează prin posibilitatea de a se deplasa pe distanțe mici, de a avea, ca personal, vânzători ambulanți, de a practica actul de vânzare în piețe permanente, săptămânale sau târguri tradiționale.
C. Comerțul tradițional fără magazine presupune vânzarea la domiciliu și chiar vânzarea pe catalog, prin corespondență.
Vânzarea la domiciliu este rentabilă pentru comerciant datorită costurilor scăzute, dar, mai ales, pentru consumator, care este tratat cu atenție strict personală, dincolo de faptul că i se asigură produsele necesare fără a se deplasa la magazine, uneori aflate la distanțe mari. Vânzarea la domiciliu are o vechime imemorială, având în vedere faptul că se practica și prin deceniile al cincilea și al șaselea, în țara noastră, când producătorii de fructe din zonele de deal se deplasau în zonele de câmpie cu furgonete pentru a-și vinde produsele, fie pe bani, fie la schimb cu produse cerealiere, exemplele putând continua cu cei care confecționau linguri, fuse, albii din lemn de salcie, pe care le vindeau la domiciliul clienților. Astăzi o asemenea formă de vânzare se practică mai puțin datorită concurenței acerbe a comerțului electronic.
Vânzarea prin poștă și prin intermediul cataloagelor are o practică de dată recentă având ca obiectiv desfacerea, mai ales a noilor produse și au drept consumatori țintă persoane cu posibilități financiare mari interesate de asemenea mărfuri. Vânzarea prin intermediul cataloagelor, deși de foarte multe ori apar diverse promoții la prețuri mai mici decât cele de pe piață, este costisitoare, în sensul că tipărire și expedierea cataloagelor presupun costuri mari. Vânzarea prin poștă se practică, mai ales, în comercializarea cărților, a publicațiilor de orice fel, dar, „există și o serie de bariere care îngrădesc acest tip de vânzare, ca de exemplu, diferențele existente în sistemul de poștă asupra prețurilor practicate sau/și apariția unor operatori care utilizează această formă fără discernământ expediind scrisori care nu realizează o protecție a consumatorilor. Că este o formă a comerțului tradițional o demonstrează faptul că în secolul trecut, prin anii “60 și “70 exista forma „Cartea prin poștă”.
1.3. AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE ALE COMERȚULUI TRADIȚIONAL
Pornind de la constatarea că un comerț tradițional se practică prin comerțul stabil, prin comerțul mobil sau prin comerțul fără magazine, se poate afirma că fiecare dintre aceste forme de activitate comercială are avantajele și dezavantajele ei.
Comerțul stabil, neglijat prin rețelele de unități tradiționale de desfacere, constituie fundamentul comerțului, deoarece unitățile respective sunt bine delimitate din mai multe puncte de vedere: amplasament, perioade de funcționare, profil, mărime, complexitatea sortimentală din fiecare grupă de mărfuri, fie de natură alimentară, fie nealimentară. Un mare avantaj îl reprezintă posibilitățile nelimitate de expunere a sortimentelor, iar, de aici, facilitatea de a alege oferită consumatorilor, dincolo de serviciile asigurate acestora în vederea ridicării gradului de confort în procesul cumpărării, de tehnicile și metodele de vânzare extrem de variate adaptate la specificul magazinului și al mediului social în care este plasat. Vânzarea tradițională prin intermediul magazinelor are un mare avantaj când este desfășurată de un vânzător foarte bine pregătit, care are cunoștințe multiple despre fiecare produs, putând influența opțiunile consumatorilor prin argumente științifice și demonstrații practice pentru a evidenția calitățile produselor, sporind încrederea acestora și convingându-i în a-și concretiza nevoile, dorințele, trebuințele în acte de cumpărare. Așadar, ca forma cea mai obișnuită și cea mai veche, comerțul realizat prin intermediul unităților clasice de desfacere înseamnă organizarea procesului de vânzare-cumpărare în magazine cu produse nealimentare, în magazine alimentare de mici dimensiuni, specializate pe anumite produse (de panificație și patiserie, de carne și produse din carne, de lapte și produse lactate etc.) sau cu un profil mixt, având mici raioane cu produsele de mai sus, piețe agroalimentare organizate de administrația localității în spații protejate sau în aer liber etc. Pe de altă parte, ca o tendință a anilor ʾ90, comerțul a început să se modernizeze în sensul practicării acestuia în magazine de tip hipermarket-supermarket, în mari lanțuri de magazine în care comerțul cu amănuntul a avut o evoluție surprinzătoare în țara noastră, mai ales în primii opt ani ai deceniului trecut, cu o scurtă involuție din cauza crizei economice la nivel european. Comerțul cu amănuntul a avut, apoi, o evoluție suficient de alertă, astfel încât, în anul 2011, rata de creștere a comerțului prin marile lanțuri de magazine fiind cu aproape 45% mai mare decât rata medie a Uniunii Europene. Acest lucru a fost posibil prin extinderea sferei de activitate a marilor lanțuri de magazine care și-au deschis unități în cea mai mare parte a localităților urbane, cu o populație de peste 50.000 de locuitori. Acest lucru a făcut posibilă creșterea profiturilor, chiar dacă puterea de cumpărare a românilor este cu mult mai mică decât media europeană. Mai mult decât atât, în ultimele două decenii, apariția marilor lanțuri de magazine (care dispun de circa 900 de magazine mari aparținând unor grupuri mari de firme – Kaufland, Carrefour, Auchan, Metro, Cora, Penny, Billa, Lidl, Profi, Bricostore, Ikea și multe altele care s-au adăugat primului de acest fel creat în țara noastră în anul 1995 – Mega Image) a însemnat micșorarea numărului de magazine tradiționale, conducând la falimentarea multora dintre ele, atât prin utilizarea unei mari suprafețe de vânzare, prin concentrarea celor mai diverse tipuri de produse la un loc, prin adoptarea unor tehnici de vânzare moderne, cât și prin practicarea metodelor și a prețurilor promoționale. Un alt efect negativ al extinderii marilor lanțuri de magazine îl constituie restrângerea accesului direct al micilor producători și al fermierilor la consumatori, cărora nu le acordă statutul de furnizori decât în anumite condiții, neconvenabile, fiind greu de îndeplinit pentru producătorii persoane fizice, asociații familiale sau chiar societăți pe acțiuni de mici dimensiuni (constanța livrării, cantitativ și temporal, prețuri mai mici, uneori sub prețul de cost, la livrare, diverse taxe, prezentarea la livrare a unor avize sanitare care presupun alte cheltuieli din partea micilor producători).
Totuși s-a constatat că soluția hipermarket sau supermarket nu dă rezultate dintre cele mai bune având în vedere imposibilitatea consumatorilor potențiali de a se bucura de beneficiile unui asemenea mijloc de satisfacere a nevoilor și a trebuințelor. În această situație, s-a adoptat soluția magazinelor de proximitate, având ca scop atragerea și fidelizarea consumatorilor prin practicarea acelorași prețuri ca în supermarket, mai ales la produsele strict necesare, alimentare și nealimentare, pe o suprafață de vânzare mai mică. Influența negativă asupra volumului de vânzări exercitată de marile lanțuri de magazine s-a observat mai ales la magazinele tradiționale sătești ai căror proprietari au fost nevoiți să-și adapteze activitatea de comerț la condițiile localității respective, pornind de la puterea scăzută de cumpărare a acestora. Astfel, au regândit gama de produse, reducând-o la cele strict necesare în mediul rural și frecvent solicitate, practică vânzarea pe datorie, mai ales în localitățile defavorizate din punct de vedere comercial, și chiar trocul, adică schimburile de mărfuri de bază contra produselor din gospodăria țărănească de legume și cereale, eliminând mijlocirea banilor. În aceiași ordine de idei, comerțul în sistem barter contribuie la continuitatea comerțului tradițional, în sensul că, între furnizorii de materii prime și producători se încheie convenții potrivit cărora primii sunt plătiți în marfă, primind produsele finite contra materiei prime, în acest fel producătorii putând evita condițiile dificile impuse de marile lanțuri de magazine.
Comerțul realizat prin intermediul rețelei de automate are avantajul că se poate desfășura fără program de funcționare, în locurile cu cea mai mare afluență umană (școli, gări, autogări, parcuri), putând rezolva trebuințele imediate, nu numai cele de bază (apă, pâine, răcoritoare, ceai, sendvișuri etc.), ci și unele complementare (șervețele, batiste, ciorapi, cafea, țigări, ciocolată, bomboane etc.). De asemenea, oferă consumatorilor comoditate și posibilitatea de aprovizionare rapidă, în oricare moment al zilei, iar comercianții oferă posibilități minime de exploatare cu un profit corect, ținând cont că nu au decât grija aprovizionării atunci când stocurile s-au micșorat ori s-au epuizat.
Chiar dacă în ultimul timp are o pondere extrem de mică în ansamblul comerțului tradițional, comerțul mobil are mari avantaje. Prezența în piețe, târguri ocazionale sau tradiționale, chiar în interiorul localității, în localități izolate sau în zone turistice în timpul sezoanelor de vară sau de iarnă, este avantajoasă pentru consumatori, deoarece mărfurile sunt expuse la vedere, pot fi moi (iar, în situația celor alimentare, pot fi proaspete), pot corespunde cerințelor imediate sau necesităților pentru un timp mai îndelungat.
Comerțul tradițional fără magazine presupune realizarea actului de vânzare la domiciliu caracterizată prin vizitarea tuturor locuitorilor din blocurile de pe stradă, dintr-un cartier sau dintr-o localitate rurală, mai ales pentru desfacerea unor articole vestimentare, de uz casnic și gospodăresc, produse alimentare cu termene mari de garanție și cu volum mic etc. Avantajele unui asemenea act de vânzare pentru comerciant rezidă din cheltuielile de personal, plata vânzătorilor fiind reprezentată de comisioane, înșiși vânzătorii dovedind mai mare motivație și putere de convingere în acest scop, ei putând practica vânzările piramidale prin cumpărarea produselor din stocurile magazinelor pentru a le putea revinde unor consumatori potențiali, mai ales acelora care, din diverse motive, nu au posibilitatea de a ajunge la magazinele de profil. Printre dezavantajele unui asemenea comerț se pot enumera unele dificultăți generate de specializarea vânzătorilor sau chiar de lipsa acestora, atitudinea de reținere și de neîncrederea consumatorilor față de o asemenea formă de comercializare, eludarea de către vânzători a reglementărilor legale, lipsa de loialitate privind concurența, chiar agresivitatea vânzătorilor manifestată în dorința de a influența decizia de cumpărare.
Avantajele comerțului tradițional prin corespondență și pe bază de catalog rezidă din posibilitatea cumpărătorilor de a economisi și de a se bucura de confortul asigurat, mai ales când este vorba despre cei în vârstă, despre femeile foarte ocupate și active încă sau a celor fără posibilități de deplasare la magazine specializate. Deși costurile privind logistica și asigurarea stocării sunt mai scăzute, există și dezavantaje pentru comercianți: costuri mari cu tipărirea cataloagelor, restrângerea gamei de sortimente, dependența serviciilor unui asemenea comerciant față de calitatea activității altor prestatori, creșterea numărului de returnări față de alte forme ale comerțului tradițional.
1.4. RELAȚIA COMERCIANT-CONSUMATOR DE TIP TRADIȚIONAL
Resursele umane au fost dintotdeauna, alături de mărfuri, principala forță de realizare a unui comerț profitabil, civilizat, performant, acesta fiind, de fapt, mobilul și rațiunea de a exista a unei firme, și, totodată, unul dintre principalii factori de producție. În activitatea de comerț, „resursele umane comerciale sau personalul comercial este diferit prin numărul și structura sa, capacitatea de muncă și munca desfășurată de fiecare individ conform profesiunii sale”. Într-o definire simplă, comerciantul este acea „persoană care în nume propriu și pe riscul său cumpără și vinde mărfuri și valori imobiliare pentru a obține profit, făcând investiții pe termen lung”. Din această definiție se pot deosebi două ipostaze ale noțiunii de comerciant. În situația magazinelor mici, a boutiques-urilor, se poate înțelege că acesta este managerul firmei respective și, în același timp, și vânzătorul. În cazul unei firme mai mari, comerciantul este doar managerul acestuia care coordonează întreaga activitate de aprovizionare și desfacere, conducând aparatul comercial care poate fi personal operativ propriu-zis, personal tehnico-administrativ, alte categorii de personal, în funcție de mărimea și complexitatea activității de vânzare.
Într-un magazin, principala resursă umană comercială este vânzătorul, cel care se află în contact direct și permanent cu beneficiarul actului de vânzare – consumatorul, adică cel care „asistă cumpărătorul în alegerea produselor și îl consiliază pe acesta în vederea realizării actului de decizie a cumpărării, act realizat și datorită competențelor sale tehnice și psihologice”. Realizarea scopului final al actului de vânzare se datorează performanțelor vânzătorului care înseamnă nivelul și modalitățile prin care acesta se achită de sarcinile ce-i revin în cadrul raionului, al sectorului de lucru din magazinul unde lucrează. În această ordine de idei, vânzătorul sau agentul de vânzări, prin competența sa, capătă o însemnătate foarte mare, atât pentru firmă, cât și pentru consumatori, în sensul că printr-un comportament corespunzător contribuie la realizarea unei imagini pozitive a firmei pe piață și, în același timp, aduce și servicii producătorului prin prezentarea și vânzarea produselor acestuia, venind în întâmpinarea cumpărătorului în vederea potențării gradului de satisfacție al acestora. De aceea, agentul de vânzări trebuie să se bucure de posibilitățile de pregătire și de perfecționare profesională asigurate de managerul firmei, întrucât el „trebuie să aibă o cultură generală solidă, să fie bine informat în legătură cu zona lui de activitate, cu climatul general de afaceri, să fie în măsură să discute cu clienții schimbările și tendințele pieței din mediul de afaceri”, numai în felul acesta putându-și forma aptitudinile de vânzare, cunoașterea domeniului de activitate, munca în echipă, scopul fiind acela de a-și forma o atitudine corectă, civilizată, dar mai ales eficientă în relațiile cu clienții.
Noțiunea de consumator înseamnă „orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care cumpără, dobândește, utilizează ori consumă produse sau servicii în afara activității lor profesionale”, adică orice persoană (fizică sau juridică) preocupată să-și satisfacă nevoile sau trebuințele prin procurarea bunurilor sau serviciilor necesare realizării acestui scop. Atunci când consumatorul stabilește o relație comercială cu o firmă de la care cumpără produsele sau serviciile necesare existenței, el devine clientul acelei firme, aceasta din urmă fiind interesată de o continuitate a relației respective, deoarece „are ca obiectiv fidelizarea clienților, creșterea penetrării sale pe piață, dobândind mai mulți clienți și mărind volumul vânzărilor aferente fiecăruia dintre aceștia”. De aici se înțelege că există o diferență între consumator și cumpărător. Acesta din urmă poate fi considerat, la un moment dat, cu ceea ce numim consumator, atunci când își procură diverse produse pentru satisfacerea necesităților personale, mai ales cele materiale și de alimentație. Consumatorul este acea persoană care își exprimă nevoile de consum sub forma cererii, în locuri numite piețe de desfacere sau magazine, în funcție de puterea de cumpărare, de dorință și de utilitatea produsului. Noțiunea de consumator nu poate fi înțeleasă decât în relație cu cea de vânzător, acesta din urmă având ca scop stimularea satisfacției celui dintâi pentru un produs sau un serviciu.
Obținerea și asigurarea satisfacției cumpărătorului presupune eforturi susținute și continue din partea tuturor firmelor care comercializează bunuri și servicii necesare îndeplinirii nevoilor și/sau dorințelor acestuia. În vederea acestui lucru, firmele sunt preocupate de utilizarea tuturor resurselor existente, fără a apela la altele noi, urmărindu-se menținerea consumatorilor tradiționali prin asigurarea fie a aceluiași nivel de satisfacție, fie prin maximizarea acestuia, atragerea de noi consumatori devenind o preocupare mai scăzută sau la care se renunță, mai ales în perioadele de criză economică în care activitatea pieței de desfacere este diminuată.
În vederea realizării acestui deziderat, este absolut necesară măsurarea satisfacției cumpărătorilor, mai ales atunci când se constată multiplicarea piețelor de desfacere a produselor similare diferențiate doar prin caracteristici aproape inobservabile, când pe aceste piețe se potențează concurența, când se constată o involuție a nivelului vânzărilor în comparație cu perioadele când acestea cunoscuseră o creștere apreciabilă. În acest sens, se face strict necesară analiza gradului de satisfacție a consumatorului, rezultatele acesteia conducând la elaborarea unor noi programe de marketing, în vederea asigurării, în continuare, a succeselor firmei și, în consecință, a creșterii profitului. Marketingul unei firme trebuie să conceapă un program special în care să cuprindă aspectele de măsurat, modul în care se vor aduna informațiile, cum se vor analiza și cum vor fi folosite, astfel încât perceperea, aplicarea și finalizarea lor de către angajații firmei să conducă la măsuri credibile și la rezultatele scontate prin punerea lor în practică de către manager. Satisfacția consumatorului, adică acea „dispoziție psihică a consumatorilor cu privire la o companie, atunci când așteptările acestora au fost îndeplinite sau chiar depășite pe parcursul ciclului de viață al produsului sau al serviciului oferit” va fi asigurată atunci când acesta va continua să procure același bun sau serviciu, ceea ce înseamnă stabilitatea loialității față de firma respectivă. Conceptul de satisfacție a consumatorului cuprinde o arie mult mai largă de aspecte plecând de la calitatea bunului/serviciului, la raportul dintre performanță și preț, trecând prin faptul că bunul/serviciul corespunde așteptărilor consumatorului și, nu în ultimul rând, relația comerciant-consumator este, cel puțin, corespunzătoare și atractivă. În legătură cu relația dintre comerciant și consumator, cel dintâi, prin cunoașterea așteptărilor și prin adoptarea tipului de relație optimă, își va orienta eforturile în direcția ameliorării bunului/serviciului oferit în scopul maximizării satisfacției cumpărătorului, în vederea asigurării unei eficiențe maxime a firmei și, implicit, a unui profit mai mare, orice comerciant îndeplinește satisfacția cumpărătorului în situațiile în care se constată că:
– un consumator va continua să procure același produs dacă este foarte satisfăcut de el și, în același timp, îl va prezenta pozitiv și altora, cât mai mulți;
– acest lucru este reprezentat de loialitatea cumpărătorului față de firma respectivă.
Din cercetările efectuate asupra satisfacției consumatorilor și consecințele acesteia în activitatea firmelor s-a constatat că „un consumator satisfăcut de un anumit produs va spune în medie altor cinci oameni despre beneficiile produsului”, în timp ce, într-o firmă, „o creștere cu șase la sută a loialității consumatorilor poate să crească profiturile obținute … cu 25% – 80%, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă”. De aici se înțelege că loialitatea consumatorilor este cea mai însemnată realizare a unui comerciant, de aceea, în urmărirea, măsurarea și stabilitatea acesteia, cercetările de marketing nu trebuie să omită aspectele psihologice care stau la baza comportamentului consumatorilor, concretizat prin respingere (renunțarea la procurarea unui produs), acceptare (procurarea aceluiași produs de la o altă firmă în situații mai avantajoase, cum ar fi prețul), preferință (consumatorul loial preferă produsul chiar în condiții mai puțin avantajoase față de cele oferite de o altă firmă). În felul acesta apare ideea de relație reciprocă, aceasta având ca scop realizarea și păstrarea loialității consumatorului, știindu-se că în acest fel se asigură și realizarea unui profit însemnat pe termen lung. În scopul realizării acestui deziderat, o relație comerciant-consumator pe termen lung se realizează numai dacă acțiunile specifice, promovate de comerciant, vor avea ca rezultate cunoașterea și înțelegerea potrivită și deplină a așteptărilor consumatorilor, predicția nevoilor și/sau dorințelor acestora, toate acestea menținute în baza de date a firmei respective. Nu trebuie uitat și faptul că activitatea vânzătorului este un element esențial în atragerea consumatorilor, iar o bună organizare și o bună desfășurare a acesteia trebuie recompensată pe măsură.
CAPITOLUL II – COMERȚUL ELECTRONIC – Cadru conceptual
Trăim într-o societate a cunoașterii în care ideile, cunoștințele științifice și tehnice puse în slujba prosperității omului, ideal realizabil printr-o economie a cunoașterii presupune o dezvoltare fără precedent a tehnologiei informației și a comunicațiilor. De aceea, o societate a cunoașterii „implică… Internetul…prin mărirea numărului de participanți, cu trecerea la transmisii de bandă largă, cu viteză de transmisie ridicată”, alături de care de o foarte mare importanță sunt și tehnologia electronică, inteligența artificială și nanoelectronica. Explozia informațională fără precedent, accesul nelimitat la Internet proprii unei societăți a cunoașterii, mai ales în această perioadă a globalizării, au impus adaptarea mediului economic și, implicit, a comerțului, ca parte componentă însemnată a acestuia, la noua medie digitală, având în vedere facilitățile pe care le oferă în relația producător – comerciant și între acesta din urmă și consumator, în calitate de intermediar.
Dacă în comerțul tradițional, consumatorul obține informațiile despre un produs direct de la vânzător sau prin constatări proprii în magazin, introducerea Internetului în comerț schimbă paradigma în modul de gândire al acestuia, mai ales prin deschiderea oferită de comerțul electronic.
Noțiunea de comerț electronic (termenul este un calc lingvistic din limba engleză – Electronic Commerce sau e-Commerce/eCommerce) numește acel proces de vânzare cumpărare realizat prin transmiterea datelor la distanță între comerciant și consumator prin intermediul Internetului. O definire științifică a comerțului electronic menționează că acesta este „o tehnologie modernă de a face afaceri, ce se adresează nevoilor organizațiilor, comercianților și consumatorilor de a reduce costurile tranzacțiilor odată cu îmbunătățirea calității bunurilor și serviciilor și creșterea vitezei de livrare”.
Comerțul electronic implică și schimbul de documente (contracte, comenzi), se referă și la negocierile și/sau schimburile produse între firme privind aprovizionarea, cumpărarea sau vânzarea de produse, la realizarea și menținerea legăturilor dintre producători și comercianți, dintre aceștia din urmă și consumatori, fără a uita aportul la promovarea produselor prin imagini și chiar prin înregistrări vocale. Așadar, „spre deosebire de comerțul clasic, care oferă un contact direct cu vânzătorul și prin care putem vedea și atinge produsele, le putem testa, mirosi sau, uneori, gusta, în comerțul electronic, cumpărătorul are la bază doar informația care este transmisă nealterată, prin intermediul unui computer, reprezentând, putem spune, «vitrina magazinului electronic»”, plata realizându-se on-line, iar expedierea produselor se face în funcție de opțiunile cumpărătorului (poștă, curier etc.). O definiție cu mult mai cuprinzătoare a fost dată de Comisia Europeană în anul 1997. Astfel, „comerțul electronic reprezintă realizarea pe cale electronică a activităților comerciale. Se bazează pe procurarea și transmiterea electronică a datelor incluzând text, sunet și imagini. Cuprinde diverse activități, incluzând comercializarea electronică a produselor și serviciilor, livrarea prin rețea a bunurilor, transferul electronic de capital, comerțul electronic cu acțiuni, trimiterea electronică a foilor de expediție, marketingul direct și service-ul în garanție și post-garanție. Implică atât produse (de uz casnic, de uz medical), cât și servicii (informative, financiare, juridice), activități tradiționale (sănătate, educație) și activități noi (mall-uri virtuale)”.
Plecând de la aceste aspecte, există diferențe și în ceea ce privește etapele urmate în vederea achiziționării unui produs. În timp ce în comerțul tradițional, după informarea consumatorului asupra produselor și a modalității de tranzacție și după semnarea contractului de vânzare-cumpărare cuprinzând clauzele acceptabile și acceptate de ambele părți, urmează livrarea propriu-zisă, urmată de plata corespunzătoare, în comerțul electronic, cele patru etape sunt reflectate astfel: site web, site web interviu, livrare digitală, plată electronică. Deci, odată cu extinderea Internetului, s-a extins și web-ul îndeplinind cele mai diverse funcții ca cele de comunicare, educativă, distractivă, de transfer de informații sub formă de text, video și audio, aceasta din urmă având un rol esențial în realizarea funcției comerciale sub forma comerțului electronic.
Internetul simplifică mult actul de vânzare – cumpărare, acesta bazându-se pe totala încredere, atât din partea comerciantului, cât și din partea cumpărătorului, asigurând acestuia din urmă comoditate și rapiditate în procurarea produselor necesare, precum și corectitudine din partea amândurora. Condiția principală a desfășurării unui asemenea tip de comerț este ca vânzătorul să aibă un site pe care să-și prezinte produsele sau toate detaliile privind calitățile acestora și condițiile de livrare (preț, modalități de transport și de plată, asigurarea garanțiilor, posibilități de returnare etc.), iar cumpărătorul să aibă un calculator conectat la Internet, de pe care să poată accesa orice pagină de web a comercianților. După ce consumatorul alege produsele propuse pe site-ul comerciantului, transmite comanda către acesta menționând denumirea acestora, cantitatea, modalitatea de achitare a contravalorii lor, adresa pentru livrare și pentru expedierea documentelor necesare plății. Comerciantul verifică exactitatea datelor comunicate de consumator și livrează produsele conform opțiunilor în acest sens ale cumpărătorului. Acesta poate plăti cu cardul electronic, situație în care trebuie să comunice toate datele pe o rețea securizată, fie anticipat, fie după livrarea produselor, conform înțelegerii dintre cei doi. Plata se poate face și în numerar la livrare sau chiar cu cardul, dacă reprezentantul comerciantului are un terminal de plată POS mobil, dar și cu cec sau ordin de plată.
Totuși, pentru asigurarea eficienței și securității unui asemenea tip de comerț, trebuie să se respecte anumite condiții referitoare la corectitudinea, confidențialitatea și integritatea datelor înaintea, în timpul și după actul de vânzare, evidența tuturor actelor comerciale, asigurarea accesului la site-ul de prezentare a produselor de către orice posesor al unui calculator, posibilitatea utilizării oricărei modalități de plată, organizarea și păstrarea evidenței contabile corecte, complete și legale pentru evitarea unor probleme de legalitate, a unor eventuale dispute în relația cu partenerii de afaceri.
Realizarea comerțului electronic în bune condiții are la bază câteva elemente esențiale, ca piloni ai organizării, desfășurării și finalității acestui tip de comerț:
– resursele umane reprezentate de comercianți și consumatori, fără a-i uita pe intermediari, alături de care apar specialiștii în informatică și alți angajați care asigură primirea și onorarea comenzilor, crearea site-urilor, efectuarea plăților;
– baza juridică legală asigurată de politica guvernamentală și comunitară privind reglementarea desfășurării comerțului electronic;
– serviciile de marketing, publicitatea și reclama, mai ales în condițiile în care comercianții și consumatorii nu au o relație face to face, deci nu se cunosc;
– partenerii de afaceri reprezentanți, în procesul de distribuție a mărfurilor, de către furnizori, intermediari, clienți.
La acești piloni ai comerțului electronic se adaugă, dacă nu chiar primează, infrastructura cuprinzând hardware-urile, software-urile și rețelele necesare programării, organizării, stabilirii strategiilor și remodelării proceselor, dacă este cazul pentru optimizarea actelor de vânzare și pentru asigurarea satisfacției consumatorului.
2.1. SCURT ISTORIC
De-a lungul secolelor, plecând de la simpla fază a schimburilor în natură, comerțul a cunoscut o continuă creștere, manifestându-se prin cele mai diverse forme. Evoluția fără precedent a științei a făcut posibilă apariția calculatorului în primele decenii al secolului al XX – lea, iar, odată cu el posibilitatea comunicării prin intermediul Internetului. Tehnologia informației și a comunicării n-a întârziat a fi folosită și în domeniul comerțului. Primele utilizări au fost posibile odată cu implementarea sistemelor de transmitere a datelor – bazele de date -, concretizate, în deceniul al șaselea al secolului trecut, de către companiile aeriene în sistemul de rezervări, posibilitate exploatată mai accentuat la începutul anilor ʾ70 și pentru activități de marketing și vânzare de bilete prin computer. În deceniul următor, computerul a fost utilizat și în tranzacțiile la bursă, pentru ca, odată cu evoluția fără precedent a acestui domeniu, să fie introdus în domeniul comercial și în cel financiar, fiind, cu deosebire, folosit în transferul fondurilor în unitățile alimentare și în stațiile de benzină. Realizarea unor rețele proprii de către marile companii a făcut posibilă transmiterea de informații la distanță, facilitând comunicarea cu filialele lor și cu furnizorii sau partenerii de afaceri, activitate care a cunoscut o extindere globală, devenind, într-un ritm destul de accelerat, baza serviciilor comerciale mondiale sau a celor naționale. Internetul a devenit un bun public începând cu anii ʾ80, când apariția și utilizarea calculatoarelor personale a început să devină un fenomen de masă, posesorii putând să se adapteze mai rapid la noua tehnologie. Anul 1992 este considerat drept momentul de debut al comerțului on-line, deoarece firma Compuserve oferă posibilitatea practicării acestei forme comerciale prin intermediul calculatorului propriu, iar în anul 1994, Netscape pune în aplicare un procedeu simplu de accesare a Internetului și un sistem de securitate a tranzacțiilor numit Secure Sockets Laer. De la aceste momente până la apariția primelor firme de comerț electronic n-a mai fost decât un pas, astfel încât, în anul 1995, se creează Amazon.com și eBaz.com., urmate, până în ziua de astăzi de alte sute de magazine virtuale la nivel global, care au filiale și în țara noastră.
Deși România a fost prima țară europeană care și-a adaptat legislația la directivele comunitare privind comerțul electronic, începând chiar din anii 2000 – 2001, când au fost promovate diverse programe privind desfășurarea mediului de afaceri, deși, ca și la nivel internațional, au apărut mai multe modele ale acestui tip de comerț prin pătrunderea unor companii internaționale în țara noastră și crearea primelor magazine de E-commerce (okazii.ro, emag.ro, emania.ro), abia din anul 2004 se poate vorbi despre un adevărat comerț electronic românesc, deoarece a fost implementat sistemul de securitate 3D Secure, ceea ce a potențat încrederea consumatorilor în plata on-line, înregistrându-se, astfel, un început timid cu puține tranzacții față de potențial având o valoare aproape neînsemnată.
Acest început timid se explică prin lipsa de încredere a consumatorilor și prin numărul mic al deținătorilor de calculatoare personale cu acces la Internet, dar, odată cu trecerea anilor, numărul magazinelor virtuale a crescut spectaculos și, implicit, al celor care le-au frecventat, ajungând acum de ordinul milioanelor.
Referitor la evoluția comerțului electronic practicat prin Internet se poate constata că acesta a cunoscut patru etape la nivel global.
O primă etapă a fost cea bazată mai ales pe e-mail folosit numai de către cei care aveau cunoștințele necesare de utilizare a computerului, prin care se cerea introducerea de comenzi de la utilizator.
O a doua etapă a reprezentat-o apariția webului, numită etapa www.
A treia etapă a cunoscut un element nou, cel al sistemului de securitate a tranzacțiilor care a amplificat încrederea consumatorilor în acest tip de comerț și a făcut posibilă o relație interactivă între comerciant și cumpărător.
Ultima etapă este cea a maturizării programelor web prin potențarea înzestrării multimedia a acestuia, devenind cel mai util program de publicitate și reclamă, de comunicare între organizații, firme, parteneri de afaceri.
Desigur că posibilitățile de evoluție a comerțului electronic bazat pe Internet sunt, cu siguranță, nelimitate, iar dezvoltarea tehnologiei informației și a comunicației va avea un cuvânt de spus și în acest domeniu.
2.2. CATEGORII DE COMERȚ ELECTRONIC
În funcție de participanții la desfășurarea comerțului electronic (persoane fizice, persoane juridice, instituții guvernamentale), există două mari clase de e-commerce: cea în care sunt implicați doar comercianții (ca persoane fizice, ca firme sau ca organizații) și cea în care sunt implicate diverse instituții ale statului (e-government).
Din prima clasă fac parte următoarele categorii de comerț electronic:
– B2B (business-to-business): – tranzacțiile se desfășoară între diverse companii sau organizații care vând produse și servicii unele altora, între producători și subcontractori sau între producătorii de echipamente și clienții lor;
– B2C (business-to-consumer): – comerțul electronic se desfășoară între comercianți și consumatorii individuali – persoane fizice, ceea ce presupune existența unui site al comerciantului, asigurarea securității tranzacțiilor și a protecției consumatorului, accesul acestuia din urmă la Internet;
– C2B (consumer-to-business): – consumatorul, ca persoană fizică, își poate vinde produsele unei firme sau organizează licitații pentru diverși vânzători care să cumpere produsele care le sunt necesare, prin intermediul Internetului;
– C2C (consumer-to-consumer): – sistem folosit de un consumator care își vinde produsele unui alt consumator, concretizat prin faptul că o persoană fizică își poate vinde on-line casa, proprietatea, mașina, diverse bunuri, inclusiv cunoștințele și experiența într-un anumit domeniu.
Cealaltă clasă de categorii de comerț electronic implică participarea guvernului prin diversele sale instituții, ceea ce presupune cooperare și respect reciproc între companiile sau organizațiile din domeniul privat și cel public. Există două categorii:
– G2B (gouvernment-to-business): – sistem utilizat de instituțiile statului în relațiile cu diverse firme, companii, organizații – persoane juridice – de la care cumpără sau cărora le vinde produse, servicii sau informații;
– B2G (business-to-government): – sistem în care instituțiile statului devin cumpărători de produse și servicii de la firme din sectorul privat;
– G2C (government-to-consumer): – sistem care facilitează relația dintre diverse instituții ale statului și cetățeni prin diseminarea unor informații de interes public, prin prestarea unor servicii publice (plata unor taxe on-line etc.).
Dintre categoriile de comerț electronic menționate, cele mai utilizate și mai eficiente sunt B2B și B2C care, practic, au pătruns în aproape toate domeniile în care se practică vânzarea-cumpărarea de produse, de la comerțul cu cartea la cel cu articole și servicii de divertisment, de la echipamentele software la produse alimentare și nealimentare casnice și gospodărești de strictă necesitate imediată sau pe termen mediu și lung, folosindu-se și în educație, sănătate, media, finanțe etc.
2.3. AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE COMERȚULUI ELECTRONIC
Plecând de la faptul că actele de comerț se desfășoară pe o piață virtuală, între un număr nelimitat de comercianți și consumatori, se poate spune că, spre deosebire de comerțul tradițional, comerțul electronic prezintă unele avantaje generale, cum ar fi:
– diminuarea costurilor în accesarea produselor tuturor furnizorilor din întreaga lume;
– consumatorilor li se oferă facilități în consultarea unor informații privind produsele (aspect, calitate, componente, conținut, modalități și termen de livrare);
– asigurarea publicității și a reclamei între game de produse, pentru o bună informare a consumatorilor potențiali;
– prin utilizarea C2B (consumer-to-business) se pot căuta clienți pentru licitarea unor produse;
– accesul rapid la site-urile comercianților, procurarea unor produse la prețuri mai mici generate de micșorarea adaosului comercial datorită eliminării unor costuri;
– posibilitatea micilor comercianți de a realiza parteneriate cu firme mari în cadrul cărora poate desface produsele proprii, pentru cele vândute primind o cotă-parte din prețul de vânzare. Comerțul electronic oferă avantaje specifice comerciantului, față de cele pentru consumator.
Pentru comercianți, avantajele ar putea fi:
– posibilitatea extinderii afacerii la nivel global, în sensul că un producător își poate face publicitate și își poate vinde produsele în orice țară de pe glob, prin intermediul site-ului propriu;
– atragerea consumatorilor din zonele defavorizate (în special din zona rurală, facilitându-le accesul la produsele dorite);
– nu mai există monopolul firmelor mari, în sensul că cele mici pot intra în concurență cu acestea prin posibilitatea de a deschide un magazin virtual la un cost mult mai mic, prin adaptabilitatea și deschiderea la nou;
– autorizarea proceselor conduc la diminuarea costurilor de funcționare, iar includerea acestora la sistemele de gestiune poate potența productivitatea oricărei firme, mai ales a celei mai mici;
– web site-ul firmei are posibilitatea de a oferi informații asupra profilului ei, a produselor, la orice oră din zi și din noapte, poate prelua comenzile consumatorilor oricând în cele 24 de ore, în toate zilele;
– comerciantul primește date despre client, despre opțiunile și preferințele acestora, putându-și orienta activitățile de marketing în funcție de acestea.
Și pentru cumpărător, comerțul electronic are câteva avantaje, în sensul că, dincolo de gradul de comoditate pe care-l asigură, acesta nemaifiind nevoit să se deplaseze la magazinul tradițional, uneori la distanțe foarte mari, și nici după un program, deoarece are acces nelimitat 24 de ore din 24 de ore, în oricare zi a săptămânii. Mai mult, cumpărătorul are posibilitatea de a compara aceeași ofertă pe mai multe site-uri ale unor comercianți diferiți privind calitatea, prețul, condițiile și mijloacele de livrare și de plată, alegând varianta cea mai convenabilă, stimulând, în felul acesta competiția, aceasta conducând la reduceri de prețuri.
Desigur că acest tip de comerț are și dezavantaje, atât pentru comerciant, cât și pentru cumpărător, ambele părți trebuind să le cunoască pentru a evita sau, cel puțin, pentru a diminua consecințele negative pe care le presupun ele.
Acestea sunt:
– fisuri în securitatea tranzacțiilor, în sensul că un cumpărător poate să-și asume o identitate falsă, iar plata se poate face cu carduri falsificate, ceea ce conduce la pierderi pentru firmă;
– reținerea cumpărătorilor în ceea ce privește posibilitățile de plată sau în privința protecției datelor personale;
– imposibilitatea de a avea un contact direct cu produsele solicitate de către cumpărător;
– costurile de lansare a unui site pot fi destul de mari dacă firma nu are un sistem informatic de gestiune, iar personalul angajat nu are pregătirea de specialitate necesară;
– lipsa cunoștințelor de specialitate ale multor consumatori, care nu pot accesa site-urile firmelor de comerț electronic și chiar lipsa calculatoarelor, mai ales în zonele defavorizate, iar, uneori, costul ridicat sau lipsa accesului la Internet, la care se adaugă și unele probleme tehnice (lărgimea de bandă insuficientă, imposibilitatea folosirii unor software-uri la diverse hardware și sisteme de operare etc.);
– posibilitățile limitate pentru comerțul alimentar, având în vedere perisabilitatea acestora.
Punând în balanță avantajele și dezavantajele comerțului electronic, se poate constata că cele dintâi primează, depășindu-le pe cele din urmă. Acest lucru pledează în favoarea comerțului electronic, iar preocuparea asiduă pentru rezolvarea problemelor tehnice, găsirea celor mai eficiente strategii de a potența încrederea cumpărătorilor în acest tip de comerț.
2.4. MODELE DE COMERȚ ELECTRONIC
Pornind de la categoriile de comerț electronic, ținând cont de avantajele și dezavantajele sale, acesta se practică sub diverse modele de afaceri, sub forma unor aplicații dezvoltate pe Internet, acestea deosebindu-se prin modalitățile de funcționare, prin gama de produse și servicii ofertate sau prin diverse caracteristici tehnice specifice.
1. Magazinul electronic (e-shop) este un site aparținând unei singure firme care desfășoară activități de marketing și de vânzare a produselor (serviciilor proprii, conținând un catalog al acestora cuprinzând toate datele tehnice și comerciale referitoare la fiecare, gestionate de un sistem propriu de bază de date). Site-ul, creat într-un limbaj accesibil cât mai multor browsere de web, are ca scop atragerea unui număr cât mai mare de clienți, indiferent de locul unde se află aceștia în vederea amplificării volumului vânzării de produse care va conduce și la un profit mai mare. În varianta media, un asemenea magazin electronic se rezumă doar la asigurarea condițiilor de primire a comenzilor consumatorilor și onorarea lor (e-mail sau orice altă formă interactivă). În varianta extinsă, magazinul respectiv deține și modalitățile de plată on-line, prin cărți de credit sau orice altă metodă electronică posibilă.
2. Un grup de magazine electronice obișnuite poate folosi un site web comun, formând un alt model de afacere numit magazin universal electronic. Acesta poate fi organizat pentru o marcă bine cunoscută, având un sistem de plată comun, oferind posibilitatea vizitării fiecăruia dintre magazinele componente. Este cunoscut și sub denumirea de e-Mall.
3. Aprovizionarea electronică, model folosit pentru licitațiile organizate de marile companii sau de instituțiile statului pentru aprovizionarea cu produsele/serviciile necesare desfășurării activității. Acestea publică ofertele respective pe propriile pagini web cu scopul reducerii timpului și a costurilor (acestea ar fi fost cu mult mai mari în situația folosirii mijloacelor tradiționale de corespondență) și al atragerii unui număr mai mare de firme participante pentru creșterea concurenței și, implicit, pentru scăderea prețului.
4. Piața unui terț (3rd party marketplace) este o formă prin care, de regulă, o firmă apelează la un furnizor de servicii Internet sau la banca comercială prin care își desfășoară afacerile, pentru a-și face public catalogul de produse. Aceasta s-a făcut cunoscută consumatorilor de-a lungul timpului prin promovarea produselor/serviciilor mai multor firme folosind cele mai accesate canale, devenind astfel o interfață utilizator unică.
5. Comunitățile virtuale (virtual communities) cuprind mai multe firme în calitate de clienți sau parteneri, contra unei taxe, care pot să-și publice informațiile proprii peste un mediu de bază creat de compania inițială, informații privind produsele/serviciile pe care le oferă spre vânzare. Mai mult, membrii unor asemenea comunități virtuale pot deveni, la rândul lor, cumpărătorii produselor/serviciilor oferite de alții.
6. Furnizor de servicii cu valoare adăugată pentru canalele de comerț electronic (value chain service provider) este acea firmă specializată care poate realiza o anumită funcție a comerțului electronic, în schimbul unei cote procentuale sau pe baza tarifelor prestabilite. Serviciile executate de o asemenea firmă pot fi din domeniul logisticii, crearea unor sisteme de plată electronică și asigurarea sistemului de securitate a acesteia, asigurarea sistemului de gestionare a stocurilor, expertiza în managementul producției etc.
7. Platformele de colaborare reprezintă cea mai bună formă de colaborare între firme prin utilizarea în comun a unui set de instrumente specializate (pentru design, workflow și gestiunea de documente), precum și un mediu informațional necesar comunicării și fluxului de documente. Managementul platformei, prin taxele încasate pentru serviciile oferite, fie propriilor membri (taxa de membru), fie unor terțe firme (taxa de utilizare), precum și vânzarea setului de instrumente asigură câștigurile unei asemenea platforme.
8. Brokerajul de informații și alte servicii este practicat de o firmă care are ca obiect de activitate realizarea și publicarea unor cataloage de clienți în funcție de profilul fiecăruia, oferta unor oportunități de afaceri, ceea ce presupune acumularea unor informații ample în domenii diferite, consultații diverse privind deschiderea unor noi magazine, investițiile, toate aceste informații fiind culese din toate rețelele sau din sistemele de afaceri integrate.
CAPITOLUL III – Mega Image – studiu de caz
3.1. SCURT ISTORIC
Mega Image este cel mai mare lanț de supermarketuri din România, fondat în 1995. În anul 2000, Mega Image a fost cumpărat de grupul belgian Delhaize Group.
În anul 2008, Mega Image a achiziționat cele 14 magazine La Fourmi, pentru suma de 18,6 milioane euro. Fostele supermarketuri La Fourmi sunt situate în București și au fost transformate în Mega Image până la finalul lui 2009.
În iulie 2009, grupul Delhaize, proprietarul Mega Image, a achiziționat cele patru supermarketuri Prodas din București.
În martie 2011, Mega Image a mai deschis două noi magazine, unul în București, iar al doilea în Comarnic.
În aprilie 2013, Mega Image era cel mai mare lanț de supermarketuri din România, cu o rețea care cuprindea 209 magazine în București, Constanța, Ploiești, Pitești, Brașov, Târgoviște și alte orașe, sub mărcile Mega Image (139) și Shop & Go(70).
Compania deține în prezent pe piața locală patru formate de magazine: Mega Image, Shop & Go, AB COOL FOOD și Mega Drive. La finalul anului 2014, Mega Image este considerat unul din cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România și cel mai mare lanț din București. Rețeaua cuprindea 410 magazine, dintre care 200 magazine Mega Image, 208 magazine Shop & Go, un magazin sub brandul AB COOL FOOD și un magazin Mega Drive.
Mega Image este una dintre companiile care au făcut un număr mare de angajări, de la începutul anului și până în prezent având peste 1300 de noi angajați, care lucrează la sediul central, în depozite și în magazine.
Număr de magazine:
Cercetând evoluția ei de la pătrunderea pe piața românească din 1995, cu un prim magazin deschis la București, compania are un început modest, crescând în fiecare an cu câte unul sau două magazine, la sfârșitul anului 1999 având doar 8. Din anul 2003 începe extinderea în afara Bucureștiului, deschizând două magazine la Ploiești și la Constanța, astfel încât în anul 2004 își desfășura activitatea în 16 magazine. Peste doi ani ființează doar 18 magazine, dar, ulterior, numărul acestora crește vertiginos, până când, în anul 2013 aproape se dublează, la fel de substanțială fiind și cea din anul 2014. Acest lucru se explică printr-un management nu numai eficient, ci și dinamic prin descoperirea de noi piețe de desfacere, prin potențarea rolului tehnologiei informației și comunicării, printr-o colaborare crescândă cu furnizorii de produse, al căror aport la eficientizarea activității comerciale devine , nu numai necesar, ci și o condiție de supraviețuire în economia de piață și, nu în ultimul rând, prin desfășurarea unei activități de marketing deschise și la fel de dinamice în activitatea de investigare a potențialelor piețe și a nevoilor de consum ale cumpărătorilor din diverse localități sau cartiere ale unor orașe mai mari.
Număr de angajați:
2014: 8.000
2012: 5.700
2007: 1.200
Creșterea numărului de magazine plasate , nu numai în diferite cartiere ale Capitalei, ci și în alte localități, mai cu seamă urbane, a presupus, implicit, creșterea numărului de angajați, care, în anul 2007, erau cu puțin peste 1000. În timp de cinci ani, creșterea de șapte ori a numărului de magazine a condus la o creștere substanțială a numărului de angajați, în anul 2012, acesta fiind de șase ori mai mare, pentru ca, în anul 2014, întreaga rețea de magazine să fie deservită de 8000 de angajați. Această creștere evidențiază atenția pe care compania o acordă consumatorilor, în așa fel încât aceștia să se bucure de toată solicitudinea angajaților, în sensul unei bune serviri, al oferirii informațiilor necesare despre produsele solicitate și, nu în ultimul rând, al minimizării timpului necesar achiziționării produselor necesare fiecărui cumpărător. Se înțelege că, odată cu angajarea unui asemenea numeros personal, se presupune și o atenție deosebită acordată pregătirii de specialitate în vederea ridicării competenței angajaților, mai ales că deschiderea unor noi magazine de către firmă, cu profiluri noi, unele absolut singulare pe piața de retail, a făcut necesară diversificarea formelor de vânzare și, de aici, specializări stricte de negociator, de marketer, de consilier tehnic.
Cifra de afaceri:
2013: 526 milioane euro
2012: 394 milioane euro
2011: 283 milioane euro
2010: 210 milioane euro
2007: 100 milioane euro
Cifra de afaceri de doar 100 de milioane de euro în anul 2007 se explică prin faptul că, la finele acestui an, compania își desfășura activitatea în doar 18 magazine, mai ales după preluarea ei de către Delhaize Group, fapt care a contribuit la o extindere agresivă, nu numai în București, ci și în județele din sud-estul țării și, implicit, la o dublare a cifrei de afaceri în anul 2010, anul următor fiind unul foarte bun, mai ales că, de această dată, act6ivitatea se desfășoară în 105 magazine. De altfel, în anul 2011, Mega Image demonstrează a fi cel mai dinamic comerciant, fapt recunoscut și de prestigioasa „Business Review”, care îi acordă premiul „Cea mai bună Strategie de Retail”. Anul 2012 înseamnă o creștere importantă a cifrei de afaceri (peste 390 de milioane euro), creștere explicabilă prin extinderea colaborării cu producători români pentru achiziționarea de produse proaspete sau tradiționale, introducând branduri noi („Gusturi Românești”), diversificând gama de produse cu unele noi, în funcție de cerințele consumatorilor. În anul 2013, cifra de afaceri crește cu 130 de milioane față de cea din anul anterior (527 de milioane euro), aspect explicabil printr-o activitate desfășurată în 296 de magazine în care lucrează aproape 7000 de angajați care pun în practică noi branduri, cum este AB COOL FOOD, în care se comercializează exclusiv produse congelate, de la legume și fructe la pește, de la aperitive la deserturi ca torturi și înghețată și altele, foarte căutate de consumatori.
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Mega_Image)
(http://www.mega-image.ro/corporate/despre.php)
3.2. COMERȚ TRADIȚIONAL LA MEGA IMAGE
Există un lanț foarte mare de magazine Mega Image ce pot distruge competiția, deoarece aceste magazine se găsesc la aproape fiecare colț de stradă.
Magazinele sunt plasate în zone ușor accesibile și cu un flux mare al populației și cuprind spații auxiliare, spații administrative, spații de circulație, spații de expunere, spații de vânzare și non-vânzare.
În luna mai a anului 1995 a fost deschis primul supermarket Mega Image din rețea: Mega Image Lizeanu, situat în Șoseaua Ștefan cel Mare, nr.226, sector.2, București.
În următoarea perioadă 1996-1998 Mega Image deschide câte 2 noi locații pe an, iar în anul 1999 o locație. Astfel, la finalul anului 1999, rețeaua Mega Image ajunge la un număr de 8 supermarketuri în București.
În luna martie a anului 2000, Delhaize Group, societate înființată în Belgia în 1867, a achiziționat 51% din acțiunile Mega Image, ulterior pachetul de acțiuni majorându-se la 70%.
Mega Image continuă să se extindă prin deschiderea a 8 noi magazine. Astfel, în perioada 2000-2002, sunt inaugurate 4 noi locații.
În aprilie 2003 încep să funcționeze și primele 2 supermarketuri în afara Bucureștiului: cel din Ploiești, situat în Bulevardul Republicii, nr.108, și primul din Constanța, amplasat în Bulevardul Tomis, nr.310. În același an își începe activitatea încă un nou magazin în București, iar, un an mai târziu, în 2004, este deschis Mega Image Eminescu.
La sfârșitul lunii iunie 2004, rețeaua Mega Image este preluată integral de către Delhaize Group. Având o experiență de peste 140 de ani în retail, Delhaize Group a adus atât o nouă identitate vizuală companiei, exprimată în principal prin schimbarea logo-ului, cât și o nouă viziune de dezvoltare.
Compania activează la finalul anului 2004 pe piața locală cu un număr de 16 supermarketuri.
Mega Image își confirmă în continuare politica de expansiune pe piața de retail din România, prin deschiderea a încă 2 noi magazine, unul în București și unul în Constanța.
În același timp, magazinele vechi sunt introduse treptat într-un proces de remodelare, prin care sunt modernizate și adaptate noului stil de viață al consumatorilor. Se pune tot mai mult accent pe prospețime și calitate.
Ritmul de expansiune a fost intensificat în anul 2007, fiind deschise încă 4 supermarketuri în București.
Anul 2007 aduce o nouă marcă proprie pe rafturile Mega Image: produsele ,,Care” pentru îngrijirea personală, îngrijirea locuinței și instrumente pentru bucătărie.
În anul 2008, Mega Image a mai făcut un pas important în istoria sa, prin achiziția rețelei ,, La Fourmi” ce cuprindea 14 supermarketuri localizate în București. Această achiziție complementară permite companiei întărirea poziției de lider în București.
În urma finalizării procesului de achiziție a început transformarea acestora în supermarketuri Mega Image. Până la finalul anului 2008, în luna decembrie, este finalizată transformarea a 10 magazine La Fourmi în Mega Image.
Pe lângă acestea, patru supermarketuri, sunt deschise în locații noi în București: Brâncoveanu, Valea Oltului, Iancu de Hunedoara și Liziera ( Pipera, Ilfov).
În martie 2009, Delhaize Group realizează o nouă achiziție complementară pe piața din București: 4 magazine aparținând Prodas Holding sunt integrate în rețeaua Mega Image.
În luna iunie 2009 este finalizat rebrandingul a încă trei magazine La Fourmi în Mega Image: Minis, Olteniei și Norilor.
În decembrie 2009 Mega Image a lansat un nou concept de discount supermarket pe piața din România sub brandul ,,Red Market”. Red Market se diferențiază pe piață prin costurile reduse și prin simplitate, primul magazin fiind situat în comuna 1 Decembrie, în cadrul complexului Greencity.
Astfel, în 2009, Mega Image a accelerat ritmul de expansiune, prin deschiderea în total a 11 noi supermarketuri, ajungând, la finalul anului 2009, cu o rețea de 51 de magazine, sub brandurile Mega Image și Red Market.
Red Market a făcut primul pas în afara zonei Bucureștiului în aprilie 2010 prin deschiderea unui discount supermarket în Constanța.
În luna august intră pentru prima dată pe piață din Brașov cu 2 supermarketuri, urmând la scurt timp un supermarket în Constanța.
În perioada ianuarie-octombrie Mega Image a crescut rețeaua cu 14 noi locații.
Într-un context dificil, Mega Image a avut un an 2011 foarte bun, în care și-a confirmat poziția de lider pe segmentul supermarketurilor. Această performanță a fost obținută atât printr-o evoluție pozitivă a vânzărilor înregistrate în aceleași magazine (like for like- magazine extinse și în 2010) cât și o extraordinară expansiune organică ( +33 magazine compuse din: +35 magazine noi și -2 magazine închise datorită unor probleme în parteneriatele de locații).
Mega Image și-a continuat planurile de expansiune în sud-estul țării, cu majoritatea magazinelor deschise în București, și a penetrat noi orașe precum Pitești, Bușteni și alte locații mai mici. Astfel, Mega Image a încheiat anul 2011 cu 105 magazine ( 96 Mega Image și 9 Shop & Go) confirmând poziția de cel mai dinamic comerciant în ultimii 2 ani (2010 și 2011) și crescându-și cota de piață atât în București, cât și într-o mare parte din țară.
Premiul pentru ,,Cea mai bună Strategie de Retail”, acordat de revista ,,Business Review”, a fost încă un semn de recunoaștere a dinamismului Mega Image.
În 2012 rețeaua Mega Image s-a extins cu 89 de magazine: 37 sub brandul Mega Image și 52 Shop & Go. Cu această extindere, Mega Image a venit mai aproape de clienții din București, prin cele 76 de magazine deschise aici, și a pătruns în noi județe precum Brașov sau Giurgiu, prin deschiderea a 13 supermarketuri în țară.
Cu o politică axată pe proximitate, calitate și prospețime, Mega Image a intensificat, în 2012, colaborarea cu furnizorii locali, lansând tot mai multe produse alimentare proaspete și aducând mai aproape de clienții săi bunătăți specifice românești din toate colțurile țării. Colaborarea cu furnizorii locali a avut drept rezultat nu numai introducerea unei game mai largi de produse tradiționale sub brand-ul ,,Gusturi Românești”, ci și lansarea de produse noi sub marca proprie ,,365”.
Planurile agresive de expansiune au demonstrat că Mega Image are încredere în potențialul de dezvoltare al României, oferind posibilitatea tuturor furnizorilor cu care colaborează să-și crească afacerile într-un mod consistent și sigur. În plus, chiar și în această perioadă de criză, Mega Image a făcut un număr mare de angajări pentru magazine și pentru sediul central, pe tot parcursul anului având peste 2700 de noi angajați.
De la începutul anului 2013 până la finalul anului, rețeaua Mega Image s-a extins cu 104 supermarket-uri: 37 sub brandul Mega Image, 66 sub brandul Shop & Go și un magazin sub brandul AB COOL FOOD.
Mega Image încheie anul 2013 cu un total de 296 magazine cu brandurile Mega Image, Shop & Go și AB COOL FOOD.
În 2013 Mega Image a deschis primele magazine Concept Store – Piața Gemeni și Piața Sudului – și a introdus pe piață un nou concept de magazin – AB COOL FOOD – destinat exclusiv produselor congelate.
Mega Image Piața Gemeni și Mega Image Piața Sudului fac parte din noua generație de magazine Mega Image al căror obiectiv este să ofere consumatorilor un confort crescut la cumpărături. Suprafața mare a magazinelor, decorul modern și gama de produse disponibilă în magazin au rolul de a simplifica și îmbunătăți experiența la cumpărături.
În noul magazin AB COOL FOOD, consumatorii sunt invitați să descopere o nouă experiență culinară printr-un sortiment unic de produse congelate. Aceștia vor găsi o gamă variată cu sute de produse, ușor de pregătit de oricine, accesibile și de cea mai bună calitate. Categoriile de produse care vor fi disponibile în noul concept de magazin sunt următoarele: Aperitive/ Ready meal/ Legume și fructe/ Pește/ Produse bio/ Torturi/ Înghețată.
Încă de la finalul anului 2010, Mega Image a fost primul lanț de supermarketuri care a introdus un centru de reciclare pentru ambalaje PET. Centrul deschis în Mega Image Titulescu a reprezentat primul sistem de colectare a ambalajelor PET introdus pe piața românească, într-un lanț de supermarketuri, prin care clienții au posibilitatea de a depune, spre reciclare, sticlele PET. Această inițiativă este menită să încurajeze comportamentul responsabil al clienților prin returnarea, în scopul reciclării, a ambalajelor de tip PET. Astfel, până în prezent, au fost puse la dispoziția clienților 13 centre de reciclare în magazinele sale.
Prin toate proiectele realizate în 2014 și numărul mare de magazine deschise, Mega Image devine unul dintre cei mai puternici jucători din retail.
Mega Image este una din companiile care au făcut un număr mare de angajări, de la începutul anului și până în prezent având peste 1300 de noi angajați, care lucrează la sediul central, în depozite și în magazine.
Alături de toate proiectele realizate în 2014 și prin magazinele deschise, Mega Image și-a consolidat semnificativ poziția devenind unul dintre cei mai puternici jucători din retail și se dezvoltă în continuare, mai ales în ceea ce privește extinderea la nivel național, cu deosebire în localitățile urbane aglomerate.
http://brandreport.ro/emag-si-mega-image-au-deschis-un-supermarket-online/
http://academica.udcantemir.ro/wp-content/uploads/article/studia/s6/S6A3.pdf
3.3 COMERȚ ELECTRONIC LA MEGA IMAGE
Cei doi retail, Emag și Mega Image, din sectorul electronicelor, respectiv produse alimentare, și-au concretizat parteneriatul prin lansarea primului supermarket online.
Începând cu luna iulie 2014, toate produsele din magazinul Mega Image și AB COOL FOOD, deținut de Mega Image, vor putea fi livrate la domiciliu prin comenzi directe, telefonice sau online. Valoarea minimă a comenzii trebuie să fie 100 de lei, iar plata se va face cash, la livrare.
Magazinul online se numește ,, Supermarket la tine acasă” și comercializează toate produsele oferite de Mega Image. Platforma online pune la dispoziție peste 7 500 de produse din 170 de categorii diferite, specifice unui supermarket. Serviciul este non-stop, iar livrările la domiciliu sunt asigurate de compania Fan Courier. Livrările se realizează în maxim 24 de ore de la depunerea comenzii, oriunde în țară. Clientul are posibilitatea să ridice personal produsele comandate, de la orice magazin Mega Image.
Taxa de livrare este de 15 lei, iar livrarea este gratuită pentru comenzile de peste 300 de lei. Livrările se efectuează în programul de funcționare al fiecărui magazin Mega Image, în funcție de oraș.
Emag a investit 500 000 de euro în platforma „Supermarket la tine acasă”. În prezent, magazinul online funcționează în varianta beta, fiindcă produsele și ofertele sunt ajustate constant, pe măsură ce angajații Emag optimizează experiența de cumpărare online pentru clienți.
Avantajele site-ului emag.ro:
Consumatorul poate intra în posesia unui bun alocând mai puțin timp achiziționării acestuia.
Consumatorii pot avea acces la detalii suplimentare, precum și la feedback din partea altor clienți prin intermediul comunităților virtuale.
Costuri reduse pentru preluarea comenzilor, cu personalul, cu spațiile comerciale și cu celelalte unități aferente.
Distribuția rapidă și ieftină la nivel național, clientul primind acasă produsele dorite.
Întreprinzătorul preia riscul asigurării produselor în timpul transportului până la client.
Promovarea rapidă a noilor produse prin existența unei baze de date cu adrese de e-mail ale clienților.
Promovarea cu ușurință a magazinului prin metode moderne (campanii publicitare, optimizare pentru motoarele de căutare) mult mai ieftine și mai eficiente decât cele clasice (tv, radio).
Administrarea stocurilor, realizarea facturilor, chitanțelor și a altor cerințe contabile pot fi îndeplinite într-o soluție completă, rapidă și ușor de utilizat.
Dezavantajele site-ului emag.ro:
Gradul de nesiguranță – În acest moment cumpărătorii români sunt foarte sceptici în privința achiziționării de produse prin intermediul comerțului electronic și al internetului.
Infrastructura – Internetul a fost conceput ca un mediu deschis, comunitar, bazat pe interacțiune, dar nu neapărat sigur. Sistemele de securitate se dezvoltă foarte rapid pentru a asigura suportul necesar dezvoltării și răspândirii comerțului electronic.
Mentalitatea – Probabil unul dintre cele mai mari păcate ale unei societăți. Întotdeauna un serviciu nou este privit cu suspiciune, iar mentalitatea aparte a unor persoane de a profita ilegal de pe urma comerțului electronic nu este în nici un caz în măsură să permită acceptarea acestuia ca o formă de comerț concurentă.
Ignoranța – Ignoranța multor persoane, refuzul de a accepta tehnologiile noi și progresul tehnic, dar și lipsa unei infrastructuri de telecomunicații adecvate. Costurile aferente unui acces la internet pentru acasă sunt încă destul de ridicat.
3.4. ANALIZA SWOT
O altă metodă de audit, analiza SWOT reflectă o aliere a inițialelor celor patru factori, în două dimensiuni: analiza factorilor interni (mediului intern), respectiv a punctelor tari (Strenghts) și a punctelor slabe (Weaknesses) și analiza factorilor externi (mediului extern), concretizați în oportunități (Opportunities) și amenințări (Threats). Pentru formularea strategiei economice care va fi adoptată de către firma de comerț, analiza SWOT prezintă importanță deosebită, întrucât aceasta combină concluziile potențialului firmei cu cele ale analizei mediului.
3.4.1. Analiza SWOT a comerțului tradițional la Mega Image
PUNCTE TARI
– Imaginea firmei este susținută, în primul rând, de calitatea produselor oferite pieții, dar și de o strategie de marketing aliniată cerințelor economiei de piață;
– Societatea prin produsele sale și prețurile atractive ale acestora, are o imagine favorabilă pe piață, situându-se printre liderii de piață;
– Calitatea produselor oferite;
– Diversitatea produselor oferite;
– Existența de personal specializat și solicitudinea manifestată față de cumpărători;
– Extinderea teritorială la nivel național.
PUNCTE SLABE
Amplasarea teritorială, în destule cazuri, în afara orașelor, ceea ce creează, uneori, probleme, în condițiile unui trafic rutier încărcat;
Relația cu personalul, angajat uneori fără calificarea necesară, fapt pentru care apar probleme în relațiile de serviciu, dar și în cele cu publicul.
OPORTUNITĂȚI
Creșterea puterii de cumpărare a populației;
Ieșirea de pe piața românească a companiei, dacă nu va implementa la timp normele UE;
Ridicarea ponderii veniturilor alocate de consumatorul român achiziționării produselor alimentare;
Politicile agresive de dezvoltare a lanțurilor de hipermagazine și supermagazine, care vizează extinderea în provincie.
AMENINȚĂRI
Perspectiva unei concurențe puternice din partea companiilor prezente pe piața UE;
Modificări în politica țărilor din UE;
Modificări în contextul economic la nivel național;
Diversificarea ofertei firmelor concurente existente.
http://www.geocities.ws/mmk_isb08/Albalact.pdf
3.4.2. Analiza SWOT a comerțului electronic la Mega Image
PUNCTE TARI
Comunicația directă furnizor de produse-client;
Promovarea facilă a produselor și a caracteristicilor acestora;
Accelerarea tranzacțiilor comerciale;
Procesarea rapidă a comenzilor;
Facilități de plată online;
Integrarea informațiilor legate de tranzacții și accesul participanților la informațiile legate de procesul de distribuție;
Reducerea costurilor cu achiziția mărfurilor, a costurilor de tranzacționare;
Posibilități de reducere a stocurilor;
Creșterea vitezei de reacție, a flexibilității relațiilor comerciale.
PUNCTE SLABE
Creșterea frecvenței livrărilor, datorate expedițiilor de mărimi mici, cu impact negativ asupra traficului urban;
Intervale foarte reduse de livrare, condiționate de prezența la domiciliu a clienților;
Riscul returnării produselor;
Dispersia mare a destinațiilor;
Cererea instabilă și imprevizibilă;
Costuri ridicate determinate de gestionarea fluxurilor logistice inverse;
Inexistența unor spații de colectare a produselor adaptate livrării la domiciliu.
OPORTUNITĂȚI
Dezvoltarea tehnologiilor informaționale și de comunicații;
Evoluțiile tehnologice ale transporturilor de mărfuri;
Dezvoltarea infrastructurilor de transport;
Creșterea numărului familiilor deținătoare de calculatoare conectate la rețeaua Internet;
Dezvoltarea sistemelor de livrare cooperativă, de tipul platformelor logistice urbane;
Securizarea tranzacțiilor de încasări și plăți electronice;
Posibilitățile de livrare a produselor la diverse locații din proximitatea domiciliului clienților sau la locul de muncă al acestora.
AMENINȚĂRI
Lipsa spațiilor de parcare a vehiculelor la locurile de livrare;
Dezvoltarea comerțului de proximitate;
Formele de comercializare de tip super și hypermarket;
Creșterea traficului urban;
Prețurile mai reduse oferite de alte forme de comerț;
Concurența ridicată și posibilitatea rapidă de comparare a prețurilor de către clienți.
http://www.ecruvt.ro/conferinte_ecr/primul_simpozion_ecr_academic_partnerschip/prezentari/17.00-17.10_M.Stet.pdf
CONCLUZII
Ca una dintre cele mai vechi practici din istoria omenirii, comerțul a devenit, cu timpul, un element însemnat al dezvoltării economice moderne, având o importanță strategică în dezvoltarea economico-socială a tuturor țărilor, fiind domeniul circulației mărfurilor care impune trei noțiuni esențiale: vânzătorul și cumpărătorul, în calitate de agenți ai ofertei și, respectiv, ai cererii, alături de care, poate cel mai important rol îl joacă piața, ca loc al desfășurării tuturor proceselor pe care le presupune activitatea de vânzare-cumpărare: oferta, cererea, concurența, publicitatea, prețul, prevederile legale, aspectele psihologice, etice și sociale.
Având în vedere potențialul uriaș oferit de o dezvoltare fără precedent a tehnologiei informației și a comunicării, de apariția și extinderea utilizării de cât mai multe persoane a Internetului, se poate vorbi despre două tipuri de comerț: tradițional, practicat de-a lungul istoriei umanității și evoluând în timp ca urmare a evoluției gradului de cultură a omului, și electronic, a cărui istorie este destul de recentă, anul 1992 fiind considerat anul debutului e-Commerce.
Comerțul tradițional se desfășoară de către un comerciant, într-un loc special numit magazin unde se petrece actul de vânzare-cumpărare a unor produse către un cumpărător potențial, pe baza unor diverse modalități de plată. Comerțul tradițional este avantajos când este desfășurat într-o unitate de desfacere cu posibilități nelimitate de expunere a sortimentelor, iar vânzarea se realizează de către un angajat foarte bine pregătit, cunoscător al produselor, bun negociator în relațiile cu publicul cumpărător, atent și plin de solicitudine. Comerțul tradițional s-a modernizat, în ultimii ani, prin practicare în magazine de tip hipermarket-supermarket, în mari lanțuri de magazine de tip Kaufland, Careffour, Auchan, Metrou, Cora, Penny, Billa, Lidl, Bricostore, Profi și multe altele care s-au adăugat primului de acest fel – MEGA IMAGE, deschis în țara noastră în anul 1995 și care, în prezent, practică și comerțul electronic.
Comerțul electronic (e-Commerce) aduce câteva avantaje, atât pentru comerciant, cât și pentru cumpărător. Comerciantul poate primi, simultan, foarte multe comenzi de la cumpărători, inclusiv din alte localități sau chiar din alte țări, pe care le onorează rapid și beneficiază de încasarea contravalorii la fel de repede. Cumpărătorul are multiple posibilității de informare care îi oferă libertate de selecție a comerciantului și a produsului, beneficiază de livrarea acestuia în timp scurt, bucurându-se de comoditate, de prețuri mai mici. Ambii se bucură de investiții și de riscuri minime.
Plecând de la ideea că orice tranzacție comercială se desfășoară în trei etape (publicitatea, contractarea, livrarea și plata), cele două tipuri de comerț – tradițional și electronic – nu se deosebesc fundamental, deoarece ambele comercializează un produs, căruia i s-a făcut publicitate, livrat dintr-un anumit spațiu de vânzare, plătit prin diverse modalități. Ceea ce face diferența dintre aceste componente ale actului de vânzare este faptul că, dacă pentru comerțul tradițional sunt necesare magazine, actul propriu-zis fiind realizat de vânzători, ca persoane fizice, în comerțul electronic toate acestea se realizează pe baza unui website folosit pentru comunicarea dintre vânzător (societate) și cumpărător necesară informării acestuia înainte și după tranzacția comercială și pentru vânzarea propriu-zisă.
De asemenea, diferențierea dintre cele două tipuri de comerț apare și în ceea ce privește costurile. Comerțul tradițional presupune cheltuieli mai mari privind eventuala licitație pentru achiziționarea unui spațiu într-un vad comercial cel puțin corespunzător, amenajarea spațiului de vânzare (și depozitare), care presupune alte costuri pentru rafturi, tonete, manechine și alte elemente ale bazei materiale proprii vânzării, amenajarea exteriorului magazinului pentru atragerea consumatorilor, fără a uita resursele umane respective necesare bunei desfășurări a activității comerciale (servicii de marketing, vânzători, vitrinieri, manipulanți etc.). De partea cealaltă, comerțul electronic presupune, indiscutabil, costuri mai mici, deoarece toate activitățile se realizează electronic (publicitate, schimb de informații, licitații, documente de vânzare-cumpărare, contractare, plată și unele livrări de pachete software), cu excepția livrării mărfurilor tangibile care se realizează prin poștă, curier sau prin prezentarea cumpărătorului la locul de vânzare pentru a prelua produsul după ce toate demersurile prealabile s-au efectuat prin mijloace electronice.
Deosebirea dintre cele două tipuri de comerț constă în categoriile de mărfuri comercializate. În timp ce în sfera de activitate a comerțului tradițional intră toate mărfurile alimentare și nealimentare, casnice și industriale, indiferent de domeniul în care sunt necesare, comerțul electronic presupune o sferă mai restrânsă, dacă nu chiar inexistentă a produselor alimentare, având în vedere gradul mare de perisabilitate. Totuși, comerțul electronic este superior celui tradițional prin reducerea timpului de efectuare a actului de vânzare-cumpărare și, ca urmare, potențarea gradului de confort al cumpărătorului.
Cu toate acestea, apariția Internetului și folosirea lui pe scară din ce în ce mai mare, precum și dezvoltarea fără precedent a tehnologiei informației și a comunicării nu diminuează desfășurarea comerțului tradițional, ci, dimpotrivă, ajută la dezvoltarea lui: un marketing care renunță la toate metodele, mijloacele și principiile tradiționale, un proces de vânzare-cumpărare care se desfășoară cu o mai mare facilitate și într-un timp mai scurt, renunțarea la marele număr de angajați.
Odată cu introducerea Internetului în activitatea comercială și folosirea website-urilor și a unor programe software speciale, comerțul a luat o amploare fără precedent, deoarece, practicându-l, multe companii și-au crescut profiturile prin desfășurarea tranzacțiilor comerciale pe suport electronic, mai ales că, la nivelul Uniunii Europene, ca și în toate țările dezvoltate economic (SUA, Japonia) au fost promovate reglementări privind, nu numai desfășurarea lui propriu-zisă, ci, și securizarea activităților comerciale respective.
Desigur că promovarea comerțului electronic nu va elimina total, nici chiar nu vor minimiza importanța comerțului tradițional, atâta timp cât realizarea infrastructurii digitale presupune totuși investiții deloc de neglijat și unele piedici comerciale, dar, mai ales, pentru că încă există destul de mulți cumpărători care nu vor sau nu pot să renunțe la comerțul tradițional în cadrul cărora pot pipăi, mirosi, cerceta în amănunt produsul dorit și pot obține informații suplimentare de la vânzător în mod direct.
Dovada cea mai evidentă că folosirea e-Commerce reprezintă o altă cale favorabilă pentru creșterea profiturilor de către companii tradiționale o reprezintă felul în care firma MEGA – IMAGE practică, deopotrivă, comerțul tradițional și cel electronic. Realizările acestei firme, prin practicarea ambelor tipuri de comerț au la bază flexibilitatea actului de comerț având în vedere ușurința cu care se adaptează la cerințele consumatorilor, profesionalismul și eficiența managementului și, nu în ultimul rând, crearea, de-a lungul anilor a unei reputații greu de depășit de firmele concurente.
BIBLIOGRAFIE
Balaure, Virgil, coord., Cuvânt-înainte la Marketing, ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Uranus, 2003.
Bob, Constantin, Sisteme Informatice în Comerț, Editura ASE, București, 2003.
Bob, Constantin, Onete, Bogdan, Dina, Răzvan, Sisteme informatice in administrarea afacerilor, Ediția a doua, Editura ASE, București, 2013.
Brosset, Cyril, Bourcier, Isabelle, E-commerce : surfer en toute tranquillité, (în) „Que choisirˮ, 512, martie 2013.
Bucur, C.M, Comerț electronic, Editura ASE, București, 2002.
Costea, Carmen Eugenia, Săseanu, Andreea Simona, Economia comerțului intern și internațional,ediția a doua revăzută și adăugită, București, Editura Uranus, 2009.
Ilinca, Gh., Stoian, I., Șerban, R., Dicționar comercial, Editura Caraiman, București, 2002.
Pleșa, Doru, Domotica, Editura ASE, București, 2000.
Popescu, M., Ionașcu, V., Bazele comerțului, București, Editura Oscar Print, 2006.
Ristea, A. L., (coord.), Marketing. Crestomație de termeni și concepte, Editura Expert, București, 2001.
xxx Legea nr. 650/2002 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață.
xxx Economie, ediția a V-a, București, Editura Economică, 2000.
Lucrări consultate:
Dima, Eugenia, coord. științific, Dicționar explicativ ilustrat al limbii române, Chișinău, Editura Arc-Gunivas, 2007.
Oprea, Ioan, Pamfil, Carmen-Gabriela, Radu, Rodica, Zăstroiu, Victoria, Noul dicționar universal al limbii române, ediția a doua, București-Chișinău, Editura Litera Internațional, 2006.
Pațac, Filip, Istoria comerțului și turismului, Timișoara, Editura Eurostampa, 2008.
SITOGRAFIE
Consultate marți, 10.03.2015:
– http://comarketing-news.fr/l-impact-des-facilites-de-paiement-dans-le-e-commerce/
– http://fr.wikipedia.org/wiki/Commerce_%C3%A9lectronique
– http://www.journaldunet.com/ebusiness/commerce/
– http://www.fevad.com/index.php?option=com_content&task=view&id=646&Itemid=1029#ice
– http://www.fevad.com/index.php?option=com_content&task=view&id=188&Itemid=466
– www. Mim.nteluj.ro Octavian Mihai Naghiu, Comportamentul consumatorului, Suport de curs.
Consultat în februarie 2015:
http://www.ispo.cec.be/ecommerce – A European Initiative in Electronic Commerce.
Consultate în aprilie 2015:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Mega_Image
http://www.mega-image.ro/corporate/despre.php
http://brandreport.ro/
http://www.geocities.ws/mmkisb08
http://www.ecruvt.ro/conferinte_ecr/primul_simpozion_ecr_academic_partnerschip/prezentari/17.00-17.10_M.Stet.pdf
BIBLIOGRAFIE
Balaure, Virgil, coord., Cuvânt-înainte la Marketing, ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Uranus, 2003.
Bob, Constantin, Sisteme Informatice în Comerț, Editura ASE, București, 2003.
Bob, Constantin, Onete, Bogdan, Dina, Răzvan, Sisteme informatice in administrarea afacerilor, Ediția a doua, Editura ASE, București, 2013.
Brosset, Cyril, Bourcier, Isabelle, E-commerce : surfer en toute tranquillité, (în) „Que choisirˮ, 512, martie 2013.
Bucur, C.M, Comerț electronic, Editura ASE, București, 2002.
Costea, Carmen Eugenia, Săseanu, Andreea Simona, Economia comerțului intern și internațional,ediția a doua revăzută și adăugită, București, Editura Uranus, 2009.
Ilinca, Gh., Stoian, I., Șerban, R., Dicționar comercial, Editura Caraiman, București, 2002.
Pleșa, Doru, Domotica, Editura ASE, București, 2000.
Popescu, M., Ionașcu, V., Bazele comerțului, București, Editura Oscar Print, 2006.
Ristea, A. L., (coord.), Marketing. Crestomație de termeni și concepte, Editura Expert, București, 2001.
xxx Legea nr. 650/2002 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață.
xxx Economie, ediția a V-a, București, Editura Economică, 2000.
Lucrări consultate:
Dima, Eugenia, coord. științific, Dicționar explicativ ilustrat al limbii române, Chișinău, Editura Arc-Gunivas, 2007.
Oprea, Ioan, Pamfil, Carmen-Gabriela, Radu, Rodica, Zăstroiu, Victoria, Noul dicționar universal al limbii române, ediția a doua, București-Chișinău, Editura Litera Internațional, 2006.
Pațac, Filip, Istoria comerțului și turismului, Timișoara, Editura Eurostampa, 2008.
SITOGRAFIE
Consultate marți, 10.03.2015:
– http://comarketing-news.fr/l-impact-des-facilites-de-paiement-dans-le-e-commerce/
– http://fr.wikipedia.org/wiki/Commerce_%C3%A9lectronique
– http://www.journaldunet.com/ebusiness/commerce/
– http://www.fevad.com/index.php?option=com_content&task=view&id=646&Itemid=1029#ice
– http://www.fevad.com/index.php?option=com_content&task=view&id=188&Itemid=466
– www. Mim.nteluj.ro Octavian Mihai Naghiu, Comportamentul consumatorului, Suport de curs.
Consultat în februarie 2015:
http://www.ispo.cec.be/ecommerce – A European Initiative in Electronic Commerce.
Consultate în aprilie 2015:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Mega_Image
http://www.mega-image.ro/corporate/despre.php
http://brandreport.ro/
http://www.geocities.ws/mmkisb08
http://www.ecruvt.ro/conferinte_ecr/primul_simpozion_ecr_academic_partnerschip/prezentari/17.00-17.10_M.Stet.pdf
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Comertul Traditional Versus Comertul Electronic In Romania (ID: 137716)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.